TRANSPORTUL MARITIM

Tehnica transportului maritim

• Transporturile maritime se realizează în două

forme:
• cu nave de linie (liners), adică acele nave care au
curse regulate, pentru un itinerar şi cu un
program prestabilite;
• cu nave tramp, adică pentru curse neregulate, cel
care închiriază nava stabilind şi ruta de transport;
acestea sunt, de obicei, folosite pentru
transportul de mărfuri în cantităţi mari, iar
itinerarul este stabilit în cadrul fiecărui contract.
 Navele maritime internaţionale
prezintă câteva atribute:
• pavilionul navei reprezintă ţara în care a fost înmatriculată
nava respectivă; condiţiile de înmatriculare diferă de la ţară
la ţară, o situaţie aparte fiind reprezentată de „pavilioanele
de complezenţă”;
• clasa navei reprezintă o atestare oficială (din partea unei
instituţii specializate, ca de exemplu Lloyd′s Register of
Shipping, din Londra) a condiţiei tehnice a navei (certificat
de clasificare valabil, de regulă, pe patru ani, perioadă în
care nava este verificată anual);
• tonajul navei, care arată capacitatea de transport a
acesteia; exprimată în tone deadweight, tonajul cuprinde,
pe lângă greutatea mărfurilor de transportat, şi tonajul
combustibililor, al rezervelor de alimente şi apă pentru
echipaj, al materialelor de întreţinere, al echipajului şi
eventualilor pasageri, greutatea apei de balast etc.;
• pescajul navei arată adâncimea de cufundare în apă a unei
nave, măsurată până la linia de plutire.
 Din punctul de vedere al tehnicilor de
transport se pot distinge:
• transport în vrac: marfa este încărcată pe nave de tip
cargo cu ajutorul macaralelor şi este arimată în vrac pe
vas;
• transport cu containere: este o tehnică mai rapidă, care
permite livrarea directă de la furnizor la client,
evitându-se transbordările;
• transport roll on- roll off (ro-ro): se pot încărca direct
camioane pe navă, evitându-se transbordările;
• transport cu vase specializate, care încarcă un singur tip
de produs (ex. petroliere);
• transport pe nave mixte, care sunt echipate atât pentru
ro-ro, cât şi pentru mărfuri în vrac.
 CONTRACTUL DE TRANSPORT
În cazul navelor de linie, se încheie între
expeditorul mărfii şi cărăuş un contract de
transport maritim; acest contract este constatat
în scris printr-un conosament. În cazul navelor
tramp, între cel care angajează spaţiul pe navă
(navlositor) şi proprietarul navei (armator) se
încheie un contract de navlosire, numit charter
party; în baza acestui contract se încheie separat
un contract de transport, constatat printr-un
conosament (bill of lading).
 Contractul de navlosire
(charter party)
• Este încheiat între navlosant, care poate fi armatorul (shipowner)
sau operatorul navei (ship operator), şi navlositor (charterer).
• Contractul pe călătorie (engl. voyage charter party) este convenţia
încheiată între armator şi navlositor prin care primul se obligă să
pună la dispoziţia celui de-al doilea, o navă echipată şi armată de el,
pentru a transporta o cantitate determinată de marfă, de la portul
de încărcare şi până la portul de descărcare, în schimbul unui preţ
numit navlu.
• Contractul pe timp (engl. time charter) este un contract prin care
proprietarul navei pune la dispoziţia navlositorului-chiriaş nava,
împreună cu tot echipajul şi comandantul său, pentru a efectua
transporturi pe mare în schimbul unei sume determinate, numită
chirie (engl. hire).
• Contractul pe navă goală (engl. bareboat) este convenţia prin care
navlositorul obţine din partea armatorului, pe o perioadă
determinată de timp, posesia şi controlul complet al navei
închiriate, în schimbul plăţii unei anumite sume de bani, cunoscută
sub numele de chirie
Conosamentul ( bill of lading, B/L)
• este un document scris prin care o persoană
(armatorul, carrer), sau un împuternicit al
acesteia (de regulă, comandantul vasului,
ship’s master), certifică sub semnătură
preluarea mărfii de la încărcător (shipper) în
vederea transportului şi a predării acesteia
către destinatar (consignee), la locul şi în
condiţiile stabilite prin contractul de transport
şi precizează starea aparentă a mărfii în
momentul încărcării la bord.
 Conosamentul funcţii
• În primul rând, el reprezintă o dovadă a existenţei şi conţinutului
contractului de transport. Conosamentul nu este în sine un contract de
transport; contractul de transport se încheie, de regulă, înainte de
eliberarea conosamentului, însă constituie o dovadă deplină a termenilor
şi condiţiilor contractului de transport
• În al doilea rând, el este o adeverinţă semnată de armator (sau în numele
acestuia, de un împuternicit al său) şi eliberată încărcătorului pentru a
face dovada că mărfurile pe care acesta le descrie au fost încărcate pe un
anumit vas, cu o anumită destinaţie, ori au fost încredinţate armatorului în
vederea transportului. În comerţul internaţional, conosamentul semnat de
cărăuş indică faptul că exportatorul a pus la dispoziţia acestuia (engl.
consigned, fr. à consignè) o marfă (o încărcătură) pentru a fi transportată
pe o piaţă străină, unui destinatar precizat sau care urmează să fie
precizat.
• În al treilea rând, este un titlu care permite transferul mărfii specificate în
conosament către destinatarul transportului. Astfel se susţine că este
vorba de un titlu de proprietate, ceea ce înseamnă că transmiterea lui
echivalează cu transferul proprietăţii, deci şi a riscurilor privitoare la bunul
respectiv.
 Deosebirea dintre charter party şi
conosament
• Charter party este un contract de transport (navlosire)
şi se deosebeşte de conosament, care este totodată o
dovadă a primirii mărfurilor (receipt) şi -într-o anumită
acceptiune - un titlu de proprietate. Charter party nu
poate fi andosat şi negociat aşa cum este cazul cu
conosamentul. În multe ţări, contractul de navlosire
permite părţilor o mai mare libertate contractuală, în
timp ce conosamentul este guvernat de convenţiile
internaţionale. Astfel, armatorul poate să stabilească
cu navlositorul condiţii de răspundere mai reduse decât
este posibil în cazul conosamentului.
 Preţul transportului

• În cazul navelor tramp preţul transportului

(navlul) este datorat armatorului de către
navlositor pentru serviciul prestat: deplasarea
mărfurilor la destinaţie, prin închirierea navei.
• Navlul se formează pe piaţa mondială a
navlurilor, în condiţii de concurenţă, prin
confruntarea cererii de tonaj cu oferta.
• Piaţa caracteristică pentru închirierea de tonaj
maritim este Londra
• În cazul navelor de linie preţul transportului
maritim (tarifele de linie) se determină ţinând
seama de trei elemente: navlul de bază,
ajustările de preţ, condiţiile de linie.
• Navlul de bază este preţul propriu-zis al
transportului, care se stabileşte în funcţie de
două elemente: natura mărfii, după clasa
tarifară de care aceasta aparţine, pentru un
traseu determinat, această clasă determinând
navlul pe unitate de plată, aplicabil la
expediţie; masa ori volumul mărfii care
determină unitatea de plata
• O serie de factori conjuncturali pot impune ajustarea
preţului, ca de exemplu:
• a) ajustarea în funcţie de preţul combustibilului sau
BAF (bunker adjustement factor), care permite
integrarea variaţiilor preţului combustibililor în
perioada dintre două ediţii ale tarifului; BAF este un
procent de majorare sau reducere aplicat la navlul de
bază, care se înscrie pe conosament;
• b) ajustarea în funcţie de cursul valutar, sau CAF
(currency adjustement factor), care permite integrarea
variaţiilor cursului de schimb al valutei navlului; CAF
este un procent de majorare / reducere aplicat la navlul
ajustat BAF;
• c) majorarea datorită aglomeraţiei portuare: navlul de
bază este majorat pentru anumite destinaţii unde este
previzibilă o imobilizare anormală a navei în port.
• Navlul de bază afişat de compania maritimă
incude şi condiţiile de linie (liner terms), adică
modul în care compania maritimă preia
mărfurile în portul de expediţie şi condiţiile de
predare în portul de destinaţie. Ele se referă la
un anumit număr de operaţiuni de manipulare
în port, acestea fiind „în sarcina navei”, în timp
ce operaţiunile necuprinse în liner-terms, sunt
„în sarcina mărfii”, fiind facturate
expeditorului (încărcător / destinatar) separat.
 Contractul de transport
• este o convenţie prin care o firmă specializată
–cărăuşul- se obligă să asigure deplasarea
mărfii celeilalte părţi – încărcătorul cu un
anumit mijloc de transport şi pentru un
anumit preţ.
• Există diferite contracte de transport în funcţie
de modul de transport ales
Obligaţiile încărcătorului Obligaţiile cărăuşului
Să furnizeze un ambalaj capabil Să emită un document de
să protejeze marfa în condiţii normale transport
Să realizeze marcarea coletelor Să preia marfa pentru
transport
Să pună marfa la dispoziţia cărăuşului Să încarce şi să arimeze marfa
la locul , data şi ora convenite Să transporte marfa la
destinaţie în bune condiţii
Să organizeze vămuirea
Să achite preţul transportului ( cînd Să anunţe destinatarul de
e vorba de plată la expediţie) sosirea mărfii
Să descarce şi să livreze marfa
 Documente de transport
• Pentru transportul maritim, conosamentul (bill of
lading, B/L);
• Pentru transportul aerian, scrisoarea de transport
aerian (Airway bill, AWB);
• Pentru transportul rutier, scrisoarea de trăsură CMR
(CMR note);
• Pentru transportul feroviar, scrisoarea de trăsură
CIM (CIM Railway consignment note);
• Pentru transportul fluvial, scrisoarea de trăsură sau
conosamentul fluvial (inland waterway consignment
note or B/L).
Aceste documente au câteva trăsături comune:
• constituie dovada scrisă a contractului dintre
încărcător şi transportator;
• reprezintă, dacă sunt semnate de cărăuş, dovada
preluării mărfii în vederea transportului, în bună
stare (dacă nu conţin rezerve);
• pot servi drept factură pentru cheltuielile de
transport şi alte cheltuieli conexe
Documente certifică preluarea mărfii de către cărăuş,
moment de la care este angajată răspunderea
acestuia. Semnarea documentului de transport
atestă deci efectuarea livrării.
Unele reprezintă titluri de proprietate asupra mărfii şi
au caracter negociabil (conosamentul maritim).
 Preţul transportului
• variază în mod considerabil în funcţie de
modul şi condiţiile de transport
• tarificarea în transporturi are la bază, în
general, pe categorii de marfă, doi factori:
greutatea şi volumul
Multe dintre aceste tarife sunt oficiale sau
reglementate, altele sunt liber negociabile.
 Formula greutate sau volum
• Alegerea între cele două variante se face „ în
interesul navei”, adică se alege acel tarif care aduce
cel mai mare venit pentru cărăuş. O încărcătură care
are dimensiuni mari în raport cu greutatea ei se
tarifează după volum, în timp ce una cu greutate
mare în raport cu volumul se tarifează după greutate.
• În practică, expediţiile maritime se tarifează de
regulă după volum, în timp ce acelea ce se fac pe cale
aeriană sunt plătite la greutate
• De regulă, transportatorii stabilesc un nivel
minimal al încărcăturii şi deci al tarifului (
minimum bill of lading).
• În transporturile maritime acesta este de 2
sau 3 metri cubi; în cele aeriene de 1 kg; în
transporturile terestre minimul variază de la
un cărăuş la altul .