You are on page 1of 7

Cursul 3 Mijloce de îmbogăţire a vocabularului. Mijloace externe. Împrumuturile.

Cunoaşterea principalelor mijloace de îmbogăţire a lexicului merită o atenţie deosebită, deoarece bogăţia unei limbi este dată, în primul rând, de bogăţia şi de varietatea vocabularului ei. Ideea general acceptată este cea conform căreia odată ce limba s-a constituit ca idiom de sine stătător, dezvoltarea ei constă în îmbogăţirea cu noi cuvinte. Aşadar, vocabularul este compartimentul limbii cel mai labil şi mai supus influenţelor din afară, spre deosebire de morfologie şi sintaxă, care evoluează foarte încet, conferind stabilitate limbii. Permanenta evoluţie a lexicului trebuie pusă în relaţie cu modificările legate de progresul societăţii umane în ansamblul ei şi, în mod special, cu transformările care se petrec în viaţa materială şi spirituală a unei anumite colectivităţi lingvistice. Dintre cauzele mai importante care explică evoluţia vocabularului menţionăm: dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii; diversificarea vieţii culturale; schimbările de ordin politic, social şi economic; modificarea mentalităţii şi a concepţiei despre viaţă a oamenilor; variatele contacte dintre popoare.

Schimbările care se produc la nivelul vocabularului îmbracă aspecte diverse – de la arhaizarea treptată a unor cuvinte ori simpla schimbare a unor sensuri până la apariţia unor unităţi lexicale noi, care denumesc obiecte, fenomene, procese, instituţii etc. inexistente sau necunoscute anterior. Totalitatea acestor schimbări alcătuieşte dinamica vocabularului. În acest curs, ne vom opri asupra căilor de apariţie a noi cuvinte şi felul în care sunt satisfăcute necesităţile crescânde ale procesului de comunicare. În orice limbă, cuvintele noi apar pe două căi fundamentale: una externă, constând în împrumuturi din alte limbi, alta internă, prin care noile unităţi lexicale rezultă din îmbinarea unor elemente existente în limbă. Cea de-a doua cale menţionată aici însumează un întreg ansamblu de procedee interne, care au legătură atât cu vocabularul, cât şi cu
1

a venit în contact cu diverse alte popoare. prin scrierile cu caracter istoric.morfologia. Împrumuturile lexicale Poporul român. Pe calea indirectă. Cuvintele luate din alte limbi sunt adaptate la sistemul fonetic şi morfologic al limbii receptoare sau influenţate. Uneori. care are un caracter cult. iar mai rar. Cuvintele pot fi împrumutate pe cale directă. acelaşi cuvânt a fost o dată împrumutat pe cale directă. împrumutul lexical este un fapt obiectiv şi el apare ca o consecinţă de ordin lingvistic a unor factori extra-lingvistici. prin intermediul cărţilor şi al scrisului. ceea ce se reflectă în cele două aspecte diferite pe care le-a căpătat acest cuvânt în limba română. sŭvŭrsiti. Aceste procedee sunt studiate de un capitol lingvistic cunoscut sub numele de formarea cuvintelor. iar limba română a suferit o serie de influenţe din partea altor limbi îndeosebi în domeniul vocabularului şi al sistemului de formare a cuvintelor. relaţiile de ordin politic. ceea ce presupune un contact nemijlocit între populaţii cu limbi diferite sau pe cale indirectă. Astfel. în decursul istoriei. în general. a sfârşi şi a săvârşi reprezintă acelaşi cuvânt de provenienţă slavă. precum cei enumeraţi mai sus. 2 . dintre care cei mai importanţi sunt: vecinătatea geografică. au apărut în limba română o serie de cuvinte slave. orală şi altă dată pe cale cultă sau livrescă. cunsocută şi sub numele de cale orală datorită caracterului popular. amestecul de populaţie sau chiar convieţuirea. care au fost urmate. Pe calea directă. În procesul adaptării. primit mai întâi pe cale populară şi apoi pe cale cărturărească. de o mare importanţă este calea pe care pătrund cuvintele dintr-o limbă în alta. în secolul al XVI-lea. cuvinte turceşti şi greceşti. Recurgerea la împrumuturi din alte limbi este favorizată şi adeseori determinată de mai mulţi factori. de împrumuturi de origine latină şi greacă. Ca mijloc extern de îmbogăţire a vocabularului. au pătruns în limba română o serie de cuvinte slave şi maghiare. economic şi cultural. livresc.

X-XV). apărut ulterior. O distincţie care trebuie făcută priveşte modalitatea în care aceste cuvinte au pătruns în limba română: fie pe cale orală. dihor. cei mai mulţi aparţin vocabularului religios şi social-politic: apostol. pentru că se încadrează legilor fonetice. Din timpul convieţuirii alături de slavi (sec. au rămas în limba română cuvinte din domenii variate. cârtiţă. conform cărora grupul –ct devine –pt). 8% dintre cuvintele limbii române moderne sunt de orgine vechi slavă (circa 4. Alte exemple de dublete etimologice: a săruta – a saluta < lat. pomelnic. vecernie. liturghie. calcuri lingvistice (ex. letopiseţ. cazanie.A sfârşi. ca urmare a convieţurii românilor cu slavii. veveriţă. Dintre acestea. fie pe cale cultă. evanghelie. a cultului religios. vlădică. vidră. influenţa slavă a fost cea mai puternică dintre toate influenţele vechi exercitate asupra limbii române. stareţ. Dintre termenii pătrunşi în epoca slavonismului cultural (sec. psalm. voievod. a sădi. duh. drept – direct < lat. conform cărora –l– intervocalic devine –r–. slovă. buche. cerc – circ < lat. mai vechi şi a săvârşi. 3 . icoană. datorită faptului că slavona a fost folosită ca limbă oficială a administraţiei. vornic. diacon. două cuvinte deosebite ca formă şi ca sens. 1958). binecuvânta < sl. formează un dublet etimologic. călugăr. blagosloviti) şi variante. iar –a neaccentuat se transformă în –ă). împrumutri propriu-zise sunt numai 1. snop) până la denumiri de animale (bivol. mai ales. de la agricultură (plug. rai. hram. săvârşi. râs. molitvă. brazdă. dobitoc. VI). a citi.100 (2%). populară. ogor. arhiereu. restul de 2.900 (6%) fiind derivate pe teren românesc de la teme slave. duhovnic. proroc. zimbru). salutare (primul este moştenit. cărturărească. logofăt. circus. Conform unor date aproxima-tive (Macrea.000 de cuvinte). pentru că se încadrează legilor fonetice. a diplomaţiei şi. mitropolit. directus (primul este moştenit. sobor. pogon. carbonem. cărbune – carbon < lat. denie. candelă. însă cu aceeaşi origine sau etimologie. Împrumuturi de origine slavă Privită în ansamblul ei.

a hrăni. nădejde. mândru. manifestată exclusiv în domeniul lexicului şi. a obosi. vârf. zvon. care a suferit o serie de influenţe străine. însă analiza lingvistică riguroasă scoate în evidenţă altceva. au dus la o influenţă lingvistică rciprocă. a dovedi. prieten. a dărui. prepoziţia care serveşte la construirea unui complement direct exprimat printr-un nume de persoană este de origine latină. împrumuturile de origine slavă se pot grupa astfel: a) substantive: babă. illi. c) verbe: a boli. trup. noroc. scund. a risipi. -i marcă a pluralului şi articol provine din lat. În încercarea de a demonstra latinitatea limbii române. lacom. se poate spune că începuturile influenţei maghiare asupra vocabularului românesc datează din secolele X-XI. vrăjmaş. acad. scump. Rosetti (1978) a ales patru cuvinte de origine slavă şi a format următoarea propoziţie: Iubesc pe prietenii mei dragi. a clăti. obicei. calic. răspântie. praf. steag. slab. per. boier. a porni. gol.În funcţie de clasele lexico-gramaticale cărora le aparţin. zid. nisip. a munci. această propoziţie conţine exclusiv elemente slave. Rosetti demonstrează astfel că limba română este un idiom romanic neolatin. sticlă. b) adjective: bogat. Al. vesel. a topi. spor. meus. a îndrăzni. mei este pluralul lui meu < lat. a clădi. În aparenţă. grădină. a sfârşi. veste. român şi maghiar. milă. a lovi. bolnav. izvor. treaz. sărac. a privi. glas. voinic. a grăbi. a croi. vrednic. colţ. muncă. pe < lat. nu putem construi o propoziţie care să conţină exclusiv elemente nelatineşti. a lipi. groaznic. –esco). Împrumuturi de origine maghiară Contactele directe dintre cele două popoare. zdravăn. temei. Cu aproximaţie. într-o foarte mică măsură. în limba română. odată cu extinderea 4 . a dobândi. grijă. vârstă. a (se) zgârci. al formării cuvintelor. a greşi. dar. veac. a năvăli. plată. Sufixul verbal –esc este de origine latină (lat. iar –i din dragi este tot un element latinesc. necaz. straşnic. drag. ceas. a părăsi. O idee unanim acceptată este aceea conform căreia.

meşter. heleşteu. ilău – nicovală. răvaş. a făgădui. fel. sămădău – contabil) şi o altă parte care sunt folosite pe întreg teritoriul dacoromân (alean – dor. bolând – nebun. în general neproductive: -şug (beteşug. la nivelul vocabularului limbii române. a sudui. a îngădui. cătană – soldat). influenţa turcă a atins punctul culminant. făgădău – han. imaş – păşune. mestecău. sălaş. Un singur domeniu merită să fie 5 . -ău (ferăs-trău. şoim. a bănui. gealău – rindea. paşă. chipeş. limba română a împrumutat câteva sufixe. c) verbe: a alcătui. după ce Ţara Românească şi Moldova au devenit vasale Imperiului Otoman. În funcţie de clasele lexico-gramaticale cărora le aparţin. Este cazul lui agă. lăcaş. uriaş. După înlăturarea dominaţiei fanariote. caimacam etc. vicleşug). în secolul al XVI-lea. sicriu. vălmăşag). hotar. Elementele lexicale de origine maghiară pot fi împărţite în două mari categorii: o parte care se întâlnesc exclusiv în graiurile din Transilvania (ex. făgădău. În timpul epocii fanariote (1711-1821). gând. a tămădui. adminstrativă şi economică. gazdă. chip. turcii au impus ţărilor române o triplă dominaţie: politică. Cuvintele împrumutate din turcă au avut fie un caracter popular. lacăt. fie unul oficial. pildă. aceştia să dispară definitiv. vamă. -şag (rămăşag. meşteşug. aduşi de Poarta Otomană pentru a controla cât mai bine cele două principate române. nătărău. meşteşug. a tăgădui. împrumuturile de origine maghiară se pot grupa astfel: a) substantive: belşug.stăpânirii asupra Transilvaniei a noului stat feudal maghiar. Împrumuturi de origine turcă Influenţa turcă a început să se manifeste. Tot din maghiară. raită. a chibzui. adminsitrativi şi militari au început să iasă din uz. neam. termenii politici. sabău – croitor. gingaş. ajungând ca după proclamarea independenţei României (1877). a (se) bizui. chin. b) adjective: beteag. tobă. sămădău). viclean. bai – necaz. Din dorinţa păstrării suzeranităţii. oraş. acesta din urmă fiind impus de funcţionarii turci. a cheltui.

Deoarece nu avem acces la texte scrise înainte de secolul al XVI-lea. zor (a lua la zor. după căderea Imperiului Bizantin (1453). moft. barcagiu. iahnie. Tot din turcă. ciorbă. caşcaval. cherhana. Câteva cuvinte de origine turcă se regăsesc în fondul principal lexical al limbii române: chef. scandalagiu). muşama. XVI). pătlăgea. macara. limba română a împrumutat câteva sufixe. şerbet. ciomag. -lâc (haimanalâc. halva. rahat. nu este foarte clar dacă termenii au pătruns în limba română prin filieră slavă sau direct din limba greacă. Mihăescu (1966) a arătat că o serie de termeni bizantini au pătruns în limba română prin intermediul slavilor meridionali. H. baclava. Printre cuvintele româneşti de origine grecească. mezel. cunoscută şi sub numele de influenţa neogreacă (sec. mahala. cântar. corespunzătoare celor două perioade de influenţă: influenţa greacă bizantină (sec. cherestea. hal. Numele lor provine de la cartierul Fanar din Constantinopol. ghiulea. chiftea. cazma. Iată alte exemple: balama. „fanarioţi”. VII-XV) şi influenţa greacă modernă. în general –á sau –eá. Multe împrumuturi din turcă se pot recunoaşte după terminaţie. sarma. chirie. musaca. care au condus la apariţia unor derivate româneşti: -giu (laptagiu. reclamagiu. hazliu). pe lângă comandanţi turci. ciulama. 6 . unde locuiau reprezentanţii nobilimii greceşti intrate în slujba sultanilor turci. sarailie. dambla. saftea. susan. magiun. peltea. murdar. pilaf. Împrumuturi de origine greacă Influenţa grecească asupra limbii române s-a exercitat anterior şi apoi în paralel cu influenţa turcă. mucava. a da zor). telemea. se pot deosebi două straturi importante. Faptul că influenţa grecească a crescut în timpul stăpânirii turceşti se explică prin aceea că. cafea. basma. cel al alimentaţiei: acadea.amintit aici. duşman. chior. savantlâc). Poarta Otomană a trimis în cele două principate româneşti şi generali greci. deoarece atât slavii din sudul Dunării. cât şi bulgarii asimilaţi de aceştia -liu (chefliu. tejghea. chebap. haimana. para. duşumea. iaurt. şandrama. Este cazul multor termeni religioşi de origine grecească.

7 . a (se) zaharisi. a agonisi. a se fandosi). caligrafie. acestea sunt mult mai numeroase şi au intrat în limba română odată cu răspândirea culturii greceşti în Ţara Românească şi în Moldova.au adoptat creştinismul de rit bizantin: acatist. a (se) sinchisi. a chivernisi. şi cele greceşti pot fi uşor recunoscute după sufix: -icos – plicticos. vom observa că elementele lexicale turceşti au fost într-o mai mare măsură asimilate de limba populară decât elementele lexicale greceşti. ifose. politicos. lefter. Dacă vrem să comparăm cel două influenţe paralele. sindrofie. În ceea ce priveşte elementele de origine neogreacă. paraclis. mătanie. ctitor. smirnă etc. a-şi da ifose. arhiepiscop. plastograf. tipografie) sau popular (taifas. tacticos. nevricos. cele mai multe şi-au pierdut valabilitatea şi au dispărut definitiv din limbă. astfel încât. turcă şi grecească. iconostas. prin cancelariile domneşti şi prin traduceri. mitropolie. a (se) plictisi. Această cultură a pătruns la noi prin biserică. simandicos. parastas. Elementele de origine neogreacă pot fi clasificate în funcţie de domeniul în care s-au folosit sau în funcţie de caracterul lor cult (diată – testament. patrafir. economicos sau –isi – a aerisi. a (se) molipsi. prin şcoală. protopop. Asemenea împrumu-turilor de origine turcă. Majoritatea împrumuturilor neogreceşti au avut un caracter livresc şi oficial. catapeteasmă. a se afla la ananghie. patriarh. în timp. mănăstire. satană. psaltire. rigă. partidă. Câteva „neogrecisme” se folosesc numai în expresii mai mult sau mai puţin cunoscute: a da cu tifla.