1. Nuvela se inscrie in curentul realist.

2. Personajul Stavrache este urmarit in evolutia sa psihologica.

3. Secventele care transpun visele si nebunia personajului investigheaza subtil
subconstientul personajului.
Tema
Nuvela urmareste nasterea si evolutia unei stari obsesionale.
Subiectul
Actiunea se petrece in timpul Razboiului pentru Independenta (1877), de unde si
numele nuvelei. Subiectul urmareste evolutia lui Stavrache, un hangiu din Podeni
. Acesta afla in mod neasteptat ca fratele sau, preotul Iancu Georgescu, este ca
petenia unei bande de talhari. Cand intreaga banda este prinsa, speriat, Iancu i
i cere ajutor fratelui sau. Stavrache este oripilat de marturisirea lui, totusi
se gandeste sa-l ajute asa cum ii cere datoria lui de frate. La han se afla un r
egiment care pleca pe front. Hangiul il indupleca pe ofiterul care conducea regi
mentul sa-l ia pe fratele sau ca voluntar, fara sa ceara acte ori alte formalita
ti. Iancu pleaca la razboi, iar Stavrache ramane sa poarte povara cumplitului se
cret. I se pare nedrept ca talharii nu l-au tradat pe Iancu si asteapta vesti de
la fratele sau. Stavrache se gandeste ca Iancu ar trebui pedepsit, dar urmarest
e in ziare stirile despre front, sperand sa nu fie ranit. Apoi, incepe sa se gan
deasca la averea preotului. Intr-o zi primeste vestea mortii fratelui sau. Scris
oarea era o farsa a unui camarad de-al lui Iancu, insa Stavrache nu stie acest l
ucru. Hangiul incepe sa fie bantuit de cosmaruri. Mai intai viseaza ca fratele l
ui, aflat in postura de ocnas evadat, vine sa-i ceara ajutor, dar el refuza sa i
-l dea, iar Iancu il intreaba cu imputare: "Credeai c-am murit, neica?"
Intrebarea declanseaza o lupta acerba intre frati. Apoi Stavrache viseaza ca Ia
ncu vine amenintator, ca soldat victorios, si ii repeta aceleasi cuvinte, apoi i
l ataca. Stavrache traieste singur, cu gandul ca fratele lui e mort, dar fara sa
poata intra legal in posesia averii acestuia. Dupa cativa ani, Iancu se intoarc
e pe neasteptate, intr-o noapte de iarna cumplita. Acesta cheltuise banii garniz
oanei si venise la Stavrache ca sa obtina suma delapidata. Stavrache reactioneaz
a asa cum facuse in cosmar, adica il ataca in liniste, asteptand ca halucinatia
sa-si urmeze cursul, dar, cum de data aceasta nu mai iese invingator, personajul
cedeaza, isi pierde mintile si incepe sa cante popeste. Nuvela se incheie cu fr
aza resemnata a preotului-talhar: "N-am noroc".
Comentariul
Nuvela "In vreme de razboi" are o constructie realista. In ciuda acestui fapt, i
nstanta narativa stabileste cu personajul sau o relatie specifica romantismului.
Caragiale isi mentine aceeasi atitudine de umor retinut, prezent in toate opere
le sale, ceea ce aici se observa mai cu seama din faptul ca isi numeste personaj
ul, cu o falsa reverentiozitate, dl. Stavrache ceea ce edulcoreaza oarecum poves
tea. Stavrache este un hangiu cu principii morale, oripilat de teribila taina a
fratelui sau, popa Iancu, seful unei bande de talhari; totusi, il ajuta inroland
u-l ca voluntar intr-o trupa de soldati care tocmai plecau pe front. Intreaga av
ere a lui Iancu ramane in grija lui Stavrache. Hangiul este un om moral, dar pri
ncipiile sale izvorasc din educatie si mai ales din rutina vietii. Totodata este
o fiinta practica, dovada si ocupatia sa de hangiu, cu o exacta apreciere a val
orilor materiale, trasatura care incepe sa se degradeze din cauza singuratatii s
i poate din cauza noii situatii, de virtual mostenitor al lui Iancu.
Scriitorul isi construieste personajul conturand conflictul dintre educatie si i
nstinct, dintre dragostea fraterna si avaritia neconstientizata prin secvente de
notatie realista. Obsesia se instaleaza treptat: o data cu gandul ca Iancu ar p
utea muri pe front, ea prinde contur clar in momentul in care Stavrache primeste
scrisoarea prin care ii este anuntat decesul fratelui sau (si care se dovedeste
 a fi o gluma) si se generalizeaza atunci cand personajul incepe sa aiba viziuni
chinuitoare. Caragiale ilustreaza starea obsesionala a hangiului prin descriere
a amanuntita a halucinatiilor lui, in care sunt inserate toate elementele care a
u generat boala.
Prozatorul nu analizeaza trairile eroului, nu face observatii asupra manifestar
ii lor, ci descrie visele in detalii sugestive pentru transformarile care au loc
in subcon stientul lui Stavrache. Mai intai, Iancu apare in visul hangiului int
r-o ipostaza jalnica, de fugar care cerseste mila fratelui sau, ceea ce exprima
sentimentul initial de vinovatie, adanc inradacinat in constiinta lui Stavrache:
Umblase prin codri nemancat; trecuse prapastii; haina si nadragii ii erau numai
zdrente; opincile sfasiate; palmele si talpile picioarelor si gleznele pline de
sange. Dar in sfarsit ajunsese la frate-sau. "Ticalosule!" striga d. Stavrache,
"ne-ai facut neamul de ras! sa piei, sa nu te mai vad! Pleaca! Du-te-napoi de-t
i spaseste pacatele!" Fugarul a plecat oftand si cand a ajuns in prag: "Nene, zi
ce, fa-ti pomana, da-mi o bardaca de apa. Atata a putut sa zica si a picat jos m
oale ca o carpa." Lui d. Stavrache i s-a facut mila; s-a repezit sa-l ridice ca
sa-l puie pe pat: nu-l putea lasa sa moara ca un cane.
In continuare, visul cuprinde incercarea epuizanta a hangiului de a urni din loc
trupul ca de plumb al fratelui, care isi recapata in mod miraculos puterile, ii
pune genunchiul in piept si il intreaba cu imputare: "Gandeai c-am murit, neica
?" Acest prim vis al lui Stavrache exprima in mod explicit un conflict interior
intre principiile morale si dragostea de frate. Pentru hangiu, Iancu este un tic
alos, un talhar care ar fi trebuit pedepsit, de aceea si face caz de renumele fa
miliei: ne-ai facut neamul de ras! Desi il ajutase sa fuga, Stavrache se gandest
e la pedepsirea vinovatului si, dupa ce sunt judecati talharii, hangiul comentea
za cu parere de rau: nici vorba n-a fost la judecata despre popa, despre capul s
i gazda talharilor. Aoleo! ce mai judecatori! Cand primeste primele vesti de la
Iancu, in care acesta ii povestea despre actele eroice savarsite la Plevna, hang
iul mototoleste scrisoarea, iar starea lui de nemultumire este explicit prezenta
ta de narator: in sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucu
ria.
In acelasi timp, se intreaba daca, la intoarcere, Iancu ar putea sa-si mai reven
dice averea pe care acum o administra Stavrache. Este evident ca hangiul vrea av
erea fratelui sau, dar isi justifica lacomia prin principii care i se par solide
: in fond, Iancu este un ticalos care merita pedepsit, iar sentimentul acesta se
converteste in visul sau. Stavrache are oarecare simt moral, dar si porniri ava
re. Acestea nu anuleaza sentimentele lui fata de Iancu: isi iubeste fratele si a
re constiinta datoriei fata de el; Stavrache este fratele cel mare, neica, si tr
ebuie sa aiba grija de fratele ratacitor. Din aceasta antinomica situatie se nas
te visul lui Stavrache. Imaginea de ocnas evadat exprima acest amestec de vinova
tie si indignare care il stapaneste pe hangiu. Iancu este fratele de care trebui
e sa-i fie mila, povara (trupul de plumb), dar este si amenintarea.
Desi cosmarurile lui Stavrache se manifesta dupa ce primise vestea mortii fratel
ui sau, el resimte imaginea acestuia din vis ca pe o amenintare. Impresia se acc
entueaza, iar evolutia personajului de la sentimentul de vina la teama devoratoa
re este ilustrata prin gesturi si atitudini abia schitate, care surprind momente
esentiale din viata cotidiana a personajului: el mototoleste instinctiv prima s
crisoare trimisa de fratele sau, apoi incepe sa emita ipoteze in legatura cu pos
ibila lui moarte, iar gandurile devin obsesii, se transforma in cercuri stramte;
Stavrache invoca ajutorul lui Dumnezeu, isi sfinteste casa, dar cosmarul se ins
taleaza, revine la intervale regulate, timp de cativa ani. De fapt, hangiul resi
mte moartea fratelui sau ca pe o consecinta a gandurilor lui. Stavrache traieste
singur si trece deja printr-o drama moartea mamei sale. Devine din ce in ce mai
ursuz, o palmuieste pe fetita care incearca sa fure un covrig din pravalie, iar
, cand primeste vestea ca Iancu este mort, este zdrobit si plange mult, apoi se
intereseaza de formalitatile mostenirii.
 In fond, hangiul nu se bucura de averea fratelui, nu traieste deliciile avariti
ei, pur si simplu isi doreste averea lui Iancu si se simte vinovat pentru asta.
Singur, fara familie si fara prieteni, blocat in obsesii si cosmaruri, Stavrache
intretine o legatura, neconstientizata, doar cu fratele sau. Framantarea initia
la e sintetizata intr-o fraza care insoteste de fiecare data fantomatica apariti
e a lui Iancu: "Gandeai c-am murit, neica?" Secventa cuprinde si dorinta, dar si
teama personajului, vine si din sentimentul de culpabilitate, si din cel de cup
iditate. Treptat, imaginea fratelui devine cumplit de amenintatoare, se converte
ste in capitanul victorios si intimidator. Cele doua arhetipuri onirice exprima
doua momente ale sentimentului obsesiv de vina: ocnasul evadat intruchipeaza un
dublu delict, pe cata vreme soldatul este atotstapanitor. In ipostaza de capitan
, Iancu este puternic, de neinvins, dar nu-l ataca pe Stavrache; doar il prigone
ste, il atinteste cu privirea si ii pune, bineinteles, intrebarea fatala: "Gande
ai c-am murit, neica?" Hangiu este cel care se indarjeste, devine agresiv si vre
a sa stranga de gat nesuferita aratare. El este bantuit de imaginea fratelui pen
tru ca in strafundul sufletului se invinovateste de moartea lui, iar acest senti
ment de vina se intrupeaza mustrator in figura capitanului. In final, cand Iancu
isi face intr-adevar aparitia, Stavrache innebuneste. Pregatit cu grija prin de
scrierea amanuntita a halucinatiilor hangiului, deznodamantul reia din perspecti
va realitatii situatiile cosmaresti, traite de Stavrache.
Impacat de multa vreme cu situatia ca trebuie sa se lupte cu fantoma fratelui s
au, sa o invinga si sa astepte apoi urmatoarea ei aparitie, eroul reactioneaza c
onform cosmarului, atunci cand Iancu apare cu adevarat; el il ataca in liniste,
asteptand ca halucinatia sa-si urmeze cursul, dar, cum de data aceasta nu mai ie
se invingator, personajul cedeaza, isi pierde mintile si incepe sa cante popeste
, identificandu-se cu fratele sau, acceptandu-si teama care a invins. Nebunia lu
i Stavrache se declanseaza sub efectul surprizei; Iancu, fire glumeata, nu i se
arata de la inceput, iar, cand suspiciunile lui Stavrache in legatura cu strainu
l adormit se amplifica, adica dupa ce tensiunea este creata, in fine, isi dezval
uie identitatea si rosteste tocmai vorbele pe care le auzea Stavrache in viziuni
le sale: "Ma credeai mort, nu-i asa?" Criza personajului se declanseaza pentru c
a realitatea este identica halucinatiilor sale: Tot viforul care urla in noaptea
grozava sa fi napadit dintr-o data in teasta lui Stavrache, nu l-ar fi clatinat
mai cu putere decat infatisarea si vorbele acestea.
Daca in cosmarul sau obisnuit, hangiul respecta un scenariu, resemnat (orice mi
nune a treia oara, trebuie sa ni se para lucru firesc), modificarile ce survin d
e data aceasta il obliga sa caute alta rezolvare; el trebuie sa iasa victorios s
i singurul mod este de a lua locul biruitorului, de fapt de a-l anula, luandu-i
identitatea de dinainte ca nenorocirile lui Stavrache sa inceapa, de pe cand Ian
cu mai era inca popa din Podeni. De aceea hangiul canta popeste, intorcandu-se i
nstinctiv la acel moment al normalitatii. Deznodamantul nuvelei este concentrat
in jurul starilor clinice ale personajului, urmarite in detalii grotesti (contra
ctiile musculare, expresia impietrita, repeziciunea si violenta miscarilor, spum
a rosie de la gura), ceea ce face ca povestea hangiului sa devina un studiu de c
az; dar scriitorul nu-si poate infrange tentatia de a construi dramaturgic si ra
porteaza deznodamantul si la celalalt personaj, pentru care intamplarea este tra
dusa la ghinionul evocat comic: "N-am noroc", spune cu resemnare Iancu; prin rep
lica aceasta, finalul tensionat se relaxeaza usor, iar subiectul nuvelei aduce v
ag in memoria cititorului celebra replica a conului Leonida: "Omul bunioara, de
par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intr
a la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia, din fandacsi
e cade in ipohondrie. Pe urma, fireste, si nimica misca."
"Referinte critice [...] pe langa analiza, intalnim si tipologii, fiindca Stavra
che, frate neomenos, intruneste ceva din eternul uman. Nu lipseste de altfel nic
i obligatoriul factor ereditar al naturalistilor, strecurat cu discretie, de ast
a data fara parada scientista. Incontestabil exista o tara in familia in care un
 frate innebuneste, iar altul se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter. P
osibil alcolism, pentru ca il vedem pe Stavrache band." (G. Calinescu Istoria li
teraturii romane..., Ed. Minerva, 1984, p. 498) "Am spus ca I. L. Caragiale nu e
ste un descriptiv, un ochi plastic. Evocarea mediului ocupa totusi un mare loc i
n arta sa. Dar evocarea mediului nu este aci efectul notarii unor lucruri vazute
, ci a moravurilor si a vorbirii. Caragiale nu descrie niciodata interioare, rar
eori si cu zgarcenie aspecte vestimentare, foarte putin din lucrurile cu care oa
menii se inconjoara si pe care ei le manuiesc. Oamenii lui Caragiale se misca in
tr-o lume fara obiecte, dar se misca dupa deprinderile comune timpului si societ
atii lor. Marele lui mestesug consta in prezentarea tipului in individ, incat ad
evarata tema a naratiunilor lui este viata societatii romanesti, mai cu seama a
micii burghezii bucurestene in cele doua sau trei decenii dupa 1880. Intre forme
le de viata ale acestei societati un loc intins ocupa modul ei de a grai, vocabu
larul, ticurile verbale, expresiile comune, toate acele automatisme ale vorbirii
care deseneaza, peste intentia comunicarii individuale, structura obiectiva si
autonoma a limbajului omenesc."