1.Citare: Robert S. Strichartz, Diferential equations on fractals: a tutorial, Princeton University Press, 2006.

Daca vrei mai multe (pentru tine), Despre autor (pagina lui pe net)

Linkul la textul din carte la care am avut acces: http://books.google.ro/books?id=CNWJRvXAdhAC&pg=PR10&lpg=PR10&dq=fractals+laplacian+second+ derivative&source=bl&ots=Ud9_N6ZjDC&sig=sS6Zj_5cOePP1SZ4uZbNOEusvuM&hl=ro&sa=X&ei=h3anT _D8HcGfOoqSgMgJ&ved=0CNUFEOgBMAA#v=onepage&q=fractals%20laplacian%20second%20derivativ e&f=false Link la capitolul care ne ajuta e direct; un document pdf Ne lamureste partea de la 1.1
In ordinary calculus we learn that continuous structures may be approximated by discrete structures. Care suna cam asa: In analiza obisnuita, structurile continue se pot aproxima cu structure discrete. Spre exemplu, derivata este limita unui cat de diferente, integrala este limita unor sume Riemann si asa mai departe (samd). Prima senzatie este ca in cazul structurilor discrete, lucrurile sunt mai simple. Observatie Structura discreta in esenta este finita sau numarabila iar topologia considerata este topologia discreta, adica topologia in care fiecare punct este o multime deschisa.

2. Citare U. R. FREIBERG, Analysis

on Fractal Objects, Meccanica (2005) 40: 419436

http://www.springerlink.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/content/p875k7m61q861045/fulltext.p df Rezumatul (abstract) si Introducerea ne ajuta sa ne lamurim ce facem.

3. Citare I-am scris autorului sa spuna cum se pot cita aceste lectii ale lui; asteptam (constiinta e curata, nu?); putem sa scriem doar linkul si numele autorului, cam asa

Brian Bockelman, Lesson 1 - Numeric Solver, http://www.math.unl.edu/~sbbockel1/dsweb/lesson1/index.php

Un articol (de fapt niste lectii una aici pe care, cred eu, le-a pregatit la un seminar pe care il tinea) ce imi da mie senzatia ca lamureste mai bine legatura dintre analiza clasica (sa zicem) si cea pe fractali. Atat ca, zic eu, autorul scrie didactic in loc de dyadic Ce spune autorul? Pai derivata obisnuita, a unei functii reale de o variabila reala, o considera ca fiind

Doar ca, asa cum stim ca se intampla in cazul functiilor foarte bine crescute, este suficient sa lucram doar cu anumite h-uri. Deci considera submultimea

Numere care se numesc diadice (dyadic numbers)- putem sa acceptam ca autorul in explicatie se refera la didactice pentru ca ceea ce face el are un scop DIDACTIC, nu? Samd. La nevoie, revin

Partea care, in opinia mea, este edificatoare O pun aici (sa iti fie usor sa o gasesti in text) iar dupa o incercare de explicare la ce spune autorul. Harmonic Functions

Some of the most important functions in all of math are the piecewise linear functions - continuous functions that have the curious property that their second derivative is zero.

Where does one use a piecewise linear function? Almost everywhere. Most rudimentary plotting programs simply plot a few points of a graph, and connect those points with lines - these are piecewise linear functions. When we use the most common finite-difference methods to solve an ordinary differential equations, we are only approximating the true solution by piecewise linear functions. Of course, to make a piecewise linear function, we must be able to draw lines. So, in order to eventually solve differential equations on a Sierpinski gasket, we first need the concept of a line. On the unit interval, we simply have:

Life is easy, as is already a real number to start off with, so we can define a linear function by a simple algebraic equation. However, we cannot write an algebraic equation like this for the . Instead, we use the fact that the second derivative of a linear function is zero; that is,

and this fact is unique among the ``basic" algebraic functions.

It turns out that this is the property that we want our linear functions to have on the . In the literature, we call these the ``harmonic" functions (and we will do this from here on out). Let ; that is, the Laplacian of function if and only if exists and is continuous. We say that is a harmonic

In esenta, daca in analiza obisnuita unidimensionala, derivata (diferentiala: vezi curs anul I) este o aproximare liniara a variatiei functiei (adica o functie a carei derivate de ordinal al doilea este zero),

folosim aceasta ultima proprietate (f=0) si aproximam functiile cu dastea cu f=, pe care le numim functii armonice; doar ca f este un caz particular al Laplacianului.

Link la articolul pus si in atasament. Pe ultima pozitie in lamurirea a ceea ce ti-am propus. http://www.ams.org/notices/199910/fea-strichartz.pdf