You are on page 1of 2

INOVATORUL Extras din „Eu însă vă zic vouă…”, Autor: OSHO O parabolă a lui G. William Jones: INOVATORUL.

Trecuse foarte mult timp de când o astfel de crimă nu mai fusese comisă şi, drept pedeapsă, Inovatorul urma să primească o sentinţă care nu mai fusese auzită de mult timp – din zilele străbunilor. Era o sentinţă în acelaşi timp atât de teribilă şi de terifiantă în aspectele sale, încât Înalta Curte şi cei din Departamentul de Justiţie au simţit că ea se potriveşte perfect crimei sale dezgustătoare şi perverse: aceea a ADUCERII NOULUI . Pedeapsa era expulzarea din Dom! Cetăţenii se aliniară pe ambele părţi ale străzii, exprimând un amestec de ură şi veneraţie în timp ce-l urmăreau cu privirea pe Inovator care, escortat de un cordon de reprezentanţi ai Departamentului de Justiţie, înainta către Lox. Speculanţii din mulţime erau ocupaţi să scrie despre cât va dura până ce Inovatorul va muri odată ce va fi în afara Domului, şi dacă moartea va surveni prin cădere, prin gaz otrăvitor sau chiar printr-o fiară sălbatică. Nu era nici o îndoială că El avea să moară repede (deoarece adânc imprimat în mintea fiecărui cetăţean exista truismul că nici o viaţă umană nu poate exista în afara protecţiei Domnului – mult iubita cupolă de plastic ridicată de stră-străstrăbunii lor care se întindea deasupra oraşului din margine în margine înconjurându-l într-o strânsoare binevoitoare, ermetică). Singura întrebare era cât de mult va dura până când moartea va surveni şi în ce formă. Unii sadici din mulţime scobiseră prin crusta groasă de mizerie de pe peretele Domului lângă Lox astfel încât să poată vedea afară, şi vindeau locuri la aceste ferestruici pentru sume frumuşele. Cei din Departamentul de Justiţie şi prizonierul lor ajunseră la Lox. Când Lox-ul fu deschis mulţimea se retrase cu o oarecare panică, de teamă ca o parte din fumul otrăvitor să nu intre în Dom. Mecanismul funcţiona încă, deşi nu mai fusese folosit de atâtea generaţii. La apăsarea unui buton de către Şef, uşa transparentă şi groasă a Lox-ului se deschise scârţâind sacadat. Inovatorul, aruncând o ultimă privire tristă peste umăr, fu împins cu brutalitate în micul compartiment. Apoi uşa fu închisă şi cetăţenii îşi ţinură cu toţii respiraţia când Şeful atinse următorul buton. Uşa exterioară se deschise cu un scârţâit puternic înspre acel Afară nesănătos şi verde. La prima respiraţie a aerului de Afară, Inovatorul căzu brusc, expirând şi aplecându-se într-o convulsie uriaşă. Cei din Departamentul de Justiţie îşi clătinară capul, mulţumiţi. Se auzi o rumoare ce înfioră pe cei de la ferestre, care priveau când la el, când la ceasurile lor de mână pentru a determina secunda exactă a ultimei lui răsuflări. Dar atunci un lucru teribil se petrecu. Inovatorul îşi ridică încet capul din praf şi, cu un început de zâmbet de mare bucurie pe faţă, îşi umplu profund plămânii. Deschise larg ochii. Se ridică şi ei îi putură vedea pieptul vibrând, în timp ce respira fiecare gură din acel aer străin. Oamenii fură atât de uimiţi încât strigară cu putere când el sări brusc în sus, făcând primii paşi ai unui dans

mulţi dintre cei care îl priveau nu mai putură rezista şi se întoarseră pentru a merge la casele lor tremurând datorită un sentiment dezgustător de teamă. El vorbeşte despre aer proaspăt şi pomi verzi. După ce făcu multe gesturi binevoitoare către acele feţe uimite şi care încă nu înţelegeau. nu ai fost niciodată în afara capcanelor preoţilor şi politicienilor. Iar El vine şi începe săţi spună lucruri care sunt sălbatice – lucruri care atrag. el scrise: „Nu mai aveţi nevoie de Dom. De-a lungul secolelor aşa a fost: Omul a trăit într-un dom creat de om de credinţe. De data aceasta. Ziarele de a doua zi dimineaţă spuneau poveşti înfiorătoare despre moartea imediată a Inovatorului în afara Domului. „Probabil că i-a lovit mai întâi creierul”. Conducătorii oraşului deciseră într-o şedinţă de urgenţă că interiorul Domului trebuie pictat opac la înălţimea de şase metri de jur împrejur. idei. Inovatorul pocni din degete şi se aplecă pentru a ridica un băţ.” Şi totuşi şi mai mulţi plecară. despre pasări şi cântecele lor. Şi aceasta este situaţia umanităţii. el începe să vorbească despre lucruri stranii care există în afara domurilor. spuse un spectator aplecat peste peretele Domului. în afara templului. de aceasta dată cu mult mai multă grabă: „Este aer proaspăt – nu otravă. să credeţi cu adevărat. cu pomii şi plantele care erau de trei ori mai mari decât cele din interiorul Domului. dogme care îl protejează de natură. nu ai fost niciodată în afara lui. Cu el.sălbatic. fără nici un pic de maliţiozitate. lucruri care au o mare putere de atracţie. O minunată parabolă. deschis. Le zâmbi – un zâmbet larg. să creşteţi. ele vă împiedică să mergeţi. Vă mâniaţi pentru că acest om crede că voi toţi sunteţi proşti! . Când un astfel de om vine. lucruri care provoacă şi sfidează! Dar despre acele lucruri voi nu aţi auzit de secole. cu aerul proaspăt şi vibrant. aproape frenetic pentru a se face înţeles. să trăiţi cu adevărat. întorcându-se pentru a vedea feţele care se holbau la el. cu păsările şi animalele de acolo. despre soare şi nori – el vorbeşte despre o mie şi una de lucruri. Nu ai fost niciodată în afara unei biserici. Şi tu ai trăit într-un dom de plastic. Din nou el scrise în praf. Iar acei spectatori care nu au putut fi speriaţi prin aceste secrete abjecte fură internaţi într-un azil unde a vorbi despre cum e să trăieşti în afara Domului putea fi luat drept ceea ce era – delirul unui lunatic. lucruri care sunt magnetice. Inovatorul se opri brusc din dans. Chiar îşi deschise larg braţele către ei făcând un gest de chemare! În acel moment. Puteţi trăi Afară! Este MAI BINE aici!” La aceasta toate feţele dispărură din locurile deschise în pereţii cenuşii şi Inovatorul rămase singur Afară cu soarele strălucitor. Vă mâniaţi. scrise cu litere mari pe pământ: „Veniţi afară – aerul e bun!” Una după alta feţele şocate părăsiră ferestruicile pentru a nu se mai întoarce.