Tema Nr.

1:Alcătuirea generală a construcţiilor

Definiţii. Factori care influenţează construcţiile. Clasificarea construcţiilor. Alcătuirea

construcţiilor. Elementele componente ale clădirilor.

Alcătuirea generală a construcţiilor

Definiţii

CONSTRÚCȚIE - Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui
proiect, care serveşte la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu,
clădire.
DEMISOL – Cat al unei clădiri a cărui pardoseală se găseşte sub nivelul trotuarului, dar al
cărui volum principal se află totuşi deasupra nivelului solului.
ETAJ - Spaţiul util al unei clădiri, cuprins între două planşee, de regulă, se dă denumirea de
etaj spaţiilor de acest fel situate deasupra celui aflat la nivelul solului, care capătă denumirea de
parter şi exceptându-le pe cele cuprinse în gabaritul acoperişurilor, care capătă denumirea de
mansardă. Termen echivalent: Cat; trebuie observat că termenul cat poate fi folosit şi pentru parter,
mansardă, demisol etc. pentru care termenul etaj nu este de regulă utilizat.
MANSARDA - Cat locuibil amenajat în spaţiul acoperişului. Caracteristic pentru spaţiile în
mansardă este că ele au porţiuni de pereţi şi de tavan înclinate pentru a se înscrie în gabaritul
acoperişului şi se poate întinde pe o suprafaţă reprezentând maximum 60% din suprafaţa nivelului
(catului) inferior.
SUBSOL - Cat al unei clădiri având mai mult de jumătate din înălţimea sa sub nivelul
trotuarului.

II. Factori care influenţează construcţiile

III. Clasificarea construcţiilor

A. Din punct de vedere funcţional construcţiile se pot împărţi în două grupe mari:
- clădirile – sunt construcţiile care au rolul de a proteja faţă de factorii agresivi din mediul
înconjurător, oamenii, animalele, plantele sau produsele creaţiei şi muncii omului;
- construcţiile inginereşti – toate celelalte tipuri de construcţii, cum ar fi: căi de
comunicaţie, construcţii hidrotehnice, turnuri, antene, rezervoare, estacade, coşuri de
fum, etc.
Clădirile se împart la rândul lor în:
- clădiri civile – locuinţe individuale sau colective, construcţii publice şi administrative,
construcţii sociale şi culturale, lăcaşele de cult
 - clădiri industriale – hale de producţie, ateliere, depozite industriale, etc
- clădiri agricole – construcţii pentru producţia vegetală, construcţii zootehnice, depozite
de produse agricole, etc.

B. Din punct de vedere structural

- construcţii cu structură de rezistenţă din pereţi portanţi
- construcţii cu structură de rezistenţă din stâlpi şi grinzi (cadre)
- construcţii cu structură de rezistenţă din arce şi plăci curbe subţiri
- construcţii cu structură mixtă
C. Din punct de vedere al materialului de construcţie utilizat
- construcţii din lemn
- construcţii metalice
- construcţii din beton armat
- construcţii din zidărie
- construcţii mixte: zidărie-lemn, zidărie-beton armat, beton-metal, etc

D. Din punct de vedere al rigidităţii elementelor verticale

- construcţii cu structură elastică – stâlpii sunt elementele verticale de susţinere; au
flexibilitate ridicată, se deformează în anumite limite sub acţiunea forţelor orizontale
- construcţii cu structură semirigidă – doar o parte a încărcărilor orizontale sunt preluate de
stâlpi flexibili; tot în această categorie intră şi construcţiile cu tub sau miez central rigid şi planşee în
consolă, cu cabluri sau sprijinite pe stâlpi elastici
- construcţii cu structură rigidă – au ca elemente de susţinere verticale pereţii care sunt
rigizi şi nu permit apariţia deformaţiilor sub acţiunea forţelor orizontale
- construcţii cu structură rigidă şi partea inferioară elastică – sunt realizate cu stâlpi de
susţinere la partea inferioară pentru a permite crearea unor spaţii mari deschise; la nivelurile
superioare stâlpii sunt înlocuiţi cu pereţi portanţi
 Fig.1 Construcţii cu structură elastică (a), semirigidă (b) şi rigidă (c)

E. Din punct de vedere al modului de execuţie

- construcţii cu structură monolită – se execută în întregime pe şantier; au avantajul unei
bune legări şi continuităţi între elemente, dar sunt mai scumpe
- construcţii cu structură prefabricată – se execută în cea mai mare parte în ateliere de
producţie; trebuie acordată o atenţie deosebită la montajul elementelor prefabricate şi la asigurarea
continuităţii
- construcţii cu structură parţial prefabricată – o parte a structurii se realizează pe şantier şi o
parte se realizează în atelier

F. Din punct de vedere al formei în plan a construcţiei

- construcţii cu formă dreptunghiulară (tip bară)
- construcţii cu formă pătrată, circulară, ovoidală (tip punct)
- construcţii cu formă de I, T, L, U, Y,
 Fig.2 Forme pe care le pot avea constructiile civile, industriale şi agricole
Dintre acestea primele două categorii au o comportare mai bună la seism, mai ales în cazul
construcţiilor foarte înalte.

IV. Alcătuirea construcţiilor

Elementele unei construcţii:

În alcătuirea construcţiilor ca şi lucrări complexe, se disting
(fig.1.6.):

Fig. 3 Elemente componente pentru o structură etajată în cadre

Infrastructura – partea construcţiei aflatǎ sub nivelul terenului (fundaţiile şi subsolurile),

compusă din: - fundaţii
o subsol construit
o canale pentru reţele tehnico- sanitare
o hidroizolaţii
o lucrări de protecţie
Suprastructura – partea construcţiei aflatǎ peste nivelul terenului natural, compusă din: -
parter
- etaje
- acoperiş
Construcţia, compartimentatǎ pe oriz. şi vert. este constituitǎ din:
Elemente strucuturale:
o fundaţii
o elemente de rezistenţǎ verticale
o elemente de rezistenţǎ orizontale
 o acoperişul construcţiilor
Elementele structurale asigură:
o stabilitatea
o durabilitatea
o siguranţa construcţiei

Elemente nestructurale:
o scǎri
o pereţi de închidere şi compartimentare
o izolaţiile hidrofuge, termice şi fonice
o tencuielile şi placajele
o pardoselile
o zugrǎvelile
o vopsitoriile şi tapetele
o tâmplǎriile (uşi, ferestre)

Elementele nestructurale sau neportante asigurǎ:

o legǎtura pe verticalǎ
o compartimentarea şi includerea spaţiilor
o izolarea şi protecţia construcţiei
o comunicaţia între încǎperi
o condiţiile estetice şî arhitecturale

Elemente de echipare tehnicǎ:

o instalaţiile sanitare (alimentǎri cu apǎ, canalizarea şi evacuarea apelor uzate,
dispozitive pentru colectarea şi evacuarea gunoiului)
o instalaţii de încǎlzire (locale sau centrale)
o instalaţii tehnologice (alimentare cu abur, gaz, forţă, ventilaţie)
o instalaţii de ridicare pentru oameni sau marfǎ (ascensoare, scǎri rulante,
ascensoare de mǎrfuri).

FUNDAŢII

Fundaţia este elementul de construcţie care se află în contact direct cu terenul bun de fundare
şi transmite acestuia toate încărcăturile care acţionează construcţia. Fundaţia este partea principală a
structurii de rezistenţă a clădirii prin intermediul căreia se realizează încastrarea în pământ.
Deoarece pământul de fundare are caracteristici inferioare celor ale materialelor de construcţii
folosite pentru realizarea fundaţiilor, forma lor este în general evazată, sugerând o analogie cu
rădăcinile arborilor. Capacitatea portantă a terenului este presiunea maximă pe care o poate suporta
terenul de fundare, fără a exista pericolul ruperii acesteia sau a unor tasări care să pericliteze
construcţia. Capacitatea portantă depinde de natura pământurilor în care se amplasează fundaţia şi în
funcţie de prezenţa forţelor de legătură între particolele solide ale acestora, pământurile pot fi
coezive sau necoezive. Pământurile coezive sunt pământurile prăfoase şi cele argiloase (praf argilos,
praf argilo-nisipos, praf nisipos) cu coeziune şi plasticitate mijlocie sau redusă. Coezivitatea şi
 plasticitate mare sau foarte mare au pământurile argiloase (argila grasă, argila, argila prăfoasă, argila
nisipoasă), comportarea lor sub solicitări depinzând de starea fizică şi conţinutul de apă, prezentând
fenomenul de umflare - contracţii la variaţii de umiditate, ceea ce necesită măsuri adecvate la
executarea fundaţiilor. În categoria pământurilor necoezive se încadrează blocurile formate din
bucăţi mari de roci, bolovănişurile, pietrişurile şi nisipurile.

CLASIFICAREA FUNDAŢIILOR

După adâncimea de fundare (adâncimea la care se găseşte terenul bun de fundare) sunt:
o fundaţii de suprafaţă (de mică adâncime) sau fundaţii directe;
o fundaţii de adâncime sau fundaţii indirecte (fundaţii pe piloţi, chesoane, puţuri, coloane etc.).

După modul de execuţie faţă de nivelul apelor subterane sunt:

o fundaţii executate deasupra nivelului apei freatice (fundaţii executate sub apă).

După materialele folosite sunt:

o fundaţii din lemn;
o fundaţii rigide din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian;
o fundaţii elastice din beton armat.
După forma lor în plan se deosebesc:
o fundaţii izolate;
o fundaţii continue sub ziduri sau stâlpi (tălpi continue);
o fundaţii cu reţele de grinzi (tălpi încrucişate);
o fundaţii pe radier general (placă cu grinzi, placă continuă)
După tehnologia de execuţie, pot fi:
o fundaţii monolit executate direct pe şantier, în groapa de fundaţie;
o fundaţii prefabricate executate în ateliere specializate, pe şantier făcându-se doar montarea lor.

PEREŢI
Pereţii sau zidurile sunt elemente de construcţii verticale care îndeplinesc următoarele
funcţii:
o preiau şi transmit fundaţiilor clădirii greutatea proprie şi în unele cazuri şi
încărcăturile provenite de la alte elemente ca planşee, grinzi, acoperişuri;
o închid clădirea spre exterior protejând interiorul acesteia împotriva agenţilor
atmosferici şi asigură izolarea termică şi fonică;
o compartimentează clădirea în interior în funcţie de destinaţie;
o asigură rezistenţa construcţiei la solicitări orizontale (vânt, cutremur).

După rolul în construcţii, se deosebesc:

o pereţi de rezistenţă (portanţi) care preiau şi transmit la fundaţie greutatea proprie şi
încărcăturile provenite de la acoperiş, planşee, ziduri etc.;
o pereţi autoportanţi care preiau numai greutatea lor proprie;
o pereţi purtaţi care reazemă pe elementele structurale (planşee, grinzi) şi le transmit
acestora încărcările din greutatea proprie.

După poziţia în construcţie, se deosebesc:

 1.pereţi situaţi sub nivelul terenului natural; 2.pereţi amplasaţi deasupra terenului natural;
3.pereţi interiori; 4.pereţi exteriori.

STÂLPI

Stâlpii sunt elemente de construcţie verticală care preiau incărcările date de elmentele
orizontale ale structurii de rezistentă(grinzi,planşee,şarpante) sau de alte părţi ale structurii care
reazemă pe ei şi le transmit la fundaţii. După materialele din care se realizează, stâlpii pot fi din:
-lemn
-zidări diverse
-beton armat(cu armătură flexibilă sau rigidă)
-metalici
Stâlpii din lemn se utilizează la executarea construcţiilor provizorii, a magaziilor, depozitelor
sau a altor construcţii de mică importanţă. La construcţiile agrozootehnice, când lemnul este
material local, structura de rezistenţă (deci şi stălpii) se execută din lemn. Stâlpii din lemn pot avea
in secţiune transversală formă circulară sau poligonală, pot fi realizaţ dintr-un singur element sau din
mai multe elemente solidarizate între ele.
Stâlpii din zidărie sunt utilizaţi la diferite tipuri de construcţii de imporanţă redusă. Stâlpii
din zidărie de cărămidă trebuie să aibă latura secţiunii transversele de cel puţin o cărămidă. În cazuri
speciale, la stâlpii care trebuie să preia încărcări mari sau la stălpii de înălţime mare, în zidărie se
înglobează bare de oţel-beton (zidăria de armată).
Stâlpii metalici se utilizează la construcţii diverse cum ar fi hale industriale, clădiri civile sau
industriale. Stâlpii metalici se utilizează în general la structurile care au condiiţii deosebite de
încărcare şi/sau exploatare. Stâlpii metalici pot fi relizaţi cu diferite forme în secţiune transversală în
funcţie de tipurile de produse de oţel ce se folosesc la executarea acestora. Astfel stâlpi metalici pot
fi relizaţi având secţiunea transversală simplă sau compusă.
Stâlpii din beton armat au un domeniu vast de utilizare fiind prezenţi la aproape toate tipurile
de structuri curente sau speciale din beton armat: se pot realiza prin turnarea betonului la faţa locului
(monolit) sau prin prefabricare. Stâlpii clădirilor civile şi indrustriale realizaţi monolit au în general,
secţiunea transversală de formă pătrată sau dreptunghiulară şi mai rar. În forma de T, I , circurară
sau poligonală. Stălpii prefabricaţi pentru a rezulta de greutate cât mai redusă, tubulară sau compusă
au secţiunea traversală subformă de T, I tubulară sau compusă. (cu goluri, cu zăbrele etc.)

ACOPERIŞURI

Acoperişurile - elemente de construcţii care închid clădirile la partea superioară, cu scopul de

a proteja împotriva intemperiilor.

SCĂRI

Scările sunt elemente de construcţii care asigură legătura pe verticală între diferite nivele
(etaje) ale clădirii, precum şi între trotuar şi interiorul clădirii prin elemente orizontale denumite
trepte, aşezate denivelat unele în raport cu altele, de regulă echidistant. Elementele din care este
alcătuită o scară sunt: rampa cu trepte şi contratrepte, podestul sau odihna, vangurile, balustrada cu
mâna curentă.
V. Elementele componente ale clădirilor

O construcţie are rolul de a adǎposti spaţii, astfel în interiorul ei, spaţiile pot fi:
- mai multe şi mai mici (cazul apartamentelor)
- puţine (cazul bisericilor, a teatrelor, a halelor industriale)
- unul singur
Spaţiile în interiorul construcţiei sunt separate pe orizontalǎ prin pereţii despǎrţitori, iar pe
verticalǎ prin planşeee.
Categorii de spaţii (funcţiuni):
- în funcţie de destinaţie:
- spaţii de exploatare destinate scopului principal al clǎdirii (hale de utilaje)
- spaţii auxiliare (grupuri sanitare, bǎi, bucǎtǎrii)
- spaţii de circulaţie (coridorul, casa scǎrilor, holuri)
- în funcţie de amplasarea nivelurilor faţǎ de terenul natural:
o Subsolul – S = situat sub cota de nivel ±0.00m,
consideratǎ cota pardoselii finite a primului nivel (parter)
o Demisolul - D= subsolul la care o parte este ridicatǎ
peste cota terenului natural pentru realizarea ventilǎrii, iluminǎrii
o Parterul – P = primul nivel situat peste cota ±0.00m,
aflat peste cota terenului natural (C.T.N.)
o Etajele – E = niveluri executate pe verticalǎ deasupra
Parterului
Mezanin – Mz = dacă parterul este situate peste
demisol, sau dacă între parter şi etajul I se
află un nivel intermediar cu înălţime mai mică
decât a fiecăruia dintre acestea, nivelul respectiv
se numeşte mezanin
o Etajele tehnice – niveluri cu înǎlţimi şi funcţii tehnice
diferite
o Podul – spaţiul delimitat între planşeul ultimului nivel
şi şarpantǎ (acoperiş)
o Mansarda – podul care are o înǎlţime suficientǎ
realizǎrii iluminǎrii şi ventilaţiei şi care permite amenajarea pentru posibilitatea
desfǎşurǎrii activitǎţii în interiorul spaţiului respectiv