Poemul Luceafarul aparut in 1883, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania juna din Viena, fiind reprodus apoi

in revista Convorbiri literare. Este un poem romantic, o alegorie pe tema geniului, dar si o meditatie asupra conditiei umane duale. Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic e de factura romantica. Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu luma, iubirea si cunoasterea. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Viziunea romatica despre lume e data de tema, de relatia geniu societate, de structura, de alternarea planului terestru cu planul cosmin, de antiteze, de motivele literare (lucefarul, noaptea visul etc.), de imaginarul poetic, de cosmogonii, de amestecul speciilor. Motivele romatice de la inceputul poemului: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda, susstin atmosfera de contemplatie si de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu nuantate motive ale timpului. Zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intrun spatiu atemporal, care coincide cu momentul dinaintea nasterii lumilor. Pe de alta parte, profunzimea pasiunii si unicitatea iubirii traite, in constituirea cuplului adamic alt motiv romantic, il scot pe Catalin din ipostaza terestra. Titlul poemului se refera la motivul