Modalitati prin care il poti invata pe prescolar zilele saptamanii

1. Asociaza zilele saptamanii cu cate o imagine/ o culoare. Poti cauta imagini pe internet sau pur si simpu imagini ale unor obiecte din casa, imagini cu personaje de povesti pe care i le-ai citit copilului tau intr-o zi anume din saptamana. Poti lipi aceste imagini in ordinea zilelor saptamanii, pe un panou, pentru a fi mai usor de urmarit de catre copil atunci cand il inveti zilele saptamanii. Poti asocia fiecare zi cu cate un personaj sau obiect din imagine. Aminteste-ti insa sa vorbesti despre ce anume reprezinta fiecare imagine si cere-i copilului tau sa se implice cat se poate de mult in povestire si descriere. Reia apoi fiecare imagine cu numele zilei corespunzatoare. In fiecare dimineata, ii poti atrage atentia copilului asupra panoului cu zilele saptamanii, pentru a-i aminti ce zi incepe. 2. Alege o activitate specifica pentru fiecare zi, la care copilul tau sa participe. In acest mod, copilul va sti de exemplu ca, luni se uda florile in casa, marti se gateste mamaliga, miercuri se face curatenie generala, joi seara parintii ies la plimbare cu copilul in oras, vineri seara e timpul pentru vizionat filme si desene impreuna, sambata se face piata si duminica mergeti in parc. Odata ce intra in aceasta rutina, copilului ii va fi mai usor sa-si dea seama in ce zi se afla, in functie de activitatile la care participa. 3. Alege cantecul zilei. Foloseste cantece in activitatile de zi cu zi, insa cantece care sa fie specifice doar cate unei zile. Exista numeroase cantece care enumera zilele saptamanii ori cantece scurte ce pot rula pe casetofonul din casa in fiecare zi. Poti incepe ziua cu cate un cantec. Cand copilul tau se trezeste si pana isi face igiena de dimineata si ia micul dejun, poti insista cu informatii despre ziua respectiva si poti da drumul muziciii. Iata ce intrebari poti sa pui: Astazi este luni. Cum e vremea afara? A aparut soarele? E innorat? E mai frig decat ieri, duminica? Ce ai dori sa facem impreuna, astazi, luni? Vrei sa facem ceva ce am facut ieri, duminica? etc. In acest mod repeti si zilele care tocmai au trecut, dar insisti si pe ce anume va face astazi. 4. Invata-l poezii ce presupun enumerarea zilelor saptamanii. Din diverse surse, poti gasi o serie de poezii care presupun jocuri de cuvinte alaturi de numele zilelor saptamanii. Iti oferim si noi un astfel de exemplu de poezie, insa iti amintim ca sunt si altele la fel de haioase si usor de memorat: De la unu-ncepi s-aduni Prima zi se cheama LUNI Unu si cu unu-s frati Cea de-a doua zi e MARTI Trei broscute salta-n cercuri Stii c-a treia zi e MIERCURI Patru greierasi vioi Canta pa-n se face JOI Cucu-nvata-a numara Ziua-a cincea-I VINEREA Cocostarcu-n apa sta Ziua-a sasea-I SAMBATA Iar furnica harnica Gateste DUMINICA Zilele le stiti pe toate Dar sa-mi spuneti cate-s: SAPTE
1

5. Cere-i sa deseneze ce anume ii inspira fiecare zi a saptamanii. Atunci cand copilul tau se implica direct in acest proces de invatare, ii va fi mai usor sa-si reaminteasca zilele saptamanii dupa ce le va fi invatat. Desenul poate sa fie un personaj, un obiect sau un peisaj, totul depinde de imaginatia, de creativitatea copilului tau. Asigura-te ca repeti cu el de fiecare data ceea ce tocmai a desenat pentru a putea reasocia imaginea creata cu numele zilei. Astfel, va retine mai usor numele zilelor. Iata cum a procedat o mamica pentru a-i invata pe copii zilele saptamanii: Am luat o foaie A4 (colorata) si am desenat pe ea 7 casute unde am scris zilele saptamanii: luni, marti, miercuri Sub fiecare zi am desenat alte casute unde am lipit imagini cu niste copilasi care se jucau (am decupat dintr-o revista mai veche; dar puteti folosi orice alt desen sau imagine), reprezentand timpul petrecut la gradinita, respectiv imagini cu o casa (am desenat casuta pentru ca nu aveam suficiente poze) pentru timpul petrecut acasa cu familia. Aceasta foaie am lipit-o chiar pe usa ei, ca sa o vada zilnic. De fiecare data cand venea de la gradi primea un abtibild pentru ca fusese cuminte, mancase tot lipit pe acea foaie in dreptul zilei respective (o puneam chiar pe ea sa lipeasca abtibildul ). Genul acesta de calendar il puteti folosi si mai detaliat, trecand fiecare activitate zilnica: desen, joaca, scris, calculator (daca este cazul), somn, plimbat cu bicicleta...

Cum il inveti pe copil lunile anului?

2

Daca cel mic inca nu stie ca in iulie este vara sau ca dupa luna august urmeaza septembrie, inseamna ca este momentul sa ii propui o activitate care sa il ajute sa invete mai usor lunile anului. Iata ce iti propunem noi.

De ce ai nevoie?

materiale reprezentative pentru fiecare luna a anului (imagini, fotografii specifice). De exemplu: pentru luna ianuarie, o imagine cu Anul Nou, pentru martie - un martisor, aprilie - imaginea unui pacalici, iunie - ultima zi de scoala (o coronita din flori), iulie - un soare stralucitor (in termeni populari aceasta luna poarta numele de Cuptor), august - stransul strugurilor, septembrieinceputul scolii decembrie- Craciunul etc. o foarfeca o tablita magnetica magneti carioca

Se poate folosi si o bucata de polistiren si ace cu gamalie in schimbul tablitei magnetice si a magnetilor

Cum se realizeaza?
1. Descarca de pe internet fotografiile cu cele 12 luni si printeaza-le. 2. Scrie numele fiecarei luni si decupeaza biletele cu numele lunilor anului. 3. Asaza fotografiile printate in ordinea obisnuita a lunilor anului. 4. Explica-i rand pe rand copilului, ce inseamna fiecare luna, ce eveniment se sarbatoreste si carui anotimp ii corespunde. 5. Ia pe rand fiecare luna si cere-i sa o descrie, chiar sa spuna cate o amintire pe care o leaga de luna respectiva. 6. Dupa ce ai realizat acest lucru cu primele 2 luni ale anului, reia totul de la inceput. Aminteste-ti ca repetitia este cea mai buna metoda pentru a invata. 7. Trebuie sa urmezi aceiasi pasi cu fiecare luna in parte si de fiecare data cand a invatat doua, trei luni e nevoie sa faci o recapitulare a tuturor lunilor invatate pana in momentul respectiv. 8. Daca copilul tau deja stie si sa citeasca atunci poti sa ii ceri sa citeasca numele lunilor de pe bucatile de hartie, iar apoi in cadrul unei activitati tip concurs (cine potriveste cel mai rapid numele cu lunile, castiga un premiu) copilul tau va fi nevoit sa potriveasca fiecarei imagini, numele lunii corespunzatoare. Daca inca nu stie sa citeasca, cupa ce a invatat toate lunile anului, intreaba-l carui anotimp ii corespunde fiecare. (De exemplu: Mai in ce anotimp este? etc.)

Cum invatam literele

3

Sa va povestesc cum a reusit fetita mea, Daria, in varsta de 4 ani sa desluseasca misterul literelor. Anul trecut pe vremea asta, se juca alaturi de prietena ei mai mare, Andreea, cu creta pe asfalt. A devenit curioasa cand a vazut-o pe cealalta fetita ca deseneaza ceva, dar ea nu intelegea ce e. I-am explicat ca sunt litere, ele formeaza cuvinte, mai multe cuvinte formeaza o propozitie, mai multe propozitiio poveste minunata tocmai buna de citit seara inainte de culcare. Acum, insa, a intervenit o problema- fiecare om are propriul mod de a invata: fie ca memoreaza ceea ce i se spune, fie ca au nevoie de explicatii logice ca sa inteleaga modul in care se intampla lucrurile. Ghici ce fel de copil e Daria? Exact: genul care pune multe intrebari, revine cu altele, pana se lamureste, apoi incepe ea sa-ti explice ca poate tu nu stii suficient: ea tocmai a facut o descoperire majora pe care nimeni altcineva nu a descoperito inaintea ei. Revenind la partea cu literele....Am descoperit rapid ca metodele sugerate pe diferite site-uri ori carti nu prea functionau cu ea asa ca am combinat mai multe metode menite sa descopar care e modul in care va intelege misterul literelor! Metoda 1 Am incercat un pic de crafting: Am conturat litera D (ca o idee pentru parinti: incepeti cu initiala copilului pentru ca ii atrage mai mult decat orice sa invete sa-si scrie propriul nume), i-am cerut ei sa o coloreze, am decupat-o si am lipit-o pe o coala A4, am decupat din reviste mai vechi un dinozaur si l-am lipit pe litera. (Ca o paranteza, isi scrie numele intreg foarte repede si frumos) Metoda 2 Gasiti diverse imagini cu animale/obiecte frumos colorate pentru fiecare litera. In felul acesta aveti si ocazia perfecta sa mai discutati despre mancarea animalelor, mediul in care traiesc, ce obtinem sau nu de la ele etc., dar mai ales despre prima litera de la fiecare cuvant. De asemenea, numele prietenilor fetitei mele au fost indelung dezbatute...care e prima litera, cu ce litera se termina etc. E un exercitiu bun inclusiv pentru drumurile cu masina, mai lungi sau mai scurte, ca sa nu se plictiseasca cei mici. Metoda 3 Aceasta metoda a functionat la Daria: metoda logica. Am desenat cu creta pe asfalt de am umplut strada (in casa folositi creion/carioca pe o coala de hartie/tablita magnetica/tabla de scris etc). Aproape toate literele pornesc de la o linie I, conteaza ce adaugi pe urma, spre ex.: I P R sau I P B sau I T sau I L sau I N (doua linii paralele unite de o alta liniuta aplecata; in schimb daca scrii doua linii paralele si le unesti cu o linie dreapta obtii I - H) sau I M (doua linii paralele unite de alte doua linii aplecate) sau I F- E etc. In schimb, daca pornesti de la O si stergi o parte obtii o mica luna C, la care adaugi o liniuta si obtii G. La O daca pui o mica liniuta obtii Q. Pentru fiecare litera continuam sa-i dau exemple de animale, obiecte care incepeau cu litera respectiva si ea era incantata sa descopere singura astfel de exemple. Si acum ne jucam astfel: alegem o litera si dam cat mai multe exemple, iar cine gaseste mai multe, castiga. Exista si alte metode: Metoda 4 In comert, se gasesc tablite magnetice (puteti folosi si usa frigiderului ) care contin si litere, imagini cu
4

animale....De mare folos sunt acele jocuri care reprezinta animale/obiecte si este trecuta prima litera din cuvant sau cuvantul intreg. Metoda 5 De asemenea, se gasesc carti si caiete cu jocuri gen alfabet, frumos ilustrate, unde copilul uneste puncte, sunt reprezentate animale/obiecte reprezentativa pentru fiecare litera in parte. Noi am creat propria carte: am decupat din reviste mai vechi (ne-am distrat de minune... desi am adunat pe urma o gramada de hartie), pe pagina fiecarei litere am lipit imagini cu animale/copii/obiecte care incepeau cu litera respectiva. Metoda 6 Exista variate jocuri cu alfabet (nu mai zic cu cifre) unde copiii sunt intrebati diverse lucruri, sunt mai multe variante de raspuns, iar piticul foloseste un pix/creion care emite sunete daca raspunsul este corect. Metoda 7 Printati planse cu litere (exista multe site-uri care ofera astfel de planse de desenat), alegeti-le mai ales pe cele care au un animalut (sunt mai usor de retinut de copii) al carui nume incepe cu litera respectiva. Este un mod simplu si frumos pentru piticii vostri sa inceapa sa inteleaga alfabetul. Metoda 8 Daca aveti mintea deschis si....peretii liberi. Eu le-am pictat copiilor alfabetul pe peretii camerelor lor. De asemenea, am pictat animalute (Nu am talent in acest sens, insa am luat planse de colorat si am incercat sa trasez linii asa cum vedeam ca erau pe planse; se poate folosi un creion bine ascutit ca sa ramana pe perete conturul. Sa nu mai zic ca exista carti de unde inveti sa desenezi pas cu pas) si am scris prima litera sub fiecare desen. Metoda 9 Am scris pe o coala A4 numele piticilor cu litere mari si am lipit-o pe usa fiecaruia. De asemenea, am folosit abtibilduri cu litere ca sa formez numele lor. Am vazut ca Dariei ii place sa-si scrie numele si am profitat de acest lucru scriind peste tot, in orice forma ANA DARIA. Indiferent de metoda aleasa, este nevoie de rabdare multa. Nu au cum sa invete totul cu o singura bataie din palme. Nimeni nu s-a nascut invatat! Este important sa va cunoasteti copilul si astfel sa stiti ce metoda sa folositi. Sa faceti astfel incat sa para totul un joc, altfel riscati sa il speriati, sa-l faceti refractar la invatat...ori, stim cu totii cat e de important sa stii sa citesti. Sau poate pur si simplu trebuie sa mai asteptati sa creasca. Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, de intelegere a lucrurilor din jur. Este important jocul cu piticii pentru ca astfel se simt iubiti, protejati, capata incredere in ei insisi. Astfel, vor invata sa faca fata oricarei situatii cu care se vor confrunta de-a lungul timpului.

Cum te implici in educatia copilului?

5

Ai un copil la gradinita. Cum te implici, ca parinte, in educatia acestuia? Am aflat care este parerea cadrelor didactice si a psihologului despre felul in care este bine sa se implice parintele in educatia copilului prescolar. Cum actioneaza un parinte implicat in educatia copilului la gradinita?

Ce spun cadrele didactice

Este un model pentru copil, avand grija ca, prin atitudine, gesturi, limbaj si comportament, sa inspire copilului valori morale si comportamente adecvate. Comunica frecvent cu doamna educatoare despre evolutia copilului, despre problemele intampinate acasa sau despre orice aspecte care necesita lamuriri suplimentare.

Ce spune psihologul
Comunica frecvent cu doamnele educatoare privind evolutia copilului, adaptarea sa la mediul gradinitei si participarea sa la activitatile desfasurate.

Urmeaza recomandarile personalului gradinitei de a consulta alti specialisti Isi exprima parerea in mod deschis, fara retinere, chiar daca aceasta (logoped, medic, psiholog), daca este cazul. nu corespunde cu perspectiva doamnei educatoare, reusind sa ajunga impreuna la o solutie multumitoare. Participa la activitatile Ce recomanda o doamna educatoare: organizate de gradinita, Parintele sa fie sincer, deschis, respectuos, comunicativ, sa-si spuna impreuna cu ceilalti parinti. opinia fara retinere. Sa solicite parerea cadrului didactic incercand sa-si cunoasca cat mai bine copilul. Comunica personalului gradinitei daca in viata de Acasa are aceleasi cerinte fata de copil ca si doamna educatoare la familie apar evenimente gradinita, luand in considerare standardele de invatare si de deosebite (boli aparute, divort comportament recomandate de doamna educatoare. etc.), deoarece comportamentul copilului se Continua acasa activitatea de la gradinita, atunci cand doamna poate modifica in aceste educatoare recomanda acest lucru in mod special, dar si cand parintele situatii. considera ca este necesar: il ajuta pe copil sa repete poezii, sa realizeze diverse desene sau sa finalizeze proiecte incepute la gradinita. Atunci cand este nevoie, se implica in activitatile extrascolare la care participa copilul: serbari, concursuri, excursii, vizite la muzeu sau la teatru, sprijinind-o pe doamna educatoare. Ce recomanda o doamna educatoare: Toate aceste lucruri ajuta la acomodarea mai rapida a copiilor care sunt mai receptivi la cerintele gradinitei, ajuta la realizarea activitatilor extrascolare, a activitatilor optionale, sponsorizari. Daca la gradinita nu ai parintii aproape, nu poti sa realizezi tot ceea ce-ti propui!
6

Se intereseaza de relatiile sociale ale copilului, cunoscandu-i colegii de gradinita preferati si stimuleaza aceste relatii preferentiale, comunicand si cu parintii acestora. Consulta educatoarele cu

privire la pregatirea copilului Solicita parerea cadrului didactic fata de copil, luand in considerare pentru inceperea scolii si nu forteaza pregatirea lui acasa. opiniile si recomandarile educatoarei referitoare la comportamentul copilului si la modul in care poate fi ajutat sa invete mai usor sau sa depaseasca problemele de comportament. Vine cu propuneri in legatura cu realizarea procesului educational: sugereaza activitati extrascolare pe care copiii le pot realiza impreuna cu doamna educatoare si cu parintii celorlalti copii (excursii, ateliere de creatie, iesiri in natura etc.).

Invatarea comportamentelor nonviolente

7

Te-ai intrebat vreodata care sunt motivele care stau in spatele comportamentelor violente ale copiilor? De cele mai multe ori, este vorba de faptul ca nu au fost invatati comportamentele nonviolente. Copiii nu se nasc violenti sau neascultatori, iar comunicarea si comportamentul nonviolent se invata de la cele mai mici varste. Cum poti sa il inveti pe copilul prescolar comportamentele nonviolente? Modalitati de a-l invata pe copil comportamente nonviolente Pentru ca la aceasta varsta, copiii nu au dezvoltate complet functiile de gandire care sa le permita sa faca legaturi logice in anumite situatii, majoritatea lucrurilor le invata prin joc si prin observarea si imitarea comportamentului celor din jur. Iti prezentam cateva modalitati prin care poti sa il inveti cum anume ar fi bine sa reactioneze in situatiile in care ar putea fi tentat sa recurga la violenta. 1. Citeste-i povesti in care personajele reusesc sa treaca peste obstacole fara sa faca apel la violenta. Discuta cu cel mic punand in opozitie personajul pozitiv cu cel negativ si analizati comportamentele celor doi. Scoate in evidenta faptul ca persoanele cele mai apreciate de catre cei din jur sunt cele care stiu sa se comporte intr-un mod nonviolent atunci cand sunt puse fata in fata cu o situatie neplacuta. De asemenea, evidentiaza care au fost solutiile pe care le-a gasit personajul respectiv pentru a depasi situatia si faptul ca personajul pozitiv a fost in final recompensat pentru felul in care a actionat. 2. Inventeaza povesti pe care sa le pui in scena folosind papusile cu care va jucati. Adreseaza-i cateva replici prin care sa-l provoci pe copilul tau la violenta verbala si/sau fizica si observa care sunt consecintele. Cum anume reactioneaza? Ce spune? Isi asculta instinctele si actioneaza fara sa se gandeasca? Este prudent? Cauta modalitati de a iesi din joc? Explica-i ulterior cum anume ar fi bine sa se comporte in situatiile in care alti copii ii vorbesc urat, il ating sau lovesc fara vreun motiv. Pune in practica aceste comportamente cu ajutorul papusilor. Vei avea nevoie de doua papusi: una care realizeaza comportamente adecvate si una care joaca rolul personajului instigator si violent. Cu acestea poti crea nenumarate situatii posibile cu care cel mic s-ar putea confrunta candva, in interactiunea cu alti copii. 3. Uitati-va impreuna la desene animate. Atunci cand conflictul dintre personaje atinge nivelul culminant si apar scene violente, discuta cu cel mic despre emotii, comportamente si ganduri. Lanseaza intrebari precum: Crezi ca e corect modul in care a ales sa se comporte fiecare dintre personaje?, Cum crezi ca se simte personajul rau stiind ca a lovit sau s-a certat cu celalalt personaj?, Cum crezi ca se simte personajul care a fost lovit?, Tu cum ai fi incercat sa rezolvi altfel situatia?, Daca ai fi in pielea personajului rau, ti-ai cere scuze? Cum ai continua relatia ta cu celalalt? etc. In acest fel, atentia copilului nu va ramane concentrata pe imaginile violente sau pe limbajul folosit, ci va avea ocazia de a-si forma o perspectiva mai larga asupra scenelor la care a asistat. 4. Invata-l sa respecte regulile.
8

In cazul in care exista mai multi copii in familie, deseori apar conflicte intre ei. Atunci cand obiectul disputei este televizorul sau o jucarie aminteste-ti ca si pentru acestea se poate aplica metoda time-out. Nimeni nu are voie sa se atinga de obiect cate minute consideri tu ca merita obiectul respectiv sa stea in pauza. Intre timp, poti sa le sugerezi copiilor sa negocieze felul in care vor folosi, pe rand sau impreuna, obiectul. Rezolva situatiile in care copilul nu respecta regulile tinand cont de particularitatile situatiei respective si implica-l si pe el in stabilirea regulilor de comportament. In acest fel, ii vei arata ca poate evita conflictele atat timp cat comunica nonviolent si respecta regulile pe care a fost de acord sa le respecte.

Puterea cuvintelor: cum comunicam cu copilul?

Toti ne dorim ca micutul nostru sa creasca frumos si armonios, sa aiba incredere in propriile forte si sa se poata descurca cat mai bine in viitoarea-i viata de adult. Ne dorim sa poata deveni un adult care sa stie sa
9

se afirme, sa fie sociabil, sa aiba o anume maturitate afectiva care sa-l ajute sa ia decizii in favoarea lui, sa fie responsabil ... Pentru a ne ajuta copilul sa aiba un echilibru emotional (sa stie ceea ce simte, sa isi exprime adecvat emotiile neplacute, sa inteleaga emotiile celorlalti) e important sa oglindim mai mult sentimentele copilului nostru si sa criticam mai putin comportamentul. Va detaliez, mai jos, trei exemple: Suntem cu copilul in parc si scapa din greseala pe jos jucaria nou cumparata. Aceasta se rupe si copilul izbucneste in plans. Cand ii spunem: "Vezi daca nu esti atent?", "Uite, ai scapat-o", "Nu-i nimic, iti cumpar alta", "Hai ca nu s-a stricat prea rau", "Asta e, lucrurile se strica"... doar ne indepartam de copil si de propriile lui sentimente. I-am facut morala, i-am anulat suferinta, i-am dat o solutie a noastra insa NU i-am acceptat si recunoscut suferinta pierderii unui lucru important pentru el. Cand insa ii spunem: "Imi pare rau ca s-a stricat, poti sa imi arati unde s-a stricat?", "Vad ca esti foarte trist si suparat ca s-a stricat, imi pare rau!", "Of, ce accident, inteleg ca esti suparat!", reusim sa oglindim sentimentele copilului nostru. Si in acel moment el se simte inteles si acceptat. De cele mai multe ori, se va linisti mai repede pentru ca simte ca i-am inteles suferinta si suntem alaturi de el intrun moment dificil. Este foarte important sa-i aratam copilului ca intelegem cum se simte chiar, daca noua evenimentul nu ni se pare asa tragic. Copilul alearga, se impiedica si cade. Se sperie, simte durere si izbucneste in plans. Cand ii spunem: "Ti-am spus sa nu mai alergi ca poti sa cazi?", "Vezi daca nu esti cuminte?", "Gata, nu-i nimic, trece imediat !", ii facem morala, il criticam si ii anulam sentimentele. Cand insa ii spunem: "Ai cazut, te doare ceva?", "Unde te doare?", "Imi pare rau ca te doare!", "Am senzatia ca te-ai si speriat, asa e?" si in timpul acesta il mangaiem usor pe spate, ii recunoastem emotiile din acel moment. Suntem in supermarket si copilul vede o jucarie mare si scumpa. Si incepe sa o ceara miorlaindu-se, tipand, plangand si chiar ajungand sa se tavaleasca pe jos. Cum ne putem simti noi atunci? Ne putem enerva, simti iritati, chiar furiosi, ne putem simti rusinati fata de ceilalti pentru reactia copilului nostru, simtim ca ne pierdem rabdarea cu fiecare smiorcaiala a lui.... Si atunci putem sa-i spunem: "Ti-am spus ca NUU!", "Daca nu te potolesti o sa vina gardianul si ne da afara!", "Nu ti-e rusine sa faci asa ?", "Ia gandeste-te cate jucarii frumoase ai acasa !", "Daca nu taci in secunda asta, te pleznesc!", "Te porti ca un copil rasfatat !", "Nu o sa mai vina Mos Craciun la tine!", "Vezi, se uita doamna la tine si vede ce copil rau esti!", "Inceteaza acum ca nu te mai iau NICIODATA la magazin cu mine !" ....si cu toate aceste mesaje doar ne indepartam de copil. Ajungem sa il amenintam, criticam, mintim, santajam si sa anulam dorinta lui. Prin astfel de mesaje, doar reusim sa escaladam un conflict, nicidecum sa il aplanam. Copilul nostru va adauga la lista de emotii neplacute si ceva sperietura, sentimente de vinovatie, furie si mai mare, sentiment de neintelegere, frustrare... Uneori e foarte important sa acceptam ca parinti ca nu putem controla toate reactiile sau manifestarile emotionale ale copilului nostru si uneori el poate izbucni in crize de furie pentru ca nu poate avea ceea ce isi doreste. Acceptand acest lucru ne poate fi mai usor sa ne gestionam propriile emotii si sa reusim sa ne
10

pastram calmul in astfel de situatii. Copilul nostru doar incearca cat mai creativ sa ne convinga sa ajunga la obiectul dorintei lui sau chiar se blocheaza emotional si nu poate gasi resurse sa depaseasca momentul frustrant pentru el. Faptul ca isi doreste toate acele lucruri este firesc, tinand cont de stimulii la care este expus. Noi ca adulti, apelam de multe ori la o mare putere de vointa pentru a rezista si a nu ne umple cosul cu tot felul de lucruri. Copilului ii este de o mie de ori mai greu sa isi ofere argumentele logice, rationale pentru care trebuie sa se abtina. El inca functioneaza cel mai mult conform principiului placerii. Cand insa ii spunem: "Vad ca iti place foarte mult jucaria asta!", "Bag de seama ca te simti tare suparat ca nu o putem lua!", "Imi pare rau, vad ca ti-o doresti tare", "Of, inteleg ca ti-e greu sa renunti la ea!", "Mda, intr-adevar e o jucarie foarte draguta", ii recunoastem sentimentele si aratam ca i le acceptam. Daca ii spunem aceste lucruri fara a-l ameninta sau a-i face morala, pe un ton suportiv, el simte ca e semnificativ pentru noi si emotiile lui sunt recunoscute. In loc sa il tragem mai departe spunandu-i un simplu "nu", putem sa stam 20 de secunde si sa ne uitam la acel lucru impreuna cu el si sa-i oglindim sentimentele. O solutie pentru a-l ajuta in aceasta situatie este si de a il pregati pentru momentul respectiv (cand suntem pe drumul spre supermarket ii putem spune): "O sa mergem la supermarket sa cumparam de mancare. Sar putea sa vezi si lucruri care o sa-ti placa si cu care o sa vrei sa pleci acasa. Doar ca nu pot sa ti le cumpar. Poti sa imi arati ce iti place, doar ca azi mergem sa luam de mancare". Asa, putem preintampina socul copilului cand ii spunem ca nu putem sa-i satisfacem dorinta de a avea ceea ce a vazut. Asadar, raspunsurile noastre care recunosc sentimentele copilului au urmatoarele avantaje:

creeaza o intimitate mai mare intre noi si copii, copiii simt ca au fost intelesi si atunci durerea si frustrarea lor se atenueaza, cand se simt intelesi si respectati, imaginea lor despre sine se dezvolta armonios, simpatia parintelui e ca un prim-ajutor emotional cand copilul nu mai are control asupra propriilor emotii, copilul capata din ce in ce mai multa forta pentru a infrunta realitatea, caci noi ii confirmam starea psihologica si ii exprimam dezamagirea, copilul invata ca in situatiile viitoare sa-si exprime mai mult emotiile prin cuvinte si sa poata depasi mai repede frustrarea sau supararea.

Ce greseli fac parintii in privinta disciplinei?

Cand parintii nu obtin rezultatele dorite in educatia copilului, este natural sa se intrebe unde procedeaza gresit si cum ar putea sa imbunatateasca situatia. De cele mai multe ori, asa numitele "greseli" pe care le fac parintii sunt modalitati prin care incearca sa rezolve repede si usor o situatie dificila. Uneori, aceste modalitati dau rezultate, alteori nu.

11

Iata cateva dintre ele care pot avea si efecte "secundare", pe care nu ti le doresti: 1. O mica-mare minciuna pe care o spun in fata copilului. Chiar daca pare o nimica toata, stii vorba: ulciorul nu merge de multe ori la apa si iti vei da seama intr-o zi ca tocmai ai fost victima copilului tau, in privinta minciunilor. E mai bine sa prezinti adevarul asa cum e. Copiii cred ce le spun parintii, intrucat acestia sunt adultii care le ofera siguranta, iubire si confort. Pentru o relatie bazata pe incredere, este bine sa ii prezinti copilului adevarul, chiar daca este neplacut, intr-un mod in care copilul il poate intelege. Astfel, te vei putea astepta pe viitor la aceeasi sinceritate din partea lui. 2. Amenintarile pe care le arunca doar-doar se va cuminti cel mic. Vine bau-baul, Te dau la tigani, Se supara Doamne-Doamne pe tine etc. Acestea contribuie la aparitia stereotipiilor sociale si formeaza comportamentele de discriminare inca de la cele mai mici varste. In plus, pot da nastere la temeri si anxietati care sa afecteze echilibrul emotional al copilului, fara a-l determina insa pe copil sa renunte la comportamentul nepotrivit. 3. Discordanta intre ceea ce spui si ceea ce faci. L-ai pedepsit? Atunci pedepsit ramane. Nu iti retrage vorbele si nu-l lua in brate, nu-i da ciocolata pe care ai gasit-o in poseta sau nu ii permite sa iasa afara din camera lui daca a fost strigat de vreun alt copil, la joaca, afara. Comporta-te in conformitate cu ceea ce ai spus. Incalcata regula de consecventa si continuitate, copilul stie ca poate forta nota de mai multe ori fiindca ar putea scapa nepedepsit. Nu-ti doresti asta, nu-i asa? 4. Dezacordul intre ceea ce spune un parinte si ce alege celalalt sa zica. Daca unul dintre ei ia o decizie, ar fi bine ca celalalt sa o respecte. De asemenea, dezcordul privind educatia copilului este de preferat sa se rezolve in discutii la care copilul sa nu asiste. Cand sesizezi ca partenerul tau este pe cale sa ia o decizie cu care stii ca nu vei fi de acord, roaga-l sa aveti o discutie inainte si amanati momentul in care il anuntati pe copil decizia luata pana cand veti cadea de acord. 5. Acordarea de recompense ce intra in categoria alimentelor. Functioneaza bomboana din buzunar pentru a-l face sa nu mai planga? Sigur ca da. Se va mai intampla sa planga chiar daca nu i s-a intamplat nimic pentru a primi din nou bomboana? Cu siguranta. Alimentele si dulciurile sunt in principal interzise ca si forma de recompensare a copilului. Unii copii ajung sa fie obezi din aceasta cauza, intreg sistemul de mese zilnice se da peste cap din cauza micilor gustari, iar comportamentele nedorite vor aparea mai des la copil. 6. Pierderea controlului atunci cand apare furia te face sa spui lucrui care il pot rani pe copil. Cateodata replici ca Numai probleme imi faci, Esti o pacoste la casa omului pot crea probleme foarte mari in dezvoltarea emotionala a copilului. De aceea, invata sa faci un pas inapoi si sa regandesti situatia. Putea fi si mai rau. Ce s-a intamplat e gata intamplat. Este cazul sa cautati impreuna o solutie. 7. Recompense ori amenintari ce vizeaza lucruri viitoare. Ti s-a intamplat ca in miezul zilei sa-ti faca o scena in magazin pentru ca isi doreste o anumita jucarie si tu sa ii spui ca daca nu inceteaza, nu ii vei mai citi povestea de seara sau nu veti mai merge in parc? Momentul mentionat de tine este mult prea indepartat ca un copil prescolar sa il poata intelege. El nu poate sa anticipeze ce se va intampla diseara sau maine pentru ca notiunea de timp inca nu este prea bine fixata. in plus, ei uita destul de repede ce au facut gresit si nu vor intelege de ce anume in aceasta seara nu ii mai citesti povestea. 8. Lipsa de rabdare. Prescolarii au nevoie de timp pentru a realiza multe dintre comportamentele care adultilor li se par banale. Aminteste-ti ca e copil si ii e greu sa faca totul cu vitezaa pe care o pretinzi. Miscarile lui sunt inca incetinite datorita insuficientei dezvoltari a muschilor membrelor. Ai rabdare si
12

ofera-i sarcini care sa nu fie dependente de o dimensiune temporala.

Opt solutii pentru anxietatea la copil

Fiecare copil este diferit in felul lui. Unii sunt mai curajosi, altii mai tematori si mai retinuti. Unora nu le e frica de nimic, in timp ce altii au fobii. Este vorba despre o problema pe care multi copii le intampina in dezvoltarea lor: anxietatea. Vom incerca sa raspundem acum la o serie de intrebari pentru a intelege mai bine acest concept: 1. Ce inseamna anxietatea? Anxietatea este o tulburare care apare inca din primele luni de viata ale unui copil si care poate sa se
13

manifeste oricand pe parcursul dezvoltarii. Ea vizeaza temeri nejustificate fata de unele activitati, persoane, situatii cu care s-ar putea confrunta copilul. Aceasta temere nu are un obiect specific, spre deosebire de fobii, in care vorbim de existenta unui punct central, o frica de un obiect anume. Aceasta temere nu poate sa fie definita cu exactitate de catre copil si nici indepartata cu argumente rationale. Exista copii prescolari care se tem de intuneric si iti vor cere sa lasi becul aprins atunci cand se duc la culcare, in timp ce la alti copii poate sa apara anxietatea de separare, frecventa in momentul in care este dus pentru prima data la gradinita sau intr-un mediu nou. Unii sustin ca un nivel de anxietate, insa nu foarte ridicat poate fi benefic individului pentru ca il mentine concentrat si intr-o stare de permanenta alerta fata de stimulii sau elementele noi din mediu cu care se confrunta. 2. Cum se manifesta? Manifestarile anxietatii pot fi identificate la mai multe niveluri. Spre exemplu, la nivel fiziologic vorbim de stari de ameteala, greata, transpiratii la nivelul palmelor, senzatii de lesin si tremuraturi, fluturasi in stomac, chiar si dureri de cap. Anxietatea este o preocupare permanenta ceea ce poate duce si la un ritm cardiac mai crescut. La nivel comportamental, copiii care manifesta anxietate prefera sa se retraga. Ei isi vor reduce interactiunile sociale cu ceilalti copii de varsta similara, se vor retrage in camera lor, in casa ori langa parinte, unde se simt in siguranta. Daca vorbim de nivelul psihic, copiii cu simptome de anxietate pot sa aiba ganduri care exprima frica exagerata sau temerea ca ceva se va intampla rau. La nivel emotional pot sa apara atacurile de spaima acuta, frica, tristetea profunda. 3. De ce apare? Uneori anxietatea apare in urma unor evenimente care l-au speriat pe copil foarte tare. O cearta intre parinti la care a fost martor, o situatie la gradinita care i-a facut pe altii sa planga si l-a speriat, toate acestea pot sa reprezinte un punct de plecare. Unii copii pot sa manifeste anxietate ca urmare a sensibilitatii lor crescute. Exista copii foarte sensibili, care reactioneaza mult mai profund decat altii si pun la suflet absolut orice. Anxietatea apare la unul din 10 copii, iar studiile pe gemeni au aratat ca este foarte probabil sa apara numai la unul dintre ei aceste simptome. Asta inseamna ca nu se mosteneste genetic, dar exista o vulnerabilitate de aparitie. Daca situatiile din mediu sunt de asa natura incat sa puna in miscare aceasta vulnerabilitate, cel mai probabil, copilul va incepe sa aiba aceste simptome. 4. Ce putem face ca sa evitam aceste temeri nejustificate?
1. In primul rand, recunoaste teama copilului. Aceasta este reala si nu un moft sau o chestie

inventata ca sa-ti atraga atentia.

2. Incurajeaza-l sa-ti vorbeasca despre ea si cere cat se poate de multe detalii. Asa va intelege ca ii

esti aproape si vei obtine o relatie parinte-copil mult mai consolidata si bazata pe comunicare.
3. Evita situatiile in care ironizezi ori glumesti referitor la temerile pe care le are. Gandeste-te

ca cel mic de-abia acum descopera lumea. Tu ai avut nevoie de cativa zeci de ani buni pentru a o cunoaste si nici acum nu poti sa spui ca stii totul. 4. Evita sa devii ultra protectiv. Pentru ca unele comportamente sunt invatate de catre copii din observare si prin regularitati, daca ii oferi o grija excesiva si un nivel foarte ridicat de atentie s-ar putea sa ajungi sa-i cultivi aceste temeri. El va invata faptul ca, daca ii este frica si iti spune, tu in sfarsit ii oferi atentie, iar regula va fi Daca mi-e frica si arat asta, mama va fi langa mine. 5. Invata-l sa-si monitorizeze frica. Cand apar senzatiile, care au fost evenimentele ce au aparut imediat inainte de a se manifesta frica, ce grad de intensitate a avut? Prin monitorizare va invata destul de usor ca uneori exagereaza, iar teama nu este intemeiata. Poti sa folosesti o scala de la 1 la 10 pentru a vedea care e intensitatea fricii. De exemplu: De la 1 la 10, unde 1 inseamna deloc si 10 inseamna foarte mult, cate de mult iti e frica?.
14

6. Cultiva-i increderea in el prin a-l recompensa de fiecare data cand face ceva singur si utilizand

incurajari de genul: bravo, foarte bine, stiam ca ai sa reusesti, stiam eu ca poti etc. 7. Daca frica persista pe o perioada mai indelungata si vezi ca ii afecteaza si domeniile de functionare, adica isi reduce numarul de prieteni, nu mai vrea sa mearga la gradinita ori sa iasa din casa, cel mai bine ar fi sa apelezi la un psiholog care va gasi repede solutia. 8. Foloseste terapia ocupationala. A-i da posibilitatea copilului tau de a se manifesta la nivel practic il va ajuta sa se elibereze de temeri. Ar putea sa deseneze, sa picteze, sa construiasca ceva ori sa realizeze cu ajutorul tau diverse activitati practice.

Ce faci cu un copil sensibil?

Copiii sunt foarte diferiti si reactioneaza in mod diferit chiar daca sunt pusi in aceeasi situatie sau daca sunt confruntati cu aceeasi problema. Aminteste-ti de acele situatii in care, in parcul de copii unii cad de pe tobogan si incep sa planga instantaneu, in timp ce altii se ridica si isi continua joaca fara a mai schita vreun semn de durere. Ce crezi ca e diferit la acesti copii? Ce anume ii diferentiaza? Copiii sensibili sunt aceia care raspund intr-un mod cu totul neasteptat cand vine vorba de o situatie putin tensionata sau cu un nivel de stres ridicat. Poate te gandesti ca e normal ca un copil sa aiba si astfel de
15

reactii avand in vedere ca el este intr-un proces de dezvoltare, insa poate sa se transforme intr-o adevarata problema atunci cand:

Comunicarea intre parinte-copil este deficitara. Parintii fie nu cunosc nevoile copilului, nu stiu cum sa relationeze cu el, cum sa se apropie si ajung sa-l evite. Copilul ajunge sa fie pedepsit de parinti din cauza unui comportament considerat de acestia ca fiind copilaresc.

Iata cateva caracteristici ale acestui copil:

Daca ridici putin tonul la el incepe sa planga instantaneu. E suficienta o singura vorba de critica adusa la adresa lui ca sa le provoace o cascada de lacrimi. Copilul este adesea sensibil la ceea ce spun cei din jur si modul in care el crede ca este perceput. Are o stima de sine scazuta. Are impresia deseori ca se confrunta cu cele mai grave probleme de pe pamant, ca lui i se intampla numai lucruri rele. Se simte coplesit de griji, preocupari in domeniile relevante pentru el: sa fie cel mai bun in mediul scolar pentru a nu-si dezamagi parintii, sa fie perceput intr-o lumina favorabila de prieteni, sa faca totul ca la carte. In orice sarcina pe care o are de facut evalueaza intr-un mod anticipatoriu modul in care cei din jur vor analiza munca depusa de el si asta intr-un mod negativ: Degeaba ma chinui sa fac asta bine, oricum ei vor dori sa schimbe ceea ce eu am propus sau vor veni cu idei mai bune decat ale mele. Prefera sa fie singur. Pare sa isi doreasca sa se imprieteneasca cu alti copii si sa fie cei mai buni prieteni. Cauzele unui astfel de comportament pot sa fie diverse: -modelele observate in familie (atunci cand unul dintre parinti raspunde prin planset la situatii stresante), -caracteristici individuale. Copiii cu un temperament melancolic pot sa aiba mai des momente de plans. -caracteristici de mediu. Crize de plans datorita tratamentului primit din partea grupului de prieteni, problemelor din mediul scolar- inadaptarea, cerinte prea mari din partea cadrelor didactice etc. Atitudinea parintilor este foarte importanta. Reactiile copiilor ar fi bine sa fie luate in considerare, sa se evite glumele pe aceasta tema, tendinta de a-l face de rusine de fata cu altii pentru a-l cali sau complacerea in ideea ca asa e copilul.

Iti propunem cateva sugestii prin care ai putea sa-ti ajuti copilul si sa-l determine sa adopte alte comportamente mult mai adaptative pentru a face fata distresului, problemelor pe care le are: 1. Ai rabdare cu copilul tau. Increderea se castiga in timp.
16

2. Incearca sa-ti inlaturi perceptiile eronate despre plans. Nu este un act de imaturitate, unii chiar se descarca si se detensioneaza in acest mod.

3. Abordeaza acest comportament-plansul excesiv cu copilul tau intr-o maniera pozitiva. Evita sa il prezinti ca si o problema. Asa vei putea sa descoperi simptomele lui (acele manifestari care apar in sfera lui de perceptie-de ce reactioneaza asa, ce anume il face sa planga, la ce se gandeste, ce-i trece prin minte si instantaneu incepe sa planga).

4. Reaminteste-i copilului ca esti de partea lui. Nu uita el crede ca toti cei din jur ii sunt impotriva si simte nevoia unui sprijin real.

5. Implica-te in activitatile pe care el isi doreste sa le faca. Asa va dobandi mai multa incredere in sine daca se simte sprijinit si isi va putea utiliza sensibilitatea intr-un mod creativ.

6. Cere ajutorul unui specialist daca simptomele persista si comunica cu cadrul didactic cu care interactioneaza mai mult copilul. Ti-ar putea oferi o serie de noi informatii despre cum reactioneaza in mediul scolar, alaturi de ceilalti copii, dar ti-ar putea oferi si modalitati sau tehnici de management al comportamentului copilului.

7. Reaminteste-ti in fiecare situatie ca a fi sensibil nu inseamna a nu fi capabil si s-ar putea sa fie o trasatura de personalitate care nu se va schimba niciodata. Cel mult se vor reduce simptomele, insa ele vor exista mereu.

Cum spunem povestea de seara

Pentru multi parinti, apropierea orei de culcare a copiilor inseamna inceputul unui mic razboi: refuzuri, tipete, rugaminti, amenintari, promisiuni si de la capat. Atunci cand isi vad copiii in pat, pe punctul de a adormi, parintii rasufla usurati si se simt epuizati, insa victoria nu este finala. Deseori, micutii se ridica si implora pentru inca putina joaca, un desen animat sau, pur si simplu, pentru a mai zabovi langa parinti. De ce se intampla asa? In cele mai multe cazuri, copiilor le este teama de ceva: fie de intuneric, fie sa ramana singuri in camera. Insa pot sa fie foarte obositi si, din acest motiv, mai agitati, mai greu de stapanit. Uneori, vor doar sa se mai joace cateva clipe cu jucaria preferata dar, cum nu au o notiune foarte clara a timpului, cele cincisprezece minute primite ca bonus li se par infime.
17

Toate aceste greutati de seara pot avea o rezolvare simpla: povestea. Rolul ei este foarte important, nu doar in finalizarea unei lupte obositoare, ci si in dezvoltarea psihoafectiva a copilului prescolar. Povestea de seara induce un sentiment de siguranta copilului, oferindu-i caldura si linistea de care are nevoie inainte de somnul de noapte. Ascultand o voce calma si constanta, trecerea de la starea de veghe la starea de somn se face in mod natural, iar apropierea parintilor ii confera securitatea care poate lipsi intr-un simplu ,,noapte buna. Transformata in ritual de culcare, povestea este asteptata cu mare interes de catre copil. Dupa o perioada, parintii constata cu bucurie ca micutul isi doreste sa adoarma cu una sau chiar cu doua ore mai devreme decat o facea cu ceva timp inainte. Dincolo de aceste aspecte, povestea de seara este o ocazie minunata pentru a se trage concluzii ale zilei, intr-o forma cu sau fara morala, pentru a se naste personaje care sa constituie exemple pentru copii, ori pentru planuri de viitor intr-o formula magica.

Parintii creativi au in povestea de seara o resursa practic nelimitata: pot inventa situatii, oameni, taramuri pline de surprize, pot crea dialoguri amuzante care sa-i indeparteze copilului orice teama. Parintii mai pragmatici au multiple alternative: povestile citite si alese chiar de copii, rezumari ale unor filmulete preferate, povestile copilariei lor, audiobook-urile.

Ideal este insa ca micutii sa auda povestile direct de la parinti sau de la persoanele apropiate, dat fiind faptul ca o voce cunoscuta si iubita, chiar daca nu are cele mai teatrale tonalitati, induce calm si siguranta la un nivel foarte bun. Dealtfel, povestea de seara constituie o oportunitate pentru a petrece, in mod constructiv, inca un timp impreuna cu copilul, ceea ce conduce la apropierea afectiva si la sporirea sentimentului de incredere in adult. Beneficiile povestii de seara ca ritual se reflecta si in dezvoltarea limbajului copiilor, acestia fiind pusi in situatia de a comunica, de a invata cuvinte noi sau de a le folosi in alte contexte. De aceea, intrebarile care sunt adresate de catre copii pe parcursul povestilor trebuie sa primeasca raspunsuri simple, care sa asigure continuitatea firului epic. Raspunsurile evazive sau ocolitoare (,,Lasa, ca o sa inveti la gradinita despre asta) creeaza frustrari, copilul nu mai este atent, iar uneori nu mai doreste povestea. De asemenea, se poate intampla, si nu rareori, ca micutii sa adreseze un sir de intrebari dupa ce povestea a ajuns la ,,am incalecat pe-o sa. Este necesar ca parintii sa aiba un ultim puseu de rabdare si sa accepte dialogul, desi sub sugestia ca ,,mos Ene a ajuns deja la geam si pleoapele sunt foarte grele. Parintii care doresc sa experimenteze efectele benefice ale povestii de seara trebuie sa aiba in vedere insa cateva aspecte:

Povestile vor fi alese sau inventate in functie de varsta si de nivelul de intelegere al copilului. Cuvintele vor fi simple, expresiile cat mai aproape de concret, iar figurile de stil vor fi explicate daca este cazul. De exemplu, un copil de 4 ani poate sa nu inteleaga ce inseamna o fata cu parul de aur, deoarece el stie, in mod palpabil, ca aurul este un material lucios din care se fac bijuterii. Asocierile metaforice se produc in plan abstract, dar gandirea copilului prescolar este concreta.

18

Povestile cu balauri si monstri agita copiii inutil si unora dintre ei le pot provoca cosmaruri. Chiar daca personajele pozitive inving aratarile hidoase, este de preferat sa se evite astfel de episoade. O poveste trebuie sa dureze o perioada rezonabila de timp, intre 10 si 15 minute. Altfel, copilul incepe sa-si piarda interesul, iar parintele accelereza in mod fortat finalul, din dorinta de asi vedea copilul dormind. Odata ce povestea s-a transformat in ritual de culcare, e bine ca acesta sa nu fie intrerupt. Daca parintii sunt prea obositi, pot recurge la o inregistrare: fie a vocii lor, fie la un audiobook pentru copii si este de preferat sa ramana in incapere pana la finalul povestii. De asemenea, sunt de evitat situatiile in care parintii isi pedepsesc copiii prin a nu le spune povestea. Este mai indicat sa recurga la o poveste cu morala, sau cu o actiune asemanatoare aceleia in care copilul a gresit. Povestea de seara este o metoda care poate rezolva in mod eficient problema somnului la copii.

Jocul, calea prin care ne apropiem de copii

Pentru fiecare copil jocul este activitatea fundamentala. De mic el imita in jocurile sale viata si activitatile familiei si a celor din jur. Nimic nu este mai greu pentru copil ca starea de nemiscare si de mutenie. Multi parinti striga continuu ,,Stai cuminte!; ,,Taci!. Inainte de a striga la copil este bine sa te gandesti ce l-a determinat sa mai faca o traznaie, sa vte supere cu ceva, sa tipe. I-ai acordat suficient timp ? Te-ai jucat cu el ? Multi parinti cred ca este suficient sa le ofere copiilor casa, imbracaminte, hrana, jucariile pe care si le
19

doresc, pentru ca acestia sa fie fericiti. Copilul are mai multa nevoie de voi ca oameni, ca parinti si ca prieteni. Vrea sa fie tot timpul cu familia, sa se joace impreuna si sa aiba cat mai multe activitati comune cu parintii sai. Te poti juca cu copiii tai inca de cand sunt mici. Vei fi prima persoana care ii ajuta sa scrie, sa numere, sa deseneze, sa socoteasca, sa cante, sa danseze, sa-si imbogateasca vocabularul sau sa observe fenomenele din natura. Jocurile de miscare, de la activitatile alese spontan in grupul de joaca pana la activitatile de la ora de educatie fizica sunt cele mai indragite. Ele ii antreneaza pe copii in exersarea miscarilor si invingerea obstacolelor, le formeaza dibacia de a arunca, de a sari si a se intrece in viteza. Jocurile precum: ,,Cine ajunge primul, Cine arunca mingea mai departe, Cine nimereste tinta sunt doar cateva dintre ele. Sunt un mijloc important pentru prevenirea si corectarea defectelor fizice (deformarea coloanei vertebrale, piciorul plat), ajuta la intarirea si echilibrarea sistemului nervos al copilului, facandu-l mai putin nestapanit si impulsiv. Nu te multumi cand esti in aer liber doar sa dai copilul in leagan sau sa-l lasi sa se joace liber cu alti copii. Participa la jocurile copiilor, stimuleaza-l cu noi idei, pune-l in noi situatii. Prin observarea obiectelor din jur, il poti invata pe copilul tau culorile, figurile geometrice, numaratul, chiar socotitul. La gradinita, avem un seturi de cuburi: rosii, galbene, albastre si verzi. Cu ele am invatat prescolarii notiunile enumerate mai sus. Cu aceste cuburi realizam constructii, invatam astfel despre inaltime, latime, lungime, grosime. Jucam jocurile: ,,Ce mai este galben ?, etc. Folosim cuburile si la povesti exemplu ,,Piramida povestilor. Multe activitati de invatare a limbajului le realizam prin joc.De pilda ne jucam:

,,Daca nu e asa, cum e ? pentru a-i invata antonimele: usor greu, inalt scund etc, ,,Cum mai spunem in loc de .. pentru a-i invata sinonimele: mare enorm, steag drapel, suparare treistete, etc), ,,Cu ce sunet incepe sau se termina cuvintul..? pentru a recunoaste sunetele initiale si finale, ,,Eu spun una, tu spui multe ! pentru exersarea pluralului, ,,Eu spun multe, tu spui una! pentru exersarea singularului, ,,Cate silabe are cuvantul ? cu scopul de a i invata pe cei mici impartirea in silabe si recunoasterea numarului de silabe. La cunoasterea mediului invatam fenomenele naturii, culorile specifice anotimpurilor, viata plantelor si animalelor prin joc: ,, De ce cad frunzele toamna ?, ,,Unde se duc pasarile calatoare toamna ? , ,, Cum se formeaza ploaia ?, ,,Ce se intampla cu plantele iarna ? Dar primavara?, , ,Ce fac animalele toamna ? Dar iarna?.

Toate aceste jocuri le poti juca si tu in drum spre gradinita, in drum spre parc, in masina, asteptand randul la medicul de familie sau in timp ce faci mancare. Este recomandabil sa dedici cat mai mult timp propriilor copii. Chiar daca esti permanent presat de timp, evita sa il neglijezi. Daca reusesti sa indrumi permanent jocurile si activitatile copilului, vei reusi sa ii diminuezi superficialitatea, nelinistea, teama sau
20

violenta. Nu-l lasa sa se dezvolte la voia intamplarii, cu jocuri sau jucarii care il fac sa fie nervos, nelinistit sau violent. Supravegheaza-l, ajuta-l si fii alaturi de el cat poti de mult. Ii vei face astfel mai bun.

Stapanirea de sine si impulsivitatea la prescolar

O clipa de rabdare te poate salva de la un dezastru, un moment de nerabdare poate provoca o nenorocire (proverb chinezesc) Cum putem defini copilul impulsiv? Este foarte usor sa-l observi intr-un grup de copii. Intotdeauna cel impulsiv va dori sa inceapa jocul cat mai repede, nu va fi atent cand se vor explica regulile, va isca mici conflicte, iar atunci cand jocul devine mai interesant pentru toti ceilalti, copilul impulsiv il va abandona stricand distractia si bunul mers. Totusi impulsivitatea este o caracteristica a majoritatii copiilor mici. Acest lucru se explica prin faptul ca gandirea lor nu este suficient de matura si nu au in vedere consecintele atunci cand realizeaza o actiune. Ei nu analizeaza situatia in ansamblul ei, astfel ca actiunea si gandirea sunt initiate aproape simultan. Copiii foarte mici, sub varsta de 3 ani se lovesc mereu de masa, scapa lucrurile din mana, bat toba de 10
21

ori chiar daca i-ai cerut sa se opreasca. Acesta este modul lor caracteristic de a cunoaste lumea si obiectele din jur. Totusi pe la 4 ani, copiii ar trebui sa dobandeasca deja control asupra miscarilor pe care le desfasoara. Daca ei continua sa fie impulsivi in miscari si comportament, acest lucru le va afecta si capacitatea de concentrare si invatare. Cu greu vor putea fi stapaniti de educatoare sa stea pe scaun in cadrul activitatilor si foarte greu vei reusi sa le captezi atentia pentru a le cere o favoare sau sa indeplineasca o sarcina. Impulsivitatea este un factor care afecteaza si relatiile sociale ale copilului. De aceea, este de dorit sa iei cateva masuri pentru a-l ajuta sa-si modeleze reactiile si sa dobandeasca control. Iata cateva cauze posibile ale impulsivitatii: 1.o cauza biologica care poate sa explice modul de manifestare al copilului: poate ii este foame, e obosit, stresat sau bolnav. 2.unii copii sunt foarte sensibili si capata repede sentimentul ca sunt neglijati si incearca sa atraga atentia. 3.uneori impulsivitatea poate sa apara ca si o reactie la teama sau lipsa de siguranta pe care o simte in mediul in care traieste. 4.comportamentul impulsiv poate sa fie si o consecinta a faptului ca l-a invatat prin observare fie de la tine, prietenii sau cunostintele cu care interactioneaza. Cum poti sa-l ajuti? Impulsivitatea ar putea aparea si pentru ca uneori se simte jignit atunci cand ii ceri sa realizezi o sarcina simpla. In astfel de cazuri il poti indruma catre activitati care presupun o utilizare mai mare a muschilor. Uneori efortul fizic il poate ajuta sa reduca nivelul de impulsivitate si de energie. Daca este foarte galagios si activ, ajuta-l sa gaseasca o activitate mai linistita de care sa se poata bucura inainte de a reveni la activitatea lui anterioara.

Iata si cateva exercitii:

Ne jucam cu apa.

Deseneaza pe niste pahare transparente cate o linie cu markerul. Indicat este ca acesta sa aiba o culoare cat mai vizibila si accentuata. Cere copilului sa umple paharele cu apa fara insa a depasi linia trasata de tine.

Rostogolirea mingii.

Poti sa trasezi linii pe trotuarul din fata blocului sau pe betonul din curtea casei si sa-i ceri copilului sa faca niste pase in asa fel incat mingea sa nu depaseasca aceste limite. Este o metoda potrivita pentru a-si stapani impulsul de a lovi mai tare mingea, ajutandu-l sa-si controleze comportamentul.

Lumina rosie-lumina verde.

Joaca-te de-a semaforul cu copilul tau. Atunci cand ii arati cartonasul de culoare rosie, copilul trebuie sa invete ca e nevoie sa se opreasca din orice activitate pe care o desfasoara. Atunci cand va vedea
22

cartonasul verde se va putea intoarce la activitatea lui. In locul cartonaselor poti sa folosesti de exemplu, indicatii: semaforul arata rosu sau semaforul arata verde. La aceste comenzi, copilul va invata cum sa reactioneze. In ceea ce priveste activitatile muzicale si placerea pe care cel mic o are atunci cand te vede enervata din cauza zgomotului pe care il produce, iti ofer cateva repere: 1. Lasa copilul sa bata ritmuri muzicale diferite. Incurajeaza-l sa bata mai lent sau mai rapid, mai tare sau mai incet, alternand bataile. 2. Daca ai posibilitatea sa-i arati copilului un instrument muzical cu coarde, invata-l sa o atinga pe fiecare in parte pentru a sesiza singur diferentele de intensitate.

Ce trebuie s tie prinii cu privire la copilul blbit

1. Caracteristicile blbielii Vorbirea copilului blbit este diferit de cea a majoritii copiilor din jurul su. n blbial se produce o dereglare a ritmului. Tulburarea de ritm poate fi dat de repetarea de mai multe ori fie a primului sunet, fie a primei silabe dintr-un cuvnt, fie a primului cuvnt dintr-o fraz, din cblocrii muchilor organelor de articulaie (blbiala clonic). Ritmulvorbirii mai poate fi dereglat i de imposibilitatea de a pronuna pentru operioad de timp (blbiala tonic). n vorbirea copiilor blbii se ntlnesc urmtoarele trsturi: repetiii (repet sunete, silabe sau cuvinte); prelungiri (alungete anormal durata de pronunie a unor sunete); pauze ( ntrerupe vorbirea pentru o anumit perioad de timp); 2. Cauzele blbielii Printre cauzele blbielii se pot numra:
23

 tulburri n dezvoltarea afectiv-emoional (oc de natur emotiv, emotivitate ridicat, vulnerabilitate afectiv, nevoie intens de afectivitate); tulburri n dezvoltarea senzorio-motorie (coordonarea greit a organelo fono-articulatorii implicate n pronunie); factori psiho-sociali inadecvai creterii i educrii copilului (climat familial cu tensiuni i conflicte, situaii cu efecte traumatizante pentru copil, producerea unei schimbri n mediul copilului, greeli educative ale prinilor i/sau educatorilor); cauze ereditare (studiile arat ca aproximativ 35% dintre copiii blbii prezint cazuri similare n familie); 3. Simptomele blbileii n funcie de urmtoarele simptome, prinii i pot da seama de apariia blbielii la copil: comunicare variat (copilul folosete mai multe feluri de comunicare, astfel nct atunci cnd vorbete d impresia c este confuz); tremurturi ale corpului (micri ce duc la blocarea ntregului mecanism al vorbirii); tremurturi ale muchilor organelor vorbirii (copilul depune un efort prea mare de a se elibera din blocajul vorbirii); poticniri i contracii involuntare ale muchilor organelor vorbirii (buzele nu se pot desprinde, iar limba rmne ncletat); micri brute de ieire din blocaj (micri ale capului, trunchiului, braelor, picioarelor); repetiiile (repetarea aceluiai sunet, silab sau cuvnt); gesturi de disimulare (copilul i pune mna n faa gurii, i ntoarce capul, rde fr motiv);

24

 comportamente de evitare (evit cuvintele pe care le consider greu de pronunat sau utilizeaz sinonime i substituiri ale acestora); amnarea nceperii vorbirii (copilul ateapt nainte s nceap s vorbeasc, fiind convins ca aceast ateptare duce la deblocare); frica (teama c ceva grav se poate ntmpla); jena (copilul se blocheaz, evit comunicarea, repet, iar apoi se simte vinovat de situaia n care se afl); 4. Evoluia blbielii Blbiala evolueaz foarte diferit. Caracteristicile blbielii variaz; unii copii au dificulti doar n pronunia silabelor sau a cuvintelor, iar la alii se pot ntlni tremurturi ale prilor corpului. n cele mai multe cazuri de blbial, dificultile pe care le are copilul se refer la cursivitatea, coerena i fluiditatea vorbirii. Copilul se blbie atunci cnd ntmpin momente de agitaie, nervozitate, cnd se grbete s comunice. n momente de linite i relaxare, aceti copii pot vorbi mai bine. Studiile relev c patru din cinci copii care manifest simptome de blbial, au o evoluie normal, mai trziu. Ca mijloc de prevenire i ameliorare, consultaia logopedic este foarte important; aceasta trebuie fcut chiar la nceputul manifestrii tulburrii sau ct mai curnd posibil. 5. Intervenia i corectarea blbielii Este foarte important ca aceast tulburare de vorbire s fie diagnosticat corect. Corectarea blbielii trebuie s fie nceput de timpuriu (la vrsta precolar); complexitatea corectrii depinde de: gravitatea tulburrii, timpul necesar recuperrii i particularitile personalitii copilului. Prinii trebuie s aib comportamente potrivite n relaia cu copilul. Ce trebuie s fac prinii: s NU critice copilul atunci cnd se poticnete; s NU-l pedepseasc n momentele de ezitare n vorbire; s NU-i cear s NU se blbie; s NU imite vorbirea copilului; s NU-l oblige s vorbeasc, atunci cnd copilul nu dorete; sa NU termine cuvintele, propoziiile sau frazele pe care copilul le are de spus; a c copilul urmeaz s spun; s NU-i atrag atenia asupra greelilor fcute n vorbire; s NU-l corecteze n momentele de blbial; s aib RBDARE pn cnd copilul termin tot ce are de spus; s l LAUDE pentru o vorbire corect; s l NCURAJEZE n situaiile favorabile; s menin CONTACT VIZUAL n timp ce vorbesc cu el; s EVITE situaiile n care vorbirea copilului se nrutete; Metodele terapeutice de tratare a blbielii au scopul de a mbunti comunicarea acestor copii. Sunt ntlnite urmtoarele metode de corectare a blbielii: bti ale ritmului (micarea concomitent a braului logopedului cu a copilului); distragerea ateniei, convingerea (i se cere copilului s-i modifice respiraia, modul de articulare, s-i schimbe ritmul vorbirii, s vorbeasc mestecnd cuvintele); terapii de relaxare (utilizarea tehnicilor de relaxare, deoarece n momentele de linite copilului nu i mai este fric s vorbeasc i se exprim aproximativ corect);

25

 terapiile ritmului i controlul debitului (copilul este pus s vorbeasc fredonnd, pe silabe, mai rar, mai accentuat, s vorbeasc i s scrie n acelai timp, s vorbeasc n ecou, s prelungeasc vocalele, s fac pauze lungi); psihoterapia (diverse tipuri) duce la creterea ncrederii n sine, dezvoltarea capacitii de exprimare, exteriorizarea tensiunilor i a agresivitii; Este foarte important de menionat faptul c specialitii sunt cei care decid metoda de recuperare utilizat n corectarea vorbirii unui copil blbit (la precolari exerciiile se fac sub form de joc, iar la colari se pune accent pe sarcinile de citire i scriere). 6. Efectele blbielii asupra personalitii copilului Blbiala apare la vrsta de trei-patru ani la majoritatea copiilor i este, de cele mai multe ori, trectoare. La aceast vrst copilul prezint un ritm intens de dezvoltare a limbajului. Dac n aceste perioade, familia sau colectivul n care triete copilul prezint reacii negative fa de el, exist riscul ca aceste tulburri s se agraveze. n blbial se produce disfuncii la nivelul sistemului nervos, i apar manifestri de genul: agitaie, nervozitate; scurtarea sau ntreruperea respiraiei; schimbarea culorii feei; transpiraie; tulburri de somn; apariia unor ticuri; Cele mai frecvente tulburri psihice ntlnite la copiii blbii sunt: anxietate, nesiguran, nencredere, subaprecierea forelor proprii; tulburri de concentrare a ateniei; hiperactivitate i nelinite legate de comunicarea oral; refuz, negativism i ncpnare; instabilitate afectiv; nevoia de a fi protejai; probleme de integrare n colectiv; tendin de izolare i singurtate; adoptarea unor comportamente antisociale; dezorganizarea activitii generale; Fiind o tulburare complex de limbaj, blbiala afecteaz nu numai vorbirea, ci i personalitatea copilului ca ntreg. De aceea este foarte important atitudinea pe care o manifest prinii fa de copilul cu astfel de tulburri. Un mediu n care prinii manifest cerine exigente referitoare la vorbirea copilului, va contribui la ntreinerea blbielii, n timp ce o atmosfer calm, n care nu i se atrage atenia asupra modului de exprimare, va avea efecte pozitive asupra recuperrii lui.

26

Scrisoarea copilului ctre prinii si!

"Mnuele mele sunt nc mici, de aceea nu te atepta la perfeciune cnd fac patul, cnd pictez sau cnd arunc mingea. Treaba pe care am fcut-o eu, te rog s nu o faci nc o dat. Voi simi c nu am fcut fa ateptrilor tale. ncearc s iei partea bun din tot ceea ce fac; bucur-te c m-am chinuit s m leg singur la pantofiori, chiar dac n-a ieit dect un nod. Picioruele mele sunt nc mici, te rog frumos nu face pai mari, ca s pot ine i eu pasul cu tine. Nu uita c sunt la nceput de drum. Ai rbdare cu mine. Voi nva totul, dar treptat-treptat. Nu m grbi, nu m condamna i nu te necji cu mine! Lumea aceasta are attea mistere pentru mine, iar tu trebuie s-mi fii nvtor pe drumul vieii. Ochii mei sunt nc mici, nu au vzut lumea aa cum ai vzut-o tu. Te rog, las-m s aflu totul, fr s m pedepseti pentru curiozitatea mea. i nu m limita inutil! Nu te enerva cnd ntreb prea mult, prea des i cteodat acelai lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu i nici nu am pe altcineva n afar de tine s ntreb. F-i, te rog, timp i pentru mine, explicndu-mi ce tii despre lumea aceast frumoas i f aceasta bucuros i plin de dragoste. Nu te teme s-mi fixezi limite i reguli. Sigur le voi respecta dac eti consecvent n aplicarea lor. ns dac astzi spui una i mine alta, sigur voi deveni confuz i nu voi mai ti ce este interzis i ce nu. Nu m compara mereu cu fraii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic i niciodat nu voi fi la fel ca alii. Sigur am i eu ceva special, f-i doar puin timp i vei vedea i prile mele bune. Eu nu voi fi pentru mult vreme copil, las-m s-mi triesc copilria i s m bucur de ea. Nu mi ncrca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vrsta mea. Acum las-m doar s m joc! Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt nc foarte gingae. Nu m face mai mic dect sunt! Fii nelegtor la greelile mele i la stngciile pe care le fac mereu. Dac m critici constant voi deveni stingher i lipsit de ncredere n forele proprii. Gndete-te: poi s-mi critici faptele, fr s m critici ca persoan! Respect-mi drepturile de copil i demnitatea. Nu m umili i nici nu folosi violena verbal sau fizic cu mine. Din asta voi nva numai s m ascund de tine, s mint i s-mi fie fric. La un comportament pozitiv ntotdeauna voi rspunde pozitiv, deci ncearc s fii blnd, iubitor i nelegtor. Pstreaz-mi sufletul curat! Nu m lsa s vd i s nv lucruri rele. Tu eti modelul meu. Nu m mini, cci o s cred c minciuna este singura cale n via; nu folosi fora, cci o s cred c for este ceva normal n relaiile cu ceilali; nu m critica, cci astfel voi nva s judec; nu m respinge, cci voi crede
27

c nu m doreti i a putea ncepe s te ursc pentru asta. Ajut-m s nv valorile morale: credina, adevrul, cinstea, ncrederea, buntatea, iubirea. Tu tii c eu vin de la Dumnezeu i tot ce vine de la El nu are cum s fie "bun de nimic". Nu m face s m simt vinovat pentru ceea ce sunt i pentru c nu sunt aa cum ai visat. Eu sunt copilul tu i tu eti printele meu. Aa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia. Accept-m i iubete-m aa cum sunt!"

Poveste terapeutica despre minciuna

28

Se spune ca minciuna are picioare scurte, insa copiii sunt cei care de la cele mai mici varste testeaza acest proverb destul de des. Ei descopera beneficiile pe care le pot obtine daca denatureaza adevarul ori il ascund. Chiar daca uneori mai sunt si prinsi, ei pot continua de cele mai multe ori sa minta atunci cand li se pare mai usoara aceasta cale. O poveste terapeutica il poate invata pe copil sa nu mai vada in minciuna o solutie frecventa.

Din ce cauze mint copiii?

Minciuna poate sa apara din diferite motive:

ca intamplare unica sau accident, din dorinta de a ascunde ceva fiindca stie ca ar putea avea parte de niste consecinte destul de neplacute daca s-ar afla adevarul, de rusine, pentru a atrage atentia parintilor, alteori, minciuna apare ca un comportament pe care copilul il imita.

Cum il ajuta povestea terapeutica pe copil sa inteleaga ca nu e bine sa minta?

Printr-o poveste, copilul va intelege in mod indirect mesajul pe care tu ca parinte doresti sa il transmiti oferindu-i in acelasi timp o lectie despre valorile pe care oamenii ar trebui sa le aiba. Aminteste-ti de povestea cu Nicu si ursul. Nu stii despre ce e vorba? Iata: A fost odata intr-un sat, un copil pe nume Nicu. Pentru ca era vara si se plictisea, intr-o zi s-a gandit ca ar fi amuzant sa faca o gluma pe seama satenilor. Atunci cand s-a inserat, Nicu a inceput sa tipe in gura mare ca a coborat ursul din deal, la casele oamenilor. Desigur ca toti satenii s-au speriat si au inceput sa iasa care mai de care cu furci, topoare si tot felul de unelte pentru a-l trimite inapoi pe animal in padure. Vazand ca ursul nu e nicaieri, satenii s-au suparat putin pe Nicu si s-au dus la casele lor. In seara urmatoare, copilul a repetat minciuna, iar satenii au iesit din nou din casa inarmati si pregatiti pentru confruntarea cu ursul. A treia seara, ursul intr-adevar a coborat din padure si a ajuns la casa lui Nicu. Degeaba a mai strigat copilul Ursul ! sariti, e ursul ! pentru ca satenii nu l-au mai crezut. De atunci, nimeni nu a mai aflat nimic de Nicu. Cum poti transforma aceasta poveste intr-una terapeutica? 1. Dupa ce i-ai spus copilului aceasta poveste, cere-i sa-ti rezume ceea ce a ascultat. 2. Incearca sa afli de la copilul tau ce semnificatie ofera acestei povesti. La ce anume se gandeste? La ce il duce cu gandul aceasta intamplare? 3. Cauta sa afli mesajul pe care copilul tau l-a extras din poveste. 4. Interpreteaza continutul povestii pentru a evidentia ce trebuie sa invete copilul din poveste: cine anume a actionat gresit, cum ar fi trebuit sa procedeze si de ce au avut loc consecintele neplacute pentru copil.
29

5. Discuta despre cum anume s-ar fi putut finaliza intreaga poveste avand in vedere finalul destul de vag, cu mai multe posibilitati: fie copilul a fost mancat de catre urs, fie a fugit din sat de rusine a ceea ce a facut, a fugit si s-a ratacit etc. Incearca sa cazi de acord impreuna cu copilul tau la un final care sa nu fie prea dur pentru a nu-l speria pe cel mic. 6. Cautati exemple despre cum anume minciuna poate sa dauneze intr-o familie, in relatia dintre copil si parinti si invers. 7. Cere-i sa-ti dea exemple de minciuni pe care Nicu, personajul din poveste ar fi putut sa le mai spuna. Cum anume credeti ca se comporta cu parintii? Dar cu alti frati? Ce alte minciuni ar fi putut Nicu sa puna la cale daca satenii l-ar fi scapat din intalnirea cu ursul? 8. In final, discuta cu cel mic despre cum anume ati putea impreuna sa-l sfatuiti pe Nicu, daca v-ati intalni cu el, undeva in padure, despre pasii pe care ar fi bine sa-i urmeze pentru a-si repara greseala si minciuna. Parcurge-ti toate etapele in a cere scuze: o intalnire in doi (intre cele doua persoane, cea care a mintit si cel ce a fost mintit), privirea ochi in ochi, cuvintele de rigoare (imi cer scuze), amintirea comportamentului (pentru ce isi cere scuze? Ce a facut gresit?) alaturi de cererea te rog frumos sa ma ierti. Iata un exemplu: Imi cer scuze pentru ca te-am mintit atunci cand nu am recunoscut ca eu am fost cel ce a rasturnat ghiveciul cu flori, si nu a fost de vina pisica. Te rog frumos sa ma ierti. Ganditi-va si formulati si o scuza pe care Nicu ar putea sa o foloseasca in fata satenilor pentru ceea ce a facut. Cu o astfel de povestioara vei reusi sa ii captezi atentia copilului tau fiindca ii prezinti un copil similar lui, cu probleme cu care si el se confrunta in viata de zi cu zi, ii acorzi importanta copilului tau fiindca discuti cu el despre cele intamplate, ii ceri parerea si stabiliti impreuna ce ar fi fost bine sa faca sau sa nu faca personajul de poveste. Desigur ca, ulterior poti transfera aceiasi pasi si poti da exemplul povestii atunci cand il prinzi pe cel mic cu o minciuna, iar acesta va intelege mult mai repede ca nu este bine ceea ce a facut.

Poveste terapeutica: ajuta-l pe copil sa socializeze

30

Copiii cu anxietate sociala sunt cei carora le este greu sa interactioneze cu alte persoane, sa fie in centrul atentiei sau sa integreze intr-un grup social, fiindu-le teama ca vor fi respinsi sau criticati. Pentru varstele mai mici, o poveste terapeutica poate fi un pas prin care copiii pot fi ajutati sa depaseasca aceste probleme.

Cum se manifesta anxietatea sociala la copii

nu ridica mana la scoala pentru a raspunde la ora chiar daca stie raspunsul, se blocheaza atunci cand invatatoarea il/o intreaba ceva in fata clasei, alege sa stea in spatele clasei in banca, nu are prea multi prieteni sau chiar deloc, socializeaza prea putin fata de media copiilor de varsta similara, isi petrece tot timpul mai mult singur.

Daca cel mic prezinta cateva dintre caracteristicile de mai sus, il poti ajuta printr-o poveste terapeutica. Poti sa ii spui copilului tau, inainte de culcare aceasta poveste ori o poti reproduce prin desene specifice sau printr-un teatru cu papusi.

Poveste terapeutica despre anxietatea sociala

Iata un exemplu de poveste terapeutica. O pisica avea 3 puisori: 2 fetite si un baietel. Fetitele erau eleve in clasa a doua, iar motanelul proaspat boboc, in clasa intai. Temele si le faceau impreuna, acasa, sub atenta supraveghere a pisicii mama. Copiii au fost remarcati curand de catre invatatoare pentru sarguinta, efortul depus, pentru ca mereu aveau temele bine si la timp facute. Intr-una din zile, motanelul a sosit acasa suparat. Desi surorile au incercat din rasputeri sa afle de la el ce a patit, pisoiul pare sa fi fost ingropat in tacere. Sustinea ca totul e bine, insa doreste sa fie lasat in pace. Cateva zile la rand si-a facut singur temele, nu mai cauta compania surorilor si a devenit foarte inchis si retras. Nu mai iesea la joaca cu ceilalti pisoi, nu se mai avanta in intreceri de a prinde soriceii prin curtea in care locuiau. Totul pare sa se fi schimbat. Ce i se intamplase motanelului? Intr-una din zile cand invatatoarea a dictat tema, el povestea cu colegul de banca. Si-a notat pe caiet doar cateva cuvinte prinse in zbor. Acasa, aflat in fata caietului nu stia exact ce sa faca si a ales sa nu-si faca deloc temele. Si pentru ca o neplacere nu vine niciodata singura, in ziua urmatoare cui i s a cerut sa citeasca din caietul de teme? Tocmai motanului nostru. Nestiind ce sa zica, a spus ca a uitat sa-si faca tema. Invatatoarea, putin cam aspra, l-a ridicat in picioare si a inceput sa-l certe. Toti colegii de clasa mustaceau de placere si susoteau ascunsi in banci. Rusinat peste masura, din acea zi, pisicul a incetat sa mai iasa din clasa in pauza, dar si sa mai vorbeasca cu colegii sai. Daca invatatoarea il numea in timpul orelor pentru a raspunde la o intrebare, se bloca chiar daca stia raspunsul. Dupa ce ii prezinti o astfel de povestioara copilului tau, incearca sa construiesti impreuna cu el sfarsitul povestii. Ca orice alta poveste, e frumos sa aiba un final fericit. Pentru asta, in cazul nostru de fata, pisoiul ce a dezvoltat anxietatea sociala ar fi bine sa invete sa faca fata unor situatii de care ii e frica, sa exerseze iesitul in evidenta, raspunsul liber la ore, socializarea cu ceilalti, fara teama de a mai fi evaluat si ridiculizat. Daca si copilul tau a trecut prin ceva similar ori a dezvoltat de-a lungul timpului anxietate sociala, poti modela povestea in functie de ce i s-a intamplat lui.
31

In incheierea povestii terapeutice, pune accentul pe: - gandurile pe care le are copilul/pisoiul in situatia care i-a provocat teama sociala, - emotiile pe care le a trait in situatia respectiva, - comportamentele pe care le-a avut, - cum a simtit la nivel fiziologic intreaga situatie: cat de tare i-a batut inima, cat de transpirate i-au fost palmele, a simtit nodul in gat, ca privirea i se incetoseaza, genunchii tremurand? - cine a gresit cel mai mult in situatia respectiva, - cat de frecvent se poate intampla ca un elev sa treaca printr-o astfel de situatie, - cat de multe spune o situatie de acest gen despre un elev; (E chiar atat de grav si spune chiar atat de multe despre un om faptul ca nu a fost atent sa-si noteze tema ori ca a fost certat de fata cu alte persoane?) - ce ar trebui sa faca elevul ca sa nu se mai simta blocat atunci cand se afla pus fata in fata cu alte persoane. Incercand sa cautati raspunsuri impreuna pentru aspectele prezentate mai sus, copilului tau ii va fi mai util sa inteleaga ca o situatie minora poate sa declanseze o frica persistenta care poate avea urmari destul de mari: lipsa prietenilor, lipsa interactiunii, retragere, evitarea celorlalti, pierderea unor sanse de a arata cat de multe stie si cat de bun este intr-un domeniu sau altul. In plus, alaturi de tine, copilul poate revela propriile ganduri, emotiii si dorinte. Impreuna veti reusi sa descoperiti situatia initiala care l-a determinat pe cel mic sa dezvolte unele simptome specifice anxietatii sociale si veti reusi sa identificati cele mai bune solutii.

Poveste terapeutica: Invata-l pe copil sa-si stranga jucariile

32

Stransul jucariilor poate fi o problema destul de mare pentru parinti, cu atat mai mult cu cat copiii primesc frecvent mai multe jucarii decat ar avea nevoie. Unii copii s-au obisnuit ca parintii sa fie cei care le strang, pentru ca acestia din urma au ales calea cea mai simpla: Decat sa stau cateva zeci de minute pana face curatenie, mai bine ma aplec de cateva ori si le-am strans pe toate de pe jos, in 5 minute. Doar ca povestea se repeta si stransul jucariilor ajunge sa interfereze destul de mult cu activitatile tale de adult. Cum altfel poti proceda? Ii poti spune copilului tau o poveste terapeutica.

Povestea terapeutica Jucariile fericite

Au existat doi frati care dormeau in camere separate si fiecare dintre ei avea jucariile sale. Atunci cand cineva venea in vizita si intra in camera fratelui cel mare se minuna din cauza dezordinii; toate jucariile erau pe jos: mingea in pat, soldatelul langa dulap, cu picioarele in sus, piesele de puzzle amestecate incat cu greu reuseai sa ti dai seama care din piese apartin carui puzzle, ursuletii impreuna cu masinutele, sub pat hainutele papusilor. Oriunde paseai, pe tot covorul, langa pat ori langa fereastra sau usa, gaseai cate o jucarie. Daca in schimb cel venit in vizita intra in camera mezinului, ramanea uimit de cata ordine exista. Cand copilul se juca, il puteai vedea cu cateva jucarii in jurul lui, iar celelalte, asezate frumos pe rafturi. Intr-o seara, atunci cand amandoi copiii dormeau, jucarile au inceput sa vorbeasca intre ele. Comunicau una cu cealalta printr-o spartura din peretele ce despartea camerele in care dormeau copiii. Din camera celui mare, jucariile se plangeau de comportamentul copilului: - Toata ziua tipa la noi, ne arunca si ne tranteste. Ma arunca de perete fiindca sirena pe care o am nu mai canta frumos. S-a stricat si am nevoie de reparatii, dar el nu s-a gandit la asta. Ci m-a aruncat direct cu botul in perete, spunea masina de politie. - Nici mie nu mi-e prea bine. Mi-a rupat scara pe care urcau pompierii in cladire ca sa salveze oamenii din incendii, bolborosea masina de pompieri. Jucariile din camera copilului ordonat se minunau de cata suferinta au parte prietenii lor. Le era chiar greu sa le spuna ca cel mic are grija de ele, le curata o data pe saptamana si le da parintilor la spalat, ca papusilor li se schimba hainele si sunt pieptanate si aranjate frumos, ca masina de politie e gata oricand de vreo interventie, iar ursuletii stau impreuna, toata familia, pe raft atunci cand nu sunt luati la joaca. Pe buna dreptate, jucariile mezinului erau fericite din cale afara. Povestea terapeutica poate fi spusa copilului tau fara a-i oferi un final tocmai pentru a-l provoca la discutii. Iata cateva intrebari de la care poti porni in conversatia cu copilul tau: 1. Ce crezi ca s-a intamplat cu jucariile in acea seara? 2. Care a fost decizia jucariilor nefericite? Au ramas in continuare alaturi de copilul dezordonat sau au hotarat sa se mute in camera celui mic? 3. Cum crezi ca s-a simtit copilul cel mare cand s-a trezit dimineata si si-a vazut camera goala, fara jucarii? 4. Daca ai fi politistul care conduce masina de politie cu sirena defecta, cum l-ai amenda pe copilul care te distruge? Ce pedeapsa ai alege pentru el? 5. Cu care din cei doi copii crezi ca semeni? 6. Cum crezi ca se simt jucariile tale? Sunt fericite sau triste? Sufera ori sunt bucuroase atunci cand te joci cu ele? Cu astfel de intrebari vei reusi sa-l aduci pe copil in rolul sau de stapan al jucariilor pe care le are si il vei constientiza cu privire la comportamentul pe care il are fata de acestea.
33

Poveste terapeutica- frica de intuneric

Majoritatea copiilor dezvolta frica fata de anumite obiecte sau situatii si acest lucru este normal avand in vedere ca ei se afla in etapa de descoperire a lumii din jur. Si noua ca adulti ni se intampla sa ne fie frica de necunoscut, nu-i asa? Ce te faci insa cand copilului tau ii e frica de intuneric? Manifestarile celui mic, plansetele, strigatele in noapte, teama de a mai merge
34

la culcare singur, de a ramane in camera, toate acestea pot perturba atat tie, cat si lui viata. O poveste terapeutica prin care ii prezinti in mod diferit intunericul, intr-o maniera prietenoasa, il poate ajuta sa depaseasca aceasta frica. A fost odata un baietel caruia ii era tare frica de intuneric. De fiecare data cand se lasa seara si mama lui ii pregatea patul de somn, copilul incepea sa planga. Stia ca iar o sa fie singur, in intuneric. Chiar daca parintii ii lasau veioza de langa pat aprinsa, chiar daca stateau cu el pana cand se aseza in pat, de fiecare data se trezea in somn cu lumina stinsa si incepea sa tipe. Adormea numai cand ajungea iar in patul parintilor si dormea cu ei. Dimineata, trezirea copilului era un adevarat cosmar pentru toti. Parintii erau obositi, iar cel mic nu reusea sa-si deschida ochii si sa-l alunge pe mos Ene. Intr-o noapte, cand copilul iar se trezi din somn speriat ca e singur, in intuneric, nu mica i-a fost mirarea sa observe o mica steluta pe cer, de pe geamul din camera. O steluta care stralucea si parea ca vrea sa vorbeasca cu el. - De ce ti-e frica de intuneric? Il intreba steluta pe copil. - Pentru ca pot sa apara monstrii si sa-mi faca rau, raspunse copilul. - De ce ar vrea cineva sa-ti faca tie ceva rau? Ai gresit cu ceva? - Nu, parintii chiar imi spun ca sunt cuminte, la fel si ceilalti, ma lauda, spuse copilul. - Si atunci de ce crezi ca ti-ar vrea raul cineva in noapte? - Nu stiu. - Noaptea n-ar trebui sa-ti fie frica deloc, chiar daca este intuneric. Soarele e obosit dupa o zi intreaga de munca de aceea se duce la culcare, deodata cu tine. Insa el isi lasa paznici vrednici pe cer care sa-i ajute pe oameni sa se descurce in noapte, spuse steluta. In plus, fiecare dintre noi, stelutele de pe cer suntem noapte de noapte alaturi de copii, sa le veghem somnul si sa avem grija ca nimic rau nu li se poate intampla. - Tu esti prietena mea? Intreba copilul. Ti-a cerut Soarele sa ai grija de mine? - Sigur ca da, raspunse steluta. Numai ca tu, de fiecare data esti atat de fricos si inspaimantat cand ramai singur in noapte, incat nu te-ai uitat macar o data pe cer sa vezi ca eu apar de fiecare data, ca sa te protejez si sa-ti fiu aproape. I-am spus Soarelui de frica ta si astfel mi-a dat in aceasta seara puterea de a vorbi. Si vreau sa-ti spun ca nu trebuie sa-ti fie frica noaptea. Eu voi fi mereu langa tine si-ti voi veghea somnul. Eu iti voi fi aproape si-ti voi aduce numai vise frumoase si linistite. Chiar daca in celelalte seri nam sa-ti mai pot vorbi, spuse steluta, sa stii ca tu poti sa-mi spui orice. Te voi asculta si-ti voi raspunde prin licaririle mele. - Asta inseamna ca suntem prieteni? Intreba copilul. - Cu siguranta, da. - Pentru totdeauna? - Da, raspunse steluta. - Si vei fi mereu langa mine seara? - Exact. De aceea atunci cand simti ca iti este frica in intuneric, aminteste-te ca eu sunt langa tine si am grija de tot ce ti s-ar putea intampla. Si acum, fugi la somn. Maine mergi la gradinita. - Steluto, iti multumesc ca esti langa mine. Promit sa incerc sa nu-mi mai fie frica de intuneric, spuse copilul. Din acea seara, copilului nu i-a mai fost frica sa mearga la culcare. A cerut chiar sa i se inchida veioza pentru a putea vedea mai bine pe geam, steluta. Ii spunea in fiecare seara somn usor, inainte de a-i transmite cateva din gandurile lui. Ii povestea faptele bune pe care le-a facut pe parcursul zilei, isi recunostea greselile si adormea apoi impacat ca are un prieten care il poate proteja indiferent de ce s-ar putea intampla. O astfel de poveste ii poate prezenta copilului o infatisare mai placuta a intunericului. Ii ofera o interpretare a lucrurilor necunoscute care se intampla in timpul noptii. Daca celui mic ii place povestea,
35

puteti privi impreuna pe geam pentru a cauta o stea pe cer care sa ii fie prietena. Daca cerul nu este vizibil de la fereastra camerei lui, ii puteti lipi pe geam o stea care sa il protejeze in fiecare seara. Puteti lipi o steluta pe geam si pentru noptile innorate, cand copilul nu mai poate vedea pe cer stelele.

Cum il inveti pe copil culorile?

Copiilor le plac culorile: le place sa le combine in desene, sa le identifice in natura sau sa le asorteze atunci cand isi aleg hainele. Afla cateva modalitati simple prin care poti sa il inveti pe copil culorile.

Cum invata copiii culorile

1. Poti folosi materiale interactive: filmulete, jocuri care presupun alegerea unor piese de o anumita culoare etc. 2. O culoare pe saptamana. Informatiile sunt mai usor retinute daca sunt prezentate rand pe rand. Acest
36

lucru inseamna ca nu va functiona prea bine ideea de a-l invata pe copil dintr-o data patru culori ca in ziua urmatoare sa treci la nuantele ce se pot obtine din amestecul culorilor primare. Ca sa te asiguri ca cel mic va retine cu usurinta culorile, poti institui o noua regula in familie, pentru un timp Saptamana culorii- in fiecare saptamana, va veti ocupa de o culoare. De exemplu, in saptamana verde, copilul va purta haine sau un accesoriu de culoare verde, veti consuma fructe si legume de culoare verde, veti desena folosind mai ales creioanele verzi etc. Astfel, te asiguri ca cel mic intelege ca fiecare culoare are mai multe nuante si poate fi regasita in mai multe obiecte si in mai multe locuri. 3. Mintea noastra invata pe baza de asocieri. Atunci cand ii prezinti copilului exemple de obiecte de o anumita culoare, poti asocia fiecare culoare cu un obiect care in mod obisnuit este de culoarea respectiva: verde-iarba, albastru-cer, galben-soare, rosu-inima, negru-pamant, portocaliu-frunzele cand e toamna, rozinghetata etc. Dupa ce te-ai asigurat ca reuseste sa asocieze rapid aceste elemente cu acele culori specifice, ii poti cere celui mic ca pentru asocierea verde-iarba sa iti mai dea cateva exemple de obiecte din casa voastra care sunt verzi ca iarba. 5. Repetitia ajuta procesul de invatare. Atunci cand ii prezinti copilului cate un obiect sau vrei sa-i atragi atentia catre ceva, mentioneaza alaturi de obiectul sau persoana respectiva si culoarea. De exemplu: ia priveste balonul verde !, Uita-te la tanti de peste drum cu umbrela galbena !, Uite la tati ce negru este de la cenusa pe maini ! etc. 6. Copiii pot sa recunoasca culoarea mai repede decat sa ii poata pronunta numele. Astfel, in orice activitate cere-i de exemplu sa grupeze mingile de culoare albastra si separat sa le puna pe cele de culoare rosie. Cere-i copilului sa arate toate obiectele de o anumita culoare din camera, iar apoi schimba culorile intre ele. De exemplu: arata-mi toate obiectele de culoare galbena pe care le vezi. Atunci cand omite un obiect, ajuta-l sa il recunoasca. De asemenea, daca le-a numit pe toate, nu uita sa il feliciti. 7. Gandirea umana este flexibila. Cand vorbim de flexibilitate in gandire ne referim la faptul ca putem face cu usurinta transferul cu ceea ce am invatat intr-o situatie anume spre o situatie similara, insa diferita in acelasi timp. De exemplu, daca copilul poate sa recunoasca toate obiectele albastre din casa, ai putea sa treci la cerinta Arata-mi ce obiecte albastre intalnim pe strada, pe drumul nostru spre gradinita.

Ce treburi casnice se potrivesc prescolarului?

Daca intr-o zi propriul tau copil te-ar intreba: Cine a spus ca eu sunt mic si nu stiu sa fac nimic pentru ca refuzi sa-l implici in treburile casnice fiindca e prea mic, ce i-ai raspunde? Pana si cei mici pot fi introdusi in viata de adult, cu grija si cu sarcini gandite pe masura puterii lor. Fiecare treaba pe care i-o dai de facut copilului tau il invata ceva, mai ales la varste mici, cand inca descopera lumea.

37

Cum faci curatenie in casa cu copilul tau prescolar?

Iata cateva lucruri pe care il poti invata pe prescolar implicandu-l in diverse sarcini casnice simple, legate atat de curatenie, cat si de alte tipuri de activitati. 1. Invata-l despre igiena proprie. Cel mai usor poti face acest lucru prin sarcini legate de pastrarea curateniei in casa, precum: - sa duca hainele murdare la cosul cu rufe, - sa puna prosoapele pe care le foloseste dupa ce iese din baie, la spalat, - sa te ajute in a intinde hainele la uscat, - sa-si stearga pantofii de murdarie, - sa isi spele singur paharul pe care l-a folosit, precum si tacamurile. 2. Invata-l despre ecologie. Sarcini casnice pe masura unui prescolar care il invata despre ecologie si protectia mediului: - sa ude un ghiveci cu flori, - sa arunce hartiile inutile la cosul de gunoi, - cu ajutorul tau, sa stinga becurile si televizorul inainte de culcare, - sa te ajute sa plantezi o floare in ghiveci sau in gradina. Prescolarii incep sa invete si sa manuiasca obiecte precum matura, grebla, lopata. Ii poti da treburi casnice care implica asemenea obiecte de jucarie: - sa mature, - sa stranga frunzele de pe trotuarul din fata casei, - sa stranga iarba cosita etc. 3. Ajuta-l sa descopere ce inseamna ordinea la locul de munca/creatie/activitate. Copiii invata destul de greu invata sa fie ordonati, insa ai mai multe sanse daca ii implici in treburi casnice precum: - sa stranga cariocile dupa ce coloreaza, - sa puna creioanele la locul lor cand a finalizat desenul, - sa spele paharul in care a pus pensula incarcata de culoare in activitatea sa de pictura, - sa-si aranjeze jucariile si hainele, - sa-si sorteze hainele dupa anotimp, culoare, tip (bluze cu maneca scurta sau lunga, fustite si/sau pantaloni), 4. Invata-l sa economiseasca. Copilul tau te poate ajuta ca la finalul mesei, sa sorteze ce-a mai ramas in farfurii si sa puna deoparte mancarea in frigider pentru a economisi hrana. Daca vine vorba de a economisi banii pentru haine, ii poti cere copilului tau sa sorteze hainele rupte de cele care inca mai pot fi purtate. Economisirea energiei si a apei este importanta. Ii poti cere copilului: - sa traga singur draperiile cand se trezeste pentru a intra cat mai multa lumina naturala in casa, - sa verifice daca nu cumva robinetele sunt lasate deschise si se scurge apa fara nevoie (pierderile de apa). 5. Invata-l notiuni matematice: marimi, sortare etc. Iata cateva exemple de sarcini care il ajuta pe copil sa inteleaga notiuni matematice: - sa sorteze hainele curate de cele murdare,
38

- sa aseze tacamurile pe categorii (furculite cu furculite si lingurite cu lingurite etc.), - sa puna cestile mici langa cele mici si pe cele mari alaturi de cele din aceeasi categorie, - sa aseze nasturii pe marimi, - sa numere cate servetele sunt necesare la masa daca mai aveti si cativa musafiri etc. 6. Care sunt etapele vietii. - cere-i copilului sa te ajute la plantarea unei samante de floare intr-un ghiveci, - in momentul in care aceasta creste, solicita-i copilului sa o ude periodic, - cand a crescut mai mare, ii puteti face impreuna un suport pentru a nu se revarsa pe langa ghiveci sau il puteti schimba ghiveciul, - in plus, poti inmulti planta. Astfel va putea observa prin experientiere directa, ce inseamna un ciclu de viata. 7. Dezvolta-i motricitatea grosiera si pe cea fina. Pentru motricitatea grosiera, copilul tau poate sa te ajute in sarcini casnice de genul: - sa tina farasul in timp ce tu aduni mizeria cu matura, - sa puna farfuriile la locul lor, - sa duca el o plasa mai usoara atunci cand veniti de la cumparaturi, - sa duca gunoiul la tomberon. Pentru motricitatea fina, copilului i se pot da treburi casnice de genul: - sa stearga praful de pe mobila. E nevoie de coordonare ochi-mana foarte buna pentru a nu darama vreun obiect de pe mobila. De aceea, evita sa ii ceri copilului sa stearga praful de pe rafturile pe care ai obiecte care se pot sparge. - sa stinga televizorul sau becul din camera, - sa faca un ghem de ata dintr-un sul pe care tu il vei folosi pentru a impleti ceva, unui membru din familie, - sa aranjeze hainele in dulap, - sa amestece sub supravegherea ta in mancare etc.

Ce treburi casnice poti incredinta scolarului?

Singura responsabilitate a ta este scoala, tu trebuie doar sa inveti, de restul ma ocup eu! este o replica frecvent intalnita la parintii care doresc sa isi incurajeze copiii sa se implice in invatare intr-un mod cat mai responsabil. Responsabilitatea se invata insa si prin alte activitati. Cele mai simple modalitati de a-l invata pe copil sa fie responsabil si independent sunt activitatile pe care le realizezi in casa si la care ti-ar putea da o mana de ajutor din cand in cand.

Ce treburi casnice poate sa faca un copil

Am pregatit o lista orientativa de sarcini casnice potrivite copiilor in clasele primare. Nu este obligatoriu
39

ca un copil sa le realizeze pe toate si nici nu trebuie ca acestea sa ii ocupe o foarte mare parte a zilei, insa atunci cand are timp liber, iar tu ai treaba, puteti petrece timpul impreuna cerandu-i sa te ajute la treburile casnice. 1. Ajuta-l sa descopere respectul fata de o alta persoana, dar si fata de munca altcuiva. Ii poti propune copilului sarcini casnice pe care sa le faca impreuna cu o alta persoana: - sa puna rufele la uscat dupa ce altcineva s-a ocupat de spalarea lor- (initial, sub supravegherea ta, pentru a invata sa le aseze corect), - sa isi prepare gustarea pentru dimineata folosind ingredientele pe care le-ai pregatit tu, - sa aseze cumparaturile in dulap in timp ce tu le asezi in frigider, - atunci cand rearanjati mobila in casa, sa mute obiectele de dimensiuni mici, in timp ce parintii muta mobila de dimensiuni mai mari - sa stranga gramezile de mizerie din curte, dupa ce altcineva a maturat, - sa stearga farfuriile de apa pentru a le aseza pe raft. 2. Invata-l sa fie perseverent. Copiii de varste mai mari pot fi implicati in treburi casnice care sa le solicite atentia sau efortul pentru o perioada mai lunga de timp sau care sa necesite reluarea activitatii. Iata cateva sarcini casnice care ne solicita rabdarea de obicei: - sa curete geamul din camera sa. Il poti invata mai intai cum sa procedeze si apoi il poti lasa singur. - invata-l sa isi calce singur o bluza. Cel mai probabil, va fi nevoie sa stai langa el de fiecare data cand face acest lucru, pentru a preveni accidente. Dar il va invata sa se descurce singur si il va invata sa aiba rabdare si sa persevereze pana cand reuseste sa obtina ce si-a propus. - sa vopseasca o piesa de mobilier, o usa sau un toc al ferestrei. - sa lustruiasca diverse suprafete metalice. 3. Invata-l ce inseamna atasamentul fata de un animal sau fata de o persoana. Sarcinile casnice cele mai frecvente in aceste doua situatii vizeaza tocmai a avea grija de un animal sau de o persoana. Iata cateva exemple: - sa hraneasca animalul de casa, - sa curate dupa el, - sa se asigure ca acesta a fost plimbat sau scos din casa daca e vorba de un caine, - sa se joace cu animalul de companie. Daca vine vorba de un om, aici ne referim in principiu la un frate sau o sora mai mica pentru care ar putea sa depuna eforturi in urmatoarele sarcini: - sa-l ajute sa-si pregateasca gentuta pentru gradinita, - sa-i puna sandviciul in gentuta, - sa il hraneasca, - sa il supravegheze pe copil, - sa ajute la strangerea jucariilor. 4. Exemplifica-i ce anume inseamna voluntariatul. Ii poti propune copilului sa se implice in activitati casnice pentru persoane varstnice sau bolnave, care nu se pot deplasa. Poate fi vorba de o vecina care are nevoie ca cineva sa ii cumpere paine, sa o ajute la curatenie in casa sau sa o ajute sa aseze masa sau chiar de activitati realizate in organizatii non profit. 5. Invata-l sa fie independent. Scolarii de varste mai mari sau chiar cei mici, cu spirit de initiativa, pot fi incurajati sa devina independenti, cerandu-le sa realizeze urmatoarele activitati: - sa isi planifice singur programul zilnic (timpul pentru teme, pentru joaca, pentru hobby-uri),
40

- sa raspunda la telefon si sa preia mesaje, - sa aseze singur masa pentru pranz (mai ales cand este singur acasa), - sa isi planifice petrecerea pentru ziua de nastere impreuna cu tine, - sa isi faca singuri bagajul atunci cand pleaca intr-o excursie, - sa faca cumparaturi simple, - sa isi pregateasca singur cada pentru baie.

Esti obraznic! Efectele etichetarii copilului

Cum crezi ca se simte sau cum crezi ca se va comporta copilul care afla de la parintele sau ca este obraznic, lenes sau incapabil? Pentru copil, parintele reprezinta principala sursa de informatie, de aceea el va intelege ca, este incapabil, ca ii dezamageste si ii nemultumeste pe parintii sai. Acest lucru inseamna ca isi formeaza o imagine negativa despre sine si, implicit, o stima de sine scazuta. Mai ales la varste mici, copiii cred tot ce le spun parintii si isi regleaza comportamentul in functie de ceea ce au aflat de la ei.

Cum isi formeaza copilul o imagine negativa despre sine

Asa nu Adultul ii spune copilului ca este imatur si se comporta ca un bebelus. Copilul interiorizeaza spusele
41

parintelui sau si data viitoare cand se va confrunta cu o situatie dificila, este posibil sa isi aduca aminte si sa fie convins ca nu se va descurca. Va fi cuprins de teama si nu va reusi sa faca fata situatiei. Cu alte cuvinte, se va comporta ca un bebelus. Situatie ipotetica Copilul tau a pierdut cheia de la casa. Inainte de a discuta despre acest lucru cu copilul tau, este bine sa te intrebi ce doresti sa obtii: 1. doresti sa ii transmiti ca este un iresponsabil si ca merita pedepsit? sau 2. iti doresti sa il educi astfel incat sa nu se repete acest incident? Probabil, daca esti nervos si obosit, prima reactie va fi una negativa, precum Esti un iresponsabil! Tiam zis sa ai grija!, dar prin aceasta nu vei face decat sa afectezi stima de sine a copilului. Daca insa doresti sa-l ajuti pe copil sa nu mai piarda cheia, il poti intreba cum s-a intamplat acest lucru si puteti gasi impreuna solutii: alegerea unui loc sigur pentru a pune cheia, cumpararea unui breloc pe care il poate prinde intr-un loc sigur in ghiozdan etc. Expresii precum Nu pot sa sufar un copil neascultator, Daca nu stai langa mine, nu te mai aduc aici, Sunt prea bun cu tine!, Ma scoti din sarite, Ma faci de ras sunt destul de frecvente in relatia parintecopil. Ele afecteaza echilibrul emotional al copilului, dar si relatia acestuia cu parintii, deoarece induc frica si sentimentul de culpabilitate. Cele doua exemple ilustreaza felul in care se realizeaza definirea negativa, care duce la o stima de sine scazuta si la o slaba incredere in sine a copilului. Definirea negativa are o desfasurare circulara: copilul are un comportament nedorit, parintele sanctioneaza comportamentul etichetand copilul prin termeni negativi (lenes, obraznic, iresponsabil), copilul interiorizeaza aceasta caracterizare a parintelui (isi asuma spusele parintelui) si data viitoare repeta comportamentul nedorit.

Cum isi formeaza copilul o imagine pozitiva despre sine

Asa da Parintele observa ca cel mic, desi intelege usor lectiile, isi face temele destul de lent si activitatea acestea ii ocupa mult timp. Alege sa aprecieze calitatile copilului si ii spune: Intelegi foarte usor lucrurile noi, iar pentru a-l ajuta sa termine mai repede lectiile, ii cumpara un cronometru sau il intreaba ce l-ar ajuta sa devina mai rapid. Data viitoare cand se va afla intr-o situatie in care i se explica ceva nou, copilul isi va aminti aprecierile parintelui si se va simti capabil sa faca fata situatiei. Primind o noua apreciere pentru rezultatele obtinute, stima de sine va fi din nou consolidata. Acest exemplu ilustreaza definirea pozitiva. Ea functioneaza conform aceluiasi principiu ca si cea negativa, doar ca de aceasta data copilul interiorizeaza mesajele pozitive transmise de parinte. Multi parinti recurg la definirea negativa cu intentii bune: acelea de a-l determina pe copil sa isi schimbe un comportament gresit. Insa, facand mereu referire la punctele sale slabe, stima sa de sine scade, iar capacitatea de a face fata situatiilor noi sau de a se afirma, de exemplu, in fata celorlalti scade.
42

Copilul tau este pregatit pentru clasa intai?

Copilul tau a renuntat la joaca in favoarea activitatilor prin care invata lucruri noi? Este curios sa afle mai multe despre cum va fi la scoala? Este nerabdator sa inceapa clasa intai pentru a invata sa citeasca, sa scrie si sa calculeze la fel ca un om mare? Odata cu intrarea in scoala, copilul se confrunta cu o multime de schimbari carora trebuie sa le faca fata: noi reguli de comportament, noi activitati, noi colegi, o noua autoritate, doamna invatatoare si noi informatii pe care trebuie sa le retina. De aceea este absolut necesar ca cel mic sa fie pregatit pentru acest moment. Printre cele mai intalnite schimbari comportamentale care apar la varsta de 6-7 ani se numara timiditatea, agresivitatea, izolarea sau instabilitatea comportamentala.

Cele mai frecvente dificultati intampinate in pregatirea copilului pentru scoala

Exista doua categorii de posibile reactii dificile ale copiilor. 1. Copiii care refuza activitatile de la gradinita Parintii spun despre acesti copii ca nu se mai pot intelege cu ei, ca au devenit brusc obraznici,
43

neascultatori si capriciosi. Acestia sunt foarte dinamici, renunta cu usurinta la activitatile de joc incepute si le prefera pe cele realizate impreuna cu adultii. Pe de alta parte, educatoarele descriu acesti copii ca fiind foarte activi, interesati sa afle cat mai multe despre scoala si dispusi sa se implice in activitati de invatare. De exemplu, se joaca mai putin si prefera sa citeasca. Dificultatile apar deoarece copilul, desi inca prescolar, pare a fi depasit stadiul gradinitei si refuza activitatile propuse in cadrul ei. Din perspectiva inceperii scolii insa, o astfel de atitudine manifestata de un copil este benefica, deoarece exprima curiozitate si demonstreaza ca este pregatit pentru a invata. 2. Copiii care accepta activitatile de la gradinita Acestia sunt copiii care au un comportament opus celui descris mai sus: nu declanseaza conflicte, sunt linistiti, ascultatori, se ocupa mai mult cu jocul si nu protesteaza la cerintele adultilor. Inca nu sunt pregatiti sa renunte la joc in favoarea invatarii. Practic, sunt multumiti cu situatia in care se afla si nu aduc probleme celor din jur. Dificultatile apar mai tarziu, odata cu inceperea scolii, deoarece acesti copii nu sunt complet pregatiti pentru asta.

Cum reactioneaza acesti copii in clasa intai?

In clasa intai, copiii din prima categorie reusesc sa depaseasca acele comportamente neplacute manifestate in gradinita, reintrand in normal. Exista insa in continuare riscul ca o alta criza sa se manifeste daca nu reusesc sa faca fata programului scolar. De aceea, copiii au nevoie de sprijin in primul an de scoala pentru a se adapta la toate modificarile (un nou orar, un alt fel de predare, temele pentru acasa etc.). Este recomandat ca parintii sa le ofere sprijin in realizarea temelor, sa ii ajute sa isi organizeze timpul dedicat invatarii acasa, sa ii ajute sa isi verifice cunostintele si sa le puna la dispozitie mai multe materiale sau sa le faciliteze si alte modalitati de a intelege conceptele predate la scoala. De asemenea, atunci cand parintele nu foloseste pedepse pentru rezultatele scolare, copilul se simte in siguranta atat in relatia cu scoala, cat si cu parintele. Copiii din a doua categorie au mai multe sanse sa dezvolte o criza de comportament, odata cu intrarea in clasa intai. Acasa fac mofturi, sunt capriciosi, obraznici, iar la scoala sunt indisciplinati, nu participa la lectie, aduc la scoala jucarii, se joaca sub banca, iar performanta lor scolara este scazuta. Si acesti copii au nevoie de sprijin pentru a putea trece de la stadiul de prescolar preocupat de joc, la scolarul interesat de invatare. Ei pot fi sprijiniti prin jocuri educative, prin activitati practice in urma carora descopera lucruri noi si prin discutii sau intrebari care sa le stimuleze curiozitatea fata de diverse domenii de cunoastere. De asemenea, pot fi incurajati treptat sa devina independenti, primind sarcini si responsabilitati pe masura puterilor lor. Aceste crize de dezvoltare apar si se manifesta in modalitati diferite, in functie de dezvoltarea fiecarui copil. In timp, majoritatea copiilor se adapteaza la scoala, asa ca ambele situatii pot fi gestionate. atata vreme cat parintii sunt pregatiti pentru ele si daca reactioneaza cu rabdare si atentie la nevoile copilului.

44