3. Definiti conceptual de actor rational si dati exemple de teorii din sti intele administrative bazate pe postul rationalitatii.

Actorul rational este un actor homo economicus care vizeaza maximizarea benefici ile (interesul, preferinte, utilitatea) cu costul cel mai mic. Rationalitatea ac torului este un postulat, o presupunere, o conventie acceptata. Este o construct ie mentala, o abstractie, un model referitor la un tip de comportament. Noi pres upunem (admitem de la inceput) ca un actor vizeaza intotdeauna maximizarea prefe rintelor, utilitatilor, cu alte cuvinte, ca el este rational, iar demonstratia u rmeaza metoda axiomatica. Din teoriile economice, acest postulat a devenit princ ipiu explicativ in studiile decizionale, strategice. Teoria rationalitatii derivata din economie si-a gasit o larga aplicatie in anal iza politicilor publice si in acest caz vorbim de teoria alegerii publice (publi c choice). Succesul paradigmei alegerilor rationale in acest domeniu se explica prin faptul ca analiza politicilor publice nu a constituit monopolul politologil or ci a fost de asemenea un domeniu privilegiat de investigatie al economistilor . Nu e deci surprinzator ca instrumentele si modurile de rationament predominant e in stiinta economica au fost larg utilizate mai intii de economisti si apoi de politologi. Acest « economism » e departe de a face unanimitate, inclusiv in rindul economistilor insisi. Totusi, numerosi economisti s-au aventurat in analiza com portamentului politic sau de politici publice La rindul lor, numerosi politologi au fost sedusi de acest demers deductiv pleci nd de la axiomele stiintei economice. Unul din exemplele cele mai cunoscute de a plicatie a teoriei economice la analiza actiunilor umane este cel al lui Olson i n Logica actiunii colective (La logique de l action collective, PUF, Paris, 1978). Fenomenul « pasagerului clandestin » (free rider) analizat de Olson este un comport ament ipotetic de tip axiomatic bazat pe postulatul rationalitatii individului. Modelul actiunii colective elaborat de Olson, construit pe paradigma individuali st- utilitarista bazata pe postulatul rationalitatii individuale, este o explic atie logica si teoretica a comportamentului grupurilor si organizatiilor. Olson identifica paradoxul actiunii colective, adica contradictia dintre interesul ind ividual si interesul colectiv : marile grupuri sociale, cele compuse din indiviz i rationali, nu actioneaza in interesul grupurilor. Daca bunurile colective sint disponibile pentru anumiti indivizi din grup, ele devin accesibile tuturor, inc luviv celor care nu au contribuit la crearea lor. Motivat de calculul interesulu i, orice individ rational va prefera sa profite fara sa plateasca costul. Este u n « pasagerul clandestin » (calatorul fara bilet, free rider). Deci, conform logicii actiunii colective, cea mai mare parte a actiunilor colective sint fie non-logi ce (dat fiind postulatul rationalitatii), fie ne-colective (individul rational n u se angajeaza in actiuni colective, conform aceluiasi postulat al rationalitati i). Olson aplica modelul sau de analiza pentru a explica o serie de fenomene soc iale : organizarea si functionarea sindicatelor, a grupurilor de interes, a clas elor sociale, a partidelor politice, a Statului, ca actori sociali producatori s i distribuitori de bunuri colective si deci supusi paradoxului actiunii colectiv e. Cu ajutorul teoriei sale, Olson a reinterpretat anumite analize clasice, ca d e exemplu teoria marxista a luptei de clasa. Clasele sociale sint, in viziunea l ui Olson, grupuri a caror actiune este supusa acestui paradox al actiunii colect ive : ele sint fundamental incapabile sa intreprinda o actiune colectiva (lupta de clasa) care vizeaza promovarea interesului comun, Aceasta explica de ce lupta proletariatului nu s-a dezvoltat si raspindit, asa cum Marx a prezis-o. Si teoria jocurilor adopta demersul deductiv formal. Teoria jocurilor pune in ev identa importanta structurarii cimpului de actiune asupra comprtamentului politi c. In aceasta viziune, actori independenti care urmaresc interese comune si care sint inspirati de aceiasi logica rationala adopta comportamente care fac imposi bila cooperarea optimala intre ei. Modelul cel mai cunoscut in aceasta perspecti va este cel al « dilemei prisonierului ». Doi prizonieri, acuzati de aceiasi crima pentru care politia nu dispune de dovez i si care sint izolati unul de altul, nu au decit doua strategii pentru a scapa : fie sa nege faptele, fie sa arunce responsabilitatea asupra celuilalt. In prim

ul caz, politia nu ii poate condamna. In al doilea, fie unul il denunta pe celal alt care va fi astfel condamnat, fie cei doi se acuza multual si amindoi vor fi in mod egal pedepsiti in calitate de complici. Prima strategie este cea buna, a cooperarii, pe care le-o ofera politia, dar din cauza structurarii problemei si a ignorarii strategiei celuilalt din cauza izolarii lor si neavind posibilitatea sa adopte o strategie comuna, « rationalitatea » (cea a interesului lor personal) c onsta in a-si denunta complicele. Primul isi spune ca daca celalalt marturiseste , e avatajos pentru el sa faca celasi lucru, si daca nu marturiseste, are totusi avantaj sa coopereze cu politia. Celalalt face acelasi rationament. Astfel, fie care primeste 10 ani inchisoare, in timp ce n-ar fi facut decit doi ani daca ar fi adoptat o strategie comuna.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful