PARTEA GENERALĂ Titlul I. DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL Capitolul I. PRINCIPII DE BAZĂ. Articolul 1.

Noţiunea şi scopul procesului penal Procesul penal reprezintă o activitate specifică reglementată de lege, desfăşurată de organele de urmărire penală, de organele procuraturii şi de instanţele judecătoreşti în domeniul justiţiei penale cu participarea părţilor în proces şi a altor subiecţi, în scopul constatării şi descoperirii infracţiunilor, tragerii la răspundere şi pedepsirii persoanelor vinovate de săvîrşirea lor, asigurării condiţiilor pentru repararea prejudiciului cauzat prin săvîrşirea infracţiunii. Ordinea procesuală, limitele şi modalităţile activităţii organelor judiciare, precum şi a altor subiecţi participanţi în proces sînt reglementate detaliat de legea procesual penală. Activitatea procesual penală se desfăşoară pe etape ce derulează în următoarea succesiune: pornirea urmăririi penale, desfăşurarea şi terminarea urmăririi penale, trimiterea cauzei în judecată, judecarea şi rezolvarea cauzei penale, punerea în executare a sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti definitive. Scopul procesului penal este direcţionat spre: - apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, a societăţii şi statului împotriva fenomenului criminalităţii; - constatarea şi descoperirea tuturor infracţiunilor săvîrşite; - prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni; - aplicarea legii procesual penale în aşa mod ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată decît în baza unei sentinţe a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea; - protejarea persoanei şi a societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere din organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti în activitatea lor legată de urmărirea penală, judecarea cauzelor penale, cercetarea infracţiunilor săvîrşite sau aflate la etapa de tentativă; - desfăşurarea procesului penal în aşa mod încît nici o persoană fizică sau juridică să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată, temeiul juridic constituindu-l în exclusivitate fapta prejudiciabilă săvîrşită; - efectuarea urmării penale şi judecarea cauzelor penale astfel ca nici o persoană să nu fie supusă nelegitim, neîntemeiat, în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere; - asigurarea condiţiilor pentru repararea, deplină sau parţială, a prejudiciului cauzat părţii vătămate prin săvîrşirea infracţiunii; - reabilitarea-restabilirea în drepturile încălcate nelegitim a persoanei nevinovate trase la răspundere penală, condamnate sau supuse neîntemeiat măsurilor procesuale de constrîngere. Noţiunea de proces penal nu trebue confundată cu noţiunile „dreptul procesual penal” şi „ştiinţa dreptului procesual penal”. Dreptul procesual penal este o ramură a sistemului de drept din Republica Moldova a cărei preocupare constantă este de a reglementa activitatea organelor de stat împuternicite să tragă la răspundere penală persoanele care au săvîrşit infracţiuni. Obiectul dreptului procesual penal îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul unor valori sociale protejate de normele dreptului procesual penal. Dreptul procesual penal este constituit dintr-un ansamblu de norme de drept, a căror destinaţie este reglementarea activităţii organelor de stat competente de a porni şi a desfăşura urmărirea penală, de a judeca şi a rezolva cauza penală, de a pune în executare sentinţa sau alte hotărîri judecătoreşti definitive, de a garanta realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în proces şi a altor persoane implicate în activitatea procesual penală. Ştiinţa dreptului procesual penal reprezintă ansamblul de cunoştinţe, idei şi noţiuni de bază despre sistemul de norme procesual penale, despre instituţiile procesului penal şi raporturile juridice procesual penale, pe care ea le cercetează în întregul lor, specificînd, în baza metodologiei, interferenţele, dar şi deosebirile cu alte ştiinţe juridice înrudite. Ştiinţa dreptului procesual penal are următoarele sarcini: 1

- studierea normelor procesual penale, a instituţiilor procesului penal şi a raporturilor juridice procesuale penale; - elaborarea recomandărilor în vederea perfecţionării legislaţiei procesual penale şi dezvoltării reglementării juridice a acestui domeniu de raporturi sociale; - descoperirea discordanţelor sau lacunelor care pot fi admise în legislaţie; - aprecierea proiectelor de lege şi perfecţionarea lor; - cercetarea eficacităţii normelor dreptului procesual penal în activitatea organelor de urmărire penală, a procuraturii, a instanţelor judecătoreşti şi elaborarea măsurilor menite să amelioreze activitatea acestor organe. Articolul 2. Legea procesuală penală Izvorul juridic al dreptului procesual penal este legea procesuală penală. Legea procesuală penală are următoarele părţi componente: - normele dreptului internaţional, tratatele şi covenţiile internaţionale ce conţin dispoziţii procesual penale la care Republica Moldova este parte; - normele procesuale penale fixate în Constituţia Republicii Moldova; - Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Lista izvoarelor juridice ale dreptului procesual penal stipulată în art. 2 din CPP RM este exhaustivă, cea ce înseamnă că normele juridice cu caracter procesual penal care se conţin în alte legi, decît în cele indicate în ea, nu pot fi aplicate dacă ele nu sînt incluse în Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Constituţia, ca Lege Fundamentală a Republicii Moldova este izvor al dreptului procesual penal. Normele constituţionale, avînd putere juridică supremă, poartă un caracter general, însă în cazurile necesare ele pot fi aplicate nemijlocit în cadrul reglementării raporturilor juridice procesual penale. Legea procesual penală naţională, care contravine dispoziţiilor Constituţiei Republicii Moldova, nu are putere juridică. În aceste cazuri se aplică direct normele constituţionale. În Constituţia Republicii Moldova au fost întărite majoritatea principiilor generale care stau la baza procesului penal şi a organizării judecătoreşti. Constituţia Republicii Moldova garantează, de asemenea, drepturile şi libertăţile omului inclusiv ale persoanei implicate în procesul penal. Respectarea şi ocrotirea persoanei implicate în procesul penal constitue o îndatorire primordială a organelor de urmărire penală, a procuraturii şi a instanţelor judecătoreşti (art.16 alin.(1) din Constituţia RM), dreptul ei la apărare fiind garantat de Legea Supremă a statului (art. 26 din Constituţia RM). Principiile generale şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte constitue elemente integrante ale dreptului procesual penal, pot să reglementeze nemijlocit raporturile juridice procesual penale şi au supremaţie asupra Constituţiei Republicii Moldova şi legislaţiei procesual penale naţionale. Aceasta înseamnă că legile şi alte acte normative naţionale nu pot avea putere juridică, dacă ele contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţonale la care Republica Moldova este parte, dacă prin ele se încalcă independenţa judecătorească, fie nu corespund principiului contradictorialităţii, anulează sau limitează drepturile omului. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale, au prioritate şi se aplică reglementările internaţionale. Articolul 3. Acţiunea legii procesuale penale în timp Prin acţiunea legii procesuale penale în timp se înţelege ordinea aplicării ei în desfăşurarea procesului penal în dependenţă de momentul adoptării şi intrării ei în vigoare, sau în dependenţă de momentul modificării, completării, abrogării şi adoptării unei legi noi. Legea procesual penală are putere juridică şi poate fi aplicată numai începînd cu intrarea ei în vigoare (data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova) şi pînă la eşirea din vigoare (data abrogării prin Legea Parlamentului Republicii Moldova). Aceasta înceamnă că, indiferent de perioadă de timp în care a fost săvîrşită infracţiunea şi de legea procesuală penală care era aplicată în perioada respectivă, urmărirea penală şi examinarea cauzei de către instanţa de judecată se va desfăşura în conformitate cu legea procesuală penală care este în vigoare în timpul efectuării acţiunilor procesual penale. 2

În situaţiile tranzitorii, adică în perioada de trecere de la aplicarea unei legi la aplicarea altei legi, noi, legea procesuală penală veche poate avea efect ultraactiv, ceea ce înceamnă că dispoziţiile ei pot rămîne aplicabile acţiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Dispoziţiile legii vechi vor avea efect ultraactiv numai în cazul în care această calitate va fi prevăzută în legea procesuală penală nouă. Articolul 4. Acţiunea legii procesuale penale în spaţiu Prin acţiunea legii procesuale penale în spaţiu se înţelege obligativitatea respectării şi executării ei de către toţi subiecţii procesului penal pe teritoriul cuprins între frontierele statului respectiv. Teritoriul Republicii Moldova include întinderea de pămînt, subsolul, apele şi spaţiul aerian cuprinse între frontierele de stat. Pe întreg teritoriul statului are putere juridică şi poate fi aplicată numai legea procesuală penală a Republicii Moldova. Toate organele de urmărire penală, organele care exercită activitate operativă de investigaţii, instanţele judecătoreşti, indiferent de personalitatea infractorului, locul săvîrşirii infracţiunii şi alte circumstanţe, sînt obligate să aplice în procesul de urmărire penală şi de judecare a cauzei penale legea procesuală penală a Republicii Moldova. Excepţiile de la ordinea aplicării legii procesuale penale în spaţiu sînt prevăzute în însăşi legea procesuală penală naţională, însă pot fi stabilite şi prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, fiind condiţionate de instituţiile procesului penal privind asistenţa juridică internaţională în materie penală şi de imunitatea reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine. Articolul 5. Aplicarea legii procesuale penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi. Aplicarea legii procesual penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi este raportată de acţiunea legii procesuale penale în spaţiu. Pe teritoriul Republicii Moldova, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privitoare la infracţiunile săvîrşite de cetăţeni străini sau apatrizi se desfăşoară în conformitate cu legea procesuală penală naţională. În calitate de cetăţeni străini sînt recunoscute persoanele care posedă cetăţenia unui stat străin şi care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Apatrizii sînt persoanele care nu au cetăţenia Republicii Moldova şi nici cetăţenia unui alt stat (art. 1 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova). În privinţa cetăţenilor străini care beneficiază de imunitate diplomatică, legea procesuală penală este aplicată în conformitate cu unele reguli speciale, stabilite în Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961, precum şi în alte tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Spre exemplu, legea procesuală penală a Republicii Moldova nu poate fi aplicată în privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, chiar dacă reprezentantul diplomatic a săvîrşit vreo infracţiune pe teritoriul statului nostru. Acţiunile procesuale penale la sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi familiile lor, se pot efectua numai la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului diplomatic al statului străin şi în prezenţa acestuia. Consimţămîntul pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală se cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 37 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, beneficiază de imunitate diplomatică şeful de misiune, membrii misiunii, membrii personalului diplomatic, membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa, afară de cazul când ei sunt cetăţeni ai statului acreditar, membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. Membrii personalului de serviciu al misiunii, care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau care nu îşi au aici reşedinţa permanentă, beneficiază de imunitate diplomatică pentru actele îndeplinite în exzerciţiul funcţiilor lor. 3

Astfel, sub incidenţa legii procesuale penale naţionale nu cad reprezentanţii diplomatici ai statelor străine care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuşi jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. Totodată, legea naţională prevede unele excepţii în vederea aplicării legii procesuale penale faţă de unele categorii de cetăţeni, care posedă dreptul de imunitate. În aceste cazuri legea procesuală penală poate fi aplicată numai după efectuarea procedurii de ridicare a imunităţii. Articolul 6. Termeni şi expresii utilizate în prezentul cod Termenii şi expresiile utilizate în prezentul cod au următorul înţeles, dacă nu este o menţiune deosebită: 1) act procedural – document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, hotărîre etc.; 2) agent împuternicit cu înmînarea citaţiei – colaborator al poliţiei, lucrător al autorităţii administraţiei publice locale, al instanţei judecătoreşti, precum şi o altă persoană care este împuternicită de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească să înmîneze citaţia, în condiţiile prezentului cod; 3) apărare – activitate procesuală efectuată de partea apărării în scopul combaterii, în tot sau în parte, a învinuirii ori al atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi al reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale; 4) arestare – măsură preventivă aplicată în baza unei hotărîri judecătoreşti în condiţiile legii; 5) cauză penală – proces penal desfăşurat de organul de urmărire penală şi de instanţa judecătoreasca într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracţiuni săvîrşite sau presupus săvîrşite; 6) caz ce nu suferă amînare – pericolul real că se vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte infracţiuni; 7) cale ordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti nedefinitive (apelul) sau, după caz, care nu sînt irevocabile (recursul); 8) cale extraordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile (revizuirea, recursul în anulare); 9) decizie – hotărîre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în anulare, precum şi hotărîrea instanţei de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei; 10) delict flagrant – infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat; 11) domiciliu – locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou; 12) expert – persoană care posedă cunoştinţe temeinice speciale într-un anumit domeniu şi este abilitată, în modul stabilit de lege, să facă o expertiză; 13) hotărîre judecătorească – hotărîre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărîre; 14) hotărîre a Plenului Curţii Supreme deJustiţie – act adoptat de Plenul Curţii Supreme de Justiţie la soluţionarea chestiunilor ce ţin de competenţa sa; 15) infracţiune de audienţă – faptă penală săvîrşită în cursul şedinţei de judecată; 16) instanţă judecătorească – orice instanţă, parte componentă a sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, care judecă cauza penală în primă instanţă, în ordine de apel sau de recurs, ori pe căile extraordinare de atac, precum şi care soluţionează plîngeri împotriva acţiunilor şi actelor organelor de urmărire penală şi ale organelor de executare a hotărîrilor judecătoreşti şi sancţionează efectuarea unor acţiuni procedurale; 17) instanţă de apel – instanţă care judecă apelul declarat împotriva sentinţelor nedefinitive (curţile de apel); 18) instanţă de recurs – instanţă care judecă recursul declarat împotriva hotărîrilor judecătoreşti adoptate în conformitate cu prezentul cod; 4

19) interpret – persoană, invitată în procesul penal de organele competente, care traduce oral dintr-o limbă în alta sau care traduce semnele celor muţi ori surzi, mijlocind astfel înţelegerea dintre două sau mai multe persoane; 20) investigator sub acoperire – persoană oficială care exercită confidenţial activitate operativă de investigaţie, precum şi altă persoană care colaborează confidenţial cu organele de urmărire penală; 21) încheiere – hotărîre adoptată de către instanţa de judecată pînă la darea sentinţei sau deciziei; 22) judecată în primă instanţă – soluţionarea prin sentinţă a fondului cauzei penale ca rezultat al examinării nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată competentă cu participarea părţilor; 23) judecător – jurist licenţiat, numit în funcţie în modul stabilit de lege, autorizat să judece cauze aduse în faţa instanţei de judecată; 24) judecător de instrucţie – judecător abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale; 25) materiale – documente întocmite, obiecte anexate la dosarul penal, care au importanţă pentru stabilirea circumstanţelor cauzei etc.; 26) măsuri de ocrotire – măsuri luate de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească faţă de persoane sau faţă de bunuri în legătură cu aplicarea măsurilor preventive, măsurilor de siguranţă sau pedepselor penale; 27) mijloace de probă – mijloace prevăzute de legea procesuală, prin care se administrează probele într-o cauză penală; 28) ordonanţă – hotărîre a organului de urmărire penală, adoptată în cursul procesului penal; 29) parte în proces – persoane care în procesul penal exercită funcţii de acuzare sau apărare în baza egalităţii în drepturi şi a principiului contradictorialităţii; 30) partea apărării – persoane abilitate prin lege să efectueze activitate de apărare (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora); 31) partea acuzării – persoane abilitate prin lege să efectueze sau să ceară efectuarea urmăririi penale (procurorul, organul de urmărire penală, precum şi partea vătămată, partea civilă şi reprezentanţii acestora); 32) prejudiciu – pagubă morală, fizică sau materială, care poate fi evaluată în expresie bănească; 33) probe – elemente de fapt, dobîndite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale; 34) probe pertinente – probe care au legătură cu cauza penală; 35) probe concludente – probe pertinente care influenţează asupra soluţionării cauzei penale; 36) probe utile – probe concludente care, prin informaţiile pe care le conţin, sînt necesare soluţionării cauzei; 37) procuror – persoană oficială numită, în modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita urmărirea penală şi a reprezenta în judecată învinuirea în numele statului (Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori subordonaţi lui); 38) reprezentant – persoană împuternicită, conform legii, de a prezenta interesele părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile; 39) reprezentanţi legali – părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii, soţul bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului şi părţii vătămate, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor sub supravegherea cărora se află aceştia; 40) reţinere – măsură luată de organul competent de a priva de libertate o persoană pe un termen de pînă la 72 de ore; 41) rude apropiate – copii, părinţi, înfietori, înfiaţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi; 42) sentinţă – hotărîre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată; 43) specialist – persoană care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea adevărului; 44) viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea pronunţată – încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale; 45) unitate convenţională – unitate convenţională de amendă, stabilită de Codul penal; 46) persoană majoră – persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani; 47) persoană minoră – persoană care nu a împlinit vîrsta de 18 ani; 5

48) traducător – persoană care traduce în scris un text dintr-o limbă în alta; 49) timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 22.00 şi 6.00; 50) timpul zilei – interval de timp cuprins între orele 6.00 şi 22.00. Pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi a judecării cauzei penale în instanţa de judecată o importanţă deosebită capătă înţelegerea corectă, întrebuinţarea univocă şi exactă a terminologiei procesuale penale de către toţi participanţii la procesul penal şi de alţi subiecţi implicaţi în activitatea procesul penală. În acest scop, legiuitorul a formulat un set de definiţii sau explicaţii ale unor termeni şi expresii care se întîlnesc mai frecvent în textul legislaţiei procesual penale. Aceste definiţii şi explicaţii şi-au găsit locul potrivit atît în conţinutul articolului 6, cît şi în alte articole din Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Determinînd ordinea aplicării lor în procesul penal, legiuitorul a decis, că termenii şi expresiile utilizate în legislaţia procesual penală trebue să fie înţelese şi aplicate la desfăşurarea procesului penal corespunzător indicaţiilor stabilite în articolul 6 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, dacă în privinţa unora din ele nu este prevăzută special vreo menţiune deosebită. Aceasta înseamnă că termenul special sau expresia respectivă va putea fi folosită în alt sens decît cel prescris de art. 6 CPP RM numai în cazul în care în textul legii procesuale penale va fi introdusă o astfel de modificare. Capitolul II. PRINCIPIILE GENERALE ALE PROCESULUI PENAL. Articolul 7. Legalitatea procesului penal Legalitatea, fiind unul dintre principiile fundamentale ale dreptului din Republica Moldova, este totodată şi unul dintre principiile generale ale dreptului procesual penal. Conţinutul principiului legalităţii procesului penal include respectarea strictă şi îndeplenirea fără abatere a dispoziţiilor stipulate în Codul de procedură penală al Republicii Moldova, în Constituţia Republicii Moldova, în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, în normele şi principiile unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Obligaţia de a respecta legea procesuală penală se răspîndeşte asupra tuturor organelor, organizaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor de stat şi nestatale, asupra persoanelor cu funcţe de răspundere, asupra tuturor cetăţenilor şi a altor persoane. În procedura de desfăşurare a activităţii procesual penale legea este obligatorie pentru toţi subiecţii procesului penal. Principiul legalităţii procesului penal impune respectarea întocmai de către organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti a cerinţelor legii procesuale penale în activitatea de desfăşurare a urmăririi penale, la judecarea cauzelor penale în primă instanţă, la judecarea apelului, recursului, recursului în anulare, la rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii, la punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti etc. Realizarea în practică a principiului legalităţii procesului penal este asigurată, în mare măsură, de însăşi structura procesului penal care permite de a verifica pe parcursul fiecărei etape procesuale premărgătoare legalitatea, temeinicia, justeţea şi motivarea hotărîrilor pocesuale adoptate în fazele precedente. Aceasta înseamnă că, dacă la o etapă oarecare de desfăşurare a procesului penal a avut loc şi a fost descoperită o încălcare de lege sau o eroare judiciară, atunci, datorită modalităţii de organizare structurală a procesului penal, există permanent posibilitatea de a abroga actul procesual respectiv şi de a restabili legalitatea. Pe lîngă aceasta, un rol important la realizarea principiului legalităţii procesului penal le revine şi unor instituţii procesuale, precum sunt „controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii”, „controlul judiciar al procedurii prejudiciare”, „căile ordinare şi extraordinare de atac a hotărîrilor judecătoreşti” etc. De asemenea, principiul legalităţii procesului penal dispune că, în cazurile în care legea a fost încălcată de către persoanele care efectuează activitatea de desfăşurare a procesului penal sau de alţi subiecţi ai procesului penal, împotriva lor pot fi aplicate sancţiuni disciplinare, administrative, civile sau penale. 6

1) În art. 7 alin. (1) din CPP RM legiuitorul a determinat că procesul penal trebue să se desfăşoare în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale Codului de procedură penală. Devenind parte a unui tratat sau convenţii internaţionale sau aderînd la o organizaţie internaţională, Republica Moldova îşi asumă obligaţia de a respecta întocmai normele respective ale dreptului internaţional. În aceste cazuri, principiile generale şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, consemnate în documentele internaţionale şi legalizate oficial conform procedurii, obţin calitatea de izvor al dreptului procesual penal al Republicii Moldova şi pot fi aplicate nemiglocit în activitatea procesual penală. Este necesar de a menţiona că în conţinutul art. 7 alin. (1) din CPP RM legiuitorul a repetat sensul art. 2 alin. (1) şi a alin. (2) din CPP RM. Considerăm această repetare inutilă, deoarece prin întroducerea ei în textul legii nu s-au stabilit nici reguli noi şi nici nu s-a modificat sau completat cu un nou conţinut volumul informaţional al normelor respective deja existente în lege. 2) La art.7 alin. (2) din CPP RM se prevede prioritatea reglementărilor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte în cazul dacă există neconcordanţe între prevederile tratatelor internaţionale şi prevederile Codului de procedură penală al Republicii Moldova. Însă, în conformitate cu art. 8 din Constituţia RM, au prioritate faţă de prevederile legislaţiei naţionale reglementările internaţionale care cuprind nu numai domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi alte domenii consemnate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în tratatele la care Republica Moldova este parte. Bazîndu-ne pe aceste considerente, ne convingem că formula „...în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului...” care se conţine în alin. (2) cît şi în alte alineate ale art.7 din CPP RM este de prisos şi trebuie exclusă. În ce priveşte desfăşurarea procesului penal, recomandăm ca organele judiciare în activitatea lor să aplice în direct indicaţiile art. 8 din Constituţia RM. Conform titlului art. 7 din CPP RM „Legalitatea procesului penal” şi denumirii capitolului 2: „Principiile generale ale procesului penal” ar fi fost normal, dacă în textul lui era expusă noţiunea, conţinutul şi esenţa principiului legalităţii procesului penal. Însă, sîntem nevoiţi să constatăm că, alin. (1) parţial, iar alineatele (2),(3),(4),(5),(6) şi (7) al art. 7 în întregime, sînt cosacrate, nu principiului legalităţii, ci reglementării chestiunilor cu privire la legea procesuală penală ca izvor juridic al dreptului procesual penal, cu privire la ordinea aplicării ei în activitatea organelor judiciare în cazurile cînd se descoperă neconcordanţe între prevederile normelor internaţionale şi prevederile legislaţiei naţionale, cu privire la regimul juridic al Hotărîrilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi al Hotărîrilor explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. Credem că, aceste norme, după sensul lor, sînt mai aproape de conţinutul art. 2 din CPP RM, în componenţa căruia ele şi-ar găsi locul cel mai potrivit. Iar în conţinutul art. 7 din CPP RM, după părerea noastră, trebuie să fie întrodusă definiţia legalităţii procesului penal, să fie desfăşurată esenţa şi conţinutul legalităţii în calitate de principiu al procesului penal, să fie prevăzute garanţiile care asigură respectarea acestui principiu în activitatea procesual penală. 3) Art.7 alin.(3) din CPP RM prevede procedura de sesizare a Curţii Constituţionale în cazurile dacă instanţa de judecată, în procesul judecării cauzei penale, constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei. În acest caz, dacă norma juridică este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie care, la rîndul său, sesizează Curtea Constituţională. Judecarea cauzei va fi reluată după ce Curtea Constituţională se va expune privitor la chestiunea în cauză. 4) Dacă instanţa de judecată, în procesul judecării cauzei penale, stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor legale şi este expusă într-un act juridic care nu poate fi supus controlului constituţionalităţii, instanţa va ignora această normă şi va aplica în direct acele prevederi ale legii care corespund normelor constituţionale, legilor şi principiilor generale. 5) Dacă, în procesul judecării cauzei sau în alte faze ale procesului penal se va constata că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau în alte domenii, la care Republica Moldova este 7

parte, instanţa de judecată, procuratura sau organele de urmărire penală vor aplica reglementările internaţionale în direct, motivînd hotărîrile sale. 6) Conform art. 140 al Constituţiei Republicii Moldova hotărîrile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind neconstituţionalitatea unor legi şi alte acte normative, sau a unor părţi ale acestora, sînt obligatorii pentru instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi pentru persoanele participante la procesul penal. Hotărîrile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate. 7) Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu caracter explicativ în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară, ne fiind obligatorii precum sînt prevederile legale, au caracter de recomandare pentru instanţele judecătoreşti, procuratură şi organele de urmărire penală. Articolul 8. Prezumţia nevinovăţiei. Principiul prezumţiei de nevinovăţie este prevăzut în Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie1948 (art.11), în Constituţia Republicii Moldova (art.21) şi în prezentul Cod (art.8). Principiul prezumţiei nevinovăţiei reprezintă o regulă de bază a procesului penal şi unul din drepturile fundamentale ale omului. Acest fapt explică înscrierea prezumţiei de vinovăţie în numeroase documente de drept internaţional în care se consacră drepturi fundamentale ale persoanei. Prezumţia nevinovăţiei cunoaşte o reglementare extinsă în timp ţi în o serie de instrumente de drept Internaţional. Este menţionată în legislaţia SUA din perioada războiului de independenţă şi în Declaraţia Omului şi Cetăţeanului (art. 9); în partea europeană a lumii este o prevedere importantă a Revoluţiei franceze de la 1789. Aceste documente au ţinut să înlăture vechea prezumţie a vinovăţiei, cînd o persoană atrasă într-un proces penal în majoritatea cauzelor era considerată vinovată şi putea fi impusă să-şi demonstreze nevinovăţia. Actele juridice Internaţionale la care este parte şi Republica Moldova conţin prevederi a prezumţiei nevinovăţiei: art. 11 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948); art. 6 § 2 al Convenţiei Europene de apărare a Drepturilor Omului (1950); Art. 14.2 al Pactului internaţional asupra drepturilor civile şi politice (1966). Aceste reglementări primesc o confirmare şi în legislaţia internă a Republicii Moldova – Constituţia R.M. în art. 21 prevede că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public în cazul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Codul de procedură Penală în art. 8 – “Prezumţia nevinovăţiei” – stabileşte că vinovăţia persoanei poate fi constatată doar printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă. Prezumţia de nevinovăţie (presupunerea, recunoaşterea juridică a unui fapt pînă la proba contrarie) este una legală şi relativă. Aceste se explică prin faptul că este prevăzută expres în lege şi este posibilă răsturnarea (tot în baza legii) acestei prezumţii. Esenţa acestei prezumţii constă în statutul acordat bănuitului, învinuitului sau inculpatului în cadrul procesului penal, fiind considerat o persoană de bună credinţă, din acest statut rezultînd toate garanţiile puse la dispoziţia lui, şi respectarea drepturilor sale de către organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pentru a nu-i încălca acest drept fundamental al omului şi pentru a-i acorda şansa şi garanţiile reale de a se apăra de o acuzaţie injustă sau neproporţională. Prezumţia nevinovăţiei cuprinde şi lipsa obligaţiei vre-unei persoane să-şi dovedească nevinovăţia sa (art. 8 al (2) CPP R.M.). De asemenea este recunoscut şi atribuit dreptul recunoaşterii întemeiate a persoanei ca vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, doar instanţei de judecată, care nu este ţinută de vre-un interes de serviciu ca să acuze sau să achite în mod preconceput o persoană. Vinovăţia persoanei se stabileşte în cadrul unui proces cu respectarea garanţilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei1. Sarcina probei revine organelor de urmărire penală (art. 100 CPP R.M., art. 64 al. P. 7, art. 66, al. 2 p. 7). Pînă la adaptarea unei hotărîri de condamnare şi pînă la rămînerea definitivă a acesteia, inculpatul are statutul de persoană nevinovată. Acest statut al persoanei se răsfrînge şi în alte raporturi, decît cel Procesual-penal – pînă la rămînerea definitivă a sentinţei persoana dispune de toate drepturile constituţionale, participarea la alegeri, dreptul la libera alegere a locuinţei, ş.a. Legea procesual-penală stabileşte că răsturnarea prezumţiei nevinovăţiei sau concluziile despre vinovăţia persoanei despre săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în
1

“Tratat de Procedură penală” Adrian Ştefan Tulbure, Angela Maria Tatu, ALL Beck, 2001, p. 42.

8

probarea învinuirii, care nu pot fi înlăturate legal, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Această reglementare se include în spiritul prezumţiei nevinovăţiei datorită faptului că pedepsirea oricărei persoane pentru o faptă penală se poate realiza doar în baza unor informaţii certe şi veridice despre vinovăţia ei, neadmiţîndu-se presupunerile sau probele afectate de incertitudine. Legiuitorul stabilind chiar interpretarea dubiilor în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Chiar în cazul aprecierii probelor orice informaţie, în baza căreia se pot trage 2 sau mai multe concluzii opuse (în sensul apărării sau acuzării) despre aceeaşi circumstanţă arată imposibilitatea punerii acesteia în baza unei sentinţe de vinovăţie. În cadrul procesului penal pot interveni unele situaţii cînd nu este clară aplicabilitatea dreptului persoanei de a fi considerată nevinovată. În unele cazuri Curtea Europeană pentru Drepturile Omului explică şi extinde sensul acestei prezumţii. În cazul Minelli c/Elveţiei (1983) Curtea a recunoscut încălcată prezumţia cînd unei persoane i s-a refuzat admiterea acţiunii pe motiv de scurgere a termenului de prescripţie, stabilind că în acest caz lipsa unei hotărîri judecătoreşti care să stabilească nevinovăţia lasă un sentiment că persoana este vinovată. În cauza Allenet de Ribemont a Franţei (1995) Curtea a recunoscut încălcată prezumţia în cazul cînd autorităţile judiciare s-au pronunţat în public despre vinovăţia unui individ pînă la anunţarea deciziei definitive asupra vinovăţiei lui. Prezumţia nu urmăreşte protejarea unui individ împotriva problemelor referitoare la acuzare, cum ar fi definiţia provizorie sau efectele secundare asemănătoare. Convenţia şi Curtea, totuşi urmăresc protejarea unui individ contra răspunderii pentru acte penale comise de aproapele său. În o serie de cauze (A.P., M.P. şi T.P. a (Elveţiei (1997) şi E.L., R.L. şi Dna J.O. – L. c/Elveţiei (1997), Curtea a stabilit o încălcare a art. 6 (2) atunci cînd Guvernul a impus amenzi asupra urmaşilor persoanelor, care au fost declarate vinovate de fraude fiscale. Principiul procesual al prezumţiei de nevinovăţie este subordonat principiului legalităţii şi constituie baza principiilor, libertăţii persoanei, respectării demnităţii umane şi a dreptului de operare. Cu toate acestea nu este posibil şi nici utilă societăţii respectarea într-un mod absolut al acestei prezumţii pentru a nu ajunge într-o extremă cînd să nu fie permise nici o acţiune procesual-penală, care limitează unele drepturi ale persoanei din motiv că nu avem o sentinţă definitivă, or sentinţa definitivă nu poate fi emisă decît după o urmărire penală care implică şi măsurile proc4esuale de constrîngere cu respectarea prevederilor legii. Dacă prezumţia nu permite pedepsirea unui nevinovat atunci tot ea presupune şi faptul că nici o persoană recunoscută vinovată de săvîrşirea unei fapte penale, în spiritul de dreptate şi justiţie, nu trebuie să rămînă nepedepsită şi sancţiunile să fie aplicate cu toată fermitatea şi severitatea în raport se greutatea infracţiunilor săvîrşite2. Articolul 9. Garantarea şi Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane este un domeniu în care intervenţia statului este dezirabilă şi obligatorie. Această obligaţie nu trebuie să fie ignorată din mai multe considerente. Unul din ele este încrederea în justiţie şi sentimentul de siguranţă al fiecărui membru al societăţii cînd este vorba despre protecţia lui din partea statului. Pe lîngă acest drept moral, inerent persoanei statul mai este obligat să respecte aceste exigenţe şi datorită angajamentelor internaţionale şi actelor normative interne. Constituţia Republicii Moldova în art. 4 prevede că normele Constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între aceste acta internaţionale şi legile interne ale Republicii Moldova, prioritate au reglementările internaţionale. Codul de Procedură penală al R.M. consacră drepturile, libertăţile şi demnitatea umană în art. 10 – acordîndu-i valoare de principiu general al Procesului Penal. În formularea pe care o primeşte în Codul de Procedură Penală obligaţia statului de a garanta şi a respecta drepturile, libertăţile şi demnitatea umană se materializează prin interdicţia tuturor organelor şi persoanelor participante la procesul penal de a întreprinde orice acţiune care ar putea prejudicia valorile ocrotite de acest principiu. Persoanele
2

Nicolae Volonciu “Tratat de Procedură penală” partea generală, vol. I, Ed. juridică, p. 122.

9

Al. 3. 24: (1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Convenţia ONU pentru prevenirea torturii. la acest capitol. 3 al. 2 al art. libertăţilor şi demnităţii umane. fără nici o excepţie. la tratamente cu cruzime. Franţa. În toate aceste acte juridice figurează termeni: tortură. intimidarea sau constrîngerea ei sau a unei terţe persoane ori din alte motive bazate pe orice fel de discriminare. Constituţia R. În cauza Danemarca. capitolul “Controlul Judicial al Procedurii prejudiciare. 1 stabileşte: Termenul “tortură” semnifică orice act prin care se cauzează unei persoane în mod intenţionat suferinţe sau dureri grave. Acest principiu este reluat şi în art.1998 şi pentru Republica Moldova. 3 al art. în egală măsură.XI. Procedura Penală este o ramură de drept ce reglementează raporturile sociale din momentul în care a fost descoperită comiterea unei infracţiuni. nici la pedepse sau tratamente crude. De aici rezultă că tortura este construită din trei elemente esenţiale:  Cauzarea unor suferinţe sau durerii fizice sau psihice grave. fie fizice sau psihice în scopul deţinerii de la ea sau de la o terţă persoană a unei anumite informaţii sau mărturii. libertăţile şi demnitatea oricărui participant al Procedurii Penale. martorii şi alţi participanţi implicaţi în procesul penal. consacră acest principiu în al. inumane ori degradante. sau aplicarea unei pedepse. libertăţilor şi demnităţii umane. Aceste raporturi se realizează şi în virtutea principiului oficialităţii procesului penal. inculpatul. partea vătămată.1948 şi principiul respectării demnităţii umane (art. Norvegia. Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.1950). 10 . 3 al Convenţiei Europene privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma. pe care ea sau o terţă persoană a comis-o sau este bănuită de comitere. 4.participante la procesul penal sunt şi altele. partea civilmente-responsabilă. nu se pot justifica. atunci cînd persoanele oficiale implicate în Procedura Penală nu intervin. CEDO după indicele de gravitate al tratamentului sau al pedepselor. adică cînd aceste acţiuni le sunt puse în sarcină prin norme juridice procesual-penale sau alte acte care le reglementează statutul juridic. decît acele persoane cu funcţii de răspundere şi/sau reprezentanţe ale organelor de stat cu atribuţii legale în cadrul procesului penal. tratament degradant.  Cauzarea intenţionată a durerii. numai în cazurile şi în modul strict prevăzut de Codul de Procedură Penală. 7 iarăşi consacră acest principiu. Prevederile CPP. (Cauza Greacă 1969) au determinat gradele comportamentului interzis după cum urmează: Tortura: tratament inuman avînd drept scop obţinerea informaţiei sau a unor mărturisiri. tratament inuman. Principiul dat garantează. pedepsirea ei pentru o acţiune. (2) Nimeni nu va fi supus la torturi. adoptată la Strasbourg la 26. drepturile. 10 CPP admite limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea doar de către organele competente a măsurilor de constrîngere. 5). Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 1966 în art. în vigoare din 26 iunie 1987 în art.XII. în aceste situaţii particulare. capitolul “Măsurile Preventive”. în interesul societăţii unele drepturi ale individului pot fi limitate pentru o perioadă de timp. în cazurile de încălcare a drepturilor. care. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la 10. Încălcarea acestor valori poate fi comisă şi prin inacţiune. pentru a apăra societatea de acţiuni criminale.1987. Pentru fiecare dintre noţiuni Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi Curtea definesc criteriile cu prilejul a două cauze interstatale examinate de Curte. învinuitul. Aceste persoane pot fi chiar bănuitul.XI. sau deţinerea în condiţii umilitoare şi impunerea participării la acţiuni procesuale care ar leza demnitatea umană. Suedia şi Olanda c/Greciei. În aceste cazuri. Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului deosebeşte trei noţiuni de bază ale art. Pe lîngă reglementarea constituţională a acestui aspect al principiului. Tratamentul sau pedeapsa umană: tratament de natură să provoace în mod deliberat grave suferinţe mintale sau fizice.  Urmărirea unui scop anume precum ar fi obţinerea informaţiei. de asemenea şi Convenţia ONU din 1984 pentru prevenirea torturii şi a altor Tratamente sau pedepse Crude. Aceste norme juridice şi altele din Codul de Procedură Penală prevăd anume acele cazuri şi modul de limitare a drepturilor prevăzute de principiul Respectării drepturilor.M. 29 al. în cadrul procesului penal. art. el primeşte şi o vastă reglementare internaţională. 10 al CPP interzice. Al. inumane ori departamente. cu bună ştiinţă.02. Inumane ori Degradante. devine obligatorie din 01. 41 CPP. supunerea persoanei la tortură. partea civilă. pedepsirea sau intimidarea. cuprind instituţia Judecătorului de Instrucţie în art.

partea vătămată. Aceste norme juridice şi altele din Codul de Procedură Penală prevăd anume acele cazuri şi modul de limitare a drepturilor prevăzute de principiul Respectării drepturilor. libertăţile şi demnitatea umană în art. 41 CPP. Articolul 10. Aceste raporturi se realizează şi în virtutea principiului oficialităţii procesului penal. În aceste cazuri. libertăţile şi demnitatea umană se materializează prin interdicţia tuturor organelor şi persoanelor participante la procesul penal de a întreprinde orice acţiune care ar putea prejudicia valorile ocrotite de acest principiu. cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Prin demnitate înţelegem – conştientizarea individuală şi de către alte persoane a faptului posedării unor calităţi morale şi intelectuale de apreciere a personalităţii. martorii şi alţi participanţi implicaţi în procesul penal. Încălcarea acestor valori poate fi comisă şi prin inacţiune. prioritate au reglementările internaţionale. 11 . libertăţilor şi demnităţii umane este un domeniu în care intervenţia statului este dezirabilă şi obligatorie. Procedura Penală este o ramură de drept ce reglementează raporturile sociale din momentul în care a fost descoperită comiterea unei infracţiuni. art. Acest principiu include şi interdicţia aplicării pedepsei cu moartea. adică cînd aceste acţiuni le sunt puse în sarcină prin norme juridice procesual-penale sau alte acte care le reglementează statutul juridic. în cazurile de încălcare a drepturilor. libertăţilor şi demnităţii umane. capitolul “Măsurile Preventive”. interzice şi deţinerea în condiţii umilitoare pentru a nu ofensa. 29 al.02. dar în esenţă păstrînd prevederile lor. În cauza Irlanda c/Regatul Unit (1978) Curtea a modificat un pic aceste principii. Principiul dat garantează. Prevederile CPP. la acest capitol. libertăţilor şi demnităţii umane.M. Această obligaţie nu trebuie să fie ignorată din mai multe considerente. partea civilă. Persoanele participante la procesul penal sunt şi altele. Al. Unul din ele este încrederea în justiţie şi sentimentul de siguranţă al fiecărui membru al societăţii cînd este vorba despre protecţia lui din partea statului. care să-i aducă atingere demnităţii. 4 prevede că normele Constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 2 al art. în cadrul procesului penal. consacră drepturile. atunci cînd persoanele oficiale implicate în Procedura Penală nu intervin. inculpatul. inerent persoanei statul mai este obligat să respecte aceste exigenţe şi datorită angajamentelor internaţionale şi actelor normative interne. Constituţia Republicii Moldova în art. Dacă există neconcordanţe între aceste acta internaţionale şi legile interne ale Republicii Moldova. libertăţile şi demnitatea oricărui participant al Procedurii Penale. partea civilmente-responsabilă. numai în cazurile şi în modul strict prevăzut de Codul de Procedură Penală. Codul de Procedură penală al R. Protocolul adiţional nr.1998. Codul de Procedură Penală al R. 10 – acordîndu-i valoare de principiu general al Procesului Penal. 10 CPP admite limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea doar de către organele competente a măsurilor de constrîngere. în egală măsură. în interesul societăţii unele drepturi ale individului pot fi limitate pentru o perioadă de timp. capitolul “Controlul Judicial al Procedurii prejudiciare. învinuitul.Tratament degradant: tratament care umileşte în mod grav individual în faţa altora sau care îl determină să acţioneze împotriva voinţei ori a conştiinţei sale. În caz de încălcare a acestui principiu orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege libertăţile şi demnitatea umană prejudiciate ilegal în cursul procesului Penal. Aceste persoane pot fi chiar bănuitul.M. Pe lîngă acest drept moral. drepturile. Legislaţia Republicii Moldova prevede modul de apărare al acestor drepturi în Legea RM privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. cu bună ştiinţă. 6 la CEDO prevede cazurile excepţionale cînd un stat poate prescrie o pedeapsă cu moartea. decît acele persoane cu funcţii de răspundere şi/sau reprezentanţe ale organelor de stat cu atribuţii legale în cadrul procesului penal. ale procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti din 25. 3. În formularea pe care o primeşte în Codul de Procedură Penală obligaţia statului de a garanta şi a respecta drepturile. Garantarea şi Respectarea drepturilor. cuprind instituţia Judecătorului de Instrucţie în art. pentru a apăra societatea de acţiuni criminale. jigni sau înjosi persoana cu scopul de a-l pune într-o situaţie de inferioritate.

jigni sau înjosi persoana cu scopul de a-l pune într-o situaţie de inferioritate. devine obligatorie din 01. Legislaţia Republicii Moldova prevede modul de apărare al acestor drepturi în Legea RM privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. 4. pe care ea sau o terţă persoană a comis-o sau este bănuită de comitere. tratament inuman.XI. sau aplicarea unei pedepse. Acest principiu include şi interdicţia aplicării pedepsei cu moartea. fără nici o excepţie. (4) Nimeni nu va fi supus la torturi. Inumane ori Degradante. sau deţinerea în condiţii umilitoare şi impunerea participării la acţiuni procesuale care ar leza demnitatea umană. 137 prevede răspundere penală pentru persoanele care aplică tratamente inumane inclusiv tortura. De aici rezultă că tortura este construită din trei elemente esenţiale:  Cauzarea unor suferinţe sau durerii fizice sau psihice grave. fie fizice sau psihice în scopul deţinerii de la ea sau de la o terţă persoană a unei anumite informaţii sau mărturii. intimidarea sau constrîngerea ei sau a unei terţe persoane ori din alte motive bazate pe orice fel de discriminare. sau procesul penal se poate porni şi prin autosesizarea organului de urmărire penală de fiecare dată cînd au loc acţiuni ce încalcă drepturile.Al. Franţa. În toate aceste acte juridice figurează termeni: tortură. În cauza Danemarca.1987. Tratament degradant: tratament care umileşte în mod grav individual în faţa altora sau care îl determină să acţioneze împotriva voinţei ori a conştiinţei sale. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la 10. 12 .02.  Cauzarea intenţionată a durerii. Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului deosebeşte trei noţiuni de bază ale art. Suedia şi Olanda c/Greciei. dar în esenţă păstrînd prevederile lor. Tratamentul sau pedeapsa umană: tratament de natură să provoace în mod deliberat grave suferinţe mintale sau fizice. 3 al. Acest principiu este reluat şi în art. care să-i aducă atingere demnităţii. 24: (3) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. 3 al Convenţiei Europene privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma. consacră acest principiu în al. inumane ori departamente. 5). el primeşte şi o vastă reglementare internaţională. ale procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti din 25. Prin demnitate înţelegem – conştientizarea individuală şi de către alte persoane a faptului posedării unor calităţi morale şi intelectuale de apreciere a personalităţii. Pentru fiecare dintre noţiuni Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi Curtea definesc criteriile cu prilejul a două cauze interstatale examinate de Curte. 10 al CPP interzice. 6 la CEDO prevede cazurile excepţionale cînd un stat poate prescrie o pedeapsă cu moartea.1948 şi principiul respectării demnităţii umane (art. Pe lîngă reglementarea constituţională a acestui aspect al principiului.M. Persoana vătămată poate depune plîngere la procuratură. Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. CEDO după indicele de gravitate al tratamentului sau al pedepselor.XII. Protocolul adiţional nr. nu se pot justifica. tratament degradant. Norvegia. În caz de încălcare a acestui principiu orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege libertăţile şi demnitatea umană prejudiciate ilegal în cursul procesului Penal. în vigoare din 26 iunie 1987 în art. Codul Penal al RM în art. 7 iarăşi consacră acest principiu. la tratamente cu cruzime. libertăţile şi demnitatea umană. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 1966 în art. Codul de Procedură Penală al R. Convenţia ONU pentru prevenirea torturii. pedepsirea ei pentru o acţiune.1998 şi pentru Republica Moldova. 3 al art. supunerea persoanei la tortură.M. în aceste situaţii particulare.1950). care. adoptată la Strasbourg la 26. pedepsirea sau intimidarea.XI. (Cauza Greacă 1969) au determinat gradele comportamentului interzis după cum urmează: Tortura: tratament inuman avînd drept scop obţinerea informaţiei sau a unor mărturisiri. Constituţia R. În cauza Irlanda c/Regatul Unit (1978) Curtea a modificat un pic aceste principii. de asemenea şi Convenţia ONU din 1984 pentru prevenirea torturii şi a altor Tratamente sau pedepse Crude. 1 stabileşte: Termenul “tortură” semnifică orice act prin care se cauzează unei persoane în mod intenţionat suferinţe sau dureri grave. interzice şi deţinerea în condiţii umilitoare pentru a nu ofensa. nici la pedepse sau tratamente crude.1998.  Urmărirea unui scop anume precum ar fi obţinerea informaţiei. inumane ori degradante.02.

Numai în caz de flagrant delict (art. 13 . cu excepţia cazurilor de delict flagrant. Pentru a efectua aceste acţiuni organul de urmărire penală trebuie să obţină un prealabil. birou. în art. 6 p. în art. în jurisprudenţa pe cauza Buckley c/Regatului Unit (1996) recunoaşte calitatea de domiciliu protejat de Convenţie şi în cazul în care domiciliul a fost întemeiat cu încălcarea legii interne. precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale. nemijlocit la acestea.M. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia. într-o societate democratică. Se admit unele derogări de la această normă doar pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa integritatea fizică sau bunurile unei persoane: indiferent dacă aceste situaţii au loc în cadrul sau înafara unui proces penal. Tot domiciliu. la judecătorul de instrucţie o autorizaţie care să-i permită accesul în domiciliul unor persoane. vilă.M. cameră de hotel. cercetarea la faţa locului. Percheziţiile. Principiul inviolabilităţii domiciliului îşi găseşte consacrarea în actele juridice de bază ale R.XII. beci. mansardă. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului extinde obligaţia statului şi la acţiuni concrete în sensul întreprinderii de măsuri efective pentru a înlătura cauzele care duc la violare de domiciliu. apărarea şi prevenirea infracţiunilor. Limitarea inviolabilităţii domiciliului se permite numai în baza legii. terasă. În situaţia cînd este sau va fi pornit un proces penal percheziţiile şi cercetările la faţa locului pot fi ordonate şi efectuate numai în condiţiile legii.49 art. Curtea Europană pentru apărarea Drepturilor Omului. Termenul inviolabil cuprinde în sensul său ceva ce nu poate fi violat. Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului prin prevederile art. 11 care explică sensul noţiunii “domiciliul” în procedura penală – locuinţa sau construcţia destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau mai multor persoane (casă apartament. pătrunderea în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele. al. 17 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că nimeni nu poate fi supus la imixtiuni arbitrare sau atentate ilegale asupra inviolabilităţii domiciliului3 . automobil. ridicarea de obiecte şi documente. bunăstarea economică a ţării. atins. care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire. Tot Constituţia interzice percheziţiile în timpul nopţii( p. judecătorul de instrucţie verificînd legalitatea acţiunii. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. securitatea publică. constituind o parte indivizibilă (verandă.1966). materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. un alt loc de uz comun. Articolul 12. încălcat. 125. balcon. precum şi încăperile anexate. în cursul procesului penal.Articolul 11. 6 Codul de Procedură Penală .M. în sensul Codului de Procedură Penală este şi orice teren privat. Reglementarea amănunţită a cazurilor cînd se admite constrîngerea acestui drept este inclusă în Codul de Procedură Penală în art. De la această regulă există excepţiile legale. 179 încriminează pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei. de orice atingere. decît în cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură. ratificat de Republica Moldova în 1990. cercetările domiciliului.). 29. declară inviolabilitatea domiciliului. prin demers motivat. 8 recunoaşte dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. navă maritimă şi fluvială privată. Art. 94 Codul de Procedură Penală al R.M.“timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 2200 şi 600). care. 4). protejarea sănătăţii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. şi acţiunile ilegale sunt pedepsite penal iar probele obţinute pe aceste căi nu sunt admise la dosar (art. indicîndu-se motivele efectuării ei. 93. Nu se admite amestecul oricărei autorităţi publice în exercitarea dreptului inviolabilităţii domiciliului. cabină pe o navă maritimă sau fluvială). Constituţia R. Este interzisă. pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar (eliberat de judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată). percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivare fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. şi în reglementări internaţionale. este necesară pentru securitatea naţională. 3 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (New York 16. încălcare sau pedeapsă. Codul Penal al R.

8 recunoaşte dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. balcon. Curtea Europană pentru apărarea Drepturilor Omului. cu excepţia cazurilor de delict flagrant. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. securitatea publică. cercetările domiciliului. încălcat.M. 4 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (New York 16. 6 p. şi acţiunile ilegale sunt pedepsite penal iar probele obţinute pe aceste căi nu sunt admise la dosar (art. ratificat de Republica Moldova în 1990. cameră de hotel. 125. automobil. Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului extinde obligaţia statului şi la acţiuni concrete în sensul întreprinderii de măsuri efective pentru a înlătura cauzele care duc la violare de domiciliu. în art. în art. Tot domiciliu.Principiul inviolabilităţii domiciliului îşi găseşte consacrarea în actele juridice de bază ale R. constituind o parte indivizibilă (verandă. 93. de orice atingere. decît în cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. Se admit unele derogări de la această normă doar pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa integritatea fizică sau bunurile unei persoane: indiferent dacă aceste situaţii au loc în cadrul sau înafara unui proces penal. În situaţia cînd este sau va fi pornit un proces penal percheziţiile şi cercetările la faţa locului pot fi ordonate şi efectuate numai în condiţiile legii. 29. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivare fără autorizaţia judecătorului de instrucţie.M. Tot Constituţia interzice percheziţiile în timpul nopţii( p. precum şi încăperile anexate. 94 Codul de Procedură Penală al R. pătrunderea în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele. 14 . Constituţia R. beci. 4). Percheziţiile. Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului prin prevederile art. terasă. şi în reglementări internaţionale. De la această regulă există excepţiile legale. declară inviolabilitatea domiciliului. în jurisprudenţa pe cauza Buckley c/Regatului Unit (1996) recunoaşte calitatea de domiciliu protejat de Convenţie şi în cazul în care domiciliul a fost întemeiat cu încălcarea legii interne. Limitarea inviolabilităţii domiciliului se permite numai în baza legii. ridicarea de obiecte şi documente. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire. indicîndu-se motivele efectuării ei. vilă. Numai în caz de flagrant delict (art. cercetarea la faţa locului. 17 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că nimeni nu poate fi supus la imixtiuni arbitrare sau atentate ilegale asupra inviolabilităţii domiciliului4 . navă maritimă şi fluvială privată. al. Articolul 13. Este interzisă. într-o societate democratică.1966). bunăstarea economică a ţării. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia. Nu se admite amestecul oricărei autorităţi publice în exercitarea dreptului inviolabilităţii domiciliului. Pentru a efectua aceste acţiuni organul de urmărire penală trebuie să obţină un prealabil. Codul Penal al R. Reglementarea amănunţită a cazurilor cînd se admite constrîngerea acestui drept este inclusă în Codul de Procedură Penală în art.“timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 2200 şi 600). în sensul Codului de Procedură Penală este şi orice teren privat.49 art. Termenul inviolabil cuprinde în sensul său ceva ce nu poate fi violat.). 179 încriminează pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei. care. 6 Codul de Procedură Penală . protejarea sănătăţii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.XII. încălcare sau pedeapsă. judecătorul de instrucţie verificînd legalitatea acţiunii. prin demers motivat.M. nemijlocit la acestea. în cursul procesului penal. apărarea şi prevenirea infracţiunilor. birou. Art. este necesară pentru securitatea naţională.M. pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar (eliberat de judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată). la judecătorul de instrucţie o autorizaţie care să-i permită accesul în domiciliul unor persoane. mansardă. precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale. un alt loc de uz comun. 11 care explică sensul noţiunii “domiciliul” în procedura penală – locuinţa sau construcţia destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau mai multor persoane (casă apartament. cabină pe o navă maritimă sau fluvială). atins.

Regatul Unit. precum şi creaţele asupra statului sunt garantate. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. care la art. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de:1. prevede lipsirea de proprietate şi stabileşte condiţiile de aplicare a unei astfel de măsuri. enunţată în al doilea paragraf al art. Ea trebuie să fie proporţională. cît şi de importante documente internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. 1 al Protocolului 1 este determinat de definiţia oferită de Curte noţiunii de bun. Din acest considerent statul şi-a asumat dreptul de ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate care ar trebui să servească unui scop legitim de utilitate publică sau a unui interes general. 13. –poate fi cazurile de efectuarea acţiunilor procesuale) a mijloacelor de telecomunicaţii ce aparţin întreprinderilor. punctul 27 şi 28 al legii cu privire la poliţie nr. Examinînd art. 3) bunurile destinate. în condiţiile CPP. Prima normă fiind de natură generală. publicului. printre altele. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa uzul de bunuri în conformitate cu uzul general. Cea de-a treia normă. dar de asemenea de a examina dacă circumstanţele faptelor cu condus la o expropriere de fapt. consacrat nu numai de legislaţia internă. 1 a Protocolului nr. deci “bunuri”.(Cazul James c. Veştile nr. Cu toate acestea. Ratificarea de către RM a actelor internaţionale menţionate mai sus a determinat şi conţinutul Constituţia R. Descoperirea unei infracţiuni. 1 al Protocolului adiţional nr.V. enunţată în a doua frază a aceluiaşi paragraf. în speţa James v. cît şi dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile (Cazul Wiggins contra Anglia). Regatul Unit). 1 în cazul lipsirii (sau privării) de proprietate acordarea competenţei este în general implicit impusă. Suedia).M. trecerea la locul incidentului (care poate fi locul săvîrşirii infracţiunii) în cazul în care acest lucru nu permite amînare. deci să existe un echilibru just între interesele colectivităţii şi exigenţile protecţiei drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong şi Lonnroth c. Cu toate acestea pentru a invoca protecţia conferită de art. 46 stipulează că: 1) dreptul de proprietate privată. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut. Cu atît mai mult este justificată compensarea avînd în vedere că compensarea este prevăzută în legile amintite anterior şi în care oferirea unei despăgubiri sau compensări este regulă. Considerăm că în cadrul procesului penal pot fi private de proprietate sub motive de utilitate publică sau interes general (persoanele în cazurile prevăzute de art. 3. cît şi alte drepturi reale. instituţiilor.1 din 1952 a prevăzut ocrotirea dreptului de proprietate. Cea de-a doua normă. 12. 2. organizaţiilor. DUADO în art.Dreptul de proprietate reprezintă un drept fundamental al omului. iar mijloacele ce aparţin cetăţenilor cu acordul acestora. 17 şi CEDO prin art. o prerogativă proprie naturii umane.12.Regatul Unit). Gratuitatea acestor ingerinţe este susceptibilă de a fi contestată deoarece în conformitate cu art. în cauza Gaus Dosierund Förder technik GmbH contra Germania a statuat că noţiunea de bunuri are o semnificaţie autonomă şi nu se limitează în mod sigur numai la proprietatea unor bunuri corporale: anumite alte drepturi şi interese ce constituie active pot să fie considerate “drepturi de proprietate”. potrivit acestei dispoziţii. Prevederile privind protecţia proprietăţii se conţin şi-n legea în care organul care exercită activitate operativă de investigaţie sunt obligate să întreprindă în corespundere cu competenţa lor toate măsurile 15 . 416-XII din 18. 2) cît şi la al. Pentru a stabili dacă a existat o privare de libertate este necesar să se examineze nu numai dacă a existat un transfer formal al dreptului de proprietate. Curtea.1 din Protocol recunoaşte. Inviolabilitatea proprietăţii este garantată în aceeaşi măsură atît persoanelor fizice şi juridice. enunţă principiul respectării proprietăţii. ţine de interes general şi este utilă societăţii. conform principiilor generale ale dreptului internaţional. Noţiunea de bunuri cuprinde atît bunurile mobile şi imobile. Curtea.a.1990. 1 al protocolului nr. 1 al Protocolului 1 o persoană trebuie să se bucure de un drept prevăzut de legislaţia naţională care poate fi considerat ca drept de proprietate din perspectiva Convenţiei (cazul S. Domeniul de aplicare a prevederilor art. 3 averea dobîndită ilicit nu poate fi consfinţită. 1990 sub aspectul folosirii libere şi gratuite a mijloacelor de transport ce aparţin persoanelor fizice şi juridice pentru urmărirea şi aducerea la poliţie a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni. nu este suficient ca ingerinţa să servească unui scop legitim.utilitate publică. 1 CEDO Curtea a evidenţiat trei norme distincte. folosirea în scop de serviciu (n. a observat că deposedarea de proprietate pentru o cauză de utilitate publică fără acordarea unei compensaţii este justificată numai în circumstanţe excepţionale.

În procesul-verbal în particular trebuie să se indice toate bunurile materiale puse sub sechestru. 315.C. Regatul Unit). 1) prin aplicarea sechestrului. dar fiecare a păstrat punctul său de vedere cu privire la fondul problemei care nu a putut fi rezolvată6. întrebarea: care este sensul ei. inculpatul poate contesta punerea bunurilor În Republica Moldova sunt adoptate două legi (dedicate exclusiv) are reglementează ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate de către particulari. învinuitul. totuşi.3). Pentru a exclude arbitrariul şi a preciza cu exactitate valoarea ingerinţei statului. 179-180. pe de o parte. 205). 178-181 din 27. În cadrul procesului penal persoana poate fi privată de dreptul de a exercita elementul conţinutului dreptului de proprietate (C. dar care nu au aplicabilitate în cadrul procesului penal. proprietarului sau posesorului bunurilor puse sub sechestru.2002 MO al Republica Moldova nr. după caz prin încheierea instanţei de judecată. În scopul satisfacerii principiului securităţii juridice statutul autoritatea publică trebuie să respecte prevederile legislaţiei naţionale suficient de accesibile şi precise. Cuprins într-un tratat internaţional multilateral cum este CEDO această condiţie impusă de articolul 1 al primului adiţional nu ar trebui să surprindă.07. 1 şi care nu pot (art. iar în cazurile necesare. Atunci cînd un tratat. s-a ieşit din impas de o manieră acceptabilă pentru toţi.10. ocrotite de lege. Cea de-a doua condiţie care trebuie să fie îndeplinită pentru ca privarea de proprietate să nu constituie o violare a dreptului unei persoane la respectarea bunurilor sale este formulată în termeni care se regăsesc în legislaţiile naţionale5.2002.necesare pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului. Se poate pune. de a se folosi de aceste bunuri.12. Legea procesual penală prevede expres care bunuri pot fi supuse sechestrului al. LRM exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public. contra semnătură. iar măsurile relevante trebuie să fie luate şi executate de către o autoritate competentă şi să nu fie arbitrare (Lithgow c. Condiţia stabilită de CPP ca privarea de proprietate poate avea loc în condiţiile stabilite de prezentul Cod este răspunsul la prevederea stabilită de CEDO că “lipsirea de proprietate poate avea loc în condiţiile prevăzute de lege. pentru a reglementa o problemă importantă face trimitere la principiile de drept internaţional. Scopul aplicării sechestrului este de a asigura repararea prejudiciului cauzat de infracţiune. pe de alta. inclusiv a conturilor şi depozitelor.1999. cît şi pentru a oferi garanţii procesuale persoanei a cărei bunuri sunt puse sub sechestru se întocmeşte un proces-verbal al acţiunii respective. Limitările dreptului de proprietate reglementate de CEDO. 42-44 din 20. elementele de individualizare şi pe cît posibil e. Aceasta nu presupune doar faptul că ingerinţa în cauză trebui să se bazeze pe unele prevederi ale legislaţiei naţionale. nr. se poate afirma cu siguranţă şi fără nici cea mai mică urmă de îndoială. Pandectele Române.04. 1. este o măsură procesuală de constrîngere. dar şi că trebuie să existe o procedură echitabilă şi adecvată. altfel spus. Punerea sub sechestru a bunurilor. Deci ingerinţa în dreptul de proprietate care sub rezerva exigenţei securităţii juridice sau legalităţii. art. În vederea asigurării proporţionalităţii ingerinţei statului asupra privării persoanei de dreptul de proprietate legea a instituit obligaţia ca valoarea bunurilor confiscate să nu depăşească valoarea acţiunii civile sau maximul amenzii penale. din moment ce dispoziţiile Convenţiei sunt direct aplicabile în sistemele juridice ale statelor membre. acţiunea civilă şi eventuala confiscare a bunurilor destinate săvîrşirii infracţiunii. folosite în acest scop sau rezultate din infracţiune. 488-XIV din 08. rezultatul aplicării unei dispoziţii din Convenţie ni se pare decisiv pentru aprecierea unei soluţii într-o cauză dată. sub o formulă de consens aparent. Avînd în vedere caracterul fundamental a dreptului proprietăţii private de proprietate prin aplicarea sechestrului poate fi aplicate doar în baza autorizaţiei judecătorului de instrucţie sau. drepturile şi libertăţile pe care ea le reglementează. care constă în inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele.M. înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane care este supusă jurisdicţiei lor. 6 5 Corneliu Bîrsan. p. În definitiv. iar. Bănuitul.2000. Că este aşa deoarece s-a dorit a se ascunde. 1384-XV din 11. astfel cum dispune art. 31/2003. a tuturor formelor de proprietate. 16 . 204 al. determina temeiurile punerii sub sechestru (art. al. adică a valorilor materiale. MO al Republica Moldova nr. LR. persistenţa unui dezacord grav între negociatori. Copia de pe procesul-verbal trebuie să fie înmînată. costul lor.

2.)7. 30 permite. 1. cu respectarea condiţiilor legale. al. cît şi-n privinţa persoanelor care se aflau sub ocrotirea părţii vătămate organul de urmărire penale au instanţe de judecată pot lua măsuri de ocrotire. parţii civile. 133 Codul de Procedură Penală al. Prevederile privind protecţia proprietăţii se conţin şi-n legea în care organul care exercită activitate operativă de investigaţie sunt obligate să întreprindă în corespundere cu competenţa lor toate măsurile necesare pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului. ordinea publică şi prevenirea infracţiunilor. a CPP. LRM privind protecţia de stat a părţii vătămate. 2 prin corespondenţa care poate fi sechestrată numeşte scrisorile de orice gen. 62. Toate acţiunile care limitează acest drept sunt reglementate exhautiv în Codul de Procedură Penală în articolele 133-138. 2 art. 1. Acest principiu este înscris şi în Convenţia Europeană privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în art. bănuitului. containere poştale. 1 şi art. telegrame. al. 18 partea civilă art. 8. 3. parţii vătămate. al. În caz de achitare a persoanei. 90. 12. p. Pentru a respecta acest principiu organele de urmărire penală pot intercepta corespondenţa doar cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. banderole. p. De aici şi necesitatea unei reglementări adecvate. Constituţia R. învinuitului. p. în caz de necesitate. p. art. al. reprezentantul legal al victimei. limitarea acestui drept. f LRM privind activitatea operativă de investigaţii. 12. În cadrul procesului penal pot fi private de proprietate persoanele a căror obiecte au fost recunoscute corpurile delicte. al. iar alte persoane au dreptul de a cere scoaterea bunurilor puse sub sechestru şi-n ordinea procedurii civile. Principalele reglementări pe care dreptul procesual le foloseşte în scopul arătat se polarizează în jurul instituţiei acţiunii civile în procesul penal. precum şi-n caz de scoatere de sub urmărire penală pe temei de reabilitare. 2. radiograme. De aici şi necesitatea persoanelor fizice şi juridice. 1. art. inculpatului are dreptul să i se restituie bunurile ridicate de ofiţerul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă probă sau prezentate de ea însăşi (art. bunăstarea economică a ţării. p. Articolul 14. 2. poate şi este folosită de legea procesual penală în anumite condiţii pentru ocrotirea relaţiilor patrimoniale lezate printr-o faptă penală. Aceste măsuri sunt luate în vederea asigurării integrităţii bunurilor. Măsurile de protecţie aplicată asupra bunurilor reprezintă o modalitate de asigurare a inviolabilităţii proprietăţii realizată sub forma protecţiei proprietăţii. colete. În vederea ocrotirii bunurilor persoanei reţinute. Art. 30 garantează secretul scrisorilor. contravaloare obiectelor alterate sau pierdute în cadrul efectuării acţiunilor legale se restituie de stat. Celelalte bunuri se redau proprietarilor Legea cu excepţia celor indicate la art. 1. al telegramelor.sub sechestru în ordinea prevăzută de CPP. al.M. Dreptul la respectarea corespondenţei este definit ca facultatea de a comunica cu terţe persoane fără a fi întrerupt. lit. 1. al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. pentru a proteja securitatea naţională. a căror protecţie este imposibilă de rezolvat de către persoanele menţionate mai sus şi cînd există o justă temere că lipsa măsurilor de ocrotire ar duce la o inevitabilă privare de proprietate asupra acestor drepturi din partea unor persoane. În cazul săvîrşirii infracţiunii poate să se producă un prejudiciu persoanelor fizice li juridice. 7 Situaţie identică conform art. Deposidarea de proprietate fără acordarea unei despăgubiri. 4 Partea vătămată art. ocrotite de lege(art. 60 al. 1. arestate sau supuse măsurii preventive arestării la domiciliu. 74. martorul. al altor trimiteri poştale. mandate poştale. al. a tuturor formelor de proprietate. care. deşi şi cu caracter civil. lit. p. care nu ar putea fi justificată în conformitate cu prevederile art. comunicări prin fax şi prin poşta electronică. 8. Constituţia Republicii Moldova în al. 17 . 1. în art. care s-ar raporta în mod rezonabil la valoarea reală a proprietăţii ar constitui în mod normal o ingerinţă neproporţională. a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal. Partea civilmente responsabilă. 162. 2 CPP). 20 are dreptul să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau de instanţa în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvîrşit acţiunea interzise de legea penală. 78. În cadrul unui proces penal necesitatea ascultării sau interceptării schimbului de informaţii dintre persoane apare în legătură cu administrarea probelor în cadrul urmăririi penale. 10. fără cenzură.

deoarece este principalul mod. rechizitoriul. de oferirea posibilităţii populaţiei majoritare de altă etnie într-o zonă a căii de a participa la desfăşurarea procesului penal şi a vorbi în limba maternă comună şi judecătorilor şi procurorilor.09. prin care un individ poate pleda pentru drepturile sale (Campbell c/Regatul Unit (1992))... 14. 6. 178 CP al R. Prin aceasta se va oferi procesului penal un grad sporit publicităţii şi se va realiza rolul educativ al justiţiei în rîndul populaţiei. 17. în cadrul desfăşurării procedurii judiciare şi dreptul la interpret şi înscrierea acestor reguli printre principiile de bază ale procesului penal vine să marcheze asigurarea intereselor legitime ale minorităţilor naţionale şi a tuturor persoanelor nevorbitori în limbă de stat. Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului a declarat că dreptul unui prizonier la necenzurarea corespondenţei sale cu un avocat sau un organ judiciar în nici un caz nu trebuie încălcat. al. În conformitate cu art. În art. cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea limbii în procedura judiciară. al. democratic. Cologero Diana c/Italiei (1996). Potrivit art. dacă nu vorbeşte sau nu foloseşte limba folosită la audiere. p.. “Culegere de hotărîri explicative.. în care demnitatea omului. inclusiv statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea. Limba de procedură este anunţată lae xaminarea cauzei concrete în şedinţa de judecată şi nu poate fi modificată pe parcursul întregului proces judiciar. Premizele constituţionale enunţate mai sus impun desfăşurarea procesului penal în cadrul unor condiţii care ar asigura şi garanta egalitatea participanţilor la proces.. În cazul în care procesul penal se desfăşoară în altă limbă decît cea de stat. p.. Administrarea acestor probe cu încălcarea formei prevăzute de Cod Procesual Penal atrage neadmiterea lor ca informaţie probantă. despre acest fapt. drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate. 2) extinde sfera prevederilor Convenţiei sub aspect de subiecţi la participanţii la procesul penal. Legislaţia procesualpenală (art. În jurisprudenţa pe alte cazuri (Silver şi alţii c/Regatul Unit (1983)) Curtea permite statului să cenzureze corespondenţa fără caracter juristic. nr... Chişinău. 4. Persoanele împuternicite şi obligate de a întocmi documentele hotărîrile susmenţionate sunt subiecţii oficiali în special procurorii şi judecătorii. limbă.M. să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret.9 Admiterea folosirii altei limbi decît a celei de stat. al Legii cu privire la statutul judecătorului. la dezvoltarea şi funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul ţării. sentinţa şi decizia instanţei judecăţii se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat. Articolul 15. iar persoanele care au săvîrşit fapte în mod intenţionat pot fi atrase la Răspunderea Penală conform art. Rezonabilitatea posibilităţii legale de a desfăşura procesul penal în altă limbă decît cea de stat ţine în special. nr. procedura judiciară se efectuează în limba de stat sau în condiţiile legii. hotărîrile procesuale (ordonanţa de punere sub învinuire. cu obligaţia judecătorului de instrucţie să informeze. 16 din CPP şi a altor prevederi din legislaţia în vigoare8. Principiul secretului corespondenţei se extinde şi asupra persoanelor reţinute sau arestate. Sechestararea corespondentei se admite doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie în urma unui demers motivat din partea organelor de urmărire penală. care să se înfăptuiască fără nici o discriminare pe temei de naţionalitate. origine etnică. pag. 135 al. Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului. în cazuri cînd există suspiciuni că scrisorile prezintă corespondenţa unor deţinuţi periculoşi despre unele practici comerciale legale sau alte aspecte asemănătoare. al Legii cu privire la procuratură 18 . terminologiei uzuale de profesie în vederea întocmirii la un nivel adecvat în limba de stat a hotărîrilor procesuale.04.. 10 Art. 2002..5 CPP se liitează durata totală de interceptare a convorbirilor la 6 luni. care conform legii10 sunt obligaţi să cunoască limba de stat sub aspectul nu numai a minimului lexical şi gramatical. 118 din Constituţie. persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate şi înregistrate. Interceptarea comunicărilor persoanelor sunt limitate de Codul de Procedură Penală... 3465-XI din 1..Sechestrul corespondenţei şi interceptarea comunicărilor este permisă în cadrul procesului penal pe o cauză deosebit de gravă sau excepţional de gravă.. al. cît şi-n special cunoaşterea vocabularului profesional. al. art. Interpretul este persoana invitată în procesul penal de către organele competente (oficiale) sau 8 9 Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. art.1989 Hotărîrea Plenului CSI a R... 3. punctul a al CEDO stabileşte că orice acuzat are dreptul să fie asistat în mod gratuit de interpret..1999. 2 al Constituţiei Republica Moldova este un stat de drept.M. Conform art. 12 din 09. cel tîrziu odată cu terminarea urmăririi penale. într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces.

Premizele constituţionale enunţate mai sus impun desfăşurarea procesului penal în cadrul unor condiţii care ar asigura şi garanta egalitatea participanţilor la proces. pentru a beneficia de un proces echitabil.. Hotărîrea din 21. dar numai o scutire sau o exonerare definitivă”.M. “Culegere de hotărîri explicative. în cadrul desfăşurării procedurii judiciare şi dreptul la interpret şi înscrierea acestor reguli printre principiile de bază ale procesului penal vine să marcheze asigurarea intereselor legitime ale minorităţilor naţionale şi a tuturor persoanelor nevorbitori în limbă de stat. 2003. p. este evident că art. În cazul în care procesul penal se desfăşoară în altă limbă decît cea de stat.. 3. 118 din Constituţie.04. dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată la şedinţă. informaţie despre experienţa profesională cît şi aprecierea obiectivă de către însuşi interpret despre posibilitatea sa de a traduce complect şi corect. procedura judiciară se efectuează în limba de stat sau în condiţiile legii.09. Nuala Mole. Gratuitatea folosirii interpretului este absolută dacă inculpatul nu cunoaşte limba procedurii judiciare.numită de către acestea din rîndul persoanelor propuse de către participanţii la proces. democratic. al. În conformitate cu art. Editat Republica Moldova. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului. pag. într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces.. p. al. al Legii cu privire la statutul judecătorului. 151-153.. 6. drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate. 3 al Convenţiei nu se limitează la interpretarea din timpul audierii.. odată ce sunt sesizate de beneficiarii interpretării. să exercite un anumit control al calităţii interpretării asigurate. Dreptul la interpret este înţeles ca fiind extins şi asupra muţilor.. Dreptul la un proces echitabil.. pag. 14. nr. în care demnitatea omului. al Legii cu privire la procuratură 19 . nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare “stricto senso”. nr. 15 Art. cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea limbii în procedura judiciară. e prevede că acuzatorul are dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret. la dezvoltarea şi funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul ţării. art. art. inclusiv dreptul la interpret. p. surzilor şi surdomuţilor care înţeleg limba semnelor. Asigurarea formală a prezenţei interpretului nu este în spiritul Convenţiei şi poate să fie o încălcare esenţială a dreptului la interpret11. 6 asigură procedura în ansamblu12 . origine etnică. Potrivit art. care ulterior fiind obligate.. p. ci se extinde şi la traducerea şi interpretarea tuturor actelor procedurale angajate contra acuzatorului pe care acesta trebuie să le înţeleagă.1998. 2 al Constituţiei Republica Moldova este un stat de drept. Limba de procedură este anunţată lae xaminarea cauzei concrete în şedinţa de judecată şi nu poate fi modificată pe parcursul întregului proces judiciar.10 13 Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. dar se extind asupra etapelor ei precedente şi următoare. terminologiei uzuale de profesie în 11 12 Cazul Daud contra Portugaliei.. Judecătorii de la Strasbourgh au considerat ca garanţie prevăzută la art. 12 din 09. inclusiv statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea.14 Admiterea folosirii altei limbi decît a celei de stat.1999. 6 al Convenţiei. sentinţa şi decizia instanţei judecăţii se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat.. limbă. Belkacem şi Koc contra Germaniei)că această dispoziţie interzice în mod absolut de a cere unui acuzat să achite cheltuielile unui interpret. instanţei. care conform legii15 sunt obligaţi să cunoască limba de stat sub aspectul nu numai a minimului lexical şi gramatical. cît şi-n special cunoaşterea vocabularului profesional. Persoanele împuternicite şi obligate de a întocmi documentele hotărîrile susmenţionate sunt subiecţii oficiali în special procurorii şi judecătorii. hotărîrile procesuale (ordonanţa de punere sub învinuire. 3465-XI din 1. rechizitoriul. care să se înfăptuiască fără nici o discriminare pe temei de naţionalitate. Catarina Harby.. Articolul 16.. al. 2002. Revista de Drept Penal 3/99. Art. Garanţiile instituite de art.. 16 din CPP şi a altor prevederi din legislaţia în vigoare13.1989 14 Hotărîrea Plenului CSI a R.04. p. indiferent de cetăţenia lui sau de împrejurarea că este locuitor al statului în care se desfăşoară procesul şi dacă ar avea posibilitate să cunoască mai mult sau mai puţin limba respectivă... Chişinău. Obligativitatea evaluării nivelului de cunoaştere a persoanei a limbii în care se desfăşoară procedura judiciară în vederea aplicării normelor privind asigurarea cu interpret sau traducător revine subiecţilor oficiali a procesului penal – ofiţerilor de urmărire penală. Pentru a exclude participarea formală a interpretului în procesul penal este necesar de a verifica dexteritatea profesională care ţine de documentare privind calitatea sa de interpret.. procurorilor. deoarece ea nu constituie “nici o remitere condiţionată. nici o scutire sau o scutire temporară.3.. Curtea a considerat( cazul Luedicke.

p. S-a precizat încă că chiar dacă limba oficială a procedurii judiciare coincide cu cea a inculpatului. Limbajul pe interesul inculpatului înseamnă evident folosirea limbii pe care acesta o cunoaşte cel mai bine. Paideia. al. este evident că art. Revista de Drept Penal 3/99. Hotărîrea din 21. Catarina Harby. 1987. citat N. informaţie despre experienţa profesională cît şi aprecierea obiectivă de către însuşi interpret despre posibilitatea sa de a traduce complect şi corect. Asigurarea formală a prezenţei interpretului nu este în spiritul Convenţiei şi poate să fie o încălcare esenţială a dreptului la interpret16. procurorilor. 5)18. care ulterior fiind obligate. Tratat de procedură penală. Ed. p. Belkacem şi Koc contra Germaniei)că această dispoziţie interzice în mod absolut de a cere unui acuzat să achite cheltuielile unui interpret.vederea întocmirii la un nivel adecvat în limba de stat a hotărîrilor procesuale. încît inculpatul să înţeleagă exact şi în detalii învinuirea19. de oferirea posibilităţii populaţiei majoritare de altă etnie într-o zonă a căii de a participa la desfăşurarea procesului penal şi a vorbi în limba maternă comună şi judecătorilor şi procurorilor. 17. dar se extind asupra etapelor ei precedente şi următoare. Curtea a considerat( cazul Luedicke.10 18 Considerăm că această prevedere este contrară spiritului art. al. Pentru a exclude participarea formală a interpretului în procesul penal este necesar de a verifica dexteritatea profesională care ţine de documentare privind calitatea sa de interpret. punctul a al CEDO stabileşte că orice acuzat are dreptul să fie asistat în mod gratuit de interpret. al. al. Judecătorii de la Strasbourgh au considerat ca garanţie prevăzută la art. Art. inclusiv dreptul la interpret. Editat Republica Moldova. 3. pag. Interpretul este persoana invitată în procesul penal de către organele competente (oficiale) sau numită de către acestea din rîndul persoanelor propuse de către participanţii la proces. să exercite un anumit control al calităţii interpretării asigurate. al.1998. 836/1978 a Comisiei Europene a drepturilor omului. 20 . p. e prevede că acuzatorul are dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret. Prin aceasta se va oferi procesului penal un grad sporit publicităţii şi se va realiza rolul educativ al justiţiei în rîndul populaţiei. deoarece ea nu constituie “nici o remitere condiţionată. nici o scutire sau o scutire temporară. 151-153. Obligativitatea evaluării nivelului de cunoaştere a persoanei a limbii în care se desfăşoară procedura judiciară în vederea aplicării normelor privind asigurarea cu interpret sau traducător revine subiecţilor oficiali a procesului penal – ofiţerilor de urmărire penală. p. Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului. Dreptul la interpret este înţeles ca fiind extins şi asupra muţilor. 1439. dar numai o scutire sau o exonerare definitivă”. pentru a beneficia de un proces echitabil. Gratuitatea folosirii interpretului este absolută dacă inculpatul nu cunoaşte limba procedurii judiciare. odată ce sunt sesizate de beneficiarii interpretării. Din aceste considerente este important de analizat perspectiva posibilităţii trecerii în sarcina condamnatului a cheltuielilor de judecată(în care se includ şi plăţile ce urmează a fi plătite interpreţolor şi traducătorilor) în urma împăcării cu partea vătămată(art. 116. 2003. 6 al Convenţiei. 3. 2) extinde sfera prevederilor Convenţiei sub aspect de subiecţi la participanţii la procesul penal. nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare “stricto senso”.223. 6 asigură procedura în ansamblu17 . Nuala Mole. dacă nu vorbeşte sau nu foloseşte limba folosită la audiere. Mons. 19 Dec. 16 17 Cazul Daud contra Portugaliei. 6. 3 al Convenţiei nu se limitează la interpretarea din timpul audierii. Nr. să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret.04. p.3. Conform art. 6. surzilor şi surdomuţilor care înţeleg limba semnelor. p. 3. Dreptul la un proces echitabil. Rezonabilitatea posibilităţii legale de a desfăşura procesul penal în altă limbă decît cea de stat ţine în special. publicată în Iurisprudence de Liege. dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată la şedinţă. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului. indiferent de cetăţenia lui sau de împrejurarea că este locuitor al statului în care se desfăşoară procesul şi dacă ar avea posibilitate să cunoască mai mult sau mai puţin limba respectivă. ci se extinde şi la traducerea şi interpretarea tuturor actelor procedurale angajate contra acuzatorului pe care acesta trebuie să le înţeleagă. 6. Legislaţia procesualpenală (art. Garanţiile instituite de art. et Bruxelles. instanţei.e al Convenţiei şi concomitent poati constitui o piedică majoră în implemintarea elementelor justiţiei restaurative în procesul penal autohton.Volonciu. modul de exprimare a organelor judiciare trebuie să fie de aşa natură.

Dreptul de apărare constă în totalitatea prerogativelor. cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte. “Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. Codul de procedură penală a R. 2 al Codului de procedură penală prescrie obligaţia organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a asigura participanţilor la procesul penal deplină exercitare a drepturilor lor procesuale în condiţiile prevăzute de lege procesuală. atunci cînd interesele justiţiei o cer.M. 57. învinuitului şi inculpatului p. Formularea acestui principiu. 20 Ex: decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. partea generală . Sinteza practicii judiciare. p. inculpatului de a se apăra singur – urmează a fi luate în consideraţie capacităţile. al. Raporturile sociale care fac obiectul procesului penal constau totdeauna într-un raport conflictual de drept penal. în art. 14). ce apare ca rezultat al săvîrşirii unei infracţiuni. Avînd în adere importanţa fundamentală a dreptului de apărare. sentinţa şi decizia instanţei de judecată) fiind traduse în limbalui maternă sau în limba pe care acesta o cunoaşte. obligă organul de urmărire penală şi instanţa să asigure bănuitului. constituţie R. facultăţilor şi posibilităţilor pe care potrivit legii le au justiţiabilii pentru apărarea intereselor lor. Asistenţa apărătorului este unul din componentele dreptului de apărare şi se realizează prin: darea de sfaturi şi îndrumări. 6. 26 consacră garanţia dreptului la apărare. (2) p. după caz. lit. învinuitului actele procedurale. Chişinău. Ed. Nicoleta Iliescu. 1998. 3.09. inculpatului. ori de cîte ori este cazul. inculpatului.Aceasta obligă organul judiciar. 2000. la explicarea terminologiei de specialitate folosite. învinuitului. În Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 9. Uintilă Dongoroz. Rodica Stăinoiu. V. p. părţii vătămate. numit din oficiu şi remunerat din bugetul de stat. întocmirea de cereri şi demersuri21. George Antoniu. Siegfried Kahane. Pe parcursul procesului penal părţile şi alţi participanţi cu dreptul la acţiuni legale îndreptate spre apărarea intereselor lor. All Beck. Dreptul de apărare nu trebuie confundat cu asistenţa apărătorului.299 21 Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. independent de aceste organe (art. învinuitului. 30. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată trebuie să înmâneze bănuitului.M. al. Aceste fapte constituie şi obiectul raportului procesual-penal care intervine între persoane cu interes opus. Această formulare însă nu reduce totalitatea formelor de exercitare a dreptului de apărare doar la prezenţa unui avocat. Dreptul la apărare. facultăţile şi posibilităţile exercitării apărării unei persoane. Art. Lex: ordonanţă de punere sub învinuire rechizitoriul. să poată fi asigurată în mod gratuit de un avocat din oficiu. 21 . Articolul 17. învinuitului. părţii civile. inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu. reprezentate de un apărător ales sau în caz de necesitate. 17. b) în dependenţă de capacitatea bănuitului. după conţinut de situaţia “asigurarea dreptului de apărare”. Dreptul de apărare în cadrul unui proces penal este prevăzut şi în Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în art. 17 arată valoarea de principiu obligaţiei statului de a asigura dreptul la apărare. Formularea menţionată este una legală şi include în sine toate prerogativele.99. în tot cursul procesului penal. inclusiv R. Române – 2003. părţii civilmente responsabile) de a fi asistate sau. şi dacă nu dispune de mijloace necesare pentru al plăti. ca “asigurarea dreptului la apărare” diferă. de asemenea. c) prevede că orice persoană acuzată de o infracţiune are dreptul să se apere singură sau să fie asistată de un apărător ales de ea. nr.XI.M. este prevăzut în actele normative internaţionale şi în cele naţionale ale multor state. Principiul asigurării dreptului la apărare. inclusiv la asistenţa unui apărător. Constantin Bulai. 12/a-211/99 din 14. Limba procedurală asigură dispoziţia constituţională privind egalitatea tuturor faţă de lege şi instanţa de judecată şi este o premisă a realizării altor principii a procesului penal şi din acest considerent încălcarea lui conduce la desfiinţarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti20.Vol. în art. Curtea stabileşte criteriile cînd interesele justiţiei cer prezenţa avocatului: a) în caz de complexitate sporită a cauzei. nr. în CPP al R. c) în dependenţă de importanţa şi pericolul faptei de Comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana. părţilor (bănuitului. Acad.M. 6.

Tot Curtea. să dispună de consultaţii cu avocatul său fără limită de timp. Dreptul de apărare este unul complex. acţionînd în secret în înţelegere cu clientul său pentru a ascunde sau distruge probe sau obstrucţionînd în mod serios mersul justiţiei. 14 CPP al R. 26 p. a prezenţei unui avocat din oficiu. 2 p. Acest drept implică toate acţiunile îndreptate spre apărarea persoanei. Art. 3: . CPr. inculpatul. Statul poate limita aceste consultaţii particulare. Această garantare se extinde şi asupra asigurării. atunci cînd există acţiuni temeinice pentru a bănui avocatul că abuzează de situaţia sa profesională. în cauza Domenichini a/Italiei (1966). Constituţia în art. inculpatul. Aceste două norme funcţionează într-un mod de completare reciprocă pentru a fi înlăturat potenţialul abuz al organelor de drept. prima audiere şi următoarele să fie realizate în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu.să fie informată în cel mai scurt termen. 19 CPP al R. orice amestec în actualitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele legale este sancţionată. partea civilmente responsabilă. Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului pe cauzele Can a/Austriei (1985) si Campbell şi Fill a/Regatului Unit (1984).P al R.M. 69 al CPP unde sunt enumerate cazurile de participare obligatorie a apărătorului în cauza penală: .M. învinuitului şi inculpatului sunt axate pe realizarea eficientă a apărării lor. inclusiv acceptarea sau nu a audierii. de asemenea. Este interzis. (şi în articolele 64 CPP al R. împiedică folosirea informaţiei pe care o depune. învinuitul. Nu trebuie interpretat în acest sens art. trebuie să posede licenţa de avocat eliberată în urma susţinerii unui examen de licenţă în modul prevăzut de lege.M.. Această obligaţie pentru stat (de a testa calităţile profesionale ale avocatului) rezultă din reglementările internaţionale la care R. este parte şi din normele ei interne. după caz din oficiu (art. dacă este necesar. într-o limbă pe care o înţelege şi de o manieră detaliată asupra naturii şi cauzei acuzării împotriva sa. Partea vătămată. să aibă în vedere din oficiu toate aspectele care sînt în favoarea părţii (art.Persoana care efectuează apărarea în cadrul procesului penal. 6(3) (6) al CEDO.M. 17 al CPP al R. Codul de Procedură penală specifică noţiunea de “părţi” care au acest drept: bănuitul. împotriva sa în cazul în care poate deveni bănuit sau învinuit pe dosar. 26 al Constituţiei R. recunoaşte dreptul persoanelor la o comunicare nestingherită cu avocatul lor între patru ochi.). Organele de urmărire penală sunt obligate în virtutea principiului oficialităţii.(1) garantează dreptul la apărare. Pentru a înlătura abuzurile din partea subiecţilor oficiali ai procesului penal procedura interzice organului de urmărire penală să refuze participarea avocatului la audierea martorului sau părţii vătămate. Dreptul de apărare implică şi dreptul persoanei de a se apăra singur. .) În legea procesual penală majoritatea normelor ce reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în cauză.cînd persoana nu se poate apăra singură din cauza unor afecţiuni fiziologice sau mintale. stabileşte acest drept ca pe unul principal. în special bănuitului. Prezenţa poliţiştilor sau al altor persoane de pază în timpul consultaţiilor nu permite realizarea deplină a acestui drept. că părţile. 6 interzice integrarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune. partea civilă. Totuşi. Principiul asigurării dreptului la apărare stabilesc. Garantarea dreptului de apărare este realizată şi prin o serie de norme din CPP al R. 6 p. .M. învinuitul.). 63 al.M. Pe lîngă asistenţa unui avocat legea Procesual penală prevede garantează şi alte mijloace care realizează dreptul de apărare. 57 al.cînd aceasta o cere bănuitul.M. Mai mult. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale. în art. Codul prevede obligaţia organului de urmărire penală de a-i asigura părţii prezenţa avocatului ales sau. în tot cursul procesului au dreptul să fie asistate de avocat ales sau unit din oficiu. care cuprind ca şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului în art. deoarece impunerea unui apărător în mod forţat ar încălca însuşi principiul dreptului de apărare. şi în art. a apreciat că interzicerea trimiterii unei scrisori de la un prizonier către avocatul lui constituie o încălcare a art. Curtea în cauza Compbell şi Fell a evidenţiat că în anumite împrejurări excepţionale. Diferenţa dintre avocatul ales şi cel din oficiu trebuie să se limiteze doar la sursa remunerării activităţii sale şi să nu afecteze calitatea asistenţei juridice acordate de el.M. acest drept pentru martor.să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii sale. 22 . chiar şi pînă la audierea lui în calitate de bănuit.

22 “Tratat de Procedură Penală” Adrian Ştefan Tulbure. În aceste cazuri decizia de a examina dosarul în şedinţă închisă trebuie argumentată şi să fie respectate toate normele procedurii judiciare. în ce situaţii anume se permit şedinţele de judecată cu uşile închise. 44. căreia i se acordă apărare obligatorie. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public. Tot aici este menţionată şi situaţia prezenţei obligatorii a prezenţei avocatului. învinuitului. este militar în termen. Windisele c/Austriei (1990)).M. c) Importanţa şi pericolul faptei se comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana şi scutinţa probabilă. Acest ultim criteriu poate fi suficient pentru prezenţa obligatorie a apărătorului. învinuitului şi inculpatului. întotdeauna în condiţii legale. dintotdeauna a atras şi a interesat membrii societăţii. Codul de Procedură Penală în art.XI. Părţile dispun de Pr. Într-o altă cauză Curtea a explicat că prezenţa obligatorie a apărătorului în cazurile cînd interesele justiţiei o cer nu este o alternativă a dreptului persoanei de a se apăra singur. recomandă a lua în consideraţie unele criterii de a stabili dacă “interesele justiţiei” cer sau nu prezenţa obligatorie a avocatului: a) Complexitatea cazului – cu cît este cazul mai complicat. atunci cînd datorită unor împrejurări speciale. 6 (3) © a Convenţiei atunci cînd avocatul “desemnat” nu a întreprins atunci de fapt pentru apărarea persoanelor şi el au fost condamnate. în art. Hotărîrea Plenului CSI nr. Acest interes fiind reciproc şi util. cînd interesul minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o cer. Justiţia poate decide şi în alte cazuri. 6 (3) (d)). p.cînd bănuitul. la care se aplică standarde obiective. dar accesul presei şi publicului poate fi interzis în sala de şedinţe. Dreptului de Apărare pe întreaga perioadă de desfăşurare a Procesului penal. cu atît este mai mare necesitatea prezenţei obligatorii a avocatului. publicitatea ar putea prejudicia interesele justiţiei.M. 18 înaintează aceleaşi exigenţe pe care le conţine art. ordinii publice sau se securităţii naţionale. Principiul garantării dreptului la apărare este limitat de Pr. inculpatului de a se apăra singur. Chiar dacă apare un conflict cînd persoana. Constituţia admite. Articolul 18. deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi alte cazuri prevăzute de art. Şedinţele se pot petrece cu uşile închise în interesul moralităţii. înlătură aceste potenţiale încălcări prin reglementările art. 110 stabilind procedura ascultării martorilor cu statut procesual special (de protecţie a lui). prin folosirea unor cheme diferite. Legiuitorul respectă exigenţele de publicitate a şedinţei de judecată pentru a demonstra că în orice situaţie cînd are loc o infracţiune. 30 din 09.M. este garantat de principiile respectării demnităţii umane şi folosirea limbii de procedură şi se întemeiază pe principiul prezumţiei de nevinovăţie22. ALL Beck 2001. 107 prevede că în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice.1998 Cu privire la Practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. 69 CPP al R. nu colaborează cu apărătorul atunci acesta trebuie să fie prezent la acţiunile respective şi să vegheze asupra legalităţii procesului din punctul de vedere al apărării. ci un drept individual. în spiritul dreptului de apărare şi dreptul de confruntare al martorilor (Art. Astfel Curtea EDO în cauza Goddi a/Italia a constatat încălcarea art. Constituţia R. cînd consideră strict necesară desfăşurarea şedinţei cu uşile închise. inculpatul nu cunoaşte limba de procedură. Convenţia deasemenea prevede. Excepţiile sunt formulate în acelaşi articol şi cunoaşte cazurile cînd poate fi limitat accesul persoanelor terţe de a asista la judecată. Ed. 6 al Convenţiei Europene Drepturilor Omului: Orice persoană are dreptul la o judecată echitabilă şi publică. în care se respectă toate regulile de procedură. Angela Maria Tatu. făptuitorul este judecat. Codul de Pr. cînd i se încriminează o infracţiune gravă. învinuitul. Curtea recunoaşte încălcarea principiului cînd nu se respectă egalitatea armelor la audierea martorilor de către organele oficiale şi apărare. însă nu specifică. se corelează cu procesul oficialităţii. Legalităţii. este minor. sau atunci cînd condamnările se întemeiau pe declaraţiile unor martori anonimi pe care nu i-a putut audia sau pune întrebări apărarea (Koplovski c/Olandei (1989). (Bonisch a/Austriei (1985).P al R. de a aprecia dacă realmente persoana se apără sau nu efectiv. Asigurarea obligatorie a prezenţei apărătorului trebuie să fie reală şi nu numai formală. Procesul de înfăptuire a justiţiei. b) Capacitatea bănuitului. 23 . “cînd interesele justiţiei o cer”.

Aceştea sunt colaboratorii poliţiei care asigură ordinea în şedinţa de judecată. conceptul fiind dezvoltat în jurisprudenţa ulterioară. Prevedere asemănătoare se remarcă şi-n Pactul Internaţional cu privire la drepturile politice şi civile (art. atunci cînd şedinţa nu necesită a fi desfăşurată în mod secret. 23 Hotărîrea Plenului CSS a RM cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale CRM. şi în cadrul căilor extraordinare de atac.01. a decis că dreptul la publicitate nu este în mod necesar interzis dacă cele două părţi ale procedurii consimt desfăşurarea judecării în şedinţă secretă. nr. 316 al Codului de Procedură Penală mai amănunţit unele aspecte ale publicităţii şedinţei de judecată în care se admite la şedinţă orice persoană care a împlinit vîrsta de 16 ani şi persoanele neînarmate. al CEDO. (Art. Sancţiunea nerespectării prevederilor legale ce privesc caracterul public al şedinţei de judecată pot duce la casarea oricărei hotărîri prin folosirea căilor de atac a hotărîrii pronunţate. a fost reţinută de Curte pentru prima dată în cauza Golder c. cînd societatea ştie că orice faptă ilegală este sancţionată. 9 24 Hotărîrea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. părţile putînd renunţa la aceasta. 20 din 16. nr. 1985). audio şi video. 6 par. 20 al CRM determină că orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile.Jurisprudenţa CEDO. Regatul Unit (1975). în exerciţiul funcţiunii lor.24 Art. Aceste acţiuni sunt permise doar de către preşedintele şedinţei de judecată în limita respectării desfăşurării normale a judecăţii. al. în cauza Le Compte. în recurs şi dacă sunt. Vau Lenven si De Meyere c/Belgiei (1981). Nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie. 6 sunt anunţate în art.06. încălcîndu-se de această dată şi prezumţia de nevinovăţie (Cauza Minelli c. în mod public. Art.1996//Culegere de hotărîri explicative. 97. Caracterul public al şedinţei de judecată. 2002. dreptul său de acces la instanţă este încălcat.P. libertăţile şi interesele sale legitime.Chişinău. Existenţa acestui drept. 427 şi 444 (PP). Această expresie îmbină numeroase aspecte ale unei bune administrări a justiţiei. 14) unde orice persoană are dreptul în litigiul în care se află să fie examinat de un tribunal independent. Importanţa majoră a acestui principiu pentru procesul penal a fost sesizată şi evocată de Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie23 şi Curţii Constituţionale. 1981). este extins asupra tuturor etapelor judecăţii: în fond. cu condiţia că renunţarea să fie făcută într-o manieră clară. chiar în lipsa unei prevederi exprese. prin legislaţia internă25 statele părţi pot stabili anumite limitări ale dreptului de acces la o instanţă.97 24 . 2 din 30. să urmărească un scop legitim şi să existe un raport de proporţionalitate între măsurile restrictive şi scopul urmărit. Austria. La rîndul său. 6 CEDO. şi în cazurile cînd persoanele judecate necesită pază sporită. Italia. Astfel. şi de faptul că judecătorii acordă o atenţie sporită modului în care judecă şi motivează hotărîrile atunci cînd şedinţa este deschisă au cînd se înregistrează pentru mass-media. evidentă (Neumeistor c. de rolul educativ general al procesului de înfăptuire a justiţiei.. Articolul 19. 6 stipulează că orice persoană are dreptul ca “cauza să fie judecată în mod echitabil”. (Calozza c Italiei. cu condiţia ca aceasta să nu afecteze dreptul chiar în substanţa sa. Accesul liber la justiţie este principiu ce reiese din interpretarea art.. Întru realizarea acestui principiu legea prevede posibilitatea admiterii reprezentanţilor mass-media sau a altor persoane care să efectueze înregistrări foro. Preşedintele şedinţei poate permite prezenţa la şedinţă a minorilor şi a persoanelor înarmate care sunt obligate să poarte armă din oficiu. 4 din Codul de Procedură Penală. 19 al CPP. fără nici o excepţie. Directivele prevăzute de art. 1983) Dreptul de acces la o instanţă nu are un caracter absolut. dacă acuzaţiile sunt retrase într-o modalitate în care asupra acuzatului continuă să planeze o bănuială de vinovăţie. Publicitatea şedinţelor de judecată este dictată de necesitatea transparenţei justiţiei într-o societate democratică. în apel. După desfăşurarea şedinţei de judecată hotărîrea adoptată se pronunţă. printre care se evidenţiază un drept autonom respectiv dreptul de a avea acces la o instanţă judecătorească care se constituie a fi unul din cele mai importante elemente ale art. Art.

că dreptul persoanei de a se adresa este un drept fundamental. posibilitatea înaintării acţiunii sau cererii în instanţa de judecată. în condiţiile art. în cadrul procesului civil. decît printr-un proces echitabil. c) egalitatea armelor. se poate proceda la restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi. Dacă. Procedura în privinţa declarării reconstituţionalităţii art. libertăţilor şi intereselor legitime se va realiza pe calea înaintării cererii directe. atît persoane cetăţeni ai RM. iar pe de altă parte deschizîndu-se calea Justiţiei pentru apărarea drepturilor. întrucît textul se referă la orice “persoană” înseamnă că el cuprinde sub protecţia sa. cît şi persoane cetăţeni străini apatrizi. respectarea termenului rezonabil şi asigurarea unei instanţe independente. căreia îi corespunde obligaţia instanţei ca în condiţiile legii să se pronunţe asupra cererii. uneori. 13 care prevede dreptul la un recurs efectiv (Kudla c. p. 2. 26 Vezi art. libertăţilor şi intereselor legitime. prin lege. (această prevedere a distrus dreptul părţii vătămate de a înainta cerere în cadrul căilor de atac care nu mai poate apela la acest drept sub aspectul atăcării laturii penale). În acord cu dispoziţiile art. ci şi posibilitatea de a se folosi de căile de atac prevăzute de lege. accesul liber la justiţie se poate realiza integral. admis de CSJ. în finalitatea sa. numai printr-un tribunal independent şi imparţial organizat cu respectarea principiilor puterii judecătoreşti. Problema dirijării noţiunii de justiţie este esenţială pentru a da eficienţa principiului constituţional al liberului acces la justiţie.Este cazul regulilor restrictive privind accesul la Justiţie a minorilor şi a persoanelor cu deficienţe mintale. Accesul liber la justiţie garantat de către Convenţie trebuie de asemenea să se completeze cu art. posibilitatea sesizării instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor. Aceeiaşi prevedere.28 25 CPP la art. Desigur. Regatul Unit). prevăzute în legislaţia multor state (Goldner c. b) condiţionarea exercitării dreptului la recursul împotriva hotărîrilor instanţelor de apel şi recursului în anulare prin semnătura unui avocat specializat. Legea determină cadrul procedural de realizare a accesului liber la justiţie. atît persoane fizice şi juridice (în dependenţă de calitatea lor procesuală). al. exercitarea dreptului de a te adresa în justiţie nu poate fi nici odată îngrădită. 401. Pe planul dreptului intern accesul liber la justiţie este consacrat prin prevederile art. d) dreptul la o procedură contradictorie. 28 În problema contradictorie în cadrul procesului penal a RM ţine de: a) excluderea părţii vătămate din cercul persoanelor capabile de a inainta cereri în cadrul căilor de atac. Din analiza textului constituţional pot fi desprinse cîteva elemente definitorii ale dreptului de a te adresa Justiţiei şi anume: 1. 75 stabileşte persoanele incapabile în procesul penal şi la art. Justiţia în acord cu CEDO şi reglementarea internă este puterea judecătorească. 25 . dar mai ales ca un principiu fundamental al sistemului de garanţii al drepturilor şi libertăţilor. 421 şi 452 CPP. să-şi tranşeze singur drepturile sau interesele. Ea cuprinde instanţele judecătoreşti şi se exercită de judecători şi judecători de instrucţie.27 în cadrul căruia să se asigure şi să se garanteze toate drepturile inclusiv şi dreptul la apărare şi libertăţile individuale. 6 CPP 27 Suplimentar accesului liber la justiţie conţinutul noţiunii de proces achitabil include: a) audierea în prezenţa acuzatului. 2000). e) dreptul la o hotărîre motivată. 54 din Constituţie. De asemenea. 6. liberul acces la justiţie nu se va putea obţine deplin. nu numai ca un drept fundamental al oricărei persoane. Dreptul de acces la instanţă în corespundere şi obligarea statelor – părţi de a-l facilita. 1 din CEDO. 20 din Constituţie. nimănui nu-i este îngăduit ca într-o situaţie conflictuală. Astfel. Rezultă prin urmare. accesul liber la justiţie nu înseamnă numai. Polonia. alin. 1. care sunt independenţi li se supun numai legii. imparţiale şi legal constituite care va activa în conformitate cu principiul legalităţii. Accesul la justiţie are ca scop nu numai protecţia sau valorificarea drepturilor subiectiv dar şi intereselor legitime. b) dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare. 76 stebileşte că persoanele incapabile nu-şi pot exercita de sine stătător drepturile procesuale acestea fiind exercitate de reprezentantul ei legal.). a fost declarată neconstituţională (…….263.

alin. 1. O particularitate a art. 94. Curtea a statuat că dreptul la un proces achitabil (art. în cazul anumitor categorii de persoane poate fi permis numai dacă se obţine autorizarea autorităţii competente în lipsa cărora procesul încetează. 1). 101. nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia (imposibilitatea impunerii bănuitului. Scopul instituţiei menţionat este asigurarea imparţialităţii instanţei de judecată şi posibilitatea oferită părţilor. precum şi circumstanţele care îi atenuiază sau agravează raspunderea.051981 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind uşurarea. Prin intermediul recuzării de la înfăptuirea justiţiei judecătorul care este direct sau indirect. examinarea tuturor versiunilor obiectiv posibile care determină direcţia activităţii probatoare şi exclude unilateralismul şi subiectivismul în cadrul procesual de probaţiune. 4. interesat în soluţionarea cauzei. înlesnirea căilor de acces la justiţie. complet şi obiectiv are o aplicare fundamentală în cadrul procesului de apreciere a probelor fiind mecanismul legal de formare a propriei convingeri a instanţei de judecată şi reprezentantului organului de urmărire penală.Accesul la justiţie. în cazuri necesare . Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită (art. alin. prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei (art. ameninţărilor sau altor mijloace de constrîngere. 8. Acest principiu este asigurat de instituţia incompatibilităţii în procesul penal. ci efectiv. R (81)7 din 14. cazurile de incompatibilitate (art. procurorului de a lua toate măsurile legale pentru cercetarea cauzei sub toate aspectele32 complet33 şi obiectiv34 a circumstanţelor cauzei. Legea procesual penală a stabilit garanţii procesuale în vederea realizării eficiente a regulilor enunţate: 1. cît şi cele care îl dezvinăvăţesc. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politica se prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată. P. 2 3. 33 Elucidarea tuturor circumstanţelor necesare de stabilit în cauza penală.31 Este necesar de subliniat că accesul liber la justiţie poate fi barat de un obstacol de fapt. procurorului.. 6 al Convenţiei) include “dreptul pentru orice “acuzat” în sens autonom pe care art. de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare”(Funke c. Regula examinării sub toate aspectele. 34 Stabilirea tuturor circumstanţelor care dovedesc vinovăţia bănuitului. 26 . 37 CPP. În art. Articolul 20. Introducerea principiului enunţat în cadrul regulilor de bază este un element al procesului continuu de democratizare a procesului penal şi armonizării cadrului garanţiilor procesual-penale cu prevederile tratatelor internaţionale la care RM este parte. 32 Asigură cercetarea circumstanţelor cu valoare juridică şi probelor pertinente cu toate calităţile şi semnele lor. Franţa) şi 29 30 Legea Legea 31 a) recomandarea nr. b) recomandarea nr. art. de a exclude. învinuitului de a-şi dovedi nevinovăţia).29 cît şi parlamentarii. invocănd cazurile de incompatibilitate. neadmiterea datelor obţinute prin aplicarea violenţei. Instanţa cercetează şi pune la baza hotărîrii este numai probele la cercetarea cărora au avut acces toate părţile în egală măsură. învinuitului şi inculpatului.01. În această categorie intră judecătorii. 54 CPP) 2. alin. Existenţa examinării sub toate aspectele complet şi obiectivă a circumstanţelor cauzei şi probele prezentate este dictată de necesitatea realizării scopului procesului penal şi aflării adevărului pe fiecare cauză examinată.30 numai după ridicarea imunităţii. relativă la accesul efectiv la drept şi justiţie al persoanelor aflate în sărăcie.1993…. art. R (93)1 din 8. 19 CPP în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie este obligaţia organului de urmărire penală. 3). Accesul la justiţie nu ar trebui să fie condiţionat de situaţie financiară a persoanei şi din acest considerent statele în conformitate cu rezoluţiile Consiliului Europei ar trebui să asigure un acces real la justiţie. fie de drept şi excluderea lor. 14 pct. ce determină faptul că dreptul analizat nu va fi teoretic şi iluzoriu. 6 îi atribuie acestui termen.

Revista de Drept Penal 2/99. nu poate fi silită să facă declaraţii contrare intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate cît şi să refuze de a prezenta obiecte.e Ştiinţifice a Facultăţii de Drept. nici o fiinţă”. Motivele recunoaşterii dreptului de a tăcea ţin în special de protecţia acuzatorului împotriva aplicării forţei coercitive abuzive împotriva statului. Libertatea de mărturisire împotriva sa este prevăzută la art. nepoţi. Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă propuneri demascatoare împotriva sa este în drept să refuze de a le face. de regulă. 41 şi sunt: copii. Curtea Penală Internaţională . Este important de determinat limitele realizării libertăţii de mărturisire împotriva sa. Chişinău. mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturesesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate. Dolea. în special cu scopul de a obţine. Aducerea la cunoştinţă a acestui drept este pusă în obligaţia organelor de urmărire penală. în special. deoarece termenul de “nimeni” conform DEX are sensul de “nici un om. 2002. art. relaţiile de familie37. 51 al Constituţiei Federaţiei Ruse. fraţi şi surori. înfiaţi. Ana.1998. al.dreptul că acestea sunt norme internaţionale generale recunoscute care se află în centrul noţiunii de proces echitabil(Saunders c. nr. climenţa. 14. Principiul dat şi-a găsit reflectarea în multe legislaţii a ţărilor străine36. învinuitul. precum şi să primească explicaţii asupra dreptului dat. instanţa privitor la dreptul său de a tăcea şi nu de a mărturisi împotriva sa. În particular dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că. prin obligarea de a depune declaraţiilor împotriva rudelor apropiate. p. conform art. Dar. În cazul dacă se dovedeşte a fi soţ sau rudă apropiată a bănuitului învinuitului. Cercul de date asupra cărora poate să refuze să facă declaraţii trebuie să fie limitate la interesele de drept penal ale sale şi ale rudelor sale. Cercul de persoane care intră în categoria de rude apropiate este circumscris exhaustiv la art. Este interzis de aplicat orice act prin care se provoacă unei persoane. Imunităţile şi privilegiile martorului în procesul penal. inculpatul trebuie să fie obligatoriu informat de către organul de urmărire penală procuror. Martorul. Este necesar de subliniat că dreptul la libertatea de mărturisire împotriva sa şi-a găsit locul printre drepturile şi libertăţile persoanei investigate prevăzute de statutul Curţii penale internaţionale care consemnează în art.11. “Culegere de hotărîri explicative. art. soţiei. 90. logodnicului. logodniciei. constituind o veritabilă garanţie procesuală35. În procesul penal nimeni nu este obligat să depună declaraţii împotriva rudelor sale apropiate. Această posibilitate de a nu depune declaraţii ţine de anumite categorii morale cum sunt constituţia. 21 CPP şi cuprinde două reguli. 38 Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime. 37 Ig. învinuit. părinţii. cu intenţie. 30 din 09. martorului i se explică dreptul de a făcea şi este întrebat dacă acceptă să facă declaraţii. relaţiile cu care nu ar trebui să fie dezorganizate. Regatul Unit). Pentru a verifica relaţiile de rudenie între persoane este necesar de a stabili actele de stare civilă eliberate de organele stării civile.73 Amendamentul 5(1791) la Constituţia SUA. 55 că persoană nu poate fi constrînsă să se autoincrimineze sau să se declare vinovată.e. Cel mai reuşit efectele negative ale condamnării se pot anihila în cadrul familiei. înfietorii.inumane saudegradante. 308 Cod Penal care stabileşte răspunderea penală pentru infracţiunea de a face declaraţii. 2. 1 39 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. 1. Statul nu poate să nu fie interesat în reluarea cît mai urgentă a relaţiilor sociale a persoanelor în special a celor care au fost condamnate la precaţiune de libertate. inculpatului. Acţiunile date cad sub incidenţa art. A doua regulă se referă la libertatea de mărturisire împotriva sa sau de a-şi recunoaşte vinovăţia. al. 6. inculpat. învinuitul nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să se recunoască vinovat39. Nerespectarea acestei prevederi va conduce la faptul că datele obţinute prin audierea martorului nu vor fi admise ca probe şi nu vor putea să fie puse la baza sentinţei sau altor hotărîri judecătoreşti. De această prerogativă beneficiază toţi participanţii la procesul penal. 27 . documente. Asupra dreptului de a nu se autoincrimina a statuat şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie care în hotărîrea sa a stipulat că bănuitul.între speranţă şi provocare. învinuitului şi inculpatului. Bănuitul. acest drept este utilizat de martori şi bănuit. într-o cauză penală acuzaţia caută să-şi întemeieze argumentaţia fără a recurge 35 36 Nineta Bărbulescu. pag. p. a soţului. Prima regulă constă în imunitatea de a depune declaraţii. bunici. procurorului sau a instanţei. de la această persoană informaţii sau mărturisiri deoarece ele cad sub incidenţa termenului de “tortură”38.

de regulă. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politica se prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată. înfietorii. acest drept este utilizat de martori şi bănuit. deoarece termenul de “nimeni” conform DEX are sensul de “nici un om. Cercul de date asupra cărora poate să refuze să facă declaraţii trebuie să fie limitate la interesele de drept penal ale sale şi ale rudelor sale. Dar. a soţului.73 Amendamentul 5(1791) la Constituţia SUA. Martorul. 21 CPP şi cuprinde două reguli. logodniciei. mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturesesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate. Articolul 21. p. Pentru a verifica relaţiile de rudenie între persoane este necesar de a stabili actele de stare civilă eliberate de organele stării civile. 90. Este important de determinat limitele realizării libertăţii de mărturisire împotriva sa. art. precum şi să primească explicaţii asupra dreptului dat. obţinute prin constrîngere sau presiuni. Revista de Drept Penal 2/99. Principiul dat şi-a găsit reflectarea în multe legislaţii a ţărilor străine41. Franţa) şi dreptul că acestea sunt norme internaţionale generale recunoscute care se află în centrul noţiunii de proces echitabil(Saunders c. relaţiile de familie42.e.între speranţă şi provocare. Nerespectarea acestei prevederi va conduce la faptul că datele obţinute prin audierea martorului nu vor fi admise ca probe şi nu vor putea să fie puse la baza sentinţei sau altor hotărîri judecătoreşti. nici o fiinţă”. De această prerogativă beneficiază toţi participanţii la procesul penal. În art. Aducerea la cunoştinţă a acestui drept este pusă în obligaţia organelor de urmărire penală. constituind o veritabilă garanţie procesuală40. Curtea Penală Internaţională . Libertatea de mărturisire împotriva sa este prevăzută la art. Cel mai reuşit efectele negative ale condamnării se pot anihila în cadrul familiei. instanţa privitor la dreptul său de a tăcea şi nu de a mărturisi împotriva sa. inculpat. soţiei. Prima regulă constă în imunitatea de a depune declaraţii. relaţiile cu care nu ar trebui să fie dezorganizate. logodnicului. Această posibilitate de a nu depune declaraţii ţine de anumite categorii morale cum sunt constituţia. 41 şi sunt: copii. 2. martorului i se explică dreptul de a făcea şi este întrebat dacă acceptă să facă declaraţii. în pofida voinţei acuzatului. fraţi şi surori. 6 îi atribuie acestui termen. 28 . de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare”(Funke c. climenţa. A doua regulă se referă la libertatea de mărturisire împotriva sa sau de a-şi recunoaşte vinovăţia. nu poate fi silită să facă declaraţii contrare intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate cît şi să refuze de a prezenta obiecte. inculpatul trebuie să fie obligatoriu informat de către organul de urmărire penală procuror. 14 pct. Introducerea principiului enunţat în cadrul regulilor de bază este un element al procesului continuu de democratizare a procesului penal şi armonizării cadrului garanţiilor procesual-penale cu prevederile tratatelor internaţionale la care RM este parte. nepoţi. în special. În acest sens. 6. prin obligarea de a depune declaraţiilor împotriva rudelor apropiate. Ana. învinuit. În procesul penal nimeni nu este obligat să depună declaraţii împotriva rudelor sale apropiate. documente. 42 Ig. învinuitul. Statul nu poate să nu fie interesat în reluarea cît mai urgentă a relaţiilor sociale a persoanelor în special a celor care au fost condamnate la precaţiune de libertate. Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă propuneri demascatoare împotriva sa este în drept să refuze de a le face. acest drept este strîns legat de principiul prezumţiei nevinovăţiei(Sanders c. Dolea. inculpatului. părinţii. înfiaţi. Regatul Unit). al. p. Bănuitul. În cazul dacă se dovedeşte a fi soţ sau rudă apropiată a bănuitului învinuitului. Imunităţile şi privilegiile martorului în procesul penal. bunici. Este necesar de subliniat că dreptul la libertatea de mărturisire împotriva sa şi-a găsit locul printre drepturile şi libertăţile persoanei investigate prevăzute de statutul Curţii penale internaţionale care consemnează în art. Este interzis de aplicat orice act prin care se provoacă unei 40 41 Nineta Bărbulescu. 55 că persoană nu poate fi constrînsă să se autoincrimineze sau să se declare vinovată. conform art. Cercul de persoane care intră în categoria de rude apropiate este circumscris exhaustiv la art. 51 al Constituţiei Federaţiei Ruse. Regatul Unit). procurorului sau a instanţei. 6 al Convenţiei) include “dreptul pentru orice “acuzat” în sens autonom pe care art.e Ştiinţifice a Facultăţii de Drept. Curtea a statuat că dreptul la un proces achitabil (art.la elementele probante.

Cu alte cuvinte. 3 că martorul care este eliberat prin lege de a face declaraţii împotriva bănuitului. 308 Cod Penal care stabileşte răspunderea penală pentru infracţiunea de a face declaraţii. Este pusă în discuţie problema privind dreptul persoanei ce deţine de imunitate de a renunţa la declaraţiile depuse anterior. 14. 29 . Încălcarea dreptului de a nu autoincrimina de către organul de urmărire penală va conduce la neadmiterea datelor care au fost obţinute.nemo tenetur se detegere. învinuitului şi inculpatului. II. nimeni nefiind obligat să-şi dovedească că el vinovăţia. Libertatea de mărturisire împotriva sa nu se condamnă cu nerecunoaşterea săvîrşirii infracţiunii. declaraţiile sale făcute în cursul urmăririi penale nu pot fi citite în sediul de judecată.persoane. care refuză să furnizeze o explicaţie benevolă a acţiunilor sau a comportamentului său. O justificare a dreptului de a nu auto-incrimina ar fi o aplicare a principiului că nimeni nu poate a fi ţinut a lucra în propria sa pagubă. Editat Republica Moldova. p. art. Catarina Harby. Nuala Mole. 30 din 09.41-42. Totodată se cere de menţionat că privilegiul nu se poate extinde şi asupra unei persoane care face declaraţii despre cele comunicate în afara procesului de către martorul care deţine privilegiul. Cluj. de aceea singura recunoaştere a inculpatului nu constituie o dovadă contra acestuia46. Chişinău. 46 T. această terţă persoană va fi pasibilă de ascultare. Asupra dreptului de a nu se autoincrimina a statuat şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie care în hotărîrea sa a stipulat că bănuitul. În acest sens. p. 45 Dreptul la un proces echitabil. Regatul Unit). învinuitului. al. Judecătorii de la Strasbourg interpretează în mod diferit regulile ce permit formularea unor raţionamente defavorabile tăcerii unui acuzat pe parcursul interogării sau procesului. cu atît mai mult cînd învinuirea este necredibilă. În plus Curtea menţionează în plus că concluziile care rezultă din tăcerea unui acuzat. 330-331. 6 prevede că interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune se interzice. inculpatului nu acceptă să facă declaraţii în şedinţa de judecată. învinuitul nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să se recunoască vinovat44. al. Acţiunile date cad sub incidenţa art. vol. ar însemna că ar şi recunoaşte-o. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.inumane saudegradante. Tipografia Naţională. 371. Pop. Legea procesual penală stabileşte la art. care î mod vădit. Libertatea de mărturisire împotriva sa determină regulile admisibilităţii probelor în procesul penal ajută la determinarea vinovăţiei persoanei nu doar în baza declaraţiilor sale pe care ea poate în orice moment să le modifice dar în baza probelor acumulate din mai multe surse care oferă o viziune mai 43 44 Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime. 2002. Ei considerase în cazul Mirray v. în sensul că din moment ce nu contrazice acuzarea. 1 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. Principiul prezumţiei de nevinovăţie justifică tăcerea. reies dintr-un simplu bun-simţ45. cu intenţie. CPP art. cer o explicaţie din partea lui.A. de la această persoană informaţii sau mărturisiri deoarece ele cad sub incidenţa termenului de “tortură”43. Drept Procesual Penal. într-o cauză penală acuzaţia caută să-şi întemeieze argumentaţia fără a recurge la elementele probante. Exercitarea de către învinuit. acest drept este strîns legat de principiul prezumţiei nevinovăţiei(Sanders c. Motivele recunoaşterii dreptului de a tăcea ţin în special de protecţia acuzatorului împotriva aplicării forţei coercitive abuzive împotriva statului. chiar dacă ruda utilizînd privilegiul renunţă să facă declaraţii. Ceea ce ne interesează este faptul dacă renunţarea la privilegiu este revocabilă. dacă ruda apropiată a relatat unei terţe persoane despre anumite împrejurări informaţia fiind inclusă în obiectul probaţii. nr. al. “Culegere de hotărîri explicative. în special cu scopul de a obţine. În particular dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că. în situaţii. dar nici cu recunoaşterea acesteia.1998. Deşi el este incompatibil cu această imunitate de a baza o condamnare în excluzivitate sau în mod esenţial pe tăcerea acuzatului sau pe refuzul lui de a răspunde la întrebări sau a depune mărturii. Regatul Unit că dreptul de a păstra tăcerea nu era un drept absolut. în pofida voinţei acuzatului. 2003.. pag. 1. S. inculpat a dreptului de a tăcea şi a nu mărturisi împotriva sa sau renunţarea la acest drept nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. este evident că un asemenea privelegiu nu ar trebui să împiedice de a lua în consideraţie tăcerea acuzatului. obţinute prin constrîngere sau presiuni. 63.11.

M.M. art. Noul cod de procedură penală al R. Întru realizarea acestui principiu art. În legea penală a R. al. Articolul 22. Sub incidenţa acestui principiu cade şi situaţia cînd persoana a fost trasă la răspundere administrativă pentru o faptă.2000 “Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale “Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” recomandă o anumită interpretare a unor termeni din convenţie. (2). judecat sau pedepsit de mai multe ori este un principiu al reglementării raporturilor de Drept şi procedură Penală. clasare sau scoatere a persoanei de sub urmărire penală. 4 prevede că nici o persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de jurisdicţie aceluiaşi stat pentru săvîrşirea unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărîre definitivă conform legii şi procedurilor penale ale acelui stat. care a afectat hotărîrea pronunţată.în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii. judecat sau pedepsit de mai multe ori. dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurilor precedente. Este logic ca o persoană care şi-a ispăşit o dată pedeapsa pentru o faptă să nu mai fi pus în situaţia de a fi pedepsit încă o dată pentru aceeaşi faptă. acest principiu este cuprins în art. Nr. 7 la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în art. 15 al CEDO. În cazul descoperirii unui viciu fundamental. Declanşarea procesului penal în privinţa aceluiaşi făptuitor şi pentru aceeaşi 30 . care prevede că nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. 287 al (2) CPP) în cazul admiterii plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare. conform legii şi procedurii penale aparţinînd statului respectiv. 7 şi 8 prevede că urmărirea penală nu poate fi pornită.06. Dreptul de a nu fi urmărit. Curtea Supremă de Justiţie în Hotărîrea Pl. În principal libertatea de mărturisire împotriva sa este o garanţie importantă a apărării persoanei care a nimeri în sfera jurisdicţiei penale. 225 al CPP la al. Protocolul adiţional art.în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri. (1) p.obiectivă asupra săvîrşirii infracţiunii. Reluarea urmăririi în aceste cazuri poate acea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente au afectat hotărîrea respectivă. Codul de Procedură penală în art. De la această regulă nu se admit derogări nici în cazurile prevăzute de art. Acest principiu era cunoscut din antichitate la Romani cu denumirea “non bis in idem” care înseamnă: “nu de două ori pentru acelaşi lucru”. de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale. nu poate fi efectuată. De asemenea reluarea urmăririi penale se poate dispune şi de către judecătorul de instrucţie (art. şi a fi încetată în cazurile în care: . 44 defineşte “viciul fundamental în cadrul procedurii precedente. referindu-se la instituţia răspunderii penale. de alte tratate internaţionale. 6 p. iar dacă a fost pornită. cazuri de război sau alte pericole publice care ameninţă viaţa naţiunii. clasarea cauzei sau scoaterea persoanei de sub urmărirea penală. ca fiind o încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. 313. . sunt de natură să afecteze hotărîrea pronunţată. urmărirea penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale. din 13 septembrie 2002. din motiv că sunt acţiuni inseparabile de procedura atragerii la răspundere penală. punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă. 2 Cod Penal al R. Reluarea urmăririi se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă dacă se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că au dispărut circumstanţele pe care se întemeia încetarea urmăririi penale. 7 al. Regula generală constă în faptul că odată cu pronunţarea şi intrarea în vigoare a sentinţei judecătoreşti sau emiterea unei hotărîri de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale împiedică reluarea urmăririi penale. clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire. Aceste prevederi nu împiedică redeschiderea procesului.M. intrat în vigoare din 12 iunie 2003 în art. 17 din 19. Acest drept include în sine şi interdicţia urmăririi sau judecării repetate. Este suficientă repetarea neîntemeiată a urmăririi penale în privinţa unei persoane pentru a fi încălcat acest principii. 22 acordă valoare de principiu al procedurii penale dreptului de a nu fi urmărit.

al. 1405 Legea R. art. perioadei anterioare mecanismul justiţiei penale se perfecţiona doar sub aspectul sistemului “stat-infractor”. inclusiv leziuni corporale sau prejudiciu moral.2002. 14. În art. cărora individual sau colectiv le-a fost cauzată un prejudiciu. art. inclusiv şi legile care interzic abuzul de putere49.M. 458 al. ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. direct cauzîndu-se prin acţiunile sau infracţiunile care încalcă normele penale ale statului membru. 47 CEDO. Îngrijorarea privind asigurarea unei responsabilităţi din partea statului vis-a-vi de activitatea autorităţilor publice s-a manifestat prin includerea în cadrul actelor internaţionale47.M. învinuitul. 48 Constituţia Republicii Moldova. art. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare (art. orice grup de particulari. orice organizaţie neguvernamentală. iar în caz de începere a executării pedepsei sau executării totale a ei persoana nu mai este supusă pedepsei repetate pentru aceeaşi faptă. 23 CPP. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime. Codul Civil nr. Art.06. Victima în cazurile enunţate mai sus poate fi atît persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu cît şi bănuitul. 23 CPP).1998. căreia i s-a pricinuit un prejudiciu. Semnificaţia înserării sale procesuale este determinată de faptul că persoanele care au suportat un prejudiciu sau li s-au încălcat unele drepturi fundamentale au dreptul de a fi repuşi în situaţia anterioară.faptă nu mai este posibilă din motiv că suntem în situaţia sancţionării repetate a unei persoane pentru aceeaşi faptă. nr. prejudiciu material sau limitarea esenţială a drepturilor lor fundamentale în rezultatul acţiunii sau inacţiunii care încalcă legile penale naţionale. cît şi celor naţionale a dreptului la reparaţie (la despăgubire) în cazul cînd are loc o vătămare a dreptului său de către o autoritate publică. 31 . Printre principiile noi care şi-au găsit locul în Codul de procedură penală este şi principiul asigurării drepturilor victimei în urma infracţiunilor. Asambleea Generală a ONU a adoptat “Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei privind victimele infracţiunii şi abuzului de putere unde la art.95. art. ele însele sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior dovedesc vinovăţia celui achitat sau a persoanei cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal.M. abuzului de serviciu sau a erorii judiciare. 49 Rezoluţia 40/34 a Asambleei Generale ONU din 29. al. 5 şi art. 4 prevede că poate fi cerută revizuirea hotărîrea definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată prin care este achitată persoana dacă s-au stabilit alte circumstanţe de care nu avea cunoştinţă judecata atunci cînd a dat hotărîrea şi care. 7. Articolul 23. art. suferinţe emoţionale sau prejudiciu material. în special în cadrul procesului penal de către subiecţii oficiali ai procesului penal 48. Consfinţirea acestui principiu în legislaţia procesuală penală este novatorie din considerentul că pe parcursul anilor. La nivelul paneuropean în art. (nr. 1107-XV din 06. 1 sub noţiune de victimă sunt considerate personale. Conform acestei enumerări a cazurilor de atribuire a persoanelor la categorie de victimă conchidem că orice persoană în cazul intervenţiei infecţionale se transformă în victimă. Principiul de a nu fi urmărit judecat sau pedepsit de mai multe ori este cuprins şi se respectă şi în cazul cînd o persoană a fost sancţionată pentru o infracţiune într-un stat străin. incluzînd leziunile corporale sau prejudiciul moral. MO al R. 5.11. 50-51 din 04. 82-86/661 din 22. art. 53.1985. În vederea înţelegerii conţinutului principiului analizat este necesar de examinat conceptul de» victimă». 3 al Protocolului nr. Problema recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine implică deducerea termenilor de detenţie preventivă dintr-un alt stat.2002. (3) p. 9. lăsînd în acelaşi timp fără atenţia necesară problema victimelor infracţiunii. sugerinţe emoţionale.06. 1545-XIII din 25. Legea R. privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. condamnatul. 1 a Recomandării Consiliului Europei “Cu privire la statutul procesual al victimelor infracţiunii se stipulează că victima este persoana fizică.06. 34 al CEDO este indicat că se poate pretinde ca victima a unei încălcări de către una dintre înalte părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale: orice persoană fizică.02. . indiferent că este victima infracţiunii. MO al Republica Moldova nr.

27. 1 prin victimă se are în vedere orice persoană fizică sau juridică căreia. 438).452. Franţei.). să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată şi să-i fie reparate prejudiciile morale. ceea ce. comparativ cu soluţionarea cauzelor de către instanţa civilă avînd în vedere impactul procesului penal asupra exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. acţiunea penală şi acţiunea civilă ca acţiune facultativă. 401. recursul în anulare (art.Conceptul de victimă în cadrul CEDO a fost explicat în jurisprudenţa fostei Comisiei Europene a Drepturilor Omului50. fizică sau materială 58. oferă satisfacţie interesului penal al victimei în cadrul procesului penal. Termenul de prejudiciu este sinonim cu dauna. Acţiunea civilă înaintată în procesul penal trebuie să îndeplinească condiţia generală – să aibă origine dintr-o faptă infracţională şi condiţii particulare care sunt condiţii legale pentru existenţa răspunderii civile delictuale57. 16-19. materiale şi de alte feluri trebuie: 1) să înainteze acţiune civilă. de regulă. 2). 54 Ascensiunea victimei la statutul părţii vătămate oferă o gamă suplimentară de drepturi în vederea realizării intereselor sale în procesul penal ex: doar partea vătămată (şi nu victima) poate declara apel (art. fizice şi materiale. Apariţia unui nou participant la procesul penal. crimelor: aspectele penale şi de procedură penală.1978. nr. 52 În procesul penal al R. Procesul penal al RM permite examinarea concomitentă a acţiunii civile în cadrul soluţionării cauzei penale de către instanţa de judecată. Victima unei fapte care contribuie componenta de infracţiune dispune de drepturile prevăzute de art. al. cît şi-n cea a curţii şi nu poate fi apreciat exclusiv în raport cu reglementarea internă a înaltei părţi contractante. 6. Apărarea juridică a victimelor. Legea şi Viaţa. Vijaianathan şi Pushparajah c.Belgia. p.08. Legea împuterniceşte victima să intervină pe lîngă organele (competente) în vederea cererii de pornire a unei cauze penale. Klass c. al. prin infracţiune. 3) recurs ordinar (art. 51 Evghenii Martîncic. 460. fizice sau materiale. al. fizice. CPP. 57 Existenţa unui prejudiciu. 1. 55 Pentru a beneficia de repararea prejudiciilor morale. În vederea aducerii conflictului de drept în sala justiţiei instanţa este sesizată de procuror. 53 Aceasta oferind posibilitatea constituirii unui cadru juridic necesar (procesul penal) în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.09. 2) să depună cerere pentru a fi recunoscută parte civilă în procesul penal. i-au fost aduse daune morale. 2) procedura este mai puţin costisitoare pentru partea civilă deoarece cheltuielile de judecată de regulă. la art. . prin rechizitotriu52. ceea ce oferă avantaje suficiente victimei56. fapta ilicită. 50 Cazul Marckx C. dreptul să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată54 şi dreptul să-i fie reparate prejudiciile morale. nu este prezentă normativ instituţia acţiunii penale comparativ cu procesul penal al României în care există ca acţiune principală. 421 şi art. care poate fi evaluată în expresie bănească. 56 1) Procedura este mai rapidă (de regulă termenul soluţionării cauzei penale este mai restrîns. paguba avînd toate acelaşi conţinut. Scopul înaintării acţiunii civile pentru victimă este de ai fi recuperat (compensat) prejudiciul acumulat (suferit). 58 Cît şi dauna adusă reputaţiei profesionale care poate fi cauzat nemijlocit prin infracţiune sau se consideră legat de săvîrşirea infracţiunii. existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudicie. vinovăţia autorului faptei ilicte şi prejudiciabile. Prejudiciul este o pagubă morală.. al. Încălcarea normelor penale are ca efect apariţia unui conflict de drept penal între persoana ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate(vătămate şi făptuitorul. 58.M. 32 . fizice şi materiale55. şi prin înaintarea acţiunii civile de către procuror sau partea civilă. Rezolvarea soluţionării cauzei (conflictului de drept) stă în puterea exclusivă a instanţelor de judecată. În cadrul CPP la art. se trec în contul statului şi nu sunt suportate de părţi (cum e cazul procesului …. revizuirea procesului penal (art. 58 CPP şi-n special de dreptul de a cere pornirea procesului penal53. 1). este rezultatul unui şir de demersuri doctrinare51 cît şi în vederea garantării unei asigurări mai eficiente a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor lezate prin fapta infracţională. 13 iunie 1973. pag. a victimei.1992. RFG.

04. art. De menţionat. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de ai compensat prejudiciul cauzat de o acţiune sau inacţiune ilegală a organelor de stat este un drept constituţional al persoanei (art. Российский судья. 59 Hotărîrea Plenului CSI a R.1979. Н. Chişinău.M. 3/2004. Законность 3/1997. Potrivit normei constituţionale susmenţionate statul răspunde patrimonial. 10/2001Б стр. 24 61 Pentru judecătorii –Legea cu privire la statutul judecătorului.1995.M. 327. nu prezintă o încălcare a legii penale naţionale. În Codul penal abuzul de putere sau abuzul de serviciu este reglementat la art. şi fizează cazurile în urma cărora victima (persoana) poate cere repararea prejudiciului. 2002. 309 Constrîngerea de a face declaraţii. Legea. art. 24. Cît şi dauna adusă reputaţiei profesionale care poate fi cauzat nemijlocit prin infracţiune sau se consideră legat de săvîrşirea infracţiunii. prin intervenţia în sfera intereselor private a unor persoane cărora li se cauzează un prejudiciu. nr. Проблемы гражданского иска о компенсации морального вреда в современном уголовном судопроизводстве. care încă. art. Abuzul de serviciu. încheieri sau hotărîri contrare legii. O problemă viu discutată în doctrină este posibilitatea reparării daunei morale cauzate prin infracţiune60.. B p.Эрделевски. Regulamentul Departamentului Vamal. că în cazurile prevăzute de lege acest prejudiciu este legitim (legal). adoptat prin Rezoluţia Asambleei Generale a ONU la 17. care a primit soluţii doctrinare diferite şi contradictorii. pentru procurori legea R. potrivit legii. modul de executare a hotărîrii (deciziei) cu privire la repararea prejudiciului.219. А. Моральный вред в уголовном праве и процессе. cu privire la practica judiciară de aplicare a legislaţiei despre repararea daunei materiale cauzate prin infracţiuni. cu privire la procuratură. la care face referire textul constituţional. «Российский судья». 62 Кодекс поведения должностных лиц по поддержании правопорядка. decizii. Din această perspectivă problema apărării de abuzurile organelor de ocrotire a normelor de drept implicate în procesul penal capătă o conotaţie actuală. 60 Pentru detalii vezi Воробьев С. 310 falsificarea probelor). 33 . cît şi dauna adusă reputaţiei profesionale care poate fi cauzat nemijlocit prin infracţiune sau se consideră legat de săvîrşirea infracţiunii. 308 Reţinerea sau arestarea ilegală. Comportamentul persoanelor oficiale implicate în cadrul procesului penal este reglementat de legea procesual penală şi legile ce reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor în care activează61 cît şi prevederile internaţionale62. tragerea cu bună ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate. privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. 53 CRM). reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului unele concretizate de jurisprudenţă 59 cauzat victimei în urma infracţiunii. стр. 306. Aceasta necesită crearea unui fond special care ar distribui resursele financiare în vederea reparării prejudiciului în conformitate cu hotărîrea instanţei de judecată ( cazul Noii Zelandei. dar este o încălcare a normelor internaţionale referitoare la drepturile omului.М.27-32. стр. art. De perspectivă este introducerea prevederii conform căreia partea vătămată are dreptul să i se repare din contul statului prejudiciul cauzat în urma infracţiunii. 141. Activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept se exercită nu de puţine ori.Трунов. Современное развитие института компенсации морального вреда в российском праве. ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti concretizează textul constituţional: incluzîndu-i pe procurori ca pasibili de erori. 307 Pronunţarea unei sentinţe. Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. pag. «Culegere de hotărîri explicative». conform Declaraţiei la lit. 18 … fiind acţiuni sau infracţiuni.12. Sintagma “lezate în drepturi în alt mod” cuprinde cazuri de comitere de infracţiuni din domeniul justiţiei (vezi art. pentru ofiţeri de urmărire penală 1) Legea cu privire la poliţie. Legea cu privire la serviciul şi informaţie şi securitate. Canada). LRM cu privire la organizarea judecătorească. 5 din 17. pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în procesele penale de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti.

care confirmă necesitatea aplicării măsurii preventive arestul sau prelungirea sa. 3 organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită. art. Sentinţa de achitare şi ordonanţa motivată a procurorului privind scoaterea persoanei de sub urmărire duce la reabilitatea completă a inculpatului şi bănuitului. învinuită sau condamnată. avînd urmare condamnarea definitivă a unui nevinovat sau exonerarea de răspundere a unei persoane vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni. 64 CPP art. al. стр. Dreptul la repararea prejudiciului.12. 2) fapta nu a fost săvîrşită de învinuit. 308 CP. 34 . deoarece constrîngerea a fost aplicată unui nevinovat.1979. 2) arestarea. 1985. Acordul menţionat se aprobă de către Guvernul Republicii Moldova. învinuitului nu întruneşte elementele infracţiunii. 23. Кодекс поведения должностных лиц по поддержании правопорядка. pe lîngă situaţiile (cazurile) analizate mai sus apar în cazul: 1) adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărîrii cu privire la repararea prejudiciului sau a realizării acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi în Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Hotărîrile şi acţiunile persoanelor cu funcţii de răspundere care se află în legătură cauzală cu obligaţia de a recupera prejudiciile pot fi structurate în trei domenii: 1) hotărîri şi acţiuni. Ilegalitatea arestării poate fi constatată în următoarele cazuri: 1) arestul ilegalitatea căruia se prezumă adică normele formale privind la aplicarea arestării nu au fost încălcate. învinuitului. al. Возмещение ущерба. dar ulterior persoana a fost recunoscută nevinovată şi prin aceasta aplicarea măsurii date a fost o greşeală. 1.Т. Temeiurile de reabilitare în cazul încetării urmăriri penale sunt: 1) dacă nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii. adoptat prin Rezoluţia Asambleei Generale a ONU la 17. ducînd la nesocotirea legalităţţii şi inviolabilităţii persoanei. предварительного следствия. 3) fapta bănuitului. bănuit. însă obiectiv ilegale. printre care putem evidenţia cele comise intenţionat sau din neglijenţă. 2) abaterile de serviciu. Conform Pactului. причиненного гражданину незаконными действиями органов дознания. Persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat. 5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. despăgubiri în cazul în care a fost victima unei arestări sau detenţiuni ilegale. Pactul şi CEDO. ilegalitatea căruia a fost determinată în cadrul procedurii judiciare. 27-28. cu condiţia că în termen de 6 luni de la efectuarea unor astfel de măsuri. Conform art. 1 65 Безлупкин Б. Este necesar de evaluat conţinutul termenului de temeinicii care prezintă în materialele prezentate spre a se soluţiona aplicarea sau prelungirea arestării a informaţiei. 3 detenţiunea persoanelor care urmează a fi transmise în judecată trebuie să constituie regulă şi de aceea fiecare caz de arestare şi reţinere ilegală trebuie privit ca un incident extraordinar. Considerăm că prin legalitatea arestării preventive se are în vedere respectarea tuturor normelor procesuale-penale care reglementează ordinea aplicării acestei măsuri preventive şi procedurii prelungirii arestării persoanei. Eroarea juridică constă în greşita stabilire a faptelor.Avînd în vedere importanţa respectării principiului constituţional dreptului la libertatea individuală şi siguranţa persoanei prevederile internaţionale63 ţi naţionale64 stabilesc expres dreptul persoanei la reparaţii. inclusiv despre persoana supusă arestării. În cazul dat arestul este rezultatul necalificării insuficiente sau lipsei de bună-credinţă a persoanei cu funcţii de răspundere din cadrul organului de urmărire penală. 63 . 4) fapta nu este prevăzută de legea penală. formal legale. 3) infracţiuni de serviciu 65. hotărîrea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată. прокуратуры и суда. 2) efectuarea măsurilor operative de investigaţie cu încălcarea prevederilor legislaţiei pînă la intentarea dosarului penal. 3) săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 9. Москва. în cursul procesului penal. p.

care înseamnă a pronunţa dreptul . Instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale sunt: Curtea Supremă de Justiţie.Persoana are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute prin restabilirea drepturilor de serviciu. 119. Constituirea de instanţe nelegitime este interzisă. a III-a. 69 70 V. a pronunţa). al.06. 114 din Constituţie justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. op. Justiţia este forma principală de realizare a puterii judecătoreşti şi reprezintă activitatea instanţei de judecată realizat în cadrul competenţei circumscrise de legi în vederea examinării şi soluţionării cauzelor penale în corespundere cu legea procesual-penală pentru adoptarea unei hotărîri legale. Conceptul de justiţie. în măsura posibilă a situaţii preexistente urmării penale66. 45/24 din 10. 115 al. 120 din Constituţie. întemiate şi juste. 161. 128-129 35 . 8 68 Conform hotărîrii Curţii Constituţionale cu privire la interpretarea art. arbitrar ea este întotdeauna chibzuită şi reglementată avînd un caracter esenţialmente judiciar. Este importanta realizării măsurii de înştiinţare a opiniei publice despre adoptarea hotărîrii de reabilitare a persoanei fizice în cauză dacă anterior au informaţiile privind condamnarea sau tragerea la răspundere penală a persoanei fizice a fost făcute publice cu mass media. adeseori întîlnit şi ca jurisdicţie. 4. 22. Instanţele de judecată70 sunt create în baza legii. bucureşti.97 MO nr. Ed. atunci chestiunea 66 Constantin Păun. la pensie.P. la locuinţă restituirea ordinilor şi medaliilor de care a fost lipsită. Судербная власть. 115. Tratat de procedură civilă. 4/01. 3) sunt organe cu jurisdicţii obligatorii. Conform Hotărîrii Curtii Constituţionale cu privire la interpretarea art. p. R. Conform art. 117. 1 constituirea de instanţe nelegitime este interzisă şi ca consecinţă sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti nu au putere juridică şi nu pot fi executate. 114 din CRM noţiunea de justiţie este interpretată în sensul că: 1) este un gen de activitate juridică deosebit. 114 din CRM Nr. Săvîrşirea infracţiunii duce la naşterea raportului juridic de drept penal în virtutea căruia apare dreptul statului de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi obligaţiile acestuia de a suporta consecinţele faptei sale. p. с. cit. 71 În perioada anilor 1918-1959. Existenţa responsabilităţii pecuniare a statului faţă de activitatea ilicită şi ilegală a agenţilor săi vine să disciplineze comportamentul lor în vederea respectării legislaţiei şi să asigure recuperarea echitabilă a prejudiciului cauzat victimei în vederea restabilirii. 6(1) a Convenţiei şi Curtea care în Hotărîrea Zand c.pag. 21 din 23. ca organe ce înfăptuiau justiţia pe cauze penale funcţionau comisiile extraordinare ( Стецовский. Jurisdicţia. 67 N. 115.D. Din acest considerent pentru a soluţiona o cauză penală este necesar de a efectua o activitate de justiţie şi în măsura în care aceasta se face prin hotărîrea instanţei de judecată avem de a face cu un act jurisdicţional67.. 2) permanente.Velicova contra Bulgaria. Jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiţia Conform art. 2 al CRM putem afirma că prin instanţe nelegitime se are în vedere în primul rînd instanţe extraordinare71. Prin apelarea la art. Curţile de Apel şi judecătoriile conform competenţei stabilite de CPP. 6.Volonciu. 116. cuvînt compus din ius (drept) şi dicere (a spune. Practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În prim accepţiune se înţelege instanţa judecătorească ca verigă a sistemului instanţelor judecătoreşti. are mai multe accepţiuni68. ed. Naţională.C. М. 20. 21. Această clauză este consfinţit în art. colegii sau complete de judecată specializate.. Este necesar de indicat că dacă înfiinţarea instanţei extraordinare este prohibită expres. Дело 2000.1997 sunt stabilite caracteristicile instanţei de judecată: 1) Originea legală. puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii sau totalitate puterilor date unui magistrat pentru administrarea justiţiei69. Termenul de jurisdicţie provine din limba latină de la iurisdicto.Cădere. Reacţia societăţii faţă de infracţiune nu este instinctivă. iar în al doilea sens prin instanţă judecătorească se înţelege completul de judecată care este un organ judiciar competent să judece cauza penală. 4) aplică principiul contradictorialităţii şi normele de drept. 2) sensul justiţiei este dezvăluit în legătură sistematică cu normele art. Austria a menţionat că cauza conform căreia instanţa judecătorească trebuie să fie instituită pin lege are drept obiectiv evitarea organizării sistemului judiciar într-o societate democratică în baza discreţiei executivului şi că această materie să fie reglementată de către legea parlamentului (CRM art.72 ). 1928. Articolul 24.07. dar pentru anumite categorii de cauze penale pot funcţiona judecătorii. soluţii (rezumate Cazul C. în URSS.. Se poate concluziona că din prevederile CPP expuse rezultă 2 accepţiuni a raţiunii de instanţe.

ceea ce imprimă existenţa a 2 caractere: 1.A. drept procesual penal.Tatat de procedură penală. 1948. prevedere legală. 3 CPP trebuie să ia concordanţă cu art. decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată adoptată în corespundere cu prevederile CPP. Persoana poate fi declarată vinovată de săvîrşirea infracţiunii precum şi supusă unei pedepse penale decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată. p. Cluj. Regatul Unit că instanţa de judecată trebuie să fie împuternicite să adopte o decizie obligatorie. Autoritatea de lucru este puterea sau forţa acordată de lege hotărîrei judecătoreşti definitive de afi executată şi de aîmpiedica o nouă urmărire pentru acelaşi fapt72. Partea Specială. 1948. 54 al Constituţiei care prevede limitele expirării exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi cît şi art. Hotărîrea instanţei de judecată în privinţa persoanei faţă de care nu s-a respectat competenţa prevăzută de CPP poate fi atacate în cadrul căilor ordinare şi extraordinare (recursul în anulare) şi în cazul constatării încălcării competenţei ele vor fi desfiinţate. II. care să nu fie susceptibilă de a fi modificată de o autoritate nejudiciară. apel şi recurs. împrejurări total extraordinare. Vasile Papadopol. 557. Drept procesual penal. 314-342. Săvîrşirea infracţiunii duce la naşterea raportului juridic de drept penal în virtutea căruia apare dreptul statului de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi obligaţiile acestuia de a suporta consecinţele faptei sale. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecat cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora este dată prin lege. Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei şi modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate în mod arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp. 74 75 Ioan Leş. Totuşi este necesar de indicat că modificările posibile de efectuat în condiţiile art. AllBECK. Cluj. partea generală. Judecata poate avea loc în fond. Există posibilitatea efectuării acţiunilor enunţate mai sus cu condiţia că ele să nu fie arbitrare. IV. Condiţia recunoaşterii vinovăţiei persoanei este existenţa unei hotărîri definitive a instanţei de judecată de condamnare iar pedeapsa penală.. dreptul sau puterea de a judeca73. Controlul judecătoresc declanşat prin folosirea acelor căilor de atac are misiunea sa specifică. celor care a adoptat anterior hotărîrea ce este atacată. vezi Traian Pop. Apelul penal. Tipografia naţională S. vol.a. Pop. 17-32. ceea ce constituie elemente de motivare. Din acest considerent legea a prevăzut modalităţi procesuale de înlăturare a greşelilor strecurate în hotărîrea prin intermediul exercitării căilor de atac de către cei interesaţi. 16 al Constituţiei care prevede egalitatea persoanelor în faţa legii şi a autorităţilor publice. ceea ce este o confirmare a condiţiei existenţei prezumţiei de nevinovăţie. Ediţia a II-a Bucureşti. 1994. arbitrar ea este întotdeauna chibzuită şi reglementată avînd un caracter esenţialmente judiciar. 1942. vol. de la instanţe de judecată superioare. 81-88. În urma înfăptuirii justiţiei ca finalizare se adoptă actul jurisdicţional care în dependenţă de posibilitatea părţilor de a ataca acest act poate să aibă caracterul autorităţii de lucru judecat relativ sau absolută. 40. Corneliu Ţuruianu.existenţei unei competenţe extraordinare este condiţionată de existenţa anumitor condiţii speciale cu totul excepţionale. Sisteme judiciare. este un efect al recunoaşterii vinovăţiei. În cadrul procesului penal nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni precum şi supus unei pedepse penale. iar mecanismul de judecată şi soluţionarea se înfăptuieşte în interiorul puterii judecătoreşti potrivit cu normele de proceduri ce reglementează judecătorul în căile de atac75. adică să preîntîmpine repetarea unor asemenea greşeli. Această activitate poate fi realizată exclusiv în cadrul procesului penal şi este o finalizare a înfăptuirii actului de justiţie. 25 al. p. 2. p. Reacţia societăţii faţă de infracţiune nu este instinctivă. p. B 2002. care nu în toate cazurile real survine. p. Activitatea de verificare a sentinţelor şi a altor hotărîri judecătoreşti este efectuată de către judecător. – instanţele de judecată) aplică în concret legile prin hotărîri susceptibile de executare prin constrîngere sau mai scurt este puterea de a decide asupra cazurilor (conflictelor) concrete prin aplicarea legii. Nici o altă autoritate a statului nu este competent de a declara pe cineva vinovat de săvîrşirea infracţiunii şi de al pedepsi. Curtea a considera în carul Findlay v. Articolul 25. În doctrina procesual-penală s-a considerat că funcţiunea justiţiei este îndeplinită cînd puterea judecătorească (n. 36 . Din acest considerent pentru a soluţiona o cauză 72 73 Tr. Vintilă Dongoroz. Activitatea judecătorului nu poate fi considerată infailibilă74.

1928. с. М. 21 din 23.C. prevedere legală. În prim accepţiune se înţelege instanţa judecătorească ca verigă a sistemului instanţelor judecătoreşti. 115. 80 În perioada anilor 1918-1959. 2) permanente. 115. p. ed. Constituirea de instanţe nelegitime este interzisă. Conceptul de justiţie. 115 al. Ed. Jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiţia Conform art. care înseamnă a pronunţa dreptul . al. Autoritatea de lucru este puterea sau forţa acordată de lege hotărîrei judecătoreşti definitive de afi executată şi de aîmpiedica o nouă urmărire pentru acelaşi fapt81. 76 N.penală este necesar de a efectua o activitate de justiţie şi în măsura în care aceasta se face prin hotărîrea instanţei de judecată avem de a face cu un act jurisdicţional76. 4) aplică principiul contradictorialităţii şi normele de drept.06. 119.Cădere. Pop. 8 77 Conform hotărîrii Curţii Constituţionale cu privire la interpretarea art. cit. drept procesual penal. Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei şi modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate în mod arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp. 120 din Constituţie. Conform Hotărîrii Curtii Constituţionale cu privire la interpretarea art. 54 al Constituţiei care prevede limitele expirării exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi cît şi art. p. IV. Partea Specială. 20.. a III-a. colegii sau complete de judecată specializate.Volonciu.07. 1 constituirea de instanţe nelegitime este interzisă şi ca consecinţă sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti nu au putere juridică şi nu pot fi executate. În urma înfăptuirii justiţiei ca finalizare se adoptă actul jurisdicţional care în dependenţă de posibilitatea părţilor de a ataca acest act poate să aibă caracterul autorităţii de lucru judecat relativ sau absolută. Prin apelarea la art. 114 din CRM Nr. Se poate concluziona că din prevederile CPP expuse rezultă 2 accepţiuni a raţiunii de instanţe. în URSS. Instanţele de judecată79 sunt create în baza legii. 2) sensul justiţiei este dezvăluit în legătură sistematică cu normele art. 6.1997 sunt stabilite caracteristicile instanţei de judecată: 1) Originea legală. Instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale sunt: Curtea Supremă de Justiţie.. Totuşi este necesar de indicat că modificările posibile de efectuat în condiţiile art. 22. Curţile de Apel şi judecătoriile conform competenţei stabilite de CPP. 557. 25 al. 114 din Constituţie justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. p. 21. Дело 2000. decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată adoptată în corespundere cu prevederile CPP. 6(1) a Convenţiei şi Curtea care în Hotărîrea Zand c. 2 al CRM putem afirma că prin instanţe nelegitime se are în vedere în primul rînd instanţe extraordinare80. 78 79 V. 114 din CRM noţiunea de justiţie este interpretată în sensul că: 1) este un gen de activitate juridică deosebit.97 MO nr. Termenul de jurisdicţie provine din limba latină de la iurisdicto. 2. 1948. Tratat de procedură civilă. a pronunţa). Este necesar de indicat că dacă înfiinţarea instanţei extraordinare este prohibită expres. 45/24 din 10. ca organe ce înfăptuiau justiţia pe cauze penale funcţionau comisiile extraordinare ( Стецовский. Această clauză este consfinţit în art. întemiate şi juste. împrejurări total extraordinare. bucureşti. puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii sau totalitate puterilor date unui magistrat pentru administrarea justiţiei78. 3) sunt organe cu jurisdicţii obligatorii. 16 al Constituţiei care prevede egalitatea persoanelor în faţa legii şi a autorităţilor publice. 117. 3 CPP trebuie să ia concordanţă cu art. Există posibilitatea efectuării acţiunilor enunţate mai sus cu condiţia că ele să nu fie arbitrare. ceea ce imprimă existenţa a 2 caractere: 1. 128-129 81 Tr. În cadrul procesului penal nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni precum şi supus unei pedepse penale. atunci chestiunea existenţei unei competenţe extraordinare este condiţionată de existenţa anumitor condiţii speciale cu totul excepţionale. Cluj. Судербная власть. Naţională. adeseori întîlnit şi ca jurisdicţie. ceea ce este o confirmare a condiţiei existenţei prezumţiei de nevinovăţie. vol. 4. Jurisdicţia. ceea ce constituie elemente de motivare. Justiţia este forma principală de realizare a puterii judecătoreşti şi reprezintă activitatea instanţei de judecată realizat în cadrul competenţei circumscrise de legi în vederea examinării şi soluţionării cauzelor penale în corespundere cu legea procesual-penală pentru adoptarea unei hotărîri legale.. op. iar în al doilea sens prin instanţă judecătorească se înţelege completul de judecată care este un organ judiciar competent să judece cauza penală. 37 . 116. Austria a menţionat că cauza conform căreia instanţa judecătorească trebuie să fie instituită pin lege are drept obiectiv evitarea organizării sistemului judiciar într-o societate democratică în baza discreţiei executivului şi că această materie să fie reglementată de către legea parlamentului (CRM art.72 ). cuvînt compus din ius (drept) şi dicere (a spune. Conform art. dar pentru anumite categorii de cauze penale pot funcţiona judecătorii. are mai multe accepţiuni77.

p. 29 “instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale” este inclus şi judecătorul de instrucţie nu înseamnă că şi el înfăptuieşte justiţia. p. 13 al (2) şi (3) al legii privind organizarea judecătorească interzice imixtiunea în procesul de înfăptuire a justiţiei. – instanţele de judecată) aplică în concret legile prin hotărîri susceptibile de executare prin constrîngere sau mai scurt este puterea de a decide asupra cazurilor (conflictelor) concrete prin aplicarea legii. care să nu fie susceptibilă de a fi modificată de o autoritate nejudiciară. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 în art. Cluj. AllBECK. judecînd în baza legii în condiţii care exclud orice presiune asupra lor. care nu în toate cazurile real survine.a. prevede dreptul fiecărui om la o judecată de către un judecător independent şi imparţial. p. act prin care se pune capăt unui conflict ivit în sfera relaţiilor sociale. 26 declară că la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale. 1942. 83 84 Ioan Leş. Persoana poate fi declarată vinovată de săvîrşirea infracţiunii precum şi supusă unei pedepse penale decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată. adică să preîntîmpine repetarea unor asemenea greşeli.. Judecătorul de instrucţie activează în cadrul exclusiv a instanţelor judecătoreşti – judecătorilor.A. 81-88. dreptul sau puterea de a judeca82. Independenţa unui judecător care examinează o cauză în instanţă este o condiţie ce tinde să satisfacă exigenţele legii naţionale şi internaţionale cu privire la calităţile unui judecător care înfăptuieşte Justiţia. în cazul de faţă a celor penale. 41 CPP) în desfăşurarea procesului penal ia faza de urmărire penală. Controlul judecătoresc declanşat prin folosirea acelor căilor de atac are misiunea sa specifică. B 2002. II. Din acest considerent legea a prevăzut modalităţi procesuale de înlăturare a greşelilor strecurate în hotărîrea prin intermediul exercitării căilor de atac de către cei interesaţi. Codul de procedură Penală în art. Condiţia recunoaşterii vinovăţiei persoanei este existenţa unei hotărîri definitive a instanţei de judecată de condamnare iar pedeapsa penală. Articolul 26. vol. judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. este un efect al recunoaşterii vinovăţiei. Judecata poate avea loc în fond. Drept procesual penal. 40. 38 .În doctrina procesual-penală s-a considerat că funcţiunea justiţiei este îndeplinită cînd puterea judecătorească (n. Vasile Papadopol. Activitatea de verificare a sentinţelor şi a altor hotărîri judecătoreşti este efectuată de către judecător. Ediţia a II-a Bucureşti. Art. p. Această activitate poate fi realizată exclusiv în cadrul procesului penal şi este o finalizare a înfăptuirii actului de justiţie. Argument ar fi faptul că substanţa oricărei activităţi judiciare se materializează în hotărîrea judecătorească. Apelul penal. 17-32. Hotărîrea instanţei de judecată în privinţa persoanei faţă de care nu s-a respectat competenţa prevăzută de CPP poate fi atacate în cadrul căilor ordinare şi extraordinare (recursul în anulare) şi în cazul constatării încălcării competenţei ele vor fi desfiinţate. 6 de asemenea prevede dreptul oricărei persoane la o judecată echitabilă şi publică de către un tribunal independent şi imparţial. instituit prin lege. Curtea a considera în carul Findlay v. celor care a adoptat anterior hotărîrea ce este atacată. de la instanţe de judecată superioare. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecat cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora este dată prin lege. Regatul Unit că instanţa de judecată trebuie să fie împuternicite să adopte o decizie obligatorie. Faptul că la art.ca organ judecătoresc cu atribuţii proprii (vezi art. Corneliu Ţuruianu. Tipografia naţională S. 1948. 10. CEDO în art. 314-342. Competenţa a instanţei judiciare de a înfăptui justiţia este dictată de faptul că activitatea instanţei de judecată este realizată într-un cadru legal de aşa natură să garanteze condiţii optime în vederea examinării şi adoptării unei soluţii legale şi întemeiate. Activitatea judecătorului nu poate fi considerată infailibilă83. apel şi recurs.Tatat de procedură penală. Nici o altă autoritate a statului nu este competent de a declara pe cineva vinovat de săvîrşirea infracţiunii şi de al pedepsi. Exercitarea de presiuni asupra judecătorilor în scopul de a împiedica judecarea 82 vezi Traian Pop. 1994. partea generală. Sisteme judiciare. iar mecanismul de judecată şi soluţionarea se înfăptuieşte în interiorul puterii judecătoreşti potrivit cu normele de proceduri ce reglementează judecătorul în căile de atac84. Adoptarea CPP la 14 martie 2003 a marcat intrarea în cadrul procesului penal a unui nou actor procesual – judecătorul de instrucţie. Vintilă Dongoroz.

de locul în care se înfăptuieşte justiţia. în cadrul funcţiilor sale profesionale subordonat uneia din părţile în proces. Pe lîngă aceste acţiuni evidente. demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului îl protejează de evenimentele abuzuri din partea factorilor de decizie şi a organelor de stat. se supun doar legii. instanţa declarînd că în aşa circumstanţe “părţile aflate în litigiu se pot îndoi în mod legitim de independenţa acestei persoane. . independenţa şi supunerea judecătorilor numai legii. O serie de alte garanţii ce asigură independenţa judecătorului sunt puse în seama altor organe în stat. Judecătorii de instrucţie beneficiază de acelaşi garanţii în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti. Un factor important ce contribuie la independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii este şi procedura specială de pornire a unor proceduri administrative sau penale: doar cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii (în cazul procedurii administrative) şi procesul penal la iniţiativa Procurorului General al R. dacă analizăm hotărîrea Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului pe cazul Findley c/Regatului Unit (1997). pe seama Ministerului Justiţiei. O modificare care ar înlătura acest dubiu ar fi demilitarizarea judecătorilor din aceste instanţe şi specializarea lor să vizeze doar competenţa după subiectul special al inculpatului. legea. În acest sens. În Republica Moldova este discutabilă independenţa judecătorului din judecătoria militară atunci cînd procurorul care prezintă acuzarea în instanţă este superior lui conform gradelor militare. norma în baza căreia judecătorul este liber să examineze materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri. Curtea se pronunţă în sensul unei încălcări al art. În toate cazurile în care poate fi pusă la îndoială independenţa sau imparţialitatea judecătorului. este confirmată şi de interdicţia de a sancţiona un judecător dacă hotărîrea pronunţată de el într-o cauză va fi casată total sau parţial de o instanţă de apel sau de recurs. Aceste standarde pot fi aplicate şi curţilor marţiale. Judecătorul. 39 . Pentru a-i asigura judecătorului deplină independenţă la judecarea cauzei Codul de Procedură Penală prescrie în art.completă şi obiectivă a cauzei sau de a influenţa emiterea hotărîrii judiciare atrage răspundere administrativă sau penală conform legii.Procedura de înfăptuire a justiţiei prevăzută de legislaţia procesuală. mijloacelor de telecomunicaţii folosite de el. sau după caz. de a cere divulgarea lui. O astfel de situaţie afectează serios încrederea pe care tribunalele trebuie să o inspire societăţii democratice”. (2).Declararea inviolabilităţii persoanei judecătorului. locuinţei şi localului de serviciu. creează o serie de condiţii pentru a asigura calitatea de imparţialitate şi independenţă a judecătorului: .M. care reglementează ordinea în timpul şedinţei de judecată.Procedura de numire. 6 al Convenţiei deoarece un membru al tribunalului era. corespondenţei. Judecătorii din instanţele ierarhic inferioare sunt independenţi şi nu se supun în vre-un fel judecătorilor din instanţele superioare. Judecătorul nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că acesta a comis o infracţiune. 26 al. vehiculelor. Pentru toţi subiecţii de drept în stat se impune o interdicţie generală şi absolută: secretul deliberării şi interzicerea. La soluţionarea cauzelor judecătorii nu trebuie să fie interesaţi de soluţie adoptată.. el poate fi recuzat sau poate să se abţină. dacă sunt întreprinse cu scopul de a exercita presiune asupra judecătorilor. care pot influenţa judecătorul. . suspendare. în general.M. demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de 25 m.a. interdicţie care asigură protejarea intimei convingeri a judecătorilor la hotărîrea cauzei. fiind asigurate de forţe coercitive a organelor de stat. bazate pe probele cercetate în cauza penală respectivă. Întru realizarea acestui principiu. de asemenea sunt declarate imixtiune în activitatea judecătorilor mitingurile. conform codului de Procedură penală. Articolul 27. în baza garanţiilor de independenţă ce i se oferă este obligat în acelaşi timp să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. caracterul obligatoriu al hotărîrilor judecătoreşti s. nu se supun nici unui subiect de drept în procesul de înfăptuire a justiţiei şi hotărîrii lor sunt executorii şi obligatorii pentru toţi subiecţii în stat. Imparţialitatea. al Parlamentului. puse. legea stabilind şi pentru ei calitatea de magistrat şi toate garanţiile legale de independenţă a judecătorilor de instrucţie ca şi pentru ceilalţi judecători. bunurilor şi documentelor. Judecătorii sunt reprezentanţii autorităţii judecătoreşti în stat. Asigurarea materială şi socială a judecătorului este realizată din contul bugetelor de stat respective. cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Preşedintelui R. de la examinarea dosarului penal..

fiind obligat să tragă din această concluzia judecăţii.cit. hotărîrile privind aplicarea măsurilor preventive. 97 CPP stabileşte circumstanţele care se constată prin anumite mijloace de probă. IV. de regulă 86 se reţine de la indicarea prin intermediul căror mijloace de probă necesită să fie probate circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal. Judecătorul şi organul de urmărire penală. Desigur părţile din proces fac la rîndul personal sau cu concursul apărătorului o apreciere a probelor dar hotărîrile lor nu au caracter de act oficial. 62-64. p. pertinenţei veridicităţii şi utilităţii probelor existente într-o cauză penală. indirecte şi mai ales contrazicătoare91.Tonoviceanu. 28 88 Traian Pop. Ceilalţi participanţi la procesul penal în urma aprecierii libere probelor au dreptul de a înainta cereri.Naschiz. ci o obligaţie. Editura Lumina Iaşi. Totalitatea necesară de probe este determinată prin intermediul obiectului probaţiunii şi pertinenţei probelor. sentinţele instanţei de judecată). p. 91 I. Convingerea intimă fiind un rezultat al desfăşurării unui proces psihic în cadrul căruia elementele de ordin obiectiv (probele) dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa infracţiunii. 92 Alexandru Sava. 267. Tratat de drept şi procedură penală. Aprecierea probelor în procesul penal. Procesul penal al Republicii Moldova aparţine formei procesului penal mixt. 68-69. indicînd mijloacele de probă din care pot fi obţinute date prin care se stabilesc circumstanţele necesare de probat. Revista de Drept Penal 1/02. op. op. pag. din considerentul că în urma hotărîrilor adoptate de ei depinde vectorul evoluţiei procesului penal şi formarea concluziilor definitive în cadrul probaţiunii. Drept procesual penal. Art. Libera apreciere a probelor înseamnă că legea.. Negarea criteriilor dinainte stabilite în cadrul aprecierii libere a probelor nu înseamnă că aprecierea probelor este realizată arbitrar. Conştiinţa juridică. Cluj. formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Aprecierea probelor reprezintă activitatea raţională a organului de urmărire penală procurorului şi instanţei de judecată în vederea determinării admisibilităţii. 324. 1946. trebuie să fie conştientă şi naţională. 40 . Deci nu putea judeca.cit. 87 Adrian Ştefan Tulbure. pe baza convingerii sale. Bucureşti. 89 Ion Neagu. 90 Traian Pop. care produc efecte doar în urma adoptării unei hotărîri de către organul competent. Libera convingere şi libera apreciere a probelor nu înseamnă arbitrariu. echivoce. p. de către subiecţii oficiali ai procesului penal. vol.. care îşi are originea în Revoluţia Franceză de la 1789 şi în care domina principiul liberei aprecieri a probelor în baza intimei convingeri85. pag.Libera apreciere a probelor ca principiu al procesului penal este strîns legată de regula cercetării sub toate aspectele. Editura Ştiinţifică. Despre convingerea organelor judiciare. regulilor de colectare a probelor şi admisibilităţii probelor. Această regulă fiind în contrast cu sistemul probelor legale în care mijloacele de probă sunt limitate şi ierarhizate de lege adică au o valoare dinainte stabilită 87. ci libertatea de a aprecia probele în mod rezonabil. p. procurorul apreciază probele în conformitate cu propria lor convingere. există proba prevăzută de lege şi să-i acorde forţa probantă tarifată de lege. imparţial onest90. după realitatea faptelor. 1964. Respectarea regulilor enunţate mai sus reprezintă o garanţie importantă a 85 86 Pentru detalii suplimentare vezi: Alexandru Sava. I. 323. Maria Angela Tatu. Tratat de procedură penală. existenţa sau inexistenţa vinovăţiei făptuitorului89. Principiul aprecierii probelor într-o măsură majoră determină tipul procesului penal şi calea spre atingerea scopurilor procesului penal. 1997. 56-57. În acest caz judecătorul doar trebuia să constate dacă. p. 2002. Prin aceasta avîndu-se în vedere coraportul dintre drepturile şi interesele legitime ale persoanelor şi interesul întregii societăţi. ce după aritmetica stabilită de lege”88. vol. Libera apreciere a probelor exclude posibilitatea oferirii unei puteri dinainte stabilite unei anumite probe. A. complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei şi a probelor. O condiţie indespensabilă aprecierii libere a probelor este ca să nu se ia nici o decizie fără a se analiza şi aprecia toate probele existente coroborîndu-le unele cu altele. Legea determină cercul de subiecţi pentru care libera apreciere a probelor nu constituie doar un drept. În doctrină92 este prezentă şi analizată importanţa conştiinţei subiecţilor oficiali în cadrul procesului de apreciere a probelor. În rezultatul aprecierii libere a probelor sunt adoptate hotărîri cu caracter oficial (ordonanţa de punere sub învinuire. să se sprijine pe certitudinea care nu se poate realiza decît printr-o serioasă cercetare şi o desăvîrşită valorificare a probelor atunci cînd acestea sunt necomplete. iar instanţa de judecată şi organul de urmărire penală şi procurorul trebuie să-şi motiveze convingerea care pentru a fi controlabilă. plîngeri.

legalităţii şi temeinicii hotărîrelor procesuale adoptate în cadrul examinării şi soluţionării cauzelor penale, fiind temelia formării intimei convingeri a subiecţilor oficiali a procesului penal. Iplimentarea principiului liberei aprecieri a probelor conduce la asigurarea cu mijloace procesuale independenţa judecătorilor şi supunerii lor numai legii în cadrul înfăptuirii justiţiei, cît şi formarea condiţiilor de garantare a independenţei, ofiţerului de urmărire penală şi procurorul (în condiţiile legii). Aprecierea liberă a probelor se constituie, în final, într-o garanţie a realizării drepturilor şi libertăţilor persoanei şi în final determină atitudinea instanţei de judecată vizînd vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, în aplicarea pedepsei penale şi eliberarea de acestă pedeapsă. Articolul 28. În conformitate cu al. 3, art. 1 C.R.M. este un stat de drept şi democratic. O condiţie indispensabilă existenţei unui stat de drept este proclamarea şi aplicarea consecventă a principiului legalităţii. Principiul legalităţii este un principiu general al dreptului cu o aplicabilitate universală în cadrul raporturilor juridice, ce constă în respectarea exactă şi uniformă a legii de către toţi subiecţii de drept. Analiza principiului legalităţii procesului penal se poate efectua doar în concordanţă cu art. 15 al Constituţiei Republicii Moldova care consfinţeşte obligaţia cetăţenilor de a respecta Constituţia şi legile Republicii Moldova. Obligarea respectării legii este universală şi se extinde asupra tuturor domeniilor sociale. În art. 1 al. 1 al CPP se prevede că procesul penal reprezintă o activitate desfăşurată în conformitate cu legea procesual penală. Legalitatea procesului penal include obligaţia că întreaga desfăşurare a procesului penal, cît şi toată activitatea participanţilor la procesul penal să se realizeze în conformitate cu legea. Principiul legalităţii procesuale este o transpunere pe plan procesual a principiului general de drept al supremaţiei şi respectării necondiţionate a dreptului. Acest principiu se deduce şi din caracterul de ordine publică a normelor de drept procesual penal. Principiul cuprins în această regulă de bază priveşte legalitatea procesuală în realizarea justiţiei penale, legalitatea substanţială a acesteia fiind asigurată prin incidenţa principiului fundamental de drept penal al legalităţii incriminării şi sancţiunilor de drept penal. Legalitatea procesuală trebuie să asigure şi respectarea legalităţii substanţiale, fără a i se substitui acestuia din urmă. Principiul nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege din dreptul penal îi corespunde în dreptul procesual penal principiul nulla justitia sine lege. Procesul Penal se desfăşoară în strictă conformitate cu: principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional;tratatele internaţionale la care R.M. este parte;prevederile Constituţiei R.M.;Codul de procedură penală. În efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti conform art. 3 Constituţiei, urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privirea la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care R.M. este parte. Potrivit prevederilor art. 27 din “Convenţia cu privire la dreptul tratatelor” încheiată la 23.05.1969 la Viena, statul care este parte la tratatul internaţional nu are dreptul să nu îndeplinească obligaţiunile prevăzute de acest tratat din motivul că ele contravin legalităţii naţionale93. Dacă în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale la care R.M. este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct, motivarea hotărîrii Republica Moldova se obligă să respecte tratatele la care este parte. Legea internă concretizează această prevedere internaţională, stipulînd că dispoziţiile tratatelor internaţionale, care după modul formulării, sunt susceptibile de a fi aplicate în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executoriu şi sunt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar al R.M. Recunoscînd statutul pe care îl are Convenţia în calitate de tratat internaţional în ordinea juridică internă a R.M. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a oferit următoarele explicaţii:1. Convenţia constituie o
93

Legea Republicii Moldova privind tratatele internaţionale ale R.M., nr.595-XIV, din 24.09.1999, MO al R.M. nr. 24-26/137 din 02.03.2000 prevede dispoziţii asemănătoare în art. 20 “dispoziţiile tratatelor internaţionale care, după modul formulării, sunt susceptibile de a se aplica în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executiv şi sunt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar al Republicii Moldova. 41

parte integrală a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicativă direct ca oricare altă lege a RM, cu deosebire că Convenţia are prioritate faţă de vestul legilor interne care îi contravin; 2.Sarcina primordială cu privire la aplicarea convenţiei îi revine instanţei naţionale şi nu Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului de al Strasbourgh.Astfel, în cazul judecării cazurilor, instanţa de judecată urmează să verifice dacă legea sau actul care urmează a fi aplicat şi care reglementează drepturile şi libertăţile garantate de CEDO sunt compatibile cu prevederile acesteia, iar în caz de incompatibilitate instanţa va aplica direct prevederile Convenţiei, menţionînd acest fapt în hotărîrea sa.3.Se atenţionează instanţe judecătoreşti asupra faptului că pentru aplicarea corectă a Convenţiei este necesară studierea prealabilă a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourgh, care este unica în drept prin intermediul deciziilor sale să dea interpelări oficiale aplicării Convenţiei. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să se călăuzească de aceste interpelări94. Obligativitatea respectării precedentelor Curţii este dictată suplimentar de prevederile art. 427 punctul 15, art. 444 al. 1 p. 15 şi art. 453 al. 1, p. 1 litera d care stabileşte că hotărîrea instanţei de judecată poate fi casată dacă instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi repetată, şi-n această cauză. În conformitate cu art. 7 al Constituţiei R.M. Constituţia R.M. este legea ei supremă şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor CRM nu are putere juridică. În plan procesual penal art. 2 al. 3 CPP, această prevedere constituţională se manifestă prin recunoaşterea supremaţiei Constituţiei asupra legislaţiei procesual penale: “nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova“. Reieşind din aceste prevederi instanţa de judecată în procesul de înfăptuire a justiţiei urmează să aprecieze conţinutul legii, şi în cazul dacă stabileşte că norma juridică este expusă într-un act juridic, care nu poate să fi expus controlului constituţionalităţii, instanţa va aplica în direct legea. Instanţa judecătorească printr-o închiere interlocuitorie informează despre această Parlamentul şi Curte Supremă de Justiţie95. Dacă în procesul judecării cauzei instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor CRM şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii96, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie, care la rîndul său, sesizează Curtea Constituţională spre a rezolva cazurile excepţionale de neconstituţionalitate97. Instanţa de judecată, din oficiu sau la propunerea uneia dintre părţi, în orice fază a judecăţii poate înainta în plen propunerea de a ridica cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, care urmează să fie aplicate la judecarea cauzei. Propunerea cu privire la ridicarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice se formulează printr-un demers şi totodată se adoptă hotărîrea de suspendare a procedurii judiciare. Excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică şi odată invocată ea nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o, neputîndu-se renunţa la soluţionarea deoarece soluţia asupra excepţie este de interes general98. Curtea Constituţională s-a pronunţat99, apărînd drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, asupra următorului caz dee neconstituţionalitate a legii procesual penale – dispoziţiile art. 97 alin. 4 CPP din 1964 prin care se îngrădea dreptul de a contesta ordonanţa de pornire a procesului penal.

94

Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a prevederilor Convenţiei Eoropene cu privire la Drepturile Omului, nr. din .., “Culegere de hotărîri explicative, Chişinău, 2002, pag. 14. 95 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecatoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova, nr.2 din 30.01.1996, “Culegere de hotărîri explicative, Chişinău, 2002, pag. 9. 96 Conform al. 2 art. 31 al Legii privind Curtea Constituţională sunt supuse controlului constituţional numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei R.M. 97 Ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor juridice, constituie una din garanţiile constituţionale de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale a cetăţenilor şi totodată mijlocul procedural pentru realizarea accesului lor, în calitate de titulari ai drepturilor şi libertăţilor fundamentale la Curtea ConstituţionalăMircea Iuga,Constituţia- izvor de soluţionare a cazurilor excepţionale de neconstituţionale a actelor normative, Justiţia Constituţională în R.M., nr. 2-2004, pag. 16.
98

Viorel Paşca. Excepţia de neconstituţionalitate. Chestiune prejudicială în procesul penal, Revista de Drept penal, nr. 3/1999, pag. 50.
99

Hotărîrea Curţii Constituţionale cu priire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 97, alin. 4 din Codul de procedură penală, nr. 20 din 16.06.1997, MO al R.M. nr. 43-44 din 03.07.1997.

42

Având în vedere caracterul obligatoriu şi irevocabil al hotărîrelor Curţii Constituţionale, ultimele sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală, instanţa de judecată şi pentru persoanele participante la procesul penal. Este lovită de nulitate absolută şi urmează a fi casată hotărîrea instanţei de judecată, dacă a fost adoptată în baza prevederii legii recunoscute neconstituţionale (art. 427, p. 14, art. 444 al. 1 p. 14, art. 453 al. 1, p. 1 lit. c CPP). În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul la faza de urmărire penală constată că prevederea legală este în contradicţie cu prevederea constituţională, este informat Procurorul General, care este în drept de a sesiza Curtea Constituţională. Hotărîrile explicative ale Plenului CSJ în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti. De iure hotărîrile explicative ale Plenului CSJ nu sunt izvoare de drept a dreptului procesual penal. Funcţiunea lor este de a da explicaţii judecătorilor, procurorilor şi ofiţerilor de urmărire penală în privinţa legislaţiei în vigoare. De facto, în opinia unor cercetători, hotărîrile explicative ale Plenului CSJ reprezintă izvoare ale dreptului procesual penal. Obligativitatea lor este determinată de autoritatea înaltă a CSJ, profesionalismului şi calificării superioare a judecătorilor CSJ, temeinicii şi corectitudinii explicaţiilor oferite de instanţa supremă100. Din aceste considerente a fost justificată introducerea în cadrul Proiectului Codului de Procedură Penală a regulii, stipulată în art. 2, prin care hotărîrile explicative ale Plenului CSJ sunt obligatorii pentru instanţele judecătoreşti, prin acestea încercîndu-se a da un statut oficial unei stări de fapt existente. În perspectivă considerăm că precedentul judiciar1018 (hotărîrele explicative şi hotărîrele pe cauze concrete adoptate de Curtea Supremă de Justiţie), într-o perspectivă mai mult sau mai puţin apropiată va deveni izvor de drept9, desigur cu condiţia necesară ca precedentul judiciar să nu contravină prevederilor legale manifestînd ca scop interpretarea detaliată a normelor materiale şi procesuale., avînd în vedere influenţa exercitată de jurisprudenţa CSJ bazată, de regulă, pe precedentul judiciar şi acele calităţi care le manifestă10. În această ordine de idei este necesar de prezentat de facto a precedentului judiciar prevăzut de art. 427, al. 16, care indică că temei din punct de vedere a recursului împotriva hotărîrilor instanţei de apel faptul că o normă de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către CSJ. Cea mai mare importanţă îl poate avea în probaţiunea penală, mai ales cînd este vorba despre asigurarea drepturilor subiecţilor implicaţi în administrarea probelor. Principiul lgalităţii în procesul penal are următoarele caracteristici: 1. înfiinţarea prin lege a instanţelor judecătoreşti, a procuraturii şi a organelor de urmărire penală precum şi desfăşurarea activităţii acestora în compunerea şi limitele competenţei acordate de lege; 2. respectarea de către subiecţii oficiali ai procesului penal, pe tot parcursul procesului penal a legilor, a legii procesual penale şi a altor dispoziţii
100

În doctrină s-au prezentat viziuni diferite vis-a-vi de conţinutul noţiunii de precedent judiciar. Prin precedent judiciar avîndu-se în vedere doar hotărîrile instanţei supreme pe cauze concrete, în altă opinie, se includ în noţiune atît hotărîrile pe cauze concrete cît şi hotărîrile explicative ale instanţei supreme. Pentru detalii vezi Волков К.А., Судебный прецедент в уголовном праве: за и против», «Российский судья», nr. 7/2003, c. 28-33; Анжелика Ножкина, «Судебная практика как источник уголовнопроцессуального права», Уголовное право, nr. 3/2002, стр. 80-81, Железнова Н.Д., Судебноюридическая практика: понятие функции и структура, «Российский судья», nr. 5/2003, стр.7-11; I.Dolea, Considerente privind perspectiva utilizării hotărîrilor judecătoreşti ca izvor de drept în procesul penal, pag. 269-272.
101

Avînd în vedere statutul hotărîrii Curţii care interpretează prevederile Convenţiei, cît şi recunoaşterea precedentului de drept ca izvor de drept la Curtea Penală Internaţională, vezi Nineta Bărbulescu, Curtea Penală Internaţională - între speranţă şi provocare, Revista de Drept Penal 2/99, p.69).

10

Eficacitatea precedentului judiciar se manifestă prin pronunţarea unei soluţii în baza cauzelor similare examinate anterior. Prevezibilitatea se caracterizează prin faptul că este posibil a elabora o bază, un fundament în vederea examinării unui tip de cauze, pornind de la cauza examinată anterior. Unitatea constă într-o atitudine comună faţă de cauzele penale analogice. (Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din moldova, seria “Ştiinţe socioumanistice”, vol. I, Chişinău, 2003, CE USM, pag. 270. 43

legale; 3.respectarea integrală a drepturilor procesuale acordate de lege participanţilor şi utilizarea numai a mijloacelor şi metodelor admise de lege; 4.efectuarea fiecărui act procesual sau procedural în conţinutul şi formele stabilite de lege. Pentru asigurare respectării legalităţii în cursul desfăşurării procesului penal legiuitorul a instituit o serie de garanţii procesuale: 1. nulitatea actelor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal (ex. art. 251 CPP); 2. decăderea din exerciţiul unor drepturi procesuale ca sancţiune procesuală; 3.aplicarea unei amenzi judiciare pentru încălcarea obligaţiunilor procesuale; 4. calificarea ca infracţiune a încălcărilor foarte grave a legii procesual penale. Principiul legalităţii procesului penal este aplicabil în egală măsură tuturor activităţilor instanţei de judecată, părţilor cît şi altor participanţi la procesul penal, toţi fiind obligaţi să respecte legea în activitatea lor procesuală. Respectarea principiului legalităţii asigură concomitent respectarea tuturor principiilor procesului penal situaţia fiind determinată de statutul principiului legalităţii ca principiu cadru şi ca primă condiţie a existenţei celorlalte principii. TITLUL II. INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI COMPETENŢA LOR CAPITOLUL I. INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI Articolul 29. Instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale Justiţia este una din formele fundamentale ale activităţii statului. Această funcţie implică existenţa unor structuri statale apte să realizeze activitatea jurisdicţională. Potrivit alin. 1 art. 115 din Constituţie „Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin Curţile de Apel şi prin judecătorii”. Textul constituţional se regăseşte şi în Legea privind organizarea judecătorească, ce stipulează şi principiile generale de organizare şi activitate a acestor organe ale statului. Alin. 1 art. 29 CPP specifică sistemul instanţelor judecătoreşti, reieşind din competenţa manifestată la examinarea cauzelor penale. Potrivit alin. 2 art. 115 din Constituţie, pe lîngă sistemul instanţelor de jurisdicţie generală sau ordinară, pot funcţiona, potrivit Legii, pentru anumite categorii de cauze, judecătorii specializate. Detaliind dispoziţia constituţională, alin. 2 art. 29 CPP precizează posibilitatea înfiinţării atît a judecătoriilor specializate, cît şi a unor colegii sau complete specializate (în incinta instanţelor judecătoreşti de drept comun). Specializarea se va realiza pe anumite categorii de cauze. Categoriile de cauze penale pot fi selectate după indici diferiţi: sfera relaţiilor sociale afectate prin infracţiunile comise sau gradul de pericol social al unor infracţiuni (specializare după materie, ce denotă acea competenţă specială pe care o pot avea anumite organe judiciare – fie complete, colegii, de a examina infracţiunile dintr-un anumit domeniu ) spre exemplu, ar putea fi înfiinţate instanţe cu o competenţă specială în ceea ce priveşte infracţiunile din domeniul afacerilor, infracţiuni de natură fiscală. Un alt criteriu ar putea fi persoana făptuitorului (specializarea după persoană sau acea competenţă personală a instanţelor, detalii în cele ce urmează) spre exemplu, în acest sens se preconizează constituirea de complete specializate pentru judecarea infractorilor minori sau un exemplu tipic – judecătoriile militare, deja existente. Instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea judiciară în principal în faza judecăţii, dar au atribuţii în privinţa realizării unor sarcini legate de urmărirea penală. Reieşind din avantajele ce le prezintă pentru implementarea principiului contradictorialităţii la faza de urmărire penală (ce asigură respectarea mai efectivă a drepturilor legitime ale participanţilor la proces) sfera de operare a controlului judiciar al urmăririi penale s-a extins odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală. Diversitatea atribuţiilor încredinţate instanţelor judecătoreşti la diferite faze procesuale a condiţionat realizarea unor schimbări în organizarea activităţii acestor organe, în vederea asigurării imparţialităţii şi justei soluţionări a cauzei. Astfel, în cadrul judecătoriilor ca organ judecătoresc cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal în faza de urmărire penală au început să funcţioneze judecătorii de instrucţie (practică atestată şi în legislaţia multor ţări europene ca Belgia, Franţa, Olanda, Luxemburg, Spania). Articolul 30. Compunerea instanţei de judecată Trebuie făcută distincţia între organele judecătoreşti care înfăptuiesc, potrivit legii, justiţia în Republica Moldova şi organismele judiciare, care, în acest cadru organizatoric general, participă în mod concret şi într-o anumită compunere legală la soluţionarea cauzelor penale. Deosebirea de terminologie din reglementare nu este întîmplătoare, dispoziţiile legale care se referă la „instanţele judecătoreşti” sau 44

„instanţele de judecată” semnificînd sensuri distincte. Prin instanţe judecătoreşti (în conformitate cu dispoziţiile constituţionale) se înţeleg verigile care constituie sistemul unitar al organelor judecătoreşti, aşa cum ele sunt dispuse într-o piramidă de la vîrf şi pînă la unităţile de bază, sens preluat în art. 29 CPP. Noţiunea de instanţă de judecată, utilizat în acest articol, are în vedere organul judiciar concret, constituit într-o compunere strict determinată, dar variabilă după diferite ipoteze precis delimitate şi care este chemat să judece şi să soluţioneze o anumită pricină penală dedusă în faţa unui organ judecătoresc. Din punct de vedere organizatoric, la o instanţă judecătorească pot să desfăşoare activitatea jurisdicţională mai multe instanţe de judecată. La compunerea instanţelor de judecată din ţară se folosesc ca modalităţi de organizare atît sistemul unipersonal (judecătorul unic), cît şi colegial, pentru a echilibra avantajele şi dezavantajele prezentate de ambele modalităţi. Numărul judecătorilor care vor participa la judecarea cauzelor penale se poate determina din mai multe considerente, precum: caracterul şi gradul de pericol social al infracţiunii, categoria şi mărimea eventualei pedepse penale, specificul diferitor faze procesuale etc. Regula generală este că în toate instanţele de gradul întîi (care vor examina cauza în fond) cauzele penale se judecă de un singur judecător. De la această regulă se poate face excepţie – constituirea unui complet format din 3 judecători, prin valorificarea cazurilor expres prevăzute în prezentul articol. Astfel, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, cauzele penale asupra infracţiunilor excepţional de grave (pentru săvîrşirea cărora legea penală prevede pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă, de ex.: (art. 135 CP) Genocidul, (art. 139 CP) Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului, (art. 337 CP) Trădarea de patrie, (art. 343 CP) Diversiunea etc. ), se vor judeca în prima instanţă de un complet din 3 judecători. Dispoziţia în cauză poartă un caracter dispozitiv. Formarea completului de judecată, dintr-un singur judecător sau mai mulţi, fiind alternativă, se stabileşte, după caz, de preşedintele instanţei judecătoreşti. Constatînd necesitatea examinării cauzelor penale deosebit de complicate (prin numărul persoanelor implicate sau particularităţile cazului) sau a celor ce prezintă o mare importanţă socială (prin rezonanţa ce a preluat-o cazul în societate) într-un complet de 3 judecători, preşedintele instanţei judecătoreşti va emite o decizie motivată în acest sens. Din analiza prezentului articol rezultă teza generală de colegialitate a instanţei la judecarea căilor de atac. Colegialitatea este determinată de sarcinile valorificate prin exercitarea căilor de atac: repararea greşelilor structurate în hotărîrea judecătorească, realizarea uniformităţii în interpretarea şi aplicarea legii. Reieşind din diversitatea situaţiilor existente şi structura organizatorică a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul a recurs la detalierea strictă a componenţei numerice a completelor de judecată ce vor examina cauzele în urma căilor de atac. Astfel, apelurile şi recursurile împotriva hotărîrilor judecătoreşti în cauzele penale pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul (recursul fiind al doilea grad de jurisdicţie), precum şi împotriva hotărîrilor instanţelor de apel (în acest caz fiind al treilea grad de jurisdicţie, a doua cale ordinară de atac valorificată) pentru a decide admisibilitatea (procedură prealabilă de verificare ce anticipă judecarea propriu-zisă a recursului) se judecă de către instanţele respective într-un complet format din 3 judecători. Colegiul lărgit al CSJ judecă recursurile împotriva sentinţelor Colegiului penal al CSJ (cazurile cînd CSJ figurează ca instanţă de fond), împotriva hotărîrilor instanţei de apel (situaţie atestată, cînd recursul este cel de al treilea grad de jurisdicţie, avînd la judecarea propriu-zisă a recursului), recursurile în anulare în complet format din 5 judecători. Plenul CSJ judecă recursurile în anulare în complet format din cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor CSJ (dispoziţia normativă indicînd minimul necesar pentru o şedinţă deliberativă). La judecarea cauzei în revizuire, instanţa trebuie să judece cauza în compunerea pe care o prevede legea pentru judecarea aceleiaşi cauze în primă instanţă, reieşind din specificul ce îl comportă această cale extraordinară de atac. Normele procedurale privitoare la compunerea instanţei au un caracter imperativ, iar nerespactarea lor atrage după sine casarea hotărîrii pronunţate. 45

Articolul 31. Schimbarea completului de judecată Dispoziţia în cauză înscrie regula unicităţii completului de judecată. Măsura este necesară pentru ca judecătorii să perceapă nemijlocit tot ce s-a dezbătut şi prezentat în şedinţă, pentru a clarifica unele aspecte care, altfel, nu ar putea fi apreciate şi a trage concluzii juste asupra modului de soluţionare a cauzei. Derogarea de la regula generală (adică schimbarea completului) se admite cu respectarea a două condiţii : a) menţinerea aceluiaşi complet să nu fie posibilă, b) desfăşurarea şedinţei de judecată să nu fi depăşit momentul începerii cercetării judecătoreşti. Alin. 2 art. 31 CPP prevede că după începerea cercetării judecătoreşti orice schimbare intervenită în completul de judecată impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti; cercetarea judecătorească fiind acea parte a judecăţii în care: se administrează şi se verifică probele din cauza penală, şi instanţa, venind în contact nemijlocit cu întreg materialul probator, îşi formează convingerea cu privire la întreaga situaţie de fapt. În acest aliniat legiuitorul a prevăzut, pe cale de excepţie, totuşi, posibilitatea schimbării membrilor completului de judecată şi continuarea examinării cauzei, la întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) cauza se judecă în fond; b) completul e format din 3 judecători; c) unul din membrii completului nu poate participa în continuare la judecarea cauzei din motivele precizate expres: boală îndelungată, deces sau din motivul eliberării din funcţie (art. 25 al Legii cu privire la statutul judecătorului). Judecătorului, care intervine în proces, i se oferă timp pentru: a lua cunoştinţă cu materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, pentru a se pregăti pentru participarea de mai departe în proces, şi dreptul de a solicita repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă, în lipsa lui, dacă are de concretizat chestiuni suplimentare; pentru a asigura realizarea efectivă, independentă şi de pe poziţii de egalitate cu ceilalţi membri stabili ai instanţei de judecată, a atribuţiilor sale. În vederea examinării cauzei într-un termen rezonabil şi asigurării economiei de mijloace procesuale, s-a prevăzut posibilitatea menţinerii împuternicirilor judecătorilor transferaţi, degrevaţi, detaşaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie (conform art. art. 24-25 Legii cu privire la statutul judecătorului), pînă la încheierea judecării cauzei, aflate la faza de terminare, în baza hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul 33. Incompatibilitatea judecătorului Una din cerinţele esenţiale pentru buna înfăptuire a justiţiei penale este încrederea deplină pe care justiţiabilii trebuie să o aibă în organele judiciare penale. Neîncrederea în felul de a-şi îndeplini atribuţiile de către subiecţi oficiali zdruncină autoritatea hotărîrilor penale şi subminează prestigiul organelor judiciare şi al justiţiei penale. De aceea, pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate şi obiectivitate ar fi pusă la îndoială, legiuitorul a prevăzut remedii procesuale adecvate precum: incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea. Incompatibilitatea se înfăţişează ca situaţia de inadecvare în care se află unul din subiecţii procesualioficiali faţă de o cauză penală şi care constituie un impediment în cea ce priveşte participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze penale. Incompatibilitatea nu trebuie considerată ca o incompetenţă, ci numai ca o situaţie specială în care se află un participant oficial faţă de cauză penală. Astfel, ar fi posibil ca unul din cei mai buni judecători ai unei instanţe să nu poată participa la rezolvarea unui dosar penal, deoarece s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate. Prezentul articol prevede diferite cazuri de incompatibilitate posibile în ce ţine de persoana judecătorului. (1). Judecătorii care sunt soţi sau rude (în sens larg, fără careva limitări) între ei, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată. Împrejurarea este justificată înlăturînd posibilitatea ca în cadrul completului să se formeze o grupare, care datorită legăturii de rudenie, să poată influenţa votul exprimat, ştirbind principiul activităţii colegiale. (2). 1) Factorul distinctiv al acestui caz de incompatibilitate îl constituie, pe lîngă legăturile de afiliaţie, fie de rudenie sau similare ei, în urma înfierii, interesul direct sau indirect manifestat în cauza 46

penală. Atribuirea de către legiuitor a unui conţinut extins expresiei „interes direct sau indirect”, rezervă posibilitatea înglobării diverselor situaţii ce se pot ivi în practică. Autorii Neagu I., Dongoroz V. oferă următoarea descifrare acestei expresii: există un interes direct în cauză atunci cînd judecătorul, soţul sau vreo rudă figurează ca parte în acea cauză (interpretarea oferită ar avea tangenţă cu punctul 2 alin. 2 art. 33 CPP RM). Interesul este indirect cînd soţul sau o rudă a lor este reprezentant legal, apărător al vreunuia din părţile în proces. De asemenea, indirect va fi interesat judecătorul, dacă între judecător, soţul sau vreo rudă a acestuia, pe de o parte, şi vreuna din părţi, pe de altă parte, există relaţie de prietenie ori de duşmănie. Alţi autori consideră că legăturile date de calitatea de soţ sau rudă între judecător şi procurorul care a sesizat instanţa ar putea constitui un motiv de recuzare sau abţinere pe temeiul interesului în cauză. Justificarea acestui caz de incompatibilitate derivă din necesitatea înlăturării oricărei bănuieli asupra imparţialităţii judecătorului care ar putea fi afectat în obiectivitatea actelor sale de relaţia avută cu procurorul – titular al funcţiei de acuzare, esenţialmente separată de funcţia de jurisdicţie, care îi este soţ sau rudă, judecătorul fiind înclinat să împărtăşească poziţia preluată de procuror în dezbateri. 2) Cazul dat de incompatibilitate este determinat de imposibilitatea cumulării a două funcţii procesuale distinctive (de judecător şi de parte sau reprezentant, apărător al părţii), reieşind din esenţa principiului contradictorialităţii. Un alt factor de suspiciune îl constituie legătura de rudenie sau relaţiile de familie. 3) Sub egida acestui punct sunt acumulate mai multe cazuri de incompatibilitate. a) Judecători care au participat în acest proces în calitate de experţi, specialişti, martori, interpreţi, traducători nu pot examina cauza, deoarece, sesizînd personal anumite aspecte, ar putea avea o părere asupra pricinii, faţă de care judecătorul trebuie să fie independent. Este evident subiectul care este chemat să evalueze probele (judecătorul) nu poate fi o persoană care a procurat vreo probă sau a servit ca mijloc de probă. b) Judecătorul care a fost reprezentant sau apărător al vreunuia din părţi este incompatibil să judece în acea cauză, asupra unui aşa judecător planează dubiul că ar putea fi angajat în optica părţii a cărei apărare sau reprezentare a exercitat-o. Nu interesează felul reprezentării (legală sau convenţională) sau calitatea apărătorului (ales sau desemnat din oficiu) şi nici durata interevenţiei lor în acele calităţi în cauza respectivă. c) Judecătorul nu poate participa la examinarea cauzei dacă a participat în acest peoces în calitate de persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror, reieşind din suspiciunea existenţei unei înclinaţii acuzatoriale în soluţionarea cauzei, datorită funcţiei îndeplinite anterior. d) Judecătorul nu poate participa la examinarea cauzei dacă a participat în acest proces în calitate de judecător de instrucţie. Deşi de natură contencioasă, procedura de efectuare a controlului judiciar al urmăririi penale nu este în sine o activitate de judecată, însă prin implicaţiile sale procesuale şi prin atamarea, cel puţin din punct de vedere probator, a unor aspecte strîns legate de fondul cauzei, creiază o stare de incompatibilitate pentru judecătorul chemat să rezolve ambele chestiuni: de control judiciar al urmăririi şi de judecare în fond a cauzei. Realizarea controlului judiciar presupune o analiză şi o evaluare a materialului probator administrat şi creiază o prezumţie de responsabilitate în ce priveşte soluţia optată. 4) Împrejurările menţionate la acest punct, deşi exterioare procesului penal în cauză, denotă existenţa unei păreri determinate asupra unor fapte sau probe ce vor fi examinate în cursul judecăţii. Iar un judecător cu prejudecăţi nu constituie o garanţie maximă a obiectivităţii. 1) Deşi, între cazurile de incompatibilitate precizate la punctul anterior şi cel de faţă, există asemănări sub aspectul unei păreri expuse anterior examinării procesului penal în care persoana în cauză figurează ca judecător, totuşi, distincţiile sunt vădite, în primul caz opinia este expusă în împrejurări exterioare activităţii instanţelor judecătoreşti, în cel de-al doilea caz, părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză (în particular, asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului) a fost expusă sub formă de hotărîri anterioare, deci într-un cadru procesual. Legiuitorul a prezumat în acest caz că judecătorul care şi-a formulat anticipat convingerea asupra vinovăţiei sau 47

nevinovăţiei inculpatului, ar fi un judecător cu prejudecăţi. Drept exemplu de aşa situaţii pot servi: judecătorul la soluţionarea unei cauze penale a înlăturat unele declaraţii de martori ca fiind minciunoase, iar ulterior, i-a judecat pe acei martori pentru comiterea infracţiunii de mărturie minciunoasă, ori atunci cînd l-a condamnat pe inculpat, reţinînd că declanşarea conflictului s-a datorat atitudinii violente a părţii vătămate şi apoi a fost desemnat să-l judece pe acesta din urmă în calitate de inculpat pentru săvîrşirea împotriva primului a infracţiunii de vătămare corporală sau pot fi cazuri de legătură (conexitate) între o pricină civilă anterior examinată şi o cauză penală. 2) Cercul cazurilor de incompatibilitate nu este elucidat exhaustiv, legiuitorul permite invocarea şi altor circumstanţe cu unica condiţie: de îndoială rezonabilă asupra imparţialităţii judecătorului, ce presupune că suspiciunea invocată să se fundamenteze pe suficiente elemente de fapte obiective. (3). Există acest caz de incompatibilitate în situaţia cînd judecătorul a luat parte la soluţionarea aceleiaşi cauze în altă instanţă (la altă etapă a procesului penal). Poziţiile inconciliabile constau în poziţia de judecător care a participat la soluţionarea unei cauze şi poziţia de judecător care ar urma să judece din nou aceiaşi cauză, fie la instanţa superioară, fie la aceiaşi instanţă după casarea cu trimitere (rejudecare), fiindcă este greu de presupus ca un judecător ce s-a pronunţat într-o cauză deţine obiectivitatea necesară pentru a exercita controlul asupra hotărîrii în darea căreia a luat parte sau de a rejudeca altfel aceiaşi cauză după casare. Această prevedere nu se extinde asupra membrilor Plenului CSJ, reieşind din principiile de organizare a acestei structuri a CSJ. (4). Interdicţiile stabilite de alin. 2 pct. 5 şi alin. 3 nu se aplică judecătorului de instrucţie, reieşind din specificul activităţii sale. Astfel, judecătorul de instrucţie ce a respins o propunere de liberare condiţionată nu este incompatibil a soluţiona propunerea ulterioară, din motivul că a examinat împrejurări noi, care nu existau cu ocazia primei pronunţări; cardinal fiind faptul, că în asemenea situaţii, judecătorul nu se pronunţă asupra soluţiei cauzei (nu examinează fondul), ci precaută unele aspecte procesuale (aplicarea măsurilor preventive, asiguratorii etc.). Articolul 34. Abţinerea sau recuzarea judecătorului În sistemul preconizat de prezentul cod, cazurile de incompatibilitate determină conţinutul situaţiei procesuale, în timp ce abţinerea şi recuzarea sunt mijloace (formele) de rezolvare a situaţiei. (1). Abţinerea este instituţia prin care cel aflat într-unul din cazurile de incompatibilitate poate cere să fie înlocuit cu o altă persoană, avînd aceeaşi calitate. Abţinerea este o autorecuzare a organului judiciar, prin ea se previne recuzarea, constituie modalitatea principală de rezolvare a situaţiei de incompatibilitate şi este o obligaţie morală pentru cel aflat în cazul de incompatibilitate a cărei neîndeplinire poate atrage sancţionarea sa disciplinară. Declaraţia de abţinere făcută preşedintelui instanţei trebuie motivată. (2). Recuzarea este modalitatea legală subsidiarp prin care, în lipsa unei declaraţii de abţinere, oricare din părţi (personal, prin reprezentant sau apărător) are posibilitatea să solicite ca persoana incompatibilă să fie împiedicată să participe la procesul penal. Cererea de recuzare trebuie motivată şi înaintată, ca regulă, pînă la începerea cercetării judecătoreşti, reieşind din eventualitatea schimbării completului şi asigurarea nemijlocirii examinării cauzei. Doar sub condiţia aflării întîrziate a motivului recuzării se va admite propunerea de recuzare. (3). Instanţa care soluţionează cauza poate aplica, faţă de persoana vinovată, amenda judiciară, în următoarele condiţii, întrunite cumulativ: a) cererea de recuzare se înaintează în mod repetat; b) cu rea-credinţă şi în mod abuziv; c) cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare.

48

Articolul 35. Procedura soluţionării cererii de recuzare şi a declaraţiei de abţinere (1). Soluţionarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face într-o procedură specială, simplificată, menită să evite tergiversarea în rezolvarea cauzei, de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în şedinţă închisă, în alt complet ordinar, fără participarea celui care declară că se abţine sau este recuzat. Completul de judecată va avea acelaşi număr de judecători cu cel care este investit să rezolve cauza penală; din complet pot face parte judecătorii nerecuzaţi din completul iniţial. (2). Examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere se face imediat, deoarece, pe parcursul soluţionării declaraţiei sau cererii, şedinţa de judecată în care au fost invocate cazurile de incompatibilitate se suspendă. Se oferă posibilitatea de a prezenta argumente atît părţilor, cît şi persoanei a cărei recuzare se cere. Completul care examinează cazul de incompatibilitate poate admite sau respinge declaraţia sau cererea. În situaţia, cînd abţinerea sau recuzarea vizează o parte din judecătorii instanţei (fiind cazul unei suspiciuni individuale îndreptate personal contra mai multor subiecţi procesuali oficiali, deci în mod plural), iar cei care nu s-au abţinut ori nu au fost recuzaţi nu sunt suficienţi de a alcătui completul de judecată, recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abţinerea,desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea. CAPITOLUL II. COMPETENŢA INSTANŢEI JUDECĂTOREŞTI Articolul 36. Competenţa judecătoriei Competenţa penală constă în capacitatea unui organ judiciar de a îndeplini acte procesuale care să fie valabile şi să producă toate efectele prevăzute de lege. Categoria juridică de competenţă determină dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia organelor judiciare de a desfăşura anumite activităţi. Această capacitate poate fi concepută, în sens pozitiv, ca o împuternicire dată organelor judiciare într-o anumită direcţie sau, în sens negativ, ca o limitare prin care se departajează sferele de atribuţiuni ale fiecărui organ. Cauzele penale sunt extrem de variate prin natura sau gravitatea faptelor săvîrşite, locul unde ele au fost comise ori persoana făptuitorului, iar atribuţiile funcţionale, specializarea şi gradul mai mult sau mai puţin ridicat de profesionalitate a fiecărui organ constituie factori de care trebuie să se ţină seama în distribuirea cauzelor penale între diverse instanţe judecătoreşti. Repartizarea cauzelor penale şi a activităţilor procesuale între organele judiciare impune folosirea conceptului de formă sau modalitate a competenţei. Formele competenţei reprezintă criteriul sau modalitatea în funcţie de care se diferenţiază capacitatea instanţelor judecătoreşti de a judeca diversele cauze penale. Competenţa funcţională, competenţa materială şi competenţa teritorială reprezintă forme fundamentale ale competenţei; acestea nelipsind din sfera de competenţe a nici unui organ judiciar. Competenţele fundamentale sunt întotdeauna şi concurente, întrucît organul judiciar trebuie să fie competent în acelaşi timp după funcţiune, după materie şi după teritoriu pentru fiecare cauză. Competenţa funcţională este determinată de atribuţiile specifice conferite de lege instanţelor judecătoreşti în desfăşurarea procesului penal şi de modul particular în care se realizează activitatea procesuală în diferite faze ale cauzei ori în raport de caractrul deosebit al unor instituţii. Astfel, anumite organe judecă o cauză în primă instanţă şi altele în apel sau recurs, există organe care nu realizează decît unele forme procesuale (de ex.: judecătoriile nu judecă decît în primă instanţă), după cum sunt cazuri cînd o anumită activitate este dată în competenţa funcţională exclusivă numai unui singur organ (de ex.: judecarea recursului în anulare, în orice cauză, este de competenţa exclusivă a CSJ). Competenţa materială este determinată de obiectul cauzei penale, adică de faptul juridic care a produs conflictul de drept penal şi în legătură cu care se desfăşoară activitatea judiciară. Ea determină organul competent să soluţioneze o cauză penală, dintre instanţele judecătoreşti de grade deosebite. 49

plecînd de la competenţa lor materială. cu excepţia celor ce revin Curţilor de Apel (art. Competenţa judecătoriei militare Judecătoria militară. Instanţele judecătoreşti militare. o largă accesibilitate. personală. Ca şi judecătoria are conceptual o competenţă generală în materie (fiind aptă de a examina cauzele privind infracţiunile prevăzute de Partea Specială a Codului penal. Într-o bună parte din statele lumii instanţele judecătoreşti militare au competenţa de a examina cauzele penale ce au ca obiect încălcarea statutelor militare. 468 – 473 CPP). 37 CPP dezvăluie detaliat competenţa personală a judecătoriei militare. se înlocuieşte cu o competenţă personală determinată de calitatea făptuitorului. după caz. instituind rezerva existenţei şi a altor chestiuni date prin lege în competenţa judecătoriilor (în acest sens. O altă atribuţie funcţională a judecătoriei ce vizează înfăptuirea echitabilă. se poate menţiona drept exemplu: competenţa judecătoriei la examinarea chestiunilor legate de punerea în executare şi parvenite în cursul executării sentinţei) (art. 17 Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare)). Determinările care au loc în acest sens ţin seama de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea faptei. astfel. Cele mai multe cauze sunt date în competenţa acestui organ. Competenţa funcţională şi materială este completată de o competenţă personală. fiind egală în grad cu judecătoriile de drept comun. sub aspect funcţional. verigii de bază a organelor de judecată competenţa materială cea mai cuprinzătoare şi. stabilită de art. aceasta poate fi atît o infracăţiune militară. legală a urmăririi penale. precum şi plîngerilor persoanelor împotriva hotărîrilor şi acţiunilor organului de urmărire penală (şi a procurorului. însă această determinare abstractă a competenţei materiale este limitată de factorul calităţii făptuitorului. Legiuitorul dezvăluie atribuţiile sau capacitatea obiectivă a instanţelor judecătoreşti. Din acestea cele mai însemnate sînt natura şi gravitatea infracţiunii ori complexitatea cauzei. 36 CPP nu conţine o elucidare exhaustivă a atribuţiilor exercitate de judecătorie. Deci nu obiectul cauzei penale. competenţa specială a instanţelor judecătoreşti militare. art. judecă în realitate orice cauză penală privnd infracţiunile săvîrşite de militari. acest organ nu funcţionează ca instanţă de apel sau de recurs. Dispoziţia art. Sub aspectul competenţei funcţionale. Fiind veriga de bază în organizarea instanţelor judecătoreşti. Competenţa teritorială şi alte forme de competenţă vor fi elucidate în cele ce urmează în dependenţă de dispoziţia normativă precăutată. asigurîndu-i-se. cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe. cît şi orice altă faptă prevăzută de legea penală ca infracţiune. dar faptul că infracţiunea este comisă de un militar. Judecătoria are o competenţă materială generală. dar şi de limita pedepselor prevăzute sau de dificultatea stabilirii corecte şi legale a faptelor petrecute.Criteriile care se au în vedere la stabilirea competenţei materiale pot fi multiple. de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei. Articolul 37. încadrînd: 50 . funcţională şi. Astfel. este criteriul determinant la stabilirea competenţei judecătoriei militare. uneori). 1 al Legii cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare. judecătoria judecă doar în primă instanţă. constă în soluţionarea demersurilor procurorului (uneori a ofiţerului de urmărire penală) privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală. deci. judecă cauzele penale numai în primă instanţă. în acest sens se arată că judecătoria examinează în prima instanţă toate cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Partea Specială a Codului penal. Doctrinarii din ţara noastră propun de a limita competenţa instanţelor judecătoreşti militare la examinarea cauzelor penale privind infracţiunile militare reieşind din specializarea în acest domeniu a judecătorilor acestor instanţe. fiind prevăzute de lege ca instanţe specializate. fapta prevăzută de legea penală. Dispoziţia art. măsurilor operative de investigaţie.

statutul de militar al persoanei. 3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor (persoane care temporar sunt atrase de executiv pentru a exercita obligaţia de militar). 4) alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în legislaţie. cauzele penale ce îi sunt repartizate fiind eterogene. 1 art. 283 (Banditism). prin noi prevederi legale. 337-343 (Trădarea de Patrie. în recurs. competenţa personală constituind criteriul avut în vedere de legiuitor. 2) nu pot fi atacate cu apel. Cercul diversificat de atribuţii priveşte atît activitatea de judecată şi de soluţionare a unor probleme adiacente rezolvării propriu-zise a cauzelor penale. Un alt factor hotărîtor la determinarea competenţei personale îl constituie momentul comiterii faptei infracţionale. Competenţa complementară a Curţilor de Apel se rezumă la soluţionarea conflictelor de competenţă apărute între judecătoriile din raza sa teritorială de activitate.1) persoanele din efectivul de soldaţi. Uzurparea puterii de stat. precum şi poziţia CSJ ca verigă supremă a sistemului judecătoresc. cu excepţia cazului cînd fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu. Pe lîngă competenaţ principală de a realiza „judecata” în ciclul ordinar sau extraordinar al procesului penal. art. sub aspectul competenţei funcţionale (completată cu alte forme de competenţă). Competenţa persoanlă este determinată de calitatea de Preşedinte al RM a făptuitorului. 1 pct. aceasta nu se păstrează prin pierderea calităţii pînă la momentul procesului penal. Astfel. date prin lege în competenţa sa (conform art. Preşedintele Parlamentului sau a Prim-ministrului. art. instituind rezerva completării cercului de persoane evidenţiate mai sus. Curtea de Apel va putea examina în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. infracţiuni de război). CSJ judecă: 1) în primă instanţă cauzele privind infracţiunile săvîrşite de Preşedintele RM. inclusiv de judecătoria militară. Spionajul. La determinarea competenţei personale a judecătoriei militare are relevanţă. 461 CPP). 1. printr-o circumscriere precisă a cauzelor. judecă recursurile împotriva hotărîrilor judecătoriilor (inclusiv judecătoria militară) care potrivit legii (art. 135-144 (Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii. 284 ( Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale). din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri a instituţiilor exprs prevăzute de pct. 4. judecînd: 1) în primă instanţă. 437 alin. 51 . Competenţa CSJ Dispoziţia normativă în cauză evidenţiază o competenţă funcţională deosebit de colorată a CSJ. organizarea după principii militare a activităţii acestor persoane. judecă cazurile de revizuire. Competenţa Curţii de Apel Constituind a doua verigă a sistemului instanţelor judecătoreşti. Dacă infractorul în momentul săvîrşirii infracţiunii are o calitate care atrage competenţa personală. art. Atentarea la viaţa Preşedintelui RM. Competenţa materială a Curţilor de Apel este determinată individual. Curţile de Apel au pe planul competenţei funcţionale o paletă de atribuţii. Urmează a se observa calitatea pe care o are făptuitorul la momentul comiterii infracţiunii. în apel. alin. Curţile de Apel au şi o competenţă complementară – „de a soluţiona” anumite probleme (adiacente judecării propriu-zise a cauzelor penale) ce nu vizează fondul cauzei. 37 CPP. în cadrul instituţiilor menţionate. art. 2) 3) 4) 5) Articolul 39. O privire generală asupra competenţei în primă instanţă a CSJ atestă faptul că aceasta nu are o competenţă materială determinată. art. Diversiunea). În lumina celor arătate mai sus. 278 (Terorismul). Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a RM. Articolul 38. 2) persoanele atestate din efectivul instituţiilor penitenciare. judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii. Rebeliunea armată. 279 (Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste).

CSJ exercită o competenţă complementară. 30 CP) cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea. cît şi din oficiu de către instanţa judecătorească). Competenţa teritorială este criteriul cu ajutorul căruia se determină care dintr organele de acelaşi grad este competent să soluţioneze o anumită cauză . 461 CPP). CSJ. 52 . are. (1). din punct de vedere teritorial. 120 CP). În vederea stabilirii competenţei teritoriale au fost alese repere diferite.Competenţa teritorială în materie penală Competenţa teritorială a unei instanţe judecătoreşti este capacitatea obiectivă a instanţei respective de a soluţiona cauzele penale care au o legătură. (Excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică între problema de neconstituţionalitate şi fondul litigiului principal şi poate fi invocată atît din iniţiativa părţilor.: instanţa care îşi declină competenţa nu indică cărui organ judecătoresc îi revine dreptul de a judeca cauza. 12 CP). o competenţă fncţională corespunzătoare gradului său şi anume de a: a) sesiza din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice şi asupra cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice. cu relevanţă social-juridică. 29. în acest loc hotărîrea instanţei penale va contribui la întărirea spiritului de respect faţă de lege şi de încredere faţă de organle judiciare. b) Adoptă hotărîri explicative în chestiuni de practică judiciară în vederea aplicării uniforme a legislaţiei penale şi procesuale de către toate instanţele judecătoreşti. precum: a) conflictele de competenţă. organele judiciare cu o egală competenţă în materie. în mod explicabil. Locul săvîrşirii infracţiunii este îndeosebi relevant social-juridic. în cazurile în care CSJ este instanţa superioară şi comună faţă de instanţele aflate în conflict. Pentru infracţiunile săvîrşite în ţară (conform art. aici se găsesc unele fapte şi pot fi găsite mijloacele de probă necesare. b) recursurile împotriva deciziilor penale pronunţate ca instanţă de apel. Cursul justiţiei este întrerupt în cazurile cînd se face o greşită aplicare a dispoziţiilor referitoare la competenţă.2) Ca instanţă de recurs judecă: a) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în primă instanţă de Curţile de Apel. Luînd în consideraţie specificul unor tipuri de infracţiuni. avînd drept sarcină de „a soluţiona” probleme adiacente judecării propriu-zise a cauzelor. fiindcă în acest loc fapta a avut maximum de rezonanţă socială. 4) În vederea asigurării desfăşurării normale a procesului penal. de Curţile de Apel. c) Cererile de strămutare a judecării unei cauze de la instanţa competentă la altă instanţă egală în grad. fiind instanţa judecătorească supremă. cauzele supuse căilor extraordinare de atac: a) atribuţia exclusivă de a judeca recursul în anulare. ca instanţă supremă de control asupra hotărîrilor penale definitive şi irevocabile. De ex. în limitele competenţei sale. 3) CSJ are prerogativa de a examina. Ea diferenţiază. Articolul 40. competenţa teritorială este determinată de locul unde a fost săvîrşită infracţiunea (conform art. legiuitorul a prevăzut cazul: dacă infracţiunea este continuă sau prelungită (art. după cum infracţiunea a fost săvîrşită în ţară sau în străinătate. b) cazurile în care cursul justiţiei este întreript. în raport cu raza teritorială în care instanţa îşi exercită atribuţiile funcţionale. b) de a judeca cazurile de revizuire (art. c) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în primă instanţă şi alte cazuri prevăzute de lege.

Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale 53 . 301 CPP) şi măsuri (art. ridicarea de obiecte care conţin un secret de stat. exhumarea cadavrului. Spania sau un judecător cu atribuţii de supraveghere a instrucţiei („juge de l’instruction”) care nu intervine decît pentru a dispune acte determinate ca în Germania. judecătorului de instrucţie îi revine atribuţia funcţională de a soluţiona chestiunile privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti (art. (Structură similară este atestată în legislaţia multor state. 2) dispunerea liberării provizorii a persoanelor reţinute sau arestate. Soluţia oferită situaţiei. 110 CPP. Trebuie de menţionat că judecătorul d instrucţie mai exercită şi o altă formă de control judiciar al urmăririi penale care constă în examinarea plîngerilor persoanelor împotriva actelor şi acţiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală şi a celor ce exercită activitatea operativă de investigaţie. Acest magistrat poate fi un judecător de instrucţie („juge d’instruction”) însărcinat să adune toate informaţiile utile (probe) ca în Belgia. învinuitului ş. dar locul săvîrşirii nu este cunoscut. legiuitorul atribuie judecătoriilor şi soluţionarea unor chestiuni ce ţin de urmărirea penală. bancar. Italia. punerea sub sechestru a bunurilor. instanţa competentă va fi cea. 257 CPP (luîndu-se drept reper locul descoperirii infracţiunii. c) audierea martorilor în condiţiile art. d) efectuarea altor acţiuni procesuale prevăzute în prezentul Cod. 40 CPP. (3). 2 art. Un exemplu de aşa situaţie poate fi: conducătorul unui camion care pe parcurs a sustras din mărfurile transportate ori persoana la locuinţa căreia au fost găsite obiecte ce nu au putut ajunge în posesia sa decît prin săvîrşirea unei infracţiuni. 302 CPP). Cauza penală asupra infracţiunii săvîrşite în afara hotarelor ţării sau pe o navă (aeriană. ca: . 473 CPP). Competenţa judecătorului de instrucţie Competenţa instanţelor judecătoreşti nu se rezumă doar la examinarea fondului cauzei. Competenţa funcţională evidenţiată este exercitată de organul judecătoresc specializat. la faza de urmărire penală este elucidată în alin. examinarea corporală. înregistrarea de imagini şi alte acţiuni (art. 109 alin. Franţa.efectuarea percheziţiei. în raza teritorială a căreia va fi terminată urmărirea penală. În mod tradiţional ancheta sau urmărirea se desfăşoară sub conducerea unui judecător special care nu participă la judecarea cauzei. 3 art. 3. 303 CPP). maritimă) se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia se află ultimul loc permanent de trai al inculpatului. 471 CPP) şi a plîngerilor împotriva actelor organului sau instanţei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare (art. precum şi a procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală. 3) suspendarea provizorie din funcţie. Olanda. b) autorizarea efectuării unor acţiuni de urmărire penală şi a unor măsuri operative de investigaţie.). ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocului de transport şi alte măsuri (art. Articolul 42. De asemenea. valorificată prin următoarea competenţă materială: a) autorizarea aplicării măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei: 1) dispunerea. Luxemburg. comercial. Dacă acest criteriu nu poate fi valorificat. interpretarea comunicărilor. revocarea ei.(2). Prerogativa de bază a judecătorului de instrucţie în ţara noastră este realizarea controlului judiciar a urmăririi penale. încetarea sau revocarea arestării preventive şi a arestării la domiciliu. art. prevăzute la alin. fie domiciliul bănuitului. din incinta judecătoriei – judecătorul de instrucţie. înlocuirea.a. SUA (cercul de extindere a supravegherii diferenţiindu-se de la stat la stat)). internarea persoanei întro instituţie medicală. Maraea Britanie. Articolul 41.

apare o legătură cu relevanţă substanţială. Pentru existenţa conexităţii. în acelaşi timp. este necesar să se producă unele devieri de la regulile obişnuite privind competenţa penală. înaintea primei instanţe. La indivizibilitate. Amplificarea competenţei constă în lărgirea limitelor obişnuite ale competenţei. adică atunci cînd la săvîrşirea infracţiunii au participat mai multe persoane. 3) Infracţiunea mijloc. 42 CPP rezultă că joncţiunea procesuală nu poate avea loc decît pentru fapte şi făptuitori care se găsesc în acelaşi timp în faza de judecată. care. după materie sau după calitatea persoanei. Ceea ce caracterizează acest caz este legătura cauzală dintre infracţiunea mijloc şi infracţiunea a cărei săvîrşire a fost sprijinită. în acelaşi loc. iar nu în acte de participaţiune (de ex. Conexitatea survine în următoarele situaţii: 1) infracţiuni simultane. adică infracţiunile în conţinutul cărora intră mai multe acte identice. 1 art. iar cazurile pentru care se poate dispune joncţiunea sunt cele de indivizibilitate şi cele de conexitate. se cere ca acestea să fi lucrat împreună (premeditat sau sppontan).În anumite situaţii. se cer două condiţii : de identitate privind termenii infracţiunilor: acelaşi loc şi acelaşi timp şi o condiţie de diversitate: mai multe fapte distincte. ci numai o apropiere întîmplătoare care constituie faptic o legătură cu relevanţă procesuală (de ex. organizatori. Pentru existenţa acestui caz de conexitate se cer două condiţii: de identitate: privind persoana făptuitorului şi o condiţie de diversitate: privind (alternativ) termenii infracţiunii: în timp diferit ori în loc diferit. de una sau mai multe persoane împreună. complici. (2). se impune reunirea lor. fie pentru a înlesni sau a asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni. face necesară reunirea acelor fapte în cadrul aceluiaşi proces penal. pentru buna soluţionare a cauzelor. este cazul infracţiunilor continue sau prelungite (art. pentru buna înfăptuire a justiţiei penale. Cazuri de indivizibilitate sunt: a) participaţiunea. devieri care se obţin prin amplificare. deşi pot fi comise mai multe acte. o singură infracţiune prin voinţa legii şi deci indivizibilitate). În cazul acestor infracţiuni nu există o legătură dintre cele proprii cazurilor de conexitate caracterizate (tipice) examinate la pct. făcută posibilă sau ascunsă ori al cărei infractor a fost ajutat să se sustragă de la consecinţele penale ale faptei sale. sunt acele privitoare la cauzele penale între care există o legătură substanţială (indivizibilitate sau conexitate). c) fapte colective. 30 CPP) (în aceste cazuri. favorizarea infractorilor. faptele în mod obiectiv sunt cimentate într-o unitate indiviză determinată de unitatea de infracţiune sau de acţiune şi. aşa fel încît organul respectiv îşi va putea îndeplini atribuţiile sale şi cu privire la fapte sau persoane care se găsesc în afara limitelor obişnuite ale competenţei sale. 29. adică infracţiuni care au fost săvîrşite fie pentru a pregăti sau înlesni comiterea altei infracţiuni sau pentru a ascunde comiterea acesteia.: comiterea unui fals pentru a săvîrşi o înşelăciune. există o unitate juridică.: infracţiuni distincte avînd drept obiect punerea în circulaţie de monede 54 . Din dispoziţia alin. (1). prorogare sau deplasarea competenţei obişnuite. Situaţiile în care legea amplifică competenţa obişnuită a organelor judecătoreşti penale. cînd două sau mai multe infracţiuni sunt săvîrşite prin aceeaşi faptă. b) concursul ideal sau formal de infracţiune. Conexitatea implică şi ea o pluralitate de acte care constituie fiecare în parte o faptă penală. 1-3. Cînd faptele sunt comise de mai multe persoane. în acest caz. acte care îşi păstrează autonomia. 4) Între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei. pentru realizarea în bune condiţii a justiţiei penale. în calitate de coautori. declaraţia minciunoasă). (3). adică două sau mai multe infracţiuni comise. 2) Cînd două sau mai multe infracţiuni sunt săvîrşite de aceeaşi persoană în timp diferit ori loc diferit. prin activităţi infracţionale (fapte) diferite. Există conexitate ori de cîte ori între două sau mai multe fapte prevăzute de legea penală. instigatori. spre deosebire de indivizibilitate la care pluralitatea de acte constituie o unitate juridică. Infracţiunea mijloc trebuie să constea într-o faptă care este incriminată ca infracţiune de sine stătător.

Reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa căreia îi revine competenţa de judecată conform prevederilor art. legiuitorul a investit instanţa cu dreptul de a conexa din oficiu cauzele. (4). situaţia inculpatului. instanţa căreia i s-a transmis cauza poate menţine (poate aprecia asupra validităţii) măsurilor (de exemplu de prevenire sau de asigurare) dispuse de instanţa care s-a desesizat. autocontrol care se efectuiază din oficiu sau la cerere. în consecinţă. În acest caz se produce o amplificare a cadrului procesual de la instanţa de joncţiune. cu privire la aceeaşi latură (penală sau civilă) a procesului penal. Reieşind din principiul separării funcţiilor procesuale şi cel al garantării imparţialităţii judecătorului. Declinarea de competenţă reprezintă o instituţie prin care se realizează autocontrolul asupra competenţei instanţei de judecată. (2). şi în orice caz ajută la cunoaşterea cauzelor care au generat infracţiunile coincidente. precum şi de competenţă teritorială. ci doar la la cererea procurorului pentru modificarea acuzării în sensul agravării. îşi prelungeşte competenţa normală. de competenţa unor instanţe diferite şi.sau valori falsificate sau de produse contrafăcute avînd aceeaşi provenienţă). 42 CPP). Instituţia pein care se rezolvă asemenea situaţii poartă denumirea de declinare de competenţă. 4 art. Acelaşi stadiu de judecată există atunci cînd (recursurile) apelurile nu au fost încă soluţionate sau. iar altele la sesizare iniţială). În cazul specificat în alin. ori instanţa nu poate prelua iniţiativa acuzatorială şi a agrava. (7). ţinînd cont de legătura existentă între fazele procesuale: de urmărire şi de judecată. Joncţiunea procesuală în astfel de situaţii poate organul judiciar în măsură de a cunoaşte dacă simpla coincidenţă aparentă nu ascunde în realitate o activitate infracţională asociată deosebit de periculoasă. c. 4. fie unele după casare. Determinarea instanţei de joncţiune se face în funcţie de gradul instanţei şi de natura instanţelor în faţa cărora se găsesc cauzele penale. legea a prevăzut posibilitatea ca organul care constată că este necompetent de a rezolva o cauză penală să o trminită organului judiciar copmetent. numai în cazul cînd acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă. Articolul 43. fiind soluţionate. spre exemplu: Curţile de Apel din diferite circumscripţii teritoriale. 42 alin. instanţa de joncţiune. Articolul 44. se găsesc în stadiul rejudecării la instanţele de (recurs) apel. alin. Potrivit regulii generale reunirea cauzelor penale nu poate avea loc. 5. legiuitorul a prevăzut. care. respectiv. 6 CPP. Legea prevede însă unele derogări: reunirea cauzelor este special admisă în cazurile de indivizibilitate şi cele de conexitate. Instanţa de judecată care stabileşte că nu are competenţă trebuie să determine în acelaşi timp cui îi revine aceasta. Declinarea de completenţă a instanţei de judecată (1) În vederea respectării întocmai a normelor de competenţă. şi interacţiune organelor împuternicite de a activa pe parcursul accestora. însă. Cauzele se conexează şi de către instanţa de apel sau de recurs de acelaşi grad. în faza de judecată. 2 art. adică la instanţa iniţial sesizată (alin. (3). (5). În vederea asigurării dreptului persoanei la un proces echitabil. decît la prima instanţă de judecată. 42 CPP instanţa competentă este specificată. căreia îi va reveni competenţa de a judeca toate cauzele reunite este instanţa superioară în grad (prioritate ierarhică). dacă cauzele susceptibile se află la prima instanţă (fie toate după casare. va trebui ca după reunirea lor. unită cu o eventuală deplasare de competenţă teritorială. şi după casarea hotărîrilor asupra lor şi remiterea cauzelor de către instanţa de recurs pentru rejudecare (pct. Legiuitorul a oferit posibilitatea menţinerii doar a măsurilor dispuse de 55 . să fie judecate de aceeaşi instanţă. cauza se judecă de către judecătorie. astfel. Dacă instanţele la care se află cauzele penale sunt de grade diferite. De acelaşi grad ca instanţe de recurs pot fi. Cauzele penale ce trebuie reunite pot fi. (2) Dacă declinarea de compenteţă a fost determinată de competenţa după materie sau după calitatea persoanei. Instanţa competentă de a conexa cauzele penale (1). 1 art. 435 CPP). (6). în cazul în care există concurs de competenţă între judecătoria militară şi judecătorie. În cazurile de conexitate redate mai sus se dispune reunirea cauzelor penale. din oficiu. dacă se află la acelaşi stadiu de judecată.

de dispunere a acestor măsuri. (3) De la regula generală specificată în alin. superioare în grad sau de altă categorie. arestarea preventivă a inculpatului. c) Instanţa de trimitere. (2). Cînd. Sesizarea instanţei de trimitere. Articolul 45. Conflictul de competenţă este de două feluri: pozitiv şi negativ. în caz de conflict negativ este adeseori nevoie să fie îndeplinite acte sau luate măsuri care reclamă urgenţă. aşa încît. prin încheierea de soluţionare a conflictului este atributivă de competenţă. Conflictul de competenţă (1) Între două sau mai multe organe judiciare se poate ivi un conflict de competenţă. Articolul 46. (în dependenţă ce instanţă judecătorească va examina fondul) în recurs împotriva hotărîrii în fond. însă argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate în apel sau. Motivele unei astfel de suspiciuni colective nu privesc. sarcina îndeplinirii sau luării acestora revine instanţei care s-a declarat competentă sau şi-a declinat competenţa cea din urmă. după caz. Dacă potrivit noii încadrări fapta este de competenţa instanţei inferioare. fie plural faţă de unul sau mai mulţi subiecţi procesuali oficiali ) atestată în situaţiile de incompatibilitate deja examinate.3 CPP. În caz de conflict pozitiv de competenţă. unul în favoarea celuilalt. deci. personal (invidual) subiecţii procesuali oficiali. în faţa instanţei de trimitere. Conflictul de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună instanţelor aflate în conflict. legea prevede că încheierea de declinare a competenţei este definitivă. De exemplu: ascultarea unui martor care urmează să părăsească ţara.instanţă care s-a desesizat. legea (alin. 7 art. 45 CPP). Pentru a nu împieta asupra operativităţii în procesul penal. instituirea unui sechestru penal (alin. b) Efectele sesizării. ci condiţiile în care ei trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile 56 . Pe lîngă suspiciunea individuală (îndreptată în mod singular. potrivit dispoziţiei din alin. 45 alin. reieşind din natura adiacentă (auxiliară) a raporturilor procesuale. 45 CPP). 4). din moment ce a fost sesizată instanţa competentă să soluţioneze conflictul. instanţa de trimitere îşi va declina competenţa (alin. Pentru determinarea instanţei ierarhic superioare comune se ţine seama de gradul şi de raza teritorială a instanţelor aflate în conflict. aşa încît suspiciunea se răsfrînge asupra capacităţii subiective a însuşi organului judiciar respectiv. Conform alin. pot fi întîlnite cazuri de suspiciune colectivă care este îndreptată în mod indivizibil asupra tuturor subiecţilor procesuali oficiali ce îndeplinesc atribuţiile ce-i intră în competenţa funcţională a unui organ judiciar. 44 CPP. prezenţa cărora este facultativă. instanţa astfel sesizată nu poate să-şi decline competenţa cîtă vreme situaţia de fapt în cauza respectivă rămîne neschimbată. 6 art. Conflictul negativ intervine cînd două sau mai multe instanţe îşi declină competenţa reciproc. cu citarea părţilor. 1 al acestui articol există o derogare. 5 instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă conform regulilor pentru prima instanţă. 4 art. Procedura soluţionării conflictelor de competenţă: a) Sesizarea instanţei ierarhic superioare comune se efectuează potrivit art. 2. Astfel nu se acceptă declinarea de competenţă la întrunirea condiţiilor: a) cauza este de competenţa unei instanţe ierarhic inferioare b) instanţa ierarhic superioară a început examinarea cauzei reieşind din principiul priorităţii ierarhice (4) Pentru a nu împieta asupra operativitaţii în procesul penal. în vederea respectării principiului nemijlocirii şi a regulilor de constituire şi schimbare a completelor de judecată. 45 CPP) prevede că încheierea de stabilire a competenţei este definitivă. Conflictul pozitiv de competenţă apare cînd două sau mai multe instanţe se recunosc concomitent competenţe să soluţioneze o cauză penală. rezultă date şi împrejurări care modifică situaţia de fapt cunoscută de instanţă care a soluţionat conflictul de competenţă. din cercetarea judecătorească. însă. judecata se suspendă la toate instanţele aflate în conflict pînă la soluţionarea acesteia (alin. 3 art. Cum în timpul suspendării în caz de conflict pozitiv şi în timpul cît cursul justiţiei este întrerupt. instanţa de trimitere rămîne competentă să judece cauza. aşa încît fapta care face obiectul cauzei penale constituie o infracţiune de competenţa altei instanţe. Strămutarea judecării cauzei penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad Capacitatea subiectivă a organului judiciar de a îndeplini temeinic şi legal atribuţiile sale funcţionale poate fi pusă la îndoială odată cu apariţia unor suspiciuni privind obiectivitatea sau imparţialitatea persoanelor care lucrează în numele şi pentru acel organ. faţă de examinarea fondului cauzei.

pentru a nu paraliza cursul justiţiei prin cereri şi canatoare introduse cu rea credinţă. documentele pe care se bazează. (2). 46 CPP specifică subiecţii îndrituiţi de a sesiza. art. legea a prevăzut că strămutarea nu poate fi cerută din nou. în acest mod. Repetarea cererii de strămutare Pentru a preîntîmpina tergiversarea examinării în fond a cauzei. în primul rînd. (1). admiterea sau respingerea cererii de strămutare. puternica indignare a membrilor comunităţii în sînul cărora a fost comisă fapta şi unde are loc judecata cu pericol de tulburări. Articolul 51. (3). dar în mod excepţional. Articolul 47. Despre suspendarea ce s-a optat se înştiinţează instanţa respectivă. revolte). hotărîrea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare. afară de cazul cînd noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute CSJ la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta. însă. care au făcut să se nască suspiciuni cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea organului judiciar respectiv. Despre admiterea cererii de strămutare va fi de îndată înştiinţată instanţa la care se află cauza. instanţa supremă să se orienteze la fixarea termenului de judecată a cererii de strămutare. Strămutarea este. care acte îndeplinite de instanţa de la care s-a strămutat cauza se menţin. 57 . Simpa depunere a cererii de către părţi nu produce suspendarea judecării cauzei. care instanţă egală în grad cu instanţa desesizată i se trimite spre judecare cauza strămutată. prin urmare. deţinute de partea care cere strămutarea se anexează. remediul procesual nu poate fi decît strămutarea cauzei penale la un alt organ judiciar penale de acelaşi grad. eficienţa procesuală în caz de respingere a cererii de strămutare. Alin. (3). Cererea de strămutare şi efectele ei (1). În cazul în care judecarea cauzei nu a fost suspendată şi instanţa a procedat între timp la judecarea ei. în al doilea rînd. instanţa supremă poate hotărî ca unele din actele anterior îndeplinite să rămînă valabile. (2). Precizarea (din alin. b) reprezintă învinuirea în instanţa de judecată având calitatea procesuală de acuzator de stat. Încheierea de admitere a strămutării cauzei trebuie să arate. remediul procesual reglementat de cod în vederea înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfăşurare a procesului penal datorită unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează să fie judecată cauza penală care face obiectul acelui proces. inclusiv necesitatea asigurării liniştii publice. Acea hotărîre îşi va păstra. 46 CPP în ceea ce priveşte temeiul strămutării este destul de largă. Soluţionarea cererii de strămutare Soluţionarea cererii de strămutare este precedată de anumite acte preliminare de informare şi înştiinţare (art. Curtea Supremă de Justiţie va dispune cu indicarea motivelor. Regula o constituie desfiinţarea tuturor actelor îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza. în ea putîndu-se incadra ca temei al strămutării. Articolul 49. 1 art. Suspendarea judecării cauzei este lăsată la latitudinea Curţii Supreme de Justiţie.funcţionale. Cererea trebuie motivată. asigurînd. Examinarea cererii de strămutare. Formularea cuprinsă în alin. ţinîndu-se cont de principiul nemijlocirii şi de regulile de constituire şi modificare a completului de judecată. o mai bună conştientizare a soluţiei optate. datorită urgenţei cu care trebuie să judece cauzele cu inculpaţi arestaţi. ele trebuie enumerate expres. Procesual. strămutarea are caracterul unei deplasări de competenţă teritorială între instanţele judecătoreşti de acelaşi grad. 252 ). avînd loc în şedinţă publică. Articolul 50. care va trimite dosarul instanţei la care a fost strămutată cauza. în limitele competenţei prevăzute de prezentul Cod exercită în numele statului: a) urmărirea penală (activitatea procesuală în scopul colectării probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii şi identificării făptuitorului. 48 CPP). şi să se obţină soluţionarea obiectivă completă rapidă a cauzei (de exemplu: mediatizarea exagerată a unei cauze. a unui climat prielnic sau a unei ambianţe favorabile. 2 art. situaţiile în care este necesar să se asigure desfăşurarea normală a procesului. 2 art. În cazul suspiciunii colective întemeiate. 47 CPP) în cerere este necesară pentru ca. Procurorul Procuror – persoană cu funcţii de răspundere care. condiţii din cauza cărora desfăşurarea normală a procesului penal nu poate fi asigurată.

25. Procurorul General poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre judecătorească revocabilă după epuizarea căilor ordinare de atac. excluzîndu-se orice influenţă şi amestec din afară (alin. 3 art. 471. Cât priveşte acţiunea în apărarea drepturilor. 8. 438). Procurorul execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior. incapabilitate) sau de dependenţă faţă de învinuit. Garanţiile independenţei procurorului sunt prevăzute în Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratura şi ţin de procedura de numire şi eliberare din funcţie. 51 procurorul este în drept să pornească o acţiune civilă (despre acţiunea civilă a se vedea comentariul la art. Alături de latura penală a procesului penal procurorul este învestit cu atribuţii şi sub aspectul laturii civile. 3 art. este în drept potrivit art. 73-75/328 din 18. Judecarea cauzei în prima instanţă are loc numai în privinţa persoanelor puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.a. . .04.2 din Legea cu privire la Procuratură deosebeşte statutul procurorilor de cel al judecătorilor. b) în interesul statului ce ţine de: . Astfel. ş. procurorul reprezintă învinuirea în numele statului. La judecarea cauzei în mod obligatoriu participă procurorul care a condus urmărirea penală sau personal a efectuat-o. 421.protecţia proprietăţii aflate în posesia exclusivă a statului. 71 Cod de Procedură Civilă. vîrstă înaintată. 219) împotriva învinuitului. 460 CPP procurorul de nivelul instanţei care a judecat cauza în fond poate iniţia procedura de revizuire a procesului penal.1 al Legii cu privire la Procuratură deducem că prin termenul „procuror ierarhic superior” se are în vedere Procurorul General. 2. spre deosebire de reglementările Codului din 1961. art. Principiul controlului ierarhic consfinţit în alin. 51 din prezentul Cod stabileşte dreptul procurorului de a exercita căile ordinare de atac (apelul şi recursul) împotriva hotărîrilor judecătoreşti pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate în ce priveşte latura penală şi latura civilă. stabilirea incompatibilităţii funcţiei de procuror cu orice altă funcţie publică sau privată.formarea şi executarea bugetului. inculpat (materială. declararea inviolabilităţii. cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.protecţia mediului înconjurător. 2 art. inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere delictuala pentru fapta acestora în două situaţii: a) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate (din cauză de sănătate.2003). Din conţinutul art. 3 art. 22. 6. 51 . Procurorul prezintă în şedinţa de judecată probele acumulate de organul de urmărire penală. Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. de serviciu) ori din alte motive nu-şi poate realiza singură dreptul de a porni acţiunea civilă. şi alte cazuri prevăzute în alin. 7 din prezentul articol) procurorul participă în mod obligatoriu la şedinţa de judecată privind soluţionarea chestiunilor privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti potrivit art. 4. 2Legea RM cu privire la Procuratură)( Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3. La etapa punerii în executare a hotărîrilor judecătoreşti (alin. 7. potrivit al. 30 ale Legii cu privire la Procuratură). Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie. 23. Alineatul 5 art.c) alte atribuţii prevăzute de lege. 472 să atace cu recurs 58 . 5. (art. Independenţa procurorului de autorităţile publice reprezintă garanţia exercitării întocmai a atribuţiilor ce-i revin. impune în mod obligatoriu caracterul scris al indicaţiilor procurorului ierarhic superior.2 art. (a se vedea comentariul la articolelor 401. libertăţilor şi intereselor legitime ale celorlalte categorii poate fi iniţiată numai la cererea scrisă a persoanei interesate. Accentuăm că dacă calea recursului în anulare se exercită în favoarea condamnatului nu este necesar-obligatorie utilizarea căilor ordinare de atac. În acest sens alin.În cursul judecării cauzei.În cursul procesului penal procurorul este independent şi se supune numai legii. Conform prevederilor art.

întocmirea rechizitoriului şi trimiterea cauzei în judecată (art.generali. de exemplu. .1 al. fie refuză pornirea urmăririi penale sau o încetează. de calitatea realizării căreia depinde prezentarea învinuirii în instanţa de judecată. încetarea urmăririi penale (art. 4. existând posibilitatea ca în asemenea cauze organele de urmărire penală să efectueze anumite acte. complet şi obiectiv toate circumstanţele cauzei. 5. Articolul 52.încheierea instanţei şi să participe în şedinţa de judecată privind examinarea plîngerilor împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare (art. Nu putem aprecia noile prevederi drept limitare a independenţei procesuale a organului de urmărire penală. 2. 296 . 5 art.6 ) este nu numai posibilă. ofiţerilor de urmărire penală.6 art. evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni. Verificînd legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală. . Procedura de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile este reglementată prin Instrucţiunea privind modul de primire.În principal. 52 procurorul porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea ei. adică are discreţia de a dispune şi de a efectua orice acţiune procesuală în condiţiile legii cu scopul de a constata adevărul. dar şi necesară colaborarea procurorului cu organele de urmărire penală. . judecătorilor sau a membrilor familiilor acestora. potrivit legii. 6.1 art. 124/319/46/172 – 0/101 al Procurorului 59 . marea majoritate a actelor ce intră în conţinutul urmăririi se cer efectuate de către procuror (alin.judecători.297) etc. . iar actele întocmite de organul de urmărire necompetent fiind pe deplin valabile în cauză (art. Procurorul nu dispune de atribuţii privitoare la examinarea plîngerilor declarate împotriva actelor procedurale şi acţiunilor organului de urmărire penală. Atribuţiile procurorului la efectuarea urmăririi penale 1.membri ai Guvernului. În cazurile ce nu suferă amînare ( a se vedea comentariul la p. Reglementările din art. 270 ). or aceasta ulterior va determina legalitatea aplicării măsurilor procesuale de constrângere şi a altor limitări a drepturilor constituţionale ale persoanei.ofiţeri de urmărire penală.deputaţi. 281). dar. procurorilor. 272 ). . c) infracţiunile săvîrşite de Procurorul General. dacă atentatul este determinat de activitatea acestora. 271 ). dimpotrivă dispoziţia legală amplifică responsabilitatea procurorului pentru declanşarea în condiţii de maximă legalitate a procesului penal. Suntem în prezenţa unor noi atribuţii. Exercitarea nemijlocită a urmăririi penale are loc în mod obligatoriu în cauzele referitoare la: a) infracţiunile săvîrşite de: . procurorul îi anulează prin ordonanţă măsurile ilegale şi dă indicaţii scrise referitor la desfăşurarea urmăririi. În contextul de activităţi înscrise în sfera competenţei procurorului acestea se înfăţişează ca sarcină principală. scoaterea persoanei de sub urmărire penală (art. judecă în primă instanţă cauza (mai detaliat în acest sens comentariul la art. procurorul exercită conducerea urmăririi penale în vederea descoperirii infracţiunilor încît orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvîrşit o faptă penală.punerea sub învinuire (art.preşedintele ţării. adică a cerceta sub toate aspectele. 284). 3). atribuindu-i capacitatea de a exercita personal şi de a conduce urmărirea penală. 3. în cazurile arătate şi să exercite conducerea cu activităţile de urmărire penală. Procurorul conduce personal urmărirea penală (pct. 52 stabilesc competenţa procurorului în cadrul primei faze a procesului penal – urmărirea penală. Competent să efectueze urmărirea penală. întrucît Codul din 1961 prevedea dreptul organului de urmărire penală de a porni procesul penal ori de cîte ori constata prezenţa indicilor infracţiunii. Astfel. nu trebuie înţeles că urmărirea penală trebuie efectuată în întregime de către procuror. potrivit p. Cele mai importante soluţii la urmărirea penală le va lua procurorul.procurori. este procurorul de la procuratura de acelaşi nivel cu instanţa care. b) atentatele la viaţa colaboratorilor poliţiei. în orice caz. aprobată prin Ordinul comun nr. 473). În scopul realizării acestei atribuţii se bucură de mai multe prerogative. înregistrare. Când legea prevede că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. 285). .

60 . 54) 14. A se vedea comentariul la articolele 170. 271 alin. 1 procurorul dispune eliberarea imediată a persoanei. iar lunar. Potrivit pct. În scopul exercitării atribuţiilor de conducere. iar Procurorul General orice ordonanţă dată în cursul urmăririi penale. 52 dă indicaţii. Despre reţinerea persoanei a se vedea comentariul la art. cerinţa unei alte persoane participante la proces cu calitatea de parte privitor la înlăturarea de la urmărirea penală a ofiţerului de urmărire penală ori a procurorului aflat în incompatibilitate. 10 a se vedea comentariul la art. Procurorul controlează legalitatea reţinerii persoanei (pct. 175 alin. 256. Numai indicaţia scrisă generează efectele legale scontate. 9) presupune darea unei ordonanţe motivate prin care se justifică necesitatea transmiterii după competenţă sau efectuării urmăririi penale de un anumit ofiţer de urmărire penală. recuzarea. adică raportul ofiţerului de urmărire penală ori a procurorului aflat în incompatibilitate prin care se solicită să nu participe la urmărirea penală într-o anumită cauză de care se leagă situaţia de incompatibilitate. 8. 9. coroborarea lor cu alte probe. 11. 8 procurorul prin ordonanţa sa poate anula ordonanţa organului de urmărire penală. garanţiei personale (art.4. Despre termenul rezonabil (pct. 12) poate dispune asupra aplicării modificării şi revocării unui şir de măsuri preventive: obligării de a nu părăsi localitatea sau obligării de a nu părăsi ţara (art. Procurorul poate dispune transmiterea dosarului penal de la un organ de urmărire penală la un alt organ similar în condiţiile art. Potrivit Instrucţiunii (pct. Aceste măsuri sunt determinate de necesitatea asigurării efectuării urmăririi penale obiectiv şi complet. transmiterii sub supraveghere a minorului (art.General. 54 prin ordonanţă motivată se soluţionează abţinerea. (a se vedea comentariul la art. Această măsură se îndeplineşte în decurs de pînă la 6 ore de la întocmirea procesului-verbal de reţinere. transmiterii sub supraveghere a militarului (art. 12. 199. Prin “verificarea calităţii probelor” (pct. 7) a se vedea comentariul la articolele 20. verificarea sursei din care provin. 11.a. Procurorului I se prezintă în mod obligatoriu de către organul de urmărire penală o comunicare în scris privitoare la reţinerea persoanei. materialelor ş. 259 şi 274. Datorită instituirii controlului judiciar la etapa urmăririi penale acţiunile procesuale. 14 alin. În cazul constatării temeiurilor arătate în art. 10. Celelalte măsuri preventive arătate în art. în cazurile arătate în art. 6) se are în vedere analiza probelor administrate. 126. 17. concludenţă. 7. prezintă procurorului lista sesizărilor care au rămas neexaminate cu indicarea timpului parvenirii lor şi a termenelor de examinare stabilite. 13. Ordonanţe ilegale şi neîntemeiate sunt actele procedurale date cu încălcarea prevederilor legii.a. 35) conducătorii organelor de urmărire penală informează zilnic în scris procurorul despre infracţiunile înregistrate. în cauzele în care exercită conducerea cu urmărirea penală. 180). actelor procedurale. 3 se aplică de către judecătorul de instrucţie. Directorului General al Departamentului Vamal şi Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei din 26 august 2003. Reieşind din prevederile pct.13). Procurorul verifică calitatea probelor sub toate aspectele. 183). 179). 178). pînă la data de 3 a lunii următoare. 1 art. 16.1. 167. utilitate şi veridicitate. 184). Procurorul verifică legalitatea întocmirii dosarelor penale. 16 alin. fără argumentarea şi justificarea legală. 154 ş. Demersurile procurorului trebuie să corespundă cerinţelor arătate în art. 18. 15 alin. alin. cu excepţia celor arătate în pct. procurorul conform pct. 15. Retragerea motivată a dosarului penal (pct. Directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate. dirijare cu urmărirea penală. 174 alin. Procurorul poate întocmi ordonanţe (pct. 304. 3. A se vedea comentariul la articolele 300 – 304. Ministrului Afacerilor Interne. Prin ordonanţă motivată procurorul care conduce cu urmărirea penală (pct. respectarea cerinţelor de pertinenţă. complet şi obiectiv. măsurile operative de investigaţie şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei se pot efectua numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie la demersul procurorului. 1) în vederea efectuării acţiunilor procesuale. Privitor la atribuţiile arătate în pct. garanţiei unei organizaţii (art.

284-286 (pct. 9 alin. 18 alin. 216-217).a. prevederile procesual-penale în vigoare pun capăt discuţiilor privitor la calitatea procurorului în judecată atribuindu-I poziţia de parte în proces şi subiect principal al acuzării. 4. 109-110 poate solicita concursul judecătorului de instrucţie la efectuarea audierii (pct. 20. a o demasca într-o faptă ilegală. Articolul comentat reglementează statutul procurorului la judecarea cauzei. Prin ordonanţă motivată înlătură ofiţerul de urmărire penală care a admis încălcarea dispoziţiilor legale (pct. scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea cauzei penale a se vedea comentariul la art. 25 alin. 305. Făcînd abstracţie de unele divergenţe neprincipiale. Despre încetarea procesului penal. dosarele penale în prezenţa temeiurilor arătate în art. 1) În procesul-verbal al acţiunii procesuale se va consemna faptul participării procurorului. Procurorul care a întocmit rechizitoriul trimite cauza în instanţa de judecată (pct. 1). Doctrina şi jurisprudenţa include în termenul acuzare patru componente semantice. Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1961. 1 din prezentul articol se are în vedere sesizarea de către Procurorul General a Consiliului Superior al Magistraturii privitor la necesitatea ridicării imunităţii în legătură cu tragerea la răspundere penală a judecătorului. 281-282 şi 104 (pct. 1). reprezentantului lui legal. Dosarele penale. La terminarea urmăririi penal potrivit art. Atribuţiile procurorului în instanţa de judecată 1. 308 ş. 1). 26. 24 alin. reprobatoare. care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii şi de a sesiza persoanele şi organele competente în scopul de a lua măsuri de înlăturare a acestor cauze şi condiţii (art. 28. Aceasta poate fi o sancţiune disciplinară sau pornirea urmăririi penale pentru atragerea la răspundere penală. 21 alin. 21. 1. Articolul 53. Privitor la categoriile de persoane care beneficiază de imunitate a se vedea comentariul la art. părţii vătămate. Potrivit prevederilor art. conform pct. părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi penale şi despre locul şi timpul cînd ei pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale (pct. (pct. al doilea redă activitatea acuzatorului în calitatea sa de parte. Prin alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul Cod se au în vedere: obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces (art. ş. 1). în acest caz. 1). 1 indică asupra funcţiei principale a procurorului în instanţa de judecată – reprezentarea acuzării în numele statului. dreptul şi obligaţia de a participa la şedinţele de judecată desfăşurate potrivit art. 22. b) activitatea procesuală a organelor şi a persoanelor autorizate cu acest drept în scopul demascării vinovatului de săvîrşirea infracţiunii şi condamnarea lui. 2. care demască o anumită persoană în săvîrşirea infracţiunii. părţii civilr. a-I dovedi vinovăţia în încălcarea normelor de comportament. 293 procurorul aduce la cunoştinţa învinuitului. 25. obligaţia de a stabili cauzele şi condiţiile.19. Restituie. Dat fiind că în procedura penală este vorba doar despre infracţiuni. Despre punerea sub învinuire şi audierea învinuitului a se vedea comentariul la art. al treilea indică obiectul acuzării şi cel de-al patrulea sens este legat de denumirea procurorului ca parte a acuzării în judecată. Primele două sensuri se referă la exercitarea funcţiei de acuzare. Alineatul 1 pct. 23. incriminate unei persoane concrete. 20). Despre rechizitoriu a se vedea comentariul la art. Primul reflectă activitatea organului sau a subiectului acuzator. Din punct de vedere etimologic. 296. apărătorulu. 23 alin. 24. În pct. 19 alin. 61 . vor fi însoţite de ordonanţe cu indicaţiile scrise ale procurorului. În funcţie de natura şi gradul de pericol al faptei se pot aplica diferite măsuri de influenţă.a. 17 alin. putem afirma că acuzarea cuprinde: a) descrierea în actele procedurale a acţiunii (inacţiunii) ilicite. 5. 22 alin. 215). 27. În cauzele în care exercită conducerea urmăririi penale este în drept să efectueze personal acţiuni procesuale ori poate să asiste la desfăşurarea lor. 292 în scopul completării urmăririi penale ori eliminarea încălcărilor de lege. prin acuzare se desemnează activitatea procesuală strict reglementată de lege în scopul demascării făptuitorului. 2. a acuza înseamnă a întreprinde anumite acţiuni privind o persoană. 3.

relevarea indicilor lor juridici creează condiţiile necesare. complet şi obiectiv a tuturor circumstanţelor cauzei. în cazul satisfacerii ei. a demonstra netemeinicia şi inconsistenţa afirmaţiilor părţii adverse. ca parte a apărării. Activitatea desfăşurată de către procuror şi statutul procesual în instanţa de judecată sunt determinate de principiul contradictorialităţii. prezintă în şedinţa de judecată probele acumulate la urmărirea penală. adică în calitate de astfel de participanţi. cu argumentare prin lege. 8. 53 CPP greşit se foloseşte termenul „dezbateri judiciare”. Dezbaterile judiciare. potrivit art. etc. ceea ce înseamnă că: . Acuzarea în sens material conţine trei elemente structurale: fabula. Notă: În p. stabilite în cauză şi incriminate potrivit legii penale. propun instanţei să lase chestiunea deschisă. Dacă se înaintează cîteva demersuri sau un demers conţine mai multe solicitări. ea analizează sub toate aspectele probele prezentate de ele. Deseori unii procurori. care pot fi soluţionate numai în cadrul cerecetării judecătoreşti. acuzatorii trebuie să-şi expună gîndurile clar. reprezentînd latura de fapt. În acelaşi timp. 62 . Un rol aparte în şedinţa de judecată îl are dreptul procurorului de a face demersuri şi de a-şi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul judecăţii. În asemenea situaţie el e lipsit de posibilitatea de a folosi ceea ce cere pentru susţinerea poziţiei sale la cercetarea judecătorească. este prerogativa judecăţii. 3 art. Egalitatea drepturilor procurorului cu a celorlalte părţi poate fi interpretată şi în sensul datoriei lui de a se supune. art. În afară de aceasta. Soluţionarea chestiunii despre vinovăţia inculpatului. inevitabil e tergiversează procesul judiciar. dar nu el soluţionează cauza. precis. În literatura juridică a fost expusă opinia că lăsarea demersului fără rezolvare limitează drepturile participantului la proces care a înaintat-o. iar sensul procesual – activitatea legală a organelor şi persoanelor competente în vederea demascării făptuitorului în săvîrşirea faptei incriminate şi a argumentării răspunderii penale în scopul condamnării lui. Ţinînd cont de prevederile alin. părţii vătămate. a-şi dovedi justeţea şi legalitatea revendicărilor sale. reprezintă cea de-a treia etapă a judecăţii în prima instanţă şi constau din cuvîntările procurorului. atunci. Demersul se cere motivat.instanţa de judecată nu este dependentă de poziţiile părţilor. motivarea trebuie adusă în raport cu fiecare. nedorind să-şi motiveze atitudinea faţă de cererea făcută. dacă instanţa va reveni la examinarea cererii făcute la sfîrşitul anchetei judecătoreşti. în baza cărora pronunţă hotărîrea. întotdeauna strict individuală şi irepetabilă. drepturile procesuale oferă posibilitatea de a contesta. În acest scop. 19 apreciem că acuzatorului de stat i se impune rol activ în vederea cercetării sub toate aspectele.6. de rînd cu alte părţi. unui regulament de procedură unic privitor la comportamentul părţilor şi forma activităţii lor în instanţă. pentru care persoana este condamnată. cu soluţionare pe parcursul cercetării judecătoreşti. considerăm absolut neîntemeiat cînd astfel de excepţii devin regulă. În scopul obţinerii unei concludenţe maxime. formularea juridică şi încadrarea juridică. 7. . . care au un anumit interes procesual şi cărora legea le-a oferit drepturi egale pentru dovedirea propriilor afirmaţii şi contestării argumentelor celuilalt (ale părţii adverse). care le permit aşi susţine şi a-şi argumenta declaraţiile şi afirmaţiile. care acţionează în exclusivitate ca organ al justiţiei. Stabilirea faptelor ce constituie fabula acuzării. inculpatul şi apărătorul. 9. În condiţiile contradictorialităţii procesului judiciar penal procurorul participă la examinarea probelor prezentate de partea apărării. ca parte a acuzării. 1 art.acuzatorul şi inculpatul pledează în proces în calitate de părţi. Aici se are în vedere rezultatul activităţii de acuzare.acuzatorul susţine acuzarea în instanţa de judecată. premisele pentru următoarea parte componentă a acuzării – încadrarea juridică. Acuzarea trebuie distinsă în sens material (substanţial) şi în sens procesual. adică recunoaşterea oficială şi fixarea corespunzătoare a concluziei că fapta incriminată cu formularea juridică respectivă cade sub incidenţa unei anumite norme de drept penal. 377-378 CPP. dispun de drepturi procesuale egale. Egalitatea procurorului cu celelalte părţi poate fi apreciată în sensul că procurorul. Fabula acuzării cuprinde faptele stabilite în cauză.2 alin. Sensul material (substanţial) al acuzării cuprinde totalitatea faptelor social-periculoase şi ilicite. Neobiectînd împotriva faptului că la etapa pregătitoare ar putea fi înaintate cereri.

328. expert. 326 solicită instanţei amînarea examinării cauzei pe un termen de pînă la o lună. cînd probele în acuzare sunt insuficiente. 438. În p. excluderea circumstanţelor agravante. În dezbaterile judiciare procurorul ţine discursul în acuzare prin care face totalurile întregii sale activităţi desfăşurate (a se vedea comentariul la art. Prin urmare. Prin efectuare incompletă a urmăririi penale se are în vedere încălcarea cerinţelor cercetării sub toate aspectele. 12. Avînd în vedere că în cursul judecării sunt prezentate probele acumulate la urmărirea penală. 53 se prevede capacitatea procurorului de a modifica încadrarea juridică a infracţiunii săvîrşite de inculpat dacă în cursul cercetărilor judecătoreşti se va constata faptul săvîrşirii unei infracţiuni cu un grad de pericol social mai redus prin: a. Dacă noua încadrare juridică atrage competenţa de judecată a instanţei ierarhic superioare se va proceda conform dispoziţiilor art. 16. în special cele reglementate în articolele 320. În cazul.4 alin. 54 se arată că dispoziţiile art. 14. 336 etc. 53) că procurorul dă indicaţii în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea acţiunilor procesuale în acest scop. fizice sau materiale. 33 li s-au cauzat daune morale. În cazul efectuării incomplete a urmăririi penale.326. procurorul în condiţiile alin. S-a arătat că nu poate participa în cauză procurorul dacă urmărirea penală a fost pornită în baza datelor căpătate în cadrul măsurilor operative de investigaţie efectuate de persoana cu funcţii de răspundere cu care se găseşte în relaţii de rudenie. parte civilmente responsabilă) sau citarea ca martor. 44 . 1. Procurorul – acuzator de stat dispune şi de alte drepturi şi obligaţii. 4. deşi conducerea cu urmărirea penală a fost exercitată de un alt procuror.10. solicită de la instanţă cauza pentru a formula o acuzare mai gravă. 2 art. c) dacă este martor sau deţine alte informaţii importante pentru rezolvarea cauzei penale (de exemplu. 53 . 17. 3. 1 art. 11. Abţinerea sau recuzarea procurorului Abţinerea şi recuzarea sunt remediile procesuale prin intermediul cărora procurorul este înlăturat sau se abţine de la desfăşurarea procesului penal în situaţiile în care ar exista neîncredere privitor la imparţialitatea şi obiectivitatea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu într-o cauză penală concretă. complet şi obiectiv a tuturor circumstanţelor cauzei. 63 . instanţa va scoate soluţia în baza probelor existente. în cauză). 33 CPP se aplică procurorului în mod corespunzător. 326 ). În p. 1 art. Procurorul care a participat la judecarea cauzei exercită căile ordinare de atac în condiţiile articolelor 401. parte civilă. procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă. 1 al. dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o faptă mai gravă sau a săvîrşit şi alte infracţiuni decît cea încriminată prin rechizitoriu. 1 art. procurorul înaintează demers instanţei cu scopul amînării şedinţei de judecată pe o perioadă de pînă la o lună pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea. Prin urmare procurorul nu poate participa într-o cauză penală: a) dacă prin infracţiune lui personal sau persoanelor indicate în p.3 alin. la necesitate fiind posibilă prelungirea pînă la 2 luni în scopul administrării probelor noi (pentru detalii a se vedea art. Sub aspectul administrării probelor noi se arată (p. a participat în calitate de specialist. b) dacă potrivit prevederilor Codului Civil RM ei poartă răspundere materială pentru dauna cauzată prin infracţiune. 278). Articolul 54.1 alin.a. b. 1 art. 421. în plus putîndu-se administra şi probe noi este posibil ca să apară date care conduc la concluzia că încadrarea juridică dată faptei trebuie schimbată. Este situaţie de incompatibilitate şi cazul prezentării învinuirii în judecată într-o cauză penală în care ofiţerul de urmărire penală se află în legătură de rudenie. 333. reîncadrarea după o nouă normă a Codului penal care prevede o pedeapsă mai blîndă. Situaţia de incompatibilitate este prezentă independent de recunoaşterea sau nu într-o anumită calitate procesuală în cauză (parte vătămată. 13. conform p. 15. 2 art. apărător ş. 6 alin. Dacă prezentarea probelor noi în termenul indicat nu s-a efectuat.

partea vătămată. 2. 1 art. 27 din Legea cu privire la Procuratură). în al doilea rînd. organele de urmărire penală prezintă unele aspecte specifice în raport cu instanţele judecătoreşti şi Procuratura. de exemplu. procurorul aflat în incompatibilitate poate fi sancţionat desciplinar (lit „e” art. Prin inadmisibilitate a deţinerii funcţiei de procuror în baza legii se are în vedere lipsa măcar uneia din condiţiile prevăzute în art. Deşi în lege nu se prevede în mod expres. sub aspectul efectuării urmăririi penale aceste organe se subordonează procurorului. Pentru unificarea acestor forme paralele este prevăzută o formă unică de realizare a urmăririi penale. Procurorul aflat în incompatibilitate are obligaţia să facă declaraţie de abţinere de la participare în cauza respectivă (alin. Dacă în privinţa persoanei instanţa de judecată a aplicat în temeiul art. art. se impune necesitatea participării la judecarea cauzei anume a procurorului care a condus sau a efectuat de sinestătător urmărirea penală. 9. acesta nu poate fi incompatibil în cazul cînd a participat la exercitarea urmăririi penale. 320 ). 54). 19-20 din Legea cu privire la Procuratură pentru candidaţii la funcţia de procuror. 7. 1. a condus sau a controlat acţiuni de procedură penală sau a reprezentat învinuirea în instanţa de judecată (alin. există o singură subordonare a tuturor pocurorilor pe linie ierarhică. Departamentului Vamal şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. în recurs şi la judecarea căilor extraordinare de atac – de către instanţa respectivă prin încheiere motivată. În cazul Procuraturii. În ceea ce îl priveşte pe procuror. 1 se indică asupra incompatibilităţii procurorului pe motiv că nu poate deţine această funcţie în baza legii sau a sentinţei instanţei de judecată. învinuit. Participarea altui procuror se dispune de procurorul ierarhic superior în caz de imposibilitate a participării acestuia. 6. 29 din Legea cu privire la Procuratură de către Procurorul General a fost emis ordin despre suspendarea din funcţie. partea civilă. apărător. Ordonanţa şi încheierea prin care s-a soluţionat abţinerea şi recuzarea nu este supusă căilor de atac (alin. Potrivit alin. Articolul 55.5. 4 din prezentul articol pentru motivele arătate în alin. Hotărîrea se cere motivată (art. 3 art. Condiţia impusă în acest caz este că procurorul să fi ştiut că nu poate participa la desfăşurarea procesului penal. organele de urmărire penală sunt subordonate pe linie administrativă organelor ierarhic superioare din cadrul instituţiilor în care sunt organizate şi. 55 urmărirea penală se efectuează de ofiţerii de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne. Declaraţia se face în formă scrisă şi conţine expunerea succintă a motivului. potrivit alin. aparţine Procurorului General ori judecătorului de la Curtea Supremă de Justiţie (prin ordonanţă sau încheiere motivată) la urmărirea penală. Mai întîi. 10. În scopul materializării acestei concepţii au fost reorganizate şi organele de urmărire într-un sistem unitar. Dimpotrivă. 6). 8. Nu va putea îndeplini obligaţiile procurorului în procesul penal persoana faţă de care în condiţiile art. în timp ce în cazul organelor de urmărire penală există o subordonare dublă. 65 Cod Penal privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 1 la 5 ani. 2 art. Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui Noul cod de procedură penală a prevăzut un sistem unitar al organelor de urmărire penală.2 alin. inculpat. Obligaţia de abţinere are un caracter moral şi în cazul neîndeplinirii ei. 1 procurorul poate fi recuzat de către bănuit. apreciem că declaraţia de abţinere se face de îndată ce procurorul a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate. 11. fie sub forma cercetării şi corespunzător exercitate de către organele de anchetă şi de cercetare penală. în apel.Potrivit alin. În funcţie de faza procesului penal la care se declară abţinerea sau recuzarea. 54). partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor. iar în cursul judecării în prima instanţă. Serviciului Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Din punctul de vedere al organizării şi funcţionării. 5.În p. competenţa de soluţionare. În codul anterior urmărirea penală era efectuată sub forma anchetei preliminare. 64 .

31. 3 prin care organul de urmărire penală. Din prevederile art. Serviciul de Informaţii şi Securitate a Republicii Moldova. sistematic cere ofiţerilor de urmărire penală 65 . adresarea demersurilor în cazurile prevăzute de lege în instanţa de judecată pentru a obţine autorizarea de efectuare a acţiunilor procesuale. înregistrare. 2). 8. 7. inclusiv măsuri operative de investigaţie. 55 CPP deducem atribuţiile: a) în vederea efectuării măsurilor operative de investigaţie (alin. Conducătorul organului de urmărire penală este persoana cu funcţie de răspundere care exercită conducerea subdiviziunii respective din Ministerul Afacerilor Interne. 5) se are în vedere respectarea dispoziţiilor art. Subordonarea organelor de urmărire penală faţă de procuror este considerată ca fiind funcţională (profesională) şi implică obligaţia executării indicaţiilor procurorului care conduce urmărirea penală. Efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală se dispune prin ordonanţă în cauze complicate sau de mari proporţii numai cu încuviinţarea procurorului (alin. 1 art. 3. încetarea procesului penal. b) în scopul prevenirii şi curmării infracţiunilor (alin. Asupra rezultatelor verificării. conducătorul organului de urmărire penală organizează verificarea plenitudinii evidenţei sesizărilor înregistrate în Registrele nr. iar în cazurile necesare aplică măsuri de influenţă asupra subalternilor care au admis abateri de la prevederile Instrucţiunii. în termen de cel mult 24 ore de la data începerii urmăririi penale este obligat să-I prezinte rezoluţia sau procesul-verbal de începere a urmăririi penale pentru confirmare şi fixarea termenului rezonabil al urmăririi penale. Din această perspectivă organul ierarhic superior din cadrul instituţiilor enumerate în alin. Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui Potrivit Instrucţiei privind modul de primire. înregistrare şi evidenţă a sesizărilor. scoaterea persoanei de sub urmărire panală. Departamentul Vamal. inclusiv şi a certificatelor utilizate. 52 ) în competenţa exclusivă a procurorului. 5. 1. după expirarea perioadei de raport. 2 cu datele altor surse de informaţie. 202 (alin.1 art. în limitele competenţelor legale. evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni. Articolul 56. 279) (alin. Al treilea exemplar se anexează la dosarul de nomenclator respectiv. 56 nu are posibilitatea legală de a anula indicaţiile procurorului.). conducătorul organului de urmărire penală efectuează zilnic în subdiviziunile subordonate controlul respectării procedurii de primire. 4. în 3 exemplare se întocmeşte actul de verificare a stării disciplinei de înregistrare şi evidenţă care urmează a fi prezentat procurorului respectiv şi organului ierarhic superior pînă la data de 10 a lunii următoare. 256 CPP). În acest sens. trimestrial. 9. Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efectuării la timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor. 274 alin. d) în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit. 274. 3). În atribuţiile organelor de urmărire penală legiuitorul a prevăzut efectuarea tuturor actelor procesuale. 1 şi nr. pct. 4). Conducătorul organului de urmărire penală în calitatea sa de participant din partea acuzării. c) în vederea pornirii şi efectuării urmăririi penale (potrivit art. cu excepţia celor date prin lege (art. potrivit art.a. exercită sub aspect procesual controlul asupra activităţii ofiţerilor de urmărire penală din subordine. Prin “anunţarea imediată a procurorului” (alin.În cadrul subordonării administrative organele de urmărire penală sunt obligate să se conformeze cel mai frecvent în ceea ce priveşte organizarea activităţii de urmărire penală şi a unor aspecte tehnico-tactice în acest sens. De asemenea. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Întreaga activitate a organelor de urmărire penală se exercită sub controlul procurorului căruia legiuitorul i-a acordat prerogativa ultimului cuvînt în privinţa măsurilor de care depinde desfăşurarea urmăririi penale (bunăoară: punerea sub învinuire şi ascultarea învinuitului. 4). ş. În scopul asigurării unui regim optimal de funcţionare a organului de urmărire penală conducătorul are competenţa de a desemna ofiţerul de urmărire penală sau mai mulţi ofiţeri de urmărire penală pentru exercitarea urmăririi penale într-o cauză concretă. 6. 4. 2.

Propunerea de transmitere a cauzei după competenţă (alin. 111 (alin. 56 CPP se indică asupra atribuţiilor conducătorului organului de urmărire penală în vederea asigurării efectuării sub toate aspectele. 9.1) se prevede în Instrucţiunea cu privire la modul de primire. martorul pentru a-i audia conform prevederilor art. înregistrare. Prin prevederile Codului de procedură penală în vigoare a fost limitată considerabil independenţa procesuală a ofiţerului de urmărire penală în raport cu statutul procesual al anchetatorului penal (Codul Penal din 1961). 5). 275) confirmă prin rezoluţie motivată propunerea de a nu porni urmărirea penală. dacă consideră necesară efectuarea acţiunilor prevăzute de art. Odată cu înregistrarea sesizării despre infracţiune prin rezoluţie sau process-verbal se dispune începerea urmăririi penale. dar nu înainte de a efectua acţiunile procesuale ce nu suferă amînare conform art. În alin. c) să emită ordonanţă de punere sub învinuire şi să audieze învinuitul ş. complet şi obiectiv. 2 pct. 125 alin. b) să se adreseze în instanţa de judecată cu demers în condiţiile art. 3).2. Alineatul 2 pct. partea vătămată. 1 art. Despre cercetarea locului infracţiunii a se vedea comentariul la art. 2 pct. 3 art. Modul de înregistrare a infracţiunilor (alin. corespunderea statutului procesual al participantului la proces împrejurărilor de fapt ale cauzei. 3. 301 alin. Procurorul care efectuează conducerea cu urmărirea penală confirmă pornirea urmăririi penale. 4. 2. 301. 2 pct. Rezoluţia sau. 7. Actul procedural generează efectele juridice scontate din momentul confirmării de către procuror. Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui 1. efectuarea acţiunilor de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale. Serviciul Informatii Securitate. 272. Privitor la percheziţii în cazul infracţiunilor flagrante şi alte măsuri arătate în pct. 118. 66 . 4 ofiţerul de urmărire penală. prin demers motivat. 19 alin. 96). cît şi cele care îi agravează răspunderea (alin. 19. 6. 8.6 a se vedea comentariul la art. completă şi obiectivă a tuturor circumstanţelor care dovedesc vinovăţia bănuitului. 11. a urmăririi penale (a se vedea comentariul la art. 2 art. atât circumstanţele care îi atenuează. 124 / 319/ 41/ 172 – 0/101 la 26 august 2003. 266-269. În sfera competenţelor conducătorului organului de urmărire penală se include şi controlul asupra respectării procedurii de înregistrare a sesizărilor despre săvîrşirea infracţiunilor. În modul prevăzut de art. inclusiv şi respectarea termenului rezonabil arătat în art. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei. Conform pct. 6. cît şi cele care îl dezvinovăţesc. 3 îi impune responsabilitatea pentru respectarea dispoziţiilor prezentului Cod la efectuarea urmăririi penale. 10. 236 poate cita bănuitul. evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni aprobată prin Ordinul nr. Pe parcursul urmăririi penale ofiţerul de urmărire nu este în drept: a) să aplice măsuri preventive. 300-303. 4 şi art. după caz.a. Cu toate acestea în mod întemeiat se poate afirma că în arealul competenţelor legale se cuprinde obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele. propune procurorului care exercită conducerea cu urmărirea penală înaintarea în instanţa de judecată a demersurilor în vederea obţinerii autorizaţiilor corespunzătoare. 259. Articolul 57. 271 alin. Departamentul Vamal. procesul verbal de începere a urmăririi penale de rind cu alte materiale acumulate neîntîrziat (în termen de 24 ore) se transmit procurorului. Alineatul 2 din prezentul articol reglementează atribuţiile ofiţerului de urmărire penală în vederea desfăşurării urmăririi penale şi administrării probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor cauzei. În calitatea sa de subiect al procesului penal ofiţerul de urmărire penală este unul dintre participanţii părţii acuzării. împuternicită în numele statului să efectueze urmărirea penală în cauze penale. 2) se face procurorului care exercită conducerea cu urmărirea penală în condiţiile art. 5. Ofiţerul de urmărire penală este persoană cu funcţie de răspundere din Ministerul Afacerilor Interne. Competenţa ofiţerului de urmărire penală este reglementată prin prevederile art. 7.pentru examinare materialele cauzelor penale cu scopul de a verifica: respectarea termenilor rezonabili de urmărire penală fixate de către procuror. 104 – 109. 1. învinuitului. iar în prezenţa condiţiilor legale (art. alin. Cu această ocazie ofiţerul de urmărire penală va depune procurorului un demrs motivat. 2.asigurarea drepturilor şi libertăţilor părţilor şi a altor persoane participante la procesul penal.

2). Despre cererile persoanelor participante la procesul penal a se vedea comentariul la art. Despre numirea din oficiu a apărătorului a se vedea comentariul la art. 14). Calitatea de victimă apare din raportul de drept penal substanţial. de acelaşi grad. urmează a fi executate întocmai şi la termenul cerut. 22. 67 . 13. B din Lege obligă organele care exercită activitatea operativă de investigaţie să îndeplinească însărcinările în scris ale ofiţerului de urmărire penală referitoare la măsurile operative de investigaţii pentru cauzele penale primite de ei în procedură. 16 impune o obligaţie detailizată prin art. Indicaţiile scrise ale procurorului (alin. căreia i sau adus daune prin infracţiune pînă la recunoaşterea printr-o hotărîre (ordonanţă sau încheiere) calitatea de parte vătămată sau parte civilă. arestarea la domiciliu. 18) au caracter obligatoriu pentru ofiţerul de urmărire penală. 18. 7 – 8 alin.12. În modul prevăzut de art. prelungire. 86. 17. 2 pct. 61 alin. 2. 202. 536-537. 26. 1990). 17 se referă la propunerile de eliberare a bănuitului reţinut pînă la autorizarea arestării de către instanţă şi de alegere. 2 pct. 21. 2 – partea civilmente responsabilă. martori. 24. 13. 278. Despre comisia rogatorie în străinătate a se vedea comentariul la art. să citeze şi să audieze personae în calitate de bănuit. Pe parcursul urmăririi penale ofiţerul de urmărire este limitat: a) în luarea măsurilor preventive: arestarea preventivă. 10 reprezintă instituţia folosită de ofiţerul de urmărire penală pentru realizarea unei acţiuni procesuale de către un alt organ de urmărire penală. 59 alin. 416-XII din 18. parte vătămată. 2 pct. 2 pct.1990 (Veştile nr. 9 alin. Potrivit art. atunci cînd nu are posibilitatea de a efectua nemijlocit acţiunea. Ofiţerul de urmărire penală conduce măsurile opartive de investigaţie (pct. 12 lit. modificare. Comisia rogatorie prevăzută în alin. 73 alin.12. 15. 21). Alineatul 1 al articolului comentat atribuie calitatea de victimă “persoanei fizice” şi “persoanei juridice”. 20). conform art. Art.a. Potrivit alin. din altă localitate. 87 alin. Victima Pentru prima dată prin normele procesual-penale se instituie statutul persoanei fizice. Prin urmare lipseşte mecanismul legal de realizare. 2 – partea civilă şi potrivit art. Atribuţiile arătate în alin. Ofiţerul de urmărire penală prin ordonanţă motivată soluţionează recuzările interpretului. a specialistului conform prevederilor art. această prerogativă nu poate fi realizată pe motivul că Codul nu reglementează modul în care s-ar putea ataca şi organul împuternicit să soluţioneze. juridice. 19. Deşi alin. 2 pct. 2 pct. traducătorului în circumstanţele arătate în art. Ordonanţa prin care s-a soluţionat recuzarea nu este susceptibilă de a fi atacată. Prin ordonanţă ofiţerul de urmărire penală poate dispune măsurile arătate în pct. 11 în vederea asigurării în bune condiţii a efectuării urmăririi penale organul de poliţie execută dispoziţiile ofiţerului de urmărire penală. 70 (alin. 20. Ofiţerul de urmărire penală prezintă în condiţiile art. 12 pct. 2 pct. Comisia rogatorie se dispune prin rezoluţie care trebuie să cuprindă lămuririle necesare penatru ca organul căreia i se adrsează să cunoască exact conţinutul solicitării. 25. Normele procesuale prevăd posibilitatea ofiţerului de urmărire penală să administreze probele necesare rezolvării tuturor aspectelor cauzei penale. la cererea procurorului. Acestea au valoare obligatorie pentru toţi subiecţii de drept şi urmează a fi executate întocmai în termenele solicitate. eliberarea provizorie a persoanei pe cauţiune şi liberarea provizoriu sub control judiciar s. 2 pct. 2 pct. Privitor la efectuarea urmăririi penale şi respectarea cerinţelor legale. 280 şi 289 probele acumulate în vederea punerii sub învinuire a făptuitorului (alin. Cu această ocazie se întocmesc ordonanţe. 12/312. organele de poliţie sunt obligate să îndeplinească însărcinările date de ofiţerul de urmărire penală privind înfăptuirea acţiunilor procesuale. 2 ofiţerul de urmărire penală recunoaşte partea vătămată. Alineatul 2 pct. 7 din Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie nr. 89. 14. explicaţii în scris (alin. 13) dispune măsurile prevăzute în art. revocare a măsurilor preventive adresate procurorului care exercită conducerea cu urmărirea penală. ofiţerul de urmărire penală ori de cîte ori va fi necesar va prezenta. 19 prevede dreptul ofiţerului de urmărire penală de a contesta indicaţiile procurorului. În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune (alin. 244-247. Articolul 58. 16. 23. 9 şi a expertului pentru motivele arătate în art.

se vor conţine date privitor la numărul de înregistrare. 265. 4. 7. în mod special despre neînceperea urmăririi penale (art. 17 Cod Civil). Victima este în drept să solicite şi să beneficieze în modul stabilit de art. victima este în drept să primească asistenţa juridică calificată de la un avocat ales.Victima este în drept să prezinte documente şi obiecte prin conţinutul şi proprietăţile cărora mărturisesc sau adeveresc despre săvîrşirea faptei penale (pct. 5 şi art. poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată (art. 55 Cod Civil).În conţinutul său. Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea poate fi atacat la judecătorul de instrucţie în termen de 5 zile (art. 59. 13. 8. Victima persoană fizică sau juridică care a suportat prin infracţiune daune morale şi materiale. victima va fi informată.Persoanei fizice sau juridice victimă a infracţiunii îi sunt garantate drepturile arătate în alin. Notă: În alin. alta obligatoriu rămîne şi se păstrează la persoana oficială a organului care a recepţionat sesizarea. 3 pct. în care. s-a avut în vedere avocatul – reprezentant al victimei.Potrivit pct. Prin daună înţelegem paguba. 5). este în drept să ceară recunoaşterea calităţii ei de parte vătămată potrivit art. 274 alin. ca titular de drepturi şi obligaţii (art. Dauna fizică reprezintă paguba suferită de o persoană fizică ca urmare a atingerii aduse vieţii. 6. 1 şi 8 alin. Aceeaşi eroare întîlnim şi în alin. 5. învinuitul. 2). evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni. funcţia şi numele celui care a primit sesizarea. Alineatul 2 din prezentul articol înscrie unul din drepturile centrale ale statutului victimei – ca cererea să fie înregistrată şi soluţionată în modul prevăzut de art. 7). Victima infracţiunilor arătate în art. Dauna materială este paguba adusă unui drept patrimonial (exemplu: de proprietate). 265 alin. 11 greşit se utilizează termenul de apărător.) sau ca urmare a provocării unei suferinţe morale (exemplu: moartea unei persoane apropiate). 215 de măsuri pentru asigurarea securităţii personale. Pentru detalii în acest sens a se vedea comentariul la art. cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor. 1 din prezentul articol. prejudiciul sau vătămarea unei persoane ca urmare a săvîrşirii unei infracţiuni. 10). sănătăţii ori integrităţii sale corporale (exemplu: răpirea de viaţă. Despre dreptul de a ataca ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale (alin. 3 indică asupra dreptului de a adresa cerere suplimentară !!!!! 9. 12. 263. 3. 11. La acţiunile procesuale la care participă. 313. 6 şi art. 2 privitor la dreptul victimei de a fi informată despre soluţionarea cererii sale. Garanţiile legale în acest sens sunt înscrise în art. Certificatul include două părţi dintre care. 68 . 5) – 6)). 274 alin. Despre rezultatele soluţionării. cauzarea de leziuni corporale etc. ori cu alte acte ilegale (alin. potrivit anexei 3 la Instrucţiunea privind modul de primire.). potrivit art. 3 pct. denumirea şi adresa organului de urmărire penală. 3. 3 pct. 276 asupra cărora urmărirea penală se porneşte în baza plîngerii prealabile se poate împăca cu bănuitul. pct. a membrilor familiei ori a rudelor apropiate.Persoana fizică este omul. 3 pct. organul de urmărire penală care a primit sesizarea. 3 pct. privit individual. 9) a se vedea comentariul la art. inculpatul (alin. 263. 313. Certificatul nu se eliberează în cazul parvenirii sesizării prin oficiul poştal. 4 pct. 265. telefonul de serviciu şi timpul cînd acestea au fost înregistrate. 10. Persoana juridică este organizaţia care are un patromoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu. onoare etc. 2). numele. poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale. 14.Alineatul 3 pct. 61 poate cere recunoaşterea calităţii procesuale de parte civilă (alin. inclusiv şi cea declarată oral. 274 alin. una se eliberează victimei. fizice ori materiale de pe urma infracţiunii. Victima persoană fizică care a suportat daune morale. cu aplicarea violenţei. în cazul cînd pot fi sau sunt ameninţate cu moartea. Dauna morală reprezintă paguba suferită de o persoană ca urmare a atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale (exemplu: reputaţie. eliberează imediat victimei un certificat. să-şi asume obligaţii. 3. 4 vine să dezvolte şi să completeze prevederile din alin. prenumele petiţionarului (denumirea persoanei juridice). înregistrare.

2. printr-o ordonanţă motivată organul de urmărire penală încetează participarea ei în cauza respectivă. Alineatul 5 din prezentul articol limitează drepturile victimei-persoană juridică cu patrimoniu de stat. Partea vătămată poate fi recunoscută numai după începerea urmăririi penale. 311 Cod Penal. Pentru exercitarea drepturilor arătate în alin. victima poate fi atrasă la răspundere conform art. fizice sau materiale. sfaturi. 70 de asistenţa juridică a avocatului din oficiu. 105-110. Despre aceasta va fi prevenită în modul prevăzut de art. numele de familie şi prenumele subiectului) şi în care cauză a fost dată. de a beneficia în modul stabilit de art. 1) – 4) nu are nici o valoare juridică faptul i-a fost sau nu recunoscută victimei-persoană fizică calitatea de parte vătămată şi/sau parte civilă. prenume. Prin “temeiuri de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale” trebuie avute în vedere constatarea cauzării unuia din modalităţile prejudiciului printr-o acţiune (inacţiune) penală. de îndată ce s-a constatat faptul cauzării daunei morale. explicate drepturile şi obligaţiile prevăzute în art. Recunoaşterea părţii vătămate are loc la cererea victimei sau din oficiu. învinuitului. 2 (persoana de încredere poate fi soţul/soţia. de a fi însoţită de o persoană de încredere la toate acţiunile procesuale. inculpatului. Organul de urmărire penală (după caz procurorul) are obligaţia să cheme victima si să-i explice dreptul de a se constitui în calitate de parte vătămată. 8. 60. 3. Astfel. Victima acţionează în procesul penal nemijlocit sau prin reprezentanţi (a se vedea comentariul la art. gradul.80). a i se întocmi cereri etc. 3. fizic sau material poate avea calitatea de parte vătămată. pregătită sau în curs de pregătire. Despre audierea victimei a se vedea comentariul la art. 18 alin. Despre recunoaşterea în calitate de parte vătămată ofiţerul de urmărire penală (procurorul) emite o ordonanţă care cuprinde în partea introductivă: locul şi timpul întocmirii. cu condiţia că victima nu dispune de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul ales. se prevede dreptul de a fi consultat. În cazul denunţării calomnioase. 67 pentru reprezentarea intereselor bănuitului. 2). 7. ce a servit temei pentru recunoaşterea părţii vătămate. fapt care se cere menţionat în ordonanţă. 60 alin. adică. 4. 16. o rudă apropiată. 4 pct. Aliniatul 2 impune necesitatea recunoaşterii părţii vătămate “imediat”. sugestii. 15. 77 . 7. Dacă în cursul urmăririi penale se constată lipsa cauzării prejudiciului părţii vătămate. În cazul în care recunoaşterea părţii vătămate are loc pînă la punerea sub învinuire se va indica în partea descriptivă despre pornirea urmăririi penale după semnele infracţiunii prevăzute în articolul concret din Partea Specială a Codului penal. prin ce anume se exprimă încălcarea drepturilor persoanei. În faza judecării partea vătămată nu poate fi recunoscută.. Articolul 59. 21. prieten sau orice altă persoană la alegerea victimei). Partea vătămată 1. de către cine (funcţia. Alineatul 7 conţine obligaţiile victimei (a se vedea comentariul la art. adică a primi explicaţii. 19. Alineatul 4 art. 17. Despre recunoaşterea în calitatate de parte vătămată trebuie neintirziat înştiinţată persoana. 20. 69 . 58 amplifică drepturile victimei care a suferit de pe urma infracţiunilor deosebit de grave (fapte săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani) sau excepţional de grave (fapte săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă) contra persoanei. Neîndeplinirea acestei îndatoriri se apreciază ca încălcare a dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie. 263 alin. 6. Inculpatul nu poate cere ca partea vătămată să intervină în proces. nume după tată) în calitate de parte vătămată şi comunicarea despre aceasta. 5. partea rezolutivă conţine hotărîrea ofiţerului de urmărire penală privitor la recunoaşterea persoanei fizice (nume de familie. inclusiv şi la şedinţele închise petrecute conform art. în partea descriptivă se cuprinde descriera succintă a fondului cauzei. lipsind-o de posibilitatea retragerii cererii referitoare la infracţiunea săvîrşită. Persoana fizică căreia prin infracţiune i s-a cauzat un prejudiciu moral. Condiţia cerută de alineatul 1 al prezentului articol este acordul victimei prin care trebuie avută în vedere exprimarea voinţei sau îndeplinirea unor acte specifice susţinerii laturii penale. Victima în procesul penal are şi alte obligaţii.Apărătorul participă în procesul penal în condiţiile art. 18.

33. Judecarea cauzei în instanţa de fond şi în instanţa de apel se desfăşoară cu participarea părţii vătămate sau a reprezentantului ei.5 art. de procesul-verbal.9. interpretului şi traducătorului pentru motivele din art.Este instituit dreptul de a lua cunoştinţă. 5.323 admite posibilitatea aducerii silite şi dreptul instanţei de a aplica amenda judiciară. procurorul este obligat să-i explice dreptul de a lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale şi să i le prezinte integral. 2.Alineatul 1 din art. Despre prezentarea materialelor de urmărire penală conform prevederilor art. judecătorului. 293. Orice acţiune sau act ilegal al organului de urmărire penală.Partea vătămată este în drept. locul. 6. alineatului şi punctului articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă. să prezinte documente/în acest sens art.Unul din mijloacele cele mai efective de realizare a drepturilor constă în posibilitatea de a face declaraţii. după caz judecătorului de instrucţie. La cererea ei obiecţiile în mod obligatoriu se introduc în procesul-verbal al acţiunii procesuale. 294 se întocmeşte proces-verbal. trebuie să conţină informaţia privitor la data.În punctele 8-9 se conţin drepturile pe care partea vătămată le realizează în şedinţa de judecată. 8. 7. Astfel. fizice sau materiale prin argumentarea cu probele cercetate în şedinţa de judecată.60 conţine drepturile părţii vămate. fapt atestat prin semnătura părţii vătămate. Punctul 1 alineatul 1 din articolul comentat înscrie dreptul de a cunoaşte esenţa învinuirii. nevalorificînd pretenţii materiale.84. prin sintagma alte mijloace de probă se are în vedere de exemplu dreptul de a propune martori. face observaţii prin care să-şi manifeste dezacordul faţă de acţiunile organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. de examinare a cererilor formulate personal sau prin reprezentantul său. mijloacele şi modul de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei cu arătarea încadrării juridice conform articolului. Rămîne însă certă obligaţia de a se prezenta pentru depunerea declaraţiilor. organului care exercită activitatea operativă de investigaţie. în prezenţa circumstanşelor din art.Parte vătămată poate formula obiecţii /p. ordonanţa de recunoaştere în caliate de parte vătămată. adică poate invoca argumente.Punctul 4 al alineatului 1 stabileşte dreptul părţii vătămate de a declara recuz ofiţerului de urmărire penală şi procurorului în condiţiile temeiurilor prevăzute în art. Din conţinutul reglementărilor actuale rezultă dreptul persoanei fizice. Partea vătămată poate da explicaţii. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate În calitatea sa de parte a acuzării. 11. procurorului prin care au fost încălcate drepturile şi interesele 70 . în ordinea procedurii prevăzute de art. 54.111/ . La încheierea urmăririi penale. Apreciate în raport cu sistemul drepturilor prevăzute de vechiul cod. 4. 10. a prezenta corpuri delicte ş.a. potrivit punctului 3 alineatul 1.5 alin 1/. 3.a. se observă o lărgire esenţială şi o detalizare a statului procesual al părţii vătămate prin care sunt create garanţii efective pentru asigurarea accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare a intereselor prejudiciate prin infracţiune. după încheierea acţiunii procesuale la care a participat.157/.ş. 313.86 şi grefierului în condiţiile art. adică a furniza informaţii privitor la fapta penală şi circumstanţele care au importanţă pentru cauză/despre aceasta în detaliu a se vedea comentariul la art. cu condiţia că nu i se vor leza astfel drepturile şi interesele.89. ea poate participa la şedinţă situîndu-se pe poziţia acuzării. Sintagma să pledeze în dezbaterile judiciare privitor la prejudiciul cauzat presupune dreptul de a susţine învinuirea adusă inculpatului în cauzarea daunelor morale. partea vătămată deţine anumite drepturi şi obligaţii pe care le realizează în exclusivitate sub aspectul laturii penale.Prin dreptul de a fi informată despre toate hotărîrile care se referă la statutul său se are în vedere obligaţia organului de urmărire penală de a pune la curent partea vătămată cu ordonanţele de încetare a participării sale în această calitate procesuală. 1. Observăm o dublă funcţionalitate a declaraţiilor şi explicaţiilor – ca mijloc de probă şi posibilitate de apărare a drepturilor şi intereselor prejudiciate prin infracţiune. alături de procuror. Prin urmare. Ordonanţa poate fi atacată la judecătorul de instrucţie în condiţiile art. Articolul 60. expertului în cazurile stabilite în art. Pentru neprezentare nemotivată alin. Se admite posibilitatea judecării în absenţa ei. vătămate prin infracţiune de a participa ca parte în orice proces penal fără nici o limitare.

13 din alineatul comentat. prevăzut în p.15 este în drept să participe la judecarea apelului şi a recursului.art. 16. Drepturile şi obligaţiile avocatului sunt determinate de statutul părţii reprezentate. învinuitul şi inculpatul.În cazul cînd se dă o sentinţă de achitare /p. Cu scopul de a căpăta compensarea cheltuelilor partea vătămată va depune o cerere organului de urmărire penală sau instanţei de judecată /în detaliu a se vedea comentariul la art. Împăcarea este posibilă în tot cursul procesului penal.1 alin. Un alt drept.161-162. 18. cazarea. prin plîngere. potrivit p. din momentul începerii urmăririi penale şi pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. Dreptul de a face obiecţii asupra plîngerilor altor participanţi la proces se poate realiza în două situaţii – atunci cînd plîngerea i-a fost adusă la cunoştinţă de către organul de urmărire penală şi în cazul în care a aflat în alte împrejurări. 13. Avocatul este admis în cauză din momentul începerii urmăririi penale şi la orice etapă ulterioară a procesului penal.art. Partea vătămată.02.227-229/. stabileşte posibilitatea de a se împăca cu bănuitul. Temeiul juridic este mandatul de asistenţă juridică sau hotărîrea organului de urmărire penală sau a instanţei despre desemnarea avocatului din oficiu. CEDO a stabilit că statul este obligat să prevadă doar posibilitatea de a solicita repararea tuturor prejudiciilor. Cei cu capacitatea restrînsă a drepturilor se pot împăca cu încuviinţarea reprezentantului său legal. 524 – 525. inclusiv şi celor morale. S-ar putea admite solicitarea de către partea vătămată a unei încadrări juridice mai grave doar cu condiţia că acuzarea formulată poate aduce prejudicii intereselor civile. Prin împăcare. partea vătămată recunoscută şi parte civilă poate exercita căile de atac doar privitor la latura civilă a sentinţei. Prin cheltueli suportate în cauza penală se au în vedere cheltuelile făcute în legătură cu: prezentarea la citarea organului de urmărire penală şi judecată. motiv pentru care nu I se garantează dreptul de a ataca latura penală a sentinţei. 157 . 71 . Pentru prima oară este înscris dreptul celui vătămat prin infracţiune să solicite repararea din contul statului a prejudiciului cauzat în urma faptei penale.313/. Cît priveşte dreptul de a ataca hotărîrea instanţei. Se face personal sau prin reprezentantul legal. pot fi atacate judecătorului de instrucţie în raza competenţei căruia îşi desfăşoară activitatea organele enunţate. cînd a luat cunoştinţă de materialele cauzei penale la încheierea urmăririi penale sau în cursul judecării etc. 15.2004) s-a arătat că victima nu are dreptul de a obţine condamnarea. Prin prejudiciu cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală se are în vedere paguba materială sau morală care îi acordă dreptul la despăgubiri conform art. numai în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 14. Prin urmare. Punctul 18 alineatul 1 prevede posibilitatea de a-i fi restituite bunurile şi documentele în original în condiţiile art. 12. are în vedere actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă.109 Cod penal. 20.legitime ale părţii vătămate /art.de reparare şi restabilire a obiectelor deteriorate drept urmare a utilizării lor la acţiunile procesuale la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei.2 art 387/ prin care instanţa respinge acţiunea civilă pe motiv că nu s-a stabilit făptuitorul se admite posibilitatea obligării statului de a suporta repararea daunelor cu condiţia că victima va dovedi cauzarea prejudiciului şi că neidentificarea făptuitorului rezultă dintr-o eroare gravă a organului de urmărire penală şi a procurorului. art. Partea vătămată poate fi asistată de un avocat ales sau desemnat din oficiu. de exemplu. În alineatul 2 articolul 60 sunt prevăzute obligaţiile părţii vătămate.276 privitor la care se stabileşte pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei /aşa numitele cauze de acuzare privată/. poate fi valorificat sub aspectul laturii penale. Obţinerea condamnării ţine de prerogativa exclusivă a procurorului. menţinerea salariului mediu pentru toată perioada de participarte la proces. 19. în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu a drepturilor. Prin punctul 12 alineatul 1 se stabileşte dreptul discreţionar al părţii vătămate de a renunţa la plîngerile depuse personal sau prin reprezentant privitor la actele şi acţiunile prin care i s-au îngrădit dreptuile şi interesele legitime. În jurisprudenţa CEDO (cazul REPIREZ versus FRANŢA din 12. 17.

învinuit. ş. căreia prin infracţiune i-a fost cauzat prejudiciu moral sau 72 . . cu consimţămîntul ei. poate fi supusă examinării corporale. 3) momentul constituirii de parte civilă este precis delimitat de art. . 387. Acţiunea civilă poate fi înaintată de către: . 24. Constituirea de parte civilă în procesul penal este posibilă în ordinea prevăzută de art.201) şi atragerea la răspundere penală (art. 23. Obligaţia înscrisă în punctul 5 alin. Prin alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul Cod se au în vedere: Articolul 61. 73). Neexecutarea ei implică multiple consecinţe juridice. O obligaţie esenţială ţine de darea declaraţiilor privitor la fapta penală şi alte circumstanţe importante pentru cauză.proprietarul bunului.5 art. potrivit legii. 1. Dacă partea vătămată nu doreşte.persoanele care în urma infracţiunii şi-au pierdut capacitatea de muncă şi au suportat cheltuieli de tratament. 5 putîndu-se face în tot cursul urmăririi penale. Printro ordonanţă motivată.Despre judecarea acţiunii civile şi soluţiile adoptate a se vedea comentariul la art. La cererea organului de urmărire penală partea vătămată are obligaţia să prezinte obiectele şi documentele pe care le deţine ca fiind relevante pentru stabilirea adevărului în cauză. Partea civilă Calitatea de parte civilă în procesul penal o poate deţine persoana fizică sau persoana juridică care a suferit un prejudiciu material sau moral în urma săvîrşirii infracţiunii.persoana care. .154. 61 şi anume: 1) existenţa temeiurilor suficiente de a considera că în urma infracţiunii a fost cauzat prejudiciu moral sau material.333. 2 se referă la unul din cazurile cînd expertiza este obligatorie. reale.persoanele care au suportat cheltuieli cu îngrijirea victimei ori cu înmormîntarea ei. 2. administrează bunul. Despre procedura citării a se vedea comentariile la articolele 235-242.cărăuşul bunurilor care în timpul transportării au fost sustrase.procurorul în cazurile arătate în art. inculpat sau de la persoanele care poartă răspundere patrimonială (civilă) pentru faptele acestuia (privitor la persoanele care poartă răspunderea pentru prejudiciul cauzat de către făptuitor a se vedea art. 26. În cazul cînd partea vătămată a pătimit în urma unei infracţiuni grave. prin cerere scrisă în mod personal sau prin reprezentanţi.aplicarea amenzii judiciare (art.Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia de a explica persoanei fizice sau juridice.în special: supunerea aducerii silite (art. Printre cele înscrise se prevede necesitatea de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei. organul de urmărire penală poate colecta de la părtea vătămată mostre pentru cercetare comparativă. 225.potrivit art. iar în timpul judecăţii pînă la terminarea cercetării judecătoreşti. deosebit de grave sau excepţional de grave. 1 art. 221. denumite acţiune civilă în scopul revendicării prejudiciului de la bănuit. Prin temeiuri verosimile se au în vedere împrejurări plauzibile.21. care au aparenţă de adevăr şi atestă îndoieli privitor la capacitatea de a înţelege just circumstanţele importante pentru cauză şi abilitatea de a face declaraţii juste în privinţa lor. Despre ordinea stabilită în şedinţa de judecată a se vedea comentariul la art.Pentru existenţa acestei calităţi procesuale se cer a fi îndeplinite cumulativ o serie de condiţii care rezultă din alin. 27. 219 alin. . 22.119 actul poate fi efectuat numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie. 51 CPP (a se vedea comentariul la art. 3. Prin obligaţia de a se supune dispoziţiilor legitime ale organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată înţelegem respectarea cerinţelor acestora date în conformitate cu legea.199). 25. distruse ori degradate. 219).313 Cod penal). 2) manifestarea de voinţă a persoanei prejudiciate prin depunerea unei cererri.a. . dată potrivit alin. protezare etc.

învinuitului. 1) partea civilă poate solicita punerea sub sechestru a bunurilor bănuitului. privitor la care de la bun început se face precizarea valorificării lor „în scopul susţinerii cererii sale”. implicarea în procesul penal a părţii civile (reprezentantului ei) este limitată la latura civilă a cauzei penale. 4 alin. 401. La terminarea urmăririi penale va proceda (pct.a. În pct. 84. 11 alin. Notăm faptul că părţii civile i se vor prezenta doar materialele referitoare la acţiunea civilă la care este parte. 202. 313. În legătură cu aceasta partea civilă poate ridica copii. 203. participînd la acţiuni procesuale este în drept să facă cunoştinţă cu procesele-verbale respective. 315. 2. 33. 222 alin. În momentul aducerii la cunoştinţă faptul recunoaşterii în calitate de parte civilă persoanei i se va înmîna în scris lista drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în art. Partea civilă intră în posesia drepturilor şi obligaţiilor arătate în art. 346. inculpatului. pentru asigurarea acţiunii civile pornite (pct. 2 alin. consfinţit în pct. 222).material dreptul de a înainta acţiune civilă în procesul penal şi de a se constitui parte civilă (art. 73 . 1). 16 alin. Alineatul 5 din prezentul articol reglementează temeiurile şi ordinea procesuală prin care încetează participarea persoanei necorespunzătoare recunoscută parte civilă (a se vedea comentariul la art. video. 1) potrivit art. 315. 86. adică a acţiunii civile. 1) depusă personal sau de reprezentantul său în temeiul art. 1) a se vedea comentariul la art. 79. 2). -14) alin. Partea civilă potrivit pct. nota date din materialele cauzei. 205.. 324. sentinţa. 1 alin. poate formula cereri. Participînd la acţiunile procesuale la urmărirea penală şi în judecată poate reacţiona la acţiunile nelegitime ale părţii civilmente responsabile sau bănuitului. Articolul 62. învinuitului. 524-525 (pct. 364. cu excepţia cazurilor arătate în art. 110. este asigurat prin art. 4. Legiuitorul reglementează obiectul declaraţiilor. poate cere prezentarea corpurilor delicte. 89. Alineatul 1 din prezentul articol reglementează drepturile părţii civile. La categoria „hotărîri adoptate care se referă la drepturile şi interesele părţii civile” (pct. Dreptul de a face obiecţii şi de a-şi expune părerea referitor la cererile înaintate de alţi participanţi. Cererea de recuzare (pct. 61 alin. stabilind că cele din urmă se pot referi la acţiunea civilă înaintată. reproducerea înregistrărilor audio. 319. 5) – 6). 1) trebuie motivată şi întemeiată măcar pe unul din cazurile de incompatibilitate arătate în art. 1 se prevede dreptul de a face explicaţii potrivit procedurii stabilite în art. Poate exercita căile de atac (pct. 6. să formuleze obiecţii. părţii civilmente responsabile în suma valorii probabile a pagubei (art. de încetare a calităţii de parte civilă (art. 62. conform art. 452. hotărîrile privind punerea sau scoaterea bunurilor de sub sechestru aplicate la cererea părţii civile (art. 421. Prin urmare. 3 alin. Este în drept să ceară includerea lor în procesul-verbal.Despre renunţarea la acţiunea civilă (pct. art. 413 ş. iar prejudiciile cauzate prin acţiunile ilicite ale organului oficial. 317). 295. 1). 460). 438. Compensarea cheltuielilor suportate în cauză se va face conform art. după caz a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată. 224. 18 alin. 1) se atribuie: ordonanţa (încheierea) de recunoaştere în calitate de parte civilă. 210) ş. Făcînd obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată va cere consemnarea lor în procesul-verbal. 12 alin. Despre cereri a se vedea comentariul la art. 423. Să retragă cererea (pct. 62 din momentul întocmirii hotărîrii despre recunoaşterea în această calitate. ordonanţa (încheierea) privind refuzul de a recunoaşte persoana parte civilă (art.Persoana fizică sau juridică care a înaintat acţiunea civilă este recunoscută parte civilă în procesul penal prin ordonanţa ofiţerului de urmărire penală. decizia în partea ce se referă la acţiunea civilă. 8) –9). Drepturile şi obligaţiile părţii civile Prezentul articol reglementează statutul procesual al părţii civile în procesul penal. 412. 439. 3. 1) se au în vedere documente şi alte mijloace de probă arătate în art. 407. 10 alin. Despre reprezentantul părţii civile (pct. 13 din prezentul articol. 293. 336. 244-245. 277. 93. inculpatului prin obiecţii. În judecată se bucură de drepturile prevăzute în pct. 7 alin. 205). 222 alin. 112. 293-295. 228. să ceară includerea lor în procesele-verbale etc.a. 1) a se vedea comentariul la art. 1 art. 377-379. 53. 369. 327. Prin prezentarea de materiale în susţinerea cererii sale (pct. 1) împotriva acţiunilor şi hotărîrilor date în cursul procesului penal în ceea ce priveşte drepturile şi interesele sale (art. 62 dezvoltate prin dispoziţiile art. 19 alin.

un proces verbal de reţinere. 3) a se vedea comentariul la art. (Despre conţinutul lui a se vedea art. 4. Dacă persoana anterior a fost reţinută. faţă de care există declaraţii că ar fi săvîrşit infracţiune sau persoana care nu doreşte să facă declaraţii împotriva sa. În spiritul legii procesual-penale nu constituie bănuit persoana. Ora de la care începe şi la care se sfîrşeşte termenul intră în durata de 72 ore. termenul de 72 ore se include în termenul de 10 zile. Pentru a deţine calitatea procesuală de bănuit este suficientă emiterea unuia din actele procedurale arătate mai sus. 175 – 177. 161 alin. 1. 2 şi art. art. Prin sintagma „anumite probe” se vor avea în vedere elemente de fapt dobîndite pe cale procesuală care confirmă existenţa infracţiunii şi servesc la identificarea făptuitorului. 63 din prezentul cod prevede expres că bănuit poate fi doar persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune. Alineatul 2 art. 162 la adoptarea sentinţei. se conţine o eroare. 60 alin. 3) ordonanţă de recunoaştere în calitate de bănuit. În cazurile în care a fost pornită urmărirea penală împotriva persoanei concrete. Pînă la soluţionarea cauzei penale partea civilă în cazurile arătate în art. instanţa va soluţiona chestiunea privitoare la corpurile delicte.a. Despre cazul reţinerii persoanei bănuite se întocmeşte. Dispoziţia alin. La calcularea termenului procedural se porneşte de la ora privării efective de libertate. 2) persoana faţă de care s-a aplicat o măsură preventivă (a se vedea categoriile măsurilor preventive în alin. 165 CPP). 1) persoana reţinută – nu mai mult de 72 ore. 2) ordonanţă sau încheiere de aplicare a unei măsuri preventive (a se vedea comentariul la art. Bănuitul Calitatea procesuală de bănuit apare numai după pornirea urmăririi penale. Notă: În art. 74 alin. 175 CPP) – nu mai mult de 10 zile. Despre obligaţiile părţii civile a se vedea comentariul la art. greşit fiind prevăzută posibilitatea aplicării faţă de bănuit doar a măsurilor preventive neprivative de libertate. termenul expiră în ultima zi a acestei luni. 3 art. Legiuitorul a prevăzut exhaustiv actele procedurale prin care persoana capătă calitatea procesuală de bănuit şi anume: 1) proces-verbal de reţinere (a se vedea comentariul la art. Astfel. 5 din prezentul articol indică asupra posibilităţii exercitării drepturilor şi obligaţiilor personal sau prin reprezentant conform art. care se aplică în mod corespunzător. 3. Termenul procedural va curge din momentul aducerii la cunoştinţă a hotărîrii (încheierea instanţei de judecată sau ordonanţa procurorului) despre aplicarea măsurii preventive. Chemarea şi audierea părţii civile în calitate de martor (alin. p. 177 CPP). 3) persoana faţă de care s-a dat o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – nu mai mult de 3 luni. 1 poate solicita procurorului sau instanţei de judecată restituirea corpurilor delicte. 385. 5. în termen de până la 3 ore de la momentul privării ei de libertate. 74 . 63 reglementează termenul înăuntrul căruia persoana poate deţine calitatea de bănuit. 3 care se aplică în mod corespunzător. 236 şi 105-110.Potrivit art. din acest moment se va considera că aceasta deţine calitatea de bănuit. 185 ş. 77-78. Articolul 63. indiferent de faptul a fost sau nu dată ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. 63 alin.2. 1. Despre alte drepturi şi obligaţii (alin. 74 alin. 167 şi comentariul la acesta). Dacă această zi cade într-o lună ce nu are zi corespunzătoare. 79-80. Minorul – parte civilă incapabil sau cu capacitate de exerciţiu limitată va avea reprezentant legal conform art. rezultă că arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării pot fi luate şi faţă de persoana bănuită în săvîrşirea infracţiunii. În acest caz termenul procedural se va calcula de la ziua indicată în actul care a provocat curgerea termenului şi expiră la sfîrşitul zilei respective a ultimei luni. Alineatul 1. Din reglementările art. 4) se va face conform art.

chemate să asigure echilibrul între interesele persoanei şi ale societăţii izvorăşte din prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art.63 legiuitorul obligă organul de urmărire penală să elibereze necondiţionat la expirarea termenului de 72 ore persoana reţinută. 35 Cod penal procurorul sau instanţa de judecată au obligaţia să elibereze persoana reţinută sau să-i revoce măsura preventivă până la expirarea termenelor de 72 ore sau. 7.1. . după caz. Constituţia Republicii Moldova (art. şi anume: 1) eliberarea bănuitului reţinut. la expirarea termenului de 10 zile. În cazul revocării arestării preventive judecătorul de instrucţie trimite. Codul de procedură penală (art. Articolul 64. îşi poate organiza apărarea în perfectă cunoştinţă de cauză. 4) emiterii de către procuror a ordonanţei de punere sub învinuire. administraţiei locului de detenţie copia de pe hotărîre. 10 zile. CEDO (art. care este obligată să elibereze imediat persoana arestată. obligaţia acordării asistenţei juridice de către un apărător. în aceeaşi zi. 64 prezentul Cod consfinţeşte unul din drepturile fundamentale ale omului – dreptul la apărare. 2 alin. Procurorul va dispune prin ordonanţă scoaterea persoanei de sub urmărire penală. 105-110 CPP. Persoana care l-a reţinut sau l-a recunoscut în calitate de bănuit (ofiţerul de urmărire penală sau procurorul) are obligaţia de a-i explica toate drepturile în termeni pe înţelesul persoanei bănuite. 4. Legiuitorul a prevăzut exhaustiv modalităţile prin care persoana pierde calitatea de bănuit. 2) obligaţia organului de urmărire penală. procurorul dispune una din următoarele soluţii: a) scoaterea bănuitului de sub urmărire penală (pentru detalii a se vedea comentariul la art. Dacă înăuntrul termenului de reţinere sau aplicare a măsurii preventive se va constata: inexistenţa infracţiunii. La momentul expirării unui termen arătat. 2 se înscrie dreptul de a primi îndată după reţinere sau după recunoaşterea în calitate de bănuit informaţie în scris despre drepturile sale. 3. sau într-o altă limbă pe care o înţelege. Fără a intra în detalii (pentru amănunte a se vedea comentariul la art. 3. ). redactat în strictă concordanţă cu art. În cazul aplicării unei măsuri preventive faţă de bănuit. Posibilitatea bănuitului de a se apăra este marcată prin prezenţa în alin. 17) apreciem că dreptul la apărare include trei aspecte de bază: 1) posibilitatea bănuitului de a se apăra singur. potrivit pct. 8.5. Alineatul 1 art. Dreptul la apărare este garantat prin obligaţia organului de urmărire penală de a-i asigura bănuitului posibilitatea să-şi exercite apărarea prin toate metodele şi mijloacele care nu sunt interzise de lege. 2) revocarea măsurii preventive aplicate faţă de bănuit. Dreptul la apărare privit ca o cerinţă şi garanţie. 6). În alin. fapta de săvîrşirea căreia este bănuită persoana nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune. fapta nu întruneşte elementele infracţiunii sau cel puţin una din cauzele prevăzute în art. aceasta va fi revocată de organul care a dispus-o.d). 1. 64 unor largi drepturi procesuale. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art. procurorului şi a instanţei de judecată de a avea în vedere din oficiu şi aspectele favorabile bănuitului. în limba lui maternă. în dependenţă de probele administrate în cauză şi circumstanţele stabilite. 3 art. 26). uneori. b) punerea sub învinuire (a se vedea comentariul la art. lit. 6. 284 CPP). pct. asupra naturii şi cauzei bănuielii. 75 4. 281 CPP). 17). 6 paragraful 3. 2 art. lit.a din CEDO. În pct. 3) posibilitatea şi. 2. bănuitul fiind informat imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaştere în calitate de bănuit în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu. Încetarea calităţii de bănuit nu exclude posibilitatea citării şi audierii persoanei în calitate de martor în condiţiile art. Astfel. în special dreptul de a nu mărturisi împotriva sa. Aceste măsuri se consemnează în procesul-verbal. 3) anularea de către procuror a ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterea lui de sub urmărire penală.

6. recunoaştere în calitate de bănuit sau procesul-verbal de reţinere. titlul III. folosind aceasta drept metodă de apărare? Dispoziţiile art. însă. 6. Fără limită de număr şi durată în pct. şi anume: a) să primească informaţii privind drepturile şi obligaţiile lor. datele care au fost obţinute nu pot fi admise ca probe (în acest sens a se vedea comentariul la art.1997). fără prezenţa unor terţe persoane. 7. 173). 8. În cazul reţinerii bănuitului.Moldova nr. 76 . cu excepţia celor prevăzute de alin. Bănuitul are discreţea de a participa la acţiunile procesuale. Despre reţinerea unui minor în mod obligatoriu se va comunica părinţilor lui sau persoanelor care-i înlocuiesc (în acest sens a se vedea pentru detalii comentariul la art. Măsura se impune de unde de urgenţă.10. Bănuitul reţinut beneficiază de altfel şi de drepturile prevăzute în Legea cu privire la arestarea preventivă (Nr. 311 Cod penal „Denunţare calomnioasă pentru afirmarea cu bună ştiinţă a săvîrşirii infracţiunii de către o persoană care. Inevitabil se pune întrebarea: poate bănuitul depune declaraţii false. 64 nu împiedică şi aplicarea unei asemenea metode. 69 . alin. Bănuitul are dreptul să fie asistat de un apărător (a se vedea comentariul la art. Un alt drept al bănuitului prevăzut în pct. dar nu mai tîrziu de 6 ore din momentul privării de libertate. acţiunea procesuală se va efectua şi cu participarea apărătorului lui. bănuitul nu poate fi silit să facă declaraţii. art. 67. 64. nu poate fi tras la răspundere penală pentru refuzul sau eschivarea de la darea declaraţiilor şi pentru declaraţii mincinoase. Este. organul de urmărire penală are obligaţia de a înştiinţa prin telefon. telefonogramă sau telegramă o rudă sau o altă persoană la propunerea sa despre locul unde este reţinut. capitolul III şi IV (a se vedea comentariul la art. 9. nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei”. O altă garanţie de asigurare a apărării bănuitului este dreptul de a primi fără întîrziere de la organul de urmărire penală copia de pe hotărîrea de aplicare a măsurii preventive. 313 CPP. 1226-XIII din 27.97.06. Bănuitul este în drept să recunoască fapta. cerinţele disciplinare. Acţiunile organului de urmărire penală sau procurorului pot fi contestate potrivit art. 2 se referă la capacitatea de a face declaraţii sau a refuza de a le face. 94 CPP). prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi să accepte procedura stabilită în cadrul Părţii Speciale. Prin urmare.2) să primească consultaţie juridică în condiţii confidenţiale pînă la începutul primei audieri. Se cere amintită în acest context prezumţia de nevinovăţie potrivit căreia persoana bănuită este prezumată nevinovată.71). în mod secret.2 se înscrie dreptul la întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale.69-70/579 din 23. 510-511). alin. alin.Despre aceasta în mod obligatoriu se va consemna în procesul-verbal de reţinere sau ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. Prin consultaţie juridică confidenţială se are în vedere explicarea sensului legii de către apărător. regimul de deţinere sub arest. 5. posibil ca bănuitul să poarte răspundere în temeiul art. Dacă bănuitului i se îngrădeşte dreptul la apărare prin limitarea accesului apărătorului la efectuarea acţiunii procesuale. 504 – 505. 10. Monitorul Oficial al R. 11. Sarcina probaţiunii se pune pe seama organului de urmărire penală şi procuror. 4. 4. În vederea exercitării în bune condiţii a dreptului la apărare în legislaţia procesual-penală a Republicii Moldova pentru prima dată se înscrie că persoana reţinută are dreptul (pct. 10. La cerere. de fapt. Nu constituie încălcarea confidenţialităţii situaţia în care bănuitul reţinut sau arestat preventiv şi apărătorul lui sunt urmăriţi cu condiţia că este exclusă categoric posibilitatea de a-i auzi.

12. bănuitul poate cere recuzarea persoanei ce efectuează urmărirea penală (a se vedea comentariul la art. să folosească literatură religioasă şi obiecte de cult religios specifice credinţei lor. precum şi la asistenţă medico-sanitară. 14. în legătură cu aceasta. la asigurarea materială şi a condiţiilor de trai. în mod individual. d) la întrevederi cu apărătorul. lista şi numărul cărora sînt stabilite de Regulamentul de ordine interioară. j) să poarte îmbrăcămintea şi încălţămintea proprie de sezon. judecătorului de instrucţie ( a se vedea comentariul la art. Bănuitul poate administra probe (pct. Potrivit pct. 15. permise spre a fi purtate în locurile de arest preventiv. k) să folosească jocurile de masă. În pct. h) la alimentaţie gratuită. precum şi la exercitarea altor drepturi şi interese legitime. să folosească aşternutul. Bănuitul poate înainta cereri în formă scrisă sau orală organului de urmărire penală sau judecătorului de instrucţie cu scopul de a-i fi asigurate drepturile şi interesele legitime sau pentru a fi constatate circumstanţele ce au importanţă pentru cauză (pct. 2. 13. interpretului şi traducătorului (a se vedea comentariul la art. dacă. cu excepţia acelor documente şi note care pot fi utilizate în scopuri ilegale. 2 din prezentul articol este legiferată posibilitatea bănuitului de a lua cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa (de exemplu. 2). i) la o plimbare zilnică cu durata de o oră. în modul prevăzut la art. alin. cereri şi scrisori autorităţilor publice şi persoanelor cu funcţii de răspundere. să le primească de la administraţie. 15. precum şi alte lucruri şi obiecte de uz personal. iar în lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei proprii de sezon. alin. Aceste măsuri le poate efectua personal sau prin intermediul apărătorului lui. precum şi presa periodică. literatura. precum şi cu rudele şi alte persoane. 2) prin prezentarea înscrisurilor şi a probelor materiale. alin.18.b) să se adreseze cu rugămintea de a fi primiţi în audienţă de către şeful locului de arest preventiv şi de către persoanele care exercită controlul asupra activităţii locului de arest preventiv. 77 . 33). e) să ţină asupra lor documente şi note referitoare la cauza penală. alin. l) să îndeplinească. la alegerea Parlamentului. c) la securitate personală. m) la autoinstruire. 54). luată din biblioteca locului de arest preventiv sau procurată prin intermediul administraţiei din reţeaua comercială. o) să participe la tranzacţii de drept civil cu autorizaţia persoanei sau a organului în a cărui procedură se află cauza. să expedieze plîngeri. g) să participe la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. n) să primească colete şi pachete cu provizii. nu se încalcă ordinea stabilită în locurile de arest preventiv şi nu sînt lezate drepturile altor persoane. f) să poarte corespondenţă cu rudele şi cu alte persoane. 13. în timpul aflării acestora pe teritoriu. rituri religioase. 14. 86). 16.

177). ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală (art. traducătorului (art. Organul de urmărire penală potrivit pct. 301). care potrivit art. confruntarea. 109 alin. Bănuitul poate retrage plîngerea. Reabilitatea presupune repunerea în drepturile personale pierdute ca urmare a bănuielii din partea organului de urmărire penală. În alin. 2 are obligaţia să-l informeze pe bănuit despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale. 285). la dorinţă să primească cu titlu gratuit copiile lor. 3. 20 alin. ş. 311 Cod Penal. 17. nu poate fi interpretată drept circumstanţă agravantă ori împrejurare prin care se dovedeşte vinovăţia. etc. actul prin care se aplică măsura preventivă (art. 1. În acelaşi context putem menţiona posibilitatea de a ataca şi acţiunile procurorului şi ale judecătorului de instrucţie potrivit art. conform pct. 19. 284 ).) şi de a face obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale. 69. 3 deducem posibilitatea atragerii bănuitului la răspundere penală doar pentru fapta interzisă de art. 285) în cazul în care lipseşte plîngerea victimei şi procesul penal începe conform art. prezentarea spre recunoaştere. Consecinţele nerespectării sunt arătate în art. alin. 276 ori în privinţa bănuitului există o hotărîre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri. 1 Cod Penal. 236 este obligat să se prezinte conform citaţiei. Dacă bănuitul nu posedă limba de procedură sau o posedă în măsură insuficientă. 176 şi art. anunţînd motivul imposibilităţii de a se prezenta. se cer menţionate (de exemplu.a. 284). 300 şi 312 CPP. 64 alin. Prin semnătura sa bănuitul certifică corectitudinea celor înscrise. 16 alin. va completa cu circumstanţe care. în opinia sa. organul de urmărire penală poate ridica problema aplicării măsurii preventive sau înlocuirii măsurii preventive aplicate în condiţiile art. 21.a. De altfel. 16. 2) cu partea vătămată reprezintă actul. 300 şi 313 CPP pot fi atacate de către bănuit. îşi va valorifica acest drept cu participarea obligatorie a apărătorului (ales sau numit din oficiu) şi a interpretului. 22. obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară consemnarea lor în procesul-verbal al acţiunii respective. 23. Exercitarea drepturilor prevăzute în art.audierea. 21 alin. 4 din prezentul articol sunt prevăzute obligaţiile bănuitului.). actele prin care se dispune efectuarea acţiunilor procesuale (art. Acţiunile organului de urmărire penală sau organului care exercită activitatea operativă de investigaţie în condiţiile art. încetării urmăririi penale (art. Bănuitul este în drept să formuleze. 78 . înlătură răspunderea penală pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (infracţiuni uşoare conform art. iar cele mai puţin grave – de pînă la 5 ani inclusiv). 524-525. 2 şi a altor drepturi reglementate de Codul de procedură penală ori nedorinţa din diferite motive de a le valorifica nu generează nici o consecinţă pentru bănuit. Este vorba despre procesul-verbal de reţinere (art. Din conţinutul art. Bănuitul citat în modul stabilit de art. 24. Plîngerea poate fi depusă personal sau prin apărător. iar în caz de imposibilitate de a se prezenta este obligat să informeze organul respectiv. Repararea prejudiciului moral sau material cauzat prin acţiuni ilicite ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată este solicitată conform dispoziţiilor art. 20. Bănuitul poate cere completarea procesului-verbal. Bănuitul nu este obligat să semneze procesul – verbal. 18. aplicarea unor metode ilegale. După aducerea la cunoştinţă a procesuluiverbal el personal (apărătorul) sau persoana ce efectuează urmărirea penală la cererea lui. 17. 235 alin. adăugiri sau omisiuni în cele scrise. scris sau oral. 2 sunt faptele pentru care se prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de pînă la 2 ani inclusiv. de încetare a urmăririi penale (art. ş. Împăcarea (pct. 167). chiar şi în cazul cînd a fost depusă de către apărător. 85 CPP). 2 din prezentul articol. Bănuitul capătă dreptul de a fi reabilitate în cazul scoaterii de sub urmărire penală (art. 64 alin. 195 alin.

5) se vor avea în vedere: respectarea drepturilor. 79 . Calitatea procesuală de învinuit apare numai după pornirea urmăririi penale. 29. Învinuit poate fi numai o persoană fizică. Articolul 65. 4 a se vedea comentariul la art. adică împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel sau recurs) (despre rămînerea definitivă a hotărîrilor instanţei de judecată a se vedea comentariul la art. 1.25. Despre acţiunile impuse cu titlu de obligaţii în pct. 281 CPP). 3. 21). 282 CPP). Învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată se numeşte inculpat. parţial sau integral. dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit (alin. 5. 2. Bănuitul poate fi impus expertizei judiciare în ordinea prevăzută de art. Trimiterea în judecată (art. potrivit alin.a. Sentinţa reprezintă hotărîrea instanţei de judecată prin care se hotărăşte asupra învinuirii înaintate inculpatului. 130. 466 CPP) se numeşte: 1) condamnat. dar nu înainte de a-i prezenta învinuitului şi apărătorului lui materialele de urmărire penală (art. 4. Despre examinarea corporală şi percheziţia corporală a se vedea comentariul la art. dacă sentinţa este integral de achitare. Momentul în care persoana fizică capătă calitatea de învinuit este ales de către procuror din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală şi coincide cu existenţa temeiurilor care rezultă din totalitatea probelor de vinovăţie administrate în cauză. În numele şi în interesul bănuitului minor în procesul penal intervine reprezentantul legal înzestrat cu drepturile arătate în art. 28. inculpatului 1. Sentinţa de achitare duce la reabilitarea deplină a inculpatului. 215) ş. 286 CPP). libertatea de mărturisire împotriva sa (art. Drepturile şi obligaţiile învinuitului. Persoana pierde calitatea de învinuit. 293) şi de a soluţiona cererile în legătură cu terminarea urmăririi penale ( art. 389 CPP) se adoptă numai în condiţia în care în urma cercetării judecătoreşti vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată. Persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă. 27. nu are nici o valoare juridică faptul are cunoştinţă sau nu învinuitul despre acuzarea înaintată. Dacă pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei supravegheri îndelungate. 26. dacă sentinţa este. din momentul dispunerii încetării procesului penal sau a scoaterii de sub urmărire penală ( a se vedea comentariul la art. 10). Învinuitul şi inculpatul ca părţi în proces au anumite drepturi şi obligaţii. bănuitul conform art. 142-144. 152 poate fi internat într-o instituţie medicală. aceasta se va face de către procuror în prezenţa avocatului în decurs de 48 ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire. libertăţilor şi demnităţii umane (art. Sentinţa integral de condamnare se adoptă în cazul în care fapta (faptele) imputată inculpatului prin rechizitoriu a fost pe deplin dovedită. 1 art. 285. 2) achitat. 154156. 78. Articolul 66. 16). dreptul de a utiliza limba maternă în procesul penal (art. Sentinţa poate fi de condamnare pentru unele infracţiuni şi de achitare pentru altele.119 şi art. De altfel. 4 art. el devenind învinuit din momentul semnării de către procuror a ordonanţei de punere sub învinuire. Sentinţa de condamnare (art. Cît priveşte înaintarea acuzării. dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie (art. de condamnare. 65. 3 alin. Actul procesual prin care se conferă calitatea de învinuit este ordonanţa de punere sub învinuire (în acest sens a se vedea comentariul la art. Prin alte drepturi şi obligaţii (alin. 295). 297) a cauzei se efectuează de către procurorul care a întocmit rechizitoriul.

8. dreptul: a) să fie informat. Despre drepturile învinuitului la încheierea urmăririi penale a se vedea art. în special. 2. inculpatul 11. Judecarea cauzei în prima instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea inculpatului. 5. 2 pct. Despre drepturile prevăzute în alin. lit. 4 care pot fi aplicate corespunzător. În caz de încălcare a ordinii şedinţei de judecată poate fi supus măsurilor de influenţă arătate în art. În lipsa inculpatului cauza va fi judecată cu participarea obligatory a apărătorului. 2. Asistenţa juridică în sensul alin. învinuitul. 5 pct. Articolul 67. Prin „asistenţă juridică” se are în vedere sprijinul pe care apărătorul îl dă bănuitului. unde se prevede: „Orice acuzat are. 380). într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit. şi nu prin apărător (a se vedea comentariul la art. 377-378). inculpatului în cadrul procesului penal prin lămuririle. 13. 4) învinuitul. 2 al aceluiaşi articol. Între drepturile învinuitului. După terminarea dezbaterilor. dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. 1 art. 5 pct. 7. 2. Potrivit alin. inculpatului se înscrie. 4. CEDO a făcut constatări similare în cauzele UNTER PER TINGER contra Austriei şi DELTA contra Franţei. Acest drept rezultă în mod expres din conţinutul art. 6 implică respectarea dispoziţiilor art. 64 CPP). inculpatul au dreptul la reabilitare în cazurile arătate în art. potrivit alin. 1) – 5)) a se vedea comentariul la art. 1 art. 285 şi la darea unei sentinţe de achitare conform art. 2) – 16). 66 dreptul la apărare (în acest sens a se vedea comentariul la art. 67 se conţine definiţia legală a apărătorului în procesul penal.1 este garantat dreptul de a şti pentru ce faptă este învinuit.2. În alin. inculpatului (alin. 24 alin. asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Privitor la obligaţiile învinuitului. 6. în special a acuzatului de a cere ascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. 284. 12. Apărătorul 1. în termenul cel mai scurt. 3. În alin. În cazul BÖNISCH contra Austriei CEDO a constatat încălcarea principiului egalităţii armelor care cere un echilibru între audierea martorilor acuzării şi cea a persoanelor audiate la cererea apărării. să-i aducă la cunoştinţă învinuirea şi să-i explice conţinutul ei. 64 alin. inculpatului i se acordă ultimul cuvînt care se cere exercitat personal. d. 9. Inculpatul (pct. 293-295. a.” 3. 333. 80 . paragraful 3 CEDO lit. 67 poate fi acordată numai de către persoanele enumerate în alin. 321 alin. 77-78 de către reprezentantul legal. învinuitului. Drepturile învinuitului şi inculpatului minor se exercită conform art. 2 pct. Dreptul consfinţit în pct. excepţie făcînd cazurile prevăzute în art. 18) – 21). Obligaţia prevăzută în alin. 64 care se aplică în mod corespunzător. 17 din prezentul alineat rezultă din art. paragraful 3 CEDO. sfaturile şi intervenţiile lui ca specialist în domeniul dreptului. 17. 334. 390). 6. 1 art. 6. 2) rosteşte pledoarie în dezbaterile judiciare în cazurile cînd apărătorul nu participă în cauză sau dacă va cere instanţei acordarea cuvîntului în cazul cînd apărătorul participă în process (a se vedea comentariul la art. 10. care prevede dreptul. încetarea urmăririi penale pe motive de reabilitare (a se vedea art. iar în cazul inculpaţilor minori sau iresponsabili şi cu participarea reprezentantului legal. 26) –34) a se vedea comentariul la art. Pentru declaraţii false sub jurămînt (alin. Procurorul este obligat în decurs de 48 ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire.

4) pct. 3 avocaţii din străinătate pot participa în calitate de apărători în cazul în care sunt asistaţi de un avocat din Republica Moldova. Alin. prenume. 4 art.3. Apărătorul este obligat să înştiinţeze organul oficial despre asumarea angajamentului de a apăra. să aibă capacitate de exerciţiu a drepturilor. pentru avocaţii desemnaţi din oficiu – din momentul numirii din oficiu printr-o ordonanţă sau încheierea de către organul de urmărire penală. avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii ( Despre licenţierea profesiei de avocat a se vedea capitolul III al Legii RM cu privire la avocatură) şi dispune de dreptul de a participa la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare. să fie licenţiată în drept. 10. se cer îndeplinite. nepot sau se găseşte în relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără. al republicii Moldova nr. 6. Potrivit art. legiuitorul a prevăzut: pentru apărătorul ales – momentul în care acesta şi-a asumat angajamentul de a apăra interesele justiţiabilului (prin încheierea contractului de asistenţă juridică). bunic.O. 67 capătă calitatea de apărător. 12 din Legea RM cu privire la avocatură) sau exercitarea profesiei de avocat a fost încetată la cerere ori prin retragerea licenţei (art. 8 alin.3 alin. 2 art. 2 în calitate de apărători în procese penale sunt admise şi alte persoane abilitate prin lege cu atribuţii de apărător. 9. precum şi a pleda împotriva părţii pe care a consultat-o anterior în legătură cu circumstanţele cauzei concrete. biroul la care activează). nu poate fi apărător conform sentinţei judecătoreşti prin care s-a dispus privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat. 1260 – XV din 19. În funcţie de modul în care apărătorul este admis.2002. Potrivit dispoziţiilor alin. a unui avocat din Republica Moldova. 2 alin. 5 interzice dreptul de a asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe. comunicîndu-i datele sale (nume de familie. 126-127/1001 din 12.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la avocatură nr. Din momentul acordării asistenţei juridice bănuitului sau învinuitului la reţinere ori arestare persoanele prevăzute în alin. 7. procuror ori instanţa de judecată. cumulativ. 2 art. În alin. Dacă bănuitul sau învinuitul obiectează ori în cauză se include un alt apărător activitatea avocatului iniţial încetează. 67 reglementează cercul de persoane care poate avea calitatea procesuală de apărător. 134 Cod penal). soră. 3 din articolul comentat stabileşte momentul în care avocatul sau o altă persoană indicată în alin. Alin. 70 CPP). copil. înfiat. înfietor.07. apărătorul nu este în drept să-şi asume angajamentul de a apăra şi nici nu poate fi numit în această calitate de organul care desfăşoară procesul penal dacă: 1) nu întruneşte condiţiile indicate în alin. 8 din Legea cu privire la avocatură). 67 CPP). să se bucure de o reputaţie ireproşabilă. 1 alin. frate. 2 pct. 2 din prezentul articol se consideră apărătorul lor. 2 art. 67. învinuitului şi poate avea loc pînă la terminarea procesului penal (alin. 81 . număr de telefon. M. 5 din prezentul articol se conţin cazurile speciale de incompatibilitate. Astfel. 2) nu poate fi apărător conform restricţiilor prevăzute de art. activitatea de avocat a fost suspendată (art. 8. Profesia de avocat se exercită în cadrul biroului individual de avocaţi sau a biroului asociat de avocaţi. adică este părinte. fie la solicitarea organelor arătate desemnate de către şeful biroului de avocaţi (pentru detalii despre admiterea şi numirea din oficiu a apărătorului a se vedea comentariul la art. 4. 2 se indică asupra avocatului. 4 alin. 3) pct. 5. 3 din Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură. În pct.2002. de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi şi/sau de a-şi reprezenta şi consulta clienţii în domeniul dreptului. Pentru ca o persoană să dobîndească calitatea de avocat. 2 art. Prin sintagma „asistat de un avocat din Republica Moldova” se are în vedere participarea în cauză alături de avocatul din străinătate. 8 alin. Participarea de mai departe în cauză depinde de voinţa bănuitului. nu permite posibilitatea asumării funcţiei de apărător dacă dînsul se află în relaţii de rudenie (art. 13 din Legea RM cu privire la avocatură). următoarele condiţii: să fie cetăţean al Republicii Moldova. să efectueze stagiul profesional şi să susţină examenul de calificare (alin. stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani (art. 65 Cod penal). În pct.09.

Cererea de recuzare trebuie motivată (pct. Organul oficial este obligat să-i comunice. datelor. ordonanţa de punere sub învinuire. 167 CPP). 11. persoană care a efectuat urmărirea penală. În condiţiile art. în formă scrisă. obiectelor penatru anexarea la dosarul penal de către organul care efectuează urmărirea penală sau instanţa de judecată. garantat prin obligaţia organului de urmărire penală şi a procurorului de a comunica apărătorului procesul-verbal de reţinere (art. de schimbare şi completare a învinuirii. 3. 6. 67 stabileşte exhaustiv condiţiile în care încetează participarea apărătorului în cauză. a judecat cauza în primă instanţă. 6). 71). Se are în vedere cazul cînd au expirat condiţiile contractului de asistenţă juridică. 3) prin „înlăturare de la participare” se are în vedere emiterea unei ordonanţe motivate de către organul de urmărire penală şi procuror. 4 se are în vedere 7. ordonanţele privind scoaterea persoanei de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. inculpatul ori condamnatul. iar la celelalte – la propunerea organului de urmărire penală. 82 . în funcţie de calitatea procesuală a persoanei interesele căreia le apără. a reziliat contractul sau a suspendat împuternicirile (pentru detalii a se vedea comentariul la art. 5 se permite apărătorului posibilitatea administrării probelor prin prezentarea documentelor. cere completarea proceselor verbale respective (pct. 6 art. 14 – 15 din Legea cu privire la avocatură). 5. În alin.5) este incompatibil de a desfăşura activitatea de apărare într-o cauză concretă apărătorul care anterior a participat în calitate de judecător (a exercitat controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale. 67). ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. expert. specialist. hotărîrea de aplicare a măsurii preventive. 8.1 din articolul comentat prevede dreptul de a cunoaşte esenţa bănuielii sau învinuirii. De asemenea. Alineatul 1 pct. avocatul a fost angajat pentru acordarea asistenţei juridice la etapa urmăririi penale. 4 art. Nu se admite intervievarea în scopul schimbării declaraţiilor date anterior. Articolul 68.1 indică asupra drepturilor apărătorului. 33. pe cale ordinară sau extraordinară de atac). 8). 54. Participînd la acţiunea procesuală (alin. 2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în această cauză. poate obiecta împotriva oricărei abateri de la lege. procuror ( a exercitat urmărirea penală şi a reprezentat învinuirea în instanţă). Aceeaşi măsură se poate dispune la cererea apărătorului. ori încheierea motivată a instanţei de judecată în cazul constatării măcar a uneia din circumstanţele care exclud participarea apărătorului în cauză (alin. Apărătorul poate atrage pentru îndeplinirea acţiunilor arătate avocaţii stagiari şi specialişti (art. apărătorului despre locul şi timpul efectuării acţiunii procesuale. 86 poate cere recuzări. Apărătorul nu poate efectua acţiuni procesuale. Pentru activitatea de mai departe se cere prezentat un nou mandat. Acestea se pot căpăta prin intervievarea persoanelor cu acordul lor. 1 pct. Drepturile şi obligaţiile apărătorului au căpătat dimensiuni sporite în actualul Cod de procedură penală. 3) poate explica justiţiabilului drepturile. 2 alin. Articolul 68 alin. Prin „pregătirea materialelor în cauza respectivă” în alin. Calităţile de martor şi de apărător sunt incompatibile. interpret. Alin. lucru reflectat în mandat. Odată cu transmiterea cauzei în judecată se consideră expirate şi împuternicirile apărătorului. este incompatibil apărătorul care a fost ascultat anterior în calitate de martor în aceeaşi cauză. rechizitoriul. învinuitul. Apărătorul participă potrivit pct. 1 pct. poate pune întrebări persoanelor audiate. 4. privite sub aspect comparativ cu prevederile similare din Codul din 1961. Drepturile şi obligaţiile apărătorului 1. De exemplu.1 la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa. La cererea apărătorului persoana intervievată poate expune faptele în formă scrisă. 2. traducător. 1 pct. însuşirilor şi semnalmentelor obiectelor cercetate. procurorul şi judecătorul asupra particularităţilor. şi anume: 1) justiţiabilul a renunţat. adică în funcţie de faptul este acesta bănuitul. Calitatea de martor are întîietate faţă de acea de apărător. poate atenţiona ofiţerul de urmărire penală.

213 CPP) înainte de a lua cunoştinţă de conţinutul lor. Apărătorul. Nu este exclusă posibilitatea de a face copii de pe toate materialele cauzei. în urma căruia persoana a pierdut complet sau parţial capacitatea de a înţelege şi a reproduce cele înţelese. În prezentul articol se conţin cazurile de participare obligatorie a apărătorului în procesul penal. apărătorul va da.13 C. o declaraţie de nedivulgare. pronunţîndu-se prin pledoarie şi replică (pentru detalii a se vedea comentariul la art. 5 este lipsit de dreptul de a participa la procesul penal în cauză. poate face obiecţii şi poate insista asupra includerii lor în procesul – verbal. 213 alin. Participarea obligatorie a apărătorului 1. anchetator. Legea face deosebire între apărătorul care participă conform contractului (ales) şi cel din oficiu. Potrivit pct. auzului sau vorbirii. Apărătorul conform contractului se invită de către bănuit. însă. învinuitul. inculpatului este consecinţa directă a concepţiei potrivit căreia apărarea este instituţie de interes social. Călăuzindu-se de prevederile actelor internaţionale.. de asemenea. învinuitului.P.9. procurorul şi instanţa judecătorească au obligaţia să-l informeze pe bănuit. dacă el nu are apărător ales. ci şi în interesul unei bune desfăşurări a procesului penal. şi la cererea acestuia să-i asigure asistenţa juridică. Bănuitul. în virtutea faptului că sînt analfabete 83 . 11). apărătorul poate ridica copii. luînd cunoştinţă de materialele cauzei (pct. precum şi la judecarea recursului în anulare şi a revizuirii procesului penal (pct. Anchetatorul şi instanţa nu au dreptul să refuze admiterea apărătorului ales sub pretext că în proces participă apărătorul din oficiu. 10). anchetatorul. în special. Despre locul. inculpatul are dreptul să ceară un apărător concret numai în cazul în care are sau intenţionează să încheie contract cu acesta. care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure dreptul la apărare. învinuitului. 378-379 CPP). 7). persoana care efectuează cercetarea penală. ziua şi ora examinării apărătorul trebuie înştiinţat în condiţiile art. apărătorul poate solicita primirea cu titlu gratuit a copiilor de pe hotărîrile care se referă la statutul bănuitului. Reieşind din aceasta. apărătorul le va motiva (pct.P. 2.26 pct. 13. persoanele care suferă de un defect esenţial al vederii. precum şi persoanele care au capacitatea de exerciţiu şi sînt recunoscute responsabile. 11. 13. 236 CPP. Înaintînd cereri. Prin persoane. obiecţiile sunt înscrise personal de către apărător şi semnate (pct. 14. 10. 8). învinuitului sau a inculpatului. La terminarea urmăririi penale.P. instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că apărătorul poate fi admis să participe la proces nu numai de la diferite etape prevăzute de art. 12. sau suferă de asemenea defecte anatomice ori boli cronice care. învinuitului. potrivit pct. Dacă materialele cauzei conţin secret de stat (în acest sens a se vedea comentariul la art.3 al Constituţiei şi art. dar.P. Dacă apărătorul refuză acest angajament potrivit art. vom înţelege. se au în vedere actele procedurale prin care persoana a fost recunoscută în Articolul 69. De regulă. În asemenea cazuri apărătorul din oficiu se substituie cu un apărător angajat prin contract. ce se realizează nu numai în interesul celui bănuit sau acuzat.. consemnîndu-se aceasta într-un proces-verbal. învinuit. Apărătorul din oficiu se desemnează pentru a participa la cauză de către organul de cercetare penală. poate pleda în dezbaterile judiciare. Prin persoane care nu-şi pot exercita singure dreptul la apărare se subînţeleg. dar îl lipsesc de posibilitatea de a utiliza toate mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru a se apăra de învinuirea înaintată. inculpatului.43 C. Participînd la acţiunea organului de urmărire penală ori a procurorului. şi acele persoane care sînt recunoscute responsabile. instanţa judecătorească. art. în scris. 12. inculpatului. însă suferă permanent sau temporar de anumite crize şi stări depresive. învinuit sau inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apărător. Apărătorul poate participa la judecarea cauzei în toate instanţele de judecată. la orice etapă a procesului. la cererea bănuitului. inculpat sau de rudele acestuia. deşi nu limitează capacităţile bănuitului. 4. Asistenţa juridică obligatorie a bănuitului.

de anchetă preliminară sau în şedinţa judiciară. conform prevederilor art. decît în condiţiile prevăzute de lege -------9. anchetator.. 84 . interesele căreia sînt în contradicţie cu interesele persoanei care s-a adresat cu rugămintea de a-i oferi asistenţa juridică. acestuia îi vor fi puse la dispoziţie actele dosarului pentru a lua cunoştinţă de ele şi a se pregăti de apărare. Acest criteriu de unul singur poate justifica recunoaşterea obligatorie a asistenţei apărătorului. învinuitului.-. Persoanele sus-numite au dreptul să invite pentru a participa la proces un apărător la discreţia lor. În conformitate cu prevederile art. cît şi din momentul numirii din oficiu. precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei o cer. însă. 6. apărătorul nu are dreptul să se dezică de îndeplinirea obligaţiunilor sale. 3355 C. În asemenea cazuri. de către persoanele învinuite de săvîrşirea crimelor. dacă au sau intenţionează să încheie contract cu acesta. Intervenirea apărătorului în procedura judecătorească deja începută nu poate fi temei pentru reluarea anchetei judiciare. pentru care poate fi stabilită pedeapsa în formă de detenţiune pe viaţă.P.P. Declaraţia de a renunţa la apărător.P. învinuitului. privind participarea obligatorie a apărătorului la dezbaterile judiciare. Conform prevederilor art. renunţarea la apărător poate avea loc la orice etapă a procesului numai din propria iniţiativă a bănuitului. nu-şi pot exercita dreptul de sine stătător la apărare.P. Determinarea faptului că interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului depinde de următoarele criterii: a) complexitatea cazului . Eliberarea apărătorului de participarea la examinarea cauzei se face prin ordonanţa persoanei care efectuează cercetarea penală. b) capacitatea bănuitului. procuror. În cazul în care participarea apărătorului ales de bănuit sau învinuit este imposibilă. se respinge de către organele de cercetare penală.-. Interesele justiţiei pot cere asistenţa obligatorie a apărătorului şi în cazul în care este implicată o chestiune de mare importanţă pentru societate. inculpatului şi numai în cazul în care iau fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului la proces.P. Concomitent. că neîndeplinirea prevederilor art. neluînd în consideraţie dacă aceasta poate sau nu ajuta apărării. c) importanţa şi pericolul faptei de comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana şi sentinţa probabilă.P. În toate cazurile asemenea cereri urmează să fie satisfăcute. Renunţarea la apărător urmează să fie discutată cu părţile la proces. Renunţarea la apărător nu-l lipseşte pe bănuit.----C. se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală şi are drept urmare casarea hotărîrii respective. Dacă se constată că renunţarea a avut loc în urma constrîngerii. făcută de către minor. de către persoanele care nu posedă limba în care se efectuează procedura penală. este necesar de a clarifica dacă renunţarea la apărător nu este forţată. de exemplu. inculpatului de a se apăra singur .44 C. instanţa judecătorească. învinuit sau inculpat de dreptul să ceară în viitor admiterea participării apărătorului. învinuitului. Substituirea unui apărător cu altul se admite în orice moment în cazul procesului numai la cererea sau cu consimţămîntul bănuitului. cît şi alte persoane care din diferite motive nu-şi pot exercita dreptul la apărare.cu cît este mai complicat cazul cu atît mai mare este necesitatea acordării asistenţei obligatorii a avocatului. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul. Din momentul încheierii contractului despre participare în proces.la acest criteriu urmează să fie luate în consideraţie capacităţile. a anchetatorului. Asemenea prevederi pot fi aplicate şi în instanţa judecătorească în privinţa inculpatului.P. 8. avocatul nu poate participa în calitate de apărător în următoarele cazuri: . procurorului. din lipsa surselor pentru a angaja un apărător sau pentru că acesta nu s-a prezentat la organele de cercetare penală. cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte. 5. sau prin încheierea instanţei judecătoreşti cu expunerea motivelor hotărîrii adoptate.P..dacă în această cauză sau anterior el a oferit asistenţa juridică persoanei. anchetatorul penal şi procurorul propun bănuitului sau învinuitului să invite un alt apărător sau îi asigură un apărător prin intermediul de asistenţă juridică. precum şi în cazul în care prezenţa apărătorului admis la proces în timpul punerii sub învinuire este imposibilă în decurs de cinci zile din momentul anunţării lui.321.(agramate). ----------C. 7. cît şi de persoana care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi poate exercita singură dreptul la apărare. inculpatului. se vor lua măsuri pentru a asigura participarea apărătorului. precum şi în alte cazuri în care o cer interesele justiţiei.

15.C. demascarea unui inculpat de către celălalt. i se vor înmîna traduse în limba maternă sau în altă limbă pe care o posedă. în cazurile în care adultul l-a atras pe minor la activitatea criminală etc. rechizitoriul. inculpatului. în cazul în care el nu are apărător. în special. aceste circumstanţe trebuie să se considere drept motiv pentru restabilirea termenului expirat de atacare pe căile de apel sau recurs sau pentru casarea deciziei instanţei de apel.P. anchetator. În scopul asigurării reale a realizării acestui drept apărătorul este informat de către organele de anchetă în modul stabilit despre acţiunile de procedură ce vor avea loc cu participarea bănuitului. apărătorul participant la proces are dreptul să declare apel în numele inculpatului cît şi în numele său.P.-------. modul şi termenele de atacare. sînt încălcări esenţiale ale legii de procedură penală. Conform prevederilor art. actele de urmărire penală. 11.P.P. persoana care a efectuat anchetarea penală.. dacă au fost examinate apelurile altor participanţi. Necunoaşterea de către apărător a limbii în care se efectuează procedura penală nu pot servi drept motiv pentru înlăturarea acestuia din proces. are dreptul să asiste la acţiunile de procedură executate cu participarea bănuitului şi învinuitului. inculpatului minor şi adult. În asemenea cazuri executarea actelor de procedură în lipsa apărătorului nu poate fi considerată drept încălcare a legislaţiei de procedură penală. nu constituie un obstacol pentru efectuarea acţiunilor de procedură. se vor lua măsuri pentru participarea interpretului la proces. 16. interpret. Conform prevederilor art. care conform legii se înmînează. 14. procuror. Conform prevederilor art.). contraziceri cauzate de caracterul învinuirii înaintate fiecăruia dintre ei. apărătorul.dacă în cercetarea prealabilă sau la judecarea cauzei participă o persoană cu funcţie de răspundere care este în relaţii de rudenie cu apărătorul. convingîndu-se în cursul studierii materialelor că interesele inculpaţilor sînt contradictorii. cît şi întreprinse în legătură cu demersul bănuitului. în cazurile în care bănuitul. apărătorului. învinuitului sau efectuate în legătură cu demersul acestora. conform prevederilor art------------. învinuitului sau al apărătorului. care le împiedică perceperea conţinutului documentelor.C.P. învinuitului. 17.P. învinuitului şi inculpatului. şi a lua ultimul cuvînt se consideră încălcare a legii de procedură penală. coordonînd poziţia cu inculpatul.----------.P. din momentul în care a fost admis să participe la proces. condiţionată de necunoaşterea limbii în care se desfăşoară procedura penală şi neasigurarea pentru aceste persoane a posibilităţii de a se folosi la toate etapele procedurii penale de limba care o posedă. Dacă aceste persoane sînt analfabete sau suferă de defecte fizice ori mintale. În cazurile în care avocatul este apărător al două sau mai multe persoane. Concomitent este necesar ca persoana care efectuează cercetarea penală. 13. urmează a li se oferi o posibilitate reală pentru a lua cunoştinţă de aceste documente. imediat după pronunţare sentinţa sau dispozitivul ei va fi adus la cunoştinţă inculpatului de către interpret în limba pe care o cunoaşte. la susţinerile verbale participă inculpatul. este obligat să intervină cu un demers pentru a fi eliberat de apărarea unuia dinte ei. În asemenea cazuri. 12. Neacordarea posibilităţii inculpatului de a participa la susţinerile verbale. învinuitul nu cunoaşte limba în care se desfăşoară ancheta preliminară. După pronunţarea sentinţei integral sau a dispozitivului ei preşedintele explică inculpatului şi altor participanţi conţinutul sentinţei.P. 85 .dacă anterior el a participat la acest proces în calitate de judecător.P. i se înmînează traducerea în scris a sentinţei sau a dispozitivului ei în limba lui maternă sau într-o altă limbă pe care o cunoaşte. avocatul admis la proces.C. Orice limitare a drepturilor bănuitului.. Potrivit prevederilor art. specialist.--------.--------. anchetatorul. Dacă inculpatului i-a fost înmînată copia sentinţei fără traducere în limba lui maternă sau în altă limbă pe care o posedă şi în legătură cu aceasta el a fost lipsit de posibilitatea de a ataca sentinţa pe căile de apel sau recurs. Dacă sentinţa sau dispozitivul ei este întocmit într-o limbă pe care el nu o cunoaşte.P.C. Dacă inculpatul nu cunoaşte limba în care este întocmită sentinţa sau dispozitivul ei. martor sau martor asistent. Absenţa apărătorului legal citat. în cel mult trei zile de la pronunţarea sentinţei sau a dispozitivului ei inculpatului arestat i se înmînează copia sentinţei sau a dispozitivului ei. dacă apărătorul nu a participat la şedinţă. dacă a avut posibilitatea de a se prezenta. procurorul şi instanţa judecătorească să ia măsurile respective pentru a asigura real dreptul la apărare a bănuitului. de expert. . Conform prevederilor art---------C. între interesele cărora s-au depistat contraziceri (recunoaşterea învinuirii de către unul şi negarea ei de către celălalt. 10.

învinuitului. organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti din teritoriile respective nu mai tîrziu de 15 decembrie. învinuitul. învinuite. 69 CPP). întocmită conform alin. 1 pct. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu. indiferent de starea materială a persoanei bănuite. inculpatul. Consiliul Baroului numeşte unul sau cîţiva avocaţi coordonatori din rîndul avocaţilor. inculpatului (pct. reprezentantul legal. cît şi în cazul asistenţei juridice obligatorii (art. (1) În cazul în care legea prevede acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti. inculpatul acceptă numirea din oficiu a apărătorului. care au înregistrat birourile de avocaţi în unităţile administrativ-teritoriale respective. Alineatul 2 art. De regulă. în formă scrisă. 1 din prezentul articol. însă. învinuitul. aceştia fiind obligaţi să asigure executarea cererilor din oficiu. învinuitul. Apărătorul poate fi invitat şi de alte persoane (rude. inculpatul ori reprezentantul legal al acestuia nu şi-a ales un apărător. 1 art. 3). (3) Consiliul Baroului întocmeşte listele avocaţilor din numărul persoanelor indicate în cererile birourilor de avocaţi. Prevederi similare nu se conţineau în Codul din 1961. învinuitului. inculpatului.(3). (5) Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească este obligată să prezinte lista avocaţilor. invitarea unui anumit apărător. 69. persoanei care se află în proces de urmărire penală 86 . Se cer. după semnarea contractului de asistenţă juridică bănuitul. astfel. Punctul 1 alin. 1 al articolului comentat sunt prevăzute cele două modalităţi de încadrare a apărătorului în proces: 1) la invitaţia bănuitului. Admiterea. în asemenea situaţii admiterea apărătorului în exclusivitate va depinde de voinţa bănuitului. învinuitului. 69 impune cazul în care aceasta o cere bănuitul. asigurarea executării acesteia se pune în sarcina Consiliului Baroului. adică alegerea apărătorului poate fi făcută atît în cazul asistenţei facultative. inculpatului. 5. înlocuirea apărătorului şi documentele ce-i confirmă calitatea şi împuternicirile. 2 alin. inculpatul îşi dă acordul. inculpatului. iar organul ce desfăşoară procesul penal are obligaţia asigurării apărării din oficiu. remarca privitor la faptul că aceste prevederi sunt incidente cazurilor cînd bănuitul. învinuitul. cînd participarea apărătorului este obligatorie. (2) Birourile de avocaţi prezintă Consiliului Baroului cererile în care se indică numele şi prenumele avocaţilor care vor acorda asistenţă juridică din oficiu. În alin. inculpatul nu are apărător ales şi este prezentă măcar una din cazurile prevăzute în pct. 1 alin. numirea din oficiu şi înlocuirea apărătorului. învinuitului. 2) – 12) alin. 4. potrivit art. telefoanele de contact ale acestora şi adresa biroului de avocaţi. La solicitarea organelor ce desfăşoară procesul penal asigurarea asistenţei juridice din oficiu se pune în sarcina Consiliului Baroului. numire din oficiu. 3 art. nedorind să-şi realizeze dreptul prevăzut în alin. 2) la numirea din oficiu. 70 se prevăd cazurile în care organul de urmărire penală sau instanţa solicită desemnarea din oficiu a apărătorului de către biroul de avocaţi. inculpate. prieteni) cu respectarea unei condiţii – consimţămîntul bănuitului. 3. confirmarea calităţii şi împuternicirilor lui . 69 din prezentul Cod. (4) Pentru acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti. 3. Articolul 70. inculpatului. dacă bănuitul. În alin. Listele se întocmesc conform unităţilor administrativ-teritoriale şi se expediază anual Ministerului Justiţiei. 1 art. ori printr-o cerere solicită admiterea apărătorului. Prezentul articol reglementează ordinea procesuală de admitere. învinuitul.Avocatul care nu a participant în instanţa de fond nu poate declara apel în numele său. 1) la cererea bănuitului. 2) potrivit pct. învinuitului. 3 atunci cînd bănuitul. 70 interzice organului de urmărire penală sau instanţei de judecată recomandarea bănuitului.

87 . 2) documentul ce confirmă permisiunea de a practica calitatea de apărător este licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat. 322 CPP: 3) organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor constata. 70 prevede cazurile în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor cere înlocuirea apărătorului ales sau numit din oficiu. (6) În cazul cînd persoana care se află în proces de urmărire penală sau în proces judiciar refuză să aleagă un avocat. învinuitului. Dispoziţiile din alin. învinuitul. 1 art. 30 din 9 noiembrie 1998 „Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. în mod detaliat. inculpatul a renunţat la apărător. participare într-o altă cauză penală etc. Acest termen poate fi prelungit în cazurile cînd apărătorul este în imposibilitate de a se prezenta pe motive de boală. sau. 71 stabilesc două categorii de condiţii. 2 art. Apărătorul are obligaţia să confirme calitatea şi împuternicirile sale organului de urmărire penală sau instanţei de judecată prin următoarele documente: 1) legitimaţia de avocat eliberată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în care se confirmă apartenenţa la avocatură şi denumirea biroului în care acesta activează. În alin. (7) În cazul în care avocaţii incluşi în listă sînt în imposibilitatea de a acorda asistenţă juridică din oficiu. 2) apărătorul ales nu poate participa la desfăşurarea procesului în decurs de cinci zile din momentul anunţării lui termenul de cinci zile se scurge începînd cu următoarea zi după înştiinţarea în modul cerut de lege. cauzele în virtutea cărora bănuitul. Articolul 71. anexată la materialele cauzei. în cazul audierii bănuitului.sau în proces judiciar şi care nu a încheiat un contract cu avocatul. 4. Cerinţa de înlocuire se va executa de către biroul de avocaţi atunci cînd: 1) apărătorul ales nu poate să se prezinte în cazul reţinerii – timp de trei ore din momentul reţinerii. învinuitului. învinuitului şi inculpatului”). 2. Alineatul 4 art. cu acordul Consiliului Baroului de către avocaţii înregistraţi în alte unităţi administrativ-teritoriale. Renunţarea la apărător 1. Licenţa se eliberează pe termen nelimitat şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. că apărătorul nu poate asigura asistenţa juridică eficientă bănuitului. Primele două situaţii se referă la apărătorul ales şi cel de-al treilea apărătorul numit din oficiu. avocatul coordonator este obligat să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a asigura acordarea asistenţei juridice din oficiu de către alţi avocaţi. în cazul punerii sub învinuire – timp de patru sau mai multe zile. 71 se conţine definiţiile legale a renunţării la apărător. Renunţarea la apărător poate avea loc la orice etapă a procesului penal numai din iniţiativa bănuitului. la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti. inculpatului. înregistraţi în unitatea administrativ-teritorială respectivă. 7. avocatul coordonator antrenează în exercitarea din oficiu a delegaţiei un avocat disponibil inclus în listă. Persoana în cauză alege din lista prezentată avocatul care va exercita apărarea sa. una pentru admiterea renunţării la apărător şi cea de-a doua – pentru neadmiterea renunţării. 8 Hotărîrea Plenului CSJ nr. Renunţarea la apărător se face prin cerere scrisă. deplasare. 6. În cerere se vor descrie. prin alt document ce îi confirmă împuternicirile. Despre înlocuirea apărătorului la judecarea cauzei a se vedea comentariul la art. inculpatului şi numai în cazul în care i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului la proces (pct. 3) mandatul biroului de avocaţi în care se indică numărul licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat şi data eliberării acesteia. învinuitului – corespunzător mai mult de trei ore sau patru şi mai multe zile. 3.

Articolul 72. Apărătorul admis sau numit din oficiu se bucură de drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 30 urmează să fie discutată cu părţile în proces. inculpat de dreptul să ceară în viitor admiterea participării apărătorului. Potrivit alin. Din momentul semnării hotărîrii privind admiterea renunţării la apărător se consideră. decît în condiţiile art. Potrivit alin. 4. inculpatului de a se apăra singur – se apreciază pur individual. adică fără a fi îndemnat sau silit de altul. 7. Înlăturarea apărătorului din procesul penal 1. procurorului ori instanţei de judecată în cazurile de participare obligatorie a apărătorului stabilite în art. 1 pct. învinuitului. În art. Dacă renunţarea la apărător este determinată de imposibilitatea de a plăti asistenţa juridică acordată de apărătorul ales. Din momentul încheierii contractului de participare în proces ori din momentul numirii din oficiu. 3) gravitatea faptei. învinuit. învinuit. de exemplu. şi de sancţiunea prevăzută de lege pentru săvîrşirea ei – se va ţine cont de importanţa şi pericolul faptei şi de eventuala sentinţă. învinuitului. 3. 9. Determinarea faptului că interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului depinde de următoarele criterii: 1) complexitatea cazului – cu cît este mai complicat cazul. 2) capacitatea bănuitului. benevol. că bănuitul. 68 CPP). Despre aceasta se va menţiona în actul procedural. avîndu-se în vedere capacităţile. Prezenţa cumulativă a tuturor condiţiilor este obligatorie. adică intrat în posesia prerogativelor. 2) – 12) (pentru detalii vezi comentariul la art. Organul de urmărire penală. 8. cînd în cauză este o pluralitate de infracţiuni şi de infractori. facultăţilor şi posibilităţilor acordate de lege apărătorilor pentru apărarea intereselor justiţiabililor (art. procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să admită în proces apărătorul ales sau să numească un apărător din oficiu. învinuitul. neluînd în consideraţie dacă aceasta poate sau nu ajuta apărării. cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte. 88 . fie din lipsa surselor pentru a angaja un apărător. 5 renunţarea la apărător nu-l lipseşte pe bănuit. inculpatul se află într-o stare psihică sau fizică anormală. fără însă ca aceasta să-i determine iresponsabilitatea. 67 alin. 69 CPP). 72 Cod procedură penală sunt reglementate exhaustiv temeiurile şi procedura înlăturării apărătorului din procesul penal. admiterea sau neadmiterea renunţării la apărare se decide prin ordonanţa motivată a ofiţerului de urmărire penală ori a procurorului sau prin încheierea motivată a instanţei de judecată. Organul de urmărire penală. Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător este lăsată la discreţia organului de urmărire penală. 8 din Hotărîrea Plenului nr. adică făcută de bunăvoie. nesilit. 11. inculpatul îşi exercită apărarea de sine stătător. 69 alin. 68 CPP. 12. procurorul sau instanţa de judecată pot respinge cererea de renunţare la apărător în cazurile în care interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului. în prezenţa apărătorului care ar putea fi numit din oficiu. 30 din 9 noiembrie 1998 interesele justiţiei pot cere participarea obligatorie a apărătorului şi în cazul în care este implicată o chestiune de mare importanţă pentru socieate. constrîngerea bănuitului. ori este dictată de alte circumstanţe. 5. Potrivit pct. de exemplu. de exemplu. inculpatului de a renunţa la apărător cererea de renunţare se va respinge. conform alin. din proprie iniţiativă. apărătorul nu are dreptul să se dezică de îndeplinirea obligaţiunilor sale. bănuitul. 5. cu atît mai mare este necesitatea acordării asistenţei obligatorii a avocatului. dacă renunţarea la apărător este înaintată personal de către bănuit. numele şi prenumele apărătorului care ar putea fi numit din oficiu şi soluţia argumentată. inculpat. neprezentarea apărătorului ales sau numit din oficiu la acţiunile procesuale.Astfel. motivele. învinuitul. 10. Renunţarea la apărător conform pct. 6. În hotărîre se vor arăta cine a solicitat renunţarea la apărător. 6 din Hotărîrea Plenului nr. de săvîrşirea căreia persoana este bănuită sau învinuită.

Statutul părţii civilmente responsabile este determinat de calitatea sa de subiect în latura civilă a procesului penal şi exponent al părţii apărării. 52 – 53 CPP. 5). sfaturi. interpret. nefiind susceptibilă de a fi atacată. 1 din prezentul articol din momentul cînd s-au constatat măcar una din circumstanţele prevăzute în pct.1. expert sau martor ( a se vedea comentariul la art. şi anume. 2). Privitor la temeiurile prevăzute în alin. Drepturile şi obligaţiile părţii civilmente responsabile 1. Înlăturarea apărătorului din procesul penal poate avea loc la cererea bănuitului. 5 pct. prin această calitate procesuală reglementează o răspundere complementară indirectă. c) judecătoru care a judecat cauza. b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal. 67 alin. Partea civilmente responsabilă potrivit art. Instituţia acestei calităţi procesuale are scopul de a proteja persoana care a suferit un prejudiciu material împotriva insolvabilităţii autorului prejudiciului. adică a dispus de atribuţiile prevăzute de art. traducător. 3) – 4). învinuitului. Hotărîrea este definitivă. 1 este persoana fizică sau juridică chemată în procesul penal să răspundă. Astfel. excluderea lui din procesul penal. 3. corectitudinea. Articolul 73. prin intermediul faptei ilicite a autorului prejudiciului. inculpatului. adică a efectuat măcar una din acţiunile prevăzute de art. 3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei de judecată ( a se vedea comentariul la art. 55. Partea civilmente responsabilă este recunoscută prin ordonanţa organului de urmărire penală ori a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată numai după înaintarea acţiunii civile şi punerea sub învinuire. 89 . 2 în calitate de motiv pentru înlăturarea apărătorului din procesul penal este prevăzută situaţia în care justiţiabilul are temeiuri reale de a-i pune la îndoială competenţa. 5. ori supuse căilor extraordinare de atac. în acest caz se are în vedere nu numai judecătorul care a judecat cauza în primă instanţă.2. 3 a se vedea comentariul la art. inculpat nu orice persoană poate fi chemată în procesul penal să răspundă civil. 67 alin. Răspunderea părţii civilmente responsabile se leagă de prejudiciu în mod indirect. În acest sens organul de urmărire penală şi procurorul emite ordonanţă motivată. pentru prejudiciul material prin fapta învinuitului. suntem în prezenţa instituţiei prin intermediul căreia se răspunde pentru fapta altuia. răspunderea civilă a unei alte persoane decît autorul faptei penale pentru prejudiciul material cauzat prin infracţiune. potrivit prevederilor legislaţiei civile. adică nu i s-au dat lămuriri. probitatea. Pentru prejudiciile materiale cauzate prin infracţiunile săvîrşite de învinuit. apărătorul nu a avut intervenţii în cursul procesului. 1) – 3) apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal. alin. 73. Articolul 74. 3. inculpatului ori din oficiu la iniţiativa organului ce desfăşoară procesul penal. art. 57 CPP. 67 alin. adică onestitatea. fie i se pune la îndoială bună-credinţa. Conform prevederilor alin. În alin. ci numai anumite categorii prevăzute în art. 6. în recurs. în apel. specialist. 73 alin. şi anume: 1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. Partea civilmente responsabilă 1. dar şi judecătorul de instrucţie care a asigurat conform art. d) grefier. 5 pct. 4. 5 pct. Prin urmare. iar instanţa – încheiere motivată. 41 CPP controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale. Prin înlăturare a apărătorului se are în vedere îndepărtarea. fidelitatea şi castitatea. 2. nefiind prezentă situaţia de participare directă la producerea prejudiciului. 2) dacă el a participat în această cauză în calitate de: a) persoană care a efectuat urmărirea penală.

5. 346). 201. La „alte drepturi şi obligaţii” pot fi enumerate: 1) dreptul de a primi de la organul de urmărire penală. Despre aceasta vezi comentariul la art. 31) dreptul de a fi reprezentat de un avocat ales sau numit din oficiu (art. dar şi asupra altor dispoziţii referitoare la statutul procesual stabilite în prezentul Cod. 212 alin. 11) dreptul de a face declaraţii în limba sa maternă sau într-o altă limbă pe care o cunoaşte. 126. 3. 4. 336 alin.a.2. 74. Între partea civilmente responsabilă şi învinuit sau inculpat există solidaritate procesuală. 51) dreptul la inviolabilitatea proprietăţii (art. Se va ţine cont de faptul că legea obligă să fie înştiinţată nu numai asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în art. 236 CPP.a. 74 alin. de a lua cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului prin interpret (art. 112. 7). 62. 1). În art. informaţia despre drepturile de care dispune şi obligaţiile pe care le are şi explicaţiile asupra lor (art. De asemenea. învinuitul. 3) necesitatea respectării ordinii stabilite în art. 2) necesitatea supunerii dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată. 105 alin. 6. 328). i se vor explica prevederile art. contra semnătură. Prin „dispoziţii legitime” se au în vedere toate prevederile obligatorii şi măsurile pasibile cuprinse în prezentul act normativ luate faţă de persoana civilmente responsabilă sau bunurile ei în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. 1 privitor la libertatea de mărturisire împotriva sa. 5) obligaţia de a repara prejudiciul material cauzat de faptele învinuitului. Dacă partea civilmente responsabilă tulbură ordinea şedinţei de judecată. În asemenea condiţii partea civilmente responsabilă va fi audiată în calitate de martor doar la dorinţă. Obligaţiile (alin. 16 alin. Cu toate acestea partea civilmente responsabilă poate susţine sau dovedi că fapta încriminată învinuitului. 21 alin. nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei sau săvîrşeşte fapte care denotă desconsiderare vădită faţă de judecată prin încheierea instanţei poate fi supusă îndepărtării din sala de şedinţă sau unei amenzi judiciare în mărime de la 1 la 25 de unităţi convenţionale. 333 CPP pentru judecarea cauzei în condiţiile care asigură buna funcţionare a instanţei judecătoreşti şi securitatea participanţilor la proces. 62 CPP pentru partea civilă. 199. inculpatului. 13). 277). 198. 3) părţii civilmente responsabile se reduc la: 1) necesitatea prezentării la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată. Obligaţia apare doar în cazul citării în modul prevăzut de art. ş.a. 2). 278. 7. 6) obligaţia de a nu divulga informaţia privind urmărirea penală şi depunerea unei declaraţii în scris despre prevenirea de eventuala răspundere conform art. 315 din Codul Penal (art. 1 2 ) dreptul de a-i fi examinate cererile şi demersurile (art. În conformitate cu prevederile alin. 202 ş. 2). 2 sunt prevăzute drepturile părţii civilmente responsabile care în principiu coincid cu limitele drepturilor prevăzute de art. 4 partea civilmente responsabilă poate fi citată şi audiată în calitate de martor. 5-6). 21. ş. În acest sens pot fi enumerate dispoziţiile art. inculpatului a fost săvîrşită în condiţii care exclud răspunderea sa civilă (de 90 . Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată înainte de a începe audierea au obligaţia să întrebe dacă este soţ sau rudă apropiată cu bănuitul. 125. Lipsa hotărîrii (ordonanţei sau încheierii) de recunoaştere ca parte civilmente responsabilă şi neexplicarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege constituie temei de casare a sentinţei. 17 alin. 4) dreptul de a fi înştiinţată în scris despre întocmirea şi semnarea procesului-verbal integral al şedinţei de judecată şi posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul lui. inculpatul şi să-i explice dreptul de a tăcea (art. cît şi despre posibilitatea formulării obiecţiilor la acesta (art. 41) dreptul de a renunţa la probe (art.

276 CPP. Drepturile şi obligaţiile sale partea civilmente responsabilă potrivit alin. Recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit. 2 sunt prevăzute două categorii de persoane considerate incapabile: 1) persoanele recunoscute astfel potrivit procedurii civile sau penale 2) partea vătămată. 3. bănuitul. adică a declarării cu privire la temeinicia pretenţiei şi existenţa faptelor pe care se sprijină partea civilă. personal drepturile procesuale. 109 Cod Penal. 1 Cod Civil persoanele fizice dobîndesc capacitatea deplină de exerciţiu la vîrsta de 18 ani. Consecinţele incapacităţii şi capacităţii de exerciţiu limitate 1. iar acţiunea civilă se lasă fără examinare. Articolul 75. 5. 91 . 79-80). În alin. În numele şi interesul persoanei incapabile la activităţile procesuale va participa reprezentantul ei legal (despre reprezentanţii legali vezi comentariul la art. 3) posibilitatea recunoaşterii acţiunii civile înaintată lui. Această soluţie este determinată de necesitatea asigurării dreptului la apărare a părţii civilmente responsabile. fiind internat într-o instituţie specială de reeducare. respectiv a părţii civilmente responsabile şi lipsei reprezentantului legal. Alineatul 2 oferă soluţii privitoare la latura civilă a procesului penal în cazul iresponsabilităţii părţii civile. Dacă în cursul procesului penal se va constata iresponsabilitatea părţii civilmente responsabile participarea ei la proces se suspendă. 20 alin. 3. 4. 77). partea civilă. 22 Cod civil) Articolul 76. 324 alin. inculpat şi partea civilmente responsabilă recunoscute incapabile potrivit procedurii civile sau penale. 2. 6 din prezentul articol le poate exercita personal sau prin reprezentanţi. 2. la constatarea iresponsabilităţii părţii civile participarea ei în proces se suspendă. Astfel. 251). inculpatul salariat al unei întreprinderi a săvîrşit fapta în afara atribuţiilor sale de serviciu). 77 a reprezentantului legal. Prezentul articol reglementează capacitatea de exerciţiu în procesul penal prin care înţelegem aptitudinea unei persoanei ce are folosinţa drepturilor sale de a valorifica de sine stătător. Dacă acţiunea civilă a rămas nesoluţionată. 76 în calitate de consecinţe ale capacităţii de exerciţiu limitate. adică persoane împuternicite de către aceasta să-i reprezinte interesele în tot cursul desfăşurării procesului în cauza penală (mai detaliat despre reprezentantul părţii civilmente responsabile a se vedea comentariul la art. În interesele părţii civile iresponsabile procurorul este în drept să înainteze acţiunea civilă (art. Persoanele sub vîrsta de 14 ani (art. iar acţiunea civilă se lasă fără examinare până la admiterea în proces în conformitate cu prevederile art. inculpatul în cazurile prevăzute în art. învinuitul. ori învinuitul. partea civilă care nu au împlinit vîrsta de 14 ani. Capacitatea de folosinţă este premisa capacităţii de exerciţiu. 4). inculpat nu constituie temei de satisfacere a pretenţiilor părţii civile. Realizarea oricărui drept prevăzut de legea procesual-penală de către persoana incapabilă atrage nulitatea actului procedural (art. bănuit. Alineatul 1 din prezentul articol stabileşte inadmisibilitatea exercitării de sine stătător a drepturilor de către partea vătămată. ca inadmisibile fără consimţămîntul reprezentantului legal prevede: 1) posibilitatea retragerii cererii privitor la acţiunea prejudiciabilă comisă împotriva sa în cazurile prevăzute în art.exemplu: învinuitul sau inculpatul minor nu se afla sub supravegherea acesteia la data săvîrşirii faptei. 2). Potrivit prevederilor art. Alineatul3 art. 2) posibilitatea împăcării cu partea vătămată. fiind considerate în contextul art. învinuit. Capacitatea de exerciţiu în procesul penal 1. 8. 1 persoane majore participante la proces. 51 alin. 75 alin. Nu se poate confunda cu cazul neprezentării părţii civilmente responsabile la judecarea cauzei care nu împiedică soluţionării acţiunii civile (art. se păstrează dreptul de a înainta o asemenea acţiune în ordinea procedurii civile de către reprezentantul legal ori partea civilă care şi-a redobîndit capacitatea de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile de sine stătător.

bănuit. Articolul 78. adică refuzul de bunăvoie la dreptul subiectiv dedus organului de urmărire penală sau judecăţii. părţii civile. învinuitului. partea civilă. 3. 1 art. 66. procurorul şi instanţa de judecată să numească din oficiu ca reprezentant legal autoritatea tutelară dacă în cauză nu poate fi atras reprezentant legal din rîndul persoanelor prevăzute în alineatul 1. bănuitului. Reprezentanţii legali ai victimei. Documentele ce atestă împuternicirile părinţilor şi înfietorilor sunt paşaportul (buletinul de identitate). În alineatul 4 se conţin categoriile persoanelor neadmise în calitate de reprezentant legal: 1) pentru victimă. procurorului ori instanţei de judecată. părţii vătămate. Hotărîrea privind admiterea în calitate de reprezentant legal al apărţii vătămate. Alineatul 3 art. Tutorele în acest caz. reprezentantul legal al bănuitului. însă numai privitor la interesele materiale. parte vătămată. bănuitului. 9. bănuit. Aceştia îşi pot manifesta acordul în formă scrisă sau verbală.4) posibilitatea renunţării la acţiunea civilă înaintată de el. 2) pentru bănuit. În alin. 8. Tutorii şi curatorii urmează să prezinte organului de urmărire penală. părţii civile. reprezentantul legal se va bucura de anumite drepturi. procurorului sau încheierea motivată a instanţei de judecată. inculpat – persoana cu calitatea procesuală de victimă. bănuitului. are statut de reprezentant legal. admis prin hotărîrea motivată a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată. Preferenţială va fi candidatura susţinută de toţi ceilalţi reprezentanţi legali. învinuitului. învinuit. certificatul de naştere. inculpat. Articolul 77. 7. inculpatului va beneficia de drepturile arătate în art. asupra bunurilor ei. 313. inculpatului Prezentul articol reglementează statutul reprezentantului legal admis în procesul penal în ordinea prevăzută de art. învinuit. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al victimei. 77 obligă organul de urmărire penală. bănuitului. învinuit. 5) posibilitatea retragerii plîngerii depuse în interesele sale în temeiul art. 77 limitează numărul reprezentanţilor legali la unul singur. adeverinţa de tutore sau curator. Încetarea calităţii de reprezentant legal (alin. parte civilă. dacă acestea sunt situate în afara domiciliului celui aflat sub tutelă. învinuitului. părţii vătămate. Tutela se poate institui nu numai asupra persoanei. 78 se conţin drepturile reprezentantului legal. 4. limitat în capacitate de exerciţiu. părţii civile. 6. 3) constatarea incompatibilităţii prevăzute în alin. părţii vătămate se 92 . similar tutorelui persoanei iresponsabile. În funcţie de calitatea procesuală a părţii pe care o reprezintă. reprezentantul legal al victimei. Alineatul 1 din prezentul articol stabileşte categoriile de persoane pasibile de a fi recunoscute în calitate de reprezentanţi legali ai victimei. 4 din prezentul articol. învinuit. În cazul apariţiei unor controverse privitor la admiterea reprezentantului legal decizia aparţine organului ce desfăşoară procesul penal. care nu a împlinit vîrsta de 18 ani sau a fost recunoscut prin hotărîre judecătorească incapabil. 64. inculpatului poate fi atacată de persoanele interesate în condiţii generale. părţii civile. Reprezentantul legal este admis prin ordonanţă motivată a ofiţerului de urmărire penală. inculpat a capacităţii de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile de sine stătător. 2) redobîndirea de către partea vătămată. învinuitului. inculpatului 1. partea civilă. după caz. în mod separat. Alieneatul 2 art. 5. certificatul de înfiere. dar. părţii vătămate. parte vătămată şi parte civilă – persoana care are calitatea procesuală de bănuit. inculpatului. Astfel. 1. 2. legate de bunurile pentru apărarea cărora a fost desemnat (de exemplu: tutorele asupra bunurilor persoanei absente). 77. învinuitului. inculpat sau parte civilmente responsabilă. 5) are loc prin hotărîrea motivată a organului ce desfăşoară procesul penal în prezenţa măcar uneia din următoarele circumstanţe: 1) împlinirea vîrstei de 18 ani de către partea vătămată.

(2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie 93 4. Citarea şi audierea reprezentantului legal în calitate de martor se efectuează cu respectarea dispoziţiilor art. Cu toate acestea vom ţine cont că anumite drepturi prevăzute în normele enumerate sunt exercitate în exclusivitate de bănuit. 78 împunînd exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor personal. Prin reprezentanţi în sensul prevederilor art. care se aplică în mod corespunzător. învinuit (inculpat). 5). 1) – sunt confirmate prin adeverinţa de naştere. 4. părţii vătămate. valorificarea drepturilor prevăzute în art. şi reprezentantul legal al părţii civile dispune de drepturile conform art.a. 5. Avîndu-se în vedere caracterul consecinţelor pe care le generează. 2. Reprezentantul legal nu poate fi reprezentat. 3. 58 alin. adeverinţa de tutore. se prevede indiferent de atitudinea persoanei reprezentate. 2 pct. 2. art. părţii civile şi părţii civilmente responsabile. părţii civilmente responsabile 1. 5). 3. 7 pct. 7. 105-110 din prezentul Cod.: renunţarea la apărătorul bănuitului. 2. părţii civile. Reprezentanţii victimei. printre care prezentarea dovadei – împuternicirilor (pct. Aceste drepturi sunt atribuite la categoria „drepturilor indisolubile” despre care se pomeneşte în prezentul articol. 5 pct. 60. Alineatul 2 din prezentul articol enumeră categoriile de persoane care pot deţine statutul d reprezentant: 1) avocaţii (a se vedea comentariul la art. părţii civile. 4). Despre celelalte obligaţii a se vedea comentariul la art. 5). art. 6. inculpatului cu capacitatea de exerciţiu limitată. 58 alin. deoarece ei nu urmăresc în cauză un interes propriu. . 5. 1). fiind stabilite situaţiile în care exercitarea anumitor prerogative se va ţine cont de consimţămîntul şi intenţiile persoanei pe care o reprezintă. 3. 67 alin. Astfel. Alineatul 5 interzice reprezentantului legal întreprinderea acţiunilor împotriva intereselor persoanei reprezentate (ex. părţii vătămate. 66 alin.a. 62 (a se vedea comentariul la aceste norme). pct. 3. În alin. ş. dreptul de a da declaraţii. Articolul 79. învinuitului. 3). alin. 79 înţelegem persoanele împuternicite să participe la îndeplinirea activităţilor procesuale în numele şi în interesul victimei. alin. 8. învinuitului. Apreciem faptul că reprezentanţii nu sunt părţi în proces. inculpatului. 1). 4 sunt prevăzute exhaustiv drepturi suplimentare pentru reprezentantul legal al victimei. 60 alin. 9 art. de a participa la acţiunea de confruntare ş. 6 se conţin obligaţiile reprezentantului legal. 2 pct. bănuitului. 64 alin. 1 şi o altă persoană pe care o împuterniceşte de a o reprezenta în acel proces. Prezentul articol reglementează reprezentarea convenţională care îşi are temeiul în înţelegerea între o persoană parte în procesul penal arătată în alin. 1). îndeplinind acte procesuale în numele şi în contul altei persoane. În alin. 4 pct.). 7). Reprezentarea poate fi exercitată la urmărirea penală şi în judecată. 4. 6). art.va bucura de drepturile înscrise în art. 6). 2) persoana împuternicită prin procură : (1) Procură este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi. Articolul 79 reglementează una din varietăţile reprezentării – reprezentarea convenţională (contractuală). 1). art. recunoaşterea faptei de săvîrşirea căreia persoana este bănuită sau învinuită. 90. alin. 78. părţii vătămate. 2). 21.

4). autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective. sau de medicul de gardă. ea este valabilă timp de un an de la data întocmirii. limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste.255 alin. potrivit alineatului în cauză. instituţiilor sau instituţiilor de învăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale. prin care se va avea în vedere absenţa împuternicirilor oformate în modul cerut de lege. iar în punctele de dislocare a unităţilor militare. 2) Suspendarea atribuţiilor reprezentantului (potrivit art. b) militari. Numărul de reprezentanţi este nelimitat. decesului persoanei fizice care a eliberat procura. d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei. sanatorii şi în alte instituţii medicale militare. (4) Sînt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de: a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale. persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat procura. La încetarea valabilităţii procurii.d) şi f) . dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura. Notăm faptul că. în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii. categoria reprezentanţilor care pot renunţa la împuternicirile respective nu pot fi atribuiţi avocaţii. 79). limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste. autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv. sau expirarea termenului procurii. cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat. şi anume. de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor. 3) conducătorul unităţii în cazul în care reprezintă persoana juridică recunoscută parte civilă sau parte civilmente responsabilă. Dacă termenul nu este indicat în procură. declarării ei drept incapabilă. 79 se indică asupra consecinţelor pe care le generează: 1) constatarea lipsei de temeiuri pentru exercitarea atribuţiilor de reprezentant. care sunt determinate de exercitarea funcţiilor de conducător al unităţii respective (adică conform alin. autentificate de şeful instituţiei respective.(1) lit. decesul persoanei fizice căreia îi este eliberată procura. de autorităţile administraţiei publice locale sînt echivalate cu procurile autentificate notarial. declarării ei drept incapabilă. 2 art. 6. la prezentarea legitimaţiei.autentificată notarial. declarării ei incapabilă. (2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii. 7. de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef. 94 . Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată pot limita numărul celor antrenaţi nemijlocit în acţiuni procesuale ori în şedinţa de judecată pînă la unul singur (alin. Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui. Aceeaşi obligaţie o au succesorii celui care a eliberat procura în cazurile stipulate la art. (1) Procura se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. conform legii. Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. c) persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate. În alineatul 3 art. limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste. (3) Procurile autentificate. dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura.şi respectiv. 255 Cod civil ar fi mai corectă încetarea atribuţiilor) în cazurile în care procura a fost anulată de către persoana care a eliberat-o ori persoana căreia îi este eliberată procura a renunţat la ea.

să posede abilităţi de lucru cu tehnica de calcul. Termenul de întocmire a procesului-verbal despre care se arată în pct. 2. 336 alin. 4. Funcţia de grefier se conţine în statele instanţei de judecată. În caz de prezenţă a interesului personal potrivit art. 58/641 din 19. Or. 84 alin. Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile poate fi reprezentat. 5. Grefierul 1. 1 alin.. 2) partea vătămată sau partea civilă să fi decedat sau care. pentru asigurarea obiectivităţii şi imparţialităţii. 4). În calitate de condiţii obligatorii pentru grefier se impune: 1) lipsa interesului personal în cauză. întocmai. 1) o poate avea ruda apropiată a părţii vătămate sau a părţii civile în cazul în care: 1) şi-a manifestat voinţa de a deţine această calitate printr-o cerere. cereri. a pierdut capacitatea de a-şi exprima conştient voinţa. adică să aibă studii medii generale ori studii medii speciale. b) să întocmească procesul-verbal al şedinţei de judecată. 2 impune grefierului obligaţia de a se afla în sala de şedinţe pe tot parcursul procesului. 1) şi 3) acesta va constitui temei de recuzare (a se vedea comentariul la art. 1 pct. 4 şi constituie 48 ore de la terminarea şedinţei (pentru detalii a se vedea comentariul la art. 48 alin. Grefierul este angajat de preşedintele instanţei de judecată.10. 2) deţinerea (stăpînirea) abilităţilor necesare pentru întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată şi înregistrarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor. în urma infracţiunii. care vor fi incluse ori anexate la procesul-verbal. etc. declaraţii. 514XIII din 06. 2. fără nici o abatere. 3 este stabilit în art. Obligaţia prevăzută în pct. 336 alin. Potrivit art. Articolul 83. obiecţii. persoana care dobîndeşte drepturi şi obligaţii de la o alta. 337. 4. Prin expunere completă. 3) nu i se incriminează săvîrşirea faptei penale în dauna intereselor părţii vătămate sau părţii civile.07. 29. pct. demersuri. Pentru a fi recunoscut succesorul părţii vătămate sau al părţii civile se cere întrunirea simultană a tuturor condiţiilor arătate. Calitatea de succesor (alin. 3 din Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească nr. 4 are importanţă pentru îndeplinirea de către grefier în bune condiţii a obligaţiilor de serviciu şi. hotărîri ae instanţei. Pentru a-i asigura plenitudinea poate fi utilizată stenografierea. Alineatul 1 din prezentul articol conţine definiţia legală a grefierului. Cu scopul de a asigura plenitudinea şi caracterul obiectiv al celor consemnate în procesul-verbal.O. Prin urmare grefierul trebuie: a) să dispună de pregătirea necesară. Prin dispoziţiile prezentului articol se prevede o nouă instituţie a procedurii penale – succesiunea în drepturi exercitată de către succesori. În alineatul 2 din prezentul articol se conţin obligaţiile grefierului. 84).1995 (M.1995) grefierul are statut de funcţionar public. pct.Articolul 81. Expunerea exactă presupune consemnarea celor petrecute în şedinţă în deplină concordanţă cu realitatea. cu totul a celor acţiuni. înregistrarea audio sau video. are în vedere reflectarea în procesul-verbal în întregime. 1. De rînd cu ceilalţi participanţi la proces şi grefierul nu poate părăsi şedinţa fără permisiunea preşedintelui şedinţei. 3. nr. (Despre procesul-verbal a se vedea comentariul la art. Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile Succesor este persoana care urmează în locul alteia. Procesul-verbal se întocmeşte în scris. nu în ultimul rînd. 336) Declaraţiile părţilor şi ale martorilor se consemnează în scris de grefier ca documente separate şi se anexează la procesul-verbal ()pentru detalii privitor la consemnarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor a se vedea comentariul la art. prin 95 .

134 Cod penal. în principiu. în alin. 2 se impune obligaţia de nedivulgare a datelor şedinţei de judecată închise (despre cazurile de limitare a publicităţii şedinţelor de judecată a se vedea comentariul la art. 10. 16) ori pentru interpretarea semnelor celor muţi ori surzi. traducătorul este persoana fizică: a. Despre circumstanţele prevăzute în art. traducător. Interpretul. În alin. 3 este prevăzută procedura de soluţionare a recuzării grefierului atribuită competenţei instanţei care judecă cauza. traducătorul Din conţinutul alin. 33 a se vedea comentariul. 1 pct. interpretul. care traduce oral dintr-o limbă în alta sau care traduce semnele celor muţi ori surzi. În caz de falsificare a procesului-verbal al şedinţei de judecată grefierul poate fi atras la răspundere penală conform art. fără menţiunea legală. 85 deducem cerinţele înaintate faţă de interpret. 18). 11. 1). 2 şi se referă la imposibilitatea exercitării funcţiei în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti. 1). care liber (adică fără dicţionar sau ajutorul altor persoane) cunoaşte limbile necesare pentru traducere (despre limba de procedură a se vedea comentariul la art. 6. prin relaţii de dependenţă personală ori de serviciu – 5. 5) care. totuşi la exercitarea căii de atac. 96 . potrivit pct. Articolul 84. Deşi este prevăzut că hotărîrea asupra recuzării grefierului nu poate fi atacată. 48 art. potrivit pct. 2. Grefierul este obligat să comunice despre relaţiile cu persoanel arătate la cererea instanţei de judecată sau a unei părţi în procesul penal. Eventual această împrejurare ar putea fi apreciată drept circumstanţă ce atestă incompetenţa grefierului de şedinţă. Dacă în şedinţă apar divergenţe între grefier şi preşedintele şedinţei referitor la conţinutul procesuluiverbal. În pct. a grefierului de şedinţă (pct. 6 alin. 336. 8. Articolul 85. 1 alin. 310 Cod penal. grefierul are dreptul să anexeze la procesul-verbal obiecţiile sale. care au dus la casarea sentinţei grefierul respectiv nu mai poate participa în procedura în cauza penală concretă. poate fi invocat acest motiv. mijlocind astfel înţelegerea dintre două sau mai multe persoane. 3). Prin relaţii de rudenie (pct. a apelului. 1 art. Recuzarea grefierului 1. Traducătorul. 1) şi 3) grefierul nu va putea participa în procedura în cauza penală concretă. adăugiri. La întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată grefierul este absolut independent de solicitările şi indicaţiile oricărei persoane în ceea ce priveşte conţinutul înscrierilor. 3. 84 alin. 3) se vor avea în vedere cazurile arătate în art. 6. se reduc la luarea măsurilor pregătitoare necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu fie amînată (pentru detalii privitor la corelaţia preşedintele şedinţei de judecată şi grefier vezi comentariul la art. Aplicarea în mod corespunzător presupune înţelegerea prin subiectul arătat în art. În cazul cînd instanţa superioară constată careva încălcări a legii procesul-penale prin fixarea incompletă în procesul-verbal a mersului şedinţei ori întocmirea neglijentă prin corectări de text. 4) se are în vedere lipsa capacităţii de a întocmi procesul-verbal al şedinţei de judecată şi de a înregistra declaraţiile părţilor şi ale martorilor. Stabilindu-se circumstanţe arătate în art. Pentru plenitudinea şi exactitatea procesului-verbal al şedinţei de judecată grefierul poartă răspundere personală (alin.clarificarea relaţiilor dintre grefier şi persoanele care participă la proces în cauza respectivă se pot curma situaţiile de neîncredere şi suspiciune. 19 art. O altă situaţie de incompatibilitate se conţine în pct. Prin urmare interpretul. 33 despre incompatibilitatea căruia vorbeşte legiuitorul. O altă obligaţie ţine de executarea întocmai a indicaţiilor preşedintelui şedinţei de judecată (pct. 7. 6. este persoana care traduce în scris un text dintr-o limbă în alta. este persoana invitată în procesul penal de organele competente. 318 alin. Prin incompetenţă (pct. 9. 4. 1 din prezentul articol sunt prevăzute exhaustiv circumstanţele care exclud participarea grefierului în procedura într-o cauză penală concretă. Alineatul 2 din prezentul articol admite posibilitatea participării persoanei în calitate de grefier în şedinţa de judecată în primă instanţă şi în apel. soluţionarea cărora are loc în modul prevăzut de art.

b. care cunoaşte terminologia juridică, adică totalitatea termenilor de specialitate folosiţi în jurisprudenţă; c. care nu este interesată în cauză ( despre incompatibilităţile interpretului, traducătorului a se vedea comentariul la art. 86); d. care acceptă să participe în această calitate. 9. Traducătorul, interpretul este desemnat de organul de urmărire penală, procuror prin ordonanţă şi de instanţa de judecată prin încheiere din oficiu ori din rîndul persoanelor propuse de bănuit, învinuit, inculpat, victimă, parte vătămată şi alţi participanţi. 10. În alin. 2 este prevăzută inadmisibilitatea cumulării calităţii de interpret, traducător cu cea de judecător, procuror, ofiţer de urmărire penală, apărător, reprezentant legal, grefier, expert şi martor. În cazul neglijării acestor interdicţii, potrivit alin. 2 art. 251, actul procedural este sancţionat prin nulitate. 11. Pentru asigurarea bunului mers al acţiunii procesuale şi al admisibilităţii probelor administrate ( a se vedea despre datele neadmise ca probe şi admisibilitatea probelor comentariul la art. 94-95) alin. 3 reglementează modul în care organul de urmărire, procurorul şi instanţa de judecată organizează implicarea interpretului, traducătorului în cauză. Despre faptul stabilirii identităţii, domiciliului, relaţiile în care acesta se află cu persoanele participante la acţiune, explicării drepturilor şi a obligaţiilor prevăzute în alin. 4 şi 6 din prezentul articol, se consemnează în procesul-verbal şi se certifică prin semnătura interpretului, traducătorului. Legiuitorul nu a prevăzut necesitatea prezentării obligatorii a unui document care ar confirma competenţa interpretului, traducătorului. Este suficientă convingerea organului oficial că acesta dispune de cunoştinţele necesare şi prevenirea de răspunderea penală potrivit art. 312 Cod penal pentru traducerea incorectă cu bună ştiinţă. Pentru eschivarea de la îndeplinirea obligaţiilor de interpret, traducător nu este prevăzută răspunderea penală. 13. Aplicînd prevederile alin. 4 şi 6 din prezentul articol se va ţine cont de faptul că drepturile şi obligaţiile interpretului, traducătorului nu sunt prevăzute exhaustiv. Prin urmare ei beneficiază şi de alte drepturi, de exemplu, dreptul de a efectua traduceri numai în limitele capacităţii sale sau obligaţia de a se abţine de la participarea în procedură în cauza penală dacă există temeiuri prevăzute în alin. 1 art. 86. 14. Pentru neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor prevăzute în alin. 4 art. 85 survin consecinţe sub formă de amendă judiciară (art. 201), obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă (art. 198), aducerea silită (art. 199), iar în cazul traducerii intenţionat greşite, răspunderea penală în conformitate cu art. 312 Cod penal. 12. Articolul 86. Recuzarea interpretului, traducătorului 1. Potrivit alin. 1 art. 86 cazurile de incompatibilitate a interpretului, traducătorului se consideră: a) măcar una din circumstanţele prevăzute în art. 33 (a se vedea comentariul la art. 33). Aplicarea corespunzătoare presupune a se avea în vedere prin termenul “judecător” interpretul, traducătorul. b) îngădirea dreptului de a traduce sau a interpreta semnele celor muţi sau surzi în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti (de exemplu, prin aplicarea pedepsei penale prevăzute în art. 65 Cod penal – privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate). c) Prin relaţii de rudenie se vor avea în vedere cazurile arătate în art. 134 Cod penal !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Alte relaţii de dependenţă personală cu ofiţerul de urmărire penală (procurorul) sau cu judecătorul – legături de prietenie ori ostilitate. d) Prin dependenţă de serviciu de vreuna din părţi ori de specialist sau expert vom avea în vedere starea de subordonare, de supunere, aflare sub conducerea lor atestată printr-un ordin de angajare în serviciu. 97

2. 3. 4.

e) Prin constatarea incompetenţei se va avea în vedere lipsa aptitudinilor şi posibilităţilor fizice şi intelectuale ale persoanei de a efectua traducerea sau a interpreta semnele celor muţi ori surzi. Participarea interpretului, traducătorului la etapele anterioare ale procesului nu este temei de icompatibilitate. Interpretul, traducătorul se pot abţine de la participarea în procedura în cauză penală dacă se constată prezenţa măcar unuia din temeiurile arătate în alin. 1 art. 86. În virtutea aceloraşi temeiuri el poate fi recuzat de către: 1) părţi (adică de partea apărării şi acuzării); 2) ofiţerul de urmărire penală, procuror, instanţă, specialist sau expert dacă se constată incompetenţa lui; Procedura de soluţionare a recuzării este reglementată în alin. 3 art. 86.

5.

Articolul 87. Specialistul 1. Prin specialist în procesul penal se are în vedere persoana fizică: a) care are cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu de activitate umană (tehnică, ştiinţă, meserie, artă etc.); b) care a fost chemată la efectuarea acţiunii procesuale în modul prevăzut de art. 236; c) care nu există în situaţiile de incompatibilitate arătate în art. 86. 2. Întreprinderea, instituţia sau organizaţia, indiferent de statut, formă organizatorică şi tipul de proprietate au obligaţia de a satisface cererea organului de urmărire penală sau a instanţei (subînţelegem ordonanţa şi încheierea) cu privire la chemarea şi participarea specialistului la acţiunea procesuală. Perioada de timp în care specialistul a fost antrenat în procedura în cauza penală nu poate fi considerată absenţă nemotivată de la serviciu. 3. Din prevederile alin. 2 putem deduce scopul pentru care specialistul se atrage în procedura în cauza penală şi anume pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanţei. Prin ajutor se are în vedere: - contribuirea prin sfaturi, sugestii la descoperirea, fixarea, ridicarea sau excluderea obiectelor şi a documentelor; - contribuirea la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate în cursul acţiunii procesuale; - punerea concluziilor de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală; - ajutorul la formularea întrebărilor pentru expert; - explicarea părţilor şi instanţei a chestiunilor ce ţin de sfera cunoştinţelor lui profesionale. În acest scop se pot utiliza certificate, demonstrarea slaidurilor, materialelor video, capacităţilor unui sau altui obiect, etc. 4. Opiniile şi constatările specialistului nu pot înlocui concluzia expertului (despre efectuarea expertizei şi întocmirea raportului de către expert a se vedea comentariul la art. 142 - 151). 5. Din conţinutul alin. 3 rezultă fără echivoc posibilitatea apelării la concursul unor persoane cu pregătire profesională, alta decît cea juridică, pentru a elucida aspecte care aparţin diverselor domenii de activitate umană. 6. Măsurile premergătoare începerii acţiunii procesuale desfăşurate cu participarea specialistului sunt prevăzute de alin. 4 şi ţin de: stabilirea identităţii, competenţei, domiciliului, relaţiile specialistului cu persoanele participante la acţiunea procesuală, explicarea statutului procesual. Despre îndeplinirea lor se fac menţiunile respective în procesul-verbal al acţiunii şi se certifică prin semnătura specialistului. 7. În special specialistul va fi prevenit de eventuala răspundere penală conform art. 312 Cod penal pentru prezentarea, cu bună ştiinţă, a concluziei false. Pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile, cît şi pentru tergiversarea executării însărcinărilor primite specialistul se sancţionează cu amendă (art. 201). 8. Alineatele 5 şi 7 conţin obligaţiile şi drepturile specialistului. 9. Din conţinutul alin. 8 conchidem că legiuitorul nu le-a prevăzut exhaustiv. 98

-

Astfel, specialistul, în afară de drepturile enumerate în alin. 7, la orice etapă a procesului penal poate: să renunţe la participarea în procesul penal dacă nu posedă cunoştinţele necesare; să se abţină de la participarea în procesul penal la constatarea incompatibilităţii; să facă obiecţii şi declaraţii în limba sa maternă sau într-o altă limbă, pe care o cunoaşte; să beneficieze de serviciile interpretului, traducătorului, etc.

Despre recuzarea specialistului a se vedea comentariul la art. 33 şi 86. Articolul 88. Expertul 1. Expertul, potrivit pct. 12 art. 6, este persoana care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu şi este abilitată, în modul stability de lege, să facă o expertiză (pentru detalii a se vedea comentariul la art. 6). 2. Din prevederile alin. 1 art. 88 deducem condiţiile procesuale necesare pentru deţinerea calităţii de expert: a) existenţa unei ordonanţe ori încheieri privind dispunerea expertizei conform procedurii prevăzute în art. 144. b) posedarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală (art. 142). c) lipsa interesului în rezultatele cauzei penale. Cerinţele înaintate unui expert judiciar sunt formulate în articolul 8 din Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară nr. 1086- XIV din 23.06.2000 (M.O. al Republicii Moldova nr. 144-145/1056 din 16.11.2000). Potrivit normei arătate poate fi expert judiciar persoana care: a) are capacitatea de a acţiona cu discernămînt; b) are studii superioare universitare, pregătirea respectivă într-un anumit domeniu al expertizei judiciare, şi a obţinut calificarea de expert judiciar; c) posedă cunoştinţe speciale în cele mai diverse domenii ale şriinţei, tehnicii, medicinei, artei, în alte domenii ale activităţii umane necesare pentru întocmirea raportului de expertiză; d) este atestată în calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu; e) nu are antecedente penale; f) se bucură de o bună reputaţie profesională. 3. După efectuarea cercetărilor necesare expertul prezintă în scris un raport, confirmat prin semnătura şi pe care se aplică sigiliul instituţiei respective (despre întocmirea şi prezentarea raportului de către expert a se vedea comentariul la art. 151). Raportul expertului este mijloc de probă. 5. Calitatea de expert este incompatibilă cu orice alt statut în cauza penală concretă. 6. Din conţinutul alin. 2 este evidentă inadmisibilitatea dispunerii expertizei pentru stabilirea aspectului cauzei penale ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale ofiţerului de urmărire penală, procurorului ori judecătorului. Bunăoară nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă ori stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei bănuitului, învinuitului, inculpatului ş.a. , asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de urmărire penală şi judecătorul în baza cunoştinţelor juridice. 4. 7. 8. În alineatele 3 şi 5 sunt prevăzute obligaţiile şi drepturile expertului. Prin “alte drepturi şi obligaţii” avem în vedere:

Expertul judiciar are dreptul: 99

a) să ia cunoştinţă, în condiţiile legii, de materialele din dosar, să solicite materiale suplimentare necesare pentru întocmirea raportului de expertiză; b) să indice în raportul de expertiză existenţa unor circumstanţe importante pentru cauză, în privinţa cărora nu au fost înaintate Articolul 90. Martorul 1. Pentru dobîndirea calităţii procesuale de martor potrivit reglementării din art. 90 alin. 1 trebuie întrunite următoarele condiţii: - existenţa unui proces penal în curs de desfăşurare în faţa organelor de urmărire penală sau în instanţa de judecată; - existenţa unei persoane fizice care cunoaşte fapte şi împrejurări cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză; - citarea în modul prevăzut de art. 236 în calitate de martor de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată ori audierea de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la faptele şi împrejurările pe care le cunoaşte. Prin urmare, calitatea de martor se dobîndeşte formal prin chemarea unei persoane ca martor în procesul penal. 2. În spiritul art. 21 Libertatea de mărturisire împotriva sa, alin. 2 din prezentul articol stabileşte că nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor proprii sau ale rudelor sale apropiate. Prin rude apropiate se înţeleg ascendenţii şi descendenţii, fraţii sau surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite astfel de rude prin înfiere. Sunt consideraţi fraţi şi surori cei care au un descendent comun, legăturile dintre fraţi şi surori sunt nu numai cele primare, ci şi cele consanguine (tată comun) şi uterine (mamă comună). Suntem în prezenţa unei excepţii relative. Persoanele arătate nu pot fi obligate să depună mărturii, ele, însă, au dreptul de a face declaraţii sau de a se abţine. Dispoziţiile în cauză au la bază raţiuni de profund umanism, de înţelegere firească şi realisă a naturii umane. În lipsa acestei dispoziţii, martorul ar avea de ales între alternativa: de a spune adevărul, de a-şi face datoria faţă de justiţie sacrificînd sentimentele de afecţiune pentru ruda sa apropiată sau de a încerca să o salveze, făcînd declaraţie mincinoasă. Deci, legiuitorul nu-l obligă şi nici nu-l înlătură pe martorul rudă apropiată cu învinuitul, inculpatul de la darea declaraţiilor. Caliatatea de soţ trebuie să fie valabilă la momentul ascultării. Subiectul oficial prin întrebări prealabile va aduce la cunoştinţă soţului sau rudelor apropiate că nu sunt obligate să facă declaraţii. Dar dacă doresc acest lucru o pot face, trebuind să spună însă adevărul, în caz contrar pot fi atrase la răspundere penală pentru declaraţii mincinoase (art. 312 Cod penal). Aceste dispoziţii se referă numai la soţul şi rudele apropiate bănuitului, învinuitului sau inculpatului şi nu la celelalte părţi în proces. 3. În alineatul 3 art. 90 se conţine şirul persoanelor care nu pot fi ascultate ca martor. Se cere precizarea că nu este vorba de persoane care nu pot avea calitatea de martor în nici o cauză penală, ci de persoane care, în anumite cauze concrete, şi în legătură cu anumite fapte sau împrejurări, nu pot fi chemate ca martor. 4. În pct. 1 alin. 3 prin „persoane care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sunt în stare să înţeleagă just împrejurările care au importanţă pentru cauză şi să facă referitor la ele declaraţii exacte şi juste” se au în vedee persoanele care suferă de defecte a vederii, auzului, în urma căruia a pierdut complet sau parţial capacitatea de a înţelege şi de a reproduce cele înţelese, sau suferă de Cu toate acestea un orb poate fi ascultat pentru o împrejurare pe care a auzit-o şi un surd asupra unei împrejurări văzute. Un bolnav psihic poate fi ascultat, iar declaraţia sa poate fi apreciată în funcţie de boala de care suferă. Până la urmă organul de urmărire penală, procurorul şi instanţa au prerogativa să aprecieze care dintre aceste persoane sunt apte să furnizeze informaţii necesare stabilirii adevărului în cauză. 100

5. În pct. 2), 3), 4), 5), 6), 7) se face o nominalizare a persoanelor obligate a păstra secretul profesional. Legiuitorul a reieşit din considerentul că divulgarea unor secrete pe care o persoană le deţine în virtutea profesiei ar putea aduce grave prejudicii materiale sau morale unor persoane, cît şi a provoca neîncredere în exercitarea acestor profesii. În cazul nerespectării acestor dispoziţii, persoanele sunt pasibile de răspundere. Astfel, art. 47 din Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură impune obligaţia de a păstra secretul profesional, în cazul divulgării, art. 48 din aceeaşi Lege prevede atragerea la răspundere disciplinară. 6. Potrivit alin. 4 din prezentul articol, jurnaliştii, medicii de familie şi persoanele care au acordat îngrijire medicală pot fi audiaţi doar în scopul prevenirii sau desoperirii infracţiunilor pedepsite cu privaţiune de libertate pe un termen ce depăşeşte 15 ani ori detenţiune pe viaţă. Persoanele arătate se vor audia cu condiţia că informaţia pe care o deţin este absolut necesară. 7. Obligaţia de păstrare a secretului profesional nu se mai impune dacă persoana faţă de care exista această obligaţie a dat încuviinţarea de depunere a declaraţiilor. Legiuitorul a prevăzut în mod expres categoriile de persoane şi condiţiile în prezenţa cărora se admite această derogare. Astfel, se indică asupra apărătorului şi reprezentantului părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile. În calitate de condiţii sunt arătate: 1) consimţămîntul persoanelor interesele cărora sunt reprezentate; 2) apărătorul (reprezentantul) să facă declaraţii exclusiv în favoarea celui apărat (reprezentat); 3) prezenţa unui caz excepţional. 8. Calitate de apărător (reprezentant) devine incompatibilă cu noua calitate – cea de martor, ultima avînd prioritate. 9. Ori de cîte ori apar îndoieli privitor la capacitatea martorului de a percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauză şi de face declaraţii despre ele se dispune efectuarea expertizei pentru constatarea stării lui psihice sau fizice. Organul de urmărire penală şi procurorul, potrivit alin. 6 art. 90, pot dispune această măsură din oficiu, iar instanţa – numai la cererea părţilor. 10. În alin. 7 din prezentul articol sunt prevăzute obligaţiile martorului. Neexecutarea fără motiv întemeiat de către martor atrage răspunderea prevăzută de Codul de procedură penală şi Codul penal. 11. Prevederile alin. 9 şi 10 conţin două modalităţi ale consecinţelor survenite în caz de neexecutare neîntemeiată. Despre aducerea silită a se vedea comentariul la art. 199 CPP. Declaraţia mincinoasă, potrivit art. 312 Cod penal, reprezintă prezentarea cu bună-ştiinţă a mărturiilor false în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei. Martorul se liberează de răspundere penală dacă benevol, în cadrul judecării, mărturiseşte despre prezentarea mărturiilor false. 12. Privitor la alin. 11 a se vedea comentariul la art. 21 CPP. 13. În alin. 12 se conţin drepturile martorului. 14. La audierea martorului minor participă reprezentantul lui legal (art. 481 alin. 3 CPP ). 15. Prin „alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod” se au în vedere: dreptul de a fi audiat fără a fi prezent fizic (art. 110 CPP), dreptul de a fi audiat neîntrerupt pe un termen de până la 4 ore, cu o durată generală, în aceeaşi, de până la 8 ore (alin. 2 art. 107 CPP), să solicite la audiere aplicarea înregistrărilor audio sau video (art. 115), să-i fie aplicate măsuri pentru asigurarea securităţii (art. 215), ş.a. Obligaţia de a păstra confidenţialitatea urmăririi penale (art. 212).

Articolul 91. Reprezentantul legal al martorului minor 1. Articolul 91 alin. 1 stabileşte dreptul unuia dintre părinţi, înfietori sau tutori de a cunoaşte despre citarea în calitate de martor a minorului. Martorul minor este chemat la organul de urmărire penală sau în instanţa de judecată prin părinţi sau persoanele care-i înlocuiesc. Dacă martorul minor se află într-o instituţie specială pentru minori, atunci va fi chemat prin administraţia acestei instituţii. 101

2. Reprezentantul legal al martorului minor va fi identificat prin buletin de identitate (paşaport), certificat de naştere ori certificat de tutore, fapt consemnat în procesul-verbal al acţiunii procesuale. 3. Reprezentantul legal al martorului minor îl va însoţi şi îl va asista în mod obligatoriu la acţiunea procesuală cu participarea minorului, beneficiind de drepturile prevăzute în alin. 2. Astfel, reprezentantul legal al martorului minor îi poate adresa minorului reprezentat întrebări, adică îi poate cere răspunsuri şi lămuriri; îi poate face observaţii, adică a-i atrage atenţia; a-i reproşa; îi poate da îndrumări, adică a-i arăta calea; a-l călăuzi. Întrebările, observaţiile, îndrumările se pot face numai cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată. În cazul în care acestea au fost respinse, reprezentantul legal este în drept să înscrie obiecţiile sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale. Articolul 92. Avocatul martorului 1. Prezentul articol instituie participarea în procesul penal, la etapa urmăririi penale, alături de martor a unui avocat cu calitatea procesuală de reprezentant. 2. Din prevederile alin. 1 deducem că avocatul va însoţi martorul la toate acţiunile procesuale cu participarea sa. Antrenarea la urmărirea penală a avocatului – reprezentant este lăsată la discreţia persoanei chemate în calitate de martor. Excepţie face cazul martorului minor, în interesul căruia reprezentantul legal este în drept să invite un avocat. 3. Calitatea de avocat-reprezentant al martorului este confirmată, în ordine generală, adică prin mandatul de asistenţă juridică, licenţă şi legitimaţie. Din momentul admiterii, avocatul intră în posesia drepturilor prevăzute în alin. 2 din prezentul articol. de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia. (1) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod, la administrarea probelor, violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederii legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate, fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea informaţiei obţinute, a documentului sau a obiectului. (2) Datele administrate cu încălcările menţionate în alin. (1) pot fi utilizate ca probe care confirmă faptul încălcărilor respective şi vinovăţia persoanelor care le-au admis. (3) Plângerile depuse în cursul procesului şi hotărârile procesuale adoptate nu constituie probe ale vreunor circumstanţe care au importanţă în cauza respectivă, ele fiind doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plângere şi a fost adoptată o hotărâre. 1. Art. 94 stabileşte totalitatea de împrejurări, prezenţa cărora exclude utilizarea probelor în cadrul procesului penal, inclusiv indicarea acestor probe în sentinţa judecătorească sau în alte hotărâri judecătoreşti, cum ar fi deciziile instanţelor de apel sau recurs. 2. În acelaşi sens, violenţa se consideră ca un fapt de a întrebuinţa forţa brutală, constrângere, siluire, încălcarea ordinii legale. Ameninţarea constă în intenţia de a face rău cuiva cu scopul de a-l intimida sau pentru a obţine ceva. Ameninţarea nu este numai acţiunea de a ameninţa, dar şi rezultatul acestei acţiuni. Constituie mijloace de constrângere mijloace prin care cineva este silit de a face un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie, activitatea de a forţa. Activitatea de a obliga prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, se consideră acţiunile de pângărire, de profanare a unei prerogative legal recunoscute unei persoane de a avea anumită conduită de a asigura de anumite privilegii, etc., cît şi îndreptate împotriva posibilităţii de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă, împotriva stării unei persoane libere, care se bucură de deplinătatea drepturilor politice sau civile în stat. În cazurile dacă probele au fost obţinute prin încălcarea acestor valori, probele sunt inadmisibile. 3. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi martorului, (a se vedea comentariul la articolul 17), privitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 64, 102

referitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 66, privitor la drepturile părţii vătămate a se vedea comentariul la articolul 60, referitor la dreptul martorului la asistenţă a se vedea comentariul la articolul 90, referitor la participarea obligatorie a apărătorului, admiterea, numirea din oficiu şi înlocuirea apărătorului, renunţarea la apărător, înlăturarea apărătorului din procesul penal, a se vedea articolele 69, 72. Prevederile alineatului 1, punctul 2 al articolului 94, au importanţă practică atît în cazurile cînd participarea apărătorului este obligatorie, cît şi în cazurile cînd acest fapt rămîne la discreţia persoanei. Neîndeplinirea prevederilor legale privind participarea obligatorie a apărătorului se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală (Hotărîrea Plenului nr.30 din 9 noiembrie 1998 „Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului, învinuitului şi inculpatului”. Încălcarea prevederilor privind participarea apărătorului, duc la încălcarea altui principiu al procedurii penale cum ar fi prezumţia nevinovăţiei, care stabileşte că „obligativitatea de a dovedi vinovăţia revine procurorului”. Reieşind din aceasta nu se permite de a pune în seama bănuitului, învinuitului, inculpatului dovedirea nevinovăţiei sale şi nu poate fi silit inculpatul să mărturisească împotriva sa însuşi sau să se recunoască vinovat (Hotărîrea Plenului nr.30). 4. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile şi probele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că încălcarea dreptului constituţional ce garantează apărarea dreptului persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul constituie un temei incontestabil de anulare a hotărîrii (a se vedea, Hotărîrea Plenului nr.2 din 30 ianuarie 1996, cu modificările introduse prin hotărîrea plenului nr.38 din 20 decembrie 1999 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”. Participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul dintre participanţii la proces nu posedă limba în care se de desfăşoară şedinţa sau în care se desfăşoară procesul, dar şi atunci cînd unul din ei solicită să dea explicaţii prin interpret (a se vedea Hotărîrea Plenului nr. 12 din 9 aprilie 1999 „Cu privire la respectarea legislaţiei cu privire la utilizarea limbii în procedura judiciară” 5. Probele se consideră inadmisibile dacă au fost obţinute de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. Acţiunile procesuale sunt efectuate de către procuror şi organul de urmărire penală din oficiu şi au ca scop constatarea faptei penale şi a persoanei vinovate. Instanţa efectuează acţiunile în limitele competenţei sale în afară de cazul cînd prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor (vezi comentariul la articolul 28). În cazul cînd acţiunile procesuale au fost efectuate de către o altă persoană decît de cele indicate, rezultatele acestor acţiuni vor fi inadmisibile. 6. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute de o persoană care se află în stare de incompatibilitate, cunoscând acest fapt. Starea de incompatibilitate a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire penală este stabilită de lege. (vezi comentariul la articolele 33, 54, 57). Nu în toate cazurile probele obţinute de o persoană în stare de incompatibilitate vor fi inadmisibile dar doar în cazurile cînd această persoană efectuând acţiunile procesuale va cunoaşte că se află în asemenea stare. Dacă starea de incompatibilitate va fi stabilită după efectuarea acţiunilor procesuale, iar persoana efectuând acţiunile procesuale nu va cunoaşte că se află în asemenea stare, probele vor fi admisibile. 7. Articolul 94 interzice utilizarea metodelor care contravin prevederilor ştiinţifice, adică ansamblului sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire sau un ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu de cunoaştere. Astfel nu se poate admite să se facă dovadă că moartea spre exemplu a unei persoane a fost provocată de stafii, fantome sau farmece, deoarece asemenea fapt nu poate fi conceput ca real. 8. Nu pot fi admisibile probele obţinute de organul de urmărire penală cu încălcări esenţiale ale dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, reieşind din faptul că aceste probe nu pot fi puse în baza învinuirii. Dacă probele în apărare sunt administrate de către organul de urmărire, cu încălcarea prevederilor prezentului Cod, acestea pot fi admise după verificarea probelor în instanţa de judecată. Probele pot fi recunoscute că au fost obţinute cu încălcarea legii, dacă la administrarea lor au fost încălcate garanţiile constituţionale a persoanei şi a ordinii stabilite de către legea procesual-penală. Dacă aceste probe au fost obţinute de către o persoană care nu este 103

competentă de a administra probe, sau dacă au fost obţinute prin anumite acţiuni care nu sunt prevăzute de normele procesual-penale. 9. Toate probele trebuie să fie cercetate în modul stabilit în şedinţa judecătorească. Prevederea dată constituie nu numai o regulă dar şi un drept al persoanei acuzate. Articolul 6 al convenţiei Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul unui acuzat să participe efectiv la soluţionarea cauzei penale. Aceasta include, inter-alia, nu numai dreptul lui de a asista la proces (cauza COLOZZA, cauza BROZICEK, cauza F.S.D. c. Italiei), dar şi dreptul de a asculta dar deasemenea şi dreptul de a asculta şi urmări procedura (cauza Stanford). Trăsătura principală a noţiunii de proces echitabil este principiul egalităţii armelor, care stabileşte că fiecare parte trebuie investită cu posibilităţi rezonabile pentru a-şi prezenta cauza conform condiţiilor care să nu-i creeze dezavantaje vis-a-vis de opoziţie. În acest context, se impune importanţa aparenţelor şi sensibilităţii mari atribuite administrării echitabile a justiţiei (cauza BULUT, cauza FOUCHER). Principiul egalităţii armelor presupune accesul egal al participanţilor la înscrisuri şi alte documente procedurale, deoarece ele joacă un rol la formarea opiniei instanţei. Totuşi, accesul la dosar poate fi limitat pentru avocatul acuzatului. (Cauza Kamasinki). Modalitatea de furnizare a informaţiei din dosar nu rezultă din acest principiu. Trebuie să se respecte condiţia de a nu crea obstacole de neînvins, ceea ce de fapt echivalează cu tăinuirea informaţiei. O altă implicaţie conform principiului egalităţii armelor constă în acordarea posibilităţii unei părţi să conteste argumentele aduse de cealaltă parte. Principiul presupune acordarea posibilităţii legale de citare a martorilor. Adiţional, părţile trebuie să dispună de aceleaşi posibilităţi de a solicita concluziile experţilor, iar ultimii trebuie să fie trataţi în acelaşi fel.(cauza BONISCH). În conformitate cu articolul 6, alineatul3, litera c, al CEDO acuzatul are dreptul să se apere el însuşi sau prin intermediul unui apărător ales de el, şi dacă nu dispune de mijloace de a plăti un apărător să poată fi asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu, dacă astfel necesită interesele justiţiei. În unele cazuri, cum ar fi John Murray, Curtea Europeană a concluzionat că dacă legislaţia naţională atrage consecinţe datorită atitudinii acuzatului la faza iniţială de interogare de către poliţie, articolul 6 în principiu cere asistenţa unui avocat în faza de urmărire. Cauzele LADA si FELLADOAH c. Olandei vizează dreptul acuzatului de a fi apărat în instanţă chiar dacă el însuşi lipseşte. În ambele cauze, curtea Europeană accentuează faptul că în interesul procesului penal echitabil şi just, prezenţa avocatului la judecată este vitală. Însă dacă el nu participă, instanţele de judecată trebuie să se asigure că apărătorul are posibilitatea să-şi exercite funcţiile. Datorită faptului că el participă la proces cu scopul evident să apere acuzatul în absenţa acestuia. De obicei, Statul nu poate fi considerat drept fiind responsabil de acţiunile şi deciziile avocatului acuzatului. Deci, statului, nu-i pot fi imputate neajunsurile apărării în cazul numirii unui avocat din oficiu (cauza ARTICO). Totuşi, statul trebuie să intervină numai în cazul când eşecul apărătorului este evident sau în mod suficient adus la cunoştinţa lor(Cauza Kamasinki) 10. Sunt inadmisibile ca probe şi datele obţinute de la o persoană care nu poate recunoaşte un mijloc material de probă şi nu poate confirma veridicitatea provenienţa, sau circumstanţele primirii acesteia. Această normă este determinată de o regulă a admisibilităţii probelor, privind căreia........................La aceeaşi normă se poate de atribuit şi declaraţiile unor subiecţi, cum ar fi martorul sau partea vătămată, care sunt bazate pe presupuneri, declaraţiile din auzite, dacă persoana nu poate declara sursa de informare. Articolul 94, alineatul 3 stabileşte că probele obţinute cu încălcarea prevederilor legale pot fi utilizate într-o altă cauză penală. Admiterea acestora în altă cauză penală are ca scop confirmarea abuzurilor comise de către persoanele abilitate cu funcţia de a administra probele. Instanţa de judecată care va examina cauza de abuz a unei persoane cu funcţii de răspundere, va putea utiliza probele administrate de această persoană cu încălcarea prevederilor, dacă aceste încălcări au constituit o infracţiune. 11. Datele invocate în anumite demersuri, plîngeri sau acte procedurale nu sunt admise ca probe. Pot fi admise ca probe numai în situaţia cînd în urma datelor invocate în aceste plîngeri s-au efectuat acţiuni procesuale şi au fost obţinute anumite date. Articolul 95. Admisibilitatea probelor 1. Pentru ca anumite date de fapt să fie recunoscute în calitate de probă, este necesar de a respecta anumite reguli în probaţiunea penală. În primul rînd o probă poate fi administrată de un subiect competent. Potrivit articolului 100 administrarea probelor se efectuează de către organul de urmărire penală din oficiu, sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi din instanţă la 104

2.

3. 4.

5. 6.

7.

cererea părţilor prin procedee probatorii prevăzute de prezentul cod. În acest context nu pot fi admise ca probe datele obţinute de ofiţerul de urmărire penală care şi-a încălcat competenţa, sau cînd nu este cetăţean al Republicii Moldova, sau în perioada cînd este în concediu, cînd este în calitate de stagiar, ş.a. În al doilea rînd este necesar de respectat regula privind mijlocul cuvenit. Mijloacele de probă sunt prevăzute de alineatul 2 articolul 93. Nu se admite de a utiliza alte mijloace de probă, cum ar fi detectorul de minciuni, hipnoza, ş.a. Este de asemenea interzis de a înlocui raportul de expertiză cu unele date, acte departamentale, sau cu unele opinii ale specialiştilor, rezultatul reviziilor şi controalelor, ş.a. Pentru ca numite obiecte să fie recunoscute în calitate de corpuri delicte este necesar de a fixa faptul descoperirii acestor obiecte, sau obţinerii de la părţi a acestor obiecte, este necesară o hotărâre a organului de urmărire sau a instanţei privind anexarea acestor obiecte la dosar. Documentele pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă dacă există date care indică sursa de provenienţă a documentului, există o hotărîre privind anexarea la dosar a documentului. Nu pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă lămuririle depuse de către persoane. Este necesar de a respecta şi prevederile articolului 97 privind obţinerea probelor dintr-o sursă concretă. O altă regulă a admisibilităţii este regula privind procedura cuvenită. Proba trebuie obţinută cu respectarea procedurii. Nu poate fi audiată în calitate de învinuit persoana căreia nu i-a fost înaintată acuzarea. Se interzice de a audia în calitate de bănuit persoana faţă de care nu s-a emis procesul verbal de reţinere, sau ordonanţa de aplicare a unei măsuri preventive, ori ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. Se interzice de a audia în calitate de martor persoana faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune (vezi comentariul la articolul 63). Se interzice de a audia bănuitul sau învinuitul fără a-i lămuri drepturile procesuale, inclusiv la lămurirea drepturilor este necesar ca persoana să recunoască consecinţele acordului său de a depune declaraţii, prin faptul că aceste declaraţii pot fi utilizate împotriva sa. Pînă a depune declaraţii, persoana trebuie să cunoască faptul că are dreptul la apărător din oficiu şi nu simplul fapt că are dreptul la apărare, dacă va angaja un apărător. Va fi inadmisibilă şi ascultarea bănuitului şi învinuitului în lipsa apărătorului. Va fi inadmisibil şi procesul verbal de audiere a învinuitului, bănuitului şi altor persoane în lipsa interpretului, pedagogului sau psihologului. Se interzice ca o persoană să cumuleze funcţia de apărător şi interpret (cazul X versus AUSTRIA, jurisprudenţa Curţii Europene). Va fi inadmisibilă ascultarea martorului în prezenţa unei rude apropiate dacă nu s-a obţinut acordul acestuia de a depune declaraţii. O altă regulă prevede că sunt inadmisibile probele care conţin date de provenienţă necunoscută (vezi comentariul la articolul 94). Din regulile cu privire la admisibilitatea probelor reiese că este interzis de a utiliza unele date care nu sunt în cauza penală înregistrate ca probă. De exemplu, în sentinţă se recunoaşte că persoanei i s-a cauzat o comoţie cerebrală, însă în dosar lipseşte raportul de expertiză, dar este un certificat al medicului. Nu pot fi utilizate în calitate de probă date care nu sunt incluse în mijloacele prevăzute. Spre exemplu, instanţa s-a bazat numai pe informaţie operativă fără ca această informaţie să fie înregistrată procesual. De asemenea nu pot fi utilizate în calitate de probe date, chiar dacă forma lor corespunde cu legea, dar în esenţă este lipsită de anumite calităţi, cum ar fi datele prevăzute în scrisorile anonime, sau în sesizări anonime. Articolul 95 stabileşte că sunt admisibile probele pertinente. Prin noţiunea de pertinenţă se înţelege legătura între conţinutul probei cu circumstanţele care necesită a fi probate. Aceste date trebuie direct sau indirect să se refere la obiectul probaţiunii. Datele care nu se referă la obiectul probaţiunii nu pot fi considerate ca probe. La soluţionarea chestiunii cu privire la pertinenţa probelor este necesar de a reieşi din două circumstanţe, în primul rînd, se include faptul care va fi dovedit de proba dată în obiectul probaţiunii? Şi în al doilea rînd dacă este în stare proba examinată de a constata acest fapt? Nu toate probele pertinente contribuie la stabilirea împrejurărilor cauzei. Pentru a contribui la soluţionarea cauzei proba pertinentă trebuie să fie concludentă. Proba concludentă este proba pertinentă care influenţează asupra soluţionării cauzei penale. Orice probă concludentă este şi pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă. De exemplu, comportamentul general al persoanei în societate este o probă pertinentă într-o cauză de huliganism. Însă această probă nu poate fi concludentă deoarece nu aduce o informaţie esenţială referitor la soluţionarea cauzei concrete. Nu orice probă concludentă 105

părţii vătămate. organul de urmărire sau instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii acestor probe. nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărâri judecătoreşti datele care au fost obţinute: 1) prin aplicarea violenţei. 2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului. poate aduce argumente privind admiterea acestei probe. cît ţi instanţa sunt obligate de a emite o hotărîre motivată în cazul cînd resping cererea de verificare a admisibilităţii probelor. cum ar fi deciziile instanţelor de apel sau recurs. 7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice. Nu toate probele concludente sunt necesare într-o cauză penală. în modul stabilit. Proba utilă este şi concludentă. Proba poate fi respinsă în asemenea situaţii. violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederii legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate. În cadrul verificării probelor. sau organul de urmărire au constatat că această probă este admisibilă. fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea informaţiei obţinute. în şedinţa de judecată. ameninţărilor sau a altor mijloace de constrângere. nu poate confirma veridicitatea. 5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare. 4. învinuitului. organul care a administrat proba sau în favoarea cărei părţi a fost administrată. obligaţia de a verifica admisibilitatea probelor este pusă în seama organului de urmărire penală din oficiu. constrângere. Într-o cauză penală unde sunt numeroşi martori oculari. siluire. Ameninţarea nu este numai acţiunea de a ameninţa. sau organul de urmărire penală şi-a făcut concluziile respective. Art. Faptul că partea nu a invocat verificarea admisibilităţii unei probe în cadrul urmăririi penale nu o limitează de dreptul de a o invoca. violenţa se consideră ca un fapt de a întrebuinţa forţa brutală. la cererea părţilor se emite o hotărîre motivată prin care se recunoaşte proba inadmisibilă. În cazul cînd după verificarea probei instanţa. traducător al participanţilor la proces. dacă din ascultarea unui număr de martori instanţa. încălcarea ordinii legale. (1) pot fi utilizate ca probe care confirmă faptul încălcărilor respective şi vinovăţia persoanelor care le-au admis. nu este necesar de a asculta toţi martorii. inculpatului.este şi utilă. 10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv. martorului. prin urmare. prezenţa cărora exclude utilizarea probelor în cadrul procesului penal. (5) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod. În faza de urmărire penală. Instanţa nu este în drept de a respinge cererea persoanei. Articolul 94 (4) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi. Ameninţarea constă în intenţia de a face rău cuiva cu scopul de a-l intimida sau pentru a obţine ceva. 4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. de a verifica admisibilitatea probei din motivul că această cerere nu a fost înaintată în timpul urmăririi penale. 8. a documentului sau a obiectului. prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. 9) fără a fi cercetate. Proba concludentă poate fi însă inutilă. 8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor prezentului cod. Probele utile sunt probele concludente care prin informaţiile pe care le conţin sunt necesare soluţionării cauzei. În cazul cînd au fost aduse asemenea argumente. numai că partea care a invocat inadmisibilitatea probei aduce argumente convingătoare. (6) Datele administrate cu încălcările menţionate în alin. În acelaşi sens. inclusiv indicarea acestor probe în sentinţa judecătorească sau în alte hotărâri judecătoreşti. partea are dreptul să-şi înainteze argumentele sale. (7) Plângerile depuse în cursul procesului şi hotărârile procesuale adoptate nu constituie probe ale vreunor circumstanţe care au importanţă în cauza respectivă. ele fiind doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plângere şi a fost adoptată o hotărâre. fie se respinge cererea părţii de a recunoaşte această probă ca inadmisibilă. 6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată. 3) prin încălcarea dreptului la interpret. Atît organul de urmărire. la administrarea probelor. 5. 94 stabileşte totalitatea de împrejurări. dar şi 106 . provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia. Organul de urmărire este obligat din oficiu să verifice admisibilitatea probelor. În timpul verificării admisibilităţii probelor. Părţile au dreptul în toate cazurile de a invoca prin cererile sale necesitatea verificării anumitor probe.

Plenul Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că încălcarea dreptului constituţional ce garantează apărarea dreptului persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul constituie un temei incontestabil de anulare a hotărîrii (a se vedea. punctul 2 al articolului 94. probele sunt inadmisibile. care se bucură de deplinătatea drepturilor politice sau civile în stat. admiterea. 13. cu modificările introduse prin hotărîrea plenului nr.30). traducător al participanţilor la proces. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute de o persoană care se află în stare de incompatibilitate. învinuitului. Articolul 94 interzice utilizarea metodelor care contravin prevederilor ştiinţifice. societate şi gândire sau un ansamblu de 107 . Probele se consideră inadmisibile dacă au fost obţinute de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile şi probele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la interpret. de profanare a unei prerogative legal recunoscute unei persoane de a avea anumită conduită de a asigura de anumite privilegii. cît şi îndreptate împotriva posibilităţii de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă. 57). au importanţă practică atît în cazurile cînd participarea apărătorului este obligatorie. activitatea de a forţa. referitor la participarea obligatorie a apărătorului. procurorului. referitor la dreptul martorului la asistenţă a se vedea comentariul la articolul 90. Dacă starea de incompatibilitate va fi stabilită după efectuarea acţiunilor procesuale. se consideră acţiunile de pângărire. renunţarea la apărător. a se vedea articolele 69. înlăturarea apărătorului din procesul penal. privitor la drepturile părţii vătămate a se vedea comentariul la articolul 60. 54. Activitatea de a obliga prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. inculpatului dovedirea nevinovăţiei sale şi nu poate fi silit inculpatul să mărturisească împotriva sa însuşi sau să se recunoască vinovat (Hotărîrea Plenului nr. Nu în toate cazurile probele obţinute de o persoană în stare de incompatibilitate vor fi inadmisibile dar doar în cazurile cînd această persoană efectuând acţiunile procesuale va cunoaşte că se află în asemenea stare. Acţiunile procesuale sunt efectuate de către procuror şi organul de urmărire penală din oficiu şi au ca scop constatarea faptei penale şi a persoanei vinovate. Participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul dintre participanţii la proces nu posedă limba în care se de desfăşoară şedinţa sau în care se desfăşoară procesul. Încălcarea prevederilor privind participarea apărătorului. adică ansamblului sistematic de cunoştinţe despre natură. părţii vătămate şi martorului. iar persoana efectuând acţiunile procesuale nu va cunoaşte că se află în asemenea stare.2 din 30 ianuarie 1996. Constituie mijloace de constrângere mijloace prin care cineva este silit de a face un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie.. dar şi atunci cînd unul din ei solicită să dea explicaţii prin interpret (a se vedea Hotărîrea Plenului nr. numirea din oficiu şi înlocuirea apărătorului. privitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 64. inculpatului. cît şi în cazurile cînd acest fapt rămîne la discreţia persoanei. cunoscând acest fapt. împotriva stării unei persoane libere. Reieşind din aceasta nu se permite de a pune în seama bănuitului. 12. În cazurile dacă probele au fost obţinute prin încălcarea acestor valori. probele vor fi admisibile. Hotărîrea Plenului nr.rezultatul acestei acţiuni. Prevederile alineatului 1. duc la încălcarea altui principiu al procedurii penale cum ar fi prezumţia nevinovăţiei.38 din 20 decembrie 1999 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”. Starea de incompatibilitate a judecătorului. 12 din 9 aprilie 1999 „Cu privire la respectarea legislaţiei cu privire la utilizarea limbii în procedura judiciară” 5. Instanţa efectuează acţiunile în limitele competenţei sale în afară de cazul cînd prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor (vezi comentariul la articolul 28). Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului. rezultatele acestor acţiuni vor fi inadmisibile. care stabileşte că „obligativitatea de a dovedi vinovăţia revine procurorului”. (a se vedea comentariul la articolul 17). etc. 72. învinuitului. 4. 6. ofiţerului de urmărire penală este stabilită de lege. învinuitului şi inculpatului”. În cazul cînd acţiunile procesuale au fost efectuate de către o altă persoană decît de cele indicate. referitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 66.30 din 9 noiembrie 1998 „Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. (vezi comentariul la articolele 33. Neîndeplinirea prevederilor legale privind participarea obligatorie a apărătorului se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală (Hotărîrea Plenului nr.

La aceeaşi normă se poate de atribuit şi declaraţiile unor subiecţi. curtea Europeană accentuează faptul că în interesul procesului penal echitabil şi just..D.. privind căreia.. Probele pot fi recunoscute că au fost obţinute cu încălcarea legii. Dacă aceste probe au fost obţinute de către o persoană care nu este competentă de a administra probe. Admiterea acestora în altă cauză penală are ca scop confirmarea abuzurilor comise de către persoanele abilitate cu funcţia de a administra probele. litera c. statul trebuie să intervină numai în cazul când eşecul apărătorului este evident sau în mod suficient adus la cunoştinţa lor(Cauza Kamasinki) Sunt inadmisibile ca probe şi datele obţinute de la o persoană care nu poate recunoaşte un mijloc material de probă şi nu poate confirma veridicitatea provenienţa. Italiei). al CEDO acuzatul are dreptul să se apere el însuşi sau prin intermediul unui apărător ales de el.. cu încălcarea prevederilor prezentului Cod.. inter-alia. cum ar fi martorul sau partea vătămată.. 16. Nu pot fi admisibile probele obţinute de organul de urmărire penală cu încălcări esenţiale ale dispoziţiilor Codului de Procedură Penală. care stabileşte că fiecare parte trebuie investită cu posibilităţi rezonabile pentru a-şi prezenta cauza conform condiţiilor care să nu-i creeze dezavantaje vis-a-vis de opoziţie. Însă dacă el nu participă. ceea ce de fapt echivalează cu tăinuirea informaţiei. reieşind din faptul că aceste probe nu pot fi puse în baza învinuirii. alineatul 3 stabileşte că probele obţinute cu încălcarea prevederilor legale pot fi utilizate într-o altă cauză penală. cunoştinţe dintr-un anumit domeniu de cunoaştere. Curtea Europeană a concluzionat că dacă legislaţia naţională atrage consecinţe datorită atitudinii acuzatului la faza iniţială de interogare de către poliţie. În unele cazuri. se impune importanţa aparenţelor şi sensibilităţii mari atribuite administrării echitabile a justiţiei (cauza BULUT.. statului. dacă la administrarea lor au fost încălcate garanţiile constituţionale a persoanei şi a ordinii stabilite de către legea procesual-penală. dacă persoana nu poate declara sursa de informare. dacă astfel necesită interesele justiţiei.. deoarece asemenea fapt nu poate fi conceput ca real. alineatul3. dar şi dreptul de a asculta dar deasemenea şi dreptul de a asculta şi urmări procedura (cauza Stanford). (Cauza Kamasinki). fantome sau farmece. Olandei vizează dreptul acuzatului de a fi apărat în instanţă chiar dacă el însuşi lipseşte. nu numai dreptul lui de a asista la proces (cauza COLOZZA. instanţele de judecată trebuie să se asigure că apărătorul are posibilitatea să-şi exercite funcţiile. În ambele cauze. În conformitate cu articolul 6..S. sau circumstanţele primirii acesteia. Totuşi. O altă implicaţie conform principiului egalităţii armelor constă în acordarea posibilităţii unei părţi să conteste argumentele aduse de cealaltă parte. deoarece ele joacă un rol la formarea opiniei instanţei. Astfel nu se poate admite să se facă dovadă că moartea spre exemplu a unei persoane a fost provocată de stafii.. şi dacă nu dispune de mijloace de a plăti un apărător să poată fi asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu.... Modalitatea de furnizare a informaţiei din dosar nu rezultă din acest principiu.. cauza F. Cauzele LADA si FELLADOAH c... cum ar fi John Murray.. accesul la dosar poate fi limitat pentru avocatul acuzatului. Această normă este determinată de o regulă a admisibilităţii probelor. iar ultimii trebuie să fie trataţi în acelaşi fel.. În acest context. sau dacă au fost obţinute prin anumite acţiuni care nu sunt prevăzute de normele procesual-penale.. Instanţa de judecată care va examina cauza de abuz a 108 .. Statul nu poate fi considerat drept fiind responsabil de acţiunile şi deciziile avocatului acuzatului. cauza BROZICEK. Articolul 6 al convenţiei Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul unui acuzat să participe efectiv la soluţionarea cauzei penale. Aceasta include. Totuşi. c. 15. Prevederea dată constituie nu numai o regulă dar şi un drept al persoanei acuzate.. Datorită faptului că el participă la proces cu scopul evident să apere acuzatul în absenţa acestuia. nu-i pot fi imputate neajunsurile apărării în cazul numirii unui avocat din oficiu (cauza ARTICO). Toate probele trebuie să fie cercetate în modul stabilit în şedinţa judecătorească. prezenţa avocatului la judecată este vitală.14. Articolul 94. acestea pot fi admise după verificarea probelor în instanţa de judecată. părţile trebuie să dispună de aceleaşi posibilităţi de a solicita concluziile experţilor. Principiul presupune acordarea posibilităţii legale de citare a martorilor. Dacă probele în apărare sunt administrate de către organul de urmărire. Adiţional. cauza FOUCHER). Principiul egalităţii armelor presupune accesul egal al participanţilor la înscrisuri şi alte documente procedurale.. Trăsătura principală a noţiunii de proces echitabil este principiul egalităţii armelor. Trebuie să se respecte condiţia de a nu crea obstacole de neînvins. declaraţiile din auzite.. De obicei. care sunt bazate pe presupuneri. articolul 6 în principiu cere asistenţa unui avocat în faza de urmărire. Deci.(cauza BONISCH).

Mijloacele de probă sunt prevăzute de alineatul 2 articolul 93. însă în dosar lipseşte raportul de expertiză. Aceste date trebuie direct sau indirect să se refere la obiectul probaţiunii. sau în sesizări anonime. 15. Va fi inadmisibilă ascultarea martorului în prezenţa unei rude apropiate dacă nu s-a obţinut acordul acestuia de a depune declaraţii. Potrivit articolului 100 administrarea probelor se efectuează de către organul de urmărire penală din oficiu. 10. pedagogului sau psihologului. În acest context nu pot fi admise ca probe datele obţinute de ofiţerul de urmărire penală care şi-a încălcat competenţa. este necesar de a respecta anumite reguli în probaţiunea penală. rezultatul reviziilor şi controalelor. 12. Documentele pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă dacă există date care indică sursa de provenienţă a documentului. Se interzice de a audia bănuitul sau învinuitul fără a-i lămuri drepturile procesuale. persoana trebuie să cunoască faptul că are dreptul la apărător din oficiu şi nu simplul fapt că are dreptul la apărare. Pentru ca anumite date de fapt să fie recunoscute în calitate de probă.a.unei persoane cu funcţii de răspundere. sau ordonanţa de aplicare a unei măsuri preventive. Pînă a depune declaraţii. acte departamentale. Nu poate fi audiată în calitate de învinuit persoana căreia nu i-a fost înaintată acuzarea. dar în esenţă este lipsită de anumite calităţi. Proba trebuie obţinută cu respectarea procedurii. Articolul 95. Va fi inadmisibilă şi ascultarea bănuitului şi învinuitului în lipsa apărătorului. ş. jurisprudenţa Curţii Europene). plîngeri sau acte procedurale nu sunt admise ca probe. Prin noţiunea de pertinenţă se înţelege legătura între conţinutul probei cu circumstanţele care necesită a fi probate. va putea utiliza probele administrate de această persoană cu încălcarea prevederilor. sau la cererea altor participanţi la proces. sau obţinerii de la părţi a acestor obiecte. dar este un certificat al medicului. prin faptul că aceste declaraţii pot fi utilizate împotriva sa. Se interzice de a audia în calitate de bănuit persoana faţă de care nu s-a emis procesul verbal de reţinere. cum ar fi datele prevăzute în scrisorile anonime. cum ar fi detectorul de minciuni. Pentru ca numite obiecte să fie recunoscute în calitate de corpuri delicte este necesar de a fixa faptul descoperirii acestor obiecte. este necesară o hotărâre a organului de urmărire sau a instanţei privind anexarea acestor obiecte la dosar. În al doilea rînd este necesar de respectat regula privind mijlocul cuvenit. inclusiv la lămurirea drepturilor este necesar ca persoana să recunoască consecinţele acordului său de a depune declaraţii. bănuitului şi altor persoane în lipsa interpretului. 17.a. Nu pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă lămuririle depuse de către persoane. 14. sau cînd nu este cetăţean al Republicii Moldova. Admisibilitatea probelor 9. hipnoza. precum şi din instanţă la cererea părţilor prin procedee probatorii prevăzute de prezentul cod. Va fi inadmisibil şi procesul verbal de audiere a învinuitului. există o hotărîre privind anexarea la dosar a documentului. Din regulile cu privire la admisibilitatea probelor reiese că este interzis de a utiliza unele date care nu sunt în cauza penală înregistrate ca probă. Datele invocate în anumite demersuri. dacă aceste încălcări au constituit o infracţiune. Nu se admite de a utiliza alte mijloace de probă. 13. Articolul 95 stabileşte că sunt admisibile probele pertinente. instanţa s-a bazat numai pe informaţie operativă fără ca această informaţie să fie înregistrată procesual. ş. De asemenea nu pot fi utilizate în calitate de probe date. O altă regulă a admisibilităţii este regula privind procedura cuvenită. În primul rînd o probă poate fi administrată de un subiect competent. Este de asemenea interzis de a înlocui raportul de expertiză cu unele date. Se interzice ca o persoană să cumuleze funcţia de apărător şi interpret (cazul X versus AUSTRIA. chiar dacă forma lor corespunde cu legea. sau cu unele opinii ale specialiştilor. Este necesar de a respecta şi prevederile articolului 97 privind obţinerea probelor dintr-o sursă concretă. Se interzice de a audia în calitate de martor persoana faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune (vezi comentariul la articolul 63). O altă regulă prevede că sunt inadmisibile probele care conţin date de provenienţă necunoscută (vezi comentariul la articolul 94). cînd este în calitate de stagiar. în sentinţă se recunoaşte că persoanei i s-a cauzat o comoţie cerebrală. Pot fi admise ca probe numai în situaţia cînd în urma datelor invocate în aceste plîngeri s-au efectuat acţiuni procesuale şi au fost obţinute anumite date. Spre exemplu.a. De exemplu. ori ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. Datele care nu se referă la obiectul 109 . ş. 11. sau în perioada cînd este în concediu. dacă va angaja un apărător. Nu pot fi utilizate în calitate de probă date care nu sunt incluse în mijloacele prevăzute.

cauza FOUCHER). Însă această probă nu poate fi concludentă deoarece nu aduce o informaţie esenţială referitor la soluţionarea cauzei concrete. ceea de fapt se echivalează cu tăinuirea informaţiei. Probele utile sunt probele concludente care prin informaţiile pe care le conţin sunt necesare soluţionării cauzei. Modalitatea de furnizare a informaţiei din dosar nu rezultă din acest principiu. În cazul cînd au fost aduse asemenea argumente. Proba concludentă este proba pertinentă care influenţează asupra soluţionării cauzei penale. principiul presupune acordarea posibilităţilor egale de citare a martorilor. comportamentul general al persoanei în societate este o probă pertinentă într-o cauză de huliganism. părţile trebuie să dispună de aceleaşi posibilităţi de a solicita concluzia experţilor. accesul la dosar poate fi limitat pentru avocatul acuzatului (cauza KAMASINSKI). organul care a administrat proba sau în favoarea cărei părţi a fost administrată. În cadrul judecăţii nu pot apărea dificultăţi privind admiterea sau respingerea unei anumite probe administrate de organul de urmărire penală reieşind din faptul că instanţa este limitată de către principiul contradictorialităţii la administrarea probelor. fiecare parte trebuie investită cu posibilităţi rezonabile pentru a-şi prezenta cauza conform condiţiilor care să nu creeze dezavantaje. 18. În timpul verificării admisibilităţii probelor. 16. cît ţi instanţa sunt obligate de a emite o hotărîre motivată în cazul cînd resping cererea de verificare a admisibilităţii probelor. organul de urmărire sau instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii acestor probe. însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă. Totuşi. Principiul poate juca un rol în orice fază a procesului. cel puţin datorită faptului că ele joacă un oarecare rol la formarea opiniei instanţei. să dispună de un proces echitabil. În cazul cînd după verificarea probei instanţa. Părţile au dreptul în toate cazurile de a invoca prin cererile sale necesitatea verificării anumitor probe. În continuare. În faza de urmărire penală. la cererea părţilor se emite o hotărîre motivată prin care se recunoaşte proba inadmisibilă. Într-o cauză penală unde sunt numeroşi martori oculari. vis-a-vis de opoziţie. dacă din ascultarea unui număr de martori instanţa.probaţiunii nu pot fi considerate ca probe. Astfel. alineatul 3 se referă la unul din principiile de procedură determinate de articolul 6 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Nu toate probele concludente sunt necesare într-o cauză penală. În cadrul verificării probelor. Proba poate fi respinsă în asemenea situaţii. Conform principiului egalităţii armelor – trăsătură principală a unui proces echitabil. De exemplu. Instanţa nu este în drept de a respinge cererea persoanei. O altă implicaţie conform principiului egalităţii armelor constă în acordarea posibilităţii unei părţi să conteste argumentele propuse de cealaltă parte. numai că partea care a invocat inadmisibilitatea probei aduce argumente convingătoare. sau organul de urmărire penală şi-a făcut concluziile respective. cînd se pune în discuţie chestiunea privind admiterea probelor administrate de către organul de urmărire penală. fie se respinge cererea părţii de a recunoaşte această probă ca inadmisibilă. în primul rînd. Nu orice probă concludentă este şi utilă. Prevederea dată este mai dificil de realizat în cadrul urmăririi. La soluţionarea chestiunii cu privire la pertinenţa probelor este necesar de a reieşi din două circumstanţe. În acest context. de a verifica admisibilitatea probei din motivul că această cerere nu a fost înaintată în timpul urmăririi penale. el trebuie să posede unele drepturi de 110 . şi anume. sau organul de urmărire au constatat că această probă este admisibilă. se impune importanţa aparenţelor şi sensibilităţii mari atribuite intereselor echitabile ale justiţiei (cauza BULUT. Faptul că partea nu a invocat verificarea admisibilităţii unei probe în cadrul urmăririi penale nu o limitează de dreptul de a o invoca. nu este necesar de a asculta toţi martorii. Adiţional. Regula stabilită de articolul 95. se include faptul care va fi dovedit de proba dată în obiectul probaţiunii? Şi în al doilea rînd dacă este în stare proba examinată de a constata acest fapt? Nu toate probele pertinente contribuie la stabilirea împrejurărilor cauzei. poate aduce argumente privind admiterea acestei probe. Pentru a contribui la soluţionarea cauzei proba pertinentă trebuie să fie concludentă. iar ultimii trebuie să fie trataţi în acelaşi fel (cauza BONISCH). Organul de urmărire este obligat din oficiu să verifice admisibilitatea probelor. obligaţia de a verifica admisibilitatea probelor este pusă în seama organului de urmărire penală din oficiu. Proba utilă este şi concludentă. Învinuitul trebuie pe cît este posibil în timp ce păstrează modalităţile de descoperire a adevărului. egalitatea armelor. Atît organul de urmărire. Proba concludentă poate fi însă inutilă. Principiul egalităţii armelor presupune accesul legal al părţilor la înscrisuri şi alte documente procedurale. partea are dreptul să-şi înainteze argumentele sale. Orice probă concludentă este şi pertinentă. Trebuie să respecte condiţia de a nu crea obstacole de neînvins. 17.

spre exemplu. în cazul cînd este imposibil de evaluat exact timpul comiterii infracţiunii. circumstanţe. ş. Probarea faptului infracţiunii presupune stabilirea împrejurărilor concrete de comitere a infracţiunii. 4. Totuşi el nu trebuie să ştirbească procentul de căutare a adevărului. determină conţinutul rechizitoriului. se consideră „Timpul cînd a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă.a. de exemplu în infracţiunea de omor. Timpul comiterii infracţiunii: Timpul săvârşirii faptei. va ţine cont.9 din 15. Împrejurările săvârşirii infracţiunii în unele cazuri constituie una din condiţii pe care le foloseşte infractorul pentru realizarea scopului său.).contrabalansare a puterii în ordinea statului. 5. Enumerarea acestor împrejurări detalizează cerinţele prevăzute de articolul 19 alineatul 3 (vezi comentariul). corespunderea circumstanţelor acestei fapte cu elementele componenţei de infracţiune. în special. Articolul 96. nr. traficul de fiinţe umane. în cazul infracţiunii. apariţia acestui fenomen. de aceea şi obiectul probaţiunii este individual în fiecare cauză penală. Obiectul probaţiunii determină şi obligativitatea de a constata în fiecare cauză penală a unui cumul de circumstanţe care confirmă faptul că un asemenea fenomen a avut loc în realitate-timpul. instanţa va reieşi din cumulul tuturor circumstanţelor infracţiunii săvârşite. 9 Cod Penal. în toate cazurile trebuie să se stabilească hotarele teritoriale ale locului comiterii infracţiunii prin anumite acţiuni procesuale (spre exemplu cercetarea la faţa locului). modul de săvârşire a infracţiunii. Punctul 1 al alineatului 1 stabileşte că este necesar la dovedirea circumstanţelor de a stabili faptul infracţiunii şi anume dacă a avut loc în realitate un asemenea fenomen (moartea.20 din 10 iunie 1998. se apreciază: (de exemplu. însă într-o cauză penală obligatoriu acestea trebuie să se stabilească. Articolul 96 stabileşte că totalitatea de circumstanţe care trebuie dovedite într-o cauză penală poate fi stabilită doar prin probe. în viziunea persoanei trebuia să survină urmările infracţiunii date”. Metode şi mijloacele 111 .25 din 29 noiembrie 2001 „Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor premeditat”. mijlocul. Totalitatea de împrejurări. caracterul acţiunilor. Este necesar deci de a proba unele circumstanţe care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii. Fiecare circumstanţă trebuie examinată în cadrul urmăririi penale. indiferent de timpul survenirii urmărilor”. Cu toate că aceasta depinde de particularităţile fiecărei componenţe de infracţiuni. Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal Totalitatea de împrejurări care trebuie dovedite într-o cauză penală constituie obiectul probaţiunii. prevăzute de articolul 96. în jurul orelor).11. Totuşi. Pentru unele infracţiuni (spre exemplu evaziunea fiscală) nu este important de a stabili ora. Articolul 96 nu enumeră aceste împrejurări. dar perioada respectivă. la soluţionarea chestiunii despre vinovăţia de omor a persoanei. leziunile corporale. în dependenţă de cauza penală concretă. stabilirea împrejurărilor săvârşirii infracţiunii are o importanţă la stabilirea caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei. În unele cazuri este obligatoriu de a se stabili pe cît de posibil timpul exact. de anturajul. cu modificările introduse prin Hotărîrea Plenului nr. 1. locul. În acelaşi moment.a. Enumerarea acestor împrejurări determină şi limitele probaţiunii. comportarea anterioară a vinovatului şi a victimei. Există împrejurări care pot fi indicate drept circumstanţe ce atenuează sau agravează răspunderea penală. (spre exemplu trimestrul întâi al anului). cît şi trebuie examinată de către instanţă la emiterea hotărîrii. 2. realizarea intenţiei şi altele. numărul. În toate cauzele penale trebuie să fie cu certitudine stabilit locul. ori. conform art.1993. Fiecare punct stabilit de articolul 96 cuprinde un grup de împrejurări care pot avea importanţă pentru soluţionarea mai multor chestiuni. Enumerarea din articolul 96 nu este exhaustivă. În unele cazuri împrejurările constituie un semn obligatoriu al componenţei infracţiunii. În unele cazuri locul săvârşirii infracţiunii este determinant la calificarea infracţiunii. a sentinţei. ş. caracterul şi localizarea rănilor şi a altor leziuni corporale. 3. ori. cît şi se iau în consideraţie în căile de atac cînd este pusă în discuţie chestiunea privind examinarea fondului cauzei. toate împrejurările. Locul săvârşirii infracţiunii: (Potrivit articolului 12 Cod Penal „locul săvârşirii faptei se consideră locul unde persoana a acţionat. arma utilizată. (Hotărîrea Plenului nr. Împrejurările săvârşirii infracţiunii: Cu toate că în legislaţie nu se întîlneşte un asemenea termen. trebuia sau putea să acţioneze. timpul.38 din 20 decembrie 1999 şi nr. fie locul unde a survenit. relaţiile dintre ei. dispun de anumite particularităţi individuale.

Dar în unele cazuri motivul real nu este conştientizat nici de persoană. La probarea împrejurărilor stabilite de către articolul 96 punctul 1 este necesar de luat în consideraţie articolul 20 al Codului Penal care vorbeşte despre fapta săvîrşită fără vinovăţie (cazul fortuit). săvârşirii infracţiunii: Acestea reprezintă o parte a acţiunii sau a inacţiunii. Metoda exercită o influenţă asupra gradului şi caracterului pericolului social al faptei. şi anume: legitima apărare (articolul 36). Articolul 96 alineatul 1 punct 1 stabileşte că este necesar ca într-o cauză penală să fie dovedite şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Scopul infracţiunii este crearea în imaginaţie a consecinţelor dorite spre a căror realizare tinde persoana.m. Unele împrejurări prevăzute de articolul 76 poartă un caracter apreciativ. Vinovăţia este atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta prejudiciabilă. De exemplu. şi altele (de exemplu: în cazurile cînd sunt infracţiuni împotriva vieţii şi sănătăţii. în altele motivul este ca o circumstanţă atenuantă. cît şi obligaţia şi posibilitatea de a preîntâmpina survenirea consecinţelor. localizarea lor. ş. 7. stimul) care călăuzeşte persoana spre atingerea scopului preconizat. Metoda săvârşirii infracţiunii reprezintă o totalitate de procedee şi acţiuni prin care persoana îţi realizează intenţia sa criminală. 9. În unele cazuri motivul este un element obligatoriu al componenţei de infracţiune. constrângerea psihică sau fizică (articolul 39). Spre exemplu. cum ar fi săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin 112 . Circumstanţele atenuante şi agravante sunt stabilite de către articolele 76 şi 77 ale Codului penal.a. Scopul în unele cazuri poate să fie un element constitutiv al componenţei de infracţiune.6. săvîrşită de persoană (intenţionat sau din imprudenţă). sau agravantă. Din aceste considerente procesul de probaţiune a acestor împrejurări include în sine stabilirea: realităţilor împrejurărilor care formau un pericol a aprecierii subiective de către persoană a caracterului. În afară de acesta ca obiect al probaţiunii sunt şi calităţile psihofiziologice ale persoanei care din anumite împrejurări nu au putut să prevadă survenirea consecinţelor. Conţinutul vinovăţiei este determinat de momentul volitiv şi intelectual şi în legătură cu aceasta în fiecare cauză penală este necesar de stabilit gradul de conştientizare a persoanei. În fiecare caz este necesar de stabilit prin ce concret se manifesta motivul unei sau altei infracţiuni. starea de extremă necesitate (articolul 38). reţinerea infractorului (articolul 37). inclusiv etapa pregătitoare. Aceasta obligaţie stă atît în faţa instanţei cît şi a organului de urmărire penală. pentru a recunoaşte circumstanţa atenuantă. Aceste cauze sunt prevăzute de capitolul III al Codului penal. Pentru a constata scopul este necesar de a stabilit toate împrejurările care caracterizează fapta. este necesar de stabilit concret care faptă infractorică a comis fiecare din co-participanţi. pentru a stabili scopul pe care l-a avut persoana este necesar de a constata numărul loviturilor cauzate.). a particularităţilor obiectului atentării. folosirea anumitor mijloace. Potrivit articolului 14 Cod Penal fapta prejudiciabilă trebuie să fie săvîrşită cu vinovăţie. 8. obiecte. de aceea în toate cazurile cînd se stabileşte o împrejurare care ar putea să influenţeze asupra pedepsei trebuie indicată. În legătură cu aceasta este necesar de a proba fapte concrete care permit de a face concluziile despre o asemenea împrejurare. fapt ce permite de a delimita componenţele de infracţiuni (de exemplu huliganismul şi cauzarea leziunilor corporale). riscul întemeiat (articolul 40). interzisă de lege. Mijloacele de săvârşire a infracţiunii reprezintă diferite unelte. este necesar de a proba fiecare faptă reieşind din enumerarea circumstanţelor prevăzute în articolul 96. consecinţelor şi altor elemente ale componenţei de infracţiune. instrumente sau procese pe care infractorul le utilizează în scopul de a influenţa asupra obiectului atentatului criminal. În unele cazuri motivul mărturiseşte despre absenţa faptei social periculoase. Există şi împrejurări care caracterizează pericolul social al infracţiunii şi consecinţele şi acestea trebuie de stabilit. În cazul cînd sunt examinate cauze penale cu mai multe fapte. intensitatea atentatelor.d. Orice comportament al persoanei este motivat. sau faţă de urmările prejudiciabile ale faptei. pericolului şi legalitatea acţiunilor sale. în cazul unei neglijenţe prevăzut de articolul 329 al Codului Penal este necesar de stabilit care obligaţiuni de serviciu nu au fost îndeplinite de persoane cu funcţie de răspundere. Motivul este acea forţă activă (imbold. În orice cauză penală este necesar de stabilit motivul şi scopul infracţiunii. Circumstanţele atenuante nu sunt exhaustive. caracterul faptelor sale. Dacă infracţiunea a fost comisă de un grup de persoane. În legătură cu aceasta este necesar de a verifica toate împrejurările care mărturisesc despre prezenţa la persoană a unei posibilităţi reale de a conştientiza caracterul periculos al faptelor sale.

contribuirea activă la descoperirea infracţiunii. de aceea instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să invoce ca circumstanţe agravante circumstanţele neprevăzute de articolul 77 (hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. La recunoaşterea ca circumstanţă agravantă a oricărei forme de participaţie trebuie de luat în consideraţie că legislatorul are în vedere toate modalităţile de participaţie prevăzute de articolul 43 al Codului Penal. potrivit articolului 358 Cod de Procedură Penală se stabileşte identitatea inculpatului nu eliberează instanţa de a analiza personalitatea acestuia. Din aceste considerente în obiectul probaţiunii este necesar de inclus şi asemenea împrejurări. starea sănătăţii. instanţa de judecată poate lua în consideraţie şi recomandările serviciului de resocializare la stabilirea pedepsei. De exemplu. a. batjocorirea victimei. alineatul 1 Cod de Procedură Penală. În cele mai dese cazuri la caracterizarea persoanei se ia în consideraţie faptul dacă a participat la unele operaţiuni militare. dacă această împrejurare caracterizând persoana poate contribui la stabilirea unei pedepse echitabile.emoţional sau familial.04. Punctul 3 al articolului 96 stabileşte că în obiectul probaţiunii sunt incluse date personale care caracterizează inculpatul şi victima. 10. este necesar de luat în consideraţie practica care s-a stabilit la argumentarea unei asemenea hotărîrii. căinţa sinceră. vîrsta. Spre exemplu delapidarea nu în toate cazurile are ca motiv acaparator. Potrivit articolului 385 punctul 7. 10 din 24. cît şi starea provocată de substanţe narcotice. la adoptarea sentinţei. Starea dată se referă atît la ebrietatea alcoolică. 11. sau a apropiaţilor. mijloace care prezintă un pericol. Faptul că în partea pregătitoare a şedinţei de judecată. caracterul. cum ar fi „concurs de împrejurări grele. prezenţa unor minori la întreţinere şi alte împrejurări. la probarea stării de neputinţă este necesar de a dovedi nu numai faptul că victima din cauza unor circumstanţe de ordin fizic. „Interes josnic” cere de a constata prezenţa unui motiv concret a faptei. 13. sau inculpatul conştientiza că victima se află în asemenea situaţie. sau din cauza vârstei nu putea opune rezistenţă. La constatarea circumstanţelor atenuante şi agravante este necesar de probat şi faptul conştientizării a acestor împrejurări de către învinuit. Raportul prezentat de serviciul de resocializare (probaţiune) poate fi deosebit de util nu numai dacă aceasta anchetă a fost efectuată în timpul judecăţii. Constatarea acestor împrejurări are importanţă atît la stabilirea pedepsei. 12. Orice împrejurare poate fi luată în consideraţie. dacă o asemenea anchetă a fost efectuată. cît şi unele acţiuni care fac victima să sufere. În asemenea împrejurări. dar şi în timpul urmăririi penale. Enumerarea din articolul 77 al Codului Penal a circumstanţelor agravante este exhaustivă şi nu poate fi interpretată extensiv. dar şi faptul că învinuitul. Un aspect esenţial la caracterizarea personalităţii învinuitului sunt şi datele despre comportamentul acestuia după comiterea infracţiunii şi atitudinea faţă de fapta comisă. instanţa ia în consideraţie inter alia şi situaţia cînd starea de ebrietate nu are legătură cu fapta. îmbolnăvirea persoanei vinovate. psihic.2000 „Cu privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea sentinţei”). modul de cauzare a leziunilor corporale. alte interese josnice. La comiterea infracţiunii asupra unei persoane care nu a împlinit vîrsta de 14 ani se poate lua în consideraţie ca circumstanţă agravantă numai în cazul cînd făptuitorul cunoştea şi accepta că persoana este sub această vârstă. dar este necesar de a o motiva în rechizitoriu şi în sentinţă prin descrierea împrejurărilor concrete şi temeiurilor de a constata o asemenea circumstanţă. sau de alte substanţe. dar şi confirmarea unui comportament postinfracţional. cu folosirea încrederii acordate” ş. În legătură cu faptul că articolul 77 litera g recunoaşte ca circumstanţă agravantă şi starea de ebrietate şi în acelaşi moment acordă instanţei dreptul de a nu considera această circumstanţă agravantă în funcţie de caracterul infracţiunii. Codul penal stabileşte circumstanţele atenuante şi agravante dând posibilitatea instanţei de a aprecia o asemenea circumstanţă. În cadrul analizei persoanei învinuitului este necesar de a constata şi faptul dacă această persoană nu este alcoolic sau narcoman. provocare a unor urmări grave. În toate aceste cazuri nu este suficient de a se exprima doar la forma generală privind prezenţa sau absenţa unei asemenea circumstanţe. Constatând că învinuitul dispune de putere mare fizică. La probarea deosebitei cruzimi este necesar de a constata numărul. cît şi la executarea acesteia. De exemplu căinţa sinceră cere nu numai declaraţii verbale ale învinuitului sau a inculpatului. sau cînd persoana a ajuns în stare de ebrietate în afara voinţei sale. ca probe poate servi lipsa anumitor mijloace pentru trai. sau cunoaşterea unor procedee de luptă este necesar de a 113 . Este necesar de a proba şi faptul că persoana în virtutea unor defecte fizice sau psihice nu poate desinestătător să-şi realizeze dreptul la apărare. ori din motive de compătimire.

De exemplu. În cazul unor infracţiuni contra patrimoniului obiectul probaţiunii este inclus nu numai preţul real al bunurilor sustrase. 18. ş. 20. existenţa unor bunuri care ar putea repara acest prejudiciu. sau părţii civile referitor la împrejurările cauzării unui prejudiciu să fie verificată după regulile de probaţiune stabilită de Codul de Procedură Penală. Este necesar în primul rînd de constatat legătura cauzală între faptă şi prejudiciul cauzat. Este necesar de inclus în obiectul probaţiunii şi existenţa anumitor bunuri destinate sau utilizate pentru săvârşirea infracţiunii care se află la învinuit sau alte persoane. sau va accepta să fie recunoscută ca parte vătămată. această împrejurare trebuie inclusă în obiectul probaţiunii. să curme la timp comportamentul netacticos al unor persoane participante la proces. cît şi alte împrejurări. 16. preşedintele şedinţei este obligat să ia măsuri pentru ca clarificarea tuturor circumstanţelor cauzei să se efectueze tacticos. fizic sau material. sau bunurile care au fost obţinute în rezultatul activităţii criminale. În toate dosarele nu trebuie să figureze date care înjosesc onoarea şi demnitatea victimei. nu trebuie să figureze nici în rechizitoriu. împrejurările care mărturisesc despre faptul înjosirii cinstei şi demnităţii. este necesar de a constata gradul acestor leziuni corporale. asigurarea familiei. 96 stabileşte că în obiectul probaţiunii se includ şi date care caracterizează victima. Alineatul 2. încălcării onoarei. la stabilirea circumstanţelor atenuante şi agravante. cît şi consecinţele care au survenit sau ar fi putut surveni în activitatea victimei. făcute în anul 1969 la Londra (vezi comentariul la articolul 219). tratamentul său. nici în sentinţă. unele suferinţe psihice a persoanei. 5 din 6 iulie 1992 stabileşte că luând în consideraţie specificul cauzelor din această categorie. Potrivit Hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la respectarea normelor de procedură la adoptarea sentinţei”. Date care nu au legătură cu cauza penală. care au fost primite de învinuit. care au o importanţă determinantă la calificarea infracţiunii. consecinţele. cît şi din partea altor persoane. Punctul 3 al art. mijloacele care au fost necesare pentru tratament. Instanţa nu poate să refuze de a examina acţiunea civilă argumentând prin faptul că nu au fost prezentate în prealabil anumite documente care susţin acţiunea civilă. Cu toate că noţiunea de victimă presupune şi persoana juridică. îngrijire. m. 15. a. Articolul 96 stabileşte că într-o cauză penală trebuie să fie stabilite. corectarea condamnatului. Includerea acestor împrejurări într-un alt alineat este determinat de faptul că această sarcină este suplimentară faţă de sarcina de bază a justiţiei şi are ca scop pregătirea unei baze probante pentru realizarea scopurilor justiţiei. Articolul 94 punctul 4 stabileşte ca o circumstanţă care urmează să fie dovedită în procesul penal caracterul şi mărimea daunei cauzată prin infracţiune.indica în sentinţă sau în rechizitoriu că atacând persoana învinuitul conştientiza că dispune de asemenea capacităţi şi acesta intenţionat sau din neglijenţă avea o atitudine faţă de consecinţe. articolul 96 stabileşte necesitatea de a descoperi în cauza penală a cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii. la stabilirea pedepsei. Sarcina 114 . Este necesar ca versiunea părţii vătămate. Dacă victima consideră că i s-a cauzat un prejudiciu moral. instanţele de judecată trebuie să ia în consideraţie Recomandările Consiliului Europei cu privire la repararea daunelor morale. În asemenea cazuri se ia în consideraţie starea materială a victimei şi veniturile acesteia. sau alte persoane. Totalitatea de circumstanţe prin care au relevanţă la stabilirea pedepsei. chiar dacă este înaintată o acţiune civilă. În cazul unor infracţiuni de vătămare. 14. care nu se referă la dosar şi care cauzează traumă morală victimei. sau dovedite şi toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei. Instanţa şi organul de urmărire penală trebuie să dovedească doar acele împrejurări ce caracterizează victima. dar şi alte venituri sau avantaje. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnatului. îndeosebi a minorilor şi a persoanelor incapabile de muncă. Plenul Curţii Supreme în Hotărîrea „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale” nr. În categoria bunurilor nu se includ numai obiectele. considerăm că în cazurile de faţă sunt stabilite doar date ce caracterizează persoana fizică care în viitor va rămîne ca victimă. În noţiunea de daună se include prejudiciul moral. de exemplu. trebuie să reiasă din scopul pedepsei care este de restabilirea echităţii sociale. 19. să omită chestiunile. d. mărimea acestui prejudiciu. 17. excluzând înjosirea onoarei şi demnităţii victimei. În asemenea cazuri. instanţele judecătoreşti sunt în drept să se refere în sentinţă alegând motivul unei măsuri de pedeapsă numai la circumstanţele care au fost cercetate şi confirmate în sentinţa judiciară. dar şi împrejurările care caracterizează preţul subiectiv a celor sustrase pentru victimă.

a. constatarea la persoană a unor deprinderi care s-au exprimat în infracţiune (de exemplu. este necesar de a lua în consideraţie şi particularităţile comportamentului. Autopsia poate fi efectuată şi în baza ordonanţei organului de urmărire penală. sau bănuitului este necesar de a reieşi din aprecierea tuturor circumstanţelor cauzei. Cu toate acestea stabilirea acestor circumstanţe are importanţă şi în cauza examinată. Este posibilă şi examinarea cauzei penale în lipsa raportului de expertiză privind cauza decesului doar în cazul cînd cadavrul nu a fost descoperit şi au fost epuizate toate posibilităţile de a descoperi locul cadavrului. Expertul poate doar stabili cauza decesului sau caracterul leziunilor corporale şi nu genul morţii violente. În competenţa expertului nu se include şi soluţionarea chestiunii privind faptul că a fost comis un omor sau o sinucidere. În asemenea situaţie. de ascundere a urmelor. experimentul şi altele. Aceeaşi chestiune se referă şi la punctul 4 unde poate fi efectuată o expertiză complexă psihologicopsihiatrică. date privind maladiile şi diferite dereglări a organelor. ca mijloc de probă poate să vină şi expertiza medico-legală şi nu doar constatarea medico-legală. ş. 5. restabilirea relaţiilor cu familia. 2. În punctul 1 şi 2 cauza decesului şi caracterul şi gradul leziunilor corporale sunt stabilite prin raportul de expertiză medico-legală. prezenţa intenţiei. deoarece aceste chestiuni sunt soluţionate de către organul de urmărire şi instanţă. În cazul de sinucidere în practică se ordonă o expertiză psihologică. Nu se pot include în atribuţiile expertului constatarea deosebitei cruzimi. La ordonarea expertizei privind starea psihică a învinuitului. 4. modul de obţinere a informaţiei pentru activitatea criminală şi asigurarea securităţii participanţilor. punându-se chestiunea dacă starea psihică a persoanei în momentul comiterii era predispusă la sinucidere.pusă de a descoperi cauzele şi condiţiile are o importanţă mai mult pentru prevenirea comiterii altor infracţiuni şi nu pentru infracţiunea examinată. Poate să aibă importanţă şi comportamentul victimei. Este necesar de a stabili din vina cărei persoane au fost comise asemenea erori. La examinarea cauzei penale la urmărire trebuie de examinat şi chestiunea privind formarea grupării criminale.a. Are importanţă formarea grupării criminale. cum ar fi reconstituirea faptei. de corupere a persoanelor oficiale. Referitor la punctul 4. Articolul 97 1. articolul 97. cît şi a altor chestiuni care nu sunt medicale. surselor de obţinere a armelor. comportamentul şi acţiunilor persoanei pînă la comiterea infracţiunii. În caz de recidivă este necesar de a examina cauzele şi condiţiile. neglijenţa persoanelor cu funcţie de răspundere. se ia în consideraţie şi rezultatul diferitor acţiuni procesuale. 6. modul de comitere a infracţiunii. raportul se consideră admisibil. la stabilirea expertizei privind incapacitatea martorului de a percepe şi a reproduce circumstanţele. condiţiile în care a fost efectuată recepţionarea împrejurărilor. inclusiv faptul că este dificil de angajat în cîmpul muncii. Spre exemplu. Referitor la punctul 5. în timpul comiterii şi după comiterea infracţiunii. Este necesar de luat în consideraţie şi datele privind maladiile de care a suferit această persoană. asigurarea cu spaţiu locativ. cînd mai mulţi martori declară că au văzut momentul căderii persoanei în mare. diferite date privind capacitatea de a percepe evenimentele. influenţa educaţiei) sau formarea intenţiei (de exemplu instigarea). dar şi expertiza complexă psihologico-psihiatrică. verificarea declaraţiei la faţa locului. Articolul 97 stabileşte că unele elemente ale obiectului probaţiunii pot fi constatate doar prin anumite mijloace de probă. se ia în consideraţie în primul rînd obiectul declaraţiilor. Referitor la punctul 3 este posibilă nu numai expertiza psihiatrică. (cum ar fi lipsa securităţii. poate fi efectuată expertiză complexă medico-legală psihiatrică şi psihologică. 3. ş. La dosar în asemenea cauză pot fi anexate şi diferite certificate privind starea sănătăţii persoanei. de realizare a bunurilor sustrase. sau condiţiile care au stimulat comiterea infracţiunii. a. Reieşind din faptul că această chestiune nu cerea de la expert răspunsul la chestiunea dacă aceasta a fost sinucidere sau nu. În cazuri cînd expertiza se efectuează referitor la capacitatea organelor de percepere.). În acest caz. 21. În această situaţie instanţa se poate baza doar pe probe concludente care dovedesc faptul morţii. modurile de recrutare a participanţilor. sau înţelegerii prealabile. 115 . ş. De exemplu. date privind capacitatea memoriei şi altele. diferite particularităţi de dezvoltare. diferite date despre maladiile de care a suferit. motivele care au contribuit la activitatea îndelungată.

Probatoriul 1. 8. dacă obiectele. . Notorietatea unor fapte poate fi generală sau locală. În aceeaşi situaţie. a îngădui. aceasta fiind de o notorietate locală. a permite. a da curs favorabil unei cereri.Administra.Propunere. Articolul 98. ş.6. Aprecierea probelor se face în baza intimei convingeri a reprezentantului organului de urmărire şi judecătorului (vezi comentariul la articolul 101). otrăvitoare. dacă substanţa respectivă este substanţă narcotică ş. probatoriul constă în activitatea de: . care are ca scop constatarea circumstanţelor importante. Aceste excepţii sunt determinate de faptul că cunoştinţele oamenilor despre lume. Enumerarea circumstanţelor prevăzute de articolul 97 nu poate fi exhaustivă. a recomanda. În acest sens. pentru a constata gradul de maturitate sexuală a persoanei se efectuează o expertiză complexă medico-psihologica. a-şi manifesta intenţia. dreptul de a asculta şi urmări procedura (cauza Stanford). Expertiza poate fi ordonată şi în cazurile cînd certificatele care stabilesc vîrsta provoacă unele dubii privind autenticitatea lor. cauza Prozicek.a. Nu trebuie de dovedit într-o cauză penală că un oraş este capitala unei ţări aceasta fiind o notorietate generală. sau la un timp anumit este zi sau noapte.invocare. sau materialele prezentate sunt muniţii. Verificarea probelor se include atît în obligaţiile organului de urmărire cît şi a instanţei. Spre exemplu. împrejurări. .a. învinuit. concludenţii şi utilităţii. pertinenţei. 10. Veridicitatea metodelor moderne se caracterizează ca o însuşire sau caracter a unor metode moderne. ce provine de la latinescul „invocare” sau din francezul „invoquer” şi care înseamnă : „a cita ceva în favoarea sa. Articolul 99. însă un cerc mai îngust de persoane cunoaşte că pe o anumită stradă se află o instituţie oarecare. Aceste acţiuni sunt îndreptate spre stabilirea obiectului probaţiunii. în sensul articolului 99.99. Practica constată că în anumite circumstanţe este necesară expertiza chiar dacă nu este expres prevăzută în Codul de Procedură Penală a Republicii Moldova. care vine din latinescul „proponere” şi înseamnă „a da o sugestie. fie totalitatea probelor adunate şi prezentate într-un litigiu. În toate cazurile strângerea probelor de către instanţă poate fi doar la cererea părţilor. a se referi la ceva care poate servi cuiva ca argument în susţinerea unei afirmaţii”.a. bănuit.). La fapte unanim recunoscute putem atribui faptele evidente şi cele notorii. . Aceste principii poartă denumirea de principii de procedură. sau expertiză medico-legală.ş. deoarece practica poate permanent să invoce noi circumstanţe care pot fi constatate doar prin utilizarea anumitor cunoştinţe speciale în domeniu. nu trebuie de dovedit că există legea gravitaţiei. Noţiunea de probatoriu care provine de la latinul „probatorium” are două sensuri: fie procedura de culegere a probelor. Instanţa este limitată în activitatea de strângere a probelor. din latinescul „administrare” se consideră folosirea unui mijloc de probă într-un proces.a. Poate fi necesar de a constata şi atribuirea unor plante la culturi care conţin substanţe narcotice. ş. Faptele şi circumstanţele prevăzute de articolul 98 se consideră ca o excepţie de la regulile prevăzute de articolul 96. În unele cazuri pentru a constata gradul de dereglare psihică a victimei se efectuează expertiza psihiatrică. În primul rînd principiu de procedură este dreptul de a asista la proces (cauza Colozza. societate. 2. Fapte şi circumstanţe care nu trebuie dovedite 1. au determinat existenţa sau inexistenţa unei fapte. De exemplu: dacă obiectul dat se poate de atribuit la armă de foc. Atingerea vârstei de către partea vătămată. inculpat autentifică nu numai cînd nu există certificatul. Administrarea probelor trebuie să se bazeze pe anumite principii determinate de Convenţia Europeană pentru drepturile omului şi definitivate în jurisprudenţa Curţii Europene pentru drepturile Omului. În urma acestei constatări este inutilă dovedirea acestora. instanţa este obligată de a verifica totalitatea de probe propuse de către părţi în vederea constatării admisibilităţii. dacă din arma respectivă se poate de deschis focul.”. probatoriul este o totalitate de acţiuni. Faptele evidente sunt cunoştinţele despre lumea înconjurătoare care sunt dovedite prin experienţa vieţii şi nu trebuie dovedite. Faptele notorii sunt cele cunoscute de un cerc larg de persoane. dreptul de a fi ascultat. din latinescul „admittere” se defineşte că eşti de-acord cu ceva. Aceste drepturi sunt implicite chiar noţiunii de proceduri contradictorii şi derivă din garanţiile art. fenomene.7. substanţele explozive. În sensul art. dar şi cînd este imposibil de a-l obţine (spre exemplu persoana s-a născut în alt stat). După cum se vede . 9. 3. deşi nu se 116 .Admiterea. radioactive.

Curtea Europeană a dedus că toate probele trebuie prezentate într-o şedinţă publică. cînd procesul public poate pune în pericol securitatea învinuitului. În asemenea cazuri. şi să aducă probe suficiente pentru a-l condamna. Principiul prezumţiei nevinovăţiei este de-asemenea aplicabil în administrarea probelor. Scopul întregului articol 6 stabileşte că o persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul să participe la proces. Dreptul la tăcere este determinat de exigenţele procesului echitabil şi constată că persoana acuzată are dreptul „de a păstra tăcerea şi să nu contribuie la autoincriminare” (cauza FUNKE). Acest drept însă nu este absolut. Curtea Europeană a stabilit „este evident incompatibil cu dreptul la tăcere în timpul interogării de către poliţie. articolul 6. În cauza PARPERPA. prezenţa acuzatului la judecarea sa este vitală. care poate să-i traumeze psihic. Curtea a stabilit: prezumţia nevinovăţiei necesită inter alia ca asupra membrilor completului de judecată la îndeplinirea angajamentelor sale să nu acţioneze ideea preconcepută că bănuitul. Reieşind din faptul că persoana învinuită are dreptul să participe la proces şi să fie ascultată. în situaţii care necesită explicaţiile lui. 8. sarcina probaţiei aparţine procurorului iar orice dubiu este în favoarea bănuitului. Instanţa trebuie să prezume inocenţa persoanei învinuite fără prejudecăţi. învinuitul a comis fapta imputată. Curtea Europeană accentuează faptul că în interesul procesului penal echitabil şi just. a părţii vătămate. în principiu cere asistenţa unui avocat la faza de urmărire. În unele cazuri.menţionează expres în alineatul 1. Probele prezentate în timpul procesului se pot referi la declaraţiile anterioare ale bănuitului şi/sau martorilor care vor fi admise sau respinse în timpul procesului. Pe de altă parte. Statul însă trebuie să intervină numai în cazul cînd eşecul apărătorului este evident (cauza Kamasinski. Un alt principiu este asistenţa apărătorului. Curtea a stabilit că autorităţile de urmărire penală trebuie să pună la dispoziţia apărării toate probele în favoare sau defavoarea acuzatului. În probaţiunea penală în cauza MURRAY. De asemenea. refuzul lui de a răspunde la întrebări sau de a depune declaraţii. 7. Un alt principiu este principiul mărturiilor directe. răspunsul negativ la această întrebare rezultă din interpretarea „dreptului la tăcere”. în prezenţa acuzatului în scopul argumentelor contradictorii. Curtea consideră evident faptul că aceste imunităţi nu pot şi nu ar trebui să împiedice luarea în consideraţie a tăcerii acuzatului la aprecierea puterii de convingere a probelor aduse de procuror. datorită faptului că el participă la proces în scopul evident de apărare a acuzatului în absenţa acestuia. 4. astfel încît să pregătească şi să prezinte apărarea. Există mai multă jurisprudenţă în ceea ce priveşte asistenţa apărătorului. Un alt principiu este egalitatea armelor (vezi comentariul la articolul 95). şi a privilegiului contra autoincriminării de întemeiat condamnarea doar pe tăcerea acuzatului. instanţele de judecată trebuie să se asigure că apărătorul are posibilitatea să-şi exercite funcţiile. cu condiţia că aceasta nu încalcă drepturile apărării. În cauza EDWARTS. aceasta neintrînd în contradicţie cu articolul 6. de exemplu în cazurile procedurii din instanţa a doua şi a treia. Totuşi. rezultă că procurorul are funcţia de informare a bănuitului asupra acţiunii înaintate contra lui. MESSEQUE şi GIABARTO. 9. ceea ce înseamnă că pot fi trase concluzii negative din tăcerea acuzatului dacă aceasta este reglementat de lege. Statul nu poate fi considerat drept fiind responsabil de acţiunile şi deciziile avocatului acuzatului. Oriunde ar trebui trasată limita dintre aceste extremităţi. concluzia este că o hotărîre judiciară care se bazează în exclusivitate pe probele unor martori care nu participă la judecată nu este în conformitate cu exigenţele procesului echitabil cu excepţia cazului cînd se acordă posibilitatea de contestare şi invocare a probelor individuale. Însă dacă el nu participă. acuzatul trebuie preîntîmpinat de posibilitatea tragerii concluziilor negative din tăcerea acestuia. a martorilor. Curtea Europeană a concluzionat că dacă legislaţia naţională atrage consecinţe datorită atitudinii acuzatului la faza iniţială de interogare de către poliţie. Articolul 6 stabileşte necesitatea acordării persoanei acuzate posibilităţii adecvate şi corespunzătoare pentru a contesta şi interoga un martor al opoziţiei în timpul judecării sau atunci cînd face declaraţii (cauza LUDE) Deci. Cel mai important aspect al acestui principiu priveşte fundamentarea condamnării. 5. circumstanţele cauzei stabileşte participarea sau absenţa persoanei de la proces. 6. Pot să existe excepţii de la acest principiu. Dacă un martor doreşte să rămînă anonim 117 . Un alt principiu este principiul divulgării. Cauzele LALA şi PLLATOAH vizează dreptul acuzatului de a fi apărat în instanţă chiar dacă el lipseşte. Conduita apărării este în esenţă o chestiune care ţine de acuzat şi reprezentanţii săi. să-l poată condamna numai în baza probelor administrate în timpul judecăţii. Astfel nu putem spune că hotărîrea unui acuzat de a păstra tăcerea pe parcursul procesului penal în mod necesar va avea consecinţe negative la aprecierea probelor contra lui. Statului nu-i pot fi imputate neajunsurile apărării în cazul numiri unui avocat din oficiu (cauza AFTICO). În ambele cauze. IBRIOSCIA). pot exista excepţii de la principiul depunerii mărturiilor directe.

o confruntare. O hotărîre se poate baza pe recunoaşterea vinovăţiei din partea bănuitului. cît şi instanţa. în acest caz. constată în: a) instanţa de judecată nu este în drept să se implice în strângerea probelor din iniţiativa sa. atît organul de urmărire penală. documente. Aceste documente pot să fie certificate de sănătate. Apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a contesta hotărîrea organului de urmărire penală privind refuzul de a efectua acţiuni procesuale la cererea apărării. c) Instanţa din iniţiativa sa. în caz cînd sunt necesare anumite cunoştinţe speciale avocatul poate apela la un specialist. care în baza articolului 19. 118 . Prevederile articolului 100. fie contribuie la atenuarea responsabilităţii. poate efectua fotografierea. În cazul cînd a dus convorbiri cu persoana fizică. dacă aceste date au fost descoperite în timpul efectuării acţiunilor procesuale. b) Administrarea probelor poate avea loc doar prin procedeele probatorii prevăzute de procedura penală.a. refuzul de a efectua aceste acte trebuie să fie întemeiat şi argumentat. Cu toate că în fiecare caz concret organul de urmărire ia decizia privind efectuarea actelor suplimentare la cererea avocatului. spre exemplu o reconstituire a faptei. diferite acte normative departamentale.a. Articolul 100. Trebuie de luat în consideraţie şi faptul că dacă apărarea nu şi-a realizat atribuţiile sale potrivit articolul 100. respectînd inviolabilitatea persoanei. articolul 100 determină o totalitate de drepturi ale apărării.sau din alte motive nu doreşte să spună că este martor în proces şi poate prezenta un temei adecvat pentru aceasta. complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei. toate acţiunile în constatarea vinovăţiei este pusă în seama subiectului care intentează acţiunea penală. care trebuie să audieze aceste persoane în calitate de martori. Reieşind din faptul că persoana se prezumă nevinovată. În acest sens avocatul are dreptul de a descoperi şi a transmite anumite obiecte. se poate da citire unei mărturii anterioare. ş. alineatul 3 are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege. O altă metodă de administrare a probelor de către apărare este solicitarea diferitor documente din organizaţii şi instituţii. În vederea asigurării egalităţii armelor. 4. şi pune această sarcină în seama organelor statului. instanţa se va asigura că această recunoaştere a avut loc în deplină libertate. Orice dubiu este în favoarea învinuitului (cauza BARBERA. Sarcina apărării în sensul articolului 100 constă în descoperirea unor împrejurări care fie îl îndreptăţesc pe învinuit. private. La strângerea probelor este necesar de a respecta drepturile constituţionale ale persoanei. 5. înregistrarea audio sau video. dar înseamnă că judecata trebuie să-şi întemeieze hotărîrea în exclusivitate pe probele administrate în proces. d) La cererea apărării. Aceasta nu înseamnă în mod obligatoriu că probele prezentate trebuie să fie absolut concludente. a domiciliului. Este obligatoriu de a păstra în secret anumite date ce ţin de viaţa intimă a persoanei. aceasta nu poate fi interpretat ca o dovedire a vinovăţiei persoanei. aplicînd aceleaşi mijloace probatorii aplicate de către organul de urmărire penală. avocatul poate înregistra aceste convorbiri video sau audio cu acordul persoanei. poate întocmi anumite scheme sau planuri. Articolul 100 conţine în sine o enumerare a mijloacelor procesuale de colectare a datelor de fapt care au importanţă în cauza penală. a proprietăţii. Partea apărării au dreptul de a participa la probaţiune. MESSEQJABRDO). În articolele care reglementează efectuarea anumitor acţiuni procesuale sunt detalizate regulile procesuale de administrare a probelor. Sarcina apărătorului nu poate fi asimilată cu sarcina organului de urmărire. Încălcarea acestor reguli poate duce la dubitatea corespunderii datelor prezentate cu realitatea obiectivă. poate efectua anumite acţiuni procesuale în vederea verificării probelor. ş. 3. a vieţii intime. însă nu poate administra probe. un experiment. la administrarea probelor. aceste date sunt transmise organului de urmărire. ordonanţa sau încheierea instanţei de a respinge cererea trebuie să fie motivată. cu condiţia respectării dreptului apărării de a-l contesta. reieşind din faptul că articolul 19 determină accesul la justiţie. Administrarea probelor 1. sunt obligate să verifice temeinicia cererii în cazul cînd organul de urmărire sau instanţa consideră că cererea apărării de a efectua acţiuni procesuale suplimentare este neîntemeiată. a libertăţii de a mărturisi împotriva sa şi împotriva apropiaţilor. utilizînd metoda de solicitare. În cazul cînd avocatul a purtat convorbiri cu unele persoane fizice. materiale de arhivă. 2. pentru cercetarea sub toate aspectele. Apărătorul. fie poate propune persoanei de a întocmi o lămurire care apoi poate fi autentificată în notariat şi servi în continuare temei pentru audierea persoanei de către organul de urmărire sau de către instanţa de judecată. Totuşi .

6. Veridicitatea probelor se poate de caracterizat ca fiind corespunderea datei examinate de către organul de urmărire penală sau instanţa cu realitatea pe care o probează aceste date. Veridicitate. instanţa pune în baza hotărârii numai probele la care au avut acces părţile. Articolul 101. Impresia este produsul unor perceperi emoţionale. 10. caracterul a ceea ce este veridic. 5. etc. concludenţa. (vezi comentariul la alineatul 4. fără prejudecăţi faţă de o probă sau alta. Raportul de expertiză. Toate probele în ansamblu sunt apreciate din punct de vedere al coroborării lor. Este necesar de menţionat şi faptul că administrarea probelor de către apărător este un drept şi nu o obligaţie a acestuia şi faptul că apărarea nu a administrat probe nu poate fi interpretat ca un eşec al apărării.a. 119 . Administrarea probelor poate avea loc doar prin procedee probatorii prevăzute de Codul de Procedură Penală. Aprecierea probelor e un proces continuu. 9. Date luate din surse care nu au fost examinate în cadrul şedinţei nu pot fi acceptate ca probe. Recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit sau inculpat în cazul cînd lipsesc alte probe care confirmă vinovăţia nu poate determina pronunţarea unei sentinţe de condamnare. articolul 100. 3. Termenul convingere intimă exprimă atitudinea imparţială. În cazul cînd inculpatul şi-a schimbat declaraţiile. independentă. instanţa poate lua în consideraţie declaraţiile depuse la urmărire. Aceasta determină una din esenţialele reguli ale aprecierii probelor că nici o probă nu are valoare dinainte stabilită: 7. Reprezentantul organului de urmărire penală şi judecătorul sunt independenţi la aprecierea probelor şi nu sunt legaţi de anumite opinii a altor instanţe. instanţa trebuie să verifice şi să aprecieze motivele modificării declaraţiilor. pot fi administrate noi probe sau poate fi verificată sursa (de exemplu. utilitatea (vezi comentariul la art. ş. concludenţa. se efectuează prin anumite metode: analiza conţinutului probelor administrate. ş. după urma care a lăsat-o acest fenomen în conştiinţa noastră.m. Faptul că în unele cazuri expertiza este obligatorie nu poate fi considerat că rezultatele vor prevala asupra celorlalte probe. (De exemplu. a da putere. a sprijini. În scopul asigurării egalităţii armelor. nu pot determina anumite concluzii dacă aceste probe intră în contradicţie cu restul materialului probatoriu. În cazul cînd au fost modificate declaraţiile motivat. Aprecierea probelor 1. complet şi obiectiv.d. Aprecierea probelor se face pe baza convingerii intime a reprezentantului organului de urmărire penală şi a judecătorului. Declaraţiile nu pot fi apreciate ca puţin convingătoare bazîndu-ne numai pe faptul că o parte cere de a cita un martor în instanţă fără a fi cerut citarea acestuia la urmărire. prezentarea spre recunoaştere. Apărarea determină oportunitatea administrării anumitor probe. Aprecierea probelor este locul central al probatoriului. este însuşirea. însă în materialele cauzei nu sunt asemenea date). Aprecierea probelor. examinînd toate probele în ansamblu.). Aprecierea după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legii. Legea stabileşte că probele admisibile sunt apreciate după pertinenţa. Verificarea probelor în sensul alineatului 4. Convingerea intimă trebuie formată din circumstanţele prezentate instanţei şi verificate în cadrul şedinţei de judecată. a confirma. experimentul. adevărat. real.100).95) cît şi veridicitatea ei. Regulile de apreciere a probelor privind admisibilitatea. Nu pot fi date anumite indicaţii care probă trebuie de recunoscut ca veridică. a consolida. Convingerea intimă trebuie să se bazeze pe examinarea şi soluţionarea tuturor circumstanţelor existente în cauză. art. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu. neverificată de un proces raţional. Unele probe pot fi respinse doar prin alte probe. verificarea declaraţiilor la faţa locului. utilitatea şi veridicitatea sunt aceleaşi la toate fazele procesului. coroborarea cu alte probe. Aprecierea după intima convingere nu trebuie confundată cu aprecierea arbitrară a judecătorului. judecătorul cunoaşte unele date despre inculpat şi infracţiunea săvîrşită. 8. Probele trebuie coroborate cu alte probe care au fost administrate mai înainte. declaraţiile învinuitului ca şi alte probe. doar în cazul cînd acestea sunt confirmate de restul probelor din dosar. care concluzii în cauză trebuie de făcut. 4. (din francezul véridicité). sau dacă martorul este în relaţii apropiate cu una din părţile din proces. 2. Corobora (din latinescul „corroborare”) înseamnă a întări. Instanţa trebuie să soluţioneze cauza. după intima convingere nu trebuie confundată cu aprecierea după impresie.a. sub toate aspectele. adică care este conform cu adevărul.6.

Din aceste considerente în declaraţii se conţin nu numai date de fapt dar şi unele opinii. Declaraţiile sunt depuse în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei. Motivarea se exprimă şi prin faptul că la admiterea unor probe şi respingerea altora trebuie să se indice motivele unei asemenea atitudini ale organului de urmărire sau ale instanţei. 2 Referitor la drepturile învinuitului. inculpatului. Articolul 102. nu pot servi ca declaraţii mărturiile unei persoane care se bazează pe presupuneri. bănuieli. Declaraţiile 1 Declaraţia se defineşte ca o mărturisire. Rezultatele aprecierii probelor sunt expuse în actele procedurale care în toate cazurile trebuie să fie motivate. zvonuri. Pot fi recunoscute ca mijloc de probă doar datele care sunt pertinente. concludente şi utile pentru cauza dată. 14. Astfel. real sau adevărat. 15. cum ar fi spre exemplu percheziţia. declaraţiile ulterioare ale persoanei sunt apreciate în cumul cu aceste declaraţii. declaraţiile învinuitului. inculpatului sunt utilizate pentru apărarea intereselor legitime. Unele date obţinute în cadrul altor acţiuni procesuale. 13. 11. confruntarea şi verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii. 120 . instanţa este obligată să indice în ce se exprimă cointeresarea acestei persoane şi care date confirmă că probele date nu sunt veridice. în condiţiile prezentului cod. Din aceste considerente. Sunt admisibile doar declaraţiile obţinute cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală. De asemenea nu pot fi recunoscute ca mijloc de probă datele incluse în procesul verbal de reţinere. nu pot fi recunoscute ca mijloc de probă. Opiniile şi presupunerile nu au valoare probantă dar pot sta la baza unor versiuni privind existenţa unor împrejurări care înlătură învinuirea sau atenuează responsabilitatea. de asemenea. În obiectul declaraţiilor bănuitului sunt incluse împrejurările care au servit ca temei de reţinere. o afirmare deschisă a unor convingeri. bănuitului şi inculpatului a se vedea comentariul la articolele 64 şi 66 3 După natura lor. Rezultatele aprecierii probelor trebuie să fie exprimate în rechizitorii. învinuitului. ceea ce înseamnă că în procesul penal este interzis de a admite în mod prealabil că ceva este posibil. În toate cazurile persoana care depune declaraţii trebuie să indice sursa informaţiei. Potrivit articolului 8. Este inadmisibil. inculpatului 1 Prin natura lor. care nu pot fi înlăturate. presupuneri. cum ar fi declaraţiile martorului sau părţii vătămate prin faptul că aceste persoane sunt cointersate în rezultatele cauzei. Declaraţiile bănuitului au importanţă probantă independentă. toate dubiile în probarea învinuirii. Sentinţa de condamnare poate fi dată doar în situaţia cînd toate probele în apărare au fost combătute de către probele în acuzare şi au fost înlăturate toate dubiile privind vinovăţia persoanei. se interpretează în favoarea bănuitului.Nu se poate prealabil de apreciat probele directe şi indirecte ca probe mai importante sau mai puţin importante. art. Sunt recunoscute doar ca mijloc de probă separat doar declaraţiile depuse în cadrul acţiunilor procesuale respective cum ar fi audierea. trebuie de interpretat extensiv. Prevederile alineatului 2. Sentinţa nu poate să fie pronunţată dacă nu au fost înlăturate toate dubiile privind vinovăţia persoanei. 12. de a utiliza o informaţie neîntemeiată care nu a fost verificată. sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală. Există însă anumite particularităţi la aprecierea declaraţiilor acestor.102. în sentinţă sau în ordonanţă privind clasarea cauzei penale sau încetarea urmăririi penale. învinuitului. 2 Articolul 102 stabileşte o condiţie de admisibilitate a declaraţiilor şi anume asigurarea veridicităţii declaraţiilor. În unele cazuri rezultatul audierii poate determina aplicarea unei măsuri procesuale. atîta timp cît nu este confirmat prin date care confirmă cu certitudine existenţa fenomenului dat. învinuitului. Declaraţiile bănuitului. În situaţia cînd instanţa respinge anumite probe. în ordonanţe de punere sub învinuire. ceea ce afirmă cineva cu un anumit prilej. opinii sau sentimente. declaraţiile bănuitului. de aplicare a măsurii preventive. sau de recunoaştere prin ordonanţă în asemenea calitate. Articolul 103. bănuitului şi inculpatului sunt asemănătoare.

la fel ca şi declaraţiile bănuitului. În asemenea situaţii este necesar de a verifica aceste probe. 11 În cazul cînd învinuitul declară că s-a autocalomniat este necesar de stabilit motivele care au condiţionat autocalomnia şi împrejurările care confirmă autocalomnia. Învinuitul. despre cauzele care au contribuit la comiterea infracţiunii. În obiectul declaraţiilor bănuitului pot fi orice împrejurări importante pentru cauză. 10 În cazul cînd învinuitul şi-a schimbat esenţial declaraţiile este necesar de stabilit care sunt motivele. având valoare probantă informaţiile pe care le depun învinuitul şi inculpatul despre fapta dată. ordonanţa de scoatere a persoanei de sub urmărire. Depunerea declaraţiei este un drept şi nu o obligaţie a bănuitului. inculpatul poate comunica anumite date care au importanţă în cauză şi în dezbateri. Poate declara despre anumite circumstanţe atenuante. despre alte infracţiunii despre care are numită informaţie. În cazul cînd există contradicţii esenţiale. a martorilor. Din aceste considerente. La formarea concluziilor în cauza penală pot fi utilizate declaraţiile precedente dacă aceste declaraţii se coroborează cu restul probelor din dosar şi dacă a fost constatată netemeinicia schimbării declaraţiilor de către învinuit. acesta este un criteriu de a aprecia că probele care constată vinovăţia sunt insuficiente. Învinuirea nu poate să se bazeze pe declaraţiile altui învinuit cointeresat în cauza dată dacă lipsesc alte probe. deoarece în asemenea cazuri se încalcă dreptul la apărare. nu are valoare probantă. privind fapta coparticipanţilor. excepţia o face cazul cînd bănuitul denunţă calomnios o altă persoană (articolul 311 al Codului Penal). în ultimul cuvînt. din motivul că aceasta este o tendinţă a învinuitului în apărarea sa. Recunoaşterea vinovăţiei poate fi luată în consideraţie doar în ansamblu cu celelalte probe din cauză. relaţiile cu partea vătămată. ca atare. 9 Regulile enunţate mai sus sunt aplicabile şi în cazul cînd învinuitul sau inculpatul neagă vinovăţia. 7 Declaraţiile învinuitului şi inculpatului au aceeaşi valoare ca şi celelalte probe din dosar. relaţiile dintre aceştia. sunt utilizate atât pentru apărarea drepturilor şi intereselor. se învinuiesc. ordonanţa de clasare a cauzei penale. 6 Declaraţiile învinuitului. etc. În declaraţiile lui poate fi inclusă şi caracteristica altui învinuit. este necesar de a indica probele care confirmă sau neagă această poziţie.4 Bănuitul nu poate prealabil fi ascultat ca martor. cu martori. În asemenea cazuri în obiectul declaraţiilor sunt incluse împrejurările care neagă învinuirea cu indicarea surselor de informare. el nu poartă răspundere penală pentru depunerea declaraţiilor false. cu excepţia cazului cînd învinuitul a renunţat la apărător. inclusiv relaţiile cu alte persoane care se bănuiesc. În actele procedurale cum ar fi rechizitoriul. a părţii vătămate. inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul mai multor acţiuni procesuale. fie poate fi ascultată ca martor. recunoaşterea vinovăţiei. Nu se admite de a ignora datele obţinute din declaraţiile învinuitului. În situaţia cînd persoana bănuită a fost pusă sub învinuire sau exclusă din proces. e necesar de a constata dacă nu sunt contradicţii esenţiale în declaraţiile depuse la diferite faze ale procesului. Nu este permis de a se face referinţă la aceste date fără audierea învinuitului. 5 În cazul cînd au apărut contradicţii între declaraţiile persoanei depuse în calitate de bănuit şi cele depuse în calitate de învinuit sau de martor. Dacă persoana a fost în continuare ascultată ca martor se interzice de a da citire în instanţă declaraţiile depuse ca bănuit. cât şi pentru a obţine informaţii utile în cauză. Refuzul de a depune declaraţii nu poate servi ca o dovadă a vinovăţiei însă nu eliberează de obligaţia de a se prezenta la citare. 121 . În asemenea situaţii nu este admis de a pune întrebarea dacă recunoaşte sau nu declaraţiile depuse de bănuit sau de a le reaminti. persoana este ascultată fie ca învinuit. Este necesar de nu confundat recunoaşterea vinovăţiei în cadrul declaraţiilor cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (vezi comentariul la articolul 504). privind motivele. scopul acţiunilor. împrejurările care califică fapta.În obiectul declaraţiei se includ nu numai datele formulate în ordonanţa de punere sub învinuire. Învinuitul este în drept de a declara despre orice împrejurare dacă consideră că această împrejurare are importanţă pentru cauză. Dreptul bănuitului de a depune declaraţie presupune şi informarea referitor la esenţa bănuirii. etc. în anumite plîngeri. ordonanţa de încetare a urmăririi penale în sentinţă. 8 În cazul cînd învinuitul. este necesar de a constata motivul acestor contradicţii. Sunt admisibile doar declaraţiile depuse de învinuit la care a participat şi apărătorul.

. persoana care s-a autocalomniat. Articolul 104.... de a reţine coparticipanţii etc.. cum ar fi percheziţia sau altele. 122 .. locul de serviciu sau în alt loc unde se află bănuitul. Se vor considera de asemenea ca inadmisibile probele obţinute în urma declaraţiilor în timpul nopţii dacă nu va fi indicat expres în procesul verbal motivul efectuării unei asemenea acţiuni procesuale în timpul nopţii. Aceste fapt determină şi modalitatea de depunere a declaraţiilor. învinuitului sau inculpatului vor fi inadmisibile. învinuitului împiedică să se prezinte la citare... Importanţa practică a acestei prevederi constă în faptul că în timpul nopţii se interzice efectuarea oricărei acţiuni procesuale. În timpul judecăţii. învinuitului sau inculpatului trebuie să fie efectuată imediat după reţinere sau aplicarea unei măsuri preventive ca bănuit sau după emiterea unei ordonanţe de recunoaştere ca bănuit sau după înaintarea acuzării... învinuiţii.. 9 Ofiţerul de urmărire penală este obligat de a constata voinţa bănuitului sau a învinuitului de a accepta o modalitate de depunere a declaraţiilor.. învinuitului.... când starea sănătăţii a bănuitului. Audierea bănuitului... inculpatul este de-acord să depună declaraţii despre acest fapt făcându-se menţiune în procesul verbal. 3 Audierea învinuitului. În cazul lipsei unei asemenea împrejurări.. învinuitul sau inculpatul. 6 Audierea poate fi efectuată în alt loc în cazul când sunt necesare de a fi efectuate anumite acţiuni procesuale imediat după audierea bănuitului.... 4 Timpul nopţii este intervalul de timp cuprins între orele 22..00 (vezi comentariul la articolul 6). În caz de necesitate este invitat un interpret. în cazul unui delict flagrant. inculpatului.. poate să facă în scris explicaţiile sau poate să le facă doar verbal. persoana care efectuează audierea trebuie să constate dacă bănuitul. învinuitului... Din aceste considerente. în situaţia cînd în cauza penală sunt mai mulţi inculpaţi. În situaţia cînd apărătorul ales nu poate să se prezinte se procedează conform prevederilor articolului 70. învinuitului şi inculpatului sau persoanei îi este dificil de a depune declaraţii neaflîndu-se la locul unde a fost comisă fapta. 5 Audierea poate fi efectuată şi în alte locuri cum ar fi locul de trai. bănuitului sau inculpatului poate avea loc doar cu acordul acestor persoane. Aceasta întrevedere nu poate fi limitată în timp. inculpatului 1 Audierea bănuitului. 13 Refuzul învinuitului de a depune declaraţie sau refuzul de a coopera cu organul de urmărire penală sau cu instanţa cît şi faptul că învinuitul nu a prezentat probe convingătoare care ar mărturisi despre nevinovăţia sa. inculpatul depune verbal declaraţii care se consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată... probele obţinute în urma audierii în timpul nopţii a bănuitului... nu poate servi ca probă a vinovăţiei. învinuitul. care nu poate fi limitat. sau a le ascunde sau în situaţia când este necesar de a împiedica comiterea altor infracţiuni. Persoana poate să depună declaraţii în forma verbală iar după aceea în formă scrisă... spre exemplu în cazurile cînd necesitatea de a audia persoana a apărut subit în cadrul efectuării unei acţiuni procesuale. Este necesar de a asigura posibilitatea întrevederii cu apărătorul în condiţii de confidenţialitate.. În unele situaţii la audiere trebuie să participe medicul. În timpul audierii persoanei bolnave este necesar de a confirma prin certificat capacitatea lui de a depune declaraţii. acesta poate fi audiat în locul tratamentului.. În cazul cînd persoana acceptă să fie audiat se soluţionează problema privind limba în care persoana va depune declaraţii. În asemenea cazuri nu este necesar de indicat în procesul verbal locul.00 şi 6.. 8 Depunerea declaraţiilor este un drept al bănuitului.. declaraţiile învinuitului bazate pe spusele altor persoane pot fi admise numai după audierea persoanelor date.. Aceste prevederi se referă la faza de urmărire penală. bănuitul şi învinuitul şi inculpatul au dreptul la asistenţă juridică pînă la audierea lor. cînd există informaţii că sunt tentative de a distruge probele. să nu comunice între ei... Ca şi în cazul declaraţiilor martorilor şi a părţii vătămate....12 Conform legii privind repararea prejudiciul cauzat de către acţiunile ilegale ale organelor... La cazuri care nu suferă amînare se pot atribui situaţiile în care necesitatea audierii a apărut subit în cadrul executării altor acţiuni procesuale. 2 Reieşind din articolele 64 şi 66 CPP RM. 7 Persoana care efectuează urmărirea este obligată să se asigure ca bănuiţii. cu excepţia cazurilor care nu suferă amînare.

a. 17 Pe parcursul audierii nu pot fi utilizate metode de influenţă fizică sau psihică. Este necesar de constatat în legătură cu care fapt bănuitul sau învinuitul se afla în locul indicat de acesta. cât şi datele care confirmă acest fapt sunt (declaraţiile unor martori sau alte date). Sunt interzise întrebările sugestive. Declaraţiile bănuitului şi învinuitului trebuie să se detalizeze pentru a asigura posibilitatea verificării lor. 6. punerea asemenea întrebări va încălca principiul accesului liber la justiţie (vezi comentariul la articolul 19. sau care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei . conform aceloraşi condiţii. cît şi pe ofiţerul de urmărire penală de a asigura realizarea acestor drepturi. bănuitului de a depune declaraţii la faza de urmărire nu este în dependenţă de recunoaşterea bănuielii sau învinuirii. scheme şi altele. 16 Pe parcursul audierii ofiţerul de urmărire penală poate să pună la dispoziţia persoanei unele probe. în calitate de element principal al unui proces echitabil. Nu încalcă legea situaţia în care pe parcursul audierii se utilizează sistema conform căreia după fiecare întrebare pusă se înregistrează răspunsul şi se pune la dispoziţie procesul verbal pentru semnare iar după aceea se trece la următoarea întrebare. ameninţări. Este raţional ca la audierea unei persoane care refuză să depună declaraţii să participe procurorul. 12 Referitor la obiectul declaraţiilor. În cazul cînd în procesul audierii bănuitul sau învinuitul care nu-şi recunoştea vinovăţia şi-a schimbat poziţia. Art. Articolul 105.a. 15 În cazul cînd persoana refuză de a depune declaraţii. De asemenea pe parcursul audierii pot fi întocmite scheme (spre exemplu locul aflării fiecărui participant la faptă. indică privind contradicţiile în declaraţiile persoanei. prezentarea spre recunoaştere a persoanelor şi a obiectelor. 13 Este necesar de a stabili cine mai poate fi audiat referitor la aceste împrejurări. iar după aceea de a i se pune întrebări. bănuitul sau inculpatul poate să utilizeze anumite notiţe. în sensul alineatului 123 . Indiferent de faptul dacă bănuitul sau învinuitul recunoaşte sau nu fapta. bănuitului care îşi recunoaşte vinovăţia trebuie să fie tot aşa de detaliate ca şi în cazul în care persoana neagă vinovăţia. În cazul cînd persoana recunoaşte parţial vinovăţia este necesar de a constata care fapte din învinuirea formulată le neagă şi din ce motive. Se interzice însă de a prezenta o declaraţie scrisă mai înainte sau de a începe şedinţa cu citirea unei declaraţii depusă anterior. la sfîrşitul audierii se poate de pus suplimentar chestiunea privind faptul dacă-şi recunoaşte sau nu vinovăţia. Refuzul de a depune declaraţii nu poate fi interpretat ca o probă în învinuire şi nu lipseşte persoana de alte drepturi procesuale. Declaraţiile martorului şi condiţiile audierii lui 1. În cazul cînd se constată împrejurările care au favorizat comiterea infracţiunii trebuie de constatat faptele pe care le-a comis el personal cît şi faptele complicilor. alineatul 3. În cazul cînd se efectuează înregistrări audio sau video a persoanei. promisiuni false. 19 Confruntarea. Se concretizează împrejurările privind locul.10 Dreptul învinuitului. ş. 14 Audierea învinuitului. verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii pot fi efectuate doar după audierea bănuitului şi învinuitului. trebuie să i se comunice (vezi comentariul la articolul 115). Această prevedere are legătură directă cu principiul egalităţii armelor. lui trebuie să i se dea posibilitatea de a depune declaraţii. 11 Dacă bănuitul sau învinuitul a acceptat să facă în scris declaraţiile trebuie să i se acordă această posibilitate şi numai după aceea să i se pună întrebări de concretizare sau alte întrebări. fapt care se menţionează în procesul verbal. ş. În toate cazurile este necesar de verificat şi declaraţia cu privire la alibi. acesteia i se dă posibilitatea de a arăta motivele de refuz de a depune declaraţii. alineatul 3). Este necesar de a stabili din ce considerente bănuitul sau învinuitul a memorizat anumite detalii. Tactica audierii este stabilită de către ofiţerul de urmărire penală dar cea mai utilă ar fi acordarea posibilităţii de a expune liber împrejurările. Despre acest fapt este necesar de indicat în procesul verbal. litera d) al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului acordă acuzatului dreptul să interogheze martorii învinuirii şi să solicite interogarea unor martori în apărarea sa. timpul şi alte împrejurări ale faptei.). a se vedea comentariul la articolul 103. 18 Învinuitul. 20 Referitor la procesul verbal vezi comentariul la articolele 260 şi 261.

în cazul cînd nu pot fi verificate nu pot servi ca probe. Declaraţiile făcute de persoană. memorizarea şi reproducerea. cum ar fi date privind persoana martorului. În situaţia cînd martorul şi-a modificat declaraţiile este necesar de a constata motivele unei asemenea atitudini. nu pot servi în calitate de probă.fiziologici şi personali caracteristici martorului concret. el trebuie să indice de asemenea în ce împrejurări şi unde a cunoscut această persoană. deoarece aceasta este pierdută (spre exemplu s-a pierdut documentul. În cazul cînd sunt mai multe declaraţii ale acestui martor ele se apreciază în cumul. cît şi oricare alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. în special în cazul arestării colaboratorilor poliţiei.a) 10. Obiectul declaraţiilor martorilor sunt atît circumstanţele prevăzute de articolul 96. Declaraţiile în care nu sunt fixate timpul. 3. care trece prin trei etape: recepţionarea. mărturiile colaboratorilor de poliţie ar trebui aplicate dor în circumstanţe excepţionale. Totuşi. în amurg sau în timp de noapte. pot implica depunerea mărturiilor în public (cauza VAN MECHELLEN). Reprezentanţii poliţiei pot fi audiaţi în calitate de martor doar în cazul cînd ulterior aceştia nu au participat la efectuarea acţiunilor procesuale (audierea. percheziţia. Astfel. învinuitul. cauza ISDO. Nu pot avea valoare probantă de asemenea declaraţiile martorului care conţin anumite aprecieri vizuale despre unele calităţi ale obiectelor (spre exemplu: obiectul era din aur). Un factor obiectiv îl constituie intensitatea luminii. 5. Adiţional. aceste declaraţii trebuie de verificat prin diferite mijloace probatorii. unde poate să fie găsită. În cazul cînd persoana face trimitere la spusele altor persoane. Faptele recepţionate în 124 . el trebuie să indice toate datele despre aceste persoane ca ultimele să fie audiate. inculpatului. ş.d). Momentul iniţial în procesul de formare a mărturiei este evenimentul judiciar care are loc indiferent de voinţa viitorului martor. în afara şedinţei judiciare. este evident că angajamentele lor. potrivit jurisprudenţei Curţii Europene ale Drepturilor Omului. În acest caz trebuie diferenţiat dacă faptele s-au desfăşurat în condiţii cu o iluminare naturală sau artificială. În principiu. 8. locul. 9. În continuare. relaţiile cu alţi martori şi altele. a decedat persoana de la care martorul a obţinut informaţia. Aceste declaraţii trebuie să fie apreciate în raport cu celelalte probe în cauză. 4. Dacă martorul indică o persoană care nu este cunoscută. împrejurările faptei care constituie obiectul acestor declaraţii. Noţiunea de martor este interpretată în mod autonom. cercetarea la faţa locului. de exemplu autorităţilor poliţiei. cauza ARTNER). zvonuri. În cele mai dese cazuri mărturia se bazează pe senzaţiile vizuale. 7. Sunt inadmisibile declaraţiile martorilor bazate pe presupuneri. O mare importanţă la aprecierea declaraţiilor martorului are analiza aspectului psihologic de formare a declaraţiilor. Curtea Europeană nu evaluează dacă declaraţiile martorilor au fost administrate în mod corespunzător (cauza Costovschi). Percepţia unor însuşiri ale obiectelor este condiţionată atît de proprietăţile obiective ale obiectelor cît şi de totalitatea de factori psiho. Curtea Europeană deseori examinează o pretinsă încălcare a prevederii punctului d) în lumina celor două prevederi în ansamblu. declaraţiile martorului obţin statut de probe derivate şi se apreciază după regula generală. La audierea martorilor sunt constatate şi date necesare pentru aprecierea declaraţiilor. Există mai multe modalităţi de recepţie. Declaraţiile contradictorii ale martorilor. 6. În urma recepţiei senzoriale sunt identificate obiectele din lumea care ne înconjoară. În calitate de martori pot fi ascultaţi şi reprezentanţii poliţiei. Aceasta însă nu se referă la situaţia cînd este imposibil de a verifica o sursă . 2. cine poate să confirme conţinutul discuţiei. cauza ASCHI.m. deoarece aceste date trebuie să fie constatate prin cercetări speciale stabilite de legea procesual penală. Cea mai des întîlnită este recepţia vizuală. partea vătămată. Mărturiile depuse într-un proces public şi sub jurămînt ar trebui să aibă prioritate faţă de alte declaraţii ale aceluiaşi martor chiar dacă sunt contradictorii (cauza DOORSON). ş. În aceste sens. cît şi declaraţiile martorilor care nu pot indica sursa informaţiilor sale.1. Fapta a fost comisă ziua . articolul 6 a CEDO. trebuie fi considerate drept declaraţii ale martorilor atîta timp cît instanţele judiciare naţionale le vor lua în consideraţie (cauza TELLA. evaluarea declaraţiilor martorilor ţine de competenţa instanţelor naţionale. nu pot avea valoare probantă.a. relaţiile cu bănuitul. sau anumite stări ale omului (spre exemplu: o comoţie cerebrală). Astfel. Datele enunţate de către martor cu referinţă la o sursă de informaţie care nu poate fi stabilită. 11.

faptele recepţionate în timpul nopţii sunt percepute unitonal. de aceea ascultarea repetată a martorilor poate avea efect. cum ar fi condiţiile atmosferice – senin. 13. În asemenea cazuri atenţia poate fi probată cu declaraţiile unui martor care era în automobil. memoria are un caracter inteligibil.timpul zilei se percep colorat. Memoria este situativă. fie că martorul declară fals. deoarece evenimentul care se produce se impune de la sine şi martorul nu este pregătit în prealabil pentru a-l recepţiona. 18. La aprecierea declaraţiilor este necesar de luat în consideraţie următoarele: memoria nu se reduce la o întipărire. În unele cazuri. În acest sens este necesară căutarea unor puncte de referinţă (de exemplu fenomenul a fost efectuat cînd la televizor se transmitea un meci). La aprecierea declaraţiilor martorului trebuie de luat în consideraţie că în momentul expunerii pot fi anumite denaturări: denaturări prin adiţie. însă. păstrare sau actualizare simplă. 12. atenţia poate constitui obiectul probaţiunii. Este necesar de luat în consideraţie şi calităţile psiho-fiziologice ale persoanei. trebuie de luat în consideraţie că martorului nu i se cere de a reproduce fidel termenii ce alcătuiesc o frază. Mai rar în practica judiciară se întîlneşte recepţia cutanată. hainelor observate în timpul nopţii poate fi apreciat fie ca produsul fanteziei provocat fie de o stare de spaimă. de exemplu în situaţia cînd a fost comisă o infracţiune prin imprudenţă (şoferul nu era atent). În acest sens. starea vederii. adică prin adăugare a unor date care de fapt nu au fost în realitate. Adaptarea la întuneric se petrece în primele minute. adică nu este o fotografiere a informaţiei. Cu timpul memoria scade deci este necesar ca audierea să fie efectuată pe cît se poate de urgent. fie unele vicii cum ar fi spre exemplu daltonismul. este necesar de a ţine seama de influenţele exercitate asupra senzaţiilor auditive de către alte persoane. Memoria este relativ fidelă. adică depinde de situaţie şi de factorii subiectivi ai persoanei. de rece. 17. adică este o operaţie a gîndirii. Este important de a lua în consideraţie şi fenomenul adaptării. de durere (alică). În al doilea rînd memoria este o reflectare selectivă. La o lumină crepusculară (amurg) – se percep într-o imagine bitonală (gri închis sau gri deschis sau negru). Localizarea exactă sau aproximativă depinde de calităţile martorului. cînd martorul este de bună125 . ceaţă. superioară – 450 de metri. dar o reflectare activă care presupune prelucrarea celor memorate. ci însoţeşte celelalte procese psihice. părului. O importanţă considerabilă asupra mărturiei o are atenţia. cotele maxime sunt atinse peste o oră. frică ş. adică nu se poate de memorizat absolut faptul şi memoria are un caracter logic şi raţional. De asemenea. distanţa de la obiectul cercetării şi eventualele obstacole. fie prin faptul că martorul declară corect că a perceput acest caracteristice în condiţiile unei vederi diurne. care se evidenţiază prin patru categorii: senzaţii tactile(de atingere). În ceea ce priveşte percepţia timpului este necesar de luat în consideraţie că în plan juridic nu se operează cu noţiunea de percepere a duratei timpului dar a aprecierii acestei durate. ci numai sensul convorbirii. La recepţia vorbirii. Ea nu dispune de un conţinut reflectoriu propriu. ceea ce s-a pierdut în memorie poate apărea. La aprecierea mărturiilor este necesar de luat în consideraţie şi raportul de distanţă. La trecerea dintr-un mediu mai întunecos la lumină ochiul se acomodează în două-trei minute. este necesar de a ţine seama şi de posibilităţile reale ale celui ce percepe de a înţelege semnificaţia şi conţinutul unei convorbiri.a. etc. Memorizarea este un proces psihic cu un grad mai mare de complexitate. într-o culoare închisă. 14. În practică se pune problema evaluării timpului în următoarele situaţii tipice: martorul trebuie să facă localizarea în timp a unei infracţiuni. 16. senzaţii de cald. un mediu cu un interes treaz duce la comprimarea timpului subiectiv. În unele situaţii. În aceste sens la aprecierea unor asemenea probe. Mărturiei în mod predominant îi este proprie atenţia involuntară. O importanţă capătă şi condiţiile în care a fost efectuată observaţia. Un mediu monoton duce la dilatarea timpului subiectiv. prin omisiune. Vederea acţionează în următoarele limite – inferioară – 10 centimetri. ceea ce înseamnă că nu este posibilă o întipărire şi reflectare a tuturor informaţiilor. care pot fi provocate de uitare. La recepţia auditivă este necesar de corelat natura sunetului sau zgomotului cu vîrsta martorului. deoarece omul percepe direct durate foarte scurte de timp. 15. Reproducerea sensului este influenţată şi de capacitatea de a înţelege vorbirea. susţinerile martorilor privind culoarea feţii. În unele cazuri timpul obiectiv nu este în concordanţă cu timpul subiectiv.

primirea tardivă a citaţiei sau alte împrejurări care de fapt au lipsit persoana de posibilitatea de a se prezenta la timpul indicat. ofiţerul de urmărire penală are dubii în privinţa faptului că persoana cunoaşte sau nu limba în care se efectuează procedura. 19. În situaţia cînd martorul este ascultat într-un spital. în cazuri de necesitate. ş. Dacă înainte de efectuarea audierii. Referitor la locul efectuării urmăririi penale a se vedea comentariul la art. 257. Această prevedere se referă şi la martorul cu anumite deficienţe (surdo-mut). fapt despre care se face menţiune în procesul verbal. Este necesar de a constata dacă prevederile articolului 90 al Codului de Procedură Penală sunt clare pentru martor. suferind de o boală psihică sau de o altă boală gravă este obligatorie prezenţa medicului. cît şi survenirea unor consecinţe negative pentru martor în caz de neîndeplinire a acestor obligaţii. În caz cînd pot fi dubii în privinţa identităţii se constată prin alte documente veridice. O mare importanţă la expunere o are tipul de temperament . Potrivit articolului 106. 28. Nu trebuie să fie apreciate ca o insultă sau umilire lămurirea legislaţiei (darea citirii a articolelor Codului penal privitor la răspunderea pentru denunţare calomnioasă sau pentru mărturie falsă. Referitor la imunităţile martorului a se vedea comentariul la articolul 90. În caz de necesitate este necesar de a lămuri o prevedere sau alta. iar în alte cazuri-prin intermediul administraţiei instituţiei speciale pentru minori. făcută cu bună ştiinţă. dacă această declaraţie poate trauma psihic. 26. 21. cînd martorul poate substitui anumite date percepute cu date care au avut loc într-un alt eveniment perceput. Persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate sau este deţinută în stare de arest în altă cauză penală se citează în calitate de martor prin intermediul administraţiei instituţiei date.a. 27. Ofiţerul de urmărire penală este obligat să stabilească identitatea martorului. audierea poate fi întreruptă reieşind din starea persoanei. care asigură prezenţa persoanei în locul audierii. Motive întemeiate de neprezentare sunt boala. În cazul cînd martorul este deţinut în stare de arest în cazul unei alte infracţiuni. Se interzice ca la audierea martorului de a se pune anumite întrebări care urmăresc insultarea sau umilirea persoanei. Martorul nu trebuie să fie citat în zile de odihnă sau în timp de noapte. Martorul este prevenit asupra răspunderii pe care o poartă în caz de refuz de depunere a declaraţiei sau în caz de depunere a declaraţiei mincinoasă. în afară de cazul care nu suferă amînare. însă persoana nu se preîntîmpină pentru răspundere penală. Explicarea drepturilor persoanei este obligaţia organului de urmărire penală reieşind din drepturile constituţionale ale persoanei. 126 . Martorul minor este citat prin intermediul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. capacitatea de a se expune. 22. 23. Nu se permite de a cita mai mulţi martori în acelaşi timp (în afară de cazurile cînd va fi efectuată o confruntare). În toate cazurile organul de urmărire şi instanţa sunt obligate să pună la dispoziţie un interpret. ea trebuie să informeze despre acest fapt ofiţerul de urmărire penală sau instanţa. insulta sau umili persoana.credinţă sau intenţionate cînd martorul este de rea –credinţă. audierea se desfăşoară la locul urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti. 29. 25. Referitor la competenţa teritorială a instanţei de judecată a se vedea comentariul la articolul 40. ea poate fi adusă silit (vezi comentariul la art. 24. Privind citarea martorilor a se vedea comentariul la articolele 235-242 20. Identitatea martorului se stabileşte prin verificarea actelor personale (buletin. Articolul 106 Locul audierii martorului 1. el este obligat de a constata în care limbă persoana doreşte să depună declaraţii. Persoanei minore i se explică clar despre necesitatea de a depune declaraţii veridice. 199).) Audierea nu poate avea loc în condiţii care sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei. Martorul nu poate fi impus să declare despre anumite împrejurări. (vezi comentariul la articolul 481). În cazul în care persoana nu poate să se prezinte în timpul indicat. denaturări prin substituie. este necesar ca organul de urmărire să ia măsuri ca în locurile de detenţie martorul respectiv şi învinuitul să nu poată comunica. Ofiţerul de urmărire penală este obligat de a constata capacitatea martorului la moment de a depune declaraţii. În cazul cînd persoana nu se prezintă. paşaport şi altele).

3. punctul 6 al Codului de procedură penală. jurământul nu este suficient. 2. În cadrul urmăririi penale asigurarea fidelităţii martorului se efectuează prin semnătura acestuia în procesul verbal de audiere.2. organul de urmărire sau instanţa se adresează prin comisia rogatorie organului statului respectiv (vezi comentariul la articolul 536) Articolul 107 Timpul şi durata audierii martorului 1. Această abatere de la regula generală poate avea loc doar în cazuri cînd amânarea audierii poate prejudicia considerabil calitatea urmăririi penale sau pune în pericol securitatea publică. etc. În cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată. Dacă instanţa de apel va cita martorul pentru a concretiza unele aspecte ale declaraţiilor anterioare jurământul nu este obligatoriu. Articolul 108 Jurământul martorului 1. Audierea minorului nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere (vezi comentariul la articolul 479). Audierea poate fi efectuată la locul de trai. martorul fiind obligat să semneze în procesul-verbal menţiunea referitor la prevenirea despre răspunderea penală pentru declaraţii false sau refuzul de a depune declaraţii. aceste chestiuni sunt în plus. 4. martorul depune jurămînt în instanţa de judecată în cadrul examinării cauzei în judecată.00 şi 22. dar durata generală pe zi nu poate depăşi opt ore pentru adulţi şi patru ore pentru minori. Despre faptul audierii persoanei la locul aflării acesteia. sau persoanei audiate îi este dificil de a expune împrejurările date în alt loc decît în locul unde fost evenimentul. dar în caz de necesitate pot fi anexate şi anumite documente. În cazul cînd apare necesitatea audierii unor martori care se află în afara hotarelor ţării. locul de serviciu sau un alt loc de aflare a martorului. Codul de Procedură penală interzice de a audia martorul pe o durată mai mare de patru ore. caz care nu suferă amînare este pericolul real că se pot pierde sau distruge probe. Propunerea de a declara despre faptele şi circumstanţele pe care le cunoaşte poate fi făcută fie prin informarea martorului despre cauza care se urmăreşte şi în legătură cu care el a fost citat. că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori se vor comite alte infracţiuni. Dacă martorul este citat de către instanţa de apel şi audiat în cauză pentru prima dată el de asemenea va depune jurământ. De asemenea martorul poate fi audiat şi în cazul cînd starea sănătăţii nu-i permite să se prezinte la ofiţerul de urmărire penală sau în instanţă. 4. Poate fi audiată şi o persoană care se află în stare de arest. fiind bănuită sau învinuită într-o altă cauză penală. Cazurile excepţionale sunt cazurile ieşite din comun. dacă aceasta o consideră necesar ofiţerul de urmărire penală sau instanţa. În cazul cînd se efectuează o audiere suplimentară. Martorii pot fi ascultaţi la locul de trai şi în cazul cînd câţiva martori locuiesc. 127 . durata audierii trebuie să fie stabilită de către medic. 5. Este necesară o motivaţie specială în procesul verbal de audiere a martorului. Potrivit articolului 108. învaţă sau lucrează în acelaşi loc sau nu este dorită publicitatea faptului că persoana a fost citată pentru a fi audiată. Timpul zilei este intervalul de timp cuprins între orele 6. Aceasta este posibil atunci cînd: este necesar de a audia martorul imediat după terminarea percheziţiei sau a altei acţiuni procesuale sau cînd este necesar imediat de audiat persoana la declaraţiile căreia este posibil să facă trimitere învinuitul. 2.00 (vezi comentariul la articolul 6). Articolul 109 Modul de audiere a martorului Pînă la audierea martorului lui trebuie să i se aducă la cunoştinţă obiectul cauzei. 3. În cazul cînd starea sănătăţii persoanei nu permite de a audia persoana în timp de patru ore. Dacă este necesar de a efectua o audiere mai mult de patru ore. organul de urmărire penală şi instanţa sunt obligate de a stabili o întrerupere nu mai mică de o oră pentru ca martorul să poată să se odihnească sau să se alimenteze. Prezenţa poate fi dificilă reieşind şi din circumstanţe familiale. cazurile deosebite. Potrivit articolului 6. În unele cazuri legea admite efectuarea audierii în locul aflării martorului. trebuie indicat în procesul verbal. care dă o concluzie. spre exemplu cum ar fi certificatul de boală. fie prin amintirea fenomenului a cărui martor el a fost. În asemenea cazuri se poate de pus direct întrebarea.

acestea pot fi date citire în instanţă. În cadrul judecării cauzei se dă citire procesului verbal. Alte motive întemeiate pot fi boala gravă. Curtea nu permite utilizarea în calitate de probe a declaraţiilor făcute în faza urmăririi penale de către o persoană care.1. se recomandă ca acestea să fie anexate la dosar. presupuneri . Curtea nu a stabilit că declaraţiile indirecte sunt inadmisibile. fără ca martorul să fie citat în instanţă şi această probă are aceeaşi valoare probantă ca şi probele examinate nemijlocit de către instanţa de judecată. La audierea martorului la faza de urmărire poate participa şi avocatul martorului (vezi comentariul la articolul 92). se pun întrebări pentru descoperirea motivelor acestor contradicţii. Întrebarea sugestivă va fi: ”avea învinuitul în mână o geantă?”. Audierea este o expunere liberă a martorului asupra împrejurărilor pe care le cunoaşte. cauza UNTERPERTINCEF). Nu se poate de pus întrebări care cer nu informare factologică. cât şi pentru înlăturarea lor. acuzatul trebuie să dispună în mod adecvat şi corespunzător de posibilitatea să interogheze un martor. În timpul audierii martorilor pot fi întocmite scheme pe care el le semnează. înaintate anumite probe (spre exemplu corpurile delicte). 4. martorul a utilizat anumite scheme. Acelaşi lucru este valabil şi pentru declaraţiile 128 . înscrieri sau documente. etc. Trebuie de luat în consideraţie că în cazul dat avocatul acordă doar asistenţă juridică martorului şi se bucură de drepturile prevăzute de articolul 68. Totuşi. 1. în cazul cînd au fost încălcate drepturile martorului. Articolul 110 Modalităţi speciale de audiere a martorului şi protecţia lui Prevederile articolului 110 sunt determinate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Această regulă este o derogare de la regula generală potrivit căreia probele trebuie examinate într-un proces judiciar public. În vederea asigurării principiului „egalităţii armelor” consfinţit de art. în prezenţa celui acuzat. Întrebările care nu se referă la premisa probelor sunt întrebările din care nu se poate deduce concluzia. avocatul poate înainta un demers care se include în procesul verbal. dar opinii. Judecătorul de instrucţie determină dacă este sau nu motiv întemeiat În asemenea cazuri procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucţie în care poate solicita audierea acestui martor. 8. Aceste circumstanţe depind de volumul probelor acumulate şi dacă organele de urmărire penală au luat măsurile necesare în vederea acordării posibilităţilor necesare pentru apărare. persoana poate fi condamnată numai în cazul cînd există probe care confirmă declaraţia (cauza ASCH. În unele circumstanţe mărturia unui martor poate fi utilizată fără ca apărarea să fi interogat. 3. în care documente pot fi anumite date. Până la judecarea cauzei. După finisarea audierii. Pe parcursul audierii pot fi puse întrebări de concretizare. ţinând cont de principiul contradictorialităţii. ulterior să refuze să depună mărturii în judecată. 5. Se accentuează că înainte de începerea procesului sau pe parcurs. având dreptul de a-i pune întrebări. pentru a constata atribuţia martorilor la acestea sau existenţa unor informaţii privind provenienţa sau importanţa acestor probe. 6 al CEDO la audiere participă activ şi celelalte părţi. În legătură cu aceasta sunt constatate sursele de informare. Dacă în timpul audierii. Curtea a dedus că toate probele în mod normal trebuie să fie examinate într-un proces public. martorul poate depune declaraţii în cadrul urmăririi. Declaraţiile martorilor se detalizează pentru ca mai eficient să poată fi verificate. Sugestibile sunt întrebările care prin formularea sa sugerează răspunsul dorit. Pot fi propuse. 2. Aşa spre exemplu. Aceasta se verifică prin analiza actelor normative respective. Procesul verbal este întocmit de către judecătorul de instrucţie. În cazul cînd martorul declară despre încălcarea unor atribuţii de serviciu de către unele persoane. care din alte persoane poate fi audiată. Darea citirii declaraţiilor martorului poate avea loc în cazul când acesta are intenţia de a pleca pe o durată îndelungată de timp peste hotarele ţării. 7. Totuşi. Părţile au accesul liber la martor. Acestea pot fi puse şi după ce martorul a expus tot ce cunoaşte. în legătură cu care martorul a memorizat anumite detalii ale fenomenului şi cum acestea pot fi verificate. 6. Declaraţiile martorilor sunt consemnate în procesul verbal. conform legislaţiei naţionale. întrebarea corectă va fi: „avea învinuitul ceva în mână?”. Reieşind din dreptul la proces echitabil. În cazul cînd se constată contradicţii între declaraţiile anterioare şi cele prezente sau între declaraţiile martorului şi altor martori sau altor persoane. este necesar de a pune întrebarea care anume acte normative care reglementează această activitate au fost încălcate.

întrun proces public cu respectarea principiului contradictorialităţii. alineatul 3 . legea naţională şi instanţele naţionale pot stabili condiţii şi impune restricţii. Echilibrarea intereselor apărării în raport cu argumentele în favoarea menţinerii anonimatului martorului creează anumite probleme. Intimidarea martorului în procesul penal poate îmbrăca mai multe forme – priviri ameninţătoare. recunoscînd că toate probele trebuie examinate în prezenţa persoanei acuzate. Curtea a constatat că articolul 6. În alte cauze (Kostovski şi WISCH) Curtea a stabilit că absenţa confruntării directe a martorilor nu poate fi înlocuită cu posibilitatea punerii de întrebări scrise. chiar dacă acestea nu sunt făcute într-o şedinţă judiciară. litera d). Ameninţarea martorilor deseori apare în domeniul crimei organizate. cauza WIENTISCH. de asemenea necesită protecţie conform Convenţiei Europene. Raţionamentul alineatului 3. litera d) ale CEDO nu conţin restricţii cu privire la întrebarea pe care acuzatul doreşte s-o pună martorului opoziţiei. Conform Curţii Europene. Necunoaşterea identităţii persoanei audiate. cu condiţia respectării drepturilor apărării. problemele cauzate societăţii sunt luate în considerare dar nu sunt decise. în acest mod fiind lipsiţi de posibilitatea testării credibilităţii lor. 5. 4. cauza Van Mechellen). caracterul delictului nu are nici o importanţă. Curtea şi-a expus opinia în privinţa admisibilităţii declaraţiilor martorilor anonimi (cauza Kostovski. Curtea totuşi recunoaşte că. în calitate de probe.2. litera d) şi 1 din articolul 6. Utilizarea declaraţiilor obţinute în faza urmăririi penale. Prevederile alineatului 3. dacă martorii în cauză fac parte din forţele poliţiei. Curtea admite utilizarea declaraţiilor martorilor în calitate de probe. Din această cauză. Utilizarea declaraţiilor anonime poate fi posibilă doar în cazul cînd sunt respectate condiţii stricte. iar apărarea este lipsită de posibilitatea contestării acestora dacă nu dispune de informaţia care-i permite să testeze veridicitatea declaraţiilor. Curtea a constatat că orice măsură de limitare a dreptului apărării trebuie să fie strict necesară. Prin martori anonimi se înţelege martori care au depus declaraţii dar nu participă într-un proces public. interesele lor şi cele ale familiilor lor. atunci anume această măsură trebuie aplicată. Ei datorează obligaţiunea generală de supunere puterii executive a statului şi de obicei au relaţii cu organele de urmărire penală. sau să-i pună la îndoială credibilitatea. Aceste drepturi includ acordarea unei posibilităţi adecvate de contestare şi audiere a martorului opoziţiei. Acest fapt determină în multe cazuri ca martorul să ezite depunerea mărturiei în instanţă. nu impune cerinţa de prezenţă şi interogare a fiecărui martor indicat expres de inculpat. Dificultatea combaterii unor anumite delicte. Conform Curţii Europene. dar ţinând cont 129 . unui martor care a dispărut ulterior şi astfel nu a putut fi citat în judecată (cauza ARTNER). cu condiţia că drepturile apărării se respectă. poate duce la faptul ca apărarea să fie privată de particularităţile care-i permit să demonstreze că această persoană poate să prejudicieze. Cunoaşterea identităţii martorilor avea o importanţă crucială pentru posibilitatea apărării de a contesta declaraţiile lor. poate fi legitim pentru autorităţile poliţiei să dorească păstrarea anonimatului unui agent implicat în activităţi de acoperire. o sentinţă de condamnare nu ar trebui să se întemeieze doar pe declaraţiile martorilor anonimi. cauza DOORSOON. în timpul depunerii mărturiei sau într-o fază ulterioară a procesului. Referitor la citarea martorilor apărării şi interogarea lor. Mărturiile sau alte declaraţii de incriminare pot fi nedemne de încredere sau pur şi simplu eronate. În cauza IDAL şi cauza DOORSON. În general. nu constituie o încălcare a alineatului 3. În cauza van MECHLLEN curtea a constata că apărarea nu cunoştea identitatea poliţiştilor martori şi nu avea posibilitatea să observe conduita lor în timpul interogatoriului. confruntări directe verbale sau fizice etc. mărturiile lor ar trebui aplicate doar în circumstanţe excepţionale. Curtea Europeană a considerat că interesele apărării trebuie să fie echilibrate în raport cu „interesele martorilor sau victimei chemate să depună mărturii”. atunci cînd Curtea examinează dacă declarantul a dispus de un proces echitabil. litera d) este satisfăcut numai în cazul în care instanţa judecătorească acordă inculpatului sau avocatului posibilitatea deplină de interogare şi poate impune restricţii numai în caz de abuz evident sau aplicare greşită a dreptului de interogare. 3. pentru protecţia personală şi cea a familiei sale şi astfel încît să nu prejudicieze viitoarelor operaţiuni secrete (cauza LUDI). Ţinând cont de dreptul la o justiţie echitabilă. Curtea recunoaşte că situaţia lor se deosebeşte într-o oarecare măsură de situaţia martorilor dezinteresaţi sau a victimei. este ostilă sau nedemnă de încredere. Dacă o măsură mai puţin strictă poate fi suficientă.

alineatul 1. 4. Partea vătămată este o persoană căreia i s-a cauzat un prejudiciu şi deci se poate de constatat că ea are un interes în cauza penală. 3. În infracţiuni ce ţin de ameninţarea cu violenţă. La audierea în instanţă partea vătămată de obicei cunoaşte toate materialele cauzei. Este necesar de menţionat că în cadrul audierii speciale sunt întocmite două procese verbale – un proces verbal în care sunt date despre identitatea reală a persoanei. Alt proces verbal în care sunt înregistrate declaraţiile martorului. Spre deosebire de martor. instanţa în cadrul judecării cauzei este obligată din oficiu să dispună modalitatea specială de audiere a martorului. Cu aceeaşi cerere judecătorului de instrucţie i se poate adresa partea vătămată. cît şi faptul că declaraţiile ei poartă un caracter specific. Declaraţiile părţii vătămate au aceeaşi natură juridică ca şi declaraţiile martorului (vezi comentariul la articolele 105-110). alineatul 2 al Codului de procedură penală care prevede că sentinţa de condamnare nu se poate baza în mod exclusiv ori principal pe declaraţiile martorului depuse în procesul de urmărire şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor. care se consemnează de către judecătorul de instrucţie şi se păstrează la sediul instanţei. este întocmit în conformitate cu prevederile articolului 260 şi 261. Articolul 111 Declaraţiile şi audierea părţii vătămate 1. circumstanţe. în caz cînd este înaintată o versiune privind starea de neputinţă a victimei. 2. modalităţi speciale de audiere a martorilor pot fi aplicate doar în cauzele privind o infracţiune gravă. punct 1 se constată şi perceperea subiectivă de către victimă a caracterului ameninţării. Necesitatea evidenţierii într-un articol separat este determinată de faptul că însăşi partea vătămată are un statut special în procesul penal. În acelaşi moment se constată că sunt necesare unele iniţiative din partea acuzatului în vederea chemării martorului. în afară de circumstanţele prevăzute de articolul 96. 7. În cazul cînd au fost utilizate mijloacele tehnice video. persoana care este victimă a infracţiunii poate renunţa de a alege calitatea de parte vătămată şi în acest caz ea nu va fi obligată să depună declaraţii. stabilesc că nu în toate cazurile aceşti martori pot fi doar martori ai acuzării. integritatea corporală a sa sau a unei rude apropiate sunt în pericol. Obligaţia părţii vătămate de a depune declaraţii veridice se combină cu dreptul de a depune declaraţii. aceste declaraţii pot fi utilizate ca mijloc de probă numai în măsura în care sunt confirmate de alte probe. Potrivit articolului 110. 8. 10. 6. casetele se anexează la procesul verbal şi se păstrează în instanţă. Spre exemplu. Reieşind din faptul că judecătorul de instrucţie nu este implicat în efectuarea investigaţiilor. În acelaşi moment partea vătămată poate percepe eronat unele împrejurări reieşind din starea sa la momentul fenomenului infracţional cît şi după acesta. în obiectul declaraţiilor pot fi incluse şi anumite împrejurări. deosebit de gravă sau excepţional de gravă. Din aceste considerente este admis ca aplicarea modalităţilor speciale să fie efectuată şi de un martor al apărării. cât şi anumite circumstanţe care 130 . în condiţii de maximă siguranţă a confidenţialităţii. el trebuie sesizat de către procuror pentru audierea specială a martorului. care nu se includ în obiectul declaraţiilor martorului. În obiectul declaraţiilor se poate include şi versiunea privind comportamentul provocator sau neglijent al victimei. deoarece are dreptul să facă cunoştinţă cu acestea spre deosebire de martor. În cazul cînd constată că există temeiuri de a considera că viaţa martorului. mijloacele tehnice respective sunt teleconferinţa cu imaginea şi vocea distorsionate. Atît martorul cît şi avocatul acestuia pot de-asemenea înainta o cerere de aplicare a modalităţilor speciale la audiere.de faptul că acelaşi lucru este valabil şi pentru martorii opoziţiei. Scopul distorsiunii este de a împiedica recunoaşterea martorului. adică cu anumite abateri ale imaginii sau vocii de la forma iniţială. în obiectul declaraţiilor poate fi inclusă şi chestiunea privind conştientizarea de către această persoană a caracterului şi importanţei acţiunilor comise de către făptuitor. Potrivit alineatului 5 a articolului 110. Atît legea naţională cît şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Reieşind din faptul că partea vătămată este nu un simplu martor ocular al fenomenului dar un participant la evenimente şi o persoană care-şi apără interesele legitime. sigilat. cît şi motivul neopunerii rezistenţei. Reieşind din prevederile articolului 389. 9.

3.62. se constată dacă nu au fost contradicţii între aceste declaraţii. Aceeaşi regulă se referă şi la eventualele întrebări care îi pot fi puse de părţi unei victime a infracţiunii sexuale. În acelaşi moment. Nu poate fi dată o apreciere separată „prevalatorie” a declaraţiilor victimelor din rândul poliţiei. se răsfrânge şi asupra părţii vătămate. adică care au tangenţă cu obiectul probaţiunii cît şi datele care caracterizează relaţiile între partea vătămată. în lipsa probelor care confirmă veridicitatea declaraţiilor părţi vătămate. violarea cărora poate duce la violarea drepturilor constituţionale ale persoanei. aceste persoane se audiază în calitate de martori. ea poate înainta o acţiune civilă fiind recunoscută ca parte civilă. putând fi folosit de către organul de urmărire penală în cazul cînd se constată că există divergenţe între declaraţiile persoanelor 131 . Aceste date pot fi prezentate doar în urma unui demers înaintat instanţei care este examinat în şedinţă închisă. 2. 8. această persoană nu se audiază. cînd acceptă. ea participă în proces prin reprezentant. care au devenit victime ale infracţiunilor în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Articolul 112 Declaraţiile şi audierea părţii civile şi părţii civilmente responsabile 1. Totuşi. în unele infracţiuni care au cauzat moartea persoanei. aceste probe nu pot fi puse în baza sentinţei. Dacă prejudiciul a fost cauzat persoanei fizice. În situaţia cînd victima nu acceptă să fie parte vătămată. Într-o cauză penală. La stabilirea obiectului audierii părţii vătămate şi la utilizarea anumitor date în proces este necesar de a lua în consideraţie dreptul la ocrotirea inviolabilităţii persoanei. dacă nu deţine informaţie despre împrejurările cauzei. Declaraţiile părţii civile şi civilmente responsabile spre deosebire de declaraţiile părţii vătămate se fac conform dispoziţiilor ce se referă la audierea învinuitului. cît şi dacă nu sunt contradicţii cu alte probe. Articolul 113 Confruntarea 1. În cazul când declaraţiile pe care le depune partea civilă depăşesc obiectul acţiunii civile atunci ea poate fi ascultată în calitate de martor cu respectarea tuturor prevederilor ce ţin de audierea martorului. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate . trebuie de constata doar faptele care au referinţă la cauza penală. În ceea ce priveşte persoana juridică. caracterizează personalitatea şi acţiunile acesteia. Referitor la statutul procesual al părţii civile şi părţii civilmente responsabile a se vedea comentariul articolelor 61. au anumite limite. militarilor şi altor reprezentanţi ai organelor de forţă. logodnicului şi logodnicei. Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar. În cazul cînd dispun de asemenea informaţii.5. Declaraţiile acestor persoane trebuie să se aprecieze în cumul cu toate probele constatate în cauza penală. vieţii private cît şi la alte principii.74.73. 9. persoana poate fi audiată în calitate de parte vătămată. iar în cazul acceptării să depună declaraţii nu sunt obligate să depună jurământ. Din aceste considerente articolul 111 stabileşte că în cazul unor infracţiuni sexuale se interzice inculpatului sau apărătorului de a prezenta anumite probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a victimei. În cazul cînd au fost mai multe audieri. printr-o încheiere admite sau respinge demersul. 4. învinuit şi alţi subiecţi. care sunt cointeresaţi în rezultatul examinării cauzei. Prevederile articolului 21. au trecut la rudele apropiate. Dacă drepturile victimei. Instanţa. care poate depune anumite declaraţii referitor la acţiunea civilă înaintată. La aprecierea declaraţiilor părţii vătămate se ţine cont de faptul că acestea au aceeaşi valoare probantă ca şi alte probe în proces. Admiterea demersului poate avea loc doar în cazul cînd omiterea acestor date prezentate de inculpat ar putea să prejudicieze achitarea inculpatului. dar numai acelea pe care le va considera instanţa ca pasibile de administrare. nu toate probele vor fi prezentate. informaţiile care trebuie să fie obţinute. 7. În cazul cînd sunt probe contradictorii. În asemenea cazuri. Aceasta înseamnă că partea civilă şi civilmente responsabilă nu sunt obligate să depună declaraţii. ea poate fi recunoscută nu doar în calitate de parte civilă dar şi de parte vătămată. la care participă inculpatul şi procurorul. 6. asupra soţiei .

Înainte de începerea confruntării. În legătură cu aceasta este inadmisibil ca la confruntare să participe o persoană care nu a fost anterior audiată. martor – partea vătămată. Persoanele îşi pot pune întrebări una alteia. 10.d. o înţelegere prealabilă. în cazul cînd ambii cunosc alte limbi decît cea în care se desfăşoară procesul). Divergenţe pot fi considerate în cazul cînd acestea se referă la calificarea faptei. este invitat interpretul (sau interpreţii. Se cere de menţionat în acelaşi moment că. inculpatul). Aceasta va da posibilitate în continuare ca instanţa cît şi ceilalţi subiecţi să analizeze comportamentul participanţilor la confruntarea şi efectuarea legală a confruntării. o influenţă unul asupra altuia. În cazul cînd participanţii la confruntare îşi pun întrebări unul altuia. Ca şi la audiere. Ordinea de efectuare a confruntării este stabilită de către persoana care efectuează confruntarea. Aceasta se admite doar după ce au fost depuse declaraţii şi aceste declaraţii au fost consemnate în procesul verbal. Reieşind din prevederile articolului 375. În timpul confruntării este interzis de a da citire declaraţilor anterioare ale participanţilor. În cazul cînd o parte a confruntării încearcă să ameninţe sau să întreprindă alte acţiuni ilegale. organul de urmărire invită în afară de apărător şi pedagogul sau psihologul cît şi reprezentanţii legali. Dacă la confruntare participă minorul. În cazul cînd organul de urmărire respinge cererea de a efectua confruntarea este necesar de motivat faptul inexistenţei divergenţelor în declaraţiile anterioare. confruntarea nu se efectuează. Dacă în declaraţiile anterioare referitor la unele şi aceleaşi fapte şi circumstanţe sunt absente divergenţele. 3. 9. martor în timpul procesului (cauzele Kostovsky şi Van MCHELLEN). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a criticat în unele hotărâri evitarea confruntărilor între bănuit. În cazul cînd unul dintre participanţii la confruntare nu cunoaşte limba în care se desfăşoară procesul. 5. fie între învinuit şi partea vătămată. Confruntarea se mai consideră şi un mijloc tactic de verificare a declaraţiilor şi de precizare a poziţiilor învinuitului faţă de fapta ce i se impută. după ce ambele au fost audiate asupra unei circumstanţe. după aceea asupra altei împrejurări. Astfel Curtea a accentuat importanţa confruntării dintre partea apărării şi partea acuzării cît şi martor. bănuitului. 6. La confruntare pot să participe oricare dintre părţi care au fost anterior ascultaţi (martorii. participarea unei persoane la fapta criminală şi alte împrejurări care au importanţă pentru cauză. fie după terminarea întregii confruntări. 4. învinuit. Confruntarea poate avea loc în orice formă – fie între doi învinuiţi. Prin confruntare. 2. 7. dar şi în cadrul judecării. se pot obţine noi date utile pentru rezolvarea cauzei penale. este cel mai raţional de a chestiona ambele persoane referitor la o împrejurare. fie în calitate de apărător al învinuitului. Este important de a asigura ca între participanţi să nu existe o comunicare necontrolată în timpul confruntării. ş. martorii şi partea vătămată sunt preîntâmpinaţi de răspunderea penală pentru refuzul de a depune declaraţii şi pentru depunerea mărturiilor false. Se interzice de asemenea 132 .m. persoana care efectuează confruntarea poate să înlăture o întrebare sau alta dacă aceasta nu se referă la circumstanţa examinată. Dreptul de a cere efectuarea unei confruntări o au şi părţile la proces. Înregistrarea video sau audio se efectuează după regulile efectuării audierii. prejudiciul cauzat. inclusiv şi cine dintre participanţii la confruntare va răspunde primul. O mare importanţă pentru efectuarea corectă şi deplină a confruntării o capătă înregistrările audio sau video. Dacă este necesar de a înlătura divergenţele referitor la mai multe circumstanţe. Organul de urmărire sau instanţa determină în ce cazuri este necesară confruntarea. Persoana care efectuează confruntarea determină care va fi consecutivitatea chestiunilor puse în faţa participanţilor.a. care stabileşte că în cadrul judecăţii pot fi efectuate alte acţiuni procesuale. etc. este raţional ca confruntarea să fie întreruptă iar despre acest fapt să fie consemnat în procesul verbal. 8. inculpatului. Persoanelor participante la confruntare li se anunţă drepturile şi obligaţiile. Confruntarea este ascultarea concomitentă a două persoane cu scopul înlăturării divergenţelor între declaraţiile anterioare. pe lîngă lămurirea divergenţelor existente în declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză. în situaţia cînd aceste părţi sunt asistate. învinuitul.ascultate în aceeaşi cauză. cît şi reproducerea înregistrărilor sonore sau video. În primul rînd se stabileşte dacă persoanele se cunosc şi care sunt relaţiile dintre ele. şi altele. Confruntarea nu se efectuează numai în cadrul urmăririi. la confruntare participă şi avocatul. fie în calitate de avocat al părţii vătămate sau al martorului. partea vătămată.

Cerinţa de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la verificarea declaraţiilor la faţa locului şi de a nu le pune în pericol sănătatea lor este caracteristică şi altor acţiuni procesuale. Apărătorul bănuitului. fie că cercetarea la faţa locului nu a fost efectuată. În procesul verbal se indică şi faptul că a fost utilizată înregistrarea video sau sonoră. 2. Înainte de a începe verificarea declaraţiilor tuturor participanţilor li se anunţă drepturile şi obligaţiile sale. întrebările puse de către persoana care efectuează confruntarea. pe parcursul confruntării pot fi prezentate de către persoana care efectuează confruntarea anumite corpuri delicte . bănuitului. Reprezentantul organului de urmărire penală poate să respingă motivat cererea uneia din părţi cu privire la participarea specialistului. În practică se cunosc două modalităţi de întocmire a proceselor verbale: prima. dacă consideră că există un asemenea pericol şi în asemenea cazuri procurorul trebuie să intervină pentru a soluţiona situaţia conflictuală. aceste mijloace de probă se ridică şi se înscriu în procesul verbal al verificării declaraţiilor la locul infracţiunii. Verificarea declaraţiilor include în sine şi cercetarea la faţa locului. Specialistul participă atît la iniţiativa reprezentantului organului de urmărire penală cît şi la cererea uneia din părţi. părţii vătămate. fie că n-au fost descoperite în timpul efectuării cercetării la faţa locului. de către participanţi la confruntare cît şi de către alte persoane care au participat la confruntare. 1. cine a participat la confruntare. fie cînd întrebările şi răspunsurile. 3. 13. dar şi de a obţine noi informaţii. în scopul stabilirii veridicităţii acestor informaţii. În continuare se fixează declaraţiile participanţilor. Persoana este în drept să refuze de a participa la această acţiune procesuală. În caz de necesitate poate să participe şi specialistul. Articolul 114 Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii esenţa acestei acţiuni procesuale constă în verificarea unor declaraţii anterioare a martorilor. bănuitul. 14. După expunerea liberă reprezentantul organului de urmărire poate pune întrebări. Întrebări de asemenea pot pune apărătorul. despre acest fapt de asemenea se înscrie în procesul verbal. Ca participanţi obligatorii ai acestei acţiuni procesuale sunt persoanele a căror declaraţii necesită a fi verificate – martorul. documente cît şi alte probe. Dacă în urma rezultatului verificării declaraţiilor apare necesitatea de reconstituire a faptei aceasta va fi o acţiune procesuală independentă. Martorul şi partea vătămată pot cere ca la efectuarea acestei acţiuni procesuale să participe şi avocatul lor. 12. participă interpretul. cînd pagina se divizează în două părţi pe o parte se înregistrează întrebările şi răspunsurile unei părţi la confruntare. Dacă persoanelor care au participat la confruntare li s-au prezentat anumite corpuri delicte sau documente. de către cine a fost efectuată confruntarea. În asemenea cazuri. pe parcursul a cărui timp. avocatul părţii vătămate şi al martorului. Este inadmisibil ca la verificarea declaraţiilor la faţa locului să se pune 133 . cu respectarea consecutivităţii se înscriu la rînd. 4. iar pe alta întrebările şi răspunsurile altei părţi la confruntări. Pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii pot fi descoperite şi unele corpuri delicte sau documente care. psihologul sau reprezentantul legal pot pune de asemenea întrebări participanţilor la confruntare cu permisiunea persoanei care efectuează confruntarea. În procesul verbal se indică unde. cu scopul de a concretiza. dar această cercetare nu este identică cu cercetarea propriu – zisă şi se efectuează numai cu scopul de a compara declaraţiile cu împrejurările reale. Reprezentantul organului de urmărire penală. participă şi apărătorul. Decurgerea confruntării este înregistrată în procesul verbal. dacă unul dintre participanţi este martor sau parte vătămată se indică faptul preîntâmpinării pentru răspunderea penală în caz de depunere a mărturiilor false sau pentru refuz de a depune mărturii.de a da citire declaraţiilor anterioare în cazul cînd una din părţi a refuzat de a participa la confruntare. În caz cînd persoanele nu cunosc limba în care se desfăşoară procesul. de a verifica . apreciind informaţia obţinută anterior. învinuitului şi inculpatului. În toate cazurile cînd participă bănuitul sau învinuitul. specialistul şi reprezentantul legal. Reieşind din faptul că confruntarea se efectuează cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audiere. Acţiunea procesuală presupune şi depunerea declaraţiilor la locul comiterii infracţiunii. cînd. 11. partea vătămată. decide de a efectua această acţiune procesuală. învinuitul. ceea ce înseamnă că nu este necesar de efectuat cercetarea la faţa locului propriu-zisă. învinuitului. pedagogul. reieşind din împrejurările concrete fixate în locul respectiv. Obiectul declaraţiilor este acelaşi ca şi în cadrul audierii.

martorul. etc. examinînd numai procesul verbal. dar şi la efectuarea celorlalte acţiuni procesuale fiind aplicabile regulile stabilite de articolul 115. 6. animalelor. partea vătămată. reconstituirea faptei şi experimentul. documentele şi obiectele ridicate. Imprimările vor fi anexate la procesul verbal. De asemenea nu se admite atragerea concomitentă a mai multor persoane ale căror declaraţii necesită a fi verificate.întrebări sugestive. au memorizat anumite calităţi individuale a persoanelor sau obiectelor care au o relevanţă la infracţiune (martorul. În timpul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii se întocmeşte un proces verbal unde se înscriu toate declaraţiile persoanei. aceste imprimări vor contribui la pronunţarea unei hotărâri legale şi întemeiate. La procesul verbal pot fi anexate. Pot fi prezentate spre recunoaştere bănuitul. Articolul 115 Aplicarea înregistrărilor audio sau video la audierea persoanelor 1. În timpul prezentării spre recunoaştere. cercetarea la faţa locului. Astfel. cu indicarea orei şi datei pe peliculă. Persoana trebuie prezentată spre recunoaştere dacă o altă persoană la audiere declară că a văzut pentru prima dată 134 . Aplicarea la efectuarea acţiunilor procesuale a înregistrărilor audio sau video nu înlocuiesc procesele verbale fiind utilizate concomitent. partea vătămată. 4. Practica mai cunoaşte şi asemenea prezentări spre recunoaştere cum ar fi a textelor. inclusiv în domiciliu. apărătorul. inclusiv răspunsurile la chestiunile puse de către reprezentantul organului de urmărire penală. Înregistrarea audio sau video trebuie să se efectueze de la începutul acţiunii procesuale şi pînă la sfârşit. pe cât se poate. a construcţiilor. examinarea corporală. instanţa poate să se ciocnească de dificultăţi. Procesul verbal trebuie să fie semnat de către persoana care l-a întocmit cît şi de persoana care a participat la această acţiune procesuală. este deosebit de important de a efectua înregistrările video sau în caz de imposibilitate de a fotografia decurgerea acestei acţiuni procesuale. deoarece la asemenea acţiuni procesuale nu participă martori asistenţi. 4. După natura sa. persoana chemată să recunoască. unei persoane i se prezintă alte persoane sau obiecte cu scopul constatării asemănărilor sau deosebirilor cu persoanele sau obiectele examinate anterior. În calitate de persoană chemată spre a face recunoaşterea pot participa persoane care au urmărit infracţiunea sau circumstanţele ce au atribuţie la infracţiune. 5. cât şi momentul reluării înregistrării. sau printr-o altă formă să se influenţeze asupra rezultatelor verificării declaraţiilor la locul infracţiunii. cadavrelor. 5. prezentarea spre recunoaştere. În cazul când apare necesitatea unor întreruperi. ca şi repetarea specială pentru înregistrare. Aplicarea înregistrărilor audio sau video are importanţă la asemenea acţiuni procesuale cum ar fi percheziţia. inclusiv indicându-se motivele întreruperii înregistrării. a terenurilor . ora întreruperii. Înregistrările audio sau video se aplică nu numai la audierea învinuitului. despre aceasta se indică în procesul verbal. inculpatului şi a părţii vătămate. învinuitul. în împrejurări care au legătură cu fapta examinată. 2. reprezentantul legal. Lipsa martorilor asistenţi la asemenea acţiuni procesuale poate duce la abuzuri din partea organelor de urmărire şi la aprecierea rezultatelor acestor acţiuni procesuale. Înregistrarea trebuie să fie fără întreruperi. Estre necesar ca în procesul verbal. prezentarea spre recunoaştere este o acţiune procesuală pe parcursul căreia. învinuitul. bănuitul). 5. Prezenţa imprimărilor poate crea un tablou mai clar privind efectuarea acţiunii procesuale. 3. Codul de procedură Penală face divizare în două articole între prezentarea spre recunoaştere a persoanelor şi prezentarea spre recunoaştere a obiectelor. 6. 2. Articolul 116 Prezentarea persoanei spre recunoaştere 1. luând în consideraţie calităţile memorizate şi cele prezentate depune declaraţii privind asemănările sau deosebirile dintre acestea. Reieşind din importanţa acestei acţiuni procesuale. Nu se admite înregistrarea unei părţi a acţiunii procesuale. specialistul. cît şi celelalte persoane care au asistat. Înregistrarea audio sau video nu poate înlocui procesul verbal. cuvînt în cuvînt. bănuitului. pe lîngă imprimările care au fost efectuate şi diferite schiţe. 3. înscrierea să fie de la prima persoană şi.

care au fost condiţiile de iluminare. Doar în situaţia cînd prezentarea spre recunoaştere este imposibilă se poate efectua recunoaşterea după fotografia acestuia. Datele obţinute în timpul recunoaşterii nu pot fi recunoscute ca probe care prevalează asupra altor probe. cît şi factorii subiectivi. este o încălcare gravă care duce la pierderea valorii probante a datelor obţinute. în ce timp al zilei sau nopţii a fost efectuată observarea. Nu este admis de a prezenta o persoană spre recunoaştere mai multor persoane consecutiv. cît timp a fost efectuată observarea. Aceeaşi situaţie este şi cînd apar dubii în privinţa corectitudinii concluziilor persoanei care recunoaşte. înălţime. În situaţia cînd persoana se află în căutare sau fiind grav bolnavă se află la tratament într-o instituţie medicală. etc. asemănători la exterior. părului. a vocii. la audierea care anticipează prezentarea spre recunoaştere. dacă persoana care urmează a fi recunoscută a fost pusă în asemenea condiţii care îl evidenţiau din cercul persoanelor prezentate spre recunoaştere. 14. 8. cine a mai urmărit sau putea să observe.această persoană în circumstanţe ce ţin de fapta urmărită. Nu poate fi prezentată spre recunoaştere o persoană altei persoane. Despre aceasta în mod obligatoriu se face menţiune în procesul verbal. sau în cazul cînd persoana chemată spre recunoaştere nu cunoaşte datele personale a celui prezentat (numele. coafurii. Acesta este un proces psihologic care poate fi lămurit şi nu mărturiseşte despre contradicţii în declaraţiile anterioare. dacă le poate descrie. dacă ambii nu neagă faptul că se cunosc. ochilor. În procesul audierii celui chemat spre a recunoaşte este necesar de a constata anumiţi factori obiectivi de urmărire: în ce împrejurări a fost observată sau auzită persoana. 12. forma şi culoarea feţii. persoana care efectuează prezentarea spre recunoaştere este obligată să constate dacă persoana chemată spre a recunoaşte este convinsă în concluziile sale. 7. Este deosebit de important respectarea prevederilor legale privind procedura de prezentare spre recunoaştere. sau o cunoaşte. Cel mai des utilizat în practică este prezentarea spre recunoaştere frontală. Legea interzice efectuarea prezentării spre recunoaştere repetat la care participă aceleaşi persoane (atât cel prezentat cât şi cel chemat). prezentarea mersului persoanei . această persoană nu a cunoscut-o mai înainte. invocate de către cel chemat spre a face recunoaştere. el poate să-şi amintească despre asemenea calităţi despre care nu a indicat în timpul audierii prealabile. Propunând persoanei să ocupe oricare loc printre asistenţii procedurali este necesar de luat în consideraţie că chiar respectînd această prevedere recunoaşterea va fi considerată neveridică. La efectuarea acţiunii procesuale. şi anume: în ce împrejurări a fost observată persoana prezentată spre recunoaştere. 11. la analiza unor astfel de situaţii este necesar de stabilit dacă celelalte calităţi individuale. dar poate fi şi prezentarea din profil. corespund cu calităţile persoanei prezentate spre recunoaştere. cel care face recunoaşterea poate să-şi amintească toate calităţile individuale ale persoanei observate. 13. poate fi făcută prezentarea spre recunoaştere după fotografii. în legătură cu ce împrejurări cel care recunoaşte se afla în locul respectiv. 15. Nu în toate cazurile. Pe parcursul audierii se constată circumstanţe care au precedat momentul perceperii persoanei. 135 . forma corpului. din spate. însă cel prezentat spre recunoaştere neagă acest fapt. Este necesar de a obţine răspuns la anumite chestiuni. În cazul cînd i se prezintă spre recunoaştere. În acelaşi timp. reieşind din faptul că declaraţiile lor vor depinde una de alta. Organul de urmărire este obligat să-i propună persoanei care urmează a fi recunoscută să ocupe locul pe care-l doreşte printre asistenţii procedurali. Se consideră că persoanele sunt asemănătoare dacă acestea nu se deosebesc după: vârstă. prenumele). dacă nu au anumite semne particulare. iar calitatea scăpată din vedere este mai greu de memorizat. dacă dispune de anumite particularităţi individuale care-i deosebeşte de alţi indivizi. cît timp a durat observarea. dacă e în stare să identifice persoana în rândul altor persoane asemănătoare. culoarea şi modelul îmbrăcămintei. deoarece învinuirea nu poate să se bazeze pe recunoaşterea exprimată fără o convingere suficientă. dacă destul de bine a memorizat persoana. 10. dacă a atras atenţia la anumite calităţi individuale. care influenţează asupra obiectivităţii perceperii: starea văzului şi a auzului. calităţile memoriei. Prezentarea spre recunoaştere este precedată de audierea persoanei care este chemată spre a face recunoaşterea. deoarece obiectivitatea recunoaşterii va fi pusă la îndoială. dar trebuie apreciate în cumul cu celelalte probe. 9. Ignorarea cerinţelor legii privind prezentarea spre recunoaştere a persoanei cu cel puţin patru asistenţi procesuali de acelaşi sex. 6. în ce condiţii a fost efectuată observarea.

sau în cazul cînd exteriorul este considerabil schimbat. Persoanele sunt audiate în prealabil asupra circumstanţelor în care au văzut obiectul. 19. În al doilea caz cel prezentat spre recunoaştere şi cel chemat spre recunoaştere se află în diferite birouri. dar şi aceleaşi dimensiuni. cît şi aceeaşi distanţă de fotografiere . Această prevedere legală este îndreptată spre asigurarea secretului urmăririi penale. Fotografiile trebuie să fie de aceeaşi mărime (alb-negru sau color). în biroul unde se află cei prezentaţi spre recunoaştere se stabileşte o cameră care-i fixează toţi cei prezentaţi. Obiectele se prezintă cu cel puţin alte două obiecte. În acest sens este deosebit de important de a indica în baza căror criterii persoana a indicat anume la persona dată. Dacă persoana chemată spre recunoaştere nu a memorizat un obiect oarecare acţiunea procesuală nu se efectuează. 5. asupra semnelor şi particularităţile distinctive pe care le-au memorizat în legătură cu aceasta întocmindu-se un proces verbal. este necesar ca la această acţiune procesuală să participe apărătorul. statutul său procesual. Se admite prezentarea spre recunoaştere ale unor părţi ale cadavrului. 22. Declaraţiile persoanei chemate spre a recunoaşte se înscriu pe cît de posibil de detaliat. La prezentarea spre recunoaştere a obiectelor trebuie de ţinut cont de faptul că omogene sunt nu numai obiectele care au aceeaşi denumire şi destinaţie. date privind persoanele prezentate spre recunoaştere. 136 . în procesul verbal sunt indicate şi obiecţiile participanţilor la aceste acţiuni procesuale. model. Este necesar ca în procesul verbal să se indice date despre anunţarea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor. condiţii de efectuare a acţiunii procesuale. tatuajul). În procesul verbal al prezentării spre recunoaştere. fie la terminarea urmăririi cînd face cunoştinţă cu toate materialele cauzei. Nu este raţional de a efectua prezentarea spre recunoaştere dacă lipsesc anumite calităţi distinctive ale obiectului. dacă pe acestea se pot observa anumite semne particulare care ar permite de a stabili personalitatea decedatului (spre exemplu. Prezentarea în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut se efectuează în două forme: 1. 18. recunoaşterea cadavrului se efectuează în situaţiile cînd este imposibil de a obţine anumite date privind decedatul după acte. pentru ca acesta să nu cunoască anumite particularităţi sau caracteristici individuale. Obiectele printre care se află şi obiectul prezentat spre recunoaştere trebuie să fie necunoscute persoanei care este chemată spre recunoaştere. Procesul verbal se semnează de către toţi participanţii. tip. decurgerea acestei acţiuni procesuale. în care se află un geam cu sticlă specială. 21. De asemenea. 20. cît şi responsabilitatea prevăzută pentru nerespectarea acestor obligaţii. În procesul verbal se includ date privind asistenţii procedurali. Prezentarea obiectelor spre recunoaştere se efectuează după aceleaşi reguli procesuale ca şi prezentarea persoanelor. 3. ofiţerul de urmărire sau procurorul poate pune în sarcina medicului legist de a efectua toaleta cosmetică. De regulă. În cazul cînd a fost efectuată prezentarea spre recunoaştere în baza fotografiei. Persoana recunoscută poate face cunoştinţă cu procesul verbal fie la o etapă a urmăririi cînd consideră necesar ofiţerul de urmărire penală sau procurorul. culoare. date privind apărătorul. Reieşind din importanţa acestei acţiuni procesuale şi din necesitatea asigurării drepturilor şi garantării drepturilor persoanei prezentate spre recunoaştere.16. Dacă exteriorul cadavrului a fost supus unor modificări esenţiale. unul dintre participanţi care este persoana prezentată spre recunoaştere. (vezi comentariul la articolul 116). 17. persoana chemată spre recunoaştere şi cei prezentaţi spre recunoaştere se află în diferite birouri cu un perete comun. la prezentarea spre recunoaştere a persoanelor. formă. 6. La prezentarea fotografiilor trebuie de respectat cerinţele alineatului 3 al articolului 116 privind asemănarea persoanei. inclusiv. evident nu-l semnează. pe lîngă datele prevăzute de articolul 260 trebuie să includă: date privind persoana chemată spre a recunoaşte. (de exemplu prezentarea cerealelor sustrase fără un anumit ambalaj). indiferent de faptul dacă a fost recunoscut sau nu ia cunoştinţă cu procesul verbal. La prezentarea cadavrului spre recunoaştere nu se aplică regula privind un număr oarecare de exemplare. este necesar de menţionat în procesul verbal motivele neprezentării spre recunoaştere a persoanei. Cadavrul se prezintă în hainele în care a fost descoperit. 2. Articolul 117 Prezentarea obiectelor spre recunoaştere 1. Spre deosebire de alte acţiuni procesuale. 4.

întocmirea unei ordonanţei. 9. capacităţi. Judecătorul de instrucţie autorizează efectuarea cercetării la faţa locului în domiciliu printr-o încheiere (vezi comentariul la articolul 305). consecinţele infracţiunii. cadavrelor umane sau ale animalelor. Efectuarea tardivă a cercetării la faţa locului poate prejudicia considerabil calitatea urmăririi penale. reconstituirii faptelor ş. 2. modul. ridicării. cercetarea vizuală nu constituie o acţiune procesuală independentă. pentru a stabili circumstanţele care au importanţă pentru cauză. însă. diferite devieri psihice. Realizarea sarcinilor cercetării permite de a obţine anumite date iniţiale care sunt deosebit de importante şi contribuie la descoperirea infracţiunii. descoperirea circumstanţelor care ar contribui la comiterea infracţiunii. acţiunile făptuitorului. procuror sau după caz de către instanţă. rugină şi alte stratificări. Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor are o particularitate care se exprimă prin faptul că aceste obiecte de regulă sunt corpuri delicte. Cercetarea suplimentară se efectuează în situaţia cînd unele obiecte care erau la locul infracţiunii şi despre care s-a cunoscut mai târziu (de exemplu din audierea martorului ocular) nu au fost examinate sau au fost examinate insuficient. Rezultatele cercetării la faţa locului permit de a întreprinde anumite acţiuni pentru reprimarea activităţii criminale sau preîntâmpinarea comiterii altor infracţiuni. descoperirea unor elemente care ar caracteriza motivul şi scopul infracţiunii.în cercetarea şi fixarea împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea cu scopul de a descoperi caracterul şi mecanismul fenomenului. Excepţie de la regula generală privind numărul de exemplare o face şi situaţia cînd se prezintă spre recunoaştere un obiect de anticariat. legătura cauzală dintre faptă şi consecinţe. descoperirea şi ridicarea urmelor infracţiunii care în continuare poate să servească ca corpuri delicte. sechestrării corespondenţei. În acest caz. Doar în cazuri excepţionale cercetarea la faţa locului în domiciliu poate avea loc fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Această acţiune procesuală constă în cercetarea vizuală a locului faptelor. 8. Cercetarea se efectuează de către ofiţerul de urmărire penală. prezentarea spre recunoaştere). datele fizice. Cercetarea la faţa locului se poate efectua de câte ori este necesar însă cea mai utilă este cercetarea în urma infracţiunii proaspăt săvârşite. Cercetarea la faţa locului este o acţiune procesuală care poate fi efectuată pînă la pornirea urmăririi penale. permite efectuarea unor activităţi operative de investigaţie. prezenţa anumitor deprinderi. cît şi cunoaşterea de către făptuitor a unor date privind activitatea victimei). 4. verificării la faţa locului. Ofiţerul de urmărire penală sau procurorul poate pune în sarcina specialistului curăţirea obiectului prezentat spre recunoaştere de murdărie. timpul. a terenurilor. poate fi efectuată cercetarea suplimentară sau cercetarea repetată. 5. Articolul 118 Cercetarea la faţa locului 1. iar sarcinile . 6. Cercetarea vizuală a obiectelor poate avea loc şi în cadrul reţinerii. a încăperilor. pînă la prezentarea spre recunoaştere aceste obiecte se cercetează. 7. stabilirea unor circumstanţe care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii. experimentului. vârsta aproximativă. Efectuarea cercetării la faţa locului permite de a obţine anumite date iniţiale pentru efectuarea altor acţiuni procesuale (expertiza. (vezi comentariul la articolul 279). descoperirea unor semne caracteristice persoanelor care au participat la comiterea infracţiunii (numărul lor. percheziţiei. experimentul. 8.7. audierea. Pentru efectuarea cercetării la faţa locului nu este necesară emiterea. 3. Condiţia în acest caz este că aceasta nu trebuie să-l distrugă ca mijloc de probă. Cercetarea efectuată de către specialist sau expert nu este o cercetare separată dar se include fie în cercetarea la faţa locului propriu zisă fie la cercetarea obiectului în cadrul expertizei. în baza ordonanţei motivate a procurorului (vezi comentariul la articolul 301). alte obiecte pentru care este imposibil de a alege şi prezenta un analog. Cercetarea poate fi efectuată atît în cadrul urmăririi penale cît şi în cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată. obiectelor. În cazul de necesitate. Scopul cercetării la faţa locului constă în descoperirea urmelor infracţiunii şi mijloacele materiale de probă. însă în cazul cercetării la faţa locului în domiciliu este obligatorie emiterea ordonanţei şi înaintarea unui demers judecătorului de instrucţie (vezi comentariul la articolul 304). După 137 . inclusiv circumstanţele infracţiunii. animalelor. Din aceste considerente. documentelor.a.

acesta este organul de urmărire penală sesizat. 10. Procurorul poate efectua cercetarea la faţa locului în orice cauză penală. 12. de către bănuit. cercetarea la faţa locului are sarcini specifice. Examinarea corporală este o modalitate a cercetării specificul căreia constă în obiectul de cercetare care este corpul omenesc. 124). Aceeaşi situaţie este şi în cazul când este necesar un timp mai îndelungat pentru examinarea detaliată a tuturor obiectelor ridicate şi în asemenea situaţii toate aceste obiecte se împachetează. Legea nu stabileşte în competenţa cărui organ se include efectuarea cercetării la faţa locului. Este raţional de a plica înregistrarea video în cazurile când: a) dacă cercetarea la faţa locului se începe până la terminarea evenimentului când starea de lucruri este în permanentă modificare. zăpadă). 15. La examinarea în detaliu a oricărui obiect se poate de făcut mulaje şi tipare. competenţa. după regula generală. 9. cât şi fiecare obiect în detaliu. În situaţia când participă specialiştii. ingineri. de a stabili cazuri de incompatibilitate. inclusiv drepturile şi obligaţiile potrivit articolului 87. scopul descriindu-se în obiectele respective. partea vătămată. d) pentru redarea dinamicii împrejurării care este deosebit de dificil de a o reda în procesul verbal. martorii aceştia sunt avertizaţi despre obligaţia de nedenunţare a datelor obţinute în urma cercetării. 13. sau care efectuează urmărirea penală. În dependenţă de infracţiunea comisă. Efectuarea cercetării la faţa locului pot fi aplicate şi înregistrarea video sau sonoră. chimişti. schiţe. etc. sau din alte cauze este pericolul de dispariţie a urmelor infracţiunii. Toate chestiunile de participare se soluţionează în dependenţă de etapa urmăririi. măsurări. Cercetarea la faţa locului se efectuează de ofiţerul de urmărire penală care atrage forţele poliţiei pentru a asigura efectuarea normală a cercetării. medici. b) este raţională efectuarea înregistrării video în cazul când este necesitate de a înlătura urgent consecinţele fenomenului. de către specialist. 11. La efectuarea cercetării la faţa locului pot participa specialişti din diferite domenii. Obligatoriu trebuie de împachetat şi de sigilat obiectele ridicate care se transmit expertului. învinuit. Apărătorul participă în toate cazurile când participă bănuitul sau învinuitul. (vezi comentariul la art. martorul. f) când locul infracţiunii reprezintă un teritoriu imens şi complicat. În cazul atragerii specialiştilor. partea vătămată. La examinarea tabloului integru o persoană care efectuează cercetarea poate întocmi diferite scheme. e) când din cauza anumitor condiţii climaterice (ploaie. La cercetarea la faţa locului poate participa bănuitul. Persoana care efectuează cercetarea examinează atât tabloul integru. fotografieri. învinuitul. ofiţerul de urmărire penală este obligat de a constata datele personale. 14. fapt ce duce la modificarea stării iniţiale (de exemplu: în cazurile de accidente rutiere). După regula generală cercetarea la faţa locului se efectuează imediat după sesizarea organului de urmărire penală. Procesulverbal de cercetare la faţa locului constituie un mijloc de probă. se semnează de către persoana care efectuează urmărirea. biologi. c) în situaţia când este necesară modificare împrejurării pentru descoperirea urmelor infracţiunii sau a corpurilor delicte. cât şi în cazurile când această acţiune procesuală se efectuează la cererea lor. Cercetarea repetată este necesară în cazurile cînd a fost efectuată cercetarea la faţa locului în condiţii climaterice nefavorabile şi în legătură cu care a fost imposibil de a stabili unele circumstanţe sau dacă sunt temeiuri de a constata că cercetarea a fost efectuată necalitativ (de exemplu nu a participat un specialist ). iar dacă este posibilitate de a invita specialistul care a participat la cercetarea iniţială. partea vătămată.examinarea acestor obiecte se întocmeşte un proces verbal unde se indică faptul efectuării cercetării suplimentare. apărător. dacă aceştia au participat la această acţiune procesuală. Examinarea corporală 1. martor. La pregătirea pentru efectuarea suplimentară sau repetată este necesar de a face cunoştinţă cu procesul verbal de cercetare iniţială. cum ar fi criminalişti. În toate cazurile persoana care efectuează cercetarea la faţa locului decide participarea unui sau altui subiect. filmări. dar există necesitatea fixării urgente a întregului complex de omoruri. cu scopul descoperirii urmelor infracţiunii (spre exemplu urme 138 . cât şi de faptul dacă participarea acestor persoane va facilita efectuarea eficientă a acţiunii procesuale. Articolul 119.

Dacă examinarea corporală necesită dezbrăcarea persoanei de sex opus. apărătorul de sex opus nu poate participa. 3. În cazul când persoana refuză de a participa la examinarea corporală ea poate fi adusă forţat şi efectuată examinarea corporală forţată. 9. În cazurile când examinarea corporală este efectuată de către organul de urmărire penală fără consimţământul persoanei examinate este obligatorie autorizaţia judecătorului de instrucţie. 2. 7. martorului sau al părţii vătămate. unele defecte ale constituţiei corpului. Organul de urmărire penală este obligat să informeze judecătorul de instrucţie în termen de 24 ore despre această acţiune. Acest fapt a determinat prevederea acestei acţiuni procesuale într-un articol separat. Doar în caz de delict flagrant (vezi articolul 6. 139 . În caz de constatare a unor erori la efectuarea acestei acţiuni procesuale rezultatul este nul. martorului şi al părţii vătămate. cicatrice. La examinarea corporală ofiţerul de urmărire penală nu este în drept de a cere de la medic ca acesta să întocmească raportul privind unele chestiuni ce ţin de medicina legală. învinuitului. 5. inculpatului. 4. componente chimice. Participând la examinarea corporală medicul nu este în drept de a întocmi un raport în urma constatării. ordonanţa şi procesul verbal de examinare corporală.) 11. Această înregistrare poate fi efectuată însă cu acordul persoanei care a fost examinată. În cazul în care examinarea determină dezbrăcarea persoanei. tatuaje. toate datele obţinute fiind incluse într-un singur proces-verbal. însă poate fi examinată concomitent îmbrăcămintea. În unele cazuri semnele descoperite facilitează identificarea făptuitorului sau constată faptul cauzării unor leziuni corporale. 10. inculpatului. inclusiv informând persoana că această ordonanţă este obligatorie pentru persoană. care examinând demersul înaintat emite o încheiere privind admiterea sau respingerea demersului ce are ca una din consecinţe efectuarea examinării corporale. încălţămintea. ceea ce înseamnă că probele obţinute sunt inadmisibile. cât şi în practică nu este stabilit mecanismul de efectuare a examinării corporale în caz când persoana renunţă de a participa la această acţiune. Specificul examinării corporale constă în faptul că la această acţiune procesuală pot fi afectate drepturile la viaţă intimă a persoanei. Atât în legislaţie. unele leziuni corporale. La efectuarea examinării corporale reprezentantul organului de urmărire penală poate aplica fotografierea. înregistrarea video. Judecătorul de instrucţie din oficiu examinează legalitatea efectuării examinării corporale. punct 10) examinarea poate fi efectuată fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. inclusiv şi apărătorul pot înainta un demers privind efectuarea examinării corporale. În asemenea cazuri examinarea se efectuează de către medic. de leziuni etc. inclusiv să-i prezinte materialele. Înainte de începerea acestei acţiuni procesuale este necesar ca ofiţerul de urmărire penală să informeze persoana despre efectuarea unei asemenea acţiuni procesuale. În urma examinării corporale pot fi descoperite urme. Inclusiv nu se efectuează examinarea corporală când unele chestiuni nu pot fi soluţionate decât prin efectuarea expertizei (de exemplu: constatarea mecanismului de vătămare.de arsuri. sau vechimea leziunilor corporale. Organul de urmărire penală poate lua decizia examinării corporale şi fără acordul bănuitului. 6. Obiectul de cercetare poate fi corpul bănuitului. 12. Aplicarea forţei în asemenea cazuri trebuie să fie ca o măsură excepţională. semne din născare. În asemenea cazuri este necesară emiterea ordonanţei în care se indică motivele efectuării acestei acţiuni procesuale. Examinarea corporală nu se efectuează în cazurile când pentru constatarea anumitor semne ale infracţiunii pe corpul omului este obligatorie expertiza medico-legală. gradul leziunilor corporale. 8. În cazul când examinarea corporală a fost efectuată în privinţa bănuitului sau învinuitului poate participa şi apărătorul. diferite (cum se numesc ele) şi alte semne prin care se poate de constatat atribuţia persoanei la infracţiunea urmărită. Organul de urmărire penală decide efectuarea sau nu a examinării corporale. ofiţerul de urmărire penală nu este în drept să participe chiar dacă această persoană acceptă participarea ofiţerului de urmărire penală. Este raţional în asemenea cazuri ca la această acţiune procesuală să participe procurorul. învinuitului. zgârieturi. inclusiv obligativitatea autorizării de către judecătorul de instrucţie.). Iniţial persoana trebuie convinsă că o asemenea examinare îi poate crea facilităţi în proces indiferent de statutul său procesual. persoanele sus-numite.

Ofiţerul de urmărire penală nu poate efectua examinarea corporală dacă acţiunea dată poate înjosi demnitatea persoanei. Ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia măsuri pentru expedierea cadavrului la instituţia de expertiză medico-legală. locul înmormântării.) unele indicii care vor indica asupra corespunderii locului descoperirii cadavrului cu locul unde s-au comis leziunile descoperite la examinarea cadavrului. Obligator. la exhumarea cadavrului este prezenţa procurorului şi a specialistului în domeniul medicinii legale. 2. a. ci doar înştiinţarea acestora. Acordul însă nu este obligator pentru organul de urmărire penală. sânge şi altele). organul de urmărire penală trebuie să emită o ordonanţă în care să indice care cadavru trebuie exhumat. indicând anumiţi termeni din domeniul medicinii care nu îi sunt cunoscuţi ofiţerului de urmărire penală. În legătură cu examinarea cadavrului se întocmeşte un procesverbal. ş. organele genitale. prezenţa leziunilor. 2. Reconstituirea faptei este asociată în multe cazuri cu experimentul în procedura penală. starea diferitor părţi a corpului (membrele. cât şi luate anumite probe (de piele. în buzunare. Medicul legist va asista ofiţerul de urmărire la formularea chestiunilor puse în faţa expertului. (de exemplu: a fost aruncat întrun lac. Reconstituirea faptei 1. Sarcinile examinării cadavrului la locul aflării lui constau în stabilirea şi fixarea: locului descoperirii cadavrului şi plasarea lui în raport cu împrejurările sau poziţia cadavrului în raport cu obiectele şi urmele descoperite. sau de a efectua expertiza medico-legală (inclusiv expertiza suplimentară sau contraexpertiza). Date care caracterizează starea cadavrului: faptul şi timpul survenirii morţii. Examinarea exterioară a cadavrului nu exclude efectuarea expertizei. Examinarea cadavrului în sensul articolului 120 se efectuează în cazul când cadavrul a fost descoperit la alt loc decât locul presupus de comitere a infracţiunii. aceasta se descrie şi se examinează. Articolul 121. În toate cazurile la examinarea exterioară a cadavrului obligatoriu trebuie să participe un specialist din domeniul medicinii legale. sau pune în pericol sănătatea. când prezenţa medicului legist este imposibilă. vârsta aproximativă. Din aceste considerente este necesar de a face unele precizări: 140 . 4. corespunderea lor cu deteriorările pe îmbrăcăminte. 3. 5. burta. 4. Deshumarea se efectuează cu scopul de a examina cadavrul. Articolul 121 nu prevede ca obligatoriu acordul rudelor. Serviciul sanitar epidemiologic poate să delege o persoană care va asista la exhumare. care este scopul efectuării unei asemenea acţiuni procesuale. această acţiune procesuală este ca o etapă de pregătire a expertizei. a fost îngropat şi altele). Este raţional ca până la efectuarea exhumării rudele să fie înştiinţate şi să se obţină un acord din partea acestora. mai mult. În cazul acesta examinarea cadavrului se efectuează în cadrul cercetării la faţa locului. Descoperirea anumitor obiecte care se află în apropierea cadavrului. poziţia cadavrului. Articolul 120. 1. În aceste cazuri specialistul poate să participe în proces şi în calitate de expert (vezi comentariul la articolul 89). de a-l prezenta spre recunoaştere. Asemenea cadavre nu se poate de cremat. sexul. 3. inclusiv şi în haine. el obligatoriu trebuie să fie fotografiat după regulile fotografiei judiciare. Examinarea cadavrului Examinarea cadavrului ca o acţiune procesuală independentă care se efectuează în cazurile când nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului în infracţiunile ce au ca consecinţe decesul persoanei. Constatarea prealabilă a posibilei cauze a morţii. Articolul 122. Chiar dacă rudele sunt împotrivă organul de urmărire penală obţinând autorizaţia judecătorului de instrucţie este în drept de a efectua exhumarea. Exhumarea (deshumarea) este o acţiune de dezgropare a osemintelor unui cadavru. Pentru a efectua exhumarea cadavrului. În asemenea cazuri este raţional de a pune în discuţie chestiunea dată cu persoana care va fi supusă examinării. Dacă la examinare cadavrului a fost descoperită şi arma cu care a fost comisă infracţiunea. cât şi rezultatul ei. starea îmbrăcămintei. deoarece medicul legist asistând ofiţerul de urmărire penală indică care date trebuie incluse în procesul verbal. sau un medic. Exhumarea cadavrului 1. În cazul când cadavrul nu este identificat.13. urmele pe cadavru şi pe îmbrăcăminte. Anunţarea serviciului sanitar epidemiologic este obligatorie pentru evitarea unor epidemii în localitatea dată.

situaţiilor sau altor circumstanţe în care s-a produs fapta. Experimentul constă în efectuarea anumitor acţiuni în scopul verificării şi precizării unor date ce au importanţă pentru cauză. Reconstituirea faptei nu poate să fie efectuată în cazurile cînd apare pericolul pentru sănătatea persoanei.  La efectuarea reconstituirii prezenţa unui specialist nu este obligatorie. sau a unor norme a moralităţii. motocicleta. Reconstituirea faptei se face cu participarea făptuitorului prin reproducerea acţiunilor. cu sau fără utilizarea anumitor mijloace tehnice (spre exemplu: bicicleta. Aceasta este determinat de faptul că reconstituirea faptei se face cu participarea făptuitorului care poate fi bănuit. La experiment nu este necesară sau obligatorie prezenţa făptuitorului. încălcării securităţii publice. cît şi a altor subiecţi. Experimentul poate fi efectuat pentru verificarea posibilităţii reale de a traversa un anumit teritoriu.a. fie la cererea părţilor. tatăl. Pentru efectuarea reconstituirii faptei nu este necesară emiterea unei ordonanţe. într-o anumită unitate de timp. stabilirea mecanismului de producere a unui fenomen (spre exemplu mecanismul de formare a urmelor). Experimentul poate fi efectuat doar în cadrul urmăririi penale. de câte ori vor fi efectuate aceste acţiuni. Experimentul 141  . În acelaşi moment în urma reconstituirii faptei pot fi obţinute şi alte date care pot confirma sau nega informaţia deţinută prealabil. Nerespectarea cerinţelor privind efectuarea reconstituirii faptei în condiţii maximale ajustate poate fi apreciată ca încălcarea cerinţelor legii procesual-penale. presupune în toate cazurile refacerea unor momente ale faptei respective.  Valoare probantă au atît rezultatele pozitive. automobilul etc. Experimentul se face fără reconstituirea momentelor faptei. participanţii la această acţiune procesuală. într-un timp respectiv). Articolul 123. sau care înjosesc unora şi demnitatea persoanei. În cazul când sunt necesare cunoştinţe speciale va fi numită o expertiză. nu este raţional ca la reconstituirea faptei să participe rudele apropiate ale victimei (mama. fie parţială. La reconstituirea faptei în faza de urmărire pot asista în afară de făptuitor şi alţi subiecţi la discreţia organului de urmărire penală.  La reconstituirea faptei obligatoriu participă făptuitorul. ş.  Această acţiune procesuală poate fi efectuată repetat de câte ori este necesar. În cadrul judecării cauzei asistă toţi participanţii. Ea se face numai în strânsă legătură cu împrejurările în care a fost săvârşită fapta. fie instanţa. care acţiuni vor fi efectuate. Pentru efectuarea experimentului nu este necesară o ordonanţă specială. Specificul experimentului se evidenţiază prin aceea că la efectuarea acestor acţiuni nu sunt necesare anumite cunoştinţe speciale. Experimentul în procedura de urmărire penală Privitor la deosebirea între experiment şi reconstituirea faptei a se vedea comentariul la articolul 122. Apărătorul participă în toate cazurile la reconstituirea faptei.). Experimentul în multe cazuri implică concursul specialistului. Aceasta o decide organul de urmărire.  Eficacitatea reconstituirii faptei este condiţionată în multe cazuri de pregătirea prealabilă a acestei acţiuni procesuale. ş. efectuării anumitor acţiuni (se poate de verificat posibilitatea confecţionării unui obiect dintr-un anumit material. fie totală şi indiferent dacă se face la faţa locului ori nu. cît şi negative ale reconstituirii faptei. Este necesar în prealabil de a stabili locul şi timpul fix cînd va fi efectuată reconstituirea faptei. cu utilizarea anumitor instrumente. Decizia în toate cazurile o ia organul de urmărire.  O cerinţă pentru reconstituirea faptei este efectuarea acesteia în condiţii maximale ajustate la condiţiile în care s-a comis fapta care se reconstituie. fapt ce poate duce la pierderea valorii probante a datelor obţinute. 2.Reconstituirea. În toate cazurile trebuie să fie întocmit un proces verbal în care să se redea condiţiile efectuării reconstituirii faptei. Experimentul poate avea diferite obiective: fie constatarea posibilităţii perceperii anumitor împrejurări. În cazul cînd au fost comise infracţiuni care au avut ca consecinţă moartea victimei. În afară de aceasta trebuie de luat în consideraţie faptul că reconstituirea faptei nu poate să aibă ca consecinţă cauzarea unui prejudiciu bunurilor. a. cercetării la faţa locului. fie de către instanţă la cererea părţilor. sau a altor acţiuni procesuale.  Reconstituirea faptei se face fie din oficiu de către organul de urmărire penală. Acest fapt le poate produce suferinţe suplimentare. învinuit sau inculpat.  Reconstituirea faptei dă posibilitatea de a verifica datele de fapt obţinute în urma audierii făptuitorului.). 1. survenirii anumitor consecinţe.

În partea descriptivă se descriu toate acţiunile persoanelor care efectuează cercetarea. sau de infirmat posibilitatea existenţei unui anumit fenomen. 261). se descriu împrejurările care au apărut în timpul efectuării cercetării (spre exemplu schimbarea stării climaterice). Aceasta este raţional deoarece în unele cazuri experimentul are ca scop verificarea datelor declarate de către aceste persoane. Înregistrările devin parte componentă a procesului-verbal. Cercetarea şi prezentarea spre recunoaştere a cadavrului poate fi efectuată atât la locul exhumării. Decurgerea experimentului poate fi înregistrată video. inclusiv sunt înscrise opiniile specialistului. sau prin atragerea unui specialist efectuează măsurări. bănuitului. Este necesar de indicat faptul dacă au fost utilizate anumite mijloace tehnice la efectuarea cercetării. inclusiv în partea introductivă este necesar de inclus datele privind anunţarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor. sonor. de exhumare a cadavrului. de examinare corporala. tipare. data. inclusiv a specialiştilor. În cazul când cercetarea cadavrului şi recunoaşterea au fost efectuate la locul exhumării. La examinarea cadavrului procesul-verbal include atât acţiunile procesuale efectuate. sau infirmă posibilitatea existenţei unui anumit fenomen. persoanele care au participat la acţiunea procesuală.) Consultaţiile specialistului nu vor avea o importanţă probantă separată şi vor fi incluse în procesul verbal a acţiunii procesuale respective. a. 1. locul. Faţă de procesul-verbal de cercetare la faţa locului sunt înaintate anumite cerinţe: În primul rând este necesar de a include toate datele privind persoana care a efectuat acţiunea procesuală. cât şi în alt loc. Aceste motive trebuie incluse în procesul verbal. sau fotografiată. fotografii. procesul verbal al 142 . 6. timpul şi altele. Au importanţă oricare date obţinute în urma experimentului. posibilitatea deschiderii unui lacăt cu anumite chei care au fost găsite în timpul cercetării la faţa locului. 2. întocmeşte schiţe. cât şi rezultatele obţinute. diferite declaraţii a specialistului legate de descoperirea obiectelor (vezi comentariul la articolul 87). casete audio sau video. Experimentul poate fi efectuat de câte ori este necesar. condiţiile meteorologice care ar putea influenţa la cercetare. 4. datele obţinute în urma acestor acţiuni se includ în procesul verbal general. Articolul 124. de asemenea se descrie care tehnici au fost utilizate.). 5. 163). sau audio. sau a percheziţiei. În toate cazurile responsabil pentru efectuarea experimentului este organul de urmărire penală. condiţiile în care s-a efectuat cercetarea la faţa locului (a fost o iluminare diurnă sau întuneric. 260. obiectele care au fost descoperite şi fixate. Poate aplica fotografierea.poate fi efectuat pentru stabilirea mecanismului evenimentului (de exemplu. sau ridicate la efectuarea cercetării se descrie dacă au fost împachetate şi cui au fost transmise. În alte cazuri experimentul va avea o importanţă tactică pentru a dovedi imposibilitatea existenţei anumitor împrejurări declarate de bănuit sau învinuit. În dependenţă de natura experimentului ofiţerul de urmărire penală sau procurorul poate atrage un specialist. La efectuarea reconstituirii faptei este raţional de a aplica înregistrarea video. În partea deductivă se indică timpul terminării cercetării. unele obiecţii ale participanţilor. Ofiţerul de urmărire penală de sinestătător. În caz când persoana este împotriva examinării corporale este necesar de constatat motivele pe care le invocă această persoană. înregistrarea sonoră. 4. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei 6. În dependenţă de caracterul acţiunilor efectuate. faptul că la procesul verbal sunt anexate diferite schiţe. 3. mulaje. ofiţerul de urmărire penală sau procurorul în toate cazurile constată necesitatea participării învinuitului. de reconstituire a faptei si de efectuare a experimentului Procesele verbale ale acţiunilor procesuale enumerate în art. Examinarea corporală forţată poate fi efectuată doar în cazul când aceste motive înaintate de persoană nu sunt întemeiate. 3. Procesul-verbal de cercetare la fata locului. martorului. Fotografiile se anexează la procesul-verbal. 124 sunt întocmite după regula generală (vezi comentariul la art. Articolul 125. ş. 5. (În toate cazurile trebuie de întocmit un proces-verbal separat. Prin anumite acţiuni experimentale se poate de confirmat. Procesele verbale întocmite în urma efectuării acţiunilor procesuale se consideră ca mijloace de probă (vezi comentariul la art. care confirmă. Experimentul poate fi efectuat din oficiu de către ofiţerul de urmărire penală sau la cererea părţilor.

(Articolul ______ al Legii cu privire la activitatea operativă de investigaţie). a. 1. Dacă cadavrul a fost deplasat pentru recunoaşterea sau examinarea în alt loc. toxice. date care confirmă existenţa temeiului de efectuare a percheziţiei. cât şi articolul 12 al Codului de procedură penală. Cercul de persoane la care se poate de efectuat percheziţia nu este stabilit. Toate cheltuielile legate de exhumare şi ulterioara înmormântare sunt suportate de către stat. Cu toate acestea legea admite o asemenea intervenţie în scopul asigurării interesului social – lupta cu criminalitatea. Absenţa argumentării în ordonanţa procurorului poate determina recunoaşterea percheziţiei ca ilegală. inviolabilitatea fiind garantată de lege. În asemenea situaţii este necesară ordonanţa procurorului privind efectuarea percheziţiei. substanţe narcotice. atunci se întocmeşte un proces verbal separat. 143 . etc. Conţinutul percheziţiei constă în faptul că această acţiune procesuală se efectuează prin constrângere. În timpul percheziţiei pot fi descoperite şi alte obiecte care nu sunt căutate. Procurorul ca responsabil de urmărirea penală înaintează demersul judecătorului de instrucţie. Efectuarea percheziţiei până şa pornirea urmăririi se consideră ca o încălcare flagrantă a legii procesual penale şi rezultatele obţinute nu pot avea valoare probantă. 4. Prevederi analogice se întâlnesc în Constituţia Republicii Moldova. Scopul percheziţiei este căutarea. să fie indicate timpul şi locul efectuării percheziţiei. În cazul când persoana (proprietarul sau posesorul) predă benevol lucrurile căutate. 5. dispariţia persoanelor. percheziţia nu se efectuează). substanţe explozibile. motivele efectuării percheziţiei. 2. în care după presupunerea întemeiată a organului de urmărire penală pot fi obiecte. fie teritoriu. etc. Percheziţia poate fi efectuată în orice etapă a urmăririi. 6. Percheziţia aduce la atingere inviolabilităţii domiciliului.). documente sau persoane ce au implicaţie în cauza penală urmărită. § 1 a CEDO stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. Probele care dau temei de efectuare a percheziţiei trebuie să fie administrate cu respectarea legii procesual-penale inclusiv cu indicarea sursei de provenienţă. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea efectuării percheziţiei şi se pronunţă prin rezoluţie în cazul când nu depistează încălcări ale legii. ordonanţa dată trebuie să mai conţină şi argumentarea necesităţii efectuării percheziţiei fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. 9. Pe lângă faptul că ordonanţa trebuie să corespundă criteriilor prevăzute de articolul 304. a. muniţii. precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauză şi descoperirea unor persoane căutate..exhumării. circularea liberă a cărora este interzisă: (arme. a unor cadavre. ş. Efectuarea tardivă a percheziţiei poate prejudicia considerabil urmărirea penală (dispariţia lucrurilor căutate. 3. Percheziţia se poate efectua în orice loc. indiferent de faptul este parte sau nu în cauza penală urmărită sau în general nu este subiect în cauza penală. 7. ş. imediat după ce au apărut temeiurile de efectuare. obiecte şi valori dobândite în urma infracţiunii. adică să fie motivată. Materialele de investigaţie operativă trebuie să fie transmise oficial organului de urmărire penală de către serviciile respective.). Articolul 8. Examinarea demersului se efectuează în conformitate cu articolul 305 a Codului de procedură penală. inclusiv să prezinte ordonanţa sa şi toate materialele obţinute în urma percheziţiei. 8. ceea ce înseamnă că percheziţia poate fi efectuată la orice persoană. Condiţii pentru efectuarea percheziţiei este presupunerea întemeiată a organului de urmărire penală bazată pe probele sau materialele de investigaţie operativă. (vezi comentariul la articolul 304). Aceste obiecte şi substanţe de asemenea sunt ridicate. Percheziţia poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale. În cazul când efectuarea percheziţiei este determinată de infracţiunea proaspăt săvârşită (delict flagrant) percheziţia se poate de efectuat fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Procurorul este obligat ca imediat să anunţe judecătorul de instrucţie despre efectuarea percheziţiei fără autorizaţia acestuia. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Constatând necesitatea efectuării percheziţiei organul de urmărire penală întocmeşte o ordonanţă în care obligatoriu trebuie să fie indicat motivul efectuării percheziţiei. fără a avea voinţa sau acordul proprietarului sau posesorului. fie încăpere. articolul (_________). descoperirea şi ridicarea anumitor instrumente care au servit la săvârşirea infracţiunii.

Plângerea se înaintează în condiţiile prevăzute de articolul 313 al Codului de procedură penală. taina notarială.a. Legea cu privire la garanţiile şi drepturile electorale. inclusiv când sunt temeiuri formale şi faptice privind efectuarea acestei acţiuni procesuale. Legea cu privire la sursele de informare în masă. alin. Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară. ş. Persoanele ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate. locul aflării lor. Articolul 126. a învinuitului din diferite documente. Actul procedural al ridicării de obiecte sau documente este o activitate care se deosebeşte de percheziţie prin aceea că presupune cunoaşterea atât a însuţi documentelor sau obiectelor care au legătură cu cauza penală.d. Persoanele prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte si documente 1. ridicarea este aplicată pentru documente şi obiecte în diferite instituţii şi organizaţii. Temeiuri faptice sunt anumite date care permit a constata anumite calităţi individuale ale obiectului care necesită a fi ridicat şi locul aflării lui. sau la percheziţie în toate cazurile când consideră necesar poate participa şi procurorul.a. Legea cu privire la sănătate. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei. vezi în Codul civil dacă este taina comercială. 144 . Încălcările pot fi de orice gen: fie nu a fost motivul efectuării percheziţiei. Această acţiune procesuală se efectuează doar în cazul când este cunoscut cu certitudine locul aflării obiectelor sau documentelor. secretului. ş. Verificarea se efectuează în baza articolului 301. În cele mai dese cazuri. fie că aceste persoane sunt subiecţi ai procesului penal. Legea cu privire la presă. Legea cu privire la telecomunicaţii. Aceste date pot fi obţinute din diferite surse procesuale. ilegal percheziţia a fost efectuată fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Serviciul de Informare şi Securitate. Ridicarea poate avea loc când sunt anumite probe sau materiale de investigaţie operativă care indică exact locul aflării acestor obiecte sau documente. sau au fost comise încălcări în timpul efectuării percheziţiei. Informaţia privind convorbirile telefonice. de a le ascunde. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente 1. urmărind de asemenea ca persoanele prezente la locul efectuării percheziţiei sau ridicării să nu întreprindă tentative pentru a împiedica desfăşurarea normală (încercarea de a distruge unele documente sau obiecte.). 2.m. cum ar fi declaraţiile martorilor. vezi tot aici dacă este în activitatea bancară ceva ce ţine de conturile bancare ale persoanei şi când este vorba de asigurarea socială). Percheziţia şi ridicarea este efectuată de către reprezentantul organului de urmărire penală. ş. Din aceste considerente.a.a. Potrivit Legii cu privire la secretul de stat _________________ (vezi dacă este legea cu privire la secretul comercial.). Ridicarea poate fi efectuată numai în cazul când urmărirea penală a fost pornită. pentru identificarea documentului respectiv. etc. 5. reprezentanţi ai Departamentului Vamal. La ridicare. fie că sunt în afara procesului. În cazul când este necesară ridicarea unui document.10. unele semne individuale.. Articolul 127. În cazul când au fost depistate încălcări la efectuarea percheziţiei judecătorul de instrucţie emite o încheiere prin care declară percheziţia ilegală. inclusiv datele obţinute pe cale operativă. articolului 126 stabileşte anumite situaţii când ridicarea poate avea loc doar cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. 4. însă prin acţiunile organului de urmărire au fost încălcate drepturile lor. 3. a părţii vătămate. aceste persoane trebuie să asigure activitatea normală a reprezentanţilor organelor de urmărire penală. ş. Ridicarea este o limitare a inviolabilităţii vieţii private a persoanei. reprezentantul organului de urmărire penală poate lua cunoştinţă cu alte documente. Ridicarea poate fi benevolă sau forţată. cât şi a locului unde acestea se găsesc. pot să înainteze o plângere judecătorului de instrucţie prin care să ceară declararea nulităţii percheziţiei. Pentru asigurarea bunei desfăşurări a acestei acţiuni procesuale pot fi atraşi şi reprezentanţii organelor de forţă (poliţia. 2. 11. Temeiuri formale pentru efectuarea ridicării sunt ordonanţa motivată a organului de urmărire penală în care obligatoriu trebuie să fie indicat care obiect sau document necesită a fi ridicat (denumirea. vezi ce înseamnă informaţia privind convorbirile telefonice. Legea cu privire la serviciu de stat.). taina impozitelor. În toate cazurile este vorba de anumite documente care conţin anumită informaţie accesul la care este limitat. bancar. 2 a. taina bancară.

În scopul eficientizării percheziţiei sau ridicării este necesar ca în prealabil persoana care va efectua aceste acţiuni procesuale să se informeze privind datele persoanelor la care se va efectua această acţiune (activitatea lor. cât şi motivele absenţei acesteia.). cât şi privind drepturile acestei persoane de a asista la toate acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală. de a forţa uşi. În continuare. 8. În cazurile când persoanele la care se efectuează percheziţia nu cunosc limba în care se desfăşoară procesul. organul de urmărire penală atrage un interpret. La efectuarea percheziţiei sau ridicării în organizaţii instituţii. fapt ce determină inadmisibilitatea probelor obţinute în urma acestor acţiuni procesuale. întreprinderi şi a unităţilor militare este necesară asistenţa persoanelor responsabile pentru păstrarea sau utilizarea obiectelor sau documentelor căutate sau ridicate. Analiza acestor date facilitează efectuarea eficientă a percheziţiei sau ridicării. caracterul iluminării.m. posesia transportului. ş. loc. Acesta poate fi atât proprietarul. când este necesitatea de a identifica anumite documente. reprezentantul administraţiei publice locale va putea fi citat ca martor în instanţa de judecată. 3. În unele cazuri practica admite continuarea percheziţiei după ora 2200 dacă a început în timp de zi. În procesul verbal al percheziţiei sau ridicării este necesar de menţionat atât faptul că persoana la care se efectuează percheziţia nu asistă. relaţiile cu învinuitul sau bănuitul.m.a. În cazul când vor fi ridicate anumite bunuri materiale este necesară prezenţa persoanei responsabile pentru aceste bunuri materiale. punctul 10). armelor. La efectuarea percheziţiei sau ridicării este necesar de respectat principiul inviolabilităţii domiciliului. Apărătorul este în drept de a participa la toate acţiunile legate de percheziţie sau de ridicarea obiectelor sau documentelor. care se admite doar în cazuri de delict flagrant (vezi comentariul la articolul 6.a. În cazul când din motive întemeiate (aflarea după hotarele localităţii.3. 4. dar cu prezenţa unor membri adulţi ai familiei sau a reprezentanţilor lui. Reprezentantul organului de urmărire poate atrage un specialist la efectuarea percheziţiei când consideră necesar acest fapt (spre exemplu. 7. ş. Este raţional de a analiza planul încăperii. în baza unei ordonanţe motivate a organului de urmărire penală. Fără ordonanţă motivată poate fi efectuată doar percheziţia corporală în cazuri strict determinate de lege (vezi comentariul la art. 145 . Neprezentarea acesteia nu poate fi ca obstacol la efectuarea acţiunilor procesuale. date privind persoanele care locuiesc împreună cu ea. ei au dreptul în orice situaţie de a face obiecţii sau de a face anumite declaraţii care obligatoriu trebuie consemnate în procesul verbal al percheziţiei sau ridicării.a. încălzirii. Organul de urmărire este obligat să informeze reprezentantul autorităţii publice locale privind acţiunea procesuală care va fi efectuată. Prezenţa apărătorului este facultativă. tratament într-o instituţie medicală. Percheziţia poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale. Aceleaşi drepturi le au şi reprezentanţii acestor persoane. este obligatorie prezenţa persoanei la care se face această acţiune procesuală. Articolul 128. iar amânarea pentru a doua zi poate prejudicia considerabil urmărirea penală. La efectuarea percheziţiei sau ridicării. ş. Încălcarea acestor prevederi duce la recunoaşterea ca ilegală a percheziţiei sau ridicării.) se permite de a efectua percheziţia în lipsa acestei persoane.d. vieţii private etc.a. sau a rudelor apropiate sau a altor persoane care reprezintă interesele este imposibilă din motive întemeiate. în orice încăpere. vârsta. ş. 4. 130). După regula generală. 5. 6. 2. cât şi posesorul obiectelor sau documentelor căutate sau ridicate. intrările şi altele. Procedura efectuării percheziţiei sau ridicării de obiecte si documente 1. La pregătirea către efectuarea percheziţiei este necesar de analizat şi structura încăperii în care se va efectua dacă este posibil percheziţia. Efectuarea percheziţiei în timpul nopţii este o excepţie de la regula generală.d. percheziţia sau ridicarea trebuie efectuată în timp de zi (ora 600 – 2200). În cazuri excepţionale când prezenţa persoanei la care se efectuează percheziţia. iar interesele urmăririi nu permit amânarea efectuării percheziţiei la efectuarea acestei acţiuni procesuale se invită reprezentanţii autorităţii executive a administraţiei publice locale.). Participarea apărătorului şi reprezentantului nu este pasivă. starea familială. 5.

Deteriorările în acest caz trebuie minimalizate. atât momentul depistării anumitor obiecte sau documente. 11. Toate obiectele descoperite sau ridicate sunt prezentate atât proprietarului. 7. Este necesar de a utiliza mijloacele tehnice. otrăvitoare. De exemplu. În procesul percheziţiei obligatoriu sunt ridicate şi obiectele sau documentele circulaţia liberă a cărora este interzisă. În legătură cu aceasta reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să ia toate măsurile necesare spre exemplu de a preîntâmpina persoanele care asistă la efectuarea acestei acţiuni procesuale despre necesitatea păstrării în secret a datelor aflate în legătură cu efectuarea percheziţiei. 12. reprezentantul organului de urmărire penală este obligat de a aduce la cunoştinţa persoanei obligaţia de a deschide încăperea şi consecinţele care pot surveni în cazul deschiderii forţate (eventualele deteriorări). La efectuarea percheziţiei persoana care o efectuează este în drept de a interzice celor care se află în încăpere de a comunica între ei sau de a părăsi încăperea. 8. sau păstrarea cărora este prevăzută răspunderea penală. comercializarea. comentează-l). reprezentantul organului de urmărire este obligat să dea lămurire asupra lor. trebuie în procesul verbal de indicat motivul întreruperii filmării. Percheziţia se efectuează în aşa mod ca să fie verificate toate eventualele locuri de ascundere a bunurilor. Se ridică acele obiecte sau documente care nu pot fi obiectul unor tranzacţii civile în baza unor raporturi de drept civil (vezi Codul Civil. 14. 9. Nu în toate cazurile obiectele care nu sunt în libera circulaţie sunt ridicate. chiar dacă există o singură ordonanţă autorizată de judecătorul de instrucţie pentru. Organul de urmărire este în drept de a efectua oricare căutare.6. La efectuarea căutărilor reprezentantul organului de urmărire este obligat să evite oricare deteriorări a încăperilor sau a altor bunuri. 15. sau au fost predate doar o parte din obiectele indicate în ordonanţă organul de urmărire are dreptul să efectueze percheziţia. chiar dacă acestea nu au importanţă în cauza penală. inclusiv trebuie să fie înregistrată ora când s-a efectuat filmarea. cum ar fi înregistrarea video. începutul filmării. inclusiv să dispună de timpul necesar pentru a lua cunoştinţă. Nu se admite darea publicităţii circumstanţele privitor la viaţa intimă a persoanei constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării. Organul de urmărire este în drept nu numai de a indica despre necesitatea păstrării în secret a datelor privind viaţa intimă. Aceste documente trebuie să fie puse la dispoziţie în asemenea mod ca cei prezenţi să aibă posibilitatea reală de a lua cunoştinţă cu ele. autorizată de judecătorul de instrucţie. a obiectelor. Până la deschiderea forţată. La acestea se atribuie substanţele narcotice. în caz de întrerupere. Doar în cazuri excepţionale când proprietarul sau posesorul refuză de a deschide anumite încăperi se admite deschiderea forţată a acestora. cât şi momentul terminării percheziţiei sau ridicării. psihotrope. sau a documentelor importante pentru cauză. cât şi oricare altă dată ce ţine de viaţă intimă. Obligatoriu sunt ridicate obiectele pentru confecţionarea. şi altele. Privind secretul de stat care documente se ridică. În caz când unii termeni indicaţi în aceste documente nu sunt clari. cât şi celorlalte persoane. inclusiv de a aduce la cunoştinţă că repararea acestor deteriorări nu poate fi pusă în seama organului de urmărire penală reieşind din comportamentul necuviincios al proprietarului sau posesorului. Se interzice a da publicităţii atât datele care au atitudine sau referinţă la cauza urmărită. reprezentantul organului de urmărire penală este obligat de a pune la dispoziţia persoanelor aflate în încăpere copia ordonanţei privind efectuarea percheziţiei. 146 . în Legea cu privire la arme (citeşte legea şi caută în ce cazuri sunt ridicate armele). Nu se permite de a efectua alte măsuri de investigaţie în caz când la cererea organului de urmărire penală au fost predate benevol toate obiectele. În asemenea caz organul de urmărire penală poate atrage un specialist pentru efectuarea acestor acţiuni. explozibile. dar şi de a preîntâmpina despre răspunderea în cazul încălcării unor asemenea obligaţii. reprezentantul organului de urmărire se limitează doar la ridicarea acestora. radioactive. Dacă obiectele care sunt căutate sunt predate benevol. la efectuarea acestor acţiuni procesuale. Doar în cazul când nu au fost predate toate obiectele. În urma efectuării percheziţiei sau ridicării se întocmeşte un proces verbal (vezi comentariul la articolul 131). Se admite efectuarea percheziţiei sau ridicării şi în încăperile locuite de mai multe familii dacă acestea au intrări comune. 10. Este necesar de asemenea de indicat în procesul verbal că se aplică o asemenea măsură. Până la începerea percheziţiei. 13.

Obiectele şi documentele ridicate la percheziţia corporală trebuie examinate în cadrul aceleiaşi acţiuni procesuale. 6. Aceasta se datorează faptului că această acţiune procesuală poate avea loc doar cu acordul sau la cererea misiunii diplomatice respective. Spre deosebire de alte modalităţi ale percheziţiei organul de urmărire penală nu poate impune persoana să predea anumite bunuri sau documente. În unele cazuri pentru efectuarea percheziţiei corporale poate fi atras un specialist care poate fi inclusiv şi un medic. La un asemenea gen de percheziţie sau ridicare nu este acceptabil cazul de delict flagrant. ş.a. ceea ce exclude elementul „de forţă” la efectuarea acestei acţiuni procesuale. 3. încălţămintea persoanei. În cazul când sunt date că în misiunea diplomatică respectivă există anumite documente sau obiecte importante pentru cauză. La efectuarea percheziţiei corporale pot fi supuse verificării hainele. Percheziţia corporală şi ridicarea se efectuează după regulile generale de efectuare a acestor acţiuni procesuale. sau a membrilor familiei lor. În asemenea situaţii judecătorului de instrucţie i se transmit copia ordonanţei de efectuare a percheziţiei şi ridicării corporale. dar el trebuie anunţat în termen de până la 24 ore. 6. În cazul de delict flagrant. 5. corpului omenesc şi a lucrurilor care se află la persoană cu scopul de a descoperi şi a ridica anumite obiecte. 5.m. 3. De asemenea pot fi şi obiectul unei cercetări în cadrul unei expertize. 4. iar în caz de necesitate să efectueze căutarea şi ridicarea lor forţată. valize. în cauzele penale privind infracţiunile comise împotriva membrilor misiunii diplomatice. Percheziţia sau ridicarea poate fi efectuată şi la cererea Misiunii Diplomatice în dependenţă de cauza penală examinată (spre exemplu. fie că ale unor membri ale misiunilor. documente sau lucruri de preţ care pot avea importanţă în cauza penală. adică efectuarea percheziţiei fără autorizarea şefului misiunii diplomatice respective cu respectarea procedurii de obţinere a unei asemenea autorizaţii. dar pot fi examinate sau cercetate şi suplimentar în cadrul unei acţiuni procesuale independente. 2. Judecătorul de instrucţie se pronunţă asupra legalităţii sau ilegalităţii acestei acţiuni. sau de către membrii misiunilor diplomatice).d. Aceste lucruri pot fi anexate la dosar în calitate de mijloace materiale de probă. Articolul 130. sau în locuinţele membrilor misiunilor diplomatice. Procedura percheziţiei sau ridicării efectuate în localurile misiunilor diplomatice 1. autorizaţia judecătorului de instrucţie nu este obligatorie. În cazul reţinerii sau arestării persoanei se ridică lucrurile care potrivit Legii cu privire la arestarea preventivă nu se admit de a avea în locurile de detenţie preventivă. 4. Se recomandă ca percheziţia în asemenea locuri să fie efectuată de către procuror. fie la domiciliul acestora. 7. Pot fi supuse şi obiectele sau documentele ridicate de la persoană în timpul percheziţiei corporale (cum ar fi genţi. sie însuşi sau altor persoane. sau a altor teritorii este obligatorie prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe. Percheziţia sau ridicarea efectuată în localurile misiunilor diplomatice poartă un caracter deosebit de celelalte modalităţi ale percheziţiei sau ridicării. Percheziţia corporală şi ridicarea 1. Particularităţile percheziţiei şi ridicării în localurile misiunilor diplomatice deosebită de alte modalităţi se datorează statutului acestor instituţii într-un stat.Articolul 129. 7. organul de urmărire penală înaintează un demers Procurorului General care la rândul său prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Moldova solicită consimţământul Şefului Misiunii Diplomatice. fie că aceste obiecte sunt ale misiunii. La efectuarea percheziţiei în localurile misiunilor diplomatice. Alineatul 2 al articolului 130 stabileşte anumite situaţii când percheziţia corporală trebuie efectuată de urgenţă şi în asemenea situaţii legea admite ca organul de urmărire penală să nu 147 2.). cât şi procesul verbal al acestei acţiuni procesuale. Percheziţia corporală sau ridicarea constă în cercetarea îmbrăcămintei. La efectuarea percheziţiei corporale şi ridicării este necesară ordonanţa organului de urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. În unele cazuri scopul percheziţiei corporale poate fi şi descoperirea anumitor obiecte cu care se poate de cauzat anumite leziuni. corpul. . sau în automobilele lor.

10. se întocmeşte o listă a lucrurilor ridicate care este o anexă. care măsuri au fost întreprinse de către organul de urmărire penală pentru a persecuta asemenea tentative. În listă sunt enumerate obiectele ridicate cu indicarea tuturor calităţilor despre care s-a vorbit mai sus. de asemenea trebuie reflectat şi faptul dacă au fost redate benevol sau au fost ridicate forţat. sau fotografieri. inclusiv date despre persoana la care s-a efectuat percheziţia. Percheziţia corporală în asemenea situaţii este ca o parte a acţiunii procesuale de bază. cât şi datele personale ale participanţilor. Refuzul reprezentantului organului de urmărire penală de a înscrie declaraţiile şi obiecţiile este interpretat ca o încălcare a procedurii de efectuare a percheziţiei. Se interzice percheziţionarea persoanei fără întocmirea procesului verbal de reţinere. În procesul verbal este obligatoriu de indicat timpul fix de începere a percheziţiei şi de terminare. b) la aplicarea faţă de bănuit / învinuit / inculpat a măsurii preventive de arestare. dacă a fost efectuată în mai multe încăperi. cât şi de a asigura excluderea oricărui pericol pentru sănătatea celui percheziţionat. 2. Procesul verbal al percheziţiei sau ridicării se întocmeşte de regulă în procesul efectuării percheziţiei sau ridicării şi se semnează la sfârşit. judecătorilor şi alţii (descriere mai detaliată reieşind din legile lor). 7. 9. La reţinerea persoanei faptul percheziţiei este indicat în procesul verbal de reţinere. semnându-l. dar care face obligatorie şi efectuarea percheziţiei corporale. considerându-se o parte componentă a procesului verbal. Obligator este necesar de indicat în procesul verbal dacă au avut loc înregistrări video. inclusiv consecutivitatea efectuării percheziţiei. 3. În caz când unul din participanţi refuză să semneze sau este în imposibilitate de a semna se procedează conform articolului 261. 148 . 5. 12. 9. 11. În procesul verbal de reţinere sunt enumerate lucrurile ridicate de la persoane în timpul percheziţiei. În procesul verbal se înscriu anumite acţiuni de încălcare a ordinii de către participanţi dacă acestea au fost întreprinse. unor calităţi individuale şi în măsura posibilităţii altor caracteristici ale acestor obiecte. Articolul 131. Toate persoanele participante la aceste acţiuni trebuie să facă cunoştinţă cu procesul verbal de percheziţie. Procesul verbal al percheziţiei sau ridicării trebuie să conţină şi date privind locul şi împrejurările în care au fost descoperite obiectele şi documentele ridicate.întocmească atât ordonanţa de efectuare a percheziţiei cât şi să solicite autorizaţia judecătorului de instrucţie. În cele mai dese cazuri în procesul percheziţiei. c) în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoane prezentată în încăpere unde se efectuează percheziţia sau ridicarea poate purta asupra sa documente sau alte obiecte care pot avea importanţă probatorie în cauza penală. Obiectele descoperite trebuie enumerate şi descrise amănunţit cu indicarea numărului. 4. sau de ridicare. 6. a le ascunde. În procesul verbal se înscriu şi obiecţiile participanţilor privind legalitatea acţiunilor organului de urmărire penală. 8. De regulă. În afară de datele personale ale participanţilor este necesar ca în procesul verbal să fie menţiunea privind faptul că acestora li s-au explicat drepturile şi obligaţiile.Procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării 1. Există reguli speciale privind percheziţia deputaţilor Parlamentului. dacă aceasta a urmat cu ridicarea. 10. greutăţii. de care persoană anume. În procesul verbal se indică şi cazul când au fost întreprinse încercări de a distruge obiectele. 8. mărimii. În timpul arestării (punctul 2) procesul verbal privind percheziţia se întocmeşte separat. La percheziţionarea persoanei în asemenea cazuri participă şi apărătorul ales sau numit din oficiu. În toate cazurile la efectuarea percheziţiei corporale organul de urmărire este obligat de a asigura respectarea demnităţii umane. În procesul verbal sunt indicate acţiunile procesuale concrete. Alineatul 2 al articolului 130 stabileşte trei cazuri când se poate de efectuat percheziţia fără anumite autorizări: a) la reţinerea bănuitului / învinuitului / inculpatului. cât şi declaraţiile acestora. procesul verbal se înscrie de mână. De asemenea se indică dacă percheziţia se efectuează în baza autorizaţiei judecătorului de instrucţie sau fără autorizaţie în caz de delict flagrant.

ambalaje în formă de rame. lăzi. Sechestrarea corespondenţei 1. făcând o menţiune despre aceasta în procesul verbal. 149 .13. care servesc la transportul produselor. a procurorului şi a judecătorului de instrucţie care admite efectuarea unei asemenea acţiuni procesuale. Concluzia că sunt temeiuri suficiente trebuie să se bazeze pe circumstanţele infracţiunii comise. să le sigileze. (___) şi Codul de Procedură Penală. art. adică orice informaţie obţinută prin intermediul aparatului respectiv. fie ca această persoană expediază. 2. copia se înmânează inclusiv acestei persoane. Este interzisă sechestrarea corespondenţei altor persoane care nu au statut de bănuit sau învinuit.serviciul poştal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatorului. telegraf). asigură secretul corespondenţei.poşta prin intermediul căreia utilizatorul beneficiază de serviciile internetului. 3. Despre aceasta de asemenea trebuie să se facă o menţiune în procesul verbal. Înmânarea obligatorie a copiei de pe procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării 1. În vederea asigurării drepturilor constituţionale ale persoanei la care s-a efectuat percheziţia sau ridicarea legea obligă organul de urmărire penală care a efectuat percheziţia să-i înmâneze copia procesului verbal. expediat de obicei prin poştă. În cazul când persoana refuză de a primi copia sau nu este în stare să semneze. sau reprezentantului autorităţii executive. Organul de urmărire este obligat să explice modul de contestare a acţiunii procesuale. legea stabileşte doar în infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. dar reieşind din valoarea dreptului pe care îl afectează. 4.. mandat poştal . fie fizică. întreprinderii. În toate cazurile una din părţi a corespondenţei trebuie să fie bănuitul sau învinuitul. colet . Pachetele sigilate sunt semnate atât de către persoana care efectuează percheziţia cât şi de cea la care se efectuează percheziţia. În toate cazurile această apreciere este în dependenţă de atitudinea subiectivă a ofiţerului de urmărire penală. Copia se înmânează persoanei care a asistat la percheziţie. În cazul absenţei acestei persoane. fie juridică. 4. Persoana care efectuează percheziţia sau ridicarea trebuie să ia măsuri de păstrare a obiectelor sau documentelor ridicate.pachet relativ mic şi uşor de mânuit. Acţiunea procesuală poate fi întreprinsă nu în toate cauzele penale. Constituţia. organizaţiei sau unităţii militare care a participat la percheziţie dacă această acţiune procesuală a fost efectuată în cadrul acestor instituţii. articolul 14. cât şi copia listei obiectelor ridicate. Copia se înmânează contra semnătură în procesul verbal original. 5. transmisă prin mijloacele cele mai rapide (telefon. Privitor la modul de contestare a se vedea comentariul la articolul 313. poşta electronică .o comunicare scrisă trimisă cuiva prin poştă sau prin intermediul unei persoane. În acest sens nu sunt necesare anumite probe care vor confirma că în corespondenţă se va conţine anumită informaţie ce are importanţă pentru cauză. Reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să înmâneze copia reprezentantului instituţiei. containere poştale . telegramă comunicare scurtă la distanţă. Persoana care expediază către bănuit sau învinuit corespondenţa poate fi oricare persoană. Legea nu dă definiţia de temeiuri suficiente deoarece această apreciere este în dependenţă de cauza concretă urmărită. Alineatul 2 al articolului 133 determină cercul de obiecte care se consideră corespondenţă: scrisori . Articolul 133. formularul completat în acest scop în baza căruia se face transmiterea sumei. administraţiei publice locale. se face o menţiune în procesul verbal. etc. 5. 2. 3. inclusiv formularul pe care este scrisă această comunicare. Persoana care efectuează percheziţia este obligată în măsura posibilităţilor să le împacheteze. Dacă la percheziţie a asistat persoana a căror lucruri au fost ridicate. Potrivit articolului 14 limitarea acestui drept se admite numai în baza unui mandat judiciar. Comunicarea prin fax. Persoanei i se înmânează atât copia procesului verbal ca atare. se înmânează unui membru al familiei. radiogramă . Pentru a efectua această acţiune procesuală sunt necesare temeiuri suficiente de a presupune că corespondenţa poştală primită sau expediată de către bănuit/învinuit poate conţine informaţii ce au importanţă probatorie în cauză. fie că primeşte corespondenţa. cu condiţia că prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute probe şi deci nu poate fi stabilit adevărul în cauză.telegramă transmisă prin radiocomunicaţie (radiotelegramă). Articolul 132.

Cu toate că judecătorul de instrucţie dispune sechestrul anularea sechestrului. Raţionamentul stabilirii sechestrului este dictat de circumstanţele cauzei urmărite. 150 . procurorul care a emis ordonanţa este obligat să sesizeze instituţia poştală în vederea anulării sechestrului. Ordonanţa se întocmeşte după regula generală cu respectarea unor prevederi prevăzute de articolul 113. cât şi a celei expediate. care sunt relaţiile între ele. cât şi activitatea judecătorului de instrucţie. 10. unde locuieşte persoana care a expediat corespondenţa şi alte date. În dependenţă de urmărire pot fi descoperite noi adrese la care poate fi expediată corespondenţa şi reieşind din aceste împrejurări numărul instituţiilor poştale poate fie să crească. numele şi prenumele persoanei a cărei corespondenţă trebuie să fie reţinută. anularea sechestrului poate fi efectuată de către organul care a emis ordonanţa. constatând că limitarea secretului corespondenţei se exprimă prin sechestrarea. În cazul când a fost emisă ordonanţa privind examinarea şi ridicarea corespondenţei poştale reprezentantul organului de urmărire penală o aduce la cunoştinţa şefului acestei instituţii. fapt despre care se face o înscriere în procesul verbal a examinării şi ridicării. În cadrul efectuării acestei acţiuni procesuale se întocmeşte un proces verbal după regula generală prevăzută de articolul 260 şi 261. Durata sechestrului stabilită de judecătorul de instrucţie nu poate fi mai mare decât cea solicitată de către procuror. 12. 13. După expirarea termenului. Examinarea si ridicarea corespondentei sechestrate Examinarea şi ridicarea corespondenţei sechestrate se efectuează în baza unei ordonanţe a organului de urmărire penală. 11. În toate cazurile organul de urmărire penală decide raţionamentul unei sau alte forme de sechestru. Sechestrarea poate avea ca scop şi constatarea faptului dacă persoanele se cunosc între ele. Articolul 134.6. adică a transmiterii anumitei informaţii. Judecătorul de instrucţie în dependenţă de ordonanţa procurorului stabileşte durata sechestrului. 3. 1. În cazul când s-a emis o singură ordonanţă. În practică este mai raţional de a emite o singură ordonanţă privind ridicarea. 9. Pot fi puse sub sechestru orice gen de corespondenţă. examinarea şi ridicarea corespondenţei sechestrate. în scopul de a exclude posibilitatea comunicării între anumite persoane. cum ar fi coletele sau scrisorile. 2. persoana a cărei corespondenţă a fost sechestrată trebuie informată după anularea sechestrului că o parte din corespondenţă a fost sechestrată (caută ceva din jurisprudenţa Curţii Europene). Poate fi pus sechestrul asupra întregii corespondenţe sau corespondenţei primite de la anumite persoane. Sechestrarea coletelor sau a containerelor poştale poate avea ca scop obţinerea unor documente sau obiecte care pot avea importanţă pentru cauză. Procurorul este persoana în atribuţiile căruia este pusă întocmirea ordonanţei privind sechestrarea corespondenţei. Sechestrul se instituie pe un termen care nu poate să depăşească termenul urmăririi penale. sau doar anumite genuri. sau de către procurorul ierarhic superior şi evident de către judecătorul de instrucţie după examinarea expirarea termenului. inclusiv într-o formă. Acest fapt facilitează atât examinarea rapidă a cauzelor penale. adresa exactă a acestor persoane. ordonanţa este înmânată în prealabil până la declanşarea procedurii de sechestrare. denumirea instituţiei poştale asupra căreia se pune obligaţia de a reţine corespondenţa. fie să se micşoreze dacă va fi iraţional ca în unele instituţii să se păstreze sechestrul. 7. Sechestrarea poate fi instituită atât asupra corespondenţei primite. Durata sechestrului nu poate fi mai mare decât durata urmăririi penale. alineatul 3. Sechestrul poate fi stabilit în toate instituţiile poştale în care pot fi primite sau din care pot fi expediate anumită corespondenţă care necesită a fi sechestrată. Sechestrul se stabileşte într-o instituţie poştală respectivă. În cele mai dese cazuri aceasta este instituţia poştală de la locul de trai al bănuitului sau învinuitului. 8. Aceasta nu înseamnă însă că sechestrul poate fi stabilit doar într-o anumită instituţie. genul de corespondenţă care se sechestrează şi durata sechestrului. 14. Articolul 14 asigură secretul corespondenţei. sechestrarea şi examinarea corespondenţei. Sechestrarea corespondenţei constă în interdicţia de a transmite corespondenţa adresatului. etc. În vederea asigurării secretului corespondenţei. şi anume motivarea dispunerii sechestrului. Sechestrul poate fi stabilit pe o anumită durată.

cunoscuţilor. În asemenea caz este necesar de a constata că bănuitul. În caz de necesitate la examinare participă specialistul şi traducătorul. 3. În procesul verbal trebuie indicată toată corespondenţa care a fost examinată indiferent de faptul dacă conţine sau nu date importante pentru cauză. Articolul 135. Interceptarea comunicărilor este o intervenţie în viaţa privată a persoanei. în care corespondenţă s-au depistat anumite date ce au importanţă pentru cauză. de dispariţie a 151 . 6. 2. În cazul în care s-au depistat documente false în corespondenţă acestea se anexează la dosar în calitate de corpuri delicte. Totuşi în toate cazurile concluzia privind necesitatea efectuării interceptărilor trebuie să se bazeze pe anumite materiale administrate în cauza penală. inclusiv şi celor care aparţin persoanelor juridice. Interceptarea comunicărilor 1. Examinarea corespondenţei se efectuează de către reprezentantul organului de urmărire penală. inclusiv din hotel. În dependenţă de tactica luată de către organul de urmărire penală. Corespondenţa poate fi ridicată şi anexată la dosar în calitate de documente. Ordonanţa privind interceptarea comunicărilor trebuie să fie emisă de către procuror. 5. canalul de la locul său de trai. 6. Despre faptul prevenirii se face o consemnare în procesul verbal care este semnat de către toţi participanţii. Interceptarea convorbirilor se admite doar în anumite infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. La efectuarea examinării organul de urmărire trebuie să asigure secretul corespondenţei. Orice acţiune care duce o atingere a vieţii private a persoanei necesită a fi aprobată de către judecătorul de instrucţie. 8. Cazurile de urgenţă sunt cazurile când tergiversarea efectuării interceptărilor poate prejudicia considerabil urmărirea penală. În toate cazurile acesta poartă un caracter de probabilitate. reprezentantul organului de urmărire penală poate ridica total sau parţial sau poate face copii de pe această corespondenţă. corespondenţa poate fi transmisă adresatului chiar dacă conţine date importante pentru cauză. La formarea concluziilor pot fi utilizate şi rezultatele activităţii operative de investigaţie. ce mijloace tehnice au fost utilizate. şi anume. În cadrul interceptărilor poate fi utilizat canalul de la întreprinderi. Încălcarea acestor prevederi poate să aducă o atingere drepturilor constituţionale ale persoanei cauzându-i un prejudiciu moral. etc. Modalitatea şi locul efectuării interceptărilor este determinat de către organul de urmărire penală. cât şi privind răspunderea penală prevăzută de articolul 178 (_____________) şi 315 din Codul Penal. fie a oricărui abonat. Prin noţiunea de altor convorbiri se subînţelege utilizarea sistemelor de ascultare de diferite genuri. Reieşind din aceasta ofiţerul de urmărire penală care efectuează examinarea sau ridicarea este obligat de a preveni toţi participanţii la efectuarea acestei obligaţiuni procesuale privind obligaţia de a nu divulga informaţia conţinută în corespondenţa examinată. canalele prietenilor. 7. soarta în continuare a corespondenţei: a fost ridicată sau a fost transmisă adresatului. Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţie stabileşte __________________. fapt ce poate permite persoanei de a cere recompensa prejudiciului cauzat. În cazul în care nu suferă urmare (în caz de urgenţă). Interceptarea comunicărilor poate avea loc pe orice canal. În noţiunea de comunicaţie în sensul articolului 135 se înţelege oricare feluri de convorbiri telefonice. corespondenţa se transmite adresatului. sau alt prejudiciu. genul corespondenţei. În situaţia în care reprezentantul organului de urmărire penală nu a depistat în corespondenţa examinată date care sunt importante pentru cauza penală. Examinarea corespondenţei are ca consecinţe două soluţii. învinuitul sau alte persoane utilizează anumite canale comunicând şi în aceste comunicări se pot conţine date utile pentru soluţionarea cauzei penale. 5. În cazul în care s-au depistat date care au importanţă pentru cauză.4. Acest fapt determină reglementarea minuţioasă a acestei acţiuni procesuale. prin radio. de eschivare de la răspundere. Concluzia despre necesitatea efectuării interceptării comunicărilor se ia de către organul de urmărire penală. 4. Pe lângă prevederile articolului 260 procesul verbal trebuie să conţină şi anumite date care caracterizează această acţiune procesuală. Acestea sunt cazurile în care sunt încercări de a ascunde urmele infracţiunii. procurorul poate dispune efectuarea interceptărilor în lipsa autorizaţiei judecătorului de instrucţie. Asupra cărei corespondenţe au fost făcute copii. persoana care a efectuat examinarea şi ridicarea corespondenţei. fie cel personal. sau altor utilizări tehnice.

durata de interceptare nu poate depăşi momentul terminării urmăririi penale. adresele.. de estorcare sau de comitere a altor infracţiuni împotriva acestora. fiind obligat să indice date complete care determină necesitatea prelungirii interceptării comunicaţiilor .. în care va fi indicat faptul că există ameninţări de aplicare a violenţei prin intermediul comunicărilor. iar datele obţinute neputând fi utilizate în calitate de probă iar înregistrările necesită a fi nimicite.. interceptarea.... În vederea asigurării inviolabilităţii vieţii private. 9. iar persoanele cărora li se explică să consemneze în procesul verbal.. Judecătorul de instrucţie din oficiu după ce a fost informat este obligat să se pronunţe asupra legalităţii ordonanţei emise de către procuror.. În situaţia cînd au fost interceptate mai multe surse de comunicaţie. numerele de telefon şi alte date în cazul cînd sunt 152 . 12.. Procurorul nu se poate limita la fraze generale. motivul efectuării interceptărilor cît şi alte date. datele care le-au fost cunoscute în legătură cu efectuarea acestei acţiuni procesuale. martorul sau membrii familiei lor expres. etc. În ordonanţa de efectuare a interceptărilor este raţional de indicat eventualele căi de interceptare şi locul efectuării interceptării.. În toate cazurile. Articolul 136 Efectuarea interceptării. În toate cazurile procurorul este obligat ca să anunţe judecătorul de instrucţie care examinează această modificare a căilor de interceptare după regula prevăzută de alineatul 2 al articolului 135... În caz când anunţarea imediată a fost imposibilă. judecătorul de instrucţie este obligat din momentul terminării interceptării să anunţe persoana ale cărei convorbiri au fost interceptate sau înregistrate. dar şi apărătorii. În asemenea situaţie judecătorul trebuie să consulte opinia procurorului.. Dacă pe parcursul efectuării interceptărilor au dispărut motivele. în care trebuie să indice motivele care determină prelungirea interceptărilor. La interceptarea comunicaţiilor se întocmeşte un proces verbal. adică pot cere interceptarea comunicărilor nu numai partea vătămată. Specificul interceptărilor necesită indicarea unor date suplimentare la datele de ordin general. Confirmarea are ca consecinţe continuarea interceptării. în sens contrar...făptuitorilor. etc.. persoana trebuie anunţată nu mai târziu de terminarea urmăririi penale referitor la faptul interceptării. 13. care conduce cu urmărirea penală.. Reieşind din faptul că interceptarea comunicărilor se efectuează în cadrul urmăririi penale. durata interceptărilor nu poate depăşi 6 luni.. Anunţarea se efectuează printr-o înştiinţare în scris semnată de către judecătorul de instrucţie în care se indică sursele care au fost interceptate. indiferent de opinia procurorului. termenul în care a fost efectuată interceptarea. 7. avocatul martorului dacă există ameninţări reale de aplicare a violenţei. În toate cazurile este necesară cererea persoanelor a căror convorbiri vor fi ascultate. Se înregistrează sursele de telecomunicaţii: numele... Persoanele care sunt chemate să asigure tehnic înregistrarea. Aceasta însă nu înseamnă că procurorul nu este în drept de a efectua interceptarea şi a altor căi de comunicare (a altor numere de telefon.. judecătorul dispune încetarea imediată a interceptărilor. termenul de informare nu trebuie să depăşească 24 ore.. 2. procurorul trebuie să indice în ordonanţă care surse vor fi în continuare interceptate. 8. de comitere a altor infracţiuni... adică termenul de 6 luni este un termen restrictiv.... Procesul verbal se întocmeşte după regula generală prevăzută de articolul 260.).. 3. persoanele care efectuează înregistrarea sunt obligate să păstreze în secret. telefoanele. În vederea asigurării dreptului la viaţă privată. Procurorul este persoana care determină că situaţia respectivă este caz de urgenţă. organul de urmărire este obligat să anuleze interceptarea indiferent de momentul expirării termenului interceptărilor.. 10.. 11. reprezentanţii.. Termenul interceptării convorbirii este limitat ( 30 de zile ).. înregistrării comunicărilor şi certificarea lor 1. Indiferent de durata urmăririi penale.. ora şi numele judecătorului de instrucţie care a autorizat interceptarea. Dacă au fost interceptate comunicările în lipsa autorizaţiei judecătorului de instrucţie procurorul este obligat imediat să informeze judecătorul de instrucţie. procurorul este obligat de a înainta un demers judecătorului de instrucţie. el fiind şi responsabil pentru interceptarea neîntemeiată a comunicărilor în lipsa autorizaţiei judecătorului de instrucţie.. Reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să explice aceste obligaţii.. Când este necesară prelungirea interceptărilor. pot fi instituţia de telecomunicaţie şi organul care efectuează activitatea operativă de investigaţie (a se vedea Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţie). Prevederile alineatului 3 al articolului 135 trebuie interpretate extinsiv. Se menţionează în primul rînd data.

prin cîteva căi: audierea persoanelor care au efectuat înregistrările (inclusiv a specialistului). După verificarea conţinutului procesului verbal şi al casetelor. pelicula) şi alte date care vor confirma în instanţă legalitatea efectuării înregistrării. acţiuni. 3. Se pun aproximativ următoarele întrebări în faţa expertului: Dacă fonograma care a fost prezentată pentru expertiză reprezintă un tot întreg? Înregistrarea a fost efectuată încontinuu sau înregistrarea a fost cu întreruperi? Dacă nu sunt indici că fonograma a fost efectuată prin spicuire (prin alegere)? 153 . Procurorul este responsabil de a include în procesul verbal anumite date care pot comunica vreo informaţie privind cauza urmărită. În procesul verbal se include conţinutul integru al comunicărilor. cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. Articolul 137 Înregistrările de imagini 1. 5. Există anumite cazuri cînd apare necesitatea de a cerceta special înregistrările audio. Rezultatele înregistrării se anexează la dosar. 6. 7. judecătorul de instrucţie şi instanţa care examinează cauza penală. anexarea la dosar a materialelor obţinute (fotografiilor). 4. În vederea soluţionării acestor probleme. După întocmirea procesului verbal. instanţa de judecată. Inclusiv în procesul verbal se menţionează datele privind tipul aparatajului. 7. procurorul consemnează anexându-le la dosar. cum ar fi: perioada efectuării înregistrării de imagini. La efectuarea înregistrării prin imagini pot fi atraşi specialişti din domeniul respectiv. acest fapt aducând atingere principiului inviolabilităţii vieţii private. în cele mai dese cazuri apare necesitatea verificării interceptării cu scopul constatării autenticităţii acestora. a doua de la greceasca phone – sunet şi grapho – scrie ). Se interzice a include în procesul verbal alte date care nu au referinţă la cauza penală. cunoscuţi posesorii acestor numere. pelicula etc. casetele audio sau video). Articolul 138 Verificarea înregistrării interceptărilor 1. imprimărilor sonore sau video înregistrate prin intermediul mijloacelor tehnice. La procesul verbal se anexează materialele obţinute în urma înregistrării (fotografiile. importante pentru cauza penală. 6. dacă nu a fost falsificată. etc. Responsabili pentru păstrarea fonogramelor în calitate de corpuri delicte sunt reprezentantul organului de urmărire penală. aparatajul la care se va efectua înregistrarea(tipul aparatului de înregistrat. În ordonanţa privind efectuarea înregistrării de imagini este necesar de indicat atât date generale cât şi particulare. 3. sunt indicate şi numele acestora etc. la cererea părţilor sau din oficiu. În primul caz cînd apar dubii privind faptul că înregistrarea audio nu a fost modificată într-un fel sau altul. În practică. nu pot fi utilizate în alte cauze penale. Este deosebit de important care chestiuni vor fi puse în faţa expertului la efectuarea expertizei tehnice. Verificarea ulterioară se va efectua prin intermediul expertizei. Înregistrările obţinute prin activitatea operativă de investigaţie pot fi admise în procesul penal numai în cazurile în care au fost verificate prin intermediul mijloacelor de probă (vezi comentariul la articolul 93). 2. inclusiv şi faptul dacă vocea aparţine uneia sau altei persoane. Înregistrarea prin imagini poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale în baza unei ordonanţe a procurorului. 5. care sunt incluse în obiectul probaţiunii. 2. printr-o încheiere va dispune efectuarea expertizei tehnice. O modalitate mai nouă a expertizei tehnice este expertiza holoscopică sau fonografică (prima provine de la traducerea din grecească „urmărirea sunetului”. organul de urmărire îl transmite pentru confirmare procurorului. 4. În baza efectuării înregistrării se întocmeşte un proces verbal în care se indică toate acţiunile întreprinse de către persoanele care au efectuat înregistrarea. Datele interceptate în urma comunicărilor care nu au referinţă la cauza penală. persoana care va efectua înregistrarea de imagini.4. Traducătorul care se atrage pentru efectuarea traducerii în caz de necesitate este preîntîmpinat pentru răspundere penală potrivit articolelor 178 şi 115 Cod Penal. Înregistrarea de imagini constă în fixarea prin intermediul mijloacelor tehnice a anumitor fapte.

etc.)? este vocea anumitei persoane înregistrată pe fonogramă? Vocea înregistrată este expusă liber sau se citeşte sau este ceva învăţat prealabil pe de rost. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală este mijloc de probă şi probele obţinute prin asemenea mijloace au aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte probe din dosar. Caracteristicile acustice ale încăperii. Legislaţia nu acordă situaţie privilegiată acestor mijloace de probă. determinate de pericolul dispariţiei unor mijloace de probă sau schimbarea unor situaţii de fapt. vîrsta . În situaţia cînd este necesar de a stabili în ce condiţii a fost efectuată înregistrarea în faţa expertului pot fi puse asemenea întrebări: Dacă fonograma prezentată a fost înregistrată prin intermediul unui singur aparataj sau a mai multor? De ce tip este casetofonul şi microfonul? Dacă fonograma a fost înregistrată la aparatajul prezentat expertului? Dacă aparatajul avea unele defecte la înregistrare. Caracteristica lentei magnetice care necesită să fie cercetată.Dacă fonograma prezentată este în original sau copie? Dacă fonograma a fost supusă unui montaj: mecanic.)? Care date privind împrejurările exterioare s-au înregistrat pe peliculă (de exemplu caracterul încăperii. alte date necesare). 2.) 9. înregistrarea într-un loc deschis). viteza de înregistrare. defectele vorbirii. Raportul de expertiză va avea aceeaşi valoare probantă ca şi alte date obţinute pe parcursul urmăririi penale. experţilor li se poate pune sarcina de a descifra vocea prin intermediul mijloacelor tehnice de care dispune.? 5. etc. naţionalitatea. în rest este necesar de prezentat originalul (în unele cazuri prin intermediul copiei este imposibil de a efectua expertiza ). O mare importanţă o are care date şi materiale vor fi puse la dispoziţia expertului.? 6. ele făcînd dovada prin coroborarea celorlalte probe din dosar. Aparatajul cu care a fost efectuată înregistrarea (marca casetofonului sau dictafonului. În cazul cînd înregistrarea este neclară. etc. aparatului de telefon.? 7. etc. Efectuarea constatării ştiinţifice şi medico-legale este determinată de necesitatea unor lămuriri urgente ale unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Date despre persoana vocea căreia trebuie identificată (sexul. Cînd apare necesitatea de a stabili date despre persoane vocea cărora a fost înscrisă vor fi puse următoarele chestiuni: Dacă este înregistrată vocea uneia sau a mai multor persoane? Câte persoane au luat parte la discuţie? Despre ce calităţi ale persoanei se poate de constatat analizînd vocea persoanei (sexul. Articolul 139 Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale 1. distanţa pînă la microfon. dacă sunt defecte ale vorbirii. vîrsta. dacă aceasta este posibil. În ordonanţa privind efectuarea expertizei este necesar de indicat: Circumstanţele care au determinat efectuarea expertizei. 3. Dacă fonograma prezentată este original sau copie ( copia poate fi prezentată în cazul cînd originalul a fost distrus sau a fost pierdut. locul aflării persoanei care a fost înregistrată. naţionalitatea. Există situaţii cînd aceste probe pot să nu reflecte 154 . Condiţiile în care s-a efectuat imprimarea: mărimea şi caracteristica încăperii în care s-a efectuat imprimarea. tipul microfonului. electroacustic. (dacă toate acestea sunt cunoscute de către organul de urmărire penală). 8. prin programare. prezenţa altor surse de sunet etc. şi dacă da – care anume? De ce tip a fost pelicula cu care s-a înregistrat? A fost utilizată o peliculă nouă sau o peliculă reciclată? Care sunt alte surse decît vocea înregistrată (de exemplu sunetul automobilului.

Aceasta nu este o încălcare a „dreptului la un proces echitabil”. Constatarea medico-legală nu trebuie confundată cu participarea specialistului la cercetarea la faţa locului.. Cererile părţilor în asemenea situaţii trebuie să fie motivate. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală.. Este important de stabilit termenul fix de efectuare a constatării reieşind din faptul că constatarea se efectuează în situaţia cînd sunt necesare acţiuni urgente.... (vezi articolele. Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu pot fi asimilaţi cu organele de urmărire penală şi nu îşi pot însuşi anumite atribuţii ale organelor de urmărire penală sau a organelor de control.) 6. La efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice pot fi atraşi specialişti din cadrul altor organe sau specialişti independenţi carte dispun de o calificare respectivă.. Organul de urmărire penală poate dispune efectuarea constatărilor atît din oficiu cît şi la cererea părţilor . însă în toate cazurile cînd părţile pun la îndoială veridicitatea constatărilor specialistului care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală este necesară efectuarea unei expertize... 8. 3. În cazul cînd specialistul participă la cercetarea la faţa locului. Articolul 140 Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale 1. aceasta depinzînd de durata tratamentului medical fapt ce intră în competenţa medicului legist.. la examinarea sau la exhumarea cadavrului. În caz de necesitate... 5. Constatările medico-legale se efectuează de către medici specialişti în domeniul medicinii legale.. 9. (verifică dacă-i aşa) 10. La efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice. Organul de urmărire sau instanţa anunţă părţile privind efectuarea constatării. În ordonanţă sau încheiere este necesar de indicat care este obiectul constatării..) 5... Constatările se dispun într-o ordonanţă a reprezentantului organului de urmărire sau a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. Specialiştii din medicina legală trebuie să funcţioneze în cadrul unei instituţii medicale sau să dispună de licenţă prin care se admite practicarea medicinii. părţile pot propune anumite întrebări puse în faţa specialistului. În cazuri de excepţie pot întocmi raport de constatare şi specialişti din alte domenii ale medicinii. sau în accidente de muncă. nu se întocmeşte un raport separat care să conţină rezultatele constatării dar constatarea se include în acţiunea procesuală respectivă şi. Aceasta nu înseamnă că în timpul judecăţi nu pot fi efectuate anumite constatări medico-legale. el trebuie să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei. fie ca dovadă a lipsurilor de pregătire. cînd la locul accidentului estre stabilită poziţia autovehiculului.. cu examinarea cadavrului sau cu exhumarea cadavrului. evident.. Specialistul nu este în drept să caute alte materiale din propria sa iniţiativă. În cazul unor infracţiuni contra persoanei se poate de efectuat constatarea medico-legală dacă tergiversarea ar determina pierderea urmelor.. 6.. condiţiile de vizibilitate etc. Pentru constatarea urgentă legea admite ca specialiştii care efectuează constatarea tehnicoştiinţifică să funcţioneze în cadrul organului de urmărire penală.. 155 . de enumerat chestiunile la care trebuie să răspundă specialistul.. În unele cazuri constatările medico-legale pot determina calificarea infracţiunii. 4. instanţa poate dispune efectuarea acestei acţiuni procesuale doar la cererea părţilor.. materialele pentru specialist sunt puse la dispoziţie de către organul de urmărire sau de către instanţă.. Activitatea lor se limitează doar la rezolvarea anumitor probleme ce ţin de specialitatea lor (în cazul unor accidente de circulaţie. fie datorită altor cauze şi în aceste situaţii valoarea lor probatorie se apreciază cu întreg ansamblul probelor. 4. indiferent de faptul dacă constatarea s-a dispus de către organul de urmărire din oficiu sau la cererea părţilor.. În toate cazurile acestea sunt acţiuni procesuale distincte care au sarcinile deosebite una de alta.... (spre exemplu în cadrul exhumării.... 7.......... 8. prin natura lor determinată de regula rapidităţii sunt efectuate potrivit unor proceduri mai simplificate comparativ cu expertiza. etc.. Constatările medico-legale de regulă se fac în faza de urmărire penală după ce a fost comisă fapta cît sunt păstrate urmele. se întocmeşte un singur raport. 2.realitatea... inclusiv termenul în care se va efectua constatarea..... 7...

89 „dacă nu se constată incompetenţa”. privind corectitudinea raportului de constatare. de a răspunde şi la alte chestiuni decît sunt incluse în expertiză. În asemenea situaţie specialistul întocmeşte un raport într-o formă liberă. Organul de urmărire este obligat să dispună efectuarea unei expertize în cazul cînd sunt unele dubii. alineatul 1 a art. experimentul. Concluziile nu sunt complete în situaţia cînd specialistul nu a dat răspuns la toate întrebările care au fost puse în faţa lui. Raportul prezentat de către expert are aceeaşi valoare probantă ca şi raportul prezentat de către 156 . înlăturarea expertului care nu este competent ţine de dreptul părţii din contul căreia s-a efectuat expertiza. Acestea se manifestă prin dreptul de a cere unele materiale din cauză. etc. În faţa expertului pot fi puse totuşi chestiuni ce ţin de anumite norme speciale: spre exemplu cele care asigură securitatea transportului. 6. constatarea se include în această acţiune procesuală şi nu se efectuează o acţiune procesuală separată. etc. Constatările medicului legist în asemenea situaţii se includ în procesul verbal al examinării corporale. securitatea muncii. Excepţie în cazul de faţă o face punctul 6. Articolul 141 Raportul de constatare tehnico-ştiinţificăsau medico-legală 1. Organul de urmărire penală transmite cererea părţii expertului sau instituţiei de expertiză. 2. Raportul de expertiză este un mijloc de probă (vezi comentariul la articolul 93). existenţa urmelor infracţiunii. Cererea se înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. cum ar fi cercetarea la faţa locului. în evitarea abuzului unei părţi. În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală sunt incluse date privind metoda utilizată la constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală cît şi concluziile care s-au făcut în urma efectuării investigaţiei. Articolul 142 Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei 1. Dreptul părţilor de a înainta cerere privind efectuarea expertizei din iniţiativa sa proprie şi pe cont propriu este o instituţie nouă pentru procedura penală. reconstituirea faptei. exploatări a anumitor mecanisme. exhumarea cadavrului. Constatarea medico-legală poate fi efectuată şi cu scopul de a descoperi pe corpul învinuitului. dar nu efectuează cercetări care sunt caracteristice expertizei. inclusiv nu înlocuieşte expertiza şi cazul cînd specialistul participă la anumite acţiuni procesuale. Constatarea în vederea stabilirii pe corp a unor urme ale infracţiunii se efectuează în exclusivitate de medicul legist. În asemenea cazuri. a părţii vătămate. Aceeaşi situaţie este în cazul cînd din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală nu se poate de făcut o concluzie clară privind chestiunile care au importanţă în cauza dată. reieşind din faptul că partea are dreptul să ceară efectuarea expertizei de către expert care dispune de o anumită calitate. 5.9. 3. 2. 3. 4. examinarea corporală. Expertul care efectuează expertiza la cererea părţilor are aceleaşi drepturi ca şi expertul desemnat de către organul de urmărire sau de către instanţă. Instanţa poate dispune efectuarea expertizei doar la cererea uneia dintre părţi. Expertiza constituie o cercetare în urma căreia se elaborează anumite concluzii care formează obiectul raportului de expertiză. Este raţional ca înainte de a dispune efectuarea expertizei de consultat specialiştii referitor la posibilitatea numirii expertizei. În practică sunt cunoscute cazuri cînd organul de urmărire sau instanţa utilizează cunoştinţele unui specialist în domeniu. 4. etc. Această cercetare a specialistului nu înlocuieşte expertiza. folosind anumite materiale şi cunoştinţele sale. se întocmeşte un singur proces-verbal în care sunt incluse şi constatările specialistului. Este exclus de a efectua expertiza în domeniul dreptului. La efectuarea altor acţiuni procesuale la care participă specialistul. etc. examinarea cadavrului. materialului prezentat. În cerere trebuie să se conţină şi chestiunile puse în faţa expertului. Obiectul expertizei poate să se refere la orice ramură a ştiinţei. care verifică dacă nu sunt împrejurările prevăzute de articolul 89. tehnicii. În cazul cînd s-a efectuat examinarea corporală. Dispunerea expertizei se efectuează în cazurile cînd concluziile nu sunt complete sau nu sunt precise. 7.

5. 10. Textul alineatului 3 litera d) se referă la martori şi nu la experţi. atunci cînd opinia expertului numit de judecată susţine constatările procurorului. dacă martorul apărării. Totuşi Curtea Europeană este determinată să aplice articolul 6. acesta poate fi ascultat în timpul judecăţii. 9. Aceste dubii trebuie obiectiv justificate. Rolul expertului în timpul procesului şi maniera în care-şi îndeplineşte funcţia sunt deosebit de hotărâtoare. Autopsia se efectuează nu numai în baza ordonanţei de efectuare a percheziţiei dar şi în baza ordonanţei de efectuare a constatării medico-legale în scopul de a descoperi anumite semne care ar servi ca temei pentru pornirea urmăririi penale. 3. Dubiile în privinţa neutralităţii şi obiectivităţii în mod obiectiv pot fi considerate drept fiind justificate dacă suspiciunea penală emană din partea expertului şi acest expert este numit în calitate de expert oficial. litera d) analogic cu modalitatea de aplicare a expertizelor dacă aparenţele în mod obiectiv sugerează că expertul are un rol de martor al învinuirii. 2. 12. Articolul 143 Cazurile cînd efectuarea expertizei este obligatorie 1. încălcarea nu apare dacă interogarea nu a avut loc în întregime conform aceloraşi condiţii. nu a fost încălcat principiul egalităţii armelor dacă tratamentul inegal se referă la chestiuni care nu sunt decisive la determinarea vinovăţiei sau inocenţei bănuitului. Poate fi efectuată şi expertiză complexă psihologico-psihiatrică. atunci este încălcat principiul egalităţii armelor. cît şi la stabilirea gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale se efectuează expertiza medico – legală.4 se efectuează de către un medic şi psiholog. Cererea privind recomandarea unui expert se înaintează organului de urmărire sau instanţei. Pentru punctele 3-5 se efectuează o expertiză psihiatrică unde sunt utilizate cunoştinţele în domeniul psihologiei. Atunci cînd expertul poate fi considerat drept martor al învinuirii. Totuşi. Curtea Europeană a dezvoltat astfel această analiză: un expert poate fi considerat drept fiind martor dacă există dubii în privinţa neutralităţii sale. În asemenea situaţii se întocmeşte un raport de constatare medico-legală care nu poate substitui raportul de expertiză. Expertul trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de articolul 88. jurisprudenţa CEDO a dezvoltat anumite norme în baza prevederilor găsite în alineatele 1 şi 3. În cazul cînd părţile propun expertul pe cont propriu. În competenţa expertului nu se include răspunsul la întrebarea dacă a fost omor sau sinucidere. În obiectul expertizei nu se include şi constatarea „deosebitei cruzimi” reieşind din faptul că aceste noţiuni nu sunt noţiuni medicale. Privitor la calitatea expertului vezi comentariul la articolul 88. Cu alte cuvinte: chiar dacă martorul apărării în comparaţie cu expertul învinuirii a fost dezavantajat. Totuşi. punctul 1-5. 6. 89. în scopul contestării părerii experţilor. Expertiza în ceea ce priveşte p. Articolul 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului nu menţionează expres regulile aplicabile depoziţiilor experţilor. Părţile având dreptul de a propune chestiuni de efectuare a expertizei au dreptul şi de a recomanda un expert pentru participare la efectuarea expertizei. organul de urmărire sau instanţa poate respinge cererea numai în cazul cînd există împrejurările prevăzute de articolul 89. La stabilirea cauzei morţii. În unele cazuri poate fi numită o expertiză psihologică pentru a constata dacă starea psihică a persoanei la momentul comiterii fenomenului dat era predispusă către sinucidere. Raportul se prezintă organului de urmărire şi este anexat la dosar.expertul desemnat de către organul de urmărire sau instanţă inclusiv ca şi celelalte probe în dosar. alineatul 3. Organul de urmărire sau instanţa are dreptul de a respinge cererea constatând unele împrejurări de incompatibilitatea a expertului. deoarece expertul stabileşte doar cauza morţii şi caracterul vătămărilor corporale. 11. În cauzele BONISCH şi BEANDSTETTER Curtea a constatat că dreptul la un proces echitabil nu impune o obligaţie asupra instanţelor naţionale de a numi experţi la solicitarea apărării. dar numai dacă persoanele citate de apărare în orice rol. de fapt a avut posibilitatea să conteste afirmaţiile expertului cu aceleaşi argumente şi procedee. 8. sunt interogate în aceleaşi condiţii ca şi expertul. 4. alineatul 1. Dacă persoanele citate de apărare nu sunt interogate în aceleaşi condiţii. 157 . opinia acuzatului poate avea importanţă dar nu poate fi decisivă.

la expirarea orei 24 a zilei considerate ziua de naştere. din instituţiile medicale unde persoana s-a tratat. 31 din 09. Nedispunerea expertizei în cazul cînd legea prevede efectuarea obligatorie este motiv de casare a hotărîrii judecătoreşti. În asemenea situaţii. Articolul 144 158 . trebuie de luat în consideraţie că. Atît bănuitul. expertiza se efectuează doar dacă prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză. etc. 11. în urma expertizei. În cazul cînd în act nu sunt date suficiente poate fi dispusă expertiza medico-psihiatrică. date privind dezvoltarea acestei persoane. Persoana se consideră că a împlinit vîrsta de 14. privind unele calităţi ale persoanei. o stare emoţională nestabilă. capacitatea memoriei. date privind maladiile de care a suferit persoana şi altele. În cazuri cînd apare necesitatea. privind caracteristica obiectelor descoperite în cazul cînd este necesar de a stabili dacă acestea sunt muniţii. inculpatului sau a părţii vătămate. 16. 8. 18 ani. învinuitul. 10. date despre maladiile de care a suferit. practica cunoaşte asemenea cazuri.7. Se consideră de asemenea obligatorie expertiza în cazul cînd este necesar de a stabili dacă materialul prezentat se atribuie la substanţe narcotice. inculpatului este necesar de analizat caracterul şi motivul infracţiunii. învinuitului. dacă din exemplarul armei de foc prezentat poate fi deschis focul. etc. În acest caz. La constatarea vârstei.1998 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul). Dacă expertiza determină un număr maximal sau minimal de ani. buletine de boală. comercializarea ilegală. învinuitului. Pentru constatarea capacităţii sexuale a părţii vătămate se dispune efectuarea expertizei medicolegale sau complexe medico-psihologice. La constatarea stării psihice a bănuitului. În unele cazuri. În asemenea situaţii soluţionarea cauzei se face în baza altor probe din dosar. punctul 3. ziua de naştere se consideră ultima zi a anului stabilit de expertiză. inculpatul cît şi partea vătămată şi martorul pot fi supuşi expertizei pentru constatarea stării organelor receptive în cazul cînd este necesară verificarea declaraţiilor acestor persoane. spre exemplu. 16. Soluţionând cauza privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor (articolul 103 al Codului Penal) este necesar actul de constatare medico-legală. Punctul 6 al articolului 143. Gravitatea unor vătămări psihice cauzate părţii vătămate se stabileşte de către expertiza psihiatrică. 9. 14. Curtea Supremă de Justiţie recomandă instanţelor de a efectua obligatoriu expertiză. dacă în dosarul penal sunt anumite acte ale instituţiilor medicale. de exemplu cînd sunt date că persoana oboseşte repede. ora 00. lasă la discreţia organului de urmărire sau a instanţei oportunitatea efectuării expertizei. se efectuează expertiza psihiatrico-psihologico complexă. comportamentul persoanei în timpul comiterii infracţiunii şi după aceasta. 15. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. Expertiza se recunoaşte ca obligatorie în cazul cînd este necesar de a stabili dacă obiectul dat se referă la armă de foc. La constatarea stării psihice şi fizice a părţii vătămate şi a martorului este necesar de a lua în considerare şi particularităţile comportamentului. Organul de urmărire penală sau instanţa poate să refuze cererea de renunţare la apărător dacă sunt temeiurile prevăzute de articolul 69 şi 71. Referitor la vîrsta bănuitului. etc. Este necesar de a lua în consideraţie şi datele care caracterizează comportamentul făptuitorului în perioada de pînă la comiterea infracţiunii. transportarea. 17. date despre condiţiile în care a fost perceput fenomenul. dacă acestea confirmă comiterea omorului. otrăvuri. 13. păstrarea (deţinerea). fabricarea. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”. expertul poate cere diferite acte. prin Hotărârea Plenului nr. are o atenţie dispersată. cînd persoana a atins vîrsta de pensionare. dar şi cînd este imposibil de a le obţine. Pot exista şi alte cazuri cînd expertiza poate fi determinată ca obligatorie. ziua de naştere se consideră ultima zi a anului care corespunde numărului minimal de ani. adică începând cu următoarea zi. explozibile.11. dacă plantele examinate sunt în categoria culturilor care conţin substanţe narcotice. Fără efectuarea expertizei medico-legale poate fi examinat dosarul privind omorul unei persoane doar în cazul cînd cadavrul nu a fost descoperit şi au fost epuizate toate posibilităţi de a-l descoperi. expertiza se numeşte nu numai dacă actele lipsesc sau prezintă dubii. elemente radio-active. sustragerea armelor de foc. 12.

Expertiza psihiatrică sau medico-legală în privinţa părţii vătămate şi martorului se efectuează fără acordul acestora (vezi comentariul la articolul 60 şi articolul 90). 9. datele. sunt enumerate materialele care sunt puse la dispoziţia expertului.Procedura dispunerii expertizei 1. De regulă. În ordonanţa de dispunere a expertizei trebuie să fie indicate aceste împrejurări. 8. organul de urmărire penală sau instanţa verifică dacă nu sunt împrejurări de incompatibilitate a expertului cît şi calificarea acestuia ( specializarea. Expertiza poate să fie efectuată doar de către o persoană care este desemnată pentru efectuarea acestei cercetări în conformitate cu legea procesual penală. etc. temeiurile pentru efectuarea expertizei. Organul de urmărire penală şi instanţa însă trebuie obligator să constate atitudinea acestor persoane faţă de expertiza care va fi efectuată şi acceptul sau refuzul lor de a fi supuse unei asemenea expertize. studiile. 5. numele şi prenumele expertului sau denumirea instituţiei de expertiză în care trebuie să fie efectuată expertiza. întocmind în acest sens un proces verbal. În partea introductivă sunt indicate locul şi data întocmirii ordonanţei. Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţie sau persoana abilitată să efectueze expertiza.) 7. Constatarea stării psihice sau fizice a părţii vătămate şi a martorului se efectuează fără acordul persoanei doar în cazurile cînd declaraţiile lor ulterior vor fi puse în mod exclusiv sau principal în baza hotărîrilor în cauza penală şi alte probe nu există sau acestea sunt insuficiente. etc. Dacă sunt necesare unele fixări. Expertiza medico-legală se efectuează în Institutul de Expertiză medico-legală. diferite fotografii. doar în cazurile cînd persoana nu dispune de cunoştinţele respective sau invocă anumite motive de incompatibilitate ea este în drept să nu efectueze această expertiză. În toate cazurile expertiza în privinţa acestor persoane se efectuează în condiţii de ambulator. înregistrări a obiectelor aflate la locul comiterii infracţiunii sau alte date poate fi citat un specialist. mostre pentru cercetare comparativă. Organul de urmărire penală este obligat de a pune la dispoziţia expertului toate obiectele şi materialele necesare expertizei. domeniul cunoştinţelor speciale necesare pentru efectuarea expertizei. organul de urmărire şi instanţa trebuie să constate motivele acestui refuz. Ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei constă din partea introductivă. expertiza se efectuează în Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Expertizei Judiciare a Ministerului Justiţiei. Specialistul nu efectuează de sine-stătător cercetarea şi nu substituie efectuarea expertizei. 3. Acte referitoare la rezultatele unor controluri departamentale privind anumite împrejurări. care poartă denumirea de expertiză (calitatea mărfii. Expertiza psihiatrică se efectuează în Spitalul Republican de Psihiatrie.) obţinute la cererea organelor de urmărire penală şi a instanţelor nu pot fi recunoscute ca raport de expertiză. inclusiv obiectele de cercetare. 6.) În ordonanţă sunt indicate inclusiv şi locul aflării acestor obiecte (sunt anexate la dosar sau se află în alte locuri). sunt formulate chestiunile puse în faţa expertului. etc. Chestiunile puse în faţa expertului nu trebuie să depăşească limitele cunoştinţelor speciale pe care le deţine această persoană. descriptivă şi rezolutivă. anumite materiale din dosarul penal care vor fi necesare expertului (de exemplu procesul verbal de cercetare la faţa locului. Articolul 145 159 . partea descriptivă conţine pe scurt împrejurările cauzei. În caz de refuz. numele persoanei care a întocmit-o. de asemene se indică forma de sigilare a obiectelor. În partea rezolutivă sunt indicate felul expertizei . acest fapt dă expertului posibilitatea de a hotărî dacă este necesar de a lua cunoştinţă cu materialele cauzei care se referă la obiectul expertizei . Dacă pentru efectuarea expertizei este citat un expert care nu activează în cadrul instituţiei. Expertiza poate fi efectuată şi pe contul părţilor (vezi comentariul al articolul 142). (vezi cum se numesc toate acestea). 4. 2. Expertului desemnat i se remite lista întrebărilor propuse de către părţi. Expertiza pe contul propriu al părţilor se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi expertiza din oficiu. Expertiza fără acordul părţii vătămate şi martorului se efectuează doar în cazuri cînd prin alte probe nu pot fi constatate împrejurările importante pentru cauză.

aceştia de asemenea au dreptul să facă cunoştinţă cu raportul de expertiză. merceologice. Aceasta se întîmplă în cazurile cînd expertiza este efectuată în afara instituţiei de expertiză. sau de a cere numirea unui expert recomandat de către acestea. În cazul cînd părţile cer numirea unui expert recomandat de către ele. 8.Acţiuni premergătoare efectuării expertizei 1. 2. învinuitul sau apărătorul insistă la formularea proprie. Părţile au dreptul să ia cunoştinţă cu raportul de expertiză cît şi înştiinţarea privind imposibilitatea efectuării expertizei. de a participa sau de a asista la efectuarea acţiunilor procesuale.a. cu permisiunea organului de urmărire. După primirea raportului de expertiză organul de urmărire penală sau instanţa trebuie pe cît se poate de urgent să facă cunoştinţă părţilor cu acest raport. Expertul nu este în drept de sine-stătător de a căuta. 6. În cazul cînd participarea părţilor nu creează obstacole pentru întocmirea unui raport obiectiv. 5. este necesar de a indica formularea propusă de către părţi. este necesar de a da posibilitate ca partea să argumenteze necesitatea includerii expertului. chiar dacă aceasta nu este corectă. Acestea pot fi înscrise de către persoana care a înaintat cererea sau incluse în procesul verbal al acţiunii premergătoare efectuării expertizei. Acest expert este preîntîmpinat ca şi ceilalţi despre răspunderea penală pentru concluzia falsă potrivit articolului 312 al Codului Penal. Dacă ordonanţa privind efectuarea expertizei a fost întocmită pînă la identificarea bănuitului sau învinuitului această ordonanţă trebuie să fie pusă la dispoziţia persoanei imediat după ce făptuitorul a căpătat statut de bănuit sau învinuit. inclusiv este obligatoriu de a anunţa drepturile persoanei. Prezenţa este utilă în cazul cînd se efectuează anumite expertize economice. motivele sunt incluse în procesul verbal al acţiunii premergătoare efectuării expertizei. Dispunerea expertizei include alegerea obiectelor care vor fi supuse cercetărilor cît şi a mostrelor pentru cercetare comparativă. aceste date fiind incluse în procesul verbal. de regulă părţile trebuie să fie admise. În situaţia cînd partea vătămată sau martorul au fost supuse unei expertize. de a cere modificarea. Articolul 146 Expertiza de comisie 160 . Luarea cunoştinţei cu ordonanţa de efectuare a expertizei este dreptul părţilor. În acelaşi moment. Persoanei care înaintează refuz trebuie să i se dea posibilitatea de a motiva refuzul. de a pune întrebări care se referă la obiectul expertizei. De regulă. expertul este în drept. 9. Participarea bănuitului. Dacă cererea de participare a părţilor a fost respinsă lămuririle scrise ale părţilor trebuie să fie puse la dispoziţia expertului. Aducerea la cunoştinţă trebuie să fie efectuată în cel mai scurt timp după întocmirea ordonanţei pînă la transmiterea ordonanţei expertului sau în instituţia de expertiză. apărătorului sau părţii vătămate la efectuarea expertizei facilitează examinarea obiectivă şi completă şi întocmirea unui raport complet. În situaţia cînd expertului nu i se pun la dispoziţie suficiente materiale acest fapt poate pune la îndoială posibilitatea efectuării cercetărilor şi poate forma o îndoială de neînlăturat privind veridicitatea concluziilor. de a constata dacă expertul este de profilul respectiv. O deosebită importanţă o are aducerea la cunoştinţa părţilor a obiectului expertizei. Aceasta se efectuează cu scopul ca părţile să aibă posibilitatea de a face observaţii privind chestiunile puse în faţa expertului. cererile privind modificarea sau completarea chestiunilor trebuie admise dacă bănuitul. 3. auto-tehnice ş. îndeosebi cînd se colectează mostre. Dreptul de a înainta recuzarea expertului persoana şi-l poate realiza în cazul cînd în ordonanţă este indicat expertul concret. În cazul cînd expertul nu este în stare în termenul respectiv să efectueze expertiza el este obligat să informeze organul de urmărire sau instanţa inclusiv invocând şi motivele unei asemenea tergiversări. Termenul fixat de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este obligatoriu pentru expert. în acelaşi moment indicînd în ordonanţă că formularea este propusă de către părţi. 7. de a indica şi de a folosi materialele care nu sunt puse la dispoziţia lui în ordinea stabilită de lege. 4. Expertul recomandat de către părţi participă împreună cu expertul desemnat de către organele de urmărire penală la efectuarea expertizei. învinuitului. Apărătorul are dreptul de a lua cunoştinţă cu ordonanţa din momentul cînd este desemnat în calitate de apărător în cauza dată.

în comisia de efectuare a expertizei sunt incluşi nu mai puţin de 3 experţi. numărul total de experţi care sunt incluşi în comisie este determinat de conducătorul instituţiei de expertiză. 3. În practică. unele expertize medico-legale. De asemenea ei stabilesc care va fi volumul investigaţii efectuate. Pot examina documentele şi toţi membrii comisiei. În unele cazuri cînd sunt expertize deosebit de complicate pot fi incluşi şi mai mulţi experţi. Conducătorul instituţiei de asemenea determină şi componenţa nominală a comisiei. în cazul cînd acesta consideră util. În situaţia cînd expertiza se efectuează în mai multe instituţii. 4. În cazul cînd unul din membrii comisiei nu este de acord cu opinia celorlalţi. Procedura dispunerii efectuării expertizei complexe. Cercetările pot fi efectuate în comun sau fiecare expert poate efectua cercetările sale. de asemenea cînd sunt expertize criminalistice complicate. care stabileşte termenele şi modalitatea de efectuare a investigaţiilor. La efectuarea expertizei de comisie. Toate contraexpertizele de regulă trebuie efectuate în comisie. principiul colegialităţii expertizei. În cazul cînd expertiza este efectuată de către specialişti din instituţia respectivă. organul de urmărire penală sau instanţa trebuie să transmită o copie a ordonanţei sau a încheierii în fiecare din aceste instituţii. 4. dacă va fi efectuată de un singur expert. 6. În cazul cînd un expert nu este de acord. Articolul 147 Expertiza complexă 1. financiar bancare. 161 . este acelaşi ca şi expertiza de comisie. reieşind din obiectivele expertizei. Raportorul anunţă despre rezultatele examinării materialelor. etc. Părţile pot cere efectuarea expertizei în comisie inclusiv pot propune un expert de către ele. iar raportul poate fi întocmit în comun cînd nu există divergenţe. inclusiv semnînd tot raportul de expertiză. Deosebirea esenţială care caracterizează expertiza complexă constă în faptul că expertiza se efectuează de cîţiva experţi de diferite specialităţi sau diferite specializări în cadrul unei specialităţi. în sarcina conducătorului este pusă organizarea comisiei de experţi după ce ordonanţa privind dispunerea efectuării expertizei şi materialele necesare au fost transmise în adresa acestei instituţii. 1. efectuarea expertizei. Expertiza poate fi efectuată atît în instituţia de expertiză cît şi poate fi efectuată de către specialişti din diferite instituţii. Efectuarea expertizei în comisie poate fi determinată şi de către conducătorii instituţiei respective. expertizele de comisie se organizează în cazurile cînd este vorba de expertiză psihiatrică sau neurologică. 3. În asemenea cazuri. anunţând despre aceasta organul de urmărire penală sau instanţa.Expertiza de comisie este expertiza care se efectuează de mai mulţi experţi de aceeaşi specialitate. unul din membrul comisiei este preşedintele care organizează activitatea comisiei. 2. De asemenea se efectuează expertiza de comisie în cazul cînd este o probabilitate că investigaţiile pot purta un caracter subiectiv. În cazul cînd expertiza este efectuată de către specialişti din diferite instituţii. În cele mai dese cazuri sunt efectuate expertize medicocriminalistice. este în drept să întocmească un raport separat privind chestiunile cu care el este de acord. Expertiza complexă are multe elemente comune cu expertiza de comisie. Conducătorii instituţiilor stabilesc persoanele care vor efectua expertiza. materialele necesare pentru efectuarea expertizei se transmit în instituţia în care se vor efectua cercetările iniţiale. expertize auto-tehnice. De obicei. De obicei expertiza de comisie se efectuează în cazurile complicate. După ascultarea raportului membrii comisiei constată dacă materialele prezentate sunt suficiente pentru efectuarea expertizei. Toţi membrii au aceeaşi competenţă şi aceleaşi drepturi şi obligaţii. Expertiza se dispune prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei. el indică chestiunile cu care nu este de acord. alt membru este raportor care în prealabil a examinat toate documentele prezentate comisiei. Aceasta nu înseamnă însă că atribuţiile membrilor comisiilor diferă. semnîndu-le. Conducătorii instituţiilor de expertiză care sunt responsabili pentru efectuarea expertizei determină care investigaţii sunt necesare în primul rînd şi coordonează aceasta cu organul de urmărire şi instanţa. 5. Efectuarea expertizei în comisie este determinată de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în cazurile cînd este prevăzut de lege sau cînd aceştia consideră necesară efectuarea expertizei date. 2.

inculpatul. poartă răspundere pentru întreg raportul de expertiză şi nu numai pentru partea sa de raport. De asemenea obiectele de cercetare nu în toate cazurile sunt aceleaşi. nu s-au examinat toate obiectele. În baza concluziilor fiecărui expert se întocmesc concluziile generale. acestea de asemenea pot determina necesitatea efectuării unei expertize suplimentare. Expertul poartă răspundere doar pentru partea de raport în care se conţin concluziile sale. sau instanţei de judecată. În cazul când consideră că este necesară efectuarea unei expertize suplimentare sau contra-expertize. concluziile care au fost făcute în baza cercetărilor. Este necesar de deosebit neclaritatea sau insuficienţa unor date în raportul de expertiză. Părţile au dreptul atât în faza de urmărire. O particularitate a expertizei complexe constă în faptul că fiecare specialist efectuează cercetările cu metodele specifice ce corespund specializării sale. nu s-a dat răspuns la toate întrebările puse în faţa expertului etc. refuzul de a aplica anumite metode şia ltele. 4. În situaţia cînd experţii desemnaţi pentru întocmirea raportului final nu sunt de acord cu concluziile unui expert dintr-un anumit domeniu vor indica în raport acest fapt şi în asemenea cazuri nu vor purta răspundere pentru partea respectivă a raportului. ceea ce determină efectuarea unei expertize suplimentare cu insuficienţa investigaţiilor şi cercetărilor. Expertiza suplimenatră se dispune nu numai când nu sunt insuficiente sau neclare datele din raportul expertului. Totuşi este util ca grupul de experţi să fie condus de către preşedinte care dispune doar de atribuţii organizatorice şi nu este în drept să se expună asupra părţii raportului în care el nu este specialist. Articolul 148. 8. Întocmind raportul. 10. 7. fapt ce determină efectuarea unei contra-expertize. fiecare expert indică conţinutul cercetărilor. În cazul în care procurorul a lăsat fără modificări hotărârea organului de urmărire penală privind respingerea cererii de efectuare a expertizei suplimentare sau contra-expertizei nu există o cale de atac a hotărârii procurorului. Expertiza suplimentară se dispune în cazul în care sunt necesare anumite lămuriri sau completări. 3. învinuitul.7. persoanele pot înainta o plângere procurorului. Metodele nu sunt aceleaşi pentru toate cercetările în cadrul expertizei complexe. experţii care au semnat raportul final. Expertiza suplimenatră poate fi efectuată de acelaşi expert care a efectuat expertiza iniţială sau conducătorul instituţiei de expertiză poate numi şi un alt expert. Interdicţia de a nu semna partea raportului care nu ţine de competenţa sa se răsfrânge şi asupra tuturor experţilor membri ai grupului. dar părţile pot înainta o cerere repetată în cadrul judecării cauzei privind efectuarea expertizei suplimentare sau contra-expertizei. Expertul semnează doar partea sa de raport. 9. Dacă în raportul de expertiză expertul indică asupra anumitor circumstanţe care au importanţă pentru cauza penală. Expertiza suplementară şi contra-expertiza poate fi dispusă de către organul de urmărire penală sau instanţă din oficiu. În asemenea cazuri. dar şi în cazul când în cadrul urmăririi apar alte chestiuni determinate de limitarea obiectului de cercetare. Expertiza suplimentară şi contra-expertiza poate fi dispusă doar după ce a fost efectuată expertiza iniţială. 5. Expertiza suplimenatră se efectuează în cazurile când viciile de care este contaminat raportul de expertiză nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. La întocmirea concluziilor generale pot participa experţi. 162 . 6. bănuitul. apărătorul său. dacă cauza este în faza de judecare. sau partea vătămată pot înainta o cerere atât ofiţerului de urmărire penală sau procurorului dacă cauza este la faza de urmărire. 2. competenţa cărora ţine de întreg obiectul expertizei. Drepturile experţilor sunt egale şi fiecare expert este responsabil pentru partea sa. De asemenea pot apărea neclarităţi în cazul când datele raportului au fost confruntate cu alte materiale din cauza penală şi au fost descoperite anumite contradicţii sau au fost obţinute alte probe care intră în contradicţie cu datele expuse în raportul de expertiză. materialele examinate. cât şi în faza de judecare a cauzei să solicite efectuarea expertizei suplimentare şi contra expertizei. Spre exemplu. În cazul când ofiţerul de urmărire penală respinge cererea părţilor de a efectua expertiza suplimentară sau contra-expertiza.Expertiza suplimentară şi contraexpertiza 1. metodele aplicate. Aceasta nu poate fi motiv de a constata că concluziile sunt neîntemeiate.

în cazurile când sunt contradicţii esenţiale în opiniile experţilor la efectuarea unei expertize de comisie. În hotărârea de efectuare a contra-expertizei se includ toate chestiunile care au fost puse în faţa expertului la expertiza iniţială. sau au fost descoperite unele încălcări flagrante ale regulilor de efectuare a expertizei (inclusiv dacă s-a descoperit încălcarea drepturilor învinuitului. bănuitului. În sarcina organului de urmărire penală sau a instanţei este pusă transmiterea către instituţia de expertiză a anumitor materiale şi anume a ordonanţei sau a încheierii privind efectuarea expertizei în care poate fi indicat numele expertului care va efectua această expertiză. la contra-expertiză expertul este obligat personal să efectuze toate investigaţiile necesare şi nu este în drept să facă trimitere la expertiza iniţială. în cazul când au fost descoperite alte date care ar putea influenţa esenţial asupra concluziilor expertului.Efectuarea expertizei în instituţia de expertiză 1. care au fost obţinute după efectuarea expertizei iniţiale. 15.a. 13. Contraexpetiza se dispune în cazurile când spre exemplu s-a descoperit incompetenţa expertului. Din aceste considerente contraexpertiza în toate cazurile se pune în sarcina altui expert sau altui grup de experţi. 2. 17. 14. În cazul când sunt necesare investigaţii suplimentare determinate de constatarea că inculpatul a săvârşit o altă infracţiune. 10. La hotărâre pot fi anexate şi anumite materiale suplimentare care pot avea atribuţie la investigaţie. Hotărârea prin care se dispune efectuarea expertizei suplimentare sau contra-expertizei este asemănătoare cu hotărârea prin care se dispune efectuarea expertizei ordinare iniţiale. materiale experimentale etc. ş. 90).). La efectuarea expertizei suplimentare expertul efectuează investigaţii doar în partea în care nu s-a efectuat la expertiza iniţială. Este recomandabil ca transmiterea să se efectueze prin intermediul curierului pentru a asigura operativitatea şi înlătura pericolul dispariţiei materialelor. în cazul când este posibilă o cointeresare a expertului în rezultatele examinării cauzei. şi a tuturor materialelor care sunt necesare pentru efectuarea expertizei. 60 şi art. sau altui grup de experţi. În cazul când se efectuează o expertiză a unor documente sau obiecte descoperite în timpul urmăririi după efectuarea expertizei iniţiale se efectuează o altă expertiză care nu este nici suplimentară. poate fi pusă chestiunea privind analiza metodelor aplicate la efectuarea expertizei iniţiale.8. Dacă este necesar de a efectua expertiza în staţionar a stării psihice a părţii vătămate sau a martorului este obligatorie acceptul acestei părţi (vezi comentariul la art. dar în raportul său el poate să facă trimitere şi la expertiza iniţială. 9. nici contraexpertiză. La hotărâre se anexează şi raportul expertizei iniţiale cu toate anexele (spre exemplu: fotografii. Articolul 149. mostre. se procedează conform prevederilor art. Dacă rezultatele contra-expertizei nu corespund rezultatelor expertizei iniţiale este necesar ca în partea analitică a raportului să fie indicate motivele divergenţelor. când nu sunt în corelare datele iniţiale puse la dispoziţia expertului şi concluziile. Efectuarea contra-expertizei în toate cazurile se pune în sarcina altui expert. 16. Când apar unele dubii privind veridicitatea rezultatelor obţinute în urma efectuării unei expertize psihiatrice de ambulator este necesară efectuarea unei expertize psihiatrice în staţionar. el nu semnează nici un act de expertiză. inclusiv demersurile înaintate de către părţi. Spre deosebire de expertiza suplimentară. pentru a facilita efectuarea unei expertize obiective. Expertiza suplimentară sau contra-expertiza se dispune printr-o ordonanţă a organului de urmărire penală sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. Deosebirea esenţială între expertiza suplimentară şi contraexpertiza constă ţi în faptul că la efectuarea contraexpertizei toate chestiunile sunt examinate din nou. inculpatului). Suplimentar în hotărâre trebuie să fie indicate motivele de efectuare a expertizei suplimentare sau contra-expertizei. În acelaşi moment. De exemplu. 12. inclusiv este necesară o expertiză. Totuşi. 11. expertul care a efectuat expertiza iniţială poate fi invitat pentru a da anumite explicaţii. cât şi alte chestiuni. când datele obţinute intră în contradicţie cu datele de fapt care există în cauză. Transmiterea se face prin intermediul instituţiilor poştale sau prin curier. În ordonanţă şi încheiere pe lângă toate datele care trebuie 163 . În unele cazuri materialele pot fi înaintate într-o altă instituţie de expertiză. Rezultatele obţinute în urma efectuării investigaţiilor au aceeaşi valoare probantă ca şi rezultatele expertizei iniţiale şi se apreciază în comparaţie cu alte probe. 326.

Faptul că a fost preîntâmpinat de răspunderea penală pentru concluzii false nu exclude şi menţionarea despre aceasta ordonanţă şi încheiere. Această expertiză de asemenea se efectuează în baza ordonanţe. 4. Curierul sau însăşi ofiţerul de urmărire penală.). obligatoriu incluse în aceste acte procedurale. 312 Cod penal). iar părţile primesc un certificat în care sunt înscrise toate materialele care au fost prezentate la instituţia de expertiză. dacă personal a prezentat materialele. inclusiv de a-l preîntâmpina de răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a concluziei false (art. Instituţia de expertiză poate încheia un contract cu o persoană din afară. În caz când este indicată doar insituţia de expertiză. 6. obiectelor de valoare etc. însă părţile sunt obligate de sinestătător să prezinte conducătorului instituţiei de expertiză materialele de care dispun. ia cunoştinţă şi le transmite expertului sau grupului de experţi care trebuie să efectueze expertiza. Expertiza poate fi efectuată nu numai de către lucrătorii aflaţi în statele instituţiei.3. fapt determinat de insuficienţa materialelor prezentate conducătorul instituţiei de expertiză poate să indice privind necesitatea completării materialelor cu alte materiale necesare. Conducătorul instituţiei de expertiză poate să renunţe la efectuarea expertizei iniţial dacă constată că nu sunt specialişti pentru efectuarea acesteia. Expertiza în afara instituţiei de expertiză se efectuează în cazul când sunt necesare anumite cercetări specifice într-un domeniu al ştiinţei.Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză 1. Materialele prezentate se înregistrează în registrul special. arte. 8. Poartă un caracter separat expertiza efectuată la iniţiativa şi din contul părţilor. Conducătorul instituţiei de expertiză stabileşte termenul de efectuare a expertizei şi poartă răspundere personală pentru respectarea acestui punct. Dacă dispune informaţii despre o altă instituţie care poate efectua expertiza în acest domeniu. Aceasta nu poate însă servi ca temei pentru remiterea ordonanţei sau încheierii şi a materialelor la organul care a dispus expertiza. Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză este determinată de faptul că în cadrul instituţiei nu se efectuează toate genurile de expertiză. (A se vedea toate actele normative a Institutului de expertiză privind termenii etc. el trebuie să informeze organele despre un asemenea fapt. În sarcina acestuia este pusă de asemenea şi asigurarea calităţii expertizei. sau a încheierii instanţei de judecată la cererea părţilor. conducătorul acestei instituţii numeşte un expert şi anunţă organul care a dispus efectuarea expertizei. În cazul când efectuarea expertizei este insuficientă. primeşte un certificat în care sunt indicate toate materialele primite de instituţia de expertiză. Dacă în anumite situaţii prin instituţia de expertiză nu poate fi efectuată investigaţia organul de urmărire penală sau instanţa poate atrage la efectuarea expertizei şi o persoană care dispune de cunoştinţe speciale într-un domeniu. Reieşind din faptul că conducătorul instituţiei de expertiză are o atribuţie administrativă privind efectuarea expertizei el nu poate da indicaţii privind metodele car necesită a fi efectuate la efectuarea expertizei. Conducătorul instituţiei de expertiză informează organul de urmărire penală sau instanţa printr-o scrisoare oficială indicând numele experţilor care vor efectua expertiza. 7. Conducătorul instituţiei de expertiză primind materilale. În asemenea situaţii conducătorul remite materialele ofiţerului de urmărire penală sau instanţei. pentru efectuarea expertizei concrete sau includerea unei persoane într-o comisie de experţi. spre exemplu expertiza în domeniul artei. cât şi care ar trebui să fie conţinutul investigaţiei şi concluziile. La terminarea expertizei şi întocmirea raportului expertul transmite toate materialele conducătorului instituţiei care la rândul său informează organele de urmărire sau instanţa despre acest fapt transmiţând raportul şi materialele. Conducătorul instituţiei de expetiză este obligat de a explica expertului drepturile şi obligaţiile. trebuie indicat şi numele expertului care va efectua expertiza. Persoanele incluse trebuie să dispună de licenţă eliberată de Ministerul Justiţiei pentru efectuarea unui gen anumit de expertize. nu exclude şi obligaţia expertului de a indica în raportul său despre faptul preîntâmpinării. Articolul 150. Persoanele din afar instituţiei de expertiză care activează prin contract cu instituţia dispun de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca experţii aflaţi în statele instituţiei.. 9. Persoana care primeşte materialele respective le înregistrează în registrul special transmiţându-se conducătorului instituţiei. 5. Acest fapt este determinat de solicitarea nu atât de frecventă de efectuare a 164 . meserii etc.

obiectul investigaţiilor. 2. materialele care au fost utilizate de către expert. inclusiv şi cele profesionale (studiile. În raport se conţin rezultatele investigaţiei efectuate de către o persoană care dispune de cunoştinţe speciale în domeniul dat. competenţa acestei persoane. El trebuie să fie preîntâmpinat pentru răspunderea penală în cazul prezentării cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. sau persoana la cererea căreia a fost efectuată expertiza în cazul când expertiza a fost efectuată la cererea părţilor şi pe contul lor.Întocmirea şi prezentarea raportului de către expert 1. Confirmarea prin semnătură şi aplicarea sigiliului instituţiei respective se efectuează cu scopul atât de a confirma efectuarea investigaţiilor. în cazul când expertul obţine rezultate care depăşesc volumul chestiunilor puse în faţa lui. inclusiv dacă va invoca şi insuficienţa materialelor puse la dispoziţie pentru efectuarea expertizei. alte chestiuni importante pentru cazul dat. partea analitică şi concluziile. organul de urmărire sau instanţa trebuie în primul rând să stabilească persoana care va efectua expertiza. Expertul poate să refuze de a efectua expertiza dacă constată necalificarea sa în domeniul dat. În caz de imposibilitate de a satisface cererile expertului organul de urmărire sau instanţa întocmeşte o ordonanţă sau o încheiere separată în care sunt indicate toate motivele de incapacitate de a satisface cererea. inclusiv metoda aplicată. Dacă după prezenţa expertului organul de urmărire penală a constatat că sunt anumite împrejurări care nu îi permit expertului să efectuze expertiza. Nu se admite redactarea întrebărilor puse în faţa expertului.unor astfel de expertize. Este raţional ca până la emiterea ordonanţei organul de urmărire penală. acesta anulează ordonanţa în care este indicată nominal persoana şi emite o altă ordonanţă identificând o altă persoană. Expertul dă răspuns la chestiuni din numele său propriu şi poartă răspundere personală. stabileşte dacă nu este o stare de incompatibilitate. Faptul prevenirii despre răspunderea penală este menţionat în ordonanţă sau în încheierea de efectuare a expertizei. el este în drept de a menţiona despre aceste rezultate în raportul său. 4. date despre expert. cât şi de a confirma faptul că el a fost preîntâmpinat despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. cât şi să-i explice drepturile şi obligaţiile. În partea introductivă se menţionează de asemenea integral toate chestiunile puse în faţa expertului. În caz de necesitate expertul poate formula anumite cereri sau a declara despre anumite împrejurări care se includ în ordonanţa organului de urmărire penală sau în încheierea instanţei. În partea introductivă se includ şi date privind locul şi timpul efectuării expertizei. specialitatea. stabileşte persoana. vechimea în muncă). de a răspunde la toate chestiunile puse în faţa acesteia şi altele. specialitatea. Pentru aceasta organul de urmărire sau instanţa citează persoana înmânându-i ordonanţa sau încheierea. În cazul efectuării expertizei din cont propriu a părţilor. Metoda şi volumul cercetărilor este determinată de către expert. În partea introductivă de asemenea se includ şi date despre persoanele care au participat la efectuarea expertizei. capacitatea persoanei de a efectua calitativ investigaţia. inclusiv cu prezenţa persoanelor participarea cărora este utilă la efectuarea expertizei. La emiterea ordonanţei şi constatarea capacităţii persoanei de a efectua expertiza sunt stabiliţi şi termenii de efectuare a expertizei. sau instanţa de judecată să constate toate împrejurările care permit persoanei să efectueze expertiza. faptul că expertul a fost preîntâmpinat pentru răspundere în caz de prezentare cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. Raportul de expertiză este format din 3 părţi: partea introductivă. organul şi persoana care a coordonat efectuarea expertizei. partea respectivă încheie un contract cu expertul în conformitate cu normele procedurii civile (vezi care contract ar fi posibil de încheiat). Organul de urmărire penală sau instanţa sunt obligaţi să asigure cu materiale expertul. Articolul 151. inclusiv şi se lămureşte expertului forma de întocmire a raportului. 2. În cazul când s-a constatat că persoana poate efectua expertiza ea se preîntâmpină de răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. Dacă expertiza va fi efectuată în afara instituţiei. 3. Expertizele de acest gen se efectuează de regulă de specialiştii din instituţiile de cercetări ştiinţifice de prfilul dat. 3. temeiurile de efectuare a expertizei. Raportul de expertiză este un mijloc de probă care are o importanţă deosebită în procesul penal. Chestiunile la care dă răspuns expertul trebuie să fie incluse în raportul de expertiză identice cu cele din ordonanţa sau încheierea privind dispunerea expertizei. sau slaba calificare a sa. Menţionând despre ordonanţa sau încheierea care a servit 165 .

Părţile pot cere efectuarea unei expertize suplimentare. care metodici au fost utilizate. 2. fie din oficiu în cadrul judecării cauzei. În situaţia în care expertul îşi expune opinia cu probabilitate la unele date. cererile părţilor în urma luării cunoştinţei cu materialele prezentate sunt înaintate organului de urmărire. obiecţiile. În cazul în care persoana este ţinută în stare de arest în faza de urmărire internarea în instituţia medicală se efectuează de asemenea cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. aceasta nu poate fi pusă în baza sentinţei. În situaţia când este imposibil de a da răspuns la o chestiune. Obiecţiile sunt incluse în procesul verbal al şedinţei de judecată. 5. Explicaţiile. Expertul face trimiteri şi la literatura ştiinţifică în baza căreia a fost efectuată expertiza. precum şi privind procesul verbal de audiere a expertului. indiferent care a fost răspunsul expertului întocmeşte un proces verbal. În asemenea situaţii se iau în consideraţie opiniile medicilor care au examinat persoana în condiţii de ambulator. articolul 143 stabileşte efectuarea obligatorie a expertizei. Internarea are loc în cazurile când este necesară o supraveghere îndelungată. unei contra-expertize. Expertul este liber de a indica în partea analitică orice împrejurare care o consideră el că este necesar de menţionat. În cazul când expertul nu a fost în stare să răspundă la toate întrebările el trebuie să menţioneze motivul care a condiţionat o asemenea imposibilitate. Pot fi luate în consideraţie şi alte împrejurări. Termenii ce ţin de specialitate trebuie să fie lămuriţi. 3. Dacă în timpul efectuării investigaţiilor expertul a constat şi alte împrejurări decât cele care se cereau de constatat. autorul. Articolul 152. 152 nu dă o definiţie a noţiunii de supraveghere îndelungate (vezi regulamentul Ministerului Sănătăţii). ediţia şi alte date care sunt necesare pentru identificarea lucrării care a fost utilizată. Concluziile trebuie să se bazeze pe rezultatele investigaţiilor menţionate în partea analitică. Concluziile trebuie să fie clare şi determinate. se aduce la cunoştinţa părţilor care luând cunoştinţă pot înainta obiecţiile sale instanţei. acestea au dreptul de a se adresa procurorului.4. în toate cazurile. În partea analitică se includ de asemenea orice act normativ care a fost utilizat de către expert în cadrul investigaţiilor efectuate. expertul trebuie să indice data emiterii acestei hotărâri. care utilaje şi preparate au fost utilizate. În situaţia în care expertiza a fost efectuată în faza de judecare a cauzei raportul de expertiză. acest fapt este necesar de menţionat. 6. circumstanţele care au fost descoperite în urma efectuării investigaţiilor. În caz de necesitate expertul poate să se adreseze la persoana care a dispus efectuarea expertizei pentru lămurirea unor formulări în întrebările puse în faţa expertului. Procesul verbal se întocmeşte în termen de 3 zile de la primirea raportului cu scopul de a asigura ca părţile să ia cunoştinţă fie cu raportul de expertiză. fie cu declaraţia expertului privind imposibilitatea prezentării concluziilor. Internarea în instituţia medicală se face în baza unei ordonanţe a organului de urmărire sau încheiere a instanţei. inculpatului de a îşi apăra de sinestătător drepturile şi interesele legitime. În a doua parte a raportului de expertiză – partea analitică se descrie procesul de efectuare a investigaţiilor. drept temei pentru efectuarea expertizei. Partea anlitică trebuie să fie elaborată într-un limbaj clar pentru persoane care nu dispun de cunoştinţe speciale în acest domeniu. indicând sursa. Organul de urmărire. Art. Organul de urmărire admite sau respinge cererea părţilor. În partea a treia a raportului sunt menţionate concluziile la care a ajuns expertul. Motivele sunt expuse în alineatul 4 al articolului 151 şi sunt exhaustive. Internarea în instituţia medicală se efectuează de regulă după examinarea persoanei în condiţii de ambulator. În cazul respingerii cererii părţilor. În partea analitică de asemenea se fac trimiteri la materialele dosarului care au fost utilizate de către expert cu trimiterea la filele din dosar. Internarea în instituţie medicală duce la limitarea libertăţii persoanei şi de aceea se autorizează de către judecătorul de instrucţie în baza demersului procurorului în faza de urmărire sau de către instanţă fie la cererea părţilor. aceste împrejurări sunt expuse după darea răspunsurilor la toate întrebările puse în faţa lui. cât şi prezentarea unor materiale suplimentare pentru investigaţie. 166 . 1.Internarea în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei În cazul în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea bănuitului. 7. De asemenea se menţionează şi opinia expertului în caz când nu este posibil de a da un răspuns clar la o chestiune. cât şi data când materialele dosarului au fost puse la dispoziţia expertului. învinuitului.

După audierea expertului părţilor trebuie să li se pună la dispoziţie procesul verbal de audiere a expertului. 2. în acelaşi termen ca şi raportul expertului după efectuarea expertizei (vezi articolul 151. 4. În alte cazuri participarea specialistului asigură calitatea mostrei. cât şi la cererea părţilor după ce acestea au luat cunoştinţă cu raportul de expertiză. alineatul 5). De la martor şi partea vătămată mostrele pot fi colectate doar în cazurile când apare necesitatea de a verifica dacă aceste persoane fiind în locul comiterii faptei ar fi putut lăsa urme. Din momentul finisării efectuării expertizei psihiatrice persoana trebuie imediat externată din instituţia medicală. Participarea specialistului sau expertului un este obligatorie conform articolului 154. Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă este o acţiune procesuală particularităţile căreia constau în faptul că pe parcursul acesteia nu sunt colectate anumite date care se fixează în procesele verbale. Nu se admite ca în această perioadă făptuitorul să fie pus sub învinuire. argumentarea unor metodici complicate. Dacă internarea a fost efectuată în timpul judecării cauzei. Articolul 153. sau să i se prezinte materialele pentru luare de cunoştinţă în legătură cu finisarea urmăririi. Expertul se audiază în cazul când sunt necesare unele lămuriri în ce priveşte raportul deja întocmit.a). 5. ci se includ ca o parte componentă a expertizei. unor noţiuni. 7. În asemenea situaţii se efectuează expertiza suplimentară. cu alte corpuri delicte care au fost colectate în cadrul efectuării unor acţiuni procesuale. Obiectul audierii expertului ţine doar de chestiunile care au fost soluţionate în cadrul efectuării expertizei. Articolul 154. ş. De la bănuit şi învinuit mostrele pot fi colectate în toate cazurile dacă acestea sunt necesare pentru efectuarea expertizei. însă în unele cazuri colectarea mostrelor este imposibilă fără participarea specialistului (spre exemplu: colectarea mostrelor de sânge. În asemenea situaţii urmărirea se efectuează după regula generală cu excepţia cazurilor când este necesar de efectuat acţiuni procesuale cu participarea bănuitului sau învinuitului. Organul de urmărire nu este limitat în colectarea anumitor mostre. 2.4. 7. Audierea expertului se efectuează după condiţiile de audiere a martorului. 3. Aici vorbim despre jurisprudenţa Curţii Europene. Termenul de aflare în instituţia medicală se include în termenul de arest dacă persoana până la efectuarea expertizei se afla în stare de arest. aceste lămuriri pot ţine de explicarea unor termeni. Condiţia esenţială pentru efectuarea acestor acţiuni constă în faptul că în cadrul acţiunilor nu trebuie de aplicat metode care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei sau înjosesc onoarea şi demnitatea acesteia. 3. În unele cazuri poate participa şi expertul dacă acesta cere participarea. Reieşind din faptul că declaraţiile expertului nu se consideră ca un mijloc separat de probă.a. 6. Articolul 152 nu determină care este procedura în cazul când a fost numită o expertiză medico-legală sau psihiatrică în condiţiile de staţionar. Audierea expertului 1. fie dacă aceste persoane au lăsat urme pe corpurile delicte care sunt în cauza penală. ş. 490). 8. dar are ca scop asigurarea expertului cu anumite materiale în scopul efectuării unei cercetări comparative cu urmele care au fost lăsate la locul infracţiunii. Este raţional ca la colectarea mostrelor să participe expertul care efectuează cercetarea comparativă dacă există o asemenea 167 . procesul se amână (vezi comentariul la art. Declaraţiile expertului nu sunt un mijloc separat de probe.Temeiurile de colectare a mostrelor 1. 5. Nu se admite de a audia expertul în cazul când este necesară obţinerea unei informaţii suplimentare. Această instituţie este staţionarul de psihiatrie a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii (verifică). În ordonanţa sau încheierea de internare în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei trebuie să fie indicată instituţia medicală unde se va efectua expertiza. se interzice de a audia expertul până la prezentarea raportului. chiar dacă expertul le cunoaşte din alte surse. Organul de urmărire penală nu poate pune în faţa expertului alte întebări. Audierile expertului în condiţiile articolului 153 se efectuează doar în faza urmăririi penale. 6. Iniţiativa de a audia expertul poate parveni atât din oficiu de la organul de urmărire penală. 4. Este raţional ca la colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă să participe specialistul.

5. onoarea şi demnitatea persoanei Este necesar de luat în consideraţie şi faptul că unele mostre pot fi colectate doar dacă persoana acceptă acest fapt (spre exemplu înscrierile. Toate aceste materiale transmise expertului sunt enumerate în ordonanţa de efectuare a expertizei. Pe lângă datele generale pe care trebuie să le conţină o ordonanţă este necesar de indicat şi date cu privire la persoana care le va colecta. cât şi a mostrelor libere. alte date. datele personale. În cazul admiterii cererii unei părţi instanţa pune în discuţie chestiunea privind mostrele care trebuie colectate. 9. fonograma vocii). Pe lângă datele personale se indică şi specialitatea persoanei. 155 nu este exhaustivă. Este necesar de ţinut cont că colectarea silită a mostrelor poate avea loc doar în cazuri excepţionale.Felurile mostrelor Enumerarea modelelor de mostre în art. art. cum ar fi cercetarea la faţa locului. Atât în cazul admiterii. exemplare de sol şi altele. Articolul 156. expertul poate să se adreseze organului de urmărire pentru prezentarea mostrelor suplimentare. La ordonanţa de efectuare a expertizei se anexează şi atât ordonanţa cât şi procesul verbal pe colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă. 5. Articolul 155. b) au fost epuizate toate căile de convingere a persoanei pentru ca persoana să prezinte benevol mostra. cât şi altele pot fi utilizate în calitate de mostre. Instanţa determină necesitatea efectuării colectării admiţând sau respingând cererea părţilor. Organul de urmărire penală poate propune expertului. ridicarea şi altele. În legătură cu necesitatea colectării mostrelor pentru cercetare comparativă se întocmeşte o ordonanţă motivată a organului de urmărire. cât şi volumul mostrelor colectate pe cât ese posibil. expert. 7. persoana de la care se vor colecta mostrele. 2. nu au fost suficiente mostre colectate sau a fost efectuată cu încălcarea procedurii de colectare a mostrelor. (alin. 143 sau efectuarea expertizei este determinată de importanţa raportului de expertiză pentru soluţionarea justă a cauzei. dar un este în drept de a-l obliga. instanţa la cererea părţilor poate dispune atât efectuarea expertizei. percheziţia. (Acum. În cazul când se vor colecta mostre de la partea vătămată sau martor este necesar de indicat motivul. vopsele. Art. Atât unele.posibilitate. adică mostrele colectate doar în cadrul acţiunii procesuale respective – de colectare a mostrelor. nu s-a efectuat o expertiză. la art.Modul de colectare a mostrelor în baza ordonanţei organului de urmărire penală 1. numărul şi alte chestiuni. De regulă colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă se efectuează în faza de urmărire penală. Decurgerea şi rezultatele colectării mostrelor pentru cercetare comparativă sunt înscrise în procesul verbal al acţiunii procesuale. Instanţa nu este în drept să dispună din oficiu colectarea mostrelor. În cazuri când în faza de urmărire nu au fost colectate aceste mostre. cât şi colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă. 155 vezi la fiecare mostră care specialişti le colectează). instituţia în care activează. cu condiţia că: a) efectuarea expertizei este obligatorie potrivit art. 8. De exemplu pot fi enumerate în calitate de mostre utilizate urmele de transport. 168 . 10. 6. iar expertiza este imposibilă de efectuat fără cercetări comparative. cât şi a respingerii se emite o încheiere a instanţei de judecată. Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă în faza de judecare se fectuează doar în cazul când o asemenea colectare nu a fost efectuată în faza de urmărire. Mostrele pentru cercetare comparativă de regulă sunt transmise expertului o dată cu ordonanţa de efectuare a expertizei împreună cu alte materiale care sunt necesare pentru efectuarea expertizei. învinuit sau parte vătămată sau martor). să participe la colectarea mostrelor. 154). specialist sau altă persoană. c) Nu vor fi utilizate metode care vor pune în pericol viaţa şi sănătatea. adică mostrele colectate în cadrul altor acţiuni procesuale. Colectarea mostrelor se face cu atragerea specialiştilor din diferite domenii. cantitatea lor. Expertul de asemenea poate să solicite participarea personală la colectarea mostrelor. 156 prevede colectarea atât a mostrelor experimentale. În caz de necesitate când mostrele colectate sunt insuficiente. statutul său procesual (bănuit.

6. În cazul când este necesar de a utiliza o informaţie confidenţială trebuie de respectat normele prevăzute de actele normative respective. 3. Documentele pot fi ridicate în cadrul efectuării unor acţiuni procesuale (documentele contabile. În cazul sigilării mostrelor. Procesul verbal cu privire la colectarea mostrelor se întocmeşte în cazul când aceasta este o acţiune separată. Procesele verbale se deosebesc de documente de prin faptul că acestea sunt întocmite în cadrul unei acţiuni procesuale. sau de către instanţă. 4. pertinenţa. cum ar fi acte de revizie.). sau silit mostra. care mijloace au fost utilizate.). cât şi de corpurile delicte. la materialele dosarului penal trebuie să fie anexate şi instrucţiile respective sau extrase din anumite instrucţiuni. pachetul sigilat trebuie să fie semnat atât de către persoana care efectuează acţiunea respectivă. În restul cazurilor faptul dat se înscrie în procesul verbal a acţiunii procesuale respective. ş.Documente (Vezi în care lege se vorbeste ce înseamnă document. posibil legea cu privire la informaţi. cât şi este necesar de descris pe cât e posibil de minuţios mostra ridicată. Documentele conţin date care pot fi recunoscute ca probe derivate. consecutivitatea acţiunilor. rapoarte ş. ordonanţă care este obligatorie pentru persoana de la care se colectează mostrele. 8. dacă acesta a participat. În unele cazuri expertul poate solicita şi participarea persoanală la colectarea mostrelor. ridicării. (vezi Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară). cât şi de către persoana de la care s-au colectat mostrele. 6. aceasta trebuie să fie confirmată de către pesoana care efectuează urmărirea. În cazul când colectarea mostrelor este o acţiune procesuală separată se emite o ordonanţă prin care se dispune efectuarea acestei acţiuni procesuale. 5. ancheta socială întocmită de serviciul de resocializare).). 4. expertul solicită de la organul de urmărire penală prezentarea mostrelor suplimentare. dar şi scheme grafice. Prezenţa specialistului sau expertului la colectarea mostrelor este efectivă în cele mai multe cazuri deoarece aceasta asigură suficienţa mostrelor şi utilitatea. aplicarea sigiliului etc. date statistice. Dacă persoana refuză să prezinte benevol mostrele este necesar de indicat motivele pe care le invocă această persoană. În unele cazuri pentru a fi admisibile datele care se conţin în document. cât şi de către specialist. În cazul când ofiţerul de urmărire penală nu a pus la dispoziţia expertului mostre. Articolul 157. Documentele sunt mijloace separate de probă care se deosebesc atât de procesele verbale ale actelor de urmărire şi judecătoreşti. La examinarea unor infracţiuni ce ţin de încălcarea unor atribuţii de serviciu de către persoană. datele care sunt în 169 .a. Ordonanţa este obligatorie şi pentru specialistul care este atras la această acţiune procesuală. În cazul când în dosar există copia documentului. dar acest fapt se înscrie în procesul verbal al percheziţiei. concludenţa şi utilitatea acestora. La documente se atribuie nu numai cele scrise. În cazul când se efectuează altă acţiune procesuală. Una din condiţiile obligatorii ce ţine de admisibilitatea acestei probe este faptul că în dosarul penal trebuie să existe date referitor la modul prin care documentul a fost inclus în materialele dosarului (spre exemplu. documentele pot să fie prezentate la cererea organului de urmărire sau a instanţei (spre exemplu.3. acestea sunt insuficiente sau neutilizabile. procesul verbal de anexare. sau altor acţiuni procesuale.) 1.. 7. În procesul verbal se înscriu pe lângă datele generale şi persoana de la care s-au colectat mostrele. ş. 5. pe când documentele sunt întocmite în afara procesului penal de persoane care pot să nu fie subiecţi ai procesului penal. ca documente pot fi recunoscute şi actele întocmite în urma unor controluri. cum ar fi percheziţia sau ridicarea şi pe parcursul acestei acţiuni s-au colectat şi mostre nu este necesară o ordonanţă separată. Atât expertul. La dosar pot fi anexate şi copiile documentului în situaţia când originalul trebuie să se păstreze în instituţia unde s-a întocmit. cât şi specialistul nu au dreptul independent de a colecta mostre pentru cercetarea comparativă. Modalităţile de includere a documentelor în dosarul penal sunt diferite. De corpurile delicte documentul se deosebeşte prin faptul că primele constituie o sursă iniţială referitor la circumstanţele care trebuie dovedite (spre exemplu. 2. Documentele sunt recunoscute ca mijloca de probă dacă sunt respectate cerinţele admisibilitatea. un document fals).a.a. acesta trebuie să corespundă anumitei forme care este prevăzută pentru asemenea tip de document (cu semnăturile respective... faptul că a fost colectată în mod benevol. procesul verbal al unei acţiuni procesuale.

actele ale inspectorilor tehnici. Alin. În caz de necesitate aceste persoane pot fi audiate în calitate de martori. Articolul 158. ş. Dacă documentul dispune de unele calităţi ale corpurilor delicte. Organele de urmărire sunt obligate să strângă nu numai corpurile delicte care deţin o anumită informaţie în învinuire. documentele pot fi examinate şi întocmit un proces verbal privind examinarea acestora. 7. 11. dacă victima deţine o armă cu care ar 170 . 2.a. Nu se admite respingerea anticipată a documentului din motivul că parvine de la o persoană sau alta. 162. în ţările în care Republica Moldova are acord de asistenţă juridică reciprocă şi care corespund cerinţelor generale faţă de documente nu cer reconfirmarea pe teritoriul Republicii Moldova. Neprezentarea în termen a documentului nu înlătură importanţa probantă a acestuia. Caracteristica trebuie să fie semnată de conducătorul instituţiei în care persoana activează exprimând în asemenea fel opinia întregului colectiv. obiecte care s-au găsit la participanţii la infracţiune şi cu care pot fi cauzate leziuni corporale. iar în caz de reexaminare servesc ca date care probează circumstanţe importante în cauză. 8. substanţele explozibile etc. La fixarea acestor obiecte este necesar de constatat dacă există indici că posesorul îl deţinea la moment pentru a asigura eficacitatea atacului.). în unele cazuri mijlocul de transport.). 14. Documentele care au fost întocmite peste hotarele Republicii Moldova. corpuri delicte pot fi recumoscute nu numai obiectele care sunt arme albe sau de foc în deplinul sens al cuvântului. fără a le anexa la dosar. cât şi care nu au legătură cu dosarul (diferite scrisori. Corpurile delicte sunt anumite obiecte din lumea materială care conţin anumite informaţii importante pentru justa soluţionare a cauzei penale.informaţii computerizate. Ca mijloace de probă sunt recunoscute şi documentele care parvin de la cetăţeni.a. În cazul când este inutil de anexat toate documentele la dosarul penal şi aceasta nu pune în pericol examinarea completă a cauzei. Materialele care au servit ca temei de pornire a urmăririi penale rămân în dosarul penal în calitate de documente.a tratat după infracţiune. 10. întocmite atât la cererea organului de urmărire şi a instanţei. Verificarea şi aprecierea documentului are loc după regulile generale. care a fost scopul concret a purtării unui asemenea obiect ş. Este deosebit de util de utilizat în calitate de document ancheta socială întocmită de serviciul de resocializare care poate caracteriza mai complex calităţile personale ale învinuitului decât caracteristica de la locul de muncă sau de trai. Mijlocul de transport poate fi recunoscut în calitate de corp delict dacă a fost utilizat în procesul de comitere a infracţiunii sau pentru realizarea scopurilor infracţiunii. 158 ne dă o caracteristică generală a temeiurilor de recunoaştere a obiectelor în calitate de corpuri delicte. 15. Aceste împrejurări se stabilesc în următoarele audieri a făptuitorului. ridicarea şi anexarea la dosar are loc potrivit articolelor 158. În cazul când a fost comisă o infracţiune repetată sunt solicitate şi documentele care confirmă termenul real de executare a pedepsei pentru prima infracţiune. 1 al art. Sunt recunoscute în calitate de probe şi actele medicale privind starea sănătăţii a învinuitului şi a victimei. dar şi alte arme. cereri etc. Nu poate fi recunoscut ca document caracteristica care au dat-o vecinii sau colegii de serviciu. Materialele noi care sunt prezentate de către părţi în căile de atac au importanţă procesuală ca documente servind ca motiv de probare a temeiurilor sau a lipsei de temeiuri de a reexamina cauza penală. dar şi în apărare (spre exemplu. (verifică foarte minuţios la Ministerul Justiţiei). Obiecte care au servit la săvârşirea infracţiunii – acele obiecte din lumea materială obiectivă cu ajutorul cărora s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii (arma. În cauze penale în care importanţă o are soluţionarea chestiunii privind înarmarea participanţilor. În asemenea situaţii sunt solicitate documente din instituţia medicală. descrierile anumitor procese şi persoane etc. diferite rapoarte a organului de poliţie. 12.Corpurile delicte 1. Ca probe pot servi spre exemplu datele care descriu condiţiile de viaţă şi educaţie a minorului. 9. dacă victima s. 13. În cazul când datele prezentate sunt controversate instanţa în sentinţă trebuie să motiveze de ce a admis anume unele date şi a respins altele. Datele care probează antecedentele penale se includ în cazierul judiciar care de asemenea se consideră document.

sau prezenţa la făptuitor a unor machete şi nu a armelor reale care în esenţă confirmă faptul că pericolul nu era real). lacate cu urme de spargere ş. va fi utilizată copia acestei urme care a fost obţinută cu respectarea prevederilor legale.a. banii în calitate de mită. 16. sol în infracţiunile ecologice legate de poluarea aerului. sau inclusiv în urma realizării bunurilor obţinute în urma infracţiunii. motociclete şi alte surse de transport care apaţin făptuitorilor pot fi recunoscute în calitate de corpuri delicte cu condiţia că direct au fost utilizate în procesul de comitere a infracţiunii cu scopul de a atinge rezultatul scontat. sau cu urme de sânge. Certificatele care confirmă dreptul la hârtiile de valoare sunt corpuri delicte numai în cazul când acestea au fost falsificate. După efectuarea acestor acţiuni procesuale printr-o ordonanţă obiectele sunt recunoscute în calitate de corpuri delicte.). hârtii de valoare. În cadrul judecării cauzei părţile pot prezenta corpuri delicte. 13. prin dovedirea necorespunderii valorii bunurilor cu veniturile legale ale persoanei). automobil.a. casă. filmarea obiectelor. lucruri de anticar. copierea la copiator ş. alte metale preţioase. În situaţia când nu a fost emisă o ordonanţă. Prin alte acţiuni prevăzute de punctul 1 al alineatului 3 sunt considerate fotografierea obiectelor. alte valori sau obiecte şi documente care au fost obţinute în rezultatul unor acţiuni criminale sunt recunoscute de asemenea corpuri delicte. pământului. Dacă din unele motive urma nu se poate de ridicat. inclusiv unele obiecte din aur. Transportul auto. Art. 12. Obiectele ridicate sunt sigilate în dependenţă de volumul şi genul lor. 5. cum ar fi animale. cum ar fi lucrurile furate. La corpuri delicte se poate de atribuit şi producţia obţinută pe cale ilegală în infracţiuni ecologice. Organul de urmărire trebuie să dovedească că baniii şi alte lucruri de valoare au fost obţinute pe cale ilegală. Banii. Emiterea ordonanţei este obligatorie în toate cazurile şi aceasta este o condiţie de admisibilitate a probei. perle. 11. Certificatele originale vor fi în cauza penală ca documente. Condiţiile sunt prevăzute de alineatul 3. peşti. 3. 7. argint. proba dată este inadmisibilă şi necesită a fi respinsă de către instanţă. numărul aparatajului sau a armei etc. sau examinarea acestora de către specialist. pietre scumpe. 6. 158 stabileşte şi alte condiţii de admisibilitate a obiectelor în calitate de corpuri delicte. 15. Toate aceste acţiuni au ca scop evitarea unei substituiri sau modificări esenţiale a acestor obiecte care poate duce la imposibilitatea stabilirii adevărului. După regula generală corpurile delicte se păstreză anexate la dosar.a. Aceiaşi situaţie este şi în cazul când unitatea de transport a fost utilizată ca făptuitorul să dispună real de bunuri. ş. În infracţiunile de braconaj sau tăiere ilegală a pădurii unităţile de transport care erau în posesia făptuitorului sunt recunoscute de asemenea în calitate de corpuri delicte. 8. Obiectul trebuie să fie descris detaliat în procesul verbal de efectuare a acţiunilor procesuale enumerate în punctul 2 al alineatului 3. 171 .a. mobilă care au fost procurate pe banii în rezultatul comiterii unor infracţiuni. Obiectele care au păstrat asupra lor urmele acţiunii criminale pot fi spre exemplu hainele cu urme de deteriorări. 14. 9. pot dovedi faptul aflării persoanei într-un loc concret etc. Prin noţiunea de valori se are în vedere orice proprietate care are o oarecare valoare pecuniară. apă.putea să ameninţe viaţa şi sănătatea inculpatului. Nedescoperirea banilor sau a valorilor trebuie recunoscută în instanţă ca o probă de apărare. Descoperirea anumitor urme pe corpurile delicte şi obiectele care au păstrat urme ale acţiunilor criminale. În descriere îndeosebi trebuie de atras atenţie asupra semnelor particulare ale obiectelor şi asigura posibilitatea de a identifica obiectul din rândul altor obiecte omogene (spre exemplu. Alte modalităţi speciale de păstrare a corpurilor delicte sunt prevăzute de articolul 159. În asemenea situaţii instanţa printr-o încheiere le anexează la dosar. În calitate de corpuri delicte pot fi recunoscute şi probele de aer. copaci tăiaţi. 10. platină. sau prezentarea spre recunoaştere. Argumentele prezentate de către învinuire trebuie să respingă orice alt argument privind provenienţa acestor valori (spre exemplu. În unele cazuri este necesar de a efectua expertiză pentru a constata dacă obiectele date au atribuţie la cauza penală. ş. 4. apei. În primul rând se stabileşte modalitatea de asigurare a autenticităţii corpului delict şi în al doilea rând sunt enumerate exhaustiv procedeele probatorii prin care pot fi obţinute corpurile delicte.

În situaţia când apărătorul prezintă un obiect. însă participanţii au dreptul de a cere anexarea la dosar a obiectului în orice altă fază a procesului. dar în cererea pe care o înaintează apărătorul privind anexarea la dosar a obiectului.1998 şi nr. sau de Banca Naţională a Moldovei. fals sau original în care sunt introduse informaţii denaturate. precum şi armele de acţiune explozivă. care s-a folosit de situaţia de serviciu. însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii.06. Respingerea cererii de a anexa la dosar a obiectului în calitate de corp delict poate fi doar în cazuri excepţionale. valută naţională şi străină. 21. introducerea în el a unei informaţii suplimentare. 20 din 10. eliberate de o bancă autorizată. părţii vătămate. modalitatea prin care obiectul a ajuns în posesia persoanei. 20.  la „alte documente” sunt raportate documentele necesare pentru controlul vamal care permit trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor şi obiectelor şi sunt eliberate şi autentificate de instituţiile competente şi de persoanele cu funcţii de răspundere respective (permise de trecere a valutei străine peste hotare. care prezintă valori culturale trecute peste frontiera vamală.06. inclusiv mijloace de transport.  document care conţine date neautentice este documentul care este autentic.1998. schimb. 23 din 29. sau obţinute în urma abuzului unei persoane cu funcţie de răspundere. nemele şi posturile persoanelor. de exemplu. În hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. precum şi valuta străină ca ban al altui stat sub formă de bancnote ori monede metalice aflate în circulaţie (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.) autentificate în modul stabilit de persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile vamale. Concomitent. 19 din 10.  documentul obţinut pe cale ilegală este documentul obţinut de persoana interesată prezentând persoanei împuternicite pentru aceasta în calitate de temei pentru eliberarea lui a datelor vădit false. fie victimă sau parte vătămată. lucruri de uz personal. etc. monedele metalice emise de BNM. licenţe.  obiecte – orice obiect trecut peste frontiera vamală. chitanţele.). învinuit. Sub noţiunea de bani trebuie să se înţeleagă bancnote ca bilete de hârtie. cum ar fi martorul.10. 19. autorizaţii. În calitate de armă urmează a fi considerate armele de foc sau albe.  document fals este documentul totalmente fabricat. materialele numerice sunt false. inculpat. trebuie să indice toate aceste împrejurări. În cazul când se constată pertinenţa obiectului la cauza penală acesta trebuie anexat printr-o ordonanţă la dosar. titluri şi obiecte de valoare.2001 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi”). În cazul când părţile prezintă un obiect considerând că acesta poate fi recunoscut în calitate de corp delict este obligatoriu în prealabil de a audia părţile în calitatea pe care o poartă aceştia în proces (fie bănuit.10. Drept alte obiecte folosite în calitate de armă sunt considerate orice obiecte cu care pot 172 . Pot prezenta obiecte şi alţi subiecţi procesuali. faptul dacă obiectul nu a suferit unele modificări. 27 din 27. sau a documentelor contrafăcute. textul. 24-25 din 29. arendă sau alte tranzacţii economice. cât şi alte împrejurări care ar confirma autenticitatea obiectului. Dacă este necesar organul de urmărire sau instanţa cere de la apărător lămuriri suplimentare. certificatele etc. el păstrează elementele şi indicii originalului (se execută formularul oficial.1997 cu modificările introduse prin Hotărârile Plenului nr. însă informaţiile incluse în el. de exemplu pe calea nimicirii unei părţi din text. În toate cazurile la audierea participanţilor este necesar de a constata provenienţa obiectului.17. acesta nu se audiază după regula audierii bănuitului. Curtea Supremă de Justiţie în unele hotărâri a determinat noţiunea de corpuri delicte în dependenţă de caracterul infracţiunii.10. parte civilă. 18. sau de neglijenţa acestei persoane la eliberarea documentului. procuri etc.2001 „Despre practica Judiciară în cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale” a stabilit: prin bunuri se înţelege:  mărfuri ale persoanei fizice şi juridice trecute peste frontiera vamală pentru vânzare-cumpărare. nr.  document nul este documentul obţinut pe cale ilegală însă din anumite cauze şi-a pierdut valabilitatea. învinuitului. certificate. a expirat termenul de acţiune. parte civilmente responsabilă).  document vamal este documentul eliberarea căruia este prevăzut în legislaţia vamală în vigoare (declaraţiile vamale. a martorului şi altor. împuternicite să îl semneze).

Substanţele toxice se consideră substanţele în stare solidă. precum şi obiectele care deşi nu au fost supuse unei prelucrări criminale. Arme de foc sunt recunoscute arme militare confecţionate prin dotarea forţelor armate a colaboratorilor organelor securităţii de stat şi a afacerilor interne. pistoale: de semnalizare cu gaze. 5 din 06. valorile materiale. preparatele hormonale).).10.1992 „Cu privire la practica judicară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului”. Nu se consideră armă de foc partea componentă a ei care nu poate fi utilizată pentru efectuarea împuşcăturii: ţeava. struţ confecţionat din arme de vânătoare cu ţeavă lisă tăiată. astfel fabricate industrial sau confecţionate în mod meşteşugăresc. 22. (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 25 din 29. Substanţele menţionate se evidenţiază prin următoarele caracteristici comune: a) sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea omului. 25.11. 38 din 20.). 23. 25 din 29. materiile prime şi substanţele naturale şi sintetice. încât existenţa lor să nu fie vizibilă ori bănuită (mecanism de împuşcare a cartuşelor în formă de stilou.). arsenul. Prin obiecte predestinate mitei sub orice formă se înţeleg banii. Principiului de funcţionare a acetuia are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse. ceanura de potasiu etc. a căror utilizare fără prescripţia medicului. c) regimul lor juridic este reglementat de actele normative speciale. ori prin explozia unei încărcături.12. 6 din 11.1993 cu modificările introduce prin Hotărârea Plenului nr.10. sau a altei distincţii onorifice etc.06. 28.2001 „Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”). 25 din 29.2001 “Cu privire la practica judiciară în cauzele despre huliganism”). 173 . poate provoca moartea acesteia (sulfatul de atropină. hârtiile de valoare. pistoane adaptate pentru efectuarea împuşcăturilor cu muniţii etc. procurarea gratuită a biletelor la sanatoriu şi turistice.12. dacă posedă caracteristicile unei arme militare. sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune grave organizmului omului (de exemplu. patul armei. subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca armă de foc (dispozitivul de percuţie. brichetă etc. folosirea gratuită a unei locuinţe sau a altor valori materiale. (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 12 din 27. Substanţele cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace. instituţii şi unităţi autorizate cu funcţii de gardă. 38 din 20. nr. prestarea gratuită a unor servicii etc. 12 din 20.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr. 27. materii prime şi substanţe care prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se fac abuz de ele (Hotărârea Plenului nr. se consideră plantele.1999 şi nr. Totodată nu are nici o importanţă dacă ele au fost pregătite în prealabil sau infractorul a folosit obiectul care întâmplător s-a aflat în locul săvârşirii infracţiunii.1998 nr. dar au fost special adaptate de vinovat şi se aflau la el cu acelaşi scop.). 24. clorura mercurică. chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei. strihana. acordarea nelegală a premiilor.1994 (caută această listă şi acest comitet şi introdu).2001 „Cu privire la aplicarea legislaţiei cu privire la răspunderea penală pentru mituire”). utilizate în acţiuni de neutralizare sau nimicire a persoanlului şi tehnicii de luptă. cu ţeavă în stare de a produce împuşcături.03.12. precum şi orice alte instrumente. Mijloacele narcotice. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. Drept arme de foc (militare) pot fi considerate şi armele ascunse.1996 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului din 10. b) nu sunt mijloace narcotice. a răni.1999.07.). cât şi de ordin nepatrimonial (acordarea unui titlu sau a unui grad. prevăzute în convenţiile internaţionale. Prin arme de foc se înţelege acea armă a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile. piese sau dispozitive destinate pentru a imobiliza. Sunt considerate arme de foc şi ansamblurile.fi cauzate leziuni corporale. altor persoane.1988 (vezi cum se cheamă) la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3. a căror utilizare de către o persoană. precum şi alte plante. periculoase pentru viaţă şi sănătate.12. 26. a ucide sau a distruge. precum şi alte foloase atât de ordin patrimonial (transmiterea valorilor materiale.10.03. lichidă sau sub formă de praf. Drept obiecte special adaptate pentru vătămarea integritatii corporale vor fi considerate obiectele care au fost adaptate de vinovat pentru un anumit scop din timp sau în timpul săvârşirii acţiunilor huliganice. Listele de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect puternic şi toxice sunt confirmate de comitetul permanent de control asupra drogurilor a Republicii Moldova în baza Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite din 19. escortă.

În asemenea situaţii ofiţerul de urmărire penală emite o ordonanţă privind nimicirea acestor substanţe. 31. purtând un număr de identificare. Substanţe explozive sunt: praful de puşcă. 31 din 09. Corpurile delicte sunt transmise în această cameră. păstrarea (deţinerea). 30. La dosar se anexează recipisa persoanei în păstrarea căreia au fost transmise corpurile delicte referitor la obligaţia de a asigura păstrarea. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”). care pot fi utilizate la armele de foc şi pot fi fabricate industrial sau pot fi confecţionate în mod meşteşugăresc.11. trotilul. dinamita. trăgaciul etc. ofiţerul de urmărire penală solicită concluzia specialistului referitor la posibilitatea păstrării sau necesitatea distrugerii acestor substanţe. cardurile. În cazul când există substanţe explozibile sau alte substanţe care pot prezenta pericol pentru viaţa şi sănătatea omului după efectuarea expertizei. proiectilele. a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit prin tăiere (săbii.Asigurarea păstrării corpurilor delicte şi a altor obiecte în cadrul desfăşurării procesului penal 1. Prin înţepare. 5. 3. organizaţiilor etc. cuţite. Armă albă se consideră acea care este destinată şi adaptată pentru a vătăma. carnetele de plată. tăiere (baionete plate. obligaţiile care nu conţin semne individuale dar care pot fi recunoscute în continuare în calitate de corpuri delicte se transmit spre păstrare la instituţiile bancare (vezi instrucţiunea Băncii Naţionale sau altceva referitor la această problemă). Banii marcaţi care au fost transmişi în cazurile de mită. buzdugan. dacă nu sunt probe că persoana care le deţine are intenţia de a le ansambla alte segmente sau sub segmente pentru o armă. (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. lovirii sau detonării. nunciache). Este raţional ca la procesul verbal de cercetare a corpului delict să fie anexate şi unele acte care confirmă starea obiectului (contractul de cumpărare-vânzare. mlăciu. 2. Ofiţerul de urmărire penală înaintează un demers judecătorului de instrucţie la care anexează ordonanţa motivată cu privire la necesitatea nimicirii substanţelor explozibile.). Prin spargere. înţepare (baionete unghiulare. În cazul conflictului referitor la apartenenţa obiectului litigiul se soluţionează în ordinea procedurii civile (vezi în cadrul prcedurii civile). Dacă există posibilitatea încăperile în care sunt corpurile delicte se sigiliează. Pe măsura creării condiţiilor în fiecare organ de urmărire penală trebuie creată o cameră pentru păstrarea corpurilor delicte. Metodele de nimicire (vezi legea respectivă. Articolul 159. pumnale cu tăiş etc. arbalete.). încărcăturile de orice fel.Păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte 1. Concluzia trebuie să fie dată de un specialist în domeniu (vezi care domenii. Metalele nobile şi pietrele preţioase. Corpurile delicte sunt lăsate în păstrare persoanelor cu funcţie de răspundere a întreprinderilor. se păstrează în dosar. 6. nitroglicerina. transportarea. arcuri. închizătorul. fapt ce admite păstrarea acestora. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. iar copia rămâne la persoana respectivă. Accesul la corpul delict îl are doar ofiţerul de urmărire penală şi procurorul. Articolul 160. Corpurile delicte care nu pot fi păstrate împreună cu dosarul de regulă sunt lăsate la locul unde au fost descoperite. sustragerea armelor de foc. alte amestece chimice produse în mod industrial sau meşteşugăresc care au capacitatea de a exploada în urma aprinderii. După regula generală corpurile delicte trebuie să se păstreze în dosar împachetate şi sigilate. paşaport tehnic etc. În cele mai dese cazuri aceasta este determinat de volumul acestor obiecte. comercializarea ilegală. vezi Legea cu privire la substanţele explozibile). 4. Ofiţerul de urmărire penală anexează la dosar recipisa privind transmiterea bunurilor în păstrare la persoanele fizica sau juridice. hârtiile de valoare. perlele. În cadrul efectuării urmăririi penale obligaţia de a asigura păstrarea corpurilor delicte este pusă în seama organului de urmărire. fabricarea. fărâmiţare (box. Referitor la soarta corpurilor delicte până la soluţionarea cauzei penale a se vedea comentariul la articolul 161. sau un segment pentru efectuarea împuşcăturii cu muniţii. anumite obligaţii falsificate etc. 174 . sau caută în altă parte). stilete etc). Prin muniţii se înţelege cartuşe.piedica. valuta naţională şi străină.).1998 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul). tesacuri etc.. 29.

3. deschiderea lacătelor etc. Articolul 162. atât şi la rechizitoriu).1999 „Privind prcatica 175 . 7. procurorul sau instanţa pot solicita consultanţa unui specialist. în caz de necesitatejudecătorul trebuie să dispună de condiţiile pentru păstrarea corpurilor delicte (safeu sau alte locuri la care accesul este limitat). 3. 5. fie posesorului. 6. În asemenea situaţii se admite ca aceste obiecte. Transmiterea are loc doar în cazul când în însuşi instituţia fiscală sunt condiţii speciale de păstrare a cestor corpuri delicte. În categoria animalelor domestice. În baza concluziilor specialistului se emite o ordonanţă prin care se dispune transmiterea acestor corpuri delicte instituţiilor fiscale. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată la soluţionarea cauzei penale Din categoria uneltelor care au servit la săvârşirea infracţiunii se includ armele numite utilaje tehnice care au servit la spargerea încăperilor. 2. Parametrii tehnici sunt enumeraţi în paşaportul tehnic a obiectului. 5. Se consideră obiecte necesare pentru viaţa cotidiană: (scriem ce înseamnă aceasta).2. obiectele mituirii. Dacă instanţa ierarhic superioară a anulat încheierea judecătorului de instrucţie privind sechestrarea automobilului sau altui mijloc de trasport acesta se transmite proprietarului sau posesorului.40 din 27. instrumente şi unelte care au servit la efectuarea unor activităţi ilegale. este în deplasare) etc. La efectuarea expertizei sau constatărilor tehnico-ştiinţifice (vezi cum se face). alte obiecte utilizarea cărora asigură sau uşurează comiterea infracţiunii sau ascunderea urmelor infracţiunii. Produsele uşor alterabile se transmit proprietarului sau posesorului cu excepţia cazurilor când el este necunoscut sau nu poate primi aceste obiecte. 161 se referă la cazuri excepţionale când păstrarea corpurilor delicte anexate la dosar poate prejudicia drepturile persoanelor care nu au fost implicate în procesul penal sau care sunt victime în procesul penal. păsărilor sau altor animale se includ. Dacă se transmit bunuri care nu sunt uşor alterabile de la proprietar sau posesor se ia o obligaţie că obiectul va fi păstrat până la finisarea procesului penal. cu excepţia cazului când aceste corpuri au servit la săvârşirea infracţiunii sau păstrează pe ele urmele infracţiunii. Condiţiile speciale de păstrare a corpurilor delicte voluminoase sunt determinate de parametrii tehnici de păstrare a acestor corpuri delicte. bunuri să fie transmise fie proprietarului. bunuri (este bolnav. Art. 161 pot fi transmise şi alte corpuri delicte spre păstrare. Obligaţia de a asigura păstrarea corpurilor delicte în organul de urmărire penală o poartă persoana responsabilă pentru camera de păstrare a corpurilor delicte. Toată responsabilitatea pentru păstrarea corpurilor delicte este pusă în seama judecătorului. 6. Potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. În condiţţile alineatului 2 al art. În asemenea cazuri se emite o ordonanţă a procurorului sau după caz de încheiere a instanţei de judecată prin care se motivează faptul că aceste corpuri delicte se transmit proprietarului sau posesorului.12. Dreptul de a transmite aceste bunuri îl are în exclusivitate procurorul dacă hotărârea se ia în faza de urmărire şi instanţa dacă hotărârea se ia în faza de judecare. Automobilul sau alt mijloc de transport nu se transmite proprietarului sau posesorului doar în cazul sechestrării. La strămutarea cauzei penale de la o instanţă judecătorească la alta (vezi cum se face). Referitor la retribuirea valorii produselor către propprietar sau posesor a se vedea comentariul la articolul 162. Se consideră corpuri delicte voluminoase (care). 4. La transmiterea cauzei se întocmeşte un document de însoţire (vezi ce fel de document şi vorbeşte despre toate anexele cât la document.. În assemenea situaţii produsele se transmit spre realizare sau se utilizează conform destinaţiei.Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptatăpînă la soluţionarea cauzei penale 1. Articolul 161. La transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală la altul (vezi cum se face). sau când acapararea lor de către făptuitor a fost legată de acţiunile ilegale a însuşi proprietarului sau posesorului. 4. Se consideră produse uşor alterabile (dă definiţia). În instanţa de judecată corpurile delicte se păstrează anexate la dosar. În caz de neecsitate ofiţerul de urmărire penală. Dacă obiectul care este corp delict se transmite proprietarului sau posesorului în dosar se anexează cererea persoanei cât şi recipisa că aceste bunuri au fost primite. La efectuarea expertizei medico-legale (vezi cum se face). unităţile de transport care au fost utilizate la comiterea infracţiunii.

acesta urmează a fi confiscat indiferent de apartenenţă. În cazul în care obiectul folosit la săvârşirea infracţiunii aparţine altei persoane care nu e implicată în săvârşirea infracţiunilor. bani. nu pot fi confiscate bunurile rezultate din practica ilegală a activităţii de întreprinzător). hârtii de valoare. ş. cât şi în cazul bunurilor primite ca răsplată. 3. În situaţia în care a avut loc estorcarea mitei. instrumente de vânat interzise etc. în posesia acestuia el nu prezintă pericol. substanţe toxice. mijloace narcotice. Bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor sunt bunurile obţinute prin efectuarea acţiunii care formează elementul material al infracţiunii săvârşite.). Automobilul condamnatului urmează a fi confiscat ca bun destinat sau folosit la săvârşirea infracţiunii premeditate în cazul în care el a uşurat considerabil activitatea ilicită a infractorului sau a fost folosit nemijlocit ca unealtă pentru săvârşirea infracţiunii (exemplu: folosirea automobilului noaptea pentru vânatul ilegal la lumina farurilor.a. Armele şi alte obiecte care prezintă un interes criminalistic pot fi transmise în muzeie de criminalistică. Dacă obiectul care a servit la săvârşirea infracţiunii prezintă un pericol prin sine însăşi. (spre exemplu. Asemenea bunuri pot fi confiscate doar în cazul în care legea interzice producerea unor astfel de bunuri sau ele prezintă un pericol social. Automobilul folosit la transportarea bunurilor sustrase poate fi confiscat doar în cazul în care sustragerea bunurilor în dependenţă de modul în care a fost ea concepută şi realizată nu ar fi fost posibilă fără folosirea automobilului.bunuri produse prin săvârşirea infracţiunii care constituie lucruri ce nu existau înainte de săvârşirea infracţiunii. Bunurile folosite la săvârşirea infracţiunii sunt obiectele care au servit la săvârşirea infracţiunii (exemplu: speracle. arme. titluri de credite false. indiferent de faptul au fost ele folosite sau nu. 2. atât casetelor video.  bunuri dobândite prin infracţiune care existau anterior săvârşirii ei şi au ajuns direct sau indirect în posesia condamnatului prin comiterea infracţiunii. deoarece apartenenţa nu-i schimbă caracterul periculos. deşi a fost folosit la săvârşirea infracţiunii nu este confiscabil deoarece nu aparţine condamnatului şi. Nu sunt confiscabile bunurile sau sumele care reprezintă contravaloarea obiectelor produse în mod ilicit.). Banii şi cadourile primite nelegitim se confiscă. obiecte pornografice. În cazul eliberării persoanei care a dat mită de răspundere penală obiectul mituirii se confiscă.). folosirea automobilului special amenajat pentru a ascunde obiectele de contrabandă sau pentru trafic ilicit etc. fiind întors proprietarului. 1. medicamente care conţin o doză sporită de stupefiante preparate în baza unei prescripţii medicale abuzive etc. cât şi sumele dobândite prin traficarea acestor bunuri. de substanţe cu efect puternic şi toxice. Bunurile rezultate în urma săvârşirii infracţiunii sunt: . în comiterea uneia sau mai multor infracţiuni. cât şi utilajului electronic. de exemplu: monede. cât şi bunurile care se realizează de către organele financiare.a. cât şi instituţii de învăţământ.  lucrurile care au căpătat prin săvârşirea infracţiunii o calitate sau i poziţie de fapt pe care nu ar fi putut să o dobândească decât prin căi ilegale (exemplu: lucrurile aduse în ţară prin contrabandă. fiind rezultate prin activitatea infracţională. atât în cazul bunurilor primite pentru a-l determina pe condamnat să săvârşească infracţiunea. şi asemenea obiecte sunt confiscabile în baza unei dispoziţii legale speciale (exemplu: cuţite sau arme improvizate. 5. documente. iar persoana benevol a declarat despre un asemenea fapt după transmiterea mitei şi ridicarea acesteia de către organele de urmărire banii şi lucrurile se reîntorc proprietarului. substanţe cu efect puternic. acesta fiind un mijloc de însuşire şi nu de producere a bunurilor. călcarea intenţionată a victimei cu scopul de a-l lipsi de viaţă. de mijloace narcotice. în tot sau în parte. Confiscarea are loc chiar dacă infracţiunea nu a fost consumată. În sentinţă trebuie să fie enumerate atât strict bunurile confiscate. instrumente pentru spargerea uşilor etc. alimente sau băuturi contrafăcute ş. Prin obiecte a căror circulaţie este interzisă se subînţeleg substanţele explozibile şi radioactive. 176 . sau dacă fapta constituie o altă infracţiune decât cea proiectată de făptuitor. fabricarea de arme. 4.aplicării de către instanţele de judecată a dispoziţiilor legale referitoare la confiscarea averii” se confiscă: bunurile destinate pentru săvârşirea infracţiunii. Sunt confiscate ca bunuri folosite la săvârşirea infracţiunii şi mijloacele de demonstrare a lucrărilor pornografice săvârşite prin organizarea de către condamnat a vizionării filmelor respective. centre de cercetări ştiinţifice. acest obiect. obiectele pregătite pentru a fi folosite sub orice mod. Obiectele care pot fi utilizate legal se transmit instituţiilor respective.).

Articolul 163. Verificarea şi aprecierea datelor care se conţin în procesele verbale ale acţiunilor procesuale se efectuează după regula generală de apreciere a probelor. cât şi include cererile participanţilor la acţiunea procesuală. cât şi de a procura aceste obiecte.2001 „cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi). 3. (Hotărârea Plenului Curţii supreme de Justiţie nr. Procesele verbale ale acţiunilor procesuale sunt acte scrise în care ofiţerul de urmărire penală.10. 177 . distrugerea corpurilor delicte sunt anexate la dosar atribuindu-se o pagină. Documentele cu urmele infracţiunii de regulă nu este raţional de a le transmite.10. 162. cât şi de instanţă. transmiterea în venitul statului este inadmisibilă. 6. procurorul sau instanţa fixează ordinea şi consecutivitatea efectuării acţiunilor procesuale.10. 7. (hotărârea Plenului Curţii supreme de Justiţie nr. Bunurile dobândite (procurate) ca urmare a fabricării ori punerii în circulaţie a banilor falşi urmează a fi confiscate. 19 din 10. filă din dosar. 23 din 21. 5. Cu toate că în articolul 163 sunt enumerate acţiunile procesuale procesele verbale ale cărora pot fi recunoscute ca mijloace de probă. folosite pentru transportarea sau tăinuirea acestora şi recunoscute drept instrumente ale infracţiunii ca fiind corpuri delicte pot fi confiscate în beneficiul statului.07.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr. întocmirea procesului verbal după efectuarea acţiunii procesuale. acestea vor fi recunoscute ca document. În noţiunea de procese-verbale ale acţiunilor procesuale sunt incluse doar actele procesuale întocmite de către subiecţi competenţi. Reprezentanţii instanţelor de judecată.2001 „Despre practica judiciară în cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale)”. Chestiunea cu privire la remiterea documentelor persoanelor interesate se soluţionează în dependenţă de caracterul şi importanţa acestor documente.1998. În cazul întocmirii altor procese verbale. Mărfurile şi obiectele care constituie obiectul contrabandei. această enumerare nu este exhaustivă. 6. circumstanţele care au fost constatate la efectuarea acestor acţiuni procesuale. 3 şi 5 a art. Este raţional de a înştiinţa instituţiile respective privind dreptul de a cere corpurile delicte în cazurile prevăzute de punctul 1. 8.1998 şi numerele 24-25din 29. cât şi a organelor de urmărire nu sunt în drept de sinestătător de a realiza corpurile delicte sau alte obiecte. O condiţie obligatorie a admisibilităţii proceselor-verbale ale acţiunilor procesuale în calitate de mijloc de probă este corespunderea lor cu art.. sau a contravenţiei administrative vamale. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale 1. 9. Încălcarea regulilor de întocmire a proceselor verbale. Documentele personale în cazul când persoana a fost achitată sau s-au aplicat unele sancţiuni neprivative de libertate se remit posesorului. 260 şi 336.06. Deţinătorii legali ai corpurilor delicte sunt înştiinţaţi despre dreptul lor de a le obţine. transmiterea în instituţiile respective. acte etc. precum şi mijloacele de transport şi alte mijloace destinate. Toate documentele referitoare la transmiterea bunurilor proprietarului.Corpurile delicte care terbuie să fie transmise proprietarului sunt transmise în natură. Dacă banii sau alte valori posibil obţinute pe cale criminală nu au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte şi nu au fost examinate atât de organul de urmărire penală. iar în caz de pierdere sau distrugere se transmite contravaloarea acestora. Instanţa de judecată în dependenţă de caz poate recunoaşte şi alte procese-verbale în calitate de mijloace de probă dacă aceste acţiuni au fost efectuate în conformitate cu Codul de procedură penală şi însăşi proceseleverbale au fost întocmite în conformitate cu Codul de procedură penală. 10. la efectuarea unei acţiuni procesuale. Bunurile personale ale persoanelor condamnate la închisoare se transmit o dată cu intrarea sentinţei în vigoare la instituţiile respective. Spre exemplu. 27 din 27. 4. fapt care nu poate fi reparat prin alte modalităţi duce la inadmisibilitatea acestor procese verbale în calitate de probe. 2. 20 din 10. nr. În caz de transmitere a documentelor este necesar de a verifica pe cât corespunde procesul verbal de examinare acestui document reieşind din faptul că dosarul poate fi examinat în căile extraordinare de atac. 11. cât şi în corespundere cu prevederile legale privind efectuarea acţiunii procesuale concrete.

inclusiv în condiţiile care ar asigura menţinerea calităţii înregistrării pentru a da posibilitate de a fi cercetată. pertinenţa.) sunt întocmite cu respectarea cerinţelor legale. În conformitate cu Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii din __________ Interceptarea comunicărilor se efectuează în conformitate cu art. nu va fi ca mijloc independent de probă procesul verbal de audiere a persoanei. folosirii informaţiei de către alte persoane. fotografiile. însăşi în procesul verbal de efectuare a percheziţiei. Înregistrările audio sau video. sunt mijloace independente de probă (corpuri delicte) dacă acestea contribuie la stabilirea circumstanţelor faptei. alin. Constituie valoare probantă datele de fapt care se conţin în anexe şi nu se conţin în procesul verbal propriu-zis. fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. care trebuie probate. Până la adoptarea Codului nou acestea erau recunoscute fie ca documente. sau alte modalităţi de înregistrare se anexează la dosar şi se păstrează sigilate în condiţiile în care ar fi exclusă posibilitatea pierderii informaţiei. Articolul 164. 135-138 şi după înregistrare se anexează integral la dosar printr-o ordonanţă a organului de urmărire penală. Spre exemplu: în situaţia când există un delict flagrant se admite efectuarea percheziţiei. Doar în asemenea cazuri procesele verbale vor fi admisibile în calitate de mijloace de probă. Înregistrările audio sau video. cercetarea la faţa locului încăperii. trebuie să fie arătate motivele care au determinat efectuarea acestor acţiuni procesuale cu abatere de la regula generală. În unele situaţii există excepţii de la regula generală privind admisibilitatea proceselor verbale. obiectele care au fost ridicate la efectuarea acţiunilor procesuale şi anexate la dosar. Această măsură procesuală penală rezultă din articolul 5 paragraful 1 punct c) a Convenţiei pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale din 178 . În cazul prevăzut de art. dacă anexele (scheme. Procesele verbale prevăzute de art. La aprecierea proceselor verbale în calitate de mijloc de probă se aplică regula generală privind admisibilitatea. diferite obiecte. cum ar fi urme. Titlul V MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE Capitolul I REŢINEREA Articolul 165. fotografii etc. multiplicării informaţiei.a. La interceptarea convorbirilor telefonice spre exemplu. în domiciliu ş.7.. concludenţa şi utilitatea. 3 (audierea martorului fără prezentarea lui la judecarea cauzei) procesul verbal de audiere va fi ca mijloc de probă deoarece însăşi martorul nu va putea depune declaraţii. inclusiv dacă în procesul verbal se indică faptul că acţiunea procesuală a fost efectuată cu înregistrarea video. va fi ca mijloc de probă procesul verbal doar dacă în el va fi descris detaliat conţinutul convorbirilor telefonice. referitor la înştiinţarea judecătorului de instrucţie. procesul verbal va fi admisibil. fotografiere etc. Se consideră înregistrări audio – video – fotografii – mijloace de control tehnic – electronic – magnetic – optic – informaţia tehnico-electronică – (caută la fiecare ce înseamnă). 1. 9. 163 vor fi recunoscute ca mijloace de probă doar în cazul când însăşi în aceste acte se conţin date care pot fi utilizate în calitate de probă.a.Noţiunea de reţinere Acest articol defineşte reţinerea persoanei ca formă legală de privire a libertăţii. inclusiv de către instanţa de judecată. fie în calitate de corpuri delicte în dependenţă de conţinutul informaţiei pe care o purtau. 8. fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie Înregistrările audio sau video. În asemenea situaţii ca mijloc de probă separat va fi şi fonograma. fotografiile şi alte forme de purtător de informaţie sunt mijloace de probă noi pentru procedura penală a Republicii Moldova. ş. fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Astfel. Materialele. etc. În cazul în care vor fi respectate prevederile legale privind măsurile pe care trebuie să le ia persoana care a efectuat percheziţia fără autorizaţie. Anexele la procesele verbale trebuie să fie apreciate ca o parte componentă a procesului verbal. când aceasta se bănuieşte de săvârşirea unei infracţiuni. 109. Instanţa de judecată la aprecierea admisibilităţii acestor procese verbale trebuie să verifice dacă în realitate au fost circumstanţele respective care au determinat necesitatea efectuării acestor acţiuni procesuale de urgenţă fără autorizarea judecătorului de instrucţie. În acelaşi moment. cercetării la faţa locului. 10.

Astfel procesul-verbal de reţinere se întocmeşte potrivit articolului 167 în cazul cînd persoana bănuită de săvârşirea unei infracţiuni este prinsă şi adusă la organul de urmărire penală.3). “Locurile” unde este reţinută persoana sînt izolatoarele de detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne. 167. art. inculpatului care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate conform articolului 170.1990.1990 Veştile nr. prinderea şi aducerea la organul ce a emis această hotărîre. Articolul 166. (de exemplu “reţinerea administrativă” conform art. Aliniatul 3 prevede actele procedurale prin care se dispune aplicarea reţinerii în dependenţă de diferite situaţii prevăzute de lege. sau este prezentă la organul respectiv în legătură cu efectuarea unor acţiuni procesuale. În cazurile cînd reţinerea este dispusă prin ordonanţă după prinderea persoanei se întocmeşte obligatoriu şi proces-verbal de reţinere.128-129 din 13. 168. Notă: Pînă în anul 1994 aceste condiţii au fost reglementate de Regulamentul cu privire la modul de reţinere pentru scurtă durată a persoanelor bănuite de săvârşirea unei infracţiuni din 7. b) reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei de judecată în caz de infracţiune de audienţă conform articolului 171 şi c) prinderea şi aducerea la organele de poliţie a persoanei bănuite de săvârşirea unei infracţiuni de către cetăţeni în condiţiile articolului 168.1994.02). În acest sens procesul verbal de reţinere are semnificaţia unei hotărîri prin care s-a dispus arestarea precum şi a unui act de constatare a faptului că persoana este reţinută efectiv.10. nr.0. 1977 nr. Măsura “reţinerii” ce este prevăzută în articolul comentat se deosebeşte după caracterul juridic de noţiuni similare de reţinere a persoanei reglementată de alte legi.2002 (Monitor Oficial al R.246. 1995. iar evadarea din stare de reţinere şi de arest se contracarează cu aplicarea mijloacelor speciale şi aplicarea armei de foc în condiţiile articolelor 16 şi 17 ale Legii cu privire la poliţie din 18.1977 (Veştile RSSM. Sintagma “O perioadă scurtă de timp. 2.04. Prin urmare în cazul “apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de a bănui că persoana a săvârşit infracţiunea” este o situaţie cînd bănuitul este prezent şi necesitatea reţinerii a apărut spontan fie în cazurile prevăzute de articolul 166 aliniatele 1 şi 2 fie în situaţia arătată la articolul 168. 249 Codului cu privire la contravenţiile administrative din 29 martie 1985. 172 instanţa de judecată (judecătorul de instrucţie) dispune reţinerea persoanei printr-o încheiere motivată.1950 în toate protocoalele adiţionale. În cazurile prevăzute de articolele 171. care are semnificaţia actului de constatare a faptului că persoana este reţinută.6 aliniatul 5 al Legii cu privire la arestarea preventivă din 27 iulie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.12. veştile RSSM. care presupune căutarea.Moldova nr.Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii 179 . Aliniatul 2 al articolului comentat prevede diferite forme ale reţinerii persoanei în dependenţă de temeiuri. precum şi din articolul 25 aliniatul 3 al Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994.11. dar nu mai mult de 72 de ore” presupune timpul din momentul privării de libertate pînă la eliberarea persoanei sau aplicarea arestării preventive.04. 2) reţinerea învinuitului. Reţinerea persoanei în baza ordonanţei se dispune în cazurile arătate la articolele 169 şi 170.69-70 din 26. Ordonanţa de reţinere este emisă de organul de urmărire penală sau de procuror şi trebuie să cuprindă menţiunile arătate la articolul 255. scop şi durată şi anume: 1) reţinerea persoanei bănuite de săvârşirea unei infracţiuni care este reglementată de articolele 166. În amănunte a se vedea comentariul articolului 166 aliniatul 4. Aliniatul comentat prevede trei forme principale ale reţinerii diferitor categorii de participanţi. 173 şi 174. dar la acestea urmează de adăugat şi alte forme de reţinere: a) reţinerea persoanei învinuite pentru a fi pusă sub învinuire conform articolului 169. totodată evadarea din stare de reţinere nu constituie infracţiune potrivit articolelor 317 Cod penal din 18.12 /321. dar pentru respectarea sintagmei “în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege” urmează să fie adoptată o lege specială privind modul de executare a acestei măsuri.1997).28) abrogat prin Legea 258-XIII din 3.4 art. Astfel “reţinerea” este o formă de privare a libertăţii cu titlu procesual ca şi “arestarea preventivă” prin faptul că se include în durata acesteia conform articolului 186. 1. reţinerea condamnaţilor în privinţa cărora au fost adoptate hotărîri de anulare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen sau se soluţionează problema anulării acestor categorii de hotărîri potrivit articolului 172.

Datele obţinute în rezultatul acestor acţiuni de regulă sînt corpuri delicte. Faptul că “martorul ocular. Organul de urmărire penală este în drept să reţină persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii numai dacă sînt întrunite cumulativ condiţiile arătate la aliniatele 1. iar în “stricto sensu” presupune menţiunea scrisă în registrul special de evidenţă a sesizărilor privind săvîrşirea infracţiunilor. 8. Aliniatul 3 al acestui articol menţionează faptul că persoană bănuită poate fi reţinută pentru temeiurile prevăzute de aliniatul 1 pînă la înregistrarea infracţiunii şi respectiv pînă la începerea urmăririi penale. 2). Sintagma “dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict” presupune situaţia cînd necesitatea reţinerii a apărut spontan în legătură cu săvîrşirea unei infracţiuni flagrante (a se vedea articolul 6 punctul 10). controlul corporal al pasagerilor). în rezultatul acţiunilor de investigaţie operativă precum şi în rezultatul unor acţiuni administrative prevăzute de articolul 3 al Legii cu privire la poliţie (de exemplu: controlul mijloacelor de transport.1. Prin urmare timpul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală şi timpul întocmirii procesului-verbal de reţinere se include în durata reţinerii. vor arăta direct” la persoana bănuită se constată în primul rînd prin acţiunile de urmărire penală (audierea. 3) înregistrările video. “dacă pe corpul sau pe hainele persoanei. Date care confirmă prinderea în delict flagrant pot fi: 1) raportul sau procesul-verbal de constatare a infracţiunii. cu condiţia cumulativă a unei din cazurile arătate la acest aliniat. După înregistrarea infracţiunii organul de urmărire penală trebuie să decidă începerea urmării penale conform articolului 274. examinării corporale. Printr-o interpretare logică a principiului “a fortiori” (cine poate mai mult. prezentarea spre recunoaştere) în cazul cînd urmărirea penală este pornită sau în rezultatul unor acţiuni de investigaţie operativă. Aliniatul 4 al acestui articol stabileşte durata şi modul de calculare a acestui termen. 3. obţinerea mijloacelor materiale de probă şi asigurarea prezenţei bănuitului la efectuarea acţiunilor de urmărire penală necesare. Articolul comentat stabileşte subiectul care este abilitat să dispună reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii şi acesta este organul de urmărire penală (ofiţerul de urmărire penală şi conducătorul acestui organ). 3) a aliniatului 1 sau aliniatul 2 (aceste situaţii formează datele verosimile că persoana a săvîrşit infracţiunea). Alte circumstanţe menţionate în aliniatul 2 a acestui articol pot fi oricare date obţinute în rezultatul acţiunilor de urmărire penală sau de investigaţie operativă. 180 .2 şi 3 şi anume: a) infracţiunea săvîrşită se pedepseşte cu închisoare mai mare de un an (condiţia este prezentă chiar dacă sancţiunea are alternativă şi o altă pedeapsă). Astfel termenul de 72 de ore curge din momentul privării de libertate. În cazul cînd infracţiunea nu este înregistrată reţinerea nu se justifică şi deci persoana se eliberează conform articolului 174. Reţinerea pentru temeiurile arătate la acest aliniat se aplică în scopul preîntâmpinării eschivării bănuitului de la organele de urmărire penală precum şi în scopul stabilirii identităţii acestuia. 7. “Înregistrarea infracţiunii” în “lato sensu” presupune sesizarea organului de urmărire penală prin unul din modalităţile arătate la articolul 262 (a se vedea comentariul articolului 262). 2. c) să fie pornită urmărirea penală sau să fie înregistrată infracţiunea. Aceste date ce stau la baza aplicării reţinerii sînt declaraţiile sau comunicările unor persoane. b) să existe una din situaţiile arătate la punctele 1). adică capturării ei cu scopul de a fi adusă la organul de poliţie. 4) corpurile delicte şi altele. timpul reţinerii administrative se include în durata reţinerii procesual penale. Prin urmare în cazul cînd urmărirea penală este începută. controlul bagajului. respectiv înregistrarea infracţiunii a fost făcută şi deci condiţia este realizată pentru justificarea reţinerii persoanei bănuite. sau partea vătămată. percheziţiei. 4. Reţinerea pentru acest temei urmăreşte scopul stabilirii identităţii bănuitului. Dacă persoana a fost reţinută potrivit articolului 249 Codului cu privire la contravenţiile administrative pe 3 ore şi după aceasta se constată ca fapta dată constituie o infracţiune. 5. poate şi mai puţin) conchidem că şi procurorul poate aplica reţinerea pentru temeiurile sus menţionate. 6. 2) lămuririle martorilor oculari sau a victimei. la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii” sînt date care pot fi obţinute în rezultatul cercetării la faţa locului. Sintagma “din momentul privării de libertate” este momentul reţinerii persoanei de fapt.

6. Pentru respectarea acestor dispoziţii reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să înainteze demers din timp judecătorului de instrucţie. care presupune ca persoana reţinută “trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. Anterior dispoziţiile Codului de procedură penală vechi articolul 104 prevedea doar faptul înaintării demersului privind necesitatea arestării în instanţa de judecată. Astfel “temeiurile” indicate sînt trimiterile la legea procesuală penală. 5. Întocmirea procesului verbal de reţinere. În cazul cînd persoana reţinută refuză să semneze procesul-verbal de reţinere. În detaliu a se vedea comentariul articolului 175. c. Aliniatul 1 al acestui articol prevede succesiunea efectuării acţiunilor îndeplinite de reprezentantul organului de urmărire penală după aducerea persoanei reţinute şi anume: a. Procesul-verbal de reţinere trebuie să cuprindă o serie de rechizite care justifică legalitatea şi temeinicia reţinerii. Dacă bănuitul reţinut nu acceptă să facă declaraţii acest fapt va fi consemnat în procesul-verbal de audiere. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede o dispoziţie imperativă privind participarea apărătorului la această acţiune. (articolul 64 aliniatul 2 punctul 4). Pînă la prima audiere bănuitul reţinut are dreptul să primească consultaţie juridică în condiţii de confidenţialitate din partea apărătorului. 9. Totodată se indică ora reţinerii care se stabileşte în baza raportului colaboratorilor de poliţie şi explicaţiile persoanei reţinute. 4. Înştiinţarea în scris a procurorului despre reţinerea persoanei. învinuitului şi inculpatului” din 9 noiembrie 1999). care este în conformitate cu articolul 25 aliniatul 5 al Constituţiei. Participarea apărătorului la comunicarea şi înmînarea în copie a procesului-verbal de reţinere este obligatorie dar bănuitul reţinut poate renunţa de la apărător numai în cazul cînd iau fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului în proces (Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie “Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. precum şi ora întocmirii procesului-verbal de reţinere. Articolul 167. 3. Aducerea la cunoştinţă a drepturilor prevăzute de lege şi a procesului verbal cu înmînarea copiei acestuia conform articolului 64 aliniatul 2) punctul 3). b. Sintagma “după caz eliberată” presupune că bănuitul poate fi eliberat cu aplicarea unei măsuri preventive neprivative de libertate dispuse de către procuror sau fără aplicarea acesteia. 2) dreptul bănuitului de a fi informat despre drepturile sale. Aliniatul 5 al articolului comentat prevede o dispoziţie în conformitate cu articolul 5 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. “motivele” sînt acele date concrete care confirmă temeiurile arătate la articolul 166. iar faptul dat se confirmă prin semnătura persoanei reţinute în procesul verbal. Aliniatul 5 prevede o altă obligaţie a organului de urmărire penală în cazul reţinerii unui minor. aceasta se va menţiona de către persoana care a întocmit procesul verbal şi se va confirma în scris de către apărător. dacă au fost făcute. În procesul verbal de reţinere se include rezultatele percheziţiei corporale şi explicaţiile persoanei reţinute.La calcularea termenelor se aplică dispoziţiile articolului 233. 181 . 2. Astfel în timpul de 72 de ore reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să înainteze demers privind necesitatea arestării şi tot în acest timp să fie examinat în conformitate cu articolul 307. Audierea persoanei reţinute se face atît la propunerea reprezentantului organului de urmărire penală precum şi la solicitarea bănuitului. Textul de lege dat prevede momentul iniţial de admitere a apărătorului bănuitului reţinut. Articolul comentat prevede o serie de acţiuni care trebuie îndeplinite în legătură cu reţinerea unei persoane bazate pe două principii: 1) dreptul bănuitului reţinut de a fi înştiinţat despre motivele reţinerii. Amînarea înştiinţării despre reţinerea minorului nu se admite. Sintagma “imediat se aduc la cunoştinţă” prezumă obligaţia organului de urmărire penală după întocmirea procesului-verbal de reţinere să îndeplinească acţiunea dată fără tergiversare.Procedura de reţinere a persoanei 1. “fapta săvîrşită de persoana bănuită” constă în descrierea faptei prevăzută de legea penală.

09. Articolul 169. A doua condiţie necesară privind aplicarea reţinerii pentru acest temei este gravitatea infracţiunii.Reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire penală pentru a fi pusă sub învinuire Această modalitate de dispunere a reţinerii este o alternativă la măsura aducerii forţate sau aplicării arestării preventive în lipsa învinuitului. Dacă percheziţia a fost efectuată în legătură cu reţinerea persoanei rezultatele acestei acţiuni se menţionează în procesul verbal de reţinere.2003 (Monitorul Oficial al R. În rezultatul prinderii. iar în caz de necesitate şi legării persoanei bănuite I se pot cauza prejudicii care potrivit articolului 37 al Codului penal nu constituie infracţiune. O altă condiţie cumulativă sînt datele că persoana bănuită sau învinuită se află în altă localitate sau locul aflării lui nu se cunoaşte. 279 în cazul reţinerii persoanei percheziţia corporală se admite şi pînă la începerea urmăririi penale. Percheziţia corporală a persoanei reţinute poate fi efectuată atît la locul prinderii persoanei. fără întocmirea unei ordonanţe şi fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Scopul aplicării acestei reţineri este de a pune persoana sub învinuire potrivit articolului 281. După cum rezultă din conţinutul acestui articol reţinerea se dispune faţă de învinuit de către procuror dacă s-a întocmit o ordonanţă de punere sub învinuire în conformitate cu articolul 281 sau faţă de bănuitul care trebuie pus sub învinuire în privinţa căruia s-a întocmit un raport în conformitate cu articolul 280 de către reprezentantul organului de urmărire penală.07. Dacă persoana a fost reţinută în mod administrativ pe o durată de 3 ore şi s-a efectuat controlul corporal potrivit articolului 250 al Codului cu privire la contravenţiile administrative iar în continuare s-a dispus reţinerea procesuală penală. În cazul cînd ordonanţa de reţinere nu poate fi executată din motivul negăsirii persoanei în cauză se va proceda în conformitate cu articolul 288 dispunîndu-se investigaţii în vederea căutării învinuitului.Dreptul cetăţenilor de a prinde persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii 1. 8. fiind aplicabile şi unele dispoziţii ale articolului 166. în celelalte cazuri victima sau martorii oculari urmează să facă declaraţii la organul de urmărire penală. Articolul 168. înaintării acuzării conform articolului 282 şi pentru înaintarea demersului judecătorului de instrucţie privind aplicarea arestării preventive faţă de învinuit. Potrivit articolelor 130.200-203 din 19. În cazul cînd ordonanţa de reţinere este executată. adică fapta penală în cauză să se pedepsească cu închisoarea. Persoana reţinută în condiţiile prezentului articol urmează să fie adusă fără întîrziere la organele de urmărire penală. 3. Doar în cazul infracţiunilor flagrante se admite prinderea şi aducerea forţată a bănuitului. Această acţiune de urmărire penală se efectuează de regulă în cazurile cînd persoana bănuită este prinsă în flagrant delict.Moldova nr.03) care presupune contracararea acţiunilor ilicite împotriva drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice precum şi reţinerea vinovaţilor şi aducerea lor neîntîrziată la organul afacerilor interne. 182 . cît şi în incinta organelor de poliţie. cetăţenii în cauză sînt audiaţi în conformitate cu legea de către reprezentantul organului de urmărire penală. 2. 2. 1. În cazul predării bănuitului reţinut şi obiectelor găsite la această persoană.7. 4. Această condiţie presupune faptul că bănuitul (învinuitul) se sustrage de la urmărirea penală. Acest drept este prevăzut şi de articolul 8 al Legii privind activitatea particulară de detectiv şi de pază din 4. Deţinerea persoanei reţinute bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni de către victimă şi alte persoane fără scopul de a aduce la organele de poliţie sau pe o durată mai mare de cît timpul rezonabil pentru al preda organelor respective constituie infracţiune prevăzută de articolul 166 Cod penal. Potrivit articolului 64 aliniatul 2) punctul 3 persoanei reţinute la cererea ei I se înmînează în copie procesul verbal cu privire la reţinere. aceste materiale vor fi anexate la procesul verbal de reţinere. Articolul comentat prevede dreptul victimei şi a martorilor oculari de a captura persoana bănuită prinsă în flagrant delict. Acest drept este şi o obligaţie profesională a persoanelor care practică activitatea particulară de detectiv şi de pază. adică persoana este găsită şi adusă la organul de urmărire competent se va întocmi un proces-verbal de reţinere în conformitate cu articolul 167.

Asemenea infracţiuni se numesc infracţiuni de audienţă şi de regulă au legătură cu procesul care se judecă (de exemplu: declaraţia mincinoasă. Ordonanţa privind reţinerea persoanei va cuprinde menţiunile arătate la articolul 255 precum şi dispoziţia de reţinere a bănuitului sau învinuitului. înaintîndu-se concomitent demers privind aplicarea arestării preventive în lipsa învinuitului. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 4. Articolul 170. În cazul cînd executarea ordonanţei de reţinere nu este posibilă din motivul negăsirii învinuitului se va proceda în conformitate cu articolul 288. Prin urmare pe durata soluţionării chestiunii anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau anulării eliberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen dar nu 183 . Articolul 171. Această modalitate de dispunere a reţinerii învinuitului este un mijloc eficient prin care se asigură prezenţa învinuitului la examinarea demersului privind aplicarea arestării preventive conform articolului 308. dar va constata acest fapt printr-o încheiere şi va transmite acest act procurorului. 2. 5. Potrivit articolului 471 aliniatul 3 participarea condamnatului în şedinţa de judecată este obligatorie. care sînt aplicabile respectiv. Astfel procurorul primind materialele şi persoana reţinută v-a întocmi un proces-verbal de reţinere în conformitate cu articolul 167 şi va decide începerea urmăririi penale conform articolului 274. civile sau de altă natură să se săvîrşească o infracţiune de către participanţii la proces în timpul şedinţei. încalcă în mod sistematic obligaţiile prevăzute de articolul 90 aliniatul 6 Cod penal stabilite de instanţă sau ordinea publică. concluzia falsă sau traducerea incorectă. În cazul dat cînd în timpul şedinţei de judecată se săvîrşeşte o infracţiune care nu se pedepseşte cu închisoare mai mare de un an (de exemplu: refuzul sau eschivarea martorului a părţii vătămate de a face declaraţii) instanţa de judecată nu este în drept să reţină persoana. Făptuitorul acestor infracţiuni nu poate fi judecat în cadrul acestui proces fiindcă nu s-a efectuat urmărirea penală în condiţiile legii. Din aceste considerente preşedintele şedinţei de judecată prin încheiere constantă fapta penală şi dispune reţinerea persoanei în cauză sesizînd procurorul în vederea începerii urmăririi penale conform legii. 6. calomnierea judecătorului sau atentarea la viaţa judecătorului) precum şi alte infracţiuni care nu au legătură directă cu cauza dată şi se pedepsesc cu închisoare mai mare de un an. organul care exercită controlul asupra comportării acestor categorii de condamnaţi înaintează demers judecătorului de instrucţie pentru anularea eliberării condiţionate şi trimiterea condamnaţilor pentru executarea pedepsei stabilite de către instanţa de judecată.Reţinerea învinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire penală pînă la arestare 1. fiind supus răspunderii administrative sau condamnatul eliberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen potrivit articolului 91 Cod penal încalcă ordinea publică pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţa de judecată în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. 3. În cazul reţinerii învinuitului se va întocmi un proces-verbal de reţinere în conformate cu dispoziţiile articolului 167. 2. Ordonanţa privind reţinerea învinuitului va cuprinde menţiunile arătate la articolul 255. 2.Reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei în caz de infracţiune de audienţă Este posibil că cu ocazia judecării unei cauze penale. În cazul cînd învinuitul încalcă condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate şi fapta penală se pedepseşte cu închisoare este posibilă arestarea preventivă (a se vedea articolul 176 aliniatul 2) şi respectiv se justifică reţinerea acestuia pînă la soluţionarea demersului privind aplicarea arestării preventive. 1. 3. în decursul termenului de probă.3. Dacă învinuitul este reţinut şi învinuirea nu i-a fost înaintată se va proceda în conformitate cu articolul 282. Articolul 172. 1.

Încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea reţinerii condamnate se transmite. 5.Eliberarea persoanei reţinute Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărutt (art. 2. Astfel judecătorul de instrucţie poate autoriza amînarea înştiinţării reţinerii cu cel mult 12 ore după care reprezentantul organului de urmărire este obligat să înştiinţeze rudele celui reţinut. 305. Sintagma “înştiinţarea despre reţinere poate fi efectuată în termen care nu va depăşi 72 de ore de la reţinere” din aliniatul 4 al acestui articol trebuie coroborată cu termenul de 12 ore indicat la articolul 302. condamnatul poate fi reţinut dacă se eschivează de la prezentarea în instanţa de judecată sau a comis încălcări flagrante a condiţiilor de executare a obligaţiilor stabilite. În legătură cu reţinerea unei persoane reprezentantul organului de urmărire penală are obligaţia de a verifica dacă nu este cazul şi de a proceda în conformitate cu articolul 189. fiind adus forţat de către organele care execută sancţiunile penale sau în lipsa lui.25 alin. Despre faptul reţinerii persoanei este cunoscut apărătorul care este admis în conformitate cu articolul 167. iar în cazul cînd acesta se eschivează încheierea se execută de organul de poliţie. Prin urmare dispoziţiile prezentului articol nu sînt aplicabile în situaţia cînd condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau eliberat condiţionat înainte de termen săvîrşeşte o nouă infracţiune.Înştiinţarea despre reţinere Înştiinţarea rudelor apropiate sau a unei alte persoane se face de regulă. Dacă persoana reţinută este militar se va înştiinţa unitatea militară şi rudele apropiate sau o altă persoană propusă de cel reţinut. În caz dacă înştiinţarea s-a făcut verbal. Articolul 173. 4. Prin “o altă persoană” se înţelege persoana apropiată celui reţinut desemnată de către acesta. fiind posibilă anunţarea despre reţinere şi verbal prin telefon. 3. 304. 1. fiindcă chestiunea anulării condamnării condiţionate sau eliberării condiţionate se soluţionează de către instanţa de judecată cu ocazia tragerii la răspundere penală pentru noua infracţiune. Articolul 174. Dacă persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat. Prin urmare la reţinerea unui cetăţean străin prin intermediul interpretului. dacă acesta nu este găsit. dar dacă se decide amînarea înştiinţării. despre aceasta se va face menţiune în procesul-verbal de reţinere. În cazul cînd înştiinţarea despre reţinerea persoanei bănuite se săvîrşirea unei infracţiuni poate împiedica desfăşurarea operativă a unor acţiuni procesuale sau pentru reţinerea complicilor şi în alte cazuri pentru a asigura descoperirea infracţiunii la demersul reprezentantului organului de urmărire penală judecătorul de instrucţie poate amîna înştiinţarea rudelor apropiate sau unei alte persoane pînă la 12 ore în conformitate cu articolele 302. dacă acesta nu cunoaşte limba de stat trebuie explicat dreptul de a fi înştiinţată reprezenţa statului respectiv şi faptul dacă acesta solicită înştiinţarea. pentru executare. apărătorul va fi preîntîmpinat despre păstrarea confidenţialităţii potrivit articolului 212. 184 . Reţinerea condamnatului poate fi soluţionată în prezenţa acestuia. iar înştiinţarea se va face imediat după expirarea acestui termen înăuntrul timpului de 72 de ore de la reţinere. 3. Termenul de 12 ore curge din momentul autorizării amînării de către judecător. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cel eliberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvîrşeşte o nouă infracţiune în termenul de probă sau după caz în termenul de pedeapsă rămas neexecutat poate fi reţinut sau arestat în condiţiile generale prevăzute de prezentul Cod pentru săvîrşirea noii infracţiuni în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei. 306.6 al Constituţiei). 4. în scris. Înştiinţarea despre reţinere trebuie să conţină date privind timpul şi locul reţinerii.mai mult de 10 zile. locul aflării persoanei reţinutul (cu indicarea adresei şi telefonului) ofiţerul de urmărire penală în procedura căruia se află cauza penală privind persoana reţinută. 6. despre reţinere se înştiinţează ambasada sau consulatul numai dacă cel reţinut cere să fie anunţată. organului care execută sancţiunile penale dacă condamnatul este prezent.

art. obligă administraţia locului de deţinere a persoanei reţinute să elibereze imediat această persoană. Constituie încălcare esenţială a legii: a. La punctul 3) aliniatul 1 al articolului comentat considerăm că s-a strecurat o inadvertenţă în locul sintagmei “a constatat” trebuie de menţionat “a comis”. constituind un caz de încetare de drept a măsurii reţinerii potrivit articolului 195 aliniatele 5 şi 7. sau în timpul de 72 de ore nu se dispune începerea urmăririi penale.03. În ambele cazuri să elibereze I se înmînează certificat potrivit aliniatului 3 al acestui articol. încadrarea juridică greşită a faptei. judecător). c. Eliberarea persoanei reţinute poate avea loc în primele 3 ore din momentul privării de libertate cînd nu se întocmeşte procesul verbal de reţinere. 185 .04. 2). b. 6. Expirarea termenului de 72 de ore. sau luîndu-se în consideraţie ocupaţia. 4. 5. Este un temei de eliberare din stare de reţinere. subiectul reţinut n-a atins vîrsta răspunderii penale sau este subiect special care se bucură de imunitate prevăzută de lege şi nu s-au respectat condiţiile speciale (de exemplu persoana este deputat. care potrivit articolului 52 aliniatul 1 punctul 13. 2. semnătura reprezentantului organului de urmărire penală. Dacă în cazul verificării faptului săvîrşirii infracţiunii de către persoana reţinută se stabileşte lipsa de probe în învinuire. chiar dacă termenul de 72 de ore n-a expirat. sau se constată că fapta penală este săvîrşită de o altă persoană. 170.e) şi art. Eliberarea persoanei reţinute după întocmirea procesului verbal de reţinere şi încarcerarea persoanei în camera de izolare preventivă se dispune de către procuror prin ordonanţă motivată în cazurile arătate la punctele 1). starea sănătăţii situaţia familiară şi alte împrejurări ce priveşte persoana reţinută nu este oportună arestarea acesteia sînt temeiuri de a elibera persoana din stare de reţinere aplicîndu-se o măsură preventivă neprivativă de libertate sau fără aplicarea măsurii preventive. Eliberarea persoanei reţinute în primele 3 ore cînd nu se întocmeşte procesul verbal de reţinere se dispune de către organul de urmărire penală prin ordonanţă motivată. 285 şi se dispune de către procuror prin ordonanţă încetarea procesului penal sau scoaterea persoanei reţinute de sub urmărire penală pînă la expirarea termenului de 72 de ore sînt temeiuri de eliberare din stare de reţinere. ori rezoluţia sau după caz procesul-verbal de începere a urmăririi penale nu se confirmă de către procuror ori este confirmată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.2003 (Monitor Oficial al RM nr. ori după începerea urmăririi penale se constată unul din cazurile care exclud urmărirea penală arătate la articolele 275. bănuitul reţinut se eliberează imediat din sala şedinţei de judecată în baza încheierii instanţei de judecată. dacă se decide neaplicarea reţinerii în continuare.12). fiindcă organul de urmărire penală dispune aplicarea reţinerii şi în cazul dat se pot comite încălcări esenţiale a legii. precum după întocmirea procesului verbal de reţinere în timp de 72 de ore. d. În cazul cînd judecătorul de instrucţie examinînd demersul privind aplicarea faţă de bănuit a arestării preventive potrivit articolului 307 respinge demersul sau aplică o măsură preventivă mai uşoară.4.03). lipseşte procesul verbal sau ordonanţa cu privire la reţinere sau acestea sînt întocmite cu încălcări grave (lipseşte indicaţia cu privire la ora reţinerii.1. 171 şi 172. ce nu se pedepseşte cu privaţiune de libertate mai mare de un an. măsura reţinerii asimilîndu-se cu aducerea forţată la organul de urmărire penală. 3. ori sînt administrate probe în apărare care combat circumstanţele arătate la articolul 166 aliniatele 1 şi 2. efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei. vîrsta. reţinerea în lipsa temeiurilor indicate în articolul 166 aliniatele 1.73-75 din 18. Dacă în decursul a 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute organul de urmărire penală nu se înregistrează infracţiunea. e. Iar constatarea acestor încălcări este o atribuţie a procurorului. În cazul lipsei temeiurilor de a aplica arestarea preventivă faţă de bănuitul reţinut. 7. Persoana reţinută pentru temeiurile arătate la articolul 166 şi eliberată poate fi reţinută repetat numai pentru temeiurile prevăzute la articolele 169 sau 170.2 sau articolelor 169. 3) şi 4) al acestui articol (Legea cu privire la Procuratură din 14. pct. neînştiinţarea persoanei reţinute despre motivele reţinerii în prezenţa unui apărător.

deşi prin gravitatea lor uneori limitează libertatea persoanei ca şi pedeapsa penală (de ex. inculpatul care sînt deja arestaţi” menţionează faptul că la examinarea chestiunii stării de libertate în cadrul procesului penal instanţa de judecată să examineze obligatoriu posibilitatea lăsării în libertate cu prezentarea unor garanţii din partea celui acuzat. Dacă măsura libertăţii provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune prezumă starea de detenţie procesuală (reţinere sau arestare) a celui acuzat. inculpatului de societate. inculpatului). Impunerea unor interdicţii (obligaţii) de cît cele prevăzute de lege în cadrul măsurilor preventive este inadmisibil. care solicită lăsarea în libertate. Măsurile preventive nu sunt categorii de pedepse penale. În cazul cînd faţă de bănuitul reţinut se aplică o măsură preventivă neprivativă de libertate de către procuror prin ordonanţă potrivit articolului 177. c) principale şi complementare. de regulă. eliberarea celui reţinut se dispune prin aceste acte procedurale. inculpatul minor sau militar pot fi aplicate atît măsurile generale cît şi măsura specială preventivă – transmiterea sub supraveghere. Sintagma “numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de bănuitul. Faţă de bănuitul. Măsurile preventive se aplică numai bănuitului. arestarea preventivă). 3. Aplicarea măsurilor preventive este posibilă numai după începerea urmării penale. fiind aranjate în ordinea creşterii rigidităţii limitărilor impuse faţă de cel acuzat pentru o aplicare individualizată a acestora determinate de circumstanţele cauzei. 5. Capitolul II MĂSURILE PREVENTIVE Articolul 175. învinuitul. 2. b) privative de libertate şi neprivative de libertate. Procurorul sau judecătorul de instrucţie aplică măsurile prevăzute de lege după caz în faza de urmărire penală. liberarea provizorie pe cauţiune şi arestarea la domiciliu sînt măsuri alternative arestării preventive şi se aplică cînd formal persistă condiţiile arestării preventive dar scopul prevăzut la aliniatul 2 al acestui articol poate fi atins şi fără izolarea totală a celui acuzat. În sens larg toate măsurile preventive neprivative de libertate pot fi considerate măsuri alternative arestării preventive dacă acestea asigură desfăşurarea normală a procesului. dar acestea se aplică pentru prevenirea unor consecinţe negative desfăşurării procesului penal legate de comportamentul celui acuzat. Aceste măsuri sînt mijloace de influenţă psihologică sau limitative ori privative de libertate prin care se asigură comportamentul corespunzător al subiectului procesual penal de bază bănuitului (învinuitului. Multitudinea de măsuri preventive alternative arestării preventive este în corespundere cu articolul 5 paragraful 3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care prevede că “Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”. care poate fi aplicată împreună cu o altă măsură preventivă. Libertatea provizorie sub control judiciar. Arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă sînt măsuri privative de libertate şi pot fi aplicate ca măsuri excepţionale cînd prin alte măsuri preventive nu poate fi asigurată desfăşurarea normală a procesului penal de cît prin izolarea bănuitului. În cazul cînd faţă de bănuitul reţinut se emite o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală sau o ordonanţă de încetare a urmăririi penale de către procuror. Aliniatul 3 al acestui articol prevede exhaustiv măsurile preventive. cu excepţia măsurii ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport. Procurorul sau instanţa de judecată poate aplica numai o singură măsură preventivă. Aliniatul 3 al articolului comentat prevede diferite categorii de măsuri: a) generale şi speciale. Măsurile preventive nu pot fi aplicate în alte scopuri de cît cele arătate la aliniatul 2 a acestui articol. măsura preventivă poate fi aplicată şi pentru prevenirea săvîrşirii faptei infracţiunii. 9. neprivativă de libertate. iar instanţa de judecată în faza judecării cauzei. învinuitului şi inculpatului. iar potrivit articolului 176. eliberarea celui reţinut se decide prin acest act procedural.8. 4.Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive 1. învinuitului. arestarea la domiciliu poate fi aplicată la demersul organului de urmărire 186 .

învinuit sau inculpat nici a unei astfel de măsuri. iar posibilitatea survenirii consecinţelor negative trebuie să fie rezonabilă. iar în faza judecării cauzei pînă la rămînerea definitivă a sentinţei. Măsurile preventive se aplică în faza urmăririi penale pentru un timp prevăzut de lege cu posibilitatea prelungirii. Măsurile preventive nu se aplică obligatoriu în orice cauză penală. 307. Articolul 176. care presupun survenirea acelor consecinţe negative arătate la articolul 176. Aceste date pot fi obţinute în rezultatul acţiunilor procesuale penale prevăzute de titlul IV capitolul III al prezentului Cod precum şi în rezultatul acţiunilor de investigaţie operativă. Pe lîngă condiţiile arătate la aliniatele 1) şi 2) la aplicarea măsurii preventive se iau în consideraţie şi unele criterii complementare. ordonanţa de punere sub învinuire sau după caz prin rechizitoriu. 187 . Astfel obligaţia de a se prezenta la citaţie şi de a informa organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu constituie o măsură preventivă şi se aplică atît faţă de cel acuzat precum şi faţă de martori sau partea vătămată. ordonanţa de aplicare a măsurii preventive. măsura arestării preventive şi măsurile preventive alternative arestării pot fi aplicate numai cu condiţia că pentru infracţiunea săvîrşită se prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani. Alte măsuri preventive de cît arestarea preventivă şi măsurile alternative acestea pot fi aplicate atît în cazul unor infracţiuni care sînt sancţionate cu pedepse neprivative de libertate cît şi a celor care prevede pedeapsa închisorii. Alte condiţii speciale care urmează să fie întrunite cumulativ cu cele arătate la aliniatul 1) al prezentului articol sînt prevăzute pentru anumite măsuri (a se vedea articolele 188. Judecătorul de instrucţie aplică orice măsură preventivă privativă de libertate sau alternativă acesteia prin încheiere la demersul reprezentantului organului de urmărire penală sau după caz a procurorului precum şi a oricărei măsuri preventive neprivative de libertate în cazul cînd aplicarea unei măsuri preventive de libertate este inoportună în faza de urmărire penală. inculpatul se ascunde de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. Aplicarea arestării preventive sau a măsurilor alternative acesteia pot fi aplicate şi în cazul cînd pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mică de 2 ani. 5. Sub noţiunea de “temeiuri rezonabile” înţelegem date. dar cu condiţia că bănuitul. 4. Dacă pentru aplicarea măsurilor preventive neprivative de libertate. Articolul 177. Prin urmare la aplicarea acestor măsuri preventive importanţă deosebită o are calificarea infracţiunii incriminate celui faţă de care se aplică măsura preventivă. Acest fapt ce confirmă prin actul de începere a urmăririi penale. cu excepţia cazurilor încetării de drept a măsurilor preventive prevăzută de articolul 195. 2. 3. 192). învinuitul. iar la emiterea senttinţei instanţa de judecată.Actul prin care se aplică măsura preventivă În faza de urmărire penală procurorul prin ordonanţă aplică orice măsură preventivă neprivativă de libertate (cu excepţia măsurilor: ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport. cu respectarea dispoziţiilor articolului 398. a săvîrşit acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului ori a săvîrşit o altă infracţiune cu intenţie. Pentru asigurarea executării sentinţei instanţa de judecată aplică o măsură preventivă fără existenţa unor probe care presupun posibilitatea sustragerii inculpatului (condamnatului) de la executarea pedepsei. 6. În textul articolului comentat “organul de urmărire penală” se subînţelege numai procurorul (a se vedea articolul 177). 191. adică de 3 ani şi mai mult. Chestiunea calificării infracţiunii o decide procurorul.penală sau după caz a procurorului şi în situaţia cînd cel acuzat se află la libertate (a se vedea comentariul articolelor 188. legea nu prevede condiţii anumite legate de sancţiunea penală pentru infracţiunea săvîrşită. 308). liberarea provizorie sub control judiciar sau cauţiune) la demersul ofiţerului de urmărire penală sau din oficiu. Aici criterii complementare sînt circumstanţe care determină oportunitatea aplicării unei măsuri preventive sau neaplicării faţă de bănuit. Datele ce se iau în consideraţie la aplicarea măsurilor preventive au un caracter prezumtiv.Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive 1.

În actele procesuale respective se va indica modul şi termenul de atac potrivit articolului 196. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea se aplică numai în cazul cînd bănuitul (învinuitul) are domiciliu stabil sau reşedinţă temporară. 8) procedura (modul şi termenul) de atacare a măsurii arestării preventive conform articolului 311. învinuitul sau inculpatul va respecta interdicţiile şi obligaţiile impuse de această măsură. domiciliul. c. În cazul dat mandatul de arestare este un act procedural prin care se pune în aplicare măsura arestării preventive în faza de urmărire penală. 4) faptele de săvîrşirea cărora este bănuită sau învinuită persoana şi calificarea lor conform Codului penal. antecedentele penale. 188 . Pentru dosar inclusiv şi la judecătorul de instrucţie cînd acesta aplică măsura preventivă. învinuitului sau inculpatului. 1. Acţiunea psihologică asupra conştiinţei bănuitului (învinuitului)constă în preîntîmpinarea persoanei că i se va aplica o altă măsură preventivă mai aspră. Aici noţiunea “localitate” se înţelege în sens larg stabilită de procuror sau instanţa de judecată care poate fi atît oraşul (municipiul) cît şi raionul. acesta fiind numaidecît prezent. ziua. Dar mandatul considerăm că trebuie să aibă acelaşi conţinut ca şi încheierea privind aplicarea arestării preventive şi anume: 1) numărul. b. 2. starea sănătăţii şi alte date despre persoana arestată. locul de muncă. durata aplicării măsurii preventive. Codul de procedură penală în vigoare nu conţine dispoziţiei privind structura şi conţinutul mandatului de arestare spre deosebire de Codul de procedură penală din 1961 articolul 78/1 aliniatul 7. data şi locul naşterii. 3. Pentru înmînarea bănuitului. Bănuitului. Pentru procuror în faza de urmărire după caz şi d. starea familială. în actul de aplicare se va menţiona şi consecenţele încălcării acestor măsuri. precum şi timpul cînd expiră acest termen. soţului şi rudelor apropiate atît în cazul cînd se examinează demersul procurorului privind necesitatea aplicării arestării preventive cît şi în alte situaţi. inculpatului. 5) motivele şi temeiurile aplicării arestării preventive. În cazul arestării preventive măsura dată poate fi aplicată atît în prezenţa cît şi în lipsa acestuia. învinuitului.Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara Obligarea de a nu părăsi localitatea este o măsură preventivă de influenţă psihologică bazată pe încrederea că bănuitul. ora. apărătorului. 7) organul care va asigura executarea mandatului. 2) numele şi prenumele judecătorului.Instanţa de judecată aplică orice măsură preventivă privativă prin încheiere la cererea părţilor ori din oficiu în faza de judecată precum şi prin sentinţă la deliberarea pînă la rămînerea definitivă a acesteia. Ordonanţa sau încheierea instanţei de judecată se emite în mai multe exemplare: a. luna şi anul întocmirii. prin urmare la găsire I se va înmîna imediat o copie a încheierii sau după caz a mandatului de arestare de către organele de poliţie. Pentru executare anumitor organe. Instanţele de apel şi de recurs soluţionează chestiunea măsurilor preventive prin decizie. În afara chestiunilor arătate la aliniatul 1) al acestui articol ordonanţa procurorului şi încheierea instanţei de judecată trebuie să cuprindă şi menţiunile prevăzute de articolul 255 aliniatul 2 precum şi datele de anchetă ale bănuitului. liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune se va menţiona şi interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste măsuri. prenumele. privind aplicarea arestării preventive. Potrivit articolelor 307. Încheierea instanţei de judecată privind arestarea la domiciliu. 308 la aplicarea arestării preventive în faza de urmărire penală judecătorul de instrucţie întocmeşte şi mandat de arestare în baza încheierii pronunţate în şedinţă de judecată. 6) durata ţinerii sub arest. în cazul nerespectării obligaţiilor luate. Articolul 178. învinuitului sau inculpatului. liberarea provizorie sub control judiciar pe cauţiune se aplică numai la cererea bănuitului. 3) numele. învinuitului sau inculpatului I se înmînează copia actului prin care se aplică o măsură preventivă neprivativă de libertate. În cazul aplicării măsurilor preventive neprivative de libertate precum şi a altor alternative arestării. Dacă arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu se aplică în faza urmăririi penale la demersul procurorului iar în faza de judecată şi din oficiu de către instanţa de judecată. 1. data şi locul emiterii mandatului.

2. 6. Tot această măsură nu este raţională de aplicat unor categorii de persoane care reieşind din specificul muncii prestate se deplasează pe tot teritoriul Republicii Moldova. inculpatul va încerca să treacă frontiera de stat. Ridicarea provizorie a paşaportului de către organele de frontieră se va face dacă învinuitul. Faţă de bănuit aceste măsuri preventive pot fi aplicate numai pentru o durată de cel mult 10 zile (a se vedea articolul 63). neprezentarea la citaţie. Constituie încălcări a acestor măsuri nu faptul părăsirii localităţii dar eschivarea de la urmărirea penală sau judecată. 7. Schimbarea domiciliului este posibilă în cadrul localităţii stabilite dar cu înştiinţarea organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată. Totodată persoanei faţă de care se aplică această măsură I se înmînează în copie ordonanţa sau încheierea. 4. Orice prelungire se face în cursul urmăririi penale de către procuror prin ordonanţă care este anunţată învinuitului şi trimisă organelor prevăzute în aliniatul 4 al acestui articol.Cu acordul procurorului sau instanţei de judecată persoana poate părăsi şi localitatea pentru un anumit termen în caz de necesităţi motivate. 3. explicîndu-se consecinţele nerespectării acestor obligaţii. învinuitului sau inculpatului că acesta va respecta următoarele obligaţii: 1) nu se va sustrage de la urmărirea penală sau judecată. În scopul realizării eficiente a măsurilor preventive în cauză copia actului de aplicare a măsurii obligări de a nu părăsi localitatea se trimite organului de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul şi organelor de frontieră. 2) se va prezenta la orice citaţie. În cadrul localităţii stabilite bănuitul (învinuitul) se poate deplasa liber cu condiţia că se va prezenta la orice citaţie în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. Schimbarea domiciliului în altă localitate poate fi făcută cu acordul procurorului sau a instanţei de judecată. obligarea de a nu părăsi ţara se aplică atît cetăţenilor Republicii Moldova cît şi cetăţenilor străini sau apatrizi. Pe lîngă interdicţia de a nu părăsi ţara sau localitatea bănuitul îşi asumă obligaţia să nu împiedice aflarea adevărului şi să prezinte la citaţie. fiindcă din obligaţiile de serviciu şi aşa rezultă obligaţia să nu părăsească unitatea militară. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu se aplică militarilor în termen. care se anexează la dosar. Durata măsurilor preventive în faza de urmărire penală este de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii de către procuror. săvîrşirea acţiunilor de împiedicare a aflării adevărului precum şi săvîrşirea unei noi infracţiuni cu intenţie. 5) va respecta ordinea publică (nu va săvîrşi contravenţii sau alte infracţiuni). 189 . pentru aceste persoane se va aplica obligarea de a nu părăsi ţara. 4) va comunica despre orice schimbare a domiciliului. În cazul încălcării acestor măsuri unice măsura preventivă eficientă să asigure desfăşurarea normală a procesului penal de regulă este arestarea preventivă dacă pentru infracţiunea săvîrşită legea penală prevede pedeapsa privării de libertate. Garanţia personală este o măsură preventivă de influenţă psihologică din partea garanţiilor asupra bănuitului. învinuit sau inculpat se ia în formă scrisă angajamentul de a respecta obligaţiile prevăzute de aliniatul 1) sau 2) al prezentului articol. La aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara de la bănuit. Obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură mai blîndă comparativ cu obligaţia de a nu părăsi localitatea şi respectiv se aplică în cazurile cînd nu este raţională impunerea interdicţiei de a nu părăsi localitatea. Prin urmare termenul arătat la aliniatul 3 al acestui articol se referă numai la învinuit. 5. Copia actului de aplicare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara se trimite numai organelor de frontieră. Articolul 179. fiindcă faţă de inculpat măsurile preventive se aplică la judecarea cauzei pînă la rămînerea definitivă a sentinţei.Garanţia personală 1. Garanţia personală se bazează atît pe încrederea garanţilor faţă de cel bănuit sau învinuit precum şi a procurorului sau instanţei de judecată faţă de garanţi şi persoana învinuită. 3) nu va împiedica aflarea adevărului. fiindcă această măsură include în sine şi interdicţia de a nu părăsi ţara. Astfel la trimiterea cauzei în judecată măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara aplicată de procuror se menţine în cursul judecăţii. dacă instanţa de judecată nu dispune revocarea sau înlocuirea acesteia.

Demersul de acordare a garanţiei va cuprinde următoarele menţiuni: 1) denumirea şi adresa juridică a organizaţiei. 2) faptul că garantează prezentarea la citaţia şi respectarea altor obligaţii de către bănuit. 4. domiciliul şi alte date ce caracterizează garantul. inculpatului (numele. Articolul 181. 3. 4. Cererea de acordare a garanţiei se îndeplineşte de fiecare garant aparte şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: 1) locul şi data întocmirii. locul de muncă precum şi durata luării acestei garanţii. rudelor apropiate sau a garanţilor. 5. locul de muncă) la organele de urmărire penală sau şi instanţa de judecată. Garanţii pe lîngă drepturile expres prevăzute de lege mai au şi alte drepturi care rezultă din caracterul acestei măsuri şi anume: a) dreptul de a acorda garanţie pentru o anumită durată sau pe tot procesul pînă la rămînerea definitivă a sentinţei. învinuitului. Garanţia unei organizaţii nu se va aplica dacă sînt date că învinuitul se va sustrage de la urmărirea penală sau judecată ori va împiedica aflarea adevărului. învinuit sau inculpat (numele. apărătorului. comerciale sau de altă natură unde de regulă activează bănuitul. Garanţii trebuie să fie persoane demne de încredere adică să fie persoane cunoscute cu o reputaţie iresponsabilă şi cu capacităţi reale de a influenţa pozitiv asupra comportamentului celui bănuit sau învinuit. Suma care trebuie depusă de fiecare garant se stabileşte de către procuror sau instanţa de judecată după soluţionarea chestiunilor prevăzute de articolul 181 aliniatul 2. care se află la libertate. învinuitul sau inculpatul în cauză. precum şi respectarea altor obligaţii. anul naşterii.2. prenumele. adică cu suma bănească respectivă depusă la aplicarea acestei măsuri. b) dreptul să fie restituită suma depusă la expirarea garanţiei. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice – garant sînt exercitate de către reprezentantul acesteia. Articolul 180. domiciliul. prenumele. 1.Garanţia unei organizaţii În calitate de garant în cadrul acestei măsuri preventive pot fi organizaţiile de stat. În cazul cînd învinuitul (bănuitul) se află la libertate procurorul prin ordonanţă poate aplica măsura preventivă garanţia personală sau a organizaţiei. 29 numele. La cererea de acordare a garanţiei se anexează copia actului de identitate a garantului precum şi a altor documente. precum şi în cazul soluţionării problemei prelungirii sau înlocuirii arestării preventive. Suma bănească se stabileşte de către procuror sau instanţa de judecată în dependenţă de caracterul organizaţiei – garant precum şi de gravitatea faptei imputate persoanei faţă de care se ia această măsură preventivă. În cazul cînd termenul luării acestei garanţii nu este indicat se prezumă pînă la intrarea în vigoare a sentinţei. adică numai la demersul organizaţiei şi cu acordul celui bănuit sau învinuit. 3.Modul de dispunere şi exercitare a garanţiei de către persoane fizice şi juridice Garanţia personală şi garanţia unei organizaţii poate fi aplicată faţă de învinuit (inculpat) indiferent de starea libertăţii în care se află. 2. data. Deşi legea prevede că această măsură preventivă constă în garanţia personală bazată pe autoritatea garanţiilor în faţa procurorului sau instanţei de judecată ea este de natură juridică mixtă fiind completată şi cu garanţia reală. 190 . Garanţia personală nu se va aplica dacă garanţii urmăresc scopul sustragerii învinuitului de la urmărire penală sau judecată sau sînt date că cel acuzat va împiedica aflarea adevărului. Dar în orice caz se cere cererea scrisă a garanţilor şi acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia. data. locul de muncă. 6. neguvernamentale. A se vedea comentariul articolului 181. domiciliul. Garanţia unei organizaţii se aplică în aceleaşi condiţii ca şi garanţia personală. În cazul cînd învinuitul (bănuitul) se află în stare de arest preventiv chestiunea înlocuirii acestei măsuri cu măsura garanţiei persoanelor fizice sau persoanei juridice se soluţionează de judecătorul de instrucţie prin încheiere. Demersul se semnează de conducătorul acestei organizaţii. prenumele. Garanţia personală poate fi aplicată din iniţiativa învinuitului. Astfel aceste măsuri pot fi aplicate atît cu ocazia soluţionării chestiunii privind luarea unei măsuri preventive faţă de cel acuzat. anul naşterii. 3) faptul că garantează prezentarea la citaţia a bănuitului.

La cerere garanţii pot fi înlocuiţi cu alte persoane garant şi cu acordul învinuitului (inculpatului). Odată cu întocmirea procesului-verbal procurorul şi instanţa de judecată întocmesc ordonanţa sau încheierea de aplicare a acestei măsuri. În cazul solicitării acordării garanţiei din partea persoanelor fizice sau persoanei juridice procurorul sau instanţa de judecată stabileşte credibilitatea acestora în baza documentelor anexate la cerere sau demers. După stabilirea faptului că garanţii sînt persoane demne de încredere. b) încetării de drept a măsurilor preventive. Articolul 182. sustragerii de la urmărirea penală sau judecată. 2. Garantul este obligat să respecte toate obligaţiile prevăzute de articolul 179 aliniatul 1 în sensul asigurării unui comportament cuvenit al bănuitului. Renunţarea de la garanţie trebuie să fie motivată şi făcută înainte de survenirea consecinţelor ce constituie încălcări a măsurilor preventive. Acest fapt se menţionează în procesul verbal care este semnat de procuror. În caz contrar se va considera renunţarea nemotivată şi va avea consecinţele prevăzute de aliniatul 5 al acestui articol. Prin urmare procesul verbal este semnat şi de către învinuit (inculpat). ce se aplică prin analogie. În cazul neprezentării nemotivate la citaţie. În faza judecării cauzei chestiunea trecerii în contul statului a sumelor depuse de către garanţi se soluţionează din oficiu de către instanţa de judecată care judecă cauza prin încheiere care se include în procesul verbal al şedinţei de judecată potrivit articolului 201 aliniatul 5. judecător după caz şi garanţi. c) decesului unui garant. potrivit articolelor 302. Garantul pentru asigurarea unui comportament respectiv este obligat să aplice toate mijloacele neinterzise de lege de influenţă psihologică faţă de învinuit (inculpat). Renunţarea nemotivată constituie renunţarea garantului făcută cu întîrziere după încălcarea învinuitului (inculpatului) a obligaţiilor procesuale ce rezultă din măsura preventivă. În cazul garanţiei personale dacă un garant renunţă iar numărul garanţiilor este mai mic de 2 procurorul sau instanţa de judecată dispune revocarea sau înlocuirea acestei măsuri anunţînd garantul care n-a renunţat de la garanţie precum şi învinuitul (inculpatul). 4. Tot odată în procesul verbal se menţionează faptul că învinuitul (inculpatul) este de acord să I se aplice această măsură precum şi faptul că este cunoscut cu connsecinţele nerespectării obligaţiilor procesuale ce rezultă din măsura preventivă. 312 care aplică corespunzător. Încheierea judecătorului de instrucţie poate fi atacată de către părţi cu recurs în termen de 3 zile. învinuitului sau inculpatului. Suma depozitată în scopul asigurării garanţiei se restituie în cazurile prevăzute de punctele 1) şi 2) a aliniatului 4 precum şi în cazurile: a) expirării termenului de garanţie.Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport Măsura preventivă ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică în scopul executării eficiente a pedepsei penale prevăzute de articolul 65 Cod penal “Privarea 191 . procurorul sau instanţa de judecată înştiinţează garanţii despre fapta incriminată învinuitului (inculpatului) despre drepturile şi obligaţiile acestora precum şi despre consecinţele nerespectării obligaţiilor sau renunţării nemotivate de la garanţia asumată. 5. Trecerea în contul statului a sumelor depuse de garanţi se dispune în faza urmăririi penale de către judecătorul de instrucţie în baza demersului persoanei care efectuează urmărirea penală sau procurorului. 1. Renunţarea trebuie făcută în formă scrisă înştiinţînd organul ce desfăşoară procesul penal pentru înlocuirea sau revocarea măsurii preventive.În cazul inculpatului indiferent de starea de libertate măsura garanţiei se dispune de către instanţa de judecată prin încheiere sau după caz prin sentinţă. 3. înmînînd în copie învinuitului (inculpatului) actul respectiv. Recursul împotriva acestei încheieri este exercitat potrivit articolelor 437-449 care se aplică corespunzător. Renunţarea de la garanţia asumată în baza altor motive de cît cele arătate în aliniatele 3 al articolului comentat de către procuror sau instanţă de judecată pot fi recunoscute întemeiate şi respectiv garantului i se va restitui suma depozitată. chiar dacă sînt invocate unul din motivele arătate la aliniatul 3 al acestui articol. împiedicării aflării adevărului sau încălcării ordinii publice de către învinuit (inculpat) garanţii răspund solidar prin trecerea în contul statului a sumelor depuse. iar în caz de necesitate se va cere efectuarea unor acţiuni procesuale sau de investigaţie operativă privind verificarea garanţiilor.

Măsura preventivă ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se deosebeşte de pedeapsa penală privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport prin faptul că cea din urmă se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii sau din momentul executării pedepsei principale potrivit articolului 65 aliniatul 4 Cod penal. iar în faza judecării cauzei de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului. 2. dar s-a utilizat mijlocul de transport la săvîrşirea acestor infracţiuni. Executarea supravegherii asupra militarului este înfăptuită de comandantul nemijlocit (comandantul de companie) în subdiviziunea căreia îşi satisface serviciul militar învinuitul (inculpatul). 4. iar durata acestei măsuri preventive nu se include în termenul pedepsei penale complementare privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport şi respectiv nu se deduce din durata acesteia. cît şi în cazurile cînd această pedeapsă nu este prevăzută expres precum şi pentru oricare alte infracţiuni. prin faptul că în cazul celei din urmă conducătorului i se eliberează un permis provizoriu de conducere a mijlocului de transport pînă la adoptarea deciziei definitive privind aplicarea sancţiunii administrative. În faza urmăririi penale măsura ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se dispune de către judecător de instrucţie la demersul motivat al procurorului. dar va fi realizat un regim de supraveghere eficient numai în privinţa militarilor ce-şi satisfac serviciul militar în termen în baza obligaţiunii militare ce se află nemijlocit sub supravegherea comandamentului militar. Această măsură preventivă se poate aplica şi faţă de studenţii din instituţiile de învăţămînt militar. comandantul unităţii militare este în drept să aplice faţă de învinuit (inculpat) militar în termen măsurile de pedeapsă disciplinară prevăzute de articolul 46 al Legii cu privire la aprobarea 192 .dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate” precum şi pentru prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni cu utilizarea mijloacelor de transport. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport ca măsură preventivă se deosebeşte de măsura administrativă – ridicarea permisului de conducere autor (permisului de conducere a navei fluviale sau a ambarcaţiei) prevăzută de articolul 251 aliniatul 5 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. 1. 312. În faza urmăririi penale procedura examinării demersului procurorului privind aplicarea şi contestarea acestei măsuri este similară cu modul prevăzut de articolele 302. în serviciul militar e posibilă aplicarea acestei măsuri în cazul aflării acestora în regim de cazarmă. care se aplică corespunzător. Măsura ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică ca măsură complementară împreună cu o măsură preventivă de regulă neprivativă de libertate. 6. 3. Dar instanţa de judecată la stabilirea pedepsei penale complementare poate lua în consideraţie timpul cît învinuitului (inculpatului) i s-a ridicat provizoriu permisul de conducere. Totodată această măsură poate fi aplicată şi în privinţa supuşilor militari în timpul concentrărilor precum şi persoanelor ce satisfac serviciul militar de scurtă durată. prin urmare ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică pînă la intrarea în vigoare a sentinţei. Despre executarea încheierii privind ridicarea provizorie a permisului de conducere poliţia rutieră de la locul de trai al învinuitului (inculpatului) va înştiinţa judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată. Pentru exercitarea obligaţiilor sale asupra militarului luat sub supraveghere. Măsura preventivă în cauză se aplică atît pentru infracţiunile din domeniul transporturilor prevăzute de capitolul XII al Codului Penal care prevăd pedeapsa complementară privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport. 2. 1.10. Articolul 183. Faţă de militarii angajaţi prin contract.2002) instruirea în instituţiile de învăţămînt militar este considerată serviciu militar.Transmiterea sub supraveghere a militarului Aplicarea acestei măsuri preventive este posibilă faţă de toţi militarii. care respectiv legea penală nu prevede astfel de pedeapsă complementară. 311.2137-138 din 10. 308. Potrivit articolului 4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei din 18 iulie 2002 (Monitorul Oficial al RMoldova nr. Comandantul unităţii militare nu este în drept să renunţe de la exercitarea supravegherii învinuitului (inculpatului) militar.

reieşind din faptul că se dispune numai la cererea unui din părinte tutore.Transmiterea sub supraveghere a minorului Măsura transmiterii sub supraveghere a minorului este similară garanţiei personale prevăzute articolul 179. militarul transmis sub supraveghere de regulă este antrenat în munci de gospodărie sau alte activităţi fără dreptul de a purta armă fiind în permanenţă însoţit de alţi militari. Pentru sustragerea de la urmărirea penală sau judecată. După verificarea capacităţii de a exercita supravegherea minorului. tutorii. f. 1. deşi regimul de supraveghere a minorului este similar în ambele cazuri. Potrivit articolului 477 procurorul sau instanţa de judecată au obligaţia să discute posibilitatea aplicării acestei măsuri. învinuit sau inculpat după conţinut este similară cererii de acordare a garanţiei personale (a se vedea comentariul articolului 179). 3. dacă părinţii. curator sau o altă persoană demnă de încredere. h.b) Cod penal “încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. Regulamentului disciplinar al Forţelor Armate din 13 martie 1996 (monitorul Oficial al RMoldova nr. Pe lîngă informaţia de la autoritatea tutelară. Copia ordonanţei sau încheierii privind aplicarea acestei măsuri se înmînează învinuitului (inculpatului) minor şi persoanei care şi-a asumat obligaţia de a exercita supravegherea. fapt consemnat în procesul verbal prin semnătura acestora. 4. săvîrşirea acţiunilor ce împiedică aflarea adevărului sau a altor infracţiuni de către învinuit (inculpat) se dispune înlocuirea supravegherii cu măsura arestării preventive conform legii. b. d.07.46-47 din 11. “Instituţie de învăţămînt specială” se are în vedere instituţia de învăţămînt şi de reeducare sau instituţia curativă şi de reeducare unde este internat minorul prin sentinţa instanţei judecătoreşti ca măsură de constrîngere cu caracter educativ potrivit articolelor 54. precum şi de către conducătorul instituţiei de învăţămînt speciale unde învaţă minorul. Retrogradarea din funcţie. 3. i. În perioada aplicării măsurii preventive.a. Numirea peste rînd de serviciu (cu excepţia serviciului de gardă şi de alarmă) sau la munci de gospodărie. g. În cazul refuzului persoanelor de a exercita supravegherea minorului procurorul sau instanţa de judecată decide aplicarea altei măsuri preventive. Cererea de transmitere sub supraveghere a minorului bănuit. Mustrare. 5. 104 Cod penal sau în baza hotărîrii judecătoreşti potrivit articolului 29 al Legii cu privire la drepturile copilului din 15 decembrie 1994. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat” după scop şi durată. Ridicarea gradului de sergent. e. 93. că acordul minorului pentru aplicarea acestei măsuri nu este necesar. Comandantul unităţii şi comandanţii inferiori care nu au luat măsurile corespunzătoare pentru prevenirea consecinţelor prevăzute de aliniatul 5 al prezentului articol poartă răspundere disciplinară potrivit Regulamentului disciplinar al Forţelor Armate. Măsura preventivă transmiterea sub supraveghere a minorului se deosebeşte de măsura de constrîngere cu caracter educativ prevăzută de articolul 104 aliniatul 1 pct. Observaţie. 4. Articolul 184. c. curatorii şi alte persoane nu au înaintat cerere de transmitere sub supraveghere a minorului. Ţinerea la arest de pînă la 10 zile. procurorul sau instanţa de judecată înştiinţează persoana despre esenţa faptei penale imputate învinuitului (bănuitului) şi despre obligaţii şi consecinţele încălcării acestei măsuri atît pentru părinţi şi alte persoane cît şi pentru minori. Retrogradarea cu un grad. Mustrare aspră. procurorul sau instanţa de judecată poate solicita informaţie şi de la alte organe de stat privind capacitatea persoanelor arătate la aliniatul 1 al acestui articol de a exercita supravegherea asupra minorului. 2. 5. Pentru nerespectarea obligaţiilor de către persoanele cărora le-au fost transmise sub supraveghere minorul judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată poate aplica o amendă 193 .1996). Neacordarea permisei cuvenite din amplasamentul unităţi. cu excepţia.

Condiţiile executării arestării preventive sînt prevăzute de capitolul II al Legii cu privire la arestarea preventivă. învinuitului. b. potrivit articolelor 302. iar împotriva încheierii instanţei de judecată poate fi exercitat recurs potrivit articolelor 437-449. Prin urmare încheierea instanţei de judecată de revocare a arestării preventive.Arestarea preventivă Locurile şi condiţiile deţinerii bănuitului. c. învinuitului. Astfel locurile de arest preventiv sînt izolatoarele de anchetă penală ale Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei. tutorilor. 191. în cazul aplicării măsurii liberării provizorii pe cauţiune este necesar şi acordul bănuitului. 1. Încălcarea condiţiilor altor măsuri preventive de către învinuit (bănuit) sau inculpat este temei de arestare numai dacă pentru infracţiunea săvîrşită legea penală prevede o pedeapsă privativă de libertate. În faza de judecată numai încheierea privind aplicarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive pot fi atacate potrivit articolelor 196 aliniatul 2 şi 329 aliniatul 2. 192. curatorilor sau altor persoane. Aplicarea măsurilor alternative arestării pot fi dispuse de către instanţă dacă sînt întrunite condiţiile prevăzute de articolele 188. Încheierea judecătorului de instrucţie poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile. învinuitului sau inculpatului de a depune cauţiunea. dacă prin aplicarea acestora pot fi prevenite consecinţe nefavorabile procesului penal. În unele cazuri prevăzute de lege. fie arest sau închisoare. în acest caz se va lua în consideraţie şi alte date care confirmă faptul că persoana nu locuieşte în locul indicat sau frecvent îşi schimbă locul de trai. inculpatului neidentificat este posibilă numai în cazul cînd există suficiente probe că anume această persoană a săvîrşit infracţiunea şi nu are acte de identitate. actele de identitate sînt false sau persoana în cauză se împotriveşte la stabilirea identităţii. 194 . în izolatoare de detenţie provizorie. 3. iar în faza de judecată din oficiu. apatrid sau cetăţean a Republicii Moldova fără viză de reşedinţă. prelungirea. invocîndu-se motive întemeiate. De regulă aceste situaţii se referă la persoana bănuită sau învinuită şi mai rar pentru inculpat. În aceste temeiuri obligatoriu se va verifica faptul dacă persoana lucrează permanent sau învaţă. În faza urmăririi penale încheierile judecătorului de instrucţie privind aplicarea. Astfel lipsa unui loc permanent de trai pe teritoriul republicii Moldova se constată prin anumite acte ce confirmă că bănuitul. Totodată măsura supravegherii minorului poate fi înlocuită cu alte măsuri preventive la cererea de renunţare de la exercitarea acestor obligaţii a părinţilor. 312.la demersul persoanei ce efectuează urmărirea penală sau a procurorului. persoanele arestate preventiv pot fi deţinute în alte instituţii penitenciare. În cazul cînd învinuitul (inculpatul) încalcă condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate iar pentru infracţiunea săvîrşită legea nu prevede pedeapsa privaţiunii dee libertate unicul mijloc eficient care asigură prezenţa învinuitului (inculpatului) la urmărirea penală sau judecată este măsura aducerii silite potrivit articolului 199. precum şi în carceră. Arestarea bănuitului. Pe lîngă condiţiile prevăzute la articolul 176 aliniatul 2 în aliniatul 2 al prezentului articol sînt prevăzute circumstanţe concrete care sînt temeiuri rezonabile pentru aplicarea arestării preventive: a. 2. Arestarea preventivă este o măsură preventivă care afectează grav libertatea individuală a persoanei şi din conţinutul acestui aliniat rezultă că instanţa de judecată din oficiu va pune în discuţie şi va aplica măsuri alternative arestării. 7. Dacă în cursul procesului penal învinuitul (inculpatul) atinge vîrsta de 18 ani măsura preventivă respectivă poate fi menţinută în continuare dacă nu apar temeiuri de revocare sau înlocuire a măsurilor preventive. Totodată prezenţa vizei de reşedinţă nu este suficient pentru a stabili că persoana are loc permanent de trai. Măsura preventivă transmiterea sub supraveghere a minorului se aplică pînă la soluţionarea definitivă a cauzei penale. învinuitul este cetăţean străin. de refuz privind aplicarea sau înlocuirea arestării preventive nu sînt susceptibile de a fi atacate cu recurs. inculpatului în stare de arest preventiv sînt prevăzute de Legea cu privire la arestarea preventivă. Articolul 185. refuzului aplicării sau prelungirii arestării preventive se atacă cu recurs şi se soluţionează potrivit articolelor 311 şi 312.

59-60 din 26.12. durata arestării preventive nu poate depăşi 10 zile conform articolului 307 aliniatul 5.11. Avocaţii parlamentari pot fi arestaţi numai cu acordul prealabil al Parlamentului. Monitorul Oficial al RMoldova nr. 542. înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive potrivit articolului 195 întrerupe curgerea duratei arestării preventive.1995 (monitorul Oficial al RMoldova nr. Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestul preventiv din 9 noiembrie 1998).1994.12. termenul acestei măsuri curge din momentul executării hotărîrii judecătoreşti. Judecătorul Curţii Constituţionale poate fi arestat numai cu acordul prealabil al Curţii Constituţionale.1998). 3. Revocarea. Prelungirea arestării preventive se face numai în faza de urmărire penală pentru învinuit pînă la înmînarea copiei rechizitorului acestei persoane conform articolului 297.16 al Legii cu privire la Curtea Constituţională din 13.4. nr. 4. 195 . al. fiindcă potrivit articolelor 307 aliniatul 4.12 al Legii cu privire la avocaţii parlamentari din 17. adică din momentul găsirii şi reţinerii persoanei în cauză.282-83 din 11. arestarea preventivă fiind posibilă numai cu acordul Consiliului European Suprem al Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau după caz cu acordul Parlamentului în privinţa judecătorului Curţii Supreme de Justiţie (art. trebuie să fie adus de-ndată înainte instanţei care a eliberat mandatul pentru a da lămuriri şi aI anunţa motivele şi temeiurile arestării precum şi dreptul de a-l contesta în ordinea stabilită.7. Totodată în încheierea de aplicare a arestării preventive sau de prelungire se va indica data şi ora cînd expiră termenul acestei măsuri (pet 12.02.10.10. fapt care se indică în procesul-verbal (Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. Toate acestea sînt forme de privare a libertăţii şi se calculează pentru a fi luate în consideraţie la prelungirea arestării preventive în faza urmăririi penale precum şi pentru computarea acestei durate din pedeapsa stabilită de către instanţa de judecată potrivit articolului 88 Cod penal.4. inculpatul fiind ţinut în starea de arest pînă la rămînerea definitivă a sentinţei de condamnare.70 al Constituţiei. După trimiterea cauzei în judecată curgerea termenului arestării se întrerupe în sensul că la judecată nu este prevăzută procedura prelungirii arestării.1995). Durata arestării preventive a inculpatului se calculează pentru a fi dedusă din măsura de pedeapsă penală potrivit articolului 88 Cod Penal.Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui Durata arestării preventive curge din momentul reţinerii de fapt a persoanei indicat în procesulverbal întocmit conform articolului 167. Articolul 186. În cazul cînd arestarea preventivă a fost dispusă în lipsa învinuitului potrivit articolului 308 aliniatul 2. termenul acestei măsuri curge din momentul pronunţării încheierii judecătoreşti. Deputatul Parlamentului Republicii Moldova poate fi arestat numai cu acordul Parlamentului după ascultarea sa (art. articolul 88 al Codului penal în termenul arestării preventive se include şi timpul aflării în stare de arest preventiv pe teritoriul unui stat străin pînă la extrădare conform articolelor 541.10 al Legii despre statutul deputatului în Parlament din 07.07. În termenul arestării preventive se include timpul reţinerii.1995). 2. art. dar este prezentă în şedinţa de judecată unde se examinează chestiunea aplicării arestării preventive.1997.199 (Monitor Oficial. Astfel judecătorii din toate instanţele judecătoreşti se bucură de statutul de persoană inviolabilă. Monitorul Oficial al RMoldova nr. reieşind din aliniatul 4. 5. 308 aliniatul 4 această hotărîre se execută imediat. Dacă persoana nu este pusă sub învinuire..19 al Legii cu privire la statutul judecătorului din 20. Fiecare lună are 30 de zile. În cazul în care persoana bănuită sau învinuită anterior nu a fost reţinută arestarea preventivă.04. Iar învinuitul reţinut în baza mandatului de arestare emis în lipsa lui. Pentru anumite categorii de funcţionari de stat prin legi speciale care reglementează statutul acestora sînt prevăzute garanţii suplimentare la aplicarea arestării preventive. Calcularea termenelor arestării preventive se face potrivit articolului 233 în zile şi luni. art. 1994). Termenul iniţial de 30 de zile al arestării preventive se referă la persoana învinuită. arestării la domiciliu şi timpul aflării persoanei internate într-o instituţie medicală în condiţii de staţionar în baza hotărîrii judecătoreşti.1997. art.3 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09. 1.

Refuzul Procurorului general sau al adjuncţilor lui de a confirma demersul privind prelungirea arestării preventive mai mult de 6 luni în faza de urmărire penală este temei de eliberare a persoanei din stare de arest preventiv după expirarea termenului stabilit anterior prin încheierea judecătorului de instrucţie. ţinînd cont de termenul prevăzut de aliniatul 6 al prezentului articol va înainta demersul privind prelungirea arestării preventive mai mult de 6 luni cu materialele necesare la Procuratura Generală.6. 11. Înaintarea şi examinarea demersului privind prelungirea arestării preventive se face potrivit articolului 308. 312. 12. Această condiţie este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. Dar gravitatea faptei imputate prin ea înseşi nu legitimează o detenţie provizorie foarte lungă dacă nu există temeiuri arătate la prima condiţie. Prin urmare procurorul care conduce cu urmărirea penală din timp. deosebit de grave sau excepţional de grave şi numai pentru o durată de cel mult 4 luni. 385).Obligaţiile administraţiei instituţiilor de deţinere a persoanelor reţinute sau arestate 1. 8. Cu ocazia examinării demersului privind prelungirea arestării preventive judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată care examinează recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie conform articolului 312 se va soluţiona şi chestiunea posibilităţii liberării provizorii sau înlocuirea cu arestarea la domiciliu. 345. care sînt lăsate la discreţia instanţei de judecată. (A se vedea comentariul articolului 477). Efectuarea urmăririi penale cu învinuiţi arestaţi se efectuează de urgenţă şi în mod preferenţial sub controlul Procuraturii Generale. acesta este în drept să prezinte 196 . 9. 13. Astfel în cazul apariţiei vreunui pericol pentru viaţa şi sănătatea prevenitului. decizia din 26 iunie 1991 a menţionat că după expirarea unui anumit timp de detenţie pre-judiciară nu mai este suficient invocarea temeiurilor iniţiale. iar în mod special după 6 luni de arest preventiv la înaintarea demersului privind prelungirea acestei măsuri se cere acordul Procurorului General sau al adjuncţilor lui. Evadarea persoanei arestate preventiv din locurile de detenţie preventivă întrerupe curgerea termenului arestării preventive. Condiţia în cauză stabileşte termenul-limită de arestare preventivă în faza urmăririi penale în dependenţă de sancţiunea penală prevăzută de legea penală. Astfel Curtea Europeană în cazul Letellier versus. Termenul “nu mai tîrziu de 5 zile pînă la expirarea termenului de arestare” este un termen de recomandare şi înaintarea demersului privind prelungirea arestării preventive mai tîrziu de 5 zile. 14. Începînd cu soluţionarea chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei şi pe tot cursul judecăţii instanţa de judecată la cerere sau din oficiu examinează toate problemele privind arestarea preventivă (a se vedea comentariul articolelor 329. Bănuitul. pentru că este un caz de încetare de drept a acestei măsuri conform articolului 195 aliniatul 5 punct 1). dar pentru confirmarea cercetării în stare de arest sînt necesare alte motive relevante şi suficiente precum şi o stăruinţă deosebită a autorităţilor la desfăşurarea procedurilor. Totodată legea prevede posibilitatea prelungirii în cazuri excepţionale. Aliniatul 3 al articolului comentat prevede două categorii de condiţii întrunite cumulativ care sînt temeiuri de prelungire a arestării preventive faţă de învinuit. dar pînă la expirarea termenului precedent nu este temei de refuz de a prelungi arestarea preventivă. 7. A doua condiţie este formală determinată de infracţiunea imputată învinuitului. Franţa. Articolul 187. Arestarea precum şi prelungirea arestării preventive a unui învinuit minor în faza de urmărire penală se dispune în cazuri excepţionale pentru săvîrşirea infracţiunilor grave. Prima condiţie se referă existenţa în continuare a posibilităţii survenirii consecinţelor nefavorabile procesului penal. învinuitul sau inculpatul arestat indiferent de faptul dacă colaborează sau nu cu organele de urmărire penală are dreptul la securitatea personală. Procedura de atacare şi examinare a recursului privind prelungirea sau refuzul prelungirii arestării preventive este prevăzut de articolele 311. La expirarea termenelor – limită de 6 luni sau după caz de 12 luni de arestare preventivă cauza penală trebuie trimisă în judecată conform articolului 297 sau urmărirea penală continuă învinuitul fiind obligatoriu eliberat din stare de arest. 10.

în scopul soluţionării chestiunilor prevăzute de articolul 186 aliniatul 6. Transferul persoanelor arestate preventiv în izolatoarele disciplinare ale coloniei de corecţie sau coloniei de reeducare se dispune în cazul acesta execută pedeapsa închisorii pentru unele infracţiuni dar se cercetează pentru alte fapte penale. Procesul verbal privind refuzul persoanei deţinute de a fi adusă în instanţă trebuie să fie semnat şi de prevenit. 8. Obligaţia administraţiei instituţiei penitenciare de a înştiinţa procurorul care conduce cu urmărirea penală cu 7 zile pînă la expirarea termenului arestării preventive subzistă în faza urmării penale. Refuzul administraţiei de a lua măsuri de protecţie în privinţa prevenitului poate fi atacat la procuror care are obligaţia să exercite controlul legalităţii aflării persoanelor în locurile de detenţie. indicîndu-se motivele invocate de acesta. 9. 276) în această calitate. 11. 7. Preveniţilor li se interzice să expedieze cereri anonime (articolul 18 aliniatul 8 al Legii privind arestarea preventivă). Plîngerile. acesta este citat prin administraţia instituţiei de detenţie (a se vedea articolul 238). prevede termenul “în curs de cel mult 3 zile din momentul primirii lor” care urmează să fie adus în corespundere cu dispoziţiile prezentului articol). Întrevederea prevenitului cu alte persoane se face potrivit articolului 19 al Legii cu privire la arestarea preventivă. 6. faţă de persoanele arestate preventiv pot fi aplicate şi alte măsuri de protecţie de stat. 77.1998). În cazul dat.colaboratorului locului de arest preventiv o cerere de a fi transferat într-o încăpere unde pericolul dat lipseşte. Înmînarea copiilor de pe documentele procesuale privind acţiunile procesuale efectuate fără persoana arestată sau cînd aceasta refuză să participe la procedurile în cauză se face sub semnătura prevenitului. Pentru întrevederea apărătorului. această asistenţă I se acordă în instituţiile curative specializate ale Ministerului Sănătăţii. 5. persoana cu funcţii de răspundere este obligat să ia măsuri urgente pentru a transfera prevenitul într-un loc nepericulos (articolul 17 al Legii cu privire la arestarea preventivă). ci se remit spre examinare organului ce desfăşoară procesul penal. comunicîndu-se despre aceasta prevenitului şi procurorului (articolul 18 aliniatul 5 al Legii privind arestarea preventivă).26-27 din 26.70. În caz de necesitate unele acţiuni procesuale cu participarea prevenitului pot fi efectuate la locul deţinerii. reprezentantului legal şi mediatorului este necesar doar confirmarea faptului că aceste persoane au fost admise în conformitate cu legea (art. La categoria acestor acte procedurale se atribuie şi răspunsurile la plîngerile şi cererile prevenitului care trebuie înmînate tot în aceeaşi zi (articolul 18 aliniatul 7 al legii cu privire arestarea preventivă. 4. 197 . a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal din 28 ianuarie 1998 (Monitorul Oficial al RMoldova nr. Pentru efectuarea acţiunilor procesuale de lungă durată pe teritoriul căruia nu există izolator de anchetă. În cazul în care prevenitului îi este necesară o asistenţă specializată urgentă ce nu poate fi acordată instituţiile curative ale sistemului penitenciar. cererile sau scrisorile adresate altor persoane decît instanţei de judecată. Potrivit articolului 15 al Legii privind protecţia de stat a părţii vătămate. 3. adică fără prezenţa altor persoane.03. “În condiţii de confidenţialitate” înseamnă întrevedere între patru ochi. Pentru efectuarea acţiunilor procesuale cu participarea prevenitului. Sînt înregistrate atît plîngerile şi cererile preveniţilor ce se referă la procesul penal precum şi plîngerile şi cererile cu privire la alte chestiuni înaintate potrivit Legii cu privire la petiţionare. În cazul cauzării leziunilor corporale prevenitului la cererea acestuia examinarea medicală poate fi efectuată de lucrătorii altor instituţii curative (articolul 25 aliniatele 4 şi 5 al Legii cu privire la arestarea preventivă). asigurîndu-I-se paza respectivă. 10. preveniţii se transferă în izolatoarele de detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne (articolul 6 al Legii privind arestarea preventivă). procurorului sau organelor de urmărire penală se supun controlului şi dacă aceste conţin date a căror divulgare poate să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal nu se expediază destinatarului. 2.

6. ele constituie regimul necesar al detenţiei persoanei la locul ei de trai. Înlocuirii sau revocării măsurii preventive potrivit articolului 195. 2. în lipsa acesteia persoana se eliberează imediat. lucrurile banii păstraţi pe conturile personale în instituţia dată precum şi un certificat în care se indică durata aflării sub arest şi temeiurile eliberării. Pentru încălcarea restricţiilor impuse organul investit cu supravegherea executării arestării la domiciliu va prezenta raport procurorului. Arestarea la domiciliu constă în izolarea bănuitului. 307 aliniatul 5. învinuitul sau inculpatul va fi preîntîmpinat despre consecinţele nerespectării restricţiilor şi obligaţii impuse. Pentru supravegherea persoanei şi verificarea respectării de către aceasta a restricţiilor impuse învinuitului i se pot ordona efectuarea diferitor acţiunii. Persoanelor eliberate de sub arest li se înmînează actele. inculpatului de societate. iar la faza judecării cauzei instanţei de judecată. 1. articolului 185 aliniatele 3 şi 4 precum şi a articolului 186 sînt aplicabile şi pentru arestarea la domiciliu în sensul că pentru aplicarea acestei măsuri sînt necesare existenţa temeiurilor arestării preventive. Pentru alte persoane de cît cele arătate mai sus aplicarea acestei măsuri este posibilă numai pentru infracţiunile care se pedepsesc cu cel mult 15 ani închisoare. cu excepţia membrilor familiei. Drept temei pentru deţinerea persoanei în stare de arest preventiv este numai hotărîrea judecătorească. 9. c. organul de urmărire penală. care este invalid de gradul I. 3. În privinţa termenului. Deşi arestarea la domiciliu este o măsură privativă de libertate. b. Anulării arestării preventive sau anulării prelungirii duratei acesteia conform articolului 312 aliniatul 5. De regulă arestarea la domiciliu se dispune în privinţa bănuitului. arestării la domiciliu sau internării persoanei într-o instituţie medicală conform articolului 152. 13. de prelungire a duratei şi de atac a arestării la domiciliu (a se vedea comentariul articolului 186). Restricţiile prevăzute la aliniatul 4 sînt aplicate obligatorii în cadrul măsurii arestării la domiciliu. 5. în comparaţie cu arestarea preventivă constituie un beneficiu pentru cel acuzat reieşind din principiul proporţionalităţii şi principiul umanismului. La aplicarea acestei măsuri bănuitul. Acestea se referă la dreptul de a se deplasa liber şi de a comunica cu alte persoane.12. 7. învinuitului. 4. cu excepţia infracţiunilor excepţional de grave.Dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri de ocrotire A se vedea articolul 6 punctul 26. care locuiesc împreună. 8. modului de aplicare. care vor fi expres menţionate în încheierea instanţei de judecată privind aplicarea acestei măsuri.Arestarea la domiciliu Arestarea la domiciliu constituie o măsură privativă de libertate alternativă arestării preventive aplicată în condiţiile prevăzute de articolul 176 aliniatele 1 şi 2 precum şi de condiţiile prezentului articol. femeilor gravide şi femeilor care au la întreţinere copii în vîrstă de 8 an pentru săvîrşirea oricăror infracţiuni. La examinarea chestiunii privind aplicarea măsurii reţinerii. Articolul 189. obligaţia eliberării imediate a persoanei survine şi în alte cazuri prevăzute de lege la prezentarea hotărîrilor respective: a. dar nu şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu acesta. Oportunitatea aplicării arestării la domiciliu este la latitudinea instanţei de judecată în dependenţă de circumstanţele caracteristice persoanei învinuite care sînt criterii complementare condiţiilor arătate la aliniatul 2) al prezentului articol. Articolul 188. Arestarea la domiciliu include restricţii obligatorii şi obligaţii facultative. Încetării de drept a măsurii arestării preventive conform articolului 195 aliniatul 5 punct 2) şi aliniatul 6). judecătorul de instrucţie şi instanţa de judecată după caz au obligaţie să stabilească dacă în 198 . Pe lîngă cazul expirării termenului de deţinere “fixat de judecător” sau prevăzut de lege conform articolelor 186 aliniatele 3 şi 4. învinuitului sau inculpatului care a depăşit vîrsta de 60 ani. arestării preventive. Dispoziţiile articolului 176.

79). În sens larg învinuitul (inculpatul) arestat preventiv poate cere înlocuirea arestării cu garanţia personală sau garanţia unei organizaţii în condiţiile legii (art. pînă la terminarea cercetării judiciare în prima instanţă. însă. La cererea rudelor sau cu acordul rudelor precum şi cu acordul minorilor. 2. Sintagma “în tot cursul procesului penal” se subînţelege în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării cauzei. (A se vedea articolul 309 aliniatul 1). sau după caz instanţa de judecată va anunţa organele de stat. Tot în acest sens Curtea a menţionat că încetarea deţinerii pre-judiciare duce la încetarea aplicabilităţii art. 180. 3. 3. Liberarea provizorie este facultativă deoarece acordarea ei după verificarea în prealabil a îndeplinirii condiţiilor legale este lăsată la latitudinea instanţei de judecată. 5. Astfel Curtea Europeană a menţionat că “persoana condamnată de prima instanţă şi deţinută în timpul înaintării apelului său nu poate fi considerată “deţinută pentru a-l aduce în faţa instanţei de judecată pentru faptul că a comis o infracţiune” referitor la fapta pe care a comis-o. Din conţinutul art. 1. În cazul cînd bănuitul. persoanele iresponsabile. cu vîrsta înaintată. inculpat nu rămîn fără supraveghere minorii. pag. 192). La cererea persoanei private de libertate şi din contul ei se asigură gestionarea bunurilor rămase fără supraveghere de către rude sau alte persoane apropiate. Faţă de partea vătămată măsurile privative de libertate procesuale penale nu se aplică.5 al Convenţiei “nu înseamnă. În afară de bănuitul. care se aflau în îngrijirea acestora. care necesită luarea măsurilor de ocrotire. dar instanţele de judecată naţionale ar trebui să examineze foarte serios orice cerere de eliberare în cazul cînd persoana deţinută oferă garanţii suficiente” (Comentariu la Decizia din 26 iunie 1991 Letellier versus Franţa. învinuitul. 1. informîndu-se şi autoritatea tutelară. În cazul lipsei rudelor sau imposibilităţii de a acorda îngrijire de către acestea. 2. persoanelor cu vîrsta înaintată sau bolnave pot fi lăsate sub îngrijirea acestora. de asistenţă medicală sau socială de către organele competente de stat la locul de trai al persoanelor rămase fără supraveghere. Modalitatea informării persoanei private de libertate despre luarea măsurilor de ocrotire poate fi în scris sau verbal prin telefon. 195). organul de urmărire penală.179. judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată dispune luarea măsurilor de tutelă. că există un drept absolut de a elibera pe cauţiune.5 alin. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. bolnave. Prin urmare după epuizarea acestui moment inculpatul arestat pierde dreptul de a înainta cerere de liberare provizorie. articolul 190 prevede două modalităţi de liberare provizorie: 1) sub control judiciar şi 2) pe cauţiune. 4. Stricto senso. Însă cererea înaintată şi admisă în condiţiile legii presupune liberarea persoanei pînă la rămînerea definitivă a sentinţei de condamnare. învinuit.5 alin. învinuitul sau inculpatul este eliberat din stare de reţinere sau arest preventiv organele de urmărire penală. 199 . În lipsa acestora bunurile urmează a fi supravegheate şi gestionate de organele de stat prin dispoziţia organului care a aplicat măsura privativă de libertate. adică pînă la emiterea sentinţei. Articolul 190. Deci în aliniatul 4 al prezentului articol se are în vedere situaţia cînd partea vătămată a decedat în rezultatul acţiunilor criminale sau a devenit incapabilă şi au rămas fără supraveghere persoane şi bunuri. Acest drept persistă numai în cazul cînd persoana se află în detenţie pre-judiciară. Măsurile de ocrotire se aplică pe durata măsurilor privative de libertate. inculpatul arestat preventiv şi bănuitul (învinuitul) reţinut sau în privinţa cărora s-a înaintat demers privind necesitatea aplicării arestării preventive au dreptul să ceară liberarea provizorie şi alte persoane (a se vedea articolele 191. care exercită măsurile de ocrotire. Înştiinţarea organelor competente să înfăptuiască măsuri de ocrotire se va face imediat după aplicarea măsurilor privative de libertate sau prin dispoziţie.Liberarea provizorie a persoanei arestate Potrivit articolului 5 paragraful 3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale orice persoană reţinută sau arestată preventiv are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii.3 al Convenţiei.rezultatul aplicării măsurilor privative de libertate faţă de bănuit. despre încetarea acestor măsuri. 4.

În dependenţă de “motive întemeiate”. 2. Judecătorul de instrucţie nu apreciază dacă calificarea juridică a faptei prejudiciabile este făcută corect. procesulverbal de reţinere. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede o condiţie care trebuie întrunită cumulativ cu altele.5. De regulă obligaţia prevăzută la punctul 2) “să comunice organului de urmărire penală sau după caz. Articolul 191. fiindcă nu examinează probele ce stau la baza acestei calificări făcute de procuror. judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa judecătorească înlătură una. Pentru efectuarea controlului asupra respectării obligaţiilor stabilite. Obligaţiile prevăzute la aliniatul 3 constituie regimul controlului judiciar stabilit de instanţa judecătorească. 9. Dacă existenţa sau lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni grave. la demersul procurorului sau din oficiu de către instanţa judecătorească. judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa judecătorească trimite o copie de pe încheierea privind liberarea provizorie organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte bănuitul. 3. În cazul stabilirii restricţiei de a nu părăsi localitatea se înştiinţează şi organele de frontieră. Aliniatul 1 al prezentului articol prevede prima condiţie a admisibilităţii liberării provizorii sub control judiciar determinată de gravitatea infracţiunii imputate celui arestat preventiv. învinuitul sau inculpatul. care sînt împrejurări ce nu mai justifică menţinerea obligaţiilor impuse în legătură cu dispariţia temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive. care la apreciere admit o doză mare de subiectivism din partea instanţei judecătoreşti (judecătorului de instrucţie). la cererea persoanei liberate. Judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată în cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar în încheierea privind aplicarea acestei măsuri vor indica obligatoriu care obligaţii sau restricţii se impune celui liberat provizoriu. Instanţa de judecată în faza judecării cauzei poate da o apreciere nouă a probelor privind calificarea infracţiunii în sensul atenuării situaţiei inculpatului. Ridicarea controlului judiciar asupra persoanei liberate provizoriu se deosebeşte de revocarea liberării provizorii după consecinţele diferite (a se vedea comentariul articolului 193). cu ocazia examinării cererii de liberare provizorie sub control judiciar. mai multe sau toate obligaţiile. 7. Această condiţie este confirmată prin actele emise de organele de urmărire penală sau procuror care stabilesc calificarea infracţiunii (actul de începere a urmăririi penale. Liberarea provizorie constituie o modalitate de înlocuire a măsurii arestării preventive sau măsură alternativă acesteia. 6. dar verifică numai faptul existenţei acestei condiţii din punct de vedere formal. 5. În cazul cînd procurorul prezintă date că învinuitul (inculpatul) a săvîrşit una din faptele arătate la acest aliniat este temei incontestabil de a respinge cererea de liberare provizorie. Prezenţa acestor circumstanţe probate de către procuror prin mijloacele de probă legale este temei pentru a respinge cererea de liberare provizorie. rechizitoriul). sau să fugă se probează prin oricare mijloace de probă. deosebit de grave sau excepţional de grave se probează cu certitudine prin documente şi nu poate fi apreciată subiectiv. 8. Ridicarea totală sau parţială a controlului judiciar se dispune prin încheiere. 310.Liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute 1. ordonanţa de punere sub învinuire. 200 . care se referă la comportamentul penal anterior acestei fapte precum sau la comportamentul posibil în viitor ce are un caracter prezumtiv. instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu” rămîne în orice caz de ridicare. Ridicarea totală a controlului judiciar după consecinţe este similară situaţiei de revocare sau încetare a măsurilor preventive (a se vedea comentariul articolului 195). Procedura de depunere şi examinare a cererii privind liberarea provizorie este prevăzută de articolele 309. 4. Condiţia dată se consideră întrunită la admisibilitatea cererii în cazul cînd se stabileşte lipsa circumstanţelor arătate la acest aliniat. datele că învinuitul (inculpatul) va săvîrşi o altă infracţiune. va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă. Instituirea altor restricţii sau obligaţii de cît cele prevăzute de acest aliniat nu se admite. fiind o obligaţie generală impusă participanţilor la proces.

Pentru soluţionarea chestiunii privind cuantumul cauţiunii la cererea de liberare provizorie se va anexa şi documente privind venitul anual al familiei celui învinuit (inculpat). La stabilirea cuantumului cauţiunii se va ţine cont şi de gravitatea infracţiunii.Revocarea liberării provizorii 201 . Aliniatul 2 al prezentului articol este similar aliniatului 2 al articolului 191 (a se vedea comentariul textului de lege respectiv). ca aceasta să constituie o pierdere considerabilă pentru cel care a depus-o sau pentru învinuit. 8. În încheiere privind liberarea provizorie pe cauţiune se va menţiona obligaţia prevăzută de articolul 198 şi la demersul procurorului sau din oficiu instanţa de judecată poate impune anumite restricţii prevăzute de aliniatul 3 al articolului 191. cererea de liberare pe cauţiune se înaintează de regulă în cazul săvîrşirii infracţiunilor cu intenţie care se pedepsesc de la 10 ani la 25 ani închisoare. 1.191) prevede posibilitatea înaintării cererii de liberare provizorie sub control judiciar pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă sau cu intenţie ce se pedepseşte cu închisoare pînă la 10 ani închisoare. 6. 5. Reieşind din faptul că legea (art. 9. c. Asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune se dispune potrivit articolelor 203208. 3. Despre cuantumul prejudiciului material şi moral a se vedea comentariul articolului 219 aliniatele 2. Dovada depunerii cauţiunii pe contrul procuraturii sau după caz instanţei de judecată o face partea care solicită liberarea provizorie. În cazul cînd există prejudiciu dar acţiunea civilă nu este înaintată judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată va înştiinţa victima sau partea vătămată despre examinarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune. potrivit articolului 64 aliniatul 2 Cod penal. Cuantumul cauţiunii se stabileşte în limitele prevăzute de lege luîndu-se în consideraţie starea materială a celui învinuit. Să fie asigurat repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.Articolul 192. metalele şi pietrele preţioase. nu există sau nu s-a înaintat acţiunea civilă. de către instanţa judecătorească. 11. rudele apropiate sau apărătorul bănuitului. 4. Din aceste considerente conchidem.Liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei deţinute Aliniatul 1 al articolului comentat prevede o serie de condiţii cumulativ întrunite care determină admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cauţiune şi anume: a. 4. Calificarea infracţiunii este determinată de actele organelor de urmărire penală şi procuror. 10. Infracţiunea este săvîrşită din imprudenţă sau cu intenţie ce nu depăşeşte 25 de ani închisoare. în sensul dacă acestea nu au pretenţii materiale faţă de învinuit (inculpat). Cauţiunea se depune de către soţul. menţionîndu-se în cauza penală respectivă. În cazul stabilirii unor restricţii prevăzute de articolul 191. că obiectul cauţiunii poate fi atît banii cît şi hîrtiile de valoare. 310. pînă la intrarea în vigoare a sentinţei de condamnare sau pînă cînd subzistă temeiurile arestării preventive. Articolul 193. Aliniatul 4 al articolului comentat se referă numai la cuantumul cauţiunii exprimat în unităţi convenţionale. 3. Condiţia este realizată şi în cazul cînd prejudiciul este reparat. Liberarea provizorie pe cauţiune se dispune pe o durată nedeterminată. b. Să fie depusă cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau după caz. 2. inculpatului. fără să prevadă expres obiectul cauţiunii. Cuantumul unei unităţi convenţionale este de 20 lei. în esenţă se instituie suplimentar controlul judiciar al persoanei liberate provizoriu pe cauţiune şi respectiv o copie de pe încheiere va fi trimisă organului de poliţie în raza teritorială unde locuieşte învinuitul (inculpatul). 12. Procedura depunerii şi examinării cererii de liberare provizorie pe cauţiune este prevăzută de articolele 309. învinuitului. În cazul stabilirii restricţiei de a nu părăsi localitatea se va înştiinţa şi organele de frontieră. în cazul revocării liberării provizorii prevăzut de articolul 193 aliniatul 1 punctul 2). 7.

7. Astfel după aplicarea liberării provizorii în faza de urmărire penală se poate modifica învinuirea în sensul agravării pentru o infracţiune. Se dispune prin încheiere de revocare a liberării provizorii pe cauţiune. Revocarea poate fi dispusă cînd sînt date că ar putea să săvîrşească unele acţiuni prevăzute de articolul 176 aliniatul 1 precum şi în scopul executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii. iar în cea din urmă are loc desfiinţarea oricăror restricţii impuse prin măsura preventivă.1) va conţine şi dispoziţia de restituire a cauţiunii. Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de instituţia revocării măsurilor preventive prevăzută de articolul 195 aliniatul 2. dispoziţia de trecere a cauţiunii la bugetul statului. precum şi săvîrşirea unei infracţiuni noi din intenţie. Articolul 194. Reieşind din caracterul şi consecinţele revocării provizorii această soluţie se dispune numai la demersul motivat al procurorului în faza de urmărire penală sau din oficiu de către instanţa de judecată în cursul judecării cauzei în prima instanţă sau la pronunţarea unei sentinţe de condamnare la pedeapsa închisorii. 5. Punctul 2 al acestui aliniat (a se vedea comentariul articolului 195 aliniatul 2) este temei de restituire a cauţiunii cu desfăşurarea obligaţiilor impuse prin măsura liberării provizorii. Punctul 1 aliniatul 1 (a se vedea comentariul articolului 193 aliniatul 1 punctul 1) este un temei de restituire a cauţiunii. 4. care sînt temeiuri de revocare a liberării provizorii. iar instanţa de judecată dispune arestarea preventivă prin încheiere sau după caz prin sentinţă. deosebit de grave şi excepţional de grave. prin faptul că în prima situaţie se revine la starea de arest preventiv. 1. 6. Încheierea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată de revocare a liberării provizorii pe cauţiune pentru temeiurile prevăzute de articolul 193 alin. Încheierea judecătorului de instrucţie sau după caz a instanţei de judecată privind revocarea liberării provizorii sau refuzul judecătorului de instrucţie de a revoca liberarea provizorie constituie hotărîri prin care se dispune asupra arestării preventive şi respectiv sînt susceptibile de a fi atacate în condiţiile prevăzute de lege (a se vedea comentariul articolului 185 aliniatul 4) Iar încheierea de revocare a liberării provizorii cu trecerea cauţiunii la bugetul statului este susceptibilă de a fi atacată potrivit articolului 194 aliniatul 2. care este determinat de unele împrejurări ce nu ţine de comportamentul celui liberat provizoriu după aplicarea acestei măsuri.Restituirea cauţiunii Reieşind din caracterul şi funcţionalitatea cauţiunii ce asigură respectarea obligaţiilor luate pînă la soluţionarea definitivă a cauzei. 2.1 pct. Prin urmare restituirea cauţiunii se dispune atît cu ocazia soluţionării cauzei precum şi în anumite cazuri de revocare a liberării provizorii. Punctul 1) aliniatul 1 al acestui articol prevede un temei de revocare a liberării provizorii. 202 . iar pentru temeiurile arătate la punctul 2 al acestui articol. 2. cu o pedeapsă ce depăşeşte limita legală de acordare a acestei modalităţi de liberare. Astfel cazurile arătate la aliniatul 1 al acestui articol pot fi divizate în două categorii şi anume: 1) cazuri în care se impune rămînerea în detenţie a inculpatului (învinuitului) şi 2) cazuri în care măsura arestării preventive încetează de drept sau poate fi revocată şi în consecinţa încetează şi măsura liberării provizorii pe cauţiune. Se dispune prin încheiere de revocare a arestării preventive şi desfiinţare a liberării provizorii pe cauţiune. cauţiunea se restituie celui care a depus-o în condiţiile legii. deşi învinuitul (inculpatul) este arestat. sau după acordarea liberării se află despre existenţa condamnărilor pronunţate în străinătate şi recunoscute de instanţele de judecată a Republicii Moldova pentru infracţiuni grave. dar din considerente că nu a încălcat obligaţiile luate. În cazul revocării liberării provizorii în faza de urmărire penală judecătorul pe lîngă încheiere emite un nou mandat de arestare pentru o durată de cel mult 30 de zile. 3. Punctul 2) al acestui aliniat se referă la împrejurări ce ţin de comportamentul învinuitului (inculpatului) liberat care constă în încălcare intenţionată a obligaţiilor prevăzute de articolul 191 aliniatul 3 şi stabilite în cazul dat.1. indiferent de faptul dacă pentru această infracţiune există un temei de încetare a urmării penale.

Punctul 3 aliniatul 1 (a se vedea comentariul articolului 195 aliniatul 5 punctul 2) este temei de restituire a cauţiunii cu încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi respectiv şi a liberării provizorii pe cauţiune. Astfel în cadrul urmăririi penale este posibilă modificarea învinuirii atît în sensul atenuării cît şi în sensul agravării ei. la deliberare şi adoptarea sentinţei de către instanţa de judecată care examinează fondul cauzei. 2. 312 de către învinuit (inculpat). 1. Înlocuirea măsurii preventive poate fi dispusă în faza urmăririi penale de regulă la cerere. sau demers. Chestiunea înlocuirii măsurii preventive în faza urmăririi penale se decide în dependenţă de caz de către procuror sau judecător de instrucţie. încălcarea condiţiilor măsurii preventive luate anterior. pot fi înlocuite una cu alta în dependenţă de schimbarea temeiurilor ce au contribuit la luarea măsurii preventive iniţiale. Ordonanţa procurorului de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală şi sentinţa de achitare sau de încetare a procesului penal cu dispoziţia privind restituirea cauţiunii sînt executate din momentul pronunţării. Toate dispoziţiile legii privind aplicarea unei măsuri preventive sînt aplicabile şi în situaţia înlocuirii măsurii preventive. cu liberarea de răspundere penală se dispune restiuirea cauţiunii care se execută după intrarea în vigoare a sentinţei în condiţiile prevăzute de articolul 466 aliniatul 2. 5. în cazul emiterii sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează a fi executată. dacă această problemă nu a fost soluţionată de către instanţa judecătorească prin sentinţă. pronunţarea sentinţei de condamnare privind pedeapsa închisorii cînd inculpatului anterior îi este aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate. 3. Privind cazurile prevăzute de punctul 4) al acestui aliniat (a se vedea comentariul articolului 195 aliniatul 5 punctul 3) şi a articolului 389 aliniatul 3). Cauţiunea nu se restituie şi se face venit la bugetul de stat prin încheierea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată după caz. Articolul 195. Soluţia judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată de nerestituire a cauţiunii dispusă pentru temeiurile arătate la articolul 193 aliniatul 1 rămîne în vigoare indiferent de faptul dacă ulterior în privinţa inculpatului se pronunţă o sentinţă de achitare. fie cu liberare de răspundere penală. iar de către instanţa de judecată prin sentinţa de achitare sau sentinţa de încetare a procesului penal. 203 . apărător sau rudele apropiate. 4. fie de condamnare la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. administrarea suficientă a probelor în cazul cînd măsura preventivă s-a aplicat pentru temeiul că învinuitul ar putea împiedica aflarea adevărului. Încheierea de revocare a liberării provizorii pe cauţiune cu trecerea în beneficiul statului poate fi atacată cu recurs în condiţiile articolelor 311. schimbarea stării sănătăţii sau situaţiei familiale. iar în faza judecării şi din oficiu de către instanţă judecătorească. 6. în faza judecării la repartizarea cauzei pentru judecare. Dispoziţia de restituire a cauţiunii în cazurile prevăzute mai sus se menţionează în sentinţa de condamnare sau printr-o încheiere a judecătorului de instrucţie cu ocazia soluţionării privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti potrivit articolului 471. 8. încetare sau condamnare cu liberare de executarea pedepsei. 7. fiind măsuri procesuale provizorii luate în funcţie de anumite împrejurări concrete legate de cauza penală şi de persoana făptuitorului. 4. sînt circumstanţe de înlocuire a măsurilor preventive. revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive Măsurile preventive. A se vedea articolul 285 aliniatul 6. fie fără stabilirea pedepsei. Astfel. Ofiţerul de urmărire penală dacă constată necesitatea înlocuirii măsurii preventive înaintează demers procurorului. Procurorul poate dispune prin ordonanţă motivată numai înlocuirea unei măsuri preventive neprivative de libertate cu alta neprivativă de libertate (cu excepţia liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune).3. dacă se dispune revocarea liberării provizorii determinată de încălcarea intenţionată a obligaţiei luate sau de săvîrşirea unei noi infracţiuni cu intenţie. Se dispune prin ordonanţa procurorului de încetare a procesului penal sau de scoatere de sub urmărire. fie cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executare. Hotărîrile privind restituirea cauţiunii nu sînt susceptibile de a fi atacate.Înlocuirea. pe parcursul judecăţii în condiţiile articolului 329 aliniatul 1.

care sînt incompatibile cu menţinerea măsurilor de constrîngere. După consecinţele juridice anularea şi revocarea măsurii preventive sînt instituţii identice. Ordonanţa sau după caz încheierea privind înlocuirea ori revocarea măsurii reţinerii se execută imediat de administraţia locului de reţinere. De regulă oportunitatea înlocuirii sau revocării măsurii preventive este decisă la latitudinea procurorului. precum şi în alte cazuri expres arătate. dispozitivul sentinţei sau decizia de înlocuire ori de revocare a măsurii arestării preventive se execută imediat învinuitul (inculpatul) arestat fiind eliberat din sala şedinţei de judecată.6 al Constituţiei) care prevede că “eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut”. Deosebirea fiind nu prin efecte. 10. Dar în privinţa măsurilor privative de libertate revocarea trebuie interpretată mult mai categoric – prin prisma dispoziţiei constituţionale (art. dar prin procedura după care se dispune. spre deosebire de revocarea măsurilor de prevenţie care este un act procesual a cărui oportunitate o apreciază organele judiciare. 9. 12. dacă termenul de 72 ore n-a expirat. 8. copiile acestor hotărîri fiind trimise în aceeaşi zi administraţiei locului de deţinere.5. cu excepţia revocării liberării provizorii (a se vedea comentariul articolului 193). unde se constată lipsa temeiurilor legale de aplicare a măsurii preventive precum şi faptul dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare. presupune faptul dispoziţiei temeiurilor ce au fost necesare luării acesteia şi inexistenţei temeiurilor de aplicare a altor măsuri preventive. Prin urmare procurorul nu examinează asemenea cereri şi nu se pronunţă din oficiu asupra acestor chestiuni. spre deosebire de înlocuirea măsurii preventive. judecătorului de instrucţie sau după caz instanţei de judecată. În aliniatul 2) sintagma “se revocă de către organul care a dispus-o” urmează a fi interpretată nu numai “ad litteram” fiind posibilă revocarea măsurii preventive de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa judecătorească cu ocazia contestării aplicării unei măsuri preventive în condiţiile legii ori cu ocazia trimiterii cauzei în instanţa de judecată. 204 . 11. Revocarea.25 alin. de către judecătorul de instrucţie sau instanţa ierarhic superioară. Potrivit aliniatului 4 al articolului comentat încheierea. Aliniatul 5 al acestui articol prevede situaţii cînd procurorul. instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza penală. Măsura reţinerii poate fi înlocuită sau revocată şi de către judecătorul de instrucţie prin încheierea de refuz de a aplica arestarea preventivă. Astfel. Odată cu revocarea măsurii preventive se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi de a le informa despre schimbarea domiciliului. iar în faza de judecare. 6. 15. În cazul cînd învinuitul (inculpatul) arestat nu este prezent în sala şedinţei de judecată copia hotărîrilor de înlocuire ori revocare a arestării preventive se înmînează imediat apărătorului sau reprezentantului persoanei arestate pentru a fi executată de administraţia locului de deţinere. care apreciază faptul dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare. de către procuror sau prin încheiere de către judecătorul de instrucţie sau după caz de instanţa judecătorească care nu sînt susceptibile de a fi atacate. O situaţie similară revocării este soluţia anulării măsurii preventive dispusă în urma soluţionării recursului. 7. Instanţa de judecată dispune revocarea măsurii preventive prin sentinţă la soluţionarea cauzei în prima instanţă. Revocarea măsurii preventive se dispune prin ordonanţă. Înlocuirea sau revocarea măsurii reţinerii poate fi dispusă prin ordonanţa procurorului de eliberare din stare de reţinere înainte de expirarea termenului de 72 de ore. dar constatînd temeiuri de înlocuire sau revocare a măsurii preventive înaintează demers judecătorului de instrucţie sau după caz instanţei de judecată. Aliniatul 3 al prezentului articol prevede prerogativa excepţională de înlocuire şi revocare a măsurilor preventive privative de libertate şi alternative arestării preventive care aparţine judecătorului de instrucţie în faza de urmărire. Revocarea măsurii preventive prevede desfiinţarea tuturor obligaţiilor impuse anterior în cadrul unei măsuri preventive. 13. 14. judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată sînt obligate să revoce orice măsură preventivă cînd adoptă anumite soluţii prevăzute de lege. precum şi prin decizie la soluţionarea apelului potrivit articolului 146 sau recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul conform articolului 450.

2) condamnării fără stabilirea pedepsei. cu liberarea de răspundere penală. măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în alte cazuri analogice: 1) condamnării cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executare. Expirarea termenelor reţinerii de 72 de ore conform articolului 166. de 10 zile a arestării bănuitului conform articolului 307 aliniatul 5. de 30 de zile a arestării învinuitului conform articolului 186 aliniatul 2. prin hotărîrile menţionate mai sus se dispune obligatoriu încetarea oricărei măsuri preventive. 16.încetarea de drept a măsurilor de prevenţie este un obstacol legal împotriva menţinerii acestor măsuri. de 12 luni sau de 4 luni a arestării învinuitului în condiţiile articolului 186 aliniatele 3 şi 4. articolul 389 aliniatul 3. Scoaterea persoanei de sub urmărire penală potrivit articolului 284 sau încetarea urmăririi potrivit articolului 285 în faza urmăririi penale precum şi încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de articolul 391 sau achitarea persoanei în cazurile arătate la articolul 390 constituie soluţii prin care se confirmă nevinovăţia persoanei sau aceasta este absolvită de răspundere penală şi respectiv menţinerea restricţiilor impuse prin măsurile preventive nu mai răspund exigenţelor principiilor procesului penal. Dacă sentinţa de condamnare privind pedeapsa închisorii se pune în executare prin detenţia condamnatului şi epuizarea măsurii preventive este evidentă. În cazurile menţionate în aliniatul 5 punctul 2. care este executorie din momentul pronunţării sentinţei. 18. adică pînă la executarea pedepsei este contrară legii. dar nu după executarea pedepsei. Pe lîngă situaţia arătată în aliniatul 6 al articolului comentat. în cazul punerii în executare a sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei neprivative de libertate (de exemplu a amenzii) măsura preventivă neprivativă de libertate urmează a fi încetată din momentul rămînerii definitive a sentinţei în cazurile prevăzute de articolul 466 aliniatul 2. de 30 de zile a obligării de nu a părăsi localitatea sau ţara de către învinuit conform articolul 178 aliniatul 3. articolul 389 aliniatul 3. aliniatul 6). 3) condamnării la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. de 6 luni. Indiferent de categorie de pedeapsă penală stabilită prin sentinţă sau felul sentinţei de condamnare. punctul 2). copiile ordonanţei de scoatere de sub urmărire a bănuitului reţinut. a articolului comentat precum şi în cazurile arătate în articolul 389 aliniatul 3 punctele 2) şi 3) şi în cazul condamnării la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În dispoziţiile articolelor 285 aliniatul 6 şi 396 punctul 3 se menţionează termenul “revocare” care trebuie înţeles în sens de “încetare” reieşind din aliniatul 5 al articolului comentat. Cazurile de încetare de drept a măsurilor preventive obligă organele competente să dispună desfiinţarea măsurii sau restricţiile impuse prin orice măsură preventivă care îşi pierde efectul fără decizia expresă de revocare. se va menţiona obligatoriu revocarea arestării preventive sau arestării la domiciliu. Aliniatul 7 al articolului comentat prevede obligaţia administraţia locurilor de reţinere sau de arestare să ducă evidenţa strictă a curgerii termenului măsurilor preventive privative de libertate şi să elibereze imediat persoana deţinută la expirarea acestora fără vre-o dispoziţie suplimentară în acest sens de la procuror sau instanţa judecătorească. 20. La expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilite de procuror. punctul 3). Expirarea termenului stabilit de către organul competent încetează de drept măsura preventivă în cauză chiar dacă termenul stabilit este mai mic de cît prevede legea. menţinerea măsurii preventive după punerea în executare a hotărîrii. ordonanţei procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale precum şi a sentinţelor sau dispozitivului acestora se transmite 205 . În asemenea cazuri inculpatul arestat se eliberează imediat din sala şedinţei de judecată (a se vedea articolul 398). de 10 zile a oricărei măsuri preventive aplicate bănuitului conform articolului 63 aliniatul 2. Măsurile preventive se aplică pînă la intrarea în vigoare sentinţei de condamnare şi odată cu punerea în executare a hotărîriri respective scopul măsurilor preventive este realizat şi încetarea de drept a măsurii preventive operează prin menţiunea specială în dispozitivul sentinţei. În dispozitivul sentinţei de condamnare la pedeapsa neprivativă de libertate precum şi în cazurile menţionate mai sus. 17. 19. de judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată în condiţiile articolului 312 aliniatul 5 în faza de urmărire penală nu este necesar emiterea unei hotărîri speciale privind încetarea de drept a măsurii preventive.

refuzul de a aplica sau înlocui o măsură preventivă. 2) anularea prelungirii duratei acestora. aplicarea sau neaplicarea arestării preventive ori arestării la domiciliu. b. revocarea sau refuzul revocării unei măsuri preventive. sau articolului 437 aliniatul 2. ridicării controlului judiciar conform articolului 191 aliniatul 5. înlocuirea măsurilor preventive privative de libertate sau alternative arestării preventive. 5 (a se vedea comentariul acestui articol). Articolul 196. Nu sînt susceptibile de a fi atacate încheierile judecătorului de instrucţie privind: a. Capitolul III ALTE MĂSURI PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE Articolul 197. Instanţa de judecată adoptă hotărîri privind măsura preventivă în faza urmării penale cu ocazia examinării recursului împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie în condiţiile prevăzute de articolele 311 şi 312. 2. 6. revocarea sau refuzul aplicării. înlocuirii ori revocării precum şi alte hotărîri pot fi atacate cu apel sau recurs numai odată cu sentinţa potrivit articolului 400 aliniatul 2. 3) aplicarea arestării preventive sau aplicarea unei alte măsuri. apărătorul ori reprezentantul legal. Ordonanţa procurorului privind aplicarea sau înlocuirea măsurilor preventive neprivative de libertate.Atacarea hotărîrilor privind măsurile preventive 1. b. precum şi refuzul înlocuirii acestor măsuri. aplicarea liberării provizorii sau refuzului liberării provizorii (a se vedea comentariul articolului 311). Astfel deciziile instanţei de judecată privind: 1) anularea măsurii preventive. 3. b. sau cu prelungirea duratei acesteia emisă în cazurile prevăzute de articolul 312 aliniatul 5 punctul 1) nu poate fi atacate de cît cu recurs în anulare. revocarea sau refuzul revocării arestării preventive ori arestării la domiciliu. prelungirii sau refuzului de a prelungi durata măsurilor preventive de libertate. înlocuirea. numai încheierea privind aplicarea arestării preventive sau înlocuirii unei măsuri preventive neprivative de libertate cu arestarea preventivă. faţă de bănuit. 4. învinuit. Obligarea de a se prezenta (a se vedea comentariul articolului 198 şi articolului 176 aliniatul 4). 1. c. Celelalte hotărîri ale instanţei de judecată privind aplicarea. Aducerea silită (a se vedea comentariul articolului 199). Suspendarea provizorie din funcţie (a se vedea comentariul articolului 200). precum şi a prelungirii măsurii obligatorii de a nu părăsi localitatea sau ţara pot fi atacate cu plîngere judecătorului de instrucţie de către bănuit. dar cu recurs separat pot fi atacate potrivit articolului 329 aliniatul 2. În faza judecării cauzei instanţa de judecată soluţionează toate chestiunile privind măsurile preventive. Pot fi atacate cu recurs încheierile judecătorului de instrucţie privind: a. 2. 206 . 4. numai dacă sînt contrare legii. Printr-o interpretare logică “per a contrario” a aliniatului 1 a articolului comentat conchidem că nu sînt susceptibile de a fi atacate cu plîngere următoarele hotărîri emise de către procuror privind măsurile preventive: a. 8. 3. Recursul împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie se exercită şi se examinează în condiţiile articolelor 311 şi 312. 7.Alte măsuri procesuale de constrîngere În afară de reţinere şi măsurile preventive. soluţionarea plîngerilor împotriva ordonanţei procurorului privind aplicarea. care îndeplinesc acelaşi scop ca şi primele. Plîngerea împotriva ordonanţei procurorului se înaintează şi se examinează în termenul şi condiţiile prevăzute de articolul 313 aliniatele 3. învinuit sau inculpat pot fi luate şi alte măsuri procesuale de constrîngere arătate la aliniatul 1 al articolului comentat. c. revocarea liberării provizorii (a se vedea comentariul articolului 193). prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive în condiţiile articolului 313. 5.imediat administraţiei locului de deţinere pentru executare în sensul eliberării persoanei reţinute sau arestate.

deşi elementul constrîngerii persistă evident. specialistului sau expertului această măsură poate fi aplicată numai în caz de necesitate.4. 207 . martor.152. Bănuitului. procurorului sau instanţei de judecată într-o cauză penală concretă. 4. 6. de regulă. Capitolul III al Titlului V precum şi articolul comentat nu reglementează toate măsurile procesuale de constrîngere. 5. învinuitului. traducător pot fi aplicate măsurile arătate la aliniatul 2 al acestui articol. 239. Aliniatul 2 al prezentului articol prevede situaţii cînd aducerea silită se dispune fără citarea prealabilă a persoanei (circumstanţe arătate la punctele 2) şi 3) precum şi în cazul cînd procedura citaţiei nu poate realizată în legătură cu eschivarea persoanei de la primirea citaţiei. partea civilmente responsabilă. calamităţile naturale. 4. 6. la latitudinea ofiţerului de urmărire penală. inculpatului această măsură se va lua obligatoriu în cazul cînd nu s-a aplicat nici o măsură preventivă. cu excepţia cazurilor prevăzute de aliniatul 2 punctele 2) şi 3) al acestui articol. Părţii vătămate. Constituie motive întemeiate. fapt care trebuie explicat acestuia la semnarea obligaţiei. art. Obligaţia de a se prezenta şi a înştiinţa despre schimbarea domiciliului impusă bănuitului. Reieşind din conţinutul articolului comentat precum şi din dispoziţiile articolelor 201 şi 334 faţă de bănuit. învinuitului. expert. părţii civilmente responsabile. partea civilă. primirea citaţiei cu întîrziere. Partea vătămată sau martorul este adus silit. dar a informat la timp organul respectiv. 1. 3. martorului. Pentru încălcarea acestor obligaţii învinuitul (inculpatul) poate fi adus silit.Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă 1. sau inculpatului. apărător. învinuitului sau inculpatului pe durata procesului penal nu restrînge dreptul acestuia de a se deplasa liber şi de a-şi schimba locul de trai pe teritoriul Republicii Moldova. 5. 242). 240. 8. decesul rudelor apropiate. controlul judiciar asupra persoanei juridice în procedura specială reglementată de articolul 523 (depunerea unei cauţiuni nu mai mici de 1000 unităţi convenţionale. Astfel faţă de partea vătămată. starea de război şi altele). reţinut sau să i se aplice o măsură preventivă. cu excepţia cazului prevăzut de punctul 3) aliniatul 2 al prezentului articol. Articolul 198. Pînă la începerea urmăririi penale aducerea silită nu poate fi dispusă. 236. interpret. interdicţia de a emite cecuri ori de a folosi cărţi de plată). despre motivele neprezentării nu constituie – temei de aducere silită. Pentru încălcarea obligaţiei luate aceste persoane pot fi aduse silit şi/sau să li se aplice amenda judiciară. existînd şi reglementări speciale în acest sens privind măsurile: 1) internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei. 237. Faţă de grefier. 238. Nu sînt măsuri procesuale de constrîngere. Despre plecarea pe durată lungă sau schimbarea domiciliului peste hotarele Republicii Moldova învinuitul (inculpatul) obligatoriu va informa organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. Articolul 199. care pot fi aplicate şi altor participanţi la procesul penal de cît bănuitului. procuror şi alte persoane arătate la articolul 201 aliniatul 3 se poate aplica amenda judiciară (a se vedea comentariul articolului 201). specialist. acţiunile procesuale reglementate de capitolul III Titlul IV sub denumirea de “procedee probatorii”. îndepărtarea din sala judecăţii. părţii civile. asistent procedural.334. Necesitatea prezenţei persoanei este determinată de efectuarea acţiunilor prevăzute de prezentul Cod. interdicţia de a exercita anumite activităţi. 241. învinuit sau inculpat nu poate fi aplicată amenda judiciară. 2. Măsuri asiguratorii în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune şi/sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii (a se vedea comentariul articolului 202). circumstanţele care împiedică prezentarea la citaţie (boala. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede unele măsuri procesuale de constrîngere.Aducerea silită Aducerea silită si dispune numai după citarea prealabilă a persoanelor. Procedura citării (a se vedea articolele 235. 2. art. Dacă persoana nu s-a prezentat la citaţie. 7. care va decide aplicarea unei măsuri preventive. după citarea şi neprezentarea repetată. 3.

indicîndu-se caracterul încălcării şi martorii oculari. Necesitatea aplicării măsurii suspendării provizorii din funcţie este condiţionată de caracterul infracţiunii (de exemplu: în cazul infracţiunilor săvîrşite de persoane cu funcţii de răspundere. locul naşterii. persoana. precum şi însoţirea persoanei de către colaboratorii organelor de poliţie fiind citată pentru efectuarea acţiunilor procesuale urgente (a se vedea comentariul articolului 236 aliniatul 2). 15. 1. aplicîndu-se forţa fizică şi mijloacele speciale în conformitate cu articolele 15 şi 16 ale legii cu privire la poliţie. infracţiunilor militare. influenţarea martorilor din rîndul subalternilor). în modul prevăzut de articolele 304. 10. iar în cazul prevăzut de mai sus şi a autorizaţiei judecătorului de instrucţie. cu statutul de învinuit (inculpat). colaboratorul poliţiei anexează la ordonanţă (încheierea) raportul cu documentele ce confirmă imposibilitatea executării acestei măsuri. punctul 6).XVIII. procurorul sau judecătorul.XIV. În cazul executării ordonanţei ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului. pătrunderea în încăpere este posibilă cu acordul persoanei. Nu constituie aducere silită în sensul articolului comentat aducerea la organele de poliţie în condiţiile articolului 166 aliniatul 1 punctele 1) şi 3). iar în caz contrar cu autorizarea judecătorului de instrucţie.XV. 305. 9. În cazul cînd funcţia ocupată este incompatibilă prin lege specială cu statutul de învinuit sau chiar bănuit suspendarea se dispune obligatoriu în modul prevăzut de legile speciale respective. articolului 168. de circumstanţe care presupun posibilitatea împiedicării aflării adevărului (nimicirea documentelor. cătuşelor sau legarea persoanei în legătură cu executarea aducerii silite nu se admite (cu excepţia cazurilor cînd opune rezistenţă colaboratorului poliţiei). Astfel în cazul executării încheierii instanţei de judecată privind aducerea silită. 208 . Persoana împuternicită cu executarea ordonanţei sau încheierii de aducere silită trebuie să respecte dispoziţiile articolului 29 al Constituţiei şi articolului 12 al prezentului Cod privind inviolabilitatea domiciliului care prevede “că nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliu sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia” de cît în cazurile prevăzute de lege. persoana împuternicită poate pătrunde în încăpere şi fără acordul persoanei. capit. 16. anunţînd imediat ofiţerul de urmărire penală.7. Pentru neexecutarea ordonanţei sau încheierii de aducere silită colaboratorii poliţiei responsabili de această activitate pot fi sancţionaţi cu amendă în conformitate cu articolul 201. Ordonanţa sau încheierea privind aducerea silită este trimisă spre executare organului de poliţie. domiciliul. Ordonanţa sau încheierea privind aducerea silită pe lîngă dispoziţiile prevăzute în articolul 255 aliniatul 2 sau după caz în articolul 306. 14. iar persoana în cauză este adusă la locul destinat. infracţiunilor contra justiţiei. Aplicarea armei. Persoana menţionată în hotărîrea de aducere silită este însoţită de colaboratorii poliţiei pînă la locul destinat. 11. care trebuie adusă opune rezistenţă cerinţelor legale ale colaboratorului poliţiei se întocmeşte proces verbal privind săvîrşirea contravenţiei administrative prevăzute de articolul 174/5 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. În cazurile prevăzute de aliniatul 5 al prezentului articol se amînă efectuarea acţiunii preconizate sau în dependenţă de caz acţiunea procesuală se desfăşoară la locul aflării persoanei respective. 306. procuror sau judecător) trebuie adusă. În privinţa cazurilor care nu suferă amînare (a se vedea articolul 6. Dacă prezentarea hotărîrii de aducere silită. Capit. 12. capit.Suspendarea provizorie din funcţie Suspendarea provizorie din funcţie nu poate fi dispusă faţă de bănuit. data. Cod penal). Conducătorul organului de poliţie asigură executarea hotărîrii de aducere silită. În privinţa timpului nopţii (a se vedea articolul 6 punctul 49). va cuprinde şi menţiuni privind numele. 8. de aducere silită. anul. Dacă persoana care trebuie adusă silit invocă anumite motive întemeiate ce împiedică la moment prezentarea în faţa organelor respective. Articolul 200. precum şi de starea de incompatibilitate a funcţiei deţinute. Persoana responsabilă cu executarea măsurii de aducere silită anunţă hotărîrea persoanei. motivele aducerii silite şi la care persoană (ofiţer de urmărire penală. care urmează a fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. 13.

timpul suspendării se va include în vechimea de muncă pe specialitate cu respectarea salariului mediu lunar pentru durata întreruperii activităţii respective articolele 9. Suspendarea provizorie din funcţie se dispune pentru o durată nedeterminată – pînă la soluţionarea definitivă a cauzei. 3. 8. Procedura examinării demersului de către judecătorul de instrucţie (a se vedea comentariul articolului 305). Parlamentului. avocatul parlamentar.06.12. Judecătorul Curţii Constituţionale prin hotărîrea Curţii Constituţionale de încuviinţare a trimiterii în judecată la demersul Procurorului general.2. care se prezintă Preşedintelui Republicii Moldova sau după caz.50-51 din 04. articolul 20 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii din 19.1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.11. după administrarea probelor suficiente. Judecătorul este suspendat prin hotărîrea Consiliului Suprem al Magistraturii. Prin urmare procurorul (în cazurile menţionate Procurorul General) va înainta demers privind suspendarea provizorie din funcţie organelor respective. la cererea persoanei această măsură poate fi revocată înainte de soluţionarea definitivă a cauzei. Încheierea instanţei de judecată privind suspendarea provizorie din funcţie poate fi atacată cu apel sau după caz cu recurs numai odată cu sentinţa. articolul 16 al Legii cu privire la Curtea constituţională din 13. ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti din 25.02. membrii Guvernului. În primul rînd măsura suspendării provizorii din funcţie se dispune în privinţa persoanelor cu funcţie de răspundere şi altor funcţionari publici în sensul Legii serviciului public din 04. b. Încheierea judecătorului de instrucţie privind suspendarea provizorie din funcţie sau. În cazul cînd suspendarea din funcţie a fost dispusă pentru motivul că persoana ar putea să împiedice aflarea adevărului.1996). depăşind semnificaţia acestei noţiuni prevăzută de Legea serviciului public. În faza judecăţii.1995). Pentru unele categorii de funcţionari publici procedura suspendării din funcţie este reglementată de legi speciale: a.10. achitarea sau încetarea procesului sînt cazuri de revocare obligatorie a suspendării din funcţie la rămînerea definitivă a acestor hotărîri. 7. dar care practică activităţi în interes public (de exemplu: medicul. Dacă persoana suspendată din funcţie este reabilitată în conformitate cu prevederile prezentului Cod.Amenda judiciară 1. 12 ale Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară. Numai pentru abaterile expres prevăzute de prezentul Cod poate fi aplicată amenda judiciară de către instanţa de judecată atît participanţilor la proces cît şi altor persoane care au obligaţii în legătură cu înfăptuirea procesului sau asistă la judecată.05. însă necesitatea aplicării acestei măsuri este evidentă şi în cazul unor funcţionari publici care nu cad sub incidenţa legii serviciului public / a se vedea articolul 3 al legii menţionate) precum şi în cazul unor persoane care nu au statut de funcţionar public.61 din 02. membrii Curţii de Conturi). pedagogul în cazul infracţiunii săvîrşite împotriva unui elev sau împotriva minorilor). c. după caz a refuzului privind aplicarea acestei măsuri poate fi atacată în condiţiile articolului 302 (a se vedea comentariul acestui articol). instanţa ce examinează cauza în fond dispune din oficiu măsura suspendării provizorii din funcţie. în cazul unor infracţiuni prevăzute de capitolul II al Codului Penal. încetarea urmăririi penale.1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. Articolul 201.1998). Amenda judiciară este o 209 . Privind alte persoane cu înalte funcţii de răspundere reieşind din procedura numirii lor în funcţie de către parlament sau Preşedintele Republicii Moldova (Procurorul General. 5. Prin urmare sintagma “în interesul serviciului public” din aliniatul 1 al prezentului articol urmează a fi interpretată în sens larg. 4.64 din 03. Procedura aplicării amenzii judiciare persoanei responsabile din administraţia locului de lucru al învinuitului (inculpatului) pentru neexecutarea încheierii de suspendare din funcţie (a se vedea comentariul articolului 201). dar nu judecătorului de instrucţie.1994. în caz contrar sînt aplicabile dispoziţiile aliniatului 2 al prezentului articol. 6.1996 (Monitorul Oficial al Republicii Molodva nr.07. Scoaterea de sub urmărire penală.

4. În dependenţă de circumstanţele abaterii şi motivele invocate de către persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea aplicării amenzii. Neprezentarea părţii civile şi părţii civilmente responsabilă nu este temei pentru a aplica amenda judiciară acestor participanţi. manifestarea lipsei de respect faţă de judecată prin tulburarea ordinii în şedinţa de judecată şi alte acţiuni care denotă desconsiderare vădită faţă de judecată (a se vedea comentariul articolului 334 aliniatul 5). Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare este susceptibilă de a fi atacată în condiţiile articolelor 302. părţi vătămate (art. potrivit articolului 64 aliniatul 2 Cod penal. neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de articolul 149 de către conducătorul instituţiei de expertiză. c. e. 2. 7. h. 9. f. Modul de examinare a demersului privind aplicarea amenzii judiciare de către judecătorul de instrucţie potrivit articolului 305. 8. specialistului (art. Dispoziţiile aliniatului 5 al prezentului articol sînt aplicabile şi în cazul şedinţei de judecată desfăşurată de către judecătorul de instrucţie în condiţiile prezentului Cod.85).88). determinarea. solicitate în aceleaşi condiţii (cu excepţia cazurilor cînd se efectuează o percheziţie sau o ridicare de obiecte sau documente). Conţinutul unei unităţi convenţionale este de 20 lei.sancţiune procesuală penală care se deosebeşte de amenda contravenţională sau amenda penală prin temeiul juridic şi procedura aplicării. 6. 5. 210 .90). neexecutarea hotărîrii de suspendare provizorie din funcţie de către administraţia locului de lucru. expertului (art.87) şi a interpretului sau a traducătorului (art. persoana care efectuează urmărirea penală întocmeşte un demers motivat. tergiversarea efectuării expertizei de către expert sau a traducerii actelor procedurale de către traducător în condiţiile articolului 15 aliniatul 4. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii poate fi atacată cu apel sau recurs numai odată cu sentinţa în condiţiile articolelor 400-418 sau după caz a articolelor 437-450. 3. Hotărîrea privind aplicarea amenzii judiciare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor procesuale prevăzute de lege sau încălcarea ordinii în timpul judecăţii se dispune din oficiu de către instanţa de judecată odată cu pronunţarea sentinţei sau la orice etapă a judecăţii prin încheiere care este parte componentă a procesului-verbal al şedinţei de judecată (a se vedea articolul 336 aliniatul 3 punctul 9) şi articolul 342 aliniatul 3). Noţiunea de “interpret” în punct 4 aliniatul 3 al prezentului articol este inutilă şi urmează a fi exclusivă. neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a documentelor în condiţiile articolului 157 aliniatul 3 precum şi a) obiectelor care se află la instituţii de stat. alterarea. nerespectarea măsurilor pentru a preveni pierderea. în cazul neprezentării nejustificate şi neinformării la timp de către apărător şi procuror cu condiţia că au survenit cheltuieli suplimentare judiciare (a se vedea comentariul articolului 320 aliniatul 3 şi articolului 322 aliniatul). judecătorul de instrucţie poate respinge demersul şi decide prin încheiere refuzul aplicării acestei măsuri de constrîngere. Constituie abateri sancţionate cu amenda judiciară: a. g. anexînd materiale necesare ce confirmă această abatere. care se aplică corespunzător. neîndeplinirea de către asistentul procedural al obligaţiilor prevăzute de articolul 82. subst