CONCURENŢA

Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa

economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care
motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor.
Concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu
de activitate. Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa
reprezintă: “o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între
industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea
unor produse, clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”.
Concurenţa sau competiţia presupune existenţa a două sau mai multe
întreprinderi care activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât
mai mare de clienţi în vederea atingerii unor obiective propuse. Ca urmare,
concurenţa îi determină pe agenţii economici să se orienteze către consumatori,
mai precis către nevoile acestora, încercând să le satisfacă cât mai bine prin
oferirea unor produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi competitori.
Acest lucru presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial,
comportament care se manifestă în relaţiile de concurenţă existente într-un
domeniu de activitate sau într-o piaţă.
Funcţiile concurenţei sunt următoarele:
- stimularea preocupării agenţilor economici pentru creşterea diversificării şi
imbunătăţirii calitaţii ofertei;
- stimularea progresului tehnic, contribuind la eliminarea concurenţilor
slabi;
- alocarea raţională a resurselor utilizate în activitatea economică şi
repartizarea judicioasă a profiturilor obţinute;
- reglarea cererii şi ofertei;
- reducerea preţului de vânzare al produselor prin reducerea costurilor;
- stimularea creativităţii agenţilor economici preocupaţi de satisfacerea
consumatorilor în condiţii cât mai bune.
Competiţia generează competitivitate, adică însuşirea unui agent economic de
a concura cu alţi competitori şi de a putea obţine o poziţie avantajoasă în cadrul
domeniului de activitate.
Ca factori ai competitivitatii pot fi menţionaţi următorii:
 preţul produsului/serviciului. Dacă un produs sau un serviciu
satisface o anumită nevoie a consumatorilor, acesta va fi ales dacă
 preţul său este mai mic decât cel al concurenţilor. Drept urmare,
concurenţa prin preţ devine un factor eliminator.
 calitatea produsului/serviciului. Dacă produsul sau serviciul oferit
consumatorilor la acelaşi preţ este de o calitate mai bună decât cel
al concurenţilor, atunci va fi preferat de către consumatori,
calitatea devenind un factor eliminator.
 raportul calitate-preţ. Acest factor surprinde cel mai bine
modul de achiziţie a unui produs sau serviciu de către marea
majoritate a consumatorilor, evidenţiind în acelaşi timp
competitivitatea unei întreprinderi. Dacă la o anumită calitate a
unui anumit produs sau serviciu se va cere un preţ mai mare decât
cel practicat pe piaţa respectivă, atunci raportul calitate-preţ va
deveni un factor eliminator pentru agentul economic în cauză,
deoarece acesta nu reuşeşte să obţină profit decât prin creşterea
preţului la un produs (serviciu) de aceeaşi calitate cu cel oferit de
către concurenţii săi direcţi. Sau preţul de vânzare este acelaşi cu
cel al concurenţilor, dar calitatea produsului (serviciului) este
inferioară.
 costul produsului/serviciului. Pentru a fi eficienţi şi competitivi
agenţii economici vor căuta să producă cu un cost cât mai mic
produsele sau serviciile oferite consumatorilor.
 profitul. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de
producţie devine profitul obţinut în urma activităţii desfăşurate de
agentul economic. Profitul, ca factor de competitivitate reprezintă
în acelaşi timp şi o funcţie obiectiv urmărită de către acesta.
 raportul cost/profit. Chiar dacă maximizarea profitului
reprezintă scopul oricărui agent economic, acest lucru nu-i va
permite obţinerea competitivităţii dacă profitul se va realiza cu
costuri mari. Pe termen lung, agentul economic va fi eliminat de
pe piaţă de un concurent care înregistrează acelaşi profit dar cu un
raport cost/profit mai eficient. Există situaţii, mai ales în cazul
micilor întreprinzători, când o firmă poate activa pe o piaţă şi
obţine un profit mic pe baza unor costuri de producţie foarte mici.
În timp însă, lipsa posibilităţii de a aloca o parte din profit pentru
dezvoltare, investiţii etc., adică exact lipsa competitivităţii sale o
vor conduce la eliminarea de pe piaţă.
 volumul vânzărilor realizate. Acest factor de competitivitate
determină dimensiunea agentului economic pe piaţa respectivă,
mai ales atunci când pot fi calculaţi şi o serie de indicatori ai
capacitătii pieţei (cota de piaţă, cota relativă de piaţă). Cu cât cota
de piaţă deţinută de o întreprindere va fi mai mare, cu atât se poate
spune că aceasta ocupă o mare parte a pieţei, deci deţine o poziţie
competitivă.
 economia de scară. Acest factor calitativ contribuie
semnificativ la competitivitatea unui agent economic. Cu cât
acesta va realiza o producţie mai mare cu costuri mai reduse va
interveni curba de experienţă care determină economiile de scară.
 tehnologia utilizată. Poate deveni un atu important al unui
agent economic care utilizează o capacitate de producţie modernă,
deţine o ridicată capacitate de inovare şi de integrare a progreselor
tehnologice înregistrate într-un anumit domeniu de activitate.
 timpul. Ca factor hotărâtor al obţinerii avantajului competitiv,
timpul are în vedere viteza de oferire a unui produs/serviciu, dar şi
viteza de reacţie a competitorilor în anumite situaţii. La toate
acestea se mai poate adăuga şi “rapiditatea” cu care consumatorii
pot alege produsul/serviciul oferit, dispunând de o mare varietate
de surse de informare.
 managementul. Se constituie într-un factor competitiv decisiv
atunci când este folosit cu precădere de către acei manageri care
reuşesc să-şi armonizeze resursele disponibile şi obiectivele
propuse cu cerinţele pieţei. Cu alte cuvinte întregul sistem
managerial trebuie orientat către piaţă, astfel încât întreprinderea
să reuşească să deţină o poziţie competitivă. Dar acest lucru nu
poate fi realizat fără aplicarea următorului factor de
competitivitate:
 marketingul. Privit ca funcţie a întreprinderii marketingul
devine unul dintre cei mai semnificativi factori competitivi
existenţi la momentul actual. Deoarece consumatorii se orientează
către acele produse/servicii care le satisfac cel mai bine nevoile, ei
le vor alege pe acelea care prezintă avantaje semnificative.
 abordarea separată în care managementul pune în centru
preocupărilor sale întreprinderea (organizaţia), iar marketingul se
concentrează pe mediul extern a devenit depăşită în ultima
perioadă, când a apărut necesară o abordare comună, conturându-
se treptat un nou concept: management-marketingul, care îmbină
cel mai bine toate procesele, relaţiile şi acţiunile practice necesare
pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente menite să asigure o
poziţie competitivă într-un domeniu de activitate. Înţeles şi utilizat
eficient, management-marketingul poate fi transformat într-un atu
 major al competitivităţii unei organizaţii moderne orientate spre
piaţă.
MEDIUL CONCURENŢIAL NORMAL – CADRUL DE
DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII AGENŢILOR ECONOMIC

Concurenţa desfăşurată pe plan economic presupune existenţa rivalităţii dintre

competitori, rivalitate care poate conduce, în final, la înfrângerea adversarului.
Într-un mediu concurenţial normal rivalitatea dintre concurenţi îşi va pune
amprenta asupra acestuia, definind cadrul general de desfăşurare a activităţii
agenţilor economici din domeniul respectiv. Astfel, în practică poate fi semnalată
existenţa unei concurenţe puternice, care sugerează existenţa unui număr mare de
competitori ce încearcă să ofere cea mai mare valoare consumatorilor, aceştia îşi
împart piaţa de referinţă şi încearcă prin diferite mijloace specifice marketingului
(utilizarea unor preţuri scăzute, lansarea de noi produse, publicitatea etc.) să obţină
o cotă de piaţă cât mai importantă.
Atunci când se analizează mediul concurenţial, ceea ce constituie un factor
important în luarea deciziei de adoptare a strategiei de marketing, trebuie ţinut cont
şi de intensitatea concurenţei dintr-un domeniu de activitate. Această intensitate a
concurenţei poate fi influenţată de cinci factori structurali.Aceste cinci forţe
concurenţiale pot determina atractivitatea unei ramuri economice sunt următoarele:
 - intrarea noilor concurenţi pe piaţă;
 - rivalitatea dintre concurenţii existenţi.
 - ameninţarea produselor substituente;
 - puterea de negociere a cumpărătorilor;
 - puterea de negociere a furnizorilor;
Intrarea noilor concurenţi pe piaţă ridică frecvent mari probleme atât
acestora, cât şi concurenţilor deja existenţi. Adeseori, noii intraţi dispun de resurse
importante, materiale, financiare, dar poate mai ales “psihologice” manifestate prin
dorinţa acestora de a ocupa o cotă de piaţă cât mai mare. Dacă intrarea pe piaţă nu
este blocată de existenţa unor bariere de intrare, aceşti noi concurenţi vor provoca
probleme în cadrul mediului concurenţial deoarece va fi previzibil ca preţul
produselor să scadă, ceea ce constituie un adevărat pericol pentru costurile
celorlalţi concurenţi. Frecvent companiile recurg la metoda achiziţiilor pentru a
pătrunde pe o piaţă, în felul acesta fiind sporită intensitatea concurenţei.
 Rivalitatea dintre concurenţii existenţi constituie o forţă concurenţială
puternică, apărută datorită luptei dintre competitori pentru deţinerea unei poziţii cât
mai bune pe piaţă. Numărul şi mărimea relativă a competitorilor poate influenţa
intensitatea concurenţei, în sensul că existenţa unui număr mare de competitori pe
o piaţă sporeşte rivalitatea dintre aceştia. Dar şi în situaţia în care există un număr
redus de competitori, egal din punct de vedere al mărimii lor, rivalitatea este
prezentă deoarece aceştia vor încerca printr-o serie de tactici să câştige o poziţie
competitivă mai bună. Concurenţii sunt dependenţi unii de alţii; aceasta este o
realitate ce trebuie acceptată de orice competitor care doreşte să-şi menţină poziţia
pe piaţă. Acest lucru îi obligă în multe situaţii să adopte aceleaşi tactici, ca de
exemplu: reducerea preţurilor, realizarea campaniilor publicitare, îmbunătăţirea
calităţii produselor şi a serviciilor oferite etc. Concurenţa prin preţ şi concurenţa
prin calitate determină cea mai puternică rivaliatate dintre competitori, deoarece
aceştia vor căuta permanent să adopte tactici de marketing ce au în vedere
obţinerea unei cote de piaţă importante şi mai ales atragerea consumatorilor către
produsele oferite de aceştia.
Ameninţarea produselor substituente devine o forţă concurenţială din ce în
ce mai puternică deoarece apariţia unor noi produse substituente, oferite la un preţ
mai mic şi cu o calitate bună determină intensificarea confruntării dintre
competitori. Toate produsele pot avea substituente. Cu cât este mai mare numărul
produselor substituente şi performanţa acestora, cu atât este mai intensă competiţia.
Mai mult, produsele substituente pot crea un plafon privind preţurile. De exemplu,
cererea consumatorilor pentru produse “sănătoase” este responsabilă de creşterea
puternică a vânzărilor cerealelor pentru micul dejun.
Puterea de negociere a cumpărătorilor determină intensificarea concurenţei
prin faptul că aceştia vor căuta să selecteze acei competitori care oferă preţul cel
mai bun, calitatea cea mai bună şi servicii suplimentare. Acest fapt constituie un
motiv în plus pentru a perfecţiona continuu tacticile şi strategiile de marketing
abordate de către un agent economic. Cumpărătorii, angrosişti şi detailişti, prin
puterea lor de negociere pot influenţa semnificativ intensitatea concurenţei dintr-un
domeniu de activitate, mai ales atunci când aceştia au un rol hotărâtor în deciziile
de achiziţie ale consumatorilor. Dacă un detailist poate determina un consumator
să cumpere o anumită marcă de produs prezentându-i avantajele competitive ale
acestuia, atunci cu siguranţă că acesta are o putere de negociere mare şi o va utiliza
în relaţiile cu producătorii.
Puterea de negociere a furnizorilor acţionează similar cu cea a
cumpărătorilor, în sensul că furnizorii vor căuta să ofere materii prime la preţuri
mai mari, mai ales atunci când numărul lor este redus in domeniul respectiv. Acest
lucru poate conduce la scăderea profitabilităţii în acel domeniu de activitate. De
exemplu, numărul mic al furnizorilor de kerosen, combustibilul necesar avioanelor,
permite negocierea preţului de vânzare cu companiile aviatice.