Professional Documents
Culture Documents
Untul-pamantului
(Tamus communis)
Numele ii vine de la uriasele radacini pe care aceasta planta ierboasa le
dezvolta in
pamanturile pietroase pe care creste. In ciuda dimensiunilor, ele au insa o
consistenta moale,
care aduce cumva cu cea a untului, de unde si numele. O proprietate
interesanta a acestei
radacini este ca in contact cu pielea umana are un efect rubefiant, producand
o usoara reactie
iritativa, stimuland circulatia sanguina si incalzind locul tratat. In majoritatea
satelor din zona
Carpatilor de Curbura si din zona muntoasa a Banatului, precum si din
Apuseni, oamenii
folosesc extern aceasta radacina, contra afectiunilor reumatice. Modul de
folosire: se rad
radacinile si se pun intr-o sticla, in care se adauga apoi tuica de 30-40 de
grade, cat sa le
acopere si sa formeze o pelicula de 1-2 centimetri deasupra. Se inchide sticla
si se lasa la
macerat vreme de 6 zile, timp in care recipientul se scutura de 3-4 ori pe zi,
pentru o mai buna
extractie a principiilor active. In final, se filtreaza preparatul, iar cu solutia
obtinuta se fac
frictionari ale zonelor dureroase, de 2-3 ori pe zi.
O alta reteta pe baza de untul-pamantului este combinarea sucului de
radacina cu lanolina, in
parti egale, obtinandu-se o alifie cu care se ung zonele dureroase. (In
prezent, se gaseste si in
comert un unguent gata preparat cu untul-pamantului, numit Tamus, produs
de firma Santo
Rafael, care de asemenea are efecte excelente in tratarea reumatismului.)
Toate aceste remedii
pe baza de untul-pamantului incalzesc articulatiile, stimuleaza circulatia
sanguina in aceasta
zona, dupa un tratament de 1-2 saptamani aparand o reducere sensibila a
durerilor reumatice
si o crestere a elasticitatii articulatiilor.
Nucul
(Juglans regia)
In comuna mea natala, Bertea, din judetul Prahova, se foloseste din mosi
stramosi un remediu
simplu, obtinut din frunze si coji verzi de nuc. Batranii stiau acest tratament pe
care il
foloseau sistematic, pentru ca le elimina durerile si le reda flexibilitatea
articulatiilor, asa incat
puteau merge la munca chiar si la varste inaintate, de 70-80, chiar 90 de ani.
Modul de
preparare: in zece litri de apa clocotita se pun frunze si, eventual, coji
verzi de nuc cat
Fagul
(Fagus sylvatica)
In drumetiile mele facute prin locurile salbatice din Muntii Buzaului, am intalnit
odata un
mosneag care cioplea cu cutitul niste crengi de fag, indepartand scoarta, pe
care o punea intr-o
desaga. Eram singuri in munti, iar el era atat de absorbit de munca lui, incat
abia intr-un tarziu
m-a observat. Ne-am dat binete si l-am intrebat ce face cu atata scoarta de
fag. Atunci el mi-a
spus urmatoarea poveste: in tinerete, lucrase la padure, la taiat copaci. Era
printre cei mai
harnici din echipa de taietori si, fie ploaie, fie frig sau viscol, lucra la padure
fara sa ia in
seama ca-i ud ori infrigurat. Intr-o dimineata de noiembrie, pur si simplu nu s-
a mai putut
ridica din pat, din cauza durerilor de articulatii, nu se mai putea misca deloc.
Dar omul era
tanar si nu putea zace, asa ca s-a dus la doctori si s-a cautat, dar abia daca i-
au putut alina un
pic durerile, nici vorba sa se vindece si sa se intoarca la munca. Atunci s-a
dus la o baba
mestera dintr-un catun indepartat si ea i-a spus sa cojeasca cam 4 maini de
scoarta de fag, sa o
lase la inmuiat de seara pana dimineata intr-o galeata de apa, apoi sa o fiarba
in inca o galeata
de apa, pret de o jumatate de ceas. La urma, sa faca o baie cat de fierbinte
poate rabda, cu cele
doua licori obtinute, si asta vreme de doua saptamani la rand, zilnic. I-a mai
spus sa se
fereasca de umezeala, si totdeauna sa poarte pe el vesminte de lana, ca lana
"trage"
reumatismul din oase. Apoi, in fiecare primavara, sa manance cam o lingura
de muguri de fag
in fiecare zi, iar de cum da frigul, sa se scalde, macar o data pe saptamana,
in acel preparat din
scoarta de fag. Mosul avea, cand l-am intalnit, vreo 80 de ani, si mergea
sprinten la deal, incat
abia ma tineam dupa el. Iar secretul vigorii lui, spunea el, era acea scoarta de
fag care-l
salvase in tinerete de la invaliditate.
Hreanul
(Armoracia lapathifolia)
Este planta cea mai folosita in popor contra reumatismului, printre altele si
pentru ca este pe
cat de puternica, pe atat de accesibila. Nu exista gradina unde sa nu fie
prezenta frunza
lunguiata a hreanului si sa nu fie scoase la iveala toamna, de sub brazdarul
plugului, radacinile
sale albe.
Mod de folosire
Extern: radacinile de hrean rase se pun intr-o basma, care apoi se
aplica pe articulatia
dureroasa, cat timp se poate suporta, dar fara sa apara leziuni la nivelul pielii.
Aplicatia se
repeta de 1-2 ori pe zi, pana la disparitia inflamatiei articulare. Este eficienta
mai ales in cazul
bolnavilor la care puseele reumatice apar si se agraveaza pe fondul frigului si
al umezelii.
Lemnul-dulce
(Glycyrrhiza glabra)
Tinctura obtinuta din el este un adevarat cortizon natural, care are efecte
antiinflamatoare
comparabile cu substanta farmaceutica de sinteza, dar cu efecte adverse
mult mai reduse.
Mod de folosire: tinctura se obtine din 100 g de radacina macinata cu
rasnita electrica de
Dretele
(Lysimachia nummularia)
Terapia cu seminte
Reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară
Terapia cu seminţe
Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decît americanii, consideraţi cei mai mari
Nu numai la meciuri de fotbal sau cînd vrem să ne lăsăm de fumat. Seminţele legumelor şi
fructelor şi-au găsit o întrebuinţare la români mult mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni.
Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar azi sînt
ingrediente pentru cele mai eficiente preparate naturiste. Consumate crude, au efectul cel mai
puternic.
Micile uzine de medicamente Pe vremuri,
descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi
terapeutic, seminţele se mănîncă neprăjite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare
parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă. Din seminţe se pot prepara şi remedii sub
formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că
seminţele, deşi par uscate şi moarte, sînt organisme vii, bogate în nutrienţi. De aceea,
consumul seminţelor între mese, în locul gustărilor, pe lîngă rolul extrem de benefic, şi satură.
Dietologii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor
alimentare, deoarece ele conţin 36-52% grăsimi, vitamine, microelemente şi, mai ales, zinc.
muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism.
Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe
pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi
se bea lichidul obţinut de trei ori pe zi, cîte 1/2 de pahar, înainte de masă. În caz de limbrici
dovleac împrospătează tenul. Seminţele crude se pisează bine, se amestecă cu apă clocotită
(1:10) şi se fierb pînă se obţine o pastă omogenă care se aplica pe faţă pentru 15-20 minute.
vasele de sînge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, dar au şi rol adjuvant
în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în
consumă cîte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de trei ori pe zi, cu 10-
15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan rîşnite şi apă.
Se schimbă pansamentele de 2-3 ori pe zi, pînă la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se
mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată. Amestecul se păstrează într-un borcan închis
bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decît se află în carne. Sînt foarte
Seminţele au o mare valoare energetică, aduc un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sînt
sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sînt afrodisiace. Seminţele de susan sînt o sursă bună de
În medicina tradiţională, seminţele de mărar şi-au cîştigat reputaţia de leac extrem de eficient
500 ml apă clocotită 2 linguri de seminţe de mărar pisate şi se infuzează într-un termos timp
de o oră. Se strecoară şi se beau cîte 100 ml lichid cu 30 minute înainte de masă, de 3-4 ori pe
zi. Leacul este bun şi pentru artroză şi îmbunătăţirea digestiei. În caz de insomnie, 5 linguri de
seminţe de mărar pisate se amestecă cu 500 ml vin roşu tare, se pun pe foc mic 10 minute, se
infuzează o oră şi se strecoară. Se beau cîte 1-2 linguri, cu 30 minute înainte de culcare.
Glaucom: peste o linguriţă seminţe de mărar rîşnite, se toarnă 250 ml apă clocotită, se ţine la
infuzat o oră. Se consumă cîte 50 ml, de patru ori pe zi, înainte de masă, timp de 21 de zile.
se mănînce zilnic cîte o linguriţă de pulbere din seminţe de mărar amestecată în ceai sau apă
caldă. Le puteţi amesteca şi cu cartofi fierţi sau le puteţi presăra pe o felie de pîine. Ceaiul din
seminţe de mărar rezolvă şi incontinenţa urinară. Pulberea şi tinctura extrasă din seminţele de
mărar sînt un stimulent şi un reglator hormonal foarte puternic. Din seminţele de mărar se
obţine un ulei cu care se masează sînii, pentru a deveni mai mari şi mai fermi.
urinare. Extern, făina din seminţe de in are proprietăţi antiseptice şi calmante. Cataplasma din
făină de in şi muşeţel (părţi egale) ajută la maturarea abceselor şi furunculelor, iar în amestec
strecoară şi se foloseşte pentru spălarea ochilor, de 2-3 ori pe zi. Urciorul trece dacă se
încălzesc pe o tigaie uscată seminţe de in, se leagă într-o batistă şi se aplică pe locul bolnav
pentru 5-7 minute. Un expectorant bun se obţine din 1/2 linguriţă de seminţe de in rîşnite,
care se agită 15 minute, în 150 ml apă. Se strecoară şi se beau cîte 2 linguri de 3-4 ori pe zi
pentru tratarea bronşitei. Extractul din seminţe de in este utilizat în inflamaţiile şi hipertrofia
alt avantaj constă în faptul că împiedică creşterea celulelor prostatei, contribuind la vindecarea
cheagurilor de sînge.
vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea
organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor, tratarea bolilor respiratorii ale căilor superioare.
conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii
arterelor. Sînt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inimă. Sînt
recomandate mai ales femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B.
Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotină, iar infuziile fortifică vasele
Schinduful este o plantă ierboasă ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent.
Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau cîte 2-3 căni pe zi. Schinduful
insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia cîte o linguriţă de pulbere de patru ori
sporesc secreţia lactată şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere
amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e
păstrarea forţei musculare. Mai vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra
cu mîncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi
cană de apă, se lasă să se infuzeze 10 minute, apoi se bea cîte o ceaşcă după fiecare masă.
Datorită principiilor sale active, chimenul ajută în tratarea enterocolitelor, măreşte diureza şi
lactaţia mamelor care alaptează, stimulează pofta de mîncare şi este vermifug. Seminţele se
folosesc şi la conservarea murăturilor, pentru a-i da pîinii o aromă deosebită, în brînză, iaurt.
În India se foloseşte chimenul alb, care are un cu totul alt gust şi aromă, cu el se
în guturai. Seminţele de coriandru, preparate sub formă de decoct reduc colesterolul rău. Este
un bun diuretic şi stimulează acţiunea rinichilor. Siropul din seminţe de mac tratează răceala,
iar infuzia calmează durerile de dinţi şi urechi. Seminţele de mac mai au şi efect sedativ.
petelor de pe piele.
-seminţele de arţar sînt recomandate în caz de colecistită. În timp, dispar durerile în zona
ficatului, creşte pofta de mîncare.
-pentru tratarea lipsei de iod, se mestecă 8 seminţe de măr, care asigură doza zilnică de iod.
-seminţele de muştar sînt bune contra durerilor de dinţi, dacă se amestecă pe partea unde se
-pentru potenţă, prostată şi pietre biliare: se amestecă 3 linguri seminţe de pepene galben, 3
-seminţele de pepene roşu pisate, amestecate cu ulei de măsline, elimină pietrele de la rinchi.
-seminţele de ridiche neagră sînt bune la vindecarea rănilor, escarelor şi ulcerului varicos.
-durerile în gît provocate de răceală se ameliorează cu 1/4 de pahar de seminţe de rodii fierte
-pentru îndepărtarea mirosului de peşte, se fierb seminţe de anason. Decoctul din seminţe de
-seminţele de muştar negru dau mîncărurilor cu legume un gust puţin iute şi normalizează
activitatea hormonală.
-seminţele de ardei iute în apă fiartă şi miere sînt bune contra durerilor de gît.
-decoctul din seminţe de gutui se foloseşte intern în cazul bronşitelor, al tusei cu sînge, al
-în caz de artroză, se recomandă comprese calde din decoct de seminţe de brînduşă de
toamnă.
-mîncaţi în fiecare dimineaţă o mînă de seminţe de susan negru foarte bogate în calciu.
-uleiul obţinut din seminţe de urzică mare este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci.
-cîteva seminţe de salvie puse în apa pentru baia picioarelor duc la diminuarea transpiraţiei şi a
mirosului neplăcut.
< Anterior