§COALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE Facultatea de Comunicare si Relatii Publice Introducere in stiintele politice AUTOR Conf.univ.dr.Nicolae FRIGIOIU Bucuresti 2007Capitolul 4 Capitolul 2 Capitolul 3 Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 6 Capitolul 7 Capitolul 8 Capitolul 9 CUPRINS Obiectul si functiile stiintei politice Statul — institutia centrala a sistemului politic Puterea politica Ideologiile politice Culturile politice Schimbarea politica Regimurile democratice Anatomia unui regim politic: totalitarismul Doctrina partidului unic si a rolului sau conducator 37 66 102 118 144 170 182Capitolul 1 OBIECTUL $I FUNCTIILE $TIINTE! POLITICE 1.1, Precizari preliminare. Parafrazand o butada a celebrului om de stiint& Albert Einstein, stiintele politice sunt mai dificile decat fizica: Numarul de factori relevanti direct sau indiresct pentru politica este enorm, si acesti factori sunt corelati intre ei in diferite modalitati. Politica este atat complexitate organizata cat si neorganizata, o retea de relatii miriapodice dintre indivizi, grupuri, organizatii, institutii $i natiuni. Dar chiar relatiile au modele, iar cdutarea de modele este sarcina centrala a stiintei politice, moderne"’ Dincolo de faima binecunoscuta a marelui savant, justetea punctului séu de vedere este confirmata in timp de pozitia unor fizicieni sau matematicieni celebri: W. Heisenberg; B. Russell; Niels Bohr; M. Bunge etc. Aparitia continua de noi subdomenii, proliferarea institutilor, cresterea sarcinilor guvernamentale, aparitia noilor grupuri in politica determina ca obiectul sau sa-si modifice conturul si masa in functie de noul camp de forte in care el trebuie s& se miste. Intrepatrunderea actual ditnre politic si economic, drept si politica, religie, morala si politica, dintre public si privat accentueaz& si mai mult , labilitatea frontierelor* epistemologice dintre stiintele politice gi celelalte stiinte sociale Aceasta ,|abilitate a frontierelor” fine si de faptul c& stiintele politice nu pot fi considerate »Stiinte* in sensul stiintelor exacte, deoarece multitudinea de enunturi si de ipoteze privind viata politic nu pot fi supuse intotdeauna verificarii. Nu putem spune c& un eveniment X petrecut intr-un spatiu gi timp date va produce aceleasi efecte in alte coordonate spatio— temporale. Dupa cum nu se poate afirma cu certitudine cd dou evenimente A si B, care prezinté asemanari formal exterioare, vor produce aceleagi efecte in alte conditii. Daca gandirea politic’ ar avea in arriére-plan ideea de permanenta si de universalitate a acelorasi clase de fenomene, atunci sistematizarea datelor si a experientei la un nivel de generalitate si repetabilitate ne-ar putea permite sé vorbim despre legi, ca in stiintele exacte. Dar insusi obiectul stiintei politice este extrem de diversificat, ca si modul sau de constituire si de manifestare, ceea ce nu ne permite s vorbim despre existenta acestui obiect ca despre o clasa particulara de fenomene dotat cu caracteristici formale. Pe de alta parte, semnificatiile acestui obiect si autonomia domeniului sau trebuie precizate si in continuu reconfirmate, dat fiind faptul c in stiinfele socio-umane, spre deosebire de cele fizice, relatia subiectului cunoscator fata de obiectul studiat fine de medierea prin limbaj a confinutului. Procesele de semnificare si interpretare pot evidentia anumite tendinte si evolutii ale fenomenului politic; pe de alta parte, relatia dintre obiectul exterior (realitatea Politic’ propriu-zisa) si obiectul interior (construit prin ipoteze) face din empatie sau din afinitatile elective momentul privilegiat al cunoasterii. Departe de a fi un punct de plecare, obiectul teoriei politice este deja un produs, rezultatul unor operat intelectuale prealabile. Jn plus, fenomenul politic mai paote fi constituit si diin gadirea din interiorul unei comunitati intelectuale sau de un spatiu socio-cultural. Aceste operatii intelectuale pe care teoria Politica vizeaza sé le explice determina natura enunturilor cu privire la un tip de cunoagere. Astfel, ceea ce poate diferentia cunoasterea politicului fata de alte forme de cunoastere este, mai intai, dupa fromula lui Michel Foucault, tipurile de ,formare a obiectelor" care se intdinesc in el. A trata enunturile politice drept ,practici care formeaza sistematic obiectele de care ele vorbesc* acesta ar putea fi sau ar trebui sa fie principiul unei noi abordari in studierea si intelegerea fenomenelor politice. Tn istoria cunoasterii, procesul de acumulare si articulare a cunostintelor intr-un model explicativ cunoaste patru etape succesive: descriptiva, inductiva, deductiva si axiomatica. In cazul stiintelor politice nu avem pretutindeni de-a face cu un demers ipotetico—deductiv ci tocmai cu o stiinté a observatiei. Legaturile dintre conceptualizare si practica politica,