1. Filosofia ca conceptie despre lume si modalitate de gindire. Corelatia dintre filosofie si alte forme de cultura: mitologie,religie,stiinta.

Filosofia si stiinta economica. Filosofia (de la grecescul philio- dragoste,cautare urmarire si -sophie intelepciune,cunoastere) se intemeiaza pe ratiune,pe intelect. Conceptia despre lume este o totalitate de principii,opinii si convingeri care determina directia actiunii umane si atitudinea omului fata de realitatea obiectiva,fata de grupurile sociale,fata de societate in general,conceptia despre lume reflecta intelegerea generala asupra lumii,asupra omului,a societatii si influenteaza asupra normelor de comportare,asupra atitudinii omului fata de munca,fata de semenii sai,asupra gusturilor si intereselor lui. Ca MODALITATE DE GINDIRE,filosofia se intemeiaza intr-o anumita masura pe realizarile stiintifice despre natura si societate,dispune de dovezi logice. Ea cuprinde principiile existentei si cunoasterii,continutul raportului ce se stabileste intre om si lume,legile dezvoltarii naturii,societatii si cunoasterii.Filosofii recunosc ca in calitate de inceputuri sau elemente prime ale existentei pamintul,apa,aerul,focul sau atomii. Mitologia inglobeaza in sistemul ei,in primul rind,miturile cosmogonice despre nasterea si distrugerea unicala sau ciclica a universului,despre aparitia si disparitia,ca specie,a omului,a animaleleor,a plantelor,a obiectelor din natura. RELIGIA- forma de expertiza spirituala,cunoastere mistica a divinitatii,dar si cale de refugiu in supranatural rintr-un sistem de credinte. Religia este ca o transformare,ca o evolutie a mitologiei,care se deosebeste de aceasta prin cunostiinta religioasa. Spre deosebire de religie,filosofia acorda atentie prioritatra intereselor,indoielilor si sperantelor omului. In raportul filosofiei cu STIINTA,primeia ii revine misiunea elaborarii viziunii integre despre lume,despre legitatile ei generale. Ea formuleaza,studiaza si sistematizeaza mijloacele cognitive,pe cind stiinta studiaza ceva concret,forme de cunoastere noi,noi descoperiri etc. STIINTA ECONOMICA- este o stiinta umanista,avind ca si filosofia ca obiect de studiu,oamenii,oamenii cu nevoile lor si modul de satisfacere a acestora printr-o activitatea economica rentabila,variata si eficienta. 2. Obiectul de studiu si problema fundamentala a filosofiei. OBIECTUL DE STUDIU al filosofiei a variat odata cu evolutia ei. La inceput,filosofia cuprinde ansamblul unor elaborari teoretice. Spre exemplu,Thales din Milet (VII-VI i.Hr.) aborda in lucrarile sale filosofice atit probleme referitoare la existenta in genere,cit si la probleme care ulterior vor fi abordate in cadrul altor stiinte concrete (geometria,cosmologia,astronomia etc.). Mai tirziu,Socrate pune omul in centrul filosofiei,si in baza diversificarii cunostiintelor specializate,impreuna cu Platon si Aristotel,are loc o delimitare a cunostiintelor stiintifice de cele filosofice. Obiectul de studiu e necesar a fi studiat in interconexiune cu conceptia despre lume,religie,stiinta,istorie,in general cu toate formele culturii. Filosofia are drept obiectiv construirea unei imagini integrale generale a lumii cu ajutorul unor categorii si principii generale: materie,miscare,spatiu,timp,cauzalitate, contradictie la elaborarea unor teze,legi si teorii filosofice. PROBLEMA FUNDAMENTALA a filosofiei consta in a determina raportul dintre idee si materie, constiinta si existenta, natura si spirit in studiile originii si esentei lumii. Ea are 2 laturi: 1).Latura ontologica,care consta in a raspunde ce este primar in raporturile dintre gindire,constiinta,idee si natura,lumea materiala. Unii filosofi afirmau ca mai intii exista materia,natura,lumea materiala,si mai apoi apare constiinta,gindirea,lumea ideala fiind numiti materialisti. Altii afirmau inversul,numindu-se idealisti. Deci,dupa latura filosofica,filosofii se impart in: materialisti si idealisti. . 2).Latura gnoseologica, care consta in posibilitatea de cunoastere. 3.Domeniile principale ale reflectiei filosofice.Functiile si metodele de cunoastere ale filosofiei. Domeniile:ontologia-ontosa gindi,logosexistenta-stiinta despre existenta; gnoseologia-stiinta cunoasterii; antropologia-stiinta filosofica despre om; logica- stiinta despre formele de gindire; etica- stiinta despre morala; estetica- stiinta despre arta,teoria gustului; metodologia-stiinta despre metode; praxiologia-activitatea practica; axiologia- stiinta despre valoare. Functiile:epistemologica(de cunoastere),metedologica(modul investigational); axiologica (semnificarea si ordonarea valorilor); normativ-educativa( ghid al comportamentelor); pragmatic-ideologica(modificarea starilor atitudionale) Metodele de cunoastere: in dependenta decum rsp filosofii la intrab fundamentala a filosofieCare este raportul dintre gindire si materie,constiinta si exisntenta?sau Care este raportul dintre lumea spirituala si cea materiala? ei se impart in2 laturi: 1) Latura ontologica,care rsp la intrebarea:ce este primar,gindirea,spirtul sau natura,materia?.Aici la fel in dependenta de rsp se impart in: -materialisti(mai intii a existat natura,apoi gindirea.Materialismul se imparte in :antic,metafizic,vulgar,dialectic.; -idealisti (mai intii a existat constiinta,ratiunea apoi materia).Idealismul se imparte in idealismul obiectiv(mai intii a existat o constiinta comuna,universala din care apar trepat lucrurile) si idealismul subiectiv (mai intii a existat constiinta unui om,a unui subiect ce creaza apoi lumea materiala). 2)Latura gnoseologica rsp la intrb: E posibila sau nu cunoasterea esentei lumii?.De faptul cum rsp filos. la intreb, ei se impart in: optimisti(recunosc posibilitatea cunoasterii esentei lumii,ei spun ca cunsotintele mele sunt adevarate,deoarece reflecta lumea obiectiv si nu am temei de a le pune la indoiala),sceptici ( pun la indoiala posibiliatea cunoasterii lumii,deoarece noi cunoastem lumea prin simturi,dar ele

ne pot insela,ei spun :eu nicicind nu pot fi sigur de obiectivitatea cunostintelor mele,p-u ca eu vad lumea asa p-u ca asa este structura ochiului meu,caci daca ar avea alta structura as vedea lumea altfel), agnostici( neaga posibil. cunoaterii lumii,Kant afirma: noi nu numai ca nu putem fi siguri de obiectivitatea cunostintelor ci noi in genere nu putem cunoaste nimic,cunoastem doar exteriorul ,superficialul,pe cind esenta ce poate fi cunoscuta doar prin ratiune ramine necunoscuta,fiindca ratiunea e prea slab dezvoltata). 4. Filosofia antica orientala: scolile,reprezentantii,problematica. Gindirea orientala filosofica isi are specificul sau si ea este in primul rind conditionata de gindirea religioasa,de influenta religiei asupra spiritului oriental si de specificul vietii sociale: societatea orientala antica este divizata in caste si se caracterizeaza prin autoritatea nelimitata a imparatului. Acesti factori si-au gasit reflexie nemijlocita in gindirea filosofica. Una dintre cele mai vechi culturi este cultura indusa,ce caracter mai religios, si esenta ei,valoarea ei este reflectata in asa-numitele vede (din sanscrita veche =cunostiinte). Ele sunt considerate sistem de cunostiinte sacre,sfinte si absolut adevarate. Existau 4 carti ale vedelor: Athorveda-a descintecelor; Iajurveda-a rugaciunilor; Rigveda-cunoasterea cintecelor; Samaveda- a imnurilor. Vedele constituiau cartea de capatii a nobilimii, intelepciunea nobila necesara de a fi cunoscuta,insa cunostiintele date de catre nobili catre sec. VI i.Hr.,atitudinea lor fata de aceste vede scade si ca rezultat apar 2 directii in interpretarea lor: a).directia ortodoxa (veche,traditionala). Scoli: Vedanta,Vaisesica,Nyaya,Yoga; b).directia heterodoxa (criticista,insuseste critic ideile expuse in vede). Scoli: Budista- denumirea vine de la numele fondatorului Buddha,ce inseamna iluminatul. Problematica acestei scoli consta in a raspunde la intrebarea fundamentala a budismului ce este viata?. La baza budismului stau 4 raspunsuri/principii: 1).Viata este suferinta. 2).Daca viata este suferinta,exista si anumite cauze care o fac sa fie astfel. 3).Daca exista cauze,trebuie sa existe si mijloace de depasire a suferintelor. 4).Exista mai multe cai de depasire a suferintelor precum: folosirea corecta a cuvintelor,excluderea erorilor constiente din vorbirea si conduita individului, dar exista o cale suprema care presupune inabusirea absoluta a tuturor sentimentelor,pasiunilor,obtinerea unei linisti totale a sufletului,care se numeste NIRVANA (este scopul vietii si idealul existentei umane). Gindirea filosofica in China Antica este influentata de specifivul vietii sociale. Problema principala dezbatuta in filosofie este problema functionarii statului,a raportului dintre cetateni si imparat,dintre diferite grupuri sociale. Scoli: Confucionista (Confucius,551-470 i.Hr.)-sec.VI i.Hr.-statul este identificat cu familia si,respectiv statul trebuie sa functioneze dupa aceleasi principii morale,traditii,obiceiuri,adica pe principii nescrise,care tin de constiinta individului,si nu pe legi juridice,considerate expresii ale regresului social. Omul este fiinta buna de la natura. Legista (Han Fei,289-233 i.Hr.)-opusa confucianismului-statul nu trebuie sa se bazeze pe norme morale,ci pe legi care presupun pedepsiri dintre cele mai aspre pentru cele mai mici abateri. Altfel,statul se destrama,pentru ca omul este fiinta rea de la natura si bine el nu poate face nicicind;nu poate fi nici educat,nici reeducat. Moista(conducatorul Mo-Di)-problema principala este etica sociala. Mo-Di puune la baza conceptiei filosofice ideea despre iubirea generala. Fiecare cetatean nu trebuie sa se conduca de profitul personal,ci sa se gindeasca si la semenii sai. Daoista (Lao Zi,sec.VI-V i.Hr.)-in centrul invataturii daoiste este natura,cosmosul care pot fi intelese nu pe cale rationala,ci prin patrunderea directa cu ajutorul notiunilor in natura existentei. 5. Problema temeiului ultim in filosofia cosmologica a Greciei Antice. Perioada cosmologica este caracteristica studierii cosmosului (universului). Pentru filosofii din aceasta perioada este primordiala problema temeiului. Ei cauta raspuns la intrebarile: ce este universul,din ce este constituit,de unde a aparut s.a. Primul reprezentant al filosofiei antice grecesti este Thales din Milet,cel care promoveaza problema temeiului ultim,a substantei primordiale,a acelui inceput si a acelei prime substante ce sta la baza universului. Dupa parerea lui Thales,la baza universului se afla apa: tot ce exista contine in sine apa,nimic nu poate exista fara apa. Asadar,la baza lumii sta un principiu material,o substanta fizica concreta. Thales considera ca apa inseamna mai mult decit fenomenul numit apa-apa,ca substanta fizica; apa este insufletita,ca tot ce exista. Asadar,toate lucrurile ai au apa. Anaximene reduce temeiul ultim la aer. La el orice lucru este o forma de comprimare a aerului. Anaximene considera aerul echivalent cu apeironul lui Anaximandru,adica principiul de baza,inceputul intregii existente. Din aer apare totul si tot ce exista este o forma de comprimare a lui. Focul,norii,apa,pamintul,pietrele si toate celelalte lucruri sunt in sine diverse stari ale aerului. Fiind infinit si vesnic in miscare,aerul este socotit de catre Anaximene o divinitate. Pythagora pune la baza lumii numerele,care nu erau lipsite de aspectul misterios, mistic,adica figuratsimbolic,de necrezut. Numerele sunt esenta si substanta tuturor lucrurilor-atit a celor materiale,cit si a celor spirituale: dreptatea,sufletul,ratiunea. Pentru Pytagora,numarul este atit materia,cit si sensul cosmosului. El sustinea ca par si impar luate impreuna produc unitatea,iar aceasta unitate produce numarul care constituie izvorul tuturor lucrurilor. Dupa cum ne informeaza Aritstotel, pythagoricienii atribuiau lucrurilor numere precise. De exemplu,casatoria era 5,pentru 5 este suma lui 3-primul numar masculin-si 2-primul numar feminin. 1 reprezinta un punct,2-o linie,3-o suprafata si 4-un corp geometric,alcatuite dintr-o cantitate corespunzatoare de puncte.

Astfel,existau numere patrate sau alungite,dupa cum erau aranjate punctele. 10 era numar sacru,care era suma primelor 4 numere intregi-1,2,3 si 4. Heraclit vedea temeiul ultim in foc. Tot ce exista este un foc,totul se naste din foc si se transforma in foc. Din foc apare nu numai cosmosul in genere,ci si pamintul,apa, aerul. Este mai mult decit un fenomen fizic,este ceva divin, caci pe toate,la venirea sa,focul le va judeca si le va mistui. Fiind in foc,cosmosul se supune unei legi universale, numita de el logos. Logosul cirmuieste universul,independent de faptul ca intelege sau nu lumea acet lucru. Cac nu ele se supune vointei omului,ci omul si tot ce-l inconjoara se supune lui. Heraclit spune ca logosul le gospodareste pe toate,si toate se realizeaza pe potriva acestui logos; el este forta determinata,soarta,ursita universului. Democrit sustine ca universul are la baza sa 2 cauze materiale-fiinta si nefiinta,prin care el intelegea si vidul sau spatiul gol,in care atomii exista si se misca. Pentru a explica ideea micrii, Democrit accepta ideea despre existena atomului. Atomii sunt eterni, infinii la numr i identici sub raportul substantei. Interaciunea atomilor in procesul de formare a corpurilor i dezintegrrii lor presupune micarea. Micarea i materia ca totalitate a atomilor sunt legate indisolubil, de aceea la fel ca i atomii micarea este etern, necreat i indistructibil. Pentru deplasarea atomilor este necesar un spaiu gol, adic vidul, aceasta este o condiie indispensabil micrii. Dupa Democrit, atit atomii (fiinte),cit si vidul (nefiinta) sunt reali,caci numai luati impreuna ei alcatuiesc cauza fiintarii corpurilor. Atomismul a jucat un rol deosebit de important in dezvoltare filosofiei greceti i a exercitat o influen covritoaare in secolele urmtoare. 6. Problema omului in filosofia antica greaca (sofistii, Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, stoicii etc.) Socrate este primul filosof care combate sofistica ca modalitate de gindire si conceptie despre lume. La baza filosofiei socratice stau urmatoarele principii: 1).pr.autocunoasterii,expus prin formula cunoaste-te pe tine insuti,de unde si incepe filosofia antropologica; 2).pr.indoieleii sau pr.maieutic-eu stiu ca nu stiu nimic; 3).pr.identitatii adevarului binelui si frumosului; 4).pr.prioritatii,primordialitatii intereselui statal fata de cel particular. Socrate era interesat profund si in mod constant de problemele umane si etice. Dupa cum ne spune Platon,Socrate cauta sa convinga fiecare om ca trebuie sa priveasca in adincul fiintei sale,cautind virtutea si intelepciunea inainte de a se ocupa de interesele personale si cercetind Statul inainte de a se ocupa de interesele acestuia. La Platon,in ceea ce priveste stiinta omului,invatatura depre suflet este conditionata de invatatura despre lumea ideilor,sufletul consta din partea afectiva, din afecte,senzatii,ratiune. La Platon,sufletul sufletul migreaza dupa moartea corpului in plante si animale pentru a se purifica. Exista lumea ideilor si lumea lucrurilor senzoriale,acestea exprimind corelatia dintre simturi si sentimente pe de o parte si ratiunea pe de alta parte. Lumea ideilor este o lume vesnica si perfecta si tot ce exista tinde spre aceasta lume,lumea ideilor,lumea absoluta a perfectiunii,adevarului,frumosului,binelui,linistii spre care tinde si sufletul omului,iar sufletul,avind legatura cu omul,este influentat de corp si sustras in jos spre inceputul material de unde vine si inceputul corporal,de la materie,adica de la nefiinta,pe de alta parte sufletul avind ca esenta ratiunea,tinde spre lumea absoluta,perfecta. Din cauza situatiei sale duale,sufletul nu poate atinge,ajunge lumea ideilor. El poate doar intrucitva sa se apropie de aceasta lume,constientizind ca nicicind nu se poate identifica cu ea,cu perfectiunea,identitatea. Nostalgia sufletului,dupa aceasta lume absoluta,buna si frumoasa poarta denumirea lui Platon de eros-iubire;in aceasta consta iubirea platonica. Invatatura despre suflet,cu 3 elemente ale sale sta la baza invataturii despre stat,caci in statul platonic exista 3 tipuri de oameni care corespund celor 3 elemente ale sufletului: 1).agricultorii si mestesugarii-pasiuni si senzatii in suflet si cumpatare in morala; 2).strajerii,militarii-vointa in suflet si curaj in morala; 3).filosofii si inteleptii-in suflet,ratiune si intelepciune in morala. Aristotel defineste sufletul ca o entelechie (act) a corpului. Omul este un animal,dar un animal rational. Sufletul are regiuni deosebite: cea inferioara este cea vegetativa (comuna plantelor si animalelor) si apoi cea senzoriala (animalelor) si,in fine,ratiunea rezervata omului. Spiritul uman se naste ca o foaie curata, pe care isi imprima experienta cistigata, acest intelect este deci pasiv, care e nemuritor-partea comuna a oamenilor si a zeilor. 7. Ontologia si gnoseologia in conceptia filosofica a lui Platon. Invatatura despre lumea ideilor si lumea lucrurilor senzoriale. ONTOLOGIA la Platon este formata din: a)lumea sensibil- accesibil experienei cunoaterii prin simuri. b)lumea inteligibil- poate fi studiat doar de raiune, realitatea obiectiv existnd doar n aceast lume. GNOSEOLOGIA la Platon include: a).Prima treapt,opinia,dupa cum scrie el n dialogul Republica.b).Treapta a doua este cunoaterea logic ori noional,superioar primeia. c).Treapta a treia este cunoaterea intuitiv,care ne aduce la cunoaterea ideilor. Platon numete aceast intuiie reamintire ( SAU a).prima grupa a scrierilor lui Platon consta in dialogurile timpurii,consacrate in ansamblu atingerii unui inalt grad de moralitate si definirea unor atare virtuti si calitati,precum curajul si evlavia. b).a doua grupa,care include Republica,cuprinde dezvoltarea unor importante doctrine platonice: teoria Formelor,teoria cunoasterii,legata de teoria formelor si explicarea sufletului omenesc si a destinului acestuia. c).grupa a treia trateaza probleme de natura diferita. In ele el si-au gasit expresie probleme de logica si o metoda a dialecticii,numita Adunarea si Impartirea,care

ne indica cum pot fi elucidate relatiile dintre Idei si Forme,analizindu-se o Forma de mare generalitate,precum virtutea,impartind-o in diferitele ei diviziuni. LUMEA LUCRURILOR SENZORIALE este accesibila experientei cunoasterii prin simturi. Lucrurile senzoriale imita ideile precum si modelele sale,cu care se evidentiaza asemanarea. Lucrurile senzoriale participa in idei. Platon nu neaga existenta lumii sensibile in realitate,dar subliniaza ca adevarata realitate este compusa din elementele lumii a doua,adica din idei. 8. Caracterisctica generala a filosofiei lui Aristotel. Invatatura despre materie si forma. Cu toate ca Aristotel a trait si a creat acum circa 2 milenii si jumatate,gindirea lui face parte integranta cu adevarat vitala din culturala occidentala. Aristotel a fost cel mai universal filosof al antichitatii. La baza invataturii aristotelice sta invatatura despre forma,existenta si care cauta sa depaseasca neajunsurile invataturii platonice in sfera respectiva. Prima observatie facuta de Aristotel este ca Platon n-a demonstrat cum lumea ideala determina existenta lumii materiale,n-a demonstrat raportul dintre aceste doua lumi. Aristotel inainteaza si o noua invatatura despre materie si forma, unde forma,intr-o mare masura,e lumea ideilor,adica lumea spirituala,ideala, iar materia,intr-o mare masura,e lumea lucrurilor senzoriale,dar nu in acelasi raport cum forma-lumii ideilor. Asadar,la Aristotel exista forma si materia. Forma este definita ca realitatea existentei,iar materia- ca posibilitatea existentei. Totul ce exista se datoreaza formei. Materia este ceea ce poate deveni,ceva calitativ,determinat,dar care inca nu este. Forma si materia la Aristotel exista numai impreuna,forma se contine implicit,intotdeauna in materie,care este posibilitatea de a deveni doar ceva calitativ,determinat si devine astfel doar datorita formei. 9. Caracteristica generala a filosofiei medievale: etapele dezvoltarii si problemele principale. Filosofia medievala cuprinde perioada sec.I-XIV e.n. In perioada medievala pot fi deosebite 3 etape: 1).et. apologetica (sec.I-III); 2).et. patristica (sec.IV-VIII); 3).et. scolastica (sec.VIII-XIV)-in aceasta etapa se deosebesc 2 subetape: a).scolastica timpurie (sec.VIII-XII); b)scolastica tirzie (sec.XII-XIV). In filosofia medievala este caracteristica dominanta religiei crestine asupra tuturor domeniilor de activitate ale omului. Toata activitatea spirituala poarta caracter teocentrist,adica este promovata,abordata problema existentei lui Dumnezeu ca problema fundamentala. Cu toate ca,in perioada data,alte activitati decit cele religioase erau imposibile si existenta lui Dumnezeu in sfera dominatiei bisericii crestine nicaieri nu era pusa la indoiala,deoarece era imposibil,biserica fiind intoleranta fata de orice alta conceptie decit cea crestina teologica,totusi problema existentei lui Dumnezeu a fost una centrala. . Cel mai mare reprezentant este Toma dAquino, care rezolva problema corelatiei dintre filosofia laica si religia crestina in modul cum a propus-o cu filosofia lui Aristotelproblema corelatiei dintre credinta si ratiune,ce o rezolva altfel,decit cum o propunea Tertulian,adica el nu exclude valoarea cunoasterii cunostiintelor filosofice in sistemul cunostiintelor totale de care dispune omul. Mai mult,el afirma ca intre credinta si ratiune,religie si filosofie trebuie sa existe o anumita armonie. 10. Filosofia renascentista: umanismul, filosofia naturii, filosofia social-politica. RENASTERE-termen istoriografic ce indica o epoca a civilizatieiitaliene si,intr-un sens mai larg,europene,din sec.XV-XVI,caracterizata ca un program si proiect de reinoire spirituala,religioasa,culturala,dar si politica-foarte puternic,inca din sec.XIV. se admite faptul ca in Renastere isi are inceputul epoca moderna,la fel ca si viata politica si morala,religioasa si filosofica,stiintifica si artistica. In epoca Renasterii,caracterul nedeslusit al omului apare ca o mare virtute a noastra,deoarece nefiind nici ingeri,nici demoni putem sa ne inaltam sau sa decadem. Umanismul (lat. humanus=uman,omenesc)-orientare a gndirii laice a Renaterii,care i propune s studieze lucrrile fundamentale ale cugettorilor antici din domeniile: filosofie,etic,art i literatur. Umanismul apare atunci cnd omul ncepe s se gndeasc la sine,la locul i rolul su n lume,cnd omul i formuleaz siesi ntrebri despre esena i predestinaia sa,despre scopul i sensul existenei sale. n epoca Renaterii,umanismul reprezint o totalitate de idei, coninutul crora reflect necesitatea cunoaterii limbilor,a literaturii,a artei i culturii antice. Un renascentist se constituie ca o micare estetic,ampl,marcat de idealul erudiiei,de idealul literar. n umanism,omul este caracterizat ca o fiin social,activ. Omul este msura tuturor lucrurilor. Umanistul este profesor,om de stat,istoric,poet,scriitor. Umanismul nu poate fi considerat o micare filosofic. Discuiile despre fericire,bine,virtute au un caracter moralizator. Umanitii nu se orienteaz direct spre gnoseologie,spre cunoaterea adevrat. n gndirea umanist devenirea omului are prioritate n raport cu cunoaterea adevrat. Omul este privit ca o fiin deschis,iar realitatea ca obiect al practicii. Filosofia naturii. Pe la mijl.sec.XVI-inc.sec.XVII,umanismul este inlocuit de filosofia naturii. Miscarea umanista a reusit sa convinga omul ca el este creatorul propriului destin. Aceasta i-a insuflat omului increderea ca el este capabil sa cunoasca caracterul natural al lumii si pe sine insusi. Filosofia naturii renascentiste se caracterizeaza printr-o noua tendinta-cea panteista,care tinde sa excluda din tabloul lumii creatiunea dumnezeiasca,sa-l identifice pe D-zeu cu natura,sa dumnezeiasca natura si omul.Reprezentanti: Nicolaus Cusanus(1401-1464) evidentiaza 3 modalitati de cunoastere a lucrurilor: prin organele de simt,prin ratiune si prin intelect. Pornind de la infinitatea lui

D-zeu,Cusanus neaga posibilitatea cunoasterii esentei Lui. Omul se zbate in autonomia a doua facultati cognitive: ratiunea,cunoasterea,care se dezvolta prin judecati analitice (intelectul discursiv) si intelectul,facultatea superioara,luminata de credinta. De asemenea, N.C. sublinia ca obiectul cunoasterii este D-zeu,care exista in unitate de nedespartit cu lumea naturii,perceputa in mod senzorial. Paracelsius(1443-1541) explica filosofia naturii si in spirit magico-mistic. Savantul reiese din teza ca orice realitate are regula sa (o forta vitala,spiritula activa) in care se contine cheia spre natura. Cine cunoaste cheia,acela insuseste modul de influentare a naturii pentru a o transforma. El a formulat ideea dependentei reciproce a tuturor lucrurilor,inclusiv a celor din natura. Bernardino Telesio(15091589) intemeiaza Academia din Cosenza pentru cercetarea stiintifica a naturii. Accentueaza importanta observarii fenomenelor naturii. In lucrarea Despre natura lucrurilor conform principiilor proprii,teoreticianul subliniaza ca sarcina filosofiei consta nu in cunoasterea lui D-zeu,ci in studierea naturii fara idei preconcepute,fara adaosuri si infloriri. Filosofia trebuie eliberata de teologie. D-zeu este doar creatorul lumii si in continuare el nu se amesteca in procesele ei. Francesco Patrizzi a fost inspirat din filosifia platonica. In lucrarea Noua filosofie a universului afirma ca tuturor lucrurilor si corpurilor le sunt inerente 4 principii interne: spatiul,caldura,lumina si umezeala. Filosofia social-politica. Problema omului in epoca Renasterii este reflectata nu numai de filozofie si teologie,ci si de teoriile social-politice. Se discuta intens problema statului centralizat. In perioada cind se desteptau natiunile europene, cind se ducea lupta fortata impotriva orinduirii vechi,doar statul centralizat era considerat sa apere suveranitatea nationala. Este studiata problema organizarii politice a societatii,a conditiilor sociale de existenta umana. Teoriile sociale ale epocii sint orientate spre om si cultura lui,eliberata de dictatura teologiei. Sunt formulate noi conceptii despre stat si drept,despre corelatia lor,avind la baza tezele despre caracterul natural al omului,pe interesele si necesitatile lui pamintesti. Statul,geneza si esenta lui,sunt explicate in baza legilor naturale,a ratiunii si experientei. Cele mai valoroase teorii social-politice apartin lui Nicollo Machiavelli(1469-1527),Jean Bodin,Hugo Grotius,Thomas Morus,Tomazo Campanella etc. N.Machiavelli se evidentiaza prin aceste teorii social-politice. In lucrarea sa principala Principele afirma ca in conditiile noi din sec.XV a aparut necesitatea de a crea state nationale,integre. Pentru aceasta trebuie sa existe vointa unei persoane,print,principe,de a realiza acest scop,dar pentru aceasta se cere ca acest individ sa detina 2 tipuri de calitati: a leului si a vulpii- sa-i ademeneasca pe unii din demnitarii locali,promitindu-le anumite favoruri,daca se vor supune vointei lui lui si,sa fie ferm in supunerea cu forta pe ceilalti potrivnici. A promite inca nu inseamna a fi obligat a indeplini. Important este a obtine sustinerea de a depasi rezistenta si de a obtine puterea totala. Ulterior,obtinind puterea,printul procedeaza conform vointei lui. Asfel poate fi creat un stat civil,scos de sub legile credintei. 11. Filosofia moderna. Problema metodei cunoasterii stiintifice. Empirismul, rationalismul si sensualismul principalele curente gnoeseologice. Catre sec.XVII,in Europa Occidentala un sir de transformari social-economice si politice,transformari radicale in modul de viata,trecerea treptata de la feudalism la burghezie,intensificarea comertului industrial,descoperirea noilor spatii geografice. Toate aceste evenimente necesita noi cunostiinte despre fenomene,legitati ale naturii si societatii. Respectiv,aceste probleme de a formula noi cunostiinte despre natura si societate au influentat gindirea savantilor si ca rezultat al tuturor cautarilor,filosofii ajung la diferite concluzii,fapt ce a determinat aparitia a 3 curente gnoseologice: empirismul,rationalismul si sensualismul. Empirismul- de la empirie=experiment,doar ca nu semnifica experimentele din laboratoare,ci toata activitatea practica a omului,pe parcursul careia noi sesizam diferite lucruri,cunoastem particularitatile. Fondator este considerat a fi Francis Bacon. El afirma ca scopul cunoasterii este instaurarea domniei omului asupra naturii,prioritatea experimentului cunoasterii empirice,care consta din faptul ca experimentul permite a studia aceleasi obiecte in diferite conditii,compararea si verificarea rezultatelor. La baza cunoasterii empirice sta metoda inductiva. Ratiunea nu da cunostiinte noi in comparatie cu cele obtinute pe cale experimentala. Rationalismul exprima o alta pozitie decit empirismul,care ignora valoarea gindirii teoretice. Numai gindirea poate da noi cunostiinte universale si adevarate,pentru ca numai gindirea poate cuprinde universul in intregime. Cugetarea este o manifestare a gindirii si daca eu gindesc inseamna ca exist si acesta este unicul adevar ce nu poate fi pus la indoiala. Ratiunea argumenteaza caracterul cunostiintelor mele si totodata,demonstreaza imposibilitatea de a obtine cunostiinte pe alta cale. Fondator este Descartes,la baza caruia st metoda deductiv expus prin formula cuget deci exist. Descartes spune c totul trebuie pus la indoial reieind doar dintr-un singur adevr,faptul c eu exist. Alti reprezentanti: Spinoza,Leibnitz. Senzualismul are o cu totul alta opinie. Fondator este filosoful englez John Locke. El afirma ca idei,cunostiinte innascute nu exista,noi le obtinem numai pe cale senzoriala,prin intermediul organelor respective de simt. Faptul ca toate cunostiintele noastre sunt de origine senzoriala,ni-l demonstreaza acel lucru ca daca organele de simt sunt slab dezvoltate,atunci si cunostiintele sunt la fel,ceea ce nu poate fi. Locke spune c la natere raiunea uman este tabla rasa,este o foaie curat pe care poate fi scris totul,cunotinele obinndu-se numai prin intermediul organelor de sim. 12. Problema substantei in filosofia moderna- dualismul, monismul, pluralismul. De rind cu problema gnoseologica,in filosofia moderna este abordata si problema ontologica,si aici au existat mai multe conceptii: dualista,monista,pluralista.

Dualismul este fondat de savantul francez Descartes,care afirma ca initial,in univers existau 2 substante: una materiala,si alta,ideala. Fiecare dintre le se caracterizeaza printr-un atribut: substanta materiala-intinderea,iar substanta ideala-gindirea. Initial,ele existau separat,insa pe parcurs ele se unesc si unicul care le poate uni este Dumnezeu. Monismul este o alta interpretare,propusa de filosoful olandez Spinoza,care afirma ca exista o singura substanta care este Dumnezeu. Dumnezeu este identic cu natura si dizolvat in natura. El este creator,si atunci daca natura este Dumnezeu,inseamna ca ea insasi se creeaza pe sine. Pluralismul,inaintat de filosoful german Liebnitz si explicat in lucrarea sa Monadologia,depaseste dualismul si monismul. Filosoful afirma ca la baza lumii stau o multime de monade. Monadele reprezinta niste particule ideale,spirituale alcatuite din lucruri materiale si nemateriale. Exista un numar infinit de monade si exista un numar infinit de moduri de manifestare a acestor elemente rationale. Fiecare monada dupa structura sa reprezinta o lume,un univers aparte. Ele sunt inchise in sine si nu comunica intre ele. Monada Suprema o constituie Dumnezeu,care a unit monadele razlete nu intimplator,ci intr-un mod armonios,astfel lumea in cae traim este cea mai reusita din toate care ar fi putut fi. 13. Filosofia iluminista europeana: omul, societatea, ratiunea. Sec.XVIII este numit secolul luminilor sau secolul iluminismului. Iluminismul este un curent spiritual,care intruneste in sine un grup de ginditori,care promovau necesitatea raspunderii in masa a realizarilor stiintifice,culturale si politice. Iluminismul apare in Anglia,dar se si dezvolta in acelasi timp in Franta,reprezentanti fiind: Rousseau,Diderot,Voltaire. Iluminismul se deosebeste de spiritualitatea sec.XVII din motiv ca daca atunci filosofia era expusa in carti scrise in latina si erau destinate unui cerc restrins de oameni-aristocrati,apoi filosofia iluminista este de regula,scrisa in limbile nationale si este destinata si maselor populare. Iluminismul are un sir de trasaturi precum: lupta,morala, moravurile normelor si traditiilor,obiceiurilor feudale. Societatea feudala,care catre sec.XVIII mai continua sa domine,trebuia inlocuita cu alte valori. Aceste valori mai reeseau din realizarile stiintei si filosofiei. Este subminata puternic ideea despre autoritatea suprema a monarhului;noua burghezie inainteazaideea ce societatea poate progresa,se poate dezvolta numai in urma realizarii stiintelor. Una dintre aceste realizari este ca oamenii de la natura sunt egali in drepturi,iar inegalitatea dintre oameni este o stare anormala. Iluminismul lupta impotrive repartizarii inegale a acestei proprietati;toti trebuie sa dispuna de aceleasi drepturi. Iluminismul a militat pentru dezvoltarea invatamintului presei,aa tuturor ramurilor culturii nationale. Iluminitii si-au propus s limiteze credina in folosul raiunii,religia in folosul tiinei, s elibereze morala de sub tutela religiei. 14. filosofia clasica germana- teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei. Filosofia clasica germana cuprinde o perioada scurta de timp-anii 80 ai sec.XVIII si anul 1891,cind a murit Hegel. Filosofia clasica germana a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii ca disciplina autonoma,subliniind caracterul activ al cunoasterii,subordonindu-l unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice integrind omul in natura (Feuerbach). Filosofia clasica germana are mai multe realizari dintre care putem evidentia: ea a demonstrat si a descoperit caracterul activ,creativ al gindirii,constiintei; pina in perioada data,filosofia interpreta constiinta mai mult ca pe o contemplare pasiva a realitatii,ca o amprenta mecanica a realitatii obtinute in simturile noastre. Idealismul german a demonstrat ca constiinta,gindirea formeaza noi cunostiinte,care nu pot fi induse sau deduse dupa logica formelor; au demonstrat ca ratiune,procesul de cunoastere poarta un caracter contradictoriu. a doua realizare este descoperirea si elaborarea metodei dialecticii de gindire. In teoria cunoasterii a lui Kant exista 2 notiuni fundamentale: lumea fenomenelor si lumea lucrurilor in sine. Este vorba despre faptul ca Kant sarcina principala a filosofiei consta in a determina cit si pina unde putem noi cunoaste lumea ce ne inconjoara. Pentru a raspunde la aceste intrebari,Kant apeleaza la conceptia sa apriorica (Apriorismul lui Kant,conceptie numita idealism transcendental,la baza careia este plasata idea,in comformitate cu care,unele judecati sunt adevarate indiferent de experienta si raman adevarate indiferent de modul in care se schimba experienta:acestea sunt adevarate a priori.) si afirma ca cunostiintele noi pot fi obtinute doar pe cale empirica si pe cale rationala. Prin intermediul simturilor noi cunoastem exteriorul lucrurilor,calitatile particulare ce stau la suprafata si aceasta constituie cunostiintele senzoriale sau lumea fenomenelor,lumea cunostiintelor subiective. Ce tine de esenta lucrurilor in sine-un alt reprezentant al filosofiei clasice germane, Johann Fichte,a cautat sa deduca din spirit atit formele,cit si continutul cunoasterii. De aceea,Fichte se bazeaza pe constiinta eului. Evidenta absoluta este cea a Eului pur,supraindividual, infinit,care este spirit,ratiune si in ultime esenta,activitate. El a elaborat un sistem filosofic idealist-subiectiv,conform caruia lumea este produsul interactiunii dintre Eul Absolut si non-Eul (natura). Deci,obiectul este creat de obiect si nu poate exista fara el. 15. Descoperirea si elaborarea metodei dialectice de gandire clasica germana (de la Kant la Hegel) Un rol important in formarea filosofiei clasice germale a revenit stiintelor naturii si sociale. In baza acestora se dezvolta conceptiile dialectice. Valoarea istorica a filosofiei clasice germane consta in elaborarea sistematica a metodei dialectice, a logicii dialectice. Filosofia clasica germana reprezinta o integritate la baza careia sta cercetarea formelor generale pe care Kant si Fichte le aprecia ca forme proprii gandirii omului, iar Schelling si Hegel ca forme ale realitatii, privita ca realitate spirituala. Kant considera ca sarcina lui consta in a descoperi daca e posibil sa ai cunostinte metafizice, cunostinte care cuprind atare probleme cum sunt existenta lui D-zeu, nemurirea sufletului

si existenta liberului arbitru relative la fiintele umane. Kant este marele reformator al gandirii filosofice de dupa el. Vazand lipsurile empirismului care admitea in experienta unica origine si unica intemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia cunostinta de idei inascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a inseshi puterii de cunoastere umana. Prin criticismul sau cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. Kant studiaza despre formele apriorice ca intuitia, intelectul. El spune ca cunoasterea umana nu este posibila decat datorita formelor apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu este posibila decat pentru ca este o lume inconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme. Meritul lui Kant pentru progresul gandirii omenesti este acela de a fi supus spiritul uman si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda pentru a gasi originea si valabilitatea cunostintei. Fitchte vrea sa continue gandirea lui Kant, in care vede o baza temeinica, dar care i se pare a fi fost inteleasa mai ales prin prisma amanuntelor ce nu aratau adevarata intentie a lui Kant si pe care acesta nu a stiut sa le puna in adevarata lor lumina. Fichte vrea sa deduca din spirit atat formele cat si continutul cunoasterii, lumea din afara. De aceea Fichte pleaca de la constiinta eului, existenta absoluta este acea a eului pur, infinit, care este spirit, ratiune, activitate. Eul, fiind activitate, are nevoie de libertate pentru manifestarea sa. Stiinta sau doctrina morala se ocupa cu armonizarea diverselor impursuri si instincte din om. Etica lu Fichte este prin esenta o etica a efortului si progresului uman. Filosofia lui Schelling este o filosofie transcedentala. El studiaza problema posibilitatii unei cunoasteri obiective, a stiintei deci, problema libertatii si a posibilitatii imperativelor noastre morale si problema artei. El sustinae ca daca este posibila o cunoastere obiectiva a stiintei, aceasta nu se poate concepe fara o corespondenta intre natura si spirit. Schelling intelege sa patrunda absolutul care determina spiritul si natura. Faa de Schelling, Hegel are o natura tot atat de adanca dar mai sistematica. Filosofia este pentru el, intai de toate, sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin ratiune, prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate ideile timpului sau: de progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate de idea providenei ratiunii. Filosofia clasica germana a elaborat dialectica moderna, a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii, ca disciplina autonoma (Kant), subliniind caracterul activ al cunoasterii, subordonand unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice. 16. Filosofia marxista. Creareadialecticii materialiste si a conceptiei materialiste despre istorie. Marxismul apare in prima jumatate a secolului 19. In Marxism ideile filosofice au un caracter dinamic. In filosofia lui Karl Marx un loc important il are conceptul de praxis, care indica unitatea teoreticului si practicului, teoria ca sistem edificator. In opinia lui Marx, operele teoretice isi gasesc adevarul in modelul in care transforma realitatea umana. Un adevar teoretico-practic nu poate exista intr-o societate dominata de instrainare. Instrainarea in filosofia marxista are o anumita semnificatie. Marx afirma ca omul care nu dispune de mijloace necesare pentru satisfacerea conditiilor vietii sale, nu depinde nici de sine insusi. El nu-si mai apartine, este instrainat de sine, a devenit proprietatea altcuiva. In societatea capitalista oamenii se impart in 2 clase sociale: cei ce detin mijloace de productie (capitalistii) si muncitorii instrainati. In esenta sa este instrainat insasi actul muncii. In acest context Marx elaboreaza o schema care poate fi aplicata la intreaga istorie a omenirii. El considera ca motorul istoriei a fost si ramane lupta de clasa dintre posesori si exploatati. In Marxism istoria este plasata in centrul gandirii si a conditiei umane. Istoria nu este supusa naturii, ci munca omeneasca transforma natura. In teoria marxista este caracterizata atotputernicia umana. Lumea materiala este produsul unei activitati orientate, organizate a oamenilor. La intrebarea: Ce sunt obiectele? Marx raspunde: concretizarea activitatii umane, o realitate practica in mod subiectiv, categoriile cu sens imuabil ca: materialism, subiect, obiect, teorie etc. si-au pierdut fixitatea, au suferit o schimbare dialectica. Insasi cuvintele de care ne folosim pentru a enuna miscarea dialectica, au devenit dialectice. In Marxism conceptul de adevar devine oricum instabil, cel de praxis suprima intr-un fel obiectivitatea lumii, in sanul careia ar trebui sa putem verifica ipotezele facute. Ipotezele depend de alte ipoteze, care in parte au contribuit la producerea celor dintai. Aceasta situatie intelectuala, creata de Marx, a fost aprobata mai apoi prin raportul de interactiune reciproca de fizica moderna. In istoria moderna Marx deosebeste 3 etape ale metodelor si conditiilor de munca. Prima etapa este cea primitiva, in care omul este lipsit de unelte, n-are constiinta individuala dezvoltata. In etapa a 2, omul lent, dar sigur, isi inventeaza unelte de productie. Utilizand uneltele de productie, individual descopera ca este avantajos sa-si divizeze sarcinile. Diviziunea muncii ii individualizeaza pe oameni: individul se concepe ca atare. Omul devine membrul unei clase si clasa careia ii apartine il defineste, facand din el prizonierul unei necesitati. Omul nu mai este sclavul unui stapan ce il domina, ci sclavul unui simplu proces. Fiinta omeneasca isi pierde libertatea si inceteaza sa-si apartina, este supusa instrainarii. Etapa a 3 este cea a viitorului, a comunismului. In aceasta etapa societatea comunista se elibereaza de contradictii, in care nu mai exista oamenii instrainati, gratie proprietatii colective asupra mijloacelor de productie. Acestei societati ii corespunde un om absolut nou, care se va realiza prin munca creatoare. 17. Irationalismul, voluntarismul si problema omului in filosofia lui A. Schopenhouer si F. Nietzshe. A. Schopenhouer isi propune sa elaboreze o filosofie a vointei. Pentru a-si realiza intentia, el depune eforturi prin care reduce complexul la simplu, multiplu la singular, spiritual la materie. Hegel afirma ca la baza lumii si chiar lumea reprezinta o constiinta, gandire numita ide absoluta, fiecare lucru continand in sine o esenta ideala. Schopehouer insa spuna ca lumea in realitate reprezinta o forta cosmica inconstienta, irationala, nelimitata in puterea sa de realizare. Aceasta energie este numita vointa cosmica si oricare lucru din natura reprezinta niste

manifestari ale aceste vointe. De aceea in lucrarea sa Lumea ca vointa si reprezentare lumea este vointa, multimea lucrurilor din lume fiind reprezentarea lor. In om,, vointa cosmica la fel se manifesta, si anume prin vointa de a trai: multimea pasiunilor, instinctelor, afectelor ce-l domina pe om. Caracteristica acestei vointe este de a se realiza cu orice pret, fiindca ea fiind lipsita de oricare constiina fiind irationala nu-si poate cunoaste limitele. Schopenhouer defineste filosofia prin formula cunoasterea neconditionata a esentei lumii. Dar filosoful nu expune consideratii despre esenta lumii, el se opreste la reflectia subiectului asupra lui insusi. Schopenhouer subliniaza ca principala si singura diferenta dintre om si animal este aceea ca omul gandeste prin concepte. Conceptul se obtine prin eliminarea tuturor elementelor care nu sunt comune reprezentarilor respective. Nietzshe dezvolta conceptul supraomului, care presupune increderea in progres. Admiand ideea stiintifica a progresului, se poate sustine ca individul uman nu reprezinta ultimul stadiu evolutiv in dinamica existentei. Dupa cum omul sa dezvoltat din specii inferioare, tot astfel se poate presupune ca si din el se va naste o noua intruchipare de viata care il va depasi. Nietzshe construieste o filosofie a vietii in centru careia este plasat omul, creator de cultura, indeosebi geniul care in formula supraomului a capatat interpretari nedorite, in forma unei teorii a cultului fortei si a arbitrarului in actele umane. Supraomul este omul care isi transcende necontenit realitatea data in fapt si limitele pe care le implica aceasta, gratie unei forte creatoare mereu reinoite. In conceptia lui Nietzshe omul nu este cu adevarat om, daca nu se straduie sa fie ceea ce nu poate fi, adica supraom. Cel ce vrea sa fie supraom pierde din aceasta cauza posibilitatile autentice care i se deschid ca om, vrand sa fie supraom, el nu este omul care ar putea si ar trebui sa fie. Pe de alta parte el nu este om daca el nu incearca sa fie mai mult decat om. 18. Filosofia sec.XX. Principalele curente filosofice contemporane. In aceasta perioada in filosofie se desfasoara procesul reevaluarii valorilor. Filosofia contemporana se ocupa de formele nerationale a experientei spirituale a omului: vointa, intelect, inconstient. Filosofia contemporana adopta un spirit critic fata de sistemele de referinta sistematizate anterior, fata de propriile realizari. La fel filosofia contemporana are un caracter social deoarece fiinta umana se realizeaza pe deplin in activitatea sociala. Filosofia contemporana se afla in process de dezvoltare, dat fiind faptul ca se dezvolta si stiinta. Filosofia contemporana vorbeste despre rolul fortei divine, despre om, societate, viata, moarte. Prezinta itneres faptul ca tendintele principale ale filosofiei contemporane nu adera nici la doctrine materialiste, nici la cele idealiste. Deosebin cateva curente filosofice contemporane ca: realism, scepticism, positivism, existentialism, neotomism: posivitismul consta din reguli generale cu privire la cunoastere si metodologia ei generala. Scopul acestora era asigurarea unei discipline a inteligentei si a unei practice rationale. Existentialismul consta in studierea sensului existentei umane si caile dobandirii autenticitatii ei. Materialismul sensualist consta in studierea problemei recuperarii naturii umane, inserarea omului in retzeaua de cauze si efecte ale naturii. Neospiritualismul promova un program de afirmare a unei proprietati specific umane reflexivitatea. In realismul idealist tema principala era reculerarea ideii unei ordini ideale, ratzionale. Empirismul este un current filosofic ce fixa originea si fundamental cunoasterii in experienta sensibila. Pragmatismul promova o metoda de obtinere a claritatii lingvistice si conceptuale atunci cand oamenii se confrunta cu problemele intelectuale. 19. Aparitia si dezvoltarea gandirii filosofice in Moldova. Gndirea filosofic din Moldova cunoate o cale lung de dezvoltare de la primele elemente ale realitii generalizate contient pn n zilele noastre. Creaia poetic popular este o protofilosofie filosofie primordial, aprut nainte de existena filosofiei ca tiin, dezvoltndu-se sub influena gndirii colective. Legendele i folclorul reflect concepia popular despre crearea universului, a omului, lumii animale i vegetale. n creaia popular se evideniaz anumita elemente de reflexie filosofic, se exprim n form artistic a convingerii c lumea este material, infinit i venic. n perioada iniial de dezvoltare gndirea filosofic din Moldova purta un caracter mitologico-religios i nu prezenta un tot ntreg. Literatura, cronicile bisericeti i letopiseele au devenit purttorii concepiei despre lume din epoca feudalismului. Etapa a doua ine de sec.XVII i este reprezentat de letopiseele lui G.Ureche i M Costin. Toate domeniile contiinei sociale, cultura din aceast epoc sunt ptrunse de spiritul religios cretin. Gndirea filosofic din aceast ep c la fel fiina n corelaie cu religia. Criteriul principal al filosofiei medievale l constituie att categoriile religioase, ct i limba religioas. O larg rspndire capt ideile umanismului care avea un caracter patriotic. Umanitii moldoveni au pledat pentru independena patriei, au luptat mpotriva jugului turcesc. Grigore Ureche n Letopiseul rii Moldovei afirm, c istoria, pstrarea trecutului l deosebete pe om de animale, c istoria joac n acelai timp rolul educativ i cognitiv. G.Ureche este ntemeietorul analizei istoriografice n cronografia moldoveneasc. Miron Costin continue ideile predecesorului su. n lucrrile De neamul moldovenilor, Crobnica rilor Moldovei i Munteniei schieaz ideile despre originea romn a neamului nostru. n Viaa lumii- poem de maditaie filosofic se pun probleme despre sistemul solar, dezechilibru cosmic, fericirea n viaa omului. . O mare contribuie a avut-o i Nicolae Costin ), feciorul lui M.Costin. El proslvete pacea ntre popoare i condamn rzboaiele de cotropire, pleda pentru rspndire tiinei, literaturei i artei. . Filozofia n Moldova n sec. XVII XVIII depinde de condiiile social-economice, politice i culturale. Moldova n aceast perioad era un stat feudal n care domina gospodria natural. Gndirea progresiv a Moldovei din aceast perioad era dominat de ideea general de lupt mpotriva Porii i frdelegilor feudalilor locali. Milescu-Sptaru recunoatea facerea lumii de ctre Dumnezeu, ns ncerca s o explice mai departe de pe

poziiile materialiste. La baza lumii stau patru elemente - pmntul, apa, aerul i focul. Timpul i spaiu exist mpreun cu lumea, afirma c n afara lor nu exist nimic. Milescu-Sptaru formuleaz i unele idei de dialectic spontan, referitor la unitatea i lupta contrariilor, micare ca form de existen a materiei. ncearc s explice unele fenomene sociale, argumentnd necesitatea unui stat centralizat i puternic. n teoria cunoaterii respinge agnosticismul idealist-religios, afirma c raiunea uman poate s cunoasc realitatea. Dimitrie Cantemir sustinea ca la baza lumii stau patru elemente - apa, aerul, focul, pmntul, obiectele i fenomenele sunt combinaia atomilor i celor patru elemente. Materia a fost insuflat supranatural de Dumnezeu, dar mai departe se dezvolt dup legile sale proprii.Analizeaz noiunile filosofice de timp, spaiu, micare, necesitate .a. Fenomenile i obiectile sunt cauzal, determinate. n teoria cunoaterii afirma unitatea sensorialului i raionalului, rolul experienei i practicii n dezvoltarea tiinei. Recunotea teoria adevrului dublu - c exist adevruri a credinei i tiinei, pleda pentru separarea tiinei, filosofiei de teologie. Interpreteaz omul ca unitate a trupului i sufletului, el se deosebete de alte fiine din natur prin spiritualitatea sa. Explic fenomenele sociale n conformitate cu anumite legi. La baza dezvoltrii societii pune factorii interni, materiali. Afirm caracterul ciclic al dezvoltrii, c toate rile trec anumite cicle - apariia, maturizarea i pieirea, dup dispariia unor ri ori imperii - apar altele. Progresul societii depinde de cultur, moral. Secolul XIX n Moldova este secolul iluminismului. Reprezentanii lui luptau pentru instaurarea lumii raionale, societii bazate pe egalitate, libertatea politic drepturilor civile. Din iluminiti fac parte Gh. Asachi, C.Stamati, C.Negruzzi, A Donici, A Hjdeu, M. Koglnicianu, B.P Hadeu .a. n operele sale ei criticau neajunsurile societii existente. Un loc deosebit ocup A. Russo, V. Alecsandri, M Eminescu, care luptau mpotriva feudalismului i exploatrii naionale. Lucrrile lor conin idei social-politice i filosofice, gnduri despre om, natur, locul i rolul lor n viaa societii, despre monarhie i formele guvernrii statale, despre religie i proceduri juridice .a. M . Koglnicianu afirma, c eliberarea naional i social, prosperarea neamului este posibil numai pe baza cunoaterii istoriei. Necunoaterea istoriei e echivalent cu pieirea neamului. Ca sociolog el ncearc s stabileasc cauza fenomenelor sociale, cerceteaz legitile schimbrii i dezvoltrii societii. Dezvoltnd filosofia istoriei el formuleaz teotia procesului istoric i teoria istoriei ca tiin. A Hjdeu in explicarea fenomenelor sociale era idealist, se gsea sub influena filosofiei hegeliene. Considera c filozofia n sistemul cunotinelor tiinifice poate fi comparat cu soarele n sistemul planetelor, ca i soarele ea lumineaz toate sferele tiinifice. Subliniind rolul filosofiei el nu nega i rolul religiei. Bogdan Petriceicu Hadeu considera c n toate lucrurile este prezent un spirit, c tiina fundamental trebuie s fie tiina despre spirit. Natura i cosmosul i este Dumnezeu. Dezvolt idei valoroase despre cunoatere. Titu Maiorescu se ocupa de un spectru larg de probleme: corelaia dintre filosofie i tiin, teoria i metodologia cunoaterii, ontologie, estetic, cultur .a. Problema omului ocup un loc de seam n cercetrile filosofice ale lui Maiorescu. De aceea problema existenei este analizat de pe poziiile valorii i destinului omului. Critic morala religioas i concepia acelor intelectuali care socoteau, c religia constituie temelia moralei. Maiorescu afirma c morala poate exista n om indiferent dac este credincios ori nu. Problema principal n filosofia lui Blaga este problema existenei omului n Univers. La baza lumii el pune un produs mistic-filosofic al imaginaiei omului, numit Mare Anonim, pe care-l nzestreaz cu caliti divine i demonice. Blaga remarc la om dou moduri de existen: primul, care consituie baza vieii umane i care l apropie pe om de animale, e existena lui n lume i tendina de a se autopstra. Al doilea mod de existen, diferit de cel al animalelor, care l transform din preom n om deplin, e existena omului n arealul misterului, ncercarea lui de a nelege acest mister, nectnd la acele cenzuri transcendente, pe care le impune Marele Anonim. Mijloacele, prin care omul aspir s ctige o via mai superioar dect cea a animalului, demn de mndrie i satisfacie sufleteasc, dup Blaga, sunt miturile, viziunile religioase, concepiile metafizice, teoriile tiinifice, operele de art i de civilizaie. Constantin Noica s-a ocupat de un spectru larg de probleme ca ontologia, gnoseologia, filosofia culturii, axiologia, antropologia filosofic, logica, istoriei filosofiei .a. ncearc de a reanaliza problematica filosofiei romne i de a ridica la nivelul filosofiei universale. 20. Ontologia ca parte componenta a filosofiei.Notiunea de existenta si materie,formele lor.Obiectivitatea materiei si obiectivitatea spiritului. Ontologia reprez. Domeniul reflectiei filosofice ce cauta sa surprinda fundamentele existentei,formuleaza presupuneri asupra existentei universului cosmic si social-uman.Ontologia ca disciplina filosofica exista inca de pe timpurile lui Aristotel ce o numea filosofie prima, atribuindu-i ca obiect existenta ca existenta.Termenul ontologie dateaza de la incep. Sec.XVII. Problematica ontologica consta in formularea ipotezelor despre existenta umana,problematicii destinului omului.Ontologia traditionala se referea cu precadere la natura,dar cea moderna la societate,la antripologia filosofica.Incepind cu sec.XVIII ontologia se sprijina tot mai mult pe cunoasterea stiintifica.Termenul ontologie intra in vocab. filosofic in 1729 cind filosoful german Christian Wolf editeaza lucrarea Ontologie.Termenul semnifica stiinta despre existenta. Existenta semnifica tot ce exista.Opus existentei este non-existenta sau nefiinta.Daca existenta este tot ce exista in spatiu si timp,atunci non-existenta ar trebui sa insemne ceea ce nu esta in spatiu si timp,dar p/u ca existenta poate fi nu numai materiala,ci si ideala(ginduri,teorii) atunci non-existenta poate insemna: 1) potenta,posibilitatea de a fi si in acesta caz ar insemna ceea ce nu este dar poate fi; 2) nu este si nu poate fi nicicind. Referindu-ne la sensul conceptului :existenta,termenul a fi are mai multe sensuri: -existential - desemneaza faptul ca ceva se afla,exista (la Balti este o universitate) -atributional - o insusire ce apartine unui altceva (diamantul este dur)

-definitional desemneaza echivalenta,sinonimia (oamenii sunt fiinte rationale) -de incluziune omultime e cuprinsa in alta (romanii sunt indo-europeni) -de apartenenta un individ e inclus intr-o clasa (caisul este un pom) Formele existentei: natura -totalitate de sisteme,structuri si niveluri materiale (fizice si biologice) ce exista independent de om.Ea reprez. forma primara a existentei. Societatea se constituie in procesul actiunii omului.Din universul social fac parte creatiile, valorile si relatiile spirituale. Existenta ideala- are o baza materiala si nemateriala,fiind dependenta prin origine si functionalitate de om.Creatorul acesteia este omul si prin constiinta sa se incadreaza in realitatea subiectiva (conceptii,torii,stari de spirit), prin organism biologic incadrindu-se in realitatea obiectiva (mediul ambiant). Materia-un anumit material din care e compus tot ce exista;realitatea obiectiva care exista de la sine,independent de atitudinea omului fata de aceasta realitate.Cind spunem ca materia e abstractie =>reprez. toate lucrurile existente in spatiu si timp. Formele materiei: miscarea - orice schimbare,transformare ,influentare reciproca a elementelor unui sistem; spatiul - desemneaza intinderea,marimea sau figura corpurilor; timpul intinderea,structuralitatea,coexistenta si interactiunea. Obiectivitatea materiei si a spiritului consta in faptul ca lumea fizica exista,nefiind o creatie a imaginatiei,o productie a spiritului subiectiv,fiind universal valabile. 22. Spaiul i Timpul. Timpul i Spaiul social. Obiectele lumii materiale aflndu-se ntr-un anumit mod unul fa de altul, formeaza unele configuratii stabile cu frontiere cu lumea ce le inconjoara. Proprietatile genrale de organizare structural a lumii materiale, proprietile obiectelor ce pretind s ocupe un loc printre altele de a se face margini cu alte obiecte, prezint caracteristica fundamental ale spaiului. n procesul dezvoltrii lumii poate fi evideniat o repetare, o continuitate, o durat, o vitez de desfurare a proceselor, un anumit ritm i tempou caracteristici ce reprezint timpul. Spaiul ofer posibilitatea reprezentrii ordinii generale a coexistenei obiectelor materiale. Ca form de existen a materiei sunt caracterizate de urmtoarele nsuiri: ntinderea, structuralitatea, coexistena i interaciunea. Timpul exprim o ordine general de stri, o form a consecutivitii a unor stri. Spaiul i Timpul sunt obiective. Prin caracterul lor general Spaiul i Timpul sunt absolute. Spaiul este o categorie filosofic ce desemneaz ntinderea, mrimea, forma sau figura corpurilor. Orice corp are o ntindere (mrime) i figur, iar ntre corpuri, constituie prin proprietile lor de mrime i figur, apare raportul de coexisten. Spaiul ca mrime i figur, aparine unui corp individual. ntruct orice corp are o ntindere i o figur, spaiul este general. Generalul este legat de individual. Trsturile Spaiului- tridimensionalitate lungime, lime, nlime. O alt caracteristic reversibilitatea n sensul c, principial, un mobil poate parcurge o distan AB, dar i distana BA. Caracteristica a 3a simetria, n ideea c, cel puin, n principiu, se poate concepe simetria unui obiect n raport cu un punct, o dreapt, un plan. De altfel, exist simetria chiar n natur. Timpul este numai o relaie, i anume relaie de succesiune. Timpul este categoria filosofic ce exprim durata, succesiunea, simultaneitatea proceselor i fenomenelor din Univers. Deseori, Timpul este definit fie prin simultaneitate i succesiune, fie prin duarat. Simultaneitatea este o relaie. i durata este un termen de relaie, o succesiune simultan cu o alt succesiune. Elementele Timpului care se succeed snt: clipele, momentele care nu au n sine timpul, nu snt pline de Timp. Caracteristicile Timpului snt: unidimensionalitatea o singur dimensiune. Cel mai general aspect al unidimensionalitii este cel al trecerii de la trecut prin prezent spre viitor, deci drmul ndrt este imposibil. O a 2a caracteristic a Timpului este asimetria, n ideea c viitorul i trecutul nu snt simetrice n raport cu prezentul. Ele nu se pot suprapune, deoarece trecutul poate influena, ntre anumite limite, viitorul, dar viitorul nu poate influena trecutul, datorit ireversibilitii. Spaiul i Timpul Social se refer la societatea care a re coordonatele spaio-temporale proprii, diferite de cele ale naturii. Pentru societate Spaiul i Timpul fizic, cosmic, biologic reprezint doar cadrul natural al aciunii umane, deoarece la acest nivel ele nceteaz a fi doar realitile naturale, devenind forme ale gndirii, cu ajutorul crora oamenii i organizeaz i desfoar aciunile. Spaiul social desemneaz ansamblul condiiilor de loc, ntindere i desfurare a aciunilor umane, a structurilor i proceselor sociale. n el se desfoar producia material, viaa politic, juridic, morala, micarea demografic, etc. Spaiul social cuprinde mediul n care triete, gndete i muncete o comunitate uman. Timpul social desemneaza devenirea vieii sociale, durata i succesiune fenomenelor sale specifice, ritmul evoluiei i densitatea evenimetelor sociale pe unitatea de timp fizic. Asemenea particulariti ale timpului social cum snt curgerea rapid, variabilitatea, tensiunea, legtura unical dintre trecut, prezent i viitor, ireversibilitatea i-au preocupat n permanen pe oameni, deoarece ele atingeau laturile intime ale existenei lor. O parte din aceste particulariti cu greu pot fi supuse analizei i de aceea n contiina de mas au cptat deseori un aspect mistic. Proprietile specifice ale timpului social sunt legate indisolubil ntre ele.

10

23.Miscarea si formele ei.Notiunea de progres si regres. Miscarea (dinamismul) cel mai semnificativ atribut al materiei, inteleasa ca o permanenta actiune, interactiune, trecere a ceva in altceva, ca schimbare in genere. Orice transformare, orice influentare reciproca a elem unui sistem, activitatea oamenilor; Obiectivitatea ei reiese din independenta sa fata de constiinta umana ..Caracter contradictoriu prin interactiunea fortelor contrare(atragere /respingere).Stabilitatea e necesara leg reciproce intre elem unui sistem. Misc reprez orice schimbare.Ea nu treb inteleasa ca o simpla schimb a pozitiei corpului in spatiu, ca o deplasare mecanica.Misc reprez orice transformare, orice influientare reciproca a elementelor unui sistem, schimbul de substante in, schimul de substante in celulele organismului, activitatea oamenilor ca temelie a vietii lor sociale etc. Miscarea e completata de starea de repaos, care defineste acele stari ale miscarii ce asigura stabilitatea obiectului si conservarea calitatii lui. Conform structurii materiei deosebim 5 forme principale de miscare:mecanica(o simpla deplasare a macrocorpurilor,maselor mecanice,o deplasare a corpurilor ceresti in spatiul universal);fizica(miscarea moleculelor,include procesele ce au loc in interiorul stelelor si plantelor,interactiunea particulelor elementare) , chimica(miscarea atomilor in interiorul moleculelor,ca rezultat are loc transformarea calitativa a interactiunii moleculelor),biologica(procesele de formare si activare vitala a organismelor vii,a plantelor,animalelor,a omului); sociala(aparitia si dezvoltarea societatii umane,activitatea vitala a ei). Raportul dintre miscare si dezvoltare da nastere la o noua forma a miscarii Forma Sociala a ei, care reflecta aparitia si dezvoltarea societatii umane, activitatea vitala a societatii. Dezvoltarea progresiva este determinata de schimbari calitative si/sau cantative, ce sunt ilustrate printr-un progres, adica trecerea dintr-o stare inferioara in alta superioara, care manifesta caracteristici evolutive. Dezvoltarea regresiva reprezinta procesele de stagnare,este o miscare distuctiva a fenomenului.Ea se exprima in reprimari si refulari. Dezvoltarea regresiva consta transformari ce conditioneaza pierderea, disparitia sau degenerarea unor anumite caracteristici, trasaturi si insusiri a anumitor fenomene, lucruri, obiecte, si care de obicei determina simplificarea sau in genere disparitia acestora.In economie, putem exemplifica drept dezvoltare regresiva, disparitia anumitor profesii, aparitia inflatiei, a somajului.In domeniul culturii, dezvoltarea regresiva se manifesta prin degenerarea unor anumite obiceiuri, pierderea completa a lor, sau inlocuirea unor traditii cu elementele contemporane ale tehnologiei si tehnicii. 24.Esenta dialecticii si legile ei. Dialectica este invatatura fundamentala a invataturii hegeliene,conform careia tot ce exista are caracter contradictional,apare in rezultatul luptei contrariilor,fiind caracteristica universala a existentei.Dialectica e invatatura conform careia tot ce exista este in vesnica schimbare si transformare ca rezultat al luptei contrariilor.Prin metoda dialectica de gindire filosofia e afirmata stiinta universala despre natura,societate,gindire. Legile dialectice: 1)unitatea si lupta contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii,dar nu orice 2 parti contrare formeaza o contradictie.Contradictiile sunt formate de parti contrare care concomitent se exclud, fiind diferite,dar si sunt identice,caci una fara alta nu poate exista.Intre partile contrare,la o etapa de existenta incepe o lupta intre ele,trecind prin 3 etape: aparitie,dezvoltare,realizare,proces ce se incheie cu victoria uneia din parti,dupa care apare o noua realitate care e contradictorie de la inceput. 2)transformarilor calitative si cantitative vine ca confirmare a primii legi,afirmind ca orice fenomen consta din calitate si cantitate.Unitatea calitatii si cantitatii o prezinta masura.Calitatea este ceea ce face ca lucrul sa fie ce este.Cantitate este calitatea in timp si spatiu.Fiece lucru ramine neschimbat cit se pastreaza masura,insa la un moment calitatea nu mai suporta transformarile cantitative dinamice,trecindu-se la o alta stare calitativa si cantitativa. 3)negarea negatiei se caract. prin triada care e unitatea tezei, antitezei si sintezei ce reprez. 2 negari: logicoformala si dialectica (trecereala o alta stare de existenta prin pastrarea principalelor aspecte pozitive ce asigura dezvoltarea progresiva a fenomenului). Determinismul este o formulare ce cauta sa explice caracterul determinant(cauzal,logic,necesar) al lucrurilr si proceselor.In filosofie termenul determinism stabileste caracterul determinant al proceselor din univers,dar si teoriile care releva caracterul determinant si mecanismele determinarii din univers. In dezvoltarea gindirii filosofice,pornind de la teoriile si realitatile stiintifice,s-au constituit 2 tipuri fundamentale de explicatie determinista: metafizic si probabilist. Concepte privind mecanismul determinismului: 1)necesitate si intimplare 2 modalitati(diferite dar corelate reciproc) de existenta sau dezvoltare a sistemelor,de realizare a unor tendinte posibile ale acestora. Necesitatea modalitate de existenta/manifestare a unor stari ,tendinte ale sistemelor ce decurge din natura interioara,determinind integritatea,esenta si directia principala de miscare a sistemelor. Intimplarea mod de existenta/manifestare a unor stari ce decurge din factorii exteriori si se caract prin variabilitate si inconstanta.

11

2)posibilitate-realitate-probabilitate prin realitate intelegem fenomenele,procesele produse in timp,iar posibilitatea se refera la tendinte care nu au avut loc.Realul este posibilitatea infaptuita,iar posibilitatea este una din modalitatile virtuale ale realitatii viitoare. 3)Cauzalitatea o relatie dintre cauza (fenomenul/ansamblul de fenomene care genereaza schimbarea) si efect (rezultatul procesului de generare).Legea cauzalitatii poate fi formulata: o anumita cauza produce cu necesitate,intotdeauna si pretutindeni acelasi efect numai daca exista aceleasi conditii.Raportul de necesitate dintre cauza si efect este mijlocit de conditii (complex de fenomene ce nu pot genera nemijlocit efectul,dar insotind cauzele in timp si spatiu si influentindu-le,asigura o evolutie a acestora p/u aparitia efectului),iar variatia conditiilor o determina pe cea a efectelor acelorasi cauze. 4)finalitate si scop finalitatea exprima raportul de necesitate,ce asigura unui lant cauzal o directie de evolutie a fenomenelor.Se manifesta ca o tendinta spre echilibrul sistemelor,spre conservare calitativa,izvorul ei fiind unitatea contrariilor interne.Scopul-categorie aplicabila numai la studierea cauzalitatii fenomenelor sociale,caci in natura nu exista scop.Posibilitatea scopului nu rezulta din liberatea absoluta a alegerii,ci din cunoasterea cauzalitatii.Se manifesta ca o actiune constienta,intentie,act de vointa. Indeterminismul conceptie filosofica antistiintifica,idealista,opusa determinismului conform careia fenomenele naturii si ale societatii nu sunt determinate cauzal,nu se supun necesitatii si legitatii obiective,iar oamenii dispun de o libertate absoluta a vointei.Indeterminismul submineaza bazele stiintei si deschide calea conceptiilor religioase,absolutizeaza rolul istoric al actiunilor constiente si al vointei oamenilor,considerind ca determinismul ar exclude posibilitatea oricarei alegeri,orice rol al activitatii constinte al omului. Indeterminismul se manifesta in forme diverse: -interpretarea neintemeiata a relatiilor de nedeterminare in sensul infirmarii legii cauzalitatii in microcosm; -tendintele din sociologia burgheza ce neaga legile obiective ale dezvoltarii sociale,inlocuind studiul lor cu analiza statica a legaturilor functionale si structurale din cadrul grupelor sociale. Din punct de vedere filosofic,indetrm. reprez. un caracter al naturii sau un efect de limitare a cunoasterii de catre noi a naturii. Legea este o categorie ce desemneaza raporturi necesare,relativ stabile si repetabile intre sisteme sau prcese,aspecte interne ale sistemului sau stadiile succesive ale unui anumit proces.Trasatura fundamentala a legii este esentialitatea,caci legea si esenta sunt concepte de acelasi ordin ce asigura o cunoastere mai profunda de catre om a fenomenelor si universului.Legea e un raport necesar ,exprimind identitatea in diversitatea si deosebirea fenomenelor ce fac parte din aceeasi clasa. Dupa gradul de generalitate legile se clasifica in: - universale - studiate de ontologie;sunt legi cu caracter general,guvernind totalitatea universului natural si social,materila si ideal.(legile dialectice).Ele sunt valabile p/u toate formele de miscare,nivelele de organizare a existentei si cunoasterii. - specifice guverneaza sisteme si procese intr-un anumit domeniu de existenta,forme de miscare (legi chimice,biologice,fizice). Dupa criteriul complexitatii actiunilor: - dinamice actioneaza in fiecare caz individual (legea punctului material in fizica clasica,conservarea si transformarea energiei) - statice exprima necesitatea fenomenelor intimplatoare,o expresie a necesarului la nivelul fenomenelor de masa. Mai sunt si legi: -de stare stabilitatea unor structuri sau a unor dependente coexistente intre fenomene -de desfasurare mecanismele variabilitatii sistemelor,ele reprezentind succesiuni de stari si mecanizme genetice (cauzale). 27. Notiunea de constiinta. Structura constiintei. Problema constiintei in Filosofie si Psihologie. O contribuie esenial privete structura psihicului uman, n opera fondatorului psihanalizei (care, firete, a evoluat n timp) existnd o dubl tripartiie. Iniial, s-a distins ntre incontient (condus de principiul plcerii care rspunde tendinelor noastre instinctual-pulsionale), precontient (ndeplinind precumpnitor funcii de cenzur, filtrnd, escamotnd i deformnd coninuturile primei instane) i contient (guvernat de principiul realitii, format n virtutea prelurii i asimilrii normelor socio-morale i a acceptrii unor constrngeri de aceast factur), impulsurile circulnd pe vertical n mod ascendent (prin recanalizri i sublimri) sau descendent (prin reprimri i refulri). Ulterior (dup 1920), legat de personalitate, se disociaz ntre Sine, Eu i Supra-eu, ntre atari paliere stabilinduse relaii dinamice i genetice complexe (investiii energetice, compensri i decompensri etc.). Sinele (das Es) constituie structura primar i arhaic, o zon obscur, haotic i inabordabil pe ci nemijlocite, iraional i imoral, incluznd tot ceea ce este ereditar i i are originea n organizarea cerebral, instinctele n primul rnd. Sub nrurirea lumii reale exterioare i impactul sistemului percepie-contiin, o parte a sa sufer anumite modificri, dnd natere Eului (das Ich), sediul concilierii dintre celelalte dou nivele, ndeplinind sarcini de asimilare a stimulilor din afar, de nmagazinare mnezic a experienei dobndite, de protecie psiho-somatic, de ngrdire i control a fondului pulsional, de identificare cu anumite modele, de adaptare la mediu i transformare a acestuia prin

12

activitate .a. n fine, derivnd din Eu dar fiind autonom fa de el, Supra-eul (das berich) este o instan ce se dezvolt progresiv nc din copilrie, pe baza interiorizrii diverselor imperative i prohibiii de caracter social, ca i a stvilirii tendinelor individuale de satisfacere nemsurat a propriilor plceri. Tutelat de principiul datoriei, funcioneaz asemeni unui judector sever i intransigent care nbu, din poziia contiinei morale, apetiturile interzise depozitate n Sine. SAU Constiinta este cea mai inalta forma de reflectare a realitatii, proprie numai oamenilor, un produs al activitatii creierului uman ce a aparut sub actiunea conditiilor sociale. Constiinta etse o forma de reflectare specific umana, care din punct de vedere genetic se constituie in urma modificarii calitatilor, a formelor preumane de reflectare, sub influenta decisiva a factorului social. Din punct de vedere structural ea reprezinta unitatea complexa a unor procese psihice cognitive, afective si volitive, iar din punct de vedere functional este o functie a creierului uman. In structura constiintei pot fi delimitate 3 parti: cognitiva, emotiva si volitiva. Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii, formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte procese psihice, se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut, prezent si viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. O alta trasatura importanta a gindirii este creativitatea. Gindirea are un rol activ, constructiv, creatia in constiinta anticipind si pregatind creatia reala, obiectuala, in sfera actiunii practice. 28. Constiinta de sine: esenta, caracteristica, manifestarea. Contiina de sine constituie reflectarea n contiina individului a propriei existene psihice i sociale. Se structureaz n cadrul relaiilor sociale, individul cunoscndu-se pe sine i delimitndu-se de ceilali prin comparare cu semenii si. Individul devine, astfel, o contiin personalizat, individualizat. Constiinta de sine in sens filosofic general constiinta ca propria existenta si actiune depend de o cunoastere de sine implicita in orice actiune. Trebuie sa destingem o constiinta de sine reflectata cand se cunoaste sinele si propria activitate prin revenire la un act precedent de cunoastere si o constiinta de sine concomitenta, adica o activitate ccare insoteste o alta cunoastere care cunoaste un obiect particular si determinat si in acelasi timp este constienta ca se gandeste la acel obiect. Elaborarea primelor perceptii este conditionata, evident, de dezvoltarea cerebrala si de dezvoltarea conexiunilor dintre ariile de proiectie corticala, ele (perceptiile) reprezentand un proces complex la care, initial vor participa un numar redus de analizatori, printre care, in mod special, cel vizual si cel gustativ. Pe baza primelor perceptii se vor forma in scurt timp reprezentarile, la inceput avand un caracter rudimentar si primar, schematic si neelaborat. Constiinta de sine are insa mult mai multe fatete si face referire la o multitudine de continuturi diferite ea ne tine in contact (acumuland in permanenta date despre noi) nu numai cu fizilogicul si cu afectivul, ci si cu vasta retea de procese si continuturi cognitive, permitandu-ne, astfel, sa fim constienti de eficienta noastra intelectuala, de calitatea si fiabilitatea proceselor noastre de procesare cognitiva, de stabilitatea si operativitatea mnezica, de stabilitatea si distributivitatea atentiei, de bagajul de achizitii teoretice si practice, etc (eul epistemologic). Constiinta de sine ne mai permite ca, in baza unei educatii adecvate, sa fim permanent constienti de pozitia noastra in fata celorlalti, de raporturile dintre noi si ceilalti si ne ajuta sa abordam conduite, atitudini si comportamente adecvate contextului social si sa ne pozitionam corect in grupurile de apartenenta (eul social). Prin urmare, asa cum spuneam mai devreme, la nasterea si dezvoltarea constiintei de sine concura toate aceste euri, primul dintre ele care se contureaza in cursul unei dezvoltari tipice fiind eul corporal [ (Eu) sunt]. Imediat dupa el se dezvolta eul biografic (Cine sunt?) si cel material (Eu am) si apoi, mai tarziu, prin ramificarea si imbogatirea conexiunilor dintre copil si mediu - eul social (Eu si ceilalti), eul epistemologic (Eu cunosc), eul axiologic (Eu ma indoiesc) si, in ultima instanta, cel mai complex eul spiritual (Eu cred Kant imparte constiinta de sine in constiinta a intelectului si constiinta a simtului intern prin care eul este in acelasi timp, subiect al gandirii si obiect al perceptiei. Constiinta de sine este constiinta pe care eul o are despre sine ca subiect al gandirii ca o contitie a oricarei cunoasteri si de aceea nu creaze propriul obiect, cu materialul ii este dat, ii insoteste reprezentarile. La Schelling actul constiintei de sine este ideal si real deopotriva. La Hegel, Constiinta de sine este ratiunea inteleasa ca substanta, ca realitate. 29.Constientul si incostientul.Invatatura lui S.Freud si neofreidismul. Intemeind psihanaliza ,Freud a demonstrat ca psihicul uman nu este unul reductibil la fenomenele constiente ce tin de incostient.Formele incostientului uman,aflate intr-o interactiune permanenta la nivel psihic cu constiinta ,sunt date eriditare,autonomiste,instincte,complexe psihologice,fenomene de refulare,obsesii si dorinte.Viata incostienta a omului se divizeaza intr-un incostient organic,care se refera la functionarea organelor si glandelor endocrine,si un inconstient psihic. Acestea sunt mereu in interactiune,in tensiune si chiar conflict cu constiinta.Impreuna, explica comportamentul uman.Numai prin contiinta putem cunoaste actele incostientului si sa ne dam seama de prezenta si actiunea sa la nivel psihic.Dar amenintarea degradarii sale,a constientului,prin predominarea inconstientului,a irationalului planeaza mereu asupra omului ca fiinta rationala si constienta si doar

13

prin eforturile sale neincetate el poate ramine astfel.Impulsurile inconstientului sunt asunse in profunzimile biologice ale fiintei umane,fiind opus constiintei.A deveni constient inseamna totodata a cenzura actiunea inconstientului. In anii 80 ai sec 19 Freud vine cu declaratia si descopera ca activitatea omului este determinate nu atit de factorul rational de constientizarea faptelor sale cit de factorul irrational, inconstient. El propune pentru prima oara in medicina si filosofie o noua structura a psihicii omului si anume evidentiaza 3 trepte in psihica omului: Sinele Eul si Supraegoul. Traditional, spune el, se considera de veakuri ca omul este dirijat de propria constiinta Eul, sovestea si valorile sociale normele, traditiile, idealurile, morala care esre existanta in societate. Freud rastoarna aceasta reprezentare si spune ca in afara de constiinta de sine, a individului si constiinta sociala SuperEgoul exista o lume interna in fiecare om, o lume necunoascuta, inconstienta care consta din ansamblul tuturor instinctelor care il domina pe om, care ii determina toate fortele de gindire a omului.Sinele este forta motrice a omului si a societatii. Problema consta in faptul ca intre sinele si Eu si SuperEu apare contradictie, contradictie care uneori obtine caracteristica fundamentala, caci Sinele spune Vreau ; SuperEul spune nu se poate si Eul trebuie sa solutioneze problema data. In cazul in care problema nu este solutionata, adica contradictia data, atunci are loc devierea de la constiinta normala. Neofreudistii conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice functionale. Ei considera la fel ca si Freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute, ci de factori sociali nevrozele sunt provocate de factori culturali scria Karen Horney in Our Inner Conflicts. E. Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Caracterul omului , pasiunile si grijile lui sunt produsul culturii; defapt omul insusi este creatia si realizarea cea mai importanta a eforturilor neintrerupte ale omenirii, a caror naratiune Fromm o denumeste istorie. Sunt 2 curente principale in neo-freudism: psihoterapia social (tendina culturalist n psihanaliz) via E. Fromm (umanism socio-psihanalitic) (individul e purttorul socialului i nu elementul constitutiv lui), K. Horney (anxietate fundamental), neopsihanaliza clinic via J. M. Lacan (hermeneutica psihanalitic), O. Rank (traumatismul naterii), W. Reich (orgasmul e intrinsec oamenilor normali) (energia biologic inhibat devine sursa comportamentelor iraionale i ca atare revoluia sexual se declar necesitate stringent) Neo-freudismul ramane un bun castig in deschiderea obiectului psihologiei spre influentele externe, sociale. 31. Contiina i limba. Contiina i memoria. Intelectul artificial i modelarea procesului de gndire. Pe parcursul evolutiei specie umane constiinta isi asuma functia de simbolizare , care consta in asigurarea unei comunicari intersubiective. Constiinta, gindirea nu se poate realiza n afara limbajului. Precizind deosebirile dintre limb i limbaj F. Saussure definete limba ca instituie social pstrat prin uz, dar supus modificrilor i ca sistem semantic cod format din inventarul de semne i de reguli dup care se realizeaz combinrile de semne. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul crora se cunoate i se comunic ntr-o comunitate uman, precum i totalitatea normelor gramaticale sintactice i semantice de fromare a propoziiilor i frazelor cu sens. Limbajul reprezint fenomenul lingvistic prin care limba exist i funcioneaz realmente, cuprinznd infinitatea propoziiilor concrete enunate de indivizi, pornind de la sistemul de cuvinte i reguli gramaticale specifice limbii. Limba are un coninut semantic ce nu se schimb cu fiecare act al gndirii individuale, ci formeaz o baz stabil de la care omul pornete i prin care i realizeaz activitatea sa de gndire. Limba, sub aspect semantic, apare ca un sistem de analiz, sintez i generalizare a fenomenelor, elaborat n dezvoltarea istoric a societii, incluznd experiena cognitiv anterioar. Constiinta este memorie, fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria le fel ca si limba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii, de a actualiza trecutul, de amentine si de a nu da uitarii cunostintelor obtinute. Memoria este si un factor cultural pe care se bazeaza cultura oricarui popor, care consta in bucurii, traditii, norme-morale. Memoria este identitatea eului nostru pe axa timpului. Bergson definea constiinta, in primul rind, ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria si-a pierdut o parte din constiinta, identitatea de sine. Memoria ca element al culturii determina si spiritual national prin care un popor se caracterizeaza. Elementul de baza al intelectului artificial este gandirea. Toate procedeele caracteristice gandirii pot fi identificate cu rezolvarea unor probleme. Rezolvarea unei probleme presupune alcatuirea unui algoritm conform caruia solutia poate fi gasita. Se disting 2 tipuro de probleme: mecanice si intelectuale. Rezolvarea problemelor mecanice presupune efectuarea unor operatii simple (calcul mathematic) dupa un algoritm deja stabilit (ceea ce poate fi efectuat de catre om sau orice masina de calcul sin u necesita constientizarea procesului si rezultatul obtinut). Rezolvarea problemelor intelectuale necesita anumite abilitati intelectuale de a analiza, sintetiza, deduce, concluziona etc. Misiunea intelectului artificial este de a alcatui acesti algoritmi. Majoritatea problemelor de acets gen pot fi clasificate in grupuri care necesita un algoritm comun.

14

32. Noiunea de cunoatere i cunotine. Subiectul i obiectul cunoaterii . Procesul cunoasterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfasoara ca urmare a inzestrarii naturale a omului cu capacitati cognitive , omul nefiind constient de el , ci numai de rezultatele lui Prin cunoatere, omul i descrie i explic existenele concrete, expli condiiile, cauzele i legile acestora, scoate la iveal structurile, nsuirile i funciile lor. Cunoaterea este procesul elaborrii cunotinelor, producerii ideilor sau enunurilor despre realitate, ea este procesul specific uman de reflectare activ, complex i contient a lumii reale, procesul transpunerii i traducerii naturii, societii i gndirii n sistemul lumii de idei, n limbajul specific al abstraciilor. Deci cunoaterea se bazeaz pe reflectare i putem conchide c cunoaterea este cazul specific uman de reflectare i nsuire informaional a realitii. Cunoaterea este un proces, o nlnuire complex de acte, un proces care l nsoete i l angajeaz pe om pe tot parcursul dezvoltrii lui, ca individ i ca specie. Numai omul este agent cunosctor, numai el poate intra n relaii de cunoatere cu ntregul su cosmos exterior i interior. Exist mai multe tipuri de cunoatere comun i sistematic, empiric i teoretic, tiinific, filosofic, artistic etc. La o analiz global a procesului cunoaterii, putem distinge dou pri structurale fundamentale ale lui: obiectul cunoaterii i subiectul cunoaterii. ntreaga lume reala este sau devine obiect al cunoaterii. Obiect al cunoaterii este nu numai esena, ci i fenomenul, momentele dezvoltrii unui sistem. Subiectul cunoateri este omul, nzestrat doar el cu structurile i funciile necesare producerii de idei. Dar omul este nu numai subiect al cunoaterii, dar i subiect al practicii i subiect al valorii. Condiiile ce-i instig pe om spre cunoatere snt cele ale raionalitii care le presupun i cele ale perceptibilitii. n manifestarea acestor condiii raiune, memorie, percepie intervin, de regul, i elementele limbii. Limba constituie mijlocul de comunicre al produselor cunoaterii, dar i un instrument al elaborrii i producerii cunotinelor. Capacitile omului de cunoatere senzorial snt limitate de natur, dar prin inventivitate tehnic omul i-a suplimentat sistemul structurilor prin care produce procesul cunoaterii: (microscoape, telescoape, aparate de msur etc.), capacitile de memorare (cri, biblioteci, instalaii tehnice de stocare etc.) i chiar de prelucrare i utilizare a informaiei cognitive (calculatoare i roboi). Aceast tehnic nu are menirea de a substitui omul n procesul cunoaterii, ci doar de al ajuta. Structurile si operaiuniile care fac din om agent al cunoaterii au un caracter social-istoric, care depinde de concursul educaional al unui mediu social, de premisele perceptibilitii, memoriei, limbii, gndirii. Ca subiect al cunoasterii omul nu apare i nu se manifest ca un individ izolat, ci ca persoan concret cuprins n anumite structurii ale vieii sociale, determinat de ele. 34. Cunoaterea tiinific, Specificul i Structura ei. Epistemologia, paradigma stiinific. Cunoaterea tiinific reprezint procesul de creaie al ideilor prin aciunea subiectului asupra obiectului. Rezultatul acestei aciuni are un coninut determinat de obiecte n msura n care acesta este nsuit sub aspect cognitiv de subiect. Orientarea tiinific ctre studierea obiectelor care pot fi incluse n activitatea practica a omului repreyint o particul important a cunoaterei tiinifice. Cunoaterea tiinific reflect obiectele n forma practicii. Acest proces este condiionat att de particulele obiectului de studiu, ct i de o mulime de factori socioculturali. Metodele i formele de cunoatere tiinific pot fi clasate confrom urmtoarelor criterii: gradul lor de generalitate, specificul inferenei logice, caracterizeaz cunotinelor obiinute prin aplicarea lor, tipurile de concepte necesare pentru formularea lor. n acest sens putem vorbi de metode generale, particulare i singulare, inductive i deductive, empirice, teoretice i logice, analitice i sintetice, calitative i cantitaive. Desigur, la cercetarea formelor i metodelor de cunoaterii tiinifice trebuie s purcedem de la observare la experiment. Termenul de observaie tiinific este utilizat n sens larg i ngust. n sens larg, observaia cuprinde att observaia propriu-zis ct i experimentul tiinific. n sens ngust, observaia este o form a cunoaterii perceptive realizate pentru descoperirea i formularea faptelor tiinifice. Observarea tiinific este un proces ncepnd cu observaiile senzoriale directe. Obiectivitatea i precizia observrilor tiinifice depind de o serie de factori obiectivi i subiectivi: 1) natura fenomenului cercetat; 2) sensibilitatea organelor de sim ale observatorului; 3) numarul observrilor realizate; 4) aparatele, utilajele i instrumentele utilizate; 5) natura teoriilor prin care contientizm percepiile n fapte de observaie. Experimentul este o from a cunoaterii n scopul descoperirii i formulrii faptelor tiinifice i a legilor ce le guverneaz, presupunnd intervenia premeditat a omului n desfurarea fenomenelor i proceselor reale. Experimentel tiinifice pot fi clasificate dup urmtoarele criterii: 1)naturale i sociale; 2) clasice i neclasice; 3) reale i ideale,etc. Dezvoltarea cunoaterii tiinifice nu se reduce numai la acumularea faptelor de observaie, ci dimpotriv, ea este de neconceput fr naintarea n permanen a unor ipoteze care s explice aceste fapte, s scoat la iveal corelaiile dintre ele, s rezolve contradiciile ce apar n mod inevitabil ntre faptele noi i concepiile precedente. Procesul cunoaterii tiinifice este rezultatul concurenei dintre ipoteze n soluionarea situaiilor problematice, de proporii mai mici sau mai mari, existente n orice moment n cadrul unei sau altei tiine. Procesul de elaborare a ipotezelor depinde de o mulime de factori informaionali i sociopsihologici, aria lor desfurndu-se de la generalizarile inductive pn la ipotezele matematice.

15

(La o analiza globala a cunoasterii a procesului cunoasterii putem distinge 2 parti structural ale lui:obiectul cunoasterii si subiectul cunoasterii. Si anume obiectul cunoasterii se refera la lumea reala,la esenta ,la fenomene precum si la dezvoltare.Pe cind subiectul cunoasterii analizeaza omul cu structurile si functiile necesare producerii ideilor. Cunoaterea tiinific presupune dou niveluri relativ distincte, care se ntreptrund ns i se implic reciproc: nivelul empiric i nivelul teoretic. Nivelul empiric const din fapte, date empirice ale tiinei. Orice cunoatere tiinific, pornete i se spijin permanent pe un mare numr de fapte, care reprezint nregistrri, "decupaje" specifice ale caracteristicilor obiectelor i fenomenelor individuale. Prin gruparea i compararea faptelor, ea descoper regularitilor empirice sau legile empirice. Acestea nu sunt inc legi teoretice ntruct nu explic i nu prevd fenomenele ci surprind o repetabilitate observata. Regularitile empirice apar adesea sub form de corelaii. Ele reprezint materia prim a tiinei care ns nu se rezum la acestea. Ea aspira constant ctre elaborarea de teorii, de explicaii eseniale, generale, fundamentate pe o concepie determinist, n cardul creia se urmrete sa se descopere cauzele acestor regulariti.) Epistemologia reprezint o ramur a teoriei Stiintei si a Filosofiei. Ea analizeaza aparitia structurii, metodei si veridicitatea cunoasterii stiintifice. Una din sarcinile epistemologiei consta in a stabili conditiile, valoarea si limitile cunoasterii stiintifice, gradul de certitudine cunostintelor obtinute da a analiza metodele ce duc la sporirea certitudinii ei. Epistemologia formuleaza probleme si-i sugereaza si metode de solutionare a lor, caile de integrare a noilor solutii stiintifice in ansamblul cunoasterii umane. Paradigma este o construcie mental larg acceptat, care ofer unei comuniti sau unei societi pe perioad ndelungat o baz pentru crearea unei identiti de sine (a activitii de cercetare de exemplu) i astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. La Thomas Kuhn baza practicii cercetrii i a consensului ntr-o tiin care a atins stadiul maturitii nu este teoria tiinific, ci ceva mai complex, paradigma. Kuhn argumenteaz c cercetarea tiinific n disciplinele care au ajuns n acest stadiu nu este condus n primul rnd de teorii i reguli metodologice generale, ci de experiene mprtite n comun, ce sunt ncastrate n paradigme. Paradigmele nelese ca realizri tiinifice exemplare, ca exemple concrete de formulri i soluii ale problemelor tiinifice, sunt baza acelui acord al oamenilor de tiin asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare tiinific matur. Paradigmele sunt realizri tiinifice universal recunoscute care, pentru o perioad, ofer probleme i soluii model unei comuniti de practicieni. Ca realizri tiinifice care ofer modele de formulare i rezolvare de probleme unui grup de cercettori, constituie entiti complexe ce cuprind elemente de natur teoretic, instrumental i metodologic. Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare msur una tacit. Formularea i rezolvarea de probleme pe baza cunoaterii tacite cuprinse n paradigme constituie ceea ce Kuhn numete tiin normal sau cercetare normal.Regulile deriv din paradigme, dar paradigmele pot ghida cercetarea chiar n lipsa regulilor. 36. Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si stiinta. Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme ale reflectiei filozofice, referndu-se la valoarea cunoasterii umane in genere si a celei stiinifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului cunoasterii in contextual restrans al relatiei cognitive relatia dintre om, ca subiect epistemic, si lume, ca obiect al cunoasterii. Au aparut noi contexte de abordare a problemei in cauza: 1) cel logico-semantic, cercetarile caruia privesc reconstituirea conceptului de adevar in cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate; 2) cel metodologic, in cadrul caruia sunt studiate aspectele pragmatice ale adevarului, regulile si normele procedurilor de confirmare si respingere; 3) cel epistemologic, prin care se umrareste elaborarea unui concept intergral al adevarului. Aristotel a elaborat o conceptie complexa asupra adevarului: A enunta ca ceea ce este - nu este, constituie o propozitie falsa, dimpotriva, o enuntare adevarata este aceea prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este. Aceastra fraza reda miezul teoriei adevarului-corespondenta. Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca propozitiile spun ceva despre realitate, astfel incat daca spun cum este realitatea, atunci sunt adevarate si daca nu spun cum este realitatea, atunci sunt false. Este numita astfel deoarece adevarul consta in corespoondenta dintre continutul propozitiei si realitate. In decursul secolelor au mai fost formulate inca 2 teorii. Conform teoriei coerentei a spuna ca o propozitie este adevarata inseamna a spune ca este in concordanta cu toate celelalte propozitii acceptate. Coerenta nu este numai un criteriu al adevarului, ci chiar caracteristica definitorie a acestuia. Ceva e adevarat atunci si numai atunci cand concorda cu alte propozitii, nu cu faptele. Adeptii teoriei pragmatiste a adevarului au luat drept baza punctul de vedere, conform caruia functia gandirii consta in a forma idei care sa se deosebeasca si sa fie utile in activitatea practica. Numai activitatea practica ofera un criteriu pentru a stabili ca unele propozitii sunt adevarate, iar altele false. Astfel in stiinta adevarul unei idei este determinat de verificarea, confirmarea experimentala. Daca, utilizand o ide stiintifica, am produs o anumita stare de lucruri dorita, atunci aceasta ide este adevarata. A spune ca o ide este adevarata, nu inseamna a spune ca ea corespunde faptelor, ci altceva: ca ea s-a dovedit a fi functionala, utila in gasirea unor solutii acceptabile la problemele si necesitatile practice. Perspectiva definirii adevarului ca adecvare a imaginii noastre gnoseologice impune plasarea pe prim-plan a ideii obiectivitatii adevarului. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea adecvata a unui continut real ce exista independent de constiinta subiectului cunoscator. Obiectivitatea adevarului trebuie inteleasa ca o tendinta mereu reinnoita si niciodata realizata definitiv. Cunostintele noastre despre realitate nu se obtin printr-un sinur act de cunoastere, ci in cadrul unui proces, ceea ce face ca ele insele sa se constituie intr-un proces care reda devenirea obiectului cunoasterii. Ceea ce inseamna ca adevarul cunostintelor este in continua devenire. Cunoasterea umana este prinsa intre polii unei contradictii: de pe o parte posibilitatea si tendinta subiectului de a cunoaste integral totul si, de pe

16

alta parte, imposibilitatea realizarii acestei tendinte din cauza infinitatii obiectului cunoasterii si limitarii cunoasterii a subiectului concret. Din aceasta cauza adevarul nu se obtine dintr-o data, dar reprezinta un process destul de complicat ce presupune existenta atat a adevarului relative, cat si a celui absolute. Adevarul relative reflecta cu aproximatie starea obiectului, iar adevarul absolut reflecta starea obiectului intr-un mod deplin. 37.Societatea ca obiect de studiu al filosofiei.Structura societatii,elementele ei. Societatea este ca un sistem nemarginit,hipercomplex,care e capabila de autoreglare si autoperfectionare,dar si de autodepasire a propriei sale organizari.Aristotel spunea ca omul este fiinta politica,destinata a trai in societate.Omul este o fiinta sociabila mai mult decit albinele.Anu face parte dintr-o cetate este a fi o natura degradata sau superioara omului (fiara sau zeu). Fenomenele sociale au caracter obiectiv.O trasatura a societatii sunt relatiile sociale,care leaga indivizii si actiunile lor individuale intr-o unitate.Relatiile sociale leaga individul cu grupul,grupurile mari realizindu-si activitatile economice,politice,juridiciare,morale in societate. Dupa K.Marx formatiunile sociale reprez trepte in dezvoltarea societatii.Orice formatiune se caract printr-un sistem propriu si specific de relatii de productie.Acest concept a minimalizat si negat rolul factorilor spirituali in viata sociala,vulgarizind rolul factorilor materiali,construind societatea socialista si in mintaliattea oamenilor.Conform conceptului stadiilor cresterii a lui W.Rostow societatea e un tot intreg care trece prin anumite faze p/u a avansa de la societatea traditionala la cea postindustriala.Aceasta teorie abordeaza etapele dezvoltarii pe baza dezvoltarii tehnicii si conform ei,societatea contemporana si-a schimbat natura.Prin cresterea numerica a paturi mijlocii,preluarea functiilor de conducere de tehnocratie,cresterii nivelului de trrai,inlaturarea conflictelor si luptei de clasa,s-a deplasat accentul de pe conflictul bazat pe interese de clasa spre conducatoricondusi/ Societatea si socialul presupun fiintarea colectiva.Raportul individ-societate: -Individul si societatea nu sunt autonome,individul existind in incinta societatii,iar societatea impreuna cu indivizii.Privind raportul acesta au existat mai multe conceptii: la grecii antici era autonomia individului,a demnitatii sale,dar principiul spiritual era colectivismul.Abia in epoca Renasterii si cea moderna se promoveaza individualismul prin J.Locke. Societatea este un sistem de interactiuni,relatii intre elementele sale constitutive.Individul si societatea sunt realitati mereu impreuna. Elementele principale ale unei societati sunt : -clasele (Ansamblu de persoane grupate dup criterii economice, istorice i sociologice.), -natiunile (Comunitate stabil de oameni constituit istoricete i aprut pe baza unitii de limb, de teritoriu, de via economic i de factur psihic, manifestate n particularitile specifice ale culturii), -popoarele (Form istoric de comunitate uman, superioar tribului i anterioar naiunii, ai crei membri locuiesc pe acelai teritoriu, vorbesc aceeai limb i au aceeai tradiie cultural.) 38.Sistemul economic al societatii.Economia ca scop de existenta a societatii. Cultura si economia au o relatie foarte strinsa,astazi vorbindu-se despre intreprinderi inteligente cu un comportament suplu si adaptabil la schimbari si cu o productie bazata pe munca de creatie intelectuala.Activitatea economica reprez un proces de conjugare asubiectului si obiectului,o actiune a omului asupra naturii,si a ceea ce aceasta ne ofera ca resurse,o obiectivizare a subiectului si o umanizare a naturii.In acest proces omul realizeaza o transpunere a actiunilor legilor naturi (mecanice,chimice,biologice) in activitatea productiva.In procesul muncii omul apare ca principiu activ,iar natura ca cel pasiv.Datorita rolului activ al omului, natura e recreata prin cultura si munca,supunindu-se nevoilor si sopurilor oamenilor,a societatii.Satisfacerea nevoilor omului de hrana ,adapost,imbracaminte constituie obiectivul prim al activitatii economice.P/ua rezolva acest obiectiv omul a creat unelte,dispozitive si s-a asociat si organizat p/u a fi mai eficient,oate acestea fiind posibile prin limbaj,valori morale,juridice prin care omul se umanizeaza pe sine si relatiile dintre indivizi. -Economia este o :suspendare a consumatiei,in sensul ca omul nu consuma tot ce are la dispozitie sau ceea ce produce la un moment dat,ci rezerva si conserva o mare parte p/u viitor,p/u conditii neprielnice. -economia este o utilizare maxima a minimului, acesta fiind raspunsul omului la raritatea bunurilor. Forma superioara a economiei este capitalul cu rolul de a produce si alte valori sau bunuri economice,de a le inmulti si a se inmulti pe sine.Scopul sau este acumularea prin reinvestire in largirea productiei,retehnologizare p/u a asigura progresul economic. Viata sociala a fost si ramine un proces economic ce concentreaza cele mai multe energii umane si fizice fara de care nu ar fi progresul in general a unei societati.In epoca noastra o natiune se face resimtita prin puterea economica.Progresul economic inseamna si unul social si cultural.(invatamintul si pregatirea p/u scoala a fortei de munca,dar si productia abundenta a unor bunuri ca automobilul,electrocasnice).Progresul economic genereaza si o crestere a nr. de intelectuali.Piata si comertul initial au avut si o semnificatie culturala si istorica,punind in legaturi oamenii si culturile. 39.Societatea si natura,corelatia lor.Probleme ecologice contemporane,biosfera si noosfera.

17

Notiunea de natura inglobeaza in sine lucrurile din natura:lumina stelelor,intinderile nemarginite ale oceanelor,riurile,padurile,adica tot ce exista,universul si in acest sens e identica cu materia.Natura e materia in multiple forme,iar in sens ingust inseamna ansamblul conditiilor naturale ale existentei omului si omenirii. Gindirea antica concepea natura ca pe un intreg ce se schimba,iar omul era o parte a ei.Viata ideal era considerata cea traita in armonie cu natura.In epoca medievala natura se considera creata de Dumnezeu,dar la un nivel mai iferior ca omul (care era inzestrat cu suflet).Natura era conceputa ca izvor al raului,care trebuie depasita si supusa,iar viata omului e prezentata ca o lupta a inceputului dumnezeiesc-sufletul ,cu inceputul natural pacatoscorpul.In epoca Renasterii atitudinea fata de natura se schimba ,omul descoperind frumusetea si splendoarea ei.F.Bacon proclama scopul stiintei si tehnicii-dominatia asupra naturii.Atitudinea fata de natura incepe sa domine principiul responsabilitatii si apare spiritul de organizare,constientizare. Cele mai generale reprezentari despre corelatia dintre oamnei si natura ni le ofera mediul inconjurator.Se disting mediul natural si cel artificial.Mediul natural cuprinde geo si biosfera (sisteme ce au aparut si exista independent de om).Mediul natural insereaza izvoarele naturale ale vietii (flora,fauna) si bogatiile naturale (carbune,titei). Mediul artificial include nu numai organismele neinsufletite dar si cele vii:plante,animale.Corelatia dintre societate si mediu in urma cresterii productiei industriale apare pericolul pieirii omenirii ca rezultat al epuizarii resurselor si poluarii mediului. Problema ecologica consta in epuizarea resurselor naturale,poluarea excesiva a mediului,defrisarea padurilor,cresterea cantitatilor de deseuri,pericolul schimbarii climei care poate duce la marirea nivelulu apei in oceane. Biosfera este un sistem integru in cae actioneaza diferite biocenoze (ex: padurea este o biocenoza populata de diverse populatii)atit intre ele,cit si cu invelisul aerian,realizind schimbul de caldura al Pamintului cu spatiul cosmic,apa si rocile de munte.La o anumita treapta de dezvoltare a biosferei apar conditii p/u aparitia oamenilor. Noosfera reprez sfera ratiunii.Inarmata cu gindirea stiintifica,omenirea influenteaza procesele biologice,chimice,fizice ce au loc in biosfera. 42. Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om, personalitate. O problema importanta in determinarea esentei umane o cosntituie provlema corelatiei dintre factorul biologic si social in om, adica in ce masura omul este om datorita naturii si in ce masura datorita societatii. Omul reprezinta unitatea acestor 2 factori, caci ca fiinta biologica, omul deja se naste pentr a fi om, doar el devine om, se transforma din posibilitate in realitate, numai datorita factorului social, conditiilor social-economice, conditiil de trai in care se gaseste, se educa, activeaza. Acesti 2 factori in natura umana, in acest aspect au aceeasi pondere, fiindca numai fiinta biologica umana in contextual societatii devine om si orice alta fiinta, ce conditii nu I s-ar acorta, nu poate deveni om. Factorul biologic care desemneaza natura omului se cre a fi evaluat coretc, fiindca absolutizarea unor aspecte ale factorului biologic poate avea consecinte negative asupra unor grupe mari de oameni. Referitr la filosofia umana se folosesc notiunile om, individ, individualitate, personalitate. Omul este unitatea biologica si sociala care determina esenta finite umane, care il face pe om sa se deosebeasca nu numai prin faptul ca gandeste, ci prin faptul ca el creeaza ceea ce nu exista in natura. Notiunea de individ il caracterizeaza pe om ca reprezentant al speciei umane. Notiunea de individualitate caracterizeaza ceea prin ce el nu este identic cu altii. Prin ce individual se deosebeste de semenii sai. Daca individual semnifica unitatea sa cu specia umana, atunci individualitatea arata prin ce el se exclude de multime. Notiunea de personalitate implica caracterul social al individului ca membru al societatii date. Personalitate ca notiune istorica filosofica reprezinta particularitatile sociale ale omului ca membru al societatii. 43.Obiectul si problematica antropologiei filosofice,notiunile ei de baza.Principalele conceptii filosofice despre om. Problema omului esle una dintre problemele fundamentale abordate in filosofie.Dm cele mai vech. timpuri omul isi pune intrebarea : cine este el? Si ce ii face sa se deosebeasc de alte finite. La fel. coniinuu este actuala si problema originii fiindc din toate ipotezele naintate pe parcursul aezvoiiarii tiinei si filosofiei nici una nu este acceptata ca fiind unica adevararata cu certitudine. O poziie e comuna tuturor teoriilor : poziia ca omul reprezint o taina nedescoperita. In viziunea concepiilor religioase , omul este rezultam! creatiumi divine, creat duna chipul lui Dumnezeu dar oricare ncercare a omului de a se identifica cu Dumnezeu e strict respinsa de toate religiile. Omului i se acorda posibilitatea de a ir.telege lumea din jurul sau. de a se concepe pe sine intr-o msura limitata dar nu de a se egala cu Dumnezeu. In filosofia laica problema omului are trei modaliti generale de abordare, m dependenta de caracterul istoric al filosofici respective. Stim ca filosofiei antice ii este charactenshc cosmocentrismul, adic filosofia respective pune in centrul ateniei sale sarcina de a cunoate iurnea in ntregime si in centrul acestei lumi mereu a fost omul. Omul se identifica cu cosmosul si invers, adic daca omul gindeste inseamna ca ntregul cosmos gindeste . Fiindc si la Platon si la Aristotel totul e determinat de contiina si daca ntreg cosmosul gindeste, atunci si omul gindeste cu intreg corpul sau, deaceea concepia despre om in filosofia antica e considerate a fi cosmocentrista. Concepia medievala despre om este o comeeptie teocentrista, fiindc in epoca respective religia domina toate sferele de activitate a omului si toata existenta , toate problemele Si caile de rezolvare a lor sunt legate de credina in Dumnezeu. Nivelul credinei determina caracterul uman. Daca in filosofia antica omul intr-un mod reprezenta cosmosul, era conceput ca un cosmos, atunci in filosofia medievala omul e determinat de pregtirea lui de a sluji Domnului, de a se consacera pe deplin credinei in Dumnezeu, din care cauza idealul omului medieval este considerat ascezul, clugrul, care se dezice de toate bunurile si plcerile pamintesti pentru a se consacra credinei. Incepind cu epoca moderna, concepia despre om este antropocentrista, adic natura este privita prin prisma omului. Problema dintre om si natura, omul care dispune de natura si cunotine si natura care conine o mulime de taine necunoscute omului, determina procesul de dezvoltare a,fiinei umane. Ultimul reprezentatnt al renaterii si primul reprezentant al modernismului Francis Bacon spunea ca sarcina cunoaterii umane o constiniie cunoaterea tainelor naturii. Pentru a o domina omul trebuie sa devin domnitor al naturii. Filosofia vine cu o noua abordare a problemei omului incepind cu Protagora. care naintase teza ca "omul este msura tuturor lucrurilor", omul este acel care da sens si valoare existentei si lumii existente. In afara evalurii umane, natura nu-i are valoarea sa

18

proprie. Numai fiind inclusa in cimpul de activitate a omului, ea nseamn ceva. Aceasta poziie numai ca prin alte metode, a fost aprofundata de Socrate prin teza autocunoasterii omului, care-si gsete deplina definiie in formula lui .Aristotel, atunci cind spune ca omul este anima! rational-politic, ceea ce inseamna ca omul se evideniaz prin raiune iar raiunea se manifesta pe deplin prin activitatea social-politica a omului adic prin contribuia iui contienta la dezvoltarea societii in care se afla. Filosofia moderna continuu caut rspuns la ntrebarea esenei omului. Descartes definete omul ca o substana ginditoare fiindc pentru el omul omul este in primul rind subiectul cunoaterii; pentru Hops omul este o fiina egoista care continuu lupta doar pentru interesurile sale. Omul pentru om este lup, si prin asta este expusa concepia filosofiei sec. 17. in filosofia europeanadin antichitatea pina in sec. 19 domina tendina rationalista. Toti filosofii promovau ideea ca omul e superior tuturor flintelor, datorita raiiuniii sale. Chiar si Kant refuza omului posibilitatea de a cunoate esena lucrurilor, doar din intenia de a gasi totui careva posibiliti in justificarea cunotinelor umane. Apogeul raionalismului in concepia omului o prezint filosofia lui Hegel care are un caracter pur speculativ, abstract, absolutizat, unde omul real, istoric nu-si poate gasi loc pnetru ca la Hegel omul este doar subiect care cunoate si aceste subiect nu poarta caracter pur istoric, este acelai in oricare condiii si are o singura cale de a cunoate , deaceea urmaul sau. Foehrbach spune ca filosofia lui Hegel uita definitive de omul real. La Hegel omul este doar noiune, pe cind in realitate omul este unitatea organismului biologic si a unei psihici alctuita din sentimente, intuiie, raiune, instinct, care luate mpreuna ii determina natura adevrata.Omul ca subiect cum considera Hegel, in viziunea iui Foehrbach este doar un aspect al fiinei umane. Omul este determinat nu atit de raiune cit de sentimental dragostei. Mai mult ca atit, daca ar fi sa fie lichidata religia cretina, care dupa Foehrbach este antiumana, contradicorie esenei omului si s-ar inventa o noua religie, caci omul fara religie nu poale trai. atunci la baza ei ar fi iubirea. Alta poziie este promovata de filosofia marxista, endc omul este definit ca ansamblu a realitaii sociale, adic omul este om in msura in care el este implicat in anumite relaii din societate, principalele fiind economice. Caracterul vieii economice determina esena omului, deaceea in filosofia marxista omul este in primul rind produs, rezultat, obiect al mediului social. Relaiile in care este implicat omul, dar omul este implicat intr-o mulime de relaii il detennina sa fie ceea ce esle. Daca in viziunea marxista, caracterul oricrei societi e determinat de caracterul relatiic-r de producie atunci si in societate, marxismul vede burghezi si proletari., feudali si tarani erbi, stapini de sclavi si sclavi, aceasta fiind structura logica a societii, reieita din concepia marxista. 44.Sensul si scopul vietii omului.Fenomenul alienarii. Sensul vieii presupune capacitatea individului de a tri in chip uman, adic de a da vieii semnificaii pe care aceasta, ca fapt biologic nu le are. Prin existena valorilor, sensul vieii depete simpla supravieuire i adaptare la mediu i implic diverse modaliti de manifestare social, ca i nzestrarea indivizilor cu nsuirea de a modifica realitatea, conform unor scopuri i criterii axiologice. Opiunea pentru un anumit ansamblu de valori sub semnul crora se contureaz o personalitate uman, valori reprezentnd repere apreciative, norme ale activitii cotidiene, elemente ale unui comportament specific, constituie idealul de viaa, cruia i sunt subordonate scopurile propuse i modalitile de judecare a rezultatelor oricrei activiti aparinnd personalitii respective. Alegerea unor valori devine constant cnd acestea sunt interiorizate n calitate de convingeri, iar decizia raional i motivaia umanist sunt nsoite de o adeziune subiectiv. n cazul in care omul nu este capabil s se simt el nsui, ca fiind posesorul activ al propriilor faculti i nsuiri, transformndu-se ntr-un "lucru" dependent de fore exterioare persoanei sale, avem de-a face cu una din formele elementare ale alienrii. Fenomenul social al alienarii- Fenomen social complex, cu determinri concret-istorice, alienarea apare ca expresie a relaiei sociale dintre om i produsese creativitii sale (obiecte, instituii, sisteme de relaii, idei, teorii etc), n condiiile n care aceste obiectvri-creaii, rezultat al activitii teoretice i practice, se separ de omul creator, se autonomizeaz i l domin, subordonndu-l i aservndu-L m aceast accepiune, conceptul de alienare surprinde un reper de maxim generalitate: omul creator i productor, n relaie cu ansamblul obiectivrilor sale, de natur material i spiritual. Instituindu-se n prelungirea naturii, omul o supune procesual, adaptnd-o propriei sale naturi. Transformnd realitatea existent, ef creeaz, ntr-un ndelungat proces istoric, o realitate nou, lumea valorilor, prin care supraetajeaz mediul natural i i perfecioneaz pe cel social, smulgndu-se astfel necesitii naturale i statund un cmp de aciune specific existenei sale. In creaiile lui, omul transform ceea ce este mai uman" n el, acel ceva", prin care s-a ndeprtat cel mai mult de originile sale ancestrale i prin care face dovada libertii, cu greu cucerite. Creaia valorilor reprezint aa-numitul proces de obiectivare, prin care valoarea dobndete o istorie proprie, independent de cel care i-a dat via Dar cum, dezvoltarea istoric se desfoar n mod contradictoriu, ca toate formele devenirii, nu orice pas n supunerea lumii existente i n supraetajarea ei prin valori este urmat automat de o dezvoltare corespunztoare a omului, a fiinei lui. n mod paradoxal, odat cu ndeprtarea, prin obiectivare, de originea sa natural, manifestat n ipostaza omului de fiin social, apare ntre el i societate o prpastie greu de nlturat. Individul social se afl n situaia s suporte din partea socialului, o determinare inuman, ntemeiat, dintr-un anume punct de vedere, tocmai pe libertatea ctigat, n raport cu determinismul natural. Opoziia dintre om i rezultatele creativitii sale, ajuns n stadiul n care acestea pun stpnire pe el, nu este un caz particular, nu privete un om anume i un lucru anume i nici nu relev ntotdeauna, n ce mod obiectivrile" l supun i l oprim pe creator, afectndu-i esena i existena. Conceptul de alienare, n generalitatea sa, nglobeaz aadar, cu semnificaia corespunztoare, totalitatea proceselor, n care produsele umane, socialmente obiective, funcioneaz independent de voina i inteniile omului, obligndu-l astfel pe acesta s devin din stpn, supus, cu posibiliti limitate de exprimare, ca fiin uman, creatoare. Folosind termenul de nstrinare"1a Hegel teoretizeaz n ntreaga i cutremurloarea lui amploare i intensitate, sentimentul nstrinrii de sine a spiritului absolut,ca form ideatic a nstrinrii reale. 45.Axiologia-stiinta despre valori.Esenta valorii si caracteristicele ei. Axiologia (gr.axio=valoare;logos=invatatura)- domeniu filosofic ce studiaza natura valorilor, locul lor in viata omului si a societatii.Cele mai importante probleme filosofice complexe se rezolva prin axiologie,printre ele fiind
1

19

definirea sensului vietii si a istoriei,aprescierea scopului final,elucidarea continutului corelatelor om-natura,omcultura,om-societate.Valorile sunt mai mult decit valente,ele reprezentind si principii abstracte:Binele,Adevarul,Fumosul,Dreptatea. Valorile au aparut din necesitati ale existentei si activitatii umane.Notiunea de valoare exprima relatia dintre subiect si obiect in care prin polaritate si ierarhie se exprima aprecierea data unor insusiri sau fapte naturale,sociale,psihologice conform capacitatii lor de a satisface necesitatile ,dorintele,aspiratiile determinate din practica sociala.Valoarea este produsul raportului dintre obiectul si subiectul axiologic.Valorile reprez.estimari sociale specifice a obiectelor lumii reale prin care este pusa in evidenta importanta lor pozitiva sau negativa p/u om si societate.Obiectul axiologiei il constituie :studiul valorii generice si al legaturilor generale ale sistemului de valori.Lumea valorilor reflecta nu aprecieri,necesitati individuale,ci necesitatile unei perioade istorice. Trasaturile valorii: -nu sunt concepte (ex: orice rationamente ar face cineva nu se poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau sculptura lui Brincusi) -nu sint lucruri,ci o lume de sesuri ce o dubleaza pe cea a obiectelor fizice (ex: marmura unei statui nu este o valoare,nici figura sculptata in ea,ci sensul ei) -nu sint fenomene psihice (faptul ca sunt traite nu inseamna ca tin de existenta individului exclusiv) -nu sint obiecte ideale asemeni modelelor din fizica toretica. Valorile indeplinesc functia de orientare,motivare,reglare a actiunilor,gindirii si comportamentului uman,servesc drept criterii de apreciere. Dialogurile lui Platon,studiul valorilor teoretice,morale si estetice ale lui Kant se prezinta ca o conceptie despre bine si frumos,considerate valori eterne. Ierarhia valorilor e stabilita de criteriile: - durata- (valorile inferioare sunt de scurta durata,cele superioare vesnice) - intemeierea (valoarea care o intemeiaza o alta ii este superioara) - profunzimea satisfactiei si relativitatea ei (care tinde spre zero pe masurace urcam pe scara ierarhica de valori) . 47.Cultura ca obiect de studiu al filosofiei.Cultura si natura. Notiunea cultura desemneaza totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti,rezultate ale practicii transformarii mediului natural si social,al dezvoltarii si perfectionarii omului.La romani,la inceput, ea insemna cultivarea pamintului,iar incepind cu Cicero si Horatiu si in epoca moderna,presupunea efortul de educatie,de formare spirituala,de cultivare a facultatilor sufletesti.Cultura reprez etape ale umanizarii ,cuprinzind o latura materiala si una spirituala.Cea materiala e legata de activitatea utila a omului,spre usurarea muncii sale,p/u a produce cit mai bine si a avea un confort cit mai bun.Aici includem ansamblul bunurilor dobindite de omenire (locuinte,alimentatie,imbracaminta) si tehnicile si mijloacele de producere ale lor.Cultura spirituala exprima rolul de satisfacere a omului si necesitatil sale ca fiinta sociala.Aici se includ valorile etice,estetice,filozoice,religioase,limba,obiceiurile,traditiile si institutiile ce raspindecs culrura( scoala,radio,tv,teatrul).Cultura apare ca un sistem din 5 momente constitutive: 1)cunoasterea- reflectarea unor legi,fapte sau procese naturale sau sociale 2) axiologic- raportarea rezultatelor cunoaterii la necesitatile sau aspiratiile omului,aprecierea critica a rezultatelor ca valori.Valoarea exista potential (inainte de actul de valorizare) dar capata realitate numi in urma practicii sociale 3)creativ creatia este cel mai dinamic factor al procesului social.Prin creatie are loc saltul de la un fapt natural sau social,individual sau colectiv la un fapt de cultura 4)praxiologic (actional)- generalizarea sociala si asimilarea critica a valorilor culturale,integrarea culturii in cadrul practicii sociale 5)comunicational- valorile culturale se realizeaza si se amplifica prin circulatie si integrare in mod de viata si munca a oamenilor. Cultura ia nastere si se defineste in opozitie cu natura.Gratie omului natura devine cultura,iar prin cultura omul dobindeste natura sa umana.Dcaca prin cultura intelegem ceea ce tine de cuprinsul omenesc,atunci natura este ceea ce nu e facut de om.De multe ori unele realizari culturale coincid cu unele necesitati biologice.Ex: e diferit faptul cum omul raspunde la instinctul foametei fata de animal,p/u ca modul sau de alimentare reprez un aspect al culturii(prepararea alimentelor,folosirea veselei).Necesitatea de adapost la om e satisfacuta prin proiectarea locuintei de arhitecti,ingineri.Deci comportamentul omului este unul socio-cultural,iar cel al animalului biologic.Actionind asupra naturii omul umanizeaza mediul natural in care traieste si se umanizeaza si pe sine. 50.Cultura si civilizatia:unitatea si deosebirea.Contradictiile civilizatiei contemporane. Conceptul de civilizatie a fost impus in explicarea istoriei mai ales in epoca iluminismului. Termenul provine din lat. civilis=orasenesc,statal,cetatenesc,ce desemna calitatile generale ale cetateanului in relatiile cu ceilalti cetateni.La romani conditita omului era aceea de cetatean cu un comportament civilizat,supus regulilor cetatii.Civilizatia inseamna totalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului,reusind sa-l impuna si sa-l transforme,sa-l organizeze si sa i se integreze.Tot ceea ce apartine orizontului satisfacerii nevoilor materiale,confortului si securitatii inseamna civilizatie.

20

Unitatea:In functionarea si dezvoltarea civilizatiilor un rol important il au si componentele culturii precum stiinta si tehnologia,invatamintul si educatia,opinia publica etc. -Civilizatia gaseste in cultura largirea ariei nevoilor umane -Civilizatia este totalitatea valorilor culturale care s-au integrat efectiv in modul de viata -Civilizatia este modul cotidian al devenirii culturii -Existenta omeneasca este intru cultura si civilizatie -Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor,circulatia valorilor culturale Deosebirea: -Dupa Oswald Spengler cultura si civilizatia sunt foarte succesive in dezvoltarea societatii.Cultura este faza prima,cind se formeaza si se dezvolta formele creatiei culturale-miturile,religia,arta. -Cultura reprez ascensiunea iar civilizatia declinul iremediabil -La Blaga cultura are o finalitatea spirituala,iar civilizatia una practica. Contradictiile: Civilizatia a fost interpretata diferit: pe de o parte ca criteriu al dezvoltarii,depasire a barbarismului,depasire a originii inculte si animalica, dar si ca dauna a progresului social.Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane,care extinde violenta,criminalitatea. In sec nostru se trece la o civilizatie postindustriala,unde se dezvolta stiinta si tehnologiile,dar valorile spirituale ramin in urma.Criza valorilor se exprima si in degradarea relatiilor umane cotidiene. 51.Notiunea de morala.Structura moralei.Specificul normelor morale. Morala este ansamblul deprinderilor,sentimentelor,normelor ce priveste raporturile dintre individ si colectivitate si care se manifesta in fapte,in modul de comportare.Morala cultiva componenta umana a vietii,aratind ca si cum trebuie facut ca prin actiunele noastre sa fim demni de calitatea de om. Specificul normelor morale: se constituie ca produs al vointei colective a oamenilor,prezentind un sistem de priincipii si aprecieri aprobate de cerintele sociale si opinia publica.Normele morale cuprind relatiile,manifestarile si conduita morala.Normele morale de omenie,cinste,demnitate,libertate fiind modele de actiune ce arata ce trebuie de facut p/u ca actiunea si fapta omului sa fie inscrisa intr-un univers valoric pozitiv. Structura moralei: -moralele binelui (scopul final al omului este fericirea) -moralele datoriei (scopul final al omului este virtutea). Morala este un fenomen social si spiritual ce se caract si intruneste in sine un sir de norme,valori si idei ce caract individul si societatea la o anumita etapa de dezvoltare.Este inclusa in vocabular ce catre Cicero care propune ca sinonim al eticii not. de morala.Morala contine in sine 3 domenii: activitatea morala,relatiile morale si constiinta morala.Constiinta morala include in sine normele,valorile,motivarea,constiinta de sine a individului.Normele reprez un sistem de cerinte care sunt inaintate de catre societatea fiecarui individ si care cer a fi respectate in baza constientizarii valorii importantei lor de catre fiecare om. 52.Etica in afaceri:esenta si principiile fundamentale. Etica semnifica initial obiceiurile,normele de conduita caracteristice unei comunitati de oameni. Astazi in literatura de specialitate termenul etica semnifica stiinta despre morala. 1)Se spune ca etica si morala nu sunt identice,caci morala este obiectul de studiu al eticii,etica fiind stiinta despre morala 2)etica si morala sunt identice,sinonime ce semnifica aceleasi realitati. Etica in afaceri este un domeniu care urmareste sa clarifice problemele de natura morala ce se ridica in mod curent in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista.Dupa Laura Nash etica in afaceri este studiul modului in care normele morale personale se aplica in activitatile si scopurile intrreprinderii comerciale.Etica se straduie sa afle raspunsuri cu valoare universal valabila. Ce ar trebui sa faca un om spre a-si realiza dorintele,scopurile si idealurile astfel incit sa poata atinge max implinire a fiintei sale,fara a face inutil rau celorlalti,el lasind pe fiecare sa-si caute propria implinire personala si chia sa contribuie la progresul intregii socieati?-aceasta este interogatia fundamentala ce sta in universul investigatiilor etice.Care sunt valorile si principiile morale indispensabile in afaceri?In primul rind maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor solicita o perspectiva de lunga durata.Afacerile presupun un comportament care exclude minciuna,inselatoria,furtul,crima. 53. Raportul dintre morala si alte forme ale culturii: religia, jurisprudenta, stiinta. Termenul morala are origina latina, mos-mores referindu-se la obiceiuri, obisnuinte, moravuri. Morala cuprinde valori, norme etichete, tipuri ideale si modele exemplare prin care se urmareste reglementarea raporturilor interumane. Religia are si continut si finalitate morala; exista insa un specific al moralizarii prin credinta: ,,Continutul moral e dat direct in actul de percepere si de intelegere, deoarece acest act se combina cu un angajament moral .Pt Kant religia e ,,morala aplicata la cunoasterea lui Dumnezeu; religia intra deci in moralitate. Cercetarile de sociologie si antropologie culturala indica, ca la toate popoarele primitive, credintele religioase sunt

21

anterioare preceptelor morale. Concluzie: morala este intemeiata pe religie. Daca din punct de ved. psihologic, morala si religia sunt realitati apropiate, in viata sociala ele pot fi separate; religia nu se reduce la moralitate, dupa cum morala nu poate fi conceputa in sens religios. Din punct de vedere al invataturii crestine, analiza raportului morala religie implica prezenta urmatoarelor aspecte: 1. Religia si morala sunt realitati spirituale diferite 2. Desi sunt diferite si nu sunt identice, ele se situeaza intr-un raport special care nu e nici de coordonare si nici de subordanare 3. Raportul morala religie indica ca cele 2 se implica si se conditioneaza reciproc 4. Desi din punct de vedere teoretic sunt diferite si separate, in viata spirituala autentica ele sunt inseparabile 5. Morala si religia se raporteaza la om ca la o fiinta inzestrata cu vointa libera, capabila de judecata morala 6. Si morala si religia opereaza cu judecati si valori 7. Si morala si religia au ca scop implinirea spirituala a omului ca persoana 8. Ambele opereaza cu ideea de rasplata si sanctiune, pedeapsa 9. Religia e de neconceput fara morala, dar principiile morale ale religiei nu provin din experienta, din viata sociala, ci sunt de natura transcendentala ; acestea nu I se impun omului din exterior, ca ceva strain, ci sunt conforme datelor si nevolilor spirituale ale acestuia. Morala e inrudita cu jurisprudenta, fiindca si dreptul, la fel se bazeaza pe inaintarea unor cerinte sub forma de norme juridice, legi fata de individ. Deosebirea dintre morala si drept e destul de evidenta. De exemplu, legile juridice sunt scrise, adunate in coduri speciale, normele morale nu. Morala actioneaza intotdeauna, in primul rind asupra constiintei individului si cere constientizarea de catre individ a normelor ce se cer a fi respectate, pe cind normele juridice sunt impuse omului, deseori contra vointei sale. Forma de influenta a normelor morale si juridice di nerespectarea lor e diferita, caci nerespectarea normelor morale are doar influenta spirituala sub forma de mustrare a constiintei, diferite emotii, neaprobarea a activitatii omului, pe cind incalcarea normelor juridice nu exclude ba kiar foloseste pe larg diferite pedepse. 54. Religiile mondiale: particularitati, unitatea si deosebirea dintre ele. Religiile salvarii (mozaismul, crestinismul, islamismul) considera omul ca fiind o faptura pacatoasa, cazuta din starea paradisiaca, iar miza credintei consta in redobindirea acestei stari originare prin mintuirea de pacate. Alte religii (brahmanismul, budismul) accepta metempsihoza, respectiv stramutarea sufletului dintr-un corp in altul, capacitatea sufletului nemuritor de a-si schimba purtatorul material, fiecare revenire in lumea concreta fiind insotita de suferinta; calea credintei urmareste eliberarea de suferinta si desavirsire spirituala. Crestinismul devine religie autonoma odata cu definitivarea dogmelor de baza si producerea rupturii dogmatice definitive fata de practicile credintei mozaice. In toate variantele, Crestinismul este credinta in Isus Hristos fiu si mesager al lui Dumnezeu, venit pe Pamint pentru a rascumpara omenirea din capcanele raului originar, si ai arata omului calea mintuirii. Isus are o dubla natura (fire): divina si umana; s-a intrupat de la Sfintul Duh si din Fecioara Maria S-a facut om. Intruparea nu presupune numai aspectul fizic aparenta trupului omenesc ci in omenirea (enanthropesis salasluirea lui Dumnezeu in trup). Cele 2 naturi sunt echivalente; cea divina primeaza; ele constituie o unitate, dar nu se amesteca, ramin distincte. In ortodoxie, cele 3 ipostasuri ale Sfintei Treimi dezvaluie in agala masura un Dumnezeu unic; nu este acceptata ierarhizarea valorica inauntrul Sfintei Treimi. Se afirma astfel un monoteism foarte riguros (un Dumnezeu in trei ipostasuri). Lumea este considerata ca fiind plina de Duh, care se afla deopotriva in om si in jurul sau. Monoteismul este sustinut de o teologie mistica, potrivit careia Dumnezeu nu poate fi cunoscut: Dumnezeu nu este nici..., nici..., nici..., nu este un obiect al intelectului, ci un Dumnezeu viu pe care il reveleaza credinta. Dumnezeu este nenascut, Fiul este nascut din Tatal, iar Sfintul Duh purcede numai de la Tatal, eventual si prin Fiul. In catolicism, Sfintul Duh purcede de la Tatal, dar si de la Fiul; din aceasta dubla cauzalitate rezulta intensa sacralizare a lui Isus, care este mai ales judecatorul. In catolicism este acceptata o ierarhie valorica descrescatoare inauntrul Sfintei Treimi, ceea ce implica o maxima distanta intre om si Dumnezeu, iar imediata apropiere este rarefiata de Duh. Pentru a sustine monoteismul, se apeleaza la instrumentele dialecticii si logicii; teologia speculativa practicata de catolicism este una din sursele filosofiei europene moderne. In catolicism, se postuleaza posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu. Protestanismul, a treia varianta a crestinismului este impartit in trei biserici: lutherana, calvina si anglicana. Protestanismul apare initial ca reactie anticatolica; refuza traditia, componentele mitico-magice si fastul ritual; in skimb, propune revenirea la Biblie pt a-i descoperi sensurile initiale si invataturi pentru viata. Din punct de vedere dogmatic protestanismul acorda un rol absolut predestinarii. Dumnezeu are autonomie totala de vointa, mintuieste pe cel care il alege, iar omul nu are dreptul de a judeca alegerea aceasta si nici nu poate impune nimik prin ceea ce face. Ignoranta si lenea sunt pacate de neiertat. Aptitudinile si calitatile personale sunt daruri dumnezeiesti ce trebuiesc folosite. Islamismul este centrat pe credinta lui Allah. El este considerat singura putere voluntara si creeatoare din Univers, conform unui monoteism exclusivist. Relatia credinciosului cu Dumnezeu este fundamentata mai ales pe teama si supunere neconditionata. In centrul se afla figura prorocului Mohamed, cel ce a primit revelatia Coranului. Obligatiile credinciosului: participarea in razboiul sfint pentru raspindirea credintei; efectuarea celor 5

22

rugaciuni zilnice cu fata catrea Mecca; ajutarea sracilor si bolnavilor; cel puin un pelerinaj la Mecca; Srbatorirea Ramadanului; cele trei zile de Bairam. Islamismul structureaz viaa familial i aciunea politic. Statul i instituiile, de providen european, transplantate n mediul islamic, i schimb sensibil funciile socio-culturale. n islamism, omul este considerat ca nimicnicie n raport cu singura putere voluntar, cea a lui Allah. Prin urmare, omul este liber s ntreprind orice cu condiia pstrrii aparentelor sociale. Micile lipsuri personale nu-1 pot cobor mai mult pe om n faa lui Allah, ci numai n fata comunitii omeneti n care individul se integreaz. Sacrificiul personal pentru Islam conduce automat la mntuire. Religiile de tipul brahmanismului i budismului sunt centrate nu pe ideea eliberarii de pcat, ci pe aceea a eliberrii de suferina prin i pentru obinerea desvririi personale. Brahmanismul structureaz nelegerea universului i a omului pe baza paralelei dintre dou cupluri categoriale: Brahman - Maya, Nirvana - Samsara . Brahman este o divinitate impersonal, abstract, suflet i voin a universului, spiritul universal. Brahman este atotexistentul, o substan spiritual acorporal, acalitativ, temeiul existentei reale i posibile, absolutul cosmic din care fiecare fiin posed o prticic numit Atman (sufletul individual). Brahman este existena nemanifestat, originar, suficient, siei, este lumina luminilor, cauz i scop a tot ceea ce exist. Aceast divinitate impersonal a creat lumea n mod gratuit, printr-un joc magic cu iluzia pentru propria sa satisfacie. Budismul s-a desprit pe parcursul rspndirii i dezvoltrii sale n dou curente majore: Hinayana i Mahayana. Denumirile vizeaz pur i simplu gradul de permisivitate prin care se obine eliberarea de suferin. Budismul Hinayana, cel al cii nguste (vehicol mic), s-a dezvoltat n sudul Indiei, n comuniti miciAceast tendin este puternic conservativ; i propune s urmeze ct mai fidel calea descris de Budda nsui. Fiecare om este un Budda posibil, iar atingerea strii de iluminare depinde doar de efortul fiecruia. Budismul Mahayana, al Marelui vehicol sau "Calea larg", pune accent pe prozelitism, se vrea o religie de mas, cu structuri instituionale. Ca i n Brahmanism, omul este considerat slab, deci are nevoie de preoi pentru a se elibera de suferin. Maya desemneaz nivelul realitilor concrete, plurale, fenomenice, imperfecte, instabile care nu-i au temeiul n ele nsele. Lumea i viata sunt Maya - adic iluzie. Trebuie precizat ca iluzie inseamna aici nimicnicie, vremelnicie, parelnicie; lumea, fiind Maya, este formata exclusive realitatii aparente, inconstiente. Brahma, provenind din Brahman, este divinitatea inceputului creatiei. Brahma este insusi principiul creator, constituind impreuna cu Vinu principiul ordinii, o energie centripet, pstrtorul i cu iva energia centrifug, principiul distrugtor, al dezordinii, haosului triada brahmatic. Brahma, Vinu i ivu sunt principii explicative pentru totalitatea lumii aparente. Tot din Brahman decurg i karma, dharma i moka; karma este principiul cauzalitii energetice a vieii. Dharma - legea - este datoria, ceea ce trebuie ndeplinit. Moka este nsi eliberarea de suferin spre care se nainteaz prin cunoatere, pe ci mistice sau prin magie, prin ascetism, tehnici psiho-somatice .a.m.d. Samsara descrie ciclul renvierilor ce alctuiesc peregrinarea sufletului prin lumea concret sub forma ncarnrilor succesive, n numr limitat sau nelimitat. Acest ciclu este mecanismul pierderii sufletului n i acapararea sa de ctre aparenele lumii i vieii. Prin Samsara, sufletul devine prizonierul Mayei. Renvierea este regula general a existenei sufletelor desprinse din Sufletul Universal, adic din Brahman, iar eliberarea din acest ciclu alienant pentru materia spiritual este chiar ultima rencarnare care conduce obligatoriu la desvrire. ntotdeauna Samsara nseamn suferin, morile sunt aparente i exist marea spaim fa de rencarnrile viitoare, deoarece este vorba de o renviere ntru suferin, indiferent pe ce treapt a societii sau a sfineniei se va regsi individul. Nirvana este sfritul Samsarei, adic stingerea absolut, n sens mitic, Nirvana poate fi interpretat ca o stare originar, paradisiac, analog strii omului nainte de pcat n cretinism. 56. Religia si Stiinta. Religia si libera exprimare Din timpurile cele mai indepartate, pe om l-a interesat problema originii sale si acest interes nu da inca nici un semn de diminuare. Astazi se pot recunoaste mai cu seama doua puncte de vedere contrarii : - mai intai, parerea foarte populara conform careia omul a evoluat de la starea de animal inferior la starea in care se gaseste astazi conform principiilor expuse pentru prima data de Charles Darwin si mai tarziu de alti evolutionisti ; - in al doilea rand avem parerea expusa drept revelatie de catre Biblie, dupa care omul ar fi fost creat direct in starea in care se gaseste astazi. Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie. Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. In acest sens e cunoscut faptul ca, inca din Evul Mediu, capii bisericii catolice au fost cei care au detinut fraiele modului in care se

23

derulau toate aspectele vietii social-politice si economice. Prejudecatiile din acea vreme, bazate pe vechile teorii religioase, au produs un fel de bariera intelectuala sau altfel spus o piedica imensa in calea progresului stiintific. Doua exemple in acest sens ar fi : in primul rand e cazul lui Galileo Galilei caruia, capii bisericii catolice i-au impus sa-si retracteze toate ideile privitoare la teoria sa stiintifica referitoare la pozitia Pamantului in Univers. In al doilea rand e cazul si mai dramatic a lui Giordano Bruno, care a fost ars pe rug de catre inchizitori in anul 1600 pentru ca ideiile sale erau incompatibile cu doctrina crestina (pentru acesta, religiile nu erau decat un cumul de superstitii utile pentru tinerea sub control a popoarelor ignorante). Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar razboiaie. Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii. Desi, dupa unii, ar exista o multime de fapte care depun marturie in favoarea creatiei, foarte multi oameni accepta evolutia. Cei care sprijina teoria evolutiei traiesc cu impresia ca ea este acum un fapt stiintific. Dar sa nu uitam ca in urma cu cateva secole se credea ca pamantul este plat. Acum s-a stabilit, cu toata certitudinea, ca el are forma sferica, oarecum. De asemenea, se credea ca pamantul este centrul universului. Noi stim astazi, mai presus de orice posibilitate de indoiala, ca pamantul este departe de-a fi undeva in centrul universului si ca el este acela care executa o miscare de revolutie in jurul soarelui. Avand in vedere ca insusi Charles Darwin, cel mai cunoscut aparator al evolutiei, a dat de inteles ca era constient de limitele teoriei sale si ca subiectul originii vietii ramane deschis pentru examinari ulterioare, e foarte posibil ca intreaga teorie evolutionista sa cada. Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata. Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la conceptul de morala si la sistemele de valori. Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un arbitru moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental. Conchidem ca stiinta si religia nu sunt sau nu ar trebuie sa fie in conflict, pentru ca invataturile fiecareia se preocupa de domenii absolut distincte. 57. locul si rolul religiei in contextual civilizatiei contemporane. Religia isi mentine pozitiile si in societatea contemporana. Ea cuprinde ideile religioase, actiunile de cult si de ritual, legate cu anumite institutii religioase socializate (biserica), adica de relatii dintre credinciosi si organizatiile religioase. Constiinta religioasa corespunde cerintelor obiective ale spiritului uman, si atit timp cit ele nu-s satisfacute de alte forme ale constiintei sociale, religia va continua sa existe. Constiinta unei lumi reale si semnificative este strins legata de descoperirea functiilor creierului. Prin experienta sacrului spiritului omenesc, afirma M.Eliade, a surprins deosebirea dintre ceea ce se releva ca real, puternic, logat si semnificativ, si ceea ce nu poseda aceste calitati, adica fluxul haotic si primejdios al lururilor, aparitiile si disparitiile lor intimplatoare si lipsite de sens, religiile inducx o dedublare a lumii. Pe de o parte lumea divina, lumea divina populate de personaje, semnificatii, care depasesc realitatea nemijlocita; pe de alta parte, lumea imediata, profanam precana sub raport valoric a omului. Nivelul sacrului cuprinde totdeauna ceea ce este authentic valoros, cu adevarat semnificativ, modelul absolute, a carui existenta nu depinde de nimic. Sacru religios, desemneaza lumea divina care are functii creatoare, orientative, de supraveghere continua in raport cu lumea reala. Lumea divina este postulate prin intermediul credintei.

24