Roskolnikov este baiatul unei familii cu venituri foarte modeste ( mama sa e o vaduva cu o pensie infima) si care pentru a urma

cursurile la Facultatea de drept a Universitatii din Petersburg, trebuie sa isi castige singur banii. El pierde lectiile si neputand plati taxele cuvenite este eliminat din universitate. Roskolnikov isi iubeste mama si sora si sufera crancen din cauza ca in loc sa le sustina, le obliga la sacrificii. Primirea unei scrisosri de la mama sa , perspectiva sacrificiului rusinos al surorii alimenteaza revolta tanarului si il intareste in hotararea sa mai veche de a-si omori camatareasa, hotarare pe care o abandonase in ajun, dupa vizita de proba la camatareasa. Roskolnikov vede prin crima sa o sansa pentru ai feri de mizerie si umilinta pe cei care ii sunt dragi. Aceasta motivare il determina sa creada ca ar avea dreptul sa incalce normele morale obisnuite in folosul oamenilor. Aceasta gandire este influentata de discutia dintre stundentul si ofiterul din restaurant , discutie pe care Roskolnikov o aude si pe care o retine , deoarece ideea studentului coincide intr-un mod ciudat cu propriile sale framantari. Romanul motiveaza crima prin mizerie, motivare amplificata si prin destinul familiei Marmeladov si prin alte tablouri de mizerie si suferinte la care asista Roskolnikov. Ideea predestinarii este sugerata nu doar prin coincidenta intamplarilor, dar si prin existenta unor forte inexplicabile , care il dirijeaza pe Roskolnikov , il obliga sa treaca prin Semmaia cu toate ca drumul lui nu era pe acolo. In discutia cu Porfin Petrovici, la observatia acestuia ca ma rog ce se va intampla daca oamenii obisnuiti vor incepe sa taie la dreapta si la stanga , Roskolnikov raspunde ca din acest punct de vedere nu e justificata vreo ingrijorare , intrucat acesti oameni mici se sperie singuri de ceea ce au facut si se executa singuri se pocaiesc in public ceea ce este frumos si e o pilda inaltatoare ; intr-un cuvant, nu aveti nici un motiv sa va nelinistiti din pricina lor Exista o anumita lege in aceasta privinta . Complexitatea relatiilor intre diferite personaje il determina pe cititor sa vada in soarta lui Roskolnikov in primul rand o tragedie determinata de nedreptatea sociala. Pe tot parcursul actiunii Roskolnikov, fiind un personaj complex manifesta o varietate de trairi sufletesti : compasiunea pentru Marmeladov si familia acestuia (fara de care nu putea sa aiba loc intalnirea cu Sonia, hotaratoare pentru destinul personajului), indignarea impotriva casatoriei Duniei cu Lujin, interesul pentru orice suferinta omeneasca ( intalnirea cu fetita beata etc.). II aparuse ideea de a trece peste piedicile absurde pe care oamenii si le ridicasera in fata, de a-si verifica personalitatea de a incerca , de a indrazni . N-am ucis casa o ajut pe mama, aste-s vorbe ! N-am ucis ca , obinand mijloace si putere, sa ajung binefacatorul omenirii ! Nu pentru asta ! Am ucis si atata tot ; am ucis pentru mine si in clipa aceea desigur, nu ma gandeam deloc daca am sa ajung binefacatorul omenirii sau am sa fiu toata viata un parazit social ! N-a fost banul motivul principal ca am ucis. Sonia , altceva m-a indemnat(..)atunci voiam sa stiu daca sunt si eu un paduche ca ceilalti sau sunt un om in toata puterea cuvantului. Daca voi putea sa trec peste unele piedici ? Daca voi cuteza sa ma aplec si sa ridic de jos puterea ? Daca sunt o faptura tremuratoare sau am dreptul . Piedica peste care se simte obligat sa treaca este viata aproapelui , fie el tata, iubit sau un necunoscut : inlaturandu-i , aparent motivat sau gratuit , aceste fiinte isi asuma prerogativele judecatorului suprem , se substituie in viziunea dostoievskiana lui Dumnezeu.

Asasinul se simte izolat , insingurat , incapabil de a-si iubi mama ori sora, de a dialoga cu semenii sai (cu exceptia Soniei care ii ramane fidela tot timpul). Este semnificativa intentia romancierului de a-si constrange eroul sa-si zboare creierii ca si gratierea lui ulterioara. In ceea ce-l priveste pe Raskolnikov, condamnarea lui a fost comutata in doar opt ani de munca silnica cu deportare, judecatoru

Romanul prezint n prim plan drama lui Raskolnikov, un student care pune la cale uciderea i jefuirea unei b trne c m tare, pentru a- i rezolva problemele financiare, dar i din dorin a de a- i demonstra lui nsu i c este ndrept it s o fac . Etalnd unele simptome de grandomanie, Raskolnikov se considera o persoan nzestrat cu calit i deosebite, asemenea lui Napoleon. Ca om exatraordinar, i simte justificat decizia de a ucide, nct nu se mai include n barierele morale ale oamenilor de rnd. Cu toate acestea ns , imediat dup s vr irea crimei, protagonistul se mboln ve te i are remu c ri cu privire la ac iunile lui. Romanul portretizeaz realizarea treptat a infrac iunii lui Raskolnikov i dorin a lui crescnd de a se confesa. Mai mult, tn rul ncerc s i protejeze sora, pe Dunia, de admiratorii acesteia, dar i dragostea lui nea teptat pentru o tn r prostituat , Sonia Marmeladova, n dorin a crescnd de a sc pa de remu c ri i a se mntui prin isp ire

Romanul rus ilustreaz tema ob inerii salv rii prin suferin , o tr s tur des ntlnit n opera lui Dostoevski, n religia cre tin considerndu-se c suferin a are efect purificator asupra spiritului uman, acordndu-i ansa mntuirii. Unul din personajele care ntruchipeaz aceasta tem este Sonia, care, ajutat de credin , g se te energia necesar pentru a-l c l uzi i a-l sus ine pe Raskolnikov, n ciuda propriei suferin e. Cu toate c pare nendur toare, demonstreaz o structur de caracter optimist n sfera moralit ii cre tine. Autorul rus sus ine ideea c mntuirea este o op iune posibil pentru to i oamenii, chiar i pentru cei cu p cate grave. Devenit con tient de acest fapt, Raskolnikov i m rturise te fapta i a teapt isp irea. Sonia, cu sprijinul dragostei ce-i poart lui Raskolnikov, ntruchipeaz tr s tura ideal a iert rii cre tine, acordndu-i acestuia din urm ansa de a- i isp i crima i de a accepta pedeapsa. O alt tem este cea ntlnit i n existen ialismul cre tin prin care se definesc barierele morale ale faptelor omului, ntr-o lume st pnit de Dumnezeu.

Raskolnikov examineaz barierele impuse i decide c un act imoral este justificat atunci cnd acesta conduce la un lucru extraordinar, la o amprent a utilitarismului. Acesta este motivul schi at n prima parte a romanului, dar mai trziu, cnd protagonistul se confeseaz Soniei i ncearc s i explice bazele actului pentru care acum se dispre uie te, dezv luie ideea dorin ei de a- i dovedi independen a fa de orice norm moral , comi nd o crim i asigurndu-se c moralul s u nu va fi m cinat de aceasta. Dac aceast idee s-ar fi dovedit viabil , Raskolnikov sar fi putut imagina ca fiind unul din pu inii oameni n scu i pentru a conduce, pentru a deveni lideri, aflndu-se mult deasupra oamenilor de rnd, care nu aveau curajul s se afirme. Acest gnd este orientat discret spre supra-omul lui Nietzsche, fiind prefigurat i de discursul lui Vautrin c tre Rastignac n Le Perre Goriot a lui Balzac, unde Vautrin face clar ideea c cineva precum Napoleon are dreptul sa nu tina seama de legile morale, iar omul care se consider puternic trebuie s o fac far s clipeasc . Cu toate acestea, Dostoevski este mpotriva unei asemenea gndiri, exprimndu- i ideile contrare prin supunerea protagonistului s u la grele fr mnt ri de con tiin n urma crimei s vr ite.

Inca de la inceput facem cunostinta cu diabolicul Raskolnikov, dupa prima impresie preocupat de niste ganduri necurate ce nu-i dau pace si ne cuibarim printre ele pentru a-l insoti in toate drumurile sale, pana cand le omoara pe cele doua femei. Apoi deliram odata cu el, ii simtim febra si transpiratiile reci provocate de teama, de frica, de spaima, de groaza ca va fi arestat, paricipam la discutiile pe care le are cu familia lui, cu prietenul lui si cu politia, tresarim la fiecare mic semnal de alarma, si cu toate ca uneori putem anticipa urmarea, ne lasam surprinsi de firul actiunii. Pentru Raskolnikov, primul sentiment pe care l-am avut a fost cel de ura. Le-am spus celor de la schimb de carti ca il urasc de-a binelea, si i-am intrebat daca vreunul s-a simtit solidar cu acest ucigas sau daca au simtit simpatie pentru el vreodata pe parcursul cartii. Pentru ca mie imi era imposibil. Mam gandit la Grenouille al lui Suskind si nu puteam sa imi dau seama daca si pe el l-am urat asa, desi el e si mai infiorator decat Raskolnikov. Cei de la SdC mi-au spus compatimitori: Stai sa termini cartea si mai vorbim dup-aia! Intr-adevar sentimentele pentru Raskolnikov mi s-au schimbat pana la finalul romanului pentru ca Dostoievski il umanieaza cu ajutorul altor personaje. Al Duniei, sora lui, si alSoniei, fiica prostituata a unui betivan pe care il intalneste intr-o carciuma. Nici Razumihin nu e mai prejos, fiind de la bun inceput unul dintre personajele mele preferate. Raskolnikov comite un omor, o crima dubla pe care el nici macar nu o considera crima. Omoara o batrana camatareasa, aparent pentru ca are nevoie de bani. Afla din scrisoarea mamei lui ca Dunia urmeaza sa se casatoreasca cu un avocat bogat care isi doreste o sotie umila fara nici o avere. Raskolnikov stie ca Dunia este o martira si o face doar pentru a-l putea intretine pe el la facultate; el nu poate accepta una ca asta si situatia serveste foarte bine de mobil al crimei. Intalnim un Rodion Romanici plin de ura, ursuz, inversunat, mizantrop, demonic in gandire care isi duce planul la indeplinire. Un plan despre care autorul ne vorbeste inca de la inceputul cartii, fara a mentiona insa

esenta lui, ne spune doar ca tanarul se pregateste pentru experimentul lui, isi face curaj si alte mici tatonari de genul asta. Am spus ca o omoara pe batrana aparent pentru bani. Pe parcurs insa aflam adevaratul motiv pentru care Raskolnikov comite crima, si anume o teorie proprie despre dreptul la varsarea de sange. El imparte oamenii in obisnuiti si deosebiti. Cei deosebiti sunt de talia lui Napoleon, Mahomed, etc, carora varsarea de sange le e permisa pentru ca se intampla cu un scop precis, oficial. Oamenii obisnuiti sunt restul, cei pe care varsarea de sange ii face criminali, nu conducatori. Raskolnikov le omoara pe cele doua femei pentru a transcende conditia lui de om obisnuit, considerandu-se alt Napoleon datorita faptului ca el nu a ucis un om, ci un principiu (principiul ca batrana nu era folositoare societatii, ba chiar era un paduche de care nu avea nimeni nevoie). Pe langa trairile interioare ale tanarului criminal, firul actiunii ii are ca personaje principale ba pe Dunia si povestea ei cu Lujin, ingamfatul avocat care exact pentru motivele pe care le banuieste fratele ei, vrea sa se insoare cu ea, ba pe mititica Sonia, fiinta curata sufleteste obligata sa se prostitueze pentru a-si intretine familia, ba pe membrii familiei ei, pe Marmeladov, betivanul calcat de o trasura si pe sotia acestuia Katerina Ivanovna, bolnava de oftica. De prin putina literatura rusa pe care am citit-o (Tolstoi, Gogol si acum Dostoievski), extrag ca trasatura general valabila urmatoarea constatare: toti isi iubesc toate personajele in egala masura si le acorda spatiul si timpul necesar pentru a se desfasura dinaintea ochilor nostri fara a prefera pe altul mai mult decat pe celalalt. Absolut toate personajale din Crima si pedeapsa, incepand de la Marmeladov (primul cu care intra Raskolnikov in contact) si terminand cu Svidrigailov, au partea lor de faima si pe nici unul nu il nedreptateste in bogatia caracterizarii. Pedeapsa pe care o indura nu e ocna ci delirul, boala care il cuprinde pe Raskolnikov dupa ce infaptuieste crima. Constiinta care ii zapaceste simturile, insa nu parerea de rau ca a omorat doi oameni (pentru ca el nu se simte criminal) e cea care il arunca in disperare. Dupa propriile-i vorbe:Cine are constiinta, sa sufere, daca devine constient de greseala lui. Asta-i va fi pedeapsa in afara de ocna, bineinteles. Crima si pedeapsa e o carte despre mizerie, despre saracie, despre deznadejdea la care te aduc lipsurile materiale. Noroi, intuneric, murdarie, zdrente, darapanaturi, locuri inguste si bolnavicioase sunt decorurile in care se petrec intamplarile. Nici macar femeile, atat de frumoase cum le descrie autorul, nu salveaza aparentele si le lasa si pe ele in aceeasi mizerie. Mi-a parut rau ca povestea Soniei cu Rodion nu a ocupat mai multe file, pentru ca la un moment dat chiar simteam nevoia unei guri de liniste, insa tot e bine ca pana la urma s-a terminat cu bine. Mult, multe mai sunt de spus, insa orice s-ar spune, nimic nu egaleaza cartea.