UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS “CONSTANŢA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIE EDUCAŢIONALĂ

PROBLEME PSIHOLOGICE TIPICE ALE VÂRSTEI PREADOLESCENŢEI ŞI ADOLESCENŢEI

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC: CONF. UNIV. DR. ANCA DRAGU

STUDENT: ANUL I IFR PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

INTRODUCERE
Pubertatea ca şi adolescenţa - specifice pentru a doua decadă a vieţii omului - se caracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrare în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profesionale. Acest parcurs este cu atât mai sinuos, cu cât viaţa socială este mai complicată. Perioada pubertăţii şi a adolescenţei sunt perioade în care tutela familială şi şcolară (relativ pregnante la începutul vieţii copilului) se modifică treptat, modificarea fiind integrată din punct de vedere social în prevederi legale ale responsabilităţii tinerilor începând cu 14 ani şi a obţinerii majoratului civil la 18 ani, ca şi a exercitării acestuia în continuare. Nota dominantă a întregii etape constă în intensa dezvoltare a personalităţii, contemporanizarea ei. Adolescenţa cuprinde două faze: - una timpurie între 10-11 / 13-14 ani, perioadă a transformărilor profunde fizice şi fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor, aptitudinilor şi concepţiei morale a copilului; această perioadă se numeşte: preadolescenţă sau pubertate. - a doua perioadă 13-14 / 17-18 ani este cea a adolescenţei propriu-zise ce se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepţiei despre lume şi viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voluţionale a personalităţii.

2

între 12 şi 16 ani şi este mai evidentă. Se modifică şi statutul de elev. La băieţi creşterea poate începe ceva mai târziu. din jocurile competiţionale. de conduite copilăroase exuberante şi momente de oboseală. Conduita generală capătă caracteristici de alternanţa între momente de vioiciune. deşi foarte diferite de la caz la caz ca moment de declanşare şi durată. mai diversificate cantitativ şi calitativ.I. CARACTERIZARE GENERALĂ Pubertatea. care îl fac să-şi dea seama de valoarea şi potenţialul de care dispune. dureri de cap. cum ar fi cele din cercuri tehnice. Creşterea este uneori impetuoasă şi se însoţeşte de momente de oboseală. apariţia pilozităţii pubiene şi a celei axilare). Copilul nu mai este atât de frecvent stăpânit de agitaţia motorie şi de labilitatea din primele clase. copilul se află în faţa unor noi cerinţe. Conştiinţa 3 . Tinerele fete trec în această fază printr-o creştere accentuată şi câştigă 22cm în înalţime. prin antrenarea acestuia în activităţi responsabile şi competiţionale. In şcoală. din concursurile la diferite obiecte. au aceeaşi linie de succesiune şi sunt în linii mari urmatoarele: a) Etapa prepuberală (de la 10 la 12 ani) ce se exprimă printr-o accelerare şi intensificare din ce în ce mai mare a creşterii (staturale mai ales). cuprinde substadii care. lene. dominată de procesul de creştere şi maturizare sexuală intensă. concomitent cu dezvoltarea pregnantă a caracteristicilor sexuale secundare (dezvoltarea gonadelor. a unor modele de profesori şi de lecţii variate care impun un cadru al învăţării mai deosebite. iritabilitate. PREADOLESCENŢA 1. apatie.

după puseul de creştere forţa este asimetric marcantă mai mare la băieţi. Această intensificare este mai evidentă între 11 şi 13 ani la fetiţe şi între 13 şi 14 ani la băieţi. Şi în familie încep să se manifeste modificări de cerinţe faţă de puber. fapt ce îl face să trăiască momente contradictorii şi o uşoară opoziţie fată de statutul şi rolul incert ce i se acordă. Din acest motiv pe când în pubertate fetele şi baieţii sunt egali ca forţă. creşterea organelor sexuale. creşterea mai intensă şi prelungită (până la 16 ani) fără să se mărească mai mult şi organele interne aflate în torace (inima şi plămânii). bun. apoi creşte trunchiul. fapt ce dă pielii un aspect marmorean. repartizat relativ egal. In schimb fetiţele. cresc şi se măresc articulaţiile. mai puţin musculoase. Intre 12 şi 14 ani se dezvoltă partea facială a craniului. Creşterea este mai evidentă în înălţime (nu are loc în mod proporţional şi concomitent în toate segmentele corpului). ceea ce îl face să manifeste atitudini de un anumit fel fără de activitate.de sine se încarcă cu ideea statutului de elev. In perioada puseului de creştere dispare grăsimea – creşte forţa. modificarea vocii şi 4 . puterea fizică. puberul se simte din ce în ce mai confortabil în grupul care-l securizează şi acceptă stilul său gălăgios. b) Pubertatea propriu-zisă de la 12 la 14 ani este dominată de puseul de creştere. posedă un strat de ţesut adipos subţire subcutanat. slab sau mediocru. Intâi se lungesc membrele inferioare şi superioare. In genere. De obicei acestea sunt mai incerte. Maturizarea sexuală se pune în evidenţă prin apariţia pilozităţii. Uneori tânărul este considerat copil. dantura permanentă şi oasele mici ale mâinii. La băieţi este intensă şi creşterea masei musculare. exuberant şi uneori agresiv. Puseul de creştere este secondat discret de maturizarea sexuală care se intensifică în jurul etapei de maximum creştere. alteori i se solicită comportamente asemănătoare celor mai mari. O dată cu creşterea trunchiului are loc creşterea umerilor şi prelungirea taliei.

La băieţi se manifestă o schimbare în conduite prin extinderea lor exagerată. Hainele devenite scurte. Din punct de vedere psihologic. ceea ce crează disconfort psihic. Toate acestea crează nelinişte privind aspectul general. adeseori o impertinenţă cu substrat sexual şi cu agresivitate în vocabular. 5 . în care domină conduite timide şi exuberante. Creşterea inegală a diferitelor părţi ale corpului creează aspecte caricaturale ale taliei şi înfăţişării. de culpabilitate şi de pudoare. o sensibilitate „emoţională” a pielii (eritemul de pudoare şi paloarea în diferite momente emoţionale). Dar odată cu evoluţia de ansamblu şi mai cu seamă de descoperirea efectelor feminităţii asupra sexului masculin se intră în cea de-a doua fază. dar şi cu privire la aceste mecanisme active de dezvăluire a unor simţiri ce puberul le vrea mai degrabă camuflate. Fetele trec prin două faze: de femeie-copil. dispare complexul de inferioritate şi manifestă deschidere sentimentală cu note pronunţate de curiozitate. de afecţiune şi idealizare de eroi şi personaje inaccesibile. Sunt de asemenea. Acest din urmă fenomen se manifestă la fetiţe prin menarha (prima menstră) şi instalarea ciclului. La acestea se adaugă şi apariţia neplăcută de acnee. prezente trăiri complexe şi ambigui de inferioritate. c) Momentul postpuberal (14-15 ani) face trecerea spre adolescenţă. măresc aspectul relativ ciudat al puberului. transpiraţii abundente şi mirositoare.începutul funcţionării glandelor sexuale. şi prin primele ejaculări spontane la băieţi. creşterea şi maturizarea sunt legate de numeroase stări de disconfort. Tânăra devine mai stăpâna pe sine. numită femeie-adolescent. strâmbe.

mergând până la reproducerea identică a informaţiilor din manuale. Ceea care îl ajută cel mai mult în finalizarea unui asemenea proces este gândirea. devine tot mai pregnant o memorie logică. La această vârstă. reprezentarea. puberul îşi perfecţionează instrumentele cunoaşterii. sistematizatoare. copilul ”îşi pune ordine” în cunoştinţe. ci raportarea lor la altele.2. îşi dezvoltă diversele componente ale activităţii sale psihice (percepţia. Solicitarile ce vin spre el de la realitate sunt numeroase şi de intensităţi diferite. se răstoarnă relaţia dintre real şi posibil. de a cunoaşte şi înţelege îl animă în toate acţiunile pe care le întreprinde. apar operaţiile combinatorii care dau posibilitatea de a raţiona după două sisteme de referinţă folosite concomitent. acum este un caz particular al posibilului. deci având un pronunţat caracter mecanic. Pe puber îl interesează nu atât cunoştinţele în sine. ci şi asupra relaţiilor dintre ele. memoria. copilul raţionează nu doar asupra obiectelor. ci şi ordonatoare. NEVOILE PUBERULUI NEVOIA DE CUNOAŞTERE Puberul manifestă o imensă curiozitate faţă de tot ceea ce îl înconjoară. bazată pe 6 . Printre principalele caracteristici ale gândirii puberului enumerăm: gândirea puberului este nu doar acumulatoare. dacă până acum posibilul nu era decât o prelungire îndoielnică a realului. Incercând să le facă faţă. şi le ordonează şi structurează după o serie de criterii ajungând la formarea unor reţele. integrarea lor în ansambluri tot mai complexe şi variate. piramide sau sisteme de noţiuni. limbajul. Memoria care până la această vârstă dispunea de o fidelitate foarte mare. imaginaţia) producând astfel importante modificări în structura şi funcţionalitatea de ansamblu a cunoaşterii. o puternică nevoie de a şti.

să şi le dezvolte şi cizeleze pentru a-şi spori sfera cunoaşterii. simte încă nevoia de afecţiune. atât sub raport cantitativ (în debutul verbal al puberului apar 60-120 de cuvinte pe minut. spre deosebire de 60-90 câte apar la şcolarul mic). capabili de a aduce un plus de afecţiune faţă de el. de data aceasta el însuşi devine capabil de a manifesta afecţiune faţă de altcineva. în mica şcolaritate cercul celor capabili de a-i satisface această nevoie era relativ îngust (familia şi învăţătorul). problematizarea ideilor. El simte nevoia de a-şi exprima. NEVOIA DE AFECŢIUNE Puberul. deşi se detaşează oarecum de cadrul familial în care trăieşte. Puberul devine tot mai conştient de posibilităţile sale intelectuale. se amplifică limbajul activ). Chiar 7 . Dacă până acum copilul era obiectul afecţiunii altora. Sub influenţa gândirii se dezvoltă şi limbajul. creaţia unor cuvinte noi. Modificări importante suportă procesele de întiparire şi reactualizare. Nevoia de a cunoaşte. pe care încearcă să şi le stăpânească.selecţia elementelor esenţiale pe scheme logice şi pe intelegerea celor memorate. stabilitatea planului de idei. Dacă. exteriorizeaza propriile sale trăiri psihice prin imagini şi idei artistice. transformându-se din obiect al afecţiunii în subiect al ei. ci şi parteneri de confidenţe. angrenându-se mai direct şi în alte tipuri de grupuri şi mecanisme sociale. Creşterea potenţialului asociativ al limbajului. însă. se datorează tocmai dezvoltării gândirii. de a şti a şcolarului mic se transformă în nevoia de creaţie a puberului. de ocrotire din partea părinţilor. de data aceasta el se largeşte mai mult prin apariţia mai multor profesori şi mai ales datorită orientării puberului spre colegii săi în care vede nu numai simpli parteneri de joacă. cât şi sub raport calitativ (apar asociaţii bogate şi semnificaţii.

In relaţiile cu sexul opus se manifestă sentimente şi emoţii noi inedite. Copiii se împrietenesc în urma cunoaşterii reciproce. se conturează în perioada pubertăţii ca trăire tainică neliniştitoare. copilul simţind nevoia de a fi afectuos cu alţii.expresiile emoţionale încep să fie controlate conştient. NEVOIA DE RELAŢII ŞI DE GRUP Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai conştient şi mai activ la grupul căruia aparţine şi a cărui sferă se extinde de la clasă. ca simpatia şi sentimentele de dragoste. de a fi pus în inferioritate. Apar manifestări de tact şi pudoare care dezvăluie prezenţa unei sensibilităţi afective pregnante. firesc. mai puternică decât simpatia. până la marele organism social. protejând-o şi făcându-i bucurii. acum afectivitatea puberului devine într-un fel interioară. fapt care demonstrează că afectivitatea sa este încă într-o continuă prefacere şi structurare. şcoală. ajutând-o. Uneori el manifestă reacţii violente. uneori cu manifestari de conduită bizară. sentiment de mare intensitate. a aprecierii unor însuşiri de personalitate. anxientate în raport cu evenimentele vieţii de grup. 8 . manifestate sau reţinute în raport cu particularităţile esenţiale ale situaţiei. copilul simţind nevoia ca aceştia să se poarte afectuos cu el. Dragostea. în care subiectul simte o stare de atenţionare uşor exaltată în a crea condiţii de reuşită şi stare de confort psihic pentru persoana simpatizată. a asemănării gusturilor. intră în funcţiune temeri şi anxietăţi noi (teama de înfrângere. adică determinată mai ales de resorturile psihologice proprii. alteori el trăieşte calm. Dacă în mica şcolaritate afecţiunea copilului era determinată şi dirijată oarecum din afară de către alţii. Simpatia este o stare afectivă pozitivă. cu relaţiile dintre copii).

relaţiile de prietenie se centrează asupra a cel mult două-trei persoane.lecturilor. evoluează la puber spre nevoia de grupare. Grupul satisface mai direct unele nevoi ale copiilor apărute în acest stadiu de dezvoltare. în perioada în care copiilor le place să se asocieze în grupuri mixte. are un pronunţat caracter antiadult. acestea devin mult mai trainice şi intense. de a se împrietenii cu ei. Pubertatea este „vârsta de graţie socială” în care copilul trăieşte în simbioză cu grupul mai profund decât în orice perioadă a vieţii sale. capătă în noile condiţii o extensie mai mare. îi marginalizează pe alţii. Banda. iar pe de altă parte le dă posibilitatea să se afle mai direct în faţa sexului opus. generalizându-se la nivelul întregii clase. tendinţa spre comportamente asociale. Relaţiile de colegialitate care până acum erau restrânse. de supunere sau dominare. de integrare într-un grup bine organizat. educă tupeul. pe cea de a fi afectuos cu alţii. îi dezvoltă sub raport intelectual şi moral. Relaţia dintre individ şi grup generează o multitudine de efecte negative. dă posibilitatea copiilor să facă experienţa primei societăţi. structurat şi mai ales de durată. şi poate la încă 2-3 colegi din apropierea locuinţei. deoarece grupul le dă posibilitatea să-şi satisfacă unele trebuinţe. opiniilor. In schimb. 9 . de asemenea. Nevoia de relaţii a şcolarului mic. Bazate pe cunoaştere şi apreciere. şi mai ales. de exemplu. după criterii preferenţiale. Aceasta este vârsta la care apare „banda”. cum ar fi cele de integrare socială. ea „vasalizează” pe unii membri. le anihilează conştiinţa. formate spontan. Ne aflăm. „clica”. Nu trebuie să pierdem însă din vedere şi unele efecte pozitive ale grupului: el apare ca mijloc şi teren de socializare şi solidaritate a membrilor. de apartenenţă la grup. le creează sentimentul de „noi”. limitate la colegul de bancă.

receptor. ca urmare a participării la viaţa culturală. multe dintre ele putând sugera modalităţi viitoare de acţiune. citirea cărţilor. Şcoala oferă însă puberului prilejul nu numai de a fi un simplu spectator. revistelor. Sporturile.gustul şi simţul estetic. o triplă semnificaţie. prin consumul produselor sale se dezvoltă gusturile pentru anumite genuri de spectacole. de întrajutorare. care joacă în raport cu acestea rol de distracţii. în raport cu propria formare a puberului. Puberul devine un adevărat consumator de cultură. excursiile şi expediţiile sunt tot atâtea tipuri de distracţii practicate cu deosebită plăcere de puber. de solidaritate. îndeosebi a personalităţii sale. In primul rând. dans) permit puberilor să devină participanţi activi la actul de cultură. ci un adevărat participant la elaborarea valorilor culturale. prin intermediul activităţilor de tip intelectual. activitatea tip joc (sporturile) contribuie mult la formarea spiritului de echipă. adevăraţi actori. puberul participă la viaţa culturală. Nevoia de distracţie are. genuri literare . Echipele artistice (de teatru. aducând prin aceasta aportul la socializarea conduitei puberului. vizionarea unor spectacole de teatru sau film. In al doilea rând. In al treilea rând.NEVOIA DE DISTRACŢIE ŞI CULTURALIZARE Puberul începe să fie interesat de acel tip de mişcări care îl eliberează de preocupările cotidiene. 10 . de organizare. personajele din ele exercită o mare atracţie asupra puberilor. Intâmplările din carţi. filme.în final . a ziarelor. la popularizarea lor.

de aceea evită să-i însoţească preferând. Satisfacerea nevoii de independenţă are efecte pozitive asupra personalităţii puberului. la această vârstă apărând voinţa ca principal mijloc de autoreglare a comportamentului. Voinţa este însă insuficient formată şi de aceea el acţionează uneori necontrolat. In vederea satisfacerii acestei nevoi puberul este instrumentat din punct de vedere psihic. Prin voinţă puberul se autocontrolează. independenţa îşi găseşte expresia mai ales în domeniul creativ. preluarea de la adulţi a unor însuşiri de conduită. activizându-l pe direcţia îndeplinirii unor îndatoriri. năvalnic. unele fireşti. îşi pune frâne. se autostăpâneşte. independenţa excesivă duce la apariţia unor conflicte între părinţi şi copii. El manifestă o pronunţată independenţă comportamentală dar şi spirituală. Concomitent cu nevoia de independenţă se manifestă şi nevoia de autodeterminare a puberului. mai ales atunci când între această nevoie exacerbată şi exigenţele de subordonare şi de conformare a cerinţelor există un prea mare decalaj. In plan spiritual. ia singur hotărâri. In plan comportamental ea se concretizează în iniţiative personale. Uneori însă. la această vârstă este întâlnită fuga de la şcoală. societatea copiilor de aceeaşi vârstă. de acasă. mărindu-i spiritul de răspundere. 11 . între şcoală şi copii.NEVOIA DE INDEPENDENŢĂ ŞI DE AUTODETERMINARE Puberului nu-i mai place tutela. altele nefireşti pentru el. El îşi stabileşte singur scopurile. nestăpânit. lăudabile sau mai puţin lăudabile. îşi organizează acţiunile în funcţie de ele. mai ales. uneori exagerată a părinţilor.

La băieţi se dezvoltă şi o musculatură viguroasă. etapa consolidării somatice. se dezvoltă sexualitatea. iar în greutate câte 4-5 kg anual.II. are loc erotizarea ei. diversitatea şi complexitatea modificarilor la care este supus organismul. CARACTERIZARE GENERALĂ Perioada adolescenţei (14/15 – 18/25 ani) mai este denumită şi perioada şcolarului mare. In afară de transformările care au loc sub raport fizic. adolescenţii rămân fragili. echilibrându-se. în fapt. Spre sfârşitul adolescenţei corpul dobândeşte proporţiile adulte. ADOLESCENŢA 1. Corpul fetelor capată forma specifică feminină. apare pericolul surmenajului fizic. incapabili de un efort îndelungat. adolescentul se transformă şi sub raport psihic. organismul ieşind din faza dezvoltării sale „caricaturale”. Este etapa în care are loc o ultimă accelerare a dezvoltarii biologice a organismului. specifică perioadei anterioare. ea fiind. Adolescenţa este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane care excelează prin multitudinea. fapt care va facilita angrenarea lor în activităţi sportive. fetele au conduite feminine complexe. obosesc repede. Deşi sunt mult mai stabilizaţi sub rapot biologic. La 14 ani atinge 95% din talia adultă. Se conturează mai ales silueta proeminentă a bustului şi conformaţia specifică a bazinului. prin apariţia şi intrarea în funcţiune a unor 12 . Persistă afecţiunile dermatologice care produc stări de iritare şi nervozitate. Ritmul creşterii se atenuează treptat. a organizării echilibrului biologic maturizat. Continuă transformările intime în echilibrul hormonal general. băieţii încep viaţa sexuală. Corpul câştigă în înălţime între 20-30 cm.

Nevoia de distracţie a puberului se continuă şi în adolescenţă. desen.capacităţi intelectuale. DEZVOLTAREA PSIHICĂ A ADOLESCENTULUI Planul psihic suportă la vârsta adolescenţei prefaceri profunde. încercându-şi forţele în poezie. cu mare încărcătură de reverie şi fantezie. dar convertite acum sub alte forme. devine şi mai acută la adolescent. atât de nevoile apărute încă în pubertate. alegerea distracţiilor este electivă. nevoia unui cerc intim de prieteni. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. mai mult platonice. afective. se destramă pentru a lăsa loc nevoii de prietenii elective. sunt trecute prin filtrul personalităţii. Se ştie că există producţii interesante efectuate la vârste timpurii: scriitori şi pictori celebri au realiyat opere remarcabile la această vârstă.compoziţii muzicale. cât şi de noile nevoi apărute la acest nivel al dezvoltării. pictură. prin sporirea gradului de implicare şi realizare socială. Relaţiile dintre sexe sunt foarte strânse. motivaţionale. Adolescentul se transformă la această vârstă din consumator de cultură în creator de cultură. în funcţie de propriile preferinţe. Nevoia de grupare se „sparge”. dar distracţiile se intelectualizează. convertită în nevoia de creaţie a puberului. Prefacerile psihice la care este supus adolescentul sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care el le resimte. 2. romantice. 13 . Nevoia de a ştii a şcolarului mic. aptitudinale şi sub raport social. aspectele de ordin cultural estetic trec pe primul plan. luând forma creaţiei cu valoare socială. ”Prima iubire” răvăşeşte adeseori profund viaţa afectivă a adolescentului.

se elaborează algoritmi şi stereotipi verbali ce servesc în soluţionarea diferitelor situaţii (ca introduceri într-o conversaţie. Adolescentul la această vârstă cunoaşte puterea foarte mare a cuvântului. a validării. nevoia de cunoaştere şi de creaţie poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligenţa generală a copilului se apropie de încheiere. dar şi la creşterea calităţii operaţiilor gândirii şi la creşterea capacităţii de înţelegere. cuvinte parazite. fapt ce duce la dezvoltarea culturală a adolescentului. de anticipare. spiritul critic şi autocritic. Un alt aspect în modificarea activităţii intelectuale constă în creşterea memorării laturilor abstracte ale cunoştinţelor şi manipularea relativ facilă a acestora. semnificaţia şi folosirea corectă a termenilor. flexibilitatea verbală. la apariţia atitudinilor faţă de valorile autentice. în vorbirea adolescentului pătrund şi au o frecvenţă mare de utilizare expresii şablon. Vorbirea devine mai nuanţată şi plastică. contemporană – reţin nume de autori.din care motiv tinerii citesc mult şi uneori sistematic din literatura clasică. modernă. maxime. clişee verbale. capacitatea de interpretare şi evaluare. La această vârstă se dezvoltă mult debitul verbal. a accesibilităţii şi statutului lor. idei. Se adoptă un mod propriu de iscalitură. In situaţii mai mult sau mai puţin oficiale şi în situaţii intime în care tânărul sau tânăra exprimă şi conştiinţa de sine ca valoare. citesc biografii celebre. adaptată la circumstanţe. fluenţa verbală. In perioada adolescenţei este foarte activă năzuinţa de a fi cult . Totodată inteligenţa şi cultura capătă amprente particulare şi stil. 14 . Tot acum însă. există o mare atenţie pentru sensul. Această modificare duce la creşterea volumului conceptelor. excesele de exclamaţii.Se largeşte mult spectrul lecturilor. lucrări de popularizare a ştiinţei. Se dezvoltă inteligenţa socială şi o oarecare îngamfare gnoseologică. Astfel. Se consolidează structurile gândirii logico-formale. ca modalităţi de încheiere a convorbirilor). de planificare. Caracterul melodic al vorbirii devine evident.

cum ar fi: dezvoltarea mentală. Satisfacerea nevoilor de autodeterminare şi autoeducare se datorează. prieteni) determină stări anxioase din care conştientizează ireversibilul şi îi provoacă o depresiune pe plan interior. maturizării sociale a adolescentului. Adolescentul conştientizează şi alte situaţii care sunt mai puţin plăcute. trăsături de personalitate. şcolare. Din fericire. Evoluţia conceptului de ignoranţă este în funcţie de o serie de factori. pierderea unei persoane apropiate (părinţi. sentimentale creează crize intense şi fragilizări ale personalităţii cu comportamente de incertitudine. fie din teribilism. Expansiunea interrelaţiilor personale şi sociale îl antrenează pe adolescent într-un context mai larg al integrării în activitate şi a adoptarii unor strategii compensatorii care duc la echilibrarea personalităţii. cât şi în raport cu alţii. Adolescenţa este „vârsta oglinzii”. Conştientizarea ignoranţei se realizează cu dificultate. conştientizării mai clare de către acesta a responsabilităţilor ce-i revin. se adoptă o atitudine pozitivă faţă de instruire şi o tendinţă de a acumula cât mai multe informaţii. Spre exemplu. iar atunci când se produce acest fenomen. implicării 15 . vulgarismele. vârsta la care adolescentul „caută să se facă să coincidă cu sine”. Cumulate aceste trăiri cu alte şocuri. adolescentul depăşeşte relativ uşor asemenea stări şi învinge obstacole prin antrenarea în activităţi ce îi aduc momente de fericire. insuccese profesionale. neglijenţa în stilul comunicării fie din insuficientă cognitivă.superlativele. motivaţie. Maturizarea intelectuală şi afectivă îl va ajuta pe adolescent să poarte dialoguri cu sine însuşi pentru a se defini atât în raport cu sine. vârsta cronologică. conflictuale şi tensionale. Adolescentul conştientizează limitele ce le are în asimilarea cunoştinţelor şi trăieşte stări de anxietate în raport cu domeniile ce intră sub incidenţa ignoranţei. în principal. bunici.

Cea de-a treia este conduita exaltării şi a afirmării ce se caracterizează prin confruntarea deschisă cu alţii. această conduită este rodul maturizării personalităţii sale şi reprezintă o reacţie împotriva sterilelor visări de odinioară. realizate prin ostentaţie. în extravaganţe. proces deloc simplu şi uşor. comportamente în contratimp cu ceilalti. atitudinilor. Sentimentul maturităţii sale este trăit din plin de adolescent. concretizată în refuzul tânărului de a se supune. dimpotrivă dramatic. în închiderea în sine. A doua este conduita încrederii de sine ce constă într-un sever examen de conştiinţă. tendinţe romanţioase sau mistice. exacerbarea satisfacţiilor intelectuale. vestimentaţie. Ca urmare a noilor achiziţii psihice. cum frica de viitor persistă. a se descoperi pe sine. obrăznicii prin nimic justificate. tensional.mai directe în alegerile vocaţionale. oscilant. adolescentul este capabil de a manifesta o multitudine de conduite. prin valorificarea resurselor de care dispune. filosofice. în analizarea şi disecarea sentimentelor. se diferenţiază de alţii. Aflându-se într-o permanentă căutare şi descoperire de sine. Prima este conduita revoltei. adolescentul doreşte să ia cu asalt tot ceea ce este mai plăcut sau mai dificil de obţinut pe lume. adolescentul se individualizează neâncetat. originalităţi de limbaj. în respingerea în bloc a tot ceea ce a învăţat şi i-a fost impus. aceste lungi introspecţii denotă intenţia adolescentului de a cunoaşte. zâmbet batjocoritor. comportare. îşi găseşte şi stabilizează 16 . sentimentale. prin dezaprobarea minciunii şi ipocriziei. comportamentelor. de indisciplină gratuită. în schimb. nu sunt excluse la această vârstă şi conduite de suicid. dezinteres pentru viitorul material. maxima după care se conduce fiind „totul sau nimic”. prin căutări neâncetate. acte inutile de nesupunere. fuga de acasă şi de la şcoală.

gândurile. producându-se. ce îşi propune să devină. autodescoperire. autovalorificare şi autoimplicare în viaţa socială. El provoacă confruntările cu alţii pentru a se înţelege mai bine pe sine sau pentru a se autodepăşi şi autoperfecţiona. ci un candidat la dobândirea acestui atribut. ca membru al colectivului. nu numai valorizat pozitiv şi conducând la inserţia firească. ce scopuri şi ce idealuri are. ci şi cu conduite marginale sau deviante. încearcă să-şi descopere propriul „eu”. fapt care îl obişnuieşte cu mânuirea ideilor abstracte. nu permanent egal şi perfect. El se închide în sine. dezirabilă în mediul social. cu încercări reuşite sau mai puţin reuşite. dar şi cu plafonări şi retardări descurajante.propria identitate. cu eforturi. de dezvoltare dizarmonică sau chiar haotică. ci şi cu zig-zaguri. Procesul construirii personalităţii începe din primele zile ale copilăriei şi continuă toată viaţa omului. evident nu întotdeauna uniform şi continuu. îşi disecă sentimentele. acţiunile. se introspectează. se afirmă ca personalitate. Intrebarea „Cine sunt eu?” devine obsedantă. adolescentul dându-şi seama ceea ce este. Cel mai înalt nivel al conştiinţei de sine este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activităţii sociale. Se ştie însă că la naştere omul nu este o personalitate. îşi face un sever examen de conştiinţă. ca formaţiune psihică compexă. In adolescenţă tânărul se studiază aflându-se într-o permanentă căutare de sine. cu rezultate bune sau mediocre. dar îl îndepărtează de realitatea trăită efectiv. dobândire realizată în timp. ci şi cu perioade de inegalitate. Abia acum putem spune că se formează conştiinţa de sine. Conştiinţa de sine este în primul rând conştiinţa poziţiei sociale a omului. ce reprezintă el pentru alţii şi pentru sine. cu salturi spectaculoase. 17 . discontinuu. sacadat. Goethe spunea ca „personalitatea este bunul cel mai de preţ al omului”.

18 . care scoate în relief propria persoană. argou). lipsite de importanţă. limbajul (neologisme. lipsa de consideraţie este dureroasă şi chiar paralizantă pentru un adolescent. adeseori. ne punem atâtea întrebări şi ne dăm atât de puţine răspunsuri. perioada în care. precum şi aprecierea grupului din care face parte.Factor de seamă al dezvoltării conştiinţei de sine îl constituie activitatea şcolară şi natura relaţiilor cu adulţii. mai ales că tinerii trec de la o stare de dependenţă socio-economică totală – în care şcoala şi familia îi călăuzeau activitatea – la o independenţă relativă. Adolescenţii manifestă tendinţa de a se afirma nu numai individual ci şi în grup: vor să activeze. să se distreze împreună. arhaisme. aprecierile acestora faţă de calităţile şi munca adolescentului. adolescentul se consideră punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele. Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior căutând să se evidenţieze prin fizicul bine conformat. ci creaţii care se impun prin vitalitate şi originalitate. El doreşte ca toate acţiunile sale să fie cunoscute şi apreciate de adult. Integrarea adolescenţilor în valorile sociale şi culturale ale colectivităţii contribuie la formarea concepţiei despre lume şi viaţă. Ea reprezintă un fel unic de a fi al fiecăruia. faţă de faptele morale judecata lui nu admite concesii ci este radicală şi intransigentă. eleganţa mişcărilor. până la marele organism social. îmbracămintea care diferenţiază. Dorind să atragă atenţia asupra sa. şcoală. Membrii grupului au convingerea că aportul lor nu reprezintă acţiuni banale. din care cauză aprecierile sale sunt puternic dotate cu subiectivism. Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai conştient şi mai activ la grupul căruia aparţine şi a cărui sferă se extinde de la clasă. Adolescenţa rămâne perioada celor mai înflăcărate visuri. prin maniere. spiritul de contradicţie.

19 . pentru noul tineret. nu mai au timp de teme. atât de proprii acestei vârste. comportamentul îi este dirijat de către alte persoane în faţa cărora cedează afectiv.. prin acţiuni sau prin comportament. CONCLUZIE Aş putea spune fără să greşesc prea mult că adolescentul zilelor noastre este mult diferit de adolescentul de acum 15-20 ani (şi mă refer acum la perioada mea de adolescenţă. deşi. Acest lucru a dus în majoritatea cazurilor la apariţia unor tineri debusolaţi care ajung să se drogheze. cei de atunci eram diferiţi de cei dinaintea noastră). vor să fie lăsaţi în pace să plutească în universul lor.cercelul din buric” şi telefonul care sună în oră. Nu toţi tinerii sunt la fel.Această independenţă dă personalitate individului. îl face să simtă că „ia viaţa în propriile lui mâini”. Dar acum să nu generalizăm. lăsându-se pradă sentimentelor. Copiii râzgâiaţi şi hedonişti. şcoală şi societate a unei optime creşteri şi dezvoltări fizice şi psihice (intelectuală. în multe cazuri. neuitând totuşi că şi noi. să se lase de şcoală şi chiar să comită infracţiuni grave. emoţiile orelor de română şi matematică fiind înlocuite de . emoţională) constituie premisele favorabile care-i permit copilului să devină un adult sănătos fizic şi psihic. util societăţii în care urmează a-si dezvolta creator capacităţile sale. Asigurarea de către familie. şi fiecare copil a fost educat de părinţi într-un mod unicat apropiat de valorile morale ale părinţilor. crescuţi cu snickersuri şi coca cola în pahare. Diferenţele sunt edificatoare. fiecare copil este unic în felul lui de gândire. Ceea ce este tragic este că există părinţi care nu s-au ocupat de educarea şi creşterea copiilor într-un mod normal şi care au fost aproape indiferenţi la ce face copilul.

Una din priorităţile prezentului ar trebui să fie situaţia tineretului şi măsurile care se impun pentru rezolvarea problemelor tineretului. Prin grija părinţilor şi educatorilor. putem asigura o bună dezvoltare psihică si fizică a tinerilor. o îmbinare a idealurilor personale cu cele ale colectivităţii.O viaţă raţională. O naţiune nu se poate preocupa de viitorul ei fără să-şi educe tineretul. Realizarea aspiraţiilor. o stare de sănătate prosperă a întregului organism. În acest mod se realizează un echilibru fizic şi psihic stabil. între efortul fizic şi repaus şi o caldă ambianţă în familie şi şcoală. o împletire sănătoasă a năzuinţelor personale cu idealurile mari ale societăţii. 20 . în drumul lor spre viaţa adultă. organizarea vieţii în conformitate cu normele generale ale societăţii asigură o bună armonizare a intereselor proprii cu interesele generale. a viitorilor aşa-zişi “oameni mari”. bazată pe o alimentaţie corectă şi completă. pe un echilibru stabil între activitatea şcolară şi odihnă. creează toate condiţiile depăşirii cu bine a proceselor critice specifice adolescenţei şi dezvoltării optime. prin aplicarea măsurilor educative care să ţintească cu precădere rezultatele de perspectivă în modelarea personalităţii. care de fapt reprezintă viitorul. atât sub aspect fizic cât şi psihic.

A.Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Pro Humanitate. Verza Emil-„Manual pentru clasa a XI-a. Ovidius University Press.. Verza Emil. Cristea Sorin -“ Psihologie şi Pedagogie Şcolară”. R. 1981 5. Timişoara 1998 3. Augusta.Şcoli Normale.BIBLIOGRAFIE 1. Verza E. Pantelimon Golu. Verza Emil – „Psihologia vârstelor (Ciclurile vieţii)”. Schiopu Ursula. Dragu Anca.” . Zlate Mielu. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Constanta. Munteanu Anca – „ Psihologia copilului şi adolescentului”. Ed. Bucureşti. Florin – „Psihologia vârstelor”. 2000 21 . Bucureşti 1998 4. 2003 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful