Universitatea din Craiova Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor Specializarea-Economia Comertului,Turismului si Servicilor

Referat Tipologia Intreprinderii

Havei Andreea Emilia Anul I

2014 Tipologia Intreprinderii

I. 1. DEFINIREA INTREPRINDERII Literatura economica utilizeaza deseori notiunea de intreprindere ca fiind sinonima cu cea de firma. Consideram insa, ca intre cele doua notiuni exista diferente, ele putand fi similare doar in anumite cazuri . Opinia noastra se fundamenteaza pe dualitatea notiunii de firma, aceasta fiind prezentata de unii autori pe de o parte ca un nume sub care o persoana juridica sau fizica exercita o activitate economica, iar pe de alta parte ca un agent economic ce produce bunuri sau servicii destinate pietei, indiferent de forma de proprietate si de organizare. Pe de alta parte, aceeasi autori prezinta intreprinderea ca fiind o unitate economica cu personalitate juridica ce produce anumite bunuri si se caracterizeaza prin organizare tehnologica specifica, gestiune si conducere unica si unitate financiara . Practica occidentala a demonstrat ca o firma poate sa integreze mai multe intreprinderi distincte, dispersate in diferite zone geografice ale lumii, ce desfasoara activitati identice sau, de cele mai multe ori diferite , situatie in care intreprinderile sunt strict specializate pe anumite activitati si fac parte dintr-un lant tehnologic necesar realizarii unor anumite produse . In acest caz, mai multe intreprinderi isi desfasoara activitatea sub protectia aceleiasi firme, iar dintre acestea, intreprinderea cu ponderea cea mai mare in cifra de afaceri sau cu marca cea mai cunoscuta defineste de fapt firma . Mai mult decat atat, in practica economica, marca este obiectul francizei , aceasta reprezentand dreptul exclusiv acordat de o firma cu renume (denumita fransizor) unei intreprinderi, de regula mai mici , (denumita francizat) , de a efectua servicii sau de a vinde marfuri sub marca si controlul francizorului, contra unei sume fixe pentru primirea dreptului de intrare si a unui procent din cifra de afaceri anuala pe toata durata contractului.. In aceasta acceptiune, firma reprezinta o denumire conventionala, o emblema care serveste la identificarea produselor si a unitatilor economice pe care le integreaza , precum si pentru atragerea clientelei. Un exemplu in acest sens il constituie Coca-Cola, firma originara din SUA . Sub aceasta denumire comerciala functioneaza in multe tari ale lumii intreprinderi ce au ca obiect de activitate producerea si comercializarea de diverse tipuri de bauturi racoritoare . Atunci cand sub o denumire comerciala isi desfasoara activitatea o singura intreprindere, firma se identifica cu intreprinderea . Apreciem ca, din aceste considerente, termenul adecvat este cel de intreprindere si, in acceptiunea noastra, in conditiile economiei de piata, acesta desemneaza o unitate
2

economica ce are ca scop producerea si comercializarea de bunuri economice sau prestarea de servicii, in cantitatea, structura si calitatea impuse de cerintele pietei si obtinerea de profit, si care, pentru a-si atinge scopurile trebuie sa gaseasca combinatia optima intre factorii de productie utilizati . 2. TIPURI DE INTREPRINDERI In Romania, intreprinderile se pot infiinta si isi pot organiza activitatea sub forme diferite si in continuare ne propunem o clasificare a acestora, avand la baza anumite criterii.

1. Dupa importanta pentru economia nationala intreprinderile se clasifica in:

regii autonome societati comerciale . Potrivit Legii nr. 15/1990, unitatile economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau societati comerciale. Regiile autonome sunt persoane juridice ce se organizeaza si functioneaza in ramurile strategice ale economiei nationale (industria de armament, exploatarea minelor si a gazelor naturale, posta si transporturi feroviare etc. ) , precum si in unele domenii apartinand altor ramuri stabilite de guvern. La randul lor, regiile autonome pot fi : de interes national - se infiinteaza prin hotarare a guvernului de interes local - se infiinteaza prin hotarare a organelor judetene si municipale ale administratiei de stat

Regiile autonome sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara , acestea trebuind sa acopere cu veniturile provenite din propria activitate toate cheltuielile si sa obtina profit. Societatile comerciale sunt unitati patrimoniale cu personalitate juridica, create prin libera vointa si initiativa a investitorilor, fiind deplin autonome in relatiile cu tertii . Primele societati comerciale s-au infiintat in baza Legii nr. 15/1990, cu ocazia reorganizarii unitatilor economice de stat si au avut ca unic proprietar statul, din momentul infiintarii pana la transferul total sau partial al actiunilor sau partilor sociale catre terte parti din sectorul public sau privat, din tara sau din strainatate, conform legislatiei . Ulterior, infiintarea si organizarea societatilor comerciale a fost reglementata de Legea nr. 31/1990, modificata de Ordonanta de Urgenta nr. 32/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 195/1997 .

In functie de modul de constituire a capitalului social si de limitele patrimoniale cu care sunt garantate obligatiile asumate fata de terti, se deosebesc : societati de persoane - se formeaza prin considerarea persoanei asociatilor, pe baza calitatilor personale ale asociatilor si a cunoasterii si increderii reciproce dintre acestia . In aceasta categorie se includ: societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla . societati de capital - la constituirea acestora importanta prezinta capitalul si nu calitatile personale ale celor ce se asociaza . Din aceasta categorie fac parte societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni . Societatea cu raspundere limitata imbina unele trasaturi ale societatilor de persoane cu cele ale societatilor de capital . Societatea in nume colectiv (SNC) se constituie pe baza contractului de societate, prin aportul a cel putin doi asociati . Capitalul social este format din parti sociale ce nu sunt negociabile . Aportul asociatilor la constituirea capitalului social poate fi in numerar sau in natura . Cesiunea aportului de capital este posibila numai daca este permisa de actul constitutiv . Obligatiile societatii sunt garantate cu patrimoniul social, iar raspunderea asociatilor fata de obligatiile societatii este nelimitata si solidara. Creditorii societatii se vor indrepta mai intai impotriva acesteia pentru obligatiile ei si, numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in intarziere, se vor putea indrepta impotriva asociatilor . Societatea in comandita simpla (SCS) se constituie prin contract de societate, prin aportul a minim 2 asociati . Se constituie din doua categorii de asociati :

asociati comanditati - care raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile

societatii

asociati

comanditari - care raspund limitat numai pana la concurenta capitalului social subscris .

Comanditarii furnizeaza capitalul, avand responsabilitati limitate la aportul de resurse financiare. Ei nu pot deveni administratori si nu pot interveni in gestiunea afacerii . Comanditatii sunt cei care gestioneaza afacerea si sunt solidari responsabili fata de obligatiile societatii . Capitalul social este format din parti sociale ce nu sunt negociabile . Societatea pe actiuni (SA) este cea mai reprezentativa societate de capital si se constituie pe baza contractului de societate si a statutului . Capitalul social trebuie sa fie mai mare de 25.000.000 lei si este format din actiuni, a caror valoare nominala nu poate fi mai mica de 1.000 lei . Actiunile nu vor putea fi emise pentru o suma mai mica decat valoarea nominala. Numarul actionarilor nu poate fi mai mic de 5 , iar raspunderea
4

acestora este limitata la aportul lor la capitalul social . Legislatia in vigoare stabileste ca societatile pe actiuni se pot constitui prin subscriere integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica . In cazul in care societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica, fondatorii vor intocmi un prospect de emisiune, care va cuprinde datele prevazute la art. 8 din Titlul II, Capitolul I din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata . Potrivit art. 6 al aceleiasi legi, fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele ce au un rol determinant in constituirea societatii si care, in cazul unei societati constituite prin subscriptie publica, potrivit hotararii adunarii constitutive, vor primi o cota de maxim 6% din beneficiul net , pe o perioada de pana la 5 ani de la data constituirii societatii . Societatea se poate constitui numai daca intregul capital social a fost subscris si fiecare acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise , iar restul de capital social subscris urmeaza a fi varsat in termen de 12 luni de la inmatriculare . Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A) se constituie pe baza contractului de societate si statut, din doua categorii de actionari :

actionari comanditati - care raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile

societatii

actionari

comanditari - care raspund limitat numai pana la concurenta capitalului social subscris .

Capitalul social este format din actiuni , legislatia stabilind valoarea minima a acestuia la 25.000.000 lei , iar valoarea nominala minima a unei actiuni la 1.000 lei, actiunile neputand fi emise pentru o valoare sub valoarea nominala. Societatea cu raspundere limitata (SRL) se constituie pe baza contractului de societate si a statutului, fiind singurul tip de societate ce se poate constitui si prin actul de vointa al unei singure persoane, caz in care se intocmeste numai statutul . Capitalul social al unei SRL nu poate fi mai mic de 2.000.000 lei si se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 100.000 lei . In cazul in care SRL se constituie cu asociat unic, acesta are drepturile si obligatiile ce revin adunarii generale a asociatilor . O persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata. Partile sociale nu sunt negociabile si pot fi transmise intre asociati. Transmiterea catre persoane din afara societatii este permisa numai daca a fost aprobata de asociati reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social . Numarul asociatilor intr-o SRL nu poate fi mai mare de 50. Raspunderea asociatilor fata de obligatiile societatii este limitata la aportul lor la capitalul social .

2. Dupa forma de proprietate se disting : intreprinderi particulare - sunt proprietatea unuia sau a mai multor asociati privati, uniti prin libera vointa si initiativa
5

 intreprinderi publice - apartin in totalitate statului intreprinderi mixte ( semipublice ) - formate din unirea capitalului public cu cel privat . 3. Dupa provenienta capitalului se distig : intreprinderi cu capital autohton intreprinderi cu capital integral strain intreprinderi mixte ( joint-venture ) cu capital partial autohton si partial strain .

4. In functie de obiectul de activitate se deosebesc :

intreprinderi de productie (industriale, agricole, de constructii ) intreprinderi comerciale intreprinderi de prestari servicii . 5. In functie de dimensiunea lor, intreprinderile se pot clasifica in : intreprinderi mici intreprinderi mijlocii intreprinderi mari . Problematica intreprinderilor mici si mijlocii a constituit motivul central a numeroase studii de cercetare si statistice, existand diferente in definirea acestor tipuri de intreprinderi, in functie de caracteristicile acestora si de legislatia promovata de fiecare tara in parte . Clasificarea intreprinderilor intr-una din cele trei categorii trebuie sa se faca avand in vedere unele criterii de referinta . Criteriile agreate de majoritatea specialistilor sunt: cifra de afaceri, capitalul social si numarul de salariati . Nu ne propunem reluarea abordarilor teoretice privind aceasta clasificare, insa consideram ca o clasificare a intreprinderilor pe baza acestor trei criterii, netinand seama de ramura si domeniul in care isi desfasoara intreprinderea activitatea si de caracteristicile intreprinderilor nu ar reflecta o situatie reala. Conform unui studiu, in Marea Britanie criteriile ce stau la baza definirii intreprinderilor mici si mijlocii sunt: cifra de afaceri, patrimoniul net, numarul mediu saptamanal de salariati, pe langa aceste criterii avandu-se in vedere si domeniul de activitate al acestora . Astfel, in categoria intreprinderilor mici se includ :
6

 intreprinderi din industria prelucratoare cu pana la 200 salariati; intreprinderi din constructii si industria miniera cu pana la 25 salariati intreprinderi de servicii sau comert cu amanuntul ce au o vanzare anuala de pana la 315.000 lire intreprinderi din domeniul transporturilor rutiere ce detin maxim 5 vehicule . In tarile europene, in general, intreprinderile cu pana la 200 salariati sunt incadrate in categoria celor mici, iar cele cu un numar de salariati cuprins intre 201 si 500 sunt considerate intreprinderi medii . In S.U.A. intreprinderi mici sunt cele cu pana la 500 de salariati . Potrivit standardelor internationale, intreprinderile se clasifica pe urmatoarele clase de marime : zero : 0 angajati micro : 1 - 9 angajati mica : 10 - 99 angajati mijlocie : 100 - 499 angajati mare : peste 500 angajati .

In evolutia economiei mondiale se pot distinge cateva etape si, corespunzator acestora, se pot identifica diverse forme de integrare a intreprinderilor . Astfel, in categoria grupurilor de societati, in functie de modul de constituire si de natura legaturilor ce exista intre societatea-mama si societatile dominate, se individualizeaza : cartelul trustul concernul holdingul grupuri industrial-financiare

Cartelul reprezinta o intelegere intre mai multe intreprinderi din aceeasi ramura industriala pentru a exercita controlul asupra preturilor prin fixarea unor preturi unice la anumite marfuri, prin limitarea productiei si a concurentei intre membrii cartelului ( divizarea pietei ). De cele mai multe ori aceasta intelegere intre membrii cartelului era tacita si neoficiala. Cartelurile au constituit o forma primara a monopolurilor si, totodata, un cadru favorabil de dezvoltare a procesului de concentrare a productiei , deoarece, in cadrul cartelurilor, la sfarsitul secolului al XIX-lea s-au dezvoltat in SUA cele mai mari intreprinderi. La mijlocul secolului al XX-lea, in SUA s-a interzis formarea cartelurilor pe piata interna , insa, aceasta era chiar stimulata pe piata externa . Trustul constituie o forma evoluata de concentrare in cadrul careia un grup (sau mai multe grupuri legate prin acorduri) detine puterea dominanta in cadrul unui sector economic . Primele trusturi au luat fiinta in cadrul cartelurilor la inceputul secolului XX . Principala diferentiere intre cartel si trust o constituie aceea ca trustul reprezinta o intreprindere unica apartinand unui proprietar asociat, si nu o asociatie intre producatori independenti. In cazul trustului, prin puterea unica si absoluta, proprietatea asupra tuturor intreprinderilor din asociatie, determina un caracter de unitate la nivelul acestuia. Concernul reprezinta o uniune economica, sub un control unic, a mai multor societati din ramuri diferite de activitate, societatile membre pastrandu-si independenta juridica. Din punct de vedere economic, intreprinderile grupate in cadrul concernului au o activitate integrata , actionand conform unor strategii tehnice, financiare si comerciale stabilite la nivelul concernului . Primele concerne s-au constituit prin dezvoltarea trusturilor, care si-au creat intreprinderi-fiice, independente din punct de vedere juridic . In economia de piata moderna, concernul se constituie sub forma unui grup ramificat de societati pe actiuni, legate intre ele prin participatii . Ca un element caracteristic al marilor concerne multiramurale, se evidentiaza separarea operatiunilor financiare de cele de productie . Pe masura dezvoltarii concernelor si a integrarii in cadrul acestora a unui numar tot mai mare de societati, antreprenorii au fost nevoiti sa recurga la noi forme de control a acestora . In aceste conditii, la sfarsitul secolului al XIX - lea si inceputul secolului al XX - lea a aparut holdingul, ca forma de control in cadrul marilor concerne . In prezent , majoritatea marilor concerne au in componenta lor un centru financiar , organizat sub forma de holding . O alta motivatie pentru aparitia holdingului o constituie aparitia legislatiei antitrust . SUA au constituit zona in care au cunoscut o amploare deosebita trusturile . In secolul XX, legislatia antitrust a determinat ca multe trusturi, care prin amploarea lor devenisera mari corporatii monopoliste, sa adopte structuri de tip holding . Astfel, in ciuda legislatiei antitrust, trusturile au continuat sa existe intr-o forma mascata, deoarece societatea ce apartinea unui trust isi mentinea independenta din punct de vedere juridic, dar se afla sub influenta financiara si strategica a holdingului . Holdingul reprezinta o forma de concern in care societatile componente sunt controlate de societatea-mama ce nu desfasoara activitati operationale, ci doar gestioneaza titlurile de participare pe care le detine , coordonand activitatea diverselor societati din grup si satisfacand nevoile de finantare de ansamblu. In acest caz, societatea-mama se numeste societate holding pur . Societatea - holding apare ca o
8

societate de portofoliu, intr-ucat activele sale sunt aproape exclusiv financiare ( titluri de participare, creante ), insa ea se distinge de societatile de plasament si de societatile de investitii prin obiectul sau . Deci, holdingul este constituit dintr-un grup de societati, fiecare avand personalitate juridica, ce dispun de o limitata independenta decizionala fata de societatea-mama care detine , de regula, pachetul de actiuni majoritar al celorlalte societati membre ale grupului . Holdingul se poate forma pe doua cai : fie societatea-holding pur (societatea mama) infiinteaza filiale, fie le obtine prin procurarea pachetelor de actiuni de control . Filialele, la randul lor, pot avea in posesie firme-fiice ( de rangul al doilea ) , care la randul lor pot avea firme-fiice si asa mai departe, ceea ce determina o structura piramidala a holdingului . Astfel, pe baza legaturilor directe, dar mai ales a celor indirecte sau piramidale ce se formeaza intre societatea-mama si societatile integrate in cadrul holdingului , se poate ajunge la situatia paradoxala in care o societate cu un capital mic poate controla un ansamblu de societati ce dispun de un capital mult mai mare decat al sau . Daca de exemplu, societatea holding pur detine 60% din capitalul filialei A, care la randul sau are o filiala A1 in care detine 90% din capital, in virtutea legaturilor indirecte ce se formeaza intre societatea holding pur si filiala sa de rangul al 2 -lea A1, societatea holding pur va detine 54 % (60% x 90% = 54%) din capitalul societatii A1 . M 90 % A 60 % A1 In prezent, toate marile concerne industriale ce actioneaza in Occident sunt organizate sub forma de holding, acest tip de structura fiind adoptat chiar si in cadrul concernelor financiare . Mai mult chiar, in mediul de afaceri al SUA , fiecare banca mare este o companie - fiica a unei societati-holding pur . De exemplu, banca Citibank , ale carei active se ridicau in 1995 la peste 200 miliarde dolari, este o filiala a societatii holding Citicorp, are carei active valorau 60 miliarde dolari . In cele mai multe cazuri, societatea holding o infiinteaza chiar banca, prin transmiterea a cel putin 25 % din capitalul sau , legislatia SUA stabilind ca societatea holding bancara trebuie sa detina minim 25% din actiunile cu drept de vot ale bancilor subordonate . In viata economica, se pot distinge societati holding cu o singura banca si multibancare, care controleaza doua sau mai multe banci . In anii 70 - 80 legislatia promovata in SUA a incurajat infiintarea de holdinguri multibancare , care au devenit principala forma de concentrare a capitalului . Desi, din punct de vedere formal, societatea holding trebuie sa detina
9

54% T M A1

minim 25 % din capitalul actionar al bancilor pe care le controleaza in cadrul holdingului, din punct de vedere practic , pentru exercitarea controlului este suficienta si detinerea a 10% din actiuni . In unele cazuri, societatea holding care detine pachetul actiunilor de control al societatilor - fiice, investeste doar la inceputul activitatii lor, iar ulterior doar gestioneaza veniturile obtinute . In conditiile actuale ale economiei , cu deosebire in tarile dezvoltate, se constata ca pietele mondiale ale majoritatii produselor sunt dominate de un numar relativ redus de intreprinderi - gigant, constituite sub forma grupurilor industrial- financiare . Aceste grupuri industrial - financiare s-au format prin concrescenta holdingurilor bancare cu intreprinderile industriale, prin unirea capitalului industrial cu cel bancar . Rolul major al acestor grupuri industrial-financiare in economia mondiala este evidentiat de statisticile intocmite de diverse institutii de specialitate. In literatura americana de specialitate se evidentiaza faptul ca in anii 80, 18 grupuri industrial financiare controlau 70 % din activele economiei SUA, in conditiile in care in aceste grupuri financiare erau integrate 750 din cele mai mari corporatii industriale si banci ale tarii , iar in anii 90 25% din productia mondiala este controlata de 600 de grupuri industrial-financiare . Un asemenea exemplu il constituie gigantul japonez: Keiretsu . Acesta este un grup de societati format prin imbinarea organica a companiilor industriale cu cele de transport, comerciale si de asigurari si numeroase institutii financiare. Toate acestea sunt unite intre ele prin legaturi ce constau in detinere reciproca de actiuni intre societatile componente ( de obicei fiecare societate detine in capitalul celelorlalte societati cel mult 5% , ca simbol al parteneriatului dintre societati ), legaturi de finantare pe baza de imprumuturi de la banca sau sistemul bancar propriu al grupului si legaturi comerciale, constand in furnizarea de repere, subansamble, servicii, furnizarea de produse finite de la societatile productive catre cele de comert, legaturi de asigurari cu societatile de asigurari ale grupului si legaturi cu bancile grupului . Grupurile de acest tip s-au dovedit a fi cea mai evoluata forma de concentrare economica si cea mai rezistenta impotriva oscilatiilor bruste ale mediului de afaceri . II. CAPITALUL INTREPRINDERII II. 1. DEFINIREA CAPITALULUI Constituirea unei intreprinderi, fie ca este regie autonoma sau societate comerciala, implica existenta unui capital cu care aceasta isi incepe activitatea, dobandeste drepturi si isi asuma responsabilitati in relatiile cu tertii . Deseori termenul capitaleste folosit in sensuri total diferite iar trecerea de la o acceptiune a termenului la alta constituie o sursa de confuzii . Abordat in sens larg, capitalul se identifica cu avutia intreprinderii si reprezinta totalitatea bunurilor detinute de aceasta. Privind din punct de vedere strict economic notiunea de capital, sfera de cuprindere a acesteia se restrange doar la acele bunuri
10

ale intreprinderii care sunt destinate producerii altor bunuri si constituie sursa de venit . Aceasta categorie de bunuri se numesc bunuri de capital si evidentiaza calitatea de factor de productie a capitalului. Din perspectiva valorii pe care o are capitalul, se face distinctie intre capitalul real si cel nominal. Capitalul real reprezinta capitalul care are o valoare de sine statatoare, este concretizat in mijloace de productie si functioneaza in activitatea economica . Dupa modul specific in care se consuma in procesul de productie, componentele capitalului real se clasifica in capital fix si capital circulant. Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului real formata din echipamente de folosinta indelungata care participa la mai multe cicluri de productie, isi pastreaza forma naturala, si-si transfera valoarea asupra noului produs in mod treptat, pe masura uzurii . Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real care este transformata si prelucrata in procesul de productie, isi schimba forma naturala, se consuma in intregime in decursul unui singur ciclu de productie si-si transmite dintr-o data intreaga valoare asupra noului produs . Capitalul nominal nu are o valoare de sine statatoare, ci reprezinta un titlu de proprietate asupra unor valori reale si da dreptul insusirii de venit . Din punct de vedere financiar, capitalul reprezinta ansamblul resurselor financiare ale intreprinderii, concretizate in disponibilitati banesti si valori mobiliare de plasament . Datorita confuziilor in ceea ce priveste sensul notiunii de capital, acesta este deseori asimilat cu patrimoniul intreprinderii. Patrimoniul unei intreprinderi reprezinta o universalitate juridica ce cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica ce intervin in relatiile unitatii cu tertii . In conditiile in care consideram capitalul ca fiind expresia baneasca a obligatiilor asumate de intreprindere in relatiile cu cei care au contribuit la constituirea sa, fie ei persoane fizice sau persoane juridice , acesta reprezinta doar o parte componenta a patrimoniului intreprinderii . Apreciem ca se poate asimila capitalul cu patrimoniul intreprinderii doar in momentul constituirii acesteia, deoarece doar in acest moment intreprinderea are drepturi si obligatii numai fata de actionarii, respectiv asociatii ce au subscris la capitalul social, insa pe parcursul desfasurarii activitatii intreprinderii, patrimoniul devine mai cuprinzator decat capitalul acesteia .

11

Bibliografie:

1.M.Bacescu, A. Bacescu-Carbunaru - COMPENDIU DE MACROECONOMIE, Editura Economica, 1997; 2.M. MIHALCIUC si colab - DICTIONAR POLIGLOT EXPLICATIV . termeni uzuali in economia de piata, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1995; 3.T. KRAL - ECONOMIC CONSIDERATIONS, 1994; 4.J. BREMOND, A.GELEDAN - DICTIONAR ECONOMIC SI SOCIAL, Editura EXPERT,1995; 5.V. MUNTEANU, A. PURCAN - GRUPURILE DE SOCIETTI.CONSOLIDAREA CONTABIL, Editura Economica, 1998; 6. Mihai Varzaru- Resursele Umane ale Intreprinderii, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2000.

12