UNIVERSITATEA CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SECŢIA PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

Îndrumător ştiinţific IPS Dr. TEODOSIE PETRESCU Decan al Facultăţii de Teologie

Absolvent

2 0 0 9

GENEALOGIA MÂNTUITORULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ MATEI CU PRECIZAREA ROSTULUI CELOR TREI FEMEI PĂGÂNE

Capitolul Ι
Lămuriri noţionale tehnice despre termenii „Evanghelie“, „genealogie“ etc.
În limbajul Evangheliei din Cartea neamului, creştinismul are nu numai dimensiunile adâncimii, care ridică din lumea relativităţii spre zările desăvârşirii, ci afundă în timp şi leagă de trecutul istoric, de părinţii şi moşii şi strămoşii, cei după trup, ai lui Iisus: Avraam, Isaac, Iacob, David, Solomon… Noul Testament începe cu textul Cărţii neamului lui Iisus Hristos, de la Matei I, 1-24. Textul acesta conţine sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului, pentru că fixează interdependenţa existentă între cele două testamente, urmând de la Avraam şi sfârşind cu Iisus Hristos – Domnul nostru. Prin Evanghelia Cartea Neamurilor, raportul dintre Vechiul Testament şi Noul Testament se vădeşte azi multiplu şi direct de a îmbina legături şi de o unitate dialectică. Pentru a dovedi că Iisus este Mesia cel făgăduit de Proorocii Vechiului Testament, Sfântul Evanghelist Matei ne dă genealogia lui Iisus de la Avraam şi până la naşterea Sa şi ne arată legătura trupească şi spirituală cu iluştrii săi înaintaşi. Astfel, Iisus este fiul lui Avraam, Isaac, Iacov, Rut, Iesei, David, Solomon şi ceilalţi ascendenţi. Genealogia Domnului Iisus Hristos se găseşte în Evangheliile Sfinţilor Matei şi Luca. Aceste scrieri stau în fruntea cărţilor Sfintei Scripturi. Căutând cuvântul „Evanghelie“ în „Dicţionarul Noului Testament“, vom găsi că „Evanghelie“ înseamnă «vestea bună» a mântuirii, adusă lumii de Iisus Hristos. Ea poartă diferite denumiri, după cel propovăduit sau după cel care o propagă. Astfel, se numeşte deopotrivă: «Evanghelia Împărăţiei» (Matei 4, 23; 24, 14); «Evanghelia harului lui Dumnezeu» (fapte 20, 24); «Evanghelia lui Dumnezeu»

(Rom. 15, 16, II. Cor. 11, 7), «Evanghelia lui Hristos» (I Cor. 9, 12), «Evanghelia mântuirii» (Efes, 1, 13). Iar «Genealogia Mântuitorului», în acelaşi Dicţionar e definită ca fiind înşirarea neamurilor Lui de la Adam. Noul Testament ne prezintă două genealogii ale lui Iisus Hristos: Matei 1, 1 –16 şi Luca 3, 23 – 28. Prima porneşte de la Avraam până la Iisus, în chip descendent, zicând: «Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam» (Matei 1, 1); iar a doua porneşte de la «Iisus, care, precum se socotea, era fiul lui Iosif» şi urcă în mod ascendent până la «Adam, fiul lui Dumnezeu»(Luca 3, 38).1 Termenul „evanghelie“ derivă deci de la cuvântul grecesc τό εΰαγγέλιον. Acest termen înseamnă mai întâi premiul care se dădea aceluia care aducea o veste bună, iar apoi vestea cea bună însăşi. Evangelia este cea mai bună veste care s-a adus cândva omenirii prin Apostolii Domnului şi învăţăceii lor, care oriunde veneau istoriseau viaţa şi activitatea desfăşurată de Domnul în timpul cât a petrecut aici pe pământ în mijlocul poporului Său în scopul mântuirii neamului omenesc. E adevărat că toţi istoriseau viaţa şi activitatea Domnului Iisus Hristos, dar cât priveşte forma istorisirii, fiecare dintre ei povestea aceleaşi episoade cu alte cuvinte şi adeseori în altă ordine de idei, aşa că aceeaşi veste bună, după cuprinsul ei, primea în gura fiecărui predicator o formă nouă. Faptul acesta s-a învederat cu deosebire atunci când istoria evanghelică s-a fixat de unul sau altul dintre apostolii Domnului sau învăţăceii acestora în scris. Evanghelia scrisă prezenta de acum înainte o formă deosebită de predicare a celui care a scris-o asupra celor ce a învăţat şi a făcut Domnul Iisus pentru omenire. Când Biserica creştină s-a văzut în posesia mai multor evanghelii scrise, pentru a le putea deosebi pe unele de altele, ea trebuia să dea fiecăreia din ele o numire proprie. Cea mai simplă numire era aceea de a le numi după autorul care le-

Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, 1984, p.145; 178.
1

a scris. Drept aceea, evangheliile care au fost primite în sânul Bisericii creştine au fost numite: evanghelia după Matei, cea după Marcu, cea după Luca, cea după Ioan.2 Voind să vorbească despre Domnul nostru Iisus Hristos şi să dea primilor săi cititori (iudeo-creştinii din Palestina şi din împrejurimi) dovezi mai luminoase că Domnul Iisus este într-adevăr Mesia cel prezis de profeţii Vechiului Testament şi aşteptat cu mare dor de iudeii vremurilor de atunci, evanghelistul Matei ţine să arate înainte de toate care sunt legăturile acestei personalităţi ilustre cu bărbaţii mari ai timpurilor trecute. Obiceiul de a induce pe înaintaşii vreunui bărbat mare este străvechi. Moise a introdus în prima sa carte (Gen. 5,1; 10,1; 11, 10) întreaga spiţă a neamului omenesc (genealogia) de la Adam şi până în timpurile sale. De când Aaron şi fiii săi au fost unşi preoţi şi arhierei peste poporul lui Israel s-a ivit necesitatea de a alcătui tablouri genealogice nu numai asupra neamului lui Israel în general, ci şi asupra descendenţilor acelei familii, ai cărei fii erau chemaţi a fi preoţii şi arhiereii poporului acestuia (cf. Lev. 3, 1); ( Cron, 7, 1, Neemia 12, 1). Câteva sute de ani mai în urmă, David, care se trăgea din seminţia lui Iuda, ajunge rege în Ierusalim şi prin gura profetului Natan Dumnezeu îi promite că tronul nu se va mai lua de la dânsul şi de la ai săi în veci (2 Sam. 7, 13). Promisiunea aceasta i se dă lui David anticipând pe viitorului Mesia, care avea să se nască din familia lui şi avea să domnească în veci peste credincioşii Săi. De aceea, din acest moment înainte trebuiau să se alcătuiască tablouri genealogice şi asupra familiei davidice atât pentru a se putea stabili drepturile la tron ale descendenţilor lui, cât şi în vederea celui din urmă şi celui mai ilustru descendent al lui, care avea să fie Mesia. Asupra Acestuia aveau să treacă toate făgăduinţele date de Dumnezeul lui Avraam, căruia i s-a zis: „Întru seminţia ta se vor binecuvânta toate popoarele pământului“ (Gen. 12, 3). Tablourile genealogice se păstrau de obicei la templu pentru a fi completate acolo şi ferite de falsificări. Pe lângă tablourile genealogice cu caracter oficial, vor fi existat şi multe alte tablouri genealogice alcătuite de capii familiilor. Acestea aveau
Dr. Vasile Gheorghiu, Sfânta Evanghelie după Matei – comentar, Tipo. Mitropolit Silvestru, Cernăuţi,1925, p.7.
2

cit.75-76.62..5). 7. Neem. deşi erau adeseori de cuprins foarte mic (Gen. Vasile Gheorghiu. Aceste tablouri genealogice purtau la cei vechi numirea de „carte a neamului” sau „carte genealogică” (βίβλος ξευέσεώς). Ezdra 2.un caracter privat şi se păstrau din tată în fiu în cadrul familiilor. 1. Op. 5. De aceea şi evanghelistul nostru induce tabloul genealogic al Domnului nostru Iisus Hristos drept „carte a neamului” Său.3 3 Dr. . p.

Sfântul Matei a urmat Domnului cu credinţă. Biserica ortodoxă îl prăznuieşte între martiri în ziua de 16 noiembrie4. p. a propoveduit în Etiopia şi India (Arabia răsăriteană). cu care prilej Iisus a fost acuzat de farisei şi de ucenicii lui Ioan Botezătorul că stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii. în timpul când se purta cu gândul să părăsească această ţară pentru a-şi putea continua activitatea evanghelică în alte părţi. Lc. era vameş în Capernaum. I. 19). 17). s-a umplut de Duhul Sfânt la Praznicul Cincizecimii şi a evanghelizat în Palestina. Evanghelia) Autorul primei evanghelii canonice a fost Matei-Apostolul. împreună cu ceilalţi apostoli a trebuit să părăsească pentru o vreme Palestina (Faptele Apostolilor 12. În afară de listele apostolilor. participând la organizarea comunităţilor creştine din metropola iudaică până la începutul persecuţiei lui Irod Agripa. El este amintit în lista apostolilor. Tradiţia activităţii lui ulterioare ne spune că..15). Prof. De bucurie că a scăpat de osânda vămii şi de dispreţul conaţionalilor săi. Constantin Corniţescu. Tot tradiţia ne spune că Apostolul Matei a scris o evanghelie în limba aramaică pentru comunităţile creştine din Palestina.Capitolul ΙI Generalităţi despre Evanghelia după Matei (autorul. 6. locul al optulea (Mt. De atunci. Pr. vol. iar în Evanghelia întâia. împărtăşind soarta celorlalţi apostoli. 80 4 . Studiul Noului Testament (curs universitar)Bucureşti. 9. 18. Dr. părăsind Palestina. 3. ocupând locul al şaptelea înainte de Toma (Mc. Înainte de a fi chemat la apostolat. a dat o masă în cinstea Mântuitorului. Ca şi ceilalţi Apostoli a primit mandatul de a propovădui evanghelia. când. Sfântul Matei se caracterizează prin modestie. 1991. nu mai este amintit nicăieri în cărţile Noului Testament.

cărţile sfinte au devenit căutate şi evanghelia a fost tradusă în limba greacă. Din tradiţia asupra timpului scrierii Evangheliei după Matei ştim că „Matei şi-a scris Evanghelia sa când se purta cu gândul să părăsească Palestina şi să plece la alţii ca să predice (Eusebiu şi Ieronim). Aceasta este o presupunere destul de întemeiată. Proporţional. Aceştia au fost iudeo-creştinii palestinieni. Acest al doilea scop este evident din faptul că atât minunile Domnului şi alte momente din viaţa Lui sunt prezentate ca o împlinire a proorociilor din Vechiul Testament. Persecuţiile din lumea iudaică au făcut ca originalul să dispară de timpuriu. După dezvoltarea rapidă a creştinismului în lumea păgână (greco-romană). cunoştea cu siguranţă limba greacă. nu ştim. Acest original s-a folosit mai întâi în Palestina. căci autorul presupune la cititorii săi o cunoaştere perfectă a ţării. anul dărâmării Ierusalimului. Acesta ar rezulta din faptul că autorul combate falsele nădejdi ale necredincioşilor iudaici că adevăratul Mesia va veni. Unii teologi contemporani presupun că traducătorul ar fi fost însuşi Sfântul Evanghelist Matei. după ce aceştia au fost obligaţi de împrejurări să păzească Palestina. a legii şi profeţilor. O altă . O tradiţie de mai târziu ne informează că ar fi fost Sf. Câţiva teologi contemporani mai spun că prima Evanghelie urmăreşte şi un al treilea scop: apologetic-polemic. a obiceiurilor iudaice. Evanghelie urma să se păstreze trează conştiinţa creştină şi nefalsificarea adevărurilor mântuitoare. întrucât Sfântul Mateiu. Când a fost acest timp nu ştim.Evanghelia Sfântului Matei a fost scrisă în limba aramaică. Scopul urmărit de autor este de a lăsa în scris fiilor săi sufleteşti Evanghelia propoveduită de Sfinţii Apostoli. sau chiar Sf. ca fost vameş. Prin Sf. Aceasta rezultă şi din cuprinsul Evangheliei. Apostol Ioan. originalul aramaic a fost mai puţin folosit decât traducerea în limba greacă. rămânând numai traducerea greacă. Sfinţii Părinţi care au mărturisit despre autorul primei Evanghelii s-au referit şi la adresanţii ei. Traducerea a fost făcută cu siguranţă înainte de anul 70. Evanghelia a urmărit şi un scop misionar: acela de a dovedi cât mai precis iudeo-creştinilor palestinieni că Domnul nostru Iisus Hristos este adevăratul Mesia proorocit în Vechiul Testament. Iacob cel tânăr. După părerea multor Sfinţi Părinţi. Cine a fost traducătorul.

Pe baza informaţiilor se poate stabili că Sf. . când Sf. naşterea Lui şi câteva momente din copilărie. patimile. Irineu. Partea I-a: I. 1 — XXVIII. Ca loc al scrierii este socotit Ierusalimul sau Palestina.5 Botezul 5 Ibidem. Probabil Evanghelia a fost încredinţată comunităţii de acolo. moartea. desfăşurată în special în Galileea. 12 —XVIII. Partea a III-a: XIX. primirea ce i s-a făcut în capitala ţării. şi anul 44 – 45. Matei este primul dintre Apostoli care a scris o Evanghelie între anul 42. Cina cea de Taină. venind la Ierusalim cu ajutoare frăţeşti. Evanghelia după Matei este o expunere sistematică a vieţii şi activităţii Domnului nostru Iisus Hristos. hotărârea Sinedriului de a –L condamna la moarte. 11: genealogia Mântuitorului. Apostoli încep să părăsească Palestina. 35: descrierea activităţii Mântuitorului în Galileea. Cuprinde 28 de capitole. activitatea desfăşurată în Ierusalimn cu câteva zile înainte de Paşti: conflictul cu fariseii. Gheorghiu stabileşte ca timp mai precis al Evangheliei Sfântului Matei anul 43 sau prima jumătate a lui 44.informaţie avem de la Sf. n-a mai găsit nici un Apostol. învăţătura şi minunile Lui. 20: descrierea activităţii Mântuitorului în drum spre Ierusalim. învierea şi arătările de după înviere. a morţii şi învierii Lui în Ierusalim. Pavel. botezându-le. conflictele cu conducătorii spirituali ai poporului iudeu. saducheii şi preoţii. alegerea şi pregătirea Apostolilor. 1 — IV. Profesorul V. când Sf. Ap. Informaţia Sfântului Irineu nu corespunde însă datelor istorice. 85-88. începutul activităţii lui Ioan Botezătorul. mandatul dat apostolilor de a-i continua activitatea şi a propovădui evanghelia la toate neamurile pământului. Mântuitorului şi întreita Lui ispitire în pustiul Carantaniei. Partea a II-a: IV. care şi-a păstrat organizaţia iniţială şi în timpul persecuţiei lui Irod Agripa I. Conţinutul ei se poate grupa în trei părţi. El spune că „Matei şi-a scris Evanghelia pe când Petru şi Pavel predicau şi organizau Biserica din Roma˝ (pe la anul 61 ?).

în primul capitol din epistola către Coloseni. 14). Episcop de Kalavrita . Astfel. Mântuitorul se va naşte în Betleem. Pentru aceea întruparea Cuvântului dumnezeiesc se numeşte în dumnezeieştile Scripturi „început căilor Domnului (Proverbe 8.Capitolul ΙII Genealogia propriu-zisă cu lămuriri despre personaje Rostul celor 3 femei păgâne Marea taină a iconomiei întrupării a fost cunoscută mai dinainte de mintea atotvăzătoare a lui Dumnezeu. dar se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu (Isaia 11. 6 . Episcopiei Argeşului. Edit. 5 – 6). Mai înainte de a hotărâ Dumnezeu crearea îngerilor sau a oamenilor sau a oricărei alte zidiri. spune: „Care este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut. deci este om şi Dumnezeu.hea 5.22). Dumitru Fecioru). 359 – 360. vorbind despre Iisus Hristos. şi-i va pune numele Emanuel. 22-23). După prezicerea aceluiaşi profet. 11. 15). iar fericitul Pavel. vom observa că aceştia au proorocit pe Mântuitorul ca Dumnezeu şi ca om.6) deci va fi om. iar Însuşi Cuvântul dumnezeiesc întrupat se numeşte „primul născut al întregii zidiri” (Rom. Ilie Miniat. dar obârşia Lui este dintru început în zilele veacului (Mi. şi ca «Dumnezeu tare. adică Dumnezeu e cu noi» (Isaia 7. a hotărât mai dinainte în sfatul Lui veşnic întruparea Cuvântului dumnezeiesc. 1995. deci El va fi un prunc dumnezeiesc. profetul îl vede pe Mântuitorul ca prunc dar. După al prooroc. În altă parte. Această înţelepciune enipostatică a lui Dumnezeu vorbeşte despre ea în capitolul 8 al Proverbelor: „Domnul m-a zidit începutul căilor Lui. mai înainte de veci m-a întemeiat pe mine” (proverbe 8. întâiul născut al întregii zidiri” (Coloseni 1. 33). El se va naşte din neamul lui David (Isaia 9. Didahii şi predici ( trad de Pr. proorocul Isaia spune că «Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu. Părinte al veşniciei şi Domn al păcii»(Isaia 9. în acelaşi timp. 2). 1). p.6 Dacă răsfoim scrierile profeţilor Vechiului Testament.

ca să rămână imobilă însuşirea. Căci însuşirea este imobilă.Fiind om adevărat. (G. pe care ni-i prezintă Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca. «cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru» (Svetilna Naşterii Domnului). El ne-a adus lumina care ne descoperă rostul şi chemarea fiecăruia dintre noi. 9 . adică să prisosească harul lui Dumnezeu şi darul Lui asupra celor mulţi. XXXVI ( 1977). Mântuitorul trebuia să aibă înaintaşi. ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel. 1986. afară de păcat. iar nu altă Persoană a Sfintei Treimi. tot printr-un om. p. Este o taină a lui Dumnezeu. Pentru aceea Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului.B. 5-6. 501. 835-836. 7 Pr. în „Glasul Bisericii”. Ioan Damaschinul: «Tatăl este Tată şi nu Fiu. moartea şi învierea Lui (Romani 5. Duhul este Duhul Sfânt şi nu Tată şi nici Fiu. trebuia să vină şi mântuirea.297-298. p. în viaţa aceasta şi dincolo de pragurile ei. 17 – 18.7 Necesitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu trebuie înţeleasă ca fiind cel mai potrivit mijloc pentru mântuirea omului. prin întruparea. p. pe pământ şi în cer. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. 8 Îndrumări Misionare . Boris Răduleanu. Altfel. 26). întru toate asemenea nouă. Bucureşti. ne răspunde Sf. nr. căci dacă păcatul şi moartea au intrat în lume printr-un om (Adam). Fiul este Fiu şi nu Tată. Sfânta Scriptură nu ne spune. De ce anume Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat făcându-Se om adevărat.B. iar acum descoperită sfinţilor Săi» (Coloseni 1. 19).) an. Constantin Necula . nr. Dr. de ce El este cel care se naşte asemenea nouă. în G. ascultându-I învăţăturile şi simţându-I neţărmurita dragoste pentru noi. care este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Iar dacă am aflat adevărul văzând în trup omenesc pe Cel Pr. XXXIV (1975). La Duminica dinaintea Naşterii Domnului . fără de păcat. an. zicând: «Taina cea din veac ascunsă a neamurilor. Prin întrupare. Fiul Omului nu s-a despărţit de înşuşirea de a fi Fiu»9 În nici alt mod nu putem cunoaşte mai lămurit pe adevăratul Dumnezeu decât văzându-L cu ochii noştrii trupeşti. 10 – 12. 1415. Spre a ne înălţa din nou la demnitatea cea dintâi. spre a ne umple de lumina cunoştinţei Sale.8 De ce anume Fiul S-a întrupat. cum ar putea să rămână însuşire: dacă este mobilă şi se schimbă.

Starea de întuneric era urmarea căderii omului din harul lui Dumnezeu. Cel fără de început şi fără de sfârşit. 1980. Această taină este mare fiindcă mare şi important este mesajul ei pentru toţi oamenii. Edit. Î. îndurându-se de ei şi dorind să-i ridice la starea cea dintâi . şi vine în lume să mântuiască poporul Său de păcate.10 Venirea Mântuitorului Hristos în lume este asemănătoare în cântările şi cărţile bisericeşti cu răsăritul soarelui care. „a trimis pe Fiul Său. născut sub Lege. p. ca să dobândească înfierea“ (Galateni 4. Evenimentul Întrupării a avut loc la plinirea vremii şi despre acesta ne mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel când zice: „ Mare este taina dreptei credinţe. Această taină este mare. 14).nemărginit şi ne cuprins cu mintea. Dumnezeu S-a arătat în trup”. cauzată de neascultare. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Această taină este mare pentru că mari sunt şi darurile pe care ni le aduce nouă tuturor celor ce mărturisim aceiaşi credinţă. primeşte numele de Iisus. se naşte luând trupul nostru. „ încât şi pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară. aduce lumină şi viaţă pentru întreaga făptură. Din bunătatea Sa nemărginită. 4 – 5). Naşterea Domnului este deci dovada dragostei Creatorului pentru făptura Sa. pentru că Fiul lui Dumnezeu. pogoară din înălţimea slavei Sale. 146-147. aşa cum au cântat îngerii în ceruri imnul dumnezeiesc al păcii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace. 10 . adică Dumnezeu — Cuvântul S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 16). atunci am moştenit şi darul cel mai mare de care firea omenească se putea învrednici. Această taină este mare. de a trăi în pace şi bună înţelegere între ei. adică chezăşia moştenirii vieţii viitoare şi pururea fericite.S. dacă de la El am aflat lumina cunoştinţei. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. ca pe cei de sub lege să-i răscumpere. înlăturând întunericul. Dumnezeu n-a lăsat pieirii pe cei căzuţi în păcat.P. între oameni bunăvoire” (Luca 2. pentru că mare este şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Pe treptele slujirii creştine. adică de Mântuitor. Teoctist Arăpaşu .

În lucrarea de mântuire se conjugă puterea lui Dumnezeu cu voinţa şi silinţa noastră. care în cuprinsul Sfintei Treimi are menirea de a-L revela pe Tatăl. Care altfel ar fi rămas pentru noi un veşnic Necunoscut. Care ne întăreşte în orice lucru bun. să-i devină un semen capabil să-i vorbească în graiul său şi să-i descopere tainele divine. al cărui ipostas avea să fie însuşi Logosul divin. Pentru ca Fiul să poată coborî printre oameni şi să-şi împroprieze natura umană. Sfântul Grigore Teologul spune că „în lucrarea de mântuire se arată dragostea lui Dumnezeu faţă de om. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. p. Ne aflăm aici în plin mister şi trebuie să ne străduim a nu destrăma taina care învăluie faptele mai presus de fire. apt de a deveni receptacol al divinităţii şi de a zămisli un fiu preacurat. 5. pe care avea s-o purifice. Al doilea dar este nădejdea mântuirii noastre. Ortodoxia s-a ferit totdeauna de a formula explicaţii logice ale acestor taine şi de a raţionaliza P. Mântuitorul nostru Iisus Hristos pune de acord voia noastră cu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu „ne-a împăcat cu Sine prin Hristos” (2 Cor. 11 . când întâlnirea dintre cer şi pământ a putut avea lor. 192 – 195. 21).11 Întruparea Cuvântului a fost pregătită pe căi multiple. 1987. toate acestea convergând spre un anumit moment al duratei istorice. Fiul lui Dumnezeu.Primul dar este cel al împăcării noastre cu Dumnezeu. Spre a-l mântui pe omul împovărat de păcat şi rupt din comuniunea cu Dumnezeirea. Editura Episcopiei Buzăului. era chemat să-şi asume printre oameni rolul de descoperitor al Tatălui. Sfântul Chiril al Alexandriei arată că prin întrupare Fiul lui Dumnezeu „ S-a făcut asemenea nouă. Săvârşindu-se această împăcare. Dumnezeu Însuşi trebuia să vină în maximă apropiere de el. dar în acelaşi timp trebuie să se dovedească şi vrednicia omului în faţa lui Dumnezeu”. Mergând pe calea mântuirii. pentru ca noisă ne facem asemenea Lui pe cât este cu putinţă firii noastre”. 18). trebuie să ştim că voinţa noastră va fi ajutată de harul lui Dumnezeu. fiind chipul Său. Epifanie Norocel. S. El trebuia să găsească în cuprinsul lumii create un vas ales. În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii între oameni. În vederea acestui scop. prin Iisus Hristos” (Evrei 13. ca să facem voia Lui spre a lucra „în noi ceea ce este bineplăcut în faţa Lui.

16. Iisus Hristos Măntuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii. Grigorie Teologul. părintele legal al Domnului nostru Iisus Hristos. nr. 590. de Pr. spunând Pr. Istoricul iudeu Iosif Flavius vorbeşte despre existenţa acestor reviste oficiale în cartea sa intitulată „Contra Apionem“. ea urmează registrelor oficiale genealogice. Edit. X ( 1954) .14 Dintre cele patru Evanghelii canonice. perioada post exilică Cu mici diferenţe (întrebări).4. de care este legat faptul întrupării Domnului mai pe urmă.misterul. precum şi de căderile succesive adăugate în decursul veacurilor.13 Privitor la «taina cea mare a existenţei noastre». Prof. Predică la Naşterea Domnului. el trebuia să sufere o purificare progresivă pentru ca un vlăstar al său să poată deveni acoperământ al Dumnezeului înomenit. Cele trei grupe reprezintă trei perioade mari ale istoriei sfinte a Vechiului Testament: perioada patriarhilor. Prima grupă de la Avraam până la David. Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici în „Ortodoxia ” ( O). Dumitru Stăniloae). 10-12. nr. ea s-a mărginit să dea interpretări ce-şi aveau originea în Scriptură şi în experienţa spirituală a sfinţilor Părinţi. p. 13 Natalia Manoilescu Dinu. Bizantină.B. 46-47. a doua grupă de la David la Zorobabel. O putem împărţi în trei grupe a câte 14 numere. Stăniloae. 14 Sf. Dr. Matei începe această genealogie cu Avraam şi o termină cu Iosif (logodnicul Sfintei Fecioare Maria). Bucureşti. perioada regală. iar a treia grupă de la Zorababel la Iosif.12 Dacă neamul lui Adam fusese pângărit în urma căderii şi purta în fiinţa sa o întinare cauzată de păcatul strămoşesc. an. 12 . două sunt raţiunile teologice: o mai largă cunoaştere şi adorare a lui Dumnezeu şi nevoia existenţei unei fiinţe intermediare. Fecioara Maria va fi ultima mlădiţă a unei spiţe de înaintaşi care — după cum a arătat Sfântul Grigorie Palama ( In Annuntiationem immaculatae Dominae nostrae Deiparae semperque Virginis Mariae) – a fost curăţită în decurs de generaţii de Sfântul Duh spre a putea odrăsli o făptură neprihănită. în G. evitând să le închidă în formule dogmatice înguste care niciodată nu pot epuiza aspectele paradoxale ale misterului divin. spre a face legătura între cele două lumi existente. ( trad. II (1950). D. p. an. numai Evangheliile Sfinţilor Matei şi Luca ne dau genealogia Mântuitorului. cea spirituală şi cea materială. păstrate de preoţii din Ierusalim. *** p.

ca în faza a doua. 15 . în faza a treia. decât prin textul de lege. împărţirea aceasta oglindeşte cele trei perioade istorice ale poporului lui Israel. şi. prin templu. decât să aibă legea lui Moise copiată pentru sine. este Marele Preot. Prin acest titlu. După părerea Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti.că preoţii purtau evidenţa descendenţei personalităţilor din viaţa publică şi religioasă a poporului iudeu în registre care se păstrau în arhiva templului. evanghelistul precizează scopul urmărit de genealogia sa şi anume faptul că dovedeşte cititorilor săi iudei că Mântuitorul este fiul promisiunilor mesianice făcute lui Avraam şi David. adică prin Sf. judecătorii până la Samuil. sau mai drept vorbind până la Saul De la David până la captivitatea babilonică ţine faza a doua a guvernământului lui Israel. nu mai e nici Dumnezeu care să conducă direct pe poporul său ce în prima fază nu mai este nici monarh. Aşa au fost patriarhii. Scriptură şi prin profeţi. Titlul genealogiei este următorul: „Cartea neamului lui Iisus Hristos. Guvernământul politic în decursul acestei faze îl face un monarh.. fiul lui Avrra (Matei I. care nu-şi permiteau nimic de la ei. Faza a treia ne-o precizează Sf. un om ieşit din popor. Constantin Corniţescu. În timpul primei faze (de la Avraam la David). VII. adică poporul se conducea de-a dreptul de Dumnezeu prin trimişii Săi. de care la urma urmei nu era în totul obligat să se ţină. Moise. p. Op. Pr. pentru care nu era altă lege. după care să conducă. faza când Dumnezeu nu mai lucra direct cu poporul Său. 3. fiul lui David. conducerea este sacerdotală. În decursul acestei faze. 1) 14. Împărţirea în trei perioade este caracteristica proprie a genealogiei evanghelistului Matei. guvernământul politic al lui Israel a fost teocratic. Prof. Evanghelist Matei între captivitatea babilonică şi Mântuitorul Hristos. ci numai prin legea dată şi organele explicative ale acestei legi. altă obligaţie. 88. cit. faza monarhică. Dr. de la Solomon înainte. II Sam. 13 – 16). că El este Mesia cel aşteptat de poporul iudeu15 (Gen. ci de această dată. care conduce poporul potrivit rânduielii lui Ezdra şi Neemia. adică un om care să nu aibă legături cu cele sfinte. XII.

Prin urmare. care a condus pe poporul israelitean în ţara Canaanului şi care uneori şi în Vulgata este numit „Iisus al lui Navi“ (Eccl. Sfântul Matei face un rezumat foarte scurt al întregului istoric al poporului ales. 31. evanghelistul nu putea să se ocupe de elementul moral. de starea morală a lui Israel.T. 7. Şi întrucât elementul istoric serveşte drept înveliş al acestui înveliş moral. numindu-l „Hristos“. Acest nume este un nume vechi ebraic. evanghelistul adaugă a-L caracteriza pe Domnul şi după demnitatea pe care o are. X (1958). fără a se servi de acest element istoric. Acest nume L-a primit şi Domnul nostru în a VIII-a zi după naştere (Luca 2.. fiecare personaj întrupând în sine modul de a fi al unei generaţii. Cron. nr. Faptele Ap. 45). 7. 21) pentru a-l adeveri pe deplin după înţelesul pe care îl avea. 11. 11). Fazele acestea ne arată scopul istoric pe care îl urmărea Sfântul Matei prin genealogia Mântuitorului. căci ce sunt cele trei faze de conducere ale lui Israel ? Nu sunt decât trei stări morale prin care a trecut poporul ales de la început şi până la Domnul Iisus Hristos. 7. Zah. 16 . Elementul fundamental urmărit este de fapt starea morală pe care a avut-o poporul ales de la Avraam şi până la Iisus. Numele „Hristos” („Χριτρόσ”) este traducerea greacă a cuvântului ebraic Mag. Tot Iosua sau Iisus s-a numit şi arhiereul din Ierusalim. de această dată avem pe Marele Preot cu un Sinedriu care conduce poporul lui Israel.16 Numele „Iisus“ (Ιησοΰς) este forma grecizată a unui cuvânt ebraic „Ieşua” sau „Iehoşua” care înseamnă „Dumnezeu este mântuirea“ sau „Dumnezeu este mântuitorul“. 9-10. Dar. Genealogia Mântuitorului după Sfinţii părinţi. prin intermediul căruia evanghelistul ţinteşte mai departe. 6. Aşa cum se numise fiul lui Num „Iosua”. 55. 1 – 12. 1. Dar pentru a-l deosebi de alţi purtători ai acestui nume. 576 – 577. 2. 24. 3. 1. care pe timpurile lui Zorobabel a colaborat la rezidirea templului din ierusalim (Agheu. 12. 2 Macab. 1 Macab. p. Neem. în S. 2. an. 46. Apostolos Dimelis. Cu acest nume s-au însemnat multe alte persoane marcante din istoria veche a poporului iudeu ( I. 15. 2 Con. Ezdra 3. 15. 39). 1. elementul istoric este numai un element auxiliar.

Şi excelând printro credinţă tare în atotputernicia lui Dumnezeu.). 5). 2. „Unsul lui Dumnezeu“ era însă numele Acelui Rege. Pe acesta îl obţinuse de la sclava sa Agar. îi va naşte un fiu (Gen. 3. preoţii şi profeţii. 3). 1. rămăsese fără copii până la adânci bătrâneţe. Sara. 12. 15. Cât priveşte pe Domnul Hristos spiţa neamului care urmează va arăta că El îşi trage de fapt originea Sa din seminţia lui Avraam şi este în acelaşi timp şi descendent al familiei davidice. că „în seminţia lui se vor binecuvânta toate popoarele pământului“ (Gen. care avea să vină la timpul Său pentru a înfiinţa o împărăţie nouă a lui Dumnezeu aici pe pământ (Psalm 2. Ungerea simboliza revărsarea graţiei şi a binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra lor (Iev. 2 Sam. care era şi ea la o vârstă înaintată. 16 ş. ascultând vocea lui Dumnezeu. 24. 6. 19. care înseamnă „Unsul“. 22. Făgăduinţa aceasta se . În înţelesul cel mai înalt. iese din casa sa părintească din Haran şi din mijlocul popoarelor căzute în idolatrie care îl înconjurau şi vine în ţara pe care Dumnezeu i-o arată lui. Cu acestea el L-a deosebit pe Domnul de toţi ceilalţi bărbaţi ai vremurilor de pe atunci care pretindeau a fi Mesia.a. 1 Sam. Isaia 61. care arată demnitatea Lui cea înaltă.a. În cărţile Vechiului Testament cei „unşi de Dumnezeu“ erau regii teocratici.25 ş. de 90 ani. evanghelistul ne comunică imediat că „Iisus Hristos” despre care doreşte să ne vorbească este de fapt „un fiu al lui David“ şi „al lui Avraam“ (cf. Unicul fiu pe care îl avea Avraam era Ismael. 16. 9.). 1 reg. 18). soţia legitimă a lui Avraam. Spiţa neamului începe cu Avraam. 1) şi al poporului iudeu. 7. 12. 4. Şi cum iudeii de pe vremurile de atunci în baza profeţiilor celor vechi aşteptau ca Mesia să fie un fiu al lui David (Cf. Tânguindu-se însă din cauza aceasta lui Dumnezeu. pentru că erau instituiţi în funcţiunile lor fiind unşi cu miruri. 17. fără să poată dovedi că îşi trag originea într-adevăr de la David din seminţia lui Avraam. pentru că acesta. Dan. Arhiereu şi Profet. 15. autorul acestei evanghelii vrea să arate că persoana istorică „Iisus“ este cu adevărat Hristos sau Mesia. Isaia 11. Avraam primeşte din partea Acestuia la bătrâneţe (100 ani) făgăduinţa că Sara. Adăugând la numele istoric „Iisus” al acestei persoane şi numele de „Hristos“ (= Mesia). devenind de-acum înainte singurul purtător al descoperirilor lui Dumnezeu. Gen. el se învredniceşte de marea făgăduinţă dată lui de Dumnezeu.„Mesia“.

stăpânit de patima lăcomiei îşi vinde însă în curând lui Iacob dreptul său de întâi născut în schimbul unui blid de linte (Gen. 29. 27 – 29). deşi frate geamăn. Şi cum Matei scria această evanghelie în primul rând pentru cititorii iudeo-creştini. Avraam. Esau. Rebeca. ci numai pentru a releva că Iuda şi fraţii săi au devenit protopărinţii celor 12 seminţii ale poporului israelitean şi că Domnul Iisus Hristos. De aceea şi evanghelistul nostru ne spune doar pe scurt că „Avraam a născut pe Isaac“. 25. acum frate mai mare (Gen. 25. 21. 9. 4. că în seminţia lui se vor binecuvânta toate neamurile pământului. 49. Este un îndemn mai mult ca toţi iudeo-creştinii . 35. 30. 29-34). 16). când era pe patul de moarte. ci vrea să ne spună totodată că toate făgăduinţele date de Dumnezeu lui Avraam trec asupra fiului său legitim Isaac. ci trec asupra fratelui său geamăn. 10). 9. totuşi prin Iuda este înrudit cu toţi membrii poporului israelitean. 10). Termenul „a născut“ are în locul acesta un înţeles pregnant. ceea ce ar fi în fond o concepţie imposibilă. pe care l-a obţinut în condiţiile extraordinare arătate mai sus. Lui Iuda îi profeţeşte tatăl său Iacob. Rom. el nu o face pentru a ne spune că Domnul Iisus Şi-ar trage originea Sa totodată şi din fraţii lui Iuda.8. pe Esau şi pe Iacob. Esau era cel dintâi născut. 32. dacă nu-şi trage originea Sa directă din toţi aceşti fraţi ai lui Iuda. soţia lui Isaac. 25. 10) şi asupra lui Isaac trece făgăduinţa dată de Dumnezeu părintelui său. 21) este Isaac. Gen. Gal. 5. El nu ne spune numai simplu că Isaac a fost fiul lui Avraam. îi naşte acestuia doi fii gemeni. nici făgăduinţele lui Dumnezeu nu mai pot să rămână pe seama lui. 27. care nu era întâiul născut. Dintre toţi fiii lui Iacob însă numai Iuda. Iacob are 12 fii (Gen. iar Iacob. În urma acestui fapt. zicându-i: „Nu va lipsi Domn din Iuda şi nici povăţuitorul din coapsele lui până ce nu va veni Împăciuitorul căruia popoarele îi vor da ascultare“ (Gen. Rom. se învredniceşte a fi moştenitorul făgăduinţelor date de Dumnezeu. care se trăgeau din cele mai diferite seminţii ale lui Israel. Iacob. Dacă Evanghelistul Matei ţine să amintească cu această ocazie şi de fraţii lui Iuda. Ismael şi mama sa Agara părăsesc casa părintească (Gen.împlineşte şi acest „fiu al promisiunii (cf. înţelegem de ce dânsul relevează acest fapt. era totuşi al doilea născut (cf.

19) este amintit însă numai fiul acestuia Ram sau Aram. un al treilea frate. 7) şi 1 Cron. Nicolae Ciudin. Motivele din care o face noi nu le putem şti. 9). sora lui Naason. 46. Elisabeta. trebuia să aştepte în văduvie pe Şela. p. Onan. Tamara fiind iarăşi văduvă. Esrom a avut trei fii: pe Ierahmeel. făgăduinţele lui Dumnezeu trec asupra lui Aminadab. Însă Tamara a plănuit o cursă socrului său. era soţia lui Aaron (Exod 6. care îşi mărturisise înaintea acestor trimişi credinţa sa în Iahve. se căsători cu Tamara (Gen. când Ierihonul cade în mâinile israelitenilor (Evrei 11. 18 Aşa se face că prin Tamara. de la care a obţinut doi fii gemeni. 1 Cron. căsătorindu-se cu o cananeancă Şua. De la Naason făgăduinţele lui Dumnezeu trec asupra fiului său Salmon. 25). Acesta se pare că a trăit pe timpurile lui Iosua. 38. În cartea Rut (4. 17 18 . a avut fii pe Er.17 Iuda. Tamara se căsători cu Onan. care muri de asemenea fără moştenitori. ˝Progresu˝. dar muri fără moştenitori în Canaan. 38. Pr. 38. Şi evanghelistul nostru face menţiune numai despre Aram. această femeie care nu voieşte să renunţe la drepturile ei de a contribui la realizarea făgăduinţelor lui Dumnezeu. care era fiul acestuia. 2. iar de la Aminadab asupra fiului său Naason. cit. primul său născut. Er. care avea dreptul la căsătoria de levirat pentru a ridica sămânţa primului frate. Dumnezeul poporului israelitean (Iosua 2. 6 – 11). (2.care prin Iuda sunt înrudiţi cu Domnul Iisus Hristos să ţină cu tărie la El şi să îndemne şi pe fraţii lor necredincioşi să-L îmbrăţişeze cu toată dragostea unor consângeni. Vasile Gheorghiu. Din Num. Ram şi Chelubai. 18. Fiul cel întâi născut al lui Fares era Esrom sau Heţron (Gen. fiul lui Navi. Iosua trimisese doi spioni în Ierihon. moştenirea trece de la Iuda direct asupra fiului ei cel dintâi născut Fares. pe Faru şi Zara (Gen. 77-80. 1 – 5). Op. 1941. De la Aram. 31.. sub conducerea căruia poporul israelitean îşi face intrarea sa în ţara Canaanului. 10) putem reţine că Naason era capul fiilor lui Iuda pe timpul ieşirii poporului din Egipt. 5). Şela (Gen. Pentru credinţa ei ea este cruţată. că Rahab a devenit soţia Dr. 8. Matei ne spune în acest loc numai atât. 12. 27 – 30). Iaşi. 4. Genealogia Mântuitorului după Evanghelia Sfântului Matei în raport cu datele Vechiului Testament. p. 2. Rut. Pe aceştia îi scapă de la moarte femeia cananeeancă Rahab. Până a intra în ţara Canaanului. Tipo. (1. Iac. Conform dreptului de levirat. 23).

1 Cron. 7. 21. Cu urcarea lui David pe tron începe a se împlini profeţia patriarhului Iacob. 2. atunci el a avut motive speciale şi un anumit scop. 49. ţine să accentueze acest fapt dându-i epitetul de „rege“.. fapt care dovedeşte din nou că nu întâia naştere. 10). 15. Cum însă evanghelistul nostru a trăit mai aproape de timpurile acelea şi în afară de aceasta este şi un scriitor inspirat. 4. 2. moabiteanca. 2. Moabiteanca Rut era soţia lui Booz şi mama lui Obed. Fiul lui Salmon a fost Booz. 15). 12). David devine rege peste poporul israelitean în locul lui Saul. amintindu-l pe David între ascendenţii Domnului Iisus Hristos. Dumnezeu îşi înnoieşte faţă de dânsul promisiunile date protopărinţilor săi.(4. 22. Fiul lui Booz era Obed. Cu toate acestea. De aceea şi evanghelistul Matei. ci calităţile sufleteşti ale omului sunt hotărâtoare pentru alegerea lui Dumnezeu.lui Salmon. Rut. cum a făcut şi cu Tamar şi Rahab. întrucât a fost una din străbunele Mântuitorului nostru. 12). 16. care în multe privinţe ne comunică ştiri tendenţioase. De aceea s-a învrednicit de a deveni nu numai membră a poporului israelitean. Fiul lui Obed a fost Iessai (Rut. Op. ci totodată şi una dintre cele mai distinse femei. (Rut 4. Casa lui Iuda ajunge cu David la demnitate regească. 1. p. Căruia popoarele îi vor da ascultare (Gen. În tablourile genealogice femeile nu se menţionau de obicei: Dar dacă evanghelistul nostru ţine să o amintească şi pe ea. căruia Dumnezeu hotărâre să-i ia domnia din cauza nevredniciei lui (1 Sam. a dat dovezi că are deosebită încredere în destinele mari ale poporului israel (Rut. deşi străină de neamul israelitenilor. ci al şaptelea fiu al lui Iesse după cum citim în 1 Cron. tradiţia talmudică de mai târziu susţine că Rahab ar fi devenit soţia lui Iosua. 1 Cron. Matei. 80 . Însă David nu a fost întâiul născut. socotim că ştirile pe care ni le dă merită toată încrederea noastră şi mai ales faţă de scriitorii talmudului. În virtutea acestor făgăduinţe mari 19 Dr. 16). asigurându-l că tronul lui va rămâne în veci (2 Sam.19 În cartea Rut. Pentru virtuţile mari prin care excela David. asupra lui David trec făgăduinţele date de Dumnezeu protopărinţilor săi. cit. Vasile Gheorghiu. În contradicţie cu ştirea aceasta a Sf. 22) ni se spune că fiul lui Iesse a fost David. 1). care-i spusese fiului său Iuda că sceptrul nu va lipsi din casa lui şi domnia lui nu se va lua de la dânsul până ce nu va veni Împăciuitorul.

În zilele lui însă se desfac de casa lui cele zece seminţii de nord ale poporului şi înfiinţează un imperiu nou. 51. Acel fiu murise îndată după naştere. 2 Cron.22. familia lui David rămâne pe viitor o dinastie regească ereditară în Ierusalim. Cu toate acestea. cade şi el în idolatrie. care şi-a dat toată silinţa să înlăture cultul idolatru din imperiul lui Iuda. 17. Acesta a fost dintru început un domn bun. 6. După o domnie de patruzeci de ani îi urmează fiul său. Ibidem. 12. Ahazia (2 Reg. 2 Cron. Acesta i se născuse lui David din Batşeba. 2 Cron.21 După moartea lui. 22. El domneşte numai un an. 41.1). 1). 12. 9. 1). Ioaş. 16). 10 şi 11). 14. Amazia. Ioram domneşte numai opt ani. 22. După moartea lui urmează în domnie fiul său. amintindu-Şi de legătura pe care o încheiase cu dânsul. 13). După moartea lui îi urmează în domnie fiul său Asaf (Asa). Acesta domneşte în Ierusalim numai trei ani. domnia o ia fiul său. 21. Dumnezeu nu vrea să piardă casa lui David. dar de când s-a căsătorit cu fiica regelui idolatru Ahab din Israel. imperiul Israil (1 reg. călcând întru toate în urmele părintelui său (1 Reg. Şi acesta a fost un rege rău şi idolatru. 1. Solomon este al doilea fiu al Batşebei şi al lui David pe când Batşeba era pe atunci soţia legitimă a lui David. 2 Cron. 2 Cron. stând sub înrâurirea soţiei sale. 32. 21. 4 – 10. 7).20 Lui Solomon îi urmează pe tron fiul său Roboam. . Solomon nici nu era fiul cel dintâi pe care Batşeba îl născuse lui David. Faptul acesta îl relevează evanghelistul nostru pentru a-i face pe cititorii săi să înţeleagă că Dumnezeu nu-şi distrage atenţia Sa de la acela care s-a căit de păcatele sale. Lui David îi urmează în domnie fiul său Solomon.primite din partea lui Dumnezeu. Ioram (1 Reg. 2 Cron. ca şi tatăl său. După Ahazia. Lui Asaf îi urmează pe tron fiul său Iosafat. Şi el a fost un rege idolatru. care calcă 20 21 Ibidem.29. 11 şi 12). El domneşte 41 de ani ( 1 Reg. După o domnie de 17 ani Roboam moare şi îi urmează în domnie fiul său Abial (1 Reg. fosta soţie a lui Urie Heteul (2 Sam. zicându-i că „va da lui şi fiilor lui candelă pentru totdeauna (2 Cron. se urcă pe tron fiul său. Acesta domneşte 25 de ani. cum s-a căit regele David. 15.

Iosia domneşte cu dreptate. 1). 21. El domneşte 29 de ani (2 Reg. 18. Amos (Amon). 2 Cron. De aceea.22 Lui Esechie îi urmează în domnie fiul său. Pe aceşti trei urmaşi ai lui Ioram evanghelistul îi trece sub tăcere. 29. se ţine întru toate de legea lui Moise. admiţând că în cursul domniei sale de 16 ani să se lăţească din nou idolatria. 5). 21. 23. 2 Cron. 33. 2 Cron. restabileşte cultul adevăratului Dumnezeu în curăţia lui de odinioară şi îşi dă toată silinţa să îmblânzească mânia lui Dumnezeu. 26. 26. 1. imperiului său i se prezice căderea de profeţii lui Dumnezeu (2 Reg. care venise cu oaste multă împotriva lui şi-l ameninţa cu pierzarea (2 Reg. asupra imperiului său. 21. 1). 19. 2 Cron. Ezechie sau Hischia. După o domnie de 31 Ibidem. Ahaz (2 Reg. până într-a patra generaţie“ din cauza răutăţii acestuia (1 Reg. 21). Exod 20. 1). care ameninţa greu să se descarce.33. După şaisprezece ani de domnie. El înlătură cultul adevăratului Dumnezeu din imperiul său şi-l înlocuieşte cu cultul idololatru. Ioatam. el reuşeşte să mai amâne căderea imperiului său. 22 . 2 Cron. pentru că şi în Sf. Fiul său. Pe cei statornici în credinţă îi ucide. în fiecare moment. Şi Ioatam a fost un rege bun ca şi tatăl său (2 Reg. parte bărbătească. 1). După o domnie de numai doi ani moare însă şi îi urmează la tron fiul său Iosia. 27. 32. din mâinile lui Sanherib. 22 – 25). Manase. care îi urmează. Acesta a fost unul dintre domnitorii cei mai buni. 1. Dumnezeu îl şi scapă. Acesta calcă pe urmele rele ale tatălui său (2 Reg. Scriptură ni se spune că „Dumnezeu hotărâse să stârpească din ai lui Ahab pe tot sufletul. 21. 1. 15. 28. tronul trece asupra fiului său. 21 cf.de asemenea pe urmele rele ale părintelui său. Drept aceea. După moartea lui Manase se urcă pe tron fiul său. În şirul descendenţilor lui Ioram evanghelistul nostru aminteşte de aceea abia pe strănepotul lui Ioram. lui Ozia îi urmează pe tron fiul său. 2 Cron. care a fost Uzia (Ozia). Acesta domneşte 55 de ani şi întrece în răutăţi pe toţi regii răi de până acum din Iuda. 1). 11. Acesta a fost un domn slab. regele Asiriei. în mod minunat. 12. După o domnie îndelungată de 52 de ani. care a stat pe tronul protopărintelui său David (2 reg. 21. întocmai cum făcuse şi străbunul său David. Astfel. 1: 2 Cron. restabileşte iarăşi cultul adevăratului Dumnezeu în Ierusalim şi face fapte drepte în ochii lui Iahve. 16. 15.

23 Abia fiului Ioachim. mânia lui Dumnezeu nu mai poate întârzia. Ei vor fi fost. Dar pentru că atât Ioahaz. Din aceste motive. 1). iar în locul lui pune rege în Ierusalim pe Eliachim alt fiu al lui Iosia. dacă nu cumva fraţi buni ai lui Iehonia. În locul lui Iehonia. care începuse a se descărca asupra familiei davidice şi asupra poporului iudeu din cauza fărădelegilor lui. pe care le săvârşise Manase. Despre fraţii lui Iehonia nu se face nici o menţiune în cărţile Vechiului Testament. relevând îndeosebi că au trăit pe timpul strămutării în Babilon. 2 Cron. pe care-l vărsase Ioachim“. este nevoit să se închine caldeilor. După felul de vorbire al iudeilor. . Sedechia a fost de asemenea un rege rău. 2 Cron. După o domnie scurtă de numai trei luni. regele Babiloniei. Pentru aceea. din aceleaşi motive ca şi numele regilor răi Ahazia.de ani. care era fratele tatălui lui Iehonia. 34. şi pentru sângele cel nevinovat. care era întru nimic mai bun decât ultimii săi predecesori. Drept aceea domnia lui se prezintă numai ca un epilog trist al nenorocirii. cu armata şi cu un număr de zece mii de prizonieri luaţi din poporul său. schimbându-i numele în Ioachim. faraonul Necho îl depune şi îl aruncă în închisoare. După doar trei luni. 1). rude apropiate ale lui. Ierusalimul este asediat 23 Ibidem. Iosia moare în luptă cu faraonul Necho al Egiptulu ( 2 Reg. Ioaş şi Amazia. evanghelistul nostru face menţiune şi de fraţii lui Iehonia. rudele apropiate se numeau de asemenea tot „fraţi“ în înţelesul mai larg al cuvântului. 23.1. este amintit pentru că sub domnia lui se desăvârşeşte căderea imperiului lui Iuda. ci „era peste Iuda. Iehonia. Iehonia (Ioachim). străbunul său. 31. îl detronează şi îl trimite în captivitate în Babilon împreună cu întreaga sa casă. Numele acestor doi regi din urmă sunt trecute sub tăcere de evanghelistul Matei. care era nepotul lui Iosia. 36. poporul îl face rege în Ierusalim pe fiul său. ca să-l lepede de la faţa Sa pentru toate păcatele. Ioahaz. Nabucodonosor. după o domnie de numai unsprezece ani. regele babilonean Nabucodonosor ridică pe tron în Ierusalim pe Zedechia. După moartea lui Iosia. După o domnie de 11 ani. 22. cât şi Ioachim făcuseră rele înaintea lui Dumnezeu. Ioachim este detronat şi dus de regele Babiloniei Nabucodonosor (Nebucadneţar) în captivitate (2 Reg.

Zorobabel va fi fost fiul natural al lui Phadaia. principele din 24 Ibidem. 31). 3. se va fi căsătorit cu o fiică sau o nepoată a lui Iehomia. 17. Dar în 1Cron. vorbind despre ascendenţii Domnului Iisus Hristos. Tot aşa citim şi în 1 Cron. Evanghelistul nostru nici nu mai face menţiune de el. 11). Diferenţa aceasta se explică de cei mai mulţi exegeţi prin aceea că Neri. 19) citim Zorobabel era fiul lui Phadaia care era un frate mai tânăr al lui Salatiel. Fiul lui Salatiel este Zorobabel (Ezdra 3. care trăieşte după strămutarea în Babilon.(3. după treizeci şi şapte de ani de captivitate. 1 – 30). întrunind astfel în casa sa iarăşi toate promisiunile ce au fost date familiei davidice. 17. evanghelistul nostru menţionează pe Salatiel. Ier. aşa că în această situaţie el cu greu va mai fi putut încheia legături matrimoniale. 14. de astă dată ca primul membru dintre ascendenţii Domnului Iisus Hristos. 27). Luca 3. Evanghelist Matei îl aminteşte din nou pe Iehonia. 7. iar Sedechie este prins.Hr.). 25. Ier. 36.de regele Babilonului şi dărâmat (în anul 587 î. Salatiel ar fi un fiu natural al lui Iehonia.24 Ca descendent al lui Iehonia. 1. Zorobabel pare să fie identic cu Sesbatar. Alţi exegeţi (Sehanz. care se trăgea de asemenea din familia davidică. 29. Ultima părere se contrazice cu faptul că Iehonia a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în captivitate (37 de ani). Agheu 1.. În cazul acesta. care va fi murit fără moştenitori. 52. . îl aminteşte pe Salatiel ca fiu al unui anumit Neri. 30-34. De aceea. orbit şi dus în captivitate la Babilon. 2 Cron. 27. Dar evanghelistul Luca. 2. Mânia lui Dumnezeu se descărcase deplin asupra lui şi „Dumnezeu îl lepădase de la faţa Sa. regele Babilonului Evilmerodah îl scoate pe Iehonia din închisoare şi îi redă toate onorurile care i se cuveneau unui rege (2 Reg. 5. 24. Această diferenţă se explică printr-o căsătorie de levirat. Dumnezeu umilise greu familia davidică. ci o iartă pentru virtuţile mari ale înaintaşilor şi în vederea acelui membru ilustru al ei.Ps. mâna lui Dumnezeu se întoarce iarăşi cu îndurare spre casa lui David. În faptul acesta va trebui să căutăm şi motivele din care Sf. pentru că făcuse rele în faţa Domnului“ (2 Reg. 2. care avea să fie Mesia (2 Sam. 88. Cornely) consideră că Iehonia ar fi luat în căsătorie pe văduva lui Neri. însă înaintea legii trecea ca fiul lui Salatiel. dar nu-Şi întoarse pentru totdeauna faţa Sa de la ea. După suferinţe îndelungate.

Matei introduce însă ca fiu al lui Zorobabel pe un anumit Abiud. 25 Ibidem . în timpurile de după exil. De aceea. 7 – 11). Evanghelist Luca (3. cel care continuă a urmări linia lui Reza .25 Cu Iosif încheie şi evanghelistul Luca (3. Acesta a fost un nepot sau strănepot al lui Zorobabel. familia davidică namaifiind la cârma statului iudeu şi ramificându-se în mai multe linii. Anania şi Şelomita. Numărul membrilor familiei davidice devine din ce în ce mai mic. În ce fel Resa va fi fost fiul lui Zorobabel nu putem şti pentru că despre acesta nu mai avem nici o ştire în Sf. (logodnicul Mariei) din care se naşte Domnul Iisus Hristos. Matei. Diferenţa dintre tabloul genealogic pe care-l oferă Sf. căruia regele Cirus al perşilor îi înmânează tezaurele templului din Ierusalim. evanghelistul Matei aminteşte zece membri pentru un răstimp de aproape 530 de ani. pentru a le readuce la locul de unde au fost luate (Ezdra 1. nimeni nu mai putea spune cu siguranţă care dintre ele este cea mai îndreptăţită pentru a fi purtătoarea făgăduinţelor mesianice. aminteşte pentru aceeaşi perioadă de timp nouăsprezece membri. Luca –în linia Reza. Se pare deci că Sf.Iuda. Dacă familia davidică. Pentru acest motiv Matei introduce tabloul genealogic în linia Abiud. 23). Eliazar. Sadoc. Matei şi cel al Sf. Urmaşii lui Abiud pomeniţi de evanghelistul nostru sunt următorii: Eliachim. Aceştia sunt peste tot diferiţi de cei pomeniţi de Sf. Matan. În 1 Cron.23) şirul celor 19 urmaşi ai lui Zorobabel în linia lui Reza. Eliud. Achim. până ce în Iosif şi în Fecioara Maria se concentrează în cele din urmă toate făgăduinţele mari date de Dumnezeu familiei davidice. Evanghelist Matei a trecut sub tăcere pe mai mulţi membri ai familiei davidice. 19) se amintesc mai mulţi fii ai lui Zorobabel: Meşulam. sora lor. trebuiau să se alcătuiască tablouri genealogice pentru fiecare linie a familiei davidice. nu mai avea un rol conducător în sânul poporului iudeu. precum mai făcuse şi înainte. Câţi membri au fost trecuţi sub tăcere nu putem şti. Scriptură a Vechiului Testament. 27) aminteşte ca fiu al lui Zorobabel pe un anumit Resa. pe când evanghelistul Luca (3. nu trebuie crezut că aşteptările mesianice legate de această familie au fost date uitării. Numai Matat pare că este identic cu Matan al nostru. Sf. Azor. Luca se explică de cei mai mulţi exegeţi prin aceea că. Ca urmaşi ai lui Zorobabel până la Iosif. Iacob şi Iosif. /3.

57. 47. 46.26 Pe Iosif îl are în vedere evanghelistul nostru numai ca logodnicul Mariei. Din felul acesta de a se exprima rezultă că Domnul nostru Iisus Hristos nu are să fie considerat ca fiu natural al lui Iosif. 24. Toţi aşteaptă venirea lui Mesia din sânul familiei davidice. 4. 33. Pentru aceea şi Domnul Iisus Hristos. 1 Macc 2. Şi dacă aşteptările mesianice sunt atât de vii în sânul poporului iudeu. ci a fost conceput de Fecioara Maria soţia sa. erau socotiţi în faţa legii şi a oamenilor ca fii ai ambilor soţi. . cu atât mai mult se vor fi păstrat tradiţiile vechi şi se vor fi nutrit aşteptările mesianice în sânul puţinilor membri ai familiei davidice. Căsătoria uneşte pe soţi într-o singură familie. ci numai al Mariei. Evanghelist Matei. Această dovadă era pentru 26 Ibidem. pe care L-a născut Fecioara Maria. 14). care se numeşte Hristos. trebuia socotit în faţa legii şi a oamenilor ca fiul lui Iosif.deşi Acesta nu era fiul său natural. cu cât soarta poporului iudeu devenea mai tristă. din care s-a născut Iisus. Sf. 23) îl aminteşte însă ca fiu al lui Eli. chiar dacă Iosif nu era părintele Lui cel natural. era logodnica lui Iosif. în condiţii cu totul extraordinare. De aceea şi copiii născuţi în sânul acestei familii. 57.Dimpotrivă. 4 – 10). chiar dacă nu erau de la acelaşi tată. 14. mama lui Iisus. oricât de sărmană. era în acelaşi timp şi părintele legal al Domnului Iisus. Iosif avea după lege toate drepturile de părinte al Domnului Iisus Hristos. Pentru a împăca această diferenţă s-au făcut mai multe încercări. care în momentul când naşte. Ps. Sol. voind să dovedească faptul că Domnul Iisus Hristos îşi trage originea Sa din familia lui David. Evanghelistul Luca (3. Evanghelist Matei ne spune că era un descendent al lui Iacob. care se trăgea direct din familia lui David şi care era logotnicul Mariei. În calitatea sa de logotnic al Mariei. Când familia Macabeilor ajunge să conducă destinele poporului iudeu şi când în cele din urmă Irod idumeul reuşeşte să se urce pe tronul lui David cu ajutorul romanilor. ne-a comunicat genealogia lui Iosif. 13. Sf. Despre dreptul Iosif. ci contestă cu toată tăria legitimitatea acestor familii de a lua în stăpânire tronul lui David din Ierusalim (1 Mac. . 45. umilită şi necunoscută ar fi devenit ea pe timpurile despre care vorbim. iudeii nu recunosc. cu atât mai vii erau aşteptările mesianice în sânul poporului iudeu (Eccl 24. 34. 2. 17.

) Şi dacă 27 28 Ibidem. ci al Mariei care era logotnica lui Iosif. 1. primii cititori ai evangheliei noastre nici nu se puteau aştepta la alt tablou genealogic decât numai la cel al lui Iosif care era părintele legal al Domnului Iisus. 16). De aceea şi Maria. C. Lista genealogică adusă nouă la cunoştinţă de evanghelistul Luca trebuie considerată spre deosebire de acest tablou genealogic al lui Iosif. 5. Faust. 30. ş. scriind evanghelia sa pentru „preaputernicul Teofil“ ne comunică un alt tablou genealogic al Domnului Iisus Hristos. a. 23. 2. Ibidem. 23) că Iisus „era socotit ca fiul lui Iosif“. Se ştie că la iudei nu exista obiceiul de a alcătui tablouri genealogice care ar fi arătat spiţa neamului vreunei femei. care este Dumnezeu. evanghelistul Luca. mama Sa. 2. Apoc.8.la Migne 2. Deci. 13. 1072). 789). 34. întrucât ei erau obişnuiţi să considere în baza căsătoriei de levirat ca părinte al vreunui copil nu pe tatăl lui cel natural. 2 Tim. aceşti autori inspiraţi nu L-ar fi putut numi pe Domnul Iisus Hristos cu drept cuvânt „fiul lui David“ în scrierile lor destinate pentru cititori în majoritate păgâno-creştini. mama Lui. 27.primii cititori ai acestei evanghelii (iudeo-creştinii din Palestina) pe deplin satisfăcătoare. Augustin – „de cons. 2 (la Migne. Evang. 9. Aceasta era şi convingerea bisericii vechi (vezi Tertulian –„De carne Christi“. Prin urmare. ci pe cel legal.27 La rândul său. trebuie să fi fost de fapt o fiică a lui David. . 2. 3. El de fapt nu era fiul natural al lui Iosif. şi până la Cel ce a făcut prima pereche de oameni. pentru că Luca ne spune de altfel cu cuvinte clare că Domnul Iisus Hristos era un descendent al familiei davidice (Luca 1. Şi tot aşa ne spun şi ceilalţi autori inspiraţi (Rom. care diferă mult de tabloul genealogic pe care îl prezintă evanghelistul Matei. 22.28 Dar de aici nu rezultă că Domnul Iisus Hristos nu ar fi fost în realitate un fiu al lui David. Luca ne şi spune la acel loc cu cuvinte exprese (3. întrucât evanghelistul Luca a ţinut să arate pe ascendenţii naturali ai Domnului Iisus Hristos începând de la Maria. ca tabloul genealogic al Fecioarei Maria. 32 Fapt. dacă nu ar fi fost pe deplin convinşi că Domnul Iisus Hristos a avut în vinele Sale cu adevărat sânge din sângele lui David. Ap. Astfel stând lucrurile. 23). 5.

descendentă din familia davidică. Cât priveşte înţelesul acestui cuvânt. părerile exegeţilor. Unii susţin că acest cuvânt ar fi compus din două cuvinte ce ar însemna „smirna mării“ sau „steaua mării“ sau „mare amară“. Una de la Avraam până la regele David. „steaua mării“ sau „mare amară“ nu putea să deştepte în mintea nimănui sentimente de plăcere. ci este un străvechi nume ebraic. 27. Această căsătorie între rude se făcea cu scopul ca moştenirea să nu treacă la altă seminţie. mai ales dintre iudei. Potrivit rânduielilor din legea mozaică (Num. care era Domnul Iisus Hristos. atunci trec asupra fiului ei natural. şi vechi şi noi. 6). „cea plăcută“ sau „Doamnă“. Numele de „smirna mării“. 36. De aceea pare mult mai acceptabilă părerea acelor exegeţi care spun că „Miriam“ este un cuvânt rădăcinal.Fecioara Maria. căci se ştie că iudeii obişnuiau să dea copilelor lor nume de plante frumoase. care s-ar fi putut hotărî să dea unei copile ce li s-a născut un nume care le-ar fi amintit mereu de ceva ce nu putea să le fie pe plac nici lor. era o fiică ereditară. atunci ea trebuie să fi fost în acelaşi timp şi o fiică ereditară. nici copilei ce purta acest nume. Apoi. 1. a doua de la regele David şi până la strămutarea . nu se poate crede că ar fi existat părinţi. dânsul poate deosebi trei perioade mari. se căsătoreşte cu Iosif. Numele „Maria“ pe care-l purta Maica Domnului este un nume vechi ebraic. care este foarte aproape înrudit cu cuvântul „mir“ Cuvântul „Miriam“ ar însemna deci „cea binemirositoare“. care era şi el un descendent din această familie. fiicele ereditare erau obligate a se căsători numai cu un bărbat care era înrudit cu părintele lor. Mariam. format din două cuvinte. Aruncând încă o dată o privire asupra listei mari a ascendenţilor Domnului nostru Iisus Hristos. evanghelistul Matei crede că în istoria dezvoltării pe care a luato în cursul veacurilor această familie. nu este exact că numele Maria (sau în forma lui mai veche Miriam) ar fi un nume mai nou. Iar Iosif. Ipoteza aceasta nu este însă probabilă din două motive: Mai întâi. Şi dacă Maria. părintele Său legal îi transmite şi el pe cale legală toate drepturile pe care le avea ca descendent al familiei davidice asupra tronului protopărintelui său David. Maica Domnului. toate făgăduinţele mari date de Dumnezeu familiei davidice din care se trăgea. sunt foarte divergente. adică unicul copil la părinţii săi. flori sau materii binemirositoare.

evanghelistul nostru a voit să ne facă să înţelegem că bunul Dumnezeu a condus cu îndoită îngrijire destinele familiei din sânul căreia se naşte Domnul nostru Iisus Hristos. Una dintre ele era şi Tamar. De aceea. . p. Perioada întâi reprezintă perioada de închegare a poporului israelitean în general şi a familiei davidice în special. relevând faptul că fiecare perioadă numără de câte 2 ori 7 = 14 membri. zicând: «Dacă ar fi făcut genealogia unui om simplu. ar fi trebuit să nu amintească nimic despre astfel de femei. aminteşte anumite femei cu o morală dubioasă. precum am arătat30. Tamar a fost nora lui Iuda şi a născut pe Fares şi pe Zara. care în ultimul ei membru. evanghelist Matei. în comentariul său despre genealogie.în Babilon şi a treia de la strămutarea în Babilon şi până la naşterea Domnului Iisus Hristos. Eliminarea lor este pe deplin motivată cu cele ce scrie însăşi Sf. Numărul 7 trecea la iudei ca număr deosebit de sfânt. Ioan Gură de Aur. Cum evanghelistul Matei face constatarea că fiecare din cele trei perioade numără câte paisprezece membri. insistă mult asupra acestei probleme. ci este voit de Cel ce a purtat tot timpul grijă de soarta acestei familii. fiindcă Sf.29 Evanghelistul Matei face constatarea interesantă că fiecare din aceste trei perioade numără câte paisprezece membri. Sf. trecând cu vederea pe cele care au strălucit în virtuţi. Faptul acesta nu poate fi întâmplător. în Domnul Iisus Hristos. Iar perioada a treia este timpul de reculegere a acestei familii. ca de pildă Sara. nu încape nici o îndoială că evanghelistul însuşi a eliminat din lista sa pe mai mulţi regi şi membri răi dintre ascendenţii Domnului Iisus Hristos. O problemă interesantă în Evanghelia Sfântului Matei o ridică pomenirea femeilor în genealogia Mântuitorului. 93. fapt neobişnuit în genealogiile evreilor. Dar de vreme ce vorbeşte 29 30 Ibidem. Ibidem. Reveica şi altele. iar altele – străine de neamul evreiesc. Numărul 14 este compus din numărul 7 luat de două ori. Scriptură despre ei. ajunge la o strălucire care nu va mai avea sfârşit. Acest fapt a atras atenţia Sfinţilor Părinţi. câţi se trăgeau din ea. Perioada a doua este vremea de înălţare şi mărire a membrilor buni a familiei davidice şi de umilire grea a celor răi. cu socrul său.

sau în oricare altfel. ci că a murit răstignit. chiar dacă are părinte de alt neam sau păcătos. ci pentru că a făcut pogorământ ca să aibă astfel de rude. Căci a venit ca doctor şi nu ca judecător. nu ca să păsuiască patimile noastre ruşinoase. 38. tot astfel şi pentru naşterea Sa ne minunăm nu numai de faptul că S-a întrupat şi S-a făcut om. dorinţa de a avea un urmaş. cu atât mai mult nu trebuie să se ruşineze omul virtuos de decenţa sa. era necesară venirea unui Mesia». Dar nu numai cauza aceasta a determinat pe Matei să menţioneze în genealogia sa pe Tamar şi pe celelalte femei păcătoase. chiar şi strămoşii Domnului şi. demonstrând îngăduinţa şi puterea lui Dumnezeu. trebuie să adăugăm şi faptul că ea nu este cu totul condamnabilă pentru fapta sa. Şi după cum unii . bazată pe două motive: 1. Care era însă intenţia evanghelistului. nu se păgubeşte cu nimic. Acest fapt a atras atenţia lui Matei s-o cuprindă pe femeia Tamar în genealogia sa. Ioan Gură de Aur răspunde astfel: «Ca să învăţăm că Hristos a venit să dezlege toate răutăţile noastre. când a cuprins în genealogia pe Rahav şi Batşeba. Căci pentru aceasta a venit în lume. După cum ne uimeşte nu numai simplul fapt că a murit. căci cu toate că fapta în sine este ilegală. pentru că s-a născut din părinţi necinstiţi». nu numai că a trebuit să treacă numele femeilor. intenţia este însă morală. 26). deci. neruşinându-se de răutăţile noastre. Tamar ne pare destul de justificată în actul său imoral în săvârşire. ci un singur lucru trebuie să ne preocupe: înfăptuirea vieţii. ci ca să le vindece. ci a fost nevoie să le vestească cu mult curaj. dar moral în intenţie. Dacă un om păcătos care s-a întors pe calea virtuţii nu se ruşinează pentru trecutul său ticălos. pe care nu-l putuseră da familiile străine. Şi din această expunere iniţială a naşterii Lui se arată că El nu S-a ruşinat pentru păcatele noastre. pe care-l oprise Iuda de a o lua: 2. zicând :«Ea este mai dreaptă decât mine şi a făcut aceasta fiindcă nu-i dădui bărbat pe Sela» (Gen. În legătură cu persoana Tamarei.despre Dumnezeu întrupat. Căci bărbatul virtuos. învăţându-ne astfel şi pe noi să nu ne ruşinăm din cauza păcătoşeniei strămoşilor noştri. ci ca să arate că toţi au fost păcătoşi. nici din Onan şi nici din Sela. pentru a da un strămoş Mântuitorului. pe care nu-l putuse avea nici din Her. Pentru aceste două motive. care erau defăimate pentru viaţa lor întinată ? La această întrebare. Sf. după cum recunoaşte însuşi Iuda.

ci a venit împreună cu Noemi la Betleem. Rut moabiteanca are o viaţă inocentă. Deci moabitenii şi cu ei Rut moabiteanca se trăgeau tot din neamul lui Avraam. sunt anumite persoane care prefigurează persoane şi acţiuni viitoare (tipuri). din care se trăgea şi ea. Poporul moab e urmaşul lui. prin care Rut se simte legată de soacra şi de poporul soacrei sale. a voit să se întoarcă singură în ţara sa. era un nepot al lui Lot. Aceştia au fost siliţi să părăsească Betleemul şi Palestina din cauza unei mari foamete. părintele moabitenilor. Tipul preînchipuie. iar el e fiul fetei celei mai mari a lui Lot (Fac. pentru că Moab. Mai bine a voit să se despartă de poporul său şi de zeii săi. tatăl. 30-37). Pe cumnata lui Rut a convins-o să se despartă şi să se întoarcă la poporul său. zice el. Această lege sufletească. 16). fratele. De un alt neam. deci de un alt neam decât cel israelitean. Rut are prin urmare o superioritate de sânge faţă de Rahav. care era de un alt sânge decât al israeliţilor şi care avea altă limbă şi altă credinţă religioasă. moabiteanca Rut era tot israeliteancă. decât de soacra sa israelitencă. Ca sânge. pe de o . Ea e văduva unui israelit care venise de la Betleem în ţinutul moabitenilor împreună cu tatăl lui Elimelec. tot astfel şi Dumnezeu a unit cu Sine firea noastră cea desfrânată». adică pe Apostoli. Teofilact al Bulgariei prevede în persoana Rahavei închipuirea Bisericii. În ţinutul Moabului însă. care este antitipul prefigurat de Rahav ? este toată păgânitatea. 19. Noemi rămânând văduvă numai cu cele două surori ale sale. «În Sfânta Scriptură. zicând : „Poporul tău va fi şi poporul meu. Deci. precum Rahav a primit pe spionii lui Iisus Navi. cât şi el au murit. prin aceea că pe când Rahav avusese o viaţă pătată. Persoana preînchipuită de tip poartă numele de antitip. dacă e vorba de fiinţe. Ea este moabiteancă şi nu israeliteancă. nu însă în sensul lui Rahav. Rahav preînchipuieşte Biserica cea dintre păgâni. ne arată la Rut un suflet candid.dintre patriarhii vechiului testament s-au căsătorit cu femei desfrânate. care a primit pe spionii lui Iisus Hristos. fratele patriarhului Avraam. o altă fiinţă dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. cu mama lui Noemi şi cu un frate al lui. iar Lot e fiul lui Haran. Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu“ (Rut 1. Rut mai are încă şi o altă superioritate. Rahav e un tip. în care opera mântuirii trăia numai ca făgăduinţă». O altă femeie trecută în genealogia lui Matei ca strămoaşa Mântuitorului este Rut. Pe Rut însă n-a putut s-o convingă.

şi casă şi neam şi patria ei. Deci Rut nu numai că a adoptat. Părinţi îi atribuie un caracter simbolic. Aceasta a fost Rut. asemănând-o cu Biserica creştină. Apostolos Dimelis. iar pe de altă parte o mare râvnă pentru adevăr în cele religioase. care venind în Betleem s-a căsătorit cu Booz. Scriptură ne spune despre Rahav că s-a mărginit numai să recunoască valoarea. cit. Rut era de neam străin. tot aşa şi Biserica. Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu”. n-a dispreţuit nici sărăcia şi nici de neamul ei nu s-a scârbit.p. ca şi Rahav. mai mult decât Rahav. Rut intră pentru a doua oară în neamul lui Iuda. Evanghelist Matei. în privinţa căreia Sf. şi ajunsese la cea din urmă sărăcie. dar n-a adoptat-o pentru sufletul ei. .31 31 Mag. pe poporul israelit ca popor al său.. dar. zice Sf. a unit voinţa sa cu voinţa lui Hristos. ea îi spunea. Deci prin această căsătorie. Ioan Gură de Aur. care se găsea într-o sărăcie spirituală. ruda soacrei sale Noemi.Dar Booz. văzând-o. Op. Amintirii lui Rut de către Sf. Sf. care-i era rudă după bărbatul său Elimelec. Şi după cum Rut nu s-a învredniucit să fie soţia lui Booz până ce n-a părăsit mai întâi şi tată. l-a adoptat printr-un act de devoţie filială şi îi primeşte în acelaşi timp şi credinţa. neam destinat naşterii Mântuitorului. lăsând la o parte obiceiurile păgâne. în acelaşi timp: „poporul tău va fi şi poporul meu. din tribul lui Iuda. Tot astfel şi Hristos a primit Biserica Sa formată de alt neam. 573-576. căci atunci când o asigura pe soacra sa.parte.

are mai ales această factură. Că Mesia a venit şi în persoana lui Iisus se împliniseră toate cele prezise de profeţi. Sf. chiar în faţa evidenţei minunilor lui Iisus. deoarece ei nu aşteptau decât o singură şi mare minune pentru ei: eliberarea de sub jugul roman şi refacerea vechii străluciri de sub regii David şi Solomon. De aceea. ei nu puteau accepta pe Iisus drept Mesia cel prezis de profeţi. scrisă în primul rând pentru evrei. aşteptau în El pe eliberatorul lor de sub stăpânirea romană. mesianice dovezile dumnezeirii lui Iisus. Particularităţile celor două genealogii se explică numai în lumina scopului pentru care a scris fiecare dintre cei doi evanghelişti. sprijinindu-şi mai toate relatările asupra vieţii Mântuitorului cu textele Scripturii Vechiului Testament. care îşi întemeiază pe aceste profeţii.Capitolul ΙV Scurtă privire comparativă între genealogiile de la Matei şi de la Luca Genealogia Mântuitorului Hristos apare în Sfânta Scriptură şi în Evanghelia Sfântului Matei şi în Evanghelia Sfântului Luca. care ştiau că venirea lui Mesia e apropiată. Matei fiind iudeu şi scriind pentru iudei „şi-a propus ca scop principal să arate că Mântuitorul coboară din Avraam şi din David:«Căci nimic nu liniştea pe iudeu mai mult decât să ştie că Mesia este strănepotul lui Avraam şi David». referitoare la Mesia şi Împărăţia Lui (atât cea de pe pământ cât şi cea din ceruri) este preocuparea de căpetenie a Evangheliştilor. deci ca pe un strălucit urmaş al casei regale a lui David. Iudeii de pe vremea Mântuitorului.«semnele şi minunile» săvârşite de El nefiind decât împlinirea acestor profeţii Evanghelia lui Matei. care să sfarme jugul roman şi să refacă strălucirea naţională a lui Israel. texte şi profeţii . cu unele deosebiri.

înfăţişează mai întâi istoria lui Zaharia şi a Elisabetei. fiul lui Enos. Apoi. Începând scrierea Evangheliei sale. fiind. Acesta este scopul urmărit de genealogii. Prin urmare.. în S. arătându-L cu adevărat celor două genealogii. 23). din care derivă şi specificul . Evanghelistul Luca însă. Evanghelistul Luca.T. Gh. fiul lui Iosif“. Numind pe Mântuitorul „fiul lui Dumnezeu“ şi punând la începutul genealogiei cuvintele: „Precum se credea.. Deosebirile se referă la persoanele diferite care apar în genealogii şi la Prof. a coborât cu genealogia la David. ştiind că pentru iudeii contemporani cu el acest fel de expunere se bucură de cea mai mare trecere. după cum se credea. adică până la Dumnezeu. I. s-a ridicat cu genealogia până acolo unde dispare caracterul ei iudaic şi primeşte un caracter universal. adresându-se popoarelor din afara iudaismului şi voind să arate pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu. întru care am binevoit“ (Luca 3. an. Matei expune genealogia după specificul legii iudaice. spre încredinţarea descendenţei din David şi a vredniciei lui mesianice. 32 Fiul lui Dumnezeu. logodnicul Maicii Domnului. XVI (1964). 32 De aceea. Apoi. făptura lui Dumnezeu» (Luca 3. în al cincisprezecelea an al domniei lui. Mântuitorul Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii . a venit Iisus să se boteze de Ioan şi deschizânduse cerurile. ne găsim în faţa unor nepotriviri. urmăreşte o expunere diferită de cea a lui Matei. voind să dea genealogiei un caracter universal. Care este al tuturor. evanghelistul Luca începe genealogia. fiul lui Set. într-o înlănţuire ce poate părea de neînţeles. Savin. nr. după ce povesteşte arătarea Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria. la Solomon şi la urmaşii lui până la Iosif. 9-10 p.. nu aminteşte nimic despre genealogia lui Iosif. 22). zicând: «iar Iisus. fiul lui Matat. începând de la Avraam. «În timpul lui Tiberiu. a înlăturat accentul provenirii Lui de la Iosif. fiul lui Adam. deodată. când a început să predice. 519-520. era ca de treizeci de ani. Comparând genealogia lui Matei cu cea de la Luca. împăratul romanilor. Sfântul Duh s-a coborât peste El în chip de porumbel şi glas de sus a grăit: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit. în faptă însă al lui Eli. făcând după aceea o expunere cronologică a naşterii şi vieţii Mântuitorului.împlinite în persoana lui iisus din Nazaretul Galileii. fiul lui Iosif.

fratele lui. Chiar înainte de Sf. adică celui care l-a născut. Au fost amestecate seminţiile unele cu altele. De aceea. Ioan Damaschin. nici unul din evanghelişti nu greşeşte.felul de prezentare al fiecăruia. până întracolo încât unele persoane sunt considerate ca fii şi ai unuia şi ai altuia. după adopţiunea legală. zicând «Ca să înţelegem adevărul Sfinţilor Evanghelişti. cele din Solomon cu cele din Natan. Din căsătoria aceasta s-a născut Ili. Iuliu Africanul a încercat să explice genealogia. Deci. Deci. se făcea genealogia după fire. «Trebuie să se ştie aceasta. Ili şi Iacob. iar Luca numeşte pe Eli ca tată al lui Iosif şi se ridică cu genealogia până la Adam prin David. voi istorisi diferenţa şi schimbarea genurilor. Deci. spun amândoi evangheliştii. Deci. din aceeaşi mamă au provenit doi fraţi. Fiindcă dintre cei menţionaţi în genealogii unii erau fiii naturali ai părinţilor. fiindcă unul numără după fire. dar după lege era al celui mort. care la rândul său a născut pe Iacob. Din descendenţii lui Solomon. Iacob. Când urmaşul era din sămânţa proprie. iar altul după lege. că la evrei exista legea potrivit căreia. fiii legali. iar naşterea după lege este specifică lui Luca. genealogia se făcea după lege. . soţia lui s-a căsătorit cu Melhi. Ioan Damaschin. după natură Iosif era fiul lui Iacob şi descendent din Solomon. copilul născut aparţinea celui de-al doilea frate. Murind Natan. logodnicul Mariei. Naşterea după fire aparţine lui Matei. zice Sf. indiferent de modul în care demonstrează aceasta. fiul lui David. la neamul israelit numărătoarea se face sau după fire sau după lege. Explicaţia pe care o dau Părinţii Bisericii este că Matei expune genealogia după naşterile fireşti. iar Luca. fiindcă nu avea fii. sa căsătorit cu soţia rămasă văduvă şi a născut pe Iosif. dacă murea un bărbat fără să aibă copii. însă Matei arată că Mântuitorul coboară din Solomon şi numeşte ca tată al lui Iosif pe Iacob. s-a născut Natan. iar Ili din neamul lui Natan. Când a murit Ili din neamul lui Natan. dar nu prin Solomon. ci prin Natan. iar alţii. iar după lege era fiul lui Ili şi descendent din Natan». Că Domnul Iisus este strănepotul lui David. iar când succesorul era fiul adoptiv al celui mort. după fire. au fost pomeniţi şi părinţii unora şi părinţii altora. Iacob din neamul lui Solomon. fratele acestuia trebuia să se căsătorească cu soţia rămasă văduvă ca să ridice sămânţa fratelui său». care era fiul lui Levi şi frate cu Panter din neamul lui Natan şi nu din Solomon.

care i-a şi spus: „Din rădăcina ta nu se va ridica sămânţă pe care să stea neamul lui David“ (Ieremia 22. era imposibil să nu expună la fel. Dacă avea acelaşi scop ca şi Matei. din neamul lui Natan. cu reputaţie bună. în centrul cărora era ideea că Hristos va fi din neamul lui David. iar Luca o suie până la strămoşul comun al neamului omenesc. Iată de ce cei mai mulţi iudei socoteau pe Iosif ca fiu al lui Natan. se păstrau multe tradiţii despre venirea lui Mesia. Luca nu a avut însă ca scop să expună naşterea trupească a Domnului Iisus. influenţat de această tradiţie şi dorind să expună renaşterea spirituală a lumii. adică până la Adam. Dar în ce priveşte pe fiii lui David. deosebirile acestea au un substrat mai adânc.În ceea ce priveşte preferinţa lui Luca de a descinde pe Hristos din Natan şi nu din Solomon. deşi trupeşte se trage din strămoşi . După Eusebiu al Cezareei. Însă particularităţile genealogiilor celor doi evanghelişti nu se opresc numai la enunţarea diferită a persoanelor din care coboară Hristos şi la întinderea lor. evanghelistul Matei coboară genealogia de la Avraam la Mântuitorul. nu merge pe aceeaşi cale cu Matei. iar alţii. arată totodată că şi fiecare om renăscut în Hristos. prin Fiul lui Dumnezeu. în fruntea cărora a pus ca prim născut pe Natan. Unii credeau că Mântuitorul va veni din neamul lui Solomon. idee întemeiată pe făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui David că din neamul acestuia va veni Mesia. dar nu prin Solomon. zice Eusebiu al Cezareei. Eusebiu de Cezareea ne dă următoarea explicaţie: «În neamul evreilor. nu include în genealogia sa pe Solomon. ci prin Natan. Deci din cauza aceasta cei mai mulţi erau de altă părere şi mărturiseau că Mântuitorul va veni într-adevăr din David. tradiţia aceasta era diferită. Astfel. Dar fiindcă el are intenţia să arate naşterea spirituală a lumii prin baia botezului. pe Iehonia şi pe ceilalţi.căci evanghelistul Matei expunând naşterea după trup a lui Hristos şi voind săl arate pe Iosif că se trage din neamul lui David. iar pe de altă parte că Iehonia din arborele genealogic al lui Solomon a fost afurisit de către profetul Ieremia. celălalt fiu al lui David şi prin urmaşii lui» (Eusebiu al Cezareei). care erau bănuiţi de viaţă imorală. ci introduce alte persoane. se bazau pe de o parte pe faptul că Solomon n-a avut o viaţă după voinţa lui Dumnezeu. 30). Cei care susţineau că nu din Solomon. a găsit de cuviinţă să înceapă genealogia de la Avraam. ci din Natan va veni Hristos. Prin urmare şi Luca. strămoşul lui David.

Urmaşii aceluiaşi David se leagă cu Mântuitorul. lăsând de o parte persoanele care nu se bucură de o morală indiscutabilă în genealogia lui Matei. Există însă o deosebire între cei doi evanghelişti şi în ceea ce priveşte numărul strămoşilor Mântuitorului. prin Natan. depăşeşte graniţele temporale ale acestuia. ci a devenit fiu adoptiv al lui Dumnezeu şi frate al tuturor celor care trăiesc potrivit poruncilor lui Dumnezeu. Scriind viaţa Mântuitorului până la vârsta de treizeci de ani. să nu mai fie socotit. iar nu cum se socotea: «fiu al lui Iosif este nu prin fire. Evanghelist Matei se ocupă de strămoşii Mântuitorului care moştenesc tronul davidic. atunci pe neaşteptate introduce ca o paranteză genealogia. Urmaşii lui David se leagă ca Mântuitorul la Sf. Că scopul evanghelistului Luca era de a arăta că fiul lui Adam era şi fiul lui Dumnezeu. dacă nu avea ca scop să ne ridice pe noi la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu». Tocmai de aceea. era şi Fiul lui Dumnezeu» (Eusebiu al Cezareei). care moşteneşte de la David coroana şi o trece mai departe. Deci. totuşi nu este străin de înfierea lui Dumnezeu. ca până atunci. În legătură cu aceasta. Matei prin Solomon. scopul evanghelistului Luca. Diferenţa provine de acolo că Sf. Evanghelist Luca. iar la evanghelistul Luca avem numărul de 77. Căci doar nu în zadar S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumnezeu.pământeşti. care nu moşteneşte tronul tatălui său David. este evident şi din ordinea temporală a vieţii Mântuitorului. Sf. era să arate că «cel socotit de iudei ca fiul lui Avraam şi David. căci şi tu. Căci acum este declarat Fiul lui Dumnezeu prin fire. Deci. având un scop diferit de al lui Matei. ca fiu al lui Adam. nu aminteşte nimic de genealogia acestuia. întrucât la evanghelistul Matei avem numărul de 42.. după ce Hristos a fost mărurisit de Tatăl ca Fiul Său cel iubit. ». când expune genealogia. eşti şi fiul lui Dumnezeu. iar după ce spune că Hristos a împlinit treizeci de ani şi istoriseşte botezul. dar care moşteneşte sângele lui David şi-l trece mai departe. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: «Când vei auzi că Fiul lui Dumnezeu este şi fiul lui Adam. Luca pune în frunte propoziţia «Cum se socotea. la Sf. în expunerea genealogiei sale. ci cum se socotea» (Eusebiu al Cezareei).. Ev. fiindcă oricine renaşte în Hristos nu mai este cu nimic influenţat de păcatele părinţilor. Şi întrucât Luca a trebuit să urmeze ramura lui . după genealogia lui Matei. Era şi firesc ca. să nu te îndoieşti. fiu al oamenilor. începând genealogia.

urmând acest mod de expunere obişnuit în Sfânta Scriptură.. Eufrateone» (Împăraţi 1. ci dimpotrivă. Op. Şi Matei. începe genealogia de jos în sus... Apostolos Dimelis. la poporul iudeu nu erau necunoscute cele două moduri după care expun Sfinţii Evanghelişti genealogia. Pe lângă aceasta. alţii într-alt sens. decât în branşa lui Solomon ca rege. 34). 1). după evanghelistul Matei. cit. tatăl lui Samuil. desigur că au fost mai mulţi strămoşi decât la Matei. 570-573. aşa cum face Luca.Natan.p. începe genealogia Mântuitorului coborând de la Avraam. zice astfel: «Şi a fost un om din Armataua de Sufir. şi Obed a născut pe Iesei şi Iesei a născut pe David» (Rut 4. fiul lui Ton. erau foarte obişnuite în Sfânta Scriptură şi mult iubite de poporul ales. Esrom a născut pe Avraam: Avraam a născut pe Aminadar. începând de la Mântuitorul şi urcându-se pe scara genealogică până la Adam ? După Eusebiu al Cezareei. 10 şi 6. De ce însă Matei începe genealogia de la strămoşi. fiul lui Elim. ci ei au întocmit genealogiile după modul obişnuit în Sfânta Scriptură. aşa cum face Matei. nu există două căi pentru călătorii care merg pe acelaşi drum. Iar prima carte a împăraţilor. Şi în Paralipomena începe uneori genealogia de la înaintaşi spre cei prezenţi. aşa se explică diferenţa strămoşilor Mântuitorului în spaţiul genealogiei de la David în jos. care este o continuare a cărţii Rut. unii într-un sens. din muntele lui Efrem şi numele lui era Eleaua.33 Capitolul V De evidenţiat importanţa problemei 33 Mag. fiul lui Sur. . fiul lui Ieremil. alteori expune genealogii şi după modul lui Luca (1 Paralipomene 3. pentru că în branşa lui Natan au fost mai mulţi descendenţi prin sânge. Astfel se face genealogia lui David în cartea Rut:«Şi aceştia sunt cei născuţi din Fares: Fares a născut pe Esrom. coborând până la Hristos. Deci nu există nici un motiv să credem că între evanghelişti ar fi vreun dezacord. Căci făcând genealogia lui Eleaua. iar Luca invers. 18 -22).

constituie momentul central al istoriei. după cum subliniază Sf. care a însemnat o nouă zidire a lumii a adus restabilirea armoniei cosmice şi reunificarea creaţiei în Hristos. Această tragedie metaistorică. dobândit în urma căderii. pricinuită de evenimentul tainic şi cutremurător al revoltei lui Lucifer. Surprindem aici prezenţa unui factor negativ care tinde să-l atragă pe om. aceea de a înainta spre Dumnezeu şi a pus în primejdie însăşi existenţa cosmosului. S-ar părea.Întruparea Cuvântului. a fost pregătită în chip tainic de-a lungul întregii perioade . Prof. Întruparea Cuvântului. deoarece prin cădere s-a desfigurat opera Ziditorului. numai prin coborârea Fiului lui Dumnezeu în lumea creată şi prin asumarea de către El a condiţiei umane. tot astfel întruparea Fiului. atât în fiinţa acestuia cât şi în cosmos. Căderea a imprimat întrupării caracterul de chenoză . Prin păcatul protopărintelui. (Pr. deoarece numai prin ea omul şi lumea ar fi ajuns la adevărata plenitudine. au lăsat să se înţeleagă că întruparea Fiului. printre care şi Sfântul Maxim. omul a optat pentru un mod de a fi ce-l înstrăina de adevărata lui vocaţie. ci şi acela de împlinire. adică coborârea Sa în mijlocul făpturii zidite de El şi asumarea integrală a condiţiei umane.l-a rupt pe om de Dumnezeu şi a dus la zdruncinarea echilibrului întregii creaţii. că această sălăşluire a Cuvântului în om şi în cuprinsul creaţiei ar fi avut nu numai caracterul de răscumpărare. Prin Întruparea Mântuitorului aveau să fie îndreptate urmările căderii. Stăniloae). menită să-l introducă pe om şi întreaga creaţie întrun nou registru existenţial. deşi mereu sesizabilă pe planul existenţei interioare. Ea a fost provocată de apariţia unei fisuri în cadrul lumii puterilor spirituale. pângărită de păcate. putea fi regenerată. Chiril al Alexandriei. Temeiul întrupării ar fi. învăluită în taină şi de neînţeles pentru raţiunea umană. conform doctrinei patristice. deci. După cum căderea omului a rupt echilibrul. aspiraţia eternă a creaturii către unirea cu necreatul. şi să-l rupă de comuniunea cu Dumnezeirea. folosindu-se de libertatea sa. revoltă prin care răul a pătruns în creaţie. după Sfântul Maxim. D. rânduită din veşnicie ar fi avut loc independent de căderea lui Adam. Păcatul a dus la întunecarea chipului divin din om şi la pierderea darului Sfântului Duh. natura omenească. Unii Sfinţi Părinţi. ca implicând jertfa supremă a Fiului lui Dumnezeu.

ne spune că împăratul Domiţian (80-96) a auzit despre împărăţia lui Hristos pe care o aşteptau creştinii. avea mâinile bătătorite de muncă şi chipul modest de plugar sărac. poporul Israel s-a bucurat de o alegere specială. cit. Ea este un document al veacului. . 12-15. 10. să-şi câştige existenţa prin muncă şi să se iubească unii pe alţii ca fraţii. I s-a adus atunci pe Iuda. în vederea plinirii vremii. Mântuitorul Hristos S-a arătat în public ca Fiul Mariei din Nazaret.. antiucipări aflate în toate religiile. s-a desfăşurat pe două căi: pe de o parte prin trezirea sentimentului de vină. În cadrul acestei multiple revelaţii. De aici rezultă caracterul prefigurativ al istoriei poporului ales şi numeroasele anticipări ale tainei coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume. Istoricul Eusebiu de Cezareea. smeriţi. de culpabilitate. Acesta era însă departe de a avea o înfăţişare regală şi de a purta un chip dornic de stăpânire lumească. întâi pentru dovedirea existenţei istorice a persoanei şi activităţii Mântuitorului. Iuda purta hainele obişnuite de lucru.34 Cartea neamului lui Iisus Hristos are o deosebit de mare însemnătate istorică. care-I ascultau învăţătura. De aceea el a poruncit să i se aducă la Roma o persoană din neamul Mântuitorului. una din rudele Domnului după trup. care a determinat destinul său şi i-a conferit o misiune unică. Actul unic al întrupării Cuvântului a fost precedat de numeroase umbre şi figuri menite să pregătească făptura în vederea primirii unui mântuitor. Iuda a arătat împăratului Domiţian. După cum ni se spune în cele patru evanghelii canonice. El nu a înţeles caracterul duhovnicesc al acestei împărăţii şi s-a temut ca nu cumva urmaşii lui Iisus Hristos Nazarineanul să-i ia domnia.care se întinde de la căderea omului în păcat şi până la naşterea lui Hristos. dorit cu egală intensitate de credincioşii tuturor religiilor. cărora le-a poruncit să fie blânzi. Prin modestia sa exterioară şi prin graiul său binefăcător. precum şi a conştiinţei neputinţei de de a se salva singură. spre a-şi face personal o idee despre posibilităţile acestei familii din Palestina de a-i primejdui tronul. Prin aceste virtuţi. el amintea bunătatea sufletească pe care o cere Domnul ucenicilor Săi.p. reproducând un text dintr-o scriere a lui Hegesip. iar verii şi verişoarele lui erau bine cunoscuţi de contemporanii săi din Iudeea şi mai ales din Galileea. iar pe de altă parte prin ivirea aspiraţiei către un mântuitor. Op. Lucrarea de pregătire a omului. 34 Natalia Manoilescu Dinu.

8). 15. În simbolismul biblic. 50. 14) şi atenţionează pe ascultătorii Săi să fie cu băgare de seamă la cifrele cuprinse în profeţie. Însuşi Mântuitorul atribuie un rol cifrelor în interpretarea învăţăturii Sale. IX ( 1958) nr. că împărăţia întemeiată de Mântuitorul are caracter religios. 1. geneza Sa depăşeşte factorul biologic al spiţei davidice. (Pilde 24.T. că ea este împărăţia harului şi a adevărului. Ap. Cifra 7 a devenit un simbol profetic. p.N. an LIV ( 2002). Predica la Duminica dinainte de Naşterea Domnului. 11-12. Dr. cifra 7 e sfântă. pe care le transcende şi le dă un sens nou.persecutorul Bisericii creştine. 24 – 27 (Matei 24. 4). ca să o sfinţeşti (Ieş. a păcii şi a iubirii de oameni. plin de înţeles pentru procesul istoric al Naşterii Domnului Iisus şi al întemeierii unei împărăţii spirituale. 44. care a fost carte sfântă pentru El. cifra 7 e simbolul desăvârşirii. 6.. 7 + 7 se referă la durata perioadei de la Avraam la iisus. 3 – 4. iar regalitatea Sa. de aici porunca: „adu-ţi aminte de ziua a şaptea. în a şaptea zi S-a odihnit Dumnezeu (Facere 2. a sfinţeniei morale. 35 .. Constantin Preda. Nicolaescu.36 Făcând o sinteză a genealogiei lui Iisus. în G. a dreptăţii şi a păcii. după cum rezultă din lev. 46-47. 18 şi Prov. I. Istoria originii Domnului Iisus Hristos. an. care este Naşterea Domnului Diac. Sfinţii Apostoli au ales şapte bărbaţi pentru a-i ajuta (Fapt. Originea Sa. pentru că şi în Vechiul Testament. 2). Cifrele 7 + 7. nr. se contrapune celei politice a lui Irod cel Mare.. B. Ea a rezolvat o problemă complexă. de la David la strămutarea în Babilon şi de la strămutarea în Babilon până la Naşterea Domnului Hristos.3): Apocalipsa Sfântului Ioan se adresează celor şapte biserici din Asia Mică şi invocă asupra celor şapte daruri. între altele. p. 16). 36 Asist. 7 + 7. Metoda matematică 7 + 7 = 14 are o dublă funcţiune. pe cea a unui precis act istoric.20. care vin de la Dumnezeu (Apoc.35 Domnul Iisus este Mesia Cel aşteptat de secole. Fiecare din aceste trei perioade este alcătuită din paisprezece membrii: cifra paisprezece este compusă din 7 + 7. Evanghelist Matei relatează că Mântuitorul citează pe profetul Daniel 9. 13. diferită de împărăţia deţinută de ascendenţii Săi. Sfântul Matei împarte generaţiile de ascendenţi în trei grupe: de la Avraam la David. 26. Sf. în S. care împlineşte profeţiile Vechiului Testament.

255. ca şi când ar zice că ceea ce avea să se întâmple. După alţii.. Prof. numărul 14 e un multiplu al numărului 7.38 Scrutând înşiruirea de nume de la Avraam la Iisus. Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti s-au ocupat mult de genealogia.. nr. Aşadar. fiul Mariei. epocă după epocă. fiind format din 3 + 4. R. eveniment atât de real.39 Sfinţii Părinţi. e tot aşa de sigur ca de 2 x 7 = 14. Ioan Gură de Aur în Omilia I. precum 7 + 7 = 14 37. având în vedere importanţa ce reprezintă pentru Biserică originea trupească a Mântuitorului de la Adam şi David. în vol. asemănările. De aceea ziua a 7-a şi anul 7 se bucurau de multă cinste la evrei ca nişte momente sfinte. Ioan Gură de Aur. Minunea întrupării se întâmplă în baza unui determinism voit de legile eterne. 14) : «Iată. 6 p. ˝Lumină din lumină˝. numărul 7 exprimă simbolul unirii lui Dumnezeu cu lumea. precum şi împlinirea profeţiilor în persoana Lui. p. Despre aceste teme au scris: Sf. Iudeii. al iertării şi al sfinţirii. aveau ca semn de Pr. parcă vedem trecându-ne pe dinaintea ochilor. iar particularităţile care se observă sunt mai curând completări reciproce. era de prisos să le spună şi unul şi altul». crezând în făgăduinţele lui Dumnezeu. Examinate în lumina tradiţiilor mesianice din vremea aceea. 561. Ioan Criteanul. iar numărul 4 este simbolul universului. 39 Pr. XXXVI (1912). O. Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului. deosebirile.Iisus. Cu ajutorul notaţiilor biblice. Prof. modul de expunere al celor doi evanghelişti.Op. Exegeza Noului Testament. prin proorocul Isaia (7. 1985. 37 . Niolae Neaga. expusă de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca. Dănău. au comentat de multe ori şi cu atenţie genealogia Mântuitorului. în B. 38 C. Niolae Neaga.. Dar toţi aceşti autori sunt de acord în a susţine că nu există deosebiri de fond între evanghelişti în problema genealogică. Eusebiu al Cezareei. Sibiu. Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu. V. «Dacă amândoi evangheliştii ar fi spus acelaşi lucru. care la toate popoarele vechi şi mai ales la iudei era considerat sfânt. cit. Numărul 3 este simbolul Dumnezeirii. Sf. Sf. Ioan Damaschin. ».. pentru că ceea ce s-a împlinit s-a zis de Domnul. cele două genealogii lasă să se vadă şi mai clar scopul deplin al celor două moduri de expunere. an. autorul sfânt indică marele interes pentru naşterea Domnului. spune Sf.

iar prin prelungirea genealogiei de către Luca până la strămoşul comun (Adam). 2.p. 2. 9). Aceasta este minunea cea mai înaltă decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de la începutul lumii. Dumitru Stăniloae). Dr. naşterii şi patimilor noastre pentru libertatea noastră şi a tuturor prin care a mântuit pe cei ţinuţi sub păcat. iar „în zilele mai de pe urmă“ (Evrei 1. p. Cele cinci cuvântări teologice . pe care o pune la începutul Evangheliei sale. Grigorie de Nazianz . 42 Sf. 2.32).42 Născut înainte de toţi vecii din Dumnezeu-Tatăl. „Căruia se cuvine ca tot genunchiul să se plece” (Filip. se plineşte făgăduinţa mesianică făcută de Dumnezeu primilor oameni adică protoevanghelia. strănepotul lui Avraam din genealogia lui Matei este totodată şi Mântuitorul tuturor oamenilor care se trag din Adam. Acesta ridicându-se cu genealogia sa până la Adam. celui „golit” (Filip. şi să se dăruiască Lui „Numele mai presus de toate numele” (Filip. 7). a înlăturat caracterul iudaic al genealogiei.încât şi Sfântul să se numească: „Fiul Celui Prea Înalt” (Luca 1. 73. precum arată Sf. Anastasia.. într-un mod mai presus de înţelegere.41 Domnul Iisus a slujit trupului. 4) cu „forma robului” (Filip. 2. Orotodoxe de Alba Iulia. Scriind către neamurile din afara iudaismului a arătat că toţi oamenii sunt chemaţi la lucrarea mântuirii şi că Dumnezeu . Prin urmare. de Pr. spre adeverirea coborârii Mântuitorului din David. 4. Apostolos Dimelis.135. 7) pentru noi şi care a unit „chipul dumnezeiesc (II Cor. iar Acesta cine este altcineva decât Dumnezeu. Arhiep. Edit. Nu este nici un lucru mai fericit şi mai mântuitor în neamurile neamurilor decât acesta. (trad. S-a întrupat ca să înfrăţească toate popoarele. Această credinţă a confirmat pe deplin genealogia Sfântului Evanghelist Matei. care prooroceau părinţilor noştri cu pilde. Edit. Op.2) din Fecioara Maria. 40 41 . nu ca în vremea veche prin prooroci. p. 1993. Iisus Mag. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul. ci prin naşterea cea din Fecioară venind S-a arătat nouă faţă către faţă. 8). 59. 10).40 Fiul lui Dumnezeu a venit la noi. cit. 1994. Iar ceea ce e lucrul cel mai mare al omului este să împletească umilinţa sa cu Dumnezeu şi să devină Dumnezeu prin îmbinare şi „să fie vizitat de răîsăritul cel de sus” (Luca 1. Alba Iulia.Luca.identificare a lui Mesia descendenţe din David şi din Avraam.

1996. profeţită cu secole înainte.Hristos este mai înainte de orice „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.44 Concluzii Lucian Colda.M. Teologia Bizantină. Restaurarea creaţiei este „o nouă creaţie“. 43 . E. născut. ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere. Faptul întrupării presupune că acea legătură dintre Dumnezeu şi om – exprimată în conceptul biblic de „chip şi asemănare“ – este indiscutabilă.R. Cine este Iisus Hristos ? . Sibiu. avea să se întâmple „la plinirea vremii“. 44 John Meyendorff .O. 4. asemenea nouă întru totul..p. care îl reaşează pe om în slava sa dumnezeiască iniţială între făpturi şi în răspunderea lui iniţială pentru lume. Naşterea Sa. „Îndrumător bisericesc“.I. afară de păcat. 1997. ca să dobândim înfierea“ (Gal.204. născut sub lege. nu creat“ (articolul al III-lea din Simbolul de credinţă niceoconstantinopolitan) şi om adevărat deplin. Bucureşti. 75. 4 – 5). p. când Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „născut din femeie. înseamnă că întruparea este un eveniment casnic. B.B.43 A afirma că Dumnezeu S-a făcut om şi că omenitatea lui posedă toate caracteristicile proprii firii omeneşti.

lăcaşul primilor oameni înainte de păcat. realizează Dumnezeu coborând El spre om. va fi străbătută de Dumnezeu în ordine inversă. că Sfântul Maxim mărturisea o învăţătură asemănătoare cu cea a lui Duns Scot: dacă păcatul originar nu ar fi avut loc. teolog bizantin din veacul al XIV-lea spune în această privinţă: „Oamenilor despărţiţi de Dumnezeu printr-o întreită stavilă — firea.” Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul. Născându-Se din Fecioară. împreună cu câţiva critici moderni. . unde locuiesc urmaşii căzuţi ai primului Adam. slobozindu-i în acelaşi timp din moarte şi din robia păcatului. păcatul şi moartea — Domnul le-a dat să-L aibă din plin şi să se unească numaidecât cu El. El spune tâlharului celui bun: „chiar astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Apoi străbate ierarhiile îngereşti şi reuneşte cerul duhovnicesc. Unificator şi Sfinţitor al fiinţei create. şi totuşi El nu încetează să vorbească cu ucenicii în vremea şederii Sale pe pământ după Înviere. S-ar putea presupune. se implică una pe alta. unind creatul cu necreatul. Adam cel nou. fire — cu neputinţă de trecut pentru oameni. fiindcă unirea este scopul ultim pentru care lumea a fost făcută din neant. începând prin unirea firilor despărţite şi sfârşind prin biruinţă asupra morţii. pe cea a păcatului prin moartea Sa.Numai Dumnezeu poate da oamenilor putinţa îndumnezeirii. lumea inteligibilă cu lumea sensibilă. În această înţelegere a lui Hristos. ca un nou Adam cosmic. El desfiinţează prin naşterea Sa despărţirea naturii umane în bărbaţi şi femei. pe a morţii prin învierea Sa. dumnezeiască şi omenească. fiindcă această unire a celor două firi. La Înălţare El a unit din nou mai întâi pământul şi sferele cereşti. În sfârşit. răscumpărarea se înfăţişează ca unul dintre momentele lucrării Sale. Iată de ce întreita stavilă ce ne desparte de Dumnezeu — moarte. cerul văzut. El uneşte din nou pe Cruce Raiul. Ceea ce omul trebuia să atingă ridicându-se către Dumnezeu. păcat. întra-adevăr. El prezintă Tatălui totalitatea universului reunită în El. se face om şi omul se ridică spre plinătatea dumnezeiască. cu realitatea pământească. Dumnezeu coboară în lume. se face dumnezeu. a fost hotărâtă în Sfatul veşnic al lui Dumnezeu. întruparea şi îndumnezeirea corespund una alteia. Nicolae Cabasila. Hristos S-ar fi întrupat totuşi pentru a reuni în El fiinţa creată şi firea dumnezeiască. prin faptul că El a înlăturat una câte una orice piedică: pe cea a firii prin întruparea Sa.

Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. autorul minunaţilor psalmi din cartea care îi poartă numele. în voinţa preexistentă a Treimii. aparţine după trup unei familii regale: familia lui David din tribul lui Iuda. autorul cărţii Proverbelor şi al Eclesiastului. pe care cărţile Pentateuhului. Sunt nume celebre. în lupta creştină împotriva înmulţirii păcatului şi a răului în lume. reziditorul Templului din Ierusalim şi de Iosif. atâtea figuri eroice şi sfinte. pe patriarhi şi pe toţi proorocii şi drepţii Legii celei vechi. Editura Anastasia. 45 . pentru că cei ce le-au purtat au ştiut să păstreze şi să transmită din neam în neam credinţa cea adevărată într-un singur Dumnezeu şi nădejdea neclintită că El îşi va îndeplini făgăduinţa de a trimite lumii un Mântuitor. Ea ne învaţă însă că neamul acesta nu se deosebeşte cu nimic din punct de vedere trupesc sau natural de celelalte persoane ale lumii. ale Cronicilor şi celelalte cărţi ale Vechiului şi Noului Testament ni le dau ca pilde vrednice de urmat. cunoaşte şi raţiunile fiinţiale ale tuturor lucrurilor”. De aceea nu se poate înţelege nimic în afară de Crucea lui Hristos. Domnul nostru. Vasile Răducă. Care S-a întrupat şi S-a răstignit pentru mântuirea tuturor oamenilor. ca şi sensul ascuns al întregii creaţii sensibile şi inteligibile. Traducere de Pr. Genealogia Mântuitorului şi accentul pus de Biserica creştină pe valoarea istorică a acestei genealogii arată că fiecare popor este dator să-şi cunoască şi să-şi cinstească strămoşii şi trecutul. 45 Spiţa neamului lui Iisus Hristos. este una dintre cele mai instructive pagini din Sfânta Scriptură. Vladimir Lossky. „Taina întrupării Cuvântului — spune Sfântul Maxim — cuprinde în Sine sensul tuturor simbolurilor şi enigmelor Scripturii. Dar cel care cunoaşte taina Crucii şi a Mormântului. Ea ne aminteşte de împăratul şi proorocul David. ocrotitorul Sfintei Fecioare şi al Pruncului Iisus. 166. p. Pomenirea atâtor nume şi persoane în Sfânta Evanghelie ne învaţă că Mântuitorul. 1992. şi unui neam ales: neamul lui Avraam. Dr. de Zorobabel. în care a avut loc întruparea. aşa cum mângâiase pe primii oameni.moment condiţionat de păcat şi de realitatea istorică a lumii căzute. care s-au învrednicit a fi scrise în primele rânduri ale Noului Testament. de dreptul împărat Solomon. Dumnezeu prevăzuse căderea lui Adam şi Fiul lui Dumnezeu a fost Mielul jertfit înainte de veci.

are un caracter hristologic. că Rahav şi Tamar erau cananeence. Ura de neam. Prof. „Imanuel“. El ne cheamă să fim oameni ai vieţii. Evanghelia spune că „Iisus S-a născut“.256. Din câte am amintit rezultă. este cu adevărat Mesia cel mult aşteptat. căci prin Hristos. aduce un argument filologic pentru natura Sa divină. Vasile Gheorgiu. deoarece creştinismul este religia vieţii. de pildă. Pr. care înseamnă Mântuitor. ci şi vlăstare ale altor neamuri şi popoare. fiul lui Avraam“ şi „Iisus Hristos. cu cât asupra destinelor familiei Sale a vegheat cu multă grijă prin tot cursul veacurilor mâna puternică a lui Dumnezeu46. că mama lui Obed. 46 47 Dr. Caracterul Evangheliei este explicativ. ci şi unirea ipostatică a celor două firi în Hristos prin naştere miraculoasă. p. Şi aceasta cu cât mai mult. iar Batşeba era heteană. Toate informaţiile duc la concluzia generală că Genealogia. Cuvintele din Evanghelia Sfântului Matei „Iisus Hristos. indică natura Sa divină. Ea ne spune. Op. urmaşul după trup al atâtor strămoşi. cit.Sfânta Evanghelie ne arată că în spiţa neamului Mântuitorului nu au intrat numai evreii după sânge. Op. .. Prin amintirea acestor femei de alt neam decât cel evreesc. iar numele Iisus. Biserica. a fost Rut moabiteanca. a întemeiat în lume o împărăţie universală. care a început prin Naşterea lui Iisus47. în care intră cu drepturi egale toate popoarele lumii şi în care nu se face nici o deosebire de neam sau de rasă. Domnul Hristos a spus: «Eu am venit în lume ca lumea viaţă să aibă». care se trage de fapt din seminţia lui Avraam şi din familia regească a lui David. 93. bunicul lui David.p. zisă Cartea neamului. că Domnul Iisus Hristos. cit. Dumnezeu este cu noi. Nicolae Neaga. care înseamnă „cu noi este Dumnezeu“. fiul lui David“ indică natura umană. iar Evanghelia cu „Cartea neamului lui Iisus Hristos“ ne introduce în această viaţă nouă. aşadar. ea indică nu numai natura divinoumană. Biserica ne învaţă că Iisus Hristos. ura de rasă sunt osândite cu asprime de Mântuitorul.

.

Dănău. 569-579.1925. 5. Bucreşti 1999. de Gabriela Danţiş şi Herta Spuhn).I.B. Vasile Răducă. Dicţionar enciclopedic al Bibliei. Edit. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit.. 7. 15. Mitropolit Silvestru. Pr. 1999 2. Arhiep. nr. Arăpaşu. V. 1998. Bucureşti. Constantin Moisa. în S. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. . 6. R. 1996. Dan Sluşanschi). E. Teoctist.P. (trad. Corniţescu. p. 10. Nicolae. Mag. Martin şi col. ˝Progresu˝. an.561-577. Vasile.1994.S. Bucureşti. „Îndrumător bisericesc“. în B. Maurice. 1941. Encicolpedică. Dicţionar grec-român al Nolui Testament. Dicţionar Enciclopedic.T. Genealogia Mântuitorului după Sfinţii părinţi. Vladimir. Exegeza Noului Testament. Cernăuţi. 9.( trad. Genealogia Mântuitorului după Evanghelia Sfântului Matei în raport cu datele Vechiului Testament. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul. 8. Iaşi. Studiul Noului Testament (curs universitar)Bucureşti. Edit. Constantin. Apostolos.B. Pr. de Gheorghe Badea). 12. Cine este Iisus Hristos ? . Tipo. Alba Iulia. C. 1992. an. Îndrumări Misionare . 13. 1980. Editura Humanitas Bucureşti. Carrez.. 1997.Bibliografie Generală 1. Dr. Colda.. Edit. nr. XXXVI (1912). de (trad. 6 p. Editura Stephanus. 1991. Edit. Editura Anastasia.Gheorghiu. Sibiu. Humanitas. 9-10. Traducere de Pr. Dan Sluşanschi. Pe treptele slujirii creştine. Prof. Bucureşti. Î. 11. Bocian. Sfânta Evanghelie după Matei – comentar. Dicţionar enciclopedic de personaje biblice.. Bucureşti.Lossky.R. Tipo. 1986. Dr. Dr.Dimelis. 4. Ciudin. 1995 3. Orotodoxe de Alba Iulia. Lucian. X (1958).O. 14. O. Dicţionar Enciclopedic.M.

Bizantină. I. Predică la Naşterea Domnului. Iisus Hristos Măntuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii. an. II (1950). 16-18. E.. an.N.Mircea. p. X ( 1954) .Miniat. în „Glasul Bisericii”. nr. . În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii între oameni. 17.. Dinu Natalia. Sf. 18. Pr.Stăniloae. Didahii şi predici ( trad de Pr. 28.) an. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Bucureşti. Constantin. 1985. p.R. Epifanie. 20. Istoria originii Domnului Iisus Hristos.O. 23. nr. Edit.R. B. p. S.B. IX ( 1958) nr. Diac. Nicolae. 10-12. P..B. nr. D. Predici. p. Cele cinci cuvântări teologice. Constantin. p.I. an. 24. nr. XXXIV (1975). 27. 30.Preda. I. 1987. în S. 21. Teologia Bizantină. 519-534. Episcopiei Argeşului.Savin. ( trad. p.. 253 – 255.Pr. Editura Episcopiei Buzăului.Nicolaescu. 11-12. p. 10 – 12. 29.Necula. Sf. Grigorie de. 1984. în G. Gh. 498 – 512. an. 1995. Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti. II vol. XXXVI ( 1977). Dumitru Stăniloae). B.Meyendorff. 2001. 19. 25. Dumitru Fecioru). Prof. Boris Răduleanu. Dumitru Stăniloae). Grigorie... (trad. 22. 578-597. Edit. Pr. 44-57.Nazianz. XVI (1964). în G. Dr. 1993. Dr. 1996.M.. nr. în G. B. Prof.. La Duminica dinaintea Naşterii Domnului. (G. 834-837. Dr. John.T. an. 3 – 4.O. Sibiu. an LIV (2002). Bucureşti.. Dr. 1996. Prof. Pr.B.B. E. Anastasia. Dr.B. Predica la Duminica dinainte de Naşterea Domnului.Neaga.9-10 p. 5-6. Edit. în S. nr. în « Lumină din lumină ». Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici în O.4. Mântuitorul Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii . Pr. 43-47. Bucureşti.M. de Pr.16. 26. Ilie Episcop de Kalavrita. La Duminica dinaintea Naşterii Domnului.Norocel.T. Asist.Teologul. Ioan.Idem. Teologie dogmatică orotodoxă. de Pr.Manoilescu.I.

P. rostului celor trei femei păgâne’’ alcătuită sub conducerea ştiinţifică a Dr.cu precizarea I.. Absolvent ……………………. declar pe proprie răspundere că lucrarea intitulată „Genealogia Mântuitorului în Evanghelia după Matei.Teodosie Petrescu îmi aparţine şi nu am folosit alte materiale decât cele menţionate în bibliografia generală şi notele bibliografice. .Declaraţie Subsemantul Alecu Panait .S.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful