Capitolul 13 Declaratie

Asistam la o cearta despre petrecere, din nou. Sora mea Alice si cu Bella erau la poli opusi in privinta asta. Eu ma uitam la ele, fara sa zic vreun cuvant, lasandu-le sa se descarce...sau, sa se enerveze mai rau. Incredibil ce probleme erau inaintea unei lupte cu o armata de vampiri... -Doar nu vorbesti serios! Ti-ai pierdut complet mintile. Asta era partea in care Bella incerca sa o faca pe Alice sa anuleze petrecerea. -Poti sa spui ce vrei despre mine, refuza sora mea cu incapatanare. Petrecerea este inca valabila. Bella se inrosise la fata de furie, ramanand pentru un moment fara cuvinte. -Of, calmeaza-te, Bella! Nu avem nici un motiv sa nu ne vedem de planul nostru. Si in plus, deja am trimis invitatii.e -Dar..tu...eu...esti nebuna! Cum am spus, fara cuvinte. Edward, sa nu indraznesti sa te bagi. Stiu ca ii dai dreptate. Dar sa nu aud o soapta, gandi Alice cand ma vazu pe cale sa vorbesc. Am tacut, hotarat sa nu ma amestec. Jucam rolul insignificant de privitor. -Deja mi-ai cumparat cadoul, o santaja ea. Nu trebuie sa faci nimic decat sa vii. -Avand in vedere situatia prin care trecem, o petrecere nu este cel mai potrivit lucru. In urma unei discutii in familie, am decis ca lupta nu era un lucru foarte grav. Si cu ajutorul din partea prietenilor lui Jasper, trebuia sa fie chiar simplu. Ma bucuram ca aveam sansa ca in sfarsit sa eliminam o parte majora din problemele noastre. Dupa rezolvarea cazului asta, ne ramanea inca ceva: Victoria, care din nu stiu ce motiv, iesise din viziunile lui Alice, intr-un mod subit. Insa Bella nu era chiar de acord cu modul in care tratam noi situatia. Ii era frica( pe buna dreptate, si in sfarsit). Se temea ca unul dintre noi avea sa pateasca ceva. Bineinteles ca si asta era posibil, dar sansele erau destul de mici. -Situatia prin care trecem se numeste absolvire, iar petrecerea este un lucru atat de potrivit incat a devenit aproape demodat., incerca Alice sa schimbe subiectul.

-Alice! Da, Bella. Macar o data poti sa te prefaci si tu ca nu observi... Trase adanc aer in piept. -Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le punem la punct si asta va dura putin. Daca tot stam aici si asteptam, am putea foarte bine sa ne bucuram de lucrurile frumoase, ii explica ea. Nu termini liceul o singura data. Bella ii arunca o privire urata, probabil gata sa o contrazica cu nenumaratele dati cand terminase Alice liceul. -Prima oara, rectifica, atunci cand ii observa expresia. Nu mai apuci sa mai fii om, Bella. Este o sansa pe care o intalnesti o data in viata. Am tresarit la spusele ei. M-am uitat in jur sa vad daca asculta cineva, apoi am privit-o pe Alice cu subinteles. Insa ea mia scos limba ca un copil de gradinita. Calmeaza-te. Crezi ca cineva din cantina ar fi interesat de ce au de vorbit ciudatii Cullen? Am ignorat-o, si mi-am privit tava cu mancare in continuare si am tacut. -Ce lucruri mai trebuie puse la punct, intreba Bella, de data asta cu fata spre mine. Am inghitit in sec, fara sa o privesc in ochi. Acum sa te vedem, domnule Cullen. Crezi ca sa ii explici unei fiinte umane cum sta treaba cu vampiri nou-nascuti e o nimica-toata? Poftim, te vei descurca de minune, ma incuraja Alice, foarte incantata. -Jasper crede ca avem nevoie de ajutor. Avea expresia ,,Si eu cred la fel. Dar inainte sa zica ceva, am continuat. -Familia Tanyei nu este singura optiune pe care o avem. Carlisle incearca sa dea de niste vechi prieteni, iar Jasper ii cauta pe Peter si pe Charlotte...S-a gandit sa vorbeasca si cu Maria, am spus incet, precaut sa nu o sperii din nou, aducand vorba de povestea lui Jasper, care o inspaimantase destul de rau. Dar nimeni nu prea vrea sa ii implice pe cei din sud. Nu ar trebui sa

fie prea greu sa ii convingem sa ne ajute. Nimeni nu vrea o vizita din Italia. -Dar acesti prieteni...nu vor fi...vegetarieni, nu? -Nu, i-am raspuns. Trebuia sa recunosc ca nu prea ma gadisem la Bella si la nomazi in acelasi timp, deci nu luasem in calcul posibilitatea ca ei sa se intalneasca. Alice imi citit ingrijorarea de pe chip. -Sunt prieteni. Totul va fi bine, ii spuse Bellei, dar mai mult pentru mine. Nu-ti face griji. Si oricum Jasper trebuie sa ne predea cateva cursuri despre eliminarea nou-nascutilor. La auzul cuvintelor ce erau legate de eliminarea problemelor, am simtit o usurare enorma. -Cand plecati? Intreba Bella putin ingrijorata. -O saptamana. Ar trebui sa fie suficient. Expresia Bellei se schimba, iar ochii ii parura ingrijorati dintr-o data. -Arati cam verde, Bella, observa si Alice. Am strans-o in brate, ca sa ii ofer sentimenul de siguranta. I-am vorbit calm. -Va fi bine, Bella. Ai incredere in mine. Am vazut cum si-a dat ochii peste cap. Apoi se incrunta, ridul dintre sprancene devenind mai vizibil. Dupa un timp de gandire, paru de parca ii venise o idee. -Cautati ajutor, incepu ea incet, numai pentru noi, ca sa nu auda ceilalti. -Da, spuse Alice, privindu-ma. Am dat din cap, in semn ca nu stiu despre ce vorbea. -As putea sa ajut eu. Cand am auzit, am strans-o din reflex si mai tare de brate. Nu era nici locul nici momentul potrivit sa avem din nou discutia despre transformare. Am incercat sa ma calmez, tragand mult aer in piept. Da... o armata de nou-nascuti, si un om care e pe cale sa devina unul, in chinuri groaznice timp de 3 zile. Ce zici de asta, fratioare? Exces de adrenalina, sau s-a lovit cu capul de ceva? Nu mai voiam sa ii mai ascult gandurile. Nu mai voiam sa se mai aduca in discutie vreodata transformarea ei. Dar prezentul si viitorul erau foarte diferite de ceea ce voiam eu. -Chiar nu ne-ai fi de ajutor.

-De ce nu? o contrazise Bella cu un ton nevinovat. Opt sunt mai multi decat sapte. Si avem timp mai mult decat suficient. -Nu exista suficient timp sa te facem pe tine sa fii de ajutor, Bella, incerca Alice sa o convinga. Nu-ti aduci aminte cum i-a descris jasper pe cei tineri? Nu ai fi buna de lupta. Nu ai putea sa iti controlezi instinctele si vei fi o prada usoara. Si apoi Edward se va pute in pericol in incercarea de a te proteja. Bella ofta resemnata, rezemandu-se de scaun si incrucisandu-si nemultumita bratele la piept. Mi-am relaxat stransoarea din jurul ei, si i-am soptit la ureche. -Nu pentru ca ti-e frica, i-am amintit. Imi aparura deodata in minte imagini cu Renee sunand ca sa anuleze vizita in Forks. M-am uitat nedumerit la Alice. -Oh..Urasc momentele cand oamenii imi spun in ultima clipa ca nu mai vin. Asta inseamna ca acum lista de invitati este de saizeci si cinci, facu ea un calcul in minte. -Saizeci si cinci! Exclama Bella furioasa, cu ochii mari de uimire. -Cine nu mai vine? Am intrebat eu. -Renee? -Poftim? Renuntase la tonul de exasperare din voce, parand mai linistita. -Avea de gand sa iti faca o surpriza de absolvire, dar a intervenit ceva. Vei avea un mesaj de la ea cand vei ajunge acasa. Am privit-o cum s-a relaxat, rasufland usurata. Nu intelegeam motivul pentru reactia ei brusca, dar acum parea chiar putin multumita. Bella isi lasa ghiozdanul pe canapeaua din sufragerie si se indrepta catre telefon, care inregistrase mesajul de la Renee. Asculta fericita fiecare cuvant din apelul pe care eu deja il invatasem din mintea lui Alice. Ca vampir, retineam exact vorbele sau gandurile reproduse de persoana respectiva, si tonul cu care au fost spuse, nu numai mesajul pe care il transmiteau. -Ei bine, cu una am rezolvat, rasufla ea usurata. -Care una? Am intrebat-o, nestiind la ce se refera. -O persoana din cauza careia nu mai trebuie sa imi fac griji ca va fi ucisa saptamana asta.

Tipic pentru Bella. Ea lua lucrurile prea in serios cand nici macar nu era nevoie. In situatia asta, ei bine, era cam de 10 ori mai rau. Era o persoana foarte matura pentru varsta ei. Uneori mi-as fi dorit sa riste putin. -De ce nu luati tu si cu Alice chestia asta in serios? Este o situatie grava. I-am zambit, amuzat de vorbele ei. Credea ca eu si Alice nu eram seriosi? Si-ar fi schimbat cu siguranta parerea daca l-ar fi vazut pe Emmett, entuziasmat ca un copil la prima lui lupta pe terenul de joaca. -Ai incredere, am incurajat-o. -Minunat, bombani ea nemultumita ca intotdeauna de spusele mele, atunci cand purtam discutii in contradictoriu. Nu se puteau numi certuri, pentru ca nu era atat de rau. Apoi, timp de 10 minute am privit-o pe Bella vorbind la telefon cu mama ei. Adica nu era chiar o discutie, pentru ca Renee vorbea, iar Bella aproba cand era cazul. Dupa ce a auzit pentru a treia oara povestea lui Phil, scuzele mamei ei, si i-a urat sanatate tatalui ei vitreg, la sfarsit, a asigurat-o ca ii va povesti detaliat totul despre petrecere, absolvire si despre cum mai decurgea relatia noastra. In toate aceste 10 minute, am ascultat rabdator discutia si m-am jucat cu parul ei matasos. Cand se uita la mine, obrajii ei capatau nuanta trandafirilor rosii. Era atat de adorabila cand rosea... De indata ce convorbirea se termina, se intinse nerabdatoare catre mine si ma saruta. Am luat-o in brate si am asezat-o pe dulapul liber din bucatarie. Buzele ei se miscau foarte entuziasmate pe ale mele, in timp ce isi incolaci mainile si picioarele in jurul ei, incercand sa ma tina prizonier acolo. Inima ii batea cu repeziciune, iar fata ii era fierbinte. Inainte sa se ajunga prea departe, m-am eliberat din stransoarea ei slaba, pe care se chinuia mult prea mult sa o mentina ferma. Era enervata si nemultumita. Am inceput sa rad, vazandu-i expresia fetei, in timp ce m-am sprijinit de dulapul alaturat. -Stiu ca tu crezi ca ma controlez perfect, dar nu e chiar asa, i-am reamintit. -As vrea eu, ofta ea cu regret, inca bosumflata, si vizibil suparata. Voiam sa deviez de la subiect, dar nu aveam cu ce sa incep. In afara de...

-Maine dupa scoala, am inceput, deja regretand ca am adus vorba de asta, merg la vanatoare cu Carlisle, Esme si Rose. Numai cateva ore ne tinem aproape. Alice, Jasper si Emmett ar trebui sa fie in stare sa aiba grija de tine. Imi parea rau pentru ca a doua zi avea examenele la istorie si la matematica, si nu imi puteam petrece prea mult timp cu ea. Si al doilea motiv pentru care regretam... preferam, sau incercam, sa nu mi-l amintesc. Bineinteles ca esuam lamentabil. Cineva cu blana si ganduri zgomotoase. Da, ati ghicit. Corcitura Jacob Black. -Ah, mormai ea. Uras sa fiu dadacita. -E temporar, am asigurat-o. -Jasper se va plictisi. Emmett va face glume pe seama mea, imi enumera ea motivele nemultumirii ei. -Se vor purta cat mai bine posibil, i-am promis. Stiam ce urmeaza, asa ca m-am pregatit cat puteam de bine pentru ca fata mea sa ramana cu aceeasi expresie nonsalanta ca inainte. -Stii...nu am mai fost in La Push de la petrecerea aceea la gratar. In acel moment, cand am observat cu cata speranta spusese acele cuvinte aproape ca o rugaminte, am simtit cum ma rupeam in mii si mii de bucatele. -As fi in siguranta acolo, rasuci ea si mai mult cutitul in rana. Mi-am folosit toata puterea pe care o detineam in acel moment sa nu strig, sa nu reactionez violent si sa o sperii. -Probabil ca ai dreptate, a fost tot ce am putut sa zic, in ciuda a ceea ce simteam. M-a surprins chiar si pe mine cat de calm a reusit sa-mi sune vocea. Blestemam ziua in care o lasasem pe Bella. O blestemam in cele mai cumplite feluri. Era numai vina mea ca se ajunsese pana aici. Ca lasasem sa se ajunga pana aici. -Ti-este sete deja? Ma intreba, incercand sa schimbe subiectul. Eram sigur ca nu ma daduse de gol nicio emotie, dar ea ma cunostea foarte bine. Mi-a mangaiat urma incercanata de sub ochi, care inca aveau culoarea auriului. -Nu chiar, am recunoscut eu. Vrem sa fim cat mai puternici se poate. Poate ca vom mai vana pe drum, in cautare de o prada mare. -Asta va face mai puternici?

I-am analizat cu atentie chipul. Stiam cat de mult o indispuneau discutiile de genul asta, asa ca nu voiam sa inrautatesc situatia. Dar pe fata ei nu se citea decat curiozitate. Asa ca am decis sa continui. -Da, am spus, ezitand. Sangele uman ne face cei mai puternici, desi doar din punctul de vedere al inversunarii. Jasper s-a gandit sa trisam oricat de mult ar uri ideea, gandeste practic - , dar nu va veni cu propunerea asta. Stie ce va spune Carlisle. M-am uitat din nou la ea, dar in ochii ei nu era nici urma de frica sau acuzare. Ma asteptam sa imi reaminteasca importanta stilului nostru ne viata, sau ceva de genul asta. Dar de data asta, nimic. Era lipsita de expresie. -Ar ajuta? -Nu conteaza. Nu vom schimba ceea ce suntem. Nu aveam chef sa ma contrazic cu asta, asa ca am trecut peste. Evident ca de asta sunt ei atat de puternici. Nou-nascutii sunt plini de sange uman, de sangele lor care reactioneaza la schimbare. Ramane in tesuturile lor si le da putere, i-am explicat. Corpul lor il foloseste incetul cu incetul, asa cum a spus jasper, iar puterea incepe sa scada dupa un an. -Cat de puternica voi fi eu? Ma intreba ea cu subinteles. Am ranjit, amuzat de imaginea neindemanaticei Bella, transformata intr-un vampir cu forta letala. -Mai puternica decat mine. -Mai puternica decat Emmett? Vru sa stie, nevenindu-i sa creada, uimita de-a binelea. -Da, i-am spus, aproape razand. Fa-mi o favoare si provoaca-l la o partida de skandenberg. Va fi o experienta benefica pentru el. M-am abtinut din nou sa nu rad. Aveam deja in cap expresia fetei lui cand avea sa fie batut de o vampirita nou-nascuta. Skandenbergul intra in lista primelor lucruri pe care trebuia sa le faca Bella odata transformata. Incepu si ea sa rada. Avea sa fie mai uimita decat Emmett cand isi va da seama cata forta va avea. Dupa ore, am condus-o pe Bella la granita, apoi trebuia sa plec la vanatoare. Macar atat trebuia sa ma lase sa fac, desi eram convins ca imi va face mai mult rau, cand voi auzi gandurile...m-am rezumat la cuvantul ,,deranjante ale lui Jacob. -Ce-ai facut la examene?, am intrebat-o pe Bella, rupand tacerea.

-La istorie a fost usor, dar nu sunt la fel de sigura si de matematica. Mi s-a parut prea logic totul, deci probabil ca am picat, trase ea concluzia. -Sunt convis ca te-ai descurcat de minune, am incurajat-o. Sau, daca intr-adevar esti ingrijorata, as putea sa il mituiesc pe domnul Varner sa-ti dea zece. -Aaa, mersi, dar nu. Am ras zgomotos. Bella fusese intotdeauna o adepta a corectitudinii. Nu ma lasa sa ii daruiesc nimic, ca sa nu mai vorbim de taxe de scolarizare si restul. Apoi, dintr-o data, in fata mea aparu o masina rosie veche, si odata cu ea, ganduri deranjante. Slava Domnului, Bella. In sfarsit, credeam ca nu mai apari. Buna si tie, Edward... Am parcat incet masina, resemnat. -Ce s-a intamplat? ma intreba ea inainte sa iasa. Haide, vino. Lasa-l pe el. NU te merita. Iti voi demonstra cat de mult te iubesc, vei vedea. Fiecare cuvant in plus, era ca un cutit infipt in inima. Daca el ii spunea, si ea accepta... Mi-am scuturat capul la gandul acesta. -Nimic, i-am raspuns rece, in timp ce ma uitam spre Jacob, dandu-i un advertisment din priviri. Ce-i? Ooo... ti-e teama sa nu o pierzi, nu-i asa lipitoare? Probabil trebuia sa te fi gandit la asta inainte sa o lasi ranita in halul ala... Continua sa ma tortureze cu imagini din acea perioada nenorocita. Bella plangea, ochii ei aratau obositi, sfarsiti, tristi. Iar el era alaturi de ea, imbratisand-o si stergandu-i lacrimile. As fi preferat de o mie de ori sa ma chinuie Jane decat sa privesc asta, si sa stiu ca eu sunt raspunzator. -Doar nu-l asculti pe Jacob, nu? ma acuza ea. -Nu e usor sa ignori pe cineva care striga in gura mare. -Oh! Si ce striga el in gura mare, vru ea sa stie. -Sunt ferm convins ca-ti va raspunde chiar el.

Apoi, claxona enervat de doua ori, facandu-i semn Bellei sa se grabeasca. -Ce nepoliticos, am mormait eu. -Asa este Jacob... Apoi iesi din masina, indreptandu-se catre masina rosie. Pe fata lui se intinse un ranjet larg, satisfacut. Tot ce voiam in momentul ala, era sa plec, sa ma ascund, sa nu mai stiu de nimeni si de nimic. In toata viata mea, un singur lucru ma speria si ma facuse sa ajung in halul acesta: gandul ca am pierdut-o definitiv pe Bella. Nu o acuzam, pentru ca nu era vina ei. Era numai nenorocita mea de vina. A mea. Iar acum priveam consecintele prostiei mele. Am intors masina, si m-am indreptat catre Forks, apasand acceleratia spre un loc unde puteam fi singur. Mi-am reprimat un strigat, privind in gol pe parbrizul masinii, facand fata durerii care ma sfasia pe dinauntru.

SFARSITUL CAPITOLULUI