Professional Documents
Culture Documents
adevratului portret din Evangheliar. Dar orict de furat de imaginaie ar fi Asachi el are ntotdeauna un punct de pornire real n demersul su mitologizant. Ca i n cazul lui Mihai Viteazul, cnd era convins c tabloul votiv al ctitoriei sale este imaginea real a chipului domnitorului i n cazul lui tefan cel Mare va proceda la fel dei speculaiile privind modelul de la care a plecat Asachi sunt numeroase. La Putna a vzut chipul acela smead i evlavios pentru prima dat Asachi. i a crezut c se afl n faa adevrului. El mai exist i astzi inscripionat astfel: Acesta iaste chipul lui tefan Voevod, fiul lui Bogdan Voevod cel btrn, carele au domnit n pmntul Moldovei 47 de ani. S-au scos de pe alt chip foarte vechi din zilele mriei sale, n anii lui Hristos 1456, prin osrdia Sfiniei Sale Paisie Ioanovici igumenul Sfintei Mnstiri Putna i s-au lucrat de smeritul Vasile Popovici din trgul Sucevei. Nici chiar Koglniceanu, cel mai cultivat intelectual romn ntr-ale artelor frumoase la acel moment, nu va sesiza falsitatea sursei i va reproduce litografia n Calendarul su. La Cabinetul de Stampe al Academiei Romne se afl un exemplar dintr-o variant semnat de fiul lui Gheorghe Asachi Alexandru, iar rspndirea sa a fost aa de mare nct o copie a ajuns i la mnstirea Zografu de la Athos. Gheorghe Asachi - enciclopedist ca formaie, dar i romantic din punct de vedere al implicaiei civice. Asachi este un demn continuator al idealurilor colii Ardelene i un la fel de demn mentor al colii istorice romneti de factur romantic.
19
19
19