Suport de curs

Destinat pentru specialităţi cu profil economic.

Autor : Rodica Olteanu Profesor de economie şi management, Grad didactic I Colegiul Politehnic Chişinău

- 2008 -

Tema 1. Cerere globală şi ofertă globală.
Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 1

1. Cerere şi oferta globală (în expresii agregate);

2. Corelaţia dintre cererea agregată şi oferta agregată; INTRODUCERE MACROECONOMÍE - Ramură a ştiinţei economiei care studiază relaţiile economice la nivelul ansamblului economiei naţionale (DEX). MACROECONOMÍE – acea parte a economiei politice care studiază condiţiile, factorii şi rezultatele activităţii economice la nivelul întregii economii naţionale. Ea operează cu mărimi globale, denumite agregate. Termenul de „ macroeconomie” este introdus de Ranger Frish în anul 1933, iar părintele ei este considerat Keynes (1883-1946). Obiectivul ei principal este cunoaşterea modalităţilor de menţinere a echilibrului între cererea şi oferta globală şi asigurarea unei creşteri economice stabile şi cu ritmuri înalte.În acest scop la nivel macroeconomic sunt calculate principalele agregate economice, care permit studierea activităţii agenţilor economici în ansamblul lor cât şi relaţiile între acestea. Mecanismul pieţei, oricât de perfect ar părea, s-a dovedit a fi incapabil de a rezolva automat toate problemele cu care se confruntă o economie;- şomaj, inflaţie, crize;- ele pot fi aplanate doar la nivelul întregii economii, prin promovarea unei politici economice a statului.Această politică are la bază cercetările economice.

-1Prin cererea agregată (globală), ştiinţa economică înţelege cererea totală a gospodăriilor (menajelor), firmelor, guvernului şi străinilor (care importă) de bunuri materiale şi de servicii produse într-o economie, într-o perioadă de timp şi la un nivel mediu general al preţurilor acestora. În mărimea cererii agregate sunt cuprinse bunurile dorite şi care pot fi cumpărate de agenţii economici agregaţi, într-o perioadă determinată şi la un nivel mediu general dat al preţurilor. În cadrul cererii agregate, se includ următoarele elemente: a) cheltuieli pentru achiziţionarea de bunuri făcute de către populaţie (menaje) – CM; b) cheltuieli efectuare de către firme, sub formă de investiţii pentru formarea brută a capitalului tehnic – FBK; c) cheltuieli guvernamentale pentru achiziţionarea de bunuri investiţionale, pe seama veniturilor bugetare – CG; d) cheltuielile agenţilor economici străini pentru a importa dintr-o anumită ţară, respectiv pentru a plăti exporturile acelei ţări – exportul net – EN (diferenţa dintre valoarea bunurilor exportate şi importate). Pe baza acestor elemente, cererea agregată (CA) se poate calcula:
CA = CM + FBK + CG + EN

Ţinând cont de elementele menţionate, cererea agregată se poate exprima fie cu ajutorul produsului naţional brut sau net, în termeni reali (PNB sau PNN), fie cu ajutorul venitului naţional, în termeni reali (VN). Analiza cererii agregate se face în funcţie de nivelul general al preţurilor, care este o medie ponderată a preţurilor tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse în economie.

Elaborat – profesor de economie şi management

Rodica Olteanu

2

Dacă nivelul general al preţurilor creşte (ceilalţi factori nu se modifică), valoarea reală a banilor scade, se reduce deci puterea lor de cumpărare şi altor active financiare, fapt pentru care vom putea cumpăra mai puţin bunuri şi servicii, cu un venit normal dat. Aceasta înseamnă că sporirea nivelului general al preţurilor ar însemna reducerea cererii agregate, în termei reali. Totodată, creşterea nivelului general al preţurilor din ţară va face ca bunurile şi serviciile produse pe plan intern să fie mai scumpe faţă de cele străine. Ca urmare, consumatorii interni vor fi tentaţi să cumpere mai puţine bunuri economice produse în ţară, ele fiind relativ mai scumpe faţă de cele străine. În aceste condiţii, importurile vor creşte, producătorii interni vor vinde mai puţin din bunurile lor în interior, exporturile reducându-se. Iată deci că o sporire a nivelului general al preţurilor pe piaţa internă va reduce, din acest punct de vedere, cererea agregată pentru bunurile interne. Cu cât dependenţa de comerţul internaţional, a unei ţări este mai mare, cu atât sporirea nivelului general al preţurilor pe piaţa internă va avea ca efect grav scăderea cererii agregate pentru produsele interne. În concluzie: prin creşterea nivelului general al preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor, prin sporirea importurilor şi scăderea exporturilor, cererea agregată pentru bunurile materiale şi serviciile produse pe plan intern scade. Creşterea nivelului general al preţurilor afectează şi volumul investiţiilor. Factori ce influinţează mărimea cererii agregate anticipările consumatorilor şi investitorilor cu privire la evoluţia vieţii economice în ansamblul ei, care pot fi optimiste sau pesimiste;  natura politicilor guvernamentale care, dacă susţin creşterea cheltuielilor pentru investiţii, reducerea fiscalităţii sau sporirea masei monetare, au ca efect mărirea cererii agregate sau, dacă stimulează creşterea ratei dobânzii, a fiscalităţii etc., au ca efect reducerea cererii agregate;  starea generală a economiei mondiale care, dacă se află în perioada de boom economic (mai ales economiile cu care avem relaţii economice), atunci vor creşte importurile lor, adică se vor mări exporturile noastre, crescând cererea agregată şi dacă se află într-o perioadă de criză, atunci partenerii noştri de afaceri vor cumpăra mai puţin, exporturile noastre se vor reduce, scăzând cererea agregată;

Figura 1 Evoluţia curbei cererii agregate

CA0 = curba cererii agregate iniţiale CA1 = curba cererii agregate crescute, ca urmare a acţiunii favorabile a condiţiilor cererii CA2 = curba cererii agregate scăzute, ca urmare a acţiunii nefavorabile a condiţiilor cererii

Elaborat – profesor de economie şi management

Rodica Olteanu

3

Prin ofertă agregată (globală), ştiinţa economică înţelege oferta de piaţă a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse, într-o perioadă determinată de timp, de către o economie naţională. Exprimând producţia totală reală de bunuri mărfare dintr-o perioadă determinată de timp, oferta agregată este egală cu produsul naţional brut în termeni reali. În mărimea fizică, cantitatea totală de bunuri materiale şi servicii pe care firmele doresc să le producă depinde de nivelul general al preţurilor şi salariilor din economie. Analiza evoluţiei ofertei agregate se face în funcţie de modificarea nivelului general al preţurilor, în condiţiile când ceilalţi factori sunt consideraţi daţi şi la un nivel general al preţurilor dat, în raport de influenţa care condiţionează producerea bunurilor şi serviciilor. Considerând dată mărimea eficienţei factorilor de producţie, modificarea nivelului general al preţurilor se reflectă în oferta agregată, prin intermediul costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi. Factori ce influinţează mărimea ofertei agregate
 productivitatea factorilor de producţie care, prin sporire, va antrena o

reducere a costului mediu, creşterea producţiei şi deci a ofertei agregate, iar, prin reducere va spori costul mediu, diminuând producţia la unitatea de factor consumator şi, în consecinţă, şi oferta agregată;  volumul factorilor de producţie poate spori oferta agregată atunci când oferta lor creşte şi poate reduce oferta agregată, atunci când oferta lor pe piaţă se micşorează;  preţul factorilor de producţie poate spori oferta agregată când munca, materiile prime, energia, combustibilul etc., sunt mai ieftine faţă de perioada anterioară, sau poate micşora oferta agregată, atunci când costurile cu aprovizionarea cresc;

Figura 2 Evoluţia curbei ofertei agregate

Dacă nivelul general al preţurilor creşte de la P1 la P2, oferta agregată, pe termen scurt, creşte de la A la B în cadrul lui OA0. La un nivel general al preţurilor egal cu P2, modificarea condiţiilor va determina translatarea curbei ofertei de la OA0 la OA1 sau de la OA0 la OA2, cantitatea reală oferită crescând de la B la C sau scăzând de la B la A. Pe termen scurt, la un nivel al preţurilor mai mare decât P2, coeficientul de elasticitate a ofertei agregate în funcţie de preţ este egal cu zero, iar profitul marginal este în creştere. Când nivelul general al preţurilor este egal cu P2, profitul marginal poate să tindă spre zero.

-2Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 4

Sistemul economic se consideră în echilibru când cererea agregată este egală cu oferta agregată, neexistând nici o tendinţă pentru ca economia să se deplaseze din punctul E (vezi figura 3). La nivelul de echilibru, se realizează acel volum de producţie pe care economia este în măsură să îl producă, dispunând de capacităţile de producţie necesare şi existând cererea agregată pentru realizarea ei. Aceasta înseamnă că rata de creştere a producţiei totale este egală cu rata de creştere a cheltuielilor totale, neexistând nici supraproducţie şi nici subproducţie Firmele nu au nici un interes să se deplaseze din punctul de echilibru E, deoarece ele angajează câţi salariaţi doresc, costul real al muncii fiind Figura 3 Echilibrul dintre cererea şi oferta agregate stabilit în funcţie de salariul curent şi de nivelul general al preţurilor. În calitate de consumatori de bunuri materiale şi de servicii, lucrătorii sunt mulţumiţi de starea de echilibru E, deoarece pot să cumpere maximum la nivelul preţurilor existente. Acest punct de egalitate între cerea agregată şi oferta agregată determină nivelul general al preţurilor şi produsul naţional brut real. Să presupunem că economia este în echilibru în punctul A şi nu în punctul E. Observăm că punctul A se află pe curba ofertei totale, ceea ce înseamnă că firmele produc cât doresc la preţurile ce corespund acestui punct. Întrucât, însă, pentru punctul A preţurile sunt mai mici decât pentru punctul E, firmele vor produce mai puţin decât în situaţia de echilibru E. În aceste condiţii, numărul locurilor de muncă va fi mai mic, iar al şomerilor mai mare. Punctul A aflându-se sub curba cererii agregate, înseamnă că firmele, gospodăriile, guvernul şi străinii vor cumpăra mai puţine bunuri decât ar dori. La acest nivel de preţuri, cumpărătorii ar dori să se afle în punctul B, unde, de fapt, cererea agregată depăşeşte oferta agregată cu distanţa AB. La acest exces de cerere agregată, producătorii observă că pot spori preţurile, fără să piardă clienţii, deoarece constată că există cerere pentru o producţie mai mare decât sunt ei dispuşi să producă în punctul A. Deoarece nivelul general al preţurilor creşte, excesul cererii agregate faţă de oferta agregată va dispărea treptat, ca urmare a creşterii ofertei şi scăderii cererii. Presiunea asupra creşterii nivelului general al preţurilor există atât timp cât cererea agregată este mai mare decât oferta agregată. Când această presiune dispare, nivelul general al preţurilor încetează să mai crească, realizându-se echilibrul. Acelaşi lucru se întâmplă şi când economia se află deasupra punctului de echilibru E, forţele libere ale economiei tind să o aducă la punctul unde cererea agregată este egală cu oferta agregată. Corelaţia dintre cererea şi oferta agregată se poate analiza în următoarele situaţii:
1. La o ofertă agregată dată, dacă cererea agregată creşte faţă de nivelul de echilibru, atunci nivelul

general al preţurilor se deplasează din punctul PE0 în PE1, iar producţia reală de bunuri se va mări din punctul A în punctul B (vezi figura 4).

Elaborat – profesor de economie şi management

Rodica Olteanu

5

Dacă în E0 economia naţională utilizează potenţialul productiv aproape de capacitatea sa reală. date fiind efectele pozitive de antrenare pe care le generează în viaţa economică. preţul de echilibru se reduce de la PE0 la PE1. Dacă oferta agregată nu se modifică. cât şi creşterea producţiei totale reale produc efecte pozitive pentru economia naţională a unei ţări. este necesar. pentru a reduce inflaţia. iar oferta agregată creşte. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 6 .Dacă la nivelul iniţial de echilibru E0 se realizează la o producţie totală care este sub potenţialul real al economiei naţionale. Indiferent însă de acest lucru. se înregistrează o reducere a nivelului general al preţurilor de la PE0 la PE1 şi o sporire a producţiei totale reale faţă de poziţia iniţială de echilibru de la A la B (vezi figura 6. Corelaţia dintre reducerea nivelului general al preţurilor şi reducerea producţiei totale este în funcţie de situaţia raportului dintre cererea agregată şi oferta agregată în situaţia de echilibru iniţial E0. atunci creşterea cererii agregate de la CA0 la CA1 va antrena cu deosebire o sporire a ofertei agregate de la A la B. iar cererea agregată se reduce. iar oferta totală scade de la B la A. O asemenea situaţie va impune politici macroeconomice de stimulare a cererii agregate. într-o perioadă de avânt economic. atunci nivelul general al preţurilor şi nivelul producţiei totale scad faţă de situaţia iniţială (vezi figura 5). Iată de ce. În situaţia când cererea agregată nu se modifică. politica guvernamentală de sporire a ofertei agregate reprezintă o cerinţă de prim ordin. Dinamica stării de echilibru din perspectiva creşterii cererii agregate 2. să se promoveze o politică de reducere a cererii agregate. atunci reducerea nivelului general al preţurilor va fi mai mare decât reducerea producţiei reale (oferta agregată fiind perfect inelastică). proporţia reducerii nivelului general al preţurilor şi sporirii producţiei totale sunt diferite. întrucât potenţialul de producţie există. La o cerere agregată dată. atunci o asemenea situaţie produce inflaţie Figura 4. atât reducerea nivelului general al preţurilor. cu o rată ridicată a inflaţiei. în raport de caracteristicile poziţiei iniţiale de echilibru. Dinamica stării de echilibru din perspectiva fără ca să se realizeze o creştere a ratei şomajului. reducerii cererii agregate 3. Figura 5. creşterea nivelului general al preţurilor va fi nesemnificativă. cu consecinţe asupra creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă şi reducerii şomajului Dacă excesul de cerere agregată are loc în condiţiile unui potenţial de producţie deja utilizat. Şi în acest caz.). Ca urmare a reducerii cererii agregate de la CA0 la CA1.

ceea ce echivalează cu situaţia de recesiune şi inflaţie (figura 7. proporţia în care creşte nivelul general al preţurilor şi scade producţia totală reală este în funcţie de caracteristicile poziţiei de echilibru iniţial între cererea agregată şi oferta agregată. Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. ambele efecte care se obţin sunt negative. care să antreneze reducerea nivelului general al preţurilor. În cazul politicii de stimulare a ofertei agregate. să fie concepute în cadrul unui orizont de timp îndelungat. avem nevoie de politici care să stimuleze creşterea producţiei totale reale. în primul rând. Feuraş „ Aplicaţii la teoria economică” – Chişinău 2007. în această situaţie. pentru a nu avea ca efect sporirea ratei şomajului. ceea ce înseamnă că. Bibliografie: 1. Politica de reducere a ratei inflaţiei prin reducerea cererii agregate. Creşterea ofertei agregate şi starea de echilibru PIB Figura 7. implicit. creşterea ocupării şi.Figura 6. Indicatorii macroeconomici Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 7 . Şi în acest caz. În concluzie: politicile macroeconomice cu caracter antiinflaţionist pot acţiona fie în direcţia reducerii cererii agregate. fie în direcţia sporirii ofertei agregate. 2. iar creşterea economică are o rată pozitivă. prin reducerea cererii agregate. Eficienţa politicii antiinflaţioniste. ca modalitate de reducere a inflaţiei. a forţei de muncă.Bucureşti 2006.). rezultatele sunt pozitive. în strânsă legătură cu sporirea gradului de utilizare a factorilor de producţie şi. Spre deosebire de cazul anterior. de acest lucru. a ratei dobânzilor etc. Dinamica echilibrului inflaţionist 4. a cererii totale reale. Tema 2. E. este necesar să fie însoţită de măsuri concrete coerente de politică monetară şi fiscală care să stimuleze sporirea producţiei prin reducerea fiscalităţii. asupra ratei inflaţiei este ridicată numai dacă inflaţia este moderată. D. la o cerere agregată dată. 3. Dobrotă „Teorie economică generală ● Macroeconomie” . însă. Indiferent. o reducere a ofertei totale determină creşterea nivelului general al preţurilor de la PE0 la PE1 şi scăderea producţiei totale reale de la A la B. cu condiţia ca măsurile preconizate. N.

sănătatea. a operaţiunilor principale din economia naţională. nivelul de dezvoltare economică şi modificările intervenite în timp. simplificată. eficienţa şi competitivitatea bunurilor economice produse în diferite ţări ale lumii contemporane.). Ea reprezintă macheta economiei naţionale şi pune un accent deosebit pe relaţiile de interdependenţă dintre unităţile elementare ale economiei.1.N. precum şi informaţii care să permită compararea nivelului şi structurii unei ţări cu nivelul şi structura economică a altor ţări. care a fost perfecţionat şi adaptat continuu la condiţiile din economia mondială. este conceput pentru a furniza informaţii cifrice pentru a caracteriza structura economică a unei ţări. operaţiuni ce vizează fluxurile materiale şi fluxurile serviciilor (producţia. care apoi a fost adoptat şi de SUA. cum ar fi învăţământul. operaţiuni asupra fluxurilor de venituri (salariile. domeniul financiar-bancar. De asemenea. 2. se stabileşte locul fiecărei ţări în ierarhia economiei mondiale. Ţările cu economie de piaţă modernă pun la baza măsurării rezultatelor macroeconomice teoria remunerării factorilor de producţie. economiile etc.N. de regulă un an. exportul şi importul).U. s-a constituit cu adevărat SCN ca instrument informaţional de bază al politicilor macroeconomice. Aceste rezultate sunt înregistrate şi măsurate de către instituţii specializate. într-o formă sintetică. formarea brută a capitalului. Primul SCN a fost elaborat în Anglia (1938). În Republica Moldova la fel este utilizat SCN. Acest sistem porneşte de la conceptul teoretic potrivit căruia venitul naţional se creează nu numai în ramurile producţiei materiale ci şi în celelalte sectoare ale activităţii economice. Indicatorii agregaţi în sistemul contabilităţii naţionale. SCN evidenţiază trei mari categorii de operaţiuni: 1. impozitul.C. se reflectă cifric Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 8 . cultura. După criza din anii 1929 1933. veniturile proprietăţii şi ale întreprinderilor). consumul. administraţia de stat etc. Aceste sisteme au stat la baza elaborării Sistemului Contabilităţii Naţionale al ONU (1953). împrumuturile. obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională. S. societatea recunoscând utilitatea acestora de a satisface multitudinea nevoilor sociale. 3. Sistemul Conturilor Naţionale . Contabilitatea Naţională sau Sistemul Conturilor Naţionale1 este instrumentul esenţial de colectare a unor date numerice şi de cuantificare. favorizând analizele economice în termeni de flux (variaţia activităţii într-o perioadă dată). pe baza lor se efectuează comparaţii internaţionale. pe care piaţa le validează. când s-a intensificat intervenţia statului în economie. privind potenţialul economic. -1Rezultatele macroeconomice sunt ieşirile (realo-monetere) din activităţile agenţilor economici agregaţi. 2. -2Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată. cunoaşterea şi analiza evoluţiei lor având o semnificaţie practică deosebită pentru adoptarea deciziilor de politică macroeconomică. Apariţia unui sistem de evidenţă a economiei naţionale2 datează încă din secolul al XVIII-lea. dar mai ales după cel de-al doilea război mondial. când Contabilitatea Naţională făcea primele calcule cu privire la bogăţia naţională. operaţiuni asupra fluxurilor financiare (creanţele. pe agregarea rezultatelor în cadrul categoriilor macroeconomice semnificative. al O. în funcţie de care s-a elaborat Sistemul Conturilor Naţionale (SCN).

PIN.  venitul naţional (VN). PIB – constituie valoarea adăugată brută a bunurilor şi serviciilor finale. Funcţii ale sistemului de evidenţă şi măsură a indicatorilor macroeconomici: 1. Indicatorii de rezultate macroeconomice au o largă utilizare pentru comparaţii internaţionale. Instrument de analiză a activităţii economice. Aceşti indicatori pot fi calculeţi prin două metode: 1. Acest indicator este baza măsurării rezultatelor macroeconomice în SCN şi se calculează.sintetizează suma valorilor adăugate nete ale bunurilor materiale şi serviciilor finale produse de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care acţionează în interiorul ţării. iar Ci . în practică. Instrument de evidenţă statistică. PNB se determină prin scăderea din PIB a valorii adăugate brute realizate pe teritoriul naţional de către agenţii economici străini (VABS). 2. participă la crearea PIB-ului ţării date. metoda valorii adăugate(însumarea veniturilor). produse în interiorul unei ţăride toţi agenţii economici (autohtoni şi străini).şi cantitativ prin indicatori sintetici. Principalii indicatori macroeconomici calculaţi în SCN sunt:  Produsul global brut (PGB). Produsul naţional se referă la apartenenţa statală a agenţilor economici producători şi (sau) consumatori de bunuri şi servicii. cât şi peste hotarele ei (principalul indicator macroeconomic în ţările dezvoltate). PIB se determină fie prin însumarea valorilor adăugate brute ale tuturor bunurilor create de agenţii economici din interiorul ţării (agregate la nivel de sector sau ramură).  produsul naţional brut (PNB)  produsul naţional net (PNN). amortizarea (A). unde "i" reprezintă sectoarele economiei.consumul intermediar. În funcţie de scopul urmărit. care se mai numesc şi agregate macroeconomice. De asemenea. 3. Suport de bază al fundamentării deciziilor în economie. 4. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din economia naţională. într-o perioadă de timp (de regulă un an). aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică. într-o perioadă determinată (un an). astfel: PIB = Σ VABi sau PIB = PGB − Ci.Deci la determinarea lui nu vor fi însumate rezultatele activităţii întreprinderilor străine care activează pe teritoriul naţional. indiferent dacă sunt autohtoni sau străini. astfel: PIN = PIB − A. 2. PNB – valoarea de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale obţinute de către agenţii economici autohtoni atât pe teritoriul ţării de origine . astfel: PIN = Σ VANi. fie prin scăderea din produsul global brut a consumului intermediar.Toate întreprinderile aflate pe teritoriul unei ţări indiferent de apartenenţa şi provenenţa lor naţională. într-o perioadă dată de timp. matoda utilizării producţiei finale (cheltuielilor). la care se adună valoarea adăugată brută Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 9 . ei pot fi evaluaţi la preţurile pieţei (preţurile cumpărătorilor) sau la preţurile factorilor de producţie (preţurile producătorilor). se mai calculează scăzând din produsul intern brut consumul de capital fix. Produsul intern este produsul creat şi (sau) consumat de către toţi agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea în interiorul unei ţări. (considerat principalul indicator macroeconomic doar în ţările în curs de dezvoltare ). prin intermediul preţurilor şi tarifelor.  Produsul intern brut (PIB)  produsul intern net (PIN). prin combinarea metodei valorii adăugate (metoda de producţie) cu metoda repartiţiei (a însumării veniturilor).

Se obţine astfel venitul naţional disponibil (VND) conform relaţiei: VND = VN ± STCS Sporirea venitului naţional. Tema 3. iar dacă se calculează pe baza fluxului de cheltuieli ale naţiunii. Valoarea adăugată reprezintă. impozite. denumit şi PNB nominal. La acelaşi rezultat se ajunge şi prin scăderea din PNB. -1- Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 10 . De asemenea.realizată de agenţii economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altor state (VABNS). cât şi PNB nu oferă. b) creşterea productivităţii factorilor de producţie. astfel: PNN = PNB . PNN. Creşterea economică este relevată de creşterea indicatorilor macroeconomici. în contabilitatea naţională. (± M) dintre VAN obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAN obţinută de agenţii economici străini pe teritoriul unei ţări astfel: PNN = PIN ± M. Dacă acest indicator este evaluat pe baza preţurilor pieţei. 3. a alocaţiilor pentru consumul de capital fix (A). astfel: PNB = PIB − VABS + VABNS. determinarea venitului naţional porneşte de la PNB evaluat la preţurile pieţei (PNBpp) din care se scad alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea). cazuri de dezichilibru. diferenţa dintre valoarea producţiei unei firme şi cea a consumului intermediar. De precizat.reprezintă expresia bănească a valorii adăugate nete obţinute de agenţii economici naţionali. Conţinutul şi funcţiile lor” .A. totuşi. precum şi impozitele indirecte (Ii) şi se adaugă subvenţiile de exploatare (Se). respectiv amortizările (A). în general. Dezichilibru economic: concept şi forme.) şi. Bibliografie: 1. 2.întrucât aceşti indicatori sunt exprimaţi monetar (valoric). că orice ţară efectuează o serie de plăţi către străinătate. totodată. VN poate fi considerat şi ca indicator ce exprimă veniturile din muncă şi din proprietate care decurg din producţia bunurilor economice. Dacă PNN este evaluat la preţurile factorilor. el oglindeşte oferta naţională. Valoarea adăugată a tuturor agenţilor economici la nivel microeconomic determină produsul naţional. La nivelul unei firme. profit. astfel că venitul naţional creat trebuie corectat cu soldul încasărilor şi plăţilor în raport cu străinătatea.Bucureşti 1998. imaginea producţiei finale nete. iar creşterea lor se poate datora atât creşterii preţurilor de la o perioadă la alta (inflaţie) cât şi creşterii fizice a activităţii economice. deoarece includ şi alocaţia pentru consumul de capital fix. apare ca indicator al cererii agregate. Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. pentru determinarea dinamicii economice. I. condiţii de echilibru. Venitul naţional (VN) sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de producţie prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor materiale şi serviciilor. penalizări. Echilibru sau dezechilibru macroeconomic 1. 2. Acest indicator poate fi mai mare sau mai mic decât PIB. el refectă şi utilizarea veniturilor pentru cumpărarea de produse şi servicii de consum şi pentru economisire. în funcţie de soldul pozitiv sau negativ (± M) dintre VAB obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAB obţinută de agenţii economici străini în teritoriul unei ţări (PNB = PIB ± M). încasează plăţi efectuate de străinătate către ea. Produsul naţional net (PNN) se mai poate calcula adăugând la PIN soldul. plăţi ce nu sunt legate de activitatea de producţie (transferuri curente privind: cotizaţii la organisme internaţionale. pozitiv sau negativ. exprimat în preţurile factorilor (PNBpf). ajutoare. daune. Daniel Tobă „ Macroeconomie” – supor de curs . atât pe teritoriul ţării. valoarea adăugată se compune din: salarii. taxe etc. Atât PIB. atunci el reflectă venitul naţional. Deci: VN = PNBpp − A − Ii + Se sau VN = PNBpf − Amortizarea. numit şi soldul transferurilor curente cu străinătatea (STCS). Craiova 2007. Echilibru economic : concept şi forme. taxe. ca expresie a creşterii şi dezvoltării economice este condiţionată de doi factori: a) creşterea volumului factorilor de producţie. amortizare. Capanu „Indicatorii macroeconomici. Ţinând seama de cheltuielile agenţilor economici. D. Concluzie: Indicatorii macroeconomici sunt utilizaţi. cât şi în afara acesteia şi se determină prin scăderea din PNB a amortizării capitalului fix (A).

Nivelul de echilibru macroeconomic reprezintă un concept teoretic.) 4. se reflectă favorabil în cadrul echilibrului macroeconomic. Ansamblul echilibrelor parţiale dintr-o economie se oglindeşte în echilibrul economic general. o relaţie ca de la parte la întreg: asigurarea echilibrelor menţionate. generată de acţiunea agenţilor economici în calitatea lor de producători . în acest caz. astfel legate între ele. într-o societate acţionează mecanisme naturale de schimb. situaţia când cantitatea de bunuri oferite (bunuri de consum şi bunuri capital) este egală cu cantitatea de bunuri cerute. satisfacerea trebuinţelor lor. pe piaţa monetară. (după Samuelson P. care.vânzători şi de consumatori cumpărători. lucru care în realitate nu se întâmplă. .presupune o multitudine de variabile. Producţia optimă presupune.) Echilibrul macroeconomic exprimă starea de concordanţă relativă dintre cererea şi oferta agregate. Echilibru general. totalitatea echilibrelor parţiale. la nivelul economiei naţionale. Echilibrul static.m. în dinamică.a. dispunând de potenţial productiv necesar şi în condiţiile în care cantitatea respectivă de bunuri este cerută de piaţă. adică restabilirea unui nou echilibru.vizează fluxurile şi mărimile globale. Din modul de acţiune şi de comportare a acestor agenţi economici pe piaţă. Teorii referitor echilibru macroeconomic: 1. mişcarea subsistemelor economiei naţionale. egalitatea dintre cererea şi ofert globală. Aceasta înseamnă că rata de creştere a producţiei este egală cu rata de creştere a cheltuielilor. în timp ce agenţii economici consumatori. pieţele monetare şi de capitaluri.se poate stabili la nivelul unui produs. echilibrul economic se manifestă sub forma unei stări proprii pieţei. ca urmare a modificării raportului dintre resurse şi nevoi. Echilibru parţial. în condiţiile protejării mediului natural. în funcţie de propriile lor interese. atunci când ea realizează acel volum al producţiei pe care poate să-l producă..În condiţiile economiei de piaţă concurenţiale. după care urmează reapariţia dezacordurilor între structurile interne ale economiei ş. în unitatea şi interdependenţa lor reprezintă forme de existenţă a echilibrului macroeconomic. bugetar etc. piaţa muncii. Economia naţională se află în echilibru. ruperea coerenţei structurilor existente şi crearea de noi compatibilităţi structurale.presupune modificarea sistemului economic. echilibrul economic concurenţial apare sub forma raportului dintre cererea şi oferta ce se manifestă pe pieţele bunurilor economice. la nivelul unor ramuri sau al altor parametri economici. Conform teoriei clasice şi neoclasice. care în practică se manifestă ca tendinţă a evoluţiei economiei naţionale. Echilibrul dinamic. care înseamnă de fapt. Există. că nu există nici supraproducţie şi nici subproducţie. în cadrul sistemului de pieţe. deci. pe piaţa muncii. după cum eventualele disfuncţionalităţi ale acestora afectează buna funcţionare a economiei naţionale în ansamblul ei. mai multe echilibre parţiale.. (de exemplu – echilibre stabilite la nivelul diferitor pieţe. teoria clasică (neoclasică) 2. Agenţii economici producători urmăresc maximizarea profiturilor lor. financiar-monetar. teoria keynesiană. 3. 2. În strânsă legătură cu echilibrul economic se află optimul economic. iar producţia naţională se stabileşte spontan şi necesar la acel nivel la care toţi lucrătorii sunt ocupaţi Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 11 . pe piaţa capitalului. de a depăşi numeroase şi variate dezechilibre. Echilibrul macroeconomic presupune realizarea echilibrului pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Forme fundamentale de echilibru economic 1. decât eventual pe termen scurt. deci a echilibrului material. adică acea variantă de echilibru care asigură obţinerea unor rezultate economice maxime pe unitatea de cheltuială. încât face imposibilă orice instabilitate a sistemului economic. . dintre cererea globală şi oferta globală.d..

o parte pentru cumpărarea bunurilor de consum (C) şi o parte pentru economii (S). deoarece transformarea economiilor în investiţii reprezintă cheia problemei în realizarea echilibrului economic.C. Adică. Modelul clasic presupune un echilibru caracterizat prin maximizarea producţiei.sau S = I. că oferta globală este reflectată de PNB sau VN. În cadrul modelului de echilibru elaborat de J. Keynes.H. condiţia de echilibru este ca suma dintre oferta globală (Y) şi import (H) să fie egală cu suma dintre cererea globală (D) şi export (E). Stabilirea echilibrului pe diferite forme de piaţă: Pe piaţa bunurilor economice. b) el include mai multe variabile decât modelul clasic şi presupune. sunt esenţiale cunoscutele ecuaţii de echilibru. D = C + I şi Y = C + I. condiţia de echilibru pe această piaţă este ca diferenţa dintre economii şi investiţii să fie egală cu diferenţa dintre export şi import. cererea globală cuprinde cererea de bunuri de consum şi cererea de bunuri de investiţii. Cu alte cuvinte. De precizat. Rezultă: Y = C + S . pentru realizarea echilibrului pe piaţa produselor şi serviciilor.I.T. echilibrul este asigurat. tot ceea ce este neconsumat (adică ceea ce este economisit) să fie investit.V. sau S . mai puţine constante. M. d) acest model evidenţiază importanţa cererii globale în asigurarea echilibrului economic. care se repartizează pentru consum (C) şi pentru economii (E).C. adică Y = D. S = Y . trebuie ca tot ce sa produs să fie şi cumpărat şi. I = Y . astfel că modelul economic constă în relaţii de cauzalitate între variabilele care se influenţează reciproc şi care asigură realizarea echilibrului global. între care echilibrul ocupării depline constituie una dintre posibilităţi. ambele fiind în concordanţă cu cererea şi oferta de bunuri economice. S + H = I + E. S = I. care a reuşit să evidenţieze unele erori ale raţionamentului clasic şi neoclasic şi să construiască un alt model de echilibru economic. în consecinţă.deplin şi toate capitalurile disponibile sunt utilizate de asemenea integral. Venitul e repartizat. Principalele caracteristici ale modelului keynesian se reduc la următoarele aspecte: a) acest model se bazează pe o teorie dinamică a fluxurilor economice. e) funcţionalitatea şi înţelegerea modelului keynesian presupun analiza raportului ce se stabileşte între anticipările agenţilor economici şi răspunsurile realităţii. M. a beneficiilor şi tuturor remuneraţiilor. Deci. Dex = D − ( Qc + Rn ) . Cererea excedentară se calculează ca diferenţa dintre cantităţile de bunuri materiale şi servicii cerute de consumatori (D) şi producţia curentă (Qc). la care se adaugă rezervele necesare (Rn). Condiţia de echilibru macroeconomic în economia unei ţări este ca oferta globală (Y) să fie egală cu cererea globală (D). Dar. sau C + S = C + I . Deci: Y + H = D + E sau C + S + H = C + I + E. Aceasta înseamnă că. luându-se în considerare şi relaţiile economice ale ţării respective cu exteriorul. Pe piaţa monetară. Deci. volumul global al tranzacţiilor pe această piaţă . În aceste condiţii. aceasta din urmă fiind o relaţie fundamentală. astfel: Y = C + I. viteza de circulaţie a banilor . echilibrul economic general se produce atunci când într-o economie există starea de ocupare deplină a forţei de muncă. Cel care a reuşit o analiză pertinentă şi mult mai aproape de realitate a echilibrului macroeconomic a fost marele economist englez J. C = Y . cererea excedentară (Dex) devine nulă. consum (C). Keynes. c) presupune o abordare în termeni de circuit. compatibilă cu o pluralitate de echilibre diferite. Luîndu-se în calcul cei mai importanţi factori care acţionează asupra cererii şi ofertei de bani (masa monetară M. investiţii (I) şi economii (S). nivelul general al Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 12 .I = E . privind relaţiile dintre venit (Y). când cererea de bani (Dm) este egală cu oferta de bani (Ym). în consecinţă.

pe piaţa muncii ele se diferenţiază. b) atât pentru clasici. M. realitatea arată că agenţii economici care sunt susceptibili de a economisi. Ns = numărul salariaţilor. în plus la Keynes şi de rata dobânzii. în general. cât şi pentru Keynes. în timp ce J. W/p = nivelul salariului real. Condiţiile de echilibru în teoria clasică şi în concepţia lui J. existând posibilitatea dezechilibrului economic. Nd = volumul cererii de lucrători. datorită fenomenului de şomaj involuntar. Pe piaţa muncii există o condiţie similară de echilibru: cererea de locuri de muncă (Dl) este egală cu oferta de locuri de muncă (Yl). M. M. b) cererea de monedă este în funcţie de valoarea producţiei în ambele teorii.preţurilor . c) pentru clasici. cererea de muncă este determinată de egalitatea dintre salariul real şi productivitatea marginală a muncii. condiţia de echilibru devine: M×V = P×T. b) în ambele cazuri. iar în concepţia lui J. comportamentul salariaţilor este o funcţie crescătoare faţă de salariul real.investiţii. N = volumul ocupării.  Pe piaţa muncii: a) în funcţie de producţie. nu sunt aceeaşi cu cei care iau decizia de a investi. dereglarea raportului dintre cererea şi oferta globală faţă de nivelul de echilibru (I < S sau I > S). această condiţie nu este pertinentă. în timp ce pentru Keynes este în funcţie de evoluţia productivităţii marginale. c) condiţia de echilibru este aceeaşi în ambele teorii. Din sinteza prezentată rezultă următoarele concluzii:  Pe piaţa bunurilor economice: a) teoria clasică priveşte economiile în funcţie de rata dobânzii. oferta reală de bani este egală cu cererea reală de bani. Keynes. p = preţul bunurilor. investiţia este o funcţie (descrescătoare) de rata dobânzii. astfel: Yl = Dl. Mărimile măsurabile. Keynes se pot sintetiza în tabel: Unde: S . c) economiile sunt egale cu investiţiile în ambele teorii.P). I . i = rata dobânzii. care se Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 13 . se stabileşte după gradul de ocupare. M = oferta de monedă. Y = producţie (venit). W = productivitatea marginală a muncii. -2În economia contemporană. Adică.  Pe piaţa monetară: a) oferta de monedă este fixată la nivelul lui M0 în ambele teorii. în ambele cazuri. Dacă pe piaţa bunurilor economice şi pe piaţa monetară condiţiile de echilibru sunt identice. În teoria clasică. corelaţia de echilibru este dată de egalitatea dintre cererea şi oferta de muncă.economii. Keynes în funcţie de nivelul venitului. L = cererea de monedă.

în cadrul unei economii de piaţă concurenţiale. restricţiile sau posibilităţile consumatorilor privind cumpărarea de bunuri şi servicii. ele se anulează reciproc. Indiferent de caracteristica stării sale. Dezechilibrul economic general reflectă acea situaţie a unei economii. pe piaţă există în orice moment surplusuri din partea cererii sau ofertei. În acestă situaţie. iar de cele mai multe ori această finanţare va genera fie o creştere a presiunii fiscale asupra populaţiei şi agenţilor economici. ceea ce înseamnă că vânzătorii "aleargă" după cumpărători. Dezechilibrul economic se poate interpreta fie ca o stare normală a dezvoltării economice. însă aspectul important care-l interesează pe economist este trendul raportului (decalajului) dintre cererea şi oferta globală. pe piaţă se manifestă starea de echilibru.  inflaţia sau deflaţia. în cadrul sistemului de pieţe (piaţa bunurilor. ceea ce înseamnă o penurie de ofertă. această situaţie întâlnită în majoritatea activităţilor agenţilor economici stă la baza înviorării ofertei de bunuri economice şi satisfacerii corespunzătoare a cererii). piaţa muncii etc. în condiţiile mişcării reale a vieţii economice. greşeli de politică economică pe termen lung etc. sunt: 1. Dezechilibrele manifestate şi percepute ca stări normale ale activităţii economice sunt acelea care însoţesc dezvoltarea economică de ansamblu şi sunt. adică vorbim de o piaţă a cumpărătorilor (buyers market). Starea de presiune presupune o concurenţă acerbă între vânzători. într-o activitate economică depăşirea cheltuielilor de către venituri reprezintă o formă a dezechilibrului normal. 2. În funcţie de cele două stări amintite.  supraocuparea etc. economia fiind dominată de dezechilibre.compară şi care evidenţiază egalitatea sau inegalitatea dintre ele. Presiunea este considerată expresia unui dezechilibru normal şi se caracterizează prin existenţa unei oferte execedentare. formele fundamentale ale dezechilibrului economic general. creşterea cheltuielilor bugetare peste nivelul veniturilor bugetare creează un deficit bugetar. la nivelul acestuia manifestându-se o aspiraţie nesatisfăcută. De altfel. Cînd se creează o egalitate între nivelul aspiraţiei vânzătorului şi cel al consumatorului. unele devin preponderente în raport cu altele. rezultată din încălcarea regulilor fundamentale ale economiei de piaţă. dezechilibrul economic (ca şi echilibrul dinamic) se manifestă. Dezechilibrele economice sunt expresia influenţei unei sume de factori (modificărea limitelor resurselor şi tehnologiilor. caracterizată prin dereglarea raportului dintre cererea globală şi oferta globală. în consecinţă. cumpărătorii făcând selecţia bunurilor care se produc. În cazul echilibrului. care pot provoca tensiuni sociale şi politice şi care sunt reflectate de regulă în scăderea economică (de exemplu. Dacă această marjă are o tendinţă de creştere. sunt rezultatul acţiunii conjugate a unor forţe opuse. acceptate de societate (de exemplu.  subocuparea (şomajul). Starea de absorbţie se traduce în realitate prin concurenţa puternică între cumpărători şi formarea "cozilor" de aşteptare în magazine. cumpărătorul este cel care "stă la rând". economia se află Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 14 . nu absolut. adică este o piaţă a vânzătorilor (sellers market). astfel că în acest sens. în timp ce în situaţia de dezechilibru.). fie ca o stare anormală. acestea surprind fiecare moment din dinamica vieţii economice. care trebuie finanţat. piaţa monetară. Absorbţia este reflectarea unui dezechilibru anormal şi se caracterizează printr-o cerere excedentară.). pentru că au posibilitatea să aleagă. fie o emisiune monetară fără acoperire. ci ca tendinţă. Dezechilibrele cunoscute ca stări anormale într-o activitate economică sunt acele dezechilibre nedorite şi neacceptate de societate. deci inflaţie). Cele mai semnificative dezechilibre dintr-o economie naţională sunt:  stagnarea sau contracţia producţiei.

Concept. adică în creşterea şomajului (cu alte cuvinte.Bucureşti. 8. D. iar măsurile de politică macroeconomică aplicate trebuie să continue. Bibliografie: 4. printre care enumerăm: scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. 3.Bucureşti 1998. Capanu „Indicatorii macroeconomici. cauzele fundamentale ale dezechilibrelor macroeconomice se referă. Creşterea economică şi dezvoltarea durabilă 1.Bucureşti 1993. 7. cele două mărimi (cererea şi oferta) sunt într-un proces de adaptare una la exigenţele celeilalte. producţie fără desfacere şi oameni fără ocupaţie). pentru a nu pierde potenţialii cumpărători. fie la excesul de ofertă. a) Excesele de ofertă. b) Excesul de cerere pe piaţa bunurilor şi excesul de ofertă pe piaţa muncii reprezintă o combinaţie mai gravă prin implicaţiile sale economico-sociale. Modele de creştere economică. Tema 4. ca urmare a creşterii investiţiilor. rezerve care. potenţialul investiţional scăzut etc. Conţinutul şi funcţiile lor” . În funcţie de aceste evoluţii ale mărimilor implicate. capacităţi care nu-şi găsesc pe deplin corespondenţa în planul cererii globale etc. Gilbert Abraham – Frois. şi este nevoie de politici macroeconomice adecvate pentru stoparea acestui proces. întrucât conduce de regulă la manifestarea simultană într-o economie a celor două fenomene . Daniel Tobă „ Macroeconomie” – supor de curs . Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. combinat cu excesul de ofertă pe piaţa muncii. „Economia politică”. 6. întreţinând astfel şi mai mult cererea. factori şi tipuri. care se reflectă într-un volum mai mic al ofertei de bunuri în raport cu cererea de bunuri de producţie şi de consum din partea agenţilor economici şi populaţiei. Aşadar. Dacă însă decalajul dintre cele două mărimi tinde să se micşoreze. cât şi pe piaţa muncii se concretizează în imposibilitatea vânzării unei părţi a bunurilor produse şi în neutilizarea unei părţi din forţa de muncă disponibilă. disproporţiile între ramurile de producţie. I. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 15 . care determină pe fiecare producător să-şi formeze rezerve (stocuri) de produse. la nivel naţional. fie la excesul de cerere. care sunt nevoiţi să recurgă la substituiri de bunuri forţate. principalele dezechilibre economice se manifestă în următoarele cazuri: a) excesul de ofertă pe piaţa bunurilor economice. depăşesc cu mult cererea normală de bunuri. incertitudinile pieţei. combinat cu excesul de ofertă pe piaţa muncii. Angelica Băcescu „Macroeconomie”. formarea unui surplus de capacităţi de producţie. care nu mai poate absorbi o parte din masa de bunuri de pe piaţă. Craiova 2007. economia se caracterizează printrun echilibru dinamic. inclusiv la economii silite. Printre cauzele care pot determina excesul de cerere (absorbţia) pe piaţa bunurilor se pot enumera: satisfacerea insuficientă a aspiraţiilor consumatorilor.într-un proces de dezechilibru. 1994. b) excesul de cerere pe piaţa bunurilor. Dezvoltarea durabilă. atât pe piaţa bunurilor. 5. Excesul de ofertă pe piaţa bunurilor economice (presiunea) are mai multe cauze. 2.inflaţie şi şomaj.

aflate în permanenţă sub dictatul limitării mijloacelor pentru atingerea ţelurilor. prin însăşi consistenţa lor. Factorii creşterii economice exprimă. simultan cu abordarea lor dinamică. Fiind numeroşi factorii creşterii economice pot fi grupaţi în mai multe categorii: direcţi (forţa de muncă. printre care şi cele de creştere şi dezvoltare economică. resursele naturale. economic. menţionată pentru prima oară într-un raport către Clubul de la Roma. În literatura de specialitate se utilizează niţiunile de „ creştere zero” şi „ creştere negativă”. permit şi. ecologic etc. condiţia tehnicoştiinţifică etc. progresul tehnic) şi indirecţi (mărimea şi structura Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 16 . uman. progres tehnic. Transformarea condiţiilor economice în factori ai creşterii economice este rezultatul unui proces complex. condiţia natural-materială şi ecologică. evoluţia economică. Condiţiile creşterii economice desemnează ansamblul elementelor de ordin natural-material. Din multitudinea de noţiuni utilizate pentru a investiga procesele macroeconomice. frecvenţa cea mai mare o au termenii de creştere. specifice unor meditaţii teoretice. condiţia educaţională. Deci. favorizează procesele de creştere economică într-o ţară. condiţia economică. dinainte stabilite. În cadrul condiţiilor (premiselor) creşterii economice într-o ţară includem: condiţia umană. social-politic. ce încorporează educaţia şi experienţa de viaţă a generaţiilor care coexistă şi se succed într-un anumit mediu natural şi social. creşterea economică nu trebuie înţeleasă ca fiind un proces liniar. în substanţa lor. „Creşterea economică negativă” exprimă intenţia de legitimare a unei situaţii de fapt sau a unei perspective nefavorabile. în anumite situaţii. tehnico-ştiinţific. resursele informaţionale. semnifică situaţia în care rezultatele economice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi timp.-1Analiza la nivelul macro a proceselor economice. nivelul agregatelor pe locuitor rămânând constant. deoarece îndeplinesc rolul de cadru general. capitalul fix. forma concretă pe care o îmbracă condiţiile (premisele) creşterii economice în viaţa economică reală a unei ţări şi a economiei în ansamblu. ciclu economic etc. În timp. Ele mai pot fi denumite premise ale creşterii economice. intitulat „Limitele creşterii”. rezultatele macroeconomice pot înregistra. condiţia politică. rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de scădere. ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienţei economice şi al bunăstării sociale. indispensabil declanşării şi susţinerii oricărei activităţi economice. bazat pe filtrul raţiunii şi voinţei umane. care. Creşterea economică se derulează într-un anumit cadru spaţial şi temporal. dezvoltare. pentru un anumit timp. a conturat noi concepte. menţinându-se însă sub control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru. stagnări şi chiar scăderi. „Creşterea economică zero”. sub aspect cantitativ. „Creşterea economică negativă” sau descreşterea economică evidenţiază acea situaţie în care. creşteri.

capitalul. existenţa grupurilor de interese politice.). în raport cu importanţa lor prioritară şi de caracterul acţiunii lor – direct sau mediat. etc. eficacitatea activităţii instituţiilor internaţionale (OMC. restul sporului a fost condiţionat în principal de acţiunea factorilor indirecţi (2. rata economiilor şi rata investiţiilor. Pentru ţările în tranziţie. BM). De remarcat: autorii considereă că în lumea contemporană rolul resurselor naturaleîn asigurarea creşterii economice a diminuat substanţial. politic. Elveţia. factorul informaţional-tehnologic şi factorul instituţional. atitudinea faţă de schimbări. Moldovanu “Economie politică”. grup de produse din cadrul acestora etc. decisivi asupra creşterii economice se înscriu factorii de producţie. inclusiv a cadrului instituţional care îşi pune amprenta pe funcţionalitatea vieţii economice în ansamblul ei. materiali (capitalul. Dar care este influenţa forţei de muncă – ca factor al creşterii economice pentru Republica Moldova? (vezi D. Se disting două tipuri fundamentale de creştere economică: 1. Ca factor decisiv al creşterii economice pe termen scurt este cererea agregată (vezi D.cererii interne. Norvegia) vizavi ţările bogateîn resurse naturale (Ţări din Africa. În cadrul factorilor cu influenţă nemijlocită. Investiţiile – factor primordial al creşterii economice pe termen lung (aceeaşi sursă pag. pământul. ştiinţei. 2. reforma intelectuală. natura) şi nemateriali (mediul social. legislativ. Factorii creşterii economice au un mod specific de acţiune. calitativ şi structural.calitativ în funcţie de proporţiile în care se combină diferitele categorii de factori şi în care acestea se repartizează pe destinaţii de utilizare (ramuri economice. de terenuri agricole etc. Economiştii francezi Pierre Maillet şi Philippe Rollet împart factorii creşterii economice în: 1. Creşterea economică extensivă are loc în condiţiile când sporul de producţie se obţine pe baza folosirii unui număr suplimentar de braţe de muncă. 215). schimburile economice internaţionale). 2.6%). generali şi specifici. a implimentării noilor utilaje şi tehnologii (valorificarea Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 17 .). interni şi externi. inclusiv Republica Moldova o importanţă deosebită o are divizarea factorilor creşterii economice în factori pe termen scurt şi pe termen lung. cunoştinţele. dezvoltarea învăţământului. extensivă .  Dimensiunea cantitativă se referă la volumul global al fiecărui factor.  Dimensiunea calitativă se referă la randamentul utilizării factorilor de creştere economică. modificarea modului de viaţă. factorii sociali şi instituţionali. pag. cum sunt: factorul uman (resursele de muncă). Economistul francez Edmond Malinvaud susţine că rata anuală medie de 5% de creştere economică în anii 1951-1969 în Franţa s-a datorat factorilor direcţi doar într-o măsură de 2.4% . de maşini. Moldovanu “Economie politică”. sisteme de securitete socială.). în variante care se definesc drept tipuri de creştere economică. intensivă.216. Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub aspect tridimensional: cantitativ. 214.  Dimensiunea structurală potenţează contribuţia de ordin cantitativ. consensul social. Este caracteristică pentru ţările slab dezvoltate şi se bazează pe un effort inbestiţional susţinut. munca. factori de bază. factorul material (resursele naturale şi echipamentele de producţie acumulate). spirit de întreprinzător. de materie primă. ). forţa de muncă. religia. pag. FMI. primari şi derivaţi. Acţiunea conjugată a factorilor de creştere economică pune în evidenţă anumite posibilităţi de combinare a diferitelor laturi ale acestor factori. ţările lipsite de resurse naturale au înregistrat ritmuri înalte şi stabile de creştere economică (Japonia. Rusia). Din contra. Creşterea economică intensivă presupune căpătarea unui spor de producţie pe baza utilizării mai eficiente a factorilor de producţie existenţi.

iar combinarea dintre factori este considerată a fi de aceeaşi natură pe ansamblul economiei. S . poate fi egal cu oricare dintre celelalte două sau să nu coincidă cu nici unul dintre ele. Acest model presupune nu numai un spor de produse ci şi îmbunătăţirea calităţii produselor. -2- Pentru a determina influenţa unuia sau mai multor factori asupra creşterii economice s-a recurs la elaborarea unor modele logico-matematice. Elementul principal care permite o prezentare succinţă a modelului este rata de facto. cel de-al treilea. abstractizarea fiind mai înaltă. Din punct de vedere al gradului de agregare. Rata naturală: Gn ∗ C r = S sau Gn ∗ C r ∉ S Unde: Gn . pe care o îngăduie condiţiile fundamentale. Modelele multisectoriale diferenţiază pe ramuri atât funcţii de transformare a factorilor de creştere în rezultate. volumul capitalului şi al muncii. Harrod. soldul balanţei de plăţi externe etc. În general. Este proprie mai cu seamă ţărilor dezvoltate. Cele mai multe dintre ele ţin cont şi de aportul altor factori. adică raportul dintre investiţii (I) şi venitul net 2. înzestrarea tehnică a muncii. coeficienţii de substituire a factorilor de producţie. importul şi exportul.reprezintă rata de creştere naturală. Y G ∗C = S Rodica Olteanu 18 . care oferă întreprinzătorilor satisfacţie şi care-i fac să menţină investiţiile Cr . e determinat de deciziile individuale agregate şi dă satisfacţie întreprinzătorilor. numit rata naturală e determinat de condiţiile fundamentale (creşterea populaţiei. numit rata garantată.rata garantată a venitului naţional. expresia cea mai agregată. modelele de creştere economică pot fi monosectoriale sau multisectoriale. La rândul lor. De obicei are loc o îmbinare a factorilor extensivi cu cei intensivi. volumul investiţiilor. indicatorii de efort şi rezultatele iau. Modelele monosectoriale nu diferenţiază pe ramuri economice intrările şi rezultatele. punând în evidenţă mecanismele. rata acumulării de capital. ca principal factor de creştere economică pe termen lung. a relaţiilor dintre factorii şi rezultatele procesului de creştere economică. care există în fapt şi pe care el îl numeşte rata de facto. în condiţiile deciziilor individuale. Unul dintre cele mai cunoscute modele de creştere economică este cel al lui R. inclusiv a forţei de muncă. sau rata reală a creşterii economice.progresului tehnico-ştiinţific). F. Fiecare dintre cele trei rate de creştere se exprimă cu ajutorul unei anumite ecuaţii: 1. capabile să aplice ultimile realizări ale PTŞ. care consideră că. ar exista trei ritmuri posibile de creştere a venitului naţional: unul.rata acumulării. care se calculează prin ecuaţia: Unde: G – rata de creştere a venitului naţional ( Elaborat – profesor de economie şi management ∆ Y ). Modele reprezintă formalizarea. Există modele care avluează doar aportul muncii şi apitalului la creşterea economică. cât şi contribuţia specifică fiecărei ramuri la obţinerea indicatorilor macroeconomici sintetici. altul. în acest caz. asemenea modele operează cu variabile ca: produsul naţional brut pe locuitor şi ritmul acestuia. Istoria ceonomică nu cunoaşte cazuri când un tip sau altul de creştere economicăa fost aplicat în mod ideal. Un rol deosebit i se acordă ratei investiţiilor. Rata garantată: Gw ∗ C r * = S Unde: Gw . a progresului tehnic şi a productivităţii muncii). prin funcţii şi parametri specifici.coeficientul necesar al capitalului care concordă cu necesităţile întreprinzătorilor. 3. în expresie matematică. intensitatea şi tendinţele acestuia.

depinde. mijlocită de coeficientul capitalului. cu rata naturală (Gn). ci pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat. În raportul Brundtland. Începând cu anul 1972. în condiţiile în care G > Gw. sustenabilă. şi necesarul de capital. iar aceasta. dat fiind faptul că la acest nivel s-au putut constata mai vizibil efectele negative conjugate ale dezvoltării omenirii de până acum. -3Primele lucrări privind teoria şi practica dezvoltării durabile au apărut la scară planetară. se explică prin faptul că. atunci implicit. rata de facto e diferită de rata garantată. dacă rata de facto e mai mică decât rata garantată. Harrod. În funcţie de aceste diferenţe. ambiental şi tehnologic. adică G = Gn. Această situaţie se întâmplă în condiţiile în care rata garantată e mai mică decât rata naturală. sau de recesiune. ∆ Y . el încearcă să explice evoluţia ciclului afacerilor. fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de aElaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 19 1 ). pe de altă parte. adică G > Gw. limita maximă a ratei de facto este rata naturală. acea parte din venit care se economiseşte şi se investeşte. după opinia lui.F. poate exista o stare de boom sau o stare de recesiune. de cea naturală. Analizând modelul creşterii economice elaborat de R. ar trebui ca rata de facto (G) să fie egală cu rata garantată (Gw). în condiţiile în care G < Gw. Cu ajutorul acestora. dacă G > Gw. Cele trei ecuaţii ale ratei de creştere. iar pe piaţă va exista un surplus de bunuri de investiţii care va atrage o reducere a boom-ului. Harrod. pentru a avea o situaţie stabilă şi prosperitate. astfel încât să se asigure satisfacerea nevoilor prezentului. dacă G > Gw. Astfel. iar aceasta. se observă că aceasta reflectă anumite legături funcţionale reale. iar pe piaţă oferta de bunuri de investiţii va fi mai mică decât cererea. adică: G = Gw = Gn În realitate. În timp ce prima (cererea de capital) este determinată de rata creşterii populaţiei şi de coeficientul capitalului. care se presupune a fi dată. de autonomia dintre cererea de capital şi oferta de capital.coeficientul capitalului ( S – rata investiţiilor. cea de a doua (oferta de capital) este dată de înclinaţia spre economii a indivizilor. uman. la rândul său.F. ceea ce va impulsiona investiţiile. bunăstării generale şi procesului creşterii economice. Aria acestor interpretări se înscrie între două limite extreme: cea a primului raport al Clubului de la Roma – unde se propune stoparea creşterii economice – şi cea a verzilor. pe de o parte. nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani. au fost identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare în noua viziune a interdependenţelor dintre problemele mediului înconjurător. avem de-a face cu tendinţa de boom. când a avut loc Conferinţa asupra mediului de la Stockholm şi până în prezent. folosite de către R. la rândul ei. prezentat la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro în iunie 1992. Dimpotrivă. Ori. Punctul de vedere larg acceptat este de dezvoltare durabilă sau viabilă. atunci C < Cr. care absolutizează rolul mediului natural. globală. intitulat Viitorul nostru comun. Starea de boom. adică: G ≠Gw≠Gn. sau cea dintre creşterea populaţiei şi coeficientul capitalului. constituie ecuaţiile modelului sau de creştere. unei creşteri a lui G sau Gw îi corespunde o reducere a lui C sau Cr. adică G < Gw. dezvoltarea durabilă este concepută în viziunea concilierii dintre economie şi mediul înconjurător pe o nouă cale de dezvoltare. în situaţia în care rata acumulării (S) este dată. Dimpotrivă. pe o perioadă mai îndelungată de timp. întrucât. C < Cr. cum ar fi cea dintre rata acumulării şi ritmul de creştere a venitului naţional. are loc o tendinţă de recesiune. adică Gw > Gn. Daca rata de facto este mai mare decât rata garantată. în cadrul căreia se urmăreşte interacţiunea compatibilităţii a patru sisteme: economic. Rata acumulării (S). care să susţină progresul uman.C.

în timp şi spaţiu. omenirea se poate îndrepta spre o nouă frontieră morală. • Egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed în timp şi spaţiu. în plan geoeconomic şi ecologic. Rezultă că dezvoltarea umană-durabilă (sustainable development) este un gen nou de strategie umană ce răspunde necesităţilor prezentului. glisante însă pe termen lung. să protejeze şi să asigure resursele rare. crearea unui cadru instituţional şi legislativ adecvat lor şi eficace. Factorii care se interinfluenţează în procesul dezvoltării sunt:  populaţia.  producţia industrială. ca un element esenţial. În esenţă. cu obiective comparabile în timp şi spaţiu. mijloace necesare. sistemul de indicatori specifici după care se apreciază necesitatea dezvoltării şi vieţii oamenilor. care să asigure înfăptuirea obiectivelor propuse. În felul acesta. • Mutarea centrului de greutate în asigurarea bunăstării generale. Pentru aceasta. ca şi strategia sa de realizare. care demonstrează că problema dezvoltării trebuie privită în interdependenţă în spaţiu şi timp. • Pornind de la necesitatea realizării acestor componente. privită ca întreg funcţional. în perspectiva a 20-25 de ani. Trecerea la dezvoltarea umană-durabilă marchează intrarea omenirii în era mediului înconjurător. Dezvoltarea durabilă necesită strategii pe orizonturi scurte şi medii. Pentru realizarea condiţiei de compatibilitate a celor patru sisteme care se interacţionează. în cadrul unei strategii globale ce îşi redefineşte obiectivele economice şi sociale şi îşi extinde orizontul de cuprindere în timp şi spaţiu. de aceea. internaţional şi planetar. să funcţioneze o sumă de mijloace de reglementare. sistemul educaţional în măsură să anticipeze şi să aprofundeze cunoaşterea instrumentelor economice care să prevină.  producţia agricolă. să judece şi să acţioneze pe termen lung. la nivel de stat şi la nivel de firmă. era responsabilităţii practice pentru viaţa natural-umană. obiective de atins. fără a compromite posibilităţile de satisfacere a trebuinţelor generaţiilor viitoare. oamenii pot depăşi un prag perceptual care îi determină să observe. simultaneitatea progresului în toate cele patru dimensiuni. • Capitalul ecologic (natural) se află în interdependenţă şi se integrează organic cu capitalul uman (cultural). sunt necesare politici la nivel regional. În acest sens. • Interpretarea prezentului prin prisma viitorului. dezvoltarea umană-durabilă este definită de următoarele elemente mai importante: • Compatibilitatea permanentă şi sigură a mediului creat de om cu mediul natural. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 20 . strategia dezvoltării durabile include. pe baza unor criterii ce decurg din îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă normală a oamenilor. cu caracter economic. Concomitent cu fundamentarea acestor politici. viziunea dezvoltării umane-durabile îşi propune.şi satisface propriile nevoi. cultură şi ştiinţă. ca urmare a interdependenţei tot mai puternice.  mediul natural. Această eră va fi sau nu va fi. să modifice modul în care oamenii percep o serie de elemente ale vieţii pe care o trăiesc. este esenţial ca. indispensabil. juridic şi informaţional. Prin educaţie. ca scop al dezvoltării durabile.  poluarea.  resursele naturale. sub forma introducerii. în care riscurile dezvoltării trebuie diminuate tot mai puternic sau chiar înlăturate. pe baza compatibilităţii lor reciproce. Strategia dezvoltării durabile îşi propune să găsească criteriile cele mai adecvate de optimizare a raportului nevoie-resurse. controlul poluării. pun problema omului şi a colectivităţii umane din perspectivele timpului şi spaţiului. Conceptul de dezvoltare durabilă. mai întâi. la fiecare nivel. este mai potrivit să i se spună dezvoltare umanădurabilă. noua strategie a dezvoltării durabile îşi propune să surprindă: schimbarea tipului de creştere economică. a securităţii ecologice în locul maximizării profitului.

• Potrivit indicatorilor care măsoară starea de sănătate a mediului ambiant. Trecerea la era ecologică a dezvoltării durabile va însemna şi reciclarea materialelor. Era pe care a parcurs-o omenirea până în prezent e aceea a unei economii mondiale neviabile din punctul de vedere al mediului ambiant. va trebui să înceapă cu proiectarea unui sistem energetic viabil. renunţarea la risipă – ca elemente componente ale strategiei uşoare – apropiindu-se astfel de scopul final al asigurării vieţii. îşi va pune amprenta asupra modelului economic al viitorului. din punct de vedere economic şi ecologic. economia solară. spiritual-culturală. • Valoarea speranţei decurge din consecinţele acţiunii legii coexistenţei şi succesiunii generaţiilor umane în condiţiile nevoii de împlinire a vieţii trăite individual şi social. în aceeaşi măsură. demografică. ţări bogate şi ţări sărace. iar degradările produse de ploile acide se pot vedea pe orice continent. probabil. Noua eră în care va trebui să intre omenirea va avea ca numitor comun o singură idee fundamentală: satisfacerea nevoilor generaţiei actuale. Obiectivul final al strategiei dezvoltării durabile este acelaşi pentru toate ţările. în condiţii de incertitudine. fiecare indicator major arată o deteriorare a sistemelor naturale: păşunile îşi micşorează suprafeţele. poluarea aerului atinge niveluri care ameninţă sănătatea oamenilor în sute de oraşe. care să se realizeze în cadrul unui proces general de tranziţie spre o societate viabilă. Economiştii cred că tehnologiile avansate pot depăşi orice limită. • Valoarea raţionalităţii îşi are rădăcinile în lupta necurmată a omului cu limitele resurselor de care dispune. după cum afirma E. militară etc. dar problemele concrete diferă de la o ţară la alta.Dezvoltarea umană-durabilă presupune un nou cod de valori. ţări producătoare de arme nucleare antiecologice şi antiumane şi ţări fără nici o capacitate de apărare etc. presupune realizarea pe un plan superior a unor corelaţii tot mai puternice între dimensiunile sale. Era ecologică. schimbarea produselor şi reacţiei oamenilor. care să apeleze la energia solară – ca o sursă regenerabilă care. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 21 . Schumacher. studiile întreprinse constată următoarele două opinii contradictorii: • Potrivit indicatorilor economici cu care se apreciază până acum starea de sănătate a economiei mondiale. ecologică. maximum de bunăstare cu minimum de consum. de împărţirea în ţări dezvoltate şi ţări slab dezvoltate. cum sunt: economică. dezvoltarea durabilă nu constituie un scop în sine. pentru a-i distribui cât mai echitabil efectele asupra generaţiilor care coexistă şi se succed la viaţă. pământurile arabile îşi pierd humusurile.F. În acelaşi timp. bazată pe fenomenele de creştere nelimitată. bună şi previziunile economice pe termen lung sunt promiţătoare. În aceste condiţii. reducerea drastică a deşeurilor. inclusiv cu cele ale timpului tranziţiei prin viaţa umană la nivel individualuman. care va trebui să se instaleze în evoluţia lumii. criteriul suprem pentru alegerile pe care le facem e cel al raţionalităţii. deserturile se extind. Plasând fiinţa umană în cadrul priorităţilor. mânaţi de recunoaşterea a ceea ce s-ar întâmpla dacă nu-şi schimbă mediul de viaţă. stratul de ozon stratosferic devine tot mai subţire. lumea se află într-o stare rezonabilă. Analizând lumea în care trăim. strategia dezvoltării durabile. Pilonii de rezistenţă a acestui cod natural-uman sunt formaţi din două valori fundamentale ale tranziţiei prin viaţa umană: raţionalitatea şi speranţa. ci un mijloc pentru a umaniza progresul economic şi social. într-o viziune nouă. fără a compromite potenţialul viitoarelor generaţii de a-şi satisface nevoile. aceasta fiind după unii specialişti. Strategia dezvoltării umane-durabile trebuie abordată ţinând seama de marile decalaje existente astăzi în lume. în cadrul căreia oamenii pot fi atraşi de noi moduri de a-şi orândui viaţa şi.

Editura Economică. fără a dăuna vieţii. autori C.Bucureşti. reclamă asigurarea compatibilităţii dintre mobilitatea spaţială a activităţilor economice şi sociale. internaţional şi chiar mondial. asigurarea menţinerii nivelului dezvoltării populaţiei. la nivel macroeconomic. 1998. Economia politică. 2. Noua viziune a dezvoltării umane durabile va trebui să însemne strategii noi de distribuire mai echitabilă a veniturilor şi bogăţiilor la nivelul ţărilor lumii. reorientarea tehnologiei şi controlul asupra riscurilor. a bunurilor şi persoanelor. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 22 .Pornind de la asemenea componente. Tema 5. dar funcţiile bunăstării generale se substituie şi se compensează între zonele ţării). Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. 1994. M. pe lângă construirea strategiilor naţionale bazate pe resursele şi nevoile proprii. Popescu. Angelica Băcescu „Macroeconomie”.Bucureşti 1993. o nouă calitate în creşterea economică. şi dezvoltarea umană durabilă slabă sau fragilă (care poate conduce la o creştere a bunăstării la nivel naţional. Popescu. Realizarea dezvoltării durabile. Ciucur. -1- Consumul reprezintă partea din venit cheltuită pentru cumpărarea de bunuri şi servicii. integrarea mediului şi a proceselor economice în actul decizional. specialiştii aşează opt principii de bază: revigorarea creşterii economice. destinate satisfacerii directe a trebuinţelor populaţiei şi/sau necesităţilor generale ale societăţii. o ordine socială superioară – care este interesată de viaţa generaţiilor viitoare la fel de mult ca şi de cea a generaţiilor prezente şi care se concentrează mai mult asupra sănătăţii planetei şi a oamenilor decât asupra acumulării materiale şi a puterii militare. 4. sunt deosebit de importante strategiilor cu caracter regional. se face distincţie între: dezvoltarea umană-durabilă (atunci când se îmbunătăţesc toate funcţiile bunăstării. Bucureşti. trebuie analizat sub cele două forme ale sale: consum final şi consum intermediar. La baza noii ordini sociale pe care o impune dezvoltarea umană-durabilă. Pentru succesul noii ere a dezvoltării ecologice. I. Investiţiile – mărimea optimă a economiilor 1. Editura Eficient. ci şi de faptul că este imperios necesar să se redistribuie eforturile şi după amploarea şi intensitatea cu care au fost provocate daune progresului şi mediului natural de diferitele state ale lumii. Craiova 2007. între dezvoltarea interioară (este dezvoltare durabilă puternică sau fragilă în cadrul unei zone date) şi dezvoltarea durabilă exterioară (ca dezvoltare durabilă puternică sau fragilă în zonele adiacente şi reflectând caracterul deschis al sistemelor spaţiale). fără a permite declinul nici uneia dintre ele). Consumul. Bibliografie: 1. care să ţină seama nu numai de globalizarea dezvoltării durabile. 2000 şi în Echilibrul înaintării. 3. D. conservarea şi dezvoltarea bazei de resurse. Bucureşti. D. reforma relaţiilor economice internaţionale. Daniel Tobă „ Macroeconomie” – supor de curs . simultan în plan social-economic şi spaţial. 5. asigurând tuturor indivizilor accesul la serviciile necesare dezvoltării omului ca împlinire a beneficiilor pe care le aduce aplicarea cuceririlor cunoaşterii pentru asigurarea vieţii natural-umane. „Economia politică”. 2. Consumul şi economiile: factori de influenţă şi legităţi. Investiţiile: multiplicatorul şi acceleratorul. Gilbert Abraham – Frois. Băbeanu.

conform căreia. formulată de economistul englez J. Factori ce influenţează consumul: În cele ce urmează vom analiza influenţa acestora asupra consumului final. Engel. astfel că îşi reduc ponderea în totalul cheltuielilor de consum (coeficient de elesticitate < 1). Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 23 . Altfel spus. de regulă şi în medie. adică venitul naţional (VN) corectat cu soldul încasărilor şi plăţilor în raport cu străinătatea (soldul transferurilor curente cu străinătatea . iar raportul este. combustibili. individuale şi colective. Acest consum se poate cuantifica însumând cheltuielile cu bunurile consumate sau achiziţionate pentru prestarea serviciilor publice (consumul intermediar al statului). Consumul final se împarte la rândul său în două categorii: consumul privat şi consumul public. dacă venitul se reduce cu 8%. să-şi mărească sau să-şi diminueze consumul. pozitiv şi subunitar. variaţia consumului ∆C este de acelaşi semn cu cea a venitului ∆V. pe diferite categorii de cheltuieli. 1. întrucât consumul intermediar se deduce. energie. a celor pentru investiţii şi a celor pentru export. după cum se ştie. M. diferitele categorii de cheltuieli de consum vor înregistra următoarele evoluţii: • cele destinate achiziţionării produselor agro-alimentare cresc într-o măsură mai mică decât creşterea venitului. în consumul public (de stat) se includ acele cheltuieli făcute pentru prestarea serviciilor social-administrative. Corelaţiile dintre evoluţia venitului şi mărimea consumului. Mărimea consumului final (producţiei finale) se determină ca diferenţă între valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor provenite din producţia internă şi din import. pe de altă parte. El a ajuns la concluzia că. conform practicii statistice internaţionale. care sunt puse la dispoziţia colectivităţii fără o plată specială. cresc proporţional cu venitul. Keynes. oamenii înclină. consumul se va diminua cu 5%.Consumul final reprezintă ansamblul cheltuielilor care permit satisfacerea directă a nevoilor umane. Legităţi: În cadrul acestora s-a impus ca importanţă “legea psihologică fundamentală”. precum şi cele cu locuinţa. dar într-o proporţie mai redusă”. dar într-o proporţie mai mică. Acest consum cuprinde astfel cheltuieli cu materii prime. au fost analizate şi de economistul-statistician E. • cheltuielile destinate cumpărării articolelor de îmbrăcăminte. invers. în dinamică. deci îşi menţin constantă ponderea în totalul cheltuielior de consum (coeficient de elesticitate = 1). este venitul naţional disponibil (VND). consumul va spori cu 5% şi. şi valoarea bunurilor intrate în consumul intermediar. toate bunurile materiale şi serviciile cumpărate de populaţie (gospodăriile private) inclusiv cele Consumul public cuprinde consumurile din instituţiile administraţiei centrale şi locale de stat. adică ∆V > ∆C.STCS). Cu alte cuvinte. încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. salariile angajaţilor din sectorul public etc. de pildă. încălţăminte. iar rezultatele cercetării sale sunt cunoscute sub denumirea de legile (curbele) lui Engel. Factorul care joacă rolul cel mai important în evoluţia consumului. Acesta a efectuat primele studii empirice asupra acestui subiect. amortizarea capitalului fix. reparaţii curente etc. astfel: VND = VN + STCS. efectuate pentru prestarea serviciilor publice. la nivel macroeconomic. servicii diverse. în scopul creării de noi bunuri şi servicii. din calculul venitului naţional. Acestea sunt cheltuieli care nu contribuie în mod direct la creşterea producţiei. Consumul privat cuprinde. venitu va creşte cu 8%. “odată cu creşterea sau scăderea venitului. pe de o parte. Dacă. materiale. Consumul intermediar (producţia intermediară) reprezintă valoarea bunurilor economice provenite din procese de producţie anterioare şi care sunt folosite şi consumate în alte procese de producţie. pornind de la un anumit nivel al venitului şi pe baza unei anumite creşteri a acestuia.

dacă indivizii se aşteaptă ca într-un viitor apropiat nivelul general al preţurilor să crească (anticipări pesimiste). De precizat. ce se află în proprietatea gospodăriilor familiale şi/sau administraţiilor publice. mai bine spus. ei vor fi destul de motivaţi să-şi sporească cheltuielile prezente de consum. dar subunitară. conform legii psihologice fundamentale. datorită contractării de împrumuturi. Invers. că înclinaţia marginală spre consum poate atinge. sporind astfel ponderea acestora în totalul consumului (coeficient de elasticitate > 1). Avuţia este o mărime de stoc care poate fi determinată la o anumită dată. în ceea ce priveşte veniturile sau bogăţia (de exemplu. Acestea influenţează însă în mod diferit consumul după cum este vorba de anticipări privind veniturile sau bogăţia şi anticipări privind preţurile. După cum am precizat. astfel că acestea au o valoare economică de piaţă. o amânare a acestora pentru o perioadă imediat ulterioară. ∆C . iar modificările intervenite în volumul şi structura activelor influenţează fluxul de venituri şi implicit cheltuielile de consum. (c′) se prezintă. Dacă V acest raport este exprimat procentual. şi valoarea 0. adică: 0 ≤ c′ ≤ 1. recreere. tangibile şi intangibile. Faptul că o avere mai mare poate duce la un consum superior este denumit efectul de avuţie. şi exprimă creşterea (descreşterea) consumului ∆V Astfel. perspectiva intrării în şomaj a unei persoane angajate). atunci când ∆C = 0 (consumul rămâne constant la variaţia venitului). petrecerea timpului liber şi alte diverse servicii care contribuie la asigurarea confortului cresc într-o măsură mai mare decât creşterea venitului. aceste active au capacitatea de a genera în viitor un flux de venituri pentru deţinătorii lor. ca o mărime pozitivă. de regulă. el reprezintă rata consumului. Când previziunile sunt optimiste (de exemplu. pot determina menajele să reducă anumite cheltuieli de consum (menţinându-şi însă consumul la un nivel minim vital) şi să economisească mai mult. atunci când ∆C = ∆V (consumul variază în aceeaşi proporţie cu venitul). Putem spune. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 24 . Un alt factor determinant al consumului îl constituie avuţia (bogăţia). 2.• cheltuielile pentru educaţie. Acestea exprimă tendinţa indivizilor de a cheltui o parte din venitul lor pentru procurarea bunurilor de consum (satisfactori). întrucât bunurile care alcătuiesc avuţia îndeplinesc de regulă caracteristicile bunurilor economice. şi valoarea 1. Previziunile pesimiste. adică: 0 < c′ < 1. ce urmează a fi rambursate ulterior. Legătura funcţională dintre venit şi consum se exprimă prin înclinaţiile către consum. şi în special. preţurile şi bogăţia. cel puţin teoretic. respectiv: înclinaţia medie şi înclinaţia marginală. spre deosebire de venit care este un flux într-o perioadă de timp. aşteptarea promovării pe un post sigur şi mai bine plătit). Evoluţia consumului este influenţată şi de anticipările sau previziunile privind venitul viitor. consumul prezent are o tendinţă de creştere. că un stoc de active (fizice şi financiare) deţinut de o persoană fizică (gospodărie familială) este un potenţial generator de fluxuri de venituri. Altfel spus. deci. reprezintă consumul suplimentar realizat de o persoană (gospodărie) atunci când primeşte o unitate monetară suplimentară de venit. o perspectivă a scăderii preţurilor (anticipări optimiste) va determina o reducere a cheltuielilor de consum prezente sau. adică ponderea consumului total în venitul disponibil. conform relaţiei: c ′ = la o creştere (scădere) unitară a venitului. în dauna economiilor. adică C c = ∗ 100% : şi arată cât se cheltuieşte pentru consum dintr-o unitate monetară de venit. Între cele două variabile economice există însă o strânsă legătură. Ca atare. care reprezintă valoarea tuturor bunurilor (activelor). Înclinaţia medie spre consum (c) reprezintă raportul dintre consumul total şi venitul disponibil. Înclinaţia marginală spre consum (c′) se calculează ca raport între variaţia consumului (∆C) şi variaţia corespunzătoare a venitului (∆V).

în mod evident. Ca şi consumul. de factorul obiectiv şi primordial . Dacă V = C + E. Dacă rata economiilor unei ţări are o valoare scăzută. obiceiuri şi tradiţii. Economiile. Înclinaţia medie spre economii ne arată cât se economiseşte dintr-o unitate monetară de venit disponibil. rezultă că şi ∆V= ∆C + ∆E. este rezultatul comportamentului general al indivizilor şi agenţilor economici care activează într-o economie naţională. dorinţa de a avea o sumă lichidă curentă pentru a pune în aplicare unele proiecte speculative sau comerciale. pe termen lung. În cazul în care o ţară economiseşte mult. astfel că: V = C + E. care semnifică ponderea acestora în totalul venitului. în esenţa lor. astfel: En = EP + EBE + EG. care sunt egale cu deprecierea (amortizarea) plus veniturile nedistribuite şi (3) excedentul guvernamental (EG).ca şi în cazul consumului . precum: dorinţa oamenilor de a crea o rezervă pentru situaţii neprevăzute. intenţia de a lăsa o avere considerabilă moştenitorilor. cât şi a celor viitoare. Economiile naţionale (En) se împart în trei categorii diferite: (1) economiile personale (EP). la un moment dat. medii şi marginale. de siguranţă şi libertate. Economiile constau în veniturile acumulate la sfârşitul unei perioade şi reprezintă un stoc de valoare. dacă raportul se calculează procentual putem vorbi de rata economiilor( e *100%). ∆E . ceea ce înseamnă că suma înclinaţiilor spre consum şi economii. satisfacerea zgârceniei. de natură subiectivă. astfel: c + e = 1 şi c′ + e′ = 1. care sunt formate pe seama venitului disponibil al menajelor. În acest sens.prin conceptele: înclinaţie medie şi înclinaţie marginală. la nivel macroeconomic. sentimentul de independenţă. Keynes a analizat o categorie aparte de factori. economiile depind. Volumul economiilor. este egală cu unitatea. acesta se împarte într-o anumită proporţie în cheltuieli de consum (C) şi economii (E).venitul disponibil. proporţia între economii şi venit sau tendinţa de a economisi se exprimă . Trebuie să se facă distincţie între conceptele de economisire şi economii. Înclinaţia medie spre economii (e) exprimă raportul dintre volumul economiilor (E) şi venitul disponibil (V). cresc posibilităţile pentru investiţii. mobilizate la dispoziţia statului. Surplusul de venit peste cheltuielile de consum constituie economiile. Aceasta ne arată cu câte unităţi variază economiile la ∆V -2Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 25 . De altfel. care reprezintă suma rămasă după efectuarea cheltuielilor publice. formarea capitalului unei ţări este determinată de rata naţională de economisire. reprezentând un flux de venituri acumulate. proprie naturii umane ş. altfel spus. economia beneficiind de o creştere accentuată a producţiei potenţiale. Economisirea este un proces care se realizează în decursul unei perioade de timp. (2) economiile brute ale firmelor (EBE). altfel spus. sunt un rezultat al economisirii.a. astfel: e′ = variaţia cu o unitate a venitului sau. Înclinaţia marginală spre economii (e′) reprezintă raportul dintre variaţia economiilor (∆E) şi variaţia venitului (∆V). Având în vedere caracteristicile psihologice ale fiinţei umane. dorinţa de a putea beneficia de dobânzi şi sporuri de valoare. adică E = V − C. echipamentele şi unităţile productive se uzează moral. adică: e = E V .Economiile: Întrucât venitul (V) are drept scop atât satisfacerea trebuinţelor prezente. Acesta a inclus în această categorie câteva mobiluri (motive) care determină indivizii şi familiile să diminueze cheltuielile de consum în favoarea creşterii economiilor. care pot influenţa economiile şi implicit consumul. exprimă sporul (reducerea) economiilor datorate creşterii (scăderii) venitului cu o unitate. în consecinţă. din totalul resurselor financiare publice. iar infrastructura începe să se deterioreze. au un rol progresist în societate prin capacitatea lor de a se transforma în investiţii.

dar contribuie la crearea de noi bunuri. investiţia reprezintă orice decizie de cheltuire care conduce la dobândirea unui activ (real sau financiar). Sursa de finanţare a acestora este venitul economisit. la nivel macroeconomic. volumul economiilor. economiile apar ca o condiţie a investiţiilor. principala motivaţie a oricărui agent economic care investeşte o sumă de bani într-o activitate economică este speranţa că va obţine ulterior din această acţiune un flux de venituri. fie de consum final. în sfera investiţiilor sunt incluse şi investiţiile financiare (achiziţionarea de titluri de valoare). în vederea sporirii avuţiei societăţii. în mod obişnuit. Factori ce influenţează luarea deciziei de a investi: 1.În sens economic. deci. ci doar o schimbare a dreptului de proprietate. atât amortizarea investiţiei. îi va corespunde o creştere a cheltuielilor de consum . mai mici (diferenţa constituind-o investiţiile financiare). o satisfacere superioară a trebuinţelor colective. În timp ce economiile exprimă comportamentul colectiv al consumatorului individual. acestea din urmă putând fi. rentabilitatea aşteptată a afacerii. în vederea obţinerii ulterior a unui flux de lichidităţi. că factorul determinant al oricărei investiţii este venitul aşteptat de către investitor. Deşi. bunurile . astfel că ansamblul economiilor realizate la nivel naţional nu reprezintă altceva decât potenţiale investiţii. 3. Putem spune că economiile şi investiţiile dintr-o ţară sunt. întregul volum al investiţiilor productive dintr-o economie naţională. destinate înlocuirii bunurilor de capital fix scoase din funcţiune. acestea nu au ca rezultat sporirea capitalului şi a avuţiei societăţii. Acestui venit.capital nu satisfac în mod direct nevoile umane. într-un timp cât mai scurt. adică luăm în considerare şi posibilitatea plasamentelor pe piaţa de capital a unei părţi din veniturile neconsumate şi economisite. Spre deosebire de bunurile de consum. 2. 5. pot fi considerate două mărimi egale: I = E. Putem spune. care săi asigure. fie tot de investiţii. în realitate. economiile globale rămân principala sursă de finanţare a investiţiilor productive naţionale şi de aceea este nevoie de o creştere susţinută a ratei economiilor. În funcţie de destinaţia bunurilor de capital achiziţionate. pe termen lung. întro accepţiune largă.care va impulsiona Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 26 . adică creşterii volumului capitalului fix şi a stocurilor materiale. În mod firesc. Cu toate acestea. În caz contrar. de fapt. cererea pentru viitoarea producţiei. suplimentar. Ib = In + A. previziunile şi optimismul întreprinzătorului. destinate sporirii volumului capitalului real (tehnic). faţete diferite ale aceluiaşi proces. care contribuie la formarea brută de capital. putem afirma că volumul total al economiilor nu reflectă. De precizat. în mod obligatoriu. relaţia de egalitate poate deveni o relaţie de inegalitate relativă: I ≤ E. că această egalitate dintre economii şi investiţii se verifică atunci când considerăm investiţiile în accepţiunea largă (prezentată mai sus). Deci: Iî + In = Ib. rata dobânzii. Sursa de finanţare a acestora o constituie amortizarea. ca urmare a deprecierii lor şi care permit menţinerea stocului de capital fix. şi care vor genera indirect. Aşadar. rata impozitelor. În mod necesar. Astfel. deci. 6. investiţiile reflectă comportamentul colectiv al întreprinzătorului individual. Aceste investiţii asigură sporirea capacităţilor productive şi reprezintă formarea netă de capital. investiţiile reprezintă ansamblul cheltuielilor orientate spre achiziţionarea bunurilor capital. cât şi realizarea de profituri suplimentare. se pot distinge două mari categorii de investiţii: • investiţii de înlocuire (de reproducţie). • investiţii nete (de dezvoltare). 4. Suma invesiţiilor de înlocuire (Iî) şi a investiţiilor nete (Inîn) formează investiţiile brute (Ib).

înclinaţia marginală spre economii este mai mică.a. de asemenea. J. economii. precum şi o creştere a economiilor . Corelaţiile care se formează în timpul şi spaţiul economic între investiţii. astfel că sporirea investiţiilor influenţează de K ori creşterea veniturilor. astfel: k = veniturilor pe seama investiţiei. iar o altă parte economisit. Analiza în termenii cheltuieli-venit ne permite să înţelegem că această cheltuială de 1.m.000 u. în funcţie de mărimea înclinaţiei marginale spre consum (c') şi mărimea înclinaţiei marginale spre economii (e'). sau.m. putem spune că sporul investiţiilor se cuprinde de K ori în sporul veniturilor. ca urmare a investiţiei realizate. sporul acestuia se va împărţi. din partea unui oarecare agent economic se transformă în venituri de 1. la nivel macroeconomic.m. Acest venit. deci: ∆I = ∆V − ∆C .) sub formă de salarii. venit. la rândul său. Relaţia multiplicatorului devine: k = că raportul 1 k= ∆V ∆C . întrun anumit termen. transportatori etc.m. Ulterior.m. dobânzi sau rente. rezultă: V . pentru alte subiecte economice (producători. sub forma veniturilor participanţilor la activitatea economică. ce ne arată mărimea creşterii veniturilor. Deci. concretizate în investiţii şi ieşirile acestuia. de unde rezultă că multiplicatorul va fi: k = Potrivit celor două relaţii ale multiplicatorului.000 u. atunci: k = . prin împărţirea cu 1− ∆V − ∆I ∆V ∆V . va fi o parte cheltuit în scopuri de consum. Kahn în anul 1931.ce va influenţa pozitiv volumul investiţiilor. Pornind de la relaţia ∆V = k ∗ ∆I . Investiţiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra veniturilor. Astfel. e′ înclinaţia marginală spre economisire (e′). E = I. vom avea în continuare următoarele relaţii de interdependenţă: a. 22 Conceptul de multiplicator a fost introdus pentru prima dată în teoria economică de R. După cum ştim. Deci.000 u. dacă ţinem seama ∆ . În afara investitorului. Multiplicatorul reflectă legătura directă dintre intrările în sistemul economic. deci: 1 − c′ = e′. orice cheltuială (în cazul nostru. de unde rezultă că şi ∆E = ∆I . potrivit modelului de analiză cheltuieli-venit. constructori. e′ .000 u. volumul investiţiilor unui agent economic sporeşte cu 1. F. consum ş. Pe măsură ce venitul creşte. Dar. consum. în cheltuieli pentru consum şi economii.000 u. iar K > 1. iarăşi venit. 1 − c′ b.m. prin intermediul creşterii producţiei de bunuri economice. Acesta evidenţiază efectul de multiplicare a ∆I 1 ∆ C reprezintă înclinaţia marginală spre consum (c'). Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 27 1 ∗ ∆I . De exemplu23. sub forma unui coeficient de amplificare (K).producţia de bunuri şi servicii -.d. ∆V = 1 ∗ ∆I . iar. (1 − c′) reprezintă ∆ V 1 − c′ 1 . există numeroase alte subiecte economice care vor încasa un venit imediat. care se aşteaptă să câştige. Keynes a generalizat folosirea multiplicatorului în cadrul interacţiunii dintre investiţii şi venit. sporirea cu 1. a volumului investiţiilor va genera venituri suplimentare de 1. valoarea acestuia este cu atât mai mare cu cât înclinaţia marginală spre consum este mai mare. ∆V = Înţelegerea procesului ce generează efectul de multiplicare a venitului presupune analiza economică în termenii fluxului cheltuieli-venit. de investiţii) pe care o efectuează un agent economic reprezintă pentru alt subiect economic un venit. profituri. au fost analizate în teoria macroeconomică sub denumirile de: principiul multiplicatorului şi principiul acceleratorului. Principiul multiplicatorului exprimă raportul care se formează între creşterea veniturilor şi creşterea investiţiilor. ca urmare a creşterii cu o unitate a investiţiei. M.

Astfel. formula acceleratorului devine: a= I1 şi a > 1. se consideră că acceleratorul însuşi este o mărime constantă. principiul acceleratorului poate amplifica fluctuaţiile create. V1 −V0 Conform relaţiilor de mai sus. care le creează. Dacă vânzările întreprinderilor cresc şi apoi scad. acceleratorul este o mărime care ne arată cu cât sporesc investiţiile. acceleratorul nu este altceva decât însuşi raportul permanent. Chiar şi o scădere uşoară a cererii de consum poate reduce investiţiile la zero. astfel. principiul acceleratorului exprimă efectul creşterii veniturilor asupra investiţiilor. o modificare a cererii de bunuri de consum generează o schimbare de o mai mare amplitudine a investiţiei. Trebuie precizat că există anumite condiţii specifice în care acţionează principiul acceleratorului.Principiul acceleratorului24 exprimă şi măsoară creşterea investiţiilor. şi un orizont de timp mai mare de un an. în aceeaşi măsură. El evidenţiază relaţia existentă între modificarea cererii bunurilor de consum şi cea a bunurilor de capital. Dacă investiţia din anul de bază (I0) a fost nulă. care înseamnă dezvoltare). sub impulsul stimulativ al sporirii cererii de consum. Altfel spus. care după cum am precizat. astfel că modificările survenite în cererea de consum tind să determine variaţii mai accentuate ale cererii de bunuri investiţionale. ca urmare a sporirii veniturilor. dintre capitalul tehnic al unui agent economic şi volumul producţiei sale (cifra de afaceri). în urma creşterii veniturilor. de ∆V V1 − V0 unde rezultă că sporul investiţiilor este egal cu produsul dintre accelerator (a) şi creşterea veniturilor (∆V). utilizarea la capacitate maximă a capacităţilor de producţie existente. Pe măsură ce sporul cererii de consum începe să se reducă. precum: existenţa unei faze de expansiune economică (boom economic).bunuri de consum . va antrena o creştere.şi cererea de bunuri de producţie (investiţii). necesare pentru a spori producţia. nivelul cererii de investiţii va scădea într-o măsură mai mare. Se poate spune că investiţiile urmează dinamica cererii de consum. astfel: ΔI = a ×Δ V . producătorii de bunuri de consum urmăresc să-şi adapteze oferta (producţia) la modificarea cererii (∆Q). stă la baza unei creşteri a cererii de consum). putem estima cu cât vor creşte investiţiile. dar într-un ritm mai accentuat. la dezinvestiţii nete în perioadele de criză sau scădere economică. mai mult decât proporţională. crescând cererea pentru astfel de bunuri şi implicit producţia acestor bunuri. dacă toate capacităţile de producţie sunt utilizate. Dincolo de efectele benefice ale acceleratorului (creşterea investiţiilor. pentru a spori producţia este necesară o investiţie suplimentară în bunuri de capital (ΔI). relaţia acceleratorului poate deveni astfel: Investitia = Pr oductie ( CA ) ∗ ∆V . ca urmare a unei creşteri a cererii de bunuri de consum. o sporire a cererii bunurilor de consum. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 28 Capital tehnic . dar incită. investiţii nete în perioadele de avânt. Conform acestui principiu. în care veniturile să aibă o tendinţă de creştere. Cunoscând valoarea acceleratorului. Se observă că. El provoacă. a producţiei bunurilor de capital (de investiţii). Între cererea de produse finite . Paul Samuelson consideră principiul acceleratorului şi ca un puternic factor de instabilitate economică. Logica acestui principiu se poate prezenta astfel: o creştere a venitului (ΔV) generează o sporire a cererii bunurilor de consum (ΔC). pentru a avea răgazul realizării investiţiei. în urma creşterii cu o unitate a venitului (venit. Având în vedere acest lucru. în care (ΔV) reprezintă variaţia venitului sau a producţiei. Acceleratorul (a) se exprimă cu ajutorul relaţiei următoare: a = I − I0 ∆I = 1 . există o relaţie de accelerare.

sociali. la nivel macroeconomic). în toate componentele lor. I. sau domenii importante ale acesteia. economia naţională. Popescu. prin intermediul consumului. Cauzele evoluţiei ciclice. D. Drept urmare. Bucureşti. Politici aticiclice. Editura Eficient. investiţiile şi consumul. cunoscând. Astfel. 8. Angelica Băcescu „Macroeconomie”. Bucureşti. Fluctuaţiile ectivităţii economice 1. psihologici ş. Băbeanu. dacă multiplicatorul exprimă influenţa investiţiilor asupra veniturilor. cât şi acceleratorul reprezintă două concepte care acţionează combinat şi interdependent. -1Activitatea economică este influenţată de o serie de factori. Daniel Tobă „ Macroeconomie” – supor de curs . 2. 10.) şi factorii economici externi acţionează în sensuri şi cu intensităţi diferite asupra rezultatelor economice. stagnări sau reduceri.În concluzie. 1994. 7. 2000 şi în Echilibrul înaintării. 9. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 29 . Definirea. D. De asemenea. astfel că dependenţa producţiei de consum este o realitate economică de care trebuie să se ţină seama întotdeauna.a. „Economia politică”. respectiv a veniturilor asupra investiţiilor (ambele procese. în timp. împreună cu factorii interni extraeconomici (politici. Ciucur. cultural-spirituali. acceleratorul pune în evidenţă influenţa inversă.Bucureşti 1993. autori C. cunosc dezechilibre semnificative ce pun în evidenţă stări de criză sau recesiune. 1998. Periodic. Ciclu economic şi fazele sale. dinamica reală a activităţii economice este fluctuantă. tipuri de fluctuaţii. În ambele cazuri influenţa se realizează. Popescu. Editura Economică. 3. Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. Gilbert Abraham – Frois. Bibliografie: 6. Craiova 2007. în ansamblul ei. Crizele economice. fiecare factor acţionează cu intensitate diferită şi are o perioadă diferită de reproducţie şi provoacă schimbări. Economia politică. creşteri.Bucureşti. Tema 6. M. direct sau indirect. atât multiplicatorul.

turism. Fluctuaţiile sezoniere au loc cu o anumită regularitate. Fluctuaţiile sezoniere reprezintă variaţiile activităţilor economice în interiorul perioadei de un an şi sunt generate de cauze naturale sau sociale.Tipuri de fluctuaţii:: • fluctuaţii sezoniere. nivelul de trai ş. sau. sărbătorile religioase etc. faţă de tendinţa generală a creşterii economice cunoscută sub denumirea de trend28. care se caracterizează. în cadrul cărora performanţele agregate ale economiei naţionale au anumite caracteristici şi prezintă fluctuaţii notabile (ritmul de creştere a producţiei sociale şi a venitului naţional. În cadrul unor perioade mai scurte de timp. succesiv. ciclicitatea reprezintă acea formă de mişcare a activităţii economice. fiecare economie naţională cunoaşte o evoluţie oscilantă (fluctuantă). În general. fazele sau stările evoluţiei macroeconomice se repetă după un anumit timp astfel că. sunt foarte diferite). El se formează în cadrul ciclului economic(fluctuaţiilor economice). raporturile dintre faze devin cauzale şi au ca efect schimbări de ordin cantitativ în viaţa economică a societăţii. nivelul eficienţei economice. ocuparea forţei de muncă etc. fiind explicabile şi previzibile. Cauzele fluctuaţiilor ciclice se află în sfera economicului. într-o zonă a lumii sau în întreaga lume. adică trendului general crescător. În decursul unei perioade îndelungate de timp. • fluctuaţii ciclice. Ciclul economic reprezintă acea perioadă de timp care separă două crize economice. evoluţia reală a rezultatelor macroeconomice poate fi superioară sau inferioară mediei. gradul de ocupare a forţei de muncă. În economie. unele ramuri ale industriei etc. o anumită stare de spirit a populaţiei ş. Factorii de ordin social (tradiţiile. Fluctuaţiile întâmplătoare (accidentale) sunt variaţii ale nivelului şi stării producţiei sociale determinate de evenimente neaşteptate sau neobişnuite cum ar fi: războaie. În caracterizarea calităţii dezvoltării şi creşterii economice trebuie avute în vedere următoarele elemente: A. denumite fazele ciclului economic. venitul naţional. decizii neaşteptate ale unor mezoagenţi economici. fiecare fază pregătind condiţiile pentru derularea fazei următoare. al comerţului ş. De exemplu. existenţa unor stări diferite ale economiei naţionale.a. fazele unui ciclu se aseamănă cu fazele altui ciclu economic. de interdependenţele dintre părţile sale. factorii de ordin natural-climatic produc fluctuaţii ale producţiei în agricultură. în care fazele de creştere (expansiune) alternează cu cele de descreştere şi stagnare.a. iar factorii exteriori economicului le pot influenţa dar nu determina. dintr-o ţară.a. Echilibrul macroeconomic nu este un proces lin şi nici ireversibil. stările sau fazele evoluţiei economiei se înlănţuiesc. Ciclicitatea reprezintă forma de evoluţie firească. Fluctuaţiile ciclice sunt fenomene repetabile şi constau în variaţii ale activităţii economice agregate. normală a activităţilor economice. ţin de funcţionarea producţiei sociale. obiceiurile. perioada care se scurge de la începutul unei crize până la începutul crizei următoare. calamităţi naturale. C. veniturilor şi utilizării forţei de muncă. prin creşterea cumulativă a producţiei. evenimente social-politice deosebite. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 30 . în linii mari. Ele pot afecta în mod direct o ţară sau alta.) influenţează ritmul activităţilor productive. iar ciclul economic cuprinde succesiunea în timp şi schimbarea periodică a condiţiilor şi rezultatelor reproducţiei şi creşterii economice. şi prin stagnările sau descreşterile cumulative ale acestora. • fluctuaţii întâmplătoare. B. construcţii. Ciclicitatea se apreciază prin analiza unuia sau a mai multor indicatori macroeconomici: produsul naţional. dar prin efectul de interdependenţă şi propagare pot genera fluctuaţii ale activităţii economice într-un grup de ţări.

Ea reprezintă un proces de declin cumulativ al activităţilor economice. Tipologia ciclurilor economice După manifestarea în timp. 2. creşterea economică se bazează pe stimularea agentului economic. de scădere a surselor de încurajare a creşterii economice. în evoluţia sa. însă cauza determinantă a fenomenului este evoluţia specifică a utilizării factorilor de producţie. anumite faze ce au caracter repetabil şi într-o anumită succesiune. iar de la depresiune la expansiune se trece prin intermediul relansării (punctul de relansare). care se deosebesc una de alta. fie între două puncte de contracţie. În principiu. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 31 . în literatura de specialitate. până la un anumit punct. comparativ cu punctul de contracţie. în cadrul căreia activitatea economică parcurge. De aceea. unde: Ai . economia intră într-o perioadă de recesiune (dacă schimbarea este lentă) sau într-o perioadă de criză (dacă contracţia este bruscă şi puternică). faza de expansiune (de creştere economică). De la expansiune la depresiune se trece printr-un fenomen denumit contracţie (punctul de contracţie). de expansiune este faza de creştere a variabilelor economice care cuantifică procesul economic.mărimea PIB în punctul de relansare. faza de depresiune (de scădere economică).amplitudinea ciclului economic "i". dar se intercondiţionează reciproc: 1.prin ciclu economic se înţelege o durată de timp determinată. mărimea PIB) în punctul de relansare. PIBr . Măsurarea unui ciclu economic se realizează prin indicatorul denumit amplitudinea ciclului economic. fie între două puncte de relansare. "răcirea" economiei trebuie să se facă prin instrumente de politică macroeconomică. ambele caracterizând faza de depresiune. PIBc . Perioada ciclului economic reprezintă intervalul de timp pe care se întinde ciclul economic analizat. Modul de calcul este: Ai = PIBc − PIBr. Amplitudinea ciclului economic exprimă. la nivelul economiei naţionale. Faza de expansiune se propagă întotdeauna de la nivelul microeconomic spre nivelul macroeconomic. "distanţa" pe care se deplasează mărimea PIB între cele două puncte ale ciclului economic. ciclurile lungi (seculare). Atunci când perioada ciclului economic se măsoară între două puncte de contracţie. de autoîntreţinere şi autoaccelerare a activităţilor economice. fenomene social-politice şi militare etc. Prin urmare.). care se întrepătrund şi. care să conducă la o "încălzire" a economiei. El se măsoară. creşterea costurilor unitare. Faza de recesiune se propagă întotdeauna de la nivelul macroeconomic spre nivelul microeconomic.este determinat de multiple cauze (epuizarea resurselor economice. iar când măsurarea se face între două puncte de relansare.cel care precede faza de recesiune . fiind un rezultat imediat al reducerii cererii agregate. ciclurile economice sunt clasificate în trei tipuri. ea se numeşte perioadă închisă a ciclului economic. ☺Faza ☺Faza de depresiune este faza de scădere a variabilelor economice prin care se cuantifică procesul macroeconomic.mărimea PIB în punctul de contracţie. care se referă la mărimea variabilelor specifice activităţii economice (de exemplu. Acest moment marchează sfârşitul fazei de depresiune şi începutul unei noi faze de expansiune economică. elementele componente ale unui ciclu economic sunt cele două faze ale sale. Ea reprezintă un proces de avânt cumulativ. aşadar. de autoalimentare. Din acel moment. Plafonul maxim al expansiunii . avem o perioadă deschisă a ciclului economic. se suprapun: 1. fiind un rezultat imediat al creşterii cererii agregate. • Punctul de relansare este punctul în care factorii care concură la încurajarea creşterii economice devin mai puternici decât obstacolele în calea creşterii economice. • Punctul de contracţie este punctul în care factorii ce concură la frânarea sau scăderea variabilelor economice încep să domine factorii care încurajează creşterea economică.

adică inovaţiilor tehnologice majore. Faza ascendentă a ciclului economic secular se caracterizează prin preponderenţa anilor de prosperitate economică. de 20 .30 de ani. robotică.2. dar el se perpetuează în virtutea unor factori iniţiali. Aceste cicluri reflectă tipul dezvoltării economice în decursul unei perioade îndelungate. Odată cu generalizarea noului mod tehnic de producţie. Un ciclu economic secular corespunde revoluţiilor tehnologice. în special. în legătură organică cu ciclul schimbărilor structurale din economie. Treptat. fazele descendente corespund perioadelor postbelice. Ca atare. dar care au o mică amploare. Anii de recesiune sunt mai numeroşi. Prin urmare. a investiţiilor şi consumului. are loc şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei. pe baza cărora a înflorit. Astfel. generate. cât şi ale neofactorilor). 3.2004. social-politici şi naturali. scoate în evidenţă limitele vechiului mod tehnic de producţie. de amploare. atât ale celor clasici. acesta are o perioadă de 20 . economia mondială se află în faza ascendentă a unui nou ciclu secular. a ratei profitului. telecominicaţii. crizele economice sunt mai profunde. Conform acestor opinii. şi care îşi va afla resorturile în inovaţiile din domeniile: informatică. În faza descendentă a ciclului secular are loc o încetinire a ritmului creşterii economice. când apar restructurări masive ale sistemului economic. tehnico-economici. fiecare dintre ele având o durată de 25 . intrând în conflict cu posibilităţile oferite de societate şi natură. electronică. Succesiunea celor două faze ale ciclului lung şi repetarea lor la intervale de 50-60 de ani este explicată în mod diferit de către diferiţi autori. majoritatea analiştilor şi cercetătorilor recunosc că principala cauză a ciclului secular o formează evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice şi inovaţiei tehnologice. Când societatea creează un nou mod tehnic de producţie. Alţi autori au încercat să explice ciclul lung prin evoluţia producţiei şi stocurilor de aur sau a producţiei agricole. Asemenea idei au avut o anumită credibilitate în special în perioadele când în circulaţie se aflau banii de aur (sau convertibili în aur). Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 32 . Alţi specialişti încearcă să explice acest fenomen prin perioadele de pregătire şi purtare a războaielor. a producţiei şi desfacerii. se inaugurează un salt calitativ în domeniul factorilor de producţie şi apare o nouă "undă lungă" de dezvoltare economică. ☻Ciclurile economice lungi (seculare). cum ar fi: factori economici. surprind comportamentul sau evoluţia normală a afacerilor în ansamblul unei perioade de 50 . telematică. cunoscute şi sub denumirea de cicluri Kondratiev (după numele economistului rus care le-a studiat primul).30 de ani. Începe o etapă de tranziţie spre un nou mod tehnic de producţie. biotehnologie etc. iar gradul de ocupare se înrăutăţeşte. de creşterea cheltuielilor pentru înarmare. fiind dominate de perioadele de expansiune economică. tehnică de calcul. se derulează sub influenţa a numeroşi factori endogeni şi exogeni. ciclurile medii (decenale). În prezent. unii explică ciclul lung şi fazele sale se prin ciclicitatea noutăţilor şi perfecţionărilor tehnice şi tehnologice sau prin atragerea în exploatare a unor noi resurse naturale şi materiale. Această perioadă. datorită sporirii continue a venitului naţional. el ajunge la un anumit prag. care a început în anii 2000 . iar persistenţa în economie a unor stări negative (inflaţie. Pentru a încerca o explicaţie a ciclului secular este necesar să se pornească de la faptul că evoluţia economică. în care se afirmă şi apoi decade un anumit mod tehnic de producţie (acesta desemnează nivelul calitativ şi caracteristicile de ansamblu ale factorilor de producţie. în primul rând. În prezent.60 de ani. paralel cu apariţia şi extinderea în economie a noului mod tehnic de producţie. privită pe termen lung. iar agricultura era ramura principală în majoritatea economiilor naţionale. În această fază se manifestă şi perioade de recesiune (criză) economică. care sunt preponderente. perioade cărora le-ar corespunde creşteri economice şi investiţii reale susţinute. a investiţiilor şi veniturilor. ciclurile mici (scurte). ritmuri relativ înalte ale creşterii economice. fazele ciclului economic secular sunt: faza ascendentă şi faza descendentă. Apare tendinţa de reducere a eficienţei economice.30 de ani în care funcţionează eficient şi îşi dezvăluie capacităţile sale de progres economic. pe care nu-l poate depăşi. şomaj) se accentuează.

A doua orientare. după numele economistului american care le-a observat şi analizat. asanarea şi reluarea. după unii autori de nuanţă socialistă. În general.A. Samuelson. înviorarea. a producţiei. Când acestea ating un nivel care îngreunează desfăşurarea normală a activităţii economice.12 ani. dominată de optimismul agenţilor economici. Ciclurile scurte au două faze: expansiunea şi încetinirea (reducerea) creşterii economice. amploarea lor depinzând de cele două faze . Există. ceea ce reduce producţia curentă. iar reluarea şi relansarea activităţii. a profiturilor şi salariilor. în determinarea fazelor din care se compune ciclul economic s-au conturat două mari orientări în literatura de specialitate. aceste faze constau în: restrângerea (contracţia). Ciclul economic scurt se încadrează în interiorul ciclului decenal. se regăsesc în ceea ce se numeşte expansiune sau boom. însă. a gradului de ocupare a forţei de muncă. în faza de expansiune. a consumului etc. şi depresiunea ce se caracterizează prin tendinţa generală de încetinire şi scădere a investiţiilor. ce caracterizează tendinţa generală de creştere a investiţiilor. După P. asupra căruia se exprimă o varietate de puncte de vedere. M. a ocupării. Indiferent de denumirile date fazelor ciclului economic de către diferiţi autori. începe operaţiunea de destocare. Astfel. pauza şi refluxul. în teoria şi practica actuală se au în vedere ca faze tradiţionale ale ciclului economic: expansiunea sau boom-ul economic. Astfel. El cuprinde mai multe faze care. distinge patru faze ale ciclului economic. depresiunea. iar trecerea de la expansiune la încetinire nu presupune declanşarea unei crize economice. şi alte păreri cu privire la denumirea şi succesiunea fazelor. în funcţie de specificul activităţii economice (construcţii. între două crize şi contribuie la modificarea amplitudinii depresiunii sau expansiunii caracteristice ciclului mediu. criza şi depresiunea. denumite şi cicluri Kitchin.. Prima orientare îl are ca promotor pe economistul francez I. de anumite practici de gestionare a stocurilor. neînsoţită de creşterea corespunzătoare a cererii efective.).. În acest context. Ca şi în cazul ciclurilor decenale şi seculare. a salariilor şi profiturilor etc. Acest tip de ciclu constă în fluctuaţii (oscilaţii) ale afacerilor pe termen scurt. Juglar. a producţiei. susţinută de cei mai mulţi economişti. A. El a fost adesea perceptibil în S. ar fi: criza.ascendentă şi descendentă. determinate de diferiţi factori. faze ale unui ciclu precum criza şi recesiunea se regăsesc în conceptul de depresiune.economice medii (decenale) se derulează pe fondul ciclurilor economice lungi. încetinindu-i ritmul. o dată cu creşterea producţiei. încep să se acumuleze stocuri de mărfuri. Astfel. la fluctuaţii economice într-o perioadă de timp de 8 . ciclurile scurte manifestate în faza de expansiune a unui Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 33 . care susţine că ciclul economic decenal cuprinde trei faze: expansiunea. în care vânzările şi consumul se efectuează în mare măsură pe seama stocurilor existente. Didier consideră cele trei faze ale ciclului economic: expansiunea. fiind cauzat. înviorarea şi avântul. interpretarea şi succesiunea acestora se încearcă a fi analizate în literatura de specialitate într-un mod general şi unitar. ☻Ciclurile ☻Ciclurile economice scurte (minore). ca expresie a unei evoluţii economice favorabile. De asemenea. respectiv înviorarea şi avântul. expansiunea şi apogeul. în special. reprezintă o mişcare ciclică pe parcursul a circa 40 de luni. agricultură etc.U. Ciclu economic reprezintă perioada de la începutul unei contracţii a activităţii economice de ansamblu până la începutul următoarei contracţii. care afectează ansamblul ramurilor unei economii. ciclul economic al afacerilor decenale se referă la creşteri şi scăderi sau la prosperitate şi recesiune. Cercetarea economică privind evoluţiile ciclice în economiile de piaţă este concentrată asupra ciclului decenal. C.

• În desfăşurarea sa. Aceasta nu înseamnă că este exclusă posibilitatea ca în perioada contemporană să nu apară crize de subproducţie. totuşi se deosebesc între ele atât ca întindere. au avut loc 18 crize ciclice de supraproducţie cu întindere. după cum în fazele de criză sau recesiune nu sunt excluse unele creşteri ale producţiei în unele ramuri. • crizele ciclice. asigurându-se în orice Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 34 . de scăderi parţiale ale producţiei. condiţiile propriei depăşiri şi ale trecerii la etapa următoare. ci cuprind mai multe ramuri şi sectoare. iar în faza de depresiune sau recesiune a unui ciclu mediu. deşi sunt preponderente elementele pozitive de creştere economică.11 ani. În general. economia mondială. în ţările subdezvoltate sau în alte condiţii. rolul de a restabili corelaţiile economice necesare de reluare a fluxurilor economice. totodată. Sunt 1975. Ele pot fi: parţiale. în funcţie de ramura în care se manifestă (siderurgie. care se manifestă prin insuficienţa unor asemenea resurse în raport cu posibilităţile de acces spre obţinerea lor. crizele economice reflectă o stare de dereglare a economiei şi se manifestă sub mai multe forme (tipuri). prin scăderea preţurilor (până la cel de-al doilea război mondial). construcţii. În caracterizarea generală a ciclurilor economice este necesară luarea în considerare a următoarelor particularităţi: • Ciclurile afacerilor nu se identifică unele cu altele. cauzate de fenomene naturale (secetă. B. -2Criza este o tulburare bruscă a echilibrului economic.. • crizele sunt periodice şi definesc ciclurile economice. economia naţională şi. fazele deşi generale. ca intensitate. prin cunoscuta teorie (lege) a debuşeelor. 1980-1982. ca acum circa 100 de ani. fiecare fază a ciclului decenal creează. Potrivit acestei teorii. cum ar fi: a) crize de subproducţie care se întâlnesc în economia diferitelor ţări sub formă de deficit sau insuficienţă de producţie sau penurie de bunuri. cât şi ca intensitate. nu se rezumă la o ramură sau la un sector de activitate. criza energetică. prin dominarea fazelor de încetinire sau reducere a creşterii economice. Cauzele evoluţiei ciclice şi ale crizelor au format obiectul unor ample dezbateri teoretice. în condiţile actuale. în anumite condiţii. b) crize de supraproducţie care se manifestă ca faze ale ciclului decenal. fiecare marfă îşi creează automat propria piaţă. o manifestare a unor perturbări şi dereglări de amploare în desfăşurarea activităţii economice şi inversarea de la faza ascendentă la cea descendentă a ciclului afacerilor exprimată prin creşterea stocurilor de produse nevândute şi reducerea producţiei. • În faza de expansiune. criza financiar-valutară etc. durată şi intensitate diferite. agricultură. epidemii. totodată. Ele s-au repetat la intervale de 8 . Crizele economice se caracterizează prin următoarele trăsături: • în condiţiile contemporane întâlnim crize de supraproducţie şi nu crize de subproducţie. indiferent dacă în analiza teoretică ele sunt situate la începutul sau la sfârşitul acestora. mai ales în ţările subdezvoltate. industria extractivă. deoarece ei puneau la baza activităţii economice şi a evoluţiei pieţei. prin şomaj şi scăderea cursurilor bursiere. dar ele nu sunt excluse nici în prezent. intermediare. precum: criza materiilor prime. teza clasică a lui J. c) crize neciclice sunt stări de dereglare care nu se caracterizează printr-o anumită regularitate (periodicitate) în timp.ciclu mediu se caracterizează prin dominarea fazelor de expansiune. Multă vreme. de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. Say. o serie de economişti au respins ideea că în sistemul economic pot apărea crize. ecologie). la anumite intervale de timp. • Criza şi recesiunea au. De la începutul secolului al XIX-lea şi până în prezent. nu sunt excluse fenomene de dezechilibru. inundaţii) sau războaie. migraţii masive ale populaţiei etc. Aceste crize au fost tipice până la începutul secolului al XIX-lea.

respectiv: consumul şi investiţiile. precum: creşterea demografică. iar factorii exogeni (condiţiile naturale. -3Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 35 . respectiv cauze interne ale sistemului economic. Indiferent de analizele şi interpretările date ciclurilor economice de diferite teorii şi concepţii macroeconomice. factori naturali-climatici. dar rupe echilibrul economic. exercitând. s-au conturat în gândirea economică două teorii: exogene şi endogene.a. politice etc. influenţează în mare parte ciclul economic. conflicte militare. şi mecanisme destabilizatoare. care încearcă să explice evoluţiile ciclice prin evoluţia volumului creditului. elementele comune asupra cărora se axează acestea sunt variabilele economice. acţiunea combinată a celor două mecanisme putând determina expansiunea sau recesiunea ciclică. ceea ce descurajează investiţiile noi şi deprimă activitatea economică. sociale. ciclul economic ar fi un fenomen pur monetar. folosindu-şi puterea de a cheltui şi de a impozita (putere bugetar-fiscală) şi apoi reglând oferta de bani şi volumul creditului aflate în circulaţie (putere monetară). după care inegalitatea veniturilor (determinată de inechităţi şi injustiţii în repartizarea acestora) blochează expansiunea. • În cadrul teoriilor exogene. Creşterea excesivă a acestuia stimulează expansiunea. efecte de stimulare sau de frânare a activităţii economice. fenomene de migraţie. cererea devine incapabilă să le mai absoarbă. într-o manieră alternativă. care pot determina sau influenţa evoluţia ciclică a economiei. dar pe care. Ca atare. Conform acestei teorii. Principalele teorii endogene. fapt ce va genera o capacitate productivă excedentară. care se referă la cauze externe. P. Deşi o serie de fluctuaţii ale activităţii economice erau evidente. factorii (cauzele) ciclului economic sunt de natură economică. recunoscându-se că sistemul economic conţine. aspecte social-politice. Activitatea guvernului. b) teoria subconsumului. Dezvoltând concepţia keynesiană. Totuşi. descoperiri de resurse naturale noi ş.) pot favoriza sau frâna acţiunea lor. care face ca piaţa să fie inundată de produse noi. s-a încercat găsirea unor explicaţii ale cauzelor crizelor în afara mecanismelor economice. În afara categoriilor de cauze menţionate. prin excesul de economisire la unii şi insuficienţa consumului la alţii. sunt: a) teoria monetaristă. apare necesitatea reducerii producţiei şi a costurilor. determinante în mecanismul ciclurilor. factorii (cauzele) ciclului economic sunt de natură extraeconomică. • În cadrul teoriilor endogene. invenţiile şi inovaţiile. în sine. Samuelson a elaborat modelul evoluţiei ciclice pe baza interdependenţei multiplicatorului şi acceleratorului. în general. marea criză din perioada 1929 . adică frânează oferta şi creşterea producţiei. poate influenţa intensitatea sau amplitudinea fazelor unui ciclu economic. Pentru explicarea evoluţiei ciclice a afacerilor şi a crizelor. treptat. orice disproporţie sau fenomen negativ fiind corectat prin mecanismele automate ale pieţei. succesiunea fazelor de expansiune şi recesiune poate fi analizată în legătură cauzală cu evoluţia productivităţii marginale a capitalului. într-o perioadă scurtă. care generează fluctuaţii ciclice. prin măsurile de politică economică.1933 a spulberat convingerile privind capacitatea de autoreglare a economiei în asigurarea echilibrului. în interdependenţă cu rata dobânzii. cunoscute în literatura de specialitate. şi creşterea şomajului. determinând faza de recesiune. care rămâne subutilizată. c) teoria suprainvestiţiei explică evoluţia ciclică prin supraacumularea de capital. d) în concepţia keynesistă.moment deplina folosire a resurselor disponibile. un factor cu puternice implicaţii în mişcarea economică dintr-o ţară este autoritatea publică (guvernul). pe baza unor legi psihologice. determinat exclusiv de erori ale autorităţilor responsabile cu politica monetară. care influenţează sau provoacă ciclurile economice. Astfel.

sistemul asigurărilor sociale de stat etc. stimulând astfel consumul şi investiţiile. Keynes a conceput o serie de mijloace şi instrumente de politică economică. • Politica cheltuielilor publice. care acoperă deficitele acumulate în faza de recesiune. Asemenea măsuri s-au întreprins încă din secolul trecut. rata dobânzii şi masa monetară. Aceste politici sunt promovate de stat şi aplicate prin organismele sale. rata dobânzii scade. însoţită de o stabilizare a preţurilor. în faza de recesiune. se aplică. Pentru influenţarea cererii agregate este necesară intervenţia statului în economie prin următoarele acţiuni: politica cheltuielilor publice. pentru a frâna cererea globală în expansiune (ca urmare a creşterii veniturilor) şi a încerca să stopeze dinamica inflaţiei. care au fost perfecţionate şi au devenit componente ale politicii economice pe termen scurt. Ele se pot grupa în două mari categorii: 1. investiţii în întreprinderi publice etc. • Politica fiscală constă în utilizarea sistemului de impozite şi taxe în scopuri anticiclice. investiţii social-culturale. J. sporind ponderea impozitelor în materia impozabilă (veniturile impozabile). Politicile anticiclice îşi au originea în modalităţile diferite de percepere a cauzelor fluctuaţiilor ciclice. Prin această acţiune. trebuie aplicate în mod corelat şi în raport cu situaţia concretă a altor variabile şi interdependenţe din economie. instituţiile financiar-bancare şi alţi agenţi economici. În faza de boom prelungit. asupra gradului de ocupare a forţei de muncă. marcând începutul unei relansări economice. relevate de teoria economică. la creşterea fiscalităţii (în special a celei directe). lăsând o parte mai mare a veniturilor la dispoziţia agenţilor economici. În practica economică internaţională s-a dovedit că nu există reţete miraculoase şi universale privind promovarea şi succesul politicilor anticiclice Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 36 . statul procedează. de regulă. în funcţie de starea conjuncturii economice. presupune creşterea cheltuielilor bugetare (chiar chiar cu preţul unui deficit bugetar inflaţionist). implicit. controlul masei monetare etc.ca instrumente de politică monetară utilizate de Banca Centrală. în special de bunuri de consum. în scopul de a menţine sau impulsiona cererea agregată. de inspiraţie keynesistă. Keynes. Aceste instrumente sunt folosite în mod diferenţiat. În faza de boom. În funcţie de acestea. se încasează şi sume suplimentare la buget. dar au fost întregite şi perfecţionate pe măsura mai bunei cunoaşteri a interdependenţelor din cadrul economiei. iar pe această bază se stimulează cererea de bunuri de consum şi de investiţii. Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuaţiilor ciclice. când rata inflaţiei atinge niveluri îngrijorătoare. prin punerea în mişcare a instrumentelor specifice: sporirea ratei dobânzii. M. În acest fel. Aceste politici au la bază teoria lui J. politici de influenţare a ofertei agregate. politica monetară şi de credit şi politica fiscală.. M. iar pericolul apariţiei altor dezechilibre în economie este major. creditul şi masa monetară. Acest set de politici anticiclice. cererea globală în creştere va antrena creşterea producţiei. Evoluţia ratei dobânzii şi a volumului creditelor se bazează pe manevrarea taxei scontului şi variaţia rezervelor minime obligatorii .În vederea atenuării fenomenelor de instabilitate din viaţa economică actuală a ţărilor lumii. • Politica monetară şi de credit are ca principale instrumente: rata dobânzii. dar şi de o creştere a şomajului. politici de influenţare a cererii agregate 2. guvernele şi agenţii economici specializaţi concep şi adoptă măsuri pentru limitarea acestora. în raport de posibilităţile de evoluţie a ofertei agregate. sistemul de impozite şi taxe. Cheltuielile de la bugetul statului vizează achiziţii de stat. de regulă. o politică monetară restrictivă. va predomina un anumit tip de politică economică. În faza de recesiune se procedează invers. restricţionarea creditelor. într-o anumită logică şi corelate în funcţie de condiţiile şi gradul de cunoaştere a realităţilor economice. cu efecte asupra creşterii producţiei şi. ceea ce determină sporirea volumului creditelor şi a masei monetare în circulaţie. cum ar fi: cheltuielile publice. În faza de recesiune statul poate reduce fiscalitatea (scăderea impozitelor directe şi/sau indirecte). Efectul constă în reducerea cererii de bunuri de consum şi a investiţiilor şi deci frânarea activităţii economice. conform căreia cauza principală a fluctuaţiilor agregate ale activităţii economice constă în modificările nedorite ale cererii agregate.

măsuri pentru diminuarea şomajului. politica subvenţiilor etc. „Economia politică”. Influenţarea ofertei agregate se bazează pe aplicarea a două grupe de măsuri: a) realizarea de reforme structurale. Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. dintre intervenţie şi nonintervenţie în viaţa economică. stimulându-i astfel să menţină sau să sporească oferta de bunuri. Daniel Tobă „ Macroeconomie” – supor de curs . cauze şi tipuri. cu o greutate mai mică sau un conţinut în aur mai redus decât cele oficiale. 4. deşi fenomenul inflaţionist exista cu mult înainte de această perioadă. prin eliminarea centrelor de putere economică (oligopoluri. Inflaţiae sau şomaj ? 1. Editura Eficient. 1994.şi că efectele scontate ale acestora depind. 1998. -1- Fenomenul denumit inflaţie constituie o problemă complexă de analiză macroeconomică şi una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economico-social. M. În condiţiile contemporane. Bucureşti. Tema 7. abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. 4. inflaţie şi şomaj. Pornind de la premisa că inflaţia este în primul rând un fenomen monetar (inflaţia există doar în prezenţa banilor). caracteristicile şomajului. cele două categorii de politici anticiclice (bazate pe cerere şi ofertă). Ambele grupe de măsuri se bazează pe funcţionarea deplină şi normală a mecanismelor pieţei.Bucureşti 1993. Diminuarea şomajului şi efectelor sale: ajutorul de şomaj. deci s-a Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 37 . inclusiv pentru depăşirea fenomenelor de criză. 2. Consecinţele inflaţie. de interpretarea lor în raport de realităţile economice din fiecare ţară şi perioadă. se pot sintetiza trei forme istorice ale fenomenului inflaţionist. care să permită afirmarea concurenţei şi preţurile libere. măsuri antiinflaţie. Craiova 2007. Bucureşti. 2. în mare măsură. Ciucur. I. 5. Geneza şi natura fenomenului inflaţionist.Bucureşti. Prima formă a inflaţiei a fost cea monetaro-bănească. Popescu. care să ofere perspective bune de profit pentru producători. de cele fiscale şi cheltuielile publice. care s-a manifestat sub forma devalorizării mascate a monedelor din metale preţioase. prin punerea în circulaţie a unor monede false. Popescu. Elementele definitorii ale acestei forme de inflaţie au fost: conţinutul real în aur al monedelor metalice era mai mic decât conţinutul nominal. D. 3. În acest context. se referă la raportul dintre economie şi stat. fluctuaţii ciclice. b) manevrarea unor pârghii economice. Băbeanu. Alterarea mecanismelor pieţei libere creează disfuncţionalităţi între cerere şi ofertă. În esenţă. alături de politicile monetare şi de credit. Angelica Băcescu „Macroeconomie”. Economia politică. 3.Mecanismul şi cauzele inflaţiei. statul intervine (indirect) în economie şi prin alte instrumente cum ar fi: programarea economică. planificarea activităţii economice în sectorul public. Gilbert Abraham – Frois. Editura Economică. autori C. instabilitate. Termenul de inflaţie a început să fie frecvent utilizat în rândul oamenilor de ştiinţă şi al oamenilor de afaceri (bancheri). D. Definirea şomajului. centrale sindicale). care pot obţine venituri independent de evoluţia ofertei. Bibliografie: 1. explicarea genezei şi naturii acesteia trebuie să înceapă de la formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii de-a lungul secolelor. 2000 şi în Echilibrul înaintării.

separat conţinutul nominal decel real al monedelor. ea este expresia unui dezechilibru dintre banii depreciaţi şi nevoile circulaţiei bunurilor economice. Dacă în economie există capacităţi de producţie subutilizate şi şomajul este la un nivel relativ ridicat. manifestat atât pe piaţa monetară cât şi pe piaţa bunurilor economice. ”Inflaţia reprezintă dezordinea dezordinilor în viaţa economică” (M. cel puţin temporar. Didier). care s-a manifestat în perioada trecerii de la feudalism la capitalism. Dacă în economie se întâmplă o situaţie inversă. M. când statele europene au început să înlăture haosul monetar medieval. Friedman etc. Această corespondenţă dintre cantitatea de aur existentă în depozitele băncilor de emisiune şi volumul bancnotelor din circulaţie asigura optimizarea sau echilibrul circulaţiei băneşti într-o economie. După o anumită perioadă însă. Forme cauzale ale inflaţiei: • inflaţie prin cerere. fapt ce conduce la deprecierea banilor şi la creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor bunurilor şi serviciilor unei economii. Cantitatea banilor de hârtie se limita la aurul pe care aceşti bani îl reprezentau în circulaţie. S-a urmărit crearea unor sisteme băneşti stabile. c) este expresia unui dezechilibru monetar şi material. atunci creşterea cererii agregate poate antrena în mod direct o sporire a producţiei Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 38 . ea neavând bază de desfăşurare. care se exprimă prin creşterea generalizată a preţurilor şi prin lipsa de încredere a agenţilor economici în moneda existentă. b) este un proces de creştere durabilă şi generalizată a preţurilor şi tarifelor. cât şi în raport cu alte monede. sub formă de şoc sau treptat) în faţa căreia oferta este inelastică sau indiferentă. • inflaţie combinată. Keynes. Inflaţia prin cerere are la bază creşterea cererii globale (brusc. toate acestea conducând la scăderea puterii de cumpărare a acestora. Cea de-a doua formă a inflaţiei a fost inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur. Inflaţia de acest gen apărea atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie devenea excedentară faţă de cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar şi etalonul aur (cantitatea de aur aferentă unei unităţi monetare). d) este influenţată de numeroase aspecte psihologice (de ex. care era dependentă de volumul tranzacţiilor. care era în funcţie de producţia de metal preţios sau de posibilităţile fiecărei ţări de a procura aurul monetar. inflaţia nu putea să apară. de teama instabilităţii economice şi folosind mecanismul creditului. care să asigure o circulaţie monetară normală (sănătoasă). aglomerarea circulaţiei cu monede ieftine fără valoare deplină. populaţia aduce în "prezent" o cerere viitoare de consum). transformarea existenţei-aur în aparenţă-aur a monedei. care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile reale ale economiei (circulaţiei). s-a creat un dezechilibru între mărimea depozitelor de aur-monedă. fenomenul poartă denumirea de deflaţie Fenomenul inflaţiei a fost studiat de mari economişti asa cum sunt: J. Caracteristicile esenţiale ale inflaţiei: a) este un proces de depreciere a banilor atât pe plan naţional. În această situaţie. şi cantitatea de semne monetare (bilete de bancă) emise. A treia formă a inflaţiei este cea contemporană şi anume inflaţia banilor de hârtie neconvertibili în aur. Inflaţia contemporană constă în deprecierea banilor de hârtie şi a banilor de credit. creând sisteme naţionale prin emiterea biletelor de bancă cu acoperire deplină în aur. • inflaţie prin costuri. Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru macroeconomic monetaro-material. M.

De pildă. comportamentul întreprinzătorilor şi eficienţa utilizării factorilor de producţie. • atragerea în circuitul economic a unor factori de producţie mai rari ale căror preţuri sunt superioare în raport cu productivitatea marginală în valoare ca urmare a unei alocări inadecvate a resurselor. impozite şi taxe. după care ele vor rămâne la acelaşi nivel. 1970. Cauzele pot fi: • deprecierea cursului de schimb al monedei naţionale. Veniturile salariale vor avea o dinamică de creştere mai mică şi nu se vor regăsi decât parţial în structura preţurilor. un astfel de şoc poate să-l provoace o creştere substanţială a cheltuielilor guvernamentale. ) Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 39 . De asemenea. recomandând-o factorilor politici ca remediu pentru ieşirea din criză şi creşterea ocupării.(ofertei agregate). Editura Ştiinţifică. chirii etc. într-un ritm mai mare faţă de creşterea nivelului general al preţurilor. iar şomajul diminuat. Teoria generală a ocupării forţei de muncă. rente. M. Keynes. Bucureşti. adică în economie nu există capacităţi de producţie subutilizate. ea manifestându-se pe termen scurt. recomandarea ″politicii inflaţioniste″ este inoportună şi inadecvată. Din acest motiv. sunt economişti care promovează conceptul de ″politică inflaţionistă″. ceea ce necesită creşterea veniturilor nominale (salarii. (J. deci inflaţia se va diminua. Cu cât oferta (producţia) este mai inelastică. a dobânzii şi a banilor. de un ″şoc″ al cererii. adică suntem în situaţia unei oferte elestice care poate asigura echilibrul pe piaţa bunurilor. • existenţa deja a unui proces inflaţionist care determină revendicări din partea sindicatelor şi patronatului pentru a-şi conserva veniturile reale. generându-se astfel un puseu inflaţionist. Se apreciază că inflaţia determinată de creşterea cererii este o inflaţie limitată în timp. Efectul acestui şoc poate fi o singură creştere a preţurilor. În această situaţie. dobânzi. Este momentul în care economia poate fi relansată. Pentru ca inflaţia să persiste sunt necesare alte şocuri succesive ale cererii. cu atât firmele vor răspunde la creşterea cererii îndeosebi prin creşteri de preţuri. fiind limitată de nivelul veniturilor disponibile. soldate cu majorarea costurilor unitare. de regulă. Ipoteza de lucru este că nivelul costurilor unitare (medii şi marginale) primeşte un impuls de creştere. • pierderea sau restrângerea unor pieţe de desfacere. ceea ce conduce la creşterea costului mediu fix. a resurselor în general. într-o anumită perioadă. Astfel. sporirea preţurilor nu poate continua la nesfârşit.). şi preţurile vor înregistra o tendinţă de scădere. Ca atare. în momentul când cererea agregată va fi estompată de nivelul veniturilor. iar şomajul este redus ca nivel. întrucât acestea din urmă sporesc nu doar ca urmare a unor creşteri de costuri (cu salariile în special). scumpeşte importurile. inflaţia prin cerere este generată. Inflaţia prin costuri se fundamentează pe legăturile care există între nivelul costurilor.

în consecinţă. Efectul inflaţionist se amplifică pe fondul devalorizării monedei naţionale. Presiunea unor costuri de producţie mari se reflectă în preţuri inflaţioniste atunci când remunerarea factorilor de producţie (în special a factorului muncă) creşte într-o proporţie superioară sporirii productivităţii lor. între nivelul costurilor de producţie şi nivelul veniturilor există o relaţie ca de la parte la întreg. Această serie de creşteri succesive ale preţurilor va înceta atunci când cererea de bunuri şi servicii se diminuează suficient de mult.preţul. care înseamnă scumpirea importurilor şi ieftinirea exporturilor. care impun preţuri mari la produsele vândute. chiar dacă fenomenul a fost declanşat de un singur factor. politica amortizării accelerate. vorbindu-se astfel de o inflaţie mixtă (combinată). de regulă. Practicarea unor amortismente descrescătoare pe durata normală de funcţionare a mijloacelor fixe. nu vor spori din nou preţurile. De exemplu. presiunea cererii inflaţioniste. De altfel. Aspectul negativ apare atunci când aceste fenomene se petrec pe fondul unui volum al producţiei relativ constant. nu aceeaşi este situaţia în cazul impozitelor indirecte.• • • • • Alte cauze ce pot provoca creşteri de costuri: creşterea salariilor într-un ritm superior creşterii productivităţii muncii. creşterea excesivă a profiturilor. conduce la înregistrarea unor costuri mai mari la începutul perioadei de utilizare a mijloacelor fixe. Fenomenul apare.salarii Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 40 . cele două genuri de inflaţie ajung să se întrepătrundă. autorităţile guvernamentale iniţiază politici monetare şi fiscale expansive care dau un nou impuls cererii. revendicările şi creşterile salariale nu conduc la preţuri inflaţioniste. acestea (costul şi venitul) fiind două categorii economice reflectate de aceeaşi realitate . Pentru a preveni sporirea şomajului. în realitate. de regulă. presiunea fiscală ridicată. ceea ce se va repercuta şi asupra unor creşteri salariale în ramurile respective. preţuri care pot constitui costuri de achiziţie pentru alţi agenţi economici. Dacă impozitele directe reduc veniturile nominale disponibile şi. combustibilii.. se poate ivi situaţia ca cererea globală. inflaţia nu poate fi atribuită exclusiv cererii sau costurilor. Numai atunci când dinamica salariilor este cel mult egală cu dinamica productivităţii muncii. Creşterea costurilor va provoca o inflaţie prin costuri. fără acoperire în planul producţiei. Unii economişti susţin că. Din combinaţia celor două tipuri de inflaţie poate rezulta o spirală inflaţionistă greu de stopat. impulsionată artificial de către autorităţi (de pildă în perioade electorale). să antreneze o creştere a preţurilor în anumite ramuri producătoare. energia etc. De data aceasta fenomenul este amplificat şi datorită diferenţei de dinamică dintre productivitatea muncii şi nivelul salariilor în sectorul real. adică o altă creştere de preţuri care se va adresa cererii existente. care au ca scop principal maximizarea profiturilor. de monopol sau oligopol. creşterea preţurilor la materii prime şi materiale. Scăderii cererii globale îi va corespunde în acelaşi timp o subocupare importantă. creîndu-se tensiuni inflaţioniste. care provin din importuri şi ale căror preţuri se repercutează asupra costurilor de producţie ale produselor finite indigene (inflaţie importată). Acest fenomen se referă. adică oferta globală este incapabilă să se adapteze la evoluţia cererii. ci ea constituie rezultatul acţiunii combinate a acestor doi factori. care se regăsesc în preţurile de vânzare ale produselor şi orice creştere a lor afectează în mod direct nivelul acestora. O politică salarială nefondată pe criterii economice va conduce la obţinerea de salarii mari. Ambele tipuri de inflaţie se manifestă în final ca un singur fenomen şi anume creşterea generalizată a preţurilor. materialele. pentru prevenirea unei uzuri morale premature. astfel încât producătorii. la materiile prime. în situaţia firmelor mari. Astfel. Spirala inflaţionistă preţuri . care nu vor face altceva decât să mărească costurile de producţie.

Erodarea capitalurilor incită la aplicarea amortizării accelerate. în sensul reducerii ei. dar şi situaţii grave de sărăcie şi diferenţieri sociale. care constituie o componentă importantă a cererii agregate. pentru acoperirea cererii interne de produse. deşi în aparenţă ar trebui să încurajeze exporturile. cu precădere în bunuri de folosinţă îndelungată sau în diferite bunuri de valoare precum obiecte din aur. guvernele şi celelalte autorităţi publice îşi pierd credibilitatea în rândul maselor. de regulă.inflaţia prin cerere şi inflaţia prin costuri. În consecinţă. o monedă naţională depreciată. care va constrânge guvernele să ia măsuri drastice. în sensul sporirii ei. În general. De asemenea. nu reuşeşte acest deziderat din cauza ofertei naţionale insuficiente (dacă suntem în situaţia unei stagflaţii sau slumpflaţii). atât în actul de consum. precum: fie reducerea cheltuielilor publice. costurile) inflaţiei pot fi analizate atât la nivel microeconomic. Rezultatul este o dezechilibrare continuă şi accelerată a balanţei de plăţi. economisirii şi investiţiilor. Inflaţia este însoţită şi de serioase consecinţe monetar-valutare. Politicile bugetar-fiscale folosesc. întrucât presupune scăderea puterii de cumpărare a monedei naţionale în raport cu alte valute şi. în calitate de consumatori şi pentru a atenua efectele deprecierii monedei. Politici (măsuri) de combatere a inflaţiei În mod firesc. Deprecierea monetară produsă de inflaţie conduce la devalorizarea capitalurilor şi la deformarea semnificaţiei reale a elementelor de bilanţ . Un curs valutar scăzut al monedei naţionale antrenează o scumpire a importurilor.activ şi pasiv. schimbă comportamentul individual. fie Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 41 . fie controlul cererii agregate. politicile de combatere a inflaţiei sunt corelate cu cele două forme cauzale ale acestui fenomen . care vor sancţiona acest lucru în perioadele electorale. Controlul cererii agregate se poate realiza prin două tipuri de politici economice: • politici bugetar-fiscale • politici monetare. când climatul social se înrăutăţeşte pe acest fond. opere de artă etc. două instrumente sau pârghii de politică economică. importuri care vor fi din ce în ce mai costisitoare. ♦ Cursul valutar şi balanţa de plăţi . agenţii economici sporesc ritmul cumpărărilor. determină o scădere a cursului valutar al acesteia. cât şi la nivel macroeconomic: ♦ Influenţa asupra consumului. crescând şi gradul de incertitudine a deciziilor de investiţii. vizează. acolo unde vom întâlni stări de incertitudine şi nelinişte în rândul populaţiei. exprimată printr-un curs valutar scăzut. toate acestea în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist. a preţurilor de producţie. Inflaţia va antrena mai degrabă importuri masive. firmele întâmpină greutăţi în a prevedea corect raportul dintre costuri şi încasări (evoluţia cash-flow-urilor). Inflaţia. care afectează negativ balanţa de plăţi a unei ţări. implicit. pe această cale. ♦ Consecinţe în plan social. ce vor avea un puternic impact social. ♦ Efecte asupra gestiunii întreprinderii . ceea ce conduce la creşterea costurilor şi. plasându-şi disponibilităţile băneşti. fapt care le afectează capacitatea concurenţială pe piaţă. Toate aceste consecinţe în plan economic se vor repercuta inevitabil şi în plan social. cât şi în cel al economisirii.Politică economică populistă → creşteri de salarii → creşterea costurilor → creşterea preţurilor de vânzare → scăderea puterii de cumpărare a salariilor → revendicări sociale → noi majorări de salarii → o nouă majorare a costurilor → un nou puseu inflaţionist … -2- Consecinţele (efectele. Pe de altă parte. Astfel. prin efectul deprecierii monetare. fie controlul ofertei agregate.

reducerea taxelor vamale la unele materii prime provenite din import şi înglobate în produsele destinate pieţei interne. Astfel. cât şi practica economică mondială. şi constuie părţi componente ale politici denumite "reflaţioniste". în anumite situaţii. nu există o soluţie unică şi magică de combatere a acestui fenomen pretutindeni. cât şi prin politica presiunii fiscale. În final. atunci se are în vedere reducerea şomajului. • acordarea unor facilităţi fiscale. respectiv creşterea cheltuielilor guvernamentale şi reducerea impozitelor. cu prioritate. atât prin politica restrângerii cheltuielilor publice (guvernamentale). Controlul ofertei agregate -presupune susţinerea ofertei din economie. trebuie precizat că unele din măsurile menite să ajute la relansarea ofertei globale sunt contrare celor aplicate pentru restrângerea cererii globale din economie. fie blocarea (îngheţarea) masei monetare. cât şi pentru întărirea şi respectarea concurenţei loiale şi sancţionarea celei neloiale. creşterea vitezei de rotaţie a capitalului circulant etc. atât achiziţionarea de factori de producţie la preţurile cele mai mici de pe piaţă (fără a fi însă afectată calitatea acestora). Principalele măsuri de sprijinire a ofertei agregate: • ieftinirea creditelor. fapt reflectat atât de teoria. Iată de ce este foarte important. În acest context. Aceştia trebuie să ia în considerare. scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru investiţiile de capital străin. care să contracareze eficient acest efect al dezechilibrelor din economie . creşterea eficienţei capitalului fix. Dacă aceleaşi pârghii se folosesc în sens invers. mai ales. Consecinţele acestei măsuri vor fi. a următoarelor instrumente de politică monetară: manevrarea taxei rescontului. aplicarea sistemului de amortizare accelerată a capitalului fix.).inflaţia. bine ancorate în realităţile ţării respective. În acest context. se realizează aşa-numita "politică deflaţionistă". • reducerea costurilor de producţie. cât şi creşterea randamentului acestor factori (creşterea productivităţii muncii. în scopuri productive şi acelor agenţi economici care prezintă planuri de afaceri viabile.creşterea presiunii fiscale. Ambele cerinţe se realizează prin combinarea. care presupune menţinerea unor deficite bugetare mai mici. care înseamnă o creştere a impozitelor directe şi indirecte. insuficient cunoscut. ceea ce reduce masa monetară destinată consumului şi investiţiilor. acţionând asupra tuturor cauzelor care conduc la scăderea sau stagnarea producţiei naţionale. de către banca centrală. Politicile monetare vizează controlul masei monetare aflate în circulaţie şi au drept scop. în funcţie de realităţile şi tradiţiile fiecărei ţări. Toate acestea conduc la o reducere a costurilor pe unitatea de produs. Cunoaşterea profundă şi analiza riguroasă a mecanismului şi cauzelor fenomenului pot conduce la adoptarea acelor decizii de politică macroeconomică. prin scăderea ratei medii a dobânzii pe piaţa monetară. fie reducerea acesteia în corelaţie nevoile circulaţiei. operaţiuni de open-market. reducerea taxelor vamale la unele produse finite provenite din import ş. reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite. şi acordarea acestora. De asemenea. în această direcţie trebuie să se manifeste şi rolul statului. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 42 . care pot însemna: scutiri sau reduceri de impozite în primii ani de activitate. trebuie precizat că inflaţia rămâne un fenomen deosebit de complex şi. ca autorităţile guvernamentale şi politice ale unei ţări să elaboreze politici antiinflaţioniste bine fundamentate teoretic şi ştiinţific şi. deziderat care poate fi realizat prin eforturile şi implicarea directă a agenţilor economici. încă.a. cât şi o punere la timp în funcţiune a obiectivelor de investiţii. reducerea consumurilor specifice de materii prime şi materiale. Altfel spus. variaţia cotei rezervelor obligatorii. stimularea ofertei globale pe termen mediu şi lung nu se poate realiza fără anumite impulsuri pe termen scurt date cererii globale. atât o creştere a volumului investiţiilor în economie. Soluţiile pot fi diferite. atât pentru descurajarea monopolurilor şi oligopolurilor.

câteva definiţii acceptate care sintetizează caracteristicile şomajului. Nu există o durată a şomajului definită prin lege. concomitent cu scăderea remunerării. • Intensitatea şomajului este o altă caracteristică a fenomenului şomaj. În acest caz. Masa şomajului constă din numărul persoanelor care.T. Ca fenomen macroeconomic. Pentru a înţelege cele două forme ale dezechilibrului pe piaţa muncii trebuie clarificaţi termenii de ocupare deplină. • Durata şomajului sau perioada de şomaj din momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. Piaţa contemporană a muncii se poate afla fie în situaţia de echilibru (ocupare deplină). şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice. şomajul deghizat. Având în vedere că literatura de specialitate. Pentru a se realiza o imagine mai apropiată de adevăr. el este format din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi. Iată.I.şomer. care caută de lucru. şomajul parţial. Comisia de Statistică ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diferite modalităţi de analiză şi de evaluare. adică. problema se deplasează spre persoana . în condiţiile de rentabilitate impuse de piaţă. Cel mai adesea. metodologice şi politico-ideologice. Biroul Internaţional al Muncii (B. Caracteristicile şomajului: • Nivelul şomajului care se determină în funcţie de doi indicatori. În diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor. Deci. populaţia activă disponibilă. în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală. Rata şomajului. Astfel. ca şi cu repartiţia şi durata şomajului.acea persoană care caută un loc de munca remunerat. În unele manuale şi tratate universitare. se calculează ca raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de referinţă ai acestuia. În funcţie de aceasta se poate distinge: şomajul total. prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate. Sporirea sau diminuarea ocupării într-o ţară sau alta nu se identifică cu scăderea sau agravarea şomajului. forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul). şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul de populaţie) active disponibile fără ocupaţie. populaţia ocupată ca salariaţi. Altfel spus. Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: Şomer . noţiunea de şomaj trebuie să fie corelată cu indicatorii privind stocul şi fluxurile populaţiei active.) consideră că şomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă. forţă de muncă nonocupată. care constă în diminuarea activităţii unei persoane. şi anume: masa şomajului şi rata şomajului. este necesar să se ia în consideraţie şi variaţiile nivelurilor activităţii populaţiei. fie în cea de dezechilibru. statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii.-3Prin amploarea îngrijorătoare. dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile. este aptă de muncă. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia. şomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de şomer. Astfel de parametri sunt: populaţia activă. populaţia ocupată. la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. dar în numeroase ţări există reglementări ale Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 43 . s-a creat o imagine confuză a fenomenului. ca mărime relativă a fenomenului. pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forţei de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă. şomaj voluntar şi şomaj involuntar. şomajul constă din numărul total al şomerilor. caută loc de muncă remunerat şi este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile). specific mai ales ţărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate mică. prin structurile complexe. deci. şi care nu are un asemenea loc în mod curent. care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii. ea constă din populaţia activă disponibilă. adică de subocupare şi supraocupare. fenomenul contemporan şomaj este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. totuşi.

Cauze şi tipuri de şomaj Pentru aprofundarea cauzelor şomajului trebuie luate în consideraţie. în unitatea lor. apar discordanţe între calificările cerute şi cele de care dispun ofertanţii de muncă. sau lipsa de diversificare a producţiei şi a serviciilor. de regulă. ☼ Şomajul intermitent este cauzat de insuficienţa mobilităţii mâinii de lucru sau de decalajele între calificările disponibile şi cele cerute. Pentru combaterea lui se recomandă măsuri asemănătoare celor prevăzute pentru şomajul structural şi în special facilizarea pregătirii pentru o activitate complementară. independent de impulsurile acestora. acesta este şi consecinţa practicării contractelor de angajare pe perioade scurte. tehnico-ştiinţifice. construcţii). Este. Această perioadă are o tendinţă de creştere. • sezonier. tinerii de până la 25 de ani şi bătrânii de peste 50 de ani în raport cu restul populaţiei active. ☼ Şomajul sezonier este specific în activităţile economice care sunt influenţate de factorii naturali (agricultură. rata de creştere economică şi modificarea sensului ei. conjunctura internă şi internaţională etc. fiecare dintre acestea dând naştere la forme particulare de şomaj. dar prima slujbă oferită sa nu fie acceptată din motive ce ţin de ambele părţi. • tehnologic. restructurările agenţilor economici. în timp ce în cele favorabile el se resoarbe în bună măsură. Asemenea contracte decurg din incertitudinea afacerilor. ceea ce se repercutează şi asupra cererii de muncă. iar cei ce oferă locul. • fricţional.perioadei pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj. tehnicile şi tehnologiile folosite. Amploarea şomajului structural depinde de trei factori: de rapiditatea cu care apar modificările în cererea şi oferta de bunuri şi servicii în economie. Drept urmare. posibil ca această căutare şi ocupare a locului de muncă dorit să dureze şi din lipsa de informare. de asemenea. Acestea se formează prin clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării. dar şi la nivel regional. de caracteristica specifică majorităţii ofertanţilor de muncă – imobilitatea. economice. în perioadele conjuncturale defavorabile dimensiunile acestuia sporind. dinamica producţiei naţionale. dar. de gradul de concentrare regională a activităţilor economice. În urma studierii şomajului pe sexe şi categorii de vârstă s-a relevat că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii. O asemenea operaţiune este condiţionată atât de trecerea de la ramurile propulsatoare ale vechiului mod tehnic de producţie la cele ale noului mod tehnic de producţie. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 44 . atingând până la 18-24 de luni. Apariţia şomajului. cum sunt: • ciclic. categoria socioprofesională căreia îi aparţin. domeniul în care au lucrat. • Structura şomajului sau componentele acestuia reprezintă o altă caracteristică. Cu cât ele sunt mai rapide. Este. ☼ Şomajul structural este consecinţa adâncirii diviziunii muncii. ☼ Şomajul tehnologic este legat de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi. un şomaj de durată relativ scurtă. Modificările structurale pot apare la nivelul economiei naţionale. a specializării activităţii economice şi respectiv a structurării pieţei muncii. asemenea procese demoeconomice. cum sunt: evoluţia populaţiei active. categorii de vârstă etc. să se abţină să angajeze persoana pentru motivele care au determinat concedierea ei. cât şi de procesul centralizării capitalului şi concentrării producţiei. Este posibil să găsească foarte repede un alt loc de muncă (deoarece aceste locuri există). ☼ Şomajul ciclic este dependent de fluctuaţiile ciclice pe termen mediu. mai ales. de asemenea. ca şi din dorinţa utilizatorilor de a face presiuni asupra salariaţilor şi sindicatelor. • structural. ☼ Şomajul fricţional se manifestă când. pentru o perioadă de timp sunt şomeri. cu atât şi dimensiunile şomajului structural vor fi mai mari. ☼ Şomajul de discontinuitate în muncă se coroborează cu reglementările privind concediile de maternitate şi alte aspecte ale vieţii de familie. unele persoane îşi părăsesc serviciul avut în mod voluntar sau prin concediere şi în consecinţă. progresul tehnico-ştiinţific. sex. creşterea şi diminuarea lui au fost şi sunt influenţate de unele cauze directe. Cei ce caută de lucru să dorească un loc de muncă cu un salariu mai mare.

ca şi pentru formularea căilor de ameliorare a ocupării şi a statutului social-economic al şomerilor. în special în zonele cu subocupare ridicată. Măsurile care privesc direct pe şomeri sunt concretizate. ci şi asupra celor care fac parte din populaţia ocupată. toate ţările lumii şi care are numeroase consecinţe economice şi sociale negative. care presupune un volum ridicat al investiţiilor productive din economie şi implicit sporirea numărului de locuri de muncă. Desigur. Sintetizând. măsuri care privesc direct pe şomeri. a locurilor de muncă existente. 2. se poate aprecia că şomajul reprezintă un fenomen care afectează. însă. în: • Acţiuni pentru pregătirea. calificarea şi reintegrarea şomerilor proveniţi din diferite ramuri. acest deziderat nu trebuie să încalce principiul potrivit căruia nivelul salarizării trebuie să fie în concordanţă cu dinamica productivităţii muncii. pentru diminuarea şomajului este creşterea economică de ansamblu.contribuie la creşterea costurilor sociale pe care o economie trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de şomaj. cât şi sociale. • Instituirea unui sistem de sprijinire a şomerilor care doresc să devină întreprinzători particulari (consultanţe gratuite.inutilizarea şi irosirea unei părţi din resursele de muncă ale unei ţări. credite preferenţiale).Cunoaşterea cauzelor directe ale şomajului şi a tipurilor sale apărute în urma uneia sau alteia din aceste cauze are o mare importanţă pentru aprecierea perspectivelor lui.m. amintim: . .conduce la reducerea veniturilor populaţiei şi la creşterea tensiunilor sociale. măsuri care privesc populaţia ocupată. Un alt cost important al şomajului îl constituie (în anumite condiţii) pierderile de producţie şi de venit pe care acesta le antrenează. măsurilede diminuare a şomajului şi de ocupare a forţei de muncă sunt orientate în două direcţii principale: 1. • Facilităţi acordate de stat pentru crearea de noi întreprinderi şi noi locuri de muncă. de regulă. Efectele şomajului se răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în şomaj.). limitarea cumulului de funcţii pentru ocuparea locurilor de muncă vacante cu prioritate de către şomeri ş.d. Costul individual al şomajului este egal cu diferenţa dintre salariul real pe care salariatul îl pierde atunci când intră în şomaj şi indemnizaţia sau ajutorul de şomaj acordate acestuia de către autoritatea publică. .a. În esenţă. angajarea cu contract de muncă pe durată determinată etc. Dintre cele mai importante. familiale. • Trecerea la noi forme de angajare (pe timp parţial sau cu orar redus. deoarece aceştia participă cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale. • Acordarea de credite avantajoase agenţilor economici care angajează şomeri. constituind un factor de scădere a standardului de viaţă şi de înrăutăţire a calităţii vieţii. De asemenea. în diferite măsuri. Aceasta presupune o reîmpărţire a muncii la scara economiei şi afirmarea unor noi principii de organizare a muncii şi producţiei. cheltuieli care rămân încă nerecuperate. protejarea populaţiei ocupate poate fi realizată şi prin eforturile conjugate ale statului şi angajatorilor de a facilita perfecţionarea sau recalificarea posesorilor forţei de muncă. din acele unităţi (private sau de stat) confruntate cu probleme de restructurare. Măsurile care privesc populaţia ocupată au ca scop prevenirea fenomenului de şomaj .prin crearea unor posibilităţi suplimentare de ″împărţire a muncii″ între cei angajaţi şi menţinerea astfel. aspect cu atât mai negativ cu cât societatea suportă cheltuieli însemnate cu educaţia şi pregătirea forţei de muncă neocupate. ca urmare a restructurărilor tehnologice şi economice. Cel mai puternic remediu. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 45 . -4- Fenomenul şomajului generează o serie de costuri atât personale.

creşterea timpului afectat ridicării calificării. până la doi ani. ceea ce nu permite stabilirea unor măsuri care să le rezolve simultan şi sigur. cererea agregată creşte rapid şi în consecinţă diferenţa dintre producţia efectivă şi cea potenţială se reduce. dar în schimb producţia efectivă se reduce şi creşte şomajul. datorită creşterii preţurilor. • măsuri care se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii. deci. Scăderea cererii agregate atrage după sine o mişcare negativă a activităţii economice. Conexiunile. însă. dar apar pericole din partea presiunilor exercitate de inflaţie şi de deficitul balanţei de plăţi. inflaţia creşte prin cerere. prelungirea şcolarizării obligatorii. însă. prin: îmbunătăţirea conţinutului învăţământului şi asigurarea unei structuri adecvate a acestuia. Pe termen lung. ritmurile inflaţiei se domolesc. deoarece. interzicerea sau restricţionarea imigrării etc. ocupare-şomaj. inflaţia şi dezechilibrul balanţei de plăţi devin probleme acute. însoţită de reducerea locurilor de muncă şi deci de creşterea şomajului. precum: descurajarea muncii salariale feminine. Când se ajunge în punctul de vârf al creşterii economice (3). iar produsele străine apar mai ieftine pe piaţa internă (creşte importul). care variază în funcţie de fazele ciclului economic. iar situaţia balanţei de plăţi se îmbunătăţeşte. În schimb. lucrurile se petrec exact invers faţă de tendinţele descrise în faza (2). dacă în procesul industrializării munca era substituită prin capital. pe de o parte. pe o reducere a substituirii muncii prin capital. facilitarea deplasării oamenilor la noile locuri de muncă etc. diferitele ei componente de echilibru: creşterea economică. scăderea vârstei de pensionare. • măsuri care asigură creşterea mobilităţii populaţiei active. În acelaşi timp. Relaţia inflaţie-şomaj Deoarece economia naţională este un sistem complex. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 46 . cu efectul principal reducerea şomajului. se rezolvă primele două probleme. existenţa unei relaţii între cele patru componente şi evoluţia cererii agregate. pe termen lung. autorităţile implicate în politica economică se află în faţa unei mari dileme. căci pe termen scurt. ele au o stare independentă. prin încurajarea cererii agregate. în prezent. sunt complexe şi contradictorii. Dacă se adoptă politica creşterii economice. respectiv de reducere a cererii agregate. Drept rezultat se deteriorează şi nivelul de echilibru al cursului de schimb al monedei naţionale (creşte) ceea ce scumpeşte importurile şi în acest fel se întreţine inflaţia. în special în domeniile şi sectoarele cu şanse reale de dezvoltare în viitor.. Două dintre obiectivele politicii macroeconomice înregistrează rezultate bune: producţia creşte rapid. întâlnim şi o clasificare pe grupe a măsurilor pentru ocuparea forţei de muncă şi diminuare a şomajului. toate patru depind de evoluţia cererii agregate. celelalte două se înrăutăţesc. Se poate observa. ceea ce atrage după sine un deficit în contul curent al balanţei de plăţi. iar pe de altă parte. Dacă se adoptă o politică de deflaţie. inflaţie şi raporturile economico-financiare externe sunt corelate între ele şi se intercondiţionează reciproc. extinderea locurilor de muncă cu program redus. exilarea sau returnarea lucrătorilor străini imigranţi nenaturalizaţi încă. se mizează pe extinderea sectorului prestator de servicii şi. orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activităţii economico-sociale. în ciuda efectelor pozitive pe care le înregistrează producţia şi şomajul. Când se depăşeşte punctul de vârf al creşterii economiei şi se trece la faza de recesiune (4). • măsuri care se referă la îndepărtarea de pe pieţele muncii a unor categorii de ofertanţi. În faza de expansiune a activităţii economice (faza a doua). În asemenea împrejurări. iar şomajul se reduce.În literatura de specialitate. • măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie. produsele indigene devin mai puţin competitive pe piaţa mondială (se reduce exportul). se reduce inflaţia şi se îmbunătăţesc rezultatele în raporturile economicofinaiciare externe. astfel: • măsuri care vizează o mai bună repartiţie a fondului total de muncă prin: reducerea duratei săptămânale de lucru.

Moldovanu „ Economia politică” – Chişinău 2001. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 47 . Daniel Tobă „ Macroeconomie” – supor de curs . Phillips a atras atenţia asupra existenţei unei relaţii invers proporţionale între rata inflaţiei şi rata şomajului. pg. Craiova 2007.Bucureşti. dar aceasta este imposibilă pe termen lung s-a dovedit că o rată ridicată a şomajului era însoţită de o rată ridicată a inflaţiei. D. stabilitatea relaţiei lui Phillips a devenit incertă.W. Bucureşti. astfel că numeroşi economişti au ajuns la concluzia că pe termen scurt se poate vorbi despre o anumită substituire între inflaţie şi şomaj. În timp. economistul neozeelandez A. 1997. 5. 413-414. Angelica Băcescu „Macroeconomie”. însă. 1994. Editura Economică. 4. Editura Economică. Bibliografie: 1. 2000 N. Economia politică. Economie politică. Bucureşti. relaţie evidenţiată în graficul de mai sus. 3.Bucureşti 1993. Gilbert Abraham – Frois. 6. 2. Dobrotă.curba lui Phillips În urma unei analize concrete a şomajului. „Economia politică”.

Belarus (7. Astfel.2). Rusia (6. România şi Kârgâzstan şi locul trei din regiune după rata de creştere a PIB. 6.4% în 2009.2%).8% anul trecut.# În raportul FMI privind evoluţia economiilor din Europa. În ceea ce priveşte Moldova. O scădere importantă.Anexe (Informaţii utile) . influenţată fiind de turbulenţele de pe pieţele financiare.8%. care va continua şi în 2009. la 1.ro. – InfoMarket Publicat la: 22 Aprilie 2008 Sursa: InfoMarket . iar rata inflaţiei 13. Datele sunt interesante. Alte activităţi care au înregistrat scăderi sunt cele din domeniul confecţiilor (-12. . iar în 2009 o reducere seminficativă a acesteia până la 7.5% în 2008 şi 1. a fost consemnată în industria tutunului.# .4%.1%). în Marea Britanie PIB va creşte cu 1. indicele producţiei industriale a crescut în primul semestru al anului 2008 cu 4. citat de capital.6%. Moldova (7%). se arată că în anul 2008 cele mai mari ritmuri de creştere economică pe continent vor fi înregistrate în Muntenegru (7. Banca Mondială prognoza anterior în raportul său privind perspectivele Economiei Mondiale că ritmul de creştere economică în Moldova se va majora de la 4% în 2006. al prelucrării cauciucului (-9. până la 5. se aşteaptă o încetinire a creşterii economice de la 6.5%).4%. Potrivit raportului FMI. dupa Letonia. după nivelul deficitului extern. în Germania şi Franţa cu câte 1.8% în 2008. Georgia şi Armenia. În acelaşi timp. până la 6% în 2007. Realitatea Economica .8%) şi Slovacia (6.1%.La 19 iunie BNS a publicat datele statistice preliminare asupra resurselor si utilizarilor Prodului Intern Brut pentru primul trimestru al anului curent. Europa se confruntă în prezent cu o scădere a ritmului de creştere economică.# Expert-Grup. FMI estimează pentru 2008 o rată a inflaţiei de 11. inflaţia ridicată şi aşteptata recesiune moderată a Statelor Unite.# . fiind devansată de Azerbaidjan.# -# .6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Precum afirmă experţii Băncii Mondiale. Guvernul Moldovei prognozează pentru 2008 o creştere a PIB de 7% şi o rată a inflaţiei de până la 10%.# . având o pondere de patru procente din cele 4. de la 2.6 procente cât a reprezentat creşterea indicelui producţiei industriale pe ansamblu.# Potrivit Biroului Naţional de Statistică(BNS) de la Chişinau.5% în 2008.7%).8%) sau al băuturilor racoritoare şi al apelor minerale (19. de 25. Moldova va ocupa locul patru în regiunea Europei de Est şi Asiei Centrale. Prognoza regională a FMI estimează că economiile avansate ale Europei se vor confrunta cu o scădere a ritmului în următorii 2 ani.9%. Astfel. creşterea economică în Moldova a constituit 3%. publicat luni. iar în 2009 va constitui 7%. sugerand ca in economie probabil au inceput unele schimbari importante. menţionează BNS. Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 48 .9% în 2007. 21 aprilie.3%.# -# .# -# . Marile economii europene vor înregistra creşteri modeste. De notat că în 2007. Industria alimentară şi a băuturilor a consemnat o creştere de 11.

de la 13. ci sa continue Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 49 2007 7.1 .1.4% fata de 39. deoarece cresterea valorii adaugate brute in 2008 nu este una iesita din comun (8. 5. % Moldova incepe sa devina „mai calitativa” si ca variatia PIB nu este un simplu rezultat aritmetic al adunarii valorii adaugate brute cu impozitele asociate productiei? Raspunsul este mai degraba negativ.2 6. Cresterea PIB si a principalelor componente pe cheltuieli. Mult mai importante sunt unele tendinte structurale care se profileaza. este ingrijorator de mica cresterea PIB realizata in primul trimestru curent. Posibilitatile de analiza a PIB dupa „resurse” sunt destul de limitate. acesta fiind cel mai scazut indicator dupa 2001 incoace.3%.2 Consumul gospodariilor 9.2 9.1 39.3 7.4 -0.2 11. 1).2%)? Intr-o anumita masura. Sa credem oare ca in sfarsit cresterea economica in Fig.1%) decat PIB propriu-zis.0 Sursa:BNS In concluzie.0 13.1).6 3. Dar influenta acestor factori deocamdata nu poate fi estimata pe baza unor date statistice destul de sumare. In 2008 valoarea adaugata bruta a crescut mai mult (+5. rata consumului privat scade al treilea an consecutiv.6 Importuri 8. +4. din cauza ca nu dispunem de date statistice dezagregate la nivelul ramurilor si sectoarelor. Aceasta a fost determinata de cresterea mult mai lenta a importurilor decat in alte perioade si de aprecierea leului moldovenesc. Un lucru care insa poate fi afirmat cu Sursa: BNS certitudine este ca cresterea economica tinde sa devina mai putin dependenta de consum si mai mult antrenata de investitii (vezi tab.7% in 2005.3% in primul trimestru 2006 la 5.5 23.5 23.3 casnice Investitii in capitalul fix 27. Tabel 1.0% in 2004.9%. Este greu de omis cu vederea faptul ca pentru prima data in ultimii 4 ani contributia cresterii valorii adaugate la variatia pozitiva a PIB este mai importanta decat contributia impozitelor nete pe produs si import. Guvernul nu trebuie sa fie alertat de cresterea relativ mica a PIB in primul trimestru. daca aceasta este determinat de capacitatile reduse de asimilare a investitiilor de catre companii si nu de careva factori de conjunctura.4 Exporturi 6. 6.3 5. % 2005 2006 PIB 8. Dar cresterea PIB in primul trimestru practic nu ne spune nimic despre cresterea care poate fi asteptata pe parcursul anului (fig. Ar trebui oare sa ne ingrijoreze faptul ca investitiile in capitalul fix in ianuarie-martie 2008 au sporit mai lent decat in 2007 (23. dar cresterea aproape nula a INPI este o evolutie exceptionala.3% in 2007).3 8. da. Dupa o perioada de expansiune constanta a consumului final care a inceput in 2001.4 2008 4.5% in 2008. in timp ce INPI cu numai 0.Aparent.6 15.

Minimul de existenţă a crescut mai rapid decât salariul real Mărimea minimului de existenţă a crescut în anul 2007 cu 17. care ulterior a fost modificat. Salariul minim din Republica Moldova este de aproape 34 ori mai mic decât al angajaţilor din Luxemburg. În România salariul minim este de 140. Remunerarea medie nominală a unui salariat în luna decembrie 2007 a fost de 2630 lei.# -# . „Spuneţi că sunteţi săraci.4 lei (la sfârşit de an 1142.21 euro). In particular. . dar magazinele o duc bine merci.28 de euro pe lună. În cazul Republicii Moldova. afirma un expert străin. Şeful statului s-a delectat copios pe seama celor care apreciază Republica Moldova drept cea mai săracă ţară de pe continent. cu atât mai multe lucruri nu le înţeleg”. Republica Moldova ar fi printre ultimele trei ţări cu cel mai jos salariu minim. „Cu cât mă aflu mai multă vreme în Moldova. Exista premise interne si externe favorabile pentru atragerea unor asemenea investitii.33 lei. Însă şi în cazul acesta.# Publicat la: 09 Iulie 2008 Republica Moldova o tara saraca? Republica Moldova nu este cea mai săracă ţară din Europa. mai spunea acesta. in viitorii 2-3 ani un deficit de energie electrica ar putea sa fie cea mai puternica constrangere a cresterii economice. Insuficienta de drumuri calitative si capacitatea redusa de trafic vamal ar putea fi alte doua constrangeri majore. Este o dispută mai veche între oficialităţi şi oponenţii acestora la tema „Este sau nu Republica Moldova ţară săracă”.6% şi a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1099. Statisticile. Astfel. La elaborarea clasamentului.00 euro) şi Ucraina (68. fie că e vorba de cele oficiale naţionale sau cele prezentate de instituţii internaţionale. în timp ce salariul anual a crescut cu 8 la sută. dar accelerarea reformei regulatorii si a reformei administrative sunt principalele premise institutionale in acest sens. unde câştigurile minime reglementate sunt de 1 570. construieşte case frumoase”. salariul pe economie a constituit 2063 lei. Un nivel relativ similar cu cel din Republica Moldova al salariului minim se înregistrează în ţări ca Muntenegru (55. cea mai joasă. de la 1 iulie 2007 salariul tarifar pentru categoria I de calificare. lumea se îmbracă bine. calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore în medie pe lună.64 euro. opiniile. Totodata. a angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară a fost majorat până la 900 lei. nu falimentează. salariul minim brut din Republica Moldova rămâne cel mai scăzut din Europa. cu 20% Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 50 .eforturile menite sa sporeasca capacitatile de asimilare a investitiilor nationale si straine directe.1 lei). sfidează. Salariul pe oră este de 5.1 lei salariu minim la 1 ianuarie 2007. FedEE a luat în calcul remunerarea persoanelor cu program de lucru complet în vârstă de peste 23 de ani. Federaţia Angajatorilor Europeni operează cu o mărime de 766. ele ţin cont doar de criterii şi indicatori. Ţara cu cel mai scăzut salariu brut din Europa Cu 46.# .29 euro pe lună. însă. cândva ministru în primul guvern polonez după destrămarea lagărului socialist. fiind de aproape 34 ori mai mic decât cel al angajaţilor din Luxemburg care ocupă prima poziţie într-un clasament realizat de Federaţia Angajatorilor Europeni (FedEE). Aceasta este opinia preşedintelui Vladimir Voronin reiterată recent într-o emisiune TV. În anul 2007. este clar ca pe langa continuare reformelor institutionale sunt necesare investitii in infrastructura fizica fara de care cresterea investitiilor in capacitatile de productie nu este posibila.

în medie salariul în agricultură constituie 1098.mai mult faţă de decembrie 2006.6 la sută din totalul cheltuielilor de consum au revenit produselor alimentare (în familiile sărace până la 70%). respectiv.3 lei). potrivit aceloraşi statistici oficiale. Salariul angajaţilor din sănătate (1703. iar în rural . mai ales pe acel aflat în agonie cu temperatura mult peste normă. Moldovenii au cheltuit în 2007 pentru învăţământ doar 0. cu o acoperire de 55. îngrijire medicală şi sănătate – 4. Salariul mediu pe economie a acoperit minimul de existenţă în proporţie de 171. Puterea de cumpărare la nivel european a crescut. a structurii diferite a cheltuielilor de consum şi ponderii mai mari a autoconsumului în mediul rural.4% (1118. În Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 51 . Studiul RegioData distinge trei categorii de ţări. Acest decalaj este o urmare. în nul 2007.1%. în timp ce minimul de existenţă a populaţiei apte de muncă. Mai bine decât în 2006.6% din veniturile îndreptate spre consum. în funcţie de puterea de cumpărare raportată la cea a Austriei.3% pentru locuinţă. 178. Minimul de existenţă este mai mare în mediul urban (1189. În grupul „înfrânţilor” La sfârşitul lunii ianuarie. dar departe de minimul de existenţă. scumpirea alimentelor va lovi greu în bugetul populaţiei. după care urmează întreţinerea locuinţei care a luat 14.4% din banii familiilor. în special. revista austriacă Der Standard a publicat studiul RegioData privind puterea de cumpărare în Europa de Est. este mai mare – 1159. un nivel de trai vest-european poate fi atins numai peste zeci de ani.6 lei.3 lei) a fost în 2007 peste minimul de existenţă.7 ei pentru persoanele asigurate şi 100 lei pentru cele neasigurate. afirmă statisticienii „trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare salariat poate avea în grijă cel puţin un copil şi. salariile sunt îndreptate spre acoperirea cheltuielilor comune ale gospodăriei).2 lei) şi învăţământ (1351.8 lei).1% în 2007. Unul dintre motive este decalajul mare între oraş şi sat în ţările estice: „Oraşele profită. Cu mult mai rău o duc pensionarii. iar 11.5 ani constituie în medie 230.3%. În mediul urban coşul nealimentar a constituit 44. pentru agrement – 2.2 lei) şi mai mic pentru mediul rural (1036.3 lei) şi 25. arată că în agricultură este antrenată 32. comentând că. care nu ajută la nimic. conform situaţiei la 1 ianuarie 2008.2% din total. Iar aceleaşi statistici. În anul trecut.9%. aceste plăţi sociale acoperă necesarul pentru copii în vârstă de până la 1 an în proporţie de 58. Şi chiar dacă ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare a scăzut comparativ cu anul 2006. în ciuda tendinţei ascendente. a constituit 548. respectiv. cu 400 de euro pe gospodărie.9% merg pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. titra Der Standard. Întreţinerea locuinţei a devenit mai scumpă în 2007. Sunt tot mai mari plăţile pentru gaze. satele rămân sărace“. în medie.34. În condiţiile în care indemnizaţiile lunare pentru îngrijirea copiilor până la 1. Este însă la fel ca şi media temperaturii pe spital.9% în 2006 şi. De exemplu. mai ales a celor săraci şi mulţi.2% din minimul de existenţă. Mărimea medie a pensiei lunare stabilite.5 lei.8 la sută din populaţia ocupată sau circa 409 mii persoane. Jumătate din cheltuieli se duc pe alimente Structura cheltuielilor de consum denotă şi ea o stare de sărăcie a populaţiei.1%. „Puterea de cumpărare în Europa de Est creşte cu repeziciune“.5% (la un minim de existenţă de 394. Este structura de cheltuieli pentru o ţară săracă. 44.3 lei şi acoperă valoarea minimului de existenţă pentru această categorie de populaţie în proporţie de 58. însă. Cheltuielile pentru băuturi alcoolice şi tutun au reprezentat 2.3%).4% (în medie pe total ţară acest indicator reprezintă 39. dacă luăm în considerare faptul că în 2006 se cheltuia 11. electricitate şi alte servicii.

Astfel. ceea ce stimuleaza consumul de marfuri care la randul sau. mijloacele provenite din remitente sunt cheltuite pentru bunuri de consum final si pentru servicii. în timp ce se poate înregistra un deficit de forţă de muncă în anumite sectoare. încă mai există un număr mare de persoane dispuse să obţină un loc de muncă în cazul îmbunătăţirii perspectivelor la locul de muncă. Piaţa muncii se schimbă şi prevesteşte un nivel de venituri mai înalt Într-un articol întitulat „Piaţa muncii din Moldova: perspective mai bune?”. Ungaria. Aceste tendinţe vor contribui la accelerarea procesului de convergenţă a veniturilor (pentru a se ajunge mai rapid la standardele de viaţă europene). Turkiye Express. mult de muncit pe aceste direcţii pentru a atinge standardele europene. 7% raportat la cea din Austria. Migom. majorarea transferurilor Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 52 . Astfel. este posibil ca “excesul” forţei de muncă să devină tot mai mic. cu 80%. duce la cresterea preturilor. Moldova Express. cuprindea ţări ca Serbia. Totuşi. Strada Italia. Mai rămâne. pe măsura dezvoltării industriilor noi. Republica Moldova şi Belarus. pe măsură ce structura generală a economiei şi pieţei muncii vor deveni similare celor din alte state în proces de tranziţie. Comentariu economic al Agenţiei de presă Info-Prim Neo . Bosnia. concluziona Johan Mathisen. dat fiind că. Anelik . procesul de contractare a pieţei a început deja. numai in luna aprilie. urmată de Cehia. catalogată de ziarul austriac ca fiind „grupa înfrânţilor“. cu circa 18 la suta mai mult decat in luna precedenta. Croaţia şi Polonia. de asigurarea unui cadru legislativ care să susţină flexibilitatea dintre diverse sectoare. moldovenii care se afla la munca peste hotare. De asemenea. precum şi de menţinerea unei corelaţii strânse dintre creşterea salariilor şi creşterea productivităţii. Travelex. este cel mai probabil că contractarea pieţei muncii va fi treptată. in jur de 75 la suta din transferuri (359.# Publicat la: 06 Mai 2008 Sursa: Info-Prim Neo In primele patru luni ale anului curent. România. posibil. Dar schimbările depind. au transferat prin intermediul bancilor comerciale in jur de 474. Macedonia şi Albania. Slovacia. urmate „de la depărtare“ de Ucraina. date fiind informaţiile periodice privind insuficienţa de lucrători în anumite sectoare şi încercările sporadice de a atrage moldovenii care lucrează peste hotare. Ultima grupa. In opinia unor experti acest lucru dovedeste ca banii transferati de peste hotare prin sisteme de transfer rapid sunt destinati unor cheltuieli curente si bunuri de consum. de îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru atragerea investiţiilor necesare.29 mln USD. remitentele au constituit un volum de 154. reprezentantul Fondului Monetar Internaţional la Chişinău. că schimbările ce s-au produs în ultima vreme pe piaţa muncii din Republica Moldova ar putea duce la un nivel mai înalt al salariilor. era grupată cu Rusia. având o putere de cumpărare de 23. Aparent.83 mln USD). au fost realizate de la inceputul anului. Bulgaria şi Turcia.# . Leader etc. Johan Mathisen. Cele mai solicitate sisteme sunt: Western Union. Potrivit autorului. Money Gram.fruntea categoriei cu o putere de cumpărare mai mare de 40% din cea a Austriei se afla Slovenia. prin sisteme de transfer rapid. Potrivit datelor Bancii Nationale a Moldovei. cu siguranţă.96 mln USD.# -# . însă.

moldovenii au trimis acasa 854. prin intermediul bancilor comerciale au fost transferati in jur de 1 mlrd 216 mln USD. incetineste ritmul de crestere a PIB-ului si al exporturilor de marfuri. iar in anul 2006.MD Elaborat – profesor de economie şi management Rodica Olteanu 53 . De mentionat ca in anul precedent. stimuleaza importurile.683.banesti din strainatate. pe langa faptul ca reduc saracia. iar in 2005.6 mln USD.25 mln USD. // Reporter.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful