Medicina Araba in Evul Mediu

Importanta medicinii arabe nu sta atat in originalitatea sa cat in conservarea fidela a cunoasterii
gresesti. Traducerile textelor grecesti in araba au fost facute in doua perioade istorice distincte.
Cea mai cunoscuta figura a perioadei timpurii a fost Sergius din Resh-Ayna, medic in Jundi
Shapur, care a tradus cuvintele lui Galenius. Cea de-a doua epoca a urmat 300 de ani mai tarziu.
Cel mai important traducator al acestei ere a fost Hunayn-Ibn-Is’Haq care a imbogatit
terminologia stiintifica cu neologisme. In unele cazuri, textele gresesti s-au mentinut pana in
present sub forma traducerilor lor in araba, in timp ce originalele s-au pierdut(ex.:cele sapte
carti ale anatomiei galenice)

Un aspect care a cauzat numeroase dezbateri este daca disectia a fost permisa in societatea
islamica. Din documentele antice aflam ca celebrul Yuhanna Ibn-Masawayh, neputand sa obtina
oameni ca subiecti, a facut disectie pe maimute intr-un institut special pe care l-a ridicat pe
malurile Tigrului. O anumita specie de maimute considerata foarte asemenatoare omului ii era
furnizata din porunca lui Caliph Al-Mu’tasim.

In secolul al-9-lea, medicul arab Ali-Ibn-Rabban din Tabaristan scria in lucrarea sa “Paradisul
intelepciunii”(“Firdawsu’l-Hikmat”) ca nimeni nu ar trebui sa traiasca in nici o tara care nu are
patru lucruri: un guvern corect, medicamente eficiente, apa curgatoare si un medic instruit.

All-Mubassir, intr-o biografie araba, subliniaza in secolul al-11-lea ca cea mai importanta datorie
a unui monarh era conservarea sanatatii si a bunastarii subiectilor si ca aceasta trebuie sa
includa aprovizionarea cu droguri si asistenta medicala celor care au nevoie de ele. Legislatia
stabilea ca medical are datoria morala de a vizita inchisorile, de a calatori in alte teritorii pentru
a-i trata pe cei bolnavi si a furniza servicii medicale armatei.

Prima incercare de a regulariza practica medicala a fost in timpul domniei lui Abbasid Caliph Al-
Ma’mum. Muhtasib-reprezentantul guvernului-era numit de catre judecator in fruntea unui
organism numit Hisba si avea mai multe atributii. El proteja cetatenii de practicile non-etice in
afaceri si in tranzactiile publice. Avand in vedere ca cetatenii puteau fi dezamagiti de doctor sau
de farmacist, acestia doi erau si ei sub aceasta jurisdictie. Medicul Israq Al Isra raporteaza cum
folosirea clismelor a fost oficial interzisa dupa ce moartea unui pacient a survenit dupa
administrarea ei. Muhtasib era responsabil de sanatatea publica: prevenea folosirea bailor
publice de catre leprosi, de catre cei suferind de elefantiazis si de alti oameni nenorociti.
Cumpararea sclavilor era subiectul autoritatii lui Muhtasib si el prevenea vanzare de sclavi
bolnavi care pareau sanatosi. Transmitarea bolilor era asumata in vechiul Islam, desi nu se facea
o distinctie clara intre infectie si contagiune.
Hisba stia sa regleze si sa supravegheze schimburile dintre doctor, farmacist si pacient. Medicul
trebuia sa pastreze un registru zilnic al starii pacientului si al tratamentului administrat acestuia.
Daca medicul era gasit vinovat de malpraxis, ii era interzis sa practice mai departe si putea chiar
sa fie executat. Al-Rhazes furnizeaza descrieri elocvente despre deghizarile sarlatanilor si despre
trucurile lor: de exemplu faceau o incizie circulara la nivelul scalpului unui pacient epileptic
zicand ca indeparteaza de acolo obiecte care fusesera puse anterior de catre un operator.

In 931, Abbasid Caliph Al-Muqtadir, ca urmare a mortii unuia dintre oamenii sai dintr-o greseala
de malpraxis, porunceste muhtasib-ului sau sa impiedice medicii sa practice medicina inainte de
a sustine o examinare calificativa. Aceasta se facea sub supravegherea medicului de la curtea
sa, Sinan Ibn-Thabit oh Harran care a examinat ca urmare 860 de doctori. Numai cei care erau
in serviciul caliph-ului sau cei cu reputatie distinsa erau scutiti de acesta examinare. Medicul
Ibn-Ridwan descrie doua feluri distincte de doctori: aceia devotati artei medicinii si aceia care
practicau doar pentru castigul financiar, mergand de obicei din usa in usa in cautare de pacienti.

In timpul acestei perioade, medicii ocupau o pozitie privilegiata, desi aceasta era precara.
Aghlabid Abu-Mudar Ziyadat-Allah III Ibn-Abd-Allah l-a invitat pe medicul Is-Haq Ibn-Imran din
Baghdad sa fie medicul curtii la Cairouan. Cand relatiile dintre cei doi au devenit tensionate,
medicul a fost arestat si inchis. Dupa o confruntare finala, acesta a fost condamnat la moarte si
ulterior crucificat.

Avicenna era unul dintre cei mai importanti medici ai timpurilor arabe- filosof, medic, poet, om
de afaceri prin care stiinta araba a culminat. Cand l-a vindecat pe Amir Shamsu’D Dawla din
Hamadan de colica, a fost numit Primul sau Ministru. O revolta a soldatilor impotriva sa a dus la
demiterea si inchiderea lui succesiva, dar Amir, suferind de un al-2-lea atac de colica, l-a
eliberat si l-a instaurat in pozitia sa anterioara.

Rashidu’d-din Fadlu’llah, in calitate de prim ministru , si-a utilizat puterea si influenta pentru
construirea de spitale, universitati, biblioteci promovand studiul. Masurile grijulii pe care le-a
luat pentru a perpetua si raspandi cunoasterea continuta in incomparabilele biblioteci de la
Rab’-i-Rashidi sunt detaliate in “Histoire des Mongols” a lui Quatremert. Din nefericire a fost
executat de rivalii sai invidiosi, iar suburbia frumoasa pe care a cheltuit atat de multa gandire,
grija si bani a fost in final distrusa.

Caliph-ul, fiind capul official al statului Islamic, ii investea pe medici cu functii in spitale si le
platea salariile. Fiecare oras avea propriu medic si oftalmolog. Chirurgii raman nementionati,
acesta reflectand statutul lor profesional decadent.

Chirurgia a inceput sa capete respect datorita lui Albucasis care practica in Cordoba in timpul
domniei lui Abd Ar Rahman III. O parte din munca sa extraordinara este dedicate solemn
chirurgiei pe care o integreaza in medicina stiintifica. Opera sa a fost tradusa in latina si a avut o
mare influenta asupra lucrarilor lui Roger din Parma, Lanfranchi, Guilielmo Salliceti si Fabrizio
d’Acquapendente.

Rhazes este probabil cea mai importanta figura a medicinii arabe. Era un clinician excelent,
descrierile sale asupra bolilor concurand cu cele ale lui Hippocrate. Mai tarziu devine
superintendent la marele spital din Baghdad, la fondarea careia se spune ca ar fi contribuit.
Cand i s-a cerut sa selecteze cel mai potrivit loc pentru spital, se spune ca s-ar fi plimbat cu o
bucata de carne prin diferite cartiere ale orasului si a ales acel loc in care carnea a dat cele mai
putine semne de descompunere.

Cel mai vechi spital a fost fondat in 873 de Ahmad ibn-Tulun . Cel mai important a fost fondat
de Mamluk Sultan Qala-Un Al-Malik Al-Mansur in 1284 fiind numit “marele spital al lui Al-
Mansur”. Constructia sa este raportata ca fiind in acord cu promisiunea sultanului pe care o
facuse cu ani in urma cand a fost vindecat de un atac de colica la Damascus. Fondarea acestui
spital a fost importanta pentru ca era gratuit si accesibil intregii populatii, indifferent de clasa
sociala, cu sectoare separate pentru barbate si femei. Sectoarele erau de asemenea impartite in
functie de tipul de boala:unul pentru febra, altul pentru dizenterie, unul pentru boli
oftalmologice si altul pentru cazurile chirurgicale. Spitalul continea de asemenea amfiteatre
pentru lectura, bucatarii, farmacie si dispensar. Separarea profesiunii medicale si farmaceutice
ainceput in jurul anului 700, iar farmaciile publice erau in evidenta in Baghdad la inceputul sec
al-IX-lea.

Cand cruciatii au capturat Ierusalimul in 1099, sub Godfroi din Bouillon, marele mastru al
Cavalerilor Templieri, au descoperit un spital crestin care ii prime ape cei bolnavi si raniti. Exista
un motiv serios de a crede ca crestinii au fost impresionati si mai departe influentati de spitalele
peste care au dat. Papa Inocentiu al III-lea a fondat spitalul Santo Spirito in Roma in 1204 si o
retea de spitale s-a raspandit consecutiv in Europa pe modelul faimoaselor spitale islamice din
Cairo si Damasc.

Cultura araba a inceput sa decada din cauza lipsei de indemanare militara si cand mongolii au
distrus Baghdad-ul in 1258, imperiul a cazut in ruina. Hisba a fost o incercare valida a statului de
a guverna practica medicala. Informatia disponibila este prea putina pentru a permite judecata
punerii efective in practica a acestor principii. O cercetare a textelor litarare vechi si a
materialelor stiintifice care au ramas din acea epoca este necesara.