“Sănătatea este zestrea şi dreptul nostru.

Ea este
uniunea completă şi deplină dintre suflet, minte şi corp; acesta
nu este un ideal îndepărtat şi dificil de obţinut, dimpotrivă este
un ideal natural şi accesibil, pe care mulţi dintre noi îl
neglijează.” Dr. Edward Bach

1
2
 I. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

La om, scheletul este format din 208 oase, dintre care 34 alcatuiesc
coloana vertebrala, iar restul de 174 se grupeaza in jurul acesteia.
Scheletul se imparte în patru părti:
•coloana vetebrală
•toracele osos
•oasele capului
•oasele membrelor.

Coloana vetebrală este o lungă coloană mediană si posterioară numită şi

rahis, formata din suprapunerea celor 33-34 piese osoase,vertebrale.Urmărită de
sus în jos,vertebrele răspund: gâtului, toracelui, regiunii lombare si pelvisului.
Vertebrele poartă diferite numiri imprumutate de la regiunea respectivă:
• vertebrele cervicale răspund gâtului, sunt in numar de 7 şi se notează de
la C1 la C7- coloana cervicală.
• vertebrele toracale răspund toracelui, sunt in numar de 12, se notează de
la T1-T12 şi formează coloana toracală.
• vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al
abdomenului) sunt in numar de 5, se notează de la L1 la L5 şi formează coloana
lombară.

3
 Vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt oase mobile şi
independente, ele se mai numesc şi vertebre adevarate.
• vertebrele sacrale sunt in numar de 5 şi vertebrele coccigiene sunt in
numar de 4-5 şi răspund pelvisului. Ele se sudeaza dând naştere la 2 oase: sacrul
respectiv coccigele, fiind oase sudate intre ele se mai numesc şi vertebre false.

Vertebrele cervicale
• corpul vertebrei este mic şi alungit transversal
• procesul spinos este scurt şi are vârful bifid
• procesele articulare sunt orientate pe un plan orizontal.

Vertebrele toracale
• corpul vertebrei este uşor alungit antero-posterior, prezinta doua scobituri
superioare şi doua scobituri inferioare cate una de fiecare parte a corpului
vertebrei.
• procesul spinos este prismatic triunghiular, el descinde oblic inapoi şi in
jos.
• procesele transversale prezinta pe faţa lor anterioară o feţişoara
transverso- costala care se articuleaza cu tuberculul coastei corespunzatoare.
• procesele articulare sunt verticale şi dispuse in plan frontal.

Vertebrele lombare
• corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depăşeşte pe
cel antero-posterior.
• procesul spinos este dreptunghiular şi bine dezvoltat, are o direcţie
orizontală fiind orientat dinainte inapoi.
• procesele costiforme sunt resturi de coasta, procesele sunt mari şi turtite
dinainte inapoi, pot fi confundate cu procesele transversale. Adevăratele procese
transversale sunt de fapt mici proeminenţe situate pe faţa posterioară a proceselor

4
costiforme,lângă rădăcina acestora din urma şi poartă denumirea de procese
accesorii.
În medie lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la barbat şi de 63 cm
la femeie, reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.
Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este baza sacrului unde măsoară 11
cm. De aici merge descrescând atât in jos cât şi in sus.
Coloana vertebrală nu este rectilinie, prezintă două feluri de curburi în plan
sagital şi în plan frontal.
• curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi se
numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi şi se numesc cifoze.
La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru :
a) curbura cervicală cu convexitate înainte
b) curbura toracală cu convexitate înapoi
c) curbura lombară cu convexitate înainte
d) curbura sacrococcigiană cu convexitate înapoi.

În timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu

convexitate înapoi. La nou-nascut, coloana vertebrală prezinta un unghi
lombosacral ce separa cifoza cervico-toracală de cea sacrococcigiană. Lordoza
cervicală apare in lunile 3-5 şi este rezultatul ridicării capului de catre
sugar.Dupa cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite in cursul vieţii.
• curburile în plan frontal sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan
sagital. În mod obişnuit întâlnim:
a) curbura cervicală cu convexitate în stânga
b) curbura toracală cu convexitate la dreapta
c) curbura lombară cu convexitate in stânga .

Curbura toracala este primară fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai

dezvoltaţi la membrul superior drept, celelalte 2 curburi sunt compensatorii
având scopul de a restabili echilibrul corporal.
5
 Coloana vertebrală prezintă o faţa anterioară, una posterioară şi două feţe
laterale:
• faţa anterioară este formată de o coloană cilindrică rezultată din
suprapunerea corpurilor vertebrelor;
• faţa posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase care
formeaza creasta spinală.
Procesele spinoase se pot explora mai ales în timpul flectării trunchiului. La
limita dintre coloana cervicală şi cea toracală se vizualizează procesul spinos al
vertebrei C7 (vertebră proeminentă). De fiecare parte a crestei spinale se găsesc
şanţuri profunde numite şaţuri vertebrale, ce adapostesc muschi ce acţioneaza
asupra coloanei vertebrale.
•fetele laterale prezintă vârful proceselor transversale, pediculii
vertebrali, găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali.
Vârful procesului transversal al atlasului poate fi palpat imediat sub procesul
mastoidian.
Canalul vertebral este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. El se
continuă in sus cu cavitatea neurocraniului, iar in jos se deschide prin hiatul
sacral şi urmăreste toate inflexiunile coloanei vertebrale.
Diametrele canalului vertebral variaza: sunt mai mari in regiunea cervicală
şi lombară in raport cu mobilitatea coloanei vertebrale, in regiunea toracală,

6
unde mobilitatea coloanei este mai redusă, diametrele canalului vertebral sunt
mai mici.

1.1 Importanţa functională a coloanei vertebrale

Coloana vertebrală caracterizează vertebrele şi indeplineste 3 funcţii:

Protectia măduvei .
În canalul vertebral se găseşte măduva spinării învelit în meninge. Este
evident rolul protector al coloanei vertebrale, formată anterior de către
puternicele corpuri vertebrale, iar posterior de arcurile vertebrale suprapuse.
În unele cazuri, fracturile coloanei vertebrale pot interesa măduva sau/şi
meningele.
Rolul static.
În ortostatism coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susţine capul,
trunchiul şi membrele superioare, ea trasmite apoi greutatea la pelvis şi la
membrele inferioare.
Coloana prezintă şi curburi patologice ca urmare a exagerării curburilor
normale. Aceste curburi patologice pot fi ereditare sau dobândite.
Rolul biomecanic.

7
Coloana vertebrala este antrenată în mişcări numeroase şi ample, graţie acestora
corpul are o mare mobilitate.

1.2 Articulaţia corpilor vertebrali

a) suprafeţele articulare sunt date de feţele superioară şi inferioară, uşor

concave ale corpilor vertebrali.Între aceste suprafeţe osoase se regăsesc
discurile intervertebrale.
b) discurile intervertebrale sunt formaţiuni fibro-cartilaginoase alcătuite
dintr-o porţiune fibroasă periferică (inelul fibros) şi o porţiune centrală (nucleul
pulpos) . Discul intervertebral incepe să se constituie incă de la embrionul de 40
mm. Rezistenţa inelului fibros creşte spre periferie.
Inelul fibros este format din lame de fibre conjuctive care se insera
profund pe zona compactă osoasă.
Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apă şi işi
diminuează fluiditatea în raport direct cu compresiunea ce se exercita asupra lui.

8
 1.3 Rolul discurilor intervertebrale

- contribuie prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei ,

- favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după
terminarea miscării,
- transmit, in toate direcţiile, greutatea corpului diferitelor segmente ale
coloanei,
- amortizează socurile sau presiunile la care fiecare segment este supus
în mod special în cursul mişcărilor şi eforturilor.
Menajarea discurilor intervertebrale faţă de solicitările inerte reprezintă o
obligativitate faţă de corpul nostru. Chiar şi în şederea pe un scaun, când
speteaza este înclinata înapoi, lordoza lombară normală dispare, articulaţia
coxo-femurală se extinde şi solicitarea discurilor intervertebrale este mai
mare. În mod corect, se şade astfel incât lordoza lombară să se menţină, ceea
ce atrage o mai bună echilibrare a coloanei vertebrale. În toată lungimea
coloanei vertebrale se întind 2 ligamente:
- ligamentul vertebral comun anterior pus în tensiune în timpul extensiei
coloanei, pe care o limitează,
- ligamentul vertebral comun posterior pus în tensiune de mişcarea de
flexie a coloanei pe care o limiteaza,

9
 1.3.1 Articulaţiile apofizelor articulare
Aceste articulaţii sunt plane şi permit doar o simplă alunecare a suprafeţelor
articulare una pe cealaltă.
1.3.2 Articulaţiile lamelor vertebrale
Acestea nu sunt articulaţii propiu-zise, ele sunt unite prin ligamente
speciale, numite ligamente galbene , care prin structura lor, permit apropierea
şi depărtarea lamelor vertebrale una faţă de alta.

1.3.3 Articulaţiile apofizelor spinoase

Apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente:
ligamente interspinoase (între două apofize spinoase) şi ligamentul
supraspinos (pe toată lungimea coloanei vertebrale ). In regiunea cervicală
posterioară, ligamentul are rolul de a menţine pasiv capul si gâtul, pentru a nu
se flecta înainte.
1.3.4 Articulaţiile apofizelor spinoase
Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse .
1.3.5 Articulaţia occipito-atlantoidă
Este o diartroză bicondiliană. Suprafeţele articulare sunt, pe de o
parte, cei doi condili occipitali care privesc în jos, înainte şi în afară şi au o
10
forma convexă şi pe de altă parte, cele două cavităţi glenoide ale atlasului,
care privesc in sus, înainte şi înăuntru şi au formă concavă. Suprafeţele
articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin şi sunt unite între
ele printr-o capsulă, întărită de două ligamente, anterior şi posterior.

II. MUŞCHII COLOANEI VERTEBRALE

Segmentul motor al coloanei vertebrale este alcătuit din:

• discul intervertebral,
• găurile de conjugare,
• articulaţiile interapofizare,
• apofizele spinoase cu ligamentele lor.

Partea anterioară a segmentului motor este mai puţin mobilă, mai solidă ,
are rare inserţii musculare şi susţine pasiv coloana.
Partea posterioară a segmentului motor are multe inserţii musculare şi
este principalul element al coloanei vertebrale .

11
 2.1 Muşchii gâtului
Sternocleidomastoidianul situat pe faţa laterală a gâtului, pe sub muşchiul
pielos al gâtului şi îndreptat de sus în jos, dinapoi înainte şi din afară
înăuntru. Proximal se insera pe apofiza mastoidă a osului temporal, iar cel
distal se inseră prin două capete: capătul sternal şi capătul clavicular .
Acest muşchi flectează capul pe coloană, îl înclină lateral de partea lui şi
îl rotează îndreptând bărbia în partea opusă.
Scalenii ﴾anterior, mijlociu şi posterior) se întind de la apofizele
transverse ale ultimelor şase vertebre cervicale la primele două coaste. Când
iau punct fix pe capetele distale, inclină de partea lor coloana vertebrală
cervicală . Când iau punct fix pe capetele proximale, devin muşchi inspiratori.
2.2 Muşchii prevertebrali se găsesc pe faţa anterioară a coloanei
vertebrale. .

12
 Dreptul anterior al capului se insera proximal pe osul occipital, înaintea
găurii occipitale; se împarte în patru fascicule şi se insera distal pe tuberculii
anteriori ai vertebrelor cervicale 3, 4 , 5 , 6 . Este flexor al capului pe
coloana cervicală.
Micul drept anterior al capului situat imediat înapoia precedentului, se
inseră proximal pe osul occipital, iar distal, pe masele laterale şi pe apofizele
transverse ale atlasului. Flectează capul pe coloană.
Lungul gâtului se intinde de la tuberculul anterior al atlasului pâna la
corpii vertebrali ai primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al
coloanei vertebrale cervicale .

2.3 Muşchii abdominali antero-laterali

Marele drept al abdomenului , cele trei fascicule ale sale se insera
proximal pe cartilajele costale ale coastelor 5, 6, 7. Distal, se inseră pe
marginea superioara a pubisului .

Când ia punct fix pe coaste, flectează bazinul pe torace. Prin contracţia lui
ajută împreună cu ceilalţi muşchi la comprimarea viscerelor şi expulzarea
conţinutului acestora (micţiune, defecaţie, vomă ).

Marele oblic al abdomenului (oblicul extern ) este un muşchi superficial.

Se inseră proximal pe ultimele 7 – 8 coaste, iar distal , pe marginea crestei
iliace, pe spina iliacă antero- superioară, pe marginea anterioară a osului
coxal, pe pubis şi pe linia albă care este o bandă conjuctivă rezistentă care se
întinde pe linia mediană de la pubis la apendicele xifoid şi rezultă din
încrucişarea aponevrozelor muşchilor largi ai abdomenului.
Când ia punct fix pe bazin coboară coastele, flectează toracele pe bazin şi
comprimă viscerele abdominale. Când ia punct fix pe torace, este un flexor al

13
bazinului pe torace. Când se contractă de o singură parte, este un rotator al
coloanei vertebrale .

Micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este situat sub marele oblic.
Se inseră distal, pe spina iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă , pe
apofizele transverse ale primei vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre
lombare. Are acţiune asemănătoare cu cea a marelui oblic.

Transversul abdomenului , fasciculele lui pornesc de la ultimele coaste,

apofizele transverse ale coloanei lombare, marginea internă a crestei iliace.
Anterior ele formează o aponevroză largă ce se inseră pe linia albă, la care
participă. Comprimă viscerele abdominale, iar secundar este muschi expirator.

2.4 Muşchii lombo-iliaci închid posterior cavitatea abdominală.

Pătratul lombelor situat pe laturile coloanei lombare cu trei grupe de
fascicule: ilio-costale, ilio-transversale şi costo-transversale, de la coasta a 12
a la creasta iliacă .

Psoasul iliac situat în partea posterioară a abdomenului, în fosa iliacă

interă şi în partea anterioară a coapsei. Este format din două porţiuni: psoasul
şi iliacul.
Ambele porţiuni se inseră distal, printr-un tendon pe micul trohanter al
extremitaţilor superioare ale femurului.
Are acţiuni foarte importante:
- flectează coapsa pe bazin
- flectează coloana vertebrală şi bazinul pe coapsă
- flectează trunchiul pe bazin
- rotator al coloanei .
Împreună cu muşchii abdominali, cu cei ai spatelui şi cu ischio-gambierii,
asigură echilibrul trunchiului pe coapsă.
14
 2.5 Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale sunt în număr mare :
Trapezul, prin baza lui se inseră pe linia mediană de la protuberanţa
occipitală externă, pe ligamentul cervical posterior şi pe apofizele spinoase ale
vertebrelor cervicale inferioare şi ale celor dorsale. Prin vârful lui se inseră pe
cele două oase ale centurii scapulare (clavicula, acromion, spina omoplatului ).
Rolul lui: mobilizează centura scapulară şi umărul ridicându-le şi apropiind
omoplatul de coloană, înclină capul lateral, înclină coloana cervicală lateral şi
inclină coloana dorsală spre omoplatul de aceeaşi parte.
Marele dorsal, prin baza lui se inseră pe ultimele 4 coaste , pe apofizele
spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi lombare şi pe buza externă a
crestei iliace.
Rolul lui: este adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntru al braţului;
tracţionează coastele, tracţioneaza asupra trunchiului spre braţ (ca în mişcarea
de căţărare sau atârnar ).

Romboidul este situat pe partea inferioară a cefei şi în partea superioară

a regiunii dorsale.
Rolul lui: trage omoplatul inăuntru şi îl basculează, apropiind vârful
omoplatului de coloană; trage coloana spre omoplat.
Unghiularul este situat pe partea laterala a cefei. Proximal, se insera pe
apofizele transverse ale primelor 5 vertebre cervicale, iar distal, pe unghiul
supero- intern al omoplatului . Rolul lui, este de a trage omoplatul in sus,
înclină lateral coloana cervicală pe partea lui.
Micul diţat postero-superior, situat sub romboid. De la apofizele C5-D3
până pe coastele 2-5 . Este un muşchi inspirator .

15
 Micul dinţat postero-inferior, de la apofizele spinoase D11 – L3 pâna pe
ultimele 4 coaste. Este un muşchi inspirator.
Muşchii cefei situaţi sub trapez, romboid şi micul dinţat, deasupra
unghiularului, sunt în numar de 8. Cel mai important este muschiul splenius.
Sunt muşchi de extensie, înclinaţie laterală şi de rotaţie a capului.

III. Biomecanica coloanei vertebrale

Mişcările coloanei vertebrale indiferent de amplitudinea lor, sunt mişcări

complexe în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin
cumularea uşoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale care au loc la nivelul
discurilor intervertebrale, precum şi la nivelul articulaţiilor. Aceste mişcări sunt
limitate de rezistenţa ligamentelor şi articulaţiile intervertebrale şi de gradul de
compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din care este compus discul. Ştim
că nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale
componente, are propietatea de a fi elastic.

16
 Datorită acestei propietaţi sunt posibile mişcarile coloanei şi sunt înlăturate
efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale şocurilor de rahis. Într-o
atitudine de flexie forţată, are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea
lor anterioară – prin comprimarea parţială a discului în jumătatea lui anterioară
şi prin împingerea uşoară a nucleului pulpos posterior. În extensie, lucrurile se
petrec invers.Mişcările sunt posibile prin rolul integral pe care-l joacă discul
intervertebral care formeaza un organ unitar.
3.1 Goniometria – coloana vertebrala prezintă mişcări complexe rezultate
din micromişcările cumulate ale tuturor articulaţiilor intervertebrale: flexia,
extensia, înclinare laterală, rotaţia şi circumducţia.
Amplitudinile medii normale pe segmente şi în totalitate, sunt redate de
urmatorul tabel:

Segmentul Flexia Extensia Inclinare Rotatia

cervical 70˚ 60˚ 30˚ 75˚

dorsal 50˚ 55˚ 100˚ 40˚

lombar 40˚ 30˚ 35˚ 50˚

total 160˚ 145˚ 165˚ 120˚

Flexia şi extensia se determina în poziţia ortostatică, plasându-se

goniometrul în plan sagital, pe faţa laterală a trunchiului cu baza distal şi
perpendicular pe axa lungă a coloanei. Nivelul unde se plasează baza
goniometrului depinde de segmentul care urmează sa fie studiat.

17
 Pentru studiul coloanei în întregime şi pentru coloana lombară, baza
goniometrului, se aşeaza în dreptul primei vertebre sacrate, pentru coloana
toracică în dreptul primei vertebre lombare, pentru coloana cervicală în dreptul
primei vertebre toracale.
Indicatorul goniometrului este plasat la 90 grade pe semicercul gradat şi
urmăreşte flexia sau extensia, orientându-l cu vârful spre prima vertebra a
segmentului studiat.

Când se determină amplitudinea coloanei în totalitate, vârful indicatorului

va urmări articulaţia atlanto-occipitală. Înclinarea laterală se determină în mod
asemănător, dar goniometrul se va plasa frontal pe faţa posterioară a
18
trunchiului, cu baza distal şi penpendicular pe axa lungă a coloanei şi cu
indicatorul orientat în poziţie de start, vertical.
Rotaţia se poate determina, aşezând subiectul în decubit ventral pe o masă,
cu segmentul vertebral de studiat în afara planului mesei, iar celelalte segmente
fixate la masă.
Goniometrul se plasează în plan transversal, pe creştetul subiectului,
perpendicular pe axa lungă a coloanei, cu baza în jos şi indicatorul la zenith, în
dreptul şirului apofizelor spinoase. Prima apofiză spinoasă a fiecărui segment
vertebral este reparată şi punctată cu creionul dermatograf. Determinarea începe
cu segmentul cervical, cel toracal şi cel lombar.
Indicatorul urmăreşte deplasarea apofizei spinoase a primei vertebre
cervicale. Se trage apoi în afara planului mesei şi segmentul toracal, cel lombar
şi trenul inferior rămânând fixat pe planul mesei, iar indicatorul urmăreşte
deplasarea apofizei spinoase a primei vertebre toracale.
În ultima etapă se trage tot trenul superior în afara planului mesei,
rămânând fixate la masă numai bazinul şi trenul inferior. Indicatorul urmăreşte
rotaţia coloanei lombare şi vârful apofizei spinoase a primei vertebre lombare,
dar şi pentru rotaţia coloanei în totalitate.
3.2 Testarea coloanei dorsolombare.
Aprecierea exactă este posibilă doar prin radiografii, caz în care se poate
măsura corect componentele dorsală şi lombară.
Corectitudinea unei măsuratori cu goniometrul este mai mult decât
indoielnică, chiar dacă se utilizeaza hidrogoniometrul Geigy pentru flexie şi
extensie:
- flexia măsoara 80-90˚, din care 50 ˚ din coloana dorsală şi 40˚ din cea
lombară.

- extensia este mult mai limitată (20-30˚) şi aproape imposibil de măsurat

clinic.

19
 - lateralitatea, apreciată la 20-35˚, poate fi masurată, cu pacientul in
ortostatism.
- rotaţia măsoară 30-45˚ pe fiecare parte şi se apreciază prin unghiul
format între linia umerilor (care se mişca) şi linia bicretă a pelvisului.
Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care le poate realiza
sunt:
-flexie 110 - 135˚
-extensie 50- 75˚
-lateralitate 60- 80˚
-rotaţie 75-105˚

Poziţia de funcţiune a coloanei corespunde pozitiei zero, cu coloana

făcând curburile fiziologice- cervicală(36˚), dorsală(35˚), lombară(50˚),
calculate radiologic pe baza inclinării platourilor vertebrale.
3.2.1 Tonusul muscular
Starea de contracţie statică sau de tensiune permanentă a muşchiului
relaxat, se menţine prin mecanism reflex şi influenţează propietatea
muschiului. Are rol de stabilitate articulară, metabolică si termoreglare.
Variază in funcţie de vârstă, stare de sănătate, sex şi antrenament.
Hipotonia şi hipertonia musculară, ţn limite fiziologice nu produc
modificări importante.
3.2.2 Bilanţul muscular
Bilanţul muscular apreciază forţa unui muşchi sau grup de muşchi cu
ajutorul unor tehnici de examinare manuală. Cel mai folosit sistem este cel
care utilizează o scară de la 5-0.

Scopul acestui bilanţ este multiplu: ajută la elaborarea atât a

diagnosticului complet funcţional, cât şi la precizarea nivelului lezional
(măduvă,plex) al bolii neurologice; determină tipul unor intervenţii
20
chirurgicale de transpoziţii tendomusculare şi conturează deseori prognosticul
funcţional al pacientului.
Forţa 5( normală) atunci când se poate efectua o mişcare împotriva
gravitaţiei pe toată amplitudinea .
Forţa 4(bună) capacitatea de a deplasa antigravitaţional un segment
împotriva unei rezistenţe mici.
Forţa 3(acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este deplasat
împotriva gravitaîiei, fără altă rezistenţă. Reprezintă pragul funcţional minim
necesar pentru a deplasa diferit segmentul.
Forţa 2 (mediocră) permite mobilitatea, dar numai dupa eliminarea
gravitaţiei.
Forţa 1(schiţată) nu permite deplasarea segmentului, dar la palpare se
percepe contracţia.
Forţa 0 (absentă) când nu se percepe nici o contracţie.

IV SPONDILOZA CERVICALĂ

4.1 Definiţie şi generalităţi

21
 Spondiloza cervicală este o afecţiune degenerativă a coloanei
vertebrale, localizată la nivelul vertebrelor cervicale şi a discurilor
intervertebrale.
Survine în general la persoanele cu vârsta peste 40 ani şi evoluează în
timp, deşi afectează ambele sexe în mod egal, la bărbaţi survine mai devreme
decât la femei. Apare în urma uzurii discurilor şi articulaţiilor intervertebrale,
e adesea însoţită de reacţii de reparare (osteofite) la presiuni exercitate asupra
nervilor spinali. Spondiloza cervicală poate comprima una sau mai multe
rădăcini nervoase ale coloanei vertebrale cervicale. Poate fi considerată o
boală legată de profesie sau chiar o boală profesională .
Statul prelungit pe scaun (in faţa calculatorului) cu adoptarea unei poziţii
vicioase pentru coloana cervicală cu capul flectat timp îndelungat, mişcari
bruşte şi repetitive ale coloanei cervicale care este solicitată nefiziologic în
timpul desfăşurării activităţilor profesionale este doar una din cauzele acestei
afecţiuni supărătoare. Suprasolicitarea cronică a muşchilor şi ligamentelor din
regiunea cervicală, în timpul liber sau în timpul desfăşurării actului
profesional, determină compresiunea structurilor nervoase senzitive cu
apariţia diferitelor sindroame clinice.

4.2 Semne si simptome

22
 Simptomatologia este dominată de durerea aparută la nivel cervical,
care poate fi acută sau cronică, continuă sau intermitentă cu localizare la nivel
cervical sau uneori cu iradiere pe traiectul nervilor adiacenţi .
Durerea cervicală poate fi însoţită de un sindrom vertiginos (ameteli),
scăderea forţei musculare şi parestezii la nivelul membrelor superioare
(pacientul acuzând dificultăţi la ridicarea greutăţilor), manifestări auriculare şi
vizuale.
În unele cazuri datorită iritaţiei nervilor şi a ganglionilor vegetativi pot
apare stări de oboseală, palpitaţii, dureri şi parestezii la nivelul membrului
superior stâng cu iradiere pâna la nivelul degetelor însoţite de dureri
precordiale care imită un sindrom coronarian.
Majoritatea acestor manifestări sunt declanşate sau accentuate de
efectuarea unor miscari bruste de flexie, extensie, mişcări de înclinare laterală
a gâtului sau rotire bruscă a capului.
Tratamentul durerii cervicale constă în reeducarea durerii cu aplicarea
de gheaţă şi medicamente, îmbunătăţirea mobilităţii şi flexibilităţii cervicale
cu ajutorul exerciţiilor sau a fizioterapiei şi evitarea producerii unor noi
traumatisme prin schimbarea activităţilor şi a poziţiei corpului, cum ar fi cele
adoptate în timpul somnului; aplicarea unei pungi cu gheaţă la nivelul
muşchilor dureroşi pe o perioadă cuprinsă între 24- 48 ore.
În cazul în care durerea e localizată în zona umerilor sau în porţiunea
superioară a spatelui, trebuie aplicată o pungă cu gheaţă pe partea posterioară
a gâtului. La preferinţa pacientului, se poate încerca masajul cu gheaţă. Pentru
aceasta se masează zona dureroasă cu gheaţă timp de 2 -7 minute, perioadă
suficientă pentru a atenua durerea.

23
 Purtarea unui colier moale pentru stabilizarea gâtului poate fi benefică în
primele 72 de ore. Mielopatia spondilozica cervicală apare ca rezultat al mai
multor factori fiziopatologici. Aceştia sunt statico-mecanici, dinamic-
mecanici, ischemia măduvei spinării şi leziunile asociate intinderilor.

4.2.1 Factori de risc

Vârsta: spondiloza cervicală este o boala observată mai ales la persoanele
în vârstă. Printre cei sub 40 de ani, 25% au boala de disc degenerativă şi 4%
au stenoza foramenului. Pe lânga vârsta şi posibil sex au fost propuşi câţiva
factori de risc pentru spondiloza cervicală, poate contribui şi trauma
ocupaţională repetată.
Au fost raportate cazuri familiale, deci un factor genetic este posibil.
Fumatul poate constitui un factor de risc.
Condiţiile care contribuie la instabilitatea segmentală şi mobilitate
segmentală excesivă:coloana fuzionată congenital, paralizie cerebrală,
sindrom Down pot fi factori de risc pentru boala spondilozică.
4.2.2 Complicaţii
Mielopatia cervicala poate determina dizabilităţi care sunt împărţite
astfel:
- gradul 0-semne ale afectării rădăcinilor, fără evidenţa afectării măduvei
- gradul I-semne ale afectării măduvei spinale, dar greutatea pacientului
este normală
- gradul II-este prezentă afectarea greutăţii usoară,
- gradul III-anomaliile greutăţii
- gradul IV-ambulatia este posibilă doar cu asistenţă
-gradul V-pacientul este legat de cărucior sau ţintuit la pat.
Alte complicaţii cuprind: paraplegia, tetraplegia, infecţii respiratorii recurente,
escare.

24
 4.2.3 Evolutia bolii poate fi lentă şi prelungită, iar pacienţii pot rămâne
asimtomaticii sau cu durere cervicală uşoară. Perioadele lungi de dezabilitate
nonprogresive sunt tipice, iar în câteva cazuri conduita pacientului se
deteriorează.
Morbiditatea variază de la durerea cronică de gât, durere radiculară,
cefalee pâna la disfuncţie sfincteriană, în cazurile avansate.
4.2.4 Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni:
capsulita adezivă, sindrom Brown –Sequard, sindrom de tunel carpian, sindrom
medular central, boala de disc cervicală, neuropatia diabetică, scleroza multiplă,
osteoporoza, artrita reumatoidă, nevralgia occipitală.

4.3 Examenul clinic

Radiografia cervicală simplă este o rutină pentru fiecare pacient suspect
de spondiloză cervicală. Această investigaţie evaluează articulaţiile feţei
vertebrale, foramenul, spaţiile intervertebrale şi formaţiunile osteofitice. În
anumite condiţii este necesară flexia coloanei cervicale pentru a detecta
instabilitatea. Radiografia arată colabarea spaţiului intervertebral, osteofitoză,
pierderea lordozei cervicale, diametrul canalului vertebral.
Mielografia cu scanare computer tomografică completă este ţesutul
imagistic de elecţie pentru a evalua stenoza spinală şi a foramenului.
Mielografia aduce informaţii anatomice în evaluarea spondilozei. Este utilă
pentru vizualizarea rădăcinilor nervoase.
Scanarea CT cu sau fără contrast intratecal este folosită pentru a estima
diametrul canalului. Scanarea poate demonstra osteofite mici, laterale şi
opacităţi calcificate în mijlocul corpurilor vertebrale.

25
 Rezonanţa magnetică este de real ajutor în diagnosticarea spondilozei
cervicale. Prezintă avantaje precum: imagistica directă în planuri multiple,
definire mai bună a elementelor neurale, creşterea acurateţii ,neinvazivitatea.
Electromiografia este utilă în evaluarea radiculopatiei cauzată de spondiloză,
dar este de valoare limitată în evaluarea mielopatiei.

4.4 Profilaxia spondilozei cervicale

Măsurile profilactice în artroze constau în tratamentul tulburărilor
endocrine şi al bolilor de nutriţie concomitente (obezitate,diabet), în primul
rând printr-un regim dietetic care să evite creşterea în greutate. O dată produsă
artroză trebuie evitată agravarea procesului de uzură cartilaginoasă, prin
evitarea eforturilor şi a microtraumatismelor în articulaţia respectivă.
Îndepărtarea focarelor de infecţie bucale, digestive, respiratorii va putea face
să se evite complicarea procesului prin fenomenele inflamatoare care pot
apărea, deoarece artroza progresează mai ales prin crize de artrită-artroză.

26
 4.5 Tratamentul
Tratamentul spondilozei cervicale în medicina tradiţională vizează
restabilirea oxigenarii şi a metabolismului local, eliminarea rezidurilor şi a
toxinelor acumulate, eliminarea micro-fragmentelor de musculatură şi
resorbţia osteofitelor.
Tratamentul ortopedo-chirurghical- intervenţia chirurgicală este indicată
pentru pacienţii cu radiculopatie cervicală cu durere persistentă.
Tratamentul medicamentos actionează împotriva durerii cervicale, însă
efectele lui sunt de scurtă durată şi uneori pot fi agresive pentru persoanele cu
probleme gastrice (de aceea antiinflamatoarele se asociază cu medicaţie de tip
pansament gastric).Această medicaţie se ia cel mult 15 zile iar efectele ei sunt,
asa cum spuneam, limitate deoarece se tratează efectul (durerea) şi nu cauza.
Se administrează medicaţie antalgică minoră, analgezică, decontracturantă,
medicatie iodică cu aplicaţii în sezonul cald.

Tratamentul igieno-dietetic. Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat,

când bolnavului i se prescrie antiinflamatoare. Evitarea abuzului de alcool
este benefică pentru evoluţia bolii.Bolnavului trebuie să i se explice că boala
lui nu este gravă,să accepte un tratament complex care poate fi de mare ajutor,
să coopereze cu asistenţii pentru refacerea sa.

Tratamentul balneofizioterapeutic .Balneofizioterapia este ramura

medicinei generale care foloseşte în scop terapeutic agenţi fizici, naturali şi
artificiali. Metodele cele mai folosite în balneofizioterapie sunt: electroterapie,
hidroterapie, termoterapia.
Fizioterapia asociată cu masajul terapeutic acţionează împotriva durerii
cervicale, având efecte antialgice ajutând la creşterea troficităţii zonelor
adiacente coloanei vertebrale şi la decontracturarea musculaturii
paravertebrale cervicale.

27
 4.5.1 Electroterapia este un tratament medical bazat pe acţiunea
curenţilor electrici. Electroterapia este folosită sub diferie forme: curenţi
diadinamici, băi de lumină parţiale generale, ionogalvanizări cu novocaină,
histamină, clorură de calciu.
Baia de lumină parţială se aplică în regiunea cervicală, bolnavul
dezbrăcat se aşează pe pat în decubit ventral, asezându-i-se baia de lumină în
regiunea cervicală. Pentru a crea un spaţiu închis, se acoperă baia împreună cu
un cearceaf şi o pătură, fără a se uita de compresa rece care trebuie aplicată pe
frunte. Bolnavul va sta în baie 20 minute, iar după expirarea timpului se
aplică bolnavului o procedură de răcire parţială (spălare cu apă la 22 grade).

Curentul diadinamic este o formă derivată din curentul de 50 Hz, care a

suferit o serie de modificări. Tratamentul cu curenţi diadinamici în spondiloză
cuprinde: diafazat- tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic şi
analgezic temporar;perioada scurtă -traumatisme articulare, vasculopatii,
nevralgii, perioada lunga folosit în atrofii ale musculaturii netede.
Efectele curentului diadinamic sunt : vasodilatator, decontracturant şi
antiinflamator. Aplicaţii pe zona dureroasă : pe regiunea de tratat se aplică un
strat hidrofil bine îmbibat, bine stors şi fără asperităţi, peste el se aplică
electrodul ce trebuie să fie neted, fără tăieturi sau îndoituri şi mai mic decât
stratul hidrofil. Acestea sunt fixate cu ajutorul unor săculeti de nisip. Durata
unei şedinţe este de 6-8 minute, număr de şedinţe 6-10 sedinţe pe
serie,electzrozii sunt din plumb, aluminiu.
Curentul galvanic. Prin curentul electric înţelegem o deplasare de
sarcini electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate să treacă
un curent electric continuu, adică o scurgere de electroni).

28
 Dacă sensul de deplasare al electronilor este acelaşi menţinându-se la o
intensitate constantă este vorba despre un curent continuu.Efectele fizico-
chimice ale curentului galvanic: efect termic, efect termoelectronic, efect
magnetic ,electroliza şi electroforeza.
În tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie să avem
în vedere:
- bolnavul şi regiunea de tratat (coloana vertebrală)
- aplicarea electrozilor şi legătura cu sursa
- manevrarea aparatului
Bolnavul va sta în decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de
cauciuc îmbrăcată cu cearşaf curat. Electrozii vor fi aplicaţi întotdeauna, fie
numai prin intermediul unui strat hidrofil îmbibat cu apă (tifon, pânză, flanelă,
burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei în cazul băilor electrice (baia
generală Stranger; baia galvanică completă).
Nu se va aplica niciodată electrodul de metal sau de cărbune direct pe
tegument sau mucoase. Intensitatea curentului trebuie să ajungă la pragul de
toleranţă al bolnavului. Durata 30 min., zilnic sau la două zile.
4.5.2 Hidroterapia este o metodă fizioterapeutică care utilizează
aplicarea sub diferite forme a apei pe piele, în scopul creşterii rezistenţei
organismului, normalizării funcţiilor sale alterate şi combaterii anumitor
manifestări din patologia umană.Toate procedurile din cadrul hidroterapiei
sunt indicate să fie efectuate înainte de masă şi folosirea unei comprese reci pe
frunte.
Compresele sunt proceduri hidroterapice care constau în învelirea unei
părţi sau întregi suprafeţe a corpului cu o ţesătura umedă, acoperită la rândul
ei cu alta, rău conducătoare de căldură, cu scopul de a menţine cât mai mult
timp reacţia iniţială. Compresele reci, actionează prin conducţie, temperatura
apei fiind de 1˚C cu bucăţi de gheaţă în ea. Durata de menţinere a compresei
2- 20 minute.

29
 Din cadrul hidroterapiei fac parte: împachetări uscate generale, baia
kineto, baia cu iod, împachetări cu parafină.
Impachetările cu parafină.
Acţiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a
ţesuturilor. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină.
Cu ajutorul unor manşoane prevăzute cu orificiu prin care se toarnă, cu
ajutorul unei pâlnii, parafina topită. Peste stratul de parafină se pune o bucată
de flanelă şi se acoperă regiunea cu o pătură. Durata este de 30-60 minute.
Împachetarea cu parafină se mai indică şi în spondiloza dorso-lombară.
Baia kineto baie caldă, la care se asociază mişcări în toate articulaţiile
bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple ¾ cu apă la
temperature de 36-37˚ C. Se începe cu degetele membrului inferior de partea
opusa, apoi pe rând se imprimă mişcări şi celorlate articulaţii, se trece apoi la
membrul inferior de aceeaşi parte. Manevrele se continuă apoi la membrele
superioare, întâi cel de partea opusă, apoi cel de aceeaşi parte. Toate aceste
mişcări se execută timp de 5 minute, iar durata băii este de 20-30 minute, după
care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.
Băi medicinale
Modul de acţiune: factorul termic, chimic şi mecanic. Băi cu ingrediente
chimice – temperatura apei 35-37 ˚C, durată 10-20 minute.
Baia cu iod – se face în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu o pătura
în aşa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru a evita acţiunea
nocivă a vaporilor de iod.
Modul de actiune: iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând
vasodilaţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a
organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

30
 4.5.3 Termoterapia este folosită ca factor terapeutic folosind
temperatură cu valori cuprinse între 40-80˚ C cu medii diferite, apă, aer
încălzit, nisip, băi de soare şi nămol. Obligatoriu se aplică comprese reci pe
frunte, ceafă, precordial se aplică înainte de masă, apoi sunt urmate de o
procedură de răcire.
Nu se vor aplica mai multe proceduri pe zi şi foarte important e
supravegherea continuă a pacientului.

4.6 Masajul este o metodă terapeutică care face parte din ramura
medicinei balneofizioterapiei şi constă dintr-o serie de manevre executate pe
suprafaţa organismului, într-o anumită ordine în funcţie de regiunea pe care o
avem de masat, de afecţiunea pe care o are bolnavul şi de starea generală a
acestuia.
Efectele masajului sunt împărţite în două grupe şi anume:
• acţiuni locale
• acţiuni generale
Acţiunile locale sunt:
• acţiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, musculare sau
articulare;
• acţiune hiperemiantă locală, odată cu aceasta apare şi o încălzire a
tegumentului;
• acţiunea de înlăturare a lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea
proceselor de resobţie în regiunea masată.
Acţiunile generale sunt: stimularea funcţiei aparatului circulator şi respirator,
creşterea metabolismului bazal, alte efecte favorabile asupra stării generale a
bolnavului sunt: îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboselii musculare.

31
 4.6.1 Tehnica masajului
Masajul cefei se face mereu de jos în sus şi se începe cu netezirea din
înapoia pavilionului auricular şi mâna coborâta în jos pe apofizele spinoase ale
vertebrelor coborând lateral, acţionând asupra muşchiului trapez.
Netezirea se face cu palma, policele, dosul degetelor sau sub formă de
pieptene. Masajul se executa cu manevre de frământare sub formă de stoarcere
cu 3 degete, imprimându-se presiunea sau prinzând musculatura cefei între
ultimele patru degete şi podul palmei.
Se fixeaza cu o mâna capul şi cu cealaltă se execută fricţiunea. Degetele
pătrund în elementul articulat şi se executa cât mai profund. La regiunea cefei
se poate executa baterea, dar foarte uşor, cu vârful degetelor.

Figura 1- îndreptarea vertebrelor

cervicale în pozitia culcat

Figura 2 – indreptarea vertebrelor

cervicale in pozitie culcat

32
 Figura 3– alungirea
vertebrelor cervicale.

4.7 Orice masaj este urmat de kinetoterapie

În spondiloza cervicală se indică mişcări pentru musculatura cefei şi
umerilor executate din culcat pe toate laturile, schimbate pe rând, iar capul va
executa mişcări contra gravitaţiei. Pentru musculatura umerilor şi braţelor, se
fac ridicări cu rezistenţă şi mişcări cu membrele superioare în toate direcţiile.
Pentru coloana cervicală se consideră că o tracţiune de 10 kilograme pe
verticală sterge lordoza,iar de la 12 kilograme în sus produce distanţarea
intervertebrală în special la nivelul C4 – C5 şi C5 –C6. Programul de
gimnastică medicală se practică zilnic, de regulă dimineaţa la deşteptare, sub
formă de gimnastică de înviorare şi dureaza 15-20 minute.
Înainte de inceperea exercitilor care mobilizează segmentul cervical este
bine să se facă câteva mişcări cu membrele şi trunchiul pentru a încălzi
organismul şi a face ca mişcările cervicale să fie mai uşor de suportat .
Exerciţiile se fac din pozitie stând, şezând pe genunchi şi culcat. În
regiunea cervicală se pot efectua mişcări de flexie, extensie, îndoiri, răsuciri şi
rotiri ale capului şi gâtului în ritm lent. Odihna se face pe un pat tare, poziţia
culcat pe spate, fără pernă, cu un sul sub ceafă. Sunt contraindicate mişcările
bruşte în segmentul cervical mai ales când muşchii sunt rigizi şi durerosi.

33
 Exercitii pentru spondiloza cervicală :
A.din pozitia decubit dorsal cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol:
• ducerea bărbiei în piept, fără ridicarea capului de pe sol, împingerea
bărbiei în sus (10 ori)
• înclinarea capului spre dreapta şi spre stânga cu tendinţa de a lipi
urechea de umăr (10 ori )
B. din poziţia decubit ventral, mâinile încrucişate sub bărbie:
• aşezarea succesivă a bărbiei şi a frunţii pe mâini (10 ori)
• ducerea bărbiei spre umărul stâng apoi spre cel drept (20 ori)
C. din poziţia decubit lateral:
• ridicarea capului cu tendinţa de a apropia urechea de umar.
• capul sprijinit pe o mână, apăsarea capului în jos .

Aceste exercitii se execută pe partea stângă şi pe partea dreaptă.

Exerciţiile de la punctul A se pot executa şi din poziţie şezând la care se poate
adăuga rotarea capului în ambele sensuri. Este bine ca pe lângă mişcările
executate cu capul, să se efectueze şi exerciţii cu bastonul.

34
 4.8 Terapia ocupaţională

Este o metodă de reeducare activă folosind diverse activităţi adaptate la

tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând
funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la
gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixeaza bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări
utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale
sunt:
• mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
• dezvoltarea forţei musculare;
•restabilirea echilibrului

4.9 Prevenirea spondilozei nu este mereu posibilă. Totuşi, reduce

riscul apariţiei spondilozei cervicale
• evitaţi efortul fizic în urma căruia aveţi dureri cervicale
• efectuaţi regulat exerciţiile pentru a menţine forţa şi elasticitatea
musculara ca şi mobilitatea coloanei vertebrale cervicale .
• faceţi pauze când conduceţi, vă uitaţi la televizor sau lucraţi la
calculator pentru a evita menţinerea capului într-o poziţie fixă mai mult timp .
• executaţi zilnic mişcări de gimnastică antagonică de extensie,
flexie şi rotaţie a capului pîna la dispariţia durerilor musculare şi nevralgice.

35
 V SPONDILOZA DORSOLOMBARĂ

5.1 Generalităţi
Spondiloza dorso-lombară, reprezintă localizarea procesului degenerativ
sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale şi lombare, atât
în sectorul discosomatic cât şi interapofizar; pot exista şi la acest nivel
manifestări de osteofitoză difuză.
Spondiloza dorsolombară localizată frecvent la nivelul articulaţiilor
diartrodiale mobile care prezintă cartilajul articular ca un element important
al articulaţiei. Evoluează în final spre impotenţă functională articulară.
Este cea mai frecventă suferintă reumatică, incidenţa ei crescând cu
vârsta, femeile între 40-60 ani fiind des afectate decât bărbaţii.
Spondiloza dorso-lombară face parte din reumatismul cronic degenerativ,
bolnavii afectaţi de această boală nu se mai vindecă, doar se încearcă o
stabilizare a stării lor de sănătate. Artroza interapofizară dorso-lombară poate
avea un răsunet clinic important datorită vecinităţii unui element anatomic
important, rădăcina nervoasă, de aici frecvenţa nevralgiilor determinate de
atroza interapofizară.

36
 5.2 Etiopatogenie
Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale
articulaţiilor şi discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale
rahisului dorso-lombar.
O pondere mai mare în etiologie o au :
• tulburări de statică rahidiană (poziţii gresite în munca profesională)
• traumatisme vertebrale majore sau minore
• vârsta înaintată
• obezitatea
• solicitări sportive de performanţă.
Procesul de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atât discul
intervertebral, determinând o discartroză sau artroză meniscosomatică, cât şi
articulaţia interapofizară producând o artroză posterioară.
Artroza dorso-lombară este o artroză de origine statică, complicând o
cifoză dorsală fiziologică.Dezvoltarea osteofitelor limitează mişcările coloanei
,la subiecţii tineri,atroza dorso-lombară suvine pe o cifoză consecutivă
epifizitei vertebrale (boala Scheuerman), la femeia după menopauză complică
cifoza cu hiperlordoza lombară, iar la vârstinici se întâlneşte cifoza senilă.

5.3 Examenul clinic – semne subiective şi obiective

Se remarcă prin sărăcia semnelor subiective şi obiective. Manifestările se
concretizează în sindroame locale şi radiculare. Artrozele intervertebrale se
traduc frecvent prin rahialgii şi un grad variat de impotenţă funcţională.
Rareori ele pot determina unele complicaţii dintre care cele mai frecvente
sunt sindroamele radiculare.
Durerile vertebrale sunt difuze, de tip mecanic, vag localizate, cu debut
insidios, evoluţie îndelungată şi intensitate moderată,sunt mai vii dimineaţa la
mişcări sau către seara, după oboseală.

37
 Ele se accentuează în ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte
grele şi lucrul prelungit la birou.
Aceste manifestări algice iradiază de obicei spre regiunile fesiere sau
sacru, iar alterori pe membru inferior, sub forma unei sciatici şi nevralgii
crurale.
Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus, în poziţia de decubit
pe un plan dur. Punctele cele mai dureroase sunt cele de la nivelul lui L4-L5 şi
L5- S1.
Uneori spondiloza dorso-lombară se poate asocia cu jenă respiratorie şi
hipertrofie compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt posibile de
asemenea iradieri dureroase precordiale care se localizează frecvent.
Simptomatologia este cronică, elementul dominant este durerea care se
repercutează negativ asupra comportamentului staokinetic al bolnavului.
Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloză dorso-lombară, este relativ
sărac. Se recomandă o oarecare limitare a mişcărilor coloanei vertebrale. La
palparea coloanei , care se va efectua atât dealungul liniei apofizelor spinoase
se va constata prezenţa unor puncte dureroase mediane sau latero-verticale.
Bolnavii cu spondiloza dorso-lombară au o stare generala bună, sunt
normo- sau chiar hiperponderali. Pentru acest examen, bolnavul va fi pus în
decubit ventral în pozitie şezândă sau în picioare. Palparea remarcă zone de
sensibilitate, de contractură limitată sau atrofii ale muşchilor paravertebrali.
Tot examenul clinico-funcţional precizează modificările fiziopatologice:
• reducerea elasticităţii ţesuturilor moi
• reducerea forţei şi rezistenţei unor grupe musculare sau scăderea
coordonării lor, cu disfuncţii de transfer şi mers.
• reducerea mobilităţii coloanei vertebrale.

38
 5.4 Investigaţii paraclinice
Examenele biochimice indică prezenţa de enzime proteolitice în interiorul
discului, cum ar fi colageneza, gelatinaza, elastaza cu rol degenerativ.
Examenul radiologic constitue principalul mijloc de evidenţiere a
artrozelor intervertebrale.Spondiloza dorso-lombară se caracterizează prin
prezenţa de osteofite care prezintă o concavitate externă crescută orizontal.
Radiografia coloanei poate evidenţia şi unele anomalii precum şi
anumite leziuni discale răspunzatoare de unele nevralgii rebele. Explorarea
radiologică este principalul argument de diagnostic.
Tabloul radiologic este dominat de diminuarea în înălţime a interliniei
articulare, de osteocondensare şi de osteofitoză marginală.
Alte modificări radiologice constau în:
• calcificări ale nucleului
• artroza interapofizară

5.5 Evoluţie şi prognostic

Evoluţia şi prognosticul sunt benigne. Spondiloza dorso-lombară are o
evoluţie lentă, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentuându-se
odată cu vârsta.
Prognosticul e în general favorabil. Una din complicaţii o constituie şi
sindroamele de compresiune medulară, care se traduc la nivelul membrului
inferior printr-o diminuare a sensibilităţii profunde, iar la nivelul membrului
superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.

5.6 Tratament balneofiziokinetic

Tratamentul profilactic. Kinetoprofilaxia primară este indicată indiferent
de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară. Obiectivele specifice sunt legate
de predispoziţia unor persoane pentru afectarea patologică a coloanei
vertebrale în general (obezi, femei gravide).

39
Scopul tratamentului constă în:
• scăderea greutăţii corporale,
• tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale.
• corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de
posturi corecte şi aliniament al corpului.
Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace
ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.

Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat în puseurile de

acutizare.În stadiile de remisiune se recomandă evitarea unor mişcări
contraindicate. Educaţia bolnavului este o componentă esenţială a programului
de recuperare.
Tratamentul medicamentos vizează:
• combaterea durerii
• combaterea inflamaţiei periradiculare
• combaterea contracturii musculare
• sedarea pacientilor.
Se administreaza : • antiinflamatoare nesteroidiene în posologii diferite (oral,
supozitoare sau intramuscular)
• medicaţie antalgică la nevoie (Algocalmin)
• medicaţie decontracturantă
• terapie sedativă cu tranchilizante, barbiturice
Medicaţia condroprotectoare constitue o terapie modernă de fond în
procesul degenerativ.
Tratamentul ortopedic este indicat foarte rar. Se pot practica osteotomii,
artrodeze.
5.6.1 Principiile şi obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente
rezultate. Aproape că nu există contraindicaţii din punctul de vedere strict al
bolii artrozice,excluzând binenţeles numai formele complicate.
40
 Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei,
termoterapiei şi balneoterapiei.
Tratamentul funcţional are ca scop promovarea exerciţiilor de asuplizare a
coloanei, de armonizare a curburilor fiziologice şi de tonifiere a musculaturii
paravertebrale.
Crearea unui comportament igienic şi ergonomic va proteja coloana,
preintâmpinând progresia proceselor degenerative şi aparaţia puseurilor acute.
În aplicarea posibilităţilor medicale de recuperare vor trebui luate în
considerare:
• Tipuri de leziuni, anumite deficienţe, infirmităţi sau diformităţi pot fi
hotărâtoare în perspectivele individului în ceea ce priveşte orientarea sa
profesionala, cât şi gradul său de recuperare.
• Înteresarea sau nu a sistemului nervos central.Aceasta priveşte
capacitatea de participare active a procesului de recuperare.
• Precocitatea tratamentului. Este de la sine înţeles că recuperarea este
cu atât mai uşoară şi mai favorabilă cu cât tratamentul este început mai
devreme, după instalarea deficienţei.
Pe de altă parte, acest lucru va preveni instalarea atrofiilor musculare, a
redorilor articulare şi a tulburarilor psihice; pe de altă parte procesul de
refacere, de corectare sau de recuperare funcţională, este mai uşoară în primele
faze.
Bolnavii care apelează la serviciile medicale de recuperare pot fi impărţiţi în
trei categorii:
• bolnavi, deficienţi fizici în urma unui accident sau al uneo boli care
dupa un tratament chirurgical, ortopedic sau medicamentos, au nevoie de
recuperarea integrităţii funcţionale cu mijloace fizico-terapice.
• bolnavii care au o infirmitate stabilizată,congenitală sau din timpul
vieţii extrauterine. Acestia sunt beneficiarii recuperării funcţionale motorii şi a
serviciilor psihologice, de învăţământ, profesionalizare.

41
 • bolnavii cu afecţiuni evolutive ce trebuie să apeleze la recuperarea
medicală funcţională în mod regulat şi intermitent.
Obiectivele recuperării sunt:
• combaterea durerilor
• combaterea retracturilor şi a redorilor
• stabilizarea procesului de artroză
• recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale
• promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei
• armonizarea curburilor fiziologice
• tonifierea musculaturii paravertebrale
• crearea unui comportament igienic şi ergonomic pentru a proteja
coloana.
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări,cu cele mai eficiente
rezultate. Nu există contraindicaţii din punctul de vedere strict al bolii
atrozice,excluzând binenţeles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari
decompensaţi).
Mijloacele cele mai folosite sunt:
• electroterapie
• termoterapie
• balneoterapie .

5.6.2 Tratamentul prin hidro-termoterapie..

Îndicăm impachetarile uscate generale cu sticle calde, 30-60 minute.
Impachetările cu parafină.
Tehnică de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină. Cu
ajutorul unor manşoane prevăzute cu orificiu prin care se toarnă,cu ajutorul unei
pâlnii, parafină topită.
Peste stratul de parafină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea
cu patura.Durata este de 30-60 minute.Acţiunea parafinei provoacă o
supraincălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor.
42
 Baia kinetoterapeutică este o baie caldă, la care se asociază mişcări în toate
articulaţiile bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple ¾ cu
apă la temperatură de 36-37 grade C. Se începe cu degetele membrului inferior
de partea opusă, apoi pe rând se imprimă mişcări şi celorlate articulatii, se trece
apoi la membrul inferior de aceeaşi parte.Manevrele se continuă apoi la
membrele superioare, întâi cel de partea opusă, apoi cel de aceeaşi parte. Toate
aceste mişcări se executa timp de 5 minute, iar durata baii este de 20-30 minute,
după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.
Băi medicinale
Modul de acţiune: factorul termic, chimic şi mecanic. Băi cu ingrediente
chimice – temperatura apei de 35-37 grade C, durata 10-20 minute.
Băi cu iod – se fac în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu o pătură în
aşa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru a evita acţiunea nocivă
a vaporilor de iod.
Modul de acţiune: iodul micşoreaza vâscozitatea sângelui provocând
vasodilataţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a
organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

Impachetările cu nămol
Materiale necesare:pat sau canapea, pătură, pânză impermeabilă, cearceaf.
Se pregăteşte nămolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte până se
realizează o masă vâscoasă. La temperatura indicată în prescripţie se aplică
nămolul pe cearceaf în grosime de 2-3 cm, peste acest strat de nămol se aşează
regiunea de împachetat a bolnavului, se aplică nămolul pe părţile laterale şi
anterioare ale corpului evitând regiunea precordială.
Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte.
Durata este de 20-40 minute,după terminare se practică o procedură de curăţire.
Aceste împachetări au acţiune: termică, chimică, mecanică.

43
 Băile cu abur
Se foloseşte căldură umedă sub formă de vapori. Ele aduc un aport mare de
căldură ridicând într-un timp relativ scurt temperatura corpului. Pentru ca băile
de abur să fie mai uşor suportate se pleacă de la o temperatură iniţială de 38-42
de grade C şi se urcă treptat la 50-55 grade C. Durata lor variază în raport cu
boala şi rezistenţa organismului, de la 5 la 30 minute, iar daca dorim să mărim
transpiraţia dăm bolnavului 250 -500 ml ceai sau apă.
În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inimă. Baia de abur
se termină cu o procedură de răcire, baie sau duş rece.
Băile de abur pot fi complete sau parţiale.

5.6.3 Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este folosită sub diferite forme :
• galvanizări
• ionizări cu novocaină,histamină
• curenţi cu impulsuri
• curenţi diadinamici
• curenţi interferenţiali de medie frecvenţă
• curenţi de înaltă frecvenţă (ultrasunetul, ultrascurte)

Ionizarea este o procedură prin care introducem în organism, cu ajutorul

curentului electric diferite substanţe medicamentoase cu acţiuni farmacologice.
Tehnică de aplicare: pentru a putea face o ionizare avem nevoie de
aparatură folosită în galvanizare, folosind substanţe medicamentoase ca:
Clorura de calciu , xilina .
Număr de şedinţe = 10
Timp = 10-15 minute

44
 Ultrasutetul
Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale
fizioterapiei, în care este vorba de transmiterea vibraţiilor mecanice pendulare
pe o frecvenţă deosebit de mare, produse de un generator de ultrasunete.
Efectele lor sunt deosebite faţă de cele ale diverselor forme de curenţi electrici
(faradic, galvanic). Ultrasunetul este un curent de înaltă frecvenţă care are
calităţile de a fi fibrinolitic şi decontracturant.
Tehnică de aplicare: pe regiunea de tratat se aplică unguent (indometacin)
se face mişcarea capului (emitator ) încet şi lipit pe suprafaţa receptivă.
Timp de aplicare 5-6 minute
Număr de şedinţe 8-10 zilnic sau la 2 zile
Efecte: efect termic, efect de difuzie, efect analgezic, efect antiinflamator şi
efect vascular.

Curenţii interfereţiali sunt indicaţi pentru efectul lor miorelaxant, trofic,

analgezic .
Durata unei sedinţe 15-20 minute.
Număr de sedinţe 6-8 pe serie.
Efecte: • decontracturant
• miorelaxant
• trofic .
Tehnica de aplicare:
Curentul interferenţial rezultă din încrucişarea a doi curenţi de medie
frecvenţă cu amplitudini constante, dar cu frecvenţe diferite.
În zona de întâlnire a celor doi curenţi cu frecvenţe diferite se produce un
câmp electric.
Există două tehnici de aplicare: statică sau cinetică.
Statica – electrozii se menţin în timpul procedurii în acelaşi loc şi asupra lor se
exercită o presiune constantă.

45
 Se folosesc două tipuri de electrozi:electrozi clasici – cei placă şi electrozi
pernită – constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt fixaţi 2-4
electrozi utilizaţi.

Roentgen terapia
Este indicată pentru efectele sale analgezice şi antiinflamatorii, dar aplicată
numai în cazul în care durerile nu cedează la tratamentul antiinflamator şi
analgezic. Număr şedinţe 5 la frecvenţa de 50 R.

5.7 Tratamentul prin masaj

Pentru masaj bolnavul este aşezat în poziţie ventrala pe un pat de masaj,
întotdeauna se pune o perna sub abdomen pentru ca musculatura şi coloana să
fie cât mai relaxante.
Se începe cu netezire cu ambele palme pornind de la partea inferioară a
feselor, muschii paravertebrali,lombari pîna la coastele false, iar a doua netezire
se face pe părţile laterale cu terminaţia T12.
După netezire urmează frământarea – se porneşte de la coccis cu mâna
peste mâna, urmărind şanţul superior al fesierilor pâna la creasta iliacă. Tragem
apoi palmele mulând din nou pe coastele false catre T12, după care se întorc
mâinile la 180 de grade şi mulăm din nou pe coastele false pâna la creasta
iliacă, de la care ne tragem mâinile pe linia superioară a fesierilor către coccis
de 5-6 ori.
Urmează frământarea, cu o mână se porneşte de la partea inferioară a
feselor pe paravertebrali, apoi direcţia 2 pe pătratul lombar şi direcţia 3 pe
partea laterală a fesierilor şi a psoasiliacului iliac şi o parte din dinţaţi. Pe
aceeaşi direcţie se face şi frământarea cu două mâini şi contratimp.
Geluirea se execută cu doua degete depărtate, pornind de la coccis pe şanţul
superior al fesierilor pâna la creasta iliacă. Urmează fricţiunea, pe aceleaşi
direcţii cu geluirea, care se execută cu degetele apropiate pornind de la coccis la
crestele iliace. Se mai face fricţiunea pe paravertebralii lombari.
46
 - îndreptarea coloanei lombare .

- masarea omoplatului drept şi a

muşchilor dorsolombari

masarea omoplatului stâng şi a

muschilor dorso-lombari.

masarea regiunii lombare cu

podul palmei

47
 5.8 Kinetoterapia – se fac mişcări pasive, extensia coloanei şi mişcări
active – bolnavul se aşează în sezut, face flexia toracelui în faţă, flexia laterală
stângă şi dreaptă. Mobilizarea articulaţiilor este absolut indispensabilă în
tratamentul artrozelor.
Exerciţiile de extensie sunt începute din poziţie ventrală, în decubit ventral,
cu o pernă sub epigastru. Se progresează accentuând extensia, respectiv mutând
perna sub piept apoi în sprijin pe coate; se execută mişcări de extensie ale
coloanei , precedate de înclinări laterale.
Programul de exercitii de extensie se face în ortostatism .

Exerciţiile de flexie reduc sarcinile compresive în partea superioră a discului.

A.exerciţii indicate de Lucille Daniels de la Universitatea Standford- SUA .
•culcat pe sol, cu genunchii flectaţi, gâtul este întins în ax, bărbia în
unghi drept cu gâtul se caută aplatizarea cuburii cervicale; umerii în contact cu
solul.
•decubit ventral cu braţele pe lângă corp, faţa privind în jos,se ridică capul
câţiva centimetri de la sol şi se execută întinderea axială a gâtului; se roteşte
capul când spre umarul stâng când spre umărul drept apoi se lasă capul în jos.

B. exerciţii pentru mobilizarea coloanei dorsale:

• din poziţie cvadripedă, ridicarea în extensie maximă a membrelor
inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot.
• din pozitie cvadripedă , bolnavul aruncă braţele brusc înainte şi lateral.

C. exerciţii pentru mobilizarea coloanei lombare.

• din decubit ventral se efectuează repetate extensii ale membrelor
inferioare cu genunchii în extensie.
• din poziţie şezând, cu genunchii flectaţi se efectuează flexii anterioare
ale trunchiului urmate de redresări, membrele superioare fiind extinse.

48
 D. din stând în 4 labe cu genunchii uşor depărtaţi, basculezi umerii şi coloana
dorso-lombară în sus şi în jos (postura pisicii). Exerciţiul se poate executa şi din
sezând pe un scaun fără spătar.

5.9 Terapia ocupaţională

Terapia ocupaţională este o formă de tratament care foloseşte mijloace şi

metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a
desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a
diminua deficienţe fizice.
Terapia ocupaţională îndrumă indivizii să se ajute singuri şi să facă ceea ce
trebuie, adică ceea ce ii este necesar cu ceea ce au.
Evaluarea reprezintă cel mai important moment pentru terapia
ocupaţională pentru că de calitatea ei depinde alegerea mijloacelor şi aplicarea
tratamentului al cărui scop îl reprezintă ameliorarea stării de sănătate a lui.
Evaluarea în terapia ocupaţională diferă de celelalte modalităţi de evaluare
medicală.
La evaluarea iniţială participă şi familia pacientului, îngrijitorul, medicul,
profesorul care l-a trimis precum şi alte persoane care-l cunosc bine şi pot da
relaţii privind comportamentul, aptitudini, activităţi, infirmităţi, hobby-uri.
Terapia ocupationala dispune de tehnci, adică părţi gestuare extrase din
ocupaţiile practice umane astfel:

49
 -Tehnici de bază adică gestualităti extrase din diferite meserii (olarit,
prelucrarea lemnului sau fierului, împletituri), pe care orice om fără o pregătire
deosebită le poate învăţa uşor şi profesa;
- Tehnici complementare care cuprind întreaga gestualitate sau numai părţi
din ea, din restul de activităţi folosite în serviciile de terapie ocupaţională;
- Tehnici de readaptare sunt cele care se referă la activităţile de autoservire
zilnică (spălat, pieptănat, îmbrăcat etc);
- Tehnici de aplicare în care sunt incluse activităţi artistice (desen, pictură,
muzicî);
- Tehnici recreative frecvent utilizate în pauzele de lucru sau în timpul
liber al bolnavului;
- Tehnici sportive care constau fie în practicarea integrală a unor ramuri
sportive sau numai a unor elemente tehnice accesibile şi necesare în acelaşi
timp recuperării deficitului funcţional.
Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupaţionale va trebui să
urmărească în general realizarea următoarelor obiective:
- Îmbunătăţirea activităţilor vieţii zilnice prin care bolnavul să-şi asigure o
independenţă în cadrul familiei;
- Practicarea aceleiaşi profesiuni fie şi numai cu program redus pentru a-şi
păstra statutul în societate şi o oarecare independenşa materială;
- Continuarea activităţilor recreative şi a hobby-urilor în vederea prevenirii
sau combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze)
În cadrul spondilozei dorso-lombare, recuperarea funcţională prin terapia
ocupaţională se face fie internare într-un serviciu specializat, fie la domiciliul
bolnavului situaţie în care acesta va fi instruit cu mijloacele necesare
îmbunătăţirii stării lui de sănătate.

50
 5.10 Cura balneară
Spondiloza dorso-lombară beneficiază de mult tratament balnear. Alegerea
staţiunii şi individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta
bolnavului, de starea neurovegetativă ca şi de bolile asociate.
Putem să indicăm – apele termale simple, uşor radioactive de tipul Felix;
apele sărate - iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata
şi Ocna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane şi cele atermale de
la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie,
Amara, Sovata, Ocna Sibiului.
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic
(mecanic) şi chimic.
• Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
• Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri
sărate);
• Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
• Govora (nămol silicos şi iodat);
• Geoagiu (nămoluri feruginoase)
Pentru nămol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40
minute. Se asociază cu proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice, de la caz
la caz.

51
52