Professional Documents
Culture Documents
Ea este
uniunea completă şi deplină dintre suflet, minte şi corp; acesta
nu este un ideal îndepărtat şi dificil de obţinut, dimpotrivă este
un ideal natural şi accesibil, pe care mulţi dintre noi îl
neglijează.” Dr. Edward Bach
1
2
I. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE
La om, scheletul este format din 208 oase, dintre care 34 alcatuiesc
coloana vertebrala, iar restul de 174 se grupeaza in jurul acesteia.
Scheletul se imparte în patru părti:
•coloana vetebrală
•toracele osos
•oasele capului
•oasele membrelor.
3
Vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt oase mobile şi
independente, ele se mai numesc şi vertebre adevarate.
• vertebrele sacrale sunt in numar de 5 şi vertebrele coccigiene sunt in
numar de 4-5 şi răspund pelvisului. Ele se sudeaza dând naştere la 2 oase: sacrul
respectiv coccigele, fiind oase sudate intre ele se mai numesc şi vertebre false.
Vertebrele cervicale
• corpul vertebrei este mic şi alungit transversal
• procesul spinos este scurt şi are vârful bifid
• procesele articulare sunt orientate pe un plan orizontal.
Vertebrele toracale
• corpul vertebrei este uşor alungit antero-posterior, prezinta doua scobituri
superioare şi doua scobituri inferioare cate una de fiecare parte a corpului
vertebrei.
• procesul spinos este prismatic triunghiular, el descinde oblic inapoi şi in
jos.
• procesele transversale prezinta pe faţa lor anterioară o feţişoara
transverso- costala care se articuleaza cu tuberculul coastei corespunzatoare.
• procesele articulare sunt verticale şi dispuse in plan frontal.
Vertebrele lombare
• corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depăşeşte pe
cel antero-posterior.
• procesul spinos este dreptunghiular şi bine dezvoltat, are o direcţie
orizontală fiind orientat dinainte inapoi.
• procesele costiforme sunt resturi de coasta, procesele sunt mari şi turtite
dinainte inapoi, pot fi confundate cu procesele transversale. Adevăratele procese
transversale sunt de fapt mici proeminenţe situate pe faţa posterioară a proceselor
4
costiforme,lângă rădăcina acestora din urma şi poartă denumirea de procese
accesorii.
În medie lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la barbat şi de 63 cm
la femeie, reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.
Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este baza sacrului unde măsoară 11
cm. De aici merge descrescând atât in jos cât şi in sus.
Coloana vertebrală nu este rectilinie, prezintă două feluri de curburi în plan
sagital şi în plan frontal.
• curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi se
numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi şi se numesc cifoze.
La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru :
a) curbura cervicală cu convexitate înainte
b) curbura toracală cu convexitate înapoi
c) curbura lombară cu convexitate înainte
d) curbura sacrococcigiană cu convexitate înapoi.
6
unde mobilitatea coloanei este mai redusă, diametrele canalului vertebral sunt
mai mici.
7
Coloana vertebrala este antrenată în mişcări numeroase şi ample, graţie acestora
corpul are o mare mobilitate.
8
1.3 Rolul discurilor intervertebrale
9
1.3.1 Articulaţiile apofizelor articulare
Aceste articulaţii sunt plane şi permit doar o simplă alunecare a suprafeţelor
articulare una pe cealaltă.
1.3.2 Articulaţiile lamelor vertebrale
Acestea nu sunt articulaţii propiu-zise, ele sunt unite prin ligamente
speciale, numite ligamente galbene , care prin structura lor, permit apropierea
şi depărtarea lamelor vertebrale una faţă de alta.
Partea anterioară a segmentului motor este mai puţin mobilă, mai solidă ,
are rare inserţii musculare şi susţine pasiv coloana.
Partea posterioară a segmentului motor are multe inserţii musculare şi
este principalul element al coloanei vertebrale .
11
2.1 Muşchii gâtului
Sternocleidomastoidianul situat pe faţa laterală a gâtului, pe sub muşchiul
pielos al gâtului şi îndreptat de sus în jos, dinapoi înainte şi din afară
înăuntru. Proximal se insera pe apofiza mastoidă a osului temporal, iar cel
distal se inseră prin două capete: capătul sternal şi capătul clavicular .
Acest muşchi flectează capul pe coloană, îl înclină lateral de partea lui şi
îl rotează îndreptând bărbia în partea opusă.
Scalenii ﴾anterior, mijlociu şi posterior) se întind de la apofizele
transverse ale ultimelor şase vertebre cervicale la primele două coaste. Când
iau punct fix pe capetele distale, inclină de partea lor coloana vertebrală
cervicală . Când iau punct fix pe capetele proximale, devin muşchi inspiratori.
2.2 Muşchii prevertebrali se găsesc pe faţa anterioară a coloanei
vertebrale. .
12
Dreptul anterior al capului se insera proximal pe osul occipital, înaintea
găurii occipitale; se împarte în patru fascicule şi se insera distal pe tuberculii
anteriori ai vertebrelor cervicale 3, 4 , 5 , 6 . Este flexor al capului pe
coloana cervicală.
Micul drept anterior al capului situat imediat înapoia precedentului, se
inseră proximal pe osul occipital, iar distal, pe masele laterale şi pe apofizele
transverse ale atlasului. Flectează capul pe coloană.
Lungul gâtului se intinde de la tuberculul anterior al atlasului pâna la
corpii vertebrali ai primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al
coloanei vertebrale cervicale .
Când ia punct fix pe coaste, flectează bazinul pe torace. Prin contracţia lui
ajută împreună cu ceilalţi muşchi la comprimarea viscerelor şi expulzarea
conţinutului acestora (micţiune, defecaţie, vomă ).
13
bazinului pe torace. Când se contractă de o singură parte, este un rotator al
coloanei vertebrale .
Micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este situat sub marele oblic.
Se inseră distal, pe spina iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă , pe
apofizele transverse ale primei vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre
lombare. Are acţiune asemănătoare cu cea a marelui oblic.
15
Micul dinţat postero-inferior, de la apofizele spinoase D11 – L3 pâna pe
ultimele 4 coaste. Este un muşchi inspirator.
Muşchii cefei situaţi sub trapez, romboid şi micul dinţat, deasupra
unghiularului, sunt în numar de 8. Cel mai important este muschiul splenius.
Sunt muşchi de extensie, înclinaţie laterală şi de rotaţie a capului.
16
Datorită acestei propietaţi sunt posibile mişcarile coloanei şi sunt înlăturate
efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale şocurilor de rahis. Într-o
atitudine de flexie forţată, are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea
lor anterioară – prin comprimarea parţială a discului în jumătatea lui anterioară
şi prin împingerea uşoară a nucleului pulpos posterior. În extensie, lucrurile se
petrec invers.Mişcările sunt posibile prin rolul integral pe care-l joacă discul
intervertebral care formeaza un organ unitar.
3.1 Goniometria – coloana vertebrala prezintă mişcări complexe rezultate
din micromişcările cumulate ale tuturor articulaţiilor intervertebrale: flexia,
extensia, înclinare laterală, rotaţia şi circumducţia.
Amplitudinile medii normale pe segmente şi în totalitate, sunt redate de
urmatorul tabel:
17
Pentru studiul coloanei în întregime şi pentru coloana lombară, baza
goniometrului, se aşeaza în dreptul primei vertebre sacrate, pentru coloana
toracică în dreptul primei vertebre lombare, pentru coloana cervicală în dreptul
primei vertebre toracale.
Indicatorul goniometrului este plasat la 90 grade pe semicercul gradat şi
urmăreşte flexia sau extensia, orientându-l cu vârful spre prima vertebra a
segmentului studiat.
19
- lateralitatea, apreciată la 20-35˚, poate fi masurată, cu pacientul in
ortostatism.
- rotaţia măsoară 30-45˚ pe fiecare parte şi se apreciază prin unghiul
format între linia umerilor (care se mişca) şi linia bicretă a pelvisului.
Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care le poate realiza
sunt:
-flexie 110 - 135˚
-extensie 50- 75˚
-lateralitate 60- 80˚
-rotaţie 75-105˚
IV SPONDILOZA CERVICALĂ
22
Simptomatologia este dominată de durerea aparută la nivel cervical,
care poate fi acută sau cronică, continuă sau intermitentă cu localizare la nivel
cervical sau uneori cu iradiere pe traiectul nervilor adiacenţi .
Durerea cervicală poate fi însoţită de un sindrom vertiginos (ameteli),
scăderea forţei musculare şi parestezii la nivelul membrelor superioare
(pacientul acuzând dificultăţi la ridicarea greutăţilor), manifestări auriculare şi
vizuale.
În unele cazuri datorită iritaţiei nervilor şi a ganglionilor vegetativi pot
apare stări de oboseală, palpitaţii, dureri şi parestezii la nivelul membrului
superior stâng cu iradiere pâna la nivelul degetelor însoţite de dureri
precordiale care imită un sindrom coronarian.
Majoritatea acestor manifestări sunt declanşate sau accentuate de
efectuarea unor miscari bruste de flexie, extensie, mişcări de înclinare laterală
a gâtului sau rotire bruscă a capului.
Tratamentul durerii cervicale constă în reeducarea durerii cu aplicarea
de gheaţă şi medicamente, îmbunătăţirea mobilităţii şi flexibilităţii cervicale
cu ajutorul exerciţiilor sau a fizioterapiei şi evitarea producerii unor noi
traumatisme prin schimbarea activităţilor şi a poziţiei corpului, cum ar fi cele
adoptate în timpul somnului; aplicarea unei pungi cu gheaţă la nivelul
muşchilor dureroşi pe o perioadă cuprinsă între 24- 48 ore.
În cazul în care durerea e localizată în zona umerilor sau în porţiunea
superioară a spatelui, trebuie aplicată o pungă cu gheaţă pe partea posterioară
a gâtului. La preferinţa pacientului, se poate încerca masajul cu gheaţă. Pentru
aceasta se masează zona dureroasă cu gheaţă timp de 2 -7 minute, perioadă
suficientă pentru a atenua durerea.
23
Purtarea unui colier moale pentru stabilizarea gâtului poate fi benefică în
primele 72 de ore. Mielopatia spondilozica cervicală apare ca rezultat al mai
multor factori fiziopatologici. Aceştia sunt statico-mecanici, dinamic-
mecanici, ischemia măduvei spinării şi leziunile asociate intinderilor.
24
4.2.3 Evolutia bolii poate fi lentă şi prelungită, iar pacienţii pot rămâne
asimtomaticii sau cu durere cervicală uşoară. Perioadele lungi de dezabilitate
nonprogresive sunt tipice, iar în câteva cazuri conduita pacientului se
deteriorează.
Morbiditatea variază de la durerea cronică de gât, durere radiculară,
cefalee pâna la disfuncţie sfincteriană, în cazurile avansate.
4.2.4 Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni:
capsulita adezivă, sindrom Brown –Sequard, sindrom de tunel carpian, sindrom
medular central, boala de disc cervicală, neuropatia diabetică, scleroza multiplă,
osteoporoza, artrita reumatoidă, nevralgia occipitală.
25
Rezonanţa magnetică este de real ajutor în diagnosticarea spondilozei
cervicale. Prezintă avantaje precum: imagistica directă în planuri multiple,
definire mai bună a elementelor neurale, creşterea acurateţii ,neinvazivitatea.
Electromiografia este utilă în evaluarea radiculopatiei cauzată de spondiloză,
dar este de valoare limitată în evaluarea mielopatiei.
26
4.5 Tratamentul
Tratamentul spondilozei cervicale în medicina tradiţională vizează
restabilirea oxigenarii şi a metabolismului local, eliminarea rezidurilor şi a
toxinelor acumulate, eliminarea micro-fragmentelor de musculatură şi
resorbţia osteofitelor.
Tratamentul ortopedo-chirurghical- intervenţia chirurgicală este indicată
pentru pacienţii cu radiculopatie cervicală cu durere persistentă.
Tratamentul medicamentos actionează împotriva durerii cervicale, însă
efectele lui sunt de scurtă durată şi uneori pot fi agresive pentru persoanele cu
probleme gastrice (de aceea antiinflamatoarele se asociază cu medicaţie de tip
pansament gastric).Această medicaţie se ia cel mult 15 zile iar efectele ei sunt,
asa cum spuneam, limitate deoarece se tratează efectul (durerea) şi nu cauza.
Se administrează medicaţie antalgică minoră, analgezică, decontracturantă,
medicatie iodică cu aplicaţii în sezonul cald.
27
4.5.1 Electroterapia este un tratament medical bazat pe acţiunea
curenţilor electrici. Electroterapia este folosită sub diferie forme: curenţi
diadinamici, băi de lumină parţiale generale, ionogalvanizări cu novocaină,
histamină, clorură de calciu.
Baia de lumină parţială se aplică în regiunea cervicală, bolnavul
dezbrăcat se aşează pe pat în decubit ventral, asezându-i-se baia de lumină în
regiunea cervicală. Pentru a crea un spaţiu închis, se acoperă baia împreună cu
un cearceaf şi o pătură, fără a se uita de compresa rece care trebuie aplicată pe
frunte. Bolnavul va sta în baie 20 minute, iar după expirarea timpului se
aplică bolnavului o procedură de răcire parţială (spălare cu apă la 22 grade).
28
Dacă sensul de deplasare al electronilor este acelaşi menţinându-se la o
intensitate constantă este vorba despre un curent continuu.Efectele fizico-
chimice ale curentului galvanic: efect termic, efect termoelectronic, efect
magnetic ,electroliza şi electroforeza.
În tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie să avem
în vedere:
- bolnavul şi regiunea de tratat (coloana vertebrală)
- aplicarea electrozilor şi legătura cu sursa
- manevrarea aparatului
Bolnavul va sta în decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de
cauciuc îmbrăcată cu cearşaf curat. Electrozii vor fi aplicaţi întotdeauna, fie
numai prin intermediul unui strat hidrofil îmbibat cu apă (tifon, pânză, flanelă,
burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei în cazul băilor electrice (baia
generală Stranger; baia galvanică completă).
Nu se va aplica niciodată electrodul de metal sau de cărbune direct pe
tegument sau mucoase. Intensitatea curentului trebuie să ajungă la pragul de
toleranţă al bolnavului. Durata 30 min., zilnic sau la două zile.
4.5.2 Hidroterapia este o metodă fizioterapeutică care utilizează
aplicarea sub diferite forme a apei pe piele, în scopul creşterii rezistenţei
organismului, normalizării funcţiilor sale alterate şi combaterii anumitor
manifestări din patologia umană.Toate procedurile din cadrul hidroterapiei
sunt indicate să fie efectuate înainte de masă şi folosirea unei comprese reci pe
frunte.
Compresele sunt proceduri hidroterapice care constau în învelirea unei
părţi sau întregi suprafeţe a corpului cu o ţesătura umedă, acoperită la rândul
ei cu alta, rău conducătoare de căldură, cu scopul de a menţine cât mai mult
timp reacţia iniţială. Compresele reci, actionează prin conducţie, temperatura
apei fiind de 1˚C cu bucăţi de gheaţă în ea. Durata de menţinere a compresei
2- 20 minute.
29
Din cadrul hidroterapiei fac parte: împachetări uscate generale, baia
kineto, baia cu iod, împachetări cu parafină.
Impachetările cu parafină.
Acţiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a
ţesuturilor. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină.
Cu ajutorul unor manşoane prevăzute cu orificiu prin care se toarnă, cu
ajutorul unei pâlnii, parafina topită. Peste stratul de parafină se pune o bucată
de flanelă şi se acoperă regiunea cu o pătură. Durata este de 30-60 minute.
Împachetarea cu parafină se mai indică şi în spondiloza dorso-lombară.
Baia kineto baie caldă, la care se asociază mişcări în toate articulaţiile
bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple ¾ cu apă la
temperature de 36-37˚ C. Se începe cu degetele membrului inferior de partea
opusa, apoi pe rând se imprimă mişcări şi celorlate articulaţii, se trece apoi la
membrul inferior de aceeaşi parte. Manevrele se continuă apoi la membrele
superioare, întâi cel de partea opusă, apoi cel de aceeaşi parte. Toate aceste
mişcări se execută timp de 5 minute, iar durata băii este de 20-30 minute, după
care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.
Băi medicinale
Modul de acţiune: factorul termic, chimic şi mecanic. Băi cu ingrediente
chimice – temperatura apei 35-37 ˚C, durată 10-20 minute.
Baia cu iod – se face în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu o pătura
în aşa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru a evita acţiunea
nocivă a vaporilor de iod.
Modul de actiune: iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând
vasodilaţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a
organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
30
4.5.3 Termoterapia este folosită ca factor terapeutic folosind
temperatură cu valori cuprinse între 40-80˚ C cu medii diferite, apă, aer
încălzit, nisip, băi de soare şi nămol. Obligatoriu se aplică comprese reci pe
frunte, ceafă, precordial se aplică înainte de masă, apoi sunt urmate de o
procedură de răcire.
Nu se vor aplica mai multe proceduri pe zi şi foarte important e
supravegherea continuă a pacientului.
4.6 Masajul este o metodă terapeutică care face parte din ramura
medicinei balneofizioterapiei şi constă dintr-o serie de manevre executate pe
suprafaţa organismului, într-o anumită ordine în funcţie de regiunea pe care o
avem de masat, de afecţiunea pe care o are bolnavul şi de starea generală a
acestuia.
Efectele masajului sunt împărţite în două grupe şi anume:
• acţiuni locale
• acţiuni generale
Acţiunile locale sunt:
• acţiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, musculare sau
articulare;
• acţiune hiperemiantă locală, odată cu aceasta apare şi o încălzire a
tegumentului;
• acţiunea de înlăturare a lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea
proceselor de resobţie în regiunea masată.
Acţiunile generale sunt: stimularea funcţiei aparatului circulator şi respirator,
creşterea metabolismului bazal, alte efecte favorabile asupra stării generale a
bolnavului sunt: îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboselii musculare.
31
4.6.1 Tehnica masajului
Masajul cefei se face mereu de jos în sus şi se începe cu netezirea din
înapoia pavilionului auricular şi mâna coborâta în jos pe apofizele spinoase ale
vertebrelor coborând lateral, acţionând asupra muşchiului trapez.
Netezirea se face cu palma, policele, dosul degetelor sau sub formă de
pieptene. Masajul se executa cu manevre de frământare sub formă de stoarcere
cu 3 degete, imprimându-se presiunea sau prinzând musculatura cefei între
ultimele patru degete şi podul palmei.
Se fixeaza cu o mâna capul şi cu cealaltă se execută fricţiunea. Degetele
pătrund în elementul articulat şi se executa cât mai profund. La regiunea cefei
se poate executa baterea, dar foarte uşor, cu vârful degetelor.
32
Figura 3– alungirea
vertebrelor cervicale.
33
Exercitii pentru spondiloza cervicală :
A.din pozitia decubit dorsal cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol:
• ducerea bărbiei în piept, fără ridicarea capului de pe sol, împingerea
bărbiei în sus (10 ori)
• înclinarea capului spre dreapta şi spre stânga cu tendinţa de a lipi
urechea de umăr (10 ori )
B. din poziţia decubit ventral, mâinile încrucişate sub bărbie:
• aşezarea succesivă a bărbiei şi a frunţii pe mâini (10 ori)
• ducerea bărbiei spre umărul stâng apoi spre cel drept (20 ori)
C. din poziţia decubit lateral:
• ridicarea capului cu tendinţa de a apropia urechea de umar.
• capul sprijinit pe o mână, apăsarea capului în jos .
34
4.8 Terapia ocupaţională
35
V SPONDILOZA DORSOLOMBARĂ
5.1 Generalităţi
Spondiloza dorso-lombară, reprezintă localizarea procesului degenerativ
sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale şi lombare, atât
în sectorul discosomatic cât şi interapofizar; pot exista şi la acest nivel
manifestări de osteofitoză difuză.
Spondiloza dorsolombară localizată frecvent la nivelul articulaţiilor
diartrodiale mobile care prezintă cartilajul articular ca un element important
al articulaţiei. Evoluează în final spre impotenţă functională articulară.
Este cea mai frecventă suferintă reumatică, incidenţa ei crescând cu
vârsta, femeile între 40-60 ani fiind des afectate decât bărbaţii.
Spondiloza dorso-lombară face parte din reumatismul cronic degenerativ,
bolnavii afectaţi de această boală nu se mai vindecă, doar se încearcă o
stabilizare a stării lor de sănătate. Artroza interapofizară dorso-lombară poate
avea un răsunet clinic important datorită vecinităţii unui element anatomic
important, rădăcina nervoasă, de aici frecvenţa nevralgiilor determinate de
atroza interapofizară.
36
5.2 Etiopatogenie
Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale
articulaţiilor şi discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale
rahisului dorso-lombar.
O pondere mai mare în etiologie o au :
• tulburări de statică rahidiană (poziţii gresite în munca profesională)
• traumatisme vertebrale majore sau minore
• vârsta înaintată
• obezitatea
• solicitări sportive de performanţă.
Procesul de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atât discul
intervertebral, determinând o discartroză sau artroză meniscosomatică, cât şi
articulaţia interapofizară producând o artroză posterioară.
Artroza dorso-lombară este o artroză de origine statică, complicând o
cifoză dorsală fiziologică.Dezvoltarea osteofitelor limitează mişcările coloanei
,la subiecţii tineri,atroza dorso-lombară suvine pe o cifoză consecutivă
epifizitei vertebrale (boala Scheuerman), la femeia după menopauză complică
cifoza cu hiperlordoza lombară, iar la vârstinici se întâlneşte cifoza senilă.
37
Ele se accentuează în ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte
grele şi lucrul prelungit la birou.
Aceste manifestări algice iradiază de obicei spre regiunile fesiere sau
sacru, iar alterori pe membru inferior, sub forma unei sciatici şi nevralgii
crurale.
Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus, în poziţia de decubit
pe un plan dur. Punctele cele mai dureroase sunt cele de la nivelul lui L4-L5 şi
L5- S1.
Uneori spondiloza dorso-lombară se poate asocia cu jenă respiratorie şi
hipertrofie compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt posibile de
asemenea iradieri dureroase precordiale care se localizează frecvent.
Simptomatologia este cronică, elementul dominant este durerea care se
repercutează negativ asupra comportamentului staokinetic al bolnavului.
Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloză dorso-lombară, este relativ
sărac. Se recomandă o oarecare limitare a mişcărilor coloanei vertebrale. La
palparea coloanei , care se va efectua atât dealungul liniei apofizelor spinoase
se va constata prezenţa unor puncte dureroase mediane sau latero-verticale.
Bolnavii cu spondiloza dorso-lombară au o stare generala bună, sunt
normo- sau chiar hiperponderali. Pentru acest examen, bolnavul va fi pus în
decubit ventral în pozitie şezândă sau în picioare. Palparea remarcă zone de
sensibilitate, de contractură limitată sau atrofii ale muşchilor paravertebrali.
Tot examenul clinico-funcţional precizează modificările fiziopatologice:
• reducerea elasticităţii ţesuturilor moi
• reducerea forţei şi rezistenţei unor grupe musculare sau scăderea
coordonării lor, cu disfuncţii de transfer şi mers.
• reducerea mobilităţii coloanei vertebrale.
38
5.4 Investigaţii paraclinice
Examenele biochimice indică prezenţa de enzime proteolitice în interiorul
discului, cum ar fi colageneza, gelatinaza, elastaza cu rol degenerativ.
Examenul radiologic constitue principalul mijloc de evidenţiere a
artrozelor intervertebrale.Spondiloza dorso-lombară se caracterizează prin
prezenţa de osteofite care prezintă o concavitate externă crescută orizontal.
Radiografia coloanei poate evidenţia şi unele anomalii precum şi
anumite leziuni discale răspunzatoare de unele nevralgii rebele. Explorarea
radiologică este principalul argument de diagnostic.
Tabloul radiologic este dominat de diminuarea în înălţime a interliniei
articulare, de osteocondensare şi de osteofitoză marginală.
Alte modificări radiologice constau în:
• calcificări ale nucleului
• artroza interapofizară
39
Scopul tratamentului constă în:
• scăderea greutăţii corporale,
• tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale.
• corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de
posturi corecte şi aliniament al corpului.
Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace
ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.
41
• bolnavii cu afecţiuni evolutive ce trebuie să apeleze la recuperarea
medicală funcţională în mod regulat şi intermitent.
Obiectivele recuperării sunt:
• combaterea durerilor
• combaterea retracturilor şi a redorilor
• stabilizarea procesului de artroză
• recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale
• promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei
• armonizarea curburilor fiziologice
• tonifierea musculaturii paravertebrale
• crearea unui comportament igienic şi ergonomic pentru a proteja
coloana.
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări,cu cele mai eficiente
rezultate. Nu există contraindicaţii din punctul de vedere strict al bolii
atrozice,excluzând binenţeles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari
decompensaţi).
Mijloacele cele mai folosite sunt:
• electroterapie
• termoterapie
• balneoterapie .
Impachetările cu nămol
Materiale necesare:pat sau canapea, pătură, pânză impermeabilă, cearceaf.
Se pregăteşte nămolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte până se
realizează o masă vâscoasă. La temperatura indicată în prescripţie se aplică
nămolul pe cearceaf în grosime de 2-3 cm, peste acest strat de nămol se aşează
regiunea de împachetat a bolnavului, se aplică nămolul pe părţile laterale şi
anterioare ale corpului evitând regiunea precordială.
Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte.
Durata este de 20-40 minute,după terminare se practică o procedură de curăţire.
Aceste împachetări au acţiune: termică, chimică, mecanică.
43
Băile cu abur
Se foloseşte căldură umedă sub formă de vapori. Ele aduc un aport mare de
căldură ridicând într-un timp relativ scurt temperatura corpului. Pentru ca băile
de abur să fie mai uşor suportate se pleacă de la o temperatură iniţială de 38-42
de grade C şi se urcă treptat la 50-55 grade C. Durata lor variază în raport cu
boala şi rezistenţa organismului, de la 5 la 30 minute, iar daca dorim să mărim
transpiraţia dăm bolnavului 250 -500 ml ceai sau apă.
În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inimă. Baia de abur
se termină cu o procedură de răcire, baie sau duş rece.
Băile de abur pot fi complete sau parţiale.
44
Ultrasutetul
Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale
fizioterapiei, în care este vorba de transmiterea vibraţiilor mecanice pendulare
pe o frecvenţă deosebit de mare, produse de un generator de ultrasunete.
Efectele lor sunt deosebite faţă de cele ale diverselor forme de curenţi electrici
(faradic, galvanic). Ultrasunetul este un curent de înaltă frecvenţă care are
calităţile de a fi fibrinolitic şi decontracturant.
Tehnică de aplicare: pe regiunea de tratat se aplică unguent (indometacin)
se face mişcarea capului (emitator ) încet şi lipit pe suprafaţa receptivă.
Timp de aplicare 5-6 minute
Număr de şedinţe 8-10 zilnic sau la 2 zile
Efecte: efect termic, efect de difuzie, efect analgezic, efect antiinflamator şi
efect vascular.
45
Se folosesc două tipuri de electrozi:electrozi clasici – cei placă şi electrozi
pernită – constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt fixaţi 2-4
electrozi utilizaţi.
Roentgen terapia
Este indicată pentru efectele sale analgezice şi antiinflamatorii, dar aplicată
numai în cazul în care durerile nu cedează la tratamentul antiinflamator şi
analgezic. Număr şedinţe 5 la frecvenţa de 50 R.
muşchilor dorsolombari
47
5.8 Kinetoterapia – se fac mişcări pasive, extensia coloanei şi mişcări
active – bolnavul se aşează în sezut, face flexia toracelui în faţă, flexia laterală
stângă şi dreaptă. Mobilizarea articulaţiilor este absolut indispensabilă în
tratamentul artrozelor.
Exerciţiile de extensie sunt începute din poziţie ventrală, în decubit ventral,
cu o pernă sub epigastru. Se progresează accentuând extensia, respectiv mutând
perna sub piept apoi în sprijin pe coate; se execută mişcări de extensie ale
coloanei , precedate de înclinări laterale.
Programul de exercitii de extensie se face în ortostatism .
48
D. din stând în 4 labe cu genunchii uşor depărtaţi, basculezi umerii şi coloana
dorso-lombară în sus şi în jos (postura pisicii). Exerciţiul se poate executa şi din
sezând pe un scaun fără spătar.
49
-Tehnici de bază adică gestualităti extrase din diferite meserii (olarit,
prelucrarea lemnului sau fierului, împletituri), pe care orice om fără o pregătire
deosebită le poate învăţa uşor şi profesa;
- Tehnici complementare care cuprind întreaga gestualitate sau numai părţi
din ea, din restul de activităţi folosite în serviciile de terapie ocupaţională;
- Tehnici de readaptare sunt cele care se referă la activităţile de autoservire
zilnică (spălat, pieptănat, îmbrăcat etc);
- Tehnici de aplicare în care sunt incluse activităţi artistice (desen, pictură,
muzicî);
- Tehnici recreative frecvent utilizate în pauzele de lucru sau în timpul
liber al bolnavului;
- Tehnici sportive care constau fie în practicarea integrală a unor ramuri
sportive sau numai a unor elemente tehnice accesibile şi necesare în acelaşi
timp recuperării deficitului funcţional.
Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupaţionale va trebui să
urmărească în general realizarea următoarelor obiective:
- Îmbunătăţirea activităţilor vieţii zilnice prin care bolnavul să-şi asigure o
independenţă în cadrul familiei;
- Practicarea aceleiaşi profesiuni fie şi numai cu program redus pentru a-şi
păstra statutul în societate şi o oarecare independenşa materială;
- Continuarea activităţilor recreative şi a hobby-urilor în vederea prevenirii
sau combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze)
În cadrul spondilozei dorso-lombare, recuperarea funcţională prin terapia
ocupaţională se face fie internare într-un serviciu specializat, fie la domiciliul
bolnavului situaţie în care acesta va fi instruit cu mijloacele necesare
îmbunătăţirii stării lui de sănătate.
50
5.10 Cura balneară
Spondiloza dorso-lombară beneficiază de mult tratament balnear. Alegerea
staţiunii şi individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta
bolnavului, de starea neurovegetativă ca şi de bolile asociate.
Putem să indicăm – apele termale simple, uşor radioactive de tipul Felix;
apele sărate - iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata
şi Ocna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane şi cele atermale de
la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie,
Amara, Sovata, Ocna Sibiului.
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic
(mecanic) şi chimic.
• Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
• Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri
sărate);
• Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
• Govora (nămol silicos şi iodat);
• Geoagiu (nămoluri feruginoase)
Pentru nămol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40
minute. Se asociază cu proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice, de la caz
la caz.
51
52