Sursa: http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice/6.htm 5. TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR 5.1 Continutul impozitelor si taxelor 5.2 Elementele impozitului 5.

3 Principiile impunerii 5.4 Clasificarea impozitelor 5.5 Repercursiunea impozitelor. Rezistenta la impozite si evaziunea fiscala 5.1 Continutul impozitelor si taxelor Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic. Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice. a. b. c. d. In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri: impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice; prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populatiei; scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica; ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie , neconditionata adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica; impozitul nu are o destinatie speciala.

e. f.

Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise. In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de pasaport. Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare decat costul contraprestatiei. Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora. Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor; instituirea de monopoluri; instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri; supradimensionarea impozitelor; sisteme de restituire fiscala.

5.2 Elementele impozitului Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit numar de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe): a. b. subiectul impozabil; suportatorul impozitului;

c. d. e. f. g. h.

obiectul impozabil; sursa impozitului; unitatea de impunere; cota de impunere; termenul de plata; asieta (modul de asezare a impozitului).

a) Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizica sau juridica obligata la plata unui impozit catre stat. b) Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din veniturile sale. Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul difera de platitor si, acesta din urma transmite presiunea fiscala, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt aceeasi persoana (vezi impozitul pe avere). c) Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veniturile, averea, suma vanzarilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificila. De regula, aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului. In alte cazuri, ea se evalueaza conform unor norme fixate de catre autoritatea publica sau se face o expertiza fiscala. d) Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitul procurat de avere) e) Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile exprimata fie in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este unitatea monetara (leul), la avere avem m2 pentru terenuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc. f) Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei impozabile. In toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual fata de valoarea materiei impozabile, fie in unitate monetara pe unitatea de masura a materiei impozabile. Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

progresive; progresive in transe (la salarii); proportionale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai mica sau mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari). g)Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar, la venituri din chirii trimestrial etc). h) Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni prin intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si modul in care se aseaza. Asezarea unui impozit presupune:

constatarea si evaluarea materiei impozabile; stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil; perceperea/incasarea impozitului.

6. IMPOZITELE DIRECTE 6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe 6.2 Impozitul pe venit 6.3 Impozitul pe avere 6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe

Impozitele directe reprezinta contributii banesti ale celor care realizeaza venituri sau poseda avere si care se particularizeaza prin impactul imediat si direct asupra platitorului. Ca regula generala, impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane. Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci si forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala. Indiferent ca este pe venit sau pe avere, acest tip de impozite are o incidenta directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul. O caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea au un cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi cunoscute din timp de catre contribuabil. Impozitele directe se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite personale. Impozitele directe reale se caracterizeaza prin aceea ca aici obiectul impunerii se defineste in mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe cladiri, pe pamant etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori si de aceea, de multe ori, sarcina suportata de platitor nu este echitabila, netinandu-se seama de capacitatea platitorului de a realiza venit si de a plati impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la impozitele personale. Impozitele personale se definesc prin aceea ca, la asezarea lor se tine seama si de situatia personala a platitorului (conteaza nu doar veniturile si averea dar si obligatiile personale etc). Cel mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global. Impozitele directe imbraca in principal doua forme: impozitele pe venit si impozitele pe avere. 6.2 Impozitul pe venit Impozitele pe venit sunt acele impozite la care platitorul (una si acceesi persoana cu suportatorul) sunt persoana fizica sau juridica care realizeaza venit. Modul de asezare si perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice difera de cel pe venitul persoanelor juridice si de aceea le vom analiza separat. Astfel, impozitul pe venit imbraca doua forme principale:

impozitul pe venitul persoanelor fizice; impozitul pe venitul persoanelor juridice.

6.2.1 Impozitul pe venitul persoanelor fizice In practica finantelor publice se cunosc doua modalitati principale de asezare a impozitelor directe in raport de tratamentul veniturilor: a) impunerea separata a fiecarui tip de venit realizat din surse si locuri diferite; b) impunerea globala ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent de sursa acestora. Mai poate exista si o modalitate de impunere mixta, situatie in care se foloseste impunerea globala dar, exista si unele venituri care nu se globalizeaza si se impoziteaza separat. Prima modalitate este mai simpla si usor de realizat, se micsoreaza cheltuielile de colectare a impozitelor dar, nu se realizeaza echitatea fiscala. Impozitarea globala conduce la impartirea egala a sarcinii fiscale asupra contribuabilor si la echitate fiscala prin impozitarea in functie de posibilitatile economice concrete ale subiectului impozabil si prin introducerea deducerilor personale. In tara noastra s-a trecut la impozitarea globala incepand de la 1 ianuarie 2000. Prezentam in continuare impozitul pe venitul global (pe cazul Romaniei).

6.2.2 Impozitul pe venitul global Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veniturile sale realizate in anul fiscal. Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete realizate din activitati independente, din salarii si din cedarea folosintei bunurilor, din care se scad pierderile fiscale si deducerile personale. In afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizeaza exista si alte venituri, cum sunt cele din dividende si dobanzi si altele, a caror impunere este finala si se impoziteaza separat, asupra carora vom reveni. De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci care nu trebuie declarate si nu vor fi impuse, din care enumeram selectiv: bursele, bunurile primite sub forma de sponsorizare, sumele incasate din asigurari cu titlu de compensatiei pentru pagubele suportate, veniturile din agricultura si silvicultura etc. Venitul anual global impozabil se poate determina dupa formula:

unde: V1 venituri nete din activitati independente; V2 venituri nete din salarii; V3 venituri nete din cedarea folosintei bunurilor; V4 venituri de aceeasi natura, obtinute din strainatate; Pf pierderi fiscale reportate; Dp deduceri personale. Veniturile din activitati independente (V1) provin din trei surse principale:

o o o

activitati comerciale; profesii liberale (medici, avocati, consultanti etc); drepturi de proprietate intelectuala (brevete, marci, drepturi de autor etc).

Veniturile nete din activitati independente se determina astfel: V1 = Venituri brute incasate Cheltuieli aferente deductibile (inclusiv echivalentul in lei al veniturilor in natura) Pentru ca o cheltuiala sa fie considerata deductibila trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii:

sa fie efectuata in interesul direct al activitatii; sa fie cuprinsa in cheltuielile exercitiului financiar in cursul caruia au fost platite; sa fie justificata cu documente.

Exista insa si cheltuieli care nu sunt deductibile si dintre acestea prezentam cateva, selectiv:

amenzi si penalitati, altele decat cele de natura contractuala; donatiile; heltuieli de sponsorizare, de protocol, de deplasare si detasare care depasesc un anumit nivel; valoarea bunurilor constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile, precum si sumele care reprezinta depasirea limitelor de perisabilitati stabilite conform legii.

Veniturile din salarii (V2)

In vederea determinarii venitului net impozabil, din venitul brut din salarii se scad o serie de cheltuieli deductibile: V2 = Venituri obtinute in baza Cheltuieli deductibile unui contract de munca (in bani sau natura) Aceste cheltuieli deductibile sunt:

o o o o

contributia la fondul de somaj (1%); contributia pentru pensia suplimentara (5%); contributia pentru asigurarile sociale de sanatate (7%); cheltuieli profesionale (15% din deducerea personala de baza, o data cu aceasta si la acelasi loc de munca).

Venituri din cedarea folosintei bunurilor (V3) Veniturile din cedarea drepturilor de folosinta a bunurilor reprezinta in fapt, inchirieri de bunuri mobile sau imobile, subinchirieri, arenzi, etc. Venitul net impozabil se obtine scazand din venitul brut (format din suma incasata de la chiriasi plus cheltuieli facute de chiriasi care ar fi in sarcina proprietarului) cheltuielile aferente deductibile in suma egala cu 30% din venitul brut: V3 = Venituri brute + Cheltuieli - Cheltuieli deductibile incasate in bani ce cad in sarcina (30% din venitul brut si/sau natura proprietarului dar recalculat) efectuate de chirias Pierderea fiscala (Pf) In cazul activitatilor independente si/sau la cedarea folosintei bunurilor, daca veniturile brute sunt mai mici decat cheltuielile aferente deductibile, se inregistreaza o pierdere fiscala. Aceasta se poate compensa cu rezultatele pozitive de la celelalte categorii de venit, cuprinse in globalizare, cu exceptia veniturilor din salarii. Daca nu poate fi compensata, pierderea fiscala se poate reporta pentru anul urmator.Pierderea fiscala necompensata se poate reporta timp de cinci ani fiscali. Deducerile personale (Dp) Deducerile personale care se acorda personalului imbraca doua forme: deduceri personale de baza si deduceri personale suplimentare. Deducerea personala de baza reprezinta o suma neimpozabila acordata contribuabilului.Incepand cu luna ianuarie 2000 aceasta a fost in suma de 800.000 lei/luna, iar de la 1 iulie a fost modificata fiind actualizata la 1 inflatie devenind astfel 926.000 lei/luna . Deducererile personale suplimentare se acorda in functie de situatia proprie, de persoanele aflate in intretinere si de alti factori, calculandu-se dupa cum urmeaza:

0,6 inmultit ce deducerea personala de baza pentru sotia/sotul aflat in intretinere; 0,35 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare din primii doi copii aflati in intretinere; 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare din urmatorii copii aflati in intretinere; 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare membru de familie aflat in intretinere; 1,00 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul I; 0,50 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul II.

Suma tuturor deducerilor personale nu poate depasi de 2,5 inmultit cu deducerea personala de baza. Perioada impozabila si cotele de impunere

Perioada impozabila este anul fiscal care, corespunde in fapt anului calendaristic. Impozitul anual se determina 1: prin aplicarea asupra venitului anual impozabil a urmatorului barem de impunere Transe de venit lunar impozabillei Pana la 1.061.000 1.061.001 2.603.000 2.603.001 4.146.000 4.146.001 5.785.000 Peste 5.785.000 Impozit lunar-lei 18% 190.980 + 23% pentru ceea ce depaseste 1.061.000 545.640 + 28% pentru ceea ce depaseste 2.603.000 977.680 + 34% pentru ceea ce depaseste 4.146.000 1.534.940 + 40% pentru ceea ce depaseste 5.785.000

Determinarea si plata impozitului datorat In baza datelor din declaratia de venit global organul fiscal determina venitul anual impozabil dupa formula prezentata mai sus. Decizia de impunere a organului fiscal stabileste: - impozitul datorat pentrul anul precedent; - diferentele de impozit anual ramase de achitat sau de restituit; - platile anticipate cu titlu de impozit. Venituri a caror impunere este finala In aceasta categorie se cuprind veniturile care nu se globalizeaza si sunt impozitate separat. Impozitul in aceste cazuri se retine la sursa de catre platitorul acestui fel de venit in momentul calcularii sale si se vireaza pana la termenul stabilit. Astfel, beneficiarul venitului nu are nici un fel de obligatie privind declararea acestuia.

Veniturile a caror impunere este finala sunt reprezentate de: veniturile din dividende impozitate cu 5%; veniturile din dobanzi impozitate cu 1%; veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare impozitate cu 1%; veniturile din jocuri de noroc impozitate cu 10% (sumele sub 3.000.000 sunt scutite de impozit); alte venituri impozitate cu o cota de 10%.

6.2.3 Impozitul pe venitul persoanelor juridice(impozitul pe profit) Platitorii de impozite persoane juridice sunt societatile comerciale de orice tip, companiile nationale si regiile autonome, adica toate organizatiile cu scop lucrativ. Impozitul pe venitul persoanelor juridice imbraca urmatoarele forme:

impozitul pe profit; impozitul pe dividende; impozitul pe venituri din vanzarea activelor.

Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca profitul este principala forma de venit a societatilor comerciale. In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economic realizate din activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obtinerii lor. Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de diferenta dintre veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuielile deductibile aferente efectuate. Daca exista si cheltuielile nedeductibile acestea nu pot fi scazute din venituri, ci se insumeaza acestora in vederea determinarii profitului anual impozabil. Impozitul pe profit se obtine prin aplicarea cotei de impunere asupra bazei de impozitare astfel determinate.

Cota de impunere in Romania este de 25% insa exista si cateva exceptii: -pentru profitul obtinut din activitati de export cota de impunere este de5%; -pentru baruri si cluburi de noapte se plateste o cota aditionala de 25%; -pentru profitul Bancii Nationale cota este de 80%. 6.3 Impozitul pe avere Impozitul pe avere imbraca trei fome principale: a. b. c. impozit aspra averii propriu-zise; impozit asupra circulatiei averii; impozit aspra cresterii averii.

a) Impozitele asupra averii propriu-zise au ca obiect, in general, proprietatile imobiliare (terenurile, cladirile, etc) si activul net. Acest tip de impozite se plateste fie din profitul adus de avere, fie din alte venituri ale contribuabilului. In acest ultim caz, spunem ca acesta este un impozit pe substanta averii si se intalneste rar, din cauza ca determina scaderea materiei impozabile, adica a averii respective. O problema esentiala o constituie evaluarea averii. Aceasta poate fi facuta fie pe baza declaratiei contribuabilului, fie potrivit unor documente ce atesta dobandirea averii, fie conform unor norme fixate de autoritatea publica, fie in baza unei expertize. b) Impozitul asupra circulatiei averii se plateste ca urmare a trecerii dreptului de proprietate de la o persoana la alta. Aceste impozite sunt reprezentate de: -impozite pe vanzarea averii (baza de impunere o reprezinta valoarea vanzarii); -impozite pe succesiuni; -impozite pe donatii. c) Impozitul asupra cresterii averii are ca obiect plus-valuta imobiliara, castigul de capital si averea dobandita in conditii cu totul speciale (spre exemplu imbogatitii de razboi). [1] Impunerea globala in Romania este reglementata prin Ordonanata privind Impozitul pe Venit, nr. 73 din 27 august 1999

7. IMPOZITELE INDIRECTE 7.1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte 7.2 Taxele de consumatie 7.3 Taxele vamale 7.4 Monopolurile fiscale 7.5 Taxele de inregistrare si de timbru 7.1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte Alaturi de impozitele directe orice tara apeleaza si la cele indirecte care imbraca forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum). Pentru a pune in evidenta continutul si necesitatea impozitarii indirecte se impune compararea diferentelor ce exista, atat din punct de vedere stiintific, cat si juridic-administrativ, intre cele cele doua mari categorii de impozite: directe si indirecte. Din punct de vedere stiintific, o prima deosebire reiese din aceea ca, daca in cazul impozitelor directe obiectul acestora il reprezinta existenta venitului/averii, in cazul celor indirecte obiectul impunerii il constituie cheltuirea/consumul venitului/averii. O a doua diferenta intre cele doua tipuri de impozitare rezida in incidenta si repercursiunea lor, adica a modului in care impozitele afecteaza pe cineva si ceva. Impozitele directe au o incidenta directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul si nu pot fi repercutate (de regula) asupra altor persoane. In cazul impozitelor indirecte, incidenta (sarcina fiscala) este indirecta, acest lucru fiind prevazut prin lege.

Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o alta diferenta importanta intre cele doua categorii de impozite. Astfel, in cazul impozitarii directe a venitului sau averii exista asa numitul rol nominativ (o pozitie, un fisier in memoria calculatorului); orice platitor are o pozitie deschisa la fisc. Acest lucru nu se regaseste insa si la impozitele indirecte unde nu se cunoaste dinainte contribuabilul. Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscala si faptul ca asigura statului venituri relativ stabile. Impozitarea directa are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directa este vizibila si, mai ales, iritabila pentru contribuabili si, nu independent de acestea, prezinta un randament destul de scazut. Impozitarea indirecta prezinta marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un profit, un venit, o avere ci o circulatie, o vanzare, o cumparare, un consum. Un alt avantaj este rapiditatea perceperii impozitului si in acelasi timp este si mai putin costisitoare decat impozitarea directa. Marele inconvenient al impunerii indirecte il reprezinta inechitatea fiscala, pe de o parte, ca urmare a proportionalitatii cotei de impunere, iar, pe de alta parte, din cauza faptului ca nu tine seama de situatia personala a platitorului. Principalele categorii de impozite indirecte sunt:

taxele de consumatie; taxele vamale; monopolurile fiscale; taxele de inregistrare si de timbru.

7.2 Taxele de consumatie Cea mai raspandita forma de asezare a impozitelor indirecte o reprezinta taxele de consumatie. Poarta denumirea de taxe dintr-o simpla obisnuinta, in fond acestea sunt impozite in sensul ca sunt obligatorii, nu presupun o contraprestatie si sunt fara o destinatie speciala. Taxele de consumatie se aseaza in doua moduri: fie ca taxa generala pe consum taxa pe valoarea adaugata -, fie ca un impozit (taxa) special asezat numai pe vanzarea anumitor bunuri accizele. 7.2.1 Taxa pe valoarea adaugata (TVA) Forma sub care exista in prezent taxa generala de consumatie este taxa pe valoarea adaugata (TVA). Taxa pe valoarea adaugata (impozitul unic incasat fractionat cum mai este denumit) se calculeaza asupra cresterii de valoare, adaugata de fiecare agent economic care participa la ciclul realizarii unui produs sau la executarea unei lucrari care intra sub incidenta acestui impozit. Platitori de TVA sunt toti agentii economici care vand produse, executa lucrari sau presteaza servicii. Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrarilor si a serviciilor la preturile de facturare. Materia impozabila este suma globala a vanzarii. Suportatorul este consumatorul final. Pentru a determina sumele de plata catre autoritatea publica orice agent economic infiinteaza cel putin patru conturi: TVA colectata, TVA deductibila, TVA de plata, TVA de recuperat. Mecanismul prin care se determina TVA datorata bugetului statului il prezentam in continuare succint. In contul TVA colectata se inregistreaza TVA incasata la vanzarea produsului sau lucrarii. In contul TVA deductibila se inregistreaza TVA platita la cumpararea de catre agentul economic a valorilor materiale, la receptionarea

lucrarilor care i s-au facut sau la plata prestatiilor in favoarea sa. Aceasta TVA deductibila exprima un drept (o creanta) al platitorului fata de stat. Scazand din TVA colectata TVA deductibila rezulta ceea ce are de platit agentul economic statului (TVA de plata). Daca aceasta diferenta este negativa, adica TVA colectata este mai mica decat TVA deductibila, atunci inseama ca agentul economic are de recuperat de la stat acesta suma. Se observa usor ca agentul economic nu este afectat de TVA, acesta doar il plateste. Cel care il suporta efectiv este consumatorul final. In ceea ce priveste comertul exterior, nu se plateste TVA pentru exporturi, iar la importuri exista taxa de compensare. Pentru exporturile facute statul restituie firmei TVA deductibila (platita in amonte). In activitatile de export datorita detaxarii marfurile acestea devin mai competitive prin pret. TVA perceput la import are rolul de a compensa pierderile la export care apar datorita detaxarii. Daca marfurile s-ar livra la intern incasarile statului ar creste. De asemenea, prin acest TVA la importuri are loc si o egalizare a sanselor pentru firmele nationale in raport cu cele straine, pentru ca daca nu ar exista TVA de import marfurile externe ar fi mai competitive prin pret decat cele nationale. TVA are o mare elasticitate fata de procesele economice in sensul ca, daca afacerile se dezvolta si TVA colectata, respectiv TVA de plata vor fi mai mari. Daca vanzarile stagneaza si cuantumul TVA va fi mai mic si in consecinta si incasarile statului. Astfel, TVA ca de altfel toate impozitele indirecte "copiaza" mersul economiei. TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, insa ca orice impozit indirect este inechitabil. Acest lucru se traduce prin aceea ca devine regresiv in raport cu cresterea veniturilor si nici nu se preteaza la un minim neimpozabil. Astfel, TVA afecteaza mai pronuntat persoanele cu venituri mici si pe cele care isi afecteaza o mare parte a veniturilor lor pentru cheltuieli de consum (de multe ori independent de vointa lor fiind vorba de cheltuieli de stricta necesitate). In tara noastra TVA a fost introdus in urma ca catava ani, din urmatoarele considerente:

necesitatea inlocuirii formulei anacronice a fostului impozit pe circulatia marfurilor; pentru cresterea resurselor statului; din ratiuni de compatibilizare cu sistemele fiscale din tarile europene.

Actualmente cota unica de TVA in Romania este de 19%. 7.2.2 Accizele Distinct de TVA in toate statele exista taxe speciale de consumatie care "lovesc" numai anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumatie si se aseaza, de regula, pe vanzarea acestor grupe aparte de produse. In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, in principal, de bunurile care dauneaza sanatatii si de produsele considerate de lux. Spre exemplu, in tara noastra se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:

alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice; produsele petroliere (exceptie face pacura); produsele din tutun; alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu exceptia verighetelor), autoturisme, parfumuri, blanuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de vanatoare si de uz individual.

Prezentam selectiv, cateva produse accizate in alte tari:

Franta: vinul, cidru, berea, apele minerale; Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale; Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la dispozitia statului. Cel putin la fel de importanta este insa si motivatia de ordin social a accizelor, prin faptul ca aceste pot fi folosite ca si parghii fiscale pentru controlarea consumurilor, in sensul descurajarii acelora care, spre exemplu, dauneaza sanatatii.

Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pentru vanzare, producatorii sau vanzatorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportatorul este insa, cel care cumpara produsul respectiv, adica consumatorul final. Acciza se calculeaza de regula in doua moduri, in functie de cum este exprimata cota de impunere pentru fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impunere poate fi:

fie o cota fixa in lei sau in euro pe unitatea de masura specifica (de exemplu pe litru, pe gradul de concentratie, pe cifra octanica etc); fie o cota procentuala care se aplica asupra bazei de impozitare.

7.3 Taxele vamale Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a interventiei statului in comertul international. Aceasta interventie a statului in economie se realizeaza pe doua cai: direct si indirect. Pe cale directa statul poate interveni, fie prin masuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor (este vorba de contingentari, prohibitii etc), fie prin reglementarea schimburilor. Interventia directa ridica probleme destul de delicate, deoarece poate conturba relatiile dintre state si poate avea efecte paguboase asupra raporturilor economice in perioadele urmatoare. Interventia indirecta se realizeaza prin taxele vamale, adica prin impozitarea schimburilor internationale. Ceea ce se impune este valoarea in vama a produselor care fac obiectul tranzactiei externe. Cota de impunere, adica nivelul taxei vamale, este prevazuta prin lege. Deoarece taxele vamale sunt multiple ca numar, ca mod de asezare si fiecare avand efecte diferite, pentru a elabora o politica vamala corespunzatoare intereselor generale ale statului se impune o clasificare a lor. Multimea taxelor vamale poate fi ordonata dupa cel putin patru criterii: a. b. c. d. in functie de sensul fluxurilor comerciale; dupa modul de fixare; dupa modul de percepere al taxei; dupa scopul instituirii taxelor vamale.

a)In functie de sensul fluxurilor comerciale regasim:

taxe vamale de import; taxe vamale de export; taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import si acestea se platesc de catre importatori o data cu depunerea documentelor ce atesta efectuarea tranzactiei. Aceasta taxa vamala se adauga la pretul de cumparare, sporind astfel pretul la care se vor vinde aceste produse in interiorul tarii importatoare. In final taxa va fi suportata de consumatorul individual, ca de altfel, in cazul tuturor impozitelor indirecte. Taxele de export se intalnesc rar, deoarece statele sunt interesate in general in incurajarea exporturilor. Ratiunea lor este una fiscala si se intalneste in tarile care au nevoie stringenta de venituri si le pot obtine in principal doar prin taxarea exporturilor (spre exemplu in tarile care exporta masiv bogatii naturale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt scop al acestor taxe vamale ar fi acela al descurajarii exporturilor de materii prime neprelucrate. Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afecteaza nici productia, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul national, statul impune taxa. Sunt practicate in cazuri foarte rare deoarece statele sunt interesate in general in tranzitarea teritoriului lor, obtinand diverse beneficii de pe urma acestui lucru. b)Dupa modul de fixare taxele vamale pot fi:

taxe vamale autonome; taxe vamale conventionale; taxe vamale autonom-conventionale; taxe vamale asimilate.

Taxele vamale autonome se aplica la importurile din tarile cu care nu exista acorduri privind "clauza natiunii celei mai favorizate". Taxele vamale conventionale au un nivel mai redus decat cele autonome si se aplica asupra relatiilor comerciale intre tarile care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai numesc si taxe vamale preferentiale. Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluarii sistemului vamal al unei alte tari. c)Dupa modul de percepere al taxei intalnim:

taxe vamale ad valorem; taxe vamale specifice; taxe vamale mixte.

Taxele vamale ad-valorem presupun utilizare unei cote procentuale definite care se aplica asupra bazei de impozitare (valoarea in vama). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai intalnite. Utilizarea lor are avantajul simplitatii, dar prezinta neajunsul fiscal al variatiei randamentului, ca urmare a modificarilor frecvente a preturilor pietele mondiale. Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea de masura a utilitatii importate. d)Dupa scopul instituirii taxelor vamale regasim:

taxe vamale cu scop fiscal; taxe vamale cu scop protectionist; taxe vamale cu scop preferential; taxe de sanctiune.

Taxele vamale preferentiale sunt determinate de negocierile intre guverne si constau intr-o reducere reciproca a taxelor vamale. Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:

taxe anti-dumping (=pret mondial - pretul de dumping); taxe compensatorii se aplica la produsele importate care beneficiaza in tara de origine de subventii ilegale; taxe de retorsiune se aplica atunci cand un un stat partener in relatii comerciale isi ridica taxele vamale, fara a se fi cazut de comun acord asupra acestui lucru sau fara o consultare reciproca prealabila.

Asezare taxelor vamale porneste de la declaratia vamala de import. Fiecare declaratie de import este insotita de licenta care atesta legalitatea tranzactiei, factura, documentele de transport international, certificatul care atesta originea marfurilor si alte documente. Baza o reprezinta factura deoarece pornind de la aceasta se calculeaza valoarea in vama. Valoarea in vama cuprinde pretul extern transformat in moneda nationala la cursul oficial al zilei, la care se adauga cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare si alte cheltuieli efectuate pentru transportul marfii pana la vama. Asupra acestei valori in vama se aplica taxa vamala. Dupa achitarea acesteia se primeste in scris "liberul de vama" si operatia de vamuire s-a incheiat. Vamuirea se face de obicei la punctele vamale de frontiera, dar se poate face si la vamile de interior cu respectarea anumitor conditii privind garantarea efectuarii platii taxelor. Ansamblul taxelor vamale ale unei tari se constituie in tariful vamal. Tariful vamal stabileste modul concret de aplicare al taxelor vamale pe fiecare produs in parte. Practic este reprezentat de o lista vamala care cuprinde toate produsele ce fac obiectul comertului international si contine precizari precise privind modul de percepere al taxelor vamale. 7.4 Monopolurile fiscale

Prin monopol fiscal se intelege dreptul statului de a produce si/sau comercializa, in regim de exclusivitate, anumite produse. Veniturile realizate stat din monopolurile fiscale sunt reprezentate de profitul obtinut din activitatea de productie sau comercializare in regim exclusiv si de taxa cuprinsa in pretul de vanzare incasat de la consumatori. Practic, acest impozit (taxa) fixat asupra pretul de vanzare si care se include in acesta, se numeste monopol fiscal. 7.5 Taxele de inregistrare si de timbru Aceste taxe sunt obligatorii numai in cazul in care cetateanul solicita un serviciu din partea statului. In prezent exista o multitudine de astfel de taxe si cateva dintre ele le vom prezenta mai jos. Taxele judecatoresti si notariale sunt printre cele mai des intalnite si se platesc pentru diferite procese. Taxele notariale reprezinta o taxa datorata bugetului statului pentru diferite inregistrari. Pe langa taxele de inregistrare mai exista si sase tipuri de taxe de timbru: timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric si al artelor plastice, care alimenteaza diferite fonduri publice destinate sustinerii unor activitatidin domeniul culturii etc. Deosebit de taxele de inregistrare si de timbru mai exista si diverse tarife, ca de exemplu:

tarifele pentru servicii prestate de Oficiul National de Cadastru; tarifele pentru servicii prestate de Oficiul de Autorizare si Control in Turism etc.