UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă
Specializarea : Asistenţă Socială

C.F.C.I.D

CONF. DR. DENIZIA GAL

ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU VÂRSTA a III-a

ANUL III

Cluj-Napoca

2011

CONF. DR. Denizia Gal

Asistenţa socială pentru vârsta a treia

2011

2

Cuprins

Introducere

5 13

Serviciile furnizoare de informaţii Accesul la servicii Evaluarea funcţională Managementul de caz Bibliografie 57 20 30 46

3

cunoştinte. prevederi legale pentru protecţia şi asistenţa persoanelor vârstnice. Managementul de caz: planificarea. reţele formale şi informale de suport social. se referă la specificul serviciilor destinate vârstnicilor. Cursul oferă şi repere metodologice pentru lucrul cu persoanele vârstnice. mentală. a activităţilor. Modelele de evaluare. evaluare iniţială. evaluarea iniţială. intervenţia în criză. roluri în managementul de caz. implementare şi mamagement prezentate. contactarea şi informarea vârstnicilor. statutul profesionistului. evaluare funcţională.f. prercum şi cadrele legislative naţionale referitoare la asisterea persoanelor vârstnice. managementul de caz. a mediului. Cuvinte cheie Servicii furnizoare de informaţii. monitorizarea serviciilor.. Conţinutul cursului Cursul oferă. Temele abordate în continuare. accesibilitatea serviciilor. cunoaşterea şi utilizarea resurselor. Tematica cursului Introducere:principii internaţionale pentru asistarea persoanelor de vârsta a III-a. economică. Serviciile furnizoare de informaţii: identificarea şi localizarea populaţiei ţintă. Însuşirea cunoştinţelor necesare pentru iniţierea şi furnizarea de servicii destinate vârstnicilor. evidenţiază necesitatea raportării serviciilor la standarde de funcţionalitate care să reflecte adecvat nevoile persoanelor vârstnice. e. monitorizarea serviciilor. Conştientizarea importanţei şi specificului lucrului cu persoanele vârstnice utilizând metodele specifice asistenţei sociale. Accesul la servicii: misiune şi accesibiliate. relaţia de ajutor. informaţii privind principiile agreate internaţional.Obiective Dobândirea unui set de valori. deprinderi. în partea sa introductivă. fizică. comprehensivă: socială.comprehensivă. în vederea lucrului cu persoanele vârstnice. 4 . Evaluarea funcţională: argumente.

conform opţiunilor studenţilor). şi întocmirea unui referat. Tema referatului este opţională. (1997). va fi întocmit conform standardelor ştiinţifice (învăţate deja !). la 1. Goldiş. R. trebuie să corespundă tematicii cursului. Ghidrai. Vasile. cel târziu. Constantin Crăciun. (2000). Otilia. Referatul va fi de minimum 7 pagini ( format A4.O. 5 . Bucureşti Bucureşti Bucureşti Cluj-Napoca Cluj-Napoca Bucureşti ACTIVITATE PERSONALA:  Studiul bibliografiei recomandate. Denizia. Asistenţa instituţională a bătrânilor în România.5 rânduri ) şi. (1994). dar. Editura Todesco Editura Dacia Editura ALL. LIMBA DE PREDARE: română FORME DE EVALUARE: examen scris (70% din nota finală ). la începerea sesiunii. font 12 TNR. (2003). Referatele vor fi depuse la secrtetariatul facultaţii pâna. poate fi studiată şi bibliografie suplimentară. (2001).. Protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor vârstnice. (1995). referate (30% din nota finală) Editura medicală. Nicole. Delperee. Legislaţia în asistenţa socială. (aditional. Abraham P. Gal.D. Asistenţa socială a persoanelor vârstnice-aspecte metodologice Geriatrie. Geriatrie. Editura Naţional I.Bibligrafie recomandată Bogdan.

1994). Consiliul Economic al O. în vederea realizării unui raport complex care să conţină principiile directoare ale politicilor sociale naţionale şi ale acţiunilor internaţionale. Funaţia Ana Aslan. ce servicii pot fi furnizate persoanelor vârstnice în România. îngrijirea temporară sau permanentă în cămine.N. În 1973. la studierea acesteia s-au asociat Organizaţia Internaţională a Muncii. a recomandat guvernelor să asigure persoanelor în vârstă alocaţii de securitate socială suficiente. apartamente protejate. încredinţarea. a drepturilor şi libertăţilor acestora.U. să vegheze.U i-a fost propus un proiect de declaraţie privind persoanele vârstnice. să creeze un minim suficient de instituţii pentru furnizarea îngrijirilor medicale pentru aceste persoane. ☺ Protecţia persoanelor vârstnice. îngrijirile la domiciliu.N. Legea asistenţei sociale. prin toate 6 . Cursanţii vor şti: ce probleme ridică îmbătrânirea populaţiei. Problematica persoanelor vârstnice s-a aflat pe ordinea de zi a comisiilor O. Cuvinte cheie: Consiliul economic şi social al ONU pentru cercetarea populaţiei.N. pentru probleme sociale şi pentru drepturile omului şi în paralel. care sunt principiile care guvernează asistarea persoanelor de vârsta a treia. celei de-a treia Sesiuni a Adunării Generale O. locuinţe sociale. cu principiile şi cadrele legislative ale protecţiei şi asistenţei sociale în România. îngrijiri în centre de zi.Introducere Obiectiv: familiarizarea cu problematica vârstei a treia. Demetrescu. Organizaţia Mondială a Sănătăţii precum şi alte instituţii specializate.U. a făcut obiectul preocupărilor diverselor organisme şi comisii ale Naţiunilor Unite încă din 1948 când. Organizaţia Naţiunilor Unite stipula că o securitate socială adecvată este de cea mai mare importanţă pentru persoanele vârstnice şi că protecţia persoanelor vârstnice este un element important al oricărui sistem general de securitate socială (R.

Organizaţia Naţiunilor Unite. prin Consiliul Economic şi Social. să întărească contribuţia persoanelor în vârstă la dezvoltarea economică şi socială. atât în domeniul economic şi social cât şi în ceea ce priveşte transmiterea patrimoniului cultural (R. pentru studierea problemelor economico-sociale legate de îmbătrânire şi anume: pentru Asia şi Pacific. Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrăgea atenţia statelor membre. politicile şi măsurile discriminatorii fondate în mod exclusiv pe vârstă. ca atunci când elaborează politicile şi programele naţionale. Demetrescu. astfel încât: să pună la punct. pentru prima 7 .U. patru Comisii Regionale O. să favorizeze prin toate mijloacele consolidarea familiei. pentru America Latina şi Insulele Caraibe. programe pentru bunăstarea. şi că aceste persoane constituie o resursă umană preţioasă. inclusiv măsuri de natură să le asigure la maximum independenţa economică şi socială. prin Rezoluţia 2200 din 16 decembrie 1996.N. potrivit nevoilor şi în conformitate cu priorităţile lor naţionale. care se practică în materie de angajare.mijloacele. pentru Europa Occidentală. sănătatea şi protecţia persoanelor vârstnice. să elaboreze progresiv măsuri de securitate socială pentru a le asigura un venit suficient. 1982) a lansat un program internaţional de acţiune. menţionează că. Adunarea Mondială Consacrată Persoanelor Vârstnice (Viena. ca persoanele incluse în programele de protecţie socială să poată participa. a iniţiat acţiuni directe de sprijinire a persoanelor aparţinând vârstei a treia. Totodată. la activităţi care să le poată aduce satisfacţii morale. Adunarea a apreciat că numărul persoanelor vârstnice va creşte în mod spectaculos în următorii 20 de ani. care să asigure persoanelor în vârstă securitatea economică şi socială şi să le creeze posibilitatea de a contribui la dezvoltarea economică şi socială din propria ţară. asupra necesităţii de a elabora politici şi programe pe termen scurt şi lung pentru persoanele în vârstă. pentru Africa.N. Pactul internaţional adoptat de Adunarea Generală a O. a creat organisme speciale pentru cercetarea îmbătrânirii populaţiei. să ţină cont de principiile internaţionale adoptate. le recomanda.1994).şi multilaterale de cooperare în materie de securitate socială în favoarea persoanelor vârstnice.U. să descurajeze atitudinile. de exemplu. să încurajeze încheierea de acorduri bi. Au fost create. pe măsura capacităţii lor.

devine inevitabilă consultarea acestora. Desigur. dependente social. în general. astăzi. unul din organismele ştiinţifice pentru studierea bătrâneţii.dată. O primă caracteristică a ajutorului acordat persoanelor vârstnice trebuie să fie aceea de a fi ferm fundamentat într-un context interdisciplinar. fondat de preofesor doctor Ana Aslan în anul 1952. Asistenţa socială a vârstnicilor are tocmai rolul de a sprijini instituirea acestui nou model al bătrâneţii. Izolarea eforturilor de asistare a vârstnicilor. serviciile medico-sociale trebuie să fie adaptate cerinţelor vârstnicilor şi în acelaşi timp trebuie să fie de bună calitate. în nici un caz. Prevederile acestui program stipulează: vârstnicii trebuie să beneficieze de toate drepturile omului aşa cum sunt stabilite de O. Pe de altă parte.1995) În România. nu numai că vârstnicii şi problemele lor nu trebuie să se transforme într-un câmp de dispută între profesionişti aparţinând diferitelor domenii.N. numai respectarea unor principii congruente cu cele referitoare la drepturile omului. în aceşti ani. Vastul potenţial de competenţă. nu ar putea acoperi vasta lor problematică. Fundaţia “Ana Aslan” a elaborat. Fundaţia de Gerontologie cu acelaşi nume. acele lucruri care nu au fost posibile de-a lungul perioadei active a vieţii (R. experienţă şi timp de care vârstnicii dispun nu trebuie.U. la care se adaugă. asistarea vârstnicilor nu urmăreşte transformarea lor în fiinţe pasive. în conceperea politicilor şi programelor de acţiune socială destinate vârstnicilor. ci eforturilor conjugate ale acestora trebuie să li se adauge şi sprijinul voluntar al neprofesioniştilor. implicarea lor în chiar procesele decizionale. pot conferi viabilitate proiectelor de asistenţă socială. 1993 un program naţional pe termen mediu de 6-10 ani. Mai mult chiar. în anul. Decurge de aici faptul că. . este Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie. N. statul şi organizaţiile neguvernamentale trebuie să participe în mod eficient la realizarea programelor elaborate pentru vârstnici. precum şi respectarea standardelor de calitate. ci că ajutorul acordat trebuie astfel orientat încât să-i încurajeze să-şi aducă contribuţia la viaţa societăţii.. cu reputaţie internaţională. pe specialităţi.. neglijat (Delperee. 1994). 8 . Demetrescu. la probabil 20 ani de pensie şi la libertatea de a face. este posibil să se privească înainte.

atâta timp cât poate. astfel încât. să fie sprijinite familiile care doresc să-şi păstreze caracterul tradiţional cu trei generaţii. în cazul vârstnicilor. TV. la cererea persoanei interesate. indivizilor şi familiilor aflate în dificultate. cele două segmente aflându-se într-un raport de complementaritate. a poliţiei. îmbunătăţirea şi diferenţierea nivelelor de pensii. o persoană aflată în dificultate poate beneficia deopotrivă de acestea. pe de o parte din segmentul asigurărilor sociale. a serviciului social al consiliului local. reprezintă o obligaţie constituţională din partea statului. Segmentul de asistenţă socială se referă la servicii şi prestaţii sociale ce se oferă. În prezent. stimularea judeţelor spre a crea condiţii cât mai bune şi specifice fiecărui judeţ pentru îmbunătăţirea vieţii personale de vârsta a treia (R. 1994). de către stat. a instanţei judecătoreşti. Legea Asistenţei Sociale. în condiţii egale de tratament. aşa cum se practică dezvoltate . a unităţilor de cult sau a organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a vârstnicilor. Garantarea acestui drept. posibilitatea de a lucra în continuare după pensionare. naţionalitate sau apartenenţă politică. religie. să fie stimulate prin popularizare radio. îmbunătăţirea stării de sănătate şi de integrare socială a vârstnicilor.programele socio-culturale întreprinse pentru bătrâni trebuie să îndeplinească cerinţele acestei grupe de vârstă . Beneficiarii acestor servicii sunt. iar pe de altă parte din cel al asistenţei sociale. persoanele de cel puţin 60 de ani care: în ţările 9 . Acest lucru îl ajută să-şi menţină independenţa materială şi în acelaşi timp să amâne cât mai mult ocrotirea sa de către societate . Demetrescu. a organizaţiilor de pensionari. toate acţiunile voluntare întreprinse în favoarea vârstnicilor . vârstnicului trebuie să i se acorde. cu prelungirea perioadei active de viaţă. Sistemul de securitate socială a vârstnicului este format. a reprezentantului legal al acesteia. fără discriminare de sex. presă scrisă. prevede că dreptul la asistare socială este asigurat.

Situaţia potenţialilor beneficiari se evaluează de către o echipă formată din doi asistenţi sociali. respingerea. S. S. 10 .nu au familie sau nu se află în întreţinerea unei / unor persoane obligate la aceasta. grilă propusă de Ministerul Muncii. unităţilor de cult. şi de către Ministerul Sănătăţii. suspendarea sau încetarea asistării se face de către primar. S. respectul demnităţii şi libertatea personală. nu se pot gospodări singure sau necesită îngrijire specializată care nu se poate asigura în familie. În baza evaluării efectuate se întocmeşte o anchetă socială prin care se propune măsura de asistare socială. capacitatea de a se gospodări sau de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene. de către un medic şi un asistent social. F). S. ai unităţilor de cult. sau în cazul persoanelor care prezintă pierderea totală sau parţială a autonomiei. S. se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-economice şi medicale datorate bolii sau stării fizice sau psihice. în familie sau în mediul în care se află. nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţii de locuit pe baza resurselor proprii. aparţinând serviciului social al Consiliului Local. Nevoile de îngrijire ale persoanei vârstnice se stabilesc pe baza grilei de evaluare conform criteriilor de încadrare în grade de dependenţă. condiţiile de locuit. Aprobarea. sau de către directorul D. M. nu le sunt asigurate. Solidarităţii Sociale şi Familiei. sau oficiului de asistenţă socială al Direcţiei Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei (D. pentru asistenţa acordată prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale. pentru care s-au acordat subvenţii de către D. M. veniturile efective sau potenţiale şi raportate la cele considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii. Echipele de evaluare pot fi completate cu reprezentanţi ai organizaţiilor de pensionari. Echipa de evaluare trebuie să analizeze afecţiunile care necesită îngrijire specială. F. ai organizaţiilor neguvernamentale. nu realizeză venituri sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirilor necesare. F. pentru serviciile de asistare organizate pe plan local. S. M.

locuinţe sociale. ergoterapeutice. desfăşurarea de activităţi culturale. F. Regimul de viaţă din căminele pentru persoane vârstnice trebuie conceput astfel încât să permită: menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale. soţul / rudele de gradul întâi care au în îngrijire o persoană dependentă beneficiază de program de lucru redus. vor beneficia de vechime în muncă şi vor avea obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale. integritatea şi demnitatea.S. se încadrează în câteva categorii: îngrijirile la domiciliu. fracţiuni de normă sau normă întreagă. Îngrijirile la domiciliu se acordă prin intermediul Consiliilor Locale în colaborare cu Direcţiile M . încredinţarea. Încredinţarea persoanei vârstnice se realizează către o familie sau persoană capabilă să îi acorde îngrijire şi să îi asigure un mediu familial şi social adecvat.Modalităţile de acordare a serviciilor de asistenţă socială. în baza unor acorduri sau convenţii cu Consiile Locale. . Serviciile oferite de către cămine pot fi destinate nu numai vârstnicilor instituţionalizaţi ci şi celor din comunitate. îngrijirile în centre de zi. şi pot deservi mai multe unităţi administrativ – teritoriale. cu compensarea timpului de lucru normal din bugetul asigurărilor sociale sau de indemnizaţie lunară de îngrijire. respectându-le identitatea. organizaţii neguvernamentale sau alte instituţii. în funcţie de perioada de îngrijire necesară.S . stipulate de lege. case de îngrijiri temporare. de socializare. Căminele pentru persoane vârstnice au misiunea de a asigura maximum de autonomie şi siguranţă persoanelor îngrijite. prevenirea şi tratarea consecinţelor legate de procesul de îmbătrânire. instituţii abilitate să angajeze personal de îngrijire în regim de plata cu ora. a legăturilor interumane. acordarea îngrijirilor medicale şi de adaptare în mediul instituţional. asigurarea îngrijirilor medicale. şi în mod special menţinerea legăturilor cu familiile lor. Îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice presupune asigurarea condiţiilor de cazare şi hrană. îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin. sau să acorde indemnizaţii lunare de îngrijire unor persoane care vor fi salarizate ca lucrători sociali cu studii medii. asistenţa socială şi psihologică. va fi acreditat şi reacreditat periodic. Căminele destinate vârstnicilor pot fi pentru pesionari sau pentru bolnavi cronic. apartamente protejate. stimularea participării la viaţa socială. 11 .

ajutor pentru adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice. compatibile cu prescripţiile şi recomandările internaţionale. înglobează concepte moderne. surprinderea aspectelor pozitive sau a celor mult perfectibile. îngrijirea temporară în centre de zi. sociale şi culturale. obiectivele propuse. menaj şi prepararea hranei. serviciile destinate vârstnicilor sunt grupate. servicii medicale care constau în: consultaţii şi îngrijiri medicale la domiciliu sau în instituţii de sănătate publice sau private. ajutor pentru îngrijirea locuinţei şi a gospodăriei. Legislaţia românească privind asistenţa socială a vârstnicilor este de dată relativ recentă. furnizarea de medicamente. Dorim să subliniem faptul că asistenţa socială a persoanelor vârstnice este o problemă socială actuală. Nu constituie obiectul acestei lucrări analiza detaliată a prevederilor legislative. aziluri de noapte şi alte centre de îngrijire specializate. sevicii psiho-sociale în vederea recuperării psiho-afective şi a pregătirii pentru integrarea socială. materiale sanitare şi dispozitive medicale. în lume ca şi în România. şi conferă activităţii specifice. Indiferent de modalitatea de acordare a asistenţei. şi aşa cum se poate observa din succinta ei prezentare. ca şi pentru prevenirea marginalizării sociale. cadre largi de desfăşurare. misiunea declarată. * Prin cele de mai sus am dorit să circumscriem problematica vârstei a treia în cadrele generoase ale preocupărilor ce-i sunt dedicate de organismele internaţionale ca şi de cele naţionale. problemă reflectată adecvat în plan legislativ. apartamente protejate sau locuinţe sociale pot fi de o mare diversitate în funcţie de publicul ţintă. în patru mari categorii: servicii sociale prin care se asigură: sprijin pentru obţinerea prestaţiilor sociale specializate. consultanţă juridică şi administrativă. consultaţii şi îngrijiri stomatologice. conform legii în discuţie. ca şi antrenarea vârstnicilor în activităţi economice. servicii socio-medicale prin care se asigură: ajutor pentru recuperarea capacităţilor fizice şi psihice şi pentru menţinerea igienei personale şi a locuinţei. ca şi pentru plata unor servicii şi obligaţii curente. Ceea ce ar fi necesar să se situeze în continuarea iniţiativelor legislative ar fi dezvoltarea de servicii care să 12 . case de îngrijire temporară.Îngrijirile în centre de zi.

specialişti care. Persoana vârstnică. de zece ani. Clarificarea competenţelor profesionale nu poate avea decât efectul benefic al înţelegerii profesionale reciproce şi al bunei colaborări. a căror valoare este dată de colaborarea profesioniştilor. dar şi colaboratorilor lor. metodele de lucru prezentate sunt cele specifice asistenţei sociale. Totodată. dar ele sunt rescrise într-o accepţiune care să le facă utilizabile în cazul particular al persoanelor vârstnice.răspundă nevoilor extrem de specifice ale persoanelor vârstice. medici şi psihologi). sperăm ca prin acest demers să devină mai vizibile domeniile de competenţă ale asistenţilor sociali. în beneficiul clienţilor. la standarde de calitate care să denote profesionalism şi nu în ultimul rând. se află în situaţia unui nou început. parteneri indispensabili în “echipa geriatrică”. nu poate fi dect subiectul unor abordări plurispecializate. Prin acest curs ne propunem să oferim practicienilor din domeniul asistării vârstnicilor (în primul rând asistenţi sociali. prin complexele probleme cu care se poate confrunta. asistente medicale. grija autentică faţă de persoanele deservite. Mai precis. 13 . dată fiind evoluţia întreruptă a profesiunii lor. câteva repere metodologice.

localizarea. ☺ 14 . monitorizarea furnizării serviciilor. identificarea. contactarea populaţiei ţintă. să se asigure că persoanele îndreptăţite au acces la servicii. să menţină contactul cu persoanele care doresc să primească serviciile propuse. Înţelegerea necesităţii implementării serviciilor furnizoare de informaţii în cazul lucrului cu persoane vârstnice. să o contatcteze. Cursanţii vor şti: că în vederea furnizării de informaţii persoanelor vârsnice este necesar să parcurgă următorii paşi: să identifice şi localizeze populaţia ţintă. Cuvinte cheie: furnizare de informaţii.Serviciile furnizoare de informaţii Obiective: Conştientizarea specificului muncii cu persoanele vârstnice.

De aceea. Ofertanţii de servicii sociale presupun. de exemplu. Scopurile serviciilor furnizoare de informaţii Scopul principal al unui serviciu destinat să furnizeze informaţii este acela de a identifica potenţialii beneficiari şi de a le face cunoscută existenţa serviciilor la care pot apela. nu mai pot citi). dacã se urmãreşte ca un program sã fie eficace. cei care trăiesc singuri sau în zone izolate. Unele dintre programele de informare se pot adresa întregii populaţii vârstnice a comunitãţii. atunci când se iniţiazã servicii sociale pentru vârstnici. diferitele grupări etnice. Pe de altă parte. fie nu ştiu de existenţa lor. care au fost socializaţi în spiritul autonomiei şi independenţei personale. Cel mai adesea. ca şi pentru a le oferi ajutorul de care au nevoie pentru a accede la ele. programele de educaţie pentru sănătate). neluând în considerare faptul că mass-media se dovedeşte a fi un mijloc ineficient de abordare a bãtrânilor: mulţi dintre ei nu au televizor sau radio şi nici nu citesc ziarele (unii chiar dacã ar avea ziare. în timp ce altele vizează un subgrup al acesteia (cei aflaţi la limita de subzistenţă. consideră că este nedemn să apeleze la serviciile sociale. sau persoanele cu diferite deficienţe şi incapacităţi). Deci. (cum ar fi. se impun demersuri speciale pentru a informa vârstnicii cu privire la existenţa serviciilor. Totuşi. După caz. 15 . În realitate însă. motivele principale fiind acelea cã. greu accesibile. agenţiile sunt înclinate sã foloseascã mass-media pentru a le face cunoscute. în general. serviciul poate fi orientat înspre furnizarea informaţiilor despre programe speciale. scopurile specifice unui astfel de program pot fi destul de diverse.Practicienii care lucreazã în domeniul asistării vârstnicilor au ocazia să constate că aceştia nu beneficiază întotdeauna de serviciile ce le sunt destinate: doar un procent scãzut dintre potenţialii beneficiari se bucură cu adevărat de astfel de servicii. fie au nevoie de ajutor pentru a le deveni accesibile. oamenii nu ştiu de existenţa diferitelor programe sau servicii şi nici cum şi unde sã apeleze în caz de nevoie. datoritã scãderii capacitãţilor senzoriale caracteristice vârstei. vârstnicii. orice ofertă de asistare a vârstnicilor ar trebui precedată de iniţierea unor servicii speciale pentru informarea potenţialilor beneficiari. cã potenţialii clienţi îi vor cãuta din proprie iniţiativã. sau înspre oferirea de informaţii cu caracter mai general (reţeaua serviciilor publice şi a celor private existente în comunitate).

Identificarea şi localizarea populaţiei ţintã Serviciile furnizoare de informaţii deţin o particularitate ce le conferă unicitate: ele propun un serviciu nesolicitat! O funcţie majorã a serviciilor de acest gen.). Oferirea informaţiilor se realizează prin abordarea directă. Se poate începe prin încercarea de a obţine numele şi adresele persoanelor în vârstã de la instituţiile publice sau de la organizaţiile neguvernamentale deja existente în comunitate (Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socialã. Desigur informaţiile astfel obţinute vor avea un caracter limitat: nu toate persoanele vârstnice 16 . sunt necesare demersuri speciale pentru a cãuta şi descoperi potenţialii beneficiari. etc. prietenii şi vecinii.Cunoscând faptul că un numãr mare de vârstnici. Crucea Roşie. • • • serviciile propuse. asigurarea cã persoanele contactate au acces la servicii. După delimitarea populaţiei ţintã se impune un plan sistematic pentru contactarea indivizilor din comunitate. Oferirea informaţiilor Atunci când informaţiile sunt oferite în cadrul unui program special destinat vârstnicilor. vor fi abordate toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 60 . odată cu retragerea din viaţa activã îşi pierd sau diminuează legãturile cu rudele. primărie. pentru o viaţă activã. scopul unui serviciu de informare poate fi şi acela de a încerca sã-i remotiveze pentru reluarea legăturilor sociale. centrele de zi pentru vârstnici. reţeaua de cabinete ale medicilor de familie. individuală. sau numai categoria vârstnicilor care trăiesc singuri). acesta presupune parcurgerea unor etape obligatorii: • Identificarea şi localizarea populaţiei ţintã (cine vor fi beneficiarii contactarea şi informarea (ce servicii sunt disponibile). Indiferent de scopurile unui program de informare a vârstnicilor. spitale sau alte instituţii medicale.65 de ani. menţinerea contactului cu persoanele care doresc să primească serviciilor). este aceea de a delimita populaţia ţintã (de exemplu.

casele izolate. dar care. Foarte frecvent. În general. O sursă importantă de identificare şi localizare a persoanelor în vârstã. iar în cazul satelor. este mai eficace sã se cerceteze acele pãrţi ale comunitãţii unde este mai probabil sã locuiascã vârstnici: centrul sau cartierele mai vechi ale oraşului. diferiţi alţi furnizori de bunuri sau servicii. Evident metoda consumã mult timp şi necesitã o planificare foarte atentã. Chiar dacã asistentul social contactează vârstnicii pentru a le oferi informaţii. mai ales în oraşele mici sau în zonele rurale. îşi fac cumpărăturile din acelaşi magazin. singurul mijloc de a localiza populaţia ţintã rămâne cutreierarea comunitãţii din uşã în uşã. Ea nu este productivã dacã se cautã la întâmplare în întreaga comunitate. preoţii. barmanii. medicii de familie. o reprezintă sistemele de comunicare informale. în virtutea poziţiei lor în comunitate sau în virtutea meseriei practicate au contacte frecvente cu vârstnicii. Scopul acestei etape este de a oferi informaţii despre serviciul / serviciile existente. bibliotecarii. În alte situaţii. poştaşii. cum ar fi vânzãtorii. Reţelele informale constituie adevărate resurse şi ele trebuie explorate în eforturile de a identifica şi localiza vârstnici. urmãtorul pas este contactarea potenţialilor beneficiari. ocazia poate fi folosită şi pentru obţinerea informaţiilor sau chiar pentru demararea procesului de ajutor. Astfel de persoane. alteori se referă la programe. pot da informaţii despre vârstnicii care trăiesc singuri sau izolaţi şi deci ar avea nevoie de servicii sociale. În zonele urbane existã multe persoane care nu aparţin sistemului de servicii sociale. Realizarea acestei etape presupune: • Identificarea serviciilor sociale comunitare destinate persoanelor vârstnice (ceea ce înseamnă parcurgerea unui proces de documentare) şi finalizarea lui prin obţinerea de informaţii precise despre servicii (cine le 17 .figurează pe listele diferitelor instituţii şi în plus principiul confidenţialităţii poate împiedica instituţia contactată să dezvãluie numele beneficiarilor lor. etc. astfel de furnizori reprezintă singurul contact pe care vârstnicii îl au cu lumea exterioarã. unde este foarte probabil ca oamenii sã se cunoascã prin intermediul contactelor directe pe care le au: frecventează aceeaşi biserică. Contactarea şi informarea vârstnicilor Dupã identificarea şi localizarea populaţiei ţintã. Uneori informaţia este generalã – despre toate serviciile din comunitate.

Dacã acest lucru nu este posibil. în astfel de situaţii. informaţii care vor constitui punctulde pornire pentru formularea problemelor. Menţionăm. autentic. Unele probleme pot fi rezolvate relativ uşor. Pentru problemele care necesită un timp mai îndelungat de rezolvare pot fi stabilite cadre temporale clare. etc. altele necesită demersuri mai complexe. deoarece este primul pas în încercarea de a schimba stilul de viaţã al unei persoane: de la neparticiparea la viaţa şi serviciile sociale la o implicare cu scopul de a fi ajutat. de preferinţă prin intermediul unei persoane pe care vârstnicul o cunoaşte şi faţă de care manifestă încredere.oferã. Prima vizită va dura mai mult de 30 minute.). dar temerile şi rezistenţele se explică şi prin stări depresive şi / sau anxioase. Oferirea informaţiilor nu se va face în grabă. pentru a-l face să simtă că interesul arătat este. În plus. sã le ofere informaţii. vârstnicul va fi încurajat să se simtă simtã confortabil şi relaxat pe parcursul întrevederii. Conversaţia va debuta în jurul unor teme de interes personal pentru vârstnic (un tablou. O strategie bunã este aceea de a începe intervenţia în cazul problemelor pentru care există soluţii immediate. florile din apartament sau grãdinã). pe care mulţi vârstnici le traversează. • Obţinerea de informaţii pertinente de la persoanele vârstnice. identificarea nevoilor imediate şi iniţierea acţiunilor de ajutor. care trebuie avute în vedere la prima întâlnire cu clientul vârstnic. câteva aspecte extrem de importante. Manifestarea înţelegerii şi a toleranţei vor stimula în acest caz conversaţia. Profesionalismul asistentului social presupune. mult tact. Nu trebuie uitat nici faptul că discuţia actuală poate fi prima pe care vârstnicul o are după mai multe sãptãmâni sau chiar luni de zile. • Stabilirea prioritãţilor. pentru cã vârstnicii sunt îndeobşte reticenţi (să primească strãini în casã. personalizat. Vizita va fi precedată de un anunţ. chiar dacă ea tinde 18 . cine le poate primi şi paşii pe care trebuie sã-i urmeze cineva pentru a le obţine). Prima întâlnire cu persoana vârstnicã este decisivă şi necesitã mobilizarea abilitãţilor speciale de comunicare. asistentul social va anunţa telefonic vizita proiectată sau va recurge la o scrisoare. în continuare. În momentul vizitei va deţine un document prin care să poată fi identificat ca reprezentant al unui program / serviciu comunitar. nu unul formal ci. Reticenţa sau chiar rezistenţa sunt justificate: vârstnicii se tem pentru securitatea lor. o fotografie.

În plus. va elimina multe suspiciuni şi rezistenţa. Asistenţii sociali ar putea avea surpriza să constate că. în timpul procesului de informare a potenţialului client se pot obţine şi informaţii relevante despre probleme presante ale acestuia. Cineva care ajutã acţionând are şanse mari de fi acceptat. Dacã persoana preferã sã nu vorbeascã. Urmãtorul pas care se impune. Trebuie examinate motivele unei astfel de opţiuni deoarece sursa ar putea fi teama sau neînţelegera. cel mai bine este ca vizita să fie replanificată. O nevoie. preferă să nu le utilizeze. opţiunea trebuie respectată. Informaţiile oferite trebuie să fie autentice. Oferirea ajutorului Dupã ce asistentul social a informat persoana vârstnică cu privire la serviciile disponibile şi ea şi-a exprimat acordul de a beneficia de acestea. Scopul major al unui serviciu de informare a publicului ţintă rămâne. facilitând accesul beneficiarului la serviciul solicitat. Este important ca discuţia iniţială să se finalizeze prin proiectarea unei acţiuni. este recomandabil sã nu se facă promisiuni care nu pot fi onorate deoarece acestea vor discredita persoana şi / sau serviciul promovat. comunicarea nu trebuie forţată. de actualitate. identificată la prima întâlnire şi rezolvată în cel mai scurt timp posibil. evident. dacă aceasta fost mult timp refulată. Uneori persoanele vârstnice care nu au apelat niciodatã la un serviciu social s-ar simţi mai confortabil dacã ar fi însoţite de cineva cu care să discute despre eventualele temeri sau 19 . acela de a furniza date despre serviciile existente în comunitate.să fie monopolizată de vârstnic. Pe de altă parte. pentru a nu dezinforma potenţialul client. Dar. Persoanei vârstnice i se vor oferi informaţii (o carte de vizitã sau un numãr de telefon) privind locul unde poate gãsi serviciul respectiv în cazul în care îşi va schimba pãrerea. deşi unele persoane în vârstã ar avea nevoie de serviciile existente. Dacã dupã clarificarea temerilor şi eliminarea neînţelegerilor persoana continuã sã refuze. Asistentul social poate prezenta cazul reprezentantului unei agenţii şi poate stabili o întâlnire. asigurând transportul şi chiar însoţind persoana la agenţie. va fi identificarea unei agenţii sau a unui program din comunitate care ar putea fi de ajutor în problema respectivã şi descrierea serviciilor furnizate. pasul urmãtor este de a se sigura cã serviciile sunt obţinute efectiv. Este important să fie acordat timpul necesar pentru satisfacerea nevoii de comunicare.

ce pãrere are despre ceea ce s-a întâmplat la agenţie. Aşadar activitatea serviciilor furnizoare de informaţii nu se rezumă la procesele de documentare. Harbert. pentru derularea programului de intervenţie stabilit. persoana în vârstã sau agenţia nu au putut respecta programarea. Spunem aceasta deoarece nu dorim ca activitatea acestor servicii să fie confundată cu aceea a centrelor de documentare. Dacã. sau prin vizitarea vârstnicului pentru a vedea cum se simte. Leon H. Anita S. din diverse motive. Ginsberg. în cele două sensuri menţionate deja: deţinerea de informaţii despre serviciile existente în comunitate şi obţinerea de informaţii despre neoile vârstnicilor. Acest lucru se poate realiza prin contactarea telefonică a persoanei sau a agenţiei pentru a avea siguranţa cã programarea a fost respectatã. este datoria asistentului social să determine motivul şi sã ofere ajutor. resurse sau suport moral. 83-89) (1990. utilizarea serviciului respectiv ca şi despre posibilităţile de Menţinerea contactului Scopul ultim al unui serviciu social de informare este acela de a avea certitudinea cã vârstnicul a primit serviciul solicitat şi cã nimic nu împiedică primirea serviciul respectiv. 20 . “Furnizarea de informaţii” este completată. pp. în cazul acestor servicii şi de medierea legăturii dintre serviciile sociale şi potenţialul client precum şi de supravegherea (urmărirea) procesului de ajutor.dificultăţi în legătură cu preîntâmpinare a acestora.

21 .

agenţie şi alţi ofertanţi de servicii sociale. într-un cadru instituţional. Cursanţii vor şti: ca parte a metodologiei de acordare a ajutorului în asistenţa socială. intervenţia în criză. făcând abstracţie de una sau alta dintre conotaţiile mai sus menţionate. Vom utiliza în cele ce urmează termenul de « agenţie » pentru a desemna cadrul instituţional. de cunoaşterea resurselor şi adecvarea lor la nevoi. cunoaşterea resurselor şi adecvarea lor la nevoi. Accesul începe odata cu investigarea ofertei de servicii şi se încheie odata cu deschiderea unui dosar de caz. procesul de evaluare. prefigurează interacţiunile viitoare şi de aceea sunt considerate ca fiind de maximă importanţă pentru reuşita unei intervenţii.ACCESUL LA SERVICII Obiectiv: înţelegerea importanţei clarificărilor ce ţin de misiunea agenţiei şi de criteriile de eligibilitate în vederea facilitării accesului la servicii. agenţie şi comunitate. admiterea clienţilor la servicii reprezintă prima etapă a relaţiei dintre client şi profesionist. Cuvinte cheie: misiunea ageţiei. de cunoştinţele şi abilităţile profesionale ale asistentului social de a stabili relaţia de ajutor. ☺ Pornim de la premisa că serviciile de asistenţă socială sunt furnizate. agenţie şi familie. nu ca un eveniment singular şi mai ales. de procesul de evaluare. nu ca unul oarecare . Accesul într-o agenţie trebuie privit ca un proces. de regulă. ca şi stabilirea relaţiilor cu aceasta. de sisteme combinate ale acestora. grija şi sensibilitatea profesionistului în raport cu problemele clienţilor. Modul în care potenţialii clienţi au acces la servicii le influenţează percepţia asupra agenţiei (formarea primei impresii). Elementele care îşi pun amprenta asupra procesului de deservire a clienţilor ţin deopotrivă de misiunea ageţiei. 22 . Cunoştinţle. În spaţiul dintre aceste etape (iniţială şi finală) se situează interacţiunea dintre client şi ageţie. relaţia de ajutor. de (după caz) intervenţia în criză. fie că este vorba de instituţii publice sau de organizaţii neguvernamentale sau.

Aceste criterii ar trebui reactualizate cel puţin anual şi de asemenea. 23 . stabilirea eligibilităţii. din iniţiativa clienţilor. dar în special pentru clienţii vârstnici. triere. pot face dificilă sau chiar imposibilă solicitarea ajutorului. Preluarea clientului de către agenţie Procesul iniţierii unui potenţial client. primirea formularelor. a serviciilor furnizoare de informaţii.Misiune şi accesibilitate Serviciile sociale ajută indivizii şi familiile acestora să aduca o schimbare în viaţa lor. a cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale. a cere ajutor echivalează cu recunoaşterea propriei incapacităţi şi abdicarea de la o condiţie umană demnă. Aceste dificultăţi. intr-o relaţie de ajutor şi într-un sistem de servicii. pentru o varietate de servicii. în cadrul comunităţii. ar trebui făcute cunoscute reţelelor comunitare de informare. pot fi surmontate. Natura problemelor clienţilor şi schimbările pe care ei le caută. Acest proces presupune ca un asistent social să îniţieze o relaţie (între client şi agenţie) şi să pună în legătură clientul cu serviciile furnizate din agenţie. În anumite situaţii acest proces poate să includă o scurtă evaluare a circumstanţelor în care survine solicitarea. sau întocmirea unui referat pentru redirecţionarea spre o altă agenţie. şi /sau direcţionare a cazurilor. Pentru alţii însă. însă. certificarea şi autorizarea clienţilor pentru obţinerea serviciilor. Activităţile asociate acestui proces sunt: primirea şi evaluarea cererii de servicii. Rămâne însă ca agenţiile specializate pentru anumite tipuri de servicii să-şi definească cu claritate misiunea şi să o facă publică: sunt preîntâmpinate astfel situaţii de genul acelora în care o agenţie este solicitată. sau dimpotrivă nu este deloc solicitată. la un foarte bun nivel. este suficient de solicitant şi presupune stăpânirea şi exercitarea. aşa cum s-a putut constata în capitolul anterior. deschiderea unui dosar cu informaţii despre clienţi. bariera o constituie lipsa de iformare cu privire la misiunea diferitelor agenţii. prin iniţierea. deoarece pentru mulţi. (care nu constituie obiectul de activitate al acesteia). Accesibilitatea unei agenţii depinde nu numai de clara definire a misiunii sale ci şi de claritatea criteriilor de eligibilitate. să depăşească problemele cu care se confruntă.

a recurge la ajutor echivalează cu deteriorarea stimei de sine şi cu pierderea 24 . fără a lua în considerare şi cauzele de ordin familial sau social şi în consecinţă fără a implica familia în procesele de schimbare. Într-o cultură ca cea modernă. ceea ce se oferă trebuie să fie considerat valoros de către primitor şi trebuie. într-o oarecare măsură. rolul său fiind comparabil cu acela al asistentului medical la serviciul de urgenţă. de asemenea. trebuie să fie pregatit să raspundă oricărei situaţii ivite. În relaţia de ajutor două elemente sunt definitorii: oferta şi modul în care aceasta ajunge la client. cu atenţie şi în cele mai mici detalii: de la modul de organizare a holului ca loc de aşteptare. în acelaşi timp. schimbarea sau rezolvarea unei / unor probleme. care se întemeiază pe respectul drepturilor individuale şi pe asumarea personală a responsabilităţilor. Mai explicit. cu deosebirea că diagnosticarea este una de factură socială şi presupune buna cunoaştere a reţelei de servicii sociale din agenţie şi comunitate. într-o astfel de poziţie. şi până la politeţea şi amabilitatea angajaţilor. motiv pentru care se şi culpabilizează. Pentru că problemele cu care se confruntă sunt percepute ca greşli personale. E nevoie. să-şi asume şi un rol similar. totul va avea efect asupra relaţiei dintre client şi agenţie. ajutorul este considerat ca o recunoaştere implicită a acestora şi a slăbiciunilor proprii. de un asistent social deprins să facă o evaluare primară a nevoilor şi expectanţelor clientului.Circunstanţele în care clientul vine în contact cu agenţia trebuiesc pregătite. Momentul preluarii clientului cere din partea asistenului social o disponibilitate specială deoarece este vorba de un serviciu activ în care profesionistul trebuie să vadă fiecare persoană care intră şi trebuie să raspundă fiecarui apel telefonic. oamenii au tendinţa de a considera că la originea problemelor lor se află cauze de factură personală. de tip occidental. În fapt. Relaţia de ajutor Ajutorul poate fi definit ca acea relaţie în cadrul căreia o persoană sau un grup de persoane facilitează. altei persoane sau altui grup de persoane. de cele mai multe ori. pentru a fi de folos şi bine primit. celui al medicului generalist. Acesta este mecanismul psihologic datorită căruia pentru mulţi oameni. să-i permită acestuia să se simtă liber să utilizeze oferta fără a « plăti » costuri precum stima de sine sau controlul asupra propriei vieţi.

Comunicarea directă. capacităţilor. constituie modalitatea prin care clientul şi asistentul încep identificarea problemei şi a oportunitpţilor de schimbare. lăsîndu-i în acelaşi timp clientului libertatea de exprimare a faptelor. Pentru asistentul social. Asistentul transmite clientului sentimentul de securitate ascultându-i povestea fară a avea o atitudine critică. să poată vorbi despre problemele lor şi în acelaşi timp să acorde asistentului social un drept limitat de a interveni pentru realizarea schiimbării. Autenticitatea se exprimă prin răspunsuri ce indică sinceritatea şi respectul asistentului pentru peocupările clientului. favorizează exprimarea sentimentelor şi dezvăluirea problemelor care l-au adus pe client la agenţie. Astfel de precizări sunt necesare pentru ca vârstnicul să poată decide. deoarece presupune folosirea orientată a propriei 25 . prin intervenţii ce denotă o preocupare pozitivă şi prin exprimarea disponibilităţii de a se angaja în a asistarea sa. evenimentelor şi trăirilor asociate acestora. şi resurselor de care dispune agenţia şi asistentul social. De aceea. puterilor. trebuie ca. în cunoştinţă de cauză. iniţiază relaţia de ajutor. cuvântul rostit. Admiterea este procesul iniţial în stabilirea unei relaţii de ajutor şi schimbare. căldura şi autenticitatea. prin care profesionistul obţine informaţii esenţiale. să fie posibilă identificarea problemei. dacă vrea să participe sau dacă doreşte o îndrumare spre alte servicii. asistenţii sociali trebuie să abordeze cu mult tact construirea relaţiei cu clientul şi totodată trebuie să recunoască şi să facă explicite limitele profesionale ale implicării în schimbarea dorită. principala provocare în realizarea unui interviu este aceea de “a urmări şi conduce ” în acelaşi timp discuţia pentru a obţine informaţiile necesare. cel mai adesea neexprimate. altfel spus. interviul în asistenţa socială dobândeşte calitatea de metodă fundamentală de lucru. După cum se ştie interviul este mai mult decât o conversaţie oarecare. empatia. Fiind conştienţi de dificultăţile de ordin psihologic ale recurgerii la ajutor. centrată pe cel care vorbeşte. clienţii trebuie să fie de acord că ceva în situaţia lor se impune a fi schimbat. de comun acord. Asistentul social şi potenţialul client trebuie să facă faţă unor dificultăţi subtile. a limitelor. identificarea.controlului vieţii. astfel încât. finalmente. înainte de toate. O serie de aptitudini profesionale au capacitatea de a stimula stabilirea relaţiei: ascultarea activă. Pentru a accepta ajutorul.

numărul de telefon. un scurt istoric al cazului astfel încât să se poată identifica repere pentru acţiunile viitoare. În principiu. să identifice şi depăşească barierele de comunicare. în multe cazuri. trebuie să fie conştienţi nu numai de propriile scopuri profesionale. membrii familiei.persoane pentru a obţine informaţii şi pentru a stabili o relaţie de ajutor. Alteori însă este nevoie de angajarea asistentului social într-o relaţie de durată. împlicaţi în procesul preluării clienţilor. Trebuie spus că o mare parte a comunicării este nonverbală şi un bun profesionist nu aude numai vorbele ci observă şi mesajele paraverbal. prin oferirea de informaţii sau alternative de acţiune. în vederea admiteii clientului în agenţie. nonverbale. resurse foarte bune. Asistenţii sociali. sau de propriul stil de a interacţiona ci şi de tendinţa clienţilor (aflaţi în situaţii de risc sau criză). medici şi /sau alţi profesionişti care se ocupă de 26 . fie că este vorba de bariere verbale. capacităţile şi competenţele clientului şi ale familiei sale de a face faţă situaţiei. adresa. informaţiile necesare unei bune evaluri se înscriu în următoarele categorii: informaţii de indentificare ale clientului. despre resursele. Agenţia sau alt furnizor de servicii pot fi considerate. Aceasta înseamnă că multe cazuri pot fi rezolvate încă din faza de iniţială. care devin impulsuri suficiente pentru a mobiliza capacităţile decizionale sau transformatoare ale clientului. dar sunt şi situaţii în care resursele pentru schimbare şi /sau rezolvarea problemei. În astfel de situaţii este suficient ca prestaţia asistentului să se limiteze la un termen foarte scurt. Informaţiile de indentificare. De aceea demersurile pentru acceptarea ajutorului vor fi însoţite şi de strategii de întărire a stimei de sinne şi a autonomiei. informaţii esenţiale despre problema în discuţie. sau ţin de difernţele etnice şi culturale. de a deveni dependenţi (prin mecanismul neputinţei învăţate). care să debuteze prin strângerea de informaţii în vederea realizării unei evaluări complexe. se află în chiar persoana clientului. se referă la date precum: numele clientului. transmise de limbajul Evaluarea iniţială Scopul principal al procesului de admitere este stabilirea unei legături cât mai adecvate între aşteptările posibilului client şi cea mai apropiată sursă de ajutor. Pe lângă toate acestea asistentul este dator ca în timpul interviului iniţial.

Întrebările în genul celor de mai sus au nu numai rolul de a ajuta pe clienţii să-şi clarifice situaţia. ci contribuie şi la construirea relaţiei de ajutor deorece demonstrează implicarea asistentului social. Istoria cazului presupune referiri la termeni temporali. în care unii clienţi solicită un ajutor forte precis. « Ce nu a mers şi de ce ? ». Important este ca asistentul social să nu ia în considerare numai ajutorul specific solicitat explicit de client. Ulterior. Mai pot constitui informaţii adiţionale cele referitoare la începerea şi primirea altor sevicii. deoarece acesta exprimă de cele mai multe ori doar limitele actuale sau obişnuite în care clientul îşi vede rezolvarea problemei şi poate să nu fie cea mai bună soluţie. “Ce credeţi că a cauzato?”. numele asistentului social care s-a ocupat de caz. Sarcina asistentului social este de a obţine serii de informaţii referitoare la resursele individuale şi familiale. descrierea antecedentelor şi implicaţiilor problemei care l-au determinat pe client să apeleze la agenţie. “Ce altceva se mai întampla în viaţa dumneavoastră când a inceput problema?” (pentru antecedente): « Ce efecte are această problemă asupra vieţii dumneavoastră ? ». contribuie la revizuirea şi reconsiderarea eforturilor de schimbare şi oferă speranţă şi deci dorinţa de a continua colaborarea. « Ce aţi făcut pentru a rezolva această problemă ». Prezentarea problemei. Istoria cazului trebuie să fie cunoscută asistentului social pentru clarificarea problemei prezentate şi pentru încadrarea acesteia într-un sistem de asistenţă. (pentru eforturile anterioare de a rezolva problema). clientul poate fi întrebat ce de fel de ajutor crede că i-ar putea oferi agenţia. precum şi referiri la eforturile anterioare de a face faţă situaţiei. de către potenţialii clienţi nu se realizează întodeauna în termeni foarte specifici. cât şi informaţii care pot oferi o orientare asupra modului în care clientul îşi percepe propria problemă şi ce schimbări anticipează. alte elemente de referinţă. dar este la fel de frecventă şi situaţia inversă. « Cum credeţi că vă va afecta viitorul ? ». « Ce a mers şi de ce ». la ansamblul contextelor care pot contribui la definirea problemei.client. Pentru obţinerea acestor informaţii pot fi utile întrebări precum: “Când a început aceasta problema ?”. prin aceea că sugerează noi posibilităţi de rezolvare a problemelor. (pentru implicaţii). solicitările şi aşteptările. 27 .

în special. De exemplu. Stările de urgenţă sunt consecinţa dzastrelor naturale sau a accidentelor. Dacă clienţii vârstnici nu prezintă astfel de riscuri. vor răspunde unei noi serii de întrebări. din punct de vedere psiho-medical. atunci vor fi orientaţi spre îngrijire într-un spital. unele specifice pentru cazul persoanelor vârstnice. şi de asemenea. în funcţie de îngrijirile necesare. Evaluarea iniţială este în acelaşi timp o formă de selectare. asistentul sacial întocmeşte o recomandare. Intervenţia în criză Stările de urgenţă şi criză survin atunci când sănătatea şi / sau siguranţa clienţilor individuali sau a familiei se află în situaţii de risc şi se impune o intervenţie imediată.Finalizarea evaluării După obţinerea datelor de identificare şi inţelegerea percepţiei clientului asupra schimbărilor dorite. În practica asistenţei sociale au fost dezvoltate numeroase modele de instrumente de evaluare. în general şi pentru evaluarea factorilor de risc. atunci când sănătatea sau viaţa însăşi sunt puse în pericol. evaluare ce va fi pusă la dispoziţia angajaţilor. selecţie şi intervenţie. depind de specificul problemei prezentate şi de schimbările dorite de client şi familie. medicală sau de altă natură. fie ea financiară. Procedurile de evaluare. urmând a se decide care dintre serviciile de ingrijire este mai adecvat. se utilizează fişe de evaluare structurate pe mai multe nivele. precum şi a nivelului la care un anumit serviciu trebuie să intervină. pentru a-i ajuta să raspundă adecvat problemei specifice. Deşi există deja multe tipuri de instrumente standardizate pentru evaluare. pentru persoanele în vârstă şi cu dizabilităţii. 28 . dacă este vorba de clienţi a căror situaţie este instabilă. Evaluarea iniţială este o procedură rapidă. şi dacă. În astfel de situaţii intervenţia constă în asigurarea asistenţei materiale necesare. o modalitate de determinare a urgenţei intervenţiei. în cele mai multe dintre cazuri. se semnaleză un pericol pentru ei sau aparţinători. orice asistent social trebuie sa aibă în minte o serie de întrebări care să-l ajute în evaluarea cazului şi orientarea clientului spre un anumit serviciu. o procedură de punere în lagătură a individului cu serviciile disponibile în agenţie. şi are ca scop identificarea variabilelor. în funcţie de criteriile de eligibilitate ale agenţiei. Asfel. de cele mai multe ori standardizată. a factorilor de risc.

Proliferarea şi diversificarea reţelelor de servicii destinate vîrstnicilor. sunt. important ca practicienii din domeniul 29 . planificarea familiala. pentru găsirea soluţiilor de durată. şi / sau locale. în astfel de situaţii. Deşi stările de urgenţă şi criză sunt de multe ori asociate. împreună cu cele private şi / sau nonprofit trebuie privite ca un continuum. ceea ce înseamnă că o persoană şi / sau familia. dar intervenţia nu trebuie să se încheie de îndată ce ameninţarea la adresa bunăstării clienţilor a fost redusă. spitalele. mai ales în cazul urgenţelor. prin consiliere de scurtă durată pentru a ajuta procesul de stabilizare. fie prin preluarea unor clienţi recomandaţi de alte agenţii. după cum nici situaţia inversă nu este obligatorie. principalii funizori de servicii pentru vârstnici. fie prin direcţionarea acestora către alţi furnizori. însă aceste servicii. o agenţie. furnizate de servicii comunitare şi la domiciliu. serviciile de transport. Este. O menţiune necesară este şi aceea că. de asemenea. Este de aceea necesară. persoanelor adulte. sau cele de adăpostire). din partea profesionistului. inclusiv emoţional. Cunoaşterea şi utilizarea resurselor Înstituţiile publice naţionale. (care reduc considerabil controlul individului asupra propriei persoane ca şi asupra mediului său de viaţă).Stările de urgenţă pot determina uneori instalarea situaţiei de criză. impune asistentului social nu numai înţelegerea adecvată a nevoilor clienţilor ci şi cunoaşterea serviciilor existente în comunitate. În aceste condiţii. sau mai general. îndemanarile şi mecanismele obişnuite de rezolvare a problemelor nu mai sunt adecvate. nu mai pot face faţă situaţiei. de regulă. ingrijirile la domiciliu. Asisntentul social trebuie să intervină. situaţia trebuie remediată cât mai repede posibil. cât şi indirecte. ce cuprinde intervenţii instituţionale. precum şi intervenţii mai puţin restrictive. nu întotdeauna urgenţele determină crize. servicii care pot avea o relevanţă imediată pentru intervenţie (de exemplu. ci va continua pentru rezolvarea problemelor nou apărute. simţindu-se de aceea depăşiţi. poate asigura atât servicii directe. deoarece conştientizează faptul că resursele. în funcţie de misiunea sa şi de publicul ţintă. cele din domeniul sănătăţii mintale. o promptă şi corectă evaluare a situaţiei pentru a preveni răspunsurile şi tratamentele inadecvate.

promovarea autonomiei clientului.asistării vârstnicilor să cunoască şi să înţeleagă modul de funcţionare a principalelor instituţii finanţatoare ca şi criterile lor de eligibilitate. eficacitatea acestei activităţi fiind determinată de măsura în care vor fi abiltaţi să lucreze cu alte agenţii şi reprezentaţi ai acestora. şi de aceea. Pe măsură ce populaţia vârstnică va creşte. În mod special asistenţii sociali implicaţi în procesul de admitere / preluare în agenţie a posibilior clienţi. În astfel de condiţii. acestea având rolul de face explicite sarcinile asistentului social care se ocupă de procesul de admitere. Bineînţeles. Ca parte a metodologiei de acordare a ajutorului în asistenţa socială. care va impune asistenţilor sociali o pregătire adecvată nu numai pentru intervenţia directă ci şi pentru cea indirectă. relaţiile informale nu pot suplini acordurile formale dintre agenţii sau criteriile de accesibilitate. trebuie să ştie să-şi îndeplinească atribuţiile într-un context organizaţional complex. Cunoştinţle. sunt situaţii care impun şi în acelaşi timp definesc un profesionist de mare competenţă. dispunând de o bază de date şi realizând o evaluare iniţială. cunoaşterea şi acţiunea în lumina acesteia este indespensabilă asistentului social angajat în procesul admiterii. reuşind astfel contracareze fragmentarea procesului de oferire a seviciilor cauzate de obstacole formale. Un proces de admitere poate fi considerat eficace. prin faptul că precizează scopurile. Un fapt de observaţie curentă arată că accesul clienţilor la servicii este mult facilitat dacă asistenţii sociali din agenţie sau din cadrul reţelei comunitare deţin relaţii informale. defineşte locul pe care aceasta îl ocupă în reţeaua serviciilor comunitare. admiterea clienţilor la servicii reprezintă prima etapă a relaţiei dintre client şi profesionist. în cadrul acesteia. Stabilirea relaţiei de ajutor. intervenţia în situaţii de urgenţă şi criză. evaluarea iniţială. aceasta din urmă presupunând cunoaşterea reţelei de servicii ca şi menţinerea unor bune relaţii. formale şi informale. asistentului social îi revine sarcina de a face legătura dintre client şi resursele din agenţie sau comunitate. obiectivele şi populaţia ţintă. grija şi sensibilitatea profesionistului în raport cu problemele 30 . * Misiunea agenţiei. în măsura în care clientul primeşte nu numai un ajutor imediat ci şi o îndrumare adecvată spre servicii. abilitatea de a adecva resursele la nevoi. serviciile pentru vârstnici vor deveni un domeniu din ce în ce mai specializat.

prefigurează interacţiunile viitoare şi de aceea sunt considerate ca fiind de maximă importanţă pentru reuşita unei intervenţii (Gary M.clienţilor. Nelson.. pp. 5769). 1995. 31 . et al.

32 .

aşa cum s-a putut constata. capacitatea de autoîngrijire. A fost vorba despre evaluarea iniţială. precum şi cele privind activităţile pe care clienţii le pot realiza pentru a ajunge la schimbările dorite. după ce clientul a fost direcţionat spre unul dintre serviciile existente în agenţie sau reţea. standardizată / formală). Desigur sunt necesare reevaluări periodice pentru a determina dacă planul iniţial funcţionează şi dacă serviciile 33 . a resurselor individuale şi familiale. pentru demararea schimbării. însuşirea noţiunilor fundamentale pentru dobândirea competenţelor în procesul evaluării. Informaţia acumulată prin evaluarea funcţională este utilizată în luarea deciziilor. Cuvinte cheie: evaluare funcţională comprehensivă: mediul.Evaluarea funcţională Obiective: înţelegerea împortanţei evaluării funcţionale pentru natura şi calitatea procesului de intervenţie. privind tipurile şi cantitatea serviciilor necesare. situaţia economică. sănătatea fizică şi mentală. de o manieră multidimensională şi comprehensivă. În continuarea evaluării iniţiale. în principiu. concept ce înglobează perspectiva familiei. a competenţelor şi resurselor. de comun acord cu clienţii. capacitatea de a desfăşura anumite activităţi Cursanţii vor şti: să realizeze o evaluare funcţională. evaluarea este centrată pe sprijinirea clientului în procesul de identificare a capacităţilor funcţionale. în baza căreia clienţii sunt orientaţi spre serviciile corespunzătoare. problemei pentru care solicită ajutorul. Modalitatea care se impune din ce în ce mai mult în prezent este definită prin conceptul de “evaluare funcţională”. problema evaluării a fost tratată ca parte procesului de admitere a clienţilor în reţeaua serviciilor sociale. În practica asistenţei sociale pot fi întâlnite diferite modalităţi de evaluare aferente etapei de intervenţie specializată. (care. În această perspectivă. este. este recomandată o evaluare de profunzime şi de detaliu ca parte integrantă a procesului de intervenţie specializată. ☺ În capitolul anterior. de regulă. (şi nu doar a disfuncţiilor şi incapacităţilor).

pp. 1992. 70-87). et al. este necesară o tratare detaliată a principalelor ei aspecte. 1995. Nelson. 34 . Deoarece evaluarea funcţională reprezintă un moment decisiv al procesului de intervenţie. Gary M..şi activităţile în care sunt implicaţi clienţii pot fi continuate. de ea depinzând natura şi calitatea acestuia. schimbate sau oprite (Bernstein. cf.

atât pentru ei cât şi pentru sistemul de îngrijire: • • • • dacă sunt furnizate mai multe servicii decât este nevoie. să iniţieze o intervenţie de urgenţă dacă este nevoie şi să direcţioneze clientul spre serviciile specializate. ulterior ca punct de plecare în evaluarea funcţională şi sunt utile atât asistentului social cât şi clientului şi familiei acestuia în luarea celor mai potrivite decizii. privind îngrijirile. 35 . bazându-se pe o documentaţie vastă de studii de caz şi baze de date construite cu ajutorul informaţiilor din evaluări. presupune ca asistentul social să înregistreze pentru fiecare client în parte date de identificare. serviciile şi deciziile de plasament. tratamentele şi serviciile. problema şi un scurt istoric al acesteia. făcute în mod nepotrivit şi exagerat. cele mai multe programe fiind bazate pe cerere. familia şi asistentul social) nu va fi în măsură să decidă în cunoştinţă de cauză. iar consecinţele unor decizii inadecvate pot fi considerate repercursiuni neplăcute. cu ajutorul evaluării iniţiale asistentul social poate urmări schimbările în evoluţia clientului. în al doilea rând. Fără informaţiile adunate prin evaluarea iniţială. evaluarea ajută asistenţii sociali şi managerii serviciilor sociale să dezvolte noi programe şi obiective. clientul poate deveni dependent. evaluarea iniţială (ca evaluare formală). conduc la costuri inutile. realizată şi implementată corect şi complet. în al treilea rând. deciziile inadecvate tind să se perpetueze. din ce în ce mai adecvate nevoilor vârstnicilor. ajută asistentul social să-şi organizeze eforturile şi constituie un instrument cu ajutorul căruia poate fi supravegheată furnizarea serviciilor. nici unul dintre partenerii la actul decizional (clientul. Aceste informaţii sunt folosite.De la evaluarea iniţială la evaluarea funcţională Aşa după cum am văzut în capitolul anterior. evaluarea iniţială poate aduce multe beneficii: • • • în primul rând. Dimpotrivă. îngrijirile sunt inadecvate şi / sau insuficiente. în absenţa unei bune evaluări privind alocarea serviciilor. dacă sunt furnizate mai puţine servicii decât este nevoie.

Ameliorarea problemelor funcţionale se întemeiază pe valorificarea potenţialului individual şi familial ca şi pe intervenţiile sociale adecvate. reţeaua socială a familiei. nu acestea constituie cauza care îi aduce la serviciile sociale. contextul clientului: cadrul fizic. Uneori. 1981. percepţia clientului vis à vis de situaţia sa problematică. et al. să rămână în comunitate. şi nu eliminarea asistenţei medicale. Evaluarea funcţională vizează 36 . fizice sau mentale. Kane. Kane. Deşi clienţii care solicită diverse servicii au probleme de sănătate cronice. activităţi de zi cu zi . precum şi motivaţia sa pentru schimbare. Factorii esenţiali ai evaluării funcţionale sunt: abilităţile clientului aflate în stare de funcţionare. Nelson. clienţii cu diabet sau boli de inimă pot şi de cele mai multe ori reuşesc. 1988. pp. (Gallo. mediul economic. datorită unor abilităţi specifice pe care le posedă şi care nu sunt afectate de maladiile de care suferă. Evaluarea comprehensivă a statutului funcţional al clienţilor şi a contextului familial este indispensabilă în procesul luării deciziilor privind natura serviciilor şi a intervenţiilor • • • specializate. sprijinul de care au nevoie se referă la mai multă sau mai bună asistenţă medicală sau psihiatrică. ci dificultăţile de funcţionare. 7087). motivaţiile şi contextele clienţilor. se structurează pe urmatoarele dimensiuni: mediul înconjurător. dimensiunea fizică. 1995.AZZ şi activităţi instrumentale de zi cu zi – AIZZ . Diagnosticele medicale sau psihiatrice pot influenţa statutul funcţional al vârstnicului dar nu au şi valoare predictivă asupra acestuia. Chiar şi vârstnicii cu tulburări mentale severe pot avea conservate abilităţi care să le permită rămânerea în familie şi comunitate. iar asistentul social poate fi în măsură să-i ajute să-l obţină. Gary M.Argumente pentru o evaluare funcţională Elementele esenţiale ale evaluării funcţionale comprehensive. deoarece examinează interacţiunea dintre abilităţile.. prietenilor şi comunităţii. Dorim să spunem prin aceasta că expertiza asistentului social înseamnă a-i ajuta pe clienţi să-şi elimine sau să-şi reducă problemele în funcţionarea zilnică. mediul social. să îndeplinească funcţii sociale. De exemplu. cf. ca factor important pentru înţelegerea şi schimbarea propriilor probleme. mentală.

et al. Evaluarea funcţională este în măsură să reunească. Deşi aceste dimensiuni sunt evaluate separat. în AZZ şi în AIZZ. situaţia economică. Evaluarea socială O evaluare a funcţionării sociale se referă la calitatea şi cantitatea legăturilor interpersonale ale clientului şi la implicarea sa în comunitate. 70-87). 70-87). Capacitatea sau incapacitatea în unul din aceste domenii este posibil să afecteze funcţionarea în celelalte. ca şi la posibilele probleme în sistemul său de suport informal. medicală. Dimensiunile sau domeniile care trebuie evaluate sunt: mediul înconjurător. sănătatea fizică şi capacitatea de autoîngrijire evaluată prin abilitatea de a face activităţi de zi cu zi . 37 . 1981. precum şi constelaţia influenţelor acestora. Evaluarea este în acelaşi timp şi o detaliată analiză a statutului funcţional al clientului. 1992. cf.. contextul familial şi al mediului social. al. Nelson. Thompson. pentru luarea celor mai potrivite decizii de intervenţie educaţională.AZZ şi activităţi instrumentale de zi cu zi . et al.creşterea bunăstării clientului. motivaţiile sale. care conduce la concluzii despre afecţiunile ce trebuie remediate şi la strategii posibile de intervenţie (Bernstein. pp. De exemplu. Kane & Kane. Kane & Kane. et al.. pp. Campbell. În perspectiva evaluării funcţionale.AIZZ (Gallo et.. Donald (1982. 1990. Nelson. 1995. Gary M. ele sunt interconexate. mediul social. 1995. cf. 1988. indiferent dacă situaţia lui rezultă din problemele de sănătate fizică sau mentală. pp. Gary M. cf. dar individul va manifesta în mod treptat afecţiuni în funcţionarea socială şi mentală. economică şi de mediu. 1981. într-un tablou sintetic abilităţile clientului. Ivry. Evaluarea funcţională comprehensivă Evaluarea funcţională comprehensivă este prin definiţie multidimensională. socială. 1995. fie din factorii sociali. 1992. sănătatea mentală. o persoană cu boala Alzheimer poate avea asociată şi o problemă care este în principal una de sănătate fizică.. Nelson. Gary M. economici sau de mediu. deciziile asupra intervenţiilor şi monitorizarea serviciilor furnizate trebuie să se axeze pe schimbare şi îmbunătăţirea statutului funcţional al clientului şi nu pe ignorarea diagnosticelor medicale sau psihiatrice.

Nelson. pot fi reprezentate punctele forte. Pentru măsurarea funcţionării sociale a familiei Smilkstein. poate fi realizată prin combinarea întrebărilor standardizate.). Înţelegerea reţelei familiale a clientului ca şi cea a sistemului mai larg de suport social. în numeroase situaţii. 70-87). cf. 1995. Inserarea unei genograme în cadrul raportului de evaluare poate fi utilă pentru identificarea sistemului de suport familial şi pentru înţelegerea istoriei sociale a familiei. este semnificativ mai relevantă pentru bunăstarea şi sănătatea fizică a clientului. s-a constatat că. Gary M. familia şi prietenii este esenţială pentru bunăstarea tinerilor şi vârstnicilor deopotrivă. tensionate etc. Ashworth şi Montano (1982. mutare). prin construirea genogramei şi a eco-hărţii (genograma reprezintă reţeaua familială iar ecoharta conturează reţeaua socială mai largă. Genograma este instrumentul prin care se reprezintă grafic compoziţia familială şi istoria acesteia. căsătorie. de la locul de muncă. Utilizând diferite tehnici de trasare ca: linii continue. pp.. 38 . creşterea copiilor. De altfel. a sănătăţii. ca şi a relaţiilor şi problemelor curente. precum şi din cae a evenimentelor familiale (naştere. scopul primordial al evaluării sociale vizează calitatea şi cantitatea legăturilor cu reţeaua de suport informal. Evaluarea funcţionării familiale poate constui punctul de plecare pentru stabilirea sarcinilor asistentului social şi a celorlalţi profesionişti care acordă îngrijiri vârstnicului. joacă un rol mai important pentru viaţa lor socială şi pentru sistemul de suport. Affection. calitatea reţelei de suport social şi prezenţa unui confident. au elaborat un instrument de evaluare cunoscut sub denumirea sa prescurtată APGAR (Adaptation. pe care o reprezintă. genograma poate cuprinde schimbările majore din cadrul familiei. Partenership. (4) locul de muncă. moarte. Deşi este important numărul persoanelor cu care clientul are relaţii. (2) prietenii. incluzând relaţiile familiale şi comunitare). etc. punctate. relaţiile parteneriale. schimbări din sfera ocupaţională. şi diferite tipuri de relaţii (stabile. Subliniem faptul că pentru alte categorii de adulţi relaţiile formale. et al. Resolve) şi care are în vedere următoarele dimensiuni: adaptarea familială.. Însă reţeaua de suport informal. dezvoltarea afectivă şi capacitatea de rezolvare a problemelor familiale. tăiate. Growth. (3) comunitatea. ca şi frecvenţa acestora. În cazul vârstnicilor.70-87) a identificat patru arii primare în care interacţiunile sociale şi participarea au loc: (1) familia.

Eco-harta este un instrument care permite vizualizarea gradului de interacţiune a clientului cu comunitatea, cu reţeaua de suport social, ca şi cu familia. Se poate folosi pentru reprezentarea grafică un sistem de cercuri, sau se poate trasa o diagramă ce reprezintă lumea socială a clientului, identificând potenţialele prietenii, implicările în activităţile recreaţionale şi culturale, munca, biserica, agenţiile furnizoare de servicii. Tipurile diferite de linii şi apropierea elementelor grafice pot reprezenta natura relaţiilor dintre client şi mediul său social. Configurarea eco-hărţii necesită culegerea unei remarcabile cantităţi de informaţii într-un timp relativ scurt. Informatizarea şi computerizarea serviciilor de asistenţă socială pot constitui facilităţi, inclusiv pentru producerea de grafice în practica clinică. Există deja programe software comerciale care pot produce arbori genealogici şi genograme, diferite grafice pentru examinarea cazurilor pe multiple nivele sistemice. Pentru a evalua profunzimea unei reţele de suport social, este nevoie de întrebări nuanţate: de exemplu, se poate întreba cui poate cere ajutor clientul, pentru cât timp şi în ce condiţii. Mai concret, în cazul unui client care are nevoie de sprijin pentru a locui singur acasă, poate fi luat în calcul sprijinul unui vecin care i-a mai fost de ajutor şi în trecut. În planificarea serviciilor, este util să se ştie dacă acest vecin este dispus să-l sune zilnic pe client, să-l viziteze, să servească uneori masa împreună, sau să-şi petreacă câteva ore zilnic sau săptămânal ajutând la întreţinerea locuinţei. Evaluarea economică Evaluarea economică are ca scop aprecierea nivelului resurselor financiareconomice în vederea eligibilităţii clientului pentru asistenţă suplimentară, pornindu-se de la examinarea veniturilor şi a celorlalte resurse economice. Suficienţa resurselor financiar-economice presupune acoperirea, din venituri proprii a cheltuielilor destinate procurării alimentelor şi îmbrăcăminţii, întreţinerii locuinţei, asigurării îngrijirilor medicale şi a altor necesităţi (Gallo, 1988, cf. Gary M. Nelson, et al., 1995, pp. 70-87). Eligibilitatea pentru resurse suplimentare presupune, pe de o parte conştientizarea clientului privind drepturle sale, iar pe de altă parte, presupune cunoaşterea programelor

39

comunitare de sănătate, sociale sau economice, a serviciilor de întrajutorare, de ajutor financiar sau a programelor de angajare speciale. Evaluarea economică se realizează prin chestionarea clienţilor despre veniturile şi bunurile de care dispun, despre cheltuielile necesare ca şi despre modul în care îşi administrează banii şi celelalte resurse. Trebuie avute în vedere, în mod special, situaţiile în care anumite cheltuieli sunt disproporţionate în cuantumul veniturilor periclitând de aceea satisfacerea adecvată a altor nevoi, de exemplu, situaţia frecventă în care un vârstnic îşi cheltuie toate veniturile pentru chirie şi hrană, nerămânându-i bani şi pentru medicamente. Evaluarea economică înseamnă analiza resurselor şi prin ceea ce se află dincolo de înscrisurile oficiale (cuponul de pensie, extrasul de cont, chitanţe, facturi, etc.): uneori clienţii beneficiază de resurse indirecte cum ar fi ajutorul financiar regulat din partea unuia dintre copii, servirea regulată a mesei la un membru al familiei, etc. Evaluarea economică nu se rezumă la o simplă conabilizare deoarece banii, administrarea lor, diferitele bunuri sau posesiuni constituie valori personale ale clienţilor, faţă de care prezintă un ataşament special şi de aceea nu pot face obiectul unor tranzacţii sau aranjamente rentabile. Stabilirea eligibilităţii clientului pentru un anumit tip de beneficii (sociale, economico-financiare, medicale) necesită cunoaşterea de către profesionist a cadrelor legislative, a sistemului de asistenţă medicală şi de sănătatea mentală, a reţelei de servicii sociale pentru vârstnici. Sănătatea mentală Evaluarea stării de sănătate mentală de către asistentul social înseamnă orientarea observaţiilor şi înspre sfera problemelor psiho-cognitive şi comportamental-emoţionale. Evaluările din aria psiho-cognitivă se centrează, în principal, asupra simptomelor de incapacitate cognitivă, asupra tulburărilor psihiatrice, ca şi asupra diferiţilor factori de risc. Practicienii utilizează în acest scop insrumente de evaluare (scale, teste, chestionare) cu diferite grade de complexitate. Funcţionarea emoţională se referă la prezenţa/absenţa sau diminuarea/amplificarea tulburărilor afective. Asistentul social ar trebui să fie

familiarizat cu simptomele şi manifestările tulburărilor afective majore, pentru a putea

40

recunoaşte anxietatea, depresia, singurătatea şi factorii de risc asociaţi suicidului şi abuzului de alcool sau droguri (vezi şi D. Gal, Dezvoltarea umană şi îmbătrânirea, 2001). În majoritatea cazurilor, acolo unde asistentul social identifică factori de risc şi / sau manifestări care pot fi indicii pentru deteriorarea stării de sănătate mentală se impune consultarea experţilor calificaţi în acest domeniu. Sănătatea fizică Există trei instrumente cu ajutorul cărora asistentul social poate evalua starea sănătăţii fizice: 1 2 3 autoevaluarea stării de sănătate de către client inventarierea simptomelor şi bolilor analiza medicamentaţiei unui tratament medical,

Prin evaluarea riscurilor de sănătate fizică, asistentul social poate descoperi afecţiuni netratate, care necesită fie iniţierea, fie încetarea decizie ce va fi luată de către medic, dar asistentul social va recomanda consultaţia medicală, şi la nevoie, va acompania vârstnicul la cabinetul medical. De exemplu, dacă asistentul social analizează medicamentaţia unui client cu o boală mentală cronică şi constată că tratamentul prescris a fost întrerupt, trebuie să discute despre consecinţele încetării tratamentului şi să încurajeze clientul să consulte un asistent de sănătate mentală sau un psihiatru. 1. Autoevaluarea sănătăţii Autoevaluarea sănătăţii poate fi un bun semnal al stării de sănătate, chiar dacă unii autori şi practicieni au rezerve în această privinţă. Scopurile autoevaluării sunt, din punctul de vedere al profesioniştilor, de a identifica posibile noi probleme de sănătate sau declinul statutului sănătăţii. Întrebări referitoare la autoevaluarea stării de sănătate pot fi incluse în conţinutul instrumentarului de evaluare multidimensională, care se utilizează în diverse centre medicale sau socio-medicale. De exemplu, o întrebare pentru autoevaluarea stării de sănătate poate fi: „Cum vă apreciaţi starea de sănătate în prezent ?” Excelentă (3) Bună (2) Moderată (1) Slabă (0)

41

(3) dureri de articulaţii şi (4) caracteristicile respiraţiei. de nerespectarea dozajului. şi în majoritatea cazurilor nu sunt familiarizaţi cu terminologia de specialitate utilizată. tulburările emoţionale. unii vârstnici refuză medicamentaţia datorită convingerilor lor religioase. În plus. Inconvenientele acestui tip de evaluare ţin de faptul că nu toţi clienţii frecventează cu regularitate serviciile mediacale sau medico-sociale. Sunt luate în considerare. problemele dentare şi artritele. absenţa instrucţiunilor de administrare clar scrise. (în instrumentarul acceptat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii). În evaluările comprehensive. Este important să fie puse şi întrebări referitoare la utilizarea medicamentelor care au şi contraindicaţii. sau pentru că îi descurajează efectele colaterale. Problemele care pot apărea în jurul utilizării medicamentelor se leagă îndeosebi de numărul mare de medicamente prescrise. acestor cdategorii de simptome li se adaugă şi altele precum: malnutriţia. patru categorii de simptome pentru identificarea factorilor de risc: (1) caracteristicile salivei. problemele de vedere de auz. de tulburările de memorie care afectează ritmicitatea administrării sau chiar de lipsa unei minime educaţii pentru sănătate. de rutină. ţin de administrarea medicamentaţiei şi pot genera complicaţii sunt: imposibilitatea achiziţionării medicamentelor datorită costului ridicat. (2) senzaţiile de durere sau apăsare. În astfel de situaţii se recomandă ca evaluările periodice. precum şi la utilizarea remediilor naturiste şi a suplimentelor nutritive.2. Alţi factori care. De asemenea. când şi cum se administrează). care se pot traduce prin refuzul de a accepta boală şi de a o trata. ca de exemplu depresia. Inventarierea simptomelor şi bolilor Chestionarele utilizate pentru simptome au ca scop identificarea factorilor de risc ai sănătăţii. să fie realizate de către specialişti 3. adverse ale medicamentelor. Analiza medicamentaţiei O altă modalitate de evaluare a stării de sănătate constă în analiza medicamentaţiei: listarea medicamentelor prescrise şi precizări privind modul de administrare (dozarea. schimbările 42 . de asemenea.

cea mai importantă.nu necesită ajutor. Evaluarea activităţilor de zi cu zi (AZZ) şi a activităţilor instrumentale de zi cu zi (AIZZ) Dintre toate dimensiunile funcţionării personale. mentală şi socială. a capacităţii de autoîntreţinere.. capacitatea de a duce la bun sfârşit activităţile de zi cu zi este probabil. cu ajutorul căreia (scala) este evaluată capacitatea clientului de a realiza cele cinci activităţi . Deşi această formă de evaluare se centrează pe capacitatea sau incapacitatea clientul de a îndeplini respectivele activităţi. 1 . să se informeze şi asupra regimului îngrijirilor de sănătate pe care le primeşte. 70-87). cf. 1995. 1981. iritabilitatea. de a se deplasa şi de a se hrăni (Gallo şi al. et al. de a se aranja. diareea. În privinţa criteriilor cu ajutorul cărora se pot face evaluările activităţilor de zi cu zi. pe această bază. 2 . În aceste condiţii se recomandă ca asistentul social care întâlneşte un vârstnic ce are prescrise trei sau mai multe medicamente. Evaluările generale ale stării de sănătate nu pot avea valoare indicativă asupra nivelului de autonomie a vârstnicului. Gary M. 3 . de a se îmbrăca. modalitatea de formulare poate include şi nuanţări referitoare la nevoia de asistare sau la independenţă:0 . Itemii incluşi în mod obişnuit în scalele de evaluare se referă la activităţi şi sarcini specifice mediului 43 . este necesară pentru menţinerea funcţionării independente şi autonome. pot fi puse în legătură cu modul inadecvat de administrare a medicamentelor. pp. Nelson. stările confuzive. Evaluarea instrumentală a activităţilor de zi cu zi se referă la o varietate de activităţi. Buna desfăşurare a activităţilor de îngrijire personală şi a habitatului. 1988. dar depinde de starea fizică. Cea mai cunoscută scală este Index-ul AZZ al lui Katz (1963). De aceea se recurge la evaluarea funcţionării în activităţile de zi cu zi. precum voma.foloseşte un aparat.bruşte ale stărilor fiziologice şi/sau afective.complet dependent.necesită asistenţă. opiniile specialiştilor converg înspre includerea în scalele de evaluare a capacităţilor de: a face baie. Kane & Kane. mai complexe decât acelea de autoîngrijire şi autoîntreţinere. şi stabilirea.

locuinţele individuale dar şi comunităţile. în care scorul “1” indică faptul că individul poate îndeplini activităţi fără asistenţă. (2) utilizarea mijloacelor de transport. concept central în asistenţa socială.ambiental şi social şi de aceea competenţelor sociale. sau nu. Evaluarea mediului presupune examinarea abilităţilor funcţionale ale individului şi a solicitărilor mediului. capacitatea de a le realiza este inclusă în sfera Spre exemplificare redăm în continuare o scală de evaluare care acoperă şase arii: (1) utilizarea telefonului. reprezintă reflectarea aplicativă a principiului congruenţei în relaţia persoană . De exemplu. desigur. diferă în funcţie de “obiectivele” de evaluat (“cum” se evaluează în funcţie de “ce” se evaluează). evaluarea comunităţii poate avea elemente comune cu evaluarea mediului. Fiecare item poate fi analizat prin utilizarea unei scale cu trei nivele. 44 . “mediul” poate desemna însăşi comunitatea din care face parte. (5) îngrijirea locuinţei. În principiu.totală incapacitate de a realiza activităţi. bunăstării şi funcţionării independente a individului. (3) cumpărarea hranei şi a îmbrăcăminţii. accesibilitatea la bucătărie şi/sau la servirea mesei. “2”.nevoia de asistenţă şi “3”. (4) prepararea hranei. există grile de evaluare care cuprind: paza contra incendiilor. specialiştii sunt de acord asupra importanţei mediului pentru funcţionarea optimă a clientului. sau în alte zone frecventate de vârstnici. mai puţin concordante sunt însă criteriile de evaluare care. Una dintre categoriile care pot constitui obiectul evaluării de mediu este cea referitoare la adecvarea şi siguranţa mediului arhitectural (rezidenţial şi civic). Evaluarea mediului Evaluarea mediului. Prin evaluarea mediului se stabileşte dacă acesta este adecvat. (în accepţiune largă şi restrânsă). urmată de examinarea gradului de congruenţă a acestora. Desigur. prin mediu se înţelege (în contextul asistenţei sociale) instituţia rezidenţială sau locuinţa în care trăieşte clientul. Într-o accepţiune restrânsă. Într-o accepţiune mai largă. Pot constitui “obiective” de evaluat instituţiile de tip rezidenţial sau cele de tipul centrelor de zi.mediu. (6) administrarea resurselor financiare.

zone comerciale sau de agrement). sprijinul acordat vârstnicului pentru buna sa funcţionare. 70-87) au elaborat criterii de evaluare a comunităţii pornind de la identificarea resurselor şi siguranţă zonei (străzi. comunităţii. etc. cele specifice vârstnicilor sau diferitelor categorii de persoane cu handicap. O altă categorie ce poate face obiectul evaluării de mediu se referă la aspectele "mediului afectiv-emoţional" şi a "oportunităţilor interpersonale". la respectarea nevoii de intimitate. Nelson. se evaluează amenajări speciale pentru vârstnici. O a treia categorie de evaluat are în vedere activităţile instrumentale. precum şi grilele de evaluare comunitară. În comunitate. Pentru a evalua congruenţa dintre persoană şi mediu. la posibilitatea de a juca un rol activ în grupurile civice şi voluntare. fie prin folosirea mijloacelor de transport.). Evaluarea mediului afectiv-emoţional în cadrul instituţional se referă la politeţea personalului. McKnight şi Kretzman (1992. accesibilitatea mijloacelor de transport. astfel încât să fie identificate posibilităţile de ajustare şi modificare a mediului.. gradul de iluminare. pp. la recreere şi la activităţi voluntare sau civice. la atenţia acordată nevoilor sociale şi medicale ale rezidenţilor. comunicarea. sunt necesare adaptări ale criteriilor în funcţie de specificul zonei. Pentru elaborarea instrumentelor de evaluare a locuinţei şi comunităţii. scopul evaluării este de a afla dacă clientul are acces la cumpărături.absenţa/prezenţa obstacolelor în zonele de trecere şi acces (cabluri. Evaluarea “oportunităţilor interpersonale” se referă la posibilităţile de contact cu prieteni şi membri ai familiei. 1995. În familie. în sfera nevoilor afectiv-emoţionale pot fi evaluate : interacţiunile dintre membrii familiei. fie mergând pe jos. la libertatea şi posibilitatea de alegere în raport cu modalitatea de satisfacerea a diferitelor nevoi din această categorie. preşuri. suportul afectiv. sau cadrului de viaţă al vârstnicului. parcuri. În privinţa comunităţii. De exemplu. Gary M. pot fi utilizate inventarele de trebuinţe general umane (Maslow). facilităţi şi 45 . dacă vârstnicul dispune de telefon sau alte mijloace pentru cazurile de urgenţă. dacă prin mărimea şi structura sa locuinţa vârstnicului creează dificultăţi de întreţinere sau pentru deplasarea persoanei. et al. cf. se constată dacă locuinţa vârstnicului dispune de facilităţi adecvate pentru gătit şi păstrarea hranei. ca şi a congruenţei individ-mediu. servicii sociale şi de sănătate.

şi în opţiunile valorice. ei şi familiile lor. Dar utilizând tehnici de redresare şi optimizare personală a clienţilor vârstnici. deoarece pentru acele probleme vin solicitările vârstnicilor. Posibilităţile clienţilor În serviciile sociale publice. Aspecte specifice ale evaluării funcţionale Pe lângă evaluarea funcţionării individului în cele şase dimensiuni deja identificate asistentul social ar trebui să-şi îndrepte atenţia şi asupra posibilităţilor reale (atuuri. asupra serviciilor pe care deja le primesc. în procesul evaluării. pe patologia şi riscurile pe care acestea le presupun. Într-o oarecare măsură această atitudine este justificată. de integrare a acestora în procesul general al asistării specializate. Apropierea familiei poate prevala chiar şi în raport cu suportarea unei situaţii abuzive. printre altele. pentru că acestea se pot dovedi mai accesibile şi superioare calitativ.stipulând că schimbarea este posibilă atunci când sunt cunoscute şi valorificate capacităţile. se practică centrarea. asupra valorilor şi preferinţelor legate de servicii pe care şi le-ar dori. şi ale comunităţii însăşi. abilităţile şi bunurile membrilor comunităţii ca şi ale familiilor lor. Formularea explicită. echilibrate. Diferenţele originându-se. ai ei. Voinţa de schimbare. de întrebări referitoare la posibilităţile proprii de îngrijire pot contribui la constituirea unor demersuri inteligente. rezistenţa la schimbare precum şi capacitatea de a trăi cu deficienţele şi bolile diferă de la individ la individ. Preferinţele clientului Evaluarea preferinţelor clientului are o importanţă centrală în evaluare şi în special în procesul de planificare a serviciilor. aproape exclusiv. Ideea acestui demers este că resursele umane ale comunităţii pot şi trebuie să fie valorificate şi responsabilizate în calitate de agenţi ai schimbării şi de beneficiarii. pe problemele de sănătate ale clienţilor. mai ales. Pentru vârstnici poate fi mult mai important (valoros) să continuie să trăiască acasă decât să dobândească plusul de siguranţă şi creşterea calităţii îngrijirilor prin mutarea într-un cămin de bătrâni. forţe/puteri) ale clienţilor vârstnici. În 46 . direcţi sau indirecţi. asistentul social ar putea regcurge şi la valorificare resurselor de îngrijire de care dispun.

al este un demers delicat pe parcursul întregii evaluări. dar există şi situaţii în care asistenţii sociali trebuie să consulte şi să invite pentru evaluare alţi profesionişti. chiar dacă acesta diferă de valorile personale. În funcţie de problemele clientului membrii echipei pot fi: specialişti în sănătate mentală. asistentul social trebuie să realizeze.toate aceste cazuri. de mediu. asistente medicale.. Identificarea valorilor şi a preferinţelor clienţilor. Serviciile primite Pentru a satisface adecvat nevoile clienţilor vârstnici. fără a avea însă pretenţia că pot fi experţi în fiecare dintre ele. psihologi. deoarece este un indicator mai nuanţat al resurselor individuale şi al disponibilitpţii pentru schimbare. economic. aşa cum le relatează şi le percep ei înşişi. intervenţii care se bazează pe cunoaşterea şi respectarea sistemului de valori al clientului. asistentul social trebuie să examineze cât de stabilă este asistenţa acordată. dar în mod particular în cazul celor informale. evaluatorul trebuie să identifice serviciile pe care ei deja le primesc şi să distingă între acelea furnizate formal de unităţi publice sau private şi acelea furnizate informal de familie şi prieteni. social vor fi zadarnice. Cunoaşterea tuturor serviciilor implicate ajută la evitarea dublării seviciilor şi permite utilizarea optimă a resurselor. medici de familie. evaluarea funcţională comprehensivă reprezintă baza de date de la care clienţii. Evaluările multidimensionale impun participarea unei echipe multidisciplinare. Evaluarea comprehensivă are în vedere funcţionarea individului în domeniile: social. eforturile asistentului 47 . * În concluzie. ajută asistentul social să asiste mai bine clientul prin construirea unui plan bine definit şi integrat. În ambele cazuri. Baza evaluării o constituie funcţionarea (şi nu diagnoza). Echipa multidisciplinară Evaluarea vârstnicilor impune ca asistenţii sociali să fie familiarizaţi cu diferitele domenii ale evoluţiei şi funcţionării individuale. Unele agenţii au echipe stabile pentru analiza cazurilor complexe. familiile şi asistenţii sociali încep demersurile de colaborare. Dacă intervenţia intră în conflict cu valorile şi preferinţele clienţilor. Cunoaşterea suportului primit de client şi a nevoilor neindentificate până atunci.

al activităţilor de zi cu zi. O evaluare atent efectuată constituie o bună bază pentru identifcarea problemelor şi a ariilor de schimbare. Funcţionarea scăzută în oricare domeniu afectează şi funcţionarea celorlalte. şi invers. performanţele în unele domenii pot fi direcţionate pentru a compensa deficitul altora. precum şi pentru stabilirea scopurilor şi dezvoltarea planurilor de servicii. 48 .sănătăţii mentale. fizice.

88-103): “o abordare a furnizãrii de servicii care încearcã sã asigure clienţilor cu probleme complexe şi dizabilitãţi. 88-103) managementul de caz. Potrivit lui White (1987. primirea tuturor serviciilor de care au nevoie. constituie o componentă esenţială a serviciilor pentru vârstnici. care contribuie la identificarea nevoilor. Gary M. pp. et al. Managementul de caz este definit într-o accepţiune apropiată şi de către Rubin (1987. cunoaşterea abilităţilor care ar putea fi conservate şi/sau dezvoltate. “este o strategie de intervenţie orientată înspre coordonarea resurselor existente pentru a asigura o îngrijire continuă şi adecvată specifică fiecărui caz în parte”. astfel încât clienţii să îşi poată asuma controlul propriei vieţi. 1995. pentru aceasta. ca şi la asimilarea de noi cunoştinţe şi abilităţi. et al. pp. astfel înţeles. cunoaşterea modalităţilor de a pune în legătură clienţii şi resursele. centrate pe client şi familia acestuia. şi având ca scop validarea aspectelor funcţionale. Cursanţii vor şti: să întocmenască un plan de management de caz ☺ Introducere Scopul cel mai general al serviciilor de asistenţă socială pentru vârstnici este de a contribui la depăşirea problemelor şi la facilitarea schimbărilor pozitive apelând.. Managementul de caz. necesare pentru dobândirea controlului asupra propriei situaţii.MANAGEMENTUL DE CAZ Obiectiv: cunoaşterea şi utilizarea managementului de caz ca strategie de intervenţie Cuvinte cheie: cunoaşterea deficienţelor funcţionale şi a posibilelor resurse cu care ar putea fi remediate. Managementul de caz şi consilierea sunt două strategii de intervenţie directă. cf. la resurse formale şi informale. 1995. Nelson. la onorarea cererilor de resurse concrete. la timp şi într-un mod adecvat “. Gary M. cf. (a căror oportunitate rezultă din evaluările care le preced). Nelson. 49 .

aşa după cum am văzut. dar sub nici o formă nu se aşteaptă ca el să asigure toate serviciile necesare rezolvării.extern. şi-a dovedit eficacitatea în special în domeniul îngrijirilor la domiciliu şi al celor comunitare. fie la nivel grupal. este puţin probabil ca un singur asistent social sau o singurã agenţie sã dispună de toate serviciile necesare pentru a ajuta clientul. dar şi datorită diversificării şi specializării serviciilor sociale. să menţină legãtura cu agenţiile ofertante de servicii sociale pentru a se asigura cã ele acordă tratamentul / intervenţian adecvată.Managementul de caz. 50 . dificultăţi emoţionale). Asistentul social ajutã ca. managementul de caz presupune ca asistentul social: • • să conducă cazul. Managementul de caz ca strategie de intervenţie Evaluarea funcţională este orientată. să pregătească terminarea. ca strategie de intervenţie în asistarea persoanelor vârstnice. modul în care serviciile sunt să devină broker de servicii şi organizator al reţelei de intervenţie şi mai puţin persoanã care ajutã direct clientul. • • să menţină legãtura. fie la nivel individual-intern (convingeri neproductive. desigur. Problemele se pot origina. asupra factorilor care sunt responsabili de funcţionarea clientului şi a familiei sale. existând şi posibilitatea generării lor reciproce (disfuncţiile dintr-o anumită arie pot determina probleme în alte arii). o varietate de servicii sã devinã accesibile clientului şi coordoneazã primirea acestora. prin intermediul asistentului social . managementul de caz s-a dezvoltat ca sistem de ajutor ce asigurã clientului asistenţă continuă. iar în cazul în care obiectivele clientului au fost atinse. folosite ca şi progresele pe care le face clientul ca urmare a utilizării lor.profesionistul pregătit pentru evaluarea diferitelor categorii de nevoi şi cunoscător a reţelei de servicii de specialitate. cu clientul pentru a putea evalua continuu. din combinaţia obstacolelor interne şi externe. comunitar sau societal . asupra capacităţilor care pot fi potenţate pentru depăşirea / ameliorarea anumitor probleme care îşi au originile. Datoritã complexitãţii fiecărui caz în parte. Din aceastã cauzã. În termeni de roluri asumate.

În mod similar. ceea ce presupune parcurgerea de comun acord cu individul şi familia. cunoaşterea modalităţilor de a pune în legătură clienţii şi resursele. 51 . sunt necesare: • • • • cunoştinţe despre elementele constitutive ale uni astfel de plan. ca strategie de intervenţie. trăsături familiale şi reţele comunitare şi sociale. managementului de caz. Paşi în managementul de caz Aspecte ale planificării în managementul de caz Pentru ca managerul de caz să poată dezvolta un plan de asistare. Implementarea următorilor paşi: • • • • evaluarea funcţională. Odată stabilite scopurile şi planurile de acţiune. ca şi decizia de a furniza servicii. capacităţile individuale şi familiale pot fi identificate în combinaţii de caracteristici psihologice. trebuie precedată de evaluarea individuală şi a familiei. bazat pe rezultatele evaluării funcţionale. familia. vecinii. Planificarea managementului de caz reprezintă o agendă de acţiune pentru toate părţile implicate: clientul. paşii următori coincid cu activităţile principale ale managementului de caz. prietenii. asistentul social. reprezintă bazele coordonării resurselor. programele de servicii pentru vârstnici şi toţi furnizorii de servicii implicaţi. întocmirea listei de schimbări preconizate şi stabilirea scopurilor funcţionale. Planificarea şi punerea clienţilor în legătură cu furnizorii de servicii formale sau informale şi monitorizarea serviciilor. cunoaşterea deficienţelor funcţionale şi a posibilelor resurse cu care ar putea fi remediate. cunoaşterea abilităţilor care ar putea fi conservate şi/sau dezvoltate. identificarea problemelor şi a resurselor.

Aceasta din urmă poate oferi servicii complementare cum ar fi: • programe de zi pentru tratament psihiatric.Caracteristicile planificării Planul de management de caz ar trebui să conţină următoarele elemente: 1. Resursele care pot fi obţinute prin intermediul programelor de servicii pentru vârstnici şi prin diverse agenţii 6. Sarcinile şi resursele pentru care membrii reţelei informale de suport îşi pot asuma responsabilitatea 5. 52 . instrumentale şi psiho-sociale. vecini şi prieteni. procurarea hranei şi servirea mesei mese. Sarcinile şi resursele pentru care clientul îşi poate asuma responsabilitatea 4. Scopurile funcţionale vizează atragerea celor mai adecvate resurse: • • • • • • • pentru depăşirea barierelor de funcţionare. în strictă dependenţă de nevoile de schimbare ale clientului şi ale familiei sale. completarea veniturilor. după caz. Scopurile de atins pentru client şi. asistarea activităţilor zilnice. întreţinerea gospodăriei. cât şi dinspre comunitate. Satisfacerea nevoilor instrumentale reclamă resurse pentru: Pentru satisfacerea nevoilor psiho-sociale resursele ce pot fi mobilizate vin atât dinspre familie. facilitarea transportului. pentru familia sa 3. Lista schimbărilor preconizate 2. Evenimente sau procese evolutive care pot constitui repere pentru evaluarea progreselor clientului Scopurile funcţionale Una dintre consecinţele salutare ale evaluării funcţionale este posibilitatea de a formula şi scopuri funcţionale pentru managementul de caz.

Un alt scop funcţional din planul de asistare. participarea la un program comun de servire a mesei satisface deopotrivă nevoile de nutriţie ca şi pe cele de socializare ( ca beneficiu secundar). clienţii şi managerul de caz vor lua în calcul şi beneficiile secundare ale acestuia. Finalmente. modalităţi diferite de a trăi cu problemele care nu pot fi rezolvate în întregime. întocmească un plan de acţiune. Planificarea managementului de caz poate . scopul fundamental al oricărui plan de asistare este de a arăta clienţilor şi familiilor lor cum să fie proprii lor manageri de caz şi de a le conferi lor posibilitatea de alegere şi control. socializare prin intermediul centrelor pentru vârstnici.şi trebuie. De exemplu. Aşa după cum s-a putut constata.• • • consiliere. evaluarea funcţională comprehensivă permite identificarea nevoilor în numeroase domenii. explicite privind: • • • • explorarea strategiilor de abilitare a clienţilor şi a familiilor lor. şi şi scopuri 53 . dezvoltarea capacităţilor funcţionale de autoîngrijire. În mod similar şi resursele trebuie evaluate dintr-o perspectivă funcţională. implementeze. Indiferent de serviciul principal primit. le pună în legătură cu nevoile. de evitare a problemelor conflictelor. programe de petrecere a timpului liber. modifice când este necesar. oricând este posibil – să meargă dincolo de rezolvarea de suprafaţă a problemelor. pentru a vedea care sunt şi domeniile secundare (în raport cu serviciul principal oferit) pe care acestea le pot acoperi. poate fi acela de a le arăta clienţilor şi familiilor lor cum să: • • • • • identifice resursele (interne şi externe). formulând funcţionale. ceea ce poate să însemne: atitudini noi faţă de probleme.

Legăturile sociale suportive contribuie la menţinerea echilibrului între solicitările mediului şi resursele personale.. ca premisă a construirii reţelei de suport informal. împreună. re . “reţeaua de suport social “desemnează ansamblul tuturor conexiunilor sociale care. pot contribui la optimizarea funcţionării clientului. Ell (1984. sau ca situaţie de risc. Nelson. Bazându-se pe rezultatele a numeroase cercetri privind reţelele sociale şi suportul social. unele dintre ele putând fi prevenite. De exemplu. cf. prieteni şi vecini). par a avea un rol în menţinerea capacităţii de decizie şi rezolvare de problemele. care poate include relaţii instituţionale formale şi informale. dar ele par a influenţa însăşi creşterea imunităţii la bolile fizice şi psihice. În acest context. “Reţeaua socială” se referă la un set specific de persoane care interrelaţionează (membrii familiei.abilitarea clientului şi a familiei de a rezolva problemele prin explorarea modului în care. în plan funcţional / instumental. programe comunitare. Evaluarea funcţională. la rândul său. “Suportul social” acoperă o arie mai extinsă a relaţiilor sociale. poate conduce la o varietate de forme de intervenţie: • • • informarea cu privire la modalităţile alternative de rezolvare a problemelor similare (prin exemplul şi cu sprijinul celor care fac parte din reţeaua de suport informal).Reţeaua informală de suport social Conceptul “reţea de suport social” reuneşte două concepte: cel de “reţea socială” şi cel de “suport social”.1995. rezistenţa faţă de factorii de risc (boală şi stres)”. aceasta este un indicator al riscului. asistenţii sociali pot anticipa consecinţele unor disabilităţi sau ale bolii. au rerzolvat probleme similare. în termeni de prevenţie. et al. Un client care a suferit un atac de cord sau a fost diagnosticat cu o boală pulmonară sau diabet prezintă un risc ridicat pentru anumite tipuri predictibile de afecţiuni. 54 . în trecut. deşi diagnosticarea nu merge în mod necesar mână în mână cu disabilitatea funcţională. 88-103) concluziona: “nu numai că legăturile sociale cresc nivelul bunăstării individuale. echilibru ce influenţează. Gary M. Un vârstnic cu demenţă progresivă va suferi de afecţiuni funcţionale pe măsură ce boala progresează. pp.

într-o oarecare măsură. constituie un real ajutor în reducerea poverii îngrijirii şi totodată reprezintă o “punte” între reţeaua socială informală (care. 88-103) recomanda congruenţa dintre nevoi şi resurse: fiecare client să aibă acces la resurse strict justificat de nevoile sale (nici mai mult nici mai puţin!). prin chiar natura sa. • motivarea pentru schimbare şi păstrarea speranţei sunt atitudini ce pot fi construite prin valorificarea experienţelor similare ale membrilor reţelei de suport informal. Nelson. admitem că nu există două persoane sau situaţii identice. cf. din surse formale sau informale. pe de o parte. pp.dar clientul şi familia sa se pot pregăti. Stabilirea legăturilor cu resursele formale: lucrul cu organizaţiile. Gary M. Obiectivitatea în alocarea resurselor nu este chiar atât de simplu de respectat precum pare. ceea ce înseamnă că. Resursele instrumentale necesare clienţilor se află. deciziile de acest fel fiind determinate de situaţii complexe care nu au 55 . din anumite puncte de vedere. resursele formale sunt gestionate de agenţii comunitare. chiar dacă. dacă sunt expuşi riscului de a fi neglijaţi şi abuzaţi). în special. Accesul la resursele necesare depinde. În cazul vârstnicilor. 1995.. iar pe de altă parte de cunoaşterea criteriilor de eligibilitate ale agenţiilor (ca rezultat al procesului de evaluare comunitară). sau să restabilească legăturile cu membrii înstrăinaţi ai familiei. Specht (1988. sub patronajul organizaţiilor publice sau private. sunt vulnerabili şi prezintă un risc ridicat de instituţionalizare (dacă suferă pierderi funcţionale semnificative. pentru situaţia anticipată. cu condiţia ca ea însăşi (familia) să fie una funcţională. • medierea legăturii dintre clienţi şi familii cu servicii adecvate. are limite inerente) şi cea formală. Din păcate. de cunoaşterea nevoilor clientului (ca rezultat al procesului de evaluare individuală). În astfel de situaţii vîrstnicii pot fi ajutaţi să-şi construiască o reţea familială surogat. de regulă. et al. • practica centrată pe familie (în sens larg) are ca asumpţie principală recunoaşterea rolului fundamental al familiei în menţinerea bunăstării persoanei şi în potenţialul suportiv al acesteia. nu toţi vârstnicii au familii intacte sau funcţionale.

Asigurarea calităţii în managementul de caz presupune două tipuri specifice de monitorizare: monitorizarea procesului şi monitorizarea rezultatelor (Rothman. 1995. pp. Cât de corect sunt aplicate criteriile de eligibilitate? 56 . Monitorizarea procesului înseamnă urmărirea implementării şi finalizării planului de servicii în conformitate cu planificarea şi cu standardele de calitate ale programului. Nelson. Nelson. et al.. 1995.. et al. Coordonarea resurselor. la prognoze. de menţinere a calităţii serviciilor. Responsabilitatea asistentului social de a coordona resursele existente poate genera conflicte de rol (Moore. Monitorizarea serviciilor şi asigurarea calităţii lor Monitorizarea serviciilor este o etapă importantă a managementului de caz. Partea pozitivă a acestui tip de conflict este aceea că permite identificarea şi depăşirea limitelor din sistem şi dezvoltarea de noi servicii. et al. politica agenţiei. şi furnizare a asistenţei tehnice. 1995. Applebaum şi Austin (1990. de contabilizare. 88-103). 1992. şi nu ca o regulă. 88-103) au identificat cinci întrebări la care putem apela în procesul monitorizării pentru a asigura calitatea procesului cât şi a rezultatelor: 1. un mecanism de ţinerea a evidenţei.întotdeauna acoperire în prescripţii şi normative de aplicare. 88-103): pe de o parte el trebuie să se asigure că prin serviciile şi resursele alocate se respectă standardele calitative privind bunăstarea clienţilor. cf. Nelson. criteriile de eligibilitate. particularitatea fiecărui caz impunînd tratarea lui ca o excepţie.. impune ca asistentul social să beneficieze de autoritate sporită. concretizată în libertatea de acţiune profesională şi administrativă (cu privire la nevoile clienţilor. Prin mecanismul monitorizării se asigură implementarea serviciilor aşa cum au fost planificate. iar pe de altă parte trebuiesc respectate cadrele programului. pp. cf. resursele întotdeauna limitate. pp. asistenţa tehnică având rol corectiv – adaptativ. Gary M. Monitorizarea rezultatelor înseamnă urmărirea planului de servicii în termeni de beneficii pentru client. Gary M. legile şi chestiunile de cost şi eficienţă). 1991. în scopul satisfacerii nevoilor clienţilor şi ale familiilor lor. Gary M. cf.

în raport cu serviciile primite. de mediator. Serviciile furnizate au rezultatele scontate pentru clienţi? Monitorizarea serviciilor poate fi înţeleasă şi ca element constitutiv al procesului de evaluare continuă. precum şi rolul de a atrage şi dezvolta noi resurse. şi totodată o măsură a eficacităţii şi eficienţei serviciilor. facilitator. standardizare a calităţii şi mai ales prin eforturi de schimbare a mentalităţii. Eforturile de a măsura gradul de satisfacţie al clienţilor reprezintă recunoaşterea necesară şi critică a participării lor la planificarea şi implementarea planului de servicii. cele de educator. În calitate de educator. situaţie destul de rar întâlnită în practică. prin eforturi de planificare. este un indicator important. avocat. Implementarea serviciilor se desfăşoară conform planificării? 4. Evaluarea funcţională a clientului şi planurile de îngrijire sunt în conformitate cu standardele de calitate? 3. Rolul principal este acela de coordonator. 57 . deşi indirect. broker. asistentul social furnizează clienţilor şi familiilor informaţii despre reţeaua de resurse ca şi despre procesul de schimbare în care se angajează. Rolurile în managementul de caz Rolurile asistentului social în managementul de caz derivă din datele evaluării comprehensive. după caz. Monitorizarea şi evaluarea sistematică a programelor pot fi considerate indicatori ai excelenţei în furnizarea serviciilor. şi este posibilă numai în măsura în care există cadre temporale şi standarde de calitate la care să se raporteze rezultatele obţinute. Satisfacţia clientului. Cadrele temporale (programarea) vizează preponderent activitatea asistentului social şi mai puţin rezultatele pentru client. Buna practică indică faptul că serviciile apreciate ca fiind de bună calitate sunt furnizate într-o perioadă de timp specificată. rolurile « secundare » sau adiţionale putând fi. Clienţii sunt mulţumiţi de serviciile primite? 5.2. posibilă totuşi. al felului în care funcţionează serviciul.

asistentul social clarifică neînţelegerile. să-şi îmbunătăţească capacităţile de a înfrunta situaţiile curente şi să planifice viitorul. asistentul social implicat într-o intrevenţie directă individuală deţine controlul asupra procesului şi primeşte feed-back-uri pozitive din prtea clienţilor.1995. deoarece scopurile unei astfel de întreprinderi sunt complexe şi ambiţioase. et al. 88-103). Statutul profesional al managerului de caz Rolurile asociate managementului de caz sunt. 1983. cf. resurele aparţin agenţiei pe care o reprezintă sau cooptează în intervenţie. agenţia fiind doar un cadru de desfăşurare şi nu o furnizoare de resurse. complexe şi necesită stăpânirea unor abilităţi profesionale la nivel de perferomanţă. 58 ... comparativ cu practica asistenţei sociale de tip terapeutic sau consilierea. Rolul de a atrage şi dezvolta resurse presupune identificarea resurselor deficitare găsirea soluţiilor compensatorii. specifice. Ca facilitator asistentul social ajută clienţii şi familiile lor să se centreze pe puterile lor. Rolul de avocat presupune utilizarea unui set de strategii şi tehnici pentru a pune în legătură clientul cu reţeaua de resurse. după cum se poate constata. Ca mediator. (convingere. intermediază părţile aflate în conflict. În plus. asistentul social intermediază obţinerea sau cumpărarea resurselor prevăzute în planul de servicii.Rothman. iar beneficiile aduse clienţilor sunt indirect legate de prestaţia sa. negociere sau chiar confruntare cu furnizorii de servicii . pp. Nelson. Gary M. 1991.Ca broker. În managementul de caz. asistentul social este un intermediar pentru interacţiunile terapeutice ale altora. Steinberg & Carter. Cu toate acestea în percepţia comună şi chiar a unor profesionişti (asistenţi sociali) managementul de caz este considerat ca solicitând în mai mică măsură competenţe profesionale Această situaţie se explică prin aceea că în cadrul relaţiei terapeutice sau de consiliere principala resursă o constituie însăşi expertiza profesionistului.

monitorizarea acestora. multitudinea rolurilor asumate. chiar dacă managerul de caz petrece o parte din timp manipulând hârtii şi contactând furnizorii de servicii. interviurile cu clienţii şi familiile lor. dau măsura înaltului profesionalism pe care un manager de caz trebuie să îl probeze. 59 . implementarea serviciilor.În fapt. evaluările.

Imbătrânirea demografică în Romania. Goldiş.L. (1993). Pour une vieillesse autonome. Editura Naţional Institutul Român pentru Drepturile Omului. (1990). Abraham P. Ginsberg. Denizia. Leon H.. Radu. (1992). Constantin Bogdan. Legislaţia în asistenţa socială.. Habert. Adult Services-Social work practice and administration. Bosch de Aguilar.Bibliografie selectivă Aries. NASW Press 60 . Harbert. (1994) Drepturile omului la vârsta a treia Gal. Delperee. Kiyar H..J. (1994). R. Editura Meridiane.. Asuman Ivry.. (2001).. Gary M.H. 827-23/24 Functional facts. pag. în Revista “Economistul”nr. Anita S. Social Gerontology Teaching Geriatric Assessement în. Bogdan.Ross.van den. (1996). (1992). TavistockRoutledge London & New York (1993) (1992). Mellor.Solomon. Philippe. (1996). Editura medicală.. (1992) (1990). Nicole. Omul în faţa morţii. Bucureşti New Editura Junimea. Ph. Vasile.Nancy. Editura medicală.. Streets. Institutul român pentru drepturile omului Presa Universitară Clujeană Editura ALL. Dezvoltarea umană şi îmbătrânirea. Eller. M.. Gommero. ClujNapoca Bucureşti Liege University of South Carolina Press University of Chicago Press Haworth NewYork Ed.J. Bucureşti York Iaşi Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Demetrescu.. A. Elisabeth (1992) Nelson . Hooyman R. (2000). On Death and Dying Kubller. Billing. (1997). Protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor vârstnice. 32-38 Growing Older and Wiser. Societatea şi problemele îmbătrânirii populaţiei. Constantin Crăciun.. Nathan. Marin Bernstein. în Caring Magazine.. Ann C.Geriatric Social Work Education. Balaci. Dennis (1995). Asistenţa instituţională a bătrânilor în România. (1995). Elemente de geriatrie practică. Geriatrie.. Constantin Bogdan. Human services for older adults: concepts and skills.

Morse. Social Work with Dying and Bereaved Group work with the elderly. Ronald W. Ed.. (1987). Pergamon Press (1993) (1995). (1984). Toseland. 61 .. Care of the Elderly. Maddox. în G. R. Case Management. E . Inc. Pinkston. Nathan L. Carole.. Nelson Hall Publishers. C.. M. Springer.. (1989).. Social work with groups. Linsk.. NewYork NewYork Chicago White.. Smith. Enciclopedia of Aging.W. Zastrow. Margaret L.. Mc Millan Springer Publishing Co.lsie M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful