Retorica

-prezentare-

Cap. 1 Conform lui Aristotel, retorica (arta de a vorbi frumos i convingator) este corespondenta dialecticii (arta de a ajunge la adevar, prin dialog) pentru ca se ocupa de anumite lucruri care, pana intr-un anumit punct, pot fi cunoscute si fara ajutorul unei stiinte determinate. Din acest motiv, oamenii sunt capabili sa discute si sustina o teza pana intr-un anumit punct. Numai dovezile tin de domeniul artei, iar entimemele, forma prescurtata de silogism in care una dintre premise sau concluzia nu este exprimata, ci subinteleasa, sunt corpul dovezilor. Restul, precum mania, mila, alte pasiuni sunt adaosuri pentru arta i au in vedere persoana umana. Legile trebuie sa stabileasca in cate moduri poate fi sustinuta o cauza, sa determine cate cazuri sunt cu putinta i sa aplice cat mai putin judecata umana, ca si valoare de adevar si dreptate, in vederea dictarii unor verdicte . Caci judecatile umane se pliaza fie pe cazuri generale, fie pe cazuri particulare, cand vine vorba de judecata unui judecator, pentru ca acesta poate avea interese proprii. Asadar, trebuie sa ne axam cat mai mult cu putinta pe dovezi si judecatorul sa aiba cat mai putina stapanire pe decizii. Desi aceste metode sunt valabile atat in cazul elocintei deliberative, cat si in cazul celei judiciare, autorii se straduiesc sa vorbeasca cat mai mult despre discursul judiciar. Cel deliberativ este mai nobil si mai accesibil, iar judecatorul trebuie doar sa demonstreze ca asa stau lucrurile precum sunt prezentate de cel care propune o decizie. In cazul discursului judiciar insa, trebuie captata nu atentia judecatorului, ci a auditoriului, caci judecata vizeaza interesele altora. Retorica este folositoare pentru ca lucrurile adevarate si lucrurile drepte sunt, prin natura lor, mau puternice decat contrariile lor, astfel incat daca deciziile judecatorului nu sunt consecvente, pledantii sunt invinsi in mod necesar din cauza lor. Insa acest lucru este demn de blam (dezaprobare, condamnare public a unei atitudini). Pentru a putea convinge auditoriul prin ceea ce spunem, este necesar ca dovezile si argumentele sa treaca prin notiunile comune, trebuie sa fim capabili de a convinge de contrariile unei teze, sa nu ignoram cum stau lucrurile, sa fim capabili sa respingem argumente. Dupa acestea, este evident ca rolul retoricii nu este faptul de a convinge ci faptul de a vedea pentru fiecare chestiune in parte mijloacele de care dispunem capabile de a convinge. Alaturi de acesta, are si rolul de a cedea ceea ce este capabil de a convinge si ce pare capabil de a convinge. In cele ce urmeaza, putem vorbi despre metoda insasi a retoricii si elementele prin care se poate ajunge la un scop.

Cap. 2 Asadar, fie retorica o facultate de a cerceta, pentru fiecare caz in parte, ceea ce poate fi capabil de a convinge. Dupa aceasta definitie, retorica pare sa aiba facultatea de a cerceta in privinta unei chestiuni date ceea ce este capabil de convingere. Exista trei feluri de dovezi procurate cu ajutorul discursului: primul consta in caracterul vorbitorului (discursul il face pe vorbitor sa para de incredere), al doilea in punerea auditoriului intr-o anumita dispozitie (oamenii pot judeca in functie de starea de spirit), iar al treilea in discursul insusi (cand dovedim adevarul). Retorica nu va cerceta probabilul pentur un individ, ci pentru o categorie de indivizi, delibereaza din chestiuni care sunt deja obiecte de dezbatere. Deoarece sunt putine premise necesare din care provin silogismele retorice, este evident ca unele entimeme vor fi necesare, iar unele doar frecvente. La fel si cu semnele, cele necesare se numesc indici, iar cele care nu sunt necesare nu au o denumire exacta. Deci, necesare sunt premisele provenite dintr-un silogism.De asemenea, un astfel de indiciu face parte din semne; cand oamenii cred ca nu este posibil de a respinge enuntul, considera ca aduc un indiciu ca demonstrat si incheiat. Intr-adevar, termenii sfarsit si limita sunt identici in limba veche. Sunt semne refutabile i semne refutabile. Exemplul este o inductie (Form fundamental de raionament, care realizeaz trecerea de la particular la general); exemplul nu este parte din intreg si nici vice-versa, ci este partea fata de parte , dar este exemplu cand ambii termeni apartin aceluiasi gen, insa unul fiind mai cunoscut decat celalalt. De asemenea, sunt diferente si intre entimeme. Silogismele dialectice si retorice sunt cele pe baza carora formulam locurile, acestea fiind comunice cu privire la chestiunile de drept , de fizica si de nenumarate alte domenii diferite ca specie, ca, de exemplu, locul mai multului sau mai putinului. Specifice sunt locurile toate, cate provin din premise proprii fiecarui specii si fiecarui gen . Asadar, trebuie sa distingem, in privinta entimemelor, speciile si locurile din care acestea trebuie deduse. Speciile sunt premisele proprii fiecarui gen, si locurile cele ce sunt comune tuturor genurilor in mod asemanator.

Continuare ...