LUCIAN BLAGA – "POETUL MUT CA O LEBĂDĂ"

I. Diversitatea creaţiei blagiene:"Destinul omului este creaţia." (L.Blaga)

Scriitor (poet, prozator, dramaturg), eseist şi filozof, Blaga este o figură

emblematică a culturii române şi a modernismului interbelic. Reprezintă, de asemenea,
un caz singular: poetul fiind dublat de filozoful care a creat un sistem filozofic coerent.
La fel ca şi în cazul lui M. Eminescu, în lirica lui Blaga există un plan filozofic secundar.
Cele două domenii majore ale creaţiei poetului-filozof se întrepătrund: liricul exprimă
fundamentale întrebări asupra existenţei şi cunoaşterii, iar cugetarea filozofică trădează
viziunea poetică prin bogăţia metaforică şi prin terminologia originală.

Poezia Dramaturgia Filozofie. Eseistică.

Volume antume:
Poemele luminii (1919)
Paşii Profetului
În marea trecere
Lauda somnului
La cumpăna apelor
La curţile dorului
Poezii
Nebănuitele trepte
Volume postume:
Vârsta de fier
Cântecul focului
Corăbii de cenuşă
Ce aude unicornul
Aforistică. Memorialistică.
Cultură şi cunoştinţă
Filozofia stilului
Feţele unui veac
Eonul dogmatic
Cunoaşterea luciferică
Zamolxe Orizont şi stil
Tulburarea apelor Spaţiul mioritic
Daria Geneza metaforei şi sensul
Fapta culturii
Învierea Artă şi valoare
Meşterul Manole (1927) Despre gândirea magică
Cruciada copiilor Religie şi spirit
Avram Iancu Ştiinţă şi creaţie
Arca lui Noe Trilogia cunoaşterii (1943)
Anton Pann Trilogia culturii (1944)
Trilogia valorilor (1946)
Fiinţa istorică
Pietre pentru templul meu
Discobolul
Hronicul şi cântecul
vârstelor

II. Etapele liricii blagiene

În evoluţia liricii lui L. Blaga, succesiunea ipostazelor eului (eul stihial, eul
problematic, alienarea tăgăduitoare, eul reconciliant) ilustrează raportul dintre sine şi
lume, se asociază cu o anumită geografie simbolică şi se particularizează printr-un limbaj
metaforic.
a) Prima etapă – vol. Poemele luminii (1919) şi Paşii Profetului (1921) – eul
stihial.
 Expresionism – mişcare artistică modernă, manifestată la început în artele
plastice, apoi în literatura germană (1910-1925), provocat de experienţa crizei de
dinaintea şi din timpul Primului Război Mondial. Apărut ca reacţie împotriva
naturalismului şi impresionismului, expresionismul susţine că opera de artă/ creaţia
artistică este expresia pur spirituală a realităţii interioare şi a trăirilor sufleteşti.
Raportat la simbolismul care promova vagul, inefabilul, expresionismul creează imagini
puternice, intense, exprimând elanul vital, impulsul interior, trăirea extatică, neliniştea
întrebărilor grave asupra existenţei. Noţiunile esenţiale ale expresionismului sunt: elanul
vitalist, sentimentul absolutului, exacerbarea eului creator, retrăirea autentică a
fondului mitic primitiv, interiorizarea şi spiritualizarea peisajului, dorinţa eului de-a se
contopi cu natuira,/ Cosmosul.
Această primă etapă stă sub semnul expresionismului, iar temele esenţiale:
natura, iubirea, moartea sunt ilustrate cu ajutorul metaforei revelatorii. Iubirea este o
modalitate de comunicare cu universul, iar cunoaşterea înseamnă iubire.
Cel de-al doilea volum, Paşii profetului, marchează o profundă schimbare de
atitudine ( cugetarea, reflexivitatea trăirilor), care se va accentua ulterior. Acum eul liric
pare obosit de vitalitatea anterioară şi simte nevoia revenirii la mitul copilăriei.

b) Volumele În marea trecere (1924) şi Lauda somnului (1929) care marchează

ruptura ontologică dintre eul liric şi univers, reprezintă cea de-a doua etapă a creaţiei
lirice blagiene şi promovează ipostaza interogativă a eului problematic. Vitalismul
volumelor anterioare este înlocuit cu întrebările tulburătoare asupra sensurilor
existenţei, eul liric simţindu-se abandonat de divinitate şi alungat, deşi se mişcă într-o
sferă a esenţelor pure. Poezia tinde spre interioritatea pură, fără imagine, iar metaforele
esenţiale sunt: somnul (ieşirea din individual şi scufundarea în subconştientul colectiv/
ideea increatului, simbol al perfecţiunii, deoarece nu stă sub semnul trecerii spre moarte)
şi marea trecere (viaţa), nimicul, marele; Blaga devine poetul unei tristeţi metafizice.
Timpul e imaginat într-o triplă ipostază: "fugit irreparabile tempus, fortuna labilis, vanitas
vanitatum", iubirea înseamnă contemplare, înţelegere ( renunţarea la dragoste şi trăirea
vieţii în favoarea contemplării ei), iar absolutul este deformat: cerul atins nu mai este cel
dorit, ci este unul prăbuşit. Eul liric meditează la condiţia omului în lume, moartea nu mai
este o presimţire, ci este asociată motivului somnului, iar degradarea universului uman şi
a celui sacral reprezintă inevitabilul.

c) A treia etapă, reprezentată de volumele La cumpăna apelor(1933) şi La

curţile dorului (1938), pe lângă accentuata inspiraţie folclorică (particularităţi tematice
şi stilistice), ilustrează alienarea tăgăduitoare a eului liric pentru care misterul e însufleţit
de reîntoarcerea în arhaic, unde teama de moarte este mai mult decât evidentă.

d) Ultima etapă, cea a eului reconciliant, se manifestă odată cu volumul

Nebănuitele trepte (1943) şi se va manifesta pe deplin în volumele postume. Acest
volum marchează etapa negaţiei ontologice şi a echilibrului seninătăţii (împăcarea
poetului cu universul care i s-a refuzat). Iubirea devine mijloc de comunicare al omului
cu Absolutul, naşterea, "venirea în lumină" este acum o binecuvântare, iar arta pune omul
în legătură cu transcendentul şi chiar cu formele pământescului.
 III. Expresivitatea şi modernitatea poeziei lui Blaga

a) Expresivitatea constă în:

• capacitatea de plasticizare a ideilor;
• poeziile sunt construite în jurul unei imagini realizate prin comparaţia/
jocul abstract-concret:
• în prima etapă a creaţiei, poeziile stau sub semnul stereotipiei, fiind
structurate în trei secvenţe: planul existenţial, cel al interogaţiei retorice/al
comparaţiei ample şi cel concluziv;
• cultivarea metaforei revelatorii (care este capabilă să reveleze misterul
existenţial) şi a celei plasticizante (care oferă doar concreteţe ideii poetice)
• enumeraţia prin şi;
• cultivarea versului liber (fără ritm, rimă şi cu măsură inegală), al cărui ritm
interior redă fluxul ideilor şi freamătul trăirii poetice..

b) Elemente moderniste:
- viziunea asupra lumii (subiectivismul);
- emoţia este intelectualizată;
- influenţele expresioniste;
- imagismul puternic (imagini puternice, vitale, care transpun trăirile interioare);
- cultivarea metaforei (revelatorii, în special);
- cultivarea versului liber;
- cultivarea artei poetice moderniste.

IV. Idei ale sistemului filozofic blagian

"Câteodată datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l
adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare." (L. Blaga –
Pietre pentru templul meu)

Sistemul filozofic al lui L. Blaga centrat, în special pe problema cunoaşterii şi

pe filozofia culturii, a fost conceput în 5 volume: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii,
Trilogia valorilor, Trilogia cosmogonică şi Trilogia pragmatică; ultimele (Trilogia
cosmogonică şi Trilogia pragmatică) rămânând în stadiu de proiect.
Trilogia cunoaşterii este bazată pe două concepte originale: cunoaşterea
paradisiacă şi cunoaşterea luciferică. Cunoaşterea paradisiacă este cea de tip logic,
raţional, care urmăreşte diminuarea misterului, distrugerea acestuia prin înţelegere
(uciderea cu mintea), dezvăluire şi, astfel, diminuarea acestuia. Spre deosebire de aceasta,
cunoaşterea luciferică, de tip poetic, intuitiv nu urmăreşte lămurirea misterelor lumii, ci
adâncirea, potenţarea şi, implicit, protejarea misterului existenţial. Obiectul cunoaşterii
luciferice este întotdeauna un mister care, pe de o parte se arată prin semnele sale, iar pe
de altă parte se ascunde după aceleaşi semne, şi fiinţa umană poate atinge, prin înţelegere,
cauzalitatea acestor taine universale. Fiinţa umană, însetată de cunoaşterea misterelor
existenţiale are la dispoziţie cele două modalităţi prezentate mai sus, însă Marele
Anonim, care a restricţionat creaţia/cunoaşterea înainte de facerea lumii, a impus
cenzura transcendentă, cea care împiedică în mod absolut cunoaşterea ultimă.
Trilogia culturii abordează concepte fundamentale ca: stilul, ansamblu de
trăsături determinate de factori ce acţionează inconştient asupra comunităţilor omeneşti.
Orizontul spaţial şi temporal care exprimă viziunea colectivă asupra spaţiului şi a duratei
este reprezentat de plaiul/spaţiul mioritic. Astfel, starea de spirit specific românească este
o melancolia nici prea grea, nici prea uşoară a unui suflet care vrea "să treacă dealul, ca
obstacol al sorţii", care – oricum- presupune depăşirea unor obstacole succesive
→acceptarea necondiţionată/ resemnarea specific românească. În studiul Geneza
metaforei şi sensul culturii L. Blaga identifică două tipuri de metafore: metafora
plasticizantă (capabilă să concretizeze obiectul, fără a-i îmbogăţi conţinutul semantic) şi
metafora revelatorie (care încearcă să reveleze conţinutul semantic).

V. Eseul argumentativ – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – artă poetică

modernistă
1. Încadrarea în gen şi specie – gen liric, artă poetică modernistă
2. Tema
3. Lirismul subiectiv
4. Explicaţia titlului
5. Raportul incipit - final
6. Structura textului poetic, semnificaţii
7. Elemente de recurenţă
8. Limbajul şi expresivitatea textului poetic
8. Prozodia textului
9. Modernitatea textului blagian
10. Concluzie