Pantelimon Halippa (1883 - 1979)

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca - d. 30 aprilie 1979,
Bucureşti) a fost un publicist şi om politic român basarabean.A fost unul dintre cei mai importanţi
militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu

România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în
diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet. Membru corespondent al
Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990. 
 
 
Biografie
A urmat şcoala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale
Seminarului Teologic din Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de
Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluţia şi
s-a văzut nevoit să o abandoneze. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români,
colaborând la „revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul
revoluţionar "Deşteaptă-te, române", fapt pentru care a fost urmărit de autorităţile ţariste.

S-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi
1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din
Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte
literară dinBasarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”. Revenit la Chişinău în
1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt
moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru
unirea Basarabiei cu România.

Activitatea sa politică s-a intensificat iar în 1917 a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc. Anul
1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales
vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918, a votat
Unirea Basarabiei cu România. A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia,
care au proclamat 

După 1918 a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru Basarabia(1919-1920), ministru al
Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la
Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-
1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a
Basarabiei.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc,

Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din
Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim.

În 1950 a fost arestat şi închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat
NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. A fost
mutat apoi la închisoarea de la Aiud, unde a fost reţinut până în 1957. Moare la 95 de ani în Bucureşti, în
casa de pe strada Al.Donici nr.32.

A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar
un singur volum - „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi
câteva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul
Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din
Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001). În colaborare a mai
semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991). Membru corespondent al Academiei Române (1918).
Exclus în 1948, este repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române în 1990.

Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România.