You are on page 1of 51

UNIVERSITATEA CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SECŢIA PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

Îndrumător ştiinţific IPS Dr. TEODOSIE PETRESCU Decan al Facultăţii de Teologie

Absolvent

2 0 0 9

GENEALOGIA MÂNTUITORULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ MATEI CU PRECIZAREA ROSTULUI CELOR TREI FEMEI PĂGÂNE

Capitolul Ι
Lămuriri noţionale tehnice despre termenii „Evanghelie“, „genealogie“ etc.
În limbajul Evangheliei din Cartea neamului, creştinismul are nu numai dimensiunile adâncimii, care ridică din lumea relativităţii spre zările desăvârşirii, ci afundă în timp şi leagă de trecutul istoric, de părinţii şi moşii şi strămoşii, cei după trup, ai lui Iisus: Avraam, Isaac, Iacob, David, Solomon… Noul Testament începe cu textul Cărţii neamului lui Iisus Hristos, de la Matei I, 1-24. Textul acesta conţine sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului, pentru că fixează interdependenţa existentă între cele două testamente, urmând de la Avraam şi sfârşind cu Iisus Hristos – Domnul nostru. Prin Evanghelia Cartea Neamurilor, raportul dintre Vechiul Testament şi Noul Testament se vădeşte azi multiplu şi direct de a îmbina legături şi de o unitate dialectică. Pentru a dovedi că Iisus este Mesia cel făgăduit de Proorocii Vechiului Testament, Sfântul Evanghelist Matei ne dă genealogia lui Iisus de la Avraam şi până la naşterea Sa şi ne arată legătura trupească şi spirituală cu iluştrii săi înaintaşi. Astfel, Iisus este fiul lui Avraam, Isaac, Iacov, Rut, Iesei, David, Solomon şi ceilalţi ascendenţi. Genealogia Domnului Iisus Hristos se găseşte în Evangheliile Sfinţilor Matei şi Luca. Aceste scrieri stau în fruntea cărţilor Sfintei Scripturi. Căutând cuvântul „Evanghelie“ în „Dicţionarul Noului Testament“, vom găsi că „Evanghelie“ înseamnă «vestea bună» a mântuirii, adusă lumii de Iisus Hristos. Ea poartă diferite denumiri, după cel propovăduit sau după cel care o propagă. Astfel, se numeşte deopotrivă: «Evanghelia Împărăţiei» (Matei 4, 23; 24, 14); «Evanghelia harului lui Dumnezeu» (fapte 20, 24); «Evanghelia lui Dumnezeu»

(Rom. 15, 16, II. Cor. 11, 7), «Evanghelia lui Hristos» (I Cor. 9, 12), «Evanghelia mântuirii» (Efes, 1, 13). Iar «Genealogia Mântuitorului», în acelaşi Dicţionar e definită ca fiind înşirarea neamurilor Lui de la Adam. Noul Testament ne prezintă două genealogii ale lui Iisus Hristos: Matei 1, 1 –16 şi Luca 3, 23 – 28. Prima porneşte de la Avraam până la Iisus, în chip descendent, zicând: «Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam» (Matei 1, 1); iar a doua porneşte de la «Iisus, care, precum se socotea, era fiul lui Iosif» şi urcă în mod ascendent până la «Adam, fiul lui Dumnezeu»(Luca 3, 38).1 Termenul „evanghelie“ derivă deci de la cuvântul grecesc τό εΰαγγέλιον. Acest termen înseamnă mai întâi premiul care se dădea aceluia care aducea o veste bună, iar apoi vestea cea bună însăşi. Evangelia este cea mai bună veste care s-a adus cândva omenirii prin Apostolii Domnului şi învăţăceii lor, care oriunde veneau istoriseau viaţa şi activitatea desfăşurată de Domnul în timpul cât a petrecut aici pe pământ în mijlocul poporului Său în scopul mântuirii neamului omenesc. E adevărat că toţi istoriseau viaţa şi activitatea Domnului Iisus Hristos, dar cât priveşte forma istorisirii, fiecare dintre ei povestea aceleaşi episoade cu alte cuvinte şi adeseori în altă ordine de idei, aşa că aceeaşi veste bună, după cuprinsul ei, primea în gura fiecărui predicator o formă nouă. Faptul acesta s-a învederat cu deosebire atunci când istoria evanghelică s-a fixat de unul sau altul dintre apostolii Domnului sau învăţăceii acestora în scris. Evanghelia scrisă prezenta de acum înainte o formă deosebită de predicare a celui care a scris-o asupra celor ce a învăţat şi a făcut Domnul Iisus pentru omenire. Când Biserica creştină s-a văzut în posesia mai multor evanghelii scrise, pentru a le putea deosebi pe unele de altele, ea trebuia să dea fiecăreia din ele o numire proprie. Cea mai simplă numire era aceea de a le numi după autorul care le-

Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, 1984, p.145; 178.
1

a scris. Drept aceea, evangheliile care au fost primite în sânul Bisericii creştine au fost numite: evanghelia după Matei, cea după Marcu, cea după Luca, cea după Ioan.2 Voind să vorbească despre Domnul nostru Iisus Hristos şi să dea primilor săi cititori (iudeo-creştinii din Palestina şi din împrejurimi) dovezi mai luminoase că Domnul Iisus este într-adevăr Mesia cel prezis de profeţii Vechiului Testament şi aşteptat cu mare dor de iudeii vremurilor de atunci, evanghelistul Matei ţine să arate înainte de toate care sunt legăturile acestei personalităţi ilustre cu bărbaţii mari ai timpurilor trecute. Obiceiul de a induce pe înaintaşii vreunui bărbat mare este străvechi. Moise a introdus în prima sa carte (Gen. 5,1; 10,1; 11, 10) întreaga spiţă a neamului omenesc (genealogia) de la Adam şi până în timpurile sale. De când Aaron şi fiii săi au fost unşi preoţi şi arhierei peste poporul lui Israel s-a ivit necesitatea de a alcătui tablouri genealogice nu numai asupra neamului lui Israel în general, ci şi asupra descendenţilor acelei familii, ai cărei fii erau chemaţi a fi preoţii şi arhiereii poporului acestuia (cf. Lev. 3, 1); ( Cron, 7, 1, Neemia 12, 1). Câteva sute de ani mai în urmă, David, care se trăgea din seminţia lui Iuda, ajunge rege în Ierusalim şi prin gura profetului Natan Dumnezeu îi promite că tronul nu se va mai lua de la dânsul şi de la ai săi în veci (2 Sam. 7, 13). Promisiunea aceasta i se dă lui David anticipând pe viitorului Mesia, care avea să se nască din familia lui şi avea să domnească în veci peste credincioşii Săi. De aceea, din acest moment înainte trebuiau să se alcătuiască tablouri genealogice şi asupra familiei davidice atât pentru a se putea stabili drepturile la tron ale descendenţilor lui, cât şi în vederea celui din urmă şi celui mai ilustru descendent al lui, care avea să fie Mesia. Asupra Acestuia aveau să treacă toate făgăduinţele date de Dumnezeul lui Avraam, căruia i s-a zis: „Întru seminţia ta se vor binecuvânta toate popoarele pământului“ (Gen. 12, 3). Tablourile genealogice se păstrau de obicei la templu pentru a fi completate acolo şi ferite de falsificări. Pe lângă tablourile genealogice cu caracter oficial, vor fi existat şi multe alte tablouri genealogice alcătuite de capii familiilor. Acestea aveau
Dr. Vasile Gheorghiu, Sfânta Evanghelie după Matei – comentar, Tipo. Mitropolit Silvestru, Cernăuţi,1925, p.7.
2

1. Ezdra 2. p.3 3 Dr. 7. Vasile Gheorghiu. Op.62. cit..un caracter privat şi se păstrau din tată în fiu în cadrul familiilor. De aceea şi evanghelistul nostru induce tabloul genealogic al Domnului nostru Iisus Hristos drept „carte a neamului” Său.5).75-76. Neem. . deşi erau adeseori de cuprins foarte mic (Gen. 5. Aceste tablouri genealogice purtau la cei vechi numirea de „carte a neamului” sau „carte genealogică” (βίβλος ξευέσεώς).

vol.Capitolul ΙI Generalităţi despre Evanghelia după Matei (autorul. De atunci. 17). Studiul Noului Testament (curs universitar)Bucureşti. Prof. I. Lc. împărtăşind soarta celorlalţi apostoli. s-a umplut de Duhul Sfânt la Praznicul Cincizecimii şi a evanghelizat în Palestina. Pr. nu mai este amintit nicăieri în cărţile Noului Testament. 80 4 .. El este amintit în lista apostolilor. era vameş în Capernaum. Tot tradiţia ne spune că Apostolul Matei a scris o evanghelie în limba aramaică pentru comunităţile creştine din Palestina. Constantin Corniţescu. când. În afară de listele apostolilor. 19). Sfântul Matei se caracterizează prin modestie. cu care prilej Iisus a fost acuzat de farisei şi de ucenicii lui Ioan Botezătorul că stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii. p. locul al optulea (Mt. în timpul când se purta cu gândul să părăsească această ţară pentru a-şi putea continua activitatea evanghelică în alte părţi. 3. părăsind Palestina. Evanghelia) Autorul primei evanghelii canonice a fost Matei-Apostolul. 6.15). Tradiţia activităţii lui ulterioare ne spune că. 18. Înainte de a fi chemat la apostolat. împreună cu ceilalţi apostoli a trebuit să părăsească pentru o vreme Palestina (Faptele Apostolilor 12. 9. Biserica ortodoxă îl prăznuieşte între martiri în ziua de 16 noiembrie4. a dat o masă în cinstea Mântuitorului. Sfântul Matei a urmat Domnului cu credinţă. 1991. Ca şi ceilalţi Apostoli a primit mandatul de a propovădui evanghelia. De bucurie că a scăpat de osânda vămii şi de dispreţul conaţionalilor săi. Dr. participând la organizarea comunităţilor creştine din metropola iudaică până la începutul persecuţiei lui Irod Agripa. iar în Evanghelia întâia. a propoveduit în Etiopia şi India (Arabia răsăriteană). ocupând locul al şaptelea înainte de Toma (Mc.

Scopul urmărit de autor este de a lăsa în scris fiilor săi sufleteşti Evanghelia propoveduită de Sfinţii Apostoli. Aceştia au fost iudeo-creştinii palestinieni. întrucât Sfântul Mateiu. Cine a fost traducătorul. Aceasta rezultă şi din cuprinsul Evangheliei. Din tradiţia asupra timpului scrierii Evangheliei după Matei ştim că „Matei şi-a scris Evanghelia sa când se purta cu gândul să părăsească Palestina şi să plece la alţii ca să predice (Eusebiu şi Ieronim). Acesta ar rezulta din faptul că autorul combate falsele nădejdi ale necredincioşilor iudaici că adevăratul Mesia va veni. anul dărâmării Ierusalimului. Acest original s-a folosit mai întâi în Palestina. Iacob cel tânăr. cărţile sfinte au devenit căutate şi evanghelia a fost tradusă în limba greacă. Câţiva teologi contemporani mai spun că prima Evanghelie urmăreşte şi un al treilea scop: apologetic-polemic. O tradiţie de mai târziu ne informează că ar fi fost Sf. Acest al doilea scop este evident din faptul că atât minunile Domnului şi alte momente din viaţa Lui sunt prezentate ca o împlinire a proorociilor din Vechiul Testament. Persecuţiile din lumea iudaică au făcut ca originalul să dispară de timpuriu. Sfinţii Părinţi care au mărturisit despre autorul primei Evanghelii s-au referit şi la adresanţii ei. a obiceiurilor iudaice. nu ştim. a legii şi profeţilor. sau chiar Sf. Apostol Ioan. Unii teologi contemporani presupun că traducătorul ar fi fost însuşi Sfântul Evanghelist Matei.Evanghelia Sfântului Matei a fost scrisă în limba aramaică. ca fost vameş. Traducerea a fost făcută cu siguranţă înainte de anul 70. Evanghelia a urmărit şi un scop misionar: acela de a dovedi cât mai precis iudeo-creştinilor palestinieni că Domnul nostru Iisus Hristos este adevăratul Mesia proorocit în Vechiul Testament. după ce aceştia au fost obligaţi de împrejurări să păzească Palestina. cunoştea cu siguranţă limba greacă. După părerea multor Sfinţi Părinţi. Evanghelie urma să se păstreze trează conştiinţa creştină şi nefalsificarea adevărurilor mântuitoare. căci autorul presupune la cititorii săi o cunoaştere perfectă a ţării. Când a fost acest timp nu ştim. După dezvoltarea rapidă a creştinismului în lumea păgână (greco-romană). O altă . rămânând numai traducerea greacă. originalul aramaic a fost mai puţin folosit decât traducerea în limba greacă. Aceasta este o presupunere destul de întemeiată. Prin Sf. Proporţional.

care şi-a păstrat organizaţia iniţială şi în timpul persecuţiei lui Irod Agripa I. desfăşurată în special în Galileea. şi anul 44 – 45. Informaţia Sfântului Irineu nu corespunde însă datelor istorice. n-a mai găsit nici un Apostol. 11: genealogia Mântuitorului. când Sf. Pavel. Mântuitorului şi întreita Lui ispitire în pustiul Carantaniei. Partea a III-a: XIX. Probabil Evanghelia a fost încredinţată comunităţii de acolo. naşterea Lui şi câteva momente din copilărie. Cina cea de Taină. 1 — IV. mandatul dat apostolilor de a-i continua activitatea şi a propovădui evanghelia la toate neamurile pământului. alegerea şi pregătirea Apostolilor. hotărârea Sinedriului de a –L condamna la moarte. 35: descrierea activităţii Mântuitorului în Galileea. când Sf.5 Botezul 5 Ibidem. El spune că „Matei şi-a scris Evanghelia pe când Petru şi Pavel predicau şi organizau Biserica din Roma˝ (pe la anul 61 ?). Ap. 12 —XVIII. Evanghelia după Matei este o expunere sistematică a vieţii şi activităţii Domnului nostru Iisus Hristos.informaţie avem de la Sf. . Partea a II-a: IV. Apostoli încep să părăsească Palestina. Pe baza informaţiilor se poate stabili că Sf. Matei este primul dintre Apostoli care a scris o Evanghelie între anul 42. 20: descrierea activităţii Mântuitorului în drum spre Ierusalim. 1 — XXVIII. Gheorghiu stabileşte ca timp mai precis al Evangheliei Sfântului Matei anul 43 sau prima jumătate a lui 44. botezându-le. Profesorul V. învăţătura şi minunile Lui. moartea. începutul activităţii lui Ioan Botezătorul. Ca loc al scrierii este socotit Ierusalimul sau Palestina. Irineu. activitatea desfăşurată în Ierusalimn cu câteva zile înainte de Paşti: conflictul cu fariseii. primirea ce i s-a făcut în capitala ţării. învierea şi arătările de după înviere. 85-88. Conţinutul ei se poate grupa în trei părţi. Cuprinde 28 de capitole. saducheii şi preoţii. patimile. a morţii şi învierii Lui în Ierusalim. venind la Ierusalim cu ajutoare frăţeşti. Partea I-a: I. conflictele cu conducătorii spirituali ai poporului iudeu.

dar obârşia Lui este dintru început în zilele veacului (Mi. şi-i va pune numele Emanuel. Această înţelepciune enipostatică a lui Dumnezeu vorbeşte despre ea în capitolul 8 al Proverbelor: „Domnul m-a zidit începutul căilor Lui. Didahii şi predici ( trad de Pr. 15). 5 – 6). deci este om şi Dumnezeu. spune: „Care este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut. iar Însuşi Cuvântul dumnezeiesc întrupat se numeşte „primul născut al întregii zidiri” (Rom. 1). şi ca «Dumnezeu tare. în acelaşi timp.6) deci va fi om. 2).hea 5. După al prooroc. 6 . Astfel. 11. Mântuitorul se va naşte în Betleem. 359 – 360. 33). 1995. După prezicerea aceluiaşi profet. Pentru aceea întruparea Cuvântului dumnezeiesc se numeşte în dumnezeieştile Scripturi „început căilor Domnului (Proverbe 8. întâiul născut al întregii zidiri” (Coloseni 1. Episcop de Kalavrita .22). adică Dumnezeu e cu noi» (Isaia 7. vom observa că aceştia au proorocit pe Mântuitorul ca Dumnezeu şi ca om. 22-23). Ilie Miniat. a hotărât mai dinainte în sfatul Lui veşnic întruparea Cuvântului dumnezeiesc. dar se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu (Isaia 11.Capitolul ΙII Genealogia propriu-zisă cu lămuriri despre personaje Rostul celor 3 femei păgâne Marea taină a iconomiei întrupării a fost cunoscută mai dinainte de mintea atotvăzătoare a lui Dumnezeu. El se va naşte din neamul lui David (Isaia 9. iar fericitul Pavel. profetul îl vede pe Mântuitorul ca prunc dar. în primul capitol din epistola către Coloseni. proorocul Isaia spune că «Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu. 14). Dumitru Fecioru). deci El va fi un prunc dumnezeiesc. p. vorbind despre Iisus Hristos. Edit. Părinte al veşniciei şi Domn al păcii»(Isaia 9.6 Dacă răsfoim scrierile profeţilor Vechiului Testament. Mai înainte de a hotărâ Dumnezeu crearea îngerilor sau a oamenilor sau a oricărei alte zidiri. Episcopiei Argeşului. mai înainte de veci m-a întemeiat pe mine” (proverbe 8. În altă parte.

835-836. «cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru» (Svetilna Naşterii Domnului). moartea şi învierea Lui (Romani 5. ne răspunde Sf. ca să rămână imobilă însuşirea. iar acum descoperită sfinţilor Săi» (Coloseni 1. pe pământ şi în cer. Spre a ne înălţa din nou la demnitatea cea dintâi. în viaţa aceasta şi dincolo de pragurile ei.) an. căci dacă păcatul şi moartea au intrat în lume printr-un om (Adam). Sfânta Scriptură nu ne spune. 19). Iar dacă am aflat adevărul văzând în trup omenesc pe Cel Pr.B. Constantin Necula . Ioan Damaschinul: «Tatăl este Tată şi nu Fiu. nr. 5-6. Căci însuşirea este imobilă. spre a ne umple de lumina cunoştinţei Sale. Fiul este Fiu şi nu Tată. Mântuitorul trebuia să aibă înaintaşi. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Prin întrupare. Duhul este Duhul Sfânt şi nu Tată şi nici Fiu. XXXIV (1975). Fiul Omului nu s-a despărţit de înşuşirea de a fi Fiu»9 În nici alt mod nu putem cunoaşte mai lămurit pe adevăratul Dumnezeu decât văzându-L cu ochii noştrii trupeşti. Dr. care este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. El ne-a adus lumina care ne descoperă rostul şi chemarea fiecăruia dintre noi. 501.7 Necesitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu trebuie înţeleasă ca fiind cel mai potrivit mijloc pentru mântuirea omului. iar nu altă Persoană a Sfintei Treimi. Altfel. 1986. La Duminica dinaintea Naşterii Domnului .297-298. Boris Răduleanu.8 De ce anume Fiul S-a întrupat. pe care ni-i prezintă Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca. de ce El este cel care se naşte asemenea nouă. tot printr-un om. 1415. întru toate asemenea nouă. afară de păcat. an. 9 . 10 – 12. prin întruparea. ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel.B. adică să prisosească harul lui Dumnezeu şi darul Lui asupra celor mulţi. Pentru aceea Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului. 26). 8 Îndrumări Misionare . 7 Pr. trebuia să vină şi mântuirea. XXXVI ( 1977). ascultându-I învăţăturile şi simţându-I neţărmurita dragoste pentru noi. în G. zicând: «Taina cea din veac ascunsă a neamurilor. De ce anume Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat făcându-Se om adevărat. în „Glasul Bisericii”. p.Fiind om adevărat. cum ar putea să rămână însuşire: dacă este mobilă şi se schimbă. nr. 17 – 18. p. Este o taină a lui Dumnezeu. fără de păcat. p. Bucureşti. (G.

Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Î. Evenimentul Întrupării a avut loc la plinirea vremii şi despre acesta ne mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel când zice: „ Mare este taina dreptei credinţe. aduce lumină şi viaţă pentru întreaga făptură. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. Această taină este mare. Dumnezeu S-a arătat în trup”. adică de Mântuitor. înlăturând întunericul. cauzată de neascultare.S. adică chezăşia moştenirii vieţii viitoare şi pururea fericite. Teoctist Arăpaşu . născut sub Lege. dacă de la El am aflat lumina cunoştinţei. pentru că mare este şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. primeşte numele de Iisus. Această taină este mare fiindcă mare şi important este mesajul ei pentru toţi oamenii. ca pe cei de sub lege să-i răscumpere. Naşterea Domnului este deci dovada dragostei Creatorului pentru făptura Sa. Edit.nemărginit şi ne cuprins cu mintea. „ încât şi pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară. pogoară din înălţimea slavei Sale. îndurându-se de ei şi dorind să-i ridice la starea cea dintâi . 10 . 1980. aşa cum au cântat îngerii în ceruri imnul dumnezeiesc al păcii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace. între oameni bunăvoire” (Luca 2. Pe treptele slujirii creştine. de a trăi în pace şi bună înţelegere între ei. atunci am moştenit şi darul cel mai mare de care firea omenească se putea învrednici. Dumnezeu n-a lăsat pieirii pe cei căzuţi în păcat. 16). Cel fără de început şi fără de sfârşit. pentru că Fiul lui Dumnezeu. 146-147. Din bunătatea Sa nemărginită. p. şi vine în lume să mântuiască poporul Său de păcate.10 Venirea Mântuitorului Hristos în lume este asemănătoare în cântările şi cărţile bisericeşti cu răsăritul soarelui care. Această taină este mare. 4 – 5). „a trimis pe Fiul Său. adică Dumnezeu — Cuvântul S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această taină este mare pentru că mari sunt şi darurile pe care ni le aduce nouă tuturor celor ce mărturisim aceiaşi credinţă.P. se naşte luând trupul nostru. Starea de întuneric era urmarea căderii omului din harul lui Dumnezeu. ca să dobândească înfierea“ (Galateni 4. 14).

Care altfel ar fi rămas pentru noi un veşnic Necunoscut. 21). era chemat să-şi asume printre oameni rolul de descoperitor al Tatălui. În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii între oameni. Sfântul Chiril al Alexandriei arată că prin întrupare Fiul lui Dumnezeu „ S-a făcut asemenea nouă. Mergând pe calea mântuirii. Săvârşindu-se această împăcare. prin Iisus Hristos” (Evrei 13. Dumnezeu „ne-a împăcat cu Sine prin Hristos” (2 Cor. 5.11 Întruparea Cuvântului a fost pregătită pe căi multiple. 192 – 195. pentru ca noisă ne facem asemenea Lui pe cât este cu putinţă firii noastre”. ca să facem voia Lui spre a lucra „în noi ceea ce este bineplăcut în faţa Lui. când întâlnirea dintre cer şi pământ a putut avea lor. Spre a-l mântui pe omul împovărat de păcat şi rupt din comuniunea cu Dumnezeirea. Pentru ca Fiul să poată coborî printre oameni şi să-şi împroprieze natura umană. Ortodoxia s-a ferit totdeauna de a formula explicaţii logice ale acestor taine şi de a raţionaliza P. Editura Episcopiei Buzăului. Al doilea dar este nădejdea mântuirii noastre. 18). S. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. În lucrarea de mântuire se conjugă puterea lui Dumnezeu cu voinţa şi silinţa noastră. Mântuitorul nostru Iisus Hristos pune de acord voia noastră cu voia lui Dumnezeu. 11 .Primul dar este cel al împăcării noastre cu Dumnezeu. El trebuia să găsească în cuprinsul lumii create un vas ales. toate acestea convergând spre un anumit moment al duratei istorice. să-i devină un semen capabil să-i vorbească în graiul său şi să-i descopere tainele divine. al cărui ipostas avea să fie însuşi Logosul divin. Ne aflăm aici în plin mister şi trebuie să ne străduim a nu destrăma taina care învăluie faptele mai presus de fire. 1987. Fiul lui Dumnezeu. apt de a deveni receptacol al divinităţii şi de a zămisli un fiu preacurat. pe care avea s-o purifice. În vederea acestui scop. Dumnezeu Însuşi trebuia să vină în maximă apropiere de el. Epifanie Norocel. trebuie să ştim că voinţa noastră va fi ajutată de harul lui Dumnezeu. dar în acelaşi timp trebuie să se dovedească şi vrednicia omului în faţa lui Dumnezeu”. p. fiind chipul Său. care în cuprinsul Sfintei Treimi are menirea de a-L revela pe Tatăl. Care ne întăreşte în orice lucru bun. Sfântul Grigore Teologul spune că „în lucrarea de mântuire se arată dragostea lui Dumnezeu faţă de om.

Bizantină. evitând să le închidă în formule dogmatice înguste care niciodată nu pot epuiza aspectele paradoxale ale misterului divin. Dr. Predică la Naşterea Domnului. p. Bucureşti. ea urmează registrelor oficiale genealogice. în G. O putem împărţi în trei grupe a câte 14 numere.12 Dacă neamul lui Adam fusese pângărit în urma căderii şi purta în fiinţa sa o întinare cauzată de păcatul strămoşesc. Iisus Hristos Măntuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii. Prof.misterul. Edit. ( trad. II (1950). precum şi de căderile succesive adăugate în decursul veacurilor. Matei începe această genealogie cu Avraam şi o termină cu Iosif (logodnicul Sfintei Fecioare Maria).13 Privitor la «taina cea mare a existenţei noastre». nr. p. 14 Sf. 10-12. 13 Natalia Manoilescu Dinu.B. păstrate de preoţii din Ierusalim. X ( 1954) . Istoricul iudeu Iosif Flavius vorbeşte despre existenţa acestor reviste oficiale în cartea sa intitulată „Contra Apionem“. spre a face legătura între cele două lumi existente. Grigorie Teologul. a doua grupă de la David la Zorobabel. *** p. 46-47. D. două sunt raţiunile teologice: o mai largă cunoaştere şi adorare a lui Dumnezeu şi nevoia existenţei unei fiinţe intermediare. nr. Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici în „Ortodoxia ” ( O). 12 . an.14 Dintre cele patru Evanghelii canonice. părintele legal al Domnului nostru Iisus Hristos. 16. ea s-a mărginit să dea interpretări ce-şi aveau originea în Scriptură şi în experienţa spirituală a sfinţilor Părinţi. an. perioada regală. el trebuia să sufere o purificare progresivă pentru ca un vlăstar al său să poată deveni acoperământ al Dumnezeului înomenit. de care este legat faptul întrupării Domnului mai pe urmă.4. iar a treia grupă de la Zorababel la Iosif. spunând Pr. Stăniloae. de Pr. Fecioara Maria va fi ultima mlădiţă a unei spiţe de înaintaşi care — după cum a arătat Sfântul Grigorie Palama ( In Annuntiationem immaculatae Dominae nostrae Deiparae semperque Virginis Mariae) – a fost curăţită în decurs de generaţii de Sfântul Duh spre a putea odrăsli o făptură neprihănită. Prima grupă de la Avraam până la David. cea spirituală şi cea materială. 590. Dumitru Stăniloae). perioada post exilică Cu mici diferenţe (întrebări). Cele trei grupe reprezintă trei perioade mari ale istoriei sfinte a Vechiului Testament: perioada patriarhilor. numai Evangheliile Sfinţilor Matei şi Luca ne dau genealogia Mântuitorului.

împărţirea aceasta oglindeşte cele trei perioade istorice ale poporului lui Israel. pentru care nu era altă lege. cit. Faza a treia ne-o precizează Sf. Prin acest titlu. II Sam. Guvernământul politic în decursul acestei faze îl face un monarh. adică un om care să nu aibă legături cu cele sfinte. decât prin textul de lege. de care la urma urmei nu era în totul obligat să se ţină. că El este Mesia cel aşteptat de poporul iudeu15 (Gen. care nu-şi permiteau nimic de la ei. ci numai prin legea dată şi organele explicative ale acestei legi. Dr. În timpul primei faze (de la Avraam la David). ca în faza a doua. după care să conducă. faza monarhică. decât să aibă legea lui Moise copiată pentru sine. conducerea este sacerdotală. 1) 14. Titlul genealogiei este următorul: „Cartea neamului lui Iisus Hristos. un om ieşit din popor. Scriptură şi prin profeţi. evanghelistul precizează scopul urmărit de genealogia sa şi anume faptul că dovedeşte cititorilor săi iudei că Mântuitorul este fiul promisiunilor mesianice făcute lui Avraam şi David. altă obligaţie. Împărţirea în trei perioade este caracteristica proprie a genealogiei evanghelistului Matei. fiul lui David. şi. 15 . nu mai e nici Dumnezeu care să conducă direct pe poporul său ce în prima fază nu mai este nici monarh. adică prin Sf.că preoţii purtau evidenţa descendenţei personalităţilor din viaţa publică şi religioasă a poporului iudeu în registre care se păstrau în arhiva templului. în faza a treia. este Marele Preot. sau mai drept vorbind până la Saul De la David până la captivitatea babilonică ţine faza a doua a guvernământului lui Israel.. de la Solomon înainte. Constantin Corniţescu. ci de această dată. adică poporul se conducea de-a dreptul de Dumnezeu prin trimişii Săi. Prof. faza când Dumnezeu nu mai lucra direct cu poporul Său. 13 – 16). Aşa au fost patriarhii. XII. 88. VII. p. Pr. Op. prin templu. judecătorii până la Samuil. Moise. fiul lui Avrra (Matei I. 3. După părerea Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti. care conduce poporul potrivit rânduielii lui Ezdra şi Neemia. Evanghelist Matei între captivitatea babilonică şi Mântuitorul Hristos. guvernământul politic al lui Israel a fost teocratic. În decursul acestei faze.

de starea morală a lui Israel. 45). Acest nume este un nume vechi ebraic. Genealogia Mântuitorului după Sfinţii părinţi. an.Prin urmare. 15. Faptele Ap. 21) pentru a-l adeveri pe deplin după înţelesul pe care îl avea. Şi întrucât elementul istoric serveşte drept înveliş al acestui înveliş moral. 9-10. X (1958). elementul istoric este numai un element auxiliar. căci ce sunt cele trei faze de conducere ale lui Israel ? Nu sunt decât trei stări morale prin care a trecut poporul ales de la început şi până la Domnul Iisus Hristos. 16 . Fazele acestea ne arată scopul istoric pe care îl urmărea Sfântul Matei prin genealogia Mântuitorului. care a condus pe poporul israelitean în ţara Canaanului şi care uneori şi în Vulgata este numit „Iisus al lui Navi“ (Eccl. Tot Iosua sau Iisus s-a numit şi arhiereul din Ierusalim. 1. 576 – 577. Dar pentru a-l deosebi de alţi purtători ai acestui nume. în S. Elementul fundamental urmărit este de fapt starea morală pe care a avut-o poporul ales de la Avraam şi până la Iisus. Acest nume L-a primit şi Domnul nostru în a VIII-a zi după naştere (Luca 2. 11. 12. Numele „Hristos” („Χριτρόσ”) este traducerea greacă a cuvântului ebraic Mag. evanghelistul adaugă a-L caracteriza pe Domnul şi după demnitatea pe care o are. 11). Apostolos Dimelis.16 Numele „Iisus“ (Ιησοΰς) este forma grecizată a unui cuvânt ebraic „Ieşua” sau „Iehoşua” care înseamnă „Dumnezeu este mântuirea“ sau „Dumnezeu este mântuitorul“. p. 2 Macab. 1 Macab.. Sfântul Matei face un rezumat foarte scurt al întregului istoric al poporului ales.T. Cron. 39). Aşa cum se numise fiul lui Num „Iosua”. 3. 2. Ezdra 3. prin intermediul căruia evanghelistul ţinteşte mai departe. evanghelistul nu putea să se ocupe de elementul moral. 31. de această dată avem pe Marele Preot cu un Sinedriu care conduce poporul lui Israel. 46. 7. 1. care pe timpurile lui Zorobabel a colaborat la rezidirea templului din ierusalim (Agheu. Cu acest nume s-au însemnat multe alte persoane marcante din istoria veche a poporului iudeu ( I. 2 Con. 55. fără a se servi de acest element istoric. 24. 1 – 12. 1. 7. 6. fiecare personaj întrupând în sine modul de a fi al unei generaţii. 2. Dar. numindu-l „Hristos“. Neem. nr. Zah. 15. 7.

Gen. care avea să vină la timpul Său pentru a înfiinţa o împărăţie nouă a lui Dumnezeu aici pe pământ (Psalm 2. preoţii şi profeţii. Sara. 4. Avraam primeşte din partea Acestuia la bătrâneţe (100 ani) făgăduinţa că Sara. care era şi ea la o vârstă înaintată. Cu acestea el L-a deosebit pe Domnul de toţi ceilalţi bărbaţi ai vremurilor de pe atunci care pretindeau a fi Mesia.). 16. îi va naşte un fiu (Gen. Şi excelând printro credinţă tare în atotputernicia lui Dumnezeu. de 90 ani. rămăsese fără copii până la adânci bătrâneţe. 18). pentru că erau instituiţi în funcţiunile lor fiind unşi cu miruri. „Unsul lui Dumnezeu“ era însă numele Acelui Rege. 19. 6. 24.a.„Mesia“. care arată demnitatea Lui cea înaltă. 15. 15.).a. 1 reg. 7. Ungerea simboliza revărsarea graţiei şi a binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra lor (Iev. 9. care înseamnă „Unsul“. Isaia 11. Isaia 61. că „în seminţia lui se vor binecuvânta toate popoarele pământului“ (Gen. devenind de-acum înainte singurul purtător al descoperirilor lui Dumnezeu. Făgăduinţa aceasta se . iese din casa sa părintească din Haran şi din mijlocul popoarelor căzute în idolatrie care îl înconjurau şi vine în ţara pe care Dumnezeu i-o arată lui. 3). Adăugând la numele istoric „Iisus” al acestei persoane şi numele de „Hristos“ (= Mesia). evanghelistul ne comunică imediat că „Iisus Hristos” despre care doreşte să ne vorbească este de fapt „un fiu al lui David“ şi „al lui Avraam“ (cf. autorul acestei evanghelii vrea să arate că persoana istorică „Iisus“ este cu adevărat Hristos sau Mesia. 12. Arhiereu şi Profet. Cât priveşte pe Domnul Hristos spiţa neamului care urmează va arăta că El îşi trage de fapt originea Sa din seminţia lui Avraam şi este în acelaşi timp şi descendent al familiei davidice. Pe acesta îl obţinuse de la sclava sa Agar. Unicul fiu pe care îl avea Avraam era Ismael. 16 ş. 12. 22. Şi cum iudeii de pe vremurile de atunci în baza profeţiilor celor vechi aşteptau ca Mesia să fie un fiu al lui David (Cf. 1. Spiţa neamului începe cu Avraam. pentru că acesta. Dan. 2 Sam. 17. 5). 2. el se învredniceşte de marea făgăduinţă dată lui de Dumnezeu. soţia legitimă a lui Avraam. 1 Sam. 1) şi al poporului iudeu. În cărţile Vechiului Testament cei „unşi de Dumnezeu“ erau regii teocratici. ascultând vocea lui Dumnezeu.25 ş. 3. În înţelesul cel mai înalt. Tânguindu-se însă din cauza aceasta lui Dumnezeu. fără să poată dovedi că îşi trag originea într-adevăr de la David din seminţia lui Avraam.

32. 29-34). era totuşi al doilea născut (cf. soţia lui Isaac. 29. 10) şi asupra lui Isaac trece făgăduinţa dată de Dumnezeu părintelui său. ci vrea să ne spună totodată că toate făgăduinţele date de Dumnezeu lui Avraam trec asupra fiului său legitim Isaac. iar Iacob. 27. pe Esau şi pe Iacob. zicându-i: „Nu va lipsi Domn din Iuda şi nici povăţuitorul din coapsele lui până ce nu va veni Împăciuitorul căruia popoarele îi vor da ascultare“ (Gen. Rom. 21. deşi frate geamăn. 25. Avraam. Rebeca.8. 5. care se trăgeau din cele mai diferite seminţii ale lui Israel. Iacob are 12 fii (Gen. 27 – 29). 25. Iacob. totuşi prin Iuda este înrudit cu toţi membrii poporului israelitean. De aceea şi evanghelistul nostru ne spune doar pe scurt că „Avraam a născut pe Isaac“. El nu ne spune numai simplu că Isaac a fost fiul lui Avraam. Rom. nici făgăduinţele lui Dumnezeu nu mai pot să rămână pe seama lui. stăpânit de patima lăcomiei îşi vinde însă în curând lui Iacob dreptul său de întâi născut în schimbul unui blid de linte (Gen. 9. Dintre toţi fiii lui Iacob însă numai Iuda. când era pe patul de moarte. 10). 21) este Isaac. Gal. Ismael şi mama sa Agara părăsesc casa părintească (Gen. ci numai pentru a releva că Iuda şi fraţii săi au devenit protopărinţii celor 12 seminţii ale poporului israelitean şi că Domnul Iisus Hristos. înţelegem de ce dânsul relevează acest fapt. Este un îndemn mai mult ca toţi iudeo-creştinii . 30. pe care l-a obţinut în condiţiile extraordinare arătate mai sus. Şi cum Matei scria această evanghelie în primul rând pentru cititorii iudeo-creştini. dacă nu-şi trage originea Sa directă din toţi aceşti fraţi ai lui Iuda. 25. 49. Gen. 10). 16). Esau era cel dintâi născut. îi naşte acestuia doi fii gemeni. 4. care nu era întâiul născut. În urma acestui fapt. ci trec asupra fratelui său geamăn. el nu o face pentru a ne spune că Domnul Iisus Şi-ar trage originea Sa totodată şi din fraţii lui Iuda. Dacă Evanghelistul Matei ţine să amintească cu această ocazie şi de fraţii lui Iuda. acum frate mai mare (Gen. se învredniceşte a fi moştenitorul făgăduinţelor date de Dumnezeu.împlineşte şi acest „fiu al promisiunii (cf. ceea ce ar fi în fond o concepţie imposibilă. Lui Iuda îi profeţeşte tatăl său Iacob. Termenul „a născut“ are în locul acesta un înţeles pregnant. 35. Esau. 9. că în seminţia lui se vor binecuvânta toate neamurile pământului.

Tamara se căsători cu Onan. era soţia lui Aaron (Exod 6. Onan. care îşi mărturisise înaintea acestor trimişi credinţa sa în Iahve. Iac. Er. 2. Şi evanghelistul nostru face menţiune numai despre Aram. 7) şi 1 Cron. 25). Acesta se pare că a trăit pe timpurile lui Iosua. 4. 27 – 30).care prin Iuda sunt înrudiţi cu Domnul Iisus Hristos să ţină cu tărie la El şi să îndemne şi pe fraţii lor necredincioşi să-L îmbrăţişeze cu toată dragostea unor consângeni. care muri de asemenea fără moştenitori. Tamara fiind iarăşi văduvă. de la care a obţinut doi fii gemeni. Şela (Gen. Iosua trimisese doi spioni în Ierihon. 17 18 . 18 Aşa se face că prin Tamara.. 1941. Elisabeta. 38. 19) este amintit însă numai fiul acestuia Ram sau Aram. Genealogia Mântuitorului după Evanghelia Sfântului Matei în raport cu datele Vechiului Testament. Rut. 1 – 5). 6 – 11). Până a intra în ţara Canaanului. 12. se căsători cu Tamara (Gen. Din Num. Esrom a avut trei fii: pe Ierahmeel. Pentru credinţa ei ea este cruţată. Nicolae Ciudin. moştenirea trece de la Iuda direct asupra fiului ei cel dintâi născut Fares. (1. Op. 1 Cron. Pr. sub conducerea căruia poporul israelitean îşi face intrarea sa în ţara Canaanului. făgăduinţele lui Dumnezeu trec asupra lui Aminadab. 9). 31. p. Tipo. Motivele din care o face noi nu le putem şti. Vasile Gheorghiu. Conform dreptului de levirat. această femeie care nu voieşte să renunţe la drepturile ei de a contribui la realizarea făgăduinţelor lui Dumnezeu. p. 5). sora lui Naason. 2.17 Iuda. că Rahab a devenit soţia Dr. 46. 23). Fiul cel întâi născut al lui Fares era Esrom sau Heţron (Gen. (2. De la Aram. De la Naason făgăduinţele lui Dumnezeu trec asupra fiului său Salmon. 8. trebuia să aştepte în văduvie pe Şela. dar muri fără moştenitori în Canaan. primul său născut. Iaşi. un al treilea frate. care avea dreptul la căsătoria de levirat pentru a ridica sămânţa primului frate. Matei ne spune în acest loc numai atât. Dumnezeul poporului israelitean (Iosua 2. care era fiul acestuia. iar de la Aminadab asupra fiului său Naason. 10) putem reţine că Naason era capul fiilor lui Iuda pe timpul ieşirii poporului din Egipt. Ram şi Chelubai. În cartea Rut (4. cit. Pe aceştia îi scapă de la moarte femeia cananeeancă Rahab. căsătorindu-se cu o cananeancă Şua. 18. 38. când Ierihonul cade în mâinile israelitenilor (Evrei 11. 77-80. Însă Tamara a plănuit o cursă socrului său. ˝Progresu˝. fiul lui Navi. pe Faru şi Zara (Gen. 38. a avut fii pe Er.

19 În cartea Rut. 12). căruia Dumnezeu hotărâre să-i ia domnia din cauza nevredniciei lui (1 Sam. 22) ni se spune că fiul lui Iesse a fost David. asigurându-l că tronul lui va rămâne în veci (2 Sam. care în multe privinţe ne comunică ştiri tendenţioase. În virtutea acestor făgăduinţe mari 19 Dr. 12). Moabiteanca Rut era soţia lui Booz şi mama lui Obed.. amintindu-l pe David între ascendenţii Domnului Iisus Hristos. (Rut 4. 22. În tablourile genealogice femeile nu se menţionau de obicei: Dar dacă evanghelistul nostru ţine să o amintească şi pe ea. 16. Dumnezeu îşi înnoieşte faţă de dânsul promisiunile date protopărinţilor săi. Căruia popoarele îi vor da ascultare (Gen. ci al şaptelea fiu al lui Iesse după cum citim în 1 Cron. cit. 49. deşi străină de neamul israelitenilor.(4.lui Salmon. asupra lui David trec făgăduinţele date de Dumnezeu protopărinţilor săi. 2. cum a făcut şi cu Tamar şi Rahab. De aceea s-a învrednicit de a deveni nu numai membră a poporului israelitean. 15. 80 . întrucât a fost una din străbunele Mântuitorului nostru. Pentru virtuţile mari prin care excela David. Casa lui Iuda ajunge cu David la demnitate regească. care-i spusese fiului său Iuda că sceptrul nu va lipsi din casa lui şi domnia lui nu se va lua de la dânsul până ce nu va veni Împăciuitorul. 2. Cu toate acestea. Fiul lui Obed a fost Iessai (Rut. ţine să accentueze acest fapt dându-i epitetul de „rege“. Rut. În contradicţie cu ştirea aceasta a Sf. 1. Cum însă evanghelistul nostru a trăit mai aproape de timpurile acelea şi în afară de aceasta este şi un scriitor inspirat. tradiţia talmudică de mai târziu susţine că Rahab ar fi devenit soţia lui Iosua. David devine rege peste poporul israelitean în locul lui Saul. p. Însă David nu a fost întâiul născut. 1 Cron. 4. Fiul lui Salmon a fost Booz. 7. 2. Vasile Gheorghiu. 10). Matei. De aceea şi evanghelistul Matei. Op. fapt care dovedeşte din nou că nu întâia naştere. atunci el a avut motive speciale şi un anumit scop. moabiteanca. ci totodată şi una dintre cele mai distinse femei. a dat dovezi că are deosebită încredere în destinele mari ale poporului israel (Rut. 1 Cron. 16). Cu urcarea lui David pe tron începe a se împlini profeţia patriarhului Iacob. ci calităţile sufleteşti ale omului sunt hotărâtoare pentru alegerea lui Dumnezeu. 1). 15). 21. socotim că ştirile pe care ni le dă merită toată încrederea noastră şi mai ales faţă de scriitorii talmudului. Fiul lui Booz era Obed.

ca şi tatăl său. se urcă pe tron fiul său. Ioram domneşte numai opt ani. 2 Cron. 4 – 10. Şi el a fost un rege idolatru. 22. După o domnie de 17 ani Roboam moare şi îi urmează în domnie fiul său Abial (1 Reg. Cu toate acestea. El domneşte 41 de ani ( 1 Reg. După moartea lui îi urmează în domnie fiul său Asaf (Asa). Acesta a fost dintru început un domn bun. 22. 12.primite din partea lui Dumnezeu. care calcă 20 21 Ibidem. 2 Cron. Lui Asaf îi urmează pe tron fiul său Iosafat. Faptul acesta îl relevează evanghelistul nostru pentru a-i face pe cititorii săi să înţeleagă că Dumnezeu nu-şi distrage atenţia Sa de la acela care s-a căit de păcatele sale. 21. Lui David îi urmează în domnie fiul său Solomon. În zilele lui însă se desfac de casa lui cele zece seminţii de nord ale poporului şi înfiinţează un imperiu nou. 10 şi 11). După o domnie de patruzeci de ani îi urmează fiul său. După moartea lui urmează în domnie fiul său. 1. 6. După Ahazia. Acel fiu murise îndată după naştere. 1). 13). Acesta domneşte în Ierusalim numai trei ani. 9. 16). familia lui David rămâne pe viitor o dinastie regească ereditară în Ierusalim. amintindu-Şi de legătura pe care o încheiase cu dânsul. cum s-a căit regele David. . 1). El domneşte numai un an. 15. 11 şi 12). stând sub înrâurirea soţiei sale. 21. 12. Acesta domneşte 25 de ani. Ioram (1 Reg. Dumnezeu nu vrea să piardă casa lui David. 41. 2 Cron. Solomon nici nu era fiul cel dintâi pe care Batşeba îl născuse lui David. zicându-i că „va da lui şi fiilor lui candelă pentru totdeauna (2 Cron. 2 Cron. Amazia.29. Acesta i se născuse lui David din Batşeba. cade şi el în idolatrie. 7).20 Lui Solomon îi urmează pe tron fiul său Roboam. Ibidem.22. 17. 51. 32. 2 Cron. Ioaş. călcând întru toate în urmele părintelui său (1 Reg. fosta soţie a lui Urie Heteul (2 Sam. Ahazia (2 Reg.1).21 După moartea lui. 2 Cron. 14. Şi acesta a fost un rege rău şi idolatru. care şi-a dat toată silinţa să înlăture cultul idolatru din imperiul lui Iuda. Solomon este al doilea fiu al Batşebei şi al lui David pe când Batşeba era pe atunci soţia legitimă a lui David. imperiul Israil (1 reg. domnia o ia fiul său. dar de când s-a căsătorit cu fiica regelui idolatru Ahab din Israel.

Amos (Amon). Exod 20. pentru că şi în Sf. 1). parte bărbătească. În şirul descendenţilor lui Ioram evanghelistul nostru aminteşte de aceea abia pe strănepotul lui Ioram. Fiul său. Acesta domneşte 55 de ani şi întrece în răutăţi pe toţi regii răi de până acum din Iuda. El domneşte 29 de ani (2 Reg.33. 22 – 25). lui Ozia îi urmează pe tron fiul său. 2 Cron. 27. din mâinile lui Sanherib. întocmai cum făcuse şi străbunul său David. Ahaz (2 Reg. 21. 19. imperiului său i se prezice căderea de profeţii lui Dumnezeu (2 Reg. Pe cei statornici în credinţă îi ucide. Pe aceşti trei urmaşi ai lui Ioram evanghelistul îi trece sub tăcere. care venise cu oaste multă împotriva lui şi-l ameninţa cu pierzarea (2 Reg. El înlătură cultul adevăratului Dumnezeu din imperiul său şi-l înlocuieşte cu cultul idololatru. După şaisprezece ani de domnie. restabileşte cultul adevăratului Dumnezeu în curăţia lui de odinioară şi îşi dă toată silinţa să îmblânzească mânia lui Dumnezeu. 21. 32. Ezechie sau Hischia. 12. 11. 22 . 2 Cron. regele Asiriei. 1). 21. Drept aceea. care îi urmează. 5). 21). până într-a patra generaţie“ din cauza răutăţii acestuia (1 Reg. 29. 18. el reuşeşte să mai amâne căderea imperiului său. 1). Manase. De aceea. 2 Cron. 21. admiţând că în cursul domniei sale de 16 ani să se lăţească din nou idolatria. care ameninţa greu să se descarce. 33.de asemenea pe urmele rele ale părintelui său. 15. 2 Cron. 21. 2 Cron. Şi Ioatam a fost un rege bun ca şi tatăl său (2 Reg. Iosia domneşte cu dreptate. asupra imperiului său. După o domnie de numai doi ani moare însă şi îi urmează la tron fiul său Iosia. 1: 2 Cron. 1). 28. Acesta a fost unul dintre domnitorii cei mai buni. 26. După o domnie de 31 Ibidem. se ţine întru toate de legea lui Moise. Acesta a fost un domn slab. restabileşte iarăşi cultul adevăratului Dumnezeu în Ierusalim şi face fapte drepte în ochii lui Iahve. care a stat pe tronul protopărintelui său David (2 reg. 2 Cron. 15. tronul trece asupra fiului său. în mod minunat. în fiecare moment. care a fost Uzia (Ozia). După moartea lui Manase se urcă pe tron fiul său. 26.22 Lui Esechie îi urmează în domnie fiul său. 1. Astfel. Ioatam. 23. 1. Acesta calcă pe urmele rele ale tatălui său (2 Reg. Scriptură ni se spune că „Dumnezeu hotărâse să stârpească din ai lui Ahab pe tot sufletul. 1). 16. După o domnie îndelungată de 52 de ani. Dumnezeu îl şi scapă. 21 cf. 1.

După doar trei luni. Ierusalimul este asediat 23 Ibidem. este nevoit să se închine caldeilor.23 Abia fiului Ioachim. Iosia moare în luptă cu faraonul Necho al Egiptulu ( 2 Reg. care începuse a se descărca asupra familiei davidice şi asupra poporului iudeu din cauza fărădelegilor lui. străbunul său. care era întru nimic mai bun decât ultimii săi predecesori. după o domnie de numai unsprezece ani. care era fratele tatălui lui Iehonia. şi pentru sângele cel nevinovat. După o domnie de 11 ani. 36. ca să-l lepede de la faţa Sa pentru toate păcatele. rudele apropiate se numeau de asemenea tot „fraţi“ în înţelesul mai larg al cuvântului. Ei vor fi fost. evanghelistul nostru face menţiune şi de fraţii lui Iehonia. 23. Ioahaz. pe care-l vărsase Ioachim“. cât şi Ioachim făcuseră rele înaintea lui Dumnezeu. Despre fraţii lui Iehonia nu se face nici o menţiune în cărţile Vechiului Testament. 31. care era nepotul lui Iosia. cu armata şi cu un număr de zece mii de prizonieri luaţi din poporul său. După moartea lui Iosia. Dar pentru că atât Ioahaz. relevând îndeosebi că au trăit pe timpul strămutării în Babilon. Numele acestor doi regi din urmă sunt trecute sub tăcere de evanghelistul Matei. Ioaş şi Amazia. mânia lui Dumnezeu nu mai poate întârzia. regele babilonean Nabucodonosor ridică pe tron în Ierusalim pe Zedechia. ci „era peste Iuda. Nabucodonosor. 2 Cron.de ani. 1). schimbându-i numele în Ioachim. rude apropiate ale lui. Pentru aceea. Sedechia a fost de asemenea un rege rău. dacă nu cumva fraţi buni ai lui Iehonia. 2 Cron. Ioachim este detronat şi dus de regele Babiloniei Nabucodonosor (Nebucadneţar) în captivitate (2 Reg. iar în locul lui pune rege în Ierusalim pe Eliachim alt fiu al lui Iosia. pe care le săvârşise Manase. regele Babiloniei. 22. Din aceste motive. În locul lui Iehonia. Drept aceea domnia lui se prezintă numai ca un epilog trist al nenorocirii. poporul îl face rege în Ierusalim pe fiul său. îl detronează şi îl trimite în captivitate în Babilon împreună cu întreaga sa casă. din aceleaşi motive ca şi numele regilor răi Ahazia. . Iehonia. După o domnie scurtă de numai trei luni.1. faraonul Necho îl depune şi îl aruncă în închisoare. 1). este amintit pentru că sub domnia lui se desăvârşeşte căderea imperiului lui Iuda. După felul de vorbire al iudeilor. Iehonia (Ioachim). 34.

aşa că în această situaţie el cu greu va mai fi putut încheia legături matrimoniale. 27. 88. 14. Cornely) consideră că Iehonia ar fi luat în căsătorie pe văduva lui Neri. Fiul lui Salatiel este Zorobabel (Ezdra 3. Dumnezeu umilise greu familia davidică. Diferenţa aceasta se explică de cei mai mulţi exegeţi prin aceea că Neri.. Alţi exegeţi (Sehanz. Luca 3. . 1 – 30). 2. ci o iartă pentru virtuţile mari ale înaintaşilor şi în vederea acelui membru ilustru al ei. 1. În faptul acesta va trebui să căutăm şi motivele din care Sf. Dar în 1Cron. regele Babilonului Evilmerodah îl scoate pe Iehonia din închisoare şi îi redă toate onorurile care i se cuveneau unui rege (2 Reg. Evanghelist Matei îl aminteşte din nou pe Iehonia. se va fi căsătorit cu o fiică sau o nepoată a lui Iehomia. vorbind despre ascendenţii Domnului Iisus Hristos. 30-34. însă înaintea legii trecea ca fiul lui Salatiel. 2 Cron.Hr. Mânia lui Dumnezeu se descărcase deplin asupra lui şi „Dumnezeu îl lepădase de la faţa Sa. care avea să fie Mesia (2 Sam. întrunind astfel în casa sa iarăşi toate promisiunile ce au fost date familiei davidice. Evanghelistul nostru nici nu mai face menţiune de el. 5. Salatiel ar fi un fiu natural al lui Iehonia. de astă dată ca primul membru dintre ascendenţii Domnului Iisus Hristos. Zorobabel va fi fost fiul natural al lui Phadaia. evanghelistul nostru menţionează pe Salatiel. îl aminteşte pe Salatiel ca fiu al unui anumit Neri. 27). 2. mâna lui Dumnezeu se întoarce iarăşi cu îndurare spre casa lui David.de regele Babilonului şi dărâmat (în anul 587 î. iar Sedechie este prins. dar nu-Şi întoarse pentru totdeauna faţa Sa de la ea. după treizeci şi şapte de ani de captivitate. Zorobabel pare să fie identic cu Sesbatar. 36. Ier. 19) citim Zorobabel era fiul lui Phadaia care era un frate mai tânăr al lui Salatiel. care se trăgea de asemenea din familia davidică. 25. 17. 7. 52.24 Ca descendent al lui Iehonia. 29. pentru că făcuse rele în faţa Domnului“ (2 Reg. care va fi murit fără moştenitori. Tot aşa citim şi în 1 Cron. 3. De aceea. principele din 24 Ibidem. care trăieşte după strămutarea în Babilon. 31). După suferinţe îndelungate.(3. Agheu 1.).Ps. 11). Ier. 17. Dar evanghelistul Luca. Această diferenţă se explică printr-o căsătorie de levirat. În cazul acesta. Ultima părere se contrazice cu faptul că Iehonia a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în captivitate (37 de ani). orbit şi dus în captivitate la Babilon. 24.

Urmaşii lui Abiud pomeniţi de evanghelistul nostru sunt următorii: Eliachim. Sf. Luca se explică de cei mai mulţi exegeţi prin aceea că. familia davidică namaifiind la cârma statului iudeu şi ramificându-se în mai multe linii. Evanghelist Luca (3. Matei şi cel al Sf. Numai Matat pare că este identic cu Matan al nostru.25 Cu Iosif încheie şi evanghelistul Luca (3.23) şirul celor 19 urmaşi ai lui Zorobabel în linia lui Reza. trebuiau să se alcătuiască tablouri genealogice pentru fiecare linie a familiei davidice. Acesta a fost un nepot sau strănepot al lui Zorobabel. nu trebuie crezut că aşteptările mesianice legate de această familie au fost date uitării. Matei introduce însă ca fiu al lui Zorobabel pe un anumit Abiud.Iuda. aminteşte pentru aceeaşi perioadă de timp nouăsprezece membri. Iacob şi Iosif. în timpurile de după exil. Dacă familia davidică. De aceea. Eliazar. Aceştia sunt peste tot diferiţi de cei pomeniţi de Sf. Numărul membrilor familiei davidice devine din ce în ce mai mic. Ca urmaşi ai lui Zorobabel până la Iosif. Azor. pentru a le readuce la locul de unde au fost luate (Ezdra 1. Achim. Scriptură a Vechiului Testament. precum mai făcuse şi înainte. căruia regele Cirus al perşilor îi înmânează tezaurele templului din Ierusalim. până ce în Iosif şi în Fecioara Maria se concentrează în cele din urmă toate făgăduinţele mari date de Dumnezeu familiei davidice. nu mai avea un rol conducător în sânul poporului iudeu. Matei. 19) se amintesc mai mulţi fii ai lui Zorobabel: Meşulam. Evanghelist Matei a trecut sub tăcere pe mai mulţi membri ai familiei davidice. 23). cel care continuă a urmări linia lui Reza . Sadoc. 7 – 11). /3. Se pare deci că Sf. În ce fel Resa va fi fost fiul lui Zorobabel nu putem şti pentru că despre acesta nu mai avem nici o ştire în Sf. În 1 Cron. pe când evanghelistul Luca (3. Câţi membri au fost trecuţi sub tăcere nu putem şti. Diferenţa dintre tabloul genealogic pe care-l oferă Sf. (logodnicul Mariei) din care se naşte Domnul Iisus Hristos. Pentru acest motiv Matei introduce tabloul genealogic în linia Abiud. evanghelistul Matei aminteşte zece membri pentru un răstimp de aproape 530 de ani. sora lor. Anania şi Şelomita. Matan. Eliud. 25 Ibidem . 27) aminteşte ca fiu al lui Zorobabel pe un anumit Resa. Luca –în linia Reza. nimeni nu mai putea spune cu siguranţă care dintre ele este cea mai îndreptăţită pentru a fi purtătoarea făgăduinţelor mesianice.

iudeii nu recunosc. Despre dreptul Iosif. erau socotiţi în faţa legii şi a oamenilor ca fii ai ambilor soţi. Evanghelist Matei ne spune că era un descendent al lui Iacob. care se numeşte Hristos. Căsătoria uneşte pe soţi într-o singură familie. Din felul acesta de a se exprima rezultă că Domnul nostru Iisus Hristos nu are să fie considerat ca fiu natural al lui Iosif. Ps. Evanghelistul Luca (3. pe care L-a născut Fecioara Maria. 1 Macc 2. 4. 13. În calitatea sa de logotnic al Mariei. ci contestă cu toată tăria legitimitatea acestor familii de a lua în stăpânire tronul lui David din Ierusalim (1 Mac. 17. Sf. ne-a comunicat genealogia lui Iosif. 57. 34. Iosif avea după lege toate drepturile de părinte al Domnului Iisus Hristos. care se trăgea direct din familia lui David şi care era logotnicul Mariei. chiar dacă Iosif nu era părintele Lui cel natural. umilită şi necunoscută ar fi devenit ea pe timpurile despre care vorbim. cu atât mai mult se vor fi păstrat tradiţiile vechi şi se vor fi nutrit aşteptările mesianice în sânul puţinilor membri ai familiei davidice. 45. Sf. 14). 57. voind să dovedească faptul că Domnul Iisus Hristos îşi trage originea Sa din familia lui David. în condiţii cu totul extraordinare. 24. oricât de sărmană. din care s-a născut Iisus. Pentru a împăca această diferenţă s-au făcut mai multe încercări. 47. trebuia socotit în faţa legii şi a oamenilor ca fiul lui Iosif. 46. cu atât mai vii erau aşteptările mesianice în sânul poporului iudeu (Eccl 24. mama lui Iisus. Când familia Macabeilor ajunge să conducă destinele poporului iudeu şi când în cele din urmă Irod idumeul reuşeşte să se urce pe tronul lui David cu ajutorul romanilor. Sol. 2.deşi Acesta nu era fiul său natural. 14. Toţi aşteaptă venirea lui Mesia din sânul familiei davidice. care în momentul când naşte. 33. Pentru aceea şi Domnul Iisus Hristos. . De aceea şi copiii născuţi în sânul acestei familii. 23) îl aminteşte însă ca fiu al lui Eli. Şi dacă aşteptările mesianice sunt atât de vii în sânul poporului iudeu. ci numai al Mariei.26 Pe Iosif îl are în vedere evanghelistul nostru numai ca logodnicul Mariei. chiar dacă nu erau de la acelaşi tată. 4 – 10). era în acelaşi timp şi părintele legal al Domnului Iisus. ci a fost conceput de Fecioara Maria soţia sa. .Dimpotrivă. cu cât soarta poporului iudeu devenea mai tristă. era logodnica lui Iosif. Evanghelist Matei. Această dovadă era pentru 26 Ibidem.

Augustin – „de cons.) Şi dacă 27 28 Ibidem.27 La rândul său. Luca ne şi spune la acel loc cu cuvinte exprese (3.la Migne 2. 5. Astfel stând lucrurile.primii cititori ai acestei evanghelii (iudeo-creştinii din Palestina) pe deplin satisfăcătoare. 2. Aceasta era şi convingerea bisericii vechi (vezi Tertulian –„De carne Christi“. 16). Faust. 23) că Iisus „era socotit ca fiul lui Iosif“. a. C. mama Lui. aceşti autori inspiraţi nu L-ar fi putut numi pe Domnul Iisus Hristos cu drept cuvânt „fiul lui David“ în scrierile lor destinate pentru cititori în majoritate păgâno-creştini. 5. Lista genealogică adusă nouă la cunoştinţă de evanghelistul Luca trebuie considerată spre deosebire de acest tablou genealogic al lui Iosif. 789). Ap. Deci. De aceea şi Maria. Prin urmare. care diferă mult de tabloul genealogic pe care îl prezintă evanghelistul Matei. 34. evanghelistul Luca. 1072). pentru că Luca ne spune de altfel cu cuvinte clare că Domnul Iisus Hristos era un descendent al familiei davidice (Luca 1. dacă nu ar fi fost pe deplin convinşi că Domnul Iisus Hristos a avut în vinele Sale cu adevărat sânge din sângele lui David. ci al Mariei care era logotnica lui Iosif. Evang. scriind evanghelia sa pentru „preaputernicul Teofil“ ne comunică un alt tablou genealogic al Domnului Iisus Hristos. primii cititori ai evangheliei noastre nici nu se puteau aştepta la alt tablou genealogic decât numai la cel al lui Iosif care era părintele legal al Domnului Iisus. trebuie să fi fost de fapt o fiică a lui David. 32 Fapt. 2. întrucât ei erau obişnuiţi să considere în baza căsătoriei de levirat ca părinte al vreunui copil nu pe tatăl lui cel natural. ş. ci pe cel legal. 23. 27. 3. . El de fapt nu era fiul natural al lui Iosif. 2. 30. care este Dumnezeu. 2 Tim. 23). Şi tot aşa ne spun şi ceilalţi autori inspiraţi (Rom. întrucât evanghelistul Luca a ţinut să arate pe ascendenţii naturali ai Domnului Iisus Hristos începând de la Maria. 22. şi până la Cel ce a făcut prima pereche de oameni.8. ca tabloul genealogic al Fecioarei Maria. 9. 2 (la Migne. Apoc. 13. Se ştie că la iudei nu exista obiceiul de a alcătui tablouri genealogice care ar fi arătat spiţa neamului vreunei femei. mama Sa. Ibidem. 1.28 Dar de aici nu rezultă că Domnul Iisus Hristos nu ar fi fost în realitate un fiu al lui David.

Maica Domnului. părintele Său legal îi transmite şi el pe cale legală toate drepturile pe care le avea ca descendent al familiei davidice asupra tronului protopărintelui său David. Iar Iosif. Această căsătorie între rude se făcea cu scopul ca moştenirea să nu treacă la altă seminţie. Mariam. „steaua mării“ sau „mare amară“ nu putea să deştepte în mintea nimănui sentimente de plăcere. care s-ar fi putut hotărî să dea unei copile ce li s-a născut un nume care le-ar fi amintit mereu de ceva ce nu putea să le fie pe plac nici lor. flori sau materii binemirositoare. sunt foarte divergente. şi vechi şi noi. care este foarte aproape înrudit cu cuvântul „mir“ Cuvântul „Miriam“ ar însemna deci „cea binemirositoare“. format din două cuvinte. Unii susţin că acest cuvânt ar fi compus din două cuvinte ce ar însemna „smirna mării“ sau „steaua mării“ sau „mare amară“. căci se ştie că iudeii obişnuiau să dea copilelor lor nume de plante frumoase. Numele de „smirna mării“. Cât priveşte înţelesul acestui cuvânt. Potrivit rânduielilor din legea mozaică (Num. 36. era o fiică ereditară. adică unicul copil la părinţii săi. Ipoteza aceasta nu este însă probabilă din două motive: Mai întâi. De aceea pare mult mai acceptabilă părerea acelor exegeţi care spun că „Miriam“ este un cuvânt rădăcinal. care era Domnul Iisus Hristos. dânsul poate deosebi trei perioade mari. toate făgăduinţele mari date de Dumnezeu familiei davidice din care se trăgea. părerile exegeţilor. Şi dacă Maria.Fecioara Maria. ci este un străvechi nume ebraic. Numele „Maria“ pe care-l purta Maica Domnului este un nume vechi ebraic. se căsătoreşte cu Iosif. Aruncând încă o dată o privire asupra listei mari a ascendenţilor Domnului nostru Iisus Hristos. atunci ea trebuie să fi fost în acelaşi timp şi o fiică ereditară. evanghelistul Matei crede că în istoria dezvoltării pe care a luato în cursul veacurilor această familie. 27. 1. descendentă din familia davidică. a doua de la regele David şi până la strămutarea . „cea plăcută“ sau „Doamnă“. Apoi. Una de la Avraam până la regele David. mai ales dintre iudei. nu se poate crede că ar fi existat părinţi. nici copilei ce purta acest nume. fiicele ereditare erau obligate a se căsători numai cu un bărbat care era înrudit cu părintele lor. 6). care era şi el un descendent din această familie. atunci trec asupra fiului ei natural. nu este exact că numele Maria (sau în forma lui mai veche Miriam) ar fi un nume mai nou.

p. evanghelistul nostru a voit să ne facă să înţelegem că bunul Dumnezeu a condus cu îndoită îngrijire destinele familiei din sânul căreia se naşte Domnul nostru Iisus Hristos. insistă mult asupra acestei probleme. Faptul acesta nu poate fi întâmplător. Ioan Gură de Aur.29 Evanghelistul Matei face constatarea interesantă că fiecare din aceste trei perioade numără câte paisprezece membri. ca de pildă Sara. iar altele – străine de neamul evreiesc. Numărul 14 este compus din numărul 7 luat de două ori. aminteşte anumite femei cu o morală dubioasă. Ibidem. fapt neobişnuit în genealogiile evreilor. evanghelist Matei. 93. în comentariul său despre genealogie. în Domnul Iisus Hristos. O problemă interesantă în Evanghelia Sfântului Matei o ridică pomenirea femeilor în genealogia Mântuitorului. Tamar a fost nora lui Iuda şi a născut pe Fares şi pe Zara. trecând cu vederea pe cele care au strălucit în virtuţi. . Iar perioada a treia este timpul de reculegere a acestei familii. precum am arătat30. nu încape nici o îndoială că evanghelistul însuşi a eliminat din lista sa pe mai mulţi regi şi membri răi dintre ascendenţii Domnului Iisus Hristos.în Babilon şi a treia de la strămutarea în Babilon şi până la naşterea Domnului Iisus Hristos. zicând: «Dacă ar fi făcut genealogia unui om simplu. ar fi trebuit să nu amintească nimic despre astfel de femei. Perioada a doua este vremea de înălţare şi mărire a membrilor buni a familiei davidice şi de umilire grea a celor răi. Reveica şi altele. Numărul 7 trecea la iudei ca număr deosebit de sfânt. care în ultimul ei membru. Acest fapt a atras atenţia Sfinţilor Părinţi. Scriptură despre ei. Dar de vreme ce vorbeşte 29 30 Ibidem. relevând faptul că fiecare perioadă numără de câte 2 ori 7 = 14 membri. câţi se trăgeau din ea. Cum evanghelistul Matei face constatarea că fiecare din cele trei perioade numără câte paisprezece membri. Una dintre ele era şi Tamar. ajunge la o strălucire care nu va mai avea sfârşit. Sf. fiindcă Sf. De aceea. Perioada întâi reprezintă perioada de închegare a poporului israelitean în general şi a familiei davidice în special. cu socrul său. Eliminarea lor este pe deplin motivată cu cele ce scrie însăşi Sf. ci este voit de Cel ce a purtat tot timpul grijă de soarta acestei familii.

nici din Onan şi nici din Sela. pe care-l oprise Iuda de a o lua: 2. Acest fapt a atras atenţia lui Matei s-o cuprindă pe femeia Tamar în genealogia sa. Care era însă intenţia evanghelistului. era necesară venirea unui Mesia». demonstrând îngăduinţa şi puterea lui Dumnezeu. ci ca să le vindece. deci. trebuie să adăugăm şi faptul că ea nu este cu totul condamnabilă pentru fapta sa. Şi din această expunere iniţială a naşterii Lui se arată că El nu S-a ruşinat pentru păcatele noastre.despre Dumnezeu întrupat. ci pentru că a făcut pogorământ ca să aibă astfel de rude. Ioan Gură de Aur răspunde astfel: «Ca să învăţăm că Hristos a venit să dezlege toate răutăţile noastre. dorinţa de a avea un urmaş. nu se păgubeşte cu nimic. intenţia este însă morală. chiar dacă are părinte de alt neam sau păcătos. pe care nu-l putuseră da familiile străine. tot astfel şi pentru naşterea Sa ne minunăm nu numai de faptul că S-a întrupat şi S-a făcut om. După cum ne uimeşte nu numai simplul fapt că a murit. Dacă un om păcătos care s-a întors pe calea virtuţii nu se ruşinează pentru trecutul său ticălos. cu atât mai mult nu trebuie să se ruşineze omul virtuos de decenţa sa. neruşinându-se de răutăţile noastre. Pentru aceste două motive. căci cu toate că fapta în sine este ilegală. ci că a murit răstignit. ci ca să arate că toţi au fost păcătoşi. Şi după cum unii . Căci bărbatul virtuos. când a cuprins în genealogia pe Rahav şi Batşeba. pentru a da un strămoş Mântuitorului. bazată pe două motive: 1. Tamar ne pare destul de justificată în actul său imoral în săvârşire. Căci a venit ca doctor şi nu ca judecător. pe care nu-l putuse avea nici din Her. învăţându-ne astfel şi pe noi să nu ne ruşinăm din cauza păcătoşeniei strămoşilor noştri. care erau defăimate pentru viaţa lor întinată ? La această întrebare. Sf. pentru că s-a născut din părinţi necinstiţi». dar moral în intenţie. ci a fost nevoie să le vestească cu mult curaj. ci un singur lucru trebuie să ne preocupe: înfăptuirea vieţii. după cum recunoaşte însuşi Iuda. Dar nu numai cauza aceasta a determinat pe Matei să menţioneze în genealogia sa pe Tamar şi pe celelalte femei păcătoase. chiar şi strămoşii Domnului şi. nu numai că a trebuit să treacă numele femeilor. 38. Căci pentru aceasta a venit în lume. nu ca să păsuiască patimile noastre ruşinoase. 26). În legătură cu persoana Tamarei. zicând :«Ea este mai dreaptă decât mine şi a făcut aceasta fiindcă nu-i dădui bărbat pe Sela» (Gen. sau în oricare altfel.

fratele patriarhului Avraam. ci a venit împreună cu Noemi la Betleem. Ca sânge. adică pe Apostoli. De un alt neam. a voit să se întoarcă singură în ţara sa. Deci moabitenii şi cu ei Rut moabiteanca se trăgeau tot din neamul lui Avraam. moabiteanca Rut era tot israeliteancă. Noemi rămânând văduvă numai cu cele două surori ale sale. În ţinutul Moabului însă. «În Sfânta Scriptură. Ea este moabiteancă şi nu israeliteancă. fratele. pentru că Moab. tatăl. Rut are prin urmare o superioritate de sânge faţă de Rahav. nu însă în sensul lui Rahav. era un nepot al lui Lot. Deci. Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu“ (Rut 1. Ea e văduva unui israelit care venise de la Betleem în ţinutul moabitenilor împreună cu tatăl lui Elimelec. ne arată la Rut un suflet candid. Această lege sufletească. cu mama lui Noemi şi cu un frate al lui. Pe Rut însă n-a putut s-o convingă. Rahav preînchipuieşte Biserica cea dintre păgâni. o altă fiinţă dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. prin aceea că pe când Rahav avusese o viaţă pătată. cât şi el au murit. Mai bine a voit să se despartă de poporul său şi de zeii săi. Rahav e un tip. sunt anumite persoane care prefigurează persoane şi acţiuni viitoare (tipuri). dacă e vorba de fiinţe. Rut mai are încă şi o altă superioritate. Rut moabiteanca are o viaţă inocentă. Persoana preînchipuită de tip poartă numele de antitip. Teofilact al Bulgariei prevede în persoana Rahavei închipuirea Bisericii. care este antitipul prefigurat de Rahav ? este toată păgânitatea.dintre patriarhii vechiului testament s-au căsătorit cu femei desfrânate. din care se trăgea şi ea. precum Rahav a primit pe spionii lui Iisus Navi. Tipul preînchipuie. părintele moabitenilor. prin care Rut se simte legată de soacra şi de poporul soacrei sale. care era de un alt sânge decât al israeliţilor şi care avea altă limbă şi altă credinţă religioasă. deci de un alt neam decât cel israelitean. 30-37). în care opera mântuirii trăia numai ca făgăduinţă». Poporul moab e urmaşul lui. 16). care a primit pe spionii lui Iisus Hristos. tot astfel şi Dumnezeu a unit cu Sine firea noastră cea desfrânată». O altă femeie trecută în genealogia lui Matei ca strămoaşa Mântuitorului este Rut. zicând : „Poporul tău va fi şi poporul meu. iar el e fiul fetei celei mai mari a lui Lot (Fac. iar Lot e fiul lui Haran. Pe cumnata lui Rut a convins-o să se despartă şi să se întoarcă la poporul său. Aceştia au fost siliţi să părăsească Betleemul şi Palestina din cauza unei mari foamete. decât de soacra sa israelitencă. zice el. pe de o . 19.

căci atunci când o asigura pe soacra sa. Ioan Gură de Aur. iar pe de altă parte o mare râvnă pentru adevăr în cele religioase. Rut intră pentru a doua oară în neamul lui Iuda.. zice Sf. Rut era de neam străin. l-a adoptat printr-un act de devoţie filială şi îi primeşte în acelaşi timp şi credinţa. în privinţa căreia Sf. văzând-o. cit. care se găsea într-o sărăcie spirituală. a unit voinţa sa cu voinţa lui Hristos. lăsând la o parte obiceiurile păgâne.p. Op. Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu”. .parte. ea îi spunea. ruda soacrei sale Noemi. Evanghelist Matei. din tribul lui Iuda. neam destinat naşterii Mântuitorului. şi ajunsese la cea din urmă sărăcie. Scriptură ne spune despre Rahav că s-a mărginit numai să recunoască valoarea. care-i era rudă după bărbatul său Elimelec. Deci Rut nu numai că a adoptat. pe poporul israelit ca popor al său. 573-576. mai mult decât Rahav. Părinţi îi atribuie un caracter simbolic.31 31 Mag. în acelaşi timp: „poporul tău va fi şi poporul meu. Sf.Dar Booz. dar. tot aşa şi Biserica. Apostolos Dimelis. dar n-a adoptat-o pentru sufletul ei. asemănând-o cu Biserica creştină. Aceasta a fost Rut. ca şi Rahav. care venind în Betleem s-a căsătorit cu Booz. Amintirii lui Rut de către Sf. şi casă şi neam şi patria ei. n-a dispreţuit nici sărăcia şi nici de neamul ei nu s-a scârbit. Şi după cum Rut nu s-a învredniucit să fie soţia lui Booz până ce n-a părăsit mai întâi şi tată. Deci prin această căsătorie. Tot astfel şi Hristos a primit Biserica Sa formată de alt neam.

aşteptau în El pe eliberatorul lor de sub stăpânirea romană. chiar în faţa evidenţei minunilor lui Iisus.Capitolul ΙV Scurtă privire comparativă între genealogiile de la Matei şi de la Luca Genealogia Mântuitorului Hristos apare în Sfânta Scriptură şi în Evanghelia Sfântului Matei şi în Evanghelia Sfântului Luca. Că Mesia a venit şi în persoana lui Iisus se împliniseră toate cele prezise de profeţi. scrisă în primul rând pentru evrei. deoarece ei nu aşteptau decât o singură şi mare minune pentru ei: eliberarea de sub jugul roman şi refacerea vechii străluciri de sub regii David şi Solomon. Particularităţile celor două genealogii se explică numai în lumina scopului pentru care a scris fiecare dintre cei doi evanghelişti. Matei fiind iudeu şi scriind pentru iudei „şi-a propus ca scop principal să arate că Mântuitorul coboară din Avraam şi din David:«Căci nimic nu liniştea pe iudeu mai mult decât să ştie că Mesia este strănepotul lui Avraam şi David». care să sfarme jugul roman şi să refacă strălucirea naţională a lui Israel. texte şi profeţii . Sf. sprijinindu-şi mai toate relatările asupra vieţii Mântuitorului cu textele Scripturii Vechiului Testament. ei nu puteau accepta pe Iisus drept Mesia cel prezis de profeţi. mesianice dovezile dumnezeirii lui Iisus.«semnele şi minunile» săvârşite de El nefiind decât împlinirea acestor profeţii Evanghelia lui Matei. referitoare la Mesia şi Împărăţia Lui (atât cea de pe pământ cât şi cea din ceruri) este preocuparea de căpetenie a Evangheliştilor. deci ca pe un strălucit urmaş al casei regale a lui David. care ştiau că venirea lui Mesia e apropiată. are mai ales această factură. Iudeii de pe vremea Mântuitorului. cu unele deosebiri. De aceea. care îşi întemeiază pe aceste profeţii.

voind să dea genealogiei un caracter universal. a venit Iisus să se boteze de Ioan şi deschizânduse cerurile.. din care derivă şi specificul . Apoi. Evanghelistul Luca.. 519-520.. an. când a început să predice. adică până la Dumnezeu. I. XVI (1964). a înlăturat accentul provenirii Lui de la Iosif. Care este al tuturor. înfăţişează mai întâi istoria lui Zaharia şi a Elisabetei. Gh. ştiind că pentru iudeii contemporani cu el acest fel de expunere se bucură de cea mai mare trecere. logodnicul Maicii Domnului. în S. în al cincisprezecelea an al domniei lui. Numind pe Mântuitorul „fiul lui Dumnezeu“ şi punând la începutul genealogiei cuvintele: „Precum se credea. Apoi. la Solomon şi la urmaşii lui până la Iosif. 32 De aceea. Acesta este scopul urmărit de genealogii. 32 Fiul lui Dumnezeu. fiul lui Enos. Sfântul Duh s-a coborât peste El în chip de porumbel şi glas de sus a grăit: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit. după cum se credea. Prin urmare. Savin. Deosebirile se referă la persoanele diferite care apar în genealogii şi la Prof. «În timpul lui Tiberiu. fiul lui Set.împlinite în persoana lui iisus din Nazaretul Galileii. 23). 9-10 p. făptura lui Dumnezeu» (Luca 3. Mântuitorul Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii . nu aminteşte nimic despre genealogia lui Iosif. zicând: «iar Iisus. fiul lui Iosif. începând de la Avraam. Comparând genealogia lui Matei cu cea de la Luca. nr. 22). Începând scrierea Evangheliei sale. întru care am binevoit“ (Luca 3. făcând după aceea o expunere cronologică a naşterii şi vieţii Mântuitorului. evanghelistul Luca începe genealogia. arătându-L cu adevărat celor două genealogii. împăratul romanilor. Evanghelistul Luca însă. deodată. într-o înlănţuire ce poate părea de neînţeles. a coborât cu genealogia la David. spre încredinţarea descendenţei din David şi a vredniciei lui mesianice. fiul lui Iosif“.T. fiind. Matei expune genealogia după specificul legii iudaice. ne găsim în faţa unor nepotriviri. adresându-se popoarelor din afara iudaismului şi voind să arate pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu. după ce povesteşte arătarea Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria. s-a ridicat cu genealogia până acolo unde dispare caracterul ei iudaic şi primeşte un caracter universal. fiul lui Adam. era ca de treizeci de ani. fiul lui Matat. în faptă însă al lui Eli. urmăreşte o expunere diferită de cea a lui Matei.

Deci. fiindcă nu avea fii. adică celui care l-a născut. Ioan Damaschin. logodnicul Mariei. spun amândoi evangheliştii. Când a murit Ili din neamul lui Natan. soţia lui s-a căsătorit cu Melhi. fiii legali. Că Domnul Iisus este strănepotul lui David. Explicaţia pe care o dau Părinţii Bisericii este că Matei expune genealogia după naşterile fireşti. Deci. din aceeaşi mamă au provenit doi fraţi. până întracolo încât unele persoane sunt considerate ca fii şi ai unuia şi ai altuia. Deci. s-a născut Natan. au fost pomeniţi şi părinţii unora şi părinţii altora. după adopţiunea legală. Ili şi Iacob. zice Sf. Din descendenţii lui Solomon. indiferent de modul în care demonstrează aceasta. Iacob din neamul lui Solomon. . copilul născut aparţinea celui de-al doilea frate. fratele acestuia trebuia să se căsătorească cu soţia rămasă văduvă ca să ridice sămânţa fratelui său». Au fost amestecate seminţiile unele cu altele. «Trebuie să se ştie aceasta. fiindcă unul numără după fire. Ioan Damaschin. iar Ili din neamul lui Natan. iar alţii. Iuliu Africanul a încercat să explice genealogia.felul de prezentare al fiecăruia. Iacob. iar naşterea după lege este specifică lui Luca. care la rândul său a născut pe Iacob. Fiindcă dintre cei menţionaţi în genealogii unii erau fiii naturali ai părinţilor. dar după lege era al celui mort. însă Matei arată că Mântuitorul coboară din Solomon şi numeşte ca tată al lui Iosif pe Iacob. după natură Iosif era fiul lui Iacob şi descendent din Solomon. Deci. dar nu prin Solomon. se făcea genealogia după fire. genealogia se făcea după lege. Murind Natan. zicând «Ca să înţelegem adevărul Sfinţilor Evanghelişti. nici unul din evanghelişti nu greşeşte. Naşterea după fire aparţine lui Matei. la neamul israelit numărătoarea se face sau după fire sau după lege. fratele lui. că la evrei exista legea potrivit căreia. fiul lui David. dacă murea un bărbat fără să aibă copii. iar altul după lege. voi istorisi diferenţa şi schimbarea genurilor. De aceea. iar când succesorul era fiul adoptiv al celui mort. care era fiul lui Levi şi frate cu Panter din neamul lui Natan şi nu din Solomon. Din căsătoria aceasta s-a născut Ili. după fire. iar Luca numeşte pe Eli ca tată al lui Iosif şi se ridică cu genealogia până la Adam prin David. ci prin Natan. sa căsătorit cu soţia rămasă văduvă şi a născut pe Iosif. iar Luca. cele din Solomon cu cele din Natan. iar după lege era fiul lui Ili şi descendent din Natan». Chiar înainte de Sf. Când urmaşul era din sămânţa proprie.

ci din Natan va veni Hristos. a găsit de cuviinţă să înceapă genealogia de la Avraam. 30).În ceea ce priveşte preferinţa lui Luca de a descinde pe Hristos din Natan şi nu din Solomon. Luca nu a avut însă ca scop să expună naşterea trupească a Domnului Iisus. tradiţia aceasta era diferită. influenţat de această tradiţie şi dorind să expună renaşterea spirituală a lumii. evanghelistul Matei coboară genealogia de la Avraam la Mântuitorul. Unii credeau că Mântuitorul va veni din neamul lui Solomon. nu merge pe aceeaşi cale cu Matei. iar alţii. iar Luca o suie până la strămoşul comun al neamului omenesc. care erau bănuiţi de viaţă imorală. Dar fiindcă el are intenţia să arate naşterea spirituală a lumii prin baia botezului. idee întemeiată pe făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui David că din neamul acestuia va veni Mesia. prin Fiul lui Dumnezeu. era imposibil să nu expună la fel. arată totodată că şi fiecare om renăscut în Hristos. Dar în ce priveşte pe fiii lui David. din neamul lui Natan. Însă particularităţile genealogiilor celor doi evanghelişti nu se opresc numai la enunţarea diferită a persoanelor din care coboară Hristos şi la întinderea lor. După Eusebiu al Cezareei. Deci din cauza aceasta cei mai mulţi erau de altă părere şi mărturiseau că Mântuitorul va veni într-adevăr din David. nu include în genealogia sa pe Solomon. Cei care susţineau că nu din Solomon. Prin urmare şi Luca. deşi trupeşte se trage din strămoşi . zice Eusebiu al Cezareei. Astfel. ci prin Natan. deosebirile acestea au un substrat mai adânc. celălalt fiu al lui David şi prin urmaşii lui» (Eusebiu al Cezareei). Eusebiu de Cezareea ne dă următoarea explicaţie: «În neamul evreilor. în fruntea cărora a pus ca prim născut pe Natan. strămoşul lui David. Dacă avea acelaşi scop ca şi Matei. ci introduce alte persoane. adică până la Adam. pe Iehonia şi pe ceilalţi. se păstrau multe tradiţii despre venirea lui Mesia. în centrul cărora era ideea că Hristos va fi din neamul lui David.căci evanghelistul Matei expunând naşterea după trup a lui Hristos şi voind săl arate pe Iosif că se trage din neamul lui David. iar pe de altă parte că Iehonia din arborele genealogic al lui Solomon a fost afurisit de către profetul Ieremia. se bazau pe de o parte pe faptul că Solomon n-a avut o viaţă după voinţa lui Dumnezeu. care i-a şi spus: „Din rădăcina ta nu se va ridica sămânţă pe care să stea neamul lui David“ (Ieremia 22. cu reputaţie bună. Iată de ce cei mai mulţi iudei socoteau pe Iosif ca fiu al lui Natan. dar nu prin Solomon.

începând genealogia. întrucât la evanghelistul Matei avem numărul de 42. ca până atunci. Evanghelist Matei se ocupă de strămoşii Mântuitorului care moştenesc tronul davidic. ci cum se socotea» (Eusebiu al Cezareei). ». ca fiu al lui Adam. Deci. care nu moşteneşte tronul tatălui său David. care moşteneşte de la David coroana şi o trece mai departe. având un scop diferit de al lui Matei. este evident şi din ordinea temporală a vieţii Mântuitorului. era şi Fiul lui Dumnezeu» (Eusebiu al Cezareei). să nu mai fie socotit. lăsând de o parte persoanele care nu se bucură de o morală indiscutabilă în genealogia lui Matei. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: «Când vei auzi că Fiul lui Dumnezeu este şi fiul lui Adam. Tocmai de aceea. Matei prin Solomon. iar la evanghelistul Luca avem numărul de 77. scopul evanghelistului Luca. Sf. dacă nu avea ca scop să ne ridice pe noi la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu». era să arate că «cel socotit de iudei ca fiul lui Avraam şi David. Urmaşii lui David se leagă ca Mântuitorul la Sf. în expunerea genealogiei sale.. Luca pune în frunte propoziţia «Cum se socotea. Deci. Căci doar nu în zadar S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. fiindcă oricine renaşte în Hristos nu mai este cu nimic influenţat de păcatele părinţilor. Ev. iar nu cum se socotea: «fiu al lui Iosif este nu prin fire. În legătură cu aceasta. să nu te îndoieşti. iar după ce spune că Hristos a împlinit treizeci de ani şi istoriseşte botezul. când expune genealogia. Căci acum este declarat Fiul lui Dumnezeu prin fire. eşti şi fiul lui Dumnezeu. nu aminteşte nimic de genealogia acestuia. ci a devenit fiu adoptiv al lui Dumnezeu şi frate al tuturor celor care trăiesc potrivit poruncilor lui Dumnezeu. prin Natan. Că scopul evanghelistului Luca era de a arăta că fiul lui Adam era şi fiul lui Dumnezeu. depăşeşte graniţele temporale ale acestuia. fiu al oamenilor.pământeşti. totuşi nu este străin de înfierea lui Dumnezeu. Există însă o deosebire între cei doi evanghelişti şi în ceea ce priveşte numărul strămoşilor Mântuitorului. Evanghelist Luca. la Sf. Scriind viaţa Mântuitorului până la vârsta de treizeci de ani. dar care moşteneşte sângele lui David şi-l trece mai departe. căci şi tu. atunci pe neaşteptate introduce ca o paranteză genealogia. Şi întrucât Luca a trebuit să urmeze ramura lui . Diferenţa provine de acolo că Sf. Urmaşii aceluiaşi David se leagă cu Mântuitorul. după ce Hristos a fost mărurisit de Tatăl ca Fiul Său cel iubit. după genealogia lui Matei.. Era şi firesc ca.

din muntele lui Efrem şi numele lui era Eleaua. după evanghelistul Matei. alteori expune genealogii şi după modul lui Luca (1 Paralipomene 3. Şi Matei. aşa cum face Luca. Eufrateone» (Împăraţi 1. fiul lui Ton. urmând acest mod de expunere obişnuit în Sfânta Scriptură. desigur că au fost mai mulţi strămoşi decât la Matei. 34). ci ei au întocmit genealogiile după modul obişnuit în Sfânta Scriptură. tatăl lui Samuil. fiul lui Sur.Natan. fiul lui Ieremil. Căci făcând genealogia lui Eleaua. începe genealogia de jos în sus. nu există două căi pentru călătorii care merg pe acelaşi drum.. Deci nu există nici un motiv să credem că între evanghelişti ar fi vreun dezacord.33 Capitolul V De evidenţiat importanţa problemei 33 Mag. 1). Pe lângă aceasta. unii într-un sens. Iar prima carte a împăraţilor. aşa se explică diferenţa strămoşilor Mântuitorului în spaţiul genealogiei de la David în jos. Esrom a născut pe Avraam: Avraam a născut pe Aminadar. decât în branşa lui Solomon ca rege. . la poporul iudeu nu erau necunoscute cele două moduri după care expun Sfinţii Evanghelişti genealogia. zice astfel: «Şi a fost un om din Armataua de Sufir. erau foarte obişnuite în Sfânta Scriptură şi mult iubite de poporul ales. Op. 10 şi 6. coborând până la Hristos. ci dimpotrivă. Şi în Paralipomena începe uneori genealogia de la înaintaşi spre cei prezenţi. Apostolos Dimelis. 18 -22). care este o continuare a cărţii Rut. pentru că în branşa lui Natan au fost mai mulţi descendenţi prin sânge. 570-573. De ce însă Matei începe genealogia de la strămoşi. fiul lui Elim. aşa cum face Matei.p. începând de la Mântuitorul şi urcându-se pe scara genealogică până la Adam ? După Eusebiu al Cezareei. şi Obed a născut pe Iesei şi Iesei a născut pe David» (Rut 4. cit.. iar Luca invers. Astfel se face genealogia lui David în cartea Rut:«Şi aceştia sunt cei născuţi din Fares: Fares a născut pe Esrom.. alţii într-alt sens. începe genealogia Mântuitorului coborând de la Avraam.

natura omenească. putea fi regenerată. deoarece numai prin ea omul şi lumea ar fi ajuns la adevărata plenitudine. Unii Sfinţi Părinţi. adică coborârea Sa în mijlocul făpturii zidite de El şi asumarea integrală a condiţiei umane. aceea de a înainta spre Dumnezeu şi a pus în primejdie însăşi existenţa cosmosului. Întruparea Cuvântului. Ea a fost provocată de apariţia unei fisuri în cadrul lumii puterilor spirituale. folosindu-se de libertatea sa. care a însemnat o nouă zidire a lumii a adus restabilirea armoniei cosmice şi reunificarea creaţiei în Hristos. după Sfântul Maxim. Prin Întruparea Mântuitorului aveau să fie îndreptate urmările căderii. După cum căderea omului a rupt echilibrul. după cum subliniază Sf. D. au lăsat să se înţeleagă că întruparea Fiului. Chiril al Alexandriei. printre care şi Sfântul Maxim. pângărită de păcate. numai prin coborârea Fiului lui Dumnezeu în lumea creată şi prin asumarea de către El a condiţiei umane. Surprindem aici prezenţa unui factor negativ care tinde să-l atragă pe om. revoltă prin care răul a pătruns în creaţie. a fost pregătită în chip tainic de-a lungul întregii perioade .Întruparea Cuvântului. menită să-l introducă pe om şi întreaga creaţie întrun nou registru existenţial. Păcatul a dus la întunecarea chipului divin din om şi la pierderea darului Sfântului Duh. omul a optat pentru un mod de a fi ce-l înstrăina de adevărata lui vocaţie. Prin păcatul protopărintelui. deci. Căderea a imprimat întrupării caracterul de chenoză . atât în fiinţa acestuia cât şi în cosmos. deoarece prin cădere s-a desfigurat opera Ziditorului. ca implicând jertfa supremă a Fiului lui Dumnezeu. aspiraţia eternă a creaturii către unirea cu necreatul. dobândit în urma căderii. şi să-l rupă de comuniunea cu Dumnezeirea. deşi mereu sesizabilă pe planul existenţei interioare. ci şi acela de împlinire. Stăniloae). S-ar părea. conform doctrinei patristice. că această sălăşluire a Cuvântului în om şi în cuprinsul creaţiei ar fi avut nu numai caracterul de răscumpărare. tot astfel întruparea Fiului. (Pr. Temeiul întrupării ar fi. constituie momentul central al istoriei. Această tragedie metaistorică. învăluită în taină şi de neînţeles pentru raţiunea umană.l-a rupt pe om de Dumnezeu şi a dus la zdruncinarea echilibrului întregii creaţii. Prof. rânduită din veşnicie ar fi avut loc independent de căderea lui Adam. pricinuită de evenimentul tainic şi cutremurător al revoltei lui Lucifer.

Actul unic al întrupării Cuvântului a fost precedat de numeroase umbre şi figuri menite să pregătească făptura în vederea primirii unui mântuitor.care se întinde de la căderea omului în păcat şi până la naşterea lui Hristos. Prin aceste virtuţi. Istoricul Eusebiu de Cezareea. dorit cu egală intensitate de credincioşii tuturor religiilor. I s-a adus atunci pe Iuda. cit.34 Cartea neamului lui Iisus Hristos are o deosebit de mare însemnătate istorică. care a determinat destinul său şi i-a conferit o misiune unică. poporul Israel s-a bucurat de o alegere specială. Op. reproducând un text dintr-o scriere a lui Hegesip. Lucrarea de pregătire a omului. precum şi a conştiinţei neputinţei de de a se salva singură. avea mâinile bătătorite de muncă şi chipul modest de plugar sărac. După cum ni se spune în cele patru evanghelii canonice. de culpabilitate. Mântuitorul Hristos S-a arătat în public ca Fiul Mariei din Nazaret. el amintea bunătatea sufletească pe care o cere Domnul ucenicilor Săi. În cadrul acestei multiple revelaţii. cărora le-a poruncit să fie blânzi. smeriţi.. 10.p. să-şi câştige existenţa prin muncă şi să se iubească unii pe alţii ca fraţii. . 34 Natalia Manoilescu Dinu. s-a desfăşurat pe două căi: pe de o parte prin trezirea sentimentului de vină. antiucipări aflate în toate religiile. Acesta era însă departe de a avea o înfăţişare regală şi de a purta un chip dornic de stăpânire lumească. ne spune că împăratul Domiţian (80-96) a auzit despre împărăţia lui Hristos pe care o aşteptau creştinii. Iuda a arătat împăratului Domiţian. care-I ascultau învăţătura. întâi pentru dovedirea existenţei istorice a persoanei şi activităţii Mântuitorului. Prin modestia sa exterioară şi prin graiul său binefăcător. iar pe de altă parte prin ivirea aspiraţiei către un mântuitor. una din rudele Domnului după trup. 12-15. Iuda purta hainele obişnuite de lucru. spre a-şi face personal o idee despre posibilităţile acestei familii din Palestina de a-i primejdui tronul. în vederea plinirii vremii. De aici rezultă caracterul prefigurativ al istoriei poporului ales şi numeroasele anticipări ale tainei coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume. El nu a înţeles caracterul duhovnicesc al acestei împărăţii şi s-a temut ca nu cumva urmaşii lui Iisus Hristos Nazarineanul să-i ia domnia. De aceea el a poruncit să i se aducă la Roma o persoană din neamul Mântuitorului. iar verii şi verişoarele lui erau bine cunoscuţi de contemporanii săi din Iudeea şi mai ales din Galileea. Ea este un document al veacului.

.3): Apocalipsa Sfântului Ioan se adresează celor şapte biserici din Asia Mică şi invocă asupra celor şapte daruri. 1.20.35 Domnul Iisus este Mesia Cel aşteptat de secole. p. de la David la strămutarea în Babilon şi de la strămutarea în Babilon până la Naşterea Domnului Hristos. a sfinţeniei morale. Fiecare din aceste trei perioade este alcătuită din paisprezece membrii: cifra paisprezece este compusă din 7 + 7. 44. pe cea a unui precis act istoric.N. care a fost carte sfântă pentru El. 7 + 7 se referă la durata perioadei de la Avraam la iisus. 15. p. între altele. nr. în a şaptea zi S-a odihnit Dumnezeu (Facere 2. 24 – 27 (Matei 24. an LIV ( 2002). care vin de la Dumnezeu (Apoc. Dr. 35 . iar regalitatea Sa. 14) şi atenţionează pe ascultătorii Săi să fie cu băgare de seamă la cifrele cuprinse în profeţie. 11-12. În simbolismul biblic. 36 Asist. a dreptăţii şi a păcii. 13.36 Făcând o sinteză a genealogiei lui Iisus. Ap..T. 8). 26. cifra 7 e sfântă. Însuşi Mântuitorul atribuie un rol cifrelor în interpretarea învăţăturii Sale. Sf. Sfântul Matei împarte generaţiile de ascendenţi în trei grupe: de la Avraam la David. 6.persecutorul Bisericii creştine. Cifra 7 a devenit un simbol profetic. după cum rezultă din lev. 4). care împlineşte profeţiile Vechiului Testament. 50. Predica la Duminica dinainte de Naşterea Domnului. Originea Sa. Evanghelist Matei relatează că Mântuitorul citează pe profetul Daniel 9. 18 şi Prov. se contrapune celei politice a lui Irod cel Mare. IX ( 1958) nr. 7 + 7. 2). Metoda matematică 7 + 7 = 14 are o dublă funcţiune. plin de înţeles pentru procesul istoric al Naşterii Domnului Iisus şi al întemeierii unei împărăţii spirituale. Ea a rezolvat o problemă complexă. în G. 46-47. în S.. Constantin Preda. an. ca să o sfinţeşti (Ieş. 16). care este Naşterea Domnului Diac. de aici porunca: „adu-ţi aminte de ziua a şaptea. pentru că şi în Vechiul Testament. cifra 7 e simbolul desăvârşirii. că împărăţia întemeiată de Mântuitorul are caracter religios. B. Nicolaescu. geneza Sa depăşeşte factorul biologic al spiţei davidice. că ea este împărăţia harului şi a adevărului. I. Cifrele 7 + 7. diferită de împărăţia deţinută de ascendenţii Săi. (Pilde 24. 3 – 4. a păcii şi a iubirii de oameni. Sfinţii Apostoli au ales şapte bărbaţi pentru a-i ajuta (Fapt. pe care le transcende şi le dă un sens nou. Istoria originii Domnului Iisus Hristos.

Ioan Gură de Aur.Iisus. Numărul 3 este simbolul Dumnezeirii. 14) : «Iată.. Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu. au comentat de multe ori şi cu atenţie genealogia Mântuitorului. în B. 6 p. 38 C. parcă vedem trecându-ne pe dinaintea ochilor. fiind format din 3 + 4. Sf. modul de expunere al celor doi evanghelişti. Ioan Criteanul. De aceea ziua a 7-a şi anul 7 se bucurau de multă cinste la evrei ca nişte momente sfinte. precum şi împlinirea profeţiilor în persoana Lui. După alţii.. Ioan Gură de Aur în Omilia I. R. Sibiu. numărul 14 e un multiplu al numărului 7. cit. în vol. ˝Lumină din lumină˝. an.. care la toate popoarele vechi şi mai ales la iudei era considerat sfânt. Cu ajutorul notaţiilor biblice. eveniment atât de real. crezând în făgăduinţele lui Dumnezeu. autorul sfânt indică marele interes pentru naşterea Domnului. era de prisos să le spună şi unul şi altul». numărul 7 exprimă simbolul unirii lui Dumnezeu cu lumea. nr. spune Sf. Exegeza Noului Testament. aveau ca semn de Pr. Sf. al iertării şi al sfinţirii. Aşadar.38 Scrutând înşiruirea de nume de la Avraam la Iisus. Eusebiu al Cezareei. Niolae Neaga. asemănările. Niolae Neaga. prin proorocul Isaia (7. pentru că ceea ce s-a împlinit s-a zis de Domnul. precum 7 + 7 = 14 37.. O. 1985.Op. iar numărul 4 este simbolul universului. V. ». Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului. iar particularităţile care se observă sunt mai curând completări reciproce. epocă după epocă. 255. Examinate în lumina tradiţiilor mesianice din vremea aceea. e tot aşa de sigur ca de 2 x 7 = 14.39 Sfinţii Părinţi. Ioan Damaschin. Iudeii. deosebirile. 39 Pr. ca şi când ar zice că ceea ce avea să se întâmple. Despre aceste teme au scris: Sf. p. cele două genealogii lasă să se vadă şi mai clar scopul deplin al celor două moduri de expunere. Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti s-au ocupat mult de genealogia. fiul Mariei. Dar toţi aceşti autori sunt de acord în a susţine că nu există deosebiri de fond între evanghelişti în problema genealogică. «Dacă amândoi evangheliştii ar fi spus acelaşi lucru. Dănău. Prof. 561. XXXVI (1912). Prof. Minunea întrupării se întâmplă în baza unui determinism voit de legile eterne. având în vedere importanţa ce reprezintă pentru Biserică originea trupească a Mântuitorului de la Adam şi David. 37 . expusă de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca.

1993. Iisus Mag. 2. 40 41 . Dumitru Stăniloae). iar Acesta cine este altcineva decât Dumnezeu. Alba Iulia. Prin urmare. p. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul. Arhiep. 42 Sf. Edit. Anastasia. celui „golit” (Filip. strănepotul lui Avraam din genealogia lui Matei este totodată şi Mântuitorul tuturor oamenilor care se trag din Adam.. Op. spre adeverirea coborârii Mântuitorului din David. Orotodoxe de Alba Iulia. Acesta ridicându-se cu genealogia sa până la Adam.p. 59. iar „în zilele mai de pe urmă“ (Evrei 1. ci prin naşterea cea din Fecioară venind S-a arătat nouă faţă către faţă.2) din Fecioara Maria.identificare a lui Mesia descendenţe din David şi din Avraam. Această credinţă a confirmat pe deplin genealogia Sfântului Evanghelist Matei. pe care o pune la începutul Evangheliei sale. naşterii şi patimilor noastre pentru libertatea noastră şi a tuturor prin care a mântuit pe cei ţinuţi sub păcat. 10).32). Iar ceea ce e lucrul cel mai mare al omului este să împletească umilinţa sa cu Dumnezeu şi să devină Dumnezeu prin îmbinare şi „să fie vizitat de răîsăritul cel de sus” (Luca 1. cit. p. 8). 2.încât şi Sfântul să se numească: „Fiul Celui Prea Înalt” (Luca 1. care prooroceau părinţilor noştri cu pilde.42 Născut înainte de toţi vecii din Dumnezeu-Tatăl. nu ca în vremea veche prin prooroci. 4. într-un mod mai presus de înţelegere. precum arată Sf. (trad. 7) pentru noi şi care a unit „chipul dumnezeiesc (II Cor. Aceasta este minunea cea mai înaltă decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de la începutul lumii. 2. S-a întrupat ca să înfrăţească toate popoarele. şi să se dăruiască Lui „Numele mai presus de toate numele” (Filip. de Pr. 4) cu „forma robului” (Filip.135. 1994. Scriind către neamurile din afara iudaismului a arătat că toţi oamenii sunt chemaţi la lucrarea mântuirii şi că Dumnezeu .41 Domnul Iisus a slujit trupului. iar prin prelungirea genealogiei de către Luca până la strămoşul comun (Adam). Edit. 73. Cele cinci cuvântări teologice .40 Fiul lui Dumnezeu a venit la noi. a înlăturat caracterul iudaic al genealogiei. Dr. Grigorie de Nazianz . Apostolos Dimelis. Nu este nici un lucru mai fericit şi mai mântuitor în neamurile neamurilor decât acesta. 2. 9).Luca. „Căruia se cuvine ca tot genunchiul să se plece” (Filip. 7). se plineşte făgăduinţa mesianică făcută de Dumnezeu primilor oameni adică protoevanghelia.

născut sub lege.B. Bucureşti.204. 4 – 5). ca să dobândim înfierea“ (Gal. 4.43 A afirma că Dumnezeu S-a făcut om şi că omenitatea lui posedă toate caracteristicile proprii firii omeneşti. care îl reaşează pe om în slava sa dumnezeiască iniţială între făpturi şi în răspunderea lui iniţială pentru lume. Sibiu. ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere.I. nu creat“ (articolul al III-lea din Simbolul de credinţă niceoconstantinopolitan) şi om adevărat deplin. p. înseamnă că întruparea este un eveniment casnic.44 Concluzii Lucian Colda.p.M.. profeţită cu secole înainte. 43 . Cine este Iisus Hristos ? . Faptul întrupării presupune că acea legătură dintre Dumnezeu şi om – exprimată în conceptul biblic de „chip şi asemănare“ – este indiscutabilă. 1997. 44 John Meyendorff .O. E.Hristos este mai înainte de orice „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. 1996. afară de păcat. 75. născut. Restaurarea creaţiei este „o nouă creaţie“. Teologia Bizantină.R. asemenea nouă întru totul. când Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „născut din femeie. „Îndrumător bisericesc“. B. avea să se întâmple „la plinirea vremii“. Naşterea Sa.

La Înălţare El a unit din nou mai întâi pământul şi sferele cereşti. Ceea ce omul trebuia să atingă ridicându-se către Dumnezeu. fiindcă unirea este scopul ultim pentru care lumea a fost făcută din neant. întra-adevăr. El prezintă Tatălui totalitatea universului reunită în El. unind creatul cu necreatul. pe cea a păcatului prin moartea Sa. În sfârşit. va fi străbătută de Dumnezeu în ordine inversă. răscumpărarea se înfăţişează ca unul dintre momentele lucrării Sale. se implică una pe alta. se face om şi omul se ridică spre plinătatea dumnezeiască. El desfiinţează prin naşterea Sa despărţirea naturii umane în bărbaţi şi femei. lăcaşul primilor oameni înainte de păcat. lumea inteligibilă cu lumea sensibilă. . a fost hotărâtă în Sfatul veşnic al lui Dumnezeu. păcat. Adam cel nou. În această înţelegere a lui Hristos. teolog bizantin din veacul al XIV-lea spune în această privinţă: „Oamenilor despărţiţi de Dumnezeu printr-o întreită stavilă — firea.” Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul. împreună cu câţiva critici moderni. cu realitatea pământească. Apoi străbate ierarhiile îngereşti şi reuneşte cerul duhovnicesc. prin faptul că El a înlăturat una câte una orice piedică: pe cea a firii prin întruparea Sa. fire — cu neputinţă de trecut pentru oameni. Nicolae Cabasila. Hristos S-ar fi întrupat totuşi pentru a reuni în El fiinţa creată şi firea dumnezeiască. începând prin unirea firilor despărţite şi sfârşind prin biruinţă asupra morţii. se face dumnezeu. cerul văzut.Numai Dumnezeu poate da oamenilor putinţa îndumnezeirii. Născându-Se din Fecioară. dumnezeiască şi omenească. că Sfântul Maxim mărturisea o învăţătură asemănătoare cu cea a lui Duns Scot: dacă păcatul originar nu ar fi avut loc. El uneşte din nou pe Cruce Raiul. slobozindu-i în acelaşi timp din moarte şi din robia păcatului. pe a morţii prin învierea Sa. Dumnezeu coboară în lume. întruparea şi îndumnezeirea corespund una alteia. şi totuşi El nu încetează să vorbească cu ucenicii în vremea şederii Sale pe pământ după Înviere. ca un nou Adam cosmic. fiindcă această unire a celor două firi. păcatul şi moartea — Domnul le-a dat să-L aibă din plin şi să se unească numaidecât cu El. Iată de ce întreita stavilă ce ne desparte de Dumnezeu — moarte. realizează Dumnezeu coborând El spre om. S-ar putea presupune. Unificator şi Sfinţitor al fiinţei create. El spune tâlharului celui bun: „chiar astăzi vei fi cu Mine în Rai”. unde locuiesc urmaşii căzuţi ai primului Adam.

Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. „Taina întrupării Cuvântului — spune Sfântul Maxim — cuprinde în Sine sensul tuturor simbolurilor şi enigmelor Scripturii. 166.moment condiţionat de păcat şi de realitatea istorică a lumii căzute. aparţine după trup unei familii regale: familia lui David din tribul lui Iuda. care s-au învrednicit a fi scrise în primele rânduri ale Noului Testament. în voinţa preexistentă a Treimii. pe patriarhi şi pe toţi proorocii şi drepţii Legii celei vechi. reziditorul Templului din Ierusalim şi de Iosif. Genealogia Mântuitorului şi accentul pus de Biserica creştină pe valoarea istorică a acestei genealogii arată că fiecare popor este dator să-şi cunoască şi să-şi cinstească strămoşii şi trecutul. Dr. Dar cel care cunoaşte taina Crucii şi a Mormântului. 1992. pe care cărţile Pentateuhului. Vladimir Lossky. Editura Anastasia. de dreptul împărat Solomon. autorul cărţii Proverbelor şi al Eclesiastului. Ea ne aminteşte de împăratul şi proorocul David. atâtea figuri eroice şi sfinte. este una dintre cele mai instructive pagini din Sfânta Scriptură. Dumnezeu prevăzuse căderea lui Adam şi Fiul lui Dumnezeu a fost Mielul jertfit înainte de veci. De aceea nu se poate înţelege nimic în afară de Crucea lui Hristos. Vasile Răducă. în lupta creştină împotriva înmulţirii păcatului şi a răului în lume. 45 Spiţa neamului lui Iisus Hristos. în care a avut loc întruparea. Sunt nume celebre. p. ale Cronicilor şi celelalte cărţi ale Vechiului şi Noului Testament ni le dau ca pilde vrednice de urmat. 45 . ca şi sensul ascuns al întregii creaţii sensibile şi inteligibile. autorul minunaţilor psalmi din cartea care îi poartă numele. de Zorobabel. pentru că cei ce le-au purtat au ştiut să păstreze şi să transmită din neam în neam credinţa cea adevărată într-un singur Dumnezeu şi nădejdea neclintită că El îşi va îndeplini făgăduinţa de a trimite lumii un Mântuitor. Traducere de Pr. Domnul nostru. şi unui neam ales: neamul lui Avraam. Pomenirea atâtor nume şi persoane în Sfânta Evanghelie ne învaţă că Mântuitorul. ocrotitorul Sfintei Fecioare şi al Pruncului Iisus. Care S-a întrupat şi S-a răstignit pentru mântuirea tuturor oamenilor. aşa cum mângâiase pe primii oameni. Ea ne învaţă însă că neamul acesta nu se deosebeşte cu nimic din punct de vedere trupesc sau natural de celelalte persoane ale lumii. cunoaşte şi raţiunile fiinţiale ale tuturor lucrurilor”.

Prof. ea indică nu numai natura divinoumană. deoarece creştinismul este religia vieţii. p. ura de rasă sunt osândite cu asprime de Mântuitorul. aşadar. zisă Cartea neamului. iar Evanghelia cu „Cartea neamului lui Iisus Hristos“ ne introduce în această viaţă nouă. care a început prin Naşterea lui Iisus47. Op. fiul lui David“ indică natura umană. Op. a fost Rut moabiteanca. care înseamnă „cu noi este Dumnezeu“.Sfânta Evanghelie ne arată că în spiţa neamului Mântuitorului nu au intrat numai evreii după sânge.256. Domnul Hristos a spus: «Eu am venit în lume ca lumea viaţă să aibă». că mama lui Obed.p. indică natura Sa divină. ci şi unirea ipostatică a celor două firi în Hristos prin naştere miraculoasă. Ea ne spune. a întemeiat în lume o împărăţie universală. iar numele Iisus. Caracterul Evangheliei este explicativ. cu cât asupra destinelor familiei Sale a vegheat cu multă grijă prin tot cursul veacurilor mâna puternică a lui Dumnezeu46. Evanghelia spune că „Iisus S-a născut“. este cu adevărat Mesia cel mult aşteptat. cit. care înseamnă Mântuitor. de pildă. Toate informaţiile duc la concluzia generală că Genealogia. fiul lui Avraam“ şi „Iisus Hristos. „Imanuel“. cit. are un caracter hristologic. Şi aceasta cu cât mai mult.. aduce un argument filologic pentru natura Sa divină. Ura de neam. Pr. El ne cheamă să fim oameni ai vieţii. . în care intră cu drepturi egale toate popoarele lumii şi în care nu se face nici o deosebire de neam sau de rasă. care se trage de fapt din seminţia lui Avraam şi din familia regească a lui David. 46 47 Dr. Cuvintele din Evanghelia Sfântului Matei „Iisus Hristos. Vasile Gheorgiu. ci şi vlăstare ale altor neamuri şi popoare. Biserica ne învaţă că Iisus Hristos. urmaşul după trup al atâtor strămoşi. Din câte am amintit rezultă. căci prin Hristos. că Domnul Iisus Hristos. 93. Nicolae Neaga. că Rahav şi Tamar erau cananeence. iar Batşeba era heteană. Dumnezeu este cu noi. Biserica. bunicul lui David. Prin amintirea acestor femei de alt neam decât cel evreesc.

.

Dimelis. O.S. Edit. Îndrumări Misionare . V.( trad. Dicţionar enciclopedic de personaje biblice. Carrez. 1996. 1997. Dr. Alba Iulia. Prof. Teoctist. Bocian. 14. Vasile Răducă. 8. 1980. 1941..B. Dr. 9.1994. Bucureşti. Vasile. Editura Anastasia. Mitropolit Silvestru. 9-10.. Sfânta Evanghelie după Matei – comentar. 11. 4. 569-579. Dr. Bucureşti. Bucreşti 1999. Tipo. X (1958).O. Editura Humanitas Bucureşti. 1998. . Arăpaşu. Corniţescu.P. Colda. Lucian. an. Martin şi col. Edit. Pe treptele slujirii creştine.1925. Edit. Cernăuţi. 6 p. 7. Pr. Sibiu. Nicolae. Dicţionar Enciclopedic.B.I. Dicţionar Enciclopedic. Encicolpedică. 1992. XXXVI (1912). Cine este Iisus Hristos ? . Dicţionar enciclopedic al Bibliei. Humanitas. de (trad. nr. de Gheorghe Badea). 10. Vladimir. an.T. 1991. Mag. 13. de Gabriela Danţiş şi Herta Spuhn). 1986. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Dan Sluşanschi. 1999 2. Exegeza Noului Testament. 15. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit.R. Edit. Genealogia Mântuitorului după Evanghelia Sfântului Matei în raport cu datele Vechiului Testament. p. în B. Î. E. Bucureşti. Genealogia Mântuitorului după Sfinţii părinţi. 6. Arhiep. Editura Stephanus.. 5. în S. C.Lossky. Studiul Noului Testament (curs universitar)Bucureşti.Bibliografie Generală 1. Maurice. (trad. Ciudin. Constantin Moisa. Orotodoxe de Alba Iulia.Dănău. Iaşi.. ˝Progresu˝.M. Pr.Gheorghiu. Dicţionar grec-român al Nolui Testament. 1995 3. Tipo. Apostolos. 12. Constantin. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul. nr. „Îndrumător bisericesc“.561-577. Bucureşti. R. Dan Sluşanschi). Traducere de Pr.

Savin.M. p. Predica la Duminica dinainte de Naşterea Domnului. an LIV (2002). I. 1995. în G..) an.M. Dicţionar al Noului Testament.. Dumitru Stăniloae). 3 – 4. Edit..Nicolaescu. XVI (1964).. Predici. p. Cele cinci cuvântări teologice. 19. în S. Didahii şi predici ( trad de Pr.. Bucureşti.Pr. Dumitru Stăniloae). 17. Gh. Dumitru Fecioru). 21. 28. 5-6. nr. Sf.B.Idem. S. Diac. (trad.. nr. de Pr.T. Dr. Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici în O. Pr. 25. 18.R. an. Sf. 24. Sibiu. 16-18. 29. Constantin. Epifanie.Nazianz. Bucureşti. Pr.Norocel. I.16. 1996. an. nr. . 44-57. Teologia Bizantină. Dinu Natalia. nr.Manoilescu.B. nr.T. 30. Grigorie de. an. în G. XXXIV (1975). Constantin. în « Lumină din lumină ». Iisus Hristos Măntuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii. Istoria originii Domnului Iisus Hristos. p. Predică la Naşterea Domnului. 834-837. Bucureşti. 22.Mircea.Stăniloae. an.4. Asist. ( trad. în S. La Duminica dinaintea Naşterii Domnului. 20.Neaga. P. II vol.9-10 p. Dr. 10-12.I. IX ( 1958) nr.O. E. Episcopiei Argeşului. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. 253 – 255. B. 26. 23. p. John. Prof. Mântuitorul Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii . p.I. D.N. 27. nr. p. 498 – 512. Teologie dogmatică orotodoxă. Dr. XXXVI ( 1977). Prof. 2001. Dr. Anastasia. 1987.Teologul. Editura Episcopiei Buzăului. 43-47. În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii între oameni. Bizantină.. 1984. Prof.O. Ioan.. Boris Răduleanu. în „Glasul Bisericii”. La Duminica dinaintea Naşterii Domnului. Pr. p. B..B. 1985.B.Preda.Miniat. II (1950). 1993. Edit. Bucureşti. 1996. 10 – 12. Edit. Grigorie. Pr. 11-12. Nicolae. Ilie Episcop de Kalavrita. B. an.B. E. 519-534. de Pr.R. (G. în G. X ( 1954) . 578-597. Dr.Necula.Meyendorff.

S.cu precizarea I.Declaraţie Subsemantul Alecu Panait .P. rostului celor trei femei păgâne’’ alcătuită sub conducerea ştiinţifică a Dr. declar pe proprie răspundere că lucrarea intitulată „Genealogia Mântuitorului în Evanghelia după Matei. .. Absolvent …………………….Teodosie Petrescu îmi aparţine şi nu am folosit alte materiale decât cele menţionate în bibliografia generală şi notele bibliografice.