P. 1
defectologiesilogopedie

defectologiesilogopedie

|Views: 14|Likes:
Published by Viziteu Dora-Laura

More info:

Published by: Viziteu Dora-Laura on Jul 28, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/28/2011

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI ŞTIIN ELE EDUCATIEI

DEFECTOLOGIE ŞI LOGOPEDIE
MODULELE I, II ŞI III

Conf. univ. Dr. Florin Emil Verza

Editura Credis

2007
1

MODULUL 1

Con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei Specificul deficien elor de intelect/mintale

Unitatea de învă are nr. 1 Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei

Unitatea de învă are nr. 2 Deficien ele de intelect/mintale

2

Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie

Unitatea de învă are nr. 1 Con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei; Specificul deficien elor de intelect/mintale.
CUPRINS: • Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei; • Delimitări conceptuale; • Metodele defectologiei şi logopediei ;

Scopurile:
• • • să se în eleagă domeniul şi obiectul de studiu al defectologiei şi logopediei; să se constituie o viziune de ansamblu asupra evolu iei în timp a domeniului ; să se conştientizeze importan a adaptării metodelor de lucru la specificul acestor persoane cu cerin e educative speciale.

Obiective
La finalul acestei unită i, studen ii vor fi capabili să: • eviden ieze sarcinile specifice şi precise ale defectologiei şi logopediei; • să în eleagă locul defectologiei şi logopediei în cadrul celorlalte ştiin e psiho-pedagogice; • să dezvolte competen e în a urmării rela iile dintre factorii determinan i în dezvoltarea defectologiei şi logopediei;

3

în vederea adoptării unor strategii eficiente pentru sporirea influentelor procesului instructiv-educativ. depăşeşte cadrul teoretic şi are profunde implica ii practicaplicative în care educa ia. de modalită ile corectiv-recuperative pentru valorificarea poten ialului uman existent şi formarea personalită ii acestora în vederea integrării socio-profesionale cât mai adecvate”. instruc ia. Ca atare. recuperarea şi integrarea se constituie ca activită i de interven ie specială care să conducă la dezvoltarea de comportamente şi disponibilită i ce facilitează adaptarea şi inser ia socială. la forma de manifestare. Prin urmare. iar pentru copiii cu dizabilita i.3) : “Psihopedagogia specială sau defectologia este ştiin a psihopedagogică ce se ocupă de persoanele handicapate.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. În urma cercetărilor şi studiilor aprofundate a devenit posibilă elaborarea de programe corectiv-recuperative specifice fiecărei categorii de deficien ă adaptate la gravitatea acesteia. pg. defectologia şi logopedia. că nu pot fi utilizate în procesul instructiv-educvativ aceleaşi metode şi tehnici din şcoala de masa (obişnuită) pentru că ritmul şi specificul activită ii psihice impune o metodologie adaptată la particularită ile copiilor cu diferite tulburări de dezvoltare. instruc ia şi educa ia trebuie să se subordoneze scopului corectiv-recuperativ şi integrativ socio-profesional. aşadar.1 Con inutul şi dezvoltarea defectologiei şi logopediei. S-a acreditat ideea că diferen ele psihofizice dintre copii şi modalită ile specifice de activitate determină adoptarea ierarhică şi diferen ială a educa iei şi interven iilor care să valorifice maximal poten ialul uman restant. şi în ara noastră a fost elaborat un curriculum specific pentru învă ământul special şi seturi de tehnici corectivrecuperative ce şi-au dovedit eficien a de-a lungul timpului. De altfel. de evolu ia şi dezvoltarea lor psihică. sinonim psihopedagogia specială. În acest context s-au constituit noi domenii ce au trecut de la latura teoretica la accentuarea caracterului aplicativ bazat pe nevoia de cunoastere a copilului şi de evaluare a capacita ilor psihice. la posibilită ile de compensare şi dezvoltare a structurilor psihice. Rezultă. Subliniem defini ia modernă dată domeniului de către Emil Verza (1998. la vârsta subiectului. Demersurile specializate din practica şcolară a învă ământului special şi integrat au determinat adoptarea de programe şi manuale care să răspundă 4 . de instruc ia şi educa ia lor. se consideră că orice fiin ă umană poate fi supusă unui proces pozitiv de influen are. Constituirea ca ştiin ă a defectologiei şi logopediei trebuie în eleasa în rela ie cu evolu ia ştiin elor psihologice şi pedagogice care au cunoscut un avânt seminificativ în a doua jumatate a secolului XIX şi prima parte a secolului trecut. de studiul particularită ilor psihice. Pe acest fundal s-au diversificat noi domenii ale defectologiei şi logopediei care ulterior au căpătat o extindere şi dezvoltare semnificativă cu referire la întreaga problematică a tuturor categoriilor de indivizi plasati la extremele “normalită ii”.

fiziologia. somatopedia (psihopedagogia deficen ilor neuromotori . talenta ii. Aceste persoane nu au fost studiate sistematic ci doar amintite cu ocazia referin elor la performan ele lor în diferitele domenii de activitate. psihologia şi pedagogia.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie obiectivelor respective şi să contribuie la sporirea eficien ei pregătirii subiec ilor pentru via a socială. aspectele de specificitate care facilitează dezvoltarea psihică şi fizică de excep ie şi care se ridică peste media obişnuită a majorită ii oamenilor 5 . Defectologia şi logopedia. din perspective diferite. În recentele preocupări ale unor specialişti din domeniul psihopedagogiei speciale. În cadrul defectologiei şi logopediei au apărut noi subramuri fundamentate ştiin ific ca: oligofrenopsihologia (psihologia deficen ilor de intelect) şi oligofrenopedagogia (pedagogia deficen ilor de intelect) ce se centrează pe studiul activită ii psihice. excep ionalii. surdopsihologia (psihologia deficen ilor de auz) şi surdopedagogia (pedagogia deficen ilor de auz) prin intermediul cărora se pune în eviden ă problematica psihologică şi pedagogică a deficen ilor de auz. lingvistica şi mai ales psihologia şi pedagogia etc. În acelaşi context.handicapa ii fizic) care se ocupă de problematica psihopedagogică şi pedagogică a deficen ilor locomotor şi psihopedagogia specială a deficen ilor de comportament ce vizează cunoaşterea structurilor psihice a persoanelor deviante comportamental şi implementarea unor programe de restabilire a comportamentelor adaptativ-integrative. logopedia centrată pe studiul limbajului şi a inatverten elor sale. s-a dezvoltat în principal prin delimitarea preocupărilor la problematica psihologică şi pedagogică a persoanelor cu dificultă i în dezvoltare într-un palier sau altul al activită ii psihice sau fizice. supradota ii. a optimizării procesului instructiv-educativ şi de mânuire a metodologiei corectiv-recuperative pentru pregătirea acestora în vederea integrării lor în via a socială. pe bună dreptate. Domeniul defectologiei şi logopediei s-a dezvoltat in rela ie cu progresele însemnate înregistrate de nivelul unor ştiinte adiacente precum biologia. a facut posibilă colaborarea interdisciplinară a specialiştilor pe direc ia terapiei şi educa iei a diferitelor categorii de persoane aflate în dificultate. se remarcă. tiflopsihologia (psihologia deficen ilor de văz) şi tiflopedagogia (pedagogia deficen ilor de văz) care sunt axate pe studiul activită ii psihice şi a optimizării procesului instructiv-educativ a deficen ilor de vedere. din perspectiva psihologică şi pedagogică. medicina. De subliniat ca la extremele normalită ii se plasează şi persoanele cu disponibilită i superioare în dezvoltare. pe prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj. dar nu se pot lipsi de exemplificări a unor cazuri sau a unor caracteristici din activitatea psihică a persoanelor ce se plasează la extremită ile normalită ii tocmai pentru a contura cu mai multă exactitate aspectele comune şi de referin ă generală. sunt centrate pe analiza omului “normal”. o tendin ă din ce în ce mai accentuată de a include în problematica preocupărilor speciale. a psihodiagnozei şi evaluării personalită ii deficen ilor de intelect.

Este necesar să facem mai întâi o distinc ie între termeni ca talent. În acest context. terminologia folosită este raportată frecvent la conceptul de normalitate. la modul în care reuşesc să se adapteze şi să se integreze în via a social-profesională. disputată de specialişti. Importante în acest sens sunt manifestările unor condi ii cum ar fi: un mediu “favorizant” alături de rolul deosebit al întâmplării şi al şanselor. o serie de termeni. Pe de alta parte.2 Delimitări conceptuale Defectologia şi logopedia (psihopedagogia specială). Defini ie: Prin talent în elegem capacitatea de a îmbina poten ialită ile unei persoane cu scopul de a avea un efect şi o finalitate creativă. una particulară. este faptul că sunt mul i oameni cu poten ial de geniu. însă nu to i aceştia vor ajunge într-adevăr genii. au acelaşi sens şi semnifica ie date de modul în care unii autori concep mai larg şi cu o tendin ă mai mare de generalizare a problematicii caracteristice domeniului comparativ cu al i specialişti care adoptă un punct de vedere mai riguros. senzoriale.) de o calitate relativ bună. interactive etc. caracteriale. Aceasta provine din marea diversitate a persoanelor ce fac obiectul de studiu şi din metodologia interven iilor psihopedagogice menite să depăşească câmpul îngust al interpretării unor fenomene limitate la particularită ii de conjuctură. se înscrie printre ştiin ele care vehiculeaza o terminologie extrem de variată şi adeseori. Termenului respectiv i se acordă pe de o parte . Sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie şi manifestă capacită i de adaptare echilibrată la condi iile mediului înconjurător. Pentru a putea fi apreciate. 6 . o semnifica ie generală ce ia în considerare întreaga dezvoltare psihofizică a persoanei în care se apreciază starea de sănătate. care circumscrie o trăsătură sau un grup de însuşiri (fizice. precocitate. Ca însuşire a personalită ii unor anumi i indivizi. persoanele respective sunt raportate la grupuri de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi standard cultural. Ursula Şchiopu (1997) considera geniul ca fiind o “denumire ce se dă persoanelor ce posedă într-un mod deosebit şi extrem abilită i creative şi dota ie pregnantă ce se exprimă prin modalită i originale deosebite”. la rezultatele ob inute în diferitele activită i. geniu. aparent diferi i. la modul cum se apreciază pe sine şi pe al ii. iar pe de altă parte. talentul presupune o combina ie fericită de aptitudini şi atitudini ce duc la o creativitate deosebită bazată pe valorificarea plenară a disponibilită ilor naturale ale organismului ce poate genera calitatea de geniu. la modul de rela ionare cu cei din jur. la tipul de activitate exercitat.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. o capacitate deosebită într-o anumită ramură de activitate”. supradotare. chiar dacă acesta este numai aproximativ precizat. Emil Verza (1998) considera talentul ca fiind o “aptitudine naturală într-un anumit domeniu. Ceea ce putem spune că este interesant aici.

un nou concept care să-i definească? Prin precocitate în elegem capacitatea de a manifesta aptitudini într-unul sau mai multe domenii încă de timpuriu înainte ca ele să se manifeste în mod obişnuit la ceilal i oameni. 7 . dată fiind puterea sa creatoare şi valoarea muncii sale. negative sau pozitive. deoarece este dificil de evaluat astfel de capacită i. atât în plan psihologic. Abaterile de la acestea. de limbaj sau de intelect. el este folosit frecvent pentru to i indivizii care au o evolu ie negativă sau pentru cei care necesită condi ii speciale cu caracter educativ-recuperativ în vederea inser iei sociale şi care nu pot răspunde optim unor cerin e legate de activitate. Oare aceşti oameni să fie mai presus decât geniile şi să necesite o nouă denumire. au fost orfani de un părinte etc. inadaptabili. ca şi la cei cu abateri comportamentale. locomotor. puternice trăsături de personalitate ca abilită i naturale. izola i. Conform acestei defini ii deducem că un geniu poate fi observat abia după trista sa dispari ie. După F. O serie de autori aten ionează asupra riscului. anormalitatea are o încărcătură predominant negativă.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie Am pus cuvântul “favorizant” în ghilimele deoarece noi considerăm că nu înseamnă favorabil întotdeauna pentru un poten ial geniu să beneficieze de condi ii optime în ceea ce priveşte hrana . Ca atare. suportul material. De altfel şi acestea din urmă în majoritatea cazurilor nu sunt capabili să în eleagă şi să accepte aceste personalită i contradictorii care sunt geniile. greută i financiare. cum sunt delicven ii şi caracterialii. Galton (LAROUSSE) “geniul este acela care. capricioşi. educa ia specială şi adaptată capacită iilor deosebite ale acestor persoane. peste o anumită toleran ă. egoişti. la cei care se află în stare critică din punct de vedere senzorial. caracteristicile diferitelor categorii de deficien i. cât şi social etichetarea copiilor cu termenul de supranormali. Conform multor statistici nenumărate genii s-au “ridicat” din condi ii uneori mizere. Se ştie însă că au fost şi cazuri (foarte rar cei drept) în care au fost descoperite în timpul vie ii acestora. la bolnavii psihici. sunt considerate anormale. un coeficient de inteligen ă ridicat. Pe baza acestei interpretări. ocupă pozi ia de un om la un milion de al i oameni. are o semnifica ie negativă în planul auditiv cu toate acestea. persistentă încredere şi for a de caracter. ca şi cele ce duc la stagnări sau regrese. Astfel. anormalitatea are un con inut larg şi se referă la to i indivizii cu insuficien e sau retard în dezvoltare. se subsumează conceptului de anormalitate. Dar şi acest concept nemul umeşte prin caracterul său prea general şi. În accep iunea cotidiană. Precocitatea este deci şi una din posibilele calită i ale unui om talentat sau ale unui geniu. iar cei ce intră sub această inciden ă pot deveni infatua i. ca şi primul. pierderea sa fiind dureros resim ită de partea cea mai inteligentă a na iunii”. A fi geniu nu înseamnă neapărat a fi o personalitate echilibrată capabilă de adaptabilitate superioară la mediu şi la cei din jur. conceptul de anormalitate este frecvent înlocuit de cel de subnormalitate. De asemenea este foarte importantă şansa temporalită tii şi spa ialită ii.

8 .Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie s. condi iile de mediu ce defavorizează evolu ia normală. “persoană exclusă”. “persoană cu maladie cronică”. în egală măsură şi persoanelor care manifestă capacită i deosebite pentru un domeniu ori altul de activitate ca şi acelora care prezintă diferite dificultă i într-un plan sau altul. tulburare etc. care se găsesc sporatic în unele lucrări şi au un în eles sinonim cu conceptul de deficien ă.a. desigur. Trebuie. Un astfel de caracter o au şi termenii de “persoană cu nevoi speciale” sau “persoană cu cerin e speciale”. Această tendin ă a fost mai pronun ată în Anglia şi în ările Nordice ale Europei. săraci. bătrâni). “persoană cu deficien e”. “persoană handicapată”. “persoană infirmă”. strict ştiin ific. fapt ce îi conferă acestui termen un caracter de maximă generalitate şi imprecizie. înapoia i. întârzia i. În ultimii ani este tot mai des folosit termenul de persoana cu dizabilită i menit să-I cuprindă pe to i cei cu tulburări de dezvoltare şi adaptare. obişnuin ele şi comportamentele neadaptative. Verza. Totuşi.m. însă solu ia propusă nu s-a putut impune. “persoană cu incapacită i”. fapt pentru care conceptul de handicap este folosit frecvent. În mod obişnuit. dificili sau cu dificultă i. deşi men ine afirmarea deficitului. (E. iar handicapul. perturbările func ionale sau destructurarea lor. neadapta i sau inadapta i. Termenul “persoane în dificultate” este preferat şi datorită faptului că-i include pe to i ceilal i dar şi pentru faptul că poate acoperi totalitatea categoriilor de persoane cu acces la sistemul protec iei şi asisten ei sociale (inclusiv şomeri. fără a exclude asemenea destructurări. Imprecizia este evidentă şi cuprinde o gamă prea variată de manifestări ce sunt sugerate de con inutul termenului. subliniat că există o categorie de copii ce manifestă posibilită i şi disponibilită i psihofizice care necesită condi ii deosebite pentru valorificarea lor maximală şi care au nevoie de stimulare şi interven ie calificată pentru a valorifica din plin capacită ile ce le au. “persoană cu invaliditate”. dificultă ile de adaptare la mediu şi ia în considerare şi stările critice ce apar prin educa ie deficitară. “persoană deviantă”. intârzierile. Cu o frecven ă mult mai mică este folosit termenul excep ie sau excep ional ce se aplică. O situa ie similară se refera şi la termenii de retarda i. În abordarea problematicii persoanelor îndreptă ite să primească din partea statului asisten ă recuperatorie şi protec ie socială. retardurile şi priva iunea temporară de o func ie etc. sintagma “persoană în dificultate” este mai preferată de unii autori în detrimentul sintagmelor aflate deja în circula ie curentă cum ar fi: “persoană inadaptată”. inadaptările. accentuează consecin ele. 1998). şi acest termen are o rezonan ă traumatizantă. Trebuie subliniat în acelaşi timp că. “persoană anormală”. deficien a se referă la afectiunea fizică sau organică ce determină o stare critică în plan psihologic.d. subnormalitatea este sinonimă cu deficien a şi se apreciază că defineşte cu mai mare exactitate pierderea sau deficitul unor func ii ori chiar a unui organ ce defavorizează desfăşurarea activită ii.

Spre exemplu. Care are ca scop culegerea unor date cu privire la comportamentul subiec ilor. Observa ia. Astfel. scopul urmărit şi să-şi noteze. de învă are. acumularea de cunoştin e şi de experien e recuperative pentru inser ia socio-profesională. pentru cei cu dificultă i de vorbire. de formare a deprinderilor practice) în care apar variabile diferite ce îl pun pe subiect în situa ii deosebite. Sunt implicate şi alte metode specifice unor domenii convergente sau de intersec ie cu sfera preocupărilor psihopedagogiei speciale cum ar fi sociologia.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie 1. la intervale de timp şi momemnte diferite. medicina. Observa ia are avantajul de a permite studiul subiectului în condi iile normale (obişnuite) de activitate şi evită situa iile artificiale. Dar. gravitatea acestuia. experimentul psihopedagogic răspunde acestor cerin e şi îşi dovedeşte utilitatea mai cu seamă în procesul instructiv-educativ. formarea deprinderilor de activitate şi a aptitudinilor intelectuale. când se pot preda unele cunoştin e şi prin metode mai pu in obişnuite pentru a le verifica eficien a sau prin introducerea unor concepte abstracte. metodele bazate pe probe nonverbale şi pe studiul unor comportamente practic-ac ionale pot duce la surprinderea pertinentă a caracteristicilor activită ii verbale. iar la deficien ii motor şi de comportament se utilizează metode şi tehnici combinate. de metodele acestor ştiin e raportatela tipul de deficien ă studiat. Pe cât este posibil. camere de luat vederi etc. să se apeleze la mijloacele tehnice de înregistrare (casetofoane. în egală măsură. datele rezultate pe care să le prelucreze ulterior. prezen a unor deficien e asociate s. În mod succint ne vom referi la metodele ce sunt folosite în mod frecvent atât pentru studiul vie ii psihice cât şi pentru cunoaşterea subiec ilor respectivi.a. sau prin organizarea unor activită i (ludice. cercetătorul trebuie să-şi fixeze dinainte cadrul în care se desfăşoară observa ia. Pentru a imprima o cât mai mare veridicitate datelor ob inute.6. pentru deficien ii de auz. la o 9 . Metodele defectologiei şi logopediei Defectologia şi logopedia – ca ştiin ă de grani ă între psihologie şi pedagogie – se foloseşte. observarea subiec ilor trebuie să se facă în situa ii şi activităti diferite. Experimentul natural se desfăşoară prin introducerea unor stimuli suplimentari în activitatea derulată de subiect. pentru a-l feri de impactul cu unele modălitati neobişnuite de activitate şi de elaborare a răspunsurilor la variabile neprevăzute.) Este recomandat ca. pentru a fi cât mai eficientă. Experimentul Are două variante: natural şi de laborator. la care se solicită răspuns. sub formă de protocoale. caracteristicile şi evolu ia lor psihică. pentru deficien ii de vedere se vor evita metodele care se bazează exclusiv pe stimuli vizuali. subiectul să nu ştie că este observat în mod special. asisten a socială etc.

pentru a vedea în ce măsură copiii le în eleg şi au posibilitatea să le integreze în sisteme operative ale muncii intelectuale. Prin aceste caracteristici. Spre exemplu testele proiective sau cele cu un înalt grad de complexitate nu se recomanda in tulburările de dezvoltare ale intelectului. Pentru a evita erorile este indicat ca rezultatele ob inute să fie corelate cu cele ob inute prin alte mijloace sau procedee. Analiza produselor activita ii Se raportează la nivelul de pregatire al subiec ilor. individual si sunt adaptate la nivelul vârstei.m. cum sunt surdomu ii. la metodologia corectiv-recuperativă adaptată în educa ia specială. Acesta este motivul pentru care mul i specialişti au elaborat sau adaptat teste specifice condi iei handicapului.a. bazate pe simboluri imagistice sau pe ansamblări de obiecte. subiectul este pus într-o situa ie artificială ce poate provoca suspiciuni şi dificultă i de adaptare. sunt singurele edificatoare. Pentru o eficientă conversa ie trebuie să se creeze şi un cadru adecvat (relaxat şi atractiv) desfăşurării ei. Sunt de preferat probele etalonate sau standardizate. Conversa ia Deşi aceasta se desfasoară cu dificultate la unele categorii de deficien i. cei cu deficit sever de intelect. ceea ce presupune o oarecare capacitate de a utiliza simboluri verbale. Aceste 10 . În schimb. Testele Au o mare răspândire şi ele se împart cu verbale şi neverbale. Pentru unele categorii de deficien i. experimentul de laborator imprimă o notă de precizie mai mare pentru că. la stadiul formării deprinderilor şi obisnuin elor in diferite forme de activitate. înso it de un material ilustrativ adecvat care să stimuleze în elegerea şi verbalizarea. Testele verbale operează cu cuvinte şi cifre. cât şi capacitatea de a elabora răspunsuri apropiate de cerin ele probei. Trebuie să subliniem faptul că nu toate testele ce se aplică la persoanele normale pot fi utilizate şi la deficien i. o func ie sau un proces psihic şi nu ansamblul psihismului uman. pentru deficien ii de intelect s. Unele din acestea se pot aplica colectiv iar altele. prezintă avantajul că ei nu pot simula sau masca unele comportamente.d). deoarece unele depăşesc atât nivelul de în elegere.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie anumită disciplină. sunt mai sinceri şi manifestă o tendin ă accentuată de a răspunde cerin elor de elaborare a răspunsurilor. Important este să se folosească un limbaj adecvat nivelului de în elegere şi o formă ce poate fi receptată de subiec i (limbajul gestual şi al dactilemelor pentru surdomu i. testele neverbale. experimentul natural este mai apropiat de oserva ie căci. limbajul verbal. Există şi un inconvenient legat de faptul că. testele vizează o însusire. se realizează în laboratoare dotate cu aparatură specială de creare a unui cadru stimulativ şi de înregistrare a reac iilor subiectului. aşa cum îi spune numele. aceasta implică şi culegerea datelor despre subiect. În general.

caracteristicile favorabile sau mai putin favorabile de mediu. începând de la cele familiale şi de etiologie. acolo unde este cazul. 11 . al produsului grafic in general). Analiza i con inutul şi sfera defectologiei şi logopediei şi eviden ia i importan a teoretică şi practică a preocupărilor ştiin ifice în domeniul respectiv. De remarcat că în multe studiii se apelează la metode diferite sau la o combinare a acestora pentru a putea cuprinde complexitatea unor fenomene psihice. În realizarea acestei forme vor avea loc discu ii cu parintii. dar le-am re inut pe cele mai eficiente şi cu o întrebuin are mai frecventă. 3. În cadrul analizei de caz se iau in considera ie toate datele personale ale subiectului. Pe baza anamnezei se pot marca traseele mai importante în dezvoltarea şi regresul subiectului. Delimita i principalele concepte cu care se operează în defectologie şi logopedie. Fireşte că sunt şi alte metode folosite în defectologie şi logopedie. ajungând la eviden ierea principalelor caracteristici psihice şi terminând cu creionarea profilului psihologic în care să se stabilească diagnosticul şi prognosticul evolu iei probabile pe scurtă şi lungă durată. cu rudele. Exerci iu Enumera i unele mijloace posibile de interven ie în vederea optimizării procesului instructivrecuperativ şi imagina i-vă un model optim ce poate fi aplicat cu rezultate pozitive la nivelul unei categorii de deficien ă. Întrbări/probleme de autoevaluare : 1. Descrie i metodele şi analiza i specificul acestora în defectologie şi logopedie. dar si de psihodiagnoză (este şi cazul desenului. pentru studiul evolutiei subiectului si al episoadelor mai importante din via a sa.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie produse ale activita ii pot constituii nu numai mijloacele de cunoaştere. 2. Edificatoare pentru cunoaştere sunt şi rezultatele muncii practice. se iau in considerare propriile sale relatări. Pe baza acestora se poate efectua analiza de caz. cu cei din anturajul subiectului şi evident. ce se realizează prin studiul subiectului cu ajutorul mai multor probe şi prin observarea comportamentului în diverse ipostaze. Anamneza Este deosebit de importantă pentru stabilirea momentului producerii deficien ei şi a cauzelor acesteia.

7.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”.Delimitări conceptuale în defectologie şi logopedie Bibliografie minimală: 1. (pg. . 1994 RACU-ROŞCA. 2002. ED.. 1997.„DICTIONAR DE PSIHOLOGIE – ED. VERZA.„DEFICIEN Ă. 2003 RUSU C-TIN ŞI COLAB.ŞTIIN Ă ŞI TEHNICĂ. PRO-HUMANITATE. 4. VERZA. AURELIA. .“ISTORIA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE – MANUAL – CRESTOMA IE. 5. ED.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”.F.. PONTOS. INCAPACITATE. FUNDA IEI HUMANITAS. ED.. BUCUREŞTI. 2. N. 139) BUCURESTI..11 – 127) SILLAMY. 1996 LAROUSSE”.. JIGĂU M. BUCUREŞTI. 6.. Ed.. ED. 2000 VERZA E.„COPIII SUPRADOTA I”. 3 – 22) VERZA E. CHIŞINĂU. 3.„PSIHOLOGIA VÂRSTELOR”. HANDICAP”.F. UNIVERS ENCICLOPEDIC. (pg. Pro Humanitas. E. 7 – 41) 12 . E. BUCUREŞTI. BUCUREŞTI. (pg.. (pg.D.P. E. 1998.

în func ie de gradul acesteia. Scopurile unită ii • • să se formeze o imagine unitară asupra deficien ei de intelect . pentru a se putea opera ulterior cu no iunile respective. conştientizarea ac iunii factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. • Sindroamele deficien ei de intelect . 13 . • Etiologie şi modificare in structura biopsihică. • Clasificarea deficien ei de intelect. Obiective La finalul unită ii. 2 SPECIFICUL DEFICIEN ELOR DE INTELECT/MINTALE CUPRINS : • Con inut şi perspectivă în cunoaşterea deficien ei de intelect. • Trăsături de specificitate ale deficien ilor de intelect . cunoaşterea simptomatologiei aferente deficien ei de intelect. • Deficien a mintală de gradul III. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu deficien ă de intelect în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor acestora. • Deficien a mintală de gradul I. • Deficien a mintală de gradul II.Deficien a de intelect/mintală Unitatea Nr. studen ii vor avea următoarele competen e: • • • • în elegerea conceptului de deficien ă de intelect şi evolu acestuia în timp. operarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de intelect.

1979.recuperative care să aibă în vedere caracteristicile psihofizice. Trebuie să ne obişnuim să folosim conceptul de deficien ă de intelect care de fapt este sinonim cu cel de handicap de intelect deoarece termenii ceilal i nu semnifică gradele sau profunzimea deficien ei provocând confuzii. poten ialul ce poate fi stimulat. de la o vârstă la alta . Deficien ele de inteligen ă au fost denumite şi “primare” sau “idiopatice” adică cele care pot fi puse pe seama leziunilor cerebrale. Termenii ca “înapoiere”. Testele de inteligen ă indică faptul că în unele zone 5-7% din numărul total al copiilor au un coeficient de inteligen ă sub 70% ceea ce poate necesita luarea unor măsuri speciale de ordin educativ şi medical. subnormalitate mintală denumesc marea categorie a deficien ilor de intelect. Pentru contextul în care se desfăşoară interven ia noastră este necesar să amintim una din cele mai acceptate defini ii a stării de handicap de intelect şi anume cea a psihologului Rene Zazzo: Defini ie: “debilitatea mintală este prima zonă a insuficien ei mintale – insuficien ă relativă la exigen ele societă ii. insuficien ă mintală. exigen i variabile de la o societate la alta. Este de re inut faptul că în demersul integrării sociale şi profesionale a persoanelor apar inând diferitelor categorii de deficien ă este necesară formularea unor programe educa ional . infec iilor prenatale sau postnatale şi care nu sunt înso ite obligatoriu de afec iuni mintale. este necesar să recurgem la raportarea subiec ilor respectivi la: 1. Cele mai grave cazuri se datorează unui deficit de dezvoltare ale cărui cauze sunt cel mai des ignorate. debilitate mintală. “întârziere” sugerează o eventuală revenire la starea normală iar al ii ca “oligofrenie” şi “encefalopatie infantilă” au un pronun at caracter medical punând accent pe afec iunile structurii nervoase.1 Con inut şi perspectivă în cunoaşterea handicapului de intelect/mintale A rezultat din capitolul anterior că în literatura de specialitate se operează cu concepte variate şi că există o sinonimie ce diferă de la un autor la altul în ceea ce priveşte denumirea anumitor domenii ale defectologiei şi logopediei ca şi a tipurilor de deficien ă. vârsta cronologică şi vârsta mintală. copiii normali mai mici ca vârstă cronologică şi de aceeaşi vârstă mintală. Zazzo. termeni ca: deficien a mintală.insuficien ă a cărei factori determina i sunt biologici (normali sau patologici) şi cu efectul ireversibil în studiul actual al cunoştin elor” (R. encefalopatie infantilă. Anumite cazuri mai pu in grave pot fi considerate ca îndepărtându-se de medie într-o măsură normală.Deficien a de intelect/mintală 2. 14 . Astfel. Pentru a analiza oricare dintre categoriile de deficien i în vederea surprinderii caracteristicilor generale şi definitorii. oligofrenie. 33). pag.

la al i deficien i cu forme diferite decât cea de intelect. b. 4. în special în perioada intrauterină şi în primii 3 ani de via ă. Factori exogeni. 3. Prin dezechilibru genic în elegem un plus sau un minus de material genetic. Mul i dintre aceşti factori nocivi pot fi evita i în perioada de gesta ie a fătului şi mai ales în ontogeneza timpurie. factorii patogeni se pot împar i în endogeni (genetici) şi exogeni (câştiga i) prin condi iile existen ei în mediul înconjurător. la copiii normali de aceeaşi vârstă mintală şi la indivizii de aceeaşi vârstă cronologică. c. În cazul subdezvoltării sau nedezvoltării. la indivizii normali de aceeaşi vârstă cronologică.Deficien a de intelect/mintală 2. 5. factorii exogeni ac ionează mai eficient şi mai puternic în perioadele timpurii. la al i deficien ii din aceeaşi categorie. După etapa în care ac ionează aceşti factori putem delimita următoarele perioade: 1. 6. În func ie de perioada în care ac ionează asupra organismului. de for a şi durata ac iunii lor. de perioada în care ac ionează. Consecin a anomaliei cromozomiale este un dezechilibru genic care se soldează cu anomalii variate cum ar fi: encefalopatia şi malforma iile somatice. de zestrea sa ereditară. Producerea deficien ei mintale depinde de momentul interven iei factorilor în procesul evolutiv.prenatală a. 15 . perinatală (în cursul travaliului şi în primele zile de naştere). progenetică (corespunzătoare perioadei formării produsului de concep ie care durează câteva zile după fecunda ie). dar aceştia depind de rezisten a organismului.2. Spre exemplu caracteristic unor anomalii cromozomiale este sindromul Down (în acest caz anomalia se petrece în perechea cromozomială 21) o altă cauză a sindromului Down este vârsta înaintă a mamei la naşterea copilului. În cadrul factorilor endogeni cele mai des întâlnite sunt anomaliile cromozomiale. 2. Etilogie şi modificare în structura biopsihică Există un număr foarte mare de factori care pot influen a evolu ia normală a individului. la indivizii normali de aceeaşi vârstă mintală indiferent de vârsta cronologică. de masivitatea agresiunii şi de timpul agentului agresiv. În cazul unui minus este afectată viabilitatea oului. embrionară (0-3 luni).

neuroleptice. boli infec ioase. scarlatina. gama) care determină o lezare primară prin iradia ie producând moartea celulei sau o lezare secundară producând tulburări metabolice. tranchilizante) duc la distrugerea oului sau la muta ii genetice. 16 . malforma ii şi deficien ă mintală profundă. c. alimenta ie caren ială). gripa. encefalite). intoxica ii acute şi cronice (plumb. alfa. boli 2. plumb).a. TBC.Factorii prenatali (oboseala şi stresul gravidei) a. (avitaminoze. factorii postnatali: boli inflamatorii cerebrale (meningo-encefalita. avitaminoze. razele X oxidul de carbon. medicamente teratogene (citostatice. cobalt. malaria. neasigurarea alimenta iei suficiente. privarea afectivă a copilului împiedică achizi iile în plan intelectiv şi nu stimulează dezvoltarea psihică s. capul mic. variola. traumatisme fizice. Exemplu: copiii născu i de către mamele iradiate în cazul bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. şocurile psihice grave determină modificări la nivelul celulelor germinative. factorii progenetici: radia iile (rontgen. mercur. boli caşectizante ale mamei (tuberculoza pulmonară. alcool). factori fetopatici: intoxica ii diverse caşectizante). b. Factorii embriopatici: fizico-chimici (iradierile atomice. hepatita epidemica). 3.Deficien a de intelect/mintală d. substan ele psihotrope. vaccinurile (antivariolic). antidepresive. varicela. postnatală (în primii 3 ani şi ulteriori de via ă). beta. zinc. sărurile unor metale grele: nichel. Astfel avem: 1. caren e alimentare. diabetul zaharat duce la o atrofiere a ovarelor şi o tulburare func ională genitală. Ei au înfă işare caracteristică cu membre lungi. sugrumarea cu cordonul ombilical etc. Factorii perinatali (ne ferim mai ales la accidentele la naştere): naşterea cu forceps. gripa). cu procese involutive la nivelul craniului. febra tifoidă. virotice (rubeola. boli infec ioase cu complica ii cerebrale (tuse convulsiva. traumatisme craniio-cerebrale.

prezintă o imaturitate social-afectivă. Se men ionează. a coeficientului de dezvoltare psihică. Mai târziu. ea apărând în ultimile două decenii. teama de insucces. prezintă dificultă i în fluxul idea iei. Majoritatea autorilor consideră că intelectul de limită poate fi depistat în cadrul şcolii şi că acesta cuprinde până la aproximativ 10% din popula ia şcolară. izolare şi frustrare. a evaluării posibilită ilor de adaptare şi integrare. inhiba i. neîncrederea în sine. au baraje ale gândirii sau lapsusuri. de elaborare a comportamentelor comunica ionale şi de rela ionare cu cei din jur. sunt instabili. 2 ½ la vârsta de 10 ani. Intelectul de limită Între normal şi deficientul de intelect se interpune o categorie specifică şi anume intelectul de limită sau liminar cu un QI între 80-85-90. No iunea de intelect de limită este de dată mai recentă.Deficien a de intelect/mintală 2. prezintă tulburări instrumentale ce trebuie să li se acorde o aten ie deosebită. dificultă i de rela ionare cu ceilal i. chiar momente de vid mintal. se confruntă cu insuccese şcolare care pot sta la baza unor trăiri tensionale şi contradictorii ce generează tulburările de comportament. încetineală în gândire. atitudine negativă fa ă de efort. copilul liminar rezolvă sarcinile impuse doar până la un anumit nivel de complexitate şi abstractizare. dislexie. Acesta marchează grani a dintre normalitate şi handicap. mai ales în procesul de învă ământ. emotivi. timizi.3. astfel o plafonare psiho-intelectuală mai evidentă la vârsta de 10-12 ani cu ritm mai lent în planul dezvoltării proceselor cognitive superioare. Totuşi aceşti copii pot fi stimula i printr-o metodologie recuperativă specială astfel încât dezvoltarea lor psihică să se apropie de nivelul colegilor lor şi pot fi integra i cu succes în învă ământul obişnuit. Drept urmare. decalaj ce creşte treptat până la 5 ani la vârsta de 15 ani. Adeseori subiectul cu intelect de limită este confruntat cu eşecuri în activită ile desfăşurate ceea ce duce la un nivel de aspira ie scăzut. ei pot parcurge formele învă ământului superior dacă se 17 . Putem distinge câteva semne definitorii după care liminari sunt relativ uşor identifica i. Adeseori. Clasificarea deficien ei de intelect Clasificarea cea mai frecventă a acestei forme de deficien ă se realizează pe baza măsurării coeficientului de inteligen ă cu ajutorul testelor. Binet şi Simon indică un decalaj între vârsta mentală şi vârsta cronologică de cca. majoritatea acestora au o hiperactivitate motorie. Dintre acestea remarcăm: aceşti copii întâmpină dificultă i în însuşirea scris-cititului şi a calcului (disgrafie. discalculie). de func ionalitate constantă a rela iilor imprevizibile şi nemotivate etc. Aceşti copii nu sunt deficien i fiind mai apropia i de normalitate.

Termenul de “deficien ă mintală” introdus în 1909 de Dupre a fost reluat şi aprofundat de Vermeylen în 1924 şi are semnifica ia unei insuficien e mintale. De asemenea. Acest lucru se datorează şi mascării unor elemente de către altele (se desprind mai uşor elementele periferice sau cele delimitate prin contur sau culoare decât greutatea. forma şi materialul din care este confec ionat obiectul). particularită i specifice a acestei categorii în cadrul handicapului de intelect le vom întâlni atât în procesele de cunoaştere cât şi în domeniul motricită ii şi al afectivită ii.1. ei desprind din obiecte sau imagini foarte pu ine detalii ceea ce face ca percep iile lor să fie insuficient de specifice persistând caracterul lor fragmentar şi lacunar cu prezen a confuziilor. capabil de achizi ii şcolare corespunzătoare vârstei sale mintale ce variază în func ie de gravitatea deficien ei. Debilul mintal este educabil. Radu 1999). O altă trăsătură caracteristică debilului este îngustimea câmpului perceptiv (într-un timp limitat ei pricep un număr mai mic de elemente decât normalii) ducând la o dificilă orientare în spa iu şi la reduse capacită i intuitive de a stabili rela ia dintre obiecte. 2. de un efort continuu(Gh. debilii mintal prezintă deficien e ale analizei şi sintezei. La debilii mintal au fost determinate o serie de particularită i ale activită ii nervoase superioare. al for ei şi duratei reac iei. Putem defini debilitatea mintală ca reprezentând o insuficien ă mai mult sau mai pu in marcată a dezvoltării inteligen ei.3. formarea reflexelor condi ionate prezintă oscila ii intense şi persistente sub aspectul timpului de laten ă. 18 . lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială. Astfel. mijlocii şi lejeri. între 50-85 ceea ce corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice între 7-12 ani. Deficien a mintală de gradul I (debilitatea mintală sau handicap de intelect uşor sau lejer) Aceşti subiec i au un Q. Percep ia În cadrul percep iei. După gradul insuficien ei mintale distingem debili mintali severi. Astfel.Deficien a de intelect/mintală motivează pentru activitate şi dacă aceasta este sus inută.I. fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale.

gândirea lui nu e creativă ci reproductivă Debilul mintal stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările. Clancy. Clark. Asemenea programe sunt cu atât mai eficiente cu cât se are în vedere vârstele mici ale copilăriei. Procesul în elegerii apare cu greu din cauza modului defectuos în care se realizează integrarea datelor noi în cele existente. este sărac în cuvinte-no iuni care desemnează mărimi. epitetelor şi metaforelor. caracteristici psihice. Astfel. Vorbirea apare la 34. Gândirea lui e caracterizată în primul rând prin predominarea func iilor de achizi ie comparativ cu func iile de elaborare. Vocabularul copiilor debili mintal este mai limitată decât cel al normalilor.7 luni). numărul de verbe este mai mic. acesta se dezvoltă în general cu întârziere sub toate aspectele sale. predomină în acest vocabular substantivele. în acest scop. Debilul nu recurge la procedee de fixare inten ională. Se sugerează.Deficien a de intelect/mintală Gândirea Debilul mintal manifestă o pregnantă lipsă de flexibilitate a activită ii cognitive în general şi a activită ii perceptuale în mod special.2 luni (15.J. în condi iile unor influen e educa ionale adecvate. 1990). comunicarea poate fi stimulată spre o evolu ie pozitivă. nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului. trăsătură ce se men ine până la o vârstă mai mare. rela ii spa iale. M. Procese mnezice Debilitatea mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate sau chiar a unei hipermnezii însă în general memoria este deficitară sub anumite aspecte. memoria este caracterizată din rigiditatea fixării şi a reproducerii cunoştin elor ce duce la dificultă i în realizarea transferului de cunoştin e. Utilizarea propozi iei în comunicare apare la 3 ani (1. însă eficien a scăzută a memoriei rezultă şi dintr-o evocare în care se găsesc elemente fără legătură cu subiectul abordat. Ca trăsături specifice al acesteia distingem: memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar.7 ani). 19 . formarea unor modalită i de rela ionare cu cei din jur prin intermediul comunicării nonverbale ce este concepută de unii autori ca o “terapie ocupa ională” pentru aceşti subiec i (H. Cu toate dificultă ile existente în planul dezvoltării psihice. se întâmpină dificultă i în în elegerea şi utilizarea compara iilor. În formele severe se vizează. Limbajul Din punct de vedere al limbajului. unele programe de interven ie pentru dezvoltarea comunicării la copiii cu deficien e mintale de gravitatea diferită Doru Popovici (2000). primul cuvânt apare la debil la vârsta de 2 ani (1 an). Fraza atât în limbajul scris cât şi cel oral se caracterizează printr-un număr mai mic de cuvinte şi o construc ie defectuasă din punct de vedere gramatical. Deci.

Dar şi veselia se poate transforma în crize de râs nestăpânit şi necontrolat. Se poate ajunge la crize de furie înso ite de reac ii agresive fa ă de cei din jur. Conduitele afective Manifestările emotive sunt foarte des exagerat de puternice în raport cu cauza care le-a produs. Motricitate Din punct de vedere al motricită ii s-a stabilit că cu cât gradul deficien ei mintale este mai mare cu atât nivelul motricită ii rămâne mai scăzut. Această capacitate redusă de a controla expresiile emo ionale complică rela iile lor cu cei din jur şi duce la efecte dezorganizatoare asupra activită ii. distrugerea obiectelor. El se abate de la scopul fixat dacă întâmpină dificultă i şi execută o altă activitate mai uşoară. Se observă predominarea unui anumit tip de dispozi ii astfel că unii sunt mai frecvent euforici al ii apatici şi al ii iritabili. apar frecvente manifestării de negativism ca efect al capacită ii reduse de lucru a scoar ei cerebrale.Deficien a de intelect/mintală o altă particularitate este lipsa de fidelitate a memoriei (când reproduc ceva. copiii debili adaugă elemente străine provenite dintr-o experien ă anterioară mai mult sau mai pu in asemănătoare. Acesta este vizibilă mai ales sub următoarele aspecte: viteza mişcărilor. 20 . Voin a În ceea ce priveşte activitatea voluntară putem spune că ea prezintă deficien e în toate momentele desfăşurării sale: scopurile pe care şi le fixează debilul sunt generate de trebuin ele şi interesele momentane. dificultă ile întâmpinate în efectuarea unei ac iuni provin din insuficien a aten iei pe care ei o acordă instruc iei ce li se dă fiind înclina i să treacă imediat la ac iune. Comportamentul Activitatea debilului este caracterizată în primul rând de imaturitate (un copil debil mintal de vârstă şcolară are manifestări proprii preşcolarilor sub aspectul emo iilor şi sentimentelor). precizia mişcărilor (mai ales cele fine). reglarea for ei musculare şi altele. lovirea propriului corp. imitarea mişcărilor (influen ează negativ formarea multor deprinderi). La debili mintal se observă mai frecvent decât la normali lateralitatea manuală stângă sau ambidextra ceea ce îngreunează manipularea unor obiecte.

zootehnist.Debilul armonic . zidar. vorbeşte neîncetat şi este lipsit de interes. Debilul dizarmonic emotiv. se împarte în: Debilul dizarmonic instabil care este incapabil de a se concentra. dar de o gravitate sporită cu manifestări legate de o agita ie motrică permanentă şi stari de euforie. dificultă i în activitatea de achizi ie a unor cunoştin e. Totuşi copiii debili mintal. Debilul dizarmonic (tulburările intelectuale sunt asociate cu cele afective). capabil de a învă a o meserie şi de a o exercita în condi ii normale. Th. permanent agitat. nu poate fi atent. după formele de manifestare. Sunt şi părin i care trăiesc un sentiment de culpabilitate fa ă de copil. se simt răspunzători şi încearcă cu disperare să găsească o solu ie de ieşire din situa ia în care se află. etc. Vermeylen consideră că debilul dizarmonic. mitoman. Debilul dizarmonic (Baronnei şi Fay l-au denumit şi “debil complet”) se caracterizează prin preponderen a tulburărilor afective şi de comportament.). este curios. În ceea ce priveşte educa ia. cu dificultă i de adaptare. Termenul a fost introdus de Th. Debilul armonic este muncitor. şcolară şi socioprofesională Prezen a unui astfel de copil într-o familie reprezintă o grea încercare pentru părin i. Simon (1924) şi Vermeylen (1929) care considerau că în această formă deficitul intelectual constituie elementul ce predomină personalitatea.Deficien a de intelect/mintală Integrare familială. fa ă de cel instabil are reac ii afective instabile şi exagerate. cofetar. dar şansele de reuşită ale acestor persoane sunt bune dacă depun efort continuu şi sunt sus inu i afectiv de cei din jur. Formele clinice: Din punct de vedere clinic debilii mintal sunt împăr i i în două categorii: a. b. Retardul intelectual se manifestă prin întârzierea în plan şcolar. Din aceste motive mul i dintre părin i nu reuşesc să se împace cu acest gând. Acesta. Simon şi G. reuşesc în bună măsură să se integreze în aceasta. Debilul dizarmonic excitat ce prezintă. croitor. dar beneficiază de un intelect superior fa ă de cel 21 . viticultor. 5 clase din şcoala generală. pe lângă tulburările caracteristice celui instabil. în condi iile unei atitudini realiste a familiei. ei pot urma şcoala ajutătoare uneori chiar şcoala de masă unde îşi însuşesc scris-cititul şi calculul elementar la nivelul a 4. ascultător. Chiar şi atunci când întârzierea în dezvoltarea copilului este evidentă ei se amăgesc cu o mul ime de explica ii posibile. Debilul mintal are posibilitatea de a-şi însuşi o profesie pe care o poate exercita cu succes (tâmplar.

Vocabularul se limitează la cuvintele uzuale iar structura gramaticală a limbii nu este însuşită şi datorită acestui fapt vorbirea este agramată. Motricitatea Este slab dezvoltată şi insuficient diferen ială. Gândirea Rămâne prin excelen ă concretă şi situa ională limitându-se la rezolvări mecanice. Activitatea Este întotdeauna foarte imatură şi labilă. “imbecilii” ajung la un nivel la care se pot folosi de experien ele anterioare pentru a se adapta la o situa ie nouă. Wallon consideră că spre deosebire de “idio i”. proeminen a globilor oculari). singura experien ă rela ională de unde şi infantilismul accentuat marcant. Subiectul respectiv nu poate executa o mişcare izolată (nu poate închide un singur ochi). Vorbirea este imperfectă. iar pe acest fond se pot dezvolta structuri mintale obsesionale. 22 . iar inteligibilitatea este redusă. mişcările sunt stângace şi lipsite de fine e. El caută aprobarea şi acceptarea celor din jur şi poate chiar fi sensibil la critică.2. Această categorie este predominată de o frecven ă a malforma iilor somatice concretizate în aspectul displastic facio-cranian (hipertelorism. imaginile parentale constituie singurul lor sistem de referin ă. nu reuşesc să în eleagă rela iile spa iale şi nu pot să achizi ioneze no iunea de număr.3. De asemenea.Deficien a de intelect/mintală instabil. Ei au o mare nevoie de securitate şi prezintă conduite reactive la o situa ie de abandon. 2. urechi malformate. gura de lup. pronun ia prezintă diferite tulburăr. La nivelul dezvoltării maxime nu depăşesc mecanismele gândirii conceptuale şi modurile opera ionale care caracterizează gândirea copilului de 7 ani. Limbajul În ceea ce priveşte limbajul ei ajung să-şi însuşească sistemul simbolic al acestuia în vederea comunicării. Deficien a mintală de gradul II sau deficien a de intelect severă (numită impropriu şi imbecilitate) Are un QI cuprins între 20-50 şi corespunde unei dezvoltări normale a vârstei cronologice de 3 la 7 ani.

23 . 2. însă este întotdeauna necontrolat. pot efectua o serie de munci simple sub supraveghere. având nevoie de o tutelă şi o supraveghere constantă.3. Afectivitatea Fondul afectiv este alcătuit din puerilism şi vanitate. ceea ce a dus la denumirea acestor persoane cu hipermnezie de “idio i savan i”: sau imbecilii prodigioşi ceea ce înseamnă şi o dizarmonie în dezvoltarea intelectuală (re in sute de rânduri dintr-o carte după o singură lectură sau ascultare). Handicapul sever este incapabil de a se autoconduce în rela iile cu lumea şi cu el însuşi. cei cu aptitudini muzicale deosebite (reproduc după ureche melodii foarte lungi şi complicate). Mul i autori consideră că aceşti deficien i nu sunt capabili decât de utilizarea reflexelor condi ionate. reac ii ostile frecvente. Dar din categoria imbecililor prodigioşi mai fac parte: calculatorii care pot fi şi ei împăr i i în cei care fac opera ii de adunare. înmul ire. Aten ia şi memoria Aten ia este caracterizată prin instabilitate. cei cu sim olfactiv foarte dezvoltat care pot discrimina cu uşurin ă diverse mirosuri Încadrarea socială şi familială. memoria este de obicei diminuată însă poate fi în unele cazuri excep ională.3. Deficien a mintală de gradul III (numită idio ia) sau deficien a de intelect profundă Are un QI sub 20-25 şi o dezvoltare psihică corespunzătoare vârstei normale de până la 3 ani. cei care au o înclina ie remarcabilă pentru desen (vestitul “Raphael al pisicilor” care a avut faimă Europeană). împăr ire cu o rapiditate deosebita întrecând calculatoarele electronice. trăsături care fac foarte dificilă integrarea socială.Deficien a de intelect/mintală Comportamentul Este dominat de emotivitate. însă atunci când e interesat pentru scurtă vreme subiectul se poate concentra. Numeroase comportamente aberante ale acestor persoane nu sunt decât reac ii de insecuritate şi furie sau tentative de a evita o situa ie de eşec. Cu toate acestea ei pot să fie educa i să se alimenteze singuri. de aceea el trebuie asistat permanent.

Idiotul incomplet prezintă o afectivitate uneori chiar cu o tendin ă către anturaj ceea ce face posibilă dresarea func iilor sale vegetative şi motrice. hipertelorism.4. anomalii dentare. microcefalii. hidrocefalii. Kounin consideră această trăsătură ca fiind o particularitate definitorie a debilului mintal. Inactivitatea sa globală este întreruptă de impulsuri violente sau de crize. uneori ecolalie. grimase şi impulsuri motrice subite. Rigiditatea: Constituie cea mai evidentă trăsătură ce se manifestă în toate activită ile desfăşurate de deficientul de intelect şi în special. în cele de cunoaştere. Prezintă malforma ii craniene. lordoze.S. Întreaga via ă afectivă rămâne legată de instincte primitive brutale. Se ştie că adultul are un număr mai mare de regiuni “psihologice” fa ă de copil însă grani ele dintre aceste regiuni devin tot mai rigide pe măsura înaintării în vârstă. ipete. La acestea se adaugă şi un grup distinct de manifestări cuprins sub denumirea de “specificitate”.Deficien a de intelect/mintală Ei nu-şi însuşesc limbajul decât în forme simple. J. iar afectivitatea rămâne la nivel pur autoerotic (masturbare. Idiotul complet nu prezintă decât instincte de conservare. Integrarea socială în functie de dezvoltarea psihică Din punct de vedere al integrării sociale putem distinge idio ia completă şi idio ia par ială. Motricitatea Structura psihomotrică este rudimentară. Este fără limbaj.Trăsături de specificitate ale deficien ilor de intelect Au rezultat deja o serie de caracteristici în raport de gravitatea deficien ei. scoate sunete nearticulate. bulimie).4. Cele mai semnificative sunt următoarele: 2. să se apere de eventualele pericole şi chiar să se hrănească autonom. cifoscolioze. Rigiditatea acestor regiuni şi a grani elor dintre ele limitează transferul func ional şi 24 . “Idiotul” este incapabil să se autoconducă. Media lor de vârstă este de 19 ani fa ă de a imbecililor care este de 26 ani. nediferen ială şi nu constă decât în balansări uniforme.1. Comportamentul său este alcătuit din acte pur reflexe. 2. de aderen ă narcisică la corp şi la zonele sale erogene. În limbaj însă nu poate depăşi monosilabele. Slaba rezisten ă la infec ii explică mortalitatea ridicată a acestor deficien i. contorsiuni.

ceea ce-l face să atingă doar stadiul opera iilor concrete şi să rămână centrat o perioadă mai lungă de timp decât normal la nivelul punctelor fixate anterior. În plan psihic are loc o dezvoltare lentă sau se produce stagnarea fără ca individul să poată atinge stadiile superioare. a memoriei. Vâgotski este de părere că pe baza vâscozită ii genetice handicapatului de intelect este obligat să se încadreze în “zona proximei dezvoltări” ceea ce înseamnă că dezvoltarea subiectului este limitată în raport de gravitatea deficien ei. Fragilitatea construc iei personalită ii.Deficien a de intelect/mintală schimbul între teritoriile învecinate ceea ce determină o iner ie la nivelul întregii activită i psihice.4. La deficien ii de intelect aceste regiuni sunt foarte rigide nepermi ând schimbul func ional normal dintre ele. Heterocronia Se extinde în toate palierele dezvoltării psihice ale deficientului de intelect. Fau pornind de la ideea că vâscozitatea genetică îşi pune amprenta în orice situa ie asupra conduitei debilului mintal. dar se poate realiza chiar în detrimentul celorlalte func ii. A.R. Termenul este introdus de R. În cazul deficitului de intelect heterocronia cea mai evidentă apare între dezvoltarea fizică şi cea mintală. între dezvoltarea somatică şi cea cerebrală. unii autori folosind singtame ca rigiditatea gândirii. Luria a folosit termenul de iner ie patologică pentru a arăta că activitatea este deficitară ceea ce nu permite o rela ionare riguroasă între diferitele regiuni ale creierului cu consecin e în desfăşurarea func iilor psihice dominate de iner ie.4. corespunzător vârstei cronologice. care a constatat că debilul se dezvoltă diferit de la un sector la altul din punct de vedere psihologic. dovedeşte că atunci când solicitările depăşesc posibilită ile de răspuns. F. La debilul mintal dezvoltarea unei func ii nu doar că nu stimulează evolu ia alteia. dar (unii au o memorie vizuală mai bună în timp ce al ii posedă o memorie auditivă) acest decalaj poate fi recuperat atâta timp cât dezvoltarea unei func ii stimulează şi evolu ia alteia.3. Ulterior termenul a fost extins.2. însă se creează un decalaj uşor la nivelul unor func ii. Zazzo. a limbajului. dezvoltarea rămâne neterminată ducând la dificultă i în achizi iile instrumentale şi de adaptare. La normali. El nu poate recupera întârzierea în propria construc ie. 2. a comportamentului. Astfel.S. apare această caracteristică numită fragilitatea construc iei personalită ii. 2.4. Inhelder care a pornit de la ideea că debilul nu poate atinge stadiul gândirii formale.4. 2. L. 25 . fapt relativ valabil şi pentru omul normal. Vâscozitatea genetică Este o altă trăsătură specifică introdusă de B. Aceasta înseamnă că diferitele func ii psihice nu se dezvoltă în mod echilibrat.

Majoritatea acestor subiec i nu reuşesc să înve e să scrie. pasiv. limba fisurată. gura lor este mică. Roşea a obrajilor şi a vârfului nasului îi dă aspectul de “fa ă de clovn”. urechi mici.5. este prezentă sărăcia de idei. impulsivitate şi lipsă de control) sau mascată (ce apare la debilii care trăiesc într-un mediu securizat făcând posibilă disimularea trăsăturilor negative). chiar la intervale mici de timp să manifeste dereglaje accentuate.5. nelobulate. Sindromul Down Acest sindrom a fost descris în anul 1866 de Langdon Down şi se caracterizează prin triada: dismorfie particulară. din ii neregulat împlânta i. neputin a de a se men ine la nivelul unui progres continuu şi de a-şi adapta conduita verbală la schimbările ce apar în diverse împrejurări. 2.4. Prezintă. toracele este lărgit la baza. cu aspect lat sau îngust şi ascu it. subiectul poate vorbi relativ bine la un moment dat ca ulterior. Aceste persoane au capul mic.5. Aten ia este labila la toate vârstele îngreunând influen area educa ională. caria i. 2. prezintă brahicefalie. o plasare laterală a ochilor. un dezacord între ceea ce exprimă şi realitatea ca şi o în elegere simplificată sau trunchiată a ideilor vehiculate. Mai mult. Verza constă în neputin a handicapatului de a exprima logico-gramatical con inutul situa iilor semnificative. de asemenea. faciesul este rotund. iar 26 . Picioarele sunt scurte. inegali. Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale Descrisă de E. iar memorarea mecanică şi limbajul apar târziu. Comprehensiunea este redusă. În plan semantic.1. Subiectul este dependent de dispozi iile ce le are şi de influen a unor factori din mediul înconjurător adeseori nesemnificativi. aplatizat cu absen a aproape completa a pome ilor şi ridicăturilor orbitare. stă ore întregi în aceeaşi pozi ie sau se mişcă monoton. cu lordoza în pozi ie şezândă. permanent întredeschisă. Instabilitatea psihomotore constă în trecerea de la docilitate la ac iuni de auto şi heteroagresivitate. cu degete mici. Mâinile sunt mici şi scurte. asimetrice. întârziere mintală şi abera ie cromozomală. cu fisuri comisurale.Sindroamele deficien ei de intelect 2. apatic.Deficien a de intelect/mintală Fragilitatea poate fi disociată (manifestări de duritate. late şi cu degete divergente. Gâtul este scurt. Mongolianul (mai este numit şi mongoloid) este lent.

monotonă. uneori crize manifestate prin convulsii. Gândirea este la stadiul concret şi nu permite decât achizi ia unor elemente cu caracter de stereotipie. Vorbirea este infantilă şi cu tulburări de articula ie. Memoria este predominat mecanică şi întipărită de scurtă durată . La naştere copilul este normal pentru primele săptămâni sau pentru primele luni. Se încadrează doar în formele de handicap profund şi sever. Diagnosticarea se poate face de timpuriu prin analiza urinei ce con ine acid femilpiruvic. Nu depăşeşte QI de 50. o formă gravă a deficien ei de intelect. De asemenea. La 1/3 din cazuri se înregistrează crize epileptice. ochii de culoare albastru deschis şi eczeme.2. reproduc cu greu şi numai în prezen a situa iilor concrete. Are o tendin ă permanentă de mişcare a mâinilor. le place muzica şi dansul. subiec ii respectivi se încadrează în categoria de handicap revers sau profund şi foarte rar în debilitatea mintală. Acest sindrom mai poartă denumirea de “trisomia 21” din cauza apari iei unui cromozom în plus în perioada a 21-a astfel încât se ajunge la 47 în loc de 46 cromozomi. Oligofrenia fenilpiruvica (fenilcetonuria sau boala lui Folling). În aceste condi ii. o foarte accentuată întârziere în dezvoltarea vorbirii cu debut după 3-4 ani. o instabilitate psihomotorie. Este o tulburare metabolică ereditară. 2. De cele mai multe ori nu realizează decât 3-4 cuvinte înso ite de fenomenul de ecolalie. Prezintă balansări de trunchi dinainte-înapoi. Observăm o întârziere marcată în dezvoltarea motorie (stă în decubit dorsal la 1 an şi merge după 2 ani).5. Mersul este cu paşi mici şi cu aplicare înainte. 27 . Are o subdezvoltare staturo-ponderală. Dat fiind dificultă ile de dezvoltare. părul blond depigmentat. cu spargeri de vase de sânge. Manifestă mai ales comportamente imitative ceea ce presupune prezen a în preajma lor a unor modele comportamentale pozitive. Apare apoi o iritabilitate excesivă. Sunt veseli şi afectuoşi cu persoanele cunoscute şi simt nevoia să li se acorde o aten ie similară celor din jurul lor. Pielea este foarte sensibilă şi uneori.Deficien a de intelect/mintală desenul lor rămâne rudimentar şi inestetic. Se pot elabora unele comportamente elementare de autoservire mai ales cele bazate pe formarea reflexelor condi ionate. Vocea este răguşită. este interesant că au dezvoltat sim ul ritmului.

Deficien a de intelect/mintală 2.4. iar nasul are formă de şa. Idio ia amaurotică (sau boala lui Tay-Sachs). de aceea apari ia ei poate fi la diferite vârste. Craniul are un aspect deformat prin proeminen a exagerată a regiunii occipitale. Gargoilismul Se regăseşte în categoriile de deficien ă de la formele cele mai uşoare până la cele mai grave. pentru ca la 3-6 luni să devină apatic. spre gât care este scurt. cu gât şi membre scurte. Boala are un caracter ereditar. El nu poate apuca obiecte.5. determinând un aspect animalic. Sindromul Turner Persoanele din această categorie prezintă fa a rotundă. 2. de absen a semnelor sexuale. Copilul are o statură mică. iar mai târziu văzul se va degrada progresiv până la orbire. Craniul este brahicefalic şi prezintă deseori anomalii ale maxilarului superior. Manifestă indiferen ă fa ă de mediul ambiant.5. iar mai târziu se instalează paraliziile şi convulsiile. La început copilul este hipersensibil la lumina şi la zgomote. Este caracterizat. însă durata de via ă este relativ scurtă.3. 2. cu o motricitate ce nu evoluează în mod normal. de asemenea. urechi late şi implantate în partea de jos a craniului.6. La naştere copilul dă impresia de normalitate. nu poate ine capul ridicat.5. 28 . prezintă o înfă işare de bătrân. iar pe plan psihic dezvoltarea este extrem de redusă. dar prin exerci ii repetate este posibilă elaborarea unor comportamente şi activită i cu caracter stereotip. Aceasta disfunc ie are o frecven ă mai redusă. Hipertelorismul Este caracterizat de plasarea laterală a ochilor cu distan e mari între ei.5.5. 2. cu buze groase. Gura este mare. Dezvoltarea psihică este minimă.

părul este aspru. greoi.Sindromul Pseudo-Turner Prezintă caracteristici ce fac legătura cu sindromul descris mai sus. 2. Acest sindrom este întâlnit numai la femei. Deficien a mintală este mai gravă decât în Turnerul clasic. Pot apărea tulburări mentale grave. Raporta i modificările specifice din structura biopsihică la formele şi sindroamele deficien ei de intelect.5. gura triunghiulară (gură de peşte). pielea uscată. 2. Simptomele sunt aproape identice cu cele ale deficien ei Turner clasice. Prezintă scolioză sau cifoscolioză ca şi la hipertelorism şi în sindromul Turner ochii sunt depărta i. Cretinul este scund. Metabolismul este redus şi prezintă imaturitate sexuală. Eviden ia i principalele categorii etiologice care duc la deficien ă de intelect.7. Aşa cum subliniază. 29 . gălbuie şi rece. Întrebări/probleme de autoevaluare: 1. prezintă strabism. cu abdomenul şi craniul plate. Radu (2000) numărul sindroamelor deficien ei de intelect este mult mai mare (peste 100). Gh. mişcările. dar ne-am limitat la prezentarea celor cu o frecven ă mai mare. Deşi toate acestea reprezintă în principal deficien e severe sau profunde se pot ob ine unele rezultate educa ionale favorabile în condi iile adoptării unor programe adaptate particularită ilor psihoindividuale în cadrul interven iilor psihopedagogice şi medicale încă de la vârstele timpurii. Analiza i criteriile care stau la baza clasificărilor deficien ei de intelect. Apari ia acestuia se datorează existen ei în propor ie insuficientă a iodului în sol sau în apă ceea ce împiedică producerea hormonului tiroidian cu efecte în dezvoltarea psihică şi cea fizică.8.5.Deficien a de intelect/mintală Toracele este în formă de scut cu mameloane îndepărtate. Sub aspect psihic. Cretinismul endemic Este pregnant legat de mediul de via ă. 2. mimica şi pantomimica sunt rigide. Este întâlnit la băie i. 3.

D.1998 7. . 2002.P.110 – 135. BUCUREŞTI. 42 – 68) 8. E. BUCUREŞTI.. Caracteristici generale ale activitatatii psihice la copiii cu deficien ă de intelect 30 .D. 40 –67.. 372 – 401) Teme pentru referate 1. (pg.„DEBILITĂ ILE MINTALE”.P.P.. ZAZZO. 2000. E.D. (pg.... 1979. 1999 4. BUCUREŞTI.P.D. RADU GH. BUCUREŞTI. Bucureşti.. PRO-HUMANITATE. E. Secificul memoriei debilului mintal..F.Deficien a de intelect/mintală Bibliografie minimală 1. Delimitari conceptuale si etiologie la persoanele cu deficien ă... R.„PSIHOPEDAGOGIA ŞCOLARILOR CU HANDICAP MINTAL”. BUCUREŞTI.. -„IDEILE MODERNE DESPRE COPII”. E.P. 71 – 108.V.„PSIHOLOGIA DEFICIEN ILOR MINTALI”. VERZA E. 1975 2.„PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTĂRII ŞCOLARILOR CU HANDICAP”. – Psihopedagogie specială.BUCUREŞTI. 2000 5. COORD.„DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DEFICIEN E MINTALE”. 2.. BUCUREŞTI. Specificul personalitatii si comportamentului la debilii mintal. VERZA E.. ED. FUNDA IEI HUMANITAS. PRO-HUMANITATE.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. RADU GH. (pg 28. 42 – 172) 3. ED. 4. POPOVICI D...D. 1967 6. 3. ED. ROŞCA MARIANA. BINET A. E.

Deficien a de intelect/mintală MODULUL 2 DEFICIEN ELE SENZORIALE ŞI NEUROMOTORII 31 .

1 DEFICIEN A DE AUZ CUPRINS: • Istoricul deficien ei de auz. • Evolu ia cunoştin elor despre deficien a de auz. în func ie de gradul afectării auzului.Deficien a de auz Unitatea de învă are nr. • Testarea auzului. Obiective • formarea capacită ilor de în elegere a semnifica iei deficien ei de auz şi evolu ia persoanelor cu aceste deficien e. • să se conştientizeze ac iunea factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. 32 . • Etiologia şi clasificarea deficien elor de auz. • Măsurarea intensită ii. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu deficien ă de auz în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor acestora şi de posibilită ile de protezare şi compensare. Scopurile unită ii de curs • • să se dezvolte o imagine unitară asupra deficien ei de auz . • Caracteristici ale func iilor şi proceselor psihice. • Gradele deficitului auditiv. • să se însuşească simptomatologia specifică deficien ei de auz. • să se conştientizeze nevoia şi avantajele protezării pentru unele deficien e de auz. scara decibelilor. • să se formeze abilită i de interven ie psihopedagogică în desfăşurarea procesului demutizării. • Protezarea deficien ilor de auz. • familiarizarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de auz. • Metodologia demutizării şi organizarea unită ilor speciale.

Johan Korand Amman neagă utilizarea folosirii dactilemelor. Gur iev. Medicul. Istoricul deficien ei de auz Aşa cum rezultă. care au contribuit la fundamentarea psihopedagogiă a învă ământului pentru copii cu deficien e de auz. s-a aplicat o tehnică bazată pe imita ie . Abatele Deschamps sus ine metoda orală şi este primul are elaborează un alfabet special pentru orbii surdomu i. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea articulată) ca formă a demutizării Juan Pablo Bonet. Aristotel afirmă că cine s-a născut surd acela devine apoi mut În Codicele lui Justinian se găsesc reflectate atitudinile societă ii fa a de surzi şi sunt stipulate drepturile pe are aceştia le aveau. insistând pe vorbirea orală fapt pentru care este considerat fondatorul aşa-numitei şcoli oraliste. în schimb. pe la 1600.A. în Olanda. ş. G. cităm pe V. cat şi o tehnică similară cu formarea deprinderii de a comunica într-o limbă străină Ambele tehnici au fost cunoscute sub numele de 33 . filosoful şi matematicianul Girolamo Cardano. A. dar şi limbajul scris. prin intermediul căreia se fundamentează comunicarea prin mimico – gesticula ie. Jaobs Falkowschi întemeiază un institut pentru surdomu i şi orbi. în secolul al XVI-lea. pentru început iar apoi. scrie despre instruc ia şi educa ia surdomu ilor. Reprezentantul cel mai de seamă al şcolii franceze este Charles Michel de l‘ Epee care a întemeiat o şcoală pentru surdomu i şi a aplicat o nouă metodă şi anume „metoda mimicii”.1. În Polonia. unde foloseşte metoda gesturilor. Pe baza acestor date rezultă că pentru învă area limbii de către persoanele handicapate de auz. metoda orală. asemănătoare cu principiul învă ării vorbirii la copilul mic normal. A. Tot în Olanda. Francisc Von Helmont pune un accent deosebit pe labiolectură şi propune folosirea oglinzilor pentru demutizare. a folosit alfabetul dactil pentru formarea comunicării verbale.Deficien a de auz 1.Ostogradschi. oral şi mimico-gesticular.I. În Fran a.I. specialiştii ruşi aduc şi ei o contribu ie interesantă Dintre cei mai cunoscu i. LV. adoptă în exclusivitate.Diacikov. In Anglia. labiolecturii îi acorda un rol semnificativ. acest tip de deficien ă face parte din categoria deficien elor senzoriale Literatura de specialitate consemnează existen a unor preocupări foarte vechi fa a de deficien ii senzorial în general In lucrarea „Despre sim urile celor care simt„. Zankov. Germanul Friedrich Moritz Hillt a încercat să organizeze învă ământul surdomu ilor cat mai aproape de cel al copiilor normali In secolele XIX şi XX . bazate pe demutizare şi comunicare verbală.a. John Wallis sublinia rolul limbajului scris în dezvoltarea psihică a surdomutului şi preciza că pentru a facilita evolu ia vorbirii trebuie exclus limbajul dactil din demutizare.F. Flery. Opus acestuia.

Deficien a de auz „metoda naturală „ Având în vedere toate aceste demersuri.1 Este cunoscut faptul că în surdopsihopedagogie aceste metode mai poartă denumirea şi după locul unde s-au dezvoltat. germană. 34 . etc. metode are folosesc. limbajul scris (metode scrise). Foarte cunoscută şi apreciată este şi metoda romanească pentru demitizarepreferatăîn multe şcoli europene. preponderent limbajul oral (metode orale). pentru învă area limbii au fost structurate trei metode principale: 1) 2) metode care folosesc. austriacă. ulterior . a Institutului pentru surdomu i de la Focşani ( 1865 ) . astfel. Sunt informa ii şi cu privire la existen a unui institut particular. labiolectură şi mimico-gesticula ie ). Fig. franceză. mult mai devreme în Dumbrăveni ( 1828 ). preponderent. are devine apoi o sec ie a azilului „Elena Doamna “ şi. în 1893 ia fiin ă o institu ie şcolară pe lângă locuin a Dr.Carol Davila.1. se remarcă metodele : italiană. care fac apel şi la mijloacele auxiliare ( dactileme-fig. belgiană. din punct de vedere metodologic. preocupările pentru handiacapa ii de auz există de peste 100 de ani Astfel. 3) metode combinate ( metode mixte ). În ara noastră .

familiari. care a reuşit săşi însuşească vorbirea până la pierderea auzului . tratament medical inadecvat. 1. deficient de auz. făcându-se referire la persoanele care şi-au pierdut auzul înainte de însuşirea limbajului verbal ( până la 2-3 ani ). Evolu ia cunoştin elor despre deficien a de auz Terminologie Temenii folosi i atât în ştiin ă. s-a folosit termenul de surdomut. hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduri auditive. Din datele statistice de la noi şi din cele mondiale se estimează existen a unui procent de 1% din locuitori pentru surditate la vârsta copilăriei . ereditari. în Legea învă ământului se stipulează că în unele şcoli vor func iona clase speciale pentru handicapa i. Dar ulterior s-a conştientizat faptul că între surditate şi mu enie nu există o legătură indestructibilă. compensare. La început. de peste 50%. accidente. La maturitate. muncă într-un mediu foarte poluat din pnct de vedere auditiv. ce poate duce la mutitate. disfunc ional auditiv. iradieri. malnutri ie. procentul dereglărilor aparatului auditiv este peste 10%.2. hipoacuzic. medicali. sunt : surdo-mut. epidemii. şcoli profesionale şi tehnice pentru hipoacuzici şi surzi. Frecven a deficien elor de auz diferă în func ie de o serie de factori cum ar fi : geografici. Dar odată cu înaintarea în vârsta. creşte inciden a cazurilor respective. în care vor preda absolven i sau titulari angaja i prin concurs după un stagiu preliminar de 2 ani în activită i cu diferite categorii de deficien i. iar la adul i de vârsta a treia. şcoli generale. pentru a desemna persoanele cu tulburări de auz. surdovorbitor. De studierea acestui tip de deficien ă şi de găsirea unor metode şi tehnici de recuperare şi integrare socială. Defectologia. cât şi în limbajul obişnuit. În prezent. Termenul surdo-vorbitor se referă la deficientul de auz demutizat şi la cel asurzit. asurzit. instruc ie şi educa ie se ocupă surdopsihopedagogia sau psihopedagogia deficitului de auz ca ramuri ale ştiin ei defectologice. studiază particularită ile dezvoltării psihofizice ale subiec ilor disfunc ionalitate auditivă şi mijloacele adecvate 35 . ca ştiin ă independentă. în ara noastră func ionează grădini e. ca o consecin ă a surdită ii. Surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din segmentele aparatului auditiv. iar surditatea totală poartă denumirea de cofoză. handicapat de auz. alcoolism.Deficien a de auz În 1924.

b). Tipul Sheibe – presupune atrofierea nicovalei prin lezarea senzorială a canalului cohlear. Astfel. în istoria surdopsihologiei.Surdită ile ereditare sunt de următoarele tipuri : a) Tipul Siebenmann – presupune lezarea capsulei osoase şi leziuni secundare ale celulelor senzoriale sau ganglionale de la nivelul fibrelor nervoase . hipoacuzic. principiile şi metodele generale şi speciale de demutizare. constată şi explică timpul şi gradul surzeniei. surdopsihologia generală şi a muncii. 36 . în func ie de criteriile etiologice şi temporale în două categorii şi fiecare din acestea cuprinde o serie de forme speciale. metodologia recep iei vorbirii prin labiolectură a emiterii şi corectării vorbirii cu şi fără ajutorul aparaturii electroacustice. Surdopsihopedagogia studiază şi cauzele surdită ii. Surdopsihopedagogia se poate divide în subramurile următoare: istoria surdopedagogiei. Surdopedagogia studiază şi stabileşte cauzele şi consecin ele imediate şi îndepărtate ale pierderii auzului. cât şi în societate şi în activitatea productivă : studiază particularită ile vie ii şi activită ii copilului cu deficien ă de auz în familie. asurzit ). surdopedagogia preşcolară şi şcolară. Mai mult. a organului lui Corti şi a vascularizării striate . surdometodica. în raport cu timpul disfunc iei auditive ( surd. 1).Deficien a de auz compensatorii. elaborează principiile încadrării în sistemul şcolar special şi general. 1. surdopsihologia copilului. tehnice (protezare) şi compensator-auditive . surdopsihologia şcolară. a apărut o nouă subramură şi anume. prevenirea factorilor de risc şi particularită ile dezvoltării psihice a persoanelor cu deficien e de auz. iar surdopsihologia. surdodidactica. surdotehnica ce vizează descoperirea şi confec ionarea mijloacelor adecvate de protezare a auzului rezidual. surdopsihologia experimentală. sunt : 1) 2) surdită i ereditare . în mediul social şi eviden iază importan a factorilor sociali şi educativi în formarea personalită ii lui. a saculei.3. Etiologia şi clasificarea deficien elor de auz În surdopsihopedagogie se utilizează o clasificare a tulburărilor de auz. surdită i dobândite . în vederea interven iei (timpanoplastie).educative şi recuperatorii în vederea formării personalită ii şi a unei bune încadrări socio-profesionale. instructiv.

Surdită ile dobândite cuprind: a). viruşi ai rubeolei. marihuana.bilirubinemia. Surdită i neonatale (perinatale) .Deficien a de auz c). apa de plumb). cauze chimice şi hormonale . c).ce se poate transmite de la unul sau de la ambii părin i prin gene. surditatea este mult mai gravă şi poartă denumirea de surditate corticală. oreionului. cum sunt avortificientele (chinina. în timpul sarcinii. d). subalimenta ia cronică. Traumatismele obstreticale pot şi ele provoca hemoragii în urechea internă. oreionul. diabetul. Surdită i postnatale. conterganul). pojarul. cauzată de neoxigenarea fetusului în timpul travaliului. boli infec ioase ( meningita.). Perceperea sunetelor la intensită i de peste 20 dB indică pierderi 37 . tusea convulsivă. trombomicină şi chiar aspirină şi chinină doze mari ). otita.4. toate acestea provocând repercusiuni în dezvoltarea normală ulterioară a sistemului nervos. hepatitei. leziuni ale ultimelor spirale ale melcului . etc. determinate de traumatisme cranio-celebrale. atrofia nervului cohlear şi a ganglionilor. Tipul de surditate genetică . ergotina. incombatibilitatea sangvină între mamă şi fetus. incompatibilitatea sangvină. icterul nuclear. În cazul în care leziunea se află în creier. scarlatina. gentamicină. traumatismul sonor ( întreprinderi zgomotoase ). b). datorită răsucirii cordonului ombilical. rujeola. pojarului. infec ii bacteriene şi prin protozoare (tuberculoza. Avem. lezarea cohleară.determinat de leziunea nucleului. 1.Gradele deficitului auditiv Auzul normal percepe sunetele la o intensitate de la 0 – 20 şi chiar 30 dB. produse prin leziuni anatomo-patologice în timpul naşterii. de asemenea. dar uneori şi fetale. febra tifoidă. encefalita. sifilisul. anoxia (asfixia albastră ). heroina. cauze medicamentoase (streptomicină. Pot fi cauzate de maladiile infec ioase ale gravidei. paludismului matern. de asemenea: iradierea mamei cu raze X. hemoragii meningiene. dilaglionilor şi a organului Corti. medii sau externe. canamicină. surdită ile prenatale mai ales cele embrionale. tulburări metabolice. endocrine (hipotiroidismul famial). medicamentele tranchilizante (morfina. Tipul Mondini . La acestea se adaugă şi alte cauze cu efecte negative la nivelul urechii interne. alcoolismul. 2). cocaina. boli vasculare. hemoragiile . neomicină. factori toxici (intoxica iile).

între 40 + 70 dB . se estimează următoarele : . Pierderea auzului poate depăşi 120 dB. Se operează şi apoi se protezează cu rezultate foarte bune.Deficien a de auz uşoare. Măsurarea intensită ii.5. .peste 90 dB avem un deficit de auz profund. . Nu se operează şi necesită protezare cu aparate speciale. .5. Decibelul este cea mai mică unitate de măsură conven ională a intensită ii sunetului. surditate de transmisie. . foşnetului unei frunze de plop pe o vreme liniştită. surditate de percep ie. surditate sau cofoză (aude unele sunete foarte puternice dar provoacă şi senza ii dureroase ). 1. Surditate mixtă. Prezintă atât caracteristici (protezabile ). cât şi educa ie ortofonică clasică. 3).1.între 0 – 20 dB . Reprezintă a 10-a parte dintr-un bel şi corespunde. Necesită proteză. scara decibelilor.între 70 – 90 dB – dificultate de auz severă sau hipoacuzie severă (poate auzi zgomote. Perceperea sunetelor acute este defectuoasă. Perceperea este mai bună pentru sunetele înalte în raport cu cele grave : 2). aproximativ . medii şi severe ale auzului.deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie ( poate auzi conversa ia de foarte aproape şi cu dificultă i. Şi acest deficit se poate proteza. 38 . iar pierderile profunde se produc la peste 90 dB. După Biroul Interna ional de Audiofonologie.între 20 – 40 dB – deficit de auz lejer sau hipoacuzie uşoară ( poate auzi conversa ia dacă nu este îndepărtată ) . vocea şi unele vocale. de transmisie 1. utilizate în egală măsură în surdopsihopedagogie.audi ia este normală ( poate auzi o conversa ie fără dificultă i ) . cât şi de percep ie. Sunt şi alte tipuri de surditate. Sunt diminuate şi vocea şoptită şi vocea tare. Aceasta constă în diminuarea auzului la o intensitate de până la 60-70 dB. Alte tipuri de deficien ă de auz sunt raportate la locul instalării traumei cum sunt următoarele: 1). Testarea auzului.

Omul poate să audă o gamă de frecven e de la 20-20. Diapazonul. între 6-4 m presupune o scădere uşoară a auzului. cum sunt : a.Tehnica examinării : copilul este aşezat pe un scaun cu spatele la examinator cu o ureche liberă. în vibra ie. care este măsurată în dB. Frecven a este măsurată în Hertzi.000. Cu cât ceva vibrează mai repede. cu ajutorul căruia se poate realiza verificarea separată a fiecărei urechi. Cercetările audiometrice confirmă faptul că peste 90% dintre surzi posedă resturi de auz în diferite grade. Tăria depinde de nivelul de presiune a sunetului. sub 1 m presupune o pierdere foarte mare a auzului. .000 de ori mai mare.testul lui Rinne.Deficien a de auz Sunetul cel mai slab pe care îl poate detecta urechea umană are o amplitudine de 20 micropascali. Date fiind toate acestea. se aplică pe apofiza mastoidă şi în cazul în care sunetul nu este perceput se apropie de meantul auditiv. dacă este îndepărtat de os. b. sunetul poate fi auzit un timp şi după încetarea percep iei osoase. Hz-ul reprezintă unitatea de măsură în vibra ii duble pe secundă. Este o metodă rapidă şi la îndemână pentru specialişti . implicit şi înăl imea. între 4-1 m presiune o pierdere mijlocie a auzului . odată cu blocarea urechii opuse.testul lui Weber se bazează pe faptul că persoanele normale percep tonul diapazonului ce este aplicat pe frunte. Vocea utilizată la examinare este cea şoptită. cât şi pentru părin i. . Acestea sunt depistate prin aplicarea unor măsuri şi procedee tehnice.000 Hz. Perceperea vocii obişnuite între 8-6 m presupune auz normal . Acumetria instrumentală este o altă metodă ce se realizează prin examinarea cu diapazoane şi serveşte la compararea audi iei pe cale osoasă cu audi ia obişnuită pe cale aeriană sau timpanică.proba Schwabach – prin plasarea diapazonului pe mastoidă se compară durata percep iei auditive a examinatorului ( presupus cu auzul normal ) cu cea a examinatului . iar dacă auzul este normal. este necesară măsurarea auzului cu o cât mai mare precizie. într-o cameră liniştită şi spa ioasă de minim 6 m. marcată cu cretă. Când diapazonul este 39 . Urechea umană poate tolera o presiune a sunetului de 1. Când surditatea este localizată la urechea medie. Cele mai frecvente metode de control a audi iei cu ajutorul diapazoanelor sunt : . cu atât frecven a va fi mai mare. subiectul nu aude sunetul. Acumetria fonică (testarea auzului cu ajutorul vocii ). Scara decibelilor este logaritmică şi foloseşte pragul auzului de 20 A drept nivel de referin ă sau sunet standard. iar cu cealaltă astupată. cea de comunicare obişnuită sau cea de strigare.

40 . Abstractizarea va deveni. cu un X de culoare albastră (fig. îngustime şi iner ie în desfăşurarea activită ii de gândire. sunetul diapazonului va fi perceput mai puternic în urechea bolnavă. şablonism. iar abstractizarea este prea pu in accesibilă acestor forme de gândire. Pufan (1982) arată că surdul nedemutizat posedă o gândire obiectivă în imagini şi un limbaj mimico-gesticular. rigiditate. dar acestea se desfăşoară în anumite limite. În felul acesta. Se măsoară fiecare ureche în mod separat şi se notează. şi pe baza ei se alcătuieşte audiograma. Audiometria tonală şi vocală Este o metodă avansată de măsurare a auzului pe toate frecven ele. Pentru a ajunge într-un asemenea stadiu. Caracteristici ale func iilor şi proceselor psihice. abstractizarea şi generalizarea. deficientul de auz trece treptat de la limbajul gestual la cel verbal şi de la gândirea în imagini la cea no ional – verbală. treptat. cea a surdomutului are un con inut concret neevoluat. Ca urmare a dezvoltării gândirii şi limbajului. care evoluează odată cu demutizarea. sinteza.Deficien a de auz aplicat pe linia mediană a frun ii unui handicapat cu surditate unilaterală a urechii medii. cu ajutorul unui aparat radio. compara ia.electric (audiometrul). urechea dreaptă cu un cercule de culoare roşie. gândirea handicapatului de auz trece prin faze diferite. ordonării însuşirilor de personalitate şi de ierarhizare şi adaptare a ac iunilor la situa iile date. accesibilă în procesul gândirii na ional-verbale. ca urmare a faptului că ei operează cu imagini generalizate. c. odată cu restructurarea personalită ii şi comportamentului subiectului pe direc ia organizării. În procesul demutizării. informa iile senzoriale se completează cu cele intelectuale. sunetul este auzit în urechea normală. iar analiza. Ea are o mare precizie . se produc influen e pozitive la nivelul întregii activită i psihice. conven ional. iar cea stângă . Gândirea C. Comparativ cu gândirea auzitorului. iar atunci când surditatea este provocată de afectarea labirintului sau a nervului auditiv unilateral. realizate preponderent prin vizualizare.4) 1. duc la o serie de caracteristici legate de concretism.6. în care se vehiculează proprietă i de cauzalitate şi esen ializare ale obiectului.

Specialistul francez J. Pentru stimularea limbajului oral . inser ia socială. fără a se utiliza. Astfel. aproximativ. folosirea metodei orale. încă din creşe şi va continua paralel cu grădini a şi şcoala specială . 41 . aceleaşi caracteristici cu ale normalului auzitor în sfera afectivă şi motorie. de evolu ia căruia depinde func ionalitatea dezvoltării comunicării şi integrării subiectului în societatea auzitorilor. Memoria cognitiv – verbală se dezvoltă mai lent în procesul demutizării în timp ce memoria vizual – motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată. se tinde spre trecerea directă de la limbajul semnelor la scriere. în cazul de fa ă având o încărcătură evident vizual . atâta timp cât limbajul oral nu este bine instalat. dezvoltarea psihică generală. Prin învă area limbajului gestual de timpuriu. pe baza ideilor. percep iilor acumulate anterior cu o evidentă specificitate vizual-motorie. educarea lecturii labiale şi stimularea perceperii vizuale . adică a reprezentărilor pe plan opera ional. dar nu şi un echivalent total al ei. Memoria Memoria are. ca şi al lecturii. vorbirea orală. sesizarea fără efort a informa iei. Se apreciază că nivelul global al limbajului oral şi al celui scris. Treapta senzorială a cunoaşterii (senza ii şi percep ii ) poartă pecetea limbajului mimico-gesticular şi a imaginilor generalizate. Limbajul şi afectivitatea Există o rela ie strânsă între limbajul oral şi limbajul semnelor. introducerea în forme de educa ie auditivă . este indicat să se asigure plasarea copilui în mediul vorbitor. trebuie să se asigure încă din educa ia timpurie o comunicare eficace a copilului cu anturajul său. reprezentarea este un analog al no iunii. constă în capacitatea de crea reprezentări noi.motrică. Prin specificul ei. introducerea limbajului semnelor în educa ia precoce . Limbajul semnelor îi lipsesc pe surzi de posibilitatea inser iei sociale. pentru facilitatea afirmării expresiei afective . ca bază de învă are. Lillo (1986) este de părere că bilingvismul pragmatic al limbajului semnelor şi al celui oral (cuvântul) trebuie să fie introdus paralel în educa i precoce a deficien ilor de auz. imaginea generalizată asigură con inutul reflectării senzoriale şi senzorial-motrice.Deficien a de auz Reprezentarea La surd. metoda orală. Prin urmare. este foarte scăzut în cadrul celor care folosesc. chiar în educa ia timpurie. preponderent. Imagina ia Imagina ia la surd. etc. înseamnă a lipsi copilul de o comunicare reală. senza iilor. pure.

c. mai ales. În afara grădini elor. şi ridică o serie de probleme în handicapul auditiv sever sau la surzii cu resturi auditive. Referitor la vârsta optimă pentru protezare . introduse în canalul auditiv. După criteriul amplificării. protezele se pot împăr ii : a. În şcolile pentru surdo. de la subiectiv la obiectiv. de poten ial restant şi de perspectivă a dezvoltării intelectuale. de la concret la abstract. copii cu o pierdere par ială a auzului (hipoacuzici) beneficiează. prin compresie. la nivelul urechii externe. centrarea se face pe procesul demutizării. motivând că proteza. iar al ii sunt de părere că protezarea trebuie făcută cu precau ie şi la vârste mai mari. În ara noastră. ce amplifică numai frecven ele care sunt necesare audibilită ii . cu amplificare selectivă. Metodologia demutizării şi organizarea unită ilor speciale. 42 . 1. uneori.Deficien a de auz Dar trebuie precizat că exagerarea la folosirea limbajului gesturilor poate deveni un obstacol pentru învă area limbajului oral.mu i. ca şi cei cu surdomutitate. luându-se în considerare factorii dezvoltării psihice. cât şi pentru facilitatea achizi iei limbajului. dinamica procesului instructiv – educativ se realizează de la simplu la complex.7. diferen iază şi selectează După locul amplasării. hipoacuziile uşoare şi mijlocii. 1. cu ajutorul cărora se frecven ele utile de cele inutile. de experien ă şi învă are. unii autori sus in ideea că protezarea trebuie făcută cât mai de timpuriu atât pentru obişnuirea copilului cu proteza.. pentru a transforma copilul surdo-mut în surdo-vorbitor. metodologia instructivă este aproximativ asemănătoare cu cea pentru auzitori. organizarea unită ilor speciale se bazează pe gradul pierderii auzului sau pe forma deficien ei. b. de cultură şi educa ie. cu amplificare lineară. protezele pot fi: ataşate de corp. Protezarea este eficace. În ambele cazuri.8. de şcoli speciale. ce sporesc nivelul audi iei cu 30-40 dB pe toate frecven ele . duce la deteriorarea resturilor auditive. de la prelogic la logic. Această aparatură îi ajută pe hipoacuzici şi face posibilă şcolarizarea împreună ci auzitorii. la nivelul urechii interne. În şcolile pentru hipoacuzici. Protezarea deficien ilor de auz Folosirea protezelor auditive are un caracter compensator şi contribuie la însuşirea comunicării verbale.

Deficien a de auz Integrarea copilului în activitatea şcolară şi trecerea sa printr-un program de recuperare se bazează pe evaluarea şi diagnosticul capacită ilor sale pentru a putea ajunge la o apreciere corectă a evolu iei probabile ( prognoză ). de a depista al i factori etiologici şi de a estima nivelul handicapului. acustic şi surdodidactic. în vederea protezării diferitelor forme de deficit. din partea specialistului. specialist. Sublinia i metodele de testare a auzului. Remarca i etiologia şi formele deficien ei de auz. şcoală. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. prin colaborarea strânsă dintre familie. 43 . psiholingvistic. Demutizarea presupune însuşirea celor trei laturi ale limbajului : 1) latura fonetică ( articularea fonemelor şi a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi) . 3) structura gramaticală. trebuie să adapteze metodologia specifică compensativrecuperatorie ce cuprinde învă area şi educarea la acest nivel al handicapului. De asemenea. grădini ă. 2) lexicul . Demutizarea presupune. Aici psihodiagnoza are rolul de a diferen ia tulburările organice de cele func ionale. 4. cunoştin e din domeniul ortofonic (fonetic ). 2. Compara i caracteristicile activită ii psihice la surzi şi hipoacuzici odată cu sublinierea metodologiei demutizării în pregătirea subiectului pentru integrarea în societate. Analiza i evolu ia şi importan a cunoştin elor cu privire la deficien a de auz. de a stabili rolul factorilor socioculturali şi familiali în raport cu cei ereditari. 3. gramatical. Deficien ii de auz îşi însuşesc cele trei aspecte ale limbajului în mod dirijat.

11 – 38.. LILLO J.D.„PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ.„LES FINALITES ET LES MODALITE DE LA COMMUNICATION DANS L’EDUCATION DES DEFICIENTS AUDITIFS” EN BULLETIN D’AUDIOPHNOLOGIE. FUNDA IEI HUMANITAS..„COMUNICARE ŞI PERSONALITATE LA DEFICIENTUL DE AUZ”. 69 – 96) 44 .DEFICIEN A DE AUZ”. POPA MARIANA. 2001 6. PUFAN C. ED. EX PONTO. ANCA. E. 2001 3.„PSIHOPEDAGOGIA DEFICIEN ILOR DE AUZ ÎN DEFICIEN ELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE Partea a II-a”.. NO.I ŞI II . .1.(pg.1986 2.D.. 317 – 318) 5. PRO-HUMANITATE.„PROBLEME DE SURDOPSIHOLOGIE”. ROZOREA. (pg. 2002. 2003.P.. CONSTAN A. ED. VOL.Deficien a de auz Bibliografie minimală 1.. VERZA E. 127 – 256..V.F.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. BUCUREŞTI.. POPOVICI D. BUCUREŞTI. BUCUREŞTI E. ED. STĂNICĂ I. POPA MARIANA. 1972 ŞI 1982 4. BUCUREŞTI. FUNDA IEI HUMANITAS.

45 . Obiective • • dezvoltarea abilită ilor de operare cu conceptele specifice deficien ei de vedere şi în elegerea evolu iei acestora în decursul timpului. • Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficien ă de vedere. • Afec iunile de la nivelul nervului optic şi ale căilor optice intracraniene. • Tulburările refrac iei oculare.Deficien a de vedere Unitatea de învă are nr. Scopurile unită ii de curs • • să se adopte o imagine unitară asupra deficien ei de vedere . • Afec iunile retinei. să se în eleagă posibilită ile de dezvoltare şi de integrare socială a persoanelor cu deficien ă de vedere. • Opacită ile mediilor refringente. • Formele cecită ii corticale.pentru a cunoaşte particularită ile ce îi caracterizează. • Învă area scris-cititului în Braille. • Problema compensării. • Etiologie şi clasificare în deficien a de vedere. • Integrarea socioprofesională. • Orientarea în spa iu şi timp a deficien ilor de vedere. 2 DEFICIEN A DE VEDERE CUPRINS: • Problematica tiflopsihopedagogiei. a posibilită ilor acestora de a participa în mod activ la procesul educa ional-recuperativ. să se însuşească simptomatologia specifică deficien ei de vedere.

Deficien a de vedere • • să se conştientizeze ac iunea factorilor etiologici asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora. clasificarea deficien ei de vedere. spre deosebire de handicapul de vedere survenit (accidente. a instruirii şi educării acestora. Problematica tiflopsihopedagogiei Defini ie: Tiflopsihologia este o ramură a psihopedagogiei speciale sau a defectologiei. evolu ia psihică în func ie de gradul deficen ei. 2. deficien a de vedere produce un dezechilibru la nivel comportamental. 46 . influen ând. dar şi categoriile de deficien i care prezintă diferite grade de diminuare a vederii. iar frământările îl marchează pe individ toată via a.1. boli ) unde dezechilibrele sunt foarte puternice. rela iile subiectului cu mediul înconjurător. deşi apar dificultă i de rela ionare. Con inuturile de invă are • • • • • • • • no iunea de handicap de vedere şi evolu ia acesteia. La deficien ii de vedere din naştere. limite şi posibilită i de orientare în spa iu a deficien ilor de vedere. specificul integrării socio-profesionale. având ca obiect de studiu legile specifice şi fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri ale personalită ii deficien ilor vizuali (nevăzători şi ambliopi). de la ambliopia uşoară până la ambliopia gravă şi cecitatea practică (orbii cu vedere reziduală). negativ. Este de men ionat faptul că în problematica tiflopsihologiei intră nu numai cazurile de cecitate totală. cu scopul fundamentării ştiin ifice a măsurilor şi metodelor menite să contribuie la recuperarea şi integrarea socială a diferitelor categorii de deficien i. probleme legate de compensare. să se re ină multitudinea de forme ce se desprind din deficien a de vedere. diversitatea de factori ce influen ează dezvoltarea psihică în handicapul de vedere. Ini ial. învă area scrierii şi citirii în alfabetul Braille. tensiunile interioare sunt mai reduse.

Ca atare. reuşeşte să surprindă caracteristici psihice importante pentru domeniul tiflopsihologiei ( prieteni ai ordinii. gravitatea deficien ei este dependentă şi de modul cum sunt recepta i de organism factorii respectivi. cu subramurile ei.). Aristotel . Despre Homer. constituirea structurilor de personalitate şi organizarea activită ii instructiv – educative . aprecierea cu precizie a timpului prin considerarea succesiunii ideilor şi a ac iunilor etc. cand diminuarea acuită ii vizuale centrale este cuprinsă între 0. capacitatea individului de a depăşi momentele grele . tiflopsihologia şi tiflopedagogia. şi de aceea cauzele cecită ii şi ambliopiei nu pot fi studiate separat.2. a celor educa ional – recuperative în vederea pregătirii subiectului pentru via ă. 2. ca parte teoretico-practicî a construirii şi folosirii materialului didactic şi a aparaturii de utilizare în activită ile scolare. axată pe metodologia predării disciplinelor de studiu cuprinse în programa şcolară . trăind cu convingerea că în felul acesta îşi ajută spiritul să pătrundă tot mai adânc în tainele cunoaşterii. valorizau pe unii nevăzători pentru în elepciunea de care dădeau dovadă. iar justi ia era înfă işată prin chipul zei ei Atena.n ).Deficien a de vedere Tiflologia. marchează şi ea caracterul de disciplină de grani ă din cadrul psihopedagogiei speciale (defectologie) şi este centrată pe studiul particularită ilor psihice ale deficien ei de vedere. legată la ochi. dintre cele mai cunoscute şi frecvente cauze şi forme ale deficien ei de vedere le men ionăm pe următoarele: 47 . Etiologie şi clasificare în deficien a de vedere Nu există factori deosebi i care să determine pierderea totală sau numai par ială a vederii. evolu ia activită ii psihice şi dezvoltarea opera iilor instrumentale . iar din tiflopsihopedagogie s-a constituit tiflotehnica. preocupat de această deficien ă. se spune că era nevăzător. din tiflopsihologie s-a diferen iat o parte specială.2(ambliopia) sau totală (cecitatea). denumită tiflometodică. etc.05 – 0. Aceiaşi apreciere deosebită pentru competen a nevăzătorilor l-ar fi determinat pe cunoscutul filosof Democrit (460-370 î. autor al Iliadei şi Odiseei. rezisten a organismului sau fragilitatea acestuia. vârsta la care se produce deficien a. a încercat să explice orbirea din perspectivă filosofică şi a subliniat implica iile acesteia îndezvoltarea fiin ei umane. cunoaşterea obiectelor cu ajutorul tactului. Unele societă i din antichitate. Mai târziu. ca la bătrâne e. iar filosoful francez Diderot. cât şi de mai târziu.e. Astfel. Deficien a vizuală poate fi par ială. în lucrarea intitulată „ Scrisoare asupra orbilor „. să-şi provoace orbirea. şi din rândul lor se constituia sfatul comunită ii ( sfetnicii ). Pedagogul Komenski a demonstrat necesitatea instruirii orbilor pornind de la eviden ierea capacită ilor lor psihice. În acest scop.

astfel încât imaginea retiniană devine neclară (fig.în al doilea rând.1) . din care rezultă formarea focarului razelor de lumină în fa a retinei. iar tulburările de refrac ie se numesc ametropii. 1 – Structura globului ocular (după Eycles) Ca ametropii putem vorbi de: a).1. Ochiul miop prezintă anomalii morfofunc ionale. Miopia.Deficien a de vedere 2.2 ). de transparen a perfectă a mediilor refrigerente.în primul rând. Tulburările refrac iei oculare (ametropiile ) Formarea imaginii retiniene normale depinde de două elemente principale: . Irisul Ligamentul suspensor al cristalinului (Zonula Zinn) Procesele ciliare Conjunctiva Ora serrata Sclerotica Corneea Cristalinul Unghiul irisului Corpul ciliar cu muşchiul ciliar Membrana ciliară Retina oarbă Muşchiul drept lateral Coroida Macula lutea cu fovea centralis Papila optică Fig. 48 . Rezultă că principala condi ie pentru formare corectă şi adecvată a imaginilor pe retină constă în structura normală a globului ocular (fig.2. Ochiul care prezintă o refrac ie normală se numeşte emetrop. . de starea de refrac ie a ochiului . iar func ionalitatea normală depinde de integritatea tuturor elementelor externe şi interne .

În general. în acest caz. de obicei. care sunt văzute difuz.cea de a doua formă de miopie este miopia malignă (miopie foarte progresivă ) . imaginea retinei fiind. de hipermetropie latentă ( nu sunt necesare mijloace optice – lentile ). – Schema formării imaginii pe retină La rândul lor . de asemenea neclară. se recomandă corijarea optică integrală (lentile convexe. numai până la vârsta de 20-21 ani (atât cât există tendin a de creştere a întregului organism ). concave ( notate cu minus ). astfel încât focarul principal al razelor de lumină se formează în spatele retinei. Corectarea optică a miopiei se realizează cu lentile divergente. Aceasta trebuie privită ca o afec iune oculară gravă. Hipermetropia Constă într-o refrac ie diminuată sau într-o micşorare a diametrului antero-posterior al ochiului. 49 .Deficien a de vedere Miopul percepe clar obiectele aflate în apropiere. Obiectul Imaginea Fig 2. miopia benignă nu depăşeşte 6 până la 10 dioptrii. notate cu + ). ceea ce face să se ajungă uneori la 15-40 dioptrii. miopiile pot îmbrăca două forme : . . fiind vorba. Copii şi tinerii compensează relativ uşor hipermetropia mică şi medie prin procesul acomodării.miopia benignă ( sau şcolară ) : se caracterizează printr-o dinamică progresivă lentă. spre deosebire de obiectele aflate la distan e mai mari. Creşterea miopiei benigne continuă. corectarea nu se poate realiza decât partial. În cazul miopiei ce prezintă multe dioptrii. acestea fiind exact reproduse pe retină. care se datorează unei malforma ii oculare (globul ocular este mai scurt ) şi atunci se asociază cu ambliopie congenitală. b). În cazul hipermetropiei mai mari. prezentând o tendin ă progresivă. Obiectele sunt percepute mai clar la distan ă şi mai difuz în apropiere.

cu o ambliopie înnăscută. cu alterări cicatriciale pronun ate. procese inflamatorii grave.2. provocate de corpi străini şi arsurile.4). Opacifierea mediilor de refrac ie. amintim plăgile. deci a acomodării (fig. care nu este un viciu de refrac ie.) Anizometropia Este determinată de existen a unei diferen e de refrac ie intre cei doi ochi din care unul este emetrop iar celălalt cu tulburări de refrac ie (ametrop). frecvent. Corijarea optică se ob ine cu ajutorul lentilelor cilindrice. Dintre traumatisme. la deficien e vizuale de diferite grade . cauzate de substan ele bazice şi acide. vindecarea se face. ci o manifestare fiziologică pentru vârstele de peste 45-50 ani. Aceste opacită i ale mediilor refrigerente sunt determinate de traumatisme grave. d. Procesele inflamatorii care provoacă opacită ile definitive ale corneei debutează ori pe conjunctivită şi se extind secundar asupra corneei. dar cu puteri de refrac ie diferite. Opacită ile mediilor refringente. de cele mai multe ori. hipermetropic şi foarte rar astigmatism pur. cercul ca un elipsoid). Există şi posibilitatea ca ambii ochi să fie ametropi. distrofii ireversibile. în func ie de localizare şi extinderea opacită ilor .Deficien a de vedere Hipermetropia nu trebuie confundată cu presbiopia (presbi ia). duce. care în mod normal sunt perfect transparente. ori 50 . În aceste cazuri.2. datorându-se pierderii elasticită ii cristalinului.) Astigmatismul Datorat unei structuri deficitare a corneei care prezintă în fiecare meridian o altă putere de refrac ie. de uscare a corneei şi de factori care au ac ionat în via a intrauterină (factori congenitali). rezlutând imagini retiniene deformate ( punctul poate fi văzut ca virgulă. Si astigmatismul poate cuprinde forme particulare de tipul miopic. c. Astigmatismul mare şi congenital se asociază. 2.

rubeolei. Afec iunile retinei (retinopatiile) ce pot fi congenitale sau dobândite. cataractă. opacifiere de cristalin. etc d. Dintre procesele inflamatorii amintim : oftalmia blenoragică a nou-născu ilor. vederea crepusculară. albe. fotofobie. Ele diminuează acuitatea vizuală centrală. scrofuloza corneană. Retinopatiile privesc organul propriu-zis de recep ie a imaginii vizuale.3. protejare de soare. constă în opacifierea totală sau par ială a cristalinului şi are la bază cauze de genul intoxica iilor medicamentoase. iluminat slab. luxa ie de cristalin. a.2.Deficien a de vedere apar direct pe cornee. c. cu păstrarea relativă a acuită ii vizuale centrale. Necroza Uscarea corneei sau necroza constituie un fenomen secundar ce se poate manifesta după unele afec iuni conjunctivale grave (trahom). 51 . glaucom şi strabism. Necesită corijare cu lentile obscure. Aniridia Lipsa membranei irisului sau subdezvoltarea acestuia – este o boală ereditară care duce la diminuarea acuită ii vizuale cu până la 2/10. agen ilor fizici. Keratita Se manifestă in a doua decadă de vârstă prin creşterea distorsiunii câmpului vizual şi a vederii la distan ă. keratita perenchimatoasă şi ulcerul serpiginos. degenerescen a retiniană ereditară şi ablazia centrului retinei (albinismul şi nictalopia). îngustarea câmpului vizual. a acuită ii vizuale şi apari ia scotoamelor. Cataracta Congenitală sau dobândită. În această categorie se încadrează : atrofia optică. f. care se manifestă la sugarul cu distrofie generală. b. e. fiind periculoase pentru func ia vizuală. Este recomandat transplantul de cornee (keratoplastie) şi lentile de contact rigide. ca şi acuitatea vizuală periferică. Leucomul Sau opacifierea corneană cicatriceală – apari ia unei cicatrici groase. vederea cromatică şi diurnă. 4. Oprirea secre iei lacrimale şi lipsa umectării ochiului cu lichidul lacrimal cauzează opacifierea corneei şi instalarea unui defect vizual ireversibil. trahomul. Keratomalcia Dintre procesele distrofice grave şi ireversibile ale corneei trebuie amintită keratomalcia (caren a vitaminei A ). care suprimă par ial sau total transparen a corneei prin blocarea circula iei umorii apoase rezultând scăderea sensibilită ii de contrast.

a muşchilor oculari. 52 . de multe ori. leziunile apărute fiind ireversibile şi constituie.4. Pe parcursul evolu iei bolii apar dureri ale globului ocular. aceste epileptiforme cu halucina ii vizuale. 2. stări de vertij. la nivelul papilei optice.opacifierea cristalinului.3.5. devierea ochiului este vizibilă uşor. iar devia ia poate fi compensată printr-un efort muscular suplimentar. cecitatea psihică ( se numeşte şi agnozie optică şi înseamnă imposibilitatea de a identifica vizual. afec iunile vasculare ale ochiului. Are caracter progresiv. auditive şi olfactive ). tumori â. sau în spatele ochiului. Formele cecită ii corticale Din tabloul clinic al afec iunilor centrilor vizuali superiori fac parte : scotoamele ( pete oarbe sau puncte albe în câmpul vizual ). Este o boală evolutivă ce duce iremediabil la orbire. 2.Deficien a de vedere Retinopatiile dobândite privesc dezlipirea de retină. Afec iunile de la nivelul nervului optic şi al căilor optice intracraniene. dacă persoana îşi desfăşoară via a într-un mediu favorabil din punct de vedere cultural şi afectiv. boli generale cu accidente retiniene şi tumorile maligne ale retinei iar retinopatiile congenitale duc. de cele mai multe ori. Strabismul poate fi latent (heterotrofia ) şi manifest. fotofobie. În cazul strabismului manifest (estropia). afec iuni ale traiectului optic. a fuziunii imaginilor. lărgirea petei oarbe şi scotoame. pacientul trebuie să recurgă la investiga ii tactile. fotopsiile (fenomene de exercitare optică de tipul unor fulgere şi scântei ).2. Se caracterizează prin dereglări ale campului vizual (restrângerea acestuia). o cauză a orbirii la vârstele adulte. Se corectează prin acoperirea unui ochi şi folosirea de ochelari. tulburări ale sensibilită ii cromatice. atrofia nervului optic. Aceste tulburări pot fi localizate în interiorul globului ocular. afec iuni retrobulbare ale nervului optic prin intoxica ii. Aceeaşi subliniere o merită şi strabismul ce constă în tulburări în structura orbitei. lăcrimare excesivă. obiectele.2. traumatisme. O men iune aparte o facem în legătură cu glaucomul ce este o afec iune extrem de gravă . Dezvoltarea psihică a persoanelor cu deficien ă de vedere Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală. modificări degenerative. Strabismul latent este caracterizat de faptul că pozi ia strabică a ochiului nu este vizibilă. 2. simptomul principal fiind creşterea tensiunii intraoculare ce duce la excava ia papilei şi la atrofierea globului ocular. Ele sunt cauzate de procese inflamatorii. la cecitate(orbire).

cum sunt cele tactil-kinestezice invocându-se cât mai des experien a optică anterioară a subiectului. a comunicării şi existen ei unui volum redus de imagini. şi în felul acesta apar dificultă i în însuşirea opera iilor instrumentale. Pentru persoanele cu deficit congenital. caracterul sărac. dificultă ile sunt legate de gravitatea deficien ei de vedere.Deficien a de vedere Percep ia Caracteristicile psihice pot fi afectate – mai mult sau mai pu in. judecă i. care nu dispune de un suport intuitiv. există urme ale unor imagini mentale ce sunt stimulate verbal. date cu ajutorul cărora se elaborează no iuni. datorită unei dificile actualizări a imaginii. M. cu prezen a unor imagini neclare şi frecvent distorsionate. se instalează datorită dezvoltării limbajului. că în condi iile cecită ii. uneori cu resturi de vedere. care antrenează. Volumul. Ea este fragmentată. într-o măsură mai mare sau mai mică. cantitatea şi calitatea reprezentărilor sunt în decalaj fa ă de cunoştin ele verbale. De aici deducem că randamentul mintal poate fi scăzut în anumite cazuri. percep ia depinde de forma şi gradul deficien ei. Atât gândirea cât şi vorbirea se sprijină pe date senzoriale ale realită ii obiective. Astfel. perfec ionează şi dezvoltă percep ia vizuală. acest fenomen apare în favoarea vorbirii. imaginile mintale sunt legate de componentele auditive. care se accentuează când este prezent şi un retard mintal. duce la existen a unui decalaj între latura abstractă şi cea 53 . Aceste măsuri se dovedesc a fi de ajutor. ra ionamente. Ştefan (1999) subliniază. Desigur. ceea ce se observă în recunoaşterea unor obiecte sau fenomene şi în capacitatea redusă de actualizare a unor caracteristici definitorii. caracterizarea lor se face în func ie de forma deficien ei de vedere şi de momentul apari iei acesteia. ceea ce duce la întârzieri în planul gândirii şi al achizi iei opera iilor instrumentale. La deficientul tardiv sau în ambliopie. Reprezentările În ceea ce priveşte reprezentările. for a. Reprezentările sunt dependente şi de integritatea analizatorilor. Acest lucru duce la o stimulare par ială a gândirii. tocmai datorită dificultă ilor ivite în actualizările imaginilor percepute. nemijlocit. Există o serie de măsuri bazate pe compensare. Este redusă şi capacitatea de analiză şi sinteză optică. de vârstă şi de dezvoltarea psihică a subiectului. mai ales atunci când ele se corelează cu antrenarea altor modalită i de recep ie. La nevăzători. ajungându-se la dificultă i în folosirea generalizărilor şi abstractizărilor. La nevăzători. incomplet şi eronat al percep iilor se accentuează şi prin aceasta schemele perceptive nu contribuie. Gândirea şi limbajul Decalajul de care vorbeam anterior. la declanşarea reprezentărilor şi la actualizarea imaginilor complexe. Desigur. are loc formarea şi dezvoltarea unor reprezentări spa iale pe baza explorării tactil-kinestezice a obiectelor. lipsa acestor date senzoriale.

Ca urmare. fiecare semn fiind alcătuit din 1-6 puncte în relief. îmbogă irea vocabularului. Aten ia este relativ bine dezvoltată. a realizat un sistem logic de litere şi semne punctiforme. la nevăzători.4. Punctele au înăl ime de 1 mm şi o distan ă între ele de 2. La început. nevăzător în urma unui accident.Deficien a de vedere concretă a cunoaşterii. neputând urmări cu precizia pe care o dă vederea existen a unui obstacol sau evolu ia în spa iu a unui obiect sau fenomen pe care-l percepe auditiv.5 mm 54 . la orbire. grosimea şi tipul lor (marină . caiete şi căr i speciale. 2. Preocupările pentru a crea o scriere accesibilă orbilor datează din cele mai vechi timpuri. Braille realizează un alfabet format din 76 de semne diferite. Toate aceste modalită i de scriere prezentau un caracter limitativ. astfel încât vizualizarea să fie maximă. Nevăzătorii folosesc un sistem de scriere şi citire special. S-a mai utilizat scrierea pe placă în relief. înclinarea meselor. inspirându-se din scrisoarea secretă a unui căpitan din armata franceză. Învă area scris-cititului în Braille În cazul ambliopilor. deosebit de importantă pentru ei. se face mai repede. Memoria are calită i superioare. s-au folosit noduri de sfori de cca. ei folosind unele cuvinte fără a cunoaşte de fapt fenomenul sau obiectul desemnat de acestea. În 1809. Louis Braille. deci orientează activitatea mintală prin audi ie. iar prin apelarea mereu la ea nevăzătorul sau ambliopul realizează un antrenament continuu al acesteia. în care func ia dominantă o are analizatorul tactil-kinestezic . iremediabil . cum ar fi . Datorită explorării tactile kinestezice a obiectelor prin intermediul percep iilor şi reprezentările tactile. iluminarea cât mai bună a sălilor şi pe cât posibil aceasta să fie naturală. să o concentreze într-o direc ie sau alta după intensitatea şi semnifica ia stimulilor perceptivi. este posibilă învă area sistemului scrierii obişnuite ( alb-negru ) însă se folosesc materiale didactice specifice. scriere folosită pe timpul nop ii. cât şi aranjarea unor pietre sub forma unor litere aşezate într-o ladă mare cu nisip. 1 – 1 ½ m care prin distan a dintre ele. cu excep ia celor care prezintă afec iuni ce duc. putând avea o eficien ă mult mai mare în planul memoriei decât văzătorii. Aceste persoane au posibilitatea actualizării unei mari cantită i de informa ii acumulate. este favorabilă unei bune evolu ii a limbajului. Nevăzătorul. Aten ia şi memoria Sunt puncte forte ale nevăzătorilor. trebuie să-şi deplaseze permanent aten ia. Acest decalaj caracterizează orbii în primii ani de instruire.30 tipuri de noduri ) căpătau semnifica ia unor litere sau cuvinte. nevăzătorii ob in date obiective adecvate realită ii.

deşi nu era psiholog. rezultate din schimbarea pozi iei celor 6 puncte. Alfabetul. cifrele se realizează prin combinarea a 6 puncte ce îşi găsesc locul în fiecare celula plăcii de scris. 5 ( fig. Pe baza analizatorului auditiv. semnele de punctua ie. 4. tactil şi kinestezic. pentru ca mai apoi să poată fi transpus în scris. verbo-kinestezic.3). 2. prin această înăl ime şi distan ă între puncte a sesizat pragul maximal al sensibilită ii tactice. sub formă de grafeme cu ajutorul analizatorilor tactil şi kinestezic.Deficien a de vedere (măsurată de la centru). se realizează discriminarea fonetică şi învă area emiterii corecte a sunetelor. Decada II cuprinde literele de la k – t. Îmbunătă indu-şi propriul sistem alfabetic. 3. La însuşirea scris-cititului în Braille participă 4 analizatori : auditiv.3 ). Aceste litere se realizează prin combinarea punctelor 1. Cu ajutorul analizatorului verbo-kinestezic se poate descompune cuvântul în foneme şi în elegerea lui ca unitate semantică. formate din literele primei decade prin adăugarea punctului 3 ( fig. Decada I cuprinde literele de la a – j. Punctele sunt numerotate astfel : 4 5 6 1 2 3 Alfabetul este alcătuit pe principiul decadelor. Alfabetul creează aceleaşi posibilită i de exprimare grafică cu cel albnegru. el ajuns la 64 de combina ii. Este interesant faptul că Braille . alcătuind un alfabet punctiform cu 64 de semne de relief. 55 .

56 . etc. se realizează prin adăugarea punctului 6 la semnele corespunzătoare din decada I ( a. b.Deficien a de vedere DECADA I DECADA II Figura 3 Decada III cuprinde literele de la u – z . c. formată din literele ă. w. Acestea se ob in prin decada I + punctele 3 şi 6 (fig.4). ş. â. i. (fig. j ) = ă= a + 6.4) Decada IV. e. . î.

Deficien a de vedere DECADA III DECADA IV ê ô û ë ï à è ù Figura 4 ü Majusculele se formează prin punerea punctelor 4 şi 6 . 57 .5 ). Şi semnele de punctua ie se elaborează tot pe baza combinării celor şase puncte ale unei celule din plăcu a de scriere ( fig. imediat după litera respectiv.

Deficien a de vedere DECADA III DECADA IV ” ӕ § „ Figura 5 Pentru cifrele de la 1 – 10. 4. 5.6). se folosesc semnele primei decade şi fiecare semn este precedat de un semn format din punctele 3. 6 ( fig. 58 .

Se foloseşte o plăcu ă cu căsu e în care se pot în epa cu punctatorul. Punctatorul este utilizat. în timp ce stânga . fiind opusul imaginii primei. Viteza creşte pe baza exerci iului. 59 . iar mâna stângă îndeplinind rolul de control. identifică rândul următor la întoarcere. dar şi în func ie de calitatea hârtiei de scris. unul sau 6 puncte. de obicei. Citirea se face prin analizatorul tactil şi kinestezic al mâinii drepte.Deficien a de vedere CIFRELE ŞI SEMNELE MATEMATICE − : √ Figura 6 În scrierea Braille. iar litera apare pe partea opusă a hârtiei în epate (carton sau hârtie cerată). pentru ca apoi să poată fi citită de la stânga la dreapta prin întoarcerea foii. de mâna dreaptă . Scrierea se face de la dreapta la stânga. perceperea literelor făcându-se cu policile degetelor. litera scrisă nu este similară cu litera citită. urmărind mâna dreaptă .

asisten i medicali. Sunt disciplina i şi manifestă un autocontrol fa ă de comportamentele proprii. să se facă o investiga ie psihologică complexă la început. acordori de instrumente muzicale. care nu se pot cunoaşte nemijlocit. Dintre aceste meserii. perceptibile sau îndepărtate. Cunoaşterea generalizată a spa iului este accesibilă şi deficien ilor vizual. Orientarea la distan e mari. orientarea spa ială presupune capacitatea păstrării şi restabilirii unei pozi ii în spa iu. Pentru a ob ine rezultate bune în instruc ia şi educa ia copilului deficient de vedere. a aşezării şi păstrării obiectelor în locuri bine delimitate. tapi eri. aceste persoane simt nevoia unei ordini depline. sunt afectate mai adânc din cauza absen ei controlului optic. telefonişti. La orbi. producători mobilă. dispunerea lor în spa iu şi pozi ia proprie fa ă de ele. aşa cum am mai precizat. Capacitatea păstrării şi restabilirii unei anumite pozi ii în spa iu. ambalaje din carton. pe lângă o instruc ie şi educa ie. pentru a se adapta şi corela mai bine cu cei din jur. numai unele dintre aceste elemente. cunoaşte la orbi o dereglare şi restructurare profundă. confec ioneri de perii şi mături. De asemenea. care realizează orientarea spa ială. nu este afectată la deficien ii vizual. radiotelefonişti. men ionăm următoarele: maseori. putem aplica. cu condi ia acumulării unui număr mare de reprezentări spa iale 60 . iar apoi . bine ştiute pentru a putea fi uşor găsite. obiecte de nuiele. precum şi direc ionarea mişcărilor de deplasare spre diferite repere mai apropiate.6. Cunoaşterea însuşirilor spa iale ale obiectelor are loc prin intermediul percep iei tactile. 2. care se bazează în primul rând pe senza iile labirintice şi kinestezice. În acelaşi timp sunt mul i nevăzători care absolvă o formă sau alta de învă ământ superior (alături de colegii lor normali) şi care realizează chiar performan e superioare în domeniul respectiv. pe baza datelor ob inute.Deficien a de vedere 2. În şcolile profesionale şi medii-tehnice. plăpumari şi altele. Integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap de vedere Datorită deficitului pe care îl prezintă. ce se bazează de obicei pe informa ii optice. o serie de psihoterapii care să accelereze procesul recuperativ.5. deficien ii de vedere (în mod special nevăzătorii) sunt pregăti i pentru exercitarea unor profesii în care reuşesc să dea un randament maxim şi în care îşi găsesc o deplină satisfac ie. nasturi. Orientarea în spa iu şi în timp a deficien ilor de vedere Prin orientarea spa ială se în elege capacitatea omului de a percepe însuşirile spa iale ale obiectelor. adaptate handicapatului şi profunzimii acestuia. este necesar.

În condi iile tulburării sau distrugerii unor componente ale sistemului.7. ca sistem. care asigură starea de echilibru. pe păr ile descoperite ale corpului ( în special pe fa ă şi dosul palmelor ). studiul geometriei. Receptorii termici ai analizatorului cutanat furnizează şi ei informa ii în legătură cu distan a şi direc ia unor repere. De fapt. caracteristic nevăzătorilor. datorită compensării. cunoaşterea planurilor şi a hăr ilor geografice). orbii îşi pot însuşi peste 400-500 de opera ii ale profesiunii ( mecanizate. cu ajutorul zgomotelor sau vibra iilor percepute prin intermediul paşilor sau a bastonului ( ce sunt şi ele diferite în raport de apropierea sau îndepărtarea de un obstacol ) şi mai rar cu ajutorul câinilor ( pentru că sunt costisitori. modul în care se realizează compensarea capătă şi o serie de valen e ce sunt dependente de capacită ile subiectului. automate şi semiautomate). 2. pe baza experien elor şi 61 . putem spune că acest sim constă în dezvoltarea deosebită a analizatorilor sănătoşi şi de motiva ie sporită de antrenare a acestora. Astfel. Orientarea spa ială se realizează şi prin perceperea curen ilor de aer. Dar. mecanismele La un moment dat s-a pus problema existen ei celui de al 6-lea sim . Toate indiciile olfactive trebuie să ac ioneze în strânsă legătură cu informa iile provenite pe calea altor tipuri de sensibilitate pentru a fi mai eficiente. în locuri închise sau deschise ( sunt diferen e din acest punct de vedere ). Problema compensării Legea compensa iei caracterizează întreaga mobilizare şi utilizare a resurselor sistemului biologic. dobândeşte o semnifica ie deosebită. toate la un loc evoluând spre o cât mai bună adaptare. furnizând de la distan ă o serie de informa ii necesare pentru orientare. în cazul unor condi ii critice ale organismului. O altă modalitate a orientării spa iale o constituie vestibulare. o bună dezvoltare psihică contribuie la creşterea posibilită ilor de adaptare la condi iile de mediu.Deficien a de vedere şi asigurării elementelor instructive necesare ( formarea deprinderilor de măsurare şi construire . dar mai ales pentru orbii-surzi. datorită căldurii radiante ale acestora. pentru persoanele lipsite de vedere. Sim ul olfactiv. utilizarea modelelor. Orientarea spa ială a deficien elor vizual este dependentă şi de mărimea spa iului şi de analizatorii implica i. compensa ia se defineşte tocmai prin capacitatea sistemului de autoconstituire structurală şi func ională. În domeniul produc iei materiale. deoarece subiectul. greu de dresat şi mai cu seamă pentru că nevăzătorul poate deveni prea dependent de aceştia).

restructurarea func ională (transferul unor func ii de la organul afectat al nivelului sănătos ).vicariere (suplinire a unor func ii afectate prin altele ce sunt valide ). 3. în scopul facilitării orientării în condi iile de 62 . Există mai multe principii al fenomenului compensării : 1. Principiul analizei şi sintezei prezintă importan a pentru modul cum subiectul este nevoit să analizeze obiectele şi fenomenele pe secven e sau unită i. ceea ce constituie condi ia esen ială a integrită ii psihofizice a personalită ii. integrarea şi ierarhizarea asigură atât unitatea de ansamblu a comportamentului. Au fost confec iona i. prin folosirea unor stimuli verbali. Mediul social exercită o influen ă reglatorie asupra tulburate. lezate sau a structurilor comportamentale. ochelari baza i pe celule fotosensibile care transformă sursa de lumină în sunet. iar valoarea acestui principiu este confirmată de rezultatele ce se ob in în compensarea şi recuperarea deficien elor prin metoda ergoterapiei. Pe lângă aceste elemente de protezare. succesiune. 1973). ceea ce i-a făcut pe unii autori să vorbească de o „hartă itinerar” (W. ca apoi să le reconstituie unitar în vederea unei cunoaşteri cât mai depline.regenerare organică (refacere de esuturi) . Se construiesc imagini mintale pe baza cărora se realizează adaptarea prin ac iuni şi comportamente exercitate prin mişcare. cât şi pe calea exerci iului. structurilor 2. acuitatea vizuală se remediază par ial. raporturi dinamice de subordonare.Roth. cât şi lărgirea sferei disponibilită ilor de decizie şi alegere în situa ii variabile. Principiul activismului semnifică mobilizarea subiectului într-o activitate . psihice şi morale. În unele forme de ambliopie. echilibrul şi armonia stărilor fizice. substitu ie între diferitele unită i ale comportamentului. 4. Principiul integrării şi ierarhizării stabileşte. comutare. ca o condi ie necesară a echilibrării cu mediul.Deficien a de vedere acumulărilor de informa ii. adică a activismului psihofizic. Principiul unită ii realizează integrarea. în acest domeniu s-au construit maşini de scris speciale menite să realizeze un „citit” codificat. Aşadar. Compensa ia se poate realiza prin : . Compensa ia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza rezisten ă la perturab ii şi de a adopta forme comportamentale care să-i permită o structurare organo-func ională şi de autocontrol în raport cu influen ele înconjurătoare. a învă ării. prin folosirea ochelarilor . . a activită ii. după anumite criterii de eficien ă. îşi poate elabora strategii pe care le aplică la noile situa ii ce le traversează. de asemenea.

Toate acestea sunt menite să contribuie la întregirea capacită ii individului de a se compensa şi adapta la mediul înconjurător. Eviden ia i importan a şi formele compensa iei în vederea achizi iilor sistemului Braille. Raporta i formele deficien ei de vedere la tipul de factori care le determină. se poate vorbi de o compensa ie cu ajutorul mijloacelor spontane. Preciza i şi delimita i locul tiflopsihopedagogiei în cadrul defectologiei. Rozorea. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. 63 .Ştefan). 3. 1997). pentru accesul nevăzătorilor la cultură. 2. Prin urmare. iar alta dirijată. Analiza i posibilită ile şi limitele dezvoltării psihice ale persoanelor cu deficien e de vedere.Deficien a de vedere mediu. 4. în care o mare importan ă o au modalită ile tehnice (A. organizată prin educa ie (M.

. FUNDA IEI HUMANITAS.. ROZOREA ANCA. CU ŞCOLARILOR 4. 1999 DE VEDERE”.„PSIHOPEDAGOGIA COPIILOR CU HANDICAP DE VEDERE”.. PRO-HUMANITATE. vol I şi II. (pg..„PSIHOPEDAGOGIA DEZVOLTĂRII HANDICAP”.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. E.D. Ponta Constan a. (pg..97 – 130) 64 . 2003 6.F.BUCUREŞTI. ED. Ed. C. ŞTEFAN M. UNIV..P. PSIHOLOGIA DEFICIEN ILOR VIZUALI”. ..„TIFLOLOGIA. DEFICIEN ELE SENZORIALE DIN PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGIEI SPECIALE. ARAMIS. ED. BUCUREŞTI.. 2002. DAMASCHIN D. 7 – 120) 7. CLUJNAPOCA. RADU GH. 1973 5. B. BUCUREŞTI. 219 – 238) 2. 1972 3.D. BABEŞ-BOLYAI..„DEFECTOLOGIE-DEFICIEN A BUCURESŞTI. 1999.. (pg. BUICĂ. ROTH W. ED.„BAZELE DEFECTOLOGIEI”. VERZA E.Deficien a de vedere Bibliografie minimală 1. 2004..P. BUCUREŞTI. E.

familiarizarea cu conceptele specifice. 65 . se are în vedere analiza impactului deficien ei în planul evolu iei personalită ii şi comportamentului. • Etiologie şi simptomatologie.Deficien a neuromotorie Unitatea Nr. • Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării. să se re ină multitudinea de particularită i ce se desprind din diversitatea acestei deficien e. social şi profesional. 5 DEFICIEN A NEUROMOTORIE CUPRINS: • Problematica defectologiei pentru deficien ii neuromotori. Problematica defectologiei pentru deficien ii neuromotori Defectologia deficien ilor neuromotori sau somato-psihopedagogia este şi ea o ramură ce studiază activitatea psihică a persoanelor cu abateri somatice de la normalitate şi care generează un handicap în plan psihic.1. să se însuşească simptomatologia aferentă deficien ei neuromotorii. Scopurile unită ii de curs • • formarea unei viziuni de ansamblu asupra deficen ei fizice : conştientizarea limitelor şi perspectivelor cu privire la integrarea în muncă şi în societate a deficien ilor neuromotori în func ie de gradul şi tipul deficien ei. 5. În acelaşi timp. a elaborării unor programe educa ional-recuperative şi a pregătirii persoanelor respective pentru via a social-profesională. Obiective • • • • raportarea corectă la persoanele cu deficien ă neuromotorie. • Clasificarea deficien elor fizice.

din punct de vedere al capacită ilor intelectuale. prin producerea unor dereglări morfofunc ionale. separat. nu este nevoie de o interven ie specială. în vederea dezvoltării întregului poten ial restant. se constituie ca abateri de la normalitate. demersuri medicale. mai ales. Aşadar. ac ionează. care duc la instalarea de dezechilibre şi evolu ii nearmonioase. cât şi manifestări date de unele boli permanente (boli respiratorii. odată cu înlăturarea frustra iei şi anxietă ii. asemenea deficien e se manifestă ca invalidită i corporale care reduc puterea şi mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare. se simte nevoia unui program diferen iat. a stimulării apetitului pentru activitate şi redarea încrederii în propriile posibilită i . În această categorie pot fi încadra i şi indivizi cu afec iuni senzoriale (surzii şi orbii). 3. de la cele mai uşoare. vie ii social-profesionale. care să con ină. dar. psihopedagogice şi sociale.2. Când asemenea deficite sunt uşoare . Se ştie că în lipsa altor anomalii. La aceştia. diabet. categoria handicapurilor motrice şi psihomotrice sunt prezente într-o mare varietate şi se caracterizează printr-o grada ie întinsă de afec iuni. etc. ca de altfel toate celelalte handicapuri. deja analiza i. copiii din această categorie reuşind să se adapteze. şi. mai ales când trăiesc într-un mediu 66 . aplicat continuu. Etiologie şi simptomatologie în handicapul fizic În genere. cei de ordin fizic au fost mai pu in studia i din perspectiva psihopedagogiei. o serie de cauze asociate. Handicapurile fizice. Categoria respectivă cuprinde atât afec iuni motorii sau locomotorii (de motricitate). normal. atunci se pot combina cu alte tulburări de dezvoltare. prin situa ia lor de excep ie. în timp ce pe linie medicală preocupările sunt mult mai consistente. cardiopatii. aceştia prezintă multe situa ii similare cu cele ale normalilor şi se pot adapta în mod obişnuit la condi iile vie ii social-profesionale. având în vedere particularită ile lor specifice deosebite în plan biologic şi psihologic.Deficien a neuromotorie Spre deosebire de alte categorii de deficien i. dar apar dificultă i la acei copii la care deficitul îi împiedică să desfăşoare o activitate de competi ie obişnuită cu semenii lor. care pot fi localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente. care nu împiedică desfăşurarea normală a activită ii la cele ce au o notă semnificativ defectologică şi cu efecte negative asupra întregii vie i a individului.) care influen ează negativ capacitatea fizică. În schimb. Această limitare a studiilor psihopedagogice se datorează şi faptului că. handicapa ii fizic sunt normali. în egală măsură .

care produc o afec iune ori o deficien ă morfologică sau func ională. favorizante şi determinante (declanşatoare). Acest fenomen biologic este şi mai evident atunci când tipurile constitu ionale ale înaintaşilor sunt relativ identice şi când condi iile de mediu şi de via ă sunt relativ similare. Ele pot fi sistematizate. mai mult sau mai pu in profunde. în grade diferite. cu succesibilită i şi sensibilizări excesive. lipsa de organizare a activită ii şi a repaosului . îmbrăcăminte incomodă. cu conflicte şi tensiuni interioare. surorile şi rudele apropiate ). organismul. de regulă . naşterea prematură şi accidentele obstetricale pot constitui baza unor deficien e care se manifestă nu numai imediat după naştere. cu repercusiuni în evolu ia ulterioară în planul somatic şi psihologic. Aceste cauze slăbesc rezisten a organismului. tari şi incomode . putem invoca lipsa unei educa ii ra ionale şi un regim defectuos de via ă. segmentare sau locale. dormitul în paturi prea moi. 67 . hrană insuficientă. sau dimpotrivă. segmente sau por iuni ale corpului şi să determine deficien e regionale. care interesează elementele proprii ale deficien ei. mai ales la perioadele de creştere şi de dezvoltare activă a copilului. care fac şi mai dificilă adaptarea şi rela ionarea cu cei din jur şi integrare în via a socio-profesională. ci şi mai târziu. organice şi psihice. asemănări morfologice şi func ionale cu ascenden ii şi colateralii (fra ii. în mai multe categorii. cu pronun ate note de frustra ie şi anxietate. defectuos confec ionată . se pot include şi influen ele nocive pe care le suferă organismul fătului în via a intrauterină. regimul alimentelor necorespunzător. Tot în această grupă. În aceeaşi ordine de idei. pot fi împăr ite în interne şi externe : cele interne sunt determinate de procesele de creştere şi dezvoltare. Există o categorie de cauze cu ac iune directă. cu perne multe în care corpul se afundă şi se curbează exagerat . determinând scăderea capacită ii func ionale a aparatului de sprijin şi mişcare şi chiar diminuează rolul reglator al sistemului nervos central. Se apreciază că favorizan i pentru producerea handicapurilor fizice. Cauzele favorizante. de natura func iilor somatice. sau indirecte. Frecvent. Descenden ii prezintă. după diferite criterii. Debilitatea congenitală şi imaturitatea. Astfel. după un prim criteriu. care se constituie în cauze.Deficien a neuromotorie nefavorabil. care nu facilitează odihna normală pentru copiii ce sunt în perioada de creştere. Cauzele handicapurilor fizice prezintă o mare varietate şi pot afecta. lipsa de supraveghere şi control din partea părin ilor şi educatorilor. nivelul scăzut de aer şi de lumină în locuin ă. ori predispozante sunt raportate la ereditate. iar cele externe sunt raportate la condi iile de mediu şi via ă. se utilizează şi criteriul de împăr ire a cauzelor în predispozante. sunt şi factorii care influen ează în sens negativ starea de sănătate şi func ionarea normală a organelor . personalitatea lor poate deveni fragilă. Printre aceste cauze favorizante se numără condi iile inadecvate de igienă şi via ă . a cauzelor predispozi ionale. Ele pot să afecteze întregul organism şi să producă deficien e globale sau totale ori să se limiteze la anumite regiuni.

fie ca urmare a eforturilor excesive depuse de mamă. Malforma iile congenitale pot constitui şi ele cauza unor afec iuni secundare. prin lipsa condi iilor normale statice şi dinamice. sub ac iunea unor infec ii cu caracter cronic (sifilis. cum ar fi al plexului cervicobrahial (cu consecin e grave pentru structura şi func ionarea membrului superior). Din aceeaşi categorie de cauze fac parte şi (tot cu ac iune nemijlocită) cele care produc efecte negative în timpul naşterilor. convalescen ele lungi. nervi ). sunt bolile şi accidentele care produc anomalii morfologice şi func ionale. O aten ie specială trebuie acordată cauzelor cu ac iune defavorabilă asupra dezvoltării organismului.Deficien a neuromotorie adeseori ignorate. la intoxica ii lente (alcoolism. vârsta înaintată a părin ilor. umiditatea excesivă. mai frecvente la nivelul membrelor inferioare şi superioare. Prin urmare. Astfel. săruri radioactive). medicamente. şi în special cele ale văzului şi auzului. mai cu seamă în perioadele de creştere timpurie. cele mai frecvente interesează aparatul locomotor (oase. la boli ale sângelui şi altele care sunt mai pu in studiate. cauzele incriminate produc sau declanşează procesele patologice ce stau la baza celor mai frecvente deficien e fizice. Primele se referă la nedezvoltarea sau dezvoltarea anormală a corpului întreg. debilitatea fizică . Scheletul osos. la tulburări endocrine şi neuropsihice. dar mai ales a anumitor por iuni. prin pozi ia asimetrică sau deformarea 68 . care se pot solda cu ruperea sternocleido . cu urmări foarte grave pentru copil.mastoidianului sau a unor esuturi la diferite niveluri. precum şi unele anomalii . care constituie mijlocul cel mai important de sprijin al corpului poate deveni. din perioada intrauterină. tulburările cronice (organice şi psihice). senzoriale. paludism. condi iile de via ă şi de muncă necorespunzătoare. tuberculoza). articula ii. se împart în două mari categorii. fie a interven iilor traumatizante. Subliniem că şi bolile cronice. traumatizarea abdomenului gravidei. Dintre acestea. dar importante mai cu seamă pentru vârstele preşcolarită ii şi şocolarită ii. pot favoriza apari ia şi evolu ia rapidă a deficien elor fizice. ce nu permit dezvoltarea corespunzătoare a organismului. prin facilitarea de accidente şi îmbolnăviri. prin intermediul organismului matern : temperatura prea joasă sau prea ridicată. interven iile chirurgicale dificile. leziuni ale articula iilor şi ale oaselor. Factorii declanşatori. Cele din a doua categorie privesc ac iunea mediului extern nefavorabilă ce se răsfrânge asupra fătului. favorizând instalarea unor congestii şi hemoragii. la caren e alimentare sau vitaminice. ele fragilizează structura şi modifică func iunile normale ale organismului. Tot din categoria traumatismelor fac parte manevrele greşite de degajare a capului copilului. de apari ie a unor leziuni sau dereglări în orice perioadă de vârstă a subiectului. ac iunea razelor X. muşchi. în perioada copilăriei.

mobilitatea prea mare sau prea mică a articula iilor. etc. ca în atonii şi hipotonii . Afec iunile neuro-musculare sunt determinate şi de poliomielite. În subgrupa diferen elor morfologice globale. encefalite meningite. func ionale sau de activitate . stau la baza celor mai grave infirmită i. ataxiile. La rândul lor. care favorizează o serie de deficien e . cum ar fi : tulburările de metabolism şi hormonale leziunile prin arsuri sau degerături. Vom insista asupra clasificărilor acceptate de specialiştii din domenii diferite. ca şi mişcările anormale. cum ar fi cifoza şi spatele cifotic. osteomielitele. 3. adoptată de unii elevi mai mari. scolioza. Si unele şi altele pot fi subgrupate. lordoza. semnalăm următoarele caracteristici specifice : 69 . sau spatele lordotic. 2. o cauză frecventă a deficien ei. prin reducerea posibilită ii de coordonare a componentelor motrice. în special. Sunt semnificative atitudinile sau pozi ia incorectă . Astfel. Din clasificarea de mai sus. apofizitele şi epifizitele. chondrodistrofiile. favorizând producerea unor atitudini defectuoase. pot determina deficien e morfologice şi func ionale manifestate. Clasificarea deficien elor fizice Ca şi în cazul celorlalte handicapuri.Deficien a neuromotorie segmentelor sale. în structura şi func iunile muşchilor. care au o mare inciden ă în infirmită i.3. spatele rotund. Şi modificările patologice. literatura de specialitate con ine mai multe tipuri de clasificări. se disting două categorii mari de handicapuri fizice : 1. morfologice sau de structură . în raport întinderea şi profunzimea afec iunii în : globale (generale sau de ansamblu ). Dintre acestea men ionăm : scăderea volumului tonusului şi for ei musculare. pot produce o categorie de deficien e. nu trebuie excluse alte cauze diverse. sau exagerarea tonusului. Fracturile vicios consolidate. rigiditate. efectuate după criterii diferite. duce la scăderea capacită ii de control a scoar ei. tuberculoza osoasă şi alte afec iuni osoase degenerative. odată cu precizarea principalelor manifestări specifice. par iale (regionale sau locale ). miopatiile. ca în cazurile de contractură. Formele respective apar pe fondul oboselii sistemului nervos central. etc. atrofiile musculare progresive.

etc. apatic. De comportament -inhibat. dizarmonii (când subiec ii sunt înal i şi sub iri sau scunzi şi graşi ). înăl ime şi volum . mai importante sunt : Deficien e ale capului.cap macrocefal ( mai mare decât cel normal ) . . dispropor ionalită i (între dimensiunile de lungime. hipersomie şi gigantism (statură foarte înaltă. rahitism. instabil . exagerată ). De nutri ie -între care vom aminti obezitatea ( esut adipos abundent sau exagerat ) debilitate fizică (dezvoltarea sub normal a somei. uscate sau umede.cap microcefal ( mai mic decât cel normal ) . redusă. cu pete. hipertricoz (abunden a părului pe întreg corpul ) : De musculatură -poate fi medie. astenic. cu sechele traumatice. dolicocefal (cu diametru anteroposterior alungit şi cu „şa” la mijloc ) . De atitudine -care pot fi determinate de insuficien a aparatului de sus inere-atitudinal global. cu tonus normal. lungi sau scurte. foarte redusă. insuficien ă –rigiditate ( tonus muscular exagerat ). De oase -care pot fi sub iri sau groase. înso ită de dezechilibru nutritiv ) .Deficien a neuromotorie De creştere -reprezentate de hiposomie şi nanosomie (statură foarte mică) .) . între cap şi trunchi. cu mobilitate redusă sau exagerarea mobilită ii . scăzut sau crescut . De articula ii -care pot fi deformate. fe ei şi gâtului . . etc. Din subgrupa deficien elor morfologice par iale. cianotice (vine ii ). 70 . cicatrice sau eczeme. .brahicefal ( fără proeminen ă occipitală ). atitudine global asimetrică (pozi ia asimetrică a scheletului osos şi a articula iilor): De tegumente -caracteristice ca fiind palide.

.în totalitate inegale ( în lungime şi grosime). deviate (în plan frontal sau sagital).spatele poate fi plan. . apropiate sau depărtate de corp . plat.coloana vertebrală – „stâlpul de sus inere” sau axa „verticalită ii umane” – poate suferi o serie de modificări prin accentuarea cursurilor fiziologice.gâtul poate fi lung sau scurt.abdomenul poate fi proeminent. tonic sau moale. cu afec iuni ale ochilor (strabism. bilobat (strangulat). bolta palatină înfundată .uneori pot fi lungi sau înguşti. înclinat şi răsucit (torticolis). înclinat lateral. elastic. apropia i.) ale nasului sau ale urechilor. lordozele sau cifolordozele . . de tipul scoliozelor cu una sau mai multe curburi ( la care se asociază asimetrii ale umerilor. . Deficien e ale trunchiului .bazinul se poate prezenta cu asimetrii . 71 . proiectate înainte sau rămase înapoi. Deficien e ale membrelor superioare . cum ar fi cifozele. cu stigmate rahitice.Deficien a neuromotorie . . cu stern înfundat în formă de pâlnie sau carenat . asimetrici . îngust sau larg. .toracele poate fi lung sau scurt. cu malforma ii. alungită sau lă ită. cu înfundări ale fontanelelor. cu relief tiroidian accentuat sau asimetric.fa a ovală. asimetric . sub ire sau gros. înfunda i. bombat. cu proeminen e ale foselor . cofotic. în var ( în paranteză „O” ) sau în valg (în „X”) . . în flexie sau în extensie. asimetrice. larg sau îngust. . cifotic. etc. aduşi sau abduşi.bra ele (partea superioară – de la umăr la cot ) sunt cele care determină deficien ele şi pozi iile deficitare ale membrelor superioare – în întregime . etc. strangulat (supra sau sub mamar).hidrocefal (cap exagerat de mare cu o culoare specifică pielii ). pareze. asimetrică. înainte şi în sus. scoliotic. în prona ie sau supina ie . denivelat (căzut înainte şi în jos. asimetric. rotund. cicatrice. lordotic. din i vicioşi implanta i. cu hernii sau eventra ii. lordotic sau scoliotic. înapoi ).). cu asimetrii. . etc. la acestea putem adăuga devia iile în plan frontal. . căzu i sau epoşi. lărgit la bază sau la vârf.coatele pot fi în flexie sau în extensie .

antebra ele – inegale ca lungime sau grosime. etc. strâmbe.Deficien a neuromotorie . asimetrici . apucare. suprapuse. func ionale . lipi i sau desprinşi. cu deforma ii. bascula i. care se manifestă prin ceanoze. coreatozice. halaux . obosesc repede. planovalgii. etc. etc.gleznele şi picioarele pot fi asimetrice. ) .degetele picioarelor în „ciocan” (în flexie cu sprijin pe unghie). deforma ii ale capului femural. asimetrice . . . endeme. aduse sau abduse . Deficien e şi tulburări ale aparartelor şi marilor func iuni : deficien e respiratorii ). mişcări atetozice. scobite .degetele pot fi anomalii congenitale. Deficien e ale membrelor inferioare . cu cicatrice posttraumatice sau sechele de paralizii. curbate. . . în flexie . . retrac ii . piramido-extrapiramidale.şolduri cu relief accentuat ( depuneri adipoase ).contracturi sau deficien e morfologice . . contracturi. ritm. nu se adaptează la eforturi fizice. apropia i sau depărta i . asimetrice. echilibru. în lungime şi grosime. 72 . strâmbe. sau anchiloze. coordonare. asimetrice în prona ie sau în suprina ie. cu devia ii.valgus. Din grupa deficien elor. cu sechele traumatice sau paralitice.în totalitate (deficien e şi aspect dat de coapsă ). etc. în pozi ii vicioase ). prin subdezvoltarea copiilor (care sunt mici şi slabi. tulburări de mers.gambele recurbate. şi tulburări ale aparatului respirator(insuficien e deficien e şi tulburări ale aparatului cardiovascular (insificien e circulatorii ). asimetrice ( lux ii sau subluxa ii congenitale. cu sechele traumatice . în valg. inegale ( în lungime sau în grosime ). lipsi i de energie.omopla ii. . ). re inem : Deficien e ale aparatului neuromuscular -care cuprind diferite forme şi grade de paralizie ( ca manifestare a unor sindroame piramidale. pot fi inegale. . cu sechele de paralizii sau traumatisme . coborâ i sau ridica i. semianchiloze.genunchii în flexie sau hipertensie. cu înclinări şi pozi ii diferite.

m.).a. ş. a consolidării rezultatelor ob inute prin exersare. balneoterapie. ş.Deficien a neuromotorie deficien e şi tulburări ale aparatului digestiv şi ale func iilor de nutri ie ( abdomenul proeminent. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. prevenirea suprasolicită ilor şi instalării oboselii. 3. Preciza i principalele tipuri de terapii corectivrecuperative în deficien a fizică. cu toate asocierile şi manifestările ce le înso esc). Dar înainte de toate. Defini i deficien a neuromotorie în contextul celorlalte forme de deficien ă. ) . climatoterapie. subliniem că nu trebuie ignorată ideea folosirii tuturor mijloacelor. cifoscoliozelor. mai eficientă este îmbinarea celor două categorii. deficien ele organelor de sim ( deficien e prin tulburări de vedere. a spiralei de la uşor la greu. obezitate cu insuficien a dezvoltare a glandelor şi organelor genitale. 73 . într-o îmbinare armonioasă şi echilibrată care să faciliteze o dezvoltare deplină. Terapiile medicale privesc mijloacele culturii fizice medicale. Indica iile ce trebuie avute în vedere se circumscriu principiului „ primo non nocere „ ( în primul rând să nu faci rău ). folosirea factorilor de mediu ( apă.d. În acelaşi timp se mai folosesc o multitudine de mijloace de tip masaj.-. dirijarea regimului de alimenta ie. prin alcătuirea unui regim igienic de via ă şi muncă. şi se aplică simultan sau consecutiv tratamentului medical. soarele ) şi a exerci iilor fizice. fizioterapie. Ele cuprind exerci ii fizice. în tehnici adaptate fiecărui handicap în parte. scoliozelor. 2. deficien ele sistemului endocrin se manifestă prin tulburări de creştere şi dezvoltare ( nanim hipofizar. aerul. special selec ionate şi sistematizate. debilitatea fizică sau obezitatea. de auz. precum a asigurat prevenirea instalării deficien elor. care determină în pozi ia corpului. etc.. de la cunoscut la necunoscut. Eviden ia i etiologia şi simptomatologia deficien ei fizice.d. şi respectă demersul gradării şi dozării efortului. etc. ptoza organelor interne. 3. Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării Terapiile pot fi predominant medicale sau psihopedagogice.4.m.a. gigantism. o serie de abateri de la normal de tipul cifozelor. Dar.

5. BUCUREŞTI.D. (pg.. insusirea scris-cititului in Braille . ED. 1998. Continutul comunicarii prin desen la copiii cu deficien ă de auz . MO ET D. 3. BUCUREŞTI.. FUNDA IEI HUMANITAS. 2002. VERZA. 108 – 123) 2. (pg.P. (pg. BUCUREŞTI.F. Simptomatologia şi terapiile corectiv-recuperative în deficien a neuromotorie. 74 .„EDUCA IA COPIILOR HANDICAPA I FIZIC”.„PSIHOPEDAGOGIA RECUPERĂRII HANDICAPURILOR NEUROMOTORII”.113) VERZA E. E... 4. FUNDA IEI HUMANITAS..„COPII CU TULBURĂRI ÎN SFERA FIZICĂ ŞI PSIHOMOTORIE” ÎN E. BUCUREŞTI.D... 1970 VERZA E. ED. 2001 OLERON P. E. Particularitati ale activitatii psihice la deficien ii de vaz. 131 – 143) Teme pentru referate 4. CARANTINĂ D. 105 .„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. 5.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”.P. BUCUREŞTI.Deficien a neuromotorie Bibliografie minimală 1. „GHIDUL EDUCATORULUI”. TIPOGRAFIA METROPOL.. 1997.. 6.

Deficien a neuromotorie MODULUL 3 DEFICIEN ELE DE LIMBAJ. DE COMPORTAMENT ŞI ASOCIATE 75 .

Scopurile unită ii de curs • • în elegerea specificită ii tulburărilor respective prin raportare la alte deficien e. • Tulburări polimorfe. • Tulburări de dezvoltare ale limbajului. • Tulburări ale limbajului bazate pe disfunc ii psihice. • Terapia tulburărilor de limbaj.Deficien ele de limbaj Unitatea de învă are nr. 1 DEFICIEN ELE DE LIMBAJ CUPRINS: • Constituirea şi importan a logopediei. • să se însuşească simptomatologia specifică a distorsiunilor de limbaj şi clasificarea acestora. • Tulburări ale limbajului citit-scris. • Educarea personalită ii şi facilitarea comportamentelor adaptative. să se în eleaga locul şi rolul logopediei în cadrul ştiin elor psihopedagogice Obiective • în elegerea cauzalită ii şi semnifica iei tulburărilor de limbaj şi evolu ia acestora în timp. • Tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii. • Simptomatologia tulburărilor de limbaj. • familiarizarea cu conceptele specifice ce derivă din no iunea de deficien ă de limbaj. 76 . • Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj. • să se re ină impactul acestor tulburări asupra activită ii şcolare şi de rela ionare cu cei din jur. • Tulburări de voce . • Tulburări de pronun ie sau de articul ie.

oligofrenopsihologie. devenind marele orator al antichită ii. etc. psihofiziologie şi neurofiziologie. în plan teoretic. termenul de logopedie îşi are originea în grecescul ’’logos’’. sunt furnizate de către aceasta date incontestabile celorlalte domenii cu privire la dezvoltarea şi desfăşurarea corectă a comunicării şi limbajului. psiholingvistică şi lingvistică. care să facă posibilă îndeplinirea scopului într-un timp cât mai scurt a accentuat caracterul ei practic. centrat pe sine. şi logopedia asimilează o serie de informa ii din ştiin ele psihologice şi pedagogice. în ’’ Vie i paralele’’. elaborarea unor tehnici. Scurt istoric Preocupările legate de formarea vorbirii corecte şi înlăturarea unor eventuale dificultă i verbale au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri.Deficien ele de limbaj 1. Heraclit. a realizării comunicării verbale şi importan a acesteia în dezvoltarea personalită ii umane. Operele lui Plutarh. a modului cum pot fi evitate şi corectate dezordinile de la nivelul limbajului. Se aprecia în mod deosebit. Dar. tiflopsihologie. Descrierea pe care o face Plutarh. Sensul restrictiv acordat logopediei şi anume acela de a educa. din psihologia limbajului. cu implica ii în planul interior. ale felului cum se constituie modelele optime de func ionalitate a conduitelor verbale şi a modalită ilor de integrare a limbajului în sistemul psihic uman. arta de a vorbi frumos.1. care înseamnă cuvânt şi ’’paideia’’. o vorbire cât mai agreabilă şi mai eficientă. Accep iunea modernă a logopediei s-a extins şi la prevenirea tulburărilor de limbaj şi mai cu seamă. în mod deosebit. asigurând oratorului o pozi ie socială favorabilă. grecii antici aveau un cult deosebit pentru vorbire şi oratorie. cursiv şi cât mai pe în elesul auditorului. Aristotel. psihologia medicală şi psihopatologie. 77 . a unei metodologii adecvate. la studierea mecanismelor psihologice şi neurofiziologice ale desfăşurării limbajului. care înseamnă educa ie. marcându-l ca timid. Herodot. ilustrează strălucit posibilită ile de modelare a vorbirii sub influen a unor exerci ii şi ale unor antrenamente de tip psihoterapeutic. Constituirea şi importan a logopediei Etimologic. Hipocrat con in considera ii interesante cu privire la preocupările societă ii antice de a forma şi dezvolta. exerci ii sistematice de dezvoltare a vorbirii a ajuns nu numai să scape de handicapul respectiv. dar şi să-şi transforme întreaga personalitate. lui Demostene. la to i membrii ei. că Demostene suferea de o bâlbâială gravă. Rezultă. de a corecta vorbirea (orală sau scrisă) tulburată şi respectiv. necomunicativ. Spre exemplu. surdopsihologie. odată cu progresele realizate în logopedie. ceea ce a ridicat această capacitate la un rang de cinste. la condi iile obiective şi subiective. ce se sprijină pe datele acumulate în domeniile tangente. dar prin voin ă. Platon. La fel ca şi alte ştiin e.

educativ impune. iar apoi centrele logopedice interşcolare şi cabinetele din unită ile speciale de învă ământ. şi în special marele avânt al ştiin elor naturii. recep ionare şi comunicare pentru adaptarea şi integrarea persoanelor în mediu social. Lucrările de logopedie sunt tot mai frecvente şi creşte interesul pentru corectarea handicapurilor de limbaj şi pentru dezvoltarea comunicării verbale la persoanele aflate în dificultate. sunt. Ulterior. în ’’Canonul medicinii’’. au stimulat dezvoltarea unor noi domenii de activitate şi conturarea unor discipline ce s-au deprins din corpul ştiin elor fundamentale. se eviden iază unele idei pozitive. Vârstele preşcolară şi şcolară mică sunt cele mai favorabile pentru o ac iune logopedică eficace. să se consolideze şi să se agraveze sub forma unor deprinderi deficitare. o cronică din 1835 vorbeşte de vindecarea gângăviei (o formă de tulburare a fluen ei verbale). care în lucrarea ’’ De oratorie’’ scrie: ’’dacă nu depinde de noi să avem un glas frumos. Progresele din secolele XVIII. Mai întâi. prin însemnările lui Cicero. în evul mediu. Desigur. semnificative demersurile pentru prevenirea tulburărilor de limbaj şi terapia lor. acordată vorbirii. În prezent. mai cu seamă că ele 78 . Chiar procesul instructiv. de noi depinde să-l cultivăm şi să-l fortificăm. ea contribuie la formarea omului. unde şi frecven a tulburărilor de limbaj este mai mare.Deficien ele de limbaj O pre uire asemănătoare. ca o dată cu trecerea timpului. în special asupra copiilor nu numai datorită frecven ei mai mari a tulburărilor de limbaj. Scopuri Logopedia are. în primul rând. iau fiin ă cabinetele logopedice în policlinici şi în unele spitale. o găsim şi la romani. îl ajută pe copil să depăşească dificultă ile şcolare şi de adaptare. în 1949 şi apoi în 1957. că tulburările limbajului pot fi şi trebuie să fie corectate şi la vârstele adulte. a dezvoltării deprinderilor de comunicare optimă şi eficientă într-o lume în care informa ia circulă pe canale tot mai diverse. cu necesitate. dar practica logopedică s-a legiferat mult mai târziu. se acordă o importan ă tot mai mare dezvoltării limbajului încă din copilăria timpurie ca şi fa ă de modalită ile de în elegere. iar dereglările apărute au tendin a. În ara noastră. cu toate oprimările la care este supusă ştiin a. dar şi pentru faptul că la aceştia vorbirea este în continuă structurare şi dezvoltare. Aviceena notează o serie de exerci ii utilizate în scopul reglării respira iei în emiterea vocii adoptate şi în prezent în corectarea bâlbâielii şi a altor tulburări asemănătoare.XIX cunoscute în toate domeniile. Astfel. să studiem toate treptele de la sunetele grave până la cele mai înalte’’. Activitatea logopedică este centrată. un scop educativ. ceea ce necesită un efort mai mare pentru corectarea lor şi înlăturarea efectelor negative asupra comportamentului şi personalită ii. Din aceeaşi perspectivă. în egală măsură. formarea şi dezvoltarea unor capacită i verbale care să înlesnească învă area şi accesul la cultură.

insuficien e func ionale la nivelul sistemului nervos central. 1. Cauze organice ce pot avea o natură centrală sau periferică. se pot produce tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială (receptoare). Cauze func ionale. sunt dificil de eviden iat. Şi unele boli ale primei copilării. la cei cu tulburări ale reprezentărilor optice şi acustice. Aceştia pot influen a negativ dezvoltarea sa şi cu cât ac ionează la vârstele mai mici cu atât efectele sunt mai mari. pe acei subiec i care. iar anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizată a tuturor elementelor implicate în procesul vorbirii. printre alte tulburări. Cauzele func ionale pot afecta oricare din componentele pronun ării: expira ie. cu alcool.Deficien ele de limbaj duc la dezadaptabilită i sociale. Dar organismul are o anumită rezisten ă ce-i permite o evolu ie normală. la aliena ii mintal. pot determina tulburări de limbaj atât pe cale centrală cât şi pe cea periferică. ca şi în macroglosie sau microglosie. articula ie. pojarul etc. şi numai în anumite contexte aceşti factori determină dereglări psihice. mai ales. scarlatina. Ca urmare. 79 . la tulburări de personalitate şi pot perturba pozi ia socială a persoanei.2. medicamentoase. ne vom referi la principalele patru categorii de factori care pot influen a negativ dezvoltarea limbajului. O asemenea situa ie se produce şi în prognatism şi progenie. insuficien e ale auzului fonematic care. cât şi pe cea motorie (efectoare). de exemplu. encefalita. au o construc ie anatomo-fiziologică fragilă sau patologică. rujeola. deoarece sunt atinşi mai mul i centri corticali implica i în diferitele func ii psihice. În cazul unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce. În urma ac iunii acestor cauze. Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj După cum se ştie. În acest context. handicapuri ale limbajului de o mare varietate. fona ie. Aici sunt cuprinse diferitele traumatisme mecanice care influen ează negativ dezvoltarea sistemului nervos central (SNC) sau afectează nemijlocit auzul şi organele fonoarticulatorii. marcându-l pe subiect pe perioade limitate sau pe toată durata vie ii. de nutri ie la nivelul cortexului. O anumită frecven ă o au infec iile şi intoxica iile cu substan e chimice. ca meningita. apar dereglări ale proceselor de excita ie şi inhibi ie. Asemenea cauze se întâlnesc la subiec ii cu deficit mintal. asupra individului ac ionează o multitudine de factori dintre care unii sunt nocivi. Aşa. care pot afecta organic sau func ional mecanismele neurofiziologice ale limbajului. la cei cu tulburări de memorie şi de aten ie. congenital. dar au implica ii nemijlocite asupra evolu iei limbajului şi activită ii psihice. Cu cât zona lezată este mai întinsă sau mai profundă. lezarea timpanului împiedică recep ia corectă a limbajului şi emiterea normală a vorbirii. toate. Cauze psiho-neurologice Ce-i influen ează. cu atât tulburările sunt mai complexe.

a. încurajarea copilului mic în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul părin ilor (adul ilor). imitarea unor modele cu o vorbire incorectă în perioada constituirii limbajului. trăirea unor stări conflictuale. Astfel de clasificări sunt echivoce şi nu cuprind toate categoriile limbajului deteriorat. tulburări pe bază de coree). simptomatologic şi psihologic. tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen. orice examen logopedic se corelează cu alte investiga ii. dizartrie). tulburări ale limbajului citit. cum sunt cel etiologic. 3. toate conducând la formarea unor obişnuin e deficitare. Din această categorie fac parte unele metode greşite în educa ie ( iatrogeniile sau didactogeniile). medical etc. simptomatologic. la o analiză mai atentă vom constata că ele au o frecven ă relativ mare. lingvistic.scris (dislexie. 6. tulburări ale limbajului.alexie şi disgrafie. care favorizează oboseala excesivă ce duce la disfunc ii verbale. suprasolicitările. blocaje. de tip psihologic. etiologic. ecolalii. Ni se pare mult mai adecvată o clasificare care să ină seama de mai multe criterii. şi ea se rezumă la următoarele categorii: tulburări de pronun ie sau de articula ie(dislalie. aftongie. 7. 80 . Dar considerarea unui singur criteriu nu permite decât o clasificare unilaterală care vizează numai par ial natura şi varietatea handicapurilor de limbaj. Care sunt abordate în literatura de specialitate cu mai pu ină insisten ă. 4.agrafie). bradilalie. ci şi asupra întregii dezvoltări psihice a omului. O astfel de clasificare.a. electiv sau voluntar. s-a impus în literatura de specialitate. logonevroza. elaborată de E. tulburări polimorfe (afazie şi alalie). un nivel scăzut al antrenamentului verbal. în acelaşi timp: anatomo-fiziologic. tumultus sermones. tulburări de ritm şi fluen ă a vorbirii (bâlbâiala. lingvistic. retard sau întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii). stresante. 1. Verza.Deficien ele de limbaj Cauze psiho-sociale. fonastenie). Nici o prognoză validă nu se poate adopta fără a ine seama de diagnosticul diferen ial şi evitarea unor confuzii între diferitele categorii de tulburări de limbaj. jargonofazii. ş. rinolalie. bazat pe disfunc ii psihice (dislogii. Clasificări În logopedie există mai multe tipuri de clasificări ale tulburărilor de limbaj. morfologic. diagnosticul diferen ial corect facilitează stabilirea metodologiei de lucru şi fixarea cadrului general de recuperare. Ca atare. dar şi pentru diagnoza tulburărilor de limbaj. disfonie. În activitatea de corectare. slaba stimulare a vorbirii în ontogeneza timpurie. 2. iar efectele lor negative împietează nu numai asupra dezvoltării limbajului. Aceste clasificări sunt efectuate în func ie de o serie de criterii.) Cunoaşterea unei asemenea clasificări prezintă importan ă nu numai pentru activitatea de cunoaştere şi terapie logopedică. tahilalie. cu toate că ele nu sunt lipsite de importan ă. tulburări de voce (afonie. 5. bradifazii ş.

de la o vârstă la alta. Dar. iar prin alterarea tuturor sunetelor. a majorită ii silabelor şi a cuvintelor se ajunge 81 . ele se transpun şi în limbajul scriscitit. Adeseori.3. deficitul de limbaj este o formă secundară a unui sindrom complex. par ială sau monomorfă . acestea devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza o pronun ie corectă. dislalia poate apărea şi la vârstele mai mari. ea este diferită atât sub raportul complexită ii cât şi al frecven ei.3 Simptomatologia tulburărilor de limbaj 6. ea poartă denumirea de dislalie polimorfă. Tulburări de pronun ie sau de articula ie Aşa cum a rezultat. Pentru copilul antepreşcolar. tulburările de pronun ie nu constituie semnale de alarmă. Tulburările respective cuprind: dislaliile.Deficien ele de limbaj 6. ea se numeşte dislalie simplă. Când deficien ele de articula ie se limitează numai la nivelul unor sunete izolate şi. La copilul antepreşcolar. propozi iilor şi în în elegerea celor enun ate. Dislalia Se remarcă prin frecven a cea mai mare în raport cu toate handicapurile de limbaj. substituirea şi inversarea sunetelor. În cazul unor asemenea asocieri. Tulburările de pronun ie sau de articula ie au cea mai mare frecven ă fa ă de toate categoriile prezentate în clasificarea men ionată în special la copiii preşcolari şi şcolarii mici. Dar atunci când sunt afectate majoritatea sunetelor şi chiar grupe de silabe. sunt mai profunde şi mai frecvente. la vârsta preşcolară se simte nevoia unei interven ii logopedice pentru a nu permite stabilizarea şi formarea unor deprinderi deficitare de pronun ie. ceea ce îngreunează formarea deprinderilor grafo-lexice. rinolaliile şi disartriile. pe o scară de la simplu la complex. în schimb. de obicei. dar prin existen a lui accentuează dificultă ile de recuperare şi adaptare. omiterea. se manifestă sub o formă uşoară. cuvintelor. astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar al cuvintelor. Prin existen a tulburărilor respective. se creează dificultă i în emiterea sunetelor. datorită unei etiologii complexe incriminată în producerea handicapurilor de limbaj. în genere. mai cu seamă când dificultă ile de pronun ie persistă pe o perioadă lungă de timp. Dar. Manifestarea tulburărilor dislalice şi după această vârstă denotă existen a unor cauze cu grad de risc. care tind să le transforme în obişnuin e negative. Cu cât apare mai târziu. deficien ele de limbaj pot apărea atât pe fondul intelectului normal. după vârsta de 3-4 ani. Totuşi. dislalia are o natură fiziologică ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. cât şi la deficien ii mintal sau senzorial când. în genere. cu atât gravitatea ei sporeşte. dislalia se manifestă prin deformarea. În formele grave de dislalie.1. Ca orice tulburare de articula ie sau de pronun ie.

cel mai des se manifestă omisiunile şi deformările. . . ce apare ca urmare a pronun ării sunetelor respective cu limba plasată între din i. scurgerea aerului. ca şi în progenie şi prognatism. ca urmare a parezei par iale a nervului hipoglos. comparativ cu şuierătoarele. inversiunea şi înlocuirea sunetului ’’r ’’.lateral sinister. cum ar fi: micro şi 82 . d) sigmatism palatal. substituiri. de obicei. ca de exemplu. vegeta iile adenoide şi slăbirea muşchilor linguali. La copiii preşcolari şi la şcolarii mici. în vorbirea copilului în urma sunetelor siflante şi şuierătoare. Forma respectivă este mai frecventă la hipoacuzici. dintre care remarcăm următoarele: a)sigmatism interdental. producând perturbări la nivelul recep iei. În perioada schimbării denti iei. ge. h. grupa sigmatismelor şi a parasigmatismelor care ocupă un loc central. şi mai rar cu ’’d. adeseori. omisiuni ale sunetelor siflante şi şuierătoare: s.în mod normalodată cu creşterea din ilor. deoarece în timpul pronun iei nu se efectuează sincronizarea adecvată a mişcării maxilarelor. ’’.Deficien ele de limbaj la aşa-numita dislalie generală sau totală. la copil apar frecvent asemenea forme de sigmatism. imprimând. c) sigmatism addental. v. j. iar la logopa ii mai mari apar. Fenomenele respective pot persista şi în perioadele de vârstă ulterioare. Consoana ’’r ’’ apare. în cazul ieşirii aerului prin stânga şi sigmatism bilateral. Sigmatismul de acest tip apare în despicăturile palatale şi la cei cu un palat prea rigid. gi. iar emisiunea lui corectă presupune o anumită dezvoltare a aparatului fonoarticular şi mişcări fine de sincronizare. ce. determinat de deficien e ale palatului moale care nu-şi poate îndeplini func ia normală. b) sigmatism lateral. Sigmatismul lateral ia naştere. în primul rând. deseori. Remarcăm o altă formă dislalică cu o frecven ă mare. par ial sau total. Pe lângă acestea. şi înlocuirile. specifice şi limbii române. dar se fixează ca defect atunci când persistă prea mult sau apar şi al i factori determinan i. datorită perceperii deficitare a pronun iei. în care aerul se împrăştie pe ambele păr i. când ieşirea aerului se face prin col ul drept al comisurilor labiale. Acestea apar atunci când au loc deformări. ce este caracteristică mai cu seamă disartriei. ci. astfel. la majoritatea copiilor antepreşcolari se produce afectarea sunetului ’’r ’’ sau se înlocuieşte cu ’’l ’’.lateral dexter. e) sigmatism strident. care dispar. omisiunea. în loc de pozi ia mediană. Sunt mai multe forme de sigmatism. prin intermediul căilor nazale. cum este normal. care este de trei feluri:. manifestat printr-o sonoritate exagerată a siflantelor. Dintre formele cele mai frecvente de dislalii sau de disfunc ionalită iile acestuia men ionăm. produs prin sprijinirea vârfului limbii pe din i. la cei cu vegeta ii adenoide şi devia ii de sept. produs prin pronun area sunetelor siflante şi şuierătoare cu vârful limbii retras spre bolta palatină. ş. z. Din aceste motive. nepermi ând astfel aerului să iasă prin spa iul interdental. când cel mai mult este afectată siflanta s. la baza producerii rotacismului şi pararotacismului stau anomaliile anatomice şi func ionale ale limbii. f) sigmatism nazal. rotacismul şi pararotacimsul ce constă în deformarea.

frenul prea scurt sau prea lung al limbii. Verza.apare prin vibrarea buzei superioare în atingere cu incisivii inferiori sau vibrarea buzei inferioare în momentul atingerii incisivilor superiori. vitacism şi paravitacism (tulburarea sunetului v) ş. imita iile deficitare ale pronun iei celor din anturajul copilului. g) rotacism uvular-produs prin vibrarea uvulei în articula ia sunetului r.Deficien ele de limbaj macroglosia limbii. ci vălul palatin. cele mai frecvente forme de rotacism sunt: a) rotacism interdental. se pot produce tulburări şi ale celorlalte sunete. gamacism şi paragamacism (afectarea sunetului g). iar emisia lui r este stridentă. Dislaliile organice. 2003). dislaliile se împart în organice şi func ionale. leziuni ale nervului hipoglos. cu caracteristici nazale.format prin scurgerea aerului pe spa iile dintre păr ile laterale ale limbii. în func ie de cauzele care stau la baza handicapurilor de pronun ie. (după E. despicăturile maxilo-velo-palatine etc). mai rar. de particularită ile psihoindividuale ale subiectului şi de capacită ile sale verbale.a. Prin urmare. c) rotacism labiodental. existen a unor factori negativi de natură psiho-socială şi culturală etc. numite şi disglosii . deltacism şi paradeltacism (tulburarea sunetului d). betacism şi parabetacism (când este afectat sunetul b). ceea ce face să se producă vibra ii la nivelul păr ii posterioare a palatului moale şi a peretelui posterior al faringelui. Deşi cu o frecven ă mai mică. adoptând criteriul simptomatologic şi etiologic. fitacism şi parafitacism (tulburarea sunetului f). capacism şi paracapacism (când este afectat sunetul c). care este cea mai gravă dintre tulburările respective. Dintre acestea. în care nu vibrează vârful limbii aşa cum este normal. nutacism şi paranutacism (tulburarea sunetului n). hamacism şi parahamacism (tulburarea sunetului h). Disartria Din categoria tulburărilor de pronun ie face parte şi disartria. progenia. sau. Pe de altă parte. de sex şi vârstă. e) rotacism velar. frecven a fenomenelor eviden iate depinde de etiologie. b) rotacism labialrealizat printr-un joc uşor al limbii şi vibrarea buzelor. prin atingerea limbii de buza superioară în timpul vibrării acesteia.ce ia naştere prin pronun area sunetului r cu vibrarea vârfului limbii sprijinit pe incisivii superiori. sunt provocate de deficien ele anatomofiziologice de la nivelul aparatului fonoarticular (prognatismul. Ca şi în cazul sigmatismului. tetacism şi paratetacism (tulburarea sunetului t). fiind cauzată de afec iunea 83 . h) rotacism bucal.recunoscut după faptul că limba se află în momentul pronun ării lipită de alveole. sunt determinate de lezarea aparatului auditiv ce nu permite o recep ie normală a vorbirii şi nici un autocontrol al propriei articulări. f) rotacism nazal.datorat faptului că orificiul palatofaringian nu se închide suficient. amintim: lambdacism şi paralamdacism (când este afectat sunetul l). for ând obrajii să intre în vibra ie dând o notă dezagreabilă pronun iei. ceea ce nu-i permite să vibreze suficient. mutacism şi paramutacism (tulburarea sunetului m). d) rotacism apical. Există şi aşa-numitele dislalii audiogene. ca şi deficien ele auzului fizic şi fonematic.

de fona ie şi chiar de voce. Dislalia centrală este mai frecventă la subiec i cu handicap de intelect. de hipoacuzie. mintală. de vegeta iile adenoide. bradilalia. Tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii Aşa cum am văzut.a. dar mult mai grave.2. atât pe cale nazală. Din punct de vedere simptomatologic. Dată fiind originea sa. fapt ce a dus la creşterea interesului şi pentru alte tulburări ale limbajului. printr-o vorbire confuză. predominant. dar şi deficien e ale rezonan ei sunetelor. se manifestă tulburări de pronun ie specifice dislaliei. de despicăturile labio-maxilo-palatine. logonevroza. unele dintre fenomenele enun ate sunt asemănătoare dislaliei obişnuite. în care unda expiratorie trece. dar sunt mai grave decât tulburările de pronun ie. Rinolalia O formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronun ie. tahilalia. apar şi o serie de complica ii psihice ce se produc în sfera afectivă. ci şi a agravării dificultă ilor de vorbire. Bâlbâiala Perturbă rela iile logopatului cu cei din jur şi se prezintă ca un handicap relativ grav. disfonică. prin eviden ierea simptomatologiei şi etiologiei bâlbâielii ca şi dezvoltarea concep iei cu privire la terapia complexă în corectarea ei. cât şi pe traectul bucal. de atonia sau paralizia vălului palatin. este rinolalia ce prezintă şi ea manifestări specifice. Aspectul general al vorbirii este dezagreabil. în care suflul aerului necesar pronun ării sunetelor parcurge. 1. În rinolalie. Se produce ca urmare a unor malforma ii ce sunt localizate la nivelul vălului palatin sau a insuficien elor dezvoltării acestuia. disartria se mai numeşte şi dislalie centrală. alternativ. aftongia. disritmică. Rinolalia se clasifică în aperta sau deschisă. din categoria tulburărilor de ritm şi fluen ă fac parte: bâlbâiala. Ea se caracterizează pe lângă prezen a fenomenelor dislalice. în cazurile accentuate. ci mai cu seamă prin efectele negative ce le au asupra personalită ii şi comportamentului persoanei. n) se scurge pe traectul bucal şi mixa sau mixtă. de func ionarea defectuoasă a muşchilor sau a vălului palatin care nu pot deschide traectul nazal în timpul pronun ării sunetelor nazale etc. senzorială. psiho-socială şi motrică. Ea poate fi pusă în eviden ă mai uşor la adul i fa ă de copii. nu numai ca urmare a deteriorării componentei centrale. nu numai prin formele de manifestare. La disartrici. clauza sau închisă. calea nazală. explica ia ştiin ifică. Acestea sunt şi ele tot tulburări ale vorbirii orale. Deşi preocupările fa ă de această tulburare au fost intense de-a lungul timpului. Bâlbâiala a fost remarcată de către oamenii de ştiin ă din cele mai vechi timpuri. indiferent de caracteristicile articulatorii ale sunetelor. determinate de unele boli infec ioase. cu rezonan ă nazală şi pronun ie neclară. de polipi.3. prin manifestarea ’’fonfăielii’’. când unda expiratorie necesară pronun ării sunetelor nazale (m.Deficien ele de limbaj căilor centrale şi ale nucleilor nervilor care participă la articulare. a fost posibilă abia în secolul 84 . tulburările pe bază de coree ş.

Aftongia Ia naştere atunci când în muşchii limbii se produce un spasm tonic. iar în cel de-al doilea. apare mai frecvent la persoanele cu instabilitate nervoasă. ale fizionomiei ce se manifestă concomitent cu producerea vorbirii. silabelor şi cuvintelor. a încordării şi a anxietă ii. Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul cuvântului. determinate de teama că va greşi în timpul vorbirii. tonică. Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor. atunci când există sau apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi a trăirii acesteia ca o dramă. ca un moment de frustrare a posibilită ilor pe care le are individul. Bâlbâiala se transformă în logonevroză. în lipsa unor factori favorizan i care să o men ină şi s-o consolideze. ceea ce accentuează starea generală de nevrozism şi drept urmare nu se mai trece printr-o dereglare uşoară de tipul bâlbâielii. Formele cele mai grave se manifestă la adult şi adolescent. poate fi considerată fiziologică. 85 . Din punct de vedere simptomatologic. Dar cel mai frecvent.Deficien ele de limbaj nostru. determinate de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor aparatului fonoarticular. şi înso eşte de cele mai multe ori bâlbâiala. bâlbâiala se numeşte clonică. Tahilalia Caracterizată printr-o vorbire exagerat de rapidă. de lungă durată. ca urmare a progresului realizat în ştiin ele psihopedagogice. iar logonevroza presupune pe lângă acestea şi modificarea atitudinii fa ă de vorbire şi a modului cum este trăită dificultatea respectivă prin prezen a spasmelor. constituie un semnal de alarmă pentru că are tendin a de a se croniciza. bâlbâiala apare între 2-31/2 ani şi. ea se numeşte mixtă sau clonotonică şi respectiv tonoclonică. cât şi prin a doua. cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apari ia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. ele sunt foarte asemănătoare. atât prin natura. cu hiperexcitabilitate. tulburări de vorbire pe bază de coree (tic. care. dar de cele mai multe ori logonevroza este mai accentuată decât bâlbâiala. cât şi prin forma ei. Când persistă şi în perioada preşcolară. În primul caz. în func ie de aspectul care predomină. dar şi ca simptom al bâlbâielii. progres realizat şi la nivelul logopediei. se poate transforma în logonevroză. stresurile) pot provoca direct logonevroza. apoi. boli ale creierului mic). mai ales pe plan practicrecuperativ. Logonevroza Este strâns legată de bâlbâială. de obicei. a grimaselor. Când se manifestă atât prin prima formă. Celelalte tulburări de ritm şi fluen ă ale vorbirii pot exista ca sindrom separat. La persoanele nevrozate sau psihonevrozate factorii nocivi (mai cu seamă traumele psihice.

3. ale căilor respiratorii (prin răceală. tremurul şi obosirea prea devreme a vocii. apare muta ia vocii înainte de vârsta obişnuită (la 8-11 ani).Deficien ele de limbaj Bradilalia Opusă tahilaliei se manifestă prin vorbire rară. răguşeala func ională apare în stările emo ionale puternice şi în folosirea excesivă a vocii ceea ce conduce la oboseala componentelor articulatorii. Fonastenia şi pseudofonastenia Au de cele mai multe ori o natură func ională. cum este acromegalia. şi alta. cu oscila ii de la un ton la altul şi cu diferen e minime între vocea fetelor şi a băie ilor. tulburările de voce perturbă melodicitatea. ca urmare a suprasolicitării vocii. ca şi laringitele pot da naştere la fonastenie. Folosirea incorectă (în special la cântăre i) şi abuzivă a vocii (cântăre i. Tulburări de voce Spre deosebire de tulburările de ritm. teamă. oratori). gripe) şi ale ganglionilor fixa i pe coardele vocale. dar mai cu seamă în stările emo ionale puternice. 86 . întreruperea şi rateul vocii. Răguşeala vocală Face parte din această categorie şi se manifestă prin pierderea expresivită ii şi a for ei vocii. copilul capătă o voce bărbătească. nesiguran ă. În cazul tulburărilor endocrine.3. când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii. În majoritatea cazurilor. fonastenia este înso ită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare. dându-i o notă de infantilism cu prezen a unei voci bârâite. Asemenea cazuri sunt frecvente în îmbolnăvirile laringelui. 1. Muta ia patologică a vocii. Toate formele de fonastenie duc la scăderea intensită ii vocii. care o men in şi chiar o accentuează. profesori. intensitatea şi timbrul vocii. func ională ce determină un caracter şuierat şi înăbuşit al vocii. manifestate prin schimbarea func iei hipofizare şi prin modificarea hormonilor sexuali care influen ează nu numai structura anatomofunc ională a laringelui. iar în diferite forme de insuficientă dezvoltare a aparatului (din naştere). frică). încetinită cu exagerări maxime ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau în cazurile de dominare excesivă a inhibi iei etc. Opusul acestui fenomen este întârzierea în procesul de schimbare a vocii. De obicei. pierderea calită ilor muzicale. dar şi modalită ile de reac ionare ale sistemului nervos central ce determină o adaptare lentă la condi iile biomecanice. care afectează caden a vorbirii. Răguşeala poate îmbrăca o formă organică. Pseudofonastenia apare cu o oarecare frecven ă la unii preşcolari. Ea apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin.

Însuşirea citit-scrisului.scrisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi mai cu seamă pe rezultatele sale la învă ătură. şoc. şi a anomaliilor produse de nodulii bucali şi de polipi. fie pa baza tracului. Afonia Este cea mai gravă tulburare de voce. Ini ial. ale îndemânării manuale. datorită unor eşecuri şi conflicte permanente (în via a şcolară). inhibi ia ei. din cauza nevibrării coardelor vocale. dacă nu dispare complet. vocea se manifestă prin răguşeală. dintre care mai importante sunt: insuficien ele func ionale în elaborarea limbajului. aceste caracteristici se accentuează prin prezen a agresivită ii şi a dezinteresului fa ă de activitatea intelectuală în general. agita ia. Când se produc dificultă i în elaborarea deprinderilor lexo-grafice. Pe de altă parte.4. De remarcat şi existen a altor forme mai grave ale dereglărilor citit-scrisului ce se manifestă sub forma alexiei şi agrafiei. tuşită. a angoasei. nazală. La preadolescen i şi adolescen i. a emo iilor. izolarea. presupune din partea copilului o participare inten ionată. prin emo ii. vocea este falsă. afonia poate fi determinată şi de dereglări psihice puternice. bitonală. voită. cu timbrul inegal etc. ca achizi ie recentă în condi iile instruirii. produse fie ca urmare a tonusului muscular slab. scăderea în intensitate.3. Dereglările şi spasmele respiratorii. se dereglează integrarea socială prin manifestarea . afectivă şi conştientă. nepăsarea. pot determina instabilitatea vocii. se instalează tensiunea. voalată. anxietatea. În această situa ie. afectând personalitatea şi comportamentul subiectului. prin scăderea intensită ii. exprimând imposibilitatea producerii actului lexo-grafic. În cazul acesta. care ac ionează pe un fond de hipersensibilitate sau fragilitate a sistemului nervos. stresuri. scăzută în intensitate. în astfel de situa ii. complexe de inferioritate. ale coardelor vocale. monotonia şi caracterul şters. Dar acestea apar pe fondul altor handicapuri grave sau în unele boli psihice şi nu sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal.Deficien ele de limbaj Disfonia Apare în urma tulburărilor par iale ale muşchilor laringelui. ca în final să dispară complet. monotonă. şi chiar unele tulburări psihice. Tulburări ale limbajului citit-scris. a şocului. ale schemei corporale şi ale 87 . se produce numai în şoaptă. Vocea. ca: negativismul.în mai multe cazuri . Ea apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui. 1. cât şi datorită instalării unor trăsături caracteriale negative. Dislexia şi disgrafia Constituie tulburări par iale ale citit. Există un complex de cauze care stau la baza dislexiei şi disgrafiei.a unor comportamente neadaptate la mediu. nediferen iat sau chiar şoptit. cum sunt parezele muşchilor sau procesele inflamatorii. iner ia. descurajarea. şoptirea.

Deficien ele de limbaj ritmului, lipsa omogenită ii în lateralizare, stângăcia înso ită de o lateralizare încrucişată, tulburările spa io-temporale, influen a eredită ii, afec iunile corticale şi, nu în ultimul rând, factorii pedagogici inoportuni, concretiza i într-o metodologie instructiv-educativă neadecvată, ce duce la formarea unor deprinderi grafo-lexice deficitare şi care se corectează ulterior foarte greu. Dislexia şi disgrafia se manifestă, la şcolar, prin incapacitatea sa paradoxală, mai mult sau mai pu in accentuată, de a învă a citirea şi scrierea în mod corect. În cazul acesta, au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor, inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme, omisiuni, inversiuni şi adăugiri de cuvinte şi chiar de propozi ii, dificultă i în combinarea cuvintelor în unită i mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilită ii, ale laturii semantice etc. La unii disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spa iul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă şi, în general, au o orânduire dezordonată. Datorită neîndemânării de a scrie, textul este scurt, lacunar şi fără unitate logică. Din cauza neîn elegerii celor citite şi a chiar a propriului lor scris, redarea la dislexici şi disgrafici este lacunară, plină de omisiuni, sau, în alte cazuri, con ine adăugiri de elemente ce nu figurau în textul parcurs . (E. Verza, 1983). La elevii nevăzători, care înva ă în Braille, se poate constata că manifestările disgrafiei au unele particularită i specifice, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negru. Dintre fenomenele comune, atât în scrierea al- negru, cât şi în Braille, putem cita următoarele: omisiuni de litere şi silabe, omisiuni de cuvinte, omisiuni de propozi ii şi sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, substituiri şi deformări de cuvinte, adăugiri de grafeme şi cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse etc. Totodată, în Braille, se poate eviden ia o dependen ă mai mare a dificultă ilor prezentate de exerci iu (antrenament) şi de nivelul dezvoltării intelective a subiectului.

1.3.5. Tulburări polimorfe
Din această categorie a tulburărilor de limbaj fac parte alalia şi afazia, ce se caracterizează printr-o maximă gravitate cu implica ii complexe, negative, nu numai în comunicarea şi rela ionarea cu cei din jur, dar şi în evolu ia psihică a logopa ilor. Astfel, alalia şi afazia afectează atât limbajul impresiv cât şi pe cel expresiv. Alalia Din punct de vedere etimologic, termenul de alalie provine din grecescul ’’alales’’, care înseamnă fără vorbire sau mu enie. Ca urmare, tulburarea respectivă mai este denumită şi prin termenii de audimutitate, întârziere înnăscută a vorbirii, mu enia auzitorilor, mu enia idiopatică ş.a. Dar vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficien ilor de intelect profund, a surdomu ilor, a disartricilor sau a afazicilor. Deşi pot exista întârzieri mintale, alalia nu presupune deficit de intelect de tip

88

Deficien ele de limbaj oligofrenic, cu toate că sunt evidente tulburările de percep ie, de gândire şi imagina ie, de comunicare şi de îndemânare motorie. Aceste caracteristici sunt şi în func ie de forma alaliei. În aşa-numita alalie motorie, alalicul în elege sensul cuvintelor şi îl re ine, dar nu le poate pronun a. Execută ordinele verbale şi poate arăta obiectele indicate. Poate emite unele sunete nearticulate şi chiar cuvinte mono şi bisilabice. În altă formă de alalie, cea senzorială, dimpotrivă, alalicul nu în elege sensul vorbirii, dar poate repeta sunete şi unele cuvinte cu o structură mai simplă. Deşi pot să audă bine, au dificultă i de percep ie a direc iei sunetelor. Forma cea mai gravă de alalie este cea mixtă, în care predomină, fie caracteristicile din prima, fie din cea de-a doua. Se pot re ine o serie de caracteristici generale, comune, pentru to i alalicii, indiferent de forma alaliei pe care o au. Dintre acestea, men ionăm: lipsa de expresivitate, rigiditate în mişcări şi comportament, dezinteres pentru activitate, voin ă scăzută, deficite de aten ie şi de percep ie, slabă dezvoltare a motricită ii, o întârziere generală în evolu ia psihică, ca urmare a lipsei comunicării verbale etc. Afazia După cum am văzut, în alalie subiectul este lipsit de posibilitatea achizi iei limbajului, în timp ce afazia se produce după dobândirea comportamentului verbal şi este mai frecventă la persoanele adulte sau la bătrâne e, dat fiind faptul că persoanele respective sunt supuse mai frecvent factorilor nocivi care o provoacă. Specialiştii i-au acordat o importan ă deosebită, pentru că afazia determină modificări profunde în sfera limbajului (impresiv şi expresiv), iar la nivelul personalită ii se produc destructurări masive. Afazia poate fi cauzată de accidente vasculare cerebrale produse prin leziunile de la nivelul sistemului nervos central şi gravitatea ei este dependentă de întinderea şi profunzimea acestor leziuni. Deşi, în principal, deteriorarea priveşte sfera comportamentului verbal, au loc, mai mult sau mai pu in, dereglări la nivelul întregului psihism. Astfel, se pot păstra cuvinte parazite, interjec iile, înjurăturile şi, în general, limbajul trivial. În acelaşi timp, vocabularul devine sărac, un cuvânt poate îndeplini rolul de propozi ie, adică se manifestă aşa numitul stil telegrafic în vorbire. La unii afazici apare o vorbire ’’ academică’’, cu multe pre iozită i şi un scris servil, ce se remarcă prin înclinarea exagerată spre dreapta sau spre stânga, tulburări ale accentului şi agramatisme. Dificultă ile în enumerarea automată, ca şi perseverarea şi aşa-numitele ’’ intoxica ii’’ cu cuvinte ocupă un loc aparte în vorbirea afazicului. Ca tulburări secundare, apar afec iuni ale vocii, dereglări ale respira iei şi emo ii exagerate. De cele mai multe ori, acestea se asociază cu o serie de dereglări de la nivelul memoriei. De pildă, la afazici se manifestă o scădere a memoriei iar reproducerea este mai slabă ca recunoaşterea şi învă area. De asemenea, memoria auditivă este mai scăzută decât cea vizuală. Amploarea acestor tulburări din afazie este dependentă şi de caracteristicile personalită ii subiectului înaintea apari iei afaziei, de instruc ia sa, de cultura ce o posedă, de vârstă etc. Şi eficien a recuperării se raportează la aceste caracteristici şi mai ales la mediul de

89

Deficien ele de limbaj via ă, pentru că afazicul are nevoie de în elegere şi afec iune, de sus inerea moralului, prin crearea unui tonus psihic pozitiv.

1.3.6. Tulburări de dezvoltare ale limbajului

Mutismul electiv Pe acest plan se remarcă o gamă extinsă de dereglări, dar ne referim, în principal, la două categorii de tulburări. Astfel, este vorba de mutismul electiv, numit şi voluntar sau psihic, care se manifestă prin refuzul par ial sau total din partea subiectului de a comunica cu unele persoane, iar în forme grave acest refuz se extinde asupra întregului mediu înconjurător. ’’Mu enia’’ este temporară, şi poate dura de la câteva săptămâni, la luni sau chiar ani de zile. De obicei, mutismul electiv apare la copiii hipersensibili şi este înso it de tulburări comportamentale în care încăpă ânarea, timiditatea, brutalitatea, irascibilitatea ocupă un loc important. În majoritatea cazurilor, handicapul este determinat de atitudinile greşite în educa ie care traumatizează afectiv copilul. Dar şi emo iile şoc, stresurile, eşecurile repetate frustrările pot duce la un astfel de mutism. Deşi nu comunică, copiii cu mutism electiv în eleg vorbirea şi nu manifestă deficien e de ordin intelectiv. Dar persisten a pe o perioadă mai mare a lipsei comunicării duce la rămâneri în urmă pe linia dezvoltării vocabularului şi a exprimării logico-gramaticale, cu repercusiuni în plan intelectiv.

Retardurile în dezvoltarea limbajului O extindere şi o frecven ă mai mare o au handicapurile de limbaj; acestea se înscriu în categoria întârzierilor sau retardurilor în dezvoltarea generală a vorbirii ce se pot întâlni la acei subiec i care nu reuşesc să atingă nivelul de evolu ie al limbajului, raportat la vârsta cronologică. De obicei, ele există ca fenomene secundare în mai toate handicapurile de intelect şi senzoriale şi chiar în unele tulburări de vorbire descrise mai sus, dar se pot manifesta şi de sine stătător. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii se recunosc după sărăcia vocabularului şi după neputin a de a se exprima coerent, logic în propozi ii şi fraze. Frecvent, retardurile verbale cuprind atât aspectele fonetice, lexicale, cât şi gramaticale. Datorită acestor fenomene, şi în elegerea vorbirii celor din jur se realizează cu dificultate, ceea ce influen ează negativ evolu ia psihică generală şi comportamentală. Asemenea retarduri verbale pot fi determinate de caren ele sistemului nervos central provocate de hemoragii cerebrale în timpul naşterii, de eventualele boli grave, de lipsa de stimulare a comunicării în perioada primei copilării. Deficien ele senzoriale şi de intelect pot avea efecte similare, deoarece nu facilitează o dezvoltare normală a limbajului, iar cauzele specifice acestora influen ează negativ şi modul de evolu ie şi de structurare a limbajului.

90

existen a unei categorii largi de tulburări care are în componen ă o serie de fenomene relativ asemănătoare prin forma de manifestare şi prin efectele negative în exprimarea con inutului ideativ (dislogii. iar altele sunt specifice şi se adoptă în raport de fiecare tulburare în parte. expresie verbală deficitară şi reducerea cantitativă a în elegerii comunicării. remarcăm că la vârstele mici tulburările de vorbire sunt mai frecvente şi corectarea lor este mult mai facilă în raport cu perioadele înaintate. pentru a evita transformarea tulburărilor de vorbire în deprinderi negative şi pentru a înlesni desfăşurarea procesului instructiv-educativ în condi ii adecvate. că la aceştia. iar alegerea lor este în func ie de fiecare caz în parte. Terapia tulburărilor de limbaj Eficien a corectării tulburărilor de limbaj este dependentă de o serie de condi ii subiective (dependente de subiect) şi obiective (dependente de situa ie. În aceeaşi ordine de idei.4. ele se aplică combinat şi vizează. în egală măsură. jargonafazii.3. Un asemenea demers presupune o examinare precisă a capacită ilor verbale ale subiectului şi a perspectivei corective (prognozei) la care este bine să se adauge şi examenul psihologic şi medical. aspectele corective ale limbajului 91 . Pe acest plan. aşadar. în primul rând. De aici. cu atât mai mult cu cât. de gravitatea afec iunii psihice şi chiar de etiologia incriminată în cazul dat. ecolalii. dereglările generale în formulare. bradifazii etc). cu copiii preşcolari şi şcolari mici. se ştie.Deficien ele de limbaj 1. Metodele şi procedeele folosite în terapia logopedică sunt specifice fiecărei categorii de tulburări. Stabilirea diagnosticului logopedic este esen ială pentru încadrarea subiectului în activitate şi adoptarea complexului terapeutic. de vârsta şi nivelul de dezvoltare psihică ale subiectului. Dar aceasta nu înseamnă că vor fi neglija i puberii. Tulburări ale limbajului bazate pe disfunc ii psihice Dereglările care se produc la nivelul oricărei componente psihice au repercusiuni şi asupra celorlalte componente şi în egală măsură şi asupra limbajului. de tipul de tulburare şi de gravitatea acestuia. corectitudinea şi precizia metodelor folosite etc). de etiologia şi simptomatologia acestuia. În terapia limbajului tulburat există două categorii mari de metode şi procedee. dar în cele mai multe cazuri. frământările lăuntrice care le provoacă sunt mai accentuate şi influen ează negativ structurile de personalitate şi elaborarea comportamentelor adaptative. Aşadar. Dintre acestea. subliniem că activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă. mediu. unele sunt generale şi comune pentru toate categoriile de handicapa i.7. 1. adolescen ii şi chiar adul ii care manifestă tulburări de limbaj. Caracteristic pentru toate sunt. tulburările de la nivelul limbajului sunt dependente. din această perspectivă.

5. format din 150 dislalici. Actualiza i criteriile care stau la baza clasificării tulburărilor de limbaj. Numărul relativ mare al subiec ilor la care au apărut tulburări comportamentale se explică tocmai prin trăirea dramatică a handicapului de limbaj pe fondul hipersensibilită ii şi atitudinilor nefavorabile pe care logopatul le percepe ca pe respingeri şi marginalizări ale celor din jur. ca atare. cât şi cea impresivă a limbajului nu numai că determină reticen e în rela ionarea cu cei din jur. ceea ce face să se reducă încrederea în for ele proprii şi să apară o stare de încordare. Releva i specificul şi importan a metodelor şi procedeelor corectivterapeutice.Deficien ele de limbaj ca şi stimularea activită ii psihice în ansamblu. 3. se produc perturba ii în organizarea şi sistematizarea activită ii psihice. Din prima categorie de metode şi procedee fac parte acelea care contribuie indirect la corectarea tulburărilor de limbaj şi pregătesc subiectul pentru aplicarea celei de-a doua categorii şi anume metodele şi procedeele specific logopedice. 63 bâlbâi i. Tulburările de limbaj accentuate. Educarea personalită ii şi facilitarea comportamentelor adaptive După cum se ştie. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. Sublinia i momentele importante ale constituirii logopediei ca ştiin ă şi a locului acesteia în sistemul ştiin elor psihopedagogice. cu atât tensiunea creşte. 4.disgrafici. Sistematiza i etiologia şi simptomatologia specifică fiecărei categorii de tulburări ale limbajului. 32 cu tulburări de voce şi 65 cu deficit asociat-dislexie-disgrafie au fost constatate tulburări comportamentale la 104 dislalici. ele au o mare importan ă pentru întreaga terapie. Cu cât tulburarea de limbaj este mai grav. 92 . dat fiind gradul lor de complexitate şi dificultate. 2. Cele din a doua categorie sunt de competen a exclusivă a specialistului. iar subiectul va trăi acest fenomen în planul psihic ca pe o dramă. ci din potrivă. Aceasta nu înseamnă că metodele şi procedeele cu caracter general din prima categorie nu sunt eficiente. care afectează atât latura expresivă. la 14 dintre cei cu tulburări de voce şi la 58 dislexici. Ca atare. la 56 bâlbâi i. Verza. dar integrarea logopatului în activitate devine anevoioasă. Într-o cercetare efectuată de E. de nelinişte şi de teamă fa ă de impresia ce o produce asupra celor din jur. 1. asupra unui lot de subiec i cu handicapuri de limbaj. În handicapurile de limbaj scade func ionalitatea unei asemenea func ii şi. una din func iile esen iale ale limbajului este cea reglatorie şi autoreglatorie. structurarea însuşirilor de personalitate poate îmbrăca forme negative care duc la comportamente neintegrative.

(pg. 73 – 104) 2.Deficien ele de limbaj Bibliografie 1. BUCUREŞTI. 212 – 219. 281 – 323) 3.. 124 – 151. 2003.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. E. 2002. VERZA E.. 23 – 63. VERZA E.. (pg..F. FUNDA IEI HUMANITAS.D.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 1998. VERZA E.P. EDITURA FUNDA IEI HUMANITAS. BUCUREŞTI.„TRATAT DE LOGOPEDIE – VOLUMUL I”. (pg. BUCUREŞTI. 144 – 186) 93 . ED.

2.1. Delimitări conceptuale în deficien ele de comportament Pentru început. Obiective • în elegerea semnifica iei psihosociale a tulburărilor de comportament. Scopurile unită ii de curs • • să se formeze o imagine unitară asupra deficien elor de comportament . • Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social. este bine să precizăm distinc ia ce trebuie făcută între comportament şi conduită. 94 . • Preven ia. • Cauze şi forme ale deficien elor de comportament. • să se conştientizeze ac iunea factorilor de diferite tipuri asupra structurii biopsihice şi influen a nocivă a acestora în plan comportamental. deoarece ele nu sunt total sinonime(Piaget. 2 DEFICIEN ELE DE COMPORTAMENT CUPRINS: • Delimitări conceptuale în deficien ele de comportament. să se în eleagă posibilită ile de integrare socio-profesională a persoanelor cu tulburări de comportament în func ie de gravitatea şi complexitatea manifestărilor. sfera no iunii de comportament este mai amplă decât a conceptului de conduită (Claparede). aşa cum sunt luate în majoritatea cazurilor. educarea şi integrarea în via a socială a deficien ilor de comportament. • familiarizarea cu conceptele specifice.Deficien ele de comportament Unitatea de învă are nr. Wallon). Astfel.

P. În limbajul ştiin ific. maturizării sociale. manifestările comportamentale sunt trăite în plan intern şi au un efect circular. cât şi pentru societate. înglobând conduitele şi atunci. Aceşti termeni desemnează comportamente noncomformiste care pot produce efecte negative atât pentru individ. Din punct de vedere psihologic indivizii.Deficien ele de comportament Mul i autori consideră comportamentul ca fiind ansamblul reac iilor globale ale organismului aflat în interac iune cu mediul (con ine şi mişcarea instinctuală a insectelor spre lumină. 2. mai restrictiv. valen e superioare. controlul şi autocontrolul înso esc individul în toate ac iunile întreprinse. ca apoi şi în cel cotidian. fără a face o evaluare de ansamblu a situa iei şi fără să ia în considera ie efectele pe care le au asupra celor din jur. de caracteristicile organizării sociale şi func ionalitatea rela iilor intersubiective.2. Conduita. Comportamentul este dependent de nivelul intelectului. De asemenea. Janet consideră conduita ca fiind superioară comportamentului. structurării motiva ional. reglajul.culturale. structurării conştiin ei de sine şi a conştiin ei sociale. asimilării normelor şi valorilor social. complicată. comportamentul poate căpăta. Dar. însuşite şi învă ate pe parcursul experien ei individului. a animalelor spre surse alimentare). handicapurile de comportament sunt cuprinse în mod sintetic în conceptul de delicven ă şi uneori în cel de infrac iune (mai cu seamă în ştiin ele juridice). care produc astfel de comportamente aberante prezintă dezechilibre sau o stare deficitară în unul sau în toate palierele: maturizării psihice. În acest fel. Cauze şi forme ale deficien ei de comportament Odată produse. este considerată ca fiind un ansamblu de reac ii stereotipe. înso ită de o anumită participare afectivă. dintre dezvoltarea personalită ii şi mediul ambiant în care trăieşte individul putem defini tulburările de comportament ca fiind abateri de la normele şi valorile umane pe care le promovează un anumit tip de societate. Aceste abateri comportamentale se înscriu în categoria largă a fenomenelor de inadaptare şi pot apărea la toate nivelurile de vârste fiind determinate de o varietate de cauze. subiectul va fi definit ca fiin ă unică pe 95 . spre deosebire de reac iile comportamentale văzute ca ac iuni primare sau ca reflexe simple şi elementare ce definesc rela ia dintre subiect şi lumea înconjurătoare. deoarece ea reprezintă o ac iune conştientă. Privind comportamentul ca expresie a rela iei dintre dezvoltarea psihică. de cunoştin ele şi experien a de via ă a individului. la om. men inând sau modificând caracteristicile ce au stat la baza declanşării ac iunilor respective.caracteriale. Ele se repercutează asupra subiectului. Unele comportamente aberante se produc şi prin fixarea obişnuin elor negative sau prin repetarea unor experien e negative pe care individul pe percepe ca avantajoase.

Toate acestea pot avea la bază o multitudine de cauze care ac ionează asupra subiectului în diferite perioade de vârstă. agita ie motorie şi mişcări dezorganizate. produse în copilărie prin reac ia unui homosexual. Acestea determină handicapuri comportamentale de forme şi intensită i diferite. Toate formele comportamentului (afectiv. râs şi plâns nestăpânit). în func ie de profunzimea dereglărilor interioare şi se concretizează. Frecven ă Tulburările de comportament au o frecven ă diferită de la o perioadă de vârstă la alta. cum ar fi: anxietă i şi frustrări prelungite. Astfel de fenomene se asociază. prin conştientizarea unor handicapuri. împreună cu neantrenarea în activitate. cruzime şi abera ii sexuale. - - 96 . Unii autori (1970) consideră că handicapurile de comportament au cea mai mare frecven ă între 14-16 ani. dereglări ale unor func ii psihice. De asemenea. în fine. cu care să se identifice. ca urmare a meningo-encefalitelor sau a traumatismelor. negativism şi apatie. psihomotor) se corelează cu structurile dominante ale personalită ii. după care se atenuează. E. lipsa de autoritate sau autoritatea tiranică a părin ilor.Deficien ele de comportament lângă însuşirile de personalitate şi de un tipar comportamental. Verza. mânie. pot duce la părăsirea domiciliului şi chiar la vagabondaj. putem vorbi şi de predispozi ii înnăscute. cognitiv. furie. la baza cărora se află frecvent experien e negative de tipul: incidente sexuale negative. În literatura de specialitate (U. modificări endocrine produse brusc în condi iile de mediu nefavorabil şi chiar disconfortul psihic şi influen ele negative ale anturajului. trăirea unor tensiuni exacerbate. cu caren e afective ce determină trăsături egocentrice sau subestimarea eului. teribilism şi infatuare. ostilitate şi neacceptarea colaborării cu cei din jur. lipsa unor modele sexuale corecte în familie. 1997) s-a pus în eviden ă şi rela ia dintre infrac ionism şi conduitele sexuale aberante. ludic. Referindu-se la tulburările de comportament specifice perioadelor copilăriei. slaba dezvoltare afectivă şi indiferen ă. generează imaturitatea în conduite. Şchiopu. izolarea excesivă fa ă de al i copii şi lipsa de educa ie socială determină teama fa ă de sexul opus şi dificultă i de stabilire a rela iilor interpersonale. o dezvoltare inegală în unele paliere psihice şi. Mariana Neagoe (1997) subliniază că ele apar pe fondul unor tulburări de dezvoltare care determină o încetinire a dezvoltării prin men inerea infantilismului. Putem vorbi de o categorie de tulburări în planul intern. verbal. furt şi vagabondaj. o afectare a dezvoltării sau distorsionarea acesteia. aproape întotdeauna. instabilitate afectivă şi depresii. Lipsa de supraveghere a copiilor. iar când se manifestă la vârsta adultă capătă forme caracteriopate cu tendin e spre stabilizare şi repercusiuni antisociale. a incestului sau a violului. determină sporirea riscului pe direc ia apari iei conduitelor aberante. repulsie fa ă de activitate. sechele datorate leziunilor cerebrale. prin: reac ii afective instabile (frică. în exterior.

scăderea capacită ii de concentrare şi incapacitatea de a îndeplini sarcini complexe. neadapta i la colectiv. manifestările cu caracter aberant sunt mai evidente şi au frecven ă mai mare fa ă de cele ale fetelor. ce determină tulburări în plan psihic: diminuarea activită ii mnezice. eviden iind caracteristicile personalită ii dizarmonice. apar pe acelaşi fond. implica iile complexe sunt evidente în via a socială. ceea ce atrage după sine instalarea unor alte feluri de tulburări de comportament. cu timpul. Dacă în perioada antepreşcolară minciuna nu poate fi luată ca o notă specifică a unui caracter negativ ci doar ca o formă de adaptare la condi iile noi. cu o nuan ă de laşitate. anxioşi. Furtul efectuat în bandă îmbracă forme mai grave şi cu pronun ate note de teribilism. frustra i afectiv. mai ales la tineri. conflictuali şi labili. furtul se manifestă prin însuşirea for ată sau brutală a jucăriei partenerului. Jaful Ca formă de comportament foarte gravă. şi într-un caz şi în altul. Minciuna 97 . Furtul Este o altă abatere comportamentală cu consecin e mult mai grave. Fuga de acasă şi vagabondajul Ca forme de manifestare a unui comportament tulburat. O asemenea oboseală facilitează instalarea fenomenelor astenice. Ea evoluează diferit în func ie de vârstă. Vagabondajul Ca deteriorare comportamentală gravă. via a austeră şi deprivarea de rela ii sociale creează situa ii de risc în adaptarea comportamentelor mature şi armonice. La baza acestuia se află un sentiment de frustrare cu pronun ate note de anxietate. are loc sub amenin are sau ca act de violen ă. teama şi anxietatea excesivă din familie şi şcoală. duce la tensiuni şi hiperac iuni sexuale. care semnifică formarea.Deficien ele de comportament imaturitatea şi lipsa de responsabilitate determină dependen ă de ceilal i şi sugestibilitate crescută la influen ele negative. Un asemenea fenomen are loc în cazul copiilor introverti i. Oboseala provocată de un consum nervos rapid duce la scăderea activită ii intelectuale. a unei dezvoltări psihice scăzute în care discernământul este limitat. În ontogeneza timpurie. devine o obişnuin ă şi se poate transforma într-o caracteristică negativă a personalită ii. Este o abatere comportamentală simplă. dar şi la cei agita i. particularită ilor negative ale personalită ii. În cazul băie ilor. ca mai târziu să ia forma însuşirii obiectului dorit pe furiş. dar. Situa ia devine tragică şi complexă când jaful se produce în bandă. se asociază adeseori cu alte forme aberante cum ar fi prostitu ia şi perversiunile sexuale. în forma sa incipientă. prin repetare. emotivi.

trec cu greu de la o activitate la alta şi cu timpul. reac ii emo ionale exagerate şi labilitate afectivă. de cele mai multe ori. Efectele tulburărilor de comportament în plan şcolar şi social În ceea ce priveşte planul efectelor produse de anomaliile comportamentale în cadrul şcolii şi a profesiunii. 2) inadapta ii fizic (cuprinzând deficien ii senzoriali). Ei constituie grupul elevilor care nu se pot adapta la via a şcolară odată cu prezentarea unor disonan e între capacită ile psihice şi calitatea efortului depus. negativism fa ă de activitatea şcolară. fatigabilitate şi cefalee. Factorii men iona i mai sus determină un tip de insucces şcolar. nu pot sus ine un efort îndelungat. nestimularea dezvoltării personalită ii copilului până la mediul şcolar tensionat. psihopa ii. favoritism. de însuşirile caracteriale şi temperamentale) şi obiectivi (cei familiali. le scade interesul pentru învă are şi încep să evite şcoala). Se consideră că la vârsta de 6-7 ani. Dacă la vârsta copilăriei predomină formele inadaptării şcolare cu manifestări de complexitate redusă. indiferen ă afectivă. Inadaptarea nu este doar de tip şcolar. lipsa de tact pedagogic. 3) inadapta ii social (cuprinzând delincven ii. descurajarea unor elevi. eşecurile şcolare repetate etc. Gonnet (1968). circa 8-10% din copii nu au maturitatea necesară pentru a corespunde exigen elor unei învă ări organizate şi riguroase. Acestea îşi pun amprenta asupra întregii personalită i şi astfel se ajunge la stabilizarea handicapurilor comportamentale în care 98 . de evolu ia afectivă. se constată că acestea au la bază o multitudine de factori. Acestea încep.Deficien ele de comportament 2. Prin urmare. culturali. cu efecte negative pentru individ şi societate. După C. manifestate prin lipsa de preocupare fa ă de copii. există trei categorii de copii inadapta i: 1) inadapta ii psihic (cuprinzând deficien ii de intelect).3. pot apărea forme de inadaptare şcolară de tipul imaturită ii (copiii progresează lent. vor apărea dificultă i în adaptarea socială şi profesională. Astfel. şcolar-pedagogici. bazat pe stări anxioase în care fobia fa ă de şcoală influen ează structurarea personalită ii şi comportamentul copilului. rezultă că fenomenul neadaptării se asociază cu factorii subiectivi (cei ce in de dezvoltarea fizică şi mintală. şi apoi se extind. mai târziu. hoinăreală. obosesc mai repede decât ceilal i. economico-sociali). de la greşelile părin ilor. opozi ie fa ă de efort şi atitudini negative la adresa colectivului şi de obstruc ionare a activită ii altora. determinând perturbarea echilibrului dintre elev şi şcoală. prin trăirea tensionată şi conflictuală a eşecurilor repetate. apatici. psihoticii). morali. ci poate cuprinde toate sferele activită ii şi rela iile umane implicate. sunt agita i psihic şi motor sau dimpotrivă. dar şi între nivelul cerin elor şi exigen ele procesului instructiveducativ. Anxietatea se instalează ca o trăsătură dominantă în timp şi astfel generează nelinişte şi panică. lene. Toate acestea duc la absenteism.

aplicate de timpuriu. Analiza i comportamentul uman prin raportarea la conduită şi la dereglările posibile. educarea şi integrarea în via a socială a deficien ilor de comportament Măsurile psihopedagogice de prevenire a handicapurilor de comportament.Deficien ele de comportament societatea intervine. cât şi dezvoltarea unor motiva ii complexe pentru activitate şi pentru împlinirea scopurilor acesteia. odată cu antrenarea copilului în activită i ce permit afirmarea sa. 2. Preciza i impactul handicapului de comportament asupra subiectului şi societă ii. se creează un confort psihic la nivel de colectiv şi se acordă importan ă componentei afectivmotiva ionale. alături de familie. Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. pentru a sublinia nevoia de preven ie şi reeducare 99 . 2. În ambele cazuri.4. sunt deosebit de importante deoarece îl scutesc pe copil de multe neajunsuri. de cele mai multe ori. ele devin mult mai grave şi implică un mare grad de dificultate pentru înlăturarea lor. Fazele procesului educa ional vor fi raportate la particularită ile psihoindividuale şi de vârstă ale copiilor şi implică demersuri pedagogice clare. Într-o primă fază. Când handicapurile de comportament se instalează pe fondul altor handicapuri sau se asociază cu acestea. Preven ia. educatoarea şi învă ătoarea au un rol fundamental. 3. prea târziu pentru a le anihila şi a-l recupera pe individ. iar acolo unde rela iile interpersonale şi activită ile organizate contribuie la dezvoltarea personalită ii. Se urmăreşte formarea maturită ii în raporturile colective şi şcolare. se insistă pe acestea şi se creează un cadru favorabil interven iilor psihologice de consiliere şi îndrumare a subiectului. Eviden ia i cauzele şi formele deficien ei de comportament. asigurându-i dezvoltarea armonioasă a personalită ii. este necesară aplicarea cât mai devreme cu putin ă a unor interven ii educa ionale cu caracter recuperativ-corectiv pentru a nu permite cronicizarea acestora. stimulându-se atât sensibilitatea copilului şi receptivitatea fa ă de trăirile altora. În condi iile în care devierea conduitei este deja produsă.

(pg. P. (pg.F.„PSIHOLOGIA VÂRSTELOR – CICLURILE VIE II”. FORME ŞI ROLUL EDUCA IONAL ÎN PREVENIREA ACESTUIA. NEAGOE MARIA.D. ED..... BUCUREŞTI. VERZA „GHIDUL EDUCATORULUI”. 1997 3..S. 1991 4.. FUNDA IEI HUMANITAS.. 187 –196) 100 . VERZA E.D. E. 1997 5. .P.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”. 1998. PARIS.. BUCUREŞTI.. URSULA. BUCUREŞTI. DEVIAN Ă ŞI PATOLOGIE SOCIALĂ. E. ŞCHIOPU.P. TIPOGRAFIA METROPOL.ANOMIE. VERZA.U. ÎN EDUCAREA ŞI RECUPĂERAREA COPIILOR VULNERABILI” ÎN E..M. ED.„COPIII CU HANDICAP DE COMPORTAMENT. RĂDULESCU. BUCUREŞTI.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. E. ETIOLOGIE.Deficien ele de comportament Bibliografie minimală 1.„LES ECOLIERS INADAPTES”. VERZA E. GONNET C.F. BUCUREŞTI. 2002..114 – 122) 6. 1968 2. HYPERION.

De la handicap la polihandicap Prin polihandicap se în elege existen a a două sau mai multe forme de handicap(deficien e). • raportarea conceptului de autism la alte polihandicapuri. în elegerea metodologiilor educa ional-recuperatve în surdocecitate şi autism. 3. Diversitatea tulburărilor este dependentă de gravitatea acestora şi de numărul simptomelor care sunt asociate într-o formă de bază de tip sindrom.1. în elegerea diferen elor între conceptul de handicap şi cel de polihandicap . par ial sau total. • să se conştientizeze ac iunea factorilor ereditari şi dobândi i asupra gravită ii acestui polihandicap(autismul). Obiective • în elegerea conceptului de surdocecitate în contextul asocierii celor două handicapuri senzoriale de auz şi de văz . în cele mai bune situa ii. De aceea. • asimilarea principalelor simptome ce caracterizează sindromul autist . Scopurile unită ii de curs • • • formarea unei imagini unitare asupra condi iilor asocierii deficien elor. . • Autismul. integrarea şcolară se realizează diferit.Unitatea de învă are nr. asociate la aceeaşi persoană şi înso ite de o varietate de tulburări. • să se conştientizeze ac iunea factorilor ereditari şi dobândi i asupra gravită ii acestui polihandicap (surdocecitatea) . • Surdocecitatea. în func ie de profunzimea handicapului. 3 DEFICIEN E ASOCIATE (POLIHANDICAPUL) CUPRINS: • De la handicap la polihandicap.

febra tifoidă. după stocarea unor imagini. În surdo-cecitate. În primii doi ani de via ă. face posibilă. ca la scurt timp să urmeze şi cealaltă . rubeola. Dintre acestea. socializarea şi dezvoltarea psihică presupune adoptarea unor programe educa ionale care să valorifice. nu are reprezentări vizuale şi auditive şi nici deprinderi de vorbire. timpuriu. în unele deficien e fizice şi în deficien e senzoriale. cum sunt : surdo-cecitatea. le vom re ine pe cele mai importante. care pot să afecteze. putem întâlni şi deficien e singulare „renunite”. deoarece perceperea lumii înconjurătoare şi comunicarea cu aceasta se restrânge la un număr minim de canale. Astfel. care să consolideze în mod obişnuit. dar de cele mai multe ori apare mai întâi una. deficien ele se pot instala concomitent. autismul. este foarte importantă perioada în care se produce afec iunea. toate sindroamele deficien ei mintale. părin ii nu sesizează starea de deficit a copilului sau se amăgesc crezând că este vorba de un fenomen trecător. În educarea unui copil cu dublu sau triplu handicap. dar au o ac iune mai extinsă . polihandicapul se găseşte în majoritatea sindroamelor deficientului de intelect. Dar. prin antrenament şi învă are. administrarea în exces a streptomicinei. Surdo-cecitatea Datorită asocierii surdomutită ii cu cecitatea se produc grave perturbări în existen a individului. dezvoltarea compensatorie a func iilor specifice şi a abilită ilor comunica ionale. şi 102 . însă extrem de grave (profunde) şi la care componenta afectată este deteriorată total şi pe toate secven ele acesteia. apar disfunc ionalită i la nivel psihic sau la nivel organic. aceiaşi ca şi în deficien a de vedere sau de auz.Polihandicapul În cazul polihandicapului. datorită men inerii unor resturi auditive sau de vedere. neomicinei. în majoritate. la care ne-am raportat deja. fie cu dificultă i în toate componentele principale ale activită ii psihofizice. mai profundă şi produc modificări majore de ordin structural şi func ional (bolile infecto-contagioase. survenirea orbirii şi surdită ii. Este destul de greu să se depisteze. La orbul surdomut sunt afecta i principalii analizatori : văzul. deoarece un copil polihandicapat din naştere sau la scurt timp după. intoxica iile. aceste deficien e. negativ. auzul şi cel verbomotor. meningitele şi encefalitele ). maximal. şi care pot fi. Pe de altă parte . canamicinei şi traumatismele ce afectează zonele centrale şi periferice ale analizatorilor respectivi. planul psihic general. aveam de-a face cu deficien e severe sau profunde fie într-un palier al activită ilor fizice şi psihice. De aceea. analizatorii valizi şi să determine compensarea acestor func ii specifice analizatorilor afecta i. şi mai ales în cazul asocierii lor. Factorii Sunt. Aşadar.

103 . litere sau grafeme. 5 ani. nu impiedică dezvoltarea capacită ilor intelective – creative. a atins o dezvoltare remarcabilă Vasile Adamescu care. ca urmare a meningitei şi care au reuşit să absolve o institu ie de învă ământ superior. mai ales în cazul în care copilul are o bună capacitate de imitare şi unele resturi de văz. deoarece grija exagerată sau respingerea este dublată de faptul că nu ştiu cum să procedeze cu ai. discriminare. spre Procesul educa ional . în lucrările : „Memoriile” şi respectiv. concomitent cu învă area numelui acestora ( educatorul scrie cuvintele în palma copilului ). Copilul trebuie să în eleagă că fiecare lucru are un nume. ele au descris şi etapele educa iei speciale. copiii ajung la vârsta şcolară fără să posede cele mai elementare deprinderi şi fără a-şi putea exprima dorin ele. intensificare şi interpretare. se respectă legită ile secven iale de detectare. Se formează mai întâi obişnuin e. Astfel. Helen Keller şi Olga Skorohodova. La noi. stimularea reflexului de orientare şi elaborarea intereselor de cunoaştere se face prin formarea şi men inerea unor reflexe condi ionate. iar folosirea limbajului presupune şi în elegerea acestuia. Pe lângă proză şi poezie. care să facă posibilă umanizarea şi comunicarea cu lumea înconjurătoare. După parcurgerea cunoaşterii nemijlocite a obiectelor.Polihandicapul încercând tot felul de tratamente ajung să orienteze copilul recuperare educa ională specializată abia pe la 6-7 ani. în vederea raportării la cei din jur. prin plimbări şi excursii . respectiv. Este foarte greu pentru părin ii unor astfel de copii. a căror deficien ă a survenit la 2 şi. explorarea mediului înconjurător. În elegerea cuvântului. Prezen a surdo-cecită ii. Mai târziu. formarea reprezentărilor şi imaginilor.recuperativ Se bazează pe posibilită ile de preluare a func iilor afective de către analizatorii valizi şi dezvoltarea unor capacită i prin intermediul acestora. stabilit cu ajutorul analizatorului tactil. de asemenea. În acest caz. este fundamental contactul cu lumea. a simbolurilor şi comunicării verbale. În acest sens. ca simbol al no iunii. presupune conştientizarea faptului că fiecare obiect sau ac iune sunt reprezentate prin cuvinte. avem două exemple clare. după absolvirea universită ii. etc. contactul cu obiectele. se trece la elaborarea „imaginilor” şi la realizarea unor reprezentări pe baza percep iilor. a devenit unul din cei mai aprecia i profesori dintro şcoală de nevăzători din Cluj-Napoca şi care reuşeşte să ducă o via ă normală. apoi deprinderi de recep ionare a semnalelor din mediu. Activitatea practică rămâne dominantă pentru semnifica ia rela iei organism-mediu. În activitatea cu copiii orbi-surdo-mu i. În dezvoltarea capacită ilor senzorial-perceptive şi în organizarea cunoaşterii. „Cum percep lumea exterioară”. în care au pus în eviden ă modalită ile de rela ionare cu mediul. Folosirea gesturilor este importantă. de percepere a acestuia. pentru satisfacerea normală a trebuin elor biologice şi igienice. permite cunoaşterea reală a obiectelor. survenite la scurt timp după naştere.

dereglări de limbaj şi stereotipii. de asemenea. Enăchescu (1996. Mai târziu. conceptul de autism a fost bine conturat şi definit în raport cu alte categorii de handicap. În surdo-cecitare . encefalopatie infantilă. Acestea din urmă se regăsesc şi în autism. stări de excita ie puternică. familială şi socială a deficien ilor. secondate de halucina ii în plan psihic. din sistemul de şanse ce li se acordă acestora. oligofrenie. metodologia educa ională implică următoarele etape : cunoaşterea nemijlocită a lumii înconjurătoare. Acestea apar in igienei mintale de care. măsuri speciale de şcolarizare şi profesionalizare. dereglări neuro vegetative. ce alternează cu cele depresive. stimularea atitudinilor pozitive şi efortul constant. profesională. C.Polihandicapul După ce sunt însuşite bazele limbajului. drepturile lor. este interesată ştiin a şi societatea. măsuri de protezare compensatorie a deficien ilor”. El se referea la dereglări secundare de natură psihogenetică pe care le raporta la o categorie definitorie de tulburări primare. Autismul Termenul a fost formulat de B. şi constau în dereglări ale asocia iilor de idei. schizofrenie infantilă. climatul afectiv. 104 . atmosfera tonifiantă. locul lor în societate . atitudinile manifestate de societate fa ă de persoanele handicapate fac parte. însuşirea gesticula iei. copii fără contact. la începutul secolului. întreruperea fluxului ideativ. dar nu acoperă starea concretă de autism. măsuri privind adaptarea şcolară. pg. Astfel.3. Este important. formarea capacită ii de folosire a semnului dactil. În diagnoza autismului se fac frecvente confuzii şi substituiri cu alte sindroame la fel de pu in delimitate în teorie şi practică. Mâna joacă rolul fundamental în recep ia stimulilor din mediu şi îndeplineşte func ia de organ de transmisie cu ajutorul gestului şi dactilologiei. întârziere psihică.190 ) afirmă că „Ac iunea psihoigienei în problema deficien ilor are câteva aspecte caracteristice. formarea capacită ii de comunicare verbală.Bleuler. în egală măsură. termeni ca psihoză infantilă. formarea deprinderilor de citire şi scriere. scris şi calcul. tulburări emo ionale grave. se trece la lectură. pe care le redăm mai jos: protejarea psihică şi socială a acestora. în raport cu capacită ile de care dispun deficien ii . acolo unde este cazul. pentru dezvoltare şi integrare în mediul ambiant. Mentalitatea. însă este considerat ca fiind controversat în raport cu caracteristicile comportamentale şi manifestarea func iilor psihice ce le generează pe parcursul vie ii individului. Este de în eles folosirea limbajului Braille şi a unor proteze auditive. Formarea comunicării verbale şi a gândirii verbale se bazează pe imaginile constituite prin tact şi prin simbolistica gestului şi a dactilemului. se referă la o arie largă de fenomene . în care sunt prezentate unele manifestări asemănătoare sau chiar comune cu cele din autism. prin atribuirea unui statut social care respectă demnitatea umană. 3. nemijlocit.

exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a acestora. prin existen a deficitului de comunicare. Kanner a făcut posibilă departajarea tranşantă a unui sindrom caracteristic – autismul – de toate celelalte forme de handicap.. etc. izolarea şi retragerea în sine . temă şi emo ii exagerate . literatura de specialitate consemnează o serie de date cu privire la comportamentul unor copii ce prezentau o simptomatologie asemănătoare. apari ia şi dezvoltarea unor componente cu caracter ritual . crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală . Cu mult înainte. termenul de autism provine de la cuvântul „autos”. existen a unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lumină.Kanner. de durere. ca fiind retras şi mul umit de sine însuşi. incapacitatea de a percepe pericolul real. Etiologic. de socializare şi de structurare a comportamentelor mature şi armonioase. o exacerbare a memorării mecanice . prezen a unor comportamente stereotipe şi repetitive. I. o repliere totală asupra lumii lăuntrice. înso ită de o predominare a vie ii interioare. incapacitatea de comunicare verbală.Polihandicapul Bleuler defineşte autismul ca fiind o detaşare de la realitate. prin care cele mai importante ar fi : Incapacitatea de a adopta o pozi ie normală în timpul luării în bra e chiar şi în perioada de sugar . şi de la accep iunea dată autismului de I. El eviden iează o serie de trăsături caracteristice. care înseamnă „însuşi” sau „eul propriu”. producerea întârziată a unor manifestări ecolalice. ataşament nemotivat fa ă de obiectele nesemnificative . centrat pe subiectivitate şi rupt de realitate. un mod de gândire necritic. 105 . incapacitatea imaginativă în activită i ludice . în descrierea autismului de tip Kanner. incapacitatea utilizării conceptelor abstracte . de zgomot.

Din punct de vedere etiologic. Datele recente consemnează prevalen a autismului de tip Kanner de 1/20. cum ar fi : .Polihandicapul reac ii bizare la schimbările din mediul ambiant . Un alt studiu. cu ocazia unui experiment efectuat în Anglia. cuprinsă între 8-10 ani..000 de copii.bolile infecto-contagioase . aceleaşi date. ce fac posibilă explicarea autismului Teoriile organice Acestea consideră că autismul se datorează unor disfunc ii organice de natură biochimică sau unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului. a confirmat. Cercetările nu au putut demonstra transmiterea ereditară şi nici existen a unui caracter genetic dominat la unul din sexe. frecven a este mai mare la băie i. făcut în Danemarca. dar au confirmat existen a unui număr mai mare de autişti printre copiii unici la părin i sau a primilor născu i. Sunt invocate în paralel.. Spre exemplu.a. ş. Interpretează autismul ca pe un fenomen de retragere psihologică fa ă de tot ceea ce este perceput ca fiind rece. Consideră că autismul infantil ia naştere printr-un şir de comportamente învă ate şi care se formează în urma unor serii de recompensări şi pedepse întâmplătoare. deficit de comunicare verbală. fa ă de fete. Frecven ă S-au făcut multe studii asupra frecven ei cazurilor de autism.traumatismele din timpul sarcinii şi ale naşterii . Raportată la sexe . Teoriile psihologice.000. În literatura de specialitate se consideră că autismul are o frecven ă similară cu cea a surdită ii şi mai mare decât cea a cecită ii. ca urmare a mortalită ii infantile sporite în acestea din urmă. în 1964. 106 . . Concluzia este că în ările dezvoltate frecven a autismului este mai mare fa ă de ările subdezvoltate. aproximativ 3 la 1. ostil şi pedepsitor. au fost depista i 4-5 copii la 10. non-verbală. Teoriile comportamentale. pe popula ia infantilă. şi alte cauze. care prezentau semne evidente de autism. au fost elaborate trei categorii de teorii distincte. aproximativ.

3. e) Disfunc ionalită i ale proceselor. Propozi iile formulate sunt. Comunicarea nonverbală este şi ea deficitară. însuşirilor şi func iilor psihice. . fa ă de normal şi se men ine o pronun e defectuoasă aproape în toate împrejurările. Autiştii nu răspund la comenzile verbale şi pot prezenta o reac ie întârziată la apelul numelui lor. Fenomenul ecolalic este evident şi dă impresia unui ecou prin repetarea sfârşitului de cuvânt sau de propozi ie. are tendin a de a o repeta la nesfârşit. Deficien ele perceptuale şi rela ionale Au o mare diversitate şi pot fi sesizate încă de la naşterea copilului autist. ş. Vorbirea este economicoasă şi lipsită de intona ie.1. prin slabul interes în achizi ia limbajului. Când înva ă o propozi ie. a epilepsiei. Sintetic ele pot fi grupate astfel : a) Dificultă i de limbaj şi comunicare .2. La 5 ani.a. Ei se orientează bine în spa iu . . iar tulburările de voce sunt frecvente. de a nu folosi cuvinte de legătură sau de a substitui un cuvânt cu altul apropiat. ca semnifica ie sau utilitate ( lingură cu furculi ă sau mamă cu tată ). Disfunc ionalită ile de limbaj şi comunicare Sunt deosebit de pronun ate şi se manifestă. dar manifestă stereotipii în formularea unor comportamente cognitive. pot repeta unele sunete şi silabe. agita ie 107 . manifestă dificultă i în învă area literelor. Discontinuitatea în dezvoltare şi învă are Rezultă din faptul că autistul este incapabil de a număra. iar după însuşirea relativă a limbajului.3.3. Acesta este plângăcios .Polihandicapul . 3. agitat. d) Tulburări ac ionale şi comportamentale .cauze ereditare . dar înva ă cu uşurin ă cifrele. caracteristică ce se accentuează şi prin lipsa de interes pentru achizi ia unor informa ii noi. b) Discontinuitate în dezvoltare şi învă are .3. După cum am văzut din punct de vedere simptomatologic. adeseori bizare.3. vocabularul este sărac. 3.existen a hidrocefaliei. în majoritatea timpului. paleta acestora este foarte extinsă. de timpuriu. Vorbirea se însuşeşte cu o întârziere mare. .anomalii ale creierului . autiştii au tendin ă de a schimba ordinea sunetelor în cuvânt. dar manifestă abilită i în realizarea opera iei de înmul ire. c) Deficien e perceptuale şi rela ionale .

kinestezică (legănatul înainte şi înapoi. şi uneori. 3. frecarea lobului urechii cu mâna) . cu mişcări gra ioase . . Toate aceste fenomene sunt mai active în copilărie. Ac iunile şi comportamentele acestor persoane au un caracter bizar şi stereotip. cu un obiect sau lovirea cu capul de perete). de unele obiecte fără semnifica ie sau manipulează un timp îndelungat un obiect. În primul caz. când autistul produce ac iuni până la epuizare sau până la distrugerea unor păr i ale corpului (autolovirea cu pumnul. comportamentul tipic autist este cel mai evident.mersul pe vârfuri. . chiar. nejustificat.3. 108 . Alte ac iuni stereotipice : . S-a constatat că între 2-5 ani. ca şi când ar fi pe scripete . Ei pot deveni violen i.auditivă ( plesnitul din limbă sau emiterea neîncetată a unui sunet .vizuală (învârtirea unui obiect strălucitor în fa a ochilor sau privirea neîncetată a degetelor ). Alte curiozită i se manifestă printr-o nevoie redusă de somn. Dintre acestea. manifestă chiar abilită i în a cânta la instrumente muzicale. dimpotrivă. . reac ii diminuate la durere şi frig. se pot ataşa. Tulburările ac ionale şi comportamentale Sunt cele mai spectaculoase atât prin amploare. modificarea frecventă a dispozi iilor.tactilă (lovirea coapsei cu dosul palmei . fiind deranja i de zgomotul produs la căderea unei gume dar nu manifestă nici o reac ie la un zgomot deosebit de puternic ( abera ii percepute şi de rela ionare ). fără interes şi fără dorin ă de a cunoaşte lumea înconjurătoare. este inhibat. Unii autişti manifestă o adevărată fascina ie pentru lumină sau pentru un obiect strălucitor. Unora le place muzica. . . fără o cauză corespunzătoare. zgârierea cu unghia a ceva tare. Autiştii sunt incapabili să utilizeze pronumele personal.învârtirea pe loc fără să ame ească . se remarcă ac iunea de automutilare sau autodistrugere.Polihandicapul înso ită de ipete sau. simt ritmul. Unii trăiesc o adevărată plăcere pentru tact şi pipăirea obiectelor. la persoana I.4. Al ii nu percep elementele componente ale obiectelor.rotirea bra elor. cât şi prin complexitatea lor. în timp ce al ii au reac ii negative la atingerea obiectelor. Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi autostimularea ce se manifestă pe mai multe căi : .

ca în handicapul de intelect.Ei nu stabilesc contactele afective. anxietate şi hiperexcitabilitate . dar nu realizează adevăratele pericole ): Deşi autiştii nu ştiu să mintă. Comportamentele penibile sunt şi ele prezente sub forma lipsei de jenă a autistului : mănâncă de pe jos sau se şterge pe mâini de părul sau de blana cuiva. de unde şi posibilitatea de a căpăta anumite fobii. ei lasă impresia că ascund ceva. 3. Afectivitatea e caracterizată de imaturitate. de închidere în eul propriu. şi el. însuşirilor şi func iilor psihice se pot întâlni: . Jocul autistului demonstrează. Exemplul personal al celor din jur constituie un bun prilej pentru imitarea si adoptarea unor forme de conduite normale.3. Recuperare şi terapie în autism Având în vedere înaltul grad de complexitate al autismului ce duce la afectarea tuturor palierelor psihice şi comportamentale ale subiectului. mai cu seamă.Acestea se pot întâlni în oricare palier. modelaj. fa ă de obiecte fără semnifica ii. ce constituie modalită i eficiente pentru dezvoltarea motiva iei în activitate. face observa ii penibile.5. desen. prin muncă. colaj etc. se plimbă întotdeauna pe acelaşi traseu. Învă area unor comportamente. de sus inere şi a celor comportamentale (la care ne-am referit şi în alte paragrafe din text). Unii trăiesc stări de frustrare. fără capacitatea de a acorda simbolul jucăriei sau de a-şi propune un scop pentru finalizarea ac iunii. se pot ob ine unele rezultate pozitive pe linia dezvoltării psihice şi mai ales pe direc ia formării unor comportamente adaptative. etc.a. de reglare a echilibrului dintre excita ie şi inhibi ie. decât foarte rar şi fără atitudini pozitive constante fa ă de persoanele apropiate. de disciplinare şi corelare a conduitelor co cei din jur ş. Astfel. Totuşi. Disfunc iile proceselor. Desigur. din lipsa de interes a autiştilor pentru contactul social şi fa ă de trăirile cel din jur ( unii se ataşează exagerat. cum ar fi terapia ocupa ională.Polihandicapul 3.3.. interven iile recuperative sunt. ca în cazul manipulării obiectelor cu degetele. sunt şi alte forme recuperative ce pot fi adoptate. limitate şi deosebit de dificile pentru realizarea unor progrese imediate. dar planul afectiv-motiva ional este cel mai activ şi transpare. muzică. datorită faptului că nu privesc în fa ă persoanele din jur.6. nivelul scăzut al dezvoltării psihice. 109 . Au tendin a de izolare. prin exerci iu şi repetarea constantă a situa iilor de învă are. dans. Acesta este asemănător cu cel al sugarului. interven ia recuperativă are la bază utilizarea terapiilor de relaxare. în genere. se dovedeşte cea mai eficientă pentru subiectul autist. pentru formarea unor deprinderi de stăpânire de sine. al ii manifestă o frică patologică pentru lucruri obişnuite.

Specifica i etapele procesului intructiv-educativ in surdocecitate. 4. 2. comparativ cu cea a handicapului. 110 . Accentua i caracteristicile definitorii ale dezvoltării psihice la persoanele cu surdocecitate. prin eviden ierea caracteristicilor comune şi specifice celor două categorii. Analiza i semnifica ia polihandicapului. 3.Polihandicapul Întrebări/probleme pentru autoevaluare 1. Eviden ia i câteva simptome mai des întâlnite în depistarea autismului şi recuperarea acestuia.

PRO HUMANITATE. 111 .D.„PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ”. Specificul gandirii si limbajului la surdomuti .) „EDUCA IA INTEGRATĂ A COPIILOR CU HANDICAP”.V. ED. 197 – 210) VERZA E. (pg.„TRATAT DE IGIENĂ MINTALĂ”. ED.. VERZA E. PRO HUMANITATE. – PSIHOLOGIA VÂRSTELOR. 1998. (pg.. 2000 5. PĂUN (COORD.. TIPOGRAFIA MULTIPRINT. 6. 2. 2000. FUNDA IEI HUMANITAS. E. VERZA ŞI E. 2002. (pg.F.„INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPIILOR CU HANDICAP ASOCIAT. Relatia dintre tulburarile de pronuntie si tulburarile de scris la diferite categorii de handicapati .P. 4..F. – “DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DEFICIEN E MINTALE”. 3.D. SEVER ŞI PROFUND” ÎN E. 3.P.„INTRODUCERE ÎN PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ ŞI ÎN ASISTEN A SOCIALĂ”.. VERZA E.. BUCUREŞTI. 143 – 144) VERZA E. BUCUREŞTI. ED. 1998. BUCUREŞTI. F.Polihandicapul Bibliografie minimală 1. BUCUREŞTI. IAŞI. BUCUREŞTI. Teme pentru referate 1..123 – 136) VERZA E. 1996 POPOVICI D. Modalitati de prevenire si educare a tulburarilor de comportament . 2. ENĂCHESCU C-TIN. E.. Simptomatologia specifică sindromului autist..

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->