GESTIUNEA RISCULUI – NOTE DE CURS

Lect.dr. Catalin PLOAE

1. RISCUL – delimitare conceptuala

În afaceri, majoritatea deciziilor se iau în condiţii de risc şi incertitudine. De la investiţia

în acţiunile unei firme cotată la bursă până la decizia de lansare a unui nou produs sau
construcţia unui amplu proiect de infrastructură este necesară cunoaşterea riscului. A
apărut şi s-a dezvoltat – mai ales în ultimul deceniu – un sistem de analiză, menit să ajute
managerii în procesul de luare a deciziilor, care a dus la consolidarea unei industrii a
riscului. În plan academic fundamentele teoretice care stau la baza acestei evoluţii au
determinat formarea unei ramuri interdisciplinare – managementul riscului.
Există mai mulţi termeni care descriu, dintr-o perspectivă sau alta, o sferă mai largă în
jurul conceptului de risc, fără a fi neapărat valabil consensul asupra diferenţelor de
semnificaţie dintre ei: incertitudine, nedeterminare, ambiguitate.
Nedeterminarea oferă o imagine cu privire la limitele principale ale determinării unui
fenomen, caracterul obiectiv impredictibil al acestuia.
Ambiguitatea se referă la incapacitatea subiectului de a determina cu claritate
semnificaţia situaţiilor în care urmează să acţioneze.
Termenul incertitudine este utilizat pentru a desemna capacitatea limitată a cunoştinţelor
noastre, fie că această limitare provine din nedeterminare fie din caracterul aproximativ al
informaţiilor existente la un moment dat.
Riscul poate fi considerat a fi asumarea mai mult sau mai puţin conştientă a rezultatelor
alegerii făcute. El nu se referă la fragilitatea cunoştinţelor, ci la probabilitatea de reuşită
sau eşec a acţiunii realizate pe baza unei decizii oarecare. Riscul poate proveni fie din
nedeterminarea (inexistenţa informaţiilor) rezultatului acţiunii, fie din caracterul ambiguu
al informaţiilor pe care le avem la un moment dat.
În documentele oficiale ale Comitetului de la Basel se consideră că situaţiile care duc la
expunerea la risc a unei organizaţii pot apărea ca urmare a impactului financiar al uneia
dintre variabilele pieţei (riscul de piaţă), datorită faptului că organizaţia nu este pregătită
pentru a răspunde la astfel de ameninţări (riscul operaţional), din cauza incapacităţii de
plată a unui partener (risc de credit) ori ca urmare a faptului că un anumit contract nu
este valabil (riscul legal).
Dacă vom observa toate iniţiativele de dezvoltare a unei discipline a riscului putem
afirma că, în general, prin gestiunea riscului se urmăreşte construcţia unui aparat care să
permită mai întâi identificarea şi cuantificarea riscurilor pentru ca ulterior, în funcţie de
atitudinea faţă de risc, să se ia o decizie cu privire la ignorarea, asumarea sau evitarea
lor.

1
Identificarea depinde foarte mult de sistemul informaţional. Calitatea informaţiei pe care
o are o companie poate fi îmbunătăţită prin creşterea cheltuielilor cu cercetarea (de
exemplu, o cercetare cu privire la aflarea cotei de piaţă probabile a unui anumit produs
într-o anumită zonă geografică). În acelaşi timp, banii cheltuiţi pentru obţinerea mai
multor informaţii se adaugă la cheltuielile totale aferente unei anumite direcţii de acţiune.
Prin urmare, este importantă aprecierea necesităţii unei informaţii perfecte în raport cu
costurile de obţinere a acestei informaţii.

Cuantificarea presupune folosirea unor instrumente matematice (metode cantitative) şi,

mai ales, dezvoltarea unor aptitudini de interpretare a rezultatelor astfel obţinute.
Procesul de analiză a riscului presupune calculul de probabilităţi ceea ce pune problema
previziunii economice.
Previziunea economică este o ramură a economiei care are ca obiect anticiparea
fenomenelor economice. Companiile sunt nevoite să realizeze previziuni ale condiţiilor
pieţei atunci când se pune problema planului de producţie. Guvernele realizează prognoze
atunci când decid politica bugetară sau monetară. În funcţie de cel care face previziunea
şi de natura metodelor folosite, acestea variază de la simple extrapolări bazate pe
evenimente trecute până la prognozele sau simulările pentru întreaga economie. Atât la
nivel micro cât şi la nivel macro previziunile presupun construcţia de modele
matematice.
Fundamentele teoriilor decizionale clasice, bazate pe presupoziţia certitudinii, sunt din ce
în ce mai puternic erodate de situaţiile reale care nu corespund cerinţelor de cunoaştere
completă şi corectă a tuturor condiţiilor şi efectelor producerii unui eveniment. Ca o
consecinţă directă a acestui fapt, în teoria modernă a deciziei nu se mai operează cu
certitudini absolute, cu estimări precise ale evoluţiei unui anumit element sau fenomen, ci
decidenţii recurg tot mai des la estimări probabile incerte, la noţiuni ca risc şi
incertitudine. Cele mai multe decizii se iau în condiţii de risc şi incertitudine, incompletă
cunoaştere a uneia sau mai multor « variabile » fiind o constantă a activităţii economice
şi o cauză care explică într-o măsură mai mică sau mai mare diferenţele între
rentabilitatea diverselor proiecte de afaceri.
Riscul este privit ca un fenomen care provine din circumstanţe pentru care decidentul este
în măsură să identifice evenimente posibile şi chiar probabilitatea producerii
(materializării) acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care din aceste
evenimente se va produce efectiv.
Se poate spune deci, că riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită
acurateţe care este evenimentul posibil, identificat ca atare de decident, care se va
materializa efectiv şi va determina un anumit nivel al riscului. Chiar dacă probabilitatea
estimată pentru materializarea efectivă a unui anumit factor generator de risc este
ridicată, decidentul nu poate fi sigur dacă acel eveniment este cel care se va produce cu
certitudine şi nu altul ; este posibil chiar să se producă un fenomen a cărui probabilitate
era apreciată la un nivel redus sau chiar un eveniment neprevăzut.

2
 2. Definirea conceptului de RISC

Definirea riscului economic

În domeniul economic, pe masura evolutiei acestuia, riscului i s-au atribuit mai
multe acceptiuni:
 posibilitatea ca Intr-o tranzactie sa nu se Inregistreze câstigul scontat sau
sa apara o pierdere ca urmare a evolutiei nefavorabile a factorilor de
care depind performantele unui agent economic;
 sacrificiul unui avantaj imediat, sau absenta unui consum imediat,
In schimbul unor avantaje viitoare;
 pierderea unui avantaj cert si imediat rezultat din achizitia si stapânirea
unui bun real, sau din consumul unui serviciu, contra unui avantaj viitor
si incert rezultat din investitia In valori imobiliare;
 incertitudinea asupra valorii unui bun financiar, valoare ce se va Inregistra
la o data viitoare.
O alta acceptiune a riscului ne-o ofera „Dictionarul de Management” editat la
Paris (2001) In care se ment ioneaza ca riscul Inglobeaza patru idei:
 idee de pericol sau primejdie (este factorul de temut);
 idee de cost, strâns legata de precedenta (masura acestui cost se evalueaza
In termeni care arata gravitatea riscului);
 idee de masura posibila a evenimentului, exprimata In termeni care
arata frecventa de aparitie a acestuia;
 idee de prezentare deliberata a unui pericol determinat In vederea
obtinerii unui avantaj.
Tinând cont de aceste doua acceptiuni se pot stabili caracteristicile notiunii de
risc valabile nu doar In domeniu economic ci si In cel politic, social sau militar.
Acestea ar fi:

 riscul este un eveniment incert, dar perfect posibil, care Isi are
originea In incertitudine;
 riscul este un element care produce daune morale sau materiale;
 efectele sale odata produse nu mai pot fi Inlaturate.
Cu toate acestea, analiza literaturii economice In problema riscului ne
demonstreaza lipsa unei opinii unice referitor la definirea notiunii de risc. Un
interes deosebit Il prezinta insa, analiza comparativa a abordarii notiunii de risc In
teoriile neoclasica si clasica.

3
In domeniul economic riscul reprezinta un eveniment viitor si probabil a carui producere
ar putea provoca anumite pagube. El poate fi previzibil, atunci cand factorii care ar aduce
pierderi pot fi prevazuti cu anticipatie si neprevizibil (imprevizibil) atunci cand acesta este
determinat de situatii fortuite.
Riscul cunoaşte mai multe accepţiuni, majoritatea însă pornesc de la elementele
definitorii enumerate în paragraful anterior.
Astfel, riscul poate fi privit ca « reprezentând incapacitatea unei firme de a se adapta la
timp şi la cel mai mic cost la modificările de mediu » - semnificaţia economică a
riscului. Privit din acest punct de vedere, riscul unei investiţii efectuate de o întreprindere
are ca principală sursă instabilitatea climatului de afaceri (element exogen firmei) şi
incapacitatea agentului economic de a contracara la timp şi fără costuri ridicate efectele
generate de această evoluţie continuă. Se lansează astfel ideea că o afacere foarte bine
definită şi rentabilă din punct de vedere economic poate deveni nerentabilă ca urmare a
modificărilor condiţiilor de mediu iniţiale ; de aceea, acest aşa numit »risc de mediu «
trebuie avut în vedere în fundamentarea unei afaceri şi trebuie prevăzute mecanisme
eficace care să evidenţieze rapid modificările intervenite şi modul în care vor fi
gestionate.
Din punct de vedere probabilistic riscul »poate însemna şi variabilitatea profitului faţă
de media profitabilităţii din ultimii ani ». S-a ales drept criteriu de definire a riscului
oscilaţiile profitului faţă de o medie, considerându-se că în fundamentarea unei decizii (în
special referitoare la costul şi finanţarea investiţiei) sursele proprii provenite din
profiturile viitoare au o importanţă deosebită atât în ceea ce priveşte utilizarea lor, cât şi
în dimensionarea nevoii de finanţare din alte surse. Realizarea unor profituri viitoare mai
mici decât nivelul mediu, considerat ca nivel de referinţă poate să conducă la apariţia
unor situaţii de criză şi să afecteze negativ respectiva activitate economică.
În definiţia dată de OCDE în 1983 se apreciază că « riscul este constituit din posibilitatea
ca un fapt cu consecinţe nedorite să se producă »; această definiţie are la bază
eventualitatea ca un eveniment (anticipat cu o anumită probabilitate sau neprevăzut de
dicident) să se materializeze şi să afecteze negativ anumite aspecte ale activităţii
economice (procesul investiţional). De fapt, în această accepţiune, accentul cade pe
efectele pe care le generează evenimentul respectiv.
În literatura de specialitate există un număr mare de definiţii ale riscului prin care se
încearcă găsirea de noi valenţe şi semnificaţii ale acestuia asupra activităţii
investiţionale :
• « riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment nesigur,
incert »;
• « riscul reprezintă probabilitatea survenirii unui eveniment nedorit »
• « riscul este incertitudinea cu privire la o pierdere » ;
• « într-o accepţiune sintetică, riscul - inerent oricărei activităţi – semnifică variabilitatea
rezultatului sub presiunea mediului »

4
• « riscul poate fi definit ca posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă »
« riscul reprezintă incertitudinea cu privire la producerea unei pagube »;
• « riscul se traduce prin variabilitatea profitului faţă de media rentabilităţii în ultimele
exerciţii financiare … riscul nu este altceva dectât incapacitatea întreprinderii de a se
adapta, în timp şi la cel mai mic cost, la variaţia condiţiilor de mediu «;
• « riscul este un element de incertitudine care poate afecta activitatea unui agent
economic sau derularea unei operaţiuni economice »;
• « riscul este acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice »;
• « riscul reprezintă unul dintre cele mai vagi şi mai evazive concepte, care este greu de
definit de către economişti şi cu atât mai greu de către investitori »;
• « riscul produs sub incidenţa unor împrejurări crează efect asupra rezultatelor unei
întreprinderi implicit asupra operatorului care a derulat respectiva tranzacţie/contract ;
• « riscurile şi incertitudinile legate inevitabil de multe dintre evenimente şi circumstanţe
trebuie luate în considerare în procesul de determinare a celei mai bune estimări ».
Analizind toate aceste definiţii se pot observa anumite caracteristici comune, anumite
criterii de definire a riscului. În primul rând se poate spune că riscul derivă din
incertitudine : adoptarea deciziei are loc în prezent iar punerea în practică şi rezultatele
generate se vor produce în viitor . În al doilea rând, riscul implică ideea de pierdere
potenţială (de orice tip), generat de o evoluţie a unui factor în sens contrar aşteptărilor
decidentului.

3. Tipologia Riscului

Există o largă varietate de riscuri, fiecare dintre acestea fiind determinată de anumiţi
factori generatori de risc, cu anumite componente şi forme de materializare care produc
efecte dintre cele mai variate ca mod de manifestare şi amplitudine. Este important ca
managementul firmei să identifice cât mai multe dintre aceste aspecte pentru o cât mai
corectă fundamentare a tipurilor de risc.
In literatura de specialitate consacrată problemelor întreprinderii nu există o clasificare a
riscurilor foarte bine definită.
Astfel, privind la nivel global în funcţie de cum este localizat riscul, avem trei categori de
riscuri :
a) risc macroeconomic – este rezultatul evoluţiei într-un anumit sens a condiţiilor de
mediu de afaceri în care este localizată investiţia ;
b) risc sectorial (al afacerii) - Economistul M.Porter consideră că un factor important
care determină rentabilitatea firmei este sectorul în care îşi desfăşoara activitatea, care la
rândul sau este dependent de politic, infrastructură, legislativ etc. ;

5
c) risc microeconomic – este determinat de factori endogeni, specifici sectorului de
activitate, firmei şi proiectului propriu-zis şi de insuficienta corelare între prticularităţiile
activităţii şi limitele impuse în cadrul general al ţării gazda.
In vederea analizei şi evaluării, riscurile se clasifică după urmatoarele criterii :
I. După origine există:
1. riscuri din interiorul firmei
1.1 riscuri economice sau de exploatare ;
1.2 riscuri financiare ;
1.3 riscuri de faliment.
2. riscuri din exteriorul firmei .
II. Dupa natura riscului:
- riscul individual al unui proiect, al unei acţiuni de afaceri ;
- riscul de firmă ;
- riscul de piaţă ;
- riscul de contrapartidă şi de credit;
- riscul bancar ;
- riscul de audit ;
- riscul de lichiditate ;
- riscul de fraudă ;
- riscul operaţional sau de funcţionare ;
- riscuri tehnice ;
- riscuri juridice ;
- riscuri umane şi de speculaţie ;
- alte riscuri.

6
A. Riscuri din interiorul firmei
A.1. Riscul de exploatare - este acel risc care apare datorită sensibilităţii rezultatului la
modificările condiţilor de exploatare. In funcţie de natura factorilor care contribuie la
generarea anumitor tipuri de risc, riscurile de exploatare se clasifică astfel :
a) Riscuri determinate de factorii procesului de producţie. In acest sens riscurile pot fi
grupate astfel :
1. riscuri ale forţei de muncă – se manifestă în diferite forme în funcţie de natura surselor
care l-au generat ;
2. riscuri legate de utilaje şi tehnologiile utilizate – se referă la pierderile produse datorită
uzurii fizice şi morale depaşite din punct de vedere tehnic şi tehnologic, care dacă sunt
folosite timp îndelungat duc la riscul de faliment;
3. riscuri legate de materii prime, materiale şi combustibil/energie, care generază riscuri
de aprovizionare, de depozitare, de transport şi de desfacere ;
4. riscul de aprovizionare – se datorează neasigurării în ritm continuu a aprovizionării cu
materii prime, materiale şi combustibil/energie a procesului de producţie. Pentru a putea
fi eliminat sau diminuat acest risc, se iau în calcul mai multe posibilităţi de
aprovizionare :
 aprovizioarea din import ;
 aprovizionarea din surse interne;
 aprovizionarea in conditii de asistenta tehnica.
5.riscul de depozitare – este dat se posibilităţile prin care se reuşeşte asigurarea spaţiului
de depozitare a materilor prime, a materialelor, a produselor, amărfurilor, precum şi a
caracteristicilor tehnico-funcţionale a acestora, dar şi a modului cum sunt amplasate şi
administrate aceste spaţii.
6. riscul de desfacere – este generat de mai multe tipuri de risc din acest domeniu şi
anume:
6.1. riscul privind bonitatea partenerilor – respectiv a capacităţii de plată a acestora
privind obligaţiile de plată asumate prin contracte. In timp, la acest element de baza
privind bonitatea s-au adaugat şialtele, cum ar fi corectitudinea, punctualitatea,
seriozitatea şi spiritul de echitate al partenerului;
6.2. riscul de scumpire ulterioară a contractării materilor prime şi a manoperei, fiind
specific furnizorilor de mărfuri;
6.3. riscul privind negocierea neurmată de contractare, specific licitaţiilor;
6.4. riscul privind executarea contractelor, respectiv riscul apariţiei unor evenimente ce
au ca rezultat imposibilitatea îndeplinirii obligaţilor contractuale sau interzierea
executării lor.

7
7. riscul de transport – este intilnit în activitatea de comerţ exterior;
8. riscuri legate de îmbinarea factorilor de producţie care înseamnă organizarea muncii, a
producţiei şi a conducerii.
b) riscul de gestionare a factorilor de producţie - care vizează riscurile din asigurarea
aprovizionării, a calităţii şi cantităţii, a structurii şi a timpului.
c) riscul de utilizare extensivă şi intensivă; utilizarea extensivă vizează pierderile de timp,
iar cea intensivă vizează productivitatea şi asigurarea unei tehnologii de vârf, coroborată
cu urmărirea planului de investiţii.
d) riscul de eficienţă – care presupune urmărirea efectelor în corelaţie cu eforturile.
Efectele se masoară prin producţia exerciţiului, valoarea producţiei fabricate, cifrei de
afaceri, profitului ; iar eforturile se măsoară prin forţa de muncă, utilaje, materii şi
materiale, combustibil.
e) riscul legat de deficienţele apărute în sistemul informatic sau în activitatea de control
intern al firmei ; poate fi asociat cu eroarea umană, « căderea » unui sistem sau aplicarea
incorectă a unor proceduri, generarea de rezultate eronate (de ex. pentru documentele
contabile, indicatori statistici), deficienţe de securitate a sistemelor, ducând la penetrarea
şi operarea frauduloasă. Toate acestea au dus la denumirea de risc operaţional ;
f) riscuri tehnice – această categorie de risc survine din momentul negocierii şi
gestionării unei operaţiuni sau tranzacţii. Esenţa în cazul riscurilor tehnice, este dată de
calitatea personalului, fiabilitatea infrastructurii (documentaţie, informatică, transmiterea
datelor) şi verificarile operative la diferite niveluri de execuţie.
g) riscul de fraudă – în activitatea firmei sau corporaţiei pot apărea pierderi determinate
de faptul că personalul firmei, clienţi sau terţi încearcă să profite de unele carenţe din
punct de vedere organizatoric, de personal sau de securitate. In principiu, fraudele se
produc în cadrul oricărui serviciu, putând afecta rentabilitatea oricarui agent economic,
atunci când nu pot fi detectate din timp şi recuperate.
h) riscul de firmă – este rezultatul unei incompabilităţi între caracteristiciile proprii unei
firme şi cerinţele de organizare, coordonare, control implicate de derularea unor afaceri
cu diferiţi parteneri din interiorul sau din afara graniţelor ţării de origine.
i) riscul de proiect – este privit în literatura de specialitate ca implicaţiile existenţei unui
grad ridicat de incertitudine cu privire la performanţele ce pot fi realizate de proiectul
respectiv.

A.2 Riscurile financiare – sunt acele riscuri generate de modul în care este finanţată
activitatea firmei, având în vedere sensibilitatea rezultatului la modificările condiţilor de
finanţare. Firmele transnaţionale sunt mult mai expuse riscului financiar decât cele
naţionale, ele derulând majoritatea tranzacţilor în moneda străina. Datorită fluctuaţilor
frecvente pe care monedele unor ţări le înregistrează în raport cu moneda naţională, există

8
adesea riscul ca un câştig obţinut să se transforme în pierdere. De regulă, firmele
urmăresc o monedă slabă atunci când realizează investiţia, urmând ca la repartizarea
profiturilor să fie preferată o monedă puternică.
In funcţie de natura riscului în această grupă a riscurilor finaciare se disting următoarele
tipuri de riscuri:
a ) riscul de dobânda – este un risc financiar care acţionează nu numai în cazul
creditorului, ci şi în cazul firmelor ce nu dispun de suficiente resurse proprii pentru
derularea unui proiect de investiţii şi astfel sunt nevoite să recurgă la credite bancare.
Pentru creditele luate, firma va trebui să anticipeze care va fi evoluţia ulterioară a ratei
dobânzii pentru ca o eventuală creştere a acesteia va mări costurile capitalului
împrumutat şi implicit vor creşte costurile investiţiei. Pentru a reduce posibilitatea de
materializare a acestui risc, firma investitoare va trebui să cunoască foarte bine factorii
care determină nivelul dobânzii bancare (rata inflaţiei, situaţia economică generală etc.).
b) riscul de finanţare – este riscul generat de costul capitalului investiţional. Firmele pot
realiza investitiţia fie din resurse proprii, fie pot suplimenta aceste resurse cu resurse
împrumutate. Materializarea acestui risc depinde de structura capitalului utilizat.
Structura capitalului necesar investiţiei se stabileşte în funcţie de :
i. dimensiunea firmei (firmele mari au la dispoziţie un număr mai mare de posibilităţi de
finanţare a unui proiect de investiţii) ;
ii. gradul sau de îndatorare (cu cât o firma este mai îndatorată, cu atât ea va primi mai
greu un credit pentru finanţarea unei investiţii) ;
iii. structura activelor (firma care dispune de active ce pot fi ipotecate va prefera capitalul
împrumutat) ;
iv. ritmul de creştere al firmei investitoare (o firmă cu ritm de creştere ridicat va opta
pentru capital de împrumut pentru a nu împărţi profiturile cu un număr mai mare de
acţionari).
Costul capitalului investiţional obţinut din surse externe este dat de dobânzilor
plătite,cheltuielile de emisiune pe piaţa de obligaţiuni sau acţiuni, de comisioanele şi
spezele bancare etc. Costul profitului reinvestit sau autofinanţare aşa cum i se mai spune,
este dat de costul de oportunitate al reinvestirii profitului. Dacă nu se va utiliza o
structura optimă a capitalului investiţional, apare riscul unei suplimentări a costurilor de
finanţare a investiţiei, putând astfel aparea dezechilibre puternice în bilanţul firmei
investitoare.
c) riscul de lichiditate – riscul de lichiditate intervine atunci când o firmă nu poate să
deruleze o tranzacţie mare la un anumit moment de timp sau atunci când respectiva firmă
nu este capabilă să obţină fonduri pentru a-şi achita obligaţiile impuse cash – flow.
d) riscul de audit – este acel risc rezidual care rezultă în urma recomandărilor eronat
formulate şi a concluzilor emise de cei care auditează, neconforme cu realitatea, create în

9
mod special pentru ca anumite fonduri obţinute din credite să fie deghizate în elemente de
cashflow, unele datorii să fie escamotate cu ajutorul unor entităţi special create în acest
scop, iar o serie de costuri excepţionale să fie pur şi simplu omise din calculul rezultatelor
finale. Astlel de situaţii au dus la la falimente intempestive înregistrate în ultimii ani, prin
lichidarea mai multor mari întreprinderi, scotând în evidenţă lacunele procedurilor
internaţionale de contabilitate şi de audit aplicate. Uneori companiile de audit operau
nestingherite în situaţia unor grave conflicte de interese. Criza de credibilitate ce a decurs
din toate aceste situaţii, arată cât de imperios necesar este un ansamblu de principii
unitare care să guverneze pregătirea şi prezentarea rapoartelor financiare, care în prezent
sunt elaborate conform reglementărilor existente în fiecare stat. In Statele Unite, de
exemplu, elaborarea rapoartelor contabile şi financiare se face după numeroase reguli
extrem de detaliate – ceea ce aduce întreprinderile în situaţia de a respecta legea ad
literam, chiar cu riscul de a se încălca spiritul acesteia. Pe de altă parte ţări ca Anglia
aplică principii mai generale şi subiective care privilegiază substanţa economică efectivă
a activităţilor întreprinderii ; fiecare societate trebuie între altele să publice situaţia
detaliată a activităţilor oricărei filiale asupra căreia are o influenţă semnificativă. Deci,
omenirea ar avea nevoie de principii contabile cu aplicabilitate universală, inspirate din
practicile ce s-au dovedit cele mai fiabile în tările cu cea mai vastă experienţă în materie.
In prezent, deja sau adoptat Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS), care
reglementează unitar modul de operare privind operaţiunile de contabilitate financiara.

A.3 Riscul de faliment – este acel risc care apare datorită incapacităţii agentului
economic de a-şi onora la timp obligaţile de plată. Acest risc se manifestă în situaţia în
care firma nu este capabilă să facă faţă plăţilor către creditorii săi, furnizori, stat, instituţii
financiare si de credit etc..

B. Riscuri din exteriorul firmei

Riscurile din exteriorul firmei sunt:

a) riscuri legate de legislaţie şi de reglementare - reflectă faptul că firmele trebuie să
opereze în contextul stabilit de reglementarile legale în vigoare, chiar dacă există o
permanenţă incertitudine atât în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a cadrului legislativ cât
şi a momentului implementării unor noi reglementări;
b) riscuri juridice – sunt consecinţa unui conflict de interese, rezultat al unei tranzacţii,
fiind prezentate în faţa terţilor şi generând emiterea unei sentinţe nefavorabile parţilor
implicate. Complexitatea operaţiunilor şi a naturii contractelor care sunt administrate nu
facilitează prea multe operaţiuni. Rezultă că, oportun este ca atunci când apare un astfel
de conflict să poată fi estompat pe cale amiabilă, mai ales în domeniul financiar, este
apreciată discreţia, ceea ce nu se poate menţine, daca cazul ajunge să fie judecat la
tribunal. Astfel, se justifică faptul că majoritatea contractelor prevăd mai puţin apelul la
recurs, în comparaţie cu clauza de arbitaj - CCI, care este mai discretă în comparaţie cu
prima. Pentru a evita problemele care ar apărea ulterior în derularea contractelor, firmele

10
transnaţionale, pot face referire la o serie de norme sau pot alege alt sistem juridic care să
guverneze contractele încheiate. Pe lângă riscul contractual, ca forme ale riscului juridic
mai întilnim riscuri legate de impunerea unor restricţii de proprietate, control al
schimbului valutar, repatrierea profitului sau regulamentele bursiere.
c) Riscul de ţară - intervine atunci când au loc evenimente ca : revoluţii, insurecţii,
schimbări de regim sau luarea unor măsuri autoritariste de către guvernele care vin la
putere (control asupra schimbului valutar –risc de transfer sau al averilor – risc de
naţionalizare şi expropriere fără compensare adecvată), războiul în afara frontierelor sau
cel civil.
d) Riscul politic – este adesea confundat cu riscul de ţară. Acest risc este legat de
atitudinea viitoare a guvernanţilor. O atitudine radicală a guvernanţilor ar avea
repercursiuni în primul rând asupra propriei ţări, creându-i o imagine nefavorabilă,
ducând la o credibilitate scăzută faţă instituţiile internaţionale, care nu face decât să
diminueze sau chiar să stopeze finanţarea externă.
e) riscuri legate de factorii naturali – cutremure, incendii, inundaţii, explozii etc ;
f) riscul de piaţă - provine din variaţiile de preţ şi acesta îmbracă un aspect particular,
manifestându-se ca :
- risc de rată a dobânzii ;
- riscul cursului de schimb.
g) riscurile de contrapartidă şi de credit – aceste riscuri provin ca urmare a neîndeplinirii
de către una din părţi a obligaţiilor sale contractuale, adică nu există livrare integrală sau
parţială de bunuri datorate la scadenţă. Ele sunt semnalate pe piaţa liberă, în cadrul
contractelor bilaterale, dar relativ limitate pe o piaţă organizată prin existenţa unui
organism care să asigure încheierea operaţiunilor fără ca acest organism să fie afectat el
însuşi. Pentru un instrument care figurează ca operaţiune din bilanţ, riscul de compesaţie
sau contrapartidă poate să corespundă unei pierderi totale. In cazul în care un debitor
devine insolvabil, dreptul de creanţă devine compromis în totalitate. In schimb, pentru
instrumente în afara bilanţului, acest risc este în general limitat, comportându-se ca un
risc de substituire. In consecinţă, astfel de tranzacţii presupun un angajament reciproc de
livrare. Dacă contrapartida este nesigură, aceasta se anulează, fiind suficient atunci,
interpunerea unei noi contrapărţi în cadrul operaţiunii, exonerându-se prin aceasta de
orice neîndeplinire contractuală;
h) riscul de inflaţie sau de deteriorare a puterii de cumparare - este generat de
posibilitatea ca din încasările viitoare firma să nu mai poată cumpăra bunuri (materii
prime, energie, materiale, subansamble) sau servicii (transport, telecomunicaţii, servicii
bancare) de pe piaţa ţări gazdă în aceeaşi cantitate ca în prezent. Acest risc afectează, în
principal, firmele care se aprovizionează în cantitate mai mare decât rata anuală a
profitului, investitorul înregistrind pierderi.
i) riscul de imagine/publicitate – este riscul care prezintă două forme de manifestare,

11
respectiv lipsa de publicitate şi antipublicitatea. Lipsa de publicitate dă naştere
fenomenului de neinformare a clientelei cu privire la caracteristicile tehnicofuncţionale
ale produsului. Antipubicitatea este o publicitate deformată, fie datorită exagerăirlor care
nu sunt conforme cu realitatea fie datorită unui conţinut eliptic. Acest ultim tip de
publicitate este generator de riscuri agresive.
j) riscul reputaţional – este important de subliniat faptul că toate riscurile de bază care se
produc la nivelul agentului economic se pot transforma în risc reputaţional. Astfel, se
stabileşte o legătură evidentă între riscul juridic şi riscul reputaţional, în sensul că în
relaţia cu clienţii, cu furnizorii, cu partenerii şi colaboratorii, se va urmări respectarea
prevederilor contractuale. Nerespectarea acestora poate avea drept consecinţă apariţia
riscului operaţional.

4. Evaluarea riscurilor

Evaluarea riscului este o parte a procesului operaţional şi trebuie să identifice şi să

analizeze factorii interni şi externi care ar putea afecta în mod negativ obiectivele
agentului economic.
Factorii interni pot fi, de exemplu, natura activităţilor firmei, calificarea personalului,
schimbări majore în organizare sau randamentul angajaţilor, iar factorii externi pot fi :
variaţia condiţiilor economice, legislative sau schimbările intervenite în tehnologie.
Evaluările riscurilor trebuie să acopere toată gama de riscuri din cadrul firmei, de aceea
trebuie lucrat la toate nivelurile ierarhice, mai ales la cele înalte. Procesul de evaluare
trebuie să descopere riscurile măsurabile şi riscurile nemăsurabile, cum ar fi cele
operaţionale, şi să le selecţioneze pe cele controlabile.

A. Evaluarea riscului în situaţia în care investitorul este o societate comercială şi

investiţia este un proiect
In această situaţie se pot identifica trei tipuri separate şi distincte de risc al proiectelor de
capital:
1. riscul individual al proiectului – care nu ţine seama de faptul că face parte din
portofoliul de active al firmei şi că firma respectivă nu este decât o acţiune în portofoliile
investitorilor;
2. riscul de firmă care este efectul unui proiect asupra riscului companiei fără a ţine cont
de efectele diversificării personale ale acţionarilor;
3. riscul de piaţă - este riscul proiectului evaluat din punct de vedere al unui investitor
care deţine un portofoliu foarte diversificat.

12
După cum vom vedea, un proiect particular poate avea un risc individual mare, însă
datorită efectelor de portofoliu, angajarea în acest proiect nu va inflenţa mult riscul firmei
sau al proprietarilor.
Riscul individual al unui proiect este măsurat de variabilitatea rentabilităţii estimate a
proiectului; riscul de firmă este măsurat de impactul proiectului asupra variabilităţii
profiturilor firmei; riscul de piaţă este măsurat de efectul proiectului asupra coeficientului
beta al firmei. Daca proiectul are o mare incertitudine a rentabilităţii şi dacă rentabilitatea
este puternic corelată cu rentabilitatea celorlalte active ale firmei şi cu majoritatea
activelor din economie, atunci proiectul nu va avea un grad mare de risc, indiferent de
riscul acestuia.
De exemplu, să presupunem că « Microsoft » decide să se angajeze într-o
expansiune majoră, constând în fabricaţia de PC cu energie solară. Microsoft nu este
sigură de modul cum această tehnologie va funcţiona în cazul producţiei de masă, deci
această firmă are mari riscuri – riscul individual al acesteia este mare.
Managementul estimează, de asemenea, că proiectul va avea o probabilitate de
succes mai mare dacă economia este puternică, deoarece populaţia va avea mai mulţi bani
de cheltuit pe noile PC. Aceasta înseamnă că proiectul va tinde să aibă succes dacă
celelalte divizii au succes şi să fie un eşec dacă celelalte divizii nu au rezultate bune.
In acest caz proiectul va avea un risc mare de firmă. In final, cum şansele «
Microsoft » sunt puternic corelate cu şansele celor mai multe firme, riscul de piaţă al
proiectului va fi mai mare. Astfel, acest proiect va fi riscant din punct de vedere al tuturor
celor trei tipuri de risc. Riscul pieţei este important datorită efectului direct asupra
preţului acţiunilor unei firme.
Riscul de firmă sau riscul de corporaţie este important din trei motive principale:
1. acţionarii nediversificaţi, inclusiv proprietari de firme mici, sunt mai preocupaţi de
riscul de firmă decât de riscul de piaţă.
2. studiile empirice privind determinanţii ratelor necesare ale rentabilităţii au ajuns, în
general la concluzia că atât riscul de piaţă, cât şi cel de firmă afectează preţul acţiunilor.
Aceasta sugerează că investitorii, chiar cei foarte diversificaţi, iau în considerare alţi
factori decât riscul pieţei, la stabilirea rentabilităţii necesare.
3. stabilitatea firmei este importantă pentru manageri, salariaţi, clienţi, furnizori şi
creditori, ca şi pentru comunitatea în care activează.
Firmele în pericol de faliment sau cele care au profituri şi producţii reduse au dificultăţi
în atragerea şi reţinerea managerilor şi salariaţilor buni. In plus, atât furnizorii, cât şi
clienţii nu doresc să depindă de firme slabe, iar astfel de firme au dificultăţii în obţinerea
de credite la rate rezonabile ale dobânzii. Aceşti factori tind să reducă profitabilitatea şi
preţul acţiunilor firmelor riscante, facând astfel semnificativ riscul de firmă. Din aceste
trei motive, riscul de firmă este important chiar dacă acţionarii firmei sunt foarte
divesificaţi.

13
B. Evaluarea riscului pentru investiţiile străine

Nivelul riscului este determinat în principal de evoluţia mediului economic şi a celui

politic din ţara gazdă. In aceste condiţii, elaborarea metodologiei de evaluare a riscului se
va baza pe o analiză elaborată cu ajutorul unui sistem complex de indicatori, a celor două
componente ale sale: cea economică şi cea politică.
Evaluarea riscului în cazul investiţiilor străine presupune parcurgerea următoarelor etape:
• buna informare asupra situaţiei politice şi economice actuală din ţara gazdă ;
• analizarea factorilor de risc şi elaborarea sistemului de indicatori ;
• formarea pe baza analizei riscului a unor alternative strategice care să includa şi
elemente de management al riscului.
Calitatea analizei riscului pentru o investiţie straină este determinată în mare măsură de
sursele de informaţii aflate la îndemâna investitorilor. Pentru a asigura o bună cunoaştere
a mediului politic sau economic, firmele trebuie sa aibă acces la informaţii pertinente şi
reale despre ţara gazdă. Obţinerea a cât mai multor informaţii şi cât mai detaliate este
absolut necesară în analiza nivelului riscului pentru investiţiile străine.
Cantitatea de informaţii necesară este mai mare decât în cazul extinderii activităţii pe
plan intern. Există o diferenţă evidentă între informaţiile de care are nevoie o firmă şi
informaţiile disponibile pe care le poate culege şi utiliza. Problemele care pot aparea în
legatură cu informaţiile la care firmele au acces sunt: gradul de detaliere diferit dintr-o
ţară în alta, subiectivism ridicat, dificultăţi în realizarea unor studii comparative sau grad
de actualitate diferit.
O altă problemă apare datorită deselor schimbări în plan politic sau economic. Aceste
schimbări pot provoca modificări repetate şi la intervale scurte de timp ale nivelului de
risc al unei ţări. Deoarece investiţia în sine presupune derularea de operaţiuni pe termen
lung, iar previziunile privind schimbările de mediu vizează o perioadă limitată de timp,
pentru investitor nu este suficientă o determinare anuală a nivelului riscului investiţiei.
Evaluarea riscului unei astfel de investiţii trebuie făcută ori de câte ori apare un
eveniment capabil să impingă ţara gazdă într-o clasa de risc inferioară. Firma trebuie să
menţină contactul cu ţara gazdă şi să monitorizeze în permanenţă nivelul riscului, pentru
a putea reacţiona operativ la orice schimbare nefavorabilă de mediu.
In aceste condiţii investitorul va putea adopta în timp util o serie de strategii menite să
reducă la maxim posibilele pierderi care ar putea să apară. S-a observat că nu întotdeauna
orice înrautăţire a situaţiei economice sau politice în ţara gazdă afectează imediat
investiţia respectivă. Numai în cazul în care aceste perturbaţii ale mediului economic sau
politic s-ar produce pe termen lung şi economia ţării gazdă nu ar fi capabilă să facă faţă,
atunci s-ar înregistra o creştere a nivelului riscului.

14
În concluzie, cu cât economia unei ţări este mai solidă în ansamblu ei, cu atât ea va
rezista mai mult în faţa unor şocuri, fie ele economice sau politice, astfel, ca o evaluare şi
o poziţionare cât mai corecta a nivelului riscului, va da posibilitatea factorilor de decizie
ai firmelor/companiilor/entitatilor să acţioneze în condiţii de siguranţă privind expunerea
la risc a operaţiunilor internaţionale privind investiţiile străine .

5. Factori de risc ai comertului exterior în perioada contemporana

Schimburile economice internationale pot fi considerate ca fiind functia vitala a macro–

organismului denumit economie mondiala. Legatura dintre organele care formeaza
economia mondiala si prin care fiecare economie nationala primeste substantele de care
are nevoie si pe care nu poate sa si le produca singura, este realizata de comertul
international.
Riscurile apar practic în orice faza a schimburilor comerciale mondiale ele fiind
principalul inamic al acestora. Influenta negativa a riscurilor se manifesta atât sub forma
pierderilor pe care le provoaca atunci când se produc, cât si ca factor psihologic care
frâneaza schimburile. Factorii care genereaza riscurile în relatiile economice
internationale sunt factori controlabili, ca nepriceperea sau reaua vointa a factorului
uman, si factori necontrolabili, ca razboaie, revolutii sau calamitati naturale etc.
Riscurile au evoluat odata cu schimburile economice si s-au diversificat pe masura
dezvoltarii sub aspect economic a societatii umane, ajungând în prezent o categorie
economica de sine statatoare. Printre procesele care au favorizat aceasta evolutie se
numara: cresterea volatilitatii unor variabile economice; criza datoriei externe a tarilor în
curs de dezvoltare.

Cresterea volatilitatii unor variabile economice:

Începând cu anii ’70 ai secolului trecut abordarea unor categorii de riscuri a cunoscut
transformari semnificative ca urmare a cresterii volatilitatii unor variabile economice.
Printre tipurile de riscuri afectate de acest proces s-au numarat: riscul valutar; riscurile
asociate variatiei preturilor unor materii prime; riscul ratei dobânzii; riscul de curs al
actiunilor etc. Principalele evenimente ale secolului trecut, care au influentat cresterea
volatilitatii unor variabile economice, pot fi sintetizate de:

a) Suspendarea la 15 august 1971 a convertibilitatii în aur a dolarului SUA. Acest lucru a

marcat prabusirea de facto a sistemului monetar international instituit prin acordurile de
la Bretton Woods din anul 1944. În urma acestui eveniment în multe din statele cu
economie de piata a fost instituit sistemul cursurilor valutare flotante, ceea ce a condus la
cresterea accentuata a volatilitatii ratelor de schimb. În aceste conditii rezultatele unor

15
tranzactii internationale au fost expuse într-o mai mare masura riscului valutar, ceea ce a
impus acordarea unei importante deosebite acestui tip de risc în cadrul unor decizii
economice. Aceasta situatie a condus la dezvoltarea începând cu anii ’70 a unui numar
considerabil de tehnici si instrumente de control al riscului valutar.
b) Evolutiile politice din Asia si Africa, în special amplificarea procesului de
decolonizare, au dus însa la pierderea controlului pe care unele firme din statele
dezvoltate îl aveau asupra exporturilor unor materii prime determinând cresterea
volatilitatii preturilor acestora. O evolutie deosebita a fost înregistrata pe piata mondiala a
petrolului unde, la 22 decembrie 1973, tarile O.P.E.C. au hotarât majorarea pretului
barilului de petrol, care timp de decenii se mentinuse stabil, de la 3 la 12 dolari S.U.A.
Aceasta decizie, ale carei efecte au devenit cunoscute sub numele de „primul soc
petrolier”, a cauzat dificultati apreciabile pentru foarte multi agenti economici, din
ansamblul economiei mondiale. În anii urmatori, atât pretul petrolului cât si al altor
materii prime au cunoscut frecvent variatii abrupte, ceea ce a contribuit la acordarea unui
rol deosebit în fundamentarea deciziilor economice analizei potentialelor efecte ale
variatiilor preturilor materiilor prime.
c) În anii care au urmat celui de-al doilea razboi mondial, în majoritatea tarilor cu
economie de piata au fost aplicate politici monetare de orientare keynesista care au avut
printre caracteristici mentinerea, uneori chiar fortata, a stabilitatii ratelor dobânzilor.
Sfârsitul anilor ’70 a fost marcat însa de aplicarea în numeroase tari a conceptelor
neoliberale în politicile economice, ceea ce a avut drept efect cresterea semnificativa a
volatilitatii ratelor dobânzilor. În SUA, de exemplu, în anul 1979 a fost marita marja de
fluctuatie a ratei fondurilor federale (rata dobânzii de pe piata interbancara) de la 1,25 la
5%, masura ce a determinat oscilatii importante ale ratelor dobânzilor 25. Aceasta
evolutie a creat mari dificultati unor agenti economici conducând la cresterea importantei
atribuita riscului ratei dobânzii în analiza unor operatiuni de creditare sau plasament.
d) Dupa marele crah de la Bursa din New York din octombrie 1929 a urmat o lunga
perioada de timp în care nu au mai fost înregistrate socuri puternice pe pietele de capital.
La 19 octombrie 1987 (zi supranumita si „lunea neagra”) însa, pe aceeasi Bursa din New
York, indicele Dow Jones a scazut cu 22,6% (de aproape doua ori mai mult decât în
„martea neagra” din 29 octombrie 1929 în care valorile cursurilor actiunilor s-au
diminuat în medie cu 12,8%) determinând în ansamblul economiei mondiale pierderi de
aproape 500 miliarde de dolari SUA26. Acest nou mare crah a determinat în zilele
urmatoare o reactie în lant pe celelalte burse occidentale, unde s-au produs de asemenea
caderi importante ale cursurilor actiunilor, acest lucru relevând legaturile puternice dintre
pietele de capital din întreaga lume. Aceste evenimente au contribuit la cresterea, în
urmatorii ani, a rolului analizei volatilitatii cursurilor actiunilor în fundamentarea
deciziilor asupra plasamentelor în titluri financiare.
Accentuarea volatilitatii acestor variabile s-a aflat într-o relatie de interdependenta cu
cresterea ponderii operatiunilor speculative pe unele piete financiare. Prin renuntarea la
mentinerea stabilitatii unor cursuri, au fost impulsionate speculatiile ceea ce cauzeaza
adeseori fluctuatii abrupte si greu previzibile ale cursurilor. În aceste conditii a crescut si
complexitatea managementului riscurilor asociate unor variabile cu volatilitate ridicata.

16
Criza datoriei externe a tarilor în curs de dezvoltare:

La începutul anilor ’80 ai secolului trecut, ca urmare a cresterii abrupte a ratelor

dobânzilor pentru creditele exprimate în monedele tarilor occidentale, a fost declansata
criza datoriei externe a tarilor în curs de dezvoltare. Confruntate deja cu majore
dificultati generate de escaladarea pretului petrolului, cele mai multe dintre statele
debitoare au ajuns în situatia de a nu-si putea rambursa creditele primite. La 11 august
1982 guvernul Mexicului a anuntat suspendarea platilor în contul datoriei externe,
exemplu urmat la putin timp de alte state în curs de dezvoltare. Nerambursarea datoriilor
a creat importante probleme bancilor creditoare unele dintre acestea ajungând chiar în
pragul falimentului. Aceasta situatie a condus la cresterea importantei acordata
managementului riscului de parteneriat în cadrul operatiunilor de creditare.

6. Riscul politic

6.1 Factorii care influenteaza riscul politic, procese care au influentat

noi abordari ale riscului politic

Riscul politic consta în posibilitatea ca rezultatele unor operatiuni economice sa fie

afectate de evolutia situatiei social-politice la nivel regional, national sau local. Mutatiile
profunde intervenite, începând cu sfârsitul secolului trecut, în sistemele politice din
anumite regiuni (instabilitatea social-politica din spatiul ex-sovietic, conflictele militare
din zone care altadata erau considerate drept sigure (zona balcanica), ascensiunea
partidelor ecologiste dar si a celor de extrema dreapta din unele tari din Vestul Europei),
au impus însa analiza componentei social-politice a mediului extern drept o etapa
importanta a unor decizii strategice adoptate de catre firme.
Printre evenimentele de natura social-politica ce pot influenta semnificativ activitatea
unei entitati economice se numara: nationalizarile si exproprierile întreprinse de unele
guverne; crizele guvernamentale sau parlamentare; grevele si manifestatiile de protest;
conflictele etnice si religioase; revoltele; insurectiile; loviturile de stat; revolutiile sau
razboiele civile; conflictele militare dintre state etc.

În ultimii ani, mutatiile profunde suferite în mediul de afaceri din unele state si regiuni
geografice au impus noi abordari ale riscului politic în cadrul fundamentarii deciziilor
manageriale. Printre procesele care au favorizat aceasta evolutie se numara: noile
abordari geopolitice aparute dupa încheierea razboiului rece; instabilitatea social-politica
din unele tari ex-socialiste; ascensiunea politica a miscarilor ecologiste.
• Încheierea razboiului rece si disparitia echilibrului care exista între cele doua
superputeri a avut printre efecte si retrasarea sferelor de influenta. Aceasta situatie a
favorizat declansarea unor conflicte militare în regiuni care altadata erau considerate
drept foarte sigure (Balcanii, Caucazul etc). Unele din noile abordari geopolitice au la
baza conceptul de suveranitate limitata, care a legitimat în anul 1999 interventia NATO

17
în conflictul etnic din Kosovo – o actiune care în urma cu câtiva ani ar fi parut de
neconceput. Aceasta interventie a produs pagube importante atât pentru economia
Iugoslaviei cât si pentru un mare numar de agenti economici din tarile vecine iar efectele
ei, în special cele generate de blocarea Dunarii, se manifesta si în prezent. Efectele noilor
abordari geopolitice au impus un rol deosebit acordat în fundamentarea unor decizii
strategice analizei riscurilor legate de declansarea unor conflicte militare;
• Anii ’80 si ’90 ai secolului trecut au marcat prabusirea sistemelor politice socialiste în
majoritatea statelor din Centrul si Estul Europei. În multe din aceste tari tranzitia catre un
sistem democratic, cu institutii specifice economiei de piata, s-a dovedit un proces
complex si de lunga durata. Saracia si coruptia, ajunse la niveluri ridicate, precum si
functionarea ineficienta a unor institutii ale statului, constituie potentiale surse ale
tensiunilor sociale care uneori rabufnesc cu violenta, asa cum s-a întâmplat în Albania în
cazul caderii regimului Berisha sau în România în timpul mineriadelor. Climatul de
instabilitate social-politica prezent înca în unele foste state socialiste poate afecta
semnificativ activitatea unor întreprinderi chiar si de comert exterior;
• În ultimii ani partidele ecologiste din tarile occidentale s-au aflat într-o evidenta crestere
de popularitate, ajungând chiar sa participe la guvernare în tari ca Franta si Germania.
Accederea la putere, la nivel national sau local a unor formatiuni politice ecologiste
se poate solda cu consecinte negative pentru anumite activitati economice. Astfel, în
Germania “verzii” au reusit sa impuna un plan de închidere treptata a tuturor centralelor
nucleare, iar în Franta ecologistii încearca în prezent majorarea taxelor incluse în pretul
benzinei. De asemenea, în unele orase din Europa Occidentala reprezentantii partidelor
ecologiste din consiliile locale au initiat unele actiuni vizând interzicerea unor activitati
poluante (de exemplu, la sfârsitul lunii august a anului 2001, prin consultari populare
organizate în unele localitati, ecologistii francezi au obtinut punerea sub interdictie a
traficului camioanelor grele prin unele tuneluri din Alpi).
Astfel de actiuni au impus în ultimii ani noi abordari ale riscului politic în cadrul unor
decizii ce implica activitati poluante.

6.2 Metode de analiza a riscului politic

În lucrarea “Gestion financiere internationale” profesoara Josette Peyrard de la

Universitatea din Sorbona grupeaza metodele de analiza a riscului politic în trei categorii:
metode bazate pe abordari sociologice; metode bazate pe indici de risc; metode bazate pe
tehnica scenariilor.
a. Analiza riscului politic bazata pe abordari sociologice se desfasoara în general în
doua faze: identificarea potentialelor surse de tensiuni social-politice, si estimarea
capacitatii guvernantilor de a mentine stabilitatea social-politica:

18
• Pentru determinarea potentialilor factori de destabilizare a situatiei social-politice sunt
luate în considerare: stabilitatea macroeconomica; nivelul de trai pentru ansamblul
populatiei si pentru diferite categorii sociale; amploarea coruptiei din institutiile statului;
discriminarile la care sunt supuse minoritatile etnice sau religioase; relatiile din interiorul
formatiunii politice aflata la guvernare; popularitatea de care se bucura guvernantii;
popularitatea si organizarea formatiunilor politice extremiste etc;
• În cea de-a doua faza a analizei riscului politic prin abordari sociologice sunt analizate
solutiile pe care autoritatile le-ar putea aplica în cazul unei instabilitati social-politice. În
acest scop sunt abordate: capacitatea de negociere a politicienilor aflati la guvernare;
organizarea si dotarea fortelor de ordine; sprijinul de care se bucura guvernantii pe plan
international etc;
Analiza riscului politic prin abordari sociologice este utilizata în special pentru evaluarea
amenintarilor care ar putea veni, pentru o întreprindere, din partea instabilitatii situatiei
social-politice. Aceasta analiza este mai putin aplicabila pentru estimarea acelor riscuri
determinate de o potentiala atitudine ostila a guvernantilor.

b. Metode de analiza a riscului politic bazate pe indici de risc

Indicii riscului politic sunt marimi numerice prin care sunt cuantificate amenintarile care
pot surveni din directia componentelor social-politice ale mediului de afaceri. În general,
aceste marimi sunt calculate de catre institutii specializate sau de catre echipe de experti
din cadrul întreprinderilor. Printre indicii folositi frecvent în evaluarea riscului politic la
nivel national se numara: Indicele B.E.R.I.; Indicele P.R.I. etc.
• Indicele B.E.R.I. (Business Environment Risk Index) este o marime prin care este
evaluata dimensiunea social-politica a mediului de afaceri al unei tari în functie de 15
criterii. Pentru fiecare dintre acestea este acordata câte o nota care poate lua valori între
zero (corespunzând celei mai nefavorabile situatii) si 4 (corespunzând celei mai
favorabile situatii). Valoarea marimii B.E.R.I. este rezultatul sumelor ponderate a notelor
obtinute. În functie de punctajul obtinut, o tara poate fi încadrata, din punctul de vedere al
riscurilor politice în una din urmatoarele grupe:
• grupa I-a (între 86 si 100 puncte), care cuprinde state cu un mediu de afaceri favorabil;
• grupa a II-a (între 71 si 85 de puncte), în care sunt incluse tari cu riscuri politice reduse;
• grupa a III-a (între 56 si 70 puncte), din care fac parte statele în care se manifesta riscuri
politice moderate;
• grupa a IV-a (între 41 si 55 puncte), care cuprinde tari cu un risc politic ridicat;
• grupa a V-a ( mai putin de 41 puncte), în care mediul de afaceri este inacceptabil pentru
investitii.
Indicele B.E.R.I. este utilizat în special în fundamentarea deciziilor asupra investitiilor
straine directe în tari în curs de dezvoltare.

19
• Indicele P.R.I. (Political Risk Index) este o marime prin care este evaluat nivelul
riscurilor politice dintr-o tara prin intermediul a zece variabile care reflecta atât sursele
interne, cât si cele externe de instabilitate social-politica (anexa nr. 3). Pentru fiecare din
aceste variabile este acordata câte o nota cuprinsa între zero (pentru cea mai favorabila
situatie) si sapte (pentru cea mai nefavorabila situatie), valoarea indicelui P.R.I. fiind
calculata prin simpla însumare a acestor note.
În raport cu punctajul obtinut o tara poate fi încadrata în functie de riscul politic, în urma
din urmatoarele grupe:
• grupa I-a (între 0 si 20 puncte), care cuprinde state cu un risc politic mic;
• grupa a II-a (între 21 si 35 puncte), în care sunt incluse tari cu un risc politic acceptabil;
• grupa a III-a (peste 35 puncte), din care fac parte statele cu un risc politic prohibitiv.
La fel ca si indicele BERI, indicele PRI este utilizat în special pentru fundamentarea
deciziilor asupra investitiilor straine în tari aflate în curs de dezvoltare. Prin aceasta
marime sunt exprimate însa doar riscurile generate de instabilitatea situatiei social-
politice, nu si cele legate de potentia le atitudini ostile ale guvernantilor.
În afara evaluarii mediului de afaceri, pe plan national, indicii riscului politic pot fi
utilizati si în estimarea amenintarilor pe care evolutia situatiei social-politice la nivel
local sau regional le poate induce pentru activitatea unei întreprinderi. În general aceste
marimi nu asigura o acuratete deosebita evaluarii riscului politic ca urmare a modului mai
putin fundamentat în care sunt stabilite. Acest dezavantaj este compensat însa într-o
anumita masura de operativitatea pe care o confera actului decizional.

c. Analiza riscului politic prin tehnica scenariilor are avantajul ca permite o abordare
dinamica a riscului politic prin luarea în considerare a posibilelor reactii ale întreprinderii
fata de evolutia situatiei social-politice. În acest scop pot fi utilizate unele aplicatii ale
teoriei jocurilor sau ale programarii dinamice care permit o abordare flexibila a strategiei
întreprinderilor în raport cu evolutia mediului extern.
6.3 Tehnici si procedee utilizate de companiile multinationale în tratarea riscului
politic
Pentru diminuarea expunerilor fata de riscul politic pot fi aplicate diferite categorii de
procedee:
• tehnici de evitare a riscului politic care presupun renuntarea la operatiunile cu o
vulnerabilitate prea ridicata fata de evolutiile prognozate ale componentei socialpolitice a
mediului extern al firmei;
• tehnici de control al riscului politic care constau în masuri care vizeaza fie reducerea
posibilitatii unor actiuni din partea autoritatilor (prin cultivarea unor relatii cordiale cu

20
formatiunile politice aflate la guvernare, prin promovarea unei imagini favorabile în
rândul opiniei publice, prin asocierea cu parteneri interni sau externi cu o influenta
politica substantiala), fie diminuarea pierderilor potentiale (prin negocieri cu guvernantii
în cazul unor masuri ostile din partea acestora prin recurgerea, în astfel de situatii, la
arbitrajul unor institutii internationale);
• tehnici de transfer al riscului politic care constau în principal în încheierea unor
contracte de asigurari în care sa se prevada despagubiri pentru daunele provocate de
unele evenimente de natura social-politica;
• asumarea riscului politic care este indicata atunci când potentialele pierderi sunt
relativ reduse sau când celelalte tehnici de tratare a expunerilor ar presupune costuri
ridicate.
În aplicarea acestor tehnici trebuie luate în considerare natura eventualelor evenimente
generatoare de riscuri politice si domeniul de activitate al întreprinderii. O situatie
speciala este întâlnita în cazul investitiilor straine directe care au în general o durata de
viata foarte lunga (ceea ce sporeste complexitatea expunerilor) si pentru care
nationalizarile pot aduce pierderi substantiale (în anii ’60 si ’70 ai secolului trecut
nationalizarile întreprinse de guvernele unor state în curs de dezvoltare au cauzat unor
companii multinationale daune de miliarde de dolari).
În lucrarea „Financial Management for International Business”, economistii britanici
Istemi Demirag si Scott Goddard recomanda câtva procedee aplicabile de catre
companiile multinationale pentru tratarea expunerilor fata de riscurile politice asociate
investitiilor straine directe. Aceste tehnici sunt grupate în patru categorii, în functie de
fazele procesului de investitie:
§ tehnici aplicabile în faza de fundamentare a deciziei de investitie;
§ tehnici aplicabile în faza negocierii contractului de investitii;
§ tehnici aplicabile pe parcursul duratei de viata a invest itiei;
§ tehnici aplicabile în momentul declansarii unor actiuni ostile din partea
autoritatilor.

a. În faza de fundamentare a deciziei asupra investitiei straine sunt recomandate doua

categorii de procedee de tratare a expunerilor fata de riscul politic: tehnici de evitare a
riscului si tehnici de control al riscului.

• Tehnicile de evitare a riscului au la baza o analiza riguroasa a vulnerabilitatii

proiectelor de investitii propuse fata de instabilitatea social-politica din tarile în care ar
urma sa fie realizate acestea. În acest scop pot fi utilizate diferite procedee: analiza
sensibilitatii valorii actualizate nete a proiectelor în raport cu unele evenimente de natura

21
social-politica, luarea în considerare (în calculul unor indicatori de eficienta), a unei
prime de risc stabilita în functie de instabilitatea sociala sau politica, determinarea
sperantei matematice a rezultatelor posibile în raport cu unele evolutii ale situatiei social-
politice etc.

• Tehnicile de control al riscului politic vizeaza unele masuri menite sa descurajeze în

viitor autoritatile de la a declansa actiuni ostile la adresa investitiei. De exemplu,
investitia ar putea fi finantata în mare masura de la institutii financiare locale care ar
putea înregistra pierderi în cazul nationalizarii. Unele companii multinationale încearca
sa îsi mentina controlul asupra aprovizionarii cu materii prime, proceselor tehnologice
sau desfacerii produselor filialelor din strainatate astfel încât în eventualitatea unor
nationalizari acestea sa se afle în imposibilitate de a-si continua activitatea.
Controlul asupra aprovizionarii cu materii prime sau cu alte materiale poate fi realizat în
cazul în care acestea sunt greu de achizitionat atât pe plan intern cât si extern.
Controlul asupra desfacerii produselor filialei poate fi realizat în cazul în care acestea
sunt greu de comercializat în interiorul tarii sau atunci când compania multinationala
detine canalele de distributie a produselor. Alte tehnici de control al riscului politic în
aceasta faza constau în angajari masive de personal pe plan local (astfel încât închiderea
filialei sa creeze probleme sociale) sau în asocierea cu parteneri interni sau externi cu o
influenta considerabila asupra autoritatilor. Unele dintre aceste tehnici presupun costuri
ridicate sau (în cazul asocierii cu alti parteneri) diminuarea controlului asupra filialei
astfel încât aplicarea lor nu este recomandabila decât în situatia unor expuneri majore fata
de riscul politic.

b. În faza de negociere a contractului de investitii se recomanda obtinerea unor clauze

contractuale menite sa diminueze expunerile fata de riscul politic:
• confirmarea facilitatilor promise prin acte normative emise de catre forurile legislative;
• garantii din partea guvernului asupra sumelor investite;
• reglementarea modului de solutionare a eventualelor litigii;
• garantarea dreptului de repatriere a profitului etc.
Uneori aceste conditii sunt foarte dificil de obtinut si presupun unele costuri de
oportunitate (majorarea sumei investite, reducerea unor facilitati etc.).
c. Pe parcursul duratei de viata a investitiei sunt recomandate doua categorii de procedee
pentru diminuarea expunerilor fata de riscul politic: tehnici de transfer al riscului si
tehnici de control al riscului.
• Transferul riscurilor politice este realizat în principal prin încheierea unor contracte
de asigurari prin care compania multinationala va fi despagubita pentru daunele cauzate

22
de unele evenimente de natura social-politica. Valoarea foarte mare a posibilelor
despagubiri face ca numai marile institutii de asigurari sa poata încheia astfel de
asigurari. Nivelul destul de ridicat al primelor de asigurari face ca adeseori companiile
multinationale sa prefere alte solutii pentru problema riscului politic.
• Tehnicile de control al riscului politic pe parcursul duratei de viata a investitiei
vizeaza cu precadere doua aspecte: (i) mentinerea unor relatii cordiale cu autoritatile
publice la nivel local sau national (prin finantarea partidelor politice, prin sprijin acordat
în relatiile cu alte guverne etc.); (ii) cultivarea unei imagini favorabile a firmei în rândul
opiniei publice (prin actiuni caritabile, sponsorizarea unor evenimente culturale sau
sportive, construirea unor scoli sau spitale, cultivarea unor relatii apropiate cu institutiile
mass-media).
În situatia în care pe parcursul duratei de viata a investitiei se înregistreaza o agravare a
riscului politic întreprinderea poate reactiona crescând numarul angajarilor de personal pe
plan local, asociindu-se cu parteneri interni sau externi (în cazul în care nu a aplicat
aceasta tehnica înaintea demararii investitiei), sau integrând în procesele sale tehnologice
mai multe produse ale unor firme locale care ar avea astfel de suferit în cazul închiderii
filialei. În general astfel de masuri nu necesita cheltuieli foarte ridicate însa nu
întotdeauna aplicarea acestora diminueaza semnificativ expunerile fata de riscul politic.
d. În momentul declansarii unor actiuni ostile din partea autoritatilor (nationalizari,
anularea facilitatilor fiscale, dificultati în repatrierea profiturilor, controale frecvente etc.)
o întreprindere poate aplica doua tipuri de strategii: strategii de amenintare si strategii de
capitulare.
• Strategiile de amenintare constau în exercitarea unor presiuni asupra autoritatilor
pentru a le face sa anuleze masurile împotriva filialei companiei multinationale. Aceste
presiuni pot fi de doua tipuri: politice sau economice.
În cadrul presiunilor politice sunt implicate guverne straine sau institutii internationale
care pot interveni pe diferite cai în sprijinul companiei multinationale afectata de
masurile ostile ale autoritatilor.Presiunile comerciale sunt eficiente îndeosebi atunci
când compania multinationala detine controlul asupra aprovizionarii, tehnologiilor sau
desfacerii produselor filialei astfel încât poate ameninta cu închiderea acesteia. De
asemenea, o companie multinationala ar putea determina pe unii din partenerii sai de
afaceri sa suspende relatiile comerciale cu statul care i-a nationalizat filiala.
• Strategiile de capitulare sunt aplicate în general dupa esecul strategiilor de amenintare.
Daca se ajunge la concluzia ca nu pot fi anulate masurile ostile ale autoritatilor, o
companie multinationala poate decide sa se retraga din acea tara însa obtinând o
despagubire cât mai mare cu putinta. În negocierile asupra cedarii controlului filialei
catre autoritati o companie nationala poate apela la arbitrajul unor institutii internationale
în special la organismul I.C.S.I.D. (International Centre for Settlement of Internations
Disputes) din cadrul Bancii Mondiale. În scopul obtinerii unor despagubiri cât mai mari
poate fi invocat “Amendamentul Hicknloop” votat de Congresul S.U.A. în anul 1965,
care prevede întreruperea ajutoarelor economice catre guvernele care aplica nationalizari
fara indemnizatii adecvate.

23