P. 1
Vuia, Ovidiu - Despre boala si moartea lui Eminescu

Vuia, Ovidiu - Despre boala si moartea lui Eminescu

|Views: 173|Likes:
Published by internauthicus
Obiectul lucrării mele de faţă îl constituie boala şi oartea marelui poet Mihai Eminescu, deci intervalul dintre anii 1883-1889 socotiţi în general de literaţii noştri drept epoca “marei întunecimi”, pe când G. Călinescu, în cartea sa Viaţa lui Eminescu, e de părere că a suferit de sifilis nervos, adică paralizie generală progresivă, singura ce intră în discuţia diagnosticului diferenţial, având în vedere tabloul clinic al bolii lui Eminescu.
Obiectul lucrării mele de faţă îl constituie boala şi oartea marelui poet Mihai Eminescu, deci intervalul dintre anii 1883-1889 socotiţi în general de literaţii noştri drept epoca “marei întunecimi”, pe când G. Călinescu, în cartea sa Viaţa lui Eminescu, e de părere că a suferit de sifilis nervos, adică paralizie generală progresivă, singura ce intră în discuţia diagnosticului diferenţial, având în vedere tabloul clinic al bolii lui Eminescu.

More info:

Published by: internauthicus on Apr 06, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/12/2013

pdf

text

original

Aşadar, între anii 1883-1889 nu a prezentat o “mare întunecime”,
boala psihică nu i-a alterat capacităţile creatoare, s-a bucurat de o
luciditate caracteristică unui creier normal. Nu există nici o baza
ştiinţifică să explice activitatea sa poetică din timpul bolii ca o
simplă reproducere mecanică din memorie a versurilor scrise
înainte de 1883.

Poezii ca De ce nu-mi vii, Kamadeva, La Steaua, 55 de alte versuri
intitulate Dalila din timpul bolii şi adăugate la cele din
manuscrisele aflate în posesia lui Titu Maiorescu au constituit
postum publicata Scrisoare a V-a, sunt mărturii greu de înlăturat,
care, toate, susţin păstrarea puterii sale creatoare şi în timpul
“marei întunecimi”. Desigur mai adăugăm traducerile sale de mare
calitate, ca o schiţă presupusă a fi a lui Mark Twain, dar nu-i
exclusă paternitatea eminesciană şi piesa Lais de Augier, tradusă în
germană K. Saar. Ultimei dându-i forma scrisorilor din anii 1881,
dintr-o simplă tălmăcire în versuri reuşeşte o capodoperă cu
adevărat eminesciană, depăşind pe ceilalţi autori, dar înscriind-o în
marea sa tradiţie demonstrează şi continuitatea, neatinsă de boală a
creativităţii sale. Lais e datat cu anul 1888, nu există nici o îndoială

asupra acestei realităţi, P. Creţia confirmă data şi el, decisivă
pentru a ne apăra definitive teza.

Despre inexistenţa unei “mari întunecimi” în perioada bolii la
Eminescu pledează şi alte studii, prin care se demonstrează
luciditatea poetului ca om de ştiinţă. Astfel A. Bhose, comentând
studiile sanscrite ale poetului, subliniază faptul că în anii 1884-
1886 cunoştinţele sale au atins nivelul unui specialist, cele dinainte
de boală purtând amprentele unui amator, începător. Să nu uităm
că avem de-a face cu o cunoscătoare a respectivei limbi. Mai
departe Octav Onicescu şi Aurel Avramescu, matematicieni de
valoare, cercetând manuscrisele eminesciene în materie,
majoritatea concepute în timpul bolii, unele chiar în Februarie-
Martie 1889, ajung la convingerea că poetul avea cunoştinţe
fundamentale în specialitatea lor, calculele lui nu sunt producţii
“de dement” ci ale unui om lucid, în stăpânirea capacităţilor sale de
a realiza un studio ştiinţific. La aceste contribuţii trebuie să
adăugăm şi articolul lui Al. Oprea despre omul de ştiinţă
Eminescu. La fel şi cel al lui Maria Bucur privind corespondenţa
lucidă a poetului din timpul bolii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->