Carte editată şi publicată din fondurile proiectului “RuralJobs - New

Sources of Employment to Promote the Wealth-Generating Capacity of

Rural Communities” finanţat prin Programul Cadru 7 al Comunităţii
Europene, contract nr. 211605.

1
2
 Dezvoltare rurală.
Ocuparea forţei de muncă
în mediul rural

KEREKES Kinga
PAKUCS Bernadett
SZŐCS Emese
VERES Enikő
VINCZE Mária

3
Referent ştiinţific: Prof. dr. BENEDEK József

© Autorii
e-mail: kinga.kerekes@econ.ubbcluj.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

KEREKES, Kinga
Dezvoltare rurală. Ocuparea forţei de muncă în mediul
rural / Kerekes Kinga. – Cluj-Napoca: Accent, 2010. – 320 p.;
24 cm.
ISBN 978-606-561-024-8
Bibliogr.
PAKUCS Bernadett,
SZŐCS Emese,
VERES Enikő,
VINCZE Mária

331.526(498-22)

Accent, 2010
str. Dorobanţilor, nr. 98
Cluj-Napoca
www.edituraaccent.ro

4
 Cuprins

Introducere ............................................................................................................11
Partea I
CONCEPTE, TEORII ŞI METODE
1. Bazele teoretice şi metodologice ale dezvoltării rurale .............................15
1.1. Noţiuni de bază: rural, regiune, dezvoltare ..............................................15
1.1.1. Aşezarea rurală, spaţiul rural..........................................................15
1.1.2. Definiţia ruralului în România ......................................................18
1.1.3. Tipologia zonelor rurale în România .............................................19
1.1.4. Regiunea ..........................................................................................22
1.1.5. Tipologii ale regiunilor rurale .......................................................27
1.1.6. Noţiunea de dezvoltare rurală ........................................................29
1.1.7. Principiile dezvoltării rurale ...........................................................31
1.2. Metode şi tehnici de lucru utilizate în studierea spaţiului rural.............33
1.2.1. Considerente generale privind metodele de cercetare
ale ştiinţelor socio-umane ...............................................................33
1.2.2. Ancheta............................................................................................35
1.2.3. Interviul ..........................................................................................36
1.2.4. Focus-grupul ....................................................................................37
1.2.5. Observaţia .......................................................................................39
1.2.6. Analiza secundară a datelor............................................................40
1.2.6.1. Analiza secundară a datelor cantitative .............................40
1.2.6.2. Analiza secundară a datelor calitative ...............................44
1.2.7. Studiul de caz ..................................................................................45
1.2.8. Tehnici de eşantionare ....................................................................46
1.2.9. Elaborarea viziunii/misiunii şi identificarea valorilor ...................49
1.2.10. Metoda analizei SWOT ................................................................50
1.2.11. Arborele-problemă şi arborele-obiectiv ......................................53
1.2.12. Tehnici de elaborare a strategiei ...................................................59
1.2.13. Cadrele de analiză logică ..............................................................60
2. Aspecte specifice ale ocupării forţei de muncă din mediul rural .................62
2.1. Diferenţe urban-rural în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă ......62

5
 2.2. Sectoare principale de ocupare a forţei de muncă rurale ........................73
2.2.1. Agricultura ......................................................................................74
2.2.2. Diversificarea activităţii gospodăriilor agricole .............................76
2.2.3. Industria ..........................................................................................78
2.2.4. Turismul ..........................................................................................78
2.2.5. Economia urbană.............................................................................79
2.3. Factorii care influenţează ocuparea forţei de muncă rurale ...................80
2.3.1. Infrastructura rurală ........................................................................80
2.3.2. Structura demografică şi starea de sănătate a populaţiei ..............81
2.3.3. Nivelul de educaţie al populaţiei rurale .........................................82
2.3.4. Proprietatea funciară .......................................................................84
3. Ocuparea forţei de muncă rurale în România ................................................85
3.1. Utilizarea terenurilor .................................................................................85
3.2. Infrastructura .............................................................................................86
3.3. Caracteristicile socio-demografice ale populaţiei ....................................87
3.4. Nivelul educaţional ...................................................................................88
3.5. Migraţia ......................................................................................................89
3.6. Importanţa agriculturii ..............................................................................91
3.7. Activităţi economice neagricole................................................................94
3.8. Caracteristicile pieţei forţei de muncă rurale din România .....................95
3.9. Veniturile populaţiei şi sărăcia rurală ......................................................99
3.10. Antreprenoriatul rural ...........................................................................101
3.11. Soluţii propuse pentru dezvoltarea zonelor rurale româneşti .............103
4. Politici de dezvoltare rurală ..........................................................................109
4.1. Politica de dezvoltare rurală a Uniunii Europene ..................................109
4.2. Politica de dezvoltare rurală a României ................................................113

Partea a II-a
PREZENTAREA PROIECTULUI DE CERCETARE RURALJOBS
5. Metodologia RuralJobs ...................................................................................121
5.1. Descrierea proiectului RuralJobs ............................................................121
5.1.1. Obiective, parteneriat şi beneficiari .............................................121
5.1.2. Activităţi principale ......................................................................123
5.2. Motivaţia alegerii metodologiei RuralJobs .............................................126
5.3. Analiza datelor cantitative ......................................................................129
5.3.1. Obiectivul analizei datelor cantitative .........................................129
5.3.2. Surse de informaţii ........................................................................130
5.3.3. Instrumente pentru culegerea datelor ..........................................130
5.4. Interviuri semistructurate cu persoane cheie.........................................130

6
 5.5. Colectarea de bune practici.....................................................................132
5.6. Proceduri de urmat în cercetarea de teren .............................................132
6. Caracteristicile socio-economice ale judeţului Bistriţa-Năsăud .................133
6.1. Poziţia judeţului Bistriţa-Năsăud în Regiunea Nord-Vest ......................133
6.2. Zone urbane şi rurale în judeţul Bistriţa-Năsăud ..................................139
6.3. Aspecte curente ale forţei de muncă ......................................................140
6.3.1. „Presiuni” asupra ocupării forţei de muncă: populaţia în vârstă
de muncă şi locurile de muncă.....................................................140
6.3.2. Naveta şi migraţia sezonieră .........................................................146
6.4. Starea ocupării forţei de muncă..............................................................148
6.5. Oportunităţi şi constrângeri privind diversificarea economiei rurale ...152
6.5.1. Educaţie şi cercetare .....................................................................152
6.5.2. Aspecte privind costul forţei de muncă .......................................156
6.5.3. Investiţii în afaceri ........................................................................158
6.5.4. Infrastructura.................................................................................158
6.5.5. Utilizarea terenurilor.....................................................................162
6.6. Analiza SWOT şi SOR.............................................................................164
6.6.1. Viziune asupra ocupării forţei de muncă rurale din zona studiată ....164
6.6.2. Analiza SWOT ..............................................................................164
6.6.3. Analiza SOR .................................................................................167
6.6.4. Arborele-problemă, arborele-obiectiv şi cadrul logic ..................175
6.7. Concluzii..................................................................................................176

Partea a III-a
RAPORTUL FINAL AL PROIECTULUI RURALJOBS
Preambul ..............................................................................................................189
7. Metodologia proiectului .................................................................................190
7.1. Motivaţia alegerii tipologiei RuralJobs ..................................................190
7.2. Selectarea zonelor pilot şi definiţia „ruralului” .....................................193
7.3. Modelul DPSIR: Forţe motrice - Presiune - Stare - Impact – Răspuns ...193
7.4. Metodologia cercetării de teren ..............................................................195
8. Piaţa forţei de muncă a zonelor rurale .........................................................197
8.1. Caracteristici ale zonelor rurale ..............................................................197
8.1.1. Definirea ruralului ........................................................................197
8.1.2. Ce înseamnă „ocupare rurală”?.....................................................198
8.2. Problema „ocupării în zonele rurale” .....................................................199
8.3. Caracteristici ale pieţei forţei de muncă .................................................202
8.3.1. Cererea pentru lucrători ................................................................202
8.3.1.1. Factori care influenţează crearea de noi locuri de muncă ...... 203

7
 8.3.2. Oferta de forţă de muncă ..............................................................204
8.3.2.1. Caracterizarea forţei de muncă potenţială existentă........205
8.3.2.2. Flexibilitatea condiţiilor de lucru şi a altor condiţii ........205
8.3.3. Cum să conectăm oferta şi cererea ...............................................206
8.3.3.1. Dezavantajele zonelor rurale care influenţează
relaţia dintre forţa de muncă şi locurile de muncă..........206
8.3.3.2. Conexiunea dintre ofertă şi cerere: de la instituţii
publice la agenţii particulare ............................................207
8.3.3.3. Cum să se adapteze nevoile de forţă de muncă
la capacităţile forţei de muncă .........................................207
8.4. Premisele pentru crearea de locuri de muncă în zonele rurale .............208
8.4.1. Aprecieri generale .........................................................................208
8.4.1.1. Potenţialul de creare de activităţi depinde
în mare măsură de caracteristicile teritoriale...................208
8.4.1.2. Capitalul lucrătorului potenţial variază de la un teritoriu
la altul ................................................................................209
8.4.1.3. Interrelaţionarea dintre cerere şi ofertă
nu este automatică ............................................................210
8.4.2. Ipoteze de lucru .............................................................................210
8.4.3. Condiţiile de succes ......................................................................211
9. Provocările dezvoltării rurale .......................................................................213
9.1. Situaţia actuală a ocupării rurale în zonele pilot RuralJobs ..................214
9.1.1. Judeţul Bistriţa-Năsăud, Regiunea Nord-Vest, România ..............214
9.1.2. SLM Hajdúszoboszló, Regiunea Észak-Alföld, Ungaria .............215
9.1.3. SLM Karcag, Regiunea Észak-Alföld, Ungaria..............................215
9.1.4. Districtul Telšiai, judeţul Telšiai, Lituania ...................................216
9.1.5. Districtul Pasvalys, judeţul Panevezys, Lituania ..........................216
9.1.6. „Zona de aglomerare” Pazardjik, Pazardjik Oblast, Bulgaria ......217
9.1.7. ZNL Chelmsford şi Braintree, Essex, Marea Britanie...................217
9.1.8. Thames Gateway South Essex, Essex, Marea Britanie ................218
9.1.9. Litoral de la Janda, Andaluzia, Spania .........................................219
9.1.10. Subética Cordobesa, Andaluzia, Spania.....................................219
9.1.11. Pays de Tulle, Regiunea Limousin, Franţa .................................219
9.1.12. Pays de Guéret, Regiunea Limousin, Franţa ..............................220
9.2. Diversitatea şi complexitatea zonelor pilot RuralJobs ...........................221
9.2.1. Probleme demografice în zonele rurale ........................................221
9.2.1.1. Densitatea populaţiei, un factor care poate induce în eroare . 221
9.2.1.2. Schimbarea demografică, migraţia şi structura populaţiei ..... 222
9.2.2. Interacţiunea dintre rural şi urban şi impactul pieţelor ..............224
9.2.2.1. Accesibilitate, infrastructura de transport şi comunicaţii ....224

8
 9.2.3. Problemele pieţei ...........................................................................225
9.2.4. Problemele sociale ........................................................................226
9.3. Problematica ocupării în zonele rurale ..................................................226
9.3.1. Disponibilitatea forţei de muncă ..................................................228
9.3.2. Problemele antreprenoriale şi de administrare în zonele rurale ... 229
9.3.3. Noi surse de ocupare rurală în Uniunea Europeană ....................231
9.3.3.1. Agricultură, vânat şi pescuit.............................................232
9.3.3.2. Industrie ............................................................................235
9.3.3.3. Construcţii .........................................................................239
9.3.3.4. Comerţ, transport şi comunicaţii ......................................241
9.3.3.5. Serviciile financiare şi comerciale ...................................244
9.3.3.6. Alte servicii .......................................................................245
9.4. Implicaţii pentru programele de dezvoltare rurală ................................248
9.4.1. Accesibilitate, periferialitate, urban versus rural.........................250
9.4.2. Tendinţe demografice, navetism şi migraţie.................................252
9.4.3. Antreprenoriat, inovaţie, capacităţi, susţinerea afacerii şi training..... 256
9.4.4. Lanţurile de aprovizionare agroalimentară şi silvică ...................258
9.4.5. Lanţurile de alimentare cu energie şi apă ....................................261
9.4.6. Turism şi timp liber .......................................................................263
9.4.7. Servicii financiare, industrie prelucrătoare, construcţii,
comerţ, transport şi comunicaţii...................................................264
9.4.8. Sănătate, asistenţă socială şi alte servicii publice........................266
9.5. Concluzie .................................................................................................267
10. Sinteza recomandărilor................................................................................268
10.1. Concluziile cercetării empirice RuralJobs ............................................268
10.1.1. Spre o Europă Rurală 2+2+ .......................................................269
10.1.1.1. Importanţa capitalului natural pentru ocuparea rurală ......269
10.1.1.2. Orientări strategice pentru crearea de locuri de muncă
rurale .......................................................................................271
10.2. Recomandări RuralJobs pentru creştere economică şi creare de
locuri de muncă în zonele rurale ..........................................................275
10.2.1. Importanţa capitalului uman pentru creşterea economică
şi crearea de locuri de muncă în zonele rurale ..........................275
10.2.2. Consecinţele sociale şi economice ale îmbunătăţirii atractivităţii
şi a calităţii vieţii din zonele rurale ...................................................277
10.2.3. Diversificarea economiei rurale prin antreprenoriat şi inovaţie .....277
10.2.4. Semnificaţia unui mediu de afaceri potrivit pentru creşterea
economică din zonele rurale.......................................................278
10.2.5. Impactul unei capacităţi instituţionale sporite asupra
dezvoltării în zonele rurale ........................................................278

9
 10.2.6. Dezvoltare rurală prin abordarea coeziunii teritoriale...............278
10.2.7. Aspecte cheie referitoare la coerenţa setului de recomandări ........279
10.2.8. Recomandările RuralJobs ............................................................280
10.3. Concluzii................................................................................................283

Bibliografie ..........................................................................................................285

Anexe ...................................................................................................................307

10
 Introducere

Dezvoltarea rurală are o importanţă majoră pentru România, întrucât 87% din
teritoriul ţării este spaţiu rural unde trăieşte 45% din populaţie.
Spaţiul rural românesc se caracterizează în mare parte prin condiţii de viaţă
nesatisfăcătoare, cauzată de subdezvoltarea infrastructurii fizice (drumuri, apă,
canalizare) şi sociale (servicii de sănătate, educaţionale şi culturale).
Economia rurală din România este slab diversificată şi depinde într-o prea mare
măsură de agricultură, dominată de ferme de subzistenţă şi semi-subzistenţă care
produc în principal pentru consum propriu şi doar marginal pentru piaţă.
Principalele tendinţe demografice în ruralul românesc sunt scăderea şi îmbă-
trânirea populaţiei, datorat atât descreşterii sporului natural, cât şi fenomenului
migratoriu din rural spre urban sau în străinătate în rândul tinerilor.
Nivelul educaţional scăzut al populaţiei rurale este o altă problemă importantă
din perspectiva ocupării forţei de muncă. Veniturile rurale sunt mai scăzute decât
veniturile din mediul urban şi diferenţa dintre venituri continuă să crească, ca
urmare incidenţa sărăciei este semnificativ mai înaltă în mediul rural.
Această descriere nu prea optimistă este valabilă pentru localităţile rurale
„tipice”, „medii” conform datelor statistice. Dar în realitate situaţia diferă de la
caz la caz: în România putem găsi atât localităţi rurale în plină dezvoltare, cât şi
localităţi rurale rămase în urmă şi care se confruntă cu probleme socio-economice
grave, iar altele sunt pe cale de dispariţie. De aceea, autorii acestui volum şi-au
propus o analiză diferenţiată a problemelor din mediul rural, luând în considerare
specificităţile teritoriale.
Volumul este structurat pe trei părţi. Prima parte conţine o abordare teoretico-
metodologică a principalelor concepte ale dezvoltării rurale şi a ocupării forţei de
muncă. Oferă totodată informaţii detaliate asupra situaţiei ruralului şi a ocupării
rurale din România.
A doua parte prezintă principalele rezultate obţinute de către echipa de autori
în cadrul proiectului de cercetare RuralJobs asupra regiunii de referinţă, respectiv
asupra zonei pilot studiate din România. Studiul de caz descrie în detaliu caracter-
isticile socio-economice ale judeţului Bistriţa-Năsăud, bazându-se atât pe analiza
datelor statistice, cât şi pe date primare culese pe teren.

11
 Ultima parte a volumului cuprinde traducerea în limba română (realizată de
echipa de autori) a raportului final al proiectului de cercetare RuralJobs, raport
care permite formarea unei viziuni generale asupra situaţiei ocupării forţei de
muncă rurale în ţările membre ale Uniunii Europene. Se prezintă în încheiere o
sinteză de recomandări pentru creşterea ratei de ocupare şi crearea de noi locuri
de muncă în mediul rural, de preferinţă în ramuri ne-agricole.
Bibliografia vastă poate fi folosită ca sursă de informare de cei care doresc
să-şi îmbogăţească cunoştinţele în domeniul dezvoltării rurale, iar anexele oferă
instrumente de cercetare utile pentru studenţi şi practicieni.
Volumul a fost editat şi publicat din fondurile proiectului “RuralJobs – New
Sources of Employment to Promote the Wealth-Generating Capacity of Rural Com-
munities” finanţat prin Programul Cadru 7 al Comunităţii Europene, contract nr.
211605. Mulţumim echipei internaţionale de cercetare RuralJobs pentru că ne-au
pus la dispoziţie raportul de cercetare al proiectului şi pentru buna colaborare pe
întreaga perioadă de implementare al proiectului de cercetare.
Autorii doresc să mulţumească tuturor colegilor, colaboratorilor şi instituţiilor
partenere pentru sprijinul oferit în procesul de adunare a informaţiilor şi pentru
observaţiile şi sugestiile făcute pe parcursul elaborării concluziilor cercetării de
teren. De asemenea ne exprimăm mulţumirile noastre referentului ştiinţific al
volumului, domnului prof. dr. József Benedek, de la Facultatea de Geografie al
Universităţii Babeş-Bolyai.
Cercetarea RuralJobs şi volumul de faţă nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul
administrativ şi logistic al conducerii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor, precum şi al Departamentului Administrativ şi Financiar al Universităţii
Babeş-Bolyai, pentru care rămânem recunoscători.
Echipa de autori

12
 Partea I

CONCEPTE, TEORII ŞI METODE

13
14
 1. Bazele teoretice
şi metodologice ale dezvoltării rurale

1.1. Noţiuni de bază: rural, regiune, dezvoltare

1.1.1. Aşezarea rurală, spaţiul rural
În Uniunea Europeană, se poate observa o preocupare mai aparte de proble-
matica spaţiului rural, mai ales începând din anii 80. Spaţiile rurale sunt legate
de valori cum ar fi ocrotirea naturii şi păstrarea unor valori culturale, experienţa
mediului sănătos şi de dimensiuni umane, apartenenţa la o colectivitate, mâncarea
gustoasă, pregătită în condiţiuni controlabile etc. (Kovács, 1988).
„Charta europeană a spaţiilor rurale” dă următoarea definiţie: spaţiul rural
înseamnă un teren continental sau litoral, care conţine satele şi micile oraşe, în
care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:
– agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;
– activităţi economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, in-
dustrie, servicii etc.)
– funcţia de odihnă şi agrement cu caracter neurban sau de ocrotire a naturii;
– alte utilizări.
Părţile agrare şi neagrare ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă
de spaţiul urban, care este caracterizat printr-o puternică concentrare de locuitori
şi de structuri verticale şi orizontale.
Distincţia tradiţională între zonele urbane şi rurale într-o ţară se bazează pe
ipoteza că zonele urbane, indiferent cum sunt definite în ţara respectivă, oferă un
alt standard de viaţă şi, de obicei, un nivel de trai economic superior.
Conceptul de rural nu are o definiţie comună în diferite ţări, ceea ce îngreunează
studiul comparativ al ruralului pe plan mondial sau chiar la nivelul Uniunii Euro-
pene. Pentru eliminarea acestui inconvenient, în cadrul OCDE1, a fost concepută
atât definiţia localităţilor rurale, cât şi a regiunii rurale.
OCDE foloseşte un singur indicator pentru a deosebi aşezările rurale de cele
urbane, şi anume numărul locuitorilor pe kilometru pătrat. Sunt considerate

1 OECD/OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

15
aşezări rurale acelea în care densitatea populaţiei nu depăşeşte 150 de locuitori
pe kilometru pătrat. Uniunea Europeană foloseşte criteriul de 100 de locuitori pe
kilometru pătrat.
În Ungaria o aşezare este considerată rurală dacă nu are statut urban, sau are
statut urban, dar numărul locuitorilor este sub 10 mii (Fehér şi Dorgai, 1998). În
România statutul unei aşezări este reglementat prin lege, astfel există comune cu
peste 10.000 de locuitori şi oraşe cu populaţie mai scăzută.
Uniunea Europeană, în documentele sale, foloseşte definiţia dată de OCDE ori
de câte ori se fac comparaţii ale indicatorilor specifice ruralului, dar fiecare ţară
membră a folosit conceptul propriu al ruralului în elaborarea documentului de
Program Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioadele de programare 2000-
2006, respectiv 2007-2013.
Funcţiile de bază ale spaţiilor rurale sunt: economice, ecologice şi socio-cul-
turale:
– Funcţia economică înseamnă promovarea unui sistem de producţie agricolă şi
silvică, pescuitul, valorificarea durabilă a resurselor naturale, turismul rural,
funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii productive şi a serviciilor din
spaţiul rural;
– Funcţia ecologică înseamnă ocrotirea bazelor naturale ale vieţii sănătoase
(pământ, apă, aer), păstrarea diversităţii şi a caracterului specific al peisaju-
lui, păstrarea sistemelor biologice;
– Funcţia socio-culturală înseamnă conservarea valorilor tradiţionale comunitare
şi culturale legate de modul de viaţă rural, păstrarea valorilor întruchipate în
comunităţile rurale.
Conform definiţiei OCDE, acceptate pe plan internaţional, încadrarea unui
spaţiu în rural sau urban se face conform raportului dintre populaţia rurală şi
cea urbană:
– Regiune predominant rurală (predominantly rural region, most rural region)
este regiunea unde peste 50% din populaţie locuieşte în aşezări rurale;
– Regiune semnificativ rurală (significantly rural region, intermediate region)
este regiunea unde 15-50% din populaţie locuieşte în aşezări rurale;
– Regiune predominant urbană (predominantly urban region, most urban region)
este regiunea unde mai puţin de 15% din populaţie trăieşte în comunităţi
rurale.
În general, o regiune este considerată rurală, dacă ponderea populaţiei care
trăieşte în aşezări rurale depăşeşte 15%.
La nivel regional, lângă criteriul principal (ponderea populaţiei rurale în re-
giune), este folosit şi un criteriu secundar: mărimea centrului urban. Regiunile
cu un centru cu peste 500.000 de locuitori sunt de obicei caracterizate ca fiind

16
predominant urbane. Cu un centru urban de peste 200.000 de locuitori, devine
rezonabilă clasificarea regiunii, cel puţin în categoria intermediară (OECD, 1994).
Mărimea sau densitatea populaţiei sunt criteriile cele mai comune în definirea
localităţilor, respectiv a ariilor rurale, însă ţările folosesc din ce în ce mai multe
alte variabile socio-economice, cum ar fi distanţa de la centrele ocupării forţei de
muncă, în general, exprimate în timp de acces (OECD, 2009; Bertolini et al., 2008).
Cloke et al. (2006) identifică trei elemente teoretice semnificative, care au avut
un rol important în construirea conceptelor de ruralitate:
– conceptele funcţionale ale ruralităţii: teritoriile care sunt dominate de utilizarea
extensivă a terenurilor (agricultură sau silvicultură), conţin aşezări mici, care
demonstrează o relaţie puternică între clădiri şi peisajul extins, modul de viaţă,
care se caracterizează printr-o identitate coerentă bazată pe respectul pentru
calităţile mediului şi ale normelor comportamentale ca parte a peisajului
extins (extensive landscape);
– conceptele politico-economice: pentru a clarifica natura şi poziţia ruralului din
punct de vedere social şi al existenţei, ruralitatea fiind o categorie analitică;
– structura socială a ruralităţii: importanţa ruralului constă în fascinarea valo-
rilor sociale, culturale şi morale care i se asociază ruralităţii, spaţiilor rurale
şi vieţii rurale.
În general, administraţia naţională defineşte în mod clar care regiune a unei
ţări se consideră urbană sau rurală. Această distincţie este importantă pentru mai
multe iniţiative de dezvoltare şi planuri de acţiune la nivel regional, naţional şi
european. Într-un context politic, distincţia între zonele urbane şi cele rurale este
critică în evaluarea calităţii vieţii (în sens larg) a populaţiilor lor (Eurofound,
2006).
Într-o revizuire a definiţiilor „ruralului”, Scott et al. (2007) au identificat cinci di-
mensiuni ale ruralului: 1. negativ, adică neurban; 2. densitatea scăzută a populaţiei;
3. utilizarea extensivă a terenurilor; 4. sectorul primar oferă principala activitate
economică şi de ocupare a forţei de muncă; 5. coeziunea şi guvernarea comunităţii.
Criteriile pentru definirea ruralului pot fi aplicate asupra unităţilor teritoriale
(geografice) de diverse dimensiuni, în majoritatea cazurilor, asupra celor admi-
nistrative (în cazul României, localităţi, judeţe, regiuni).
Principalele explicaţii date de CE (2006b) pentru existenţa varietăţii definiţiilor
ale termenului „rural” sunt următoarele:
– percepţiile diferite privind ceea ce este (şi ceea ce nu este) rural şi privind ele-
mentele care caracterizează „ruralitatea” (naturale, economice, culturale etc.);
– necesitatea inerentă de a avea o definiţie „făcută la comandă” în conformitate
cu „obiectul” analizat sau cu politica în cauză;
– dificultatea de a colecta date relevante la nivelul unităţilor geografice de bază
(unitate administrativă etc.).

17
 1.1.2. Definiţia ruralului în România
Organizarea administrativ-teritorială a României şi statutul fiecărei localităţi
(municipiu, oraş, comună) sunt definite prin Legea nr. 2/1968, Legea nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi Legea nr. 351/2001 privind apro-
barea Planului de Planificare Teritorială Naţională. Pentru ca o localitate să-şi
schimbe statutul, o lege specială trebuie să fie aprobată de către Parlament (Gu-
vernul României, 2008; Giurcă et al., 2006).
Conform legislaţiei naţionale o aşezare se consideră rurală dacă „majoritatea
forţei de muncă este concentrată în agricultură, silvicultură şi pescuit, oferă un
stil de viaţă specific şi durabil pentru locuitorii săi, caracteristicile rurale vor fi
menţinute prin politici de modernizare; sau dacă majoritatea forţei de muncă este
activă în afara agriculturii, silviculturii şi pescuitului, dar nivelul de infrastructură
este insuficientă pentru a fi declarată oraş şi se va dezvolta spre urbanizare, prin
îmbunătăţirea infrastructurii şi a politicilor de modernizare”. Mediul rural este
compus din comune şi comuna este o unitate administrativ-teritorială care cu-
prinde populaţia rurală unită prin interese comune şi tradiţii, şi este compusă din
una sau mai multe sate (Giurcă et al., 2006).
În 2009, mediul rural din România a fost format din 2.860 de comune (com-
puse din 12.959 sate), şi mediul urban a fost format din 320 localităţi, din care
103 municipii (INS, 2009a).
Oraşele şi comunele sunt grupate în judeţe cu funcţii administrative. Cele 42
de judeţe sunt grupate în opt regiuni de dezvoltare fără funcţii administrative
(Guvernul României, 2008).
În 2009, densitatea populaţiei în România a fost 90,1 locuitori/km2. Zonele rurale
(definite în conformitate cu definiţia naţională) au acoperit 87,1% din teritoriul
ţării, şi au cuprins 45,0% din populaţie. Densitatea medie a populaţiei în zonele
rurale a rămas relativ constantă de-a lungul anilor, aproximativ 45,1 locuitori/
km2. Definiţia OCDE a ruralităţii rezultă cifre diferite: regiunile semnificativ şi
predominant rurale ocupă aproape 99% din teritoriul şi 90,6% din populaţia ţării
(Guvernul României, 2008; INS, 2009a).
Unele dintre oraşe includ în teritoriul lor administrativ sate (341 de sate în
2006); acestea sunt considerate ca părţi ale teritoriului urban, astfel aceste aşezări
nu au fost eligibile pentru finanţări în cadrul SAPARD (care a definit zonele ru-
rale conform Legii nr. 2/1968). Mai târziu, această definiţie a fost modificată prin
Ordinul nr. 143/4.03.2005, care a definit mediul rural ca fiind „zona comunelor
şi zone periurbane ale oraşelor şi municipiilor, în cazul în care se desfăşoară
următoarele activităţi economice: producţie vegetală sau animală, silvicultură,
pescuit şi acvacultură, prelucrarea industrială a produselor agricole, forestiere,
pescăreşti şi de acvacultură, precum şi obiecte de artizanat şi de mică industrie,
turismul rural şi de agrement”.

18
 Astfel, mediul rural a fost definit prin componentele sale teritoriale, precum
şi caracteristicile dominante. Ordonanţa nr. 7/19.01.2006 defineşte mediul rural
ca fiind compus din satele aparţinând comunelor sau oraşelor şi municipiilor şi
zonelor periurbane. Teritoriile periurbane sunt zonele din jurul municipiilor şi
oraşelor, delimitate prin studii de specialitate, definite prin Legea nr. 350/6.07.2001.
În Programul Naţional de Dezvoltare Rurală al României 2007-2013, se menţi-
onează că Guvernul va analiza oportunitatea de a aplica metodologia OCDE în
viitor (Guvernul României, 2008), dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum.
1.1.3. Tipologia zonelor rurale în România
În general zonele rurale pot fi diferenţiate de zonele urbane printr-o serie
de caracteristici, dar sunt diferenţe însemnate şi între diferite zone rurale. Este
importantă recunoaşterea impactului acestor diferenţe asupra bunăstării generale
a zonei (inclusiv situaţia ocupării forţei de muncă), precum şi asupra măsurilor
de intervenţie necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale, astfel politica „o
mărime se potriveşte tuturor” nu poate fi aplicată pentru dezvoltare rurală.
Otiman (1999) şi Lazăr (2009) au folosit o tipologie propusă de Kayser, care face
distincţie între zone rurale periurbane, intermediare şi periferice. Otiman (1999) a
subliniat că în România, zonele rurale intermediare sunt în principal spaţii agricole.
Lazăr (2009) a propus o metodologie pentru clasificarea comunelor după cele
trei clase folosind un indicator sintetic, calculat pe baza unor indicatori statistici
la nivelul LAU2. Indicile Condiţiilor de Dezvoltare a Comunelor au fost calculate
pe baza a 14 indicatori consideraţi ca factori importanţi de dezvoltare rurală,
aplicând diferite ponderi, în funcţie de importanţa lor relativă. Următorii indica-
tori au fost luaţi în considerare: numărul locuitorilor pe comună (9%), densitatea
populaţiei (21%), distanţa de la cel mai apropiat oraş având mai mult 30.000 de
locuitori (23%), distanţa de la cea mai apropiată staţie de cale ferată (5%), distanţa
de la cel mai apropiat drum european (12%), suprafaţa agricolă pe cap de locuitor
(4%), ponderea terenurilor arabile din suprafaţa agricolă totală (4%), numărul de
UVM2 (3%), numărul salariaţilor din industrie, construcţii şi transport calculate
la 1.000 locuitori (3%), lungimea conductelor de apă (4%), lungimea conductelor
de canalizare (4%), numărul sălilor de clasă la 1.000 locuitori (4%), numărul cad-
relor didactice la 1.000 locuitori (4%), numărul medicilor la 1.000 locuitori (3%).
Valorile absolute ale indicilor au fost transformate în valori relative, ponderate.
Au fost diferenţiate trei tipuri de zone rurale: 1. zone profund rurale (zone peri-
ferice), cu cele mai mici valori ale Indicelui Condiţiilor de Dezvoltare a Comunelor;
2. zone rurale intermediare; 3. zone rurale periurbane (zone integrate).

2 UVM – Unitate de Vită Mare

19
 Sandu (1999) a dezvoltat un indicator complex pentru a măsura gradul de dez-
voltare (respectiv al sărăciei) al satelor româneşti. Cadrul teoretic al măsurărilor
se bazează pe teoria capitalului. Fiecare sat este considerat ca o combinaţie a
capitalui uman, material, vital, simbolic şi regional. Dezvoltarea comunitară este
considerată ca o variabilă continuă latentă, având maximul şi minimul, ca doi poli,
dezvoltarea şi sărăcia. Această variabilă latentă se măsoară printr-un factor scor
indice de 17 indicatori. Indicele, denumit LEVEL98, se calculează pe baza unor
indicatori statistici (în cea mai mare parte pe baza datelor de la nivelul satelor
din Recensământul din 1992): nivelul educaţional, rata ocupării forţei de muncă,
ponderea populaţiei care lucrează în agricultură, numărul caselor dotate cu apă
şi electricitate, numărul caselor construite din pământ, numărul nou-născuţilor,
populaţia totală, ponderea populaţiei în vârstă de 15-59 ani, ponderea populaţiei
satului din populaţia comunei, distanţa de la cel mai apropiat oraş, având minim
30.000 de locuitori, poziţia satului (în apropierea unui drum european, periferică
sau nu, ca parte a unei comune), rata de emigrare din comună în 1998, migraţia
temporară în comună în 1998, ponderea populaţiei de 15-59 ani în comună în
1998. Toţi aceşti factori sunt luaţi în considerare cu ponderi diferite. Pe baza valorii
indicelui LEVEL98, Sandu diferenţiază cinci tipuri de sate: 1. sate tradiţionale –
foarte sărace; 2. sate sărace – modernizate; 3. sate cu nivel mediu de dezvoltare;
4. sate dezvoltate şi 5. sate foarte dezvoltate. Delimitarea acestora s-a realizat prin
folosirea unui model de analiză multicriterială. Cercetarea a fost repetată şi pentru
anul 2009 (Sandu et al., 2009).
Gavrilescu şi Giurcă (2000) au identificat trei tipuri de zone rurale: 1. zone
rurale cu funcţii complexe, cu resurse care fac posibilă diversificarea economică
(resursele subsolului, ale pădurilor, atractivităţi turistice, creşterea animalelor etc.);
2. zone rurale cu funcţii mixte: nivel mediu de dezvoltare, o mare parte a forţei
de muncă lucrează în agricultură; 3. zone rurale cu funcţii predominant agricole:
ponderea zonelor agricole este mare, agricultura este activitatea de bază, lipsă de
diversificare economică, potrivite pentru exploataţii agricole performante.
Clasificarea de „zone rurale defavorizate” se utilizează pentru zonele miniere
care au fost închise şi zonele monoindustriale în declin, cu şomaj ridicat; în aceste
zone este indispensabilă reconversia profesională şi sprijinul pentru iniţierea de
noi activităţi economice (Florian et al., 2003).
În zonele montane s-au menţinut proprietăţile private în timpul socialismului
(nu au fost colectivizate); în aceste zone, deşi densitatea populaţiei în general
este mai scăzută, coeziunea între locuitori este mai ridicată. Economia în zonele
montane este îndreptată spre agricultură (mai ales spre creşterea animalelor),
silvicultură şi, ocazional, spre minerit; gospodăriile rurale sunt caracterizate de
pluriactivitate, serviciile se practică ca a doua activitate (Ungureanu, 2009).
Într-o cercetare pe teren realizată în perioada 2007-2008 pentru identificarea
strategiilor de investiţii ale comunităţilor rurale româneşti, s-a ajuns la concluzia

20
că există diferenţe între zonele rurale de munte, de câmpie, şi de deal. Rezultatele
cercetării demonstrează că diferenţele de ordin topografic înseamnă resurse dife-
rite şi potenţial de dezvoltare diferit, care au un impact clar asupra strategiilor de
investiţii ale populaţiei (Chiţea, 2008).
Tabelul 1.1: Opţiuni de investiţii pentru populaţia rurală

Tipul Opţiuni de investiţii (% gospodăriilor care au ales-o ca prima opţiune)

zonei Cultivarea Creşterea Echipamente Prelucrarea Magazine Magazine Pensiuni
rurale plantelor animalelor agricole Altele
alimentelor alimentare mixte agroturistice
Câmpie 26,9% 16,6% 11,6% 2,3% 12,7% 7,3% 4,3% 18,3%
Deal 17,4% 11,5% 6,0% 3,9% 11,5% 6,4% 13,9% 29,4%
Munte 8,1% 13,1% 9,1% 6,2% 10,4% 5,4% 33,5% 14,2%
Sursă: Chiţea, 2008

În zonele de câmpie şi de dealuri producţia vegetală este prima opţiune în care

majoritatea gospodăriilor ar investi bani, iar în zonele de munte pe primul loc se
află investiţia în pensiuni agroturistice. Din tabelul 1.1 se poate concluziona că
gospodăriile individuale ar investi în sectorul agricol (57% în zonele de câmp,
39% în zonele de deal, 37% în zonele montane); producţia vegetală este mai
importantă în zonele de câmpie, iar creşterea animalelor în zonele montane.
Agroturismul este văzut ca o oportunitate mai mult în zonele montane, dar nu
există diferenţe mari între diferite zone în ceea ce priveşte ponderea celor care
ar investi în magazine alimentare. Cei care optează pentru activităţile neagricole
sunt în general respondenţii mai tineri (sub 40 de ani), iar în cazul respondenţilor
mai în vârstă ponderea investiţiilor agricole este mai mare. S-au găsit diferenţe
şi în cadrul aceluiaşi tip de zonă geografică între comunele periurbane şi cele
depărtate de centrele urbane (Chiţea, 2008).
Acelaşi studiu a concluzionat că pentru afacerile „noi”, în toate tipurile de zone
rurale majoritatea gospodăriilor (peste 50%) ar prefera să utilizeze forţa de muncă
din familie şi doar cca. 30% ar folosi exclusiv angajaţi din afara familiei. În zonele
de deal şi cele montane apare o preferinţă mai mare de a utiliza forţă de muncă
mixtă (din familie şi din afara familiei), decât în zonele de câmpie, în detrimentul
forţei de muncă exclusiv din familie (Chiţea, 2008).
Populaţia din zonele de câmpie este mai îmbătrânită, mai puţin educată, având
cea mai mică mobilitate profesională şi cea mai mare pondere a ocupării forţei de
muncă în sectorul primar. Premisele cele mai favorabile pentru transformarea în
zone multifuncţionale au fost găsite în zonele de munte, din cauza populaţiei mai
educate şi mai tinere şi a diversităţii resurselor naturale. Zonele de deal se situează
între cele montane şi de câmpie în ceea ce priveşte caracteristicile demografice,
dar în aceste zone este cea mai mare rata de emigrare şi cea mai mică ponderea

21
gospodăriilor care intenţionează să dezvolte întreprinderi în afara fermelor (5,6%
comparativ cu 5,8% în zonele de câmpie şi 7,0% în cele montane) (Tudor, 2009).
Regiunile NUTS3 pot fi clasificate, ţinând cont de oportunităţile de angajare
şi de tipul ocupării (agricol-neagricol), în următoarele şase tipuri (Sandu, 2005a):
– local-agricol: peste 60% a forţei de muncă este ocupată în agricultură şi pes-
te 50% din cei angajaţi în sectoarele neagricole lucrează în localitatea de
rezidenţă;
– local-mixt: 40-60% din forţa de muncă este ocupată în sectoare neagricole şi
peste 50% din cei angajaţi în sectoare neagricole lucrează în localitatea de
rezidenţă;
– local-neagricol: peste 60% a forţei de muncă este angajată în sectoare neagri-
cole şi peste 50% lucrează în localitatea de rezidenţă;
– extralocal-agricol: peste 60% a forţei de muncă este angajată în agricultură şi
peste 50% din cei angajaţi în sectoare neagricole fac navetă;
– extralocal-mixt: 40-60% a forţei de muncă este angajată în sectoare neagricole
şi peste 50% din cei angajaţi în sectoare neagricole fac navetă;
– extralocal-neagricol: peste 60% a forţei de muncă este ocupată în sectoare
neagricole şi peste 50% din cei angajaţi în sectoare neagricole fac navetă.
1.1.4. Regiunea
În Comunitatea Europeană, deja la mijlocul secolului al XX-lea, politica
regională a devenit o parte organică a politicii socio-economice; începând cu anii
’70 ea se dezvoltă conform unor concepţii strategice noi (tabelul 1.2).
Tabelul 1.2: Diferenţe între politica regională tradiţională şi cea nouă

Caracteristici Tradiţional Nou

Multifactorial: diferite probleme
Regiuni problematice Bipolar: dezvoltat / nedezvoltat
regionale-structurale
Strategia de bază Creştere regională Inovaţie regională
Forma de organizare Repartizare între regiuni Mobilizarea resurselor regionale interne
Capital, materii Informaţii, tehnologie
Creştere cantitativă Transformare calitativă
Obiectul politicii Industrie Servicii, legături între ramuri
Planuri, proiecte Programe
Număr redus de întreprinderi mari Număr mare de întreprinderi mici şi mijlocii
Regiuni problematice constante în
Zone problematice care variază în spaţiu
Dinamica spaţiu
Reţeaua stabilă a polilor de creştere Mobilizarea spontană a resurselor locale
Sursă: Horváth, 1998

22
 Termenul regional folosit în domeniul politicii structurale serveşte la denu-
mirea nivelului teritorial ca fiind situat între nivelul naţional şi cel local (Faragó,
1999).
Regionalismul a devenit un factor dinamizant decisiv al dezvoltării politice şi
economice a UE. Articolul 130 din Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht din
1992 a prezentat principalele scopuri şi mijloace ale politicii regionale:
– atenuarea deosebirilor dintre regiuni, a diferenţelor de şanse datorate dezvol-
tării întârziate,
– crearea unor instrumente structurale şi de politici economice naţionale şi
comunitare corelate pentru înlăturarea diferenţelor regionale izbitoare,
– coordonarea diferitelor surse financiare comunitare în interesul politicii re-
gionale eficiente.
Pentru delimitarea teritoriilor de implementare a politicii regionale, trebuie
să se execute anumite analize statistice teritoriale. NUTS (Nomenclature des
Unités Statistiques) este baza de referinţă unitară a statisticii regionale în UE. A
fost creată în 1970, iar baza legală în 2003, pentru a forma unităţi teritoriale în
scopul elaborării unui sistem regional de statistică, pentru analize economice,
precum şi pentru o politică de dezvoltare. Sistematizarea conform NUTS se
bazează, din cauze practice, pe unităţi teritoriale administrative, iar baza de date
statistice se sprijină pe acestea. Astfel regiunile constau întotdeauna din unităţi
administrative.
NUTS 1 defineşte macroregiunile (având în medie cu 3-7 milioane de locu-
itori), numărul acestora în UE fiind de 97. Republica Cehă, Danemarca, Estonia,
Irlanda, Luxemburgul, Slovacia etc. formează câte o singură microregiune NUTS
1, pe când Germania are 16, Marea Britanie 12, Franţa 9, Spania 7, România 4 şi
Ungaria 3 regiuni NUTS 1.
Regiunile NUTS 2 sunt unităţile de bază ale politicii regionale descentralizate,
cu populaţie între 800 de mii-3 milioane locuitori. Începând din 1988, Comi-
sia Europeană publică în fiecare al treilea an un raport privind situaţia socio-
economică şi dezvoltarea regiunilor NUTS 2 ale ţărilor membre. În ţările membre
ale UE numărul regiunilor de nivel mediu este de 271, astfel 39 în Germania, 37
în Marea Britanie, 26 în Franţa, pe când în România au fost create 8 regiuni NUTS
2 şi în Ungaria 7. În principiu, limitele acestora sunt în concordanţă cu sarcinile
legate de comunităţile teritoriale, cu numărul populaţiei care poate rezolva eficient
şi economic aceste sarcini, şi cu alţi factori de natură culturală, istorică etc.
Nivelul NUTS 3 (cu populaţie medie de 150-800 mii) corespunde nivelului
judeţean din România, numărul acestora în UE este de 1303.
NUTS 4 (sau LAU 1) acoperă nivelul microregiunilor, ceea ce reprezintă nive-
lul de bază al politicii de dezvoltare teritorială construite de jos în sus, de regulă
piaţa forţei de muncă locală. Microregiunea poate fi considerată ca o unitate de

23
planificare-dezvoltare, în care se desfăşoară majoritatea proceselor economice,
comerciale, infrastructurale şi cele de aprovizionare, administrative şi sociale,
legate de satisfacerea necesităţilor cotidiene ale populaţiei localnice. Sarcina lor
principală este să exprime intenţiile comune legate nemijlocit de peisaj, localitate,
de administraţiile colaboratoare, să elaboreze planuri, să găsească şi să coordone-
ze sursele, să realizeze dezvoltările, să înlesnească dezvoltarea şi consolidarea
legăturilor sat-oraş, să asigure dezvoltarea identităţii regionale şi dezvoltarea rurală
(Csatári, 1996). În România, acest nivel nu apare în mod ofical, ca referinţă unitară
a statisticii, dar, prin constituirea Grupurilor de Acţiune Locală (GAL-uri) în cadrul
programului LEADER, se conturează apariţia acestora.
NUTS 5 (LAU 2) se referă la aşezări, adică nivelul local cu administraţie publică,
cuprinzând municipiile, oraşele şi comunele, numărul acestora în UE-27 fiind în
jur de 121.601, în România 3.174.
Sistemul NUTS este important pentru fundamentarea politicii regionale euro-
pene, aceste unităţi reprezentând cadrul sarcinilor de programare, finanţare şi dez-
voltare. Pornind de la bazele informaţionale la nivel regional se pot defini criterii
obiective care determină dacă o regiune poate fi calificată drept spaţiu problematic
şi, prin aceasta, ea devine obiectul politicii structurale (Dorgai et al., 1998).
În UE nivelul regional înseamnă acele structuri NUTS, care sunt foarte impor-
tante din punctul de vedere al programării teritoriale, adică unităţile de planificare
şi statistică NUTS 2 şi NUTS 3. NUTS 4 (LAU 1), care se referă la microregiuni
şi NUTS 5 (LAU 2), care reprezintă localităţile, constituie terenul de rezolvare a
problemelor locale.
Conform metodologiei OCDE este important să se studieze raportul între regi-
unile rurale şi economia naţională ca întreg. În funcţie de capacitatea regiunilor
rurale de a se integra în economia naţională, ele pot fi împărţite în trei categorii:
– Regiuni rurale integrate economic (economically integrated rural areas), situate
în apropierea centrelor dezvoltate din punct de vedere economic. În aceste
regiuni numărul populaţiei creşte, există locuri de muncă şi infrastructură
mai dezvoltată. Funcţia ecologică este o cerinţă primordială, precum şi pro-
tejarea moştenirii socio-culturale. Acolo unde condiţiile de producţie şi valo-
rificare ale produselor agrare sunt favorabile, preţul pământului este ridicat,
iar efectele ecologice negative ale agriculturii limitează producţia intensivă.
În jurul marilor oraşe aceste terenuri se transformă treptat în spaţii locative.
– Regiuni rurale intermediare (intermediate rural areas) – sunt acelea care se
află relativ departe de oraşele mari, dar au acces la reţelele de comunicaţii,
şi care depind în mare măsură de agricultură, respectiv de industria de pre-
lucrare a produselor agricole. Aici se găsesc fermele mari care produc pentru
piaţă. Perspectivele lor de dezvoltare sunt determinate de capacitatea de a-şi
schimba repede structurile agrare şi, mai ales, de ritmul în care reuşesc să
asigure posibilităţi de ocupaţii alternative pentru populaţia activă.

24
 – Regiuni rurale îndepărtate (remote rural areas) – cele care au o densitate scăzută
a populaţiei, o structură demografică nefavorabilă, iar veniturile sunt mici şi în
mare măsură dependente de agricultură. Ele au o aşezare periferială, condiţii
naturale nefavorabile şi o infrastructură slab dezvoltată. Aici posibilităţile de
dezvoltare economică sunt cele mai scăzute. Aceste regiuni periferice, rămase
în urmă, reprezintă cea mai mare problemă pentru politica de dezvoltare
regională rurală.
Tabelul 1.3: Distribuţia locuitorilor şi a terenurilor pe regiuni în UE şi România, în % (1996, 2006)
Regiuni predominant Regiuni semnificativ Regiuni predominant
rurale rurale urbane
1996
Populaţia UE15 9,7 29,8 60,5
Suprafaţa UE15 47,0 37,4 15,6
Populaţia RO 47,0 43,6 9,4
Suprafaţa RO 52,5 46,5 0,96
2006
Populaţia UE15 14,7 33,7 51,6
Suprafaţa UE15 55,5 33,4 11,1
Populaţia UE27 19,2 36,5 44,3
Suprafaţa UE27 54,4 36,6 9,0
Populaţia RO 40,8 50,2 9,0
Suprafaţa RO 55,3 44,6 0,1
Sursă: EC, 1997; EC, 2009; Anuarul Statistic al României 1997 şi calcule proprii.

Conform metodologiei descrise comparăm spaţiile rurale ale UE şi ale

României (tabelul 1.3). Regiunile cu caracter rural (după definiţia OCDE) din
UE-27 însumează 91% din suprafaţa totală şi 55,7% din populaţia totală. În cazul
României 99,9% din suprafaţa totală are caracter rural şi 91% din populaţie
trăieşte în aceste regiuni. În esenţă, numai municipiul Bucureşti poate fi con-
siderat ca regiune preponderent urbană. Din cele 41 de judeţe ale ţării numai în
18 ponderea celor care trăiesc la ţară este mai mică decât 50%. Densitatea medie
a populaţiei în România este de 90,2 locuitori pe km2 şi numai în trei judeţe (Iaşi,
Ilfov, Prahova) şi în capitală cifra lor depăşeşte valoarea de 150 loc./km2.
Caracterul regiunii este conferit de relaţia centru-periferie, ponderea agricul-
turii, dimensiunile aşezămintelor, densitatea populaţiei, regionalitate, legătura
omului cu natura şi de toate acestea la un loc (Kovács, 1998). În UE, la definirea
spaţiului rural, pe lângă densitatea populaţiei şi numărul locuitorilor se mai iau în
considerare şi alte criterii, cum ar fi: modificarea în timp a situaţiei demografice
(sporul natural, migraţia), precum şi caracteristici socio-economice ca PIB/loc.,

25
ponderea agriculturii în PIB, rata şomajului, ponderea celor ocupaţi în agricultură,
procentul celor ocupaţi în timp parţial etc.
Tipologia regională a OCDE prevede o modalitate de comparare a informaţiilor
regionale între ţări pe o bază consistentă, deşi tipologiile naţionale aplicate la un
nivel mai dezagregat ar oferi o descriere mai exactă a situaţiei din zonele rurale
în anumite ţări.
Densitatea populaţiei în sine nu este un criteriu suficient pentru clasificarea
rurală-urbană. Există şi alte variabile relevante, cum ar fi agricultura şi specializa-
rea economică, resursele şi abilităţile umane, utilizarea terenului şi dimensiunea
spaţială a vieţii sociale. Trebuie să aplicăm o abordare multidimensională pentru
tipologizarea zonelor urbane şi rurale. Agricultura joacă un rol important în iden-
tificarea zonelor rurale.
Mărimea localităţii este criteriul de clasificare utilizat de către Bairoch şi Goertz
(1986); ei au considerat ca fiind „urban” oraşele (sau alte aglomerări administra-
tive) care au 5000 sau mai mulţi locuitori (ceea ce înseamnă că toate localităţile cu
mai puţin de 5000 de locuitori sunt rurale). Dintre cele trei criterii care, în opinia
autorilor, definesc o aglomeraţie urbană (cel puţin înainte de secolul XX) au fost:
mărimea aglomerărilor urbane, densitatea populaţiei şi dominaţia activităţilor
neagricole. În practică, există o problemă în definirea parametrilor pentru fie-
care dintre aceste criterii, din cauza indisponibilităţii statisticilor relevante pentru
zonele geografice. Cele mai multe recensăminte utilizează numai noţiunea de
mărime, ceea ce se justifică, pentru că există, în general, un raport direct între
mărimea şi densitatea populaţiei, şi un raport invers între ponderea populaţiei
ocupate în agricultură şi mărimea localităţii.
Conceptul spaţial dezvoltat de Eurostat (CE, 1997) pentru Ancheta Forţei de
Muncă, utilizat şi de Ancheta asupra Venitului şi Condiţiilor de Viaţă în UE, numit
„Gradul de urbanizare”, distinge trei categorii ale zonelor rurale:
– Zone dens populate: grupuri de municipalităţi vecine, fiecare cu densitatea
populaţiei mai mare de 500 de locuitori/km2 şi cu populaţia totală pentru zonă
de cel puţin 50.000 de locuitori;
– Zone intermediar populate: grupuri de municipalităţi, fiecare cu o densitate
mai mare de 100 de locuitori /km2, care nu aparţin unei zone dens populate.
Populaţia totală a zonei trebuie să fie de cel puţin 50.000 de locuitori, sau
trebuie să fie adiacentă unei zone dens populate;
– Zonele slab populate: acestea sunt grupuri de municipalităţi care nu sunt
clasificate în tipurile de zone prezentate mai sus.
Dacă o municipalitate sau un grup de municipalităţi vecine este localizat între
o zonă dens populată şi una intermediară, se consideră a fi intermediar. Pentru
ca regula aceasta să se aplice, grupul de municipalităţi în cauză trebuie să aibă o
suprafaţă mai mică de 100 km2.

26
 Definiţia OCDE este singura definiţie a zonelor rurale recunoscută pe plan
internaţional. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că rezultatele acestei meto-
dologii uneori reflectă în mod imperfect caracterul zonelor rurale, în special în ca-
zul regiunilor dens populate. Prin urmare, metodologia este adaptată sau înlocuită
uneori cu o altă abordare. Pentru raportare statistică, indiferent de metodologia
adoptată, factorul determinant este disponibilitatea statisticilor pentru unităţile
selectate. Pentru UE, aceasta implică faptul că metodologia trebuie să fie în măsură
să definească caracterul rural al regiunilor NUTS, fiindcă de cele mai multe ori
datele socio-economice sunt disponibile numai la acest nivel (EC, 2006b).
În documentele sale recente, Comisia Europeană a folosit în mod consecvent
metodologia OCDE pentru a defini ruralul (EC, 2008).
1.1.5. Tipologii ale regiunilor rurale
Nu numai termenul „rural” are diferite semnificaţii în diferite ţări, dar apar
şi multe tipuri diferite a zonelor rurale în cadrul regiunilor (OECD, 2006; Walsh,
2006b). Odată ce ruralul este definit, performanţa zonelor rurale poate fi măsurată
prin utilizarea unor indicatori. Cu descrierile bazate pe indicatori, devine posibilă
crearea tipologiilor în funcţie de diferite probleme (UNECE, 2007).
Comunicarea CE intitulată „Viitorul societăţii rurale” (EC, 1998) identifică trei
probleme ale zonelor rurale: presiunea vieţii moderne, declinul ruralului şi difi-
cultatea de a ajunge în zone îndepărtate. În funcţie de amploarea integrării lor în
economia naţională, zonele rurale se disting în următoarele grupuri:
– zonele rurale integrate: cu populaţia în creştere, cu forţa de muncă ocupată
în sectorul secundar şi terţiar, dar agricultura încă este un utilizator cheie al
terenurilor. Se confruntă cu ameninţările potenţiale asupra patrimoniului de
mediu, social şi cultural. Unele dintre aceste zone, relativ aproape de oraşele
mari, riscă să devină zone de locuinţe şi nu zone de lucru („rurbanizare”), iar
altele se dezvoltă în mod independent.
– zonele rurale intermediare: relativ îndepărtate de centrele urbane, cu un ames-
tec de activităţi economice din sectorul primar şi secundar; în multe ţări în
aceste zone se regăsesc activităţile agricole de scară mare;
– zonele rurale îndepărtate: cu o densitate mică a populaţiei, de multe ori cu
cele mai mici venituri, cu o populaţie mai în vârstă, precum şi cu ponderea
ridicată a forţei de muncă agricole. Aceste zone au, în general, serviciile de
bază slab dezvoltate; izolarea adesea rezultă din caracteristicile topografice,
cum ar fi munţii, sau distanţa lor faţă de reţelele de transport.
Gallego (2004) a propus o clasificare în trei mari categorii, fiecare dintre acestea
fiind împărţită în subcategorii pe baza mai multor criterii (modul de utilizare al
terenului – predominant arabil sau pădure, condiţiile topografice – munte, deal,

27
câmpie, calitatea solului etc.). Clasele majore propuse sunt:
1. Urban:
– Zone complet urbane: peste 99% a populaţiei locuieşte într-un nucleu urban3
cu cel puţin 5.000 de locuitori;
– Zone preponderent urbane: 50-99% din populaţie locuieşte într-un nucleu
urban cu peste 5.000 de locuitori.
2. Semi-urban:
– Zone cu un nucleu urban şi o arie rurală largă: localitatea dominantă a unui
nucleu urban (centre urbane mici-mijlocii din zonele rurale). O localitate se
consideră dominantă, în cazul în care peste 50% din populaţia din nucleu
locuieşte în acea localitate;
– Zone suburbane (urbane periferice): se intersectează cu un nucleu urban de
peste 5.000 de locuitori şi nu aparţine nici uneia dintre categoriile de mai sus.
Această categorie necesită o analiză suplimentară, fiindcă numeroase zone
sunt clasificate aici din cauza inexactităţii spaţiale ale delimitării aglomerărilor
urbane cu baza de date Landscan.
3. Rural:
– Zonele peri-urbane, rurale: nu se intersectează cu nici un nucleu urban mai
mare de 5.000 de locuitori, dar se află în zona de influenţă a unei aglomerări
urbane. Zona de influenţă a fost definită printr-un „indicator de gravitate”,
care ia în considerare populaţia aglomerării.
– Zone rurale îndepărtate: zone situate la distanţe mari de aglomerările urbane.
Dijkstra şi Poelman (2008) caracterizează regiunile NUTS3 ca fiind „îndepărtate”
sau „accesibile”, în funcţie de distribuţia populaţiei regionale privind oraşele
selectate. O regiune NUTS3 este considerată „îndepărtată” în cazul în care cel
puţin jumătate din populaţie locuieşte la peste 45 de minute (pe drumuri publice)
de la un oraş de cel puţin 50.000 de locuitori. Tipologia propusă de autori combină
definiţia OCDE a ruralităţii cu cea a „îndepărtării” şi astfel defineşte cinci categorii
de regiuni NUTS3: regiuni urbane; regiuni intermediare aproape de un oraş;
regiuni intermediare îndepărtate; regiuni rurale aproape de un oraş; regiuni rurale
îndepărtate. (Dijkstra şi Poelman, 2008)
Scott et al. (2007) propun clasificarea zonelor rurale în trei mari categorii:
– Zone care posedă calităţi de „agrement”, care atrag în special migranţi pen-
sionari.

3 Baza de date LandScanTM Dataset folosită pentru clasificarea nucleelor este construită în
baza recensămintelor, folosind pentru delimitarea aglomerărilor o grilă spaţială (http://
www.ornl.gov/sci/landscan/index.html).

28
 – Zone rurale accesibile care se află la distanţă de navetă de la zonele metro-
politane;
– Zone rurale îndepărtate, situate la distanţe mari de la centre urbane sau met-
ropolitane.
1.1.6. Noţiunea de dezvoltare rurală
Asemenea noţiunii de spaţiu rural, şi noţiunea de dezvoltare trebuie clarificată
(Sears şi Reid, 1995). Noţiunea de dezvoltare se identifică frecvent cu cea de
creştere, deşi ele nu sunt sinonime.
Creşterea înseamnă extinderea întregii activităţi economice într-un teritoriu;
ea este măsurabilă prin numărul crescând al locurilor de muncă, prin creşterea
veniturilor populaţiei. Programele care generează aceste creşteri pun accentul pe
crearea imediată a unor locuri de muncă, în general cu sprijin de la stat.
Dezvoltarea, în schimb, are ca scop creşterea durabilă a productivităţii indivi-
duale, comunitare şi instituţionale, ceea ce poate duce la asigurarea unor venituri
mai mari pentru indivizi. Dezvoltarea poate să implice şi creştere, dar legătura
nu este directă, căci, de exemplu, locul de muncă poate să fie schimbat cu unul
mai bun, fără schimbarea numerică a acestora. Programele de dezvoltare au în
vedere schimbarea condiţiilor fundamentale, ceea ce necesită timp îndelungat.
Sunt dezvoltate instituţiile, posibilităţile, resursele umane şi nu se oferă numai
un simplu sprijin asigurând creşterea resurselor, pe termen scurt. Dezvoltarea este,
în esenţă, întotdeauna o acţiune cu caracter strategic.
Elementele importante ale dezvoltării strategice sunt:
1) Identificarea concepţiei, precum şi a alternativelor practice pentru solu-
ţionarea problemelor strategice;
2) Stabilirea piedicilor, obstacolelor, care stau în calea atingerii obiectivelor
strategice;
3) Elaborarea propunerilor pentru înlăturarea piedicilor;
4) Determinarea modurilor de acţiune care se vor aplica pe termen lung;
5) Elaborarea programelor detaliate de acţiune pe termen scurt, care servesc la
rezolvarea sarcinii strategice.
Problemele rurale sunt foarte complexe şi, în general, nu pot fi soluţionate
prin acţiuni pe termen scurt. Sunt necesare programe integrate succesive, cu
efecte durabile, care se manifestă prin îmbunătăţirea condiţiilor instituţionale şi
umane, de exemplu prin creşterea productivităţii, printr-o mai mare adaptabilitate
şi creativitate.
Se cunosc două abordări fundamentale ale strategiilor de dezvoltare rurală:
centrarea pe program şi centrarea pe microregiune. În cazul abordării program-
centrice, problema se pune astfel: unde, în care microregiune ar avea mai mult succes
un program dat? În cazul abordării centrate pe microregiune în centrul atenţiei se
află microregiunea şi se caută strategia optimă pentru microregiunea dată.

29
 Prima abordare se foloseşte mai rar în UE, dar prezentarea unor programe elabo-
rate şi aplicate poate oferi informaţii importante pentru factorii de decizie locali.
Cunoscând lista programelor aplicate, se pot obţine sugestii pentru elaborarea unor
strategii de dezvoltare rurală centrate pe microregiune, sau se poate clarifica în ce
condiţii a avut sau nu a avut succes un program dat.
„Charta Europeană a Spaţiului Rural” prevede că la elaborarea politicilor de
dezvoltare (pentru economie, tehnologii, planificare regională, protecţia diversităţii
biologice, agricultură, silvicultură, infrastructură, turism, învăţământ, relaţii
internaţionale etc.) trebuie să se ţină seama de condiţiile specifice ale regiunilor
rurale, respectând principiile subsidiarităţii şi al solidarităţii.
În limbajul cotidian, chiar şi în publicaţiile de specialitate, se cam amestecă
noţiunile: dezvoltare locală, dezvoltare teritorială, dezvoltare rurală, amenajare
zonală, dezvoltare regională (Kulcsár şi Kozári, 1998).
Dezvoltarea locală se referă la concepţiile privind dezvoltarea unei aşezări date
şi a împrejurimilor sale imediate.
Dezvoltarea teritorială se referă la marile investiţii, la dezvoltările infrastruc-
turale pe plan regional sau care vizează mai multe regiuni pe baza unor concepţii
coordonate. În cazul dezvoltării teritoriale sunt decisive considerentele de ordin
economic, tehnic şi cele de geografie economică.
Noţiunea de dezvoltare rurală cuprinde toate acţiunile îndreptate spre îmbu-
nătăţirea calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în spaţiul rural, spre păstrarea
peisajului natural şi cultural şi care asigură dezvoltarea durabilă a spaţiilor ru-
rale conform condiţiilor şi specificului acelor meleaguri. Programul pentru dez-
voltarea rurală poate conţine, în funcţie de condiţii şi necesităţi, dezvoltări de:
infrastructură, agricultură, turism, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi crearea
de locuri de muncă, dar şi idei privind protecţia mediului, învăţământul, dez-
voltarea comunităţii. Programele de dezvoltare rurală sunt de obicei complexe şi
se referă concomitent la mai multe sectoare. În dezvoltarea rurală rolul primordial
revine resurselor umane, comunităţilor locale, participanţilor vieţii economice şi
sociale, valorilor ecologice şi ale peisajului cultural, deci funcţionează conform altei
logici decât dezvoltarea teritorială, dar între cele două noţiuni există o legătură.
Scopul final al dezvoltării rurale este ca spaţiile rurale să fie apte, în mod durabil,
să îndeplinească funcţiile care le revin în societate (Dorgai et al., 1998).
Noţiunea de rural poate fi definită în relaţia centru-periferie, deci dezvoltarea
rurală înseamnă în esenţă dezvoltarea periferiilor şi păstrarea valorilor acestora.
Viitorul regiunilor rurale depinde în fond de trei factori (Leon, 1999):
1. posibilităţile păstrării şi creşterii numărului locurilor de muncă;
2. direcţia şi amploarea viitoare a migrării populaţiei (tineri, pensionari, turişti)
între sat şi oraş;
3. caracterul reglementărilor locale, regionale şi naţionale.

30
 Tabelul 1.4: Legătura dintre dezvoltarea teritorială şi cea rurală

Caracteristici Dezvoltare teritorială Dezvoltare rurală

Scară La scară mare (ţară, regiune, judeţ) La scară mică (microregiune, local)
Caracter De sus în jos De jos în sus
Prin activizarea resurselor locale
Reţele de comunicaţii de mare în- folosirea condiţiilor date (restructurare,
Conţinut tindere şi alte reţele infrastucturale, produse de calitate, infrastructură,
investiţii mari moştenire culturală, crearea condiţiilor
pentru reţinerea populaţiei etc.)
Se manifestă în mod indirect, Se manifestă în mod direct asupra
Efect social
numai pe termen mijlociu sau lung oamenilor şi chiar şi pe termen scurt
Rolul asumat de stat Decisiv, determinant Orientativ, iniţiator, sprijinitor
Co-finanţare, dar preponderent Co-finanţare, dar din surse locale proprii,
Finanţare
din fonduri centrale de stat respectiv de stat, descentralizate
Instrumentul realizării Program Program
Condiţiile de bază ale
Decizie centrală Parteneriat
realizării
Sursă: Jávor, 1999

1.1.7. Principiile dezvoltării rurale

Principiile de bază ale politicii UE privind dezvoltarea rurală sunt sistematizate
în cele zece puncte ale Declaraţiei din Cork, elaborate în 1996:
1. Punerea în primul plan a ruralului. Dezvoltarea rurală durabilă trebuie să
aibă prioritate între programele UE, să devină un principiu de bază. O parte
crescândă a resurselor disponibile trebuie folosită pentru realizarea scopu-
rilor de dezvoltare rurală şi protecţia mediului. În programele de dezvoltare
a infrastructurii, a ocrotirii sănătăţii, a învăţământului, a telecomunicaţiilor,
ruralul trebuie să beneficieze de fonduri sporite din partea statului.
2. Abordarea integrată a dezvoltării rurale. Se propune o politică de dezvoltare
rurală complexă, care să cuprindă toate activităţile sociale, economice şi cul-
turale. Astfel, trebuie să fie cuprinse într-un program unitar gospodărirea
resurselor naturale de energie, dezvoltarea agriculturii adaptată la realităţile
locale, diversificarea economiei prin dezvoltarea întreprinderilor mici şi mij-
locii industriale şi de servicii, scoaterea în relief a valorilor mediului natural
şi a celor culturale. Dezvoltarea rurală trebuie cuprinsă într-un cadru juridic
şi politic unitar, cu delimitare teritorială clară.
3. Formarea (crearea) diversităţii, varietăţii. Sprijinirea diversităţii activităţilor
economice şi sociale trebuie să ducă la formarea cadrului de iniţiative private
şi comunitare capabile să se întreţină singure (autosusţinere). Se va întări
rolul oraşelor mici, care au o importanţă cheie în dezvoltarea rurală. Totodată
este importantă şi dezvoltarea comunităţilor rurale viabile, reînnoirea satelor.

31
 4. Durabilitate. Trebuie sprijinită o astfel de dezvoltare rurală, care asigură men-
ţinerea identităţii culturale, a surselor de energie, a biodiversităţii, a frumuseţii
peisajului. Generaţiile de azi trebuie să folosească aceste valori astfel, încât să
nu pericliteze posibilităţile celor care ne urmează. În activitatea locală trebuie
să-şi găsească locul şi responsabilitatea globală.
5. Subsidiaritate. Principiul de bază al politicii de dezvoltare rurală eficientă
este o cât mai profundă descentralizare a deciziilor şi un grad cât mai mare
(ridicat) de parteneriat şi colaborare între nivelele locale, regionale, naţionale
şi europene. Se va pune accentul pe iniţiativele venite de jos şi pe participarea
activă la elaborarea, realizarea şi controlul proiectelor, căci numai aşa poate
fi valorificată creativitatea şi coeziunea comunităţilor. Dezvoltarea rurală se
realizează într-un cadru european coerent la nivel local, susţinut de comu-
nitate.
6. Simplificare. Reglementările şi sistemele de sprijinire, mai ales cele legate
de dezvoltarea agriculturii, vor fi mai elastice, mai transparente, deci se
preconizează să fie mai puţin birocratice.
7. Programare. Formarea şi realizarea programelor de dezvoltare rurală trebuie
să fie un proces consecvent, transparent, permiţând fiecărei zone posibilitatea
de a-şi elabora propria strategie de dezvoltare. Aceste programe trebuie să se
încadreze într-un program unic pe scară regională. Principiul dezvoltării pro-
gramelor înseamnă că se aplică un mecanism unitar privind sustenabilitatea
şi dezvoltarea rurală.
8. Finanţare. Este necesară antrenarea resurselor financiare locale, precum şi
sprijinirea dezvoltării unor tehnici de creditare rurală care asigură folosirea
concomitentă a fondurilor private şi a celor bugetare. Este importantă micşorarea
dificultăţilor financiare ale micilor întreprinderi, sprijinirea investiţiilor pro-
ductive, diversificarea economiei rurale. Se va realiza o mai mare participare a
sectorului bancar şi a altor intermediari în dezvoltarea rurală.
9. Îndrumare. Trebuie sporită competenţa şi eficienţa administraţiilor locale şi
regionale, precum şi cea a organizaţiilor civice prin ajutor tehnic, perfecţionare,
comunicare mai bună, oferirea unor informaţii utile, prin dezvoltarea unor
relaţii de parteneriat.
10.Evaluare şi cercetare. Urmărirea programelor de dezvoltare rurală, controlul
beneficiarilor, discutarea profesională a problemelor ivite, evaluarea expe-
rienţelor dobândite, stimularea cercetării ştiinţifice şi a inovaţiilor, toate aces-
tea constituie principii importante.
Conferinţa Dezvoltării Rurale Europene din Cork pretinde din partea politi-
cienilor europeni următoarele:
– Să orienteze atenţia opiniei publice asupra necesităţii dezvoltării rurale pe
baze noi.

32
 – Să realizeze un mediu rural mai atractiv, unde oamenii să trăiască şi să lucreze
cu plăcere, oferindu-se posibilităţi reale tuturor grupelor de vârstă.
– Să susţină programul de zece puncte, colaborând la realizarea lor în calitate
de parteneri.
– Să-şi asume un rol activ şi pe plan internaţional în sprijinirea dezvoltării
rurale durabile.
Printre trăsăturile specifice ale dezvoltării rurale putem aminti următoarele
(Kulcsár, 1999):
– Antropocentrism. În centrul dezvoltării rurale stă omul, respectiv comunitatea
de oameni care trăieşte la ţară. Această caracteristică face ca să prevaleze
principiul subsidiarităţii căci comunităţile rurale sunt subiectele active ale
dezvoltării, nu numai obiectele ei pasive.
– Complexitate. Programele de dezvoltare nu se rezumă la câte un sector. Ele
au în vedere concomitent crearea locurilor de muncă, dezvoltarea agricolă,
înfrumuseţarea mediului etc., cu alte cuvinte, numeroasele laturi ale vieţii
umane. Direcţii specifice de dezvoltare: dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea
infrastructurii locale, dezvoltarea întreprinderilor, dezvoltarea comunităţii,
dezvoltarea resurselor umane, ocrotirea mediului, cultivarea tradiţiilor cul-
turale, programe sociale etc.
– Caracter de microregiune. Cadrul teritorial fixat oferă transparenţă programelor
de dezvoltare rurală. Priorităţile şi strategiile de dezvoltare sunt determinate
de situaţia microregiunii date, de sursele ei ecologice, economice, umane, de
tradiţiile culturale etc.
– Activitate cu mai mulţi participanţi. Participanţii activi importanţi ai progra-
melor de dezvoltare a microregiunilor sunt administraţiile locale, organizaţiile
civice, întreprinderile şi specialiştii.
– Bazat pe principii. Dezvoltarea regională în UE se bazează pe principiile
enunţate în Declaraţia de la Cork.

1.2. Metode şi tehnici de lucru utilizate în studierea spaţiului rural

1.2.1. Considerente generale privind metodele de cercetare ale ştiinţelor
socio-umane
Specificul metodelor de cercetare ale ştiinţelor socio-umane este că subiectul
investigării lor este unul specific, realitatea umană. Cele mai multe şcoli de me-
todologie promovează ideea unui pluralism metodologic, încercând să-i îndrume
pe cei care-şi propun să descrie un aspect anume al realităţii sociale, precum şi
cea economică să folosească în mod paralel şi complementar metode cantitative
şi calitative în metodologie pentru a realiza un plus de cunoaştere.

33
 În cele ce urmează dorim să facem o trecere în revistă a principalelor metode
folosite în ştiinţele socio-economice, urmând ca în capitolul 5 să descriem metodele
pe care le-am folosit şi noi în proiectul de cercetare RuralJobs.
Tabelul 1.5 ne oferă o prezentare sintetică a principalelor metode de cercetare
folosite mai ales în ştiinţele sociale, dar şi în cele economice.
Tabelul 1.5: Principalele metode de cercetare în ştiinţele sociale

Metodă Aplicare Avantaje Limite

Eşantionarea permite anche-
Util în cercetările
tarea unei populaţii mai mici cu
descriptive şi Chestionarele trebuie pregătite
reprezentativitate pe o populaţie
interpretative; atent şi pot avea o rată scăzută
Anchetă mai mare
generează date de întoarcere, interviurile sunt
Se folosesc atât metode
cantitative şi scumpe
cantitative şi calitative
calitative
(chestionar, interviu)
Util pentru sondaje Face posibilă colectarea unui
Dacă membrii focus-grupurilor nu
de opinie şi cercetări volum mare de informaţii
cunosc foarte bine problemele,
Focus-grup exploratorii, calitative în decursul unui timp
rezultatele s-ar putea să nu
generează date relativ scurt, folosind tehnica
reflecte situaţia reală
calitative „shared intelligence”
Studiu exploratoriu şi Necesită mult timp
Observaţie Permite totodată studierea
descriptiv; generează Balansarea rolurilor între
participativă comportamentelor indivizilor
date calitative respondent şi cercetător
Se economiseşte timp şi Nu există control al unor posibile
cheltuieli în culegerea datelor parţialităţi în date
Cercetarea Acces limitat la nişte surse de
Face posibilă cercetarea istorică
Analiză exploratorie, analiză secundară
secundară descriptivă sau / şi Nu există întotdeauna surse de
Poate fi folosită în toate tipurile
explanatorie analiză, cum ar fi baza de date
de analiză ca o bază pentru
statistice care să facă posibilă
formularea de ipoteze iniţiale
studii comparabile
Pentru a avea o viziune de
Multe informaţii detaliate pot fi
ansamblu asupra problemei
colectate într-un caz sau câteva
trebuie folosite alte metode ale
cazuri
anchetei sociale sau experimentul
Se vrea ilustrarea completă a
Cercetare S-ar putea să nu acopere toate
unei situaţii date pentru a da o
Studiu de caz exploratorie sau subiectele pe care am dori să le
imagine corectă a fenomenelor
explanatorie analizăm din cauza numărului mic
actuale şi pentru a înţelege
de cazuri studiate
cauzele lor
Foloseşte o largă scală de
metode de cercetare atât Necesită mult timp
cantitative cât şi calitative
Sursă: Macionis şi Plummer, 1998

34
 În cele ce urmează dorim să prezentăm principalele două paradigme folosite în
metodologie, precum şi modul în care acestea se raportează la diferitele probleme
şi concepte din procesul de cercetare (tabelul 1.6). Putem observa, începând cu
anii ’50, o dominanţă a paradigmei pozitiviste, care în primul rând şi-a motivat
plusul de cunoaştere prin faptul că se oferea o cunoaştere obiectivă. Prin anii
’80 interpretivismul a câştigat teren, având în vedere că accentul s-a pus pe o
înţelegere mai adâncă a problemei studiate.
Tabelul 1.6: Pozitivism versus interpretivism. Implicaţii pentru metodologia de cercetare

Elemente Positivism Interpetivism/constructivism

Scopuri Descoperire Inventare
Puncte de pornire Ipoteze Sensuri
Proiectare Experiment Reflexivitate
Tehnici Măsurare Conversaţie
Analiza/interpretări Verificare Semnificaţie, falsificări
Rezultate Cauzalitate Înţelegere
Sursă: Easterby-Smith et al., 2002

În capitolele următoare vom trece în revistă principalele metode folosite de

ştiinţele sociale, atât metode cantitative, cât şi cele calitative. Ne propunem o
prezentare a avantajelor, respectiv dezavantajelor fiecărei metode, având în
vedere specificitatea aplicării fiecărei metode într-un anume context, în studierea
unui fenomen aparte.
1.2.2. Ancheta
Ancheta este considerată ca fiind una dintre principalele metode de cercetare
socială. Tehnica realizării anchetei sociale este una standardizată, existând o ordine
a formulării şi aplicării întrebărilor.
Chestionarele sunt foarte des folosite în anchete pentru că ele pun întrebările
în acelaşi fel pentru fiecarea persoană şi astfel ne dau un mod simplu şi eficient
de construire a unui set structurat de date. Totuşi celulele din tabelul de date
pot fi completate, în principiu, folosind orice combinaţie de metode de culegere
de date, cum ar fi interviuri, observaţia şi date din acte scrise (de exemplu o fişă
personală) (Vaus, 2003).
O funcţie a anchetei este de a descrie caracteristicile unui set de cazuri. Un tabel
de variabile, în care acelaşi fel de informaţie este cules pentru fiecare caz în parte,
simplifică sarcina descrierii. Totuşi anchetatorii sunt, de asemenea, interesaţi în
explicaţie, în identificarea cauzelor. Acesta este obţinut prin examinarea variaţiei
în variabila dependentă (efectul presupus) şi selectarea unei variabile indepen-
dente (cauza presupusă) care ar putea să fie responsabilă pentru această variaţie.
Analiza implică testarea pentru a vedea dacă variaţia în variabila dependentă (de

35
exemplu venitul) este legată în mod sistematic de variaţia în variabila independentă
(de exemplu nivelul educaţional). Cu toate că nu demonstrează relaţii cauzale,
covarianţa este o premisă a relaţiilor cauzale (Vaus, 2003).
Ancheta deseori implică o populaţie mare în eşantionul studiat.
1.2.3. Interviul
Cealaltă metodă des folosită este interviul. Termenul de interviu apare scris ex-
plicit în secolul al XVIII-lea, însemnând o discuţie directă derulată între două per-
soane. În mod tradiţional, intervievatorul controlează interviul – pune întrebările,
determină ce este relevant, decide asupra duratei interviului şi alege modul de
folosire a rezultatelor interviului.
Interviul este de mai multe tipuri. Cei mai mulţi specialişti consideră că există
o punte de trecere între cele două metode, având în vedere că interviul structurat
este foarte aproape de metoda anchetei, instrumentul ghidului de interviu, în cazul
acestui tip de interviu, având o structură asemănătoare chestionarului.
Interviul nestructurat. nu se bazează pe întrebări închise sau structurate. Inter-
vievatorul urmăreşte obţinerea informaţiilor asupra unei probleme prin punerea
unor întrebări deschise sau doar prin stimularea respondentului. Interviul poate
fi înregistrat sau respondentul poate lua notiţe în timpul interviului sau (mai rar)
la scurt timp după terminarea interviului. Interviul nestructurat poate fi împărţit
în următoarele subgrupuri (Fontana, 2003):
– Intervievarea creativă. Intervievatorul trebuie să observe un aspect particu-
lar în viaţa particulară a respondentului, deci trebuie să câştige încrederea
respondentului. Informaţia obţinută de la respondenţi trebuie verificată în
mod continuu pentru a vedea veridicitatea ei prin informatori. Informatorii
sunt, de regulă, membrii marginali ai grupului studiat, oameni nemulţumiţi,
doritori să divulge informaţii despre grupul lor.
– Interviul activ. Interviul nestructurat poate fi văzut ca o interacţie activă între
intervievator şi respondent. Datele adunate sunt departe de a fi neutre. Mai
degrabă, interviul este rezultatul negociat dintre doi (sau mai mulţi) indivizi.
Rezultatele depind de nivelul de colaborare şi abilitatea de a interacţiona
dintre cei doi, care împreună pot crea o poveste – interviul.
– Interviul postmodern. Postmodernismul susţine abrogarea meta-teoriilor şi a
paradigmelor şi doreşte să revină asupra studierii şi înţelegerii minuţioase a
vieţii cotidiene.
Interviul semistructurat este un termen cuprinzător folosit pentru a descrie
o serie de forme diferite de intervievare, cel mai des asociate cu cercetarea
calitativă. Caracteristica definitorie a interviurilor semistructurate este că au o
structură flexibilă şi fluidă, faţă de interviurile structurate, care conţin o secvenţă
structurată de întrebări care trebuie puse în acelaşi fel tuturor respondenţilor.

36
Tematica unui interviu semistructurat este de obicei organizată în jurul unui aide
memoire sau al unui ghid de interviu. Acesta conţine subiecte, teme sau zone
care urmează să fie acoperite în timpul interviului, nu o descriere a unor întrebări
standardizate, scopul fiind asigurarea flexibilităţii în felul şi ordinea întrebărilor
şi modul în care zone specifice sunt dezvoltate cu diferiţi subiecţi de interviu.
Astfel interviul poate fi modelat de către subiectul de interviu, de felul în care
înţelege el unele lucruri cât şi de interesele cercetătorului, putând apărea şi teme
neaşteptate. Există trei tipuri distincte de intreviuri semi-structurate, şi anume
(Mason, 2003):
– Interviul etnografic face parte, de obicei, dintr-un arsenal mai larg de cercetare
de teren. Interviurile etnografice sunt deseori aplicate în cadrul unor munci
de teren în curs şi date despre o diversitate de forme sunt astfel generate atât
din cadrul, cât şi în afara interviului.
– Interviul psihoanalitic este câteodată, deşi nu necesar, conceput ca fiind o
parte a unei terapii conflictuale. De obicei, scopul este de a explora nu doar
înţelesurile din conştientul, ci şi din subconştientul respondentului.
– Interviul istorie orală sau al vieţii implică generarea de poveşti de viaţă şi
biografii. Poveşti de viaţă pot fi generate în mai multe feluri, incluzând docu-
mentare, cum ar fi analiza de jurnale, scrisori şi fotografii.
Interviul narativ poate avea mai multe forme, variind de la cele foarte strict
legate, care povestesc evenimente specifice din trecut (cu început, decurs şi
sfârşit clar definit), până la narative care traversează poveşti temporale şi din
spaţiul geografic, biografic, care se referă la întreaga viaţă sau carieră. Modelul
întrebare-răspuns (stimul/răspuns) face posibilă privirea interviului ca o realizare
discursivă. Participanţii se implică într-o discuţie evolutivă; naratorul şi operatorul
de interviu, care, colaborând, produc şi dau evenimentele şi experienţele povestite
de către narator. Când interviul este văzut ca o conversaţie – o discuţie între
vorbitori – reguli cotidiene sunt aplicate: direcţionarea, relevanţa şi păşirea din
discuţia în şi din lumea povestirii. O poveste poate duce la cealaltă, în timp ce
naratorul şi operatorul negociază spaţiile pentru reîntoarcerile extinse din cursul
povestirii, acesta ajutând la explorarea asocierilor şi sensurilor care pot conecta
diverse povestiri (Kohler Riessmann, 2003).
1.2.4. Focus-grupul
Focus-grupul este un procedeu de intervievare proiectat în special pentru a
descoperi aspecte necunoscute de la un număr mic de subiecţi (Krueger, 2003).
Focus-grupul face posibil adunarea în mod simultan sau secvenţial a mai mul-
tor actori într-un program (manageri, adrese şi/sau operatori) şi adunarea unei
mari cantităţi de informaţii calitative într-o perioadă scurtă de timp prin tehnica
„inteligenţei împărţite”. Compararea experienţelor şi reprezentărilor participanţilor

37
din grup face posibilă înţelegerea fenomenului sub observaţie. Focus-grupurile
sunt adaptate la acele cazuri în care temele ce urmează a fi studiate provoacă
opinii divergente, dar unde se mai pot purta discuţii. Subiectele despre care se
va discuta sunt „de interes public” ca să poată fi dezbătute în public (EC, 1999).
Interviul de grup se distinge prin faptul că foloseşte un set de întrebări formulat
în mod deliberat sau focusat pentru a direcţiona discuţia spre concepte de interes
pentru cercetător. Focus-grupul constă dintr-un număr limitat de participanţi omo-
geni, discutând despre o temă dinainte, predeterminată într-un cadru permisiv
şi într-un mediu neameninţător. Un moderator priceput sau un ghid de interviu
poate direcţiona discuţia, poate exercita un control limitat asupra discuţiei şi o
poate mişca de la o întrebare la alta. Cu toate că este numit un interviu focus-grup,
este mai degrabă o discuţie direcţionată. Moderatorul îi implică pe participanţi
într-o conversaţie şi participanţii sunt încurajaţi să direcţioneze comentariile lor
spre ceilalţi din grup. Responsabilităţile primare ale moderatorului sunt păstrarea
discuţiei pe temă şi în timp, şi implicarea participanţilor în conversaţie (Krueger,
2003).
Procesul de implementare constă din următorii paşi (EC, 1999):
1. Selectarea participanţilor. Este de preferat să se formeze mai multe tipuri de
grupuri (între 3 şi 5) în categoriile selectate. Participanţii vor fi selectaţi în
aşa fel ca să existe un grad de omogenitate în grup. Numărul de participanţi,
în general, variază de la 6 până la 10 pe grup. De obicei participanţii nu se
cunosc dinainte.
2. Proiectarea ghidului de interviu. Este important să definim şi să limităm cu
atenţie temele abordate. Ghidurile pentru fiecare grup vor fi diferite. Majori-
tatea întrebărilor sunt deschise.
3. Alegerea şi instruirea facilitatorilor. Facilitatorul trebuie să dovedească
creativitatea şi motivaţia lui şi să aibă o bună relaţie cu participanţii. Este
util să se aducă o a doua persoană în grup, mai ales dacă sesiunea nu este
înregistrată, astfel ca o persoană să poată lua notiţe, în timp ce celălalt con-
duce şi facilitează discuţia. Co-facilitatorii pot fi obervatori în cursul discuţiei
şi să facă recomandări facilitatorului asupra modului în care a fost condusă
sesiunea.
4. Cursul discuţiei. Discuţia poate fi lansată într-un mod relativ deschis prin
introducerea temei sesiunii şi prin punerea unei întrebări simple de interes
general. Ghidul de interviu îi aminteşte facilitatorului toate punctele esenţiale
care trebuie discutate. Este recomandat ca interviul să fie înregistrat sau chiar
filmat.
5. Analiza şi raportarea rezultatelor. Această fază finală constă în interpretarea
şi compararea informaţiei primite de la participanţi, şi căutarea opiniilor
comune şi divergente în cadrul fiecărui grup. Interpretarea datelor trebuie

38
 să ia în considerare şi să facă diferenţă între principalele două aspecte ale
discuţiei: ce consideră participanţii ca fiind interesant şi de ce o consideră
ca fiind important.
Markova (2003) a identificat următoarele aspecte referitoare la focus-grupuri:
– Având în vedere că folosirea lor la o populaţie mai mare (reprezentativă) ar fi
foarte costisitoare, metoda aceasta este folosită ca una complementară altor
metode calitative şi cantitative.
– Planificarea în timp a focus-grupurilor: în faza iniţială a cercetării pentru a
genera idei şi ipoteze şi pentru găsirea de noi arii de investigaţie, care pot fi
apoi testate prin interviuri şi/sau chestionare; în faza finală a cercetării ca
mijloc pentru o înţelegere în detaliu a datelor anterior adunate, câteodată
tema discuţiei în focus-grup este chiar interpretarea datelor.
– Eşantionarea în focus-grupuri: trebuie să folosim mai degrabă o „eşantionare
calitativă”.
1.2.5. Observaţia
Ca metodă calitativă, observaţia este folosită mai ales în sociologie, etnografie
şi antropologie şi este definită ca o metodă suplimentară folosită în cercetarea de
teren, metodă care poate aduce un plus de cunoaştere tocmai datorită faptului că
cercetătorul poate studia fenomenul în cadrul său natural.
Observaţia participativă este o metodă de culgere de date în care investigatorul
foloseşte participarea într-o zonă a vieţii sociale pentru a o observa. Investigatorul
poate să fie sau să nu fie un membru din cadrul social studiat. Forma clasică este
crearea unei relaţionări de o durată mai lungă într-un grup mai restrâns, dar se poate
extinde şi la aderarea în mod anonim la o masă mai mare de oameni. Observaţia
participativă este clasificată ca o metodă calitativă, dar, câteodată, datele culese
pot fi cuantificate. Observatorul nu începe testarea ipotezelor, ci intră în arenă
cu o minte deschisă. Presupunerea e că ipotezele adecvate nu pot fi formate fără
înţelegerea situaţiei şi a mentalităţii membrilor grupului. Metoda nu este potrivită
în studierea unor populaţii mai mari sau pentru culegerea de date reprezentative
despre relaţiile cauzale dintre variabile predefinite; se aplică mai degrabă logica
studiului de caz decât cea a eşantionării aleatoare (Platt, 2003). Iniţial, observaţia
participativă a fost considerată o metodă mai degrabă folosită de antropologi (Levi-
Strauss, Malinowski, Margaret Mead), dar este aplicabilă şi în studierea anumitor
evenimente ale vieţii sociale. Chiar dacă este considerată ca o metodă potrivită
pentru o abordare în profunzime a studierii colectivităţilor, câteodată nu este
folosită din cauza unor dificultăţi care vin din statutul observatorului care lesne
poate deveni un „participant” şi astfel să piardă obiectivitatea fără de care nu se
poate realiza o studiere neutră a realităţii sociale (Jodelet, 2003).

39
 Spre deosebire de forma ei participativă, observaţia ne-participativă este
considerată ca fiind mai puţin subiectivă, având în vedere că unul dintre principiile
de bază este neimplicarea personală al cercetătorului în fenomenul studiat, astfel
evitându-se implicarea emoţională şi o subiectivitate mai însemnată în procesul
studierii. Ea este, de asemenea, considerată ca fiind o metodă asociată interviului,
studiind realitatea ce urmează a fi cercetată printr-o observare prealabilă aplicării
ghidului de interviu. Astfel putem obţine informaţii mai bogate asupra fenomenelor
şi proceselor studiate având în vedere că există riscul ca doar prin interviuri să nu
putem obţine toate informaţiile relevante pentru cercetarea noastră.
1.2.6. Analiza secundară a datelor
1.2.6.1. Analiza secundară a datelor cantitative
Analiza secundară a datelor cantitative se referă la analiza unor date culese
originar de un alt cercetător, deseori dintr-o altă cauză. Analiza secundară a seri-
ilor de date poate oferi instrumente pe care cercetătorii, de multe ori cu fonduri
limitate, le pot folosi. Marile anchete guvernamentale sunt deosebit de impor-
tante, pentru că ele deseori acoperă o paletă largă de teme în profunzime şi au
eşantioane destul de mari ca să poată furniza estimări cu un nivel de acurateţe
înaltă. Este deseori valoros să putem încorpora o dimensiune reprezentativă la
nivel naţional într-un studiu calitativ pentru a putea stabili mărimea şi distribuţia
fenomenelor studiate. Analiza secundară poate fi singurul mod de realizare a
comparaţiilor istorice, în special când informaţiile nu pot fi culese în mod ret-
roactiv (Dale, 2003).
Programele de dezvoltare rurală se bazează întotdeauna pe cunoaşterea con-
diţiilor concrete, în principal a resurselor interne ale microregiunii4, deci strate-
gia de dezvoltare poate fi elaborată numai pe baza unei evaluări reale a situaţiei
din zona studiată. Pentru analiza comprehensivă a situaţiei microregiunilor sunt
absolut necesare date veridice şi verificabile. Unele date sunt valabile timp înde-
lungat şi pot fi procurate relativ uşor, de exemplu din publicaţii statistice sau din
recensăminte, iar altele trebuie actualizate mai frecvent, anual, trimestrial sau
chiar lunar – de exemplu rata şomajului, evoluţia preţurilor etc. – dar şi acestea
pot fi găsite în surse oficiale. De multe ori suntem însă obligaţi să culegem date
locale pentru caracterizarea situaţiei din microregiune. Pe baza sistematizării şi
prelucrării acestor date putem clasifica zonele rurale.

4 Microregiunile sunt teritorii rurale formate prin asocierea unor unităţi administrative
teritoriale, cum ar fi de exemplu Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, Grupurile
de Acţiune Locală LEADER, precum şi – în unele ţări – unităţile administrative de
nivel LAU1.

40
 În vederea solicitării asistenţei pentru dezvoltarea rurală, în statele UE se
practică următoarele criterii5:
– Indicele de densitate a populaţiei să fie mai mic decît 100 locuitori/km2;
– Raportul celor ocupaţi în agricultură să fie dublul mediei pe UE;
– Rata şomajului să fie mai mare decât media UE;
– Numărul locuitorilor să fi scăzut în ultimii zece ani.
Definiţia teritoriilor rurale din România a fost cuprinsă în lucrarea Dezvoltarea
rurală în România. Carta Verde (MAA, 1998) care conţine şi diagnoza teritoriilor
rurale la nivelul anului 1997. Au fost considerate ca fiind teritorii rurale acele
2685 de comune din ţară, care au dispus de administraţie teritorială proprie. Cele
346 de sate aparţinând administraţiilor municipiilor sau oraşelor nu au făcut
obiectul analizei. Nu s-au luat în considerare nici cele 67 oraşe mici cu populaţie
sub zece mii de locuitori, dar au fost considerate teritorii rurale acele 33 comune,
ale căror populaţie depăşeşte zece mii de locuitori. Această delimitare a noţiunii
de teritoriu rural a fost justificată de următoarele considerente:
– sistemul statistic de informaţii este organizat în cadrul diviziunii administra-
tive, deci comuna este nivelul cel mai de jos la care se mai pot obţine date
statistice oficiale;
– la nivelul administraţiei teritoriale locale este posibilă formarea unei structuri
instituţionale care poate deveni un factor activ al dezvoltării rurale;
– este posibilă abordarea dezvoltării rurale din punct de vedere regional.
Caracterizarea multilaterală a teritoriilor rurale din România a fost posibilă
datorită unui sistem complex de criterii. S-a considerat necesar un cadru
metodologic compatibil cu metodele de caracterizare a mediului rural aplicate în
UE. Dar sistemul statistic actual din România deocamdată nu asigură, la nivelul
spaţiului rural, datele economico-sociale necesare care ar permite compararea cu
ţările europene (PIB/locuitori, aportul diferitelor ramuri economice la PIB, nivelul
veniturilor gospodăriilor, folosirea terenurilor neagricole, situaţia ocupării forţei
de muncă, nivelul şcolarizării, nivelul şi structura şomajului etc.).
Nivelul de dezvoltare şi situaţia resurselor, care reprezintă baza dezvoltării du-
rabile, a fost caracterizată cu ajutorul a şapte criterii complexe (tabelul 1.7). Aceste
criterii se împart la 35 de subcriterii la care se ataşează un sistem de 45 indicatori.

5 Bazele de date EUROSTAT pot fi consultate pe Europa server http://epp.eurostat.

ec.europa.eu

41
 Tabelul 1.7: Criteriile, subcriteriile şi indicatorii utilizaţi în diagnoza spaţiului rural din România
Criterii Subcriterii
1.1. Forme de relief
1. Fizico-geografice 1.2. Zone naturale protejate
1.3. Factori de risc natural
2.1. Volumul populaţiei
2.2. Densitatea populaţiei
2.3. Evoluţia populaţiei
2. Demografice 2.4. Factorii de creştere a
populaţiei
2.5. Îmbătrânirea demografică
2.6. Înnoirea forţei de muncă
3.1. Potenţialul agricol
3.2. Potenţialul forestier
3.3. Potenţialul turistic
3.4. Potenţialul industrial
3. Economice
3.5. Potenţialul exploataţiei
agricole
3.6. Structurile de proprietate
3.7. Gradul de ocupare
a populaţiei
3.8. Diversificarea
activităţilor economice
4.1. Suprafaţa locuibilă
4.2. Materiale de construcţie
4. Locuire 4.3. Vechimea clădirilor
4.4. Locuinţe noi
4.5. Dotarea locuinţelor
cu instalaţii de apă
42
Indicatori
1.1.1. Principale forme de relief
1.2.1. Principale categorii de zone protejate
1.3.1. Principale zone supuse factorilor
de risc natural
2.1.1. Numărul de locuitori 1997
2.2.1. Locuitori /km2
2.3.1. Evoluţia populaţiei în perioada 1966-1997
2.3.2. Evoluţia populaţiei în perioada 1992-1997
2.4.1. Rata medie a natalităţii – 1991-1996
2.4.2. Rata medie a mortalităţii – 1991-1996
2.4.3. Rata medie a migraţiei nete – 1991-1996
2.5.1. Indice de îmbătrânire a populaţiei
(60+ ani / 0-14 ani)
2.6.1. Indice de înnoire a forţei de muncă
(15-29 ani / 30-44 ani)
3.1.1. Teren agricol/locuitor
3.1.2. Structura folosinţei agricole
3.1.3. Încărcătura de animale la 100 ha
3.2.1. Suprafaţa forestieră/locuitor
3.3.1. Gradul de atractivitate turistică
3.4.1. Gradul de complexitate
a activităţii industriale
3.4.2. Prelucrarea produselor agricole
3.5.1. Suprafaţa medie a exploataţiei individuale
3.5.2. Suprafaţa medie
a exploataţiei de tip asociativ juridic
3.5.3. Suprafaţa medie
a exploataţiei de tip asociativ familial
3.5.4. Gradul de asociere în exploatarea terenului
3.6.1. Ponderea suprafeţei agricole private
în totalul suprafeţei agricole
3.7.1. Populaţia activă ocupată la 1000 locuitori
3.7.2. Populaţia activă în agricultură/100 ha teren
agricol
3.8.1. Ponderea populaţiei active neagricole
în totalul populaţiei active
4.1.1. Suprafaţa locuibilă/locuitor
4.2.1. Ponderea locuinţelor realizate
din materiale durabile
4.3.1. Ponderea locuinţelor realizate
după anul 1970
4.4.1. Ponderea locuinţelor noi construite
în perioada 1993-1996
4.5.1. Ponderea locuinţelor cu
instalaţii de apă în interior
 Criterii Subcriterii Indicatori
5.1. Alimentarea cu apă 5.1.1. Apa potabilă distribuită consumatorilor
în sistem centralizat m3/loc. an
5.2. Alimentarea 5.2.1. Gradul de electrificare a gospodăriilor
cu energie electrică (din teritoriul comunal)
5. Echiparea tehnică 5.3. Alimentarea
5.3.1. Distribuţia de gaze naturale
a localităţilor cu gaze naturale
5.4. Racordarea 5.4.1. Gradul de racordare a satelor
la reţele telefonice la reţeaua telefonică
5.5. Accesul la căile
5.5.1. Accesul la reţeaua rutieră şi feroviară
de transport
6.1. Sănătate 6.1.1. Nr. locuitori/medic
6.2. Învăţământ 6.2.1. Nr. elevi/cadru didactic
6. Sociale
6.3. Comunicare 6.3.1. Nr. abonamente TV/1000 loc.
6.4. Mortalitate infantilă 6.4.1. Decese sub 1 an/1000 născuţi vii
7.1.1. Calitatea aerului (frecvenţa depăşirii
7.1. Aer
LMA pe substanţe poluante)
7.2.1. Calitatea apei (frecvenţa depăşirii
7.2. Apa
LMA pe substanţe poluante)
7. Ecologice
7.3.1. Soluri afectate de factori de limitare
7.3. Sol
a calităţii
7.4.1. Păduri afectate de fenomene de uscare
7.4. Păduri
şi deforestare în totalul suprafeţei forestiere
Sursă: MAA, 1998

Pentru anul 1997, la nivelul celor 2685 de comune din România aceste date au
fost obţinute de la Direcţiile Agricole Judeţene. Sprijinindu-se pe această bază de
date s-a întocmit diagnoza şi tipologia spaţiilor rurale şi clasificarea comunelor
după diferite criterii, care a constituit fundamentarea ştiinţifică a primului „Plan
Naţional pentru Agricultură şi de Dezvoltare Rurală” al României, depus în decem-
brie 1999 la Comisia Europeană. Şi Vincze (2000) oferă o succintă sinteză asupra
rezultatelor concrete, care prezintă spaţiul rural din România la nivelul anului
1997. Evident, informaţiile referitor la zonele rurale trebuie periodic actualizate.
În Ungaria, caracterizarea zonelor rurale şi clasificarea lor s-a făcut conform
următoarelor criterii:
– situaţie demografică defavorabilă, îmbătrânire şi emigraţie;
– situaţie economică medie sau rămasă în urmă;
– infrastructură mediocră sau mai slabă;
– dinamică de creştere medie sau mai redusă;
– zona este de nivel mediu sau rămasă în urmă, conform unui indicator complex;
– densitatea populaţiei este sub 120 persoane/km2.
Din diferite baze de date (cele ale Oficiului Statistic Central, recensământul
agricol, declaraţii de impozitare, date asupra şomajului etc.), la Universitatea din
Gödöllő s-a constituit Baza Rurală de Date.

43
 În Ungaria, în anul 1999, microregiunilor participante la competiţia pentru
asistenţă li s-au cerut următoarele informaţii (Kovács, 1999): 1. numărul comunelor,
2. suprafaţa, 3. numărul locuitorilor, 4. densitatea populaţiei, 5. numărul celor de
60 ani şi peste, 6. numărul celor sub 15 ani, 7. raportul acestor grupe de vârstă, 8.
soldul de migraţie anuală, 9. suprafaţa ameninţată de depopulare (dacă densitatea
populaţiei este sub 50% din media pe ţară, iar descreşterea anuală a populaţiei
în perioada analizată este de 0,5% sau mai mare), 10. ponderea celor ocupaţi în
agricultură, 11. ponderea şomerilor înregistraţi, 12. ponderea şomerilor pe timp
îndelungat, 13. cei care au beneficiat de sprijin pentru completarea veniturilor,
14. impozitul pe venit pe cap de locuitor, 15. ponderea gospodăriilor racordate la
reţeaua de gaz, raportat la totalul gospodăriilor, respectiv la 1000 de locuitori, 16.
ponderea locuinţelor racordate la reţeaua de apă, 17. ponderea locuinţelor racordate
la reţeaua de canalizare, 18. posturi telefonice la 1000 de locuitori, 19. ponderea
apei reziduale recondiţionate, 20. numărul autoturismelor la 1000 de locuitori,
21. media claselor absolvite, 22. numărul întreprinderilor în funcţiune la 1000 de
locuitori, 23. numărul întreprinzătorilor agrari la 1000 de locuitori, 24. gospodari
agricoli individuali la 1000 de locuitori, 25. numărul celor care posedă certifi-
cate de producător, 26. teren agricol după ramuri de producţie (ha), 27. ponderea
terenurilor cultivate din suprafaţa totală, 28. nota de bonitate medie a terenurilor
arabile, 29. mărimea suprafeţelor ocrotite şi ponderea faţă de suprafaţa totală, 30.
ponderea pădurilor, 31. numărul familiilor cu mai puţin de 3 ha, 32. repartizarea
pădurilor după formă de proprietate, 33. numărul celor ocupaţi în localitatea unde
îşi au domiciliul, 34. ponderea celor ocupaţi în localitatea unde au domiciliul,
raportat la populaţia de vârstă activă, 35. numărul nopţilor petrecute de turişti în
localitate, 36. numărul paturilor disponibile pentru turişti.
Pe lângă indicatorii enumeraţi, elaboratorilor de programe de dezvoltare rurală
microregionale li s-au cerut şi alte informaţii, de exemplu: numele organizaţiei
care răspunde de program, caracterul legăturilor dintre aşezările din microregi-
une, resursele principale, factorii externi care frânează dezvoltarea, perspectivele
dezvoltării regionale, legăturile de parteneriat, funcţionarea organizaţiilor civice
etc. Aceste criterii calitative, împreună cu sistemul de indicatori cantitativi, fac
posibilă formarea unei imagini reale despre microregiune. Datele referitoare la
cooperările din zonă au fost evaluate în comparaţie cu indicatorii judeţeni, re-
gionali şi naţionali.
1.2.6.2. Analiza secundară a datelor calitative
Analiza secundară a datelor calitative înseamnă reexaminarea uneia sau a mai
multor seturi de date calitative existente, pentru a răspunde la întrebări de cer-
cetare diferite de cele din investigările originale. Pentru că investigaţiile calitative
deseori implică o culegere intensivă de date folosind metode cum ar fi interviul

44
semistructurat şi observaţia participativă, ele creează în mod tipic seturi de date
care conţin o bogăţie de informaţii pe lângă cele care pot fi incluse într-un raport
primar de cercetare. Cu trecerea timpului, deseori apar întrebări noi pentru care
seturile de date existente ar putea fi o sursă eficientă şi adecvată pentru cunoştinţe
fundamentale. Analiza secundară, de asemenea, furnizează un mecanism prin
care cercetătorii care activează în domenii similare pot combina seturi de date în
vederea răspunderii la întrebări comparative sau pentru a examina teme al căror
sens este mascat în contextul eşantionelor mai mici (Thorne, 2003).
Cercetarea documentară poate fi definită ca localizarea, evaluarea şi interpre-
tarea sistematică şi analiza surselor găsite în arhive. Sursele de materiale originale
pot fi consultate şi analizate în scopuri diferite celor pentru care au fost culese:
pentru a pune noi întrebări de dată veche, a furniza o comparaţie de-a lungul
timpului sau a unor arii geografice, a verifica sau a contesta rezultatele existente
sau a extrage documente din surse disparate pentru a realiza o imagine completă.
Documentele conţin surse oficiale (cum ar fi documente guvernamentale), regis-
tre organizaţionale şi medicale, colecţii personale şi alte materiale contextuale.
Pot fi, de asemenea, găsite date primare de cercetare, cum ar fi înregistrări ale
interviurilor, note de teren, jurnale personale, observaţii, manuscrise nepublicate,
corespondenţa etc. (Corti, 2003).
1.2.7. Studiul de caz
Metoda studiului de caz este folosită pentru o abordare mai complexă şi în
profunzime a unei probleme în situaţii în care nu există informaţii destule şi este
necesară realizarea unui studiu exploratoriu.
Studiul de caz este o metodă de analiză holistică aplicabilă situaţiilor complexe.
Studiul de caz oferă ilustrarea cea mai completă a unei situaţii date, în vederea
obţinerii unei imagini precise a fenomenelor actuale şi pentru înţelegerea cauzelor
acestora. Acest tip de analiză trebuie să se bazeze pe surse multiple de date, cum
ar fi interviuri, observaţii în timp, statistici şi informaţii factuale. Studiul de caz
poate avea următoarele scopuri (EC, 1999):
– ilustrare: studiul de caz este un instrument care poate fi folosit pentru a adăuga
un realism unei evaluări, prezentat într-o formă narativă;
– explorare: a prezenta ipoteze pentru cercetări viitoare, identificând diferite
puncte de vedere ale părţilor interesate;
– analiză critică: a verifica şi valida afirmaţii referitoare la un program, proiect
sau strategie;
– analiza implementării: a examina difuzarea de servicii şi mecanismele ei,
deseori în locuri diferite;
– analiza impactului programelor: a înţelege caracterul unor procese care pro-
duc diferite efecte.

45
 Studiul de caz este de obicei contrastat cu alte două moduri importante de
proiectare a cercetării: ancheta socială şi experimentul. Contrastul dintre studiul
de caz şi anchetă se datorează dimensiunilor: numărul de cazuri investigate şi
cantitatea de informaţii detaliate pe care cercetătorul le adună despre fiecare
caz în parte. Cu cât numărul de cazuri e mai mic, cu atât se pot obţine mai
multe informaţii despre fiecare în parte. Anchetele sociale studiează un număr
mare de cazuri, dar, de obicei, adună o cantitate mică de date despre fiecare,
concentrându-se asupra unor factori specifici. În studiul de caz sunt adunate
cantităţi mari de informaţii despre unul sau mai multe cazuri pe o paletă largă
de caracteristici. Aici s-ar putea să fie cazul unei persoane (ex. istoria vieţii),
un eveniment, o instituţie, sau chiar întreaga societate naţională sau regiune
geografică (Hammersley, 2003).
Din cauza diferenţelor legate de scopurile şi natura studiului de caz apar unele
probleme metodologice (Hammersley, 2003):
1. Generalizabilitate. În câteva studii de caz scopul este să proiecteze sau să ofere
o bază pentru proiectarea de concluzii generale asupra unor fenomene sau a
unui număr mai mare de cazuri.
2. Analiza cauzală sau narativă. Cercetătorii consideră că la studiul de caz, prin
examinarea unui caz sau două, e posibilă identificarea proceselor cauzale
într-un mod care nu este realizabil în ancheta socială. Aceasta datorită fap-
tului că sunt studiate cauzele în profunzime şi în timp, nu într-un singur
moment. De multe ori se poartă discuţii asupra faptului că, în contradicţie cu
experimentele, cercetarea prin studiul de caz poate investiga procese cauzale
în „lumea adevărată” mai degrabă decât în medii create artificial.
3. Specificul teoretic. Cercetătorii diferă în opiniile lor faţă de tipul de perspectivă
teoretică dorit. Pentru unii teoria trebuie să fie aplicabilă în explicarea unui
caz anume, iar pentru alţii rolul teoriei este mai mult să plaseze şi să explice
cazul în contextul său social.
4. Autenticitate. Studiul de caz poate surprinde caracterul unic al unei persoane,
situaţii, grup etc. Scopul este să prezentăm cazul autentic „în propriul stil”.
1.2.8. Tehnici de eşantionare
Cercetarea selectivă sau bazată pe un eşantion presupune alegerea unei
subpopulaţii pe care, studiind-o, putem să tragem concluzii care sunt valide pen-
tru toată populaţia. Ideea de bază în eşantionare este extrapolarea din fracţiune
la întreg, din „eşantion” la „populaţie”, deci eşantionul trebuie ales astfel încât
să poată reprezenta în ansamblu populaţia. Există avantaje faţă de o cercetare
exhaustivă a populaţiei, ele fiind de ordin economic (costuri mai mici), aplica-
tiv (scurtarea perioadei de timp necesar efectuării cercetării şi de cunoaştere).
Reprezentativitatea unui eşantion peste o anume mărime nu creşte proporţional
odată cu volumul eşantionului.

46
 Metodele pentru alegerea eşantioanelor sunt denumite „proiectări”. Proiectările
bune implică folosirea unor metode statistice, minimizând judecata subiectivă în
alegerea unităţilor de anchetă. Eşantioanele proiectate prin folosirea metodelor
statistice sunt numite „eşantioane probabiliste”. Eşantioanele probabiliste trebuie
distinse de „eşantioanele de convenienţă”, în cazul cărora eşantionul s-ar putea să
nu reprezinte o populaţie mai mare decât ea însuşi (Freedman, 2003).
Eşantioanele mai mari au erori mai mici de eşantionare, pe de altă parte,
eşantioanele mai mici pot fi administrate mai uşor. Eşantioanele mai mari sunt
mult mai costisitoare decât cele mici: în general, constrângerile de resurse vor de-
termina mărimea eşantionului. Dacă un studiu-pilot este efectuat, poate fi posibil
să evaluăm implicaţiile pe care dimensiunea eşantionului o va avea în acurateţea
estimărilor finale (Freedman, 2003).
Tabelul 1.8: Tehnici de eşantionare
Tehnica de
Aplicarea Avantaje Limite
eşantionare
Câteodată poate da o imagine
Folosit în sondaje şi
Aleator Mai puţin costisitor distorsionată a părerilor populaţiei
în cercetarea exploratorie
studiate
Folosit în cercetarea Rareori produce un eşantion
„Bulgărele de Un mod mai uşor de
exploratorie şi reprezentativ pentru întreaga
zăpadă” cercetare
în cea descriptivă populaţie
Multi-stratificat
Folosit în sondaje şi Studiul cel mai precis Nu oferă o imagine a restului
(mono- sau
în cercetarea exploratorie al unor grupuri (alte grupuri ale populaţiei studiate)
multistadial)
Folosit în sondaje şi
O percepere mai bună
în cercetarea explanatorie Un control mai mic al populaţiei
a opiniilor tuturor
Sistematic şi exploratorie neincluse în listă (de exemplu
membrilor populaţiei
În cazul în care avem pentru imigranţi/emigranţi)
studiate
o listă a populaţiei studiate
Sursă: SAGE, 2003

Eşantionarea aleatoare (eşantionare probabilistă) se referă la proiectarea eşan-

tionării în cazul anchetei care întruneşte criteriile necesare pentru a permite
folosirea metodei bazate pe aleatorizare a inferenţei statistice. Eşantionarea
aleatoare este considerată abordare acceptabilă pentru anchetele cantitative,
pentru deducerea unor date statistice descriptive (Lynn, 2003).
Dintre diversele tehnici de selecţie de eşantionare, cea a „bulgărelui de zăpadă”
(în engleză „snowball”) este una dintre tehnicile speciale neprobabiliste folosite
frecvent în cercetarea calitativă. Ea este aplicată în cazul în care nu există un
plan de eşantionare prestabilit, iar subiecţii pe care ar urma să-i chestionăm locu-
iesc dispersaţi sau/şi sunt puţini. În cazul acestui tip de selecţie, cei care au fost
intervievaţi sunt întrebaţi pe cine recomandă dintre cunoscuţii lor ca potenţial
subiect de interviu care ar putea să furnizeze informaţii relevante în tematica

47
cercetată. Această procedură duce la eşantioane cluster (Merkens, 2007), având în
vedere că nominalizările au fost făcute în cadrul unui cerc de cunoştinţe. „Limita-
rea” acestei metode este considerată ca fiind o nereprezentativitate a opiniei unei
populaţii mai largi, având în vedere că se colectează informaţii dintr-un grup mai
restrâns de persoane (cei care se recomandă reciproc de obicei au aceleaşi preferinţe
şi opinii), foarte probabil având şi aceleaşi caracteristici socio-economice.
Eşantionarea multistadială se referă la proiectarea anchetei în care unităţile de
populaţie sunt aranjate ierarhic şi eşantionul este selectat în faze corespunzătoare
nivelelor ierarhice. La fiecare fază, numai unităţile din cadrul celora de la nivele
mai înalte în faza premergătoare sunt luate în consideraţie. Tipul cel mai simplu
de eşantionare multistadială este eşantionarea în două stadii. În prima fază, este
selectat un eşantion de unităţi de nivel mai înalt. În stadiul al doilea, este selectat
un eşantion de unităţi inferioare din cadrul unităţilor superioare selectate în primul
stadiu. Proiectările multistadiale rezultă în eşantioane care sunt „grupate” în cadrul
unui set limitat de unităţi de nivele superioare. Motivul principal pentru alegerea
eşantionării multistadiale de obicei este unul de reducere de costuri. În cazul unor
anchete de interviuri de teren, fiecare cluster din eşantion poate forma o sarcină
pentru un intervievator. Altfel, fiecare intervievator trebuie să facă un număr de
interviuri în aceeaşi locaţie, reducând timpul alocat deplasărilor în cazul unui
eşantion unistadial. În consecinţă, costul pe un interviu este redus, altfel se poate
obţine un eşantion mai mare pentru un buget fix. În eşantionarea multistadială e
important de ştiut şi de captat în setul de date probabilitatea de selectare în fiecare
stadiu, numai atunci este posibil să construim estimări obiective. Pe lângă aceasta
este important să controlăm probabilităţile în ansamblul lor; pe cât posibil, toată
populaţia să aibă probablităţi egale de a fi selecţionată (Lynn, 2003).
Eşantionarea pe cote este a metodă de selectare a respondenţilor pentru anchete.
Administratorii anchetei atribuie cote intervievatorilor care definesc grupuri de
respondenţi prin folosirea câtorva caracteristici demografice cheie. Astfel caracte-
risticile eşantionului corespund total cu caracteristicile demografice specificate ale
populaţiei anchetei. În cazul în care judecăţii umane îi este permis să determine
cine va fi selectat, chiar dacă în acest caz intervievatorii trebuie să respecte cotele
demografice, în procesul de selecţie poate să apare subiectivitatea neintenţionată.
Eşantioanele pe cote sunt eşantioane neprobabiliste care, câteodată, sunt clasificate
ca eşantionări planificate sau de convenienţă (Henry, 2003).
Eşantionul stratificat. Deseori, eşantioanele pentru anchete sunt proiectate
astfel ca să ia în considerare şi structura populaţiei. Acesta ar putea să implice o
încercare ca eşantionul să aibă aceeaşi structură ca şi populaţia în caracteristici
importante sau o încercare planificată de a devia de la structura populaţiei pentru
a mări reprezentativitatea unor subgrupuri. Sunt două variante de eşantionare:
proporţionate sau disproporţionate. Eşantionarea stratificată proporţionată implică
controlul dimensiunilor eşantionului în fiecare strat pentru a egala dimensi-

48
unile populaţiei. Eşantionarea stratificată disproporţionată implică aplicarea de
fracţiuni diferite de eşantionare. Obiectivul este deseori de a creşte dimensiunea
eşantionului pentru unul sau mai multe subgrupuri pentru care se cer estimări
separate (Lynn, 2003).
Eşantionarea sistematică implică selectarea de unităţi la un interval fix. Sunt
două moduri de folosire uzuale. Primul este atunci când există o listă de unităţi
în populaţia cercetată care poate fi folosită ca un cadru de eşantionare. Atunci
procedura este de a selecta fiecare al A-lea de pe listă. Al doilea este cel în care nu
există liste, dar eşantionarea unui flux trebuie realizată pe teren. Atunci procedura
este de a selecta fiecare a A-lea unitate care să treacă de un anume punct specifi-
cat. Primul pas în eşantionarea sistematică îl constituie calcularea intervalului
de eşantionare interval, A = N/n. Al doilea pas este generarea unui start aleator.
Acesta va determina care să fie prima unitate de pe listă care să fie eşantionată. De
fapt acesta va determina întregul eşantion, pentru că selecţionările sunt obţinute
prin adăugarea repetată a intervalului fixat; nu e inclus nici un alt mecanism
aleator. Startul aleator ar trebui să fie un număr între 1 şi 1+A. Pasul trei este
adăugarea succesivă a valorii A startului aleator. O motivaţie comună pentru folo-
sirea eşantionării sistematice este simplitatea practică. În multe situaţii, nu există
alt mod de a selecţiona un eşantion aleator dintr-un flux, pentru că nu există liste
şi nu este posibilă crearea unei asemenea liste pentru a eşantiona ulterior din acea
listă într-un mod oarecum diferit (Lynn, 2003).
1.2.9. Elaborarea viziunii/misiunii şi identificarea valorilor
Orice planificare trebuie să pornească de la o viziune de dezvoltare asupra
teritoriului pe o perioadă mai lungă de timp, formularea misiunii pe care vor s-o
îndeplinească şi fixarea valorilor de bază ce vor respecta.
Viziunea este imaginea viitoare durabilă, adică ce va deveni zona sau comu-
nitatea rurală după o anumită perioadă de timp. Ţelul unei descrieri a viziunii
dintr-o zonă rurală este de a facilita informarea decidenţilor privind:
– concentrarea asupra direcţiei viitoare;
– relaţia între obiectivele pe termen scurt, mediu şi pe termen lung;
– mijlocul de comunicare a percepţiei viitorului zonelor rurale cu diversele
instituţii şi politici;
– imaginea amplă a strategiei cu detalii;
– abordarea flexibilă într-o lume nesigură;
– cum ar trebui să fie/cum va arăta lumea externă;
– organizaţia (internă) cum ar putea să fie/cum va fi.
Declaraţia misiunii unei zone rurale poate include următoarele elemente:
– definirea ţelului comprehensiv al afacerilor şi pieţelor deservite, produsele
şi serviciile oferite, şi beneficiile specifice furnizate propriilor actori de dez-
voltare rurală;

49
 – sinteza competenţelor distinctive dezvoltate de către instituţiile rurale (de
exemplu un ethos al serviciilor, calitatea sau consistenţa produsului).
Precizarea valorilor normative arată cum va acţiona comunitatea rurală în
relaţiile sale cu factorii decizionali naţionali şi comunitari, sau cu alţi parteneri.
Setul de valori se acceptă ca norme.
Dificultatea definirii viziunii constă în aceea că viitorul este incert. Acest ca-
racter de incertitudine şi de risc a crescut substanţial în zilele noastre, datorită
globalizării, a schimbărilor demografice, a problematicii de energie şi datorită
schimbărilor climatice. Zonele rurale trebuie să conceapă strategii de dezvoltare în
care se prevăd soluţii, în condiţii variabile, reacţii constructive, în situaţii de şoc.
Etapele mari ale elaborării strategiei de dezvoltare se prezintă în figura 1.1.

Pasul 1. Unde vrem să ajungem?

Viziune/misiune Obiective

Pasul 2. Unde suntem acum?

Analiza SWOT
Analiza factorilor interni Analiza factorilor externi

Pasul 3. Cum putem ajunge acolo?

Analiza SOR

Pasul 4. Planuri de acţiune strategice

Figura 1.1: Procesul elaborării planului strategic de dezvoltare a zonelor rurale

Obiectivele propuse în cadrul strategiei trebuie fundamentate pe baza unei

analize a situaţiei de pornire, evident ţintând cont de elementele viziunii formu-
late. Formularea răspunsului la întrebarea cum putem ajunge la atingerea obiec-
tivelor reprezintă conţinutul programelor, proiectelor de dezvoltare.
1.2.10. Metoda analizei SWOT
Analiza SWOT este o metodă importantă a managementului strategic nu nu-
mai la nivelul întreprinderii, dar şi la nivel teritorial. În general, analiza SWOT
este încorporată în modelul de planificare strategică. Analiza SWOT constituie
premisa pregătirii strategiilor de dezvoltare, care, de fapt, susţin evoluţia viitoare
a politicilor de dezvoltare rurală.
Denumirea metodei provine din iniţialele în limba engleză a cuvintelor:
Strengths – puncte tari, Weaknesses – puncte slabe, Opportunities –oportunităţi,
posibilităţi, Threats – pericole, ameninţări, riscuri.

50
 Prima fază a elaborării oricărei strategii este evaluarea situaţiei şi definirea
problemei; în acest scop, un mijloc important este analiza SWOT. Este un principiu
de bază că elaborarea ideilor privind dezvoltarea, realizarea şi controlul acesteia
să se desfăşoare cu antrenarea grupurilor afectate, iar analiza SWOT oferă un
bun prilej pentru asigurarea acestei colaborări. O echipă SWOT ar putea include
întreprinzători şi fermieri, membri ai autorităţilor locale, membri ai organizaţiilor
comunitare neguvernamentale, lucrători în infrastructura socială rurală, pensio-
nari şi tineri, manageri din sectorul industriei şi serviciilor (incluzând turismul),
precum şi cercetători. Numai prin colaborare se poate asigura ca ei să devină
participanţi activi în rezolvarea problemelor locale.
Orice individ, grup de persoane, instituţie sau firmă care ar putea avea un
interes seminificativ în succesul sau eşecul unui proiect (atât ca implementatori,
facilitatori, beneficiari sau adversari) este definit ca parte interesată (stakeholder).
O premisă de bază în contextul analizei părţilor interesate este că diferitele gru-
puri (participanţi/neparticipanţi, susţinători/oponenţi etc.) au interese diferite şi
capacităţi diferite de a-şi impune interesele. Acest aspect trebuie să fie înţeles şi
recunoscut, în mod explicit, în procesul identificării problemei, al definirii obiec-
tivelor şi al selectării strategiei (EC, 2004a).
Este important ca cei care sunt implicaţi în identificarea sau formularea proiec-
telor să fie conştienţi de contextul de politici sectoriale şi instituţionale în cadrul
căreia se angajează să lucreze. Scopul şi profunzimea acestei analize preliminare va
depinde, în primul rând, de câte informaţie este disponibilă şi de calitatea acesteia.
Specificul analizei SWOT constă în studierea concomitentă a caracteristicilor
interne şi a influenţelor mediului extern, ţinând cont atât de factorii pozitivi, cât
şi de cei negativi, răspunzând la întrebarea „unde suntem acum?” (tabelul 1.9).
Tabelul 1.9: Modelul general al analizei SWOT pentru diagnoza situaţiei existente
CONDIŢII / FACTORI INTERNI EXTERNI
Posibilităţi
POZITIVI Puncte tari
(Oportunităţi)
Pericole
NEGATIVI Puncte slabe
(Ameninţări)
Sursă: Kulcsár, 1999

În cadrul analizei SWOT, se evaluează mai întâi specificul intern al localităţii,

sau zonei teritoriale, punctele sale tari şi slabe. Apoi se analizează influenţele
externe. Efectele externe pozitive sunt considerate ca posibilităţi, iar cele negative
ca pericole, ameninţări. În cadrul muncii colective, pot apărea diferenţe de păreri
între participanţi cu privire la evaluarea situaţiei interne, dar, mai ales, privind
efectele externe. Concilierea şi integrarea diferitelor păreri prin compromisuri
poate duce la rezultate acceptabile pentru toţi. În mod ideal, orice caracteristică

51
ar trebui să fie descrisă ca un set de constatări succinte cuprinzând toate aspectele
cheie (tabelul 1.10).
Tabelul 1.10: Întrebări generale pentru identificarea elementelor analizei SWOT
PUNCTE TARI POSIBILITĂŢI
Care sunt avantajele noastre? Care sunt evenimentele, schimbările externe pozitive
Ce facem bine? importante pentru noi?
Care sunt condiţiile noastre avantajoase? În ce domenii avem şanse bune?
PUNCTE SLABE PERICOLE
Ce greşeli comitem?
Care sunt obiectivele greu de atins?
Care sunt dezavantajele noastre?
Care sunt schimbările externe nefavorabile pentru noi?
Ce fac alţii mai bine?
Sursă: Kulcsár, 1999

Factorii interni includ principalele resurse de dezvoltare rurală; cum ar fi cele

naturale, personale, financiare, capacităţi industriale etc. Actorii de dezvoltare
rurală de obicei pot identifica punctele tari şi punctele slabe; dar dificultatea
constă în recunoaşterea diferenţei dintre simptomele unei probleme şi cauzele
reale ale acesteia. Numai prin identificarea cauzelor reale ale problemei pot fi
planificate acţiuni în vederea corectării acestora.
Factorii externi pot include elemente macroeconomice, schimbare tehnologică,
legislaţie, schimbări socio-culturale, precum şi schimbări în poziţionarea pe piaţă
sau în competiţie. Mediul extern include, deci, acei factori, pe care zona rurală
nu le poate controla. Scopul unei analize externe este de a identifica oportunităţi
potenţiale care pot fi exploatate de către decidenţii din zona rurală, şi orice
ameninţări care ar putea dăuna persoanelor, instituţiilor din zona rurală. Este în
general cunoscut, că factorii mediului economic, politic şi înconjurător pot ampli-
fica sau atenua trăsăturile pozitive sau negative interne. Acest lucru este valabil
mai ales în privinţa dezvoltării spaţiului rural, unde factorii regionali, naţionali şi
cei internaţionali au repercusiuni asupra fenomenelor care au loc în microregiune.
Influenţele externe cu impact asupra zonei rurale pot fi clasificate sub două
titluri: mediul macro şi mediul micro. Mediul macro include principalele tendinţe
de creştere economică regionale, naţionale, globale, care influenţează zona rurală
în sens general. Se aplică în general două abordări de grupare a factorilor externi
macro. În prima, se pune accent pe elemente politice, economice, socio-culturale,
tehnologice, legale, de mediu şi egalitate (PESTLEE), iar în al doilea, pe cele so-
ciale, economice, politice, tehnologice, educaţionale, de piaţă, de schimbări în
mediul de afaceri (business), de etică şi de regulamente (SEPTEMBER). Mediul
micro dintr-o zonă rurală include actori externi, cei mai importanţi fiind clienţii,
competitorii şi furnizorii.
Esenţa analizei SWOT este că facilitează căutarea problemelor şi ajută găsirea
răspunsurilor întemeiate la problemele ivite. Când se elaborează o analiză SWOT
a situaţiei existente pentru fundamentarea strategiei şi evaluarea concepţiilor stra-

52
tegice, se recomandă să nu se pună accentul pe înşirarea tuturor punctelor tari şi
slabe, a tuturor posibilităţilor şi pericolelor, ci, mai degrabă, pe identificarea acelora
care ar putea avea tangenţă cu strategia, în concordanţă cu viziunea formulată.
Astfel, analiza SWOT trebuie să înceapă prin conturarea obiectivului, respectiv a
unei situaţii finale dorite. Factorii interni pot fi văzuţi ca puncte tari sau puncte
slabe depinzând de impactul lor asupra obiectivului de dezvoltare al zonei ru-
rale. Trebuie înţeles că, ceea ce ar putea reprezenta punct tare pentru un obiectiv
ar putea fi punct slab pentru un alt obiectiv. Cercetătorii, conlucrând cu actorii
de dezvoltare rurală, trebuie să încerce să fie obiectivi şi raţionali în evaluarea
resurselor, a instituţiilor rurale, în identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe,
în estimarea oportunităţilor şi a ameninţărilor.
Modelul de analiză SWOT al spaţiului rural din România prezentat în con-
tinuare este o abordare din punctul de vedere al organizării teritoriului la sfârşitul
anilor ’90 (tabelul 1.11).
Exemple generale de analiză SWOT a unor zone rurale sunt oferite în Vincze
(2000 şi 2002), iar în cadrul studiului de caz din capitolul 6 al volumului de faţă
găsim o analiză SWOT specifică privind ocuparea forţei de muncă în judeţul
Bistriţa-Năsăud.
1.2.11. Arborele-problemă şi arborele-obiectiv
O etapă în cadrul realizării diagnozei unei regiuni o reprezintă evidenţierea
problemelor majore cu care se confruntă locuitorii zonei. Analiza SWOT este un
punct de plecare pentru identificarea problemelor, în contextul subiectului cer-
cetat, iar ordonarea acestora după relaţiile de cauzalitate ne conduce la arborele
problemelor.
Analiza problemelor identifică aspectele negative ale unei situaţii existente şi
stabileşte relaţiile „cauză” şi „efect” dintre problemele identificate. Crearea unui
arbore-problemă în mod ideal se elaborează în cadrul unei sesiuni cu un grup de
participanţi, parcurgând următorii paşi (EC, 2004a):
– Pasul 1: Organizarea unui brainstorming, inşirând problemele pe care gru-
purile afectate le consideră prioritare. Acest prim pas poate fi în întregime
deschis, abordând complexitatea problemelor, sau mai direcţionat, specificân-
du-se o problemă cunoscută foarte importantă, bazat pe analiza preliminară
a informaţiei existente şi a consultării factorilor interesaţi;
– Pasul 2: Dintre problemele identificate în timpul brainstorming-ului, se
selectează o problemă individuală de pornire, socotită de bază;
– Pasul 3: Se caută problemele legate de problema de pornire;
– Pasul 4: Se stabileşte o primă ierarhizare a cauzelor şi efectelor, adică proble-
mele care, în mod direct, cauzează problema de pornire, sunt puse jos, şi pro-
blemele, care sunt efecte directe ale problemei de pornire, sunt puse deasupra;

53
 Tabelul 1.11: Analiza SWOT a spaţiului rural din România
din punctul de vedere al organizării teritoriului la sfârşitul anilor ’90
Puncte tari
• În mediul rural se găsesc importante resurse naturale: bogăţii
ale solului, bogăţii ale subsolului, peisaje, monumente ale
naturii;
• La sat, găsim construcţii de reală valoare, pe care oamenii
le-au perfecţionat de-a lungul mai multor generaţii;
• Dezvoltarea durabilă încearcă să transforme relaţia
de unidirecţionalitate dintre sat şi oraş într-o relaţie de
cooperare;
• Extinderea zonelor urbane nu a afectat în totalitate specificul
rural;
• Siturile rurale din România, raportate la alte zone din Europa,
prezintă valori particulare şi atracţii turistice considerabile;
• Atractivitate pentru potenţialii investitori în mediul rural;
• Posibilitatea legală a declarării unor zone peisagere ca
teritorii ocrotite;
• Există cadrul legal al organizării teritoriale rurale, în cadrul
planurilor judeţene şi pe baza reglementărilor locale;
• Se manifestă un interes crescând pentru mediul rural.
Puncte slabe
• Privitor la construcţiile şi tehnicile de construire din mediul
rural există un fond documentar foarte redus şi incomplet;
• Dezvoltarea urbană excesivă din ultimii 50 de ani a produs
stagnarea sau perturbarea dezvoltării satelor (depopularea
satelor prin migraţia populaţiei de la sat la oraş, terenuri
agricole cedate pentru extinderi spaţiale ale oraşelor);
• Starea proastă a fondului construit valoros din mediul rural
(clădiri părăsite, clădiri neîntreţinute, clădiri în litigiu, îndesire
exagerată);
• Condiţii de locuire precare;
• Drumurile comunale existente sunt, în general, neîntreţinute;
• Încă nu sunt inventariate sau conştientizate toate zonele
rurale, din punctul de vedere al valorilor tradiţionale de orice
fel;
• Drumurile naţionale traversează localităţi ce s-au dezvoltat
de o parte şi de alta a acestora;
• Infrastuctura rurală comunală este inadecvată, mai ales în
satele mai îndepărtate de centrul comunei (alimentare cu
apă, canalizare, încălzire, energie electrică, telecomunicaţii);
• Starea materială a locuitorilor din unele zone este proastă;
• Reglementările de organizare teritorială nu ţin cont de
identitatea culturală a satului, astfel ele pot da directive de
dezvoltare greşite;
• Nu există, şi mai ales nu se aplică un plan de management
rural;
• Cadastrul imobiliar lipseşte în unele zone sau este inexact;
• Lipseşte un sistem clar de responsabilităţi administrative;
54
Oportunităţi
• Uniunea Europeană subvenţionează unele
investiţii în domeniul protecţiei mediului,
inclusiv în mediul rural privind reabilitarea
şi extinderea sistemelor de alimentare cu
apă, canalizare, epurare, managementul
deşeurilor, diminuarea poluării aerului,
realizabil în principal prin reabilitarea
sistemelor de termoficare;
• Orientarea învăţământului superior de
arhitectură şi către pregătirea specialiştilor
de proiectant peisagist;
• Întocmirea unor ghiduri vizând tehnici de
construcţii tradiţionale;
• Elaborarea unui plan de organizare a
teritoriului pe ţară: căi de comunicaţii, apă,
zone protejate, reţea de localităţi etc.
• Aplicarea legilor aprobate pe plan
internaţional, în special în UE pentru
protecţia mediului.
Ameninţări
• Criteriile de selecţie ale proiectelor, ce
pot primi asistenţă financiară comunitară,
includ unele aspecte cu care locuitorii din
mediul rural nu sunt familiarizaţi: nu este
conştientizat interesul comunităţii asupra
proiectului; nu este înţeleasă capacitatea
proiectului de a genera venituri; li se
pare de neacceptat aplicarea principiului
„poluatorul plăteşte”; mulţi consideră că
programele întocmite nu sunt adecvate;
• Legăturile de parteneriat nu sunt suficient
de stabile şi pregătirea, instruirea
participanţilor nu este mulţumitoare;
• În domeniul dezvoltării rurale legislaţia
este nesatisfăcătoare şi lipsesc normele
metodologice;
• Legile privind calitatea construcţiilor
exceptează de la aplicarea legii clădirile
pentru locuinţe cu parter şi parter plus
un etaj şi anexele gospodăreşti situate în
mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor;
• Pregătirea în învăţământul superior în
domeniul de proiectant peisagist nu ţine
cont , de regulă de specificul ruralului;
• Au dispărut în mare parte unele meserii,
care conservau tehnici tradiţionale de
construcţii;
 Puncte slabe
• Lipseşte, în multe comune, o strategie de dezvoltare locală • Reglementarea construcţiilor în zonele
pe termen lung;
• Există încă litigii pe terenuri şi pe clădiri-monument;
• Există zone rurale degradate de impactul activităţilor umane;
• Nu există o politică definită, stabilă de management, şi
lipsesc şi instrumentele de planificare;
• Majoritatea comunelor nu au planuri de amenajare a
teritoriului administrativ, care să conserve valorile istorice,
arhitecturale, peisagistice, etnografice culturale.
Sursă: Vincze, 2000
Ameninţări
valoroase din ţară este neglijată, în multe
zone rurale valorile se găsesc în proastă
stare de conservare;
• Funcţionarea pieţei imobiliare rurale este
deficitară;
• Motivaţia personalului implicat în programe
de dezvoltare nu este întotdeauna
mulţumitoare.

– Pasul 5: Toate celelalte probleme sunt apoi sortate în acelaşi mod – întrebarea
directoare fiind „Care este cauza acesteia?”. Dacă sunt două sau mai multe
cauze care, combinate, duc la un efect se pune la acelaşi nivel în arborele
problemei;
– Pasul 6: Se leagă problemele cauză-efect cu săgeţi, arătând în mod clar legă-
turile cheie;
– Pasul 7: Se analizează arborele-problemă şi se verifică validitatea şi completi-
tudinea ei. Se pune întrebarea către membrii grupului: „Sunt probleme impor-
tante care nu au fost încă menţionate?” Dacă da, trebuie specificate problemele
şi incluse într-un loc corespunzător în diagramă;
– Pasul 8: Se copiază diagrama pe o pagină de hârtie ca să fie păstrată ca un act,
şi se distribuie pentru comentarii/informaţii ulterioare.
Un exemplu de concepere al arborelui-problemă al agriculturii româneşti în
perioada tranziţiei la economia de piaţă este dată în figura 1.2.
După efectuarea analizei „unde suntem acum?” şi după ordonarea problemelor
în arborele-problemă, următorul pas în procesul elaborării strategiei de dezvoltare
este formularea clară a obiectivelor.
Arborele-obiectiv este o abordare metodologică folosită pentru a descrie situaţia
în viitor, adică remedierea problemelor identificate. Pune în evidenţă ierarhia obi-
ectivelor şi prezintă relaţiile dintre instrumente şi obiective, respectiv instrumente
şi rezultate. Situaţiile negative din arborele-problemă sunt convertite în soluţii,
exprimate ca performanţe pozitive. Paşii principali ale procesului sunt (EC, 2004a):
– Pasul 1: Reformulează toate situaţiile negative ale analizei problemelor în
situaţii pozitive care sunt dezirabile şi în mod realist realizabile;
– Pasul 2: Verifică relaţiile instrumente-ţinte pentru a fi siguri de validitatea şi
completitudinea ierarhiei (relaţiile cauză-efect sunt transformate în legături
instrumente-ţintă);
– Pasul 3: Se adaugă noi obiective, dacă acestea par a fi relevante, sau se şterg
obiective care nu par a fi corespunzătoare sau necesare;

55
56
Încapacitatea Ġării de PoziĠie
a beneficia pe dezavantajoasă în Sărăcia perpetuează Competitivitatea CondiĠii defavorabile
deplin de cadrul negocierilor forma de agricultură redusă a agriculturii pentru adoptarea
subvenĠiile potenĠiale de subzistenĠa monedei euro
PAC

Structura de agro-
business a lanĠurilor Riscul de creútere a Riscul de consolidare Structura economică
verticale este slab úomajului latent úi a a unei structuri mult diferită faĠă de
dezvoltată sărăciei rurale agricole nefavorabile statele membre ale
UE-15

Integrare parĠială a economiei rurale româneúti în economia de piaĠă

Ponderea mare a Cererea scăzută InvestiĠii reduse Procesarea Lipsa facilităĠilor Infrastructură
tranzacĠiilor „barter” de consum în producĠie redusă de instruire rurală slabă

Progresul tehnologic limitat Predomină agricultura de subzistenĠă ActivităĠi non-agricole slab

dezvoltate

Agricultura are rolul de Restabilirea dreptului de proprietate privată a Fragmentarea terenurilor pe

tampon ocupaĠional terenurilor fără raĠionalitate economică proprietari úi în spaĠiu

Sursă: Vincze, 2005a

Figura 1.1: Arborele-problemă a economiei rurale în perioada tranziţiei la economia de piaţă

 Armonizare cu modelul european de agricultură úi dezvoltare rurală

Creúterea competitivităĠii întreprinderilor agricole prin creúterea

productivităĠii muncii

Creúterea producĠiei Creúterea eficienĠei Scăderea ocupării forĠei de

agricole úi a veniturilor utilizării inputurilor muncă în agricultură

Diversificarea activităĠii Concentrarea terenurilor în

exploataĠiilor agricole ferme de dimensiuni viabile
Dezvoltarea
activităĠilor
alternative
AcĠiuni de comasarea terenurilor non-agricole
în mediul
rural

MigraĠie externă Pensionare Cointeresarea

-temporară timpurie a populaĠiei active
Dezvoltarea
-definitivă fermierilor rurală în vârstă
de pensionare să infrastructurii
renunĠe la culti- rurale
varea terenurilor

SubvenĠii publice

Creúterea gradului de educaĠie úi formare profesională a

populaĠiei rurale

Corelarea subvenĠiilor publice úi private,

dezvoltarea parteneriatelor public-privat

Sursă: Vincze, 2005a

Figura 1.2: Arborele obiectivelor pentru creşterea competitivităţii întreprinderilor agricole,

prin creşterea productivităţii muncii

57
 Arborele-obiectiv se obţine de fapt din arborele problemelor: pornind de sus
în jos, reformulând problemele, transformându-le în exprimări pozitive, adică
în obiective. Astfel, de exemplu, problema centrală din schema anterioară va
deveni „Creşterea integrării economiei rurale româneşti în economia de piaţă”
sau se poate formula şi obiectivul mult mai pretenţios de „integrare completă a
economiei rurale româneşti în economia de piaţă”, care însă în etapa actuală nu
este încă reală. Dificultăţile de reformulare pot fi rezolvate clarificând exprimarea
originală a problemei. Pornind de jos în sus, relaţiile cauză-efect se transformă
astfel în relaţii de instrumente (activităţi) – ţinte (rezultate) (sau metode-rezultate)
(Haugland et al., 1997).
Obiectivele furnizează răspunsuri la întrebarea „unde vrem să ajungem?”.
Obiectivele trebuie să fie specifice (Specific), măsurabile (Measurable), fezabile
(Achievable), realistice (Realistic) şi derulate după un program de timp stabilit
(Timetable), prescurtat SMART. Obiectivele SMART furnizează actorilor de dez-
voltare rurală ţinte operaţionale şi acţionează ca un mecanism de control în de-
terminarea gradului de eficienţă a managementului de dezvoltare.
Exemplul următor de arbore-obiectiv (figura 1.2) are ca obiectiv principal
creşterea competitivităţii întreprinderilor agricole prin ridicarea productivităţii
muncii, deci vizează problema slabei competitivităţi datorită productivităţii reduse
a forţei de muncă.
1.2.12. Tehnici de elaborare a strategiei
Un exemplu de tehnică de planificare direcţionată pe obiective, bazată pe ana-
liza SWOT, este cea care priveşte elementele componente ale tabelului SWOT ca
atribute, respectiv condiţii pentru atingerea diferitelor obiective:
– Puncte tari: atribute ale zonei rurale care sunt utile atingerii obiectivului;
– Puncte slabe: atribute ale zonei rurale care dăunează atingerii obiectivului;
– Oportunităţi: condiţii externe care sunt utile atingerii obiectivului;
– Ameninţări: condiţii externe care ar putea prejudicia performanţa zonei rurale.
Folosirea creativă a SWOT-urilor în generarea de strategii înseamnă căutarea
răspunsurilor la următoarele întrebări:
– Cum putem folosi şi capitaliza fiecare punct tare?
– Cum putem să îmbunătăţim fiecare punct slab?
– Cum putem exploata şi beneficia de fiecare oportunitate?
– Cum putem atenua efectele ameninţărilor?
Analiza separată a punctelor tari şi slabe trebuie completată cu clasificarea
acestora după prioritatea şi importanţa lor strategică. Pentru identificarea prin-
cipalilor factori care influenţează posibilităţile de dezvoltare este necesar să
fie evaluaţi toţi factorii după importanţa şi impactul lor în dezvoltarea zonelor
rurale. Evaluarea se poate face prin scoruri, cea mai simplă fiind: 1 – impact slab;
2 –impact mediu; 3 – impact puternic.

58
 Alte tehnici de utilizare a SWOT-urilor pentru elaborarea strategiei sunt fie asor-
tarea punctelor tari cu oportunităţi, fie convertirea ameninţărilor şi/sau punctelor
slabe în oportunităţi şi/sau puncte tari. Dacă ameninţările sau punctele slabe nu
pot fi convertite, zona rurală ar trebui să încerce să le minimizeze sau să le evite.
Modul cel mai simplu de a trece de la analiza SWOT la strategii este folosirea
SWOT-ului aplicat (figura 1.3).
Întrebările care trebuiesc în general puse şi la care trebuie găsite răspunsuri în
faza analizei de strategii sunt următoarele (EC, 2004a):
– Ar trebui să fie luate în considerare toate problemele şi/sau obiectivele iden-
tificate sau doar câteva dintre ele, care se consideră relevante?
– Care sunt oportunităţile pozitive pe care se poate baza construirea strategiei
(conform analizei SWOT)?
– Care dintre combinaţiile de intervenţii posibile va aduce cu probabilitate mare
rezultatele dorite, durabile?
– Cum este cel mai bine susţinută ideea gestionării locale a proiectului, in-
cluzând dezvoltarea capacităţii instituţiilor locale?
– Care sunt implicaţiile estimate de investiţii de capital şi de costuri curente
de funcţionare ale diferitelor intervenţii posibile de realizat şi ce depăşeşte
capacitatea reală a proprietarului de proiect?

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

STRATEGII PTO STRATEGII PSO

OPORTUNITĂğI

Generează strategii
care folosesc punctele
tari pentru a avansa
oportunităĠi
Generează strategii
care se folosesc pentru a avansa
oportunităĠi
învingând punctele slabe

STRATEGII PTA STRATEGII PSA

AMENINğĂRI

Generează strategii Generează strategii

care folosesc punctele care minimizează
tari pentru a evita punctele slabe úi evită
ameninĠările ameninĠările

Figura 1.3: Analiza SWOT aplicat

59
 – Care este opţiunea cea mai puţin costisitoare?
– Care sunt strategiile cu cel mai pozitiv impact asupra grupurilor vulnerabile?
– Cum poate fi minimalizat sau evitat impactul de mediu negativ?
1.2.13. Cadrele de analiză logică
Abordarea prin cadrele de analiză logică (Logical Framework Approach) este
un instrument folosit pentru sprijinirea planificării şi managementului de pro-
iecte, pentru creşterea calităţii proiectelor. Cuprinde un set de concepte corelate,
care sunt folosite ca parte a unui proces repetabil pentru a fi de ajutor în analiza
structurată şi sistematică a unui proiect sau a unei idei de program (EC, 2004a).
Cadrul logic este elaborat în două faze principale, „Analiză” şi „Planificare”,
care sunt derulate în mod progresiv, pas cu pas (Tabelul 1.12).
Tabelul 1.12: Fazele principale ale abordării prin cadrele de analiză logică

FAZA DE ANALIZĂ FAZA DE PLANIFICARE

Analiza participării la proiect, a factorilor de Dezvoltarea Matricei Cadrului Logic – definirea
decizie – identificarea şi caracterizarea potenţialilor structurii proiectului, testând logica ei internă şi
factori de decizie majori; evaluând capacitatea lor riscurile existente, formularea indicatorilor de
↓ succes măsurabili
↓
Analiza problemelor – identificarea problemelor Catalogarea activităţilor – determinând ordinea
cheie, constrângeri şi oportunităţi; determinarea şi dependenţa activităţilor; estimând durata lor şi
relaţiilor cauză-efect fixând responsabilităţile
↓ ↓
Analiza obiectivelor –transformarea arborelui Programarea resurselor – de la catalogul de
problemelor într-un arbore al obiectivelor, adică activităţi dezvoltând o programă de cheltuieli şi un
în viitoare soluţii. Astfel relaţiile „cauză-efect” se buget
transformă în relaţii „metode-rezultate”
↓
Analiza strategiilor alternative –analiza diferitelor
strategii facilitează identificarea soluţiilor posibile,
selectarea strategiei celei mai potrivite.
Sursă: EC, 2004a

Abordarea prin cadrele de analiză logică este un proces analitic, implicând

analiza principalilor factori de decizie, analiza problemelor, fixarea obiectivelor
şi selectarea strategiei. O fază ulterioară este elaborarea Matricei Cadrului Logic
(LFM) care îşi propune o analiză ulterioară a obiectivelor, definind:
– principalele elemente ale proiectului: obiectivul general de dezvoltare pe ter-
men lung; obiectivul concret al proiectului pe termen scurt sau mediu; rezul-
tatele, activităţile (în prima coloană a matricei), precum şi resursele corelate
cu activităţi (din coloana a doua);
– indicatorii prin care se măsoară gradul de atingere a obiectivelor: cantitativi,
calitativi, comportamentali, constituind baza pentru monitorizare şi evaluare.

60
 Indicatorii specifică grupul ţintă (pentru cine), cantitatea (cât), calitatea (cât
de bine), timpul (până când), locaţia (unde) etc.
– sursele de informaţii şi evaluarea disponibilităţii, siguranţei şi relevanţa aces-
tora;
– factorii externi, care pot deriva din arborele obiectivelor, care, de regulă, sunt
formulaţi ca propoziţii afirmative, care sunt interconectaţi cu diferite niveluri
ale matricei, fiind apreciaţi şi în funcţie de posibilitate, respectiv de importanţă
(în ultima coloană a matricei);
Construirea Matricei Cadrului Logic constituie primul pas în stadiul de pla-
nificare. Matricea este un tabel format din patru coloane şi mai multe rânduri
(tabelul 1.13), care însumează elementele cheie ale planului de proiect, şi
anume (EC, 2004a):
– Ierarhia în proiect a obiectivelor (Descrierea proiectului sau Logica intervenţiei);
– Factorii-cheie externi care se raportează critic la succesul proiectului (Supoziţii);
– Cum vor fi monitorizate şi evaluate realizările proiectului (Indicatori şi Surse
de verificare).
Tabelul 1.13: Structura generală a Matricei Cadrului Logic
Indicatori de verificare
Descrierea proiectului Sursă de verificare Supoziţii
a obiectivelor
Obiectiv general – Cum va fi măsurat
Cum, când şi de către
Contribuţia proiectului obiectivul general,
cine va fi colectată
la obiective de politici şi incluzând cantitate,
informaţia?
programe (impact) calitate, timp?
Dacă scopul este atins,
care supoziţii trebuie
Cum va fi măsurat scopul Cum, când şi de către
Scop – Beneficii directe să se dovedească a
incluzând cantitate, cine va fi colectată
către grupul(urile) ţintă fi adevărate pentru
calitate, timp? informaţia?
a obţine obiectivul
general?
Dacă rezultatele
sunt atinse, care
Rezultate – Produse sau Cum vor fi măsurate Cum, când şi de către
supoziţii trebuie să
servicii tangibile furnizate rezultatele incluzînd cine va fi colectată
se dovedească a fi
de proiect cantitate, calitate, timp? informaţia?
adevărate pentru a
obţine scopul?
Dacă activităţile
Activităţi – Sarcini Mijloace: sunt terminate, care
care trebuie să fie resurse necesare Buget: supoziţii trebuie să
preluate pentru a furniza pentru implementarea Costul total se dovedească a fi
rezultatele dorite activităţilor adevărate pentru a
obţine rezultate?
Sursă: EC, 2004a

61
 2. Aspecte specifice ale ocupării
forţei de muncă din mediul rural

2.1. Diferenţe urban-rural în ceea ce priveşte

ocuparea forţei de muncă
Piaţa forţei de muncă este spaţiul unde cererea de muncă se întâlneşte cu oferta
forţei de muncă, iar populaţia ocupată este intersecţia dintre cerere şi ofertă. Oferta
forţei de muncă are mai multe dimensiuni: mărimea şi structura demografică a
populaţiei, rata de activitate, numărul de ore lucrate pe săptămână sau pe an,
calitatea forţei de muncă (abilităţi şi deprinderi), atitudinea faţă de muncă şi faţă
de risc, precum şi locaţia. Literatura de specialitate identifică mulţi factori care
influenţează decizia unui individ de a oferi forţă de muncă, cum ar fi veniturile
salariale şi nesalariale, preferinţa pentru muncă sau timp liber, condiţiile de muncă,
politicile de ocupare, sistemul de taxe şi beneficii sociale etc. Cererea de forţă de
muncă este determinată de cererea pentru produs, productivitatea muncii, preţul
factorilor de producţie, costul forţei de muncă etc.
Chiar dacă unii autori consideră că în zilele noastre nu mai sunt diferenţe
esenţiale între mediul rural şi mediul urban, în cea mai mare parte a lumii (inclusiv
în România), regiunile rurale se confruntă cu o serie de provocări comune, care
duc la performanţe economice scăzute şi ocupare mai scăzută în sectorul neagricol.
Literatura de specialitate identifică o serie de probleme, care impun necesitatea
de a trata separat ocuparea forţei de muncă rurală de cea urbană.
Modelul neoclasic al gospodăriilor agricole nu justifică tratament special pentru
ocuparea forţei de muncă rurale, pentru că în acest model creşterea ocupării forţei
de muncă este limitată la creşterea productivităţii muncii prin formarea capitalului
uman şi schimbările tehnologice, care cresc consumul derivat al forţei de muncă
(Briones, 2006). În opinia lui Green şi Hardill (2003), zonele „rurale” şi „urbane”
au devenit mai similare în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, şi diferenţele
dintre diferitele zone rurale tind să fie mai mari decât cele dintre zonele rurale şi
urbane. Midgley et al. (2003) afirmă că o simplă dihotomie urban-rurală poate să
ascundă mai mult decât să arate şi că reprezentările stereotipice ale dezavantajului
şi asocierea acestuia cu diferite tipuri de zone ar trebui reanalizate. Autorii susţin

62
 Sursă: Jazepcikas et al., 2009

Figura 2.1: Sistemul ocupării forţei de muncă în mediul rural

că problemele dezavantajului (în legătură cu accesul la locuinţe, calitatea locuinţei,

accesul la locuri de muncă, calitatea ocupării forţei de muncă şi câştigurile mici)
sunt conectate în mod diferit în zonele urbane şi rurale.
Cu toate acestea, este aproape general acceptat faptul că unele zone rurale
diferă în mod esenţial de zonele urbane privind potenţialul lor de a diversifica
activităţile economice, de a crea locuri de muncă şi de a păstra oamenii. Această
opinie este susţinută de studiile prezentate mai jos.
Primul studiu european referitor la calitatea vieţii efectuat de Eurofound în 2003
(Eurofound, 2006) sugereză că calitatea percepută a vieţii pare a fi mai scăzută în
zonele rurale decât în zonele urbane din statele membre mai sărace, şi, în special,
în ţările membre şi candidate din sudul şi estul Europei. Diferenţele dintre urban şi
rural privind veniturile şi nivelurile de sărăcie sunt moderate în ţările mai bogate şi
mai pronunţate în ţările mai sărace. Studiul SERA (2006) susţine, de asemenea, că
în noile state membre diferenţele dintre zonele urbane şi rurale sunt mai pronunţate
în zonele cu o rată mai mare a şomajului. Această situaţie constituie o provocare
majoră pentru politicile rurale şi agricole ale UE în elaborarea unor modalităţi de
a ameliora neajunsurile acestea în zonele rurale din statele membre mai sărace.
Revizuirea Strategiei de la Lisabona a reconfigurat politicile de dezvoltare rurală
pentru a se concentra pe creşterea economică şi crearea locurilor de muncă în
zonele rurale. Consiliul Agricol din iulie 2003 a identificat mai multe provocări
pentru viitorul ocupării forţei de muncă rurale şi a solicitat Comisiei evaluarea

63
profundă a perspectivelor de angajare în zonele rurale. Comisia Europeană a recu-
noscut faptul că unele zone rurale, în special cele mai îndepărtate, depopulate sau
care depind de agricultură se confruntă cu provocări deosebite în ceea ce priveşte
creşterea economică, ocuparea forţei de muncă şi durabilitatea. (EC, 2005b; EC,
2006c)
Conform documentului „Noua paradigmă rurală: Politici şi Guvernare”1 (OECD,
2006), regiunile rurale se confruntă cu o serie de provocări comune, care contribuie
la performanţa economică slabă şi ocuparea forţei de muncă mai scăzută, cum ar fi:
emigraţia şi îmbătrânirea populaţiei, nivelul de educaţie mai scăzut, productivitatea
mai scăzută a muncii; precum şi nivelul scăzut al serviciilor publice (Figura 2.2).

Sursă: OECD, 2006

Figura 2.2: Cercul vicios al regiunilor rurale în declin

Bertolini et al. (2008) au identificat patru cercuri vicioase ale sărăciei rurale
(Figura 2.3). Primul cerc vicios (demografia) începe cu situaţia demografică nefa-
vorabilă a multor zone rurale: ponderea mare a populaţiei vârstnice, ponderea
mică a tinerilor şi densitatea scăzută a populaţiei afectează negativ performanţa
economică a zonei; ca o consecinţă, ratele scăzute de natalitate şi migraţia tinerilor
agravează şi mai mult situaţia demografică. Al doilea cerc vicios (distanţa) este
generat de infrastructura proastă, care afectează negativ performanţa economică
a zonei, favorizând astfel emigraţia şi având consecinţe negative asupra situaţiei
demografice, care reprezintă un obstacol în dezvoltarea infrastructurii (de
exemplu, costurile pe cap de locuitor ale asistenţei medicale sau ale infrastructurii
TIC cresc împreună cu scăderea populaţiei rurale, pentru că multe dintre aceste
costuri sunt fixe). Al treilea cerc vicios (educaţia) este generat de nivelul scăzut
de educaţie al majorităţii populaţiei rurale; lucru care duce la o rată mai redusă

1 OECD (2006): The New Rural Paradigm: Policies and Governance

64
 Sursă: Bertolini et al., 2008

Figura 2.3: Cele patru cercuri vicioase ale sărăciei din zonele rurale

a ocupării forţei de muncă şi, în consecinţă, poate să crească rata sărăciei, care
afectează în mod negativ şansa de a primi educaţie de înaltă calitate. În sfârşit, al
patrulea cerc vicios (piaţa muncii) începe cu oportunităţile slabe de muncă din
numeroase zone rurale, care forţează multe persoane calificate să migreze şi astfel
descreşte calitatea forţei de muncă locale; forţa de muncă slab calificată este un
factor descurajant pentru investiţii, iar consecinţa este o continuă deteriorare a
situaţiei pieţei muncii (Bertolini et al., 2008).
În ţările membre ale OCDE elaborarea politicilor rurale este influenţată de trei
factori (OECD, 2006):
1) importanţa crescută a resurselor naturale şi culturale;
2) recunoaşterea limitelor politicii agricole şi a presiunilor internaţionale s-o
reformeze;
3) descentralizarea şi noile tendinţe din politica regională.

65
 Ca rezultat al acestor schimbări majore în elaborarea politicilor, mai multe
ţări OCDE şi non-OCDE caută din ce în ce mai mult posibilitatea să dezvolte o
abordare multi-sectorială, bazată pe locaţie, cu scopul de a identifica şi exploata
potenţialul variat de dezvoltare al zonelor rurale.
Noua paradigmă rurală este caracterizată de două principii: accentul pe locuri,
în loc de sectoare şi accentul pe investiţii, în loc de subvenţii.
Trecerea de la o politică sectorială (agricolă) spre o abordare integrată a
dezvoltării rurale necesită atenţie sporită faţă de cel puţin patru domenii politice
critice:
1. dezvoltarea infrastructurii de transport şi TIC;
2. furnizarea serviciilor publice;
3. valorificarea resurselor rurale (naturale şi culturale);
4. promovarea întreprinderilor din mediul rural (inclusiv dezvoltarea şi finanţarea
IMM-urilor).
Literatura de specialitate şi indicatorii socio-economici dezvăluie o serie de
probleme, care conduc la necesitatea de a analiza separat ocuparea forţei de
muncă rurale de cea urbană:
• Structura demografică nefavorabilă în zonele rurale. La nivelul UE-27,
ponderea populaţiei între 15 şi 64 de ani este semnificativ mai mare în zonele
urbane şi ponderea persoanelor de 65 de ani şi peste este adesea mai mare în
zonele predominant rurale, dar structura de vârstă diferă mult între statele
membre. În zonele rurale din UE-15, proporţia persoanelor în vârstă este mai
mare, iar în noile state membre sunt mai mulţi tineri (sub 15 ani). Între 2000 şi
2007 ponderea tinerilor (sub 15 ani) a scăzut în aproape fiecare stat membru şi în
fiecare tip de zonă, dar mult mai semnificativ în noile state membre şi în zonele
rurale, unde proporţia lor a fost în general mai mare în 2000. (EC, 2009; Pezzini,
2001; EC, 2006c)
Probleme de echilibru între sexe apar în mod diferit în ţările UE: în Europa de
Vest predomină problemele specifice ale categoriei femeilor în vârstă, fără familie,
în ţările din Est şi Sud în schimb, din cauza barierelor de integrare pe piaţa forţei de
muncă apare problema emigraţiei femeilor din mediul rural. (Bertolini et al., 2008)
• Nivel de educaţie mai scăzut şi acces mai dificil la educaţie în mediul
rural. Potenţialul uman este un factor cheie pentru dezvoltarea zonelor rurale.
Problema analfabetismului afectează zonele rurale. În plus, calitatea educaţiei
este mai scăzută în zonele rurale din cauza infrastructurii educaţionale mai
sărace şi nivelul de calificare mai scăzut al personalului. Tinerii care trăiesc în
regiuni PR pot avea mai multe dificultăţi în accesul la educaţie, pentru că trebuie
să facă navetă de zi cu zi, ca o consecinţă a scăderii numărului şcolilor rurale,
legată de strategia de grupare a şcolilor. Şcolile primare şi gimnaziale din zonele

66
rurale acum sunt mai puţin accesibile din cauza distanţei pe care elevii trebuie
s-o parcurgă şi a costurilor mai mari pentru familii. Accesul la educaţie până la
terminarea celui de-al doilea nivel (cel gimnazial) este asigurat în majoritatea
regiunilor, dar nivelul de educaţie este semnificativ mai scăzut în zonele rurale
decât în zonele urbane (Bertolini et al., 2008; Todorova, 1996; EC, 2006c).
În 2008 în medie 71% a adulţilor din UE-27 a avut nivel de educaţie mediu
sau superior. Există însă variaţii mari între statele membre (de la 27% la 91%),
în majoritatea noilor state membre nivelul de educaţie fiind mai ridicat decât în
UE-15. În majoritatea ţărilor, nivelul de educaţie este mai scăzut în zonele rurale
decât în zonele urbane, iar aceste diferenţe par să fie în creştere în ultimii ani (EC,
2009; Eurofound, 2006; Terluin şi Post, 1999). Ponderea populaţiei rurale cu stu-
dii superioare în toate ţările membre OCDE este mai mică decât media naţională
(OECD, 2006).
În toate ţările (cu excepţia Germaniei) ponderea adulţilor cu nivel scăzut de
educaţie este mai mare în regiunile PR decât în regiunile PU. Puţinele oportunităţi
de angajare, ponderea mare a locurilor de muncă sezoniere şi ocazionale din regiu-
nile rurale tind să consolideze tendinţa de a sub-investi în educaţie, atât la nivelul
persoanelor fizice cât şi la nivelul instituţiilor locale. Dobândirea competenţelor la
nivel individual este legată de comportamentul şi caracteristicile celorlalţi membri
ai comunităţii, de aceea în zonele rurale, unde ponderea persoanelor cu studii
superioare este mică, stimulentele unui individ de a-şi dezvolta competenţele
pot fi reduse. Cei cu educaţie înaltă sunt stimulaţi pentru a migra spre locuri cu o
mare concentrare de oameni cu abilităţi similare. Ca urmare, numărul persoane-
lor cu educaţie superioară din mediul rural poate fi redus şi mai mult din cauza
migraţiei persoanelor calificate în regiunile urbane (Bertolini et al., 2008; Verde şi
Hardill, 2003). Bruckmeier şi Tovey (2009) consideră zonele rurale ca locaţii ale
deficitelor de cunoaştere; în special ale cunoştinţelor de specialitate (ştiinţifică
sau tehnologică) şi manageriale.
• Diferenţe dintre regiunile rurale şi urbane în ceea ce priveşte ratele de
activitate, ocupare şi de şomaj. Performanţa pieţei forţei de muncă variază consi-
derabil la nivel naţional şi regional. Zonele urbane (PU) au în general rate de
activitate economică mai mari decât regiunile rurale; şi statele membre din sudul
şi estul Europei şi regiunile periferice în general au rate de activitate mai mici.
Ratele ocupării forţei de muncă sunt, de asemenea, mai ridicate în regiunile PU
şi diferenţele faţă de regiunile rurale (PR şi SR) par a fi tot mai accentuate (SERA,
2006). Rata de ocupare este puţin mai scăzută în zonele rurale din UE-27 luat în
ansamblu (64,8% în zonele predominant rurale, faţă de 66,5% în toate zonele în
2007). Dezvoltarea între 2000 şi 2007 este diferită în statele membre noi şi vechi.
În UE-15, rata ocupării forţei de muncă a crescut mai mult în zonele rurale decât
în zonele urbane, în timp ce în UE-12, în zonele rurale apare o creştere mai mică a

67
ratei ocupării forţei de muncă, sau chiar o scădere a acesteia (în mod semnificativ
în România) (EC, 2009). Aspectul urban-rural al lucrătorilor în vârstă este destul
de amestecat: în unele ţări mediteraneene şi din estul Europei (Grecia, Italia,
Portugalia, Polonia şi România), rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă este de
fapt mai mare în regiunile PR decât în regiunile IR şi PU, dar în alte ţări (Spania,
Franţa, Ungaria şi Marea Britanie) rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă este
semnificativ mai mare în regiunile PU decât în cele PR (Bertolini et al., 2008).
Imaginea este deci mixtă: în unele ţări, rata de ocupare în regiunile PR este
semnificativ mai scăzută decât în zonele PU (Bulgaria, Spania, Ungaria, Italia)
şi acest lucru poate fi explicat parţial prin lipsa oportunităţile de angajare din
zonele rurale. În alte regiuni, în special în ţările de Est, ponderea mare a econo-
miei de subzistenţă supraestimează rata ocupării forţei de muncă. În alte ţări (de
exemplu Germania, Franţa, Polonia şi Portugalia), rata ocupării forţei de muncă
este mai mare în regiunile PR. Importanţa relativă a lucrătorilor pe cont propriu
şi prevalenţa locurilor de muncă cu timp parţial este mai mare în zonele rurale
decât în zonele urbane, ceea ce îngreunează interpretarea corectă a semnificaţiei
ratelor de ocupare din mediul rural (Bertolini et al., 2008; Green şi Hardill, 2003).
Rata de activitate a femeilor este în mod tradiţional mai scăzută în zonele rurale.
Femeile care lucrează în gospodării nu sunt considerate persoane ocupate, şi în
acelaşi timp există mai puţine oportunităţi de angajare pentru femei în comparaţie
cu zonele urbane. Lipsa oportunităţilor de angajare poate să conducă la problema
descurajării: multe femei nu caută în mod activ muncă şi sunt înregistrate ca inac-
tive (Bertolini et al., 2008; SERA, 2006; EC, 2006c).
Nivelul şomajului într-o zonă rurală reflectă în principal structura economică
şi competitivitatea cererii de pe piaţa forţei de muncă. Fenomenul de descurajare
a lucrătorilor poate avea un efect secundar asupra ofertei, reducând rata şomajului
prin trecerea celor mai puţin ocupabili în rândul inactivilor (SERA, 2006).
La nivelul UE-27 rata şomajului (inclusiv şomajul pe termen lung) este puţin
mai mare în zonele rurale, dar şi ca în cazul ratei ocupării forţei de muncă, acest
lucru nu se observă în toate statele membre. Rata şomajului este mai mare în
regiunile rurale îndepărtate (SERA, 2006; Csillag şi Elek, 2007; Eurofound, 2006;
EC, 2006c; EC, 2009).
Una din caracteristicile principale ale zonelor rurale este lipsa oportunităţilor
de angajare pentru tineri. Rata şomajului în rândul tinerilor nu prezintă diferenţe
dramatice dintre zonele rurale şi urbane, chiar dacă aceasta este, de obicei, puţin
mai ridicată în regiunile PR şi IR decât în cele PU. Rata şomajului este în general
mai ridicată în cazul bărbaţilor tineri decât în cazul femeilor din zonele rura-
le. Această diferenţă poate fi explicată prin: a) participarea femeilor tinere în
învăţământ este mai mare decât cea a bărbaţilor tineri; b) multe femei tinere sunt
descurajate privind intrarea pe piaţa forţei de muncă (Bertolini et al., 2008; Fekete,
2005; SERA, 2006; Terluin şi Post, 1999; Todorova, 1996; EC, 2006c).

68
 Ratele şomajului de lungă durată în regiunile PR sunt mai mici decât în re-
giunile IR din cauza caracterului sezonier al şomajului, ca urmare a importanţei
relative a turismului şi agriculturii: lucrătorii sezonieri, care au un loc de muncă
timp de câteva luni într-un an, nu sunt consideraţi, statistic, ca şomeri de lungă
durată. Numărul şomerilor de lungă durată în regiunile PR poate fi subestimat,
deoarece acest tip de şomaj poate fi ascuns parţial în ratele mai mici de activitate
(unii oameni nu sunt înregistraţi ca şomeri, pentru că pur şi simplu au renunţat la
căutarea unui loc de muncă) şi prezenţa agriculturii de subzistenţă, în special în
ţările din Est. Un studiu efectuat în Ungaria a arătat că oportunităţile de ocupare
a forţei de muncă ale populaţiei unei comune scad odată cu dimensiunea aşezării
(Csillag şi Elek, 2007). Ca urmare a lipsei oportunităţilor de angajare, „persoanele
ambiţioase, talentate sau pur şi simplu cu datorii sunt adesea obligate să plece
în zonele urbane pentru a obţine oportunităţi financiare şi de carieră mai bune”
(Bertolini et al., 2008).
Importanţa reţelelor informale în accesarea ocupării forţei de muncă a fost
subliniată ca fiind un aspect cheie al pieţelor forţei de muncă rurale. Comporta-
mentul şi atitudinile angajatorilor să recruteze lucrători prin intermediul reţelelor
sociale informale este o barieră pentru a găsi locuri de muncă în zonele rurale
(Bertolini et al., 2008; Green şi Hardill, 2003).
• Veniturile în zonele rurale sunt mai mici decât în zonele urbane. Printre
rezultatele cele mai durabile ale economiei comparative internaţionale se află
următoarele aspecte: locurile de muncă urbane sunt mai bine plătite decât cele
din mediul rural, ocuparea forţei de muncă neagricolă asigură salarii mai mari
decât cea agricolă, şi bărbaţii câştigă mai mult decât femeile. Creşterea salariilor
este mai rapidă în zonele urbane din diverse motive: la locurile de muncă urbane
salariile sunt mai des reglementate prin convenţii care recompensează vechimea
la locul de muncă şi experienţa; oportunitatea de a avansa de la ocupaţii mai
slab plătite la cele care sunt mai bine plătite poate fi mai mare în oraşe decât în
mediul rural; şi experienţa poate avea un efect mai direct asupra productivităţii
în mediul urban decât în mediul rural. Activităţile care necesită nivel scăzut de
calificare se localizează în zonele rurale, iar cele care necesită calificare înaltă
sunt concentrate în zonele urbane, astfel creşterea ocupării forţei de muncă
rurale conduce la concentrarea locurilor de muncă cu salarii mici şi calificare
inferioară în zonele rurale. Venitul pe locuitor este între 21% şi 46% mai mic în
zonele rurale la nivelul UE-27 şi, în general, creşte cu accentuarea caracterului
urban. În noile state membre, unde nivelul general al veniturilor este aproximativ
jumătatea mediei UE-27, diferenţa dintre zonele predominant rurale şi zonele
predominant urbane este mai accentuată. În ţările cele mai bogate veniturile din
mediul urban sunt cu doar 10% mai mari decât cele din zonele rurale, în timp
ce în ţările cele mai sărace, veniturile din mediul urban pot fi cu peste 100%

69
mai mari decât veniturile rurale (EC, 2006c; EC, 2009; Eurofound, 2006; Green şi
Hardill, 2003; Hertz et al., 2009; Walsh, 2006b; Wojan, 2009).
•Rata mai ridicată a sărăciei în zonele rurale. Legătura dintre sărăcie şi zona
rurală se bazează în parte pe componenţa sectorială a ocupării forţei de muncă
rurale. Agricultura este sectorul dominant de ocupare în zonele rurale şi oferă
opţiuni mai puţin profitabile, comparativ cu alte sectoare economice din zonele
urbane Veniturile mici şi sezonalitatea muncii reprezentă riscuri semnificative
pentru sărăcie şi excluziune socială şi sunt elemente importante în transmiterea
intergeneraţională a sărăciei în rândul agricultorilor. Sărăcia rurală diferă de
sărăcia urbană, deoarece zonele rurale sunt mai izolate, organizaţiile publice şi ale
comunităţii funcţionează în mod diferit în comunităţile rurale, normele sociale
sunt diferite şi structura populaţiei rurale diferă de cea urbană. În timp ce mediul
natural este dat, toţi ceilalţi factori din această listă sunt determinate endogen,
ceea ce îngreunează identificarea cauzei principale a sărăciei sau a politicilor
care pot să reducă sărăcia în mod semnificativ. Diferenţa între ratele sărăciei în
zonele rurale şi urbane este mai mare în ţările estice decât în cele vestice. În
ţările vestice în zonele rurale sărăcia este concentrată în regiunile îndepărtate
şi, în general, în regiunile cu probleme de accesibilitate. În unele ţări vestice
(de exemplu, în Franţa) deşi zonele rurale încă deţin cea mai mare proporţie a
oamenilor săraci, sărăcia devine în principal un fenomen urban (Dillinger, 2007;
ILO, 2004; Bertolini et al., 2008; Blank, 2005).
•Importanţa agriculturii şi al sectorului primar pentru zonele rurale. Deşi
destinaţia economică a zonelor rurale în ţările dezvoltate pare a fi corelată doar
marginal cu performanţa agricolă, agricultura rămâne una din caracteristicile
distinctive ale zonelor rurale şi joacă un rol important în anumite zone. Ponderea
ocupării forţei de muncă indică o relevanţă relativ mare a sectorului agricol
în unele ţări din Europa de Est (România, Polonia, Letonia, Lituania, Bulgaria,
Slovenia) şi ţările sudice (Grecia, Portugalia), chiar dacă acest procent este în
scădere şi celelalte sectoare economice devin mai relevante. Sectorul primar
reprezintă 9% din ocuparea forţei de muncă şi 3% din valoarea adăugată în zonele
rurale ale UE-27. Această situaţie este mai pronunţată în noile state membre,
având ponderile corespunzătoare de 17% şi respectiv de 6%. În general, chiar
şi în zonele rurale, majoritatea activităţilor economice depind din ce în ce mai
mult de sectorul serviciilor. Între 2000 şi 2006, importanţa relativă a sectorului
primar în economia zonelor rurale din UE-27 a scăzut cu 4,2% în ceea ce priveşte
ocuparea forţei de muncă şi cu 1% privind valoarea adăugată brută. Bulgaria,
România şi Polonia au jucat un rol important în reducerea ocupării forţei de
muncă în sectorul primar, cu 21%, 16%, şi respectiv 11%. În UE-15 descreşterea
a fost de 1% (Bertolini et al., 2008; EC, 2009).

70
 • Productivitatea muncii mai scăzută şi PIB pe cap de locuitor mai scăzut în
zonele rurale. Zonele rurale tind să rămână în urma zonelor urbane privind PIB-
ul pe locuitor. În majoritatea ţărilor membre OCDE PIB-ul pe locuitor în regiunile
rurale a scăzut faţă de media naţională între anii 1995 şi 2000, deşi în această
perioadă disparităţile dintre regiunile rurale şi urbane s-au micşorat în unele ţări.
Performanţa economică scăzută din regiunile rurale în general se explică prin
productivitatea mai scăzută a muncii (OECD, 2006). PIB-ul pe locuitor este cel
mai mic în regiunile rurale îndepărtate. O analiză a productivităţii sectoriale arată
că regiunile rurale îndepărtate au în mod consistent valorile cele mai scăzute de
productivitate atât în agricultură, cât şi în industrie şi servicii. În regiunile rurale
îndepărtate sectorul agricol are cea mai mare pondere din valoarea adăugată
brută, dar şi cea mai scăzută productivitate. Regiunile rurale îndepărtate şi
regiunile intermediare au o pondere similară a industriei în valoarea adăugată
brută, dar productivitatea în industrie în regiunile rurale îndepărtate este cu mai
mult de 20% sub medie, în timp ce în regiunile intermediare are valori peste
medie. Regiunile rurale periurbane au o pondere mai mare a industriei în VAB şi
productivitatea muncii este mai mare în toate cele trei sectoare decât în regiunile
rurale îndepărtate (Dijkstra şi Poelman, 2008).
• Nivel mai scăzut al spiritului antreprenorial în zonele rurale. Spiritul antre-
prenorial este mai puţin dezvoltat în zonele rurale decât în zonele urbane.
Lansările de afaceri apar în general mai rar în regiunile rurale şi sărace. Numărul
mic al afacerilor în mediul rural pe cap de locuitor a populaţiei şi a dimensiunii
lor mici sunt insuficiente pentru a crea o creştere semnificativă. În afară de
constrângerile general valabile pentru toate întreprinderile mici şi mijlocii, atât
în zonele urbane, cât şi în cele rurale, întreprinderile rurale se confruntă şi cu alte
obstacole: nivelul scăzut de educaţie şi formare profesională, accesul dificil la
finanţare pentru întreprinderile rurale, insuficienţa infrastructurii de transport,
comunicaţii şi de piaţă, lipsesc sistemele de informaţii de preţuri şi serviciile
de consultanţă (Schrieder et al., 1999, Bezemer şi Davis, 2002; Green şi Hardill,
2003; Davis şi Cristoiu, 2002; Weingarten et al., 2004).
• Infrastructură insuficientă în zonele rurale. Majoritatea zonelor rurale au
dificultăţi în crearea masei critice necesare privind facilităţile, serviciile pentru
producători şi investiţiile pentru a sprijini dezvoltarea economică. Lipsa de
servicii de transport afectează atât accesul la mărfuri şi servicii furnizate în centre
regionale, cât şi capacitatea de a aduce bunuri la piaţă. Lipsa transportului poate
fi o barieră a angajării şi a participării la piaţa forţei de muncă. Infrastructura de
internet de bandă largă este mai puţin dezvoltată şi adoptarea de către populaţie
progresează mai lent decât în zonele urbane. Preocupările privind calitatea
cazării şi disponibilitatea toaletelor în zonele rurale sunt evidente, mai ales în

71
noile state membre (Davies et al, 2004; EC, 2009; Walsh, 2006b; Eurofound, 2006;
Green şi Hardill, 2003; Nizalov şi Schmid, 2008; Pezzini, 2001; Bertolini et al.,
2008; Toneva, 1996; Eurofound, 2009).
• Dezvoltarea serviciilor este mai scăzută în zonele rurale. La nivelul UE-
27, serviciile reprezintă 63% din activitatea economică în zonele predominant
rurale, în comparaţie cu 76% în zonele predominant urbane (EC, 2009). Walsh
(2006a) susţine că acest clivaj dintre rural şi urban s-a intensificat în ultimii ani
pentru că dezvoltarea capitalistă tinde spre centrele desemnate de activitate şi
politicile economice globale au promovat urbanul şi au exclus ruralul. Aproape
toate bunurile şi serviciile disponibile sunt mai scumpe în zonele rurale, în
timp ce veniturile sunt mai mici, din cauza dependenţei de agricultură şi de
alte activităţi care produc venituri scăzute. Educaţia şi serviciile de sănătate sunt
servicii scumpe şi sunt mai bine furnizate în contextul economiei de scară. Acest
lucru este valabil mai ales pentru serviciile specializate, cum ar fi cele legate de
sănătatea mintală şi nevoile speciale de educaţie. Prin urmare, cei din zonele
rurale care au nevoie de aceste servicii trebuie să călătorească în zonele urbane
sau rămân deprivaţi. Fiindcă în cele mai multe cazuri locaţiile rurale se consideră
neatractive pentru locuire de către profesionişti, posturile de specialişti sunt
adesea ocupate din necesitate de către persoane fără calificare corespunzătoare.
Serviciile susţin oamenii şi oamenii susţin serviciile. Cererea pentru servicii
variază în funcţie de structura socio-economică a populaţiei. Desfiinţarea servi-
ciilor are mai multe consecinţe, cum ar fi costurile economice şi sociale ridicate
ale transportului, pierderea locurilor de muncă şi ameninţarea identităţii locale
(Joseph, 2002).
•Migraţia şi naveta din zonele rurale spre zonele urbane. Naveta poate ajuta
la reducerea şomajului în zonele rurale; dar, în acelaşi timp, poate redirecţiona
cererea pentru serviciile cheie de la furnizorii locali spre cei urbani, rezultând
declinul furnizării serviciilor locale (Bertolini et al., 2008). Migraţia netă pozitivă
în zonele rurale accesibile este adesea însoţită de naveta la locurile de muncă în
zonele urbane. Zonele rurale îndepărtate se confruntă cu o migraţie netă negativă
relativ mare. Mulţi dintre cei care au calificare ridicată (în special tinerii) aleg
să facă carieră în zonele urbane mari, în care oportunităţile de promovare sunt
mai mari. Zonele rurale îndepărtate sunt neatractive pentru gospodăriile în care
ambii parteneri doresc să urmeze o carieră profesională, deoarece probabilitatea
de a satisface aspiraţiile de carieră ale doi oameni cu înaltă calificare (specialişti)
pe plan local este relativ scăzută în comparaţie cu alte zone (Scott et al., 2007;
Green şi Hardill, 2003).

72
 Recunoscând provocările cu care se confruntă zonele rurale, Comisia Europeană
şi OCDE sunt de acord privind faptul că termenul rural nu este sinonim cu dec-
linul. Globalizarea, creşterea accesibilităţii şi noile modele de migraţie oferă noi
oportunităţi de dezvoltare pentru zonele rurale. Un număr mare de regiuni rurale
au fost capabile să-şi valorizeze bunurile publice sau cvasi-publice, cum ar fi me-
diul curat, peisajele atractive şi patrimoniul cultural (inclusiv alimentele). În timp
ce handicapul care provine din distanţa de la pieţe şi densitatea scăzută a populaţiei
trebuie depăşit, există semne că, în multe cazuri, avantajele sunt mai mari decât
dezavantajele tradiţionale ale vieţii rurale. Mobilitatea rural-urbană a crescut, a
devenit un proces bidirecţional şi, cel puţin în unele ţări, implică toate grupele
de vârstă. Infrastructura TIC a redus bariera cauzată de distanţă. Oportunităţile
de angajare sunt mai limitate, dar ritmul creării de locuri de muncă în majoritatea
regiunilor rurale OCDE este relativ bun, deşi foarte inegal (EC, 2009; OECD, 2006).

2.2. Sectoare principale de ocupare a forţei de muncă rurale

Prin ocuparea forţei de muncă rurale înţelegem ocuparea persoanelor care
trăiesc în zonele rurale (ruralul fiind definit la nivelul comunităţii de reşedinţă),
indiferent de locul muncii. Ocuparea forţei de muncă situată în zonele rurale
făcând navetă pentru a lucra în centrele urbane este considerată în mod egal,
fiindcă „zonele rurale şi urbane sunt părţile unei economii regionale integrate şi nu
pot fi tratate în întregime în mod izolat una de cealaltă” (Sabau şi Paquiet, 2009).
Există o serie de obstacole în găsirea locurilor de muncă în zonele rurale; lista
propusă de Bertolini et al. (2008) pare a fi aplicabilă în general:
– structura pieţei forţei de muncă locale: nepotriviri între locurile de muncă şi
competenţe;
– comportamentul şi atitudinile angajatorilor să recruteze lucrători prin inter-
mediul reţelelor sociale informale;
– accesibilitatea între domiciliu şi locul de muncă, şi mai ales dependenţa de
automobil;
– costul de oportunitate al participării la piaţa forţei de muncă: îngrijirea copii-
lor şi vârstnicilor, capcana beneficiului (în cazul în care există un sistem de
beneficiu social puternic);
– insuficienţa intermediarilor de pe piaţa muncii: de exemplu, agenţiile de ocu-
pare a forţei de muncă pot fi mai puţin accesibile persoanelor care locuiesc în
zonele rurale, în special în regiunile cu o populaţie dispersată.
În următoarele secţiuni vom prezenta pe scurt sectoarele principale de ocupare
a forţei de muncă rurale, pe baza literaturii de specialitate.

73
 2.2.1. Agricultura
Mai ales în ţările în curs de dezvoltare, agricultura este principalul angaja-
tor în mediul rural şi chiar în regiunile, unde ponderea populaţiei ocupate în
agricultură este mai scăzută, agricultura continuă să influenţeze economia rurală
prin legăturile cu industriile din amontele şi avalul agriculturii, prin asigurarea
de bunuri publice şi semi-publice, prin aspectele legate de protecţia mediului
înconjurător etc.
Conform „Raportului Mondial al Ocupării Forţei de Muncă 2004/2005” (ILO,
2004), sectorul agricol este încă principalul angajator în 65 din cele 162 de economii
în curs de dezvoltare, pentru care datele privind ocuparea sectorială a forţei de
muncă sunt disponibile. Pe lângă faptul că cei săraci locuiesc în zonele rurale şi că
agricultura este probabil principala sursă de ocupare în ţările sărace, este evident
că locurile de muncă rurale se găsesc cu cea mai mare probabilitate în sectorul
agricol. Oamenii săraci din mediul rural lucrează cu mai mare probabilitate în
agricultură, decât persoanele care nu sunt sărace. De obicei, mai multe femei
lucrează în sectorul agricol decât bărbaţi, ceea ce ar putea fi una dintre principalele
motive ale sărăciei în rândul femeilor (care este mai mare decât cea în rândul
bărbaţilor). Pentru că sărăcia este în cea mai mare măsură rurală şi ocuparea forţei
de muncă rurale este în principal agricolă, creşterea legată de zonele rurale, şi în
special de agricultură, poate avea mai multe efecte imediate şi directe asupra re-
ducerii sărăciei decât ar avea creşterea în afara zonelor rurale. Creşterea agricolă
poate stimula şi alte activităţi ale economiei rurale, cum ar fi serviciile pe cont
propriu (domestice), construcţiile, educaţia, producerea şi vânzarea alimentelor,
administraţia publică şi industria prelucrătoare (ILO, 2004).
Davis et al. (2007) concluzionează, de asemenea, că cele mai importante surse
de venit pentru familiile sărace în general se bazează pe agricultură. Veniturile
din activităţile de producţie vegetală şi animală, precum şi din salariul de muncă
agricolă reprezintă partea cea mai mare a venitului total al gospodăriilor mai
sărace în aproape fiecare ţară şi o pondere mai mare a gospodăriilor specializate
în activităţile de fermă sau având salariul din munci agricole se caracterizează
prin bunăstarea cea mai scăzută. Potrivit autorilor, importanţa surselor de venituri
agricole, în special pentru gospodăriile mai sărace, combinată cu recunoaşterea
faptului că o mare parte a oportunităţilor rurale neagricole sunt adesea generate,
în mod direct sau indirect, de agricultură, implică necesitatea reînnoirii atenţiei
asupra acestui sector (Davis et al., 2007).
În acele ţări în care ocuparea forţei de muncă în agricultură este încă
semnificativă, schimbările din agricultură pot avea relevanţă mare în evoluţia
zonelor rurale. În special în noile state membre ale UE, ajustarea sectorială va ex-
ercita presiune considerabilă asupra oportunităţilor de angajare, având în vedere
extinderea sectorului agricol necompetitiv, care trebuie să-şi crească productivi-
tatea (Bertolini et al., 2008; Fehér, 2005; Csillag şi Elek, 2007).

74
 Productivitatea muncii în agricultură diferă considerabil în UE, în special între
statele membre vechi şi noi. În perioada 2005-2007, productivitatea muncii în UE-
15 a fost în medie de aproximativ 81% mai mare decât la nivelul UE-27, întrucât
aceasta a fost de patru ori mai mică în noile state membre (cu excepţia Maltei şi a
Ciprului, unde productivitatea muncii a fost peste media UE). Productivitatea cea
mai mare a muncii este observată în Olanda şi Danemarca (peste trei ori mai mare
decât media UE-27) şi cea mai mică în Letonia, Bulgaria, România şi Polonia. Cu
toate acestea, între 1999-2001 şi 2005-2007, productivitatea muncii a crescut mai
rapid în noile state membre decât în UE-15. Rata medie anuală a schimbării în
noile state membre variază între -3,4% şi 19%, iar în vechile state membre, între
-6,7% şi 7,5% (EC, 2009).
În ceea ce priveşte perspectivele de viitor, zonele rurale dinamice nu implică
agricultură puternică şi vice-versa: agricultură puternică poate exista şi în zonele
rurale mai puţin dinamice. Cu toate acestea, agricultura îşi va menţine importanţa
ca instrument de gestionare a externalităţilor, cum ar fi peisajul, biodiversitatea,
tradiţiile. Mai mult decât atât, pentru un număr mare de ţări, în special în Europa
de Est şi de Sud, agricultura va păstra o relevanţă certă în dinamica pieţei forţei
de muncă şi va putea să joace un rol semnificativ privind sărăcia şi excluziunea
socială (Bertolini et al., 2008).
OCDE a recunoscut de asemenea, că agricultura continuă să aibă o influenţă
importantă asupra economiei din regiunile cele mai rurale, prin următoarele ca-
nale (OECD, 2009):
1. legăturile cu industria rurală în amonte şi în aval;
2. furnizarea bunurilor publice şi semi-publice, cum ar fi cultura şi peisajul,
care, la rândul lor, sunt utilizate de către activităţile locale, cum ar fi turismul
şi activităţile recreative;
3. buna gestionare a terenurilor, care joacă un rol important în protecţia mediului
şi în unele cazuri în prevenirea dezastrelor naturale;
4. consumul bunurilor şi serviciilor de către gospodăriile agricole.
Van Huylenbroeck et al. (2007) critică paradigma competitivă (sau de libera-
lizare) conform căreia alocarea cea mai bună a resurselor şi costurile scăzute sunt
rezultatul concurenţei, precizând că nu toate produsele sunt bunuri de piaţă,
ci există produse comune care riscă să dispară de pe pieţele care remunerează
numai aspectele de marfă a alimentelor. Preţurile de pe piaţa globală nu reflectă
costurile suplimentare legate de furnizarea bunurilor publice nenegociabile
şi, prin urmare, liberalizarea poate duce la dispariţia sistemelor de agricultură
care sunt superioare în producţia bunurilor publice (locale). Autorii definesc
multifuncţionalitatea ca un „concept unificator prin care rolul productiv al
agriculturii şi rolul ei în gestionarea terenurilor pentru conservarea biodiversităţii,
recreere, managementul apei, controlul climei şi aşa mai departe pot fi aduse

75
în armonie”. Termenul propagă faptul că sistemele agricole specifice contribuie
la subsisteme economice, naturale, culturale şi teritoriale distinctive. Analiza
diferenţelor dintre sistemele locale rurale şi agricole poate ajuta la construirea
unor reţele mai puternice de producţie care pot contribui la îmbogăţirea ruralului
şi în aceaşi timp se conformează cu aşteptările sociale.
Într-o astfel de abordare biodiversitatea, identitatea locală, patrimoniul cul-
tural şi alte rezultate netranzacţionabile ale agriculturii devin active cu o valoare
potenţială care trebuie protejate. Autorii contrazic părerea că multifuncţionalitarea
ar fi un argument deghizat pentru ajutorarea agricultorilor ineficienţi şi susţin că
„multifuncţionalitatea ca concept nu refuză eficienţa, ci doar sugerează măsurarea
eficienţei în termeni nu numai de profit, ci şi în ceea ce priveşte rezultatele sociale
dorite” (Van Huylenbroeck et al., 2007).
2.2.2. Diversificarea activităţii gospodăriilor agricole
O economie rurală sănătoasă şi diversificată oferă oportunităţi de muncă şi
în afara fermelor, precum şi servicii sociale, economice şi culturale care atrag şi
reţin persoanele în zonele rurale. Diversificarea activităţii gospodăriilor agrico-
le cu activităţi neagricole are un efect important asupra economiei rurale prin
creşterea nivelului veniturilor agricole şi a viabilităţii exploataţiilor, şi afectează
astfel consumul de bunuri şi servicii locale de către gospodăriile agricole, precum
şi furnizarea serviciilor legate de agricultură (OECD, 2009).
Diversificarea poate funcţiona ca o strategie a gospodăriilor de a gestiona riscul
şi de a depăşi eşecurile de piaţă, sau de a face uz de specializările existente în
gospodării, care decurg din atributele individuale şi avantajele comparative. Di-
versificarea poate reflecta pur şi simplu o perioadă de tranziţie în care gospodăriile
se mută în afara activităţilor agricole. Astfel, diversificarea în activităţi neagricole
rurale reflectă forţele de împingere (push) sau de tragere (pull) care se manifestă
la nivelul gospodăriilor şi reprezintă o cale de ieşire din sărăcie sau o strategie de
supravieţuire (Davis et al., 2007).
În Europa se poate observa creşterea diversificării economiei zonelor rurale:
35% din fermierii europeni au avut o altă activitate economică decât agricultura
în 2007, acest procent fiind chiar peste 50% în multe ţări şi regiuni (în special în
Slovenia, Suedia şi Cipru); 82% din forţa de muncă ocupată şi 95% din valoarea
adăugată în zonele predominant rurale ale UE-27 au venit din sectoare neagricole,
ceea ce înseamnă o creştere medie anuală de 1,8%, respectiv 2,7% între 2000 şi
2006 (EC, 2009).
Localizarea exploataţiei joacă un rol important în determinarea gradului de
diversificare a activităţilor. În general, cu cât mai departe se situează o fermă de
o zonă urbană, cu atât scad oportunităţile de diversificare a fermei în direcţia
activităţilor neagricole. Dar accesibilitatea s-a îmbunătăţit în ultimii ani, reţelele

76
de transport şi de telecomunicaţii s-au dezvoltat şi internetul oferă posibilităţi
enorme agricultorilor din zonele mai îndepărtate pentru a-şi vinde produsele sau
a oferi serviciile lor. În plus, vizitatorii atraşi de agroturism nu sunt atraşi doar
de exploataţia agricolă, ci şi de peisajul rural înconjurător, cum ar fi munţii sau
peisajele de coastă (OECD, 2009).
În timp ce tipul diversificării variază de la o gospodărie la alta în fiecare ţară,
ponderea mai mare a veniturilor neagricole este asociată în general cu o bunăstare
mai ridicată. În aproape toate cazurile, gospodăriile mai bogate din zonele rurale au
un nivel ridicat de participarea în, şi o mai mare parte a veniturilor din, activităţi
neagricole. De asemenea, gospodăriile mai bogate au o pondere mai mare a celor
specializaţi în activităţi neagricole (Davis et al., 2007:36).
Tabelul 2.1: Clasificarea activităţilor de diversificare a veniturilor gospodăriilor rurale
Factori de producţie
Locaţie Domeniu
Teren Activitate Capital
Cultivare de plante speciale,
Vânzări directe şi Procesarea produselor
producerea de
Agricultură contractări (cultivarea agricole (caş, vin,
materiale organice
plantelor etc.) ulei de măsline)
Pe fermă şi de biomasă
Producere de energie
Silvicultură, turbine de vânt, Artizanat, turism,
Alte domenii din biomasă,
recreere şi acvacultură excavarea zăpezii etc.
prelucrarea lemnului
Darea în chirie a terenurilor
Cumpărarea unor
Agricultură altor agricultori Ocupare la o altă fermă
terenuri noi
În afara pentru producţie agricolă
fermei Darea în chiriere a terenurilor
Profesor, asistentă Venituri din investiţii,
Alte domenii pentru silvicultură,
medicală, funcţionar etc. pensii
turbine de vânt
Sursă: OECD, 2009

În ceea ce priveşte diversificarea activităţilor neagricole efectuate de agri-

cultori, concluziile OCDE (2009) indică importanţa mai mare a activităţilor în
afara fermelor decât cele practicate în fermă (tabelul 2.1). Din păcate există puţine
informaţii privind tipul activităţilor desfăşurate, cu exceptia faptului că acestea
sunt adesea activităţi salarizate. În ceea ce priveşte activităţile pe fermă, acestea
se leagă de lanţul valoric al producţiei primare (cum ar fi procesarea şi vânzarea
directă a produselor agricole) sau de folosirea resurselor fermei (pământ, forţă de
muncă sau capital) pentru activităţi de împădurire sau în servicii (de exemplu,
pentru închiriere sau în agroturism). În afara turismului, au fost evidenţiate
puţine diversificări în domenii noi, ceea ce nu este un rezultat surprinzător,
deoarece utilizarea resurselor şi competenţelor existente în familie este mai la
îndemână decât dezvoltarea unui ansamblu de servicii noi (de exemplu cursuri
de formare în utilizarea calculatorului). Dar motivul poate fi şi că statisticile nu
reflectă noile activităţi de diversificare economică rurală. (OECD, 2009)

77
 Impactul reglementărilor de muncă, al sistemelor de securitate socială şi al
sistemelor fiscale asupra diversificării, în esenţă, depind de modul în care agricul-
tura este definită. Deseori se utilizează o definiţie largă a agriculturii, permiţând
ca mai multe forme de activităţi de diversificare să fie clasificate ca activităţi
agricole sau fermiere, menţinând astfel în continuare status quo-ul fermei în
ceea ce priveşte cerinţele administrative şi facilităţile speciale. Dacă se aplică o
definiţie mai restrânsă a activităţii agricole, cerinţele administrative şi complexi-
tatea operaţiunilor pe fermă pot creşte în urma diversificării economice. Uneori
se aplică o limită prag a activităţilor neagricole (de obicei 50% din venituri agri-
cole), peste care nu se mai pot obţine beneficiile aferente statutului de agricultor
(OECD, 2009).
Diversificarea economiei rurale evident nu înseamnă abandonarea completă
a activităţilor fermiere. Cele mai multe gospodării rurale în majoritatea ţărilor
menţin activităţile agricole şi în acelaşi timp participă în alte activităţi în afara
fermei (Davis et al., 2007).
2.2.3. Industria
Deşi situaţiile sunt foarte diverse şi localizarea industriei este influenţată de
mai mulţi factori, în general, se poate constata că prima etapă de prelucrare are loc
în zonele rurale, aproape de producţia primară, în timp ce prelucrarea ulterioară
şi distribuţia sunt situate în zonele urbane, unde sunt concentraţi consumatorii
(OECD, 2009).
2.2.4. Turismul
Una din posibilităţile de creştere a zonelor rurale provine din turism. Cu 27% a
locurilor de cazare ale UE-27 în zonele predominant rurale, acest sector joacă deja
un rol major în cele mai multe dintre ţări membre, şi creşte mai rapid în zonele
rurale decât în zonele urbane. Potenţialul agroturismului este mai mare în regiunile
atractive din punctul de vedere al peisajului şi al potenţialului pentru activităţi
sportive şi de agrement. În aceste cazuri, turismul poate fi un element important
care contribuie la vitalitatea regiunii prin îmbunătăţirea viabilităţii exploataţiilor,
oferind locuri de muncă pentru localnici, prin promovarea vânzărilor de branduri
locale, precum şi încurajarea conservării mediului natural, inclusiv peisajele. Cu
toate acestea, agroturismul poate fi doar un element dintr-o strategie mult mai
largă pentru diversificarea activităţilor agricole şi stimularea creşterii economice
în zonele rurale. Agroturismul nu este o soluţie general aplicabilă pentru toate
zonele rurale, fiindcă potenţialul de creştere şi de a crea oportunităţi de angajare
este limitată de infrastructura locală şi de competenţele lingvistice ale populaţiei
locale (EC, 2009; OECD, 2009; Todorova, 1996).

78
 Weingarten et al. (2004) rezumă opiniile mai multor experţi din Europa Centrală
şi de Est şi conclude că pentru a crea surse alternative de venit în zonele rurale
aşteptările cele mai mari se leagă de turism, urmat de industria prelucrătoare,
produse alimentare şi băuturi specifice şi de tehnologia informaţiei. Experţii
menţionează următoarele condiţii de creştere economică: infrastructura, instituţiile
pentru sprijinirea turismului şi accesul la capital. Weingarten, însă, consideră
necesară o atitudine critică faţă de evaluările aproape universal-pozitive cu privire
la importanţa (agro)turismului. Pentru majoritatea regiunilor, contribuţia turis-
mului, probabil, va fi doar de importanţă minoră, deoarece turismul este o piaţă
globală extrem de competitivă, în consecinţă turismul poate juca un rol important
numai în anumite zone cu condiţii favorabile.
2.2.5. Economia urbană
Naveta poate contribui la reducerea şomajului din zonele rurale, dar poate
totodată redirecţiona cererea pentru serviciile cheie de la furnizorii locali către
cele urbane, rezultând într-un declin în furnizarea serviciilor locale, ceea ce poate
reprezenta o sursă suplimentară de privaţiune pentru grupurile vulnerabile (cum
ar fi persoanele în vârstă şi copiii).
Naveta a schimbat multe zone rurale, făcându-le mai asemănătoare cu zonele
peri-urbane caracterizate de probleme cum ar fi inflaţia mare pe piaţa locuinţelor,
costurile de transport, poluarea şi problemele de mediu etc. (Bertolini et al., 2008).
Cercetări despre piaţa forţei de muncă rurale sugerează că îndepărtarea de la
zonele urbane poate fi asociată cu naveta mai scăzută şi cu migraţia mai mare,
producând efecte mai mari asupra şomajului şi a participării forţei de muncă pe
piaţa muncii. Rezidenţii din zonele îndepărtate care se confruntă cu scăderea
oportunităţilor de muncă pe plan local nu au multe oportunităţi de muncă nici în
zonele din apropiere pentru care să facă navetă. Fluctuaţiile cererii forţei de muncă
în sectoarele tradiţionale (cum ar fi industria minieră şi industria prelucrătoare)
pot produce răspunsuri diferite din partea ofertei, deoarece aceste sectoare se
caracterizează prin venituri relativ ridicate şi astfel pot fi mai mulţi solicitanţi şi
din alte zone. Deoarece atrage forţă de muncă dintr-un anumit segment al pieţei
forţei de muncă, turismul poate produce reacţii diferite ale ofertei la fluctuaţii.
De asemenea, economiile dominate de ocupaţii profesionale pot fi asociate cu
migraţia mai mare, din cauza mobilităţii geografice mai ridicate ale populaţiei cu
calificări speciale. În zonele rurale dezvoltarea economiei locale şi crearea de lo-
curi de muncă locale produc beneficii mai mari pentru forţa de muncă autohtonă,
decât în zonele urbane, fiindcă zonele rurale atrag mai puţini lucrători din afară
(Partridge et al., 2009).

79
2.3. Factorii care influenţează ocuparea forţei de muncă rurale
Principalii factori care influenţează ocuparea forţei de muncă rurale, identificate
în literatura de specialitate, sunt: infrastructura, mărimea, structura pe vârste şi
gen, starea de sănătate şi nivelul educaţional al populaţiei, precum şi proprietatea
asupra pământului.
2.3.1. Infrastructura rurală
Importanţa infrastructurii pentru ocuparea forţei de muncă rurale a fost studiată
în mod intens şi cercetătorii recunosc că lipsa infrastructurii este un obstacol
pentru ocuparea forţei de muncă; cu toate acestea, dezvoltarea infrastructurii nu
este suficientă pentru a creşte nivelul de ocupare a populaţiei rurale. Una dintre
concluziile proiectului de cercetare denumit „Agricultura şi ocuparea forţei de
muncă în regiunile rurale ale UE” efectuat în 1997 şi 1998, a fost că în regiunile
rurale mai dotate cu infrastructură creşterea ocupării forţei de muncă este mai
mare (Terluin şi Post, 1999).
Davis et al. (2007), într-o cercetare comună a Băncii Mondiale şi FAO care
implica ţări din Asia, Africa, Europa de Est şi America Latină, au constatat că
accesul la infrastructură este asociat semnificativ şi pozitiv cu participarea în, şi
reîntoarcerea la ocuparea neagricolă.
Calitatea infrastructurii locale este un factor important pentru accesul la lo-
curile de muncă de înaltă productivitate, şi creşterea veniturilor rurale necesită
investiţii publice în şcoli, în facilităţi de sănătate şi în infrastructura de transport
şi de comunicaţii (Hertz et al., 2009). Nizalov şi Schmid (2008) au declarat, de
asemenea, că infrastructura nedezvoltată de transport şi de comunicaţii poate
fi o barieră şi cauzează costuri suplimentare de participare a forţei de muncă.
Internetul şi comunicaţiile de bandă largă pot contribui la depăşirea barierelor
geografice (EC, 2005b).
Fox si Porca (2001) au studiat în profunzime impactul investiţiilor în infra-struc-
tura rurală şi au ajuns la concluzia că infrastructura poate influenţa performanţa
economică rurală în trei moduri: prin extinderea utilizării resurselor existente (de
muncă, de capital etc.), prin atragerea de resurse suplimentare pentru localităţile
rurale, şi prin creşterea productivităţii. Resursele existente vor fi folosite în mod
mai intens, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, atunci când cererea derivată
este mai mare. Construirea infrastructurii (autostrăzi, centrale electrice etc.) oferă
potenţialul necesar pentru stimulare economică pe termen scurt, în cazul în care
firmele şi lucrătorii rurali sunt angajaţi în timpul procesului de construcţie. În
opinia autorilor infrastructura este o condiţie necesară, însă nu suficientă, pentru
creşterea economică. O infrastructură inadecvată poate inhiba creşterea, dar dis-
ponibilitatea acesteia nu depăşeşte celealte limitări care pot exista în comunităţile rurale.

80
 Nici câştigurile economice ale infrastructurii îmbunătăţite nu sunt aceleaşi
pentru toate zonele rurale. Zonele intermediare şi integrate economic, în general,
au mai multe şanse să obţină câştiguri economice din infrastructura îmbunătăţită
(fiindcă infrastructura poate ajuta la crearea economiilor externe în aceste regiuni),
în timp ce regiunile îndepărtate au cel mai puţin de câştigat din investiţiile de
infrastructură, deoarece costurile de furnizare a serviciilor create pot fi foarte ridicate,
din cauza densităţii scăzute a populaţiei. Zonele îndepărtate dispun într-o măsură
mai mică şi de alţi factori care să susţină o creştere puternică (forţa de muncă este
adesea foarte dispersată şi lipsită de aptitudinile necesare); distanţa şi dificultatea
mişcării bunurilor pe piaţă poate fi doar parţial atenuată cu o infrastructură de
transport şi de telecomunicaţii bună. Pe de altă parte, este nevoie de infrastructură
pentru a creşte calitatea vieţii, şi îmbunătăţirea infrastructurii poate fi foarte
importantă pentru ocuparea forţei de muncă în zone izolate cu potenţial turistic
important (Fox şi Porca, 2001).
Deoarece resursele sunt insuficiente pentru furnizarea serviciilor de înaltă cali-
tate pentru fiecare tip de infrastructură, trebuie luate decizii privind prioritizarea
locului şi domeniului îmbunătăţirilor, având în vedere importanţa lor. Costurile
curente ale funcţionării şi întreţinerii serviciului pot crea probleme majore în
locaţiile distante în cazul în care infrastructura este îmbunătăţită în speranţa unui
câştig economic, chiar şi atunci când o parte din costurile de construcţie este
finanţată din subvenţii (Fox şi Porca, 2001).
2.3.2. Structura demografică şi starea de sănătate a populaţiei
Populaţia este un factor important al ocupării rurale, având impact atât asupra
ofertei cât şi a cererii forţei de muncă. Cum John M. Bryden a subliniat la Conferinţa
Europeană de Dezvoltare Rurală care a avut loc la Salzburg, între 12-14 noiem-
brie 2003, prima şi cea mai importantă caracteristică cheie a localităţilor rurale
sănătoase din punct de vedere economic, social, cultural şi de mediu este că „cel
puţin îşi menţin populaţia şi astfel o structură de vârstă viabilă. De obicei, aceasta
înseamnă şi faptul că acestea au o rată pozitivă de migraţie netă” (EC, 2004b).
Creşterea ocupării forţei de muncă şi creşterea populaţiei sunt conectate în regi-
unile rurale, conform Terluin şi Post (1999). Numărul adulţilor dintr-o gospodărie
se dovedeşte a fi cel mai important factor de reducere a sărăciei conform Nizalov
şi Schmid (2008). Mărimea populaţiei poate fi un factor de limitare pentru dez-
voltarea afacerilor locale (care ar putea crea locuri de muncă): costurile furnizării
serviciilor pot fi foarte ridicate, dacă populaţia este scăzută şi dispersată (Fox şi
Porca, 2001) şi pieţele locale reprezintă un obstacol pentru dezvoltarea industriei
şi al comportamentului antreprenorial eficient în zonele rurale (Bertolini et al.,
2008). Depopularea şi pierderea serviciilor sunt blocate într-o îmbrăţişare recursivă
formând o „spirală descendentă”: mai puţine persoane înseamnă servicii mai sărace

81
şi serviciile mai sărace fac ca zona rurală să devină din ce în ce mai puţin atractivă
oamenilor pentru a rămâne acolo (Joseph, 2002).
Creşterea dezvoltării rezidenţiale în zonele rurale din apropierea oraşelor duce la
expansiunea populaţiei neagricole şi la conflicte între priorităţile rezidenţilor vechi
şi noi, şi cum observă Joseph (2002), rezidenţii originali sunt adesea dezavantajaţi,
din cauza puterii mai mari de influenţare a noilor veniţi.
2.3.3. Nivelul de educaţie al populaţiei rurale
Creşterea economică este legată de creşterea nivelului de educaţie al forţei
de muncă. Investiţia în capitalul uman prin educaţie şi sănătate este unul dintre
căile de creştere a productivităţii din sectorul rural, în timp ce îmbunătăţirea in-
frastructurii fizice este o altă cale (ILO, 2004). Fox şi Porca (2001) sugerează că, în
special în regiunile rurale îndepărtate „concentrarea resurselor în modernizarea
educaţiei şi nivelul de calificare a forţei de muncă locale par să ofere beneficii
mult mai mari decât investiţiile în infrastructurile noi.”
Terluin şi Post (1999) au constatat că, în regiunile rurale cu pondere mai ridicată
a populaţiei înalt calificate, rata de activitate tinde să fie mai mare şi economia
este mai diversificată decât în alte regiuni rurale.
Conform concluziilor anchetelor naţionale privind ocuparea forţei de muncă
rurale neagricole efectuate în Armenia, Georgia şi România în perioada noiembrie
2001 – martie 2002, cei cu nivel de educaţie mai ridicat se angajează mai des în
activităţi neagricole, pentru că educaţia este recompensată mai bine în astfel de
activităţi. Educaţia permite persoanelor să se implice în activităţi neagricole şi
pentru că dezvoltă încrederea în sine (Davies et al., 2004).
O cercetare mondială privind activităţile generatoare de venituri rurale a con-
statat, de asemenea, că nivelul de şcolarizare este pozitiv şi semnificativ asociat cu
ocuparea rurală salarială neagricolă. În majoritatea cazurilor şcolarizarea reduce
participarea în activităţile agricole (Davis et al., 2007).
Educaţia este un factor important pentru accesarea locurilor de muncă de
înaltă productivitate şi venituri mari, dar ridicarea nivelului de educaţie necesită
investiţii din partea statului (în şcoli) şi din partea oamenilor (Hertz et al., 2009).
După studierea sărăciei în comunităţile mici din Michigan, SUA, Nizalov şi
Schmid (2008) au constatat că caracteristicile ofertei forţei de muncă joacă un rol
mai important în determinarea sărăciei comunităţii decât condiţiile cererii forţei
de muncă. Menţinerea oamenilor în educaţie este considerată în Franţa cel mai
eficient mod de a combate o criză, şi motivează mai multe familii printre care şi
cele mai defavorizate (Baudelot, 2002).
Oamenii cu nivel de educaţie mai scăzut au rate mai mici de ocupare, din
cauza lipsei acelor sectoare economice care oferă locuri de muncă pentru forţa
de muncă necalificată (Girasek şi Sik, 2006). Numărul locurilor de muncă pentru
persoanele necalificate a scăzut mult mai repede decât numărul persoanelor tinere

82
care părăsesc şcoala fără calificări sau cu calificare foarte slabă; ca urmare, nu
există suficiente locuri de muncă necalificate (Baudelot, 2002).
Ponderea locurilor de muncă necesitând calificare scăzută a fost în declin
continuu în SUA pe parcursul secolului al XX-lea. Declinul ponderii forţei de
muncă ocupate cu calificare redusă în zonele rurale a rezultat, aproape în totalitate,
din schimbările ocupaţionale din industrie: substituţia dintre capital şi forţa de
muncă (în special în industria prelucrătoare) a atenuat cererea pentru muncitorii
mai puţin calificaţi, şi a crescut cererea pentru personalul cu aptitudini manage-
riale, profesionale şi tehnice. Astăzi, majoritatea lucrătorilor rurali cu o calificare
scăzută sunt angajaţi în sectorul serviciilor, care este în creştere şi unde un loc de
muncă tipic cere competenţe mai mari decât în industria prelucrătoare, minerit
sau în agricultură. Locurile de muncă care necesită calificare mai ridicată tind să
plătească mai mult şi oferă beneficii mai multe. Locurile de muncă de înaltă cali-
ficare, de asemenea, fac comunităţile rurale mai puţin vulnerabile la concurenţa
internaţională şi mai atractive pentru angajatori. Înţelegerea factorilor care conduc
la schimbări în nivelul de calificare ar putea ajuta zonele rurale să aleagă strate-
gii mai eficiente de dezvoltare şi să se asigure că toate grupurile beneficiază de
creşterea economică (Gibbs, 2005).
Chiar dacă cererea viitoare de forţă de muncă nu poate fi prognozată cu certitu-
dine, cererea pentru forţa de muncă înalt calificată şi pentru angajaţii din sectorul
de servicii se va intensifica şi va creşte cererea pentru absolvenţii de colegii şi
universităţi (Suessmuth, 2002).
Pe lângă importanţa general-recunoscută a cunoştinţelor „moderne” (ştiinţifice,
tehnologice şi comerciale), care sunt adesea limitate în zonele rurale, Bruckmeier
şi Tovey (2009) a subliniat importanţa „cunoaşterii neprofesionale” (locale, infor-
male), care poate fi o resursă specifică a dezvoltării locale, pentru că în absenţa
acestora, iniţiativele de dezvoltare pot eşua.
Migraţia netă negativă se poate transforma, de asemenea, într-o resursă
de cunoştinţe pentru oamenii rurali, fie prin întoarcerea migranţilor sau prin
menţinerea contactelor cu cei care au plecat, fie prin posibilităţile de creare de
noi cunoştinţe, prin intermediul relaţiilor personale sau de familie (Bruckmeier
and Tovey, 2009).
Economiile bazate pe valorificarea resurselor locale (inclusiv cunoştinţele lo-
cale) folosind alte tipuri de resurse şi cunoştinţe, ar putea părea să aibă cel mai
mare potenţial pentru dezvoltarea rurală durabilă. În mod ideal, proiectele ar
trebui să promoveze activităţi economice durabile atât la nivelul gospodăriilor,
cât şi la nivelul comunităţii şi să includă cunoştinţe locale şi neprofesionale în
procesul decizional. Aceste activităţi economice pot deveni o parte organică a vieţii
comunităţii, şi, simultan, un aspect al dezvoltării durabile a acesteia, asigurând
menţinerea capitalului natural, industrial, uman şi social local (Tovey et al., 2009).

83
 2.3.4. Proprietatea funciară
Proprietatea funciară este un alt factor important al ocupării forţei de muncă
rurale. Gospodăriile cu mai mult teren şi animale sunt mai puţin susceptibile de
a avea o întreprindere neagricolă, deoarece fermele mai bine dotate generează mai
multe venituri, reducând necesitatea de a căuta venituri suplimentare neagricole.
Însă concentrarea agriculturii de subzistenţă în parcele foarte mici poate creşte
riscul sărăciei. Ocuparea unor locuri de muncă salariate este determinată, în prin-
cipal, de factori de capital uman, şi este mult mai probabilă în rândul gospodăriilor
care au mai puţine persoane în întreţinere, care sunt mai mari şi au nivelul de
educaţie mai ridicat (Davies et al, 2004).
Davis et al. (2007) sugerează că mai multe hectare de teren deţinute de o gos-
podărie înseamnă o probabilitate mai mare de participare în activităţi fermiere.
Lipsa de teren agricol împinge forţa de muncă către locuri de muncă salariate.

84
 3. Ocuparea forţei de muncă rurale
în România

În mediul rural din România se regăsesc aproape toate problemele specifice

ale ocupării forţei de muncă rurale, identificate în capitolul anterior, mai mult,
majoritatea problemelor sunt mai grave în România, decât în celelalte state membre
ale UE. În acest capitol vom prezenta principalele caracteristici ale ruralului şi ale
ocupării forţei de muncă rurale din România.

3.1. Utilizarea terenurilor

Teritoriul României este de 238.391 km2, împărţit în munţi (31%), dealuri,
podişuri (36%) şi câmpii (33%) (INS, 2009a). Terenul agricol acoperă 61,8% din
teritoriul ţării (14.730.956 ha), iar ponderea terenului arabil este de 64,05% (INS,
2008b).
Suprafaţa agricolă a scăzut în ultimii ani. Transferul suprafeţelor de teren
către sectorul forestier şi al construcţiilor a constituit cauza principală a reduce-
rii suprafeţei agricole în ultimii douăzeci de ani. Reducerea suprafeţelor de teren
agricol, prin includerea acestora în zona urbană, reprezintă un fenomen întâlnit
mai ales în jurul capitalei şi în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce
schimbarea categoriei de folosinţă a terenului agricol în cel forestier apare, în
special, în zonele defavorizate (Guvernul României, 2008).
Pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră reprezintă 27% din fondul funciar
al României, 6.427.678 ha în 2006, din care 6.272.329 ha de păduri şi 155.349 ha
alte terenuri cu vegetaţie forestieră (INS, 2008b). Astfel, ponderea suprafeţelor
împădurite în România este importantă, dar se situează sub media europeană şi
sub pragul de 32-35%, calculat având în vedere condiţiile naturale ale ţării (Gu-
vernul României, 2008).
Riscurile fizico-geografice (inundaţiile, eroziunile de teren, seceta, lipsa de apă
şi activitatea seismică) au un impact mai semnificativ asupra zonelor rurale. Acti-
vitatea umană iresponsabilă duce la degradarea solului şi a pădurilor (Gavrilescu
şi Giurcă, 2000; Guvernul României, 2008).
Proprietatea privată asupra terenurilor este predominantă în zonele rurale.
Aproape toate terenurile agricole şi peste o treime din terenurile forestiere sunt

85
privatizate. Restituirea şi redistribuirea terenurilor agricole şi forestiere a început
în anul 1991 şi s-a efectuat în mai multe etape succesive. Ca rezultat, până în 2005,
95,6% din terenurile agricole şi aproximativ 33% din terenurile forestiere au fost
restituite foştilor proprietari sau succesorilor legali.
Cea mai răspândită schimbare observată în privinţa utilizării terenurilor a
fost abandonarea terenurilor agricole, ceea ce se atribuie declinului agriculturii,
schimbării dreptului de proprietate asupra terenurilor şi schimbărilor demogra-
fice în perioada de tranziţie. Parametrii topografici (altitudine, pantă), distanţa
faţă de centrele de piaţă şi faţă de terenurile agricole au fost considerate ca factori
importanţi şi au contribuit la înţelegerea caracteristicilor spaţiale ale abandonului
terenurilor agricole. Plăţile pe suprafaţa de teren din FEADR, creşterea preţurilor
la alimente, creşterea cererii de biocarburanţi şi dezvoltarea agroturismului vor
contribui la creşterea stimulentelor pentru repunerea terenurilor în circuitul agri-
col, în special unde sunt condiţii bune pentru practicarea agriculturii (Kuemmerle
et al., 2009).

3.2. Infrastructura
Zonele rurale din România sunt caracterizate de condiţii de trai nesatisfăcătoare,
cauzată de dezvoltarea slabă a infrastructurii fizice (drumuri, apă, canalizare),
precum şi a infrastructurii sociale (servicii de sănătate şi învăţământ) (Gavrilescu
şi Giurcă, 2000; Toderoiu, 2006; Guvernul României, 2008; Istudor, 2006; World
Bank, 2005).

Sursă: echipa de autori

Figura 3.1. Apa potabilă se asigură din fântâni în multe zone rurale ale ţării

86
 Cel mai mare procent din totalul bugetului SAPARD în România a fost alocat
pentru dezvoltarea infrastructurii rurale (Râmniceanu, 2004), dar Alexandri
şi Luca (2008) au arătat că, chiar şi după finalizarea programului SAPARD,
infrastructura rurală nu s-a îmbunătăţit în mod apreciabil.

3.3. Caracteristicile socio-demografice ale populaţiei

La 1 ianuarie 2009 populaţia României a fost de 21.498.616 locuitori (10.472.812
bărbaţi şi 11.025.804 femei), din care 9.663.516 (45,0%) a trăit în zonele rurale;
50,2% din populaţia rurală era de sex feminin şi 49,84% de sex masculin (INS
Tempo, 2009).
Caracteristicile socio-demografice ale populaţiei rurale româneşti au fost stu-
diate în detaliu de economişti. Otiman subliniază că zonele rurale sunt caracter-
izate de densitatea scăzută a populaţiei şi menţinerea modului de viaţă tradiţional
(Otiman, 1999). Numărul redus de locuitori pe km2 înseamnă, de asemenea, un
potenţial de dezvoltare mai redus (Retegan şi Rusu, 2007).
Principalele tendinţe demografice în ruralul românesc sunt scăderea continuă
şi îmbătrânirea populaţiei (Gavrilescu şi Giurca, 2000, Florian et al., 2003), com-
binate cu o feminizare selectivă (în grupele de vârstă de peste 40 de ani) (Florian
et al., 2003; Chiţea, 2007). În mediul rural, rata natalităţii este mai redusă decât
media naţională, ceea ce duce la un spor natural negativ al populaţiei în mediul
rural (Turtoi, 2005; Chiţea, 2007); iar mortalitatea infantilă peste medie îngreunează
situaţia (Gavrilescu şi Giurcă, 2000). Ponderea populaţiei de 25-49 de ani din me-
diul rural este mai scăzută decât în zonele urbane, din cauza părăsirii mediului
rural. Totuşi, situaţia demografică nu este identică peste tot în spaţiul rural: există
localităţi cu un accentuat proces de îmbătrânire şi localităţi cu o pondere mare a
tinerilor (Retegan şi Rusu, 2007).
Conform analizelor statistice recente, procesele demografice în România sunt
caracterizate de o rată de fertilitate scăzută (1,3 copii/femeie), o uşoară creştere a
speranţei de viaţă (de la 69,6 ani în 1990 la 72,6 ani în 2007) şi un sold negativ al
migraţiei externe, cauze care duc la scăderea populaţiei începând din anii 1990.
Populaţia României trece printr-un proces lent de îmbătrânire; ponderea adulţilor
şi a populaţiei în vârstă este în creştere şi ponderea populaţiei tinere este în scădere
(INS, 2008a).
În perioada 2000-2008, populaţia rurală a României a scăzut cu 502 mii de
persoane şi structura de vârstă a populaţiei s-a schimbat: ponderea populaţiei de
0-14 ani a scăzut de la 19,8% la 17,4%, în timp ce ponderea populaţiei de peste 65
de ani a crescut de la 17,6% la 18,7%. Rata fertilităţii s-a redus de la 12,3 născuţi
vii la 1000 locuitori în 2000 la 10,2‰ în 2007, dar a fost mai mare decât în zonele

87
urbane. Mortalitatea infantilă în mediul rural a fost de 14,2‰ în 2007, mai mică
decât în 2000, dar mai mare decât în mediul urban (10,2‰) (INS, 2008c).

3.4. Nivelul educaţional

Mai multe studii au subliniat faptul că nivelul scăzut de instruire al populaţiei
rurale este o problemă gravă (Chiţea, 2007; Dumbravă, 2007; Florian et al., 2003,
Guvernul României, 2008; Kerekes, 2008a; Kerekes şi Vincze, 2009; Vincze, 2007;
Retegan şi Rusu, 2007; Tudor, 2007; World Bank, 2005), acest lucru fiind confirmat
în mod repetat şi de date statistice. Din cauza lipsei de materiale educaţionale,
infrastructurii educaţionale deficitare şi cunoştinţelor limitate a celor mai mulţi
profesori şi directori de şcoli cu privire la reforma curriculară, situaţia nu se va
îmbunătăţi în viitorul apropiat (Berryman et al., 2007; Crişan şi colab., 2002;
Toderoiu, 2006, Guvernul României, 2008).
Deficienţa competenţelor capitalului uman reprezintă o problemă majoră a
forţei de muncă rurale în România. Pregătirea educaţională a populaţiei ocupate
rurale este mult inferioară populaţiei ocupate urbane (tabelul 3.1).
Tabelul 3.1. Populaţia ocupată după nivel de instruire, pe medii, în anul 2008

Nivel de instruire Total Urban Rural

Total 9.369.121 5.100.968 4.268.153
%
Universitar de lungă durată 12,62 21,40 2,12
Universitar de scurtă durată 2,18 3,16 1,00
Postliceal sau de maiştri 4,29 6,42 1,75
Liceal 27,66 36,43 17,17
Profesional 24,74 22,34 27,62
Treapta I liceală 4,00 2,83 5,41
Gimnazial (clasele 5-8) 18,24 6,20 32,63
Primar (clasele 1-4) 5,55 0,95 11,05
Fără şcoală absolvită 0,72 0,27 1,25
Sursă: calcule proprii pe baza INS, 2009b

Situaţia cea mai critică privind nivelul de învăţământ apare în sectorul agricol.
Structura nivelului de învăţământ este mai nefavorabilă în rândul tinerilor (15-24
ani) decât în rândul adulţilor între 25-54 ani (Tabelul 3.2).
Îmbătrânirea şi nivelul scăzut de educaţie sunt problemele majore ale forţei
de muncă agricole, care stabileşte limitele de a extinde rezerva de forţă de muncă
rurală în alte sectoare ale economiei (Vincze, 2007; Alexandri, 2008; BNR, 2008).

88
 Tabelul 3.2. Populaţia rurală ocupată după nivel de instruire, pe grupe de vârstă, în anul 2008
Grupe de vârstă
Nivel de instruire Total 15-24 25-34 35-49 50-54 55-59 60-64 65 ani
ani ani ani ani ani ani şi peste
Total (persoane) 4.268.153 438.244 965.025 1.401.568 390.938 358.604 251.289 462.486
%
Universitar
2,12 1,31 3,43 1,77 2,94 2,37 1,70 0,60
de lungă durată
Universitar
1,00 0,77 1,81 0,89 0,93 0,86 0,54 0,30
de scurtă durată
Postliceal sau
1,75 0,76 2,50 1,48 2,41 2,64 1,95 0,59
de maiştri
Liceal 17,17 22,95 21,34 23,17 13,05 9,65 3,39 1,58
Profesional 27,62 27,34 32,17 33,65 33,01 24,79 13,73 5,31
Treapta I liceală 5,41 - 3,08 13,74 2,13 0,06 - -
Gimnazial
32,63 39,18 30,98 22,51 38,23 48,96 46,96 35,37
(clasele 5-8)
Primar
11,05 6,42 3,67 2,23 5,93 9,92 30,40 52,22
(clasele 1-4)
Fără şcoală absolvită 1,25 1,27 1,01 0,57 1,37 0,75 1,34 4,02
Sursă: calcule proprii pe baza INS, 2009b

3.5. Migraţia
Stabilitatea populaţiei în zonele rurale depinde de activitatea economică în
zona respectivă, de crearea condiţiilor pentru atragerea şi menţinerea tinerilor
în afaceri agricole şi crearea condiţiilor pentru participarea femeilor la activităţi
neagricole (Turtoi, 2005). Nivelul de dezvoltare al localităţilor şi distanţa de la un
centru urban sunt alţi factori care influenţează migraţia din zonele rurale. După
constatarea lui Dumitru et al. (2004) cu cât o comunitate este mai dezvoltată şi
mai aproape de un oraş, cu atât rata migraţiei este mai mare. Anul 1990 a fost o
perioadă de vârf în ceea ce priveşte numărul de persoane care au părăsit mediul
rural, de patru-cinci ori mai mare în comparaţie cu alţi ani; unii s-au mutat la oraşe,
iar alţii au plecat peste hotare. Fenomenul migratoriu este mai intens la populaţia
sub 35 de ani, care reprezintă 80% din persoane migrate în străinătate între 1990
şi 2002 (Turtoi, 2005). La începutul anilor ‘90, peste o jumătate de milioane de
persoane s-au mutat din mediul rural în urban (IER, 2005).
Lipsa oportunităţilor de angajare şi atractivitatea scăzută sunt menţionate ca
motive de migrare pentru tineri, pentru a lucra în zonele urbane şi în străinătate
(Gavrilescu şi Giurcă, 2000).
Poate fi observată totodată o migraţie inversă, din mediul urban la rural.
Datorită politicii de pensionare între anii 1990 şi 2000, a facilităţilor de pensio-
nare anticipată, un segment important de populaţie urbană s-a mutat în mediul

89
rural şi a început să se ocupe cu agricultură de subzistenţă sau de semi-subzistenţă
(Dumitru et al., 2004; IER, 2005). Migraţia din mediul urban în mediul rural a
început să întrece la număr migraţia rural-urban începând din 1997, în special
din cauza reîntoarcerii populaţiei care s-a mutat la oraşe în perioada de industria-
lizare forţată; soldul migraţiei fiind negativ doar pentru populaţia de 20-29 de ani.
Peste jumătate din cei care se stabilesc în rural sunt persoane de peste 40 de ani,
împreună cu copiii lor sub 15 ani; mulţi dintre ei sunt şomeri sau pensionari care
nu se pot întreţine la oraş. O altă categorie de populaţie venită din oraşe este cea
educată, cu venituri mai ridicate, care aleg să se stabilească în sate periurbane şi
în satele cu potenţial turistic ridicat (INS, 2008c).
Naveta înspre zonele urbane depinde de distanţă; ponderea navetiştilor este mai
mare în sate aflate la o distanţă de cel mult 12 km de la oraşele mari. De obicei,
numai angajaţii cu cu nivelul de calificare mai ridicat fac navetă de la distanţe
mai mari (Sandu, 2005a).
Naveta din mediul rural în mediul urban a scăzut cu aproximativ două treimi
în perioada 1990-2001, cele mai afectate au fost satele situate aproape de oraşele
mici (Sandu, 2005b). Mobilitatea geografică internă este foarte scăzută; după 1990,
migraţia de la est la vest a devenit fenomenul de mobilitate cea mai răspândită
(Diminescu, 1996). Forţa de muncă din industrie nu a găsit loc de muncă în alte
ramuri. Locuitorii din mediul rural care ar fi ales să se mute la un centru urban
din apropiere, din cauza lipsei de oportunităţi de angajare şi diferenţelor salariale
considerabile între România şi ţările din Europa de Vest, au ales să emigreze în
ţări străine, în special în Spania, Germania sau Italia (INS, 2008a).
După 1993 s-au manifestat două tendinţe: migraţia temporară-sezonieră şi
migraţia transfrontalieră pentru scopuri comerciale (Diminescu, 1996). Migraţia cir-
culatorie în străinătate a crescut după ianuarie 2002, după ce restricţiile de călătorie
în zona Schengen au fost uşurate. Estimările lui Dăianu (2004) arată că numărul
românilor care trăiesc şi lucrează în afara ţării era între 800.000 şi 1.700.000. Potri-
vit unui sondaj realizat în noiembrie 2001, cu susţinerea Organizaţiei Internaţionale
pentru Migraţie şi Guvernul României, 80% din migranţi provine din mediul rural
(Dumitru et al., 2004). Din raportul anual al Băncii Naţionale din România pen-
tru anul 2007 (BNR, 2008) reiese că în perioada 2002-2007 peste 1,5 milioane de
persoane au plecat la lucru în străinătate, ceea ce a condus la deficit de forţă de
muncă în România, în special în construcţii, şi în industria prelucrătoare (confecţii
de îmbrăcăminte). În sondajul „Barometrul Rural” din august 2006 (Gallup, 2006),
12% dintre respondenţi au declarat că le-ar plăcea să lucreze în străinătate în
următoarele 12 luni şi 17% dintre gospodării au avut cel puţin un membru al
gospodăriei implicat după 1990 în migraţie sezonieră. Persoanele sub 35 de ani
şi cei din gospodării cu venituri medii sunt mai dispuşi să lucreze în străinătate.
Migraţia internaţională are implicaţii economice şi sociale majore în mediul
rural, remitenţele primite injectând lichidităţi în economia rurală. Chiar dacă cea

90
mai mare parte a transferurilor de bani intră în imobiliare (locuinţe şi terenuri)
şi în consum, la cei care au lucrat în străinătate se poate observa schimbarea ati-
tudinii şi creşterea spiritului antreprenorial. Astfel, migraţia internaţională „des-
chide calea pentru modernizarea şi dezvoltarea rurală”. Cu toate acestea, migraţia
internaţională are şi costuri sociale. Familiile sunt dislocate şi copiii sunt adesea
lăsaţi cu membrii familiei rămase acasă, cu prieteni sau cu alte persoane, ceea ce
implică consecinţe asupra dezvoltării lor, şi anume asupra sănătăţii lor fizice şi
psihice, comportamentului şi nivelului lor educaţional (Diminescu, 1996; Guver-
nul României, 2008). Migraţia de muncă poate duce şi la o relativă lipsă de forţă
de muncă. În plus, migraţia populaţiei tinere din zonele rurale pune în pericol
mecanismele tradiţionale de solidaritate dintre generaţii la nivelul comunităţii
(Ciucă et al., 2006; UNPD, 2007).

3.6. Importanţa agriculturii

Economia rurală din România este slab diversificată şi depinde într-o prea mare
măsură de agricultura dominată de ferme de subzistenţă şi semi-subzistenţă, care
produc în principal pentru consum propriu şi doar marginal pentru piaţă. Astfel,
economia rurală rămâne slab integrată în economia de piaţă (Guvernul României,
2008; Dumitru et al., 2004; Toderoiu, 2006; Gavrilescu şi Giurcă, 2000; Vincze,
2005b).
România se diferenţiază de celelalte state din Europa Centrală şi de Est (unde
agricultura a pierdut din importanţă după 1990) prin faptul că aici, după 1990,
agricultura a devenit „tampon ocupaţional”, care a absorbit o parte importantă
din forţa de muncă disponibilizată din industrie şi minerit în perioda de tranziţie
(Dumitru et al., 2004).
Documentele programatice reflectă aşteptări ridicate privind agricultura: a pro-
duce alimente sigure în cantităţi suficiente şi într-un mod sustenabil; a contribui
la oferta de energie; a asigura protecţia resurselor naturale şi întreţinerea peisa-
jului; de a contribui la creşterea economiei şi a ocupării forţei de muncă, prin
diversificarea activităţilor economice, a asigura oportunităţi de recreere (relaxare,
reabilitare), de agrement şi activităţi culturale pentru vizitatori; a creşte calitatea
vieţii şi a asigura accesul la servicii moderne pentru persoanele din mediul rural
(Kerekes şi Vincze, 2009; Stoica, 2009). O exploataţie agricolă sustenabilă asigură
un venit decent pentru agricultori şi familiile lor, este eficientă din punct de ve-
dere economic, este transmisibilă generaţiilor viitoare şi regenerabilă din punct
de vedere ecologic (Turtoi et al., 2009).
Agricultura, împreună cu sectoarele în amonte şi în aval, contribuie la dezvol-
tarea economică generală. România are un potenţial agricol important, solurile
sunt favorabile pentru activităţi de producţie vegetală în sudul şi în vestul ţării
(Guvernul României, 2008).

91
 Ponderea agriculturii din PIB în România este superioară mediei UE (CE, 2009f,
Toderoiu, 2006). România deţine 8% din totalul suprafeţei agricole utilizate (UAA)
în cadrul UE-27, iar UAA pe cap de locuitor este de 1,7 ori mai mare decât media
UE-27 (Davidovici et al., 2008). Producţia agricolă în România a avut o fluctuaţie
moderată în perioada de tranziţie, astfel în 2001 a fost la nivelul anilor 1989-
1990 (Dumitru et al., 2004). Producţia alimentară a scăzut în 1997-2000 în urma
liberalizării preţurilor produselor alimentare, şi a crescut ca urmare a consumului
intern între anii 2001-2004, ca rezultat la creşterii veniturilor (Istudor, 2006).
Terenurile şi forţa de muncă sunt folosite sub potenţialul lor economic. Pro-
ductivitatea muncii, producţia culturilor agricole, rata de conversie a furajului şi
competitivitatea globală a agriculturii româneşti este redusă comparativ cu stan-
dardele UE (Dumitru et al., 2004).
În 2000-2006 România a produs aproximativ aceeaşi gamă de produse agricole,
ca şi UE-15, dar cu costuri interne mai mari şi cu eficienţă mai mică (Dobroteanu,
2008). Producţia medie agricolă din România ajunge la aproximativ 40% din nivelul
optim de producţie al capitalului natural şi biologic (productivitatea solului şi a
culturilor). Scăderea nivelului de performanţă se datorează insuficienţei de capital
financiar şi uman (tehnologie si management) (Otiman; 2008b). Davidovici et al.
(2008) arată că, la 8% din suprafaţa agricolă utilizată (UAA) al UE-27, România
utilizează 23% din totalul forţei de muncă ocupată în agricultură, dar realizează
doar 4% din producţia agricolă şi 5% din valoarea adăugată brută (VAB) agricolă.
În 2006, valoarea adăugată brută pe ha în România a fost 63% din media UE-27 şi
valoarea adăugată brută pe lucrător agricol a fost de numai 22% din media UE-27.
La nivel naţional, în 2006, valoarea adăugată brută agricolă a fost de 13,6% din
totalul VAB, în timp ce 32% din forţa de muncă a fost ocupată în agricultură şi
silvicultură, ceea ce arată că productivitatea muncii în agricultură este scăzută.
Retrocedarea terenurilor agricole (conform Legii nr. 18 din 1991) a avut ca
rezultat structura excesiv fragmentată a exploataţiilor agricole, ceea ce este prin-
cipalul obstacol în dezvoltarea unei agriculturi viabile şi competitive în România
(Turtoi, 2005; Istudor, 2006; Gavrilă, 2008; Râmniceanu, 2004; Zahiu şi Lazăr,
2000; Toderoiu, 2006; Vincze, 2000; Gavrilescu şi Giurcă, 2000; Dumitru et al.,
2004; Chiţea, 2007).
În perioada 1990-2000, s-a dezvoltat o economie rurală duală: ferme comerciale
de stat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, un număr mare de ferme de subzistenţă.
Agricultura de subzistenţă şi de semi-subzistenţă se practică de o pondere foarte
mare de ferme şi acestea reduc performanţa agricolă. Fermele de subzistenţă în
principal produc pentru consum propriu (Dumitru et al., 2004). Deseori este dificilă
diferenţierea dintre activităţile economice ale gospodăriilor agricole şi activităţile
fără scop economic, cum ar fi satisfacerea nevoilor de uz casnic (Turtoi, 2005).
Nivelul redus al mecanizării, lipsa de unelte şi echipamente împiedică, de
asemenea, dezvoltarea gospodăriilor ţărăneşti. Fermele de subzistenţă nu vor avea

92
niciodată capacitatea financiară de a investi în utilaje moderne (Vincze, 2000;
Toderoiu, 2006; Dumitru et al., 2004; Dona, 2000; Gallup, 2006). Chiar dacă există
exces de forţă de muncă agricolă (Dumitru et al., 2004; Râmniceanu, 2004; Do-
broteanu, 2008), proporţia forţei de muncă calificate în agricultură este redusă
(Otiman, 2007; Florian et al., 2003; Dona, 2000). Peste 90% din fermele agricole
sunt administrate de către oameni fără o formare profesională în domeniul agricol
(Sălăşan şi Fritzsch, 2009), proprietarii exploataţiilor agricole au cunoştinţe econo-
mice, financiare şi de marketing necorespunzătoare, iar serviciile de consultanţă
sunt limitate (Dobroteanu, 2008; Toderoiu, 2006).

Sursă: echipa de autori

Figura 3.2. Calul şi căruţa reprezintă deseori mecanizarea gospodăriilor ţărăneşti

Structura de producţie fragmentată duce la dificultăţi în procesul de vânzare

a produselor agricole. Sectorul de prelucrare a produselor agro-alimentare ezită
să cumpere de la un număr mare de producători mici din cel puţin două motive:
din cauza creşterii costurilor de tranzacţie şi a lipsei de omogenitate a calităţii
materiei prime achiziţionate. Dificultăţile de comercializare a producţiei agricole
au crescut şi agravează situaţia mai multor ferme de semi-subzistenţă (Otiman,
2007; Dobroteanu, 2008; Toderoiu, 2006; Râmniceanu, 2004).
Pentru a creşte competitivitatea produselor agroalimentare româneşti pe piaţa
UE, este necesară constituierea şi consolidarea dimensiunii optime (viabile) a
exploataţiilor agricole, care produc o cantitate suficientă de produse cu o calitate
omogenă, precum şi îmbunătăţirea distribuţiei de produse agroalimentare. Grupu-
rile de producători şi depozitele special amenajate sunt actorii principali a pieţelor
agricole, mai ales în cazul legumelor şi fructelor (Istudor, 2008). Luarea în arendă

93
a terenurilor ar putea fi o metodă alternativă, pentru formarea unor exploataţii
agricole de dimensiuni mai mari cu costuri reduse de investiţii. Producţia la hectar
sau producţia animală trebuie să crească, iar populaţia ocupată în agricultură
trebuie să scadă (Dumbravă, 2007; Dumitru et al., 2004).
Otiman (1999) propune agricultura multifuncţională, ca o modalitate alternativă
de dezvoltare mai puţin productivă, performantă şi profitabilă, dar mai sustenabilă
şi care oferă mai multe oportunităţi de locuri de muncă.
Producătorii nu sunt capabili de a adăuga valoare ridicată produselor exportate,
care sunt în cea mai mare parte neprelucrate. Cererea de produse ecologice la nivel
naţional este încă sub 1% din totalul produselor alimentare cumpărate, dar este
un sector dinamic în creştere (Rusali, 2009; Voicilaş, 2009).

3.7. Activităţi economice neagricole

Nivelul scăzut de diversificare a activităţilor neagricole în România susţine
ipoteza de subutilizare a resurselor locale şi dezvăluie o serie largă de necesităţi
existente la nivelul satelor, cele mai multe dintre ele putând fi acoperite prin
dezvoltarea activităţilor neagricole (Davis şi Cristoiu, 2002).
Mineritul a fost o activitate economică complementară pentru unele zone rurale,
dar în cele mai multe părţi ale ţării minele au fost închise (Florian et al., 2003).
Industria a fost aproape exclusiv amplasată în mediul urban, iar localităţile
rurale industriale au primit statut de oraş. Capacitatea industriei de prelucrare
a alimentelor nu este utilizată în întregime din cauza lipsei de materie primă;
cererea pentru produsele locale a scăzut, deoarece bunurile importate sunt mai
competitive (Toderoiu, 2006; Otiman, 2007). Activităţile artizanale şi serviciile
rurale de asemenea au scăzut (Vincze, 2000).
În august 2006, doar 5% din respondenţii Barometrului Rural au exprimat
intenţia de a înfiinţa o afacere neagricolă, cum ar fi comerţul şi construcţiile
(Gallup, 2006).
Turismul rural ar putea fi un instrument adecvat al revitalizării zonelor rurale
prin păstrarea sau crearea locurilor de muncă, prin creşterea diversităţii locurilor
de muncă, menţinerea serviciilor, sprijinirea exploataţiilor agricole, lărgirea ariei
serviciilor culturale, precum şi prin întreţinerea peisajului, conservarea resurselor
naturale şi susţinerea artei şi meşteşugurilor rurale ca atracţii turistice). Potrivit
rezultatelor unui studiu prospectiv efectuat în 2001, aproximativ 16% din populaţia
ţării este client potenţial al activităţilor turistice rurale; aceste rezultate ne arată
că în România există piaţă internă pentru turismul rural (Naghiu et al., 2005).
Dezvoltarea turismului rural şi a agroturismului este însă limitată de infra-
structura de acces precară, de condiţiile nesatisfăcătoare de cazare, de nivelul
educaţional scăzut şi cunoştinţele slabe de limbi străine în rândul populaţiei ru-
rale, precum şi de problemele legate de siguranţă (Otiman, 1999; Naghiu et al.,

94
 Sursă: echipa de autori
Figura 3.3. Unele zone rurale din România au potenţial turistic ridicat

2005). Numai 0,1% din economia rurală provine din agroturism, comparativ cu
media UE de 4,4% şi numai în 182 (din 2.685) comune există pensiuni sau ferme
agroturistice (Otiman, 2008a).
Cel puţin pe termen mediu, agricultura va rămâne principala activitate econo-
mică în mediul rural românesc (Dumitru et al., 2004; Davidovici şi Davidovici, 2008;
Dumbrava, 2007; Istudor, 2006; Lazăr et al., 2007), şi mai mulţi autori consideră
că agricultura este una dintre cele mai importante resurse pentru dezvoltarea
economică din România (Zahiu şi Lazăr, 2000).
Trebuie să avem grijă ca la implantarea activităţilor neagricole în mediul rural
caracteristicile principale ale ruralului să nu fie afectate, pentru că spaţiul rural
este în principal o zonă agricolă, iar o zonă de producţie şi de industrializare duce
la urbanizarea teritoriului (Otiman, 1999).

3.8. Caracteristicile pieţei forţei de muncă rurale din România

Conform recensământului din 1930, ponderea populaţiei active în România a
fost în medie 58,4%, iar rata de activitate a fost 60,5% în mediul rural şi 50,2%
în mediul urban. Populaţia activă a fost mai bine reprezentată la sate decât la
oraşe, deoarece populaţia rurală a fost ocupată aproape exclusiv în exploatarea
pământului şi în această activitate au fost implicaţi şi membrii familiei (cei care
nu au fost remuneraţi pentru munca lor). Astfel, în 1930, 72,4% din populaţia ţării
trăia din exploatarea pământului şi 78,2% din populaţia activă a lucrat în acest
domeniu (Gusti, 1939).

95
 Cu peste şaptezeci de ani în urmă situaţia nu arată foarte diferit în privinţa
ocupării forţei de muncă. În ultimele două decenii rata de activitate, precum şi
rata ocupării forţei de muncă în zonele rurale au fost peste media naţională şi,
în acelaşi timp, au fost cu mult peste ratele din mediul urban (tabelul 3.3). Acest
lucru ar putea fi interpretat ca un fapt pozitiv, dar realitatea din spatele cifrelor
ne dă mai degrabă motive de îngrijorare. Practic, toate persoanele apte de muncă
sunt considerate active în mediul rural şi toate persoanele care lucrează în fermele
familiale sunt considerate agricultori, indiferent de timpul petrecut cu muncă
(Retegan şi Rusu, 2007; Tudor, 2007).
Tabelul 3.3. Activitatea economică a populaţiei de peste 15 ani, în 2002 şi 2008
Persoane active Rata
Persoane Rata de Rata de
Şomeri inactive activitate ocupare şomajului
Medii / An Total Ocupate BIM
BIM
mii pers. mii pers. mii pers. mii pers. % % %
2002 5188 4607 581 4557 53,2 47,3 11,2
urban
2008 5471 5101 370 4753 53,5 49,9 6,8
2002 4891 4627 264 3360 59,3 56,1 5,4
rural
2008 4473 4268 205 3547 55,8 53,2 4,6

Sursă: INS 2003, INS 2009b

Rata de activitate rurală ridicată relevă o situaţie în care populaţia rurală

trebuie să lucreze în agricultură pentru a completa pensiile mici sau pentru a-şi
câştiga existenţa, şi, astfel, o parte importantă a populaţiei rurale peste vârsta de
pensionare continuă să lucreze (Dumitru et al., 2004; Chiţea, 2007).
Distribuţia sectorială a ocupării forţei de muncă este nefavorabilă. Problema
principală este că ocuparea forţei de muncă rurale în România este în primul rând
şi preponderent agricolă (tabelul 3.4).
Tabelul 3.4. Structura forţei de muncă ocupate, pe vârste şi sectoare ale economiei naţionale, 2008
Total forţă Grupe de vârste
Activitate de muncă 15-64 15-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65 ani
economică ocupată ani ani ani ani ani ani şi peste
(persoane şi %) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
Urban 5100968 99,5 6,6 30,4 29,4 24,8 8,3 0,5
Agricultură 123211 (2,4%) 90,5 5,9 18,6 22,3 21,1 22,6 9,5
Industrie 2042851 (40%) 99,9 6,0 25,6 31,1 28,9 8,3 0,1
Servicii 2934906 (57,5%) 99,7 7,1 34,2 28,5 22,1 7,8 0,3
Rural 4268153 89,2 10,3 22,6 23,9 18,1 14,3 10,8
Agricultură 2570876 (60,2%) 82,2 9,1 17,6 18,3 17,1 20,1 17,8
Industrie 901999 (21,1%) 99,8 13,5 31,1 32,2 18,6 4,4 0,2
Servicii 7952781 (18,6%) 99,7 10,5 29,2 32,3 21,0 6,7 0,3
Sursă: INS, 2009b

96
 După 1990, ocuparea forţei de muncă în agricultură a crescut, agricultura
jucând rolul unui tampon de ocupare atunci când performanţele restului
economiei au fost slabe. Posibilităţile alternative de angajare în oraşe pentru
populaţia din mediul rural s-au redus, acesta fiind demonstrat şi de faptul că
în perioada 1990-2002 naveta rural-urbană a scăzut la jumătate. Lucrătorii
concediaţi după închiderea sau restructurarea marilor companii industriale cu
capital de stat au fost forţaţi să caute oportunităţi de angajare în mediul rural sau,
pur şi simplu, să se transfere de la activităţile industriale plătite la agricultura de
subzistenţă. (Dumitru et al, 2004; Istudor, 2006; Dumbrava, 2007; Râmniceanu,
2004; Vincze, 2005a; Chiţea, 2007; Toderoiu, 2006).
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din România 2007-2013 (Guver-
nul României, 2008) a subliniat faptul că statisticile ocupării forţei de muncă
subestimează numărul persoanelor implicate în activităţi agricole, pentru că există
persoane pentru care agricultura reprezintă o activitate secundară şi nu sunt incluşi
în statistici. Ancheta structurală în agricultură, din 2005, a arătat că 8,4 milioane
de persoane au lucrat în exploataţiile individuale şi 78.366 de persoane au fost
angajate pe ferme cu personalitate juridică. Aceste cifre ne duc la o altă problemă
a ocupării forţei de muncă rurale: deşi 45% din populaţie trăieşte în mediul rural,
doar 23,1% din numărul total al salariaţilor pot fi găsiţi acolo (Florian et al., 2003)
şi doar 38% din populaţia rurală ocupată sunt angajaţi (Tabel 3.5).
Tabelul 3.5. Statutul populaţiei ocupate, 2008
Statut Urban Rural
Angajat 92,03% 38%
Angajator 1,81% 0,7%
Lucrător pe cont propriu 5,12% 36,5%
Membru familial neremunerat 1,02% 24,7%
Membru al unei asociaţii agricole sau cooperative 0,02% 0,1%
Total 100% 100%
Sursă: calcule proprii după TEMPO_AMG1102_22_11_2009

Cei mai mulţi oameni care lucrează în agricultură sunt lucrători pe cont propriu,
astfel, chiar dacă ponderea celor ocupaţi în agricultură este ridicată, agricultura
constituie doar 3,2% din numărul total al salariaţilor din economie (Guvernul
României, 2008). Economia rurală din România este o economie ţărănească, care
practică trei moduri de utilizare a forţei de muncă: 1. folosirea forţei de muncă
din familie; 2. schimburi de muncă între rude, prieteni sau vecini, şi ca o ultimă
soluţie, 3. angajarea lucrătorilor sezonieri sau permanenţi (Gavrilescu şi Giurcă,
2000).
Fragmentarea ridicată a terenurilor şi nivelul scăzut de mecanizare presupun
metode de producţie bazate pe utilizarea mai intensivă a forţei de muncă. Costul de

97
oportunitate scăzut al forţei de muncă, cauzat de disponibilitatea forţei de muncă,
a stimulat, de asemenea, utilizarea mai intensivă a forţei de muncă în procesul de
producţie agricolă. Ca o consecinţă, productivitatea muncii a scăzut. Agricultura
utilizează un număr mare de lucrători în timp parţial. Unii dintre ei practică ag-
ricultura ca o ocupaţie secundară, dar în exploataţii mici nici nu este nevoie de a
lucra mai mult. Subocuparea legată în mod direct de viabilitatea şi dimensiunea
economică a exploataţiilor este o problemă importantă în mediul rural, din cauza
numărului excesiv de lucrători în ferme familiale mici. Sezonalitatea agriculturii,
de asemenea, cauzează subocupare în anumite perioade ale anului (Dumitru et
al, 2004; Vincze, 2005a, Guvernul României, 2008; Otiman, 1999; Manoleli et al.,
2004; Mărginean, 2005; Sandu, 2005a).
Pentru a îmbunătăţi productivitatea şi competitivitatea sectorului agricol este
necesară restructurarea activităţilor fermelor şi creşterea capitalului fermelor co-
merciale, care va duce la scăderea forţei de muncă agricolă. Aceasta va avea impact
negativ în cazul în care nu vor fi suficiente locuri de muncă în sectoarele neagricole
care să absorbă forţa de muncă disponibilizată din agricultură (Guvernul României,
2008; Dumitru et al., 2004; Zahiu and Lazăr, 2000, Vasile, 2004; Lazăr et al., 2007).
Economia rurală neagricolă a angajat numai 24,5% din populaţia rurală activă
conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală din România 2007-2013.
Ocuparea neagricolă a forţei de muncă rurale a scăzut în perioada 1998-2005,
din cauza reducerii sau restructurării industriilor rurale neagricole, ca urmare
a crescut migraţia externă în rândul populaţiei active şi veniturile rurale au fost
scăzute, generând astfel mai puţine locuri de muncă şi oportunităţi de diversificare
(Guvernul României, 2008).
Davidovici şi Davidovici (2008) menţionează faptul că 18,7% din populaţia
rurală sunt angajaţi în industria minieră, alimentară şi de prelucrare a lemnului,
în comerţ la scară mică şi meşteşuguri şi 17,1% sunt angajaţi în servicii; aceste
date reflectă situaţia dinaintea apariţiei crizei economice globale.
Ponderea ocupării forţei de muncă rurale neagricole creşte împreună cu pon-
derea locuitorilor din mediul rural cu cel puţin nivel mediu de educaţie, este mai
mare în zonele montane decât în zonele de câmpie, în regiunile unde urbanizarea
a început mai devreme, şi în regiunile unde ponderea angajaţilor în populaţia
urbană ocupată este mai mare (Sandu, 2005a).
Zonele rurale includ o parte importantă din lucrătorii descurajaţi, cei care nu
muncesc, dar nu mai sunt în căutarea unui loc de muncă, deoarece ei cred că
nici unul nu este disponibil (Dumitru et al., 2004). Nivelul scăzut al şomerilor
înregistraţi în mediul rural ascunde o pondere importantă de persoane descurajate.
Într-un sondaj efectuat în 2003, 78% din respondenţi au considerat că şansele de
a obţine un loc de muncă sunt scăzute (Mărginean, 2005).

98
 Femeile din mediul rural au rate de activitate mai scăzute decât femeile din
mediul urban şi sunt în cea mai mare parte angajate în administraţie publică,
sănătate, asistenţă socială, educaţie şi comerţ, în cazul cărora salariile sunt mai
mici, dar locurile de muncă sunt mai sigure. Egalitatea dintre sexe a crescut în
ultimii 15 ani, dar creşterea copiilor şi activităţile din gospodării sunt încă văzute
ca sarcinile femeilor. În unele judeţe (Botoşani, Bacău, Suceava şi Vaslui), 98% din
muncile casnice este efectuată de către femei (Chiţea, 2007; ANES, 2008).

3.9. Veniturile populaţiei şi sărăcia rurală

Veniturile totale reprezintă ansamblul veniturilor băneşti, indiferent de sursa
de provenienţă (exclusiv împrumuturile şi creditele luate, sumele retrase din depo-
zitele constituite la CEC, bănci etc.) precum şi contravaloarea veniturilor în natură
(consumul uman şi furajer de produse alimentare şi nealimentare din resursele
proprii ale gospodăriei, respectiv mărfurile şi serviciile obţinute gratuit sau cu
reducere de preţ de la agenţii economici publici şi privaţi) care nu au caracter de
salariu în natură (INS Tempo, 2009).
Tabelul 3.6. Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie pe principalele categorii sociale, 2009
Principalele categorii sociale Total (Ron) Urban (Ron) Rural (Ron)
Total 2315,99 2619,57 1920,87
Salariaţi 3105,05 3254,69 2645,11
Lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole 1899,42 2052,29 1790,31
Agricultori 1823,04 2534,35 1771,94
Şomeri 1609,24 1676,08 1452,85
Pensionari 1871,67 2012,87 1731,25
Sursă: INS Tempo, 2010

Veniturile rurale sunt relativ mai scăzute (tabelul 3.6) şi decalajele faţă de
zonele urbane se accentuează (Guvernul României, 2008; Gavrilescu şi Giurcă,
2000; Istudor, 2006). Venitul mediu în mediul rural este cu aproximativ 27-30%
mai redus decât cel din zonele urbane (Dumbravă, 2007; Davidovici şi Davidovici,
2008).
Diferenţele dintre populaţia rurală şi urbană privind veniturile pe persoană
au crescut de la 5% în 1997 la 47% în 2006. Populaţia urbană a beneficiat mai
mult de creşterea economică, iar cei mai mari perdanţi ai tranziţiei au fost zonele
periferice, agrare (Alexandri şi Luca, 2008; Kurkó, 2007).
Sursa principală de venit a gospodăriilor rurale este producţia agricolă; o mare
parte a populaţiei rurale practică agricultura de subzistenţă şi ei obţin greu alte surse
de venit. Cea mai mare parte a venitului agricol se foloseşte de fapt ca autoconsum,

99
o situaţie larg răspândită printre populaţia rurală care practică agricultura ca o ac-
tivitate secundară (Dumitru et al., 2004; Florian et al., 2003; Otiman, 1999; World
Bank, 2005; Sălăşan şi Fritzsch, 2009).
Bezemer şi Davis au arătat într-un studiu din 2002 că în România veniturile
neagricole au reprezentat 44% din venitul total al gospodăriilor, dar cea mai mare
parte a acestui venit provenea din transferuri sociale, cum ar fi pensiile şi alocaţiile
pentru copii (Bezemer şi Davis, 2002). Faptul că veniturile populaţiei rurale provin,
în principiu, din agricultură şi transferuri sociale, implică că cea mai mare parte
a populaţiei rurale nu plăteşte impozite şi, prin urmare, contribuie la bugetul de
stat numai într-un grad foarte scăzut (Alexandri şi Luca, 2008).
Datorită diversificării economice în perioada de creştere economică, ponderea
veniturilor agricole a scăzut de la 56% în 2001 la 43,5% în 2006 şi ponderea
consumului alimentar în cheltuielile gospodăriilor rurale a scăzut de la 67,1%
la 54,7%, acesta în majoritate (62% în 2001 şi 50,3% în 2006) fiind acoperit de
producţia proprie (Alexandri şi Luca, 2008).
În cazul rezidenţilor rurali probabilitatea de a fi sărac este de două ori mai
mare decât în cazul rezidenţilor urbani. Cu alte cuvinte, incidenţa sărăciei este
semnificativ mai mare în mediul rural. În România rata sărăciei rurale este 20%,
comparativ cu 4% în Bucureşti şi 6-7% în alte zone urbane (Dillinger, 2007).
Patru din fiecare 10 rezidenţi rurali sunt săraci, mediul rural reprezentând
67-70% din sărăcia totală. Deoarece săracii din mediul rural nu beneficiază de
creştere la fel de mult ca alte subgrupuri, sărăcia rurală este mai „încăpăţânată”
decât sărăcia urbană şi se perpetuează, asemănător unui cerc vicios. Grupurile
cu risc mai ridicat al sărăciei sunt lucrătorii pe cont propriu în agricultură (32%),
şomerii (27%), lucrătorii pe cont propriu din afara agriculturii şi casnicele (23%)
(Berryman et al., 2007; Guvernul României, 2008; Davidovici şi Davidovici, 2008;
Florian et al., 2003; Gavrilescu şi Giurcă, 2000; World Bank, 2005).
Sandu (2005a) a analizat stratificarea socială a populaţiei rurale pe baza ve-
niturilor şi furnizarea bunurilor de utilizare pe termen lung şi a constatat că
piramida socială pe categorii de ocupaţi arată în felul următor: la bază se află
agricultorii; ei constituie categoria cea mai săracă, situaţia lor materială este
mai rea decât cea a populaţiei inactive. Fermierii şi populaţia inactivă reprezin-
tă aproape trei sferturi din populaţia rurală de peste 15 ani. În partea de sus a
piramidei se află „stratul subţire” al managerilor, specialiştilor şi tehnicienilor,
care reprezintă aproximativ 2%. Restul populaţiei ocupate neagricol şi navetiştii
reprezintă straturile de mijloc.
Nivelul de trai mai scăzut în mediul rural se manifestă şi prin folosirea inferioară
a echipamentelor electronice de folosinţă îndelungată în gospodării (Figura 3.4).

100
 15
Computer
45

92
Televizor color
99
Rural
Urban
17
Autoturism
36

52
Maúina de spălat rufe
89

0 20 40 60 80 100

Sursă: INS, Tempo-Online

Figura 3.4. Ponderea gospodăriilor după tipul de bunuri de folosinţă îndelungată din dotare,
pe medii de rezidenţă, în totalul gospodăriilor în anul 2008 (%)

Sondajele de opinie susţin, de asemenea, că nivelul veniturilor şi consumului

populaţiei rurale este nesatisfăcător. Într-un sondaj efectuat în 2003, 62% din
respondenţii din mediul rural au considerat că condiţiile lor de trai sunt mai
nefavorabile decât în 1989 şi doar 29% au susţinut contrariul. Crearea de locuri de
muncă a fost considerată ca fiind cel mai important factor privind îmbunătăţirea
condiţiilor de trai conform 40% din respondenţi (Mărginean, 2005).
Guvernul ar trebui să se concentreze asupra creşterii nivelului de trai al
populaţiei în opinia a 58% din respondenţii participanţi la cercetarea „Barometrul
Rural - August 2006”, 46% consideră că guvernul ar trebui să se concentreze asupra
creării de locuri de muncă, 31% asupra agriculturii şi 27% asupra sistemului de
sănătate (Gallup, 2006).

3.10. Antreprenoriatul rural

Dezvoltarea sectorului întreprinderilor neagricole în mediul rural este prioritară
pentru România, fiindcă prin aceasta s-ar putea reduce subocuparea rurală, s-ar
îmbunătăţi utilizarea resurselor locale, s-ar creşte veniturile în mediul rural, şi s-ar
asigura un nivel de trai mai ridicat pentru populaţia rurală. Totuşi, acest sector
este slab reprezentat în mediul rural românesc (Weingarten, 2004; Dumitru et al,
2004; Sandu, 2005a; Davis şi Cristoiu, 2002).
IMM-urile ar putea juca un rol important în crearea de locuri de muncă nea-
gricole. Cu toate acestea, un procent redus de IMM-uri funcţionează în mediul

101
rural. În 2005, densitatea IMM-urilor a fost de 6,4 IMM-uri la 1000 locuitori în
zonele rurale, în timp ce media naţională a fost de 20,38 IMM-uri la 1000 locuitori
(de trei ori mai mică decât media UE). Peste jumătate din IMM-urile rurale sunt
active în activităţi comerciale (63% în 2004) şi numai 5% din localităţile rurale
dispun de facilităţi de cazare pentru turişti. Acest dezechilibru poate fi explicat
prin faptul că pentru o societate săracă nevoile de bază sunt prioritare, dar şi prin
faptul că, în timp ce numărul total al IMM-urilor pe 1000 de locuitori din România
este de trei ori mai mic decât media UE, supradezvoltarea sectorului comercial
al IMM-urilor este o chestiune pur statistică. Lansarea activităţilor de comerţ are
nevoie de mai puţine resurse, perioade mai scurte de recuperare a investiţiei şi
mai puţine cunoştinţe manageriale, care ar putea fi un alt motiv pentru prevalenţa
IMM-urilor active în comerţ (Davidovici şi Davidovici, 2008; Guvernul României,
2006b; Guvernul României, 2008; Dumbravă, 2007; Otiman, 2008a; Dumitru et
al., 2004; Sandu, 2005a; Istudor, 2006).
IMM-urile rurale au capacitate redusă de a oferi locuri de muncă: 68,1% din
IMM-urile nu au angajaţi, şi doar 5,55% au 10 sau mai mulţi angajaţi (Istudor, 2006).
Pe baza datelor din 2002, Sandu afirmă că doar 2% din gospodăriile rurale
au cel puţin un membru care este antreprenor în activităţi neagricole. Ponderea
gospodăriilor rurale, unde cel puţin un membru al gospodăriei intenţionează să
devină antreprenor este de aproximativ 6%. Sandu observă că antreprenoriatele
non-agricole sunt mai larg răspândite în satele dezvoltate din judeţele sărace.
Bărbaţii cu studii superioare şi cu consumul de mass-media mai mare sunt mai
susceptibili de a lansa afaceri. Experienţa familială privind migraţia internaţională
sau munca în străinătate, precum şi existenţa mai multor animale în gospodărie
cresc în mod semnificativ apariţia antreprenorilor (Sandu, 2005a).
Conform studiului Global Entrepreneurship Monitor, în România, în anul 2007,
rata activităţilor antreprenoriale în stadiul incipient a fost de 4%, iar rata propri-
etarilor afacerilor înfiinţate a fost de 2,5% în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă
între 18-64 ani. Cea mai mare pondere a antreprenorilor locuieşte în mediul urban
(81,9% din proprietarii afacerilor înfiinţate şi 77,2% din cei implicaţi în activitate
de antreprenoriat în stadiu incipient), prin urmare, numai 22,8% din cei implicaţi
în activitatea de antreprenoriat în stadiul incipient şi 18,1% din proprietarii afa-
cerilor înfiinţate se găsesc în mediul rural. În acelaşi timp, ponderea persoanelor
din mediul rural este mult mai ridicată între cei care sunt implicaţi în activitate
antreprenorială incipientă pornită de nevoie (32,8%), decât între cei care pornesc
o afacere folosindu-se de oportunităţi (18,2%), ceea ce demonstrează că în mediul
rural mai degrabă lipsa locurilor de muncă îi împinge pe oameni în activităţi an-
treprenoriale, decât recunoaşterea oportunităţilor (Nagy et al., 2008).
Au fost identificate mai multe motive ale subdezvoltării IMM-urilor neagricole
în mediul rural din România: motivul subiectiv este legat de mentalitatea rurală

102
arhaică conform căreia pentru un trai bun totul se poate şi trebui să fie produs acasă;
lipsa antreprenorilor; nivelul scăzut de calificare al capitalului uman; fenomenul
migraţiei în mediul urban sau migraţia temporară în străinătate; condiţiile nefa-
vorabile pentru afaceri, dezvoltarea insuficientă a serviciilor sociale locale, lipsa
infrastructurii (drumuri, apă şi canalizare, telefon, internet etc.); lipsa generală de
bani în cazul locuitorilor din mediul rural să plătească chiar şi pentru serviciile
de bază; accesul limitat la servicii financiare şi de capital (Bezemer şi Davis 2002;
Weingarten, 2004; Dumitru et al., 2004; Sandu, 2005a; Davis şi Cristoiu, 2002;
Schrieder et al., 1999; Guvernul României, 2008; Dumbravă, 2007; Tudor, 2007;
Vincze, 2004).
Rezumând constatările mai multor autori am ajuns la următoarea listă de do-
menii în care IMM-urile rurale ar putea avea succes: agricultura (ferme comer-
ciale competitive), comercializarea cu amănuntul a inputurilor agricole, industria
alimentară, industria prelucrătoare (textile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi prelu-
crarea lemnului), agroturism, meşteşuguri tradiţionale şi silvicultură. Odată ce
oamenii din zona rurală vor avea mai mulţi bani, va fi nevoie de servicii noi, cum
ar fi reparaţii de auto, reparaţii TV, instalatori, frizeri, care ar putea fi, de aseme-
nea, furnizate de către IMM-uri rurale (Weingarten 2004, Dumitru 2004, Davis şi
Cristoiu 2002; Guvernul României, 2006a).
Între condiţiile pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural se numără şi
următoarele: îmbunătăţirea infrastructurii, stabilitatea macroeconomică, un me-
diu juridic şi de reglementare sănătos, încurajarea iniţiativelor locale, furnizarea
pachetelor atractive pentru facilitarea antreprenorilor rurali, programe de educaţie
(inclusiv life long learning) în mediul rural, precum şi promovarea unui sistem mai
flexibil de credite din partea băncilor şi cooperativelor de credit (Bezemer şi Davis,
2002; Weingarten, 2004; Dumitru, 2004; Sandu, 2005a; Davis şi Cristoiu, 2002).

3.11. Soluţii propuse pentru dezvoltarea zonelor rurale româneşti

În România dezvoltarea rurală şi dezvoltarea agricolă sunt strâns legate între
ele (Vincze, 2002), dar acest sector singur nu poate rezolva problemele economice
ale mediului rural (Dumitru et al., 2004). Este necesară dezvoltarea complexă a
zonelor rurale în scopul stabilizării forţei de muncă (Zahiu şi Lazăr, 2000).
Pentru a spori productivitatea şi competitivitatea agriculturii, este de importanţă
fundamentală reducerea forţei de muncă agricole şi dezvoltarea activităţilor eco-
nomice alternative în mediul rural (Dumitru et al., 2004; Toderoiu, 2006); de la
producţia vegetală, forţa de muncă ar trebui să migreze spre domeniul de creştere
a animalelor, prelucrarea produselor alimentare şi alte activităţi economice şi
sociale (Zahiu şi Lazăr, 2000).
Competitivitatea produselor agroalimentare româneşti depinde de calitatea lor,
prin urmare, este necesar să se armonizeze standardele de calitate româneşti cu cele

103
ale Uniunii Europene şi să se îmbunătăţească calitatea produselor agroalimentare
comercializate (Istudor et al., 2006).
Structura producţiei agricole trebuie schimbată şi diversificată, deoarece se
cultivă cereale, porumb şi floarea soarelui pe suprafeţe prea mari (Zahiu şi Lazăr,
2000). Dezvoltarea sectorului de legume şi fructe ar putea contribui la diversi-
ficarea economică a zonelor rurale şi la creşterea valorii adăugate, precum şi la
creşterea şi stabilizarea veniturilor rurale (Zahiu et al., 2008; Ungureanu, 2009).
Producţia vinului ar putea deveni competitivă pe piaţa Uniunii Europene, cu
condiţia îmbunătăţirii calităţii (Istudor et al., 2006). Prin determinarea forme-
lor de cultivare potrivite, agricultorii ar putea să obţină o producţie mai ridicată
pe aceeaşi suprafaţă, utilizând mai puţină forţă de muncă pentru îmbunătăţirea
competitivităţii şi obţinerea unui profit mai ridicat (Kantor, 2007).
Agricultura ecologică poate fi o alternativă cu multiple beneficii pentru dez-
voltarea durabilă a zonelor rurale româneşti şi o modalitate de valorificare a
resurselor comunităţilor locale. În special zonele montane au condiţii bune de a
practica agricultura ecologică. Acest lucru poate conduce la diversificarea ocupării
forţei de muncă şi la obţinerea de venituri suplimentare pentru fermele indivi-
duale mici. România ar putea avea un avantaj competitiv în privinţa agriculturii
ecologice, pentru că numărul muncitorilor agricoli este mare şi poate acoperi nec-
esarul de forţă de muncă cerută de agricultura ecologică (Rusali, 2009; Râmniceanu,
2004; Dobroteanu, 2008).

Sursă: echipa de autori

Figura 3.5. Brutărie din mediul rural
Un alt aspect important este integrarea economiei agroalimentare (Zahiu şi
Lazăr, 2000) şi reducerea lanţului agroalimentar de la fermier la consumator, prin

104
apropierea industriei de agro-procesare, cât se poate de aproape de cele două ex-
treme în lanţul alimentar (Chitu, 2005). Activităţile agricole în amonte şi în aval
(cerere de inputuri, depozitarea şi prelucrarea produselor alimentare, servicii legate
de agricultură, repararea şi întreţinerea echipamentelor agricole) ar trebui să fie
adusă mai aproape de agricultori, în mediul rural. Întreprinderile mici şi mijlocii
din industria alimentară, precum şi întreprinderile de comercializare a produselor
agricole şi promovare a produselor agroalimentare şi băuturi tradiţionale, ar putea
contribui, de asemenea, la dezvoltarea agriculturii şi la absorbţia forţei de muncă
(Chitu, 2005; Dumitru et al., 2004; Dumbravă, 2007; Mărginean, 2005; Râmniceanu,
2004; Zahiu şi Lazăr, 2000).
Culturile de energie biodiesel şi biomasă ar putea fi o altă posibilitate de dez-
voltare a competitivităţii exploataţiilor agricole (Dumitru et al., 2004). Piaţa de
biocombustibil este în curs de dezvoltare. Deşi în prezent nu există producţie de
biodiesel perceptibil în România, aderarea la UE a determinat reglementări comune
de utilizare minimă a biocombustibilului (cantitatea totală de combustibil trebuie
să cuprindă 2% de biocombustibil). Potrivit Programului Naţional de Dezvoltare
Rurală din România 2007-2013, România are potenţialul de a produce până la 2
milioane de tone de bioetanol şi până la 400.000 de tone de biodiesel (Guvernul
României, 2008).
Valorificarea surselor regenerabile de energie este un obiectiv important al
politicii UE, şi România are un potenţial important de surse de energie regenerabilă,
datorită poziţiei sale geografice. Producţia de energie solară (în special în câmpiile
de Sud şi Dobrogea), energia eoliană (potenţial ridicat în zona Mării Negre, Mol-
dova şi Podişurile Dobrogei şi în zona de munte), biomasa şi energia geotermală
poate duce la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale (Guvernul României,
2008; Davidovici şi Davidovici, 2008; Kerekes şi Vincze, 2009).
Împădurirea zonelor agricole de productivitate scăzută, a terenurilor degra-
date sau a zonelor expuse la eroziune este o altă formă care oferă posibilităţi de a
diversifica economia rurală. Pădurile ar putea asigura venituri pentru populaţia
din zonele rurale, deoarece furnizează materii prime pentru activităţi economice
diverse (industria alimentară, industria farmaceutică, industria mobilei, instru-
mente muzicale, celuloză şi hârtie, construcţii şi meşteşuguri); facilitează turismul
şi asigură locuri de muncă în companii implicate în paza, protecţia şi exploata-
rea pădurilor (Chitu, 2005; Davidovici şi Davidovici, 2008; Dumitru et al., 2004;
Dumbravă, 2007; Tălmaciu şi Mihai, 2009; Ungureanu, 2009).
Diversificarea activităţilor economiei rurale trebuie să fie întreprinsă pas cu pas,
punctul de plecare fiind sectorul primar (agricultura şi silvicultura), urmărit de
industrie şi de serviciile oferite populaţiei rurale, luând în considerare întotdeauna
potenţialul şi oportunităţile specifice regiunii (Rusu, 2008).
Fabricarea textilelor, îmbrăcămintelor şi încălţămintelor reprezintă activităţi
economice alternative care pot fi organizate în mediul rural (Dumitru et al., 2004).

105
 Turismul rural şi agroturismul sunt alte posibilităţi de diversificare economică
cu potenţial ridicat în zonele rurale româneşti. Dezvoltarea turismului rural
poate determina creşterea cererii pentru alimente ceea ce contribuie la creşterea
motivaţiei operatorilor economici din industria alimentară (Chitu, 2005; Dumi-
tru et al, 2004; Vincze şi Kerekes, 2009; Naghiu et al., 2005; Râmniceanu, 2004;
Ungureanu, 2009).
În zonele de munte vânătoarea şi pescuitul sportiv ar putea fi dezvoltate dacă
se îmbunătăţeşte infrastructura turistică necesară (Otiman, 2008a).
Sectorul serviciilor este considerat un alt domeniu în mediul rural unde se pot
crea noi locuri de muncă, deoarece în situaţia prezentă lipsesc serviciile de bază
pentru populaţia rurală, din cauza cererii scăzute. Unele dintre aceste servicii
există, dar numai în economia informală; cu creşterea cererii, prestarea acestor
servicii ar putea ieşi la suprafaţă, furnizate de către IMM-uri din mediul rural
(Bucur, 2009; Dumitru et al., 2004; Weingarten, 2004).
Subliniind importanţa agriculturii pentru economia rurală, Manole et al.
(2007) consideră, că cele mai importante servicii care trebuie dezvoltate în me-
diul rural sunt serviciile pentru agricultură, cum ar fi serviciile pentru menţinerea
calităţii solului, de protecţie a plantelor, servicii de asigurări pentru siguranţa
alimentară, mecanizarea agriculturii, consultanţă pentru agricultori, asigurări de
riscuri, furnizarea de materii prime agricole, vânzarea produselor cu amănuntul
şi furnizare de credite.
Locuri de muncă rurale trebuie să fie create prin activităţi locale, specifice
pentru care există cerere pe piaţă (Otiman, 1999). Florian et al. (2003) propune
reevaluarea funcţiilor comunităţilor rurale, adăugând la activităţile productive
preocupări sociale şi ecologice.
Pentru stabilizarea noilor activităţi economice şi dezvoltarea celor existente,
infrastructura fizică şi socială de calitate are o importanţă majoră atât din perspec-
tiva locuitorilor din mediul rural, cât şi din perspectiva întreprinderilor rurale
(Davidovici et al., 2008; Davis şi Cristoiu, 2002; Dumitru et al., 2004; Guvernul
României, 2006b; Kerekes şi Vincze, 2009; Mărginean, 2005; Weingarten, 2004;
World Bank, 2005).
Un aspect cheie pentru creşterea capacităţii de adaptare a pieţei forţei de
muncă rurală este educaţia şi formarea profesională. Este necesar creşterea calităţii
educaţiei primare şi secundare, precum şi sprijinirea tinerilor din mediul rural să-şi
continue studiile. Programele de educaţie a adulţilor (inclusiv formare profesională,
dezvoltare de cunoştinţe tehnologice, spirit antreprenorial, competenţe sociale,
cunoştinţe de limbi străine, competenţe IT) trebuie să asigure nivelul de calificare
a forţei de muncă rurale, pentru a creşte şansele de angajare (Bucur, 2009; Ciucă
et al, 2009; Davidovici et al., 2008; Dumitru et al., 2004; Florian et al., 2003, Oti-
man, 1999; Popescu, 2001; Toderoiu, 2006; Vincze, 2002; Banca Mondială, 2005).

106
 Sursă: echipa de autori

Figura 3.6. Creşterea nivelului educaţiei începe de la şcolile din mediul rural

Persoanele care rămân în domeniul agricol trebuie să obţină cunoştinţe adecvate de

management, marketing, tehnologia de producţie, finanţe şi economie, pentru ca
practicarea agriculturii să devină un loc de muncă şi nu un stil de viaţă (Otiman,
1999; Zahiu şi Lazăr, 2000; Davidovici şi Davidovici, 2008; World Bank, 2005).
Investiţiile de capital în mediul rural sunt necesare pentru dezvoltarea activi-
tăţilor economice şi a întreprinderilor. Mediul rural are nevoie de cooperative de
creditare sau bănci de economisire-creditare, cu un sistem mai flexibil de împrumut
(Otiman, 1999; Dumitru et al., 2004) pentru crearea unui mediu de investiţie agrea-
bil la nivel regional şi local, oferind condiţii diferite pentru dezvoltarea afacerilor
rurale (Davidovici şi Davidovici, 2008).
IMM-urile ar trebui să pună un accent mai mare asupra forţei de muncă, de-
oarece forţa de muncă cu calificări potrivite este mai costisitoare decât transportul
de materiale şi produse (Otiman, 2008).
Nu se pot crea suficiente locuri de muncă neagricole în mediul rural pentru
toată forţa de muncă disponibilizată din agricultură, astfel, naveta la centrele
urbane, migraţia internaţională şi sezonieră va rămâne o oportunitate de angajare
alternativă (Dumitru, 2004).
Raportul naţional al dezvoltării umane privind România din 2007 (UNDP 2007)
sugerează că este nevoie de investiţii masive în agricultură, şi transformarea unui
avantaj comparativ inerent într-unul competitiv. Fermele mici ar trebui să fie ţinta
acestor investiţii. Specializarea fermelor mici trebuie încurajată şi sprijinită. Agri-
cultorii trebuie să fie ajutaţi în privinţa identificării punctelor tari, luând în consi-

107
derare avantajele şi dezavantajele oferite de mediul natural specific zonei, dotarea
lor actuală şi necesităţile viitoare de infrastructură şi disponibilitatea resurselor
umane şi financiare. Fermele mici trebuie să renunţe la caracterul lor universal, de
subzistenţă şi să fie transformate în unităţi mici orientate către piaţă (UNDP, 2007).
Dezvoltarea umană, dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale se influenţează
reciproc. Zonele rurale au păstrat tradiţiile care au fost dezvoltate de sute de
generaţii şi care constituie în sine o comoară pentru dezvoltarea umană şi nu ar
trebuie să dispară. Produsele tradiţionale şi metodele tradiţionale de producţie
sunt, în general, ecologice şi astfel propice pentru dezvoltarea umană. Produsele
tradiţionale implică includerea unui nivel ridicat de valoare adăugată la branduri
specifice şi pot fi comercializate la un preţ mai ridicat. În primul rând, ar trebui
să se concentreze pe îmbunătăţirea cerinţelor de igienă, siguranţă, bunăstarea
animalelor, ambalarea şi etichetarea produselor provenite din ferme mici în curs
de specializare. Acest lucru va stimula investiţiile în infrastructura specifică şi
va ajuta nu numai dezvoltarea producţiei, dar şi dezvoltarea umană, în general.
Producţia de alimente sănătoase va spori semnificativ calitatea vieţii a milioane de
oameni dincolo de limitele habitatelor rurale şi va îmbunătăţi semnificativ calitatea
vieţii în mediul rural, împiedicând astfel depopularea acestor zone (UNDP, 2007).
Ar trebui evitată depopularea zonelor rurale, aglomeraţia urbană şi un alt val
de migraţie a forţei de muncă în străinătate, deoarece zonele rurale depopulate,
cu populaţie îmbătrânită, vor atrage mai puţini investitori şi turişti, iar astfel
potenţialul zonelor va fi irosit. Autorităţile locale şi naţionale trebuie să cola-
boreze cu întreprinderile, partenerii sociali şi micii fermieri individuali, care sunt
în centrul întregului proces de dezvoltare (UNDP, 2007).

108
 4. Politici de dezvoltare rurală

4.1. Politica de dezvoltare rurală a Uniunii Europene

Politica de dezvoltare rurală a Uniunii Europene se concentrează asupra
următoarelor domenii fundamentale: economia agroalimentară, mediul, economia
şi populaţia din mediul rural. Politica de dezvoltare rurală vizează stabilirea unui
cadru coerent şi durabil zonelor rurale ale Europei în viitor prin aplicarea pla-
nurilor naţionale strategice. Această abordare strategică se bazează pe Orientările
strategice ale UE, adoptate de Consiliu în februarie 2006, şi trebuie să contribuie la:
• identificarea domeniilor în cazul cărora utilizarea sprijinului UE pentru dez-
voltare rurală aduce o valoare adăugată mai mare;
• stabilirea legăturii cu principalele priorităţi ale UE (de exemplu, cele incluse
în Agenda de la Lisabona şi Agenda de la Göteborg, respectiv pentru viitor
în Europa 2020);
• asigurarea coerenţei cu alte politici ale UE, în special cu cele care vizează
coeziunea economică şi mediul;
• punerea în aplicare a noii Politici Agricole Comune, mai mult orientate către
piaţă, şi, drept urmare, a restructurării necesare în vechile şi noile state mem-
bre (EC, 2006a).
Iniţial politica de dezvoltare rurală a fost una sectorială (s-a ocupat în principal
cu structura agriculturii), cu aspecte teritoriale limitate.
În noua perioadă de programare 2007-2013 au fost introduse simplificări con-
siderabile privind implementarea politicii de dezvoltare rurală (EC, 2009).
Agenda 2000 a stabilit politica de dezvoltare rurală ca al doilea pilon al Politicii
Agricole Comune (PAC) al UE, pe lângă susţinerea reformei politicii de piaţă (primul
pilon). Dezvoltarea rurală a intrat sub o reglementare unică, aplicabilă pe întregul
teritoriu al Uniunii Europene. Lângă restructurarea agriculturii, au fost iniţiate şi
preocupări legate de mediul înconjurător şi de nevoile zonelor rurale (EC, 2009).
Principiile directoare au vizat descentralizarea responsabilităţilor – consolidând
astfel principiul subsidiarităţii şi al parteneriatului – şi flexibilitatea de programare,
bazată pe 22 de măsuri (extinse la 26). Aceste măsuri urmau să fie orientate şi
puse în aplicare în conformitate cu nevoile specifice ale statelor membre. În anul
2003, în urma evaluării intermediare a PAC-ului, s-au introdus noi măsuri pentru

109
a promova calitatea şi bunăstarea efectivelor de animale, precum şi pentru a ajuta
agricultorii să respecte noile standarde ale UE. Acordarea unui sprijin monetar mai
eficient din fonduri UE pentru dezvoltarea rurală prin reducerea plăţilor directe
pentru fermele mari a condus, de asemenea, la consolidarea politicii de dezvoltare
rurală (EC, 2006a).
În septembrie 2005, Consiliul Miniştrilor a adoptat un regulament pentru
perioada 2007-2013, conform căruia dezvoltarea rurală trebuie finanţată dintr-un
singur fond, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cadrul
unui singur sistem de management şi control şi al unui singur tip de programare.
Obiectivele strategice au fost simplificate şi clarificate, şi s-au definit trei obiec-
tive (economice, de mediu şi teritoriale) care constituie baza axelor prioritare.
Regulamentul (CE) Nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind
sprijinul acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, stabileşte
cadrul juridic al dezvoltării rurale şi este valabil pentru toate ţările membre UE.
Regulamentul stabileşte normele generale care reglementează politica de dezvoltare
rurală pentru perioada 2007-2013, precum şi măsurile care stau la dispoziţia sta-
telor membre (tabelul 4.1). S-a propus un set de 42 de măsuri statelor membre,
completat cu măsura 511 - Asistenţă tehnică. De asemenea, au fost puse la dispoziţie
două măsuri suplimentare (în mod special pentru România şi Bulgaria), şi anume:
măsura 143 – Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori,
respectiv măsura 611 - Plăţi complementare directe. Aceste măsuri sunt organizate
pe axe, după o ierarhie a obiectivelor (EC, 2005a).
Politica de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013 se concentrează asupra
trei axe prioritare (EC, 2006a):
1. Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier;
2. Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural;
3. Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale.
Reforma integrează iniţiativa comunitară Leader în programele de dezvoltare
rurală, fiind considerată a patra axă prioritară.
Axa 1 prevede o serie de măsuri care vizează capitalul uman şi material din
sectorul agriculturii, al produselor alimentare şi al silviculturii (promovarea trans-
ferului de cunoştinţe şi inovaţii), precum şi calitatea producţiei.
Axa 2 prevede măsuri pentru protejarea şi ameliorarea resurselor naturale,
precum şi conservarea sistemelor agricole şi forestiere de mare valoare naturală,
şi a peisajelor culturale din zonele rurale ale Europei.
Axa 3 contribuie la dezvoltarea infrastructurii locale şi a capitalului uman din
zonele rurale pentru ameliorarea condiţiilor de creştere economică şi de creare de
locuri de muncă în toate sectoarele, precum şi diversificarea economiei.
Axa 4 (Leader) introduce posibilităţi inovative de guvernare prin intermediul
unor abordări locale ascendente ale dezvoltării rurale.

110
 Tabelul 4.1. Noile orientări de dezvoltare rurală ale Uniunii Europene
Axa 1: Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricole şi forestiere
• Stimularea cercetării şi dezvoltării
• Îmbunătăţirea integrării lanţului alimentar
Obiective

• Încurajarea utilizării TIC-lui (Tehnologii Informaţionale şi de Comunicaţii)

• Promovarea spiritului antreprenorial
• Dezvoltarea noilor pieţe pentru produsele agricole
• Restructurarea agriculturii
• Măsuri pentru diseminarea cunoştinţelor şi îmbunătăţirea potenţialului uman: formare profesională
şi acţiuni de informare, inclusiv difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice şi a practicilor inovatoare
pentru persoanele ocupate în sectorul agricol, alimentar şi forestier; instalarea tinerilor fermieri;
pensionarea timpurie a fermierilor şi a muncitorilor agricoli; utilizarea serviciilor de consiliere de
către fermieri şi deţinători de pădure; instituirea unor servicii de administrare, sprijin şi consiliere a
fermierlor, precum şi a unor servicii de consiliere în sectorul forestier.
• Măsuri de restructurare şi dezvoltare a capitalului fizic, precum şi de promovare a inovaţiei, prin:
modernizarea exploataţiilor agricole; îmbunătăţirea valorii economice a pădurilor; creşterea valorii
adăugate a produselor agricole şi forestiere; cooperare pentru realizarea de noi produse, procese
Măsuri

şi tehnologii în sectorul agricol, alimentar şi forestier; îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii

necesare evoluţiei şi adaptării sectorului agricol şi forestier; refacerea potenţialului de producţie
agricolă afectat de catastrofe naturale şi instituirea unor acţiuni de prevenire corespunzătoare.
• Măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii producţiei şi a produselor agricole prin: sprijinirea fermierilor
în vederea adaptării la standardele impuse, adoptate în baza legislaţiei comunitare; încurajarea
fermierilor să participe la schemele de calitate alimentară; sprijinirea grupurilor de producători în
activităţile de informare şi promovare pentru produsele care fac obiectul unor scheme de calitate
alimentară.
• Măsuri tranzitorii pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia,
Slovenia şi Slovacia, în ceea ce priveste: sprijinirea exploataţiilor agricole de semisubzistenţă în
curs de restructurare; sprijinirea constituirii grupurilor de producători.
Axa 2: Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural
• Promovarea conservării habitatelor naturale şi a speciilor prioritare
• Conservarea mediului
Obiective

• Atenuarea schimbărilor climatice

• Creşterea ponderii agriculturii ecologice
• Sprijinirea iniţiativelor care, atât din punct de vedere economic cât şi din punctul de vedere al
mediului, sunt profitabile
• Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole, prin: plăţi destinate fermierilor din zonele
montane pentru a compensa handicapurile naturale; plăţi destinate agricultorilor din zonele care
prezintă handicapuri, altele decâtcelor din zonele montane; plăţi Natura 2000 şi plăţi aferente
Directivei 2000/60/CE; plăţi de agri-mediu; plăţi pentru bunăstarea animalelor, sprijin pentru
Măsuri

investiţii neproductive.
• Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor forestiere, prin: sprijin pentru prima împădurire a
terenurilor agricole; sprijin pentru prima instalare a sistemelor agro-forestiere pe terenuri agricole;
sprijin pentru prima împădurire a terenurilor neagricole; plăţi Natura 2000; plăţi pentru silvo-mediu;
sprijin pentru reconstituirea potenţialului forestier şi adoptarea unor măsuri de prevenire; sprijin
pentru investiţii neproductive.

111
 Axa 3: Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi promovarea diversificării economice
• Diversificarea activităţilor economice şi creşterea ratei ocupării forţei de muncă
• Promovarea femeilor pe piaţa forţei de muncă
Obiective

• Dezvoltarea micro-întreprinderilor şi meşteşugurilor

• Încurajarea utilizării TIC (Tehnologii Informaţionale şi de Comunicare)
• Dezvoltarea turismului, dezvoltarea infrastructurii
• Măsuri de diversificare a economiei rurale, în special: diversificarea spre activităţi neagricole;
sprijinul pentru înfiinţarea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor, promovarea spiritului antreprenorial
şi consolidarea economiei; promovarea activităţilor turistice.
• Măsuri de îmbunătăţire a calităţii vieţii în mediul rural, în special: servicii de bază pentru economia
şi pentru populaţia rurală; renovarea şi dezvoltarea satelor; conservarea şi punerea în valoare a
patrimoniului rural.
• O măsură pentru asigurarea formării şi informării agenţilor economici din domeniile care intră sub
incidenţa axei 3.
Măsuri

• O măsură privind dobândirea competenţelor şi animarea în vederea elaborării şi punerii în aplicare

a unei strategii locale de dezvoltare.
Axa LEADER
• Strategii locale de dezvoltare pe zone, concepute pentru zone rurale clar definite la nivel subregional;
• Parteneriate public-private la nivel local, denumite „grupuri de acţiune locală”;
• O abordare ascendentă cu o putere decizională pentru grupurile de acţiune locală în ceea ce
priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a unor strategii locale de dezvoltare;
• Concepţiea şi punerea în aplicare pe plan multisectorial a strategiei, bazând pe interacţiunea dintre
actorii şi proiectele din diverse sectoare ale economiei locale;
• Punerea în aplicare a unor abordări inovatoare şi a unor proiecte de cooperare;
• Interconectarea parteneriatelor locale.
Măsuri tranzitorii dedicate noilor state membre:
• Ferme de semi-subzistenţă aflate în curs de restructurare
• Înfiinţarea grupurilor de producători
• Plăţile directe complementare
• Asistenţă tehnică
Sursă: EC, 2005a

În ceea ce priveşte procesul de programare, statele membre trebuie mai întâi

să-şi elaboreze Planul Naţional Strategic, astfel încât să corespundă situaţiei
statului membru şi să se asigure complementaritatea cu politica de coeziune.
Într-o a doua etapă, fiecare stat membru a elaborat programul de dezvoltare
rurală pentru perioada 2007-2013, prin care s-au stabilit măsurile propuse spre
finanţare în perioada de programare.
Politica de dezvoltare rurală este menită să ajute zonele rurale să realizeze aceste
obiective în perioada 2007-2013. Astfel abordarea strategică este esenţială în ceea
ce priveşte competitivitatea, crearea de locuri de muncă şi inovaţiile în zonele
rurale, precum şi o guvernare mai bună la punerea în aplicare a acestor programe.
Este necesar acordarea unei atenţii sporite investiţiilor în oameni, know-how şi
capital în sectorul agriculturii şi al silviculturii, noilor modalităţi de furnizare a
serviciilor şi creării mai multor locuri de muncă. Implementarea măsurilor de

112
dezvoltare rurală trebuie să ajute zonele rurale să-şi exploateze potenţialul de a
fi mai atractiv investiţiilor, angajare şi locuire, astfel politica de dezvoltare rurală
poate contribui la dezvoltarea durabilă a teritoriului european (EC, 2006a).
Finanţarea politicii de dezvoltare rurală se efectuează în trei faze (EC, 2009):
• la cel mai înalt nivel finanţarea politicii de dezvoltare rurală se bazează pe un
cadru financiar multianual aprobat de Parlamentul European şi de Consiliul
European la propunerea Comisiei Europene. În acest cadru financiar este
stabilită în fiecare an suma maximă a bugetului UE şi se stabileşte un plafon
anual pentru politicile din diferite domenii;
• la un al doilea nivel suma alocată pentru fondurile de dezvoltare rurală este
repartizată statelor member, inclusiv plăţile directe către agricultori;
• pe baza alocărilor anuale, statele membre trebuie să întocmească programele
de dezvoltare rurală, precum şi distribuirea fondurilor între axe şi măsuri.
Cadrul financiar prevede distribuţia fondurilor în mod regulat pentru 7 ani,
defalcarea anuală pe care statele membre trebuie să o utilizeze ca referinţă, nu
este întotdeauna corespunzătoare cu cele prevăzute, în special în primii ani, când
programele trebuie elaborate, adaptate şi implementate.
Pentru perioada 2007-2013 pentru dezvoltare rurală a fost alocată suma de 77,6
miliarde de euro din FEADR. Pentru a asigura echilibrul global al programului,
pentru fiecare axă a fost stabilit plafonul minim de finanţare: 10% pentru Axa 1,
25% pentru Axa 2, 10% pentru Axa 3 şi 5% pentru axa Leader (pentru noile state
membre în perioada de preimplementare cel puţin 2,5% este rezervată axei 4).
La nivelul UE-27, Axa 1 reprezintă 34% din contribuţia totală a FEADR, Axa 2
primeşte 44,1%, Axa 3 reprezintă 17,6% şi 4,3% activităţile Leader.

4.2. Politica de dezvoltare rurală a României

Liniile Directoare Strategice ale Comunităţii au stat la baza selectării priorităţilor
pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din România pentru perioada de
programare 2007-2013. Planul Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală 2007-2013
reprezintă baza implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a fost pus
în aplicare prin intermediul unei serii de măsuri de dezvoltare rurală. În cadrul
documentului de programare sunt justificate priorităţile alese, sunt prezentate în
detaliu axele şi măsurile propuse şi planul de finanţare, precum şi sistemul de
monitorizare şi de evaluare. Tabelul 4.2 prezintă măsurile de dezvoltare rurală la
nivelul UE, la nivelul României şi liniile de finanţare de dezvoltare rurală deschise
în România până în luna septembrie 2010.

113
 Tabelul 4.2. Măsurile de dezvoltare rurală la nivelul UE, la nivelul României, pe perioada de programare
2007-2013 şi liniile de finanţare de dezvoltare rurală deschise în România până în septembrie 2010
Linii de finanţare
Măsuri la nivelul Măsuri la nivelul deschise până
Măsuri
UE României în septembrie
2010
Axa 1 - Îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol şi forestier
Formare profesională, informare şi difuzare de
111 111
cunoştinţe
Instalarea tinerilor fermieri 112 112 112
Pensionarea timpurie a fermierilor şi a lucrătorilor
113
agricoli
Utilizarea serviciilor de consiliere 114
Servicii de consultanţă în privinţa de farm
management, forma de exploatare a fermelor şi 115
consiliere în sectorul forestier
Modernizarea exploataţiilor agricole 121 121 121
Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii 122 122
Creşterea valorii adăugate a
produselor agricole şi forestiere
123 123 123, XS 123*
Cooperarea pentru dezvoltarea noilor produse 124
Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii
legate de dezvoltarea şi adaptarea 125 125 125
agriculturii şi silviculturii
Restabilirea potenţialului de producţie agricolă
afectată de catastrofe naturale şi introducerea 126
unor măsuri de prevenire corespunzătoare
Sprijinirea agricultorilor să se adapteze la
standardele impuse, bazate pe legislaţia 131
comunitară
Sprijinirea agricultorilor care participă
132
la sistemele de calitate alimentară
Sprijinirea grupurilor de producători în activităţile
de informare şi promovare a produselor 133
alimentare
Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă 141 141 141
Înfiinţarea grupurilor de producători 142 142 142
Furnizarea serviciilor de consiliere
143 143
şi consultanţă pentru agricultori
Axa 2 - Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural
Sprijin pentru zona montană defavorizată 211 211
Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât
212 212
zona montană

1 Schema de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole şi forestiere în vederea

obţinerii produselor neagricole

114
Plăţi Natura 2000 şi plăţi legate de directiva
213
2000/60/CE
Plăţi de agri-mediu 214 214
Plăţi pentru bunăstarea animalelor 215
Sprijin pentru investiţiile neproductive 216
Prima împădurire a terenurilor agricole 221 221 221
Prima instalare a sistemelor agroforestiere
222
pe terenuri agricole
Prima împădurire a terenurilor non-agricole 223
Plăţi Natura 2000 224
Plăţi pentru silvo-mediu 225
Sprijin pentru reconstituirea potenţialului forestier
226
şi adoptarea unor măsuri de prevenire
Sprijin pentru investiţii neproductive 227
Axa 3 - Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale
Diversificarea activităţilor non-agricole 311
Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea micro-
312 312 312
întreprinderilor
Încurajarea activităţilor turistice 313 313 313
Servicii de bază pentru economia şi populaţia
321
rurală
Renovarea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea satelor 322 322 322
Punerea în valoare a moştenirii rurale 323
Formarea şi informarea actorilor economici care
331
operează în domeniul reglementat de Axa 3
Dobândirea competenţelor şi animarea în vederea
elaborării şi punerii în aplicare a unei strategii de 341
dezvoltare locală
Axa 4 - LEADER
Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi
411 411
forestier
Îmbunătăţirea mediului şi a spatiului rural 412 412
Calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale 413 413
Implementarea proiectelor de cooperare 421 421
Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală,
431 431
dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului
Construcţie parteneriate public-private 431.1 431.1 431.1
Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală,
431.2 431.2
dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului
Asistenţă tehnică 511 511
Plăţi complementare directe pentru Bulgaria şi
611 611
România
Sursă: EC, 2009

115
 Suma totală acordată de FEADR şi PERE1 pentru perioada 2007-2013 pentru
România este de 8,124 miliarde de euro (tabelul 4.3) şi se bazează pe principiul
cofinanţării a proiectelor de investiţie (PNDR, 2010).
Tabelul 4.3. Contribuţia anuală din cadrul FEADR (în EURO)
Regiuni de
Anul Sume suplimentare PERE Total FEADR
convergenţă
2007 0 0
2008 1.146.687.683 0 1.146.687.683
2009 1.442.871.530 59.820.000 1.502.691.530
2010 1.359.770.651 59.820.000 1.401.644.651
2011 1.357.854.634 0 1.357.854.634
2012 1.359.146.997 0 1.359.146.997
2013 1.356.173.250 0 1.356.173.250
Total 8.022.504.745 101.694.000 8.124.198.745
Sursă: PNDR, 2010

Regulamentul Consiliului (CE) nr.1698/2005 privind sprijinul pentru dezvol-

tare rurală acordat prin FEADR, România, ca şi celelalte state membre, şi-a
creat cadrul legislativ, statutar şi administrativ pentru a se asigura că interesele
financiare ale Comunităţii Europene sunt protejate în mod eficient. Sistemul
instituţional de administrare, control şi implementare pentru România, este
alcătuit din:
• Autoritatea de Management, reprezentată de Ministerul Agriculturii şi Dez-
voltării Rurale – Direcţia Generală Dezvoltare Rurală (DGDR-AM PNDR) are
în responsabilitate funcţia de implementare şi managementul Programului.
• Agenţia de Plăţi acreditată, reprezentată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare
Rurală şi Pescuit (APDRP) are în responsabilitate funcţia de plată;
• Organismul de Certificare, reprezentat de Autoritatea de Audit constituită
pe lângă Curtea de Conturi a României are în responsabilitate certificarea
veridicităţii, integralităţii şi acurateţei conturilor Agenţiilor de Plăţi acreditate.
A fost constituit un Organism de Coordonare în vederea acţionării ca unic
interlocutor cu Comisia Europeană în locul celor două agenţii de plăţi, care au
funcţionat în România (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit
pentru FEADR şi FEP şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru
FEGA) pentru derularea fondurilor comunitare (PNDR, 2010).
Figura 4.1 prezintă structura instituţională pentru dezvoltarea sistemului
naţional de implementare al FEADR.

1 PERE - Planul European de Redresare Economică.

116
 Sursă: PNDR, 2010

Figura 4.1: Structura instituţională pentru dezvoltarea sistemului naţional de implementare

al FEADR în România

Conform Regulamentului CE nr.1698/2005, România, ca şi celelalte state

membre, a înfiinţat Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală care înregistrează
şi grupează, la nivel naţional, organizaţiile şi autorităţile implicate în procesul
de dezvoltare rurală. Funcţionarea acestei reţele este finanţată prin elementul de
Asistenţă Tehnică a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, având ca obiectiv
general înrolarea energiei tuturor actorilor în procesul de dezvoltare rurală şi
promovarea unui flux eficient de informaţii, schimburi de idei şi bune practici
şi cooperarea dintre actori, grupându-le toate organizaţiile şi instituţiile care
sunt implicate în dezvoltarea rurală. Acest parteneriat multinaţional între actorii
implicaţi în dezvoltarea rurală (organizaţii ale societăţii civile), cu scopul de a
consolida societatea civilă în mediul rural şi de a promova cooperarea intra- şi
transnaţională între ele, rolul principal fiind îmbunătăţirea comunicării între
participanţii în economia rurală (PNDR, 2010).

117
118
 Partea a II-a

PREZENTAREA
PROIECTULUI DE CERCETARE RURALJOBS

119
120
 5. Metodologia RuralJobs

5.1. Descrierea proiectului RuralJobs

5.1.1. Obiective, parteneriat şi beneficiari
Titlul complet al proiectului este New Sources of Employment to Promote the
Wealth-Generating Capacity of Rural Communities (Noi surse de ocupare pentru
promovarea capacităţii comunităţilor rurale de a genera bunăstare).
Lista partenerilor: Universitatea din Debrecen, Ungaria (coordonator), Universi-
tatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, România, Universitatea din Plymouth, Marea
Britanie, Universitatea Agricolă din Lituania, Regiunea Andalucia din Spania,
Regiunea Limousin din Franţa, Institutul de Economie Agrară din Sofia, Bulgaria
şi Institutul Naţional de Formare Profesională Agricolă din Italia.
Obiectivul principal al proiectului este identificarea factorilor care influenţează
potenţialul de ocupare al zonelor rurale, în vederea îmbunătăţirii politicilor euro-
pene viitoare de dezvoltare rurală pentru creşterea ocupării forţei de muncă din
mediul rural. În cadrul proiectului s-a propus elaborarea unei tipologii a zonelor
rurale din perspectiva ocupării forţei de muncă şi s-au dezvoltat metode pentru
identificarea nevoilor şi potenţialului de ocupare în zonele rurale.
Ca arii de referinţă au fost alese şase regiuni NUTS2 (figura 5.1): Essex County
(UK), Észak-Alföld (Ungaria), Nord-Vest (România), Lithuania, Andalucia (Spania)
şi Limousin (Franţa). Ulterior cercetarea s-a extins şi asupra regiunii Sud-Centru
din Bulgaria.
Beneficiarii proiectului sunt factorii de decizie la nivel UE, naţional şi regional,
practicieni de dezvoltare rurală, agenţii din sectorul public, IMM-uri şi grupuri
comerciale, ONG-uri, mediul academic etc.
Printre rezultatele proiectului se numără: rapoarte referitoare la politicile şi
programele de ocupare, metodologii de evaluare, o tipologie a mediului rural,
scenarii pentru evoluţia pieţei forţei de muncă din zonele investigate; recoman-
dări pentru viitoarele strategii de dezvoltare rurală; patru conferinţe regionale; o
conferinţă internaţională organizată la Bruxelles; publicaţii academice; materiale
didactice şi un site web. Rezultatul pe termen lung al proiectului RuralJobs va fi
o mai bună orientare a măsurilor de dezvoltare rurală.

121
 Figura 5.1: Ariile de referinţă ale proiectului RuralJobs

Proiectul RuralJobs are patru obiective strategice:

OS1. Revizuirea politicilor şi a programelor de ocupare: evaluarea impactului
programelor de ocupare asupra pieţei forţei de muncă, precum şi a tendinţelor
demografice şi economice din opt ţări ale UE. Revizuirea a permis proiectului
formularea unor ipoteze privind viitoarea structură a programelor de dezvoltare
regională şi rurală, care au fost testate în zonele de referinţă.
OS2. Identificarea unor noi surse de ocupare a forţei de muncă din mediul rural.
Nu poate fi aplicată o singură strategie pentru ocuparea forţei de muncă rurale
în fiecare regiune UE. În unele regiuni populaţia este în scădere şi îmbătrânită,
rezultând o lipsă de tineri, oameni calificaţi şi potenţial întreprinzători, în acelaşi
timp în alte regiuni există alte tendinţe demografice. Astfel, strategia cea mai
potrivită depinde de tipul zonei. RuralJobs a identificat metode şi indicatori pen-
tru a evalua potenţialul de ocupare în zonele investigate şi interacţiunile dintre
diferite tipuri de zone rurale din cele şase zone de referinţă.
OS3. Recomandări pentru o mai bună orientare a strategiilor. Concluziile re-
zultate din activitatea SO2 şi SO3 s-au prezentat factorilor de decizie al UE într-un

122
raport. Raportul a fost lansat la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe dedicate ace-
stui subiect. La nivel naţional şi regional s-au identificat domeniile de creştere a
ocupării forţei de muncă din zonele rurale.
OS4. Promovare şi integrare. Promovarea a avut loc pe tot parcursul proiectului,
folosind diferite instrumente, cum ar fi: buletin informativ electronic, conferinţe,
workshop-uri, site-ul proiectului, rapoarte şi lucrări academice. Aceste activităţi au
vizat partenerii (factori de decizie, practicieni sau cadre universitare) din alte pro-
iecte cu profil similar finanţate de CE. Reţeaua RUR@CT a oferit un forum pentru
capitalizarea şi difuzarea expertizei RuralJobs dincolo de consorţiul proiectului.
5.1.2. Activităţi principale
Activităţile proiectului au fost împărţite în şapte pachete de lucru.
1. WP1. Managementul proiectului
Coordonator: Universitatea din Debrecen
Obiective: Administrarea, coordonarea şi motivarea tuturor activităţilor din
RuralJobs, cu scopul de a finaliza proiectul, incluzând toate obligaţiile la timp şi
încadrarea în buget. Proiectul a fost supravegheat de un Grup de Conducere (Steering
Group - SG) din care fac parte Coordonatorul de Proiect şi câte un reprezentant din
partea fiecărui partener. Grupul de Conducere s-a întâlnit cu 6 ocazii. Întâlnirile
SG au fost însoţite de şedinţe de diseminare şi conferinţe internaţionale. Grupul
Consultativ al Proiectului (Project Advisory Board - PAB) format din reprezentanţi
la nivelul UE şi reprezentanţi din zonele de referinţă au asigurat competenţa
ştiinţifică şi relevanţa proiectului.
2. WP2. Evaluarea politicilor şi programelor de ocupare
Coordonator: Univesitatea din Debrecen
Asistenţă: Regiunea Limousin
Obiective: WP2 a efectuat o analiză folosind date disponibile la nivel UE şi
(pentru ţările partenere RuralJobs) la nivel naţional şi regional formulând un ra-
port despre:
– piaţa forţei de muncă, tendinţe demografice şi economice în zone rurale din
UE-27;
– programe şi politici finalizate sau curente la nivel UE, naţional şi regional;
– proiecte de cercetare similare.
WP2 a identificat cele mai relevante proiecte de cercetare cu privire la diversifi-
carea economiei rurale, finanţate de UE (FP5, FP6 şi Interreg) sau din surse la nivel
naţional. Toate proiectele identificate au fost înştiinţate despre rezultatele RuralJobs
prin intermediul WP7, dezvoltând astfel contacte cu partenerii din aceste proiecte.
3. WP3. Metodologii şi indicatori
Coordonator: Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Asistenţă: Universitatea din Plymouth

123
 Obiective: WP3 a identificat metodologii şi indicatori pentru a măsura piaţa
forţei de muncă, trendurile demografice şi economice din zonele de referinţă.
Aceste instrumente iau în considerare factori ca competivitatea economică, cali-
tatea mediului, situaţii demografice, coeziune socială, guvernarea teritorială şi
ajută la cuantificarea constrângerilor „top-down” (de sus în jos) şi „bottom-up” (de
jos în sus) în dezvoltarea noilor surse de ocupare în afara activităţilor tradiţionale
din sectorul primar şi secundar. Partenerii au contribuit la selectarea indicatorilor
şi s-au asigurat ca datele să fie obţinute.
4. WP4. Tipologii ale regiunilor
Coordonator: Universitatea de Agricultură din Lituania
Asistenţă: Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Obiective: Pentru examinarea ariilor de referinţă şi pentru pregătirea unor scena-
rii şi recomandări de îmbunătăţire ale politicilor de dezvoltare rurală este necesară
identificarea tipurilor specifice a zonelor rurale şi particularităţile acestora. Tipul
zonei are o influenţă asupra strategiilor de afaceri, problemelor demografice, cum
ar fi: migrarea din zonele rurale, îmbătrânirea populaţiei şi schimbarea ratei de
fertilitate. Sarcina principală a fost identificarea unor criterii potrivite pentru cla-
sificarea diferitelor regiuni. Rezultatele şi concluziile WP5 au fost interpretate în
contextul mai larg al tipurilor zonelor rurale pentru a dezvolta scenarii de diver-
sificare a ocupării forţei de muncă în diferite tipuri de regiuni.
5. WP5. Strategii noi pentru ocuparea forţei de muncă rurale din zonele investigate
Coordonator: Universitatea din Plymouth
Asistenţă: Universitatea de Agricultură din Lituania
Obiective: Metodele formulate în WP3 au fost aplicate pentru a analiza situaţia
curentă de ocupare din zonele rurale, necesităţile, potenţialul exogen şi endogen
pentru noi surse de ocupare, şi pentru a evalua impactul politicilor în ariile de
referinţă. Aceste arii de referinţă sunt:
– Essex, UK – o regiune preponderent rurală, puternic influenţată de Londra.
72% din suprafaţă este utilizată pentru agricultură, dar agricultura oferă doar
1,3% din totalul locurilor de muncă;
– Észak-Alföld, Ungaria – o regiune unde agricultura rămâne o parte importantă
a economiei rurale;
– Regiunea Nord-Vest, România – o regiune relativ săracă, cu migrarea populaţiei
înspre zonele rurale, caracterizată de agricultură de subzistenţă;
– Lituania – o ţară europeană nordică care a făcut parte din Uniunea Sovietică;
30% din suprafaţa sa este acoperită de păduri;
– Andalucia, Spania – o regiune foarte autonomă cu o puternică tradiţie LEADER;
activitatea economică rurală diversificata o aşează asupra mediei naţionale;

124
 – Limousin, Franţa – o regiune cu un sector de servicii bine dezvoltat, unde
declinul populaţiei a fost inversată.
Prin compararea zonelor de referinţă se poate ajunge la o înţelegere globală
a diferitelor tipuri de zone rurale şi evoluţia pieţelor forţei de muncă. În acest
context, practicile bune identificate în zonele de referinţă pot fi extrapolate în
UE, luând în considerare cultura şi tradiţia rurală locală, acestea fiind foarte
importante pentru menţinerea sustenabilităţii, asigurarea stabilităţii şi creşterea
populaţiei.
6. WP6. Sinteza recomandărilor
Coordonator: Regiunea Andalucia
Asistenţă: Universitatea din Debrecen
Obiective: Rezultatele pachetelor de lucru WP2 şi WP5 au fost sintetizate într-un
set de recomandări pentru factorii de decizie la nivel UE, naţional şi regional, în
vederea orientării măsurilor viitoare de dezvoltare rurală. S-au luat în considerare
următoarele:
– Evaluarea politicilor şi programelor din trecut şi cele curente (WP2);
– Rezultatele proiectelor de cercetare anterioare (WP2);
– Cele mai adecvate metodologii şi indicatori pentru măsurarea situaţiei forţei
de muncă din mediul rural şi a impactului politicilor şi programelor (WP3);
– Importanţa relativă în cadrul UE a unor tipologii diferite a mediului rural
(WP4);
– Impactul politicilor şi programelor în zonele de referinţă, în contextul situaţiei
curente şi a constrângerilor „de sus în jos” şi „de jos în sus” (WP5);
– Recomandări specifice pentru diversificarea economiei rurale din zonele de
referinţă (WP5);
– Scenarii generale de diversificare economică rurală pentru diferitele tipuri
de rural (WP4).
7. WP7. Promovare şi integrare
Coordonator: Regiunea Limousin
Asistenţă: Regiunea Andalucia
Obiective: Activităţile de diseminare au inclus o platformă electronică, pliante,
broşuri şi gazete electronice, patru conferinţe regionale şi workshop-uri legate de
fiecare etapă de cercetare realizată, publicaţii academice, materiale didactice etc.
Concluziile RuralJobs au fost publicate într-un raport scris, lansat la o conferinţă
internaţională organizată la Bruxelles, unde au fost prezentate pentru factorii de
decizie concluziile principale şi recomandările proiectului.

125
5.2. Motivaţia alegerii metodologiei RuralJobs
În acest capitol vom prezenta metodele de cercetare, cantitative şi calitative,
utilizate pe parcursul cercetării de teren efectuate în cadrul proiecului RuralJobs.
Obiectivul principal al proiectului a dus la formularea următoarelor întrebări
de cercetare:
– Care sunt factorii-cheie care afectează crearea de noi surse de ocupare în
mediul rural şi care pot fi influenţaţi de politicile şi programele UE?
– Ce măsuri putem să recomandăm pentru a avea un impact asupra acestor factori?
Pentru cercetarea empirică au fost formulate următoarele întrebări:
– Este ocuparea rurală o problemă în zona pilot?
– Ce aspecte îmbracă această problemă (locaţie, sector şi segment al forţei de
muncă)?
– Ce surse potenţiale de ocupare există în zona pilot?
– Care sunt cauzele problemei de ocupare şi ce impedimente sunt în calea
soluţionării acestei probleme?
– Ce măsuri s-au luat în zona pilot pentru soluţionarea problemei de ocupare
şi ce noi măsuri sunt necesare?
– Ce fel de bune practici operaţionale există pentru susţinerea ocupării rurale?
Cercetarea de teren s-a desfăşurat în zone pilot selectate în regiunile de refe-
rinţă identificate în faza de planificare a proiectului: Essex (Marea Britanie), Észak-
Alföld (Ungaria), Nord-Vest (România), Lituania, Andalucia (Spania), Limousin
(Franţa). Ulterior s-a ales o zonă pilot şi în Bulgaria, Zona de Aglomerare Pazardjik.
Pentru a selecta zonele pilot s-a folosit o tipologie bazată pe trei criterii:
1. Densitatea populaţiei, folosind clasificarea OCDE (predominant urban, inter-
mediar şi predominant rural);
2. Accesibilitatea (o regiune se consideră accesibilă dacă peste 50% din populaţia
locală poate ajunge la un centru urban cu cel puţin 50.000 locuitori în mai
puţin de 45 minute şi izolată în caz contrar);
3. Produsul intern brut (o regiune se consideră dezvoltată dacă PIB pe locuitor
este cel puţin 50% din media UE-27 şi nedezvoltată în caz contrar).
Dacă excludem regiunile cu caracter „predominant urban”, rămân opt tipuri
de regiuni, dintre care aproape fiecare poate fi regăsită în regiunile de referinţă
RuralJobs.
Principala metodă propusă pentru cercetarea zonelor pilot este studiul de caz
(Yin, 2003; Hammersley, 2003 şi EC, 1999), aceasta fiind considerată de echipa
RuralJobs metoda cea mai potrivită care poate acoperi toate problemele studiate
şi este adaptabilă pentru contextele diferite din regiunile de referinţă. Studiul de
caz este o metodă de analiză holistică, care poate fi aplicată în cazul situaţiilor
complexe. Printre principalele obiective de investigare ale studiului de caz sunt

126
analiza critică şi analiza impactului, acestea fiind prezente şi printre scopurile
RuralJobs. Un alt motiv în alegerea studiului de caz l-a constituit faptul că această
metodă a fost aplicată cu succes în multe proiecte de cercetare anterioare care au
obţinut rezultate relevante şi valoroase.
Abordarea studiului de caz este complexă şi include o varietate de metode
cantitative şi calitative. În cursul cercetării de teren au fost folosite următoarele
metode: analiza secundară a datelor statistice şi a literaturii relevante (rapoarte,
strategii, studii, monografii etc.) despre zona pilot, interviuri semi-structurate cu
informatori-cheie şi interviuri structurate pentru culegerea de informaţii despre
iniţiative de succes pentru crearea de locuri de muncă (bune practici) identificate
în zona pilot, precum şi analiza SWOT şi SOR (incluzând şi întâlniri focus grup)
pentru evaluarea potenţialului de dezvoltare a ocupării în zonele pilot.
Tabelul 5.1. Selecţia metodelor pentru cercetarea de teren în zonele pilot

Aşteptări Scop Metode propuse

1. Măsurarea riguroasă
şi corectă a indicatorilor
selectaţi.
2. Informaţii factuale
complementare despre
zona pilot.
3. Opinie informată despre
situaţia socio-economică şi
perspective pentru crearea
de noi surse de ocupare
rurală în zona pilot.
4. Păreri şi sugestii
informate asupra
rezultatelor de la punctele
1, 2 şi 3.
Prezentarea evoluţiei din trecut şi situaţia actuală a Interogarea bazelor de
ocupării rurale. date oficiale existente.
Compararea zonelor pilot în ceea ce priveşte situaţia
socio-economică şi a ocupării rurale.
Asigurara de informaţii descriptive despre zonele pilot, Culegerea şi analiza
care nu sunt disponiblie în statiticile oficiale. informaţiilor secundare
(Internet, publicaţii,
rapoarte locale).
Adâncirea interpretării şi analizei datelor cantitative. Cercetare calitativă
Oferirea unor previziuni despre tendinţele viitoare, pe bază de interviuri
pentru a fi folosite în analizele SWOT/SOR şi la semi-structurate.
construirea de scenarii.
Generarea de noi idei şi ipoteze, dacă este cazul.
Validarea analizei şi concluziilor rezultate de la punctele Întâniri focus-grup cu
1, 2 şi 3. actorii locali şi experţii
Oferirea de interpretări şi concluzii noi, dacă este cazul. cheie.
Testarea ipotezelor şi ideilor noi, apărute la punctul 3.

Figura 5.2. prezintă structura cercetării de teren derulată în cadrul proiectului

RuralJobs. În cele ce urmează vom detalia fiecare metodă folosită.

Raportul studiului de caz din zona pilot

Analiza secundară a datelor Interviuri cu informatori-cheie Colectarea de bune practici

Figura 5.2. Abordarea metodologică a cercetării de teren

127
 Tabelul 5.2. detaliează obiectivele cercetării de teren, formulează întrebări de
cercetare pentru fiecare obiectiv şi specifică metoda de colectare a datelor, care a
fost folosită în vederea găsirii răspunsurilor la aceste întrebări.
Tabelul 5.2: Obiectivele cercetării de teren, întrebări de cercetare şi metode de culegerea datelor
Obiectivele
cercetării Întrebări de cercetare Metode de culegerea datelor
de teren
Identificarea A. Care este starea actuală a pieţei forţei de A. Selectaţi indicatorii pentru care
pieţei forţei muncă şi mediul economic şi social în care există date într-o formă comparabilă
de muncă, operează? în toate zonele pilot şi care sunt
a tendinţelor suficiente pentru a caracteriza
demografice şi situaţia actuală a ocupării
economice. B. Ce lecţii, generale şi specifice, pot fi B. Creaţi seturi de date pentru acei
învăţate din comparaţia acelor indicatori din indicatori pentru o perioadă anume
zonele pilot? de timp şi analizaţi pentru a arăta
tendinţele şi contrastele dintre
zonele pilot
C. Care este impactul politicilor teritoriale şi C. Interviuri semi-structurate
sectoriale asupa pieţei forţei de muncă
rurale?
D. Care sunt efectele secundare ale acestor D. Interviuri semi-structurate
politici, dacă există?
E. Ce politici alternative/adiţonale ar putea E. Interviuri semi-structurate
avea un impact asupra ocupării rurale?
F. Care va fi efectul crizei economice F. Interviuri semi-structurate
actuale asupra dezvoltării de noi surse de
ocupare?
G. Care sunt perspectivele de viitor pentru G. Interviuri semi-structurate
ocuparea rurală în fiecare zonă pilot, în caz
că nu există schimbări în politicile actuale?
Identificarea H. Ce surse alternative de ocupare rurală pot H. Interviuri semi-structurate
ariilor de creştere fi dezvoltate folosind resursele din zona
a ocupării pilot?
în contextul I. Şi din afara zonei pilot? I. Interviuri semi-structurate
adaptabilităţii J. Care este valoarea probabilă a ratei J. Interviuri semi-structurate
şi calificării cost-beneficiu (incluzând atât elementele
capitalului uman monetare cât şi cele intangibile) ale
disponibil. fiecăreia dintre aceste resurse?
Identificarea K. Care sunt constrângerile principale în K. Interviuri semi-structurate
existenţei dezvoltarea de noi surse surse de ocupare
presiunilor top- rurală?
down şi bottom- L. Care dintre acestea îşi au originea din L. Interviuri semi-structurate
up. “vârf” (de ex. instituţional, politic, economic)
şi care din “bază” (de ex. cultural, social,
educaţional)?
M. În ce fel pot fi aceste constrângeri M. Interviuri semi-structurate
îndepărtate, evitate sau reduse?
Identificarea N. Care sunt iniţiativele de succes pentru N. Interviuri structurate
bunelor practici. creşterea ocupării care poate fi aplicate în
alte zone?

128
5.3. Analiza datelor cantitative
5.3.1. Obiectivul analizei datelor cantitative
Pentru a putea răspunde la întrebarea de cercetare „Există o problemă de ocu-
pare rurală în zona pilot şi, dacă da, ce formă îmbracă ea?” a fost nevoie de analiza
datelor cantitative existente la nivel LAU2 (comună), luate din sursele oficiale
naţionale şi regionale existente. Prin această analiză s-au identificat temele rele-
vante pentru ocuparea rurală şi prosperitatea economică rurală şi s-au selectat
indicatorii pe baza cărora fiecare zonă pilot a fost caracterizată.
Modelul DPSIR (driving force - forţă motrică, pressure - presiune, state – stare,
impact – impact şi response - răspuns) folosit în acest proces este un instrument
elaborat pentru a arăta legătura dintre „forţele motrice” care influenţează ocuparea
şi prosperitatea economică şi răspunsurile din domeniul politic (Fieldsend, 2009a).
Au fost identificaţi patru indicatori care descriu „presiunile” asupra ocupării, şase
indicatori care descriu „starea” ocupării şi patru care descriu „impactul” asupra
ocupării.
Tabelul 5.3: Indicatori de presiune, stare, impact şi răspuns folosiţi în proiectul RuralJobs
Tipul indicatorilor Denumire
Presiune Populaţie
Densitatea populaţiei
Numărul locurilor de muncă
Densitatea locurilor de muncă
Stare Rata de activitate
Rata ocupării
Rata şomajului
Rata şomajului de lungă durată
Ocuparea pe sectoare
Statutul în ocupare
Impact Venitul personal
Inegalitatea distribuţiei veniturilor
Locuire (aglomerare)
Rata de motorizare
Ponderea navetiştilor la distanţe mari
Răspuns
(durata navetei mai lungă de 45 minute de la rezidenţă)
Rata anuală de migraţie netă la 1000 locuitori
Crearea şi dezvoltarea de afaceri (micro-întreprinderi)
Atractivitatea zonei (numărul de întreprinderi stabilite în zonă)
Sursă: Fieldsend (2009a)

129
 Lista indicatorilor de „stare” din tabelul 5.3 a fost simplificată, având în
vedere că cercetarea RuralJobs s-a concentrat asupra identificării de noi surse de
ocupare în zonele rurale şi nu pe caracterizarea naturii ocupării sau a şomajului
din mediul rural. Situaţia concretă din zona pilot judeţ Bistriţa-Năsăud este
prezentată în cadrul capitolului 6.
5.3.2. Surse de informaţii
Disponibilitatea şi relevanţa datelor diferă în fiecare ţară. Sursele de informaţii
recomandate sunt:
1. Statistici oficiale la nivel LAU2 din publicaţiile şi bazele de date de la oficiile
de statistică regionale şi naţionale;
2. Statistici despre afacerile locale de la Camera de Comerţ şi de Industrie;
3. Statistici la nivel LAU2 de la agenţiile locale-regionale de ocuparea forţei
de muncă;
4. Monografii publicate despre zona cercetată;
5. Planuri de organizare-dezvoltare teritorială (la toate nivelele teritoriale re-
levante);
6. Documentaţiile proiectelor realizate cu fonduri UE;
7. Evidenţa populaţiei, a modului de folosire al pământului şi al proprietăţilor
(de la primării).
5.3.3. Instrumente pentru culegerea datelor
În cadrul proiectului nu s-a folosit un instrument standardizat pentru culegerea
datelor cantitative, partenerii din proiect construindu-şi baze de date proprii ale
căror structură a fost influenţată în mare măsură de existenţa datelor la nivel
LAU2. Pentru majoritatea indicatorilor studiaţi cele mai recente date la nivel LAU2
sunt datele de la recensăminte (realizate în 2001 sau 2002, în funcţie de ţară). Se
recomandă obţinerea unor serii de timp pentru cinci sau zece ani, cu ajutorul
cărora se pot calcula variaţii, cum ar fi creşterea naturală a populaţiei. Oriunde
este posibil, se recomandă culegerea separată a datelor referitoare la femei şi la
bărbaţi, pentru a evidenţia diferenţele de gen.
În anexa 1 prezentăm un model de chestionar, care a fost aplicat în cadrul
cercetării de teren din România. Acest chestionar poate fi folosit pentru culegerea
de date la nivel de comună. Trebuie să specificăm că nu există pentru fiecare indi-
cator date centralizate la nivel de comună şi, pentru obţinerea acestor informaţii,
trebuie întreprins un proces separat de adunare a datelor primare.

5.4. Interviuri semi-structurate cu persoane cheie

Resursele umane, sociale, financiare şi fizice reprezintă potenţialul endogen
al unui teritoriu. În modelul DPSIR (Fieldsend, 2009a) acestea sunt considerate
forţe motrice. Pentru a ilustra specificitatea teritorială care afectează ocuparea

130
rurală s-au identificat 14 indicatori independenţi: nivelul de educaţie, educaţia
continuă, ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare din PIB, presiuni
fiscale asupra costului forţei de muncă, inegalitate în remunerarea femeilor şi
bărbaţilor, tipul investiţiilor în afaceri, utilizarea terenurilor, starea diferitelor tipuri
de infrastructură (de transport, de internet, turistică), ponderea energiei regene-
rabile în consumul energetic total, servicii pentru îngrijirea copilului, precum şi
biodiversitatea (common bird index).
Metoda propusă pentru culegerea de date referitoare la aceşti indicatori este in-
terviul semistructurat cu actori locali şi experţi cheie. Această abordare se bazează
pe ideea că, prin formularea unor întrebări deschise, respondenţii pot să identifice
oportunităţile şi constrângerile ocupării forţei de muncă rurale, fără a fi influenţate
de persoana care conduce interviul.
De asemenea, s-au identificat şi o serie de indicatori de stare, ce pot fi discutaţi
pe parcursul intervirurilor: numărul de locuri de muncă libere pe numărul de
şomeri, rata ocupării de timp parţial, ocuparea informală, subocuparea, structura
populaţiei ocupate şi a şomerilor pe nivele de educaţie, situaţia ocupaţională a
grupurilor dezavantajate, rezervele de muncă şi numărul fermierilor care desfăşoară
activităţi neagricole.
Interviurile pot aduna şi date calitative referitoare la răspunsurile socio-eco-
nomice şi politice, cum ar fi naveta la distanţe mari, migraţia netă, crearea şi
dezvoltarea afacerilor, precum şi atractivitatea zonei.
În fiecare zonă pilot s-au realizat în jur de 20 interviuri, cu reprezentanţi din
următoarele grupuri de persoane (patru persoane din fiecare categorie):
– Factori de decizie (consilieri judeţeni şi comunali);
– Experţi ai administraţiilor locale (din consiliile judeţene şi comunale);
– Alţi experţi (de ex. universitari, consultanţi);
– Organizaţii comunitare / ONG-uri;
– Sectorul economic (de ex. Camera de Comerţ, asociaţii ale fermierilor).
Pentru a obţine date consistente şi comparabile la nivelul zonelor pilot din
fiecare ţară, s-a propus utilizarea aceluiaşi ghid de interviu pentru fiecare persoană
interievată. Acolo unde s-a considerat util, ghidul de interviu a fost trimis în avans,
pentru a fi consultat de respondenţi.
Înainte de a pune întrebările, persoana care a condus interviul a prezentat pe
scurt proiectul şi a evidenţiat importanţa contribuţiei respondentului pentru re-
zultatele finale ale cercetării. De asemenea a asigurat respondentul de asigurarea
anonimităţii opiniilor exprimate. Dacă respondentul a fost de acord s-a făcut între-
gistrarea audio a interviului. Ghidul de interviu se poate consulta în Anexa nr. 2.

131
5.5. Colectarea de bune practici
Unul dintre obiectivele RuralJobs este identificarea iniţiativelor de succes în
crearea de locuri de muncă, iniţiative care ar putea fi transferate în alte regiuni.
Aceste iniţiative sunt denumite „bune practici”.
„Bunele practici” din zona pilot au fost identificate printr-o analiză anterioară
(din rapoarte, studii, ziare), completate de interviuri. Fiecare persoană intervievată
a fost rugată să enumere bune practici despre care are cunoştinţă şi să dea detalii
de contact. Informaţiile asupra bunelor practici au fost culese prin vizite la locu-
rile indicate.
Pentru a asigura transferabilitatea bunelor practici către reţeaua RUR@CT, la
înregistrarea informaţiilor despre bunele practici s-au folosit instrumentele de
culegere a datelor elaborate de reţeaua RUR@CT (www.ruract.ue).
Primul formular oferă prezentarea amănunţită a organizaţiei iniţiatoare şi a
tuturor informaţiilor necesare pentru a putea evalua contextul şi domeniile în care
această bună practică a fost realizată, precum şi o descriere detaliată a planului
financiar şi a schimbărilor produse în urma implementării proiectului.
Formularul nr.2 oferă informaţii asupra gradului de transferabilitate, acesta
fiind evaluat pe o scală de trei trepte de la foarte slab la bun şi excellent, precum
şi factorii care ar putea asigura succesul bunei practici, având în vedere că, în
cazul „importatorului”, trebuie să existe suficiente motive pentru a se implica în
procesul de implementare a unei asemenea bune practici.
Formularele RUR@CT, completate cu datele unui exemplu real, proiectul Moder-
nizarea (re-tehnologizarea) fabricii de cherestea de la Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa-
Năsăud, se găsesc în Anexele nr. 3a şi 3b.

5.6. Proceduri de urmat în cercetarea de teren

Înainte de vizitele pe teren s-au făcut următoarele acţiuni pregătitoare:
1. Contactarea organizaţiilor şi respondenilor cheie.
2. Pregătirea materialelor şi echipamentelor necesare: tipărirea unui număr su-
ficient de ghiduri de interviu, asigurarea unui reportofon pentru înregistrarea
interviurilor, hârtie de scris etc. În cazul deplasărilor de mai multe zile, este
util şi un laptop, pentru transcrierea interviurilor.
3. Dezvoltarea unor căi de comunicare (telefon, internet) pentru orientarea şi
consilierea persoanelor care efectuează interviurile.
4. Elaborare unor proceduri pentru situaţii neaştepate şi de forţă majoră.

132
 6. Caracteristicile socio-economice
ale judeţului Bistriţa-Năsăud

6.1. Poziţia judeţului Bistriţa-Năsăud în Regiunea Nord-Vest

Judeţul Bistriţa-Năsăud are o suprafaţă de 535,520 hectare, este situată în nor-
dul României şi împreună cu judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj
constituie Regiunea Nord-Vest.

JudeĠul BistriĠa-Năsăud
Regiunea Nord-Vest

Sursă: Vincze, 2009; http://www.restromania.com/images/harti/wm_mari/BistriţaNăsăudRegional_Mare.jpg

Figura 6.1: Localizarea judeţului Bistriţa-Năsăud

Judeţul Bistriţa-Năsăud are cea mai ridicată pondere a populaţiei rurale şi cea
mai mică densitate a populaţiei dintre judeţele Regiunii Nord-Vest (Tabelul 6.1.).
Tabelul 6.1. Populaţia (pe medii), suprafaţa şi densitatea populaţiei
în judeţele Regiunii Nord-Vest, pe 1 iulie 2009
Urban Rural Suprafaţa Densitatea
Regiune Total totală populaţiei
Nr. pers. % Nr. pers. %
(km2) (loc/km2)
Regiunea Nord-Vest 2718648 1449002 53,3 1269646 46,7 34160,46 79,6
Bihor 593055 297923 50,2 295132 49,8 7544,27 78,6
Bistriţa-Năsăud 317205 117871 37,2 199334 62,8 5355,2 59,2

133
 Urban Rural Suprafaţa Densitatea
Regiune Total totală populaţiei
Nr. pers. % Nr. pers. %
(km2) (loc/km2)
Cluj 690299 459865 66,6 230434 33,4 6674,4 103,4
Maramureş 511311 300721 58,8 210590 41,2 6304,36 81,1
Satu Mare 364938 173110 47,4 191828 52,6 4417,85 82,6
Sălaj 241840 99512 41,1 142328 58,9 3864,38 62,6
Sursă: INS Tempo Online Time Series
Figura 6.2. Ilustrează că densitatea populaţiei este scăzută în cea mai mare
parte a judeţului.

Sursă: Vincze, 2009

Figura 6.2: Densitatea populaţiei în unităţile administrative din Regiunea Nord-Vest, 2006

Bistriţa-Năsăud este judeţul având cea mai mare pondere a populaţiei rurale
din Regiunea Nord-Vest şi conform criteriilor OCDE1 (66%), ceea ce îl clasifică
drept regiune predominant rurală (Tabelul 6.2).

1 OCDE consideră rural localităţile cu densitatea populaţiei sub 150 de locuitori pe km2,
iar regiunile în care peste 50% a populaţiei trăieşte în localităţi rurale se clasifică regiuni
predominant rurale.

134
 Tabelul 6.2: Caracteristicile judeţelor Regiunii Nord-Vest privind gradul de ruralitate OCDE,
accesibilitatea, rata şomajului şi ponderea populaţiei în vârstă de 0-14 ani
Ponderea populaţiei Ponderea populaţiei în
Rata şomajului
în localităţi având localităţi situate la o Ponderea
înregistrat
Regiune densitatea populaţiei distanţă sub 30 km populaţiei de
(noiembrie
sub 150 loc/km2 de la oraşe cu peste 0-14 ani (2002)
2009)
(1.07.2006) 50.000 locuitori
Nord-Vest 53% (PR) 68% - 18,1%
Bihor 59% (PR) 53% 5,7% 17,9%
Bistriţa-Năsăud 66% (PR) 67% 7,8% 20,6%
Cluj 32% (IR) 79% 6,1% 15,1%
Maramures 57% (PR) 58% 6,3% 19,6%
Satu Mare 63% (PR) 72% 6,0% 19,4%
Salaj 62% (PR) 86% 10,0% 19,0%
Sursă: calcule bazate pe date din INS - Tempo Online Time Series, Eurostat, Recensământ 2002
Ponderea populaţiei în vârstă de 0-14 ani este cea mai mare în judeţul Bistriţa-
Năsăud în comparaţie cu celelalte judeţe din regiune. Figurile 6.3 şi 6.4 arată
că aşezările rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud (cu excepţia părţii sud-estice a
judeţului), au o structură mai favorabilă privind structura de vârstă decât media
regională.

Sursă: Vincze, 2009

Figura 6.3: Ponderea populaţiei de 0-14 ani în Regiunea Nord-Vest, 2002 (%)

135
 Sursă: Vincze (2009)
Figura 6.4: Ponderea populaţiei de 15-59 ani în Regiunea Nord-Vest, 2002 (%)

Judeţul Bistriţa-Năsăud se remarcă în Regiunea Nord-Vest prin variaţia numerică

pozitivă a populaţiei în cea mai mare parte a judeţului în perioada 2000-2006
(figura 6.5).

Sursă: Vincze, 2009

Figura 6.5: Rata de creştere populaţiei în perioada 2002-2006, în %

136
 Poziţia comunelor din Regiunea Nord-Vest privind disponibilitatea forţei de
muncă s-a identificat folosind următorii indicatori: populaţia totală, variaţia
numerică relativă a populaţiei în perioada 1992-2002, variaţia numerică relativă
a populaţiei în perioada 2002-2006, rata sporului natural pe 1000 locuitori,
rata migraţiei nete pe 1000 locuitori, ponderea populaţiei în vârstă de 0-14 ani,
ponderea populaţiei de 15-59 ani, rata de dependenţă, indicele de îmbătrânire şi
densitatea populaţiei.

Sursă: calcule proprii şi editare proprie bazată pe datele din TEMPO-INSSE şi Recensământ 2002

Figura 6.6: Tipologia comunelor din Regiunea Nord-Vest privind disponibilitatea forţei de muncă

În urma analizei cluster aplicată asupra tuturor comunelor din Regiunea

Nord-Vest (pe baza indicatorilor enumeraţi mai sus), comunele au fost clasificate
în funcţie de disponibilitatea forţei de muncă. Uitându-ne la rezultatele analizei
(figura 6.6) putem conclude, că judeţul Bistriţa-Năsăud se află într-o situaţie mai
favorabilă privind disponibilitatea forţei de muncă rurale, decât celelate judeţe
ale regiunii.
Ponderea agriculturii în valoarea adăugată brută regională în judeţul Bistriţa-
Năsăud este cea mai ridicată din regiune, şi ponderea forţei de muncă ocupată în
agricultură se situează peste media regională, ceea ce arată importanţa sectorului
primar pentru judeţ (tabelul 6.3).

137
 Tabelul 6.3: Ponderea agriculturii din VAB şi ponderea forţei de muncă ocupată în agricultură,
în judeţele Regiunii Nord-Vest
Ponderea forţei de muncă ocupată
Regiune Ponderea agriculturii în VAB (2006)
în agricultură (2008)
Nord-Vest 11,03% 30,24%
Bihor 9,71% 30,73%
Bistriţa-Năsăud 15,44% 33,00%
Cluj 7,91% 21,46%
Maramures 13,19% 35,96%
Satu Mare 13,69% 36,25%
Salaj 14,68% 34,29%
Sursă: calcule bazate pe date din INS - Tempo Online Time Series şi Eurostat
Valoarea PIB-lui pe locuitor în judeţul Bistriţa-Năsăud în perioada 1998-
2006 a fost sub media regională şi în pofida creşterii semnificative din această
perioadă, în 2006 PIB-ul pe locuitor (în PPS - puterea de cumpărare standard2) a
reprezentat doar 30,9% din media EU-27 (tabelul 6.4).
Tabelul 6.4: PIB pe locuitor (în PPS) în Regiunea Nord-Vest

PIB pe locuitor PIB pe locuitor în % mediei EU 27

Regiune
1998 2002 2006 1998 2002 2006
Nord-Vest 4400 5800 8500 25,9 28,3 35,9
Bihor 4700 6700 9000 27,7 32,7 38,2
Bistriţa-Năsăud 3500 4600 7300 20,4 22,5 30,9
Cluj 5400 7400 11200 31,7 35,9 47,3
Maramureş 3900 4500 6600 22,8 22,0 27,9
Satu Mare 4100 5200 7200 23,9 25,4 30,7
Sălaj 3700 4500 7100 21,7 22,1 29,9
Sursă: Eurostat
Putem concluziona, că judeţul Bistriţa-Năsăud este o regiune cu pondere
ridicată a populaţiei rurale, densitate scăzută a populaţiei, având o economie
subdezvoltată în mare măsură bazată pe agricultură de (semi)subsistenţă, dar, în
acelaşi timp, se caracterizează prin disponibilitate favorabilă a forţei de muncă
în zonele rurale.

2 Purchasing Power Standards

138
6.2. Zone urbane şi rurale în judeţul Bistriţa-Năsăud
Judeţul Bistriţa-Năsăud este compus dintr-un municipiu, 3 oraşe şi 58 comune
(cu 232 sate), alte trei sate fiind incluse în teritoriul administrativ al municipiului
şi al oraşelor (tabelul 6.5).
Tabelul 6.5: Unităţi administrative în România şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, în anul 2009

Tipul unităţilor administrative România Bistriţa-Năsăud

Municipii (nr.) 103 1
Oraşe (nr.) 217 3
Comune (nr.) 2860 58
Sate (nr.) 12,956 235
Sursă: INS – Tempo Online Time Series
Municipiul Bistriţa este un important centru economic, cultural şi administrativ
şi atrage forţă de muncă de la o distanţă destul de mare. Două dintre celelalte trei
oraşe se află la distanţe destul de mici faţă de Bistriţa: Năsăud (un vechi centru
cultural) la 20 km şi Beclean (un punct important de juncţiune de cale ferată) la
30 km. Deci, practic, chiar şi locuitorii acestor oraşe pot face naveta la Bistriţa.
Oraşul Sângeorz-Băi (o staţiune turistică cu ape minerale terapeutice) este puţin
mai departe, la 38 de km faţă de Bistriţa.
Dijkstra şi Poelman (2008) consideră accesibile acele regiuni în care peste 50%
a populaţiei poate ajunge cu mijloace de transport în cel mult 45 de minute în
centre urbane (cu cel puţin 50.000 de locuitori). După calculele noastre a rezultat
ca o proporţie de 67% din populaţia judeţului trăieşte la o distanţă mai mică de
30 km faţă de oraşul Bistriţa. Dacă luăm în considerare doar zonele rurale, putem
observa că aproximativ 51% din populaţie locuieşte în localităţi rurale situate la
mai puţin de 30 km de oraşul Bistriţa. Având în vedere topografia judeţului (munţi
şi dealuri), starea neadecvată a drumurilor rurale şi posibilităţile limitate de trans-
port în comun, putem afirma că majoritatea populaţiei trebuie să călătorească peste
45 de minute pentru a ajunge la Bistriţa şi, în consecinţă, judeţul Bistriţa-Năsăud
nu este o regiune accesibilă.
Figura 6.7 ilustrează rolul municipiului Bistriţa ca pol de atracţie în judeţul
Bistriţa-Năsăud. Putem observa, de asemenea, că zone rurale întinse ale judeţului
(în special în zona de munte) nu sunt polarizate de nici un centru urban.
În ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi în oraşele judeţului, situaţia arăta
în felul următor pentru anul 2008: Bistriţa 37670 salariaţi (locuitori: 83571), Beclean
4625 salariaţi (locuitori: 11499), Năsăud 3817 salariaţi (locuitori: 10897) şi Sângeorz
Băi 2107 salariaţi (locuitori: 10844). În anul 2009 numărul salariaţilor a scăzut,
pentru că multe companii şi-au redus activităţile din cauza crizei economice.

139
 Sursă: www.mie.ro
Figura 6.7: Orientarea şi tipul polarizării spaţiilor rurale din România, în 2006

6.3. Aspectele curente ale forţei de muncă

6.3.1. „Presiuni” asupra ocupării forţei de muncă:
populaţia în vârstă de muncă şi locurile de muncă
În modelul DPSIR elaborat de Fieldsend (2009a), populaţia totală, densitatea
populaţiei, numărul de locuri de muncă şi densitatea locurilor de muncă sunt
considerate „presiunile” care influenţează evoluţia indicatorilor de ocupare, cum
ar fi rata ocupării.
Tabelul 6.6: Populaţia pe medii de rezidenţă în judeţul Bistriţa-Năsăud

Populaţia totală
Medii 1992 2002 2007
Total BN 328.020 318.315 316.689
Total urban 120.281 114.965 116.139
Total rural 207.739 203.350 200.550
Urban % 36,7 36,1 36,7
Rural % 63,3 63,9 63,3

140
 Rata de creştere a populaţiei
Medii 2002/1992 2007/2002
Total BN -2,96 -0,51
Total urban -4,42 1,02
Total rural -2,11 -1,38
Populaţia pe grupe de vârstă în 2002
Medii 0-14 years 15-59 years
Total BN 64172 193646
Total urban 22353 79146
Total rural 41819 114500
Urban % 34,8 40,9
Rural % 65,2 59,1
Sursă: INS – Tempo Online Time Series, Recensământ 2002

În perioadele 1992-2002 şi 2002-2007 creşterea populaţiei a fost, în general,

negativă în zonele rurale ale judeţului Bistriţa-Năsăud, iar în zonele urbane se
observă o mică creştere a populaţiei (tabelul 6.6). Ca urmare, ponderea populaţiei
rurale a crescut între 1992 şi 2002, iar între anii 2002 şi 2007 a scăzut.
În mediul urban densitatea populaţiei este de şapte ori mai mare decât în mediul
rural. Putem observa o scădere de densitate a populaţiei între 1992-2007 în toate
zonele ale judeţului (tabelul 6.7).
Tabelul 6.7: Densitatea populaţiei în judeţul Bistriţa-Năsăud pe medii (persoană/km2)

Medii 1992 2002 2007

Total 57,0 55,4 55,1
Urban 304,4 291,0 293,9
Rural 41,9 41,0 40,4
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

În anul 1992 în judeţul Bistriţa-Năsăud 4,5% din populaţie a locuit în comune

cu mai puţin de 2500 de locuitori. În perioada 1992-2007 ponderea populaţiei
din localităţi mici a crescut la 8,1%. Cea mai mare pondere a populaţiei rurale a
locuit în comune cu 2500-5000 de locuitori, dar între anii 1992–2007 se observă
o scădere a populaţiei. Ponderea populaţiei rurale în comune cu peste 5000 de
locuitori a crescut între 1992 şi 2002, iar între 2002 şi 2007 a scăzut (tabelul 6.8),
ceea ce se explică prin formarea a cinci noi comune (unele sate s-au desprins din
comune mari şi s-au constituit astfel noi comune).

141
 Tabelul 6.8: Ponderea populaţiei rurale după mărimea comunelor în judeţul Bistriţa-Năsăud (%)

Indicatori 1992 2002 2007

Ponderea populaţiei rurale 63,3 63,9 63,3
Ponderea populaţiei urbane 36,7 36,1 36,7
Ponderea populaţiei rurale în comunele cu mai puţin de 2500 de locuitori 4,5 5,0 8,1
Ponderea populaţiei rurale în comunele între 2500-5000 locuitori 37,7 34,0 35,2
Ponderea populaţiei rurale în comunele cu mai mult de 5000 locuitori 21,1 24,9 20,1
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

Tabelul 6.9: Populaţia în judeţul Bistriţa-Năsăud şi România pe medii şi grupe de vârstă

Populaţia Populaţia Populaţia
Populaţia totală
de 0-14 ani de 15-64 ani peste 65 ani
Regiune Medii (nr. pers.)
(%) (%) (%)
2002 2008 2002 2008 2002 2008 2002 2008
R 198.738 199.976 21,04 18,30 63,14 65,59 15,82 16,11
Bistriţa-Năsăud
U 112.919 116.811 19,80 15,60 73,20 76,71 7,00 7,69
R 10.186.058 9.669.114 19,17 17,22 62,83 60,90 18,01 18,62
România
U 11.608.735 11.835.328 15,74 13,52 73,69 74,67 10,57 11,81
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

Judeţul Bistriţa-Năsăud trece prin aceleaşi procese demografice ca şi toată

România (populaţia rurală îmbătrâneşte), dar deocamdată pare a fi într-o situaţie
demografică mai bună. În ciuda migraţiei internaţionale masive a forţei de muncă
(în special către Spania şi Italia), ponderea populaţiei tinere şi active este destul
de mare, iar ponderea populaţiei vârstnice (peste 65 de ani) este mai mică decât
media naţională (tabelul 6.9). Totuşi, în perioada 2002-2008 în zonele rurale ale
judeţului se observă o uşoară creştere (cu 0,29%) a populaţiei de peste 65 de
ani şi o scăderea a populaţiei de 0-14 ani cu -2,74% (peste media naţională de
-1,95%). În aceeaşi perioadă s-a înregistrat o creştere a populaţiei adulte atât în
mediul rural, cât şi în mediul urban (+2,45% în zonele rurale ale judeţului, spre
deosebire de media naţională, unde se observă o scădere a populaţiei în vârstă de
muncă cu -1,93%).
La nivel de comună nu sunt date referitoare la numărul locurilor de muncă
disponibile (ocupate şi neocupate). Ponderea lucrătorilor pe cont propriu3 în

3 Conform terminologiei statistice româneşti lucrător pe cont propriu este persoana care-şi
exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o afacere individuală, fără a angaja nici un
salariat, fiind ajutat sau nu de membrii familiei neremuneraţi. Sunt încadraţi în această
categorie întreprinzătorii independenţi (vânzătorii ambulanţi, meditatorii, femeile care
îngrijesc copii, caraulii, taximetriştii particulari etc.), liber profesioniştii (muzicanţii

142
agricultură este foarte mare, astfel, în zonele rurale numărul de salariaţi nu reflectă
numărul locurilor de muncă existente. Astfel, indicatorul „densitatea locurilor de
muncă” nu poate fi calculată pentru zonele rurale româneşti.
Tabelul 6.10: Structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale
în judeţul Bistriţa-Năsăud, 2002

Urban Rural
Activităţi ale economiei naţionale
Nr. % din urban Nr. % din rural
Agricultură 5.976 12,57% 68.610 72,62%
Exploatare forestieră 233 0,49% 1.195 1,26%
Pescuit şi piscicultură 6 0,01% 21 0,02%
Industria extractivă 64 0,13% 982 1,04%
Industria prelucrătoare 14.156 29,77% 6.946 7,35%
Energie electrică şi termică, gaze şi apă 1.208 2,54% 531 0,56%
Construcţii 2.607 5,48% 2.564 2,71%
Comerţ 6.680 14,05% 3.166 3,35%
Hoteluri şi restaurante 1.106 2,33% 443 0,47%
Transport şi depozitare 1.426 3,00% 1.723 1,82%
Poştă şi telecomunicaţii 709 1,49% 507 0,54%
Intermedieri financiare 725 1,52% 133 0,14%
Tranzacţii imobiliare 873 1,84% 220 0,23%
Administraţie publică 4.035 8,49% 2.465 2,61%
Învăţământ 3.297 6,93% 2.626 2,78%
Sănătate şi asistenţă socială 2.923 6,15% 1.181 1,25%
Celelalte activităţi ale economiei naţionale 1.152 2,42% 670 0,71%
Activităţi menajere 171 0,36% 180 0,19%
Nedeclarat 205 0,43% 317 0,34%
Total 47.552 100% 94.480 100%
Sursă: Recensământ 2002
Datele din Recensământul 2002 (tabelul 6.10) reflectă toate tipurile de locuri
de muncă, inclusiv lucrătorii pe cont propriu. Putem observa ponderea ridicată
a forţei de muncă ocupate în agricultură (72,62%) în mediul rural. Al doilea ca
importanţă era industria prelucrătoare (7,35% din totalul locurilor de muncă în
mediul rural), urmat de comerţ (3,35%), educaţie (2,78%) şi construcţii (2,71%).
Comparativ cu structura forţei de muncă urbană, în zonele rurale ponderea forţei
de muncă ocupate în agricultură este de şase ori mai mare, iar ponderea ocupării
în exploatare forestieră este de 2,6 ori mai mare. Ponderea ocupării în industria

ambulanţi, artiştii plastici, avocaţii), zilierii ocazionali, titularii de contracte de gestiune

sau de concesiune care nu folosesc salariaţi, agricultorii individuali sau care lucrează în
asociaţii agricole. (Sursă: www.insse.ro)

143
extractivă este de opt ori mai mare în zonele rurale decât în zonele urbane, dar,
cu toate acestea, este foarte scăzută (1,04%) şi o mare parte din industria minieră
a fost închisă după 2002. Piscicultura nu este semnificativă în ceea ce priveşte
ocuparea forţei de muncă în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Tabelul 6.11: Numărul mediu de salariaţi în judeţul Bistriţa-Năsăud
pe activităţi ale economiei naţionale şi medii, 2002-2007
2002 2002 2007 2007 Index
Activităţi ale economiei naţionale
(nr. pers.) (%) (nr. pers.) (%) 2007/2002
Urban
Total 35.479 100 45.449 100 28,1
Agricultură 515 1,5 299 0,7 -41,9
Industrie - total 15.763 44,4 21.395 47,1 35,7
Industria extractivă 31 0,1 6 0,0 -80,6
Industria prelucrătoare 14.291 40,3 20.303 44,7 42,1
Energie electrică şi termică, gaze şi apă 1.441 4,1 1.086 2,4 -24,6
Construcţii 2.056 5,8 3.267 7,2 58,9
Comerţ 3.583 10,1 7.362 16,2 105,5
Transport şi servicii poştale 2.975 8,4 2.094 4,6 -29,6
Activităţi financiare,
620 1,7 903 2,0 45,6
bancare şi de asigurări
Administraţie publică 2.177 6,1 2.637 5,8 21,1
Învăţământ 3.964 11,2 3.170 7,0 -20,0
Sănătate şi asistenţă socială 3.003 8,5 3.057 6,7 1,8
Rural
Total 12.356 100 13.792 100 11,6
Agricultură 487 3,9 235 1,70 -51,7
Industrie - total 2.431 19,7 2.580 18,71 6,1
Industria extractivă 971 7,9 345 2,50 -64,5
Industria prelucrătoare 1.270 10,3 2.087 15,13 64,3
Energie electrică şi termică, gaze şi apă 190 1,5 148 1,07 -22,1
Construcţii 493 4,0 739 5,36 49,9
Comerţ 866 7,0 1.804 13,08 108,3
Transport şi servicii poştale 796 6,4 517 3,75 -35,1
Activităţi financiare, bancare şi de asigurări 41 0,3 75 0,54 82,9
Administraţie publică 472 3,8 648 4,70 37,3
Învăţământ 2.625 21,2 2.789 20,22 6,2
Sănătate şi asistenţă socială 1.110 9,0 1.131 8,20 1,9
Sursă: Direcţia Judeţeană de Statistică Bistriţa-Năsăud

144
 Comparând numărul mediu de salariaţi4 (tabelul 6.11) din anul 2002 cu
populaţia ocupată înregistrată la Recensământul din acelaşi an, putem aproxima
ponderea persoanelor care nu sunt angajate din totalul forţei de muncă ocupate
(lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii familiali neremuneraţi etc.). În mediul
urban la Recensământul din 2002 populaţia ocupată înregistrată era de 47.552
persoane, în timp ce numărul mediu al salariaţilor în acelaşi an a fost de 35.479
persoane în judeţul Bistriţa-Năsăud. În mediul rural diferenţa era mult mai mare:
populaţia ocupată era de 94.480 de persoane şi numai 12.356 de persoane (13%)
erau salariaţi! Putem concluziona că numărul salariaţilor este un indicator foarte
slab pentru numărul de locuri de muncă şi ocuparea forţei de muncă în mediul
rural. Acesta este însă singurul indicator înregistrat separat pentru mediul rural
şi urban sub nivel regional (NUTS2).
Din tabelul 6.11 putem observa, că numărul salariaţilor din mediul rural a scăzut
în perioada 2002-2007 în industria extractivă (din cauza închiderii minelor), în
agricultură (fermele de stat au fost închise, iar fermele mici, individuale utilizează
în cea mai mare parte forţă de muncă familială), în transport şi servicii poştale
(oficiile poştale folosesc o tehnologie mai avansată, ceea ce necesită angajaţi mai
puţini). Numărul salariaţilor a crescut în special în comerţ, industria prelucrătoare,
construcţii şi servicii financiare. Această creştere s-a datorat creşterii economice
care a caracterizat perioada 2002-2007 în toată ţara. Acestea au fost şi sectoarele
care au suferit cel mai mult din cauza crizei economico-financiare globale începută
la sfârşitul anului 2008.
Pe baza unor indicatori, cum ar fi PIB pe cap de locuitor, productivitatea mun-
cii, ocuparea forţei de muncă şi ponderea populaţiei de vârstă activă, se poate
concluziona, că competitivitatea judeţului Bistriţa-Năsăud se situează sub media
regională (tabelul 6.12).
În ceea ce priveşte distribuţia PIB-ului pe sectoare, se poate observa că ponderea
din agricultură şi industrie este mai mare, în timp ce ponderea din construcţii şi
din sectorul serviciilor este mai mică decât media regională (tabelul 6.13).
Pentru creşterea competitivităţii judeţului ar fi necesară creşterea ratei de ocu-
pare şi a productivităţii muncii. Crearea de noi locuri de muncă în industrie şi mai
ales în sectorul serviciilor ar avea ca rezultat creşterea competitivităţii judeţului.
Creşterea ponderii sectorului terţiar este cheia succesului.

4 Conform terminologiei statistice româneşti aceea persoană este considerată salariat care-şi
exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială
- indiferent de forma ei de proprietate - sau la persoane particulare, în schimbul unei
remuneraţii sub forma de salariu, în bani sau în natură, sub forma de comision etc. Prin
convenţie, cu acest statut au fost înregistraţi şi militarii în termen. (Sursă: www.insse.ro)

145
 Tabelul 6.12: Competitivitatea, productivitatea muncii, rata de ocupare a forţei de muncă
şi ponderea populaţiei de vârstă activă în Regiunea Nord-Vest, anul 2005
Productivitatea Ponderea
Competitivitate Rata de ocupăre a
muncii populaţiei în
Regiune PIB/Pop. forţei de muncă
PIB/E vârstă de muncă
(lei/cap.) E/Pwa (%)
(lei/cap). Pwa/Pop. (%)
Nord-Vest 12.623 30.223 65 64
Bihor 13.655 29.910 73 63
Bistriţa-Năsăud 10.863 28.533 61 63
Cluj 16.267 36.652 68 65
Maramureş 9.778 25.197 60 65
Satu-Mare 11.008 27.875 61 65
Sălaj 10.455 26.593 64 61
Sursă: Calcule proprii pe baza datelor INS – Tempo Online Series

Tabelul 6.13: Distribuţia PIB-ului şi a forţei de muncă ocupate în Regiunea Nord-Vest, anul 2005 (%)
Regiunea Bistriţa-
Indicatori Bihor Cluj Maramureş Satu-Mare Sălaj
Nord-Vest Năsăud
PIBa/PIB 11,4 10,9 16,0 8,0 11,8 14,9 15,6
PIBi/PIB 27,8 29,3 30,6 24,7 27,2 30,7 30,0
PIBc/PIB 6,1 4,0 5,0 9,8 4,5 4,3 3,4
PIBs/PIB 54,7 55,8 48,4 57,5 56,5 50,1 50,9
Ea/E 35,0 34,8 39,7 25,8 40,1 41,6 39,2
Ei/E 25,1 27,2 23,1 24,6 24,1 25,3 24,6
Ec/E 4,1 3,4 3,9 6,4 3,1 3,6 2,4
Es/E 35,8 34,6 33,3 43,3 32,6 29,5 33,9
* a – agricultură, i –industrie, c –construcţii, s –servicii, E - populaţie ocupată
Sursă: Calcule proprii pe baza datelor INS – Tempo Online Series

6.3.2. Naveta şi migraţia sezonieră

Informaţii mai detaliate privind naveta sunt disponibile numai în datele
Recensământului din 2002. Conform acestora, în 2002 în judeţul Bistriţa-Năsăud
86,5% din populaţia ocupată a locuit şi a muncit în aceeaşi localitate, depăşind
astfel cu 3,3% media naţională. În Bistriţa-Năsăud 8,1% din populaţia ocupată îşi
avea locul de muncă în altă localitate din judeţ şi 1,8% în alt judeţ. Numărul celor
care făceau naveta în localităţi urbane a fost de două ori mai mare decât al celor
care făceau naveta în localităţi rurale. Ponderea celor care lucrează în străinătate
în judeţ a fost 3,5%, depăşind media naţională (tabelul 6.14).

146
 Tabelul 6.14: Localizarea locului de muncă faţă de domiciliu
În judeţ
În alte judeţe În
Regiune Aceeaşi Alte localităţi
străinătate
localitate Urban Rural Urban Rural
România 83,2% 9,6% 3,2% 2,1% 0,3% 1,6%
Regiunea Nord-Vest 82,1% 9,9% 3,4% 1,2% 0,3% 3,0%
Bistriţa-Năsăud 86,5% 5,7% 2,6% 1,5% 0,3% 3,5%
Sursă: editare proprie pe baza Recensământului 2002

Sursă: editare proprie pe baza Recensământului 2002

Figura 6.8: Ponderea navetiştilor în populaţia ocupată în 2002, în %

Sursă: Recensământ 2002

Figura 6.9: Ponderea populaţiei care lucrează în străinătate în 2002, în %

147
 Figurile 6.8 şi 6.9 arată ponderea populaţiei care face navetă şi a celor care
lucrează în străinătate, pe baza datelor Recensământului din 2002. În baza acestor
hărţi este dificil a trage concluzii referitoare la mobilitatea forţei de muncă, cu
excepţia faptului că, în partea de sud a judeţului, populaţia este mai puţin mobilă
(pondere redusă de navetişti şi migranţi).
Cel mai important angajator din judeţ, care a contribuit la creşterea nivelului
ocupării în zonele rurale (în special înainte de apariţia crizei economice şi financia-
re globale) este o firmă multinaţională (Leoni) din Germania. Leoni a reuşit să atragă
un număr semnificativ de muncitori din mediul rural, organizând transportul zilnic
al angajaţilor între localitatea de domiciliu şi Bistriţa. Conform managerului de
resurse umane, firma a înregistrat o rată de fluctuaţie mai mare la angajaţii tineri,
iar cei care au familii sunt mult mai stabili şi văd într-o întreprindere industrială
mai mare securitate economică şi socială.
Datorită caracterului sezonier al migraţiei în străinătate, producerea unor stat-
istici fiabile la nivelul judeţului este foarte dificilă; date oficiale nu există şi per-
soanele intervievate au putut doar estima subiectiv procentul populaţiei active
care lucrează în străinătate. De exemplu, în comuna Feldru acest procent a fost
considerat a fi aproximativ 30% din populaţia activă.
Un aspect interesant prezintă structura de gen a migranţilor. În anii nouăzeci
era o cerere mai mare pentru lucrătorii din construcţii, astfel mai degrabă bărbaţii
au plecat la lucru în străinătate şi familia lăsată în urmă a fost „gestionată” în
cea mai mare parte de către soţia sau mama persoanei. În ultimii ani se observă
o schimbare, deoarece a crescut oferta de locuri de muncă în asistenţa socială şi
multe femei lucrează în străinătate la familii care au persoane mai în vârstă sau
persoane cu handicap.

6.4. Starea ocupării forţei de muncă

Starea ocupării forţei de muncă poate fi caracterizată prin următorii indicatori
(Fieldsend, 2009a): rata de activitate, rata ocupării forţei de muncă, rata şomajului,
rata şomajului pe termen lung, ocuparea forţei de muncă pe sectoare şi statutul
profesional. Pentru aceşti indicatori cele mai recente date defalcate pentru mediul
rural sunt disponibile în Recensământul din 2002.
Tabelul 6.15 prezintă structura populaţiei de peste 15 ani din judeţul Bistriţa-
Năsăud pe activităţi ale economiei naţionale. Din tabel rezultă că în 2002 rata
de activitate a fost mai mare în mediul rural (51,15%), decât în mediul urban
(49,18%), iar rata şomajului a fost mult mai mică în mediul rural (3,61%), decât în
mediul urban (7,07%). Rata mai mare de activitate şi de ocupare în mediul rural
se datorează ponderii ridicate a lucrătorilor pe cont propriu în agricultură. Ratele
de activitate şi de ocupare ale bărbaţilor sunt mai mari decât ale femeilor, atât
în mediul rural, cât şi în cel urban, ceea ce poate fi explicat prin rolurile de gen.

148
 Tabelul 6.15: Structura populaţiei din judeţul Bistriţa-Năsăud în anul 2002
Rata de Populaţia Rata de Rata Populaţia
Activ Şomeri
Total activitate ocupată ocupare şomajului inactivă
(nr. pers.) (nr. pers.)
(%) (nr. pers.) (%) (%) (nr. pers.)
Total 311.657 157.181 50,43 142.032 45,57 15.149 4,86 154.476
masculin 154.229 86.851 56,31 77.879 50,50 8.972 5,82 67.378
feminin 157.428 70.330 44,67 64.153 40,75 6.177 3,92 87.098
Urban 112.919 55.536 49,18 47.552 42,11 7.984 7,07 57.383
masculin 55.176 29.101 52,74 24.912 45,15 4.189 7,59 26.075
feminin 57.743 26.435 45,78 22.640 39,21 3.795 6,57 31.308
Rural 198.738 101.645 51,15 94.480 47,54 7.165 3,61 97.093
masculin 99.053 57.750 58,30 52.967 53,47 4.783 4,83 41.303
feminin 99.685 43.895 44,03 41.513 41,64 2.382 2,39 55.790
Sursă: INS, 2005

În ceea ce priveşte structura populaţiei inactive (tabelul 6.16), mediul rural

este într-o situaţie mai defavorabilă, decât mediul urban, deoarece ponderea
pensionarilor, a persoanelor întreţinute şi a casnicelor este mai mare, iar ponderea
persoanelor care participă la procesul educaţional este mai mică.
Tabelul 6.16: Structura populaţiei inactive din judeţul Bistriţa-Năsăud, pe medii, 2002

Din care:
Medii Total Întreţinute de stat
Elevi/ Întreţinute Altă
Pensionari Casnice sau de alte
Studenţi de alţii situaţie
organizaţii private
24.436 15.208 5.676 9.461 493 2.109
Urban 57383
42,58% 26,50% 9,89% 16,49% 0,86% 3,68%
31.019 29.490 14.069 21.231 753 531
Rural 97093
31,95% 30,37% 14,49% 21,87% 0,78% 0,55%
Sursă: INS, 2005

Tabelul 6.17 arată că în judeţul Bistriţa-Năsăud cea mai mare pondere a

populaţiei ocupate (58,5%) lucrează în unităţi în întregime private (ponderea
este mai mare decât media regională de 56,6%), ceea ce poate însemna că
în judeţ există un mediu antreprenorial prielnic, dar şi că sunt mai puţine
companii de stat sau proprietăţi mixte cu sediul în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Investitorii privaţi pot fi cei care, în viitor, vor ocupa un volum mai mare de
forţă de muncă rurală.

149
 Tabelul 6.17: Populaţia ocupată civilă pe forme de proprietate, 2007
Judeţul Regiunea
Formă de proprietate
Bistriţa-Năsăud Nord-Vest
Total (nr.) 60868 646075
Proprietate publică 29,6 27,0
Proprietate mixtă 1,4 3,4
Proprietate privată 58,5 56,6
Structură (%)
Proprietate cooperatistă 0,6 1,7
Proprietate obştească 0,2 0,7
Proprietate integral străină 9,7 10,6
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

Tabelul 6.18 prezintă numărul întreprinderilor pe clase de mărime în funcţie

de numărul de angajaţi. În judeţul Bistriţa-Năsăud microîntreprinderile şi
întreprinderile mici sunt principalii actori ai ocupării forţei de muncă: 89,68%
dintre întreprinderi au mai puţin de nouă angajaţi, iar 8,56% au între 10-49 angajaţi.
Tabelul 6.18: Numărul întreprinderilor după clase de mărime în judeţul Bistriţa-Năsăud, 2008

Clase de mărime Nr. %

Total 6938 100%
0-9 angajat 6222 89,68%
10-49 angajat 594 8,56%
50-249 angajat 108 1,56%
250 angajat şi peste 14 0,20%
Sursă: Direcţia Judeţeană de Statistică Bistriţa-Năsăud

Conform raportului publicat de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului

Bistriţa-Năsăud (CCI, 2009), 91% din întreprinderile care au prezentat raportul
financiar pentru anul 2008 au fost microîntreprinderi (7.528), având în total
12.792 de angajaţi şi reprezentând 28% din numărul total de salariaţi din
judeţ; 608 au fost întreprinderi mici, totalizând 11.251 de angajaţi (25%), 101
întreprinderi mijlocii, totalizând 9.652 de angajaţi (21%); opt întreprinderi mari,
totalizând 3.030 de angajaţi (7%) şi opt întreprinderi foarte mari, totalizând 8.852
de angajaţi (19%).
Tabelul 6.19 prezintă date referitoare la şomaj la sfârşitul anului 2007 şi 2008.
Rata şomajului a fost redusă pentru ambele sexe atât în mediul rural, cât şi în
mediul urban, motivele fiind dezvoltarea economică rapidă din acea perioadă şi
migraţia internaţională intensă. Faptul că cei care obţin venituri din fermele de
semi-subzistenţă nu sunt înregistraţi ca şomeri, contribuie de asemenea la rata
scăzută a şomajului. Criza financiară şi economică mondială a atins România la
începutul anului 2009. Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost puternic afectat de criză, rata
şomajului a crescut rapid, ajungând în noiembrie 2009 la 7,8%.

150
 Tabelul 6.19: Şomeri înregistraţi în judeţul Bistriţa-Năsăud la sfârşit de an 2007 şi 2008

Decembrie 2007 Decembrie 2008

Medii Ponderea şomerilor Ponderea şomerilor
Nr. pers. înregistraţi din populaţia Nr. pers. înregistraţi din populaţia
de 18-62 ani (%) de 18-62 ani (%)
Urban 1.077 1,32% 1.296 1,56%
Masculin 478 1,19% 505 1,24%
Feminin 599 1,44% 791 1,86%
Rural 2.028 1,71% 2.318 1,95%
Masculin 1.146 1,85% 1.310 2,11%
Feminin 882 1,55% 1.008 1,77%
Sursă: AJOFM BN

Tabelul 6.20: Şomeri înregistraţi pe categorii de şomeri, gen şi nivel de şcolarizare

la sfârşitul anului 2008, în judeţul Bistriţa-Năsăud şi în Regiunea Nord-Vest
Judeţul Regiunea
Categorii de şomeri / Nivel de şcolarizare Bistriţa-Năsăud Nord-Vest
Nr. pers. Feminin Nr. pers. Feminin
Total (pers.) 3.614 1.799 40.230 18.824
- Primar, gimnazial şi profesional (%) 78,4 72,2 74,6 66,5
- Liceal şi postliceal (%) 17,3 22,5 18,2 23,3
- Universitar (%) 4,2 5,3 7,2 10,1
Beneficiari de indemnizaţie de şomaj (total) 2.479 1.207 15.774 8.392
- Primar, gimnazial şi profesional (%) 70,9 62,0 58,0 49,6
- Liceal şi postliceal (%) 23,7 31,2 31,4 37,2
- Universitar (%) 5,4 6,8 10,6 13,2
Beneficiari de indemnizaţie de şomaj
2.185 1.049 13.611 7.102
(şomeri cu experienţă în muncă) (pers.)
- Primar, gimnazial şi profesional (%) 74,8 65,7 64,1 55,4
- Liceal şi postliceal (%) 22,0 30,6 29,9 37,3
- Universitar (%) 3,2 3,7 6,0 7,3
Beneficiari de indemnizaţie de şomaj
294 158 2.163 1.290
(şomeri fără experienţă în muncă) (pers.)
- Primar, gimnazial şi profesional (%) 41,8 37,3 19,5 17,8
- Liceal şi postliceal (%) 36,4 35,4 41,0 36,4
- Universitar (%) 21,8 27,2 39,5 45,7
Persoane care nu beneficiază de drepturi băneşti
1.135 592 24.456 10.432
(pers.)
- Primar, gimnazial şi profesional (%) 95,0 92,9 85,4 80,2
- Liceal şi postliceal (%) 3,4 4,7 9,7 12,2
- Universitar (%) 1,6 2,4 4,9 7,7
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

151
 Datele privind şomerii înregistraţi (tabelul 6.20) arată că persoanele cu nivel
de instruire scăzut (primar, gimnazial şi profesional) constituie cea mai mare
parte a şomerilor (78,4% din totalul de 3614 de persoane), procentul fiind şi mai
mare în cazul celor care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj (94,9%). În
ceea ce priveşte structura şomajului pe sexe, putem observa că ponderea femeilor
este 49,8% din totalul şomerilor din judeţul Bistriţa-Năsăud.

6.5. Oportunităţi şi constrângeri

privind diversificarea economiei rurale
Există anumite forţe stimulatoare (driving forces) endogene şi exogene care
trebuiesc examinate pentru a identifica oportunităţile şi constrângerile privind
diversificarea economică rurală, cum ar fi (Fieldsend, 2009a): nivelul de educaţie,
cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare, presiuni fiscale asupra costului forţei
de muncă, inegalitate în remunerarea femeilor şi bărbaţilor, tipul investiţiilor în
afaceri, utilizarea terenurilor, precum şi starea diferitelor tipuri de infrastructură.
6.5.1. Educaţie şi cercetare
Nivelul educaţional al populaţiei în vârstă de muncă în judeţul Bistriţa-Năsăud
este sub media regională. În 2002, ponderea celor care au absolvit liceul a fost de
29,9%, iar a absolvenţilor de învăţământ superior doar de 5,4%, în timp ce 65,5%
a absolvit învăţământul gimnazial (Recensământ 2002).
În anul şcolar 2007/2008 la nivel naţional 14,8% din populaţia de vârstă şcolară
a fost înscrisă în învăţământul preşcolar, 40,6% în învăţământ primar şi secundar,
18% în liceu, 6% în învăţământ postliceal, profesional, de ucenici şi de maiştri şi
20,6% au participat în învăţământul superior.
În Regiunea Nord-Vest situaţia a fost similară, ponderea celor care au par-
ticipat în învăţământul preşcolar a fost cu câteva procente peste, iar a celor din
învăţământul superior a fost cu câteva procente sub media naţională.
În judeţul Bistriţa-Năsăud ponderea studenţilor este mult mai scăzută decât
media regională şi naţională, în timp ce ponderea celor înscrişi în învăţământul
preşcolar, primar şi secundar este mai mare. Comparând anul şcolar 2007/2008
cu anul şcolar 2004/2005, cea mai mare creştere o putem observa în ponderea
învăţământului superior (tabelul 6.21).
Privind numărul unităţilor şcolare din judeţul Bistriţa-Năsăud (tabelul 6.22)
se poate observa că numărul unităţilor de învăţământ primar şi secundar din me-
diul rural este mai ridicat decât al celor din mediul urban, dar în acelaşi timp în
zonele rurale nu există unităţi de învăţământ postliceal, profesional, de ucenici şi
de maiştri. În perioada 2002-2007 a scăzut numărul unităţilor şcolare (cu excepţia
liceelor), ceea ce reflectă procesul de restructurare în sistemul de învăţământ în

152
urma căruia grădiniţele rurale au fost incorporate administrativ de către şcoli, iar
şcolile din sate au fost grupate sub administraţia şcolii din centrul comunei.
Tabelul 6.21: Populaţia de vârstă şcolară pe nivele de educaţie
în Regiunea Nord-Vest şi judeţul Bistriţa-Năsăud

Primar şi gimnazial
Profesional Postliceal
Primar Gimnazial Învăţământ Liceu
Regiune Preşcolar şi de şi de Superior
Total (clasele (clasele special ucenici maiştri
I-IV) V-VIII) (clasele I-VIII)
2007 / 2008
Nord- 91.665 229.117 109.197 116.866 3.054 106.052 29.527 5.682 99.788
Vest 16,32% 40,78% 19,44% 20,80% 0,54% 18,88% 5,26% 1,01% 17,75%
Bistriţa- 11.860 29.593 14.272 14.885 436 11.311 4187 354 1.352
Năsăud 20,22% 50,45% 24,33% 25,38% 0,74% 19,28% 7,14% 0,60% 2,31%
2004 / 2005
Nord- 92.145 258.578 122.841 131.568 4.169 99.756 35.876 5.995 90.919
Vest 15,80% 44,33% 21,06% 22,56% 0,71% 17,10% 6,15% 1,03% 15,59%
Bistriţa- 12.064 33.001 15.966 16.533 502 11.293 4.896 270 887
Năsăud 19,33% 52,88% 25,58% 26,49% 0,80% 18,09% 7,84% 0,43% 1,42%
Sursă: INS – Anuarul Statistic al României, 2005 şi 2008

Tabelul 6.22: Unităţi de învăţământ, pe nivele de educaţie şi medii de rezidenţă,

judeţul Bistriţa-Năsăud

Tipul unităţii de învăţământ Mediu 2002 2007

Total 419 121
Total Urban 85 56
Rural 334 65
Total 127 20
Învăţământ preşcolar Urban 35 18
Rural 92 2
Total 264 75
Învăţământ primar şi secundar
Urban 29 18
(incluzând învăţământul special)
Rural 235 57
Total 23 23
Liceal Urban 17 17
Rural 6 6
Total 3 1
Profesional Urban 2 1
Rural 1 0
Total 1 2
Postliceal Urban 1 2
Rural 0 0

153
 Tipul unităţii de învăţământ Mediu 2002 2007
Total 0 0
De maiştri Urban 0 0
Rural 0 0
Total 1 0
Superior Urban 1 0
Rural 0 0
Total 1 0
Superior privat Urban 1 0
Rural 0 0
Sursă: INS – Tempo Online Time Series
Analizând participarea la procesul educaţional din mediul rural şi urban
(tabelul 6.23) putem observa că ponderea copiilor înscrişi în grădiniţe, precum
şi a celor înscrişi în învăţământul primar şi secundar este mai mare în mediul
rural decât în cel urban. În acelaşi timp ponderea elevilor înscrişi în licee, în
învăţământul postliceal, profesional, de ucenici şi de maiştri este mult mai
scăzută în mediul rural, fapt care poate fi explicat prin lipsa unităţilor şcolare de
la aceste nivele. Faţă de 2002, în anul 2007 numărul copiilor din grădiniţe arată o
creştere în mediul urban, iar în mediul rural a crescut numărul elevilor din licee,
şcoli profesionale, postliceale, de ucenici şi de maiştri.
Aceste cifre reflectă doar localizarea şcolilor şi nu spun nimic despre mediul
de provenienţă (rural sau urban) al elevilor. Putem presupune că în ciclul primar
şi gimnazial copiii de obicei frecventează şcoala din localitate; acest lucru însă nu
este valabil şi pentru cei înscrişi în învăţământul post-secundar, fiindcă cele mai
multe licee şi grupuri şcolare profesionale se află în mediul urban.
Tabelul 6.23: Participarea la procesul educaţional, după nivelul de educaţie şi de locaţie
a unităţilor de învăţământ în judeţul Bistriţa-Năsăud
Nivel Mediu 2002 2007
Urban 3.984 4.234
Copii în grădiniţă Rural 7.722 7.626
Total 11.706 11.860
Urban 5.825 4.838
Elevi înscrişi în învăţământul primar
Rural 10.561 9.574
(inclus învăţământul special)
Total 16.386 14.412
Urban 8.202 5.729
Elevi înscrişi în învăţământul gimnazial
Rural 10.938 9.452
(inclus învăţământul special)
Total 19.140 15.181
Urban 9.475 9.397
Elevi înscrişi în licee Rural 1.230 1.914
Total 10.705 11.311
Urban 2.893 2.614
Elevi înscrişi în învăţământul profesional
Rural 1.459 1.573
şi de ucenici
Total 4.352 4.187

154
 Nivel Mediu 2002 2007
Urban 568 270
Elevi înscrişi în învăţământul postliceal Rural 0 84
Total 568 354
Urban 0 0
Elevi înscrişi în învăţământul de maiştri Rural 0 0
Total 0 0
Urban 951 1.352
Studenţi Rural 0 0
Total 951 1.352
Sursă: INS – Tempo Online Time Series
Rata abandonului în învăţământul preuniversitar a fost mai mare în anul
şcolar 2007/2008, decât în anul şcolar 2004/2005. Valorile cele mai ridicate apar
în cazul învăţământului profesional şi de ucenici, respectiv al învăţământului
postliceal şi de maiştri. În Bistriţa-Năsăud rata abandonului a fost mai ridicată la
toate nivelele de învăţământ preuniversitar, decât pe plan regional (tabelul 6.24).
Tabelul 6.24: Rata abandonului în învăţământul preuniversitar (%)
Primar şi secundar Profesional Postliceal
Regiune Liceu
Total Primar Secundar şi de ucenici şi de maiştri
2007 / 2008
Nord-Vest 1,7 1,4 1,9 2,5 7,9 1,1
Bistriţa-Năsăud 2,2 2,3 2,0 3,1 7,9 7,6
2004 / 2005
Nord-Vest 1,5 1,2 1,7 2,2 5,9 11,0
Bistriţa-Năsăud 2,1 1,8 2,4 3,0 7,4 10,7
Sursă: Anuarul Statistic al României 2006 şi 2009

Tabelul 6.25: Ponderea cheltuielilor din PIB pentru cercetare, tehnologie şi inovare

Regiune 2002 2005

România 0,38% 0,41%
Nord-Vest 0,21% 0,26%
Bistriţa-Năsăud 0,10% 0,12%
Sursă: INS – Tempo Online Time Series şi INS, 2008e
Ponderea cheltuielilor din PIB pentru cercetare, tehnologie şi inovare în
perioada 2002-2005 (tabelul 6.25) arată o creştere foarte moderată atât la nivel
naţional, cât şi în Regiunea Nord-Vest şi în judeţul Bistriţa-Năsăud (aceasta fiind
mult sub media naţională şi regională).

155
 6.5.2. Aspecte privind costul forţei de muncă
Bărbaţii câştigă în general mai mult decât femeile (tabelul 6.26), dar diferenţa
este mai scăzută în judeţul Bistriţa-Năsăud, decât în Regiunea Nord-Vest sau în
România. Mai mult decât atât, în 2008, în judeţul Bistriţa-Năsăud, femeile au avut
salarii nete mai ridicate decât bărbaţii, care este o situaţie destul de atipică.
Tabelul 6.26: Salarii nete, pe sexe, în 2007 şi 2008
Femei / Bărbaţi
Regiune Bărbaţi Femei
(%)
2007
România 1.079 lei 964 lei 89,3 %
Regiunea Nord-Vest 985 lei 881 lei 89,4 %
Bistriţa-Năsăud 930 lei 875 lei 94,1 %
2008
România 1.348 lei 1.264 lei 93,8 %
Regiunea Nord-Vest 1.153 lei 1.082 lei 93,8 %
Bistriţa-Năsăud 1.074 lei 1.099 lei 102,3 %
Sursă: INS, 2008d; INS, 2009c

Tabelul 6.27: Componentele costului forţei de muncă în România (%)

Sume brute plătite Alte cheltuieli ale unităţii
Activitate economică direct salariaţilor cu forţa de muncă
2002 2008 2002 2008
Total 69,7 77,5 30,3 22,5
Agricultură, vânătoare 68,7 78,2 31,3 21,8
Silvicultură 71,4 78,3 28,6 21,7
Pescuit şi piscicultură 68,6 77,2 31,4 22,8
Industrie 68,9 75,8 31,1 24,2
Industrie extractivă 70,9 65,8 29,1 34,2
Industrie prelucrătoare 68,4 77,4 31,6 22,6
Energie electrică şi termală, apă şi gaze 69,1 75,8 30,9 24,2
Construcţie 68,5 77,6 31,5 22,4
Comerţ 68,5 78,3 31,5 21,7
Hoteluri şi restaurante 67,1 77,9 32,9 22,1
Transport 69,5 77,4 30,5 22,6
Poştă şi telecomunicaţii 68,0 75,1 32 24,9
Intermedieri financiare 70,9 77,9 29,1 22,1
Tranzacţii imobiliare şi alte servicii 66,7 77,5 33,3 22,5
Administraţie publică şi apărare 73,1 79,1 26,9 20,9
Învăţământ 74,2 79,1 25,8 20,9
Sănătate şi asistenţă socială 73,8 79 26,2 21
Alte activităţi ale economiei naţionale 66,9 78,4 33,1 21,6
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

156
 Tabelul 6.27 prezintă componentele costului forţei de muncă pe sectoarele
economice. Impozitele nu diferă între regiuni, deoarece sistemul este definit la
nivel naţional. Putem observa că între 2002 şi 2008 ponderea cheltuielilor cu
costurile forţei de muncă, altele decât cele plătite direct de angajat, au scăzut în
toate sectoarele economice, cu excepţia industriei extractive.
Tabelul 6.28: Costul mediu lunar al forţei de muncă pe salariat la nivel naţional
2002* 2008
Activitate economică 2008/2002
(lei) (lei)
Total 1.315 2.296 174,60%
Agricultură, vânătoare 913 1.509 165,28%
Silvicultură 1.071 1.804 168,44%
Pescuit şi piscicultură 796 1.309 164,45%
Industrie 1.345 2.140 159,11%
Industrie extractivă 2.319 4.795 206,77%
Industrie prelucrătoare 1.166 1.821 156,17%
Energie electrică şi termală, apă şi gaze 2.056 3.797 184,68%
Construcţie 1.101 2.035 184,83%
Comerţ 897 1.767 196,99%
Hoteluri şi restaurante 868 1.316 151,61%
Transport 1.600 2.632 164,50%
Poştă şi telecomunicaţii 2.863 3.347 116,91%
Intermedieri financiare 3.858 5.690 147,49%
Tranzacţii imobiliare şi alte servicii 1.379 2.345 170,05%
Administraţie publică şi apărare 1.235 3.066 248,26%
Învăţământ 1.231 2.686 218,20%
Sănătate şi asistenţă socială 1.200 2.535 211,25%
Alte activităţi ale economiei naţionale 1.342 2.014 150,07%
*la valoarea anului 2008 (IPC 2008/2002=169,39)
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

În aceeaşi perioadă costul mediu lunar al forţei de muncă pe salariat a crescut

cu 74,6% (tabelul 6.28) ca urmare a creşterii economice şi a creşterii nivelului de
trai. Această creştere a compensat reducerile din perioada 1990-2000, valoarea
reală a salariilor ajungând la nivelul din 1990 numai la sfârşitul anului 2006.
Între 2007 şi 2008 costul mediu lunar al forţei de muncă pe angajat a crescut cu
25,2%, fapt care se explică prin creşterea cererii de forţă de muncă în perioada
de creştere economică. Se pot observa şi diferenţe sectoriale, cele mai ridicate
costuri fiind în Intermedieri financiare, urmat de Industria extractivă, Energie
electrică şi termică, gaze şi apă, iar cele mai scăzute costuri sunt în Pescuit şi
piscicultură, Hoteluri şi restaurante, Agricultură, vânătoare şi silvicultură, Comerţ
şi Industria prelucrătoare.

157
 6.5.3. Investiţii în afaceri
Figura 6.10 arată structura întreprinderilor după sectoarele economiei în anii
2002 şi 2007 în România, Regiunea Nord-Vest şi judeţul Bistriţa-Năsăud. Ponderea
întreprinderilor din sectorul Comerţ se află pe primul loc peste tot, dar a scăzut
în anul 2007 faţă de anul 2002. Ponderea sectorului Industrie prelucrătoare ocupă
locul doi şi arată o creştere de câteva procente. O creştere semnificativă apare în
cazul sectoarelor Tranzacţii imobiliare şi Construcţii. Ponderea sectorului Trans-
port, depozitare şi telecomunicaţii este importantă, dar nu a crescut semnificativ în
perioada studiată. Întreprinderile din sectorul Agricultură, silvicultură şi vânătoare
nu au avut o pondere importantă nici în 2002, nici în 2007.
Conform raportului publicat de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului
Bistriţa-Năsăud, întitulată „Starea economiei judeţului Bistriţa-Năsăud” (ICC,
2009), pe 31.12.2008 au fost înregistrate la Registrul Comerţului în judeţul
Bistriţa-Năsăud 10.876 societăţi comerciale. Doar 8.253 întreprinderi (76%), având
în total 45.847 de angajaţi, şi-au depus rapoartele financiare obligatorii, dintre
care 1.837 companii au raportat că nu au avut nici o activitate pentru anul 2008.
IMM-urile (inclusiv microîntreprinderile) au avut cea mai mare contribuţie la re-
zultatul economic al judeţului, având o pondere de 73% din cifra totală de afaceri
a judeţului Bistriţa-Năsăud, 76% din profitul brut total, 91% din pierderile totale
şi 74% din numărul total al angajaţilor. Cele mai multe întreprinderi (35%) îşi
aveau activitatea în sectoarele Comerţ şi comerţ cu amănuntul (având 17% din
angajaţi), 24% în domeniul Serviciilor (13% din angajaţi), 17% în Industrie (48%
din angajaţi), 14% în Construcţii (13% din angajaţi), 6% în Turism (4% din angajaţi),
2% în Agricultură şi pescuit (1% din angajaţi) şi 2% în Cercetare, dezvoltare şi
high-tech (2% din angajaţi). Doar 28,4% dintre aceste întreprinderi îşi desfăşoară
activitatea în mediul rural, iar majoritatea lor (59,7%) este înregistrată în oraşul
Bistriţa. Distribuţia numărului de locuri de muncă este nefavorabilă în mediul
rural, fiindcă doar 19% din cei 45.847 de angajaţi lucrează în mediul rural.
6.5.4. Infrastructura
Infrastructura de transport. Lungimea căilor ferate în judeţul Bistriţa-Năsăud
nu s-a schimbat în ultimii 20 de ani (tabelul 6.29). Principalele puncte de junc-
ţiune de cale ferată se găsesc la Beclean, Sărăţel şi Salva. Începând cu anul 2002,
două linii de cale ferată au fost privatizate, linia Ilva Mică–Rodna (cu o lungime
de 20 km), care a fost una dintre cele mai vechi linii (construită în 1909) şi linia
Bistriţa-Prundu Bârgăului. Din cele 321 km existente 60% (193 km) au fost
construite între anii 1884 şi 1909. Statisticile arată o creştere procentuală a liniilor
de cale ferată electrificată, dar acest lucru se datorează faptului că cele neelectri-
ficate au fost transferate în proprietate privată. Ponderea liniilor cu o cale şi cu
două căi nu s-a schimbat.

158
Rom ânia, 2002 România, 2007
3%
2%
0%
1% 2%
0%
0% 0%
3%
1% 3% 0% 12% 0%
9% 15% 0% 18%
5% 9%
5% 1%
4%

7%
4%
41%
55%

Regiunea Nord-Vest, 2002 Regiunea Nord-Vest, 2007

2%
2%
2% 0%
1%
0% 0%
0%
0% 0% 2%
3%0% 18% 13%
9%
1% 18% 0%
7% 1% 11%
4% 5%

9%

4%

38%
50%

BistriĠa-Năsăud, 2002 BistriĠa-Năsăud, 2007

3%
0% 2% 0%
1%
0% 2% 4% 0% 0% 0%
1% 6%
6% 2%
23% 11% 18%
5% 1%
7% 0%

0% 5%
10%

48% 4%

41%

Sursă: calcule proprii bazate pe INS – Tempo Online Time Series

Figura 6.10: Întreprinderi după sectorul de activitate

159
 Tabelul 6.29: Lungimea căilor ferate în judeţul Bistriţa-Năsăud

Tipul liniilor de cale ferată 2002 2008

Total (km) 321 320
Densitate (km/100 km ) 2
6 6
Linii electrificate (%) 13,7 57,2
Linii normale cu o cale (%) 93,8 94,4
Linii normale cu două căi (%) 6,2 5,6
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

Judeţul este străbătut de drumuri europene şi naţionale importante, care

conectează Transilvania de Moldova şi Maramureş (de exemplu drumul european
E58). Lungimea drumurilor publice nu a crescut semnificativ în perioada 2002-
2008 (tabelul 6.30). Aproape 80% din totalul drumurilor publice sunt drumuri
judeţene şi comunale. Drumurile judeţene şi comunale sunt modernizate într-o
pondere foarte mică (7,9% în 2008) şi în jur de 25,9% sunt pavate cu îmbrăcăminţi
uşoare rutiere. Două treimi din drumurile rurale sunt pietruite sau de pământ, iar
în perioadele ploioase drumurile de pământ sunt deseori impracticabile. Lipsa şi
starea degradată a infrastructurii este o cauză importantă a nevalorificării resurselor
rurale, în principal din perspectiva turismului şi a investiţiilor străine. În cazul
drumurilor naţionale, situaţia este mai bună: 80-90% dintre ele sunt modernizate.
În ceea ce priveşte transportul aerian, cele mai apropiate aeroporturi se află la
100 km distanţă de Bistriţa, în Târgu Mureş (judeţul Mureş), sau la 125 km distanţă,
în Cluj-Napoca (judeţul Cluj).
Tabelul 6.30: Lungimea drumurilor publice în judeţul Bistriţa-Năsăud

Tipul drumului 2002 2008

Total (km) 1.504 1.517
Densitate (km/100 km2) 28 28
Modernizate 23,5 25,2
Total
Cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 21,3 21,4
Structură (%)
Pietruite 33,3 32,2
De pământ 21,9 21,1
% în total 20,5 21,2
Modernizate 81,9 89,8
Naţional
Structură (%) Cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 13,9 4,7
Pietruite 4,2 5,6
% în total 79,5 78,8
Modernizate 8,4 7,9
Judeţene şi
Cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere 23,2 25,9
comunale Structură (%)
Pietruite 40,8 39,4
De pământ 27,6 26,8
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

160
 Infrastructura de Internet. Ponderea gospodăriilor care au acces la internet din
totalul gospodăriilor la nivel naţional este mult mai mare în mediul urban, decât
în cel rural (tabelul 6.31). Deşi se observă o creştere considerabilă între 2007 şi
2008 în ambele medii, diferenţa rămâne considerabilă. Nu sunt disponibile date
la nivel regional şi judeţean.
Tabelul 6.31: Ponderea gospodăriilor cu acces la Internet, la nivel naţional

Mediu 2007 2008

Total 20,5% 27,3%
Urban 33,6% 42,5%
Rural 3% 7,6%
Sursă: INS – Tempo Online Time Series
Infrastructura de turism. În judeţul Bistriţa-Năsăud există puţine unităţi
turistice (tabelul 6.32), ceea ce arată că turismul nu este dezvoltat şi că patrimoniul
natural, cultural şi istoric de mare valoare, cu potenţial turistic ridicat, nu este
exploatat în mod adecvat. Capacitatea de cazare turistică este mult mai mare în
mediul urban decât în cel rural (tabelul 6.33). În mediul rural există un singur
hotel, în timp ce în mediul urban se găsesc 10 hotele cu capacitate relativ mare.
Tabelul 6.32: Unităţi de cazare turistică în judeţul Bistriţa-Năsăud, anul 2008
Vile Cabane Pensiuni
Mediu Total Hoteluri Moteluri Tabere
turistice turistice turistice
Nr. 17 10 2 1 0 1 3
Urban
% 65,4% 90,9% 66,7% 100% 0% 25% 60%
Nr. 9 1 1 0 1 3 2
Rural
% 34,6% 9,1% 33,3% 0% 100% 75% 40%
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

Tabelul 6.33: Capacitatea de cazare turistică în judeţul Bistriţa-Năsăud, anul 2008

Vile Cabane Pensiuni
Mediu Total Hoteluri Moteluri Tabere
turistice turistice turistice
Nr. 2.307 2.043 72 14 0 120 58
Urban
% 84,6% 93,9% 85,7% 100% 0% 37,5% 58%
Nr. 421 133 12 0 34 200 42
Rural
% 15,4% 6,1% 14,3% 0% 100% 62,5% 42%
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

Pe pagina de internet al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului

(www.mie.ro) în ianuarie 2010 apăreau 36 structuri de cazare turistică şi 34
de restaurante din judeţul Bistriţa-Năsăud, din care doar 14 unităţi de cazare
turistică şi 6 restaurante se aflau în mediul rural.

161
 Conform raportului publicat de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului
Bistriţa-Năsăud (ICC, 2009) sectorul turism are o performanţă slabă în Bistriţa-
Năsăud, există numai 455 întreprinderi înregistrate în turism, cu un total de 1682
de angajaţi. Raportul susţine că turismul ar putea deveni cel mai puternic pilon al
sectorului de afaceri al judeţului, dacă infrastructura ar fi dezvoltată şi modernizată.
6.5.5. Utilizarea terenurilor
Judeţul Bistriţa-Năsăud poate fi caracterizat prin diversitatea formelor de re-
lief. Zona de munte face parte din lanţul Carpaţilor Orientali. Zona de deal este
prezentă în partea centrală şi de vest a judeţului.
Judeţul are o reţea hidrografică bogată centrată pe râul Someşul Mare. În afară
de apele curgătoare, există şi câteva lacuri care au o importanţă turistică, cum ar
fi lacurile glaciare din Munţii Rodnei (Lala Mare şi Lala Mică) şi Tăul Zânelor din
Munţii Călimani. Pe râul Bistriţa, în aval de Colibiţa, există un lac de acumulare
cu un volum de peste 80 milioane mc de apă. În zona de munte există şi izvoare
de apă minerală: ape bicarbonatate, calcice, minerale bogate în magneziu pot
fi găsite la Sângeorz-Băi, Maieru (Anieş), Rodna (Valea Vinului), Şanţ, Târlişua,
Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Bistriţa Bârgăului (Colibiţa), în timp ce ape
clorosodice pot fi găsite la Feldru (Nepos), Beclean (Figa), Teaca (Pinticu Tecii).
În judeţul Bistriţa-Năsăud ponderea suprafeţei agricole este de 55,14%, sub
media regională (61,11%). În perioada 2002-2008 nu s-a schimbat considerabil
ponderea şi structura suprafeţei agricole, care diferă în mod semnificativ de media
regională: în judeţ ponderea păşunilor este cea mai mare, fiind urmată de terenurile
arabile, în timp ce în regiune ponderea terenurilor arabile este mai ridicată. Pon-
derea păşunilor, livezilor şi a pepinierelor de pomi fructiferi este de asemenea mai
mare în Bistriţa-Năsăud decât în regiune (tabelul 6.34).
Tabelul 6.34: Utilizarea terenurilor agricole în Regiunea Nord-Vest şi judeţul Bistriţa-Năsăud

Regiune Utilizarea terenurilor 2002 2008

Suprafaţa agricolă (% în suprafaţa totală) 61,25% 61,11%
Suprafaţă arabilă 48,21% 48,86%
Păşuni 31,43% 30,47%
Nord-Vest
Structură (%) Fâneţe 17,80% 18,53%
Vii pe rod şi pepiniere de viţă de vie 0,57% 0,43%
Livezi şi pepiniere pomicole 2,00% 1,71%
Suprafaţa agricolă (% în suprafaţa totală) 55,82% 55,14%
Suprafaţă arabilă 33,47% 34,56%
Păşuni 40,05% 38,02%
Bistriţa-Năsăud
Structură (%) Fâneţe 23,10% 24,37%
Vii pe rod şi pepiniere de viţă de vie 0,23% 0,15%
Livezi şi pepiniere pomicole 3,15% 2,90%
Sursă: INS – Tempo Online Time Series

162
 În ceea ce priveşte dimensiunea exploataţiilor agricole, putem observa că cea
mai mare parte a suprafeţei agricole utilizate (64,4%) intră în grupa de mărime de
1-10 ha, şi 16,5% din suprafaţa agricolă utilizată aparţine exploataţiilor cu peste
100 ha. Ponderea suprafaţei agricole utilizate de exploataţii între 10 şi 100 ha este
de numai 4,5% şi a exploataţiilor sub 1 ha este de 3,4% (tabelul 6.35). Se poate
concluziona că suprafaţa agricolă a judeţului este deosebit de fragmentată şi că
înfiinţarea unor asociaţii ar eficientiza producţia agricolă.
Tabelul 6.35: Clase de mărime a suprafeţei agricole utilizate în judeţul Bistriţa-Năsăud

<0,1 ha 0,1-1 ha 1-10 ha 10-30 ha 30-50 ha 50-100 ha 100< ha Total

Total (ha) 72,79 9.417,92 175.885,1 35.356,17 3.362,42 3.770,95 45.298,81 273.164,2
% în total 0,03% 3,45% 64,39% 12,94% 1,23% 1,38% 16,58% 100%
Sursă: calcule proprii bazate pe INS, 2008f

Terenuri agricole utilizate pe clase de mărime úi formă de proprietate

100%

80% Alte moduri de deĠinere

Utilizat cu titlu gratuit
60% Luat în parte

40% Luat în arendă

În concesiune
20% În proprietate

0%
< 0,1 0,1-1 1-10 10-30 30-50 50-100 100 <
ha

Sursă: calcule proprii bazate pe INS, 2008f

Figura 6.11: Suprafaţa utilizată, pe clase de mărime şi formă de proprietate în judeţul Bistriţa-Năsăud

Analizând structura suprafeţei agricole după mărime şi formă de proprietate

(figura 6.11), putem observa că în anul 2007 în judeţul Bistriţa-Năsăud 99% din
terenurile agricole utilizate de exploataţii agricole mai mici de 30 ha şi 95% din
terenurile agricole utilizate de exploataţii cu peste 100 ha au fost în proprietatea
exploataţiei. În cazul exploataţiilor între 30-50 ha, 73% din teren se află în
proprietate, 16% este luat în arendă, 7% lucrat în parte, 2% este concesionat şi
2% au alte forme de proprietate. În exploataţiile de clasa de mărime între 50 şi
100 ha 66% din terenuri se află în proprietate, 18% este luat în arendă, 11% este
concesionat şi 5% este lucrat în parte.

163
6.6. Analiza SWOT şi SOR
6.6.1. Viziune asupra ocupării forţei de muncă rurale din zona studiată
Viziunea asupra ocupării forţei de muncă rurale este „prosperitatea economică”,
definită de Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE ca fiind „o economie prosperă,
inovativă, bogată în cunoaştere, competitivă şi eco-eficientă, care oferă standarde
înalte de viaţă şi ocuparea forţei de muncă deplină şi de înaltă calitate” (UE, 2006).
Pentru a îndeplini această viziune, obiectivul este de a „crea locuri de muncă
mai multe şi mai bune”, aceasta fiind una dintre cele două sarcini principale ale
Strategiei Lisabona (EC, 2005a), care, la rândul său, acoperă o serie de probleme,
inclusiv rata ocupării forţei de muncă, accesul la ocuparea forţei de muncă, la
inovaţii şi competenţe.
În strategia prezentată în 3 martie 2010, Comisia Europeană a subliniat prin-
cipalele iniţiative emblematice ale „creşterii inteligente, durabile şi inclusive”,
identificând ocuparea forţei de muncă şi coeziunea economică, socială şi teritorială
ca obiective majore ale creşterii inclusive (EC, 2010). Pentru a obţine acest lucru
trebuie să existe o evaluare mai concretă a realităţilor socio-economice şi demo-
grafice la nivel regional, naţional şi UE. În acest studiu de caz am încercat să
identificăm factorii care pot spori durabil creşterea nivelului ocupării forţei de
muncă rurale, ceea ce ar duce la prosperitate economică.
6.6.2. Analiza SWOT
Pentru a obţine o mai bună şi mai completă cunoaştere a condiţiilor în judeţul
Bistriţa-Năsăud am optat pentru metodele de analiză SWOT şi SOR, deoarece
acestea sunt utilizate frecvent pentru a identifica punctele tari şi punctele slabe,
precum şi oportunităţile şi ameninţările externe ale unei anumite organizaţii sau
unităţi teritoriale (Vincze et al., 2009). În studiul nostru unitatea analizată a fost
piaţa forţei de muncă rurale din judeţ.
Am elaborat analiza SWOT pe baza informaţiilor adunate din cele 25 de inter-
viuri semistructurate realizate cu părţi interesate (stakeholderi) locale şi judeţene.
Pentru „auditul intern” (punctele tari şi slabe) am inclus atât resurse endogene
(umane, sociale, financiare, naturale sau fizice), cât şi resurse neoendogene (sau
potenţiale), ca investitori, piaţă, incubatoare de afaceri, bunuri culturale şi guvern
(Sabau şi Paquiet, 2009).
„Auditul extern” (oportunităţile şi ameninţările) se bazează pe factori care au
puterea de a influenţa în mod pozitiv sau negativ rata de ocupare rurală din judeţ.
Oportunităţi au fost considerate acei factori pe baza cărora pot fi elaboraţi scenarii
şi strategii pentru „noi surse de locuri de muncă”. Am avut în vedere, de asemenea,
şi ameninţările care pot duce la scăderea ocupării forţei de muncă rurale.
În prima variantă a analizei SWOT au fost incluse toate punctele tari, punc-
tele slabe, oportunităţile şi ameninţările menţionate în interviuri şi am cerut
intervievaţilor să aleagă cinci sau mai multe din fiecare categorie, care au influenţa

164
cea mai importantă asupra ocupării forţei de muncă rurale din judeţul Bistriţa-
Năsăud. Am primit răspuns de la 12 din cele 25 persoane intervievate.
În tabelul 6.36 lângă fiecare factor se poate vedea numărul care indică câţi
respondenţi l-au menţionat factorul respectiv ca fiind între cei mai importanţi.
Tabelul 6.36: Analiza SWOT al pieţei forţei de muncă din judeţul Bistriţa-Năsăud
Puncte tari
PT1. Resurse demografice în partea nordică a judeţului (zona Rodnei, Feldru, Nepos, Romuli, zona Ilvelor)
(un număr mai mare al populaţiei în vârstă activă disponibil ca resursă umană) – 9
PT2. Potenţial agricol: producţie vegetală, zootehnie (în ultimii douăzeci de ani, efectivele de animale au
scăzut, dar există un potenţial bun pentru a reporni sau de a dezvolta această ramură), horticultura
(după privatizarea fermelor agricole mari de stat evoluţia acesteia a rămas în urmă, ca o consecinţă
a cunoaşterii şi a capitalului economic insuficient al noilor / vechilor proprietari, care în cea mai mare
parte au lăsat aceste livezi să se distrugă), pescuitul şi apicultura – 10
PT3. Importante zone pentru exploatarea durabilă a lemnului (silvicultură, industria lemnului), în special în
nordul şi nord–estul judeţului (în zona montană aceasta ar putea fi o sursă de locuri de muncă) – 7
PT4. Potenţial turistic (resurse naturale, rezervaţii, unităţi turistice şi pensiuni din zona montană care
promovează agroturismul, turismul montan şi ecologic) – 11
PT5. Existenţa resurselor minerale, de exemplu mineralele polimetalice, marmura, lutul, nisipul (crearea
locurilor de muncă în industria extractivă) – 4
PT6. Resurse balneare (pentru promovarea turismului curativ) – 5
PT7. Resurse istorice şi culturale (pot fi baza turismului cultural) – 6
PT8. Bun mediu de afaceri (de exemplu, incubatorul de afaceri din Rodna) – 4
PT9. Existenţa unor întreprinderi mari (Leoni, RAAL, Rombat), cu un număr mare de angajaţi, care
organizează transportul pentru navetiştii rurali – 8
PT10. Procentul ridicat al persoanelor cu experienţa de muncă în UE, cu experienţă în domeniul antre-
prenorial („cei care vin acasă de peste hotare investesc în locuinţe sau fac o afacere, de exemplu o
spălătorie de maşini, sau un magazin”) – 7
PT11. Branduri locale (cum ar fi prunele bistriţene în partea de sud-vest a judeţului, viticultura – localnicii
încă vorbesc despre viile de la Lechinţa care au produs un tip foarte specific de vin, apreciat la mai
multe expoziţii internaţionale – care datorită unor noi investiţii din fonduri locale şi UE a fost revitalizată
şi una dintre podgoriile din Lechinţa a deschis recent un magazin de vânzare a produselor proprii în
Cluj-Napoca) – 6
PT12. Existenţa firmelor de construcţii în judeţ care pot contribui la dezvoltarea infrasructurii şi a utilităţilor – 4
PT13. Cursuri de instruire organizate de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă – 2
PT14. Structura etnică mixtă a populaţiei judeţului (unguri, saşi) care poate facilita cooperarea internaţională – 1
Puncte slabe
PS1. Îmbătrânirea demografică din sudul judeţului – 6
PS2. Rata ridicată de migraţie a populaţiei de vârstă activă – 10
PS3. Nivel educaţional scăzut al populaţiei rurale – 6
PS5. Infrastructură fizică inadecvată (drumuri, canalizare, apă potabilă, telefon, internet, chiar şi electricitate
în unele locuri) – 8
PS6. Infrastructură socială inadecvată (şcoli, asistenţă medicală) – 0
PS7. Mentalitatea tradiţională este un impediment în dezvoltarea unei atitudini de întreprinzător – 6

165
PS8. Alterarea adevăratelor valori culturale, a istoriei adevărate (legenda contelui Dracula) şi a imaginii
mediului rural (nu se respectă construcţia arhitecturală originală) – 3
PS9. Administraţia publică ineficientă şi birocraţia excesivă – 2
PS10. Lipsa unor strategii de dezvoltare şi viziuni durabile în multe comune – 10
PS11. Scăderea suprafeţei terenurilor agricole cultivate în zonele de câmpie – 6
PS12. Problema depozitării şi comercializării producţiei agricole nu este rezolvată – 5
PS13. Condiţii de viaţă neatractive (comfort scăzut) în mediul rural – 5
PS14. Fermierii nu au cunoştinţele necesare pentru a atrage fonduri europene – 7
PS15. Transportul public nu acoperă toate zonele – 1
PS16. Puţine locuri de muncă în mediul rural pentru tinerii cu studii superioare – 9
PS17. Incapacitatea actorilor locali să creeze parteneriate – 8
PS18. Exploatarea necontrolată a pădurilor (fără o împădurire corespunzătoare zona de pădure se va
diminua în mod semnificativ) – 8
PS19. Managerii nu-şi dau seama de nevoile de formare, nu trimit angajaţii la formare – 4
Oportunităţi
O1. Existenţa a diverse proiecte europene (pre-aderare, post-aderare); prin implementarea diferitelor
proiecte se pot crea noi locuri de muncă – 10
O2. Fonduri UE şi naţionale pentru îmbunătăţirea infrastructurii fizice (drumuri, utilităţi etc.) – 12
O3. Fonduri UE pentru dezvoltarea sectorului neagricol din mediul rural – 9
O4. Fonduri UE pentru dezvoltarea sectorului agricol (de exemplu programul pentru instalarea tinerilor
fermieri) – 8
O5. Posibilitatea de a restaura resursele naturale prin proiectele europene de mediu – 6
O6 Participarea în parteneriate internaţionale pentru promovarea resurselor naturale locale (în cazul
rezervaţiei Munţii Rodnei participarea în reţeaua naturală PanParks) – 3
O7. Valorificarea diferitelor resurse neeconomice (naturale, umane) printr-o mai bună promovare din partea
factorilor de decizie locali (dezvoltarea turismului cultural, ecologic şi rural, valorificarea patrimoniului
construit şi Rezervaţia Naturală Biosfera Munţii Rodnei, fiecare parte a judeţului are o resursă specifică
neagricolă; o resursă specifică este patrimoniul construit din satele care în timpul ultimelor secole au
fost locuite de saşi) – 1
O8. Oportunităţi de finanţare pentru a stimula dezvoltarea de incubatoare de afaceri – 2
O9. Parteneriate public-privat în diferite proiecte de investiţii (domeniul public deţine proprietatea, domeniul
privat utilizează) – 4
O10. Cerere pentru fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale – 3
O11. Diversificarea agriculturii şi pluriactivităţii la nivelul fermelor familiale (horticultură, vii, zootehnie, mar-
keting, prelucrare, logistică) – 8
O12. Cerere pentru lapte proaspăt (de ex. SC Carmolact importă lapte) – 2
O13. Valorificarea zăcămintelor de gaze naturale din zona de câmpie (Bungard, Delureni, Enciu, Fântânele,
Ocniţa, Silivaşu de Câmpie şi Strugureni) pentru consumul gospodăriilor şi consum industrial – 2
O14. Servicii de curăţenie, de reparaţii etc. (practicate în prezent în mod informal „la negru”, acestea ar
putea formalizate şi lansate pe piaţă) – 2
O15. Dezvoltarea infrastructurii ca firmele din oraşe să se îndrepteze spre mediul rural pentru că costurile
generale ale întreprinderilor în mediul rural sunt mult mai mici – 5
O16. Dezvoltarea de noi forme de ocupare ar trebui să vină din mediul urban – 2
O17. Servicii oferite celor care tranzitează zona (legătură spre Moldova) – 3
O18. Specialiştii angajaţi în administraţia publică locală ar putea ajuta la elaborarea propunerilor de finanţare
UE, înlocuind firmele de consultanţă care nu sunt interesate de succes – 3
O19. Relansarea meseriilor tradiţionale – 5
O20. Investiţii străine în industria prelucrătoare – 4

166
 Ameninţări
A1. Incapacitatea actorilor locali de a crea parteneriate pentru atragerea fondurilor pentru proiecte – 8
A2. Alterarea mediului natural prin exploatarea intensivă a ei prin turismul ecologic (de ex. în Munţii Rodnei
participarea la reţeaua PanParks ar putea duce la o deterioare a florei şi faunei specifice) – 1
A3. Elementul de „sezonalitate” (proiectele nu duc la o dezvoltare sustenabilă, locurile de muncă create
nu vor fi de lungă durată) – 3
A4. Creşterea distanţei socio-economice dintre acele comunităţi care participă cu succes la licitaţii de
proiecte (interne şi internaţionale) şi cele care nu au reuşit să acceadă la astfel de proiecte – 2
A5. Plecarea tinerilor la lucru în străinătate poate duce la depopularea satelor – 7
A6. Ajutoarele financiare primite contribuie la scăderea motivaţiei persoanelor inactive de a căuta loc de
muncă (de exemplu ajutorul social pentru persoanele cu situaţie economică foarte dificilă) – 2
A7. Învăţământul nu este legat de practică, dascălii nu sunt implicaţi – 3
A8. Sistemul de finanţare al agriculturii este foarte complicat – 6
A9. Multe firme îşi reduc activitatea din cauza crizei economice şi fac disponibilizări – 12
A10. Interes local redus pentru turismul rural („nouă românilor parcă nu ne place să mergem la ţară”) – 6
A11. Preţul de piaţă redus al laptelui, din cauza puterii slabe de negociere a producătorilor – 4
A12. Lipsa de monitorizare a furnizorilor de formare profesională duce la practici incorecte („diplome pe bani”) – 8
A13. Gradul de îndatorare a firmelor mici şi mijlocii este foarte mare deoarece legislaţia şi birocraţia nu
sprijină IMM-urile – 2
A14. Lucrările finanţate din bugetul de stat sunt plătite cu întârziere firmelor private – 3
A15. Dezavantaj al zonelor de munte: primăria nu are terenuri pe care să le ofere investitorilor, iar localnicii
nu sunt motivaţi să vândă terenuri pentru investitori (în zona montană în multe locaţii terenurile şi
pădurile sunt în proprietate privată şi nu în proprietatea administraţiei locale) – 4
A16. Exemplul părinţilor (care lucrează în agricultură sau în străinătate) nu motivează tinerii din mediul rural
să continue studiile (după 8 clase renunţă) – 4
A17. Îndeplinirea normelor UE necesită bani, iar cei din mediul rural nu dispun de capital – 4
A18. Schimbarea legislaţiei şi taxele fac ca unele afaceri să dea faliment (în jur de 3000 IMM-uri s-au închis,
şi-au întrerupt activitatea, ca să nu plătească impozitul forfetar) – 4
A19. Nu există o legislaţie corespunzătoare, care să dea posibilitatea IMM-urilor în construcţii să ia o lucrare
(nu există măsuri protectoare pentru întreprinderile mici care nu pot să obţină contracte în construcţii) – 4
Sursă: cercetare proprie

6.6.3. Analiza SOR

În faza următoare a cercetării am organizat două întâlniri focus grup cu experţii
care au participat la faza premergătoare a cercetării pe teren ca intervievaţi, pre-
cum şi un specialist de la Inspectoratului Şcolar Judeţean, responsabil pentru
învăţământul profesional din judeţ. În total, la focus grupurile din 21 şi 26 ianuarie
2010 au participat 15 experţi locali şi regionali. Au fost reprezentate următoarele
instituţii:
– Consiliul Judeţean;
– Prefectura;
– Institutul Judeţean de Statistică;
– Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă şi agenţia locală din Lechinţa
(în subordinea agenţiei judeţene);

167
 – Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii Agricole;
– Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă;
– Camera de Comerţ şi Industrie;
– Inspectoratul Şcolar Judeţean;
– Agenţia Regională pentru Întreprinzători Mici şi Mijlocii (cu sediul în Cluj-
Napoca);
– O întreprindere privată din industria lemnului;
– Un incubator de afaceri;
– Extensia UBB din Bistriţa.
Participanţii focus grupurilor au primit tabelul SOR realizat pe baza analizei
SWOT, luând în considerare factorii cu cel mai mare punctaj (care influenţează
în cea mai mare măsură ocuparea forţei de muncă rurale din judeţul Bistriţa-
Năsăud). Fiecare persoană participantă la focus grup a fost rugată să puncteze (de la
0 – neimportant, la 3 – foarte important) relevanţa oportunităţilor şi ameninţărilor
asupra fiecăreia dintre punctele tari şi slabe, din perspectiva ocupării forţei de
muncă rurale. Opţiunile au fost centralizate şi rezultatele au fost discutate în grup,
fiecare dintre participanţi expunând punctul de vedere şi motivele punctajelor
date factorilor.
După cum putem vedea din punctajele însumate din tabelul SOR centralizat
(tabelul 6.37) îmbunătăţirea infrastructurii fizice şi de IT este văzută de către
respondenţi ca cel mai important factor în creşterea nivelului de ocupare rurală,
deoarece starea infrastructurii contribuie atât la menţinerea populaţiei mai tinere
şi mai calificate, cât şi la atragerea investitorilor străini şi a turiştilor în zonă.
Desigur, deşi dezvoltarea infrastructurii constituie o condiţie importantă pentru
creşterea nivelului de ocupare în mediul rural, în sine nu poate asigura locuri de
muncă durabile pentru o parte semnificativă a populaţiei rurale. În multe comune
din judeţ s-au implementat proiecte pentru îmbunătăţirea infrastructurii, dar locu-
rile de muncă create prin acestea au fost specifice, pe termen scurt şi erau ocupate
aproape exclusiv de bărbaţi.
În timpul celor două întâlniri de focus-grup participanţii au subliniat faptul
că înapoierea poate avea şi beneficii pentru agricultura locală, în sensul că fer-
mele tradiţionale ţărăneşti oferă produse mult mai naturale, mai gustoase, ca cele
vândute în supermarketuri. Această situaţie ar putea fi un punct de pornire spre
agricultura ecologică, fiindcă oamenii folosesc oricum mai puţine pesticide şi
substanţe chimice (nu din cauza gradului de conştientizare ecologică, ci pentru
că nu-şi pot permite să cumpere aceste produse) şi nivelul de mecanizare este
foarte scăzut. De asemenea, pentru o familie este mai uşor să dezvolte o pensiune
agroturistică într-un mediu mai tradiţional.

168
 Sursă: echipa de autori
Figura 6.12: Creşterea animalelor este o ocupaţie tradiţională în zonele de munte

Punctele tari majore care pot duce la stimularea ocupării forţei de muncă din
mediul rural au fost considerate de către toţi stakeholderii a fi potenţialul agricol
şi resursele naturale (care o fac zona potrivită pentru turismul rural şi montan).
Silvicultura şi industria lemnului au de asemenea un potenţial ridicat. Resursele
demografice au fost considerate ca puncte tari importante pentru partea de
nord al judeţului. Meşteşugurile tradiţionale şi produsele agricole cu specific
local (prune, mere, pere, vin, exportate în cantităţi mari înainte de 1989) au fost
subliniate ca puncte tari, fiindcă pot contribui la constituirea unor branduri
locale.
Punctele slabe care ar putea provoca cele mai grave probleme sunt nivelul
scăzut de dezvoltare a infrastructurii fizice, urmat de oferta scăzută a locurilor de
muncă calificate pentru tinerii din zonele rurale şi lipsa strategiilor de dezvoltare
durabilă în multe comune.
Incapacitatea actorilor locali de a crea parteneriate la nivel local este considerată
a fi – pe lângă efectele crizei economice – ameninţarea cea mai importantă pentru
creşterea ocupării forţei de muncă rurale. Unele comune au început să construiască
parteneriate, în timp ce altele, datorită atitudinii lor negative faţă de cooperarea
intercomunitară, vor rămâne în urmă, fiindcă există programe de finanţare unde
existenţa unui grup de acţiune locală e o condiţie de eligibilitate de bază.
Oportunităţile care pot şi trebuie să fie utilizate sunt programele de dezvoltare
infrastructurală şi agricolă (fonduri naţionale şi UE). Agricultura este considera-
tă importantă pentru creşterea nivelului ocupării forţei de muncă, prin crearea
fermelor specializate, precum şi prin dezvoltarea serviciilor de extensie. Crearea
serviciilor pentru populaţia locală se clasează pe locul trei, urmată îndeaproape
de dezvoltarea infrastructurii turistice. Aceste ultime două oportunităţi se potri-
vesc mai bine cu tendinţele internaţionale actuale, care vizează creşterea ponderii
activităţilor neagricole în mediul rural.

169
 170
Puncte tari
cultural)

navetişti

uri locale)
montan, ecologic)

industrie de lemn)
agroturism, ecvestru)
Ferme şi pensiuni (turism rural,

Firme mari cu mulţi angajaţi, care

horticultură, viticultură, apicultură)

Resurse balneare (turism balnear)

organizează transportul angajaţilor

(populaţie de vârstă activă, tânără)
Resurse istorice şi culturale (turism
Resurse naturale, rezervaţii (turism
Potenţial agricol (zootehnie, pescării,

Fond forestier (silvicultură, exploatare,

Produse specifice (mere, prune, brand-
Resurse demografice în nordul judeţului

7
7
8
27

34
22
20
37
27

3 Îmbunătăţirea infrastructurii fizice

8

5
5
9
7

25
12
23

Îmbunătăţirea infrastructurii IT
Dezvoltarea de servicii către populaţie în
4
9

5
11

13
10
20
10
21

mediul rural
Dezvoltarea de servicii agricole (inputuri,

5
5

5
8

11

24
24

10

utilaje, consultanţă)
Dezvoltarea agriculturii (producţie

6
2
1
4

32
15
40

19

vegetală, livezi, pepiniere, vii, zootehnie)

Oportunităţi

6
3
1
2

11
Pluriactivitate la nivelul fermelor familiale

3
4
5
11 10
28
17 23
31
13 30
10 10

Dezvoltarea infrastructurii turistice

4
1
7
7
1

2
3
1

47
Dezvoltarea industriei lemnului
Restaurarea / promovarea / protecţia

8
2
3

10
14
13
22

17
resurselor naturale

2
8
8
8

14
17
28
12

15
Relansarea meseriilor tradiţionale
7 Criza economică (reducere de activitate,

14
10
14

39
17
16
21

21
disponibilizări)
Incapacitatea actorilor locali de a crea

9
Tabelul 6.37: Rezultate cumulate ale analizei SOR (15 respondenţi)

11
23
10
22
19
37

22
parteneriate pentru atragerea fondurilor

4
8

11

12
14
34

16
35
Plecarea tinerilor la lucru în străinătate
Interes autohton redus pentru turismul

4
5
5

23
33

25
28
rural
Diminuarea fondului forestier (defrişare,

1
4
3

1
9
3

44
22
Ameninţări

fără împădurire)
Sistem de finanţare complicat al

1
4

22

10
12
26

12
agriculturii
Taxe şi legislaţie nefavorabilă mediului

7
8
8

11
17
10
25
13
de afaceri
Lipsa de monitorizare a furnizorilor de

3
4

7
4
3
2

2
5
formare profesională
Total

223
207
133
230
192
265
204
261
267
171
Puncte slabe
rurale
Total
sudul judeţului, migraţie)
limitată practicarea zootehniei.
studii superioare în mediul rural

pentru a atrage fonduri europene

chiar şi electricitate în unele locuri)
Lipsa unor strategii de dezvoltare şi

În zonele protejate Natura2000 este

producţiei agricole nu este rezolvată

Lipsa populaţiei active (îmbătrânire -

Nivel educaţional scăzut al populaţiei

Fermierii nu au cunoştinţele necesare
Problema depozitării şi comercializării
Locuri de muncă puţine pentru tinerii cu
viziuni durabile la nivelul multor comune
Infrastructură fizică inadecvată (drumuri,
canalizare, apă potabilă, telefon, internet,

3
2
7
6
4

12
14

Îmbunătăţirea infrastructurii fizice

5

1
7
1
3
11
20

13

Îmbunătăţirea infrastructurii IT
Dezvoltarea de servicii către populaţie în
6
9

11
22
28

10
10
27

283 158 226

mediul rural
Dezvoltarea de servicii agricole (inputuri,
9
8
5

25
14

26
35
25

239
utilaje, consultanţă)
Dezvoltarea agriculturii (producţie vegetală,

6
11
11

10
20
19
16
22

livezi, pepiniere, vii, zootehnie)

7

5
7
5
9
4

10
14
Pluriactivitate la nivelul fermelor familiale
Oportunităţi

7
8
2
6
12
16
15

Dezvoltarea infrastructurii turistice

4
8

6
7
2
1
6
6
Dezvoltarea industriei lemnului
Restaurarea / promovarea / protecţia
6

2
4

4
4
2
3
27
8 resurselor naturale

5
1
7
7
4

12
12
Relansarea meseriilor tradiţionale
Criza economică (reducere de activitate,

6
8
3
5
25
10
20

234 135 219 113 142 168 243

disponibilizări)
Incapacitatea actorilor locali de a crea

9
9
11
29

18
13
14
33
parteneriate pentru atragerea fondurilor

6
8

8
5
2
6

26
27
Plecarea tinerilor la lucru în străinătate

5
2
4
9

11
11
12
Interes autohton redus pentru turismul rural

289 227 188

Diminuarea fondului forestier (defrişare, fără

3
2
2
3
11

118
Ameninţări

împădurire)

7
1

1
3
5
12

21
14
Sistem de finanţare complicat al agriculturii
Taxe şi legislaţie nefavorabilă mediului de

3
3

1
6
4

12
18

151 153
afaceri
Lipsa de monitorizare a furnizorilor de formare

5
2

5
3
1

84
19
13
profesională
Total

149
149
168
166
163
198
190
205
 O ameninţare subliniată de mai multe ori de către participanţi este incapacitatea
de a îndeplini condiţiile cerute de UE pentru diferitele tipuri de finanţări, ceea ce
poate împiedica atragerea fondurilor. Birocraţia copleşitoare a fost considerată un
obstacol major în accesarea fondurilor UE. O altă ameninţare importantă percepută
este nivelul ridicat al migraţiei internaţionale în rândul tinerilor. Interesul scăzut al
populaţiei autohtone pentru turismul rural (şi produsele locale) a fost, de aseme-
nea, considerat un factor important care influenţează negativ ocuparea forţei de
muncă rurale.
Tabelul 6.38. Analiza SWOT prescurtată - cele mai relevante puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi
ameninţări din perspectiva ocupării forţei de muncă rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud
Puncte tari Puncte slabe
PT1. Potenţial agricol (diferenţiat pe zone): producţie PS1. Infrastructură fizică inadecvată
vegetală, livezi şi pepiniere în partea de sud, fâneţe (drumuri, canalizare, apă potabilă,
şi păşuni în nordul judeţului; zootehnie (în ultimii telefon, internet, chiar şi electricitate
douăzeci de ani efectivele de animale au scăzut, dar în unele locuri)
există potenţial pentru a reporni sau a dezvolta această PS2. Lipsa unor strategii de dezvoltare şi
ramură), horticultura (după privatizarea fermelor de stat viziuni durabile în multe comune.
evoluţia acesteia a rămas în urmă, ca o consecinţă a PS3. Locuri de muncă puţine pentru tinerii
necunoaşterii şi a capitalului economic insuficient al cu studii superioare în mediul rural.
noilor / vechilor proprietari, care în cea mai mare parte au PS4. Problema depozitării şi comercializării
lăsat aceste livezi să se distrugă), pescuitul şi apicultura. producţiei agricole nu este rezolvată.
PT2. Resurse naturale, rezervaţii (potenţial pentru turism PS5. Fermierii nu au cunoştinţele necesare
montan, ecologic). pentru a atrage fonduri europene
PT3. Ferme şi pensiuni (potenţial pentru turism rural, (FEADR)
agroturism, ecvestru).
PT4. Resurse istorice şi culturale (potenţial pentru turism
cultural).
PT5. Resurse demografice în nordul judeţului (pondere mare
a populaţiei de vârstă activă).
Oportunităţi Ameninţări
O1. Fonduri naţionale şi UE pentru îmbunătăţirea A1. Multe firme îşi reduc activitatea şi
infrastructurii fizice (drumuri, utilităţi etc.). fac disponibilizări din cauza crizei
O2. Fonduri naţionale şi UE pentru dezvoltarea sectorului economice.
neagricol din mediul rural (dezvoltarea de servicii către A2. Incapacitatea actorilor locali de a
populaţie în mediul rural). crea parteneriate pentru atragerea
O3. Fonduri naţionale şi UE pentru dezvoltarea de servicii fondurilor şi implementarea proiectelor.
agricole (inputuri, utilaje, consultanţă).
O4. Fonduri naţionale şi UE pentru dezvoltarea producţiei A3. Plecarea tinerilor la lucru în străinătate
agricole (de exemplu, programe de instalare a tinerilor poate duce la depopularea satelor.
agricultori şi asociaţiilor de producători), a marketingului, A4. Interes autohton redus pentru turismul
prelucrării şi logisticii produselor agricole. rural şi produse locale.
O5. Fonduri naţionale şi UE pentru dezvoltarea infrastructurii A5. Taxe şi legislaţie nefavorabilă mediului
de turism. de afaceri.

172
 Tabelul 6.39: Sinteza analizei SOR

Oportunităţi Ameninţări
Total
O1 O2 O3 O4 O5 A1 A2 A3 A4 A5
Potenţialul agricol (creşterea animalelor,
2 1 3 3 2 11
horticultură şi viticultură, pescuit, apicultură)
Resurse naturale, rezerve (turism montan
2 2 1 2 7
Puncte tari

şi de recreere)
Ferme şi pensiuni (turism rural, agroturism,
1 1 1 1 1 2 2 9
turism balnear)
Resurse istorice şi culturale (turism cultural) 1 2 1 1 2 7
Resurse demografice în partea nordică
1 1 1 3 6
a judeţului
Infrastructura fizică neadecvată 3 1 1 2 7
Lipsa strategiilor de dezvoltare durabilă
2 1 2 5
şi a perspectivelor la nivelul multor comune
Puncte slabe

Locuri de muncă puţine pentru tineri

1 2 1 1 2 7
cu studii superioare în zonele rurale
Problema de depozitare şi comercializare
2 2 1 1 6
a producţiei agricole nu este soluţionată
Fermierii nu au cunoştinţe adecvate
3 1 1 5
pentru a atrage fonduri europene (FEADR)
Total 9 7 8 9 7 4 10 7 6 3

În 23 februarie 2010 am organizat la Bistriţa o întâlnire de lucru unde au

fost invitate părţile interesate din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a le prezenta
rezultatele obţinute. Au fost prezentate şi discutate analizele SWOT şi SOR
prescurtate (tabelele 6.38 şi 6.39) şi s-au propus opţiuni strategice de dezvoltare
pentru judeţ.
În urma analizei au fost identificate următoarele opţiuni strategice care ar putea
stimula crearea de noi locuri de muncă:
a. Măsuri strategice care susţin crearea condiţiilor pentru diversificarea economică
în mediul rural al judeţului Bistriţa-Năsăud (astfel contribuind în mod indirect
la crearea de noi locuri de muncă)
SO1. Dezvoltarea infrastructurii fizice şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
(TIC) – cu scopul de a stimula producţia agricolă, turismul, industria alimentară,
industria prelucrătoare şi comerţul; aceste activităţi sunt împiedicate în prezent
de accesibilitatea scăzută şi dezvoltarea insuficientă a infrastructurii. Lipsa
infrastructurii este un obstacol pentru creşterea ocupării forţei de muncă; cu
toate acestea, dezvoltarea infrastructurii în sine nu este suficientă pentru sporirea
creşterii gradului de ocupare a populaţiei rurale. Infrastructura poate influenţa
performanţa economiei rurale în mai multe moduri: extinderea utilizării resurselor

173
existente (teren, forţă de muncă, capital, produse agricole etc.), atragerea de
resurse suplimentare în localităţile rurale, aducând mai aproape pieţele urbane
şi facilitând naveta la locurile de muncă urbane. Nivelul redus de dezvoltare a
infrastructurii rurale a fost identificat ca un obstacol major în crearea locurilor
de muncă rurale, deoarece descurajează stabilirea investitorilor în mediul
rural. Dezvoltarea infrastructurii fizice reduce gradul de înapoiere în privinţa
dotărilor infrastructurale şi zonele rurale ar putea deveni mai atractive pentru
persoanele care doresc să se stabilească (oamenilor din mediul urban sau celor
care se întorc din străinătate). Dezvoltarea infrastructurii TIC ar putea contribui
la dezvoltarea economiei digitale în viitorul apropiat, iar economia digitală ar
putea oferi locuri de muncă pentru populaţia cu studii superioare, ceea ce oferă
posibilitatea persoanelor provenite din mediul urban să se stabilească în mediul
rural. Datorită dezvoltării infrastructurii s-ar crea locuri de muncă temporare în
timpul lucrărilor întreprinse (construirea şi reabilitarea drumurilor etc.).
SO2. Îmbunătăţirea situaţiei în privinţa nivelului scăzut de educaţie şi a
competenţelor. Nivelul scăzut de educaţie şi de calificare a fost identificat ca
fiind unul dintre punctele slabe ale pieţei forţei de muncă rurale din judeţul
Bistriţa-Năsăud. Calitatea educaţiei de bază în mediul rural trebuie îmbunătăţită.
Cursurile de formare profesională deseori nu oferă competenţele necesare pentru
populaţia activă din mediul rural, deoarece nu sunt armonizate cu cererea reală
de pe pieţa forţei de muncă.
SO3. Stimularea stabilirii populatiei tinere şi de vârstă mijlocie în mediul
rural. Pentru a asigura o proporţie mai ridicată a populaţiei de vârstă activă şi
fertilă în mediul rural, trebuie asigurate locuinţe sau terenuri construibile la un
preţ accesibil persoanelor tinere cu locuri de muncă în oraşe, sau profesorilor şi
medicilor, dacă acceptă să trăiască şi să lucreze în comunităţile rurale.
b. Măsuri strategice care contribuie în mod direct la crearea locurilor de muncă în
mediul rural în judeţul Bistriţa-Năsăud
SO4: Dezvoltarea serviciilor publice în mediul rural. În unele zone îndepărtate
serviciile publice oferite populaţiei locale (sănătate, educaţie, asistenţă socială
pentru persoanele în vârstă) nu sunt suficiente, accesul dificil la oraş este
o problemă reală pentru locuitori, şi populaţia rurală nu poate să plătească
costurile serviciilor private. Crearea unui număr limitat de locuri de muncă în
acest domeniu (30-40 la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud) ar fi o soluţie, în cazul
în care aceste locuri de muncă ar putea fi finanţate din fonduri publice.
SO5. Dezvoltarea serviciilor de consultanţă oferită persoanelor din mediul rural şi
pentru administraţia publică locală în privinţa accesării fondurilor pentru dezvoltare
rurală (cum ar fi măsuri ca sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, instalarea
tinerilor fermieri, crearea grupurilor de producători, susţinerea întreprinderilor

174
mici în domeniile neagricole, proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi grupurile
LEADER). Astfel de proiecte ar putea încuraja diversificarea economică şi ar putea
menţine tinerii calificaţi în mediul rural. În perioada de programare actuală (2007-
2013) şi viitoare (2014-2020) aproximativ 20-30 de locuri de muncă ar putea fi
create în domeniul de consultanţă privată, finanţată parţial de către beneficiari şi,
parţial, din fondurile de dezvoltare rurală.
SO6. Promovarea, încurajarea şi dezvoltarea producţiei agricole şi marketingul
produselor. Luând în considerare efectivele de animale şi potenţialul de
producţie agricolă din judeţul Bistriţa-Năsăud, inclusiv renaşterea brandurilor
locale şi condiţiile bune pentru producţia ecologică şi de plante energetice, ar
fi utile unele măsuri pentru încurajarea înfiinţării şi funcţionării grupurilor de
producători. Aceste măsuri nu ar crea mai multe locuri de muncă faţă de situaţia
actuală (agricultură de subzistenţă şi de semi-subzistenţă), dar ar contribui la
menţinerea locurilor de muncă agricole şi la creşterea calităţii produselor.
SO7. Crearea unei reţele de turism rural. Înfiinţarea unei reţele de turism rural,
având ca scop încurajarea dezvoltării şi promovarea agroturismului, a turismului
montan şi ecologic (în special promovarea Rezervaţiei Biosferei Munţilor Rodnei),
a turismului balnear (Sângeorz-Băi, Figa), a turismului cultural şi a vacanţelor de
scurtă durată, ar putea crea aproximativ 20 de locuri de muncă (în cadrul reţelei).
SO9. Managementul situaţiilor de criză. Din cauza schimbărilor climatice,
comunităţile rurale se confruntă în mod frecvent cu dezastre naturale, cum ar fi
inundaţiile, seceta, alunecările de teren etc. Pentru a organiza activităţile de pre-
venţie şi intervenţie, asociaţiile intercomunale (asociaţii microregionale, ADI-uri,
GAL-uri) ar trebui să angajeze specialişti în managementul situaţiilor de criză
(aproximativ 10 persoane la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud).
6.6.4. Arborele-problemă, arborele-obiectiv şi cadrul logic
Relaţiile de cauzalitate dintre problemele pieţei forţei de muncă rurale, iden-
tificate prin analiza SWOT, pot fi prezentate cu ajutorul arborelui-problemă, un
instrument folosit frecvent în procesul de planificare strategică5. Problema centrală
este Dezechilibrul pieţei forţei de muncă rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud (trun-
chiul arborelui), iar în rădăcină se regăsesc cauzele problemei centrale, explicate
mai departe până la identificarea problemelor de bază (figura 6.12).
De obicei, în arborele problemelor se prezintă şi consecinţele problemei cen-
trale (ramurile arborelui), dar în analiza de faţă această detaliere nu s-a considerat
necesară, consecinţele dezechilibrului pieţei forţei de muncă fiind binecunoscute
din literatura de specialitate. Multe dintre problemele prezentate în rădăcina ar-
borelui s-ar regăsi şi între ramuri, ceea ce înseamnă că problema se reproduce şi

5 Vezi descrierea metodei în Capitolul 1

175
deci avem de a face cu un „cerc vicios” care poate fi întrerupt doar prin rezolvarea
problemelor de bază.
Înlocuind problemele din arborele-problemă cu soluţiile acestora obţinem
arborele-obiectiv (figura 6.13). Forma acestuia diferă puţin de forma arborelui
problemelor, deoarece o anumită problemă poate avea mai multe soluţii (în acest
caz se introduc „căsuţe” noi în arbore), sau mai multe probleme pot fi rezolvate
prin aceeaşi soluţie (caz în care se reduce numărul „căsuţelor”). Putem observa că
la rădăcina arborelui-obiectiv apar orientările strategice prezentate în subcapitolul
anterior, ceea ce demonstrează faptul că două metode de analiză diferite (SOR şi
arborele problemă/obiectiv), realizate corect, ne conduc spre aceleaşi rezultate.
Cadrul logic6, prezentat în figura 6.14 este elaborat pe baza arborelui-obiectiv.
Aici, orientările strategice se regăsesc la nivelul activităţilor care produc rezultatele
aşteptate pentru a îndeplini obiectivul central. Iar realizarea obiectivului central
contribuie la atingerea unor obiective generale, un posibil obiectiv general fiind
Bunăstarea populaţiei rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud.

6.7. Concluzii
Relieful judeţului Bistriţa-Năsăud este variat, astfel nu putem considera
resursele naturale ca având o influenţă unitară asupra pieţei forţei de muncă. În
partea estică şi nordică găsim arii extinse de pădure şi de păşune, ce constituie
resurse importante pentru activităţile neagricole. O importanţă semnificativă are
rezervaţia naturală din Munţii Rodnei, dar acest potenţial ecologic şi turistic încă
nu este folosit la valoarea lui, din cauza infrastructurii fizice slab dezvoltate. O
resursă importantă în zona de munte este resursa umană, fiindcă aici ponderea
populaţiei rurale tinere şi active este mult mai ridicată, decât în partea sudică
(deal-câmpie) a judeţului, unde populaţia este îmbătrânită şi lipsa populaţiei ac-
tive a devenit o problemă pentru economia locală.
Partea de sud şi sud-vest a judeţului Bistriţa-Năsăud este deluroasă, relieful fiind
potrivit pentru agricultură, horticultură şi viticultură. După de-colectivizarea din
1990, potenţialul agricol nu s-a valorificat în totalitate şi o mare parte din terenul
agricol a fost lăsată pârlog. Încurajat de disponibilitatea fondurilor UE, în ultimul
deceniu au fost înfiinţate câteva noi ferme, dar încă nu putem spune prea multe
despre sustenabilitatea economică a acestora.
Pentru a avea o imagine mai clară a situaţiei locurilor de muncă din judeţ, am
intervievat persoane atât din nordul, cât şi din sudul judeţului Bistriţa-Năsăud.
Putem concluziona că în ambele părţi ale judeţului, atât în cea montană, cât şi
în cea de deal, ocuparea forţei de muncă rurale este o problemă gravă şi nu se

6 Vezi descrierea metodei în Capitolul 1.

176
 Dezechilibrul pieĠei forĠei de muncă rurale din judeĠul BistriĠa-Năsăud

Creúterea ofertei forĠei de muncă Scăderea cererii pentru forĠa de muncă

Creúte numărul persoanelor în căutarea unui loc muncă Ofertă de locuri de muncă limitată

MigranĠii sezonieri Se reduce /se sistează Agricultura disponibilizează Agricultură de subzistenĠă practicată
se reîntorc din activitatea forĠă de muncă de mulĠi locuitori din mediul rural
străinătate întreprinderilor

Fermierii cu parcele mici Locurile de muncă urbane Agricultura intensivă ActivităĠi Servicii Interes scăzut Pondere mare a
Criza economică vor renunĠa, deoarece nu nu sunt potrivite foloseúte forĠă de industriale locale slab pentru produsele fermelor de
globală sunt eligibili pentru persoanelor din zonele muncă puĠină, dar puĠine în dezvoltate locale dimensiuni mici úi
subvenĠiile UE rurale îndepărtate calificată rural fragmentate

PopulaĠia rurală nu posedă Cerere redusă pentru serviciile

Naveta este costisitoare locale
(în timp úi în bani) competenĠele cerute pe piaĠa forĠei de
muncă

Comportament Fermele mici nu Măsuri Densitate

DistanĠe Infrastructură FacilităĠi Nivel de Cunoaúterea CompetenĠe de evitare a acumulează scăzută a
slabă a neadecvate
mari până de drumuri slab limitate de educaĠie ITC slabe riscurilor a capital suficient populaĠiei úi
limbilor de sprijin
la oraúe dezvoltată transport în scăzut populaĠiei pentru a se putea depopulare
pentru
comun străine rurale lansa în afaceri dezvoltarea
neagricole activităĠilor
economice
Cost specific înalt Curriculum Calculatoare puĠine úi acces rurale
pentru dezvoltarea Număr scăzut de úcolar neadaptat limitat la internet în zonele rurale
infrastructurii de elevi în úcolile cerinĠelor pieĠei îndepărtate
transport rural rurale forĠei de muncă Publicitate Calitatea
insuficientă serviciilor
Măsuri neadecvate-insuficiente de pentru este slabă
Rată înaltă de sprijin pentru dezvoltarea atragerea
Îmbătrânire úi depopulare abandon úcolar infrastructurii ITC în mediul rural persoanelor
din afara
localităĠii (în
special în
Parteneriat public-privat slab turism)
dezvoltat

Figura 6.13. Arborele-problemă pentru piaţa forţei de muncă rurale în judeţul Bistriţa-Năsăud

177
 Managementul situaĠiilor de

178
criză (SO8)
PiaĠă echilibrată a forĠei de muncă rurale din judeĠul BistriĠa-Năsăud
Dezvoltarea serviciilor de
Ofertă stabilă de forĠă de muncă (1) Cerere stabilă sau crescătoare (1) consultanĠă pentru accesarea
Mărimea populaĠiei active este stabilă úi úomajul scăzut Varietate mare a oportunităĠilor de muncă fondurilor UE (SO5)

Dezvoltarea serviciilor
publice (SO4)
Întreprinderile cresc / Locurile de muncă urbane sunt SO3 Producerea Industrie Servicii private (turism,
se menĠin sustenabil Agricultură Agricultură de scară largă /
accesibile persoanelor din zonele energiei (alimentară, servicii pentru populaĠie,
ecologică Promovarea, încurajarea úi
rurale îndepărtate regenerabile prelucrătoare) servicii agricole)
dezvoltarea producĠiei agricole úi
marketingul produselor (SO6)

Creútere Navetă Dezvoltarea muncii

economică convenabilă (în la distanĠă Creare Modernizarea
globală stabilă timp úi în bani) (teleworking) Comasarea grupuri de producĠiei
PopulaĠie rurală calificată úi flexibilă terenurilor producători agricole
care se adaptează cererii forĠei de
muncă / ÎmbunătăĠirea nivelului de
(2) Cerere crescută pentru produse úi servicii locale
educaĠie úi de competenĠe (SO2)

Spirit Fonduri ÎmbunătăĠirea

Infrastructură de antreprenorial úi UE pentru mediului de SO3
drumuri dezvoltată în Nivel de CunútinĠe CompetenĠe asumarea riscurilor lansarea de afaceri (legal,
mediul rural educaĠie de limbi ITC afaceri ne- fiscal)
crescut străine agricole
(3)

Organizarea transportului ieftin Număr mare SO5

(autobuz,tren) pentru navetiúti úi elevi de elevi în Curriculum úcolar Servicii locale variate
úcolile adaptat cerinĠelor pieĠei Acces nelimitat la calculatoare de calitate înaltă
rurale forĠei de muncă úi internet cu bandă largă în
zonele rurale îndepărtate (2)
Stimularea stabilirii populatiei Măsuri de sprijin pentru
tinere úi de vârstă mijlocie în creúterea participării în Marketingul produselor Training úi
SO1 úi serviciilor locale consultanĠă pentru
mediul rural (SO3) procesul educaĠional
întreprinderi rurale
(3)
Dezvoltarea infrastructurii Asigurarea de locuinĠe (1)
fizice úi de ITC (SO1) sau terenuri ieftine Încurajarea parteneriatelor public-privat Crearea unei reĠele de turism rural (SO7)
pentru specialiúti

Figura 6.14. Arborele-obiectiv pentru piaţa forţei de muncă rurale în judeţul Bistriţa-Năsăud
 Figura 6.15. Cadrul logic

Surse şi mijloace
Intervenţie logică Indicatori de performanţă verificabili în mod obiectiv Ipoteze
de verificare
Obiective Bunăstarea populaţiei rurale din 1. GDP pe locuitor Anuarul Statistic,
generale judeţul Bistriţa-Năsăud 2. Rata de creştere a populaţiei Statistici teritoriale,
3. HDI DJS BN, Eurostat
Obiectiv Piaţă echilibrată a forţei de muncă 1. Rata şomajului AJOFM BN - salariul minim pe economie
central rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud 2. Ponderea posturilor neocupate acoperă costul vieţii decente
- rată scăzută de inflaţie
Rezultate 1. Ofertă stabilă de forţă de muncă 1.1. Mărimea populaţiei active DJS, AJOFM, ISJ, - nu există discrepanţe
1.2. Rata şomajului CCI structurale între cererea şi
1.3. Ponderea populaţiei în vârstă de muncă oferta forţei de muncă
1.4. Rata de activitate
1.5. Ponderea populaţiei de 0-14 ani
1.6. Ponderea drumurilor rurale modernizate
1.7. Ponderea populaţiei cu acces la calculator şi internet
1.8. Ponderea populaţiei cu studii superioare
1.9. Rata de participare la învăţare continuă
1.10. Rata abandonului şcolar
1.11. Ponderea populaţiei cu competenţe de limbi străine
1.12. Ponderea populaţiei cu compenţe de TIC
1.13. Structura pe vârste a populaţiei care migrează din şi
înspre mediul rural
1.14. Efectivul şcolilor rurale
1.15. Costul navetei

2. Cerere stabilă sau crescătoare 2.1 Rata de ocupare

pentru forţa de muncă 2.2. Numărul locurilor de muncă (pe total judeţ şi în mediul
rural)
2.3. Numărul întreprinderilor rurale, pe sectoare

179
 Activităţi 1. Dezvoltarea infrastructurii fizice şi de TIC Mijloace: - Creştere economică

180
- Infrastructură de drumuri dezvoltată în mediul rural 1. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale, globală stabilă
- Organizarea transportului ieftin (autobuz, tren) pentru navetişti şi elevi mediul de afaceri - Îmbunătăţirea mediului
- Acces nelimitat la calculatoare şi internet cu bandă largă în zonele rurale de afaceri (legal, fiscal)
îndepărtate - Spirit antreprenorial şi
2. Îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi de competenţe 2. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale, asumarea riscurilor
- Măsuri de sprijin pentru creşterea participării în procesul educaţional mediul de afaceri
- Curriculum şcolar adaptat cerinţelor pieţei forţei de muncă
3. Stimularea stabilirii populaţiei tinere şi de vârstă mijlocie în mediul rural 3. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale,
(SO3) mediul de afaceri
- Dezvoltarea infrastructurii fizice (utilităţi)
- Asigurarea de locuinţe sau terenuri ieftine pentru specialişti
4. Dezvoltarea serviciilor publice 4. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale
5. Dezvoltarea serviciilor de consultanţă pentru accesarea fondurilor UE 5. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale,
- Training şi consultanţă pentru întreprinderi rurale mediul de afaceri
6. Promovarea, încurajarea şi dezvoltarea producţiei agricole şi 6. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale,
marketingul produselor mediul de afaceri
- Comasarea terenurilor
- Creare grupuri de producători
- Modernizarea producţiei agricole
7. Crearea unei reţele de turism rural 7. Fonduri UE, autorităţi locale, mediul de
- Marketingul produselor şi serviciilor locale afaceri
- Servicii locale variate de calitate înaltă
8. Managementul situaţiilor de criză 8. Fonduri UE, bugetul de stat, autorităţi locale
Condiţie Încurajarea parteneriatelor public-private
corelează exclusiv cu resursele geografice naturale, ci mai degrabă cu un ansamblu
complex de factori economici şi neeconomici.
Pe lângă resursele naturale, capitalul uman şi social are un rol important în
evoluţia pieţei forţei de muncă din judeţ. Mediul rural al judeţului este într-o
situaţie demografică mai bună decât mediul rural din România şi Regiunea Nord-
Vest, la Recensământul din 2002 ponderea populaţiei tinere (0-14 ani) a fost de
18,3%, ponderea populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) de 65,6%, iar ponderea
populaţiei în vârstă (peste 65 ani) de 16,1%. Pe de altă parte se observă îmbătrânirea
populaţiei, iar perspectivele pe termen lung nu sunt foarte optimiste, mai ales în
partea de sud şi sud-vest a judeţului.
Din cauza perioadei de recesiune economică îndelungate din perioada 1990-
2000 şi a închiderii minelor (numărul angajaţilor din industria minieră rurală
a scăzut cu 64,5% în perioada 2002-2007) activităţile economice neagricole au
arătat o tendinţă de scădere în mediul rural. În consecinţă, a crescut migraţia
internaţională a forţei de muncă. Întrucât în ultimii doi ani şi ţările de destinaţie
au fost afectate de criza economică globală, se observă o scădere a forţei de muncă
peste hotare, dar migraţia nu s-a oprit în totalitate. Principalul motiv pentru care
tinerii şi persoanele calificate părăsesc mediul rural este numărul redus de locuri de
muncă neagricole pentru persoanele calificate, iar, în cazul migraţiei internaţionale,
motivul principal este nivelul mai ridicat al veniturilor în străinătate.
Datele din Recensământ (2002) arată că în judeţul Bistriţa-Năsăud în mediul
rural ponderea ocupării forţei de muncă în agricultură este ridicată (72,6%). Resti-
tuirea terenurilor a contribuit, pe lângă efectele negative ale recesiunii economice,
la faptul că în anii ’90 agricultura a devenit un „tampon ocupaţional”, pentru că a
făcut posibilă parcticarea agriculturii de subzistenţă, ca o alternativă a şomajului.
Al doilea sector cel mai important pentru ocuparea forţei de muncă rurale a fost
industria prelucrătoare (7,4% din totalul forţei de muncă ocupate), urmată de
comerţ (3,4%), educaţie (2,8%) şi construcţii (2,7%). Comparativ cu structura forţei
de muncă urbană, în mediul rural ponderea agriculturii este de şase ori mai mare,
iar ponderea domeniului forestier este de 2,6 ori mai mare, în timp ce ponderea
producţiei şi comerţului este aproximativ de patru ori mai scăzută.
În 2006 PIB-ul pe cap de locuitor (exprimat în puterea de cumpărare stan-
dard - PPS) în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost de 7.300, ceea ce reprezintă doar
30,9% a mediei UE27. Ponderea agriculturii în valoarea adăugată brută regională
este ridicată (15,4% în 2006), precum şi ponderea ocupării forţei de muncă în
agricultură (33,0% în 2008), date care atestă importanţa sectorului primar în judeţ,
în pofida condiţiilor inadecvate pentru o agricultură productivă (fragmentarea
excesivă a terenurilor agricole).
Valorile a mai multor indicatori (PIB pe cap de locuitor, productivitatea mun-
cii, rata ocupării forţei de muncă şi ponderea populaţiei de vârstă activă) arată

181
că competitivitatea judeţului Bistriţa-Năsăud este sub media regională. În ceea
ce priveşte distribuţia PIB-ului la nivel de judeţ se poate observa că ponderea
agriculturii şi a industriei este mai ridicată, în timp ce ponderea construcţiilor şi
a serviciilor este mai scăzută decât media regională. Pentru a creşte competitivi-
tatea judeţului este necesar să se acţioneze în direcţia creşterii ratei de ocupare
şi a productivităţii muncii. Crearea unor noi locuri de muncă în industrie, şi mai
ales în sectorul serviciilor ar duce la creşterea competitivităţii judeţului. Creşterea
ponderii sectorului serviciilor este cheia succesului.
După 2002 se poate observa o creştere substanţială a ocupării forţei de muncă
în judeţul Bistriţa-Năsăud în sectorul comerţului, în construcţii şi în servicii ho-
teliere. Dar, de la sfârşitul anului 2008, tot aceste sectoare au resimţit în cea mai
mare măsură impactul crizei economico-financiare globale. Dacă în primele trei
trimestre ale anului 2008 cele mai importante probleme care au împiedicat dez-
voltarea economică a judeţului au fost calitatea slabă a infrastructurii şi lipsa
forţei de muncă, din cauza crizei, în 2009, multe societăţi comerciale şi-au restrâns
treptat activitatea, fiind nevoite să facă disponibilizări de personal. În perioada
31.12.2008–30.06.2009 numărul angajaţilor din judeţ a scăzut cu peste 5.000 de
persoane, iar în prima jumătate a anului 2009 indicatorii economico-financiari ai
întreprinderilor din toate sectoarele economiei au fost mai scăzuţi decât în aceeaşi
perioadă a anului 2008. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate în industrie,
construcţii, servicii şi comerţ (în special la export) (ICC, 2009).
În baza analizei SWOT, se poate concluziona că nivelul scăzut de educaţie,
calificare şi competenţe reprezintă unul dintre punctele slabe cele mai importante
ale forţei de muncă rurale din judeţ. Cursurile de formare profesională deseori nu
oferă competenţele necesare pentru populaţia activă din mediul rural, deoarece nu
sunt armonizate cu cererea reală de pe piaţa forţei de muncă. Astfel, persoanele
aflate în căutarea unui loc de muncă, nu pot să se bazeze pe competenţele dobân-
dite în timpul formării în vederea obţinerii unui loc de muncă. De asemenea,
trebuie să subliniem importanţa atitudinii oamenilor pentru a aduce o schimbare
în privinţa situaţiei ocupării forţei de muncă rurale. Spiritul antreprenorial nu este
suficient de dezvoltat în judeţ şi mentalitatea oamenilor a fost considerată fiind
un impediment în formarea parteneriatelor între comunităţile rurale (Grupuri de
Acţiune Locale în proiectele LEADER) sau în crearea de reţele.
Judeţul Bistriţa-Năsăud dispune şi de importante resurse culturale şi istorice,
care sunt exploatate numai parţial în cadrul turismului cultural slab dezvoltat.
S-a constatat faptul că sectorul serviciilor (comerţ, turism etc.) este domeniul spre
care economia rurală a judeţului ar trebui să se orienteze. Serviciile sunt privite ca
fiind sectorul principal în care pot fi create noi locuri de muncă în mediul rural
pentru persoanele calificate. Prestarea serviciilor realizează o legătură esenţială
între zonele rurale şi populaţia rurală. În prezent, în zonele rurale îndepărtate,

182
periferice, ale judeţului, lipsesc serviciile de bază pentru populaţie (sau se regăsesc
numai în economia informală) din cauza cererii şi a puterii de cumpărare scăzute.
Odată cu creşterea cererii, aceste servicii ar putea deveni rentabile, „ieşi din umbră”
şi legaliza. În acelaşi timp, lipsa serviciilor este o cauză des invocată de către forţa
de muncă educată când refuză să se stabilească în mediul rural.
Dezvoltarea serviciilor rurale este pe de o parte o sarcină urgentă pentru a
îmbunătăţi nivelul de trai al populaţiei rurale şi, pe de altă parte, este o oportu-
nitate pentru crearea de noi locuri de muncă rurale. Condiţia principală pentru
dezvoltarea serviciilor rurale este creşterea veniturilor rurale (care duce la creşterea
cererii pentru servicii). Dezvoltarea serviciilor poate atrage tineri în mediul rural.
Rezultatele studiului arată că agricultura judeţului Bistriţa-Năsăud are un
potenţial semnificativ. Accentul trebuie pus pe dezvoltarea întregului lanţ ali-
mentar şi introducerea unor noi servicii, care să susţină agricultura locală, cum ar
fi serviciile de consultanţă oferită fermierilor în vederea dezvoltării activităţilor în
acest sector economic. Susţinerea şi valorizarea brandurilor locale (mere, prune,
vin) reprezintă o soluţie pentru profesioniştii locali pentru a dezvolta o agricultură
bazată pe specificul regiunii.
Literatura de specialitate şi analiza datelor statistice evidenţiază faptul că agri-
cultura nu poate fi o sursă de creştere a ocupării forţei de muncă. Pentru creşterea
productivităţii şi competitivităţii agriculturii ar trebui întreprinse acţiuni în
direcţia reducerii forţei de muncă ocupate în agricultură. Ar fi necesară reori-
entarea persoanelor preocupate cu producţia vegetală spre creşterea animalelor,
prelucrarea produselor alimentare, precum şi alte activităţi din amontele şi din
avalul producţiei agricole. Extinderea serviciilor agricole, de consultanţă etc. ar
putea reţine în mediul rural o parte din populaţia tânără şi calificată, în cazul în
care fermierii ar avea resurse financiare să plătească pentru aceste servicii.
În urma cercetării de teren, am identificat diverse modalităţi prin care agricul-
tura şi activităţile conexe ar putea crea noi locuri de muncă în judeţul Bistriţa-
Năsăud:
– Înfiinţarea grupurilor de producători;
– (Re)organizarea/înfiinţarea pieţelor locale sau microregionale;
– Înfiinţarea cooperativelor pentru comercializarea directă a produselor agricole
şi pentru achiziţionarea inputurilor şi a materiilor prime;
– Prelucrarea produselor agricole;
– Cultivarea de plante medicinale;
– Colectarea şi prelucrarea fructelor de pădure (mai ales în zona de munte);
– Practicarea agriculturii ecologice;
– Înfiinţarea de servicii agricole (consultanţă, furnizarea şi aprovizionarea inpu-
turilor şi a materiilor prime, marketingul şi vânzarea produselor);
– Producţia de biomasă.

183
 O resursă naturală suplimentară, al cărei potenţial este folosit şi în prezent şi
care este considerată o resursă importantă în crearea de locuri de muncă rurale,
este pădurea; industria lemnului are un potenţial ridicat de exploatare în special
în partea nordică a judeţului.
Activităţile economice care ar putea fi întreprinse cu succes în mediul rural
sunt: agricultura (ferme comerciale competitive), distribuţia inputurilor agricole
cu amănuntul, industria alimentară, industria prelucrătoare (textile, îmbrăcăminte,
încălţăminte şi prelucrarea lemnului), turismul si agroturismul, meşteşugurile
tradiţionale, silvicultura, serviciile bancare şi financiar-contabile şi comerţul cu
amănuntul. Serviciile necesare pentru populaţia locală (reparaţii auto, reparaţii TV,
instalaţii electrice şi apă-canal, coafură, servicii de construcţie şi reparaţii imobile),
dezvoltarea utilităţilor, serviciile pentru întreţinerea infrastructurii, schimbarea
sistemului energetic din case şi ferme, asigurarea de apă potabilă etc. sunt servicii
care ar putea fi furnizate de către microîntreprinderi rurale. Pe viitor, schimbarea
parcului de maşini va duce la dispariţia atelierelor mici de reparaţii auto, datorită
faptului că repararea vehiculelor cu sisteme mai sofisticate va necesita investiţii
financiare mai ridicate (în echipamente) şi cunoştinţe mai ample. Această tendinţă
va apărea şi în cazul reparaţiilor TV şi de echipamente electrocasnice.
Ar trebui înfiinţate birouri de consultanţă pentru asistarea asociaţiilor comuni-
tare, autorităţilor publice, agricultorilor şi IMM-urilor locale în elaborarea cererilor
de finanţare şi în implementarea proiectelor. În mediul rural din judeţ nu există
nici spaţii publice sau private care să ofere acces la internet, precum şi îndrumare
în utilizarea computerului şi folosirea internetului.
Tendinţa de îmbătrânire a populaţiei rurale prezintă, de asemenea, noi opor-
tunităţi de afacere, cum ar fi îngrijirea la domiciliu sau prestarea de servicii de
uz casnic (care în prezent sunt îndeplinite de membrii familiei sau de vecini),
şi centre de îngrijire (azile) pentru bătrâni, pentru persoanele în vârstă, atât din
mediul urban, cât şi din mediul rural, rămase singure şi cu venituri suficient de
ridicate pentru a acoperi costul acestor servicii.
Măsurile care pot avea o influenţă pozitivă asupra ocupării forţei de muncă ru-
rale se orientează în cea mai mare parte spre eliminarea problemelor şi obstacolelor:
– investiţii în învăţământul rural, la toate nivelele, formarea profesională având
o prioritate majoră;
– dezvoltarea infrastructurii de transport;
– modernizarea satelor;
– sprijinirea extinderii activităţilor agricole (prelucrarea produselor agricole;
comercializarea produselor la nivel local, regional, naţional sau internaţional);
– sprijinirea IMM-urilor rurale.
Susţinerea dezvoltării afacerilor neagricole şi facilităţile oferite întreprin-
derilor rurale ar fi eficiente mai ales împreună cu creşterea nivelului cunoştinţelor
şi cu o mai bună organizare a pieţei.

184
 Un blocaj important al creşterii ocupării forţei de muncă rurale este spiritul
antreprenorial scăzut, nivelul ridicat al aversiunii faţă de risc, precum şi nivelul
scăzut al mobilităţii profesionale a populaţiei rurale.
Integrarea europeană a României aduce cu sine scăderea ocupării forţei de
muncă agricole. Cu toate acestea, absorbţia şi utilizarea eficientă a fondurilor de
coeziune şi de dezvoltare rurală pot crea premisele creşterii şi diversificării ocupării
forţei de muncă rurale. Se vor crea locuri de muncă temporare prin proiectele de
infrastructură rurală, iar întreţinerea şi gestionarea facilităţilor nou înfiinţate va
asigura locuri de muncă permanente. Absorbţia fondurilor UE este văzută ca o
oportunitate pentru dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale, contribuind astfel
la creşterea producţiei, veniturilor şi ocupării forţei de muncă. Fondurile europene
sunt esenţiale pentru modernizarea zonelor rurale (infrastructura fizică: drumuri,
apă, drenare, telefon, internet, infrastructură socială şi culturală), precum şi pentru
modernizarea agriculturii (echipamente, tehnologie), toate acestea fiind considerate
factori importanţi ai creşterii ocupării forţei de muncă rurale. În fiecare comună ar
fi nevoie, în cadrul administraţiei locale, de o persoană familiarizată cu întregul
proces (de la accesarea fondurilor, până la implementarea proiectului şi la raporta-
re), care să se ocupe în primul rând cu proiectele de dezvoltare rurală. Programul
Naţional de Dezvoltare Rurală ar putea fi un cadru coerent, articulat şi stabil de
dezvoltare rurală, dar, pentru aceasta, reducerea birocraţiei este indispensabilă, de
asemenea este importantă şi stabilitatea criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor
impuse solicitanţilor pentru diferitele măsuri.
Judeţul Bistriţa-Năsăud dispune de o gamă largă de resurse neeconomice care
nu sunt exploatate în mod satisfăcător. Ar fi importantă o abordare de jos în sus
a planificării, deoarece cauzele de nemulţumire a părţilor interesate sunt legate
de faptul că în procesul de elaborare a politicilor rurale nu au fost luate în con-
siderare caracteristicile locale şi că rolul lor în implementarea măsurilor este de
ordin strict executiv.
Părţile interesate locale consideră că agricultura tradiţională ar putea oferi noi
oportunităţi de angajare pentru populaţia rurală. După părerea noastră7 orien-
tarea spre agricultura tradiţională nu este o direcţie bună, din cauza structurii
fragmentate a terenurilor şi vânzării dezorganizate a produselor agricole (atât a
producţiei vegetale, cât şi a produselor de origine animală) şi credem că agricultura
mai degrabă va disponibiliza, decât absorbi forţă de muncă. Cu toate acestea, în
prezent, în condiţiile crizei economice, menţinerea fermelor de semi-subzistenţă
este importantă, deoarece s-au redus semnificativ oportunităţile de angajare în
industrie şi în servicii.

7 A autorilor acestui volum.

185
 Pe parcursul culegerii datelor pe teren şi al analizei informaţiilor am remar-
cat lipsa gândirii inovatoare, chiar şi la nivelul persoanelor înalt calificate din
instituţiile publice. Comunităţile rurale consideră că, pe lângă agricultură şi agro-
turism, în principal, companiile de producţie multinaţionale vor crea noi locuri de
muncă în mediul rural, de aceea trebuie întreprinse acţiuni orientate către atragerea
acestor întreprinderi. Proiectele de dezvoltare a infrastructurii sunt considerate,
de asemenea, oportunităţi pentru crearea de noi locuri de muncă. Aceste aşteptări
pot fi îndeplinite în perioada de implementare a proiectelor, dar întreprinderile
locale sunt prea mici pentru a contracta direct lucrările prevăzute în proiectele
infrastructurale şi oportunităţile de angajare oferite populaţiei locale în cadrul
acestor proiecte nu sunt sustenabile: localnicii sunt de obicei angajaţi pe perioade
determinate, cu salarii scăzute, pe posturi care nu necesită calificare specializată.
Oportunităţile de creare de locuri de muncă în domenii cum ar fi combaterea
schimbărilor climatice sau producerea energiei regenerabile nu au fost menţionate
pe parcursul interviurilor şi al întâlnirilor, ceea ce arată că persoanele interesate
în dezvoltarea mediului rural nu sunt familiarizate cu noile tendinţe şi provocări
ale economiei globale.

186
 Partea a III-a

RAPORTUL FINAL
AL PROIECTULUI RURALJOBS

187
Material editat de
Consejería de Agricultura y Pesca. Junta de Andalucía

Autori
Dr. Miklós Pakurár, Universitatea din Debrecen, Ungaria
Dr. Judit Oláh, Universitatea din Debrecen, Ungaria
Dr. Judit Kovács Katonáné, Universitatea din Debrecen, Ungaria
Prof. Dr. András Nábrádi, Universitatea din Debrecen, Ungaria
Dr. Asta Raupeliene, Universitatea de Agricultura din Lituania, Lituania
Gaëlle Codja, FAFFE, Spania
Martyn Warren, Universitatea din Plymouth, Marea Britanie
Clovis Sabau, Regiunea Limousin, Franţa
Cédric Léger, Regiunea Limousin, Franţa
Pierre Paquiet, Regiunea Limousin, Franţa
Dr. Bozhidar Ivanov, Institutul de Economie Agrară, Bulgaria
Dr. Rumen Popov, Institutul de Economie Agrară, Bulgaria
Prof. Dr. Mária Vincze, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, România
Dr. Kinga Kerekes, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, România
Enikő Veres, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, România
Bernadett Pakucs, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, România
Emese Szőcs, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, România

188
 Preambul

56% din populaţia celor 27 state membre ale Uniunii Europene (UE) trăieşte în
zone rurale, reprezentând 91% din teritoriul acesteia. De aceea, dezvoltarea rurală
este de o importanţă vitală. Articolul 158 al versiunii de ansamblu al actualului
Tratat privind coeziunea economică şi socială, stabileşte: „Comunitatea îşi pro-
pune să reducă disparităţile dintre nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni
şi rămânerea în urmă a regiunilor sau insulelor defavorizate, incluzând zonele
rurale”. Aceasta constituie baza politicii comunitare pe fondurile structurale şi
de coeziune, cu impacte teritoriale semnificative. Evoluţia în acest domeniu, aşa
cum este declarată în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, adoptată în
octombrie 2007, îşi propune consacrarea unor politici comune a Uniunii Europene
şi ale statelor membre pe coeziune economică, socială şi teritorială.
Fără îndoială scenariul se schimbă când vine vorba de dezvoltarea zonelor
rurale şi, în acest context, este foarte relevantă oferta de servicii publice, cum ar fi
sănătatea şi educaţia, dezvoltarea infrastructurii rutiere şi cea a telecomunicaţiilor.
Dinamica globală şi zonele rurale se influenţează reciproc. Politica de coeziune
teritorială a UE, în viitorul apropiat trebuie să permită accesul populaţiei rurale
la piaţa muncii, dezvoltarea iniţiativelor antreprenoriale şi un mod de trai decent.
Coeziunea teritorială, relaţia dintre rural şi urban, dialogul social, cooperarea
instituţională, sustenabilitatea ecologică şi administraţia pe mai multe nivele
sunt toate elemente fundamentale pe care trebuie clădită politica de dezvoltare
teritorială a UE dacă ne propunem să obţinem continuitatea unui model de dez-
voltare în care existenţa unei lumi rurale active, locuibile şi pline de respect este
unul dintre principalele atribute.
Scopul acestui document este de a contribui la discuţia actuală în cadrul UE,
care va continua în următorii patru ani, despre scenariul final pentru 2014-2020.
Sperăm că va inspira munca factorilor de decizie şi al cercetătorilor care activează
în domeniul dezvoltării sustenabile şi a ocupării în zonele rurale.

189
 7. Metodologia proiectului

7.1. Motivaţia alegerii tipologiei RuralJobs

Tipologiile pot facilita cercetarea dezvoltării unei zone rurale prin gruparea
zonelor şi comunităţilor care au caracteristici comune, astfel ele ar putea să
reacţioneze într-un mod similar la politicile aplicate. Scopul principal al tipolo-
giilor rurale este să dovedească faptul că politicile pentru zonele rurale sunt bazate
pe recunoaşterea că problemele pe care încearcă să le abordeze sunt multidi-
mensionale. Este important ca studierea gamei de probleme aflate în vizor să fie
făcută în concordanţă cu felul în care va fi folosită tipologia şi la un nivel la care
există date disponibile, pentru a evita problemele practice legate de definirea şi
implementare, a tipologiei.
Cercetarea derulată în proiectul RuralJobs s-a bazat pe următoarele trei ipoteze:
1. Este necesară o abordare teritorială pentru îmbunătăţirea capacităţii de genera-
re de venit, prin crearea de noi surse de ocupare, în vreme ce este recunoscută
dimensiunea unică a agriculturii şi a altor industrii legate de agricultură în
economia rurală.
2. Iniţiativele pentru crearea de noi surse de ocupare în zonele rurale trebuie
să ia în considerare pieţele de forţă de muncă existente, dacă acestea sunt în
sectorul primar, secundar sau terţiar. Deseori, pieţele cele mai mari sunt în
zonele urbane.
3. Zonele rurale din diferite părţi ale UE diferă în mod fundamental în multe
aspecte şi nu este aplicabilă o singură „soluţie” sau „strategie” pentru crearea
ocupării rurale pe tot teritoriul UE.
4. Tipologia aleasă pentru RuralJobs (Raupeliene, 2009) a fost aplicată la nivel
NUTS3 şi s-a bazat pe un studiu UE DG Regio (Dijkstra şi Poelman, 2008)
care combină o nouă clasificare a periferialităţii, bazată pe accesibilitatea
măsurată prin timpul parcurs cu maşina până la oraşul cel mai apropiat (de
50.000 locuitori sau mai mulţi) cu clasificarea OCDE a ruralităţii bazată pe
densitatea populaţiei (OECD, 1994). RuralJobs a combinat aceasta cu criteriul
competitivităţii regiunii, care este măsurată prin PIB-ul pe locuitor. Rezultatul
acestei combinaţii a constat în 12 tipuri de regiuni NUTS3 din care patru sunt
urbane, două sunt regiuni periferice intermediare (foarte rar întâlnite în UE),
şi şase sunt „tipuri” de zone rurale mai uzuale.

190
 Alegerea de 50% ca limita PIB (faţă de 75% folosit în prezent în UE la nivelul
NUTS2 pentru a defini regiunile de convergenţă), a dus la o eşalonarea clară a
regiunilor din UE-15 şi a noilor state membre (NSM) din Europa de Est în grupe
separate (Figura 7.1).

Sursă: Eurostat, citat de EC (2007)

Figura 7.1. (1.2) PIB pe locuitor şi (1.4) PIB pe persoană ocupată în regiunile NUTS2
ale Uniunii Europene în 2004 (UE-27=100)

În documentul D.2.1. (Pakurár şi Kovács, 2008) au fost descrise diferenţe

majore între caracteristicile pieţei forţei de muncă în cele două tipuri de regiune.
Întregul set al acestor trei criterii generează o tipologie care permite gruparea
regiunilor în funcţie de caracteristicile zonei, anume: 1) câţi locuitori sunt în zonele
rurale, 2) care este nivelul de dezvoltare economică a regiunilor şi 3) cât de mare
este „teritoriul pieţei forţei de muncă“ pentru localnici. Pe baza celor trei criterii
au fost create următoarele tipuri:
– Predominant rural: >50% din populaţia NUTS3 locuieşte în unităţi LAU2
definite ca rural (definiţie OCDE), 2007;

191
 – Semnificativ rural: 15-50% din populaţia NUTS3 locuieşte în unităţi LAU2
definite ca rural (definiţie OCDE), 2007;
– Predominant urban: <15% din populaţia NUTS3 locuieşte în unităţi LAU2
definite ca rural (definiţie OCDE), 2007;
– Periferic: <50% din populaţia NUTS3 locuieşte la mai puţin de 45 de min-
ute de deplasare cu maşina de la un oraş cu o populaţie de cel puţin 50.000
locuitori, 2007;
– Accesibil: >50% din populaţia NUTS3 locuieşte la mai puţin de 45 de min-
ute de deplasare cu maşina de la un oraş cu o populaţie de cel puţin 50.000
locuitori, 2007;
– Regiuni dezvoltate: PIB-ul pe locuitor a fost mai mare de 50% din media UE,
2006;
– Regiuni în dezvoltare: PIB-ul pe locuitor a fost mai puţin de 50% din media
UE, 2006.
De aceea tipologia RuralJobs se bazează pe toate cele trei ipoteze RuralJobs şi
constituie un cadru adecvat în cadrul căreia trebuie interpretate rezultatele. Am
luat în considerare că studiul Dijkstra şi Poelman (2008) este unul neterminat,
dar am considerat că meritele folosirii unei metodologii UE „consacrate” au
precumpănit faţă de posibilele ei slăbiciuni.
Conform tipologiei, din regiunile NUTS3 UE cu un „PIB înalt”, 15% din toate
regiunile UE sunt „predominant rurale – accesibile”, 8% sunt „predominant rurale –
periferice” şi 29% sunt „intermediar – accesibile”1. Din regiunile cu un „PIB scăzut”,
6% sunt „predominant rurale – accesibile”, 3% sunt „predominant rurale – periferice”
şi 6% sunt „intermediar – accesibile”2. Restul de 32% de regiuni UE NUTS3 sunt
„predominant urbane” (Raupeliene, 2009).
Şapte din cei opt parteneri RuralJobs au întreprins cercetare de teren în zone
pilot. S-a primit de asemenea un raport de la partenerul bulgar; acesta nu a fost
prevăzut în propunerea de proiect.
D5.1. a cuprins următoarele „tipuri”: „PIB înalt – urban – accesibil” şi „PIB
înalt – intermediar – accesibil” (Marea Britanie); „PIB înalt – predominant rural
– accesibil” şi „PIB înalt – predominant rural – periferic” (Franţa); „PIB înalt –
intermediar – accesibil” şi “PIB înalt – predominant rural – periferic” (Spania);
„PIB scăzut – intermediar – accesibil” (Bulgaria); „PIB scăzut – predominant rural
– accesibil” şi „PIB scăzut – predominant rural – periferic” (Ungaria); „PIB scăzut –
intermediar – accesibil” şi „PIB scăzut – predominant rural – accesibil” (Lituania)
şi „PIB scăzut – predominant rural – periferic” (România). Astfel toate cele şase
cele mai uzuale „tipuri” de regiune au fost incluse în cercetare.

1 Include şi 17 regiuni semnificativ rurale – periferice

2 Include şi 8 regiuni semnificativ rurale – periferice

192
7.2. Selectarea zonelor pilot şi definiţia „ruralului”
Analiza cercetărilor anterioare relevante (Sabau şi Paquiet, 2009) a scos la iveală
multe abordări diferite în definirea graniţelor zonelor de analiză pentru cerceta-
rea de teren. Deseori au fost folosite limite administrative (NUTS2, NUTS3 sau
NUTS4). Având în vedere că cercetarea noastră urma să „examineze interacţiunea
dintre tipuri diferite de zone rurale (periurban, periferic, cu valori înalte ale mediu-
lui/agrementului, etc.) şi evoluţia pieţelor de forţă de muncă, a zonelor de navetă
şi a modelelor de lucru în schimbare”, am optat pentru folosirea „pieţei forţei
de muncă” sau a zonelor de „ocupare”. În mod remarcabil, în majoritatea ţărilor
reprezentate în cercetarea RuralJobs, s-a putut realiza această definire a acestor
zone, precum urmează: „zone de navetă pentru lucru” în Marea Britanie (Bond
şi Coombes, 2007); „sisteme locale de muncă” în Ungaria (Radvánszki şi Sütő,
2007); şi „zone de aglomerare” în Bulgaria (Anon, 2007). În Franţa, un „pays” este
rezultatul unei decizii colective bottom-up care deţine acordul regional pentru
graniţele ei. Doar în România a fost necesară folosirea unui teritoriu administrativ
(o regiune NUTS 3) ca o zonă pilot. În mod inevitabil, metodologia folosită pentru
definirea zonelor de piaţă a forţei de muncă este diferită în unele ţări.
În unele cazuri a fost mai greu să definim care sunt acele părţi din zona pilot
care sunt rurale. Este fapt comun că nu există o singură definiţie a „ruralului”
(vezi Kerekes, 2010; Woods, 2005). Astfel, ca şi în cazul pieţelor forţei de muncă,
partenerii RuralJobs au adoptat definiţii diferite ale „ruralului” dar din nou aceasta
nu a constituit o problemă. În toate zonele pilot, zonele rurale au două trăsături
care le dă un grad de omogenitate:
– Au o densitate a populaţiei relativ scăzută;
– Peisajele lor sunt dominate de terenuri legate de mediul natural.

7.3. Modelul DPSIR:

Forţe motrice - Presiune - Stare - Impact – Răspuns
Creşterea interesului în ocuparea rurală neagricolă trebuie însoţită de o înţelegere
mai bună a factorilor relevanţi şi a proceselor în dezvoltarea economică rurală şi
a relaţiilor dintre ele. O abordare care a fost folosită cu success în alt context este
modelul DPSIR (acronim format din elementele componente: Driving forces, Pressure,
State, Impact şi Response, în limba română Forţe Motrice, Presiune, Stare, Impact
şi Răspuns). RuralJobs a adoptat modelul DPSIR ca instrument de analiză pentru
a arăta raportul dintre „forţele motrice” care influenţează ocuparea şi prosperitatea
economică, şi reacţiile politice (Fieldsend, 2009a).
În model (figura 7.2), ocuparea rurală (locuri de muncă pe persoană) reprezintă
starea. Ocuparea are un impact asupra prosperităţii economice şi altor factori
cum ar fi coeziunea socială, şi acestea la rândul lor influenţează reacţiile politice

193
şi socio-economice. Aceste reacţii pot fi direcţionate spre forţele motrice care la
rândul lor influenţează presiunile asupra ocupării, anume oferta de forţă de muncă
(populaţia în vârstă de muncă) şi oferta locurilor de muncă (activitate economică),
spre crearea a mai multor locuri de muncă mai bune, sau chiar spre stare, conectând
oferta cu cererea (de exemplu prin centre de locuri de muncă). În toate cazurile,
reacţiile politice pot duce la creşterea ocupării în zonele rurale care ar putea avea
impact pozitiv ducând la prosperitate economică durabilă. Această abordare este
extrem de relevantă politic, având în vedere că prosperitatea economică este un
obiectiv-cheie al Strategiei de Dezvoltare Durabile UE.

- ReacĠii socio-economice (navetă, migraĠie)

Capital uman, fizic, financiar, natural, social - ReacĠii politice

- ForĠa de muncă Prosperitate

- Număr de locuri de economică durabilă
muncă

Ocupare, subocupare, etc.

Figura 7.2: Modelul DPSIR aplicat ocupării rurale în proiectul RuralJobs

Forţele motrice pot fi categorisite în multe feluri, dar deseori sunt definite
ca cinci tipuri de „capital”, şi anume natural, uman, social, fizic şi financiar
(vezi Alkan Olsson et al., 2004). Cu toate că este folosit termenul de „capital”,
majoritatea bunurilor nu sunt capitaluri pe acţiuni în sensul strict economic al
termenului. Termenul de „capital” este folosit pentru că aşa se foloseşte şi în
literatura de specialitate (DFID, 1999). Definiţii simple şi focusate pe ocupare a
acestor „capitaluri” sunt precum urmează:
– Capitalul uman este definit ca fiind totalitatea capacităţilor şi cunoştinţelor
deţinute de lucrători;
– Capitalul social este definit ca fiind reţeaua de relaţii dintre persoane, firme şi
instituţii dintr-o societate, împreună cu regulile asociate de comportament, în-
credere, cooperare etc., care fac posibilă funcţionarea eficientă a unei societăţi;
– Capitalul financiar este definit ca fiind suma de bani folosită de antreprenori şi
întreprinderi pentru achiziţionarea celor necesare pentru producţia de bunuri
sau pentru oferta de servicii;
– Capitalul natural este definit ca un stoc de resurse naturale folosite pentru
producţie;

194
 – Capitalul fizic se referă la orice bun făcut de oameni, folosit în procesul de
producţie.
A fost construit un set de 40 indicatori, ca un cadru pentru cercetarea de
teren. Partenerii au fost rugaţi să prezinte date (unde era posibil la nivel LAU2)
în raportul D5.1. pentru patru indicatori care descriu presiunile, şase care descriu
starea şi patru descriind impacturi astfel ca să poată demonstra diferenţele dintre
performanţa zonelor rurale şi a centrelor urbane (indicatori 15-28 în Fieldsend,
2009a). Paisprezece indicatori (numerele 1-14) ai forţelor motrice au alcătuit o
listă de probleme care ar putea apărea în decursul interviurilor în zonele pilot.
În cazul problemelor de ocupare mai greu cuantificabile (de ex. subocupare,
ocuparea în economia informală) datorită lipsei de date (numerele 29-36) s-a folosit
de asemenea o abordare calitativă. În cele din urmă, cercetarea a atins şi reacţiile
majore nepolitice (cum ar fi navetismul şi migraţia) specificate de indicatorii 37-40.
În timp ce reacţiile politicile s-au direcţionat pe „stare”, „presiuni” sau chiar
„impact”, recomandările RuralJobs demonstrează importanţa politicilor care se
concentrează asupra forţelor motrice. De exemplu, prin ţintirea unor obiective
precum reţelele de comunicare, asistenţa copilului şi „capital uman, capacităţi
şi adaptabilitate” (cum a fost specificat în propunerea de proiect RuralJobs) „lo-
curile de muncă” pot fi traduse în „ocupare”. Astfel populaţia rurală, în primul
rând, poate avea acces la locuri de muncă nou-create şi, în al doilea rând, deţine
abilităţile necesare pentru a le ocupa.
Modelul DPSIR a avut o valoare practică în proiectul RuralJobs prin ajutorul
dat înţelegerii importanţei unei abordări teritoriale integrate, sensibile la diversi-
tatea condiţiilor rurale, mai degrabă decât abordarea pur sectorială (agricolă), prin
asigurarea unei dezvoltări şi a unei coeziuni teritoriale regionale echilibrate. Posibil
ca modelul să fie folosit cu succes şi de alţii care vor efectua cercetări similare.

7.4. Metodologia cercetării de teren

Cercetarea empirică a avut ca scop analiza situaţiei ocupării rurale în zona
pilot pentru a vedea dacă a existat o problemă de ocupare a forţei de muncă
specifică ruralului (şi, dacă da, atunci cum se manifestă această problemă), şi să
identificăm zone de creştere a ocupării în contextul capitalului uman, a capacităţilor
şi adaptabilităţii disponibile ca şi cererea pentru forţa de muncă şi existenţa unor
presiuni top-down şi bottom-up.
Metoda propusă pentru cercetarea de teren din zona pilot a fost studiul de caz,
o metodă complexă, care include metode cantitative şi calitative diverse. În cursul
cercetării de teren au fost folosite următoarele metode: analiza secundară a datelor
statistice şi a literaturii relevante (rapoarte, strategii, studii, monografii etc.) despre
zona pilot, interviuri semistructurate cu informatori cheie şi interviuri structurate
pentru culegerea de informaţii despre iniţiative de succes pentru crearea de locuri

195
de muncă („bune practici”) identificate în zona pilot, precum şi analiza SWOT şi
SOR (incluzând şi întâlniri focus-grup) pentru a evalua potenţialul de dezvoltare a
ocupării în zonele pilot. Cadrul metodologic folosit este descris detaliat de Vincze
et al. (2009) şi aspectele specifice ale cercetării de teren din fiecare zonă pilot este
descris în D5.1.
Pentru culegerea de date cantitative nu au fost utilizate instrumente specifice;
partenerii şi-au construit propriile lor baze de date, în funcţie de disponibilitatea
datelor statistice la nivele LAU2, LAU1 şi NUTS3.
Date primare au fost culese prin interviuri. Pentru maximizarea consistenţei
dintre parteneri, în toate zonele pilot s-a folosit acelaşi ghid de interviu. În fiecare
zonă pilot au fost selectaţi în jur de 20 subiecţi de interviu cu expertiză în pro-
blematica ocupării rurale, incluzând factorii de decizie (reprezentanţi aleşi din
unităţi administrative relevante pentru zona pilot), experţii autorităţilor locale,
alţi experţi (de exemplu universitari, consultanţi), reprezentanţi ai organizaţiilor
comunitare/ONG-uri şi ai sectorului de afaceri (Camera de Comerţ, Uniunea Fer-
mierilor, companii private).
Pentru a asigura transferabilitatea „bunelor practici” în reţeaua RUR@CT,
s-a folosit metodologia RUR@CT (www.ruract.ue) pentru culegerea informaţiei.
„Bunele practici” au fost identificate prin documentare şi interviuri; informaţia
a fost culeasă prin interviuri structurate în zonele unde aceste „bune practici”
sunt situate.
Obiectul analizei SWOT a fost piaţa forţei de muncă rurale în zona pilot. Astfel
„auditul intern” (Punctele Tari şi Punctele Slabe) s-a bazat pe avuţiile zonei pilot,
şi „auditul extern” (Oportunităţile şi Ameninţările) s-a bazat pe forţe motrice care
afectează, sau e posibil să afecteze ocuparea rurală din zona pilot.
În fiecare zonă pilot a fost întocmită o listă scurtă a componentelor SWOT din
rezultatele analizei datelor cantitative, interviuri şi recenzia rapoartelor existente;
aceasta a fost prezentată pentru validare subiecţilor intervievaţi, care au fost rugaţi
să selecteze cinci factori consideraţi cei mai importanţi din fiecare grup. Pe baza
confirmărilor primite, s-a întocmit o schemă a matricei SOR, care, din nou, a fost
prezentat subiecţilor de interviu. Relevanţa pentru ocuparea rurală în zona pilot
a relaţiilor dintre fiecare Punct Tare/Punct Slab şi Oportunitate/Ameninţare a fost
notată pe o scală de la 0-3, unde 0 înseamnă nesemnificativ şi 3 înseamnă extrem
de important. Pentru fiecare dintre relaţii, care a obţinut scoruri mari de la majo-
ritatea intervievaţilor, au fost trasate „obiective operaţionale” (un mod concret de
a reacţiona la o problemă).
Rezultatele analizei SOR şi ale schemelor scrise ale obiectivelor operaţionale
au fost validate la întâlnirile focus-grup (una sau două într-o zonă pilot), la care au
fost prezenţi subiecţii de interviu şi alţi factori-cheie de decizie locali. Obiectivele
operaţionale validate au fost după aceea grupate într-o serie de „orientări strategi-
ce” care ar putea să fie baza pentru strategii de dezvoltare viitoare în zona pilot.

196
 8. Piaţa forţei de muncă a zonelor rurale

Acest capitol include concluziile evaluării RuralJobs a politicilor şi programelor

din domeniul pieţei forţei de muncă din Europa. Prima parte se referă la fondul
general al problematicii ocupării rurale. În cadrul acestei teme, în primul rând
este examinată diversitatea zonelor rurale din Europa, care desigur înseamnă că
există diferenţe semnificative în profilurile pieţei forţei de muncă rurale în regiuni
diferite. În al doilea rând, este analizată structura pieţei forţei de muncă rurale.
Sunt studiaţi toţi factorii care influenţează cererea şi oferta pentru forţă de muncă,
şi modalitatea conectării cererii cu oferta. La urmă, este evaluată gama de politici
actuale relevante pentru ocuparea rurală, în paralel cu relaţia dintre ocuparea
rurală şi dezvoltare rurală şi în concluzie, de ideea că politica de ocupare „una se
potriveşte la toate” nu poate fi aplicată în toate zonele rurale din UE.
Partea a doua a capitolului este centrată pe probleme. Se sugerează categori-
zarea condiţiilor de succes în stimularea ocupării rurale în cinci teme: promova-
rea răspândirii cunoaşterii; reducerea dezavantajelor zonelor rurale; susţinerea
activităţilor create şi a celor ce urmează a fi create; recunoaşterea particularităţilor
teritoriale; şi adaptarea politicilor la contextul lor.

8.1. Caracteristici ale zonelor rurale

8.1.1. Definirea ruralului
Nu există o singură definiţie a „ruralului”, acceptată la nivel internaţional
(Kerekes, 2010); cel mai des folosit este cel propus de OCDE, care se bazează pe o
abordare rezumată în doi paşi (OECD, 1994):
1. În primul rând, comunităţile locale sunt identificate ca rurale dacă densitatea
populaţiei lor este sub 150 locuitori/km² (în Japonia 500).
2. Apoi, regiunile (NUTS 3 sau NUTS 2) sunt clasificatre în una din aceste trei
categorii:
– Regiuni predominant rurale (PR): dacă mai mult de 50% din populaţia regi-
unii locuieşte în comunităţi rurale (sub 150 locuitori/km2, 500 în Japonia);
– Regiuni intermediar rurale (IR): dacă între 15 şi 50% din populaţia regiunii
locuieşte în unităţi locale rurale;
– Regiuni predominant urbane (PU): dacă mai puţin de 15% din populaţia
regiunii locuieşte în unităţi locale rurale.

197
 Cercetarea noastră trebuie să se concentreze pe problemele de ocupare care
implică anumite locuri şi persoane şi este nevoie de o definiţie a „ruralităţii”.
Bazându-ne pe tipologia OCDE, zonele predominant rurale (PR) acoperă peste
jumătate din teritoriul UE (53,6%), 37% a teritoriului este intermediar rurală (IR)
şi doar 9,3% este predominant urbană (PU).
8.1.2. Ce înseamnă „ocupare rurală”?
RuralJobs admite că în Europa ponderea forţei de muncă din agricultură este
în scădere (Copus et al., 2006), aceasta însemnând o provocare importantă pentru
politicile de ocupare rurală care se vor baza în continuare pe Politica Agricolă
Comună (Alister et al., 2007; Fischer Boel, 2008; Jouen 2007). În statele membre,
situaţia ocupării în zonele rurale nu este reprezentativă pentru situaţia de ansam-
blu a ocupării.
Conform studiului RUREMPLO, aproape fiecare regiune rurală dispune de va-
lori importante. Dar nu existenţa acestora contează, ci gradul în care acestea sunt
valorificate în procesul economic ca valoare adăugată şi surse de ocupare (Terluin
et al., 2001).
Studiul HIMILCE a evidenţiat o serie de nişe de ocupare ce pot fi găsite în multe
zone rurale (Diputacion de Jaén, 2007). Deseori, în special zonele rurale periferice
şi înapoiate dispun de valori rurale cum ar fi peisajul, natura, aerul curat etc., dar
ele nu sunt valorificate, nu sunt bine promovate şi popularizate şi s-ar putea să
nu aducă o valoare adăugată mai mare (Polidori et al., 2006).
„Agricultura se confruntă cu aşteptări societale şi pretenţii referitoare la rolul
ei în producerea de alimente şi în zonele rurale […] având în vedere că ruralul
european se schimbă rapid. În multe regiuni agricultura şi-a pierdut rolul central
în economia rurală. Multe gospodării agricole îşi suplimentează veniturile cu alte
activităţi pentru că oportunităţile de ocupare din agricultură sunt în continuă
scădere. Practicile agricole în schimbare (intensificare în unele zone, abandonarea
în altele), peisajele valoroase, habitaturile şi tradiţiile culturale sunt în pericol.
Mulţi fermieri şi alţi antreprenori rurali încearcă să descopere noi modalităţi de
folosire a resurselor lor pentru a contrabalansa aceste probleme.” (Van der Ploeg
et al., 2002)
Proiectele SIMOCA şi BIOMIO au avut ca temă dezvoltarea rurală sustenabilă
şi multifuncţională bazată pe creşterea agriculturii organice, arătând că producţia
organică poate fi dezvoltată local astfel ca ea să poată susţine o afacere. Modelul
propus de proiect este sustenabil pe o piaţă locală, unde sunt consumatori urbani
(în apropierea unui oraş) pentru cooperative mici (şase persoane). Limitele pieţei
organice sunt preţurile mai ridicate şi aşteptările consumatorilor (Pugliese et al.
2006, Ministero del Lavoro e della Previdenza Sociale 2007).
Agricultura multifuncţională este, de asemenea, o problemă cheie. Cercetarea
TOP MARD a dezvoltat „conceptul multifuncţionalităţii ca un instrument de poli-

198
tici de dezvoltare rurală sensibil la contextul economic, social, cultural, de mediu
şi geografic într-o Uniune Europeană lărgită” (Bryden et al., 2006).
Zonele rurale pot de asemenea dezvolta surse de energie şi altfel devin mai inde-
pendente de aprovizionarea de la surse energetice externe. Aceasta se poate realiza
prin dezvoltarea unor activităţi alternative bazate pe agricultură şi silvicultură,
cum ar fi producţia şi utilizarea de biomasă care, probabil, se va extinde, va creşte
şi va fortifica ciclul economic al regiunilor şi va crea noi oportunităţi pentru afa-
ceri, activităţi economice cu o valoare adăugată crescută. Astfel, vor rezulta noi
oportunităţi de locuri de muncă pentru persoane care vor să intre în acest ciclu
economic extins (Zimmermannova, 2006).
O altă strategie importantă de dezvoltare pentru regiunile rurale este dezvol-
tarea turismului. Nopţile petrecute în hoteluri au crescut mai mult în zonele ur-
bane, ducând astfel la o creştere mai mare a distanţei dintre urban şi rural. O
creştere în turism duce la o creştere economică şi consolidează competitivitatea
regională. Totuşi, multe din aceste regiuni nu dispun de capacităţile necesare
pentru dezvoltarea sectorului turismului şi nu dispun de concepte de dezvoltare
corespunzătoare (Rasmussen şi Balsby, 2007, Jenkins, 2001). DESTILINK admite
că produsele locale, cum ar fi alimentele şi băuturile (peştele şi carnea, fructele,
legumele şi ciupercile), artizanatul (lemn, sticlă sau metal), arhitectura, arta şi
cultura (literatura, muzica, teatrul, sculptura şi pictura) pot fi o parte importantă
a unei oferte turistice sustenabile pentru „o destinaţie”. Totuşi, turismul este doar
unul dintre multele surse potenţiale pentru creşterea ocupării rurale.
În timp ce e clar că „ocuparea rurală” include toată ocuparea aflată în zonele
rurale (oricum ar fi definite), mulţi locuitori din zonele rurale fac zilnic naveta
la lucru în centre urbane, de exemplu în Essex (Fieldsend, 2008). În consecinţă,
nu putem pune la îndoială faptul că zonele rurale şi urbane fac parte dintr-o eco-
nomie regională integrată şi nu pot fi tratate izolat. Micile oraşe („târgurile”) pot
servi ca centre de ocupare şi servicii pentru zonele lor rurale de influenţă. Această
idee nu a fost doar obiectul cercetării academice (anume Courtney et al., 2007),
ci a fost adoptată pe scară largă în programe de dezvoltare rurală şi regională, de
exemplu prin Iniţiativa Târgurilor din Marea Britanie (Fieldsend şi Boone, 2007)
şi actualul Program Regional Operaţional din Regiunea Észak-Alföld din Ungaria.
Astfel, putem concluziona că teritoriul care oferă „ocupare rurală” este mai mare
decât teritoriul care este într-adevăr „rural”.

8.2. Problema „ocupării în zonele rurale”

Analizând datele despre ocupare din ţările UE, RuralJobs a observat câteva
tendinţe majore care pot fi folosite pentru prognozarea viitorului pieţei forţei de
muncă.

199
 În ceea ce priveşte dezvoltarea demografică în UE, în studierea ofertei de forţă
de muncă principalele caracteristici sunt ratele scăzute de fertilitate, schimbările
nefavorabile ale populaţiei şi modelele de migraţie. Migraţia netă ridicată, pozitivă,
dintr-o ţară sugerează că cererea pentru forţa de muncă este mai mare în aceasta,
decât în altele. Dezvoltarea economică a ţărilor şi regiunilor este factorul deter-
minant cel mai important al pieţei forţei de muncă şi al cererii pentru lucrători.
Tendinţele din PIB, VAB şi din venitul gospodăriilor în diferitele tipuri de regiuni
dovedesc că, în pofida dezvoltărilor pozitive în regiunile PU, IR şi PR, poziţia
relativă a zonelor rurale nu s-a îmbunătăţit. Acest lucru susţine faptul că nu s-a
îmbunătăţit nici cererea pentru forţa de muncă din regiunile rurale. Putem ajunge
la concluzii similare urmărind tendinţele datelor referitoare la ocupare, pentru că
în regiunile PU şi IR ocuparea totală a crescut, dar a scăzut în regiunile PR. Aceste
evoluţii arată că ne putem aştepta la o cerere în scădere mai ales în regiunile PR.
Cererea pentru muncă probabil se schimbă şi depinde de ramurile economiei
care pot fi justificate de principalii indicatori economici şi prin modelele de ocu-
pare din diferitele ramuri. În ceea ce priveşte ocuparea, agricultura, vânatul, sil-
vicultura şi pescuitul a scăzut semnificativ în regiunile PU, IR ale UE, cu toate
că declinul cel mai mare s-a înregistrat în regiunile IR (10,57%) şi PR (16,09%).
Prin tendinţa generală de creştere a mărimii medii a fermelor, în viitor ocuparea
din această ramură va scădea. O altă tendinţă importantă pe termen lung este o
creştere pronunţată a sectorului de servicii şi, datorită muncii mai intense din acest
sector, probabil, cererea este în creştere atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale.
Când vorbim de nivelul ocupării, trebuie amintite statutul economic şi
potenţialul dezvoltării economice ale unei regiuni. Într-o regiune cu o economie
relativ bine dezvoltată posibilităţile de ocupare sunt în general mai mari, decât
într-o zonă care este din punct de vedere economic în stagnare. Economia a fost
mai dezvoltată în regiunile urbane, decât în cele rurale, având în vedere că PIB-ul
în Euro pe locuitor evaluat procentual la media UE a fost cel mai mare în regiunile
PU (129,2%), mai puţin în IR (84,4%) şi cel mai mic în regiunile PR (76,4%) (2005).
În pofida diferenţelor mari de PIB între diferitele tipuri de regiuni, la începutul
perioadei dezvoltarea cea mai mare s-a înregistrat în zonele PU cele mai dezvoltate
şi creşterea cea mai mică a fost în regiunile PR care a dus la creşterea distanţelor
dintre zonele urbane şi rurale. Rata dezvoltării PIB a fost mult mai mare în ţările
foste socialiste, dar, datorită valorilor de bază foarte scăzute, contribuţia PIB-ului
pe locuitor a rămas mică.
Cunoaşterea caracteristicilor ocupării din regiunile UE ajută la înţelegerea
proceselor de pe piaţa forţei de muncă, fiind baza formulării de strategii noi şi
eficiente de ocupare. Structura activităţilor economice este diferită între mediile
regiunilor PU, IR şi PR. Comparând ponderea ocupării în servicii, agricultură,
vânătoare, silvicultură şi pescuit, şi industrie, proporţia persoanelor ocupate în

200
servicii în regiuni PU sau IR a fost semnificativ mai mare, decât în regiunile PR.
Această diferenţă în ocupare susţine faptul că accesul populaţiei rurale la diverse
servicii este foarte limitat, în comparaţie cu posibilităţile celor care locuiesc în
zone PU şi IR, acesta fiind un dezavantaj important al vieţii rurale.
Evoluţia ocupării era diferită pe regiuni: ocuparea totală în general a crescut în
regiunile PU (4,12%), IR (4,25%) şi a scăzut în PR (-0,74%) în UE din 2000 până la
2006. Ocuparea în agricultură a scăzut de mai mult timp, aceasta continuând şi în
perioada de timp studiată de noi. Ocuparea în agricultură, vânătoare, silvicultură
şi pescuit a scăzut mult în regiunile PU (8,66%) şi IR (10,57%) ale UE; totuşi de-
clinul cel mai semnificativ de 16,09% s-a înregistrat în regiuni PR din 2000 până
în 2006. Evoluţia ocupării în industrie şi servicii nu a prezentat o tendinţă clară
că ar fi afectată de ruralitate. Analizând ocuparea după statutul profesional, putem
vedea că partea determinantă a oamenilor are statut de salariat şi mult mai puţine
persoane lucrau pe cont propriu.
Nivelul educaţional al forţei de muncă dintr-o regiune poate influenţa dez-
voltarea economică. Zonele rurale din UE au avut parte de o tendinţă de creştere
a nivelului de educaţie al populaţiei ocupate. În acelaşi timp, numărul salariaţilor
cu nivel educaţional pre-primar, primar şi secundar a scăzut pentru binele zonelor
rurale. Participarea adulţilor cu vârsta între 25-64 ani în educaţie şi instruire a
înregistrat o tendinţă mai degrabă crescătoare din 2000 până în 2006. Numărul
participanţilor în învăţarea continuă a crescut repede, cu 35,11% în regiuni PU,
cu 51,01% în regiuni IR şi cu 45,90% în regiuni PR în perioada studiată.
Ratele de ocupare ale grupei de vârstă 25-64 ani au crescut, de asemenea, în
toate cele trei tipuri de regiune; rata de ocupare a grupurilor mai tinere (15-24 ani)
şi mai în vârstă (65 ani şi peste) a scăzut în regiunile IR şi PR în perioada studiată.
Factorul de gen ar putea afecta raportarea populaţiei la locuri de muncă şi zone;
totuşi ocuparea pe sexe nu a arătat tendinţe clare în raport cu ruralitatea la nivel UE.
Timpul de lucru diferă, de asemenea, între zonele urbane şi cele rurale. Locuitorii
din regiunile PR şi IR au avut numărul cel mai mic de ore lucrate pe săptămână.
În perioada 2000-2006 lucrătorii cu normă întreagă au avut cele mai multe ore de
lucru în regiunile PU şi cele mai puţine în regiunile IR. Declinul cel mai mare în
numărul mediu de ore săptămânale de lucru s-a înregistrat în regiunile PU (2,23%)
dar în pofida acesui fapt s-a lucrat cel mai mult în regiunile PU.
Agricultura nu este considerată ca fiind un sector bazat pe cunoaştere intensivă,
aşa cum au arătat Lawton şi Rossiter (2007) pentru UK East Midlands din Marea
Britanie.
Alte sectoare prezintă potenţial pentru susţinerea ocupării viitoare, chiar dacă
deseori acesta este neînsemnat. Prin urmare, în multe zone rurale din UE, agricul-
tura s-a mutat la periferie atât în economie, cât şi în structura socială. În asemenea
cazuri, putem pune la îndoială oportunitatea unei politici de ocupare rurală care

201
se concentrează pe agricultură. Într-adevăr, Pakurár şi Kovács (2009) au confirmat
că şi în regiunile PR, sectorul primar a dat de lucru pentru mult mai puţine per-
soane decât cel secundar şi terţiar; şi că în fiecare ţară cu regiuni PR, cu excepţia
Portugaliei, ocuparea în sectorul primar a scăzut în perioada 2000-2006.
O tendinţă pozitivă notabilă a fost cel din sistemul educaţional din UE între
2000 şi 2006. O îmbunătăţire importantă pe piaţa forţei de muncă a UE a fost
creşterea resurselor umane în ştiinţă şi tehnologie. Valoarea resurselor umane în
stiinţă şi tehnologie ca pondere din populaţia totală a fost cea mai mare în regi-
unile PU (29,46%), şi mai mică în regiunile IR (22,48%) şi PR (20,83%) în 2006.
Creşterea resurselor umane în ştiinţă şi tehnologie a fost de 20,28% în regiuni PR
şi 16,15% şi 15,63% în regiuni PU şi IR.
Reţeaua INNOVATION CIRCLE a afirmat că zonele rurale şi oraşele mici care
sunt departe de marile oraşe sau alte centre de creştere se confruntă cu probleme
de scădere şi îmbătrânire a populaţiei, emigrarea populaţiei tinere, rata mare de
şomaj, lipsa de idei inovatoare pentru creşterea de noi locuri de muncă, afaceri
şi industrii şi accesul limitat la educaţie. Pentru a creşte competitivitatea lor,
autorităţile locale trebuie să caute diverse modalităţi de a-i face pe locuitori mai
receptivi la inovaţii – ca antreprenori, consumatori şi cetăţeni. Cu toate acestea
acum antreprenorii care vor să întemeieze firme în cele mai periferice zone rurale
din Europa se confruntă cu provocări „teritoriale” unice. Izolarea geografică duce
la probleme de transport, comunicaţii şi ofertă de forţă de muncă, dar are şi avan-
tajele unei locaţii rurale şi posibilele ajutoare guvernamentale pentru dezvoltarea
regiunilor periferice. Este necesară o înţelegere mai bună a efectelor factorilor locali
pentru ca factorii de decizie să poată pregăti iniţiative de promovare a dezvoltării
firmelor în regiuni îndepărtate de principalele centre de activitate economică.
Totodată, conform AGRIPOLICY, costurile traiului rural sunt mai mici decât ale
traiului urban, atât în termeni de finanţe familiale şi în costurile de energie ale
sistemului total (Wibberley şi Turner 2005, 2007).

8.3. Caracteristici ale pieţei forţei de muncă

Ca şi pentru fiecare tip de piaţă, problematica pieţei forţei de muncă poate fi
abordată pe baza următorului cadru: cererea pentru lucrători, oferta de forţă de
muncă şi modul de corelare a ofertei cu cererea.
8.3.1. Cererea pentru lucrători
Este cunoscută şi ca „ofertă de locuri de muncă”, există doar dacă poate fi
creat un loc de muncă. În primul rând, vom vedea ce fel de activităţi există în
zonele rurale. Noi surse de ocupare pot fi create în cadrul unei activităţi existente
în creştere sau în cadrul uneia noi. De aceea, având în vedere subiectul nostru,
este foarte important să se identifice principalii factori care influenţează crearea
de activităţi economice. Pe lângă aceasta, crearea de noi activităţi sau extinderea

202
celor existente în zone rurale are o legătură directă cu dezvoltarea rurală care ar
putea să impulsioneze economia în regiunile periferice.
8.3.1.1. Factori care influenţează crearea de noi locuri de muncă
Am identificat patru tipuri incluzând (a) factori teritoriali intrinseci, (b) reţeaua
de relaţii dintre diversele tipuri de actori-cheie care pot construi un întreg terito-
riu, (c) potenţialitatea unei cereri pentru firmă şi (d) rolul pe care aceste instituţii
publice l-ar putea juca.
• Bunurile endogene ale unei zone, sau în alte cuvinte zestrea umană şi materială
locală
Actorii-cheie (principalii factori de decizie, antreprenori, conducători locali,
autorităţi locale, ONG-uri, etc.) constituie factorul esenţial şi decisiv în dezvoltar-
ea ocupării. Întrebarea-cheie referitoare la actorii-cheie este dacă ei au capaci-
tatea (cunoaşterea, aptitudinile şi atitudinea) de a face paşii potriviţi în vederea
încurajării dezvoltării ocupării. Această capacitate depinde de modul în care actorii
se confruntă cu situaţia lor şi cu perspectivele într-un context mai larg naţional şi
internaţional (Terluin şi Post, 1999). Disponibilitatea locală a educaţiei şi instruirii
este o parte fundamentală a performanţei economice de succes în zonele rurale
(Lee et al., 2005, Courtney et al., 2004, Bryden şi Hart, 2001). Este de asemenea
important să se atragă oameni calificaţi, educaţi şi dinamici de afară; predominanţa
relativă a calificărilor scăzute într-o zonă poate fi datorată unui echilibru de califi-
care scăzută (Oamenii au puţine aptitudini … astfel angajatorii locali cer calificări
scăzute… astfel oamenii au calificări scăzute etc.) (DEFRA, 2005).
Organizarea socio-economică a zonelor rurale este foarte importantă în procesul
lor de dezvoltare (Aubert at al., 2005). Amplasamentul geografic este important din
punct de vedere al costurilor pentru majoritatea producătorilor, având în vedere
că are o influenţă specială asupra costurilor materiilor prime, a echipamentului
şi logisticii. Mai mult, teritoriul rural, considerat ca un spaţiu cu valori istorice şi
culturale cu o identitate locală puternică şi vizibilă, un sector tipic şi tradiţional,
reprezintă resurse sustenabile care sunt în stare să genereze dezvoltare (Polidori et
al., 2006, Courtney et al., 2004). Un mediu natural şi construit de calitate stimulează
economia locală prin imigrare, pornirea de afaceri şi turism; şi o bună planificare
de folosire a terenului este necesară pentru a atinge nu doar o balanţă, ci şi ar-
monie între conservare şi dezvoltare (Courtney et al., 2004). Accesul la servicii
şi infrastructura de bază este în general considerat ca o precondiţie importantă
pentru antreprenoriatul rural (Copus et al., 2006), şi performanţa economică tinde
să fie mai bună în localităţile care dispun de o accesibilitate intra-regională bună
(Courtney et al., 2004).
Referitor la TIC, lipsa adaptării la Tehnologia Nouă de Informaţii şi Comunicaţii
influenţează negativ ratele de şomaj; IMM-urile rurale trebuie să exploateze
potenţialul de folosire a TIC pentru a creşte competitivitatea lor.

203
 • Reţele existente şi potenţialul de a schimba informaţii
Reţelele sociale sunt forţe motrice importante ale dezvoltării rurale. Studiile de
caz derulate în regiuni fruntaşe au fost caracterizate prin reţele interne şi externe
destul de puternice, în timp ce aceste reţele în studiile de caz din regiuni defa-
vorizate au fost mai degrabă slabe. Reţelele interne din domeniul administrativ sunt
cele mai de succes, pentru că ele pot să evalueze situaţiile regionale, să identifice
nevoi şi priorităţi, să planifice şi să proiecteze strategii corespunzătoare în cadrul
unei perspective comprehensive teritoriale de dezvoltare.
Creşterea cooperării dintre comunităţi diferite (universităţi, autorităţi publice
şi comunitatea de antreprenori) este, de asemenea, o bază bună pentru crearea de
noi activităţi (County Administrative Board of Norrbotten, 2006).
• Existenţa de pieţe care să comercializeze produsele muncii, indiferent dacă ele
provin din sectorul primar, secundar sau terţiar
Adesea pieţele cele mai mari sunt în zonele urbane. Deci este important să
existe o legătură între urban şi rural; câteva firme rurale nu sunt în stare să se
extindă datorită inabilităţii de a atrage anumite aptitudini şi pentru că au zone de
desfacere limitate (DEFRA, 2005).
• Influenţa instituţiilor publice
Când vorbim de instituţii publice, oamenii se pot gândi la ceea ce acestea
ar putea să facă, dar, foarte rar, la impactul actual asupra situaţiei existente şi
competivităţii dintre zone rurale, prin politici de finanţare şi de taxe, de la nivel
naţional (şi chiar continental) la cel foarte local. Dezvoltarea rurală ar trebuie
să amplifice capacitatea antreprenorilor de dezvoltare de activităţi, aceştia fiind
confruntaţi cu reglementările în vigoare şi ca aceştia să poată beneficia la maximum
de ajutoare disponibile (Vermeire et al., 2006).
Capacitatea instituţiilor locale de a stimula dezvoltarea economică este legată
nu doar de politicile şi serviciile lor executorii, dar şi de pregătirea şi capacitatea
lor de a comunica cu comunităţile locale, pe bază de „localitate” sau de interes co-
mun. Este important să existe reţele puternice ale sectorului public-privat-voluntar
şi instituţii capabile să construiască încredere şi mândrie civică (Courtney et al.,
2004).
8.3.2. Oferta de forţă de muncă
Oferta de forţă de muncă desigur depinde de populaţia activă; baza educaţională
şi calificarea celui care caută un loc de muncă sunt puncte-cheie în identificarea
potenţialului endogen al unei zone rurale în termeni de forţă de muncă. Pe lângă
aceasta, în partea a doua, vom vedea că flexibilitatea şi condiţiile de lucru sunt
văzute ca factori decisivi în acceptarea sau nu a unui loc de muncă sau o poziţie.
În partea a treia, vom vedea de ce locaţia în zone rurale poate îngreuna ocuparea
unui loc de muncă.

204
 8.3.2.1. Caracterizarea forţei de muncă potenţială existentă
În primul rând, vom trece în revistă situaţia actuală uitându-ne la calificările
populaţiei în vârstă de muncă în Europa rurală şi apoi, pe baza noilor tendinţe de
ocupare vom identifica schimbările în această populaţie, confruntată cu tendinţele
respective.
• Descrierea forţei de muncă actuale
Descrierea forţei de muncă se bazează pe caracteristicile teritoriale şi demogra-
fice, atribute economice, parametrii de ocupare, date despre resursele umane şi
despre caracteristicile turismului şi a infrastructurilor. Cauzele plecării din zonele
rurale variază de la regiune la regiune.
• Evoluţia tendinţelor
Ca o consecinţă a schimbărilor economice care au afectat UE şi politica regională,
populaţia rurală trebuie să fie adaptată la noul mediu. Problema ocupării poate fi
soluţionată devenind angajat, lucrător pe cont propriu sau lucrând ca un membru
de familie. Cererea pentru lucrători poate fi satisfăcută, luându-i în considerare şi
pe cei fără ocupaţie, dacă sunt persoane cu calificare corespunzătoare şi aceştia
sunt destui. Dacă nu există forţă de muncă suficientă, naveta sau migraţia ar
putea constitui soluţii în această problemă. Dacă numărul celor care caută loc de
muncă satisface cererea, dar calificarea acestora nu corespunde pieţei forţei de
muncă, oamenii au nevoie de educaţie corespunzătoare. Totuşi, în aceste condiţii
economice şi tehnice în continuă schimbare, populaţia ocupată îşi poate pierde
locul de muncă, dacă nu este în stare să se adapteze.
8.3.2.2. Flexibilitatea condiţiilor de lucru şi a altor condiţii
Acum ştim puţin mai mult despre unele caracteristici ale forţei de muncă ocu-
pate. Astfel, a părut relevantă determinarea condiţiilor de lucru pe care oamenii
trebuie să le accepte. Într-adevăr, găsirea unui loc de muncă nu poate fi considerată
un indiciu potrivit pentru dinamismul unei zone, având în vedere că s-ar putea
ca unele condiţii de muncă (normă întreagă/parţială, siguranţa locului de muncă,
nevoia de mobilitate, mai multe ture etc.) să nu corespundă cu aşteptările sau cu
modul de viaţă al lucrătorului.
• Condiţii de muncă în zonele rurale
În privinţa calităţii muncii, au existat puţine studii dedicate analizării condiţiilor
de muncă şi îmbunătăţirea lor la scară europeană (Davoine şi Erhel, 2007; Mandl
et al., 2007; Benach et al., 2002) şi, în special, în zonele rurale unde principalul
studiu disponibil (Pichler et al., 2006) este bazat pe o anchetă. La pagina 53 este
scris: „În grupul celor mai bogate ţări din UE (UE12 High), mai ales în Europa
Occidentală şi de Nord, există puţine date despre diferenţe semnificative dintre
urban şi rural (în termeni de egalitate a locului de muncă). Pe de altă parte, în

205
ţările mai sărace din Europa de Est şi de Sud, diferenţele dintre urban şi rural sunt
mult mai evidente; în cazul majorităţii indicatorilor, această disparitate duce la
un nivel inferior de bunăstare perecepută şi în calitatea vieţii în zonele rurale.”
Prezenţa neeuropenilor care lucrează în sectorul agricol a crescut continuu în
ultimii zece ani. Angajarea imigranţilor are aproape întotdeauna un caracter mar-
ginal, fără nici o posibilitate de negociere, formare sau avansare la locul de muncă.
• Condiţiile ideale pentru potenţialii angajaţi
Axa „Calitatea vieţii” (Axa 3) a Reglementărilor de Dezvoltare Rurală s-a dorit
a fi unul foarte important în menţinerea şi îmbunătăţirea vitalităţii economiei ru-
rale (Fieldsend şi Boone, 2007). Sectorul agricol observă transformări în împrejur,
datorită altor tipuri de activităţi economice (de exemplu supermarket-uri, centre de
transport) şi altor gospodării (turism, cupluri de pensionari), transformări accele-
rate datorită îmbunătăţirii infrastructurilor (drumuri, telecomunicaţii). Dezvoltarea
pluriactivităţii consolidează legăturile cu societatea urbană şi modifică substanţial
reprezentarea simbolică a lumii rurale. Percepţii schimbătoare referitoare la prezer-
varea naturii, a mediului şi a sănătăţii, împreună cu extinderea timpului liber sunt
elmente care contribuie în mod pozitiv la creşterea atractivităţii zonelor rurale.
În cazul ofertei de muncă, educaţia nu a fost un obstacol în calea creşterii
ocupării în regiunile defavorizate. Însă, în unele regiuni defavorizate, lipsa
oportunităţilor de ocupare pentru populaţia cu o educaţie superioară a dus la
emigrare. Câteva dintre cele mai dinamice pieţe de forţă de muncă rurale, care
au cea mai mare creştere relativă a ocupării sunt fermele pluriactive, part-time
(Terluin et al., 2001).
8.3.3. Cum să conectăm oferta şi cererea
Conexiunea dintre ofertă şi cerere nu este automatică. Într-adevăr, zonele rurale
au multe dezavantaje din cauza cărora nu există o piaţă de forţă de muncă fluentă.
Astfel, se încearcă îmbunătăţirea lor, iar aceste măsuri diferă de la ţară la ţară.
Totodată, există încercări repetate de adaptare a populaţiei active la piaţa forţei
de muncă în schimbare. Următoarele paragrafe furnizează o explicaţie exhaustivă
a acestor fapte.
8.3.3.1. Dezavantajele zonelor rurale care influenţează
relaţia dintre forţa de muncă şi locurile de muncă
Există patru obstacole importante în calea găsirii de lucru în zone rurale:
neconcordanţa dintre aptitudini şi locurile de muncă disponibile; transportul;
costul participării la piaţa forţei de muncă (cum ar fi costul transportului şi al
îngrijirii copilului); şi, deseori, angajatorii se bazează pe informaţii verbale ca să
ocupe posturile vacante (DEFRA, 2005). Câteodată, datorită dispersiei nucleului
de persoane în anumite zone rurale, e posibil ca şomerii să nu poată beneficia de

206
ofertele de formare şi de serviciile de orientare profesională în aceleaşi condiţii,
pentru a creşte şansele lor de a găsi un loc de muncă, astfel ducând la izolare şi
excludere socială (Diputación de Jaén, 2007).
Astfel, munca pe cont propriu şi afacerile micro şi mici sunt văzute ca un mo-
tor important de dezvoltare şi o sursă-cheie de creare de locuri de muncă în zone
înapoiate. Însă obstacolele în calea pornirii unei mici afaceri proprii sunt mari
datorită lipsei de cunoştinţe (în domeniul administrativ – contabilitate – manage-
ment) şi aptitudini. În acelaşi timp, zonelor rurale le lipsesc sistemele de suport
care are putea facilita în mod eficient primii paşi în afacere (Mets, 2007).
8.3.3.2. Conexiunea dintre ofertă şi cerere:
de la instituţii publice la agenţii particulare
Dispunem de puţine informaţii referitoare la diferitele roluri jucate de agenţiile
de ocupare (incluzând şi agenţiile temporare) pe piaţa forţei de muncă. Într-adevăr,
Uniunea Europeană /Zona Economică Europeană acordă servicii printr-o reţea de
peste 5.000 de oficii locale de ocupare (structurate diferit în fiecare ţară), cu un
personal de peste 100.000 care oferă servicii pentru cei care caută un loc de muncă
şi angajatori. Numărul agenţiilor temporare de ocupare a crescut considerabil în
ultimele două decenii (Storrie, 2002). Motivul cel mai des amintit (în alegerea
Agenţiilor Temporare de Ocupare) a fost de a câştiga mai multă experienţă (60,9%).
În cazul a mai mult de jumătate din aceste agenţii temporare lucrătorii au motivat
acest lucru prin faptul că nu au avut un loc permanent de muncă (54,8%) şi că
aceste agenţii temporare de ocupare le-au acordat o oportunitate de a-şi păstra
libertatea şi independenţa (53,3%). Pentru câţiva, agenţiile au fost un mod de a
găsi pentru un timp un venit în plus (43,7%), în timp ce aproximativ un sfert din
lucrători au ales aceste agenţii pentru că le-au facilitat combinarea deservirii cu
munca (27,2%). Peste trei sferturi din lucrătorii din aceste agenţii au afirmat că
ei aleg în mod voluntar aceste agenţii. Vârsta şi experienţa de lucru au fost factori
importanţi. (European Foundation for the Improvement of Living and Working
Conditions, 2007).
8.3.3.3. Cum să se adapteze nevoile de forţă de muncă
la capacităţile forţei de muncă
Putem răspunde în mai multe feluri la această întrebare: în primul rând, prin
oportunităţi de formare şi calificare disponibile pentru forţă de muncă potenţială
(a), prin anticiparea în firme a nevoilor lor de forţă de muncă (b), apoi prin îndru-
marea şi stimularea modalităţilor de promovare a antreprenoriatului (c).
– Formarea. Cea mai simplă definiţie a acestui termen este: o activitate care
schimbă comportamentul persoanelor. Se spune că motivul cel mai impor-
tant pentru formare este creşterea productivităţii. Instruirea şi formarea este
esenţială nu doar pentru a creşte productivitatea, dar şi pentru a motiva şi

207
 inspira lucrătorii prin a le spune cât de importante sunt locurile lor de muncă
şi acordându-le toată informaţia necesară pentru a reuşi în aceste locuri de
muncă (McClelland, 2002). Formarea este recunoscută ca metoda cea mai bună
de a facilita accesul şi reintegrarea pe forţei de muncă a celor cu dificultăţi în
integrare sau reintegrare (Diputacion Provincial de Toledo, 2007).
– Anticiparea nevoilor viitoare ale firmelor şi a învăţării continue. AGRIORIENTA
(INIPA şi Ministero del Lavoro e delle Politiche Sociali, 2005) a dezvoltat şi a
armonizat într-un mod interactiv trei elemente care constituie cheia sistemului
de orientare: În primul rând, strategiile de acţiune de dezvoltare locală „în con-
text”, identificate şi realizate într-o anumită zonă; apoi, monitorizarea locală a
dezvoltării rurale şi din agricultură cu o bază de date cantitative şi calitative a
specialiştilor şi afacerilor; şi în cele din urmă serviciile de orientare oferite de
acele persoane care sunt responsabile pentru dirijarea orientării la nivel local.
– Stimularea ocupării pe cont propriu. Preincubarea, este definită ca un proces
planificat şi dirijat, cu un set de activităţi specifice într-un mediu fizic şi/sau
virtual. Pregătirea antrepenorilor în formare să-şi dezvolte capacităţile antre-
penoriale în incubatorul de afaceri este un mod ideal de ajutorare în lansarea
unei afaceri. Din programul de formare fac parte învăţarea multidimensională,
dezvoltarea planului de afaceri şi testarea ideilor şi inovaţiilor antreprenoriale
susţinute de servicii de suport şi de educaţie, înainte de înfiinţarea unei firme.

8.4. Premisele pentru crearea de locuri de muncă în zonele rurale

8.4.1. Aprecieri generale
Principala întrebare de lucru se referă la găsirea celor mai bune modalităţi
de stimulare a creării de locuri de muncă, astfel ca aceasta să contribuie activ la
dezvoltarea rurală. Aprecierile sunt împărţite pe baza celor trei elemente centrale
ale pieţei forţei de muncă: oferta, cererea şi legătura dintre cele două.
8.4.1.1. Potenţialul de creare de activităţi depinde în mare măsură de caracte-
risticile teritoriale
• Caracteristicile geografice şi istorice influenţează distribuţia economică şi
strategia teritoriilor:
– Relieful şi bunurile naturale (topografie, tipuri de teren etc.) influenţează
tipul de agricultură şi, în general, activităţile economice (turism, industriile
bazate pe fluvii etc.) unei zone.
– Patrimoniul cultural cunoscut şi valorificat (clădiri, obiceiuri, tradiţii) este
un factor pentru succesul în turism.
– Infrastructurile de comunicaţii şi TIC bine dezvoltate au un impact pozitiv
asupra potenţialului economic al unei zone.

208
 – Distanţa mare a unei zone rurale de oraşe este un factor negativ în dezvoltare.
– Dimensiunea unei zone de locuit (bazin) limitează stabilirea unor tipuri de
activităţi cu servicii localizate şi locuri de contact (cârciumi, oficii poştale)
în zonă.
– Caracteristicile (aptitudini, vârstă, sex etc.) populaţiei care locuieşte într-o
zonă va influenţa tipul de activităţi din acea zonă (şi viceversa când o firmă
mai veche se ataşează mai mult de teritoriu).
– Exceptând firmele multinaţionale, alegerea stabilirii şi crearea de noi activităţi
este cea mai limitată înăuntrul graniţelor unei ţări.
• Dinamismul local, incluzând activităţile economice (pentru grupare), parte-
neriatele de cercetare disponibile şi capitalul social, face posibilă apariţia unui
cerc virtual de dinamism.
– Potenţialul existent pentru gruparea activităţilor similare trebuie să fie luat
în considerare în politicile recomandate.
– Posibilitatea includerii unei activităţi în structura socio-economică generală
este un factor-cheie care trebuie luat în considerare înainte de recomandare.
– Dinamismul teritoriilor este un capital pozitiv care garantează inovaţia şi
astfel amplifică crearea de noi activităţi (într-o măsură limitată).
– Capitalul social al persoanelor dintr-o zonă este o componentă logică a din-
amicii teritoriale.
– Potenţialul de cercetare şi dezvoltare existent într-o zonă poate motiva venirea
unor noi activităţi.
– Serviciile publice sau private pentru firmele dintr-o zonă pot de asemenea
motiva apariţia unor noi activităţi.
• Reglementările politice locale şi sistemul de taxe ar putea restrânge motivarea
pentru crearea de activităţi, cu toate că există un suport şi subvenţii publice.
– Susţinerea publică are un impact asupra configurării apariţiei de noi activităţi.
– Durabilitatea unei activităţi, de asemenea, depinde de serviciile publice şi
private uşor accesibile în zonă care sunt importante pentru firme.
– Constrângerile financiare şi suportul financiar în unele cazuri pot fi un criteriu
pentru alegerea stabilirii în zonă (în principal în cazul activităţilor care nu
sunt bazate pe atuurile locale).
8.4.1.2. Capitalul lucrătorului potenţial variază de la un teritoriu la altul
• Potrivirea dintre un loc de muncă şi cel care caută un loc de muncă nu este
bazată doar pe aptitudini, ci şi pe acceptabilitatea de către acesta a condiţiilor
de lucru (salarii, gradul de dificultate, program etc.).
– Condiţiile corespunzătoare (gradul de dificultate, program, venit/aptitudini,
condiţii de muncă echitabile) de muncă pentru cei care vor să se angajeze
sunt foarte importante şi diferă teritorial.

209
 – Convenabilitatea condiţiilor de lucru depinde în mare măsură de reglemen-
tările politicii locale şi de obiceiurile culturale privind ocuparea temporară.
• Potrivirea dintre un loc de muncă şi cel care caută un loc de muncă nu este
bazat doar pe aptitudini, dar şi pe condiţiile de trai din zonă (disponibilitatea
serviciilor, cadrul natural, dinamismul zonei, ataşamentul la o zonă etc.) şi
opţiunile sale de viaţă.
– Atractivitatea unui teritoriu este influenţată de facilităţile existente pentru
cel care este în căutarea unui loc de muncă şi pentru familia sa.
– Atractivitatea unui teritoriu pentru cel care este în căutarea unui loc de muncă
este influenţată de ataşamentul la un teritoriu şi asentimentul la mobilitate,
care diferă de la o regiune la alta.
8.4.1.3. Interrelaţionarea dintre cerere şi ofertă nu este automatică
• Rolul agenţiilor care îi ajută pe oameni să-şi găsească un loc de muncă este
crucial pentru această piaţă.
– Accesul la informaţie la locul de muncă nu este identic peste tot.
– Reţeaua de centre pentru locuri de muncă şi agenţii temporare de ocupare
este legată de fluxul şi flexibilitatea pieţei forţei de muncă.
• Anticiparea cererii de lucrători pentru adaptarea ofertei este o condiţie a dina-
mismului care însă nu poate fi atins oricând.
– Pregătirea şi formarea sunt, de asemenea, părţi esenţiale pe piaţa forţei
de muncă rurale, deoarece pot fi instrumente de folos pentru pregătirea
competitivităţii firmelor.
– Configurarea sistemului de pregătire şi formare trebuie să includă cooperarea
dintre factorii decizionali publici şi privaţi, trebuie avute în vedere flexibi-
litatea şi reactivitatea.
– Anticiparea tendinţelor din ocupare în sectoarele de activitate existente dintr-
un teritoriu măreşte dinamismul economic.
• Ocuparea pe cont propriu este o cale specială de interrelaţionare a cererii şi
ofertei de locuri de muncă.
– Ocuparea pe cont propriu are avantajul de a conecta aşteptările şi motivele
cu situaţia profesională.
– Nu se potriveşte la toţi şi activităţile nu pot să se desfăşoare oriunde, fiind
stabilite după puncte de intersecţie şi de competiţie cu firme mai importante
8.4.2. Ipoteze de lucru
Am identificat câteva ipoteze de lucru mai generale:
– Nu există o soluţie unitară pentru reglementările politice pentru fiecare teri-
toriu; fiecare politică trebuie adaptată caracteristicilor teritoriului unde este
implementat. Mai precis, sunt unele teme (accesul la TIC, presiunile politice

210
 etc.), în cazul cărora autorităţile trebuie să reducă decalajele dintre regiuni într-
un mod coerent, pentru că există particularităţi pe care autorităţile trebuie să le
accepte şi să încerce să-şi reprofileze deciziile conform caracteristicilor locale.
– În conformitate cu Cartea Verde privind Coeziunea Teritorială, fiecare teritoriu
rural (fruntaş şi rămas în urmă), oriunde în Europa, trebuie ajutat. Nu există zone
rurale care pot să fie lăsate afară oricare ar fi caracteristicile lor, din moment ce
teritoriile ar putea într-un termen mai scurt sau mai lung să fie capabile să-şi
valorifice atuurile lor specifice.
– Trebuie făcută o evaluare completă a întregului teritoriu, şi, în mod special,
cea care este semnificativă din punct de vedere al relaţiei dintre rural şi urban;
zonele rurale depind de cele urbane, astfel putând duce la o economie prezentă
prin exploatarea ruralului în scopuri rezidenţiale (când oamenii fac naveta pen-
tru lucru în zonele urbane, în timp ce locuiesc în zone rurale) şi recreaţionale
(când oamenii vin şi se relaxează în zonele rurale).
– În afara unor activităţi bazate pe folosirea pământului, cum ar fi agricultura,
zonele urbane şi zonele rurale pot derula aceleaşi tipuri de activităţi (de exemplu
inovaţia nu este menită doar pentru teritoriile urbane).
– Se pare totuşi că provocarea cea mai mare rămâne dezvoltarea ocupării. Într-
adevăr, domeniul cercetării este larg şi complex: analiza pieţei forţei de muncă
implică o cunoaştere macro-economică şi nu prea este folosită pentru zonele
rurale mici; crearea de locuri de muncă se adresează culturii antreprenoriale şi
se bazează pe o balanţă necesară dintre ofertă şi cerere; schemele de bunăstare
socială se aplică la şomeri prin mecanisme de distribuţie „top-down”, unde
centrele decizionale sunt departe de comunităţile rurale; restructurarea şi efec-
tele de micşorare duc, în cazul unor zone rurale, la reacţii politice nepotrivite;
noile modalităţi de lucru şi îmbătrânirea populaţiei sunt deseori factori de risc
pentru forţa de muncă rurală. În modelele analizate am observat oportunităţi
interesante prin investigarea de domenii „colaterale” cum ar fi sectorul voluntar,
economia socială sau de microcredit.
– O altă temă pe care trebuie să o avem în vedere în cadrul cercetării noastre este
armonizarea tuturor factorilor, astfel să putem proiecta cercul dintre dezvoltare
rurală şi ocupare.
8.4.3. Condiţiile de succes
Din cele cinci categorii identificate pentru categorizarea exemplelor de recoman-
dări, în cele de mai jos le vom evidenţia pe acelea care ar putea fi considerate ca
o condiţie de succes pentru dezvoltarea ocupării rurale.
– Stimularea răspândirii cunoaşterii printre actorii economici. Aceasta se referă
la importanţa crucială pe care răspândirea cunoaşterii trebuie să o aibă în dina-
mismul rural. Astfel este de dorit ca formarea şi aptitudinile populaţiei rurale

211
 să fie îmbunătăţite. Mai mult, trebuie puse în valoare reţelele şi parteneriatele
dintre sectorul public şi cel privat, care sunt menite să activeze capitalul social
al acelor zone. De asemenea, se recomandă îmbunătăţirea grupării firmelor
astfel ca ele să poată rămâne competitive.
– Reducerea dezavantajelor şi a marginalizării zonelor rurale. O a doua serie
are în vedere eforturile ce trebuie întreprinse în vederea reducerii factorilor
care împiedică dezvoltarea rurală. Astfel, trebuie îmbunătăţite condiţiile de
trai pentru reducerea distanţelor dintre zonele rurale şi urbane. Apoi, trebuie
să se îmbunătăţească accesibilitatea şi infrastructurile de acest fel pentru a
reduce marginalizarea zonelor. Şi este extrem de importantă extinderea TIC,
astfel ca accesul la toate tipurile de servicii şi informaţie să fie mai uşor.
– Suportul acordat creării/continuării de activităţi. A treia serie extrasă se referă
la ajutorul care trebuie acordat firmelor existente sau în devenire. Astfel,
există multe propuneri pentru încurajarea antreprenoriatului, prin susţinere
financiară, materială şi tehnică. Mai mult, există o promovare pentru a ajuta
diversificarea firmelor, chiar şi pentru afacerile din agricultură care ar putea
să-şi crească veniturile prin turism sau prin agricultura organică. Acest suport
trebuie legat şi de îmbunătăţirea siguranţei şi a condiţiilor la acele locuri de
muncă care au un statut mai scăzut în zonele rurale.
– Valorificarea specificităţilor teritoriale. A patra serie se referă la specificităţile
teritoriale care trebuie valorificate. S-a recunoscut, într-adevăr, că resursele
endogene ar putea forma o bază solidă pentru ocuparea locală pentru că
specificităţile lor pot fi valorificate în mai multe feluri în vederea creării de
noi activităţi economice. De asemenea, trebuie ajutaţi în promovarea unei
amprente teritoriale şi pentru a face cunoscute adevăratele trăsături ale zonei.
Astfel strategiile de atractivitate trebuie implementate pentru a-i atrage pe
turişti şi a-i îndemna pe noii-veniţi să participe în economia lor rezidenţială
şi locală, care este o sursă pentru dinamismul teritorial.
Adaptarea politicilor la context. În fine, a cincea serie abordează direct
politicile de dezvoltare rurală şi luarea unor decizii cugetate. O primă temă de
reflecţie a fost coeziunea teritorială, având în vedere că este necesară o abordare
cuprinzătoare, multisectorială şi spaţială, încercând să avem întotdeauna în
vedere funcţionarea şi relaţiile multiple ale unei zone. Aceasta nu poate fi posibilă
prin analize limitate. Se cere o analiză de prognoză şi de perspectivă, cu o viziune
generală a aporturilor şi rezultatelor unor decizii politice. Mai mult, acum este
de dorit să se ceară şi punctul de vedere al populaţiei printr-o abordare „bottom-
up”, care ar putea justifica deciziile politice. Câteva proiecte, de asemenea, au
considerat că reducerea birocraţiei şi a reglementărilor este de bun augur, dar
una dintre cele mai mari critici ale politicii actuale este că nu se are în vizor
complexitatea şi specificităţile teritoriilor înainte de formularea unei legi sau a
unei politici ca şi PAC.

212
 9. Provocările dezvoltării rurale

RuralJobs crede în faptul că este nevoie de o strategie la nivel UE pentru încura-

jarea creării de noi surse de ocupare în zonele rurale, dar, în abordarea noastră, nu
există o soluţie „unică”. Chiar dacă, în principiu, ar putea exista o asemenea soluţie,
în fiecare aşezare va exista o serie de impedimente specifice în calea impactulului
pe care l-ar avea o asemenea strategie de dezvoltare de noi surse de ocupare.
Prin urmare, după trecerea în revistă a politicilor şi programelor la nivelele UE,
naţional şi regional, RuralJobs a determinat tendinţele pieţei muncii, cele demo-
grafice şi economice, şi impactul măsurilor şi politicilor de creare de ocupare în
şapte zone de referinţă NUTS2 din UE şi, pe baza informaţiilor culese, a demonstrat
cum pot fi măsurile de dezvoltare rurală mai bine dirijate şi în ce direcţie ar trebui
să se îndrepte politicile de dezvoltare rurală.
Astfel, cercetarea de teren RuralJobs şi-a dorit, de asemenea, să testeze ipo-
tezele de cercetare prin demonstrarea (i) nevoii unei abordări teritoriale asupra
dezvoltării economice şi politicile de ocupare din zonele rurale mai largi, pe lângă
cea sectorială (ii) impactul accesibilităţii pieţei asupra produselor muncii şi (iii) în
ce fel influenţează diversitatea şi complexitatea zonelor rurale creşterea şi mode-
lele de ocupare.
De aceea, folosind statistici locale disponibile şi metode cum ar fi interviurile
şi focus-grupurile, RuralJobs a evaluat capitalul natural, uman, financiar, material
şi social în relaţie cu modelele de ocupare. Aceasta include identificarea de limite
top-down (instituţionale) şi bottom-up (de exemplu sociale) în calea dezvoltării şi
a asimilării de noi surse de ocupare, paralel cu o analiză a aptitudinilor, abilităţilor
şi educaţiei actuale pentru a identifica discrepanţele dintre aşteptări şi nivelele
existente în forţa de muncă rurală printre angajatori, lucrătorii pe cont propriu
şi angajaţi. Rezultatele acestor probleme de cercetare vor fi prezentate în prima
secţiune a acestui capitol.
În acelaşi timp, s-a realizat o analiză SWOT şi SOR pentru evaluarea potenţialului
de dezvoltare a ocupării în zonele rurale, concentrându-ne asupra capitalului
uman, capacităţilor şi a adaptabilităţii ca şi asupra cererii pentru muncă în sec-
toare cum ar fi cele de furnizarea de servicii de mediu, recreaţionale şi deprinderi
tradiţionale. Prin analiza SOR, experţii locali au putut identifica strategii pentru
creşterea ocupării şi modalităţile prin care programele de dezvoltare rurală pot fi

213
direcţionate să implementeze această strategie. A doua secţiune a acestui capitol
include o prezentare a rezultatelor acestor analize, cu precădere strategiile iden-
tificate de experţii locali pentru stimularea creşterii economice şi a ocupării din
zonele lor rurale.

9.1. Situaţia actuală a ocupării rurale în zonele pilot RuralJobs

În această secţiune, sunt rezumate principalele problematici de ocupare în
fiecare zonă pilot, în special diferenţele dintre urban şi rural referitoare la presi-
uni (locuri de muncă şi populaţie în vârstă de muncă), stare (ratele de ocupare şi
subiecte asociate) şi impact (prosperitate economică), pentru a prezenta setul de
rezultate pe baza căruia au fost compilate concluziile din acest raport.
9.1.1. Judeţul Bistriţa-Năsăud, Regiunea Nord-Vest, România
Zona pilot are o suprafaţă de 5355 km² şi, în 2009, a avut o populaţie de 317.205
persoane din care 119.334 trăiau în zone rurale. Populaţia din centrele urbane s-a
împărţit, în 2009, astfel: Bistriţa (84.471), Beclean (11.574), Năsăud (10.906) şi
Sângeorz Băi (10.912). Având în vedere că mai puţin de 50% din populaţia rurală
poate ajunge la Bistriţa (sau orice alt oraş mai important) cu maşina în mai puţin
de 45 minute, zona a fost definită ca „PIB scăzut – predominant rural – periferic”.
Nu au putut fi identificate pieţe de muncă sub nivelul NUTS3 deoarece 86,5% din
populaţia ocupată trăieşte şi lucrează în acelaşi loc (dar unităţile LAU2 sunt prea
mici pentru a fi considerate pieţe de muncă separate), iar navetiştii lucrează în
localităţi diferite Populaţia rurală a scăzut cu 1,4% între 2002 şi 2007, în timp ce
populaţia urbană a crescut cu 1,0%. În 2008, 65,6% din populaţia rurală a fost de
vârstă activă, 18,3% populaţia tânără şi 16,1% populaţia vârstnică, comparată cu
63,1%, 21,0% şi 15,8% în 2002 şi 76,7%, 15,6% şi 7,7% în oraşe în 2008. Societatea
rurală este deci atât vârstnică, cât şi în continuă îmbătrânire. Migraţia internaţională
este importantă, dar nu există date valide referitoare la dimensiunea acesteia.
În 2002, rata activităţii în mediul rural a fost 73,2%, rata ocupării 67,5% şi
rata şomajului 5,7% (aceşti indicatori în mediul urban au avut următoarele va-
lori: 66,3%, 56,6% şi 9,7%). Valorile din mediul rural se datorează în mare parte
gradului înalt (72,6%) de ocupare în agricultură (lucrători pe cont propriu) şi în
consecinţă, ne induc în eroare, având în vedere că membrii gospodăriilor agrico-
le de semisubzistenţă nu se înregistrează ca şomeri. Referitor la ocuparea rurală
„formală”, pentru cei 13.792 de angajaţi în 2007 sectoarele principale au fost
învăţământul (20,2%), industria prelucrătoare (15,1%), comerţul (13,1%), precum
şi sănătatea şi asistenţa socială (8,2%). Ponderea angajaţilor din agricultură a scăzut
de la 3,9% în 2002 la 1,7% în 2007; în aceaşi perioadă 65,0% din locurile de muncă
din minerit au dispărut. În 2002 din câteva comune (în special cele în apropierea
Bistriţei) a făcut naveta până la 38,0% dintre angajaţi, iar în alte comune procentul
navetiştilor a fost doar de 2,0%.

214
 9.1.2. SLM Hajdúszoboszló, Regiunea Észak-Alföld, Ungaria
Zona pilot, care actualmente constă din SLM (Sistemul Local de Muncă)
Hajdúszoboszló şi două sate vecine, are o suprafaţă de 768 km² şi, în 2007, a avut
o populaţie de 43.691 persoane, din care 23.800 au trăit în Hajdúszoboszló. Este
definită ca „PIB scăzut – predominant rural – accesibil” având în vedere că densi-
tatea tuturor regiunilor LAU2 este sub 150 persoane pe km2 şi 100% din locuitori
pot ajunge la oraşul Debrecen (cu o populaţie de 206.225) cu maşina în mai puţin
de 45 minute. Între 2001 şi 2007 populaţia a continuat să scadă uşor, ca şi pro-
centul celei de vârstă activă (68,5% în 2007, precum 68,1% în 2001) dar procentul
populaţiei în vârstă a crescut (de la 14,0% la 15,7%), şi procentul populaţiei tinere
a scăzut (de la 18,0% la 15,8%). Atât sporul migratoriu, cât şi sporul natural (cel
din urmă mai ales în Hajdúszoboszló) au fost negative începând din anii ’70.
În 2001, rata de activitate a fost 50,1%, rata de ocupare a fost de 42,8% şi rata
de şomaj a fost de 14,9%, cu mici diferenţe între Hajdúszoboszló şi aşezările mai
mici. Datele de la nivel NUTS3 (anume incluzând Debrecen) au fost 49,7%, 46,5%
şi 6,4% în 2001 şi 50,1%, 46,1% şi 7,9% în 2007. Populaţia inactivă include un
mare număr de „lucrători descurajaţi”, cu toate că apare un nivel semnificativ
de ocupare neregistrată („la negru”). În 2004, 12,6% dintre salariaţi au lucrat în
agricultură şi silvicultură, 28,6% în industrie şi construcţii şi 58,8% în servicii.
Ocuparea din agricultură reflectă condiţiile propice agriculturii, dar se aşteaptă
ca ea să scadă în continuare. În 2001, 43,1% dintre salariaţi au lucrat în propria
lor localitate şi 28,4% (mai ales lucrători mai tineri) au făcut naveta în afara zonei
pilot. În zona pilot, în 2007, numărul locuitorilor pe locuinţă a fost peste media
regională NUTS3 de 2,44, dar preţurile caselor din rural sunt mici şi multe case sunt
nelocuite. Ratele de motorizare din 2007au fost comparabile cu media regională
de 260 maşini pe 1.000 locuitori, comparat cu 190, în 2001.
9.1.3. SLM Karcag, Regiunea Észak-Alföld, Ungaria
Această zonă pilot este formată din SLM Karcag şi două sate vecine. Are o
suprafaţă de 877 km² şi în 2007 a avut o populaţie de 46.170 persoane, din care
21.824 trăiau în Karcag şi 12.224 în Kisújszállás. Este definită ca „PIB scăzut –
predominant rural – periferic”, având în vedere că densitatea tuturor regiunilor
LAU2 este sub 150 persoane/ km2 şi doar în jur de 40% din locuitori pot ajunge la
oraşul Szolnok (populaţie 75.474) cu maşina în mai puţin de 45 de minute. Atât
sporul natural, cât şi cel migratoriu a contribuit la un declin de 6% din populaţie
(afectând aproape toate aşezările) din 2001. Populaţia romă însumează 8% din
populaţie (13% în Karcag) şi mulţi nu au calificare, sunt fără ocupaţie de mult
timp. Procentul celor de vârstă activă a crescut de la 65,9% în 2001 la 68,1% în
2007, dar procentul tinerilor a scăzut (de la 19,2% la 16,8%).
Rata de activitate în 2001 a fost de 45,2%, în timp ce pentru regiunea NUTS3
(incluzând Szolnok) a fost de 49,5% în 2001 şi 53,4% în 2007. Rata de ocupare

215
a fost de 37,4% (în timp ce ratele regionale au fost de 45,9% în 2001 şi 48,4% în
2007) şi rata de şomaj a fost 17,5% (anume 7,3% şi 9,4%). S-au pierdut locuri
de muncă datorită falimentului cooperativei agricole şi închiderii fabricilor care
au funcţionat în perioada socialistă. În 2004, 10,5% din salariaţi au lucrat în
agricultură şi silvicultură, 33,5% în industrie şi construcţii şi 56% în servicii. Mulţi
şomeri de durată lungă sunt lucrători în agricultură care nu au nici o calificare
formală. În 2001, 14,6% din lucrători au făcut naveta în afara zonei pilot (deseori
datorită lipsei de locuri de muncă din apropierea locuinţei), în timp ce pentru
alţii naveta nu constituie o opţiune, şi 70,1% au lucrat în aşezarea lor. În 2007,
numărul locuitorilor pe gospodărie a fost cu mult peste media regională NUTS3
de 2,33, dar, şi în acest caz, putem spune că preţurile caselor din rural sunt mici
şi multe case sunt nelocuite. Ratele de motorizare în 2007 au fost substanţial sub
media regională de 242 maşini pe 1.000 locuitori.
9.1.4. Districtul Telšiai, judeţul Telšiai, Lituania
Această zonă pilot (LAU1) include 11 aşezări (LAU2), incluzând două oraşe
– Telšiai (populaţie de 30.000) şi Varniai (populaţie de 1.300). Are o suprafaţă de
1.439 km2 (zona rurală – 1.421 km2 sau 98,8% din zona totală) şi în 2001 a avut o
populaţie de 55.231, incluzând 23.783 sau 43,1% în zone rurale, care înseamnă că
aceasta este o zonă semnificativ rurală. Este de asemenea definită ca o zonă cu PIB
scăzut şi accesibilă, având în vedere că timpul de ajungere cu maşina la oraşele
cu o populaţie de peste 10.000 persoane este între 10-20 minute. Populaţia rurală
a fost de 23.783 persoane în 2007, asta însemnând un declin de 4,8% din 2001,
pe când populaţia urbană a scăzut cu 4%.
Rata de activitate a fost de 64% în 2007, rata de ocupare a fost de 35%, şi rata de
şomaj a fost de 14%. Majoritatea locuitorilor din municipalitatea Telšiai au lucrat
în industria prelucrătoare – 24%, construcţii – 16%, distribuţie – 10%, hoteluri
şi restaurante – 14% şi în administraţia publică, educaţie şi sănătate – 30%. Doar
8% au lucrat în agricultură şi pescuit şi cei mai puţini în distribuţia de energie şi
ape, transport şi comunicaţii, sectorul bancar, finanţe şi asigurări şi alte servicii.
9.1.5. Districtul Pasvalys, judeţul Panevezys, Lituania
Această zonă pilot include 11 aşezări (LAU2), incluzând două oraşe – Pasvalys
(cu o populaţie de 8.300) şi Joniškėlis (cu o populaţie de 1.400). Are o suprafaţă de
1.289 km2 (zonă rurală 99% din zona totală). În 2001, a avut o populaţie de 32.961
persoane, incluzând 23.182 sau 70% care trăiau în zone rurale. Este definită ca o
zonă cu un PIB scăzut, predominant rurală şi accesibilă, având în vedere că timpul
de deplasare cu maşina la lucru la oraşe cu o populaţie mai mare de 10.000 este
între 10-20 minute. În 2007, populaţia rurală în municipalitatea Pasvalys a scăzut
cu mai mult de 6%, în timp ce populaţia urbană a scăzut cu 4%.

216
 Rata de activitate a fost de 65% în 2007, rata de ocupare a fost de 48%, şi rata
de şomaj a fost de 18%. Majoritatea locuitorilor din Pasvalys au fost implicaţi în
activiăţi economice în agricultură şi pescuit – 20%, industria prelucrătoare – 11%,
distribuţie, hoteluri şi restaurante – 14% şi în administraţia publică, educaţie şi
sănătate – 37%. Doar câteva procente au fost implicaţi în distribuţia de energie,
apă, construcţii, transport şi comunicaţii şi sectorul bancar, finanţe şi asigurări.
9.1.6. „Zona de aglomerare” Pazardjik, Pazardjik Oblast, Bulgaria
Zona pilot, cu o populaţie, în 2007, de 198.055 şi cu o suprafaţă de 1.907
km², este alcătuită din şase comune LAU1 în partea centrală a Pazardjik Oblast.
Principalele oraşe sunt Pazardjik (cu o populaţie de 118.561 persoane), Peshara
(21.653) şi Septemvry (8.778). Zona pilot este „cu un PIB scăzut – intermediar –
accesibil”, având în vedere că 45,4% din populaţie trăieşte în regiuni rurale LAU2.
Din 2000 populaţia a scăzut în medie cu 3,4%, dar declinul mediu în sate a fost
de aproape 5% (în timp ce în urban a fost de 2,5%) şi în municipalitatea Belerovo
a fost 6,5%. În 2007, 57% din populaţia rurală a fost de vârstă activă (64% în
oraşe), până la 53% în 2000 şi 28% a fost vârstnică (19% în oraşe), o scădere faţă
de 31% în 2000. Scade populaţia tânără şi populaţia îmbătrâneşte. Sporul natural
al populaţiei rurale în 2007 a fost de -4,6% (0,1% în oraşe). 8-10% din populaţia
activă lucrează în străinătate, dar câţiva pensionari s-au reîntors la ţară pentru a
obţine venituri din agricultură.
Rata medie de şomaj a scăzut de la 22,4% în 2000 la 8,1% în 2007, dar în
municipalitatea rurală Lesichevo cifra a fost tot 17%, şi populaţia neocupată din
zonele rurale periferice se mută la Pazardjik şi Peshara (rata de şomaj aproximativ
4,5%) la lucru. Şomajul de durată lungă a însumat 58% din şomajul total în 2007.
În zonele rurale ale zonei pilot în 2007, 45% din ocupare a fost în agricultură, în
comerţul cu amănuntul şi cu ridicata au lucrat 13%, în industria alimentară 12%,
şi în turism 9%. 44% din suprafaţa de pământ a zonei pilot este cultivată, cu toate
că 25-30% din această suprafaţă este actualmente abandonată. Femeile din rural
pot găsi locuri de muncă în sectorul public în sectoarele social, administraţie şi
educaţie. Salariul mediu al bărbaţilor în zonele rurale în 2007 a fost cu 36% mai
mic decât în centrele urbane, reflectând lipsa de locuri de muncă atractive, bine-
plătite, chiar dacă economia „neagră” este răspândită şi salariile actuale sunt mai
mari cu 30-40% decât cifrele oficiale. Ratele de şomaj din satele apropiate de oraşe
scad, pentru că bărbaţii fac naveta la Pazardjik sau chiar în oraşele din afara zonei
pilot, de exemplu Plovdiv.
9.1.7. ZNL Chelmsford şi Braintree, Essex, Marea Britanie
„Zona de navetă la lucru” Chelmsford şi Braintree este definită ca o singură
piaţă de muncă de Bond şi Coombes (2007). În 2001, ZNL a avut o populaţie
de 348.677, şi are o suprafaţă de 1.313 km2. Este situată în apropiere de Londra

217
(aproximativ 35 minute cu trenul de la Chelmsford) şi include cinci oraşe, clasate
de la Chelmsford (cu o populaţie de 97.451 persoane) la Halstead (cu o populaţie
de 10.000). În zonele rurale locuiesc 37,7% din populaţie şi ele însumează 87,8%
a suprafeţei. ZNL-ul este definită ca o zonă „cu un PIB crescut – intermediar –
accesibil”. În tipologia RuralJobs 100% din populaţia zonei poate accesa zonele
urbane cu maşina în 45 minute sau mai puţin. Populaţia zonelor rurale şi urbane a
crescut cu 6,2% şi 5,0%, respectiv între 2001 şi 2007, aşa cum a crescut şi procentul
populaţiei de peste 65 ani, ajungând la 22,0% în zonele rurale şi 17,2% în oraşe.
În 2001, rata de activitate rurală şi urbană au fost de 79,5% şi 82,1%, şi ratele
de ocupare au fost de 74,6% şi 76,7%. Şomajul a fost în jur de 3%. În 2007, prin-
cipalele sectoare de ocupare rurală (conform datelor UK SIC din 2003) au fost:
administraţia publică, educaţia şi sănătatea (24%), distribuţie, hoteluri şi restau-
rante (20,8%) şi bănci, finanţe şi asigurări (15,7%). Cu toate că 70-80% din ZNL
are pământ arabil bun, poate fi lucrat cu doar 1,7% din locurile de muncă rurale.
În zonele rurale sunt mai puţine locuri de muncă pe persoană activă (densitatea
locurilor de muncă rurale în 2007 a fost de 0,43 faţă de 0,74 în centrele urbane)
şi această diferenţă este ascunsă în datele despre ocupare în navetă: 70,0% din
lucrătorii rurali fac o navetă mai lungă de 5 km la lucru, şi 12,6% fac o navetă
de peste 40 km. Un procent mai înalt (30,8% faţă de 26,7%) de locuitori rurali
sunt manageri sau profesionişti. Prosperitatea economică a locuitorilor din rural
şi urban este similară şi numărul autoturismelor în gospodăriile rurale a fost mai
mare în zonele rurale (0,88 faţă de 0,81).
9.1.8. Thames Gateway South Essex, Essex, Marea Britanie
Cu toate că subregiunea Thames Gateway South Essex (TGSE) este împărţită
între două „zone de navetă la lucru” (Bond şi Coombes 2007), teritoriul este de-
semnat de Guvernul Marei Britanii ca o „zonă naţională de creştere” şi tratată ca
o singură entitate. Este situată pe malul de nord al estuarului râului Tamisa şi
este foarte aproape de Londra. Are doar 38.095 locuitori rurali dintr-o populaţie
totală de 633.687 locuitori şi este dominată de zona urbană Southend-on-Sea (cu o
populaţie de 266.749). TGSE are o suprafaţă de 530 km2 şi, chiar dacă este definită
de RuralJobs ca „predominant urbană – accessibilă – dezvoltată”, aşezarea de 10.000
sau mai mulţi locuitori însumează mai puţin de 30% din suprafaţă. Chiar şi aşa,
zonele rurale în TGSE simt o presiune crescândă datorită urbanizării.
În 2005, ratele de ocupare la nivel LAU1 au fost între 75,3% şi 78,2%. În zonele
rurale există aproximativ un loc de muncă (sau mai puţin) pentru fiecare două
persoane active, dar nivelul de navetism este înalt şi ratele de ocupare rurală
şi urbană sunt similare. Economia rurală este foarte diversificată: exprimat în
numărul de afaceri rurale plătitoare de TVA prin „grup industrial mare”, în 2006
sectoarele cele mai importante au fost construcţiile (23%), serviciile imobiliare şi
de afaceri (19%), producţia (11%), şi comerţul şi transporturile (câte 7%). 6% din

218
afacerile rurale au fost în sectorul agricol, dar au ocupat doar cam 2% din locui-
torii rurali. În jur de 84% din locuitorii rurali sunt ocupaţi în servicii. 77% din
afacerile rurale care plătesc TVA angajează mai puţin de cinci persoane. Pământul
rural este folosit, mai ales, pentru gospodărire (arabil şi păşune), pentru parcuri
şi rezervaţii naturale.
9.1.9. Litoral de la Janda, Andaluzia, Spania
Aceasta este o zonă de Grup de Acţiune Locală situată în provincia Cadiz. Este
o zonă de coastă formată din patru comune: Conil de la Frontera, Barbate, Vejer de
la Frontera şi Tarifa. La doar 14 km de Africa, este zona cea mai sudică a Europei.
Are o suprafaţă de 912 km2 şi o populaţie totală de 73.330 locuitori (2007). La Janda
are un PIB crescut şi este o zonă semnificativ rurală pentru că 41,5% din populaţie
locuieşte în municipalităţi cu o densitate a populaţiei sub 150 persoane pe km2. În
pofida infrastructurii rutiere rele, La Janda este într-o zonă accesibilă; 86,2% din
populaţie trăieşte la mai puţin de 45 minute de un centru urban cu o populaţie de
cel puţin de 50.000 locuitori. Evoluţia demografică a fost pozitivă, între 2001 şi
2007, cu o creştere de 7,1%. Cele patru comune au avut aceeaşi tendinţe, în special
datorită sosirii de noi locuitori din Germania, Italia şi Marea Britanie.
În 2001, rata de activitate a fost de 42%, rata de ocupare rate de 40% şi cea de
şomaj a fost de 35%. Suprafaţa folosită în agricultură este aproximativ 29%. În 2001,
cele şase activităţi principale din această zonă au fost: construcţiile (18%), comerţul
cu amănuntul şi cu ridicata (16,4%), hoteluri şi restaurante (10,3%), administraţia
publică şi apărarea (10%) agricultura (9,3%) şi industria prelucrătoare (7,1%).
9.1.10. Subética Cordobesa, Andaluzia, Spania
Aceasta este o zonă de Grup de Acţiune Locală formată din 14 comunităţi LAU2
situate în sud-estul provinciei NUTS3 Cordoba. Are o suprafaţă de 1.597 km2 şi,
în 2007, a avut o populaţie de 124.252 locuitori. Are un PIB crescut şi este o zonă
predominant rurală, având în vedere că 96% din populaţie trăieşte în localităţi cu
o densitate a populaţiei sub 150 persoane pe km2. Este o zonă periferică datorită
faptului că toate aşezările sunt situate la mai mult de 50 km de cel mai important
oraş la care se poate ajunge în 55 de minute.
În 2001, rata de activitate a fost de 44%, rata ocupării de 52% şi rata şomajului de
25%. Agricultura este un sector predominant împreună cu construcţiile, comerţul,
restaurantele şi hotelurile şi industria prelucrătoare. În aceste patru sectoare sunt
ocupate 74,4% din populaţia ocupată (industria prelucrătoare – 26,2%, agricultura
– 21,3%, comerţul şi restaurante – 16,9% şi construcţiile – 10%).
9.1.11. Pays de Tulle, Regiunea Limousin, Franţa
Pays de Tulle (PdT) se află în întregime în cadrul „zonei de ocupare” Tulle
(EZ, care în Franţa este definită ca o zonă geografică în cadrul căreia majoritatea
populaţiei active, în mod normal nu mai puţin de 25.000 persoane ocupate în total,

219
locuieşte şi lucrează). PdT, cu o populaţie în 2006 de 49.789 şi o suprafaţă de 1.253
km², este definită de RuralJobs ca „PIB crescut – predominant rural – accesibil”.
Chiar şi aşa, singurul ei oraş, Tulle (pentru care PdT este o zonă de recrutare), are
doar 15.734 locuitori; Brive-la-Gaillarde (cu o populaţie de 50.009) şi Limoges (cu o
populaţie de 136.539) sunt aşezate în afara PdT. Doi din trei locuitori trăiesc într-o
municipalitate cu o densitate a populaţiei sub 150 locuitori pe km². Populaţia PdT
a scăzut între 1962 şi 1999, dar de atunci a existat o uşoară inversare în această
tendinţă, în mod special în zonele rurale din jurul oraşului Tulle, în special datorită
imigrării persoanelor vârstnice (grupul de vârstă de peste 65 ani însumează acum
mai mult de 26% din populaţie); populaţia îmbătrâneşte având în vedere că tinerii
şi acum pleacă spre centre mai atractive.
În 2006, rata de activitate în PdT a fost de 73%, rata de ocupare a fost de 68,6%
şi 4,4% au fost şomeri. Din populaţia de peste 15 ani 18,2% au fost salariaţi, 12,1%
au fost muncitori (gulere albastre) şi 11,3% au avut profesii intermediare. Doar
2,6% au fost fermieri. 83,0% din ocuparea totală este în sectorul terţiar şi include
multe locuri de muncă în sectorul public. Numărul locuitorilor de peste 15 ani
ocupaţi a crescut de la 20.576 în 1999 la 22.598 în 2006. Agricultura, industria
şi construcţiile au scăzut din 1990, pe când ocuparea în comerţ a crescut. Patru-
cincimi din locurile de muncă plătite sunt în activităţi orientate spre nevoile
gospodăriilor din zonă. Şomajul rural este scăzut, având în vedere că mulţi şomeri
se mută la oraşe să-şi găsească de lucru. Din cele 21.807 de locuri de muncă în
PdT, 13.010 (incluzând multe locuri de muncă în instituţiile autorităţii locale) se
află în Tulle, astfel mulţi lucrători fac naveta la Tulle, unde densitatea locurilor
de muncă este de 1,87, faţă de 0,71 în PdT. Până la 13% fac naveta în afara zonei
de ocupare în oraşe apropiate, cum ar fi Brive-la-Gaillarde. Rata de motorizare în
zonele rurale este mai mare decât în Tulle (715 faţă de 474 autoturisme pe 1.000
locuitori).
9.1.12. Pays de Guéret, Regiunea Limousin, Franţa
Pays de Guéret (PdG) se află în apropierea jumătăţii de est a zonei de ocupare
Guéret şi este o regiune de tip „PIB crescut – predominant rural – periferic”. Are
o suprafaţă de 938 km² şi, în 1996, a avut o populaţie de 37.540 persoane, în care
doi din trei locuiau într-o aşezare cu o densitate sub 150 locuitori pe km² şi 13.789
locuiau în oraşul Guéret. Se estimează că 97% din teritoriu este rural şi nici un loc
din PdG nu se află la o distanţă mai mică de 50 minute cu autoturismul de Limo-
ges. Din 1999, populaţia urbană şi rurală s-a stabilizat după o perioadă de declin,
datorită sporului migratoriu anual uşor pozitiv (+0,5%), care a contrabalansat
sporul natural negativ (-0,5%). În total, populaţia îmbătrâneşte: aproape 27% din
populaţie are peste 65 ani. Zonele cu populaţie îmbătrânită sunt concentrate în
nordul PdG, pe când populaţia mai tânără, activă locuieşte în zona Guéret sau în
apropierea drumului principal N145.

220
 În PdG, rata de activitate în 2006 a fost de 72%, rata de ocupare a fost de 65,2%
şi 6,8% au fost şomeri. Ultima cifră a scăzut (de la 7,7%) din 1999, dar aceasta se
datorează în parte faptului că lucrătorii mai tineri migrează spre oraşele mai mari
pentru a găsi de lucru. Numărul populaţiei ocupate de peste 15 ani a crescut uşor
de la 16.261 în 1999 la 16.745 în 2006. Densitatea totală a locurilor de muncă în
PdG a fost de 0,72, dar în Guéret a fost de 1,96, acesta fiind în mod evident un
centru de ocupare pentru zonă. Aproape 85% din forţa de muncă care trăieşte în
PdG lucrează în PdG şi nu există destinaţii importante de navetă pentru lucru în
afara PdG. Dintre persoanele cu vârsta peste 15 ani, 18,3% au fost salariaţi, 12,1%
muncitori (gulere albastre) şi 11,4% au avut profesii intermediare. Doar 2,7% au
fost agricultori, cu toate că afacerile din sectorul agricol reprezintă aproape o treime
din toate afacerile din zona PdG. 82% din ocuparea totală este în sectorul terţiar,
incluzând un procent mare de ocupare în sectorul public sector, plus un procent
important în comerţul cu amănuntul.

9.2. Diversitatea şi complexitatea zonelor pilot RuralJobs

9.2.1. Probleme demografice în zonele rurale
9.2.1.1. Densitatea populaţiei, un factor care poate induce în eroare
Zonele rurale sunt caracterizate, în general, printr-o densitatea scăzută a
populaţiei care este considerată, de obicei, ca fiind o consecinţă a lipsei atractivităţii
pentru antreprenoriat şi pentru crearea de locuri de muncă. Totuşi, în unele zone,
o asemenea densitate poate creşte temporar datorită atracţiei sezonale legate în
principal de sectorul turistic, dar principala caracteristică a acestor zone este eşecul
de a reţine şi de a valorifica propriile resurse umane.
Totuşi, densitatea în sine nu poate fi măsura absolută a atractivităţii unei zone.
Luată separat, poate duce în mod eronat la o diagnoză deformată. Cercetarea de
teren RuralJobs a dezvăluit complexităţile aflate în spatele acestei probleme, pre-
zentând relaţiile directe dintre densitatea populaţiei şi competitivate.
Majoritatea zonelor pilot RuralJobs sunt dominate de zone cu o densitate scăzută
a populaţiei, unde locuiesc mai puţin de 150 locuitori pe km² 1. În 2007, densitatea
populaţiei a variat între 104 locuitori pe km² în ZA Pazardjik şi 26 locuitori pe km²
în districtul Pasvalys. Zonele pilot cele mai dens populate sunt ZNL Chelmsford
şi Braintree (266 locuitori pe km² în 2001) şi Thames Gateway South Essex (1.196
locuitori pe km²).

1 80 în Litoral de la Janda; 78 în Subética; 60 în Karcag LLS; 59 în Bistriţa-Năsăud County;

50 în Hajdúszoboszló; 40 în Pays de Guéret; 40 în Pays de Tulle şi 39 în municipalitatea
districtului Telsiai.

221
 Nu este surprinzător că aceste zone dens populate se află în apropierea unei
capitale importante (ZNL Chelmsford şi Braintree se situează la aproximativ 35
minute de Londra şi Thames Gateway South Essex este situată la 70 kilometri est
de la estul Londrei). Acestea sunt adevărate zone de navetă; în cazul Chelmsford
şi Braintree densitatea mare a populaţiei nu ar trebui să ascundă faptul că doar
38% din populaţie trăieşte în zone rurale şi că nu este o zonă omogenă având
în vedere că poate fi împărţită într-o parte mai prosperă de vest şi o regiune de
coastă mai săracă de est (care este o zonă relativ slab populată şi cu o economie
neperformantă). Thames Gateway South Essex este o zonă predominant urbană,
doar 38.095 locuitori (6%) dintr-o populaţie de 633.687 persoane locuiesc într-o
zonă rurală.
Precum vom prezenta în cele ce urmează în acest capitol, la o asemenea di-
versitate au contribuit o serie de factori socio-economici, majoritatea fiind legate
de ocupare.
9.2.1.2. Schimbarea demografică, migraţia şi structura populaţiei
Mai mult decât creşterea naturală, migraţia deţine cheia cauzelor schimbării
din populaţie şi a factorilor şi tipurilor de atractivitate, pe care o zonă le deţine.
Migraţia apare din mai multe motive, şi la rândul ei, are un impact asupra sporului
natural al populaţiei, având în vedere că de exemplu o emigrare a populaţiei de
vârstă fertilă limitează creşterea naşterilor. În timp ce multe motive ale migraţiei
(emigraţiei şi imigraţiei) sunt legate de căutarea de oportunităţi mai mari de locuri
de muncă şi condiţii mai bune de trai, ele conţin o diversitate de situaţii care nu
contribuie sistemic la determinarea competivităţii unor zone, doar pentru simplul
fapt că în aceste zone există o imigrare.
Imigrarea în zone rurale poate fi motivată prin valorile traiului dintr-un mediu
rural. În Pays de Tulle, o zonă dezvoltată predominant rurală, populaţia a scăzut
între 1962 şi 1999. Această scădere s-a oprit datorată parţial imigrării populaţiei
de peste 65 de ani, care în 2006 a însumat 26% din populaţie. Uşoara creştere de
populaţie este mai ales consecinţa atractivităţii zonei, a „ambianţei plăcute” şi a
modului de trai pe care poate asigura pensionarilor şi nu rezultatul competitivităţii
economice capabilă să menţină şi să atragă noi locuri de muncă pentru a reţine
populaţia tânără calificată, care în lipsa acestora este nevoită să plece.
În mod asemănător, dezvoltata şi însorita Litoral de la Janda, aflată pe coasta
mării, atrage mulţi cetăţeni din Germania şi Marea Britanie2, majoritatea pensio-

2 În Litoral de la Janda, 22% din totalul de imigranţi ai comunei Tarifa sunt cetăţeni germani,
15% sunt britanici şi 15% italieni. Rata şomajului în iunie 2010 a fost de 19%. Aceste
cifre în alte commune ale zonei pilot sunt: 19% germani, 13,0% britanici şi 18%, rata
şomajului în Conil de la Frontera; 21% germani, 23% britanici şi 29% rata şomajului în
Vejer de la Frontera; 19% germani, 14% britanici şi 28% rata de şomaj în Barbate.

222
nari care s-au aşezat în această zonă rurală; dar în acelaşi timp nu poate asigura
ocuparea forţei de muncă tinere care pleacă spre zone mai prospere.
Imigrarea pensionarilor este menţionată şi în zonele rurale în dezvoltare, dar
nu pentru aceleaşi motive ca în zonele dezvoltate. În majoritatea zonelor rurale
în dezvoltare, pensionarii nu se reîntorc la ţară pentru a beneficia de o ambianţă
plăcută, nivelul de trai în aceste zone fiind mai degrabă scăzut, datorită lipsei
infrastructurii, a utilităţilor (canalizare, apă curentă, electricitate) şi a centrelor
sociale şi medicale. Această migraţie spre zonele rurale este motivată de nevoia unei
surse complementare de venit din agricultura de subzistenţă, suplimentând astfel
pensiile mici pe care aceşti pensionari le primesc de la stat. Într-adevăr, în cazul
în care motivul plecării din urban spre rural este cel de a găsi condiţii de locuit
şi un trai mai ieftin3, această mişcare nu este neapărat însoţită de o îmbunătăţire
semnificativă a calităţii vieţii; în multe cazuri, duce mai degrabă la excludere
socială, sau chiar sărăcie.
Când migraţia în zonele rurale, motivată de costuri relativ scăzute şi un mod
de trai mai bun, apare într-o zonă rurală dezvoltată, aceasta nu este limitată la
populaţia vârstnică. În cazul în care migraţia afectează o populaţie activă mai
tânără, motivele tind să fie legate de existenţa sau apropierea de oportunităţi
de ocupare. De exemplu, Chelmsford şi Braintree, o zonă rurală intermediară
dezvoltată, unde s-a văzut o creştere demografică4, nu este o zonă atractivă doar
pentru pensionari5; ea a devenit o zonă de locuire pentru populaţia activă care
o găseşte mai accesibilă şi consideră că este mai bine să trăieşti într-o ambianţă
rurală plăcută, situată în apropierea unui centru de ocupare şi creştere accesibilă,
care le oferă posibilitatea să lucreze chiar şi de acasă.
Existenţa oportunităţilor de ocupare este o altă cauză a emigrării tinerilor din
România6 la Subética, o zonă dezvoltată, predominant rurală şi periferică a cărei
economie bazată pe agricultură necesită forţă de muncă ieftină şi necalificată.

3 Reîntoarcerea celor de vârstă activă şi a pensionarilor în zonele rurale poate fi motivată

şi prin valoarea pe care o are agricultura ca un furnizor de ocupare şi prin calitatea
solului care, de exemplu în Pazardjik Oblast, este considerată ca fiind foarte prielnică
agriculturii.
4 Populaţia zonelor rurale şi urbane a crescut cu 6% şi 5% în perioada 2001-2007.
5 De fapt procentul persoanelor de peste 65 ani a crescut cu 22% în zonele rurale şi 17%
în oraşe în aceeaşi perioadă.
6 Potrivit estimărilor primăriei din Feldru, 30,0% din populaţia activă din comună lucrează
în străinătate. În Almedinilla, grupul cel mai numeros de imigranţi este format din cetăţeni
români, care reprezintă 30,0% din totalul imigranţilor (o populaţie de 39 dintr-un total
de 124 imigranţi) în iunie 2010. În Doña Mencía, aceste cifre sunt de 45% (din care 77%
bărbaţi) (o populaţie de 24 dintr-un total de 47 imigranţi). În Lucena, 27% (o populaţie
de 735 dintr-un total de 2.738 de imigranţi).

223
Totuşi, Subética, caracterizată de o economie bazată pe forţă de muncă slab
calificată, nu reuşeşte să păstreze propria-i forţă de muncă tânără şi calificată
care este nevoită să migreze spre zone urbane.
Referitor la migraţia internaţională a populaţiei active din judeţul Bistriţa-
Năsăud, trebuie menţionat faptul că structura de gen a migranţilor a evoluat
din anii ‘90 când exista o cerere mai mare pentru forţă de muncă în construcţii,
cauzând emigrarea mai degrabă a bărbaţilor; aceştia şi-au lăsat acasă familia, care
a fost „condusă” în absenţa bărbatului de soţie sau de mamă. În ultimii cinci ani
s-a schimbat oferta de locuri de muncă spre sectorul serviciilor sociale, astfel în
prezent în regiunile UE dezvoltate lucrează mai multe persoane de sex feminin
(ca femei de serviciu sau îngrijitoare în familii cu persoane vârstnice sau cu nevoi
speciale).
Influxul de populaţie nu generează neapărat creştere demografică. Majoritatea
zonelor pilot RuralJobs sunt îmbătrânite şi au o populaţie în scădere, mai ales
datorită plecării substanţiale a populaţiei active. Totuşi este important de menţionat
faptul că, datorită crizei economice şi financiare actuale, mulţi emigranţi s-au întors
acasă7. În unele zone rurale, unde mobilitatea este mai scăzută, posibilitatea de
a-şi încropi un trai din economia nedeclarată şi/sau lipsa opţiunilor de migraţie
care afectează mai ales femeile8, a contribuit la menţinerea populaţiei active în
aşezările lor.
Cu excepţia zonelor foarte competitive Chelmsford şi Braintree, respectiv Thames
Gateway South Essex, nu s-a prea semnalat o creştere naturală semnificativă în
zonele pilot RuralJobs.
9.2.2. Interacţiunea dintre rural şi urban şi impactul pieţelor
Înţelegerea interacţiunii dintre zonele rurale şi urbane este decisivă în realizarea
unei dezvoltări teritoriale coezive. Secţiunile anterioare au exemplificat o parte
din legăturile dintre zonele rurale şi urbane, în special cele legate de fenomenul
demografic şi mişcarea resurselor umane. Alte interacţiuni, referitoare la asigu-
rarea de resurse naturale, capital şi servicii, sunt analizate în secţiunile viitoare.
Aceste legături susţin ipoteza că zonele rurale nu pot fi tratate ca zone izolate fără
a ne referi la dimensiunea spaţială care determină situaţia lor socio-economică.
9.2.2.1. Accesibilitate, infrastructura de transport şi comunicaţii
Dezvoltarea infrastructurii de transport şi a tehnologiei informaţiilor a făcut
posibilă fluxul de persoane şi de resurse, avantajând mai degrabă urbanul decât

7 Unul dintre efectele cele mai importante ale crizei economice pentru municipalitatea
Telšiai a fost reîntoarcerea în rural a aproape 60% din populaţia locală care cu câţiva ani
în urmă a plecat la oraş sau în străinătate, astfel îngroşând numărul celor fără ocupaţie.
8 De exemplu, în Karcag LLS, femeile, în special care au copii, sunt considerate că nu pot
face naveta sau migra, datorită responsabilităţilor din gospodărie.

224
ruralul. Nivelul şi calitatea infrastructurii şi tehnologiei sunt esenţiale pentru acc-
esarea pieţelor şi mobilitarea lucrătorilor şi are un impact asupra competitivităţii
unei zone, care la rândul ei îi influenţează abilitatea de a aduna fonduri pentru
dezvoltarea unei asemenea infrastructuri.
În pofida unei dezvoltări semnificative TI şi a potenţialurilor platformelor sof-
tware în unele zone (de exemplu Pasvalys şi Telšiai), accesibilitatea scăzută este
impedimentul cheie al creşterii zonelor rurale în dezvoltare, în special pentru cele
periferice. Într-adevăr, calitatea proastă a reţelelor de transport şi infrastructură9
sunt principalele obstacole în calea atractivităţii, creşterii şi competitivităţii zone-
lor rurale în dezvoltare. În acelaşi timp în zonele rurale cele mai dezvoltate, cum
ar fi Chelmsford şi Braintree, respectiv Thames Gateway South Essex, problema
prioritară este dezvoltarea Internetului de bandă largă ca instrument crucial de
comunicare pentru a menţine competitivitatea într-o piaţă globalizată, chiar dacă în
coasta relativ izolată a Chelmsford şi Braintree scopul principal este îmbunătăţirea
accesibilităţii.
9.2.3. Problemele pieţei
Zonele pilot RuralJobs sunt amplasate în zone NUTS3 foarte variate; PIB-ul
pe locuitor variază între 2.800 Euro10 în Pazardjik, Bulgaria şi 28.100 Euro în
Essex, UK. PIB-ul pe locuitor măsoară competitivitatea economică a unei regiuni
şi reflectă situaţia ocupării într-o anumită zonă. De asemenea, demonstrează cum
poate o zonă să-şi administreze capitalul teritorial şi să atragă resurse exogene
pentru a genera bunăstare din resursele proprii. Piaţa este locul în care se petrec
aceste schimburi şi competiţia le dinamizează.
Competitivitatea depinde de strategiile elaborate pentru accesarea pieţelor. În
zonele rurale, competitivitatea depinde, de asemenea, şi de modul în care factorii
de decizie locali reuşesc să folosească în mod optim propriile resurse. Într-o piaţă
globalizată şi competitivă, majoritatea bunurilor şi serviciilor din zonele rurale îşi
pierd avantajul lor relativ, dacă nu au o valoare asociată, de exemplu în sectorul
agroalimentar sau turistic, care le-ar putea face competitive. Strategiile eficiente
de marketing – în special acum, când datorită crizei economice şi financiare a
scăzut puterea de cumpărare a consumatorilor şi, în consecinţă, cererea de produse
alimentare de calitate – sunt vitale pentru extinderea pieţelor din zonele rurale. În
opinia unor experţi aceasta ar fi o sursă valoroasă a economei de scală în zonele
rurale unde comerţul cu amănuntul este scump.

9 Un drum care leagă capitalele Vilnius (Lituania) şi Riga (Latvia) trece prin municipali-
tatea districtuală Pasvalys. Această rută de transport generează mai multe oportunităţi
de activităţi economice şi diversificare în ocupare, dar reţeaua de transport public este
slab dezvoltată.
10 PIB la preţul curent al pieţei la nivel NUTS3 din 2007, sursă: Eurostat (05.03.2010).

225
 Majoritatea pieţelor sunt situate în zone urbane; prin urmare modul în care
abordarea pieţei este integrată într-o strategie teritorială rural-urbană prezintă
importanţă majoră pentru dezvoltarea zonelor rurale. Accesibilitatea este vitală
pentru expansiunea pieţei, ca de altfel şi coeziunea teritorială. Nivelul de dezvol-
tare al pieţelor vecine şi regionale, precum şi modelul de consum şi puterea de
cumpărare al populaţiei sunt esenţiale pentru creşterea economică a zonelor rurale.
Într-adevăr, zonele rurale ale căror pieţe se limitează la populaţiile din vecinătate,
care nu apreciază bunurile şi serviciile produse local, sau pur şi simplu nu pot să
şi le permită, au un potenţial scăzut de creştere.
În plus, majoritatea zonelor pilot suferă de lipsa unor instrumente de prognoză
care le-ar fi putut furniza informaţii adecvate nu doar despre resursele locale, dar
şi despre tendinţele pieţelor, noi modele de consum şi modalităţile de accesare
ale pieţelor.
9.2.4. Problemele sociale
Problemele sociale în zonele rurale depind în mare măsură de relaţiile dintre
zonele rurale şi urbane în privinţa furnizării de servicii sociale, educaţionale şi de
îngrijire. Încercările pentru raţionalizarea resurselor au îndemnat multe autorităţi
publice să centralizeze serviciile de asistenţă socială şi infrastructura educaţională
în oraşe mari sau în aşezări mai importante. Aceste servicii sunt menite să satisfacă
nevoile populaţiei rurale, inclusiv din zonele cele mai periferice.
În zonele rurale periferice cu un PIB scăzut lipsa unei asemenea infrastructuri
şi servicii, sau dificultatea de a le accesa pot stimula emigrarea populaţiei şi, în
cazuri extreme, îi deprivează persoanele care nu pot migra. În multe zone rurale
dezvoltate, însă, prosperă afacerile care vizează nevoile specifice de asistenţă
socială şi medicală a populaţiei vârstnice.
Criza financiară şi economică recentă adaugă o presiune asupra serviciilor de
asistenţă în zonele rurale. Aceasta apare mai ales în zonele în dezvoltare care sunt
mai marginalizate şi au mai mulţi localnici în vârstă cu pensii mici, dar, în ultima
vreme, a început să îi afecteze şi pe cei care locuiesc în zone rurale mai dezvoltate.
Cu toate că nu sunt legate în mod specific de interacţiunea rural-urban, trebuie
să amintim lipsa infrastructurii de bază (apa curentă, canalizarea şi ocazional chiar
şi electricitatea) în unele zone rurale (menţionat, de exemplu, în cazul judeţului
Bistriţa-Năsăud din România).

9.3. Problematica ocupării în zonele rurale

De-a lungul timpului ratele de ocupare în zonele rurale au fost mai scăzute decât
în cele urbane şi au existat mai puţine oportunităţi de locuri de muncă. Această
situaţie a fost îngreunată de actuala criză economică şi financiară. Cum întreprin-
derile mici de obicei au mai puţine rezerve şi sunt mai puţin flexibile decât cele

226
mari, o recesiune tinde să afecteze într-o măsură mai mare întreprinderile mici şi
mijlocii (IMM). Cum majoritatea întreprinderilor rurale sunt IMM-uri, ocuparea
în zonele rurale e posibil să fie afectată mai mult, decât în zonele urbane.
Naveta în zonele urbane apropiate este o soluţie pentru locuitorii rurali în
căutare de lucru şi reduce rata şomajului rural11. Însă aceasta se poate realiza
doar în acele zone care sunt mai apropiate de oraşe astfel să poată face naveta
zilnic, deşi chiar şi în zone mai prospere transportul public slab şi costurile ridi-
cate pentru transporturile alternative pot limita serios potenţialul. În societăţile
mai tradiţionale şi/sau cu PIB scăzut oportunităţile de navetă pentru femei pot
fi limitate de lipsa serviciilor de îngrijire pentru copii şi vârstnici, ceea ce obligă
femeile să muncească aproape de casă.
În afară de câteva excepţii, cum ar fi Pazardjik, unde femeile au mai multe
oportunităţi de ocupare locală în administraţia publică decât bărbaţii, oportunităţile
de ocupare pentru femei în zonele rurale în dezvoltare sunt cel mai adesea în
sectorul agricol sau în industria prelucrătoare. Participarea lor în piaţa rurală a
muncii tinde să fie mai scăzută. În zonele rurale dezvoltate sectorul terţiar tinde
să fie mai puternic, oferind lucru mai puţin dependent de munca fizică şi deseori
mult mai flexibil în ceea ce priveşte orele de lucru – cu toate că salariile de obicei
nu sunt mari.
Comparaţia dintre ratele de şomaj din urban şi rural este îngreunată de mulţi
factori. O dificultate constă în efectul migraţiei, indiferent de direcţia ei, dacă este
vorba de un influx al populaţiei vârstnice în căutarea unei pensionări în rural, şi/
sau un flux al populaţiei tinere care pleacă pentru a căuta de lucru şi un mod de
trai diferit. Ca un rezultat, comparaţiile rural-urban pot fi făcute între populaţii
cu caracteristici foarte diferite. În unele zone rurale, cifrele de şomaj sunt distor-
sionate datorită numărului mare de lucrători pe cont propriu, mai ales în sectorul
agricol12, care nu sunt înregistraţi drept şomeri, totuşi ei prezintă un grad ridicat
de „subocupare” sau „şomaj deghizat”. În unele zone în dezvoltare, agricultura
poate fi caracterizată ca „semi-subzistentă”. Nefiind orientată spre piaţă, această
activitate este greu de măsurat şi nu este probabil să genereze creştere economică
substanţială. Pe de altă parte serveşte ca tampon pentru sărăcia datorată lipsei lo-
curilor de muncă salariate şi a pensiilor mici sau inexistente, şi asigură o ocupaţie.

11 În zonele rurale din ZNL Chelmsford şi Braintree, sunt mai puţine locuri de muncă
pe persoană activă (densitatea locurilor de muncă în 2007 a fost 0,43 în rural, respectiv
0,74 în urban) şi această diferenţă este distorsionată în datele de ocupare de navetism:
70% din lucrătorii rurali fac navetă la distanţe de peste 5 kilometri şi 12,6% fac naveta
la peste 40 kilometri.
12 În Bistriţa-Năsăud, lucrătorii pe cont propriu reprezintă 73% din populaţia rurală
ocupată.

227
 Activităţile economice nedeclarate, care deseori pot genera venituri mai mari
decât cele declarate13, apar datorită disfuncţiilor din economia locală şi din me-
diul de afaceri. Dacă asemenea activităţi sunt derulate de persoane înregistrate ca
şomeri, rezultatul constă în „ocupare ascunsă”, contrabalansând efectul „şomajului
ascuns” menţionat mai sus şi deformând interpretările datelor oficiale.
9.3.1. Disponibilitatea forţei de muncă
Piaţa muncii în zonele rurale este caracterizată de o discordanţă mai mare
dintre oferta şi cererea de forţă de muncă decât cea din zonele urbane. Cu toate că
în condiţiile unui PIB înalt, nivelul educaţional al tinerilor de la sate poate fi mai
înalt decât media14, de obicei ne întâlnim cu situaţia inversă. Acesta poate la rândul
ei să limiteze potenţialul pentru formare, să îndepărteze afacerile potenţiale şi să
submineze perspectivele de creştere. Printre cauzele evidenţiate în focus-grupuri
putem găsi lipsa structurilor de educaţie şi formare, rata înaltă de abandon şcolar
şi scheme de formare prost direcţionate. Lipsa structurilor adecvate de educaţie
şi formare poate îndemna familiile tinere, şi în special tinerii care doresc să-şi
continue studiile, să plece în zone urbanizate.
Deficitul de resurse umane specializate sau calificate se datorează lipsei servici-
ilor de formare care să răspundă nevoilor specifice ale afacerilor locale şi creşterii
teritoriale. În majoritatea zonelor rurale, fie ea dezvoltată sau în dezvoltare, lipsa
conştientizării importanţei educaţiei continue de către angajatori şi angajaţi este
un alt factor care duce la slaba calificare a forţei de muncă.
Distanţa mare de şcoli în unele zone şi lipsa motivaţiei generate de neatracti-
vitatea ofertei de lucru în zonele rurale poate de asemenea contribui la un nivel
înalt de abandon şcolar în zonele rurale. De altfel, în unele ţări rata înaltă de
creştere în ultimii ani a dus la dezvoltarea unui sector de construcţii cu locuri de
muncă de calificare joasă bine plătite, care a ademenit mulţi tineri să renunţe la
şcoală. Dintre zonele pilot studiate, Subética şi Litoral de la Janda din Andaluzia
au fost afectate în mod deosebit de grav, şi acum suferă de efectele negative având
în vedere că, datorită colapsului de pe piaţa imobiliară, în sectorul de construcţii
s-a înregistrat un nivel foarte înalt de şomaj.
Generaţiile mai tinere în familiile de agricultori sunt din ce în ce mai ezitanţi în
preluarea afacerii de la părinţii lor în vârstă. Astfel, experţii din Pasvalys şi Telšiai
au subliniat faptul că, în pofida consolidării activităţilor agricole datorită aplicării

13 În Pazardjik, în 2007, locurile de muncă nedeclarate au fost plătite cu 30-40% peste

cifrele oficiale.
14 Commission for Rural Communities (2010) The State of the Countryside 2010. Cheltenham,
UK, Commission for Rural Communities, p. 73. http://ruralcommunities.gov.uk/files/sotc/
sotc2010.pdf [accesat 03-09-10]

228
PAC-ului, ocuparea pe cont propriu în agricultură nu este un „loc de muncă de
vis” în Lituania, adică „a fi fermier nu este la modă”. Efecte similare se observă
şi în alte zone, dezvoltate sau nu, pe măsură ce extinderea rapidă a mijloacelor
de comunicaţie în zonele periferice face posibilă ca tinerii, în primul rând, să
afle despre plăcerile (aparente) ale modului de trai urban, şi în al doilea rând, să
călătorească ieftin şi fără riscuri în căutarea unor asemenea moduri de trai.
9.3.2. Problemele antreprenoriale şi de administrare în zonele rurale
Antreprenorii rurali adesea duc lipsă de anumite competenţe manageriale,
cum ar fi cele legate de comunicaţiile prin tehnologie nouă, aptitudini de mana-
ger, analize de perspectivă şi promovare teritorială. Experţii în dezvoltata Pays de
Guéret au pledat pentru dezvoltarea instrumentelor de prognoză şi formarea unor
aptitudini antreprenoriale. Câteva zone rurale, cum ar fi Subética şi Litoral de la
Janda, prin Grupurile de Acţiune Locală, au dezvoltat scheme de prognozare care
fac posibilă culgerea de date asupra resurselor şi nevoilor teritoriilor şi transfor-
marea lor în proiecte concrete de dezvoltare locală.
Abordările de jos în sus şi de lucru în reţea favorizate de viziunea LEADER,
lucrând prin Grupuri de Acţiune Locală, au facilitat, de asemenea, participarea
comună a actorilor locali în dezvoltarea propriului lor teritoriu prin proiecte locale.
Grupurile de Acţiune Locală contribuie în mod treptat la diminuarea discrepanţelor
dintre nevoile zonelor rurale şi strategiile regionale ample. Chiar şi aşa, lipsesc
abordările teritoriale cuprinzătoare care iau în considerare nevoile imediate ale
zonelor rurale în timp ce au în vedere perspectivele lor viitoare, integrându-le
într-o perspectivă regională mai largă a pieţei.
În majoritatea zonelor rurale conducerea este deficitară în raport cu dezvoltarea
de strategii şi crearea de sinergii. Experţii din municipalitatea Pasvalys subliniează
nevoia consolidării conducerii locale ca şi factor important al dezvoltării
comunităţilor locale. În această zonă rurală, profesorii locali sunt sursa cea mai
bună a conducerii locale, datorită numărului relativ mic de ore de lucru la şcoală
care face posibilă să aibă mai mult timp liber pentru alte activităţi.
Dispersia resurselor şi lipsa coordonării dintre administraţiile şi instituţiile
regionale şi naţionale, cum este şi în cazul zonelor dezvoltate, dar convergente,
Subética şi Litoral de la Janda şi, de asemenea, în zonele rurale în dezvoltare, cons-
tituie obstacole importante ale dezvoltării în zonele rurale. Trebuie dezvoltată o
cultură a monitorizării şi responsabilizării printre autorităţile locale şi regionale.
Învăţarea participativă prin schimburi de experienţe la nivel UE dintre diverşi fac-
tori de decizie locali poate avea o contribuţie importantă la creşterea instituţională.
În acest context, merită menţionată cooperarea activă dintre Oficiul de Muncă
din Telšiai şi parteneri din alte regiuni, în vederea împărtăşirii cunoştinţelor şi a
experienţelor.

229
 Majoritatea experţilor din zonele rurale în dezvoltare menţionează complexita-
tea reglementărilor de finanţare UE şi dificultatea cu care se confruntă autorităţile
locale, fermierii şi antreprenorii la întocmirea şi depunerea unei propuneri de
proiect, la strângerea de fonduri, adică la administrarea proiectelor economice şi
de dezvoltare locală.
Un mediu de afaceri „neprietenos” (cu obstacole administrative, legale şi finan-
ciare exagerate) contribuie la subdezvoltarea economică. Tendinţa spre asemenea
medii a crescut în multe zone datorită crizei economice globale, criză care a dus
la reforme fiscale şi administrative crunte, precum şi la schimbări în veniturile
şi cheltuielile bugetare. Focus-grupurile din municipalitatea Pasvalys au făcut
o recomandare referitoare la consolidarea susţinerii financiare publice pentru
investiţii în afacerile locale, pentru a compensa ratele mai înalte de risc pe care le
pun instuţiile financiare pe investiţii în zonele rurale, şi ca populaţia cu resurse
financiare limitate să-şi poată încropi o afacere. Există o diferenţă semnificativă
între afacerile care deţin terenuri, unde abilitatea de a garanta cu proprietatea
în cazul luării unor împrumuturi le face mai atractive pentru cei care le acordă
aceste împrumuturi şi cele care încearcă să înceaptă sau să menţină o afacere cu
resurse limitate. Una dintre consecinţele unor asemenea reforme este trecerea
în economia din umbră a multor IMM-uri din zonele cele mai afectate, în timp
ce oficial acestea dau faliment. Acest fenomen poate avea efecte negative asupra
capacităţii financiare a administraţiei locale, în special dacă este combinată cu un
control slab al subvenţiilor agricole şi de altă natură.
Experţii din unele zone pilot consideră că o dependenţă mare de subvenţii
şi lipsa unei motivaţii şi iniţiative a populaţiei sunt cauze ale numărului mic
de antreprenori. Totodată, în pofida existenţei unui ataşament puternic faţă de
teritoriu, în zonele rurale convergente şi în dezvoltare s-a observat că la originea
slabei colaborări şi şi ineficienţei parteneriatelor dintre actorii locali stă lipsa de
încredere. În toate zonele rurale este necesară colaborarea dintre întreprinderi şi
instituţiile de educaţie şi formare pentru a construi o comunitate de afaceri şi o
sinergie intersectorială.
În zonele rurale în dezvoltare, reîntoarcerea din străinătate a câtorva migranţi
cu noi experienţe de muncă şi profesionale aduce noi competenţe şi o cultură
antreprenorială nouă în economia locală. Dar, până în momentul actual, majori-
tatea acestora a investit în casele lor şi doar puţini au început mici afaceri (ca o
spălătorie de maşini sau un magazin).
În dezvoltata Pays de Tulle personalităţile politice de talie naţională, originare
din zonă, s-au implicat activ în dezvoltarea teritoriului prin atragerea unor grupuri
importante de întreprinderi. Cultura socială a zonei Pays de Tulle este împânzită,
de asemenea, de o reţea bogată şi diversificată de asociaţii, crucială pentru dina-
mismul local.

230
 9.3.3. Noi surse de ocupare rurală în Uniunea Europeană
Cedefop (2010) a realizat o predicţie a tendinţelor de ocupare din UE post-criză
pe termen mediu (până în 2020) în contextul cererii de abilităţi. Se prognozează
o trecere continuă de la sectorul primar (în special agricultura) şi industri-
ile prelucrătoare tradiţionale spre serviciile şi sectoarele bazate pe cunoaştere
intensivă. Cu toate că în multe state membre noi şi vechi ocuparea în agricultură
şi industrie este şi acum relativ mare, există semne clare că această situaţie este în
schimbare. În deceniul viitor se aşteaptă ca ponderea totală a locurilor de muncă
din sectorul primar şi serviciile publice să scadă de la 6,5% la 5,1%, şi în indus-
trie şi construcţii de la 22,9% la 21,3%. În contradicţie, se aşteaptă să crească
ponderea locurilor de muncă în sectorul de servicii de la 70,7% la aproape 74%.
Se aşteaptă crearea unui număr de 7 milioane de locuri de muncă suplimentare
în UE-27 între 2010 şi 2020. Dar chiar în acele zone unde e posibil ca să scadă
nivelul de ocupare, va exista un număr important de noi locuri de muncă având
în vedere că majoritatea persoanelor care dispar de pe piaţa muncii vor trebui
înlocuite. „Cererea totală de înlocuire” între 2010 şi 2020 este estimată la 73 mi-
lioane (Cedefop, 2010).
Schimbărilor aşteptate în numărul de locuri de muncă li se adaugă schimbările
anticipate în cererea pentru capacităţi. Numărul total al locurilor de muncă unde
lucrează persoane cu o calificare înaltă se prognozează să crească cu aproape 16
milioane în următorii zece ani, în timp ce numărul de locuri de muncă pentru
persoane cu calificare joasă sau fără calificare se aşteaptă să scadă cu aproape 12
milioane. E posibil ca locurile de muncă care necesită calificări medii să crească
cu aproape patru milioane. Referitor la nevoile de înlocuire, în jur de 18 milioane
vor fi pentru locuri de muncă unde se cere o calificare scăzută sau nu se cere nici
o calificare, în jur de 21 de milioane vor fi pentru locuri de muncă care necesită
calificare înaltă şi 34 milioane vor fi pentru cele cu calificare medie (Cedefop,
2010). Conform acestor tendinţe, este necesară creşterea abilităţilor parţial din
cauza apariţiei unor locuri de muncă care necesită calificare înaltă, şi parţial din
cauza dezvoltării actualelor locuri de muncă.
Cum nu există o definiţie acceptată a „ruralului”, nu putem defini nici „ocuparea
rurală”. În pofida unor dovezi clare (de exemplu Copus et al., 2006), totuşi există
o imagine care asociează predominant ocuparea rurală cu agricultura. Referitor
la zonele pilot RuralJobs, această viziune se confirmă în judeţul Bistriţa-Năsăud
prin faptul că datorită agriculturii de semi-subzistenţă, 73,2% din populaţia rurală
ocupată lucrează şi acum în agricultură. Dar procentul celor care lucrează în
agricultură şi silvicultură în zonele pilot UE-25 variază de la 1,2% (ZNL Chelmsford
şi Braintree) până la 12,6% (SLM Hajdúszoboszló). Chiar şi în ultima zonă pilot
58,8% din populaţie lucra în sectorul servicii.

231
 În această lucrare definirea preferată a „ocupării rurale” este „orice activitate
aducătoare de venit desfăşurată de o persoană, care are loc într-o zonă rurală”.
Această definiţie include atât salariaţii cât şi pe cei care lucrează pe cont propriu
şi toate sectoarele economiei. Cu toate că individul ar trebui să locuiască în rural,
acesta nu se întâmplă întotdeauna. De exemplu, câţiva lucrători în ferme din Essex
(Marea Britanie) care nu-şi pot permite o casă scumpă în rural locuiesc în locuinţe
sociale din oraşe. Definiţia se referă şi la lucrătorii care trăiesc şi lucrează în zonele
rurale, chiar dacă locul lor de muncă este situat în urban. O asemenea abordare
corespunde termenilor de referinţă din cercetarea RuralJobs, de la care se dorea
„să identifice tendinţele de pe piaţa forţei de muncă, demografice şi economice
în zonele rurale din UE-27 şi potenţialul pentru noi surse de ocupare în afara
activităţilor tradiţionale din sectorul primar şi secundar”. O definiţie alternativă
a „ocupării rurale” poate fi „orice activitate aducătoare de venit desfăşurată de
o persoană care locuieşte într-o zonă rurală”. Aceasta include oportunităţile de
ocupare pentru populaţia rurală care implică navetă sau migraţie, dar acest aspect
a fost mai puţin analizat în actuala lucrare.
Informaţiile din zonele pilot RuralJobs referitoare la noi surse de ocupare rurală
sunt prezentate în cadrul Clasificării Statistice ale Activităţilor Economice din
Comunitatea Europeană, numită şi CAEN, care este un sistem de clasificare stan-
dardizat al industriei europene (EC, 2008). Cele 31 de sectoare din sistemul de
clasificare pot fi grupate în şase sectoare prezentate mai jos. Deficienţa acestei
abordări constă în inflexibitatea ei, având în vedere că reţelele de distribuţie sunt
la fel de importante ca sectoarele individuale şi sinergiile, cum ar fi cele dintre
reţelele de distribuţie agroalimentare şi turistice, ar putea fi de asemenea importan-
te. Cu toate acestea, prin această abordare sunt incluse toate sectoarele economiei.
9.3.3.1. Agricultură, vânat şi pescuit
Această temă include sectoarele CAEN ale agriculturii, silviculturii (A) şi pes-
cuitului (B).
Declinul net al locurilor de muncă din ferme este semnalat în toate zonele
pilot şi se aşteaptă ca ea să continue, dar, în cadrul acestei tendinţe, s-au observat
şi mai multe aspecte pozitive. Din cel puţin două motive, agricultura va fi bazată
din ce în ce mai mult pe cunoaştere. În primul rând, datorită adoptării continue
a tehnologiei de producţie, de exemplu în horticultură, unde echipamentul con-
trolat de calculatoare ia locul unor îndatoriri intense ca şi culesul, şi, în al doilea
rând, din cauza creşterii de cereri mai sofisticate ale consumatorilor. Cea din
urmă include producerea de ingrediente pentru alimente funcţionale, adică cele
considerate că promovează o alimentaţie sănătoasă sau previn îmbolnăvirile pe
lângă funcţia de bază a asigurării de nutritive (Anon, 2005; Fieldsend, 1996). Un
exemplu pentru un nou produs nealimentar în Thames Gateway South Essex

232
este cânepa care este folosită în industria de maşini. Astfel, cel puţin o parte din
„cererea de transfer” pentru fermierii în vârstă care ies din afacere va trebui să
fie asigurată de noi-veniţi cu spirit inovativ. Această tendinţă este statornicită în
zonele pilot din Marea Britanie şi Franţa. În Pays de Tulle, fuziunea fermelor mari
ar putea crea câteva oportunităţi de locuri de muncă pentru muncitorii agricoli.
Majoritatea fermelor din noile state member nu pot să exploateze la fel de bine
oportunităţile descrise mai sus, datorită capitalizării lor mai slabe şi a problemelor
structurale, incluzând fragmentarea proprietăţii funciare (Vizvári şi Bacsi, 2003),
dar există oportunităţi pentru o „valoare adăugată” mai mare în producţie. Acestea
pot include diversificarea produselor, de exemplu în viticultură, tutun şi în produse
de ulei etilic în ZA Pazardjik şi zootehnie în zonele muntoase. Fermele zootehnice
(cum ar fi oi, capre şi bovine), plantele medicinale şi viile au fost menţionate în
judeţul Bistriţa-Năsăud.
Producţia organică, posibil asociată cu reţele mici de distribuţie, a fost
recomandată pentru zonele pilot din toate cele patru state membre noi (în ZA
Pazardjik şi Bistriţa-Năsăud prin nefolosirea generală a pesticidelor şi fertilizatorilor
artificiale pe fermele mici; 35% din producători în cazul acesta). În UE-15 acest
potenţial ne-a fost semnalat ca existând pe scară largă (van der Ploeg et al., 2008),
şi s-a menţionat în Pays de Tulle (unde creşte cererea pentru produsele locale). În
noile state membre cererea, în prezent, este mult mai limitată (Fieldsend, 2009b), cu
toate că câteva proiecte „pentru agricultura susţinută de comunitate” funcţionează
cel puţin din ultima parte a anilor ’90 (Hayes şi Milánkovics, 2001). Implementarea
ar putea fi încurajată prin programul Leader (Lukesch, 2007). Proximitatea unei
pieţe urbane mari, relativ bogate, sofisticate (adică una care să asocieze valoare la
produsele locale), cum ar fi Budapesta este în mod evident un avantaj. Goodman
(2004) subliniează că această dezvoltare rurală bazată pe agricultură este de o „in-
tensitate temporală şi spaţială neuniformă”. Are un potenţial de a susţine crearea
de locuri de muncă, dar agricultura în UE va continua să se concentreze mai ales
pe producerea de mărfuri, cum ar fi cerealele.
Naesager (2008), în numele comisarului UE Fischer Boel, a specificat pa-
tru „ameninţări noi” după evaluarea PAC: (a) lupta împotriva şi adaptarea la
schimbările de climă; (b) o administrare mai bună a apei; (c) folosirea optimă a
energiei regenerabile; şi (d) protejarea biodiversităţii. Cercetarea RuralJobs a descris
oportunităţile unor noi surse de ocupare rurală legate de toate cele patru puncte.
În Pays de Tulle şi Pays de Guéret, ca şi în mai multe zone pilot din NSM
(incluzând SLM Karcag, ZA Pazardjik şi judeţul Bistriţa-Năsăud) s-a identificat
existenţa unui potenţial pentru producţie crescută de fructe şi legume. Aceasta
poate fi o producţie cu o valoare adăugată semnificativă care poate susţine mai
multe locuri de muncă. Agricultura actualmente foloseşte cam 70% din totalul
de apă (UNESCO, citat de RAE, 2010) şi se observă faptul că naţiunile dezvoltate

233
importă apă „virtuală”, în special prin produse agricole care conţin multă apă. Cu
toate că mai mult de 95% din producţia globală de fructe şi legume este consumat
local (EC, 2007), în câteva ţări cu un venit mai mare peste 50% din consum este
din fructe şi legume procesate. Astfel, o producţie de fructe şi legume mai mare ar
putea îmbunătăţi „balanţa comercială” a apei din UE. Pentru a asigura o cotă mai
mare de piaţă este nevoie de o abordare inovativă (cultivarea de soiuri noi sau de
mai bună calitate), aşa cum au demonstrat şi producătorii de fructe şi legume din
Noua Zelandă ale căror exporturi au crescut de la 115 milioane de NZD (dolari
neo-zelandezi) în 1980 la 2,6 miliarde de NZD în 2007 (NZTE, 2007). De aseme-
nea, produsele locale, ca şi prunele de Bistriţa, fructele de pădure şi ciupercile ar
putea face parte dintr-o strategie turistică regională.
Ideea dezvoltată mai sus se ocupă doar de un singur aspect al „noii provocări”
în o mai bună administrare a apei. Există o nevoie tehnologică mai largă pentru
îmbunătăţirea eficienţei folosirii apei (rata biomasă:apă) în agricultură, de exem-
plu în sistemul extensiv de irigare din ZA Pazardjik. Temele care revin şi vizează
o inovare a schimbării tehnologice în agricultură necesită o viziune mai nouă a
cunoaşterii agricole şi a sistemelor de inovare (AKIS). Centrele de inovaţii, cum
sunt universităţile, tind să fie amplasate în centre urbane şi desigur „gruparea”
fizică a afacerilor agricole nu este posibilă. Trebuie stimulate abordările alternative
ale transferului tehnologic. În timp ce într-o regiune din Marea Britanie cum este
Essex, aceasta ar însemna o distribuţie mai mare prin ITC; Sonnino et al. (2008)
subliniază importanţa potenţială a cunoaşterii şi a sistemelor de inovare loca-
le (cunoştinţele ţărăneşti sau indigene). De exemplu, în judeţul Bistriţa-Năsăud,
serviciile locale de consultanţă pentru micile ferme familiale sunt considerate
ca fiind o oportunitate pentru crearea de locuri de muncă rurale, dar aceasta va
trebui structurată pe baza nevoilor locale şi un model transferat de la UE-15 nu
ar fi cel optim.
Referitor la energiile regenerabile, cu toate că sunt discuţii despre compoziţia
de carbon a producţiei de biomasă, în formele diferite ale acesteia, despre impac-
tul posibil asupra preţurilor de alimente, se estimează că industria de biomasă ar
putea crea în jur de 200.000 locuri de muncă în ţările OCDE din Europa până la
2020 (Rutovitz şi Atherton, 2009). Anania (2009) sugerează că în vederea atingerii
scopului UE ca 10% din totalul de combustibil pentru transport să fie asigurat din
„combustibili verzi” până la 2020, prin folosirea de biocombustibili produşi local,
va fi nevoie de 38% din pământul agricol. Astfel, pământul marginal, care acum este
neprofitabil, va fi reintrodus în producţie şi/sau pe pământul folosit actualmente
pentru producerea de alimente pot fi produşi şi biocombustibili. Terenurile aban-
donate în ZA Pazardjik sunt estimate ca fiind 25-30% din totalul de teren agricol şi
o mare parte din acest pământ este foarte productiv. Abadonarea terenurilor după
1990 este semnalată şi în judeţul Bistriţa-Năsăud şi, în mod sigur, poate fi sesizat

234
şi în zonele pilot din Ungaria. Potenţial pentru producţia de biomasă s-a raportat
în Pays de Tulle, ZA Pazardjik, SLM Hajdúszoboszló şi judeţul Bistriţa-Năsăud.
Pădurile pot contribui prin absorbţia de carbon la lupta împotriva schimbărilor
climatice. Pays de Tulle, Pays de Guéret, ZA Pazardjik şi judeţul Bistriţa-Năsăud
au resurse silvice importante care pot fi folosite în mod durabil. De exemplu, în
ZA Pazardjik lemnele din pădure sunt folosite pentru producţia de biomasă. Dar
aceste lemne nu sunt deşeuri ale industriei forestiere, ci se taie copacii, cauzând
astfel probleme de mediu. Printr-o mai bună folosire a materiilor reziduale, cum ar
fi coaja şi ramurile copacului, şi restricţionarea folosirii copacilor pentru încălzire,
s-ar putea dezvolta industria de biomasă din zonă. În judeţul Bistriţa-Năsăud s-a
propus generarea de energie electrică din volumul mare de rumeguş de la fabricile
de cherestea. Potenţialul pădurilor pentru crearea de locuri de muncă durabile
poate fi folosit doar în cazul în care exploatarea este urmată de o împădurire
sistematică. În Pays de Tulle este recunoscut potenţialul turistic al pădurilor, de exem-
plu pentru plimbări, ciclism, călărit etc., cu toate că există un conflict potenţial
cu activităţile productive, cum ar fi industria de cherestea pentru construcţii şi
materiale de împachetare, pentru care există o cerere crescândă. În partea nordică
a Pays de Tulle şi în Pays de Guéret, lipsa organizării dintre numărul mare de pro-
prietari descurajează exploatarea, aşa cum se întâmplă şi în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Pădurile, ca şi schemele agro-ecologice, pot contribui la creşterea biodiversităţii.
Cele din urmă sunt considerate ca fiind o sursă pentru noi locuri de muncă cel
puţin în Thames Gateway South Essex, dar există dovezi că, cu toate că ar putea
contribui la menţinerea viabilităţii economice a fermelor, creează în mod direct
puţine locuri de muncă sustenabile (Mills et al., 2010).
Vânatul şi pescuitul sunt considerate ca având un potenţial pentru crearea de
locuri de muncă (deseori legate de turism) în ZNL Chelmsford şi Braintree (fazan
şi potârniche), SLM Hajdúszoboszló, ZA Pazardjik (pescuit ecologic în lacurile de
acumulare folosite pentru irigaţii şi generarea de putere hidroelectrică) şi în judeţul
Bistriţa-Năsăud, dar (de exemplu în fermele piscicole din judeţul Bistriţa-Năsăud)
numărul locurilor de muncă create se preconizează a fi destul de mic. Pescuitul
maritim nu este considerat a fi o sursă pentru crearea unor locuri de muncă rurale
în Essex, nici în Litoral de la Janda.
9.3.3.2. Industrie
Industria include următoarele sectoare CAEN: minerit şi exploatare (C); indus-
trie prelucrătoare (D) şi alimentare cu electricitate, gazuri naturale şi apă (E). La
rândul lor, mineritul şi exploatarea sunt împărţite în materiale producătoare de
energie (CA) şi minerit şi exploatare, exceptând materialele producătoare de energie
(CB). Industria prelucrătoare este împărţită în 14 subsectoare, cum ar fi industria
prelucrătoare de alimente, băuturi şi tutun (DA). În perioada dintre 2010-2020 în

235
UE e posibil să dispară în sectorul industriei prelucrătoare 2 milioane de locuri
de muncă (Cedefop, 2010).
9.3.3.2.a. Minerit şi exploatare
Niciunul dintre rapoartele de cercetare RuralJobs nu include mineritul de
cărbune ca fiind o sursă de ocupare. Într-un scenariu „afacerea obişnuită” (busi-
ness as usual – BAU), citat de Greenpeace (2009), numărul locurilor de muncă în
mineritul de cărbune în ţările OCDE din Europa probabil va scădea de la 260.000
în 2010 la 184.000 în 2020. Dintre acestea, locurile de muncă din exploatarea
cărbunelui, transportul şi generarea de electricitate se află în majoritate în zonele
rurale. În timp ce Greenpeace (2009) sugerează că este posibilă o scădere şi mai
mare, şi că ea ar putea continua şi după 2020, scenariul BAU afirmă că numărul
de locuri de muncă va creşte la 255.000 în 2030. Datorită unei atenţii crescânde
privind importanţa securităţii energetice în UE şi riscul unor şocuri neaşteptate în
aprovizionare, în special în cazul gazului natural (TSO, 2009), rezervele importante
de cărbune din UE ar putea să recâştige un rol important.
În ZNL Chelmsford şi Braintree exploatarea de nisip şi marmură este un an-
gajator rural destul de important, dar rezervele sunt pe cale de epuizare şi local-
nicii deseori se opun noilor extracţii. Există depozite valoroase de granit în ZA
Pazardjik şi pe zăcămintele de argilă s-a dezvoltat aici o mică industrie rurală de
exploatare, procesare şi prelucrare. În judeţul Bistriţa-Năsăud majoritatea minelor
au fost închise după 2002, dar resursele minerale existente, cum ar fi mineralele
polimetalice, marmură, argilă şi nisip oferă oportunităţi de creare de locuri de
muncă rurale în industria extractivă.
9.3.3.2.b. Industrie prelucrătoare
În UE creşte rolul industriei alimentare în totalul industriei prelucrătoare şi
valoarea adăugată a acestui sub-sector (cod CAEN DA) este mai înaltă (şi creşte
mai rapid), decât cea din alte sub-sectoare ale industriei prelucrătoare (coduri
CAEN DB-DN). În 2003 a asigurat 2,2% din ocupare în UE-15 (o scădere de la
2,4% în 1995 cu toate că se observă o mică creştere în termeni absoluţi), deseori
în zonele rurale. Competitivitatea sectorului este slabă comparată cu alte ţări şi
se anticipează un declin în ocupare, acompaniat de o productivitate crescândă.
Creşterea cererii consumatorilor pentru alimente mai convenabile şi mai sănătoase
şi problemele de etică (de exemplu bunăstarea animalelor) relevă nevoia pentru
dezvoltarea inovaţiei (EC, 2007).
În ZNL Chelmsford şi Braintree crearea de locuri de muncă în reţeaua
agroalimentară va avea loc acolo unde valoarea adăugată brută (VAB) este cea
mai mare (incluzând în prelucrarea alimentelor) şi VAB va fi ridicat printr-o cere-
re mai mare pentru alimente convenabile, funcţionale şi prin creşterea ieşirilor
pentru a mânca (ca parte a abordării „o furculiţă la fermă”). Până la 2020 ocuparea

236
în lanţul de distribuţie agroalimentară ar putea creşte cu 10,0%, în pofida unui
declin continuu în locurile de muncă fermiere. Câteva locuri de muncă pot fi cre-
ate prin diversificarea activităţilor fermei, de exemplu împachetarea cartofilor,
procesarea pe scară mică de cereale şi carne şi producţia de produse alimentare
(gemuri etc.), utilizând astfel clădiri nefolosite din fermă şi aprovizionând pieţele
locale. Alte locuri de muncă sunt create în afaceri independente, de exemplu mici
berării şi producători de suc. Totuşi este posibil ca majoritatea locurilor de muncă
să fie create în lanţul de distribuţie principal. Tendinţe similare apar în Thames
Gateway South Essex şi 70% din venitul fermelor în regiunea East England provine
din activitate non-agricolă.
În Pays de Tulle şi Pays de Guéret 22%, respectiv 17% din ferme şi-au diversi-
ficat activităţile, cum ar fi producerea de sucuri de fructe şi produse finite pentru
a veni în întâmpinarea unei cereri crescânde pentru produsele locale (în special
în prima regiune). În Pays de Guéret, cel puţin, domeniul procesării rămâne foarte
subdezvoltată şi închiderea abatoarelor a dus la o lipsă în lanţul de distribuţie agro-
alimentar. Prin dezvoltarea prelucrării, procesatorii de carne şi de produse lactate
în SLM Karcag ar putea folosi valoarea adăugată a produselor locale. Prelucrarea
alimentelor în ZA Pazardjik este concentrată în centrele urbane şi dezvoltarea ei
va asigura în mod direct un număr relativ mic de locuri noi de muncă în rural, dar
ar putea să asigure o valoare adăugată în lanţul agroalimentar regional, stimulând
astfel crearea de locuri de muncă de-a lungul reţelei. Există un potenţial pentru
procesarea de alimente la nivel fermelor familiale în judeţul Bistriţa-Năsăud şi
asta ar putea să susţină capitalizarea mărcilor locale.
Conform predicţiilor privind pierderea de locuri de muncă în alte sectoare
ale industriei prelucrătoare, s-a înregistrat un potenţial scăzut pentru crearea de
locuri de muncă rurale în zonele pilot. Cedefop (2010) notează că unele activităţi
din industria prelucrătoare au fost transferate înspre estul şi sudul Europei şi că
aceste modele de schimbare vor continua şi în viitorul apropiat. Într-adevăr, în ZNL
Chelmsford şi Braintree, concurenţa din alte regiuni pentru un sector al industriei
prelucrătoare cu valoare adăugată mică care produce căsuţe, cadre şi borduri de
geam mai ieftine a fost identificată ca fiind o ameninţare pentru ocuparea rurală
actuală. Spre deosebire, interesul crescând în reciclare şi „în mediu” în general
ar putea duce la „extracţia” din siturile acoperite cu pământ al unor materii cum
ar fi tinicheaua şi sticla. Siturile ar putea fi apoi convertite în scopuri de relaxare
(lacuri, parcuri) sau alte folosinţe.
Pierderi de locuri de muncă din industria prelucrătoare sunt raportate, de aseme-
nea, şi în Pays de Tulle. În judeţul Bistriţa-Năsăud industria prelucrătoare a crescut
de la 10,0% din ocupare în 2003 la 15% în 2007 şi există potenţial pentru crearea
de locuri de muncă în industria textilă şi de încălţăminte şi prelucrarea lemnului
ca şi producerea de echipament agricol. În ZA Pazardjik oportunităţile includ

237
atelierele meşteşugăreşti şi fabricarea de mobilă. Cedefop (2010) menţionează că în
pofida declinului în ocupare, sectoarele industriei prelucrătoare vor rămâne surse
viabile de locuri de muncă şi componente cruciale ale economiei europene. Cu
peste 34 milioane de locuri de muncă în 2020 sectorul va prezenta încă o „cerere
de înlocuire” semnificativă şi o nevoie asociată pentru dezvoltarea aptitudinilor.
9.3.3.2.c. Electricitate, alimentare cu gaze naturale şi apă
Ca şi în cazul lanţul agroalimentar, lanţul energetic de alimentare în majori-
tatea zonelor începe în zone rurale şi se termină în centre urbane. Biomasa, ca şi
sursă de locuri de muncă a fost aminitită deja şi într-adevăr fermierii se văd din
ce în ce mai mult ca „producători de energie” cu produsul lor care ar putea fi în
forma de energie de alimente sau energie de combustibil sau ambele. În general
strategiile de producerea energiei sunt acum dezvoltate normal în contextul redu-
cerii schimbărilor climaterice (vezi Greenpeace, 2009). Producerea de biogaz din
reziduuri alimentare şi de la ferme (cum ar fi bălegarul şi noroiul) prin digerarea
anaerobă poate asigura „locuri de muncă verzi” în zone rurale, câteodată, dar
nu întotdeauna, pe ferme. Produsul „digerat” poate fi folosit ca şi fertilizator sau
pentru recondiţionarea solului. În SLM Karcag există potenţial pentru producerea
de biogas şi în DEFRA (2010) este estimat că producţia de biogaze va avea un rol
important în sectorul energiei regenerabile care va asigura până la 0,5 milioane
locuri de muncă în Marea Britanie până în 2020, ca şi parte din transferul pe o
economie lipsită de carbon.
Referitor la alte tehnologii de energie regenerabilă, cea eoliană a fost sugerată
pentru ZNL Chelmsford şi Braintree, SLM Karcag şi ZA Pazardjik, tehnologia
geotermală în Hajdúszoboszló şi SLM Karcag, şi cea solară în Hajdúszoboszló şi
SLM Karcag şi ZA Pazardjik. „Economia verde”, incluzând producţia de energie
regenerabilă, a fost considerată ca fiind o sursă potenţială importantă de creşterea
pentru locuri de muncă noi în Pays de Tulle şi Pays de Guéret. Din 749.000 locuri
de muncă estimate în sectorul energetic în UE-27 în 2010 în scenariul BAU citat
de Greenpeace (2009), 342.000 sunt în sectorul de energie regenerabilă (Rutovitz şi
Atherton, 2009). Se aşteaptă ca cifrele să crească la 854.000 şi 533.000 în 2020, cu
toate că Greenpeace (2009) afirmă că e posibilă o creştere şi mai mare. Aceste cifre
includ ocuparea directă în construcţii, instalaţii, prelucrare şi dezvoltare şi doar
în operaţii şi întreţinere. Spre deosebire de biomasă, unde majoritatea locurilor de
muncă sunt în operaţii şi întreţinere, pentru energia eoliană, geotermală şi solară,
cel puţin la început, majoritatea locurilor de muncă sunt în construcţii, instalaţii,
prelucrare şi dezvoltare (astfel ele trebuie incluse şi în secţiunea Construcţii). De
exemplu, Rutovitz şi Atherton (2009) au estimat că vor fi 0,29 milioane de locuri
de muncă în construcţii, instalaţii, prelucrare şi dezvoltare şi 0,07 milioane în
operaţii şi întreţinere în energia eoliană, ele crescând pînâ în 2020 la 0,15 milioane
şi 0,36 milioane la nivel mondial.

238
 Principalele surse de energie neregenerabilă sunt cărbunele, gazul, energia
nucleară şi petrolul şi se pare că există un potenţial scăzut pentru crearea de locuri
de muncă rurale în zonele pilot. În ZNL Chelmsford şi Braintree situl unei staţiuni
nucleare care a fost închis în 2002 este luat în considerare pentru construcţia unui
noi dispozitiv. Funcţionarea lui va crea un număr de locuri de muncă bazate pe
cunoaştere, majoritatea fiind ocupate de nelocalnici. Pentru Europa OECD, Rutovitz
şi Atherton (2009) estimează că în scenariul BAU numărul de locuri de muncă
în generarea de electricitatea din gaz va creşte de la 83.000 în 2010 la 86.000 în
2020, în timp ce cele din energiile nucleare, petroliere numărul va scădea de la
64.000 la 51.000.
Rutovitz şi Atherton (2009) nu dau explicaţii referitor la motivele creşterii
numărului de locuri de muncă în generarea de electricitate din cărbune după 2010,
dar este însoţită de o creştere proiectată în randament. TSO (2009) sugerează că,
odată cu adoptarea capturii de carbon şi a tehnologiei de depozitare, generarea de
electricitate din cărbune (şi gaz) ar putea face parte dintr-un viitor lipsit de carbon.
Marea Nordică oferă multe situri potenţiale pentru depozitarea carbonului şi există
un potenţial pentru crearea de locuri de muncă rurale în Thames Gateway South
Essex în jurul ţevilor care transportă bioxid de carbon.
Nici un raport din zonele pilot nu identifică un potenţial semnificativ pentru
crearea de locuri de muncă rurale în administrarea distribuţiei de apă cu toate că
în ZNL Chelmsford şi Braintree sediul central al unei companii furnizoare de apă
este amplasat în apropierea unui mare rezervor şi acesta este un angajator important
din zonă. RAE (2010) menţionează că un număr de factori, îndeosebi creşterea
demografică, urbanizarea şi schimbarea climatică fac necesară îmbunătăţirea sis-
temelor actuale de administrare a apei şi dezvoltarea de noi surse, de exemplu
prin reciclare şi desalinare. În zonele pilot din NSM, aprovizionarea cu apă în
rural, în toate cazurile, a rămas slab dezvoltată. Astfel, inovaţia dacă nu crearea
de locuri de muncă în rural are, de asemenea, un rol important aici. În judeţul
Bistriţa-Năsăud, este sugerată estimarea rezervelor de gaze naturale folosite pentru
consumul industrial şi cel casnic.
9.3.3.3. Construcţii
Construcţiile au codul CAEN F. Cedefop (2010) anticipează că numărul de
locuri de muncă în construcţii din UE va rămâne aproape constant la doar 15
milioane până la 2020, scăzând puţin de la 6,8% la 6,7% din ocuparea totală.
Vor exista diferenţe semnificative între ţări, de la o scădere de 379.000 în Spania
la o creştere de 136.000 în România. În regiunea East England, SLM Karcag şi în
judeţul Bistriţa-Năsăud recesiunea economică actuală a avut unul dintre cele mai
mari impacturi asupra locurilor de muncă rurale din construcţii, reflectând datele
Cedefop (2010) care sugerează stoparea creşterii locurilor de muncă din 2004.

239
 În mod intuitiv, construcţiile sunt percepute ca un sector cu baza în urban şi
nu există date despre împărţirea urban-rural în locurile de muncă din construcţii
în UE. Totuşi s-a vorbit despre potenţialul semnificativ pe care îl au construcţiile
în cadrul reţelei de distribuţie a energiei, creându-se astfel noi locuri de muncă
rurale (turbine eoliene, parcuri solare etc.), şi în toate cele patru zone pilot din noile
state membre potenţialul a fost identificat în distribuţia apei şi în administrarea
deşeurilor unde se investeşte acum mai mult, încercând să se îmbunătăţească
situaţia precară de dinainte. RAE (2010) a argumentat că din motivele amintite
mai sus, cererea pentru locuri de muncă în construcţii, în reţeaua de distribuţie
a apei (depozitarea şi distribuţia apei, desalinare etc.) vor creşte în continuare.
Ca afaceri plătitoare de TVA, construcţiile sunt angajatorii cei mai însemnaţi din
Thames Gateway South East, şi a fost considerat cel mai important sector pentru
crearea de locuri de muncă rurale. Cu toate că o mare parte din acest potenţial
va fi prin afacerile amplasate în rural şi pentru populaţia din centrele urbane,
putem spune că, în mod cert, există o cerere pentru construcţii rurale. De exem-
plu, schimbarea climatică va creşte cererea pentru sisteme de administrare ale
inundaţiilor incluzând îmbunătăţirea de sisteme şi structuri de apărare împotriva
inundaţiilor, întreţinerea albiilor râurilor, întreţinerea reţelelor de canalizare de
către proprietarii funciari şi menţinerea de sistemelor rutiere de drenaj, ca şi a
schemelor de depozitare a apei curente.
În Pays de Tulle în 2008 crearea de noi companii în construcţii a fost relativ mare
(o distribuţie cu 3,5 mai mare decât în toate celelalte afaceri), probabil stimulat cel
puţin în parte de numărul de gospodării şi nevoia de construire de locuinţe. Ca
reacţie la ameninţarea schimbărilor climatice sunt adoptate în construcţii metode
care economisesc energie. Sectorul se mai poate dezvolta în Pays de Guéret unde
există destulă muncă. Ocuparea meşteşugarilor, cum ar fi tâmplarii şi instalatorii,
este discutată în secţiunea 9.4.7.
Toate zonele pilot din NSM menţionează un potenţial pentru mai multe locuri
de muncă în construcţiile rurale asociate cu îmbunătăţirea (în mod special) a
infrastructurii de comunicaţii, care adesea este încă de o condiţie foarte proastă
după mulţi ani de neglijare, astfel: în ZA Pazardjik drumurile rurale şi în unele
zone periferice serviciile de telefonie mobilă, conexiunile de Internet şi distribuţia
de electricitate; în SLM Karcag şi SLM Hajdúszoboszló reţeaua de străzi, staţiile
de autobuz şi gările de tren, rutele de bicicletă, TV cablu, internetul de bandă
largă, administrarea apei reziduale şi a deşeurilor şi în judeţul Bistriţa-Năsăud
drumuri, conexiuni telefonice şi de internet, şi ocazional aprovizionarea cu elec-
tricitate. Locurile de muncă din construcţii ar putea fi create şi prin investiţii în
alte sectoare, cum ar fi turismul (de exemplu investiţiile în băile termale şi în
renovarea castelului în SLM Karcag) şi în modernizarea generală a satului ca în
cazul judeţului Bistriţa-Năsăud. În acest ultim caz, construirea de case finanţate
de către localnici care au lucrat în străinătate a asigurat câteva locuri de muncă.

240
 9.3.3.4. Comerţ, transport şi comunicaţii
Această grupare cuprinde următoarele sectoare CAEN: Comerţul cu ridicata
şi cu amănuntul; reparaţiile vehiculelor cu motor, motocicletelor şi a bunurilor
casnice şi personale (G); hoteluri şi restaurante (H) şi transport, depozitare şi
comunicaţii (I). Cedefop (2010) prognozează o creştere de 3,4 milioane locuri de
muncă în distribuţie, transport, hoteluri şi catering în UE între 2010 şi 2020, cu o
pondere din totalul de locuri de muncă crescând de la 21,5% la 23,9%. Va exista o
creştere importantă în numărul locurilor de muncă calificate, în special în comerţ
şi distribuţie. Aproximativ 200.000 locuri de muncă au fost desfiinţate în sector în
perioada recesiunii economice (2008-2009), un impact menţionat în câteva dintre
cercetările în zone pilot, cum ar fi ZNL Chelmsford şi Braintree, unde logistica a
fost afectată foarte mult.
9.3.3.4.a. Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul
În ZNL Chelmsford şi Braintree şi Thames Gateway South Essex, numărul de
locuri de muncă în comerţul cu amănuntul „tradiţional” rural (magazine săteşti,
cârciumi etc.) scade din diferite motive incluzând competiţia din supermarke-
turile amplasate la marginea oraşelor şi s-a propus „gruparea” serviciilor rurale
pentru a reduce această tendinţă. În schimb, în ultimii ani, a existat o expansiune
în magazinele şi pieţele de fermieri (asociate cu lanţurile de distribuţie) legate
de „valorificarea” mărcilor rurale şi cele asociate acestora (cum ar fi produse de
carne „ecologice” în Thames Gateway South Essex) care a făcut posibilă inovarea
produsului şi producerea unei valori adăugate mai mari. Aici, activităţile au inclus
reţelele locale de alimente, festivaluri şi târguri de alimente precum şi magazine de
ceai şi dulciuri. Totuşi nu se aşteaptă ca aceste lanţuri de distribuţie să înlocuiască
lanţul principal de distribuţie de alimente care oferă la rândul ei şi produse mai
locale/de calitate/etice. Se aşteaptă crearea de mai multe locuri de muncă în maga-
zinele rurale nealimentare „specializate”, care aprovizionează piaţa turismului şi a
activităţilor de timp liber în expansiune (cum ar fi magazinele de antichităţi, artă,
meşteşugăreşti, fabricarea sticlei, tăbăcirea pielii şi florăritul, yachtingul etc.). În
ambele zone pilot, clădirile din fermele nefolosite au permis unor afaceri, cum ar
fi reparaţiile auto, să se mute de la oraş în ruralul mai ieftin.
În Pays de Tulle şi Pays de Guéret, comerţul cu amănuntul a scăzut în privinţa
numărului de consumatori datorită scăderii populaţiei şi, în cele din urmă, atât su-
permarketurile, cât şi extinderea cumpărărilor on-line au sporit nevoia magazinelor
mici de diversificare şi de găsirea de noi surse de valoare asociată. Dar, reîntoarcerea
la consumul de produse locale prin lanţurile de distribuţie restrânse permite exp-
loatarea unor mărci locale cum ar fi locul de baştină al bovinei, eticheta „laptele
de viţel”, apelare la „munte” etc. În prezent, lanţurile restrânse de aprovizionare
sunt foarte puţin dezvoltate în Pays de Guéret.

241
 În SLM Karcag agricultura organică ar putea fi legată de turism prin hoteluri,
magazine şi brutării organice şi există potenţial pentru artizanat mai competitiv.
Este luat în considerare, de asemenea, şi potenţialul pentru produse locale şi lanţuri
de aprovizionare legate de turism în SLM Hajdúszoboszló.
În judeţul Bistriţa-Năsăud comerţul cu amănuntul a crescut de la 7% din ocu-
pare în 2003 la 13% în 2007. Cu toate că această cifră a scăzut un pic în timpul
recesiunii, şi câteva afaceri familiale (de exemplu magazinele) au fost înfiinţate
de „antreprenori de nevoie” care nu au găsit o altă alternativă, poate ca urmare a
saturaţiei, acest sector este considerat ca fiind o sursă de noi locuri de muncă în
zona pilot.
9.3.3.4.b. Hoteluri şi restaurante
Cedefop (2010) anticipează o creştere de 0,9% pe an în ocuparea din hoteluri
şi catering între 2010-2020, una dintre performanţele sectoriale cele mai mari, cu
toate că s-a înregistrat o creştere sub 1,9% pe an în deceniul de dinainte de 2010.
Lanţul agroalimentar, restaurante şi catering (contrar micilor comercianţi) asigură
o ofertă de valoare asociată înaltă consumatorului. Serviciile alimentare sunt de
o importanţă crescândă: În UE consumatorii cheltuie o treime din consumul de
alimente în pieţe alimentare de desfacere (mai ales restaurante şi fast food-uri).
Cateringul are o pondere pe piaţă în UE sub 20% (EC, 2007). În 2003, valoarea
adăugată pe salariat angajat în hoteluri şi catering (circa 27.000 Euro) a fost mai
mare decât cea din agricultură (EC, 2007).
Este mai uşor să discutăm despre sectorul de turism/leisure rural în această
secţiune. Toate rapoartele din zonele pilot menţionează turismul şi timpul liber
ca fiind un sector important pentru crearea de locuri de muncă în rural. În ZNL
Chelmsford şi Braintree şi Thames Gateway South Essex centrele urbane din ap-
ropierea incluzând Londra sunt sursele principale de clienţi. Cu toate că „nu
este renumit pentru nimic”, nişele de piaţă, cum ar fi „ţintirea celor vârstnici”,
în afara sezonului turistic: sfărşituri de săptămână elevate foarte populare, cum
ar fi muzeele, festivalurile şi concertele de muzică, vacanţele cu peripeţii, ecotu-
rism şi cel de pe malul mării asigură crearea de oportunităţi de locuri de muncă
în hoteluri, „demipensiuni” şi restaurante ca şi activităţile, cum ar fi plimbările
cu barca, pescuitul şi observarea păsărilor şi menţinerea infrastructurii, cum ar
fi construirea de bărci şi de centre de turism. Activităţile de timp liber (similare
turismului, cu excepţia că nu se cazează) include parcurile de joacă pentru co-
pii, paintballing-ul, go-cartul, pescuitul, cursurile de golf, parcuri săteşti, grădini,
cărări, ciclism, călărit, aerodromuri, sporturi acvatice, centre de activitate şi res-
taurante. Diversificarea fermelor în Thames Gateway South Essex include strânsul
fânului pentru animale.
În Pays de Tulle, accesibilitatea teritoriului este bună şi un turism important
poate fi bazat pe mediul rural plăcut, o mare parte fiind dorinţa pentru plimbări,

242
ciclism, călărit etc., prin îmbunătăţirea calităţii şi cantităţii cazării turiştilor, pro-
movarea de „ofertă verde” şi vizând grupuri, cum ar fi cel al vârstnicilor (relativ
bogaţi). Există un număr crescând de locuri de muncă în sectorul hotelier şi în
restaurante. De asemenea, aşezarea zonei Pays de Guéret, aproape de zonele na-
turale din Limousin ar putea să-l transforme într-un centru ideal pentru turismul
verde pentru care există o cerere crescândă. Aceste pieţe ar putea fi exploatate
de fermierii locali, de exemplu prin asigurarea de cazare pe propriile lor ferme.
În ZA Pazardjik, turismul cultural şi ecologic de grup şi individual în prezent nu
sunt bine dezvoltate dar ar putea să valorifice apa minerală şi termală (resorturi spa
şi wellness), peisajul şi munţii, siturile arheologice şi moştenirea culturală (tradiţii,
meşteşuguri, artefacte, obiceiuri). Atelierele meşteşugăreşti, confecţionarea de
mobilă, afacerile în artă sunt activităţi care au potenţial, acestea fiind bazate pe
calitate şi nu pe cantitate.
SLM Karcag a înregistrat o creştere însemnată în asigurarea locurilor de cazare
în hoteluri între 2001 şi 2007, şi îmbunătăţirea calităţii de cazare şi dezvoltarea
infrastructurii turistice ar putea duce la mai multe locuri de muncă, în special
în turismul wellness şi spa. Hajdúszoboszló este deja o destinaţie internaţională
pentru spa, dar ar putea fi dezvoltată într-un centru care asigură servicii tot tim-
pul pentru o piaţă mai largă care include tineri, familii şi vârstnici. O „ofertă”
integrată care include alte activităţi, cum ar fi călăritul şi apropierea de Parcul
Naţional Hortobágy (un loc inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO) ar
putea contribui la expansiunea pieţei.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, Biosfera Munţii Rodnei ar putea constitui baza
dezvoltării turismului împreună cu alte potenţialuri ca şi turismul curativ, spa,
cultural, agro-turismul şi turismul montan şi ecologic. Aici, tradiţia şi amplasarea
ar putea constitui mărci locale, dar e nevoie pentru a investi în infrastructură şi,
actualmente, există puţine unităţi de cazare pentru turişti în rural.
9.3.3.4.c. Transport, depozitare şi comunicaţii
Până în 2020, Cedefop (2010) anticipează creşteri semnificative în numărul lo-
curilor de muncă în sectoarele de distribuţie şi transport, continuarea unei tendinţe
observate în perioada 2000-2010. Distribuţia va crea 2.039.000 de noi locuri de
muncă şi vor fi 684.000 noi locuri de muncă în transport şi telecomunicaţii. În
2003, valoarea adăugată pe salariat în transport, depozitare şi comunicaţii, a fost
de aproximativ 75.000 Euro în UE-15 şi a întrecut toate celelalte sectoare cum ar
fi tranzacţiile imobiliare şi alte servicii, precum şi intermedierile financiare (EC,
2007).
În Thames Gateway South Essex, Thurrock este un centru important de logistică
datorită drumurilor sale şi a accesibilităţii feroviare, şi se aşteaptă ca logistica să
asigure în viitor mai multe locuri de muncă rurale în ZNL Chelmsford şi Braintree.

243
În special clădirile nefolosite din ferme sunt folosite adesea pentru depozitare şi
ambalare, cu toate că prima asigură puţine locuri de muncă. Legăturile de trans-
port bune în centrele urbane din apropiere şi zonele împădurite din ZA Pazardjik,
împreună cu costul scăzut al terenului rural, stimulează dezvoltarea sectoarelor de
logistică şi depozitare (magazii, centre de ambalare şi distribuţie şi de logistică),
asigurând locuri de muncă calificate în construcţii, întreţinere şi deservire, un pro-
ces care ar putea fi încurajat prin „amplasarea” alături de companii de prelucrare.
Aeroportul Stansted este principalul angajator în Essex (cu toate că este ampla-
sat în afara ambelor zone pilot) şi s-a extins considerabil în ultimii ani. În Thames
Gateway South Essex, s-a extins şi aeroportul Southend şi în SLM Karcag aero-
portul Kunmadaras este considerat ca având potenţial pentru expansiune ataşat
de înfiinţarea unui parc industrial. Spre deosebire, de exemplu, de asamblarea de
maşini, un aeroport este o activitate localizată. Altfel spus, deserveşte o anumită
zonă şi nu poate fi mutată într-o locaţie mai ieftină. Crearea de locuri de muncă
funcţionale în alte ramuri de transport şi în comunicaţii nu a fost menţionat în
niciuna din zonele pilot.
9.3.3.5. Serviciile financiare şi comerciale
Aici sunt incluse următoarele sectoare CAEN: intermedieri financiare (J)
activităţi imobiliare, economisiri şi împrumuturi (K). Conform Cedefop (2010)
sectorul de afaceri şi alte servicii care deja asigură aproape 59 milioane de locuri
de muncă în UE, este prognozat să crească cu aproape şapte milioane de locuri
de muncă între 2010-2020, devine astfel sectorul cu creşterea cea mai mare. Pro-
centul locurilor de muncă în acest sector în UE ar creşte de la 21,5% la 23,9%. În
timpul recesiunii economice (2008-2009) în acest sector au dispărut aproximativ
300.000 locuri de muncă, întrerupând o creştere însemnată a locurilor de muncă
(Cedefop, 2010). Un efect similar a fost menţionat în câteva zone pilot, cum ar
fi ZNL Chelmsford şi Braintree. În 2003, intermedierea financiară are valoarea
adăugată cea mai mare pe salariat (cca. 108.000 Euro), urmat de activităţile imo-
biliare, împrumuturi şi afaceri (100.000 Euro) (EC, 2007). Aici cele două sectoare
sunt analizate împreună.
În ZNL Chelmsford şi Braintree, începând din 1998 se observă o creştere
importantă în afacerile cu sediul în rural în domeniul Serviciilor de Afaceri în
Cunoaştere Intensivă (SACI). În 2007, SACI a întrunit 8,6% din locurile de muncă
în zonele rurale ale ZNL (în unele localităţi până la 16%), comparat cu 8,4% în
zonele urbane. Se aşteaptă în viitor o creştere semnificativă în activităţi cum ar
fi cele de contabilitate, dezvoltatori de software, afaceri TI, asigurări, proiectare
web, agenţii mass-media, jurisconsulţi, arhitecţi, studiouri de design, scriitori,
tipografii şi edituri, agenţi imobiliari, ingineri de construcţii, industrie de prelu-
crare high-tech şi companii de bio-tehnologie, stimulat de dezvoltarea traficului

244
de internet de viteză mare. Acestea tind să fie afaceri mici (dar nu întotdeauna) şi
pot avea sediul într-o clădire transformată din fermă sau o serie de birouri într-un
parc industrial-comercial din rural. Funcţionarea lor are un impact redus asupra
mediului. În Pays de Guéret recesiunea economică a determinat unele afaceri să
disponibilizeze forţă de muncă şi în consecinţă mai mulţi au fost nevoiţi să-şi
amenajeze propriile afaceri (comerţul prin Internet) în zonele rurale în 2009 (o
tendinţă menţionată, de asemenea, şi în cazul profesioniştilor, de exemplu în
servicii de contabilitate şi financiare în ZNL Chelmsford şi Braintree).
Serviciile comerciale în Pays de Tulle au crescut cu 9% în ocupare între 1990
şi 1999 şi există posibilitatea unei extinderi continue. În Pays de Guéret numărul
de locuri de muncă e-comerţ în afaceri este în creştere. Importanţa activităţilor
de marketing şi de afaceri creşte în SLM Hajdúszoboszló şi se dezvoltă şi sectorul
ICT. Spre deosebire, în judeţul Bistriţa-Năsăud se consideră că dezvoltarea infra-
structurii va fi în stare să contribuie la dezvoltarea economiei digitale în 10-15
ani: în 2007 serviciile financiare şi comerciale au însemnat doar 0,5% din locurile
de muncă rurale.
Cu toate că „telemunca” apare în mai multe sectoare, tema este analizată aici.
În ZNL Chelmsford şi Braintree şi Thames Gateway South Essex un număr tot mai
mare de oameni cu locuri de muncă în centre urbane lucrează de acasă pentru că
afacerile tind să-şi scurteze costurile de locaţie ale firmei şi, astfel, oamenii petrec
mai puţin timp cu naveta. Însă trebuie să subliniem că acestea nu sunt neapărat
locuri de muncă „noi”, dar ele pot avea multe efecte asupra zonelor rurale, similare
cu cele ale noilor locuri de muncă. Un studiu citat de Taylor (2008) menţionează
că 65,0% din afaceri se aşteaptă ca munca de acasă să devină o obişnuinţă până
la 2018 şi 73% consideră că balanţa dintre muncă şi timp liber va fi cheia alegerii
unui loc de muncă. Această tendinţă este cea mai însemnată în zonele rurale. În
Pays de Guéret soluţiile de „telemuncă” sunt considerate o modalitate de a reţine
oamenii în zonă şi de a revitaliza magazinele locale şi afacerile. Telemunca prin
internetul de mare viteză a început să se dezvolte în SLM Hajdúszoboszló şi o
soluţie de succes în SLM Karcag unde, de exemplu, 25 de persoane lucrează într-
un centru de telemarketing cu sediul în mediul rural.
9.3.3.6. Alte servicii
Acest grup include administraţia publică şi apărarea; asigurarea socială ob-
ligatorie (L); educaţia (M); sănătatea şi asistenţa socială (N); alte activităţi de ser-
vicii comunitare şi personale (O); activităţi casnice (P) şi organizaţii şi instituţii
extra-teritorială (Q). Este dominată de serviciile publice şi activităţile din sectorul
societăţii civile şi de voluntariat, dar include câteva activităţi şi din sectorul privat.
După o creştere de-a lungul mai multor ani, Cedefop (2010) anticipează cu
numărul total al locurilor de muncă în UE în serviciile necomerciale vor creşte

245
mult mai lent în următorii zece ani (de la puţin peste un milion la aproximativ
53 milioane în 2010). Procentul din ocuparea totală va rămâne aproape constant
la 23,2%. Această creştere moderată rezultă din două tendinţe diferite: o creştere
considerabilă în cererea de servicii medicale şi de educaţie va fi parţial echilibrată
de o cerere redusă în administraţia publică, datorită restrângerilor probabile ale
bugetului public.
9.3.3.6.a. Administraţie publică şi apărare; asigurarea socială obligatorie;
educaţie
În zonele pilot Essex şi Limousin se preconizează pierderea de locuri de muncă
în adminstraţia publică. De exemplu, procentul înalt (83%) al ocupării în terţiar
în Pays de Tulle poate fi explicat prin ponderea considerabilă de ocupare publică
(42% din ocuparea totală, o creştere de trei procente din 2000) în zonă şi e probabil
ca locurile de muncă din sectorul public să scadă.
În Pays de Guéret nivelele de ocupare publică sunt, de asemenea, înalte şi se
aşteaptă o tendinţă asemănătoare. Prin urmare, nivelul multor servicii în zonele
rurale (cum ar fi centrele de locuri de muncă) au scăzut în Essex, ca şi în Pays de
Tulle şi Pays de Guéret. În ZA Pazardjik s-au pierdut locuri de muncă din serviciile
publice rurale (educaţie, sănătate) datorită recesiunii economice şi, în multe zone
periferice, ca şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, serviciile publice sunt insuficiente.
Reducerile sau concentrarea serviciilor în centre urbane pasează, pur şi simplu,
costurile accesării serviciilor pe clientul rural, şi e nevoie de forme inovatoare
ale ditribuţiei rurale. În ZNL Chelmsford şi Braintree cluburile de asistenţă ale
copilului pentru copiii de vârstă şcolară fac parte din şcoala locală, ca o afacere
independentă sau ca o instituţie filantropică, ce poate fi centrul de susţinere al
părinţilor care lucrează. Serviciile de consultanţă şi afaceri sunt aproape inexis-
tente în Pays de Guéret. În SLM Karcag asistenţa copilului, educaţia adulţilor şi
recalificarea, suporturile de afaceri şi programele pentru persoanele cu handicap
asigură oportunităţi pentru mai multe locuri de muncă rurale şi a fost amintit şi
potenţialul de servicii e-publice.
9.3.3.6.b. Sănătate şi asistenţă socială
Populaţia vârstnică în creştere în ZNL Chelmsford şi Braintree este relativ
bogată, mulţi având venituri atât din pensii de stat, cât şi cele private şi astfel
„economia argintie” devine din ce în ce mai importantă. Ca şi în piaţa în creştere
a serviciilor de timp liber şi în alte servicii va exista o nevoie mai mare pentru
serviciile specialiştilor care vor asigura locuri de muncă rurale, cum ar fi ocro-
tirea sănătăţii, servicii casnice, transport, divertisment şi cazare în cămine. Până
la 2021, în Essex în ansamblu vor fi cu 75% mai mulţi cu vârsta peste 85 ani
decât în 2009 şi peste un sfert din populaţie va avea peste 65 ani. Pentru a atenua
creşterea probabilă în costuri, proporţia bugetului pentru servicii de asistenţă
alocate asistenţei locale foarte probabil va fi redusă printr-un set de măsuri care

246
include distribuţia de mai multe servicii prin „tele-asistenţă” (Audit Commission,
2010). Accesul direct la serviciile medicale şi sociale din zonele rurale va putea
fi realizat aproape exclusiv cu maşina.
În Pays de Tulle şi Pays de Guéret, în special populaţia rurală este în îmbătrânire
(parţial datorită celor localnici şi parţial datorită pensionarilor nou-veniţi) şi
creşterea pentru asigurarea de servicii de asistenţă este în creştere (ei vor însemna
un procent mai mare de locuri de muncă în zonele rurale) şi economia socială
şi de caritate este o oportunitate potenţială, chiar dacă limitată, de noi locuri de
muncă. Pays de Guéret este acoperit de servicii de întreţinere pentru vârstnicii la
domiciliu (mese aduse acasă, asistenţă la domiciliu, îngrijire medicală la domiciliu
etc.); astfel de servicii sunt, în general, destul de numeroase şi bine organizate.
În ceea ce priveşte numărul de afaceri din sectorul medical şi de asistenţă ocupă
locul patru, reflectând legătura cu procentul mare de vârstnici. Declinul în servi-
ciile din regiune (doctori, dentişti etc.) în zonele rurale oferă oportunitatea pentru
tinerii absolvenţi şi populaţie să se stabilească în zone rurale şi să înfiinţeze firme
de servicii acolo.
Cu toate că s-a menţionat existenţa unei populaţii îmbătrânite în toate zonele
pilot din NSM, câteodată aceasta se datorează revenirii pensionarilor care s-au
reîntors acasă pentru a duce o viaţă mai puţin costisitoare în zonele rurale şi pen-
tru a practica o agricultură de semi-subzistenţă, cum se întâmplă în ZA Pazardjik.
Populaţia în vârstă este mai săracă, astfel ea constituie o „piaţă” mai mică decât în
Franţa şi în Marea Britanie. De asemenea, ei nu sunt la fel de mobili ca populaţia
mai tânără în privinţa schimbării domiciliului. Înfiinţarea de instituţii de asistenţă
socială în zone mărginaşe ale SLM Hajdúszoboszló este considerată o oportunitate
pentru crearea locurilor de muncă. În judeţul Bistriţa-Năsăud, îmbătrânirea va
duce la o creştere în cererea pentru servicii de asistenţă socială şi cămine pentru
pensionari. Îmbătrânirea societăţii rurale aduce totodată, noi oportunităţi de ocu-
pare: servicii domestice sau casnice (acum făcute de membrii de familie sau de
vecini) şi aşezăminte pentru bătrâni cu scop comercial pentru persoane în vârstă
singure şi avute.
9.3.3.6.c. Alte activităţi în servicii comunitare, sociale şi personale
Acest sector foarte eterogen include câteva activităţi din sectorul privat şi este
locul potrivit pentru a discuta de sectorul de afaceri locale private. În ZNL Chelms-
ford şi Braintree, populaţia avută, dar ocupată (cum ar fi cei care fac naveta la
locuri de muncă în centre urbane), este o piaţă importantă pentru comercianţii
locali care asigură o serie de servicii. Acestea includ grădinari, tâmplari care deser-
vesc piaţa de lux (de exemplu scară în spirală şi bucătării decomandate, blat din
marmură), confecţionare, restaurare şi lustruire de mobilă, întreţinerea piscinei,
curăţători, constructori şi întreţinerea construcţiilor, meşteşuguri tradiţionale (cum
ar fi tăierea trestiei, amenajarea gardului viu şi confecţionarea de acoperişuri cu

247
stuf, fierari), instalatori, mecanici auto, electricieni, servicii de grădiniţă, saloane
de înfrumuseţare, coafor, pedichiură, îngrijirea pisicilor şi câinilor şi dresaj canin.
Pentru aceste activităţi ar putea exista lanţuri de distribuţie. De exemplu, în ca-
zul stufului, este nevoie de fermieri care ştiu cum trebuie cultivat stuful. Există
o cerere pentru comercianţi buni în Pays de Guéret având în vedere că afacerile
existente au program lung. Ofertelele de locuri de muncă pentru grădinari anagajaţi
a crescut cu 67% în doi ani şi a comercianţilor cu 500%. În SLM Hajdúszoboszló
există oportunităţi de locuri de muncă pentru meşteşugari, cum ar fi instalatori şi
electricieni. Din momentul în care populaţia din judeţul Bistriţa-Năsăud va avea
mai mulţi bani de cheltuială, va fi nevoie de noi servicii, cum ar fi reparaţiile
de case, reparaţii auto, reparaţii TV, instalatori, coafori, dezvoltarea de utilităţi,
schimbări în sistemul energetic al caselor şi fermelor, asigurarea apei curate etc.,
care ar putea fi furnizată de micile întreprinderi rurale. Lipsa unor asemenea ser-
vicii în ZA Pazardjik este atribuită şi cererii mici, cu toate că zonele urbane din
apropierea munţilor au potenţial de atragere a populaţiei să locuiască mai bine
acolo decât în centrele urbane, creând astfel o piaţă.
9.3.3.6.d. Activităţi domestice; instituţii şi organizaţii extrateritoriale
În niciunul dintre rapoartele despre zonele pilot nu s-a identificat potenţial
pentru crearea de ocupare rurală în aceste sectoare.

9.4. Implicaţii pentru programele de dezvoltare rurală

Tendinţele din ocuparea rurală identificate de cercetarea de teren RuralJobs
concordă cu cele prezise de Cedefop (2010), ele apărând la nivel UE (adică rural şi
urban) în următorii zece ani. Rezultatele arată că, chiar dacă agricultura şi industria
prelucrătoare vor fi importante şi în continuare, majoritatea noilor locuri de muncă
rurale vor fi create în servicii. În UE există locuri de muncă în zonele rurale, chiar
dacă nu în toate, dar în majoritatea sectoarelor. Totuşi, punctul cheie care reiese
din cercetare este nevoia de a menţine lanţuri de distribuţie complete. Acesta
este în special evident în lanţul de distribuţie agroalimentar unde, de exemplu,
absenţa unei industrii locale de prelucrare poate scădea activităţile la nivel supe-
rior şi inferior. Este adevărat şi că în lanţul de distribuţie al energiei regenerabile,
producţia de biomasă depinde de existenţa cererii locale pentru prelucrare, şi în
turism şi leisure este nevoie de existenţa unei „pieţe” în forma unei cereri al con-
sumatorului, în cadrul căruia cererea locală este adesea o componentă importantă.
Al cincelea raport intermediar privind coeziunea economică şi socială (EC,
2008) a folosit clasificarea pe 30 sectoare CAEN15 pentru identificarea de sectoare

15 Incluzând subsectoarele industriei prelucrătoare, dar excluzând organizaţiile şi insti-

tuţiile extrateritoriale.

248
de creştere rapidă UE, ca schimbarea medie anuală în ocupare şi schimbarea
medie în Valoarea Adăugată Brută (VAB). Printre „forţele motrice ale creşterii
economice”, incluzând sectoare unde creşterea unui factor a echilibrat declinul
celeilalte, s-au numărat:
– Activităţile comerciale (K) şi serviciile financiare (J) au avut nivele înalte de
productivitate;
– Comerţul (G); Hotelurile şi restaurantele (H) şi Transportul şi comunicaţiile (I)
au avut sau au o ocupare înaltă sau o creştere de VAB şi o productivitate medie;
– Construcţiile (F) au avut creşteri însemnate de ocupare, combinată cu o creştere
VAB destul de mare, dar totuşi sub medie;
– Trei sectoare ale industriei prelucrătoare high-tech (DG, DL, DM) au obţinut
creştere mare de VAB în pofida unui declin în ocupare.
EC (2008) a luat în considerare alte două sectoare ca fiind mai degrabă
beneficiari, decât forţe motrice ale creşterii economice, şi anume:
– Activităţi casnice (P) care este un sector foarte mic;
– Sănătatea şi asistenţa socială (N) din cauza îmbătrânirii populaţiei din UE, va
creşte în continuare şi va însuma o proporţie crescândă din ocuparea totală.
Spre deosebire, EC (2008) remarcă faptul că multe sectoare, care sunt asociate,
în mod tradiţional, cu zonele rurale, au scăzut atât în ocupare, cât şi în VAB
calculate faţă de media din UE-27, cum ar fi:
– Agricultura (A) şi Pescuitul (B);
– Mineritul şi exploatarea (C);
– Prelucrarea de alimente (DA), produse forestiere (DD), metale alcaline (DJ) etc.;
– Electricitate, gaze naturale şi alimentarea cu apă (E).
Este clar că, datorită acestor tendinţe proiectate în viitor, creşterea economică
în viitor în zonele rurale va fi mai mică decât în centrele urbane, având un impact
direct asupra ocupării şi prosperităţii economice, ducând la un declin demografic
continuu. Această analiză a fost făcută înainte de recesiunea economică, care
a cauzat pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă în sectoarele
serviciilor financiare, construcţii şi logistică, aceste rezultate concordă cu
prognoza Cedefop (2010) care a subliniat că în pofida recesiunii, „multe dintre
tendinţele sectoriale subiacente sunt atât de puternice încât nu ne putem aştepta
la schimbări radicale”. De aceea, trebuie să admitem că „adevărata dinamică
a creşterii” în UE este bazată mai mult pe sectoare ca serviciile financiare şi
industria prelucrătoare high şi medium-high tech.
EC (2008) de asemenea afirmă că structura sectorială a economiilor regionale
variează în cadrul UE. În 2005, 47% din locurile de muncă au fost în servicii fi-
nanciare şi comerciale; comerţ, transport şi comunicaţii; şi construcţii în Regiunile
de Competitivitate şi Ocupare (RCO) şi 39% din locurile de muncă în Regiunile de

249
Convergenţă (RC). Spre deosebire, agricultura a rămas importantă în RC, având
mai mult de 15% din ocupare, de cinci ori cota-parte pe care o are în regiunile
RCO. Referitor la ocuparea din zonele rurale, EC (2006) punctează diferenţele
regionale, de exemplu în declinul ocupării agricole şi rolul special al agriculturii
de semi-subzistenţă ca un „tampon social” în unele regiuni NSM.
Deci nu este suficentă doar o analiză simplă în UE a oportunităţilor şi obsta-
colelor noilor surse de ocupare în zone rurale. De aceea în părţile următoare din
această secţiune vom trece în revistă, luând în considerare criteriile tipologiei
RuralJobs (PIB, accesibilitatea şi densitatea populaţiei), câteva dintre forţele motrice
(Puncte tari şi Puncte slabe) identificate în cercetarea RuralJobs ca având influenţă
în crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale.
9.4.1. Accesibilitate, periferialitate, urban versus rural
Poate prin coincidenţă a existat un consens între zonele pilot din Bulgaria,
Franţa, România şi Marea Britanie, unde zonele rurale au fost formate din teritorii
în marginea aşezărilor cu o populaţie de 9.000-10.000 sau peste. Spre deosebire,
în Ungaria aşezările Hajdúszoboszló (cu o populaţie de 23.800 persoane) şi Karcag
(cu o populaţie de 21.824 persoane) au fost considerate a fi rurale. Într-adevăr, în
SLM Karcag, definit ca fiind complet rural, doar 26% din populaţie locuieşte în
aşezări cu o populaţie mai mică de 12.000 persoane.
Legătura dintre „accesibilitate” şi aşezări cu o populaţie de 50.000 sau mai mult
trebuie atent analizată. Următoarele zone pilot „accesibile” au inclus aşezări de
50.000 persoane sau peste: ZNL Chelmsford şi Braintree (Chelmsford, populaţie
de 99.962 persoane) Thames Gateway South Essex (zonă urbană Southend-on-
Sea cu o populaţie de 270.000 persoane) şi ZA Pazardjik (Pazardjik, populaţie de
86.744 persoane). Judeţul Bistriţa-Năsăud conţine, de asemenea, un centru cu o
populaţie mai mare (Bistriţa, 83.571 persoane). Această zonă pilot a fost definită
de RuralJobs ca „periferică” pe baza faptului că mai puţin de 50% din populaţia
rurală poate ajunge la oraş cu maşina în maximum 45 minute. De fapt, 67% (adică
aproximativ 212.000 persoane) din populaţie trăieşte la o distanţă mai mică de 30
km de oraş şi datele (D5.1.2. graficele 9 şi 21) arată că centrul judeţului Bistriţa-
Năsăud (incluzând zonele ei rurale) este o piaţă a muncii „accesibilă”, pe când
restul acestui mare teritoriu, cu nivele foarte scăzute de navetism între regiunile
LAU2, este „periferic”. Trebuie totuşi menţionat că cercetarea RuralJobs a fost
realizată în zonele „periferice” din nord (muntoase) şi din sud (deluroase) ale
judeţului. De aceea, în patru zone pilot, există o integrare semnificativă a pieţei
forţei de muncă între zonele rurale şi centrele urbane cu o populaţie de 50.000 şi
peste, cum s-a menţionat şi mai sus.
Spre deosebire, aşezarea cea mai mare în zona pilot „accesibilă” Pays de Tulle
este Tulle (cu o populaţie de 15.734 persoane) şi în SLM Hajdúszoboszló este

250
Hajdúszoboszló. Cu toate că este „accesibilă” spre Brive-la-Gaillarde (cu o populaţie
de 50.009 persoane), aproape 87% din populaţia activă care locuieşte în zone de
ocupare a oraşului Tulle lucrează în zona de ocupare. Tulle este un centru de
ocupare important: densitatea locurilor de muncă aici este de 1,87 comparat cu
0,71 în Pays de Tulle. În mod similar, SLM Hajdúszoboszló este încadrat din trei
părţi de SLM Debrecen centrat pe oraşul Debrecen (cu o populaţie de 207.270).
Astfel, în ambele cazuri oraşe mai mici decât pragul tipologiei RuralJobs fixat la
50.000 de locuitori sunt centre de ocupare semnificative pentru hinterlandurile
lor rurale. În Tulle, motivul principal este nivelul înalt de ocupare în sectorul
public, în timp ce Hajdúszoboszló este zona spa cea mai importantă din Europa
Centrală şi de Est. Cea din urmă ar putea fi consolidată având în vedere că nave-
tismul în oraşul apropiat Debrecen este considerat „obositoare”, oraş care ar putea
fi un centru cultural. Acest lucru se poate datora şi standardului relativ scăzut al
infrastructurii de transport în zona pilot.
În timp ce zonele pilot „periferice”, Pays de Guéret (Franţa) şi SLM Karcag
(Ungaria), diferă de zonele pilot „accesibile” din aceste ţări, dar ele, altfel, sunt
similare prin faptul că ambele sunt centrate pe aşezări de mărime medie, anume
Guéret (cu o populaţie de 13.789 persoane) şi Karcag.
Această privire de ansamblu confirmă importanţa de a face politici pe baza
contribuţiei potenţiale a aşezărilor medii, având în vedere că acestea ar putea
servi ca centre de ocupare (şi de servicii cum ar fi serviciile financiare, sănătatea
şi educaţia şcolară secundară) pentru hinterlandurile lor rurale, şi, de asemenea,
inadecvarea unei simple diviziuni între urban şi rural. Aceasta nu este o consta-
tare nouă. De exemplu, în Marea Britanie, potenţialul „oraşelor târguri”, definit
de capacitatea lor de acţiona ca un punct central pentru comerţ şi servicii pentru
satele dimprejur şi care au o populaţie aproximativă între 2.000-20.000 persoane
(CA, 2003), a fost de mult recunoscută (Courtney şi Errington, 2000; Courtney et
al., 2007). Importanţa lor este consolidată prin multe strategii, cum ar fi Planul
Operaţional Regional al Regiunii Észak-Alföld din Ungaria şi în Marea Britanie prin
„Iniţiativa târgurilor”, care a fost considerată o bună practică (Fieldsend şi Boone,
2007). CA (2004) a folosit conceptul de „oraşe în zona rurală” pentru cele care au
o populaţie sub 10.000 persoane. Cercetarea RuralJobs nu poate să tragă concluzii
ample pe cunoaşterea actuală, în această temă, dar se pot descrie aşezările sub
acelaşi prag ca fiind „mici” şi cele mai mari ca fiind „mijlocii” în domeniul rural.
Un prag asemănător a fost folosit şi de van Leuwen şi Nijkamp (2004) în Olanda.
La nivel de zonă pilot, „Accesibilitatea bună la/de la pieţele şi centrele de servicii
majore” (rutier, feroviar, aerian şi maritim) este un punct tare în ZNL Chelmsford şi
Braintree, ca şi „Legăturile bune de servicii”, “Proximitatea de industrie şi pieţe” şi
„Legăturile bune de transport” în Thames Gate-way South Essex. Aici, „Legăturile cu
industria” este o oportunitate cu toate că „urbanizarea” este o ameninţare. În Pays

251
de Tulle „Proximitatea de Brive-la-Gaillarde, considerată ca fiind mai dinamică”
este o oportunitate alături de „Infrastructuri pentru impulsionarea economiei şi
a ocupării” (incluzând trenul de mare viteză Brive-Lille, linii feroviare de mare
viteză la Limoges, aeroportul Brive), care este legat de punctul tare „Calitatea
infrastructurii de comunicaţii (transportul rutier şi aerian)”. Un punct slab este
„Asistenţa în probleme regionale este concentrată de-a lungul autostrăzilor” care
accentuează dezavantajele zonelor rurale care sunt mai departe de principalele
drumuri. „Amplasarea geografică şi transportul optim” şi „Densitatea relativ ridicată
a infrastructurii rutiere şi a reţelelor comparat cu alte zone ale ţării” sunt puncte tari
în ZA Pazardjik. Un punct tare în SLM Hajdúszoboszló este „Buna accesibilitate
şi a condiţiilor infrastructurale ale aşezărilor”. Deci toate zonele pilot „accesibile”
au valorificat atuul accesibilităţii pentru ocuparea rurală.
În pofida “periferialităţii”, „Acces (transport) facil la zonă” este un punct tare
„neînsemnat” în Pays de Guéret (adică este inclus în analiza SWOT, dar nu a
fost inclus în analiza SOR), cu toate că „Acapararea puterii de cumpărare şi co-
merciale de centrele învecinate (Montluçon (mai dinamică), La Souterraine (mai
accessibilă))” este considerată o ameninţare. În SLM Karcag un punct slab este
„Sunt multe aşezări cu acces dificil în zonă, condiţiile infrastructurii sunt proaste”.
Infrastructura din cadrul zonei pilot şi oportunităţile pentru noi locuri de muncă
rurale în evoluţia lor sunt discutate în continuare în secţiunea 9.4.7.
9.4.2. Tendinţe demografice, navetism şi migraţie
În ZNL Chelmsford şi Braintree populaţia zonelor rurale a crescut mult mai
rapid între 2001 şi 2007 decât în zonele urbane. Zonele rurale sunt văzute ca fiind
plăcute pentru locuit şi lucru, aşa cum reiese şi din următoarele puncte tari: „Mediu
plăcut de locuire” şi „Calitatea bună a modului de trai/a stilului de viaţă”. Creşteri
semnificative ale populaţiei sunt proiectate pentru Thames Gateway South Essex.
Din 1999 în Pays de Tulle a existat o slabă inversare în tendinţa lungă de declin
demografic şi populaţia s-a stabilizat în Pays de Guéret. În ambele cazuri au existat
rate mici de imigrare pozitive, incluzând un număr important de pensionari. Un
punct tare al primei zone pilot este „Mediul plăcut” şi în cea din urmă este „Mediul
plăcut de locuire”, ambele încluzând şi mediul natural.
În ZA Pazardjik, între 2001-2007, declinul populaţiei rurale a fost mai mare
decât în zonele urbane. Declinul demografic neînsemnat în „accesibila” SLM
Hajdúszoboszló diferă de SLM Karcag cu un declin mult mai însemnat, unde
„Depopularea, rata înaltă de migraţie” este o ameninţare. Şi în judeţul Bistriţa-
Năsăud declinul populaţiei rurale este mai mare decât cel din zonele urbane.
Cele două componente ale schimbării demografice sunt migraţia „permanentă”
şi sporul natural, şi migraţia este considerată de Fieldsend (2009a) ca un „răspuns
socio-economic (spre deosebire de politici) în modelul DPSIR. Cu toate că există

252
tendinţe demografice contrastante între zonele pilot UE-15 şi NSM, în toate zonele
pilot s-a înregistrat o tendinţă a tinerilor de a se perfecţiona prin educaţie sau de a
lucra în afara zonelor rurale. Punctele slabe includ „Acces limitat la învăţare şi la
educaţie universitară” în ZNL Chelmsford şi Braintree, „Exodul populaţiei tinere din
scopuri de training şi educaţie” în Pays de Guéret şi „Lipsa unor mijloace de trai sus-
tenabile impulsionează mişcarea migratorie şi afectează situaţie demografică” în ZA
Pazardjik. În SLM Hajdúszoboszló şi SLM Karcag punctele slabe sunt: „Îmbătrânirea
populaţiei şi ratele înalte de migraţie” şi „Migraţia populaţiei tinere şi cu o calificare
înaltă”. Trebuie să menţionăm că mulţi tineri se mută la oraş pentru că preferă
un stil de viaţă urban şi ar putea să revină în zonele rurale mai târziu, când au o
familie sau după ce s-au pensionat (Bosworth, 2006). Totuşi, unii, indiferent de
tipul zonei pilot, preferă să nu se mute. În timp ce faptul că „Populaţia tânără
îşi doreşte să se reîntoarcă în zonă” este o oportunitate recunoscută în Pays de
Guéret, există foarte puţine poziţii pentru nivelul lor de calificare. De asemenea,
în judeţul Bistriţa-Năsăud faptul că „sunt puţine locuri de muncă în rural pentru
tinerii cu educaţie superioară” este un punct slab.
Au fost consemnate câteva oportunităţi datorate migraţiei. Atât în Pays de
Tulle, cât şi în Pays de Guéret, „Mulţi pensionari tineri stabiliţi în zonă au un
capital financiar semnificativ, care poate fi mobilizat pentru proiecte locale”. Un
număr de “Corrézieni” au emigrat din Pays de Tulle din diverse motive, dar sunt
foarte ataşaţi de loc şi pot „Mobiliza potenţial (economii, capital, imagine) pentru
binele teritoriului”. „Sosirea de populaţie nouă de Mahorai” a adus un influx de
tineri în Pays de Guéret.
Schimbările din oferta de lucrători nu duc neapărat la schimbări similare în
rata de ocupare, datorită unor factori, cum ar fi navetismul şi migraţia temporară
(incluzând cea internaţională). Fieldsend (2009a) consideră navetismul ca un alt
„răspuns” socio-economic în modelul DPSIR în RuralJobs. Navetismul dintre zone
rurale şi urbane este în mare parte direcţionat spre urban şi complică lipsa de locuri
de muncă în multe zone rurale „accesibile”. De exemplu, în ZNL Chelmsford şi
Braintree, unde rata de ocupare rurală a fost în 2001 de 74,6%, densitatea de locuri
de muncă a fost doar 0,50, comparat cu 0,77 în zonele urbane. În alte cuvinte, la
două persoane active le revine un singur loc de muncă. Navetismul spre centrele
urbane în zonele pilot ca un instrument important de menţinere a ocupării rurale
a fost consemnat în Thames Gateway South East, Pays de Tulle, Pays de Guéret şi
ZA Pazardjik (în ultima „Mobilitatea şi flexibilitatea forţei de muncă şi înclinaţie
spre naveta zilnică în locul plecării definitive din regiune” este o oportunitate, şi
fluxurile de navetism au crescut din 2000), şi este important (şi considerat ca un
punct tare în analiza SWOT) în aşezările din centrul judeţului Bistriţa-Năsăud.
De exemplu, în jur de 70% din cei 4.500 salariaţi ai firmei multinaţionale Leoni,
cu sediul în municipiul Bistriţa, sunt recrutaţi din zonele rurale din împrejurime.

253
Navetismul spre centre urbane mari în afara zonei pilot este îndeosebi mare în
ZNL Chelmsford şi Braintree şi Thames Gateway South East (la Londra) şi în ZA
Pazardjik (mai ales la Plovdiv). În SLM Hajdúszoboszló aproximativ 24% din cei
care fac naveta în afara zonei pilot, şi în SLM Karcag aproximativ 13% (câţiva
dintre ei la distanţe mari de această zonă pilot „periferică”).
Rapoartele despre zona pilot abordează tema diferitelor motive ale navetismu-
lui care variază de la o dorinţă de a avea un loc de muncă bine plătit la un loc
de muncă într-o anume specializare sau de a avea un loc de muncă oriunde. Nu
există nici o referire la faptul că navetismul ar trebui eliminat total şi, într-adevăr,
în unele zone pilot o mai bună infrastructură de comunicaţii ar putea contribui la
„conectarea ofertei şi a cererii” prin îmbunătăţirea accesului la locuri de muncă.
Acest lucru trebuie aplicat în special în regiunile unde ocuparea în agricultură
scade rapid. Un raport al Fundaţiei pentru Dezvoltare al Agriculturii din Polonia
(FDPA), citat de Weingarten şi Baum (2005), a afirmat că „este o aberaţie să crezi
că pot fi create destule locuri de muncă neagricole pentru a le absorbi pe cele din
sectorul agricol”, şi rezultatele cercetării din aceste zone pilot susţin această idee.
Totuşi, în zone ca ZNL Chelmsford şi Braintree, unde în jur de 12,6% dintre cei
care fac naveta la lucru din zone rurale pot fi clasificaţi navetişti de distanţă lungă
(adică un drum de cel puţin 45 minute), amprenta carbon este incompatibilă cu
aspiraţia spre o economie fără carbon, făcând abstracţie de consecinţele negative
ale balanţei muncă-viaţă. De asemenea, navetismul este o opţiune pentru acei
rezidenţi din rural care îşi pot permite să facă naveta, având mijloace de locomoţie
sau/şi îşi pot permite să acopere costurile financiare ale navetei.
Totuşi, datele RuralJobs demonstrează că modelele de navetă deseori sunt foarte
complexe (vezi şi EEDA, 2008), incluzând rute în cadrul şi între zonele rurale şi
un „navetism invers” din urban în rural. Cea din urmă a fost consemnată în SLM
Hajdúszoboszló, unde conducătorii şi directorii de firme fac naveta din Debrecen
deoarece „calitatea vieţii” este considerată a fi mai bună la oraş. În ZNL Chelms-
ford şi Braintree acest tip de navetă este adesea asociat cu afacerile (în special cele
bazate pe cunoaştere) înfiinţate recent în zonele rurale. Proximitatea unei forţe de
muncă calificată poate fi o componentă importantă a strategiei de afacere a unui
antreprenor, şi, datorită densităţilor mai scăzute ale populaţiei din zonele rurale,
e probabil ca să nu existe forţă de muncă calificată disponibilă în zonă. Astfel,
asemenea afaceri sunt amplasate deseori în locuri unde poate fi recrutat personal
care locuieşte în urban. Acest lucru este deseori amintit de cei care se împotrivesc
dezvoltării economice în zonele rurale, care subliniază că asemenea dezvoltări
nu creează locuri de muncă pentru populaţia locală. Totuşi, în viitor vor fi create
locuri de muncă în zonele rurale. În primul rând, antreprenorul (dacă el sau ea
nu locuieşte deja acolo) şi cel puţin câţiva salariaţi poate se vor muta să locuiască
în zona rurală. În al doilea rând, dacă afacerea creşte, va fi nevoie de personal cu
o calificare mai slabă (oameni de ordine, oameni de serviciu etc.) din localitate.

254
 În ZA Pazardjik e posibil ca nici centrul urban să nu poată asigura destule locuri
de muncă: „E posibil ca principalul centru urban Pazardjik, în prezent, să nu poată
oferi ocupaţii calitative şi atractive pentru lucrătorii din zonele rurale”, acesta fiind
aici un punct slab. Totuşi în zonele pilot periferice lipsa de oportunităţi de navetă
demască lipsa de locuri de muncă în rural. „Lipsa de oferte de locuri de muncă
în zone foarte rurale” şi „Veniturile locale scăzute” sunt puncte slabe în Pays de
Guéret. Scenariul cel mai sumbru este cel în care acesta coincide cu o lipsă totală
a unui potenţial pentru crearea de locuri de muncă locale, ca şi în Hajdúszovát, o
localitate preponderent agricolă în SLM Hajdúszoboszló. Aici, cercetarea Rural-
Jobs arată că „nu se pot aştepta îmbunătăţiri pe piaţa muncii din diferite motive”,
cum ar fi amplasamentul geografic şi accesibilitatea, şi se aşteaptă ca declinul în
populaţia activă să continue. În judeţul Bistriţa-Năsăud, conform perspectivelor
demografice pe termen lung al Institutului Naţional de Statistică, în 2050, populaţia
totală va scădea la 74,7% din nivelul din 2007 şi ponderea populaţiei active (15-
64 ani) va scădea de la 69,4% la 55,7%. Aceasta înseamnă că în următorii 40 ani
populaţia activă va scădea cu aproape 40%. Weingarten şi Baum (2005) estimează
că „şansele pentru zonele rurale periferice, nediversificate sunt foarte puţine”. Lu-
ate împreună cu observaţiile lui Cedefop (2010) asupra „tendinţelor puternice”, că,
în unele localităţi, existenţa unei politici sociale pentru gestionarea consecinţelor
declinului economic rural nu ar fi singura opţiune potrivită.
Emigrarea temporară (incluzând cea sezonală) pentru muncă a fost semnificativă
în unele zone pilot din NSM. În ZA Pazardjik emigranţii internaţionali (mai ales
în Spania, Grecia şi Italia) între 2000-2007 sunt estimaţi la aproximativ 7-8% din
populaţia totală. În Feldru, un sat din judeţul Bistriţa-Năsăud, cifrele sunt aproxi-
mate la 30% din populaţia activă economic (mai ales spre Spania şi Italia) şi „Rata
mare de migraţie a populaţiei active” este un punct slab în zona pilot. Migraţia
internaţională poate avea consecinţe sociale şi beneficii economice. Macrostabili-
tatea relativă, costurile de investiţii şi venitul pentru existenţă în ZA Pazardjik sunt
influenţate pozitiv foarte mult de banii pe care emigranţii îi trimit acasă. În judeţul
Bistriţa-Năsăud emigranţii la muncă se bucură de simpatia comunităţii, ei nu pleacă
definitiv din localitate, ci cumpără o casă şi ceva pământ, lucrând în continuare
în străinătate. În ambele zone pilot migraţia internaţională a contribuit în mod
semnificativ la reducerea şomajului. Chiar dacă din cauza recesiunii economice a
scăzut fluxul migratoriu în ultimii doi ani, el nu s-a oprit. Cu toate că Essex numărul
de imigranţi temporari a fost relativ mic (mai ales din Polonia), ei au fost consideraţi
ca fiind importanţi pentru economie (Legrain, 2008). Libera circulaţie a forţei de
muncă, un drept fundamental în UE, a dus astfel la o ocupare mai mare pentru
cei care vin din zone rurale, cu toate că locurile de muncă în sine s-ar putea să nu
fie locuri de muncă în rural. Totuşi, cel puţin în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu este
ceva obişnuit ca migranţii internaţionali să vină acasă şi să înfiinţeze o afacere şi

255
există o ameninţare potenţială asupra viabilităţii comunităţilor rurale („Migraţia
internaţională a forţei de muncă tinere poate duce la depopularea satelor”).
9.4.3. Antreprenoriat, inovaţie, capacităţi, susţinerea afacerii şi training
„Mulţi antreprenori potenţiali în zonă” este un punct tare în ZNL Chelmsford
şi Braintree. În Pays de Tulle, un punct tare este „O structură solidă, puternică de
firme foarte mici, mici şi mijlocii” (incluzând afaceri familiale), dar „dinamica”
teritoriului este sub-optimală, cum „Structura economică cu potenţial scăzut pentru
o dezvoltare rapidă (fără multe “gazele)” este un punct slab. Potenţialul pentru
creştere inovativă este scăzut, şi unele firme, cum ar fi cele din industria mecanică,
depind prea mult de unii clienţi. În Pays de Guéret „Structura dinamică a IMM-
urilor şi a structurilor foarte mici cu o piaţă, în primul rând, locală” este un punct
tare, dar se observă şi „Lipsa organizării actorilor locali şi a spiritului inovator”.
Cercetarea RuralJobs în Marea Britanie şi Franţa a semnalat preocupări în
privinţa succesiunii afacerilor în zonele rurale, în special printre firmele din sec-
toarele „tradiţionale” (cum ar fi industria de prelucrare, construcţiile şi agricul-
tura). „Inexistenţa transferului firmelor şi fermelor al căror conducători sunt în
vârstă, fără manageri potenţiali care să le ia locul, pierderea know-how-ului” este
o ameninţare în Pays de Tulle şi Pays de Guéret. Referitor la suportul afacerilor,
„Afacerile nu au acces corespunzător la cunoaştere” şi „Suport insuficient pentru
afaceri” sunt puncte slabe neînsemnate în ZNL Chelmsford şi Braintree. „Existenţa
unor mecanisme de crearea de suport pentru afaceri” este un punct tare în Pays
de Tulle, cu toate că „Lipsa de instrumente de prognoză pentru a atrage creatorii
de afaceri, pentru crearea unei dinamici şi a importa forţa de muncă” şi „Efective
mari de eşaloane teritoriale” sunt puncte slabe, în timp ce, în Pays de Guéret sunt
„Numeroase iniţiative, infrastructuri şi planuri de atragerea afacerilor”. Într-adevăr
s-a considerat că poate sunt prea multe planuri.
În ZA Pazardjik antreprenoriatul nu este susţinut, dar „Procentul înalt de per-
soane cu experienţă de muncă în UE, cu experienţă antreprenorială” (care ar putea
să înfiinţeze la rândul lor o afacere) este un punct tare în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Lipsa de suport pentru afaceri şi cooperare este o preocupare generală în zonele
pilot NSM, de exemplu „Barierele administrative care îngreunează evoluţia an-
treprenoriatului” în ZA Pazardjik, „Birocraţia extremă slăbeşte economia” în SLM
Hajdúszoboszló, „Mediul politic nefavorabil şi inconsecvent” în SLM Karcag (unde
„este nevoie de consolidarea cooperării regionale la mai multe nivele”) şi „Taxe şi
legislaţie împovărătoare pentru mediul de afaceri” în judeţul Bistriţa-Năsăud. În
cel din urmă, „Lipsa de strategii de dezvoltare şi de perspective sustenabile în multe
comune” împreună cu „Incapacitatea actorilor locali de a crea parteneriate pentru
a atrage fonduri şi a implementa proiecte comune” sunt puncte slabe. Această inca-
pacitate este considerată a fi, pe lângă efectele recesiunii economice, ameninţarea

256
cea mai importantă în evoluţia ocupării rurale în zona pilot. „Finanţarea UE” este o
oportunitate pentru crearea locurilor de muncă şi comunele reticente la cooperare
vor rămâne în urmă, pentru că finanţarea este direcţionată prin programele Leader
către Grupurile de Acţiune Locală.
S-au menţionat două consecinţe ale pierderii populaţiei tinere, care poate re-
duce „dinamica” zonelor rurale. În primul rând, populaţia va fi îmbătrânită (este
menţionată ca un punct slab în Pays de Tulle) şi, în al doilea rând (cel mai vizibil în
zonele pilot „accesibile” cu un PIB crescut) va fi o lipsă de capacităţi care să poată
veni în întâmpinarea unei cereri. În ZNL Chelmsford şi Braintree „Procentul înalt
de tineri capabili să absolve o facultate” este un punct tare, iar „Nivelul scăzut al
capacităţilor forţei de muncă locale” este un punct slab. Neadaptarea capacităţilor
este semnalată în alte zone pilot. „Forţa de muncă slab calificată” este un punct
slab în Thames Gateway South Essex, ca şi „Discrepanţa dintre ofertele de locuri
de muncă şi calificarea forţei de muncă locale disponibile” în Pays de Tulle, în timp
ce „Nu există destulă forţă de muncă calificată” (şi este dificil de atras în zonă) în
Pays de Guéret. Ameninţarea pentru ocupare, prin crearea de un echilibru de „slab-
calificaţi” este bine observată în ZA Pazardjik: „Plecarea tinerilor din zonele rurale
şi creşterea segmentului de şomaj permanent, care duce la degradarea atitudinii
faţă de muncă şi un interes slab de la antreprenori pentru a înfiinţa acolo afaceri”.
Mai general, „Calitatea forţei de muncă (fiabile, formate local, cu stabilitate în
firmă, etc.”) este un punct tare în Pays de Tulle (cu toate că „Mobilitatea scăzută
a forţei de muncă” este aici un punct slab) şi Pays de Guéret. ZA Pazardjik are o
„Forţă de muncă relativ ieftină şi calificată”, dar „Stereotipurile oamenilor şi ca-
pitalul social slab” este o ameninţare. În SLM Hajdúszoboszló şi SLM Karcag un
punct slab este „Ponderea mare de populaţie dezavantajată care are probleme în
ocupare (tineri, muncitori în vârstă, rromi, etc.)” Consecinţele constau în: „Tineretul
este format într-un mediu pasiv” în SLM Hajdúszoboszló şi „Situaţia populaţiei
care locuieşte la periferie devine imposibilă” în SLM Karcag.
S-au exprimat multe griji în legătură cu educaţia şi formarea, şi anume
„Distribuţia şi accesul la formare nu este adaptat corespunzător la nevoile rurale”
şi „Rezultate şcolare mai slabe, decât în centrele urbane” în ZNL Chelmsford şi
Braintree, „Dezechilibrul dintre formarea disponibilă şi piaţa actuală a forţei de
muncă în zonă; lipsa infrastructurii pentru formarea profesională locală” în Pays
de Guéret, şi „Educaţia nu corespunde cererilor de pe piaţa de muncă” în SLM
Hajdúszoboszló şi SLM Karcag (unde „Educaţia, formarea profesională adaptate ne-
voilor de pe piaţa forţei de muncă” este o oportunitate). În judeţul Bistriţa-Năsăud,
cererea pentru capacităţi e posibil să crească, dar acum formarea profesională în
special în rândul şomerilor este destul de limitată. Pe de altă parte, lipsa actuală
de locuri de muncă calificate înseamnă că un absolvent al unui curs de formare
profesională nu e sigur că îşi va găsi un loc de muncă într-o zonă rurală pe baza
capacităţilor obţinute în urma calificării.

257
 Recesiunea economică a fost identificată ca o ameninţare pentru ocuparea
rurală în multe zone pilot: „Recesiunea economică” în ZNL Chelmsford şi Brain-
tree, „Vulnerabilitatea micilor afaceri rurale” în Thames Gateway South Essex,
„Consecinţele negative ale crizei economice” în SLM Hajdúszoboszló, „Amplificarea
efectului negativ al crizei economice internaţionale” în SLM Karcag şi „Multe firme
îşi reduc activitatea şi concediează personal din caza crizei economice” în judeţul
Bistriţa-Năsăud. Totuşi, în ZNL Chelmsford şi Braintree, Pays de Tulle şi Pays de
Guéret există dovezi că este mai puţin probabil ca afacerile rurale, datorită faptului
că ele sunt mai mici şi tind să fie gestionate de familie, să concedieze din personal,
decât afacerile urbane; într-adevăr, în prima zonă pilot multe mici afaceri rurale
se gândesc deja la extindere.
După această prezentare, vor fi trecute în revistă oportunităţile specifice pen-
tru crearea de locuri de muncă rurale (şi câteva ameninţări la locurile de muncă
existente) pe sectoare în contextul punctelor tari şi punctelor slabe identificate.
9.4.4. Lanţurile de aprovizionare agroalimentară şi silvică
Potenţialul pentru noi locuri de muncă în aceste lanţuri de distribuţii, în cadrul
tendinţei generale de pierderea locului de muncă în agricultură a fost consemnat
în toate zonele pilot, exceptând poate zona Thames Gateway South Essex. Cererea
pentru produse ale lanţului de distribuţie agroalimentare a fost identificată ca o
oportunitate în celelalte trei zone pilot UE-15, astfel:
„Nevoi diverse pentru produse agroalimentare” în ZNL Chelmsford şi Braintree.
Se estimează că s-ar putea crea 940 de noi locuri de muncă până în 2020, într-o
zonă de forţă de muncă de aproximativ 40.000 locuri de muncă rurale (luând
în considerare pierderi de locuri de muncă în viitor în agricultură). Se vor crea
locuri de muncă în sectoarele cu VAB relativ înalt, şi care necesită capacităţi şi
cunoaştere, cum ar fi industria prelucrătoare, logistica şi comerţul cu ridicata. Cer-
erea va fi formată din tendinţe de durată lungă, cum ar fi mâncarea la restaurante,
mâncăruri gata făcute şi uşor de gătit şi consumat. Lanţuri scurte de aprovizionare
ale alimentelor locale (pieţele fermierilor etc.) sunt deja bine formate. „Mecaniza-
rea producţiei primare agricole-horticole” a fost amintită ca o posibilă ameninţare
pentru locurile de muncă rurale în ZNL Chelmsford şi Braintree, dar numărul mic
al persoanelor angajate în agricultură în zona pilot înseamnă că impactul general
al mecanizării asupra locurilor de muncă rurale în zona pilot va fi foarte mic. Pe
câteva ferme arabile VAB-ul pe salariat este deja comparabil cu cel din sectoarele
industriale cele mai performante.
„Cereri diferite pentru lanţurile scurte de aprovizionare pentru producţia agricolă
locală” în Pays de Tulle, unde câştigul de pe urma consumului produselor locale
prin lanţurile de aprovizionare pare să crească, împreună cu „Creşterea dimensiunii
fermei (cu o nevoie probabilă ca în viitor să fie angajaţi muncitori în fermă)”, care

258
apoi va duce la o cerere mai mare de forţă de muncă în agricultură. Aceşti lucrători
vor trebui să fie competenţi, calificaţi şi flexibili. Două posibile ameninţări rele-
vante sunt, în primul rând „Nu există o imagine clară a mecanismelor de asistenţă,
în special, în Politica Agricolă Comună (PAC)”, reflectând faptul că nesiguranţa în
ce priveşte schimbările de după 2013 ar putea afecta deciziile de investiţii şi în
al doilea rând „O imagine negativă a locurilor de muncă din agricultură”. „Sector
agricol puţin diversificat” este un punct slab care poate limita abilitatea agriculturii
de a reacţiona la noile oportunităţi, aşa cum poate exista „Acces dificil pentru noile
afaceri”, care poate descuraja concurenţii inovatori. Această din urmă problemă
există şi în ZNL Chelmsford şi Braintree.
În Pays de Guéret „Existenţa unei pieţe mici (persoane individuale, catering
instituţional) pentru produsele locale prin lanţuri de aprovizionare scurte, vânza-
rea directă şi amenajarea pieţei locale” este o oportunitate. Aici lanţurile scurte
de aprovizionare sunt acum la început, dar primele iniţiative, cum ar fi unul care
vizează „comerţul tranzitoriu” pe drumul principal RN 145, sunt promiţătoare.
Punctele slabe sunt „Lipsa organizării în marketing şi prelucrarea resurselor locale
(produse bovine, cherestea” şi „Lipsa organizării fazelor inferioare de producţie
pentru a putea concura cu comerţul en-gros”. Totodată, „Dificultatea obţinerii te-
renului” reflectă faptul că pentru fermierii noi este dificil să înceapă o afacere din
cauza veniturilor mici pe fermele mici şi costul mare al celor mai mari.
Zonele rurale în NSM post-socialiste au trebuit să se confrunte cu tranziţia de
la sistemele de planificare centrală la o societate democratică, o economie de piaţă
şi accesul în UE. Impactele continue asupra ocupării rurale au fost demonstrate
clar în rapoartele din zonele pilot. În ZA Pazardjik majoritatea cooperativelor
agricole s-au destrămat; ca şi în SLM Hajdúszoboszló şi mulţi angajaţi fără alte
calificări nu s-au putut reintegra în piaţa forţei de muncă, proces semnalat şi în
judeţul Bistriţa-Năsăud. Procentul persoanelor active economic (incluzând fer-
mierii de semi-subzistenţă) în agricultură rămâne mult mai mare, decât în zonele
pilot RuralJobs din UE-15.
În pofida pierderii continue a locurilor de muncă din agricultură, puternica
tradiţie agricolă este reflectată în faptul că lanţul agroalimentar este văzut ca
fiind o oportunitate importantă pentru crearea de locuri de muncă rurale în
analizele SWOT din toate cele patru NSM, de exemplu: „Utilizarea potenţialului
în producţia agricolă intensivă” în ZA Pazardjik, unde ar putea fi dezvoltată
producţia horticolă de calitate. Această oportunitate se va baza pe următoarele
puncte tari: „Disponibilitatea de teren arabil productiv potrivit pentru o producţie
intensivă” şi „Folosirea şi extinderea tradiţiilor agricole, în special în horticultură”
în ZA Pazardjik; „Condiţii excepţionale pentru agricultură (climă, pământ)” în
SLM Hajdúszoboszló şi SLM Karcag, plus „Educaţia secundară şi superioară
agrară bazată pe tradiţii” în cea din urmă; şi „Potenţial agricol (producţia de

259
culturi, livezi, şi pepiniere, păşuni şi fânaţe, zootehnie, horticultură, pescării şi
apicultură)” în judeţul Bistriţa-Năsăud.
De subliniat, că nici o analiză SWOT din zonele NSM nu specifică cererea
pentru produse agroalimentare locale ca o oportunitate. Într-adevăr, lipsa de pieţe
pentru produsele locale a fost identificată ca o ameninţare în ZA Pazardjik („Lip-
sa de pieţe şi lipsa de canale existente pentru derularea producţiei şi concurenţa
neloială a lanţurilor comerciale”) şi în judeţul Bistriţa-Năsăud („Interes local scăzut
pentru turismul rural şi pentru produsele locale”). Din vreme ce ambele zone pi-
lot au centre urbane mari, lipsa de pieţe nu se datorează periferialităţii. De fapt,
cercetarea RuralJobs menţionează, că în SLM Hajdúszoboszló ar exista potenţial
pentru dezvoltarea de lanţuri de produse şi integrarea produselor locale în in-
dustria de turism („Creşterea competitivităţii şi a gamei de produse locale” este o
oportunitate), în timp ce, în SLM Karcag agricultura organică ar putea fi legată de
industria de turism wellness şi spa, în dezvoltare („Crearea de produse agricole
locale, înfiinţarea industriei alimentare indigene” este o oportunitate). Congelarea
şi procesarea produselor de carne şi lactate ar putea adăuga valoare la produse-
le locale, dar „Companiile multinaţionale pun antreprenorii locali într-o situaţie
dificilă” este o ameninţare.
Este recunoscută nevoia de a dezvolta fermele comerciale competitive în judeţul
Bistriţa-Năsăud, împreună cu posibilitatea migrării forţei de muncă de la producţia
de culturi la creşterea de animale, prelucrarea alimentelor şi alte activităţi legate
de agricultură, şi „Fondurile UE şi naţionale pentru dezvoltarea sectorului agrar (de
exemplu programul pentru instalarea tinerilor fermieri) şi dezvoltarea serviciilor
agricole ( informaţii, echipament, consultanţă)” este văzută ca o oportunitate, în
timp ce „Sistemul finanţării agricole” este o ameninţare. Aceste fonduri ar trebui
să aibă în vizor punctele slabe, ca şi „Nu este rezolvată problema depozitării şi a
marketing-ului în producţia agricolă”, dar procesul este îngreunat de un alt punct
slab: „Fermierii nu au cunoştinţele necesare pentru atragerea de fonduri europene”.
Punctul slab în ZA Pazardjik, „Agricultura necompetitivă, datorată fragmentării
şi lipsa de forme de producţie organizaţionale eficiente”, scoate în evidenţă tema
principală a fragmentării proprietăţii funciare, care duce la ineficienţa producţiei,
lipsa de organizare în rândul producătorilor şi lipsa abilităţii de a atrage investiţii,
în special în Bulgaria şi România. S-a consemnat în SLM Hajdúszoboszló şi SLM
Karcag, ca fiind o cauză a ineficienţei economice în agricultură, dar nu a fost înscris ca
un punct slab în cele două analize SWOT. Fragmentarea terenurilor a fost acompaniată
de apariţia agriculturii de semi-subzistenţă, ca o formă semnificativă a activităţii
economice rurale. Rapoartele din Bulgaria şi România subliniează importanţa
economică a agriculturii de semi-subzistenţă în aceste zone pilot. În 2002, 72,6%
din „ocuparea” în zonele rurale ale judeţului Bistriţa-Năsăud a fost în agricultură,
din care marea majoritate a oamenilor au fost fermieri semi-subzistenţi. În unele

260
zone periferice din ZA Pazardjik, „activitatea economică este redusă la producţia
fermelor pentru consumul propriu şi câteva servicii comerciale”.
În judeţul Bistriţa-Năsăud „Diversificarea agriculturii şi pluriactivitatea la nivelul
fermelor familiale (microferme, livezi, creşterea de animale, marketing, procesarea
şi logistica produselor agricole” este o oportunitate. O lipsă a surselor de ocupare
alternativă, semnificative în zona pilot înseamnă că nu este probabilă o reducere
rapidă la nivelele de agricultură de semi-subzistenţă. Câteva ferme ar putea be-
neficia de potenţialul oferit de lanţurile de aprovizionare scurte, prin adăugarea
de valoare pentru produsele lor, de exemplu, prin procesare. Totuşi, nu trebuie
să presupunem că toţi fermierii semi-subzistenţi sunt: (a) dependenţi economic
doar de agricultură şi (b) fac parte din piaţa forţei de muncă (mai degrabă sunt,
de exemplu, pensionari). În ZA Pazardjik aproximativ 73% din populaţia rurală
este angajată în agricultură, dar numai în jur de 35% dintre ei depind exclusiv de
producţia agricolă, cum majoritatea sunt pensionari şi primesc pensii, pe când o
altă parte au o activitate secundară lucrativă. Aici un membru de familie de vârstă
activă, adesea o femeie cu o calificare comparativ bună, are un loc de muncă în
afara agriculturii, care este principala sursă de bani în gospodăria familiei.
Referitor la lanţul de aprovizionare forestier, „Cererea crescândă pentru produ-
sele forestiere” a fost văzută ca o oportunitate în Pays de Tulle şi în Pays de Guéret,
care, în prima poate constitui un punct tare: „Resurse forestiere parţial mobiliza-
bile”. În zonele pilot NSM, „Zone împădurite semnificative pentru exploatarea
sustenabilă” (silvicultură, industria lemnului), în special în partea de nord şi de
nord-est a judeţului” este un punct tare în judeţul Bistriţa-Năsăud şi, cu toate, că
nu este listată nici o oportunitate anume, în zona muntoasă populată rar, aceasta
ar putea fi o sursă de locuri de muncă pentru populaţie. Un punct slab identificat
este „Exploatarea necontrolată a pădurilor”. Fără o reîmpădurire corespunzătoare,
pădurile (şi abilitatea lor de a asigura locuri de muncă) vor scădea semnificativ.
Potenţialul silvic de asigurare de locuri de muncă în ZA Pazardjik este dezbătut în
raportul zonei pilot, dar nu apare în analiza SWOT. Cealaltă zonă pilot RuralJobs
nu conţine zone împădurite sau păduri importante.
9.4.5. Lanţurile de alimentare cu energie şi apă
Cu toate că cererea pentru energie din biomasă şi combustibile bio (culturi, zone
împădurite şi păduri) a crescut semnificativ, aceasta nu a fost specificată în niciuna
dintre analizele SWOT RuralJobs. Producţia primară este adesea văzută ca o parte
a sectoarelor agriculturii şi silviculturii, în timp ce verigi ulterioare ale lanţului
de alimentare au fost tratate, ca parte a lanţului total de alimentare cu energie.
„Nevoia de electricitate” a fost identificată, ca oportunitate în ZNL Chelmsford
şi Braintree, care în ceea ce priveşte noile locuri de muncă rurale, ar putea fi
satisfăcută prin energie eoliană şi solară. „Atitudinea NIMBY faţă de dezvoltare în

261
comunităţile rurale” este un punct slab, care poate afecta în special aceste dezvoltări
„emoţionale”, cum ar fi acestea.
În Pays de Tulle şi Pays de Guéret, o importantă oportunitate este „Creşterea
cererii legate de economia verde”, o temă care include noi servicii, eco-industrii şi
energii regenerabile, ca şi produsele silvice menţionate mai sus. Multe rapoarte re-
cente (Boston Consulting Group, 2009; Jolly et al., 2010; Quirion şi Demailly, 2008) au
arătat că „economia verde” constituie o oportunitate economică, ca potenţial pen-
tru locuri de muncă. Conform IPPR, citat de SWRDA (2009), nu există o definiţie
acceptată a „locurilor de muncă verzi”. Termenul a fost folosit în mai multe feluri
în referirea la locurile de muncă din serviciile de ambient (environmentale), fabrici
noi de energie regenerabilă şi alte surse de energie cu un carbon scăzut, obţinerea
de produse fără carbon sau ecologice, instalarea de măsuri de economisire a ener-
giei, consultare ambientală, şi finanţarea carbonului redus, nu există un set unic,
generic de „aptitudini verzi”. De aceea, termenul poate cauza confuzie, şi „locu-
rile de muncă verzi” nu sunt exclusiv „locuri de muncă rurale”, pentru că includ
activităţi cum ar fi izolarea clădirilor în oraşe. Totuşi, prin lanţul de alimentare
cu energie regenerabilă şi alte lanţuri de aprovizionare, şi alte activităţi, cum ar
fi cele care „protejează ecosistemele şi biodiversitatea; reduc consumul de ener-
gie, materiale şi apă prin strategii de economisire; de-carbonizarea economiei; şi
minimizarea sau evitarea totală de generare a oricărei forme de deşeu şi poluare”
(UNEP, 2008), multe locuri de muncă rurale pot fi considerate într-adevăr „locuri
de muncă verzi”.
În ZA Pazardjik, o oportunitate este „Dezvoltarea de surse de energie regenerabilă,
în special sisteme de energie solară”, cu toate că „Dezvoltarea de surse de energie
regenerabile este caracterizată de un viitor întunecos din cauza preţurilor mari
şi a problemelor referitoare la alocarea costurilor de investiţii” este văzută ca o
ameninţare. Lanţul de alimentare cu energie nu apare în analizele SWOT în alte
zone pilot NSM, dar aceasta nu înseamnă că nu există oportunităţi. Raportul
zonei pilot al judeţului Bistriţa-Năsăud menţionează că „Există o lipsă de gân-
dire inovatoare chiar şi la nivelul persoanelor cu o specializare înaltă. Comba-
terea schimbărilor climatice, sau producerea de energie regenerabilă nu au fost
menţionate ca alternative generatoare de ocupare, dovedind că factorii de decizie
locali nu sunt familiarizaţi cu noile tendinţe ale economiei globale”.
Exceptând „Schimbarea climatică – seceta şi inundaţia”, o ameninţare în
Thames Gateway South Essex, lanţul de alimentare cu apă nu a fost menţionat în
niciuna din analizele SWOT. Referitor la resursele naturale purgative (incluse aici
în această secţiune din convenienţă), „Epuizarea resurselor de nisip şi pietriş” a fost
considerată o ameninţare minoră pentru locurile de muncă din ZNL Chelmsford
şi Braintree.

262
 9.4.6. Turism şi timp liber
În majoritatea zonelor pilot a fost înregistrată o cerere locală evidentă pentru
turism rural şi leisure. „Cererea pentru turism de week-end” şi „Cererea pentru
activităţi de timp liber” sunt oportunităţi în ZNL Chelmsford şi Braintree, unde se
estimează că ar putea fi create 570 locuri de muncă în turismul rural în următorii
cinci ani. „Zonă atractivă de vizitat şi de locuit” este un punct tare, care include
capitalul natural (natura sălbatică. peisaj, coastă) şi cel cultural (construcţii, etc.).
Un posibil punct slab, „Standard necorespunzător de facilităţi pentru turişti” nu
este o problemă majoră. În Thames Gateway South Essex „Diversificarea fermelor”
(în turism) ar putea fi o oportunitate specifică pentru fermieri, în timp ce „Arun-
carea ilegală de gunoaie”, care reduce calitatea estetică a mediului, ar putea fi o
ameninţare pentru dezvoltarea turismului rural şi leisure.
În Pays de Tulle şi Pays de Guéret „Turismul”, în special „O cerere crescândă
pentru un turism verde, centrat pe natură”, este o oportunitate, dar se recunoaşte
nevoia de o „ofertă” foarte inovatoare prin care aceste zone se diferenţiază de cele-
lalte. Cererea pentru servicii de timp liber prin „îmbătrânirea activă” a populaţiei
vârstnice face parte din această oportunitate. „Ambianţa plăcută” (incluzând me-
diul) este un punct tare în Pays de Tulle şi în Pays de Guéret, în timp ce puncte
slabe relevante sunt „Lipsa de imagine din afara teritoriului” (ambele regiuni au
o imagine mai degrabă negativă şi oamenii par să-şi schimbe opinia doar când
vizitează zona în vacanţă) şi în Pays de Tulle, un „Sector turistic inatractiv şi
slab coordonat”. Aceasta include atât lipsa unui singur oficiu pentru turism, cu
ramuri în cuprinsul teritoriului, cât şi calitatea şi cantitatea necorespunzătoare a
condiţiilor de cazare pentru turişti. Din punctul de vedere al locurilor de muncă
cu o calificare slabă şi sezonală legate de turism, „Nouă sursă potenţială de locuri
de muncă prost plătite, nesigure” (în care salariaţii au puţin control) şi „Prestigiu
scăzut al locurilor de muncă manuale” pot fi ameninţări relevante în Pays de Tulle
şi „Venituri locale scăzute” un punct slab în Pays de Guéret.
În ZA Pazardjik „Atragerea mai multor persoane din centrele urbane în zone
rurale, conduşi de natura pură, peisajul în aer liber şi posibilităţile de recreere” este
o oportunitate care recunoaşte proximitatea unei pieţe urbane mari. E nevoie de
investiţie pentru a stimula cererea, aşa că „Atragerea de investiţii publice-private
menite amplasărilor naturale şi culturale din regiune” este, de asemenea, o opor-
tunitate, dar „Inabilitatea de a lucra cu fonduri publice şi riscuri politice iminente
datorită discontinuităţii” este o ameninţare. Sunt menţionate numeroase puncte
tari legate de natură, şi anume: „Disponibilitatea mai multor locaţii cu izvoare de
apă minerală şi termală”, „Patrimoniu arheologic cu origini străvechi, care încă nu
este explorat” şi „Zone rurale comparativ intacte şi conservate în privinţa capitalului
uman”, „potenţial pentru asigurarea de forţă de muncă în activităţi de timp liber”.

263
 „Folosirea şi dezvoltarea oportunităţilor pentru turism” este o oportunitate în
SLM Karcag care poate fi consolidată pe puncte tari cum ar fi „Patrimoniu cultural
şi istoric bogat” şi „Apă termală şi servicii asociate spa de nivel înalt”. „Turism
dezvoltat” este un punct tare în SLM Hajdúszoboszló, dar „ocuparea sezonală (în
agricultură şi turism)” este un punct slab. În judeţul Bistriţa-Năsăud, „Potenţialul
turistic” este un punct tare, care include agroturismul, turismul montan şi ecologic
şi cel cultural, bogăţii naturale, rezervaţii naturale, cazări şi pensiuni turistice în
zona montană, monumente istorice şi tradiţii culturale. „Fondurile UE şi naţionale
pentru dezvoltarea sectorului non-agricol din mediul rural” este o altă oportunitate
în judeţ, dar „Interesul local scăzut pentru turismul rural şi pentru produsele locale”
este o ameninţare. Raportul zonei pilot al judeţului Bistriţa-Năsăud include citatul:
„Românilor nu le place să meargă la ţară”.
9.4.7. Servicii financiare, industrie prelucrătoare, construcţii, comerţ,
transport şi comunicaţii
Această secţiune include majoritatea sectoarelor care, conform Cedefop (2008),
sunt „forţe motrice ale creşterii economice”. Trebui menţionat faptul, că aproape
toate referirile de aici sunt pe zonele pilot UE-15.
„Afaceri bazate pe cunoaştere cu un impact scăzut asupra mediului” este o
oportunitate majoră pentru crearea de locuri de muncă rurale în ZNL Chelmsford
şi Braintree, cu o posibilă creştere de 20% al numărului de locuri de muncă până
în 2020. Înfiinţarea unor asemenea afaceri este deseori determinată de alegerea
de reamplasare a proprietarilor/directorilor şi de faptul, dacă zona pilot are multe
puncte tari importante. „Amplasament comercial atractiv” include factori, cum ar fi
costuri mai scăzute de început, chirii şi rate, acces uşor pentru vehicule şi parcare,
navetism uşor sau inexistent, criminalitate scăzută şi un mediu de lucru plăcut.
Alegerile de reamplasare, în mod frecvent, iau în considerare „Mediul plăcut de
locuire”şi „un stil de viaţă foarte bun” în zonele rurale. Cum multe din aceste afaceri
îşi vând produsele-serviciile prin Internet, un punct slab major este: „Viteze reduse
de trafic Internet”. “Lipsa de cazare disponibilă” şi „O proastă infrastructură de
transport rural” pot reduce disponibilitatea angajaţilor. „Numărul mare de clădiri
părăsite din ferme” poate asigura cazare la început, dar „Planificarea economică
şi strategiile de dezvoltare centrate pe urban” şi „atitudinea NIMBY faţă de dez-
voltare în comunităţile rurale”, pot îngreuna obţinerea permisiunii de a înfiinţa
asemenea afaceri în zonele rurale. Un punct slab mai puţin important a fost „Lipsa
de amplasamente comerciale noi sau de calitate superioară”. „Consultanţe/afaceri
bazate pe domiciliu” este o altă oportunitate majoră, care se bazează pe multe din
aceleaşi puncte tari şi puncte slabe.
Nu este clar, de ce serviciile financiare şi de afaceri (şi cele asociate) nu sunt
menţionate în raportul zonei pilot Thames Gateway South Essex, dat fiind că se

264
menţionează că „afacerile rurale nu sunt aşa de constrânse cum au fost înainte
de rularea Internetului broadband” şi „Acoperiţi de broadband-ul ADSL” este un
punct tare în zona pilot. Totuşi, „Obţinerea de permis de planificare”, „Inflaţia
preţurilor caselor/costuri ridicate ale terenurilor” şi o „rată de criminalitate relativ
mare” (probabil datorită centrelor urbane din apropiere), sunt puncte slabe care
pot descuraja înfiinţarea sau reamplasarea unor asemenea afaceri în zone rurale.
Sectorul de servicii financiare şi comerciale nu a fost menţionat în nici o altă
analiză SWOT a zonelor pilot.
„Munca cu baza în domiciliu la distanţă de birou” (telemuncal) este o opor-
tunitate în ZNL Chelmsford şi Braintree, care este încurajat şi de punctele tari
ale „Mediului plăcut de locuire”şi „Un stil de viaţă foarte bun” al zonelor rurale,
şi descurajaţi de punctul slab al „Vitezei reduse de trafic Internet”. În Pays de
Tulle, cu o acoperire broadband aproape totală, „Infrastructuri bune de informaţii
(broadband)”, ca şi mai-sus menţionatul punct tare al „Ambianţei plăcute” ar tre-
bui să încurajeze telemunca cu baza în rural. În Pays de Guéret, cu toate că există
un mic punct slab „Mai există zone fără acoperire Internet sau de telefon mobil”,
dar „Afacerile bazate pe internet sunt în dezvoltare (e-comerţ, telemunca)” este
deja o oportunitate. Spre deosebire, în ZA Pazardjik s-a estimat că doar 14% din
gospodăriile rurale ar avea orice fel de acces la Internet.
Nici o analiză SWOT nu menţionează industria prelucrătoare ca o oportunitate
pentru crearea de locuri de muncă şi în ZNL Chelmsford şi Braintree „Competiţia
în sectorul de produse fabricate de valoare adăugată scăzută” este o ameninţare.
Printre zonele pilot accesibile, „Cererea pentru transportul şi aprovizionarea de
bunuri” este o oportunitate mică în ZNL Chelmsford şi Braintree şi „Întemeierea de
clustere economice, integrarea procesării, depozitării, logisticii şi al comerţului” este
o oportunitate în ZA Pazardjik. În Thames Gateway South Essex, „Construcţiile”
sunt o oportunitate, dar multe din activităţile de construcţii e posibil să fie în
centrele urbane. „Închirierea de proprietăţi rurale” (de exemplu clădiri din fer-
me) pentru amplasarea afacerilor de construcţii şi altele neagricole este aici o
altă oportunitate. În zonele pilot NSM, îmbunătăţirile în infrastructură sunt o
oportunitate, astfel: „Resurse importante care sunt disponibile pentru ameliorar-
ea şi execuţia infrastructurii rutiere” în ZA Pazardjik (unde un punct slab este
„infrastructura rutieră de nota 3 şi 4 este o condiţie demnă de dispreţ”), „Dez-
voltarea infrastructurală” în SLM Hajdúszoboszló, „Dezvoltarea infrastructurală
şi economică” în SLM Karcag, şi „Fonduri UE şi naţionale pentru îmbunătăţirea
infrastructurii fizice (drumuri, utilităţi, etc.)” în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde „In-
frastructura fizică necorespunzătoare” este un punct slab. „Proasta infrastructură
rurală de transport” (incluzând drumurile) este un punct slab în ZNL Chelmsford
şi Braintree, cu toate că furnizarea de servicii este mult mai bună decât în NSM,
există mai multe cereri pentru îmbunătăţirea ei.

265
 Relativa prosperitate a zonelor pilot RuralJobs în UE-15 este reflectată în cer-
erea pentru servicii de comerţ. În ZNL Chelmsford şi Braintree o oportunitate este
„Cererea de servicii pentru persoane avute, dar foarte ocupate”. Aceasta include
cererea pensionarilor bogaţi, care ar putea reveni să locuiască în zona pilot, să stea
pentru unele puncte tari, cum ar fi: „Mediul plăcut de locuire” şi „Stil de viaţă de
calitate”. „Cererea pentru produse în servicii”, incluzând o automatizare crescută a
aparatelor electrocasnice (domotică), în special printre pensionari (atraşi de „Me-
diul plăcut de locuire (natură, securitate)”, este o oportunitate în Pays de Tulle şi
Pays de Guéret, şi „Nevoia de comercianţi buni” este în cea din urmă zonă pilot o
altă oportunitate. Situaţia în zonele pilot NSM este foarte contrastantă. De exem-
plu, în ZA Pazardjik faptul, că „Populaţia din centrele urbane nu-si poate permite
încă să caute o nouă calitate a vieţii şi să se deplaseze în număr mare spre zonele
rurale pentru locuire” este văzut ca o ameninţare în crearea de locuri de muncă.
În SLM Karcag, punctele slabe includ „Lipsa de capital la populaţie şi în econo-
mie” şi „Îndatorarea”. Sectorul nu este menţionat în alte analize NSM, dar multe
rapoarte observă ca serviciile comerciale deseori fac parte din economia „neagră”.
Referitor la sectorul comerţului cu amănuntul, „Competiţia din supermarketurile
cu sediul în mediul urban, magazine DIY, centre de grădinărit” este o ameninţare în
ZNL Chelmsford şi Braintree, unde „Serviciile locale proaste” (incluzând serviciile
de comerţ cu amănuntul) este un punct slab, ca şi „Modele de consum în schimbare
(comercianţi în masă la graniţa oraşului, comerţul online)” în Pays de Guéret, unde
„Sectorul atractiv de supermarketuri” apare ca un punct tare neînsemnat. Sectorul
comerţului cu amănuntul nu este menţionat în analizele SWOT NSM.
9.4.8. Sănătate, asistenţă socială şi alte servicii publice
„Nevoia de servicii pentru populaţia îmbătrânită” (de exemplu sănătate, am-
plasamente de asistenţă) este o oportunitate în ZNL Chelmsford şi Braintree, ca
şi „Nevoia de servicii în economia argintie“ în Pays de Tulle şi Pays de Guéret,
reflectând un număr de persoane în vârstă, relativ bogate, în aceste zone pilot.
Cel puţin o parte din aceste servicii sunt în sectoarele de voluntariat şi privat.
De exemplu, în Pays de Tulle, „Potenţialul pentru dezvoltare şi asistenţă pentru
companiile co-operative, economia socială şi caritabilă (asociaţii, companii de
integrare), servicii pentru persoane” este o oportunitate. În Pays de Guéret „Nevoia
de servicii districtuale (doctori, babysitteri, mini-creşe etc.)” şi „Clustere de know-
how organizate în jurul automatizării casnice, care se concentrează în special pe
sectorul de automatizare casnică pentru cei în vârstă” sunt oportunităţi, şi „Buna
cuprindere a organizaţiilor de servicii personale” şi „Sectorul voluntar dinamic” sunt
într-o oarecare măsură puncte tari. Există o cerere similară sau mai mare pentru
asemenea servicii în NMS, dar, în termeni financiari, cererea este mult mai mică,
având în vedere că populaţia vârstnică este mai săracă, datorită pensiilor mici de

266
stat şi pensiilor ocupaţionale mai puţine. Totuşi în judeţul Bistriţa-Năsăud, raportul
zonei pilot a menţionat potenţialul pentru „case şi cămine pe bază de profit pentru
populaţia în vârstă, singură şi avută, din zonele urbane”.
Ocuparea din sectorul public se confruntă în multe state membre UE cu reduceri
de buget, ca şi o consecinţă a recesiunii economice. „Reducerea în numărul de
funcţionari publici şi resurse de intervenţie şi capacităţi de reacţie ale autorităţilor
locale“ este o ameninţare în Pays de Tulle şi Pays de Guéret. Majoritatea zonelor
pilot menţionează lipsa sau declinul serviciilor de sănătate sau cele asociate, ca un
punct slab sau ameninţare: „Servicii locale proaste” în ZNL Chelmsford şi Brain-
tree, „Pierderea de servicii locale” în Thames Gateway South Essex, „Dispariţia
serviciilor locale” în Pays de Tulle, „Dispariţia serviciilor districtuale” în Pays de
Guéret, „Declinul serviciilor sociale, care ar facilita şi reţine populaţia în aşezările
mai mici” şi „Închiderea de şcoli şi spitale” în ZA Pazardjik, şi „Lipsa de resurse în
sistemul de sănătate” în SLM Karcag. Un punct slab neînsemnat în ZNL Chelmsford
şi Braintree este „Lipsa disponibilităţii de facilităţi pentru îngrijirea copilului”. În
cercetare au fost consemnate câteva servicii din sectorul public. De exemplu, în
ZNL Chelmsford şi Braintree există o „probabilitate a închiderii şcolilor” din şcolile
rurale, şi sunt „şcoli protejate” în unele aşezări periferice în ZA Pazardjik. Totuşi,
aşezările cele mai periferice tind să aibă serviciile cele mai proaste. De exemplu,
în ZA Pazardjik, aşezările care sunt departe de oraşe au acces foarte limitat atât la
serviciile medicale ambulatorii, cât şi în spitale, şi problema este foarte arzătoare
pentru bătrâni şi pentru cei care au nevoie de ajutor de urgenţă.

9.5. Concluzie
Complexitatea problematicii ocupării în zonele rurale se datorează vulnerabilităţii
lor economice şi sociale. Soluţionarea obstacolelor structurale constituie doar o
parte din provocările viitoare cu care se confruntă în competiţie crescândă pe piaţa
globalizată. Principala sarcină este de a valorifica cu succes toate potenţialurile din
zonele rurale, pentru a le transforma în puncte tari, care vor fi în stare să treacă
peste obstacolele existente în calea creşterii şi a coeziunii sociale.

267
 10. Sinteza recomandărilor

10.1. Concluziile cercetării empirice RuralJobs

Bazându-ne pe concluziile cercetărilor de teren din zonele pilot RuralJobs, putem
afirma că zonele rurale în general sunt formate din localităţi mici cu o economie
trunchiată şi depind într-un grad ridicat de afacerile bazate pe „export-import”.
Majoritatea pieţelor rurale se află în aşezări urbane care, spre deosebire de cele
rurale, sunt mult mai mari şi au structuri economice interne complexe, cu o scală
mai largă de bunuri şi servicii şi un grad mai mare de independenţă economică.
Înţelegerea şi extinderea conexiunilor dintre urban şi rural este crucială pentru o
politică rurală eficientă şi această realitate este reflectată în faptul că potenţialul
pentru noi surse de ocupare rurală este interpretat într-un context regional. În al
doilea rând, „capitalul natural” este o posibilă componentă importantă a capacităţii
generatoare de bunăstare.
De altfel, în zonele rurale dezvoltate, tehnologiile de informaţie şi comunicare
(TIC) şi biotehnologia au creat noi oportunităţi de ocupare. Alte zone ar putea fi
în căutarea unor moduri de viaţă mult mai autarhice („rural radical”). Pe lângă
acest lucru, sunt politicile unui noi ecologism (environmentalism) şi opinii dife-
rite despre subsidiile UE. Agro-industria şi nevoia de alimente ieftine sunt acum
paralele cu dorinţa de a reconecta ruralul şi urbanul, datorită cererii de produse
alimentare locale de calitate. Astfel apar noi modele de consum datorită unor forţe
şi cereri diferite pentru ruralităţile variate. Acestea sunt de ajutor în producerea
de noi reprezentări ale vieţii, a muncii şi ale comportamentului în zonele rurale.
În alte părţi oamenii trăiesc în zone tot mai periferice, lipsite de oportunităţi de
ocupare şi servicii.
Pe scurt, în toată Europa există o divergenţă de traiectorii de dezvoltare rurală.
Comisia Europeană recunoaşte că, în vreme ce unele zone rurale experimentează
noi presiuni (de exemplu datorită proximităţii centrelor urbane sau prin existenţa
unor noi valori de consum pentru produse diferite cu privire la origine sau proces),
alte zone sunt în declin şi posibilitatea diversificării economice poate fi limitată.
Putem concluziona, că distincţiile dintre rural şi urban devin mai puţin importante
datorită redefinirii economicului, decizionării, a modului de viaţă, a perspectivelor
şi ideilor. Astfel a devenit mai greu să vorbim de „rural” ca de un grup unanim cu
un destin comun (Ray, 1999).

268
 10.1.1. Spre o Europă Rurală 2+2+
„Orientările strategice” formulate în fiecare zonă pilot constituie cadrul unei
strategii pentru promovarea unor noi surse de ocupare rurală bazate pe o analiză
atât a schimbărilor din economia rurală (Oportunităţi şi Ameninţări), cât şi a atu-
urilor locale (Puncte tari şi Puncte slabe). Din acestea poate fi alcătuit un set de
orientări strategice pentru crearea de locuri de muncă în rural în UE. S-a dorit ca
cercetarea RuralJobs să „identifice zone de creştere a ocupării unde programele de
dezvoltare rurală pot fi dirijate astfel să-şi crească contribuţia în crearea ocupării”.
Perspectiva noastră „Europă Rurală 2+2+” identifică atât zone de creştere ale
ocupării rurale (sectoare-cheie de creştere) şi în cadrul modelului DPSIR, car-
acteristicile asupra cărora ar trebui să se concentreze programele de dezvoltare
(rurală) ale UE.
10.1.1.1. Importanţa capitalului natural pentru ocuparea rurală
Cercetarea RuralJobs a reiterat că majoritatea, chiar dacă nu toate sectoarele,
oferă ocupare în zonele rurale şi că orice încercare de definire a „ocupării rurale”
ar fi una sterilă şi greşită, având în vedere că o astfel de definiţie poate duce la o
viziune îngustă a potenţialului de creare a locurilor de muncă în rural. Cu toate
acestea, cercetarea a demonstrat şi că „capitalul” care este în preponderenţă o
caracteristică a zonelor rurale, şi anume „capitalul natural”, caracterizează în mod
semnificativ profilul de ocupare rurală şi susţine contribuţia centrală a zonelor
rurale la funcţionarea economiei regionale. Acest efect depăşeşte cu mult sectorul
rural „tradiţional” al agriculturii. De fapt, sunt patru forţe motrice ale ocupării
rurale care apar datorită exploatării capitalului natural. Acestea constau din două
grupuri de doi din care am derivat numele de „Europa Rurală 2+2+”, dintre care
prima diferenţă este cea dintre rolurile de „producţie” şi „consum” a zonelor rurale.
Conceptul de „rural de consum” (consumption countryside) este bine definit
(Marsden, 1998; Marsden, 1999; Shucksmith et al., 2006; van der Ploeg et al.
2008). Shucksmith et al. (2006) afirmă că a apărut o dinamică de consum „post-
productivistă” datorită diminuării ocupării agricole, creşterea diversificării fermelor,
repopularea zonelor rurale cu clase de servicii, emigrarea populaţiei tinere şi o
distanţă crescândă între bogaţi şi săraci. Aceasta a dus la noi forme de comodificare
a satului (într-o pondere predominantă) pentru consumul urban, cum ar fi reţelele
mici de distribuţie alimentară, agricultura organică şi conştientizarea ecologică,
acestea la rândul lor stimulând noi forme de turism, cum ar fi ecoturismul. Multe
dintre aceste aspecte ale consumului au fost integrate în conceptele de „agricultură
multifuncţională” (van Huylenbroeck et al., 2007) şi „binele public” (Cooper et al.,
2009). Cu toate că remunerarea financiară pentru bunurile publice „pure” (anume
cel „ne-exclusiv” şi „nerival”) este dificil sau chiar imposibil de atins, dinamica
consumului a dat zonelor rurale multe oportunităţi pentru adăugarea de noi valori
activităţilor lor economice.

269
 Cu toate acestea, este exagerat să spunem că ruralul s-a schimbat în totalitate
dintr-o locaţie a producţiei într-una a consumului, având în vedere că zonele
rurale vor menţine un important rol de producţie prin agricultură. Pe deasupra,
nivelul acestei schimbări diferă între regiuni, cum a notat Marsden (1998) în Marea
Britanie în urmă cu peste zece ani. Cercetarea RuralJobs a dovedit existenţa unor
atitudini deosebit de diferite faţă de „satul de consum” în cadrul UE, variind de
la „mediul de locuire plăcut” în Essex, Marea Britanie şi „împrejurimi frumoase”
în regiunea Limousin din Franţa la „imaginea nefavorabilă a satului” în Regiunea
Észak-Alföld din Ungaria. Aceste diferenţe sugerează că importanţa relativă a
„producţiei” şi „consumului” vor diferi în cadrul UE.
Există două componente ale rolului „de producţie” al zonelor rurale:
1. Producţia bazată pe resurse regenerabile. În primul rând vorbim de pământ,
care este folosit de lanţurile de distribuţie agroalimentare şi forestiere într-un
mod regenerabil pentru producţia de alimente, furaj, fibre şi combustibil şi,
din ce în ce mai mult, pentru noi folosinţe cum ar fi cele farmaceutice. Alte
resurse regenerabile includ puterea solară, eoliană, a apei şi a mareelor.
2. Producţia bazată pe resurse neregenerabile. Acestea includ cărbunele, gazele,
petrolul şi alte minerale incluzând nisipul şi pietrişul, argila, calcarul, granitul
şi marmura.
Astfel rolul de „producţie” al zonelor este deosebit de important în cazul lanţu-
rilor agroalimentare şi de distribuţie energetică, dar în acelaşi timp furnizează
materii prime pentru construcţie şi alte sectoare.
Cele două componente ale rolului de „consum” al zonelor rurale sunt urmă-
toarele:
1. Consumul celor care nu sunt localnici, incluzând vizitatorii. Acesta este în
primul rând consumul prin turism şi activităţi de timp liber, dar, de asemenea,
include aspectele de consum ale lanţurilor agro-alimentare şi altele, cum ar
fi restricţiile geografice, produsele locale, bunăstarea vieţuitoarelor, metodele
ecologice de producţie etc.
2. Consumul localnicilor. Aceasta este una dintre forţele motrice ale ocupării
rurale care este de obicei trecută cu vederea, dar capitalul natural este un
important factor care încurajează populaţia să rămână sau să se stabilească din
nou în zonele rurale. Multe persoane care se stabilesc în zone rurale pentru
raţiuni de „consum” sunt antreprenori care şi-au întemeiat propriile lor afaceri
şi au creat locuri de muncă (Hepworth et al., 2004), spre deosebire de cei care
se mută de la oraş la ţară pentru a-şi întemeia propriile lor ferme de semi-
subzistenţă, unde motivaţia din spatele stabilirii este producţia. Pensionarii
înstăriţi pot, de asemenea, să creeze locuri de muncă devenind o piaţă pentru
servicii de timp liber şi asistenţă.

270
 Rolul de „consum” al zonelor rurale este din această cauză important nu
doar pentru sectorul turismului dar şi pentru multe altele, cum ar fi Serviciile
Antreprenoriale Intensive de Cunoaştere (SEIC) şi Serviciile Publice Intensive de
Cunoaştere (SPIC), incluzând sectorul medical şi asistenţa socială.
Evident, există interdependenţe între cele patru componente ale Europei Rurale
2+2+. De exemplu, între laturile de producţie şi consum ale lanţului agro-alimen-
tar şi turism şi dintre consumul localnicilor (din punct de vedere al „modului de
viaţă” cotidian) şi timp liber.
Abordarea Europa Rurală 2+2+ a creării de locuri de muncă este compatibilă cu
conceptul de „reţea rurală” formulat de către van der Ploeg et al. (2008), care afirmă
că „dezvoltarea rurală se bazează pe resurse naturale: ea reproduce şi dezvoltă în
continuare aceste resurse. Prin dezvoltarea rurală este consolidată economia rurală,
în măsura în care se bazează pe folosirea sustenabilă a resurselor naturale. Doar
când folosirea şi dezvoltarea resurselor rurale se transformă, direct sau indirect,
în activităţi economice (noi) şi în producţia de valoare adăugată, există un acord
între dezvoltare rurală şi creştere economică rurală”.
Van der Ploeg et al. (2008), trasează în mod clar că acest concept de reţea nu se
limitează la sectorul agricol. Cu toate acestea, ei avertizează că „dezvoltarea rurală
nu trebuie echivalată într-un mod unilinear cu creşterea economiei rurale. Nu toate
formele de creştere economică din rural pot fi considerate ca dezvoltare rurală.
Mai degrabă da decât nu, forme indistinctive ale primei sunt, în mare măsură, în
detrimentul celei din urmă”. Acesta este adevărat, dar această afirmaţie nu trebuie
înţeleasă prea îngust. Aşa cum s-a stabilit, o strategie de dezvoltare bazată doar
pe activităţi rurale „tradiţionale”, cum ar fi lanţurile de distribuţie agroalimenta-
re, forestier, energetic şi hidrologic care sunt în scădere atât în ocupare, cât şi în
valoarea adăugată brută ca medie a Valorii Adăugate Brute EU-27, va condamna
zonele rurale la o creştere economică şi prosperitate scăzută, ducând la un declin
demografic continuu. Pe de altă parte, dezvoltarea bazată pe sectoare cum ar fi
SEIC trebuie să fie „sustenabile”, astfel să nu dăuneze capitalului natural care
atrage noi persoane dornice să se stabilească în zonă.
10.1.1.2. Orientări strategice pentru crearea de locuri de muncă rurale
Orientările strategice formulate în cercetarea RuralJobs pot fi grupate în cinci
orientări strategice de „nivel înalt” pentru crearea de locuri de muncă rurale care
sunt centrate pe mobilizarea capitalului natural din zonele rurale, astfel formează
cadrul pentru Europa Rurală 2+2+. Primele două orientări strategice susţin
îmbunătăţirea capitalului uman şi dezvoltarea infrastructurii, iar următoarele
trei se concentrează asupra mobilizării capitalului natural din zonele rurale
prin dezvoltarea sectoarelor cheie de creştere, consolidare economiei locale şi
îmbunătăţirea guvernanţei.

271
 OS1. Îmbunătăţirea aptitudinilor şi a participării la piaţa forţei de muncă în
zonele rurale
Aici trebuie dezvoltate sinergiile dintre capitalul natural şi cel uman.
Este general acceptată nevoia de îmbunătăţire a aptitudinilor în zonele rurale
prin programe de calificare şi educaţie mai accesibile şi mai de calitate. Se pro-
pune, în principal, îmbunătăţirea educaţiei şi a formării în mediul rural, incluzând
aptitudini antreprenoriale/manageriale în vederea reducerii dependenţei de lo-
curi de muncă cu calificare joasă şi/sau de centrele urbane, admiţând că accesul
şi potrivirea cursurilor de formare sunt probleme mai mari decât cantitatea de
formare disponibilă. Furnizarea de instrumente de prognoză şi sprijin pentru alte
procese de învăţare, cum ar organizarea în reţele a actorilor locali, sunt orientări
strategice ulterioare.
Ratele de activitate scăzute în zonele pilot din noile state membre dovedesc
nevoia de promovare a participării la piaţa forţei de muncă, în mod special în
cadrul celor mai vulnerabile segmente ale societăţii.

OS2. Dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor

În cazul acesta, trebuie să se concentreze asupra sinergiilor dintre capitalul
natural şi fizic.
Atât în UE-15, cât şi în noile state membre, este recunoscută nevoia dezvoltării
infrastructurii în zonele rurale. Reţelele de transport trebuiesc îmbunătăţite pen-
tru facilitarea accesului la educaţie/formare, servicii de bază, locuri de muncă şi
pieţe. Este, de asemenea, propusă acoperirea universală a Next Generation Access
Broadband prin toate tehnologiile disponibile.
De asemenea, există nevoia dezvoltării serviciilor rurale în UE, în special a ser-
viciilor care în mod tradiţional sunt furnizate de sectorul public cum ar fi asistenţa
medicală, educaţia şi asistenţa socială.
În concordanţă cu contribuţia celor de mai sus la calitatea vieţii în zonele rurale
este propusă aprovizionarea cu case mult mai accesibile, astfel ca rezidenţii de
toate vârstele să aibă opţiunea lucrării şi locuirii în comunităţile lor.

OS3. Încurajarea dezvoltării sectoarelor-cheie de creştere

Referitor la producţia bazată pe resurse regenerabile se crede că mai există
potenţial de creare de locuri de muncă în rural în lanţurile agroalimentare, în spe-
cial în zonele pilot din noile state membre ale UE. Orientările strategice RuralJobs
includ consolidarea fermelor, creşterea competitivităţii, diversificarea, dezvolta-
rea prelucrării alimentelor, creşterea valorii adăugate şi dezvoltarea pieţelor şi a
instituţiilor comerciale.
În zonele pilot din UE-15, se pune un accent mult mai mic pe crearea de locuri
de muncă în lanţul agroalimentar, exceptând cazul în care face parte din „economia
verde”. De asemenea, ca parte a economiei verzi, acestea din urmă sunt doar zone

272
pilot care identifică lanţurile de distribuţie forestiere şi a energiei regenerabile ca
fiind activităţi pentru crearea de noi locuri de muncă în rural. Producţia bazată
pe resursele neregenerabile nu este inclusă în orientările strategice în niciuna
dintre zonele pilot.
Ca şi consum al nonrezidenţilor zonei incluzând vizitatorii, toate zonele pilot au
ca obiectiv crearea de locuri de muncă în sectoarele turistice şi cel de petrecerea
timpului liber. Este evidenţiată aici legătura dintre turismul rural şi capitalul
cultural şi natural, cu un accent pe armonizarea dezvoltării sectoarelor de turism
şi timp liber în ceea priveşte oferta şi accesul la pieţe. O asemenea sinergie şi o
conştientizare antreprenorială şi instituţională completă a folosirii sustenabile şi
o valorificare mai bună a resurselor locale sunt, de asemenea, orientări strategice
majore. Câteva dintre orientările strategice listate mai sus pentru lanţul agroali-
mentar se referă, de asemenea, la dimensiunea consumului prin probleme cum
ar fi caracteristicile locale, alimente sănătoase şi produse locale.
Componenta de consum al localnicilor în Europa Rurală 2+2+ este susţinută
doar în rapoartele zonelor pilot UE-15, în special promovarea înfiinţării de afaceri
în zonele rurale (incluzând afaceri casnice/consultanţe cu posibilitatea de a lucra
de acasă) cu un impact scăzut asupra mediului, în special în serviciile bazate pe
cunoaştere. Se sugerează beneficierea de oportunităţile economiei argintii care
acoperă cererea pentru produse şi servicii, şi mobilizarea economiilor şi capitalului
uman al populaţiei pensionare.

OS4. Consolidarea economiei rurale locale

Această orientare strategică într-o oarecare măsură dezvoltă sinergia dintre
capitalul natural şi cel financiar, ca să poată susţine înfiinţarea, creşterea şi sus-
tenabilitatea afacerilor rurale, ca şi competitivitatea acestora, astfel promovând
crearea de locuri de muncă, atât ca salariaţi, cât şi ca lucrători pe cont propriu.
În primul rând, sunt mai multe moduri în care pot fi îmbunătăţite practicile
economice, de exemplu prin construirea unei reţele de învăţare antreprenorială
rural-urban condusă de sectorul privat, în care întreprinderile-cheie din sectorul
privat ar trebui, singure sau în parteneriat cu universităţi şi agenţii publice, să
stabilească reţele de învăţare pentru stimularea spiritului antreprenorial printr-o
serie de activităţi centrate pe afaceri. Inovarea din marketing este, de asemenea,
un capital pentru creşterea afacerilor şi pieţelor.
O altă sugestie este identificarea proprietarilor de afaceri rurale vârstnici în
unele sectoare care ar putea fi legate de lipsa inovaţiei şi un risc crescut de închi-
derea întreprinderii în vederea accentuării preluărilor afacerilor existente.
În al doilea rând, susţinând cele de mai sus, serviciile de suport al afacerilor
rurale trebuie îmbunătăţite, inclusiv la nivel de comună, în special pentru micile
afaceri. Afacerile non-agricole din rural au aproape aceleaşi nevoi ca şi cele urbane,

273
dar izolarea este o problemă şi întreprinderile din rural înţeleg şi pot accesa, într-o
măsură mai mică, serviciile de suport existente. Suportul pentru inovaţie include
eforturile pentru expansiunea pieţelor pentru produse şi bunuri locale endogene
şi ajutorul pentru crearea de produse cu origine declarată.
În ceea ce priveşte finanţarea şi detectarea problemelor cauzate de lipsa de
capital, întărite de efectul negativ al crizei economice internaţionale, se sugerează
amplificarea oportunităţilor aşezărilor rurale pentru atragerea capitalului prin
politici locale promovatoare de afaceri, de exemplu prin reducerea de taxe, preţuri
mici de închiriere, pământ gratis etc. Se propune, de asemenea, dezvoltarea servi-
ciilor administrative la nivel de comună sau consultanţe private finanţate de ben-
eficiari şi din fonduri publice cu scopul facilitării absorbţiei de fonduri UE de către
afacerile locale.
În al treilea rând, e nevoie de îmbunătăţirea mediului comercial pentru afacerile
rurale în multe feluri, pentru a creşte flexibilitatea planificării teritoriale, pentru
a promova mai multe activităţi economice cu un impact scăzut asupra mediului
în zonele rurale, de exemplu prin mai multe unităţi mici de oficii de servicii şi
unităţi de viaţă/muncă, mai multe activităţi/cazare turistice etc. Legat de acesta, se
sugerează promovarea aşezărilor rurale ca locaţii pentru înfiinţarea de noi afaceri şi
întreprinderi, accentuându-se că asemenea zone pot oferi acces la beneficii legate
de urban, dar fără existenţa aglomerării şi a taxelor locale mai mari. De asemenea,
se propune identificarea locaţiilor şi a structurilor care pot găzdui activităţi eco-
nomice viitoare, în special în domeniul serviciilor.
Reglementarea şi birocraţia trebuiesc reduse, în special în noile state membre, de
exemplu se sugerează descurajarea regimurilor permisive şi dezvoltarea serviciilor
one-stop şi a e-serviciilor via Internet. De asemenea trebuiesc reduse costurile cu
forţa de muncă pentru impulsionarea pieţei forţei de muncă.

OS5. Asigurarea unei implementări adecvate a strategiei prin acţiuni de

susţinere
Aici este explorată legătura dintre capitalul natural şi cel social.
E necesară mobilizarea populaţiei în jurul unui plan colectiv, tangibil în special
în noile state membre. Se propune în special îmbunătăţirea guvernării în zonele
rurale prin abordarea „de jos în sus” în definirea strategiilor şi implementarea de
proiecte de dezvoltare locală. În această privinţă, întărirea programului Leader şi
integrarea tuturor actorilor locali din sectorul privat şi public în jurul unor obiec-
tive locale strategice este văzută ca un drum spre o guvernare astfel îmbunătăţită.
De asemenea, este nevoie de valorizarea zonelor rurale ca amplasemente de
locuire, muncă şi distracţie, care este recunoscută ca prioritate, mai ales, doar în
zonele pilot UE-15, cu toate că se pare că este perceput şi mai mult ca prioritate
în noile state membre. Aceasta se datorează dezvoltării dinamicii consumului
asociat cu zonele rurale. În ZNL Chelmsford şi Braintree se propune promovarea

274
zonelor rurale ca un loc de turism şi leisure de calitate superioară, pe perioade
scurte datorită accesibilităţii bune dinspre centrele urbane şi datorită moştenirii
ei arhitecturale, culturale şi naturale incluzând biodiversitatea ei şi promovarea
zonelor rurale ca o sursă de alimente de calitate superioară şi sănătoase. De ase-
menea, se propune ca populaţia locală să fie mobilizată pentru îmbunătăţirea
atractivităţii zonei „prin elaborarea imaginii” şi a calităţii vieţii în zonă şi prin
atragerea investiţiilor locale.

10.2. Recomandări RuralJobs pentru creştere economică

şi creare de locuri de muncă în zonele rurale
Recomandările RuralJobs se decuplează de la orientările strategice definite de
experţi locali în zone pilot, şi sunt menite să îndrume factorii de decizie locali,
regionali şi UE în definirea priorităţilor politice pentru locuri de muncă şi creştere
în zonele rurale. Ele sunt definite pe baza Strategiei Lisabona şi caută să aducă
Strategia UE 2020 mai aproape de situaţiile socio-economice din zonele rurale
de-a lungul Europei.
Astfel, ele se bazează atât pe principalele rezultate ale cercetării empirice, cât
şi pe cele cinci concluzii principale trase de Sabau şi Paquiet (2009b) având în
vedere condiţiile optime pentru crearea de locuri de muncă şi de creştere în zonele
rurale şi care sunt:
– Promovarea difuzării cunoaşterii printre factorii economici de decizie prin
îmbunătăţirea training-ului şi a aptitudinilor, networking-ului, a parteneria-
tului public-privat şi gruparea întreprinderilor;
– Reducerea deficienţelor şi a marginalizării zonelor rurale prin îmbunătăţirea
condiţiilor de trai şi a accesibilităţii;
– Susţinerea creării/menţinerii de activităţi prin suport financiar, material şi
tehnic şi îmbunătăţirea securităţii şi a condiţiilor de lucru;
– Valorificarea specificului teritorial prin promovarea teritorială, referinţa şi
marketingul zonei;
– Adaptarea politicilor la context prin adaptarea strategiilor la parametrii socio-
economici locali;
– În concordanţă cu tipologia folosită în cercetare, recomandările diferenţiează
între condiţiile şi calea obţinerii de locuri de muncă şi creşterea în fiecare tip
de zonă rurală.
10.2.1. Importanţa capitalului uman pentru creşterea economică şi crearea
de locuri de muncă în zonele rurale
Cercetarea empirică RuralJobs a demonstrat că dezvoltarea zonelor rurale, de
orice tip ar fi ele, depinde în mare parte de disponibilitatea resurselor naturale şi
a condiţiilor pentru creşterea şi conservarea acestor resurse, a culturii locale şi

275
a tradiţiilor, disponibilitatea unei forţe de muncă calificate, starea infrastructurii
şi accesul la pieţe. Deasupra tuturor acestor condiţii stă existenţa unei forţe de
muncă calificată.
Din perspectiva concluziilor RuralJobs, printre sarcinile principale ale Strate-
giei Lisabona, cea de bază este promovarea „Cunoaşterii, inovării şi a creşterii”.
Într-adevăr, fără această premisă, nu se poate construi „Un loc mai atractiv pentru
investiţii şi muncă”, sau „Crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune”.
Disponibilitatea de resurse umane cu o calificare (superioară) şi un training sunt
cruciale pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Însă aseme-
nea resurse umane au părăsit aproape toate zonele rurale. Precum s-a raportat în
Anuarul Regional Eurostat 2009, există o concentrare urbană de RUST (Resurse
Umane în Ştiinţă şi Tehnologie) în jurul regiunilor celor mai importante care de-
seori sunt oraşele mari care au facilităţi superioare în educaţie. Disponibilitatea
unui număr mare de persoane cu o calificare superioară face din aceste regiuni şi
„regiunile învecinate locuri sigure pentru noile companii în deschiderea de noi
afaceri, datorită ofertei de resurse umane cu o calificare superioară care sunt deja
prezente în regiune. În acelaşi timp, populaţia cu o calificare superioară poate fi
atrasă în oraşe mai mari, având în vedere că e mult mai posibil să găsească un loc
de muncă calificat, care răspunde cererilor acestora într-o regiune unde sunt multe
companii”. Cercetarea din zonele pilot RuralJobs a confirmat că eşecul zonelor
rurale de a răspunde unor asemenea cerinţe este principala cauză a dificultăţii
de obţinere a unei creşteri economice şi de crearea de locuri de muncă. Creşterea
calificării forţei de muncă în zonele rurale şi atragerea de muncitori bine calificaţi
trebuie să constituie priorităţi.
Apoi, cum piaţa forţei de muncă din zonele rurale este orientată într-o măsură
mai mare spre sectorul de servicii, nevoia de forţă de muncă calificată este
stringentă. Sectorul servicii, ca o zonă importantă a economiei UE, este din ce în
ce mai mult bazat pe cunoaştere intensivă. Precum s-a scris recent şi în Anuarul
Regional Eurostat 2009, „trei pătrimi din forţa de muncă în 2006 au fost împărţite
între alte servicii economice (CAEN 74), care include multe activităţi foarte spe-
cializate bazate pe cunoaştere intensivă cum ar fi serviciile juridice, contabile
şi management, activităţi arhitecturale şi de inginerie, reclamă şi serviciile de
distribuţia de persoane şi de plasament furnizate de agenţii de recrutare de forţă
de muncă. Serviciile de securitate şi de curăţare industrială sunt, de asemenea,
incluse, aşa cum sunt şi serviciile de secretariat, traducere, împachetare şi alte
servicii de business profesionale”. Nivelul de dezvoltare al sectorului serviciilor
în diferitele tipuri de zone rurale constituie o dovadă a prezenţei sau lipsei de
RUST la nivel local. De fapt, cele mai multe zone rurale consideră că este greu să
păstreze forţa de muncă calificată sau doar să o educe. De aceea, educaţia de calitate
şi învăţământul profesional bine direcţionat sunt astfel vitale pentru coeziunea
socială şi creşterea economică a zonelor rurale.

276
 10.2.2. Consecinţele sociale şi economice ale îmbunătăţirii atractivităţii
şi a calităţii vieţii din zonele rurale
Cercetarea empirică RuralJobs a furnizat, de asemenea, dovezi despre faptul
că calitatea vieţii în majoritatea zonelor rurale trebuie în continuare îmbunătăţită.
Accesul la servicii medicale şi la educaţie este dificil în majoritatea zonelor rurale.
În câteva dintre ele infrastructura de canalizare şi drenaj corespunzătoare, precum
şi electricitatea lipsesc şi acum. De asemenea, cu toate că zonele rurale sunt un
rezervor de resurse naturale şi de peisaje foarte valoroase, prezervarea acestor
resurse în continuare nu este rezolvată în majoritatea zonelor rurale din UE.
O calitate mai bună a vieţii în zonele rurale nu este doar un bun social. Ea
contribuie, de asemenea, la creşterea lor economică, de exemplu prin furnizarea
de atracţii rurale şi turism şi atractivitatea lor ca un plasament pentru locuire,
muncă şi investiţii. Buna accesibilitate a zonelor rurale datorată dezvoltării TIC ca
şi a infrastructurii şi a reţelei integrate de transport este esenţială pentru creşterea
economică şi pentru coeziunea regională a acestor zone. Înţelegerea semnificaţiei
acestor factori şi promovarea lor prin politici concentrate este fundamentală în
obţinerea de locuri de muncă şi creşterea din zonele rurale.
10.2.3. Diversificarea economiei rurale prin antreprenoriat şi inovaţie
Ocuparea şi creşterea din zonele rurale nu mai pot fi bazate pe un singur sec-
tor. Capitalul natural şi cultural trebuie considerate ca fiind oportunităţi pentru
diversificarea ecnomiei locale printr-o valoare adăugată activităţilor tradiţionale.
Noi tendinţe demografice cum ar fi îmbătrânirea, noi modele de consum pentru
activităţi de timp liber „mai verzi” şi mai multe alimente ecologice, conştientizarea
socială pentru o economie mai curată sunt câteva dintre prospectele în aşteptarea
unei dezvoltări economice sustenabile în zonele rurale.
Totuşi, calificarea scăzută şi lipsa cunoştinţelor legate de bunurile locale, pieţe
potenţiale şi căi de accesare a acestora întârzie apariţia unor proiecte noi şi iniţiative
inovatoare care ar putea să alimenteze o astfel de diversificare şi să favorizeze o
economie competitivă în zonele rurale. Nivelul de calificare trebuie crescut în
vederea îmbunătăţirii disponibilităţii de forţă de muncă bine calificată şi pentru
atragerea unor afaceri potenţiale. Antreprenoriatul trebuie încurajat prin formarea
adecvată a competenţelor manageriale. Trebuie luate măsuri pentru facilitarea ac-
cesulului la instrumentele şi pieţele financiare. Inovaţia trebuie încurajată prin
susţinerea cooperării dintre afaceri, centre de formare şi universităţi. Instituţiile
vocaţionale şi universităţile trebuie încurajate să înfiinţeze linii de cercetare şi
centre de formare în zone rurale. O cultură a networking-ului trebuie, de asemenea,
dezvoltată prin programe de cooperare teritorială UE.

277
 10.2.4. Semnificaţia unui mediu de afaceri potrivit pentru creşterea
economică din zonele rurale
RuralJobs, de asemenea, a scos la iveală faptul că mediul de afaceri este crucial
pentru creşterea economică. Mediul de afaceri este considerat în linii mari de către
experţii locali ca fiind conducerea legală şi administrativă a economiei în scopul
înfiinţării şi extinderea afacerilor. Un mediu de afaceri fiabil trebuie promovat
prin reglementări potrivite, taxe preferenţiale şi reducerea birocraţiei şi a costuri-
lor cu forţa de muncă. Se materializează prin existenţa unor conducători politici
şi economici cu o calificare superioară care sunt conştienţi de semnificaţia unei
asemenea cerinţe şi sunt capabili de ducerea la bun sfârşit a politicilor direcţionate
spre creşterea economică.
10.2.5. Impactul unei capacităţi instituţionale sporite asupra dezvoltării
în zonele rurale
Directivele strategice ale Comunităţii Europene pentru dezvoltare rurală (perioa-
da de programare 2007-2013) oferă în Axa 4 un cadru pentru îmbunătăţirea con-
ducerii locale stabile bazat pe experienţa Leader. Această abordare „de jos în sus”
a conducerii este în esenţă unul pe mai multe nivele şi este integrat printr-un
parteneriat local care participă printr-o cooperare strânsă cu factorii de decizie
regionali la definirea obiectivelor ample de dezvoltare rurală şi regională. În acest
proces este necesar ca conducătorii locali să aibă calificarea corespunzătoare ca
să poată detecta problemele locale, să le transmită instituţiilor de nivel superior,
să obţină suportul necesar şi să implementeze cu succes proiectele direcţionate
pe obiective.
În plus, intensificarea dinamicii instituţionale şi culturale pe lângă o bună con-
ducere legislativă şi administrativă se datorează deseori proceselor de învăţare prin
schimburi de experienţe. În multe zone pilot, în special în noile state membre, s-a
observat că factorii decizionali locali deseori nu cunosc noile tendinţe în ocuparea
rurală, sau iniţiativel disponibile pentru stimularea creării de locuri de muncă. Este
necesar un dialog inter-regional mai intensiv, atât la nivel instituţional, cât şi la
nivelul Grupurilor de Acţiune Locală (GAL). Un exemplu al modului în care acesta
poate fi realizat este reţeaua RUR@CT (vezi www.ruract.ue) a regiunilor NUTS2
(în principal) din cadrul UE. Aceste regiuni conlucrează în cadrul unei reţele de
transfer de bune practici şi experienţă, proiectat pentru o exploatare continuă a
factorilor inovatori ai dezvoltării rurale integrate. În prezent, coordonată de Regiu-
nea Limousin şi finanţată de regiunile participante, o asemenea iniţiativă ar trebuie
să fie direcţionată de către UE ca o parte a strategiei viitoare de dezvoltare rurală.
10.2.6. Dezvoltare rurală prin abordarea coeziunii teritoriale
Interacţiunile crescânde dintre pieţe, cele sociale şi de mediu dintre zonele
rurale şi urbane poziţionează în mod necesar dezvoltarea rurală ca o componentă
necesară a coeziunii teritoriale. Ţinta coeziunii teritoriale, de asemenea, atrage

278
după sine ca strategiile de creştere şi de ocupare UE să fie formulate prin luarea
în considerare a cerinţelor specifice ale zonelor rurale; într-adevăr „impregnarea
rurală”, aplicată ulterior unui program concentrat pe urban, folosind abordarea
de „bifare”, nu este suficientă.
Din acest punct de vedere, dezvoltarea rurală trebuie să fie localizată clar în
agenda politică UE 2020, să aibă priorităţile proprii mai bine definite prin tipolo-
gii consistente ale zonelor rurale şi să aibă garanţia de finanţare şi instrumentele
corespunzătoare. Într-adevăr, politicile de dezvoltare rurală eficiente trec peste
focus-ul actual al Pilonului II al P AC şi ar trebui construite pe acele Axe (în special
1, 3 şi 4) care contribuie la crearea de locuri de muncă în zonele rurale. Ele necesită
o susţinere financiară sporită prin alte instrumente de Finanţare Structurală cum
ar fi Fondurile de Dezvoltare Regională şi Sociale. De asemenea, un singur Fond
de Dezvoltare Rurală integrat poate funcţiona bine şi de unul singur. Orice fel de
instrumente noi sunt asociate politicilor de dezvoltare rurală, ele în mod necesar
trebuie aliniate cu finanţarea naţională şi coordonate la nivel UE. În conformitate
cu principiul subsidiarităţii, statele membre ar trebui să selecteze nivelul cel mai
potrivit pentru implementare, cu toate că putem spune că Fondurile Structurale
sunt în mod frecvente administrate la nivelul NUTS2. Integrarea crescândă a
economiilor „urbane” şi „rurale” consolidează cazul „integrării” creării de locuri
de muncă rurale într-un singur program regional. O grijă specială trebuie acordată
în procesul de selecţie a organelor administrative şi organizaţiilor responsabile
pentru un management eficient. Programele trebuie orientate apoi spre investiţii şi
concentrate pe obiective, mai degrabă, decât orientate pe subsidii şi concentrate pe
beneficiar pentru maximizarea impactelor lor favorabile asupra regiunii ca întreg,
incluzând specificul de ocupare.
10.2.7. Aspecte cheie referitoare la coerenţa setului de recomandări
Coerenţa în formularea politicilor implică aşezarea pe primul plan a constru-
irii de baze solide, în cazul nostru, abordarea, în primul rând, a punctelor slabe
ale zonelor rurale, precum şi a punctelor tari ca să poată profita de oportunităţile
actuale şi viitoare, putând trece peste obstacole.
În această privinţă, punctele slabe cele mai importante subliniate de către
cercetarea empirică RuralJobs sunt asociate cu lipsa de resurse umane calificate.
Celelalte puncte slabe sunt asociate cu problematica accesibilităţii şi de calitatea
vieţii în zonele rurale, şi în fine obstacolele instituţionale şi culturale din calea
înfiinţării şi expansiunea afacerilor. Aceste aspecte sunt parţial responsabile pentru
lipsa atractivităţii zonelor rurale în general şi reprezintă obstacole în calea stabilirii
de afaceri în special. Conducerea deficitară în modelarea strategiilor de dezvoltare
adecvată este responsabilă în totalitate pentru aceste puncte slabe.
Recomandările noastre sunt o încercare de adoptarea unor alternative judicioase
de politici care se bazează pe o logică a cerinţelor dezvoltării locale. Ele sunt di-

279
vizate în trei seturi de recomandări în ideea că dezvoltarea rurală poate fi obţinută
doar dacă fiecare set de recomandări este îndeplinit şi corespunde specificului
socio-economic şi situaţiei instituţionale din fiecare zonă rurală.
Aceste recomandări merită să primească un puternic interes politic din partea
conducătorilor regionali, naţionali şi UE, astfel ca ele să optimizeze eforturile şi
resursele investite în coeziunea regională şi dezvoltarea rurală.
Recomandările RuralJobs sunt organizate după cum urmează:
A. Fundamentarea dezvoltării în zonele rurale
În primul rând RuralJobs recomandă asigurarea educaţiei şi formării pen-
tru locuitorii zonelor rurale oriunde ar locui, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a
atractivităţii zonelor rurale şi întărirea mediului de afaceri, formarea competenţelor
locale şi a capacităţilor instituţionale.
B. Instrumente pentru competitivitatea afacerilor din zonele rurale
A doua recomandare poate avea efect doar dacă condiţiile anterioare sunt toate
îndeplinite; unele zone rurale dezvoltate au îndeplinit total sau parţial aceste
prime cerinţe. Astfel, în continuare RuralJobs recomandă luarea unui set de măsuri
pentru diversificarea economiei zonelor rurale şi impulsionarea competitivităţi
afacerilor locale.
C. Agenda politică pentru o dezvoltare rurală UE
Recomandarea finală doreşte să contribuie la formularea politicilor viitoare de
dezvoltare rurală la nivelul UE. Această ultimă recomendare susţine integrarea
politicilor de dezvoltare rurală cu cele de coeziune teritorială.
10.2.8. Recomandările RuralJobs
A. Fundamentarea dezvoltării în zonele rurale
1. Asigurarea educaţiei şi formării pentru locuitorii zonelor rurale oriunde ar
locui
– Construirea şi restaurarea structurilor de educaţie primară;
– Creşterea ofertei şi reducerea barierelor economice ale educaţiei secundare
şi liceale, astfel ca să poată continua munca începută în educaţia de bază şi
furnizarea aptitudinilor şi cunoştinţelor adecvate pentru studii ulterioare;
– Intensificarea formării şi educaţiei vocaţionale şi direcţionarea ofertelor de
training spre nevoile zonelor rurale specifice pentru piaţa forţei de muncă;
– Echilibrarea distribuţiei inegale a instituţiilor de educaţie superioară în cadrul
regiunilor, şi îmbunătăţirea coeziunii teritoriale prin cunoaştere promovând
educaţia şi formarea on-line de calitate superioară şi încurajând universităţile
vocaţionale şi institutele tehnologice să deschidă linii de investigare şi centre
de formare în zonele rurale, astfel atrăgând afaceri şi creând sinergii la nivel
local;

280
 – Combaterea abandonului şcolar şi întocmirea de oferte atractive de educaţie
şi training, care să fie accesibile tinerilor din zonele rurale;
– Încurajarea şi susţinerea învăţării continue la toate nivelele, atât pentru
lucrători, cât şi pentru conducătorii din sectorul public şi privat.
2. Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a atractivităţii zonelor rurale
• Prioritizarea acţiunilor asupra sărăciei rurale şi a excluderii sociale:
– Îmbunătăţirea accesului la serviciile de bază şi la infrastructura socială,
medicală şi de asistenţă;
– Îmbunătăţirea infrastructurii locale, cum ar fi cea a sistemelor de canalizare
şi drenaj, apă potabilă şi electricitate.
• Îmbunătăţirea accesibilităţii şi atractivităţii
– Ameliorarea infrastructurii locale de transport şi investirea în tehnologii
de informaţie şi comunicare (TIC);
– Promovarea folosirii sustenabile de resurse.
3. Îmbunătăţirea mediului de afaceri, formarea de competenţe locale şi a
capacităţii instituţionale
• Îmbunătăţirea mediului de afaceri
– Îmbunătăţirea mediului instituţional pentru crearea de afaceri prin
înlăturarea greutăţilor şi a constrângerilor de taxe inutile la parteneriate
şi investiţii;
– Îmbunătăţirea legislaţiei legate de transferul afacerilor (intergeneraţional
dacă este posibil);
– Promovarea şi susţinerea de noi scheme de investiţii private prin suport
public;
– Dezvoltarea de stimulente pentru crearea de locuri de muncă şi integrarea
activităţilor economice nedeclarate;
– Încurajarea mobilizării economiilor locale ale populaţiei în afaceri locale,
îmbunătăţirea accesului la pieţe externe, la inovaţie, la fonduri UE;
– Amplificarea culturii antreprenoriale (în special folosind instrumente
educaţionale pentru studenţi);
– Dezvoltarea de stimulente (expertiză, investiţii, financiar) pentru încurajarea
reîntoarcerii emigranţilor.
• Formarea competenţelor locale
– Asigurarea unor aptitudini necesare de management, instrumente analitice
corespunzătoare şi un instructaj adecvat managerilor de afaceri;
– Îmbunătăţirea cunoştinţelor TIC, marketing teritorial şi managementul de
proiecte al autorităţilor locale, în special pentru proiectele finanţate de UE;
– Consolidarea identităţii locale şi a capitalului social prin susţinerea creării
de asociaţii şi promovarea implicării în administrarea dezvoltării locale;
– Construirea şi transmiterea unei imagini teritoriale pozitive.

281
 • Construirea capacităţilor instituţionale
– Asigurarea educaţiei şi formării în management şi practici de bună guver-
nare pentru conducătorii locali în sectoarele private şi publice;
– Consolidarea instituţiilor locale prin exerciţii de responsabilitate coerente
şi de evaluare a politicilor publice;
– Intensificarea guvernării locale prin abordare de jos în sus, multi-nivel şi
participativă la definirea de strategii şi dezvoltarea de proiecte;
– Activizarea schimbului instituţional şi îmbunătăţirea politicilor de dez-
voltare rurală printr-o coordonare multi-nivel a diferitelor politici, ca de
exemplu educaţia, sănătatea, bunăstarea socială, ocuparea, agricultura, me-
diul, industria, comerţul, infrastructura şi plBanificarea teritorială.
B. Instrumente pentru competitivitatea afacerilor din zonele rurale
4. Diversificarea economiei rurale şi creşterea competitivităţii afacerilor locale,
atât în activităţile din sectoarele tradiţionale cât şi cele noi, generând locuri de
muncă
• Impulsionarea afacerilor de nivel micro, mici şi mijlocii din sectoarele-cheie
de creştere şi dezvoltarea potenţialului lor pentru atragerea unor pieţe în
formare şi diversificarea activităţilor lor tradiţionale;
– Promovarea cooperării şi a acumulării în dezvoltarea inovatoare (produse
noi, procese, tehnologii, management şi marketing); producătorii ar trebui
să se asocieze cu întreprinderile de prelucrare, promotorii de afaceri sau
instituţii de cercetare pentru dezvoltarea de noi produse sau îmbunătăţirea
calităţii bunurilor locale, a proceselor sau metodelor şi vânzărilor sau a
reţelelor de distribuţie locale;
– Îmbunătăţirea instrumentelor locale de analiză şi prognoză (prognoză a
obiectivelor teritoriale, căutarea pieţelor);
– Integrarea femeilor în afacerile locale, inclusiv prin exploatarea tuturor
aptitudinilor pe care acestea le au şi cunoştinţele lor în domeniul tradiţiilor
şi produselor locale.
C. Agenda politică pentru o dezvoltare rurală UE
5. Integrarea politicilor de dezvoltare rurală cu cele de coeziune teritorială
• Concentrarea dezvoltării rurale în cadrul politicii de coeziune teritorială;
• Plasarea dezvoltării zonelor rurale pe agenda UE 2020, având în vizor nevoile
specifice ale zonelor rurale. Direcţionarea selecţiei priorităţilor de dezvoltare
rurală spre crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale;
• Restructurarea Fondului European de Agricultură şi Dezvoltare Rurală actual
printr-o diferenţiere clară a obiectivelor de dezvoltare rurală (de ocupare).
Susţinerea şi eficientizarea folosirii diverselor Fonduri Structurale pentru re-
alizarea politicilor de dezvoltare rurală (de ocupare);

282
 • Îmbunătăţirea selecţiei nivelelor de management şi implementare şi a
instituţiilor cu asemenea fonduri în Statele Membre;
• Intensificarea networking-ului, parteneriatului şi schimbului de bune prac-
tici teritoriale prin proiecte cum ar fi RUR@CT (www.ruract.ue), astfel încât
conducătorii locali să poată învăţa din experienţele din alte zone din Europa;
• Promovarea cooperării teritoriale şi consolidarea impactului iniţiativelor eu-
ropene de programe cum ar fi Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală
şi INTERREG. Asigurarea că finanţarea de bază poate susţine iniţiative de
succes, favorizarea difuzării lor, lăsând timp pentru iniţiative să-şi dezvolte
impactul lor.

10.3. Concluzii

Strategia Lisabona este în curs de a fi înlocuită de Europa 2020 care este proiectat
să transforme UE într-o economie ingenioasă, sustenabilă şi inclusivă care să aibă
nivele înalte de ocupare, productivitate şi coeziune socială (EC, 2010).
Perspectiva RuralJobs, Rural Europe 2+2+ pentru noile surse de ocupare rurală,
va permite zonelor rurale din UE să aducă o contribuţie majoră în îndeplinirea obi-
ectivelor Europa 2020, în cadrul dezvoltării regionale şi de coeziune teritorială. Ac-
ceptarea importanţei dezvoltării economice rurale bazate pe cunoaştere şi inovaţie,
unde cunoaşterea „expert” şi cea „laică” pot juca un rol (Tovey şi Mooney, 2006;
Oostindie şi van Broekhuizen, 2008). Afirmă că economia rurală poate contribui
nu doar la eficienţa folosirii resurselor şi la creşterea „verde”, dar şi la competiti-
vitate. În cele din urmă este compatibilă cu aspiraţiile Europa 2020 referitoare la
coeziunea socială şi teritorială. Însă, natura şi nivelul acestei contribuţii vor varia
după „tipul” zonei rurale.
Recomandările RuralJobs au menirea de a susţine formularea de priorităţi po-
litice pentru creştere şi creare de noi locuri de muncă în mediul rural conform
Europei Rurale 2+2+. La nivel regional şi naţional, recomandările vor contribui
la susţinerea priorităţilor fundamentale, cum ar fi nevoia de sprijinire a educaţiei
şi formării, îmbunătăţirea accesibilităţii şi atractivităţii zonelor rurale şi creşterea
bunei guvernări. Nivelul de cunoaştere trebuie crescut pentru a optimiza folosirea
sustenabilă a resurselor, dezvoltarea inovării şi diversificarea economiei pentru
asigurarea competitivităţii afacerilor. Zonele rurale trebuie să fie atractive pentru
oameni pentru rezidenţă, muncă şi relaxare, ca şi pentru afaceri; accesibilitatea
pentru toate serviciile, bunurile şi informaţiile trebuiesc îmbunătăţite. Eforturile
spre o legislaţie mai bună trebuie continuate astfel să contribuie la îmbunătăţirea
mediului de afaceri şi a administraţiei. Pentru ridicarea nivelului de cunoaştere
al factorilor de decizie cheie din sectorul public şi cel privat printr-o învăţare
reciprocă trebuie să existe o dorinţă puternică de creştere a calităţii instituţiilor
şi guvernării.

283
 În final, RuralJobs a vrut să aducă o „vizibilitate” majoră a diversităţii ocupării
în zonele rurale din cadrul UE. O asemenea încercare a dus la necesitatea definirii
tipurilor de zone rurale în cadrul căreia sunt scoase la iveală şi analizate com-
plexitatea situaţiilor lor sociale şi economice. Recomandările RuralJobs vor, de
asemenea, să beneficieze de rezultatele unei asemenea probleme prin includerea
lor în agenda politică UE pentru locuri de muncă şi creştere. Zonele rurale tre-
buie să fie mult mai „vizibile” în Strategia UE 2020. Politica de dezvoltare rurală
trebuie încadrată într-o strategie teritorială de coeziune şi trebuie să i se asigure
o susţinere financiară şi administrativă majoră. Trebuie precizate priorităţi de
dezvoltare diferenţiate pentru fiecare zonă rurală pe baza unor tipuri bine definite.

284
 Bibliografie

1. Alexandri, C. (coord.) (2008): Structuri agricole productive în profil regional,

Probleme economice vol. 329-330, Centrul de Informare şi Documentare
Economică, Bucureşti
2. Alexandri, C., Luca, L. (2008): Impactul viitoarei reforme a politicii agricole
comune asupra pieţelor agricole şi a veniturilor producătorilor, Economie
agrară şi dezvoltare rurală, 5(1), 35-53
3. Anania, G. (2009): The EU agricultural policy from a long run perspective:
implications from the evolution of the global context. Invited paper presented at
a workshop organized by the EC in Brussel, 26 February 2009, http://ec.europa.
eu/dgs/policy_advisers/docs/session4_anania_pp_cap_global.pdf. accesat în
data de 17.03.2010
4. ANES (2008): Analiză socio-economică privind situaţia femeilor din mediul
rural Comunicat de presă din 6 Martie 2008, Agenţia Naţională pentru
Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi, Bucureşti, www.anes.ro, accesat în
data de 28.01.2008
5. Anon (2005): ‘Plants for the Future’ Stakeholder Proposal for a Strategic
Research Agenda 2025, Part 1. Summary, www.euroqualityfiles.net/SRA_pdf/
SRA_plant_for_the_future.pdf, accesat în data de 10.04.2007
6. Aubert, F., Berriet-Solliec, M., Lepicier, D., Schaeffer, Y. (2005): Rapport Final;
UMR INRA-ENESAD CESAER, Ministère de l’Agriculture et de la Pêche, http://
agriculture.gouv.fr/IMG/pdf/rdr_diagnostic_espaces_ruraux_def.pdf.
7. Audit Commission (2010): Under pressure: Tackling the financial challenge for
councils of an ageing population
8. Bairoch, P., Goertz. G. (1986): Factors of Urbanisation in the Nineteenth Century
Developed Countries: A Descriptive and Econometric Analysis, Urban Studies,
23, 285-305
9. Baudelot, C. (2002): Using education to tackle unemployment, and its limits, in
Auer, P., Daniel, C. (eds.): The Future of Work, Employment and Social Protection.
The search for new securities in a world of growing uncertainties. Proceedings of
the France / ILO symposium, International Institute for Labour Studies, Geneva
10. Benach, J., Gimeno, D., Benavides, F. G. (2002): Types of employment and health
in the European Union, European Foundation for the Improvement of Living

285
 and Working Conditions; http://www.eurofound.europa.eu/pubdocs/2002/21/
en/1/ef0221en.pdf
11. Berryman, S. E, Gove, A., Sapatoru, D., Tirca, A. (2007): Evaluation of the World
Bank’s Assistance to Basic Education in Romania. A Country Case Study, The
World Bank, Washington DC
12. Bertolini, P., Montanari, M., Peragine, V. (2008): Poverty and social exclusion
in rural areas, European Commission, Directorate-General for Employment,
Social Affairs and Equal Opportunities, Brussels
13. Bezemer, D., Davis, J. (2002): The rural non-farm economy in Romania: overview
of findings, Natural Resource Institute Report No. 2730, Chatham
14. Blank, R. M. (2005): Poverty, Policy, and Place: How Poverty and Policies to
Alleviate Poverty Are Shaped by Local Characteristics, International Regional
Science Review 28(4), 441–464.
15. BNR (2008): Raport anual 2007, Banca Naţională a României, Bucureşti
16. Bond, S., Coombes, M. (2007): 2001-based Travel-To-Work Areas Metho-
dology,http://www.statistics.gov.uk/geography/downloads/2001_TTWA.
Methodology.pdf, accesat în data de 29.05.2009
17. Boston Consulting Group (2009): Réflexions sur le portefeuille de mesures Grenelle
Environnement, http://www.adequations.org/IMG/pdf/BCGetudeGrenelle.pdf,
accesat în data de 26.07.2010
18. Bosworth, G (2010): Commercial counterurbanisation: an emerging force in
rural economic development, Environment and Planning, A 42 (4) 966-981.
19. Briones, R. M (2006): Employment generation for the rural poor in Asia:
perspectives, patterns, and policies, Asian Development Review, 23(1), 87-116
20. Bruckmeier, K., Tovey, H. (2009): Beyond the policy process: conditions for
rural sustainable development in European countries, in: Bruckmeier, K.,
Tovey, H. (eds.): Rural sustainable development in the knowledge society,
Ashgate Publishing, Farnham/Burlington, 267-287
21. Bryden, J., Refsgaard, K., Johnson, T. (2006): Multifunctional Agriculture and
the New Rural Development Policy Paradigm in Europe, EAAE Seminar, Prague,
September 2006; http://www.policyweb.uhi.ac.uk/topmard/documents/eaae-
paper-1-bryden-kr-tgj-july-2006-final2.doc.
22. Buciega Arévalo, A., Esparcia Perez, J., Overbeek, G. (2003): D1 Methodology
report WP 1: rural-urban context, Building new relationships: rural areas under
urban pressure, QLK5-CT-2002-01696: BUILDING RURBAN RELATIONS,
http://www.rural-urban.org/files/f4b758983bcf294e6d8445479885dc42.pdf,
accesat în data de 20.05.2009
23. Bucur, I. (2009): Aspecte privind ocuparea resurselor de muncă în România
în contextul integrării în Uniunea Europeană, in Costică, M., Borza, M.
(coord.): Dimensiuni ale dezvoltării durabile în România, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 281-293

286
24. CCI (2009): Starea economiei judeţului Bistriţa-Năsăud 2008-2009, Camera de
Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Bistriţa
25. Cedefop (2010): Skills supply and demand in Europe: medium term forecast up
to 2020, http://www.madrimasd.org/empleo/documentos/doc/Skills_supply_
and_demand_in_Europe_Medium-term_forecast_up_to_2020.pdf, accesat în
data de 19.05.2010
26. Chiţea, L. (2007): Femeia rurală – factor favorizant sau restrictiv în dezvoltarea
comunităţilor rurale, in Florian V. (coord.): Dezvoltare rurală. Abordare
multidisciplinară, Terra Nostra, Iaşi, 159-164
27. Chiţea, M. (2007): Coordonate socio-economice ale spaţiului rural românesc,
in Florian, V. (coord.): Dezvoltare rurală. Abordare multidisciplinară, Terra
Nostra, Iaşi, 145-149
28. Chiţea, M. (2008): Impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra
profilului investiţional şi informaţional al comunităţilor rurale, Economie
agrară şi dezvoltare rurală, 5(1), 95-112
29. Chitu, L. (2005): Rural area revitalization through the agri-food channels – a
chance for the rural communities in Bucovian area, Agricultural Economics
and Rural Development, 2(7), 89-96
30. Ciucă, S., Pârciog, S., Lincaru, C., Mladen, L., Militaru, E. (2006): Resursele
umane, in Elemente definitorii ale Planului Naţional de Dezvoltare 2007-
2013, Probleme economice vol. 214-217, Centrul de informare şi documentare
Economică, Bucureşti, 164-183
31. Ciucă, V., Paşnicu, D., Son, L., Şipoş, C., Iordan, M. (2009): The Romanian
flexicurity – a response to the European labour market needs, Romanian
Journal of Economic Forecasting, 2/2009, 161-183
32. Cloke, P. J., Marsden, T., Mooney, P. H. (2006): The Handbook of Rural Studies,
SAGE Publications, London
33. Cooper, T., Hart, K. and Baldock, D. (2009): The Provision of Public Goods
Through Agriculture in the European Union. Report prepared for DG Agriculture
and Rural Development. IEEP, London. 396 pp, http://ec.europa.eu/agriculture/
analysis/external/public-goods/report_en.pdf, accesat în data de 3.06.2010
34. Copus, A., Hall, C., Barnes A., Dalton, G., Cook, P., Weingarten, P., Baum, S.,
Stange, H., Lindner, C., Hill, A., Eiden, G., Mcquaid, R., Johanssons (2006):
Study on Employment in Rural Areas – Final Deliverable; Commissioned by
the European Commission, http://ec.europa.eu/agriculture/publi/reports/
ruralemployment/sera_report.pdf
35. Corti, L. (2003): Archival Research, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/Article_
n20.html, accesat în data de 20.05.2009

287
36. Courtney, P. and Errington, A.J. (2000): The role of small towns in the local
economy and some implications for development policy. Local Economy 15,
280-301.
37. Courtney, P., Agarwal, S., Rahman, S., Errington A.ndrew, Moseley, M. (2004):
Determinants of Relative Economic Performance Of Rural Areas; Research
report prepared for DEFRA; http://www.defra.gov.uk/rural/pdfs/research/drep/
contents_exec_summ.pdf
38. Courtney, P., Mayfield, L., Tranter, R., Jones, Ph. şi Errington, A. (2007): Small
towns as ‘sub-poles’ in English rural development: Investigating rural–urban
linkages using subregional social accounting matrices; Geoforum; 38(6), 1219-
1232
39. Crişan, A., Dvorski, M., Rãdulescu, E. (2002): Studiu de impact asupra dezvol-
tării învăţământului rural, Centrul Educaţia 2000+, Bucureşti, http://www.
cedu.ro/ cercetro001b.php?id=2, accesat în data de 18.12.2009
40. Csatári, B. (1996): A magyarországi kistérségek néhány jellegzetessége, manuscris
41. Csillag, P., Elek, S. (2007): Rural employment in Hungary, in Kerekes, K. (ed.):
Proceedings of the International Conference Competitiveness and European
Integration, Regional and Rural Economics, 26-27 October 2007, Alma Mater,
Cluj-Napoca, 121-127
42. Dăianu, D. (coord.) (2004): România şi Agenda Lisabona: aderarea la UE şi
competitivitatea economică, Grupul de Economie Aplicată - Centrul Român de
Politici Economice, Bucureşti
43. Dale, A. (2003): Secondary Analysis of Quantitative Data, Encyclopedia of
Social Science Research Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.
com/socialscience/Article_n896.html, accesat în data de 20.05.2009
44. Davidovici, I., Davidovici A. S., Kruzslicika M. (2008): Reflecţii pe marginea
potenţialului competititv al agricultorilor români, Economie agrară şi dezvoltare
rurală, 5(1), 73-85
45. Davidovici, I., Davidovici, A. S. (2008): Posibile evoluţii în ruralul românesc,
in Rosca, I. G. et al. (eds.): Conferinţa internaţională Dezvoltarea economică
performantă şi complexă a spaţiului rural şi regional, 19-20 septembrie 2008,
Academia de Studii Economice, Bucureşti
46. Davis, B., Winters, P., Carletto, G., Covarrubias, K., Quinones, E., Zezza, A.,
Stamoulis, K., Bonomi, G., DiGiuseppe, S. (2007): Rural income generating
activities. A cross country comparison, Working Papers 07-16, Agricultural and
Development Economics Division of the Food and Agriculture Organization of
the United Nations (FAO-ESA), http://ideas.repec.org/p/fao/wpaper/0716.html,
accesat în data de 31.12.2009
47. Davis, J. R., Bezemer, D. J., Janowski, M. and Wandschneider, T. (2004): The
Rural Non-Farm Economy and Poverty Alleviation in Armenia, Georgia and
Romania: A Synthesis of Findings. Natural Resources Institute, Chatham

288
48. Davis, J. R., Cristoiu, A. (2002): Patterns of rural non-farm diversification and
employment in Romania: A county level analysis, Natural Resources Institute
Report No. 2639, Chatham
49. Davoine, L., Erhel, Ch. (2007): La qualité de l’emploi en Europe – Une approche
comparative et dynamique; Centre d’Etudes de l’Emploi; Document de travail
n°86; http://www.cee-recherche.fr/fr/doctrav/qualite_emploi_europe_doc86.pdf
50. DEFRA (2005): Productivity in Rural England, Department for Environment,
Food and Rural Affairs, Rural Economics Unit, London, http://www.defra.gov.
uk/rural/pdfs/research/productivity-rural-england.pdf
51. Defra (2010): Accelerating the uptake of anaerobic digestion in England: an
implementation plan. Defra, London. PB no. 13394. 42 pp, http://www.defra.
gov.uk/environment/waste/ad/documents/implementation-plan2010.pdf,
accesat în data de 21.04.2010
52. Dijkstra, L., Poelman, H. (2008): Remote Rural Regions. How proximity to a
city influences the performance of rural regions?, Regional Focus No. 01/2008,
European Commission, Directorate-General for Regional Policy, Brussels
53. Dillinger, W. (2007): Poverty and Regional Development in Eastern Europe and
Central Asia, Chief Economist’s Regional Working Paper Series, 2(1), World
Bank Europe and Central Asia Region
54. Diminescu, D. (1996): Deplasările oşenilor în străinătate, un nou model de
migraţie, Revista de Cercetări Sociale, 3(2), 16-32
55. Diputacion de Jaén (2007): Analysis of new formulates to promote employment
in the rural areas, Himilce Project, http://www.equalhimilce.es/cms/export/
sites/default/himilce/es/documentos/ingles.pdf
56. Diputacion Provincial de Toledo (2007): Cuaderno de inserción laboral y
técnicas BAE; DIPURURAL Project, http://www.diputoledo.es/global/ver_pdf.
php?id=4991
57. Dobroteanu, C. (2008): Performanţa utilizării fondurilor publice allocate
sectorului agricol în perioada de preaderare 2000-2006, in Rosca, I. G. et
al. (eds.): Conferinţa internaţională Dezvoltarea economică performantă şi
complexă a spaţiului rural şi regional, 19-20 septembrie 2008, Academia de
Studii Economice, Bucureşti
58. Dona, I. (2000): Economie rurală, Editura Economica, Bucureşti
59. Dorgai L., Hinora F., Tassy S., (1998): A vidékfejlesztés finanszírozása az Európai
Unióban, AKII nr.12., Budapest
60. Dumbravă, V. (2007): Managementul resurselor umane în agricultură, Irecson,
Bucureşti
61. Dumitru, M., Diminescu, D., Lazea, V. (2004): Rural development and the reform
of Romanian agriculture, Colecţia de studii IER nr. 10-11, Institutul European
din România, Bucureşti

289
62. Easterby-Smith, M., Thorpe, R., Lowe, A. (2002): Management research: an
introduction, Sage, London
63. EC (1988): The Future of Rural Society, COM 88(501), Supplement 4/88, Bulletin
EC, http://aei.pitt.edu/5214/01/001713_1.pdf, accesat în data de 3.10.2008.
64. EC (1997): Rural Developments. CAP 2000 Working Document, European Com-
mission, Directorate General for Agriculture, http://ec.europa.eu/agriculture/
publi/pac2000/rd/rd_en.pdf, accesat în data de 29.08.2008.
65. EC (1999): Evaluating socio-economic programmes. Principal evaluation tech-
niques and tools, Means Collection Vol.3, Luxembourg: Office for Official
Publications of the European Communities
66. EC (2004a): Project Cycle Management Guidelines, Aid Delivery Methods,
Vol. 1, European Commission, http://ec.europa.eu/europeaid/multimedia/publi
cations/publications/manuals-tools/t101_en.htm, accesat în data de 20.05.2009
67. EC (2004b): Planting seeds for rural futures. Rural policy perspective for a wider
future. Second European Conference on Rural Development. Salzburg, 12–14
November 2003, Office for Official Publications of the European Communities,
Luxembourg
68. EC (2005a): Regulamentul (CE) Nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie
2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European
Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
69. EC (2005b): Communication to the Spring European Council: Working together
for growth and jobs: A new start for the Lisbon strategy. COM(2005) 24 final,
02.02.2005, Commission of the European Communities, Brussels, http://
ec.europa.eu/growthandjobs/pdf/COM2005_024_en.pdf, accesat în data de
30.01.2008
70. EC (2006a): Council Decision 2006/144/EC from 20.02.2006 on Community
strategic guidelines for rural development (programming period 2007 to 2013),
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2006:055:0020:0
029:EN:PDF, accesat în data de 30.08.2008
71. EC (2006b): Rural Development in the European Union. Statistical and Economic
Information, Report 2006, European Commission, Directorate-General for
Agriculture and Rural Development, http://ec.europa.eu/agriculture/agrista/
rurdev2006/RD_Report_2006.pdf, accesat în data de 29.08.2008
72. EC (2006c): Communication from the Commission to the Council and the
European Parliament: Employment in rural areas: closing the jobs gap. COM(2006)
857 final, 21.12.2006, Commission of the European Communities, Brussels,
http://ec.europa.eu/agriculture/publi/reports/ruralemployment/com857_en.pdf,
accesat în data de 30.01.2008
73. EC (2007): Rural Development in the European Union. Statistical and Economic
Information. Report 2007, European Commission, Directorate General for

290
 Agriculture and Rural Development, http://ec.europa.eu/agriculture/agrista/
rurdev2007/ RD_Report_2007.pdf, accesat în data de 29.08.2008
74. EC (2008): Rural development in the European Union. Statistical and economic
information. Report 2008, Commission of the European Communities, Direc-
torate-General for Agriculture and Rural Development, Brussels, http://ec.
europa.eu/ agriculture/agrista/rurdev2008/index_en.htm, accesat în data de
01.05.2009
75. EC (2009): Rural development in the European Union. Statistical and economic
information. Report 2009, Commission of the European Communities, Direc-
torate-General for Agriculture and Rural Development, Brussels, http://ec.
europa.eu/ agriculture/agrista/rurdev2009/index_en.htm, accesat în data de
02.01.2010
76. EEDA (2008): Mapping Socio-Economic Flows Across the Region II. Report
prepared by Birkbeck College for East of England Development Agency, http://
eastofenglandobservatory.org.uk/WebDocuments/Public/approved/user_9/
BBK%20SH%20EEDA2%20(2).pdf. accesat în data de 15.04.2009
77. Eurofound (2006): First European Quality of Life Survey: Urban–rural differences,
Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg,
http://www.eurofound.europa.eu/publications/index.htm, accesat în data de
08.11.2009
78. Eurofound (2009a): Second European Quality of Life Survey: Overview, Office for
Official Publications of the European Communities, Luxembourg, http://www.
eurofound.europa.eu/ publications/index.htm, accesat în data de 08.11.2009
79. Eurofound (2009b): http://www.eurofound.europa.eu/areas/industrialrelations/
dictionary/definitions/europeanemploymentstrategy.htm, accesat în data de
08.11.2009
80. European Council (2007): Joint employment report 2006/2007, Council of the
European Union, Brussels, http://www.europa.eu/scadplus/leg/en/cha/c11322.
htm, accesat în data de 01.04.2008
81. European Council (2009): Joint Employment Report 2008/2009, Council of the
European Union, Brussels, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=101&lan
gId=en&pubId=16&type=2& furtherPubs=yes, accesat în data de 07.11.2009
82. European Foundation for the improvement of living and working conditions
(2007): Temporary agency work in the European Union; http://www.eurofound.
europa.eu/ewco/reports/TN0408TR01/TN0408TR01.pdf
83. Eurostat (2010): Labour force survey in the EU, candidate and EFTA countries.
Main characteristics of national surveys, 2008, Publications Office of the
European Union, Luxembourg
84. Faragó, L., (1999): Regionális programozás, Simpozionul “Dezvoltare regională
şi rurală”, Cluj-Napoca, 8-10 octombrie, manuscris

291
85. Fehér, A., Dorgai, L. (1998): A vidék eltartóképességének stabilizálása, regionális
összefüggései, MTA Agrártudományok Osztály, Budapest
86. Fehér, A. (2005): A vidékgazdaság és a mezőgazdaság, Agroinform, Budapest
87. Fekete, E. (2005): Long-term Unemployment and It Alleviation on Rural Areas.
Case of Hungary, Discussion Papers no. 47, Centre for Regional Studies of
Hungarian Academy of Sciences, Pécs
88. Fieldsend, A. F. (1996): Factories in the Field, Green Futures 2, 20-21
89. Fieldsend, A. F. (2008): Out of the shadows: making female labour in agriculture
visible, Economics and Rural Development: Research Papers 4 (2), 16-25.
90. Fieldsend, A. F. (2009a): Indicator sets for the assessment of the potential for
rural economic diversification in different types of rural areas. Deliverable 3.1.
of the EU Framework 7 project ‘RuralJobs’, http://www.ruraljobs.org/, accesat în
data de 02.11.2009
91. Fieldsend, A. F. (2009b): Facilitating farm succession by supporting business
innovation, in: Neményi, Á. (ed.): Trends in Land Succession, Cluj University
Press, Cluj-Napoca, 183-191
92. Fieldsend, A., Boone, J. (2007): A practical guide to stimulating entrepreneurship
in rural areas; PRAXIS project, Essex County Council, Chelmsford, UK
93. Fischer Boel, M. (2008): Prospects for rural development policy; Conference
organised by the Directorate General for Agriculture “Europe’s rural areas in
action: facing the challenges of tomorrow”; Limassol, Cyprus, 16 October 2008;
http://europa.eu/rapid/pressReleases
94. Florian, V., Rusu, M., Tudor, M., Chiţu, L., Militaru, A., Chiţea, M. (2003):
Identificarea priorităţilor politicilor de dezvoltare în mediul rural, Probleme
economice vol. 86, Centrul de informare şi documentare Economică, Bucureşti
95. Fontana, A. (2003): Unstructured Interview, Encyclopedia of Social Science
Research Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/
Article_n1059.html, accesat în data de 20.05.2009
96. Fox, W. F., Porca, S. (2001): Investing in Rural Infrastructure, International
Regional Science Review, 24(1), 103–133
97. Freedman, D. A. (2003): “Sampling”, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications
98. Gallego, F. J. (2004): Mapping Rural/Urban Areas from Population Density Grids,
Institute for Environment and Sustainability, JRC, ISPRA, http://www.ec-gis.
org/docs/F11116/RURAL%20URBAN%20%20POPDENS.PDF, accesat în data
de 30.08.2008.
99. Gallup (2006): Barometrul Rural - August 2006, The Gallup Organization,
Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, Bucureşti
100. Gavrilă, V. (2008): Forme de proprietate şi de exploatare în agricultura
României, in Rosca, I. G. et al. (eds.): Conferinţa internaţională Dezvoltarea

292
 economică performantă şi complexă a spaţiului rural şi regional, 19-20
septembrie 2008, Academia de Studii Economice, Bucureşti
101. Gavrilescu, D., Giurcă, D. (coord.) (2000): Economie agroalimentară, Expert,
Bucureşti.
102. Gibbs, R. (2005): Low-skill employment and the changing economy of rural
America, Economic research report no. 10, United States Department of
Agriculture Economic Research Service
103. Girasek, E., Sík, E. (2006): Munkaerőpiac és informális jövedelem, in Kolosi,
T. et al. (eds.): Társadalmi riport 2006, Tárki, Budapest
104. Giurcă, D. (coord.), Luca, L., Hurduzeu, G. (2006): Scenarii privind impactul
măsurilor de dezvoltare rurală asupra structurilor agricole româneşti după
aderarea la Uniunea Europeană, Studii de strategie şi politici nr. 5, Institutul
European din România, Bucureşti
105. Goodman, D. (2004): Rural Europe Redux? Reflections on Alternative Agro-
Food Networks and Paradigm Change, Sociologia Ruralis 44 (1), 3-16
106. Green, A. E., Hardill, I. (2003): Rural labour markets, skills and training. Final
report, Institute for Employment Research, University of Warwick
107. Gusti, D. (1939): Enciclopedia României. Vol.3. Economia naţională. Cadre şi
producţie, Asociaţia Ştiinţifică pentru Enciclopedia României, Bucureşti
108. Guvernul României (2006a): Plan Naţional de Acţiune pentru Ocupare 2006,
Government of Romania, Bucharest, http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/
images/file/Domenii/Programe%20si%20strategii%20forta%20de%20munca/
PNAO2006.pdf, accesat în data de 17.07.2008
109. Guvernul României (2006b): Regional Operational Programme 2007-2013,
Ministry of European Integration, Regional Operational Programme Managing
Authority, Bucharest
110. Guvernul României (2008): National Rural Development Programme of Roma-
nia 2007-2013, Government of Romania, Bucharest, http://www.mapam.ro/
pages/ dezvoltare_rurala/nrdp_en_official%20version.pdf, accesat în data de
31.07.2008
111. Hammersley, M. (2003): Case Study, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications, http://sageereference.com/socialscience/Article_
n92.html, accesat în data de 20.05.2009
112. Haugland, C. et al. (1997): Cadrele de analiza logică. Îndrumare pentru
conceperea proiectelor, Expert, Bucureşti
113. Hayes, M., Milánkovics, K. (2001): Community Supported Agriculture: A
Farmers’Manual, Nyitott Kert Alapítvány
114. Henry, G. T. (2003): Quota Sample, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/Article_
n793.html, accesat în data de 20.05.2009

293
115. Hepworth, M., Pickavance, L., Ziemann, B. (2004): The Knowledge Economy
in: Rural England: A Report for Defra. The local futures group, London, http://
www.defra.gov.uk/rural/pdfs/research/knowledge_economy/full_report. pdf.
accesat în data de 24.06.2008
116. Hertz, T., de la O Campos, A. P., Zezza, A., Azzarri, C., Winters, P., Quiñones,
E. J., Davis, B., (2009): Wage inequality in international perspective: Effects
of location, sector, and gender, FAO-IFAD-ILO Workshop on Gaps, trends and
current research in gender dimensions of agricultural and rural employment:
differentiated pathways out of poverty, Rome, 31 March - 2 April 2009
117. van Huylenbroek, G., Vandermeulen, V., Mettepenningen, E., Verspecht, A.
(2007): Multifunctionality of agriculture: a review of definitions, evidence
and instruments, Living Reviews in Landscape Research 1, 3-43, http://www.
livingreviews.org/lrlr-2007-3, accesat în data de 6.12.2007
118. Horváth, Gy. (1998): Európai regionális politika, Dialóg Campus, Budapest-
Pécs
119. IER (2005): Politica privind piaţa muncii şi ocuparea forţei de muncă, Seria
Micromonografii Politici Europene, Institutul European din România, Bucureşti
120. ILO (2004): World Employment Report 2004-2005. Employment, productivity
and poverty reduction, International Labour Organisation, Geneva
121. INIPA, MINISTERO DEL LAVORO E DELLE POLITICHE SOCIALI (2005):
Definizione di un kit di indicatori funzionale alla costruzione dell’osservatorio
(banca dati) sullo sviluppo, le professioni e l’imprenditoria agricola - Percorso
metodologico ed operative; AGRIORIENTA Project
122. INS (2003): Forţa de muncă în România. Ocupare şi şomaj în anul 2002,
Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti
123. INS (2005): Structura resurselor de muncă la recensămintele din 1992 şi 2002
124. INS, Tempo Online Time Series, www.insse.ro
125. INS (2008a): Proiectarea populaţiei României în profil teritorial până în anul
2050, Editura Revista Română de Statistică, Bucureşti
126. INS (2008b): Repere economice şi sociale regionale. Statistică teritorială –
2008, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti
127. INS (2008c): Particularităţi ale evoluţiei demografice a populaţiei din mediul
rural, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti
128. INS (2008d): Câştigurile salariale şi costul forţei de muncă 2007
129. INS (2008e): Conturi naţionale regionale 2001–2005
130. INS (2008f): Ancheta structurală în agricultură 2007
131. INS (2009a): România în cifre – breviar statistic, Institutul Naţional de
Statistică, Bucureşti, www.insse.ro, accesat în data de 01.07.2009
132. INS (2009b): Forţa de muncă în România. Ocupare şi şomaj în anul 2008,
Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti

294
133. INS (2009c): Comunicat de presă, 2009/193, Costul forţei de muncă în anul
2008
134. INS (2010): Buletinul statistic lunar al judeţelor 2009/11 – Judeţul Cluj, www.
insse.ro, accesat în data de 12.02.2010
135. INS: Anuarul Statistic al României 1997, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008,
2009.
136. Istudor, N. (2006): Dezvoltarea rurală şi regională a României în perspectiva
integrării în Uniunea Europeană, Editura ASE, Bucureşti
137. Istudor, N. (2008): Consolidarea pieţelor agricole prin înfiinţarea grupurilor
de producători – pe exemplul legumelor şi fructelor, in Rosca, I. G. et al. (eds.):
Conferinţa internaţională Dezvoltarea economică performantă şi complexă
a spaţiului rural şi regional, 19-20 septembrie 2008, Academia de Studii
Economice, Bucureşti
138. Istudor, N., Manole Victor, Boboc, D., Ion R. A. (2006): Îmbunătăţirea calităţii
produselor agroalimentare – condiţie pentru integrarea agriculturii româneşti
în Uniunea Europeană, Amfiteatru Economic, 20, 139-144
139. Jávor K. (1999): Gondolatok az alámerülés előtt. Falu, város, régió, nr. 1-2.
140. Jazepcikas, D., Raupeliene, A., Vitunskiene, V. (2009): Institutional Model of
Employment System in a Rural Area, in Deltuvas, R. (ed.): Proceedings of the
Fourth International Scientific Conference Rural Development 2009. Volume 4,
Book1, Lithuanian University of Agriculture, Kaunas, 196-202
141. Jenkins, T.(2001): SPRITE Supporting and promoting integrated tourism in
Europe’s lagging rural regions; EU Proposal; http://ec.europa.eu/research/
agriculture/projects/qlrt_1999
142. Jodelet, D. (2003): General perspective des methodes qualitatives, in Moscovici,
S., Buschini, F. (coord.): Les methodes des sciences humaines, Presses
Universitaires Française, Paris, 189–192
143. Joseph, A. (2002): Rural population and services, in: Bowler, I., Bryant,
C., Cocklin, C. (eds.): The Sustainability of Rural Systems. Geographical
Interpretations, Kluwer Academic Publishers, NL
144. Jouen, M. (2007): La politique de développement rural en question; Introductive
paper for the meeting of the task force on September 10th 2007; Notre Europe
145. Kantor, C. (2007): The vegetable growth development in Viişoara and its
impact on the rural population, in Surd, V., Zotic, V. (eds.): Rural space and
local development, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 315-318
146. Kerekes, K (2008): Some aspects of rural employment in the North-West region
of Romania, in: Matiş, D. (coord.): Studii şi cercetări economice, Alma Mater,
Cluj-Napoca, 171-178
147. Kerekes, K. (2010): Rural employment in the context of European integration.
Case study: Cluj County, PhD thesis, Faculty of Economics and Business
Administration, Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca

295
148. Kerekes, K., Vincze, M. (2009): Dilemmas of Rural Development in Europe
and Romania, in Deltuvas, R. (ed.): Proceedings of the Fourth International
Scientific Conference Rural Development 2009. Volume 4, Book 1, Lithuanian
University of Agriculture, Kaunas, 68-73
149. Kohler Riessman, C. (2003): Narrative Interviewing, Encyclopedia of Social
Science Research Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/
socialscience/Article_n612.html, accesat în data de 20.05.2009
150. Kovács, K. (1998): A vidék kutatása az MTA Regionális Kutatások Központjában,
A Falu, vol. XIII. nr.4
151. Kovács T. (1998): Mi tekinthető vidéknek? Gazdálkodás, vol. XLII. nr. 5.
152. Krueger, R. A. (2003): Focus Group, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/Article_
n345.html, accesat în data de 20.05.2009
153. Kuemmerle, T., Müller, D., Griffiths, P., Rusu, M. (2009): Land use change in
Southern Romania after the collapse of socialism, Reg. Environ. Change, 9,
1-12
154. Kulcsár L. (coord.) (1999): A SAPARD előcsatlakozási programra felkészítő
képzés tananyaga kistérségek számára, SCOLAR, Budapest
155. Kulcsár L., Kozári J. (1998): A vidékfejlesztés új stratégiája Magyarországon.
Gazdálkodás, vol. XLII, nr.4.
156. Kurkó, I. (2007): Economic disparities and competitiveness in the regions
of Romania, in Kerekes, K. (ed.): Proceeding of the International Conference
Competitiveness and European Integration, Regional and Rural Economics,
26-27 October 2007, Alma Mater, Cluj-Napoca, 72-81
157. Lawton, Ch., Rossiter, W. (2007): Employment Quality and the Knowledge
Economy in the East Midlands; East Midlands Development Agency; East
Midlands Regional Skills and Productivity Partnership - Evidence and Regional
Priorities - A one day workshop; http://www.esppartnership.org.uk/esp-docs/
download-esp-documents/
158. Lazăr, P. S. (2009): Studiu privind implementarea fondurilor europene destinate
dezvoltării rurale în judeţul Cluj. Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai
Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-
Napoca
159. Lazăr. I., Mortan, M., Vereş, V. (2007): Un posibil model de evaluare a
durabilităţii exploataţiilor agricole din zona de Nord-Vest a României,
Transylvanian Review of Administrative Sciences, 20, 52-67
160. Lee, J., Arnason, A., Nightingale, A., Shucksmith, M. (2005): Networking: Social
capital and identities in European rural development, Sociologia Ruralis, vol.
45, no. 4, 269-283; RESTRIM project results
161. Legrain, P. (2008): Why the East of England needs migrant workers and what
it must do to make the most of them, East of England Development Agency,

296
 Cambridge, http://www.eeda.org.uk/files/Why_the_East_of_England_needs_
migrants.pdf, accesat în data de 15.10.2008
162. Leon, Y. (1999): Rural Development: Which Lessons from Economic Analysis?,
9th Congress of Agricultural Economists, Warsaw, Poland, August 24-28.
163. van Leeuwen, E.S. and Nijkamp, P. (2004): The Embeddedness of small
enterprises to the rural local economy of small and medium sized towns, Serie
Research Memoranda, http://ideas.repec.org/p/dgr/vuarem/2004-21.html.
accesat în data de 2.04.2008
164. Lukesch, R. (2007): The LAG-HANDBOOK: A guide through the stunning world
of Local Action Groups. Leader+ Observatory Contact Point, Brussel
165. Lynn, P. (2003): Random Sampling, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/
Article_n802.html, accesat în data de 20.05.2009
166. MAA (1998): Carta verde. Dezvoltarea rurală în România, PHARE RO 9505-
04-03, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei., Bucureşti
167. Macionis, J., Plummer, K. (1998): Sociological investigations, in: Sociology: a
global introduction, Prentice Hall, New Jersey
168. Mandl, I., Oberholzner, Th., Dörflinger, C. (2007): Social capital and job
creation in rural Europe, European Foundation for the Improvement of Living
and Working Conditions, http://www.eurofound.europa.eu/pubdocs/2007/18/
en/1/ef0718en.pdf
169. Manoleli, D. G. (coord.), Giurcă, D., Chivu, L., Câmpeanu, V. (2004): Ierarhizarea
priorităţilor de dezvoltare agricolă şi rurală în România. Influenţele noii reforme
a Politicii Agricole Comunitare, Studii de impact nr. 11, Institutul European
din România, Bucureşti, http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_
ro/Pais2_studiu_11_ro.pdf, accesat în data de 21.02.2010
170. Mărginean, I. (2005): Condiţiile de viaţă din mediul rural, Probleme economice
vol. 183, Centrul de informare şi documentare Economică, Bucureşti
171. Markova, I. (2003): Les focus-groups, in: Moscovici, S., Buschini, F. (coord.):
Les methodes des sciences humaines, Presses Universitaires Française, Paris,
270–295
172. Marsden, T (1999): Rural futures: the consumption countryside and its
regulation, Sociologia Ruralis 39 (4), 501-520
173. Mason, J. (2003): Semistructured Interview, Encyclopaedia of Social Science
Research Methods, SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/
Article_n909.html, accesat în data de 20.05.2009
174. McLelland, S. D. (2002): A training needs assessment for the united way
of Dunn County Wisconsin; Research Paper; http://www.uwstout.edu/lib/
thesis/2002/2002mcclellands.pdf

297
175. Merkens, H.(2007): Selection procedures, Sampling, Case Construction, in:
de Flick, U., von Kardoff, E., Steinke, I. (eds.): A Companion to Qualitative
Research, Sage, London
176. Mets, Kaire (2007): New Strategies and Tools for Development of Business
Environment in Marginal Rural Areas: Good Practices from Kainuu, Pôlva
County and Cliento – Guideline for RuralDevelopers; TOOLS Programme
177. Midgley, J., Hodge, I., Monk, S. (2003): Patterns and Concentrations of
Disadvantage in England: A Rural-Urban Perspective, Urban Studies, 40(8),
1427-1454
178. Ministero del Lavoro e della Previdenza Sociale (2007): BioMio – il biologico
di tutti; Brochure from the BioMio project, http://www.biomio.it/index.
php?option=com_content&task=view&id=53&Itemid=57
179. Ministerul Justiţiei (2009): Operaţiuni în Registrul Central al Comerţului,
Sinteză Statistică.
180. Naesager, L. (2008): New challenges for rural development after the CAP
Health Check, Text of speech delivered at “Riga Food 2008” fair, 3 September
2008, http://ec.europa.eu/agriculture/riga_food_2008.pdf, accesat în data de
2.06.2009
181. Naghiu, A., Vázquez, J. L., Georgiev, I. (2005): Rural Development Strategies
through Rural Tourism Activities in Romania: Chance for an Internal Demand?,
International Review on Public and Non Profit Marketing, 2(1), 85-95
182. Nagy, A., Matiş, D., Györfy, L., Benyovszki, A., Petru, T. P. (2008): Main
characteristics of entrepreneurial activity in Romania, in Benyovszki, A.,
Györfy, L., Pete, Ş., Petru, T. P. (eds.): Entrepreneurship and Economic Growth.
International Conference 28-29 March 2008, Ábel Publishing House, Cluj-
Napoca, 108-114
183. Nizalov, D., Schmid, A. A. (2008): Poverty in Michigan Small Communities:
Demand Versus Supply of Labor, International Regional Science Review, 31,
275-303
184. NZTE (2007): Fruit and vegetable industry in New Zealand, January 2007. New
Zealand Trade and Enterprise, http://business.newzealand.com/ common/
files/Fruit-and-vegetable-industry-in-New-Zealand.pdf, accesat în data de
25.05.2010
185. OECD (1994): Creating Rural Indicators for Shaping Territorial Policies, OECD
Publications, Paris
186. OECD (1996): Territorial Indicators of Employment. Focusing on Rural
Development, OECD, Paris
187. OECD (2006): The new rural paradigm – Policies and governance; OECD, Paris,
http://www.unisi.it/cipas/ref/OECD_2006_Rural_Paradigm.pdf
188. OECD (2009): The role of agriculture and farm households diversification in
the rural economy: evidence and initial policy implications, AD/CA/APM/

298
 WP(2009)1/FINAL, OECD Trade and Agriculture Directorate, http://www.
oecd.org/dataoecd/28/45/42714138.pdf, accesat în data de 3.01.2010
189. Oostindie, H. and van Broekhuizen, R. (2008): The dynamics of novelty
production, in: van der Ploeg, J.D. and Marsden, T. (eds) Unfolding webs: The
dynamics of regional rural development, Van Gorcum, Assen
190. Otiman, P. I. (1999): Economie rurală, Agroprint, Timişoara
191. Otiman, P. I. (2007): Viaţa rurală românească pe lungul drum între flămânzi
şi Uniunea Europeană sau Drama satului şi a ţăranului român într-un secol
de iluzii, dezamăgiri şi speranţe. Discurs de recepţie rostit la 20 iunie 2007 în
şedinţă publică, Editura Academiei Române, Bucureşti
192. Otiman, P. I. (2008a): Strategia de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung
a agriculturii şi spaţiului rural din România – România rurală XXI, Economie
agrară şi dezvoltare rurală, 5(1), 3-20
193. Otiman, P. I. (2008b): Dezvoltarea rurală şi agricultura: oportunităţi de
atenuare a crizei economico-financiare şi de reluare a creşterii economice,
Economie agrară şi dezvoltare rurală, 5(3), 247-277
194. Pagina Prefecturii Judeţului Bistriţa-Năsăud, http://www.prefecturabn.ro/
195. Pakurár, M., Kovács, S. (2008). An overview of current labour market,
demographic and economic trends at EU, and national and regional levels.
‘RuralJobs’ Deliverable 2.1.
196. Pakurár, M., Kovács, S., (2009): An overview of current labour market and
economic trends at EU level, http://www.region-limousin.fr/agora/ruraljobs
197. Pakurár, M., Katona-Kovács, J., Kovács, S. (2009): EU, National and Regional
Rural Labour Market Policies and Expectations, Deliverable 2.1. of the EU
Framework 7 project ‘RuralJobs’, http://www.ruraljobs.org, accesat în data de
02.11.2009
198. Partridge, M. D., Rickman, D. S., Li. H. (2009): Who Wins From Local Economic
Development?: A Supply Decomposition of U.S. County Employment Growth,
Economic Development Quarterly, 23(1), 13-27
199. Pezzini, M. (2001): Rural Policy Lessons from OECD Countries, International
Regional Science Review, 24(1), 134–145
200. Pezzini, M. (2001): Rural Policy Lessons from OECD Countries, International
Regional Science Review, 24(1), 134–145
201. Pichler, F., Shucksmith, M., Cameron, S., Merridew, T. (2006): First European
Quality of Life Survey - Urban–rural differences; European Foundation for
the Improvement of Living and Working Conditions, http://www.eurofound.
europa.eu/pubdocs/2006/63/en/1/ef0663en.pdf
202. Platt, J. (2003): Participant Observation, Encyclopedia of Social Science Research
Methods, SAGE Publications, http://sageereference.com/socialscience/Article_
n692.html, accesat în data de 20.05.2009

299
203. PNDR (2010): Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013 - versiunea
consolidată iunie 2010, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Bucureşti
204. Polidori, R., Contini, C., Pacini, C., Sulli,R., Spaini, F., Andreoli,: A., Fortunato,
R. Garavelii, P., Fiaschi, M. (2006): Rapporto di Ricerca; TRENO program
(Tradurre le Risorse Endogene delle aree Rurali in Nuova Occupazione)
205. Popescu, M. (2001): Agricultura şi creşterea economică, in Gavrilescu, D.,
Davidovici, I., Giurcă, D. (eds.): Lecţii ale tranziţiei. Spaţiul Rural şi sectorul
agroalimentar românesc, Expert, Bucureşti
206. Pugliese P., Cataldi, G., Ciannamea, C., Fucilli, V., Petruzzelle, D. şi Zanoli,
R. (2006): The SIMOCA Project MEMORANDUM on Organic Agriculture &
Sustainable Rural Development in the CADSES area - Elements for a Trans-
national Strategy; INTERREG IIIB CADSES S.I.M.O.C.A. project, http://www.
simoca.org/dwld/SIMOCA_Memorandum_final_strategy.pdf
207. Quirion, P., Demailly, D. (2008): -30% de CO2= + 684 000 emplois, étude
pour le WWF, http://www.wwf.fr/pdf/Rapport_WWF_REDUCTION_GES.pdf
208. Râmniceanu, I. (2004): Dileme ale europenizării politicii de dezvoltare rurală.
Implicaţii pentru România, Colecţia de studii IER Nr. 9, Institutul European
din România, Bucureşti
209. Radvánszki, Á. şi Sütő, A. (2007): “Hol a határ?”, Falu Város Régió,Váti Kht.,
Budapest, 2007/3, 45-54
210. Rasmussen, B. şi Balsby, N. (2007): The DestiLink Experience – a Storybook;
http://www.destilink.net/index.php?id=560
211. Raupeliene, A. (2009): Deliverable 4.1: Review of existing typologies. New
Sources of Employment to Promote the Wealth-Generating Capacity of Rural
Communities, EU Framework 7 project no. 211605, www.ruraljobs.org, accesat
în data de 16.12.2009
212. Retegan A., Rusu, M. (2007): Planul de amenajare a teritoriului naţional
acţiunea a VIII-a -zone rurale, in Florian V. (coord.) Dezvoltare rurală. Abordare
multidisciplinară., Terra Nostra, Iaşi, 78-87
213. Romania ‘s Territorial Atlas (Atlasul Teritorial al României), www.mie.ro
214. Rusali, M. (2009): Agricultura ecologică – dimensiuni, obiective ale politicii
comune şi implicaţii asupra dezvoltării rurale durabile, in Costică, M.,
Borza, M. (coord.): Dimensiuni ale dezvoltării durabile în România, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 186-202
215. Rusu, M. (2008): Potenţialul de diversificare a activităţilor economice în
spaţiul rural, Economie agrară şi dezvoltare rurală, 5(3), 279-289
216. Rutovitz, J., Atherton, A. (2009): Energy sector jobs to 2030: a global analysis.
Prepared for Greenpeace International by the Institute for Sustainable Futures,
University of Technology, Sydney, http://www.isf.uts.edu.au/publications/
rutovitzatherton2009greenjobs.pdf, accesat în data de 16.07.2010

300
217. Sabau, C., Paquiet, P. (2009a): The Rural Labour Market. Deliverable 2.5 of
the EU FP7 project ‘RuralJobs’, http://www.ruraljobs.org, accesat în data de
30.07.2009
218. Sabau, C., Paquiet, P. (2009b): Review and assessment of a selection of national
and EU research and dissemination proiecte. Deliverable 2.2 of the EU FP7
project ‘RuralJobs’, http://www.ruraljobs.org, accesat în data de 30.07.2009
219. SAGE (2003): Encyclopedia of Social Sciences Research Methods, SAGE
Publications, http://sage-ereference.com/socialscience
220. Sălăşan, C., Fritzsch, J. (2009): The role of agriculture for overcoming rural
poverty in Romania, IAMO Discussion Paper No. 121, Leibniz Institute of
Agricultural Development in Central and Eastern Europe, Halle (Saale)
221. Sandu D., Voineagu V., Panduru F. (2009): Dezvoltarea comunelor din
România, INS, SAS, Bucureşti
222. Sandu, D. (1999): Dezvoltare şi sărăcie în satele României, Sociologie Româ-
nească, 4, 117-138
223. Sandu, D. (2005a): România rural-neagricolă azi, Sociologie Românească, III(4),
http://www.sociologieromaneasca.ro/uploads_ro/883/sr2005_4_r04.pdf, accesat
în data de 24.11.2009
224. Sandu, D. (2005b): Emerging Transnational Migration from Romanian
Villages, Current Sociology, 53(4), 555–582
225. Schrieder, G., Munz, J., Jehle, R. (1999): Rural regional development in transition
countries: country case Romania, Discussion Paper 7/1999, University of
Hohenheim, Institute of Agricultural Economics and Social Sciences in the
Tropics and Subtropics, Hohenheim
226. Scott, A., Gilbert, A., Gelan, A. (2007): The Urban-Rural Divide: Myth Or
Reality?, SERG Policy Brief No. 2, Macaulay Institute, Aberdeen, www.
macaulay.ac.uk/ economics/research/ SERPpb2.pdf, accesat în data de
15.01.2010
227. Sears D. W., J. N Reid (coord.)(1995): Rural Development Strategies, Nelson-
Hall Publishers, Chicago
228. SERA (2006): Study on Employment in Rural Areas, European Commission, DG
Agriculture and Rural Development, Brussels, http://ec.europa.eu/agriculture/
publi/ reports/ruralemployment/sera_report.pdf, accesat în data de 30.08.2008
229. Stoica, M. A. (2009): Dezvoltarea durabilă – efectul investiţiilor în agricultură
şi în industria alimentară, in: Costică, M., Borza, M. (coord.): Dimensiuni ale
dezvoltării durabile în România, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
230. Storrie, D. (2002): Temporary agency work in the European Union, Luxembourg:
Office for Official Publications of the European Communities; http://www.
eurofound.europa.eu/pubdocs/2002/02/en/1/ef0202en.pdf
231. Suessmuth, R. (2002): Immigration aspects of European Enlargement, in
Funck, B., Pizzati, L. (eds): Labor, Employment, and Social Policies in the EU

301
 Enlargement Process. Changing Perspectives and Policy Options, The World
Bank, Washington DC
232. SWRDA (2009): Green Skills, Green Jobs: Opportunities for the South West Low
Carbon Economy., South West Regional Development Agency, http://www.
swslim.org.uk/documents/themes/LT18-bulletin-green-skills.pdf, accesat în
data de 15.09.2009
233. Taylor, M. (2008): Living Working Countryside: The Taylor Review of Rural
Economy and Affordable Housing, Department for Communities and Local
Government, London
234. Tălmaciu, M., Mihai, C. (2009): Impactul economiei forestiere asupra dezvoltării
rurale, in Costică, M., Borza, M. (coord.): Dimensiuni ale dezvoltării durabile în
România, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 214-227
235. Terluin, I., Post, J. (1999): Employment in Leading and Lagging Regions of
the EU – Summary report of the RUREMPLO project, Agricultural Economics
Research Institute (LEI), The Hague, http://www.lei.dlo.nl/publicaties/
PDF/1999/4_xxx/ 4_99_10.pdf, accesat în data de 03.02.2010
236. Terluin, I.J., Post J. H., Von Mever, H., Van Haeperen, B. (2001): Lessons for
Employment Creation in Rural Regions, in: Terluin, I.J., Post J. H.: Employment
Dynamics in Rural Europe, CABI Publishing, 225-239
237. Thorne, S. E. (2003): Secondary Analysis of Qualitative Data, Encyclopedia of
Social Science Research Methods. SAGE Publications, http://sage-ereference.
com/socialscience/Article_n895.html, accesat în data de 20.05.2009
238. Toderoiu, F. (2006): Agricultura, dezvoltarea rurală şi pescuitul, in: Elemente
definitorii ale Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013, Probleme economice,
vol.214-217, Centrul de informare şi documentare Economică, Bucureşti
239. Todorova, S. (1996): Employment – One of the factor for the development of
the Bulgarian village, in Kozhuharova, V. (ed.): Rural Potentials for a Global
Tomorrow – The 9th World Congress of Rural Sociology, Bulgarian Society of
Rural Sociology, Sofia, 46-48
240. Tovey, H., Bruckmeier, K., Mooney, R. (2009): Innovation in rural development
and rural sustainable development, in Bruckmeier, K., Tovey, H. (eds.) (2009):
Rural sustainable development in the knowledge society, Ashgate Publishing,
Farnham/Burlington, 243-266
241. Tovey, H., Mooney, R. (2006): CORASON A cognitive approach to rural
sustainable development - the dynamics of expert and lay knowledges –
Final Report; Proposal n°506049; FP6 Programme; http://www.corason.hu/
download/final_report.pdf
242. TSO (2009): The UK Low Carbon Transition Plan, The Stationery Office,
Norwich
243. Tudor, M. (2007): Evoluţii ale structurilor sociale rurale, in Florian V. (coord.):
Dezvoltare rurală. Abordare multidisciplinară, Terra Nostra, Iaşi, 150-158

302
244. Tudor, M. (2009): Human capital and rural multifuncionality – a territorial
overview – Romania’s case, in: Neuwirth, J., Wagner, K. (eds.): Rural areas
and development vol.6 - Multifunctional Territories: Importance of Rural Areas
beyond Food Production, European Rural Development Network, Institute of
Agricultural Economics and Food Economics, National Research Institute,
Federal Institute of Agricultural Economics, Warsaw, 327-332
245. Turtoi, C. (2005): Structural aspects regarding agricultural labour force in the
perspective of Romania’s accession to the EU, Agricultural Economics and
Rural Development, 2(7), 49-58
246. Turtoi, C., Toma, C., Gavrilescu, C. (2009): Indicatorii de estimare a durabilităţii
exploataţiei agricole – contribuţii teoretice şi practice, in Costică, M., Borza, M.
(coord.): Dimensiuni ale dezvoltării durabile în România, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 236-245
247. UNDP (2007): National Human Development Report – Romania 2007, The
United Nations Development Program, Bucharest
248. UNECE (2007): The Wye Group Handbook. Rural Households’ Livelihood
and Well-Being. Statistics on Rural Development and Agriculture Household
Income, United Nations, New York and Geneva, http://www.fao.org/statistics/
rural/9.0%20Complete %20Publication.pdf, accesat în 28.08.2008
249. UNEP (2008): Green Jobs: Towards decent work in a sustainable, low-carbon
world, United Nations Environment Programme, Nairobi
250. Ungureanu, D. (2009): Contribuţia turismului rural românesc la dezvoltarea
durabilă a zonelor montane, in: Costică, M., Borza, M. (coord.): Dimensiuni
ale dezvoltării durabile în România, Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, 255-265.
251. Van der Ploeg J.D., Long, A. şi Banks, J. (2002): Living Countrysides. Rural
development processes in Europe: The state of the art; IMPACT Project;
Elsevier, Doetinchem
252. Van der Ploeg J.D., Oostindie H., Van Broekhuizen R., Brunori G., Sonnino
R., Knickel, K. şi Tisenkopes, T. (2007): Towards a new theoretical framework
for understanding regional rural development; ETUDE Project - Enlarging
Theoretical Understanding of Rural Development – Deliverable 2.2 synthesis
report, http://www.etuderd.eu/dynamic/media/1/files/D_2.2_ETUDE_WP2_
Synthesis_Report.pdf;
253. Van Huylenbroeck, G., Vandermeulen, V., Mettepenningen, E., Verspecht, A.
(2007): Multifunctionality of agriculture: a review of definitions, evidence
and instruments, Living Reviews in Landscape Research, 1(3), http://www.
livingreviews.org/lrlr-2007-3, accesat în data de 02.21.2008
254. Vasile, V. (2004): Demographic changes and labour market in Romania,
Institute of National Economy, Romanian Academy, http://www.ier.hit-u.ac.jp/
pie/Japanese/ seminar/workshop040220/Vasile.pdf, accesed on 17.08.2007

303
255. Vaus, D. A. De (2003): Survey, Encyclopedia of Social Science Research Methods,
SAGE Publications, http://sage-ereference.com/socialscience/Article_n990.
html, accesat în data de 20.05.2009
256. Vermeire, B., Gellynck, X., De Steur, H. ;i Viaene, J. (2006): Comparative study
of endogenous & exogenous sectors in rural development; RURAL INNOVA -
Exchange network for an innovative of regional rural development policy;
Component 3: Innovative economic activities in the rural environment
257. Vincze, M. (2000): Dezvoltarea regională şi rurală. Idei şi practici, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
258. Vincze, M. (2002): Vidéki helyzetelemzés. Kászoni esettanulmány, Hargita
Press, Miercurea Ciuc
259. Vincze, M. (2004): Vidéki vállalkozások és vállalkozók. Kászoni esettanulmány,
Korunk 15(2), 33-37
260. Vincze, M. (2005a): Románia vidékpolitikája felül- és alulnézetből, PTE KTK,
Pécs
261. Vincze, M. (2005b): Could the New Agricultural and Rural Development
Policy be a Success in Romania?, in: Vincze, M. (ed.): Proceedings of the
International Conference The Impact of European Integration on the National
Economy. Regional and Rural Economics, 28-29 October 2005, Risoprint, Cluj-
Napoca, 269-277
262. Vincze, M. (2007): The key problems of Romanian rural development after
accession, in: Kerekes, K. (ed.): Proceedings of the International Conference
Competitiveness and European Integration. Regional and Rural Economics,
26-27 October 2007, Alma Mater, Cluj-Napoca, 173-180
263. Vincze, M. (2009): Aspects of rural employment in Romania. Case study: the
North-West Region, RuralJobs Dissemination Event, Cluj-Napoca, 6th of March
2009, www.ruraljobs.org, accesat în data de 16.12.2009
264. Vincze, M., Kerekes, K., Pakucs, B. And Veress, E. (2009): Set of methodologies for
collecting data sets from the reference areas. Deliverable 3.1. of the EU Framework
7 project ‘RuralJobs’, www.ruraljobs.org, accesat în data de 16.12.2009
265. Vincze, M., Mezei, E., Fieldsend, A.F. (2010): Interpreting the diversity of
employment problems in rural areas on the basis of typology of localities.
A Romanian case study. Regional Responses and Global Shifts: Actors,
Institutions and Organisations. RSA Annual International Conference 2010,
Pécs, Hungary 24th-26th May
266. Vizvári, B., Bacsi, Zs., (2003): Structural problems in Hungarian agriculture
after the political turnover, Journal of Central European Agriculture (online),
2, 175-184
267. Voicilaş, D. M. (2009): New challenges for Romanian agriculture – Organic
farming, in: Neuwirth, J., Wagner, K. (eds.): Rural areas and development
vol.6 - Multifunctional Territories: Importance of Rural Areas beyond Food

304
 Production, European Rural Development Network, Institute of Agricultural
Economics and Food Economics, National Research Institute, Federal Institute
of Agricultural Economics, Warsaw, 125-142
268. Walsh, J. (2006a): Rural Deprivation, Encyclopedia of World Poverty. SAGE
Publication, http://sage-ereference.com/worldpoverty/Article_n597.html, acce-
sat în data de 09.03.2009
269. Walsh, J. (2006b): Rural Antipoverty Programs, Encyclopedia of World Poverty.
SAGE Publication, http://sage-ereference.com/worldpoverty/Article_n596.
html, accesat în data de 09.03.2009
270. Weingarten, P. (ed.) (2004): The future of rural areas in the CEE new member
states, Institute of Agricultural Development in Central and Eastern Europe,
Halle (Saale)
271. Weingarten, P. and Baum, S. (2005): Current situation and future prospects of
rural areas in the Central and East European Candidate Countries, Jahrbuch
der Österreichischen Gesellschaft für Agrarökonomie 13, 135-150
272. Wibberley, J., Turner, M. (2005): Study on rural vitality. Volume 1 - Introduction
and Overview; D12-1 First six-monthly report; First report for CEEC AgriPolicy
project, http://www.euroqualityfiles.net/cecap/
273. Wibberley, J., Turner, M. (2007): Rural employment in the context of rural
development: an overview; D12-3 third six-monthly report for CEEC AgriPolicy
project, http://www.euroqualityfiles.net/cecap/Report
274. Wojan, T. R (2000): The Composition of Rural Employment Growth in the
“New Economy”, American Journal of Agricultural Economics, 82, 594-605
275. Woods, M. (2005): Rural Geography: Processes, Responses and Experiences in
Rural Restructuring, SAGE, London
276. World Bank (2005): Sectorul agroalimentar din România într-o perspectivă
europeană, ECSSD Environmentally and Socially Sustainable Development
Working Paper No. 39, The World Bank, Washington DC
277. Yin R. K. (2003): Case study research: design and methods, 3rd edition, Sage
Publications, Thousand Oaks/London/New Delhi, pp.67–79.
278. Zahiu, L., Dachin, A., Toma, E. (2008): Sistemul mecanismelor de politică
agricolă din România în perioada 2007-2013, in Rosca, I. G. et al. (eds.):
Conferinţa internaţională Dezvoltarea economică performantă şi complexă
a spaţiului rural şi regional, 19-20 septembrie 2008, Academia de Studii
Economice, Bucureşti
279. Zahiu, L., Lazăr, T. (2000): Agricultura României în procesul de integrare
agricolă europeană, Ex Ponto, Constanţa
280. Zimmermanova, H. (2006): From Biomass to Energy - Sustainability for
Regional Economic Cycles, PowerPoint presentation from Zittau Bogatynia
Hràdek nad Nisou; REGIOSUSTAIN Project: http://www.east-of-england.eu/
documents/LiberecPresentationOpenDays2007_000.pd

305
306
 Anexa nr. 1.
Chestionar pentru culegerea datelor
la nivel de comună

I. Bunuri fizice
I.a. Folosirea pământului
No. Indicator Situaţia actuală şi tendinţe
1 Pământ agricol (ha)
2 Păduri (ha)
3 Teren intravilan (ha)
4 Zonă industrială (ha)
5 Preţurile pământului agricol (EUR/mp)
6 Preţuri la teren intravilan (EUR/mp)
7 Preţuri la pământul industrial (EUR/mp)

II. Infrastructură
II.a. Reţeaua de transport
Descriere
Indicator Distanţă Timp Mijloace de
Detalii / Tendinţe
(km) (min) transport
1 Acces la drumuri naţionale
2 Acces la autostrăzi
3 Acces la staţia de cale ferată
4 Acces la cel mai apropiat aeroport
5 Acces la port maritim

II.b. Telecomunicaţii
Numărul de utilizatori Numărul de
Indicator Detalii / Tendinţe
în gospodării / persoane prestatori
1 Telefon
2 Telefon mobil
3 Internet
4 TV
5 Radio

307
III. Resurse umane
III.a. Populaţia
No. Indicator Situaţia actuală şi tendinţe
1 Total populaţie
2 Masculină
3 Feminină
4 0-14 ani
5 15-24 ani
6 25-34 ani
7 35-44 ani
8 45-54 ani
9 55-64 ani
10 65-74 ani
11 Peste 75 ani
Nivelul de educaţie
12 Scăzută
13 Medie
14 Superioară
III.b. Migraţie
No. Indicator Situaţia actuală şi tendinţe
1 Imigrare - total
2 Dintr-o altă localitate rurală
3 Din localitate urbană
4 Din străinătate
5 Peste 55 ani
6 Emigrare - total
7 Dintr-o altă localitate rurală
8 Din localitate urbană
9 Din străinătate
11 25-54 ani
12 Peste 55 ani
III.c. Ocupare / Navetism
No. Indicator Situaţia actuală şi tendinţe
1 Populaţia ocupată
Sex
2 Masculin
3 Feminin
Structura pe vârste
4 15-24 ani
5 25-54 ani

308
6 55-64 ani
7 Peste 65 ani
Statut
8 Salariat
9 PFA
10 Membru familial cu contract
Nivelul de educaţie
11 Scăzut
12 Mediu
13 Superior
Loc de muncă şi activitate economică
14 Lucrează în localitate în:
15 Agricultură
16 Industrie
17 Servicii
18 Face naveta la lucru în:
19 Agricultură
20 Industrie
21 Servicii
22 Lucrează în străinătate
III.d. Şomaj
No. Indicator Situaţia actuală şi tendinţe
1 Şomer înregistrat
2 Primeşte indemnizaţie
3 Alte categorii
Sex
4 Masculin
5 Feminin
Structura pe vârste
6 15-24 ani
7 25-54 ani
8 55-64 ani
Nivel de educaţie
9 Scăzut
10 Mediu
11 Superior
Durata şomajului
12 Sub 6 luni
13 6-12 luni
14 Peste 12 luni

309
IV. Activităţi economice
IV.a. Unităţi economice active în zonă (toate unităţile comerciale,
incluzând acelea care au sediul altundeva, dar cu birou sau
locaţie în zonă)
Sectorul de Număr de salariaţi (în zonă) Cifra de afaceri
No. Nume Sedii
activitate 2000 2007 2008 2009 2007 2008
…
IV.b. Volumul de taxe colectate local
Suma (în valuta locală)
Nr. Tipul de taxă
2006 2007 2008
…
IV.c. Gospodării plătitoare de taxe pentru comercializarea producţiei
agricole proprii
Indicator 2006 2007 2008
1 Nr. de gospodării
2 Unde comercializează produsul? (enumerare)

V. Puncte de atracţie turistică

V.a. Inventar al zonelor naturale şi arhitectonice protejate
Numele zonei naturale şi arhitectonice protejate Locaţie / Descriere
…
V.b. Alte atracţii rurale în zonă (de ex. biserici, muzee, locuri naturale
atractive etc.)
Numele sitului Locaţie / Descriere (Primărie) Comentariu (observaţie directă)
…
V.c. Unităţi de cazare
% de Comentariu
Numele unităţii Tip Categorie Nr. paturi
folosire (observaţie directă)
…
V.d. Unităţi de alimentaţie
Numele unităţii Tip Categorie Nr. locuri Comentariu (observaţie directă)
…

310
 V.e. Pensiuni agro-turistice
Case clasificate Număr Nr. paturi % folosire Comentariu (observaţie directă)
1 Total, din care
2 Clasa *
3 Clasa **
4 Clasa ***
V.f. Oferta de servicii specifică agroturistică (călărie, produse locale etc.)
Tip de servicii Nr. de prestatori Comentariu (observaţie directă)
…

VI. Servicii publice

VI.a. Acces la educaţie şi învăţământ profesional
Descriere
Instituţia de educare
Distanţă (km) Timp (min) Mijloc de transport Detalii / Tendinţe
Liceu
Şcoală profesională
Colegiu / universitate
Învăţământ profesional
VI.b. Acces la servicii medicale
Descriere
Servicii medicale
Distanţă (km) Timp (min) Mijloc de transport Detalii / Tendinţe
Servicii de bază
Servicii specializate / Spital
VI.c. Acces la bunuri şi servicii
Descriere
Bunuri şi servicii
Distanţă (km) Timp (min) Mijloc de transport Detalii / Tendinţe
Magazine pentru produse de uz
general (de ex. Supermarketuri)
Magazine specializate
(îmbăcăminte, încălţăminte, pentru
gospodărie)
Centre shopping
Piaţa agricolă
Bancă (birou)
Bancă automată
Coafor / Frizerie
Cosmetică
Cinema / Teatru
Centre de sport

311
VII. Organizaţii civice
1. Grupuri LEADER (GAL-uri) înregistrate în zonă
Nume de grup LEADER Membri Anul înfiinţării Activităţi
…
2. Cooperative/asociaţii de fermieri existente în zonă
Numele cooperativei/asociaţiei Membri Anul înfiinţării Activităţi
…
3. Alte organizaţii neguvernamentale active în zonă
Numele ONG-ului Membri Anul înfiinţării Activităţi
…

VIII. Oportunităţi/Ameninţări pentru zona pilot

VIII.a. Politici recente, legi cu impact asupra ocupării în zonă
(emise după 2000)
Denumirea politicii/ Numărul legii La ce se referă politica / legea?
…

IX. Impactul politicilor UE în zona pilot

IX.a. Proiecte implementate în zonă cu suport UE (din 2000)
Numele Organizaţia Perioada de Valoarea Valoarea Nr. de locuri de Stadiul de
proiectului beneficiară implementare finanţării UE co-finanţării muncă create implementare
…
IX.b. Numărul fermierilor individuali care au solicitat sprijin
pentru ferme de semi-subzistenţă (începând din 2007): _____

IX.c. Servicii de suport pentru fermieri care aplică pentru sprijin

în întocmirea planului de afaceri

312
 Anexa nr. 2.
Ghid de interviu cu actorii locali

Data interviului:
Denumirea zonei pilot:
Localitatea:
Instituţia:
Funcţia deţinută în cadrul instituţiei:
Am dori să clarificăm cu ajutorul Dvs. evoluţia ocupării forţei de muncă din
mediul rural, din judeţul Bistriţa-Năsăud.
1. Cum aţi putea să caracterizaţi starea actuală a forţei de muncă în judeţul
Dvs., având în vedere principalele caracteristici socio-economice şi demo-
grafice?
 Disponibilitatea locurilor de muncă: în agricultură, industrie, servicii,
locuri de muncă, bazată pe cunoaştere
 Evoluţia fenomenului migratoriu în judeţul Bistriţa-Năsăud
o navetă rural – urban
o migraţie internaţională
 Tendinţe din ultimii zece ani
 Principalii factori care au condus la această situaţie - evoluţia
în sectorul industrial şi în celelalte sectoare ale economiei
2. După opinia Dvs. ce efecte are / va avea criza actuală cu privire la evoluţia
nivelului de ocupare a forţei de muncă rurale? (efecte generale şi specifice
pentru judeţ)
3. Cum aţi putea defini tendinţele de evoluţie posibile în ocuparea forţei de
muncă în zona dumneavoastră (pe termen scurt, mijlociu şi perspective pe
termen lung)?
 Dacă va creşte sau scădea nivelul de ocupare, vă rugăm să menţionaţi
cauzele acestor tendinţe
4. Credeţi că este nevoie de noi forme de ocupare a forţei de muncă rurale,
în această zonă?
 Ce noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă în mediul rural ar putea
să apară?

313
  Care dintre acestea ar fi sustenabile pentru cei care trăiesc în zonele
rurale?
 Care ar fi avantajele unor astfel de noi surse de ocupare a forţei de muncă?
Aţi putea cuantifica?
 Care ar fi aspectele negative ale acestor noi surse de ocupare a forţei de
muncă?
 Ce riscuri implică promovarea unor astfel de noi surse de ocupare a forţei
de muncă?
5. Care a fost influenţa politicilor guvernamentale teritoriale şi sectoriale
(trecut şi prezent) asupra ocupării forţei de muncă în mediul rural?
6. Care ar trebui să fie în viitor rolul UE / guvernelor (locale, regionale,
naţionale) în promovarea ocupării forţei de muncă în zonele rurale?
 Care sunt efectele secundare ale politicilor actuale, dacă este cazul?
 Ce alternative / măsuri, politici suplimentare ar putea avea un impact
pozitiv asupra ocupării forţei de muncă rurale? La ce nivel decizional?
7. Ne-aţi putea menţiona iniţiative de succes din zona dumneavoastră, care
au contribuit la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale?
8. Factorii care influenţează ocuparea forţei de muncă în mediul rural
– resurse naturale, culturale, istorice, resurse economice
– competenţe şi abilităţi ale populaţie?
– alţi factori (infrastructură, servicii, reglementări ale folosirii pământului)
Este tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor un factor important? În ce
fel?
– Cum pot fi abordaţi aceşti factori?
9. După părerea Dvs., ce rol are municipiul Bistriţa în ocuparea populaţiei
din localităţile înconjurătoare (asigurarea unor locuri de muncă)? Vă rugăm,
detaliaţi.
10. În opinia Dvs. care sunt acele comune (zone) rurale care au problemele
cele mai serioase în ocuparea forţei de muncă?
11. În opinia Dvs., care sunt acele grupuri care au mai puţine şanse în
obţinerea unui loc de muncă (femei, romi, tineri, vârstnici etc)?
 Enumeraţi-le şi precizaţi motivele inegalităţii de şanse.
 Ce măsuri pot fi luate pentru a creşte ocuparea acestor grupuri?
12. Credeţi că sunt aspecte relevante ale acestei problematici care nu au fost
menţionate în întrebările de mai sus?
Vă mulţumim!

314
 Anexa nr. 3a.
Formular RUR@CT nr. 1.
Descrierea proiectului de bună practică

FORMULAR NR. 1
DESCRIEREA PROIECTULUI DE BUNĂ PRACTICĂ

1. ORIGINEA PROIECTULUI
ŢARA România REGIUNEA Nord-Vest

2. TITLUL PROIECTULUI
Modernizarea (re-tehnologizarea) fabricii de cherestea de la Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud

3. EVALUAREA BUNEI PRACTICI

Gradul de inovare Medie Dimensiunea regională Mare

4. DOMENIU RUR@CT / CUVINTE CHEIE

Dezvoltare economică

5. PREZENTAREA SUMARĂ A PROIECTULUI

Având în vedere că păduritul şi exploatarea forestieră sunt considerate ca fiind principalul aducător de
venit în nordul judeţului Bistriţa-Năsăud, eficientizarea şi folosirea de tehnologii ecologice sunt importante
în această industrie. Firma S.C. MIS Grup SRL modernizează acest sector atfel ca economia locală să
poată avea o prelucrare a lemnului sustenabilă prin retehnologizarea fabricii de cherestea şi calificarea
angajaţilor care lucrează în fabrică să fie de calitate înaltă pentru a putea susţine acest sector economic. În
acelaşi timp, grupul de firme intenţionează să devină unul dintre primele care vor produce electricitatea din
reziduurile prelucrării lemnului (în primul rând rumeguşul). Proiectul are un grad înalt de inovaţie, dar, pentru
că e un proiect regional incluzând alte două judeţe (Suceava din Regiunea NE şi Cluj din Regiunea NV
din România), ambele judeţe având suprafeţe extinse de păduri unde, după prelucrarea masei lemnoase,
rezultă o cantitate importantă de rumeguş.

315
6. PREZENTAREA SITUAŢIEI CONTEXTUALE
Zona Ilvelor este formată de satele aflate în valea râului Ilva, situate în nordul judeţului Bistriţa-Năsăud,
zona noastră pilot. Lunca Ilvei este o comună din această zonă cu o populaţie totală de 3265 persoane
(2008, Institutul Naţional de Statistică).

Tabelul nr. 1: Structura suprafeţei de pământ în comuna Lunca Ilvei după destinaţie (pe hectare)
Suprafaţă agricolă
Total suprafaţă
Total Arabil Păşuni Fâneaţă Livezi
Lunca Ilvei 9.121 3.142 670 1.518 944 10

După cum putem vedea, doar 34.4% din suprafaţa totală poate fi folosită pentru agricultură, restul de 65,6%
(5983,37 hectare) sunt păduri care constituie sursa naturală exploatată de localnici. Deci economia zonei
se bazează în mare măsură pe industriile corelate cu acest potenţial natural. Trebuie să menţionăm că
această zonă este una cu o populaţie tânără semnificativă cu posibilităţi reduse de a găsi un loc de muncă,
fiind un potenţial migrant.

7. OBIECTIVELE PROIECTULUI
Principalele obiective au fost modernizarea fabricii de cherestea ca şi ridicarea nivelului de calificare al
angajaţilor tineri care lucrează în fabrică şi în domeniul împăduritului. De fapt, putem spune că au existat
trei obiective principale: 1.Prelucrarea lemnului printr-o nouă tehnică; 2. Folosirea biomasei la un nivel mai
înalt; 3. Elementele lemnoase sunt folosite într-un mod superior, bio-paleţii sunt folosiţi pentru încălzire şi
electricitate.

8. DESCRIERE DETALIATĂ ŞI METODE DE IMPLEMENTARE

Iniţiatorul bunei practici, obiective, resurse implicate
Compania cuprinde trei firme - Montana Iugan, Silvania Internaţional şi MIS Grup - înfiinţate în 1990-
1993, care desfăşoară activităţi de exploatare, debitare şi prelucrare primară, respectiv superioară, a
lemnului în cele trei centre specializate din judeţul Bistriţa-Năsăud, precum şi în alte puncte de lucru din
judeţe limitrofe. La început, au pornit cu 16 angajaţi având ca obiect de activitate exploatarea forestieră şi
industrializarea lemnului.
Grupul MIS s-a dezvoltat constant, devenind o companie cu cele mai moderne maşini şi utilaje din
ţară şi cu aproximativ 700 de angajaţi. Baza materială a companiei o constituie numeroasele utilaje de
exploatare forestieră, două fabrici de prelucrare a lemnului, un centru de valorificare superioară a lemnului
subţire şi a deşeurilor, precum şi alte puncte de lucru în trei judeţe limitrofe.
De-a lungul timpului s-a extins capacitatea de prelucrare a lemnului şi s-a diversificat gama de produse,
fiind achiziţionate, în acest scop, utilaje performante.
Perioada de implementare şi fazele principale ale implementării bunei practici
Proiectul actual a durat între 2007-2010, în primul trimestru al acestui an, vor fi testate noile echipamente.
Metode de guvernare: organizaţia implementatoare, parteneriate implicate
Proiectul include pe lângă Silvania International - Lunca Ilvei (parte a MIS Grup), Scweighofer
Holzindustrie din Austria, Leitinger şi Maresch, Hermagor din Germania. Instituţia conducătoare a fost cea
din Rosenheim, Germania şi calificarea profesională a tinerilor a fost făcut în Finlanda, de către specialişti.
Descrierea metodelor folosite
Implementarea noilor tehnici a fost făcut sub supervizarea partenerilor. În acelaşi timp, s-a făcut o
calificare profesională pentru 50 angajaţi care au lucrat anterior în fabrică, astfel ei vor putea să folosească
cunoştinţele la Lunca Ilvei.

316
9. REZULTATE & PREVIZIUNI
Rezultate obţinute
A fost modernizată fabrica de cherestea (echipamentul nou va fi testat în 2010) şi angajaţii au învăţat
noi metode de procesare a lemnului la un nivel mai înalt. 50 de tineri au fost calificaţi în Finlanda, după
care au revenit la fabrica din Lunca Ilvei.
Puncte tari şi puncte slabe
Punctul tare al acestui proiect este că va fi o nouă tehnică de prelucrarea a masei lemnoase, care va
reduce nivelul şi volumul de reziduuri, rumeguşul va putea fi folosit şi în alte copuri. Un al punct tare este că
proiectul poate fi extraploat în alte zone împădurite. Până acum nu s-au observat puncte slabe.
Dificultăţi întâmpinate în implementarea soluţiilor
Principalul impediment a constat în birocraţia excesivă şi sistemul de finanţare al băncilor din România
(firmele inovatoare nu sunt ajutate cu un item de creditare preferenţial).
Îmbunătăţiri posibile
Va exista o altă logică a pieţii, o prelucrare a masei lemnoase la un nivel mai înalt şi se va proteja mediul
într-o măsură mai mare.
Evaluarea rezultatelor posibile şi analiza relaţiilor dintre obiective-rezultate-resurse
Proiectul oferă tinerilor o calificare în domeniul industriei lemnului atfel vor putea găsi mai uşor un
loc de muncă în acest domeniu. Existenţa unui parteneriat între instituţii maximizează utilizarea resurelor
devoltate acestui proiect.

10. PLAN FINANCIAR

Perioada acoperită de buget:
Cheltuieli: 12 milioane Euro
Venituri:
Fonduri UE: 4 milioane Euro
Finanţare publică naţională: -
Finanţare privată: 8 milioane Euro sunt din contribuţii ale partenerilor
TOTAL: 12 milioane Euro

317
 Anexa nr. 3b.
Formular RUR@CT nr. 2.
Evaluarea transferabilităţii

FORMULAR NR. 2
EVALUAREA TRANSFERABILITĂŢII

1. ORIGINEA PROIECTULUI
ŢARA România REGIUNEA Nord-Vest

2. TITLUL PROIECTULUI
Modernizarea (retehnologizarea) fabricii de cherestea de la Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud

3. EVALUAREA BUNEI PRACTICI

Gradul de transferabilitate Medie Rezultate potenţiale Mari

4. FACTORII DE SUCCES
Condiţii tehnice
• Tehnologie nouă;
• Echipamente performante.
Descrierea metodelor folosite
Cheia principală a succesului constă în standardul însemnat al firmelor partenere: Silvania International
- Lunca Ilvei (parte a MIS Grup), Scweighofer Holzindustrie din Austria, Leitinger şi Maresch, Hermagor din
Germania. Calificarea profesională a tinerilor a fost făcută în Finlanda, de către specialişti. Buna practică se
bazează pe o folosire eficientă a resurselor existente.
Cel mai important plus constă în faptul că organizaţiile au conlucrat în:
• Acordarea service-ului
• Schimbul de idei şi cunoaştere
• Împărţirea competenţelor adiţionale (academice şi practice)
Cadrul legal şi instituţional
Cel mai important cadru constă în validarea calificării.
Alţi factori de success
Management performant al firmei.
Cheltuieli necesare pentru asigurarea succesului
Echipamente, transport, cazare şi masă, salarii specialişti.

318
5. FACTORI CHEIE ASOCIAŢI CU CONTEXTULUI LOCAL
Existenţa populaţiei tinere în zonă.

6. PUNCTE DE MONITORIZAT
Timp necesar pentru ca efectele bunei practici să fie resimţite: 1-2 ani
Riscurile producerii unor efecte nedorite în timpul implementării proiectului: Nu există.

7. CONDIŢII PENTRU TRANSFERUL BUNEI PRACTICI

Cerinţe impuse de Regiunea Exportatoare: Nu sunt.
Servicii asigurate pentru Regiunea Importatoare: Vizitarea proiectului.

8. CONTACT
Instituţie, Nume, Adresă, Telefon, E-mail, Website-ul proiectului

DATA COMPLETĂRII: 3 Noiembrie 2009

319
320