1.Bulgaria (bulgar , AFI: [blgarija]), oficial Republica Bulgaria ( , [rpublika blgarija]) este o ar european situat n Peninsula Balcanic.

Se nvecineaz cu Romnia la nord (n cea mai mare parte de-a lungul Dunrii), Serbia i Republica Macedonia la vest i Grecia i Turcia la sud. La est, teritoriul rii este delimitat de Marea Neagr. 2. Scurt istoric al Bulgariei

Teritoriul de astazi al Bulgariei este locuit inca din cele mai vechi timpuri istorice - epoca de piatra, descoperiri arheologice datand acea perioada au fost facute langa Karlovo, in regiunea Nova Zagora, Veliko Tarnovo, Vidin, Sofia, Teteven, Troyan si in Rodopi. Din acea perioada dateaza si cea mai veche comoara de aur din lume, descoperita in apropiere de Varna. In epoca de bronz aici se stabilesc tracii, fapt mentionat pentru prima data de Homer. Principalele lor ocupatii sunt agricultura si cresterea animalelor, lasand dovezi de o cultura bogata (Tezaurul Vulchitrun). In secolul XI-VI i.Hr. apar primele formatiuni de stat a tracilor, perioada infloritoare a carora fiind in secolul al VII-VI i.Hr. In secolul I i.Hr. teritoriile lor au fost cucerite de Roma, iar din secolul V sunt incluse in Bizant. Treptat, tracii au disparut fiind inclocuiti de slavi care s-au stabilit pe Peninsula Balcanica in perioada secolului VI. In a doua jumatate a secolului al VII pe teritoriul actual al Bulgariei de nord-est s-au stabilit si stra-bulgarii. In alianta cu slavii au format statul bulgar, recunoscut de Bizant in anul 681, seful statului fiind ales conducatorul stra-bulgarilor - Han Asparuh, iar ca capitala a fost declarata Pliska. Sub conducerea lui Han Tervel (anii 700-718), Bulgaria isi extinde teritoriul sau si devine o forta politica majora. In perioada lui Han Krum (anii 803-814), Bulgaria, margineste la vest imperiul lui Carol cel Mare si la est trupele bulgare ajung pana la zidurile Constantinopolului, capitala Bizantului. In 864, in timpul domniei Printului Boris I Mihail (852-889), bulgarii au adoptat crestinismul ca religie oficiala, aceasta pentru a elimina diferentele etnice intre bulgari si slavi, si incepe construirea unei natiuni unificate bulgare. La sfarsitul secolului al IX fratii Chiril (Constantin Filozof) si Metodiu au creat si au raspandit alfabetul chirilic. Slavona din Bulgaria s-a raspandit astfel si in alte tari slave, cum ar fi Serbia si Rusia. Ohrid si Pliska, iar mai tarziu si noua capitala Preslav au devenit centre a culturii bulgare, si in general a culturii slave. Pe timpul lui Tar Simeon (893-927) se stabileste "Epoca de Aur a culturii bulgare" si granitele tarii ajung la Marea Neagra, Marea Alba si Marea Egee. In 1018, dupa razboaie continue, Bulgaria a fost cucerita de Bizant. In timpul revolutiei din 1186, condusa de fratii boieri Asen si Peter, puterea Bizantului este respinsa. Se intemeiaza al doilea Regat bulgar si Veliko Tarnovo devine capitala. Puterea anterioara a Bulgariei a fost restaurata in timpul domniei fratelui cel mai mic al lui Asen si Peter - Kaloyan (1197-1207), iar in timpul domniei tarului Ivan Asen II (1218 -1241) cel de-al doilea regat bulgar isi atinge apogeul - se obtine stabilitate politica in sud-estul Europei, granitele se extind pana la Marea Neagra, Egee si Marea Adriatica, se dezvolta enorm economia si cultura. Bulgaria a atins un nou varf al dezvoltarii sale, care dureaza pana la sfarsitul celui de-al doilea Regat bulgar (anii 1186 - 1396). Dezacorduri create intre unii dintre boieri duce la divizarea tarii in doua regate - Vidin si Tarnovo. Acest lucru a slabit tara si ea a fost cucerita de Imperiul Otoman in 1396. Pentru aproape cinci secole Bulgaria a fost sub conducerea otomana. Inceputul miscarii revolutionare organizate pentru eliberarea de sub dominatia otomana este asociat cu activitatea lui Georgi Sava Rakovski (1821-1867) - scriitor si publicist, fondator si ideolog al miscarii liberale de eliberare nationala. De semnificatie majora in miscarea de eliberare nationala a fost activitatea lui Vasil Levski, Liuben Karavelov, Hristo Botev si multi alti bulgari. In 1876 are loc Revoltia Apriliana - prima si marea incercare organizata pentru eliberarea de sub dominatia otomana. Revolta a fost zdrobita cu brutalitate si inecata in sange, dar a reusit sa atraga atentia unor tari europene la problemele nationale bulgare. In 1878, in urma razboiului ruso-turc (1877-1878), statul bulgar a fost restaurat, dar nu s-a putut obtine unitatea nationala. Fostele teritorii bulgare au fost impartite in trei - este proclamat Principatul Bulgariei cu printul Alexandru Battenberg, Rumelia de Est cu un guvernator crestin numit de sultan si Tracia si Macedonia au ramas sub stapanirea Imperiului Otoman. Sfritul secolului XIX si inceputul secolului XX se caracterizeaza prin realizari remarcabile in toate artele plastice. Aceasta este perioada de creatie a poetilor si scriitorilor bulgari Ivan Vazov, Aleko Konstantinov, Dimcho Debelyanov, Pencho Slaveykov singurul bulgar care este mentionat ca candidat pentru Premiul Nobel, Peyo Yavorov. Artistii An. Mitov, Ivan Angelov, Ivan Markvichka, Yar. Veshin B. Schatz au creat unele dintre cele mai remarcabile lucrari ale acestei perioade. Sfarsitul secolului al XIX-lea e marcat de inceputul culturii muzicale profesionale. Primii compozitori bulgari sunt Em. Manolov, D. Hristov, D. Atanasov - Maestro. Decizia de a diviza Bulgaria, adoptata la Congresul de la Berlin (1878), nu a fost niciodata acceptata de catre poporul bulgar. Ca

o consecinta a deciziilor din 1878 a izbucnit revolta Kresna-Razlog (1878-1879), care in 1885 a condus la unificarea Principatului Bulgariei cu Rumelia de Est. Revolutia Ilinden izbucneste in 1903. Ferdinand de Saxa Koburggotski, printul bulgar din 1887, a proclamat independenta fata de Turcia in 1908 si a devenit rege al poporului bulgar. Bulgaria a participat la razboiul balcanic (1912), impreuna cu Serbia si Grecia s-a luptat pentru libertatea Traciei si Macedoniei. Bulgaria a castigat acest razboi, dar in ultimul razboi balcanic (1913) a fost invinsa de Romania, Turcia si fostii aliati, care desprind de la ea teritorii locuite de bulgari. Interventia Bulgariei in Primul Razboi Mondial de partea Puterilor Centrale sa incheiat cu o catastrofa nationala. In 1918, regele Ferdinand a abdicat in favoarea fiului sau, Boris III. Tratatul de pace de la Neuilly, din 1919, impune clauze severe asupra Bulgariei - astfel ea pierde iesirea sa la Marea Egee, Tracia de Vest a devenit parte din Grecia, sudul Dobrogei s-a alaturat Romaniei, iar vecinatatile Strumica, Bosilegrad, Tsaribrod si cateva sate din regiunea Kulsko sunt date regatului sarbo-croatsloven. ( Prin Tratatul bulgaro-roman din 1940 Dobrogea de Sud revine Bulgariei.) La inceputul anilor '40, Bulgaria urmeaza o politica in interesul Germaniei si fortelor Axei. Mai tarziu, participarea plutoanelor bulgare de cavalerie pe frontul de est a fost intrerupta. Tarul Boris al III-a sprijina presiunea publica si previne deportarea a 50 000 de evrei din Bulgaria. In august 1943, tarul Boris al III-a moare si domnia ii reviinei tanarului rege Simeon II. La data de 5 septembrie 1944, armata sovietica a intrat in Bulgaria si la 9 septembrie se proclama guvernul Frontului Patriei, in frunte cu Kimon Gheorghiev. In 1946, Bulgaria a fost proclamata Republica. Regina Mama, Regele Simeon II si Principesa Maria Luisa au parasit tara pentru Egipt prin Turcia. Partidul Comunist Bulgar a venit la putere. Partidele politice din afara Frontului Patriei au fost interzise, economia si bancile au fost nationalizate, terenurile arabile prin forta sunt organizate in cooperative. La conducerea tarii se rotesc in mod constant Gheorghi Dimitrov, Vasil Kolarov, Valko Tchervenkov, Anton Iugov si Todor Jivkov. 10 noiembrie 1989 a marcat inceputul schimbarilor democratice din Bulgaria. A fost adoptata o noua constitutie (1991), partidele politice au fost restaurate, proprietatile, revocate in 1947, sunt recuperate, incepe procesul de privatizare si intoarcerea pamanturilor proprietarilor sai. In 1990 Zheljo Jelev a devenit presedintele tarii - ales in mod democratic la acest post. Prioritatile cheie in politica externa a Bulgariei sunt de a deveni membru in Uniunea Europeana si NATO. Ca rezultat al progresului semnificativ al tarii in implementarea criteriilor de aderare la 10 decembrie 1999 Bulgaria a fost invitata sa inceapa negocierile de aderare. La data de 1 decembrie 2000 Consiliul Ministrilor Justitiei si afacerilor interne a Uniunii Europene a decis sa elimine in mod neconditionat Bulgaria din lista neagra a vizelor. Republica Bulgaria a aderat la Tratatul Atlanticului de Nord la 29 martie 2004, impreuna cu Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia si Slovenia. La 1 ianuarie 2007, dupa ce indeplineste criteriile de aderare, Bulgaria a devenit membru al Uniunii Europene. 3. Demografie

Conform recensmntului din 2001, populaia Bulgariei este n principal de etnie bulgar (83.9%), dar conine i dou minoriti mari, de turci (9.4%) i de romi (4.7%).Restul de 2% consist din mai multe minoriti mici, incluznd armeni, ttari, greci, rui, romni (incluznd vlahi i aromni), ucraineni, gguzi i evrei. 84,8% din populaia bulgar vorbete limba bulgar, o membr a grupului slavic, care este singura limb oficial, dar sunt vorbite i alte limbi, conform etniilor existente.Majoritatea bulgarilor (83.9%) sunt cel Islamul (12.1%), Romano-Catolicismul (1.7%), Iudaismul (0.8%), ns exist i membri ai bisericii protestante, Gregorio-Armene .a. printre restul de 1.6% din ceteni. 5. POLITICA EXTERN A BULGARIEI (1919-1939) sI REVIZIONISMULUI MODERAT Politica externa interbelica a Bulgariei a fost nsa dominata, n ciuda convulsiilor politice interne si a unei ciudate pasiuni de a trai "n dorul revolutiilor"1[57], de tarul Boris III, care a avut controlul absolut.2[58]

Obiectivul postbelic extern imediat al Bulgariei a fost iesirea din izolare, fara a renunta nsa nici un moment la revizuirea pasnica a tratatului de la Neuilly, prin Liga Natiunilor ( art. 19 al Pactului) si alegndu-si drept stat - patron si protector, Italia, singura putere europeana care pledase pentru ntelegerea rolului geopolitic al Bulgariei, ca o contrapondere fata de superioritatea obtinuta prin tratate de Belgrad.3[59] Este poate momentul sa aratam ca un sprijinitor mult mai important al Bulgariei la Paris a fost delegatia americana, care afirmase n mai multe rnduri ca, daca Bulgariei i se cere sa cedeze Tracia occidentala Greciei, atunci ei ar fi trebuit sa i se retrocedeze Dobrogea meridionala, "anexata" de Romnia n 1913 si sa primeasca si Tracia Orientala, pe ct posibil, pna la linia Enos- Midia, asa cum fusese ea proiectata n 1917.4[60] Cum se explica aceasta neasteptata atitudine americana? Credem ca motivatia politicii americane poate fi gasita n puternicul sprijin pe care presedintele Wilson si colonelul House l-au dat ideii de creare a unui stat n plus n Balcani: Macedonia, pe care diplomatia de peste ocean o alesese drept baza americana pentru raspndirea influentei politice si economice n Europa Centrala si Orientala. Acordnd protectia lor unei Macedonii autonom-independente, americanii credau ca Sudul Dobrogei poate fi o buna compensatie pentru Bulgaria.5[61] Urmarindu-si acest obiectiv, Departamentul de Stat american alcatuia la 21 septembrie 1918 un Comentariu oficial asupra celor 14 puncte wilsoniene, aratnd ca, n privinta Romniei, se recunostea extinderea suveranitatii sale asupra Transilvaniei si Basarabiei, dar se formulau ndoieli asupra confirmarii granitelor Dobrogei. Mai mult, anterior acestei date, Wilson recomandase expres o revenire la granita dobrogeana dinainte de 1913. 6[62]

De altfel, puterile aliate garantasera si ele Bulgariei, cu ocazia armistitiului din 19 septembrie 1918, anumite drepturi asupra Dobrogei.7[63] Atunci cnd, la sfrsitul anului 1918, Romnia si Bulgaria au revendicat acest teritoriu, trupele alite l-au ocupat, urmnd ca asupra apartenentei viitoare a Dobrogei sa decida Conferinta de pace. Reticentele Puterilor aliate au existat doar "pro-forma'', caci, n fapt, n decembrie 1918, Romnia prelua deja administratia ntregului teritoriu al Dobrogei, iar n luna mai 1919, trupele franceze se retrageau din Dobrogea propriu-zisa, mentinnd ocupatia doar asupra Cadrilaterului, asupra caruia delegatia bulgara formulase pretentii istorice, etnice si juridice.

n ciuda reticentelor si pozitiei sceptice a delegatiei americane, a faptului ca aliatii au concluzionat ca regiunea Cadrilaterului este una cu o structura etnica complexa,8[64] careia nu i se poate aplica "principiul nationalitatilor", Romniei i se acorda Dobrogea ntreaga. Istoriografia occidentala este unanima n a afirma ca, hotarrea luata n defavoarea Bulgariei se bazeaza pe considerente juridice9[65] si pe realitatea ca Romnia s-a aflat de partea aliatilor la sfrsitul primului razboi mondial. Pe de alta parte, istoriografia bulgara, mai veche sau mai noua, nu oboseste sa proclame "problema dobrogeana"10[66] drept principala problema a politicii externe bulgare, calificnd detinerea de catre Romnia a Cadrilaterului drept "a doua ocupatie romneasca''11[67], o "reanexare"12[68]. n fapt, aceasta modificare de granita a avut drept urmare ncordarea relatiilor dintre Romnia si Bulgaria pentru un interval de timp care, n ciuda eforturilor depuse de ambele tari, va dura pna n 1940. De altfel, analiznd cu minutiozitate

"problema dobrogeana", istoricul bulgar stefan Ancev i anexeaza cel putin 3 alte aspecte: sechestrul bunurilor bulgarilor n Romnia, asezarea refugiatilor bulgari din Dobrogea13[69], locul organizatiei bulgarilor razvratiti, asa-numitii comitadjii, n politica romneasca si n cea bulgara.14[70] Autorul citat uita nsa sa mentioneze ca, o situatie asemanatoare se ntlneste si n cazul relatiilor bulgaro-elene, unele aspecte fiind chiar identice, atta timp ct, n iulie 1922, reprezentantul Romniei si cel al Greciei cereau de la Geneva, Consiliului Societatii Natiunilor sa ia masuri n privinta briganzilor bulgari.15[71] Pentru solutionarea numeroaselor chestiuni pedinte ale "dosarului dobrogean"16[72], a fost constituita o comisie mixta romno-bulgara, ale carei lucrari s-au desfasurat ntr-o prima faza la Bucuresti, ncepnd din decembrie 1922, apoi la Sofia din ianuarie 1925. S-au discutat, printre altele: problema ridicarii sechestrului pus de guvernul romn pe bunurile supusilor bulgari din Dobrogea de Sud, achitarea unei compensatii acceptata, n principiu, de guvernul bulgar, despagubirea cetatenilor romni care suferisera daune n timpul razboiului din partea autoritatilor civile si militare bulgare. Tratativele au decurs greu si, n ciuda unor perioade de ''ameliorare", acordul de principiu acceptat de guvernul Jankov, acesta nu s-a si aplicat.17[73] n tot acest timp, bandele de comitadji si-au continuat actiunile la granite, contribuind din plin la crearea unor situatii de ncordare si constituind cel mai sigur izvor de alimentare a organizatiilor iredentiste care actionau pe teritoriul Bulgariei. Cea mai cunoscuta este fara ndoiala I.M.R.O18[74], dar similara cu aceasta a fost si I.D.R.O. (Organizatia Interna Revolutionara Dobrogeana). Prima ei forma a fost organizatia secreta "Cerna Raka" ("Mna Neagra") n care s-au reunit refugiatii bulgari din Cadrilater. n martie 1923 un congres comun al "Cemei Raka" si al unei alte asociatii, "Dobrodja" duce la formarea

I.D.R.O.19[75] Organizatia si-a creat imediat sedii la Varna, sumla si Ruse, desfasurnd activitati propagandistice intensive, publicnd periodice (ziarul "Glasul dobrogean", care aparea la Ruse)20[76], dar mai ales organiznd raiduri de jaf la granita de sud a Dobrogei. Tinerii refugiati bulgari sunt si ei reuniti n organizatia "stefan Karadja", sub deviza : "Za Dobrudja Gotovi Sme" ("Pentru Dobrogea suntem gata"), organizatie care a actionat nentrerupt ntre anii 1923 - 1934.21[77] Guvernul romn a acuzat constant faptul ca oficialii bulgari finanteaza aceste organizatii irendentiste, dar fara a putea aduce dovezi n acest sens. Drept urmare, minoritatea bulgara din Dobrogea, ca si cea musulmana nsa, va fi supusa unei legislatii speciale (cea referitoare la colonizare, la sechestru si chiar la problema cetateniei), calificata de guvernul de la Sofia drept ''represalii". Desi multiplele petitii bulgare n acest sens au fost adresate Ligii Natiunilor, fenomenul de dizlocare etnica din Dobrogea a fost important22[78], dar nu a fost instalata "starea exceptionala", iar populatia bulgara, ca si cea turco-tatara nu a fost fortata sa emigreze. Iredentismul bulgar a nsemnat, de fapt, refuzul acceptarii Tratatului de la Neuilly, o constanta ntoarcere catre victoriile din 1912 si chiar la Tratatul de la San-Stefano din 1875. Aceasta abordare a dus la stabilirea unor obiective utopice: revizuirea pasnica a tratatelor, reluarea Dobrogei de Sud, implementarea articolului 48 din tratat pentru a asigura Bulgariei acces economic la Marea Egee. Din aceasta cauza, relatiile Bulgariei cu statele vecine au fost dificile si au evoluat greu, tocmai pentru ca Bulgaria, prin pozitia sa geografica eminamente balcanica, ar fi trebuit sa fie cheia solidaritatii regionale.23[79]

Guvernele de la Sofia au ales nsa calea unei politici de forta, singura care le-ar fi permis atingerea obiectivelor initial stabilite, dar care nu erau sustinute nici de mijloacele economice reduse de care dispunea tara, nici de conditia de stat nvins. Tocmai de aceea, n ciuda sponsorizarii Italiei, cauza bulgara a facut n anii '30 putini pasi nainte. Tratatul de prietenie cu Turcia din 1925 a fost un cstig "nensemnat", asa cum se credea chiar la Sofia, unde regimul lui Ataturck era considerat nesigur si cu foarte putina influenta internationala.24[80] Relatiile cu Atena erau corecte dar reci, disputele bulgaro-elene axndu-se pe acordul privind emigratia voluntara si reciproca, bunurile refugiatilor si protectia minoritatilor.25[81] La nceputul anilor '30 importante schimbari au loc n politica externa bulgara: cum Italia renunta la "patronajul" Bulgariei, Mussolinii prefernd sa-si instaleze dominatia n Albania si sa nu supere guvernul de la Belgrad, Bulgaria, de frica unei noi izolari, trece la efortul mbunatatirii relatiilor cu vecinii: relatiile diplomatice fusesera reluate teoretic nca din 1920, la nivel de legatie, dar acum se ncearca dezvoltarea relatiilor economice, culturale, succesul fiind minim.26[82] Perspective mai bune pare sa fi avut diplomatia bulgara n privinta apropierii de Iugoslavia: n 1930 prin "ntelegerea Pirof" sunt reglementate o serie de probleme legate de trecerea frontierei si de dreptul de proprietate, n timp ce, n septembrie 1932, tarul Boris si regele Alexandru se ntlnesc pentru prima data. Speranta Bulgariei de a scapa de izolare, prin stabilirea unor bune reliatii cu vecinii, primeste o grea lovitura prin crearea, n februarie 1934, a Antantei Balcanice.27[83] Cum Bulgaria a refuzat sa ia parte la alianta, a ncercat sa o sparga sau sa o ncercuiasca printr-o apropiere constanta de Belgrad. Iugoslavia, ncntata de curtea, care i se facea, a reactionat pozitiv, mai ales ca nu dorea ca o Bulgarie izolata sa devina o tinta usoara pentru unul din cele doua blocuri politico-militare care tindeau sa polarizeze din nou Europa.

Moartea violenta a regelui Alexandru n octombrie 1934 a stopat o vreme dezvoltarea relatiilor srbo-bulgare. Rabdarea tarului Boris a fost nsa rasplatita n ianuarie 1937 de ncheierea pactului de prietenie bulgaro-iugoslav, important semn al schimbarilor de atitudine, dar, n fapt, putin relevant pentru modificarea relatiilor interbalcanice.28[84] La sfrsitul anilor '30, relatiile dintre statele mici devenisera oricum mai putin importante, n contextul deschiderii confruntarii dintre Germania si sistemul versaillez. Inevitabil, marile puteri se pregatesc sa intervina n Balcani, iar n Bulgaria pare sa se aplice o regula simpla: afectiune pentru Rusia (puternica, n ciuda schimbarilor politice si economice; nu este o chestiune ideologica, ci una pur sentimentala, atta vreme ct anii lungi de propaganda oficiala antiruseasca au ramas fara efect) si admiratie pentru Germania (specifica, n primul rnd, liderilor politici bulgari, ofiterilor care respectau eficienta si puterea armatei germane, intelectualilor care studiasera n Germania si care se simteau atrasi de realizarile cultural-stiintifice ale acesteia)29[85]. n conditiile unei slabe prezente a Angliei si mai ales a Frantei n Bulgaria30[86], era firesc ca Boris si guvernul sau sa aleaga "drumul german", chiar daca alianta efectiva cu Germania nu va veni de la sine, ci va fi mult discutata de diplomatii bulgari, de tarul nsusi la Berlin. Aceasta scurta expunere a tractului politicii externe bulgare n perioada 1919 - 1939 ne ajuta sa observam o alta importanta diferenta ntre aliantele Bulgariei si cele ale Romniei. Astfel, asa cum am vazut, Bulgaria nu reuseste sa-si creeze un sistem propriu viabil de aliante, nu le dezvolta pe cele existente si refuza sa se ncadreze n vreun alt sistem, cu exceptia Societatii Natiunilor.31[87] Pe de alta parte, Bulgaria nvinsa pierdea prin tratatul de la Neuilly aproape 8.000 kmp, avnd n 1919 doar 5,2 milioane de locuitori, n timp ce Romnia si mplinise programul national. Era deci, firesc ca obiectivele politicii lor externe postbelice sa fie extrem de diferite, chiar antagonice.