Lucrări silvotehnice

Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor

Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor se referă la complexul de

lucrări sau intervenţii silvotehnice prin care se dirijează procesul natural de creştere
şi dezvoltare a arboretelor, de la întemeiere şi până la exploatare (Stănescu şi
Târziu, în Negulescu et al., 1973)
Numite şi operaţiuni culturale (tăieri de ameliorare, tăieri intermediare, tăieri
de educare a arboretelor - Drăcea, 1923-1924,), aceste lucrări constau din
extragerea repetată a arborilor şi deci aplicarea unui program de eliminare şi
selecţie artificială, prin care se îndepărtează din arboret exemplarele care devin, la
un moment dat, dăunătoare sau inutile, necorespunzătoare ca specie sau calitate.
Deoarece aceste intervenţii prezintă caracterul unor recoltări de arbori, lucrările
respective au fost numite şi tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor. Ultima
denumire poate lăsa impresia că obiectivul principal al acestui sistem de lucrări
este tăierea de arbori în vederea recoltării de masă lemnoasă când, de fapt, se
urmăreşte în principal ameliorarea permanentă a structurii şi funcţionalităţii
arboretului şi a pădurii.
Rezultă de aici că operaţiunile culturale se ocupă, în primul rând, de viitorul
arboretului care se menţine, precum şi de cantitatea de material lemnos care de
recoltează de fiecare dată prin tehnica adoptată. în acest context, este evident că
eficienţa operaţiunilor culturale se judecă în principal prin valoarea arboretelor
conduse la termenul exploatării (vârsta exploatabilităţii) şi nu prin rentabilitatea
produselor intermediare {produse secundare) care se obţin la fiecare intervenţie,
deşi nici acest aspect nu poate fi neglijat în activitatea practică.
De aceea, recoltarea arborilor necorespunzători ca specie sau conformare are
un caracter pronunţat selectiv. Ea nu trebuie înţeleasă ca o reducere mecanică a
numărului de arbori şi nici ca un scop în sine, dictat de nevoia de a face faţă unor

19
interese momentane pentru anumite sortimente, deficitare în balanţa masei
lemnoase şi imperios necesare pentru economie.
În acelaşi timp, este demn de reţinut adevărul potrivit căruia intervenţiile
silvotehnice aplicate defectuos într-o pădure se pot solda cu efecte ecologice şi
economice mai nefavorabile pentru aceasta decât în cazul în care nu s-ar interveni
deloc.
Clasificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii (din Florescu şi
Nicolescu, 1998)
Denumirea Stadiile Scopul principal
lucrării (fazele) de
dezvoltare în
care se execută
A. Lucrări de îngrijire cu caracter sistematic (Operaţiuni
culturale)
Degajări Seminţiş, desiş • Salvarea de copleşire şi promovarea speciilor
valoroase
Depresaje Seminţiş, desiş • Reglarea desimii regenerărilor naturale excesiv
de dese
Curăţiri Nuieliş, • înlăturarea exemplarelor necorespunzătoare ca
prăjiniş specie şi conformare
Rărituri Păriş, codrişor, • Ridicarea valorii productive (cantitative şi
codru mijlociu calitative) şi protectoare a pădurii
B. Lucrări de îngrijire cu caracter special
Lucrări de Prăjiniş-codru • Realizarea şi menţinerea unei stări fitosanitare
igienă bătrân cât mai bune a pădurii
Elagaj artificial Prăjiniş-păriş • Ameliorarea accesului în arborete; creşterea
valorii lemnului la exploatabilitate
Emondaj Prăjiniş-păriş • Menţinerea calităţii lemnului
îngrijirea Toate stadiile • Formarea unor liziere rezistente la acţiunea
marginilor de vânturilor periculoase
masiv
(lizierelor)

Operaţiunile culturale constituie un sistem unitar de măsuri de îngrijire a

arboretelor şi se execută succesiv una după alta, fiecare dintre ele fiind
condiţionată de cea precedentă şi pregătind terenul celei următoare (Ciumac, în
Negulescu şi Ciumac, 1959).

20
 Ca lucrările de îngrijire şi conducere să aibă un efect pozitiv, ele trebuiesc
efectuate adecvat şi periodic, fără întîrzieri nemotivate, ţinînd cont de urgenţele în
care au fost incluse. În arboretele de salcîm în special, nu se salută întîrzierea cu
depresajul, arborii din cauza îndesirii îşi strîmbă tulpina, se stopează dezvoltarea
coroanei.

Degajări şi depresaje

După realizarea stării de masiv, arborii trec de la existenţa izolată la cea

gregară (în grup), constituind un nou arboret.
In arboretele amestecate, unele specii, cu o creştere mai rapidă în tinereţe, tind
să le copleşească pe celelalte, între ele începând să se manifeste o concurenţă
intensă pentru spaţiu, atât în sol, cât şi în atmosferă. Fără intervenţia omului, din
această concurenţă nu ar ieşi întotdeauna învingătoare speciile cele mai valoroase
din punct de vedere economic.
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în arboretele pure în care unele exemplare de
dimensiuni mai mari (cele provenite din seminţişuri preexistente neutilizabile
neextrase la timp sau cele din lăstari) devin copleşitoare pentru exemplarele
valoroase şi sănătoase instalate mai târziu. De aceea, este necesar să se intervină în
procesul natural de autoreglare a arboretului, prin înlăturarea parţială sau integrală
a speciilor sau exemplarelor copleşitoare.
Lucrarea de rărire a arboretelor amestecate prin care se realizează acest
obiectiv se numeşte degajare, are un caracter de selecţie în masă şi se execută în
faza de desiş, având ca scop salvarea de copleşire şi promovarea exemplarelor
valoroase ca specie şi conformare (Stănescu şi Târziu, în Negulescu et al., 1973).
În arboretele pure sau practic pure se extrag cu precădere lăstarii, exemplarele
bolnave, vătămate, curbate, înfurcite, lupii (arbori predominanţi, cu coroane prea
largi şi ramuri groase), precum şi formele nevaloroase (molidul tip pieptene,
stejarul var. praecox, fagul în formă de mătură etc).

21
 În mod practic, degajările se pot executa în diverse moduri şi anume:
A. Degajări mecanice, realizate manual sau folosind unelte tăietoare
uşoare gen cosoare, topoare, foarfeci de grădină, foarfeci cu amplificatoare de forţă
etc. Atunci când dotarea tehnică o permite, se folosesc şi motofierăstraie tip Stihl,
Husqvarna, Oregon, echipate cu cuţite-disc. Degajările mecanice se pot executa pe
întreaga suprafaţă sau parţial (pe suprafeţe reduse). Acestea din urmă se aplică doar
pe anumite coridoare sau benzi, cu lăţimea de 1-3 m, în jurul puieţilor speciilor
principale de bază.
B. Degajările chimice constau din folosirea unor substanţe chimice (arboricide)
care, administrate în pădure, produc vătămarea şi uscarea masei exemplarelor
din speciile nevaloroase. Substanţele respective acţionează prin contact (distrug
ţesuturile plantei foarte aproape de locul aplicării) sau sistemic (sunt translocate
în plantă şi acţionează la o anumită distanţă de locul aplicării, spre rădăcini sau
spre frunze).
Degajările chimice se recomandă să se aplice doar arborilor individuali, prin:
• stropire directă (tratament foliar);
• inelarea (secuirea) tulpinii până la cambiu şi aplicarea de arboricide (la
exemplare mai înalte, unde nu este posibil tratamentul foliar prin stropire
directă);
. injectare de arboricide (la câţiva cm deasupra solului, prin incizii inelare sau
orificii punctiforme, situate la cea 5 cm unul de altul)
Sezonul de executare a degajărilor-depresajelor depinde de metoda aplicată,
de speciile existente, precum şi de condiţiile de vegetaţie. Astfel, la aplicarea
degajărilor manuale, deşi se consideră ca optimă perioada 15 august-30
septembrie, totuşi este de preferat ca lucrările să fie executate diferenţiat, în funcţie
de compoziţia arboretului. în cele amestecate, degajările se recomandă să se aplice
doar în timpul sezonului de vegetaţie, în timp ce în arboretele pure de răşinoase sau
în amestecurile cu puţine specii, lucrarea se poate executa şi în repaosul vegetativ,
primăvara devreme, înainte de apariţia frunzelor sau toamna târziu, după căderea
lor. Este însă necesar să se evite aplicarea degajărilor mecanice la începutul

22
sezonului de vegetaţie (lujerii nou formaţi se rup uşor), toamna, în noiembrie
(lujerii degajaţi, încă insuficient lignificaţi, pot suferi din cauza gerului), precum şi
în perioadele cu arşiţă puternică din regiuni mai secetoase, când desişul degajat
poate fi vătămat.
Intensitatea degajărilor-depresajelor se exprimă prin raportul dintre numărul
exemplarelor extrase (Ne) şi numărul de exemplare din arboretul iniţial (Ni),
exprimat în procente:

iN = (Ne/Ni) x 100

Intensitatea intervenţiei depinde de desimea iniţială a arboretului, de proporţia

speciilor copleşitoare, a exemplarelor nevaloroase sau a preexistenţilor, de efectul
degajărilor-depresajelor anterioare, precum şi de condiţiile staţionale.
Periodicitatea (numărul de ani după care se revine cu o nouă degajare pe
aceeaşi suprafaţă) acestor lucrări depinde, de asemenea, de natura speciilor, de
condiţiile staţionale, de starea şi structura pădurii. In general, periodicitatea
degajărilor-depresajelor variază de la 1 la 3 ani, fiind mai mică în arboretele
constituite din specii repede crescătoare, cu temperament de lumină, ca şi în
amestecurile situate în condiţiile staţionale cele mai prielnice.
Cu depresaje se intervine o singură dată, următoarea intervenţie va fi
efectuată cu curăţiri, deoarece sînt specii repede crescătoare şi va atinge diametrul
de 8-10 cm. Indicele de recoltare l-am determinat din formula :

Ve
Ir =
Vi

Unde : Ir ____ indicele de recoltare

Ve _____volumul extras
Vi _____volumul iniţial

Volumul iniţial este dat în tabel, iar volumul extras se determină din formula
următoarea formulă :

23
 Vi * %deextras
Ve =
100 %

Pentru subparcele volumul extras în m³/ha este prezentat în ultima coloană a

tabelului din acest subcapitol. Volumul de masă lemnoasă pentru fiecare unitate
amenajistică se determină din formula :

Vua =Vi * S

Unde Vua __ volumul în m³ pe unitate amenajistică

S ___suprafaţa unităţii amenajistice

Volumul de masă lemnoasă de extras din subparcelele date se determină

după formula :

VES = Vua * %deextras

Unde : VES __ volumul de masă lemnoasă de extras din subparcele.

Curăţiri

Curăţirile sunt lucrări de îngrijire şi conducere ce se aplică în arboretele

aflate în fazele de nuieliş şi prăjiniş, în scopul înlăturării exemplarelor
necorespunzătoare ca specie şi conformare.
In cele două stadii de dezvoltare, arboretul prezintă o desime ridicată şi, ca
urmare, o dinamică foarte activă a competiţiei inter- şi intraspecifice, ceea ce face
ca eliminarea naturală să fie intensă şi, adesea, să se desfăşoare în contradicţie cu

24
ţelurile fixate. în această situaţie, este evident că devine necesară înlăturarea din
arboret a exemplarelor copleşitoare din speciile de mică valoare economică,
precum şi a celor cu o conformaţie necorespunzătoare, indiferent de specie.
Curăţirile sunt considerate, în general (şcoala clasică, şcoala negativă),
lucrări de selecţie negativă, atenţia fiind îndreptată mai ales spre speciile sau
exemplarele mai puţin valoroase, care urmează să fie extrase (Schaedelin, 1937;
Ciumac, în Negulescu şi Ciumac, 1959; Stănescu, 1984). Există însă şi o abordare
diametral opusă (şcoala pozitivă, ca în Danemarca sau Elveţia), prin care curăţirile
la finele fazei de prăjiniş reprezintă lucrări de selecţie pozitivă, prin care se
urmăreşte favorizarea şi spaţierea celor mai valoroase exemplare existente în
arboret.
Tehnica de execuţie. Prima curăţire se execută la câţiva (3-5) ani după
ultima degajare, când arboretul se găseşte în fazele de nuieliş-prăjiniş (diametrul
mediu al arboretului = 3-10 cm), iar înălţimea sa medie depăşeşte, în general, 3 m.
Arborii care se extrag prin curăţiri sunt:
• exemplarele uscate, atacate, rănite, bolnave (în special cele cu boli infecţioase
evolutive gen cancere);
• preexistenţii (adesea consideraţi ca primă urgenţă de extragere, datorită
posibilelor vătămări produse arborilor remanenţi prin doborâre);
• exemplarele speciilor copleşitoare, nedorite şi neconforme cu compoziţia-ţel,
dacă sunt situate în plafonul superior al arboretului;
• exemplarele cu defecte (arbori cu crăci prea groase sau crăci lacome, înfurciţi,
cu trunchiuri strâmbe şi sinuoase, între care lupii se urmăreşte să fie eliminaţi în
totalitate până la încheierea aplicării curăţirilor);
• exemplarele din lăstari, situate pe cioate îmbătrânite sau în arborete cu
provenienţă mixtă, care le pot copleşi pe cele din sămânţă;
• exemplarele din specia dorită, chiar de bună calitate, dar grupate în pâlcuri prea
dese în toate cazurile, se recomandă ca starea de masiv să se reducă moderat
(consistenţa să nu coboare sub 0,8), iar siibarboretul să fie păstrat în întregime.

25
• prin inelarea (secuirea) tulpinii până la cambiu şi aplicarea de arboricide
(exemplare mai înalte, unde nu este posibil tratamentul foliar prin stropire
directă); prin injectare de arboricide (la câţiva cm deasupra nivelului solului,
prin incizii inelare sau orificii punctiforme, situate la cea 5 cm distanţă unul de
altul).
Sezonul de executare a curăţirilor depinde, ca şi la degajări-depresaje, de
metoda adoptată, de speciile existente, precum şi de condiţiile de vegetaţie. Astfel,
în arboretele amestecate, se recomandă ca grifarea (însemnarea) arborilor de extras
să se realizeze doar în perioada de vegetaţie, această restricţie eliminându-se în
arboretele pure sau amestecurile cu specii puţine, unde lucrarea se poate efectua şi
în repausul vegetativ (primăvara devreme, înaintea apariţiei frunzelor, sau toamna
târziu, după căderea acestora).
Şi la curăţiri se recomandă să se evite aplicarea lor primăvara, imediat după
intrarea în vegetaţie (1 mai-15 iunie la răşinoase), când lujerii abia formaţi se pot
rupe uşor, iar vătămările cauzate prin colectarea lemnului pot fi considerabile, sau
toamna târziu (în octombrie), când lujerii insuficient lignificaţi ai arborilor rămaşi
pot suferi din cauza îngheţurilor timpurii.
Intensitatea curăţirilor se stabileşte numai pe teren, în suprafeţe de probă
instalate în porţiuni reprezentative ale arboretului. In general, intensitatea se
exprimă (procentual) ca:
- raport între numărul de arbori extraşi şi cel existent în arboret înainte de
intervenţie [iN = (Ne/Ni) x 100].
- ca raport între suprafaţa de bază a arborilor extraşi şi suprafaţa de bază a
arboretului înainte de curăţire [iG = (Ge/Gi) x 100].
In general, în cazul curăţirilor, datorită caracterului de selecţie negativă al
intervenţiilor, valoarea lui iw este mai mare decât a lui ic dar, dacă se extrag mai
multe exemplare din plafonul superior, iN poate fi mai mic sau egal cu ic-
După intensitatea intervenţiei pe suprafaţă de bază, curăţirile se împart în
slabe (io maximum 5%), moderate (iG = 6-15%), puternice (forte) (iG = 16-25%)
şi/oarte puternice (iG peste 25%).
26
 În general, în ţara noastră se recomandă ca intensitatea curăţirilor să fie
moderată, deşi uneori, când condiţiile de arboret o permit (cazul molidişurilor,
brădetelor sau al făgetelor foarte dese), poate ajunge puternică sau chiar foarte
puternică. în toate aceste cazuri este necesar să se respecte condiţia suplimentară
ca, în nici un punct al arboretului, consistenţa să nu se reducă sub 0,8 (chiar 0,75)
după intervenţie, mai ales în pădurile destinate să îndeplinească funcţii de protecţie
a terenurilor şi solurilor.
Periodicitatea curăţirilor variază, în general, între 3 şi 5 ani, în funcţie de
natura speciilor, de starea arboretului, de condiţiile staţionale şi de lucrările
executate anterior.
După cum s-a menţionat, este necesar ca prima curăţire să nu întârzie prea mult
după ultim; degajare, pentru a nu fi compromise rezultatele satisfăcătoare obţinute.
în general, următoare intervenţie cu curăţiri în pădure se execută numai după ce
masivul rărit prin intervenţia anterioară s a închis din nou (consistenţa cel puţin
0,9), fără a se întârzia prea mult deoarece s-ar produc diminuarea creşterilor,
deformarea şi reducerea dimensiunii coroanelor etc. în consecinţă, chiar î condiţiile
recomandărilor făcute, nu se poate prescrie un număr fix de ani între două curaţii
succesive, periodicitatea adoptându-se de fiecare dată numai pe baza informaţiilor
de teren privin creşterea şi dezvoltarea arboretelor.
În pădurile de la noi, aflate în faza de nuieliş-prăjiniş, se recomandă să se
execute, în general, 2-3 curăţiri, numărul acestora fiind redus chiar la o singură
intervenţie în cazul arboretelor artificiale.
Indicele de recoltare l-am determinat din formula :

Ve
Ir =
Vi

Unde : Ir ____ indicele de recoltare

Ve _____volumul extras
Vi _____volumul iniţial

27
 Volumul iniţial este dat în tabel, iar volumul extras se determină din formula
următoarea formulă :

Vi * %deextras
Ve =
100 %

Pentru subparcele volumul extras în m³/ha este prezentat în ultima coloană a

tabelului din acest subcapitol. Volumul de masă lemnoasă pentru fiecare unitate
amenajistică se determină din formula :

Vua =Vi * S

Unde Vua __ volumul în m³ pe unitate amenajistică

S ___suprafaţa unităţii amenajistice
Volumul de masă lemnoasă de extras din subparcelele date se determină
după formula :

VES = Vua * %deextras

Unde : VES __ volumul de masă lemnoasă de extras din subparcele.

Rărituri

Acestea sunt lucrări executate în fazele de păriş, codrişor şi codru mijlociu şi

se preocupă de selecţia şi îngrijirea individuală şi intensivă a arborilor dintr-un
arboret.

28
 Ele reprezintă un sistem de intervenţii care se aplică începând din momentul
trecerii pădurii în faza de păriş (diametrul mediu al arboretului între 11 şi 20 cm) şi
până în apropierea termenului exploatării. Actualmente, după cum s-a menţionat,
intervenţiile cu rărituri trebuie sistate în ţara noastră, în general, după parcurgerea a
circa 3/4 din vârsta exploatabilităţii arboretului.
Răriturile sunt. în general, lucrări de selecţie individuală pozitivă, accentul
fiind pus pe arborii valoroşi care rămân în arboret până la termenul exploatării
(arbori de valoare, de viitor) şi nu pe cei eliminaţi prin intervenţia respectivă
(selecţie negativă).
În acest mod, exemplarelor de valoare li se asigură permanent condiţii
favorabile de creştere şi dezvoltare prin extragerea repetată a celor de mai mică
valoare, care i-ar putea stânjeni într-un fel oarecare.
Pornindu-se de la neuniformitatea pădurii cultivate, în teoria şi practica
răriturilor din diverse ţări s-au imaginat modalităţi şi procedee de lucru dintre cele
mai variate. Acestea pot fi incluse în două metode de bază :

1. Rărituri selective, prin care, în general, se aleg arborii de valoare (de viitor),

care trebuie promovaţi, după care se intervine asupra celor de valoare mai
redusă, care se extrag. în această categorie sunt incluse răritura de jos, răritura
de sus, răritura combinată (mixtă), răritura grădinărită etc.
2. Rărituri schematice (mecanice, geometrice, simplificate), când arborii de extras

se aleg în funcţie de o anumită schemă prestabilită, fără să mai fie diferenţiaţi

după anumite criterii.
În afara acestora s-au definit şi răriturile schematico-selective, cu caractere
intermediare între cele două metode de bază şi care cuprind combinaţii între
extragerile schematice şi cele selective.
Răritura mixtă include principiile a două tipuri fundamentale de rărituri,
respectiv răritura de jos şi răritura de sus.
Răritura de jos (răritura în dominat) a fost fundamentată de Georg Ludwig
Hartig în Germania la sfârşitul secolului al XVIII-lea (1791). Ea constă, în

29
principal, din extragerea arborilor rămaşi în urmă cu creşterea, din clasele Kraft a
IV-a şi a V-a, situaţi în plafonul inferior al arboretului. Dacă însă starea arboretului
o impune, se poate interveni şi în plafonul superior asupra exemplarelor uscate,
rupte, puternic vătămate, din clasele Kraft I, a Il-a şi a IlI-a.
Prin aplicarea acestui tip de răritură, adâncimea coronamentului se reduce
treptat şi considerabil, arborii dominaţi şi copleşiţi dispărând cu timpul, ceea ce
conduce la realizarea de arborete monoetajate, uniforme şi cu închidere pe
orizontală.

Răritura de sus (răritura în dominant) a fost concepută pentru arboretele de

cvercinee din Franţa (Bagneris, 1878; Broilliard, 1881) şi făgetele din Danemarca
(von Reventlow, 1812). Constă din extragerea arborilor necorespunzători şi
nedoriţi (exemplare din specii secundare, precum şi arbori din specia de bază însă
rău conformaţi, atacaţi, cu coroane asimetrice sau lăbărţate) din plafonul superior
al arboretului (clasele Kraft I, a Il-a şi IlI-a), cu scopul de a permite dezvoltarea cât
mai activă a arborilor de valoare din acelaşi plafon.
Totodată, dacă starea arboretului o cere, se extrag şi arborii uscaţi, rupţi,
bolnavi, puternic vătămaţi, din plafonul inferior.

Procedînd la rărirea plafonului superior prin înlăturarea exemplarelor care

împiedică buna dezvoltare a celor valoroase, se are grijă ca plafonul inferior să se
menţină cât mai des şi continuu, în scopul realizării protecţiei solului şi menţinerii
unui ritm activ al elagajului natural la arborii situaţi deasupra.
Din practica conducerii arboretelor a rezultat că doar rareori este posibilă o
intervenţie numai în plafonul superior sau numai în cel inferior. Datorită acestei
situaţii a devenit necesară combinarea cele două tipuri fundamentale de rărituri (de
jos şi de sus), în special în arboretele cu un anumit grad de neomogenitate sub
raportul vârstei, al desimii sau al compoziţiei.
Alegerea arborilor de extras, care este în mod obligatoriu însoţită de marcarea
(realizarea de cioplaje la bază, unde se aplică marca rotundă a ocolului, precum şi
la înălţimea de cea 1,30 m, unde se notează numărul de ordine al arborelui
respectiv) acestora, se face la foioase numai în timpul sezonului de vegetaţie,
30
pentru a se putea diferenţia uşor speciile şi a se evalua cât mai exact gradul de
închidere a masivului, respectiv pe durata întregului an la răşinoase. Dacă numărul
arborilor dăunători este relativ mic, aceştia se extrag integral la fiecare intervenţie.
în schimb, în arboretele cu o frecvenţă mai mare a arborilor dăunători, pentru a nu
se deregla starea de masiv, aceştia se vor extrage treptat, în 2-3 reprize mai des
repetate, în prima urgenţă (la prima intervenţie) fiind eliminaţi cei uscaţi,
dezrădăcinaţi, rupţi, lâncezi etc.
În plus, în arboretele sănătoase şi conduse anterior corespunzător, se pot
extrage şi o parte din arborii folositori, având însă grijă ca, în nici un loc, să nu se
reducă consistenţa arboretului sub 0,8.

În mod obişnuit, intensitatea răriturilor se stabileşte, în valori procentuale, pe

număr de arbori (iN), pe suprafaţă de bază (ic) sau pe volum (iv), raportând numărul
de arbori, suprafaţa de bază sau volumul arborilor extraşi la valorile
corespunzătoare arboretului înainte de intervenţie (x 100).
în ţara noastră, după intensitatea lor, răriturile se clasifică, într-un mod identic
curăţirilor, în slabe (iv maximum 5%), moderate (iv = 6-15%), puternice (forte) (iv=
16-25%) şi foarte puternice (iv peste 25%).
în mod evident, intensitatea răriturilor variază în raport cu specia, vârsta şi
structura arboretului, intensitatea intervenţiei anterioare cu acelaşi gen de lucrări,
ţelul de gospodărire fixat etc. în general însă, răriturile au intensităţi mai mari în
arborete din specii de lumină, situate în condiţii staţionale mai favorabile şi prin
care se urmăreşte obţinerea de sortimente de mari dimensiuni, prin comparaţie cu
cele din specii de umbră, situate în condiţii staţionale mai puţin favorabile şi în
care se doreşte să se producă o cantitate de masă lemnoasă cât mai mare şi
nediferenţiată sortimental.
Intensitatea pe volum recomandată pentru aplicarea răriturilor în pădurile din
ţara noastră este. în ansamblu, slabă-moderată.
Periodicitatea răriturilor, în condiţiile ţării noastre, variază între 4 şi 7 (8) ani
(în păriş, când sunt suficiente 2-3 rărituri) şi 6-10 (12) ani în fazele următoare,
când numărul intervenţiiilor este, de asemenea, de 2-3.
31
 O nouă intervenţie cu rărituri se execută doar când majoritatea golurilor
provocate în plafonul superior prin ultima intervenţie sunt pe cale să se reînchidă,
neîntârziindu-se însă prea mult (maximum 2 ani după refacerea consistenţei pline),
deoarece arborii îşi încetinesc creşterea, iar coroanele încep să se deformeze.
Între intensitatea şi periodicitatea răriturilor există o strânsă interdependenţă
în sensul că, cu cât intensitatea lucrărilor este mai mare, cu atât intervenţiile sunt
mai rare şi invers. Din motive economice, tendinţa actuală pe plan mondial este de
a mări intensitatea şi periodicitatea răriturilor. Această opţiune are ca efect mărirea
volumului extras la fiecare intervenţie şi care se recomandă să atingă sau chiar să
depăşească 40-60 m /ha, pentru a face răriturile atractive şi din punct de vedere
economic. în ţara noastră, în medie, prin rărituri se recoltează 25-30
m3/ha/intervenţie, dar valorile amintite ar putea fi sporite dacă s-ar acţiona mai
intens cu precădere în plafonul superior, fără însă a se periclita starea de masiv.
Indicele de recoltare l-am determinat din formula :

Ve
Ir =
Vi

Unde : Ir ____ indicele de recoltare

Ve _____volumul extras
Vi _____volumul iniţial

Volumul iniţial este dat în tabel, iar volumul extras se determină din formula
următoarea formulă :

Vi * %deextras
Ve =
100 %

32
 Pentru subparcele volumul extras în m³/ha este prezentat în ultima coloană a
tabelului din acest subcapitol. Volumul de masă lemnoasă pentru fiecare unitate
amenajistică se determină din formula :

Vua =Vi * S

Unde Vua __ volumul în m³ pe unitate amenajistică

S ___suprafaţa unităţii amenajistice

Volumul de masă lemnoasă de extras din subparcelele date se determină

după formula :

VES = Vua * %deextras

Unde : VES __ volumul de masă lemnoasă de extras din subparcele.

Tăieri de igienă

Tăierile de igienă urmăresc asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare

a arboretelor, obiectiv care se poate realiza prin extragerea arborilor uscaţi sau în
curs de uscare, căzuţi, rupţi sau doborâţi de vânt sau zăpadă, puternic atacaţi de
insecte, precum şi a arborilor-cursă şi de control folosiţi în lucrările de protecţie a
pădurilor, fără ca prin aceste lucrări să se restrângă biodiversitatea pădurilor.
În pădurile parcurse sistematic cu operaţiuni culturale nu este necesară
planificarea lucrăriloi de igienă, deoarece arborii care se extrag în primă urgenţă
prin astfel de intervenţii sunt tocmai cei uscaţi sau în curs de uscare, rupţi, doborâţi
etc, igienizarea pădurii realizându-se concomitent. Dacă însă, între două intervenţii
succesive cu operaţiuni culturale apar fenomene nedorite, cauzatoare de probleme
fitosanitare, lucrările de igienă devin obligatorii şi trebuie realizate fără întârziere,

33
pentrr a elimina arborii care constituie un pericol potenţial pentru cei sănătoşi şi a
limita astfel la maximum riscul apariţiei focarelor de infecţie.
Tehnica de lucru. Intensitatea (volumul de extras) lucrărilor de igienă este
determinată de starea de fapt a arboretelor. Astfel, pe baza observaţiilor de teren, se
pot diferenţia următoarele situaţii:
• dacă se constată că numărul arborilor de extras este mic şi prin intervenţia
asupra lor nu s< dereglează starea de masiv, se procedează la recoltarea acestora
într-o singură repriză;
• dacă proporţia arborilor de extras este mare, aceştia se vor extrage în 2-3
reprize, la interval d< 2-3 (4) ani, pentru a nu se întrerupe dintr-o dată şi
exagerat de mult starea de masiv;
• în situaţia în care, prin recoltarea arborilor vătămaţi, consistenţa arboretului s-ar
reduce sub 0,' în arboretele tinere şi sub 0,6 în cele mature şi bătrâne (deci
acestea ar deveni exploatabile dupe stare), este de preferat să se procedeze la
refacerea lor prin tehnici specifice (Florescu, 1981).
Tăierea arborilor care fac obiectul lucrărilor de igienă se poate face tot timpul
anului (tăieri fără restricţii - xxx, 2002), cu excepţia răşinoaselor afectate de
gândacii de scoarţă, care este di preferat să se extragă înainte de zborul adulţilor.
În urma igienei, asupra compoziţiei arboretelor nu se va influenţa esenţial.
Procentul de extras a fost stabilit prin măsurători directe a arborilor de extras din
subparcele, care a inclus şi marcarea lor. Numărul de intervenţii cu lucrări de
igienă nu-l putem stabili exact, deoarece ulterior putem veni cu alte lucrări care le
vor include sau starea sanitară a arboretului în următorul deceniu poate să se
îmbunătăţească.
Indicele de recoltare a fost determinat analogic lucrărilor de îngrijire, descrise
anterior, la fel şi volumul de extras(vezi subcapitolele anterioare). Volumul de
masă lemnoasă pentru fiecare unitate amenajistică şi volumul de masă lemnoasă de
extras a fost determinată după formulele din subcapitolele anterioare.

34
35
Concluzii privind lucrările de îngrijire şi conducere

În acest capitol au fost descrise lucrările de îngrijire şi conducere, proiectate

în 20 de subparcele a O.S. Ghidighici. După cum s-a văzut ele au o importanţă
deosebită pentru menţinerea arboretelor şi conducerii lor la vîrsta exploatabilităţii,
astfel încît ele să fie înalt productive. Realizarea acestor priorităţi, în primul rînd
depinde de inginerul proiectant şi anume de alegerea lucrării adecvate, necesare
arboretului, stabilirea momentului optim de efectuare (urgenţa), alegerea tehnicii
corecte, etc.
După întocmirea planului decenal al lucrărilor de îngrijire şi conducere se
trece neîntîrziat la efectuarea lucrărilor, reuşită cărora depinde direct de calificarea
muncitorilor executanţi. Personal care trebuie să fie instruit de specialişti în
domeniu şi să aibă o experienţă cît de mică la îndeplinirea acestor lucrări. Numai
astefel arboretele vor fi conduse cu succes. Desigur alt factor care influenţează sunt
modernitatea echipajelor şi mecanismelor de executare, dar întro măsură mai mică.
Efctuarea lucrărilor de îngrijire şi conducere lşa etapa actuală de dezvoltare
a societăţii este absolut necesară şi chiar obligatorie pentru a putea crea ecosisteme
forestiere conform scopurilor urmărite. În final se obţine ecosistem stabil din punct
de vedere ecologic şi de eficienţă economică sporită.
Concluzia e una singură : pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire şi
conducere este absolut necesar ca specialiştii din domeniu să posede cunoştinţe
trainice, să aibă un spirit înalt de observaţie, pentru a putea vedea direct în teren
necesităţile arboretului şi a le putea reda deja în planul decenal, şi la îndeplinirea
propriu-zisă a lucrărilor să fie aleşi muncitori ce vor efectua lucrarea adecvat, fără
a vătăma alte părţi ale arboretului sau a extrage necorespunzător arborii de extras.

36