STABILITATE sI 

ECHILIBRU MONETAR

SECŢIUNEA 3.1. STABILITATEA MONETARÅ, PUNCT DE PLECARE PENTRU

ÎNTÅRIREA MONEDEI NAŢIONALE

                            

                3.1.1 Puterea de cumpårare a banilor

                Banii pot fi definiti ca fiind un ansamblu de mijloace sub forma monedelor si a
semnelor de valoare care, prin 22122g619w decizia autoritåtii suverane, circulå ca purtåtoare
ale unei anumite puteri de cumpårare, în exercitarea anumitor functii care le sunt proprii, a
unui numår de operatiuni specifice. Banii au un rol important în economie, participând în mod
activ la toate procesele complexe ale realizårii produsului social, la distribuirea si
redistribuirea venitului national.

                În ceea ce priveste continutul notiunii de putere de cumpårare a banilor, literatura de

specialitate face distinctie între: puterea de cumpårare internå a unei unitåti monetare, puterea
de cumpårare a populatiei si puterea de cumpårare a monedei nationale fatå de monedele
stråine.

                Puterea de cumpårare a unei unitåti monetare exprimå volumul de mårfuri si servicii
care pot fi achizitionate cu aceastå unitate, într-o perioadå si pe o arie geograficå determinatå,
comparativ cu o altå perioadå luatå ca bazå de comparatie. Indicele puterii de cumpårare a
unei sume exprimate în unitåti monetare evolueazå în sensul invers evolutiei indicelui
preturilor. Pentru determinarea cât mai corectå a

 puterii de cumpårare interne a monedei sunt necesare douå conditii:

                a) alegerea indicelui preturilor care prezintå interes pentru analiza ce se efectueazå
(indicele preturilor produselor alimentare, industriale, al serviciilor, etc., indicele general al
preturilor);

                b) calcularea corectå a acestui indice, tinând cont de faptul cå diferitele categorii de
preturi nu evolueazå uniform.

                Puterea de cumpårare a populatiei exprimå capacitatea realå de cumpårare a

veniturilor bånesti ale populatiei într-o anumitå perioadå, fatå de o altå perioadå luatå ca bazå
de referintå. Acest indice reflectå, pe de o parte, evolutia preturilor, iar pe de altå parte,
evolutia veniturilor bånesti ale populatiei.

                Puterea de cumpårare a monedei nationale fatå de aceea a monedelor stråine (putere
de cumpårare pe plan extern) reflectå raportul dintre puterile de cumpårare interne ale
monedelor comparate. Raportul dintre preturile interne si cele externe este exprimat de cursul
valutar (curs de schimb), adicå de raportul valoric dintre douå monede.

                Din cele aråtate mai sus rezultå cå în toate acceptiunile puterii de cumpårare a
monedei, evolutia preturilor constituie barometrul, mai mult sau mai putin exact, al puterii de
cumpårare a banilor.
               

                                3.1.2 Stabilitatea monetarå.

                Stabilitatea monetarå exprimå posibilitatea mentinerii puterii de cumpårare

(indiferent de forma la care ne referim) la intervale de timp diferite. Pe plan intern, în
conditiile economiei de piatå, o putere de cumpårare stabilå coincide cu echilibrul care trebuie
så existe între cererea solvabilå si productia de bunuri si servicii oferite pe piatå. De aceea,
preocuparea pentru asigurarea stabilitåtii puterii de cumpårare a banilor este nemijlocit legatå
de aceea pentru asigurarea stabilitåtii preturilor.

                În cazul în care depåsirea de cåtre cererea solvabilå a productiei oferite pe piatå are
o cauzå monetarå, fenomenul este cunoscut sub denumirea de inflatie, iar în cazul contrar, al
insuficientei cererii solvabile provocate, de asemenea, de o cauzå monetarå, el este cunoscut
sub denumirea de deflatie, probleme pe care le vom analiza în capitolul urmåtor al lucrårii.

                În economia planificatå s-a vorbit despre stabilitatea puterii de cumpårare a banilor
ca o problemå de echilibru care si-ar fi gåsit rezolvarea prin realizarea sarcinilor de plan. Se
afirma cå planul prevedea volumul de mårfuri si servicii destinate nevoilor populatiei, corelat
cu veniturile bånesti ale acesteia pe o perioadå datå (lunå, trimestru, an).

                În realitate, sistemul centralizat din fostele tåri socialiste, elaborarea de planuri fårå
o bazå realå, înregistrarea de dezechilibre structurale ale economiei, realizarea unor balante de
plåti cu solduri pasive, exportul de produse necompetitive, precum si stabilirea arbitrarå a
preturilor sau înghetarea lor pe perioade lungi au fåcut ca în aceste tåri så se instaleze, treptat,
instabilitatea economicå si monetarå, respectiv inflatia, uneori vizibilå, alteori ascunså si så se
degradeze continuu calitatea vietii.

                Stabilitatea si întårirea monedei nationale sunt procese care nu se realizeazå de la

sine, ci sunt rezultatul unei politici economico - financiare deosebit de complexe.

                Se poate afirma cå, în vasta evolutie a economiei nationale si, mergând mai departe,
a economiei internationale, aproape nu existå variabile care  så nu  se repercuteze,  într-un fel 
sau altul,  într-o måsurå sau alta, asupra echilibrului monetar, asupra stabilitåtii puterii de
cumpårare a monedei nationale.

                Evolutia unei monede e determinatå nu numai de fenomenele economice, ci si de

cele politice, militare, sociale, etc. Un exemplu recent, deosebit de edificator este criza
Golfului care a avut si continuå så aibå implicatii si consecinte pe diferite planuri, inclusiv în
domeniul monetar. Astfel, moneda celui bogat si puternic stat din lume, dolarul S.U.A., a
înregistrat o scådere semnificativå fatå de marca germanå, yenul japonez si fatå de alte valute
în urma conflictului militar din Golf. Pe de altå parte, cresterea pretului petrolului, de la 20 de
dolari la 40 de dolari barilul, în numai douå luni de la izbucnirea conflictului, a creat mari
probleme tårilor importatoare, cu consecinte asupra economiilor si valutelor lor, inclusiv
pentru S.U.A. care importå mai mult de jumåtate din petrolul consumat. Asadar, fiecare dolar
plåtit în plus sporeste presiunile inflationiste în economie si cu cât sporesc preturile interne, cu
atât se depreciazå moneda.

                O problemå mult controversatå în teoria monetarå este aceea a bazelor stabilitåtii
monetare. Diversitatea de opinii se referå la întrebarea dacå stabilitatea monetarå este
intrinsecå, adicå puterea de cumpårare a banilor derivå din esenta acestora, sau este
extrinsecå. S-au conturat trei directii principale:

                a) stabilitatea puterii de cumpårare a banilor este legatå de o valoare realå (aurul),
ceea ce presupune confectionarea acestora dintr-o cantitate corespunzåtoare de metal pretios
sau acoperirea emisiunii prin fonduri de rezervå de metal pretios. Printre sustinåtorii teoriei
metaliste se aflå si economistul român Anghel Ruginå.

                b) teoria nominalistå, conform cåreia baza materialå a banilor este puterea legii;
deoarece banii sunt o creatie a legii, tot legea, deci statul, este forta care conferå si o anumitå
valoare monedei nationale.

                c) puterea de cumpårare a banilor derivå din functionalitatea lor. Conform acestei
teorii, puterea de cumpårare si, implicit, stabilitatea banilor depind de modul în care se
desfåsoarå schimbul de activitåti economice, de proportionalitatea în desfåsurarea proceselor
economice, de respectarea legilor obiective ale productiei, de adaptarea cât mai deplinå a
volumului si structurii productiei la nevoile sociale, precum si de buna organizare a fluxurilor
bånesti din economie, deci de un bun sistem monetar, bine aplicat.

                La noi, principalul rol revine Båncii Nationale a României care, potrivit legii,
“stabileste si conduce politica monetarå si de credit, în cadrul politicii economice si financiare
a statului, cu scopul de a mentine stabilitatea monedei nationale” (art.1 din Legea nr.34/1991
privind Statutul Båncii Nationale a României).

                                3.1.3 Devalorizarea monetarå.

                Devalorizarea monetarå, fenomen opus stabilitåtii monetare, se poate defini ca fiind 
reducerea legalå a valorii paritare a monedei internationale. Valoarea paritarå este datå de
continutul valoric al unitåtii monetare a unei tåri sau al instrumentelor monetare
internationale, continut determinat prin lege sau prin conventii internationale. Ea este
exprimatå printr-un etalon (aur, o altå monedå de referintå sau un “cos de valute”) si serveste
la stabilirea paritåtii monetare, adicå a raportului valoric între douå monede. ïn conditiile
etalonului aur - devize, valoarea paritarå a unei monede poate fi exprimatå în aur, în dolari
S.U.A., iar din 1976 si în D.S.T.

                Literatura de specialitate a delimitat  mai multe tipuri de devalorizåri:

                a1) devalorizarea explicitå care este o måsurå luatå de stat în general la intervale
mai mari de timp;

                a2) devalorizarea implicitå (depreciere monetarå), care este un proces economico-
financiar de regulå cu caracter de continuitate.

                b1) devalorizarea defensivå care este o operatiune de omologare oficialå a pierderii
puterii de cumpårare a monedei în urma unei inflatii;

                b2) devalorizarea ofensivå care este o operatiune de stimulare, pe cale monetarå, a
exportului.
                c1) devalorizarea totalå - atunci când nivelul puterii de cumpårare a monedei a ajuns
så fie atât de scåzut încât constituie o piedicå pentru îndeplinirea corectå a functiilor
monetare, situatie în care singura solutie este înlocuirea vechii monede cu una nouå (reformå
monetarå);

                c2) devalorizarea partialå - atunci când se reduce valoarea paritarå a unitåtii
monetare nationale în raport cu alte monede de referintå (schimbarea semnelor monetare
aflate în circulatie pentru satisfacerea cererii de maså monetarå).

                Efectele devalorizårii sunt multiple atât pe plan intern cât si pe plan extern. O
devalorizare efectuatå la sfârsitul unei inflatii prelungite poate stabiliza situatia, ajustând
moneda la noul nivel al costurilor, preturilor si veniturilor, impulsionând activitatea de
redresare economicå. Devalorizarea favorizeazå exportul si reduce importul, solutie de dorit
în cazul unei balante de plåti externe deficitare.

                Consecintele devalorizårii monetare au un caracter provizoriu si de aceea

devalorizarea nu poate fi utilizatå ca mijloc în sine pentru redresarea economiei, ci numai
subjugatå unei politici monetare coerente si unor måsuri economice de ansamblu.

      SECŢIUNEA 3.2. REALIZAREA ECHILIBRULUI  MONETAR

                Echilibrul monetar este si el o parte componentå a echilibrului economic general,

premiså si totodatå consecintå a echilibrului resurselor materiale, financiare si valutare. O
monedå stabilå nu este de conceput decât în conditiile în care în toate sferele si sectoarele
productiei si circulatiei mårfurilor, precum si în domeniul comertului exterior, procesele
economice se desfåsoarå fårå perturbåri si în conditii de eficientå. Se poate afirma cå în
conditiile economiilor bazate pe productia de mårfuri, toate procesele legate de realizarea
produsului social, de distribuirea si redistribuirea venitului national, se reflectå în circulatia
banilor, în stabilitatea lor.

                În literatura de specialitate existå numeroase definitii ale echilibrului monetar care
reflectå, de obicei, cerintele de realizare a acesteia dintre care amintim: desfåsurarea în
conditii de proportionalitate si eficientå a proceselor din sfera productiei materiale;
concordanta dintre veniturile si cheltuielile bånesti ale participantilor la procesul de
reproductie; respectarea echilibrului bugetar si evitarea folosirii emisiunii bånesti pentru
acoperirea diferitelor cheltuieli ale statului; echilibrul investitiilor în raport cu mårimea
acumulårilor bånesti destinate investitiilor.

                Procesul de realizare a echilibrului monetar, precum si mecanismul de transmitere a

consecintelor acestuia pot fi sintetizate în urmåtoarea schemå:

Factori determinanti                                                    Consecinte      

       1. Modificarea masei                   Echilibru       1. Cererea si oferta

                                                             sau                         de

                bånesti                                                            instrumente

                                                        dezechilibru              financiare

       2. Modificarea cererii de             monetar          2. Cererea de mårfuri

                 bani                                                                   si servicii    

                Elaborarea acestei scheme are ca primå operatie stabilirea variabilelor definitorii
pentru starea de echilibru. De obicei, se au în vedere masa båneascå (volumul agregatelor
monetare) si cererea de bani (cererea de agregate monetare). Se poate spune, deci, cå
modificårile variabilelor monetare (masa båneascå si cererea de bani) sunt  responsabile  atât
de perturbarea echilibrului monetar, cât si de amploarea si de felul dezechilibrului  ( inflatie, 
dacå  masa  båneascå   devine  mai  mare   decât cererea de bani si deflatie, în cazul invers).
Modificarea acestor variabile poate fi determinatå fie prin actiunea politicii monetare, fie prin
actiunea altor factori exogeni.

                A doua operatie pe care o implicå elaborarea schemei generale a procesului de

realizare a echilibrului monetar este identificarea variabilelor si a fluxurilor prin care
dezechilibrul monetar, o datå apårut, va actiona asupra restului economiei. Din analiza acestui
proces, au reiesit douå cåi principale prin care dezechilibrul monetar influenteazå celelalte
domenii ale economiei: actiunea asupra cererii si ofertei de instrumente financiare si actiunea
asupra cererii de mårfuri si servicii. Actiunea dezechilibrului monetar  asupra  cererii  si 
ofertei  de  instrumente  financiare  are  drept consecinte modificarea pretului si a ratei
dobânzii instrumentelor respective, deci scåderea sau cresterea volumului creditelor. Linia de
actiune a dezechilibrului monetar asupra tranzactiilor financiare duce, pânå la urmå, tot la
modificarea cererii de mårfuri si servicii. Efectele asupra tranzactiilor financiare sunt, asadar,
efecte temporare, deoarece, pe termen lung, ele se resimt în domeniul tranzactiilor reale.

                Pentru a se atinge o nouå situatie de echilibru trebuie, asadar, actionat printr-o
modificare a masei bånesti sau a cererii de bani. Astfel, un dezechilibru monetar constând
într-o cantitate de bani prea mare (inflatie), poate fi eliminat fie prin reducerea masei bånesti,
fie prin cresterea cererii de bani, fie pe ambele cåi, în diverse combinatii. Existenta
echilibrului monetar si a unei monede stabile oferå conditiile necesare dezvoltårii economice,
de aceea mentinerea echilibrului mone-tar, respectiv a stabilitåtii monetare. reprezintå un
obiectiv principal al politicii monetare.

SECŢIUNEA 3.3 CEREREA sI OFERTA MONETARÅ.

                Echilibrul monetar, asa cum am aråtat anterior, se realizeazå în cadrul procesului
circulatiei, fiind exprimat de egalitatea între cererea si oferta de monedå atât în sfera
numerarului, cât si în aceea a banilor de cont, folosindu-se metode specifice acestor sfere.

                Cererea de bani reprezintå, împreunå cu masa båneascå, o variabilå esentialå a

oricårui model monetar care este ecuatia de echilibru. De aceea, analiza procesului de formare
a cererii de bani necesitå aceeasi atentie ca si analiza procesului de creare a banilor.

                                3.3.1 Cererea de bani si factorii determinanti ai acesteia.

                Cererea de bani reflectå necesitåtile agentilor economici de instrumente 

susceptibile  så  îndeplineascå   în   conditiile   contemporane functiile monedei (numerar,
bani de cont, etc.) Astfel definitå, cererea de bani apare ca un element al conceptului mai
general de “alegere economicå”,  în spetå alegerea întrebuintårii date venitului.
                Factorii care actioneazå asupra mårimii cererii de bani sunt numerosi, înså ei pot fi
clasificati în trei mari categorii:

                a) factori care tin de cåile de procurare a banilor, dintre care cei mai importanti sunt
mårimea venitului si mårimea averii, care impun asa numita “restrictie bugetarå” ;

                b) factori care tin de preturile relative ale diverselor forme nemonetare de avere si
de veniturile pe care le aduc formele de avere respective, dintre care cel mai important este
rata dobânzii, care se aflå într-o relatie de inverså proportionalitate cu cererea de bani, în
sensul cå atunci când dobânda creste, cererea de bani scade si invers. Într-o economie de
piatå, rata dobânzii are rolul unui indicator al eficacitåtii minimale admise de colectivitatea
respectivå, deoarece nu se pot între-prinde nici un fel de proiecte economice care ar avea o
rentabilitate mai scåzutå decât rata dobânzii existentå pe piatå;

                c) factori care tin de avantajele specifice pe care le conferå detinerea banilor, si care
sunt de douå tipuri: factori ce tin de asigurarea unei capacitåti de platå permanente, si factori
care tin de posibilitatea efectuårii la momentul oportun a anumitor achizitii avantajoase de
bunuri reale sau financiare.

                Având în vedere situatia economicå actualå a României, precum si faptul cå cererea
de bani depinde de aceastå situatie concretå, cererea de bani în tara noastrå prezintå o serie de
particularitåti, atât în ceea ce priveste continutul, cât si factorii såi determinanti. Se pot
mentiona urmåtoarele elemente cu efecte contradictorii asupra cererii de bani:

                a) existenta în continuare a unui important sector de stat si cooperatist, a cårui

activitate este reglatå partial prin decizii administrative si partial prin mecanismele pietei;

                b) existenta paralelå a sectorului de stat si cooperatist si a sectorului privat;

                c) recesiunea economicå, care determinå modificåri importante în structura

economiei, în structura consumului, în structura socio-profesionalå etc.

                În aceste conditii, cererea de bani este destul de diferentiatå de la un sector

economic la altul, astfel: cererea de bani a unitåtilor economice de stat si  cooperatiste 
continuå så fie, în esentå, o cerere de bani în vederea efectuårii tranzactiilor (cerere de
monedå activå), iar cererea de bani a unitåtilor economice private si a populatiei este atât o
cerere de bani în vederea tranzactiilor (cerere de monedå activå), cât si o cerere de bani ca
mijloc de rezervå (cerere de monedå inactivå).

                Transpare deci o accentuatå diferentiere sectorialå a cererii de bani în perioada de

tranzitie spre economia de piatå, dar aceasta nu înseamnå cå nu poate fi definitå o mårime
care så reprezinte cererea de bani totalå. Aceasta este cererea care trebuie satisfåcutå prin
aprovizionarea generalå cu monedå a economiei, deoarece ea este unul din principalii factori
ai echilibrului monetar.

               

                                3.3.2 Oferta monetarå.

                Dupå o fazå de pasivitate în adaptarea mecanismului bancar, a urmat la noi o
perioadå de aplicare a teoriei clasice, dobânzile mari micsorând lichiditatea si cererea de
valutå. Måsurile de politicå monetarå aplicate de Banca noastrå nationalå de aproape doi ani
au rolul de a creste oferta monetarå ca mijloc de antrenare a ofertei de credite, de micsorare a
ratei dobânzii, de stimulare a investitiilor si, pe aceastå cale, de crestere a produsului intern
brut. Indicele cresterii P.I.B. se identificå adesea cu indicele cresterii cererii de bani care va
determina pe cale de consecintå mårirea ofertei monetare. Numai astfel corelatå, în raport cu
cresterea economicå, oferta monetarå poate supralicita pentru crearea unei economii
sånåtoase.

                O politicå monetarå nu trebuie så se limiteze doar la determinarea cantitåtii optime

de monedå sau a ratei de crestere a ofertei monetare, ci trebuie så fie implicatå în atingerea
unor obiective finale, de influenare a variabilelor macroeconomice. Cu alte cuvinte, oferta
monetarå este un obiectiv, dar si un mijloc.

                Dacå politica monetarå foloseste ca pârghie oferta monetarå, nu o poate face decât
în douå sensuri:

                a) practicarea måririi ratei de crestere a ofertei monetare (politicå monetarå relaxatå
sau expansionistå);

                b) practicarea unei reduceri a ratei de crestere a ofertei monetare (politica monetarå
strânså, restrictivå).

                ïn practicå, oricum ar fi politica monetarå, rezultatele obtinute sunt doar partial cele
dorite. Astfel, ca så se reducå somajul, de obicei este practicatå o politicå monetarå relaxatå,
ceea ce duce la cresterea preturilor, deci la inflatie. Ca så se reducå inflatia, se practicå o
politicå monetarå strânså, determinând, de aceastå datå, cresterea ratei dobânzilor, cu efectele
negative de rigoare. Ca så se micsoreze deficitul balantei comerciale sau så se ajungå la
echilibrul ei, se depreciazå rata de schimb prin practicarea unei politici monetare relaxate,
ceea ce are aceleasi efecte, amintite mai sus.

                Un lucru este cert: responsabilii politicii monetare trebuie så se decidå asupra unuia
dintre obiective, în ordinea importantei si urgentei lor fatå de o situatie economicå datå si så
fixeze un calendar de actiune.

Piata monetara si echilibrul ei.

 
          Ca piata specifica, piata monetara difera atat de piata bunurilor de
consum, cat si de cea a factorilor de productie. Obiectul tranzactiei pe o
asemenea piata il formeaza moneda – numerar si/sau banii de cont. In ansamblul
pietelor, piata monetara detine un rol tot mai important, aceasta decurgand din
insemnatatea tot mai mare pe care o are moneda in economia 20220y2413u
contemporana.
          Piata monetara consta in ansamblul tranzactiilor cu moneda, din
confruntarea specifica dintre cererea si oferta de moneda, pa baza pretului ei,
adica a ratei dobanzii. 

          Marfa moneda este omogena. Cu toate acestea, pretul tranzactiei cu

moneda difera in functie de numerosi factori: termenul scadentei, gradul de risc
asumat de creditor, sumele tranzactionate etc. In plus ajustarea ei se face foarte
greoi, piata monetara fiind o piata de oligopol, cu un numar scazut de ofertanti si
un numar mare de purtatori ai cererii.

          La un anumit nivel  al ratei dobanzii – celelalte conditii fiind date -,

evolutiile cererii si ale ofertei de moneda converg spre realizarea echilibrului pe
piata monetara. Piata monetara se afla in stare de echilibru, cand, la un anumit
nivel al ratei dobanzii (d’e), cantitatea de moneda oferita (Mo) este egala cu cea
ceruta(Mc, astfel fiind egale cu Mm/e).Asa cum se poate observa in figura
alaturata:

             d                                 Mo

             %

          d`e                        E

                                                  Mc

                                      Mm/e         Mm

         
          In aceste situatii o crestere a cererii de moneda pe piata are ca efect sporirea atat a
cantitatii de moneda pe piata cat si a ratei dobanzii.

          Scaderea  cererii are ca efect atat scaderea cantitatii de moneda, cat si a
ratei dobanzii.
          Cresterea ofertei de moneda pe piata monetara va duce la scaderea ratei
dobanzii si la cresterea masei monetare tranzactionate pe piata.Surplusul de
moneda putand fi absorbit doar in cazul unei rate a dobanzii scazute.

          Scaderea ofertei de moneda conduce la o sporire a ratei dobanzii si la

diminuarea cantitatii de moneda tranzactionata.

          Pentru o caracterizare concreta a pietei monetare mai sunt necesare inca
cateva precizari.

          Cererea de moneda este o cerere de incasari reale; agentii economici se

intereseaza de puterea de cumparare a incasarilor lor, si nu de suma nominala a
acestora.       

          Agentii economici pastreaza moneda pentru a o utiliza in efectuarea

tranzactiilor si pentru a se proteja impotriva riscului.

          Existenta unor costuri de transformare (in bani lichizi) este unul din
motivele care explica detinerea de moneda.      

          Costul de oportunitate suportat de un agent economic ce detine moneda

este egal cu dobanda pe care el ar fi putut sa o obtina plasand acesti bani.

          Pentru un nivel dat al ratei anticipate a dobanzii, cererea de moneda

pentru speculatie este o functie descrescatoare de rata dobanzii in piata.

          Prin acest referat am incercat sa realizez o prezentare a pietei monetare, a

institutiilor care actioneaza pe aceasta piata,  a modului in care concurenta dintre
ofertanti si purtatorii cererii duce la echilibrarea acestei piete - in întregul
sistemului economic, amprentele pietei monetare sunt prezente în permanenta,
neputând fi ignorate.

CUPRINS
Capitolul 1. Politica monetara

1.1           Politica monetara si evolutii in formularea obiectivelor

1.2           Instrumentele si factorii de influienta

1.2.1   Instrumentele politicii monetare

1.2.2   Factorii de influienta

Capitolul 2. Instrumentele indirecte de politica monetara

2.1 Rezervele minime obligatorii

2.2 Instrumente de refinantare

2.3 Creditul de licitatie

2.4 Operatiunile de swap valutar

2.5 Operatiunile de open-market

Capitolul 3. Instrumentele directe ale politicii monetare

3.1 Plafoanele de credit

3.2 Cerintele de lichiditate a activelor

Capitolul 4. Politica monetara a BNR si instrumentele politicii

monetare in Romania

4.1  Canalele de transmitere a politicii monetare

Capitolul 5.  Politica monetara a BNR si instrumentele politicii

monetare in Romania

 5.2 Instrumentele de politica monetara utilizate de BNR

Capitolul 6. Eficienta instrumentelor de politica monetara

Instrumentele de poltica monetara ale BCE si eficienta acestora

Capitolul 2
POLITICA MONETARA, NUCLEUL POLITICII DE MACROSTABILIZARE
2.1 Orientari ale politicii monetare in Romania in perioada de tranzitie
2.1.1 Reforma institutionala in sprijinul politicii monetare
2.2 Obiectivele politicii monetare a Bancii Nationale a Romaniei
2.2.1 Stabilitatea monedei in scopul asigurarii stabilitatii preturilor
2.2.2 Obiectivele intermediare ale politicii monetare
2.2.3 Obiectivele operationale ale politicii monetare
2.2.4 Instrumente de politica monetara
2.2.4.1 Instrumente directe de politica monetara
2.2.4.2 Instrumente indirecte de politica monetara
Capitolul 5. POLITICA MONETARĂ sI INSTRUMENTELE POLITICII MONETARE
5.1. Politica monetara
5.2. Instrumentele politicii monetare
5.2.1. Limitarea creditului
5.2.2. Actiunile autoritatii monetare asupra cererii de moneda (sistemul rezervelorobligatorii) 

5.2.3. Actiunile autoritatii monetare asupra ofertei de moneda centrala (politica de rescontare
si politica de baza monetara)    
5.2.4. Actiunile autoritatii monetare asupra costului monedei centrale (rata de dobânda)      
5.3. Efectele politicii monetare asupra activitatii bancare
5.3.1. Influenta politicii monetare asupra situatiei si valorii bancii
5.3.2. Rolul politicii monetare în anumite crize bancare recente
5.4. Canale de transmitere ale politicii monetare
5.5. Efectele politicii monetare
5.6. Eficacitatea politicii monetare
5.7. Politica monetara a BNR si instrumentele politicii monetare în România 
5.7.1. Evolutia politicii monetare în România 
5.7.2. Instrumentele de politica monetara utilizata de BNR 
5.7.3. Aplicarea rezervei minime obligatorii în România 

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1.  POLITICA MONETARĂ

Politica monetara , ansamblu masurilor si metodelor prin care autoritatile publice

abilitate cauta sa influienteze conditiile macroeconomice prin cresterea sau reducerea ofertei
de bani. Autoritatile monetare au la dispozite trei optiuni principale: suplimentarea ofertei de
bani prin tiparire de bancnote (astazi aceasta optiune este rareori utilizata), controlul direct
asupra detinerilor debani de catre sectorul monetar si operatiuni de open-market (vanzarea si
cumpararea titlurilor de valoare de stat prin operatiuni pe piata libera). Conceptia keynesiana
traditionala considera politica monetara drept cel mai bun instrument (“banii nu conteaza”) de
influientare a economiei, pe cand conceptia monetarista este total opusa acesteia. Din
perspective noii macroeconomii clasice (ce utulizeaza teoria anticiparilor rationale) masurile
de politica monetara sunt total ineficiente. Astazi, tendinta dominanta a politicii monetare este
cea a politicilor restrictive, autoritatile monetare responsabile avand convingerea ca astfel

inflatia poate fi restransa.  

Politica monetara isi propune sa actioneze cu un caracter global asupra variabelelor

economice: prêt, nivel de activitate, utilizare a fortei de munca, echilibru extern. Aceasta
actiune se exercita prin intermediul variabileleort monetare, ele insele imperfect controlabile.
Aceste variabile sunt numite oibiective intermediare si reprezinta obiectivul politicii
monetare. Obiectivele intermediare sunt agregatele monetare si de credit, rata dobanzii si rata
schimbului.

            Autoritatile monetare dispun de instrumente de actiune asupra variabelelor monetare.

Ele sunt uneori directe si coercitive (controlul creditului sau schimburilor), dar trebuie sa
cedeze in fata mecaniasmelor mai indirecte lasand sa actuioneze legile pietei, capacitatea de
adaptare a sistemului financiar. De indata ce au puterea de a creea cea mai mare parte a masei
monetare, bancile apar ca fiind dotate cu o putere considerabila, deoarece supravegheaza
alocarea unei resurse speciale: moneda. Nu este deci, asa cum se descria in secolul al XIX-lea,
vorba de un comert asemanator celorlalte. Puterea bancilor este, in acelasi timp,
macroeconomica(mai ales p[rin volumul monedei create), mezoeconomica(prin optiunile de
orientare a creditelor, ele dirijeaza politica industriala) si microeconomica( in relatiile cu
clientele). In plus, in cursul ultimilor decenii, bancile au insotit si uneori au devansat
internationalizarea economiei. Aceasta le confera noi responsabilitati de natura geopolitica.

            Polirtica monetara este o coimponenta esentiala a politicii economice. Prin masurile
specifice pe care le promoveaza, autoritatile monetare incearca sa regleze nivelul cererii
aggregate din economie, influientand nivelul lichiditatii, conditiile de acordare si
disponibilitatea creditului I economie. Obiectivele politicii monetare trebuie sa fie integrate in
cadrul mai larg al politicii economice, de performantele fiecarui grup de politici depinzand
succesul de ansamblu.

            [1] Dictionar Economic, Editura Economica, pg. 338

Elementele ce definesc politica monetara, in sinteza realizata recent de guvernatorul BNR,

sunt grupate astfel:

        Teoriile economice, care au creat cadrul interventiai statului prin intermediul
banilor si mersul gandirii monetariste in diferite perioade istorice;

        Obiectivele politicii monetare, avand in vedere diversitatea remarcabila, chir

in lumea contemporana, a acestor obiective: echilibrul monetar, echilibrul
economic general, stabilitatea monedei nationale, stabilitatea preturilor,
stimularea activitatii economice etc.;
         institutiile care stabilesc obiectivele politicii monetare( Parlament, Guvern,
banca centrala); se remarca tendinta de a stabili obiectivele politicii monetare
printr-un text neechivoc de lege, ceea ce reduce disputele in acest domeniu;

        reglementarile, instrumentele si m,ecanismele de transmitere a politicii

monetare, care pot fi grupate in domeniile cunoscute ale interventionismului
monetar (controlul masei monetare, operatiuni pe piata, reserve minime
obligatorii ale bancilor, rezervele internationale de aur si valuta convertibila,
cursul de schimb, supravegherea bancara etc.);

        integrarea politicii monetare in celelalte mari grupe ale politicii economice
(politicile fiscal-bugetare, politicile de control al veniturilor, politicile
industriale si specifice ale statelor etc.) si formularea mixului de politici
economice;[2]

        corelarea polirticii monetare a unui stat cu politicile altor state si formularea
politicii monetare in planul organismelor regionale( Uniunea Europeana si
Banca Centrala Europeana) si organismelor internationale (FMI), pentru
realizarea echilibrului monetar intern, extern si international.[3]

            In ansamblul politicilor economuice cvonjuncturale, politica monetara este cea mai
veche si deosebit de mobila.

Politica monetara poate fi definite ca un ansamblu de actuini exercitate de autoritatile

monetare(Banca Nationala, Trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor financiare,
in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu.

De fapt, ansamblu de reguli pe care Banca Centrala le impune cewlorlalte banci

siinstitutii financiare vizeaza atingerea unor obiective generale ale tarii, cum sunt stabilitatea,
restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienta a economiei nationale spre exterior etc.

Motivatiile si scopurile politicii promovate de agentii bancari si  de credit pot fi

grupate in doua categorii. In primul rand, acestea constau in organizarea profesiunii bancare
de asa maniera incat sa asigure protectia deponentilor, sa se evite riscul care ar proveni dintr-o
gestiune dezordonata a resurselor monetare si din masurile individuale c ear periclita sistemul
monetary si de credit.
 In al doilea rand, prin politica monetara se urmareste ca prin modificarea masei
monetare sa se contribuie la realizarea obiectivelor economice fundamentale. Ea nu trebuie sa
favorizeze nici lipsa de bani, dar nici orientarea agentilor specializati in operatiuni banesti
riscante. Deci, o politica monetara sanatoasa trebuie sa-si propuna concilierea stabilitatii
puterii de cumparare a monedei (nu rigiditatea masei monetare) cu expansiune economica.

Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizeaza prin reglarea cererii de moneda
de scimb si de plata. Dar reglarea respective nu este un scop in sine. Printr-o asemenea
masura se urmaresc stabilitatea preturilor, deplina ocupare a fortei de munca, expansiunea
economica etc.

Pe plan extern, politica monetara si miscarile externe de capitaluri sunt de natura

dubla. Pe de o partee politica monetara poate sa caute incurajarea intrarilor sau iesirilor de
capitaluri pentru reechilibrarea balantei de plati. Pe de alta parte, ea incearca sa gaseasca
modalitati de a suporta presiunile valutare din exterior atunci cand miscarile de capital se
deruleaza speculative. Bineinteles, se recurge la aceasta politica daca autoritatile monetare
nationale nu au putere notabila de a evita astfel de presiuni.

Orientarile si obiectivele politicii monetare sunt concretizate in caseta 19.3. prin

prisma Statutului Bancii Nationale a Romaniei.

POLITICA MONETARA, “Moneda, banci si politici monetare”- Nicolae Dardac

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin

intermediul caruia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta
politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respective stabilitatea
preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si m,entinerea valorii interne si externe a
monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestoe obiective revine Bancii Centrale, care detine
monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar,in

acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de cresterea
economica durabila, ocuparea deplina a fortei de minca, sustenabilitatea balantei de plati.
Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care
sa conduca la cele mai bine rezultate, dintre care cele mai inseminate sunt: politica fiscala,
politica veniturilor, politica monetara, poltica valutara si politica comerciala.
 Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele sale
specifice, care constau in urmatoarele:

a)      cresterea masei monetare pana la un nivel optim;

b)      mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator;

c)      practicarea unui nivel optim al ratei de schimb;

d)      alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul

economiei;

Obiectivele generale ale politicii monetare

Obiectivele generale ale politicii monetare care alcatuiesc patratul magic sunt urmatoarele:

 stabilitatea preturilor

Stapanirea inflatiei este un deziderent major, deoarece inflatia:

 impiedica alocarea eficienta a fondurilor de investitii intrucat taxarea profitului

distorsioneaza nivelulu real alprofitului facand-l inapt pentru dimensionarea corecta a
productivitatii reale a capitalului pe ramuri;
 determina redistribuirea venitului si a avutiei in defavoarea creditorilor si a tuturor
intreprinzatorilor care incaseaza profituri;
 redistribuie veniturile chiar si in cadrul fiecarei clase de venituri intre familiile care au
solicitat imprumuturi defavorizate;
 produce un climat social economic nesigur si incert in care familiile nu mai pot sa
discearna daca e bines au rau sa cheltuiasca sau sa fac economii;
 mareste veniturile guvernului fata de cheltuieli, deoarece;

a)      prin sistemul de taxe si impozite este impozitat castigul capitalului nominal sin u
al celui real;

b)      guvernul este un debitor, datoriile si dobanzile pe care le plateste micsorandu-se.

 Rata inalta a ocuparii fortei de munca

Politica monetara se confrunta cu problema celui mai adecvat nivel al somajului. De altfel, in
locul utilizarii indicatorului ratei ocuparii fortei de munca, se poate folosi, in definirea acestui
obiectiv, rata somajului.

            Obiectivul reducerii ratei somajului porneste de la diferentierea somajului; a) somaj

frictional determinat de numarul de personae aflate in cautare de locuri de munca intre doua
ocupari; b) somaj structural provocat de schimbarile intervenite in activitatile economico-
sociale destinate satisfacerii nevoilor sociale in care au intervenit unele schimbari, respective
restrangerea sau disparitia unor profesii, meserii etc.; c )somaj cyclic aparut in perioada de
criza a ciclurilor  economice.

            Solutia optimizarii ratei somajului depinde de criteriul adoptat, de exemplu:

 Fie rata somajul;ui care maximizeaza nivelul productiei prin echilibrarea marginala a
pierderii directe datorita faptului ca exista muncitori neangajati concomitant cu
castigul provenit din flexibilitatea crescuta a fortei de miunca neangajate;
 Fie NAIRU (Non-Accelerating Inflation Rate of Unemlooyment), adica rata somajului
care nu accelereaza inflatia sau rata naturala a somajului.
 Cresterea economica

Rata cresterii economice influienteaza nivelul de trai real al populatiei. Politica monetara
poate cataliza procesul de economisire si, legat de acesta, investitiile. O rata mai inalta a
investitiilor nu inseamna numai mai mult capital pe muncitor, ci si o cale impoertanta de
introducere a progresului tehnologic, atat timp cat inovatiile se materializeaza adesea in
echipamente noi. O cale de crester a investitiilor easte mentinerea ratei reale a dobanzii la un
nivel foarte scazut. Dar acest lucru duce la extinderea inflatiei; pentru a preveni marirea
inflatei, o astfel de poltica ar trebui sa fie insotita de o politica fiscalka restrictive, adica de un
surplus guvernamental blarg sau de mentinerea unui deficit mai mic.

            Totusi, rata reala a dobanzii nu este obligatoriu sa fie mereu real positivea la toate
creditele acordate de bancile comerciale, ci poate fi realizata ca o medie a tuturor acestor
imprumuturi. Prin politica sa economica, guvernul poate subventiona imprumuturile din
domeniile de activitate considerate prioritare insprijinul relansarii acestora si a intregii
economii. Luand in considerare dezideratul ridicarii nivelului de trai, se impune masurarea
cresterii economice in termini reali, nu numai in termini nominali. Cea mai obisnuita
cuantificare a cresterii economice este cea a cresterii produsulkui brut real. Apropierea de
esenta conceptului impune cautarea unor indicatori mai fideli. Astfel, intrucat nu poate fi
considerate satisfacatoare o cresere a PIB doar in aceeasi proportie cu sporirea populatiei, PIB
pe lucrator reprezinta probabil o masura mai buna. Nici aceasta nu este insa sufficient de
semnificativa, intrucat cresterea bunastarii poate fi masurata si prin extinderea timpului liber
(scurtarea saptamanii de lucru). Ca urmare , in numeroase tari, productivitatea muncii pe om-
ora este considerate o cuantificare mai buna a cresterii economice.

 Echilibrul balantei de plati si cresterea rezervelor mijloacelor de plata

internationale

Realizarea si mentinerea unei balante de plati echilibrate depinde in mare masura de

politica cursului de schimb valutar al monedei nationale. In cea mai mare masura, starea
balantei comerciale este cea care determina echilibrul sau dezechilibrul balantei de plati si
chiar nivelul efectiv al rezervelor de mijloace de plata internationale.

 Contradictii si complementaritati intre obiectivele generale  ale politicii monetare

Astfel, sunt cunoscute:

a)      contradictia dintre rata inalta a ocuparii fortei de munca si stabilitatea preturilor, care
imbraca urmatoarele forme:

        cand intentia de a micsora somajul se bazeaza pe ipoteza ca cerea globala va fi

deficitara, adoptarea unei politici expansioniste bva fi o politica adecvata pe
termen scurt, cand cererea este, intr-adevar, insuficienta, dar, pe termen lung,
cererea suplimentara provocata de politica expansionista va fi inflationista;

        marirea preturilor datorita socului ofertei justifica crearea unor bani
suplimentari care determina reducerea somajului, dar ridica si ami mult nivelul
preturilor;

        deprecierea monedei nationale stimuleaza exporturile (si dezvolta concurenta

dintre importatori), crescand nivelul ocuparii fortei de munca, dar aceasta
politica este, in ultima instanta, inflationista;
 b)      contradictia dintre cursul adecvat de schimb valutar, pe de o parte, si rata inalta a
ocuparii fortei de munca si stabilitatea preturilor, pe de alta parte. Astfel, deprecierea
monedei nationale diminueaza somajul, iar reprecierea monedei nationale diminueaza
inflatia. In aceste conditii, doar un curs de schimb valutar de echilibru al monedei
nationale poate stapani concomitant somajul si inflatia, impiedicand intrarea in
conflict a cursului de schimb valutar cu celelalte doua obiective urmarite;

c)      complementaritatea dintre cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si cresterea

economica se manifesta printr-o relatie de sustinere reciproca a celor doua obiective;

d)      contradictia dintre cresterea economica si stabilitatea preturilor pe termen scurt se

manifesta in momentul in care politica prea expansionista, determinand amplificarea
inflatiei:

        reduce capacitatea investitionala a firmelor sau

        diminueaza temporar somajul sau

        sporeste gradul de ocupare a fortei de munca;

[4]complementaritatea dintre cresterea economica si inflatia moderata care face ca aceste

doua obiective sa poata fi realizate simultan;

e)      contradictia dintre stabilitatea preturilkor si nivelul ridicat al ocuparii fortei de munca,
pe de o parte, si conservarea mediului si evitarea poluarii, pe de alta parte; se
datoreaza faptului ca utilizarea echipamentelor si a tehnologiilor nepoluante mareste
costurile de productie si deci preturile de vanzare. In aceste conditii, eliminarea de pe
piata a firmelor care nu rezista concurentei unor preturi mai mici decat cele la care ele
pot vinde marfurile prin internalizarea costurilor antipolunte determina reducerea
nivelului de ocupare a fortei de munca.

Mentinerea stabilitatii preturilor si tintirea inflatiei

In prezent datorita dificultatii unor obiective multiple, o serie de tari (precum Noua
Zeelanda, Canada,Suedia, Marea Britanie) au recurs la un singur obiectiv final, si anume
mentinerea stabilitatii preturilor, sau “tintirea inflatiei”.
 Asemenea orientare a condos la urmatoarea intrebare: de ce o Banca Centrala
urmareste numai stabilitatea preturilor in conditiile, in care si alte variabile prezinta aceeasi
importanta?

Un prim raspuns ar fi acela ca un obiectiv formulat numai in termini de inflatie face

mult mai usoara sarcina evaluarii performantei autoritatilor in atingerea obiectivelor, intrucat
aceasta este imediat masurabila.

Un alt posibil raspuns este ca prin controlarea inflatiei pot fi vizate, simultan productia
si inflatia. O banca Centrala poate schimba nivelul ratei dobanzii pentru a controla inflatia, pe
o perioada scurta de timp, sau poate schimba, gradual rata dobanzii pentru a controla inflatia
pe un orizont mai larg. Efectele unei schimbari in rata dobanzii sunt mici in prima sau a doua
luna, ceea ce sugereaza ca sunt necesare schimbari importante pentru a stabiliza inflatia pe
orizonturi scurte de timp.          

Stabilitatea preturilor este un obiectiv de lunga durata, iar unii economisti vorbesc
despre obiectivul inflatie ca despre un obiectiv flexibil (“flexibile inflation targeting”), in care
viteza cu care Banca Centrala incearca sa ajunga la stabilitatea preturilor reflecta rolul atribuit
variatiilor din productia finala.

De exemplu, atat Sistemul European al Bancilor Centrale cat si Banca Angliei folosesc
ca obiectiv primar mentinerea stabilitatii monedei, cu toate ca ambele au in vedere si
consecintele politicii monetare asupra activitatii economice. Pentru a tine cont de stabilizarea
productiei, SEBC vizeaza mentinerea stabilitatii preturilor pe un orizont mediu de timp

           

  Banca Centrala- principala autoritate monetara

Rolul elaborarii si aplicarii politicii monetare revine Bancilor Centrale.Evolutia lor

poarta amprenta istoriei proprii fiecarei tari.  Asa se explica deosebirile existente.

            Dca ne referim la proprietatea asupra capitalului Bancii Centrale, in Marea Britanie el
este detinut de Stat, in Statele Unite, de bancile private comerciale, iar in Japonoia, de
actionarii private.
            Deosebiri de la o tara la alta apar si in legatura ci undependenta Bancii Centrale fata
de puterea olitica. In SUA,  FED se bucura de o independenta relativa. In Japonia, Banca
Centrala este pusa sub supravegherea Ministerului de Finante. In Germania , gratie statutului
cordat prin legea votata in 1957, Bundesbank beneficiaza de o independenta de invidiat. La
randul ei, Banca Angliei, ca institutie publica, colaboreaza cu Trezoreria in probleme de
emisiune monetara.

            Actiunea bancilor centrale asupra ofertei de lichiditati ridica problema alegerii
agregatului monetar.

            Compozitia masei monetare este eterogena. Agregatele monetare pun in evidenta acest
lucru. In conceptia Bancii Frantei, ele include “in afara mijloacelorde plata toate plasamentele
pe care agentii nefinanciari le considera drept ezerve imediat disponibile ale capacitatilor de
cumparare si care pot fi convertite, usor si rapid, in mijloace de plata…”. Desi,de la o tara la
alta,se remarca unele deosebiri de continut, totusi, in linii generale, pot fi retinute urmatoarele
componente ale agregatelor monatere:

        M (totalitatea monedelor metalice si a biletelor emise de banca Centrala +

deepozitele la vedere in moneda nationala);

        M (M + libretele bancare ordinare si cele de economii…);

        M (M + plasamentele la termen emise de institutii de credit si de tezaur care

nu sunt negociabile, activele in devize straine care nu pot fi utilizate direct in
tranzactii interne etc.);

        M (M + bilete de trezorerie si bonurile de Tezaur negociabile, detinute de

agentii nefinanciari rezidenti).

INSTRUMENTELE POLITICII MONETARE

Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate instrumente

directe si indirecte, intre care este posibila stabilireaurmatoarei distinctii:
 - instrumentele indirecte sunt utilizate de catre Banca Centrala in relatiile cu celelalte
banci si cu agentii nefinanciari. La modul traditional, aceasta categorie include instrumente
care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala;

            - instrumente directe sunt reprezentate de masurile care ii afecteaza, in mod direct, pe
utilizatorii si detinatirii de moneda, inclusive institutiile financiare. Dinte acestea prezinta
importanta: incadrarea creditului, fixarea administrative a unor rate ale dobanzii si controlul
asupra ratei de schimb.

Din distinctia prezentata, rezulta ca instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra

pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.

CAPITOLUL 2

  Instrumente indirecte ale politicii monetare

Din categoria instrumentelor indirecte fac parte: taxa scontului, politica de open-
market si sistemul rezervelor minime obligatorii.

 2.  Rezervele minime obligatorii

Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate

minima in sistemul bancar, si consta in obligatia bancilor , care colecteaza depozite, de a
consemna, in conturile lor deschise la Banca Centrala, sime stabilite prin aplicarea unei cote
procentuale asupra bazei de calcul, prin acest mechanism urmarindu-se atat un scop monetary
precum si unul prudential.

Scopul principal (cel monetary) consta in limitarea potentialului de multiplicare a

creditului in cadrul sistemului bancar, iar scopul prudential se manifesta prin siguranta pe care
o conferapublicului faptul ca bancile dispun oricand de lichiditati suficiente, pentru a face fata
solicitarilor de retragere a depunerilor.

Cu toate acestea, rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurarii solvabilitatii

bancilo comerciale in “vremuri de panica”, perioade cand nu se poate vorbi de solvabilitate
 deplina atata timp cat totalul activelor, mobilizare imediat de catre banci, nu este strict egal cu
totalul pasivelor.

In cadrul sistemului bancar se admita o insolvabilitate temporara mai mare decat inj
alte sectoare de activitate, iar banca centrala poatae intervene pentru a redresa situatia unor
banci aflate in pierdere de3 credibilitate. Astfel, se poate aprecia ca obiectivul de ordin
prudential, urmarit prin constituirea rezervelor minime obligatorii, scade in importanta in
favoarea celui de politica monetara.

Rolul sistemului rezervelor minime obligatorii rezida si in faptul ca acestea constituie

sursa cde venituri pentru banca centrala, contribuie la fluidizarea sistemului de plati,
reprezinta sursa de informatii statistice cu privire la bilanturile bancilor, contribuie la
stabilitatea financiara a cestora.

In general, bancile sunt obligate sa mentina reserve peste nivelul minim, iar aceste reserve
sunt foarte slab remunerate in comparative cu plasarea lor pe piata monetara.

            Poliica normelor rezervelor obligatorii imbraca mai multe forme:

a)      norma rezervelor de casa, care consta in obligativitatea mentinerii unui numit procent
al rezervelor de casa;

b)      norma lichiditatii, care vizeaza respectarea unui raport corespunzator intre
numerar,soldul contului current al bancii la banca centrala, titluri comercilae si de stat
pe termen scurt detinute de catre banci, pe de o parte, si depozite bancare, pe de alta
parte;

c)      coeficientul de trezorerie, care consta in obligativitatea detinerii in rezerva a unei

anumite cantitati de titluri de valoare emise de stat;

d)      norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare raspandire si utilizare si
care consta in imobilizarea la banca centrala a unui procent din depoizitele bancare sau
din volumul creditelor.

Tabelul

       Scopul mecanismului RMO          Caracteristici

1. Scopul monetar
2. Scopul prudential
3. Sursa de venituri pentru banca centrala
4.Contributie la fluidizarea sistemului de plati
5. Contribuie la stabilizarea financiara a bancilor
Limitarea potentialului de multiplicare a
creditului de catre sistemul bancar
Increderea publicului in ceea ce priveste
capacitatea bancilor de a face fata solicitarilor
de imprumuturi

    

In favoarea RMO s-au formulat o multime de argumente dintre care cel mai important este cel
potrivit caruia acest instrument arata precizia cu care poate fi condusa politica monetara. Pot
fi enumerate si alte aspecte: variatiile in nivelul ratei RMO pot fie le insele utilizate la
implementarea politicii monetare; solicitarea bancilor de a-si constitui reserve slab remunerate
poate fi inscrisa si in setul de instrumente fiscale; rezevele asigura lichiditatea si functionarea
sistemului bancar.

            Cel mai frecvent argument invocat este ca rezervele arata abilitatea autoritatilor
monetare de a controla oferta de moneda, indeplinindu-si, asfel, responsabilitatile de
mentinere a stabilitatii monetare. De asemenea, rezervele obligatorii permit determinarea
bazei monetare, in functie de care se pot realize predictii despre lichiditatea bancilor
comerciale si se poate stabiliza multiplicatorul monetar.

   ROLUL REZERVELOR OBLIGATORII

Rezervele obligatorii pot spori precizia altor instrumente de politica monetara si pot
regla nivelul lichiditatilor din economie prin absorbirea sau injectarea acestora.

Efectuarea de modificari in nivelul ratei rezervei in scopul influientarii ofertei de

moneda este considerate o modalitate insuficienta de implementare a polirticii monatare.
Chiar micile modificari in nivelul ratei pot antrena ajustari importante in portofoliul bancilor,
motiv pentru care sunt necesare unele avertizari. Spre deosebire de operatiunile de open-
market, prin care se realizeaza un schimb de titluri, pretul acestora ajustandu-se automat pe
piata, modificarile in nivelul ratei rezervei reprezinta un act unilateral al bancii centrale.
Modificarile in nivelul rezervelor nu pot compensa imediat fluctuatiile monetare pe termen
scurt, datorita intervalului de timp necesar constituirii bazei de calcul.
 In situatiile in care se produc modificari frecvente ale ratei rezervei, fara suficienta
avertizare, bancile vor vea o puternica tendinta de a detine reserve excedentare pe care sa le
utilizeze ca tampon sis a creeze substitute pentru depozitele care nu intra in baza de calcul 
arezervelor.

O serie de argumente in favoarea rezervelor obligatorii sugereaza ca acestea pot

prezenta un nivel optim, care depinde de parametrii economiei, dintre care variatia si
elasicitatea ratei de dobanda este cel mai importanrt nivel care trebuie sa ramana constant pe
termen lung.

Importanta rezervelorprovine si din faptul ca, in calitate de componenta a bazei

monetare, acestea contribuie la obtinerea venitului de seigneuriage generat de expansiunea
monetara si poate produce un venit direct in conditiile in care banca centrala investeste in
titluri si castiga dobanzile aferente acestora. Efectul antrenat de rezervele obligatorii consta si
in reducerea prtofitului bancilor, daca acestea sunt remunerate la un nuivel mai scazut decat
costul de oportunitate.

Practica rezervelor obligatorii este extinsa acolo unde guvernul incearca sa le utilizeze
ca pe o modalitate de crestere a veniturilor. Banca Angliei, de exemplu admite ca singurul
scop pe care trebuie sa-l indeplineasca rezervele situate la un nivel foarte scazut, de numai
0,35% pentru depozite, este finantarea operatiunilor. Din punct de vedere al politicii fiscale,
avantajul rezervelor il constituie faptul ca rata de impozitare este, in general, neinsemnata.
Astfel, rezervele obligatorii pot fi o cale de taxare a serviciilor financiare si trebuie comparat
rolul de instrument fiscal cu cel indeplinit de alte forme de impozitare din domeniul financiar,
comparative din care rezulta superioritatea xcelor din urma. Astfel,in timp ce costul rezervelor
obligatorii este partajat intre debitori si deponenti, taxarea depozitelor reprezinta o impozitare
a serviciilor bancare.

In anumite tari, rezervele obligatorii sunt considerate a fi masuri prudentiale adoptate

cu scopul de amentine lichiditatea sistemului bancar. Pentru a atingerea acestei stari, rezervele
trebuie sa-si indeplineasca functiile sis a fie correct fundamentate. Din acest punct de vedere,
prezinta importanta definirea bazei de calcul a rezervelor, remunerarea si masurarea acesteia.
 La modul general, rezervele sunt definite in functie de depozitele constituite de catre
banci, iar in anumite circumstante, diferitele tipuri de depozite trebuie impozitate diferit, ca
urmare a elasticitatilor diferite ale dobanzilor aferente depozitelor.

Principalele caracteristici ale rezervlor minime obligatorii

In sens strict, rezervele obligatorii reprezinta o obligatie de utilizare a monedei bancii

centrale. In momentul initial, al conceperii acestui instrument, obiectivul principal a fost de a
permite bancilor centrale sa actioneze asupra creatiei monetare, prin influientarrea
comportamentului bancilor in materie de credite. Dincolo de acest obiectiv principal,
rezervele obligatorii prezinta importanta tehnica in trei domenii.

        In primul rand, o crestere a ratei rezervei poate servi la compensarea efectelor
asupra lichiditatii bancare, pe care le exercita intrarea de devize sau credite
obtinute direct de la banca centrala de catre trezoreria statului (dupa cum
evidentiaza situatiile din Germania, Spania, Portugalia, Fraaaanta).

        In al doilea rand, sistemul poate fi utilizat pentru a putea fi utilizat pentru a
lupta impotriva speculatiilor antrenate de revalorizarea monedei nationale. O
astfel de utilizare a fost current utilizata in Franta anilor '70, iar in Germania
intre 1970-1978.

        In al treile rand, mentinerea rezervelor obligatorii permite disocierea intr-o

animita masura, a costului creditului datorat interventiilor bancii centrale pe
piata monetara si permite, de asemenea, sa actioneze asupra cererii de credite.

Dintre efecte, se remarca faptul ca, in toate tarile, rezrvele obligatorii

antreneaza un cost care afecteaza cheltuielile de exploatare bancara.

Activitatea practica face sa apara doua tipuri de situatii:

-         in mod frecvent, rezervele nu sunt remunerate;

-         in alte situatii, rezervele sunt remunerate, dar in circumstante particulare,

avand in vedere ca banca centrala are ea insasi o anume obligatie de utilizare a
acestor reserve (finantarea Trezoreriei in Italia sau Spania).
 Remunerarea ramane uneori inferioara ratei de dobanda pe piata, indiferent
daca se aplica asupra rezervelor sau numai asupra unei parti din acestea.

Remunerarea rezervelor obligatorii, la o rata situate sub nivelul dobanzii de

piata, reducerolul specific al rezervelor ca instrument al politicii monetare. In
ipoteza remunerarii la o rata de piata a dobanzii, efectul acestui instrument se
diminueaza, intrucat se produce majorarea rezervelor, fara ca banca centrala sa
majoreze oferta de moneda centrala, ceea ce conduce la cresere puternica a ratei de
dobanda. Statistic, s-a evidentiat ca partea rezervelor remunerate este apropiata de
ponderea pe care o detin depozitele fara dobanda ale bancilor comerciale la banca
centrala. Astfel in Italia, rezervele cu rata de 25% remunerate cu 555 dobanda, in
conditiile unei rate de piata a dobanzii de 12%, sunt egale cu nivelul rezervelor
neremunerate.

       Elemente tehnice

Din punct de vedere ethnic apar diferentieri intre sistemele rezervelor obligatorii, in functie de
urmatoarele elemnte:

-         asieta sau baza de calcul;

-         rata aplicata;

-         modul de constituire;

Baza de calcul a rezervelor este, in general constituita din exigibilitati (resurse atrase) si
manifesta doua tendinte, astfel:

-         in tarile in care exista preferinta pentru atrgerea agregatelor restranse,

rezervele sunt bazate pe depozite atrase de la clienti (SUA, Canada);

-         in tarile care prezinta importanta evolutia unor agregate largi, rezervele
obligatorii sunt calculate asupra totalitatii resurselor bancilor (Spania, franta,
Germania).
Trebuie remarcat si faptul ca in tarile in care nu exista un control al operatiunilor de schimb ci
strainatatea, rezervele obligatorii se calculeaza pe o baza carte include si detinerile de moneda
nationala ale nerezidentilor (Germania, SUA).

            Rata de rezerva minima obligatorie cunoaste o diferentiere de la o legislatie la alta,

manifestandu-se doua tendinte, astfel:

-         in anumite tari, pentru a se tine seama de gradul de lichiditate al

ddisponibilitatilor se aplica rate diferite, dupa cum este cazul incasarilor din
tranzactii sau de cvasi moneda.

Situatia se intalneste in cazul Frantei, Germania, SUA, Japoniei, Canadei, unde

cota variaza intre 10% si 2 % in functie de scadenta depozitelor;

-         cealalta tendunta se manifesta in tarile in care accentual se pune pe substituirea

intre resurse, caz in cvare se aplica o rata unica (Spania si Australia).

            Modul de constituire al rezervelor urmeaza o metodologie care permite ca acestea sa

actioneze cel mai bine asupra creatiei monetare. Referitor la acest aspect, pot fi identificate
duoa modalitati, si anume:

-         rezervele decalate;

-         rezervele instantanee sau actuale.

Distinctia dintre cele doua modalitati de constituire a rezervelor consta in momentil si

perioada de formare, respective dupa cum rezervele sunt constituite in aceeasi luna sau
trimestru in care banca a acordat creditele. Rezervele decalate se diferentiaza prin aceea ca
bancile isi pot constitui rezervele cu un decalaj, care poate ajunge pana la 50 de zile fata de
data de referinta. Diferenta dintre cele doua modalitati evidentiaza ca, atunci cand bancile
constituie rezervele instantanee, acestea trebuie sa cunoasca précis nivelul creditelor acordate,
ceea ce implica obligatia programarii exacte a distribuirii creditelor. In cazul unor greseli,
bancile vor avea, la sfarsitul perioadei obligatia constituirii de reserve obligatorii massive,
ceea ce antreneaza costuri sporite.

            Apogeul rezervelor obligatorii s-a manifestat in anii `60-`70, iar modificarile
numeroase ale ratelor de rezerva obligatorie au demonstrate integrarea acestui instrument in
strategiile conjuncturale. Astfel I Germania, rata rezervelor a fost modificata in medie de 3 ori
pe aqn pana in anul 1981, in Austri a fost revizuiri intre 1972 si 1976, iar in Franta 30, intre
1970 si 1975.

            Declinul relative al mecanismului rezervelor obligatorii s-a produs in anii 80, prin
suprimarea “de facto” in tarile care traditional erau atasate de acest instrument, precum si in
celelalte tari, care prcticau un control asupra expansiunii monetare, prin acest mechanism.
Enumeram cateva date: 1975 in Belgia; 1977 in Danemarca; in 1978 in Elvetia; in 1980 in
Marea Britanie; in 1988 in Norvegia; in 1987 in Canada s-a anuntat intentia de  a abandona
sistemul, iar  Australia a diminuat de la 7% la 1% rata unica a rezervei obligatorii, ceea ce
evidentiaza ca declinul acestui instrument s-a datorat unor factori comuni tuturor tarilor,
dintre care importante sunt : inovatiile financiare si liberalizarea miscarilor de capital.

            In unele tari, rata rezervelor obligatorii nu s-a modificat perioade indelungate de timp,
fapt ce demonstreaza ca mecanismul nu a putut fi utulizat in scopuri conjuncturale. Astfel, in
Australia si Japonia, ratele au ramas nemodificate din anul 1982, iar in SUA intre 1980 si
1990 (an in care au fost reduse).

            Diminuarea rolului rezervelor obligatorii, in calitate de instrument al politicii

monetare, poate fi cuantificata si prin producerea relative a acestora in masa monetara. Astfel,
daca in anii 70 volumul  rezervelor obligatorii reprezenta intre 10 si 15% din masa monetara
in sens larg, in present, in tarile care mentin un astfel de instrument, ponderea este mai putin
de 6 % din agregatul monetar cel mai larg. In cazul Romaniei, ponderea RMO in masa

monetara M , a evoluat de la 6,50 % in anul 1996 la 12,65 in anul 2000 si 12,80 in anul
2002, ceea ce demonstreaza importanta acestui instrument monetary in infaptuirea politicii
monetare.

            Motivele care au stat la baza unei asemenea evolutii, dupa cim s-a aratat deja, pot fi
formulate astfel: inovatiile financiare si liberalizarea miscarilor de capital.

             In tarile fara control asupra pietei valutare si asupra schimburoilor, existenta unor rate
sporiyte ale rezervelor obligatorii a provocat o delocalizare a operatiunilor de schimb (de
exemplu, a sporit piata eurodolarilor si s-au dezvoltat operatiile bancilor germane in
Luxemburg). In toate tarile in care rezervele obligatorii au inregistrat valori semnificative, s-
au manifestat, pe de o parte dezvoltarea operatiunilor acelor institutii financiare nesupuse
mecanismului rezervelor obligatorii si, pe de alta parte, dezintermedierea sau creearea, de
actre banci, a unor instrumente nesupuse rezervelor.

            O asemenea schimbare de atitudine, din partea autoritatilor monetare, s-a fundamentat
pe constientizarea faptului ca rezervele obligatorii afecteaza contul de exploatare bancara si
actoneaza nu numai asupra ofertei de credit ci, mai cu seama, asupra cererii de credit, prin
efectul de prêt, pe care il antreneaza.

            Datorita inovatiilor financiare, o parte importnata a resurselor bancare sunt remunerate
prin rata de piata a dobanzii si , in consecinta, sunt sensibile la variatia acesteia din urma.
Necesitatea de a dispune de un volum ridicat de reserve obligatorii, prin diminuarea costului
mediu al pasivelor bancare, inregistreaza o tendinta de diminuare puternica.

            Se poate concluziona ca, desi in present rezervele obligatorii indeplinesc inca, intr-un 
anumit numar de tari dezvoltate, unb rol important in cadrul lichiditatii bancare, acestea nu
reprezinta un instrument major al politicii monetare. Intr-o perioada de multiple inovatii
financiare si de liberalizare a miscarilor de capital, interventiile bancii centrale asupra pietelor
de capital permit obtinerea de efecte dorite, fara a provoca distorsiuni in concurenta dintre
suyrsele de finantare bancara si cele dezintermediate, si fara a genera efecte inverse, precum
delocalizarea operatiunilor sau accelerarea inovatiilor financiare.

            Experienta tarilor care la practica demonstreaza, de asemenea, ca rezervele obligatorii

pot indeplini un rol structural, cu conditia ca volumul sa fie relative scazut. Rezervele
obligatorii mentin un anumkit interes conjunctural pentru a diminua costul creditului
respective si rata dobanzii, atunci cand exista un conflict intre cursul de schimb si obiectivul
monetary si atunci cand imperfectiunile pietei nu permit altor finantari sa substituie reducerea
rapida a creditelor bancare. In pofida distorsiunilor concurentiale pe care le implica, o
majorare a ratei de rezerva obligatorie permite influientarea cererii de credite, fara a se
modifica rata de dobanda pe piata monetara, ceea ce afecteaza costul de finantare al tuturor
agentilor economici, care nu se imprumuta direct pe piata.

            Atunci cand rata este relative stabile si nepenalizatoare, rezervele permit mentinerea
echilibrului pe termen mediu pe piata de capital. Din punct de vedere structural, rezervele
constutuie o “taxa” asupra sistemului bancar, in scopul de a determina bancile sa plateasca
serviciile pe care banca centrala le ofera si de a compensa privilegiile de care beneficiaza:
accesul la resurse centrale si dreptul de colectare a depozitelor de la public, remunerate la
nivel redus, nesemnificativ.

            Acest instrument a fost subliniat inca de la instaurarea mecanismului rezervelor

obligatorii, in anul 1966, in urmatoarea formulare: “Pentru a asigura o buna functionarte a
circuitelor monetare si pentru a indeplini rolul sau de banca a bancilor, banca centrala asigura
gratuit numeroase servicii (compensatii, inregistrarea tranzactiilor pe piata monetara,
gestionarea de conturi). Sistemul rezervelor obligatorii care asociaza banca centrala de
avantajul creatiei monetare de care dispun bancile, are in agala masura ca justificare faptul ca
face ca acestea sa participle la cheltuielile de gestiune ale sistemului monetary national. Acest
argument este tot mai valabil, cu cat rolul de emisiune monetara al bancii centrale tinde sa se
reduca”.

            Rezervele obligatorii care se mentin in Marea Britanie la un nivelk de 0,5% urmaresc,
ca obiectiv, furnizarea de lichiditati si asigurarea de venituri penytru Banca Angliei, potrivit
sintagmei “to secure Bank`s resource and income”, acelasi argument fiind present si in cazul
Sistemului Federal de Rezerve din SUA.

                                   Principiul de actiune al rezervelor obligatorii

           

Dupa cum s-a aratat deja, politica rezervelor obligatorii oblige bancile sa constituie la
banca centrala, in conturi neremunerate sau slab remunerate, o fractiune minima di
exigibilitatile lor (resurse la vedere sau pe termen scurt) si uneori, din creditele pe care la
acorda. Cu cat rezervele sunt mai mari, cu atat sunt mai constrangatoare pentru banci, si
inbvers.

Daca se manifesta o crestere a ratei rezervelor obligatorii, atunci nevoile bancilor

comerciale in moneda centrale se majoreaza, intrucat ele trebuie sa majoreze sum,e rezervelor
detinute in contul de la institutia centrala. Astfel se reduce lichiditatea bancara
(disponibilitatile bancilor detinute in moneda centrala), ceea ce antreneaza probleme de
trezorerie ale bancilor respective.

Acestea recurg la finantari de la banca centrala, prin intermediul pietei monetare. Daca
institutia monetara centrala a determinat, prin i8nterventiile sale, rate de lichiditate ridicate,
atunci si bancile vor suporta un cost de refinantare ridicat. Mai mult, intrucat rezervele
obligatorii nu genereaza dobanzi importante, rezulta “o lipsa de acstig” importanta.

            Acst ultimo efct, corelet co costul ridicat al refinantarii, incita bancile sa limiteze
aportul lor la creearea de moneda.

            In sens invers, daca scade rata de reserve minima obligatoirie, atunci nevoile bancilor
comerciale in moneda centrala se vor diminua. Prin urmare, se majoreaza lichiditatea bancara,
ceea ce permita bancilor sa faca fata nevoilor de moneda centrala, care rezulta din activitatea
curenta. Astfel, politica rezervelor obligatorii apare ca o copmletare indispensabila a politicii
de rata a dobanzii pe piata monetara, ambele fiid constrangatoare pentru banci, in masura in
care bancile sunt indatorate la banca centrala.

            Aceasta analiza, fundamentata theoretic pe idea multiplicatorului creditului, este

puterniuc contestata.

            Utilitatile rezervei obligatorii in cadrul actiunii asupra lichiditatii bancare se pot
prezenta astfel:

-         rezervele obligatorii permit a se actoina asupra costului creditului fara a se

modifica rata dobanzii pe piata monetara;

-         acestea confera actiunii asupra lichiditatii bancare un support previzionabil,

ceea ce compenseaza neregulile altor factori care influienteaza trezoreria
bancilor;

-         rezervele obligatorii sunt utile atunci cand p[iata devine supralichida,
respective atunci cand deficitul bugetar este finantat prin creatie monetara;

-         rezervele influienteaza costul resurselor bancare, datorita faptului ca se

restrang posibilitatile de plasament pe piata interbancara.

Din punt de vedere al modului de calcul pot fi stabilite reserve asupra depozitelor si
reserve asupra creditelor.

Rezervele asupra depozitelor (exigibilitatilor) pot fi cuantificate prin intermediul unui

coeficient al rezervei, stabilit ca raport intre nivelul rezervelor constituite si depozite.
                     Coeficient al rezervei=

In practica, pot fi distinsi doi coeficienti care iau in considerare, la numitor, depozitele
la vedere pentru primul si depozitele la termen pentru al doilea. Intrucat depoaitele la
vedere au caracterul de mijloace de plata, sunt supuse unei rate mai ridicate decat
depozitele la termen.

            In cazul rezervelor constituite asupra creditelor(utilizarilor), coeficietul se

determina prin luarea in calcul, la numitor, a sumei creditelor de orice natura, acordate
de banca intreprinderilor sau persoanelor fizice.

                    Coeficientul rezervei=

           

Controlul sistemului rezervelor obligatorii este usor intrucat acestea sunt constituite in contui
la Banca Centrala. Nerespectarea regulilor poate fi sanctionata prin aplicarea unei rate
openalizatoare.

  Efectele RMO

Obligativitatea unitatilor bancare de a constitui la banca centrala o rezerva minima din

exigibilitatile lor (resurse la vedere sau la termen scurt) si uneori din creditele pe care le
acorda, in conturile neremunerate ori slab remunerate, reprezinta o constrangere pentru banci.

             Daca se manifesta o crestere a rateo RMO, nevoile bancilor comerciale in moneda
centrala se majoreaza, deoarece ele trebuie sa majoreze sume rezervelor detinute in contul de
la banca centrala. Se recurge in acest caz la finantari de la banca centrala, p[rin intermediul
piatei monetare. Daca banca centrala, prin interventiile sale, stabileste rate de lichiditate
ridicate, bancvile vor trebui sa suporte un cost cde lichiditate ridicat.

            Daca scade RMO, nevoile bancilor comerciale in moneda centrala se vor diminua. Are
loc o majorare a lichiditatilor bancare pentru a face fata nevoilor cde moneda centrala care
rezulta din activitatea curenta.
            Astfel politica RMO apare ca o completare a politicii de refinantare pe piata monetara,
ambele fiind constrangatoare pentru banci in masura in care bancile sunt indatorate la Banca
centrala.

Efectul cantitativ

In masura in care o anumita fractiune din resursele banciilor de deposit este

imobilizata sub forma constituirii rezervelor in moneda legala, bancile nu se mai pot angaja in
operatiunile de creditare generatoare de moneda. In aceste conditii, cresterea coeficientului
rezervei minime apare ca o masura deflationista care tinde sa duca la scaderea ritmului de
crestere a masei monetare, in timp ce scaderea coeficientului rtezervelor obligatorii apare ca o
masura inflationista, de natura sa duca la accelerarea cresterii maseiu monetare. Astfel,
modificarea coeficientului RMO implica modificarea in acelasi sens a multiplicatorului
creditului, cu efecte deflationiste asupra rezervelor lichide excedentare. O crestere a
coeficientului rezervei minime atrage dupa sine o scadere a posibilitatilor de creditate a
economiei de catre bancile comerciale. In sens invers, o scadere a coeficientului rezervei
minime obligatorii elibereaza si pune la dispozuitia bancilor comerciale resurse de creditate
sporite.

            Desi modifica in mare masura starea lichiditatii bancare, politica rezervelor minime
obligatorii nu afecteaza sensibil capacitatea de creatie monetara a bancilor comerciale.

 Efectul prêt al politicii rezervelor minime obligatorii

Politica rezervelor minime obligatorii antreneaza un effect de prêt care se manifesta

direct. Prin modificarea ratei rezervei minime obligatorii se influienteazapretul procurarii
lichiditatilor. Situatia este inverse celei aferente politicii de refinantare, care, bazata pe
manevrarea ratei dobanzii la creditul de refinantare, are un effect prêt direct asupra lichiditatii
bancare si masei monetare si un effect cantitativ indirect asupra acestora. In situatia in care se
doreste obtinerea unui effect cantitativ direct asupra lichiditatii bancare sau masei monetare,
politicii rezervelor minime obloigatorii ii este preferata politica de refinantare.

Efectul cost al politicii rezervelor minime obigatorii

Politica rezervelor obligatorii afecteaza rezultatl de exploatare a bancilor comerciale.

Aceste reserve, blocate in conturile aferente la banca centrala, constituie partea neremunerata
sau slab remunerate a activului bancilor comerciale si corespunde unei parti a depozitelor
clientelei care angajeaza u cost de gestiune, astfel ca majorarea ratei RMO nu scade numai
lichiditatea ci si rentabilitatea bancilor.

            Drept concluzie cu privire la rezervele minime obligatorii se pot formula urmatoarele:

-         acestea pot fi justificate ca un instrument care asigura aplicarea politicii

monetare;

-         constituie un instrument fiscal si garaaaanteaza lichiditatea bancilor;

-         nivelul optim al rezervelor se stabileste in concordanta cu nevoile de politica

monetara si antreneaza utilizarea altor instrumente;

-         nivelul optim decremunerare al rezervelor trebuie, in general, sa fie egal cu

rata riscului cel mai scazut, afferent imprumuturilor.

In continuare este exemplificat nivelul ratrelorcrezervelor obligatorii intr-un numar

semnificativ de tari industrializate, dezvoltate sau aflate in tranzitie, ceea ce permite
formularea anumitor concluzii:

            a) majorotatea tarilor dezvoltate prezinta un nivel al ratelor rezervelor

obligatorii  asub 10%, in cele mai multe cazuri fiind neremunerate;

            b) in cazul acestor tari, institutiile financiare nebancare practica rate scazute ale
RMO (sau chiar rate zero), percepute asupra activelor, si se procedeaza la o reducere a
diferentei intre ratele practicate de banci si cele ale institutiilor nebancare;

            c) in tarile aflate in tranzitie , rezervele indeplinesc un rol important in cotrolul

monetary nivelul fiind, in general, constant si situate peste 10%.

-    

Variatia cotei rezervelor minime obligatorii este foarte eficace deoarece afecteaza
direct multiplicatorul credutului, poate fi practicata sub forma cotelor differentiate in functie
de stricture masei monetare, dand rezultate bune atat in aconomiila in care exista bilete de
banca intr0-omproportie mare, cat si in cele care predomina moneda scripturala.
 In ce xconsta mecanismul de influientare a masei monetare pe aceasta cale?

Variatia masei monetare este:

                                ∆M=∆E۬۬× ,

In care:

∆M= cantitatea de moneda nou create

∆E = volumul rezervelor lichide excedentare (care pot fi acordate sub forma de credite)

r = rata sau cota, sau coeficientul rezervelor obligatorii

b = preferinta pentru moneda scripturala (gradul de ramanere a fonduriloir in sistemul bancar.

K=  este multiplicatorul creditului.

Sa presupunem ca bilantul consolidate al sistemului bancar commercial este:

………………………………………………………………………….EX

“Economie politica” , Ion Ignat, Ion Pohoata, Gheorghe Lutac, Gabriela Pascariu

                                  Instrumentele de refinantare

Intr-o o serie de tari dezvoltate precum si in cele aflate in tranzitie, bancile centrale utilizeaza
doua tipuri de instrumente de refinantare: facilitatile permanente si instrumentele pietei
monetare.

            Prin operatiunile de refinantare se modifica operatiunile de scontare. La modul

general, prin scontare, dreptul de proprietate asupra colateralului(garantie) este transferat catre
banca centrala pana la maturitate. In consecinta, refinantarea este garantata pe o perioada de
timp corespunzatoare maturitatii colateralului implicat in tranzactie. Intrucat aceasta
operatiune prezinta o rigiditate sporita in managementul zilnic al lichiditatii, majoritatea
bancilor centrale au modificat procedeele de realizare a operatiunilor.
            Astfel prin operatiunile de scontare s-au creat imprumuturi colaterale, respective
operatiuni de rascumparare care asigura bancii centrale flexibilitate in alegerea maturitatii
refinantarii.

            Facilitatile permanente sunt instrumente oferite de bancile centrale pentru obtinerea
de fonduri si se caracterizeaza prin urmatoarele:

-         sunt utilizate din initiative bancilor comercila;

-         se realizeaza la rate predeterminate ale dobanzii:

-         in anumite cazuri, bancile centrale ofera facilitate permanente sub forma
depozitelor(Belgia, find singura tara care utilizeaza acest instrument).

Managementul monetar in tarile dezvoltate s-a orientat, in ultimii ani, si catre operatiunile cu
instrumente ale pietei monetare.

 Principalele caracteristici ale acestor instrumente sunt urmatoarele:

- sunt initiate de banca centrala si sunt conduse in maniera competitive;

- ratel;e de dobanda la care se realizeaza operatiunile sunt incertte, deci operatiunile se

realizeaza la rate variabile ale dobanzii;

- inlocuiesc operatiunile cash de pe piata, avand astfel efecte asupra ratei de dobanda;

- sporesc volumul titlurilor din collateral, darn u afecteazapiata secundara atitlurilor;

- in mai multe tari, aceste operatiuni imbraca forma tranzactiilor de rascumparare si

revanzare(operatiuni REPO). Concret, aceste tranzactii constau in cumparari de active, de
catre banca centrala, printr-un contract care prevede revanzarea lor, la un prêt specificat si la o
data viitoare. Operatiunea inverse este vanzarea de catre banca centrala si rascumpararea la un
preyt si o scadenta specificate. Prima operatiune afecteaza nivelul rezervelor din sistemul
bancar, iar cea de-a adoua absoarbe xcesul de lichiditate.

Necesitatea acestor operatiuni poate fi argumentata prin urmatoarele aspecte:

        nu au efecte semnificative asupra pretului activelor utilizate;

         banca centrala manifesta flexibilitate in controlulk conditiilor in care se
desfasoara operatiunile pe piata monetara, intrucat stabileste nivelul si
durata contractului si, de asemenea, reinnoirea sau nu la maturitate;

        sporirea rezervelor in cazul operatiunilor repo sau diminuarea acestora

in cazul reverse-repo, cand titlurile ajung la maturitate, constituie astfel
un instrument flexibil pentru managementul rezervelor, care prezinta o
mare variabilitate;

        spre deosebire de vanzarile si rascumpararile directe de titluri, care pot

duce la fragmentarea sistemului financiar, prin operatiunile de
refinantare nu se pot produce un asemenea effect, intrucat dreptul de
proprietate asupra titlurilor este scimbat doar temporar.

O alta problema a tranzactiilor de rascumparare este eceea ca ele trebuie sa fie

implimentate in concordanta cu procedurile valabile pentru toate bancile, sip e aceleasi
baze, rolul ratei de dobanda fiind hotaqrator in managementul acestor operatiuni.
Nivelul ratei de dobanda trebuie anuntat atunci cand operatiunile se adreseaza
publicului, in practica find utilizate doua forme de rate ale dobanzii:

            - rate multiple, variabile, oferite de catre banci;

            - rate uniforme, in care toate ofertele acceptate trbuie platite la rata marginala a
dobanzii.

            In practica, ratele variabile ale dobanzii se utilizeaza atunci cand bancile
centrale ajusteaza nivelul acestora, in functie de asteptaruile participantilor. Din
experienta bancilor tarilor dezvoltate se desprind practice diferite. Astfel, Belgia,
Franta si Germania au utilizat volume variabile ale operatiunilor cu anuntare sau u, in
avans a ratei de dobanda. In plus, Bundesbank si Banca Nationala a Belgiei au utilizat
si rate variabile ale dobanzii.

                       

Importanta instrumentelor de refinantare rezida si din rolul pe care acestea il indeplinesc si

anume:
a)      servesc ca indicatori ai starii politicii monetare;

b)      regleaza nivelul global al ratelor de dobanda de pe piata;

c)      se utilizeaza pentru reglajul fin al ratei de dobanda pe piata monetara.

a)      Atunci cand se utilizeaza instrumente indirecte, bancile centrale primesc semnale
care explica starea politicii monetare, cel mai important dintre acestea fiind nivelul
ratei de dobanda. Cresterea ratei de dobanda evidentiaza o consolidare a politicii
monetare, iar diminuarea ei, oslabire a politicii monetare. Raspunsul imediat al
ratei dee dobanda la modificarile politicii monetare depinde de anticiparile cu
privire la scimbare. Astfel, o scimbare pe deplin anticipate va avea un impact
redus, in timp ce o anticipare in sens invers poate provoca o brelatie ampla. Ca
semnal al politicii monetare, in unele tari se utilizeaza rata facilitatilor de finantare,
iar in altele se utilizeaza atat rate de dobanda, cat si volumul operatiunilor.

b)      Instrumentele de refinantare joaca un rol central im managementul ratei dobanzii

pe piata monetara, in functie de structura instrumentelor facandu-se distinctia neta
intre Japonia si SUA, pe o parte, si tarile europene pe de alta.

In Japonia Si SUA, bancile centrale mentin o singura facilitate de finantare, a carei

rata de dobanda este sub nivelul ratei de piata. Cand rata de dobanda creste,
bancile tind sa sporeasca volumul imprumuturilor si invers, ceea ce oinseamna ca
modificarile ratei de dobanda nu sunt fundamentate pe termen lung, comparative
cu rata scontului.

In tarile europene pana la integrarea monetara si infiintarea BCE, s-au remarcat

practicile Germaniei si Frantei. Astfel, Banca Germaniei a utilizat doua
instrumente (ca facilitate permanente): rescontarea si lombardarea. In primul
caz, rata de dobanda se situa sub nivelul pietei iar functionarea mecanismului a
condus la scaderea ratei pe termen scurt. Prin lombardare s-au furnizat fonduri
pentru a face fata penuriei de reserve, rata de dobanda aplicata in acest caz fiind
peste nivelul ratei de piata. Astfel, rata interbancara a dobanzii in Germania era
limitata de diferenta dintre rata scontului si rata facilitatilor permanente. In Franta,
banca centrala a mentinut o singura facilitate permanenta, al carei nivel s-a situate
deasupra ratei de dobanda a pietei.
 Dupa momentul 1 ianuarie 1999, unificarea politicilor monetare ale tarilor member
ale UE a antrenat si o uniformizare in materie de instrumente ale politicii
monetare.

c)      Reglajul fin al ratei dobanzii pe piata monetara se realizeaza prin “Call money
rate”, o rata de piata pe termen scurt, pe care o utilizeaza bancile centrale pentru
indeplinirea obiectivelor.

In pofida rolului important indeplinit de facilitatile permanente in cadrul politicii

monetare, totusi importanta cantitativa a acestor instrumente s-a diminuat.

Refinantarea prin mecanismul rescontarii a fost, pentru multi ani, instrumental cel
mai utilizat de catre bancile centrale. Acest rol cantitativ a intrat in decline in
anii`80, ca urmare a dezvoltarii unor alte instrumente ale pietei monetare. In anii
`90, de exemplu, prin mecanismul rescontarii, in Germania se asigura intre o
partime si o treime din refinantare, comparative cu anul 1985, cand se furniza mai
mult de jumatate. Aceasta diminuare s-a produs intrucat, desi facilitatile de
rescontare se aflau la initiative bancilor comerciale, totusi au fost limitate de banca
centrala in functie de marimea capitalului si a acivelor eligibile pentru fiecare
banca.

Utilizarea facilitatilor permanente ca modalitate prin care se obtin fonduri trbuie

corelata cu gradul de dezvoltare al pietelor, cu sistemul de plati utilizat si cu
solidaritatea sistemului bancar.

In tarile cu piete interbancare lichide si cu sisteme financiare sanatoase, achilibrul

globalal pietei se reflecta si in echilibrul individual al fiecarei institutii. In asemenea cazuri,
bancile centrale acorda credite numai pentru finantari zilnice, rezultate din compensarile
interbancare. Acolo unde pietele monetare si sistemele de plati si compensari sunt
subdezvoltate, sau institutiile financiare sunt slabe, se practica rate ale dobanzii penalizatoare
pentru a descuraja bancile sa apeleze la facilitate de finantare. In asemenea cazuri, sunt
necesare limitarile de volum, pentru a preveni situatiile de expansiune monetara ca urmare a
utilizarii facilitatilor de finantare.

            In cadrul facilitatilor permanente se remarca facilitatile de finantare si de deposit ale

caror caracteristici sunt redate in continuare.
Facilitatea de finantare marginala vizeaza satisfacerea nevoilor temporare de lichiditate ale
bancilor comerciale. In majoritatea cazurilor sunt imprumjuturi overnight, fiind posibila si
acordarea lor pe termene mai lungi (de exemplu, FED acorda un credit extins in cadrul
facilitatii “discount window”). Dobanda care se plateste este prestabilita de catre banca
centrala, im modnormal ea fiind limita superioara a dobanzilor overnight de pe piata
interbancara. Acest tip de imprumut este colateralizat, putand fi derulat doar pe baza unor
active eligibile desemnate de banca centrala. Principalele operatiuni la care recurge banca
centrala pentru a furniza lichiditate in cadrul facilitatilor de finantare marginala sunt
tranzactiile repo si creditela integral colateralizate. Mai pot avea loc si achizitii de active
eligibile, care sunt cu precadere titluri pe termen scurt. BNR realizeaza asemenea operatiuni
prin tranzactii repo si achizitii de titluri de stat.

            Facilitatea de depozit da bancilor posibilitatea de a plasa overnight depozitele la

banca centrala. Remunerarea depozitelor se face la o rata prestabilia de catre banca centrala,
care constituie de regula, limita minima a dobanzilor overnight pe piata monetara. Daca
nivelul acestei dobanzi ar fi inferior celui al pietei, ar fi necesara prelungirea scadentei pentru
a evita orientarea catre dezintermediere, inlocuind plasamentele interbancare prin recurgerea
la aceasta facilitate. Exista astfel riscul ca bancile sa prefere plasarea ezxcedentului de resurse
la banca centrala(fara a-si asuma vreun risc), comparative cu participarea pe piata monetara
interbancara, mai ales in cazul pietelor dezvoltate unde evaluarea contrapartidei poate fi dificil
de realizat. Aceasta facilitate nu are o larga utilizare, intrucat exercitatrea ei efectiva depinde
de coordonatele politicii monetare. BCE, in conformitate cu prevederile regulamentului
propriu refritor ls instrumentele si procedurile utilizate, poate suspenda facilitate in cazul in
care se considera ca nu corespunde obiectivelor de politica  monetara.

            Asimetria dintre facilitatea de finantare sic ea de deposit const ape de o parte in faptul
ca majoritatea sistemelor bancare se afla in deficit de lichiditate, iar pe de alta parte in
reticenta bancilor centrale de a opera in ambele directii (sa imprumute sis a accepte depozitele
ale sistemului bancar, in aceeasi zi0 preferand ca reglajul sa se faca pe piata monetara sis a
intervina doar pentru a acoperi/atrage diferenta. Cele doua facility pot opera simultan, fara a
transforma banca centrala intr-un broker interbancar, numai atunci cand dobanzile utilizate au
character penalizator, avand valori ridicatre pentru finantare si reduse, pentru depozite.

Creditul special
 Un rol deosebit il detin, in cadrul operatiunilor de refinantare creditele speciale.

Acestea se acorda bancilor comerciale solvabile, care se confrunta insa cu probleme de

lichiditate, in vederea evitarii unei situatii de criza care sa afecteze intrgul system. Acordarea
acestui credit se face in baza unor norme clare de eligibilitate si limitatre cantitativa.

            Prin acordarea de credite speciale, bancile centrale isi indeplinesc functia de creditor
de ultima instanta, care presupune acceptarea conpromisului intre evitarea riscului systemic si
controlul lichiditatii.

            O facilitate speciala o constituie creditul intra-day, care poate fi acordat bancilor
comerciale pentru asigurarea lichiditatii pe parcursul zilei. Aceasta facilitate este acordata de
catre banca centrala in conditiile existentei:

            - unui regim al rezervelor minime obligatorii in care acestea sunt detinute pe o baza
zilnica (integral sau partial);

            - unui sistem de decontare in timp real pe baza bruta.

Creditul intra-day, oferit de catre banca centrala la solicitarea bancii comerciale si rambursat
in aceeasi zi, asigura derularea fluienta a platilor bancii respective si a sistemului bancar in
ansamblu, deci problema cu care se confrunta banca nu este generate de insuficienta
lichiditatilor, ci de corelarea platilor cu incasarile.

            O situatie similara, de necorelare a fluxurilor de incasari si plati, poate sa apara in

conditiile existentei unui sistemde decontare in timp real, pe baze brute, in care platile se
efectueaza pe masura ce sunt validate si confirmate de operatorul sistemului si in masura in
care exista disponibilitatile necesare in contul bancii respective. Daca banca se afla in situatia
de a nu putea efectua o plata, desi urmeaza sa primeasca pe parcursul aceleasi zile fonduri
suficiente pentru onorarea tuturor platilor, poate cere si primi de la banca centrala un
imprumut intra-day pentru fluidizarea fluxurilor sale financiare.

            Aceste tipuri de credite pot fi garantate cu active eligibile, precum titluri de stat,
certificate de deposit emise de banca centrala, sau negarantate, si au, de regula, limite
cantitativepentru fiecare banca.

  3.  Operatiunile de open-market

Caracteristici ale operatiunilor de open-market

In tarile dezvoltate, operatiunile de open-market au devenit principalul instrument de

control monetar, datorita avantajelor pe care le prezinta si care constau in urmatroarele:

-         ofera o flexibilitate sporita, din punct de vedere al volumului operatiilor de

politica monetara initiate de banca centrala;

-         permit stabilirea unor relatii impersonale intre participantii la piata;

-         permit evitarea ineficientei pietei si a economiei, ca urmare a controlului

direct.

In conditiile globalizarii financiare, flexibilitatea operatiunilor de open-market au avut un

effect favorabil si in tarile aflate in tranzitie, unde s-a manifestat evolutia pietelor si o crestere
a competitivitatii acestora in scopul integrarii in piata mondiala. Cu cat pietele de capital
devin mai dezvoltate si mai sophisticate, bancile centrale trebuie  sa-si sporeasca abilitatea de
a utilize instrumentele xde politica monetara, atat pe segmental primar cat sip e piata
secundara a titlurilor guvernamentale.

            Daca operatiunile de open-market constituie principalul instrument de implementare a

politicii monetare, rezulta ca celelate instrumente trebuie sa fie ajustate, asfel incat sa fie
asigurata indeplinirea obiectivelor. Ajustarile depend, in mare parte de, strategiile adoptate in
conducerea zilnica  a operatiunilor de open-market, de structura pietei, de stabilitatea si
predictibilitatea relatiei intre oferta de moneda si variabilele microeconomice. Pentru ca
bancile centrale sa implemenyteze operatiuynile de open-market, este necesara o anumita
arhitectura si performanta a pietrei. Astfel, autoritatea monetara prefera pietele cu
tranzactionare continua si cu transparenta sporita, caracteristici care incurajeaza participarea
unui numar mare de investitori. De asemenea, prezinta importanta piata interbancara, intrucat
serveste ca barometru al frecventei si volumului operatiunilor cu titluri guvernamentale. Un
numar insemnat de tari (India, Indonezia, Mexic, Rusia) sunt preocupate de sporirea
competitivitatii interbancare ca sic ale de crestere a rolului operatiunilor de open0-market.
Infrastructura pietei, respective gradul de dezvoltare al celor doua segmente si corelatia dintre
acestea se afla in stransa legatura cu operatiunile de open-market. Maturitatea si alte
caracteristici ale instrumentelor de datorie au rolul da a ajusta structura institutiilor pietei si de
a spori numarul de participanti. In acest scop, banca centrala incurajeaza dezvoltarea pietei,
prin stabilirea unui set de raguli pentru participantii la operatiunile de open-market, in special
pe pietele de formare. Pe oietele mature, standardele si regulile sunt apkcate de catre dealeri.

            Particularitatile operatiunilor de open-market, ca urmare a numarului sporit de

participanti, necesita o corecta colectare si desiminare a informatiilor referitoare la
tranzactuiile cu titluri, volum, finantare pe tipuri de institutii, sarcina care revine bancii
centrale. Publicarea acestora trebuie sa fie rapida si practica, asigurand astfel transparenta
pietei si increderea publicului.

           

Transmiterea politicii monetare

Conducerea operatiunilor de “open market”se realizeaza in modalitati diferite, in

functie de condituiile pietei, de strucura si rolul sistemului bancar, gradul de dezvoltare si
reglementare al sistemului financiar, precum si de disponibilitatile de titluri guvernamentale
sau de instrumente ale pietei monetare.

            Influientata de factorii enuntati, politica de open-market poate fi transmisa in doua

moduri:

-         la modul active, prin tintirea cantitatii de moneda centrala;

-         la modul pasiv, prin tintirea ratei de dobanda pe piata monetara sau prin
masurarea lichiditatii sistemului bancar;

Pentru absorbirea excesuluoi de lichiditate, autoritatea monetara are la dispozitie realizarea de

operatiuni cu doua tipuri de titluri, cele guvernamentale si cele emise de banca centrala,
situatie care antreneaza o serie de dificultati. Atunci cand coexista cele doua tipuri de titluri,
principa;la problema este a confuziei publice referitoare la relatia dintre ele.

            In Indonezia, care este o tara fara datorii guvernamentale, banc centrala emite
propriile  sale titluri, bilete de trezorerie, pentru absorbirea excesului de lichiditate si
garanteaza aceste titluri pentru a asigura lichiditati sistemului bancar
 Daca banca centrala ofera noi titluri de trezorerie, aceasta operatie trebuie considerate
monetara mai degraba decat operatiunile de management al datoriei publice, numai daca
fondurile obtinute nu sunt utilizate pentru cheltuieli guvernamentale.

        Emisiunea de titluri pe piata primara de catre banca centrala este in principal,
utoilizata atunci cand excesul de lichiditate este un factor de influienta majora
in sistemul bancar, in special asupra capitalului.

Titlurile emise pot fi utilizate, astfel pentru ajustarea cresterilor si descresterilor de

lichiditate necesare in decursul anului, prin ajustarea de catre banca centrala a volumului de
titluri emise si rascumpararea acestora la masturitate. Insa, aceste titluri nu pot antrena aceeasi
flexibilitate pe p[iata secundara, asupra lichiditatii si asupra cererii de reserve bancare, motiv
pentru care, in absenta unei piete monetare si interbancare active, operatiunile cu titlurile
bancii cenrale nu conduc la cele mai bune rezultate.

            In tarile fara o piata secundara dezvoltata a titlurilor guvernamentale sau fara o piata
interbancara corespunzatoare, si care nu este influientata de schimburile externe, principalul
instrument de politica monetara este creditul de licitatie. Banca centrala poate utilize acest
tip de credit pentru a controla nivelul rezervelor oferite de sistemul bancar, si confera bancii
mai multa initiative in ceea ce priveste volumul, suma si pretul la care sunt oferite
lichiditatile.

            De asemenea, banca centrala poate fi capabila sa revanda titlurile achizitionate in

cadrul licitatiilor, actionand astfel pe piata secundara.

Unul dintre rolurile pe care le indeplineste creditul de licitatie consta in faptul ca ca

permite flexibilitatea pietelor si stimuleaza bancile sa participle ca si contrapartide ale bancii
centrale la managementul lichiditatii. Cazul Malaeziei este relevant, inbtrucat banca centrala
utilizeaza direct imprumuturile si depozitele bancilor din system, pe baze bolaterale,
constituind principalul instrument de control monetar.

        In mai multe tari cu economie in cresytere si piete secundare si mature,

utilizarea instrumentelor de open-market prezinta o mare flexibilitate.

Tranzactiile pe piata secundara, acordurile de rascumparare, operatiunile repo si

reverse repo apar ca instrumente cheie ale controlului monetary in tari precum Mexic,
Polonia, Rusia, Thailanda si Philipine. Alte tari au dezvoltat operatiuni pe piata private, cum
este cazul Indoneziei, unde banca centrala absoarbe rezervele prin licitarea propriilor titluri
emise si ofera moneda prin rascumpararea unei varietati de titluri emise de catre banci. De
asemenea, Banca Indoneziei este fortata de gradul de dezvoltare a pietei, sa actioneze ca
intermadiar intre creditori si debitori, pri n ajustari relative ale licitatiilor zilnice, ceea ce
comlica imlementarea politicii monetare.

In procesul de tranzitie catre operatiunile de open-market ca instrument major al

politicii monetare, acordurile de rascumparare a titlurilor guvernamentale au constituit cea
mai frecventa operatiune. Experienta tarilor in acest domeniu demonstreaza, ca se prefera
operatiuni cu maturitati pe termen scurt (Mexic si Polonia) si mai purtin pe termen lung
(Philipine).

            Deciziile guvernului referitoare la managementul datoriei publice si utilizarea

depozitelor sale, antreneaza numeroase efecte asupra operatiunilor de politica monetara. In
toate tarile, Trezoreria Statului si banca centrala lucreza impreuna si supravegheaza
emisiunile de titluri. In cazul unui management pur al datoriei publice, decoiziile sunt
adoptate, in final de catre Trezorerie, iar banca centrala ser4veste doar ca agent fiscal. Natura
relatiilor dintre cei doi factori de decizie difera infunctie de traditie si istoria financiara a tarii
respective.

            In Brazilia, de exemplu, Trezoreria gestioneaza datoria publica si stabileste emisiunile

de titluri, marimea, forma si valoarea acestora, dar se consulta cu banca centrala in ceea ce
priveste valoarea care trebuie pastrata in portofoliul sau. In China, Ministerul Finantelor este
responsabil de emisiunea obligatiunilor, dar banca centrala preia responsabilitatile pentru
plasarea acestora, prin organizarea unui sindicat national dre subscriere.

            Rezultatele observatiilor effectuate asupra relatiei dintre Trezorerie si banca centrala,
evidentiaza ca operatiunile de open-market sunt mai favorabile, atunci cand banca centrala
detine controlul asupra factorilor care influenteaza nivelul rezervelor din sistemul bancar. Din
perspective operatiunilor zilnice de open-market, este important ca banca centrala sa poata
influienta sau controla operatiunile cash ale Trezoreriei, in mod obisnuit aceasta detinand un
control discretionar asupra depozitelor guvernamentale.
            Canada este o exceptie, intrucat banca centrala are dreptul de a transfera depozitele
guvernamentalke din conturile sale catre bancile comerciale; de asemenea, exceptie a fost si
Bundesbank-ul, care detinea dreptul de veto asupra abilitatii guvernului de a-si pastra
depozitele in afara bancii centrale.

                  

  Tranzactii definitive

Tranzactiile definitive sunt reprezentate de operatiunile nereversibile, prin intermediul

carora banca centrala vinde sau cuympara pe piata active eligibile(titluri de stat, valuta). In
cadrul acestor tranzactii, proprietatea saupra activelor rtespective este, definitive transferata
de la vanzator la comparator, neexistand posibilitatea inversarii tranzactiei. Aceste operatiuni
pot fi derulate atat cu scopul absorbtiei, cat si al furnizarii de lichiditatoi in system, de cate ori
exista nevoia desfasurarii lor. Realizarea acestora se face prin contracte bilaterale.

            Operatiunile pe piata monetara se caracterizeaza prin precizie si flexibilitate.

Precizia este o caracteristica esentiala a operatiunilor de open-market, banca centrala exercita

si operatiunile de “reglaj fin”. Prin intermediul operatiunbilor de open-market, banca centrala
exercita un control direct si précis asupra rezervelor bancilor comerciale si asupra bazei
monetare(M).

            O alta caracteristica a operatiunolor pe piata libera este flexibilitatea acestora. Aceste
operatiuni pot fi effectuate zilnic de catre banca centrala, ceea ce ii cinfera posibilitatea de a
reorienta rapid politica monetara.

In tarile aflate in tranzitie, operatiunile de oipen-market s-au desfasurat diferentiat, dupa cum
rezulta din tabelul 12.14

    Tabelul 12.

                         Tara Principalele forme sub care se realizeaza

operatiunile de open-market
                    Polonia a)      reverse repo sau vanzari complete

b)      rascumparari sau cumparari complete de

 titluri

c)      emisiuni de titluri proprii

                   Cehia a)      licitatii repo

b)      licitatii repo la trei luni

c)      instrumentele de reglaj fin:

      -operatiunile valutare

      -operatiunile cu titluri de stat

                 Croatia a)      licitatii repo
b)      operatiuni valutare
                 Slovenia a)      emisiune de titluri proprii

b)      operatiuni cu titluri de stat

c)      tranzactii valutare

                 Ungaria a)      tranzactii definitive de active eligibile
b)      tranzactii repo

Eficienta instrumentelor indirecte ale politicii monetare

CAPITOLUL 3.INSTRUMENTELE DIRECTE ALE POLITICII MONETARE

3.1. Plafoanele de credit

Plafoanele de credit sunt utilizate ca instrumente directe de control monetar si se

manifesta sub forma unor oinstructiuni prin care bancile sunt informate cu privire la nivelul
maxim al creditelor si ponderea acestora in portofoliul de active.

Pe termen lung, utilizarea plafoanelor de credit antreneaza efecte nefavorabile, precum

rate ale dobanzii administrate, descurajarea mobilizarii economiilor si distorsionarea
fluxurilor de fonduri catre imprumuturi profitabile.

Din acest motiv, inca din anii 80 tarile member ale OCDE au abndonat plafoanele de
credit, cva urmare a efectelor negative antrenate.

Motivele pentru care, tarile au adoptat, initial, acest instrument pot fi enumerate astfel:

-         reprezinta un instrument usor de implementat;

 -         este perceput ca un instrument care permite indeplinireqa obiectivelor de
poloiticva monetara;

-         este cel mai efficient instrument de politivca  monetara adoptata de pietele
financiare nedezvoltate sau de cele cu capacitate tehnice limitate;

-         constituie o modalitate prin care resursele sunt “reorientate” catre alte sectoare
mai putin favorizate.

        Utilizarea plafoanelor de credite are relevanta pentru caracterizarea pietelor

foinanciare, care pot prezenta grade diferite de dezvoltare si complexitate,
structuri necompetitive ale sistemelor bancare, o piata a titlurilor
guvernamentale slab dezvoltata, costuri sporite ale tranzactiilor sau restrictii in
miscarea capitalurilor.

        Deseori, sistemele bancare necompetitive se caracterizeaza prin costuri ridicate

ale intermedierii si un spread considerabil intre rata de dobanda active sic ea
pasiva, ceea ceimpoiedica transmiterea eficienta a politicii monetare catre
economia reala, fiind impiedicata functionatra pietei libere. In plus in tarile cu
un numar redus de banci comerciale, sistemul financiar prezinta o struictura de
oligopol, situatie care limiteaza numarul de partiucipanti pe piata.

La aceste motive se mai pot adauga alte aspecte, si anume uytilizare de catre tarile dezvoltate
a ploafoanelor de credit ca instrument emergent, in anumkite perioade, dupa care urmeaza
renuntarea la folosirea acestuia.

            Franta(1969-1987), Italia(1970-1980), Portugalia(1977-1989), Marea Breitanie(1960

si pana in anii 70) au utilizat plafoanele de credit ca principal instrument pe termen lung, in
diferite utilizari. In Franta, motivul a fost ineficienta utilizarii ratei de dobanda, ca urmarii
inelasticitatii cererii de credite in functie de nivelul ratei de dobanda pe termen scurt.

            Italia si Portugalia au folosit plafoanele de crewdit ca instrument cvasi-fiscal, prin care
au fost directionate resursele cu prioritate, catre anumite sectoare sau pentru finantarrea
deficitului balantei de plati externe. De asemenea, ca raspuns la deteriorarea balantei externe,
Marea Britanie a introdus in anii 60 plafoanele de credit. Rolul acestora s-a manifestat in
directionarea creditelor catre sectoarele cu productie de export, catre intreprinderile de stat si
datoria guvernamentala.

            In anii 90, cateva economii in tranzitie si in special  cele din Europa de Est au utilizat
plafoanele de credit in scopul controlului asupra masei monetare si asupra creditului.
Totodata, plafoanele de credit au permis ca dinamica masei monetare si a creditelor  sa fie in
concordanta cu stabilizarea macroeconomica, pana la inlocuirea acestui instrument cu cele de
piata. Adoptarea limitarii creditului s-a realizat in combinatie cu alte instrumente indirecte.
Astfel, Albania a utilizat si rata rezervei minime obligatorii; CEhia a schimbat creditele de
licitatie si de refinantare cu mecanismul rezervelor minime obligatorii, dpa ce s-a renuntat la
plafoanele de credit. Banca Poloniei a utilizat facilitate de refinantare, creditele de licitatie
(titlurile emise de banca centrala) si bioletele de trezorerie, iar in cazul Bulgariei sistemul de
control monetary a constat in plafonari de crediyte, reserve obligatorii neremunerate,
refinantarea bancii centrale si operatiuni pe piata libera.

            In mecanismul plafonarii creditelor prezinta importanta regulile de alocare, despre

care retinem ca variaza in concordanta cu prioritatile specifice si cu mediul institutional al
fuiecarei tari.

            Practica bancilor centrale arata ca acestea stabilesc, periodic,plafoane ale activelor
nterne din intrgul sistem bancar si subplafoane pentru creditele guvernamentale, in
concordanta cu nivelul inflatiei, al cresterii economice si al balantei de plati externe.

……………………………………………………………………………………………….

            Limitarea nivelului creditelor antreneaza o diminuare a veniturilor bancare, ca urmare

a diminuarii nivelului dobanzilor incasate, motiv pentru care institutiile supiuse cauta
modalitati de sustragere de la aplicare.

            Astfel, in unele tari, bancile isi “ascund” creditele in operatiuni extrabalantiere, cu
scopul raportarii unei baze de calcul minime si al nedeclararii volumului real al creditelor
restante.

            In majoritatea cazurilor, tendinta de evaziune imbraca si alte forme. Acolo unde
imprimuturile in moneda straina sunt exceptate din baza de calcul, bancile isi vor majora
aceste credite in totalul portofoliului de imprumuturi. Alteori, se produc deplasari ale
imprumuturilor si depozitelor catre institutii nebancare affiliate. In Bulgaria, bancile care
vuindeau titluri guvernamentale catre institutii nebancare aveau permisiunea sa-si majoreze
nivelul creditelor cu sume identice, motiv pentru care procedau, in practica, la vanzarea
titlurilor inainte de datele stabilite si la rascumpararea acestora mai tarziu.

            În alte cazuri, precum în Marea Britanie, institutiile care refuzau creditele din partea
bancilor comerciale aveau posibilitatea sa sconteze efectele comerciale pe care le detineau
prin intermadiul brokerilor sau prin piata de capital, prin casele de scontare. Ca rezultat,
aceste institutii si-au majorat rapid depozitele care au devenit, astfel, subiect a numeroase
restrictii impuse de catre Banca Angliei.

            Pentru nerespectarea plafoanelor de creditare, autoritatile monetare au stabilit

penalitati, al caror nivel era influientat de excedentul de credite si de nivelul ratei de dobânda,
prezentând importante diferentieri de la o tara la alta.

            In general, penalitaile au imbracat doua forme, dependente de gradul de control

monetar care se urmarea prin plafonarea creditelor. Penalitatile sporite s-au aplicat acolo unde
bancile centrale doreau un control asupra credit4elor acordate rezidentilor, in perioadele de
crestere a capitalurilor nerezidentilor si demanifestare a atacurilor speculative. Pe de alta
parte, penalitatile au fost si progressive, ceea ce apermis o flexibilitate sporita in volumul
creditelor, intrucat o parte din imprumuturi erau profitabile chiar si in conditiile suportarii
costului penalitatilor.

 Efectele antrenate de plafonarea creditelor

In toate tarile in care s-a aplicat acest instrument, combinat uneori cu alte instrumente
de control, s-au produs efecte precum: scaderea competitivitatii in sistemul bancar;
diminuarea rolului intermediarilor financiari; sporirea nivelului rezervelor excedentare, ca
urmare afinantarii monetare a deficitului bugetar.

            Astfelm, se poate afuirma ca, alaturi de vantajele antrenate, limitarea credirtului a
generat si o serie de avantaje, ceea ce a complicat aplicarea acestui instrument de politica
monetara. In tabelul 12.16 sunt relatate avantajele si dezavantajele aplicarii plafoanelor de
credit.

Avantaje si dezavantaje ale sistemului monetar “plafonarea creditului”

     Avantaje           Dezavantaje
          Permite controlul asupra agregatelor monetare si           Nu poate fi utilizat im managementul lichiditatii pe
asupra creditului total termen scurt, ci numai prin aplicarea pe termen lung

          Este unul din cele mai “usoare” instrumente,
aplicabil in tarile cu piete financiare slab
dezvoltate sau cu falimente importante in acest
domeniu
          Este relativ usor de implementat atunci cand
numarul bancilor este redus
          Nu este afectat de regimul cursului de schimb
          Tinde sa perpetueze un “credit” independent de
competitivitatea bancilor
          Provoaca dezintermedierea in scopul reglem,entarii
sectorului financiar
          Limiteaza competitia intre banci si impiedica
dezvoltarea pietei monetare
          Poate reprezenta o amenintare la adresa lichiditatii,
daca politica este slaba

          Genereaza un “micromanagement” al alocarii

creditelor de catre Banca Centrala

          Este dificil de monitorizat atunci cand creditul se

prezinta sub forme nesupuse limitarii

          Creeaza dificultati administrative in tarile cu un

numar sporit de banci

          Poate duce la multiplicarea controalelor directe si a

presiunii financiare

Sursa:

Experienta tarilor evidentiaza o varietate de practice si modalitati utilizate in aplicarea

acestui instrument de politica monetara si, desi nprezinta o seruie de limkite, exista inca tari
care il utilizeaza. Limitarea creditelor constituie un instrument util inh anumite circumstante,
respective atunci cand relatiile monetare sunt instabile, sau bin perioadele de tranzitie cand
piata nu este sufficient dezvoltata pentru utuilizarea instrumentelor indirecte.

Atunci cand aplicarea este corecta, plafonarea creditelor poate reduce distorsiunile pe
care, in general le antreneaza. In alte cazuri, cand piata este orientate catre controlulmonetar
se utilizeaza instrumente indirecte iar masurile administrative se diminueaza.

In concluzie, se poiate afirma ca, desi rolul acestui instrument este redus comparative
cu al celor indirecte face, totusi, parte din arsenalul bancii centrale, avand utilizare atunci cand
metodel;e indirecte isi diminueaza rolul datorita relatiilor monetare incerte, sau atunci cand
acestea trebuie completate pentru a controla impactul creditului asupra flixurilor de capital.
 Pentru indeplinirea obiectivului urmarit, principala problema este cea a determinarii
bazei in perioada de referinta, in functie de care se stabileste nivelul creditului in perioada
viitoare, rolul de baza fiind indeplinit in creditul net.

Creditul net se stabileste ca difereta intre totalul creditelor( inclusive cele

neperformante0, pe de o parte, si capital si provizioane, pe de alta parte. Ca procedura
administrative in aplicarea plafonarii creditului se utilizeaza metoda stocului si metoda
fluxului.

Metoda stocului permite determinare bazei de referinta C in perioada t , prin

calcularea creditului net total:

C = Credite totale - (Capital + provizioane).

PC , nivelul prioiectat al creditului net intern la nivelul sistemului bancar, este stabilit
în functie de rata de crestere a creditului, g, in perioada t-(t+1):

PC = CT .

Alocarea creditului prioectat pentru fiecare nstitutie în parte se realizeaza dupa

urmatoarea formula:

PCi =

În care notatiile au semnificatia urmatoare:

PC = creditul proiectat institutiei i;

= ponederea creditului institutiei i în creditul total, la momentul de referinta.

Din relatia de mai sus reyulta ca volumul maxim al creditelor, ce poate fi acordat de o
institutie, depinde de cota de piata a cesteia si rata de crestere a volumului de credite, stabilita
ca obiectiv monetar.
 În unele tari, în determinarea bazei de referinta s-a tinut seama si de nivelul
depozitelor (D).

În cazul Danemarcei, nivelul proiectat al creditelor s-a determinat, in anii ’80, potrivit
relatiei:

PC = C (1+g + 1/2 · - ).

……………………………………………………………………………………….

3.2 Cerintele de lichiditate a activelor

Printe instrumentele de politica monetara, an unele tari se utulizaeza, în scopuri prudentiale si

controlul monetar, în raport de lichiditate al activelor.

            Raportul de lichiditate este definit ca reprezentând obligatia bancilor  comerciale de a

mentine sub forma de cative lichide un procent determinat din totalul depozitelor si a altor
disponibilitati.

            În majoritatea tarilor, un astfel de raport este calculate în functie de disponibilitatile pe

termen scurt, iar activele eligibile include numerarul, depozitele la banca centrala, conturi de
correspondent si titluri guvernamentale, respective activele cu grad sporit de lichiditate.

            Cerintele de lichiditate îndeplinesc atât un rol monetar, precum si unul prudential.

Din punct de vedere monetar, cerintele de lichiditate constituie un instrument inefficient,

potrivit opiniei unui numar însemnat de autori. În conformitate cu acest punct de vedere,
cresterile raportului de lichiditate pot provoca sporiri ale ratei de dobânda  la creditele private,
dar si un decline al ratei de dobânda aferenta titlurilor guvernamentale. Ca rezultat, efectul
global asupra cererii de moneda este ambiguu.

            O alta opinie exprimata în literature de specialitate este cea care sustine ca cerintele de
lichiditate sunt utilizate ca supliment al unei poltici monetare restrictive, în prioadele de
expansiune economica.
            Ideea ineficientei raportului de lichiditate ca instrument de politica monetara este
sustinuta si de catre monetaristi. Potrivit acestora, cererea si oferta de moneda determina rata
de dobânda pe termen scurt, care influienteaza si alte niveluri ale ratei de dobânda, în acest
mod politica monetara actionând asupra depozitelor bancare si nu asupra împrumuturilor.

            Importanta ofertei de moneda în transmiterea politicii monetare este evidentiata prin
analiza impactului pe care îl are raportul de lichiditate asupra ofertei de moneda. Observatiile
effectuate pe cazul Suediei (1993) au demonstrat ca un nivel ridicat al raportului de lichiditate
produce o modificare în portofoliul bancilor, de la preferinta pentru credite catre preferinta
pentru titluri, fara a afecta stocul de moneda.În aceasta analiza se reduce împrumuturile
acordate sectorului privat, care sunt compensate, în schimb de vânzarile de obligatiuni de
catre sectorul privat catre banci.

            Alaturi de opiniile care minimizeaya efectele antrenate de raportul de lichiditate, se

regasesc si abordari care sustin efectul maxim al lichiditatii asupra masei monetare. Un
asemenea effect poate fi obtinut atunci când modificarile în raportul de lichiditate, se produc
prin ajustari în nivelul numerarului sau al depozitelor la banca centrala.

           

Eficienta instrumentelor directe ale politicii moneatare

CAPITOLUL 4.  Politica monetara a BNR si instrumentele politicii

monetare in România

5.1      Consideratii cu privire la politica monetara a Bancii Nationale a României

5.1.1        Cadrul general al politicii monetare a Bancii Nationale a României

Perspectiva integarii României in Uniunea Europeana cere o politica monetara

adecvata, care treptat trebuie apropiata de politica monetara a Bancii centrale Europene.

Pentru Banca Centrala Europeana principalul obiectiv de politica monetara urmarit

este mentinerea stabilitatii preturilor, cu mentiunea ca fara a prejudicial acest obiectiv,
Sistemul European al Baancilor Centrale trebuie sa sprijine politica economica generala a
comunitatii.
 Politica monetara adusa de BNR in ultimul deceniu a fost destul de controversata.
Reformarea politicii monetare a Bancii nationale a României trebuie inclusa in contextual mai
larg, de reforma a intregului sistem bancar.

Regimul de politica monetara a fost cel de urmarire a agregatelor monetare (monetary

target), având ca obiectiv intermediar masa monetara (M ), iar ca obiectiv operational baza

monetara (M ).

Pe parcurs insa, s-au inregistrat abateri de la aceasta ancora anti-antiinflationista,

adoptând-se cursul de schimb ca obiectiv intermediar (anii 1999,2000). Tentativa s-a dovedit
nereusita, rezultatele folosirii unei politici monetare restrictive, bazata pe majorarea ratei
dobânzii, fiind contrare asteptarilor. In conditiile unui segment predominant al
intreprinderilor si bancilor de stat, o politica monetara restrictiva nu s-a dovedit a fi
inspirata. In ciuda dobânzilor ridicate si prohibitive la credite, intreprinderile de stat,
insensibile la necesitatea imbunatatirii eficientei economice, au continuat sa se imprumute,
generand credite restante si, de asemenea, integrând (fara sa faca eforturi de reducere a
costurilor si ridicare a randamentelor) cheltuieli cu dobânzile mai mari in preturi, mai ales in
preturile utilitatilor.

Sectorul privat a fost puternic afectat, in conditiile in care alternativele la creditul

bancar erau aproape inexistente la inceputul tranzitiei românesti. Astfel, dintr-o masura
aplicata pentru incetinirea cresterii inflatiei, poltica monetara restrictiva a devenit unul
dintre principalii factori de agravare si proliferare.

Având in vedere tendintele internationale in domeniul modernizarii financiar-bancare,

dar si obiectivul de aderare la Uniunea Europeana, România trebuie sa realizeze anumite
schimbari in ceea ce priveste orientarea strategiilor de poltica monetara.

Actuala strategie de politica monetara, orientata cu precadere catre agregatul monetar

M2, nu ami corespunde criteriilor impuse de fenomenele invocate.

Politica monetara imprimata de Banca Centrala Europeana are in vedere agregatul M3

ca valoare de referinta si o rata a inflatiei care sa nu depaseasca pe termen mediu 2%. In acest
context, corelat si cu evolutiile din ultimii ani, in România se va impune reconsiderarea masei
monetare si crearea agregatului M3. De altfel, o asemenea masura a fost considerata chiar de
catre guvernatorul BNR ca fiind imperioasa. Se propune, de asemenea, renuntarea la
aranjamentul tintirii deprecierii nominale a cursului de schimb in scopul asigurarii
competitivitatii internationale a productiei interne, urmând ca BNR sa-si assume doar
obiectivul inflatiei.

Regimul de politica monetara adecvat situatiei de perspectiva a României in contextul

fenomenului de catching-up, impus de conditiile de convergenta, este cel al tintirii inflatiei.

Un asemenea regim isi poate gasi aplicabilitate, avându-se in vedere orientarea

deyinflationista actuala a politicii noastre monetare, flexibilitatea cursului de shimb si rolul
important al agregatelor monetare, care se regasesc intr-un regim de tintire a inflatiei.

Ca un scenariu previzibil de adoptare a monedei unice euro si de acomodare la politica

monetara unica presupusa de aceasta, am putea avea in vedere urmatoarele etape:

        Trecerea la euro ca moneda de referinta in locul dolarului american (3 martie

2003);

        Liberalizarea contului de capital (aprilie 2005);

        Denominarea monedei nationale (1 iulie 2005);

        Adoptarea regimului de tintire directa a inflatiei (iulie 2005);

        Introducerea agregatului monetar M3 (inainte de anul 2007);

        Incadrarea in Sistemul Monetar Eoropean II – trecerea la un sistem de cursuri

fixe fata de euro care sa fie mentinut, fara devalorizari sau tensiuni grave, cel
putin doi ani premergatori avaluarii in vederea trecerii la moneda unica

(posibil 2009-2010).

………………………………………………………………………………………………

[5]

Evolutia politicii monetare in România

Adaptarea sistemului bancar romanesc la cerintele integrarii europene

                                                                                                   

Strategia de extindere a Uniunii Europene vizeaza integrarea de noi membri,

armonizarea obiectivelor de politica interna si externa ale tutoror statelor member, prin
respectarea si aplicarea consecventa a unor principii fundamentale comu ne

            Dobandirea de catre Romania a statutului de stat membru al Uniunii Europene

reprezinta o prioritate a autoritatilor guvernamentale si monetare ale tarii. Abordarea
procesului de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana presupune realizarea obiectivelor si
prioritatilor prevazute in cadrul Programului National de aderare  Romaniei la U.E., printer
care reducerea ferma a inflatiei, asigurarea unei pozitii externe sustenabile, mentinerea sub
control a deficitului bugetar, reforma siastemului bancar si consolidarea acestuia.

            Procesul de aderare a Romaniei la U.E. impune si realizarea unuyi system bancar
competitive, stabil si eficient care sa asigure o intermedierte financiara pe criterii de eficienta
si sa genereze incredere in randul publicului. Astfel, Banca Nationala a României acorda
atentie deosebita reformei sistemului bancar si accelerarii procesului de integrare financiara,
in conformitate cu principiile care stau la baza politicilor europene, urmarind ca obiectiv
essential respectarea angajamentelor asmjate fata de Uniunea Europeana. In aceasta directie,
BNR a elaboreat strategii financiar +bancare, care corespund capitolelor acquis+ului
comunitar specifice domeniului bancar, si anume: - ”Libera circulatie a serviciilor; capitolul 4
– “Libera circulatie a capitalurilor”; capitolul 11 – “Uniunea economica si Monetara”.

            In vedrea preluarii si implementarea acquis-ului com,unilor afferent sectorului bancar,

Banca Nationala a României a urmarit simultan: armonuizarea legislatiei bancare românesti
cu cea a U.E. si intarirea capacitatii sale administrative, prin consolidarea cadrului legislativ si
de reglementare pentru sectorul bancar, pe de o parte, iar pe de alta parte prin cresterea
eficinnttei activitatii de supraveghere bancara. Pe linia transpunerii in legislatia nationala a
acqisuli comunitar aferent domeniului bancar, se remarca adoptarea Legii nr. 485/2003 pentru
modificarea si completarea Legii bancare nr. 58/1998 care urmareste, pe de o parte,
armpnoizarea legislatiei nationale cu cea comminitara, iar ope de alta parte, rezolvarea in
spiritul lagislatiei si practicui europene a unoir aspecte care aanterior erau insuficient
reglementate.
            Printre elementele de noutate aduse de legea nr. 485/2003, amintim; stabilirea sferei
notiunii de institutie de credit si limitarea formelor de cdonstituire a acestora ib contextual
legislative actual; includerea in categoria institutiilor de credit a institutiilor emitente de
mneda electronica si reglementarea regimului de constituire si functionare a acestora,
definirea terminologieie necesare pentru implementarea prevederilor comunitare si relizarii
unei supravegheri pe o baza consolidate (notiuni ca institutie financiara, societate mama,
institutie emitenta de moneda electronica, moneda electronica, capital initial, state member,
stat membru de origine, stat membru gazda, societate prestatoarea de serviii auxiliare sau
conexe, sociuetate de tip holding), crearea cadrului legal pentru asigurarea dreptului la libera
srtabilkire si libera prestare de aervicii de catre institurtiile de credit din statelemembre, pe
principiul autorizatiei unice recunoscute in  cadrul  Comunitatii Eoropene, precum si pentru
implementarea principiului supravegherii institutiilor de creidit de catre autoritatea
compete4nta din statul de origine, introducerea de competente pentru Banca Nationala  a
Romanieie privind supravegherea pe o baza consolidate, modificarea nivelului de date de la
care o persoana devine actionar semnificativ ( de la 5% la 10% din capitalul social),
modificarea limitei maxime a investitiilor in entitati nefinanciare (de la 10% la 15% din
fondurile proprii ale bancii) si a limiteti globale pentru investitiile de aceasta batura ale unei
banci (de la 50% La 60% din fondurile sale proprii) introducerea de prevederi referitoare la
colaboirarea Bancii Nationale a Romaniei cu autoritati competente din statele membre.

            De asemenea, legea nr. 485/2003 pentru modificarea si completarea legii bancare
nr.58/1998 cuprinde masuri pentru rezolvarea unir probleme insufficient reglementate
anterior, in legoislatia bancara romaneasca, printer care; reglementarea regimului bancilor a
caror autorizatie a fost retrasa (in alte situatii decat la cerere, in caz de faliment sau
fuziune/doivizare) prin introducerea de prevedrei privind obligativitatea dizilvarii si lichidarii
acestora  si a unui capitol oprivind lichidarea/ introducerea de sanctiuni pentru persoanele
juridice sau late entitati care desfasoara, fara autoroizarea BNR activitati de atrgere de
depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, copletarea dispozitiilor refritoare la
secretul professional pentru asigurarea unei mai mari flexibiliatei, stabiliraea unor categorii de
investoitti lalke bancilor care sunt supuse aprobarii prealabile a Bancii natuinale ale
Roimaniei, in concordanta cu cerintele Comitetului de la Basel, introducerea de prevederi care
asigura cadrul legal corespunzator pentru emiterea de catre banca Natinala a aaRomanieui a
reglementaruilor privind controlul intern, in concordamta cu principiile elaborate in acest
domeniu de Comitelul de la Basel
Restrucurarea sistemului bancart romanesc a predupus atat modificari bin ceea ce priveste
legislatia bancara cat si miutatii strucurale care au condus lka o noua configuratie a
sistwemului bancar , in tabelul nr.

…………………………………………………………………………….

Politica monetara. Art.5 enunta principiul conform caruia BNR ulilizeaza proceduri si
instrumente specifice pe piata monetara si de creditare a institutiilor de credit, precum si
mecanismul rezervelor minime obligatorii.

            În reglementarea operatiunilor pe piata monetara, textul art. 6 debuteaza, în opinia

noastra nefiresc, cu interdictia achizitionarii de pe piata primara a anumitor creante (alin.(1))
si continua cu enumerarea operatiunilor premise, în alineatul (3).

            Operatiunile de creditare enumerate la art.7 se refera la creditele acordate institutiilor

de credit eligibile, în conditiile stabilite prin propriile reglementari, iar alin.(2) al art.7 contine
interdictia creditarii pe descoperiri de cont sau de orice alt tip în favoarea statului si a altor
entitati statale.. Exceptie fac institutiile de credit cu capital major de stat.

            Regimul rezervelor minime obligatorii este enuntat ca principiu în art. 8 si este
reglementat în detaliu prin normele BNR.

            Mijloacele prin care se realizeaza politica de curs de schimb sunt enuntate tn art. 9 iar
principiile regimului valutar sunt enumerate în art.10. [6]

TRATAT  DE  DREPT BANCAR

[1] Ion Turcu, „Operatiuni si contracte bancare Tratat de drept bancar”, Editia a V-a
actualizata si comletata, volumul 1 , volumul 2, Editura Luminalex Bucuresti 2004

“Moneda, Banci si politici monetare”- Nicolae Dardac

4.1 Evolutia politicii monetare în România

            Înfaptuirea politicii monetare în România, in ultimii 10 ani, a fost conditionata de

gradul de independenta al bancii centrale si de transformarile institutionale si de
comportament la nivel micro si macroeconomic.
            Conditiile specifice ale tranzitiei au impus BNR utilizarea unui echilibru intre
obiectivele pe termen lung ale politicii monetare si restrictiile pe termen scurt, date de
evolutia conditiilor din economie.

            Obiectivele politicii monetare (si anume: limitarea cresterii preturilor, eliminarea
supraevaluarii monedei nationale în vederea asigurarii sustenabilitatiii balantei de plati), au
fost compromise de fragilitatea sistemului bancar, de rigiditatea economiei reale precum si de
constrângerile de natura sociala. Din acest motiv, s-au succedat perioade de control asupra
masei monetare si de echilibrare a pietei monetare si valutare, cu cele în care masa monetara a
sporit considerabil, iar cursul de schimb a fost supraevaluat.  

În anul 1991, politica monetara a avut ca obiectiv controlul privind cresterea masei
monetare, printr-o serie de masuri de limitare a creditului neguvernamental. Efectul generat a
constat în amplificarea indisciplinei financiare si a fenomenului de neplata a datoriilor, 
respectiv a blocajul financiar.

            În anul 1992 politica monetara a fost ezitanta si marcata de fluctuatii; masa monetara a
crescut rapid, iar fenomenul inflationist s-a reinstalat.

            Astfel, pentru perioada 1991-1993, rezultatele politicii monetare au fost partiale: în
anul 1993, inflatia masurata prin indicii preturilor de consum a depasit 250% (nivel mediu
anual), fenomen care a demonstrat si apogeul dificultatilor în economie.

            Anul 1994 a fost considerat un succes al politicii de macrostabilizare, iar politica
monetara s-a centralizat pe utilizarea concomitenta, sincronizata a doua pârghii esentiale
(controlul expansiunii monetare si cresterea ratelor de dobânda), prin care au putut fi
influientate cantitatea de bani din economie si pretul acestora.

Anul 1994 prezinta importanta si prin aceea ca a marcat redobândirea încrederii în

moneda nationala. Daca pâna în acel moment se manifestau intens demonetizarea, dolarizarea
si dezintermedierea financiara, din anul 1994 procesele respective au fost stopate. Masa
monetara a crescut în termeni reali, economiile si creditul de asemenea, iar viteza de circulatie
a monedei s-a stabilizat. O pondere însemnata au detinut-o operatiunile de refinantare de la
BNR prin linii de credit. În ansamblu, la nivelul anului 1994, politica monetara s-a
caracterizat prin coerenta, ceea ce a condus la reluarea procesului de economisire in moneda
nationala.
 Anul 1995 poate fi definit ca anul în care obiectivul explicit al politicii monetare l-a
constituit reducerea ratei inflatiei pâna la 30%. În ultima parte a anului, s-a produs o
deteriorare a balantei de plati si au reaparut presiunile inflationiste care au determinat BNR sa
înaspresca politica rezervelor mininme obligatorii si sa revina la o politica de dobânzi mai
restrictive. S-a urmarit, astfel, reducerea deficitului extern si reducerea lichiditatii disponibile
pentru a limita procesul de multiplicare a bazei monetare. Rezultatele politicii monetare în
perioda anilor 1994 si 1995 au evidentiat urmatoarele corelatii:

- cresterea mai rapida a economiilor populatiei decât a masei si a creditului

neguvernamental a reprezentat ancora  de baza pentru mentinerea încrederii în moneda
nationala;

- cresterea masei monetare în sens larg (M ) mai rapid dacât a celei în sens restrâns

(M ) si decât al bazei monetare (M ) indica rolul important al intermedierii financiare;

- mentinerea ratelor dobânzii la nivele real pozitive mai ridicate decât deprecierea
monedei nationale, au descurajat pastrarea valutei si au sporit încrederea în moneda nationala.

Specificul anului 1996 l-a constituit manifestarea cu acuitate a dezichilibrelor în

economia româneasca. Dezechilibrul structural dintre cererea agregata, pe de o parte, si
volumul si structura ofertei interne, pe de alta parte, s-a reflectat în cresterea inflatiei si a
deficitului extern. Asupra BNR s-au efectuat presiuni pentru finantarea deficitelor pe calea
creditelor directionate, a dobânzilor subventionate si a aprecierii cursului de schimb.

            Politica monetara s-a deteriorat vizibil în anul 1996 si s-a concretizat în pierderea
încrederii în moneda nationala, atestata de urmatoarele evolutii:

- economiile populatiei au mai crescut în termeni reali;

- viteza de circulatie a banilor a crescut indicând preferinta publicului pentru alte

activitati;

- dolarizarea economiei a tins sa creasca;

- remonetizarea a încetat (cresterea masei monetare a fost însotita de cresterea

inflatiei).
Anul 1997 a marcat o serie de modificari importante în cadrul politicii monetare:

 s-a renuntat la refinantarea prin credite structurale si s-a trecut la refinantarea prin
mecanisme si instrumente specifice pe piete monetare;
 s-au introdus instrumente prin care sa se realizeze “sterilizarea” excesului de
lichiditate, respectiv vânzarea titlurilor de stat din portofoliu si atragerea de depozite la
banca centrala;
 liberalizarea pietei valutare, prin acordarea licentei de dealer tuturor bancilor
comerciale si asigurarea unui nivel de echilibru a cursului de schimb;
 influientarea cursului de schimb prin utilizarea instrumentelor indirecte.

În anul 1998, politica monetara resrictiva a condus la temperarea semnificativa a

inflatiei. Politica Bancii Centrale bazata pe ancora monetara  a atenuat considerabil
anticipatiile inflationiste precum si impactul asupra preturilor, generat de ajustarile fiscale. În
acelasi an politica monetara a temperat tendinta de depreciere mai accelerata a cursului de
schimb si efectul acesteia asupra inflatiei. Pentru anul 1999, obiectivul de atenuare a cresterii
preturilor a fost atins, inflatia înregistrând nivelul de 54,9%. Restrictivitatea politicii monetare

a dus la cresterea M cu 44,9% în special pe seama activelor externe nete, în timp ce creditul
intern a sporit doar cu 25,8%, exclusiv pe seama creditului guvernamental. Acesta a
înregistrat o crestere cu 105,3% si s-a datorat, în totalitate, titlurilor de stat emise pentru
restructurarea bancara si prin care s-a preluat, la datoria publica, un volum însemnat de active
neperformante bilantiere si extrabilantiere.

4.2 Instrumentele de politica monetara utilizate de BNR

Instrumentele folosite de autoritatea monetara si-au sporit, treptat, gradul de

complexitate, urmarindu-se alinierea la standardele si practicile din tarile Uniunii Europene si
cele internationale:

- în primul stadiu al reformei au fost utilizate plafoane de credit, dupa care, începând
cu anul 1992, au fost înlocuite cu mecanismul refinantarii bancilor comerciale;

- mecanismul refinantarii a fost imbunatatit trecându-se la garantarea creditelor

acordate cu titluri de stat;
 - facilitatile de creditare (creditul structural, creditul de licitatie, lombard si creditul
special au devenit practice curente în activitea de refinantare;

- mecanismul rezervelor obligatorii a fost introdus, în anul 1992, si a fost adaptat în

permanenta, în functie de structura pasivelor bancilor comerciale;

- anul 1997 a marcat debutul operatiunilor pe piata monetara (operatiuni de open-

market).

Prin dezvoltarea instrumentelor de plasament financiar si dupa adoptarea noii legislatii

bancare, BNR a pregatit trecerea la utilizarea operatiunilor de “open market” ca principal
instrument de politica monetara.

5.3.1Operatiunile pe piata monetara ale BNR

În România, piata monetara interbancara a fost oficializata în aprilie 1995 si se

defineste ca o piata continua, pe care BNR poate sa intervina prin efectuarea de operatiuni de
atragere si plasare de depozite la vedere si la termen, în moneda nationala, la rate ale dobânzii
determinate liber de societatile bancare participante.

Potrivit reglementarilor, operatiunile BNR pe piata monetara constau în urmatoarele:

        Tranzactii repo si reverse repo (pensiuni) cu titluri de stat. Acestea sunt
tranzactii reversibile care se refera la cesiuni de creanta pe o baza contractuala,
prin care institutia cedenta se angajeaza sa reprimeasca, iar institutia cesionara
sa retrocedeze aceleasi titluri de stat, sau titluri de stat din aceeasi serie la un
pret si la o data stabilite prin contract. Pretul la care se rascumpara titlurile de
stat se compune din pretul de vânzare si dobânda datorata la scadenta, aferenta
sumei luate cu împrumut. Valoarea de piata a titlurilor de stat care fac obiectul
tranzactiilor repo si reverse repo trebuie sa acopere în permanenta valoarea de
rascumparare a acestora.

        Credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare. Acestea sunt

tranzactii reversibile în cadrul carora debitorul pastreaza proprietatea asupra
activelor eligibile respective aduse în garantie. Valoarea activelor eligibile
 aduse în garantie trebuie sa acopere 100% din creditul acordat si dobânda
aferenta.

        Vânzari si cumparari definitive de titluri de stat (outright transactions)

reprezinta tranzactii care implica transferul definitiv al proprietatii asupra
acestora de la vânzator la cumparator si se realizeaza prin mecanismul livrare
contra plata;

        Emiterea de certificate de depozit de catre BNR se poate face în forma

materializata sau dematerializata. Certificatele de depozit sunt emise cu
discount si la scadenta la valoarea nominala. Diferenta dintre valoarea mai
mica la care sunt emise si valoarea nominala reprezinta dobânda aferenta
sumei platite de detinator, la o rata a dobânzii convenita între parti la scadenta
tranzactiei.

        Swap-ul valutar consta în doua tranzactii simultane prin care BNR:

- cumpara la vedere lei contra valuta convertibila si vinde la termen

(forward) aceeasi suma în valuta convertibila contra lei;

- vinde la vedere lei contra valuta convertibila si cumpara la termen

(forward) aceeasi suma în valuta convertibila in lei.

        Atragerea de depozite de la banci reprezinta o tranzactie cu scadenta

prestabilita; rata dobânzii aplicate asupra depozitului este rata dobânzii simple,
iar dobânda se plateste la scadenta depozitului.

Printre masurile adoptate de banca centrala privind perfectionarea instrumentelor de politica

monetara se numara si:

- facilitatile de refinantare si de depozit acordate bancilor de catre BNR;

- facilitatile de refinantare: sunt puse la dispozitia bancilor prin intermediul

creditului de Lombard (acordat pentru o zi-overnight). Bancile pot avea acces, în orice

moment al zilei bancare pâna la ora 14 , la facilitatea de refinantare oferita de BNR. Nivelul
ratei dobânzii pentru creditul de Lombard este stabilit de catre Consiliul de Administratie al
BNR, în conformitate cu obiectivele de politica monetara;

- facilitatile de depozit sunt puse la dispozitia bancilor de catre BNR, în scopul

absorbtiei de lichiditate. Perioda de atragere a depozitelor de catre BNR în cadrul acestei
facilitati este de o zi, iar remunerarea depozitelor se face la o rata fixa a dobânzii.

În strategia politicii monetare a BNR, regimul cursului de schimb prezinta o mare

importanta, iar rolul acestuia a oscilat de la o etapa la alta, în conformitate cu evolutia
reformei.

5.3.1Operatiunile pe piata monetara ale BNR

În România, piata monetara interbancara a fost oficializata în aprilie 1995 si se

defineste ca o piata continua, pe care BNR poate sa intervina prin efectuarea de operatiuni de
atragere si plasare de depozite la vedere si la termen, în moneda nationala, la rate ale dobânzii
determinate liber de societatile bancare participante.

             În cadrul pietei monetrare interbancare, Bancii Nationale îi revine rolul de a regla si a
supraveghea societatile bancare participante si de a publica zilnic nivelul de referinta al ratei
dobaânzii pentru depozitele atrase (B.U.B.I.D.) si plasate (B.U.B.O.R.). Aceste doua rate de
referinta ale dobânzii sunt calculate ca medii si sintetizeaza întreaga activitate derulata pe
parcursul unei zile pe piata monetara interbancara.

            Rata dobanzii pentru depozitele atrase de banci – BUBID – (Bucharest Interbank
Bid Rate) reprezinta pretul mediu la care se cumpara, se atrag fondurile pe piata interbancara
de catre participanti si se defineste ca fiind cel mai ridicat prêt pe care cumparatorul de
resurse esrte dis[us s ail plateasca.

            Rata dobânzii pentru depozitele plasate de banci – BUBOR – (Bucharest Interbank
Oferred Rate) reprezinta pretul mediu la care se vând, se plaseaza fondurile de pe piata
interbancara si se defineste ca fiind cel mai scazut pret pe care vânzatorul de resurse este
dispus sa îl accepte în schimbul acestora.

            Cele doua rate ale dobaânzii (BUBID si BUBOR) au o valoare informativa asupra
evolutiei pietei monetare în ziua respectiva, dar o aplicabilitate practica în stabilirea unor
dobânzi în contractele de credit, în conditiile în care ratele de dobânda variabile sunt baza de
derulare a operatiunilor de credit. De pilda, o banca comerciala va aproba unui client
acordarea unui credit de 1.000.000 unitati monetare, pe o perioada de 3 luni, la o rata a
dobânzii agala cu BUBOR +2%. Prin urmare, clientul va datora bancii, la fiecare scadenta
rata din credit la care se agauga dobânda, calculate în ziua respectiva pe baza dobânzii de
referinta BUBOR publicata plus cele doua procente.

 Perspective ale politicii monetare a BNR

Abordarea perspectivelor de evolutie a politicii monetare trebuie realizata pornind de

la premisele integrarii europene. Din acest motiv, pentru politica monetara se impun cerinte
de integrare monetara europeana, respectiv îndeplinirea unor criterii de aderare referitoare la
nivelul inflatiei, stabilitatea cursului de schimb, structura dobânzilor pe piata monetara.

Potrivit statului BNR, autoritatea monetara trebuie sa urmareasca doua obiective

majore, respectiv stabilitatea monedei si stabilitatea preturilor.

        Pe termen scurt, banca centrala poate stabili obiective intermediare, precum
agregatele monetare, ratele dobânzii si cursul de schimb, astfel încât acestea sa
conduca la atingerea obiectivului de limitare a inflatiei.

Petru ca un obiectiv intermediar sa poata fi folosit ca “ancora monetara

antiinflationista”, se au in vedere urmatoarele elemente:

-         care este idicatorul cu influienta mai mare asupra evolutiei preturilor;

-         care sunt restrictiile exogene induse de situatia balantei de plati;

-         care este perceptia publicului fata de eficacitatea instrumentelor de interventie

ale bancii centrale.

Astfel pornind de la situatia înregistrata in anii 1999 si 2000, se apreciaza ca

principalul obiectiv intermeiar al politicii monetare l-a constituit mentinerea agregatelor
monetare ca ancora antiinflationista, ceea ce poate asigura îndeplinirea obiectivului
fundamental pe termen lung, de reducere a inflatiei pâna la un nivel care sa se situeze sub
10% anual.
         Pe termen lung , obiectivele intermediare ale politicii monetare se pot
caracteriza astfel:

-         mentinerea controlului asupra agregatelor monetare;

-         mentinerea ratei dobanzii reale pozitive;

-         predictibilitatea cursului de schimb.

Desi, pe termen mediu stabilitatea relativa a preturilor poate fi înfaptuita prin

mijloacele enuntate, totusi, pe termen lung limitarea inflatiei depinde nu numai de politica
monetara, ci si de mentinerea deficitului public în limite reduse si finantarea neinflationista a
acestuia.

Noua strategie de politica monetara a BNR: tintirea directa a inflatiei

În anul 2002, stadiul de dezvoltare al economiei si prognoza indicatorilor

macroeconomici au creat contextual oportun, în care banca centrala a initiat demersurile
pentru o noua strategie monetara “targeting inflation”, aliniindu-se astfel tendintelor
manifestate înca din anii 90 în tarile dezvoltate, si ulterior în cele emergente.

            O asemenea strategie se concretizeaza printr-o serie de elemente definitorii, astfel:

        urmarirea “stabilitatii preturilor” ca principal obiectiv de politica monetara;

        transparenta strategiei de politica monetara;

        responsabilitatea bancii centrale, pentru atingerea obiectivului;

        furnizarea de informatii cu privire la variabilele macroeconomice, în timp util.

De asemenea, trecerea la aceasta strategie necesita îndeplinirea unui ansamblu de cerinte

institutionale si tehnice, dintre care se remarca:

 armonizarea politicii monetare cu cea fiscala;

 prioritate absoluta a obiectivului de inflatie;
 independenta instrumentala a bancii centrale;
  existenta unui sistem financiar bine dezvoltat;
 flexibilitatea cursului de schimb;
 transparenta si responsabilitatea bancii centrale;
 alegerea unui indice de preturi adecvat;
 stabilitatea explicita a unei tinte cantitative a intervalului de fluctuatie si a orizontului
de timp în care se urmareste obiectivul.

Analiza pe cazul României a cerintelor enuntate evidentiaza ca în perioda 2003-2004 au

fost îndeplinite toate conditiile, astfel încât tintirea directa a inflatiei a fost prima optiune de
politica monetara a BNR, corelata cu obtinerea unor câstiguri durabile, în procesul
dezinflatiei, si cu o disciplina coerenta a politicii macroeconomice.

Din punct de vedere institutional, cerintele enuntate pot fi argumentate astfel:

- potrivit Legii nr. 101/1998, privind statul BNR, banca centrala dispune de
independenta în politica monetara si valutara;

- volumul maxim al împrumuturilor ce pot fi acordate Trezoreriei de catre banca

centrala este de 7% din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent;

- sistemul bancar românesc, componenta a sistemului financiar, înregistreaza din anul

2001 o ameliorare continua din punct de vedere al capitalizarii si al performantelor, precum si
o reducere a riscului sistematic;

- flexibilitatea cursului de schimb reprezinta înca o problema pentru autoritatea

monetara, datorita riscurilor de producere a unor crize financiare;

- BNR manifesta transparenta în activitatea sa, prin prezentarea în fata Parlamentului a

situatiilor lunare si a rapoartelor anuale.

Din punct de vedere etnic, preconditia esentiala a adoptarii de catre BNR a strategiei
de tintire a inflatiei o constituie alegerea unui instrument adecvat de prognoza a inflatiei si de
evaluare a impactului pe care politica monetara îl are asupra inflatiei.

Desi titirea inflatiei se bazeaza pe modele econometrice si pe indicatori (precum rata

de dobânda, masa monetara, curs de schimb, preturi ale productiei industriale, salarii), testele
efectuate pe cazul României evidentiaza ca legaturile dintre inflatie si variabelele
macroeconomice ne sunt suficient de puternice pentru a permite constituirea unui model
viabil de prognoza.

Luând în considerare aceste aspecte, în anul 2004, BNR a promovat o politica

monetara prin care a pregatit trecerea de la strategia de tip “monetary targeting”, bazata pe

utilizarea bazei monetare (M ) ca obiectiv operational si a masei monetare (M ) ca obiectiv

intermediar, la strategia de tip “targeting inflation”.

Obiectivul central al politicilor macroeconomice în anul 2004 l-a constituit atingerea

unei rate a inflatiei de 9% care sa faca posibila raducerea, în continuare, pâna la 4% în anul
2006.

Anul 2004 a fost marcat si de preocuparile BNR care, împreuna cu Ministerul

Finantelor Publice, a elaborat proiectul de lege cu privire la denominarea monedei nationale si
care a prevazut ca operatiunea sa aiba loc începând cu 1 iulie 2005, la o rata a conversiei de 1:
10.000.

Aplicarea rezervei minime obligatorii in România

Bancile a caror activitate este reglementata prin Legea bancara nr. 58/1998 au
obligatia constituirii rezervelor minime obligatorii în lei si în valuta pentru conturile deschise
la BNR.

Din punctul de vedere al metodologiei aplicate, prezinta importanta definirea

urmatorilor termeni (conform Regulamentului 2/2002 al BNR si al circularei 416/2004):

 baza de calcul – reprezinta nivelul mediu, pe perioda de observare, a elementelor de

pasiv din bilantul bancilor asupra carora se aplica rata rezervelor minime obligatorii;
 perioda de observare – este intervalul de timp pentru care se determina baza de
calcul, respectiv între data de 24 ale lunii precedente si data de 23 ale lunii curente;
 pereioada de aplicare – consta în intervalul de timp în care trebuie mentinuta în
contul de la BNR suma care reprezinta rezerva minima. Aceasta perioada este cuprinsa
între 24 ale lunii curente si 23 ale lunii urmatoare;
 nivelul calculat este produsul dintre baza de calcul si rata rezervelor minime
obligatorii;
  nivelul prevazut reprezinta soldul mediu zilnic pe care banca trebuie sa-l înregistreze
în contul în care se mentin rezervele;
 nivelul efectiv – soldul mediu zilnic înregistrat de banca în contul în care se mentin
rezervele obligatorii în perioada de aplicare; se determina în functie de numarul de zile
calendaristice din perioada de aplicare;
 nivelul minim prevazut – reprezinta soldul minim zilnic al contului în care se mentin
rezervele minime obligatorii;
 nivelul maxim prevazut reprezinta soldul maxim al contului în care se mentin
rezervele minime obligatorii;
 excedentul de rezerve constituie diferenta pozitiva dintre nivelul efectiv si nivelul
prevazut al RMO;
 deficit de rezerve reprezinta diferenta negativa dintre nivelul efectiv si cel prevazut.

Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii o constituie mijloacele banesti în moneda

nationala si valuta, care reprezinta obligatii ale bancii fata de persoanele fizice si juridice:
surse atrase, împrumutate, datorii si alte obligatii.

Nu se i-au în considerare:

 surse atrase de la BNR sau de la alte banci care au obligatia constituirii de rezerve
minime obligatorii;
 surse atrase de la institutii financiare externe daca au scadente mai mari de 12 luni;
 sume care intra în contul curent al Trezoreriei statului.

Baza de calcul se determina ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv în

perioada de observare.

            Pentru mijloacele banesti în valuta, mediile soldurilor zilnice se determina pe fiecare
tip de valuta în parte, prin transformarea în $ sau în euro. Mentinerea rezervelor minime
obligatorii se realizeaza în conturi deferite, pentru mijloacele banesti în lei si pentru cele în
valuta.

            Îndeplinirea nivelului RMO se realizeaza atunci când nivelul efectiv al acestora este
egal cu nivelul prevazut. Datorita mentinerii în conturi diferite, nu este permisa compensarea
si neîndeplinirea rezervei obligatorii în lei si a celei în valuta.
 Înregistrarea de catre o banca a unui deficit de rezerve nu antreneaza masuri de
supraveghere prudentiala decât atunci când se constata pe o perioada de doua luni consecutiv.
Altfel, deficitul înregistrat într-o luna se adauga la nivelul calculat al periodei urmatoare.

“Moneda, Banci si politici monetare”- Nicolae Dardac

5.3.1Operatiunile pe piata monetara ale BNR (open-market)

În România, piata monetara interbancara a fost oficializata în aprilie 1995 si se

defineste ca o piata continua, pe care BNR poate sa intervina prin efectuarea de operatiuni de
atragere si plasare de depozite la vedere si la termen, în moneda nationala, la rate ale dobânzii
determinate liber de societatile bancare participante.

             În cadrul pietei monetrare interbancare, Bancii Nationale îi revine rolul de a regla si a
supraveghea societatile bancare participante si de a publica zilnic nivelul de referinta al ratei
dobaânzii pentru depozitele atrase (B.U.B.I.D.) si plasate (B.U.B.O.R.). Aceste doua rate de
referinta ale dobânzii sunt calculate ca medii si sintetizeaza întreaga activitate derulata pe
parcursul unei zile pe piata monetara interbancara.

            Rata dobanzii pentru depozitele atrase de banci – BUBID – (Bucharest Interbank
Bid Rate) reprezinta pretul mediu la care se cumpara, se atrag fondurile pe piata interbancara
de catre participanti si se defineste ca fiind cel mai ridicat prêt pe care cumparatorul de
resurse esrte dis[us s ail plateasca.

            Rata dobânzii pentru depozitele plasate de banci – BUBOR – (Bucharest Interbank
Oferred Rate) reprezinta pretul mediu la care se vând, se plaseaza fondurile de pe piata
interbancara si se defineste ca fiind cel mai scazut pret pe care vânzatorul de resurse este
dispus sa îl accepte în schimbul acestora.

            Cele doua rate ale dobaânzii (BUBID si BUBOR) au o valoare informativa asupra
evolutiei pietei monetare în ziua respectiva, dar o aplicabilitate practica în stabilirea unor
dobânzi în contractele de credit, în conditiile în care ratele de dobânda variabile sunt baza de
derulare a operatiunilor de credit. De pilda, o banca comerciala va aproba unui client
acordarea unui credit de 1.000.000 unitati monetare, pe o perioada de 3 luni, la o rata a
dobânzii agala cu BUBOR +2%. Prin urmare, clientul va datora bancii, la fiecare scadenta
rata din credit la care se agauga dobânda, calculate în ziua respectiva pe baza dobânzii de
referinta BUBOR publicata plus cele doua procente.

                             

Politica de open-market

Utilizare politicii de open- market de catre BNR in scopul reglarii masei monetare a
fost conditionata de emisiunea titlurilor de stat. Prima emisiune de titluri de stat a fost efe
ctuata in 1994, creandu-ser astfel premisele realiozarii operatiunilor de open-market.

O perioada de peste  doi ani, utilizarea tranzactiilor cu titluri de stat

…………………………………………………………………………………………………...

                     

4.3.3 Mecanismul de refinantare

            Mecanismul de refinantare reprezinta un instrument de politica monetara prin care

banca centrala isi exercita functia de creditor de ultima instanta.

            Creditele de refinantare sunt credite pe termen scurt (maximum 90 de zile) acordate in
conditii stabilite de BNR si au rolul de a alimenta cu lichiditati bancile comerciale. Pentru
aceste credite, bancile comerciale au obligatia constituirii de garantii, care difera de la un tip
de credit la altul.

Principalele categorii de credite de refinantare a bancilor comerciale de catre BNR

Piata monetara in România, aflata in curs de formare, comporta refinantarea bancilor

comerciale de catre BNR. Principalele categorii de credite de refinantare practicate de BNR
sunt: creditul structural, creditul de licitatie, creditul special si creditul Lombard (overdraft).

                Creditul structural este creditul acordat de BNR in cadrul unui plafon stabilit pentru
fiecare banca comerciala si pentru fiecare tip de garantii.Creditele sunt garantate cu efecte
comerciale sau publice. Creditul structural prefateaza creditul de reescont, iar dobânda
perceputa anticipeaza taxa oficiala a scontului. Totusi, desi creditul comercial si emiterea de
inscrisuri cambiale au fost legal autorizate, recursul la acestea, in structura actuala de
proprietate si a prezentei blocajului financiar atât de extins, nu este posibil in mod obiectiv.

            Creditul de licitatie reprezinta actualmente principala cale de refinantare a bancilor

comerciale. El prefigureaza operatiunile de open market. Acest credit se acorda pentru
maximum 15 zile, este garantat cu titluri de stat, se acorda in cadrul unui plafon, la rate de
dobânzi rezultate din licitatie. Dar mecanismul operatiunilor pe piata libera nu poate functiona
corespunzator intr-o economie in care titlurile se emit doar ocazional, iar piata bursiera nu are
capacitate efectiva de a le avalua. De aici si evolutiile incoerente, discrepante ale nivelului
ratelor de dobânzi cu efecte perturbatoare pentru gestiunea bancara si activitatea financiara a
intreprinderilor.

            Creditul special  se acorda bancilor comerciale aflate in criza de lichiditate pe o

perioada de pâna la 30 de zile, in conditiile unor garantii financiare si in active reale, cu
conditia prezentarii de programe eficiente de redresare.

            Creditul Lombard (overdraft) sau creditul “de pe o zi pe alta” (day-to-day) este menit
sa sustina efectuarea platilor zilnice exigibile ale unei banci comerciale aflate in criza. Se
acorda la nivelul soldului debitor al contului curent  al bancii la BNR, in limita de 75% din
fondurile proprii ale bancii beneficiare, in conditiile garantarii cu anumite hârtii de
valoare.Creditul Lombard este garantat prin titluiri de stat si alte hârtii de valoare accepatate
de BNR, iar rata dobânzii este stabilita de BNR si poate fi modificata fara preaviz.

            Categoriile de credit practicate de BNR pentru refinantarea bancilor comerciale a

inregistrat variatii insemnate de la o perioada la alta.

            Dobânzile practicate de catre banca centrala pentru refinantarea sistemului bancar si
implicit a economiei nationale au devenit in absenta predominarii economiei de piata si in
conditiile unui sistem bancar etatist, cel putin in anumite perioade ale anilor 1994-1995 si cu
deosebire la inceputul anului 1997, excesiv de pozitive daca nu chiar abuzive, depasind cu
mult rata inflatiei, fiind prohibitive pentru majoritatea agentilor economici. Impactul lor
asupra gestiunii curente a intreprinderilor si mai ales asupra investitiilor a fost puternic
resimtit. Terapia prin mijloace monetare a inflatiei se impune a se asocia cu actiunea asupra
cauzelor structurale ale dezechilibrului inflationist.
            Ratele de dobânda practicate de BNR au flexibilitate diferita. Ratele dobânzilor la
creditul structural (dobânda de referinta sau rata scontului) este modificata mai rar si la
nivelul cel mai scazut. De exemplu, in ianuarie 1993 rata scontului era de 70% si aceasta
valoare s-a mentinut pâna in august 1994, când a scazut la 65%, pentru ca la sfârsitul anului
1995 sa ajunga la 35%.

Dobânda de licitatie a cunoscut cele mai ample variatii si cele mai frecvente
modificari. Ea a variat de la nivelul de 71% si aceasta valoare s-a mentinut pâna în august

1994, când a scazut la 65%, pentru ca la sfârsitul anului 1995 sa ajunga la 35%.

Ea a variat de la nivelul de 715 în ianuarie-iunie 1993, la 185,5 în inuarie 1994, pentru ca la

sfârsitul anului 1995 sa coboare pâna la valoarea de 38,1%, iar în primele luni ale anului 1997
sa urce si la niveluri de peste 400%.

Dobânda overdraft, având o natura penalizatoare, a variat, de exemplu, de la 785 în

prima jumatate a anului 1993, la 2505 în perioada noiembrie 1993-martie 1994.

Variatia nivelurilor de dobanzi, rar întâlnita în alte tari în asemenea proportii, este
expresia instabilitatii vietii noastre economice, a lipsei de sensibilitate a întrepriderilor etatiste
la terapia prin instrumente valorice, a necesitatii unor masuri hotarâte de restructurare a
economiei românesti.

            În conditiile actuale pe piata interbancara se efectueaza mai ales operatiuni de

refinantare si mai putin operatiuni de creditare între banci. O data cu cresterea ponderii
proprietatii private în economie, criteriul eficientei va predomina, iar lichiditatile economiei
vor creste. BNR va dobândi posibilitati mai largi de interventie prin operatiuni de open
market. În cadrul acestor operatiuni, banca centrala cumpara si vinde pe piata titluri cu scopul
de a largi sau a restrânge lichiditatile bancilor, de a influienta volumul creditelor si evolutia
generala a cursurilor titlurilor pe piata. În masura în care banca centrala cumpara titluri de pe
piata, ea distribuie moneda, lichiditati. În situatia inversa, are loc un reflux de moneda si astfel
scad lichiditatile de pe piata.

            Tranzitia la piata monetara deschisa presupune privatizarea bancilor comerciale,

întarirea concurentei, înlaturarea dominatiei nete a unora dintre ele, cresterea numarului de
banci, dezvoltarea retelei bancare.
COMUNICAT DE PRESĂ

Indicatori monetari - martie 2006

Masa monetara în sens larg (M2) a fost la sfârsitul lunii martie 2006 de 87 528 milioane RON.

Fata de luna februarie 2006 aceasta s-a majorat cu 2,2 la suta (1,9 la suta în termeni reali), iar în raport cu martie 2005
masa monetara a crescut cu 28,8 la suta (18,8 la suta în termeni reali).

Tabel 1. Masa monetara si contrapartida acesteia

31 martie 2006 martie 2006/ februarie 2006 martie 2006/ martie 2005

INDICATORI
(mil. RON) (%) (%)

Masa monetara (M2) 87 528 2,2 28,8

Active externe nete 45 354 -0,6 22,0

Active interne nete 42 174 5,3 37,0

Activele externe nete s-au diminuat în luna martie cu 0,6 la suta, înregistrând 45 354 milioane RON. Aceasta evolutie
a fost rezultatul reducerii cu 1,3 la suta a componentei "Valute convertibile" si al cresterii cu 4,1 la suta a componentei
"Aur", pe seama reevaluarii stocului de aur.

Activele interne nete au crescut cu 5,3 la suta, înregistrând 42 174 milioane RON, în conditiile în care creditul intern
s-a majorat cu 5,9 la suta (pâna la 57 488 milioane RON).

Tabel 2. Creditul intern si componentele acestuia

31 martie 2006 martie 2006/ februarie 2006 martie 2006/ martie 2005

INDICATORI
(mil. RON) (%) (%)

Credit intern 57 488 5,9 47,4

Credit neguvernamental 65 675 5,2 51,7

Credit guvernamental net -8 187 - -

Creditul neguvernamental a crescut în luna martie cu 5,2 la suta (5,0 la suta în termeni reali), pâna la nivelul de
65 675 milioane RON. Creditul în lei a crescut cu 6,7 la suta (6,4 la suta în termeni reali), în timp ce creditul în valuta
exprimat în lei s-a majorat cu 3,8 la suta (exprimat în euro, creditul în valuta a crescut cu 2,7 la suta). La 31 martie
2006, creditul neguvernamental a înregistrat o crestere de 51,7 la suta (39,9 la suta în termeni reali) fata de 31 martie
2005, pe seama majorarii cu 92,8 la suta a componentei în lei ( 77,8 la suta în termeni reali) si cu 24,8 la suta a
componentei în valuta exprimata în lei (exprimata în euro, cresterea creditului în valuta a fost de 30,5 la suta).
 Tabel 3. Creditul neguvernamental si componentele acestuia

31 martie 2006 martie 2006/ februarie 2006 martie 2006/ martie 2005

INDICATORI
(mil. RON) (%) (%)

Creditul neguvernamental (total) 65 675 5,2 51,7

Credit neguvernamental în lei,

33 005 6,7 92,8
din care:

- populatie 14 443 9,2 117,4

- persoane juridice 18 562 4,7 77,1

Credit neguvernamental în valuta,

32 670 3,8 24,8
din care:

- populatie 9 844 4,8 53,6

- persoane juridice 22 826 3,4 15,5

Creditul guvernamental net a înregistrat un sold negativ de -8 187 milioane RON (fata de un sold negativ de -8 101
milioane RON în luna februarie 2006).

Masa monetara în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 1,4 la suta, pâna la 23 843 milioane RON, pe seama cresterii cu
2,8 la suta a numerarului în circulatie si a majorarii cu 0,2 la suta a disponibilitatilor în conturi la vedere.

Tabel 4. Masa monetara în sens restrâns si componentele acesteia

31 martie 2006 martie 2006/ februarie 2006 martie 2006/ martie 2005

INDICATORI
(mil. RON) (%) (%)

M1 23 843 1,4 54,2

Numerar în afara bancilor 11 480 2,8 47,4

Disponibilitati la vedere 12 363 0,2 61,0

Cvasibanii au înregistrat o crestere de 2,4 la suta, ajungând la 63 685 milioane RON. Economiile în lei ale populatiei
s-au majorat cu 0,7 la suta, pâna la 17 480 milioane RON, ponderea acestora în masa monetara reprezentând 20 la suta.
La 31 martie 2006, economiile populatiei au înregistrat o crestere de 15,7 la suta (6,7 la suta în termeni reali) fata de 31
martie 2005.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 6,5 la suta, pâna la 19 798 milioane RON. În cadrul acestora,
depozitele pe termen au crescut cu 10,3 la suta (pâna la 15 596 milioane RON), depozitele conditionate s-au majorat cu
1,4 la suta (cifrându-se la 1 925 milioane RON), iar certificatele de depozit s-au redus cu 10,4 la suta (pâna la 2 277
milioane RON). La 31 martie 2006, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o crestere de 37,8 la suta
(27,1 la suta în termeni reali) fata de 31 martie 2005.
 Depunerile în valuta ale rezidentilor persoane fizice si juridice, exprimate în lei, au crescut cu 0,7 la suta, pâna la
nivelul de 26 407 milioane RON (exprimate în euro, depunerile în valuta au scazut cu 0,5 la suta, pâna la 7 500
milioane EUR). Comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, depunerile în valuta ale rezidentilor exprimate în
euro au înregistrat o majorare de 20,0 la suta; depunerile în valuta ale populatiei au crescut cu 26,1 la suta, iar
depozitele în valuta ale persoanelor juridice s-au majorat cu 15,6 la suta.

Tabel 5. Cvasibanii si componentele acestora

31 martie 2006 martie 2006/ februarie 2006 martie 2006/ martie 2005

INDICATORI
(mil. RON) (%) (%)

Cvasibani 63 685 2,4 21,3

Economii în lei ale populatiei 17 480 0,7 15,7

Depozite în lei ale persoanelor

19 798 6,5 37,8
juridice

Depuneri în valuta ale rezidentilor,

26 407 0,7 14,7
  din care:

- populatie 11 506 0,7 20,5

- persoane juridice 14 901 0,6 10,6

Titlurile de stat detinute de sectorul nebancar însumau 4 052 milioane RON la sfârsitul lunii martie 2006 (în crestere
cu 2,8 la suta fata de luna februarie 2006). În cadrul acestora, titlurile în valuta reprezentau echivalentul a 174,1
milioane EUR (în scadere cu 1,6 la suta fata de luna februarie 2006).

Tabel 6. Titluri de stat detinute de persoane fizice si juridice nebancare

martie 2006/ februarie 2006 martie 2006/ martie 2005

INDICATORI 31 martie 2006
(%) (%)

Titluri de stat în lei

3 438,7 3,5 -23,2
(mil.RON)

Titluri de stat în valuta

174,1 -1,6 -23,9
(mil. EUR)

  5.3.4 Aplicarea rezervei minime obligatorii in Romania

Bancile a caror activitate este reglemntata prin Legea bancara nr. 58/1998 au obligatia
constituirii rezervelor minime obligatorii in lei si in valuta pentru contuirile deschise la BNR.

Din punctual de vedere al metodologiei aplicate, prezinta importanta definirea

urmatorilor termeni (conform Regulamentului 2/2002 al BNR si al circularei 416/2004):
  baza de calcul – reprezinta nivelul mediu, pe perioda de observare, a elementelor de
pasiv din bilantul bancilor asupra carora se aplica rata rezervelor monime obligatorii;
 perioda de observare – este intervalul de timp pentru care se determina baza de
calcul, respective intre data de 24 ale lunii precedente si data de 23 ale lunii curente;
 pereioada de aplicare – consta in intervalul de timp in care trebuie mentinuta in
contul de la BNR suma care reprezinta rezerva minima> Aceasta perioada este
cuprinsa între 24 ale lunii curente si 23 ale lunii urmatoare
 nivelul calculate este produsul dintre baza de calcul si rata rezervelor minime
obligatorii;
 nivelul prevazut reprezinta soldul mediu zilnic pe care banca trebuie sa-l inregistreze
in contul in care se mantin rezervel;
 nivelul efectiv – soldul mediu zilnic inregistrat de banca in contul in care se mantin
rezervele obligatorii in perioada de aplicare; se determina in functie de numarul de zile
calendaristice din perioada de aplicare;
 nivelul minim prevazut – reprezinta soldul minim zilnic al contului in care se mentin
rezervele minime obligatorii;
 nivelul maxim prevazut reprezinta soldul maxim al contului in care se mentin
rezervele minime obligatorii;
 excedentul de rezerve constituie diferenta pozitiva dintre nivelul efectiv si nivelul
prevazut al RMO;
 deficit de reserve reprezinta diferenta negative dintre nivelul efectiv sic el prevazut.

Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii o constituie mijloacele banesti in moneda

nationala si valuta, care reprezinta obligatii ale bancii fata de persoanele fizice si juridice:
surse atrase, imprumutate, datorii si alte obligatii.

Nu se i-au in considerare:

 surse atrase de la BNR sau de la alte banci care au obligatia constituirii de reserve
minime obligatorii;
 surse atrase de la institutii financiare externe daca au scadente mai mari de 12 luni;
 sume care intra in contul current al Trezoreriei statului.

Baza de calcul se determina ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv in

perioada de observare.
            Pentru mijloacele banesti in valuta, mediile soldurilor zilnice se determina pe fiecare
tip de valuta in parte, prin transformarea in $ sau in euro. Mentinerea rezervelor minime
obligatorii se realizeraza in conturi deferite, pentru ijloacele banesti in lei si pentru cele in
valuta.

            Indeplinirea nivelului RMO se realizeaza atunci cand nivelul efecrtiv al acestora este
egal cu nivelul prevazut. Datorita mentinerii in conturi diferite, nu este permisa compensarea
si neindeplinirea rezervei obligatorii in lei si a celei in valuta.

            Inregistrarea de catre o banca a unui deficit de reserve nu antreneaza masuri de

supraveghere prudentiala decat atunci cand se constata pe o perioada de doua luni consecutiv.
Altfel, deficitulinregistrat intr-o luna se adauga la nivelul calculate al periodei urmatoare

 Politica rezervelor minime obligatorii

Rezervele bancare minime obligatorii reprerzinta, ca vechime, al doilea instrument de politica

monetara folosit de BNR.

            Sistemul rezervelor obligatorii a fost instituit atat in scop prudential cat si pentru
reglarea lichiditatii bancare, controlul creatiei monetare a bancoilor comerciale (finnd
instrument de politica monetara).

[7]          

[8]

Obligativitatea constituirii de reserve minime obligatorii de catre societatile bancare in conturi

deschise la BNR a fost prevazuta in legislatia bancara adoptata in 1991 (Legea nr. 33 si Legea
nr. 34) in legislatia adoptata in 1998 (Legea nr. 58 si Legea nr. 101), precum si in legislatia
bancara actuala (Legea nr. 485/2003 si Legea nr. 312/2004).

            In ianuarie 1992, BNR a emis primul regulament privind rezervele minime
obligatorii, care au avut drept caracteristica sfera restransa a pasivelor luata in calculul
rezervelor obligatorii, si anume, depozitele la vedere sau la termen in lei, ale persoanelor
fizice si juridice.
[9]In anii urmatori, baza de calcul a rezervelor minbime obligatorii s-a extins treptat, astfel ca
in componenta sa se include, in present, “mijloacele banesti in moneda nationala si in valuta
reprezentand obligatii fata de personae fizice si jurudice, sub forma de surse atrase,

imprumutate,datorii si alte obligatii”.

            In baza de calcul a rezervelor bancare minime obligatorii nu se oinclud mijloacele

banesti atrase de la banca centrala si de la alte personae juridice care la randul lor sunt
obligate sa constituie reserve minime obligatorii, mijloacele banesti atrase de la institutiile
financiare externe, daca au scadenta mai mare de 12 luni, percum si mijloacele banesti care
intra in contul current general al Trezoreriei statului.

            Sistemul rezervelorminime obligatorii a inregistrat modificari esentiale in anul 1998

(aduse de Regulamentul nr.4/1998 privind regimul rezervelor minime obligatorii) si 1999
(Circulara nr. 2/1999, care modifica si completeaza regulamentul din 1998) urmarindu-se
alinierea la reglementarile Bancii Centrale Euriopene, cresterea eficientei acestui instrument
de politicva moinetara si de credit.

            Rezervele minime obligatorii sunr remunerate de BNR cu o rata a dobanzii situate cel
putin la nivelkul ratei medii a dobanzii la depunerile la vedere practicate de institutiile de
redit. In cazul neindep[linirii obligatiilor ce revin institutiilor de credit cu privire la nivelul
rezervelor minime obligatorii, BNR calculeraza si percepe dobanzi penalizatoare.

            In perioada 1992-2003, ratele rezervelor minime obligatorii s-au situate la niveluri
ridicate, justificate de eficacitatea acestui instrument al controlului lichiditatii pe termen lung
si evitarea fluctuatiilor mari ale lichiditatii bancare In present, ratele rezervelor minime
obligatorii sunt de 18% la depozitele in lei soi de 305 la depozitele in valuta. Mentinerea unei
marje inseminate intre cele doua rate de rezerva are ca scop descurajarea creditarii in valuta

            In concluzie, politica monetara promovata de BNR a urmarit sa sigure controlul masei
monetare si, prin aceasta, controlul inflatiei si al stabilitatii monedei nationalke.

            Actiunile intreprinse de BNR in vederea reducerii inflatiei si insanatosirii monedei

nationale a fost sustinute de celelalte domenii de politica economica. In aceste conditii,
politica monetara promovata de BNR a reusit, doar prin accentuarea restrictitivitati sale, sa
evite o deteriorare mai accentuate a cererii de bani.
            Modificarile operate de BNR la nivelul instrumentelor sale au vizat, pe de o parte,
cresterea rolului dobanzilor in cadrul mecanismelor de politica mo9netaraw iar, pe de alta
parte, armonizarea cu stul de instrumente ale Bancii Centrale Europene.

            In vederea transpunerii cadrului legislative European privind politica monetara si de

curs de schimb in legislatia romaneasca, BNR a luat decizia de a trece, din acest an, la
tintirea directa inflatiei. Aceasta presupune in primul rand, asumarea angajamentului fata de
stabilitatea preturilor ca obiectiv primordial al politicii monetare si plasarea pe un plan
secundar a celorlalte obiectuive traditionale (cresterea economica, cresterea competitivitatoii
externe, acop[eroirea deficitelor fiscale sau scaderea somajului).

           

Politica monetara in perspective integrarii Romaniei in UE

Sub incidenta crearii conditiilor de promovare a convergentei si integrarii in UE, au fost

previzionate patru etape in strategia BNR de conducere a politicii monetare , urmarindu-se
alinierea la standardele si precticile internationale.

           Politica monetara

 Prima etapa s-a desfasurat pana in Producatorii din economia reala au ramas
1999. S-a urmarit o depreciere reala a competitivi
cursului de schimb, care a limentata
inflatia (acesata ajungand pe alocuri la
proportii uriase. A fost de 199,2% in
1991, 295,5 in 1992, 61,7% in 1994,
27,8 in 1995) acompaniata de o
crestere a deficitului fiscal si
cvasuifiscal, acumularu de datirie
externa, controlul asupra preturilore si
ratei de scimb. Ca raspuns la politica
monertara restrictionosta si la
deprecierea leului, inflatia a atins
40,6% in 1998, iar in 1999, 55% in
mare parte datorita politicilor de
 crestere a veniturilor si acumularii. In
acest context, rezervele valutare la
dispozitia BNR au fost reduse

[10]

[11]

Concluzie: Principalul instrument de politica monetara utilizat va fi rata

dobânzii; BNR nu va abndona cursul de schimb, acesta urmând sa fie utiliyat in
continuare ca unul dintre instrumentele de ghidare a inflatiei, subordonat tintei de
inflatie si nu ca un scop în sine, având un rol diminuat de instrument de ajustare a
echilibrului axtern. În aceste conditii, banca centrala va conta pe contributia altor
comonente ale mixului de politici macroeconomice, in special pe pârghia fiscala.

                     Cadrul politicii monetare unice.

             Obiectivele de politica monetara ale BCE

In urma introducerii euro, statele membre UEM au renuntat la controlul politicii

monetare, cedand prerogativele nationale catre BCE si SEBC.

            Conform Tratatului de la Mastricht, obiectivul principal (final) al politicii monetare

avut in vedere de BCE este stabilitatea preturilor,fara sa precizeze in termini cantitativi sau
temporal ce inseamna aceasta. In consecinta, stabilitatea preturilor a fost definite in 13
octombrie 1998 de catre Consiliul Guvernatorilor al BCE ca o crestere anuala a Indecelui
Armonizat al Preturilor de Consum (IAPC) pentru zona euro mai mica de 2%. Consiliul
Guvernatorilor a anuntat ca urmareste stabilitatea preturilor pe termen mediu, recunoscand
faptul ca preturile pot fi distorsionate de factori actionand pe termen scurt.

            Aceasta definitie (alegerea valorii de 2%) a fost in accord atat cu practicile anterioare
ale multor banci centrale, cat si cu Recomandarea Consiliului UE din 10 iulie 1995 privind
liniile economice directoare ale politicilor economice ale statelor member si ale comunitatii,
care a desemnat procentul de 2 ca reprezentand rata maxima a inflatiei compatibila cu
stabilitatea preturilor.

            Definirea stabilitatii preturilor placand de la o aparenta contradictie, o crestere “mai

mica de 2 %” trebuie interpretata astfel:

        Tinand cont de dificultatea masurarii precise a variatiilor preturilor in timp

BCEa preferat sa opereze nu cu o tinta fixa, ci cu una de tip banda (0-2%). In
acest sens, orice rata a inflatiei sub 2% trebuie apreciata din punct de vedere al
indeplinirii obiectivului final de politica monetara, ca un asucces;

        Autoritatile monetare nu au avut in vedere deflatia ca o alternative la inflatie;

reducerea generalizata si prelungita a preturilor, deflatia, trebuie evitata la fel
de mult ca si inflatia, nefiind compatibila cu stabilitatea preturilor.

Trebuie insa subliniat faptul ca definitia data de BCE pentru stabilitatea preturilor nu trebuie
onsiderata “asimetrica”: invocand o crestere a preturilor mai mica de 25 este exclusa scaderea
preturilor, deci deflatia, insa stabilitatea preturilor in zona euro exclude si inflatia, si definitia
este, in acest sens, simetrica.

            Institutul Monetar European, ca precursor al BCE, a vut drept misiuyne conturarea
viitoarei politici monetare commune. IME a centralizat optiunile posibile (in primul rand
tintirea inflatiei si agregatele monetare), lasand BCE sa decida asupra strategiei de urmat.

            La momentul conturarii optiunilor pentru alegerea viitoarei strategii de poltica

monetara, Institutul Monetar European, a avut in vedere urmatoarele principii:

1.      eficienta masurilor: masurile luate de SEBC trbuie sa vizeze

obiectivul stabilitatii preturilor;

2.      transparenta obiectivelor: publicul trebuie sa fie informat in olegatura

cu aplicarea politicii monetare;

3.      responsabilitatea pentru politica monetara adoptata: publicul trebuie

sa poata aprecia performantele SEBC im mentinerea stabilitatii
preturilor;
 4.      corelarea cu independenta SEBC: trebuie respectata independenta
politica a SEBC, asa cum este prevazuta in Tratatul de la Maastricht;

5.      continuitatea actiunii: strategia de politica monetara adoptata trebuie

sa place de la practicile (experienta) tarilor din zona euro, pentru a evita
rupturile;

6.      orientarea pe termen mediu: obiectivul stabilitatii preturilor trebuie

urmarit pe termen mediu, iar in cazul unor abateri pe termen scurt nu
trebuie aplicate masuri stricte si sistematice.

In stabilirea unei strategii concrete de politica monetara, BCE, a preferat san u foloseasca,
drept obiective intermediarel, cursul de schimb, rata dobanzii sau venitul nominal, fiecaruyia
in parte putandu-i-se reprosa unel incoveniente:

 cursul de schimb a fost considerat nepotrivit, tinand cont de dimensiunea zonei euro
si de faptul ca in general pentru multe din bancile nationale evolutia cursului valutar
nu reprezenta principala preocupare a politicii monetare;
 rata dobanzii   a fost considerate nepotrivita intrucat identificarea ratei reale de
echilibru ce aasigura stabilitatea preturilor este dificil de determinat;
 venitul nominal, desi clar definit si cu rol important in asigurarea stabilitatii
preturilor, a fost apreciata ca dificil de controlat in cazul Eurosistemului, sporind astfel
gradul de incertitudine asupra inflatiei in economie.

In schimb, au fost avute in vedere alte doua obiective intermediare;

1.      utilizarea unui agregat monetara – determinare unei valori de referinta, in

termini cantitativi, penytru cresterea unui agregat monetary (M3) pe termen
mediu;

2.      o rata a inflatiei anticipate – evaluarea, pe baza mai multor indicatori, a

perspectivelor inflatiei.

Astfel, s-a realizat de fapt un compromise intre practicile unor tari member UE, tari ca
Franta sau Germania preferand agregatele monetare, in timp ce Marea Britanie, Spania
 sau altele apreciau ca oportuna urmarirea directa a obiectivului final, al stabilitatii
preturilor.

               Pag 182 Integrare financiar monatara internationala

…………………………………………………………………………………..

Instrumentele de politica monetara ale BCE

Eurosistemul  foloseste urmatoarele instrumente pentru atingerea obiectivelor sale de

politica monetara:

1.      operatiunile de open market;

2.      facilitatile permanente;

3.      sistemul rezervelor minime obligatorii

Operatiunile de open market

Au un rol important in implementarea politicii monetare a BCE, intrucat permit

controlul ratelor dobanzii, influientarea lichiditatii bancare si pot da semnale privind
orientarile politicii monetare.

Eurosistemul utilizeaza, in implementarea politicii monetare:

I)patru categorii de operatiuni de open market:

    1. operatiuni principale de refinantare;

    2. operatiuni de refinantare pe termen mai lung;

    3. operatiuni de reglaj fin;

    4. operatiuni structurale.

II) cinci tipuri de instrumente tehnice pentru pinerea in practica a operatiunilor de open
market:
 1.      operatiuni de cesiune temporara (reversibile/repo, insemnand dupa caz,
primire sau dare in pensiune);

2.      tranzactiile ferme (definitive, insemnand, dupa caz, achizitii sau vanzari
definitive de titluri);

3.      swap-urile valutare;

4.      atragerea de depozite pe termen fix;

5.      emisiunile  de certificate de datorie ale Bancii Centrale Europene;

III) doua proceduri de realizare:

1.      procedura licitatiilor normale sau rapide, cu rata a dobanzii fixa sau variabila);

2.      proceduri bilaterale

Toate operatiunile de open market sunt decise de BCE si executate centralizat, prin BCN.
Operatiunile de open market se pot face atat prin procedura licitatiilor (normale sau rapide, cu
rata a dobanzii fixa sau variabila), cat si prin proceduri bilaterale.

1.          Procedura licitatiilor se adreseaza ansamblului institutiilor de credit din zona eoro,
Prin aceasta procedura SEBC propune institutiilor de credit, in calitate de
contrapartida, lichiditati, pe baza unui calendar prestabilit:

        Pentru operatiunile principale de refinantare in fiecare zi de marti;

        Pentru operatiunile de refinantare pe termen mai lung in prima miercuri a

fiecarei perioade de mentinere a rezervelor obligatorii – care incepe pe 24 ale
lunii.

Procedura licitatilor se realizeaza in sase pasi, atat in cazul licitatiilor normale cat si al
celor rapiude. Licitatiile normale sunt folosite in cazul operatiunilor principale de
refinantare pe termen mai lung, in timp ce operatiunile de reglaj fin sunt executate de
regula prin licitatii rapide.

            Pasul 1:
 a)      BCE anunta prin serviciile sale de informare publica derularea unei liciatatii si
tipul acesteia (cu rata dobanzii fixa sau variabila);

b)      BCN anunta prin serviciile sale de informare publica derularea unei licitatii, si
daca este necesar informeaza direct contrapartidele.

    Pasul 2: Contrapartidele eligibile interesate isi prezinta ofertele, tinand cont de
corespondenta dintre suma ceruta si colateralul disponibil (activele de garantie).

                      Pasul 3: Centralizarea vofertelor institutiilor de credit de catre Eorosistem.

                      Pasul 4:

a)      BCE ia decizia de alocare in functie de tipul de licitatie (cu dobanda fixa sau
variabila);

b)      BCE anunta rezultatul licitatiei.

      Pasul 5: Sunt confirmate alocarile individuale, pe contrapartide.

      Pasul 6: Sunt incheiate tranzactiile.

Licitatia normala se derul;eaza pe parcursul a trei zile:

        In ziua T-1 se deruleaza atapa 1 (incepand cu ora 15:30) si incepe pasul 2,

        In ziua T continua pasul 2 ( pana la ora 9:30), 3, 4si 5,

        In ziua T + 1 se realizeaza pasul 6.

Licitatiile rapide se deruleaza doar pentru operatiunile de reglaj fin. Pasii de parcurs sunt
aceeasi ca si cazul unei licitatii normale, doar timpul in care incheie este mult mai scurt (in
total trei ore: pasul 1 o ora, pasii 2, 3 si 4 o ora, pasii 5 si 6 o ora) si numarul contrapartidelor
eigibile este mult mai redus.

            In cazul licitatiilor cu dobanda fixa, BCE anunta dinainte rata dobanzii, iar
institutiile de credit depun oferte privind cantitatile solicitate, in timp ce in cazul licitatiilor
cu dobanda variabila contrapartidele depun cereri atat in ceea ce priveste cantitatea de bani
solicitata, cat si rata dobanzii.

Tabelul nr. ……Data lichidarii in cadrul operatiunilor de open market, in functie de tipul de
instrument folosit si de procedura

Instrumentul de politica Operatiuni realizate prin Operatiuni realizate prin

monetara licitatii normale licitatii rapide sau proceduri
bilaterale
Operatii reversibile           T+1                  T
Tranzactii ferme             - Functie de activul de garantie
Swap-uri valutare             - T, T+1 sau T+2
Atragerea de depozite pe             -                T
termen fix
Emisiunea de certificate de           T+1               -
datorie ale BCE

Sursa: Petra, Mateos-Aparicio, Finanzas Internacionales, Ediciones Academicas S. A.,

Madrid, 2001, p.158.

2.          Procedurile bilaterale, implica una sau mai multe contrapartide si SEBC (o BCN, in
mod exceptional BCE), fara o licitatie.

Operatiunile de open market, in functie de obiectiv, frecventa, proceduri si pondere

cuprind: 1. operatiuni principale de refinantare; 2. operatiuni de refinantare pe termen
mai lung; 3. operatiuni de reglaj fin; 4. operatiuni structurale.

Politica monetara a BCE

Urmarirea oliticii monetare de catre sistemul euro (BCE, impreuna cu bancile centrale
nationale) se confrunta cu un anumit numar de dificultati, distict de tehnicile utilizate. In
primul rand, este vorba de chestiunea procesului decisional. In Consiliul Guvernatorilor BCE,
Consiliul Director al BCE (alcatuit din 6 persoane) este in minoritate, in comparative cu cei
12 (in present) guvernatori ai bancilor centrale nationale. In SUA numai cinci dintre bancile
sistemului Federal Reserve au un loc in Consiliul Guvernatorilor – tot o minoritate. Actuala
structura a BCE ar putea determina Consiliul sa cedeze prea mult intereselor nationale ale
guvernatorilor, in cazul in care ciclurile de afecri sunt diferite sau socurile sunt asimetrice.
Probabil va dura destul de mult pana cand se va putea trece la o majoritate de membri ai
Consiliului numiti pentru sistem in ansamblu. In urmatorii 10-15 ani, dezechilibrul nu poate
decat sa se inrautateasca, din moment ce tarile candidate si, eventual, cei care in present au
ramas “afara” introduce euro.

Stabilirea nivelului ratelor rezervelor obligatorii se afla în sarcina Bancii Nationale, care le
comunica bancilor în cel putin 7 zile înainte de începerea perioadei de aplicare.

Pentru nivelul efectiv al rezervelor, banca centrala plateste dobânda, pâna la nivelul

maxim prevazut al rezervelor obligatorii. Marimea acestei rate a dobânzii se situeaza cel putin
la nivelul ratei dobânzii medii pentru depozitele la vedere practicate de banci. Excedentul de

rezerve nu este remunerat de catre BNR. Atunci când bancile nu raporteaza, la termenul
stabilit, baza de calcul sau raporteaza în mod eronat nivelul acestora, BNR aplica sanctiuni,
fie sub forma majorarii nivelului rezervei obligatorii, fie sub forma unor amenzi cuprinsa între
0,1 si 1% din capitalul social al bancii.

Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II)

piata monetara (BCE 2001)14. Considerând o curba a cererii stabila pentru baza monetara,

o rata mare a dobânzii pe termen scurt este echivalentul unei politici monetare restrictive

Bancile pot plasa si împrumuta resurse între ele overnight pe piata monetara, la asa

numita rata overnight EONIA; acesta rata a dobânzii este apropiata de rata minima de

licitare si este marginita superior de rata marginala de plasare si de depozit overnight, la

care bancile comerciale pot plasa si împrumuta resurse overnight la BCE (Figura 2.1).

EFICIENTA POLITICII MONETARE

Eficienta politicilor monetare, ca si in cazul politicilor fiscale, exprima intensitatea cu care

aceasta politica isi exercita efectele asupra scopurilor determinate.
                  Aceasta eficienta, dependenta de conditiile in care functioneaza economia, poate fi
analizata ca eficienta absoluta, ce exprima numai efectele politicii monetare in
functie de intensitatea instrumentelor politice utilizate si eficienta relativa,
raportata la eficienta politicii fiscale.

                        Ambele tipuri de analiza sunt utile in alegerea politicii monetare celei mai
adecvate sau in combinarea acesteia cu o politica fiscala care sa-i mareasca
eficacitatea.

                       

                         POLITICI MACROECONOMICE   EMIL SCARLAT

            

            CAPITOLUL 5 CONCLUZII SI PROPUNERI

[1] Ion Turcu, „Operatiuni si contracte bancare Tratat de drept bancar”, Editia a V-a
actualizata si comletata, volumul 1 , volumul 2, Editura Luminalex Bucuresti 2004

[1] Ion Turcu, „Operatiuni si contracte bancare Tratat de drept bancar”, Editia a V-a
actualizata si comletata, volumul 1 , volumul 2, Editura Luminalex Bucuresti 2004

BIBLIOGRAFIE

1. Nicolae Dardac, Teodora Barbu, “Moneda, Banci si Politici monetare”,    

Editura Didactica si   Pedagogica, R.A. Bucuresti

2. Dictionar Economic, Editura Economica

3. Vasile Turliuc, “Politici monetare”, Polirom 2002

4. Victor Stoica, Petre Deaconu, „Bani si credit”, Editura Economica

5. Ion Turcu “Operatiuni si contracte bancare Tratat de drept bancar”, Editia aV-
a actualizata si completata, Volumul1, Volumul 2, Editura Luminalex, Bucuresti
2004

[1] Dictionar Economic, Editura Economica, pg. 338

[2] Vasile Turliuc, „Politici monetare”, Editura Polirom 2002

 4   Victor Stoica, Petre Deaconu, „Bani si credit”, Editura Economica, Pg. 521

[5] Ovidiu Stoica, Bogdan Capraru, Dragos Filipescu, „Efecte ale integrarii europene asupra
sistemului bancar românesc”, Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi-2005, pg.59-
60

[6] IonTurcu, „Operatiuni si contracte bancare Tratat de drept bancar”, Editia a V-a
actualizata si comletata, volumul 1 , volumul 2, Editura Luminalex Bucuresti 2004

[7]

[8]

[9] 1Regulamentul nr. 1/1992 privind regimul rezervel;ominime obligatorii in MOnitorul

Oficial nr.149/1992

  2 Regulamentul nr. 4/1998 privind regimul rezervelor obligatoriiin Monitorul Oficial nr.
272/1998

[10]

[11]

POLITICA MONETARĂ sI CONTROLUL INFLAŢIEI

          Unul din obiectivele principale ale interventiei statului este mentinerea
stabilitatii preturilor.
          Este neîndoielnic faptul ca utilizarea activa a instrumentelor de politica
monetara (cursul de schimb, masa monetara, rata dobânzii) are un efect
important asupra inflatiei.

          3.4.1 MASA MONETARĂ

          În România, controlul inflatiei prin intermediul masei monetare este

complicat de fenomenul de demonetizare acuta a economiei, care s-a produs în
anii 1990 - 1993. În acea perioada, datorita practicarii unor dobânzi negative în
termeni reali si datorita prabusirii productiei, a avut loc o scadere dramatica a
cererii de bani, manifestata prin cresterea vitezei de rotatie a banilor pâna la 8,6
rot./an în noiembrie 1993. Cu alte cuvinte, datorita neîncrederii populatiei în
moneda nationala, aceasta ajunsese sa acopere mai putin de 12% din PIB, în
timp ce, în nici una din tarile central-europene, acest raport nu scazuse sub 30%.

          La sfârsitul anului 1993, când s-a luat decizia relansarii încrederii în
moneda nationala, s-a pus concomitent si problema remonetizarii economiei, în
sensul cresterii mai accentuate a masei monetare decât a ratei inflatiei, pâna
când moneda va ajunge sa acopere din nou, circa 40 - 50% din PIB. Acest
proces este destul de complicat deoarece remonetizarea nu se transforma în
inflatie suplimentara doar atâta timp cât PIB creste sensibil, iar cererea de bani
se îmbunatateste la rândul ei. Începând cu al doilea trimestru al anului 1994,
cresterea masei monetare a devansat cresterea preturilor, aratând practic, ca
fenomenul de demonetizare s-a încheiat si a început un proces invers, care
semnifica recâstigarea încrederea publicului în moneda nationala. De exemplu,
în 1995, cresterea masei monetare cu circa 71% nu a dus la o inflatie de aceeasi
magnitudine, ci doar la o inflatie de circa 30 procente, tocmai datorita cresterii
PIB cu circa 7% si a scaderii vitezei de rotatie cu aproape 20%, (de la 5,6 rotatii
pe an la 4,5 rotatii pe an). În 1996 se constata o anumita stabilizare a vitezei de
rotatie (4,9 rotatii pe an).

Politica monetara a reusi în 1997 sa tempereze considerabil inflatia care, în contextul

economic dominat de liberalizari de preturi si dezechilibre structurale, amenin# 343n1324d
5;a sa dezvolte ritmuri periculoase (cresterea preturilor la consumator a fost de 151,4%).
Liberalizarea preturilor efectuata în prima parte a anului 1997 a reprezentat ultima etapa
majora de liberalizare, fiind de asteptat ca, în continuare, fluctuatiile de preturi sa fie
sensibil mai mici si datorate tot mai mult factorilor structurali. Fermitatea politicii
monetare a fost inegala, atât de-a lungul anului 1997, cât si pe orizonturi de timp mai
scurte. Constituind principala ancora a programului de stabilizare, politica monetara s-a
întarit chiar din primele luni ale anului 1997, mentinându-si un caracter puternic restrictiv
pâna la începutul semestrului al doilea. Mizând pe calmarea inflatiei (rata inflatiei s-a redus
de la 30,7% în luna martie la nivelul de 0,7% în luna iulie) si asumând continuarea
refacerii cererii de bani, politica monetara a cunoscut o anumita relaxare în a doua parte a
anului. Aceasta decizie s-a dovedit prematura, în conditiile relaxarii generale a politicii
macroeconomice, ce a dus la stoparea recâstigarii încrederii în moneda nationala si chiar la
deteriorarea acesteia.
       În 1998, procesul de remonetizare a economiei a continuat ritmul de crestere a masei
monetare devansând cu mult rata inflatiei. Semnalele favorabile care sugereaza refacerea
încrederii în moneda nationala sunt puse, totusi, sub semnul întrebarii de comportamentul
populatiei, ale carei economii în lei au crescut într-un ritm net inferior celor înregistrate de
masa monetara ca urmare a tendintei descendente manifestate de rata dobânzii si a
deprecierii în termeni reali a monedei nationale fata de dolarul american.

          Concluzia cea mai importanta este aceea ca instrumentul monetar cel mai
important pentru stoparea inflatiei este masa monetara si controlul acesteia. De
aceea, interventiile pentru majorarea lichiditatii în circuitele economice trebuie
realizate cu multa prudenta. Deteriorarea (în sensul cresterii) vitezei banilor si
evolutia negativa a productiei (în sensul scaderii) pot însa diminua sau chiar
compromite capacitatea politicii monetare de a controla inflatia. Politica
monetara trebuie sa aiba în vedere în ce maniera controlul sau reducerea
cantitatii de bani din circulatie afecteaza viteza de rotatie a banilor si mai ales
productia si oferta de bunuri pe piata.

          3.4.2 CURSUL DE SCHIMB

          Relatia dintre cursul de schimb si rata inflatiei este unul dintre cele mai
controversate subiecte economice în România. Adeptii mentinerii unui curs  fix
blameaza devalorizarea leului ca fiind cauza majora a inflatiei în tara noastra, în
realitate însa, cifrele ofera foarte putin suport acestei idei.

          În primul rând, relatia dintre cursul de schimb valutar si rata inflatiei este biunivoca,
cele doua variabile influentându-se reciproc. Cum pâna în luna mai 1993 procesul de
liberalizare a preturilor a avut un caracter administrat, se distinge cu greu o relatie de
cauzalitate puternica dinspre cursul de schimb înspre inflatie. Mult mai veridica pare cealalta
alternativa a ajustarilor la care a fost obligat cursul de schimb ca urmare a modificarilor
preturilor din economie, în conditiile în care rezervele valutare erau cu totul insuficiente.

          În al doilea rând, cursul de schimb real nu s-a situat, la începutul reformei,
la un nivel de echilibru (care sa egalizeze exportul cu importul). Este bine
cunoscut faptul ca în perioada 1983 - 1989 excedentele contului curent al
balantei de plati se obtineau prin mijloace pur administrative, în care nivelul
cursului (14 lei/dolar) nu joaca, practic, nici un rol, cursul de schimb de
echilibru situându-se în anul 1990, dupa unele calcule, la circa 33 - 25 lei/dolar.
Astfel, cursul de schimb al leului a fost din start puternic supraapreciat, iar
devalorizarile si deprecierile ulterioare au intervenit fie prea târziu, fie într-o
proportie insuficienta pentru a corecta acest dezechilibru initial. Fapt este ca
echilibrul cursului real a fost atins din nou abia în martie - aprilie 1994, la un
nivel de circa 1.650 lei/dolar, care a echilibrat contul curent al balantei de plati
timp de câteva luni.
          Concluzia cea mai importanta este aceea ca, într-o masura mai mare,
cursul de schimb este determinat de evolutia inflatiei, decât invers.

          În întreaga perioada, cu foarte putine momente de exceptie, obiectivul

urmarit a fost utilizarea cursului valutar drept ancora inflationista.

          Pentru ca aceasta sa functioneze, e nevoie de îndeplinirea a doua conditii:

cursul initial sa nu fie supraevaluat, pentru a induce credibilitatea si a limita
cererea de valuta, iar stabilitatea lui, chiar si relativa, sa fie sprijinita în
permanenta de celelalte instrumente de politica monetara. Dar în tara noastra nu
au fost respectate nici una din cele doua conditii: pe de o parte, cursul ancora
pornea de la niveluri puternic supraevaluate, ceea ce întretinea dezechilibre pe
piata valutara si alimenta neîncrederea operatorilor în capacitatea autoritatilor de
a sustine o astfel de politica; pe de alta parte excesul de lichiditati si/sau dobânzi
negative în termeni reali descurajau suplimentar pe detinatorul de moneda
nationala si reducea sustenabilitatea cursului ancora.

          Aceasta a avut consecinte dintre cele mai grave pentru economie în
ansamblu. În primul rând, supraevaluarea a stimulat importul si a descuraj
exportul, contribuind în buna masura la mentinerea deficitului cronic al balantei
de plati. Daca la începutul anului 1990, România avea o pozitie externa
confortabila, dupa opt ani de tranzitie una din restrictiile cele mai severe este
legata tocmai de finantarea deficitului balantei de plati – chiar daca datoria
externa acumulata ramâne, totusi, la niveluri suportabile.

          În al doilea rând, restructurarea sectorului real a fost întârziata si

distorsionata. Semnalul transmis de preturile internationale era confuz, cu atât
mai mult cu cât s-au mentinut, practic, cursuri multiple ale monedei nationale.

În al treilea rând nu s-a putut forma uan din cele mai importante piete pentru o
economie deschisa – piata valutara. Împiedicata sa-si gaseasca echilibrul,
aceasta a ramas la un stadiu incipient de dezvoltare si, desigur, a avut un impact
negativ, asupra închegarii altor piete – în special cea monetara si cea de capital.

          În al patrulea rând, nefunctionarea pietei valutare a fost principala piedica pentru
investitiile straine si a transmis un semnal confuz cu privire la orientarea autoritatilor române.

          Se poate spune ca esecul politicii valutare este în strânsa legatura cu

progresul lent al economiei românesti pe calea maturizarii structurilor de piata.

1.4.3    NIVELUL DOBÂNZILOR

          Succesele majore ale anului 1994, privind reducerea dramatica a ratei inflatiei,
recapatarea încrederii publicului în moneda nationala, reluarea pe baze sanatoase a procesului
de remonetizare a economiei sunt legate nemijlocit de politica unor dobânzi puternic pozitive.
Dobânzile real-pozitive au un rol important în economia de piata, mentinând-o într-o
permanenta stare de veghe, semnalizând permanent, în fond, caracterul limitat al resurselor.

          Fiind un fenomen foarte complex, dobânda trebuie privita concomitent din
mai multe unghiuri de vedere: al deponentilor, al bancilor comerciale, al
solicitantilor de credite si al economiei în ansamblu.

          Din punctul de vedere al deponentilor, este evident ca dobânda nu se

formeaza numai functie de inflatia anticipata. În calculele lor, deponentii includ
costul de oportunitate al renuntarii la valuta, care este direct proportional cu
deprecierea asteptata. Este evident ca la o depreciere asteptata a monedei
nationale, publicul va renunta la valuta doar daca depozitele în lei îi vor oferi o
rata a dobânzii care sa-i compenseze nu numai aceasta depreciere, ci si dobânda
calculata la depozitele în valuta. Totodata, în momentul în care cursul de schimb
practicat pe piata interbancara este perceput de public ca fiind supraevaluat,
anticipatiile deprecierii cresc, facând obligatorie o rata mai înalta a dobânzii
pentru a le contracara.

          Din punctul de vedere al bancilor comerciale, ratele înalte în termeni reali
ale dobânzilor au avut un anumit efect pozitiv. Pe de o parte, scazând inflatia,
capitalul bancilor nu s-a mai depreciat sub presiunea acesteia. În plus,
acceptarea de catre public a practicarii de dobânzi pozitive în conditiile unei
inflatii înca înalte a dus la oprirea procesului de decapitalizare accentuata a
bancilor. Pe de alta parte, este de semnalizat ca marjele înalte ale dobânzilor
stimuleaza fenomenul selectiei adverse, debitorii cei mai buni fiind nevoiti sa
suporte, prin costurile mai mari, lipsa de neperformanta a debitorilor rau-
platnici.

          Din punctul de vedere al solicitantilor de credit, cresterea dobânzilor face

pe orice potential solicitant de credit sa reconsidere celelalte alternative de
finantare: din profitul propriu, prin arierate fata de alte firme sau prin arierate
fata de buget. Exista un numar limitat de firme mari care au recurs la cresterea
arieratelor ca raspuns la politica de înasprire a dobânzilor.

          În al doilea rând, nici chiar firmele mari nu-si pot permite sa sfideze la
infinit obligatiile pe care le au fata de furnizori si fata de buget, fiind nevoite sa
înceapa procesul de restructurare. Nu este deloc întâmplator faptul ca cei mai
mari 150 de datornici din economia româneasca au fost pusi sub supravegherea
Agentiei Române de Restructurare, fapt care, dupa cum se pare, a început sa
aduca rezultate pozitive.

          În al treilea rând, chiar daca vor ramâne dependente de subventiile

bugetare, o serie de firme rau-platnice vor fi subventionate în mod transparent,
pe seama sectorului bancar. Astfel, se pune un zid de protectie între partile mai
putin viabile din economia reala, pe de o parte si sectorul bancar, pe de alta
parte.

          Din punctul de vedere al economiei în ansamblu, efectul general al

politicii de dobânzi a Bancii Nationale poate fi apreciat drept favorabil:

          În primul rând, s-a reusit remonetizarea economiei. La sfârsitul anului

1993, masa monetara reprezenta numai 13,8% din PIB ceea ce corespundea unei
viteze de rotatie a banilor de 7,25; la sfîrsitul anului 1995 masa monetara
reprezenta 18% din PIB, ceea ce corespundea unei viteze de rotatie de 5,5.

Tabel III. 6

          Evolutia PIB, masei monetare si vitezei de rotatie

Anul Masa monetara PIB Ponderea masei Viteza de rotatie

(medie) monetare în PIB (medie)
UM mld. lei mld. lei % nr. rotatii
1990 478,0           857,9 55,71 1,79
1991 603,5         2203,9 27,38 3,65
1992       1209,6         6029,2 20,06 4,98
1993       2764,4 20035,7 13,79 7,25
1994       6652,2 49773,2 13,36 7,48
1995     13107,7 72135,5 18,17 5,50
1996     22219,5      108390,9 20,49 4,90
1997     45116,1      249750,2 18,06 5,55
1998     70212,3      338670,0          20,7           4,82

Graficul nr. III.9

          Evolutia PIB, masei monetare si vitezei de rotatie

          În al doilea rând, s-a putut realiza o crestere a nivelului real al creditelor
acordate agentilor economici, fara ca aceasta sa reprezinte o presiune
inflationista suplimentara. Fata de sfârsitul anului 1993, creditele acordate
agentilor economici au fost mai mari cu 204% la sfârsitul anului 1995. Aceasta
crestere devanseaza substantial evolutia din aceeasi perioada a preturilor din
economie, ceea ce explica într-o anumita masura reluarea cresterii economice
viguroase.

Tabel III. 7

          Creditul intern

Anii Credit intern Ponderea cresterii Indicele cresterii

mld. lei pretului fata de sfârsitul
creditului fata de anului anterior
sfârsitul anului anterior %

%
1991 674,6
1992 1255,1 86 299,2
1993 2640,2 110 395,5
1994 5523,7 109 161,7
1995 12350,8 123 127,8
1996 22493,2 82 156,9
1997 40959,3 82 251,4
1998 62584,7 52,7               140,6
În al treilea rând, analiza datelor la nivel macroeconomic arata îmbunatatirea
comportamentului agentilor economici. Astfel, daca în 1993 ponderea stocurilor în PIB
reprezenta 11%, în conditiile în care cresterea economica fusese abia 1%, în 1994 cresterea
stocurilor reprezenta 7% din PIB, iar în 1995 numai 4% din PIB. În 1995, pentru prima
data dupa 1989, cresterea stocurilor a fost inferioara cresterii productiei. Deci resursele din
 economie nu au mai fost imobilizate în formarea de stocuri, ci au fost utilizate mai eficient
pentru reluarea ciclului de productie.

Tabel III. 8

Ponderea stocurilor în PIB

Anul Stocuri PIB Ponderea stocurilor în

mld. lei mld. lei PIB
%
1990                89,7               857,9 10,5
1991              301,1             2203,9 13,6
1992              736,7             6029,2 12,2
1993 2212,2 20035,7 11,1
1994 2252,6 49773,2   4,5
1995 2085,1 72135,5   2,9
1996 1694,8         108390,9   1,6
1997             5800         249750,2   2,3

Sursa: Banca Nationala a României, Rapoarte anuale 1991-1995, Raport anual 1997

          Dar acest lucru nu înseamna ca dobânzile pot creste indefinit. Dincolo de
un anumit nivel, efectele negative încep sa se faca simtite si chiar se pot
rasfrânge asupra celor pozitive.

          Astfel, în primul rând, apare tot mai pregnant riscul selectiei adverse:
potentialii debitori solvabili se abtin sa contracteze noi credite, care ajung sa fie
directionate spre debitori cu o situatie precara. În aceste conditii, resursele reale
sunt irosite în domenii neprofitabile.

          În al doilea rând, sunt stimulate actiunile speculative pe piata valutara,

care tinde sa profite de pe urma diferentialului de dobânda. Este posibil sa se
produca, prin mecanisme ale pietei, o supraapreciere nesustenabila a monedei
nationale. Acest lucru nu s-a întâmplat la noi, în parte pentru ca bancile au trecut
la acordarea de credite direct în valuta si au favorizat indirect, pe importatori.

Politica de dobânzi a Bancii Nationale a tinut cont de particularitatile economiei românesti

si a fost astfel conceputa încât sa nu ramâna numai cu caracter teoretic. Astfel creditele de
refinantare acordate de BNR au fost purtatoare ale unor dobânzi diferentiate. Rata de
referinta a Bancii Nationale, cea practicata pentru creditele structurale, a ramas la 70% în
1994, ceea ce a reprezentat cu putin peste rata inflatiei înregistrate în acel an. La nivelul
ratei de referinta au fost acordate credite pentru sprijinirea sectoarelor considerate de
Guvern esentiale pentru politica sa economica generala.
          O realitate asociata cu asteptarile inflationiste o constituie, în prezent,
nivelul dobânzilor din economie, aflate sensibil peste cota prognozata oficial a
inflatiei. Aceasta situatie reflecta faptul ca publicul (agentii economici, dar si
populatia) percepe inflatia viitoare la niveluri mai mari decât cea proiectata si
determina autoritatea monetara la maxima prudenta în reducerea dobânzilor. O
scadere  brusca a acestora sub nivelul real - pozitiv dorit de public, ar antrena
consecinte deosebit de nefavorabile: (re)dolarizarea, scaderea încrederii în
moneda nationala (si a cererii de bani), cresterea stocurilor de materii prime. Un
rol esential în combaterea acestor tensiuni îl poate avea cresterea încrederii
induse de autoritati, coordonarea politicilor macroeconomice si o transparenta
sporita în privinta mix-ului de politici folosit.

CONCLUZII
          Unul din obiectivele esentiale ale politicii economice este, în cazul
majoritatii statelor contemporane, combaterea sau macar limitarea inflatiei.

          Fenomenul inflationist e considerat un semn al unui dezechilibru în

economie, motiv pentru care se impune necesitatea controlarii inflatiei si evitarii
procesului inflationist. Experienta mondiala ca si întregul spectru al teoriei
economice releva ca o crestere economica de durata si sanatoasa nu se poate
realiza decât într-un mediu neinflationist. Politica monetara si instrumentele
acesteia au evoluat în functie de conditiile istorice din fiecare perioada dar
obiectivul sau central a ramas în continuare stabilitatea preturilor. Echilibrul
monetar reprezinta un proces care implica actionarea mai multor pârghii
economice si monetare în asa fel încât în final sa duca la realizarea echilibrului
între masa monetara si oferta de bunuri si servicii, între cererea solvabila si
capacitatea economiei de a asigura stabilitatea relativa a preturilor.

          Pentru ilustrarea stabilitatii monetare este analizata experienta României

în perioada consecutiva Revolutiei din Decembrie 1989. Evenimentele care au
fost determinate la începutul tranzitiei de la economia centralizata, totalitara la
economia de piata au provocat un dezechilibru monetar major asa cum s-a
întâmplat si cu celelalte state din Europa Centrala si de Est, care au pornit pe
acelasi drum. Dar si în anii premergatori lui 1989 dezechilibre grave si profunde
începuse sa se manifeste alaturi de declinul economic iar inflatia luase forma cea
mai periculoasa, cea reprimata, manifestata prin penurie generalizata de marfuri
si economisire fortata.

          Ţara noastra s-a confruntat cu un proces inflationist de durata si amploare

mai ridicata decât majoritatea celorlalte tari în tranzitie ca urmare a unor
multitudini de cauze: sistemul rigid de preturi mostenit de la vechiul regim,
preturile controlate administrativ, dezechilibre majore ale sectorului real al
economiei, socurile externe care au determinat autoritatile sa opteze pentru
liberalizarea prudenta si graduala a preturilor. Prudenta initiala a avut solide
ratiuni de ordin politic si social si s-a dovedit o masura acceptabila pe termen
scurt dar tot mai greu de suportat pe termen mediu. Încercarea de a trata efectele
si nu cauzele fenomenelor, nu a facut decât sa amplifice presiunile inflationiste
si sa majoreze costul masurilor inflationiste.

          Inflatia atinsa în 1993 (256,1%) a determinat Banca Nationala a României

sa treaca la o politica antiinflationista care, asa cum s-a vazut mai târziu a dus la
stabilitatea relativa a leului, parte componenta a procesului de reforma initiata de
tara noastra .

Se poate aprecia ca stapânirea inflatiei si reducerea ei la niveluri

comparabile cu cele înregistrate în tarile cu economie de piata matura reprezinta
nu numai un obiectiv - cheie, dar si o unitate de masura a performantelor
politicii economice a autoritatilor române.

ANEXA

          LISTA TABELELOR sI GRAFICELOR DIN TEXT

Tabelul nr. II.1       Cresterea preturilor de consum în tarile dezvoltate

Tabelul nr. II.2       Gradele de îndatorare a administratiei publice

Tabelul nr. II.3       Evolutia inflatiei într-o serie de tari în tranzitie

Tabelul nr. II.4       Hiperinflatii în foste economii centralizate

Tabelul nr. III.1     Deficitul fiscal

Tabelul nr. III.2     Evolutia veniturilor reale în economie

Tabelul nr. III.3     Active financiare ale populatiei

Tabelul nr. III.4     Sectorul întreprinderi - pozitia fata de sistemul bancar

Tabelul nr. III.5     Ponderea refinantarii de la BNR în pasovul bilantului agregat

al bancilor comerciale

Tabelul nr. III.6     Evolutia PIB-ului, masei monetare si vitezei de rotatie

Tabelul nr. III.7     Creditul intern

Tabelul nr. III.8     Ponderea stocurilor în PIB

Graficul nr. III.1    Rata inflatiei (variatie trimestriala)

Graficul nr. III.2    PIB real

Graficul nr. III.3    Ponderea sectorului privat în PIB

Graficul nr. III.4    Comertul exterior pe grupe de produse

Graficul nr. III.5    Balanta de plati

Graficul nr. III.6    Ponderea datoriei externe în PIB

Graficul nr. III.7    Bugetul de stat

Graficul nr. III.8    Productia industriala, productivitatea muncii si câstigurile

salariale

Graficul nr. III.9    Evolutia PIB-ului, masei monetare si vitezei de rotatie

BIBLIOGRAFIE
1. BASNO, CEZAR, NICOLAE DARDAC, CONSTANTIN FLORICEL

          Moneda Credit Banci, Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti,

1997, capitolul 14

2. ISĂRESCU, MUGUR

          Inflatia si echilibrele fundamentale ale economiei românesti,

                   Caiete de studii ale BNR, Nr. 3, Iunie 1996

          Teorii si politici monetare - Note de curs

3. RĂDULESCU, EUGEN

          Politica monetara în procesul de dezvoltare a economiei românesti 

                   - Teza de doctorat, 1997

4. * * *    BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

          Caiete de studii 1/1995, Autor: Prof. dr. Silviu Cerna - "Inflatia

                   (Repere pentru o sinteza)"

          Rapoarte anuale 1991 - 1995

          Raport anual 1997

5. * * *    TRIBUNA ECONOMICĂ                      nr. 19 / 13.05.1998 pg.71

                                                                   nr. 51-52 / 18-25.12.1998  pg. 139

4.1. Politica fiscala

4.1.1. Conceptul de politica fiscala
      Definitie: Prin politica fiscala se întelege ansamblul masurilor initiate si implementate
de guvern, prin intermediul bugetelor publice, în scopul realizarii si mentinerii
echilibrului macroeconomic în economia reala

      Trasaturile politicii fiscale

      - este o forma de interventie indirecta a statului în economie (este o politica de

ajustare)

      - este apanajul guvernului (prin intermediul, îndeosebi, a ministerului finantelor

publice)

      - este aplicabila pe piata bunurilor si serviciilor (asupra economiei reale)

      - se refera cu precadere la ajustarea dezechilibrelor macroeconomice interne

      - este relativ rigida: modificarea ei este dificila si lenta

      - este relativ eficace: aplicarea ei este asigurata prin forta legii

      - efectul aplicarii politicii fiscale este imediat

      - este strict si total reglementata juridic

OBS: Exista si alte concepte care interfereaza cu conceptul de politica fiscala, cel mai
frecvent fiind cel de politica bugetara
                    - în continuare, cele doua concepte vor fi utilizate în  mod substituibil

4.1.2. Instrum 656p1516g entele politicii fiscale

      Exista patru instrumente principale ale politicii fiscale:

      a) impozite

      b) taxe

      c) alte prelevari obligatorii

      d) cheltuieli guvernamentale

a)      Impozitele

      a.1. definitie: sume prelevate din venitul sau averea subiectilor economici, la
dispozitia statului, pentru acoperirea cheltuielilor publice

      a.2. caracteristici:

      - plata impozitului este obligatorie

      - plata impozitului este definitiva

      - plata impozitului este nerambursabila

      - plata impozitului nu implica contraprestatie din partea statului

      a.3. rol:

      - financiar: mijlocul principal de procurare a resurselor fondurilor publice

      - economic: realizeaza cointeresari ale subiectilor economici (stimulari/inhibari)

      - social: realizeaza redistribuirea venitului în societate, în acord cu politica de

               securitate sociala a guvernului

      a.4. elemente constitutive:

      - subiectul impozitului (platitorul): subiectul de drept care achita impozitul

      - destinatarul impozitului (suportatorul): subiectul de drept caruia i se diminueaza

   venitul sau averea cu marimea impozitului

      - obiectul impozitului: materia economica (venit, avere etc.) supusa impozitarii
      - sursa impozitului: materia economica din care se achita impozitul (venitul
   curent, venitul adus de avere etc.)

      - unitatea de impozitare: detalierea, din punct de vedere tehnic, a obiectului

   impozitului (pe m2, pe suma etc.)

- cota impozitului: marimea impozitului aferent unei unitati de impunere

      - asieta: modul de stabilire a impozitului

      - termenul de plata: data pâna la care trebuie achitat impozitul

      a.4. tipologie:

      - impozite directe: subiectul impozitului coincide cu  destinatarul impozitului

                  - ex: impozitul pe venitul global, impozitul pe profit

      - impozite indirecte: subiectul impozitului difera de destinatarul impozitului

                  - ex.: TVA, taxele vamale, accizele

b)      Taxele

      - definitie: sunt prelevari obligatorii care implica o contraprestatie subechivalenta

  din partea statului

c)      Alte prelevari obligatorii

      - definitie: prelevari realizate din rezultatele financiare nete ale societatilor comerciale
cu capital integral de stat (proprietatea privata a statului)

d)      Cheltuielile guvernamentale

      1. definitie: sume monetare utilizate pentru satisfacerea nevoilor generale ale
societatii, cu titlu gratuit (bunuri publice)

      2. rol:

      - curent: satisfacerea nevoilor curente ale functionarii societatii în ansamblu

      - de macrostabilizare: inducerea de efecte de cointeresare în sensul realizarii,

    mentinerii sau restabilirii echilibrului macroeconomic în economia reala
       3. tipologie:

         - cumparari (achizitii) guvernamentale

         - investitii guvernamentale

         - subventii (ajutoare) guvernamentale

         - transferuri

4.1.3. Bugetul public

      Definitie: Bugetul public este un tablou comparativ, corelat si sintetic cu privire la
veniturile si cheltuielile publice aferente unei perioade date, de regula un an

      - are putere de lege: este aprobat de Parlament

      - cuprinde ansamblul fluxurilor financiare care privesc veniturile si cheltuielile publice

      - constituie cadrul metodologic de exercitare a politicii  fiscale

      Structura bugetului public (bugetului general consolidat)

      - bugetul de stat: cuprinde veniturile si cheltuielile aferente administratiei publice

   centrale

- bugetul asigurarilor sociale de stat: cuprinde veniturile si cheltuielile publice

   aferente securitatii sociale

      - bugetele locale: cuprind veniturile si cheltuielile publice  unitatilor

     administrativ-teritoriale care au  personalitate  juridica

      - fondurile speciale: cuprind venituri si cheltuieli publice cu destinatie prestabilita

      - bugetul trezoreriei statului: cuprinde veniturile si cheltuielile aferente activitatii

   trezoreriei statului

      - bugetele unor institutii publice cu caracter autonom: în conditii de echilibru

    financiar

      Principiile bugetare: principiile care guverneaza procesul bugetar (elaborarea,

aprobarea, executia si controlul):
       - principiul universalitatii: veniturile si cheltuielile sunt trecute cu sumele lor totale si
nu doar cu soldurile

      - principiul unitatii: toate veniturile si cheltuielile publice sunt trecute într-un
document unic (imagine sinoptica)

      - principiul anualitatii: Parlamentul autorizeaza încasarea veniturilor si efectuarea

cheltuielilor doar pentru un an  bugetar (financiar)

      - principiul neafectarii: veniturile nu sunt afectate unor anumite cheltuieli ci sunt
depersonalizate

      - principiul specializarii: diferentierea veniturilor pe surse si a cheltuielilor pe

destinatii

      - principiul echilibrului bugetar: veniturile si cheltuielile publice trebuie balansate

(daca acest lucru nu este posibil, atunci balansarea se va face prin prevederea unui
deficit bugetar – cheltuieli mai mari decât venituri – sau a unui excedent bugetar –
venituri mai mari decât cheltuieli)

      - principiul publicitatii: aducerea la cunostinta opiniei publice a bugetului aprobat (în
România, aceasta se realizeaza prin publicarea legii bugetului în Monitorul Oficial)

OBS: Pe parcursul executiei bugetare (încasarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor în

cursul anului bugetar) pot fi aprobate legi rectificative ale bugetului, care modifica unele
capitole de venituri sau/si de cheltuieli publice

4.1.4. Modelarea politicii fiscale

      Politica fiscala are drept obiectiv esential asigurarea si mentinerea echilibrului
macroeconomic pe piata bunurilor si serviciilor (economia reala)

      Conform ecuatiei de echilibru macroeconomic, oferta agregata pe piata bunurilor si

serviciilor trebuie sa fie egala cu cererea agregata pe aceasta piata (consideram cazul
unei economii închise):

      cum yd
= y – t(y),   unde t(y) este functia impozitul direct, avem:
       Sa diferentiem
relatia anterioara, în raport de y si r. Obtinem:

Tema de seminar: Sa se constate ca, într-adevar, dy / dr < 0

Dar, dy / dr este tocmai panta unei drepte y = y(r)

Notam functia y = y(r) ca: IS (investment-saving)

Asadar, functia IS indica egalitatea dintre economisire si investitii pe piata bunurilor si

serviciilor: I = S

      Pentru reprezentarea grafica a curbei (dreptei) IS, vom extinde conditia de echilibru
de la I = S la egalitatea dintre toate intrarile de moneda pe piata bunurilor si serviciilor
si toate iesirile de moneda de pe piata bunurilor si serviciilor, adica:

                                         intrari : i(r) + g = s(y) + t(y)  : iesiri,   unde:

      - i(r) sunt investitiile sectorului privat

      - g sunt cheltuielile guvernamentale (autonome în raport cu r)

      - s(y) sunt economisirile sectorului privat

      - t(y) sunt impozitele directe

      Vom folosi o reprezentare grafica pe patru cadrane ale axelor de coordonate simultan,
pentru a pune în evidenta relatiile de echilibru macroeconomic

- axa orizontala spre dreapta: venitul (productia): y

      - axa orizontala spre stânga: intrarile de moneda: i + g

      - axa verticala în sus: rata dobânzii: r

       - axa verticala în jos: iesirile de moneda: s + t

      - cadranul I: curba (dreapta) IS

      - cadranul II: functia intrarilor de moneda (i + g)

      - cadranul III: conditia de echilibru macroeconomic pe piata bunurilor si serviciilor: i

+g=s+t

      - cadranul IV: functia iesirilor de moneda (s + t)

      Curba IS poate fi derivata astfel:

Figura 20. Modelarea politicii fiscale cu ajutorul curbei IS

      Sa facem câteva analize calitative:

a) sa explicitam functia IS:

dar 
 iar

unde:   Ia este investitia autonoma iar im este investitia marginala (im = i’r)

atunci se poate scrie succesiv:

 
            sau:

      Sa-l scriem pe  în raport de  multiplicatorul investitiei autonome:

înlocuind în relatia
anterioara, rezulta:

      putem sa
tragem
urmatoarele
concluzii:

1. Panta curbei IS (b) depinde de trei factori: investitia marginala (im) , multiplicatorul
investitiei autonome (m) si rata impozitarii directe (d), astfel:

            a) în raport de investitia marginala (im): direct proportional

b) în raport de
multiplicatorul investitiei autonome (m): direct proportional

c) în raport de rata
impozitarii directe (d): direct proportional
 2. Termenul liber al curbei IS
(A) depinde de trei factori: cererea autonoma (C), multiplicatorul investitiei autonome
(m) si rata impozitarii directe (d), astfel:

            a) în raport de cererea autonoma (C): direct proportional

b) în raport de multiplicatorul
investitiei autonome (m): direct proportional

c) în raport de rata
impozitarii directe (d): direct proportional

Te
ma de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei IS la cresterea/scaderea cererii
autonome (de ex., a cheltuielilor guvernamentale)

Te
ma de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei IS la cresterea/scaderea impozitarii
directe (de ex., a ratei de impozitare directa)
 Te
ma de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei IS la cresterea/scaderea
multiplicatorului investitiei autonome

4.1.5. Curba Laffer

      Curba Laffer modeleaza dinamica veniturilor fiscale (V f) ale bugetului de stat în
functie de presiunea fiscala medie din economie (pf)

                                                       Vf = f(pf)

      Prin presiune fiscala se întelege raportul dintre veniturile fiscale si PIB

                                     pf = Vf / PIB  , de unde: Vf = pf . PIB

      Se poate, deci, scrie:

dar

pentru pf1 = pf2, rezulta

adica o curba de gradul 2, concava în pf

      din punct de vedere grafic, curba Laffer se poate reprezenta astfel:
                   

Figura 21. Reprezentarea grafica a curbei Laffer

4.1.6. Multiplicatorii fiscali si bugetari

1. Multiplicatorul fiscal (mf)

            - sa reluam ecuatia echilibrului macroeconomic (tot în cazul economiei închise)

                                    y = c[y – t(y)] + i(r) + g

            - sa diferentiem relatia anterioara, în raport cu y si în raport cu t:

                     dy = c’ dy – c’ dt , de unde:  dy (1 – c’) = - c’ dt, de unde:

                             

adica venitul (oferta) în economie scade odata cu cresterea ratei de impozitare directa
si invers.

2. Multiplicatorul cheltuielii guvernamentale (mg)

- sa reluam ecuatia echilibrului macroeconomic (tot în cazul economiei închise)

                                    y = c[y – t(y)] + i(r) + g

 - sa diferentiem relatia anterioara, în raport cu y si în raport cu g:

            dy = c’ dy + dg , de unde:  dy (1 – c’) = dg, de unde:

adica s-a regasit relatia cunoscuta a multiplicatorului investitiei autonome, ceea ce

înseamna ca aceasta nu este decât o specie de cheltuiala guvernamentala

3. Multiplicatorul bugetului echilibrat (mbe)

            - se pune problema în care guvernul doreste sa sporeasca cheltuielile guvernamentale

dar, pentru a finanta deficitul bugetar care apare, sporeste si fiscalitatea, asa încât bugetul
ramâne echilibrat

            - vor actiona, deci, concomitent, atât multiplicatorul fiscal cât si multiplicatorul
cheltuielilor:

                                   

dar, daca bugetul ramâne echilibrat, înseamna ca dt = dg, deci:

                              

deci, multiplicatorul bugetului echilibrat este egal cu 1, ceea ce înseamna ca cresterea

cheltuielilor guvernamentale, chiar sustinuta exclusiv de retragerea de masa monetara prin
cresterea fiscalitatii, contribuie la o crestere economica egala cu sporirea cheltuielilor
guvernamentale.

4.1.7. Stabilizatorii fiscali automati

      Pentru a-si minimiza interventia în economie prin politica fiscala, statul minimal
proiecteaza asa-numitii stabilizatori fiscali automati
       Definitie: stabilizatorii fiscali automati sunt acele valori ale veniturilor si cheltuielilor
publice care, în cadrul mecanismului bugetar, realizeaza echilibrarea dinamica a
bugetului, fara interventia explicita a guvernului

      Conditii: stabilizatorii fiscali automati sunt proiectati sa functioneze fie în conditii de
ocupare deplina a factorilor de productie (PIB potential) fie în conditii de subocupare
dar la buget echilibrat

      Modul în care functioneaza stabilizatorii fiscali automati este sintetizat în tabelul
urmator (notam cu V0 veniturile publice initiale si cu C0 cheltuielile publice initiale):

Figura 22. Mecanismul stabilizatorilor fiscali automati în cazul utilizarii depline a fortei de
munca
 Figura 23. Mecanismul stabilizatorilor fiscali automati în cazul subutilizarii fortei de
munca

4.1.8. Macrostabilizarea prin politica fiscala

      Definitie: Prin macrostabilizare se întelege restabilirea egalitatii dintre cererea
agregata si oferta agregata, dupa aparitia unei perturbatii în acest sens

            - macrostabilizarea prin politica fiscala se obtine prin folosirea instrumentelor

                fiscale în scopul restabilirii egalitatii mentionate

      Pot aparea doua perturbatii majore în economie

            - somajul: PIB efectiv este mai mic decât PIB potential

            - inflatia: PIB efectiv este mai mare decât PIB potential

      Pentru restabilirea echilibrului macroeconomic, pot fi folosite:

                - variatia veniturilor bugetare (prin intermediul impozitarii)

                - variatia cheltuielilor bugetare

       

Figura 24. Eliminarea ecartului recesionist prin politica fiscala

        

Figura 25. Eliminarea ecartului inflationist prin politica fiscala

 Te
ma de seminar: Pe baza diagramelor anterioare, sa se stabileasca formulele de calcul al
ecartului recesionist, respectiv al ecartului inflationist

4.2. Politica monetara

4.2.1. Conceptul de politica monetara
      Definitie: Prin politica monetara se întelege ansamblul masurilor initiate si
implementate de banca centrala, în scopul realizarii si mentinerii echilibrului
macroeconomic în economia simbolica

      Trasaturile politicii monetare:

            - este o forma de interventie indirecta a statului în economie (este o politica de

               ajustare)

            - este apanajul bancii centrale

            - este aplicabila pe piata monetara (asupra economiei simbolice)

            - se refera cu precadere la ajustarea dezechilibrelor macroeconomice interne

            - este relativ flexibila: modificarea politicii monetare se realizeaza cu usurinta si

               în termen scurt

            - eficacitatea politicii monetare este incerta

            - efectul politicii monetare nu este imediat

4.2.2. Instrumentele politicii monetare

      Principalele instrumente de politica monetara sunt:

            - rata rezervelor legale minime obligatorii

            - rata de rescont

            - restrictionarea creditului bancar

            - operatiunile open-market

            - sterilizarea

            - seniorajul

            - operatiunile cvasi-fiscale

            - persuasiunea morala

1. Rata rezervelor legale minime obligatorii -

            - concept: ponderea pe care, din totalul depozitelor detinute, bancile comerciale
trebuie sa o depuna, la banca centrala, într-un cont propriu, intangibil

                        - RLMO =  . D ( este rata rezervelor legale minime obligatorii; RLMO este
rezerva legala minima obligatorie; D reprezinta totalul depozitelor bancare)

            - scop: controlul masei monetare din economie, în vederea gestionarii fenomenului
inflationist

2. Rata de rescont – s

            - concept: rata de retentie, de catre banca centrala, din valoarea titlurilor de credit pe
care bancile comerciale le resconteaza la banca centrala

            - scontare: vânzarea, de catre firmele non-financiare, catre bancile comerciale, a

titlurilor de credit detinute, înainte de scadenta (este o forma de finantare directa a firmelor
non-financiare)

            - rata de scont: rata de retentie, de catre bancile comerciale, din valoarea titlurilor de
credit pe care firmele non-financiare le sconteaza

            - rescontare: scontarea, de catre bancile comerciale, catre banca centrala, a titlurilor de
credit detinute prin scontare (este o forma de refinantare directa a bancilor comerciale)

            - scop: exercitarea unei influente indirecte asupra marimii si dinamicii ratei dobânzii
bancare
            - mecanism:

Figura 26. Scontarea si rescontarea titlurilor de credit

unde:

rezulta:

rezulta:

3. Restrictionarea creditului bancar –

            - concept: limitarea superioara (plafonarea), prin masuri administrative, a excedentului

de rezerva care poate fi acordat sub forma de credite

            - scop: controlul masei monetare injectate în economie prin credit bancar

            - mecanism: banca centrala stabileste un coeficient care se va aplica la masa creditului
bancar acordata în anul precedent (subunitar: daca se doreste micsorarea creditului acordat în
anul curent; supraunitar: daca se doreste majorarea creditului)
 4. Operatiunile open-market

            - concept: vânzarea sau cumpararea, de catre banca centrala a titlurilor de stat
existente la banci sau la populatie

            - scop: modificarea excedentului de rezerva al bancilor comerciale si, ca urmare,

modificarea masei monetare injectate în economie prin credit

            - mecanism: a) vânzarea titlurilor de stat reduce disponibilitatile bancilor (chiar daca
se vinde non-bancilor – ex., populatiei – în final cecurile sunt onorate tot de catre banci)

                                  b) cumpararea titlurilor de stat mareste disponibilitatile bancilor (chiar

daca se cumpara de la non-banci – ex., de la populatie – în final cecurile sunt onorate tot catre
banci)

5. Sterilizarea (contracararea)

            - concept: separarea circuitelor monetare externe (valutare) de masa monetara interna

            - scop: mentinerea neschimbata a bazei monetare si, ca urmare, prin intermediul
multiplicatorului monetar, a masei monetare din economie

            - mecanism: acelasi ca si în cazul operatiunilor open-market

                        - ex.: banca centrala vinde valuta pe piata valutara pentru a sustine cursul de
schimb; ca urmare scade rezerva valutara deci scade baza monetara; atunci trebuie sa cumpere
titluri de stat pentru a reface baza monetara

6. Seniorajul

            - concept: cresterea bazei monetare reale        

            - scop: finantarea deficitului bugetar (prin monetizarea datoriei publice)

            - mecanism: împrumutul direct, de catre Trezorerie (casieria guvernului) de la banca

centrala, ceea ce înseamna creare de baza monetara suplimentara
            OBS.: în esenta, seniorajul nu se deosebeste de finantarea deficitului bugetar, de catre
banca centrala, prin cumpararea de titluri de stat

            - efect: apare fenomenul de impozitare a inflatiei, prin deteriorarea valorii activelor
financiare detinute de banci si non-banci

7. Operatiunile cvasi-fiscale

            - concept: operatiuni de politica monetara ale caror efecte pot fi, în principiu, dublate
de masuri fiscale explicite (taxe, subsidii, cheltuieli directe etc.)

            - tipologie:      - credite subventionate

                                    - manipularea rezervelor legale

                                    - cursuri valutare multiple (paralele)

                                    - garantii împotriva riscului valutar

                                    - interventii financiare la bancile aflate în dificultate

                                    - operatiuni de sterilizare

8. Persuasiunea morala

            - concept: diligente facute de catre banca centrala catre bancile comerciale, în forma
orala sau scrisa, dar neimperative, cu privire la comportamentul monetar al acestora

            - scop: determinarea bancilor comerciale de a actiona în directia de politica monetara

prescrisa de banca centrala

            - efect: edificarea unui comportament de conformare voluntara, a bancilor comerciale

si a celorlalte institutii financiare, la politica monetara a bancii centrale

4.2.3. Modelarea politicii monetare. Curba LM

      Politica monetara are drept obiectiv esential asigurarea si mentinerea echilibrului
macroeconomic pe piata monetara (economia monetara sau economia simbolica)
       Se urmareste, asadar, realizarea si mentinerea dinamica a egalitatii dintre cererea de
moneda si oferta de moneda în economie

      Sa punem aceasta conditie de egalitate:

            cererea de moneda:  L(y) + L(r) = M : oferta de moneda

      Relatia dintre y si r, sub forma y = y(r), o vom numi curba LM (liquidity-money)

            - curba LM exprima egalitatea dintre cererea de moneda (liquidity) si oferta de

moneda (money)

      Sa diferentiem ecuatia de echilibru a pietei monetare:

                                                          L(y) + L(r) = M

Obtinem:

dar aceasta
este tocmai panta dreptei LM, deci dreapta LM va fi una crescatoare

Vom reprezenta grafic curba LM:

 Figura 27. Curba LM

Tema de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei LM la modificarea cererii de

moneda pentru tranzactii

Tema de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei LM la modificarea cererii de

moneda pentru speculatie

Tema de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei LM la modificarea

multiplicatorului monetar la aceeasi baza monetara
 Tema de seminar: Sa se reprezinte grafic deplasarea curbei LM la modificarea bazei
monetare la acelasi multiplicator monetar

4.3. Echilibrul economic intern. Analiza IS – LM

      Definitie: Prin echilibru economic (macroeconomic) intern se întelege echilibrul
simultan pe piata bunurilor si serviciilor, respectiv pe piata monetara

      Din punct de vedere formal, echilibrul economic intern se produce la intersectia dintre
curba IS si curba LM

            - deci, se va obtine un venit de echilibru macroeconomic intern (ye) si o rata a dobânzii
de echilibru (re)

      Echilibrul macroeconomic intern poate fi un echilibru de ocupare deplina (y max) sau un
echilibru de subocupare (yef)

                        - ymax > yef : echilibru de subocupare (somaj)

                        - ymax = yef : echilibru de ocupare deplina

                        - ymax < yef : echilibru de supraocupare (inflatie)

                   

Figura 28. Regiunile de inflatie si somaj, pe baza analizei IS-LM. Corelatiile dintre
economia reala si cea monetara

4.4. Alegerea politicii guvernamentale “optime”

      Aparitia unui dezechilibru macroeconomic intern (în afara punctului “E” din desenul
anterior) pune problema restabilirii acestui echilibru

      În context, se pune problema alegerii între politic fiscala, respectiv politica monetara

      Desi este de dorit realizarea unui mix între cele doua politici macroeconomice,
diferitele scoli economice recomanda diferite solutii în acest sens:

            - keynesismul: recomanda politica fiscala (ca fiind cea mai eficace – cu efectul cel mai
mare asupra venitului)

            - neoclasicismul: recomanda politica monetara (ca fiind, de asemenea, cea mai
eficace)

            OBS: se accepta forma în L întors (rasturnat) a curbei LM

        

Figura 29. Politica fiscala are eficienta maxima (variatia venitului este maxima) pe zona
keynesiana a curbei ofertei agregate
 Figura 30. Politica monetara are eficienta maxima (variatia venitului este maxima) pe
zona neoclasica a curbei ofertei agregate

4.5. Ajustarea socurilor

      În economia nationala pot exista socuri, atât de pe piata bunurilor si serviciilor
(modificarea cheltuielilor, a impozitelor etc.) cât si de pe piata monetara (modificarea
bazei monetare sau a multiplicatorului monetar etc.)

      Aceste socuri conduc la deplasari ale curbelor IS si LM de la pozitia lor initiala, care
corespunde echilibrului macroeconomic intern

      Restabilirea echilibrului macroeconomic intern (ajustarea socurilor) se face fie prin
mijloace monetare, fie prin mijloace fiscale, fie printr-un mix de asemenea mijloace

      Din punct de vedere grafic, aparitia socurilor si restabilirea lor se prezinta astfel:

                

Figura 31. Expresia grafica simplificata a ajustarii socurilor fiscale si monetare