Mormâ ntul lui Charles Baudelaire
Subpă mâ nteanul templu prin gura-i idolatră
De sepulcrală cloacă rubin şi zoaie bâ nd
Un bot de zeu Anubis divulgă 'ntreg flambâ nd
În joasă ră utatea cu care crâ ncen latră
Sau noul gaz cum toarce o flacă ră mulatră
Prea multelor oprobrii ştergar aceasta blâ nd
Dezvă luie un pubis nemuritor umblâ nd
Dintr-un fanal în altul buimac şi fă ră vatră
Ce foi uscate 'n burguri fă ră votive seri
S-o bine mai cuvâ nte încâ t prin adieri
Pe marmura zadarnic a lui Baudelaire să -şi
culce
Din nou învă luita absenţă în fiori
Ea Umbra-i tutelară otrava noastră dulce
De respirat aşijderi unei mortale flori.
Nelinişte
Nu vin în seara-asta să -ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă -şi mâ nă pă catul, nici să -asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară ,
Plictisul incurabil ce-l vă rs într-un să rut.
Cer patului tă u somnul adâ nc şi fă ră umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Ş i-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.
Că ci Viciul, care-mi roade nobleţea din
vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilită ţii sale,
Ci-n timp ce sâ nu-ţi rece ascunde protector
O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Ş i nu pot să dorm singur de spaimă că -am să
mor.
Paul Verlaine - Arta Poetica
Ci numai muzica s-o desmierzi.
Precumpaneasca, deci, vers impar,
Mai vag în aer, fara habar,
Usure ce-i, tot usor îl pierzi.
Nu te-avâ nta cuvâ ntul sa-l alegi
De nu ti-e arma putin dispret:
Câ ntul de-i tern e cel mai de pret;
Precisu-i nepresis: privilegi.
Priviri ascunse dupa-un voal,
Ziua ce tremura-n amiezi,
Stelele limpezi care le vezi
În cerul serii, autumnal!
Ca numai Nuanta e de folos.
Iata Culoarea. Nu – nicidecum!
Singura Nuanta, mai stie-acum
De vis sa lege vis sfiicios!
Fugi dar de crima ce-o Poanta e,
Spiritul crud si Râ sul impur,
Lacrimi smulg ele si din Azur,
Asta fiertura de be-he-he!
Ia elocinta, strâ nge-o de gâ t!
N-ar strica – tot esti în forma azi–
Rima în ape cuminti s-o scalzi,
Ca nu-si face iar de cap – dar câ t?!
De-atâ ta Rima, zau ca mi-e sila!
Ce copil surd sau care nebun
Ne-a dat veriga asta drept bun,
Vadit fier vechi de-o freci cu-o pila?!
Ci numai muzica, tot mereu!
Stihul tau fie-acel zburator
Ce-si ia avâ nt din cei ce mor
Spre noi iubiri, spre-un nou empireu.
Versul tau fie o aventura,
Vâ ntului sora-n zori si-n perind,
Menta si cimbru, câ mp înflorind…
Sa stii ca restu-i literatura!
Charles Baudelaire - Tristetea
lunii
În asta seara luna viseaza mai trîndava,
Ca o frumoasa care în perini s-a culcat,
Si-si mîngîie cu mîna-i usoara, în
zabava,
Cînd atipeste, sînul rotund si despuiat.
Pe umeri de matase o poarta moi
nametii,
Cînd moare istovita de lungul ei lesin,
Si ochii-i dusi pe albe vedenii ale vietii,
Le suie-nfloritoare spre cerul ei senin.
Si cînd ades pe lume, de-aleanul ei
patrunsa,
Îsi lasa ca sa pice o lacrima ascunsa,
Doar un poet cucernic, dusman al
somnului,
Ia lacrima palita, în palme o aduna
Ca pe-un opal cu ape ce licare, s-o puna
În inima, departe de ochii soarelui.
Charles Baudelaire – Otrava
Sa-mbrace stie vinul speluncile
murdare
În strai de vis, stralucitor,
Si-nalta porti boltite si arcuri tari, usor,
În rosul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de
nori.
Si opiul mareste ce-i fara de hotare,
Tot întinzînd nemarginiri.
El vremii si placerii le stoarce adînciri;
Cu-ntunecata nepasare
Încarca inimi peste daraua de iubiri.
Dar ele n-au puterea ce-o are doar
veninul
Din ochii tai, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stînd
rasturnat, îl pierzi...
Cînd visul meu, seninul,
Amar si-adapa turma în apele lor verzi.
Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta
grozava,
Cu-al tau sarut muscînd cumplit,
Ce-neaca în uitare un suflet catranit,
Si-n valuri revarsînd otrava,
Pîna-n limanul mortii mi l-au
rostogolit!
George Bacovia-Amurg violet
Amurg de toamnă violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odă jdii violete --
Orasul e tot violet.
Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume lenesă , cochetă ;
Multimea toată pare violetă ,
Orasul tot e violet.
Amurg de toamnă violet ...
Din turn, pe câ mp, vă d voievozi cu
plete;
Stră bunii trec în pâ lcuri violete,
Orasul tot e violet.
George Bacovia-Plumb
Dormeau adâ nc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să -l
strig --
Stam singur lâ ngă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.
Ion Minulescu-Acuarelă
În oraşu-n care plouă de trei ori pe
să ptă mâ nă
Oră şenii, pe trotuare,
Merg ţinâ ndu-se de mâ nă ,
Ş i-n oraşu-n care plouă de trei ori pe
să ptă mâ nă ,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Ş i se-ndoaie,
Umede de-atâ ta ploaie,
Oră şenii pe trotuare
Par pă puşi automate, date jos din
galantare.
În oraşu-n care plouă de trei ori pe
să ptă mâ nă
Nu ră sună pe trotuare
Decâ t paşii celor care merg ţinâ ndu-se
de mâ nă ,
Numă râ nd
În gâ nd
Cadenţa pică turilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Ş i din cer
Cu puterea unui ser
Dă tă tor de viaţă lentă ,
Monotonă ,
Inutilă
Ş i absentă ...
În oraşu-n care plouă de trei ori pe
să ptă mâ nă
Un bă trâ n şi o bă trâ nă -
Două jucă rii stricate -
Merg ţinâ ndu-se de mâ nă ...
Alexandru Macedonski
Rondelul rozelor ce mor
E vremea rozelor ce mor,
Mor în gră dini, si mor si-n mine --
S-au fost atâ t de viată pline,
Si azi se sting asa usor.
În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în gră dini, si mor si-n mine.
Pe sub amurgu-ntristă tor,
Curg vă lmă saguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.

Alexandru Macedonski
Rondelul lunei

Desi pe cer e-aceeasi luna-

Dar unde e cea de-altadata
Minciuna vietei ce mă -mbata-
E azi o altfel de minciuna.

Ca si atunci, duios rasuna

Cavale-n noaptea instelata,
Si-n cer zambeste-aceeasi luna-
Dar unde e cea de-altadata?

A ei lumina argintata
Cu roze albe mă -ncununa,
Si canta tot pe vechea struna,
Dar pentru mine e schimbata,
Desi pe cer e-aceeasi luna.