<< Pagina anterioara | Despre autor | Cuprins | Home | Pagina urmatoare >>

http://ebooks.unibuc.ro/psihologie/rascanu/4.htm

Capitolul 3 ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI APARENT ÎN PSIHOLOGIA COMUNICÃRII Socotim necesar sã precizãm cã observaţia, ca metodã folositã în psihologie aşa cum mulţi tind sã considere, devine o însuşire care are la bazã exclusiv funcţia vederii. În realitate, observaţia constã în concentrarea tuturor simţurilor - a mecanismelor, respectiv a analizatorilor, prin care omul ia contact de modificãrile survenite în mediul extern sau intern - pe o duratã mai lungã, asupra unui obiect sau fenomen, în scopul de a-i determina structura sau particularitãţile de comportare. Este adevãrat cã vederea ocupã un loc amplu, deosebit de important, în procesele de observare. Observaţia ca metodã nu se limiteazã la vedere ci implicã şi auz, miros, uneori pipãit iar alteori chiar simţul gustului. În plus, dirijarea sistematicã, convergentã a acestor mecanisme de cunoaştere presupune atenţie, iar integrarea într-un tablou unitar a elementelor furnizate de aceste cãi diferite este condiţionatã de participarea gândirii. Datoritã caracterului ei complex, cunoaşterea care se bazeazã pe observaţie nu se limiteazã la aspectele de suprafaţã, direct sesizabile. Astfel, cu ajutorul mecanismelor gândirii (judecata, raţionamentul, de tip analitic sau sintetic, inductiv sau deductiv) pãtrunde dincolo de acestea, dezvãluind laturi noi, anterior necunoscute. Credem cã este necesar sã insistãm asupra acestei "interpretãri" - cu ajutorul gândirii - a datelor realitãţii ea trebuind sã se efectueze cu multã prudenţã, sub controlul riguros al datelor concrete, altfel se poate ajunge uşor la concluzii şi interpretãri greşite, exagerate. Dupã aceste sumare consideraţii asupra observaţiei ca act de cunoaştere în general, sã vedem cum poate fi utilizatã sau ce elemente ne poate furniza ea cu referire la subiectul uman. Desigur, baza observãrii o vor constitui elementele de suprafaţã care sunt cel mai uşor de determinat: aspectul fizic şi manifestãrile de comportament sub variatele lor forme: mersul, mimica, gesturile, vorbirea, îmbrãcãmintea etc. 3.1. ASPECTUL FIZIC sau conformaţia corporalã a indivizilor şi particularitãţile lor de structurã psihicã, respectiv de conduitã socialã. Astfel de legãturi existã, fãrã nici o îndoialã,

într-un fel sau altul, conformaţia fizicã se repercuteazã asupra activitãţii psihice şi asupra comportamentului individului, chiar dacã aceste influenţe şiş mecanismele lor nu au ajuns încã sã fie cunoscute cu precizie. Trebuie spus însã, pe de altã parte, cã particularitãţile conformaţiei corporale nu sunt exclusiv definitorii, ci reprezintã numai una dintre numeroasele surse de influenţã asupra structurii psihice şi asupra conduitei oamenilor. În cele ce urmeazã vom încerca sã prezentãm principalele legãturi dintre aspectul fizic şi însuşirile psihice ale oamenilor pe care observaţia le confirmã adesea. În cadrul acestei abordãri elementele referitoare la aspectul fizicã şi comportamental pot fi împãrţite în douã mari grupe: a) simptomatica stabilã şi b) simptomatica labilã. A) SIMPTOMATICA STABILÃ cuprinde toate datele care pot fi obţinute prin observare sau chiar prin mãsurarea corpului subiectului în stare de nemişcare, cum ar fi: înãlţimea, greutatea, lãrgimea umerilor, circumferinţa toracicã, circumferinţa abdominalã, lungimea şi grosimea mâinilor şi picioarelor, circumferinţa şi diametrele craniene etc. Aceste mãrimi corporale nu sunt analizate în mod independent, ci în strânsã corelaţie, în cadrul unor grupãri ca: tipul constituţional şi fizionomia. Tipul constituţional reprezintã un anumit mod de îmbinare a caracteristicilor fizice cu cele psihice, în aşa fel încât din cunoaşterea unora sã poatã fi deduse celelalte. Printre tipologiile mai larg utilizate se numãrã cea a lui Kretschmer. Aceasta distingea, la extreme, tipurile astenic şi picnic, iar ca formã intermediarã tipul atletic.

Fig. 8. La tipul astenic predominã, fizic, dezvoltarea pe verticalã, în sensul cã dimensiunile transversale ale corpului (circumferinţa toracicã, "lãţimea umerilor" etc.) sunt mai reduse, în raport cu înãlţimea, decât la majoritatea oamenilor. De asemenea, greutatea este inferioarã celei normale la înãlţimea respectivã. Astfel, înaintea oricãror mãsurãtori, poate fi considerat drept astenic orice individ care, în urma simplei evaluãri vizuale, apare ca (relativ) înalt, subţire, slab ("fusiform"), cu mâinile şi picioarele subţiri, uneori cu o uşoarã deformare a coloanei vertebrale ("adus de spate"). Pe plan psihic, fãcând abstracţie de aspectele care şi-ar putea avea originea în pregãtirea şcolarã, nivelul de culturã, profesie, condiţiile materiale şi sociale ale dezvoltãrii etc., la tipul astenic pot fi învâlnite una sau mai multe dintre urmãtoarele particularitãţi: înclinaţie cãtre domeniile de cunoaştere care presupun un nivel ridicat de abstractizare, ca: filosofia, matematica, logica etc.; cedare facilã a tentaţiei de a specula cu abstracţiuni; tendinţa, uneori

prezenţã de spirit. optimism. Tipul picnic se caracterizeazã. precum şi un mare consum energetic. iniţiativã. Desigur. sensibilitate deosebitã pentru etichetã şi tot ceea ce ţine de forma exterioarã a relaţiilor dintre oameni. Tipul astenic ar fi înclinat spre maladii ca tuberculoza sau. bazatã pe aprecierea lucidã. De altfel. Sub aspect strict anatomic. optimism . înclinaţie în toate manifestãrile. umor. viaţã afectivã sãracã sau subordonatã raţiunii. înţelegere rapidã a realitãţii. pomeţii obrajilor. atitudine de intransigenţã. nasul. meticulozitate. ascunzând adesea un complex de inferioritate generat de imobilitatea în a stabili şi întreţine relaţii cordiale cu oamenii. toate manifestãrile sale cunosc o continuã alternanţã de maxime şi minime. un "simţ" acut al onoarei şi demnitãţii. cunoaşterea tipurilor faciliteazã identificarea particularitãţilor psihice ale indivizilor pe care îi observãm. uneori sarcasm şi chiar cinism. La acest tip se întâlneşte. De aceea. de a ţine seama mai mult de formã. capacitatea de a stabili uşor contacte. cum sunt majoritatea ramurilor sportive. cu deosebire sub aspectele ei de suprafaţã. de a generaliza prea repede sau excesiv. realistã a propriilor posibilitãţi etc.supãrãtoare. gras. din punct de vedere neuropsihic. manifestatã prin scepticism. prin preponderenţa dimensiunilor transversale faţã de cele longitudinale. Se susţine cã din punct de vedere neuropsihic ar fi predispus spre maladii cu caracter ciclic (ciclotimie). dupã cum am mai notat şi fizionomia . uneori şi de tact. toleranţã excesivã faţã de subalterni. locvacitate.înţelegând prin aceasta aspectul feţei. uneori chiar pedanterie în lucru. nepunctualitate etc. ambiţie. în dauna fondului. ochii. acestea constituie obiectul . tendinţa de a neglija principiile. de regulã. manifestãri de egoism. uneori chiar rubicond. spirit practic. la acest tip pot fi întâlnite însuşiri ca: vioiciune. minuţiozitate. lipsã de ambiţie.). schizofrenia. înfãţişându-se privirii ca (relativ) scund. înclinaţia cãtre activitãţi care reclamã un volum mare de mişcãri. constituie şi din punct de vedere psihologic o treaptã intermediarã între tipurile extreme menţionate mai sus. Pe plan psihic. inerţie sau opoziţie faţã de ideile formulate de alţii. încredere în sine. Tot în cadrul simptomaticii stabilite intrã. de a înclina cãtre concesii şi compromisuri. maxilarele etc.dar fãrã aspectele de jovialitate specifice tipului picnic). de refuz al concesiilor sau compromisurilor. energie şi îndemânare în mişcãri etc. dar şi al capului omului. particularizate prin raporturile de amplasare şi de mãrime dintre diferitele detalii anatomice: fruntea. Acest tip întruneşte o serie de însuşiri ca: echilibru emoţional. mobilitate mare. bãrbia. La fel de adevãrat este însã şi faptul cã cei mai mulţi indivizi se apropie mai mult de unul sau altul dintre aceste tipuri. dar şi o anumitã superficialitate în relaţiile sociale (promisiuni fãcute cu uşurinţã. în realitate se întâlnesc foarte rar indivizi care sã corespundã întru-totul tabloului de însuşiri fizice şi psihice specific tipurilor notate mai sus. spontaneitate în gesturi şi vorbire. cu mâini şi picioare scurte "pline". nerespectarea "cuvântului dat". de a emite sentinţe ce nu admit replicã. caracterizate prin schimbãri rapide de situaţie şi care solicitã decizie promptã. dar şi activitãţile ce se desfãşoarã pe spaţii mari. Tipul atletic bine proporţionat din punct de vedere al conformaţiei fizice. fizic. trãiri afective de tip astenic (bunã dispoziţie. predilecţie pentru atitudine criticã negativã.

dar şi de "expresivitatea" celui care transmite. climatul cultural etc.degenerative. cel puţin riscantã. Considerând cã aspectele statice pe care le include aceasta sunt revelatoare numai în corelaţie cu aspectele dinamic-expresive ale feţei (cu mimica) ne vom ocupa de fizionomie cu referire la simptomatica labilã. în cursul unui proces care la început este pur intuitiv şi numai treptat devine conştient. o cunoaştere a însuşirilor . formuleazã concluzia cã fizionomia criminalului prezintã unele semne distinctive . opinia publicã.joacã un rol cel puţin la fel de important ca şi factorii ereditari-biologici în determinarea însuşirilor psihice ale omului. fizionomiile oamenilor prezintã foarte mari diferenţe. dupã studii efectuate pe un mare numãr de cazuri.cum sunt mediul material. sistemul tradiţiilor şi al credinţelor. Se ridicã întrebarea: existã o legãturã între particularitãţile anatomice ale feţei şi însuşirile psihice ale omului? În aceastã privinţã existã o serie întreagã de afirmaţii. un fel de destin de neînlãturat. Acesta.un domeniu al ştiinţelor medicale. . supoziţii dar şi de speculaţii al cãror caracter ştiinţific este greu de verificat. respectiv cele care prezintã schimbãri importante de la un moment la altul: a) pantomima ("ţinuta". deoarece în determinarea particularitãţilor dinamice ale corpului intervin şi multe "imponderabile" a cãror sesizare depinde de instituţia şi experienţa celui ce observã. din punct de vedere ştiinţific. În mod evident. mersul. dacã nu imposibil. Nu vom lua însã în discuţie aceste lucrãri. crima ar reprezenta o fatalitate. tendinţa de a atribui comportamentului antisocial cauze exclusiv biologice este. pe care le-am menţionat. de acceptat ideea cã pentru o serie de oameni a cãror fizionomie prezintã anumite particularitãţi. la primul contact cu o persoanã necunoscutã. De aceea. Este bine cunoscut faptul cã factorii sociali . morbide sau indicând oprirea dezvoltãrii neuropsihice întrunul dintre stadiile primare.somatometriei . Fiecare om. realizeazã. educaţia primitã. gesturile) b) mimica (expresiile feţei) c) modificãrile vegetative d) vorbirea Pentru interpretarea psihologicã a acestor elemente. impunându-se ca în cercetarea ei sã se ţinã seama de faptul cã structura şi dinamica psihicã constituie rezultatul interacţiunii unui foarte mare numãr de factori. deoarece este greu. Printre lucrãrile care revendicã o bazã ştiinţificã se numãrã şi cele aparţinând medicului italian Lombroso. dacã nu direct exageratã. nu pot fi date criterii fixe. Nu vom ocoli problema eventualelor semnificaţii psihologice ale fizionomiei. numai pentru interesul lor istoric. Dar respingerea unor concluzii care reprezintã viciul unilateralitãţii nu înseamnã cã problema relaţiilor dintre detaliile fizionomice şi însuşirile psihice ale omului este cu desãvârşire lipsitã de obiect. B) SIMPTOMATICA LABILÃ include toate aspectele dinamice ale corpului. comunicã. Problema rãmâne deschisã.

sau supraestimare a propriilor posibilitãţi. Rezultatele sunt desigur diferite: la unii indivizi se realizeazã o largã suprapunere între structura realã şi cea doritã.). unii reflectând ceea ce "este" el cu adevãrat.şi în funcţie de care îşi adapteazã aproape automat propriile manifestãri (gesturi. mascat. socotim utile câteva recomandãri generale cu privire la modul de observare şi apreciere a simptomaticii labile: 3. aprecierea datã celor din jur. mersul. de multe ori programate genetic. "Rolul" pe care. A doua categorie reprezintã imaginea sau "poza" pe care fiecare om cautã sã o apere sau sã o impunã lumii exterioare . anumite trãsãturi de caracter etc. pentru cã şi ele au o anumitã valoare de cunoaştere. Aceastã cunoaştere se realizeazã la început pe baza elementelor exterioare care sunt cel mai uşor de sesizat: statura. în comportament nu mai apare nimic distonant sau artificial. în societatea semenilor sãi. cã la originea unor comportamente patologice se aflã decalajul sau distanţa excesivã dintre aspiraţii şi posibilitãţile reale. ţinuta. Poate cã nu ar fi exagerat sã se spunã cã mai mult sau mai puţin conştient. la observarea lucidã. sã aparã. Dar aparenţele nu trebuie sã fie pur şi simplu desconsiderate. fiecare om se comportã. cu atât este mai "adevãratã". În legãturã cu aceasta poate fi amintit faptul. la alţi indivizi existã un decalaj. ceva "mai mult" sau "altfel" decât este de fapt (mai inteligent. a comportamentului oamenilor rezidã în permanenta confruntare şi coroborare a concluziilor desprinse din analiza manifestãrilor izolate. expresii etc.psihice ale persoanei respective .). mai micã sau mai mare. Reiese de aici necesitatea ca observaţiile asupra comportamentului oamenilor sã fie mereu supuse analizei cu scopul de a discerne ceea ce este adevãrat de ceea ce reprezintã numai o aparenţã. ca urmare. Se formeazã astfel aşa-numita "prima impresie". care constituie cel mai important (pentru cã este cel mai utilizat) element de reglare reciprocã a comportamentului oamenilor. De aceea. mai apropiatã de limita spontaneitãţii. ca şi cum ar juca un "rol". o primã condiţie pentru a ajunge la cunoaşterea mai sigurã a oamenilor constã în nevoia de a acorda doar un credit limitat primei impresii şi de a apela. o lipsã. Aceasta duce la intensificarea voitã a unor trãsãturi sau la estomparea altora. dacã se poate vorbi de ea. de suprapunere între structura realã şi cea reflectatã prin "pozã". În schimb. sã aparã în "lumina" cea mai bunã. conştient sau nu. De pildã. Existã în fiecare om tendinţa fireascã de a cãuta. "Poza". sub anumite aspecte. ori de câte ori este necesar. şi-l asumã unii oameni în relaţiile cu semenii lor "spune" şi el destul de multe lucruri despre structura lor realã: tendinţa de subestimare. Înainte de a ne referi la fiecare element în parte. fizionomia şi mimica. exprimarea etc. cu cât este mai rapidã. de a realiza o veritabilã comunicare.uneori destul de aproape de realitate .ca arãtând adevãratul lui mod de a fi. mai "important" etc. o reacţie. COMPORTAMENTUL EXTERIOR al fiecãrui individ constituie o rezultantã a douã categorii de factori. nu numai în relaţiile cu ceilalţi oameni. cel al lui însuşi. gesturile.2. ceea ce dã naştere unui comportament forţat. o concluzie formulatã în urma observãrii unei anumite manifestãri trebuie sã fie consideratã ca adevãratã numai dacã este . sistematicã.şi chiar lui însuşi . De regulã. iar alţii ceea ce el "ar vrea sã fie". este în mare mãsurã conformã realitãţii şi. se aflã o inadvertenţã de lungime de undã. bine cunoscut. mai capabil. O altã condiţie importantã în observarea şi valorificarea pe planul cunoaşterii. ci chiar faţã de sine.

direcţia şi expresia privirii etc. toate comunicând o secvenţã din structura psihologicã a persoanei studiate. ci modul particular în care se îmbinã o serie de elemente ca: statura şi constituţia corporalã. Cel mai adesea. MERSUL furnizeazã. Pantomima reprezintã ansamblul reacţiilor la care participã întreg corpul şi care cuprinde: 1. În plus. ţinuta sau atitudinea exprimã. 3. gesturile. 2. aşteptare. . un nivel scãzut al mobilizãrii energetice.3. mâinile întinse moi de-a lungul corpului denotã în mod frecvent fie starea de obosealã ca urmare a unei solicitãri anterioare sau. trunchiul înclinat în faţã. atitudine "marţialã". atitudine de provocare. ţinuta. De exemplu. poziţia trunchiului şi a umerilor. astfel: Atitudinea caracterizatã prin: umerii "cãzuţi". de note obţinute din utilizarea unor metode psihologice verificate. a contextului în care se plaseazã ea. numeroase indicaţii asupra însuşirilor psihice ale . rãspunsul sau reacţia individului într-o situaţie datã: faţã de unul sau mai mulţi indivizi. 1..fie o stare depresivã. În orice caz. şef etc. efectul unei solicitãri. tristeţe etc. Între extremele menţionate mai sus pot exista o infinitate de nuanţe. printr-o anumitã poziţie a corpului dar şi printr-un anumit conţinut psihic. De pildã. tot aşa dupã cum.confirmatã şi de analiza altor reacţii sau acte de conduitã. O condiţie importantã pentru descifrarea semnificaţiei pe care o are atitudinea constã în cunoaşterea situaţiei. de asemenea. picioarele larg depãrtate. modul de a aştepta confruntarea cu un anumit eveniment. lipsã de opoziţie sau de rezistenţã faţã de evenimentele (neplãcute). 3. absenţa criticã fãcutã unui individ de cãtre cineva care exercitã asupra lui un ascendent . Poziţii corporale asemãnãtoare pot indica: modestie. la alţii. atitudinea defensivã poate constitui numai masca unei intenţii rãuvoitoare. La extrema cealaltã. amplasarea mâinilor şi picioarelor. I. pieptul bombat. dar vom trece în revistã sursele de elemente semnificative şi câteva dintre principalele concluzii posibile. atitudine defensivã. mersul. capul aplecat în jos. pentru cã o aceeaşi "ţinutã" poate avea semnificaţii deosebite în situaţii diferite. în urma unui eveniment neplãcut. capul sus. ca expresie a unui fenomen maladiv . tendinţã dominatoare. În cele ce urmeazã nu vom da criterii fixe pentru interpretarea diverselor particularitãţi ale simptomaticii labile.pãrinte. sesizarea lor depinzând de modul în care ele sunt corelate cu ansamblul. ea trebuie corelatã şi cu alte elemente semnificative. o atitudine "marţialã" la un individ de staturã micã poate denota un complex de inferioritate. uneori. poziţia generalã a corpului este edificatoare pentru trãirea psihicã a individului în momentul respectiv. umerii drepţi. forma şi poziţia capului. este important sã se reţinã cã prin ţinutã sau atitudine nu trebuie sã se înţeleagã numai o anumitã poziţie a corpului în sine.este de obicei primitã în aceastã atitudine. mâinile evoluând larg pe lângã corp denotã cel mai adesea siguranţã de sine.

Mersul rapid denotã o mobilitate mare pe plan neuropsihic. De asemenea. sã se împiedice. Chiar în vorbirea curentã se întrebuinţeazã expresia "mers abãtut".şi adesea chiar mintalã (în special când este însoţit de vorbire şi gesturi lente. La rândul lor. pot avea ca efect incapacitatea. fie efectul unei stãri maladive. Pe baza acestora se disting urmãtoarele tipuri de mers: lent şi greoi. prin calificativele "rapid" şi "lent" utilizate aici se înţeleg caracteristicile naturale ale mersului şi nu nivelurile de vitezã ce pot fi imprimate mersului în mod voluntar (corelaţia se pãstreazã însã pânã la un punct şi. vioi. şocurile. Principalele criterii prin prisma cãrora poate fi categorisit mersul sunt: viteza. ca urmare a unor stãri maladive. Aceste diferenţe sunt resimţite şi subiectiv atunci când oboseala acumulatã în timpul zilei este mai accentuatã. Desigur. Aceste tipuri de mers au semnificaţii psihologice distincte. de pildã. mersul constituie şi un semn al coloraturii afective a trãirilor individului. Totodatã. semnificând scãderea amplã a resurselor de energie psiho-fizicã.oamenilor. Dacã acest gen de mers este observat la un individ aparţinând constituţiei astenice. acest tip de mers se întâlneşte mai frecvent la flegmatic întrunind în plus caracteristica unor reduse modificãri de vitezã şi ritm. În general. Stãrile emoţionale deosebit de puternice. emoţiile determinã perturbãri ale mersului. În sfârşit. se traduce şi prin modificarea amplã a caracteristicilor mersului. rapid. tot aşa dupã cum mobilitatea redusã. diminuarea resurselor energetice ale organismului. mersul este mai vioi şi mai elastic decât în cea de a doua jumãtate a zilei. el poate constitui fie expresia. Astfel. stãrile depresive determinã un mers lent. în vreme ce tristeţea. cu paşi mici. energic. În continuare. aspecte care apar mai frecvent la constituţiile mai masive). menţionãm câteva dintre semnificaţiile psihologice posibile ale principalelor tipuri de mers pe care le-am denumit mai sus. în acest ultim caz. când omul este odihnit dupã somnul de noapte. timid. ferm. Dimineaţa. printre altele şi printr-un mers lent. optimismul. viteza sporitã a mersului corespunde unui tempo psihic mãrit şi invers). lent şi nehotãrât. Mersul lent şi greoi (la definirea lui ca atare ţinându-se seama şi de sexul şi vârsta individului) indicã o redusã mobilitate motorie . momentanã sau de duratã mai lungã. Este vorba de categoria de oameni care se spune . Buna dispoziţie. cu paşi largi. suplu şi ferm. neuropsihicã se exprimã. la unii indivizi simpla senzaţie cã sunt urmãriţi cu privirea de cãtre cineva este suficientã pentru a le perturba automatismul mersului şi a-i face. mersul exprimã fondul energetic de care dispune individul. se poate spune cã mersul reprezintã unul dintre semnalele importante ale dinamicii neuropsihice. de a merge. Iar la persoanele de vârstã înaintatã el constituie o caracteristicã naturalã. elasticitatea şi fermitatea. încrederea în sine au drept corespondent mersul rapid. chiar atunci când astfel de modificãri ar fi obiectiv necesare. Dintre tipurile temperamentale. chiar dacã este determinatã voluntar.

orice s-ar întâmpla!". În continuare.4. Dintre tipurile temperamentale. o altã categorie de manifestãri care intrã în sfera pantomimei o constituie gesturile. sã se precizeze dacã starea de emotivitate reprezintã o caracteristicã structuralã a individului sau ea este legatã de o anumitã conjuncturã (de exemplu. suplu şi ferm se întâlneşte la adultul tânãr. comiterii unei greşeli în activitate etc. . El indicã. Dintre mânã şi picior. în ceea ce priveşte multilateralitatea funcţiilor. sãnãtos. Dacã însã proprietãţile menţionate apar exagerate. piciorul deţine şi el un rol inferior celui al mâinii. coborâre. dispunând de însemnate resurse energetice şi care manifestã o deplinã încredere în posibilitãţile sale (cel puţin în legãturã cu atingerea scopului concret pe care îl urmãreşte în momentul respectiv). Altfel spus. Datoritã funcţiei instrumentale la care a fost supusã pe parcursul a milioane de ani. de asemenea. ridicare. Acest tip de mers indicã. promptitudinea în decizii şi perseverenţã. amplasarea individului pe poziţii defensive . retorice şi reactive. în special lipsã de încredere în sine datoritã unei emotivitãţi excesive. este probabil ca individul în cauzã sã aparţinã structurii colerice. De aceea. Acest tip de mers este caracteristic tipului sanguinic. Mersul rapid. energic. tragere.din motive ce ar urma sã fie clarificate prin alte mijloace. timid indicã dupã cum se poate deduce chiar din termenii utilizaţi pentru definirea sã. GESTURILE reprezintã. în universul cunoscut. alãturi de mers şi de modificãrile poziţiei corpului ca atare. rolul instrumental mai amplu revine mâinii. rolul gesturilor constã în încercarea de a restabili echilibrul cu mediul sau de a realiza echilibrul pe o treaptã nouã. rãsucire etc. 3.datoritã nepregãtirii. observarea . mâna a ajuns sã întruneascã particularitãţi anatomo-fiziologice care fac din ea un instrument de execuţie neegalatã. rotire. perfecţiunea mâinii. Dar. superioarã .actul de comunicare fiind în acest caz un COD sintetic de informaţii utile. Desigur. echilibrul emoţional. este util ca prin confruntarea cu alte date. lovire. conştiinţa unei stãri de inferioritate . a) Gesturile instrumentale sunt cele prin intermediul cãrora se efectueazã o anumitã activitate. unul dintre cele mai vechi mijloace de exprimare a reacţiei organismului la o modificare survenitã în mediul exterior sau interior. Mersul lent. Rolul lor este acela de a restabili echilibrul cu mediul sau de a realiza echilibrul cu mediul exterior sau interior. împingere.în raport cu cerinţele situaţiei date). Nici una dintre maşinile create de om nu a atins. cel melancolic întruneşte în mod frecvent caracteristicile acestui tip de mers. nehotãrât. un instrument al variaţiei energiei puse în acţiune. un instrument al preciziei etc. mâna rãmâne un instrument pus în acţiune de o serie întreagã de mecanisme psihice. Gesturile pot fi împãrţite în trei mari diviziuni: instrumentale.. dacã situaţia o cere. sub raportul varietãţii utilizãrii: apucare.cã "nu-şi ies din pas. În legãturã cu aceasta. oricât de dezvoltatã. în mod sistematic şi fãrã nici un dubiu.

amplitudinea. mare sau micã. furnizând indicaţii cu privire la însuşiri ca: spiritul de observaţie. Totuşi. cu atât viteza efectuãrii lor este mai mare. inteligenţa practicã (sau concretã). trebuie sã se ţinã seama cã viteza. edificatoare mai mult pentru dinamica neuropsihicã. Oricât de variate. planul de efectuare. trebuie sã se aibã în vedere.gesturilor instrumentale. precizia şi. Existã gesturi instrumentale generale şi specifice: * Gesturile instrumentale generale sunt cele la care recurg practic toţi oamenii aparţinând aceluiaşi mediu material-social-cultural pentru satisfacerea diverselor lor trebuinţe: activitãţile casnice şi gospodãreşti. La alte tipuri temperamentale. cu cei supuşi observãrii. reprezintã şi un efect al exerciţiului. nutriţia. respectiv eficacitatea.care constituie o caracteristicã "naturalã" a temperamentului coleric. la fel ca şi în cazul vitezei. cele specifice au valoarea de cunoaştere cea mai ridicatã. Pantomima în genere transmite. scrisul şi cititul etc. atenţia sau. Spre deosebire de vitezã. o expresie a dinamicii neuropsihice. memoria motorie. De aceea. comunicã. este mai mare. Concluzii psihologice mai bogate pot fi apoi obţinute din analiza raportului dintre viteza şi precizia gesturilor instrumentale. precum şi viteza efectuãrii gesturilor comune . în special a celor efectuate cu ajutorul mâinilor. la oamenii aparţinând altor categorii profesionale. cã exerciţiul joacã şi el un rol în atingerea unui anumit nivel de precizie. pentru a denumi toate acestea cu un singur cuvânt.începând cu mâncatul şi terminând cu scrisul . promptitudinea declanşãrii. diferite de la o profesie la alta. Cu cât practica exercitãrii unor gesturi instrumentale. iar cea mai micã la tipul flegmatic. aceastã stare poate fi semnul fie al unei ridicate tensiuni . intensitatea. gesturile instrumentale generale pot fi analizate prin prisma unui numãr redus de criterii: viteza. observaţia va viza sfera gesturilor instrumentale generale. dar posibilitatea utilizãrii acestei surse de cunoaştere este limitatã. frecvenţa. îngrijirea copiilor. Viteza gesturilor instrumentale reprezintã. Iar specifice sunt cele implicate în exercitarea activitãţilor profesionale. Dintre gesturile instrumentale. în strânsã legãturã cu cea din urmã.reprezintã unii dintre cei mai importanţi indici pentru identificarea tipului temperamental. chiar generale. cu atât ele semnificã o mobilitate neuropsihicã mai mare. Notãm totuşi cã dintre ele cele mai bogate în semnificaţii psihologice sunt: viteza şi precizia. viteza cea mai mare întâlnindu-se la tipul coleric. cu cât gesturile sunt mai rapide. Astfel: * Gesturile rapide. dar de o precizie mediocrã denotã în general o stare de hiperexcitabilitate . la fel ca şi mersul. De aceea. precizia gesturilor instrumentale dezvãluie aspecte de conţinut ale activitãţii psihice. la ea neavând acces decât oamenii de aceeaşi profesie. Dar. dar gesturile au "registre" speciale şi decoduri specializaţi de percepere şi înţelegere. eficacitatea. poate pune în luminã multe dintre particularitãţile mecanismelor psihice care stau în spatele lor. Nu vom insista asupra modului de utilizare a semnificaţiei acestor criterii. îndemânarea (abilitatea în a opera cu obiecte).

O serie de concluzii psihologice pot fi desprinse în primul rând din caracteristicile de ordin formal ale gesturilor. fie însoţind. prezenţã de spirit etc. înapoia acesteia putând sta cauze diferite: lipsã de interes pentru activitatea respectivã. Dezvoltarea vorbirii nu a scãzut cu nimic din importanţa gesturilor ca mijloc de comunicare. amplitudinea. respectiv caracterul unei manii. * Gesturile prompte. încredere în sine. largã (uneori. * Gesturile retorice sunt cele care. planul de efectuare etc. impetuoasã. energia. nivel scãzut al mobilizãrii energetice. lipsã de simţ practic (nivel scãzut al inteligenţei practice).şi continuã sã o facã . grijã pentru amãnunte. În mod sigur. el apãrând pe scara animalã cu mult înaintea vorbirii. lipsã de exerciţiu. * Gesturile lente. nivel scãzut de mobilizare energeticã. mânia.deosebit de complexã şi cu aspecte încã insuficient clarificate . tristeţea etc. nu vom putea oferi prea multe criterii pentru analizarea şi interpretarea lor. Nu vom insista însã asupra lor întrucât problema . O categorie specialã de gesturi instrumentale o reprezintã cele implicate în scris.emoţionale. Mult exagerate. dar sistematic lipsite de precizie denotã totdeauna neîndemânare. sã provoace acestuia o anumitã stare emoţionalã sau afectivã. teamã.depãşeşte cadrul lucrãrii de faţã. de o amplitudine periculoasã pentru cei . "moi". a unei stãri depresive. cum sunt: frecvenţa. semnificaţiile gesturilor retorice sunt tot aşa de numeroase şi variate ca şi cele ale vorbirii propriu-zise. ceva mai mult. ca urmare a oboselii. veselia. de pildã la melancolic. au drept scop sã convingã interlocutorul sau. ele pot apãrea însã şi la alte tipuri temperamentale. fie al unei puternice iritaţii. Din acest motiv. luând forma pedanteriei. stãpânire de sine. apartenenţa individului la tipul temperamental melancolic. Limbajul gesturilor reprezintã cel mai vechi sistem de comunicare. tendinţa de a neglija dimensiunea temporalã a activitãţii în favoarea calitãţii. plictisealã. sau a unei stãri maladive. fie înlocuind vorbirea. sigure şi precise denotã calm. stare de indiferenţã. Gesticulaţia bogatã. Astfel: * Gesturile rare. tendinţa la izolare etc. de micã amplitudine (strânse pe lângã corp) pot sã denote: atitudine defensivã. El a servit . dar sigure şi precise denotã meticulozitate. Ca urmare a celor spuse mai sus. apatie. cea mai bunã dovadã fiind acea cã adesea abia gesturile care însoţesc un anumit mesaj verbal precizeazã sensul în care trebuie sã fie interpretat acesta. Aceastã categorie de însuşiri poate fi întâlnitã mai frecvent la temperamentul flegmatic. scrisul are şi anumite semnificaţii psihologice. * Gesturile variate ca vitezã.la comunicarea în special a emoţiilor: frica.

exercitarea conştientã a autoritãţii etc. prin gesturi. Ea poate sã denote: stare emoţionalafectivã de tip stenic sau hiperastenic (bunã dispoziţie. urã. mergând pânã la euforie). în mãsurã mai micã. * Gesturile repezi. a conţinutului lor semantic. amorf. cositul etrc. Pe de altã parte. în special când însoţesc vorbirea cu tonul ridicat. îngâmfare etc. Astfel. apatic. spaimã. gesturile pot fi interpretate prin prisma semnificaţiei. interpretarea lor în scopul cunoaşterii oamenilor este întrucâtva dificilã. Aceasta denotã cã mecanismele intelectuale superioare pe care le presupune limbajul verbal sunt mai bine dezvoltate decât cele care asigurã exprimarea directã. nervos. de pildã. dispreţ. sanguinicului. pasionat etc.) este suficientã pentru a evoca înseşi activitãţile respective. fapt care ar trebui cunoscut anterior selecţiei pentru anume profesii prin teste de aptitudini speciale. cele . respectiv de cuvinte. pot denota: stare de iritaţie. de dominare. Spre deosebire de mişcãrile efectuate ca rãspuns la solicitãrile sau situaţiile aşteptate. gesticulaţia fiind redusã la minimum. La alţii. predominã limbajul verbal-noţional. Varietatea şi coloratura afectivã a gesturilor este în mare mãsurã edificatoare pentru fondul de emoţii şi sentimente ale individului. putând fi gândite sau pregãtite. elan. Astfel. colericului şi. Dar. înflãcãrare pentru o idee sau o cauzã. Unele gesturi semnificã. oroare etc. Existã oameni care. efectuarea gesturilor specifice unor acţiuni (spargerea lemnelor. Gesturile reprezintã un limbaj direct. De aceea. iar dintre tipurile temperamentale. acţiuni. sãparea cu casmaua. în cele ce urmeazã vom descrie numai câteva dintre elementele de cunoaştere pe care le poate oferi observarea atentã a gesturilor retorice. observarea atentã a gesturilor retorice ale oamenilor poate aduce importante precizãri cu privire la tipurile cãrora ei le aparţin: inert. care. nivel ridicat de mobilizare energeticã. vãdind totodatã tendinţa de a-i antrena. emotiv-activ. tocmai datoritã numeroaselor semnificaţii pe care le pot avea gesturile. Ele sunt uşor de înţeles pentru cã înapoia lor se aflã un "exerciţiu" de milioane de ani. Aceasta denotã anumite dificultãţi în sfera conceptualizãrii. gradul în care el este convins de ceea ce spune şi ne trimite la abordarea mult mai complexã a atitudinilor. pentru cã nu gãsesc cu uşurinţã cuvintele necesare pentru ceea ce vor sã spunã recurg mai degrabã la gesturi. * Gesturile reactive sunt constituite din acele mişcãri ale corpului şi membrelor efectuate ca rãspuns la diferite solicitãri sau situaţii neaşteptate cu care este confruntat individul. de a-i câştiga şi pe cei din jur la cauza respectivã etc.din jur) este caracteristicã tipului constituţional picnic. în schimb. violente efectuate îndeosebi pe direcţia "înainte". veselie. volubilitate. jovialitate. ne sugereazã "secvenţe" privind sinceritatea individului. Caracterul spontan sau "elaborat" al gesturilor. în mãsura în care poate fi sesizat. în sensul cã înţelegerea lor nu este dependentã de noţiuni. respectiv a gândirii. sau chiar sentimente: dragoste. intrã în mod firesc în sfera gesturilor instrumentale. Alte gesturi exprimã emoţii: fricã. dorinţa de afirmare proprie. emotiv-depresiv. Raportul dintre exprimarea verbalã şi cea prin gesturi este edificator pentru posibilitãţile de exprimare ale individului.

obrajii. o serie întreagã de supoziţii şi teorii a cãror justeţe este greu de verificat. Toate acestea ne aratã rolul deosebit de important al cunoaşterii psihismului uman în dinamicã. conformaţia feţei. şi o serie de elemente statice aparţinând fizionomiei[1] respectiv simptomaticei stabile. De aceea. incapacitatea de a acţiona etc. numãrul (frecvenţa). În privinţa raporturilor dintre particularitãţile anatomice ale feţei şi trãsãturile psihice ale individului existã. fruntea. pânã la cele extreme de tipul hiperstenic (avalanşa de mişcãri. 9. Existã tendinţa de a se considera cã fruntea latã (sau înaltã) constituie semnul unei bune dezvoltãri intelectuale. maxilarele. culoarea ochilor. unor scopuri de apãrare. profilul nas-gurã-bãrbie. profilul frunte-nas. dupã cum am mai notat. Aceastã legãturã nu este confirmatã prin studii riguroase somatometrice şi psihologice. viteza de desfãşurare.). 10. Expresivitatea feţei depinde cel mai mult de elementele mobile. gesturile reactive sunt edificatoare pentru dinamica neuropsihicã. Fig.aproape sinonime. La fel ca şi mersul sau celelalte categorii de gesturi. profilul în ansamblu.reactive nu sunt elaborate conştient. forma maxilarelor etc. ele servind. MIMICA reprezintã ansamblul modificãrilor expresive la care participã pãrţile mobile ale feţei: ochii. cum sunt: culoarea pãrului şi a feţei. chiar fãrã voia individului. astfel încât noţiunile de mobilitate şi expresivitate sunt cu referire în mimicã . fenomenele de pronunţatã iritaţie).5. cu mare prudenţã. amplitudinea. de la manifestãrile extreme de tipul hipostenic (blocajul. în marea majoritate a cazurilor. Nu existã însã nici o îndoialã cã la expresivitatea feţei concurã. Fig. . În funcţie de acestea. 3. intensitatea etc. manifestãrile reactive pot fi analizate prin prisma unor criterii ca: promptitudinea declanşãrii. vom arãta numai câteva dintre raporturile care. acţiunile haotice. sprâncenele. pot fi luate în considerare: * Legãtura dintre dezvoltarea inteligenţei şi conformaţia frunţii. gura. resursele energetice şi în special caracteristicile reactivitãţii emoţionale.

ea nu trebuie sã fie absolutizatã. în cadrul vieţii psihice. ferm conturatã. 12 puternice. dezvoltarea mai amplã a pãrţii inferioare a feţei. între aspectul dezvoltãrii. privire mobilã. rotundã.în special când individul aparţine tipului consti-tuţional picnic. observaţia în cauzã nu poate fi nici acceptatã. dezvoltarea mai amplã a pãrţii superioare . bãrbia micã. însoţind maxilare puternice. şi uşor proeminentã. dar nici respinsã din capul locului. ochi mari. nãri înguste. retrasã. buze subţiri . ar denota predominarea în cadrul vieţii psihice a laturii instinctual-emoţionale. Ea poate fi consideratã mai mult ca o ipotezã care îşi aşteaptã confirmarea sau infirmarea. Observarea atentã a comportamentului oamenilor confirmã uneori aceastã legãturã. De obicei. desigur. bine conturate. Legãtura dintre dezvoltarea pãrţilor superioarã şi inferioarã a feţei şi latura instinctual-emoţionalã a vieţii psihice Se pare cã raportul. dintre partea superioarã şi cea inferioarã a feţei este edificator pânã la un punct pentru latura instinctual-emoţionalã şi cea raţionalã în cadrul activitãţii psihice. bãrbia "pãtratã". preominarea activitãţii cognitive. cãrnoasã . Trebuie subliniat însã cã lãţimea frunţii nu va putea suplini niciodatã acea dimensiune a inteligenţei care se câştigã prin instruire şi efort permanent de cunoaştere. transferându-le uneori chiar în scopuri (ascunse) ale acţiunilor lor. Se presupune astfel cã indivizii întrunind aceste caracteristici acordã un loc însemnat în cadrul preocupãrilor lor.concretizatã prin frunte înaltã. însoţind maxilare puţin proeminente ar constitui semne ale unei reduse capacitãţi voliţionale. a raţiunii în special dacã individul aparţine tipului constituţional astenic. rotundã dar mare. plãcerilor legate de . În schimb. dar.ar indica. şi invers. Astfel. * Legãtura dintre capacitatea voliţionalã şi forma bãrbiei şi maxilarelor. de asemenea. sunt considerate drept semne ale unei voinţe Fig.Având însã în vedere faptul cã pânã în prezent nu existã un sistem de mãsurare axactã a inteligenţei. vie.

nutriţie (mâncare. direcţia privirii. Se spune în popor cã "ochiul este oglinda sufletului". veselie. Astfel. Astfel de expresii denotã cã aşa-zisului "bun simţ" nu i-a scãpat legãtura dintre activitatea cognitivã şi privire. act de cãutare. se poate vorbi de un raport direct proporţional între gradul de deschidere a ochilor şi cantitatea informaţiilor recepţionate sau emise de cãtre individ: cu cât cantitatea informaţiei primite sau emise (de pildã. înţelegere. mişcãrile buzelor etc. iar pe de altã parte pentru mãrimea fluxului informaţiilor respective. 13 În general.interpretând un personaj într-un film sau o piesã de teatru . tristeţe. ca nişte ipoteze care încã nu au fost pe deplin verificate.se aşeazã o micã bucatã de hârtie astfel încât sã mascheze ochii. Astfel. ochii larg deschişi pot denota: neştiinţã. atitudine receptivã. pânã la un punct. dimpotrivã. bãuturã). Aceastã expresie poate fi consideratã drept o fericitã metaforã. melancolie. Expresivitatea feţei este asiguratã însã în special de elementele mobile: ochii. se exprimã aici reflectarea prin privire a rezultatului şi. aceasta reprezentând întrucâtva "cheia expresiei feţei". în cursul explicãrii pentru o altã persoanã) este mai mare. interogare. aceste legãturi trebuie sã fie considerate mai mutl ca nişte asocieri posibile sau. tendinţa de a ascunde. mânie. Printre altele. expresia feţei lui devine aproape imposibil de descifrat. tendinţa de a descifra eventualele gânduri ascunse ale interlocutorului. de interes pentru noutatea pe care o conţin informaţiile. Acestea sunt detectate ca modalitãţi de comunicare internaţionalã în special în funcţie de modul în care se îmbinã deschiderea ochilor. prin care se sintetizeazã multe adevãruri psihologice. de rezistenţã faţã de informaţiile primite. "privire lucidã" sau. nedumerire. sprâncenele. dacã pe fotografia unui actor . a calitãţii . Departe de a fi absolutizate. mai precis. implicit. un rol esenţial revine privirii. Cele spuse mai sus pot uşura înţelegerea unor expresii utilizate în limbajul cotidian: "privire inteligentã". suspiciune. Iar deschiderea mai redusã a ochilor poate denota: atitudine de neacceptare. Fig. Expresiile feţei sunt extrem de variate: mirare. poziţiile succesive ale sprâncenelor. absenţa sentimentului de culpã sau de teamã. gura. În cadrul mimicii. maxilarele etc. fruntea. stare de plictisealã etc. "înţelegerea" noutãţii pe care o aduc informaţiile etc. vom exemplifica aceste "esenţe" care ajutã la "descifrat" oamenii astfel: a) Gradul de deschidere a ochilor este în mare mãsurã edificator pentru "situaţia" în care se aflã individul: pe de o parte pentru atitudinea (acceptarea sau respingerea) pe care el o ia faţã de informaţiile cu care este confruntat. "privire opacã" etc. relaţiile sexuale etc. cu atât ochii sunt mai larg deschişi. Ca atare. severitate etc.

de asemenea. în toate direcţiile. iar uneori provocare. Existã oameni cãrora privirea le "fuge" în permanenţã. Dar. b) Direcţia privirii joacã. hotãrâre sau. este necesar sã se ia în considerare: c) Mobilitatea privirii. Individul care înţelege. efortul de rememorare sunt însoţite de obicei de aşa-numita "privire în gol". imobilã. . dojanã. se poate spune cã ea constã în ochii larg deschişi. mobili. oamenii din aceastã categorie se caracterizeazã prin lipsã de fermitate. ruşine etc. "privirea opacã". De aceea. Ca urmare. efectuate cu ajutorul unor fotografii. privirea fixã. Este greu de descris aşa-numita "privire inteligentã". Desigur. ochii îndreptaţi ferm cãtre interlocutor susţinând fãrã dificultate privirea acestuia denotã sinceritate. deschidere micã şi lipsa de mobilitate a pupilei. Fig. şi prin privire. "pãtrunzãtori". neputând-o fixa şi susţine pe cea a interlocutorului. iar uneori prin sentiment al vinovãţiei sau laşitate. respectiv contractarea. provocate de imagini. Privirea în jos sau în lãturi poate semnifica atitudine de umilinţã.judecând dupã unele experienţe.travaliului intelectual. atitudine deschisã. care "pricepe despre ce este vorba". alãturi de altele. în sfârşit. fãrã voia lui. Vom da în schimb câteva recomandãri generale referitoare al interpretarea mimicii în ansamblu. denotã de regulã lipsã de respect pentru acesta. în unele cazuri. Nedumerirea. nu insistãm asupra lor. De regulã. 14 În strânsã legãturã cu direcţia. "interpretarea" privirii joacã un rol însemnat în cunoaşterea structurii şi atitudinii oamenilor din jur. Privirea în sus. în studierea comportamentului oamenilor este necesar sã se acorde o atenţie deosebitã privirii. se traduc şi prin dilatarea. prima modalitate a oamenilor de a lua contact unii cu alţii constã în "întâlnirea" sau aşa-numitul "joc al privirilor". în special modului de "a susţine" privirea interlocutorului. atitudine criticã. peste capul interlocutorului. care au arãtat cã senzaţiile de plãcere sau neplãcere. Deoarece enumerãrile detaliilor de care depinde expresivitatea feţei sunt mult prea numeroase. s-ar explica prin fixitate. pupilei. Şi. intenţiile. ce anume permite sã se aprecieze cã o privire este pãtrunzãtoare şi alta nu. este dificil de precizat. şi aceastã însuşire a privirii depinde în parte de gradul de deschidere a pupilei . atitudine de înfruntare a interlocutorului. specificã celei care "nu înţelege despre ce este vorba". coborârea sau întoarcerea privirii în altã parte la unul dintre ei semnificã retragerea acestuia pe poziţii defensive. tendinţa de a-şi ascunde gândurile. denotã aceasta. atunci când doi oameni se privesc. În general. De regulã. Se poate presupune însã cã. La extremitatea cealaltã. în alte situaţii asprime. Astfel. sentiment al vinovãţiei. denotã o anumitã lipsã de aderenţã. un rol important în determinarea expresiei feţei. de contact cu realitatea sau.

). Fig. 16 Mimica mobilã şi. În forme mai accentuate. 17 Mimica excesiv de mobilã denotã. bogatã constituie de regulã semnul unor trãiri emoţionale şi afective de tipul stenic (veselie.Mimica sãracã. tendinţa de a vorbi mult. ea se întâlneşte frecvent la indivizii colerici. aceasta poate constitui semnul unei tulburãri cu caracter patologic . În unele cazuri. specifice tipului temperamental sanguin. 15 Mimica predominant depre/sivã. Ea constituie semnul unei reduse reactivitãţi. cu un debit bogat. cu pierderea frecventã a "firului") sau o gesticã amplã şi rapidã. respectiv faţa caracterizatã printr-o redusã varietate şi mobilitate a muşchilor faciali şi implicit a expresiilor denotã în genere apartenenţa individului la tipul temperamental flegmatic. bunã dispoziţie etc. Însoţitã şi de alte manifestãri ca logoree (verbalizare deosebit de rapidã. chiar al unei anumite inerţii emoţionale şi afective. Fig. Fig. mimica deosebit de sãracã semnificã o structurã psihicã elementarã. dar şi la cei pasionaţi. de aceea. o anumitã inconstanţã sau instabilitate a echilibrului trãirilor psihice. amorfã. de regulã. fie faptul cã individul se aflã sub influenţa unui eveniment neplãcut. caracterizatã prin expresie meditativã datã de muşchii feţei "cãzuţi" ("Omega melancolic") denotã fie apartenenţa la tipul temperamental melancolic.

Se poate spune cã într-un fel sau altul toate funcţiile vegetative sunt tributare activitãţii neuropsihice. ca şi funcţionalitatea gastricã. Fig. reacţiile vaso-motorii şi secretorii (deduse din rapiditatea şi amploarea Fig. Unele sunt relativ accesibile observaţiei şi ele se numãr printre cele mai importante. funcţionalitatea musculaturii. 18 Modificãrile vegetative reprezintã. 19.).a activitãţii neuropsihice. În aceastã sferã intrã toate particularitãţile acelor funcţii vegetative despre care se ştie cu precizie cã se aflã însã o strânsã corelaţie cu activitatea psihicã. funcţionalitatea aparatului urinar. tot aşa cum cea din urmã reflectã influenţa fiecãrei funcţii vegetative. Acestea sunt: respiraţia. pulsul. . Dar. investigarea celor mai multe funcţii vegetative reclamã mijloace complexe de laborator şi numai o parte dintre ele sunt accesibile observaţiei psihologului. o sursã importantã de date cu privire la structura şi starea psihicã a individului. Sistemul nervos vegetativ şi organele "ţintã" modificãrilor culorii feţei. de asemenea. alãturi de mimicã şi pantomimã. a sfincterelor toate trãdând modificãri obiectivate la "distanţã! Percepute de un observator atent şi experimentat. din procesele de transpiraţie etc.

Modificãrile de ordin vegetativ sunt edificatoare în special pentru trãirile emoţional-afective şi. hotãrâre etc. este important de subliniat faptul cã o stare emoţionalã. Fluenţa . nesiguranţã. siguranţã de sine. din perceperea directã a zgomotului contracţiilor cardiace). pentru a conchide cã un om se aflã într-o anumitã stare emoţionalã nu este necesar sã se aştepte întrunirea tuturor acestor modificãri sau semne. Caracterul astenic (de exemplu. nehotãrâre etc. "clãnţãnitul" dinţilor. în strânsã legãturã cu aceasta. autoritatea. încrederea în sine. de a le „aşeza" într-un stil de conduitã psihologicã. eventual cu spasme etc.. uscarea gurii. pronunţia (şi în legãturã cu aceasta. Desigur. intonaţia. modificarea vocii (datoritã tulburãrii contracţiilor muşchilor ce fac parte din aparatul fonator). perfecţionatã în mod continuu prin cãpãtarea deprinderii de a observa. De asemenea. trãirile emoţionale întrunind toate modificãrile vegetative notate mai sus sunt deosebit de rare. Analizarea ei trebuie sã vizeze concomitent: a) analiza formalã şi b) analiza semanticã (aspectele legate de semnificaţiile termenilor utilizaţi). eventual obosealã. Vorbirea poate fi de asemenea analizatã şi valorificatã din punct de vedere psihologic. tremur generalizat. crizã de plâns cu lãcrimare. chiar puţin intensã „se trãdeazã" totdeauna printr-unul sau mai multe dintre semnele menţionate. în cazul unei trãiri emoţionale deosebit de puternice. creşterea amplã a pulsului (dedusã din creşterea frecvenţei respiratorii sau. spaima. spasme gastrice sau intestinale (eventual însoţite de vãrsãturi). emotivitate.de exemplu iritaţia). Astfel: Intensitatea medie a sunetelor constituie un indice al fondului energetic al individului. modificãri ample ale culorii feţei (treceri rapide de la eritem/înroşirea feţei/ la paliditate sau invers). calmul. scãderea sensibilã a preciziei în gesturi etc. Ca urmare. Dar aceste semne pot scãpa observatorului neatent sau neexperimentat. sonorã denotã energie. de a ierarhiza informaţii date. în vreme ce vocea de intensitate sonorã scãzutã indicã lipsã de energie. Aceste însuşiri nu sunt lipsite de semnificaţie psihologicã. sudorale (momente de transpiraţie abundentã alternând cu altele de "uscãciune" excesivã). debitul sau viteza. pentru capacitatea de autocontrol a individului. senzaţia de "nod în gât". fluenţa. uneori. pierderea controlului sfincterelor (cu evacuãri involuntare sau mai des decât în mod obişnuit de materii fecale sau urinã). dar şi al unor însuşiri ca: hotãrârea. neregulatã. vocea puternicã. precum şi intensitatea trãirii emoţionale pot fi deduse din numãrul şi amploarea modificãrilor vegetative.). Astfel. dintr-un motiv sau altul constituie obiectul interesului nostru. sau stenic .respectiv caracterul continuu sau discontinuu al vorbirii . pot fi întâlnite modificãri vegetative ca: tulburãri respiratorii (respiraţie "agitatã".constituie un indice . De aceea. eventualele defecţiuni de limbaj). pusee. a) Analiza formalã distinge în special însuşirile de ordin fizic ale verbalizãrii. cum sunt: intensitatea medie a sunetelor (sonoritatea). bâlbâialã sau mutism. pierderea controlului mersului. este necesarã o exersare deosebitã a atenţiei. De aceea. frisoane. pentru a sesiza starea emoţional-afectivã a oamenilor care.

Pe de altã parte. al vitezei de conceptualizare. debitul este mai mare atunci când relaţia dintre indivizii între care se poartã discuţia are caracteristicile unor afinitãţi între persoane. se caracterizeazã în primul rând prin reducerea sau chiar suspendarea comunicãrii verbale dintre indivizii în cauzã. Aceasta se caracterizeazã prin grupuri de cuvinte rostite precipitat. Dificultãţile de conceptualizare ce reies de aici pot avea cauze multiple: tonus neuropsihic scãzut (lipsã de dinamism. în vreme ce colericul vorbeşte mult şi repede. În schimb. desfãşurare lentã a activitãţii psihice în general şi a celei cognitive în special. Aceasta denotã adesea o reactivitate emoţionalã crescutã. Astfel. Astfel. Dar chiar şi în vorbirea liberã intonaţia reflectã pânã la un punct . precum şi un tonus neuropsihic ridicat. de relaţia afectivã în care se aflã individul care vorbeşte cu interlocutorul sãu. intonaţia platã. Dimpotrivã. prezentând de regulã şi multe aspecte de incoerenţã . întreruptã frecvent de pauze) denotã dificultãţi de conceptualizare. a termenilor convenabili pentru exprimarea ideii dorite. cu atât debitul va fi mai mare. ceea ce presupune. debitul scãzut. multe componente psihice. flegmaticul se exprimã folosind un debit deosebit de redus. nu este vorba aici de situaţiile de necunoaştere a problemei în discuţie. vorbirea lipsitã de fluenţã (discontinuã. curgãtoare) denotã uşurinţa în gãsirea cuvintelor. Astfel. O formã specialã a lipsei de fluenţã o reprezintã aşa-numita „vorbire în salve". cu cât cunoaşterea obiectului este mai amplã. Vorbirea poate fi fluentã şi atunci când viteza de exprimare este micã. unilateralã şi cu atât mai mult bilateralã. respectiv viteza de exprimare redusã nu înseamnã numaidecât şi lipsã de fluenţã. Intonaţia are. Debitul sau viteza exprimãrii constituie cel mai adesea o caracteristicã temperamentalã. denotã lipsã de exerciţiu în materie de scris-citit. tot aşa dupã cum lipsa de fluenţã poate fi întâlnitã şi în condiţiile exprimãrii cu un debit ridicat. respectiv dificultãţi în gãsirea cuvintelor adecvate demersului. monotonã. mergând pânã la atenţie şi imaginaţie). debitul depinde de gradul de cunoaştere a obiectului discuţiei. De asemenea. sã-şi impresioneze (afectiv) interlocutorii. teamã). Astfel. sãracã în inflexiuni poate denota fie un fond afectiv sãrac. neadaptatã semnelor de punctuaţie. Cea mai importantã ar putea fi consideratã capacitatea sau tendinţa exteriorizãrii pe plan social a trãirilor emoţionalafective. ci de acelea în care este evident cã lipsa de fluenţã reprezintã o caracteristicã a individului. dificultãţi în stabilirea de contacte cu oamenii din cauza timiditãţii etc. În lectura cu voce tare. în care orice individ poate prezenta o anumitã lipsã de fluenţã în expunere. reactivitate emoţionalã (lipsã de încredere în sine.direct al mobilitãţii proceselor cognitive. rapiditate şi precizie în desfãşurarea activitãţii cognitive (implicând diverse aspecte din procesele de gândire. În aprecierea caracteristicilor între fluenţã şi debit. Desigur. dificultate în elaborarea deciziilor. obosealã instalatã precoce). conştient sau mai puţin conştient.cel puţin din punct de vedere gramatical. de ideaţie. dar cu pauze relativ mari între ele. printre altele. memorie. de asemenea. fie anumite dificultãţi sau inhibiţii în comportamentul social precum: incapacitatea exteriorizãrii propriilor sentimente. intonaţia sãracã. intonaţia bogatã în inflexiuni este caracteristicã indivizilor cu un fond afectiv bogat şi care în acelaşi timp tind. Vorbirea fluentã (continuã. Relaţia de respingere.

obţinute cu ajutorul lor. în cazul manifestãrilor de bâlbâialã se poate presupune. iar pe altele chiar le eliminã. colericii din pricina grabei deformeazã unele cuvinte. Astfel. teorii etc. în absenţa imaginii interlocutorului (în comunicaţiile telefonice etc. se plaseazã în mod firesc la un nivel mai ridicat de abstractizare.. iar pe de altã parte. neglijenţã. pronunţie de claritate şi corectitudine medie. iar pe de altã parte de nivelul de culturã generalã şi profesionalã a individului. ele pot da şi unele indicaţii asupra trãsãturilor sale psihice. „mãnâncã" din vorbire. la melancolici se constatã adesea scãderea sensibilã a sonoritãţii şi contopirea în sunete confuze a unor sfârşituri de cuvinte sau de frazã.gradul de culturã şi de educaţie al individului.judecãţi raţionamente. Un vocabular bogat şi variat denotã. adecvarea lor la conţinutul sau obiectul comunicãrii. înlocuindu-le cu gesturi sau prin expresii de mimicã. Menţionãm spre exemplificare: eliminarea din unele cuvinte a unor sunete. Acestea pot servi pe de o parte la identificarea vocii. În strânsã legãturã cu cantitatea de informaţie se aflã nivelul de abstractizare al termenilor. Pronunţia depinde pe de o parte de caracteristicile neuropsihice.). pot fi supuse analizei: structura vocabularului. forme defectuoase de pronunţie pot fi întâlnite la temperamentele extreme. cantitatea de informaţie şi nivelul de abstractizare a termenilor. abstracţie fãcând de nivelul cunoştinţelor generale sau profesionale. pronunţie neclarã. respectiv posibilitatea de a înţelege şi rezolva mai uşor situaţiile întâlnite în viaţã sau activitate. În legãturã cu aceasta. Cu cât vocabularul este constituit din termeni comuni. coborârea tonului şi pronunţarea neclarã a sfârşiturilor de frazã. larg cunoscute. de largã utilizare. interes pentru cunoaştere. plasticitatea şi expresivitatea termenilor. Ca tipuri se disting: pronunţia deosebit de corectã (reflectând o grijã pentru corectitudine mergând pânã la pedanterie). stabilite pe bazã de studii speciale. Prin structurã se înţelege în linii mari numãrul şi varietatea termenilor. cu atât cantitatea sã de informaţie este mai ridicatã. precum şi asupra „produselor" . în vreme ce unele cuvinte redau proprietãţi concrete. ale lucrurilor. Cel mai frecvent. Pe de altã parte. dar nu în mãsurã egalã. la colerici şi la melancolici. contopirea într-un sunet confuz a sfârşitului unor cuvinte. Nivelul de abstractizare furnizeazã şi el o serie de indicaţii asupra calitãţii „instrumentelor" intelectuale cu care opereazã individul. În general. nivelul de abstractizare este cu atât mai ridicat cu cât cantitatea de informaţie este mai mare. Cantitatea de informaţie reprezintã o dimensiune a vocabularului reflectând frecvenţa de utilizare a termenilor. cã individul respectiv se caracterizeazã şi printr-o reactivitate emoţionalã sporitã. toate cuvintele „abstractizeazã" realitatea. coerenţa în judecãţi şi raţionamente. În strânsã legãturã cu pronunţia trebuie sã fie luate în considerare eventualele particularitãţi sau chiar defecţiuni de limbaj. De exemplu. altele se referã la însuşiri sau relaţii mai puţin evidente care. b) Analiza semanticã vizeazã o altã laturã a vocabularului şi anume semnificaţiile termenilor utilizaţi. Astfel. Desigur. precum şi o anumitã capacitate intelectualã. . fãrã mari riscuri de a greşi.

De cele mai multe ori. caracteristicile sale de ordin afectiv etc. Alegerea nu este niciodatã întâmplãtoare pentru cã. atitudine de supraestimare a propriilor posibilitãţi. oricât de scurtã. cu ajutorul unor cuvinte puţine. de suma influenţelor sociale ce s-au exercitat asupra individului etc. dar şi înfumurare. În acelaşi timp însã prin aceasta se dezvãluie şi o parte din însuşirile intelectuale proprii structurii sale. alţii. De o atare atitudine poate fi vorba însã şi în cazul în care astfel de termeni sunt utilizaţi. de educaţia primitã. reprezintã. într-un mod susceptibil de a provoca şi la cei din jur aceeaşi rezonanţã afectivã. mai cunoscuţi. respectiv în gândire. reacţii stereotipe ce se repetã des. a felului în care interpreteazã datele realitãţii. Pe de altã parte. modul de a judeca este dependent de pregãtirea şcolarã şi profesionalã. raportul în care se plaseazã individul cu lumea în general. Se întâmplã chiar ca un detaliu în aparenţã neînsemnat. vorbire).Adecvarea la conţinut reprezintã mãsura în care termenii utilizaţi sunt potriviţi pentru a exprima cele dorite. sã foloseascã termeni de circulaţie mai redusã. dar bine alese. fie ca o manifestare complexã. cum este un tic. sã fie suficient pentru evocarea unei serii întregi de însuşiri sau fapte la un om. independent de conţinutul comunicãrii. împrumutând elemente din mai multe categorii. originalitatea în aprecierea oamenilor şi diverselor evenimente. notãm o altã sursã de date cu privire la însuşirile psihice ale oamenilor. din punct de vedere psihologic. Din plasticitatea şi expresivitatea termenilor se pot deduce: nivelul intelectual. Un alt aspect al exprimãrii îl constituie coerenţa în judecãţi şi raţionamente. şi o mostrã a modului sãu de a judeca. Uneori. Astfel. În continuare. ea este determinatã în mare mãsurã de atitudine faţã de realitatea luatã în considerare: acceptarea sau respingerea. dar cu nuanţe diferite. asemãnãtoare ca semnificaţie. bogãţia fondului lexical. Orice manifestare verbalã a omului. se înţeleg acele însuşiri ale limbajului care reflectã capacitatea individului de a reda nu numai realitatea ca stare. dar fãrã a le cunoaşte precis semnificaţia. ticurile dezvãluie anumite particularitãţi psihice ca nervozitate. cunoaşterea şi aplicarea regulilor gramaticale în vorbire şi scris etc. ce pot apãrea fie numai într-una din categoriile menţionate (pantomimã. Se întâmplã ca unii oameni. ci şi atitudinea sã faţã de ea. chiar cu preţul a numeroase cuvinte spun în realitate foarte puţin. o datã reamintit. prin plasticitate şi expresivitate. gesturi. pentru a exprima un lucru este necesar sã se aleagã între mai multe expresii verbale. minimalizarea sau supraaprecierea etc. Aceasta denotã nu numai o informare insuficientã asupra problemei. care însã nu se mai încadreazã în ceea ce am denumit mai sus simptomatica stabilã sau . şi care tocmai de aceea sunt consideraţi mai banali. în locul altora cu aceeaşi semnificaţie. Tot în cadrul simptomaticii labile intrã apoi ticurile. facilitând evocarea lor. chiar corect. din dorinţa de a impresiona pe cei din jur. se ştie cã oamenii se deosebesc mult sub raportul capacitãţii de exprimare: în vreme ce unii pot spune multe. emotivitate etc. Drept criterii pentru aprecierea coerenţei în gândire pot fi folosite: precizia în judecãţi şi raţionamente (cu deosebire înlãnţuirea dintre premise şi concluzii). Plasticitatea şi expresivitatea termenilor sunt noţiuni întrucâtva înrudite. Pânã la un punct. chiar fãrã voia individului. de multe ori fãrã ştirea şi în orice caz fãrã voia individului. Totdeauna însã ele ajutã la particularizarea cunoaşterii oamenilor. mimicã.

Comments to: Ruxandra RASCANU Last update: January 2003 Web design§Text editor: Monica CIUCIU . de serie mare. o concepţie despre lume şi viaţã care pune prea mult preţ pe aspectul exterior al oamenilor şi lucrurilor. E. Theodor. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest. în primul rând. Paris. alegerea fiind determinatã. îmbrãcãmintea standard. gustul celui ce-o poartã.cu precizarea cã nici în acest caz concluziile nu trebuie sã fie absolutizante. 1963 Piterit. ordinea. Croiala neobişnuitã. dar la fel de justificat se poate spune cã haina îl exprimã pe om.simptomatica labilã. except for short quotations with the indication of the website address and the web page. mai mult decât acesta îşi poate da seama. culorile stridente şi cu atât mai mult îmbinãrile frapante de culori. atunci când îmbrãcãmintea este neglijatã.F. murdarã. Este adevãrat cã „nu haina îl face pe om". vãdind absenţa oricãrei preocupãri de esteticã şi ordine.S. în mod evident. [1] Baudet Pierre. 1938. ea reflectã preferinţele estetice. îmbinarea culorilor. respectiv cea pe care ar dori ca lumea sã şi-o facã despre el. Anume. confecţionatã din ţesãturi comune şi într-o gamã redusã de modele. Physik und Physiognomik. concepţie rudimentarã despre lume şi viaţã. curãţenia. de criterii materiale. Dimpotrivã. Aceasta nu înseamnã însã cã la polul opus întâlnim însuşiri psihice pozitive. All rights reserved.e University of Bucharest. denotã o oarecare superficialitate. Îmbrãcãmintea constituie un indiciu asupra stãrii materiale a individului. se poate vorbi de: mentalitate înapoiatã. Visage et Caractère. Principalele aspecte ale îmbrãcãmintei care au o semnificaţie psihologicã sunt: croiala. Astfel. precum şi tendinţa exageratã de a fi în pas cu moda. lipsã de respect sau chiar atitudine de sfidare a normelor şi uzanţelor sociale.. confecţionatã din ţesãturi comune şi într-o gamã redusã mare. Ed. dar în mare mãsurã şi ideea pe care acesta şi-o „face" despre sine. dar dincolo de aceasta ea are şi multiple semnificaţii psihologice. nu îngãduie prea multe concluzii cu privire la simţul estetic al individului ce o poartã. Germania. concluziile de ordin psihologic sunt cel puţin la fel de severe ca şi în primul caz. Desigur. Este vorba de aspectul vestimentar. (Prosopologie). De aceea. except for short quotations with the indication of the website address and the web page. dintre elementele supuse observaţiei în vederea cunoaşterii însuşirilor psihice ale oamenilor nu poate lipsi îmbrãcãmintea .6. << Pagina anterioara | Despre autor | Cuprins | Home | Pagina urmatoare >> © Universitatea din Bucuresti 2002. concordanţa sau discordanţa faţã de „moda zilei" etc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful