You are on page 1of 12

Cuprins

1. Caracteristicile fizice generale ale radiaţiei ionizante în tratamentul terapeutic........3 2. Doza................................................................................................................................4 3. Calitatea unui fascicul de raze ionizante.......................................................................5 4. Conceptul despre volumul iradiat.................................................................................6 5. Noţiuni elementare de distribuire a dozei în volumul iradiat.......................................7 6. Filtrele............................................................................................................................7 7. Aportul divergenţei pentru repartizarea dozei in adâncime........................................8 8. Valoarea efectului de impraştiere pentru repartizarea dozei în adâncime.................8 9. Modalitatea (procedeul) de direcţionare a sursei de iradiere......................................9 10. Omogenitatea repartizării dozei în formaţiunea iradiată..........................................10 11. Factorul de timp...........................................................................................................11 12. Puterea (debitul) dozei de iradiere...............................................................................11 13. Divizarea (fracţionarea) dozei integrale.....................................................................11

1

— reflecţia spre transductor a razelor de mare frecvenţă. utilizate în imagistica medicală. care transmit energii mai mari decât cea a luminii (2-4 eV). fiind destinate. Razele Röntgen sunt utilizate cu succes pe parcursul ultimilor 113 ani.E). gama şi Röntgen sunt de natură electromagnetică. La efectuarea investigaţiei de RD tradiţional obiectul tridimensional este reflectat ca o imagine bidimensională. formând felurite imagini ale anatomiei şi ale fiziologiei organelor. acumulaţi în anumite ţesuturi (diagnosticul cu radionuclizi. Tipurile de radiaţii (Röntgen. Vizualizarea prin realizarea pe secţiuni. a contrastării.Fizica radiaţiilor ionizante utilizate in radiodiagnostic. Ţinând cont de faptul că acţiunii radiaţiei ionizante este supus integral un volum oarecare de ţesuturi. prin intermediul combinării mişcărilor sincrone ale tubului radiogen şi ale casetei cu film şi folii. alfa. inclusiv din motive de securitate. în special. beta şi gama). b) radiografia (RGR). cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X. Metodele sus-menţionate. rezultate bune. Ulterior. a comunicat Heidrix. cu utilizarea în complex a casetei. La vizualizarea axială(în cazul CT) radiaţia este direcţionată numai spre un strat subţire al ţesuturilor. 105 x 105 şi 110 x 110 mm. care trec prin acest corp. Informaţia necesară poate fi obţinută la prelucrarea prin diverse procedee a radiaţiei electromagnetice. în special. se divizează în fizica radiaţiilor ionizante (I) şi fizica radiaţiilor non. Utilizarea metodelor non. d) metode computerizate de vizualizare axială(computer tomografia-CT). Pe un film radiografic opacităţile diverselor organe se sumează. La 3 ani după descoperirea radiaţiilor Röntgen. CT este bazată pe măsurarea. acest domeniu al medicinii a 2 .fotografierea imaginii radioscopice obişnuite pe un film cu mărimi de 70 x 70 mm. rămas în afara planului preconizat. au capacitatea de a ioniza atomii şi de a dezintegra moleculele.ionizante (E. Imagistica medicală utilizează instalaţii cu radiaţii de diversă natură. graţie efectului benefic al radiaţiilor ionizante în tratamentul maladiilor oncologice şi non-oncologice.ionizante (II).inflamaţia ganglionilor limfatici). Fizica radiaţiilor. a unor regiuni din interiorul corpului. — emisia spontană a undelor infraroşii de către ţesuturi(vizualizarea infraroşie sau termografia-T). a unor regiuni din corpul uman.TRMN). analizarea şi reflectarea secţiunilor axiale în variantă cifrică(digitală). are loc generarea unei radiaţii secundare. Razele luminoase.MN). ultraviolete. în tehnologiile digitale etc.examinare vizuală a interiorului unui corp opac. Vizualizarea medicală modernă are la bază următoarele fenomene: — absorbţia de către ţesuturi a razelor Röntgen(investigaţiile de RD). obţinute în iradierea adenitelor (adenită.fotografierea interiorului unui corp opac. se bazează pe radiaţia de natură electromagnetică din diverse segmente ale spectrului energetic. în particular. în explorarea lor în cadrul examenelor de radiodiagnostic(RD) invazive. provenită de la izotopii radioactivi. Principalul avantaj al CT e capacitatea rezolutivă a contrastului. — iritarea nucleelor impare ale atomilor câmpului magnetic cu apariţia radiaţiei de frecvenţă radio (tomografia prin rezonanţa magnetică nucleară. Tomografia convenţională formează imaginea prin ―ştergerea‖ restului obiectului filmat. vizualizarea izotopică sau medicina nucleară. — emanarea radiaţiei gama. Metodele de RD pot fi divizate în: a) radioscopia (RS). mai este utilizată şi în tomografia prin RMN şi în MN. c) radiofotografia(RFGR). pentru vizualizare în medicină. generată de emisia undelor ultrasonore(examinarea prin ecografie. Diversele metode de vizualizare se bazează pe diverse principii fizice. care diminuează calitatea imaginii. T) este mai preferabilă graţie avantajelor acestora şi a absenţei iradierii ionizante cu efectele ei nocive. foliilor şi a filmului radiografic. Metodele de vizualizare pot fi divizate şi în conformitate cu posibilitatea evidenţierii volumului integral al ţesutului sau doar a unui singur strat subţire. RMN. cu excepţia E. provocând alterări la nivelul biologic. ocupând un loc important în investigarea tradiţională a pacienţilor. prin intermediul unor radiaţii de tip special. în special.

în care p este impulsul particulei la viteza c. Radiaţia ondulatorie posedă o masă de odihnă nulă şi are o viteză similară luminii.în care h reprezintă constanta lui Planck. care ia naştere la frânarea electronilor în câmpul nucleului atomilor din anodă. energia ei fiind în legatură reciprocă cu viteza purtătorului care poate poseda sarcina electrică. Compartimentul în cauză este detaliat redat la începutul acestui capitol.fost denumit terapia cu radiaţii ionizante(TRI). iar capacitatea de pătrundere în materie se supune legilor atenuării şi a patratului distanţei. pe cunoaşterea performanţelor şi a caracteristicilor instalaţiilor cu surse radioactive. telecobaltoterapia (telegamaterapia). terapia intracavitară (brahiterapia) şi cea intratisulară. 2. Aceste caracterstici includ: concepţia corpuscul–undă. În aspect electric fotonul (cuanta) este neutru. Câmpurile electric şi magnetic se pot propaga sub forma de unde.5 λ minǺ = . care poate fi calculat conform formulei E=hc/λ. atât pe datele fizicii radiaţiilor electromagnetice şi corpusculare a celor radiobiologice. b)intervalul de timp. p=mc). care include în sine radioterapia. Tehnica TRI reprezintă totalitatea căilor prin care condiţiile fizice şi biologice ale iradierii sunt exploatate pentru obţinerea efectului terapeutic scontat. producerea razelor Röntgen şi proprietăţile radiaţiei ionizante. cât şi pe o acurateţe excelentă în exploatarea acestora. unda electromagnetică. De aceea.Unda electromagnetică. 4( kv) A)Radiaţia specifică(distinctă).625 x 10-27 erg/sec. Această oscilaţie (pendulare) este orientată în sens transversal.Spectrul electromagnetic. conform formulei Duane–Hunt: 12 . care are o direcţie longitudinală. adecvat unei lungimi de undă (perioada-T). având o lungime de undă în coraport cu mărimea energiei cinetice a electronilor. spectrul 1. Lungimea de undă (λ) este unul din parametrii necesari pentru a caracteriza o radiaţie electromagnetică. Doar modul complex de a concepe tehnica susnumită subliniază faptul că aplicarea radiaţiilor în scopuri terapeutice trebuie să se bazeze. fiind cu o direcţie de oscilare perpendiculară pe cea de răspândire. Radiaţia Röntgen are o gamă largă de lungimi ale undei. subordonat diferenţei de potenţial dintre electrozi. d) rapiditatea în deplasare –viteza(c). 1.6. Caracteristicile fizice generale ale radiaţiei ionizante în tratamentul terapeutic.Concepţia corpuscul-undă. spre deosebire de cea acustică. 4.frecvenţa (γ). în continuare. De aceea. e)lungimea distanţei dintre poziţiile extreme ale oscilatorului(amplitudinea-A). Radiaţia corpusculară este o masă de inactivitate determinată. Dependenţa reciprocă dintre natura corpusculară şi cea ondulatorie este reflectată în relaţia de Broglie (λ=h/p. Este dependentă de numărul atomic al acestuia şi formată din fotoni cu spectrul energetic intermitent sub formă de creste. 3 . Capacitatea radiaţiei corpusculare de a pătrunde în materie este restrânsă producând efectul direct de ionizare (electronii rapizi şi neutronii). Spectrul acesteea este unul continuu. Unda electromagnetică se caracterizează prin următorii parametri fizici: a)distanţa minimă dintre două puncte succesive pe direcţia de împrăştiere (lungimea de undă-λ). formate din particule materiale (cuante Planck) a căror energie intermitentă este direct proporţională cu frecvenţa lor (E=h·γ). în continuare doar vom reaminti de cele 2 tipuri de radiaţii Röntgen: A) Radiaţia de frânare.Producerea razelor Röntgen. Radiaţiile ionizante sunt considerate o propagare a vibraţiilor (oscilaţiilor) mecanice într-un mediu în cadrul teoriei ondulatorii. 3. în egală măsură. Reprezintă o vibraţie periodică a unei particule (sau a unui câmp) în spaţiu şi în timp. electromagnetic. compusă din radiaţia electromagnetică şi radiaţia corpusculară. Se produce acolo unde are loc desprinderea electronilor din straturile K şi M ale atomilor ondulari. c)numărul de vibraţii (pendulaţii) într-o secundă (hertz Hz). f) raportul dintre energia cuantei fotonului şi lungimea sa de undă. ν şi energia radiaţiei sporesc din diapazonul undelor radio (107m până la cel al undelor cosmice 10-17m). vom relata despre caracteristicile fizice generale ale radiaţiei ionizante. Cei doi parametri: direcţiile de răspândire şi cea de vibraţie coincid. Acest parametru se află intr-o interdependenţă de frecvenţa şi de energia radiaţiei: când λ diminuează în valoare. utilizate în TRI.

prin intermediul unor camere de ionizare. transmisă unei cantităţi de substanţă. puterea dozei depinde de tensiunea şi de intensitatea curentului. refracţia şi difracţia sunt fenomene comune proprietăţilor radiaţiilor electromagnetice în general.pentru radiaţia sursei de 60 Co. Doza absorbită are câteva variante. Factorul de majorare a mărimii dozei reprezintă.5cm . transmisă substanţei.Un Gy este egal cu 1j/kg sau cu 100 rad. În aplicarea TRI echivalentul dozei încorporate reprezintă cantitatea de energie absorbită în volumul iradiat. nivelul maxim al dozei absorbite se va afla la o adâncime de circa 0. care prin intermediul sistemului neuroendocrin. Doza. Intensitatea radiaţiilor diminuează invers proportional cu patratul distanţei şi se calculează după formula İ=K1/d2.5. raportul dintre doza absorbită la nivelul maxim şi doza absorbită la suprafaţa pielii. Pentru radiologia medicală noţiunea de intensitate a fasciculului nu prezintă acelaşi interes important ca şi in cazul fizicii teoretice. În urma tratamentului cu aceste radiaţii se formează substanţe de dezagregare tisulară în volumul iradiat.pentru cel de 25Mv. utilizarea şi reproducerea efectelor de tratament ale acestor radiaţii la doza fizică. interferenţa. Este mărimea medie a energiei radiaţiei ionizante. viteza. doza biologică este dificilă în apreciere din cauza ca ea depinde de mărimea sectorului iradiat . aflată într-un volum elementar. la 0. folosit ca un parametru în debutul estimării dozei absorbite.fiind doar un mecanism de exprimare a puterii surselor de iradiere. Radiaţiile ionizante se pot distribui numai într-un volum determinat al organismului. 2. Fiind la suprafaţa pielii un fascicul de raze Röntgen de 200kv. e) factorul de timp. care sunt după cum urmează: a)cantitatea de radiaţii administrată(doza). b)calitatea radiaţiilor. c)volumul supus iradierii. Practic.pentru fasciculul de radiaţii Röntgen de 4Mv şi la 4cm . apar fenomene reflexe. înmulţită la un factor de dependenţă. legat de debit. transportată de fasciculul de radiaţii într-o unitate de timp pe o unitate de suprafată a secţiunii drepte a acestui fascicul. Proprietăţile speciale ale radiaţiilor ionizante se consideră: penetrabilitatea. Mărimea acestei doze poate fi înfluenţată de distanţa sursă. la o anumită distanţă de la sursă. Modul de propagare. 4 . Dacă cunoaştem nivelul de expunere în orice punct al mediului iradiat mărimea acestei doze poate fi practic calculată cu o suficientă exactitate. de tipul de colimator şi de posibila utilizare a unui filtru pentru electronii secundari. reprezintă intensitatea fasciculului.piele. Unitatea de masură a dozei absorbite este joul la kilogram (j/kg) şi se numeşte Gray (Gy). Particularităţile maladiilor oncologice şi non-oncologice determină selectarea parametrilor fizici. de fracţionarea dozei şi de durata totală a tratamentului. în care dE reprezintă energia medie. În cazul surselor de radiaţii Röntgen. Stabilirea unor doze biologice(doze necesare pentru obţinerea unor schimbări ale structurilor organismului) este un procedeu obligatoriu în utilizarea radiaţiilor ionizante. Doza absorbită(D). permiţînd obţinerea efectului radiobiologic sub forma şi în gradul respectiv dorinţei medicului pentru TRI. atenuarea. în cazul radiaţiilor Röntgen sau gama de energie mare. d) modul de distribuţie al radiaţiilor în acest volum. Această doză este calculată în funcţie de doza de expunere. marimea şi gradul de solicitare al caruia depind de informaţiile geometrice şi de calitatea fasciculului de radiaţii ionizante.Proprietăţile radiaţiilor ionizante. la 1cm . Puterea acestei surse se calculează măsurând expunerea într-un anumit mediu(aer). efectele fotochimic şi cel biologic.2cm pentru radiaţia sursei de 137Cs. fiind exprimate în unităţi de expunere pe unitatea de timp. reflexia.de cantitatea radiaţiilor şi de un şir de factori biologici constituţionali. iar dm este masa acestei substanţe în volumul elementar. Cantitatea de energie. Doza de suprafaţă (piele) este doza eliberată de un fascicul de radiaţii în locul intersectării razei centrale cu suprafaţa pielii pacientului. Această dificultate poate fi compensată prin înterpretarea. Cea mai mare valoare a dozei absorbite în direcţia longitudinală a razei centrale este doza absorbită la nivel maxim. afectează tot organismul. Pentru a prescrie o anumită doză în scopul tratamentului cu radiaţii ionizante iniţial este necesară cunoaşterea gradului de acţiune al acestuia asupra unor părţi ale organismului uman. de dimensiunile câmpului de iradiere. efectul de luminescenţă. de filtru şi de distanţa de la sursă. calculată după formula D=dE/dm. aplicate tubului radiogen.

1. 2. traiectoria lor cea mai mare fiind foarte mică. care e ultimul parametru din această serie (spre exemplu. se numeşte factorul de eficacitate al dozei integrate. Aceasta reprezintă. Dislocarea dozei maxime. absorbită într-un volum determinat de ţesuturi pe parcursul acţiunii iradierii. Majorarea dozei in adâncime. acumulată în tot organismul pacientului. capacitatea de penetrare a fasciculului în materie. provoacă apariţia fotonilor.6. într-un punct al razei centrale . Micşorarea gradului de fibroză târzie şi a necrozei osoase. absorbită la o adâncime x. prin filtrare şi prin stratul de semiabsorbţie (SSA).la utilizarea 200 kv SSA va trebui sa fie de 1. Fascicule colimate cu penumbră mică. Avantajele radiaţiilor cu energii mari sunt de două tipuri : 1. Suprafaţa perfectă pe care doza absorbită este aceeaşi e suprafaţa izodoză. Posedă radiaţie secundară de o propagare scăzută. măreşte grosimea stratului de semiabsorbţie. în principal. Referitor la aspectul de fizică. ce lovesc ţinta. Efectul radioprotector al pielii. Biologice: 2.3. faţă de doza D. respectiv 10-100kV. Direcţia de mişcare a electronilor secundari e orientată preferenţial înainte. care pot defini şi reprezenta calitatea unui fascicul de radiaţii ionizante.05mm Cu). care e dependent de tensiunea aplicată tubului radiogen şi de calitatea filtrării. iar nivelul maxim de energie al fotonilor corespunde 5 . iar curba izodoză – linia de-a lungul căreia doza absorbită este statornică.3. Parametrii tehnici. Aspectul diferenţei de potenţial electric. ce a fost transmisă prin pacient la o oarecare distanţă de acesta. prezenţa efectului roşeţii pielii este rezultatul absorbţiei dozei maxime la acest nivel. Doza integrală constituie energia totală. el se află la nivelul maxim al dozei. iar pentru cele mai mari de 400kV şi pentru telegamaterapie. 3. . Aspectele. care reprezintă mărimea radiaţiei ionizante primare. amplasat pe direcţia razei centrale. influenţată de energia particulelor lui componente. În cazul nostru echilibrul electronic(proporţie justă) se constată la suprafaţă .doza de tranzit. 1. Diferenţa se exprimă în Kv sau Mv. reprezintă röntgenterapia (radioterapia) superficială (cu distanţă mică ―de contact‖ şi röntgenterapia (radioterapia) semiprofundă (până la 300 kV). Mărimea acesteea reprezintă raportul (in%) dozei Dx.Pentru radiaţiile Röntgen cu energii de până la 400kV punctul de referinţă se găseşte la suprafaţă. 1.4.Doza absorbită în punctele situate la diverse adâncimi ale volumului iradiat este doza în profunzime. absorbită într-un punct de referinţă. utilizaţi pentru aprecierea comportării în exploatare a instalaţiilor de röntgenterapie se realizează prin kilovoltajul aplicat. micşorează componentele cu energie mică. Ameliorarea rezultatelor tratamentului.2.5. care este egal cu 100%•Dx/Do.Această mărime reflectă randamentul în profunzime al fasciculului.1. 1. Aprecierea corectă a repartiţiei dozei. Folosirea energiilor cu valori sporite a impus utilizarea a încă două noţiuni: . Ultimul procedeu ameliorează calitatea iradierii. Fizice: 1. 2. calitatea radiaţiilor este totalmente menţionată de către spectrul acestora. Raportul dintre doza integrală în volumul „ţintă‖ şi doza integrală. Calitatea unui fascicul de raze ionizante. care accelerând electronii.2. diminuind puterea dozei. sunt după cum urmează: 1. 2. care poate fi exprimată în orice unitate convenţională.doza de ieşire sau doza provenită de la un fascicul de radiaţii la suprafaţa prin care fasciculul părăseşte corpul pacientului. În fizica fasciculelor de raze X cu energie mică cel mai pronunţat e efectul fotoelectric. Diminuarea intensităţii radiaţiei din contul oaselor. sporeşte gradul de pătrundere în ţesuturi.1. 1. Radiaţiile Röntgen de energie mică (≈400kV).

iradiindu-se un anumit volum de ţesut marginal. Sintagma „volumul iradiat‖ reprezintă un derivat de la care iau naştere mai multe noţiuni legate de volumul tisular. care e manifestarea efectelor radiobiologice în ţesuturile sănătoase. În tratarea maladiilor situate la adâncime ameliorarea raportului. Conceptul despre volumul iradiat. Selectarea volumului „ţintă‖ este condiţionată de localizarea şi de gradul de extindere ale maladiei. iar pentru radiaţiile mai penetrante . care este tratat cu anumite doze de radiaţii. Acesta atenuează astfel efectul radiant al fasciculului încât puterea de expunere este micşorată în jumătate la aplicarea unui fascicul îngust. pe când energia cuantică medie este de 40-45% din totalul energiei maxime (caracteristica unui fascicul cu spectru continuu). poate fi obţinută prin intermediul unor manopere de ordin tehnic (diafragmarea. incluse în volumul iradiat şi cea generalăgradul de solicitare a intregului organism. În activitatea sa medicul pentru TRI este obligat să aleagă între aplicarea unei doze mari într-un volum mic. manifestându-se ca factori care limitează produsul dintre doza şi volumul iradiat. de doza integrală.). În timpul iradierii tumorii volumul „ţintă‖ include inevitabil şi ţesuturi normale. 2. Acest lucru poate fi realizat cu aproximaţie doar la tratarea maladiilor situate la suprafaţă. majorarea puterii energiei fasciculului de radiaţii majorează 6 . Reprezintă grosimea unui strat al unui anumit material. Volumul „ţintă‖ e volumul de ţesuturi din organismul pacientului. supus iradierii.acestei diferenţe de potenţial. conforme cu efectul radiobiologic previzibil şi necesar pentru atingerea rezultatului tratamentului cu radiaţii ionizante propus. Volumul „ţintă‖ poate avea dimensiuni ceva mai mari decât volumul tumorii propriuzise din cauza că pentru aplicarea unei doze scontate în volumul „ţintă‖ trebuie ca fasciculele de radiaţii să penetreze şi ţesuturile sănătoase. de tipul tratamentului aplicat (pentru vindecarea sau pentru ameliorarea stării pacientului) şi de aplicarea altor metode de tratament. Ambele tipuri de toleranţă sunt consecutive acestor efecte şi influenţate. Acest fapt majorează volumul total iradiat.Aspectul stratului de semiatenuare (SSA). asociate iradierii.Aspectul distribuţiei spectrale. 4. Această calculare serveşte pentru evaluarea mărimii dozei absorbite în ţesuturile inegale apei.în mm Pb. Concomitent. Din aceste considerente apar două noţiuni de toleranţă: cea locală. ci treptat. amintit anterior (―factorul de eficacitate ―). În unele cazuri apare necesitatea stabilirii a mai multor volume „ţintă‖. Ultimul constituie raportul dintre SSA şi grosimea suplimentară din acelaşi material pentru micşorarea cu 25% a puterii de expunere iniţială. Micşorarea dozei nu are loc brusc în această adiacenţă. localizarea adecvată a conului de iradiere. care fac parte din volumul iradiat. Pentru radiaţiile Röntgen de 50-150 kV SSA este exprimat în mm Al. însa este aplicabilă doar în TRI experimentală. iar toleranţa sporeşte. Dacă am avea posibilitatea iradierii numai a volumului „ţintă‖ raportul dintre doza integrală (în volumul „ţintă‖) şi doza integrală a organismului ar constitui 100%.SSA şi coeficientul de omogenitate. Acest lucru face dificilă selectarea dimensiunilor volumului „ţintă‖. 4. respectiv şi nivelurile de doză trebuie să fie diferite. propagate în diverse puncte ale mediului. Această relaţie volum-doză comportă o micşorare maximă a volumului ţesutului iradiat din afara volumului „ţintă‖. Valoarea acestui coeficient la fasciculul din fotoni monoenergetici este de 1. pentru cele de 200-400 kv -în mm Cu. La creşterea volumului iradiat se reduce doza totală permisibilă fiindcă toleranţa ţesuturilor normale. de aceea doza de iradiere trebuie sa fie neuniformă. Este cea mai completă reprezentare a unui fascicul de radiaţii ionizante. fară să aplice o doză total rezonabilă. Alegerea în cauză va fi influenţată de caracteristica fiziologică a tumorii şi de gradul de sensibilitate la iradiere a acesteea. compresia etc. cunoaştearea căreia poate facilita calcularea exactă a calităţii şi a cantităţii de radiaţii ionizante. În timpul stabilirii volumului iradiat total trebuie luate în considerare şi ţesuturile aflate în adiacenţa imediată a acestui con al radiaţiei. în aspect fizic. riscând să nu iradieze total formaţiunea canceroasă şi iradierea unui volum mare. Aceste circumstanţe pot avea loc când o parte a volumului „ţintă‖ necesită o suprairadiere din cauza unei tumori rămase. 3. care suportă aceleaşi efecte radiobiologice. se micşorează. În cazul tratării unor volume mari şi la utilizarea radiaţiilor cu energii mari gradul de iradiere al ţesuturilor marginale se micşorează.

ceea ce se referă la fasciculele radiaţiilor Röntgen şi gama. Atenuarea. fiindcă partea sa de energie mai mică va fi absorbită de către ţesuturile straturilor de la suprafaţă. apreciată de-a lungul razei centrale. Distanţa sursă-piele (DSP) sau distanţa sursă–suprafaţă (DSS) reprezintă distanţa. protejând la maxim straturile de la suprafată. influenţată de calitatea radiaţiei. de la suprafaţa frontală a sursei până la suprafaţa obiectului iradiat. Pentru maladiile superficiale se utilizează energii mici cu asigurarea unui grad de absorbţie cât mai mare la suprafaţă printr-o atenuare rapidă a puterii fasciculului. traversată de fotonii primari. În cazul aplicării unei radiaţii ionizante cu o energie mare atenuarea va fi mai redusă. Filtrele. împrăştierea şi difuziunea. faţă de planurile superficiale. 1. 5. Pentru a omogeniza fasciculul sunt utilizate filtre. În cazul tratării unei formaţiuni de suprafaţă va fi necesară aplicarea unei doze cât mai mici pentru ţesuturile subiacente. În mod prioritar TRI vizează unele patologii localizate (focare). În caz contrar. afectând mai puţin ţesuturile din adâncime. prin absorbţie.difuziunea. Aplicatoarele (conurile de tratament) determină dimensiunile şi forma câmpului la o anumită distanţă de sursă. Cu cât energia radiaţiei este mai scăzută.volumul total iradiat dincolo de focarul patologic. se impune selectarea unor condiţii fizice. prin care trece fasciculul. atenuarea. Această concentrare necesită luarea în considerare a doi factori principali: caracteristicile geometrice ale fasciculului şi distribuţia în adâncime a radiaţiei. de care depinde repartizarea în profunzime a unei radiaţii. opreşte unele părţi componente ale unui fascicul mixt (radiaţii beta şi gama). Colimatorul reprezintă o diafragmă (sau un număr de diafragme) din material absorbant. situate în profunzime. 7 . joacă un rol decisiv la distribuirea radiaţiei în adâncime. deşi fasciculul inomogen are o energie medie mai mare (penetrabilitate sporită). care formează dimensiunile şi direcţia fasciculului în adiacenţă sursei. Pentru tratarea maladiilor în aceste două situaţii este necesară omogenizarea fasciculului de radiaţii aplicat. În cazul tratării focarelor din adâncime.Repartizarea în profunzime a radiaţiilor. Dorinţele cele mai perfecte într-un tratament cu radiaţii ionizante sunt concentrarea fasciculului de radiaţii ionizante asupra unui volum util. respectiv şi ea mai mică. iar la aplicarea energiilor mari . Similar se produc lucrurile şi la mărirea distanţei sursă – piele şi la iradierea câmpurilor multiple fixe sau în cazul iradierii în mişcare. 2. energia mare a fasciculului. care va necesita aplicarea unei cantităţi mai mari de radiaţii ionizante difuzate. Cei mai importanţi şi primordiali factori. Când este necesară formarea câmpurilor mari sau iregulate după formă acestea se obţin prin delimitarea directă a părţii de intrare cu plăci din plumb. sunt: metoda de direcţionare a fasciculului. obţinându-se o repartizare spaţială spectrală a intensităţii. 6. Depind de sistemul de colimare al sursei şi de aplicatoare. Din cauza că focarul patologic are diverse poziţii. Penumbra geometrică reprezintă regiunea din spaţiu. se va contribui la formarea unei doze relative mari. Este important sa reţinem că la aplicarea energiilor mici. schimbă compoziţia spectrală. comparativ cu cea de la suprafaţă. care reprezintă o placă din metal. doza repartizată trebuie să fie cât mai mare. amplasată în calea fasciculului primar. iar doza în adâncime va fi respectiv mai mare. Când vom trata formaţiuni. care ar include cu cât mai puţine ţesuturi normale din jurul procesului patologic şi omogenitatea distribuirii energiei radiante în acest volum. acesta nu poate fi utilizat în tratarea unei formaţiuni. Aceasta. doza în adâncime fiind. ce ar asigura un tip respectiv de repartizare în profunzime a radiaţiilor la iradierea prin piele. prin efectul de micşorare al atenuării. situate în adâncime. Atenuarea reprezintă reducerea din intensitate a radiaţiei ionizante. Noţiuni elementare de distribuire a dozei în volumul iradiat. vectorul cel mai esenţial al atenuării este absorţia. proveniţi numai dintr-o parte a sursei.Caracteristicile principale ale fasciculului de radiaţii. cu atât atenuarea fasciculului în ţesuturile pe care le traversează se produce mai iute. în care va avea loc un surplus de doză.

realizată graţie pereţilor tubului. fasciculul cel mai reuşit va fi cel obţinut la o tensiune mică cu utilizarea unui filtru mai puţin absorbant. 8. Gradul de manifestare al divergenţei depinde de distanţa sursă – poarta de intrare. Iradierea afectează componentele ţesuturilor din contul acţiunii radiaţiei primare şi din cauza acţiunii unor anumite cantităţi de radiaţii de la împrăştierea acesteea în teritoriile adiacente. Reieşind din cele relatate.5-1 mm Cu. utilizat în calitate de filtru. Pentru ca suprafaţa să nu primească o doză mult mai mare ar fi fost rezonabil ca până la polul inferior al formaţiunii patologice scăderea acestei doze să fie cât mai mare. amplasată în calea fasciculului de electroni.Filtrarea inerentă este filtrarea fasciculului de raze Röntgen. Cu cât un fascicul de radiaţie va avea vectori mai energetici. Divergenţa reduce intensitatea fasciculului proporţional cu patratul distanţei de la sursă (legea proporţionalităţii inverse a intensităţii cu patratul distanţei). utilizat într-un plan obişnuit la axul acestuia. Calitatea omogenităţii unei radiaţii este apreciată prin coeficientul de omogenitate al ei. Reducerea debitului fasciculului (intensităţii) la jumătate este realizată prin exprimarea grosimii unui material(stratul de semiatenuare-SSA). faţă de sursă. Filtrul triunghiular reprezintă un filtru de grosimi diferite. Pentru TRI profundă vom utiliza filtrarea unui fascicul de radiaţii Röntgen cu o tensiune de 180-200 kV şi un filtru de 0. cu atât valoarea SSA va fi mai mare. se datorează efectelor atenuării şi divergenţei. Practic orice filtrare e însoţită obligatoriu de diminuarea puterii fasciculului primar şi de aceea necesită adaptarea calităţii lui. la iradierea pacienţilor cu maladii superficiale. Valoarea efectului de impraştiere pentru repartizarea dozei în adâncime. Distanţele mari. Acesta e raportul dintre SSA şi grosimea suplimentată din materialul în cauză. Aportul divergenţei pentru repartizarea dozei in adâncime. favorabilă pacientului. obţinând o iradiere omogenă şi penetrantă. dar gradul lor de penetrabilitate redus restrânge aplicarea acestora. Filtrul compensator este prevăzut pentru a schimba intenţionat repartizarea dozei în interiorul organismului. diminuarea intensităţii spre straturile din adâncime are loc într-o proporţie mai mare. necesară pentru diminuarea cu 25% a puterii de expunere a fasciculului primar. Dispozitivul reprezintă o placă metalică. În scopul protejării ţesuturilor din adâncime. În cazul când distanţa aceasta e mai mică. 7. Repartizarea dozei în adâncime depinde esenţial de capacitatea fasciculului de a se imprăştia în volumul iradiat. amplasat între ţintă şi diafragmă. repartizată în adâncime. care realizează o diminuare progresivă a intensităţii fasciculului într-un segment sau în totalitatea suprafeţei dreptei de secţiune a acestuia. Ultima dorinţă. Împrăştierea este procesul din care diminuează doza în adâncime la folosirea distanţelor sursăpiele mici. obţinând o secţiune triunghiulară. diferenţa dintre straturile adiacente fiind micşorată. Pentru a realiza o distribuţie necesară în adâncime trebuie ca efectul împrăştierii să poată fi atins prin selectarea corectă a unei distanţe sursă-piele. sunt necesare la iradierea unei maladii situate în adâncime. ceea ce caracterizează duritatea acestui fascicul. distanţa sursă-piele trebuie sa fie cât mai mică. Descreşterea stabilă a dozei. plumbul (pentru radiaţii cu energii mai mari). 8 . ferestrei şi a oricărui material. În cazul energiilor mari cu diferenţe esenţiale de intensitate între regiunea centrală şi cea periferică a fasciculului primar se mai folosesc filtre egalizatoare. La o distanţă mare repartizarea în ţesuturi este aproape similară celei de la un fascicul de raze paralele. Fasciculul este considerat mai omogen cu cât valoarea coeficientului sus-numit este mai aproape de cifra 1. cuprul (pentru radiaţii între 120 şi 250 kV). destinate obţinerii unei intensităţi stabile pe toată suprafaţa de secţiune a fasciculului .destinată lărgirii şi obţinerii unei repartizări mai uniforme a fasciculului. După polul inferior micşorarea dozei ar fi trebuit să fie cât mai considerabilă şi cât mai iute în scopul eliminării iradierii irezonabile a ţesuturilor adiacente. poate fi realizată la utilizarea radiaţiilor corpusculare cu traiectorie limitată (radiaţii beta). pentru a aplica un tratament superficial. Cel mai frecvent sunt utilizate pentru confecţionarea filtrelor următoarele metale: aluminiul (pentru radiaţii între 20 kV şi 120 kV).

În cazul când calcularea dozei s-ar efectua. va fi mai mare (fasciculul mai larg). stabilită la suprafaţa pielii. Din cauza efectului de împrăştiere sub piele are loc o ridicare marcantă a valorilor energiei. care conţin şi adaosul. Informaţiile. care depinde de următorii doi factori: 1. Scăderea valorii dozei prin divergenţă şi prin absorbţie în primii câţiva centimetri de ţesuturi de la suprafaţă este completată de efectul împrăştierii. Concomitent. completând diminuarea dozei prin divergenţă. Cu cât regiunea vecină. aplicat în timpul iradierei pe poarta de intrare. reiese că în adâncime fasciculul primar este suplimentat de un procent de radiaţii ionizante împrăştiate. cantitatea de radiaţii ionizante împrăştiate se măreşte din contul iradierii ţesuturilor din adiacenţa laterală a formaţiunii. dar procedeul nu e utilizat frecvent din cauza majorarii volumului ţesuturilor iradiate. La utilizarea radiaţiilor cu energie de până la 400 kV punctul de referinţă se află la intersecţia razei centrale cu suprafaţa iradiată. primeşte aceleaşi radiaţii de împraştiere. fac posibile evaluarea corectă a valorilor dozei la diverse adâncimi în fracţiuni din doza la suprafaţă sau doza maximă. la un anumit nivel. poate fi egală cu cea evaluată de un dozimetru. Dacă ţinem cont de faptul că în calea iradierii se pot situa formaţiuni osoase mari. formate în dependenţă de distanţa sursă-piele. Pentru ca valorile la suprafaţă. ce se află deasupra acestei porţi. fiindcă aerul. iradiată concomitent. anse intestinale. să corespundă realităţii. Fenomenul este de mare importanţă la energiile mai mari de câţiva Mv.La utilizarea energiilor radiaţiilor ionizante obişnuite împrăştierea acestor radiaţii are loc în toate direcţiile. doza la suprafaţa de intrare ar fi permanent mai mare decât cea scontată. provenită din părţile anterioară şi posterioară ale formaţiunii iradiate în acelaşi timp. cauzată de răspândirea radiaţiei în toate direcţiile. sunt elaborate tabele speciale. În acest context. în raport cu suprafaţa. luându-se în considerare numai rezultatul divergenţei fasciculului incident. O circumstanţă de o mare importanţă în efectuarea unei repartizări respective a dozei în volumul iradiat o are direcţionarea corectă a faciculului de radiaţii ionizante spre regiunea în care se află formaţiunea 9 . Avantajul obţinut prin majorarea distanţei sursă. incluse în tabele şi în unele grafice.piele este considerabil. Modalitatea (procedeul) de direcţionare a sursei de iradiere. doza este mai mare decât cea de la suprafaţă şi revine la nivelul ultimei doar după parcurgerea următorilor centimetri. în calculele informaţiilor din tabelurile şi graficele sus-mentionate trebuie să fie introduşi unii factori de corecţie ale devierilor. cauzate de aceste formaţiuni anatomice şi de procesele fiziologice în cauză. poartă denumirea de difuziune. cu atât cantitatea va fi mai valoroasă.În acest mod se formează o iradiere de prisos. De aceea un rol mare îl are modul în care formaţiunea iradiată este încercuită de ţesuturile furnizoare de radiaţie ionizantă împrăştiată. de calitatea radiaţiei ionizante şi de dimensiunle câmpului de iradiere. Situaţia este identică şi în cazul ţesuturilor de la suprafată.. Creşterea dozei în adâncime se poate produce şi din contul majorării planului de intrare. a energiilor mari în cazul dimensiunilor majorate ale câmpurilor de iradiere. Rezultatele calculării dozei au fost estimate prin măsurători în apă. luându-se în considerare parametrii cunoscuţi: calitatea radiaţiei. la anumite mărimi. La aplicarea unui fascicul de dimensiuni mai mari.Volumul formator de radiaţie ionizantă împrăştiată. Doza absorbită la suprafaţa pielii este permanent mai mare decât doza absorbită în aer cu o constantă. cauzat de retroîmprăştiere. Doza efectivă. ea recepţionează o cantitate mai mică de radiaţie ionizantă împrăştiată. în special. distanţa sursă-piele şi dimensiunile câmpului de iradiere. 2. Când această formaţiune este situată în adâncime şi este iradiată cu un fascicul îngust. conţinătoare de gaz etc. Efectul raspândirii creşte direct proporţional cu majorarea valorii energiei radiaţiei primare. Urmare acestor circumstanţe difuziunea ameliorează relaţia de doză în profunzime (doza la suprafaţă).Energia radiaţiei primare. măsurată într-un punct de referinţă pe un fantom şi cea apreciată în condiţii similare de iradiere în acelaşi punct al spaţiului. ce corespunde perfect dimensiunilor formaţiunii. care conţin rezultatele calculate anterior. dar în afara fantomului. însă din cauza absenţei sursei de imprăştiere a radiaţiei ionizante în spaţiul anterior formaţiunii. 9. imprăştierea dirijează factorii difuzaţi în direcţie aproape de cea a fasciculului căzător pe corp. care e influenţată de calitatea radiaţiei ionizante şi de dimensiunile câmpului. Relaţia compusă din valoarea expunerii.

Constituie o micşorare a intensitaţii la periferia fasciculului. Armonizarea dozei pe fiecare câmp. Manopera de direcţionare a conului de radiaţii ionizante necesită o atenţie permanentă. În comparaţie cu diametrul maxim al planului de intrare distanţa sursă-piele este necesar să fie de minim trei ori mai mare. grosimea cărora se micşorează către margini. nu va fi obţinută o repartizare omogenă a dozei atât la suprafaţă. 5. este preferabilă utilizarea unor materiale cu coeficient de absorbţie similar cu cel al ţesuturilor moi. datorită traiectului oblic al radiaţiilor ionizante. Aceste dispozitive fac posibilă aprecierea unei direcţii optime a razei centrale din fasciculul incident în baza unor semne de orientare desăvârşită spre formaţiunea. 10.90. Pentru ‖egalizarea‖ intensitaţii fasciculului este necesară utilizarea unor filtre egalizatoare speciale. Majorarea dimensiunilor conului de radiaţii ionizante prin completare cu o direcţionare aproximativă a sursei (fasciculului) este depreciabilă. tomografia: convenţională. distanţa sursă-piele este mai mare. Fasciculul incident de radiaţii. la iradierea mai multor câmpuri. aplicate volumului „ţintă‖. aflate în adâncime. în mod vădit. Direcţionarea cât mai exactă a conului de radiaţii ionizante în cazul iradierii externe. Când apare necesitatea iradierii unor părţi mari de corp sau a corpului întreg. în special. iar filtrarea este mai reliefată. Efectul radiobiologic preconizat nu poate fi obtinut cu o certitudine absolut vizibilă. Graţie unei cantităţi de radiaţii ionizante mai mici doza absorbită efectiv de către volumul iradiat este şi ea mai mică. în scopul preparării mulajelor. utilizarea filtrelor cu secţiune specifică (―în pană‖). influenţa negativ omogenitatea dozei în volumul „ţintă‖ din cauza diversităţii de grosime a ţesuturilor. „Energizarea”intensităţii fasciculului.85-0. Rezolvarea acestor situaţii şi 10 . cea computerizată sau prin rezonanţă magnetică). dacă formaţiunea patologică nu se află totalmente într-o regiune. Când sunt aplicate energiile de putere mare se recomandă. mai e obligatorie şi stabilirea poziţiei exacte a acestor formaţiuni. Dacă această condiţie tehnică nu se respectă. Nivelarea suprafeţei câmpului. străbătute de radiaţiile ionizante în diferite părţi ale fasciculului. care îşi pot lăsa amprenta asupra procesului de omogenizare a repartizării dozei in volumul „ţintă‖. cât şi în interiorul volumului iradiat 3. la realizarea unei intervenţii chirurgicale etc. la utilizarea datelor totale ridicate. În acest context. în care doza respectivă nu e eliberată volumului „ţintă‖. Gradul de omogenitate al dozei este redat de către factorul de omogenitate. această problemă se va rezolva prin utilizarea distanţelor sursă-piele mari (doi şi mai mulţi metri pentru iradierea integrală a corpului la distanţă). Suprafaţa iregulată a planului de intrare poate. condiţionate de obţinerea omogenităţii dozei în volumul „ţintă‖. 1. Omogenitatea repartizării dozei în formaţiunea iradiată. care necesită iradiere. 2. radiografia. fiindcă provoacă iradierea inutilă a unui volum important de ţesuturi sănătoase şi face imposibilă aplicarea integrală a unei doze totale. care reprezintă relaţia dintre doza minimă şi doza maximă.patologică. Relaţia corespunzătoare dintre dimensiunea câmpului si distanţa sursă-piele în diverse părţi ale conului de radiaţii Aceasta constituie o modalitate marcantă de armonizare a dozei. Reprezintă un atribut valoros în realizarea succesului tratamentului. trebuie realizată prin intermediul dispozitivelor de centrare. Analizarea modalităţii de atingere a acestei doleanţe evident nu ne poate limita în acţiunea de a ţine cont de condiţiile fizice ale componentei centrale a fasciculului. Este a doua condiţie indispensabilă procesului de distribuire corectă a dozei în volumul iradiat. folosit integral. necesară volumului „ţintă‖. Când sunt iradiate multiple câmpuri apar situaţii foarte complexe. 4. În majoritatea instituţiilor oncologice (în primul rând) este obligatorie elaborarea (confecţionarea) unor modele de fasoane ale viitoarei regiuni iradiate pentru stabilirea celor mai favorabile incidenţe ale fasciculului. utilizându-se puncte anatomice stabile sau investigaţiile polipoziţionale de RD (radioscopia. în cazurile de apariţie a unor dificultăţi serioase în repartizarea dozei. unde. valoarea căruia trebuie sa fie mai mare de 0. La utilizarea radiaţiilor ionizante cu energii destul de mari. Procedeul de analizare este necesar să se raporteze la conul de radiaţii. în special. de asemenea. când este necesar să se aplice valori de doze sporite pentru tratarea formaţiunilor. În această ordine de idei apare necesitatea descrierii unor laturi caracteristice. Pentru nivelarea suprafeţei câmpului. diferenţa de intensitate dintre zonele centrală şi cea periferică a fasciculului incident este foarte mare.

ce are loc în piele. în comparaţie cu doza similară. Dacă se produce o expunere permanentă cu o doză de o putere micşorată. o considerăm plauzibilă pe cea care utilizează punctul de vedere al egalizării (criteriile echivalării) efectului unei doze aplicate. Practica cotidiană demonstrează că în multe situaţii factorul de timp nu mai poate fi considerat ca un transformator ordinar al raportului doză-efect graţie identficării mecanismelor de modificare. În cazul administrării tuturor tipurilor de iradiere externă este necesară divizarea dozei integrale. iar doza integrală necesită o suplinire respectivă. imparţiale pentru aprecierea acestor doi parametri. micşorarea timpului integral de iradiere.în cazurile când tratamentul se suspendă. Divizarea (fracţionarea) dozei integrale. Metodologia modernă de administrare a dozei stipulează aplicarea. timpul integral de iradiere diferă pe parcursul aplicării celor mai diverse tipuri de tratamente cu iradieri ionizate. Concluzia a doua . În dependenţă de natura formaţiunilor patologice şi de caracterul programului radioterapic. în mod preferenţial. Mărimile fracţiunilor de doză şi a duratei de timp dintre aceste şedinţe trebuie să respecte conceptul general existent al dozei integrale şi a timpului total de iradiere. Doza necesară pentru obţinerea unui anumit efect sporeşte direct proporţional cu majorarea timpului integral de aplicare a iradierii. 11. 12. exceptând unele cazuri când aceasta se administrează într-o şedinţă. acesta fiind considerat ca un element tehnic al tratamentului. Rezultatul iradierii depinde de intervalul de timp în care este efectuat tratamentul cu radiaţii ionizante.regiunea „ţintă‖ pentru iradiere. strâns legate între ele. Timpul integral de iradiere. În altă ordine de idei este necesar să admitem că prelungirea timpului de aplicare a radiaţiilor ionizante favorizează unele avantaje considerabile. este necesară prelungirea timpului de iradiere. Factorul de timp. Afirmarea în cauza este în favoarea aplicării ei. care este predominantă în orice plan de tratament radioterapic. administrate într-un proces permanent şi cu mărimi reduse. a dozei cu cel mai ridicat debit. Rezultatele unor testări au elucidat faptul că un efect radiobiologic. aplicată în interval de timp identic. Dintre ideile de bază. se realizează prioritar graţie proceselor de schimbare. 13. poate fi similar la aplicarea acestei doze integrale. Procesul vizează concomitent atât elementele patologice. Evoluţia efectului radiobiologic. este considerat ca o doleanţă principală. Dat fiind faptul că în continuare vom analiza unele date comune tuturor formelor de aplicare a radiaţiilor ionizante. efectul inregistrat al acesteea va fi mai ineficient. Puterea (debitul) dozei de iradiere. atrage dupa sine utilizarea procedeului de armonizare a dozei pe fiecare câmp şi analizarea repartizării dozei în adâncime prin intermediul curbelor izodoze. în cazul utilizării unei iradieri permanente cu o putere mai mică sau cu o iradiere fragmentată. care include timpul integral de iradiere.asigurarea unui nivel necesar de doză. Când sunt aplicate doze mari de iradiere. Prima concluzie este indivizibilitatea celor doi parametri. suportată fără dificultăţi de către generatorul de radiaţii ionizante. cu condiţia că fragmentarea este 11 . administrată cu o putere mai sporită. cât şi cele adiacente sănătoase. concretizându-se durata perioadei de timp pentru aplicarea dozei totale. divizate în fragmente (fracţii) cu efectul dozei similare. Realizarea timpului integral de iradiere reprezintă un caz special de influenţare a puterii (debitului) de iradiere asupra efectului radiobiologic. Raportul obiectiv dintre doză şi timpul integral pentru acumularea ei sugereaza două concluzii. fără nici un dubiu. supusă dependenţei factorului de timp şi influenţată neaparat de noţiunile puterea dozei şi fracţionare. care face posibilă atingerea unui efect concret cu o doza integrală mai mică. fracţionarea şi debitul iradierii. sporirea gradului de suportabilitate (toleranţă) al ţesuturilor sănătoase. iar suplimentarea timpului de iradiere este efectuată numai prin aplicarea procedeului de divizare a acestuia (fracţionare). avantajul de bază este. În acest context. factorul de timp va fi redat sub aspect general. Acest indicator devine un parametru de complexitate dacă îl coraportăm la datele radiobiologiei moderne.

fragmentările de doză au aceleaşi mărimi. în dependenţă de mărimea unei doze fragmentate. iar pentru un interval de 2-3 săptămâni aplicarea fragmentărilor de doza la fiecare 2 zile. În aceste cazuri pot avea loc unele schimbări funcţionale uşor remediabile. Practic. 12 . ar coincide. ar obliga în situaţia unui timp integral de iradiere de 7-10 zile aplicarea fragmentărilor zilnice. În acest context. avantajând elementele neafectate. în cazul idealului. urmate de cele în continuă diminuare. inclusiv la respectarea radioprotecţiei pacientului şi a cadrului medical din serviciile de profil. nu modifică starea de lucruri. acomodarea fragmentării. Aceasta ar necesita permanent identificarea coeficienţilor de restabilire respectivi existenţa unor deosebiri esenţiale în viteza de restabilire. constituie un alt punct de vedere orientativ.corespunzătoare. în relaţie cu criteriul sus-numit. dar utilizarea fragmentărilor cu mărimi în creştere sau aplicarea din debut a unor fragmentări de doză majorate. Aplicarea fragmentărilor de doză în perioadele de timp corespunzatoare deosebirilor maxime de intensitate ale acestei restabiliri. Viteza aproximativă a restabilirilor ţesuturilor afectate şi a celor sănatoase. dorinţelor medicului pentru TRI. În concluzie menţionăm că cunoaşterea detaliată a fizicii radiaţiilor ionizante va contribui esenţial la formarea cunoştinţelor bioinginerului în domeniu.