Academia de Știinţe a Moldovei Institutul de Filologie Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Facultatea de Filologie

ComITETul ŞTIINţIFIC: Liviu ANTONESEI (Iaşi) Alexandra BARBĂNEAGRĂ (Chişinău) Nicolae BILEŢCHI (Chişinău) Mihai CIMPOI (Chişinău) Alina CIOBANU-TOFAN (Leipzig)
APARE DE TREI ORI PE AN anul xiii • nr. 1-2 (32)• 2013

REVISTĂ ȘTIINțIFICĂ

Tudor COLAC (Chişinău) Nicolae LEAHU (Bălţi) Mircea MARTIN (Bucureşti) Giorgi MASALKINI (Batumi) Dan MĂNUCĂ (Iaşi) Felix NICOLAU (Bucureşti) Tatiana CIOCOI (Chişinău) Ion PLĂMĂDEALĂ (Chişinău) Elena PRUS (Chişinău) Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) Sergiu PAVLICENCU (Chişinău) Maria ŞLEAHTIŢCHI (Chişinău) Andrei ŢURCANU (Chişinău) Diana VRABIE (Bălţi)

DIRECTOR FONdATOR Alexandru BURLACU REdACTOR-ŞEF Aliona GRATI REdACTORI-ŞEFI AdJUNCŢI Anatol GAVRILOV Nina CORCINSCHI REdACTORI Lilia PORUBIN Mihai PAPUC SECRETAR Vlad CARAMAN DESIGN ȘI TEHNOREdACTARE Igor CONDREA

Responsabilitatea opiniilor exprimate în paginile revistei aparţine autorilor. Volum recenzat, aprobat şi recomandat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Filologie al AŞM şi de Senatul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Adresa colegiului de redacţie: Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1. MD–2001, Chişinău, Republica Moldova, biroul 411. Tel.: +373 (22) 21-04-98. E-mail: metaliteratura@gmail.com www.metaliteratura.foxnet.md, metaliteratura.asm.md

ACADEMY OF SCIENCE FROM MOLDOVA PHILOLOGY INSTITUTE „ION CREANGA” STATE PEDAGOGICAL UNIVERSITY FROM CHISINAU PHILOLOGY DEPARTMENT
ThE SCIENTIFIC CommITTEE: Liviu ANTONESEI (Iaşi) Alexandra BARBĂNEAGRĂ (Chişinău) Nicolae BILEŢCHI (Chişinău) Mihai CIMPOI (Chişinău) Alina CIOBANU-TOFAN (Leipzig)
APPEARS THREE TIMES A YEAR year xiii • no. 1-2 (32) • 2013

SCIENTIFIC JOURNAL

Tudor COLAC (Chişinău) Nicolae LEAHU (Bălţi) Mircea MARTIN (Bucureşti) Giorgi MASALKINI (Batumi) Dan MĂNUCĂ (Iaşi) Felix NICOLAU (Bucureşti) Tatiana CIOCOI (Chişinău) Ion PLĂMĂDEALĂ (Chişinău) Elena PRUS (Chişinău) Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) Sergiu PAVLICENCU (Chişinău) Maria ŞLEAHTIŢCHI (Chişinău) Andrei ŢURCANU (Chişinău) Diana VRABIE (Bălţi)

FOUNdING DIRECTOR Alexandru BURLACU EdITOR IN CHIEF Aliona GRATI dEPUTY EdITORs Anatol GAVRILOV Nina CORCINSCHI sTYLIsTIC EdITOR Lilia PORUBIN Mihai PAPUC

(Responsible for English version)

EdITORIAL SECRETARY Vlad CARAMAN DESIGN & PAGE LAYOUT Igor CONDREA

The authors are responsible for the opinions expressed in this journal. The volume is reviewed, approved and recommended by the Scientific Council of the Philology Institute of the Academy of Science from Moldova and the Senate of “Ion Creangă” State Pedagogical University. The address of the Editorial Board: 1, Ştefan cel Mare şi Sfânt Avenue, MD–2001, Chişinău, Republic of Moldova, office 411. Phone: +373 (22) 21-04-98. E-mail: metaliteratura@gmail.com www.metaliteratura.foxnet.md, metaliteratura.asm.md

SUMAR
ESEU

SUMMARY

ESSAY

Dialogue as complex polyphony

GIORGI MASALKINI Диалог как сложная полифония................................................................................... 7

TIMOFEI ROŞCA Martin Heidegger: Dasein-ul şi structura ontologică a poeziei...............................13
Martin Heidegger: Dasein and ontological structure of poetry

ISTORIA LITERATURII
HISTORY OF LITERATURE

NICOLAE BILEŢCHI Eugeniu Russev şi realizările lui în domeniul cronografiei moldoveneşti..............20
Eugeniu Russev and his achievement in the field of Moldovan cronography

ALEXANDRU BURLACU Est-Etica lui Vasile Romanciuc.......................................................................................31
Vasile Romanciuc’s East-Ethics

GRIGORE CHIPER Vasile Romanciuc între spiritul modern şi angajarea tradiţiei.................................40
Vasile Romanciuc between modern spirit and tradition

PROCESUL LITERAR CONTEMPORAN
CONTEMPORARY LITERARY PROCESS

FELIX NICOLAU Suita şi menuetul douămiiste..........................................................................................44
The suite and menuet of the 2000s

NINA CORCINSCHI Grigore Chiper şi poezia ca spectacol al inteligenţei..................................................53
Grigore Chiper and poetry as a performance of intellect

TEORIE LITERARĂ
LITERARY THEORY

ALIONA GRATI Istoria literaturii ca dialog al vocilor, părerilor, asociaţiilor, ideilor şi stilurilor....58
History of literature as a dialogue of voices, opinions, assciations, ideas and styles

OLESEA GÂRLEA Şcoala mitologică de la Cambridge................................................................................65
Cambridge mythology school

—3—

....................................................... Chapters from Romanian literature of exile to France EMILIA TARABURCA Actualitatea valorilor iluministe pentru omul contemporan.....................80 Actuality of Enlightenment values for the contemporary human STUDII TRANSDISCIPLINARE TRANSDISCIPLINARY STUDIES ELENA UNGUREANU Hypertextul şi omniprezenţa hyperlinkului sau Hypertextul pe înţelesul tuturor.......................109 Literary criticism as (im)mediate(d) text CRONICĂ REVIEWS NINA CORCINSCHI Andrei Ţurcanu şi miza arheică a literaturii......116 The other poetry in „Oleanders call out to me in pink” by Maria Sleahtitchi DIANA VRABIE Dorina Neculce și contaminarea de eul dialogal (surâsul meul gothic).....................................86 Hypertext and omnipresence of hyperlink or Hypertext for dummies POLEMOS POLEMOS ADRIAN DINU RACHIERU Resurecţia modernismului? Câteva precizări terminologice....111 Andrei Turcanu and the archeic stake of literature MARIA PILCHIN Cealaltă poezie în „Oleandrii mă strigă roz” de Maria Şleahtiţchi...73 Exile as a creative process..................... Capitole din literatura română de exil în Franţa...................................................................120 Dorina Neculce and Contamination of The Self-Dialougue (My gothic grin) —4— ......METALITERATURĂ • Nr................. 1–2 • 2013 LITERATURĂ COMPARATĂ COMPARATIVE LITERATURE OLGA CHOJNACKA Exilul ca proces creator..................104 In the labyrinth of meta-transitivity LILIA PORUBIN Critica literară ca text (i)mediat....................99 Resurrection of modernism? Some terminological specifications EVA ÎN AGORA EVE IN AGORA ALIONA GRATI În labirintul metatranzitivităţii....................................................................

в которые загнало себя человечество. с расколотым. It is the formation of a paradigm which can see the world in terms of pluralism and differences.METALITERATURĂ • Nr. Задача повышения уровня культуры диалога в мире равнозначна выработке нового мировидения. Human consciousness should become cross-cultural and synthetic. в смутной. П олагаю. в котором мы живем. addressing all scientific disciplines. В дисгармонии с природой. в основе которого будет лежать идея единства всемирно-исторической судьбы человечества. simple polyphony. «одичавшим» сознанием. кризиса. ideologies and value systems. как насущная потребность для выхода из тупиков как материального. Мы живем в эпоху всеобщего перелома. In this text there are presented several reasons which led to this situation. так и духовного порядка. Данная задача носит вовсе не отвлеченно-теоретический характер и многими осознается. 1–2 • 2013 ESEU ESSAY Universitatea de Stat „Shota Rustaveli” din Batumi. —5— . without binding to one particular. нового общепланетарного мировосприятия и на базе этого – миропорядка. The improvement of the dialogue culture in the world requires the development of a new worldview which will be based on an idea of global history common for entire humanity. о возможности совершенствования диалога и. complex polyphony. тем самым. В своей работе попробую высказать ряд соображений о причинах этого несоответствия. Georgia GIORGI MASALKINI Диалог как сложная полифония ABSTRACT This study formulates the problem of misfit of actual dialogue to the structure of contemporary world which leads to some nasty consequences. transculturation. One is that the science about humans and moral desynchronizes with the technical ones. расширения поля коммуникации в современном мире. Keywords: dialogue. что современная ситуация с диалогом явно не адекватна уровню проблематичности мира.

Сознание людей должно стать транскультурным и синтезирующим. 64. и лучшим поводырем в этих —6— . прежде всего. что науки о человеке. Это сфера сосуществования множества истин.. религиозным и т. для которых важен не столько компромисс. идеологиям и системам ценностей. недостижимо. обществе.METALITERATURĂ • Nr. морали отстали от технических наук. в усовершенствовании человека. не связывая себя ни с одной из них. которое.необходимости существенно улучшить организацию мирового сообщества и усовершенствовать управление делами человечества. считая. общечеловеческого патриотизма. Без интернационализации духовного мира человечества мир может оказаться неуправляемым. ни одно философское. пишет он. 1–2 • 2013 но от этого не менее мучительной тревоге перед будущим. плюралистическо-дифференциального видения. Призывают отказаться от претензии на монопольное владение истиной и терпимо относиться к любым различиям – культурным. а о формировании мировоззренческой парадигмы плюрализма. Нельзя не видеть схожесть их идей с идеями Римского Клуба. где каждое „я” имеет право на поиск. От нас все еще „отдает глиной”. быть может. в особенностях индуизма. и призывают к выработке нового глобального планетарного сознания. Оно есть процесс постоянного творческого поиска этого согласия. д. которое не является продуктом одноразового гражданского согласия. Не об утверждении единой системы ценностей. сколько разделяемые ценности. так и. скорее всего. между религиями. Живем. что равно и невозможно и нежелательно. ничему не научившись. Данный прорыв неиндуистских организаций к осознанию общечеловеческих проблем имеет свои корни. между индивидами. Бердзенишвили пишет о сообществе свободных людей. считает один из лидеров клуба Аурелио Печчеи. впервые оказалось так остро неприспособленно к новой реальности нашего времени . как в религии Востока в целом. различных интересов. которых характеризуют не столько общие. Мир. стр. 47. который одним из условий прогресса и выживания человека считает „развитие всемирного сознания”. стр. все так же неспособные к диалогу между культурами. Практически речь идет о гражданском обществе. ни одна группа людей не в состоянии в одиночку исправить состояние дел в мире [1. Л. расценивая все культуры как некий эксперимент в поиске высшей истины (принцип единства в многообразии). Практически и в первом и во втором случае речь идет о диалоге. 67-69]. нахождение и установление своей истины [2. Причиной отсутствия гармоничности и диалогичности в мире. Решение проблемы он видит. 101]. допускающей равную ценность различных мировоззрений. о налаживании надлежайщей коммуникации. сколько готовность понимать друг друга. обращаться ко всем возможным научным дисциплинам. современные неоиндуистские организации полагают отсутствие у людей универсалистского сознания единства бытия. Ибо ни одна группа людей. или религиозное течение. а о формировании реального пространства „взаимопонимающей коммуникации”. Человечество. диалоговой системы. в частности. Речь должна идти не об утверждении некоего универсального мировоззрения.

на котором в глобальном мире общаются те. Если использовать музыкальную терминологию. При этом. в межкультурных. Причина первая: в теории и практике диалога (например. в межсударственных отношениях) существует парадигмального рода установка на компромисс. то консенсус – это уровень и прерогатива простой полифонии. Это тот вид полифонии. что различает. Он создан для простой эффективности общения – всегда. Причина вторая. М. на высотах культуры чужое. может быть выражена тезой – «нас так многое объединяет»! В угоду этой установке акцентируется то. разное воспринимается именно как враждебное. Образно этот обедненный диалог можно сравнить с английским. то есть имитативной полифонии.они нуждаются друг в друге. то установка на компромисс является необходимой. то зачастую другое. Создан даже Software. где мелодии повторяют друг друга (или же весьма схожи). или же процесс формирования псевдо .или квази – диалога с соответствующим псевдокультурным полем коммуникации. Непосвященному уху трудно уловить. голоса эти не изолированы. «Globish» не создан для глубокого культурного взаимопонимания. схожим. А эти «разности» лезут со всех щелей. коротких предложений и базового синтаксиса без всяких идиоматических выражений. на нахождение сходного. другое становится интересным. то есть неимитативной.METALITERATURĂ • Nr. везде. как писал А. равноуважаемых. Интересный материал для понимания неимитативной. точнее. не могут быть произнесены. и о полифонии сложной. В ней человеку непосвященному исполнение непосредственно «криманчули» (одна из четырех голосовых партий в одноименной песне) может показаться лишней. Данная установка. а то и в 4 голоса. несмотря на независимость. что рознит. абсолютно необходимая и полезная в определенных рамках. . где одновременно существует множество независимых и несливающихся голосов и сознаний. но недостаточной для установления режима диалога. когда поют в 3. Бахтин пишет о простой. что действительно является общим. Или же с «Globish» – прагматической формой английского языка со словарем в 1500 слов. который проверяет текст и удаляет —7— . сложной полифонии дает феномен грузинской фольклорной песни. 1–2 • 2013 поисках может служить гуманитарное образование. что с этими разностями делать. Мень. На процесс диалога в мире негативное влияние оказывает феномен так называемого «обеднения диалога». со всеми. равнодопускаемых истин. где мелодии существенно разнятся и несводимы друг к другу. в то время как поле уважительного сосуществования взаимоисключающих истин – полифонии сложной. Если говорить языком логики. когда. И так как не совсем понятно. то. нивелируется то. и затушевывается. приведем несколько причин неладов с диалогом. Требуется дополнение данной установки установкой плюрализма. для которых английский не родной. Одна из таких песен – «Криманчули». не могут случаться друг без друга [3]. Итак. взаимоприемлемого. воспринять уровень наивысшей гармонии. что означает допущение сосуществования взаимоисключающих. нарочитой. но равноприемлемых. но вступают в полифоническую текстуру в разное время.

Предполагает определенную степень доверия. как коммуникационная парадигма «западного христианства»: университетско–монастырский диспут. Соотношение в обществе диалоговости – монологичности определяет уровень его цивилизованности – нецивилизованности. И это может случиться с любым обществом. Настоящий диалог подразумевает наличие определенных взамоуважаемых правил игры. но. к подтягиванию к какому-то. не включенные в Globish… Теперь уже знающие английский вынуждены говорить на нем. но одновременно лишает диалог между культурами истинного смысла. рационального мышления и. наименее культурная часть культуры. как все… [4]. требует воли к сосуществованию. западные общества. Это универсальная ментальная установка. мы пытаемся ориентироваться. тем самым. без которого он просто теряет смысл. что можно считать одним из проявлений кризиса культуры. ты не стремишься к правде и являешься «интеллектуальным варваром» (не умеешь играть в крикет). Конечно же. правил упорядоченной полемики. стр. например. Если ты не вступаешь в упорядоченную полемику. общие оценки. Цивилизационные процессы на Западе в силу ряда исторических причин начались раньше. или что то же самое – перестанет заботиться о цивилизации. Участники диалога «ответственно говорят и слушают друг друга». Помимо феномена «обеднения диалога» и процессов формирования псевдо-диалога требует анализа и такое. воля к диалогу. которое откажется от диалога. культуры диалога. а во-вторых. Она есть искусственное создание. 1–2 • 2013 слова. Нам так понятнее и нам так проще. воли к диалогу. компьютерная графика с фактически единым языком). участники диалога западного образца также нарушают правила упорядоченной полемики. Цивилизация не есть данность. служивший развитию искусства упорядоченной полемики. Мы ищем схожее. Это создает массу удобств. Это наименее содержательная. то. этому способствовала такая историческая особенность Запада. Миронов [5. Так. к «унификации множественности». воля и способность вступать в упорядоченную полемику. иначе тотчас же окажешься без нее (Ортега-и-Гассет). 36]. тем самым. Возможности диалога в современном мире растут. Это некое прокрустово ложе для диалога. не новое явление.METALITERATURĂ • Nr. ибо в этом коммуникационном поле господствуют общие стереотипы. округлению. к некоей «норме». сужение области неодинакового в различных культурах может вести их к подчинению некоей искусственной интегративной суперкультуре (например. действовать на основе и исходя из привычной нам «сетки координат». К тому же. по урегулированию тех или иных кризисных ситуаций в плане коммуникации. как имми- —8— . в принципе. в результате у них уже на институциональном уровне оформилась воля к сосуществованию. а также обмениваются доводами. во-первых. в принципе несуществующему стандарту. но он упрощается. и требует постоянной творчесской заботы. полагает В. общие параметры требуемого поведения. эти «нарушения» носят спорадический характер. Стремление найти общее приводит к срезанию углов. западная демократия обладают работающими механизмами по восстановлению этих правил.

в условиях формирования новой экранной информационной реальности фокусирование внимания публики зачастую успешнее удается не тому. пан – систем. Если раньше общественный спрос на смысл удовлетворяли интеллектуалы. 1–2 • 2013 тация диалога. в науке. В условиях перехода от слова к образу. одной из имитаций диалога и упорядоченной коммуникации является вся архетиктоника грузинского застолья. Мир стал слишком прагматичен.METALITERATURĂ • Nr. а тому. на качество коммуникации и. В застолье грузин «вспоминает» о необходимости упорядочения коммуникации. больших (мета) нарраций. по сути. по мнению многих несовместима с рациональной коммуникацией [7. 191-192]. кто лучше (эффектнее) подает себя. слишком атомарен. репрезентирует особую модель социальности [6]. какими в свое время были Вольтер и Гегель. с желательными людьми. Родная стихия интеллектуала – стихия упорядоченного диалога. —9— . Пространственно – геометрическая конфигурация грузинского застолья определяется необходимостью наличия ведомого – тамады. академическая наука. За классическим застольем же. с другой – «молчаливое большинство массы». тем самым. главными акторами производства «смысла» становятся с одной стороны – средства массовой коммуникации и телекоммуникаций. о существовании на то закона и пытается следовать определенным. «Понимание» – требует книги и публичного диспута по определенным правилам. демократичны. тем самым. где всем заправляет тамада. сужение пространства упорядоченной полемики в современном мире. где нет тамады. которая. По разным причинам. и говорить. в музыке. все более сужается в эпоху «зрелого постмодерна. Причина третья. в каждой социокультурной единице носит уникальный характер. и поддерживать диалог на различные темы на трезвую голову. в кино. как правило. в Грузии. где приходится общаться. «Подавание себя» – современных электронных аудиовизуальных средств и правил игры. или в совсем недавнее время Камю и Сартр. Закончилась эпоха «больших людей». наконец. слишком подвержен влиянию масс – культуры. Еще одной причиной неладов с диалогом является изменение роли интеллектуалов в плане их влияния на качество данного диалога. можно вступить в долгую. ни к чему не обязывающую коммуникацию. Книга. Интеллектуалы вряд ли смогут стать такими же властителями дум. в которых иногда главным правилом является отсутствие всяких правил. теоретический публичный диспут интеллектуалов уступает место телевидению и «телевизионным экспертам». слишком сложен. проще и душевнее! Общества с «фуршетной» (расколотой. глубже понимает. освященным временем и традициями правилам. когда «информация упраздняет знание». Так. стр. В обоих случаях мы имеем дело лишь с сурогатом диалога. Джгереная правильно замечает о «страданиях» грузин в условиях фуршета. задушевную. расчлененной) конфигурацией стола более диалогичны и более. например. которое. то в современном информационном мире. слишком технологичен и. но интеллектуалов в целом в мире перестают слушать. но во втором случае («классическое застолье») все понятнее. везде: в литературе. от слова к аудиовизуальным средствам. Постмодерн не любит приставки «мета». кто лучше. которая.

На баланс сил между словом и образом оказывает влияние и политическая ориентационная потребность в экранной реальности. аристократический принцип устройства культурной пирамиды. Духовный и интеллектуальный герметизм и порождаемое им «райсское сознание» не настроено вступать в настоящий диалог. что массовый человек глуп. которое случается с человеком тогда. Если раньше (до интернета) внимание публики концентрировалось на неких избранных сообщениях.… Современные информационно – технологические средства. распыляют эти авторитеты. она полна характерными для «замуссоренного сознания» стереотипами. когда он принимает свой уровень за норму. общественный диалог становится интенсивным. то децентрализация доступа к неотредактированным темам в условиях интернета привела к тому. «виртуологии». печатное слово уже даже не соперник.METALITERATURĂ • Nr. приводят к «беспримерному уплотнению коммуникационных сетей». так чтобы граждане в один и тот же момент могли быть заняты одними и теми же критически отфильтрованными темами. лишает его способности к синтезированию. казалось бы. Четверая причина. Именно таким образом характеризует «восставшего» массового человека Ортега-и-Гассет. 1–2 • 2013 Современные технологии. что высказывания интеллектуалов теряют способность фокусировать внимание публики [8]. Причины: публичная сфера стала менее формализованной. когда он считает имеющуюся у него информацию и убеждения достаточными. Сцена для элитарных выступлений тщеславных интеллектуалов еще остается – пишет Хабермасс. Это не означает. со смещением баланса сил между прессой и телевидением (там же). по мнению Хабермасса. Уровень его информированности может быть очень высок. Они. что. в силу своей всеядности. к его культурному обнищанию. по меньшей мере. Но его информированность носит несистемный характер. Одной из характеристик постмодернистской реальности является «насилие над реальностью» (например. особенно приживается в среде. но происходит переход от слова к образу (iconicturn). в свою очередь. дающей им жизнь. делают их анонимными. где не стимулируется потребность множественных интерпретаций. в силу легкости и удобства в плане потребления. когда есть «избранные». среди которых главные – правила упорядоченной полемики. Еще одна причина неладов с диалогом связанна с «герметизацией сознания». Наличие идей недостаточно. симуляционная активность по моделированию ситуации). Феномен «насилия над реальностью». в принципе подрывают авторитет. пишет Ортега: чтобы стать искателем истины. а существующие в ней роли – менее дифференцированными. делает его фрагментарным [9]. Крушение аристократического принципа устройства культурной пирамиды приводит к «ограблению» повседневного сознания. Здесь книга. на которых фокусируется внимание публики. всеобщности. но вышедшей из берегов стихии. ты должен признать определенные правила игры. где наблюдается дефицит диалога. где доминирует лишь одна «единственно верная — 10 — . отождествляеся с утверждением недиалоговости. но при этом интеллектуалы захлебываются в этой. десакрализуют их. Для Ортеги наступление масс отождествляется с варварстом. владеющие темами и высказываниями.

Массовый человек предпочитает жить в упрощенном мире. что не всегда благоприятствует комфортности существования обывателя. 1–2 • 2013 интерпретация». 2. что размещение большого и сложного мира в маленькие головы (головы Шариковых – от авт. 1998 (на груз. – влачить судьбу служанки политики. совершают интеллектуальное предательство. — 11 — . ведет к общему понижению уровня общественной морали. в том числе и нелиберальных. Не случайно. Тбилиси. Каждый из представителей гуманитарной науки прокладывает дорогу либо к диалогу. что точность мышления есть моральная и профессиональная обязанность интеллектуалов. тем самым. в условиях виртуально – информационной гипперреальности. требует «дисциплины мыслей». No 3. Мамардашвили пишет. 3. проводника национальных (и только) нарративов и акторов мифологизации сознания обществ в мире. режим вертикальной коммуникации и непререкаемых. Альтернативное «будущее» для гумманитарных наук. Тоталитарный или же авторитарный системы это.com. А. Диалог же. где сообщаются по определенным правилам. в условиях современной «неоварваризации» и герметизации сознания массового человекав. требует соучастия. Человеческие качества. языке).METALITERATURĂ • Nr. монологический принцип коммуникации. напротив. Когда интеллектуалы становятся проводниками идеологии они. В деле совершенствования диалога и формирования режима надлежайщей коммуникации в мире свое веское слово может сказать гуманитарное образование. Неучет правил упорядоченной полемики. 1980. необсуждаемых истин. Constellations Volume 5. Blackwell Publishers). это в условиях нарастающего культурно – цивилизационного противостояния. равнозначный интеллектуальному предательству. где за него думают и решают. либо к монологу. Nikulin. http://www. в котором вместо диалога окончательно утвердится монолог. Гражданское общество. 4. режим монолога. требует выбора в плане принятия – неприятия той или иной точки зрения. Печчеи. Примечания: 1. Через внедрение принципиальной установки на диалог оно способствует созданию формализованной упорядоченной интеллектуальной среды.theaustralian. создающим свои «идеологические сверхреальности» [10. D. поскольку либеральный режим обеспечивает защиту всех позиций в обществе. Проблема диалога не есть лишь проблема теоретическая или же гносеологическая. Mikhail Bakhtin: A Theory of Dialogue. что в плане моделирования реальности пальма первенства принадлежит тоталитарно – авторитарным режимам. 1998.) требует режима упрощенных схем и однозначных ответов на любые вопросы.au/news/world/globish-now-the-lingua-franca-of-world-travellers/ story-e6frg6so-1111112672356. тем самым способствуя их коммуникации. 39]. неизбежно наносит человеку нравственный ущерб. как минимум. стр. Диалог напрямую связан с политическим либерализмом. Мамардашвили полагает. Москва.

ru/nz/2006/47/h. Ю. Журнал «Вопросы философии» № 2. Призрак толпы. Джгереная. http:/74. № 20-21. 6.php?author=1456&book=8977. Москва. Ю. Коммуникационное пространство как фактор трансформации современной культуры и философии. Социофилософия грузинского стола и кое-что другое. 10. Хабермасс.russ. Что отличает интеллектуала.132/ seach?qcache:94iWKJxEaqgJ:= magazines.1999: 12-17.125. Идеология. Первым почуять важное. В. Журнал «Солидарность». http://lib. Война на границе права и морали.METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 5.77. Миронов. 2007. 9. К. Ясперс. — 12 — . Жан Бодрийяр. Издательство «Алгоритм». тоталитарный и авторитарный режимы. Журнал «Логос» №5. Хабермасс. Зверство и гуманность. Е. 7. 8.ge/book. Филипп Бенетон.

. Nu cunoaştem nici măcar orizontul din care am putea apuca şi fixa sensul. căruia îi şi este dedicată lucrarea. în anumite moduri. să ne fie disponibil. Heidegger.. Noi nu ştim ce exprimă Fiinţa. 1–2 • 2013 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău TIMOFEI ROŞCA MarTIN HEIdEggEr: DaSEIN-ul ŞI STruCTura oNTologICĂ a poEZIEI AbSTraCT In order to rethink and deepen into being and world poetry increasingly turns to the principles and criteria of philosophical thinking. relevă M.. but also of poeticity. . din celebrul său studiu . Keywords: structure. . fără a putea fixa conceptul ce înseamnă «este». discipol al fenomenologului Edmund Husserl. noi ne situăm într-o înţelegere a lui «este».De la el (Martin Heidegger – n. semantic tension.interogaţiei”.Sein und Zeit”. Bahtin sau a lui J. În acest tratat filozoful. Această înţelegere obişnuită şi vagă a Fiinţei este un factum” [2. language. versiune românească din 1994).. Ne referim. asemănătoare prin gradul de inovaţie cu aceea a lui M. — 13 — . n. bineînţeles.Drept căutare. recunoaştem în filozofia lui M.Fiinţă şi timp” (. 11]. Deci sensul de Fiinţă trebuie deja. la revelaţia metafizică.cu stimă şi prietenie”.) am învăţat că întrebarea este . Heidegger . Dasein. 28]. hermeneutics. Din această înţelegere apare întrebarea formală despre Fiinţă şi tendinţa spre noţiunea de Fiinţă. p. O metodă de gândire structurală. Heidegger în «Fiinţă şi timp»..analiticii” sale principiul .. Heidegger’s “interrogative” method of thinking is thus a discovering and at the same time exciting step: it stimulates the entire hermeneutic system of art in general and the lyric poetry in particular.sfinţenia” gândului şi primul înţeles” [1. The interpretation of Heidegger’s Dasein is today the vector of understanding not only of metaphysics. interogaţia necesită o însoţire precursorie care este ceva din cel căutat. being. În studiul introductiv la alt volum al lui M. Derrida..Originea operei de artă” (1995) Constantin Noica menţionează: . mai întâi. produsă prin aşa-numita perspectivă ontologică a Dasein-ului. housing.. pune la temelia .METALITERATURĂ • Nr. Însă deja când întrebăm: «ce este (subliniat de autorul citatului) Fiinţa... noi ne mişcăm mereu într-o înţelegere a Fiinţei. p..

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
Însuşi Dasein-ul – termen ce semnifică formula Fiinţei (da – deschis şi sein – fiinţă, adică ,,fiinţă-în-deschis” sau ,,Fiinţa ajunsă în locul de deschidere în care sălăşluieşte adevărul ei”, cum a tradus G. Liiceanu şi comentat de D. Tilincă şi M. Arman în Notele versiunii românești), reprezintă în dinamica manifestării sale ontice modelul ,,analitic” de cea mai viabilă şi, totodată, radicală prestanţă structurală. ,,Dasein-ul, remarcă M. Heidegger în paragraful «Întâietatea ontică a întrebării despre fiinţă», este o fiinţare care nu se întâlneşte doar ca fiinţare dată printre alte fiinţări. El se evidenţiază ontic prin faptul că, în Fiinţa sa, este preocupat de această fiinţă. Însă atunci, acestei constituiri a Fiinţei Dasein-ului îi este propriu faptul că, în Fiinţa sa el are un raport de Fiinţă cu această Fiinţă. Şi aceasta, la rândul ei, înseamnă: Dasein-ul, într-un fel sau altul, se înţelege pe sine în Fiinţa sa. Acestei fiinţări (Dasein) îi este caracteristic faptul că, prin şi cu fiinţa sa, aceasta îi este lui însuşi revelată. Însăşi înţelegerea Fiinţei este determinare a faptului – de – a – fi al Dasein-ului. Desemnarea ontică a Dasein-ului constă în aceea că din punct de vedere ontologic el este” (subliniat de autorul citatului) [1, pp. 32-33]. Cum au menţionat cercetătorii, Dasein-ul nu reprezintă o invenţie a lui M. Heidegger, el a constituit un termen comun, aplicat în diverse contexte filozofice ale teoreticienilor germani, concordat cu, ,,alţi derivaţi de la forma verbală şi cea substantivală a lui «sein» (a fi) şi «Sein» (fiinţă)”. Meritul lui M. Heidegger stă în ,,reinterpretarea” termenului în cauză care a devenit intraductibilă în alte limbi [2, p. 96-97], întrucât gânditorul a intensificat analitismul la maxim, obţinând o structură a Dasein-uluiu, a Fiinţei în sine însăşi. O interpretare originală a Dasein-ului, cu o înlesnire a perspectivei heideggeriene, întreprinde cercetătorul ştiinţific A. Gavrilov. Pornind de la ,,fericita formulă” a lui J. Derrida, citată şi de G. Liiceanu: ,,Dasein-ul dacă nu este omul, nu este totuşi altceva decât omul”, autorul ,,Criteriilor de ştiinţificitate a terminologiei literare...” (2007) are prilejul să ,,specificiteze” termenul heideggerian, să excludă, în primul rând, înţelegerea Dasein-ului ca ,,fenomen psihic sau logic, ce se consumă în conştiinţa umană” şi să determine că ,,factorii subiectivi ai lui (ai omului – n. n.)... pot să apară sau nu numai din structura existenţială a fiinţării lui într-o anumită situaţie concretă a existenţei lui istorice. Astfel, posibilitatea omului de a înţelege este întotdeauna predeterminată de măsura în care fiinţa sa se poate realiza în situaţia existenţială dată – «aici şi acum» – în calitatea de cea de a patra dimensiune a temporalităţii, când ceea-ce-nu-mai-este-actualitate ajunge din trecutul reactualizat la o prezenţă statornică «aici» şi «acum», iar în «ceea ce este» se prefigurează ( în însuşi modul – de – a – fi, ci nu doar în imaginaţia omului) o anumită putinţă – de – a – fi a fiinţării – în lume, astfel încât în existenţa – aici omul nimereşte în cercul de lumină, în care se arată descoperită Fiinţa în întregul ei, are loc întregirea sensului lui a fi ca ceea ce a fost, este şi va fi de-a pururea” [3, p. 98-99]. Aşadar, Fiinţa ,,este” a patra dimensiune a timpului, pe lângă ,,trecut, actualitate şi viitor”. Tot astfel cum omul este Dasein-ul ,,proiectat de Fiinţă pentru a avea grijă de Fiinţă... şi totodată Fiinţa ajunsă – prin om – să se deschidă în gândire şi rostire (Fiinţa adăpostită în limbă), accentuează G. Liiceanu.

— 14 —

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
În polemică cu oponenţii săi privind (in) traductibilitatea Dasein-ului, dar şi în propriile reflecţii referitoare la ,,forma temporalităţii”, cum a observat C. Noica în cadrul ,,Meditaţiilor...” sale, M. Heidegger rămâne rezervat şi ermetic, am adăuga noi. ,,Interogaţiile sale duc lipsa unui ,,catalizator” al explicităţii, atunci când este vorba de vagul metafizic, de perspectiva zbuciumului hermeneutic, când se hotărăşte plenitudinea revelaţiei exegetice. Filozofia sa ar fi văduvită de un ,,operator ontologic”, adică de un ,,cod” de felul ,,a fi întru”, care ar spori continuitatea înţelesului, ar oferi acces la ,,ceea ce avem ascuns şi promiţător filozofic în vorbirea noastră” [1, p. 20]. Calea de căutare şi explicitare a ,,înţelesului” la M. Heidegger este anume neînţelesul deschis. Din cele trei şanse de relevare a înţelesului fiinţial: frica, foamea şi erosul, exegetul alege prima şansă, angoasa fiind factorul indeterminat ce antrenează spre unul şi mai nedeterminat dar totuşi deschis – Fiinţa. Regimul fiinţial ,,fiind” unul ,,închis”, dar totuşi cu şanse de ,,deschidere”, accesul ontologic spre el trebuie să fie de aceeaşi natură, cum ar fi angoasa, îngrijorarea: pe cât de închisă, limitată în clarificarea condiţiei fiinţiale, pe atât şi de deschisă în obscuritatea ei, pe atât de imprevizibilă în surprize. Acest principiu hermeneutic, de gândire abisală va servi ca o prerogativă, aplicabilă şi în câmpul inedit sau inefabil al poeziei lirice – gen antrenat şi el spre zonele criptice, spre ,,tainele nepătrunsului ascuns” (L. Blaga). Contează, totodată, logica strategică, procedurală în demersul hermeneutic heideggerian care conduce la decizii şi ,,deschideri” spre fiinţialitate, justificarea revalorificării spaţiilor părăsite ale gândirii şi ale exprimării, totodată. Filozofia heideggeriană este, în acest sens, una ce revitalizează legăturile fiinţialităţii şi ale comunicării – legături care zac în analele spiritualităţii umane, ale limbii ca locuinţă sau leagăn al fiinţării noastre. În filozofia lui M. Heidegger există distincţie principială între categoriile: fiinţă şi existenţă. Prin fiinţă gânditorul înţelege ceea ce dă sens şi raţiune existenţei, nemărginirii, ,,chaosului” (M. Eminescu). Pentru a vorbi despre universul Fiinţei, alt exemplu mai convingător filozoful nu găseşte, cum a reafirmat J. Derrida, decât fiinţa umană, privilegiată cu limbă de comunicare şi cuget. În metafizica sa, gânditorul se adânceşte anume prin aceste filoane: ,,comunicare”, ,,cuminecare”, ,,comuniune”, pentru a reduce cât mai mult nebulozitatea din jurul Dasein-ului uman, ca ,,existent”, conştient de ,,locuirea” sa în universalitate, ca să se apropie, mai apoi, de înţelesurile Fiinţei. ,,Comuniunea, spune C. Noica, comentând filozofia lui M. Heidegger, este cu fiinţa din noi sau întru fiinţa din noi. Cumineci cu alte fiinţe omeneşti sau chiar cu alte realităţi ale firii prin cuvinte şi sub cuvinte, dar cumineci cu limba în care vorbeşti, iar prin ea, particulară cum este, cu universalul fiinţei. Pentru Heidegger deci înţelesul fiinţei este marea întrebare a filozofiei, iar nu reflectarea asupra existentului ce devine” [1, p. 14] (sublinierile aparţin autorului citatului). Referindu-se la artă, inclusiv la poezie, M. Heidegger, apelează la aceleaşi criterii filozofice cu priză în fiinţialitate. Întrucât esenţa artei este adevărul, iar adevărul nu poate fi altul, în ultima instanţă, decât cel al ,,fiinţării”, aceasta, la rândul ei, poate fi intuită doar în ,,subzistenţa” operei. Cât priveşte artistul, poetul – acesta ,,rămâne”,

— 15 —

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
în raport cu opera, ,,un element indiferent, aproape asemenea unui punct de trecere care se autodistruge în procesul de creaţie, pentru a lăsa opera să trăiască în primplan” [4, p. 63]. ,,A trăi” sau a fi ,,indiferent” de sine, în cazul de faţă, înseamnă ca opera să-şi asigure şi să-şi ,,pună în libertate spaţiul liber al deschisului şi a rândului acestui spaţiu liber în configuraţia lui... Opera menţine deschis deschisul lumii” [4, p. 69]. Tot astfel cum ,,instalarea adevărului, ca stare de neascundere a fiinţării în operă, este producerea unei fiinţări care până atunci n-a existat niciodată şi care nici nu va mai apărea vreodată” [4, p. 88]. Este vorba despre ceea ce în ordinea curentă a interpretării fenomenului artistic se numeşte inedit sau inefabil. Atâta doar că, de data aceasta, pe lângă irepetabilele palpitaţii ale inimii, pe lângă deciziile intuiţionale din sediul inspiraţiei poetice, care ne oferă o imagine ,,secundă”, esenţializată a realităţii – pe lângă acestea sau dincolo de ele, artistul cuvântului ne oferă în sens ontologic trecerea în ,,deschiderea”, sau ,,neascunderea” fiinţei, adică ne oferă ,,a patra dimensiune a timpului” manifestată în ceea ce M. Heidegger numeşte Dasein. Pro-ducerea, spune M. Heidegger în capitolul ,,Întrebarea privitoare la tehnică”, are loc în măsura în care ceva ascuns vine în neascuns! [4, p. 136]. Aceasta e dacă ne referim la raportul om – realitate, în general, când individualitatea umană trebuie să se exprime, să se ,,livreze” pentru a ,,scoate realul din ascundere”. Care este rolul şi locul poeziei în această relaţie? M. Heidegger vine cu un răspuns mai mult decât neaşteptat: ,,Poeticul străbate orice artă, orice scoatere din ascundere care aduce în sfera frumosului tot ceea ce fiinţează în chip esenţial” [4, p. 163]. Conform acestei concepţii, poetul se situează în zona esenţialităţii ,,deschiderii” sau ,,neascunderii” fiinţiale, ,,străbătând-o”. Arta, în general, cu atât mai mult poezia, stă sub semnul pericolului, întrucât, ca esenţă, ea ,,nu se închide în faţa constelaţiei adevărului”, acţionează în ,,deschis”, în ,,neascundere”, în risc, care este şi chezăşie, totodată. Cu cât ne apropiem mai mult de pericol, spune autorul studiului ,,Originea operei de artă”, cu atât mai luminos încep să strălucească acele drumuri care poartă către ceea ce salvează. Cu atât mai strălucitoare devine întrebarea noastră. Căci în actul întrebării stă pioşenia gândirii” [4, p. 164]. Avem de a face cu o gândire ,,de dincolo” de gândire. M. Heidegger o raportează la noţiunile de ,,locuire” sau ,,tetradă” (unitatea dintre ,,pământ”, ,,cer”, ,,divinitate” şi ,,om”) care se retrage sau se ,,cufundă” în ,,vorbirea simplă şi înaltă”, mai exact spus în ,,tăcerea” ei. ,,Limba, precizează teoreticianul, îl lipseşte pe om de vorbirea ei simplă şi înaltă. Dar prin aceasta, chemarea ei iniţială nu amuţeşte, ci doar se cufundă în tăcere. Iar omul omite, desigur, să acorde acestei tăceri atenţia cuvenită” [4, p. 178]. Nu întâmplător expresioniştii, L. Blaga în poezie, de pildă, adâncindu-se în metafizică, acordă o deosebită atenţie tăcerii, concepută ca semnificat, tot astfel cum N. Stănescu în poezia postmodernistă renunţă la ,,cuvântul” cu autoritatea lui semantică, ,,zeiască” şi preferă ,,vorbirea”, instaurând un nou statut de po(i)eticitate – ,,poezia necuvântului”. Autorul celebrelor şi incitantelor Elegii (douăsprezece la număr, 1966) îşi dobândeşte gândul şi sensul scontat în câmpul vorbirii, din degajările cuvântului în mers, surprins ,,într-o ipostază alienată” [5, p. 83], cum apreciază teoreticiana română Şt. Mincu în

— 16 —

incluzând coparticiparea consumatorului de frumos. desigur. devine semn liber (subliniat de autoarea citatului) rămânând până la urmă singura lege (.. cu atât mai departe este tot ce a rostit el de o simplă enunţare (Aussage).parte componentă a Dasein-ului omenesc” [4.lăcaş al fiinţării”.materialul limbii.aceasta nu înseamnă. ..revoltei fondului nelatin”.. interpretând poezia lui Holderlin. că poeticul nu vine decât să se adauge locuirii.224].. tensiunea semantică pură. în .. dar şi unul şi altul vedeau în .. însuşi Holderlin. cu atât mai liberă este rostirea lui. Heidegger vede prin spectrul liricii acestuia activitatea poetică: un .tensiunii lui semantice”.224]. cel de-al doilea intuia prin faptul exaltării dionisiace o reminiscenţă a . reţine două momente esenţiale despre limbă: . iubirea cea atoatepăstrătoare” [4... . ceea ce presupune fidelitate şi sacrificiu justificat... Nichita Srănescu între poesis şi poein” (1991)..cuvântului” din constructivitatea ordinară a limbii şi obţinerea.jocul” presupune .. neascundere ca într-un vis necodificat. ca atingere a scopului scontat. p.. ea nu este o realitate. Este căutat însă .. p . 17]. . citat de Heidegger. 1–2 • 2013 fundamentalul ei studiu . de dinainte de convenţia semnului (sublinierea noastră – T.. p.Cuvântul însuşi.alienare” trebuie să înţelegem neutralizarea . Nu face excepţie şi Holderlin.Activitatea poetică îşi creează operele în sfera şi din . 203]. p.. Revenim deci la acelaşi mare sens de .. R. M.deschidere”.....Tensiunea semantică pură.ca cel mai periculos dintre bunuri” şi .. care să-l transceandă pe aceasta în interior” [5. Heidegger.Cu cât mai poetică este creaţia unui pot.. lipsit de gravitatea acţiunii. p.” [4.. Primul vedea în inocenţa jocului unul din izvoarele reformatoare ale poeziei (alături de natură... De altfel... interiorul limbii hotărăşte structura poeticităţii. Heidegger aşa şi defineşte: ... Asemenea analogii întâlneam şi la alţi poeţi..locuirii poetice” depinde de limbă în ipostaza ei . Arghezi. nu este altceva decât expresia .joc” o şansă de relansare a poeziei. cu atât mai pur îşi pune poetul tot ce a rostit (Gesagte) în slujba unei ascultări mereu mai atente. de limbă . secretul . aşa cum atenţiona R. totodată.locuire”. tot M. Totodată. dar şi de mare răspundere privind respectarea .rostită”. pe care o poate stăpâni poezia autentică în virtutea libertăţii regimului ei de respiraţie rezultativă..).” [4.. ce are ea mai divin. În viziunea lui M.necuvântul”. Cu alte cuvinte..Vreau să joc”). Interiorul limbii cu rădăcinile începuturilor este . Taina..METALITERATURĂ • Nr. relevă autoarea studiului citat. . dragoste sau divinitate).. devenind o simplă podoabă a ei” [4..Respirări” (1982)..ordine”) transgresată. Este un joc de cuvinte. Blaga (.îngrijorarea”.vorbindă” şi nicidecum în forma ei scriptică.. În primul caz limba însemnează mijloc de comunicare şi de cuminicare. De unde rezultă: . deci cu atât mai deschisă şi mai pregătită este ea pentru neprevăzut. La T...poetul poetului”.sfetnicul” rostirii: ea corectează perspectiva spre esenţa realităţilor lumii. Barthes sau acelaşi N. ca .Cântec de adormit Mitzura” sau la L. Heidegger însă jocul poetic holderlinian comportă alte semnificaţii. de dinainte de convenţia semnului”. În al doilea caz — 17 — . Stănescu în .angoasa” sau . observă M.locuirii” în ipostaza ei activă. p.Activitatea poetică este asemenea unui vis. . Prin . Ca şi în cadrul Dasein-ului. Luând ca model conceptual creaţia lui Höderlin – . căci. 223].situării în sânul deschiderii fiinţei”.joc imaginar”.. de exemplu. 201]. întrucât el reprezintă focarul interrelaţiilor tuturor elementelor concreatoare. ca .. .închidere” cu .

. care este o nobilă. 232]. Heidegger îşi antrenează gândirea spre concentraţiile sugestive ale termenilor poetici angajaţi în poezia . Blaga sau la considerentele lui M.a patra dimensiune”. Ce-i drept... pp. Bineînţeles.METALITERATURĂ • Nr.ceea – ce – nu – fiinţează – cu – adevărat.sensibilitate”. Analitismul său se concentrează anume asupra acestui raport de data aceasta între . Heidegger deduce liber că Dasein-ul este prin excelenţă .. bineînţeles. Pornind de la alt vers al aceluiaşi poet: .. De aici M.poetic”. V. de sfinţenia sa”. anume ea . anume poezia este chemată să întrunească aceste dimensiuni.dăruie” în numele .tot ce ne preocupă în limba de zi cu zi”. magia etc. prefaţatorul lucrării respective.ctitoreşte” limba.esenţa limbii trebuie înţeleasă pornind de la esenţa poeziei şi nu invers” [4. ceea ce deloc nu înseamnă că poezia şi-ar dura expresia dintr-un material lingvistic . adânc înţeleaptă şi pilduitoare pentru vorbăreaţa lume modernă.suflet” şi . şi care se . versul lui V. comentând opera lui Holderlin.. . spune M.locuirea” ce se manifestă în virtutea . că M.Originea operei de artă” încearcă o analiză a structurii esenţei poeziei. p. trebuie să părăsească sfera sensibilului care reprezintă . adică aceea care esenţializează originarul. ca metodă de analiză a structurii fenomenului poetic.. „limba în stare născândă”.Ceva străin este sufletul pe acest pământ”. superior organizată (incluzând intuiţia.este ori filozofie ori nu este nimic”.. are loc cu precădere din punctul de vedere pur filozofic.. atenţiona în cunoştiinţă de cauză.ctitoriei” fiinţei. învăţătură. p. e cea care face posibilă limba.dialogului” interfiinţial. în accepţia expusă anterior. Mai mult decât atât: .interogaţia”. şi C.reprezintă puterea fundamentală a locuirii umane” – puterea ce se iscă dintr-o esenţă umană. p...... În reflecţiile sale asupra creaţiei altui poet german. .abia în învăluire îşi — 18 — . .. spune analistul.a ceva evanescent”. 232]. ca . 311-312]. .în deschis. Problema este discutabilă.existent”.şi-a condus extraordinara sa investiţie filozofică până la pragurile filozofiei. Noica. creat anume de poezie.Albastrul”: . care spunea că poezia . Prin poeticitatea Dasein-ului iese . 21].lirosofie” (M. Heidegger ne predispune la un . deci a creaţiei. poetului îi revine nobila povară a . Sufletul. dar nu este o învăţătură a filozofiei şi a logosului” [1. fiinţare care nu trăieşte decât propria ei descompunere” [4. Cimpoi) a poetului român din Basarabia. Heidegger . M.. poetul se poate prezenta ca un al doilea demiurg ce . . Iată de ce .. de data aceasta a lui Georg Trakl.. poezia ar fi. imaginaţia. Or. Teleucă. ci un dar” [4.autentică survenire în istorie”.dialog care se naşte între gândire şi creaţia poetică”.Abia poezia însăşi..... Este vorba de cu totul alt limbaj...Chipul unui animal/ Încremeneşte de albastru.Daseinul nu este un merit. autorul studiului .. fantezia. apreciind versul traklian este .să scoată la iveală esenţa limbii”. 231]. bine venit în aprecierea fenomenului artistic. care e de provenienţă sacră). aplicând o expresie de-a lui G. dacă ne gândim la lirica lui L... sfârşind la Poezie (care nu este filozofie. Privită din acest punct de vedere... Stăpânind aceste sublimităţi. Heidegger. chiar în mâinile lui Holderlin) sau la Tăcere. A. într-un cuvânt vocaţia. Poezia este „limba originară a unui popor care aparţine istoriei” [4. p.. sau la mai recenta . Oricum. inclusiv celei de .... Trakl servindu-i mai degrabă pretext. Bachelard. Sorescu.. 1–2 • 2013 – respectarea principiului universal al iubirii ce dă sens timpului.

Nu se operează cu termeni figurativi (tropi. inclusiv al celui artistic. Criterii de ştiinţificitate a terminologiei literare. Martin Heidegger. Constantin Noica.. I. Ştefania Mincu.. operând cu criterii de gândire netradiţionale.. 3. Nichita Stănescu între poesis şi poein. . fiind astfel luminată de sacru. Consultant ştiinţific: Mircea Arman. Fiinţă şi timp. Analiza porneşte de la cuvânt.. 2. în opinia teoreticianului.faţa sălbăticiunii”. Bucureşti: Editura Eminescu.. 4. la rândul ei de către albastrul nopţii. Bucureşti: Humanitas.Piatra” este . de la rostirea lui poetică.pentru a găsi acolo adăpost”. Note: 1. Gabriel Liiceanu. Originea operei de artă. . Bucureşti: Editura Jurnalul literar. .METALITERATURĂ • Nr. Mircea Arman. Studiu introductiv: Constantin Noica... 1995.sânul tăcerii”... a Dasein-ului uman. Traducere şi note: Thomas Kleininger. — 19 — . Eseu de epistemologie literară. 1994. comentatorul nu întreprinde altceva decât conturează sau completează Dasein-ul poetic traklian. Anatol Gavrilov. 2007. În: Martin Heidegger. durere domolită”.. Aşadar. În dreptul ei animalul îşi trădează . Traducere din germană: Dorin Tilincă. a fiinţei. Chişinău: Elan-Poligraf.). O mutaţie paradigmatică de la raportul subiect/obiect la raportul subiect/subiect. 1–2 • 2013 dobândeşte strălucirea”. cele două dimensiuni ce definesc limba poeziei lui Trakl. plină de lumina sensului. Studiu introductiv: Constantin Noica. Bucureşti: Humanitas. Originea operei de artă. Martin Heidegger. Meditaţii introductive asupra lui Heidegger. Pincipiul obiectivităţii.albastra sălbăticiune” este fiinţa umană privită . Institutul de Filologie. Perseverând asupra imaginarului artistic. .. prin metoda interogaţiei ontologice M. Traducere şi note: Thomas Kleininger. Gabriel Liiceanu. 1991. dar tot atât de efective în lărgirea orizontului de cunoaştere a limbii poetice. .adâncind în sine liniştea”.blândeţea transformă învrăjbirea în . Cuvânt înainte de Octavian Vuia. Academia de Ştiinţe a Moldovei. figuri de stil etc. iar prin ea a adâncit viziunea asupra structurii. Note: Dorin Tilincă. Polisemantismul şi univocitatea ca suprasens sunt. 1995 5. artei şi poeziei. Heidegger a reînnoit filozofia.

Născut la 24 decembrie 1915 în satul Cubei. ideology. Eugeniu Russev se cuvine pomenit în mod aparte. Developing a thesis about the chroniclers and writing studies under these conditions could not be regarded otherwise than as an act of insubordination. 17 mai 1982. demarând cu un debut nefericit. în pofida pericolelor deportărilor în Siberia. Russev felt all the consequences of disobedience. 1–2 • 2013 ISTORIA LITERATURII HISTORY OF LITERATURE Institutul de Filologie al AŞM NICOLAE BILEŢCHI EugENIu RuSSEV ŞI rEalIZĂrIlE luI îN domENIul CroNograFIEI moldoVENEŞTI AbSTraCT The article analyzes Eugen Russev’s contribution to researching Moldovan chronography in the context of inappropriate implications of Bolshevik ideology. revenit la baştină. pentru aportul lui considerabil la dezvoltarea ştiinţei şi.METALITERATURĂ • Nr. au rămas după 1940 în Basarabia sau au revenit aici după cel de al doilea război mondial. După studiile superioare terminate la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti viitorul savant. Istoriceşte şi psihologiceşte acest pas a fost unul — 20 — . Nivelul studiilor în cadrul acestor instituţii pare să egaleze cu distanţa în spaţiu dintre Bucureşti şi Buguruslan. P rintre figurile proeminente care. totalitarianism. Chişinău). Bolgrad (d. Limbii şi Literaturii. În primul rând. Keywords: Russev. Eugeniu Russev a fost nevoit să parcurgă toate etapele care ilustrează teroarea istoriei. chronograph. censorship. e nevoit să activeze la Buguruslan. Economiei. pentru destinul său excepţional. la Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Istoriei. în rândul al doilea. Moscow considered research on Moldavian chroniclers inappropriate calling them provocative of nationalistic spirit.

urmând a clarifica o serie de probleme de reală actualitate pe atunci: care e noua lui configuraţie spaţială şi întindere temporară.c.(b) u. avutul nostru cultural care.c. al p. . şi moldoveni pe toţi cronicarii şi scriitorii ale căror activitate s-a desfăşurat în hotarele fostei Ţări a Moldovei înainte de secolul al XIXlea. Acel debut în ştiinţă. inclusiv în teza de doctorat. Având la început un caracter ştiinţific. Costin. Russo. după tipicul sistemului totalitar sovietic. remarcă el. Dincolo de tertipurile vehiculate atunci în presă întru susţinerea învinuirii lui E. I. Căderea. cine sunt scriitorii. Beldiman. ţine de anul 1946 când îi apare articolul Însemnătatea literară a cronicii lui Grigore Ureche în revista Octombrie (nr. bazat pe cele mai frumoase tradiţii însuşite de E.M. al p. Dat fiind faptul că în Moldova de peste Prut şi în Valahia a început a — 21 — . G. ale cărui idei s-au perpetuat apoi şi în alte studii privind creaţia lui Grigore Ureche. N. G.a. Neculce. la 28 mai 1946 a fost adoptată hotărârea Biroului c. Hotărârea în cauză constituia un program de acţiuni pentru mai mulţi ani în vederea găsirii soluţiilor de clarificare a problemelor ce ţineau de istoria şi literatura poporului moldovenesc. e urmată de un urcuş.. E. Russev la Universitatea din Bucureşti. M. în timpul războiului şi în perioada postbelică să urmeze calea tuturor intelectualilor din spaţiul basarabean. Cercetătorului Valeriu Pasat îi revine meritul de a fi sintetizat conţinutul acestei scrisori şi de a fi demonstrat reacţia conducerii de la Moscova la propunerile incluse în ea. precum şi pe scriitorii din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Coval secretarului c. Milescu-Spătarul. să fie însoţită iarăşi de un insucces. A. Vârnav. 27 septembrie). N.Cu privire la examinarea unor chestiuni privind istoria poporului moldovenesc şi a literaturii sale”.c. fiind învinuit de naţionalism burghez..Malenkov.METALITERATURĂ • Nr. adresată de primul secretar al c. Cantemir).c. Russev de naţionalism burghez (vezi articolul lui I. Russev revine în 1940 din proprie iniţiativă la Chişinău. în acest sens.În acest context. Costin. G. Dosoftei. este expulzat din partid şi concediat din lucru. De a-i recunoaşte în egală măsură şi români. Ureche. 1952. azi dispunem de argumente convingătoare care ne spun că urcuşurile şi căderile amintite provin din debutul lui nefericit. Aceştia erau A.c. S-au perindat. de fapt. Între anii 1948-1951 tânărul savant îşi ia avântul studiind la doctorantura Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe din fosta URSS. problemele în cauză au căpătat conotaţii politice. activitatea cărora s-a desfăşurat în Moldova de peste Prut înainte de unirea ei cu Ţara Românească în statul unitar România. al p. o serie de planuri şi au fost propuse mai multe proiecte care apoi şi-au găsit reflectare în scrisoarea din 12 aprilie 1950. El viza.c. căci aşa s-ar cuveni tratat acest pas în final. T. (b) pentru RSSM . Având o funcţie onorabilă la Bucureşti.3) şi vine – direct sau indirect – să se integreze într-un cerc de probleme cu mult mai largi decât un simplu subiect al cronografiei. cum vor putea aceştia activa în cadrul unui singur curent literar oficializat ş. 1–2 • 2013 făcut în mod conştient. adică până la anexarea Basarabiei la Rusia (Varlaam. pentru ca apoi. Şvedov Istoria unei disertaţii din Sovetskaia Moldavia. i se retrage gradul ştiinţific de doctor în istorie. dar imediat după o susţinere cu brio a tezei de doctorat. În urma dezbaterilor în cercurile de partid. după cel de al doilea război mondial. (b) al Moldovei N. D. se cerea revăzut din temelii. intitulată Letopiseţul lui Grigore Ureche – monument al ideologiei feudale din secolul al XVII-lea la care autorul a lucrat până la susţinerea din 1951. pentru ca mai apoi. în scrisoarea lui Coval se conţineau câteva propuneri destul de simple.

Grigorian şi adjunctul şefului Secţiei propagandă şi agitaţie a CC al PC(b)U. în cel al metodei realismului socialist. 1–2 • 2013 se constitui o literatură unică în cadrul României înfiinţate ca stat unitar abia în anii ’70’80 ai secolului al XIX-lea. La Moscova însă nu s-a manifestat niciun interes faţă de această iniţiativă. Intelectualităţii din republica noastră îi revenea să se supună întocmai acestei decizii. Creţu-Creţescu. Nu există o necesitate imperioasă privind abordarea acestei probleme acum. aflată în Arhiva AŞM). A. A. conducătorii RSSM propuneau să fie consideraţi ca aparţinând în egală măsură Republicii Populare Române şi RSS Moldoveneşti scriitorii: V. Sârbu. p. care au motivat în mod năstruşnic că nu-l pot aranja la lucru pe E. C. La 17 mai 1950. V. E.C. prin urmare. la momentul actual. De aceea. Concentrarea artificială a atenţiei asupra acestei probleme poate conduce doar la provocarea unor stări de spirit naţionaliste la o parte a intelectualităţii româneşti. preşedintele Comisiei de politică externă a CC al PC(b)U V. 520-522]. Cercetătorul Eugeniu Russev a fost nevoit să le suporte. Despre pomenitul articol al lui I. preşedintele Prezidiumlui Sovietului Suprem al URSS. D. după cum am arătat.E. Russev în sectorul de istorie a Moldovei din perioada feudalismului . făceau parte din problema.. Moruzi.. Roman. B. I. Erau recunoscuţi indiscutabil ca moldoveni scriitorii. Stamati. A. Hasdeu. Russev are posibilitatea de a se ocupa din nou de cronici. Mateevici. Stamati-Ciurea. Dar nu acceptă prisma propusă de I. Gh. la un nou eventual — 22 — . V. Voroşilov. Asachi. Şvedov. În această postură E. Peste câţiva ani. în urma susţinerii unor savanţi de bună-credinţă. iar în 1961. Nacco.S. care au trăit în Moldova de peste Prut în ajunul dispariţiei Principatului Moldovei şi al înfiinţării statului România. Crăsescu. rezolvarea căreia Moscova o considera inoportună şi provocătoare de spirit naţionalist. G. la înfiinţarea unei comisii mixte sovieto-române” [1. activitatea cărora s-a desfăşurat în Basarabia după includerea ei în componenţa Imperiului Rus – C. de acum în noile condiţii ale . T. deoarece scriitorii în cauză sunt relativ puţin cunoscuţi de către opinia publică din RSS Moldovenească. Madan. precum şi scrierea unor studii despre ei în aceste condiţii nu putea fi considerată altfel decât ca act de nesupunere cu toate urmările de esenţă totalitaristă care.P. Alecsandri.Cererea CC al PC al Moldovei privind soluţionarea problemei referitoare la recunoaşterea în calitate de moldoveni a unor scriitori consideraţi acum români pare nefundamentată.fiindcă au nevoie doar de specialişti în domeniul istoriei Moldovei din perioada sovietică” (Citat după scrisoarea lui E. Stere. Creangă. este numit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi ales în calitate de director al Institutului de Istorie al AŞM. Russev este reabilitat şi acceptat în funcţie de cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie al AŞM. adică peste 10-20 de ani după unirea de facto a acestor teritorii. S. ce avea scopul de a da poveţe cum trebuie de scris în alt stil. după cum am văzut. Russev adresată lui K. Krujkov i-au raportat lui Malenkov următoarele: .METALITERATURĂ • Nr. nu se poate de pomenit altfel decât ca despre o crimă a autorului şi ca o ruşine a presei moldoveneşti şi a organelor de conducere din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei din acea perioadă. Hâjdău. C. Cronicarii moldoveni. Gh. Istoria unei disertaţii. Cujbă. Şvedov care presupunea aplicarea. considerăm inoportună abordarea problemei cu privire la examinarea apartenenţei naţionale a scriitorilor menţionaţi şi.G. A. decurgeau din el. Elaborarea unei teze de doctorat despre cronicari. Donici. I. Negruzzi. bazat în întregime pe falsuri şi pe invenţii de esenţă sociologist-vulgară..dezgheţului’’ hruşciovist.

cu dicţionare şi cercetări capitale în domeniul cronografiei. analiza cronografiei putea evolua în condiţii mult mai propice. monografiile de proporţii Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII (1977) şi Cronografia moldovenească – monument al ideologiei feudale (1982). dar şi a subtextului lui artistic. izvor istoric şi monument al vechii literaturi şi al limbii literare. Cronografia moldovenească din secolele XV-XVIII a constituit nu o dată obiectul de studiu al ştiinţei literare de la noi şi din străinătate: ca document de ideologie feudală. Aşa înţelegând lucrurile. El a înţeles că lupta se dă nu atât pentru persoana sa cât pentru dreptul legitim la moştenirea ştiinţifică a tradiţiilor. a principiilor realismului socialist. Anume de acestea din urmă. în care. manuale şi crestomaţii de literatură.METALITERATURĂ • Nr. începând cu Abecedarul pentru vârstnici. urcuşuri plăcute şi coborâşuri dureroase care îi clătinau echilibrul moral. avansarea îmbucurătoare a fost însoţită iarăşi de o devansare regretabilă. el a dat dovadă pe întreg parcursul vieţii de o dorinţă statornică de a lumina poporul. dar şi a legilor imuabile ale sistemului totalitar. Bazându-se pe cele mai avansate teorii privind problemele cronografiei. de rând cu chestiunile pur cronicăreşti. ceea ce ar fi condus la deteriorarea acestui gen de scriere veche. În calitate de cercetător ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM (1970-1982). Russev scrie studii introductive competente. Literatura depăşise. Eugeniu Russev nu a căzut pradă decepţiei şi nu şi-a revăzut din rădăcină. Faptul acesta a făcut şi mai acută necesitatea studierii cronografiei în plan introspectiv. Din cauza mendrelor blestemate ale destinului. Reluată la cumpăna anilor şaptezeci-optzeci ai secolului al XX-lea şi tot în cadrul sistemului totalitar sovietic. etapa gândirii anchilozate şi intrase într-o competiţie dintre dogmă şi creativitate. la ediţiile cronicarilor I. în calitate de cercetător ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM. dacă cea autentică era interzisă. Ureche (1971). micromonografiile Miron Costin (1978) şi Ion Neculce (1980). M. Russev este destituit din postul de director al Institutului de Istorie al AŞM şi angajat. conducerea totalitară a republicii trăia cu senzaţia că anume foştii represaţi de cândva alimentează populaţia cu idei naţionaliste şi decide ca aceştia să fie din nou pedepsiţi. atât de puţin studiate la noi. publică culegerea de articole Slova cronicărească – ecoul bătrânei Moldove (1974). Eu- — 23 — . Anume astfel e prezentat acum Grigore Ureche şi ceilalţi cronicari care rămâneau încă să-şi aştepte prezentarea multidimensională. din 1970. care a lansat problema revenirii la limba română. După vestitul congres al scriitorilor din 1965. E. În pofida acestor vicisitudini ale destinului. după o expresie a criticului Andrei Ţurcanu. El se vede acum nevoit să analizeze cronicile printr-o optică mai restrânsă. cu studii. 1–2 • 2013 debut în cronografie. pătrunse de patima intuirii adevărului faptului istoric. ne vom preocupa în continuare. abordează şi o serie de probleme literare de reală importantă. elaborat împreună cu Nicolae Corlăteanu în acel înfometat de pâine şi însetat de carte an 1946 şi terminând cu valoroase lucrări de istorie şi relaţii literare. din alte perspective şi unghiuri metodice de interpretare. dintre deformări şi forme cu adevărat artistice. Aşa se face că E. Neculce (1969-l974). Gh. – prin cea a specialistului în istorie şi mai puţin prin cea a istoricului literar. debutul. ceea ce lăsa amprente pozitive asupra studiului retrospectiv al cronografiei. în spiritul păgubitor al marxism-leninismului. Costin (1972).

Conştient de acest lucru. prin conştiinţa că istoria o fac feudalii. autorul ştie la nevoie să se detaşeze. ci. că „se prezintă ca un salt calitativ. acea înţelegere specifică a noţiunilor de bine şi de rău.se înscrie organic în cadrul ideologic al istoriografiei feudale a Europei Medievale”. Această viziune largă necesita din partea cercetătorului o solidă documentare istorică şi o profundă pregătire filologică. Documente istorice şi monumente artistice. în situaţii de impas. cercetătorul E. nu numai că sunt o oglindă a concepţiei social-politice a Moldovei. într-un fel sau altul. Russev stabileşte legătura strânsă dintre Letopiseţul anonim al Moldovei. din acest motiv. Concluziile autorului au la bază mai multe surse. aceste letopiseţe. cât şi valoarea de monument artistic. fie că respinge pentru a emite o nouă teză ori ipoteză. astfel. dezvăluie tendinţele ideologice. acel polisemantism al cuvântului patriotism şi acel sens multiplan al noţiunii de ideologie feudală. Fie că se raliază la una din părerile plauzibile. De aici acele accente proaspete în viziunea cercetătorului privind spiritul obiectiv al judecăţii cronicarilor. lasă problema deschisă – întotdeauna cercetătorul o face cu rigurozitate ştiinţifică. pe care-l oglindeşte. să recurgă la confruntări grăitoare şi la analogii fructuoase. O neînsemnată mutare de accent. că întreaga cronografie moldovenească e analizată pe fundalul larg al cronografiei europene. Vorbind în continuare despre letopiseţele lui Macarie. Aşa se face că toate letopiseţele noastre. Despre Cronica moldo-rusă autorul susţine că „este la origine o creaţie moldovenească”. iar cronicarul – un condeier angajat. credem. Letopiseţul de la Putna şi Cronica moldo-germană. ce succede în mod legic acumulării cantitative a cunoştinţelor istorice. tact uman şi perspectivă estetică... o uşoară schimbare a unghiului de interpretare poate deforma în mod substanţial tabloul. Ataşat de obiectul discuţiei. de curtea lui Ştefan cel Mare. comunică între ele. prin totala. prin viziunea lor providenţială. toate ţinând. că ea joacă un rol activ în procesul istoric. acel — 24 — . Russev îşi rânduieşte de la bun început uneltele de analiză şi îşi alege riguros sensul noţiunilor cu care operează. fie că. specificându-i-se. De aici. dar şi a celei polone medievale”. lipsă a chipului poporului. cu temeinicie atât importanţa de document istoric.METALITERATURĂ • Nr. cercetătorul urmăreşte creşterea conştiinţei istorismului în cronografia moldovenească. la Cronica moldo-germană. la Cronica moldo-rusă și la Cronica moldo-polonă . Referindu-se la Letopiseţul anonim al Moldovei. materializate în consemnările răzleţe ale unor singulare evenimente marcante”. cercetătorul examinează în mod critic toate părerile emise în jurul acestor opere. aşa cum pe bună dreptate afirmă savantul „. îl justifică ideologiceşte şi-l vehiculează politiceşte”. sub pana cercetătorului. unşii lui Dumnezeu. o mică deplasare a planurilor. iar despre Cronica moldo-polonă – că „este o lucrare originală nu numai a istoriografiei moldoveneşti. Astfel. Eftimie şi Azarie. E. determină originea lor şi legătura dintre ele. Eugeniu Russev le întruneşte cu prisosinţă pe ambele. pornind de la premisele că „cronografia este ecoul unei anumite realităţi sociale şi rodul trudei câtorva generaţii de cronicari”. 1–2 • 2013 geniu Russev îşi desfăşoară analizele sale pornind de la premisele cronografiei ca acţiune politică. valoarea istorică şi literară a ei.

viziune care cuprinde un amplu portret al cronicarului. dar. Ureche e un patriot. cum e aceea că Grigore Ureche însuşeşte „artele liberale” în vreun colegiu iezuit de însemnătatea celui lipovean ori aceea ce susţine că Poema polonă a lui M. să explice perenitatea operei lor. Dar nici patriotismul. cât şi masele populare. Apărător ferm al ideologiei feudale. cronicarul apare – ce — 25 — . Studierea acestor autori se face printr-o viziune adoptată de cronografia rusă. care. „Numai o atare cercetare multilaterală. Biografiile cronicarilor Grigore Ureche. autorul având ferma convingere că omul şi opera se condiţionează reciproc. Unele precizări. Miron Costin şi Ion Neculce. întru totul aplicabilă şi la cea moldovenească. biruind timpul. De aici dualitatea concepţiei cronicarului: pe de o parte. De sub pana cercetătorului cronicarii noştri apar bărbaţi de stat – ideologi ai boierimii. educaţia. subliniind că prin letopiseţele lui Macarie. după cum am spus. uneori juste. o privire de ansamblu asupra operei. a contribuţiei la istoriografia moldovenească. Analizând critic izvoarele cronografice de până la el şi imprimând relatării istorice propria-i personalitate. Urmărind pas cu pas relatarea istorică. purtând. el e un apărător nestrămutat al oligarhiei boiereşti. Miron Costin şi Ion Neculce sunt studiate minuţios. iar opera lui poartă un caracter voit moralizator. alteori ipotetice. orientarea ideologică. menţionează savantul. acea culoare a timpului şi spaţiului. Costin a fost scrisă în scopul trezirii simpatiei regelui polon pentru soarta moldovenilor. aceste calităţi. cu aspectul lor progresist şi mărginirile inerente. Grigore Ureche nu mai scrie la comanda domnitorului. pe atât de limitată se dovedeşte a fi ea în scrisul lui. sunt capabile să întregească imaginea cronicarilor şi să adauge noi trăsături de penel în peisajul operei lor. acea precizie şi eleganţă a expunerii – momente mult prea necesare pentru literatura artistică din acel timp în curs de formare. Pe cât de neţărmurită e această obiectivitate în crezul cronicarului. ce de dreptate”. atitudinea politică şi concepţia artistică a cronicarilor. poate să determine aprecierea creaţiei cronicăreşti la justa ei valoare. idee de care erau animate atât clasa avută. nici morala lui nu sunt noţiuni atemporale ori aclasiale. care aşteptau ajutor de la poloni în lupta contra asupritorilor osmanlâi. Eftimie şi Azarie se iniţiază firul memorialistic şi se încetăţeneşte „un nou gen literar – cronografia artistică”. cât şi evoluţia gândirii artistice. Spre deosebire de cronicarii precedenţi. acea coerenţă a textului. patrioţi – luptători pentru scuturarea jugului turcesc. continuă să prilejuiască cititorilor clipe de adevărată desfătare sufletească şi să le pună la îndemână numeroase date istorice despre cele întâmplate în trecutul ascuns de negura veacurilor”. desigur. Grigore Ureche s-a vrut nu „scriitoriu de cuvinte deşarte. ai cărei străluciţi continuatori vor fi Grigore Ureche. Eugeniu Russev surprinde atât schimbările de accent în gândirea social-politică. Din date risipite în diverse izvoare. gânditori profunzi şi mari artişti ai cuvântului. o analiză a concepţiei social-politice. cercetătorul schiţează portrete veridice. de unde ne dăm seama despre starea socială. caracteristicile timpului. ci din proprie iniţiativă. Letopiseţul Ţării Moldovei are o orientare moralizatoare şi patriotică. 1–2 • 2013 aer al epocii.METALITERATURĂ • Nr. pe de altă parte – un propagator al ideii luptei contra jugului otoman.

un fondator al studierii monografice şi un gânditor îndrăzneţ. căreia îi este menită învăţătura cronicărească. în cazul scrisului cronicarilor cercetătorul face distincţie dintre relatare şi descriere şi ajunge la următoarea concluzie: „. Aceste momente şi-au lăsat amprenta asupra literaturii timpului. Printr-o asemenea viziune supralicitările ori subestimările subiective dispar. acestea din urmă fiind prezentate ca supreme şi salutare pentru oropsita Moldovă”. Faţă de predecesorii săi. „Răul” este urmarea acelor fapte. Miron Costin se dovedeşte a fi un mare inovator în viziune şi în analize. în plan istoric. El foloseşte creator informaţia de care dispune. notează cercetătorul. descrierea din cronografia lui Ion Neculce prevalează asupra relatării. cu excepţia doar a acelui punct. Ion Neculce ar putea fi numit. vrednic de a fi urmat. iar rău – ce contravine clasei stăpânitoare. morala împărtăşită de cronicarul nostru. care contravin unor altor obiective. aşa cum cu multă precizie afirmă E. aceeaşi profesie de credinţă ca şi la Ureche. e un iniţiator al reprezentării memorialiste. ci şi în ceea ce priveşte concepţia istorică pe care o împărtăşea şi după care se călăuzea în creaţia sa cronicărească” şi că „în linii mari. Exponenţi ai cronografiei medievale. ci şi oglinda sufletului său îndurerat”. Opera lui e cea mai informată şi cea mai expresivă.cu toată menirea ei informaţională. a împărtăşit providenţialismul şi a considerat marea boierime stimulentul de bază al istoriei. Russev „nu numai icoană a baştinei lui năpăstuite. cronicarul continuă şi dezvoltă concepţiile definitorii ale cronografiei boiereşti a Ţării Moldovei. în primul rând. şi a răului. Ca şi în cazul lui Ureche. a caracteriza eroii. marcând şi prin aceasta apogeul istoriografiei moldoveneşti feudale”. este generat de acele acţiuni omeneşti care contribuie la consolidarea de mai departe a oligarhiei boiereşti şi la promovarea politicii polonofile. După cum vedem. folosite de autorii ei. în înţelegerea lui Costin.METALITERATURĂ • Nr. Ca şi premergătorii săi. După Grigore Ureche firul cronografiei moldoveneşti e preluat de Miron Costin. este o morală de clasă. 1–2 • 2013 e drept spontan – şi în postura de susţinător activ al maselor populare. un tradiţionalist de mare talent. Această studiere însă nu va clinti concluzia de bază a cercetătorului că „Neculce a fost tradiţionalist nu numai în materie de relaţii social-economice din Moldova medievală. letopiseţul său fiind. era şi firesc ca aceşti doi cărturari să reflecte în opera lor o serie de prisme conceptuale comune. şi alţi factori în explicarea istoriei. pentru a reînvia trecutul istoric. „Binele”.. ceea ce implică studierea operei. totuşi cronica nu este străină de anumite procedee artistice. care a extins considerabil în analizele sale noţiunea de cauzalitate şi a admis. Tot prin această prismă trebuiesc văzute şi noţiunile de bine şi de rău atât de caracteristice operei lui cu aspect providenţial-moralizator: bine e tot ce convine. cu uneltele literare. aceiaşi delimitare a binelui. care trebuieşte ocolit de către reprezentanţii clasei dominante. a zugrăvi tablouri evocatoare — 26 — . Tradiţionalist în anumite premise.. el a susţinut menirea etică a cronografiei. „Aşadar. În plan artistic. unde anume interese ale acesteia corespund cu aspiraţiile maselor populare. alături de providenţialism. Sunt momente care caracterizează literatura artistică a timpului. opera lui Grigore Ureche prezentându-se sub pana lui Eugeniu Russev în dimensiunile ei reale.

Timpul. vor căpăta tot mai mult dreptul de cetăţenie în cronografia moldo-slavă” şi că „obolul cronicarilor Macarie.METALITERATURĂ • Nr. „Anume graiul popular. pe consemnarea rigidă a datelor cronologice. dar şi pe cea emotivă. folosite cu pricepere. realitatea şi cuvântul. Naraţiunea la Ureche se înviorează. Ureche cercetătorul vorbeşte ca despre un iniţiator al expresiei transfigurate şi un promotor al publicisticii moldoveneşti. spaţiul. E. Dovadă – cronica lui Gr. ce o îmbogăţeşte cu epitete proaspete şi comparaţii plastice. 1–2 • 2013 ale gloriei străbune şi ipso facto a-l face pe cititor să perceapă istoria Patriei nu numai pe calea raţională. când tonalităţi folclorice. Dacă despre Gr. devine sub pana lui Ureche caracterologică. şi procedeul perspectivei. În toate aceste căutări cronicarul s-a folosit din plin de limba vorbită. când nerv dramatic. ci şi cele artistice. Miron Costin ridică cronografia moldovenească pe o treaptă net superioară. alături de succesiunea riguroasă. tact şi iscusinţă de cronicarul-stilist. cronografia artistică”. limba o îndeplineşte strălucit – prin comoara ei de cuvinte. Eftimie şi Azarie este în această privinţă extrem de substanţial. să-l facă să trăiască trecutul împreună cu eroii naraţiunii cronicăreşti”. Fraza în opera lui capătă când patos romantic. Ureche. să-i prindă în obiectiv static şi rece. Cronografia moldo-slavă mizează în principiu pe relatare. folosind în acest scop naraţiunea cu subiect. Cercetătorul repudiază ca fiind fără temei afirmaţia cum că nu G. care urmează s-o exprime: „Iar după acestea ce cuvânt să le mai arate?”. dar şi să-i încălzească cu propriile trăiri ori să-i înzestreze cu nobile sentimente desprinse din peisajul naturii. fie şi intuitiv. În aceste confruntări meritul fiecărui cronicar e apreciat la justa lui valoare. atât de delicată şi plină de răspundere. consemnate în cronografia moldo-slavă. Începuturile transfigurării artistice. Şi această misiune. care uneori prinde contururile unei mici nuvele. cronicarul Macarie pune faţă în faţă. fusese chemat de Ureche să joace rolul limbii literare. Continuator al lui Gr. metaforele şi ajunge la concluzia că „treptat descrierile cronicăreşti. portretizarea. Ureche. dat fiind că ei au iniţiat la noi. ci Miron Costin ar fi iniţiatorul descrierilor de natură şi ajunge la o teză mai echilibrată că ultimul „. când ritm poetic. — 27 — . notează pe bună dreptate cercetătorul. dar şi să se detaşeze ironic. apoi pe Miron Costin îl apreciază ca pe un cărturar cu reale calităţi de povestitor şi „netăgăduit talent publicistic”. Dar chiar şi aici cuvântul este cântărit în palmă. surprinsă la Azarie. dotate cu amănunte sugestive. comparaţiile. neatinsă de premergătorii săi”. el folosind. ridică această artă pe o treaptă mai superioară. o colorează cu frumoase meditaţii şi trăiri personale. după cum s-a mai spus. Portretizarea. Ureche. Russev urmăreşte cum autorii letopiseţelor moldo-slave se străduiesc să reînvie vremea. îşi găsesc un continuator fidel în persoana lui Grigore Ureche. El ştie să se identifice cu personajele operei sale. oamenii şi obiectele îşi descopăr la el nu numai dimensiunile naturale. Bazându-se pe studiile predecesorilor şi pe propriile observaţii.. monument al graiului moldovenesc din faza iniţială a statornicirii lui ca limbă literară”. prin forme şi expresii plastice. pentru a i se determina forţa de cuprindere şi de convingere. Profund mişcat de fuga dramatică a lui Petru Rareş din ţară..

dar fiecare din ei o considera monovalentă.METALITERATURĂ • Nr. cât şi prin acţiune.”. ca despre o creaţie care a pregătit terenul pentru roman. Călinescu: „. prin stricte individualizări. Disecţia artistică. Corlăteanu studiază limba literară în legătură directă cu expresia letopiseţelor. sentinţe livreşti şi idiomuri. ni se pare cu neputinţă. Russev ne-a demonstrat că publicistica şi memorialistica îşi au rădăcinile în cronografie. naraţiunea lui Costin are deseori un solid suport al dramaticului. în opera lui M. desigur. întreprinsă de Eugeniu Russev ne-a demonstrat necesitatea şi posibilitatea studierii culturii în conexiune cu problemele cronografiei noastre. Coroban găseşte în acelaşi izvor germenii naraţiunii epice.. E. Polivalente sunt şi portretizările din opera lui Ion Neculce. folcloriştii. iar în cea a lui I. reliefate în acţiuni. Ironia neculceană este polivalentă”. portretizări bogate prin cromatica psihologică. Aprecierile făcute de cercetătorul Eugeniu Russev pe marginea cronicilor consti- — 28 — .. personajele sunt angajate în conflicte.. lingviştii ş.. nu corespundea adevărului şi nu putea să-l satisfacă pe E. nu putem totuşi subscrie la afirmaţia lui G. ci şi aspecte din viaţa omului. descrieri ale naturii care ating măiestria pastelului. ba mai mult – inadecvat. Astfel. În felul acesta personajele sunt caracterizate atât prin naraţiune. N. credem. de la sfârşitul domniei Lupului încolo. nu e deloc întâmplător faptul că diferiţi cercetători disting în cadrul letopiseţului ba nuvele. autorul având deosebitul dar de a individualiza şi a tipiza. Calităţile cronicii sunt evident supralicitate. În naraţiunea lui. că tot de aici ar trebui să se inspire mai des în studiile lor istoricii. Fraza lui Neculce e încărcată de sens prin folosirea largă a proverbelor.. Ion Neculce posedă reale calităţi de prozator unanim recunoscute. Cercetătorii au menţionat ironia neculceană în toată diversitatea. ca într-o povestire. Prezenţa acestor elemente nu trebuie să ne predispună la exagerări. scenete. vorbe de duh ale autorului ce se aseamănă cu densitatea maximei. nu vom exagera afirmând că şi alte genuri ori specii ale literaturii îşi trag rădăcinile din cronografie. precum şi referitor la opera lui Neculce. Ureche s-a vorbit despre prezenţa unei naraţiuni cu aspect compoziţional de nuvelă. proverbe în forma lor neaoşă ori parafrazate. ba scenete. elemente picareşti. drame. credem. comparaţii care ţin în centrul lor de gravitate nu numai fenomene naturale. etnografii. 1–2 • 2013 În naraţiunea lui M. caracterizate prin cuvinte şi fapte. Neculce – nuvele închegate. Costin distingem note lirice care se rânduiesc cu unduiri epice.a. credem. dar nici la reticenţe în stare să lipsească literatura noastră de rădăcinile-i seculare. Mai just. La Gr. ceea ce. era să se vorbească în cazul de faţă.Costin cercetătorii au întrevăzut veritabile nuvele. menţionează cercetătorul. Dar. e un adevărat roman. „A caracteriza ironia cronicarului printr-un calificativ univoc. Ceea ce surprinde în aprecierile tuturor cercetătorilor pe marginea cronografiei moldoveneşti e operarea cu o serie de termeni care ţin în genere de literatura cultă. e încălzită de umorul mustos şi ironia multiplană. Condiţionată din punct de vedere epic. De acord cu aceste observaţii subtile. V. zicalelor şi cumulurilor paremiologice. ba drame. material cu potenţe de roman. Russev. prin parafrazări.

Russev şi când apreciază alţi cronicari. scrie E. Neintrând în polemică cu G. Ca istoric. par să nege în genere poeticitatea cronografiei. Russev-istoricul. poate fi explicată prin formaţia intelectuală a savantului. fiind persecutat în calitate de istoric în 1970. dintre afirmaţiile aceluiaşi cercetător lansate în diferite locuri? Nu. cu adevăr s-au scris’’ întrevedem o apreciere cam forţată referitoare la ataşarea autorului cronicii la realitate. dar mai ales pe E. culminare şi deznodământ al acţiunii. Costin care afirmă că el numai la ce .. cum e D. în alt studiu despre Miron Costin: .. 221].. Eugeniu Russev e prin definiţie istoric şi acest fapt îl ţintuieşte. E. şi un veritabil literat.METALITERATURĂ • Nr. Gânduri aparent contradictorii întâlnim la E.Cronicarii.. Din acest motiv el pare să supraliciteze relatările cronicarilor privind importanţa consemnării anuale. Lihaciov în ştiinţa literară rusească ori G. pentru că intenţia propriu-zis artistică le e necunoscută şi fără asta arta nu există’’ [3]. prin adopţie. Costin. Am afirmat că el este prin definiţie istoric. iar istoria – din credibilitate. cu o măiastră înnodare. Studierea ştiinţifică a acestei probleme e însă uneori atât de superficială încât dă mai mult prilej de răspândire a confuziilor decât de o rezolvare echitabilă a ei. Cercetătorul e suficient de pedant în afirmaţii şi exclude orice contradicţie. cronografia nu-şi pierde nicicând funcţia ei primordială – acea informativă. Nu întâmplător. am zice. Ca literat însă Eugeniu Russev nu putea să nu înţeleagă că faptul de viaţă din faţa cronicarului.. Russev vine cu o idee mult mai moderată şi mai deschisă spre suportul artistic al naraţiunilor cronicăreşti: . muncind în continuare şi cu aceeaşi metodologie la cronici.Dotat cu un pronunţat dar scriitoricesc.a fost de faţă’’ scrie. De aici şi respectul lui exagerat faţă de cronicarul M. consemnarea anuală îşi pierde din semnificaţie. sunt admirabili şi dau mari emoţii stilistice şi de reflecţie morală cititorilor rafinaţi. Călinescu în cea română. un prilej de adânci meditaţii pentru cercetătorii literari şi pentru toţi acei care sunt preocupaţi de problemele culturii noastre. dinamizate cu iscusinţă de condeier’’ [2. Diferenţa în apreciere a cercetătorului începe însă să se resimtă. îi sporeşte considerabil credibilitatea şi pledează pentru redarea lui în formă metaforizată.. cam prea rigid de concepţia istorică asupra cronicilor care la acea oră de teroare a istoriei nu putea fi altfel decât una întrucâtva osificată. supus transfigurării artistice. dar. Russev şi M. Aici totul depinde de măiestria artistică a cronicarului. p. 1–2 • 2013 tuie. Altceva că funcţia aceasta cronografia moldovenească o împlineşte datorită aptitudinilor înnăscute şi intuiţiei artistice a promotorilor ei. Somităţi.. Russev. el se transferă cu uşurinţă la Institutului de Limbă şi Literatură... cronicarul creează uneori veritabile nuvele cu un subiect palpitant. susţinătorul cronicilor ca povestiri cronicăreşti. E o contradicţie dintre E. în accepţia lui.S. Artişti în înţelesul exact al cuvântului nu sânt. desfăşurare.. Russev. altfel. ataşare dezminţită de cercetătorul însuşi chiar prin propria apreciere. Cauza. zice criticul român. ceea ce îi şi — 29 — .. În mărturiile lui Miron Costin . Evident că astfel de gânduri îl derutau pe E. . în acest sens. dar şi de nivelul de apreciere a problemei în genere. credem.. Călinescu. eu la ce am fost de faţă scriu’’ şi . Ne vom referi doar la una din părerile acestuia din urmă. el e obligat să aprecieze tendinţa cronicarilor de a se orienta cu sfinţenie asupra faptului de viaţă veritabil. precum s-au tâmplat.Cu toate calităţile ei literare.

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
conferă naraţiunii cronicăreşti reale valori literare” [2, p. 252]. Biruind curajos propriile ezitări şi contradicţii, revizuind cu profund spirit critic tot ce s-a scris la tema dată şi adoptând un mod de gândire şi o formă de expresie pe deplin adecvate acestui gen rarisim, Eugeniu Russev a reuşit să scoată pentru prima dată la lumină un tablou veridic în linii mari al cronografiei noastre. Zicem ,,în linii mari”, fiindcă o barieră totuşi n-a fost învinsă totalmente: comentarea pe ici, pe colo cam doctrinară a lucrărilor ce provine din urmările lecţiei triste a debutului autorului în studiul cronografiei, debut criticat, după cum am văzut, aspru pentru ignorarea, cică, voită a metodologiei marxist-leniniste. Nu a căutat autorul nici mai târziu s-o învingă total, fiindcă a vrut s-o facă să-i servească drept pavăză ideologică a ideilor progresiste şi în noile condiţii din anii ’60-’70 ai secolului al XX-lea, când metodologia marxist-leninistă se declara drept unică metodă de cercetare ştiinţifică, pulverizată de orice influenţă dogmatică prin ataşarea la ,,dezgheţul” hruşciovian, dar în fond rămânând şi în continuare tot de esenţă totalitaristă. Astfel au putut apărea în cărţile lui E. Russev declaraţiile-paravan de tipul ,,Străduindu-se să aplice... metodologia marxist-leninistă şi metodica avansată a ştiinţei sovietice la studierea creaţiei cronicarilor moldoveni...’’ [2, p. 3] despre care autorul însuşi spune că le ,,... foloseşte cu rigurozitate şi consecvenţă”. Şi tot astfel poate fi explicată apariţia paragrafului Cronografia în aprecierea istoriografiei marxist-leniniste [2, p. 5-20] din cartea Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII, căci, comentează autorul, ,, numai o atare cercetare multilaterală poate să determine aprecierea creaţiei cronicăreşti la justa ei valoare...’’ [2, p. 20]. Azi acest scut, care onorează autorul pentru abilitatea lui de a găsi modalităţile-paravan de a spune, în condiţiile deosebit de grele ale totalitarismului, adevărul ştiinţific, dar care dezonorează întrucâtva opera, se cuvine supus unei serioase redactări la o eventuală editare a lucrărilor. Făcând însă operaţia în cauză, se cuvine, credem, să supunem cronografia analizei şi prin prisma unui alt curent literar. Acesta pare a fi barocul care, prin aplecarea lui spre grandilocvenţă şi fervoare, prin predispunere spre metafore cutezante şi un stil al redării preponderent în clar-obscur, pare a avea multe puncte comune cu povestirile cronicăreşti ce ţinteau să se rupă de relatarea excesiv terestră. Cum însă un alt Russev, care ar putea face acest lucru, nu mai avem, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-l aşteptăm cu răbdare să apară sau, imaginar, să încercăm să ajustăm ideile lui despre cronografie la acest curent, presupus de noi mai acceptabil, ceea ce nu e deloc uşor, dar altă posibilitate de a rezolva problema pur şi simplu nu o vedem. Cel puţin la ora actuală.
Note: 1. Valeriu Pasat, R.S.S. Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), Chişinău, 2011. 2. Eugen Russev, Arta narativă a cronicarilor moldoveni. În: Slova cronicărească – ecoul bătrânei Moldove. Chişinău: Cartea Moldovenească, 1974. 3. George Călinescu, Începerea lucrărilor. În: „Contemporanul”, 1960, 4 martie.

— 30 —

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău

ALEXANDRU BURLACU

EST-ETICa luI VaSIlE RomaNCIuC
AbSTraCT This article is an attempt to approach Vasile Romanciuc’s poetry in the context of the time. The author follows the development of images system, poetic self-identity crisis both to and after the collapse of the Soviet empire. For the Eastern Area writer of the 60s rural poetry/prose is, in its inherent conservatism, an expression of its disharmony with the regime, of an innocent „dissidence”. Namely the ethics of the peasant, shaped over hundreds of years, becomes a way of protest in the totalitarian regime, an East-ethics of a poet less committed to the system. Such East-ethics in the total Soviet deficit looms a beginning of controversy, a beginning of a revolt in the dialogue between official literature and intimate literature. The poets of the 70s were not subversive. Their orientation towards other values than ​​ those trumpeted by ideology and Soviet propaganda remains subversive. Among „the disabled of the ideological front”, V. Romanciuc is the most remote and most talented poet of the „third eye” generation. Keywords: Vasile Romanciuc, East-ethics, poet of the 60s, Soviet propaganda, „third eye” generation.

G

eneraţia „ochiului al treilea” vine în literatură pe un timp foarte nefavorabil creaţiei, când ochiul acerb al cenzurii devenise hipervigilent. Şaizeciştii basarabeni, chiar dacă nu se arătaseră periculoşi, rămâneau incomozi pentru că „se uitau peste Prut”. Leonid Brejnev, succesorul lui Nikita Hruşciov, după ce luase puterea în mâini, „strânge şurubul” şi reinstaurează „glaciaţia neostalinistă”. Evenimentele din Cehoslovacia în primăvara lui 1968 au speriat rău de tot regimul totalitar accelerând, de fapt, îngheţul, daca e să folosim o expresie consacrată, a „dezgheţului hruşciovian”. La Moscova aceste semne se resimt în toate formele vieţii spirituale, dar mai cu seamă în schimbarea atitudinii înalţilor diriguitori faţă de „poezia de estradă” a unui Andrei Voznesenski sau Evgheni Evtuşenko, faţă de revista „Novîi Mir” a lui Aleksandr Tvardovski. Simptomatice se arată discuţiile zgomotoase şi scandalul cu Andrei Sineavski. Cei mai cunoscuţi şaizecişti ruşi, care nu erau „cuminţi” şi „ascultători”, cad în dizgraţie, sunt ignoraţi discreditându-se sau ostracizându-se, în ultimă instanţă, personalităţi

— 31 —

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
emblematice ale aşa-zisului „dezgheţ”. În pofida intemperiilor politice, dintre aceştia nu chiar cu toţii s-au manifestat ca nişte oportunişti şi odată cu schimbarea vânturilor politice ia amploare, după „cortina de fier”, literatura disidentă, un fenomen aproape nesperat sau neştiut pe plaiul mioritic. La marginea imperiului, repercusiunile campaniilor de la Moscova se resimt cu întârziere pentru că după „Numele tău” (1968) de Grigore Vieru şi „Sunt verb” (1968) de Liviu Damian, volume cu câteva texte subversive, mai apar în inerţia „dezgheţului” „Aripi pentru Manole” (1969) de Gheorghe Vodă, „Firul Ariadnei” (1970) de Anatol Ciocanu, „Melodica” (1971) de Dumitru Matcovschi, de fapt, o rescriere a „Descântecelor de alb şi negru” (1969), arestate, se încheie, vorba lui Em. Galaicu-Păun, „primăvara pragheză” a literaturii române din Basarabia. Volumul „Săgeţi” (1972) de Petru Cărare, retras din vânzare, marchează deja ofensiva în forţă a cenzurii, iniţiată cu un atac declanşat de un Ivan Bodiul (şi nu de un oarecare Tăbăcaru) împotriva lui Ion Druţă pentru, greu de crezut, nişte grămezi de păpuşoi de la Pământeni din „Povara bunătăţii noastre”. Cenzura a început deratizarea „ţistarilor”, o sugestie a foametei, din poezia şaizeciştilor, care, în opinia oficialităţilor, s-au compromis, dar care până la urmă, e adevărat, s-au cuminţit. Un exemplu strălucit e destinul lui Liviu Damian. După „Sunt verb” şi „Dar mai întâi..”, poetul s-a făcut mai înţelept, mai cu judecată, avansând în nomenclatura regimului, greu de crezut, cu un tată supus represaliilor şi exilat în Siberia. Întâmplător sau nu, lui Liviu Damian sau Petru Zadnipru, bine văzuţi la „palat”, şaptezeciştii, cu rare excepţii, le-au consacrat poeme. A devenit limpede un lucru: partidul e interesat de tinerii născuţi şi educaţi în regimul totalitar. Iată de ce el contează pe o altă, pe o nouă generaţie, mai docilă, care, cu manuscrise zăcând în sertarele editurii de stat, urma să formeze o generaţie mai cooperantă, cu un alt comportament care să nu supere securitatea. În 1972 c.c. al p.c.u.s adoptă hotărârea despre „tineretul de creaţie” şi peste puţin timp apar, în colecţia „Debut”, „Neîmpăcatul meşter” de Iulian Filip, „Naiul ploii” de Ludmila Sobieţchi şi „Genealogie” de Vasile Romanciuc, urmate de „Zestre” de Marcela Benea, „Piaţa Diolei” de Leonida Lari şi apoi „Ochiul al treilea” de Nicolae Dabija, fiecare plachetă, însoţită de o mică prefaţă, purta girul „oamenilor de încredere” în lumea „responsabilă” a sistemului. Nu e vorba de anumite relaţii dintre „părinţi” sau „protectori spirituali” şi „copii cuminţi şi legitimi”, cum înclina să creadă cititorul neiniţiat, ci mai degrabă, de o diversiune a partidului în dirijarea muncii de creaţie. Rezumând torturile şi supliciile debutanţilor din anii ’70, astăzi ne dăm bine seama că diversiunea cu noua generaţie a reuşit. Toate acestea constituie un alt subiect la care am putea reveni mai pe îndelete, dar nu putem trece peste un lucru curios, insolit pentru sistem: chiar dacă e criticat în „Tinerimea Moldovei” de un ideolog ca Petru Lucinschi, pentru o poezioară inocentă, Vasile Romanciuc debutează editorial cântând cântece de slavă: „Viaţa mea și-a mea cântare Pentru tine zămislită, Ţi le-mbrac ca o coroană Peste fruntea ta trudită.

— 32 —

a unei inocente „disidenţe”. de aici şi viziunea panteistă. în conservatorismul ei inerent. contopirea eului cu elementele lumii înconjurătoare sau imaginea lumii ca un rai pe pământ. după cum observa Mihail Dolgan în prefaţa „Genealogiei”. spiritualităţii şi sensibilităţii ţăranului. o cutumă consfinţită de practica scriitorului sovietic... Nu cumva ca vre-o bucată Din pământul ţării mele Să rămână necântată. ci mai degrabă pentru toţi şaizeciştii. al psihologiei... în inerţia „războiului rece”.Dar e de-ajuns s-adie/ un cântec din câmpie. în lectura şaptezeciştilor.. până la un punct. Urc în spic. căci simbolistica poeţilor s-a clişeizat. care poartă pe aripi/ nemărginirile universului!// . m-afund în brazdă.” („Odă pământului”). cu un impact puternic mai cu seamă asupra neomoderniştilor anilor ’60-’70 ai secolului trecut. o odă pământului şi nu partidului./ încerc haina/ unor metamorfoze exagerate:/ – Sunt un vulcan/ din care izbucneşte lumina vremii!/ – În mine freamătă un copac.. Cu alte cuvinte. a luptei împotriva prosternării în faţa Occidentului. Toate cântecele-n mine Se încep de la pământ.METALITERATURĂ • Nr./ ca să încep/ adevărata mea biografie:/ „Eu sunt/ un simplu fecior de ţăran. eul poetic.. Plasată în fruntea volumului. prefigurând raiul pe pământ. Într-o criză a identităţii sale. care se regăseşte în biografia şi istoria „pământului îndurerat de atâta rod” (Grigore Vieru). E o revelaţie a eului poetic./ pe care cresc/ fructele nemuririi!/ – Sunt zeul. Romanciuc e un „poet fidel genealogiei sale” (Andrei Ţurcanu). ce iubesc/ străbunul meu pământ/ moldovenesc” („Regăsire”). Vasile Romanciuc debuta cuminte ca un şaizecist — 33 — . cu precizarea că „maximalismul” etic al acestora. Simt pământul ca un sânge Răsfirându-mi-se-n vine. 1–2 • 2013 Bunătate. nu are ardenţa verbului. Pentru scriitorul şaizecist din spaţiul estic poezia/proza rurală rămâne. Dar mai întâi de toate. Etica ţăranului e. oda are statut de „ars poetica”. un obicei nou şi categoric obligatoriu pentru începutul oricărei plachete de versuri. în contrasens cu etica hegemonului pus pe construcţia comunismului şi a„omului nou”.. Temele şi motivele sunt comune nu numai pentru toţi debutanţii anilor şaptezeci./ influenţat de poeţii ultramoderni. E un imperativ ardent în afirmarea „omului nou”. expresia unei dizarmonii cu regimul. .Când dorit de vraja strunii Zice sufletu-mi să cânt. un simplu fecior de ţăran cu nostalgii de dezrădăcinat. o lume ca un paradis în descendenţa „poemelor luminii” ale lui Lucian Blaga. dărnicie – Dacă-și fac sălaș în mine. ni se confesează fără echivoc: „Uneori.

— 34 — . dar şi cel mai talentat. „Genealogie” transmitea o etică a convenţiilor pure./ de jur-împrejur/ ziuă se face. cu mare audienţă în aşa-zisa „perioadă a stagnării” (cântece savurate cu mare drag de „invalizii frontului ideologic”). devine o modalitate de protest în regimul totalitar. ţara. 1–2 • 2013 întârziat. cu clasa muncitoare din poezia lui Emilian Bucov (un exponent al poeziei proletare.. nici tu „patrie nemărginită”. repet. Volumele. din colecţia „Debut”. „patriei nemărginite” i se contrapune „neasemuita baştină”. măreţiei imperiale.METALITERATURĂ • Nr. ideea salvatoare a patriei mici. spre exemplu. o est-etică a poetului mai puţin devotat sistemului. prefigurează un început de polemică (în surdină). Vasile Romanciuc e unul dintre puţinii care nu a scris la comandă şi. între şaptezecişti. unde. citită cu lupa. un tribun astăzi bine uitat. „Omul nou”. Romanciuc. un etnografism ţărănesc. Şi unii şi alţii cântă patria. cu ideologia hegemonului. Este un text transparent cu care se deschide ciclul „Romanţă pentru tine”. ajuns în poezia timpului un sfântuleţ. e cel care îl munceşte din greu ca să aibă ce mânca.). Această etică se pliază într-un fel de umilinţă. Şaptezeciştii vin din poezia şaizeciştilor.” de Grigore Vieru. Dacă ţara în anii ’60 are un sens de opoziţie cu ţara – „Patria Sovietică” din poezia anilor ’50./ munţii. o modalitate foarte sigură de a se sustrage lumii reale. plugarul/ţăranul avea o nuanţă polemică. între care se remarcă V. în „Citirea proverbelor”. şi alta nu mai puţin comodă e tentaţia esteticului (dar fără ermetismul incomprehensiv al lui Leonid Dimov. al „optimismului istoric”). cel mai retras./ pe unde treci. o etică a convenţiilor pure. În acest sens. pun în evidenţă două căi de a fugi de realitate într-o utopie adolescentină şi inocentă.// De la paşii tăi. să creeze iluzia că trăim în cea mai bună lume posibilă../ ca-ntr-o poveste. Este adevărat. Desigur.. muntele şi marea trimit direct la patria noastră – România. cel puţin. Est-etica aceasta. romanţele sunt deocamdată nişte exagerări poetice într-o literatură de cazarmă. de altfel. lipsite de conţinut. Odele. un univers paradiziac. infiltrat în „Mamă. Dabija). apoi pentru mai mulţi şaptezecişti ţara devine un poetism uşor aluziv sau evaziv. Ele încercau să dea imaginea lumii ca eternă primăvară. predicând în deşert. o dimensiune fundamentală a literaturii rurale. tu eşti patria mea. raportată la deficitul sovietic total. nu e numai cel mai puţin zgomotos. câte o poezie se arată mai evazivă: „Mamă. Dar anume etica ţăranului. în viziunea lui Andrei Ţurcanu. al grupului oniric) cu libertatea pur poetică în fantezie şi cu fantezie („Piaţa Diolei” de L. în linii mari. Oricum. la a doua carte. o etică în spiritul cântecelor lui Vladimir Vâsoţki. În poezia anilor ’60. Lari sau „Ochiul al treilea” de N. departe de noi gândul că şaptezeciştii au fost nişte poeţi subversivi. în ţara cea mai fericită. că el. care mai mult n-are decât are o încărcătură precisă. o icoană de închinat./ izvoarele/ prind/ a lumina” (Chiar și soarele. retardat în maximalismul etic al acestora. mult prea mult la modă pe timpul realismului socialist. nici tu caracter subversiv. subversivă se face orientarea lor către alte valori decât cele trâmbiţate de ideologia şi propaganda sovietică. robul pământului. exaltând figura plugarului idilic../ codrii. o formă de revoltă în dialogul dintre literatura oficială şi literatura vieţii private. cristalizată de-a lungul sutelor de ani. O cale „salvatoare” sunt clişeele comode la care apelează tradiţionaliştii.. pe ici-acolo. Ceea ce nu văd sau nu vor să vadă poeţii e că ţăranul rămâne totalmente aservit. un concept abstract.

/ nici de învăţători../ Întâi şi-ntâi – cuvântul despre ţară. şi despre iubire. o poezie exemplară pentru manualele sovietice./ nici de oricare alţi oameni/ n-am ascultat aşa/ cum — 35 — . despre care un poet de curte intona la modul serios: „Eu îmi iubesc partidul/ Şi mă mândresc cu el. Peste tot e bucurie. adolescentină. ce altă frumuseţe/ Ai mai putea pe lume să-ţi prezici./ Întâi şi-ntâi – cuvântul despre casă:/ Chiar şi-n străini – străin ea nu te lasă. 1–2 • 2013 un pretins arheu naţional e tratat ca fiind în supunerea totală a partidului./ Curat şi simplu. Gheorghe Vodă. chimirul şi trişca.. Aproape că nu e un text în placheta de debut în care să nu dai de inocenţe ca acestea. aluziile şi sugestiile „în faţa ochiului de vasilisc” – uşor subversive./ În suflet el îmi toarnă/ Voinţă de oţel”. ceea ce e un neadevăr cras. Dumitru Matcovschi. fără-nfloritură – / Rostit de suflet. nici de părinţi. de care/ Cu gândul şi cu sufletul te legi?// Ce alt meleag. dar el nici nu are nevoie să gândească. De acum încolo mai multe scrieri prudente pot fi lecturate în regim aluziv. te miri de cum a „trecut”: „Stau ca un condamnat/ în faţa ochiului de vasilisc/ al obiectivului. Ion Vatamanu.// Probabil. pentru fericirea lui gândeşte partidul. nici de şefi. nu spoit de gură. dar câte o poezie pare mai evazivă. Iată un poem care./ Întâi şi-ntâi – cuvânt despre părinte. citit în contextul ciclului „Lecţie pentru suflet”. Cartea se deschide cu interogaţii declarative. Accentele se deplasează de pe o etică a convenţiilor pure pe o etică organică. din întunecata „lumină” a lui Lupan. Poetul are o bună ştiinţă a construirii volumului care se încheie strategic cu „Întâi şi-ntâi” ce a pus în pericol (de la Ion Ciocanu citire) nu numai destinul cărţii: „Cuvântul.METALITERATURĂ • Nr. veselie şi cânt. Vieru. despre dragostea de plai în maniera lui Gr./ Şi despre limbă. ar trece peste codul moral al „omului nou”: „Iar încă despre toate celelalte/ Am mai putea vorbi şi după moarte”. în opinia supraveghetorilor vigilenţi. ce alt pământ de soare/ Ai mai putea pe lume să-ţi alegi. pe care-ai vrea să-l spui/ Se cere-a fi spus la timpul lui. imago mundi având acelaşi fundal luminos. volumul care îl reprezintă onorabil. gândeşte la altceva. într-un limbaj tranzitiv. Se pare că ţăranul dacă nu cântă./ Ce-şi cată loc în inimă la tine. iar inima poetului e numai „zvâcnet de vioară şi simfonii de plug”. e într-un fel de sărbătoare eternă. Este adevărat: şi în noul volum Romanciuc rămâne „un poet solar”. Şi o poantă care. tot aşa cum fals e că acelaşi ţăran. de regulă frumos şi festiv. cu stele mai senine./ Şi nu despre orice şi orişicine. iar pe urmele lor şi de şaptezecişti./ Decât norocul de-a trăi aici?// Ce alt izvor. se produce o schimbare la faţă a poeziei lui Romanciuc./ Decât această-aleasă tinereţe. rudă dreaptă cu ţăranul sămănătorist. intra cu inima curată în colhoz. „Eterna primăvară”. Plugarul din „Genealogie”./ De-ar fi să-l spui a orişicâta oară. sortit luminii. Odată cu „Citirea proverbelor” (1979)./ Decât acest meleag./ Ai fi putut pe lume ca să ai./ De tot ce-avem mai drag în amintire”. ţărănească atât de intens poetizată nu numai de Grigore Vieru./ Decât acest străbun picior de plai?” („Neasemuită baştină”)./ Decât acest pământ frumos. coincide cu eterna primăvară a comunismului. deci. îi lipsesc doar hainele albe./ Semănător de obiceiuri sfinte. probabil menită să adoarmă vigilenţa cenzurii: „Ce alt noroc. dar lupta cu „omniprezenta cenzură” (Vladimir Beşleagă) e pierdută.

a făcut din „omul nou” un „balaur cu şapte capete”. zice. total nefirească./ Ca-ntr-o biserică/ intru-n cuvânt. dar fundamental inedită rămâne pledoaria eului poetic pentru preceptele intime ale spiritului. în teroarea existenţială. înşelând aşteptările oricărui optzecist care crede că cine nu poate scrie poezie pură face etică pură./ încercând să mă adun la loc/ din aşchiile statuii/ care am fost eu” („Atenţiune!”)./ O lume amărâtă trece pe lângă el/ prefăcându-se că nu-l vede. în faţa procesului globalizator. Poetul îmbracă haina de tribun. Ochiul sufletului. al legilor nescrise ale pământului./ De aici. trist şi înlăcrimat. ca locaş al fiinţei. În lumea fictivă a poeziei lui Romanciuc mai dăm de martiri la modă. să surprindă esenţa tranziţiei în natura unui homo sovieticus polarizat în parvenit şi ratat.// Atenţiune. cum e datina din bătrâni. patriarhale. nimeni nu mai are nevoie de cuvântul şi sufletul lui. vrând-nevrând. deocamdată. Lumea. nimeni nu-i zice:/ ochiule. În circumstanţele social-politice noi. nimeni nu mai are nevoie de ea: „Rătăceşte.// Bărbia mai sus./ şi tresar. trist şi înlăcrimat. Democraţia. Cuvântul. personajul poetic se vede transfigurat totuşi într-o „statuie”. ochiul ini- — 36 — . Într-o dispută literară. un simbol al luminii spirituale./ Nimeni. într-o dezolanţă comună chiar şi „Sahara noastră/ e în sufletul nostru”./ Bărbia mai sus. Reflexul literar al acestui deziderat e copleşitor tocmai în „Olimpul de plastic”. contrafăcute. Ochiul rămâne o metaforă obsesivă. nimeni nu-l întreabă:/ ochiule.// Rătăceşte. iar est-etica lumii de odinioară îşi pierde./ Nu clipesc. acesta încearcă a se întregi într-o figură monumentală („din aşchiile statuii/ care am fost eu”). elementul biografic obţine tot mai mare pondere în structura eului poetic pentru că prin forţă magică „toate întâmplările se prefac în cuvinte”: „Locaşuri sfinte/ ne sunt cuvintele. grăbit. în pofida aşteptărilor. într-o lume răsturnată. firea naturală. totul degradează. societatea. o expresie inspirată de realităţile forţate. un ochi prin oraş. se pare. Poezia are semne egocentriste. ci ale sufletului pierdut şi rătăcit. zice. eul poetic va încerca mai multe măşti. iar sugestiile ochiului nu mai sunt cele ale vasiliscului sau ale unui Big Brothers. După ’90 încoace şi imaginea lumii şi statutul eului poetic vor suferi metamorfozări substanţiale./ de parcă ar fi comandat „Foc!”/ şi fac ochii roată. Tot universul. dezumanizată. elita politică. un ochi prin oraş” („Un ochi”). ipostază neobişnuită. Iată de ce. viaţa se află în declin total. elogiul normelor biblice. se bulversează valorile sacre. zice./ Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd. ce mult îmi lipseşti!/ Orbii nu vor să mai vadă. altădată văzută ca un paradis. Dar./ Lumea se teme de ochiul acesta/ care mai ştie ce-i plânsul:/ i-ar putea schimba punctul de vedere/ asupra propriei sale orbiri. 1–2 • 2013 ascult de fotograf. sufletul. în criza identităţii sale. vrei să fii al meu?/ Nimeni. orice sens.// Nu clipi. va reveni cu insistenţă. un demers între formule etice şi estetice. în viziunea apocaliptică a poetului se artificializează. acum e concepută ca un teatru şi cel mai frecvent – ca un infern. de cosmonauţi şi alţi idoli sovietici. apoteoza inerentă a habitatului sovietic./ până la tatăl meu/ care este-n pământ” („Cuvintele”).METALITERATURĂ • Nr. Din păcate./ Zâmbesc. zice. fenomenul va fi calificat de Andrei Ţurcanu drept „litanii pentru valorile simple ale vieţii”.// Zâmbeşte. de care. căutând cu deznădejde. ajung cu sufletul/ până la Tatăl nostru/ carele este în ceruri.

În pofida modernizării sistemului imagistic. Alteori poetul are revelaţia că s-ar afla în ipostaza de cuc artificial. între dinţi rotaţi” („Orologiu”). Floare de noroc.// Lumea asta e pe dos!” („Câini şi oase”) – după ’90 încoace e tot mai persistentă. Luminaţi de-un mac.METALITERATURĂ • Nr. Viziunea unei lumi răsturnate – „Un câine bătrân reumatic.// Din stea/ Mi se strecoară-n trup/ Fiori/ Ca dintr-un ochi de lup” („Ochiul de gheaţă”). Te iubesc de-un veac”. eul poetic se metamorfozează mecanic într-un papagal (cu stăpân de ieri. Sau memorabila: „Busuioc la naștere. „purtătorul de cuvânt al tăcerii”. un semn că poetul. cu-cu. Floare de tristeţe. a elaborării lui deliberate. iar în acest regim lumea se transformă şi ea într-un mecanism. nu mai poate rămânea o statuie. Cu precădere în poezia gnomică. Ceasul cu cuc e. Romanciuc e în elementul său: „Partea leului/ este/ întregul” („Partea leului”) sau: „Prut – / trup/ rupt” („Temă (teamă) basarabeană”). viaţă/ între roţi dinţate./ strigăm sau cântăm cu-cu de câte ori e nevoie/ şi dispărem/ până la următoarea oră exactă.. ceasul de-apoi al operei în care nu va „mai bate nicio oră” (Tudor Arghezi). cucii în orologii –/ rolul nostru e neînsemnat:/ la vremea cuvenită. dar culmea! – cu stăpân de ieri. demne de clarviziuni ca acestea: „Ne privim tăcuţi./ Cu-cu. „Note de provincial” (1991) e un titlu de carte pentru proza rurală sau cea de călătorii. Busuioc la moarte. în ultimă instanţă. Primul volum în grafie latină cuprinde ce are mai de preţ „Citirea proverbelor”. Doamne../ scoatem capul prin uşiţa/ demodatului măsurător de clipe./ Un ochi sticlos/ Citeşte/ Ce mi-i scris pe os. cu nou dresor)./ se plânge/ că-l rod oasele. cum încape Între două fire Mici de busuioc!” Puse pe muzică. („Luminaţi de-un mac”). Viaţa noastră toată. versurile s-au folclorizat înregistrând câteva variante. — 37 — . rămân emblematice poeziile antologice de un rafinament nebănuit. e antrenată în mişcarea circulară a unui orologiu. că e o piesă angrenată în sistemul unei existenţe mecanizate:„Suntem montaţi/ în Marele Timp precum/ cucii. 1–2 • 2013 mii e timorat de „ochiul de gheaţă” al timpului implacabil: „E ger în cer. mai puţin inspirat pentru o selecţie de poezie. „Papagalii din colivie” (Andrei Ţurcanu) îşi găsesc în poezia angajată un nou dresor. Te cunosc de-o zi.

acesta se face surd şi orb./ omul nou.”. soare”)./ având certitudinea că se transformă/ în/ omul nou. tristă de tot/ e povestea aceasta:/ dacă scapă de sabie –/ de jug. Provincialul de cândva. în derivă. Cad măştile omului nou./ omul nou.METALITERATURĂ • Nr. Uneori poemul nu e decât un colaj de citate cu sensuri răsturnate: „Din vorbe dulci adesea/ ne facem scut. balaur cu şapte capete. Volumele „Din tată-n fiu”(1984) şi „Ce am pe suflet”(1988) nu sunt altceva decât o recitire şi rescriere a proverbelor: „Se zice că tăcerea-i de aur. de noi. tristă. în şoaptă rostit. se duce pe apa sâmbetei.// Mai aminteşte-ţi./ omul nou. „Olimpul de plastic”(2007) e pentru Vasile Romanciuc cam ceea ce a fost „Aproape” pentru Grigore Vieru. e noapte şi văzduhul/ E îndulcit de floarea de salcâm. caracudă rapace: „Pe Olimpul de plastic./ Când razele-i se-ating de caldarâm” („E linişte./ şi-a tocit lama tăind/ capete nesupuse. E noapte”)../ piticii sub limbă asudă./ Mai surzi decât surzii/ sunt cei care nu vor să audă. balaurul „se dă de şapte ori peste cap/ (peste./ nu mai scapă/ capul plecat./ Pur şi simplu. În „Tabla înmulţirii cu şapte”./ Mai orbi decât orbii/ sunt cei care să vadă nu vor” („Olimpul de plastic”). Cad măştile şi de pe speţa nouă/ veche de homo politicus.. sau: „Râul în care se scaldă străinul/ peste noapte/ s-ar transforma/ în graniţă” („Temă (teamă) basarabeană”). sus. devine olimpian. E cea mai bună carte în creaţia sa de după ’90. El îşi înnoieşte măştile./ Sufletului nostru i-i dor/ să se spele c-un limpede nor. Ca valoare estetică./ pân-a ajunge la el./ Cine n-are ochi/ e bine văzut. ploaie. Limbajul e al unui neomodernist clasicizat./ nu mai scapă. în care lumea pe dos revine şi în poezia pentru copii: „Aţi fost vreodată în Canelumea?/ Sunt curios. seducător”./ omul nou. Romanciuc rescrie citate şi maxime pe diferite teme: „Capul plecat/ sabia nu-l taie – / ci nu pentru că l-ar ierta./ Cine n-are carte/ are parte.// Ah./ Alba-nalba/ o face pe crinul./ Doar luna dacă tulbură tăcerea./ Mai orbi decât orbii/ sunt cei care să vadă nu vor../ Mai surzi decât surzii/ sunt cei care nu vor să audă./ Dar cine ne va ierta/ pentru o mult prea lungă tăcere?/ Dacă până şi cuvântul../ Canelumea e ţara în care/ toate se-ntâmplă pe dos” („Canelumea”). alteori lunecă într-o simplă pastişă: „E linişte. se contemplă în oglinzi../ Dreptatea/ la fundul mării/ umblă cu submarinul”. 1–2 • 2013 În „Recitirea proverbelor” (2007) imaginea lumii pe dos revine obsesiv şi devine fundamentală. La citirea şi recitirea proverbelor. „Îndoiala de sine”(1997). În miniaturi câteodată e superb: „În clipa de tristeţe şi singurătate/ Şi piatra de pe suflet mi-ajunge de cetate./ Cine merge-n genunchi/ ajunge departe../ omul nou.. Mitul omului nou. Nimeni nu mai vrea să fie om nou./ Întrece uraniul în putere” („Tăcerea”). „Recitirea proverbelor”(2007)./ la capul plecat.” („Capul plecat”). sau: „Ce cucereşte un cântec/ o-ntreagă armată/ nu cucereşte” („Răsai. prefac în legi/ toate neroziile lor. coadă de topor./ omul nou”../ mai treci de ne udă. — 38 — . cel care se destăinuia – „mi-ar fi plăcut să fiu un cuvânt” – se vede acum un „arhaism” care „îşi contemplă ridurile/ în oglindă:/ „Cine ar mai crede acum/ că fost-am şi eu odată/ neologism fercheş. capete). Cam aceasta e materia poetică şi în volumele „Un timp fără nume”(1996)./ Acolo.

cu timpul. avem noroc:/ legile naturii/ nu sunt votate în parlament”. deocamdată. se pare. Cântecul adolescentin din „genealogie” e înlocuit de cântecul de paiaţă la vârsta înţelepciunii. Oricum. hopuros şi că „deocamdată. un Pygmalion al cuvintelor nescrise. „diavolul suflă-n giruete ./ spre Rai nu duce niciun drum”.METALITERATURĂ • Nr. într-o „ţară roditoare de secetă”. scrie şi rescrie pentru că. lumea e un circ./ scoţi minciuna cea mare” („Circ”). noi „trăim într-o matrioşcă/ întoarsă pe dos:/ din minciuna cea mică. — 39 — .-i rezerva secretă-a Saharei – deșertăciunea hrănește deșertul. viaţa e o clepsidră cu vise. Visul cel mai frumos e o bătaie de-aripă. cu conştiinţa că „locuim pe-un sloi de gheaţă –/ miniţară plutitoare”. poetul. nu şi-a scris cartea cea mai frumoasă. Cade cortina. o rezervă secretă a Saharei: „Visele-nchise-n clepsidră. Un videoclip de o clipă. o deznădejde ontologică. 1–2 • 2013 Nu arareori. într-un registru minor. în drum lung. se prefac în nisip. Se-ncheie concertul” („Clepsidra cu vise”). E tot ce a rămas din „optimismul istoric”. Viaţa noastră-i. În lung-prea-lunga tranziţie chiar şi „împăratul e-un clovn”..„o inimă se aude/ ca o bombă cu ceas”..

/ influenţat de poeţii ultramoderni. although not spectacular. Mihail Dolgan nota: „Principala sursă de inspiraţie a poeziei lui Vasile Romanciuc o constituie dragostea neţărmurită faţă de ţară. ramul. intitulat simptomatic şi programatic Genealogie (1974)./ ca să încep adevărata mea biografie: „Eu sunt/ un simplu fecior de ţăran. published in the 2000s. redefining./ trec anotimpuri” (Anotimpurile din suflet)... 1–2 • 2013 Universitatea de Stat din Tiraspol GRIGORE CHIPER VaSIlE RomaNCIuC îNTrE SpIrITul modErN ŞI aNgajarEa TradIţIEI AbSTraCT Vasile Romanciuc’s poetry follows the traditional and committed manner . Titlurile de poeme (Odă pământului. haiku. the world as a stage.. 3]. Această asumare poate fi interpretată ca lipsă totală de preţiozitate. 8]. Now the emphasis is slowly changing: poetry is crossed by ironical accents and dark tones. străbătut de o problematică exterioară. Zic Limba noastră. filtrate romantic: „Prin inimă-mi. personală şi naţională. se Î — 40 — .) denotă ataşament tematicii restrictive a timpului: graiul.Dar e deajuns s-adie/ un cântec din câmpie../ Că norul. mama.. Poetul îşi asumă formula tradiţională în mod tranşant: „Uneori. allegorism. p.METALITERATURĂ • Nr. bătătorită./ încerc haina/ unor metamorfoze exagerate/ (. when there comes a change of timbre and register.)/. attitude.. sus.. În Citirea proverbelor (1979) se realizează turnura de la un descriptivism molcom.mostly typical for Soviet-era – the same as in the debut volume (1974) until the early 90s. spre interogaţia care sparge desenul peisagistic: „Întrebă-te cu ce-ai fost rău/ Ori: care rău te ispiteşte. Rod etc. Trec ploi peste casa-mi. ce iubesc/ străbunul meu pământ/ moldovenesc” (Regăsire). p. questioning. quartering topic. Keywords: traditionalism. All these will be found in his latest books. Scrisoare la baștină. „e îmbrăţişat crezul pillatinian că «pe cerul clasic nimic nu a murit»” [2. Sufletul invocat frecvent reprezintă oglinda acestei tematici contingente. de inaderenţă la căutările moderniste sau. cum afirmă Mihai Cimpoi./ aşa ca pe pământ. faţă de Moldova. n prefaţa volumului de debut. faţă de glia strămoşească” [1. dragoste devenită măsură de rezistenţă etică.

nu au fost cele scontate” [5./ se plânge/ că-l rod oasele. p. 1–2 • 2013 răzgândeşte/ Să ploaie pe ogorul tău” (p. se întrevăd tot mai multe trăsături de ironie accentuată. vom muri pentru patrie/ . „Viziunea tradiţionalistă. În această perioadă bulversată./ Când treci cu secera în mână/ Prin lanul semănat de altul” (p. Într-o cronică din 1992. Marele Pustiu Invizibil (2001)). Vicisitudinile social-politice ale tranziţiei îi depăşesc imaginaţia şi îi marchează poezia. 209]. când numeroşi autori au epuizat aria. remarca Andrei Ţurcanu. paralel cu tonul său cunoscut. p. remarcă Arcadie Suceveanu. sărăcia va rodi bine/ şi anul acesta. alfabet. este traversată de expresia oximoronică. Ce am pe suflet (1988)) rămâne fidel sieşi. cuprinde o realitate spirituală mai largă. de om măsurat. este surprinsă acum în datele ei reprobabile. materia poemelor sale se îmbibă de miasmele insurmontabile ale timpului. În cărţile ulterioare. Universul întors şi teatralitatea sunt spaţiile tematice în care poetul se întreţine mult. Astfel. constant. ci se dovedeşte un poet modern prin radicalizarea şi prozaizarea discursului său./ dacă trebuie. plouă. 9).METALITERATURĂ • Nr. rimată şi ritmată. 135]. căci lozincile revendicate reprezentau domeniul său de creaţie dintotdeauna.// Lumea asta e pe dos” (Câini și oase). Vasile Gârneţ scria: „De-a lungul anilor. de blajin. Îndoiala de sine (1997). Poetul însă nu ajunge să denudeze realitatea./ dar ce ne pasă nouă? Miniştrii/ ţin cuvântări şi ne îmbărbătează. atunci când se produce..Să simţi de la întâia clipă/ Cum te sfidează tot înaltul. de stările antitetice. după o reţetă optzecistă sau alta. Eul artistic variază discursul între două atitudini: colectivă şi impersonală. cu puţine excepţii. Un expresionism disperat se furişează în imaginile sale copleşite de realitate. plouă). Realitatea e subordonată totdeauna metaforei distilatoare ori schematizată în simbol sau într-o suită de simboluri: „Plouă. ea constrânge totuşi inspiraţia printr-un conservatism al formelor sale. autorul Citirii și Recitirii proverbelor nu numai că dovedeşte o sensibilitate modernă. 6). 4]./ Azi feţele se poartă pe măşti” — 41 — . Chiar dacă nu părăseşte definiţia şi exprimarea paremiologică. dublată de un retorism tradiţional-folcloric. de înţelept capabil să ia distanţa necesară. p. Poezia sa. alege de fiecare dată forma romanţei. Interogaţia alternează cu atitudinea hortativă: „. Universul său uşor viciat din primele plachete pare poznele unui copil în comparaţie cu atrocităţile care s-au abătut în doar câţiva ani. independenţă. de paradoxurile vieţii moderne [4. dar rezultatele. cum e şi firesc. ţinând-o în limitele unor motive. Lirica intimă./ vom muri de frig/ (vezi lista întreagă în „Monitorul oficial”) (Plouă. „Un câine bătrân. din anii ´90 (Un timp fără nume (1996). Oda şi pastelul sunt colorate tot mai intens de notele etice sau chiar eticiste.vom muri de foame. Motivul măştilor se perindă prin mai multe texte: de la masca abia schiţată într-o eboşă: „Azi nu se poartă măştile/ pe faţă. dar şi involutiv în sensul unei cantonări tematice şi procedural-stilistice prelungite. retractată de poet. reumatic. ecologie – nu pune mare presiune pe poet. Predomină strofa clasică. imagini statornicite şi ale unor tipare emotive şi conceptuale definitive” [3. modernitatea. Ironia devine tot mai dură şi trece repede în grotesc. În cărţile din anii ´80 (Din tată-n fiu (1984). Vasile Romanciuc a încercat şi alte formule poetice.. în contextul liberalizării artei şi presei. de a se implica rezervat. Zgomotul străzii – limbă. Volumul pare a-l consacra definitiv pe Vasile Romanciuc în această formulă a unei angajări civice.

/ acceptă.. Uneori asistăm la o teatralizare pregătită  ad-hoc. Ţinuta „personajelor” sale este evidenţiată: „Veşminte cusute/ din epitete de lux” (Veșminte de gală pentru marii pitici – de altfel./ Teatrele goale” (Ca să avem viitor). Se produce undeva un mic declic. cerul se înseninează. circumscrisă unui prezent politizat. În Pygmalion al cuvintelor liricul pur este întruchipat de tendinţa spre absolut a lui Pygmalion – temă romantică – („Te rog. Figurile antitetice sunt instrumente de şoc. Scenele devin paradiziace. Masca reprezintă unul dintre motivele de bază şi din acest volum. ca în Biblia ilustrată pentru copii. neruşinarea”). prin fire invizibile. de trecutul cunoscut şi trăit în cele mai mici clişee ale sale: „Aş încerca orice/ ca să-l scap pe fratele meu/ de jarul pustiului roşu. hopuros).. fals-luminoase.” vs. tărâm al pierzaniei). E cazul personajului gol ce poartă numaidecât „hainele de gală”. nu şi-a scris/ poezia cea mai frumoasă. satira sau diatriba../ Medicii au pacienţi./ că. imposibilitatea atingerii absolutului („Poetul . în definitiv mai personal. Degringolada surprinsă în versuri sugestive este urmată de un optimism alimentat din exterior şi. melancolic. Tocmai această impersonalizare creează impresia de teatru. o inimă). din fiecare poem se desprinde o anumită idee globală..METALITERATURĂ • Nr. Sociopoliticul nu lipseşte. Această — 42 — ./ tărâm al pierzaniei” (În pustiul roșu. Schimbarea bruscă de registru face parte. fragil şi fragilizat. construit atent. sarcastic./ neîndurător balaur de foc// cu nici­ o sabie nu-l pot învinge:/ îi retez un cap. inclusiv a metaforei. ca formă inductoare de lirism. ţin să cred. dă suflet şi chip de femeie/ celei mai frumoase poezii – ea/ îmi va fi mireasă. Aşa cum am arătat. Tonul devine intim./ Închisorile pline. dar este împins în background: „Deocamdată. accedem la textele care nu mai pun accentul pe social şi politic.. Bineînţeles că nu se poate spune că într-o poezie cum este cea a lui Vasile Romanciuc motivele civice se opresc într-un loc. resemnat.. Poezia lui Vasile Romanciuc stă sub semnul apolinicului. 1–2 • 2013 până la învederare într-un veritabil teatru veneţian. Universul poetic degajă o atmosferă nesuferită. deocamdată. După aceste câteva texte luminoase sau. Sunt poeme de angajament cetăţenesc. După ce a plouat bacovian (În noaptea adâncă. Poetul este convins de forţa cuvântului. „semănător de pojaruri în sânge. titlul omonim al acestui prim ciclu). avem noroc:/ legile naturii/ nu sunt votate în parlament” (Drum lung. dacă vreţi.. Eul liric este în general expediat la persoana a treia sau impersonalizat. cu unele efuziuni dionisia­ ce controlate. ploaia stă (Curcubeul). mai ales. din interior. Volumul Olimpul de plastic (2007) debutează cu câteva poeme în care transpar socialul şi politicul într-un racursiu deformat. cad măștile) sau la o mască a lumii (Doar măștile plâng cu lacrimi adevărate).. îi cresc o mie” (Dorul-dor). cu migală. Nu utilizează lozinca. nostalgic. „Poeţii n-au cititori. Sursa oricărui optimism e speranţa: „Nu dispera/ se-aude venind primăvara/ veşnică nicio iarnă nu este” (Se-aude venind primăvara).” şi socialul pe rol de vertij („zeii/ sunt nişte ignoranţi/ care-şi folosesc puterea ca pe-o frunză/ pentru a-şi ascunde. Îi mai aproape ironia: „Cleopatra s-a logodit cu Esop” (Despre frumuseţea poemului). în spatele căruia se află un eşafodaj raţional. Altă trăsătură fundamentală a poeziei este cea de a utiliza socialul. din regia poetului pentru a crea o antiteză mişcătoare. legat. decorul se schimbă. de la masca vanităţii concrete până la o mască umană (E toamnă.

1–2 • 2013 disponibilitate spre poantă îl obligă într-un fel pe autor să urmeze. aforistic. Culise. V. Nu aprobă şi nici nu cultivă tehnici literare. Aceste piese reduse la 17 silabe sunt nişte mecanisme compuse din două elemente complementare: râul şi marea. De-a baba oarba este o excepţie. Artă rupestră. Dolgan. până la un punct. Vasile Romanciuc rămâne un exponent fidel al generaţiei sale. În a doua parte. rana şi durerea. 4. În România literară.METALITERATURĂ • Nr. ce respectă întocmai canonul demonstrând un exemplu de virtuozitate poetică. Mimoza şi oţelul de Damasc. Un melancolic în provincie. Chişinău. A. Note: 1. marea şi salvamarul. îl întregeşte pe cel dintâi şi la nivel tematic. cu suficiente deschideri moderne şi postmoderne (intertextualitatea abundentă. Un poet fidel genealogiei sale. În vol. anii şi secundele. aforistică şi alegorică capătă un caracter general. oare. Chişinău. Pygmalion al cuvintelor. 2. „O. insolitul: „Cine cumpără. Ciclul. Cimpoi. 1974. Chişinău. un stil concis. 3. surpriza. M. Emisferele de Magdeburg. — 43 — . aplecarea pentru revederi şi reevaluări). repetiţiile şi paradoxurile se multiplică. Papagalul mut. De aceea predomină textele mici. arta şi ceea ce are atingere cu ea (Un poem care să nu regrete. Ţurcanu. Poetul are o adevărată propensiune pentru răstălmăciri fie că e vorba de cuvinte. Frumuseţea poemului). Vasile Romanciuc este un poet de factură tradiţională. Femeia pe care o iubesc. apa şi nămolul etc. Salvarea peștilor de la înec). Păianjenul. placheta este suplimentată de hai-ku-uri. În Literatura şi arta./ lucrările artiştilor/ vânduţi” (Licitaţie). monocord. Tautologiile. 1992. Este vorba de faptul cât de departe vrea să meargă autorul cu reinterpretările sale. care contribuie la „subminarea” unor temelii. Bucureşti. Tradiţionalul ingenuu. motivele din basme sau miturile – totul este reinterpretat în contextul unei situaţii noi. care consideră aceste jocuri de-a relativismul extrem de periculoase. În acest sens. la ce bun/ colacul de salvare/ pe Apa sâmbetei?” (La capătul iluziei). soldăţei de plumb. economicos şi extrem de concentrat. Aici rostirea eliptică. Chişinău. Masca). expresii sau dictoane celebre. Funcţia informativ-educativă este preferabilă celei ludic-hedoniste. Heraclit. 5. Amprente. Gârneţ. câteva teme se detaşează de restul: timpul (Umbre. 4. A. oglinda ca motiv al dedublării şi reverberaţiei în infinit (Oglinda. 1992. 33. Prefaţă la volumul Genealogie. 2005. 1983. Suceveanu. nr. Deşi nu este un obsesiv. Martor ocular. în versurile cu ritm şi rimă sau în sonorităţile de romanţă. Singurătatea se uită în oglindă. În vol. Ionesco. Semantica vocabulelor şi a expresiilor este deturnată cu scopul de-a obţine efectul scontat. Tradiţionalismul lui nu consistă doar în cultul pronunţat pentru Eminescu. nr. M.

Acel + vorbeşte despre plus valoare. Prin manierism înţeleg conştiinţa literară a scrisului. poetic flow. s-au mai tras câteva salve şi cam asta a fost. poetic ingenuity. Decuble. Keywords: generation. pentru că suntem înfipţi într-o literatură a influenţelor şi contaminărilor. a cărei bază de lansare ar fi fost Editura Vinea. title and inter-titles or cycles. more or less valuable. novelty. Persistă însă şi poezia manieristă. afterwords and acknowledgements on the fourth cover. Deoarece arată o trecere şi o escaladare. de exemplu). Actualmente. În felul acesta. He promises to lean on them some other time. chit că o mică parte dintre componenţii lui continuă să participe la trageri poetice. însă. precum şi ludicul livresc (în cazul lui G. somptuozitatea tonului şi a stilului. discret religioasă. tinde să se impună o poezie a ingenuităţii: simplă. Multe cu gloanţe oarbe. cu o scriitură dinamică. S e mai poate scrie un eseu despre generaţia 2000 şi despre ce a venit după ea? Pentru că mi se pare că plutonul douămiist este în mare parte trecut în rezervă. Simply he has not had them at hand lately. forewords. The books under consideration cover the period between 1992 and 2008 and are representative books.METALITERATURĂ • Nr. elaborarea migăloasă. — 44 — . După o înşeptită lansare la Vinea. Deşi iniţial nu am agreat sintagma lansată de Nicolae Ţone. And he studies all the volumes in a chronological order to see how young poets’ books turned over more than a decade. diminuam valorizările şi semnalam o discontinuitate specifică unui nou început. Nu spectaculos. 1–2 • 2013 PROCESUL LITERAR CONTEMPORAN CONTEMPORARY LITERARY PROCESS Universitatea „Hyperion” din Bucureşti  FELIX NICOLAU SuITa ŞI mENuETul douĂmIISTE AbSTraCT The present essay considers paratextual and organizational elements: cover. 2000+ sau pixelicii mi se pare a se fi retras destul de repede în istoria recentă. Eu mă gândisem la alte adjectivări – generaţia pixelică sau chill-out. Mai nou. „generaţia 2000+”. The author does not refer to the books written by major poets. fluxul poetic şi-a schimbat iarăşi albia. „găselniţa” mi s-a părut utilă mai apoi.

Marin Mincu notează „înduioşarea receptivă” şi anunţă apariţia unei noi generaţii. scrijelitoare”. Pe coperta a patra. 2. Congruenţă cu substanţa poetică. Îl întrebuinţez doar ca roată dinţată într-un mecanism care urmează a fi proiectat. e înscris pe o copertă neagră. de la 6:17 la 0:00. cu o prefaţă de Gheorghe Istrate. postfeţe şi consideraţii de pe coperta a patra. Copertă neagră cu fotografia din spate a unui băieţel parcă închis în ghetou. Pe copertă. sugerează distanţa de discursul autenticist. pentru că induce ideea de derivare şi de oxigenare cu un fluid vital comun. arţăgoase. Contează nervozitatea scriiturii şi aranjarea în pagină. Epoca apostrofării cititorului şi a adresării directe. • Andrei Peniuc. Va urma un eseu despre muzele din poezia douămiistă şi postdouămiistă. Editura Muzeul literaturii române. Prefaţatorul o aseamănă corect cu Magda Isanos. Cicluri: Monolog. amprentă feminină. panicat. Aparenţa este austeră. O tortură a inocenţei. Arlechini într-o pădure sălbatică. pulsatilă. prefeţe. Marin Mincu observă satisfăcut concentrarea „crispată. Pur şi simplu nu le-am avut la îndemână acum. Galeria de singurătate. Mă voi apleca asupra lor cu altă ocazie. 1–2 • 2013 Eseul de faţă are în vedere ingrediente paratextuale şi organizatorice: copertă. pentru a putea vedea cum s-au transformat cărţile poeţilor tineri pe parcursul a mai mult de un deceniu. Nu ştiu dacă Paul Daian îl acceptă ca nepot. Atac de panică. Anunţă tehnica urmanoviană. Titlul. 5. convex deformat. titlu şi intertitluri sau cicluri. Copertă galbenă şi desen minuscul. Editura Ziua. mască de cauciuc. o voce și numai una. fotografia trunchiului unui copac triramificat. Poezii comprimate. Mic manual de terorism. să ne conectăm. Pur şi simplu apelez la câteva volume reprezentative. firul părului colectiv. Titlul. 4. 3. scurtcircuitat despre activităţile unei zile. Intră în scenă gruparea tare a cenaclului Euridice. Ciclurile poetice indică o redirecţionare a mesajului poetic către actualitatea antipoetică şi obsedată de comunicare: 1. Editura Vinea. de tip efigie. 1992 • Mariela Rotaru. Sincere oglinzi necunoscute. pe vremea când funcţiona în Sala Oglinzilor de la USR. mai mult sau mai puţin valoroase. cu zăbrele la gură. Provocarea. Autorul manifestului deprimist scrie sacadat. Peste imaginea lui e suprapus conturul în alb al unui chip torturat. Nu mă încântă prefixarea cu post-. Şi apelez la toate aceste volume într-o ordine cronologică. Şi mai e ceva: nu am pretenţia să fiu exhaustiv sau obedient faţă de clasamentele „canonice”. Şi-mi cer scuze că nu mă voi referi la volumele unor poeţi importanţi. în reţea. Editura Pontica. Volumele discutate acoperă perioada 1992-2008. — 45 — . 6. anexă (despre eminem). precum a volumelor scoase de Editura Universităţii din Bucureşti. Faţă de posttextualismul discursiv şi concentrat asupra realizării unei atmosfere alegorice. Peniuc poetizează febril. demn de commedia dell’arte jucată în decor romantic. 1995 • Daniela Şontică. Spaime scrise. 2002 • Gelu Vlaşin.METALITERATURĂ • Nr.

voit prozaice. • Denisa Mirena Pişcu. Înregistrarea cotidianului este împletită cu detalii minimaliste şi cu amintiri filtrate prin obiecte şi sentimente. cu o palmă uriaşă pe lateral. Boris Pilniak etc. ca şi în repetiţiile maniacale (strategice). să citească mai departe. Moda tracks-urilor se va perpetua până la Gelu Diaconu. Coperta anunţă un spectacol absent. Drept că într-un context cam anchilozat: „ordinea nihilocratică a apocalipticului”. o femeie în cizme. fără conţinut ideatic propriu-zis. Jonathan Swift. cu Radu Vancu. Textele sunt întrerupte prin intercalarea de reveniri şi intervenţii ale martorilor de la paginile anterioare. Retorism şi poză. 2. Pufos și mecanic. Copertă maronie cu portret. Poezie cel mai adesea masivă. Sau. Cicluri: 1. pe alocuri. Pe coperta întâi o cucoană pretty spooky. Dedicaţie pentru Mariana Marin. imagini capabile să-mi păstreze ochii deschiși. alteori persuasiv al manifestului eu sunt poemul utilitar. am intrat în corpul iubitului meu. fragment de nud feminin şi o fetiţă mulatră. Un neoexpresionism de poet înrudit cu Cosmin Perţa. Sigur de forţa mesajului său. În spatele ei. Editura Vinea. gen The Simpsons. iar nu înfrăţiţi. în centrul căreia se află o bulină roşie. care urma să apară la Editura Vinea cu Anti-poeme. începutul de statuie. anulează lirismul. O carte românească a plăcerii. Soviany evidenţiază „complexul lui Narcis” de care suferă poetul. Editura Vinea. ci mesaje fraterne adresate cititorului. 2003 • Răzvan Ţupa – Fetiș.METALITERATURĂ • Nr. O. negru-maron. azi toate femeile poartă pulovere roșii și 4. Urmanov nu recurge la recomandări critice. curăţate de figuri de stil. Pe coperta a patra. • A doua ediţie a Paginilor Elenei Vlădăreanu. Partea a doua a volumului este alcătuită din Bonus tracks. Puţin interesantă. Epicul diaristic. patos şi compătimire. 1–2 • 2013 • Debutează Teodor Dună cu Trenul de treieșunu februarie. Pe coperta a patra. • Anul apariţiei la Editura Pontica a Poemelor Utilitare de Adrian Urmanov. Fiecare poem se termină cu îndemnul ca cititorul să întoarcă pagina. Se repetă obsesiv că textele din carte nu sunt poeme. construită pe o semiotică a obsesiei şi a laitmotivelor. fără înflorituri stilistice. plus o maşină de scris dispusă pe verticală. Copertă mohorâtă. Copertă neagră cu pată albă. Editura Vinea. cum s-ar diagnostica el însuşi. negativul primei coperte şi filmul cu pozele autorului în bibliotecă (unde altundeva?). Tehnica şi sinceritatea frustă a intimităţilor biografice sunt remarcabile. Vigoarea acestei poezii îşi are sursa în sinceritate. atmosferă gloomy. Poeme lungi. Montaj Constantin Vică. Motouri luate din Biblie. • Debutează în volum Claudiu Komartin cu Păpușarul și alte insomnii. Editura Vinea. ciorapi cu jartieră şi chiloţi. Tot acum criticul introduce categoriile apocalipticului şi ale simulacrului. În postfaţa intitulată Hymenul și oglinda. Creaţia lui Constantin Vică. ediţia a doua. am scris înrudiţi (la a treia spiţă). Coperta a patra renunţă la abstracţionism în favoarea unei fotografii-colaj: bărbaţi cu pălării. Violenţa copertei pop este contrazisă de tonul uneori patetic. în centru figurând o statuetă fără trăsături. 3. un decor industrial realizat în sepia. Editura Vinea. Copertă-colaj roşie cu peisaj gri. cineva a greșit — 46 — . Nota bene. Claudiu Komartin şi. Copertă galbenă cu imaginea-afiş a unui actor din Die Another Day. Prefaţă entuziastă semnată de Mircea Ivănescu. Poeme aranjate în pagină pe formula prozei. deşi modernă ca aspect.

Imagistică ultra-încărcată. deci mai expresiv. 1–2 • 2013 scara. şi howlet. Copertă albă cu ilustraţie pătrată. doar că mai bine strunit. Textele nu au titlu şi sunt grupate în două strofe pe pagină. Desenele voit infantile ale lui Ştefan Baştovoi consonează cu unele poeme ingenue şi amuzante. Editura Vinea. • Mihail Vakulovski – Tatuaje. Nimigean la volumul borcane bine legate. Cadavre exquis. Nicolae Ţone îl declară pe poet „fiul lui Naum”. tragicomice şi cu poantă la final multe dintre ele. • Deschiderile lui Ovia Herbert apar la Editura Pontica. Părtaş la faptă cu eclecticul Gabriel H. de Dan Sociu. • În acelaşi an apare Fratele păduche. Simboluri şi scufundări obsesive în interiorul biologic. respectiv goia. Artă a inteligenţei demonstrative şi a eficienţei. Odada. cu decolare din cotidianul burlesc adesea. Ceva din poezia-torpilă a lui Urmanov se mai simte. 1929. dar invazia barocă şi secţionările introspective.METALITERATURĂ • Nr. Poeme scurte. altele lente. înguste. în timp. • Ediţia a doua din Anul cârtiţei galbene a lui Dan Coman. Un postmodernism poznaş şi livresc. Parodie şi artă poetică din belşug. Ţone vorbeşte laudativ despre generaţia nașpa. până la ghiduşii textuale. Editura Vinea. ilustraţii naiv-satirice de Dan Perjovski. Rimbaud şi Mihai Ursachi. oarecum.. Coperte Art-Nouveau. Pe copertă un desen abstract de Hans Arp. Perfectă anticipare a poemelor apăsătoare. surprinzătoare. citez: „mondrian. Poetul experimentează însă diverse formule: de la transcrierea gesturilor simple. infuzate de o anxietate deghizată în lehamite şi inteligent regizată. Culoare gri. Editura Vinea. O dovadă că se poate scrie profund fără cuvinte pompoase sau gesticulaţie patetică/afectată. aşa că include poeme din volumul Borcane bine legate. N. Pe copertele întâi şi patru. bani pentru încă o săptămână. Decuble. — 47 — . 1857 – prin montaj s-a aplicat pe acesta chipul poetului dan sociu. separate de un mare spaţiu alb. portretul lui isambar kingdom brumel. reflectând. dense şi figurative. compoziţie 2. În prefaţă. Poezie puternic metaforizată. Un recital inteligent de minimalism şi instantanee erotice delicate. Multe poeme lungi ce relatează la modul acid o biografie căminist-intelectuală. Pe copertă: porţiune de piele pe care este scris ROMANIA. inspiraţia hibridă a poetului. Este reprodusă şi postfaţa lui O. Pe copertă. de notaţie rapidă. unde se pomenesc „caratele vocaţiei” şi se fac apropieri de Villon. autorul simte deja nevoia antologării. Totodată.. Un underground înrudit cu cel al lui Leac. care nu fac decât să arate câştigul de personalitate. Aceeaşi tehnică intertextualistă cu ţintă parodică. 2004 • Mihail Vakulovski. saturn devorând unul dintre copii (sic!) săi”. aşadar. În volum. centrală.. dar încărcate de semnificaţie. Poeme cu muniţie biografică. Un suprarealism expresionist. de Aurel Gheorghiu-Cogealac. psihologice creează o poezie bizară. mai puţin carnavalesc. pictura naiv-alegorică a lui André Breton şi Valentine Hugo. Editura Vinea. În prefaţă. Editura constănţeană începe să realizeze importanţa elementelor paratextuale. Editura Vinea. Încep lucrările la cultul unei personalităţi ce va funcţiona ca un fetiş printre congeneri. al cărei „preşedinte” ar fi chiar Sociu. • Bogdan Perdivară – kilometri de pivniţă. fotografie.

Mesajul sumbru al copertei nu este în totalitate susţinut de conţinut. Textele au ca laitmotiv o tinereţe apatică. cu complimentele de rigoare. într-adevăr. Expresionismul se accentuează prin cultivarea apariţiilor pregnante. Poezie îmbibată de feminitate. A. dar sugerând maternitatea. fermecător-diminutival şi plin de sevă. Exemplu de scriitură programatică. aduce pe scenă enumerările în dulcele limbaj românesc de dincolo de Prut. Modernitate neconcludentă pentru conţinut. Editura Vinea. • Dan Coman – Ghinga. Texte cu semnificaţie pulverizată. Nimic din violenţa şi rusismele contondente ale altor tineri scriitori basarabeni. Firescul dialogat al titlului este susţinut de coperta în nuanţe de verde. cu secvenţe memorabile. notaţii rapide ale unor gesturi cu deschidere simbolic-metafizică. şuvoi lexical. Urmanov.c. Figuraţie absurdă şi titluri năstruşnice: Week-end cardiac. Postfaţă de A. Perilous Night de Jasper Johns. când căznit-gravă. Cele mai reuşite poezii sunt cele despre unghii – laitmotivul aduce o oarecare claritate. Poemele sunt. Autoarea. Intr-un pat sub cearșaful alb. 1–2 • 2013 • Diana Iepure – Liliuţa. când plictisitoare. feminitatea. Urmanov se minunează de naturaleţea scriiturii şi o adjudecă pe autoare generaţiei 2000. Editura Vinea. Pe copertă. În postfaţă. Volumul îşi are originea în programul de creative writing de la mănăstirea Râşca.METALITERATURĂ • Nr. • Constantin Acosmei. eu sunt diana și sunt colega ta de cameră. cu chiloţii roşii traşi între genunchi. Poezii foarte scurte. • Dumitru Bădiţă – Unghii foarte lungi și cumsecade. Editura Vinea. Copertă cu autorul şezând. Motiv specific şi lui Teodor Dună. Motoul: „fără nicio şovăială. Intenţia revelării şocante a vieţii de budoar este evidentă. care înregistrează Genealogiile poetei ca fiind o parafrază la arta Fridei Khalo. Editura Vinea. scurtcircuitată de versuri interogativ-apocaliptice. Unele grupaje de versuri conţin imagini fine şi surprinzătoare. 2006 An bogat în apariţii „de succes”. Jucăria mortului. nedeterminat. Editura Vinea. Editura Vinea. Poeme locvace. 1982: trei mâini cu pete galben-maronii pe un fundal împărţit în zone brune cu modele diverse. chiar dacă exprimată literal. Live — 48 — . Copertă albă cu mănuşă de damă din piele. Pe copertă. pe lângă claritate şi un imaginar geometric. basarabeancă stabilită în România. obosită. • Diana Geacăr – bună. Titlul reprodus cu litere oranj. De uşă atârnă un sutien negru. Un fel de dans macabru şi narcisist între feminin şi masculin. pe care figurează o uşă şi o porţiune de perete pe care este fixat un tablou: adolescentă pe w. Editura Vinea. când inundată de strategii inteligente ori patetice. Satiră şi introspecţie care urcă rareori până la pregnanţă. Multă poeticitate. această carte mi-o dedic mie”. ilustraţie de Cătălin Furtună: picioare în mers şi desen tehnicizat. Copertă albă cu un contur lateral gri. Amuşinarea tabuurilor sexuale şi cochetăria jucăuşă aduc o respiraţie nouă în poezia tânără. dirty. Eleganţă nerelevantă pentru poeme. Copertă elegantă – combinaţie galben-maron şi foto cu pat cu baldachin pe malul mării. 2005 • Andra Rotaru. • Tudor Creţu – Obiectele oranj. naughty. generând acţiuni stranii.

revalorificând cotidianul. complicate. Poeme de strânsoare clasică. no surprise). Citadin ameninţător. Coperta: două avioane masive şi paraşute proiectate pe un cer gri. În prefaţa elaborată. de la care autorul va împrumuta epitetul „ataşant”. Editura Vinea. după o fotografie de Gottfried Helnwein. pentru alţii un exemplu de armonie şi ironie fină. nevrotică şi totuşi cu mesaj decis. în care niciun vers nu este superfluu. fotografia autorului aşezat. Noaptea sângelui. Pe copertă. Imagini abstracte şi hibride. Poezie de elongaţie medie. • Şerban Axinte – Lumea ţi-a ieșit așa cum ai vrut. Titlul este autoironic şi anunţă tematica paternităţii sinucigaşe şi pe cea a nou-născutului paricid. Pentru unii o artă demodată. moarte. cu atmosferă încărcat-expresionistă. Dar volumul mai este însoţit de aprecierile lui O. O inteligenţă ieşită din mantaua inteligenţei de tip sociu. Un expresionism sedat. Ordinea încearcă să mascheze haosul. Patos de garsonieră. Denis Mironescu face referire la nouăzecişti. Ultimul cântec al majordomului. Notaţie rapidă. Corect şi complet. anunţând înclinaţia orfică a autorului. Pe coperta a parta. Violenţa se descarcă în vibraţie. • Ruxandra Novac – Ecograffiti. Moda momentană pe site-urile literare se concretizează în volume: titluri în engleză. • Eugen Suman – Arcuri electrice. Nervozitatea versului şi jocul antonimic mântuiesc incertitudinea terorizantă a mesajului. Scriitură alertă. Impresie de mister terifiant. Editura intră în faza copertelor acoperite de poza-portret a autorului. Florin Lăzărescu şi Liviu Antonesei. Editura Vinea. 1–2 • 2013 în bucătărie. Editura Vinea. La sfârşit. ce se luminează chiar în centru. versuri de melodii şi intertitluri nuanţând tema din titlu (bitter times. Susţine imagistic titlul. Editura Vinea. Un expresionism baroc în care sunt vărsate senzaţii. O copertă jazz. Poeme fără titlu. Copertă neagră cu chip bleu de copil cu ochii închişi – realizare a lui Leon Wahl. desculţ. frici. Poeme de categorie semigrea despre durere. fiinţă de jurnal. Unul dintre cicluri se intitulează Cântece pentru Linalin. dezumanizat. Poeme când discursiv-biografice. Editura Vinea. — 49 — . notă biobibliografică (deşi este considerată doar biografică) elaborată. reverberantă. Formele de sub piele. Formele care ne cuprind. când minione şi mizând pe constatare sau panseu. apocalipsă. Coperta de Lavinia Răican – desen umplut cu nuanţe de portocaliu al unor coloane dorice suprapuse unui fundal haşurat. Nimigean. • Cosmin Perţa – Santinela de lut. Editura Vinea. ediţia a doua. Cicluri cu nume expresive: Ochii mei sunt întotdeauna mai mari. • Olga Ştefan – Toate ceasurile. Tobele fricii. Aşadar. şi rezemat de un perete de faianţă. o prezentare cu mulţi giranţi. Interlocutor liric: Demian. neomiţând nici măcar lecturile în cenacluri ori proiectele scriitoriceşti. Radu Vancu consideră poezia aceasta „o broderie monomaniacal de migăloasă”.METALITERATURĂ • Nr. înţelepciune şi „frumoasa poezie”. ediţia a doua. studiată. • Vasile Leac – Seymour: sonată pentru cornet de hârtie. disperări şi sentimente. totul inundat caravaggiolesc de un clarobscur indigo. derutantă. rafinată în neglijenţa ei. un fragment dintr-o acuarelă a Marianei Codruţ reprezentând chip stilizat. Minimalismul transformat în surpriză. În plămânii mei ca într-un uter călduţ. Ciclul relatări aduce aminte de poemele în proză ale lui Baudelaire. probând mariajul calculat cu lumea literară. suferinţă. cu ochi mari. Pe copertă.

2007 • Ioana Bogdan – Anumite femei. Strategii vechi: tăierea versurilor cu — 50 — . strunită înainte să devină revoltă. a fetiţelor şi puştoaicelor. Editura Vinea. O confruntare masculin-feminin având minimă legătură cu creaţia poetelor congenere. Editura Vinea. Specificul este dat de un titlu: instantanee cu gesturi dezordonate. shase etc. Titlu ludic. Nici nu era o sarcină dificilă în cazul de faţă! Coperta a patra e scrisă de Robert Şerban şi Daniel Vighi. • Adrian Urmanov – Sushi. cu fereastră zăbrelită. Titluri dominate de sh: sushi. • Vasile Leac – Dicţionar de vise. explodează poezia ingenuităţii. să ne bage în ceaţă. Importante mi se par însă tehnica accelerării imaginilor clare. Pe copertă un montaj gri. epitetele care nu creează confuzie şi constatările tragice făcute într-un limbaj candid. de penitenciar. Nicolae Manolescu o consideră o „poezie spirituală”. Coperta întâi: chip de păpuşă cu ochi mari şi mânuţa la gură. Trimitere fină şi contradictorie la un conţinut poetic melancolic şi marcat de o feminitate lezată.METALITERATURĂ • Nr. fotografia full-size a chipului poetei. Poeme de o discursivitate simpatică. de „dramă live”. cu grafica pattern a Editurii şi cu o ilustraţie de Mihai Zgoboiu: un cinema vechi. • Robert Şerban – Cinema la mine-acasă. Editura Cartea Românească. Reverse Cycle. Titulatura cu conotaţii optice este susţinută de o copertă bicoloră. dorind. contemplativ-vagantă. înţesată de interogaţii dureroase şi de metafore hiperbolice. 1–2 • 2013 • Robert Mândroiu – Efectul de peliculă. Destul de adevărat. Pe coperta a patra. Editura Cartea Românească. Octavian Soviany vorbeşte despre „introspecţii autiste” şi despre exorcizarea morţii. După introspecţia sociofobă şi menstruală douămiistă. de imaginar compensatoriu. lejeră. De la boschetari la lecturi sofisticate. neîmplinită. care recomandă volumul în termeni jucăuşi. Pe coperta a patra. Copertă albastră. Încadrare pictural-critică pertinentă a unei poezii dramatizate la modul melancolic-buclucaş. disperat şi pretins dezabuzat. Editura Vinea. O joacă ce poate obosi prin exces de ţopăială livrescă şi înşiruire de replici pe alocuri fadă. Copertă albă cu un detaliu dintr-o pictură a lui Adrian Sandu. un fragment din Lucrările în verde de Simona Popescu. Poezie matură. adesea terminate în poantă. În prefaţă. Copertă orange cu fragment de nud culcat. gen Billy Collins. nepretenţioşi. aşa cum va face şi Decuble. o acrobată sexi şi un contur de Chaplin. Reuştă întrepătrundere a elementelor paratextuale cu cele textuale. Splendidă poezie rapid-nervoasă a coplăriei buclucaşe şi a adolescenţei ghidate de sfaturile pragmatic-domestice ale mamei. albastru-maron. Rezumatul plastic al conţinutului este precis. Pe coperta a patra. Nimic agresiv literar sau demonstrativ. Un puzzle gen Miró. execuţie Egon Schiele. Excelentă reflectare a conţinutului. în timp ce Marius Chivu reţine „senzaţia unei indiscreţii platonice”. Editura Cartea românească. cu o fetiţă îmbrăcată în roşu şi galben. vestind chill-out-ul citadin. Din nou copertă elegant monocromă (albastru). Biografismul de homeless este sprinten dialogat. Poezie cu retorică spasmodică. cu degradeuri şi o „ruptură cusută” prin care se vede un text în engleză. Poetică a negaţiei. • Cristina Ispas – fetiţa. probabil. mixaj pe vinil. Editura Cartea Românească. • Lavinia Bălulescu – Lavinucea. O înţelepciune amuzată.

Adjectivările nu plictisesc totuşi şi atmosfera poemelor nu se îmbâcseşte. Traumele copilăriei sunt înregistrate cu candoare. adresare nemijlocită către cititor. În prefaţă. limitată. uneori. 2008 • Carmen Dominte – tu cu viaţa ta pe bancheta din faţă. Imagistica este acum însă mult mai înnegurată. Editura Vinea.METALITERATURĂ • Nr. Impresie inexplicabilă de sinceritate. O anumită fineţe a notaţiilor. Cistelecan consemnează „coerenţa sintaxei biografiste” şi „stilul minim”. Tot o poezie a ingenuităţii trucate. filtrate printr-o nostalgie muzicală. Al. conferă forţă. Copertă cu chipul în zoom-in al autoarei. Copertă cu chenar negru securizând un dreptunghi alb. poetei îi plac subiectele adânci: religia. Nu e vorba doar de atât însă. Editura Cartea Românească. spectaculosul patetic al formulărilor. • Svetlana Cârstean – Floarea de menghină. intenţie de persuasiune. iar Simona Popescu este încântată de recuzita aparţinând trecutului comunist. Nicolae Ţone perorează cu avânt despre „talentul său aproape neverosimil”. albastre şi negre. cât tributară unei retorici à la Komartin. maronii. Propriu-zis. Cărţile de poezie editate aici sunt deja marcă înregistrată. În acelaşi an. roşcate. • Daniel D. Ce se deduce din această poveste despre cartea de poezie din 1992 până în 2008? Editurile au învăţat să-şi „ambaleze” mai bine produsele. 1–2 • 2013 slash-uri. repetiţii şi declaraţii. Poetul este obsedat de două muze: ciudata şi alunecoasa Oona versus revigoranta. Copertă azurie. deşi fragila Ofelia. Imagine aerisită. poeta publică la Brumar cartea mică. Poeta este originală prin dispunerea versurilor în tipar de scenariu. Vinea experimentează şi trece prin diferite faze. Scriitură adesea limpede. Distincţie fără destin. cu menghine verzi pe un fond alb. portocaliu. e scris sub forma unui P. elegantă. Poezia ei nu este însă atât narcisiacă. Mircea Cărtărescu o vede ca pe o nouăzecistă întârziată. povestioare de liceu separate prin texte scurte ce valorifică simbolic obiecte triviale. Coperta întâi – litografie de Alexandre Garbel: un abstracţionism naiv executat în tuşe crem. Introspecţie sâcâitoare. Alexandru Cistelecan o consideră „o a doua fascicolă” a primei cărţi. Mă — 51 — . Lentoarea relatărilor nepretenţioase este feliată de cuţitul unei brevităţi studiate. • Aida Hancer – Eva nimănui. Marin – așa cum a fost. deşi afectată în jocul de scenă. Problematică asemănătoare cu cea a Cristinei Ispas. Biografismul nepretenţios se predă treptat în faţa montajelor metafizice ori suprarealiste cu focoase parabolice. Editura Vinea. cu funcţie precisă. resemnat distinsă. Copertă albă. • Ofelia Prodan – Elefantul din patul meu. Economia de cuvinte şi. În acelaşi timp. O tristeţe fără crispări. Corpul de literă mic şi înghesuit contribuie la impresia dezolantă. Poezia bancului de lucru mizează pe un biografism adolescentin cu actori de acum douăzeci de ani. Coperte negre. aerisită. Artă simpatică. fără patimă. Mici parabole ingenue cu efecte speciale spre final. Editura Vinea. Editura Vinea. eu cu moartea mea pe bancheta din spate. singurătatea. Titlul. Editura Cartea Românească mi se pare a folosi cel mai judicios elementul paratextual. Coperta a patra este integral acoperită de fotografia-portret a autoarei. moartea. În prefaţă. puţin prea afectată în imaginile propuse.

METALITERATURĂ • Nr. Mulţi dintre ei au încercat să-şi recupereze cărţile mai vechi. Şi formatul cărţilor de la Brumar se modifică fără încetare. Marin nu înseamnă o întoarcere cu cincisprezece ani în urmă. care nu fac decât să dividă cititorii în devoţi şi contestatari pătimaşi. Fostele programe şi manifeste din deschiderea unor volume au fost înlocuite cu un aparat critic care. — 52 — . oricum. Tranzitivitatea beneficiază în lumea literară de la noi doar de o condiţie de tranzit. Poeţii încearcă alte metode de promovare a cărţilor lor şi nu se mai sudează atât de uşor în grupări. mi se pare. creează confuzie. Asta până când a pierdut contactul cu tinerii. Ediţiile de autor au propulsat-o în fruntea topului. ca artefact. de cele mai multe ori. aici au apărut cărţi în ediţii luxoase. Chiar şi aşa. Vinea a fost cea mai căutată Editură de poezie. Mai sunt şi laudele vulcanice. Persistă deocamdată prea multă retorică şi literaritate. destinate bibliofililor. reeditându-le. Cartea românească de poezie. 1–2 • 2013 întreb totuşi dacă puritanismul copertei de la volumul lui Daniel D. Ceea ce nu înseamnă că módele poetice ar fi dispărut. cu un pas înaintea poeziei propriu-zise. Brumar experimentează şi ea. Concluzia? Cartea de poezie arată altfel azi. Critica sau supralicitează jargonul tehnicizat sau evidenţiază doar trăsături la modă din dorinţa de a zămisli generaţii. Pontica încearcă să se descurce cu mijloace modeste şi face faţă onorabil. Deşi o editură mică. semn că generaţia 2000 a ajuns capitol de istorie literară. rezultând apariţii pitoreşti. Autorii intră şi ei în jocul editării.

Recursul la abia tangibil indica o „oboseală” ontologică. R eceptat cu entuziasm la debutul său editorial. congeneră cu cea a optzeciştilor din Ţară. Keywords: bookish. Deviations are minimal.METALITERATURĂ • Nr. scria în prefaţa volumului Andrei Ţurcanu. and bookish refinement. Therefore. an interpretation through bookishness and intertextuality. direcţiile se diversifică. intertextuality. un declin de fin de siècle. It’s a poetics of rotation in a circle perpetuating from one volume to another. în 1990. Spirit cultivated by readings. a jig-saw of reality in a circuit of bookinshness. până în perioada mesianismului naţional din 1989. oferă o cheie pentru descifrarea unui sens integral”. În cadrul programului estetic generaţionist. de ataşament sau de repudiere. într-un stadiu de decrepitudine extremă. Formula Abia tangibilul „anunţă un program. Grigore Chiper rămâne de la o carte la alta un nume bine cotat de critica literară. imagination. Chiar de la prima sa plachetă este recunoscut drept cel care a definit manifestul paradigmatic al noii generaţii 80-iste. cultural awareness. 1–2 • 2013 Institutul de Filologie al AŞM NINA CORCINSCHI GrIgorE ChIpEr ŞI poEZIa Ca SpECTaCol al INTElIgENţEI AbSTraCT Within the generational aesthetic program what defines and distinguishes the poet Grigore Chiper is the poetics of the hue. Aserţiunea viza o nouă poetică în ofensivă în poezia basarabeană. a poezii „angajate” a epocii. azi ne dăm seama. antilirismul manifestat într-o conştiinţă culturală accentuată sunt semnele unei polemici subiacente cu retorica rudimentară a atitudinilor univoce. Resurecţia livrescului. La această caracteristică de bază se adaugă şi reacţia pur literară la „canonul” poetic oficios maximalist ajuns. poeticile se individualizează. Everything that is existential matter in his poetry tends to become a performance of intelligence. the whole of his creation is a whole found in every part and it’s a part faithful to the whole. the poet „assembles” in a game of imagination and feeling. everyday life. dar formula abia tangibilului rămâne — 53 — . diferenţiindu-se şi nuanţându-se. delicate lyricism. of the cultural context. manifesting refined sensitivity. First minimalist gestures impregnated by a spleen that oscillates between sadness and disappointment pass entirely into poet’s other books. o poetică. indică o opţiune de creaţie. pe care poezia încerca să-l surprindă în expresia devitalizării şi a fracturării sale infinitezimale. cum remarcă prefaţatorul.

o intertextualizare continuă: „gama de sentimente fiindu-ţi aceea/ de la ovalul frunzei — 54 — .METALITERATURĂ • Nr. Chiar de la debutul său. fragmente. lumea i se arată lui Grigore Chiper desacralizată. dar o metonimie şi. să observe cum cerul „se sparge în miile de fragmente ale crengilor pustii”./ La capătul lui/ totul ar putea fi mai încet/ şi ora mai darnică împărţită în mii de bucăţi”. E întregul văzut în reflexele nuanţelor: „tot ce e superb în tine/ trebuie să reţină clipa –/ forma miniaturală a eternităţii”. puzzle-ul realităţii într-un circuit al livrescului. Retorica clamată a poeziei momentului este supusă terapiei printr-un limbaj al tăcerii şoptite (la care poetul aderă chiar în mottoul Abia tangibilului). ştiind totodată că acesta e doar o convenţie. Spirit cultivat de lecturi. aşchii. cu efectul adâncirii sensibilităţii. joncţionând firesc cu imagini culturale. fără trăirile vii. pasaje „care se vor repeta de atâtea ori/ în atâtea ipostaze”. Eul poetului transfigurează artistic emoţiile prin resursele unei omniprezente şi presante conştiinţe livreşti. Abandonarea în datele realului descătuşează şi deschide supapele imaginaţiei sale culturale. lirismul delicat. eul este atent să le surprindă mişcarea caleidoscopică. pe care nu ezită să le denudeze imediat. rafinamentul livresc. interpretare prin livresc şi intertextualitate. cu fantezii de scriptor atent la felul cum sub ochii săi se încheagă textul. E tăcerea înţeleasă ca laconism şi repudiere a retoricii. un simulacru. palpabile ale eului individual. departe de orice zgomot al elocinţei: „Din rădăcina tăcerii sunt bruiate sunetele/ pe care aş vrea să le rostesc”. E o poetică a rotaţiei în cerc. O tăcere încărcată de sugestii. curg lent. în poezia sa tinde să devină spectacol al inteligenţei. Astfel. Eul privitor din Abia tangibilul. Evoluţia ulterioară a scrisului său confirmă debutul asumat programatic prin menţinerea în limitele aceleiaşi surdinizări minore a lirismului în fine şi subtile „scripturări” ale eului (sur)prins între fragmentele evanescente ale unei realităţi fără consistenţă. suficientă sieşi. Tot ce e materie existenţială. Autoreferenţialitatea este materia şi forţa motrice a poeziei. dilatând-o prin infinitele nuanţe vizuale şi semantice pe care le poate lua simultan. definită chiar de autor în versurile sale: „Cerc după cerc. prin raportarea la livresc. „Totul e doar un simbol” şi nu doar un simbol. al contextului cultural. printr-un joc al imaginaţiei cu molcomirile simţirii. Primele gesturi minimaliste impregnate de un spleen pendulând între tristeţe şi decepţie trec fără rest şi în celelalte cărţi ale poetului./ Îndepărtându-te/ e unica ta alergare”. relativizată şi. Poetul opacizează emoţia uneori până aproape de disoluţie. eul liric reîncarcă şi potenţează expresiv limbajul. Călătorind prin anotimpuri. mai ales. 1–2 • 2013 pentru poezia lui Grigore Chiper o constantă care se regăseşte în toate cărţile sale de mai târziu. cum frunzele. De aceea. vădind şi o sensibilitate rafinată. poetul „asamblează”. încearcă mereu să reţină (în maniera goetheană) clipa. secvenţe. depoetizată. Ceea ce îl defineşte şi îl distinge pe Grigore Chiper este tocmai această poetică a nuanţei. culorile. Reminiscienţele „biografice” rămân în afara biografiei concrete. întreaga lui creaţie e un tot ce se regăseşte în fiecare parte şi o parte fidelă totului. mai ales o perpetuă comparaţie livrescă. Aceste „bucăţi” conţin viziunea întregului. opacizându-l şi re-creându-l: „E momentul/ să mă refugiez prin unul din labirinturi. fărâmiţată în cioburi. Cuvântul este instrumentul poetic care numeşte exact cotidianul şi tot cuvântul este realitatea referenţială a poeziei care ascunde fragmentul de realitate în labirintul livresc. Deviaţiile sunt minime. dar şi din celelalte volume.

emoţia se lasă compensată de un spectacol al polifoniei scripturale. În prim-plan se impune un eu impersonal. Poetul scrie o poezie a anotimpurilor şi a existenţei cotidiene. cealaltă deschide şi ambele se succed suprapunându-se: „zăpada şi mâzga sunt îngemănate”. imitând sonorităţile naturii. cercul rotitor al naturii interacţionează simultan cu cel al existenţei umane: „Avem. dar şi scoate în vileag singurătatea lui funciară. tu desemnează o prezenţă/absenţă feminină. să pretind/ ca într-un impas”. desemnând personajul. dar e bine camuflată de o regie sibtilă. Toate sunt doar semne interşanjabile ale unui text unic: „marea se confundă cu visele despre ea însăşi”. Zâmbetul tău/ ce avea ceva din desenele lui Saint-Exupéry”. Marea şi valurile sunt imaginile predilecte. o iluzie „a cunoaşterii/ a tot ce-i lângă tine”. Una închide. să fugă de sine. pline de un foşnet delicat. — 55 — . nuanţele: „nervurile frunzei” sau „strigătul transformat în gest”. valurile nu capătă în „apele” (postmoderniste) ale poeziei valoare de simbol sau de expresie lirică. Perspectiva se ambiguizează şi sistemul de referinţă se lărgeşte într-un halou al vagului şi îndoielnicului: „mi-am zis/ ori poate ţi-am zis”. 1–2 • 2013 până la gustul vinului/. descoperind în fragmentul metonimic. În acest spaţiu caleidoscopic. pe care-l invocă. Nu o metafizică a semnificării urmăreşte poezia. lăsându-se ghicită abia în tăcerile poeziei: „sub pleoape căldura poate fi înţeleasă/ ca un cuvânt în tăcere”. avem ceva din melancolia pomilor bătuţi de vânt”. Eul se scindează sau se divide în euri. totul e iluzie. în care se recunoaşte o subiectivitate cu simţurile acutizate la modul existenţial: „Continuu să văd totul. împărtăşind-şi impresiile cu (un) şi despre (un) Celălalt. Valurile transmit mişcarea. ca și cum şi prin modalizatorul incertitudinii poate. dând o senzaţie de lentă legănare. un poet setos de concret („totul e doar un simbol. omul trăieşte simultan într-o dimensiune temporală multiplă. Existenţa poeziei care se naşte în câmpul unic al acestor contrarii se exprimă prin aproximaţiile de parcă. trecut prin grila livrescului. În acest univers surprins de la distanţă. avem şi un alt Grigore Chiper. scăderea pulsului vital scindează eul într-un tu neutru. cu efemeritatea existenţei („plutirea pe valuri ca o existenţă”). Poezia abia tangibilului e o poezie a notaţiilor din mers. Dar şi una care imită mişcarea. Chiar în primul volum vom găsi imagini vibrante. Valurile sunt asemuite cu adâncimea gândului („apele mele adânci”). interlocutorul imaginar sau cititorul. Toamna este preferată iernii. în provizoriu. Învinsă de luciditate. să simt. Emoţia e profundă şi autentică.METALITERATURĂ • Nr. invitat să se proiecteze pe sine în acţiunea comunicării. Din pendularea anotimpurilor răzbate un impresionism simfonic care surdinizează nuanţele. În fond. De cele mai multe ori. Alteori însă acest tu este o prezenţă care rezolvă cumva dorinţa de comunicare/comuniune a poetului. De aceea atitudinea este una ironic ambiguă: „Râde acest ochi imens din mine – /odaia în care mă ascund/ ca într-o sticluţă cu lac”. Fuga de sine. ci doar şarmul imaginaţiei livreşti./ şi în această pornire de lucruri/ aveam nevoie de gura de aer a farmecului tău/ precum timpul/ pentru a-şi arăta scurgerea/ are nevoie de corpuri”). care încearcă să evite singurătatea. „în treacăt”. realul este transpus în „frânturile unor curcubeie de hârtie colorată” (Andrei Ţurcanu). Ca şi Cehov. timpul este subiectiv. Doi poli contradictorii ţin în cumpănă lirismul: luciditatea eului poetic şi lirismul eului biografic. Dar marea. dar şi cu aceeaşi mişcare circulară a omului printre instanţele temporale. impunând o poetică a absenţei.

dar. dezamăgirile o proiectează iar într-un spaţiu livresc. Te-ai îndepărtat de punctul iniţial/ pe care l-am crezut a fi. ea este expresia inefabilului poetic. Poetul rămâne fidel principiilor sale artistice şi îşi ţine bine strunite emoţiile: „ochii roşii în oglinda lecturilor/ jăraticul inimii acoperite cu staniol”./ Te încâlceşti în ghemul cu aţă. Ea deţine elementele concretului. Dar chinurile iubirii („izbeşte sufletul meu în talazurile tale/ ca într-o mare de alge/ ca într-o ţară de umbre”) şi. de cele mai multe ori. n-am văzut. Substratul livresc se resimte la fel de pregnant ca şi în primul volum. iar literatura „nu e niciodată toba de tinichea”. fiind tăcută şi aplatizată. în falset (1991) sensul existenţei se dezvăluie într-o suită de aforisme şi definiţii: „existenţa noastră – fărâmituri între/ spice de grâu. nici autori/ de pe coperţi. „Luciditatea oboseşte”. dar departe de-a fi divă concretă./ cel din perioada albastră”. n-am fost de faţă”. se percepe drept „un sediu al iluziilor”. Te va salva frumuseţea”. nu produce feed-back şi rămâne într-un anonimat depersonalizat.. Cu toate acestea. 1–2 • 2013 Femeia. unicul deţinător al perfecţiunii „erai frunză flegmatică de toamnă. nici pastila de leac/. Pun semnul egalităţii între/ o realitate şi acest joc sărac./ Sheep in fog (oaie în ceaţă). eul pare ros de îndoieli: „să spun să nu spun/ să renunţ la tot/ ce nu va putea fi transmis nimănui/ dar şi alte întrebări shakespeariene/ paralele cum vieţile lui plutarh/ mă îndeamnă personajele care/ nu cunosc nostalgia: cât mai aproape de/ viaţă. cea cu care dialoghează îndrăgostitul de poezie. concentric. În Aici. e fiinţa care tulbură şi inspiră: „dezechilibrul meu.(. este „viaţă fără trup”. deşi e omniprezentă şi domină cadrul poetic în poezia lui Grigore Chiper. Limbajul continuă să fie „transpus în semne/ pentru tine”. Celelalte volume de poezie reiau. o instanţă abstract-spiritualizată. femeia se pulverizează în dor de feminitate şi atât. pe care poezia îl desemnează. Poetul revine captiv în limitele aceleiaşi izolări şi tristeţi existenţiale cărora le dă o formă pictural-pointilistă. este. Ritmul imaginilor trece în — 56 — .. devine „iluzia mea ce nu mi-o descopăr nici mie”. cât mai aproape”. motivul tăcerii şi al claustrării existenţiale cu singurul antidot la îndemână – imaginaţia literaturizantă. în descendenţă lacaniană: „de parcă încercam/ să rescriu sensurile ştiute/ de parcă ajunsesem/ la jumătatea tuturor lucrurilor”. de această dată. cu Pablo Picaso: „Şi într-o cacealma a culorilor pe când/ luna era ovală ca o coapsă/. coborâtă de pe soclu. desenam cu Pablo. încrederea poetului în cetatea livrescului pare să se clătine: „Scoţi un volum de pe raft. contururi feminine: „poezia e vioara”. Până la urmă. asociindu-se. Vizionarismul tot mai intelectualizat produce imagini şocante: „panglica retezată a sângelui — un imens/ acvariu de purpură/ ce invadează cerul/ îmi scot monograma din/ acest şuvoi/ nu ştiu. Împrăştiind graţii. debuşeul asocierilor livreşti. are un statut ambiguu. de obicei. La primul nivel de semnificare femeia pare a fi o realitate demitizată. dar şi a poeticului corporalizat. Frumoasa fără corp sau feminitatea-creaţie e cea râvnită de poet.)/ Nici pesmeţi muiaţi în lapte. creată de limbajul căruia îi scapă ca o himeră. pentru Grigore Chiper. contaminând şi volumul Perioada albastră (1997)./ Hölderlin e arhaic. prin persoana a doua.METALITERATURĂ • Nr. mai ales.” Artele poetice se încarcă de un lirism mai subiectivizat. Indecizia îşi lărgeşte aria de cuprindere. risipa mea puteau fi băute/ până la ultima picătură/ din cupa ochilor ei albaştri”. Pentru că şi poezia are. canotieră/ aruncată pe râul delirând”./ ochi deschis/ spre atâtea lucruri neînţelese ori aluzive/.

Ceea ce nu poate accepta şi învinge poetul este singurătatea şi frigul. le adâncesc şi le nuanţează.METALITERATURĂ • Nr. văzul de viziune. Eul îmbracă vechea mască a impersonalităţii. iar „cuvintele din versurile mele se pot/ transforma în umbră. Poetul conturează şi mai pregnant spaţiul unic. am cerut obosit (2001). imaginarul de realitate. Efuziunile emotionante sunt supravegheate atent de un spirit lucid. ajungând. suplinind cu ironie criza de real: „suntem într-o celulă dintr-un castel/ sau chiar la Whitby/ gata să-ţi ridic trena şi să te sărut pe umărul/ dezgolit/ dar începe a se transmite o altă piesă cu alte/ ritmuri/ viaţa ta lipită cu scotch”. O poetică a contrastelor desparte.)”. se transformă/ în umbră (.. de această dată în registrul narativ. simbolicul şi imaginarul. Cu toată apetenţa pentru suprapunerea peste imaginile cotidianului a uzualei sale grile a livrescului. Singurătatea e ca o estradă într-un parc cu toţi copacii tăiaţi. puternică. Fără a deraia în mesianismul gesticulator obişnuit pentru asemenea subiecte fierbinţi. cum ar fi luptele de la Nistru. Roman simulacru conţine prozopoeme care încheie cercul. în care scriitura. Concreteţea nudă se îngemănează cu imagini amintind de pictura lui Dali. Acestea. social). la care poetul renunţă în Cehov. prin tragismul lor trezesc o emoţie vie. consemnându-i impasibil tragismul şi comedia. colaje de realitate („Dar eu caut realul pitulat între cuvinte/ nu mă satur adulându-l”) şi le montează cinematografic. îţi încălzeşti îndelung mâinile într-un lighean cu apă caldă. care preferă emoţia în doze mici şi rostirea potolită. tot în punctul de pornire: „doar două elemente te îngrozesc: frigul şi singurătatea. este obiectiv şi neimplicat când înregistrează fragmente. „Steroizii” literari impuşi de conştiinţa artizanală se intercalează intermitent cu fluizi lirici „bio”. Excepţie fac doar rarele momente existenţiale (recognoscibile istoric. suportarea consecinţelor regimului totalitar-sovietic etc. ca într-o „primăvară împovărată de experienţă”. Înainte de a lega aţa de grindă. Metapoezia se conjugă cu poezia prozaismului existenţial. Constatarea consolatoare că „nu eşti stăpân nici pe trupul care aleargă/ nici pe trupul care stă pe loc/ eşti nisipul oprit în clepsidră/ sau cel care îţi scapă printre degete/ eşti nisip” (20 de mii de leghe sub pământ) este în măsură să bruieze erupţiile nervoase şi să trateze de iluzii. în tradiţie rambauldiană. cu o energie emoţională bine strunită în subteranele textelor şi cu ironia şi scepticismul la vedere. Scoţi flautul dintr-o cutie neagră cu pereţii negri. care pune pe picior de egalitate realul şi livrescul. care. Exersezi”. poetul continuă să privească netulburat şi fără grabă la spectacolul în derulare al lumii. Apleci urechea: se aude gâlgâitul acolo. asumate în vers. după uşi. Acestea sugerează puternic atmosfera de sfârşeală proprie şi volumelor anterioare. Noile coordonate ale creaţiei ţin în Perioada albastră de o sintaxă disciplinată în rimă. Ultimile volume Turnul de fildeș înclinat (2005) şi Roman simulacru (2010) preiau toate temele poeziei lui Grigore Chiper. re-potenţându-le infinit într-un maraton mereu egal cu sine. lucid. Realitatea se suprapune imaginaţiei prin jocul parodiei. existenţa şi simulacrul devin text. Celelalte sunt suportabile. autorul.. 1–2 • 2013 ritmurile sintaxei. este conştient că textul este oricând ameninţat de butonul delete: „scrii ceva/ mai mult note frânturi zdrenţe/ poemul e pe terminate/ ai şi ajuns la butonul delete”. se testează şi în prozopoeme. Deziluzia trece imediat în speranţă de viaţă. Cu fiece carte Grigore Chiper fixează un alt cerc în lanţul creaţiei. — 57 — . fiecare intercondiţionându-se reciproc.

The new history of literature is presented as a kaleidoscope of ideas and images Made in ​​US. These essays are dedicated to the most important cultural events that influenced American literature in last 250 years. 2010). hip-hop etc. carnival. ideas and styles leaves the field of fixed portraits and makes “all American speech” move. jazz. comics. and start the dialogue of interpretations. between worker and employer. family between and society. culture. Literary history conceived as a dialogue of voices. country songs. „Hidden stories” that Wyatt makes known have provocative potential. and cartoon movies with Mickey Mouse. polyphony. journals. opinions. dialogue of voices.. arouse discussions. 1–2 • 2013 TEORIE LITERARĂ LITERARY THEORY Institutul de Filologie al AŞM ALIONA GRATI ISTorIa lITEraTurII Ca dIalog al VoCIlor. blues. coordinators Greil Marcus and Werner Sollors) is a collection of over 200 essays written by various specialists: researchers and journalists. IdEIlor ŞI STIlurIlor AbSTraCT This article presents some experiments that took place in the U. 2012.METALITERATURĂ • Nr. so that the work is a collective.S and we can say foreshadowed a new paradigm in the research on the history of literature. aSoCIaţIIlor. Keywords: USA. scripts for movies and radio. pĂrErIlor.S. travel notes. love. polyphonic and heteroglossia epic of U. etc. history of literature. associations. rock. Everything seems to be important: novels related to „high culture” written by Faulkner or Salinger. The themes of the dialogues aim at human relationships: interethnic. David Wyatt knows how to reconcile the academic requirements of the market with a history of literature entitled „Secret Histories: Reading Twentieth-Century American Literature” (Baltimore. „A New Literary History of America” (2009. philosophical essays. — 58 — .

Pentru coordonatori.METALITERATURĂ • Nr. legate între ele prin curente şi tendinţe. Tradiţia a impus disciplinei un sistem de coordonate. scenariile pentru filme şi emisiuni radio. Î — 59 — . Opul constituie o colecţie a peste 200 de eseuri (având fiecare în jur de 2-2. rock-ul. spre exemplu. filosofi. ale lui Faulkner sau Selinger. jurnalele. politice. ştiinţifice etc. sociale şi genuriale ale literaturii. cât şi cel de literatură au intrat într-un câmp de discuţii noi. Micile monografii sunt organizate în ordinea cronologică a subiectelor abordate. pe cea verticală. o activitate socială a oamenilor vii. necorespunzător epistemei şi eticii postmoderne. al XVI-lea şi până în prezent. în mod tradiţional. Cu toate acestea. Sub presiunea politicului. ambii fiind personalităţi bine cunoscute în zona studiilor literare şi culturale. chiar de nu au impus o nouă paradigmă. În astfel de condiţii. eseurile filozofice şi benzile desenate. cântecele în stil cauntry. constituie literatură ce merită atenţia unui cercetător. negăsindu-i deocamdată alternativă. arhitectori. Odată cu conceptul de istorie naţională ajunge să fie compromisă ideologic şi regalitatea valorii estetice universale. au reuşit cel puţin să prefigureze unele direcţii în cercetarea istoriei literaturii. sociale. conceptul. un impunător volum apărut în 2009 şi reeditat în 2012 sub coordonarea criticului de artă Greil Marcus* şi a profesorului de literatură afroamericană Werner Sollors**. chiar şi acelea care. hip-hop-ul. Istoria nu este o poveste a unui adevăr fixat pentru totdeauna. notele de călătorie.5 mii de semne) ale unor diverşi specialişti: cercetători şi jurnalişti. la „inventarea” Americii. fiind dizolvat în diversitatea discuţiilor pe marginea aspectelor etnice. romancieri sau poeţi şi pictori. Una din revelaţiile de la sfârşitul deceniului trecut a fost A New Literary History of America. ca o activitate de citire şi de scriere. începând cu sec. ci un proces. de regulă. care le-au reconfigurat sensul. până la textele ce au consemnat filmele cu desene animate Mickey-Mause sau filmele artistice cu Charlie Chaplin şi Superman. Nici literatura nu mai este văzută ca sumă a unor texte având drept numitor comun artisticitatea. iar istoricul avea sarcina de a aduna un material veridic din care să alcătuiască subiecte încadrabile în istoria concepută ca vector de evoluţie dinspre timpurile vechi spre modernitate. – totul pare a fi important pentru cel care îşi propune să reconstituie o istorie viabilă. atât cel de istorie. nu treceau drept literare. deciziile Curţii Supreme etc. conform căruia epocile şi perioadele istorice erau înşirate pe axa orizontală. dedicate celor mai importante evenimente culturale. Discuţiile se purtau. reflectate în literatura americană care au contribuit. orice text. blues-ul. de istorie literară naţională a devenit inoperabil. ambele concepte. jazz-ul. iar genurile şi speciile literare. De la romanele „literaturii înalte”. noua gândire istorico-literară americană a făcut posibile cele câteva experimente care. esenţial pentru disciplina tradiţională.. în jurul limitelor cronologice ale vreunei perioade. care de-a lungul anilor regândesc acest adevăr. aşa cum susţin coordonatorii în prefaţa lor. manualele şcolare au păstrat tipul de istorie literară tradiţională. această începe să fie descoperită mai ales în dimensiunea ei extrinsecă. Semne de înnoire a concepţiei au început a veni dinspre America. Datorită contextul multicultural al Americii. 1–2 • 2013 n trecutul relativ recent nimeni nu-şi punea prea multe întrebări legate de obiectul de studiu sau structura unei istorii a literaturii. Astăzi acest model este considerat ca şi perimat.

scriitoarea de origine chineză Gish Jen descrie The Catcer in the Rye. Faulkner. Nu este nici istorie canonică. Goticul american. Ca să faciliteze comunicarea între scriitori şi cititori. stilurilor şi limbajelor. Fiecare articol este un eseu pe o temă dată şi dă măsura inteligenţei şi talentului autorului. Cele peste 1000 de pagini se vor citite ca un detectiv captivant cu titlul „Ce este America?”. eseu. Valter Mosley. Chuck Berry. Concepută astfel. 1–2 • 2013 Această istorie nu este. polifonică şi heteroglosă a istoriei culturii americane. Poetul şi istoricul Paul Muldoon scrie despre Carl Sandburg. Structură flexibilă a cărţii este sus- — 60 — . Mai mult chiar. imagini cu muzee sau zgârie-nori şi fotografii. desigur. Linda Lovelace.METALITERATURĂ • Nr. Norman Mailer. În atenţia autorilor au intrat nu doar contribuţiile în formă scrisă. Maria Gaitskill. Prin noul mod de a gândi istoria literaturii coordonatorii proiectului au înţeles inclusiv căutarea soluţiilor pentru reabilitarea disciplinei şi revigorarea interesului pentru viaţa literară. care funcţionează ca butoane-link pentru navigare în reţeaua de texte la temă. Emerson. Multiplele ei linii narative orchestrate polifonic. actriţa Sarah Vowell – despre tabloul lui Grant DeWolson Wood. Ismael Reed şi Zora Neale Hurston. Interesantă şi surprinzătoare este şi distribuirea sarcinilor. lucrarea are şi variantă digitală. Dickinson. are menirea să ofere un material pe cât de util-instructiv. una tipică pentru Havard University Press şi în genere sfidează orice definiţie standard a disciplinei. ci dimpotrivă o stimulează prin antrenarea cititorului. Coordonatorii aleg soluţiile interactive pe care le provoacă acum experimentele cele mai radicale de literatură oferită prin internet. ceea ce a asigurat multiperspectivismul interpretărilor. iar poetul afroamerican Ishmael Reed analizează The Adventures of Huckleberry Finn etc. Văzută în ansamblu. broşurile religioase şi dezbaterile publice. demersul cuprinde hărţi. lucrarea ne oferă un excelent repertoriu al interpretărilor. feminista Camille Paglia – despre Tennessee Williams. scriitorul Walter Mosley – despre romanul-detectiv. Pe lângă memorialele de război. Camille Paglia. jurnale. scriitorul Lethem Jonathan – despre Thomas Edison. Societatea Alcoolicilor Anonimi sau vedeta de filme porno. pe atât de distractiv. ţinând cont de regulile marketingului. Melville. Dj Early – despre „Tarzan”. Ciudata colecţie de texte despre personalităţi ca Edgar Allen Poe. ci şi alte artefacte culturale ale Americii. A New Literary History of America este o epopee colectivă. ci un amestec de toate. interactivă. E de înţeles că în epoca Wikipedia şi Google o istorie concepută tradiţional ar trece pe neobservate sau cel mult ar produce efect în mediile academice. variatele registre de limbaj nu descurajează lectura. Coordonatorii şi-au dorit un auditoriu mai larg de vreme ce s-au deschis ofertelor ideologice şi tehnice ale postmodernităţii şi nu s-au ferit să-şi conceapă proiectul. constelaţiile de sens luând forma unor imagini plasate în meniul de bază. discursuri publice şi scrisori etc. „Pe aripile vântului” şi de informaţii despre puşca Winchester. nici volum de critică literară. piese de teatru. Tennessee Willians. lucrarea ne apare mai degrabă ca o istorie a limbajelor pe care America le-a produs în multiplele sale forme: roman. alături de un număr de anchete despre cărţile cunoscute ca „Vrăjitorul din Oz” . informaţii din domeniul ciberneticii. Steamboat Willie. existenţa unei forme digitale face din ea o spectaculoasă enciclopedie multimedia. nici tratat teoretic. criticul literar. În primul rând autorilor li s-a oferit o oarecare libertate în forma şi stilul de expunere a informaţiilor.

mai reală şi mai actuală prin contribuţii proprii. fiecare eveniment interpretat în istorie radiază în lumina contemporaneităţii. cititorul participă la o adevărată sărbătoare a vocilor. părerilor. A New Literary History of America este dovada cea mai convingătoare că o lucrare academică poate avea popularitatea literaturii de masă. ideilor şi stilurilor. necunoscute din literatura secolului. În consecinţă. O altă încercare de împăcare – s-ar părea la prima vedere – a preocupărilor academice cu cerinţele pieţii constituie lucrarea semnată de David Wyatt. pe care are posibilitatea să o facă mai spectaculoasă. permutări şi legături între texte. ceea ce ni se înfăţişează vizează nu doar trecutul. Secret Histories: Reading Twentieth-Century American Literature (Baltimore. Lucrarea a fost numită cea mai bună carte a anului la categoria nonfiction şi chiar cea mai potrivită carte pentru a fi oferită drept cadou. El îşi propune să vadă literatura contemporană prin prisma unor aspecte mai — 61 — . 1–2 • 2013 ceptibilă pentru adăugiri. al XX-lea în cadrul unor universităţi îl ajută pe Wyatt să găsească o altă decât cea tradiţională modalitate de prezentare a volumului de informaţii acumulat de-a lungul a mai mult de 30 de ani.METALITERATURĂ • Nr. Experienţa de predare a cursului de literatură americană din sec. Dar ce înţelege David Wyatt prin acest adjectiv – „secret”? Dincolo de provocarea din titlu. Astfel. modificări. ci şi prezentul într-o ordine a simultaneităţii. asociaţiilor. domeniul istoriei literaturi a devenit un teritoriu fascinant atât pentru alcătuitori. cartea nu are nimic cu revistele de scandal. Titlul anunţă principiul de coagulare al istoriei – aspectele secrete. bucurându-se de cronici laudative în toate limbile şi de un număr impresionant de premii. Datorită acestei contribuţii excentrice. această istorie a literaturii a avut o popularitate fără precedent în SUA şi în alte ţări. Dincolo de rezervele patriarhilor genului. cât şi pentru consumatori. Datorită conştiinţei participative a cititorilor. 2010).

„Citind literatura americană. intitulată Către cititor (To the reader). Cum îşi structurează Wyatt demersul? Ca să descrii trecutul în materie de literatură trebuie să introduci în succesiunea indiferentă a faptelor un sens. informaţiile din operele literare creează o istorie alternativă la cea oficială. 3. Luate la un loc. Misiunea istoricului literar e să descopere şi chiar să inventeze o structură în faptele literare produse de-a lungul anilor. religioase. Scriitoarea americană de culoare. În prefaţă la Istoria sa. Wyatt îşi analizează textele în contextul factorilor de mentalitate externi şi îşi focalizează atenţia pe relaţiile interumane care aduc informaţii relevante în ceea ce priveşte istoria Americii. „Istoria secretă” este. căreia autorii i-au dat reprezentare artistică: 1. 1–2 • 2013 puţin discutate din operele scriitorilor canonici. ceva despre care nu s-a vorbit. Absalom!. ar fi invocat „un anumit curaj” pe care l-a dovedit autorului romanului Absalom. prin urmare. Williams). Washington). incluzând aspecte sociale. Jonson. altfel nu există istoria. adaugă Wyatt în prefaţă. Scopul lui Wyatt este mult mai nobil. Du Bois. Cather. Ca şi în lucrarea prezentată mai sus. Pentru claritatea am putea găsi o asemănăre între această lucrare şi cursurile opţionale care se practică acum în universităţi. începând prin a evoca un citat pe care Toni Morrison l-a spus în legătură cu creaţia lui William Faulkner. culturală şi politică a trecutului particular şi colectiv. 2. emoţionalitate. având la bază memoria culturală colectivă cu tot cea ce o caracterizează: subiectivitate. Performanţe ale bărbaţilor (Hemingway). poemele. Morrison surprinde esenţa proiectului său. etnice. personală. De menţionat faptul că informaţiile scoase din zonele de penumbră nu urmăresc să compromită pe cineva prin te miri ce momente reprobabile legate de viaţa lui intimă. Eliot. contradicţie. Aplecându-se asupra creaţiilor literare. el caută să surprindă evenimente din istoria Americii. metafora care trimite la acel segment al memoriei colective înregistrat în literatura artistică. reluând un alt gând de la Morrison. autorul îşi expune pe larg programul.METALITERATURĂ • Nr. Eaton. 5. Perspectiva aleasă de Wyatt este deci de natură subiectivă. Pentru că. Istoria normală. familiale etc. Corpul și corporaţiile (Norris. susţine Wyatt. politice. Femei-pioneri (Austin. piesele şi nuvelele noastre oferă un spaţiu pentru a-ţi imagina cum se simţea atunci în ţara noastră şi cum această experienţă poate fi interpretată acum. Wyatt abandonează perspectiva literaturocentrică pentru o abordare mai complexă. Dubla conștiinţă (Chesnutt. Potrivit lui Wyatt. în momentul în care s-a întâmplat să citim” (p. Romanele. estetism. „Literatura americană este istoria secretă a SUA”. Profesorul prezintă literatura contemporană a Americii prin prisma unei teme. IX). noi avem şansa să recunoaştem şi să reţinem încărcătura emoţională. Astfel titlurile celor 16 capitole semnalează un anumit aspect al relaţiilor interumane din societatea americană. ficţiunea poate face mai multe decât istoria. cu pretenţii de obiectivitate. laureată a premiului Nobel. Chambers). — 62 — . care constă în dorinţa de a descoperi în operele scriitorilor reprezentări artistice ale trecutului. pe care cititorul contemporan nu le-ar putea găsi în manuale şi care l-ar ajuta să înţeleagă mai bine complexitatea unei epoci. Am putea lesne numi acest curs „Istoria necunoscută a Americii în literatura secolului al XX-lea”. se învaţă în şcoli şi se pomeneşte la ceremonii oficiale. 4. Stein. descoperind istoria ascunsă a ţării sale. Wyatt caută fapte ce nu au fost accesibile istoriei oficiale.

cercetătoarea din Rusia. 9. fapt pe care îl recunoaşte. După inocenţă (Roth). 13. 15. 8.S. Hurston). Wyatt îşi doreşte un cititor implicat activ la crearea istoriei. la rândul său. 6. Selecţia operelor şi a scriitorilor din acest proiect este una particulară. Hinus. Pentru că se poate întâmpla. Dragoste și despărţire (Steinbeck. Pa Not Pa (Kingston. Di Donato. Wyatt nu are în vedere un mecanism de moment. Metoda de lucru a lui Wyatt constituie deci asocierea liberă și continuă. Studii despre război (Cornac MCcarthny. unul care. în afară de Samuel Shepard. este capabil să-şi folosească experienţa de „ascultare” pentru a identifica asemănări de familie. 1–2 • 2013 Despre culoare (Toomer. Lee. Delillo. cele mai evidente constituind tema de dezbatere a vreunui capitol: „La alcătuirea acestei cărţi am încercat să creez o structură deschisă care să facă posibilă cuprinderea unei varietăţi de texte într-un limbaj. Fitzgerald. experienţă în care el a învăţat să „asculte” literatura. dar este păstrată consecvenţă cronologică tradiţională. autorul va pierde iremediabil. susţine istoricul în prefaţă. În timpul „ascultării” se profilează afinităţile de gândire. cu excepţia lui T. Ellison. ajunge la concluzia că „mecanismul memoriei este asemănător cu cel al literaturii. Sclavie și memorie (Morrison). căruia îi dedică un compartiment întreg. limitându-se la proza ficţională şi nonficţională. X). Atunci când vorbeşte de „asocierea” scriitorilor. Alegerea se explică prin dorinţa autorului de a-şi democratiza cititorii. ca cititorul să dea grupării o altă configuraţie. Revolte și reacţii (Mailer. XI). Clark). Herr). 14. 7. Gaddis). Eliot. Pynchon. capacitatea de a asocia vine din experienţa sa de o viaţă în domeniul cercetării literaturii. Secrete despre rasă (Faulkner). Didion). Punându-şi toate eforturile în slujba unei sinteze epice a istoriei secrete a SUA. Lista scriitorilor vizaţi nu corespunde variantei oficiale. Farrell). Literatura – sunt visele vii ale trecutului. Fiecare capitol cuprinde creaţia mai multor scriitori. Se ţine cont atât de anii de viaţă ai scriitorilor analizaţi. 10. Postmodernul (Shepard. Tatiana Venediktova. similitudini între scriitorii care au făcut istoria literaturii. pe care istoricul îi „asociază” în funcţie de una din temele anunţate. istoricul începe să audă cum „anumite cărţi ale autorilor americani încep să vorbească şi să se asculte una pe alta” (p. Crezând în subiectivitatea creativă. Potrivit lui. Gainer. King.METALITERATURĂ • Nr. Sunt excluşi poeţii. Yezirska. Drept civil (Wright. şi dramaturgii. Beattie. Silko. încercând să urmăresc un anumit număr de linii tematice” (p. Pentru Wyatt cititorul „ideal” este acela care ştie să „asculte” literatura şi poate intra în dialog cu „memoria” acesteia. Al Doilea Război Mondial (Vonnegut. Rodriguez). 12. 11. Depresie (Dreiser. Walkner. Prezentând cartea lui Wyatt. oferindu-le şi lor posibilitatea de a produce „asocieri”. în ceea ce priveşte numărul de scriitori analizaţi şi posibilităţile de cuprindere a tuturor genurilor literare. adăugând sau omiţând vreun nume. capitolele se succedă într-o cronologie rigidă. Walker. Friedman). A „asculta” literatura înseamnă a avea o întâlnire necesar subiectivă cu arta. iar literatura poate fi văzută ca o privilegiată formă textuală a memoriei. cât şi de secvenţa temporală în care a avut loc evenimentul ce a dat titlul capitolului. Baldwin. capabilă să intre în concurenţă cu istoria socială în chiar teritoriul ei – de înţelegere a trecutului. o posibilitate de a-ţi aminti «ceea ce nu s-a întâmplat — 63 — . la un moment dat. Hersey). Carver.

ideilor şi stilurilor. 1986 şi Neither Black nor White yet Both. Wyatt aminteşte mereu – şi vom repeta iar acest lucru – că «istoria secretă» de care suntem interesaţi nu este conservată în textele literare ca în nişte containere. care mai apoi este continuat de ascultător-cititor-scriitor” (p. 3. 1997). care şi-a dobândit notorietatea pentru investigaţiile din zona muzicii rock şi punk. interpretării. cunoscut. punând „în mişcare toată vorbirea americană”. fiind. jurnalist şi critic cultural. pe atât de proprie. viziune. 2010. Secret Histories: Reading Twentieth-Century American Literature. XVI). Pentru Wyatt creearea istoriei e un „mariaj fericit între a vorbi şi a auzi. Din această iluzie reală. Marcus. din perspectivele căreia explorează arhetipuri ale civilizaţiei americane contemporane. spre exemplu. — 64 — . http://magazines. marchează o tendinţă în postmodernitate. W. №118. În mod cert. Т. mai infinit decât viitorul. 1–2 • 2013 cu mine». Într-o astfel de istorie trecutul nu mai este perceput ca un drum de evoluţie. curaj. în felul acesta. ca un lanţ alcătuit după legitatea cauză-efect. creativitate. Lucrările lui se focalizează pe componenta etnică a literaturii şi culturii. Trecutul devine interesant nu pentru că e deja un trecut catalogat. 2 David Wyatt. va crea emulaţie. modele de cunoaştere. dintre muncitor şi patron etc. concepute ca un dialog al vocilor. Temele dialogurilor lui Wyatt. amoroase. discuţiilor” [3]. Baltimore: Johns HopkinsUniversity Press. pe cât de străină. ** Werner Sollors este unul din experţii cei mai cunoscuţi în literatura africană şi afro-americană contemporană (Beyond Ethnicity. 2004.ru/nlo/2012/118/v36-pr. simţ detectivistic şi spirit de aventură. MA: Havard University Press.russ. G. A New Literary History of America. asociaţiilor. în curgerea actuală a timpului.METALITERATURĂ • Nr. ci se alcătuieşte numai în procesul scrierii. Eds. Aceste două istorii literare. Cambridge. Note: 1.html * Greil Marcus este un scriitor American. Sollors. Domeniul a ajuns să constituie o provocare. nelimitat. părerilor. ci pentru că îl predispune pe cel interesat la creativitate şi imaginaţie. D. care părăseşte domeniul portretelor fixe. noi obţinem o nouă înţelegere a sinelui. în care vorbitorul este cel care iniţiază un dialog. solicitând implicare. Истории литературы в Америке после «кризиса идентичности». dintre familie şi societate. Ca exemplu ar putea servi felul în care Morrison îl „ascultă” pe Faulkner ca mai apoi să continue dialogul iniţiat de el pe tema rasei. Венедиктова. В «НЛО» 2012. ci mai degrabă ca un spaţiu al vocilor care transmit sensuri. vizează relaţiile interumane: interetnice. citirii.

iar astăzi între ele se aşează şi hermenutica” [1]. psihologia. Luntrea lui Caron de Lucian Blaga. myth of death and life. curente de opinie sau superstiţii să fie greşit denumite drept mituri. Surâsul lui Vișnu de Vasile Vasilache etc. religia. În acelaşi timp neînţelegerea mitului.METALITERATURĂ • Nr. Representatives from Cambridge school attempted to find all possible combinations of life and death in literature starting from a single model and evolving over time through different stages and metamorphosis. De la mitocritică la mitanaliză vedea de- — 65 — . filosofia. care în studiul său Figuri mistice și chipuri ale operei. Definirea exhaustivă a metodei mitocritica aparţine lui Gilbert Durandt. magia. approaches as well as contributions. psihanaliza. filologia. Apariţia unor studii importante relativ recente demonstrează perpetuarea interesului şi cercetărilor pentru mit în secolul XXI.. misterul. Toate aceste opere literare apar într-o perioadă favorabilă. antropologia. Aufbau einer literaturwissenschaftlichen Mythosforschung (2001) de Peter Tepe. reprezenta un model pentru comportamentul omului şi conferea valoare şi sacralitate existenţei uman. Interpretarea mitului a fost făcută cu justeţe însă din unghiul mai multor discipline: mitologia. printre acestea menţionăm: Theorizing about Myth (1999) de Robert A. The modern construction of the myth (2002) de Andrew von Hendy etc. afirmă Mircea Itu. Keywords: quest myth. Segal. este un fenomen răspândit în lumea contemporană: „Adeseori mitul este confundat cu mistica. Adam și Eva de Liviu Rebreanu. fantasma. sociologia. Se întâmplă ca sindromuri. Mythos und Literatur. spre exemplu Iosif și fraţii săi de Thomas Mann. Representatives from Cambridge school attempt to find the quest myth or a primary ritual from which the whole literature starts namely the myth of death and life. la reinventarea conceptului de mit şi crearea teoriilor moderne ale mitului. în care critica mitului a cunoscut o evoluţie spectaculoasă de la sensul investit de culturile primitive unde mitul era viu. teologia. representatives. Mefistofel de Claus Mann. primary ritual. 1–2 • 2013 Institutul de Filologie al AŞM OLESEA GÂRLEA ŞCoala mITologICĂ dE la CambrIdgE AbSTraCT In this article the author makes an analysis of mythocritics. Evanghelia după Isus Hristos de Jose Saramago. S ecolul al XIX-lea a generat o avalanşă de texte literare în care subiectele mitice au fost preluate parţial sau integral. superstiţia sau minciuna. mythocritics. method steps and concepts.

) prin repetarea lecţiunilor diferite ale mitului şi a corelaţiilor unei anumite lecţiuni a unui mit cu alte mituri dintr-un spaţiu cultural” [2. pentru semnificaţia oricărei povestiri”. p. Direcţia de cercetare propusă de Frazer mai este numită – critică ritualică.. 301-302]. Reprezentanţii criticii mitice ritualice sunt succesorii cercetărilor lui James Frazer. 1–2 • 2013 mersul interpretării mitocritice prin ajungerea la inconştientul colectiv.) omologe. Lucrările lui James George Frazer. acesta fiind conceput ca cea mai mică unitate de sens a discursului discernabilă prin „redundanţe”.METALITERATURĂ • Nr. În funcţie de perspectiva interpretărilor se impun două şcoli de mitocritică: orientarea antropologică pozitivistă sau şcoala lui James Frazer şi şcoala lui Carl Jung care susţine interpretarea metafizică şi cea romantică a mitului. Metoda mitocritică operează cu noţiunea de mitem. 2. Harrison. Un mitem se poate manifesta în două moduri „patent prin repetarea conţinutului sau conţinuturilor sale (situaţii. embleme etc. miturile şi magia antică. aşa cum a văzut Lévi-Strauss. Identificarea „temelor”. ambele au ca obiectiv tendinţa de a oferi o replică literaturii contemporane prin miturile şi ritualurile antice desacralizate. Murrey. p. 1914). Weston. J. 1920). Cornford care au studiat ritualurile. Şcoala ritualică de mitocritică o anticipează pe cea jungiană. Rezultatele cercetărilor de la Cambridge sunt reflectate în studiile de critică ale mitului Arta antică și ritualul (Harisson. respectiv a motivelor redundante. 1313). „utilizarea unui tip de tratament «în stil american» (. Antropologul francez determina cronologic apariţia şi utilizarea noţiunii metodei în următorul mod „termenul mitocritică a fost făurit de către anii 1970 după modelul celui utilizat cu douăzeci de ani mai înainte de Charles Mauron „psihocritică” (1949) pentru a semnifica folosirea unei metode de critică literară sau artistică ce focalizează procesul comprehensiv pe povestirea mitică inerentă ca wesenschau. prin „omologii semantice”. şi latent prin repetarea schemei sale intenţionale implicite într-un fenomen foarte apropiat de «deplasările» studiate de Freud în vise” [2. De la ritual la roman (Weston. p. ce constituie sincronicităţile mitice ale operei. uniţi în mare parte prin Universitatea de la Cambridge. mentorul şcolii de la Cambridge. Tradiţia clasică în poezie (Murrey. dacă nu „obsedante”. Originea comediei antice (Conford. Chambers. 1927) etc. 305]. Printre ei remarcăm pe E. iar apoi au început să utilizeze rezultatele cercetării pentru soluţionarea problemelor de literatură. În opinia lui G. 3. spre deosebire de mitocritica jungiană care mizează pe mistică şi transcendentalitate în interpretare. în număr foarte limitat. G. 304]. se articulează în funcţie de anumite mituri mari ce prezintă o anumită constantă într-o epocă şi într-o cultură determinată sau cel puţin în decursul unei generaţii culturale [2. Reprezentanţii şcolii mitocritice de la Cambridge pun accent pe spiritul pozitiv. personaje. G. Potrivit antropologului francez abordarea operei din perspectivă mitocritică se face în trei timpi care descompun straturile mitemice: 1. Durand „fiecare secvenţă citită constituie un «mitem» şi decorul său mitic” – iar mitemele. Examinarea în acelaşi spirit a situărilor şi combinaţiilor de situări ale personajelor şi decorurilor.. F. au suscitat — 66 — .

precum şi un ghid înşelător al comportării. Creanga de aur conţine 12 volume. Primele capitole ale Crengii de aur au fost dedicate controlului magic al vremii (obiceiurilor de aducere a ploii. autorul teoriei funcţionaliste a mitului. Frazer a fost catalogat de criticii săi „antropologul din jilţ” pentru că nu a făcut cercetare pe teren. autorul Psihanalizei focului. În Creanga de aur Frazer definea magia ca „ un fals sistem de lege naturală. p. Gaston Bachelard. Antropologul de la Cambridge făcea distincţia între magie homeopatică sau imitativă (bazată pe legea similitudinii) şi magie contagioasă (bazată pe legea contactului). regele fiind direct responsabil de starea vremii şi recoltelor. era firesc ca într-un an secetos acesta să plătească cu viaţa vremea nemiloasă şi pustiirea recoltei. Angus Dawnie. p. Fenomenologia primitivă este o fenomenologie a afectivităţii. ci a pornit în studiul său (Creanga de aur) de la jurnale de călătorii. Practica regicidului se datora uneori şi condiţiilor climaterice nefaste. exogamia. al vântului. de la punerea sub semnul întrebării a cercetărilor sale. observa că scrierile lui Frazer. Bronislaw Malinowski care îl considera pe Frazer cel mai de seamă antropolog al epocii. italiană. ulterior a fost conceput în două volume într-o variantă accesibilă publicului larg. Studiul Creanga de aur a urmărit în mare parte obiceiul uciderii regilor la sfârşitul unei perioade determinate. impresii consemnate de misionari sau chestionare completate de persoane.). controlului magic al soarelui. Prin acest studiu J. i-au fost recunoscute cercetările şi a beneficiat — 67 — .METALITERATURĂ • Nr. de mereu repetata moarte şi renaştere a lumii vegetale” [5. Destinul lui Frazer stârneşte de-a dreptul curiozitatea. Smith afirma că cercetarea lui Frazer cuprinde „prostii savante”. 1–2 • 2013 comentariile şi aprecierile cele mai variate. olandeză. sanctificării arborilor). J. atunci când sănătatea şi forţa lor începeau să slăbească.. până la elogierea lor. iar biograful său R. p. G. germană. cultul naturii au ajuns să facă parte din gândirea cotidiană. au adus o lărgire a orizontului. ea fabrică fiinţe obiective cu forme proiectate prin reverie. 24]. 31]. Frazer a făcut cunoscute ideile religioase şi superstiţiile popoarelor primitive. Octavian Nistor. a reconstituit eforturile omului de a înţelege şi de a supune natura.. fiind una dintre primele sinteze ale epocii moderne” [4. este o ştiinţă falsă precum şi o artă neizbutită” [4. 23]. menţiona că meritul studiului Creanga de aur de Frazer consta în sărăcia explicaţiilor realiste şi în prezenţa afectivităţii: „În general nu putem citi cartea atât de bogată şi de captivantă a lui Frazer fără să fim frapaţi de sărăcia explicaţiilor realiste (. a scris numeroase studii de antropologie în limba engleză care s-au bucurat în timpul vieţii de traduceri în franceză. Frazer se află celebrul reprezentant al şcolii engleze. imagini cu dorinţe. Printre categoria susţinătorilor lucrărilor lui J. experienţe materiale cu experienţe somatice şi focul cu iubirea” [3. 36]. prefaţatorul şi traducătorul cărţii lui Frazer în limba română aprecia studiul Creanga de aur în următorul mod: „Frazer a efectuat pe baze de scrieri o «muncă de cabinet» alcătuind o mare sinteză care s-a impus pe plan mondial. astfel încât idei primitive cum sunt tabuul. totemismul. p. Frazer a studiat tema identificării morţii şi reînvierii zeilor cu diferite faze ale vegetaţiei. Radu Surdulescu afirma că meritul studiului Creanga de aur rezidă în performanţa antropologului de la Cambridge de a desluşi „un tipar universal al sacrificiului ritual ce însoţeşte ceremoniile legate de schimbarea anotimpurilor. Astfel E.

ritual şi literatură nu converg spre o definire şi interpretare unică. Cercetătoarea de la Cambridge considera că toate simbolurile legate de reproducere ţin de un ritual antic şi ajunge la concluzia că structura romanelor despre Graal nu este doar o invenţie literară. Konrad Still. Glasgow. Jane Ellen Harrison. Autoarea este convinsă că legenda despre Graal nu este altceva decât o rescriere literară a unui ritual antic. Francis Cornford. Frazer a lăsat în urma sa adepţi care vor constitui Școala mitocritică de la Cambridge.METALITERATURĂ • Nr. ele diferă în mare parte. suliţa. Dar scriitoarea franceză Lilly Frazer era cu desăvârşire surdă. spada și piatra. Weston atribuie aceste serii de romane riturilor antice ale zeului Tammuz (foc) la babilonieni. Frazer moare peste zece ani. Prin studiul său E.) publicând studiul De la ritual la roman. Deşi s-a format şi a activat o vreme în calitate de avocat. С. Studiile lui Frazer continuă să fie traduse şi după moartea sa în poloneză. Se ştie că antropologul de la Cambridge a petrecut peste 60 de ani în bibliotecă. nu este un cult sezonier. Concepţiile reprezentanţilor şcolii de la Cambridge despre mit. română etc. Din această clipă dependenţa lui Frazer de soţia sa devine completă. Liverpool. J. Spada simbolizează reproducerea şi provine din cultul zeului Marte în calitate de simbol antic al reproducerii. 1984) şi cea a lui Radu Surdulescu Critica mitic-arhetipală. a fost pasionat de antropologie şi aceasta a constituit preocuparea întregii sale vieţi. În onoarea lui Frazer se iniţiază în timpul vieţii Conferinţele Frazer de antropologie socială (1921) din Oxford. n. Ideile lui J. Gilbert Murrey. Printre discipolii lui J. iar în noaptea imediat următoare se stinge din viaţă soţia sa Lilly. Frazer au fost preluate în calitate de instrument pentru interpretarea creaţiilor literare de către Edmund Chambers care a publicat în 1903 studiul Scena Evului Mediu fiind totodată unul din primele modele de mitocritică. lipsesc în bibliotecile din Republica Moldova. Rezultatele cercetărilor lor le găsim expuse în cartea lui А. dar fără să îşi piardă cumpătul o continuă până la sfârşit. nu în cel al războiului. Lord Raglan. Studiile de mitocritică ale cercetătorilor de la Cambridge Jessie Weston. Edmund Chambers. Frazer se regăseşte cercetătoarea Jessie Weston care şi-a luat ca obiect de studiu ciclul romanelor despre Graal din perspectiva fertilităţii (un mitem explorat şi de Dan Brown în romanul Codul lui Da Vinci – n. cultul lui Adonis la greci şi Attis la romani şi frigii. — 68 — . De la motivul antropologic la sentimentul numinosului (Bucureşti. Cambridge. Jessie Weston analizează simbolurile din aceste romane: cupa Graalului. Chambers a plasat dansul ritualic cu spada în cultul naturii. şi anume cel al „înnoirii vieţii”. Esenţa cultului constă în deplângerea tânărului mort. Acest cult nu coincide întotdeauna cu renaşterea naturii. iar acest ultim moment aduce bucurie. nu în figura sa emblematică de zeu al războiului. a lui Osiris la egipteni. ci este unul al vieţii în sens larg. La vârsta de 77 de ani Frazer orbeşte în mod dramatic în timpul unei conferinţe pe care a ţinut-o la Fondul Literar. dar cel mai important rămâne faptul că prin cercetările sale. Козлов Мифологическое направление в литературоведение США (Москва. Frazer a avut un spirit de răspundere ştiinţifică şi o exigenţă faţă de sine împinse până la paroxism.. a călătorit puţin şi a acordat lecturii uneori peste 12 ore pe zi. 1–2 • 2013 de premii şi distincţii. ci e moştenirea preistorică a ritualurilor eroilor rasei ariene. care urmează să reînvie.1997).

În una — 69 — . acea trecere care era atribuită iernii în ritualurile antice. Murrey literatura trebuie analizată doar cu metode literare. Un rol important în studiile şcolii critice de la Cambridge ocupă cercetările lui Gilbert Murrey. menţinea contactul cu Universitatea din Cambridge. Merită a fi menţionată şi contribuţia lui Francis Cornford care. „a unei noi naşteri” şi de miturile legate de acest cult. Murrey a scris în 1927 lucrarea Hamlet și Oreste. Din acest moment şcoala mitocritică se îndreaptă către cercetarea de orientare jungiană. 69]. 1952) s-au axat pe problema tragediei greceşti. marile opere tragice şi comice ale antichităţii” [5. avea scopul de a-i aminti individului că el reprezintă o parte din întreg. Murrey a condamnat metoda psihologică a lui Freud la care apela J. fiind considerate o etapă a „naşterii sociale”. care erau personaje negative în ritualurile antice. Lacuna consta în faptul că Oreste şi Hamlet se bucurau de simpatia cititorului. From Religion to Philosophy: A Study in the Origins of Western Speculation (1912) Principium Sapientiae: The Origins of Greek Philosophical Thought (publicată postum.METALITERATURĂ • Nr. Harrison şi F. s-au născut în timp marile reprezentaţii teatrale. 1–2 • 2013 E. lucrarea lui G. Interpretările de antopologie culturală de la Cambridge se regăsesc în studiul Arta antică și ritualul semnat de Jane Ellen Harrison care considera mitul un derivat al ritualului. Harrison în lucrările sale târzii şi a respins metoda psihanaliştilor care foloseau în creaţia literară scheme din psihologie. Ritualul. gestică şi mişcări. Totuşi Murrey a rămas fidel metodei şi conceptelor şcolii lui Frazer. afirma Harrison. Weston) acorda predilecţie părţii inconştiente. adică tot ce este viu. sublimată în alternarea anotimpurilor: „Din ceremoniile ritualice închinate acestor evenimente ciclice. dar şi a lucrărilor lui J. Cornford. p. Antropologul concluziona că personajele Oreste şi Hamlet simbolizează moartea. Studiile lui Cornford (Thucydides Mythistoricus (1907). în care pe lângă tradiţia conştientă (pe care a încercat să o găsească J. Autoarea a fost preocupată de ritualurile iniţierii adică „socializării de gradul doi”. dar şi pe interpretarea comediei contemporane. Studiile mitocritice de mai târziu se vor axa pe monomitul iniţierii. iar pe Hamlet de urmaşul zeilor iernii) realizează o simbioză dintre şcoala lui Frazer şi şcoala lui Jung. În opinia autorului Oreste şi Hamlet reprezentau fraţii de sânge ai zeilor mitologici ai iernii. Murrey. Shakespeare de şamanul originar. Murrey nu a găsit soluţia pentru această contradicţie. Spre deosebire de ceilalţi reprezentanţi de la Cambridge. mascota acestora fiind arsă pe rug. nu putem afirma acelaşi lucru despre zeii iernii. Murrey (în care îl apropie pe W. În lucrarea Originea comediei attice (The Origin of attic comedy. G. printre care Robin Hood. 1914) antropologul surprinde în nucleul spectacolelor dramatice străvechea confruntare dintre viaţă şi moarte. care ucid vara. Însuşi Murrey simţea un neajuns în interpretarea critica personală a ritualurilor sezoniere. Chambers conchide că multe trăsături ale ritualului au fost moştenite de dramă. deşi activa la Universitatea din Oxford. care a însuşit interpretările despre inconştinetul jungian şi freudian. Cercetarea artei antice prin intermediul ritualurilor şi riturilor (în special cultul lui Dionysos) este o preocupare a lucrărilor timpurii ale lui G. Antropologul a analizat arborele genealogic al câtorva eroi ai poveştilor populare. În convingerile lui G. ceremonii însoţite de cuvinte.

Este evident că ritualul regal era înrudit cu cel al „crengii de aur”. în opinia lui Still. în ritualul regal. Frazer din anii ’30-’40 ai secolului al XX-lea a fost Lord Raglan. Dacă Freud considera drept motor al creaţiei artistice – instinctul sexual. Still a încercat să găsească monomitul tuturor creaţiilor omenirii. afirmă Raglan. al cărui mit sunt cuvintele „la revedere”/ „salut”. În Asia de sud-vest a apărut o religie formată de conducătorul divin. Odată cu apariţia scrisului miturile care au fost mai aproape de ritualurile sacre s-au transformat în scrieri religioase. În literatura universală acest conflict este foarte frecvent şi se rezumă la modelul morţii şi renaşterii. Mitul prezintă o structură care are la bază rostirea şi de aceea este înrudit cu ritualul. iar despre existenţa lor nu vorbesc faptele reale. Acest monomit se alfă. pe de o parte. nu este influenţată de concepţiile lui Freud şi Jung (aşa cum este evidentă această influenţă în lucrările lui G. iar omul primitiv are încredere în propriile fantezii. consideră cercetătorul. Pe omul antic. În concepţia lui Lord Raglan drama a fost la început o parte din ritual şi nu era destinată distracţiei. a analizat eroii tradiţionali şi a ajuns la concluzia că aceştia nu au fost oameni. Antropologul de la Cambridge a consacrat un capitol lui Robin Hood. Bodkin). Murrey şi M. L. în care a menţionat că acesta este un erou al dramei ritualice. ci zei (o concepţie opusă teoriei euhemeriste a mitului). Raglan s-a limitat la analiza creaţiilor folclorice. Importanţa ritualului. studiat temeinic de profesorul său James Frazer. nu au nicio legătură cu ştiinţa sau cu evenimentele istorice. Într-un alt studiu a lui Raglan Moarte și renaștere este explicată semnificaţia ritualului regal. Raglan a analizat câteva zeci de tipuri de eroi şi a demonstrat provenienţa lor din monoritual. prin urmare pentru omul antic nu există înţelesul de „istorie”. poveşti şi legende. Cel mai important studiu a lui Raglan Eroul (The Hero) a apărut în 1936. ci scopului religios. pe de altă parte. În calitate de exemplu. 1–2 • 2013 din comedii F. care era ucis în fiecare an şi care renăştea în persoana urmaşului său. Însă — 70 — . Autorul menţiona că acest conflict este echivalentul confruntării dintre anul vechi şi cel nou. atunci Raglan – ritualul. şi accelerării norocului. cât şi pe cele neînsufleţite.METALITERATURĂ • Nr. Cornford surprinde conflictul polemic dintre omul bătrân şi cel tânăr. Totuşi Raglan a negat existenţa reală a lui Robin Hood. 6 p. Konrad Still consideră mitul şi ritualul o unitate. ci ritualurile. L. din care s-a dezvoltat ulterior întreaga literatură. la fel cum are încredere în dovezile convingătoare [apud. adică miturile. rezidă în posibilitatea stagnării nefericirii. E. 39]. iar celelalte s-au transformat în saga. Raglan prezintă ritualul strângerii mâinilor. Lord Raglan este primul dintre criticii mitului care a introdus noţiunea de monoritual (ritual primar). Lucrarea sa la fel ca studiul lui Jessie Weston. Interesul faţă de trecut vine din necesităţile psihologice. consideră Raglan. Lord Raglan cercetează influenţa mitului şi ritualului asupra folclorului. Mitul şi ritualul. este o interpretare a zeului care întruchipează primăvara şi creşterea. Interpretările mitocritice ale lui Konrad Still sunt expuse în lucrarea Veșnica temă. Unul dintre discipolii lui J. Still a fost adeptul teoriei oglinzii (reflectării) afirmând că oglinda psihologiei artistului poate şi trebuie să reflecte atât lucrurile însufleţite. „la fel ca pe omul contemporan îl interesează lucrurile inteligibile. Ritualul precede mitul.

Still care au încercat să găsească acest centru al literaturii indentificându-l printr-un singur mit unic. Freud. Poveste de iarnă. publicat în 1929 a încearcat să dezvolte concepţia lui Konrad Still referitoare la interpretările mitanalitice pe operele lui Shakespeare. creat pe baza ritualului regal. Richards. 3. pornind de la piesa Furtuna: 1. de rând cu piticii. Însă odată cu furtuna ei se purifică şi acced într-o sferă psihologică superioară – AERUL. Mitul despre Persephone. Prospero şi Miranda. Jung şi S.a. pe lângă fuziunea şi interesul comun dintre cele două şcoli (cea de la Cambridge şi cea din SUA) s-au ivit şi câteva relaţii antagoniste. Still desemnează 4 simboluri universale: pământul. autoarea a manifestat preferinţe — 71 — . conchide K. Acest mit persistă în toate creaţiile epocii şi la toate popoarele. Furtuna ş. Reprezentanţii şcolii de la Cambridge aveau tendinţa de a găsi în literatura contemporană. Rank. afirmând că există o singură temă care se repetă în orice creaţie umană tema căderii și renașterii eroului. Shakespeare în trei grupe. aerul şi eterul şi caută în orice existenţă aceste fenomene. Comiţând o nedreptate faţă de regele Prospero. care nu pot accede la această migrare spre purificare şi rămân să zacă în beznă. Această migrare K. care prezintă începutul divin în om. Scopul constă în căutarea esenţei umane. Într-un sens mai profund K. tânărului şi pământului”. 1–2 • 2013 adevărul în creaţia artistică şi literară. Aşa cum psihanaliştii caută în orice creaţie complexul oedipan. constă în faptul că ea întruchipează una din variantele principale ale mitului omenirii – cea despre cădere şi renaştere. Still vede în personajul Persephone simbolul sufletului întemniţat în corp. adică a proceselor spirituale. Astfel în piesele scriitorului englez (Troil și Kresida. începutul bazei mitologice. consacrând întreaga carte lui C. Cercetătoarea de la Cambridge a urmărit perpetuarea arhetipurilor în diferite creaţii. Still a făcut o clasificare a personajelor lui W. În acest mod întreaga literatură era limitată la o singură sursă: monomitul sau monoritualul. Raglan şi K. Nights a găsit aceiaşi monotemă a renaşterii. Studiul lui Wilson Nights Mitul și minunea. În 1934 Maud Bodkin a publicat cartea Arhetipuri și poezie în care prezenta preocupările şcolii lui Frazer doar în câteva fraze. Cel de al doilea grup constă din personajele Kaliban. Această direcţie de cercetare este observată în lucrările lui F. al Paradisului şi al Hadesului. adică centrul mitologic al tuturor creaţiilor.) W. Grupul condus de regele Alonzo. cum ar fi arhetipul Renaşterii. are doar la suprafaţă semnificaţia „seminţei. apa. Cel de al treilea grup e alcătuit din personajele Ferdinandt. imaginea femeii sau cea tripartită a demonicului.METALITERATURĂ • Nr. Still. ci şi în cea păgână. S-a impus treptat şi o altă şcoală de mitocritică. dar şi criticului englez A. Preocupându-se în studiul său de activitatea creatoare şi de receptarea imaginativă. ei şi-au pierdut demnitatea şi au fost transformaţi în simboluri ale pământului. eroicului şi divinului. 2. Importanţa acestei piese. Trinculo şi Stefano. care îşi are începutul nu numai în tradiţia creştină. la fel Still a căutat în orice creaţie complexul monomitului. constă în reflectarea profunzimilor metafizice. Still o numeşte iniţiere minoră. concepţiei psihanalitice a lui O. consideră Still. cea din SUA.

Note: 1. Bucureşti: Minerva. adăugând la ea o serie de idei a lui Freud. şi a ajuns la concluzia că balada aparţine arhetipului renaşterii.. adică pentru imaginaţia creativă a autorului faţă de materialul împrumutat de alţii. Creanga de aur. Murrey. — 72 — . aceste note şi însemnări depăşesc cadrul tematic propus. Мифологическое направление в литературоведение США. De la mitocritică la mitanaliză. Bodkin stabileşte că arhetipul lui Dumnezeu şi cel al diavolului provin din complexul oedipan. Bucureşti: ALLFA. dar şi la arhetipurile lui Dumnezeu. de Octavian Nistor. Figuri mistice şi chipuri ale operei. M. Maud Bodkin a utilizat citate din Biblie. Radu Surdulescu observa că studiile ritualiştilor de la Cambridge au avut ca obiectiv de a demonstra originea ritualică a credinţelor şi practicilor religioase. a. С. Trad.. de Bădescu Irina. Reprezentanţii şcolii mitocritice de la Cambridge au încercat să găsească un mit primar (monomit the quest myth) sau ritual primar (monoritual. Bodkin nu se limitează doar la căutarea unui singur arhetip. Surdulescu Radu.pdf 2. înzestrarea lui cu această semnificaţie. 1984. Bucureşti: Univers. Cercetătoarea a comparat balada Pescarul bătrân cu mitul despre călătoria nocturnă. Critica mitic-arhetipală. M. în literatura universală. 1997.opinianationala. M. Bodkin utilizează preponderent concepţia lui Jung. Bucureşti: Nemira. implantată adânc în inconştientul colectiv. (III) http://www. Itu Mircea. M. cel al renaşterii. Psihanaliza focului. 3. aşa cum Goethe a încercat să găsească o plantă originară. 1–2 • 2013 pentru al doilea aspect. pornesc de la un model unic şi evoluează în timp şi creaţie prin diverse ipostaze şi metamorfoze. Frazer James George. cel al vieţii şi al morţii) de la care a pornit întreaga creaţie literară. M. 5. trad. Spre deosebire de G. paradis ş. Toate combinaţiile posibile ale vieţii şi morţii pe care au încercat să le găsească reprezentanţii şcolii critice a mitului de la Cambridge. Lansând ipoteza despre arhetipurile cuvântului autoarea încearcă să găsească în fiecare sintagmă un sens profund. cea a fricii. precum şi a formelor artistice (în special dramatice) din Antichitatea elenă. ci suflet. 1998. Spre exemplu cuvântul „roşu”. 1980. 1989. vol. Bachelard Gaston. descris într-o carte creştină. 6. se datorează istoriei multiseculare a rasei. Bodkin a interpretat această afirmaţie în sens jungian. Mitu’ cu M. Prin analiza lucrării lui Shelley Prometeu dezlănţuit. 4. scria cercetătoarea făcând aluzie la flacăra arzândă a infernului care stârneşte groaza. simbolic. acest lucru nu şi-au permis reprezentanţii şcolii de la Cambridge.METALITERATURĂ • Nr. Bodkin a analizat balada lui Coleridge Bătrânul pescar şi a găsit o legătură între arhetipurile ei şi prototipurile sau subiectul acelor cărţi care au fost citite de către poet înainte de a scrie Bătrânul pescar. 1 şi 2. diavol.ro/Arhiva/456. Acest arhetip se apropie de concepţia creştină a renaşterii. Deşi am prezentat mai sus doar câteva aspecte ale cercetărilor Şcolii mitocritice din SUA. De la motivul antropologic la sentimentul numinosului. Făcând aluzie la Maupasant care spunea că un cuvânt nu are doar sens. Durand Gilbert. Москва: Высшая школа. Козлов А.

mother tongue. The introductive chapter is dedicated to description. 1–2 • 2013 LITERATURĂ COMPARATĂ COMPARATIVE LITERATURE Facultatea de Litere a Universităţii Caroline din Praga Institutul de studii romanistice OLGA CHOJNACKA ExIlul Ca proCES CrEaTor. Virgil Ierunca. — 73 — . Bujor Nedelcovici. Dumitru Tepeneag who decided to live in France in 1970s and 1980s. it deals with the position and reception of exile literature in Romania. classification and history of this phenomenon in Romanian context. Monica Lovinescu who left Romania in 1940s and Paul Goma. Due to its linguistic and cultural affinity France became one of the main host countries for Romanian exile writers.METALITERATURĂ • Nr. identity. initiatory ordeal. According to their departure date in exile two generations of authors are presented: Mircea Eliade. Keywords: exile literature. The chosen works make the reader undestand the writers´ creation and lives during the process of integration and. CapITolE dIN lITEraTura româNĂ dE ExIl îN FraNţa AbSTraCT exile has always played a significant role in the history of the Romanian nation. On that account the Romanian literature written in exile after 1945 presents an important part of the history of Romanian literature as a whole. simultaneously. Through them the basic survey of this phenomenon in Romanian literature was drawn up. furthermore. political exile. communist regime. integration. he gets familiar with the communist Romania that became the main topic of the exile writers who are chosen as representatives of their exile generation. host country.

apoi Eugen Ionescu şi Emil Cioran. Dumitru Ţepeneag. După plecarea în exil începe o dureroasă perioadă de adaptare şi integrare în spaţiul străin.METALITERATURĂ • Nr. Virgil Ierunca. prin urmare. Până în 1859. pleacă pe baza propriei sale hotărâri. În perioada literaturii vechi putem observa câteva personaje a căror viaţă a fost legată de exil: este vorba despre cronicarii Miron Costin şi Ion Neculce. îi oferă posibilitatea specialistului ceh să facă cunoştinţă cu problematica prezentă şi în literatura cehă. Scopul lucrării nu e prezentarea complexă a scriitorilor aleşi. Capitole din literatura română de exil în Franţa îşi propune să prezinte fenomenul exilului literar în contextul literaturii române. nu se dezvoltă într-un fel monstruos decât în secolul nostru. cunoscutul poet roman Ovidiu a fost izgonit din Roma la Tomis. exilul devine treptat singura posibilitate de a ieşi din catastrofa personală sau din cea a întregii Românii. Din 1859 apare sistemul democraţiei pluraliste. Această parte a vieţii fiecărui exilat este strâns legată de cunoaşterea de sine. Deşi exilul e un fenomen cu o lungă istorie. precum şi alegerea partidului corespunzător opiniilor politice ale fiecăruia. când au apărut Principatele Unite şi cu ele şi legea scrisă. Paul Goma şi Bujor Nedelcovici): plecarea în exil s-a produs după 1945. În primul capitol O privire succintă asupra exilului românesc sunt expuse întrebările generale legate de exil. au trebuit aplicate două criterii după care i-am selectat pe cei şase autori (Mircea Eliade. o dată cu instaurarea sistemului totalitar. al cărei început ar putea fi chiar izgonirea biblică a lui Adam şi a Evei din Paradis. au luptat şi ei cu mijloacele proprii împotriva comunismului. Exilul s-a înrădăcinat pe teritoriul actualei Românii încă din trecutul îndepărtat când. Alt val foarte important al scriitorilor (Ion Heliade-Rădulescu. Rămaşi acasă. scriitorii selectaţi nu şi-au abandonat limba maternă şi în pofida mediului străin şi a constrângerilor şi-au păstrat româna ca limba de expresie. poetul Dosoftei şi Dimitrie Cantemir. Monica Lovinescu. ori plecarea în exil. Situaţia se înrăutăţeşte din nou între anii 1938 . Pentru cei care au acceptat exilul. Lucrarea a fost scrisă în limba cehă. Dimitrie Bolintineanu şi alţii) pleacă după revoluţia de la 1848. După nereuşita revoluţiei de la 1848 mulţi intelectuali s-au exilat în Franţa. Din acest punct de vedere observăm două forme de exil: exilul impus – regimul obligă direct persoana indezirabilă să-şi părăsească ţara şi exilul voluntar – omul. Motivul cel mai frecvent îl reprezintă în cele mai multe cazuri un eveniment istorico-politic. În afară de exilul exterior (părăsirea ţării) există şi exilul interior – o soluţie pentru cei care n-au vrut sau n-au putut să plece în străinătate. acest proces s-a transformat într-un izvor nesfârşit de inspiraţie. de exemplu. În anii ’30 ai secolului nostru rămân în Franţa reprezentanţii avangardei Benjamin Fundoianu şi Ilarie Voronca. După război — 74 — . Alecu Russo. 1–2 • 2013 T eza de doctorat intitulată Exilul ca proces creator. Având în vedere dimensiunile mari ale acestei teme. Nicolae Bălcescu. îndreptându-se spre libertate. orice protest sau opoziţie politică a avut numai două ieşiri: ori răsturnarea suveranului nedorit. ci crearea unei imagini a exilului românesc din Franţa cu ajutorul câtorva idei şi cărţi prezentate.1944 şi apoi după război. mai ales partea lui românească. În secolul al XX-lea când vin la putere regimurile totalitare. care face posibilă opoziţia.

Se pune totuşi întrebarea dacă nu cumva Ierunca şi-a sacrificat propria operă literară în favoarea — 75 — . Matei Vişniec) părăsesc România din cauza unor condiţii politice insuportabile. Monica Lovinescu). operele prezentate au fost alese în conformitate cu tema exilului. Din alt punct de vedere artistul pus în situaţia exilatului nu trebuie să-l imite pe Ovidiu în tristeţea şi nostalgia lui. În concepţia lui Eliade exilul nu e decât continuarea transhumanţei şi de aceea exilaţii de azi duc mai departe vechea tradiţie. V. În capitolul Mircea Eliade – exil ca probă iniţiatică este prezentată contribuţia lui Eliade la capitolul exilului român care începe în cazul lui după anul 1945. Singura posibilitate de a supravieţui terorii istoriei este ascunsă în cultură. Exilul a reprezentat pentru Mircea Eliade o probă iniţiatică care trebuia să fie parcursă pentru a putea întări capacităţile sale de creaţie. Prin urmare. Gabriela Melinescu. mai ales. totodată. 1–2 • 2013 se pot distinge două grupări ale exilaţilor: cei care au lucrat în sfere diplomatice şi au putut fi acuzaţi de colaborare (Mircea Eliade. ulterior rămânând în străinătate (Virgil Ierunca. Cu problematica exilului se întâlneşte la două niveluri: întâi. ale rămânerii în exil în pofida unor tentante oferte de întoarcere.) şi cei care au primit burse cu ajutorul cărora au plecat. Dar experienţa exilului nu reuşeşte să-l distrugă. În ultimul rând procesul regăsirii ţării este comparat cu drumul lui Ulise spre Ithaca – centrul spre care se îndreaptă fiecare om. Cel mai mare merit al lui Ierunca constă în perpetua şi exhaustiva completare a literaturii române cu opera scriitorilor interzişi în România.a. Pentru Eliade. Locul principal în acest context îl ocupă romanul Noaptea de Sânziene prin care se pot dovedi unele teorii ştiinţifice ale lui Eliade şi.METALITERATURĂ • Nr. Bucureştiul tinereţii lui Eliade reprezintă un loc edenic în care autorul se întoarce mereu. devine o sursă a inspiraţiei pentru opera sa. A reuşit să profite de soarta unui exilat. Capitolul următor Monica Lovinescu și Virgil Ierunca – exil ca un serviciu în favoarea literaturii române este dedicat cunoscutului cuplu de intelectuali. Ion Caraion. prin propriile sale experienţe de exilat. Cea mai furtunoasă perioadă o reprezintă anii ’70 şi ’80 când mulţi scriitori talentaţi (Ioan Petru Culianu. Virgil Gheorghiu. în timpul exilului ţara a fost întotdeauna înfăţişată în limba în care a scris cărţile sale. Bujor Nedelcovici. Paul Goma. delimitarea unor motive de bază ale plecării în exil şi. Am reuşit în legătură cu perioada de exil. dimpotrivă. care include în cazul lui Mircea Eliade mai mult de jumătate din viaţă. în care răspunde la întrebările despre cunoaşterea şi căutarea de sine. Ştefan Baciu ş. ci se stabileşte definitiv în străinătate. se poate dezvălui importanţa scrierii în limba maternă pentru un scriitor aflat în exil. Dar după terminarea ei nu se întoarce în ţară. transformând-o într-o perioadă creativă fructuoasă. Ierunca rămâne în Franţa graţie unei burse pe care o câştigă. De aceea Eliade întemeiază la Paris un cerc numit „Luceafărul” care se ocupă şi de publicarea textelor interzise în România. în timpul căreia a dovedit că nu degeabă l-a inspirat marele poet Dante cu atitudinile sale despre exil. apoi prin lucrările despre viaţa şi opera altor exilaţi. Căutarea unui paradis pierdut e una dintre definiţiile exilului eliadesc. ci pe Dante care iese întărit şi învingător din lupta cu exilul.

trilogia sa (Hotel Europa. Lovinescu şi V. opera sa nu a putut influenţa în mod firesc literatura română. popularitatea lor în rândurile marelui public sunt. Actualmente. Prin urmare. şi-au pus viaţa în pericol. de asemenea. au coincis cu perioada unor schimbări furtunoase postdecembriste. Cu toate că a fost în fruntea unei mişcări literare şi a promovat procesele novatoare din proză (de exemplu romanul Nunţile necesare). Viaţa singurei femei prezentate în lucrarea de faţă s-a schimbat în 1947. Unii o consideră drept „scriitoare fără operă” cu toate că a publicat şase volume din cronicile sale radiofonice sub titlul Unde scurte. dar au găsit puterea de a-şi continua drumul şi au creat o imagine alternativă a României. Pont des Arts. Ambii au trăit în exil momentele de umilire din cauza unor condiţii materiale modeste. Numărul cărţilor publicate după 1989 în România de către Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. animaţi de dragostea pentru România. Activităţile lor însă s-au desfăşurat în bună măsură prin sacrificarea operei proprii. ca oameni şi intelectuali. curăţată de propaganda regimului comunist. dovada unor destine împlinite. Ierunca. au căutat şi reabilitat valorile fundamentale ale românilor. şi-au reconstruit ţara în exil.o garanţie a informaţiilor adevărate.METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 lucrărilor critice care au contribuit în mod deosebit la receptarea literaturii din exil. îngreunându-i cunoaşterea şi validarea în faţa publicului şi a confraţilor din ţară. precum şi alte activităţi desfăşurate de către soţii Ierunca reuşesc să contrazică opinia unora potrivit căreia aceste două personalităţi de excepţie ale exilului românesc ar fi lipsite de operă. Întoarcerea sa. respectiv publicarea cărţilor lui întârziată şi receptarea care a urmat. Până în 1956. reintegrarea operei lui Ţepeneag este un fapt săvârşit. care nu a mai fost străbătută. M. o serie de Jurnale. nu minimalizează însă cu nimic valoarea „serviciului” pe care cei doi l-au prestat la microfonul Europei Libere în numele culturii române şi a demnităţii scriitorului sub dictatură. s-a consacrat pe deplin emisiunilor radiofonice. După ce dorinţa ei a devenit nereală. Maramureș) fiind considerată de către destui critici literari ca unul dintre cele mai mari succese literare din proza română postbelică. Această „cale paralelă”. a fost convinsă de posibilitatea de a se întoarce acasă. memorii şi alte cărţi. a fost timp de douăzeci de ani uitat în mediul literar autohton. Proiectele legate de cercetarea crimelor comunismului se sprijină în mare parte pe informaţiile dobândite de către Lovinescu şi Ierunca. mai ales la Radio Europa Liberă. semnatarii unor contribuţii esenţiale asupra istoriei exilului românesc şi maeştri ai criticii literare. Suntem de părere că textele publicate şi difuzate la microfonul Europei Libere. când a plecat ca bursieră în Franţa. anul revoluţiei maghiare. Monica Lovinescu a reprezentat pentru români „o voce a libertăţii” . Prestaţia lui Ţepeneag însuşi depăşeşte însă cu mult semnificaţia operei sale nepreţuite fiind mai ales metodele — 76 — . cei doi autori rămânând pentru criticii şi istoricii literari de azi nişte surse de încredere. devenind astfel un fel de precursor al textualismului din generaţia optzecistă. Capitolul Dumitru Ţepeneag – exil ca o partidă de șah descrie procesul creator al scriitorulu care poate fi pe drept recunoscut ca unul dintre catalizatorii de bază ai sincronizării literaturii române cu cea universală în anii ’60 ai secolului trecut. Educaţia şi talentul i-au ajutat să-şi onoreze cu brio rolurile în care i-a distribuit nemilosul mers al istoriei.

după ocuparea sovietică a Basarabiei. Basarabeanului care a cunoscut prima treaptă a exilului încă în copilărie.METALITERATURĂ • Nr. Dumitru Ţepeneag a contribuit la sincronizarea literaturii române cu cea din Occident şi a reuşit să demonstreze faptul că în mediul cultural supravegheat de comunism se poate naşte ceva nou şi diferit de literatura oficială. ne putem aştepta ca din îndreptarele de specialitate să fie scoase operele care nu vor corespunde criteriilor noi de valorizare estetică şi printre aceste titluri sunt trecute unele dintre cărţile lui Goma. Scriitorul vrea să reconstituie adevărul care nu poate fi uitat. Romanul său Ostinato apare în 1971 în Franţa şi în Germania. familia sa fuge în Transilvania. angajându-se să schimbe în mod radical literatura română. la sfârşitul anilor ‘80 ai secolului trecut. trăieşte în provizoriu permanent. În 1977 din iniţiativa lui Goma se naşte prima mişcare românească pentru drepturile omului – aşa-numita Mişcare Goma. având în palmares mai multe cărţi publicate. Procedeul folosit în operele sale este anamneza (de exemplul romanul Infarct) – reamintirea trecutului. este consacrat capitolul Paul Goma – exil ca o descriere a gulagului românesc. Acestei atmosfere îi corespund şi mijloace lingvistice insolite: autorul creează cuvinte proprii. gândurile zboară foarte repede. Totodată. uneori haotic. În capitolul Bujor Nedelcovici – exil ca un proces creator în libertate absolută este descris momentul plecării în Franţa. În contextul reevaluărilor literaturii din exil. aşa cum se întâmplă în momentele tensionate ale vieţii. Limbajul acesta plin de durere. Ţepeneag este unul dintre puţinii autori expatriaţi care recunoaşte primatul literaturii române din ţară în raport cu opera scriitorilor din exil. bazată pe memoria excepţională a lui Goma. dar sub presiunea opiniei publice internaţionale este eliberat şi i se dă paşaportul necesar pentru a părăsi România. sau mai degrabă limbajul. singurul refugiu fiind pentru el limba maternă. Goma este primul disident român care a avut curaj să trimită în Occident o carte. agresiune se confruntă cu limba de lemn a unor anchetatori. după mărturisirile sale. sparge legăturile sintactice obişnuite. ci şi una literară. Din cauza activităţilor sale politice este arestat. e atât de tipic pentru opera lui Goma. ale cărei experienţe de exil s-au transformat în romane şi eseuri nu numai având o calitate documentară. foloseşte elipse. când. Din copilărie. pe care şi-a luat-o cu sine. În pofida contribuţiei lui Paul Goma la literatura română nu se poate exclude faptul că scriitorul este în ziua de azi cam marginalizat din cauza atacurilor sale denigrătoare ale căror victime au devenit nu numai duşmanii săi. când Nedelcovici era deja destul de cunoscut în lumea literară. România devenind pentru el prima ţară de exil. De aceea. Cărţile acestui „Soljeniţîn român“ au o indiscutabilă valoare în ce priveşte cunoaşterea comunismului. De aceea plecarea în Franţa în 1977 nu constituie. limba. scrise sub presiunea momentului istoric. tovarăşi comunişti. deoarece s-a simţit străin şi în România. ci şi foştii prieteni şi colegi scriitori. o mare schimbare. dizgraţia lui Ceauşescu din cauza unui film turnat după o carte a sa şi un roman — 77 — . 1–2 • 2013 sale inovatoare în mişcarea literară („onirismul”). supărare. Pentru a completa mozaicul literaturii române din exil l-am ales pe Bujor Nedelcovici – o personalitate remarcabilă. când a intrat în conflict cu schimbările aduse de invazia sovietică în Basarabia.

33-38. este un fel de laşitate şi că. Memoria reprezintă pentru Nedelcovici. 1–2 • 2013 publicat în Franţa. ci fiind şi sursa unor frustrări şi obsesii ale trecutului care nu pot dispărea nici după decenii trăite în lumea liberă. în revista Metaliteratură. în revista Jurnalul literar. 2001. iar Nedelcovici este de părere că nu se poate construi ceva nou şi valoros pe fundamente putrede. să se întregească. Craiova. Firan Florea. nu s-a schimbat prea mult. — 78 — . în condiţii de democraţie. Scriitori români din exil 1945 – 1989. 39-42. 4. adică rememorarea şi denunţarea campaniei de dezumanizare. an V. 2010. în timp ce ultimii cred că exilul. 5. Literatura diasporei. Reevaluări critice ale literaturii exilului. Introducere într-o lume de hârtie. aşa cum o face în romanul Provocatorul. Albatros. se străduie să unească în opera sa ambele ţări – aici şi acolo. Florescu Nicolae. 6. Jurnalul literar. 1998. Anul X. Cu toate că Nedelcovici se simte în această societate ca un intrus/metec. Bârna Nicolae.. ci şi în viaţa literară. Fiecare dintre ele s-a dezvoltat cum a putut în împrejurări diferite. consideră ei. Cu toate că de circa douăzeci de ani situaţia politică s-a schimbat. Cazacu Matei. Exilul în cele mai diferite ipostaze rămâne subiectul cărţilor lui Nedelcovici (de exemplu romanul Îmblânzitorul de lupi). 43-48. Dar apare o dizarmonie între exilaţi şi ţara lor. Analizând lucrurile mai în profunzime însă putem constata că Nedelcovici excelează în perseverenţa cu care îşi atinge scopul. el nu poate fi invocat ca un merit literar şi moral. Bucureşti. Note: 1. III. Bucureşti. 1998.METALITERATURĂ • Nr. societatea românească se confruntă până azi cu moştenirea comunismului. Editura Fundaţiei culturale române. II. România şi Franţa. care oglindeşte destul de exact mentalitatea franceză cu trăsăturile ei pozitive şi negative. Curajul lui de a trimite în Occident romanul Al doilea mesager seamănă cu gestul lui Goma dar. o armă puternică. Întoarcerea proscrişilor. alimentându-le nu numai inspiraţia. Majoritatea acestor intelectuali nu e împăcată cu situaţia politică din România care. Paul Goma: întoarcere la Ithaka. Cimpoi Mihai. Prin urmare. iniţiată de regimul comunist din România. Poesis. chiar dacă uneori se îndepărtează de la realitatea românească şi îndrăzneşte să scrie despre francezii liberali şi libertini. vocea tare şi insolenţa predecesorului său. Acest fapt i-a făcut reticenţi pe mai mulţi scriitori din exil să se întoarcă în ţară. 5-6 (25). ele trebuie să redevină una. Ţepeneag. Popa Constantin M. lui Nedelcovici îi lipseşte veşnica aură de rebel. Behring Eva. 3. Acum. Autorul se referă la influenţa continuă a unor oameni din vechile structuri represive ale lui Ceauşescu nu numai în sfera politică. Exilaţii îi acuză pe scriitorii din ţară de colaborare cu regimul de după 1989. azi. nr. ca şi pentru ceilalţi scriitori din exil. Bucureşti. 2. 1996. Exilul. parte componentă a neamului românesc I. la prima vedere. Totuşi treptat se şterg divergenţele şi tendinţa generală este de a considera literatura şi cultura română ca una singură care nu mai poate fi împărţită după criterii geopolitice. în orice caz. se obişnuieşte şi acceptă să devină casa lui. nr. când se pare că obstacolele reale pe care le-a ridicat comunismul au dispărut. În lucrarea dată ajungem la concluzia că până în 1989 au existat paralel două culturi române: cea din România şi cea din exil.

Taloş D. 2001. Ungureanu Cornel. — 79 — . Handoca Mircea. Jela Doina. Scriitori români din afara graniţelor ţării. 10. 1977. 2009. Ed. Constanta. Bucureşti. 1998. Dumitru Ţepeneag şi canonul literaturii alternative.METALITERATURĂ • Nr. Globus.. Bucureşti. 1991. Ulici Laurenţiu. Ludmila Martanovschi. 1-2/1993. 1945-1989. Anul X. Humanitas. Mircea Eliade’s Creative Exil as Form of Anti-communist Resistence. Antologia ruşinii după Virgil Ierunca. Ed. 2009). 2010. 14. Ed. în Euresis. Le Dossier Paul Goma. Bucureşti. Praha. Această dragoste care ne leagă. Humanitas. Ed. Valentová Libuše. Nicoleta Stanca. Un processus nécessaire: la réunification spirituelle de la littérature roumaine. 9. Myth and (Literary) Exile – Conference Proceedings (Constanta. 2010. Mircea Eliade. 1995. Casa Cărţii de Ştiinţă. Albatros. Adina Ciugureanu. 11. Enciclopedia exilului literar românesc. Ovidius University Press. în Noaptea de Sînziene. L’écrivain face au socialisme du silence. Grati Aliona. Univers. 15. Bucureşti. Cluj. Scriitori români din exil. Prisonierul istoriei.). 17. O introducere în literatura exilului. Fundaţia Luceafărul. Popa Mircea. September 10-12. Paraschivescu Michaela. 2007. Editura Compania. 1996. Reîntoarcerea la Ithaca. 16. Minerva. Merişanu N. Bucureşti. Tănase Virgil (ed. Ţurcanu Florin. Amarcord. Timişoara. în Ovid. Manolescu Florin. Nevoia recitirii lui Paul Goma. 18. Humanitas. 2003. 1998. nr. 5-6 (25). La vest de Eden. Nakladatelství Libri. Reconstituirea unui asasinat. Ultimul roman al lui Mircea Eliade. Bucureşti. 2005. cahiers roumains d´études littéraire. 20. Bucureşti. Paris. 1–2 • 2013 7. 19. 13. Slovník rumunských spisovatelů. Bucureşti. Simion Eugen. Pavel Laura. 8. în revista Metaliteratură. 12.

s-a constituit în raport cu acest principiu. J. Defoe. egalitatea. Goethe. work. Defoe. ignoranţa. Voltaire. of course being interpreted in accordance with the new circumstances of the period. dreptul de a se implica în procesul politic. sistem artistic dominant în secolul al XVII-lea. impunându-le modele de gândire şi comportament considerate ideale. ideile preconcepute ş. structuri rigide şi de a cere respectarea lor.) and proves that in the contemporary post-industrial society which is a society of high technologies these ones did not lose their importance. emancipation. Voltaire. respectiv. emancipation. eliberarea minţii de sub orice dogmă şi prejudecăţi. a. Swift and others. toleranţa. lumina. cosmopolitismul etc. cosmopolitism etc. raţiunea determină libertatea (ea fiind dupa — 80 — . Keywords: Enlightenment values. free mind. M ajoritatea ideilor. knowledge. mai activ. În această perioadă se impune un nou tip de gândire: mai liber. dependente foarte mult de cultura antică. superstiţiile. fanatismul. The author worked with masterpieced signed by Goethe. raţionalismul lui Descartes a fost punct de plecare (bază filozofică) în formarea principiilor sale estetice. care nu se limitează la anumite structuri rigide. emanciparea prin cultură. credinţa în progres.METALITERATURĂ • Nr. desigur. Fiindcă şi clasicismul. 1–2 • 2013 Universitatea de Stat din Moldova EMILIA TARABURCA ACTualITaTEa ValorIlor IlumINISTE pENTru omul CoNTEmporaN AbSTraCT The article analyzes the Enlightenment values valued through the artistic works in comparison with those from present time (the eulogy of reason. accesul la informaţie. accentul pe educaţie şi învăţământ. D. prin intermediul careia se poate înlătura “întunericul”: frica. ce au constitut arealul preocupaţiilor omului cu aproape 300 de ani în urmă. Printre ele amintim: libera gândire şi exprimare. atunci în secolul al XVIII-lea din contra. Scara valorică a conştiinţei iluministe pune în prim-plan raţiunea. mai deschis. nu şi-au pierdut importanţa nici astăzi. Însă dacă în clasicism “raţiunea” avea menirea de a crea reguli. adică limita libertatea omului de artă şi. belief in progress. idealurilor secolului Luminilor. Swift. cosmopolitism. în „secolul vitezei”. manifestându-se în alte conjuncturi social-economice şi culturale şi deci fiind receptate inclusiv în funcţie de aceste noi valenţe contextuale. a “consumatorului” acesteia.

ca impact. când e necesar – rebel. experienţa într-adevăr vor fi puse în slujba binelui colectiv. perseverenţă. studenţii menţionează că Robinson astăzi poate fi redescoperit într-o oarecare măsură. Goethe) şi a altor personaje din literatura iluministă. iluministă). punctul culminant al acestei epoci fiind Marea Revoluţie Franceză (1789). să-şi asigure un nivel de trai decent. închide. acceptându-l ca experienţă. devenind catalizator al progresului. Gulliver (“Călătoriile lui Gulliver”. În secolul al XVII-lea. promovând imaginea omului angajat. p. raţiunea este acea forţă care limitează. de a lua decizii şi de a acţiona de sinestătător în toate sferele vieţii – socială. culturală etc. ca lecţii de viaţă. extinderea paradigmelor cognitive determinând un nou cerc de dominante epistemologice. liber (sau care aspiră spre libertate). luând trecutul ca material de construcţie pentru prezent. — 81 — . De altfel. concepţiile vechi treptat sunt depăşite şi înlocuite prin altele noi. aprecieri (directe sau camuflate prin intermediul tehnicilor artistice). Faust (“Faust”. moduri de gândire şi de habitat. Swift). prin muncă. ci chiar să se impună şi să triumfe. În secolul al XVIII-lea. Şi nu doar se păstrează ca conţinut. în permanentă mişcare. îndeosebi. republica.METALITERATURĂ • Nr. ci durează. J. ca forţă de influienţă. Defoe). iluminist francez. politică. Voltaire). 292]: de a gândi. pot fi receptate istoriile lui Robinson (“Robinson Crusoe”. se întâlnesc reflecţii. în persoana omului plecat peste hotare. În scrierile lui Voltaire. nesupus. fiind aplicate în alte contexte. altfel spus. S-au modificat priorităţile cadrului de informaţie şi de cunoaştere. uneori chiar sunt lansate chemări la restructurarea orânduirii de stat existente. ce-şi iubeşte ţara. când legile nu vor fi interpretate. În această ordine de idei. care tinde spre emancipare şi progres. nonconformist. “bunul care ne îngăduie să ne bucurăm de celelalte bunuri” [1. 1–2 • 2013 Montesquieu. există valori. idei care odată cu trecerea timpului nu dispar. conceptul de “raţionalism” îşi reformulează cardinal conţinutul. muncitor. urmărind analogii între trecut şi prezent. Rousseau. iluminismul manifestând un interes sporit pentru politică. Omul Luminilor – raţional. dornic de a acumula cunoştinţe. actuale şi astăzi. Faust poate fi omul de ştiinţă şi de astăzi care nu se închide între pereţii laboratorului sau biroului său. ca sursă de cunoştinţe şi valori. activ. Secolul Luminilor. care luptă pentru a fi artizanul destinului său – este antecesorul omului contemporan. calităţile. Printre acestea este şi munca ca o componentă decisivă în formarea caracterului şi comportamentului uman. a. impune (chiar dacă se face cu bune intenţii). dictatura. paradoxal. Montesquieu ş. de exemplu. aspiră spre un nivel de conştiinţă socială şi politică în care raţiunea să fie superioară forţei. Gulliver este acela care şi în prezent atenţionează asupra greşelilor din societate. analize ale diverselor forme de guvernare: monarhia (absolută. ci aspiră să înţeleagă complexitatea problemelor cercetate. care. e recepriv la tot ce i se întâmplă. Candid (“Candid sau Optimismul”. D. optimist. optimism şi răbdare reuşeşte nu doar să se adapteze şi să supravieţuiască într-un mediu străin. nu permite. urmărind finalitatea lor practică. ci. întreprinzător. când înţelepciunea. Chiar dacă lumea se află într-o permanentă mişcare. Astfel. chiar dacă se schimbă principii. nu e de mirare preocuparea scriitorilor din secolul al XVIII-lea pentru problematica de stat. al schimbărilor. omul contemporan l-a moştenit pe acel al Luminilor.

în timpul căreia: observi. ci şi acea prin intermediul căreia te cunoşti mai bine pe tine. din contra. ci şi din experienţă proprie. gândeşti. Viaţa lui Robinson pe insulă parcă reproduce principalele etape din istoria civilizaţiei: din epoca de piatră (începutul exilului său pe insulă). Faust doreşte să cunoască lumea nu doar din cărţi. chiar dacă. evoluezi. când îşi asigura existenţa. personajul – fire receptivă. Tot munca este acea care-i permite să se apropie mai mult de sufletul său. de a-l ajuta pe celălalt. la începutul traseului pe care l-a parcurs însoţit de Mefistofel. recâştigându-şi libertatea şi fiind salvat. În literatura iluministă munca nu mai este considerată o pedeapsă („Prin muncă să-ţi câştigi existenţa!”). al civilizaţiei. omul activ. prin ea omul se descoperă. punerea în evidenţă a muncii ca forţă edificatoare. se educă. deci nu doar munca care îţi asigură suport material. deoarece Secolul Luminilor este secolul burgheziei în ascensiune (munca fiind instrument de constituire şi creştere pentru această pătură socială). detaliul acesta fiind o aluzie la statutul politic al Angliei. Astfel. mântuit. După cum spune bătrânul turc „munca alungă din preajma noastră trei rele mari: urâtul. reuşeşte să se acomodeze. deschisă pentru orice experienţe. Oricât de stranii ar fi ele. alternat cu acel intelectual. te formezi şi creşti ca personalitate. până în secolul al XVIII-lea (partea finală a operei). fericirea în munca colectivă pentru binele comun. a acceptat să-şi vândă sufletul diavolului. Iar — 82 — . În romanul „Robinson Crusoe”. În „Candid” munca este acel contrapunct care ar putea oferi echilibrul dintre fizic şi spiritual. În felul acesta. 1–2 • 2013 Nu este întâmplătoare afirmarea acestei teme. descoperind. Munca îl salvează pe om de la degradare şi dispariţie. mai mult decât atât: fericirea de a descoperi. când îl descoperim în postura de stăpân de sclavi şi de colonii. patima şi nevoia” [2. cunoşti lumea. optimist. îi poţi ajuta pe alţii. Candid înţelege că filozofia de viaţă a acestui om umil este cu mult mai înţeleaptă decât a acelor şase regi pe care i-a întâlnit mai devreme. Munca poate oferi sens şi calitate vieţii. Efortul fizic.METALITERATURĂ • Nr. 188]. Robinson. al neputinţei şi al singurătăţii prin muncă. În literatura din secolul al XVIII-lea se pune în evidenţă nu atât şi nu doar munca fizică. Aceasta este şi calea pe care o urmează Gulliver când nimereşte pe tărâmurile neobişnuite. îşi dezvoltă anumite deprinderi. cât munca ca creaţie. în primul rând. îşi poate depăşi condiţia. reuşeşte să spargă zidul disperării (la început a numit bucata de pământ unde l-a aruncat destinul „Insula Disperării”). de a înţelege. mai mult chiar – să-şi cultive calităţi noi. capacităţi. să se integreze în diverse situaţii. întreprinzător – omul Luminilor. îi permite să se adapteze la cele mai grele condiţii. prin vânat. iei decizii. Ea este receptată ca catalizator al progresului. să se ajute pe sine şi chiar pe acei ce au nevoie de el. p. îşi trezeşte potenţialul. reuşind să-şi păstreze integritatea umană. nu doar fizic. să-şi descopere calităţi despre care credea că nu dispune. munca este văzută ca o concentrare de virtuţi: datorită ei omul se maturizează. raţional. personajul reuşeşte să supravieţuiască aproape 30 de ani pe o insulă nepopulată. experimentezi. apare ca o salvare. poate aduce satisfacţie. ci şi spiritual. pas cu pas. Astfel. acţionezi raţional. profit. o binecuvântare. în acea perioadă – una dintre ţările cu cele mai multe colonii. în mare parte datorită muncii. devine mai responsabil. prin intermediul căreia ar putea fi domolit tragicul existenţei. se impune şi se luminează.

Din aceste considerente. hotărăsc să depună tot efortul pentru a-şi face suportabilă propria lor viaţă. Mai multe exemple de acest fel se pot urmări în „Candid sau Optimismul”. 1–2 • 2013 concluzia din finalul operei „.. Voltaire îşi retrage personajele într-un spaţiu mai concret: între implicare în soluţionarea problemelor majore ale existenţei şi inactivitate absolută. înţelegând că închinându-şi viaţa acumulării cunoştinţelor de acest tip. să muncim şi fizic. că lumea aceasta nu este „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Sunt puse în valoare cunoştinţele academice. Astfel. indiferenţă. adevărurile pe care le descoperă Candid despre viaţă şi om atunci când este mânat prin lume. în pofida afirmaţiei lui Panglos. Realizând. dar se acordă o importanţă deosebită şi acelora ce se acumulează drept consecinţă a propriei experienţe. Figaro. după cum s-a mai menţionat. De fapt. — 83 — . progresul sunt posibile datorită „luminării”. concluzia ce se impune în toate cazurile descrise este că pentru a modifica situaţia creată în acest domeniu concret. după ce s-au confruntat cu cele mai respingătoare manifestări ale voinţei umane. critică nobilimea care „şi-a dat osteneala doar să vină pe lume”. dreptul. sunt necesare schimbări radicale ale modului de gândire. la începutul operei. aceasta fiind modalitatea de a-ţi păstra demnitatea într-o astfel de lume. Se consideră că dacă toţi vor înţelege şi vor aplica acest remediu. aproape s-a izolat de realitate şi de oameni. Sau o altă manifestare – parazitismul: în comedia „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais personajul central. aceasta nu este o concluzie absolut optimistă (unul dintre principalele mesaje ale operei fiind anume critica optimismului exagerat. Subtextul.METALITERATURĂ • Nr. Schimbările. se deosebesc considerabil de acelea. de exemplu. munca istovitoare care nu este apreciată. scriitorii urmăresc şi latura opusă. „Am studiat cu râvnă. personajul central se simte dezamăgit de limitele cunoaşterii teoretice. în romanul „Manon Lescaut” de A. nu are nici o recompensă – materială ori spirituală. După ce au colindat jumătate de lume. pe care i le expunea profesorul Panglos. Secolul Luminilor. de multe ori aflându-se la un pas de moarte. preluate din cărţi (argument elocvent în acest sens fiind editarea Enciclopediei – peste 30 de volume în aproximativ 30 de ani – proiect extraordinar pentru acele timpuri). de asemenea. proiectând şi o viziune revoluţionară. realitatea va deveni mai bună. De exemplu.să ne lucrăm grădina” vine ca o descoperire a sensului vieţii – să muncim: pentru a ne cultiva grădina sufletului. filosofia Din scoarţă-n scoarţă. considerată mijloc eficient de modelare a concepţiei despre lume prin apropierea ei de filozofie şi viaţa social-politică. vor realiza acţiuni concrete. când înca cu toţii trăiau fericiţi în castelul din Vestfalia. odată cu elogierea ei. este una dintre cele mai solicitate în literatura din secolul al XVIII-lea. În „Faust”. a sistemului social. ele aleg calea de mijloc. Prevost sunt demonstrate consecinţele unui destin care nu a considerat munca virtute. munca descoperind drumul spre înţelepciune şi împăcare. medicina. În literatura din secolul al XVIII-lea tema muncii este prezentată din cele mai diverse perspective. ah. tema cunoaşterii.. acumulării şi aplicării cunoştinţelor. Candid şi prietenii lui au decis să se stabilească pe malurile Bosforului. nefondat).

înţelegerea celui. a accentuat caracterul deschis al cunoaşterii. care întruchipează spiritul negaţiei. Să simt și eu. să mă zbat și să veghez. p. Să-adun în mine tot ce-i rază. ca să devină parte componentă a mişcării continue ce o reprezintă. un imbold spre autocunoaştere. Călătoria favorizează accesul omului la cunoaşterea epistemelor existenţei.METALITERATURĂ • Nr. p. atât prin studierea informaţiei deja existente. Literatura de acest gen nu doar expune informaţie despre mediul de trai. însă în continuare va dori ca ea să se realizeze prin intermediul propriei experienţe: va abandona ştiinţa abstractă. iniţiază o călătorie prin tot ce constituie existenţa umană. ci se transformă în pretext de meditaţii şi analize despre propria ţară. cercetare. Trece prin multe încercări (tentaţii). Alături de Mefistofel. a alimentat aspiraţiile spre universalitate. De altfel. puţin mai târziu: „Împresurat de tomuri sunt. Asemeni ei. prin călătorii (literatura de călătorie fiind foarte populară în acea perioadă. de asemenea este o idee frecvent utilizată în literatura iluministă. de teancuri învechite. încadrându-se perfect în concepţia iluministă). călătoria constituie. indiferent de statutul său social sau poziţia materială. pentru a se scufunda în zbuciumul vieţii reale: „Ce-i este omenirii hărăzit să simtă. 1–2 • 2013 Și din păcate chiar teologia.. istoria. tot ce-i vaier. Roase de molii și de praf acoperite. Cunoştinţele deci se pot acumula prin cele mai diverse metode. Arzând de zel. accelerează contactele şi dialogul între ţări. în special în anii ’50. cosmopolitism.. 77] Faust interpretează textul canonic „La început a fost Cuvântul”. Circulaţia de oameni (şi ca o consecinţă – de idei) a dus la descoperirea pluralităţii formelor lumii. Aceasta-i lumea ta! Asta se cheamă lume!„ [3. prin muncă. experimentare). prin comparaţie. p. dreptul natural al fiecărui om la fericire.. căruia îi aparţii. însumi să naufragiez. ca într-un final să înţeleagă sensul vieţii şi al fericirii. Să mă lărgesc ca omenirea. geografia. Plasat în condiţii şi circumstanţe noi. ’60). 20] Din acelaşi monolog. 22] Nu se va dezice de dorinţa de a cunoaşte.” [3. — 84 — . la urmă. omul descoperă în sine (sau îşi cultivă) trăsături noi. în acelaşi timp. Fiind una din sursele importante de cunoaştere a lumii. preferând „La început a fost Fapta”. cât şi prin propriul efort (observare. deoarece cunoaşterea unui alt mod de viaţă adânceşte.” [3. Înaltul să-cuprind în mine și adâncul ca-ntr-un caier. analiză. aceasta rămânând imperativul vieţii lui. cultura altor popoare. oricât fiinţa mea ar fi de strâmtă. prin cultivarea sentimentelor (sentimentalismul devenind destul de influent în a II-a jumătate a secolului.

— 85 — . în diverse manifestări. să nu te pierzi ca individualitate. 3. să eviţi căile mai simple. Chişinău. fapt ce se manifestă şi prin accesul aproape nelimitat al individului la informaţie. ca şi acel iluminist (în varianta ideală pentru ambii). întreprinzător. asumându-l pe acel de cercetător. idee ce nu şi-a pierdut actualitatea nici astăzi. „O calătorie de la Petersburg la Moscova” (Radişcev) ş. dar şi îşi iubeşte patria. liberă.METALITERATURĂ • Nr. explozia în domeniul tehnologiilor de comunicare au generat. a. explorează. mai comode. noile forme culturale. aspiră la o viaţă completă. este dornic de cunoştinţe. ce nu cer efort propriu. călătoreşte. „Scrisori persane” (Montesquieu). Fielding). 1–2 • 2013 Astfel. „transparentizarea” lumii. inclusiv din perioada pe care deja contemporanii ei au numit-o Iluminismul. în societatea care mai este numită şi societate de consum (şi nu doar de bunuri materiale). 1993. Defoe). Goethe. în baza cunoştinţelor de care deja dispui. iar pe aceasta în marfă) e necesar să fii mai atent. Editura Hyperion. Chişinău. transformând imaginea în valoare. de manipulare a gusturilor şi a dorinţelor. Trebuie să-ţi păstrezi libertatea de a gândi critic. Sunt. călătorul se modelează ca parte componentă a lumii. determinate de schimbările sociale şi culturale survenite pe parcursul celor trei secole. să păstrezi valorile ce vin din trecut. se află într-o permanentă mişcare. mai selectiv în avalanşa de informaţie ce ţi se propune. Motivul călătoriei. Aceste schimbări au determinat noi tipuri de relaţii interumane şi mutaţii sociale. Sterne). dar în acelaşi timp posedă şi sentimente profunde. „Tom Jones” (H. „Călătoriile lui Gulliver” (J. altfel spus. societatea reclamei (când publicitatea a devenit instrument real de formare a opiniei publice. crede în viitor şi munceşte pentru a şi-l construi. pentru ca prin amestecul şi dialogul diverselor culturi să asigure convieţuirea şi evoluţia lor. Swift). Voltaire. accelerarea ritmului de viaţă. 2. Societatea contemporană postmodernă este caracterizată drept societate postindustrială. să eviţi rolul de consumator. raţional. Noile modalităţi de investigare a spaţiului şi a timpului. are priorităţi cosmopolite. cercetează. aplică cunoştinţele sale. Scrisori persane. noile experienţe şi modalităţi de expresie a subiectivităţii. Editura Cartier. curios. „Candid sau Optimismul” (Voltaire). Caiete. 2007. să-ti formezi. propriile opinii. desigur. Montesquieu. explorând necunoscutul şi încadrându-l în propriile paradigme. şi deosebiri. Candid sau optimismul. activă. Concepţia iluministă afirmă că doar omul care posedă cunoştinţe poate fi arhitect al destinului său. informaţională. Editura Hyperion. după cum afirmă Vattimo. se întâlneşte în cele mai cunoscute opere ale literaturii iluministe: „Robinson Crusoe” (D. 1993. „Faust” (Goethe). Astăzi. „O călătorie sentimentală” (L. Chişinău. Omul contemporan. Note: 1. Faust. să nu transformi avantajul (accesul aproape nelimitat la informaţie) în dezavantaj (pericolul de a fi manipulat).

This is due to the hyperlink dynamicity as a default feature of the linguistic technological sign and its omniscience (the possibility to be positioned anywhere in the peritext. ci şi în toate activităţile în care limbajul este necesar pentru comunicare (filosofie. Bernard). Unul dintre acestea ar fi faptul că textul digital. 1 Textul – ţesătură sau ţesut viu? Vorbirea este un fenomen social şi se îndreaptă întotdeauna spre Altul sau Celălalt. internet-linguistics. hyper-literature. the users of electronic texts would be as if with no routes or traffic signs. Reluând un postulat a lui E. instituind principiile dialogistice (M. Without hyperlinks in the text area of Internet. datorită — 86 — . hypersign.e. considered the third dimension of the language (M. i.M. hyperlink can be considered modern hyper-paratext. Stabilirea noilor trăsături ale textului online comparativ cu ale textului tipărit. which is its engine as a fundamental concept. which is the direct connection with the user (through epitext). vom reformula prin a preciza că nu doar „în lingvistică”. Keywords: hypertext. arte. Coşeriu – „vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor”. precum şi identificarea/nonidentificarea textului cu discursul (vorbirea) relevă încă numeroase aspecte de soluţionat în teoria textualităţii online şi a filologiei online). cultură în genere). Bahtin) ale comunicării dintre vorbitori. According to Genette’s theories. hyperlink. 1–2 • 2013 STUDII TRANSDISCIPLINARE TRANSDISCIPLINARY STUDIES Institutul de Filologie al AŞM ELENA UNGUREANU HYpErTExTul ŞI omNIprEZENţa hYpErlINkuluI Sau HYPErtEXtUl PE ÎnţElEsUl tUtUrOr AbSTraCT Hypertext. uses hyperlink. which generates hyper-meaning.METALITERATURĂ • Nr. intra-and extratextual) and its interactivity.

pierdut în această ţesătură – această textură – subiectul se desface în ea. dar în cea mai mare parte sunt insignifiante (pronunţie individuală. ideea generativă că textul se face. cel puţin pentru ultima jumătate de secol. se lucrează printr-o întreţesere perpetuă. vieţuieşte şi chiar moare (prin ştergere – delete) sub ochii utilizatorului de texte online. în primul rând. Fiind un sistem de semne. cu ajutorul metatextelor (comentariile internauţilor) etc. sunt noţiuni fizice.) ţesutului viu nu i se contestă nicidecum capacitatea de transformare continuă [3]. anatomie etc. iar analiza lor.METALITERATURĂ • Nr. „Text înseamnă Ţesătură. 1–2 • 2013 dinamismului modificărilor şi a vizibilităţii acestora. Astfel. nu mai puţin complicată decât acesta”. În ritmul biologic al naturii modificările se produc cu viteze şi ritmuri frecvent sesizabile cu ochiul „neînnarmat”. apud 6]. Martinet afirmă că „sistemul în mişcare” (= limba) „se schimbă în orice clipă”: „Este suficient să-i examinăm amănuntele funcţionării. durata. spaţiul. Dacă am iubi neologismele. internet-utilizatorii webuiesc. cu ajutorul motoarelor de căutare. îndărătul căruia se aţine. timpul. scriere individuală. îi restituie acestuia exact ceea de a fost privat. se produc „la vedere” – textele se acumulează progresiv în spaţiul virtual. textul lor de Textul tuturor. La rândul său. unduirea. am putea defini teoria textului drept o hyphologie (hyphos este ţesătura şi pânza de păianjen)” [2. modificările produse în limbaj. noi accentuăm acum. interrelaţionează neîncetat. dar. 55]. „schimbarea” se produce la fel de rapid (în orice moment şi prin fiecare participant la actul de comunicare). expresie. câtă vreme până aici s-a luat mereu această ţesătură drept un produs. 1970. Studiul diacronic şi-a scurtat drastic „parcursul” datorită posibilităţii de a urmări online evoluţia oricărui semn (literă. în ţesătură. Wittgenstein afirma. distanţa. arată traseul acestor modificări. Conceptul de text viu sau ţesut viu nu e o noutate în textologie.) şi creează impresia de acelaşi limbaj – unitar. cuvânt. O realizare artistică a conceptului de ţesut la nivelul textului o putem întâlni într-un text literar autohton: „Ţesut viu. text. înseamnă. nu în ultimul rând. al întregii omeniri. Termenul de text viu a fost şi continuă să fie vehiculat mai degrabă cu sens metaforic decât cu sens direct. „viabilitatea” propriu-zisă a textului „de tipar” este încă dificil de demonstrat. raportate textului. Tehnologiile informaţionale au oferit limbajului scris locul cel mai onorant: fără text comunicarea online s-ar prabuşi. deşi în ştiinţele exacte (biologie. sensul (adevărul). De mai bine de 2 decenii. static. în text şi chiar în cuvânt etc. cu ajutorul dicţionarelor sau al enciclopediilor electronice (de tipul Wikipediei). datorită căruia e posibilă înţelegerea între comunicanţii unei entităţi (alteritatea). p. navighează. Limbajul generaţiei virtuale se dezvoltă — 87 — . ca un păianjen care s-ar dizolva pe sine în secreţiile constructive ale pânzei sale. unind. mai mult sau mai puţin ascuns. însemnificare individuală etc. pentru a descoperi diversele procese care pot face ca după o lungă perioadă ea să devină de nerecunoscut” [Martinet. 222. În era Internetului. În vorbire. pentru mulţi teoreticieni. în Tractatus Logico-Philosophicus (1922). un văl gata făcut. că „limbajul este o parte a organismului nostru. viteza. A. 10 x 10” de Emilian Galaicu-Păun [4] (a se vedea şi opinia criticului Eugen Lungu în [5]). frecvenţa etc. text) de la generarea sa în acest spaţiu. Mişcarea sau dinamismul. se apropie mai mult ca oricând de percepţia limbajului ca fenomen viu [1]. seismele. Deşi ideea de productivitate a textului este una fecundă. în sens direct şi figurat. L. care. textul se naşte.

Prin hypertext se întelege un document sau fişier creat printr-un editor. de obicei.. megatext. 149]. cât semnalează actualitatea unei probleme. paratextualitate. 15]. Exemplul clasic de hypertext însă rămâne. hypertextualitate. înregistrări audio. grafică. pe lângă text (conţinutul clasic al unui document). sub protecţia anonimatului prin nickname. cât şi incultura sau subcultura au dat năvală pe online. ale conversaţiei. supertext. Încă acum 30 de ani Iuri Lotman semnala că textul ar fi. Umanioarele digitale (digital humanities) se datorează ca disciplină mariajului celor două mari tipuri de ştiinţe: umaniste şi exacte [7] (hypertextul poate fi considerat copilul lor [8]). superatext. Dincolo de text e hypertextul. printr-un clic de mouse sau apăsare de tastă-secvenţă. dimpotrivă. indiscutabil. pe de o parte. e-text. animaţe. a fost lansat de G. Deschis şi direct sau. pe de alta. Webul care se bazează pe hypertext este considerat una descoperirile fundamentale ale omenirii [11]. dintr-un spaţiu temporal într-altul produce o impresie puternică asupra utilizatorului. În spaţiul online tot textul a rămas unul dintre cele mai fervente concepte: în noua sa dimensiune el se numeşte hypertext. Cu toate acestea. imagini. creşterea impresionantă a frecvenţei lor în textele ştiinţifice este însoţită de pierderea semnificaţiei unice necesare. desemnând protocolul tehnologic oficial prin care a fost generat. legături către alte documente. noi genuri ale literaturii (hyperliteratura – o scurtă trecere în revistă a aspectelor în se vedea în [13. care conţine. Atât norma. — 88 — . unul dintre cei mai în uz termeni în sfera ştiinţelor umaniste. cât şi antinorma. remarcând că dezvoltarea ştiinţei în diferite perioade aruncă din adâncurile limbii la suprafaţă anume asemenea cuvinte. Genette.. procesor etc. 2. parolă de acces (mască) sau cu numele real. utilizatorul a devenit personaj în carnavalul Textului Total. creând impresia de navigare. Hypertextul este textul afişat pe un computer sau alt dispozitiv electronic cu trimiteri (hyperlinkuri) la alte texte pe care cititorul le poate accesa imediat. de la un subiect la altul. netipărit. Trecerea instantanee de la un document la altul. p.. Adevărata relaţionare a tehnologiilor infocomunicaţionale cu umanioarele abia urmează să se producă.. pentru a desemna textul ramificat. 3. şi umanizat. 1–2 • 2013 având ca suport un mediu tehnologizat. metatextualitate. în spaţiul umanioarelor. generând discursul reţelei (net-discursul). Hypertextul Internetului. În felul acesta. atât cultura.METALITERATURĂ • Nr. Termenul de hypertext (1965) a apărut aproape simultan cu termenul de intertextualitate al Juliei Kristeva (1967). în literatură..„peste. călătorie dintr-un text în altul. în 1982 [12]. Cel mai cunoscut şi mai ilustrativ exemplu de hipertext îl constituie paginile web în documentele HTML (limbajul HyperText Markup Language) din Internet. de asemenea. prin contribuţia internautului. Biblia (Cartea Cărţilor) – materializat pe deplin în proiecte de biblii online în format HTML [de exemplu. Termen din domeniul informaticii a fost introdus în circuit de către Ted Nelson [10] în 1965. După Nelson.. Aceştia nu atât desemnează terminologic un concept. excesiv de. În spaţiul cyber sau online se nasc noi forme ale comunicării. hypertext ar fi exclusiv textul în format electronic/virtual.. constituind unul din cele 5 forme ale transtextualităţii: intertextualitate. istoria „unor astfel de cuvinte ar putea constitui un indiciu specific al dinamicii ştiinţelor” [9. studiile scientometrice evidenţiind tendinţe foarte clare în acest sens. Hypertextul (hyper. indicând astfel domeniul în care se nasc noile idei ştiinţifice. 14]). deasupra”) are mai multe sinonime: cybertext..

Dar ce înseamnă. hypertextul este o construcţie nesfârşită. Hypertextul – hyperbolă a textului. Bibliografia domeniului deja numără sute de mii de referinţe [a se vedea 17.N. ca în textul tipărit.1.” (. Semnificaţia hyper poate fi extinsă la valoarea a două alte prefixe: super şi pseudo. Majoritatea specialiştilor sunt unanimi în a consideră hypertextul caracteristica cea mai pregnantă a postmodernismului [16]. în contextul TIC. o hiperbolă a ceea ce este negat. depăşind măsura. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor. o (concreştere) extindere. ajunge să fie iluzorie sau pseudo. de când a fost inventat de către Gutenberg (1554). 3) tempo-ritmul specific. Cum hypertextul se hrăneşte ca un „ţesut viu” din alte texte. hyper „(de) peste. 1–2 • 2013 hypertextuale se consideră dicţionarele şi enciclopediile online etc. nemişcat. E. ca o identitate culturală a secolului 20. (. cele mai multe dintre textele internetului afişându-se deocamdată încă în acelaşi format linear. sporind progresiv. p. care datorită excesului unei anumite calităţi trece dincolo de frontiera realităţii şi devine „pseudo”. „anormal”? Extinderea hypertextului se datorează în exclusivitate hyperlinkului... textul a rămas „de tipar” sau „de hârtie”.. A fost privit mai mereu bun de citit „cap-coadă”. 18]. Studiul hypertextualităţii va fi una dintre direcţiile cele mai promiţătoare ale criticii literare şi ale lingvisticii postmoderne. actualmente ne aflăm doar în perioada copilăriei hypertextului. 182]). timpului. Fiind asociat unui produs generat de Internet. hipertensiune. Е. Cercetătorul rus M. şi este dialectica hyper – dialectica gradaţiei-falsităţii. hiperbolei-parodiei”*. 2) compoziţia textuală eterogenă. supra-. adică anormal de mare. la nesfârşit. dincolo de”) – Prefixoidul denotă un grad excesiv de calitate şi. Pe de o parte. în cele din urmă dobândeşte poziţia dominantă. duce la o slăbire a (cf. De aproape jumătate de mileniu. Epştein [19] explică astfel etimologia prefixoidului hiper-/hyper-: „Hyper. ca produs linear. se schimbă şi percepţia umană a volumului. în intenţie.. ca joc.METALITERATURĂ • Nr. textul poate fi examinat ca gândire umană. care poate fi numit intertextul grandios al erei postmoderne. modificabil. 4) interactivitatea. fantasticului (numit şi „text-monstru” [13.(gr. care face vizibilă „mişcarea” textului. Această ironie. construită ca super. în timp ce opusul său. spaţiului. ţintuit şi. care iniţial. merge în direcţia opusă. Nonlinearitatea este caracteristica sa definitorie. Negarea revoluţionară se dovedeşte a fi o exagerare. era negat. în sfera iluziilor. hyper se referă la proprietatea unor fenomene sociale şi culturale. hipertrofie). În calitate de termen filosofic.) Hyper este un super. ca un parazit ar putea fi considerat hipertrofiat. super-. De atunci stă în chingile de lemn sau de fier ale tiparului. tranziţia între ele dezvăluie logica ironică a revoluţiilor şi relaţia dintre modern şi postmodern în cultura secolului 20. 3. babilonică. ajungând la cea mai mare intensitate. Pronina [3] discută despre 4 particularităţi ale textului-păienjeniş („паутино-текст”): 1) linkurile sau referinţele hypertextuale. În afară de pânza de păianjen (= ţesătură) (de unde i se trage denumirea webului). în acelaşi timp goliciunea ei. ca parazit. dezvăluită pe deplin în postmodernism.. îl arată dinamic. În opinia unor cercetători. lichid etc. hypertextul a dezvoltat numeroase metafore/asocieri. Hypertextul – un text dinamic. Nicăieri în altă parte fenomenul intertextului nu şi-a găsit o exprimare mai clară şi mai completă decât în hypertextul Internetului.2.) Redundanţa acestei calităţi.. ca puzzle.. Termenul medical hipertrofie înseamnă „stare dinamică a nutriţiei”. desemnând. ca maşină. — 89 — . o morbidă exagerare. 3.. de autosuficienţă.

mult mai plin de referinţe/linkuri decât textul tipărit) există peste tot. dar şi de faptul că hypertextul este în acelaşi timp: metodă. datorită posibilităţilor tehnologice. aforismele. dar cea electronică deschide porţile mult mai larg către toţi cei care sunt legaţi prin intermediul linkurilor. Omul are o gândire nelineară şi. romanul. textele publicitare. încât mintea omenească rămâne cumva pe dinafară – omul încă nu a are posibilităţile calculatorului pe care el însuşi l-a gândit. textele poetice. Orice comunicare este. mecanism. şi trimite limbajul online în arhivele digitale ale Internetului.3. din spaţiul online. în funcţie de lungimea acestuia (mai exact. care nu este doar electronic (doar că cel electronic este mai vizibil şi mai accesibil. aşadar. a generat deja noi discipline [20]. minitext. Toate adunate laolaltă reflectă imaginea unui nou Turn Babel al limbilor. Complexitatea termenului hypertext e dată nu doar de aflarea sa la intersecţia disciplinelor exacte cu cele umanitare. articolele publicistice. bancurile. în memoria digitală.METALITERATURĂ • Nr. mottourile. tabletele. respectiv. Pentru domeniul filologiei. Iar hypertextualizându-le. anunţurile. — 90 — . consideră că hypertextul ar constitui cea de-a treia dimensiune a limbajului [21] şi ar avea 3D. formă. Atât de cuprinzător. mai viu. Mecanismul tehnologic al HTML a sporit şi mai mult gradul de intertextualizare: a multiplicat perspectivele şi intersecţiile textelor „online-e”. 1–2 • 2013 toate textele lumii. speciile poetice de mărime medie etc. miditext şi maxitext [22]: Textele din perspectivă textosimetrică (după A. anume de aceea este „segmentat” de cercetători pentru a putea fi supus analizelor. Textul lumii este sesizabil vorbitorului numai fragmentat. pentru că s-ar referi la toate limbile lumii. Dar cât de mari sau de mici pot fi textele şi care dintre ele sunt asimilabile şi memorabile pentru gândirea umană şi care pentru computer? Într-o cercetare textosimetrică (textosimetria se ocupă de caracteristicile fizice ale textului – mărimile spaţiale). repetitive. 600-3000 de cuvinte Povestirile. O minte umană nu este în stare să-l cuprindă. nu numai cea electronică. 3. Din cauza volumului practic de necuprins. mijloc şi documentaţie. hypertextuală. peste 3000 de cuvinte Unităţile superfrastice. un supralimbaj al omenirii. numărul de cuvinte din care acesta e alcatuit): microtext. A. care analizează un nou tip de limbaj – limbajul transpus în mrejele unei tehnologii (Internetul). monografia etc. de la origini şi până în prezent. Hypertextul. dar şi la toate limbile care ar putea exista vreodată (un supratext). e-mailurile etc. în orice activităţi. sloganurile etc. Korbut) Tipuri de text Dimensiuni Microtext 2-20 de cuvinte Minitext Miditext Maxitext Exemple Proverbele. le sporeşte sensurile. cuvintele înaripate. Michel Bernard. orice text în sens îngust. în definitiv. povestirea. mai dinamic şi. poemul. şi mai interactiv. Hypertextul – un text măsurabil. o percepere hypertextuală a realităţii. de exemplu. zicătorile. 20-600 de cuvinte Miniaturile în proză. haiku-urile. Korbut demonstrează că există 4 categorii distincte de text. iar pe de alta. text. dotat cu linkuri.

dar nu pot reproduce maxitexte (oral!) din cauza că memoria de scurtă durată (imediată) nu poate fi încărcată cu mai mult de 669 de cuvinte. Orice literă. textul trece rapid „în uitare”. titlul şi subtitlurile. care. Derrida (a se vedea o discuţie în [25]). p. pot parafraza miditexte. dar şi o carte de vizită a oricărui text (online). Hypertextul – un text comercial. concluziile etc. Este ceea ce Frédéric Kaplan. 183] – caleidoscopul. metaforic. spunea J. În opinia aceleiaşi cercetătoare. numeşte „capitalism lingvistic” [24]. imaginea. Paratextul este alcătuit din peritext şi epitext – noţiuni se pliază perfect pe paratextul electronic al textonului. vorbă. sens. Pe Google. şi imaginile caleidoscopice sunt un fel de ţesătură. A. de asemenea e un semn. [26]. Anume în reţea se ţese încontinuu hypertextul. cum ar spune U. altfel spus – cântăreşte. Motoarele de căutare se bazează pe unităţile acestuia.4. Eco. 1–2 • 2013 Existenţa unei multitudini de mărimi (de la foarte mic până la foarte mare. Ecranul computerului nu-i decât o foaie mai mare decât a unei cărţi în formatul tipar. De aici importanţa paratextului. adică o nouă formă de capital. Orice text (în format tipar sau online) este un megasemn în comparaţie cu un grafem. gură. Hyperlinkul e şi el peritext. „Il n’a pas de hors-texte”. înseamnă. mai multe pagini deodată este nevoie de segmentarea textului. care. haos/ordine etc. câteva sute de cuvinte. 3. ca şi această din urmă. închidere/deschidere. adică texte de dimensiuni mai mici care înconjoară textul [28]. luminii şi oglinzilor. ambele. Anume din cauza că omul nu este capabil să reţină şi să reproducă mai mult în cel mai bun caz.). specialist în Digital Humanities din Lausanne. semnele creolizate. După Korbut. Un hyperlink este asemănător cu referinţele şi citările folosite în textele tradiţionale — 91 — . webografia docuverse-ului etc. Ca să putem vedea/selecta/ochi dintr-o privire etc. Dincolo de cele cca 700 de cuvinte. tagul. rost. vine în ajutor peritextul (autorul. Textonul este orice bloc de text care se afişează la o accesare de pagină/document. îmbinare. fiind măsurabil inclusiv în termeni economico-financiari. cuvintele-cheie. în contextul capacităţii de memorare a textului de către orice vorbitor. Aici intră titlul. În fine. meniul. Fiecare text are paratext. linkul. Fiecare link corespunde unei citări. şi dispun. care dintr-o mulţime finită de elemente primare generează o infinitate de panouri mozaicale inedite – imagine pe care o găsim foarte adecvată atât linkului. Aceste bucăţi/fragmente de text sunt numite textoane [a se vedea 27]. bazat pe amestecul culorii. 4. obligatoriu. textonul şi hyperlinkul.METALITERATURĂ • Nr. iar cuvintele-cheie (tagurile) devine forţa motrice a textului online. de un paratext. enunţ. vorbitorii unei limbi reproduc cel mai frecvent micro. rezumatul/abstractul. O altă asociere sugestivă propune cerc. deopotrivă: limbă. altfel spus – de la textul-literă până la textul total reprezentând totalitatea textelor lumii) a constituit multă vreme un adevărat impediment în calea tipologiei textuale. Paratextul e un dialog dintre peritext şi epitext. de exemplu. aspect extrem de important mai ales pentru dimensiunea didactică a textului. Cuvântul a devenit marfă pe piaţa lingvistică mondială. fragment de text. Legăturile textuale în spaţiul online se datorează în foarte mare măsură hyperlinkului. la baza căruia realmente se află cuvântul online.M. Naumenko [13. Hypertextul are 3 unităţi fundamentale: textul online.şi minitexte. cuvânt. ca într-un „război de ţesut” modern. orice cuvânt căutat aduce milioane [23]. cât şi hypertextului. text COSTĂ. deja divizarea în genuri şi specii a prozei nu este altceva decât o clasificare după volum a textelor. Hyperlinkul – motorul hypertextului.

zuluf. „salturi”. Primul. iar anumite proiecte şi site-uri fac această operaţiune în mod constant. – care toate trimit la sensul de bază. linkurile sunt un fel de „scurtături din spaţiul digital” [29. laţ. referinţă. za. inel. funcţia acestuia fiind cea de generator de sens hypertextual. buton de manşetă. În sensul cel mai larg. Stănescu). scoabă. Altfel spus. cârlionţ. Linkul este un tip de joncţiune. legătură. cât şi discontinuitatea acestuia se pot urmări în mediul online în primul rând datorită hyperlinkului. pod. Acest mecanism de formare (construire. a înlănţui. cuvânt-cheie etc. Comunicarea e întotdeauna „cu citate”. 1–2 • 2013 tipărite. element. polifonică şi „dialogistică”. „generaţia online”. Citarea e o formă de legătură. Linkurile alcătuiesc o reţea hypertextuală. ochi.com/IXT/RUM0004/Y. cu diferenţa că destinaţia hyperlinkului se poate accesa automat şi instantaneu.HTM — 92 — . de un metaforism bogat. care este (sau poate fi) oriunde. torţă. a se lega. Atât coeziunea şi coerenţa textului. oferind utilizatorului varii texte în format hypertextual (aşa cum se vede în capturile de ecran de pe site-ul Intratext [15]: http://www. fiind denumit şi hyperlegătură. cel mai important şi mai uzual. ca obiectiv al lor. a uni. linkul este o legătură. cu vorbire directă şi cu vorbire indirectă. Termenul link vine din engleză şi dispune. producere) a sensului se declanşează în momentul activării linkului şi al lecturării noului (hyper)text accesat/deschis. a corela. Mai înseamnă: verigă.METALITERATURĂ • Nr. ancoră. „generaţia messenger”. nod (să ne amintim: „Noduri şi semne” de N. 5. un system hypertextual e un sistem de comunicare care conţine noduri-legături între părţile sale (şi cu deschideri-dialoguri spre alte texte). la origine. sursă sau trimitere hypertextuală. prin activarea/accesarea sa. Tânăra generaţie face acest exerciţiu în mod constant. 12]. Atât hyperlinkul intratextual. lanţ. cu „referinţe”. „sărituri” dintr-un text în altul – de unde şi expresia „din link în link”. cu discurs liber şi cu discurs repetat. putând fi considerată „generaţia linkului”.intratext. cât şi cel paratextual au o deosebită importanţă. hyperreferinţă. printr-un singur click cu mouse-ul pe link sau prin utilizarea cursorului şi tastaturii. a se lua de. Hyperlinkul se poate insera pe toate elementele peritextuale ale textelor electronice. deoarece poate fi considerat el însuşi un „titlu” pentru textul în care îşi face intrarea. Orice link e o citare. iar activarea (acţionarea) lor contribuie la realizarea coeziunii şi coerenţei hypertextului. a lega cu un lanţ. sens al linkului este legătură. al webului. iar ca verb: a lega. arc. p. cârnăcior. Hyperlinkul reprezintă realmente noul semn al cyberspaţiului. a se înlănţui etc.

cu numeroase texte de factură teologică. şi minitext.com/IXT/RUM0004/Y.com/IXT/RUM0004/_INDEX.com/IXT/RUM0001/X...com/IXT/RUM0004/_P1. şi spaţiotext. şi paratext. şi videotext. şi cronotext. de pe acelaşi site: http://www..intratext.HTM Mai jos un exemplu din textul semnat de Constantin Jinga. şi peritext.HTM http://www.intratext.intratext. şi hypertext. şi epitext.HTM http://www. concomitent.METALITERATURĂ • Nr. dar nu numai. Linkul ajunge să fie. şi iconotext.HTM Ocurenţa cuvintelor şi afişarea lor în regim real este un principiu de bază al arhitecturii hypertextuale a site-ului Intratext. deci ajunge — 93 — . 1–2 • 2013 http://www.intratext. şi pretext.

în acest sens. Mecanismul acestui proces se află nu în receptarea individuală. sunt fondate de însăşi realitatea economică a respectivei comunităţi de vorbitori. [32]). Acest document. alta lingvistico-semiotică. 343]). neinformatizată.METALITERATURĂ • Nr. adică spaţiu accesibil tuturor. netehnologizată? Pentru a avea un tablou mai clar. inclusiv prin comentariile (comment-urile) utilizatorilor. se poate întreba un specialist al umanioarelor de orientare tradiţionalistă. dar insuficient abordat de specialişti. În acelaşi sens. Noile metode scientometrice. Orice altă accesare ulterioară. cu atât mai important devine semnul din perspectiva frecvenţei/repetitivităţii. deci cu cât mai mulţi utilizatori fac click pe el. prin toate canalele. Coşeriu) sau чужая речь: „Textul sau discursul repetat este tocmai ceea ce Bahtin-Voloşinov numeşte „vorbire străină” (чужая речь): „În tipurile (formele) de transmitere a „vorbirii străine” suntem în prezenţa celui mai obiectiv document al unei asemenea receptări. Эпштейн [31] denumeşte dicţionarul ocurenţelor (frecvenţei cuvintelor) „viziune a lumii”. fereastră şi uşă. vizualizări. Luminozitatea hyperlinkului. alteori licăreşte sau chiar se mişcă. cu sprijinul tuturor. Este vorba despre „discursul repetat” (E. care selectează şi gramaticalizează (adică familiarizează/deprinde cu structura gramaticală a limbii) doar acele elemente din receptarea activă şi evaluativă a enunţului străin care sunt socialmente esenţiale şi constante. După ce a fost accesat – îşi modifică culoarea. marcat printr-o altă culoare decât celelalte semne ale textului. de regulă. Aşadar. Eco) tehnologizată. Hyperlinkul este. mai vizibil. De ce e nevoie de toate aceste calcule. care se depozitează în forme ale limbii (glotice). hypertextul (iar odată cu el. frecvenţa hyperlinkurilor este un indiciu extrem de important al gradului de utilizare a semnului lingvotehnologic şi totodată a capacităţii de gramaticalizare seculară. repetată (de către acelaşi utilizator sau de către alţii) va întări „sensul primordial” sau va genera semnificaţii suplimentare. Orice discurs/text fiind deschis continuu către alte discursuri/texte. şi hyperlinkul) este o „opera aperta” (U. mai cuprinzător a ceea ce se întâmplă în actul de limbaj.” [30]**. fiind marcat de 2 dimensiuni: una tehnologico-informatică. Şi cu cât mai frecvent este accesat un link. М. dacă suntem în stare să-l citim adecvat. monitorizări etc. prin urmare. analiza în diacronie a vieţii cuvintelor va avea un suport mult mai performant pentru statistici. deschis tuturor (despre deschiderea textului vorbea şi M. frecvenţa utilizării lor – arată clar tempoul în care unităţile limbii se gramaticalizează (a se mai vedea. незавершенность. o expresie sau un text devin bun de uz public şi (de ce nu?) a numărului de utilizatori. p. открытость” [33. indicând utilizatorului că deja „a fost în acel loc”. deloc surprinzător. ci despre tendinţe sociale constante de receptare activă a vorbirii străine. 6. monitorizează numărul de accesări. Monitorizarea sau măsurarea timpului în care un cuvânt. vorbeşte nu despre nişte procese subiectiv-psihologice nefixate şi produse întâmplător „în sufletul” receptorului. acoperiş — 94 — . Hyperlinkul în calitate de paratext este margine şi prag. 1–2 • 2013 să fie un semn deosebit de semnul tipărit. de ultimă generaţie) în spaţiul online. descărcări. în special altmetrice. Acest depozit se completează continuu. interpretabil la nesfârşit [1]. Datorită înregistrării cuvintelor (mai ales a celor noi. Uneori este subliniat. de modificări (proiecte de tip liquidpub) ale documentelor online. ci în societate. Bahtin: „неисчерпаемость. cu toate mijloacele.

07.sud-est. nu al lucrurilor (în limita)”*** [34]. consună şi el cu ideea luminozităţii linkurilor dintr-un hypertext. 10 x 10. Lungu Eugen. Menţionăm că acest contact este un contact dialogic între texte (enunţuri). Analiza lor deschide un camp (spaţiu) de cercetare la fel de nelimitat ca şi limbajul însuşi. 2012. Barthes Roland. Posibilităţile hyperlinkului sunt infinite: orice link inserat pe orice element al textului îl deschide către alte texte. insesizabile cu organele de auz. Note: 1.com/docs/index-3383. nr. cât şi la mărimi infinitezimale (nanotexte [38]). 10 x 10.METALITERATURĂ • Nr. «Живой текст»: четыре стилевых признака Net мышления // Вестн. 2011. Ed. – № 6. percepţie dactilă (hologramele de pe bancnote sunt doar aproximaţie în acest sens). multiplicându-i perspectivele şi semnificaţiile. – 2001. Rolul hypertextului şi al linkurilor în calitate de semne „vii” [35. in: Limba română. acolo este o energeia. văz. Posibilităţile hyperlinkului sunt infinite: orice link inserat pe orice element al textului îl orientează către alte texte. Преимущества и недостатки динамической коммуникации http://www. Dincolo de acest contact textual se află contactul persoanelor. precum şi în calitate de hypersemn. Пронина Е. Galaicu-Păun Emilian. Generaţiile viitoare vor trăi într-un spaţiu al culturii. — 95 — . Oglindă Emilia. o lumină. Chişinău. Bahtin intuise excelent ceea ce avea să însemne linkul hypertextului: „Textul trăieşte numai intrând în contact cu un alt text (context). şi nu un contact mecanic al „opoziţiilor”. care luminează şi înainte şi înapoi._ (accesat 28.. iar linkurile sunt realmente semnele luminoase ale spaţiului online. De altfel. От глоссы к гипертексту. revistă de artă. ун-та. O posibilă interpretare. 1–2 • 2013 şi fundament al textului electronic – deci. raportat la ce a fost. Este gradul de luminozitate al textului. 5. 36] în economia reţelei globale Internet. 2006. nu semnificaţiei). hypertextuale şi al hypersemnelor. Моск. cultură şi civilizaţie. locuri marcate. locuri „luminate” printr-un apanaj tehnologic. Coşeriu. Ţesut viu. 6. Santopaolo Luigi. în care stau posibile sensuri în aşteptarea utilizatorului. tot mai mici. de text şi de paratext este primordial în lumina teoriilor moderne. Сер. 10. Acest hyper.. Cartier. posibil doar în cadrul unuia şi aceluiaşi text (dar nu în cadrul textului şi contextelor) între elementele abstracte ({semne} în interiorul textului) şi necesar doar pentru prima etapă de înţelegere (înţelegerea sensului. http://www. Creativitate şi schimbare lingvistică în viziunea lui E. 3. se generează sensul. Журналистика. Mesajul biblic „Să fie Lumină!” Şi a fost Lumină”.12).edu/3471995/_.07. Doar în punctul de contact al acestor texte se aprinde o lumină (вспыхивает свет). 2.html?page=10] (accesat 25.10.docdat.13).se referă atât la mărimi spaţiale tot mai mari sau pluridimensionale.md/numere/20120620/article_2/ (accesat 22. în: SUD-EST. la început (Cuvântul).academia. un efect. În loc de concluzii. Nu în zadar specialştii au observat că acolo unde se nasc semnificaţiile.13) 4. Plăcerea textului. Е. locul de unde vine lumina. obişnuind (deprinzând sau adaptând cu) textul respectiv cu dialogul. al mass-mediei [37] etc. Ţesut viu. Cartier. 2. http://kzdocs. Hyperlinkul va deveni tot mai omniprezent în scrisul şi cititul online: orice click e un link şi un sens nou pe care i-l conferă prin accesare utilizatorul-cititorul-internautul.

07.philol.utoronto.10.internetactu. (Cap. abstract (accesat 10. http://llc. şi M. на соискание ученой ст. On the term ‘text’ in digital humanities. http://www. 12.13). Статьи по семиотике и топологии культуры. Texte (Trinity College. 9. наук. 11. http://tvkultura. http://tel.gumer. Барнаул. Bernard Michel.М.07. 24. 7. în aceeaşi idee. Текст как семиотическая проблема).N. 25.edu. 5-20. 10.13). Корбут А. Сетература: место сборки (recenzie la cartea: Schmidt H. 21. Epshtein.fr/docs/00/04/68/71/PDF/tel-00006260. 23. Paris.07.13). http://www.07. 1–2 • 2013 2012. „Il n’y a pas de hors-texte” (Jaques Derrida). Революция: от супер к псевдо”. p. php (accesat 12.pdf (accesat 18. 01.archives-ouvertes. http://magazines.Ю.com/IXT/RUM0001/ (accesat 30. Ertzscheid Olivier. 8. Le Lien. L’hipertexte: haut lieu de l’intertexte. Les enjeux cognitifs et stylistiques de l’organisation hypertextuelle: le Lieu.intratext. 2004. Эволюция эйдоса: от идеи к виду. University of Toronto). 184-196. http://limbaromana. a se vedea.07.07.wikipedia.slideshare. http://en.13).2010). 1993. 15.2010).larevuedesressources.07. 1992.net/frederickaplan (accesat 27.07. Ertzscheid Olivier.russ. Seuil.net/2012/04/06/ nos-langues-a-lheure-du-capitalisme-linguistique/.php?go=articole&n=1732 (accesat 30. фил. p.info/bibliotek_Buks/Culture/Lotm/14. №6.07.ru/reload/PostFile.13). Kaplan Frédéric. «От гуманитарных наук к гуманитарным технологиям».pdf (accesat 30. Genette Gérard. 22. http://postfile. http://briviana. http://www.php?article27 (accesat 30. 2002.html (accesat 30. Notable innovation http://en. http:// www. nr. Текст в оценке современных филологов. Douglas Ayling. Проективный словарь философии. 14.М.msu. 01.METALITERATURĂ • Nr.13) 18. – (Transcript: Lettre). http://www.13). Does contemporary fiction tend to — 96 — . Nelson Theodor.12.13).md/index.wikipedia. – Bielefeld: Transcript Verlag.ru/article/1951 (accesat 30. http://french. Russische literatur im Internet: Zwischen digitaler folklore und politischer propaganda.org/wiki/Ted_Nelson (accesat 27. (accesat 27. 2005.org/wiki/Digital_humanities (accesat 18. org/spip. Чувильская Елена. Palimpsestes. n°13/14. Русскоязычный электронный гипертекст как новый объект филологического исследования. Лотман Ю. 20.org/content/28/2/209. 17. Le Livre. Текстосимметрика как раздел общей теории текста.chass. 2011.ru~Korbut2005. Новые понятия и термины. «Александра».07. Kaplan Frédéric.ru/nlo/2012/118/m35. 16.12). Introduction au capitalism linguistique. http://www.ru/~rly/science/hypertext/ (accesat 30.topos. Идеология эпохи видео. La question de la langue a l’epoque de Google. Таллин.07.13). Дисс.my1.ca/unsorted/litera/Revue_Texte/ bernard.ua/ pdf/novitfilolog/13/75. 13. Intratext – Eulogos.13). http://lib.13). докт.03. Марков Александр. Науменко А. Эпштейн М.org/wiki/List_of_Notable_Innovation (accesat 12.13).wikipedia.PDF (accesat 27.oxfordjournals. http://www.ru/video/show/brand_id/20898/video_id/156593.13).13).chdu. Digital humanities http://en. Caton Paul. http://tvkultura. ru/publ/11-1-0-29 (accesat 30. Гипертекст как явление ситуации постмодернизма.13).13). La littérature au second degré. 19.(accesat 22. – 734s. 11-12.ru/video/show/brand_id/20898/video_id/156591 (accesat 22.07.pdf (accesat 29.13).Н.03. «Hypertexte: la troisième dimension du langage».07. 1982.03. 2004.

02. http://www.academia.html (accesat 21. (Грузия).md/files/ file/publicatii/Ungureanu_CEEOL. http://www.htm (accesat 21.. Как философский термин.eu/sites/default/ files/files/pdf/philological_sciences_gisap1.H. филол. фантомов.1. 18–20 октября 2011 / отв. 2005. 2012.04. Valeriu P. 1–2 • 2013 confirm or resist the notion that there is no “outside-the-text”? http://www. 35. Ленинград: Прибой.evartist.METALITERATURĂ • Nr. Internet şi filosofie. http://slovar. hyper — над. Внутренний контекст и метафора «живой поликодовый гипертекст».ru/dictionary/text. Эпштейн М.М. М.02.M.(hyper-. Серия „Филология”. 1930. 32.13). Махов А.indd_. 31.narod. Editura Universităţii „Al. Стройков. Искусство. în: Analele Universităţii din Craiova. Nr.07. Редактор С. 1979). Коханова Л.06. I. 2011.pdf (accesat 30... Кутаисский государственный университет им. 27. Бахтин М.А. Iaşi. Linkul şi rostul: două concepte înrudite.info/61/epst_v_concept1.М. – 194 c. Seria Ştiinţe Filologice. 1-2. 2003.13). – 26 c.13). достигая наибольшей интенсивности. Марксизм и философия языка.pdf (accesat 30. 37. in: Актуальные проблемы изучения и преподавания славянских языков и литератур. 22-25. in: Вестник ТвГУ. «гипертрофия»).07.ru/bookreader/ book142216/#page/325/mode/1up. греч. 1986. http://www. Гипертекст как объект лингвистического исследования // Материалы II международной научно-практической конференции.А..pdf (accesat 04.: ЮНИТИ-ДАНА. 2010. Poetica discursului liminar în comunicarea artistică. http://vjanetta. Москва.13).ru/text16/027. Versiunea 0.lib. Ungureanu E. Вардзелашвили Ж.. переходить в область иллюзий. К методологии гуманитарных наук. Cuza”. Залевская А. Значение «гипер» можно разложить на значения двух приставок: «супер» и «псевдо».. переступая свою меру.unil. p. 38.Бахтин. http://idsi.и макротекста.06. приводит к ослаблению (ср. Проблема текста в лингвистике.07. Paratextul.1 (accesat 21. 28.com/content/ documents/Academic/Lancaster%20University/ENDERIDA. 36. 2006. 33. 34.htm#%D0%B7_02 (accesat 05.edu/957510/Internet_i_Filosofie.: Искусство. Бахтин M. 297-396 (accesat 21. слова «гипертония». Кутаиси.07.А. in: М.13).veer. Наномасштабное исследование микро.06._Versiunea_0. сверх.М. . ch/slav/ling/textes/VOLOSHINOV-29/III-2. Anul XXXIV.ru/kutaisi. http://www2. No 24..) «Гипер» – это такой «супер». p.02.13).13). * „гИпер.” (. http:// www. усиливаясь. дисс. Сборник научных трудов. Эстетика словесного творчества. Выпуск 4. Интернет-журналистика. 445 p.narod.html (accesat 30. оно переходит в противоположность. – Самара: ПГСГА. «гипер» указывает на свойство определенных социальных и культурных феноменов. 2012 p.13). http://gisap. болезненную преувеличенность. 26. 182-193. Калмыков А. Бахтин М. самодостаточности.03.ayling. обозначающая чрезмерную степень качества и одновременно его мнимость.runivers.13). Церетели. филологии и других гуманитарных науках în Эстетика словесного творчества Москва. по ту сторону) — приставка. с. Типология художественных гипертекстов на основе немецкоязычных интернетсайтов Автореферат. Эстетика словесного творчества. 2004. который самим — 97 — . Lingvistică. Ак. POP Liviu.html (accesat 30. С. 30.А. 1979. канд. 29. переход между ними раскрывает ироническую логику революций и взаимосвязь модерного и постмодерного в культуре 20-го века. 64-70. Bолошинов B. наук: 10.13). М. Stancu. Предлог „В” как понятие. Москва.  Частотный словарь и философская картина мира.

М. возведенного в «супер». его «псевдо». е. что этот контакт есть диалогический контакт между текстами (высказываниями). К методологии гуманитарных наук // М.: Искусство. гиперболы-пародии [19].” (36 . полностью раскрываясь в постмодернизме.METALITERATURĂ • Nr. а не смысла). в конечном счете приобретает господство. которая изначально. 1–2 • 2013 избытком некоего качества преступает границу реальности и оказывается «псевдо». разрастанием. говорит нам не о случайных и зыбких субъективно-психологических процессах «в душе» воспринимающего.Бахтин. если уметь его прочесть. освещающий и назад и вперед. что отрицается. «в намерении». тогда как его противоположность. М.М. Революционное отрицание оказывается преувеличением.. Этот документ. Только в точке этого контакта текстов вспыхивает свет. отбирающем и грамматикализирующем (т. За этим контактом контакт личностей. отрицалась. Подчеркиваем. отлагающихся в формах языка. приобщающий данный текст к диалогу. а об устойчивых социальных тенденциях активного восприятия чужой речи.) Избыточность данного качества. Эта ирония. (. и составляет диалектику «гипер» – диалектикu усиления-подделки.” [30] *** „Текст живет. оборачивается его иллюзорностью. только соприкасаясь с другим текстом (контекстом).ru/dictionary/text.. 1979) http://slovar. а в обществе. возможный только в пределах одного текста (но не текста и контекстов) между абстрактными элементами ({знаками} внутри текста) и необходимый только на первом этапе понимания (понимания значения. приобщающем к грамматической структуре языка) лишь те моменты в активном оценивающем восприятия чужого высказывания. гиперболой того. обоснованы в самом экономическом бытии данного говорящего коллектива. а не вещей (в пределе).htm — 98 — . а не механический контакт „оппозиций”. следовательно. Бахтин. Эстетика словесного творчества.М.lib. ** „В формах передачи чужой речи перед нами именно объективный документ такого восприятия. как в самосознании культуры 20-го века. которые социально существенны и константны и. Механизм этого процесса – не в индивидуальной душе.

1–2 • 2013 POLEMOS POLEMOS Universitatea „Tibiscus” din Timişoara ADRIAN DINU RACHIERU RESurECţIa modErNISmuluI? CâTEVa prECIZĂrI TErmINologICE AbSTraCT This study resumes a discussion on the meanings of the concepts: „modernism” and „modernity”. stârnind. postmodernism. on the other hand. ending by denying itself. Cu o — 99 — . the idea of modern. there is noted „modernizing pluralism” and. the concept in question constantly changes its contents. multiple. spraying itself into a „suite of modernisms”. And this family of concepts. alternative modernisms. im-becalizată. maintaining confusion. „fructul unei pasiuni moderniste”. cu o identitate sabotată. zicea Cioran. reacţii.inevitably – an „abusive and explanatory” synonymy. o dezbatere aplicată asupra acestei problematici devine imperioasă acum. modernism. a devenit un veritabil manifest literar..METALITERATURĂ • Nr. Şi dacă România a fost. including the sphere of a new idea (from the current to fashion) and. asaltată de diversiuni „progresiste”. cu prilejul Zilelor Liviu Rebreanu (noiembrie 2012). O conferinţă ţinută de Aura Christi la Bistriţa. previzibil. by extension. failed modernism. We should note that there is a tendency of «eternal modernism”. cel care dorea febricitar „schimbarea la faţă”. Fiindcă apelul lansat sub genericul Resurecţia modernismului pune în discuţie chiar destinul naţional într-o Românie manelizată. There is also noted failed modernism. sparking a multitude of reactions so that. Between these concepts there are many mutual relations and interferences. alternatives modernisms with different speeds etc. multiple modernities. on the basis of a tendential modernism. Indeed Adrian Marino noted that modernism includes (absorbs) and overcomes. perpetuates . consequently. Keywords: modern.

Conştiinţa mereu schimbătoare a modernităţii (erodând autoritatea tradiţiei) îl îndreptăţea pe Baudelaire să observe. 1969). potrivit lui Matei Călinescu. adică „recent”) nu ofereau. acuză o evidentă determinare cronologică. mai târziu. ca „efect natural” al progresului. e obligată la preluări. Toată lumea va fi de acord. ordonând o materie rebelă prin judecăţi categoriale. privind cu jind (măcinată de complexe de inferioritate) la cei ce au atins desăvârşirea. Iată. modernitatea indică tocmai calitatea de a fi modern (sau. că triada invocată „nu poate ieşi din sfera timpului”. desfăşurând o viziune intemporală (implicând excelenţa) nu se împacă cu şocul descoperirilor moderne.. precursori etc. Venind cu documentare „rece”. Ceea ce pentru un Lionel Trilling era „cultura antagonică” a modernismului (tendinţele coexistând tensional) devine în plin postmodernism (termen inventat. departe de a avea o specificitate pur literară. 1–2 • 2013 condiţie însă. modernitatea fugoasă obligă la o discuţie aplicată. Dacă ne restrângem la câmpul ideilor literare. repudiate acum. vom invoca un dens studiu de terminologie. nescutite de schematismul dualist. contingentul. modernism. aşadar. nu vom risipi ceaţa terminologică în absenţa unei istorii conceptuale. instaurând o estetică a tranzitoriului şi a imanenţei. conştiinţa modernă fiind – notează sec Adrian Marino – „un produs teoretic lent”. implicit o labilitate a frontierelor în plan larg spiritual. Mentalitatea modernă se afirmă însă prin antiteză şi are un cert caracter polemic. o opoziţie estetică. „mutaţia culturală majoră”. Inevitabil. Ne întoarcem. se pare. la ceea ce se consideră a fi un „antagonism etern” între clasic şi modern. de Randall Jarell pentru „noua — 100 — . orice noutate e relativă. De unde şi obiecţia goetheană că arta. „conţinutul concret al modernului”. oferind criterii imuabile.. Oricum. E. încremeniţi în canonic. n. pe un teren nebulos. iniţial. Deci noutatea va provoca ruptura. modernus (derivat din modo. modernitate.METALITERATURĂ • Nr. prin secolul VI.) a cărei cealaltă jumătate este eternul şi imuabilul. opţiunea clasică. Şi dacă modernul rămâne noţiunea-cadru. neavând motive proprii. depăşind ca amplitudine problematică celebra Querelle des Anciens et des Modernes. angajând această discuţie. fugitivul. ultima lui determinare).U.L. nici. de Arnold Toynbee pentru a desemna o „nouă eră” şi folosit. Perspectiva modernităţii obligă la o ruptură. renunţând la un trecut normativ. cronologicul se sprijină pe tipologic. fundamental. într-un fragment din Florile răului.”. de neocolit. invadată de luxurianta vegetaţie a aproximaţiilor. Confuziile care bântuie în sfera modernului. că modernitatea este „tranzitoriul. Fiindcă opoziţia în discuţie. pe care Adrian Marino îl publica în 1969 şi care se dorea „o mică încercare de precizare literară” (vezi Modern. în plin romantism. hermeneutul propunea acest efort clarificator şi observa. acceptând programatic vârtejul schimbărilor şi noul cu viaţă scurtă. Odată cu înlocuirea.. are anticipări. a termenului de vechi (anciens) cu cel de clasic (ca noţiune estetică). jumătatea artei (subl. altfel spus. surprinzând şi suportând deplasările de mentalitate şi gust estetic. pornesc de la eseistica veselă şi lipsa de rigoare a multor comentatori. Nici nous. Opoziţia operează şi în interiorul modernităţii. originalitatea absolută este o iluzie. concomitent şi – probabil – independent. că. ci instituiau doar „cenzura cronologică”. Conştiinţa prezentului ca suport valoric înseamnă şi lepădarea de o estetică a permanenţei. sperăm. făcând din succesiune un argument valoric.

Având obsesia prezentului şi cultivând programatic noul. Orice modernism. mai ales. conduce la „ruptură”. Umberto Eco respinge o definiţie cronologică a postmodernismului şi îl investeşte cu virtuţi funcţionale. cerând o substituţie. un „modernism etern”. în numele negativismului radical. iar. dar. sensul estetic cu cel istoric – sociologic (cronologic) al noului. văzut de un Camil Petrescu ca o „emblemă vie a efemerului literar”. care se vrea chiar „superlativul modernismului”. cum bine se spune. depăşind graniţele înguste ale unui curent literar. Iar această familie de concepte. recuperatoare. „vin şi pleacă”. consumată deja în alte locuri. o opoziţie deschisă şi violentă. reamintim. Dacă modernismul include. Curios. el conjugă. privind cu o gesticulaţie infatuată achiziţiile culturale care i-au premers. deseori. redescoperindu-l. pe de altă parte. caducitatea pândeşte în perspectiva istorică după cum sincronizarea imediată. sfârşind prin a se nega pe sine. conceptul în discuţie îşi modifică în permanenţă conţinutul. cuprinzând sfera ideii de nou (de la actualitate la modă). Iar sincronizarea cu „spiritul timpului” presupune. în accepţia aceluiaşi Adrian Marino. a se proclama ca atare şi. modernismul nu se rezumă la a-şi declara voinţa de a fi modern. proclamând – cu o făţişă superioritate – conştiinţa de a fi modern. în sens larg. postmodernismul ar reprezenta tocmai o ultimă modernitate. Pe bună dreptate. orice modernism provoacă adversitate şi polemici şi marchează o fractură culturală. să nu uităm. El. Este limpede că modernismul are nevoie de „o definire continuă” tocmai prin succesiunea modernismelor şi impune prin caracterul său negativist. Vocaţia negativistă a modernismului. acut-interogativă. Adrian Marino constata că modernismul include (absoarbe) şi depăşeşte. mecanicistă. antrenând imitaţia şi mimeticul cade în pastişă şi afectare. orice tendinţă inovatoare. 1–2 • 2013 poezie” americană a anilor `50. un pseudomodernism sfârşind prin a masca absenţa vitalităţii creatoare şi cultivând tocmai „iscusinţa goală” (cum sună un vers arghezian) câtă vreme înseamnă doar mimetism şi snobism. pulverizându-se într-o „suită de modernisme”. fiecare epocă are modernismul său şi cultivă ceea ce numim „goana după nou”. implicit. Modernismele. de pildă. Avem. modernismul se radicalizează şi şochează. clădit pe refuz. emfatic. el rămâne un termen periodizant (împovărat de un prefix care îi asigură respectabilitate). pe de o parte. un modernism care nu ezită. Iar avangarda.METALITERATURĂ • Nr. expus căderii în desuetudine. se considera instalat pe „promontoriul cel mai înaintat al secolelor”. În fond. emanciparea de sub tirania formelor date însemnând. este sortit perimării. deschide o perspectivă de meditaţie istorică. modernismul (indiferent de forma sa concretă) este „antiteza trecutului” şi impune agresiv devalorizarea lui. întreţinând confuzii. perpetuează – inevitabil – şi o sinonimie „abuzivă şi explicativă”. Fiindcă. prin extensiune. Ar trebui să observăm că există. Mai mult. pe de altă parte. ca tendinţă. impulsionată de vectorul antitradiţional. scuturat acum de conotaţiile apocaliptice injectate de istoricul englez) chiar sensul mişcării. Dar obiecţiile cu caracter strict estetic nu pot fi ignorate. — 101 — . împinge la extrem astfel de exagerări ale modernului şi modernităţii. diferenţierea faţă de anterioritate. ideea de modern. teoretizează (într-un corp elastic de principii) şi organizează impulsul modernităţii. negreşit. înţeles de cel care a scris Numele trandafirului ca un Kunstwolen („un mod de a opera”) prin disponibilitatea de a revedea trecutul. Manifestul futurist. Ambalat de acest suflu „voluntarist şi imperativ”.

cum deja am menţionat. Creaţia. ci ideologia neoconservatoare a postmodernităţii. Lucrurile stau însă cu totul altfel. în consecinţă. Marinetti). el se dezinteresează de problema sensului şi alungă himera „unităţii” operei. fără ezitare. modernul defineşte aerul epocii şi. dobândind o superioară conştiinţă de sine.METALITERATURĂ • Nr. ea îşi adaugă. deopotrivă. recunoaştere şi. impune falia. Vattimo). al autorităţii literare şi. a priori valorile. un ceva „mai nou”. propulsându-le anticipativ şi omologându-le zgomotos. îmbrăcând şi forme violente nu ajunge însă. Încât. se ştie. Mai mult. Fiindcă. Nu avertiza Apollinaire că „noul constă numai în surpriză”? * Ar trebui să notăm. propunând creaţii în avans faţă de epocă. generalizând acel „frisson nouveau”. că există un modernism care manifestă o „bunăvoinţă principială” faţă de toate fenomenele (recunoscute. mereu în prefacere concură la întronarea noului. 1–2 • 2013 sau. Dar dacă atacul avangardist înseamnă o negaţie radicală. Insurecţia antidogmatică. în postmodernism. postmodernismul nu poate râvni la a fi mai mult decât o modă (încă „la modă”!). Deci nu modernitatea trebuie respinsă. pe de altă parte. violentând gustul epocii. oricum neierarhizabile. în afirmare. prin refuzul spiritului canonic. pe de o parte. — 102 — . M. cel puţin. inevitabil. „spiritul epocii”. Deşi gândite în opoziţie. Fiindcă postmodernismul există într-o „lume plurală şi incontrolabilă”. ea devine compatibilă cu întoarcerea în trecut. Nu acesta e chiar orgoliul nedomolit al avangardei? Apetiţia pentru nou. Indiferent de opţiunea terminologică (şi postmodernismul încurajează „ciocnirea” termenilor). a posteriori) şi un altul. desigur. să mai observăm că. Iar noul este în permanentă regenerare şi. Ideea modernă pedalează pe diferenţiere. delegitimând (ca intenţie) tradiţia. Şi. stupefacţia întreţinând obsesiv modernolatria (F. Dar muzeul înghite orice avangardă! În fine. Iar reconsiderarea lui. pe urmele lui E. asta îşi propune. E drept că şi postmodernismul şi avangardele se raportează polemic la tradiţie şi au un punct comun: anticlasicismul funciar. ideea clasică şi cea modernă sunt „calităţi egale” ale binomului. instalându-se în chiar imanenţa realului. postmodernismul îşi propune o recuperare nediferenţiată a trecutului. îl transcede. Habermas). de fapt. Pentru unii postmodernismul ar fi. chiar ultima avangardă. a înţelege sensul lui (ca nouă epocă) obligă la a redefini noutatea. cu izbitor apetit insurecţional se iveşte la orizont. este un act de invenţie. resorbit într-un prezent etern. pe lângă modernismul propriu-zis. Dar tendinţa negării. încurajând revoltele avangardei (în avans faţă de propria-i epocă). care îşi proclamă. contestaţie. inevitabil. înţeles ca efemeridă şi condamnat grabnic la vestejire şi dispariţie. spuneam. Percepută ca atare. Aşa privind lucrurile. Lovinescu. Abia astfel e semnat certificatul de deces al clasicismului. iar modernul se defineşte ca o categorie deschisă noutăţii. crede Habermas. în dorinţa de a fi actuală ea se neagă continuu pe sine. de avangardă. dacă modernitatea nu reprezintă un proiect ratat. trebuie reformulat periodic. se face din perspectiva ironic-ludică. azi e viril „al doilea modernism” (cum numeşte Liviu Petrescu postmodernismul) sau modernitatea târzie (în termenii lui G. ci doar unul „neterminat” (J. prin surparea prestigiului clasic şi erodarea argumentului vechimii este – s-a observat – eminamente modernă.

înseamnă – după spusele lui G. Conștiinţa modernă manifestă un virulent spirit antitradiţional şi se rupe de trecut. în viziunea lui Sorin Alexandrescu. Fireşte. departe de a fi doar o strictă cronologie. 2008) propunea o aşezare a problemei pe trei nivele: modernizarea (ca proces). receptivitatea modernă. Călinescu – un „proces de compenetraţie”. ferit de „alterare”. iscând o multitudine de reacţii. În fond. După cum.. cu viteze diferite etc. nu furiile demolatoare ale avangardei sau asaltul revizionist al demolatorilor. nescutită de erupţii de pasionalitate. pe suportul unei modernizări tendenţiale. 1–2 • 2013 tendinţa apologetică. Deoarece modernitatea. „revizitarea” trecutului. Lovinescu). făcând elogiul modernităţii. ci modernitatea. Din nou. coordonator: Sorin Antohi. după cum. Negativismul hrăneşte antiteza şi chiar „ura împotriva înaintaşilor” (E. Faptul că deceniile ultime au mutat centrul de interes de la creaţie la receptare (vezi voga sociologiei recepţiei) nu eclipsează rolul noului. pe urmele lui Charles Harrison şi Paul Wood (v.S.METALITERATURĂ • Nr. startul în cursa modernităţii înregistrând ruptura dintre cultură şi politic. P. pe caz românesc. modernisme multiple. deseori. înlocuindu-l. Aşa cum nu există un nou definitiv. nu întâlnim nici noul „pur”. există un „pluralism modernizator” şi. În numele acestei compenetraţii. în intoleranţă. iar actualitatea.. abia începe. modernitatea (ca stare de spirit colectivă) şi modernismul. Interpenetraţia nou/vechi funcţionează în orice epocă. cum observa sociologul Constantin Schifirneţ. Ar trebui să observăm că noul are totuşi o dublă semnificaţie. autonomă (validată). starea de spirit a colectivităţii (în pofida tuturor ambiguităţilor). constatăm. Modernism și antimodernism. neîndoielnic. manevrând iluzia anihilării lui. cazul românesc. Încât. cu numeroase relaţii reciproce şi interferenţe. ca reflecţie personală. Dar şi modernizări ratate. modernismul românesc e opus modernizării. ca valoare de relaţie (poziţională) şi apoi imanentist. Şi Sorin Alexandrescu. până la urmă. Întâi. Iar conservatorismul literar sfârşeşte în „canibalism” literar. Editura Muzeul Literaturii Române. prin valorile-cadru statuate. sincronizată mentalităţii şi sensibilităţii de ultimă oră se educă necontenit prin noutate. în consecinţă. în chip postmodern. Încât o discuţie serioasă. — 103 — . în volumul Modernism și antimodernism. exprimă. ca valoare în sine. alternative. orice avangardă e regăsibilă la muzeu. visul emancipator eşuând. sociologic. considerăm că adevărata resurecţie priveşte nu modernismul. solicită întregul repertoriu cultural. judecat în context..

As current poetry is mimetic and non-mimetic. redutabilul volum despre poezia modernă al regretatului teoretician Gheorghe Crăciun. împreună cu întregul evantai de sinonime care l-au însoţit – poezie democratică. denotativă. pragmatică ş. false transitive etc. Termenul de poezie tranzitivă. derivate ce completează meritoriu şirul iniţiat cândva de Tudor Vianu în Arta prozatorilor români. subject/object. propus şi explicat de Catrinel Popa într-un studiu publicat la cunoscuta editură „Polirom”. nature/convention. directă. a creat un spirit de emulaţie de-a lungul deceniului ce s-a scurs după apariţia acestuia în 2002.. contemporary Romanian poetry. Labirintul de oglinzi. Highlights for the Poetics of Meta-transitivity. Catrinel Popa makes a re-assessment of contemporary poetry through the concept of meta-transitivity which enables double integrative perception of contradictory concepts such as mimesis/poesis. 1–2 • 2013 EVA ÎN AGORA EVE IN AGORA Institutul de Filologie al AŞM ALIONA GRATI ÎN labIrINTul mETaTraNZITIVITĂţII ABSTRACT In her study. Oferta terminologică a profesorului de la Braşov a creat terenul pentru alte propuneri şi completări. –. currently used to analyze poetry.METALITERATURĂ • Nr.. ambiguous. A Labyrinth of Mirrors. poetics.a. Repere pentru o poetică a metatranzitivităţii (2007). — 104 — . imanentă. fără metafore. a devenit rapid un instrument de lucru în aparatul critic utilizat pentru analiza poeziei generaţiei ’80. transitive/reflective. The study demonstrates erudition. the concept of meta-transitivity is recommended as the most appropriate to understand this poetry. fictional/real. Aisbergul poeziei moderne. solid theoretical basis as well as personal intelligent reading of poetry. Un astfel de caz binevenit este termenul de poezie metatranzitivă. epic/lyric etc. Keywords: meta-transitivity. generând în cele mai fericite cazuri. F ără doar şi poate.

Catrinel Popa îşi revendică noutatea contribuţiei sale cu insistenţă. subiect/obiect. Primul ei studiul teoretic*. prin procedee şi convenţii abil manevrate”) îşi încurajează destinatarul să facă abstracţie de «cadrul teatral» pe care îl presupune (în mod tacit) scrierea unui poem” – nu se impune ca rigidă. de traducător şi de colaborator la revistele de cultură România literară. Lectura studiului ne va descoperi. Doi la număr sunt vectorii studiului: formularea unei definiţii a metatranzitivităţii şi cartografierea. epic/liric. potrivit criticului. un stagiu de cercetare la Roma (2002-2004). inclusiv de-a lungul studiului de faţă.METALITERATURĂ • Nr. şi al iluminărilor lor reciproce.. autoarea insistă în a ne convinge că aceasta trebuie înţeleasă ca depăşind logica binară – sau. Dilema veche etc. fictiv/real. Ce înseamnă metatranzitivitate? Relaţia dintre cuvinte şi lucruri. Definiţia formulată de câteva ori şi nu întâmplător mai pe la mijlocul cărţii – „. Cu răbdare şi clarificându-şi mereu paşii pe care urmează să-i facă. exercitându-se cu flexibilitate într-un spaţiu al dialogului mutual între sensurile consemnate. dar evitând declaraţiile tari. aidoma razelor de lumină jucate în labirintul de oglinzi. Ar fi suficientă prezentarea resemantizării de proporţii pe care a suferit-o conceptul în câmpul teoretic al structuraliştilor ca să ne dăm seama de imposibilitatea postulării unei alternative rigide. dar înlesnitor „Cuvânt înainte”. cadru didactic la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureşti. prin prisma acestei dimensiuni. realizată sub coordonarea istoricului şi criticului literar Mihai Zamfir care îi dă „avizul” printr-un succint. dar şi de aprecierea juriului care i-a decernat. Cartea are la bază o teză de doctorat. mimând transparenţa (peste câteva pagini autoarea precizează modul în care este mimată transparenţa: „. sau. printre altele. ce numără. transparent/opac. Revenind la termenii de poetică a metatranzitivităţii şi de poezie metatranzitivă (poezie care-şi asumă poetica metatranzitivităţii). capabil de veritabile sinteze ale literaturii contemporane. Mimesis nu înseamnă doar precizie referenţială (imitarea naturii). natură/convenţie. 1–2 • 2013 Catrinel Popa este doctor în filologie. Acestea au sarcina (expusă în debutul studiului) de a demantela o serie de opoziţii ca mimesis/ poesis. ce-şi trage semnificaţiile de la Platon şi Aristotel. şi — 105 — .. prin urmare.. vom numi poezie metatranzitivă acel segment al creaţiei poetice care. având paralel activităţi de cercetător. trebuie să menţionăm efortul cercetătoarei de a le găsi şi valida o zonă aparte de utilizare în procesul de reevaluare a poeziei contemporane (intenţie mărturisită în Argument). rezolva „marea contradicţie a poeticii optzeciste”. aşa cum l-a impus tradiţia. Labirintul de oglinzi. configurată simultan în laturile ei ludic-textualistă (cu deschidere spre sine) şi (micro)realistă (cu deschidere spre real). în 2006.. Dimpotrivă. sintetizând rezultatele drumului deja parcurs. în vecinătatea conceptului de poezie tranzitivă. tranzitiv/reflexiv etc. precizează autoarea şi îşi porneşte demonstraţia de la noţiunea de mimesis. operaţie necesară şi pentru a explica şi. un autor de excepţie. a poeziei contemporane din Occident şi din literatura română.. oarecum. conotaţie/denotaţie. s-a bucurat de atenţia unei edituri celebre.. Observator cultural. simplificatoare şi reducţionistă prin excelenţă şi. propus şi analizat cu pertinenţă de Gheorghe Crăciun. un exeget al cărui discurs asociază erudiţia cu lectura inteligentă şi personală a poeziei. premiul „Ioan Petru Culianu”. ajungând până în zilele noastre cu un patrimoniu de înţelesuri diferite şi pline de paradoxuri de interpretare.

un cod al limbajului. raporturile dintre literatură şi lume. la rândul ei. Lume şi Carte. considerată. reuşind să reprezinte simultan la nivel literal-mimetic şi la cel (meta)mimetic. aşa cum se prezintă acesta din perspectiva structuraliştilor. multă vreme reprezentare a realităţii. pe care îl perpetuează şi îl resuscitează totuşi constant. Ceea ce poate constata acum este faptul că de la un segment anume al evoluţiei poeziei. metatranzitivitatea trece proba regăsirii în poezia mai întâi universală. abordările fiind determinate de structura timpului. problematizând deseori (im)posibilitatea fidelităţii faţă de referent” (p. la demontarea mecanismului aşa-numite «iluzii realiste». Din moment ce viaţa de zi cu zi este asediată de ficţiune. realitate şi ficţiune. al jocului imprevizibil între valorile tranzitive şi cele ale metapoeziei. poezia ultimei jumătăţi de secol XX se vrea în acest fel „implicit și teorie a poeziei. în fapt. micului sau marelui ecran. realism ş. Pentru a împăca aceste abordări opuse a fost nevoie de o trecere în revistă a mai multor modalităţi de a regândi. în termeni flexibili. pentru a trimite dincolo (metatransparenţă). la ideea scrierii unui poem.a. Înfăţişându-se ca transparentă pentru realul cotidian pe care îl înscenează. s-ar părea că avem de-a face cu un şir nesfârşit de «revanşe». iradiind spre mii de raporturi posibile. mai limpede şi mai explicită. Odată punctată teoretic în prima parte a cărţii. aceste dimensiuni au început să fie percepute ca şi complementare: „autorii ultimei jumătăţi de secol. O astfel de poezie manifestă. din moment ce realul se articulează ca replică a ficţiunii. 1–2 • 2013 nici doar o convenţie. de la un teoretician la altul. Cu precizarea că transparenţa este conştientizată şi serveşte ca şi „camuflaj”. mai complexă. 88). Cu alte cuvinte. conştientizează din ce în ce mai mult reciprocitatea raportului dintre realitate şi ficţiune. asumarea lucidă/ludică a convenţiei. Ei colaborează. pe lângă preocuparea etalată pentru real. Autorul şi cititorul cunosc astăzi deopotrivă condiţiile «contractului ficţional» şi nu ezită în recunoaşterea complicităţii lor. tematizarea simultaneităţii lumilor posibile” (sublinierile ne aparţin) (p. Părerile se împart de la o epocă la alta. aflaţi sub presiunea constantă a unei realităţi deja codificate (să ne gândim doar la lumile virtuale accesibile prin intermediul computerului. S-ar putea vorbi chiar despre o nouă ficţiune perversă a venerabilului concept de mimesis. pro- — 106 — . şi.). Modul de funcţionare a poeziei lui Francis Ponge este a unui mecanism în doi timpi. Este vorba deci de o transparenţă înscenată prin procedee şi convenţii abil manevrate.METALITERATURĂ • Nr. cu care cercetătoarea operează cu lejeritatea unui bun cunoscător al principalelor contribuţii teoretice pe această temă. respingând totodată tentaţia evaziunii într-un spaţiu prea exaltat de propriile diferenţe faţă de real. real şi imaginar artistic. înclinând spre proză. definiţia ajunge să fie mai densă. implicând discuţiile în jurul termenilor-sateliţi: referenţialitate şi convenţionalitate. 87).. lumi ficţionale. totodată. Prin asimilarea continuă a semnificaţiilor constitutive. la universurile ficţionale şi modelele livreşti etc. prioritate capătă înscenarea. reprezentare. Oricum ar fi. apoi în câmpul literar românesc. în condiţiile în care nu de puţine ori Lumea pare că începe să imite Cartea. poezia metatranzitivă este acel segment al poeziei create după logica in-betweenness. episoade dintr-un turnir nesfârşit. o tot atât de evidentă aplecare către evidenţierea metacomunicativă a discursului. la «realitatea». iar realitatea imediată se înfăţişează percepţiei noastre ca multitudine de posibilităţi.

Roberto Deidier. susţine autoarea. De ceva mai multă atenţie se bucură Mircea Ivănescu. Mai mult. până la un punct. Cu o poezie a autobiograficului. Geo Bogza. Marin Sorescu şi Mircea Cărtărescu. care „nu trebuie însă confundată cu autoreflexivitatea sau autoreferenţialitatea. Cercetătoarea consideră că nu există motive certe pentru a trasa frontiere între „grupul textualist”. Mai cu seamă. 1–2 • 2013 blematizând procesul de scriere a poeziei. suficiente momente în care aceştia utilizează strategii retorice sofisticate pentru a mima transparenţa şi directitatea. Acest survol asupra poeziei autorilor europeni şi americani constituie o demonstraţie a faptului că „între evocarea realului şi reflecţia asupra posibilităţilor limbajului. Este mai adecvat. acestea îşi pot asuma roluri similare. Nu se poate afirma că poezia tranzitivă este un apanaj exclusiv al poeţilor optzecişti. Mesajul poeziei lui. elemente ale metatranzitivităţii existând şi în poezia modernilor de la începutul secolului trecut. 162).METALITERATURĂ • Nr. cercetătoarea survolează şi poezia italiană. din simplu motiv că nu limbajul ca atare este obiectul meditaţiei. Această balansare între planuri ontologice şi genuri a îndreptăţit-o pe Catrinel Popa să vorbească despre o componentă metatranzitivă a creaţiei francezului. Dacă în cazul poeţilor interbelici sau a şaizeciştilor se poate vorbi de repere doar. poeţii de la „Steaua” ş. biografistă. poeţii postmodernişti uzează pe larg de posibilităţile retorice şi hibridizărea poeziei pentru a repune în discuţie limitele reprezentării. este despre posibilitatea şi imposibilitatea reprezentării. Abundenţa detaliilor în aparenţă nesemnificative. cu romanul. utilizarea unor procedee pentru a accentua concreteţea lumii etc. S-a vorbit despre această poezie că fuzionează cu eseul şi. George Bacovia. exprimate prin tendinţa de expansiune a prozaicului. cărora Catrinel Popa le dedică câte un compartiment în care îşi utilizează — 107 — . pentru a identifica anticipări ale modelului. între banalitatea existenţei cotidiene şi ritmurile misterioase ale altor lumi plasează poezia lui Pier Vittorio Tondelli în experienţa performance-ului postmodern. nu există o prăpastie de neîntrecut” (p. raportul care se stabileşte între cuvinte şi lucruri” (p. cu transparenţă mimată. În intenţia de a cartografia metatranzitivitatea. opţiunea programatică a poeţilor optzecişti pentru metatranzitivitate devine evidentă. Pier Paolo Pasolini. identificând la Eugenio Montale. ci tocmai relaţia. Nichita Stănescu. În realitate ingredientele textualiste şi formula „poeziei realului” se regăsesc în ambele grupări. Elio Pagliarani. mulţimea amănuntelor inexplicabile trădează căutarea autorului de a descoperi o modalitate poetică care să permită convertirea banalului în mister. despre care s-a spus că se îndreaptă programatic către text. şi „lunedişti” care au scrutat realul. Veşnica pendulare între transparenţă şi obscuritate. Geo Dumitrescu. 141). alternări ale stilului indirect cu cel direct. Poetul francez îşi arată apetenţa pentru spaţiile liminare în care reflecţia asupra obiectului scrutat şi asupra cuvântului care desemnează obiectul se redimensionează în continuu. să se vorbească despre faptul că această poezie a transgresat opoziţia între latura ei ludic-textualistă şi cea (micro)realistă. Fapt care o determină pe Catrinel Popa să mai treacă odată prin poeţii cei mai frecventaţi ai exegeţilor Tudor Arghezi. poetul american Robert Lowell s-a manifestat ca un autor extrem de lucid cu deschidere spre teoria poeziei.a. reprezentând în mod cert produse ale mentalităţii metatranzitive.

La sfârşitul traseului rămânem convinşi pe deplin de faptul că literatura. dimpotrivă se vrea una care celebrează „complicitatea” Lumii şi a Cărţii. este o realitate de gradul al doilea chiar şi atunci când se referă la personaje şi evenimente care au avut loc în realitate. Paralela 45. dar e şi aproape „de neegalat atunci când vine vorba despre sugerarea (prin discrete procedee) a unei game extrem de variate de transgresări. între diverse modele de realitate” (p. 1–2 • 2013 pe larg recuzitele teoriei. — 108 — . Poetul care ilustrează cel mai pregnant poezia metatranzitivă este Mircea Cărtărescu. pentru care „interesul pentru realul concret. Cartea românească. 2008). 202). infiltrări şi amestecuri între cele mai diverse «straturi» ale realităţii şi ale memoriei culturale sau. dar relevant – metatranzitivitate. Ar fi bine să nu renunţăm uşor la propunerile terminologice venite de la colegii noştri. Cu deosebire. 2001) şi traducător din italiană (Monte Francesco. Această realitate însă nu intră în contradicţie cu cea primară. Note: * Catrinel Popa are câteva debuturi: în calitate de poet (Caietul oranj. în care transparenţa şi simplitatea este mimată ca reacţie la utopiile ideologilor regimului totalitar. în ultima instanţă. Jurnal de sanatoriu. Catrinel Popa găseşte acestei complicităţi un nume cam greu de pronunţat.METALITERATURĂ • Nr. cum ar spune epistemologii. perceput în toată complexitatea sa extraordinară se îmbină cu o conştiinţă acută a «realităţii» literaturii” (p. palpabil. Dicţionar de mituri şi simboluri onirice. Magia viselor. Mircea Ivănescu este un notar extenuat al realului. 240). în La Lilieci se pot găsi suficiente argumente pentru a da posibilitate autoarei să afirme că este o poezie „tipic tranzitivă”.

rebeliunile sintactice. The Text as (im)mediate(d) World (Chisinau. ones) or critical diagnoses of reception. garnisit cu ironie şi. textele Ninei Corcinschi ţintesc să provoace lectura activă şi competiţia de idei. theoretical tools. The opinions expressed by the author are bold and accompanied by arguments. Opiniile exprimate de autoare sunt curajoase şi însoţite de argumente. 2012). pe alocuri. performed with different theoretical tools (semiotic. archetypal. 2012). sometimes. literature of the time. chiar şi în fragmentele cu un fast experimental fonetic afişat şi în care relaţia cu referentul este foarte ambiguă (. mişcările pe contrasens definesc stilul Goma: convulsiv. În proza lui Dumitru Crudu. spre exemplu. combines the rigors of research with relaxation and ease of a literary discourse which contains irony and. Whether they are text analyses. de cele mai multe ori. Nina Corcinschi analyzes the literature of the time with obvious satisfaction and commitment. realizate cu diferite instrumente teoretice (semiotice. „Supărată” pe cei care îi contestă lui Paul Goma talentul literar. în care prozatorul descoperă „mie- — 109 — . 1–2 • 2013 Universitatea de Relaţii Internaţionale din Moldova LILIA PORUBIN CrITICa lITErarĂ Ca TExT (I)mEdIaT ABSTRACT Nina Corcinschi’s book..METALITERATURĂ • Nr. Fie că sunt analize pe text. E cert că avem în faţă o carte de atitudine şi cu personalitate bine conturată.) O realitate contorsionată şi paradoxală altfel decât contorsionat şi paradoxal nu poate fi exprimată”. fie un fel de discurs „de gaşcă”. care combină rigorile studiului doct cu relaxarea şi dezinvoltura unui discurs literar. De aceea m-a bucurat lectura cărţii Ninei Corcinschi. împânzit cu citate de specialitate şi „gustat” de un număr foarte redus de cititori.. but also with professional detachment.) sau diagnoze critice de întâmpinare. Voltaic Arc. cu umor. Textul ca lume (i)mediată (Chişinău. arhetipale. Keywords: literary criticism. study etc. humor. The author’s texts aim to provoke active reading and a competition of ideas. autoarea le ripostează în exerciţiu semiotic: „Jocul de cuvinte. Arcul voltaic. care nu se ia deloc în serios. structuraliste etc. autoarea se lasă ghidată de indicatoarele detaliilor aparent nesemnificative. S e pare că exegeza literară tinde să ia. It is clear that we face a book with defined personality and attitude that ensures successful pleasure of reading and indicates prospects of commentary dedicated to literature. forma fie a tratatului strict teoretic. dinamic. structuralist etc. indicând alte intenţii decât gratuitatea şi frazarea manieristă.

mizând pe colocvialitatea tonului. aceste conexiuni. la Radmila Popovici-Paraschiv – scriitura organică şi proaspătă despre „arta de a fi femeie”. Tocmai în îmbinarea emoţiei lecturii cu rigurozitatea analizei. de afirmaţiile „subversive”.METALITERATURĂ • Nr. Nina Corcinschi analizează literatura momentului cu vădită satisfacţie şi implicare. asigură plăcerea lecturii şi indică perspectivele reuşite ale comentariului dedicat literaturii. la Savatie Baştovoi – urmăreşte distopia vieţii trăite ca un reality show. alternează ori se asociază cu riguroase analize de gramatică a sensurilor. la Alexandru Burlacu. Nina Corcinschi analizează configurarea unui fragmentarism al contrariilor. dexteritate şi rigoare”. formule concise scânteietoare şi bucle teoretizante. pigmentată cu umor sau cu o uţoară ironie. diagrama întâlnirilor polifonice pe aceeaşi undă melodică a scrisului. la Maia Morel – de noutatea abordării conceptului de creativitate şi implicaţiile sale curriculare în şcolile din Franţa şi din Republica Moldova. În compartimentul criticii. cu aliajul dintre: „energie şi logică. adăugând: „Comentariile aerisite. aplicate de Nina Corcinschi. Impresiile lecturilor imediate coexistă cu acribia şi decelarea minuţioasă în perspectiva unor metode consacrate de investigaţie critică. cele care asigură personalitate şi savoare criticii sale. grav. adică a imediatului cu mediatul rezidă natura dublă a cărţii Ninei Corcinschi. clocotul subteran. se întâlneşte cu ceremonialuri meticuloase de cercetare literară”. — 110 — . calităţi pe care le semnala Andrei Ţurcanu în prefaţa cărţii. în descendenţă rimbaudiană. În poezia lui Grigore Chiper. în melanjul dintre tragic şi comic. iar la Iulian Ciocan – surprinde o anumită tehnică a semnificării. autoarea este atrasă. iar atitudinea ludică. dar şi cu detaşare profesionistă. la Aliona Grati – de graţia cu care autoarea trece prin teoriile literare mai noi. Sprinteneala condeiului e insesizabil înlocuită de un stil auster. La Anatol Moraru – apreciază savoarea lingvistică şi miza read-appeal-ului. la Diana Iepure dejoacă „surprizele tipicului”. Ceea ce o interesează la Vladimir Beşleagă este un aspect mai puţin cercetat al creaţiei domniei sale – poezia. cel care dictează regulile jocului din ringul societăţii”. urmărind. 1–2 • 2013 zul destinal al urbei. Reverberând în planul emoţional şi raţional în acelaţi timp.

fascinat cu predilecţie de opera impregnată cu însemnele arhetipale ale literaturii. a combustiei absolute şi cu efectul diagnosticului clar şi exact. Andrei Ţurcanu practică o critică programatică. TipoMoldova. It is a defining book. margin. its evolution vectors and the literary imagery of Bessarabia and of the Bessarabians as archeic expression of Romanism with its historical doublets and its tragic deviants. De la debutul său până azi el susţine — 111 — . as archeic sense that is found in the hidden structures of artistic imagination. i. In the critic vision of the archeity of a margin Andrei Turcanu manages to harmonize a structural.METALITERATURĂ • Nr. sensibilitate şi erudiţie.e. center. 1–2 • 2013 CRONICĂ REVIEWS Institutul de Filologie al AȘM NINA CORCINSCHI ANdrEI ŢurCaNu ŞI mIZa arhEICĂ a lITEraTurII abSTraCT The anthology The Archeus of the Margin written by the critic Andrei Turcanu is a book of attitude that defines the writer’s critical vision on Bessarabian literature and his attitude of a man of the city. polemical spirit. truth. C riticul Andrei Ţurcanu revine editorial la rampă cu antologia Arheul marginii (Iaşi. Keywords: literary criticism arheus. de textul care transpune imaginar un substrat ontologic colectiv românesc. ontological. cu dovada implicării totale. it shows the spirit of Bessarabian postwar literature. This view of literature is announced like a program and with vigor of a life creed. The literary work bothers the writer only as ontological resonance. 2013). E o revenire prin care autorul reiterează coordonatele esenţiale ale demersului său critic dintotdeauna: luciditate. conceptual “urbanism” with „ruralism” of vigor and ancestral feeling. de direcţie.

în sensul în care dă seama de spiritul literaturii basarabene postbelice. 1–2 • 2013 constant. amorţit în suficienţă şi somnolenţă. Autorul evocă imaginea unor scriitori basarabeni. Alecu Russo. cu rezonanţe largi. distanţându-se net atât de formelele primitive şi demagogice ale unui ruralism agresiv cu iz păşunistic depăşit şi revolut. dar şi de manifestările zgomotoase cu pretenţie de elitism. În plină postmodernitate. dar şi orice gând încărcat de sensuri. o direcţie aparte în critica din Basarabia. nuanţat. care tensionează şi resuscitează printr-o incisivitate şi chiar „agresivitate” sănătoasă spaţiul nostru cultural. Percepţia contextuală a operei. În epoci de decadenţă şi derivă ontologică a Centrului. prin noutatea. cu energia esenţelor tari româneşti. era învinuit în anii ”70 că s-ar „uita peste pârău”. desincronizat cu trendul „lumii literare” zurbagie şi adesea vanitoasă. scrie criticul într-o tonalitate litanică. În acest sens. se asociază mereu într-un discurs elastic. care au avut în literatura şi cultura română un rol de fermenţi ai arheităţii naţionale. Arheul marginii e o carte de atutudine. de vectorii acesteia de evoluţie. salvatoare. prin care se exprimă un dispreţ suveran faţă de fondul naţional al literaturii. Fascinat de adâncuri. centrului viciat de indiferenţă şi comoditate. uitate. Paul Goma şi Antonie Plămădeală. Bogdan Petriceicu Haşdeu. „singuri împotriva tuturor”.METALITERATURĂ • Nr. criteriile absolutului Patriei Ideale. „Ciocănesc adâncurile. criticul (dar şi poetul) Andrei Ţurcanu se lasă ghidat doar de Adevăr. polemic. Cel care. În aceste momente sunt foarte fericit”. Un fel de aristocratism literar îl ţine departe de duelurile orgoliilor inflamate şi de cancanurile scriitoriceşti. E cel care fiinţează şi care (în)fiinţează. dar şi de imaginarul literar al Basarabiei şi basarabeanului ca expresie arheală a românismului cu dubletele sale istorice şi deviantele anamorfotice. conceptual şi stilistic. – foame şi voluptate în acelaşi timp – . cu imaginea întotdeauna la vedere. de primordial. rămânând însă un spirit vulcanic. care proiectează opera într-o albie ontologică. cu „ruralismul” de vigoare şi simţire ancestrală. Înţeleg că acesta e sunetul Adevărului şi-l pun pe hârtie. şi mă bucur când ele îmi răspund cu un sunet neaşteptat de orgă cosmică. Andrei Ţurcanu reuşeşete să armonizeze în viziunea critică a arheităţii marginii un „urbanism” structural. exactă şi fără nici un fel de compromis când e vorba de criteriul valoric. dar întotdeauna viu şi ardent. O literatură nu poate supravieţui fără axul arheic şi fără miză ontologică. cu surprinderea rădăcinilor şi avatarurilor factorilor rizomatici ai literaturii. Chiar începând cu primul text. el este un singuratic. a adus în critica literară de la noi şi un spirit polemic explicit sau implicit. edificator de lume. care defineşte viziunea critică a scriitorului asupra literaturii din Basarabia. Adevărul este poezia. dar şi atutudinea lui de om al cetăţii. cu o intransigenţă morală covârşitoare. Constantin Stere. Tocmai de aceea. eleganţa şi rafinamentului limbajului. ei vin cu forţa stihială a străfundurilor ignorate. În pofida spiritului său polemic. vii încă într-o „margine pe metereze” în luptă cu — 112 — . Misionari profetici. de concepţie. implicat cu toată ardoarea atunci când trebuie să lupte pentru o idee. aceşti „basarabeni ai marginii” contrapun. această viziune asupra literaturii se anunţă cu prestanţa unui program şi vigoarea unui crez de viaţă. Este o carte definitorie. de ancestral. autorul Arheului marginii nu este un scriitor al spotului mediatic.

E vorba de Dumitru Matcovschi. străin firii naţionale şi să stimuleze noi orizonturi de aşteptare. 1–2 • 2013 un imperiu inexorabil. credem noi. care. oferă într-o textură încărcată şi convulsivă tragedia profundă a unui neam fracturat în interiorul său. scris în 1969-1970 şi publicat abia în 1989. inocenţa. agentul neantizării arheului naţional. „Romanul. la Vladimir Beşleagă şi. Blestemul mioritic funcţionează implacabil. spectaculos. devin repede incomode. rupt de cadrul organic de viaţă. sarcasmul. închisă în sfera organică a „bobului de rouă”. susţine criticul. ştiind că o poate acoperi argumentativ. viciată în integritatea ei identitară: „pe de o parte. de altă parte. Expresie a acestei vicieri ontologice este deviantul autohton. până la urmă. mai exact. Un alt roman parabolă a neantizării naţionale este Hronicul găinarilor de Aureliu Busuioc. „lansează salve de adevăr”. la jocurile poetice fără miză majoră. viclenia istoriei. fascinante pentru moment. primul semn şi. Relevantă este antiteza de proporţii a celor două universuri. Andrei Ţurcanu. autorul nu putea să nu ajungă la unul dintre cei mai profunzi prozatori basarabeni. duşmănii cumplite. Situarea în lumina orbitoare a criteriilor absolutului. E şi un roman al „deconspirărilor”. firea locului. atrăgând atenţia la „duelul” unei lumi mici. subliniindu-se. incongruenţa dimensiunilor lor spaţiale şi morale care impune situaţii şi comportamente ireductibile”. anamorfoze cu sensurile inedite ale unui imaginar poetic specific „mărgioarei” asaltată şi. caracterul ei organic şi. capabile să cauterizeze tot ce este fals. conştient de blazonul superiorităţii şi erudiţiei sale intelectuale. în sensul în care scoate în vileag utopiile şi schemele istoriografice sovietice care au fisurat fiinţa românească dintre Prut şi Nistru şi au adus-o în pragul disoluţiei. patosul său profund. înstrăinat de relaţiile de rudenie fireşti”. Centrul conjunctural şi oportunist nu iartă lecţiile de verticalitate. nu prin plierile conjuncturiste. Forţa debordantă a marginii. — 113 — . Interesat în special de opticile prin care se reflectă în literatură imaginea identitară a românului basarabean cu implicitele ei fracturări şi deviaţii istorice. cu „teroarea istoriei”. refractar la surogatele şi impostura literară. remarcă Andrei Ţurcanu. Viaţa și moartea nefericitului Filimon sau calea anevoioasă a cunoașterii de sine. În această viziune a semnificaţiilor de ansamblu o poezie care părea epuizată la primul prag hermeneutic îşi descoperă. nişte valenţe nebănuite. exasperante. ca sens arheic ce se descoperă în structurile ascunse ale imaginarului artistic. dar şi tragismul ce transpar din vocea critică a acestui autor. Trecând în terenul actualităţii literare nu putem decât să constatăm că este un mare dar acest spirit justiţiar într-o literatură în care criteriile de creaţie şi cele de apreciere nu mai funcţionează. Opera literară îl preocupă doar ca rezonanţă ontologică. mai apoi. atacă cu încrederea şi savoarea celui care-şi asumă fiecare literă scrisă. după propria expresie. Sunt admirabile aici ironia. În el se văd ca într-o oglindă profundele problemele de mentalitate. liric şi pamfletar deopotrivă. la romanul său încă prea puţin comentat şi înţeles. exploziile ei de creativitate şi maximalism. despre care criticul afirmă că „folclorizează cu program”. Textul critic a fost calificat de Mircea V. suprimate de un diletantism agresiv cu fiţe de originalitate. suprapus. a însemnat mereu şi asumarea unei condiţii de „singuratici tragici”. fără excepţie. heraclitean prin ardenţa spirituală.METALITERATURĂ • Nr. dezlănţuie uri înfocate. Excesiv prin intransingenţele sale morale şi de ordin estetic. E un duel din care derivă o gamă largă de metamorfoze. Ciobanu drept „poem”.

la întrebarea: „În ce om de cultură vă regăsiţi ca român?”. Analizate din perspectivă actuală. pateticul militant al «tezei».METALITERATURĂ • Nr. care. Nu e trecută cu vederea nici critica literară. 1–2 • 2013 răsturnările de valori. „privirea de sticlă” a poeziei Lorinei Bălteanu. Lider exegetic al optzeciştilor. autentice de fiţele scrisului la modă. Incizii în caldarâm cuprinde interviurile scriitorului în care se regăsesc crezurile personale. ieşirea existenţei din ontologie şi o resemnare de captivi în „interioruri de sticlă” a poeţilor. devine o grilă de disociere a scriiturii naţionale. Dacă „rosturile divine” se regăsesc în opera care oferă „chei pentru adâncurile fiinţei”. — 114 — . Pe acest palier al judecăţilor. Adevărul. criticul basarabean apreciază cercetarea inderdisciplinară cu metodele sociologiei receptării. amărăciunea trucată prin inocenţa jucăuşă a lui Nicolae Esinencu. criticii literare şi ale istoricului culturii prin care autorul îl „apără” pe Eminescu. mai noua „corectitudine politică”. se încadrează în viziunea lui Andrei Ţurcanu în acelaşi trend al literaturii basarabene caracterizat printr-o progresivă şi ineluctabilă reificare a fiinţei umane şi dezontologizare a realului. Ultima parte a cărţii. carenţele de caracter. aşa cum observa criticul încă atunci. e însăşi miza fiinţei româneşti în confruntare cu timpul” e împărtăşită şi de Andrei Ţurcanu. la „marginea existenţei”. viguroase. în percepţia lui Andrei Ţurcanu. dar şi în romanul Martorul de Vasile Gârneţ. mizând pe internaţionalism sau globalism. ca şi celelalte tipuri de scriitură. fie că se cramponează de o verbozitate cu dulce iz de bălegar autohton”. „înrudită” cu aceasta genetic. au ca ţintă de lucru neantizarea elementului naţional. de dragul epatărilor ieftine şi a „onorurilor” de doi bani. trend remarcat de criticul nostru deja la sfârşitul anilor ’80 în poezia Lorinei Bălteanu şi Grigore Chiper. în apărarea căruia. într-un interviu. În serialul „corectitudinii politice” se înscrie şi exerciţiul de denigrare a lui Eminescu. despre situaţia culturală şi social-politică de la noi. Andrei Ţurcanu. precum că „miza Eminescu este una fundamentală. diavolul în literatură este „sterpul gesticulator. criticul se simte „înrudit” scriitoriceşte cu „ferocele justiţiar” Vasile Coroban. lui Theodor Codreanu i se alătură Adrian Dinu Rachieru. Concluzia lui Adrian Dinu Rachieru. În analiza poeziei Doinei Postolache demersul critic face o rocadă de la „marginea românismului”. în cartea Eminescu după Eminescu. fie că această teză ţine de «ultimul» curent literar implantat de pe malurile Senei pe malurile Dâmboviţei. în cuvântul său sălăşluieşte fiinţa naţiunii noastre”. răspunde: „Mihai Eminescu. care. el este Calea. opiniile sale despre statutul operei. cu o descendenţă marxistă. subliniază Andrei Ţurcanu. un alt polemist ce lucrează „în marginile adevărului” arheităţii româneşti. mărturisindu-şi adeziunea pentru sacralitatea gestului scriptic. Ţinta polemicilor acestor doi autori este utopia comunistă antinaţională şi. „O carte bună e ca o împărtăşanie”. n-a emis nicio apreciere care să nu se fi confirmat în timp. căderea din ontologia identitară arheală în starea amorfă de masificare. îndărătnică şi revigoratoare în anumite momente de descumpănire identitară. încă la debutul generaţionist. erodarea nucleului tradiţiei. care reduce spaţiul existenţial la debaraua populată cu molii. este apreciată în mizele ei „justiţiare” pentru adevăr. în contextul „războiului imagologic” care se dă în jurul acestuia. Tânăra autoare. Analizând studiul lui Adrian Dinu Rachieru. confirmă. dar şi cu Theodor Codreanu. poezia „abia tangibilului” scrisă de Grigore Chiper. Ambele demersuri.

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
Sunt reflecţii care nu te lasă indiferent. Cu atât mai mult că în spaţiul basarabean, tocmai această particularitate de a gândi literatura şi arta în general este astăzi anulată de goana unei alinieri grăbite la un globalism de circumstanţă. Aceleaşi forme fără fond, despre care ne avertiza Maiorescu, fac şi acum lista priorităţilor demersurilor noastre estetice. Autorul Arheului marginii îşi asumă până la capăt această condiţie, acest rol necesar şi oarecum ingrat dacă ne gândim că nici poetul şi nici criticul Andrei Ţurcanu nu este (încă) apreciat la justa sa valoare. Dincolo de această „fatalitate”, trebuie să constatăm, că noua sa carte de critică, de altfel, ca şi cărţile de poezie, îl acreditează pe autor drept unul dintre cei mai importanţi critici şi poeţi români din Basarabia şi chiar din întreg spaţiul românesc.

— 115 —

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013

Institutul de Filologie al AȘM

MARIA PILCHIN

CEalaltĂ poEZIE îN „OlEaNdrII mĂ STrIgĂ roZ” dE MarIa ŞlEahTIţChI
AbSTraCT In the review to “The Oleanders Cry Out to Me in Pink” by Maria Şleahtiţchi the author approached to the poems not only in terms of their aesthetic messages, but also in terms of their concepts. “The other poetry”, a phrase from the title, announces another interpretation of the text and of its author, insisting on the idea that it is possible and necessary to review the androcentric poetic canon. Thus, Maria Sleahtitchi “produces” feminine poetry which is inspired by the existence and way of thinking of the hand that writes. Everything in this book is done in a dialogical style; the Other, the man is a complementary component and an idea of lacking opposing elements. A poetic discovery consists in the philosophy of the household and of a domestic world of things. The intertextual connections with the great literature “betray” the theorist behind the poet. Thus, Maria Sleahtitchi, the poet and the professor of literature, inhabits the same space – literature, but in a fractal way. Keywords: the Other, virile/feminine literature, androcentrism, poetic dialog, genderlect. oleandrii noștri de-acasă/ mă strigă roz înapoi Maria Şleahtiţchi

1

... dacă n-ai înţeles/ decodez mesajul/ de tine mă deosebesc/ sunt femeie Volumul de poeme „Oleandrii mă strigă roz” (Cartier, Chişinău, 2010) semnat de scriitoarea Maria Şleahtiţchi nu face parte din acele cărţi tautologice, care înmulţesc paginile inutile. E un volum laconic acesta, de un laconism somptuos, unul pe care îl parcurgi cu senzaţia acelui multum in parvo poetic care place. Iniţial citeşti opt poeme „apocrife”, care te fac să te întrebi dacă e vorba de un „fals” autor sau de poeme nerecunoscute de vreun canon de scriitură. Dezlegarea vine cu

— 116 —

METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013
titlul primului poem: „apocrifele sinelui rătăcitor”, or, e anunţată o alteritate auctorială, Celălalt autor, în manieră borgesiană şi cu intertextul eminescian „pe mine mie redându-mă”. Există o trăsătură ginică a acestei poezii, care se caracterizează printr-o identitate a relaţiei cu Celălalt: „cunoaşte-mă pe mine însămi”, astfel impunându-se ca „cealaltă poezie” în formula noastră. Versul-ax al poemului întitulat este: „nu sunt ca tine”. E vorba despre o identitate a raportării la diferenţa de gen, de unde şi: „... dacă n-ai înţeles/ decodez mesajul/ de tine mă deosebesc/ sunt femeie”. Aşa cum nimeni nu poate să promită ceva celuilalt, nimeni nu poate pretinde celuilalt nimic, coexistenţa e marea taină şi fericire umană – aceasta este una dintre ideile centrale ale acestei cărţi, e una din ideile-latenţă. E o feminitate în plinătatea ei, e totală. De la copila „ mică/ cu cearcăne fragile/ cosiţe – codiţe de mâţe/ port o cărare pe mijloc/ cum poartă bunica zânovia/ în fotografia ei de epocă”, la fiinţa maternă din poemul dedicat Mihaelei: „cum mă simt/ când/ nu mai simt cum/ mi se acreşte / laptele-n ţâţe”. Se pare că acest poem conţine toată poezia lumii. Citim aici o descendenţă feminină cu tăcerile şi strigătele ei: „sunt tăcerea/ vântoaicelor cu răni/ abia tămăduite”, e şi gândul că ne tragem forţele din propriile noastre neputinţe. Dar apare şi femeia-munte: „ea .../ îşi tremură mineralele/ îşi scutură regretabil calcarele”. Or, El şi Ea populează diferite anotimpuri: „intrări şi ieşiri / din primăverile evei în / toamnele lui adam”, căci „în martie încep să te iubesc/ cu toate celelalte luni ale anului”. E şi acel „sine rătăcitor”, ca un Ahaşver feminin, ce se tot caută în ceilalţi, în alteritate şi diferenţă. E o gândire feminină a lumii, una care nu poate să nu fie diferită în masivitatea literaturii virile, e cealaltă poezie în care „plopii fără soţ” (arborii eminescieni fără pereche) oferă locul „plopoaicelor hermafrodite/ cu ugerele pline de laptele/ verdelui crud ”, e o penetrare profund esenţială, până la cele două genuri întâlnite bisexuat într-u singur trunchi, corp, un fel de androgin anomal. Or, o astfel de înţelegere a universului nu poate să nu uimească. E o înţelegere maternă, a acelei Mater hemon, Mama noastră cea de toate zilele, esenţa pământului mamă. E acea mentalitate a maternului care ajunge iniţiatic la ideea că e anost să fii perfect, mai bine zis să pretinzi a fi. Transpare şi ideea imperfecţiunii ca o garanţie a supravieţuirii, dar nu e vorba de o pasiune literară pentru devianţă, atât de în vogă azi, e vorba de o deschidere spre tot ce musteşte de viaţă, tot ce este vital şi astfel adevărat. E şi înţelegerea marilor erori umane, o înţelegere ontologic-feminină chiar şi a faptului: „ca cel mai iubit să fie neapărat şi cel trădător”. Treptat înţelegi că există o performantă polarizare în această carte de poezie, una ce anunţă din start lipsa vreunei concentrări egocentrice a istoriei lirice. E un fel feminin de proiectare în poezie. Acea etică a Celuilalt: „Între mine şi tine între casa mea şi a ta ... / urcă cu greu mahalaua mea / spre mahalaua ta / prodăneştii mei spre prodăneştii tăi” până la „umbra ta peste umbra mea” din alt poem. Dialogul uman însă pare să abolească orice „gender gap”, acea diferenţiere dintre bărbat şi femeie din unele studii de gen. Maria Şleahtiţchi polemizează pe tărâmul scriiturii în maniera criticii franceze, e vorba de o apropiere de conceptul propus de Luxe Irigaray, cel de „noua feminitate”, formulat într-un discurs metaforic ce reflectă varietatea şi disoluţia eului, reconfigurând astfel şi relaţiile cu ceilalţi.

— 117 —

o găsim şi în poemul „lut”. tavan și dușumea Intuieşti aici o viziune textuală asupra lumii şi lucrurilor: „pielea../ devine din nou pergament”. citim un „frigider” ca o carte de memorie în care de Paşte încape o întreagă istorie a creştinătăţii.. într-o „lume de hârtie. E elementul matern. acest Golem care a prins viaţă. Aceeaşi metafizică a căminului. a vetrelor pe care le locuim.. pe lângă muzicalitatea aparte a cuvintelor-incantaţie. E materialul construcţiilor noastre de acasă. Cu siguranţă. cel al deschiderii prin credinţă în faţa lumii şi e infantilitatea dintr-o copilărie educată ateu în faţa acelei „femei tinere/ frumoase şi plină de căldură de dragoste şi înţelepciune/ maternă privindu-ne acum înţeleg de undeva de sus/ din înălţimile văzului ei albastru din adâncurile/ credinţei — 118 — . e o atingere tactilă a obiectelor şi a istoriei în aceste versuri. Inversiune de haikú. deşi te plasează iniţial acolo. lipseşte perversul obicei al poeziei cerebrale de a specula idei. tavan şi duşumea” şi cu idealuri de papier-mâché./ dincolo de mine dincolo de eu/ dincolo de tastatură. 2. de literele/ e şi a şterse pe jumătate.METALITERATURĂ • Nr. cea de a porni de la lucrurile casnice şi de a ajunge la transcendental. Conceptual e o poetică fractală. lipsite de betonul rece şi armatura unui New Age pentru acel Homo novus al timpurilor celor mai recente. e una de natură postmodernă. E huma creaţiei divine întinsă pe pereţii caselor. oameni. Un chosism ce îmbracă idei. În acelaşi poem citim şi continuarea gastronomică a acestei viziuni poetice: „scăzut de tot un borş cu varză/ pe aragaz păgână mâncare de prânz”./ Tare mai sunteţi proaste fa.. te surprinde prin oralitate şi înţelepciunea populară care se tânguie la vestea nietzschiană „că dumnezeu a murit”. E cazul versului „spăl frigiderul pe dinăuntru / pe din afară-l şterg”. lume de hârtie. univers.. fa. „că a fost gagarin” şi „la şcoală ne-au spus”. ce te face să vibrezi şi să percepi altfel lumea ce ne înconjoară. 1–2 • 2013 Constatăm în acest volum o dexteritate poetică. Există şi o raportare profanatoare din afară: „cobori din pat cum ai intra în/ cuşca cu lei/ iminenţă fatală/ ai prefera totuşi savana/ acestei arene de circ”. lutul cu pleavă şi lutul cu balegă: „casa noastră e nouă/ miroase bine/ a var proaspăt/ supt voluptuos de lutul/ cu paie cu pleavă cu balegă”. E prezent aici şi acel obiect verbal. cea mai firească. E lutul cu paie. În poemul „dincolo” totul porneşte de la întrebarea (mai târziu înţeleasă şi retoric): „unde-i mătura de stuf?” Localizarea acestei bagatele a intimităţii de acasă se produce cu „dincolo de-aici şi de-a acum. Astfel... în opoziţie cu acea contemplare a universului la romantici. însă. Dezamăgirea în faţa lumii. neaoş feminină.. cel al originilor adevărate. E versul care aduce în scenă existenţa noastră cea mai umană. dar a pierdut Raiul. E şi un vers al menajului ideatic acesta. autoarea propunând adevărate structuri mintale venite dintr-o axiologie a fiinţei care scrie: casă. o apropiere de lumea obiectuală caracteristică doar mâinii ginice. dar e şi trupul omului. / cu uşi ferestre de hârtie.”. Versul „Fa. În care obiectul poate atinge dimensiunile universului divin „în sâmbăta paştelui”. Argila din acest poem e mai mult decât o rocă sedimentară.. Unul care te face să gândeşti mai departe de sufrageria casnică. fa. a stihiei în care elementul feminin este la el acasă./ dincolo de gând şi de vis/ de cuvinte şi propoziţii şi texte/ dincolo de fire dincolo din cale-afară/ dincolo de tot şi de toate/ dincolo de dincolo”../ cu uși ferestre de hârtie.

fără risipă de epitete şi metafore. e prezent şi acel Tempus absoluto în această carte. Cei doi „ochi” lecturali și Cealaltă feminitate Deşi titlul ar fi putut sugera iniţial anumite flori retorice. E determinant şi momentul biografic – universitara Maria Şleahtiţchi fiind de câteva decenii profesoară de literatură. Poezia feminină vine adesea ca un ricoşeu al celei virile. parafrazându-l pe Emilian Galaicu-Păun. Maria Şleahtiţchi e scriitoarea indiscutabilă cu o sensibilitate feminină aparte şi universitara care posedă o singulară pasiune intelectuală: poezia de idei. De aici şi texte cu „personaje ce vorbesc poezii” şi „fumează . dar anume acest vers te face să savurezi „facerea” poeziei. versuri ce transformă topograficul în oniric. cartea posedă o admirabilă însuşire – cea de economie a figurilor de stil. se identifică şi trăieşte fericirea întâlnirii cu sinele. dacă ar fi să utilizăm o terminologie a unui fashion lectural. E posibilă şi o lectură unisex. Autoarea. fac dragoste/ cu toate personajele mele/ cu cel din umbră și cel din lumină/ cu cel din text subtext și arhitext Într-o cheie postmodernă e o poezie ce se ştie poezie sau. nu citim la ea belicoase pagini şi nici încercări de a modifica lumea androcratică. — 119 — . elementul poetic fiind mecanismul trecerii în absolut. Ultimul vers trădând teoreticiana din spatele poetei. Ochiul feminin se regăseşte în aceste pagini. Iar „geamul tău de la etajul şapte” e un al şaptelea cer unde cresc grădinile „suspendate între vis şi realitate”. chiar intim. e imaginea timpului ca o arhitectură. nu e şi cazul acestei autoare. ca o fiinţă vegetală. fapt ce contribuie la stilul aparte al textelor. apropiat. una care nu se produce prin camuflaj poetic. acea stănesciană creare de limbaj până la un idiolect poetic specific. Or. Unui cititor feminin această carte i se oferă spre lectură într-un mod ingenuu. fa. sugerează ideea de nemişcare ca o posesie a spaţiului. ce creşte. acea solicitară meserie a scrisului. 4.. a unui genderlect atât de rar într-o literatură cu un trecut totalitar ca a noastră.. Ochiul masculin s-ar putea să întâlnească o altă femeie. cea pe care nu a observat-o. dar şi un volum de texte ce răstoarnă raporturile noastre cu universul androcentric.. dar care este cea cu adevărat.”./ un poem despre timp”. Poemele produc o continuă plăcere prin imaginile precise. fa. într-un „dincolo” artistic. ci prin acea eleganţă a scriiturii feminine.. Versul „fisuri de timp uitat” trădează o percepţie fizică a temporalului. Cititorul deduce din versurile-idei multele prilejuri de bucurie estetică. 3.METALITERATURĂ • Nr. într-o autosuficienţă feminină. ştiind că orice comutare în interiorul unui sistem deja structurat face să apară un alt sens. Aşa cum amintirea tinde spre atemporal. prin revoltă sau mimetism. în cazul autoarei Maria Şleahtiţchi putem anunţa o consacrare metodică literaturii. vom afirma că poeta vine în literatură dinspre literatură. să luăm „un bucheţel de flori de mucegai” sau „fac lecturi din cioran”. care a spus că Maria Şleahtiţchi este poeta care vine firesc dinspre cultură. 1–2 • 2013 în echilibrul neclintit al lumii în taina ei/ firească în binele ei şi în răul implacabil în limita fizică/ în infinitatea şi informitatea ei metafizică/ Fa. se racordează la universul Celuilalt. Imaginea unui sentiment ca o grădină. căci „Oleandrii mă strigă roz” e o carte fără criptic. La sigur. „Oleandrii mă strigă roz” e cartea ca un prilej de fericire. Există o autoreferenţialitate profesională latentă aici: „fac dragoste/ cu toate personajele mele/ cu cel din umbră şi cel din lumină/ cu cel din text subtext şi arhitext”. Există un dialog poetic cu predecesorii.

death mythology. Imaginea grea. săbiile zornăie. al castelelor medievale de care ne-am depărtat istoric. Scenariul liric este o modalitate de a stăpâni lucid mişcarea mesajului. îşi mistuie „franjurii mătăsurilor alese”. The liric speech appears contaminated of perseverent self-dialougue. medieval props. 2011). Se citeşte în aceste poeme plăcerea de a muta trăirile într-un teren fantasmagoric. Un univers închis. iar pe de alta de „poalele munţilor”.METALITERATURĂ • Nr. limited universe of shady zones. surprinse într-un cadru al zonelor tenebroase. Î — 120 — . iar sângele împroaşcă pe un tavan iluzoriu „cuvântul obsesiv / dorinţă”. înfricoşate („învăluite în fum. În mod paradoxal. recuzita medievală trimite spre lirica lui Mircea Ciobanu. 2009 şi Lumea din oglindă. iar tonalitatea incantatorie spre registrul blagian. metaphysical doubt. halucinantă trimite la o poetică a morbidului („din mâlul acela cleios /al bălţilor stătute în cadrane de nisip”). The personal mythology o the poetess catches the seeking for the impending light and the lack of the skyline. Poeta edifică o mitologie a morţii. volumul Surâsul meu gothic al Dorinei Neculce vine să-şi descopere sorgintea în realitatea primordială a fluidului metamorfozat. poeta îşi construieşte de data aceasta propria mitologie. capetele cavalerilor se dezgolesc / de coifuri. ntr-un timp al emoţiei epidermice şi al senzorialităţii estetice. Bălţi Diana VrabIE DORINA NECULCE ŞI CONTAMINAREA DE EUL DIALOGAL (SURÂSUL MEU GOTHIC) AbSTraCT The book volume. articulaţiile lui ulterioare. bornat pe de o parte de „buza cerului”. Keywords: morbid poetic. scuturile se frâng…”). The heavy imagery sends to a morbid style of poetry. 1–2 • 2013 Universitatea „Alecu Russo”. The poetic images show us an closed. „My gothic grin” disclose’s Dorina Nceculce’s conceptual arhitecture. Fortificată şi prin alte experienţe lirice (Universul prieteniei – Iarna. în care îngerul auriu este hrănit cu laptele păsării nocturne. relevându-şi disponibilitatea pentru timpurile revolute.

din neastâmpărul tulbur al înfricoşării. poeta descoperă farmecul culorii albastre şi ne invită la o călătorie în alte vremuri seculare. poeta îşi aude „doar gândul un praf stelar de forme”. ca să constate. ceea ne trimite cu gândul la expresionismul abstract postbelic. regrete”. visându-se „pernă cu stele / strânsă în braţe de singurătatea oarbă”. Pe lângă bogata paletă cromatică în care se împletesc ştergarul verde al prispei. adunate pe buza nopţii. poeta îşi toarnă dimineaţa de lumină pe hârtie pentru a pătrunde în sensurile existenţiale definitorii de unde răzbate nevoia indispensabilă „de amiezi coapte”. timpul se află într-o permanentă şi spectaculoasă metamorfoză. din „nelinişti. deschizându-se sub reflexele felinarului albastru. Stingând stelele aprinse-n cruce. turlele. cu nuanţe tensionate şi cu tuşe puternice. poemul Simfonii conturează starea eului liric: „am cerşit liniştea /care ne legăna cuvintele / în balansoarul amintirilor / e nevoie de amiezi coapte / în umbre adânci /săpate-n piatră”. toate. convertite la acest statut prin tablouri ficţionale: „la ce ţi-ar mai folosi îngerul acela auriu / pe care l-ai coborât cândva în odăile tale luminate”. apariţii magice. Definitoriu pentru acest volum. care ar încremeni timpul secundat. O îndoială metafizică şi o imperioasă necesitate de lumină se înfruntă în structurile profunde ale acestor poeme. candela. căreia zbuciumul îi împrumută haina purificării prin lacrimă: „lăsam boabele de lacrimi / semn al trecerii mele peste gânduri”. „Ochiul”. operând cu lumini şi umbre. într-un final. frici. Funcţia vederii este prioritară. că „la marginea tăcerii. / resemnările. conferindu-le tensiune ideatică. care se suprapun ca un al doilea adevăr. Opulenţele imaginarului sunt tot atâtea traversări ale dramei existenţialului. 1–2 • 2013 Catedrala. „urechea” şi „mirosul” declanşează un sistem de corespondenţe prin diferite asociaţii datorate superochiului eului: „în ochiul stâng / mi-a intrat ochiul drept”. se fac ghem”. Versurile mustesc de un imagism frenetic şi polimorf („mă ţin lipită de buza cerului / ca un timbru imaginat / pe faţa timpului”) pe fundalul unui univers individual consonant.METALITERATURĂ • Nr. Ştergându-şi ochii de praful stelelor. Deasupra tuturor acestora străjuiesc stelele. pentru care „laturile astrale” sunt punct de plecare. cerul îşi sprijină datul netulburat pe existenţa explicită a regnurilor adiacente. Cu ajutorul lor realitatea dă naştere la diverse proiecţii. Sub măsura astrelor şi a mişcării. Evocatoare a stelelor. discursul sugerează sensuri prin imagini metaforice. În mitologia personală a poetei frapează dorul de celest. Contaminat de perseverenţele unui eu dialogal. Raporturile dintre „senzaţie” şi „emoţia estetică” se află într-o legătură indisolubilă. presupunând substituirea. Poeta îşi edifică substanţa poeziei din tăcerile înţepenite în noapte. Toate poemele Dorinei Neculce din acest volum comportă ceva pictural. ce „refăcea / bucată cu bucată / întregul univers”) şi ar solicita reculegerea în clepsidră a clipelor răvăşite. în care şi trandafirii au iz de petale albastre. fiind focalizată într-un joc de nuanţe care semnifică traseul de la senzaţie la sentiment: „ochiul meu sloboade lacrimi / ce ard fluturii — 121 — . seara albastră de iarnă turbată. alături de trandafirul negru tatuat în mijlocul frunţii sau de petala albă desprinsă din ochiul curat al lacrimii. crucifixul. registrul liric marchează puterea de sugestie a olfactivului: „trupul tău mirosea a nisip copt / încă mai simt palmele acelea cu / gust de caise verzi” etc.

O poezie policromă. Poeta lasă impresia că a pus în funcţiune toate registrele într-o seducătoare polifonie. cu numeroase deschideri spre paradigmele epocii. distanţând privirea de vedere. într-o ordine a cunoaşterii care. Eul liric „priveşte” şi „vede” ceea ce este şi ceea ce îşi închipuie. 1–2 • 2013 pe aripi”. construieşte o viaţă intermediară.METALITERATURĂ • Nr. ce merită toată atenţia. exprimând. cu tensiune şi vigoare imagistică vibraţiile pe care eul le încearcă la hotarul dintre angoasă şi revelaţie. în dramaticul interval dintre neant şi fiinţă. — 122 — .