Criminologie - invatat

1. Cezare Beccaria (1738-1794)

Criminologia etiologică este acea ramură a criminologiei care se ocupă de studierea

cauzelor, condiţiilor sau factorilor care determină sau care favorizează fenomenul
criminal (explicaţii biologice, sociologice, psihologice sau multifactoriale).

Cezare Beccaria:
- a emis primele idei despre delicte si pedepsele aplicate (astfel a unificat ideile
filosofilor despre comportamentul uman, formand punctul de plecare al unui domeniu de analiza
sociala specifica, revendicat ulterior prin criminologie);
- a revitalizat unele preocupari de tip istoricist ale legislatiei si a incercat sa
gaseasca noi structuri juridico-normative de drept public, care isi aveau sorgintea in ideologia
iluminista;
- el a considerat ca normele de drept trebuie sa fie strans legate de regulile
economice si de masurile sociale, fiind preocupat de unificarea acestor reguli in favoarea
individului;
- Beccaria însuşi afirmă că pedeapsa aplicată este trăită în mod diferit de
condamnat ţinând cont tocmai de sensibilitatea sufletească, starea sa socială şi nivelul de cultură;
in plus, el nu uită să menţioneze că „educaţia este cel mai sigur, dar şi cel mai dificil, mijloc de a
prevenii infracţiunile” iar „ştiinţele care însoţesc libertatea” produc acelaşi effect;
- 1764 – publica „Dei delitti e delle pene” (Despre infractiuni si pedepse);
- gandirea lui Beccaria marcheaza sfarsitul interventiilor necalificate in
comportamentul uman, prin inlocuirea opiniilor inoperante, chiar filosofice, cu concepte
stiintifice, psihologice, juridice sau sociologice.

Abordarea metodologica a ordinii normative juridice:

- abordarea incipienta a principiului prezumtiei de nevinovatie si intuirea obligatiei
pentru autoritati de a supraveghea respectarea prezumtiei reprezinta elementul nou in relevarea
judecatilor de morala ce guverneaza sistemul juridic modern, precum si sistemul de valori
sociale;
- activitatea organelor specializate ale statului, in exercitarea atributiilor de
identificare a infractorilor trebuie sa fie reglementata si verificata prin rasturnarea atitudinii de
evaluare in sensul unic de la persoana considerata vinovata, obligata sa faca dovada nevinovatiei,
la persoana considerata nevinovata careia statul trebuie sa ii faca dovada vinovatiei;

- abordarea principiului egalitatii oamenilor in fata legii prin eliminarea formelor de

discriminare asigura si consacra aceste reguli ca principii de metoda, necesare in elaborarea
normelor juridice;
- toti oamenii au obligatia sociala sa se supuna legii in sensul de a-si rezolva
conflictele interindividuale sau intersociale in limitele prescrise de norma legala, nimeni nefiind
mai presus de lege, indiferent de origine, modul de viata ori credinta.

Abordarea metodologica a principiilor pedepselor:

1
- abordarea principiului egalitatii de tratament penal fata de condamnati, afirma
interventia statului in calitate de aparator al serviciilor publice cu conditia respectarii idealului de
egalitate;

- abordarea principiului prevederii pedepselor in dreptul pozitiv (in lege) reprezinta

garantia pentru persoana care a comis fapta prejudiciabila ca nu ar urma sa suporte alte
consecinte in afara celor cunoscute;
- acest principiu se realizeaza prin aplicarea in practica doar a pedepselor
identificate cu certitudine si claritate in sistemul pedepselor, in norme juridice care conserva si
garanteaza o anumita pedeapsa;
- Beccaria justifica principiul prin necesitatea ca drepturile individuale sa fie
prevazute si aparate prin lege, restrangerea acestora prevazandu-se tot prin lege, astfel incat orice
persoana trebuie mai intai sa-si cunoasca drepturile pentru a i se imputa ulterior nerespectarea
obligatiilor sau abaterea de la lege;

- abordarea principiului prevederii ca pedeapsa sa nu fie retributiva, intimidatoare

sau vindicativa sintetizeaza experienta juridica indusa din experienta sociala privind rezolvarea
conflictelor si asigurarea libertatii in raporturile dintre ei, indiferent de varietatea motivatiei
conflictelor si de mijloacele juridice prin care se garanteaza aplicarea si executarea pedepselor;

- abordarea principiului severitatii pedepsei penale, prin excluderea pedepselor

corporale si supliciului, precum si prin abolirea sau limitarea aplicarii la faptele grave a pedepsei
cu moartea – regula reformarii sociale prin pedeapsa constand, cel mult, in privarea de libertate
si, in mod absolut, prin excluderea pedepselor corporale, a supliciului sau a pedepsei cu moartea
reprezinta esenta sanctionarii, a pedepsirii, alcatuind fundamentul reeducarii sociale;

- abordarea principiului unicitatii pedepsei care trebuie sa se aplice doar in legatura

si pentru fapta comisa;
- sistemul de pedepse trebuie sa fie unitar si coerent, in sensul ca orice delict sa fie
sanctionat doar cu o singura pedeapsa;

- abordarea principiului libertatii criminalului in realizarea delictului, acesta fiind

dat cu liberul arbitru, astfel ca nu este conditionat sau influentat de mediu, fiind tinut doar de
propriul sau dinamism psihologic;
- lipsa posibilitatii legale de a gandi si de a actiona liber inseamna incalcarea formei
juridice a aplicarii egale a legii fata de toti faptuitorii;

- abordarea principiului administrarii probelor, in sensul ca judecata sa fie publica,

astfel incat sa se evite abuzurile si delatiunea, iar judecata sa aiba la baza probatoriul administrat,
juramantul impus infractorului fiind inutil si contradictoriu cu aprecierea subiectiva asupra
propriului sau comportament.

Semnificatia principiilor enuntate de Cezare Beccaria:

- limbajul precriminologic neformat devine accesibil de indata ce ideile sale au fost
aplicate in sistematizarea legislatiei si in practica penitenciara si in penologie pentru prevenirea
infractiunilor, reprezentand avantaje practice pentru individul condamnat;

2
- Beccaria are meritul initierii primelor cercetari biologico-stiintifice asupra
autorului unei fapte care interesau stiinta penala, asupra personalitatii delincventului, a
confruntat teoriile sale despre criminali, efectuand primele cercetari privind delincventii;
- tratatul „Despre infractiuni si pedepse” – a demonstrat in epoca faptul ca
argumentele etice pot garanta si pentru societate reformarea sociala a condamnatului;
- analiza sistemului socio-juridic a determinat adoptarea teoriei potrivit careia orice
crima are la baza hotararea libera a individului si imperfectiunea legilor umane privind evitarea
conflictelor si recuperarea sociala ulterioara.

2. Emile Durkheim (1858-1917)

Scoala sociologica – Emile Durkheim:

- Emile Durkheim, principalul reprezentant al şcolii sociologice, a susţinut că
infracţiunea este un fenomen de normalitate socială, criminalitatea existând de când se cunoaşte
lumea;
- fenomenele sociale au aceleaşi legături de cauzalitate ca şi fenomenele fizice din
mediul înconjurător; faptele de ordin moral fiind fapte sociale înseamnă că infracţionalitatea este
un fapt normal al societăţii, este un fenomen natural legat de condiţiile fundamentale ale vieţii
sociale;
- crima se defineşte prin raportare la imaginea comună pe care membrii societăţii o
au asupra ceea ce ar trebui să fie comportament normal; mai mult decât atât crima este şi un
factor de sănătate publică;
- tot el introduce şi conceptul de anomie, cu sensul de slăbire a rolului normelor
sociale, atunci când acestea nu permit individului satisfacerea unor idealuri de bunăstare
economică sau status social;
- intr-o astfel de situaţie, individul, ca să-şi atingă idealurile, este capabil să treacă
peste prescripţiile normei;
- utilitate pedepsei este dată de faptul că ea protejează integralitatea regulilor
încălcate de infractor, pedeapsa fiind riscul profesional al infractorului;
- ca metodă de cercetare el acordă o importanţă deosebită faptului, studiului
empiric al realităţilor concrete şi verificabile.
- in explicarea sinuciderii, acesta invoca presiunea si curentele sociale ce
actioneaza asupra individului determinant, fie integrarea sociala a individului, in cadrul grupului
sau societatii de care apartine, fie reglarea sociala a raporturilor individului cu grupul societar in
sensul adoptarii unor masuri de control al comportamentului sau de constrangere a acestuia
pentru indepartarea de prescriptiile impuse;
- Durkheim clasifica suicidul in 4 tipuri:
o suicidul egoist – caracterizat prin lipsa posibilitatilor individului
de a se integra in grupul sau societatea in care traieste, pe care o
refuza pentru ca nu o intelege si nu este inteles;
o suicidul altruist – caracterizat de ideea de sacrificiu in interesul
altuia in mod dezinteresat; manifestand o inclinatie corecta spre
intrajutorare, individul afirma staruitor si cu deplina multumire
ca nici o alta fapta nu il apropie mai mult de armonizarea firii, de
perfectiunea umana, de simtirea binelui decat realizarea actului
de sacrificiu ca pe un act de binefacere, de adevarata virtute;

3
 o suicidul anomic – caracterizat de dependenta indivizilor de a
astepta de la viata realizari multiple si majore, astfel incat in
cazul esuarii in nebulozitate gandirea acestora sa alunece spre o
traire fara tinta care degenereaza in sinucidere, deoarece
contradictiile lor raman nerezolvate; orice esec devine o mare
frustrare pentru ca individul comparandu-se cu alti indivizi si
deoarece nu are o conceptie clara si se indoieste de perspectiva
vietii alege sinuciderea, ca ultima forma de iesire din criza;
o suicidul fatalist – caracterizat de tendinta individului de a crede
ca viata sa este condusa de destin si deoarece nu este capabil sa-l
cunoasca, sa-l infrunte si sa-l depaseasca trebuie sa cedeze in fata
greutatilor insuportabile impuse de acesta;
- in explicarea vietii religioase, Durkheim acorda credit societatii, pe care o ridica
la rangul de divinitate prin trairile indivizilor, prin puterea de constrangere a societatii fata de
individ.

3. Cezare Lombroso (1835-1909)

Cezare Lombroso:
- Cezare Lombroso, reprezentant de seama al explicatiilor biologice, este cel care a
consacrat acest tip de abordare a fenomenului infracţional punând bazele şcolii pozitiviste
italiene;
- a susţinut teoria criminalului atavic conform căreia criminalii nu sunt altceva
decât rămăşiţele unui stadiu timpuriu de dezvoltare;
- el fost influenţat de ideile evoluţioniste ale lui C. Darwin. şi teoria recapitulaţiei a
lui E. Haeckel; conform teoriei recapitulaţiei, dezvoltarea individului, de la nou-născut la adult,
recapitulează dezvoltare speciei, repetând pe scurt şi rapid toate stadiile de dezvoltare a speciei
sale; astfel criminalii nu reuşesc să parcurgă toate stadiile de evoluţiei a speciei umane şi rămân
la un stadiu anterior de evoluţie;
- Lombroso a susţinut şi a argumentat cu picanterii faptul că omul civilizat, în
epoca copilăriei sale, în mai multe privinţe, prezintă însuşirile omului sălbatic (copilul este
mincinos pentru a capta atenţia, egoist, indolent şi leneş etc.);
- a mai susţinut că crima este o copilărie prelungită sau o sălbăticie rămasă în
mijlocul civilizaţiei şi faptul că la organismele inferioare crima este regula (adulterul la berze,
asocierea castorilor răufăcători, calul care şchiopătează doar pentru a nu merge la lucru, albinele
care după ce au descoperit alcoolul nu mai lucrează etc.);
- la sălbatici este exemplificată ideea cu cazurile de canibalism juridic, prostituţie în
onoarea oaspeţilor, violul ca modalitate de căsătorie, etc.
- la omul normal ajuns la o dezvoltare deplină nu există comportament infracţional;
ulterior a recunoscut că nu doar aspectul fizic influenţează ci şi unele maladii mentale;
- susţinerile lui Lombroso ar putea fi reduse la câteva idei de bază:
o criminalii se deosebesc de non-criminali prin numeroase
anomalii fizice sau psihice (mărimea capului, asimetria feţei,
dimensiunile excesive ale pomeţilor, defecte ale ochilor, urechi
de dimensiuni neobişnuite, nas strâmb, buze cărnoase, dentiţie
anormală, lungimea excesivă a braţelor, bărbie proeminentă sau

4
 excesiv de lungă, abundenţa, varietatea şi precocitate
zbârciturilor, idioţii, imbecilii, paranoicii, epilepticii, istericii, cei
cu sistem emoţional instabil, etc.);
o criminalul este un anumit tip de specie umană, un tip
antropologic degenerat, fiind un tip înnăscut;
o criminalul este un tip uman a cărui evoluţie nu s-a finalizat, fiind
un sălbatic într-o lume modernă;
o criminalitate se moşteneşte, determinând o altă carieră criminală.
- fiind de formaţie medic, metoda s-a de bază a fost una experimentală, constând în
măsurarea craniilor unor deţinuţi şi apoi prin colectarea şi prelucrarea datelor antropometrice;
- dacă la început susţinerile sale au declanşat un interes imens în lumea ştiinţifică,
spre sfârşitul carierei a trebuit, sub presiunea cercetărilor făcute, să accepte că există şi criminali
care nu sunt înnăscuţi şi că există şi alte împrejurări care influenţează comportamentul
infracţional;
- marele său merit este că prin această dezbatere a declanşat un interes imens pentru
antropologia criminală, care din 1885 se va numi criminologie.

4. Enrico Ferri (1856-1929)

Enrico Ferri:
- un admirator declarat al lui Lombroso, a susţinut că omul comite infracţiuni, nu ca
o libertate a sa de voinţă ci prin tirania fatală a organismului său anormal şi a mediul exterior;
- combinaţia acestor multipli factori conduce la specificitatea fiecărui infractor;
există trei categorii de factori care îl determină să comită infracţiuni:
- factori antropologici (structura fizică, structura psihică, vârsta sexul);
- factori cosmo-telurici ( climat sol, producţia agricolă);
- factori de mediu social (densitatea populaţiei, religia, sistemul de educaţie,
alcoolismul, organizarea economică şi politică etc.);
- pe plan juridic el a propus înlocuirea noţiunii de responsabilitate penală cu cea de
responsabilitate socială; aceasta din urmă poate fi angajată fără a fi necesară şi vinovăţia, fiind
suficientă periculozitatea sa;
- un individ ar putea să fie periculos social chiar înainte de a comite infracţiuni şi
pentru aceasta ar trebui să i se aplice măsuri de siguranţă care trebuie să înlocuiască pedepsele
(dintre măsurile de siguranţă pot fi amintite: deportarea celor irecuperabili, pedeapsa capitală,
măsuri medicale preventive etc);
- pentru a stabili cine este în stadiul de persoană irecuperabilă sau dimpotrivă
recuperabilă, Ferri propune introduce examinarea medicală a infractorului, propune urmărirea
evoluţiei sale spre recuperare şi studiul mediului social căruia îi aparţine infractorul.
- Ferri a fost autorul cărţii devenită clasică în domeniu Sociologia criminalului,
apărută în 1884.
- fiind un fervent adept al socialismului, Ferri a fost şi unul din editori ziarului
Avanti, ziar socialist al timpului;
- intreaga sa operă a slujit la redactarea codului penal al Argentinei din 1921;
- legea saturaţiei criminale a lui Enrico Ferri reprezintă o paralelă a tezelor şcolii
cartografice, arată că, criminalitatea se raportează la condiţiile mediului şi va oscila după
schimbările ce survin în cadrul său;

5
- Ferri critica teoriile Lombrosiene pentru faptul ca prezinta concluzii eronate in
ceea ce priveste fundamentele delictului, deoarece se sprijina pe o intelegere unilaterala a
acestuia (nasterea, delincventul innascut), facand abstractie de alti factori determinanti;
- Temele fundamentale ale lui Ferri – responsabilitatea delincventului, necesitatea
neutralizarii delincventilor, masuri de readaptare sociala, participarea mai multor factori la
realizarea delictului, despagubirea victimelor ca masuri de descurajare a recidivistilor au fost
reluate ulterior la scoala pozitivista ca masuri preventive de reactie sociala impotriva
delincventei;
- Ferri a propus ca pe langa pedepsele cu inchisoarea sa se adopte masuri specifice
de natura economica, sociala, culturala, politica pentru a asigura conditii de viata normale
indivizilor, a oferi posibilitatea practicarii drepturilor individuale, a apara colectivitatea de
efectele prejudiciabile ale delictelor; masurile preconizate se refereau la incercarea de educare a
minorilor prin invatatura si supraveghere, urmand ca cei lipsiti de sprijin familial sau abandonati
sa intre in programe de ajutorare din partea statului;
- in proiectele de modificare a legislatiei, Ferri a solicitat adoptarea unor masuri de
reformare a procedurilor penale, civile, administrative, comerciale, prin care a instituit principiile
responsabilitatii si clasificarea delincventilor, posibilitatea revizuirii litigiilor, evitarea abuzului
de utilizare a institutiilor gratierii si amnistiei.

Abordarea teoriei privind inexistenta liberului arbitru

- Ferri crede cu fervoare in capacitatea de adaptare a individului, suspectand
existenta liberului arbitru, crezand in adevarul experimental;
- factorii ce tin de constitutia organica a criminalului, la care se adauga factorii
trairii interioare (psihici), daca se manifesta in un mediu social care permite agresivitatea vor
determina producerea actului criminal;

Abordarea critica a modului de reglementare si de interpretare a responsabilitatii

criminalului
- existenta corpului, ca forma a corespondentei materiale, animata de o gandire
hotarata care sa indrume unilateral perceptiile senzoriale, actiunile volitive si aprecierile afective,
daca se manifesta in un mediu social viciat, pot genera crima; aceasta reflectie critica conceptia
lipsei de responsabilitate a criminalului care parea dependent prin nastere de realizarea crimei
(Lombroso), anulandu-i-se actele volitive, actele de constiinta si renuntandu-se la dependenta
reala de mediu;
- actul criminal apare ca fiind un semn direct, exterior al vietii spirituale interioare,
in acest mod conferindu-se un sens actiunii criminale in care un loc important il ocupa
responsabilitatea criminalului;

Abordarea factorilor antropologici

- factorii antropologici:
o constitutia organica a delincventului, care pastreaza anomaliile
fizice (craniu, creier, corp);
o constitutia psihica care reflecta atitudinile individuale
(sentimente, pasiuni, fantezii);
o caracteristicile individuale (sex, rasa, varsta, profesie)
- factorii antropologici clasifica criminalii in 2 categorii:

6
 o criminali innascuti (nascuti) – caracteristicile acestora se
regasesc in tipologia lombrosiana, acceptata de Ferri dupa
eliminarea ambiguitatilor dezastruoase si cu rezervele precizate
fata de aceasta;
 crima nu constituie o parte innascuta a
existentei individului, daca intervin elemente concrete de
prevenire, o fundamentare morala a fiecarui act in parte,
astfel incat chiar daca individul ar purta stigmate fizice nu va
deveni, in mod necesar sau obligatoriu criminal.
o delincventi alienati – caracteristicile acestora constau in
dependenta completa de anomalia mentala grava, astfel ca
indivizii sunt incapabili sa raspunda pentru crimele comise;
 si in cazul acestora crima poate fi evitata daca
intervin factorii de preventie (care impun un control
strict) sau daca se evita prezenta alienatilor in
anumite locuri;
- in cazul comiterii crimei de catre criminalul innascut sau de catre alienat, Ferri
recurge la distinctii traditionale moralizatoare apreciind ca impotriva criminalului dominat de
factorii biologici, care anuleaza vointa si puterea de intelegere trebuie sa adopte sanctiuni penale
speciale fundamentate pe neutralizarea, iar nu pe pedepsirea acestora;

Abordarea factorilor socio-psihologici

- factorii socio-psihologici, constand in starea economica, evenimente si fenomene
istorice (razboi), mediul social, mediul familial, starea de moralitate, clasifica delincventii in 3
categorii:
o delincventii obisnuiti – in legatura cu acestia, Ferri aduce o noua
interpretare ce consta in faptul ca alaturi de rolul factorilor
antropologici, la comiterea delictului, un rol deosebit revine
conditiilor concrete de mediu, economice, politice, juridice,
administrative, educative care impun persistenta comiterii
delictului in contradictie cu unele schimbari de constiintei
individuale;
o delincventii de ocazie – savarsirea doar a unui delict de ocazie
reprezinta o forma simpla, accidentala a delincventei, pe cand
savarsirea delictelor din obisnuinta dovedeste ca existenta
individului graviteaza in jurul deprinderii corporale, a hotararii,
precum si a specularii oricarui prilej pentru a savarsi o
multitudine de fapte ilicite;
o criminalii pasionali (din pasiune) – revendica actul criminal ca pe
o placere de a se delecta fiind inselati de iluzia ca pasiunea lor
este fara limite; in acest mod actul criminal este explicat de
interventia ocazionala a unui factor, independent de posibilitatea
delincventului de reprezentare a unui scop.

Factorii fizici

7
- factorii fizici, denumiti de Ferri cosmo-telurici sunt reprezentati de clima care
guverneaza teritoriul unde locuieste delincventul, de diferentele de temperatura intre anotimpuri,
de cultivarea unor plante specifice, de productia agricola realizata de statul in care traieste, de
frecventa unor fenomene atmosferice care pot influenta comportamentul uman.

5. Bazele criminologiei – Raffaele Garofalo

Caracteristici – bazele criminologiei:

- Raffaele Garofalo a dat numele stiintei criminologice, adoptand primul
denumirea, metodele si principiile care aveau sa sugereze identificarea stiintei criminologice;
- contributia lui Garofalo trebuie privita ca o identificare a terminologiei si a
adaptarii concrete a actelor si faptelor cuprinse in delictul considerat infractiune;
- in 1880, Garofalo publica monografia intitulata Criminologie, republicata in 1885,
datorita noutatii pozitiei sale;
- are loc astfel trecerea de la gandirea generalizata, confuza, despre crima si
criminal, la gandirea distincta, specializata fondata de criminologie;

Raffaele Garofalo (1852-1934)

- el susţine că doar delictele naturale ar trebui incriminate, deoarece acestea lezează
sentimentele altruiste specific umane: mila şi cinstea;
- delictele artificiale sunt o pură creaţie legislativă a puterii politice, având un
caracter conjunctural;
- criminalul, fiind indiferent afectiv, este un monstru în plan moral dar substratul
fiziologic al monstruozităţii sale nu a putut fi încă dovedit ştiinţific;
- recunoaşte însă că este imposibil să se stabilească un criteriu exact de delimitare a
oamenilor oneşti de criminali;
- face parte din şcoala pozitivistă italiană deoarece consideră criminalul ca fiind un
anormal, o fiinţă diferită de restul oamenilor oneşti.

Abordarea antropologiei criminale

- raporturile dintre ereditate, ca natura atavica a criminalului si cauzele generatoare
ale crimei au reprezentat o preocupare de baza in studiile lui Garofalo;
- pe cand precriminologii stabilisera drept unica cauza ereditatea fizica, in vederea
generarii criminologiei, Garofalo considera criminalitatea ca fiind produsa de mai multe cauze,
dintre care unele de natura ereditara (anomaliile morale), iar altele isi aveau geneza in afara
ereditatii (influentele sociale si influentele legilor);
- pentru Garofalo, evolutia structurii delincventiale se caracterizeaza prin o
inadaptare la viata sociala, prin faptele comise delincventul incalcand preceptele morale impuse
de societate si preceptele religiei;
- Garofalo dezvaluie necesitatea sociala privind elaborarea si adoptarea unui drept
natural care sa vizeze ansamblul sanctiunilor necesare restabilirii relatiilor colective si pentru
impiedicarea declansarii conflictelor ce pot exista intre activitatile diversilor membrii ai familiei
sau intre diferiti indivizi dintr-un anumit grup;
- autorul a stabilit ca evolutia delictului natural se caracterizeaza prin o diminuare a
autoritatii familiei cat si a institutiilor statului precum si prin o crestere a independentei
comportamentale a indivizilor care, de tineri, incalca interdictiile si preceptele socio-familiale;

8
- asezand dorintele si atitudinile delincventului in afara posibilitatilor acestuia de a
rationa, de a judeca, deoarece anomaliile morale deviaza sentimentele, Garofalo propune sa nu se
exercite constrangeri de nici un fel asupra acestora, ci sa se adopte masuri care sa preintampine
comiterea faptelor prejudiciabile;
- deviatia sentimentului moral ca derivat unic al antropologiei criminale este
generata de influenta majora a mediului social prin existenta conditiilor de viata opuse sau
favorabile elaborarii delictului;
- delictul juridic – ansamblu de inderdictii si idei despre moravuri care rezulta din
actele, actiunile si activitatile indivizilor, influenteaza viata sociala organizata care asigura
umanitatii preponderenta civilizatiei asupra naturii omului;

Abordarea influentelor mediului social

- Garofalo a explicat atractia pe care o exercita psihologia si aspectul mediului
inconjurator (habitatul degradat, promiscuitatea, migratiile alternative) asupra individului
predispus sa comita delicte;
- Garofalo a identificat distribuirea pe delicte si ritmurile lor de aparitie, a indicat
fenomenele de dezintegrare sociala precum si necesitatea adoptarii unor masuri care sa impuna
un echilibru al comportamentului criminalului, mai mult sau mai putin stabil, aparand astfel ca o
identitate a acestor raporturi de forta;
- Garofalo a apreciat ca o influenta majora asupra comportamentului delincventului
revine religiei care indica aparitia miracolului pentru a salva situatia umana precara, lipsita de
prespectiva imbunatatirii conditiilor de viata;

Abordarea influentei legilor

- legea impune responsabilitatea actiunii individuale, iar degradarea
comportamentului sub influenta anomaliilor morale poate sa suporte unele modificari derivate
din consecintele legii chiar si numai pentru faptul ca delincventul este supravegheat;
- deoarece reglarea comportamentului individual este centralizata, rezulta in mod
inevitabil ca legea influenteaza atitudinile indivizilor, oscilante in societate in functie de regimul
politic si de preceptele religioase, in functie de excesul sau de influenta atitudinilor globale, iar in
anumite momente se produc crize sociale (periodice sau neregulate);
- comportamentul individului este reprezentarea directa a unui determinism, a unei
cauzalitati sociale pe care o poate exprima adecvat numai atitudinea fata de normele legale;
- conceptul influentarii legilor presupune nu numai o societate care impune
respectarea interdictiilor, in sensul raspandirii unui volum mare de fapte neprejudiciabile, ci, pe
acest temei, incurajarea atitudinilor pozitive la un numar cat mai mare de membri ai
colectivitatii; in acest mod legea are o influenta certa de reformare sociala a indivizilor;

Abordarea teoriei privind executarea pedepsei

- executarea pedepsei, ca forma de represiune sociala adoptata impotriva
delincventilor ce au savarsit infractiuni, reprezinta un proces de transformare a existentei umane
sub aspectul activitatilor practice si spirituale;
- pedeapsa ca atribut al statului, determina prin asprimea si coercitia sa o
necontestata putere de convingere a delincventului dovedind astfel superioritatea misiunii
reformative a societatii;

9
- pedeapsa reprezinta o forma de intimidare pentru indivizii care gandesc sa comita
infractiuni si o forma de pedepsire pentru delincventii care au nesocotit legea;
- executarea pedepsei constituie un proces de civilizare, de socializare prin
recurgerea la mijloacele de producere a unor suferinte, de realizare emotionala care sa asigure
integrarea delincventului in ansamblul comportamentelor indivizilor pentru ca ordinea sociala sa
infranga anarhia;
- teoria pedepsei privind eliminarea criminalilor – in cadrul teoriilor privind
evolutia societatii, pana la Garofalo se ajunsese deja la concluzia ca societatea progresase mai
mult decat individul in ceea ce priveste impunerea fata de regulile, preceptele, principiile si
normele comportamentale;
- Garofalo a propus ca impotriva criminalilor tineri si a celor care dupa comiterea
faptei au aratat ca si-ar putea schimba comportamentul sa se adopte masuri represive mai
conciliante constand in aplicarea pedepsei cu inchisoarea, gradata pe anumite termene, in
inchisoarea pe viata sau in deportarea acestora in colonii;
- conceptia profesata de Garofalo se caracterizeaza prin sublinierea conceptiei
potrivit careia savarsirea crimei dovedeste ca interesele individuale precumpanesc asupra celor
publice, astfel incat se impune obligarea criminalului sa repare prejudiciile pentru a evita
repetarea crimelor si pentru a restabili moralitatea;
- Garofalo a inregistrat efectele negative, dezumanizante ale crimei insa a exagerat
importanta aplicarii pedepsei cu moartea privitoare la intimidarea indivizilor tentati sa
perpetueze crima, deoarece practica a dovedit ca nici o societate nu a fost atat de exigenta pentru
a-i executa pe toti criminalii si totodata nu toti criminalii au fost prinsi, astfel incat sa se obtina
selectia sociala urmarita.

6. Criminologia ca stiinta

Criminologia – stiinta care studiaza cauzele si conditiile definitorii ale criminalitatii

savarsita pe teritoriul statului, efectele criminalitatii asupra caracteristicilor umane si
strategia de aparari socio-umane.
Criminologia, ca stiinta sociala, abordeaza sistemele de drept penal, drept procesual
penal si de drept executional penal, precum si raportul dintre criminal – victima – stat,
fiind:
- o stiinta descriptiva – prin crearea unor teorii specifice bazate pe rezultatele din
viata sociala;
- o stiinta aplicativa – prin adoptarea masurilor si mijloacelor de diminuare a
criminalitatii.
Criminologia – evalueaza sinteza celor 2 factori care participa la creatia acesteia:
societatea (realitatea obiectiva, existenta reala) si individul (forta transformatoare
exteriorizata in idei, actiuni).

Obiectul criminologiei: - teoria generala a categoriilor de criminalitate aparenta

(relevata, dovedita), separata ca forma de studiu prin procesul integral de cunoastere si a
criminalitatii reale (efectiv comisa), analizata in spetele si formele sale speciale;
- criminologia studiaza cauza generala a fenomenelor criminale (etiologia
acestora), produse in societate, insa nedescoperite un timp, modul cum se conditioneaza

10
fenomenele criminale in evolutia lor si cum forma noua este intr-o dependenta functionala cu
celelalte forme existente;
- obiectul criminologiei este reprezentat si de fenomenul social rezultat din crima
savarsita si pedeapsa aplicata pentru crima;
- Durkheim – defineste crima ca fiind un act care vatama starile puternice ale
constiintei comune (totodata crima este un act social determinat, avand o natura particulara, o
specificitate);
- Criminologia – stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor, pentru a se
adopta masurile de aparare a valorilor fundamentale umana de catre dreptul penal.
Scopul criminologiei – in definirea acestuia se manifesta tendinta delimitarii in:
- un scop specific – reprezentat de reconstituirea elementelor distincte care au
determinat producerea actului agresional;
- un scop general – reprezentat de analiza fenomenelor generale care determina
crima si procedeele de reformare sociala a agresorilor, prin stabilirea mijloacelor ce urmeaza a fi
adoptate de dreptul penal si de politica penala.

Cauzalitatea in criminologie – condtitiile sociale ce determina actul criminogen:

cauzalitatea fenomenului, personalitatea criminalului, reactia sociala la actul criminal.
- crima in abstracto – dependenta de structura si nivelul social, atat sub aspectul
aparitiei, cu tendinta evolutiva, sub aspectul repudierii acesteia, cat si sub aspectul pedepsei
pentru crima;
- o structura cauzala – complet identificabila doar daca nu contrazice a priori
posibilitatea realizarii actului, iar gradul de probabilitate al implinirii nu va avea un coeficient de
dependenta prea scazut;
- individul participant la un act criminal si responsabil efectiv asupra actului
propriu isi va conditiona comportamentul in functie de scopuri economice, morale, conform unui
sistem de trebuinte proprii si sociale.

Functiile criminologiei:
- functia explicativ-descriptiva – caracterul descriptiv al criminologiei rezulta din
imposibilitatea intrebuintarii experimentului social, in sensul ca nu urmareste sa explice
conditionarea materiala directa a actiunilor, a formelor si scopurilor acestora;
o prin studiul descriptiv al totalitatii si dinamicii fenomenului
criminogen – stabilesc determinarile si cauzalitatile semnificative
intre categoriile de infractori si restul populatiei (non-infractori),
folosindu-se conceptele de: personalitate, mediu agresional, act
criminogen (conceptele operationale adoptate de criminologii
Pearson, Ficher, Spearman);
o functia descriptiva – se realizeaza prin descrierea fenomenului
criminalitatii (starea si dinamica acestuia), prin identificarea
procentelor de criminalitate si interpretarea acestora.
- functia aplicativ-prospectiva – cunoasterea determinismului riguros al
fenomenelor sociale, explicarea continutului concret al actelor criminale, evolutia acestora prin
conditii sociale obiective, precum si definirea lor ca produse subiective ale psihicului individual,
ale raporturilor umane conflictuale, creeaza functia practica a criminologiei;

11
 o tendintele de adoptare a tratamentelor eficace impotriva
criminalitatii, de a gasi si evalua formele si concepetele generale
de reeducare sociala si de remediere a crizelor, in conditiile
concrete ale vietii sociale, determina caracterul prospectiv al
criminologiei;
o intelegandu-se sensul relatiei de determinare, se adopta concepte
de genul: probabilitate, risc, similitudine;
o procesul determinarii prin relatia anticiparii deschiderii
dinamismului sau inchiderii fenomenului criminogen (volum,
intensitate, compozitie), precum si posibilitatea evaluarii
recidivei fenomenului, ofera dimensiunea predictiva a
criminologiei.
- functia predictiva-profilactica – certitudinile privind dimensionarea fenomenului
criminogen datorita innoirilor civilizatorii, criteriilor economice, functionale, in conditii speciale
sau in conditii normale, impun adoptarea masurilor de previziune-predictive;
o cunoasterea elementelor cauzale si a efectelor fenomenului
criminogen orientat spre o anumita finalitate, determina functia
profilactica a criminologiei.

Criminologia si stiintele sale:

- criminologia si politica penala – statul, prin politica sa penala, accentueaza
interactiunea proceselor de individualizare si socializare, iar prin strategia adoptata
(interconditionarea factorilor educativi: familie, scoala, societate) previne criminalitatea;
o elaborarea teoretica a datelor privind cauzele si conditiile de
combatere a criminalitatii, limitele teoretice, generate de
structura juridico-politica, de suprastructura ideologica, relatia
reciproca intre cauza si efect, blocajul practicii, prin conjugarea
nivelurilor economico-politic si ideologic revin stiintei politice
penale;
o teoria politicii penale – identifica faptele sociale pentru clasarea,
explicarea, studierea obiectiva a fenomenului criminalitatii si
desfasurarea acestuia;
o in existenta lor institutionala, criminologia si politica penala sunt
doua stiinte care se deosebesc si se identifica in multe privinte:
 criminologia – cauta sa descopere geneza relatiilor
deviante, propunand explicarea acestora, asociind
scopurile teoretice cu cele practice;
 stiinta politicii penale – nu se considera numai o
stiinta de observare a modului cum fenomenul
criminogen a fost inteles, dinamica si transformarile
acestuia, dar propune si schimbarea metodologiei de
combatere a criminalitatii oferita de stiintele penale
si de stiintele politice (psihologia politica,
antropologica politica), stabilind ordinea esentiala
pentru combaterea criminalitatii si reformarea
infractorilor.

12
 o Criminologia – descrie atitudinea extrema, conformista sau
atipica a infractorului, determinarile exterioare si o parte din
procesul intim de formare a opiniei agresionale, cadrul in care
gandeste si actioneaza, opinia rebela;
o Stiinta politicii penale – precizeaza natura si frontierele stiintelor
sociale care participa la adoptarea strategiei privind apararea
valorilor morale in societate, integrand investigatiile sistematice
(politice, sociale, juridice) intr-o sociograma unica, permanenta,
obiectiva, realizand astfel combaterea fenomenului criminogen.
- criminologia si psihologia – psihologia reprezinta stiinta care se ocupa cu studiul
activitatii fenomenelor psihice ce caracterizeaza un individ sau o colectivitate;
o psihologia va descrie trairile sufletesti si va stabili conditiile in
care acestea se produc, influentele legate de personalitatea
individului faptuitor, conditionarea acestora de procesele
materiale, edificand sistemul perceptual-conceptual;
o criminologia va studia efectele descarcarilor emotionale concrete
sau virtuale, reprezentarea lor in efectele si cauzalitatea sociala,
producand ipoteze, simboluri, definitii stiintifice, principii si legi
pentru intelegerea generala a acestora.
- criminologia si sociologia – sociologia delincventei, prin descrierea fenomenelor
sociale, reprezinta o treapta preliminara folosita de criminologie pentru stabilirea diferitelor
tipuri evolutive, criminogene, formuland concluzii in care se sistematizeaza domeniul deviantei
sociale si se finalizeaza in ceea ce au propriu si caracteristic: modelul etiologic (al cauzelor);
- criminologia si statistica – legile statisticii, stabilind fenomenele de repetitie si de
succesiune in dinamica criminalitatii, stratifica observatiile si vor prezenta domeniului
criminologic sistemul de norme privind: marimea, volumul, rata si intensitatea.
o cadrul analitic furnizat de statistica permite criminologiei sa
compare procesul desfasurarii fenomenului delincvential real,
natural, cu mesajul codificat a carui specificitate determina
unitatile de baza pentru evaluarea laturilor cantitative si
calitative, reducand comportamentul la simple conexiuni
asociative, pentru a se studia astfel elementele fundamentale ale
comportamentului uman.
- criminologia, dreptul penal si dreptul executional (detentologia):
o detentologia – stiinta privind cercetarea modului de executare a
pedepselor penale, neprivative de libertate, a pedepselor privative
de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri,
reglementate de ramura dreptului exceptional penal, precum si a
modului de executare a pedepselor privative de libertate,
reglementate de ramura dreptului penitenciar.

Metode si metodologia de investigare criminologica

- se cerceteaza originea, certitudinea, intinderea si consecintele actelor
prejudiciabile, luand in considerare, natura si semnificatia sociala a acestora, pentru a se dobandi
abilitatea sociala de ocrotire a relatiilor sociale vatamate.
Metode de investigare in criminologie:

13
- metoda observatiei – observatia stiintifica reprezinta modalitatea de percepere a
realului criminogen prin definirea conceptelor, prin stabilirea legaturii dintre acestea, prin
frecventa unor repetari, stabilindu-se reguli si principii de observatie;
o observatia este compusa din 2 faze:
 faza obiectiva, determinata de realitatea
fenomenului social-criminogen, ea insasi
conditionata de factori sociali, economici, politici,
religiosi;
 faza subiectiva care este dependenta de cultura,
sinceritatea si interesul infractorului.
- metoda clinica – reprezinta modalitatea de cercetare a cazului individual aflat in
studiul clinic, prin folosirea anamnezei, stabilirea diagnosticului si prescrierea terapiei adecvate;
o in cadrul acestei metode se stabilesc principiile de investigare a
personalitatii delincventului, astfel incat metodele terapeutice sa
ajute persoana condamnata prin adoptarea unui regim de
executare in care sa se tina seama de atitudinile
comportamentale, de personalitatea infractorului si sa se
adapteze programului de resocializare, de reformare a
personalitatii delincventului in stransa legatura si cu rezultatele
examinarii clinice a acestuia;
o metoda clinica impune adoptarea mai multor tehnici de
investigare: observatia, studierea documentelor, testele
psihologice, interviul clinic aprofundat, examenele de laborator.
- metoda tipologica – presupune descrierea „unui anumit tip de criminal” prin
indicarea particularitatilor comportamentale (pasiunea, violenta, viciul) pentru a se ajunge in
acest mod la stabilirea unei anumite tipologii, a unei anumite regularitatii, in ceea ce priveste
activitatea infractionala;
o criminologul austriac Sulling retine 8 tipuri de criminali
profesionisti, contra poprietatii, agresivi, adeptii solutiei
criminale, criminali carora le lipseste controlul sexului, cei
caracterizati prin lipsa disciplinei sociale si cei care actioneaza pe
baza unei reactii primitive;
o Kretshmer stabileste 4 tipuri: tipul astenic, tipul picnic, tipul
displastic si tipul atletic;
o Sheldon distinge tipul endomorf (tendinta spre formele pline),
mezomorf, prezenta osoasa (musculara) si fragilitate, slabiciune;
o Criminologii Cloward si Ohlin stabilesc 3 forme ale subculturii
delincventiale: modelul criminal, modelul violent si modelul
izolat.
- metoda comparativa – reprezinta observarea unor fenomene sau absenta simultana
a doua fenomene sau serii de fenomene, analiza acestora relevand legaturile dintre ele;
o metoda comparatiei are 2 forme:
 analogica – presupune compararea asemanarilor;
 antidotica – presupune compararea diferentelor
dintre fenomene.

14
 o in cadrul metodei sunt utilizate procedeele de inductie elaborate
de Stuart Mill:
 procedeul concordantei – se stabileste legatura
directa existenta intre fenomenul rezultat si actiunea
celorlalte fenomene care au operat anterior, factori
comuni care vor reprezenta cauzele directe;
 procedeul diferentei – determina ca un fenomen sa
fie relevat in cazul intrunirii anumitor conditii si
absent in cazul lipsei acestor conditii, fapt care
determina concluzia ca, fenomenul rezida in
elementele comune;
 procedeul variatiilor concomitente – dovedeste ca,
in cazul cand un fenomen este precedat, daca
variaza in acelasi mod ca fenomenul care succede,
va constitui in mod cert cauza fenomenului
precedent.
o printre rezultatele metodei comparatiste deosebit de
semnificative au fost cele privind evidentierea deosebirilor dintre
„personalitatea criminala si cea normala”, elaborandu-se
programe de prevenire a delincventei, fixarea unei tipologii
delincventiale.
- metoda predictiei – modalitatea adoptata in vederea prevenirii fenomenului
criminogen urmareste elaborarea unor previziuni in legatura cu fenomenul infractional, precum
si evaluarea evolutiei fenomenului criminogen prin:
o stabilirea domeniilor, sectoarelor in care delincventa este
probabila;
o identificarea specificului, comportamentului viitor al persoanelor
care au cazier judiciar.
o cercetarile sotilor Glueck – in privinta metodei predictiei,
rezultatele acestora retin ca factor general al trasaturilor de
personalitate: disciplina impusa de parinti asupra copilului,
disciplina executata de mama, afectiunea manifestata de tata si
mama fata de copil, precum si afectiunea familiala (sotii Glueck
au definit totodata si factorii de natura psihologica si psihiatrica).
- metoda statistica – studiaza fenomenele de masa ale societatii si ale statului,
clasificandu-le si sistematizandu-le prin retinerea elementelor fundamentale si inlaturarea celor
accidentale, pastrand doar ceea ce e reprezentativ si tipic, regularitatea aparitiei unor fenomene,
constanta acestora si aprecierea cantitatii lor;
- metoda sociologica – prezinta caracterele sale inductive, obiective si exclusive,
stabileste influenta fenomenelor sociale asupra constiintei individului, rolul si eficienta
institutiilor legale privind sanctionarea si prevenirea infractiunilor;
o studiind fenomenele sociale, sociologia cauta regulile generale
de evolutie a constiintei in cadrul grupului social, oferind
criminologiei legitimitatea raportului dintre individ si societate;
o prin descrierea fenomenelor sociale metoda sociologica
reprezinta o treapta preliminara folosita de criminologie pentru

15
 stabilirea diferitelor tipuri evolutive criminogene, formuland
concluzii in care se sistematizeaza domeniul deviantei sociale si
se finalizeaza in ceea ce are propriu si caracteristic modelul
etiologic.

Metode adiacente de investigare in criminologie:

- metoda istorica – fenomenele sociale stabilesc legaturile cauzale ce variaza in
toate schimbarile pe care le sufera, astfel ca prin metoda istorica se studiaza revenirea
fenomenelor infractionale, cauzalitatea si determinarile acesteia;
o metoda istorica isi gaseste aplicarea in verificarea conditiilor in
care doctrina criminologica a determinat si influentat sistemul
social-politic prin aplicarea masurilor corespunzatoare pentru
prevenirea infractionalitatii;
o de asemenea, prin metoda istorica se verifica in ce masura
anumite institutii juridice cu implicatii directe, nemijlocite au
avut eficienta criminologica, care dintre ele au fost evaluate
pozitiv, care au devenit depasite prin neutilizare si care dintre
acestea au exercitat un rol negativ in o perioada istorica bine
determinata.
- metoda logica – consta în folosirea unor procedee ale logicii formale generale
precum rationamentele inductive, rationamentele deductive (silogismele), procedeele de
demonstratie etc., pentru deslusirea întelesului normelor juridice;
o metoda logica altfel spus, interpretarea logica consta în
lamurirea sensului ei pe baza legilor formale a rationamentelor
logice, inductive si deductive.
- metoda regresiva – avand caracter general, recunoaste existenta unor raporturi si
relatii intermediare, postuland relatii de ordin cauzal si avand scopul de a descifra
comportamentele empirice ale individului; in cadrul metodei regresive se incearca premeditarea
efectelor prin analiza diferitelor cauze;
- metoda psihanalizei – are ca scop descifrarea comportamentelor empirice ale
individului, a imprejurarilor obiective in care s-a produs evenimentul agresional;
- metoda sistemelor – inseamna interpedendenta functionala a elementelor ce
compun fenomenele naturale sau tehnice, liniile lor de evolutie ce pot fi identificate, analizate si
intelese, folosind metodologia integritatii, autostabilizarii, autoorganizarii si ierarhizarii;
- metoda integralista – priveste fiecare fenomen social, in integrarea specifica
totala, care indica linia perspectivei si forma finala prin prestarea unor influente adiacente
speciale.

Metodologia de cercetare in criminologie

- metodologia - rezultat al reflecţiilor filozofice legate de explicaţia cauzală oferită
de determinism şi de rolul pe care îl ocupă cauzalitatea în procesul de cunoaştere, este ştiinţa
care se ocupă cu studiul metodelor ştiinţifice;
- cauzele criminalitatii trebuie cautate in fenomenele sociale, in constiinta
individuala si in antecedentele individului;
- in studiul criminalitatii este necesar ca cercetarea sa aplice principiul cauzalitatii
generale (inductiva), sa fie obiectiva, explicand fenomenul prin o cauzalitate sociala;

16
- criminologia – foloseste metoda dialectica, utilizand in mod stiintific inductia si
deductia pentru cercetarea fenomenelor sociale, existenta spirituala, individuala, transformarile si
diferentierea acestora, a actelor juridice, economice si religioase, conditionate istoric in toata
complexitatea lor;
- intelegerea problemelor teoretice fundamentale ale criminologiei, precum si a
procesului de integrare a criminologilor specializati intr-o disciplina autonoma si unitara este
conditionata si de dobandirea unor cunostinte privind metodologia cercetarii criminologice
(conceptul rodica stanoiu);
- stiinta criminologica – defineste si cerceteaza conceptiile, aspectul cantitativ al
fenomenelor sociale, caracterul calitativ – psihic al indivizilor, ordinea de complexitate, precum
si ceea ce este necesar pentru depistarea criminalitatii, calculul miscarilor infractionale, raportul
dintre factorii determinanti ai vietii sociale prin evolutia si formele infractionale concrete
(domeniul aplicativ-operational);
Tehnici moderne de investigare in criminologie
- Ancheta sociala – pornind de la cercetarile demografice din care fac parte si
categoriile de delincventi supuse anchetei se determina conditiile in care au trait autorii
infractiunilor pana la comiterea faptelor antisociale, comportamentul acestora (cuprinzand
atitudinile, optiunile, opiniile), precum si gradul de rezonanta al activitatii delincventiale in
randul grupului social din care fac parte;
- Ancheta sociala – etapele parcurse pentru realizarea sa:
o organizarea anchetei – prin stabilirea tematicii de analiza,
precum si a esantionului particularizat privind felul infractiunilor
si categoriilor de delincventi;
o identificarea constantelor, precum si a factorilor variabili ce
ajuta la desprinderea esentialului de ceea ce pare ocazional,
laturalnic, existand premisele de adoptare a unor concluzii
corecte si complete in legatura cu problema verificata;
o culegerea si inregistrarea informatiilor – in cadrul esantionului
analizat, in sensul ca prin observatie, prin chestionar si prin
interviu se stabilesc conditiile obiective si subiective determinate
si determinabile in cadrul fenomenului criminogen;
o analiza informatiilor culese, stabilindu-se concluziile
finalizatoare, unitare si diversificate prin identificarea
constantelor, precum si a variabilelor care au determinat,
amplificat si au finalizat fenomenul criminogen;
o finalizarea anchetei sociale prin adoptarea unei concluzii
edificatoare asupra fenomenului supus anchetei.
- Chestionarul – reprezinta una din tehnicile intrebuintate de criminologie si consta
in culegerea datelor privind faptele economice, politice si sociale, cauzele si conditiile ce
determina fenomenul criminalitatii;
o in mod concret chestionarul este reprezentat de intrebari de
logica si psihologie (scrise), de imagini grafice, care determina
pe cel anchetat sa explice un anumit comportament social;
o pentru realizarea corespunzatoare a chestionarului se folosesc
2 categorii de intrebari – factuale si de opinie.

17
- Interviul – reprezinta o tehnica de cercetare, care consta in discutia dintre
anchetator si persoana anchetata;
o printre cele mai cunoscute tipuri de interviu sunt:
 interviul formal – in cadrul caruia persoana
anchetata va raspunde la intrebari ale caror numar,
ordine si formulare sunt stabilite in prealabil,
raspunsurile fiind inregistrate;
 interviul neformal.
o formele interviului:
 interviul direct – se alege modalitatea de punere a
intrebarilor si de interpretare a rezultatului;
 interviul indirect – se utilizeaza o forma
intermediara de culegere a datelor, precum si de
interpretare a acestora;
 interviul clinic – utilizat in mod nemijlocit in
criminologia clinica pentru stabilirea legaturilor
dintre cauzele obiective si cauzele subiective care
au determinat o anumita reactie a individului la
stimuli externi.
o o alta clasificare este reprezentata de modalitatea stabilirii unei
legaturi intre cel care intervieveaza si cel intervievat, avand:
 o natura sensibila – exprimarea simpatiei fata de
subiectul analizat;
 neutra – atitudine neutra, fara raspuns de simpatie
sau antipatie;
 severa – in cadrul interviului relatia se aseamana
mai mult cu un interogatoriu.
- Procedee statistico-matematice-cibernetice – teoria probabilitatilor, sondajul
statistic, metoda celor mai mici patrate, a analizei dispersionale si factoriale sunt utilizate pentru
prezentarea adecvata a fenomenului criminogen;
o Gabriel Tarde – rol deosebit in cercetarea criminalitatii, prin
adoptarea metodei cibernetice, care a afirmat ca in viitor
cresterea criminalitatii antreneaza o marire a proportiei
abandonului de urmariri penale pentru infractiuni mai putin
grave.
- Tehnica documentarii – in cadrul acesteia, documentele care pot furniza anumite
date legate de obiectivul cercetarii reprezinta surse de analiza (dosare privind cauzele penale,
documentele personale – scrisori, jurnale, biografii – informatii oferite de mijloacele de
informare in masa).
o tehnica documentara – o tehnica speciala de recoltare si
manipulare a datelor cuprinse in documente.

Crima si criminalitatea
- criminalitatea – reprezinta o serie de procese in care se produc necontenit
raporturi intre oameni, fenomene traite de acestia (cadrul asociatiei si disasociatiei umane) in

18
relatia persoana – lucru – subiect – mediu social, afirmandu-se caracterul explicativ al cercetarii
cauzale a faptelor, a elementelor subiective, care intereseaza individul, pentru a se deduce
consecintele ce se rasfrang asupra socialului;
- crima, in sens subiectiv, reprezinta o stare volitiv – mentala, afectivo – actionala,
care indica inclinatia criminalului de a se raporta sau de a reactiona intr-un anumit mod in
circumstante date;
Criminalitatea conventionala si criminalitatea organizata
- conceptul de criminalitate conventionala – actele criminogene savarsite in mod
frecvent, dupa procedee, acceptate si adoptate de infractori, realizarea acestora variind o data cu
imprejurarile particulare in care apar (furtul, jaful);
o criminalitatea conventionala prezinta un anumit nivel al realitatii
criminogene, care reduce individul la un simplu raport al
relatiilor si procesului de productie, ce actioneaza ca subiect
responsabil, participant efectiv al practicilor individuale,
criminogene;
- conceptul de criminalitate organizata – acel segment infractional la care se
raporteaza activitatile ilegale, de natura sa afecteze grav anumite sectoare ale vietii economice,
sociale si politice, desfasurate prin diverse metode si mijloace, in mod constant, planificat si
conspirat, de catre asociatii de indivizi, cu ierarhie interna bine determinata, cu structuri
specializate si mecanisme de autoaparare in scopul obtinerii de profituri ilicite la cote deosebit de
ridicate;
o distinctia dintre criminalitatea conventionala si cea organizata s-a
conturat in analiza statistica si a practicii fenomenului
infractional efectuata de Donald Cressey – acesta punand
accentul pe organizarea grupului criminogen, a functionarii
acestuia prin repartizarea atributiilor si coordonarea actiunilor
conform unui plan adecvat;
o sistemul alcatuit de criminalitatea organizata are un caracter
aproape complet prin stabilirea compozitiei conducerii eterogene
(religioasa, ideologica), prin urmarirea transformarii din
organizatii locale in organizatii regionale, internationale, prin
transferurile de combatanti de la o organizatie la alta, in functie
de imprejurari, prin cooptarea personalitatilor politice sau a
magnatilor in organizatie, prin introducerea combatantilor in
structurile institutiilor statale pentru cunoasterea distribuirii
puterii.
- Structura si evolutia criminalitatii – in terminologia criminologica, strategia
stabilirii unei structuri a criminalitatii determina sistemul acesteia, elaborarea unei metode cu
caracter abstract si formal, explicand in mod semnificativ fenomenele criminologice observate
pentru a se stabili procesele concrete, generatoare, precum si relatiile si schimbarile ulterioare in
evolutia criminalitatii;
- evolutia criminalitatii va fi masurata prin procedeele statistico-matematice, prin
raportarea la elementele independente care raman identice intr-un anumit interval de timp,
permitand interpretarea comparativa si supunerea ipotezelor unui numar suficient de cazuri
pentru emiterea unor judecati decisive, care sa reprezinte un sistem de referinta;

19
 o delincventa masculina si delincventa feminina – deosebiri
caracteristice:
 barbatii-agresori sunt integrati in structuri relativ
stabile, caracterizate prin tipuri de legaturi sociale
(economice, politice, intelectuale), iar femeile
raman izolate in afara unor astfel de structuri;
 frecventa faptelor grave este mai ridicata in cadrul
structurii delincventei masculine;
 raporturile dintre structurile delincventei masculine
si structura sociala nu pot fi bine definite, deoarece
atat indivizii agresionali, cat si grupurile acestora se
manifesta in raporturile empirice de cooperare
agresionala sau de divergenta;
 in cadrul structurii delincventiale masculine se
constata existenta unor modele de organizare
adecvate mediului de operare agresional in care
fiecare individ va obtine cele mai mari avantaje;
 stabilirea unor regularitati statistice chiar in cazul
operarii valorilor diferentiale ce apar intre indivizi
si grupul agresional, in structura delincventiala
masculina.
o delincventa organizata la nivel transnational – structura
delincventei transnationale presupune amplificarea raporturilor
dintre grupurile de presiune nationale si trecerea treptata a
acestora in sfera intereselor gruparii transnationale care va prelua
si impune o tipologie agresionala unica, va restrange sfera
intereselor publice si puterea statului, avand caracter aplicativ-
operational.

7. Agresologia

Agresologia – conceptul de agresiune este reprezentat de actele, actiunile,

comportamentele active sau agresive prin care se produce un rezultat prejudiciabil social
sau individual.
- conceptul de agresivitate deriva din agressio care inseamna a ataca;
- actul agresional – reprezinta un act de violenta actionala sau verbala, instantaneu
sau premeditat, executat cu intentie sau din culpa prin care se produc prejudicii sociale sau
individuale, cu exceptia formelor de agresiune sociala acceptate (competitiile sportive);
- agresiunea – rezultatul unei activitati, potential realizabila datorita formelor
diferite de manifestare a activitatii individuale (tendinte emotionale, excitari si stari de manie,
impulsuri agresive, stari si acte agresionale), care deriva din structura biologica individuala,
determinand caracterul abject si caracterul violent;
- agresiunea – devine un act voluntar prin care individul-agresor renunta la
rezolvarea rationala a conflictului, la conceptele juridice, la influentele educative, fiind o abatere
de la regula sociala si o sinteza a inzestrarii biologice proprii fiecarui individ;

20
- agresologia – studiaza ca act criminogen, institutionalizat si capacitatea fizica,
morala si intelectuala a agresorului de a realiza actul ilicit (agresologia studiaza cauzalitatea si
modalitatea producerii actului agresional);

Cauzalitatea agresivitatii – conceptul de devianta consta in tendinta comportamentelor

umane de abatere de la normele socio-morale-politico-legale, justificate de un anumit
grad de cultura si intelegere a vietii sociale, pentru care legea impune adoptarea unei
pedepse sau a unor sanctiuni de natura penala;
- activitatea umana (voluntara sau involuntara) – rezultatul interactiunii individ-
societate, in sensul ca prin orientarea actiunii-inactiunii individuale se determina si se
influenteaza comportamentele celorlalti indivizi, intr-un mod variabil;
- actul deviant – dependent de reprobabilitatea receptarii si evaluarii negative a unei
reactii comportamentale influentata de existenta unor motive, scopuri sau mijloace;
- Ereditatea – cauza principala a deviantei – experienta individuala (greselile,
defectele – rezultat al acumularilor ereditare, neschimbatoare) subordoneaza gandirea si actiunea
persoanei in un mod specific care diferentiaza indivizii intre ei;
o determinarea cadrului ereditar (genetic) a reprezentat obiectul
teoriei lombrosiene;
o explicatia omuciderii in teoria lombrosiana – se rezuma doar la
invocarea primitivismului tribal stapanit de superstitie, barbarism
si bigotism, vatamarea si asasinatul fiind considerate de primitivi
ca mijloace de evidentiere individuala;
o conceptia ereditatii cu privire la devianta – strans legata de
corpul criminalului, intrucat individul mosteneste tarele
(defectele fizice-morale ereditare) stramosilor, comportamentul
sau depinzand de structura biologica si a functiilor organelor in
un mod relativ independent fata de realitatea obiectiva.
- Mediul social – cauza principala a deviantei – personalitatea interesata de
solicitarile mediului desfasoara uneori acte ce produc dezechilibru social datorita disonantei
dintre interesele individului si evaluarea sociala a acestora;
o in planul psiho-comportamental, individul isi va modela
atitudinile in un sistem original sau imitativ, in structura
deviantei realizandu-se comportamente independente (in actiune
si gandire) sau dependente de anumite modele comportamentale:
 intr-un comportament original se remarca existenta
unei ordine actionale, delimitata, trasata de intelect;
 intr-un comportament imitativ exista o interrelatie
intre comportamentul deviant tipic (original) si cel
care il imita.
o Pinatel considera ca imitatia la om este selectiva si ierarhica,
fiind specifica ideea ca referintele celui imitat justifica o anumita
valoare comportamentala;
o actul deviant domina existenta individuala si apare in momentul
cand agresorul este impiedicat cu necesitate sau in mod
intamplator sa realizeze o actiune sau un scop personal;

21
 o o forma inedita de comportament deviant este reprezentata de
pastrarea anonimatului privind autorul actului criminogen
(anonimopraxia), scrisori anonime (anonimografie), amenintari
prin telefon (anonimofonie);
o motivatia agresionala – reprezinta forma manifestarii interioare si
exterioare a comportamentului, provenind din imperfectiunea
trebuintelor si limitelor facultatilor individuale de a rezolva
dificultatile si starile conflictuale;
o motivatia agresionala se bazeaza pe o anumita selectivitate ce se
raporteaza la finalitatea relatiilor interindividuale, astfel incat
anumite actiuni sunt intrinsec motivate (cand motivul este inclus
in propria structura) sau extrinsec motivate (cand motivul este
situat in afara structurii);
o formele cele mai cunoscute de manifestare a agresivitatii sunt:
excitabilitatea, impulsivitatea, violenta si comportamentul
aberant;
o actul agresional – rezultatul unei psihologii agresionale
individuale ce apare si se exercita in conditiile concrete oferite de
mediul ambiental.

Delincventa juvenila - cuprinde totalitatea faptele prevăzute de legea penală comise de

minori responsabili penal şi a căror comitere antrenează răspunderea penală.
- conceptul de delincventa juvenila vizeaza relatia practica dintre actul delictual
savarsit de un minor si relatia sociala vatamata conform legii, care impune constrangerea normei
sociale;
- psihicul uman – se structureaza si se dezvolta in structura unitara si totusi
diversificata a reperarii actelor individuale, mijlocind realizarea tendintei de integrare a tuturor
actelor si faptelor intr-o experienta individuala, trasatura caracteristica a personalitatii;
- factorii determinanti in producerea actului criminogen sunt dependenti de
structura bio-psihologica, precum si de factorii educativi socio-familiali;
- principiul agresorului – fiecarei necesitati si trebuinte individuale ii corespunde o
forma precisa de actiune, relevanta, despre felul cum din marea varietate de argumente ce
justifica actul criminogen doar anumite forme sunt socotite perfecte;
- agresorul este, prin natura sa, un independent care va incerca crearea unui
prototip de agresiune, iar, uneori, se va supune obiectivelor agresionale ale unei organizatii
(grup, banda), adoptand principiile organizatiei;
- conceptul de delincventa juvenila comporta 3 componente:
o actiunea anormala fata de totalitatea actiunilor umane;
o in al 2lea rand, posibilitatea, din punctul de vedere al
cunoasterii conditiilor de mediu social, in sensul ca delincventul
juvenil sa nu identifice, diferentieze si inteleaga exigenta sociala
si sa nu-si formeze gandirea asupra posibilitatii proprii de a
determina ce este fundamentul intr-un comportament si in relatia
unor procese psihice diferite;
o in al 3lea rand, raportul dintre procesele volitive si procesele
instinctuale necesita adoptarea unei pozitii limitative, cautarea

22
 explicatiei cauzale, controlabila, precum si a factorului
determinant in succesiunea acestora.
- Raportul delincventului minor cu mediul social este determinat de:
o modalitatea in care delincventul considera ca modelul de
conduita sociala existent poate reprezenta si propriile sale
interese;
o existenta unor conflicte sociale;
o succesiunea unor acte agresionale, in coexistenta obiectiva a
raportului cauza-efect;
o comportamentul agresional involuntar care, prin natura sa,
excede sistemului de constrangeri sociale;
o existenta unor cazuri particulare.
- comportamentul delincventului minor va reflecta:
o statutul si categoria socio-profesionala (varsta, sexul, prezenta
antecedentelor penale la alti membri ai familiei, nivelul de
invatatura, compozitia familiei);
o covergenta sau divergenta fata de regulile privind munca,
raporturile cu familia (antagonice sau conciliante, absenta de
acasa);
o rasa, religia, conceptia individuala fata de existenta (adept al
sociabilitatii sau al individualismului);
o tulburari de comportament (cauzate de un accident fizic sau
psihic);
o existenta legii normalizatoare si posibilitatea de aplicate
categorica a acesteia.
- actul criminogen – rezultatul atitudinilor delincventului fata de familie, societate,
reprezentand expresia trebuintelor, nevoilor, aspiratiilor politico-religioase, filosofice,
manifestate in mod individual sau in interiorul unor grupari (spontane, organizate);
- fenomenul agresional reprezinta o existenta sociala concreta, determinata de
interactiunile obiective si subiective (respectiv de modul de reflectare senzoriala a mediului,
precum si de modul elaborarii relatiei de raspuns din partea individului).
Teoria generala a psihologiei adolescentei
- modul de reflectare senzoriala a realitatii obiective de catre individ incepe din
momentul diferentierii excitantilor externi pentru factorii biopsihologici individuali prin
interactiunea receptorilor, a organelor de simt (specializate in perceperea anumitor excitanti),
care influenteaza si determina reflectarea senzoriala a mediului inconjurator, pentru a elabora o
anumita reactie de raspuns;
- procesele fiziologice la nivelul sistemului nervos sunt generate de:
o excitatie – caracterizata prin punerea in functiune a unui sistem
reflector oarecare;
o inhibitie – caracterizata prin franarea consumului de energie si
diminuare capacitatii sistemului nervos de a genera actul motor.
- comportamentul individual – reprezentat de o atitudine activa sau pasiva a
persoanei, aflata in discordanta sau intr-o neintrerupta adaptare constienta sau inconstienta la
mediul social;

23
- in explicarea si fundamentaea teoriei perceptiei si a legaturii cu activitatea
practica, Rubinstein considera ca senzatia si perceptia sunt rezultatul interactiunii individului cu
mediul inconjurator, interactiunea fiind realizata de catre creier; structura perceptiei lucrului
datorandu-se activitatii individului, particularitatile dezvoltarii sociale se regasesc in modul de
percepere a realitatii de catre individ;
- cunoasterea penala, ca element component al actului criminogen, este rezultatul
convingerilor minorului, ratiunea acestuia impunand reorganizarea tendintelor in functie de
trebuintelor stringente, de satisfactia realizarii scopului agresional, precum si de insatisfactiilor
partiale determinate de lipsa de coerenta a atitudinilor sale;
- cunoasterea personala comporta o luare de pozitie rationala, intuitiva fata de
relatiile practice-afective, in legatura cu natura, structura si proprietatile unor obiecte,
dispozitivele tehnice existente, operatiile de efectuat, ordinea operatiunilor, desfasurarea actiunii
si urmarile acesteia pentru realizarea efectiva a scopului agresional;
- Factorii dezvoltarii anatomo-fiziologice – dezvoltarea organismului uman
reprezinta o organizare anatomo-fiziologica progresiva pana la varsta de 23-25 ani, varsta la
care omul devine adult;
o cresterea organismului uman este influentata de oscilatii ce
caracterizeaza perioada preadolescentei (11-12 ani; 15-16 ani),
perioada adolescentei (pana la 18 ani), perioada tineretii (18-25
ani), perioada maturitatii si perioada batranetii;
o intelegerea realitatii si formarea personalitatii minorului
(conturarea si precizarea trasaturilor de caracter) sunt rezultatul
deosebirilor individuale in ceea ce priveste energia, echilibrul si
mobilitatea proceselor fundamentale – excitatia si inhibitia;
o in comportamentul acestuia apar crize datorate pubertatii,
dezechilibre interne, reprezentand caracteristici rezultate din
insuficienta coordonare nervoasa a actelor proprii si din
presiunea mediului social, determinand manifestari maladive
anti-sociale (nevroze, sinucideri, delicte, crime etc.).
- Factorii dezvoltarii psihice – necesitatea adaptarii la mediu impune individului
abandonarea conditiei instinctive si crearea unei structuri unice in raport cu perceptiile,
reprezentarile, gandirea si trasaturile de caracter, formarea si dezvoltarea activitatii psihice
umane depinzand de inzestrarea ereditara si de educatie;
o adaptarea la mediul social este determinata de evolutia capacitatii
nervoase superioare, astfel incat alaturi de reflexele
neconditionate (ce reprezinta inzestrarea de la nastere), individul
are nevoie si de formarea reflexelor (ce reprezinta rezultatul
experientei individuale);
o organele de simt (receptorii) reflecta in permanenta obiectele si
fenomenele care exercita o influenta nemijlocita asupra acestora,
prin intermediul perceptiilor.
- Psihologia adolescentei – adolescenta reprezinta varsta, perioada bio-temporala
de tranzitie de la pubertate la tinerete individului, prezentand dificultatile psiho-fiziologice de
adaptare la mediul socio-familial;

24
 o adaptarea psiho-sociala a adultului va reprezenta un echilibru
intre factorii interni, bio-somatici si factorii externi reprezentati
de conditiile social-economice, sistemul educational si cultural.
- Constiinta individuala – constiinta individuala (constiinta de sine) explica
dificultatile proprii de autoreflectare, de adaptare a idealului individual;
o analiza psihologica a comportamentului adolescentului este
complexa datorita interferentei factorilor fiziologici si ai
factorilor de constiinta care produc stari specifice varstei:
entuziasm, optimism, speranta alternativ cu stari depresive
constand in nesiguranta, dispret fata de regula sociala,
melancolie.
- Afirmarea sinelui – procesele de reglare de ordin fiziologic si psihic, in cadrul
tendintei individului de adaptare determina afirmarea capacitatii functionale si mobilizatoare (a
afirmarii de sine) sub influenta conditiilor externe ale mediului social (individul modelandu-si
simtirea, vointa, gandirea, intr-un proces complex fizic si psihic, intelectual si afectiv dupa
conditiile concrete existente);
o in perioada afirmarii sinelui, adolescentul poate stabili un
echilibru intre modalitatea adaptarii la mediul social si atitudinea
negativa sau pozitiva (reactivitatea) fata de acest mediu.
- Integrarea sociala – esenta integrarii sociale consta in dobandirea unui fond
biologic stabil, activitate gandita si supravegheata pentru dozarea raspunsurilor la restrictiile
sociale, in concordanta cu propria capacitate fizico-intelectuala si in functie de relatia dintre
constiinta si comportament.
Teoria generala a personalitatii delincventiale
- atitudinea dinamica ce caracterizeaza comportamentul juvenil este determinata
de modul de manifestare a personalitatii fiecarui individ, acordandu-i un anumit loc in cadrul
relatiilor sociale, in functie de exigenta cu care raspunde cerintelor sociale, de pozitia adoptata in
raportul social determinat;
- insusirile native (structura si conformatia anatomica, un anumit tip de
metabolism, particularitati ale organelor de simt si ale sistemului nervos) sunt diferentiate de la
individ la individ si raspund unor trebuinte subadiacente ale caror sursa este mediul social;
- trasaturile anatomo-fiziologice (statura, sexul, aparatul verbo-motor) diferentiaza
indivizii, insa prin educare si reeducare se completeaza si se suplinesc unele particularitati
native;
- dinamica personalitatii confera existenta individuala, desi societatea, prin regulile
create, impune anularea individualitatii, in diferitele stadii ale dezvoltarii acesteia, dar si
realizarea unei sineze comportamentale intre realitati distincte;
- Rubinstein considera – comun pentru toate fenomenele psihice este faptul ca ele
constituie reflectarea catre creier a realitatii; specific pentru psihicul omului este ca aceasta
reflectare a lumii este mijlocita de societate (al 2lea sistem de semnalizare a realitatii);
- Interesele si aptitudinile individului – doua elemente ce conditioneaza
personalitatea in sfera responsabilitatii umane;
o interesele individului – sunt definite de tendinta generala,
constanta a individului pentru dobandirea unor valori, cunostinte,
pentru intelegerea unor fenomene si prestarea unor activitati;

25
 o realizarea intereselor individuale, a conduitelor ordonate rezolva
aptitudinile individului – insusiri psihice stabile necesare
realizarii diverselor activitati umane.
o talentul (unei persoane) – reprezinta acomodarile permanente,
crearea unui model de corelare a unor aptitudini si deprinderi in
actiuni individuale.
- Interesele delincventului minor – psihologia delincventei juvenile este dominata
de aparitia intereselor individuale ce vor regla mecanismele de organizare, adaptare, conservare a
identitatii delincventiale (prin reglarea nervoasa, dobandirea unor cunostinte specifice, orientarea
spre un mod specific de actiune si limbaj specific);
o interesul pentru cunoasterea faptelor ce urmeaza a fi executate
este conditionat de modul in care delincventul detine mijloace
tehnice adecvate si cunoaste utilitatea practica a acestora, de
calitatea informatiilor provenite din mediul ambiant, precum si
de inzestrarea genetica a acestuia.
- Aptitudinile delincventului minor – reprezinta premisele fundamentale pentru
aparitia talentului, ca forma cea mai inalta de dezvoltare a unei aptitudini;
o ambianta mediului influenteaza ritmul progresului de dezvoltare
a unor aptitudini delincventiale;
o aptitudinile delincventiale nu se datoreaza inzestrarii genetice,
acestea fiind produsul invatarii si ale caracteristicilor
contingente, concrete ale mediului socio-cultural;
o dezvoltarea aptitudinilor este fundamentata de perseverenta si
capacitatea specifica de a invata din experienta mediului, de
cultivarea intereselor in directia aptitudinilor criminogene ce
depind de ambianta sociala asimilata si organizata dupa un
program delincvential.
Particularitatile individual-tipologice, temperamentale si de caracter
- procesul de asimilare a normelor de conduita (rezultate din procesele de
constituire si dezvoltare sociala) se evidentiaza prin comportamentul individual (proces psihic de
acceptare si de insusire a experientei sociale, a cele individuale si a unui sistem general de
valori), prin organizarea dinamica a proceselor cognitive, precum si prin influenta educationala
permanenta a mediului ambiant, realizandu-se trecerea de la individualitate spre personalitate;
- Particularitatile individual-tipologice temperamentale – adaptarea delincventului
minor la conditiile ambientale este elaborata de dinamica proceselor si insusirilor psihice
individual volitive, afective si de cunoastere, precum si de modelarea acestora, in functie de
particularitatile sistemului nervos;
o activitatea psihica individuala – reprezinta reflectarea mediului
delincvential, raporturile dintre trebuintele individului si mediu,
reglarea conduitei comportamentale, evidentiind conexiunea
acestor elemente cu caracter social derivat;
o atitudinea psiho-afectiva a delincventului coleric-sanguin –
exprimata de aspiratii, trebuinte si interese datorate
voluntarismului, impulsivitatii, supraexcitarii; actiunile chiar
daca sunt reglate de un scop constient, se vor desfasura sub forta

26
 impulsurilor, deregland conduita, profilul volitional al
delincventului;
o trecerea de la tendintele interne la actiunea directa reprezinta o
trasatura specifica actului voluntar – specifica delincventului
coleric, care in executarea actelor voluntare, acceptand
conflictul, acesta este impulsiv si agitat;
o reglarea actelor volitionale sau constiente ale delincventului
melancolic-flegmatic se realizeaza prin o atitudine afectiva
interiorizata si tendinta generala de a evita starile de tensiune si
incordare psihica, scopul si mobilul actiunii fiind urmarite in
mod real, constient;
o delincventul melancolic-flegmatic prezinta o rezistenta deosebita
la eforturi, fizice sau intelectuale, de durata;
- Particularitatile individual-tipologice de caracter – convingerile individuale se afla
in interactiune cu mediul social astfel incat pot deveni rigide, inflexibile sau dependente de
mediu, determinand reglarea activitatii si a conduitei individului delincvent, iar unele trasaturi
psihice devin constante in modul de reflectare a realitatii, in activitatea practica, constituind, in
ansamblu, caracterul individului;
o Pavlov a considerat ca trasaturile caracterului constituie un aliaj
compus din trasaturile innascute ale tipului de activitate nervoasa
superioara (genotipul) si transformarile determinate de mediul
inconjurator (fenotipul);
o caracterul, denumit trasatura distincta a personalitatii
individuale, este influentat de temperament prin echilibrul sau
mobilitatea proceselor nervoase;
o prin caracter se exprima esenta morala si valoarea individului ca
element al socialului, trasaturile acestuia derivand din atitudinea
individului fata de exigentele mediului social, precum si din
vointa individuala;
o caracterul delincventului minor se formeaza in tendinta incalcarii
normei morale si legale, a ceea ce este interzis, a ceea ce are o
semnificatie negativa.
Personalitatea delincventului minor
- personalitatea delincventului minor are ca esenta posibilitatea adaptarii la mediul
social, activitatea sa fiind rezultatul proceselor psihice interioare si a activitatii exterioare,
directe, de adaptare la mediul ambiental (de raspuns la stimulii externi);
- Dezvoltarea anormala a delincventului juvenil – dezvoltarea anormala a
individului sub aspect psihic este cunoscuta sub 3 forme:
o Idiotia – reprezinta o forma a deficientei fizice, intelectuale,
morale, individuale, evidenta, caracteristica unor tulburari pe
perioada gestatiei, in momentul nasterii sau a unor afectiuni
patologice ulterioare;
 aceste tulburari vor impiedica interactiunea
individului cu mediul ambiental, determinand o
lipsa a constientizarii propriei actiuni;

27
  nivelul intelectual al idiotilor nu depaseste pe cel al
unui copil in varsta de 2 ani;
 idiotia absoluta – reprezinta o discontinuitate a
deficientelor de mers, vorbire, constiinta actiunii si
a actelor comportamentale obisnuite;
 idiotia profunda – reprezinta o forma mai usoara in
sensul ca individul este dominat de actiuni datorate
reflexelor, de instabilitate a simptomelor, avand un
vocabular limitat la cateva cuvinte.
o Imbecilitatea – reprezinta o forma a insuficientei mintale in care
individul, pe fondul tulburarilor comportamentale, manifesta
sensibilitate si o capacitate intelectuala incompleta si
rudimentara;
 limitarile specifice in gandire si actiune sunt la
nivelul unui copil in varsta de 2-7 ani;
 factorii acestor diferentieri comportamentale sunt
determinati de nivelul de inteligenta scazut, de lipsa
puterii de abstractizare, cat si de incapacitatea
utilizarii unui vocabular normal.
o Debilitatea mintala – reprezinta o forma a insuficientei mintale
determinata de stationarea la nivelul pe care l-a atins in
copilarie capacitatea intelectuala echivalenta nivelului cuprins
intre 7 si 12 ani;
 structura personalitatii debilului prezinta, ca defect
de comportament, tulburarile de perceptie,
memorie, gandire care afecteaza psihicul (egoism,
rautate, indiferenta).
- separat de fenomenele psihice reprezentate de insuficienta mintala, unele boli
psihice afecteaza sistemul nervos: psihozele (cuprind intreaga persoana), nevrozele (cuprind
numai o parte a persoanei), psihopatiile (persoana ocupa o pozitie de granita intre normal si
patologic).
Alcoolicul – alcoolismul se caracterizeaza prin susceptibilitatea genetica si prin
aderarea la mediu agresiv, prin tranzitia de la starea de relaxare la o stare de somnolenta;
Drogatul – dependenta de consumul de droguri se considera ca se datoreaza fondului
predispozant (lipsa facultatii de constientizare a existentei, labilitate psihica, esecuri).

Agresiunea individului si agresiunea multimii

- agresivitatea individului reprezinta tendinta de autoafirmare prin promovarea
neabatuta a propriilor interese, de dominare in grupul social sau intr-o comunitate;
- agresivitatea – se manifesta in mod concret prin excitabilitate, impulsivitate,
violenta, comportament aberant, atitudinea constanta de respingere, prin toleranta, ignorare si
acceptare a actelor de violenta.
Agresiunea individului:
- antropogeneza agresionala – stiinta care se ocupa cu studiul originii si dezvoltarii
agresiunii la specia umana;

28
- Stephen Hawkins considera ca agresivitatea este parte inscrisa in ADN-ul nostru
care se schimba prin evolutie biologica numai la o scara a timpului de milioane de ani;
- Determinari individuale psiho-biologice - monoagresiunea – apare in urma
stabilirii legaturilor intre momente, persoane, lucruri si scop individual, evitand sau neglijand
seria actelor potrivnice si adoptand in forme specifice un mod de actiune;
o cercetarea spiritului agresional releva o transcedere a
individualului prin: determinari individuale psiho-biologice si
determinari generale socio-istorice;
o legea de baza a actului agresional – consta in faptul ca orice
agresiune trebuie sa aiba o utilitate generata de trairea interioara
si o utilitate exterioara, determinata de particularitatile externe,
uneori deduse pe cale speculativa.
- Modus operandi – obsesia a ceea ce va trebui sa savarseasca agresorul, intr-un
timp scurt, conceperea unui modus operandi, va reprezenta un fenomen distinct in trairea
agresionala;
o preocuparea individului se vadeste in detaliu: initierea in ceea ce
trebuie realizat, adoptarea masurilor de prevedere si stergere a
urmelor actului infractional;
o elaborand un mod de actiune, agresorul stabileste raportul dintre
necesitate-libertate privind experienta agresionala, precum si
consecintele trecerii dintr-o faza in alta, al conexiunii acestora, in
procesul agresional empirist-realist;
o in masura in care a izbutit sa stapaneasca in mod desavarsit
stilul propriu agresional va putea sa depaseasca vechile metode
de actiune pe deplin formate, astfel actele savarsite putand fi
atribuite unui anumit agresor;
o in momentul in care devine stapan pe elementele majore ale
genului agresional ales, individul va aborda fapte care au in
comun, pe langa stapanirea desavarsita a actiunii, tendinta spre
desavarsirea stilului.
- Anarhistul – acesta considera ca trebuie sa inlature obstacolele socio-politice prin
forta, pentru a se mentine un anumit mediu natural, social, politic si uman, actiunea sa avand la
baza ideea inlaturarii distributiei inegale a puterii intre tari, cat si in interiorul acestora, deoarece
numai in acest mod va evita opresiunea si alienarea, consecinta inevitabila a organizarii sociale;
o Personalitatea exterioara a anarhistului – personalitatea
anarhistului este dominata de anomalii cantitative si calitative ale
afectivitatii, deoarece intentiile sale se raporteaza la anumite
functii, scopuri si finalitati actionale, diferite fata de cele care
preocupa individul conformist;
o Personalitatea interioara a anarhistului:
 factorul intelectiv prezinta caracteristicile care
declanseaza si dirijeaza conduita agresiva a
anarhistului, aspectele psiho-fizice ce asigura si
constientizeaza modul de executare a actiunii si
prevederea consecintelor socialmente periculoase;

29
  factorul volitiv intervine dupa elaborarea si
prevederea mentala a conditiilor in care se va
produce atentatul, fiind sustinut, pana la realizarea
scopului actiunii, de factorul intelectiv;
 factorul afectiv exprima gradul de concordanta
dintre realizarea actiunii prejudiciabile si tendinta
anarhistului de a produce dezorganizare sociala
(reprezentat de sentimente de revolta, ura, dispret
fata de structura si stabilitatea sociala).
o Natura anarhiei – anarhia, fiind contrara solidaritatii sociale,
presupune inlaturarea principiilor traditionale, a tendintelor
democratice, a tulburarilor si incertitudinilor sociale care
urmeaza sa fie anihilate; avand o natura socio-umana, anarhia
inlatura idealul politic de egalitate si dreptate sprijinite pe
fundamentul spiritual al indivizilor.
- Dictatorul – masurile dictatoriale restrang libertatile individului in sensul ca
actiunile individuale voluntare sunt interzise, iar prin lege se impun activitati, silite care trebuie
indeplinite sub pedeapsa;
o Personalitatea exterioara a dictatorului – dictatorul isi
fundamenteaza principiile pe o ideologie proprie constand in
dogme, formule si reguli care vor reprezenta normele
metodologice pentru apologia unei oranduiri sociale inedite;
o Personalitatea interioara a dictatorului
 factorul intelectiv al dictatorului se regaseste in
modul de concepere a modelului de conducere a
societatii si a miscarilor sociale care vor fi orientate
spre realizarea finalitatii urmarite;
 factorul volitiv indica dimensiunea energico-
dinamica a personalitatii dictatorului, precum si
sustinerea elementului intelectiv prin care dictatura
este conceputa de acesta ca o miscare neretrograda;
 factorul afectiv indica structura psihica, directa, care
a determinat orientarea si realizarea afectivitatii in
scopul impunerii dictaturii; cauzele interne ale
comportamentului dictatorului au la baza impulsuri
sociale sau ereditare, precum si anumite cerinte
privind schimbarea mediului si structurii sociale.
- Criminalul
o Personalitatea interioara a criminalului – crima indica o anumita
specificitate psihica sub aspectul starilor, trairilor criminalului,
existente in momentul comiterii crimei;
 factorul intelectiv al criminalului defineste
capacitatea reala a acestuia de adaptare la conditiile
de mediu, la evenimentele psiho-sociale, astfel incat
sa adopte cele mai bune variante de executare a
faptei; crima, ca act individual, este influentata si de

30
 factorul ereditar, insa un rol esential in realizarea
acesteia revine experientei criminalului,
cunostiintelor dobandite in un anumit domeniu;
 factorul volitiv al criminalului impune satisfacerea
nevoilor minimale prin rezolvarea conflictelor
interindividuale cu orice risc;
 factorul afectiv al criminalului nuanteaza executarea
actiunii agresionale, presupunand existenta
anumitor insusiri de caracter: o motivatie actionala
adecvata satisfacerii intereselor criminalului,
evitarea suspiciunii, a dezaprobarii si a descurajarii
exercitate de alti indivizi, in legatura cu modul de
concepere si realizare a faptei.
- Perversul – are o personalitate puternic masculinizata sau feminizata, si admite
faptul ca femeile sa fie tratate ca barbatii si viceversa;
- Teroristul – in existenta teroristului se evidentiaza capacitatea sa psiho-sociala de
a nu face deosebirea intre intimitatea constiintei sale si realitatea mediului inconjurator, in sensul
ca acesta va fi preocupat, pana la fanatism, de raportul sa ideal fata de ideile tribale, de grup, de
clasa sociala sau de interes national;
o caracterizat prin un comportament agresiv, fata de o structura
sociala dominanta, de un guvernamant, teroristul isi organizeaza
existenta in sensul gandirii, trairii si realizarii unor acte a caror
violenta sa determine dezechilibru si dizarmonie sociala.
Agresiunea colectiva
- Liderul – in cadrul agresiunilor colective, activitatea de supraveghere si de
conducere a grupului este coordonata de o singura persoana, asupra careia isi concentreaza
interesul toti ceilalti indivizi, datorita autoritatii, dominatiei, a puterii, prestigiului si influentei
exercitate de aceasta persoana;
- Agresiunea grupala:
o Grupul agresional (gasca) – urmareste personalitatea agresionala
si orientarea acesteia spre un anumit domeniu;
o Banda agresionala – pune accent deosebit pe specific si formarea
grupului agresional, fiind mai putin interesata de biografia
individului;
o Gloata agresiva – in cazul in care individul actioneaza in limitele
unei gloate agresive, comportamentul se schimba: actiunile
individuale in care se regaseste formarea sa specifica se
estompeaza, astfel incat toate actiunile se afla in interdependenta
directa cu actiunile altor indivizi, se suprapun acestora, devenind
nediferentiate, agresorul nefiind constient de perspectiva sau
finalizarea propriei actiuni sau a celei generale.
- Teorii despre agresivitate – cauzele care genereaza criminalitatea sunt: aparitia
somajului, existenta populatiei inactive, in general existenta indivizilor pasivi fata de regulile
sociale etc.;
o Teoriile neoantropologice – pentru criminologii moderni, cauza
criminalitatii o constituie:

31
  manifestarea sau tulburarea de ordin endocrinologic
– teoria endicrinologica;
 ideea ascunsa si instinctul pastrat in subconstientul
individului, determinat de instinctul sexual – teoria
psihanalitica;
 predispozitia rasiala la crima;
 predispozitia ereditara pentru crima – teoria
ereditatii crimei;
 tipurile psihologice de criminali – teoria
constitutionalista a lui Kretschmer – sustine ca
individul are caracterul determinat, iar uneori
conditionat de structura corpului;
 predispozitia constitutionala a infractorului de a
savarsi crima – teoria constitutionalista.
o Teoriile constitutionaliste – infractiunea, in conceptia
teoreticienilor constitutionalisti, este determinata de existenta in
personalitatea individului a factorilor predispozanti de tip
constitutional, a factorilor pregatitori si ai celor dezlantuitori.
o Agresiunea si psihanaliza – investigatia actului agresional,
inzestrarea psiho-volitiva, aprecierile incoerente, deformate sau
voit irationale, pot fi decodificate si evaluate in vederea
constientizarii si a suprimarii cauzelor agresionale prin metoda
psihanalizei.
- Elemente de psihanaliza agresionala – psihanaliza a stabilit existenta unei realitati
psihice individuale care scoate activitatea eului din motivatia pur rationala, precum si din cea
fatalista, pentru a se explica existenta sa individuala integrata socialului, precum si mijloacelor
de terapeutica morala;
o Principiile psihanalizei:
 Principiul psihodinamismului – prezinta caracterul
dinamic al proceselor psihice generate de
agresivitate, in urma carora individul savarseste
actiuni, inactiuni, de natura sa schimbe structura
socialului;
 Principiul determinismului interpsihic – fenomenele
psihice, in cazul agresiunii, cunosc o determinare
rigida, in sensul ca individul devine propriul sau
reformator;
 Principiul afectului – dinamica energiei vitale
psihice este determinata de afectivitate, in sensul ca
factorul afectiv reprezinta instinctul vital;
 Principiul inconstientului – inconstientul explica
geneza fenomenelor psiho-patologice, astfel ca prin
cercetarea acestuia psihanaliza are si un scop
terapeutic, in sensul determinarii agresorului ca pe
viitor sa-si schimbe comportamentul social;

32
  Principiul psihosexualitatii (teoria libidoului) –
explica psihonevrozele, de orice natura, inclusiv pe
cele de natura agresionala;
 Principiul raportarii activitatii psihice la perioada
infantila – prin metoda psihanalizei, traumele
psihice sunt raportate la perioada infantila a
individului pentru a se stabili cauzele incipiente si
posibilitatea de reformare individuala.
o Conceptia psihanalitica a inconstientului – inconstienta
reprezinta starea psihicului care nu este stapanit si dirijat de
constiinta;
 instinctele, avand la baza tendintele primordiale,
sunt: instinctul de conservare proprie, instinctul
sexual.
o Conceptia psihanalitica a constientului – constientul este produs
al evolutiei sociale, dirijat de principiul realitatii, avand ca
functii: cenzura, represiunea (refularea) psihica si rezistenta.

Agresivitatea terorista
- terorismul semnifica agresivitatea individuala sau colectiva avand aceeasi
referinta in tendinta de a guverna binele social prin forta actiunilor deliberate si imorale, prin
mentinerea ferma a principiilor unei ordini religioase sau nationaliste, prin umilinta in
respectarea juramintelor pentru a se ajunge la tendinta perfectibilitatii ce poate fi realizata in
lumea de dincolo de moarte;
- actele teroriste se bazeaza pe constrangeri exercitate asupra colectivitatii,
regasindu-se ca forme de actiuni cu motivatie politico-religioasa, economica, rasiala, anarhista,
militara;
Terorism politico-religios
- organizatiile teroriste coordoneaza actiunile indivizilor in functie de scopurile
urmarite si de constrangerile adoptate pentru obtinerea din partea membrilor sai a unei adeziuni
depline privind degradarea ordinii politico-sociale sau religioase prin atentate politice, luarea de
ostatici, deturnarea de mijloace de transport, folosirea armelor biologice sau de distrugere in
masa.

Terorism politic
- terorismul politic este reprezentat de o actiune de ostilitate, produsa in mod
intempestiv de catre indivizi izolati sau de grupuri de indivizi avand o cauza vadita: anarhia
politica, reprezentand opozitia la instaurarea guvernului eficient, la asigurarea puterii de
guvernare libera si democratica.
Terorism religios
- rigoarea in adoptarea opozitiei fata de vechea credinta prin alegerea unui sistem
de amenintari, a unor mijloace de intimidare si a unor persecutii genereaza fenomenul de
terorism religios;
- teorismul religios reprezinta o reactie impotriva religiei sau a sectei dominante
urmarindu-se declinul acestora prin adoptarea masurilor distructive;
- cauzele terorismului religios:

33
 o cresterea rapida a populatiei a determinat acutizarea opozitiei
dintre libertatea de gandire individuala si dependenta actionala in
cadrul sistemului religios, dominant, intr-un stat sau in lume;
o mondializarea religiei;
o conflicte interreligioase suprapuse pe conflicte interbelice si pe
conflicte sociale.
Terorism economic
- Terorismul financiar-bancar se realizeaza prin obtinerea resurselor materiale din
exercitarea actiunilor de luare de ostatici, a comiterii de santaje, precum si prin extorcarea de
fonduri pentru protectia unei activitati;
- terorismul financiar-bancar este caracterizat prin obtinerea de beneficii economice
de catre organizaria care detine fictiv firme particulare ce presteaza activitati comerciale, insa in
realitate veniturile provin din prestarea unor activitati violente, profitabile, negrevate de costuri
sociale.
- Teorismul tehnologic vizeaza stingerea pana la anularea tehno-struncturii si a
autonomiei operationale a unei organizatii sau a unei corporatii, avand in componenta
intreprinderi financiare, companii de asigurari, fabrici de armament, aeroporturi sau unele
conglomerate tehnologice care sunt evidentiate sau nu in ierarhia evaluativa a corporatiilor;
- terorismul tehnologic se realizeaza prin prestarea spionajului economic si militar,
sabotaje tehnologice, vanzari ilicite de arme conventionale si de arme de distrugere in masa,
deturnarea de avioane.
- Terorism biologic - multiplele cauze ce determina disponibilul fortei de munca,
absenta mijloacelor necesare pentru inceperea unei afaceri, existenta unei preferinte generalizate
de a incasa venituri mari, tendintele de implinire a personalitatii, predispozitia individuala
reprezinta cauzele care genereaza terorismul biologic.
- Terorismul drogurilor – tendintele actuale manifestate in domeniul industriei
drogurilor constau in controlul exercitat de producatori asupra preturilor si costurilor, urmarind,
in permanenta, maximizarea profiturilor prin adaptarea permanenta la vointa beneficiarilor –
consumatori;
o cauzele terorismului drogurilor constau in:
 existenta drogului natural pe pietele clandestine;
 imposibilitatea neutralizarii redistribuirii
medicamentatiei cu droguri de pe piata licita pe
piata ilicita;
 tendintele actuale de crestere a numarului
consumatorilor de droguri;
 adoptarea unor strategii eficiente care asigura
stabilitatea pietelor de droguri;
 scaderea standardelor calitative ale drogurilor;
 marirea sferei zonelor de tranzitare a drogurilor.
o conditiile ce favorizeaza terorismul drogurilor sunt reprezentate
de:
 lipsa resurselor financiare suficiente ale
administratiilor statale de a eradica activitatea de
producere a drogurilor naturale;

34
  imposibilitatea obiectiva de a identifica
laboratoarele clandestine de preparare a drogurilor
sintetice;
 lipsa autoritatii care sa asigure impiedicarea
vanzarii drogurilor pe centuri, pe autostrazi, langa
spitale si scoli;
 lipsa fondurilor necesare pentru a prezenta efectele
nocive ale consumului de droguri;
 lipsa cheltuielilor publice pentru adoptarea unor
modalitati alternative de tratament medical si psiho-
social de recuperare a consumatorilor de droguri;
 existenta armatelor de sustinere a corporatiilor
drogurilor.
Terorism rasial (xenofob)
- teama privind degenerarea raselor pure (in special a rasei albe) prin incrucisari si
degenerescenta a creat conflicte interrasiale si reprezinta scopul actiunilor violente, executate de
organizatii teroriste.
Terorism de stat
- terorismul, prin structura si aria sa de extindere, prin dinamica raporturilor
politico-sociale pe care le instituie si le modifica, apare sub forma unei opozitii politice dintr-o
tara sau din o zona care poate cuprinde teritoriile mai multor state;
- o grupare, organizatie sau un partid care exercita opozitie politica dintr-o tara,
prin violenta, nu este recunoscuta de acel stat pana in momentul cand isi dobandeste legitimitatea
(ca urmare a alegerilor sau a recunoasterii de catre masele populare) si calitatea de a accede la
conducerea statului.

8. Victimologia

Victimologia – conceptul de victimologie deriva din lat. „victima” + „logos” si

inseamna stiinta ce se ocupa cu studiul victimei;
- conceptul de victima – orice persoana care suporta o agresiune psihica sau fizica;
- victimologia studiaza comportamentul si personalitatea, inainte si dupa agresiune;
- victimologia – reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei
raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei;
- conceptul de victimologie al lui Drepkin – termenul de victimologie, folosit in
criminologie, se refera la o persoana care sufera, e lezata de sau prin actiunea unei persoane;
- conceptul de victima in conceptia lui Tiberiu Bogdan – orice persoana care sufera
direct sau indirect consecintele fizice, morale sau materiale ale unei actiuni sau inactiuni
criminale;
- subiectul victimizarii – doar persoana care in mod direct sau indirect, este
constransa sa-si limiteze libertatea de gandire si actiune de catre agresor, in actul confruntarii
suferind leziuni ce determina perturbatii in functionalitatea satisfacatoare a sistemului
personalitatii;
- cautarea tuturor formelor ce reprezinta comportamentul victimei, reprezentarea
sintetica a acestora, clasificarea structurilor de organizare a victimizarii vor forma obiectul si
continutul victimologiei;

35
- Paunescu defineste agresivitatea ca fiind – o stare a sistemului psiho-fiziologic,
prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile in plan constient, inconstient
si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii, constrangerii, negarii sau umilirii unei fiinte sau
lucru investite cu semnificatie, pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o
provocare;

Raportul dintre victima si agresor

- Hans von Heting evidentiaza posibilitatile de interactiune dintre infractor si
victima si introduce notiunea de victima activanta, ce joaca un rol in declansarea mecanismelor
psihice latente ale infractorului;
- Mendelshon intoduce in 1956 conceptul de potential de receptivitate victimala,
care inseamna ca individul prezinta, in functie de anumiti factori (varsta, sex, aspect bio-
constitutional) un anumit grad de vulnerabilitate victimala;
- Gradul de vulnerabilitate victimala se raporteaza la 2 categorii de factori:
o Factorii personali – retardatii mintal sau persoanele cu o valuare
scazuta de I.Q., imigrantii noi, indivizii cu achizitii modeste pe
linie educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si
interconditionala, indivizii care au un handicap fizic, persoanele
foarte in varsta sau fragile, minorii, femeile pot devenit usor
victimele infractorilor care folosesc minciuna sau frauda;
o Factorii situationali – unii indivizi sunt in mai mare masura
susceptibili de a fi victimizati, decat altii, in anumite perioade de
timp sau cand se afla in situatii deosebite.

Obiectul victimologiei – reprezentat de tulburarile psiho-fizice (cu exceptia celor de

tip maladiv) efecte ale actului agresiv care deregleaza in mod direct echilibrul dinamic
(biologic si psihologic) al victimei;
- obiectul anchetei victimologice - acela de a reconstitui domeniul victimei,
procesul de producere si de recuperare a victimizarii, actiunile agresionale si conditiile
producerii victimizarii in general;
- obiectul victimologiei, parte a domeniului criminalitatii, cuprinde consecintele de
orice fel produse de criminalitate si suportate de societate, populatie si victimele infractiunilor
sau fenomenelor de incrucisare si permutarea raportului dintre agresor si victima, precum si a
interventiei sociale pentru restabilirea ordinei;
- Guglielmo Gulotta precizeaza ca orice act agresional produce multiple efecte
victimogene, astfel ca prin victimologie se asigura studiul victimei unui delict, al personalitatii
sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale si socio-culturale, al relatiilor sale cu
delincventul si al relatiilor pe care le-a jucat geneza delictului;
- Delictul – ansamblu de acte care se integreaza in diverse aspecte
comportamentale, participand dinamic la dereglari ale nivelului macro si micro social, impunand
interventia sistemului social;
- Fatah considera ca victimologia are ca obiect elaborarea printr-un studiu
aprofundat al victimei, al unui ansamblu de reguli generale, de principii comune si de un alt tip
de cunostinte, putand contribui la dezvoltarea, evolutia si progresul fenomenului criminal, al
procesului criminogen, a personalitatii si caracterului periculos al delincventului;

36
- actul trairii victimizarii determina cunoasterea obiectiva a efectului victimal, cat si
a actelor de reglare a interactiunilor victima-mediu social;
- conceptele de agresologie si victimologie nu pot fi percepute separat, intrucat
cauzele agresionale si efectele victimale sunt inseparabile, ordinea si inlaturarea acestor
fenomene este dependenta de variabilitatea actelor individuale exercitate de participanti precum
si de afectivitatea trairii acestora;
- J.A.R. Calderon defineste victimologia ca disciplina care, in explicarea cauzelor
agresionale, studiaza victima fara a planifica si realiza o politica a victimei;
- obiectul victimologiei apare ca fiind reprezentat de actul obiectiv care constituie
fenomenul de aparare si riposta la agresiune, consecintele psiho-fizic-obiective suportate de
victima, actiunea de recuperare sociala a victimei precum si activitatea de preventie a
victimizarii;
- comportamentul victimei, ca obiect al victimologiei, exista in 2 variante:
o prima varianta – agresor-victima, urmarindu-se conduita
individuala a acestor factori (actiunile-inactiunile exercitate) in
urma procesului psihic individual privind agresivitatea cat si
victimizarea;
o varianta secunda – victima-societate, nuantandu-se sincronizarea
manifestarilor de aparare-recuperare sociala, dezdauneaza legala
si adaptarea masurile de preventie generala si speciala a victimei.
- praxisul individual agresional se poate fundamenta pe acte antisociale
(nedescoperite sau nepedepsite) pe intentionalitatea acestora, iar atitudinea semnificativa a
victimei se prezinta dispersata intr-o multitudine indefinita de efecte victimale.

Istoricul victimologiei
- clasificarea victimelor – B. Mendelshon – apreciaza ca reactia victimei la actul
agresional este dependenta de potentialul de receptivitate al victimei, diferit de la individ la
individ, deoarece este conditionat de varsta, sexul, gradul de cultura si inteligenta, aspectul bio-
psihic, gradul de obisnuinta fata de pornirile agresive, stabilitatea sau instabilitatea emotiva;
o victima total nevinovata (pruncuciderea);
o victima mai putin vinovata decat criminalul (ignoranta,
imprudenta);
o victima tot atat de vinovata ca si criminalul (provocatoare);
o victima total vinovata (stimulatoare, imaginara, agresoare);
o victima innascuta.
- clasificarea victimelor – Hans von Heting – evidentiind rolul unor elemente
situationale, Heting a elaborat urmatoarea clasificare:
o victime nevarstnice – psihologia victimei este afectata de lipsa de
experienta sociala, de lipsa fortei fizico-morale, care sa opuna o
rezistenta puternica agresorului;
o victime femei – se manifesta in cadrul unei dependente intre
determinarea biologica a femeii lipsita de posibilitatea unei
aparari dinamice si agresivitatea criminalilor motivata sexual sau
material;
o victime varstnice – fenomenele subiective depind de sanatatea
mentala a victimei si de modul de implicare in realitatea

37
 inconjuratoare, de gradul de adecvare a relatiilor individuale
psiho-volitionale;
o dependentii de alcool si stupefiante – prezinta necesitatea
adaptarii organismului la consumul de alcool si stupefiante,
neglijand modul de evaluare a reactiei la mediu, acceptand astfel
o neadaptare a comportamentului la solicitarile care-i sunt
adresate de realitatea ambientala;
o imigrantii – rolul adaptiv al psihicului este redus, modificandu-si
organizarea si functiile astfel incat gandirea strainului este
permanent afectata de lipsa unei adecvari reale de ordin
comunicational, care sa asigure obtinerea unui echilibru optim al
personalitatii;
o etnicii – dificultatea formarii unor comportamente
corespunzatoare si a unui grad de solicitari sociale legitimieaza
organizarea unei experiente individuale care genereaza
conflictele etnice;
o indivizii normali dar cu o inteligenta redusa – nu au capacitatea
de a anticipa rezultatele actiunilor desfasurate, in raport cu
influentele mediului;
o indivizii temporar deprimati – prezenta scopului in plan mental
este redusa datorita lipsei de vointa si a sentimentului de
inferioritate, a incapacitatii de a sintetiza prioritatile
comportamentale;
o indivizii achizitivi – starea de relationare cu mediul este
determinata de modul in care individul realizeaza venituri
substantiale, de felul cum se integreaza in absolvirea nevoii de a
realiza profituri, in functie de contextul in care apare orice
posibilitate;
o desfranatii si destrabalatii – raman relativ inerti la regulile
sociale si morale, prezentand tulburari de structura sistemului
comportamental si chiar nervos;
o singuraticii – excerband relatia cu modul ambiental, ajung sa-si
modifice comportamentul prin absolutizarea izolarii in
interpretarea tuturor proceselor psihice;
o chinuitorii – depasind limitele unei comportari normale, participa
la un flux de fapte psihice prin care denatureaza regulile si
raporturile interindividuale, devenind victimele acestora;
o indivizii blocati si cei nesupusi – elaborandu-si un anumit model
comportamental individual, in cazul aparitiei unei contraditii, a
unor erori sau a unor factori perturbatori, accepta solutiile unor
infractori sau, prin propria inferioritate psihica, nu se vor lasa
victimizati.
- clasificarea victimelor – Ezzat Abdel Fattah – evidentiaza modul in care actul
agresional exercita o presiune constanta si puternica asupra victimei, obligand-o sa participe in
orice mod la derularea actului agresional, devenind:

38
 o victima participanta – dispusa sa riste orice consecinta, din spirit
de aventura;
o victima latenta – lipsita de initiativa va aprecia desfasurarea
agresivitatii intr-un mod imprevizibil, putand reactiona oricand
pentru a evita sau accepta esecul actului victimizant;
o victima predispusa – cu reactii spre inclinatii schimbatoare,
rigide si complexe care contrazice si incearca sa revina la vechile
atitudini;
o victima provocatoare – fidela unor conceptii in care dispretul si
sfidarea regulilor comportamentale indeamna la actiuni
nesocotite, la schimbari de atitudini prericuloase, euforice,
isterice, exaltate, melancolice;
o victima neparticipanta – care adopta posibilitatea de a-si controla
comportarea acceptand doar actele cu semnificatii cunoscute.
- clasificarea victimelor – Thorsen Sellin si Marvin Wolfgang – tipuri de
victimizare:
o victimizarea primara – reprezinta in esenta urmarea oricarei
agresiuni indreptata impotriva unei victime;
o victimizarea secundara – vizeaza situatiile de pagubire a unor
societati comerciale, fiind diversificata;
o victimizarea tertiara – reflecta delictele ce au ca obiect
convietuirea sociala sau administratia publica;
o participarea mutuala – infractiunea se produce prin initiativa
infractorului insa, victima adopta fie o maniera relativ pasiva sau
prin o atitudine voluntara va pastra secretul victimizarii: adulter,
avort;
o victimizarea juvenila – este conditionata de caracteristicile
reflectarii factorilor perturbatori din mediul inconjurator, relatia
dintre victima-minor si mediu fiind instabila si situationala.
- clasificarea victimala – Stephen Schafer – clasifica victimele dupa gradul de
participare si de raspundere la producerea infractionala in:
o victime fara reactii anterioare cu criminalul – consecintele
actului infractional sunt imputate doar infractorului, victima
necunoscund pe acesta;
o victime provocatoare – gradul de responsabilitate pentru
determinarea, sustinerea si finalizarea actiunii fiind apreciat in
functie de provocarea constienta sau inconstienta manifestata de
victima;
o victime incitative – cand victima initiaza si participa la
declansarea actului agresional;
o victime slabe sub aspect biologic – conformarea executarii
actiunii agresionale este rezultatul neputintei biologice de a se
impotrivi constrangerii agresorului;

39
 o victime slabe sub aspect social – victima nu este capabila sa-si
asume responsabilitati sociale pentru a schimba ordinea
actiunilor sociale;
o alte victime – efectele actului agresional vizeaza propria
persoana, modul de gandire si actiune fiind rezultatul liberului
arbitru, actele permise sau nepermise avand o semnificatie
particulara;
o victime politice – idealul si datoria sunt asociate unor imbolduri,
iar consecintele actiunilor vor reprezenta simbolul
responsabilitatii fata de regula existenta.
- clasificarea victimala – criminologul Wolf Middendorf – prezinta gradul de
implicare a victimei in activitatea economica si afectiva, dupa urmatoarele criterii:
o victima generoasa – dependenta de modul in care infractorul
reuseste sa o impresioneze, punand accentul pe naivitatea si
disponibilitatea materiala a victimei;
o victimele ocazii bune – cand infractorul ofera pentru
comercializare, la preturi modice, bunuri si valori sustrase sau
devalorizate, victima considerand ca in acest mod isi rezolva
trebuintele si aspiratiile individuale;
o victima afectivitatii si devotiunii – apare in cadrul procesului
afectiv si emotional datorita tendintei de a crede ca psihicul sau
se afla in relatie cu puteirle supranaturale, astfel incat,
procedeaza la efectuarea de donatii pentru purificare; cealalta
categorie de victime ia in considerare realitatea adiacenta a
oricaror simptome pentru realizarea mariajului sau a aventurii
intime;
o victimele lacomiei – explica actul infractional prin implicatiile de
natura financiara, prin necesitatea proliferarii si absolutizarii
unor procedee specifice in relatiile economice, ajungand sa nu
inteleaga scopul actelor produse si conduita infractorului.
- Tiberiu Bogdan – analizand sinuciderea considera ca actul suicidar – punct final
care a fost precedat in timp de o serie de comportamente presuicidare, dezvaluind modificari
profunde in functionalitatea mintala si comportamentala a individului privind satisfacerea
necesitatilor primare si secundare;
- Aurel Dinicu – considera ca victimele pot initia acte criminogene care se
integreaza in concret, in procesul socio-uman cauzal la capatul caruia se comit si infractiuni
intentionale cu violenta;
- Ion Gheorghe-Brădet considera – caracterul personal al victimei consta in
suferinta consecintelor produse de infractiunea savarsita in domeniul criminalitatii, iar trasaturile
caracteristice starii victimei constau in suferinta produsa si nedreptatea, injustitia sociala;
o conceptia despre victimologie – parte a criminologiei generale si
speciale care consta intr-o totalitate de idei, conceptii, explicatii
criminologice teoretice si metodologice, despre realitatea socio-
umana a victimizarii societatii, populatiei si indivizilor prin
producerea faptelor fenomenului criminalitatii.

40
- Iancu Tanasescu – referitor la comportamentul si raportul dintre victima si
criminal:
o personalitatea principala – nesupusa, dominanta, acaparatoare
distincta a agresorului si personalitatea secundara – supusa,
dominata, docila a victimei;
o procedeul analizei raportului agresor-victima, al contradictiei de
gandire si actiune, determina esenta cunoasterii evenimentului
agresional, a opozitiei dintre evaluarea necesitatii actului
criminogen si necesitatea reprimarii sociale a acestuia a actiunii
singulare si a celei repetate, a ceea ce este premeditat si ceea ce
este ordinar, a efectelor convergente sau divergente ale actului
criminogen, diferentialitatea acestora.

Implicatiile psihologice ale actului agresiunii privind agresorul si victima

- agresiunea constituie un domeniu al analizei psihologice deoarece descrie relatia
sociala afectata, precum si conditiile in care a fost exercitata actiunea, individul-agresor
stabilind, in prealabil, formele principale de incalcare a normelor legale sau, in cazul cand
infractiunea este rezultatul culpei, posibilitatea reducerii efectelor fenomenului criminogen;
- violenta agresionala – se compune din 3 momente: deliberarea (cumpanirea
motivelor de actiune ce justifica o anumita alegere); hotararea in executarea actiunii si ultimul
moment executarea agresiunii;
- reactia victimei la actul agresional – se caracterizeaza prin o atenuare a valentelor
intelective, prin scaderea puterii de a preintampina efectele agresionale, iar in plan afectiv, prin
trairea unor stari extreme precum frica, dezorientarea, ura; aceste trairi pot declansa reactii care
scapa factorului rational, determinand trecerea victimei de la un regim afectiv la altul (partial sub
influenta instinctului de conservare).

Interactiunea victimologiei cu stiintele sociale

- Corelatia victimologiei cu politica penala:
o politica penala – reprezentata de ansamblul de procedee
susceptibile sa fie propuse legiuitorului sau care sunt efectiv
folosite de acesta, la un moment dat, intr-o tara determinata
pentru combaterea criminalitatii;
o raportul dintre victimologie si politica penala va determina
modalitati de stabilire a compozitiei victimizarii (fizice, sexuale,
religioase, ideologice, geografice), formele jurisdictionale de
limitare a victimizarii, influenta fenomenului victimizarii si
limitele pedepselor penale;
o diversificarea formelor legate de protectia victimelor, stabilirea
masurilor administrative, economice si juridice defineste
continutul politicii penale si gradul de interventie autoritara a
legii penale;
o prin legea penala se impune obligatia pentru organele de
urmarire penala de a identifica victima actului agresional si
totodata, de a se adopta masurile legale reparatorii, de natura sa

41
 previna producerea, pe viitor a unor acte, fapte agresionale
identice.
- Corelatia victimologiei cu agresologia – ca stiinta a faptelor agresionale, a
comportamentului indivizilor-agresori (singulari sau in grup), a determinarilor sociale in cadrul
fenomenului agresional, agresologia se interfereaza in mod direct cu victimologia;
o astfel, daca victimologia studiaza comportamentul victimei,
agresologia dezvaluie modul cum se produce agresiunea,
determinarile socio-individuale, precum si ansamblul
fenomenelor agresionale, ca un cumul de comportari antisociale
si influenta negativa a acestora asupra dinamicii sociale,
economice, politice si juridice.
- Corelatia victimologiei cu penologia
o conceptul de penologie – desemneaza felul si intinderea
pedepsei, ca forma specifica de pedepsire in functie de intinderea
efectului victimal;
o victimologia reclama o diversificare a pedepselor penale, astfel
incat sa se asigure actul preventiv de intimidare a posibililor
infractori, cat si modul concret si masura pedepsei aplicata
condamnatului pentru a se mentine principiul moral de satisfactie
a victimei si principiul social de obligare a infractorului de a
suporta consecintele coercitive ale pedepsei.
- Corelatia victimologiei cu criminologia – in explicatia victimologica a crimei,
cauzalitatea implica grade diferite, determinismele fenomenului criminal fiind clasificate de
criminologie;
o modul individual de victimizare – caracterizat prin ipoteza ca
este rezultatul numeroaselor contradictii interindividuale, sociale,
fiind reflexul incompatibilitatilor intre criminal si victima;
o definirea elementelor criminogene obiective care determina
subiectivitatea criminalului stabileste si raportul intre
criminologie si victimologie, in sensul ca psihologia indivizilor-
victime, conduita acestora este determinata de comportamentul,
actul sau atitudinea criminalului.
- Corelatia victimologiei cu detentologia – modul de executare a pedepselor penale
influenteaza in mod considerabil efectele victimizarii, deoarece se recunoaste pedepsei caracterul
de inhibare, prevenire si pedepsire a actului criminogen;
o Detentologia – isi defineste si limiteaza domeniul de actiune prin
convertirea condamnatului la un anumit grad al raspunderii
penale, determinat de valoarea sociala ocrotita de lege pentru a
realiza reeducarea acestuia.
- Corelatia victimologiei cu psihologia – fenomenul de victimizare se afla in un
raport nemijlocit cu psihologizarea sa intrucat victima, in momentul arestarii agresorului, isi
pune in evidenta afinitatile influentand chiar stilul relatiei cu agresorul;
o psihologia prezentand sistemul de activitati personale,
coordonate in mod constient, in raporturile dintre agresor si
victima, va releva interactiunea dintre interesele contradictorii,
sentimentele si conditiile de inhibare aflate intr-o relatie

42
 reciproca, determinate de nevoile si aspiratiile fiecarui
participant, de a cunoaste diferitele variabile comportamentale si
interrelatiile acestora.
- Corelatia victimologiei cu sociologia – ca stiinta explicativa, sociologia integreaza
efectul victimal in conjuncturile totale concrete ale actelor agresionale, explicand frecventa si
intensitatea acestora, pornind de la abstract la concret, tinand seama si de conflictele si disputele
dintre agresori si victime.

Metode si tehnici de cercetare in victimologie – conceptul de tehnica de cercetare este

cunoscut ca fiind reprezentat de o multitudine de procedee de depistare si de masurare a
unui fenomen, iar conceptul de metoda de cercetare este format de inlantuirea ordonata a
unor tehnici pentru a se stabili regula, legea de aparitie sau disparitie a fenomenului
analizat;
- Metoda logica – reprezentata de procedeele si operatiile specifice utilizate pentru
stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale aparute in sistemul de
fenomene agreso-victimale (ca realitati obiective);
- Metoda tipologica – esenta metodei este reprezentata de stabilirea unei multimi de
trasaturi constante (avand o valoare stabilita), existente in mod permanent intr-un fenomen,
eveniment;
o analiza fenomenului se va limita la evidentierea unui anumit tip
de trasaturi si la diferentierea cantitativa si calitativa a acestora,
sensul eliminarii trasaturilor care nu sunt esentiale;
o cercetarea dupa metoda tipologica va trebui sa identifice factorii
semnificativi ce au generat victimizarea stabilind astfel un
prototip de victima in cadrul fenomenului total de victimizare.
- Metoda clinica – aceasta metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia
generalizata a cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se
prescrie tratamentul corespunzator fiecarei victime;
o aceasta formula se aplica pornind de la anamneza (istoria cazului
de victimizare) pentru a se intelege diversitatea cauzelor si
conditiilor concrete, ancheta de detaliu justificand necesitatea
cunoasterii trasaturilor de personalitate ale victimei;
o obiectul principal al acestei metode este de a uni rezultatele
provenite din studiul comportamental ante factum si observarea
comportamentului victimei post factum, urmand ca testele
psihice si interviul luat victimei sa implice o dubla cerinta de
reformare psiho-sociala si de reintegrare a acesteia in mediul
ambiental.
- Metoda comparativa – aceasta metoda propune ca dupa observarea, intelegerea si
discutarea elementelor si factorilor inclusi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se procedeze
la evidentierea asemanarilor sau deosebirilor dintre acestea;
o principiul de lucru pe care se bazeaza metoda comparatista este
acela ca exista o continuitate in actele si actiunile individuale
(determinate si motivate de reactii constante) care vor confirma
sau infirma comportamentele individuale;

43
 o in explicarea fenomenului victimal, prin metoda comparatiei se
recurge la:
 procedeul concordantei – inseamna depistarea
acelor elemente care se regasesc in 2 sau mai multe
acte, actiuni, fenomene, evenimente agreso-
victimale, constituind cauza generatoare sau
conditia favorizanta a acestora;
 prin procedeul diferentelor se identifica acele
elemente specifice unui anumit act, actiune,
fenomen, eveniment care nu se regasesc in celelalte
acte, constituind astfel cauza unica generatoare sau
conditia favorizanta a fenomenului;
 procedeul variatiilor concomitente impune
investigarea actelor, actiunilor, fenomenelor si
evenimentelor anterioare producerii unui rezultat
dupa criteriul ca, ori de cate ori fenomenul anterior
se modifica in acelasi mod cu rezultatul sau,
inseamna ca primul este cauza secundului.
- Metoda statistica – in explicarea statistica a fenomenului victimal, cauzalitatea
implica grade variate de apreciere, realizandu-se astfel o individualizare a acesteia;
o prin operatiile de culegere a datelor statistice, de sistematizare,
grupare si prelucrare, de stocare si regasire, analiza si interpretare
a actelor criminogene si a efectelor victimale se stabilesc
determinismele partiale si fenomenele victimale (totale) clasate
in tipuri de victime.

Cauzalitatea victimala – reprezinta o structura comportamentala complexa,

determinata de interdependenta unor factori obiectivi (economici, politici, ideologici,
religiosi) si a unor factori subiectivi (interese individuale, sentimente de inferioritate,
atitudinile si relatiile interindividuale);
- factorii reali de risc reprezinta dinamica oricarei cauzalitati victimale si implica
relatiile dintre victima si agresor prin raportarea la un sistem comun de valori socio-individuale,
de interese contrare, de adaptari la particularitatile acestor relatii;
- cauzalitatea victimala este intotdeauna concreta si formeaza impreuna mediul
ambiental o totalitate, oferind modele explicative ale agresiunii, ale efectelor victimale si ale
integrarii victimei in mediul social-istoric existent.

Constientul, inconstientul si stilul victimal

- fiecare actiune va trebui sa corespunda unui scop individual (chiar izolat) astfel
incat, daca acest scop se regaseste in fiecare actiune-inactiune, ca o particularitate constanta, va
determina stilul victimal;
- constientul victimal – actiunea-inactiunea victimei prezinta caracteristici
diferentiate de la individ la individ, aflate intr-o structura unitara, generalizatoare; in esenta
comportamentala victimala se constata incercarea victimei de a anticipa rezultatul actiunii
agresionale;

44
- inconstientul victimal – fixat in ereditate, inconstientul comportamental stabileste
forma concreta de asimilare, dar si de integrare a individului in mediul social; relatia instinctiva
programata ereditar nu va putea fi prevazuta de individ si nu va reprezenta o conduita (un
comportament) individuala constata de natura asociativ-previzibila.

Clasificarea victimala
- victime minore - educatia reprezinta o conditie necesara a aparitiei, existentei sau
inlaturarii agresivitatii prin limitarea continutului senzorial al actului agresional, precum si prin
adoptarea acelor acte comportamentale care sunt inaccesibile conflictului agresional;
- victime adulte – savarsirea agresiunii tine de realitatea sociala, situatia
conflictuala indreptandu-se impotriva victimei si a relatiei sociala care o ocroteste;
- autovictimele – sinuciderea (suicidul) este un concept cu o semnificatie specifica
pentru gandirea si simtirea victimei avand o natura sociala, religioasa, politica; simbolul
suicidului are o inalta functie:
o functia de exprimare a gandirii si actiunii individului;
o functia de represiune a atitudinii agresionale;
o functia de suprimare a fiintarii victimei ca modalitate de
realizare a primelor 2 functii.
- victime dupa sex
o victimele de sex masculin, datorita instinctului de conservare,
constant in nevoia apararii vietii, integritatii corporale si
intereselor individuale, prin comportamentul spontan sau
premeditat, incearca sa evite, sa combata sau sa anihileze efectele
agresiunii, practicand la randul lor o agresiune;
o victimele de sex feminin sunt stapanite de sentimentul fricii
rezultata din amenintarile si agresiunile suferite care determina
acceptarea efectului victimal.
- victimizarea intrafamiliala – determinata atat de cauze obiective (starea materiala,
boli psihice) cat si de cauze subiective (egocentrismul agresorului, neadaptarea victimei la
restrictiile mediului familial, vicii comportamentale);
- victimizarea sociala – determinata de mediul social precum si de capacitatea
instinctiv-educationala a victimei de a se adapta constrangerilor impuse de regulile sociale.

9. Detentologia

Detentologia – se constituie ca ramura a stiintei dreptului, deoarece reprezinta un

sistem de cunostinte despre executarea pedepselor neprivative de libertate, a pedepselor
privative de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri – reglementate
de ramura dreptului executional penal, precum si despre executarea pedepselor privative
de libertate – reglementate de ramura dreptului penitenciar;
- detentologia sistematizeaza conceptele, regulile, normele si principiile privind
executarea pedepselor, a sanctiunilor si a masurilor represive penale si exprima conceptiile,
teoriile si sistemele care instituie necesitatea, scopul si functiile acestor sanctiuni in reeducarea
sociala a indivizilor si in apararea ordinii de drept, fiind stiinta executarii pedepselor;

45
- obiectul detentologiei – consta in studiul ramurilor de drept executional si
penitenciar, iar obiectul acestor doua ramuri de drept devine obiectul de studiu al detentologiei,
care elaboreaza teoriile, principiile si regulile care le caracterizeaza si fundamenteaza;
- detentologia implica studierea continutului normelor si institutiilor dreptului
executional si al celui penitenciar, propune sistematizarea si abstractizarea acestora, precum si
existenta unor divergente ireconciliabile intre aceste norme si practica judiciara;
- detentologia – fiind o componenta a sistemului stiintelor juridice, s-a desprins din
ramura stiintei dreptului penal ca urmare a evolutiei relatiilor sociale privind executarea
pedepselor, sanctiunilor si a masurilor penale.

Functiile detentologiei – detentologia, prin specificul obiectului sau, explica si

determina politica penala reprezentata de ansamblul normelor, masurilor si al procedeelor
admise pentru stagnarea, reeducarea si eradicarea fenomenului infractional;
- detentologia identifica si perfectioneaza normele ce reglementeaza executarea
pedepselor, orientarea spre necesitatea reeducarii persoanelor care au savarsit fapte infractionale,
astfel incat sa se ajunga la reintegrarea sociala a acestora prin executarea pedepsei inchisorii, a
masurilor educative si a masurilor de siguranta.

Izvoarele detentologiei
- dreptul penal (Codul penal) – stabileste actiunile-inactiunile (faptele) considerate
a fi infactiuni prin pericolul social creat, conditiile de sanctionare penala a persoanelor care le
savarsesc si pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta ce urmeaza a fi aplicate in
cazul incalcarii legii;
- dreptul de procedura penala – norma de procedura penala se aplica doar
persoanelor ce participa la activitatea procesuala, insa cuprinde dispozitii care privesc aplicarea
unei anumite proceduri in raport cu natura faptei savarsite si tragerea la raspunderea penala a
persoanelor care le-au savarsit;
- legea privind executarea pedepselor completeaza Codul penal, iar normele sale
reglementeaza conditiile si formele de executare a pedepselor si masurilor cu caracter penal
adoptate impotriva persoanelor care au savarsit fapte penale;
- regulamentul privind executarea pedepselor cuprinde norme concrete privind
conditiile impuse prin legea-cadru privind executarea pedepselor;
- conventiile si tratatele internationale stabilesc un ansamblu de reguli juridice,
aplicat in locurile de detinere si recomandari cu caracter general privind persoanele care executa
pedeapsa inchisorii;
- practica judiciara si penitenciara cuprinde ansamblul solutiilor pronuntate de
instantele judiciare si rezolvarile date de organele judiciare si penitenciare in cazurile concrete.

Principiile detentologiei
- principiul legalitatii – pe langa asigurarea legalitatii incriminarii, acest principiu
determina legalitatea pedepsei, a masurilor penale represive, dar si legalitatea executarii acestora
in conditiile prevazute de dreptul executional sau de dreptul penitenciar;
- principiul individualizarii – executarea pedepselor sau a masurilor penale
represive se individualizeaza in functie de trasaturile personalitatii condamnatului sau
faptuitorului, de nivelul de instructie, varsta, sex si de gradul de receptivitate la exigentele
regimlui de executare;

46
- principiul umanismului – reglementarea activitatii de executare a pedepselor are
la baza respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;
- principiul obligativitatii executarii – dispozitiile hotararii definitive de
condamnare sunt obligatorii si se realizeaza de organele specializate in baza dispozitiilor
prevazute de dreptul executional sau cel penitenciar.

Corelatia detentologiei cu alte stiinte sociale

- corelatia detentologiei cu politica penala – sub influenta normelor si principiilor
de politica penala, detentologia isi adapteaza teoriile si conceptiile la conditiile concrete de
executare a pedepselor, urmand ca formele vechi sa fie abrogate si inlocuite prin forme noi;
- corelatia detentologiei cu penologia – penologia, ca stiinta a elaborarii pedepsei
penale, adopta masuri corespunzatoare pentru realizarea dezideratului privind reeducarea si
reformarea sociala a infractorilor, urmand ca, prin teoriile emise de detentologie, sa se asigure
principiile fundamentale ale dreptului executional penal si ale dreptului penitenciar;
- corelatia detentologiei cu criminologia – criminologia, ca stiinta despre cauzele,
conditiile si efectele criminalitatii, identifica strategia apararii socio-umane si sistemele de drept
care se aplica in dreptul executional penal si in dreptul penitenciar;
- corelatia detentologiei cu psihologia – capacitatea condamnatului de a se adapta
regimului de executare al pedepsei, indicata de comportarea sa psihologica, determina adaptarea
unor metode adecvate necesitatii de a se interveni pentru modificarea comportamentului sau si a
se asigura reeducarea acestuia;
- corelatia detentologiei cu sociologia – sociologia explica frecventa si intensitatea
faptelor infractionale, stabilind legatura dintre efectele executarii pedepselor penale sau a
masurilor represive asupra indivizilor si cauzele care sunt precizate sau nu se pot preciza.

Metode si tehnici de cercetare in detentologie

- metoda observatiei – observatia consta in urmarirea si verificarea sistematica a
comportamentului condamnatului, al persoanei sanctionate sau impotriva careia s-a adoptat o
masura penala pentru a sesiza aspectele esentiale;
- metoda convorbirii – convorbirea obtine rangul de metoda doar in situatia cand
este pregatita in prealabil, cu scopul obtinerii unor date concrete, valabile, importante pentru
stabilirea efectelor condamnarii sau al sanctiunilor si masurilor adoptate impotriva condamnatilor
si faptuitorilor;
- chestionarul – prin sistemul de intrebari elaborat in prealabil, se pot obtine date
cat mai exacte despre persoana condamnata penal sau despre un grup compus din aceasta
categorie de persoane;
- metoda biografica – prin utilizarea acestei metode (anamnezei) se reconstituie
modul de comportare al persoanei condamnate sau sanctionate in perioada executarii pedepselor
sau al masurilor penale;
- testele – prin proba testului se determina anumite insusiri fizice sau psihice ale
condamnatilor sau persoanelor sanctionate vizand puterea de adaptare si de concentrare a
acestora in perioada executarii pedepsei, atitudinile temperamentale si de caracter influentate de
experienta si de cultura.

Structura detentologiei

47
- raportul juridic detentional – format din raportul social – care apare intre persoana
condamnata si organul de executare, fiind reglementat de normele de drept executional sau de
drept penitenciar, ce reglementeaza continutul activitatii de executare (conduita condamnatului,
drepturile si obligatiilor subiectilor, posibilitatea aplicarii unor masuri coercitive pentru
incalcarea normelor privind executarea);
- elementele raportului juridic detentional – raportul juridic detentional are ca
elemente componente: subiectii (organele speciale care controleaza activitatea de executare si
persoanele condamnate), continutul si obiectul specific;
- continutul raportului juridic detentional – reprezentat de dreptul statului de a
pretinde persoanei condamnate sa execute pedeapsa la care a fost condamnat sau masura
represiva impusa prin hotararea de condamnare (executarea pedepsei inchisorii, a amenzii, a
masurii educative sau a masurii de siguranta);
- obiectului raportului juridic detentional – format din pedeapsa sau masura
represiva ce trebuie sa fie executata in limitele si conditiile impuse de dreptul executional sau de
dreptul penitenciar;
- geneza, modificarea si stingerea raportului juridic detentional:
o geneza raportului detentional este impusa de hotarea penala
definitiva de condamnare;
o executarea condamnarii se realizeaza prin emiterea mandatului
de arestare de catre instanta de executare;
o raportul juridic detentional se stinge prin executarea integrala a
pedepsei, a perioadei legale, cand pedeapsa este considerata ca
fiind executata sau prin adoptatea unor masuri de clementa de
catre organele abilitate de lege (gratierea individuala, amnistia).

Detentologia, ca stiinta a dreptului executional penal, domeniul sau de cercetare se

refera la executarea pedepsei inchisorii prin munca in libertate (pedeapsa inchisorii cu
munca corectionala), pedeapsa amenzii penale, pedeapsa amenzii contraventionale,
pedepsele complimentare, pedepsele accesorii, masurile educative, masurile de siguranta.

Definitii importante – posibil chenar:

- criminologia – stiinta care studiaza cauzele si conditiile definitorii ale
criminalitatii savarsita pe teritoriul statului, efectele criminalitatii asupra caracteristicilor umane
si strategia de aparari socio-umane;

- agresologia – conceptul de agresiune este reprezentat de actele, actiunile,

comportamentele active sau agresive prin care se produce un rezultat prejudiciabil social sau
individual.

- conceptul de victima – orice persoana care suporta o agresiune psihica sau fizica;

- victimologia – reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei

raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei;

48
- detentologia – stiinta privind cercetarea modului de executare a pedepselor
penale, neprivative de libertate, a pedepselor privative de drepturi, a masurilor educative si a
celor privative de bunuri, reglementate de ramura dreptului exceptional penal, precum si a
modului de executare a pedepselor privative de libertate, reglementate de ramura dreptului
penitenciar.

49