Mircea Eliade- Nopti la Serampore Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie, 1907, Bucureti - d.

22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gnditor i scriitor romn. Filozof i istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetean american n 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume tiinifice, opere literare i eseuri filozofice traduse n 18 limbi i a circa 1200 de articole i recenzii cu o tematic extrem de variat, foarte bine documentate. Opera complet a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fr a lua n calcul jurnalele sale intime i manuscrisele inedite. Copilria i adolescena Nscut n Bucureti, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al crui nume original fusese Ieremia) i al Jeanei nscut Vasilescu. A avut o sor, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat ntre Tecuci i Bucureti, n ultim instan, stabilindu-se n capital n 1914, i i-a achiziionat o cas pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), n apropiere de Piaa Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit pn trziu n adolescen. Dup terminarea nvmntului primar la coala de pe strada Mntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Aravir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica i Barbu Brezianu. Devine interesat de tiinele naturii i de chimie, ca i de ocultism, i a scris piese scurte pe subiecte entomologice. n ciuda tatlui su care era ngrijorat de faptul c-i pune n pericol vederea i aa slab, Eliade citete cu pasiune. Unul dintre autorii preferai este Honor de Balzac. Eliade face cunotin cu nuvelele lui Giovanni Papini i cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer. Interesul fa de cei doi scriitori l-a dus la nvarea limbilor italian i englez; n particular ncepe s studieze persana i ebraica. Este interesat de filosofie i studiaz lucrrile lui Vasile Conta, Marcus Aurelius i Epictet, citete lucrri de istorie i n special pe Nicolae Iorga i B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicat n 1921 Inamicul viermelui de mtase urmat de

Cum am gsit piatra filosofal. Patru ani mai trziu, Eliade ncheie munca la volumul su de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop. Eliade, gnditorul Mircea Eliade avea o serioas formaie filozofic nc din Romnia. Dup o pubertate dificil de intens studiu solitar, ncepnd din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "ef al generaiei" sale. nc de la vrsta de 14 ani, ncepuse s scrie articole de entomologie, care trdeaz o surprinztoare imaginaie, ceva mai trziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat n 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaii autobiografice interesante despre prima ntlnire cu viitorul lui profesor de logic i metafizic, Nae Ionescu, care avea s aib o influen decisiv asupra carierei sale. Recunoscnd talentul i cunotinele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujb n redacia ziarului Cuvntul. Dei prerile posteritii sunt mprite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian. Influena italian Dorind s-i lrgeasc orizontul intelectual dincolo de cultura francez, pe atunci dominant n Romnia, Eliade nva limba italian i cu ocazia unor cltorii n Italia i cunoate personal pe Giovanni Papini i pe Vittorio Macchioro, care avea publicaii n domeniul istoriei religiilor. O indiscreie a tnrului Eliade, care public un interviu luat lui Macchioro, menionnd unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplceri . n 1929 i ia licena cu o tez despre filozofia italian n timpul Renaterii. India secret Dup cultura italian, filozofia indian devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obinnd o burs particular, ncepe s studieze limba sanscrit i Yoga cu Surendranath Dasgupta, n Calcutta. ntors la Bucureti (locuiete ntre 1934-1940 n imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), i d doctoratul n filozofie cu o dizertaie despre Yoga. n 1933 capt mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiena din India i pe date autobiografice. ntre 1932 i 1943 public mai multe volume de proz literar, eseuri i lucrri tiinifice.

Despre romanul su Maitreyi Puine opere din literatura universal trateaz aceleai fapte n viziunea, inerent diferit i chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, n acelai timp, protagonitii lor. Pentru romni, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generaii de-a rndul o adevrat ncntare. Demn de menionat este faptul c prototipul personajului principal al crii a trit cu adevrat, pn n 1990, n ara Vedelor i a Upaniadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, i se numea Maitreyi Devi. Tnrul Mircea Eliade avea, cnd a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, i avea s devin o cunoscut poet indian. ntlnirea dintre Maitreyi Devi i reputatul sanscritolog romn Sergiu Al. George, la Calcutta, n 1972, a "declanat" scrierea unei noi cri: Dragostea nu moare. Tulburtoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replic magistral de la nsi eroina ei, Maitreyi (n carte, Amrita), dup 42 de ani. Romanul-rspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai nti n bengali, a fost tradus i publicat n limba englez n 1976. Ne cufundm, n timpul lecturii, n peisajul i n mentalitatea indian, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor i simbolurilor. Coloana vertebral a crii de fa este ns relatarea cu autenticitate i cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: nfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii mprtite i destrmarea ei. Mircea i Amrita (din Dragostea nu moare), ca i Allan i Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alturi de nemuritoarele cupluri Paul i Virginia, Tristan i Isolda, Romeo i Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte aprut pn acum n limbile bengali, englez, german, spaniol i romn, nu are nc notorietatea planetar a romanului "Maitreyi" (1933). Ea ns nainteaz triumfal pe aceeai cale a consacrrii universale. Eliade i extrema dreapt romneasc De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparinnd de grupa din jurul lui Nae Ionescu a mbriat ideologia Micrii Legionare, n cadrul creia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat n mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicaii, printre care i ziarul oficial al Micrii, "Buna Vestire", dar i prin campania electoral pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade s-a distanat ulterior de aceast atitudine, ns a evitat mereu s se refere

la aceast perioad critic din tinereea sa. In timp ce scria articole antisemite a luat poziie faa de expatrierea unor mari intelectuali evrei i i-a meninut amiciia cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumii exegei ai operei sale au comentat faptul c Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodat de ideologia legionar, prefernd s nege ulterior c ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semntura i c unele idei de factur mistic-totalitar sau antisemite ar fi regsibile n operele sale tiinifice. n ceea ce privete opera literar, drama Iphigenia a fost interpretat de unii comentatori, n frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morii lui Codreanu . Anii de maturitate ncepnd din 1957, Mircea Eliade se stabilete la Chicago, ca profesor de istorie comparat a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputaia sa crete cu fiecare an i cu fiecare nou lucrare aprut, devine membru n instituii ilustre, primete mai multe doctorate honoris causa. Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaiu i timp sacru. Spaiul sacru este n concepia lui Eliade centrul universului, pe cnd timpul sacru este o repetiie a elementelor de la originea lumii, lumea considerat ca "orizontul" unui anume grup religios. n aceast concepie fiinele umane arhaice erau orientate n timp i spaiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar i n omul modern ar exista o dimensiune ascuns, subcontient, guvernat de prezena secret a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago i poart numele, ca dovad a vastei sale contribuii la literatura specializat din acest domeniu. La catedr i-a urmat prof. Wendy Doniger.
[17]

n ultimii ani de via, n ciuda serioaselor probleme de sntate, Eliade a continuat

s lucreze editnd cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunnd contribuii pentru ultimul volum de istoria credinelor i proiectnd un compendiu al lucrrilor sale de istoria religiilor care s apar sub forma unui mic dicionar. Mircea Eliade a murit la vrsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago. Eliade, artistul Opera sa literar st mrturie acestei convingeri de via, fresc a problemelor existeniale n epoca pe care a trit-o. ntoarcerea din rai (1934) i Huliganii (1935) sunt

romane semifantastice n care Eliade accept existena unei realiti extrasenzoriale. Omul este n cutarea propriilor sale fore ascunse, este instrumentul acestor fore pe care nu le poate controla. Aceast filozofie personal este exprimat de Mircea Eliade att n nuvele memorabile, cum ar fi La ignci (1959), ct i n romanul Noaptea de Snziene (1971). Opere tiinifice

Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936) Cosmologie i alchimie babilonian (1937) Comentarii la legenda meterului Manole (1943) Trait d'histoire des religions (1949) Le Sacr et le Profane (1956) Aspects du mythe (1963) Le mythe de l'ternel retour (1969) Le Chamanisme et les Techniques archaques de l'extase (1974)

Opere literare

Maitreyi, roman (1933) ntoarcerea din rai, roman (1934) Huliganii, roman (1935) Domnioara Christina (1936) Nunt n cer, roman (1938) Pe strada Mntuleasa (1968) La ignci, nuvela (1969) Noapte de Snziene, roman (1971) Btrnul i birocratul (1974) Romanul adolescentului miop (1925) Isabel i apele diavolul, roman Lumea ce se stinge, roman 19 trandafiri, roman Nopi la Serampore

Viaa nou, roman

Lucrrile publicate n limba romn

Romanul adolescentului miop, scris n 1927, publicat de Mircea Handoca abia n anul 1989, ediie curent, Humanitas, 2004 Gaudeamus, 1929 ediie curent, Humanitas, 2004 Isabel i apele diavolului, 1929, ediie curent, Humanitas, 2003 Solilocvii, 1932 Maitreyi, 1933, roman indian Oceanografie, 1934, ntoarcerea din rai, 1934, ediie curent Humanitas, 2003 Lumina ce se stinge, 1934, ediie curent Humanitas, 2003 Alchimia asiatic, 1935 text integral n antologia Drumul spre centru, Univers, 1991 India, 1934, ediie curent Humanitas, 2003 Caietele maharajahului, 1934, ediie curent Humanitas, 2003 Huligani, 1935, ediie curent Humanitas, 2003 antier, Roman indirect, 1935, ediie curent Humanitas, 2003 Domnioara Christina, 1936 ediie curent Humanitas, 2003 Cosmologie i alchimie babilonian, 1937 text integral n antologia Drumul spre centru, Univers, 1991 arpele, 1937 Fragmentarium, 1938 Nunt n cer, 1938 Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediie curent Humanitas, 2003 Nopi la Serampore, 1940 ediie curent Humanitas, 2003 Mitul reintegrrii, 1942 Salazar i revoluia n Portugalia, 1942 Jurnal portughez, scris n 1942, editat 2006 Insula lui Euthanasius, 1943, ediie curent Humanitas, 2003 Comentarii la Legenda Meterului Manole, 1943 n antologia Drumul spre centru, Univers, 1991

Pe strada Mntuleasa, 1968, ediie curent Humanitas, 2004 Noaptea de Snziene, 1971 n curte la Dionis, 1977, ediie curent Humanitas, 2004 Tineree fr tineree, Nousprezece trandafiri, 1980, ediie curent Humanitas, 2004

Lucrrile publicate n limbi strine

Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Romni, latinii orientului, apare n limba portughez Yoga, 1936, apare simultan n limbile francez i romn Tehnici ale Yoga, 1948 Yoga. Nemurire i libertate, 1954 Furari i alchimiti, 1956 Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966 Mitul eternei rentoarceri, 1949 amanismul i tehnicile extazului, 1951 Imagini i simboluri, 1952 Nateri i renateri, 1958 Mefistofel i androginul, 1962 De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970 Mituri, vise, mistere, 1957 Istoria credinelor i ideilor religioase, 1976-1983 Briser le toit de la maison, 1986 The Quest ( titlul versiunii n limba francez este La Nostalgie des Origines), 1969 Sacrul i profanul(1956)

Opere memorialistice

Romanul adolescentului miop,scris n 1927, publicat de Mircea Handoca abia n anul 1989, ediie curent, Humanitas, 2004 Jurnal, dou volume (versiunea n limba romn a fost restabilit de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)

Memorii, dou volume, 1991 (autobiografia sa) Jurnal portughez i alte scrieri, Humanitas, 2006 ncercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Nopti la Serampore Nuvela intitulata Nopti la Serampore se incadreaza in proza fantastica a lui Mircea Eliade si apare in 1940, intr-o placheta, alaturi de nuvela Secretul doctorului Honigberger. Tema operei Nopti la Serampore o constituie o experienta existentiala neobisnuita, pe care o traise naratorul atunci cand era tanar si anume iesirea din timpul si din spatiul real. Relatarea se face la persoana I, naratiunea desfasurandu-se la nivelul a trei timpuri: prezentul ( in care naratorul isi aminteste aceasta intamplare ), trecutul apropiat ( in care s-a petrecut ciudata lui aventura ), si trecutul indepartat ( timp in care a intrat, fara voie, tanarul european aflat in India). Confesiunea explica si titlul nuvelei: noptile petrecute la Sermapore, constituie un timp mitic si magic, in care , intr-un spatiu incarcat de sacralitate, naratorul traieste o hierofanie ( revelatia sacrului ). Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ( ,, un foarte tanar invatacel in cultura si misterele acestei tari ) se imprietenise cu alti doi europeni: Bogdanof ( un rus, orientalist celebru ) si Van Manen ( un olandez care statea aici de multi ani, bibliotecar al Societatii asiatice din Bengal ). Ultimul le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, in apropiere de Calcutta, unde un prieten al sau ( pe nume Budge ) avea o casa veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme religioase, magice sau oculte. Intr-o noapte, cei trei europeni pornesc spre Calcutta, intr-o masina condusa de soferul gazdei. La un moment dat, toti trei traiesc o senzatie stranie, avand impresia ca s-au ratacit, desi drumul spre tinta lor era unul singur.

Tocmai cand naratorul incerca sa recunoasca locurile prin care treceau, linistea noptii este sfasiata de tipatul inspaimantator al unei femei care cerea ajutor, strigand ca moare, ca si cand ar fi fost injunghiata. Infiorati de zguduitoarea chemare, europenii au sarit din masina, incercand sa gaseasca, in interiorul padurii bengaleze, fiinta aflata in primejdie. Orice cautare este insa zadarnica, dupa o vreme, cei trei dandu-si seama ca in codru nu se afla nici o fiinta omeneasca; mai mult decat atat, fiecare dintre ei traiau niste senzatii ciudate ( ,, aveam necontenit senzatia ca visez si ca nu ma pot trezi din vis ) ca si cand padurea ar fi exercitat asupra lor efecte magice. Obositi si crezand ca au avut halucinatii, cei trei se intorc in sosea, dar nu mai gasesc nici masina dar nici pe soferul pe care-l striga zadarnic. Se hotarasc atunci sa mearga pe jos spre Serampore, dar aventura lor initiatica nu se sfarsise inca: in aceeasi clipa, parandu-li-se ca zaresc lumina unui felinar care se afunda in jungla, cei trei pornesc in directia ei, dar pierd imediat inselatoarea iluzie. Cu toate acestea, atrasi parca de o chemare mai puternica decat ei, cei trei barbati isi continua drumul ( tot mai greu prin desisul padurii ). Stradania le este rasplatita atunci cand ajung la margine, in preajma unei case parca din alt veac; in mod curios insa, in fata casei erau mai multe vetre de jaratec, dar nici un om. Primiti de un batran ciudat, europenii sunt condusi la stapanul asezrii ( Nilamvara Dasa ), ,, un barbat intre doua varste, cu o figura foarte palida, cu privirile intepenite; intreaga lui infatisare, miscarile dictate parca de o forta nevazuta si fiorul care-i scutura trupul, la rastimpuri, accentueaza stranietatea acestei intamplari. Mai mult inca, desi Nilamvara i-a anuntat, de trei ori, ca li se pregatesc camerele pentru odihna, nimeni si nimic nu se misca in aceasta casa ciudata. Amintindu-si de tipatul auzit in padure, Van Manen i-a relatat gazdei intreaga intamplare. Acesta i-a produs lui Dasa o suferinta atroce, exprimata in propozitii de neinteles, din care se distingea numai numele Lila. Europenii au inteles atunci ca femeia fusese ucisa; intr-adevar, curtea se umplea de umbre, cativa oameni imbracati neobisnuit purtand si o nasalie de ramuri.

Considerand ca este mai bine sa se retraga, cei trei barbati pleaca spre Serampore, unde ajung in zori. Acolo afla, cu stupoare , ca nici ei, nici soferul, nu iesisera din casa intreaga noapte, iar intamplarea la care asistase se petrecuse cu o suta cincizeci de ani in urma. Mai tarziu, aflandu-se la o manastire din Himalaya, naratorul a incercat sa dezlege misterul celor intamplate, intr-o discutie cu un ascet invatat ( Shivananda ); opiniile celor doi sunt insa total diferite. Astfel, tanarul sustinea ca practicile magice ale unui profesor din Calcutta ( care fusese zarit in acea seara, in padure ), ar fi creat o ,,zona sacra de care ar fi fost absorbiti cei trei europeni, proiectati astfel in alt timp. Shivananda i-a explicat insa ca realitatea nu este decat o iluzie, o nalucire ( conform mitului indian al zeitei Maya ); in aceasta lume iluzorie, oricine poate produce transformari, apeland pentru aceasta la anumite forte oculte. Pentru a dovedi ca are dreptate, Shivananda l-a proiectat din nou pe tanarul european in spatiul si in vremea lui Nilamvara, producandu-i o a doua iesire din timp. In final, se arata ca, in dimineata urmatoare cand s-a trezit din somn, naratorul ( aflat la Serampore ) a gasit o lume nespus de calma si plina de stralucire. In sens larg, prin fantastic se intelege ceea ce este creat de imaginatie, ireal, plasmuit. Conform opiniei lui Tzvrtan Todorov, conditia dobandirii fantasticului pur consta in perfecta impletire dintre straniu si miraculos ( elemente care pot fi intalnite si in ,,Nopti la Serampore ) . Ca si in alte opere ale lui Mircea Eliade, fantasticul apare ca o ruptura in ordinea fireasca a lucrurilor ( din noaptea ciudatei intamplari sau, poate, a unui vis avut de narator). Astfel, drumul, tipatul femeii din padure, ratacirea celor trei prin jungla, infatisarea spectrala a lui Dasa si a celor din casa lui, modificarea curgerii timpului ( care ,,sare inapoi cu o suta cincizeci de ani ) tin de fantastic. De asemenea, si de data aceasta, fantasticul apare si se manifesta in cadrul relatiei dintre sacru si profan: cei trei europeni sunt niste initiati si numai lor le este dat sa intre in ,,zona sacra

( pe care profesorul din Calcutta o crease prin magie ). De altfel, cifra trei ca si faptul ca, prin apropiere, curge Gangele sporesc aceasta sacralitate. In schimb, Budge nu poate participa la revelatia celor trei, lui nereusindu-i nici macar ritualul vanatorii; el ramane in spatiul si in timpul profan, ca si soferul masinii. Lumea este exotica, in mijlocul unei vegetatii luxuriante, in ciuda ritualurilor dure la care sunt supusi nativii. Serampore, aflat la cincisprezece mile de Calcutta, este explorat de aceasta echipa heteroclita, formata dintr-un rus si un olandez. Casele aristocratiei locale, bungalow-uri, modelate dupa normele europene, din care nu lipsesc bauturile, emblematice pentru acel stil englez . Un personaj enigmatic al acestei nuvele este profesorul Suren Bose, care se declara un pastrator al credintelor shivaiste, purtand ca atare dhoti si crestandu-si fruntea. Prezenta sa este legata de practicile tantra, care nu se reveleaza oricarui profan, ci sunt folosite doar de maestrii Aceste practici par, la prima vedere, diabolice, avand conexiuni necunoscute cu lumea cealalta. Atmosfera tropicala, caracteristica zonei, bogata in musoni, sfasiata din cand in cand de racnetul tigrilor ce populeaza junglele, lenta, pare netulburata, urmand o linie a oamenilor care sunt prea toropiti de aceasta imensa caldura, anihilati, aneantizati fizic: "si am dus conversatia intr-o jalnica lancezeala pana aproape de trei dimineata". Un factor favorizant pentru intruziunea irealului este noaptea, taramul in care domneste oniricul. Timpul este schimbat, facut sa defileze in fata celor trei spectatori inconstienti, o data cu peisajul: "Nici unul dintre noi nu recunostea imprejurimile, deci ne-am dat seama ca soferul nu are dreptate. Facusem de cel putin treizeci de ori, si stiam bine ca nu mai este altul care sa iasa in sosea". Un alt element al timpului trecut este casa la care ajung cei trei prieteni, in padure: un templu magic, unde suvoaiele timpului se scurg cu deosebita violenta, pentru a marca, iremediabil parca, un alt timp care prinde conotatii fantastice: "Casa parea destul de veche, asa cum rareori se mai intalneste prin regiunile acelea ale Bengalului, unde cotropirile musulmanilor fusesera indeosebi necrutatoare in secolul XVIII". Indepartarea de cel care ii primeste, Nilamvara Dasa, arata distanta imensa care-i separa pe cei trei calatori, care privesc printr-o

stranie oglinda o viziune din trecut; ei sunt separati intr-un fel de spatiu, care le permite sa vada si sa auda, sa perceapa ceea ce se intampla in timp: "L-am inteles anevoie, caci el vorbea intr-o bengaleza stranie, asa cum o intalnisem eu, pana atunci, numai prin carti... cuvintele lui le pronunta cu totul diferit de cum eram obisnuit sa le aud, si, mai ales, le rostea cu o dificultate a carei natura nu o puteam defini". Inconsecventa intamplarilor traite este data de notele absurde in care se incearca explicarea logica a acestora: soferul spune ca a stat toata noaptea, asteptandu-i sa iasa la plimbare, relatarile servitorilor atesta acest fapt, dar se insinueaza si ideea de conspiratie. Totul se leaga intr-o aglomerare a faptelor, cu atat mai greu de patruns, cu cat este folosita ratiunea la dezlegarea acestei ghicitori. Arborii care le-au facilitat patrunderea in spatiul misterios, conacul construit in stil vechi, numele aduse in discutie nu mai exista. Contradictia, farsa despre care vorbesc atat cei proaspat sositi din universul lor, cat si cei ramasi, vine dintr-o perceptie inversata, absoluta pentru cei ce sunt parti diferite ale oglinzii, unde miscarile se efectueaza in sens invers. Aici, unele miscari sunt superioare, apartinand unor sisteme diferite de perceptie, singurul nealterat de acestea fiind cel ramas in afara oglinzii, care nu a fost prins in mirajul inselator al umbrelor si luminilor. Chatterji face lumina in acest caz: scena de care pomenesc cei trei este veche de o suta cincizeci de ani, evocand uciderea Lilei de catre un sef de banda musulman, indragostit de ea. Iar pragul temporal spre care coboara e situat cu mult inainte de lumea lor, in anul 1810. Imensul brat care ii transportase acolo facuse imposibila o detectare reala a evenimentelor, zidul, de netrecut pentru ei, oprind comunicarea. Impactul cu o astfel de piedica nevazuta are mari consecinte pentru cei trei, care sunt epuizati de imensa concentrare de forte dezlantuite: "Bogdanof a zacut catva timp bolnav de friguri, Van Manen se facuse posomorat, iar Budge a renuntat sa-si mai petreca week-endurile in bungalovul sau". Dar mai greu de explicat este faptul ca personajele au trait intr-un univers modificat, in care au vorbit si chiar au fost primiti de imaginile spectrale ale celor doi, stapan si servitor, ce aveau sa fie ucisi nu dupa mult timp si scosi de la scena intamplarilor stranii. Aprecierea ca demoniace a acestor forte, care l-au adus in apropierea unei zone de actiune ireale, este gresita, dupa cum afirma Swami Shivananda: este o lume de aparente, din ce in ce mai mari in scara ierarhica, pe masura puterii pe care o poseda cel care o creeaza.

In acceptia interpretilor misterioasei intamplari, nimic nu este real, nici chiar propria existenta. Omul este redus, in modul acesta, la postura de fiinta care nu creeaza decat vise intr-o lume a viselor, in care singura irealitate intangibila este cel ce creeaza iluzia perfecta, intr-un labirint din care nu se mai poate scapa, in care victima este multiplicata de mii de ori, incapabila de a se distinge in multitudinea de alter-ego-uri. Nuvela nu demonstreaza, in conceptia mitica adoptata, decat ca existenta omului este o aparenta intr-o multitudine de aparente.