You are on page 1of 248

CARTEA TREBUIE ÎNAPOIATĂ LA TERMENUL INDICAT

7 0 -0S- ?0 3 -O ? Q Q 7 1.M A L199 3 0 3-01- Z Î m m\ IU H 2B W 001 13. N O V20 )?
. /, U :.. .

172t-

m 2003

09 2-Q t0- U B 13 -n- a r -09- ?o
rţ- o«ţ -zio^

1
-

2- D EC 2004

MIHAI COMAN

MITOLOGIE POPULARĂ ROMÂNEASCĂ I Vieţuitoarele pamîntului şi ale apei

MIHAI COMAN

MITOLOGIE POPULARĂ ROMÂNEASCĂ
I Vieţuitoarele pămîntului şi ale apei

EDITURA MINERVA Bucureşti, 1986

315248 k 315248* %1 M*% .

care individualizează cultura şi civilizaţia noastră rurală. Reiese clar. în schimb am dat o mult mai mare importanţă atestărilor folclorice. colecţii. Cartea de faţă constituie o prezentare analitică a unui sector aparte al mitologiei populare româneşti. în ideea că cititorul dornic de informare. Cercetînd creaţiile folclorice şi mitologia populară. a unor teme sau simboluri comune omenirii. au imaginat şi au modelat lumea. tipice pentru Ästructurile antropologice ale imaginarului". din precizările de mai sus. materialelor din arhive. că acest studiu nu este unul de arhetipologie : el nu ţinteşte spre relevarea unor valori generice. oamenii acestui pămînt. am dorit să scot în evidenţă. acel decupaj din fondul simbolic universal şi din categoriile mentale comune lui Ähomo sapiens" de pretutindeni. ci şi prin ceea ce nu este şi nici nu şi-a dorit vreodată să fie. studii etnografice şi etnologice. singurele în măsură să susţină şi V . antologii. care arată cum au gîndit. elementele specifice gîndirii tradiţionale româneşti. în primul rînd. am redus la minimul necesar toate trimiterile şi referinţele de mitologie universală. cititorul ispitit de generalizarea datelor din această carte şi fascinat de jocul analogiilor simbolice va găsi datele necesare în numeroasele lucrări de specialitate existente în biblioteci ori librării. în acest colţ al planetei. şif odată cu ele.CUV1NT ÎNAINTE O lucrare se defineşte nu numai prin ceea ce este şi îşi propune să fie. universal valabile. Ea îşi propune să descrie figurile majore din mitologia zoomorfă a poporului nostru şi să releve sensul pe care ele îl au în interiorul sistemului culturii orale şi din perspectiva mentalităţii folclorice tradiţionale. Ca o consecinţă a acestei opţiuni.

cartea de fata nu este o lucrare de com-paratistică : domeniu extrem de vast. şi nici punerea în lumină a transferului de simboluri şi sensuri de la străvechile civilizaţii indo-europeiie către cultura orală românească. Gîndită astfel lucrarea aceasta oferă cititorilor un inventar analitic de reprezentări şi acţiuni tipice pentru corpusul mitologic românesc. compararea reprezentărilor mitologice româneşti cu cele ale popoarelor vecine sau înrudite (cultural) cu noi. următoarele premise teoretice : 1. De asemenea. structurile semantice şi categoriile de gîndire fundamentale. pe de altă parte. în realizarea acestui demers am avut. El descrie substanţa şi precizează sensul figurilor mari ale mitologiei populare româneşti. acest volum nu este unul de istorie a civilizaţiilor. ca puncte de plecare. întregul edificiu al mitologiei noastre populare. Cultura populară relevă un profund caracter sistemic . volumul de faţă (şi cele care îi vor urma) constituie temelia şi punctul de plecare pentru realizarea oricăror asemenea studii. M-am mulţumit deci cu un minim de trimiteri şi analogii. în acelaşi timp.să confirme interpretarea pe care am atribuit-o figurilor analizate. istoric ori arhetipologic. literare ori istorice se conjugau în mod fericit şi convingător cu realitatea folclorică şi cu argumentele etnologice.: subliniind rădăcinile istorice şi ecourile arhaice numai în acele situaţii în care datele arheologice. ideatice. oferind astfel corpusul elementar de la care poate începe orice analiză de tip com-parativistic. ea ne apare ca un ansamblu complex de microsisteme. şi numai în acele cazuri în care apropierile şi filiaţiile se vădeau a fi sigure şi unanim acceptate. şi corpusul mitologic folcloric. care susţin. pe de o parte. ar cere numeroşi ani de studiu şi multiple colective de cercetare cu caracter interdisciplinar. dinlăuntru. care vi . în sfîrşit. pune în lumină sensurile şi funcţiile specifice acestora în interiorul sistemului culturii orale şi schiţează elementele de cod. Nu am urmărit descoperirea legăturilor dintre fondul pre-dacic şi dacic. nefiind nici unul din aceste demersuri. Am renunţat la numeroase ipoteze tentante şi la analogii ori conjecturi pur. informaţiile epigrafice.

la categoriile etice şi axiologice ale civilizaţiei rurale (oferă animalele modele ² pozitive ori negative ² de comportament ?. în primul rînd trebuie să vedem în ce contexte apare lupul în folclorul românesc. Nu vom înţelege niciodată ce sens şi ce funcţie are (spre exemplu) figura mitologică a lupului. în principal. în căutarea sensurilor şi a rosturilor mitice am făcut frecvente referiri la sistemul economiei tradiţionale (ce foloase ori pagube aduce acel animal ?. etc. etc). ia acela al datinilor şi ceremoniilor (este animalul respectiv utilizat ca dar ritual ?. e. ci în relaţia lor continuă cu elementele vecine şi cu sistemul în ansamblul său. creaţii lirice etc) şi activitatea concret-productivă a omului. cu ce alte figuri şi cu ce alte acţiuni (i. ce figuri şi acţiuni îl resping. deoarece elementele acestor sisteme nu pot fi privite în mod izolat. epice. ce tehnici de creştere ori vînare se cunosc ?. etc). ori cu arhetipul simbolic generic al lupului. ca prezenţă fizică sau ca mască în diferite ceremonii ?. în analiza reprezentărilor mitologice.se determină şi se corelează reciproc. intervine cu rol activ. Acest fapt solicită o gîndire nuanţată şi dialectică. în consecinţă. în cultura populară românească. intervine în codificarea rudeniei ?. simboluri şi valori din repertoriul general al mitologiei universale. texte. este sacrificat în anumite datini ?. ceremonii şi practici. încifrează ele constructe cognitive ?. ce valori i se atribuite. din contra. are implicaţii nupţiale ?. funcţii narative) se corelează. din poziţia sa în sistemul complex al culturii populare şi abia în al doilea rînd din analogiile ori filiaţiile sale cu teme. etc). sensul figurii mitologice Älup" derivă. ce randament economic are ? etc). servesc deprinderile lor în codarea unor atitudini tipice ?. ce legătură există între con-structele mentale {credinţe. Corelarea tuturor acestor date cu cele provenite din cercetarea atributelor de factură mitică oferă o imagine globală şi permite creionarea intrinsecă şi nuanţată a profilului mitologic al animalului studiat. dacă ne vom grăbi să o comparăm cu aceea din mitologia romană sau scandinavă. la acela al structurilor sociale (este vî-narea ori posedarea acelui animal o sursă a prestigiului social ?.1 VII . De aceea. este el folosit în schimburile între grupuri ?. anarhic. cum este apărat ori distrus el ?.

între indivizii aceluiaşi grup şi între grupuri sociale diferite [. Fiind determinate de praxis.. concrete prin care fiinţa umană se integrează în (şi îşi integrează) mediul ambiant. de necesitatea căreia trebuie să i se răspundă. schimb de bunuri. de valoarea de întrebuinţare cu care sînt investite în procesul îndelungat şi subtil de luare în posesie «a lumii. în consecinţă. Astfel privit. comunicarea se făcea între om şi natură la nivelul practicii primitive. ele au statutul unor unelte ale gîndiiii şi cunoaşterii. Astfel. în cadrul actului de comunicare [. raporturile de schimb se stabileau la nivelul obiceiurilor.)Acest lucru se datorează faptului că ele răspund unor necesităţi comunica-ţionale (în sensul profund al termenului) legînd şi mediind între diverse paliere ale existenţei : ÄIn cultura tradiţională. de umanizare a ei.. schimb de informaţii. prin care omul modelează. vin' . de obstacolul care trebuie depăşit. în primul rînd. al ceremonialelor. al normelor de comportare..! Microsistemele care alcătuiesc sistemul general al culturii populare au statutul unor limbaje. ci'ale cugetului. în cadrul praxisului.. Deducem de aici că structura şi sensul limbajelor culturii sînt definite de funcţia pe care ele o îndeplinesc. analizează şi dă sens întregului "univers. 8. de scopul acţiunilor omului. un sistem de semne. ia în stăpînire." (M. universul real. trebuie să ne întrebăm. limbajele culturii sînt determinate. schimb de servicii.. In planul social concret.2. 1976. Pop. adică de obiectivul fixat. al unor prelungiri nu ale mîinii.]. p.] este un întreg structurat. actul de comunicare cultural stabileşte de fapt un raport de schimb între partenerii lui. Mesajul.] transmite un mesaj prin care se face schimbul. dacă vrem să dăm o definiţie cuprinzătoare şi exactă a mitologiei populare.) ( Fiind elementele constitutive ale marelui şi neîntreruptului transfer de informaţie dintre om şi mediul înconjurător. toate aceste limbaje culturale se nasc în cadrul dialogului dintre om şi lume. reprezentările şi creaţiile culturale (şi implicit şi figurile mitologice) au valoarea unor semne complexe prin care omul îşi apropie.. Toate aceste sisteme. Fiecare act de comunicare [. între om şi reprezentările pe care şi le-a făcut despre fenomenele naturii la nivelul miturilor şi riturilor. adică în cadrul activităţii practice.

printr-un proces de selecţie şi asimilare semne ale limbajului mitologic. semnificaţia mitologică a acestei reprezentări IX . ci îndeosebi imaginea culturală despre lup (i. prin el. prin care să poată cuprinde. ca teritoriul in care omul arhaic poate experimenta diverse strategii şi posibilităţi de cunoaştere. locul în care şi prin care ele se interconectează şi determină reciproc. devin. definesc un semn mitologic al cărui referent nu este exclusiv lupul real. devin obiectul şi substanţa unui alt limbaj. plante. socială. ceremonială. eroi. Înţeleg deci prin mitologie un metalimbaj cu caracter simbolic şi narativ (nu conceptual şi discursiv). forme de relieff animale. e. al unui limbaj in care"şî~X prin care toate semnele şi microsistemele unei culturi sînt puse în relaţie. unităţi constitutive subordonate legilor şi logicii sale. mitologia este locul în care aceste microsisteme sînt reflectate. etc. totodată. superior şi integrator. ce rosturi practice şi ce funcţii generice o determină ? Cercetările de antropologie culturală au arătat că /mitologia are rolul unui sistem integrator. să mediteze asupra tuturor sistemelor şi semnelor cunoscute în acea cultură. global. informaţii ale realităţii plus informaţii provenite din modelarea şi experienţa culturală a contactului practic cu realitatea). In cazul lupului. imagini culturale deja t elaborate în cadrul celorlalte sisteme ale civilizaţiei arhaicej Miturile şi credinţele legate de lup (ca să continui cu acelaşi exemplu).în primul rînd. de ordonare şi luare în posesie a universului înconjurător. de jocul lor dialectic şi de interferenţa categoriilor fundamentale care susţin edificiul ideatic al unui Äethos" anume. căror necesităţi umane şi sociale răspunde ea. sînt asamblate într-un vast model epistemologic. 3. celelalte limbaje ale culturii. Ea răspunde necesităţii resimţite de omul şi societatea arhaică de a poseda un metalimbaj. să le modeleze într-un sistem unic şi. mitologia străveche are un caracter profund Äliminal" : ea este locul de întîlnire al tuturor mi-crosistemelor unei culturi. economică. * Lexicui mitologiei este alcătuit din elemente provenind din toate celelalte microsisteme ale unei culturi: datele din experienţa sensibilă. Semnificaţia acestor semne este dată de codurile majore ale culturii.(Şemnele mitologice (fie ele astre. avînd rolul unui Ämodel redus" al realului şi tuncţionind ca o Äunealtă" teoretică de analiză a lumii.. In acest sens.) au ca referent constructe mentale.

în cea modernă concepte) şi analizează sau rezolvă probleme ale cunoaşterii realului şi ale stăpînirii şi modelării sale. . sensul semnelor mitologice este un fenomen contextual. ci verbul Äa face" şi construieşte nu prin suite de judecăţi predicative. lacom/sătul. în primul rînd. într-un anume sens. în naraţiuni ample şi elocvente sau. fecund/arid. într-adevăr. Această Ägîndire prin poveste" utilizează. cel funerar. etc. ca o prefaţă metodologică şi teoretică pentru aceste cercetări de mitologie aplicată). din contra. răpitor/prieten. care pun în mişcare categorii mitice binare. ş. trecător între lumi/paznic al lumilor. ea poate fi concretizată în texte.. tradiţiile străvechi sînt justificate şi menţinute prin recursul la un model epic. Totodată. în acest context. cu rol de copulă. este rezultatul unor relaţii de contiguitate care actualizează.va fi determinată de jocul unor coduri precum cel cosmologic. în descîntecele populare. numai unele din semnificaţiile existente în repertoriul generic. a fost selectat sensul de Ährăpăreţ" şi aplicat la o situaţie anume : bolile ieşite din sat. precum cele de întemeietor/distrugător. cel alimentar. explicită sau implicită: corelarea unor semne poate fi deci actualizată direct. nu verbul Äa fi". în acest sistem povestirea are acelaşi rol ca silogismul în logică : ea corelează unităţile constitutive ale gîndirii (în cea arhaică semne mitologice. poate fi redusă la o aluzie sau la o simplă asociere. valorile morale. iar lumea înconjurătoare / este gîndită şi înţeleasă ca o imensă şi nesfîrşită Poveste. carnivor/vegetarian. aparent nemotivată. Sintaxa limbajului mitologic se bazează pe mecanismele . noul este explicat prin recursul la o istorie consacrată. subtile ale naraţiunii. lupul apare ca distrugător al agenţilor răului. Meditaţia lui se exercită. în sfîrşit. benefic/malefic. prin poveste : lucrurile se leagă unele faţă de altele în conexiuni narative. Povestirea poate fi. din sfera semnificaţiilor legate de codul^ alimentar. în anumite situaţii. pentru omul arhaic în-I treaga experienţă este narativizată. călăuză/duşman. într-o tradiţie dată. la îndemîna lupului înfometat. normele sociale. ci prin însăilări de funcţii şi secvenţe narative fam analizat pe larg aceste mecanisme în lucrarea Mitos şi epos lucrare ce poate fi considerată. în1 x . în cîmp. ca animal înfometat care mănîncă bolile şi durerea.a.

balade fantastice ori familiale. elocvente.) . în repertoriul dansurilor şi jocurilor. schema unei naraţiuni cu implicaţii mitologice. snoavele. De asemenea. indiferent dacă ele apăreau în contexte şi structuri Äsolemne". cu bogate implicaţii simbolice. adică acele elemente pe care limbajul mitologiei populare le selectează. în centrul atenţiei au stat textele cu Äpoziţie privilegiată". poezia lirică. jocurile de copii. ş. globale (ceea ce -nu exclude analizele de amănunt) şi integral devotate obiectului studiat.înşiruiri diegetice evidente. în practicile medicale. ghicitori etc. am luat în considerare însă şi acele texte folclorice a căror semnificaţie se rezolvă în coduri minore. în diversele formule de teatru popular. colinde. Aceasta înseamnă că am încercat să refac limbajul mitologiei populare aşa cum a funcţionat el în interiorul culturii tradiţionale. am găsit informaţii şi sugestii utile în datinile tradiţionale. rezonanţa simbolică şi prestigiul specifice unui mit sau unei legende de întemeiere. (vezi. etc). deseîntece. în care s-a diseminat sistemul străvechi şi cîndva unitar şi autonom al mitologiei am căutat semnele ' fundamentale. cu ajutorul lor. în atestările arheologice. un Äimago mundi" specific.a. pentru a clădi.d. sau ea poate fi golită de funcţii sociale majore şi de implicaţii simbolice adinei avînd statutul unei povestiri obişnuite. în toate aceste microsisteme folclorice. în arta populară. p. bocete. sau poate fi sugerată de succesiunea unor acte şi gesturi ceremoniale care reiau şi dezvoltă.m. lipsite de profunzime simbolică (basmele fantastice. aparent marginale. sau în situaţii şi corelări minore. povestirea poate beneficia de Äo poziţie privilegiată". textele determinate de coduri culturale majore. 121 ² 137). pe larg în volumul Mitos şi epos. pentru a gîndi :prin ele asupra lumii. Premisa care a stat la temelia acestor căutări şi exegeze a fost aceea că sistemul mitologiei populare nu poate fi reconstituit şi înţeles decît de pe poziţiile unei metode de abordare comprehensive (ceea ce nu exclude exigenţa şi luciditatea euristică). snoavele. aşa cum sînt basmele. în limbajul lor propriu. (legende etiologice. cu rosturile şi semnificaţiile care iau revenit în bunul XI . unele legende şi balade etc. în acelaşi timp. avînd statutul. 2 în cercetarea corpusului mitologic românesc am folosit toate ipostazele naraţiunii şi toate variantele semnelor mitologice.

reconstrucţia de faţă a încercat să fie cît mai aproape de spiritul. al unei traduceri în limbajul conceptelor a unui conţinut exprimat iniţial în limbajul simbolurilor şi imaginilor folclorice. dar necunoscute în ecosistemele noastre. produse şi servicii). urmînd ca al doilea volum să cerceteze reprezentările mitologice ivite din lumea vieţuitoarelor văzduhului (insecte şi păsări). duşmane ale omului. ele stau în sau în preajma casei. la interpretările inadecvate. etc). Corpusul pe care îl propun aici este însă un construct ştiinţific. sistemul ramificat şi complex al mitologiei zoomorfe.mers al acestui enorm. fiinţe pomenite de textele româneşti. din profunzime. XII . la ipotezele himerice. de logica de adîncime a domeniului investigat. iar cele aflate dincolo de graniţele satului sînt. Conform taxonomiei tradiţionale. este rodul unei abordări analitice a materialului studiat. fie datorită unei valorizări culturale. donatoare de alimente. fie Ärele". fie în aceea sălbatică (obiecte ale vînătorii sau duşmani şi prădători de temut). struţul. complicat şi atît de fascinant sistem care a fost civilizaţia rurală românească. fie neutre. ariciul. Numai că. animalele integrate gospodăriei sînt Äbune". Ele marchează în mod direct existenţa săteanului. rîndunica. Tot aici. dedicat repartiţiei animalelor pe genuri şi specii folclorice. barza. cititorul va găsi un amplu capitol de sinteză. Nu am inclus în acest volum acele animale care nu aveau acoperire în realul imediat : leul. /~A"m început această amplă cercetare cu studiul mitologiei animaliere. o prezenţă decivisă pentru bunul mers al vieţii şi al gospodăriei tradiţionale. nedefinite sub raportul uti-lităţiipîntre aceste două ipostaze antropologice (cultură-na-tură) există o clasă de vieţuitoare cu rol intermediar : deşi nu oferă bunuri sau servicii. renunţînd deci la analogiile speculative. fie în ipostaza lor domestică (ca auxiliare ale muncilor. şi acest lucru mi se pare deosebit de important. care a tolerat şi consacrat prezenţa lor (şarpele casei. broasca. Acest prim volum este dedicat animalelor pămîntului şi ale apei. girafa. deoarece animalele sînt o realitate imediată. puricele). sînt Äprietene" omului. şi într-o instanţă secundă codurilor şi categoriilor culturale ce susţin. musca. cămila. fie datorită unor determinări biologice imposibil de eliminat (se hrănesc cu ceea ce găsesc aici: şoarecele.

prof. ielele. pe parcursul unor alte cărţi. clăditul. teiul. paloşul. turca. nu poate fi rodul unui efort în exclusivitate individual. fîntina ² şi aratul. turca. dulful. leagănul. ţesutul. privitul prin inel ori colac. cicoarea. şi. apa. etc.a. mătura. reprezentările fabuloase (în galeria cărora există figuri de mare densitate mitică precum solomonarii. din subtext. Mihai Pop ale cărui sfaturi. legănatul. obiecte. ghicitul. jucatul. stelele ² ş. ş.a. ². îndemnuri şi observaţii au avut o importanţă crucială în constituirea acestui volum. vasiliscul. De altfel. datul peste cap. logica şi combinatoria tuturor semnelor din limbajul mitologic. datul pe apă. gesturi) şi cele cu referent în ficţiune (fiinţe fabuloase. care nu reprezintă o taxonomie în sine. îmi propun să analizez şi celelate semne ale mitologiei populare româneşti : plantele (cu numeroasele povestiri şi datini legate de flori ² busuiocul.a. foarfecele. De aceea aş vrea să mulţumesc aici tuturor celor care mau sprijinit şi încurajat în redactarea cărţii.R. MumaPadurii. pasărea calandrinon. curcubeul. etc).S. Am cele mai vii mulţumiri pentru toţi cercetătorii secţiei de etnologie şi iolclor a Filialei Cluj a Academiei R. plante.ele vor fi analizate în volumul dedicat figurilor fabuloase. ale gîndirii populare. ş. astrelor Ŷ² soarele. * joimăriţa. ploaia. La capătul acestui traseu. floarea-soarelui. delimita în mod clar domeniile de cercetare. stabilind o graniţă între semnele mitologice cu referent în realitate (animale. în primul rînd. de cereale ² grîul. pămîntul ². aruncatul peste ximăr. trandafirul. zmeii. ci o clasificare de lucru.). Această opţiune. elementelor firii ² focul. brezaia. un asemenea demers. Zorilă şi Murgită. are avantajul de a. zilele sacre. şi îndeosebi XIII . După cum este şi firesc. despre codurile şi cuplurile binare care determină. balaurii. ca ţel şi punct de sinteză stă un studiu despre categoriile fundamentale. căţelul pamîntului. căţelul pamîntului. plopul.). cutremurul ². obiectele şi gesturile cu deschidere mitologică şi amplă rezonanţă simbolică (plugul. stihii personificate). dr. fusul. chiar dacă purtînd pecetea unui singur autor. stihiile (cu atît de bogatele referiri mitologice asociate fenomenelor naturale ² vîntul. vîrcolacii. Tot aici îşi vor afla locul şi acele aşa-numite Äanimale fantastice" : inorogul. porumbul ² de pomii fructiferi ² mărul îndeosebi ² sau de ceilalţi arbori ² bradul. casa. luna. tunetul.).

Nicolae Bot. pentru competenţa şi căldura cu care a sprijinit editarea ei. dr. pentru încrederea investită în această lucrare. V. care m-aa sprijinit în munca de investigare a materialelor din arhiva filialei şi mi-au permis consultarea tipologiei ghicitorii redactată aici. de un real folos mi-au fost antologiile şi periodicele editate în diferite colţuri ale ţării. aceleaşi mulţumiri directorului Institutului de lingvistică. Măria Cuceu şi Virgiliu Florea. Ciubotaru. dr. care mi-au parvenit prin bunăvoinţa şi grija conf. Iordan Datcu. Medan. Ion H. dr. Ion Mării şi cercetătorului Nicolae Mocanu prin intermediul cărora am luat cunoştinţă de materialele folclorice deosebit de interesante existente în fondul ÄMuzeului limbii române". cercet. aş vrea să mulţumesc redactorului acestei cărţi. De asemenea. Vasile T. univ. Lucia Cireş. Ioan Chiş Ster. dr. .pentru Ion Cuceu. cărora le exprim recunoştinţa mea. conf. Creţu. istorie şi teorie literară din Cluj-Napoca. In sfîrşit.

zilnic în gospodării. el conotează. Butură. mănîncă puţin. Totodată acestea au fost principalele furnizoare de lapte pentru consumul . în acest plan simbolic. îndeosebi tineretul. sacralitatea. ele se dovedesc extrem de utile în muncile agricole. oferind. plăcute demiurgului şi dăruite cu puterea ca Äo zi în tot anul să vorbească şi ele ca oamenii".ANIMALE DOMESTICE BOUL ŞL VACA Despre vacă şi bou se spune că sînt Ävite albe". dau piele pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte . 171). asigură cantităţi mari de lapte. mari se sacrificau mai rar în acest scop. fiind puternice. putînd căra încărcături mari şi grele . p. din utilitatea şi importanţa economică. ele fiind auxiliare indispensabile în cultivarea pămîntului şi efectuarea diferitelor transporturi. de piei pentru confecţionarea încălţămintei şi chiar de carne. Aceste atribute derivă din rosturile domestice.) într-adevăr. se mai crede că sînt sfinte.specifică celor două animale : ÄBovinele sau cornutele mari s-au situat în centrul preocupărilor agricultorilor dintotdeauna. docile. p. baza necesară dezvoltării normale a economiei tradiţionale ţ astfel. 1970. boul şi vaca intervin în toate activităţile tradiţionale. care dau lapte numai în sezonul călduros) . 1978. P. suportă destul de bine clima aspră (vezi V. înţelegem de aici că albul nu trimite la o realitate de ordin contingent. Haşdeu. I. De asemenea. în consecinţă. 1978. beneficul. 204). gunoiesc terenul. servesc în transporturi. prin munca şi produsele lor. Butură. i . valori culturale majore precum puritatea." (V. rezistente. Munca ogorului nu poate fi concepută fără boi. ci la una de tip mitologic. (B. deoarece animalele . 235. p. în toate anotimpurile (spre deosebire de oi şi capre.

(S. Prima. 90²91. în diverse feluri. In India veche. cu vaca dătătoare de belşug. In acest sistem se integrează şi cele două mari datini consacrate fiecăruia din aceste animale : Äînstruţarea" boului şi Äîncurarea" cailor. Mihai Pop. în timp ce a doua elogiază pe tînărul cel mai priceput şi mai viteaz. eroism războinic-muncă paşnică. F. vaca şi boul au fost consacrate. consideră prof. divinităţile fecunde ale Greciei antice. 1975. 1974. Marian. Tellus. vaca celestă dăruia ploaia şi tot ea simboliza pămîntul Ädătător de bogăţie". i se sacrifica o Ävacă plină" (vezi A. 1904. Minai Pop. Io. 19.) In alt loc al colindei. reliefînd cuminţenia şi utilitatea primelor în raport cu făloşenia (nu foarte productivă) şi foamea fără de saţ a celui de-al doilea (vezi S. 50. în Roma. 2 . p. După opinia profesorului dr. erau asociate. p. 30²72). adus de poezia populară. socotită a fi mama lui Odhin. o metaforă de mare densitate poetică relevă rosturile majore ale boului : ÄNu-i mai bun ca boul bun / Că răstoarnă brazdă neagră / Şi revarsă pîine albă". I. prin ceremonii şi practici apotropaice (care vizează apărarea lor de puterile malefice şi sporirea produselor) şi prin elogiul direct. acest complex mitic şi ceremonial construieşte o serie de cupluri binare. F. virilitatehărnicie. boul şi vaca implicit cono-tează întotdeauna ideea de muncă şi de belşug. Mohanu. vaca Audhumla. prin credinţe şi povestiri cu caracter mitologic (care subliniază statutul lor sacral). situate pe nivele culturale diferite : cai-vite . gospodarului colindat i se urează să aibă : ÄDragi cirezi de vaci / De-a munte tunînd / Pe plai tot mugind / De-a coastă lă-sînd / Pe cîmp aşezînd / Cîmpuri vineţind / Ele parcă-mi sînt / Două negurele / De la cer lăsate / Pe cîmp aşezate. sărbătoare a tinerilor ² sărbătoare a gospodarului. simboliza fertilitatea şi renaşterea naturii. neeficientă şi fală-eficienţă şi modestie. Atena. vaca este imaginea cea mai elocventă a fecundităţii şi belşugului.tot astfel cum echilibrul (economic) al gospodăriei depinde de numărul şi calitatea vacilor. Fiind vitale pentru economia rurală. de Gubernatis.) Numeroase legende şi colinde pun în antiteză vitele şi calul. p." (C. în timp ce calul o relevă pe aceea de eroism şi virilitate războinică. p. Astfel. Hera. Pentru gîndirea mitologică. consacră pe gospodarul cel mai harnic. Astfel. Marian. zeiţei pămîntului. 1898. în mitologia germană. 6²32.

sf. 114. Chevalier. (E. J. din această credinţă. F. Pentru a beneficia de putere magică. 1974. E numită «izvorul casei». Gadineţii. p. amîndouă simboluri ale fertilităţii şi vieţii eterne este confirmată şi de alte atestări folclorice : Elena Niculiţă-Voronca a consemnat credinţa că Ävaca-i izvor" şi corelat ei. p. gestul apotropaic se bazează pe meC-da 88 coala 2 3 . C. 353. cum are şi vaca vine de lapte" (idem. p. p. Dumezil. G. al cărei uger este tot atît de bogat. în ambele cazuri. A. Niculiţă-Voronca. o inepuizabilă rezervă de substanţă vitală. pentru apărarea lor. Pentru vite. se ţin numeroase zile : Stretenia. vacile sînt trecute peste foc. ş. fîntînă. ferirea animalului de intruziunea malefică a duhurilor. Chiriac. Toate aceste atribute pot fi regăsite şi în credinţele folclorice româneşti. Gorovei. Fecunditatea şi bogăţia vacii trebuie însă îngrijite şi apărate cu străşnicie . afumate.. p. 3. e tot una pe lumea ceia»" (A. adăugind.240²241 . 1949. p. ori dai o vacă. V. IV. 1976. analogia subliniază fertilitatea vacii. şi fîntînă are izvor. sf. descîntate cu sare. Astfel. (Vezi E. Practicile rituale îndeplinite acum au ca scop trasarea Äunui cerc magic" în măsură să apere vitele şi să facă imposibilă acţiunea forţelor răului asupra lor (vezi P. legate cu fire roşii. totodată. Se zice : «ori faci o fîntînă. ca un al treilea termen simbolic. p. 4. F. L. 878). 1969. p. 46²50 şi 951 .a. Fi-lip. 43 . 1966. donatorul oferă semenilor săi o sursă de putere şi energie. ca şi cu doniţa la vacă să ne dea lapte . despre vacă se spune că Äe cea mai de seamă lîngă casa omului. 890.) In toate aceste cazuri. Sîngiorzul. 1915. 378² 379). A. 346² 347 şi 359²361 . precum izvorul ori fîntînă. Asocierea dintre vacă şi apă. deoarece. că vaca dăruie laptele la fel cum pămîntul (şi implicit. datina de a se da o vacă zidarului care face o fîntînă. p. hrănite cu fîn ori boabe Äfermecate". sf. 259. p. izvorul) dăruie apa. Se înţelege. p. 1903. de Vries. Niculiţă-Voronca. Ajunul. a vrăjitoarelor şi fermecătoarelor. 364). numeroase practici şi datini vizează păstrarea şi sporirea Ämanei laptelui" şi. Caraman. Funk-Wagnals. C. etc. vînă de apă. R.) Un alt text prelungeşte aceste asocieri mitice. M. Andrei. p. Imaginea explică totodată şi rostul acestui animal în ceremonialul funerar : a da o vacă este un gest ce posedă aceeaşi putere de consacrare ca şi clădirea unei fîntîni. Ad. de nesecat. femeia : ÄApa e femeie. Sîntoaderii. 345). că la fîntînă mergem cu cofa. etc. 1903. 257 .

în timp ce focul. (Vezi Gh. Äse fac stele şi o vacă din aluat. aici. Tot pentru păzirea vacii şi sporirea Ämanei laptelui" se practică o altă . p. Gorovei. F. Nu este exclus ca prezenţa acestei figurine să fie legată de credinţa.) Sau poate că ea reprezintă o Ärefracţie" în ceremonial a vechilor mituri despre vitele susţinătoare ale pămîntului şi cerului. 358 ² de aceea. de animalele devotate. specifice. purtătoare ale soarelui ² care. de o parte şi de alta a vacii şi strigă. 1977. 14. îngroparea de obiecte vrăjite în staul. p. mulgerea Äceremoniala". cine vrea să găsească o asemenea comoară. spre mai departe. p. este dus. 271. 1915. p. că în această noapte. datină. Din perspectiva analizei mitologiei populare zoomorfe. 38²44. (tot din Banat) în care Äo vacă năzdrăvană se duce la orizont şi împinge 4 . inversat. într-o povestire. sînt elementul activ. prevestind destinele oamenilor sau dezvăluind locurile Äunde se află comori ascunse". elementul purtător al determinărilor mitice. 1916 a.) în sfera aceloraşi manifestări ceremoniale cu caracter propiţiatoriu mai poate fi menţionată şi o datină din Banat. de Crăciun. imunitate. aceste practici ne interesează mai puţin acum. Pamfile. 1944. fiind beneficiarul gestului ritual. p. (A. A. Herseni. spune o altă credinţă. Semnificaţia acestui Ädialog" s-a pierdut. Ciauşianu. Ecoul unor asemenea structuri mitologice se mai păstrează. deoarece vaca este termenul pasiv. 1914. sarea. de duhurile care-i fură roadă şi-i aduc bolile. care se pun pe masa încărcată cu bucatele tradiţionale" (vezi T. Gh. 102). C. p.. necalendaristică: Ärăscucitul". general răspîndită. firul roşur hrana etc. Numele acestui obicei vine de la schimbul de replici dintre doi copii. animalul nu este definit de acesta şi nu dezvăluie atribute simbolice noi. obosit acum în preajma solstiţiului de iarnă. pe rînd : ÄCucu" şi ÄRăscucu".canismul magiei prin contact : atingerea unui obiect ori a unei substanţe Ävrăjite" oferă animalului putere. Pavelescu. invocaţia femeii care mulge) sugerează orientarea propiţiatorie şi apotropaică a întregului obicei : el urmăreşte sporirea laptelui vacii. celelalte elemente de ritual (coacerea unui colac. 31. belşug. 11. ameninţarea cu securea. ² consacrată lor ² aceste animale capătă grai omenesc. apărarea ei de forţele întunericului. cel care suportă o acţiune magică şi ceremoniala. trebuie să sacrifice o vacă ² vezi T. care stau.

ţiuni (epice) pe aceeaşi temă (mitologică) :Ŷ aceea a vacii-izvor de viaţă şi de belşug. ŞăK neanu. doina de dragoste subliniază valoarea acestor animale.) In basmul fantastic. dacă dragostea ar fi de vînzare. deosebită : prezenţa lui într-o gospodărie constituie garanţia bunei desfăşurări a muncilor cîmpului.soarele în coarnele ei pînă dincolo de. p. p. care îl hrăneşte. gol şi neajutorat. îl apără şi îl sfătuieşte mereu . ar accepta. / Şi iar verde ca năutul / De s-ar vinde iubitul / Mi-aş da boii şi plugul / Şi-aş cumpăra iubitul. p. C. 1976. 1978. 1978. ară pămînturile întinsş ale împăratului. blîndeţea şi eficienţa trudei sale : ÄBunui bun. drăguţu bou / Că îţi ară-n zi de-vară / Nebăut şi nemîncat / Numa cu biciu mînat. lăsînd locul mi-. Truţă. liniştea şi bunăstarea casei. dă naştere unor turme nesfîr-şite. 5 . Mult mai interesantă şi mai complexă.) Toate aceste atribute nu sînt decît varia-. mitologicul dispare. lipsit de unealta primordială şi de animalul devotat.. el rămîne fără mijloace de subzistenţă. de fapt. deci. p. consacrarea ² prin actul magic şi textul ceremonial ² a vieţuitoarei atît de utile şi necesare.) Prin negare. 130. să-şi vîndă chiar boii. Cine are boi se consideră «om de frunte» şi ca atare aşteaptă să fie respectat de ceilalţi. sporirea puterii lor. Şăineanu. 1985. Bo-loga. Ispas ² D. importanţa economică a acestui animal este. 1937. 220. eroul posedă o vacă fermecată. 430² 431 şi L. ca elogiul adus boului în colinde să vizeze tocmai puterea sa de muncă. ră-mîne sărac. (Ov. Bîrlea. boul Äeste fala ţăranilor. în folclorul românesc. de aceea. raculosului. 244. p. 472. eş învinge balaurul şi animalele malefice. oferă promisiunea bunăstării şi asigură prestigiul social. simbol al fertilităţii. figura mitologică a boului. După cum spuneam." (A. Este firesc. 15. poziţia lor de vîrf în ierarhia bunurilor şi a produselor gospodăriei . îşi vinde. cel nefericit. cel însingurat. 556." (t. este. p. îl reînvie pe viteazul omorît. toare ale firii. F.) Numeroase datini populare urmăresc îm--bunarea boilor atît de chinuiţi în muncile agricole. vaca şi plugul : ÄFoaie verde şi-o lalea / De s-ar vinde dragostea / Mi-aş da boii şi vaca / Şi mi-aş cumpăra dragostea. 23. Astfel.amiază." (V. întrupare a puterilor regenera-.) Ţăranul care-şi vinde boii şi plugul." (S. 381.

115. Stoica şi colab. îmbrăcaţi în costume vegetale. G.Cea mai importantă datină. Astfel. Pentru configurarea chipului mitologic al boului deosebit de interesantă este Äsinonimia" (în planul funcţiilor epice şi a valorilor simbolice) dintre acest animal domestic şi cerb. asigură dobîndirea unei recolte bogate . p. Petrescu. Acest obicei Äagro-pastoral" aparţine Äriturilor de fertilitate din preajma solstiţiului de vară".‡ boul Äferecat" trecea pe uliţe. Äîmpodobirea" sa avea loc în zori. 62. prin provocarea ploii atunci cînd este mai mare nevoie de ea. 1972. 1957. alaiul mergea pe la casa fiecărui gospodar . punîn-du-i-se un covor pe spate. cu scop fertilizator. Muşlea. 1935. tot acum. între dorinţele oamenilor şi puterile germinative ale firii. P. feciorii jucau. G. 80. 1985. dătător de roade şi viaţă. 80..) După opinia lui Ion Lăpuşneanu Äacest rit.. (G. (Vezi I. iar cununa se păstra în casa gospodarului care a găzduit ceata . 1977. în preajma sărbătorii Rusaliilor.. mediind între cultură şi natură (în ipostaza ei Ädomestică" totuşi).] Dar de ţi-ai vedea / Dragi vacile lui / Ţie ţi-ar părea / Ciute-s mohori6 . în fiecare curte.) Această datină agrară. p. investit cîndva cu puteri magice se pare a fi urmărit asigurarea fertilităţii lanurilor de grîu. iar gazdele stropeau boul cu apă . departe de privirile curioşilor . are în centrul ei animalul care. p. vitele gazdei sînt elogiate prin identificarea lor cu vieţuitoarele Äsacre" ale codrului : ÄDar de ţi-ai vedea / Dragi boiţii lui / Ţie ţi-ar părea / Cerbu stretior / [. o cunună de flori de sînziene în coarne. însoţit de o ceată de feciori mascaţi. spre seară. 38² 47. 157²158 . Bocşe. p. ghirlande de flori. confecţionate din vrejuri de plante ori coajă de copac . I. Cele două vieţuitoare apar în aceleaşi contexte narative. prin truda lui. Conea. feciorii mergeau la fîntîna satului şi o curăţau. în unele zone. Retegan. 1985. un bou era împodobit în chip deosebit. M. în centrul căreia se află animalul puternic. a păşunilor şi fîneţelor. boul era Ädesferecat". betele. cînd plantele au mare lipsa de apă. este Äferecatul" (Äîmpănatul" sau Äînstruţarea") boului. Lăpuşneanu. undeva în afara satului.. între uman şi sacral. I. clopoţei.. Stoica. obţinerea unor recolte bogate. deducem de aici că boul are valoarea unui operator ceremonial.) De Rusalii. într-o colindă de gospodar. p." (I. îndeplinesc aceleaşi acţiuni şi conotează sensuri mitologice aproape identice. p. măştile se aruncau.

. încă din cele mai vechi timpuri (vezi I. animalul sacru este gonit. Frăţilă (1985. omorît şi Äadus în suliţă". / Pe spatele lui / Covor roşior. urmărit prin munţi. p. 1914. ca şi aceea a cerbului are funcţia unei probe de consacrare : junele care aduce trofeul în sat îşi dovedeşte prin aceasta puterea şi priceperea.. născută atunci cînd. care-şi Äface fală cînd se paşte". limbajul prin care este descrisă. 1975. 215²216). recuzita. fuge apoi şi se ascunde în adîncul codrului. 59²65. în sat (vezi C. p. în acest caz. eroul pleacă să vîneze nu Äcerbul tretior". totodată.) Cerbul astfel împodobit. 93²94 şi 222? V. maturitatea şi vitejia. Nania. p. ci Äboul sur". Mohanu. 91) acest Äbou sur" din colinde este o etimologie populară pentru Äbour". Actul eroic îl confirmă (ca individ de excepţie) şi. Nu este exclus ca textul popular să păstreze aici amintirea bourului. cuvîntul şi-a pierdut referentul şi. semnificaţia de bază. în colindele de fecior. 1977. confirmă întreaga colectivitate (ca beneficiară a sacralităţii animalului vînat şi Äcoborît" din natură în cultură). Ne aflăm în faţa unei scheme mitice arhaice şi de aceea referindu-se la acest motiv mitologic şi epic. Toate elementele vînătorii boului (spaţiul. p. îi calcă în picioare grădina cu flori. Vînarea Äbourului sur". p. 1974. ceata aduce gazdei un cerb. animal sălbatic care a populat pădurile noastre pînă în EwA Mediu şi care a fost intens vînat." (Al. autohtonă. p. 32²34. în aceste texte. M. p. După V. Brătulescu. totodată. şi secară al voinicului. ci şi de natură funcţională (ambele sînt date în dar gazdei) şi simbolic( (ele întrupează puterile fecundatoare ale firii). Butură. 1978. sensul ei ceremonial şi mitic) sînt identice cu acelea specifice căutării cerbului (vezi p. 157). 1981. (Monica Brătu-lescu. 84. în sfîrşit. se aseamănă întrutotul cu boul Äferecat" : analogia nu este numai de natură descriptivă (cele două animale sînt împodobite la fel). într-o altă colindă de gospodar. ca trofeu. Dumitrescu. 57²58. 1964. 202). 172 . 7 . / Pe şalele lui / Brîu lat. în urma dispariţiei animalului amintit. V. care pradă cîmpul de grîu. avînd ÄPe ‡grumazii lui / Băierel de bani. Mircea Eliade afirmă : Ätema vînătorii rituale a bourului este. Viciu. p. codul simbolic anulează clasificarea imanentă : boul domestic (Äsinonim" însă în planul atributelor mitologice cu cerbul) este imaginat ca o fiară a pădurii. ferecat".te / La lunci coborîte. în mod sigur. 121. 207).

Ca şi în colinda cerbului. boul pătrunde în apele revărsate şi tumultuoase ale Ämării" ² simbol al haosului fertil. fata dojeneşte boul. Crişan. Brătianu. el poartă. 1977. din contra. p. 126²138.. / Te-or cuteza. ameninţîndu-1 că va fi sacrificat. p. vaduri şi cărări. de sub pana cărora s-a născut. / Eu am fraţi / La curte daţi. 1986. D. p.. a urmăririi zimbrului (animal încă prezent în fauna noastră la vremea aceea ² spre deosebire de bour. 158.) Savantul amintit consideră că mitul străvechi nu s-a pierdut odată cu apusul civilizaţiei dacice. a descoperirii tărîmu-lui necunoscut şi a întemeierii Moldovei. legenda cultă a vînătorii lui Dragoş. [. (vezi Gh. / Dar cărarea cine-o face ? / Face-o. / Nepoţei / Pristavnicei / Ei pe tine te-or afla / Te-or afla. al dezlănţuirii de stihii care precede ivirea unei lumi noi. din tărîmurile fabuloase ale mitului : Ä Sus mai sus de soare / Printre stele lucitoare / Este-un strat de busuioc / Şi-o cărare la mijloc. luînd forma Äunei legende autohtone care istorisea vînarea şi sacrificarea unui bour ² act cu valoarea unei probe de tip eroic". / Bour. prin transformări succesive. Eliade. 82 şi 104). p. religios. De obicei. boul (ca şi cerbul) nu este numai obiectul unei vînători eroice. I..] Oricare ar fi fost rolul său în mitologia şi religia dacilor. 143²144 . * în colinda populară. în coarnele sale. (idem. dintr-un ansamblu mitico-ritual de origine meridională. de un deosebit prestigiu. Vuia. el s-a perpetuat de-a lungul timpurilor. Cireş. 1984. 414. 159. Popescu. Al. Cernovodeanu. 1980. trecînd peste apele primordiale de la o lume la alta. el făcea parte.)^ Coborînd din stele. p. un Äleagăn de mătasă" în care stă şi coase. p. vaduri ţi-or ucide / Bour. ci şi protagonistul unei călătorii (de factură iniţiatică). / Veri primari / Ca vameşi mari. dacă nu va înota cu grijă : ÄLin. 1975. face-o boul sur / Cu copite potcovite / Şi cu coarne aurite". 101²110. p. Ächindiseşte". probabil deja dispărut din codrii româneşti). cu certitudine. (L. 1980. p. vezi I. cu adînci rădăcini în preistorie". o preafrumoasă fată. (M. R.Acest animal beneficia la daci. / Bour.) Această temă epică străveche (păstrată în forma ei genuină în colindă) a fost preluată şi istori-cizată de primii cronicari. mai lin cu-notătura / Să nu-mi sminteşti cusătura. cu corniţa ta / Pune-or frunţi / La dalbe G . 1970. Animalul sacru vine de undeva de sus. 92²93. H.

) Diifacest nucleu mitologic străvechi s-au desprins. la fel cum întregul cosmos era făurit. un Äînceput" de lume. Ceea ce înseamnă că. 1980.curfi / Bour din unghiuţa ta / Bour.(Evocat de colinde şi legende. 9). prin timp. aici este vorba de un sacrificiu întemeietor. Äînstru-ţarea boului ² ritual în care «coborîrea» în sat viza transferul de puteri de la animalul sacru către colectivitatea umana ² nu cuprinde sacrificiul ceremonial şi nici nu sugerează 9 . o lume. vizînd sporirea recoltelor şi purificarea cetăţii (J. 1. întregul cosmos. din trupul animalului mitic primordial. familia (care ia naştere acum) şi neamul (care se prelungeşte şi eternizează prin acest act). în cultura populară românească. care susţine şi făureşte (din sine) întreaga lume. Trecut din povestire în ritual. metafo-rică. face-or păhărele". prin chiar moartea lor. mai apoi. sacrificiile de tauri din India arhaică (A. 85. 47) etc. imaginile bourului. Pam-file. al unei aluzii mitologice. el posedă statutul unui simbol. In general însă. transferul de forţe benefice de la taurul ori boul sacru la protagoniştii umani: tauroboliile din religia mitraică şi.. 1914 a. avînd ca nucleu puterea creatoare. sacrificiul bourului nu întemeiază în concret. dăruie o mireasă şi Äsusţine" nunta. Frazer. ci numai de una textuală. în Äillo tempore". indiferent de contextele epice în care apare (vînătoare eroică sau călătorie iniţiatică) boul relevă acelaşi nucleu mitologic esenţial: sacrificiul întemeietor. sacrificiu care susţine o nuntă.) Evident. taurului ori boului care. (T. întemeiază. ceremonia ateniană a Äbouphoniei". din ritul roman închinat zeiţei Cybele. adică. p. de Gubernatis. sacrificiul boului generează numeroase ceremonii. o Äcreaţie" analogă aceleia istorisită de miturile cosmogonice. In folclorul românesc sacrificiul duce la ridicarea Äcasei" tinerilor căsătoriţi: ea se clădeşte din părţile corpului bourului. asigură consacrarea şi prestigiului eroului vînător. Pe un plan secund de metaforizare. sacrificiul întemeietor sau fecundator al boului nu beneficiază de o reajitate ceremonială. El ni se dezvăluie astfel ca un animal mitic originar. ca o figură primordială. 1874. ci în idee : el permite descoperirea unui ţinut şi Ädescălecarea" Moldovei. p. fie a unui sacrificu. fie " în urma unei vînatori. p. în plan simbolic. IV. fără a fi confirmat de sistemul de semne şi simboluri ale datinilor tradiţionale.

83).) Aşadar. Atunci. 1924. totuşi Äboul va fi atît de tare. ÄPămîntul îl ţine un bou cu coarnele lui. Änu va răbda să fie în-frînt de o vieţuitoare pămînteană". în legendele şi credinţele folclorice. ruşinat.că un asemenea sacrificiu ar contribui la sporirea forţelor cîmpurilor. căci. 226. întemeietor şi susţinător al lumii este atît de mare încît lui nu-i este frică nici de ÄNecuratul" şi nici de vîntul apocaliptic. boul se află în conflict cu apele potopului. Şi ar fi scăpat. 23. deformată sub influenţa dogmei creştine este obligată să inventeze un accident în măsură să conducă la înfrîngerea boului sacru : deşi acesta ar fi putut înnota prin apele potopului. p. 397. direct exprimate. boul se scutură şi atunci pămîntul se cutremură". acest motiv mitic relevă puterea boului. Dar el n-a vrut. creator de lume. că vorbea. La vremea cînd ele au năpădit pămîntul. 1976. (Idem. 20.) în alte legende. Äera şi un bou. de aluziile ceremoniale şi de motivele epicii populare (care încifrează străvechi structuri mitologice). echilibrul şi dezechilibrul lumii. nu-1 va putea dovedi vîntul". stabilitatea şi instabilitatea pămîntului. dezvoltate de metaforele poeziei. Cînd vine dracul înaintea boului şi-i cere să-i dea pămîntul. p. şi i-a zis Noe : «Vină şi tu cu noi».) Reîntîlnim aici motivul boului călător peste apele primordiale. vîntul cel aprig se va retrage. A zis că va înota singur 40 de zile. In structura sa profundă. p. atributele cosmogonice ale boului apar. 1903. în egală măsură. (E. de a învinge stihia dezlănţuită şi de a întemeia (tocmai prin această trecere peste ape) o nouă. de a străbate Ämarea tulburată". Bîrlea. şi în fond lumea toată. Deşi acesta va bate cu o asemenea forţă încît va face Äuna cu dealul valea". (conform unei legende apocaliptice. din el se va porni o ploaie de sînge şi foc care va arde întreg pămîntul ² vezi Ov. atunci cînd boul sacru va fi tăiat. NiculiţăVoronca. Brill. p. Legenda. la Äîntemeierea" unui an bun şi bogat. începutul şi sfîrşitul cosmosului. vezi şi T. stau pe coarnele unui bou gigantic : lui i se datorează. p. (T. io . el este copleşit de mulţimea păsărilor cerului şi se îneacă. ? Dincolo de aceste elemente de factură analogică. dar i s-au pus paserile ceriului pe coarne şi l-au înecat". întregul pămînt. Puterea boului. Pamfile. 1981. la bogăţia recoltelor. că va pune piciorul în fundul mărei şi nu s-a da aruncat.

325. ci din contra. Marian. avînd probabil un rol apotropaic : animalul cosmogonic consacrat apei. S. Acest atribut relevă încă o dată dimensiunea cosmogonică şi (într-o instanţă secundă) fecundatoare a taurului ori boului. deloc funerare. fertilizatoare. 346. 98²99 ş. fiind. 279 . un purtător al căldurii şi arderii primordiale. 1970. p. coborît. (I. să fie domoli şi să muncească încet. apa. M. vîntul.) In aceste situaţii. p. în acest context. 146. IV.) Să mai amintim. Ov. / Coborît-a boul sfînt / La fîntînă-n ţarină / Apă-n gură şi-a luat / Şi ţarina-o-nrourat. dacă nu cumva legendele în care naşterea fiului sacru se produce numai în ieslea boilor şi sub răsuflarea lor caldă. 1904. p. 1874. Eliade. în planuri mai adînci ale istoriei civilizaţiilor. la miturile orientale ale taurului cosmic. obiceiul de a se aşeza capete de boi la cumpăna din spate a fîntînii (obicei atestat şi la romani). Muşlea. apele nestăvilite : ÄCoborît-a. (vezi Gh. Boul din colindele româneşti nu poartă sufletele spre lumea de dincolo. Dealtfel. tuturor elementelor stihiale : pămîn-tul. ca orice fecundator mitic. 1914. De aceea într-un cîntec menit să alunge seceta. F. Aceste contexte simbolice relevă din plin atributele fecundatoare ale bouluJu_trecînd peste ape. A.a. peste ape. (Vezi J. cu tihnă (vezi I. o păzeşte şi o purifică prin prezenţa sa simbolică. 273. G. nu sugerează că acest animal are focul în sine. ce duce pe fruntea sa luna ori o zeiţă ² întruchipare a lunii. în folclorul românesc. 1974. pentru că au încălzit-o pe maică. p. Imaginea acestei fete purtate printre valuri între coarnele ori pe spinarea unui bou fabulos ne duce cu gîndul la mitul Europei şi al taurului celest şi.) Demn de semnalat este faptul că. boii au fost blagosloviţi să aibă pasul lin. aduce. 63. Durând. boul este chemat să dezlege apele fecunde. boul (ori taurul) apar în strînsă conexiune cu imaginile apelor primordiale şi ale sacrificiului creator. p. sub semnul unor momente de cumpănă (geneză ori apocalipsă). să se sature din puţină mîncare. 1977. ş. boul este asociat. După opinia mea. Ilieşu. 240 . Bîrlea.). Ciauşianu. p. Conotaţiile ignifuge n . I. p. de Gubernatis. el stăpîneşte "de fapt apele. o viitoare mireasă. 1967. El ocoleşte doar focul.a. din contra. 1964. p. el este mai puţin legat de orizonturile chtoniene şi de funcţiile de animal psihopomp. / Creşteţi grîne / Pînă-n brîne / Şi secări / Pînă-n subsiori / Şi ovese / Pînă-n mese". Chevalier.lume.

p. L. (vezi Ov. simbolizat în miturile greceşti prin înfruntarea taurului solar şi lupului hivernal (vezi Gh. Muşu. 191²192). 199²200). C. 1913. de Gubernatis. 1978. p. spin/grîn. Pe coordonatele aceluiaşi sistem simbolic se mişcă şi o imagine din bocetul popular. în sistemul de semne şi valori tipice basmului fantastic. Zorilă şi Murgilă. se luptă. 83²85. la cele trei poduri. p. aruncîndu-şi-1 cu coarnele unul altuia.) ‡Basmul preia şi dezvoltă -² în sensul hiperbolizării ² atributele mitologice specifice boului. Antiteza dintre drumul cel bun şi drumul cel rău este aici semnificată prin seria de opoziţii stînga/dreapta.. 43). călăuză şi prieten devotat al eroului. negru/alb. făclii stinse/făclii aprinse (vezi 12 . 1981. împinge cu coarnele soarele înapoi spre răsărit. al doilea Äface calea opusă şi ajută soarele să coboare pe tărîmul celălalt". de la apus la răsărit. răsuflarea sa caldă dă ori întăreşte viaţa). masă strînsă/masă întinsă. 1976. sfărîmă curţile zmeilor. despicind-o. acesta apare ca animal auxiliar-sfătuitor. stăpînesc crugul Şi poartă soarele de la o lume la alta. cu trei animale malefice (vezi Ov. Puterea şi omniprezenţa sa mitică devin.' (C. Brăiloiu. 1976. / Dar tu să-mi apuci / Către mîna dreaptă / Că-i calea curată. nătîng/curat. 112). trece prin apă. 1971. bivol/bou. un singur amănunt reţine atenţia : lupta boului cu lupul cu cap de fier (imagine întîlnită. 471²476. cei doi boi fermecaţi determină mişcarea soarelui. Primul Äcălătoreşte de la apus la răsărit şi ajută soarele să urce pe ţărmul nostru" . p. ară un cîmp enorm. I. şi în basmele slave ² vezi A.şi cosmogonice ale acestui animal sînt evidente şi în acele legende în care doi boi. Şăineanu. In repertoriul acţiunilor fabuloase şi atributelor hiperbolizante imaginate de basm. In plan mitologic acest motiv epic ne aminteşte de ciclul anotimpurilor. 431. dăruie obiecte miraculoase ori hrană în cantităţi imense. 261. p. Aici Ädalbul de pribeag" este sfătuit astfel : ÄŞi să nu-mi apuci / Către mîna stîngă / Că-i calea nătîngă / Cu bivoli arată / Cu spini semănată / Şi-s tot mese strînse / Cu făclii stinse. RădulescuCodin. 315. Alteori. p. rage atît de tare încît cutremură munţii şi tulbură văile. Bîrlea. Bîrlea. 1874. îşi învie stă-pînul omorît suflînd peste el (ca şi în colinde. / Cu boi albi arată / Cu grîu semănată / Şi-s tot mese-ntinse / Cu făclii aprinse. p. dealtfel. Änăzdrăvănie" . boul înfăptuieşte o seamă de acţiuni miraculoase.

Corpus. 1983. 1985. boul este invocat ca stihie răzbunătoare : ÄBou breaz. descîntecul preia gesturile consacrate ale boului.) Cu excepţia celor cîteva accente negative. ÄZece strîng / Patru plîng". dacă ia formă de bou. boul apare în unele credinţe de factură meteorologică (grindina vine la un nor. V. p. în cauză a bolii şi a chinurilor/} Ridicatul în coarne. / Unul la mijloc mort / Şi stăpînul la urmă / Cel din urfnă scormoneşte. griul fertil. marginale to-.. Cuceu.tuşi^boul şi vaca relevă un profil mitologic covîrşitor be13 . Gorovei. 145 şi 155) şi în unele jocuri de copii (vezi Ov. Imaginea vacii este sugerată prin aceea a mulsului : ÄPatru merg şi patru stau / Patru vamă dau" . alteori. împreună cu jugul şi plugul boul este astfel descris : ÄDoi înainte vii. 271. născător de viaţă şi speranţă. (I. Tocilescu. c. Boul Äalb" apare ca valoare pozitivă consacratoare. act cosmogonic şi întemeietor." (Gr.v. ÄAm patru fraţi / Unul zice : Vino iarnă / Altul zice -. berbec. cîine. Pamfile. analiza ghicitorii selectează utilizările sale specifice (muncile cîmpului. Taloş. Ţapu. porc.M. ori nu vii / Nouă tot una ni-i". vino vară / Doi zic : ori vii. bolibreaz / Ieşi de unde eşti [. ce ia formele unor animale de casa ² cal. Florea. încălţăminte) . provocatoare de suferinţă: ÄPleacă (cutare) / Pe cale.] / Şi te du la vinovata mea / Şi-o cată. aşa cum s-au configurat ele în sistemul mitologiei populare. In alte descîntece. 84). s. în cazul boului. şi-o nimereşte / Şi prin sînge-o tăvăleşte. 1981. 411² 412) J După cum este şi firesc.. I. p. p. ghicitorile incifrează figura boului şi a vacii prin recursul la îndeletnicirile şi rosturile lor domestice. ÄDacă creşte / Pămîntu risipeşte / Iar de moare / In joc sare" . atunci va fi Äpiatra cea mai rea" ² vezi T. în care nu se urmăreşte alungarea bolii. Inversînd semnele şi atributele simbolice. pe cărare / Spre sfîntu-Soare răsare / Săntîlni c-un bou mare-n cale / Bou cu coarnele-1 împunsă / Şi pieptul cu spatele-i strînsă / Şi-1 încleşta / Şi-1 apucă. p. / Face pămîntul de rodeşte" . ÄCît trăieşte / Pămîntul răscoleşte / Şi lumea hrăneşte / Iar dacă moare / li calcă-n picioare" . 109)." (A. şi ipostaziază acest animal în agent al răului. 1916. 1970.. devine acum faptă malefică. căci pe brazda trasă de el se pune grîul Äalb".)(_Tot cu ecouri malefice. p. ci pedepsirea celui care a trimis-o. C.. Bîrlea. Pop.

agreabilă chiar. Butură.. Fiind nu numai extrem de folositoare. 240). caş. O bună parte din terenurile de pe pantele terasate de răzoare înalte au fost menţinute în culturi. Sacralitatea acestui animal derivă din utilitatea lui : oaia oferă lapte (şi.]. carne. prestigiu datorat utilităţii şi eficienţei lor. curată (de unde şi asocierea ei cu albina). p. oaia relevă şi o anumită eficienţă de natură agrară : Äîn zonele deluroase şi muntoase s-au crescut în schimb mai multe oi nu numai pentru lapte. Legendele o prezintă ca o creaţie divină : ÄOile le-a făcut Dumnezeu şi îmbla cu ele la păscut. brînză.nefic : atributul cel mai frecvent invocat şi totodată nota lor definitorie ² fecunditatea debordantă ² subliniază. care-ţi dă cioareci. 37. V. Rădulescu-Codin.. 1978. (C. pentru că Äse dezbracă pe ea. p. 204²205). 2) . dar şi foarte blîndă. unt. ca să îmbrace pe stăpîni". numai datorită unei astfel de gunoiri" (idem. p. carne şi piei. cu fluieru. Cînd nu vor mai fi oi şi albine. în viaţa şi muncile zilnice ale gospodăriei tradiţionale.C. apare în numeroase atestări folclorice ‡': ea este bună.. 269.) Elogiul oii. etc). secole în şir. / Tencălzeşte. OAIA ŞI BERBECUL ÄBuna-i oaia saleaca ² se spune într-o colindă de gospodar ² Cît trăieşte. cu picioare 14 . ÄOaia e un animal sfînt : cine se ocupă cu creşterea oilor şi a albinelor va avea noroc la toate. un obiectiv foarte important în zonele muntoase [.F. în plus. lînă şi piele. pentru că este marhă îngerească. pe lîngă rostul alimentar şi vestimentar. Caprele le-a făcut dracul. în plan mitologic prestigiul deosebit de care se bucură aceste vieţuitoare în sistemul culturii populare. oaia a fost considerată ca o vieţuitoare pură. Marian.) Sau : ÄOaia este bună. 1898. întotdeauna superlativ.. lînă. implicit. p. Ea hrăneşte şi îmbracă omul.F.. lăcrie şi suman". p." (S. 19. (A. îl Äîndulceşte" şi-1 Äîncălzeşte" (vezi pe larg. p. / Te-ndulceşte / Şi hrăneşte. 3). El era îndestulii şi tare liniştit. zar. va fi sfîrşitul lumii" (idem. 1913. / Dacă moare. 268. ci şi pentru gunoirea terenurilor arabile de pe înălţimi.

" (T. III. spune colinda. ajută la naşterea fiului sfînt (E. nu rătăceşte. sau primeşte datorită blîndeţii sale bine-cuvîntarea divină şi este scăpată de blestemul strechii (T. 1981.. ca simbol al alinării. 96. p. de dezmierdete / Fugi deochete / Că te-ajunge vîntulturbat. ea stă într-un singur loc.) Deci oaia oferă celui care o îngrijeşte. 481²483).C. Niculiţă-Vo-ronca. cîinii o muşcau. 1980. 266. unde ea aduce liniştea pruncului părăsit (vezi I. oile se bucură întotdeauna de dragostea şi protecţia figurilor divine . Brill. spre deosebire de capră. ea a refuzat şi colţii şi coarnele şi otrava. Dracul le păstorea şi fugea tot după ele şi tot trudea şi umbla necăjit cu cetera după ele. 475. p. este supusă şi ascultătoare. / De cunună fetelor. 1974. Ele alergau şi săreau pe deasupra tufelor. căpriţele. neastîmpărată şi mereu iscoditoare. 40). p.. / Oile toate-au zbierat. Ţapu. Brill. p. lupii îi furau mieii şi o sfîşiau şi pe ea cît puteau" (idem. ci şi păstorul care le creşte şi le păzeşte de duşmani (vezi M. / Iezişori de frumuşori / Eu ling pe cutare / De deochete. 196). p. / Dumnezeu le-a auzit / Jos la ele-a coborît / Pe scară mîndră de ceară / Pe fustei de fulgerei / Să le-aducă flori de vară / De struţul feciorilor. demiurgul nu este numai creatorul lor. 245). Taloş. V. Cu aceleaşi rosturi. membrii colectivităţii primesc Äflorile" consacrate. aşa de blinda cum o ştiţi. atunci cînd a trebuit să-şi aleagă o armă de apărare. Vitele din curte o loveau şi o alergau . / Rosmarin nevestelor.F.. 1981. belşug şi linişte . ca imagine-arhetip a vindecării bolnavului şi alungării bolii : ÄLing oiţele.(adeseori ² aşa cum spun şi colindele ² chiar demiurgul).) Fiind iubite de demiurg. p. Puritatea şi sacra-litatea oii este consfinţită şi de alte legende.tare lungi-lungi. 483). îndura multe necazuri din partea celorlalte animale. Totuşi. deoarece nu a lăsat-o inima să facă rău cuiva." (Gr. acelea pe care le 15 .L. (A. C. p. 1903. p. oaia apare şi în variantele colind pe tema Meşterului Manole. 3²4).R.. el ascultă de glasul lor şi se grăbeşte sa le apere ori de cîte ori ele îl cheamă : ÄMare iarnă a picat. Aceste atribute explică invocarea ei în descîntece. oile mediază între uman şi divin : prin ele. 66). în care ea împiedică dracul să pună stăpînire pe întreaga lume. 1981. fiind aproape de acesta. Blîndeţea ei a devenit proverbială iar textele populare o ridică la rangul de model exemplar : ÄSărmana oaie. p." (Antologie. Tocilescu. Dealtfel. în consecinţă.

această oaie năzdrăvană este chiar Ämama dobitoacelor". de a presimţi întîmplări. după opinia mea. Densusianu." (Gr.pun în cunună sau struţ. Ţapu. / Cu cîte-o piatră nestimată / Ce-mi lumină noaptea toată. Deşi amplificate. 1966.) Oile pot trece pragul lumii reale. din balade aflăm că eroul are Äo mieluşică / Mîndră. ele îi permit accesul la locurile şi stihiile sacre. meritele şi priceperea acesteia nu sînt fabuloase (piatra nestemată din frunte este. p. / Da' unde le-adapă ? /La nor de ploaie. 274.) Credinţele şi imaginile străvechi legate de sacralitatea oii au generat unul din cele mai cunoscute motive ale literaturii folclorice : acela al Ämioarei năzdrăvane". 201). 322²323. aici versurile hiperboli-zează calităţile reale ale acelei oi care conduce turma şi după care se iau. toate celelalte mioare. pot pătrunde în tărîmul miraculos al mitului. Tocilescu. în credinţele populare. Colinda ialomiţeană descrie mai desluşit păstoritul astral al ciobanului Onea : «Da' unde le paşte ? / Pe cer. / Focu le era / Cea rază de soare. Astfel. 393. Fochi. cu aceeaşi uşurinţă cu care divinitateacioban cobora spre ele. orbeşte. a capacităţii de a se orienta pe întu16 . frumuseţea şi belşugul lor. animalul-stihie care depozitează energiile şi priceperea întregii specii. Colinde. într-o primă ipostază ea apare ca un Äajutor destoinic al ciobanului". Desigur. pe senin. / Apa le era / Cel rour de ploaie» (Bartok. (6v. îl apropie de orizontul puterilor divine. ca un prieten şi sprijinitor al acestuia în timpul activităţilor specifice păstoritului (vezi Ad. ca şi cum astrele ar fi prelungiri fireşti ale poienilor carpatice : «Strunga le era / Cel cercuţ de lună. Nu este deci de mirare că. / Da' unde le-nchide? / La cearcăn de lună» (Neagu. pentru a beneficia de puterea." (Ov. 1980. Conducînd ciobanul pe o asemenea cale. de a descoperi taine.) Alteori. p. Colinde. frumuşică / Cu lînă plăviţă. 1980. / Cu patru corniţe. 57)". / Cînd simţea de vreme bună / Trăgea oile-n păşune. oaia apare ca o vieţuitoare dotată cu puteri şi calităţi miraculoase : ÄPoporul crede că oaia are darul de a înţelege ce se petrece în jurul ei. o metaforă a clarviziunii ei. 1981. C. 308). / Cînd simţea de vreme rea / Trăgea oilen perdea. p. p. Bîrlea. Aceeaşi funcţie de mediere explică şi sensul unei imagini frapante a liricii populare : Äpăstoritul miraculos" : ÄCiobanii păstoresc în chip miraculos în peisaje solare şi selenare. pentru a răspunde chemării lor.

dar.neric şi de a nu pierde drumul cel bun). ea percepe deznodămîntul tragic ca un semn al soartei : ÄMioară bălaie. mioara mea / Tu de trii zile-ncoace / Gura nu-ţi mai tace. 1964. comunică mamei îndurerate povestea (încifrată metaforic) a sfîrşitului fiului ei. I Laie bucălaie.. poate ghici viitorul.) De fapt. dialogul dintre ciobanul mioritic şi oaia năzdrăvană se construieşte în jurul unei comunicări încifrate : eroul observă o anumită dereglare în ritmul vieţii şi al firii şi încearcă să priceapă sensul ei ascuns. / Nu ştiu iarba nu-ţi place / Ori iarnă mare se face / De guriţa nu-ţi tace. 1976.) ÄMioriţă laie. Fabuloasă şi deja mitică este încercarea ciobanului de a înrîuri naşterea unei asemenea mioare : Ädacă ciobanul putea spune în fiecare seară cîte o poveste diferită. aproape emblematică.. Cealaltă ipostază a oii năzdrăvane relevă imaginea unui animal cu atribute fantastice. răspunde ea : ÄNu-i de capul meu / Şi-i de capul tău" = cu alte cuvinte. 735. p. de cînd se dau berbecii la turmă şi pînă la fătarea primului miel «atunci a face oaia un miel năzdrăvan». Din perspectiva ana-lizei mitologice. Diaconu. miorică. Ea posedă omniscienţa. p." (Ad." (idem. mioara mea.] să poată ştii tot ce-ai să păţi. 1969. această oaie este Ämioriţa". mitic : ÄMică.[. atributul fundamental al acestei reprezentări folclorice este acela de mesager : ea vesteşte iminenţa morţii." (idem. mioriţei Änăzdrăvane" i se face Äsemn" sau i se face Äde cap" . 337. Comportamentul ciudat al oii presupune mai multe interpretări : ÄMioară. / Iarna grea tu ai simţit. înţelege graiul omenesc. percepe semnele destinului. transmite testamentul. (I. p. / Dalbă ocheşică / De trei zile-ncoace / Gur<a nu-ţi mai tace / Nici iarba nu-ţi place / Ce poate să fie? / Ori eşti bolnăvioară / Ori eşti năzdrăvană?" (idem. Fochi. 694) : ÄMioară. / De trei zile-ncoace / Gura nu-ţi mai tace / Ce semn ţi se face / De gura nu-ţi tace." (Ov. p. 704. p. 308). / De trei zile-ncoace / Gura nu-ţi tace / Nu ştiu : de cap îţi faci / Ori de-al meu îţi faci".) întradevăr. p. 693|) 'De la lectura în codul natural (oaia prevesteşte schimbarea vremii) se trece la aceea în codul fabulos. în întruchiparea ei cea mai cunoscută. La limita inferioară a construcţiei mitice. semnul malefic vizează \1 . oaia năzdrăvană află taina trăgînd cu urechea la sfatul ascuns al celorlalţi ciobani. / £)ri aici ţi s-a urît. I. la limita superioară.-Bîrlea.

berbecul. 1981. p. Atunci cînd marea ameninţă că va năvăli peste stîna din ostrov şi că va îneca toate turmele. p. Găluşcă. Bîrlea. 666) precum şi în numeroase basme şi legende populare 4. Ov. / De ce vă clătinaţi ? / Oilor. Filipciuc a atras atenţia asupra semnificaţiei de adîncime a acestor versuri. 286. Brill. / Nu te speria / Cînd mare-o venire / Mare şi tulbu18 . în mod miraculos. T. 5/1985) I. readuce la viaţă pe viteazul omorît. Aici. de marile legi ale firii. . (vezi. din oasele ei. Şăineanu. 370). / De ce vă scuturaţi ? / Drăguţele mele oi / Spuneţi ce-i cu voi? / ² Cum nu ne-om scutura. etc. / ² Apelor. sfintelor. semănate în cîmp. poate fi întîlnită şi în alte balade (vezi Al. E. 268²270 .) Colindele de cioban laudă şi consacră pe stăpînul turmelor prin elogierea berbecului său năzdrăvan. îi dăruieşte obiecte şi arme fermecate. p. conduce eroul în altă lume. frecvent. / Ierbile s-au clătinat. unui animal-adjuvant : naşte. / Nori a slobozit. 1978." (C. ci pe aceea a ciobanului. Tot năzdrăvan este şi berbecul fabulos invocat. ÄCos-tea".) Imaginea oii năzdrăvane. Chipul şi puterile sale sînt concretizate în cîntecele epice (precum ÄDobrişan". L. Brăiloiu.nu soarta ei. 1978.a. / Cum apele nu s-or tulbura / Că ţie-ţi fac moartea. cu rezonanţe de basm fantastic. în general. Comişel. / Apele s-au tulburat. Fochi. pedepseşte lăcomia oamenilor. dragelor. p. într-un articol din revista Vatra (nr. 20. păzitor răspunde : ÄDrag stăpîn al meu. T. 381² 382). ÄDobrogeanu Tudor". / Iar în vîrful coarnelor / Cîte-o piatră nestemată / De lumină noaptea toată / Pe lumina pietrelor / lo-m dam seama oilor". I. 1980. (Ad. ş. Dimensiunea cosmică a dramei ce se prefigurează este deplin subliniată într-o colindă din Dobro-gea : după complotul ciobanilor : ÄCerul a auzit. Într-o legendă. ÄMiu haiducul". 1981. făcîndu-i să rămînă cu degetele încleştate în blana ei (vezi. 1976. p. o oaie năzdrăvană. / Oile s-au scuturat. se iveşte o turmă fabuloasă . p. Amzulescu. cu lina de aur. ÄNiculcea") prin următoarea formulă poetică : ÄCu patru corniţă-n cap / De la coadă pîn' la coarne / Mi-e de paisprezece palme / Mi-es-te-n lume de mirare. ea beneficiază de toate funcţiile epice şi puterile fantastice atribuite. îl protejează (prin sfaturile ei sau chiar luptîndu-se în locul lui). de colindele şi baladele populare. în care răzbate ecoul unor credinţe străvechi legate de marile ritmuri. un copil năzdrăvan .

pielea lui acoperea corpul nud al neofitului în timpul iniţierii. / Munţi s-or dărîma / Iară Ion ciobanii / Cînd m-a auzi / îndat-a veni. de Vries. G. p. Dumezil. Florescu. aproape hieratice : berbecul înfruntă marea.) După cum se observă. H. nu declanşează şi nu intervine în desfăşurarea acţiunii. 1980. 1979. p. 347. 177) şi cu motivul epic al ciobanului frate cu domnitorul. 9. p." (idem. unde era Äsacrificat pe altar celor trei divinităţi. / Oile-or pornire. p. Berciu.) C-da 83 coala 3 19 . Găluşcă. E. dacii adorau berbecul sacru. 1978. dovadă consideraţia şi respectul cu care este înconjurat de credinţele şi povestirile populare. 109). Buhociu.) Aceste trăsături mitologice explică şi prezenţa unor imagini ale sacrificiului berbecului pe obrăzarele unor coifuri dacice. p. L. 1980. 92²94). Cri-şan. 1966. ei înfruntă Duhul de mare. Totodată. 1974. 13. Răsuflarea sa epică este scurtă. imaginea sa poate fi întîlnită în ceramică şi motivele picturale . 1978. cetate şi tron prin harul berbecului. Prestigiul său mitologic este însă deosebit. carnea lui se consuma în agapele ce nu aveau un caracter mistic. atestările istorice relevă vechimea cultului închinat acestui animal pe pămîntul românesc : încă din neolitic. a unui mit autohton Äde întemeiere de stat. H. 58) . se opreşte în gesturi frînte." (D. p. 186 : Ad.. 55. stă în capul turmelor. 1980.. 185. Drăgoi. 1976. Roşu.) Alteori. 416. considerat simbol al demnităţii imperiale (vezi J. / La munte-or venire. cu imaginea mitică a berbecului năzdrăvan. p. Brăiloiu. Comisei. iar masca în forma capului de berbec se purta de către unul dintre gradele de iniţiaţi. în vechime.) Asociind aceste vechi credinţe. Dunăre. Pe de altă parte. p. / Văi or răsuna. 1925. p. imaginea berbecului miraculos este statică : ea nu are funcţii narative. p. T. pe care-1 considerau Äun simbol al sacrificiului adus divinităţilor familiei şi sufletului strămoşilor". pe care îl îndeamnă să nu se atingă de turmă : ÄCă de m-oi scula / Şi m-oi scutura / Clopoteie-or răsuna. p." (C. păzeşte sau se luptă pentru un fulg de aur (vezi S. I. coarnele de berbec apar frecvent în arta populară ca motiv ornamental în ţesături şi sculpturi (vezi N. vezi şi I. (D. Tudor. Daicoviciu. 380 . 1986. acest animal avea un rol însemnat în cultul cavalerilor danubieni. Octavian Buhociu presupune existenţa. p. probabil ecouri ale unor credinţe funerare (R." (O. Chevalier. de asemenea.re / Clopot voi clătina.

într-o colindă de fată. sacrificiile şi beneficiile pe care ea le presupune. rugat ni-om / Să ne scoţi din astă iarnă / Să ne scoţi în primăvară / Că noi. turma fabuloasă apare ca termen antinomic. fertilă a acestor vieţuitoare. Doamne. Drăgoi. ciobanul priceput are oi multe Äcîte pietre-n munte". fără seamăn în lume . fermecaţi de chipul tinerei fete. Uneori.) Alteori ea scoate în evidenţă (ca şi în Älauda'' calului ameninţat cu vînzarea ² din colindul de fecior) valoarea deosebită a turmei. turma lui (vezi S. în numeroase contexte ale epicii şi liricii populare. creşterea şi îngrijirea turmei de oi nu este deloc uşoară. singur şi bătrîn în munte. în epica populară. 1964. elogierea gospodarului se realizează prin descrierea miilor de oi care vin din munte şi se îndreaptă spre casa lui. înconjurate de o turmă fabuloasă. Motivul turmei fabuloase are. de îndată ce ea se iveşte în Äpragul casei" : astfel. care sînt conduse de mioara ori berbecul năzdrăvan. mioarele sînt împodobite ritual Äcu. o vrajă 20 . p. Dobrogeanul sînt invidiaţi pentru oile lor. pe numai cîteva animale din. p. pă senin" şi le-nchide în Äcearcăn de lună" . ciobanul ameninţă mioarele că le va părăsi. în numeroase colinde. Petru Caraman vedea în Äacest colind de păstor provenind din spaţiul românesc. iar Äpoleirea" lor putea semnifica dimensiunea solară. Totuşi. spori-v-om / Mii şi sute şi mai multe / Berbeci min-driîmbelşugaţi. coarnele zugrăvite / şi cu lina poleită" semn. / Mniele mîndre-nciucurate". promiţîndu-i răsplată îndoită pentru truda şi sacrificiile sale : ÄDe noi. pe care le paşte Äpă cer. a] unei datini din vechime cînd procesiunea animalelor putea să fie reală.Oaia şi berbecul năzdrăvan apar. Doamne. turma bogată relevă prestigiul'şi valoarea viitoarei mirese. Oaia năzdrăvană îl îmbunează. După opinia mea. probabil. Dobrişan. (numeroase Äcum sînt vara ciupercile"). prin negarea ei. 17²18). Brătulescu. această colindă cuprinde un elogiu direct al îndeletnicirii de păstor. Pe alte coordonate exegetice. deoarece şi-a irosit viaţa alături şi pentru ele. 1925. dotat tot cu rosturi consacratoare : deşi peţitorii au cerut ca zestre sute de oi şi zeci de berbeci. cu mult realism şi spirit practic. ei renunţă la toate. (M. punînd în balanţă. 28. în colinde. funcţii îndeobşte consacratoare : cio-banii-domnitori din balade (Costea. a rămas neînsurat. în tîrg. preţul miraculos pe care ciobanul îl va obţine.

de ajun, cu fond animist, de tipul ameninţărilor şi făgăduinţelor adresate copacilor neroditori." (P. Caraman, 1983, p. 420.) Mult mai interesante, din perspectiva mitologiei populare, sînt colindele în care demiurgul şi ciobanul îşi rînduiesc îndatoririle şi drepturile asupra turmei de oi. Întrebat de divinitatea supremă ale cui sînt mioarele pe care le paşte, eroul răspunde cu bunăcuviinţă ceremonială : ÄCă stătuşi de ma-ntrebaşi / Cu dreptate spuneţi-oi / Ale cui sînt ceas-te oi : / D-ale tale / Cu-ale mele. / Eu le pasc, / Tu le păzeşti / Eu le mulg / Tu le-nmulţeşti / Eu le tunz / Tu mi le creşti." (G. Dem. Teodorescu, 1982, p. 49.) -Rosturile sînt aici bine precizate : ciobanul lăudat îngrijeşte şi paşte oile, iar demiurgul acordă protecţia, fertilitatea şi garantează liniştea turmelor şi bogăţia produselor lor. Numai că bunăvoinţa divină presupune un pact, adică o relaţie de tip sacrificai : ÄFie-ţi ţie dăruite /De la mine / Pentru tine [...] Numai tu mie să-mi dai / La Sînziene / Două miele, / La Sinjorz / Un miel frumos, / La Ispas / Un bulz de caş." (ibidem). Divinitatea stabileşte astfel un anume ritm al sărbătorilor (calendarul pastoral) şi un anume tip de jertfe ceremoniale, menite să consacre înţelegerea din Äillo tem-pore" şi să mulţumească demiurgului pentru grija şi bunăvoinţa lui (vezi Al. Muşină, 1978, p. 95). Evident, aceste ofrande, au loc în anumite momente ale anului arhaic, la .date şi sărbători. ;,altele decît cele creştine", păstrate probabil din vremuri străvechi, de dinainte de impunerea şi instituţionalizarea calendarului bisericesc (vezi N. Boboc, 1985, p. 194). Ritmul vieţii pastorale este marcat de aceste manifestări solemne, manifestări care, la rîndul lor, corespund unor momente esenţiale din ciclul vital al oilor. Acesta cuprinde două etape : sezonul fertil (între Sînmedru ² 14 octombrie ² cînd începe împerecherea şi Sîngeorz ² 23 aprilie ² cînd se separă mieii de oi) şi sezonul infertil (între primăvară şi toamnă, cînd oile se urcă la munte pentru hrânire ² vezi I. Ghinoiu, p. 218). După acelaşi autor, calendarul pastoral începe la Sîngeorz (în succesiunea : Sîn-georzul vacilor, Alesul, Sîmbra oilor, Marcu boilor, Armindeni, Ispasul), atunci cînd ciobanii sărbătoresc Ämomentul sacru al începutului" şi cînd are loc sacrificiul ritual al mielului ; tot acum se efectuează primul muls şi se joacă dansul
Ŷj.\

ritual al Äcălucenilor" (idem, p. 228). Acest moment inaugural, consacrat prin sacrificiul mielului, îmi aminteşte de faptul că romanii sacrificau în fiecare calendă un miel zeiţei Junona, ca divinitate a începuturilor, a naşterii şi a vieţii fertile (vezi G. Dumezil, 1966, p. 177 şi 292). Aceeaşi semnificaţie are, probabil, şi datina românească, situată şi ea sub semnul începuturilor, al inaugurării unui nou ciclu din viaţa turmelor şi a ciobanilor. O seamă de practici cu caracter propiţiatoriu vizează, stimularea energiilor firii, a fertilităţii şi manei oilor ; primul muls este asimilat rodniciei apelor : în dimineaţa de Sîngeorz, baciul se scoală devremer aduce o găleată cu apă neîncepută de la izvor şi o varsă în strungă zicînd : Äatîta lapte să aibă oile" ; alteori, o cunună mare este înmuiată în izvor, pentru ca oile să dea mult lapte. La rîndul ei, prima ieşire din strungă devine o trecere consacratoare : Äoaia care iese întîi e socotită fruntea tuturor". (M. L. R., V, 3.) Un alt moment important îl constituie facerea Äfocului viu" (după Rusalii sau de Ispas) : scopul acestei practici magice este ferirea oilor de boli şi sporirea manei lor (vezi D. A. Vasiliu, 1943, p. 46²48 , M.L.R., V, 1); tot acum oile sînt trecute peste secure sau afumate (pentru a fi păzite "de duşmani) ; li se pune un lanţ de fier în strungă (să Äse ţină laolaltă ca lanţul") şi se păstrează o tăcere totală pînă ce ies afară din strungă (ca să fie încleştată gura lupului ² vezi M. L. R., V, 69). Sînzienele corespund, în unele locuri, cu urcarea oilor la munte. Prilej pentru alte practici, cu caracter magic, vi-zînd protejarea lor de duşmani şi sporirea roadei turmelor, în Bihor, ciobanii Äcînd ajung în gura uliţei, izbesc bituşa (cojocul) de pămînt şi bota, descîntînd aşa : ÄOiţele mele pe uliţe, mergeţi zghierînd şi pe lapte căpătînd». Ei merg înainte, apoi oile, iară femeile dacă nu s-or păzi, păcurarii iau cu cîrligul picuri din apa fîntînilor şi le bagă în paloscă (un vas în formă de ploscă, făcut din tinichea) şi dacă ajung la munte cu oile, le dau la oi zicînd : «Oiţele mele, voi pe unde aţi umblat, lapte aţi căpătat»". (M. L. R., V, 27.) După cum se observă, ca donatoare de lapte, oaia este intim asociată apei fertile şi purificatoare. Elemente de magie prin contact (stropirea, băutul) şi altele de magie prin analogie (revărsarea apei, înmuierea cununii) vizează transferul de
22

forţe sacre de la apa Äsfîntă" la oaie şi înmulţirea laptelui după măsura şi belşugul curgerii izvoarelor. Sînzienele corelează adeseori magia apei cu aceea a florilor : oile trec prin sau peste o coroană de flori, sînt încununate cu ea sau sînt stropite cu apa în care au stat florile puternice, fertile (vezi M. L. R., V, 9 şi 17). La Sîntilie, în Ämiez de vară" au loc Äsărbătorile munţilor", nedei, hore şi tîrguri ; acum se tund mieii (semn al trecerii unei etape) şi tot acum se întîlnesc feciorii cu fetele (conform unor credinţe şi prescripţii, pînă la Sîntilie ciobanii n-au voie să coboare în sat ori să se atingă de trup de femeie), se Äbagă fetele în joc" şi se contractează viitoare căsătorii. (I. Ghinoiu, p. 231²233.) In general, oile conotează în mod negativ erosul şi universul feminin. Numeroase atestări folclorice relevă obligaţia ciobanului de a fi Äcurat", de a respecta interdicţiile şi obligaţiile morale impuse de contactul cu acest animal, prin definiţie fertil şi pur, roditor şi sacru (deoarece voi analiza pe larg, în alt capitol al acestui ciclu toate aceste interdicţii, menţionez aici doar cîteva surse documentare: M. L. R., V, 1, şi 8; T. Herseni, 1941, p. 103; R. Vuia, 1980, p. 342; E. Precup, 1926, p. 26, 34, 36? Ad. Fochi, 1964, p. 384 ş.a.). Ca şi albina, oaia oferă produse vitale pentru economia rurală ; în schimbul Ädarului" ei, ea cere o anumită conduită magico-ceremonială, o anumită stare de Äcurăţenie" şi abstinenţă. Totodată, ca şi albina, ea este feminină, este fertilă ; de aceea, exclude prezenţa femininului, solicită devoţiune şi, implicit, castitate. De Sîntilie, cînd vara alunecă spre toamnă şi cînd se apropie coborîrea oilor din munte, pactul poate fi rupt şi ciobanii pot fi reintegraţi vieţii sociale şi îndatoririlor maritale. Această schimbare de crug, această trecere de la un ritm biologic şi economic la altul, de la un nivel ontologic chiar la altul, explică de ce, de abia de acum, ciobanii coboară în sat (ori femeile urcă la stînă), au loc horele şi se pregătesc viitoarele căsătorii. Urmează apoi, în calendarul pastoral, un şir de zile mai puţin semnificative : Sîntămăria mare (marcînd de obicei coborîrea oilor), Răscol (dezmembrarea turmei), Năpus-tirea berbecilor ori Nunta oilor (cînd berbecii sînt băgaţi la oi) şi Sînmedru (cînd se încheie socotelile între ciobani şi stăpîni ² vezi I. Ghinoiu, p. 234).
23

Ŷ Numeroase alte credinţe, cu caracter magic şi apotro-paic Yizează apărarea purităţii şi integrităţii oilor. Multe din aceste gesturi şi obiceiuri au la bază analogii simbolice : ciobanii nu trebuie să dea nimic, în anumite zile ori momente ale zilei deoarece astfel Ädau" norocul turmei; nu trebuie să lucreze în unele zile, renunţarea lor (echivalentul unui sacrificiu) îmbunînd stihiile şi animalele pădurii ; nu trebuie să vorbească, să cînte, să mute strunga, să întoarcă oile, etc. pentru a nu supăra, prin gestul lor împotriva.ritmurilor firii, puterile stihiale sau divine ce dau mereu tîrcoale stînii (vezi.M. L. R., V, 1, 11, 15, 16, 66 ş.a. ; E. Precup, 1926, p. 26²27). De asemenea, pentru protejarea oilor de lup Äse ţin" diverse sărbători, se păstrează interdicţiile cunoscute şi, mai ales, se îngroapă în strungă un Ägîtlan" de lup, care a fost fermecat şi care Ätrece cu hărăzaie de la unul la altul ; lucrul acesta se face în ascuns şi nu ştie nimeni şi i se zice «săcretu strungii»". (M. L. R., V, 11.) Deosebit de interesantă mi se pare următoarea credinţă din Bucovina : ÄOile n-au voie să treacă peste vîrfuri de munţi înalţi, căci atunci ele se strică, se pribejesc, mnijesc şi se zice că atunci strigoii au puterea de a le lua mana. Oile trebuie să treacă pe poala munţilor ; vîrfurile-s necurate". (M. L. R., V, 15.) Dacă asociem această atestare cu acele colinde ale cerbului în care eroul ajungea în altă lume, aruncat de animalul-stihie Äpeste vîrfuri de munţi", înţelegem că oile riscă, trecînd peste piscuri, să realizeze un salt mitologic analog : ele ar pătrunde astfel într-o altă lume, acolo unde sălăşluiesc puteri stihiale şi demonice, puteri faţă de care ele sînt vulnerabile şi neajutorate. Dealtfel, în general, obiceiurile, practicile şi credinţele pastorale prezintă oaia ca o vieţuitoare slabă, victimă sigură a oricărei agresiuni, fie venind din partea animalelor hrăpăreţe, fie din aceea a duhurilor ori a prezenţelor malefice care-i dau mereu tîrcoale. Numeroase descîntece şi practici magice vizează apărarea ori vindecarea ei. O atestare din Dîmboviţa ne spune că la oaia bolnavă Äse descîntă de deochi întocmai ca şi pentru om". (M. L. R., V, 6.) Atît de mare este grija pentru securitatea (medicală şi sacrală) a oii, încît orice gest, orice ieşire din spaţiul cunoscut în necunoscut, generează o mulţime de acte şi remedii magico-ce-remoniale ; în această privinţă, oaia beneficiază probabil
24

după ce în prealabil a fost stropită cu apă (vezi I." (L. aceasta se repeta la toate podurile. a fost condamnată să suporte loviturile şi bîta ciobanului. Muşlea. neajutorat.de cel mai mare inventar de practici apotropaice consacrate vreunei vieţuitoare în cultura populară.] Cînd au ieşit din casă. Sacralitatea oii. pentru exemplificare.. R. 2^ . fiindcă nu a lăsat-o să se odihnească şi să nască în linişte. Maica a blestemat-o Äsă-i fie mieii mereu înjunghiaţi. de exemplu). De aceea. 1915. statutul ei de victimă neajutorată. p.. L.. Cireş. de asemenea. Ea este dată de Äpomană". p. o greşeală din Äillo tempore". luau cenuşă din vatră şi lut din strungă.] trecea prin sat. Gorovei. condiţia precară a acestei vieţuitoare. Astfel. 1976. V. explică slăbiciunea oii. p. o secvenţă din datinile maramureşene : ÄMutarea oilor de la ţară la munte era făcută cu foarte multă grijă şi ferite mai ales de deochi. de fapt. conform altei legende pentru aceeaşi greşeală i s-a hărăzit să fie mîncată de lupi şi să nu zbiere (vezi. 92. urmată de sancţiunea divină.) Vulnerabilitatea oii este subliniată şi de acele texte în care animalul Äsfînt" poartă povara unui blestem. ipostaza ei de animal prigonit.) în toate aceste contexte epice. Redau. Cînd treceau peste «vîlcă» (gîrla mică) un păcurar stătea lîngă apă şi cu bota stropea oile.. 198) . 1984. peste groapă. (vezi Ov. După ce încărcau -«tyertyle» (vase. Sancţiunea divină nu are rostul de a împinge oaia în malefic şi nu o condamnă la o existenţă aflată sub pecetea răului ori a fărădelegii (ca în cazul nevăstuicii. Ajungînd la un pod. 38) ." (M.. este relevată şi de funcţia de mediator din ceremoniile populare. Rădulescu-Codin. poziţia ei privilegiată în cadrul mitologiei animaliere româneşti. ca oamenii si femeile să se uite la păcurar si nu la oi. pentru că a vrut moartea stăpînului ei. 1972. A. -«chemau laptele oilor». 268. 1913. la cîte un berbeci mai frumos îi găureau un corn şi puneau în corn argint viu [. cel dinţii păcurar punea sare pe pod. Bîrlea.. cîntau cu trîmbiţa. treceau oile peste ea. Oaia este un dar ritual frecvent utilizat în datinile de înmormîntare.(izmenele) pe botă şi cu trupu gol [. 164 .) din vătăjee. Blestemul explică. [. şi pe urmă păcurarul din urmă o strîngea şi iarăşi o ducea celui din fruntea oilor. un păcurar îşi punea «gotyle». p. etc.. C.] Cînd treceau cîte printr-un sat.

ca un protector mitic al celui călătorit în altă lume." (S. din multiplele utilizări care au fost date produselor dăruite sau obţinute de la oi. legătură motivată însă nu din perspectiva unui cod naturist (axat pe semantica fertilităţii). I. îl apără de focul infernal : fiind curată.). Şi aici ea apare în strînsă legătură cu apa. s. 242. p. Cuceu. Ghicitorile oii şi ale berbecului nu relevă trăsături semnificative pentru analiza mitologică. 291. sau pe mişcările caracteristice ale turmei (ÄMerg pe deal înşirăţele / Şi mai multe mărunţele" . deşi este vieţuitoare utilizată în mod predilect ca dar în pomenile tradiţionale. p. Florea. ci şi chiar focul cel nestins al iadului." (Antologie. singular. Taloş. oaia şi berbecul. repau-sat în calea sa spre locul predestinat. stinge cu dînsa nu numai focul prin care are să treacă sufletul celui. A. Trebuie menţionat însă că. dintr-o colindă mioritică în care ciobanul se roagă : ÄSă-mi puneţi un miel la cap / La picioare fluier mare. ÄPe un deal înnourat / Stă un drac încornorat"). în acelaşi timp. în esenţă. ale cărui sensuri şi valori ceremoniale ne apar însă obscure şi greu de întrevăzut în absenţa unor alte atestări folclorice. aşa cum s-au conturat ele în folclorul românesc. F.p. 295). 1980. în cadrul aceluiaşi sistem mitico-simbolic funerar poate fi integrat şi acest fragment.. care e considerată de cea mai curată şi nevinovată dintre toate animalele.. C. ci din aceea a unuia chtonian (concentrat în jurul ideii de purificare) : ÄDespre oaie. ele au fost păzite şi îngrijite cu străşnicie ² de aici derivă repertoriul extrem de bogat de obiceiuri. 4²5). prin excelenţă benefice. Marian. Äsacră" şi Äcurată". provin din rosturile economice. 106). ea funcţionează aici ca un Äalter-ego" al divinităţii. practici şi texte cu scop magic şi apotropaic . o aluzie la un străvechi sacrificiu funerar. sacră. tot pentru că sînt necesare 26 . scuturîndu-se de apa cu care a fost stropită. Fiind necesare... 1892t p.v. ci doar îl purifică. Atributele lor. Dorinţa sa constituie. ÄCiugurele. sacrale. Ele pun accentul pe aspectul exterior (ÄUn car cu paie / Pe patru răstaie" . se crede că. probabil. F. relevă imaginea unor semne culturale în care dimensiunile mitologicului sînt deplin subordonate determinărilor economice şi antropologice. mugurele / Merg pe rînd înşirăţele / Om cu bîta după ele" ² vezi I. Ea nu conduce sufletul. oaia nu relevă atribute de animal psihopomp. Corpus. V.

carne.şi utile. în ecuaţie trebuie introdus şi efortul necesar obţinerii acestor produse. într-un loc mă culc eu şi n-ai loc. din punctul de vedere al realităţii. CAPRA In tradiţia populară românească. imaginea caprei se asociază întotdeauna cu aceea a sărăciei. Povestirea de faţă este convingătoare. deoarece aceasta nu Äumple spaţiul" cu produsele ei.» S e duse la altu. aducătoare de linişte. spune textul popular. Sărăcia găseşte loc berechet lîngă capră.) După cum se observă cu uşurinţă antiteza dintre capră şi oaie semnifică opoziţia dintre sărăcie-bo-găţie. căci. Acolea o fost învăţată. dar nici atît de puţin. desigur. sugestivă. deplin adevărată. că era sărac bietul om. Că-ntr-un loc îmi ţin laptele. Din contra. şi primăvara vine Sărăcia să steie acolea şi ea. chiar dacă dă mai mult lapte şi mai multă lînă. Ioniţă. tot spaţiul este ocupat de bunurile dăruite de acest animal. zice. veni aici la tine ca să-mi faci un loc sa dorm şi eu cu capra. piele şi lapte . oaia şi berbecul sînt figuri culturale plurivalente. Fără a fi. într-un loc mielu. Amu oaia : -«N-ai loc aci. păr. Lîngă oaie. într-adevăr. nu oferă tot atît de mult ca oaia. In acelaşi timp. care-şi cumpărase o capră : «D'apoi. 232²233. într-un loc pui lîna. ÄAşa. 1982. Sărăcia nu are loc. Amu a tînzuit ei iarna. belşug şi rodnicie. în plan mitologic. nu este. Änăzdrăvane". randamentul economic al unui animal domestic nu trebuie judecat numai după cantitatea produselor sale . Äfecunde". animalul ponegrit oferă. în virtutea direcţiilor diferite în care au fost interpretate şi dezvoltate (epic şi simbolic) caracteristicile lor naturale şi economice. încît să simbolizeze sărăcia.» Capra : «Cum să nu ! Este loc pentru tine ! Este loc !»Ŷ (M. ca şi oaia. oaia cere o îngrijire mult mai atentă : ea are nevoie de anumite păşuni. p. O gîndit că ce-a face ? A cumpărat o oaie. de o anumită climă şi de un tratament extrem de atent (se îmbolnăveşte foarte uşor) . Or. în 2? . ele sînt Äfermecate". mă. ambivalenţe. metaforic vorbind. Äcurate". dar în ciuda jocului subtil de opoziţii pe care ea îl propune.

în sens propriu. Antinomia dintre capră şi oaie are la bază interferenţa a două serii de evenimente. corelat cu bunul lor randament economic. în consecinţă ea beneficiază de un prestigiu aparte. distrugînd vegetaţia tînără din preajma casei ori a satului. prin modul său de viaţă. 4 şi 269. rezistă la boli. ea roade frunzele şi mugurii copacilor tineri. Despre ea se spune că Äeste un animal rău : cine ţine numai capre şi cai. de îngrijirea şi apărarea lor şi. fertil. în cultura populară română. explică răspîndirea generală a acestei ocupaţii. oaia reprezintă chintesenţa purităţii şi a sacrali-tăţii : ea este animalul privilegiat. minoră. în zonele în care condiţiile climatice sînt dificile." (A. la foame şi sete. mănîncă orice fel de ierburi. animalul Äsfînt".. datinile complexe legate de urcatul şi coborîtul oilor.n. din Älectura" deformată şi deformatoare pe care această religie a aplicat-o unor reprezentări şi datini populare arhaice. 1). Evident. 28 . fireşte. p. la frig etc. aceştia pier din cauza ei. ambele de natură culturală. Relieful şi clima ţării noastre sînt deosebit de prielnice creşterii şi exploatării oilor . o poziţie secundară. de ierarhiile (şi categoriile antropologice inerente lor) prin care gîndirea populară analizează şi modelează lumea înconjurătoare. După cum se ştie. Pentru că capra numai cît se uită la pom şi se usucă.-C. totodată. A doua derivă din impactul dintre mitologia străveche şi dogma creştină. capra estei o posibilă sursă a sărăciei. 268. astfel încît să Äusuce". Prin produsele sale. adeseori. Dar. acest factor ecologic. capra ocupă. în aşa fel încît. F. de rosturi şi valori mitologice deosebite5. p. capra nu posedă ochiul malefic al zmeoaicei ori al aspidei. capra dublează ² şi concurează ² oaia. deoarece ea mănîncă prea mult (în raport cu ceea ce produce).. Prima serie ţine de taxonomia folclorică. această vieţuitoare domestică reprezintă baza economiei rurale . în zonele mai aride. prestigiul mitologic aparte care înconjoară figura acestui animal. din această perspectivă. va fi tot sărac" sau Äcaprele şi caii sînt marha (vita ² n.schimb capra este mai puţin pretenţioasă. Imaginea folclorică are aici un sens metaforic: capra usucă totulprin lăcomia ei fără de seamăn. în aceste condiţii şi în comparaţie cu oaia. întreaga fire.) sărăciei.

de sacralitate. conform acestei legende.referă nu atît"Ta un deficit de produse. a vrut să-1 imite'şi să facă şi "el o oaie .apare ca o emblemă a sărăciei. p. cu zbieretul. Dumnezeu a creat oaia. el cere ajutorul divinităţii canonice . Papahagi.. are chiar chipul lui. 1978. o vieţuitoare blestemată. dracul. dînd animalului (ca şi în cazul lupului) o anumitu viaţă şi un anume suflet: capra se dovedeşte a fi neastîmpărată. Supărat şi sătul ^ă alerge mereu după ea. în mod firesc.) Dracul nu poate să dea viaţă fiinţei pe care a zămislit-o . ea este o pacoste. Capra.benefic. mai mult chiar . intim asociată forţelor malefice : ÄDintre toate animalele e cea mai aproape de diavol: el apare adesea sub înfăţişarea ei. Acestea sînt Äale dracului" 2D . într-o relaţie tensionată. sărăcia nu "are însă o acoperire economică. umbra ei. nici nu e bine să dai capră de pomană". p. deşi este Äa dracului". 1970. Apoi hotărăşte : ÄEi. nesupusă.] Barem cu atît să mă aleg şi eu din toată munculiţă mea. 119. 475). p. intra. condamnat. i-a pus ierburi în loc de lînă şi şi-a tăiat vîrful Cozii ca -să-i facă şi Äoii" sale o coadă. 1981. 474. 'vezi şi T. automat. aproape un duşman. Bîrlea." (T. îi mai lipi şi o barbă întocmai ca a lui. p. Ov. Brill. ci una culturală: ea se. dar poartă un sufletul dăruit de demiurg . a plămădit-o din pămînt de baltă (deci pămînt rău). neproductivă. respins. spun legendele. dar îl păcăleşte. Deci. credinţele folclorice consideră capra drept Äoaia dracului".. d-aici în jos să fie al meu [. din genunchi în josT" (idem. La vremea facerii lumii. Fiind opusă oii. Muşlea. ! âlter-ego-ul malefic. capra este ambivalenţă: este făcută de drac. De aceea. ci numai picioarele ori copitele ei. ea nu îi aparţine în întregime : în consecinţă. dracul o loveşte cu o bîta peste picioare. antinomică : ea devine termenul antitetic. capra este. nu toată capra este impură. (1. pentru făuritorul ei. 278. rea. Äsăracă" din gospodărie. făcînd-o să aibă genunchii umflaţi. ca un tovarăş al calului :²singura vită Äspurcată".. de aceea.) Menţinînd identitatea substanţială şi accentuînd asupra diferenţei calitative. în consecinţă ea'. cu ţopăitul şi cu picioarele. cît la uri deficit de prestigiu. fiind opusă animalului Äsfînt". aceasta acceptă să-i însufleţească' făptura.ca să fie măi dihai ca oaia lui Dumnezeu. în acest sistem de valori şi termeni antinomici.

Odată cu ei. dăruit dracului. Dogma şi imageria creştină. tradiţia şi iconografia medievală prezintă chipul Necuratului ca o sinteză dintre om şi ţap : el are coarne. Uneori. 221. T. silenii şi satirii (ei înşişi antropomorfizări incomplete ale ţapului sacru.' puterile întunericului şi ale răului (vezi J. fecund şi regenerator) au devenit draci. Această relaţie poate fi pusă şi în termeni inverşi : picioarele dracului sînt (ca) ale caprei. sub vechiul lor chip. vieţuitoarea pură. 1974. asociind mereu figura ţapului ori a caprei cu aceea a diavolului. 119). legendele şi superstiţiile au' întărit şi perpetuat această stiuctura mitologică. Dimensiunile malefice ale acestui animal au fost preluate şi potenţate de către descîntecul popular. adăpostind acum. Älectura" noii religii a inversat sensurile şi valorile miturilor. 72. Presiunea religiei creştine. I. dimensiunile răului pricinuit de capra demonică relevă amploare şi proporţii cosmice : ÄBrîncă neagră. p. p. Demonologia creştină îşi trage însă rădăcinile din reinterpretarea unor figuri mascate şi a unor datini specifice sărbătorilor şi carnavalurilor antice de primăvară . 244. întărind totodată antiteza ei cu oaia. 456.spun credinţele populare ² pentru că numai dracul ar putea umbla prin pustietăţile şi stîncile pe unde se caţără ea (vezi A. iar zeii şi acoliţii lor în figuri satanice. p. animale consacrate lor. C. bogată. sfîntă. 84²86). barbă şi copite întocmai ca şi ţapul. au favorizat astfel ipostazierea caprei în animal impur. 1972. noi asemănări şi noi evenimente capabile să justifice această conexiune. F. au fost atrase în sfera demonicului şi au căpătat rolul de întrupări ori atribute ale duhurilor necurate. Papahagi. 1978. B. frecvenţa şi puterea de sugestie a imaginilor diavolului-ţap. ceremoniilor şi imaginilor invocate cu aceste prilejuri : astfel grupurile orgiastice s-au transformat în asociaţii demonice ori vrăjitoreşti. capra şi ţapul. Äsărac". Chevalier. FuakWagnals. Într-adevăr. Textul acestuia ne descrie cum bolile ori duhurile rele iau chipul caprei. / Capră roşie s-a făcut / In munte că s-a suit / Şi munţii / Că i-a mizdrit / Şi munţii / Că s-a surpat / Livezile / SO . Rowland. p. 1949. In urma acestui proces. p. inventînd noi motive. / Brîncă albă. animalele sacre în întruchipări malefice. lovesc omul şi aduc beteşugul şi suferinţa.

multe fără legătură directă cu acea principală. măşti. «Cea mai frumoasă piesă de teatru-i capra» spune informatorul Cobuz I. Mî-năstireanu. Jula. Tocilescu." (A. Manole din Stănişeşti-Baciu" (N.. p. din Izvorul Alb. Uneori datina are o structură narativi-zată : ea cuprinde ieşirea caprei la păscut. Prestigiul ei este deosebit : ÄNi se pare că dintre toate măştile şi travestirile prezente în alaiul cetelor de Anul Nou. reprezenta cîndva o divinitate autohtonă) către casa şi bunurile Ŷgospodarului .) Alteori. 1981. 1985. p. Totuşi şi in aceste cazuri dimensiunea ludică predomină. se cunosc. de asemenea. 1969. care include masca. D. Dacă trecem din universul textelor populare în acela al datinilor folclorice. cîntecul şi jocul caprei. Capra apare aici ca o reprezentare mitologică bogată. p. purtătoare a energiilor întregii naturi." (Gr. întregul ceremonial urmăreşte obţinerea fecundităţii.) Grupul caprei cuprinde numeroase . textul care le însoţeşte. / Capră roşie te făcuşi. Ea dă numele uneia din cele mai spectaculoase şi mai iubite ceremonii populare. Secvenţele rituale tipice pentru acest obicei. Acest sens reînnoadă un fir mitologic care ne con- m-ud 31 . H. Nu e petrecere în sat dacă nu se face capră-afirmă D. imaginea caprei se schimbă radical. p. Gorovei. Scopul jocului şi al procesiunii cu capra stă în transferul de puteri de la figura sacră a măştii (care. diverse jocuri ale caprei. 1968. descîntecul doreşte şi îndeamnă boala sa se preschimbe în capră. «Capra e cea mei frumoasă. 111. iar identificarea unor posibile sensuri mitologice este extrem de nesigură. bazate toate pe dexteritatea şi priceperea dansatorului ascuns sub masca de capră. 9). / Sus la munte te suişi / Şi ciobanii te aflară. 231. p." ² V.. V. fecundă. moartea ei. jeli-rea şi revenirea la viaţă (idem. Ţapu. probabil. Ciu-botaru. I. capra se bucură de aprecierile cele mai elogioase. Adascăliţei.Le-a-ncurcat / Apele / S-a tulburat / Pe rumân l-am curăţat. deoarece sub acest chip răul poate fi văzut şi pedepsit : ÄTu matrice. / Te luară / Te tăiară. 17. C. mătrăgună. garantarea sănătăţii gazdelor şi invocarea belşugului în roade şi animale. 234). alaiul. credinţele referitoare la eficienţa datinii ori a măştii nu relevă trăsături susceptibile de o interpretare mitologică certă (Änimic din substratul magic ce 1-a generat nu mai poate fi regăsit. 34²36).

p. 446²447. popa este adeseori numit sau confundat cu un ţap. dis-pensatori de putere şi bogăţie. 17). Rowland. să nu uităm. a carnavalelor care marcau începutul unui nou ciclu al vieţii şi care încercau. 341²343. / E gata de cocoţat" . Ad.. apare ca o întrupare a diavolului dar determină una din cele mai iubite şi respectate datini de iarnă. etc. V. în care sacrificiul caprei şi atingerea pieii sacre aveau drept scop purificarea cetăţii şi invocarea fertilităţii naturii (vezi G. datina caprei se integrează în marea familie a sărbătorilor de crug. p. de Gubernatis. ÄBarbă am şi popă nu-s. 32 . Ghicitorile consacrate caprei încifrează figura ei prin două trăsături caracteristice : barba şi coarnele . Cuceu. J. în cultura populară românească. II. complex larg răspîndit în spaţiul indo-european. p. figura (mitologică) a caprei stă sub semnul ambivalenţei : ea este Äsăracă" dar ajută săracului . să obţină garanţia unui an bun şi bogat. Hera. Atena . purificarea cetăţii. în general. Mituri străvechi vorbesc despre caprele Ährănitoare" Amalthea ori Heidrun. Jocul ambiguităţilor este prelungit şi prin utilizarea unor toposuri ale incertitudinii precum Äpuer senex" sau jocul dintre masculin şi feminin : ÄAre barbă. expierea greşelilor. 1874. Chevalier. Florea. ambele sînt proiectate ca surse ale ambiguităţii. să îmbuneze puterile firii. 1976. (vezi A. al căror lapte a dat putere zeilor şi eroilor . I. (I. ÄAm un puişor de drac / Cu doi dinţi de gre-blă-n cap" . 1966. s/v. Corpus. ca trăsături atîţ animalice cît şi demonice.).duce către complexul arhaic al caprei şi ţapului fertili. de Vries. Taloş. despre caprele consacrate divinităţilor fertile : Iştar. p. / Coarne am şi drac nu-s". B. 217. dar. Privită din această perspectivă. despre sacrificiile de ţapi şi capre avînd ca rol sporirea energiilor naturii. p. II. 1972. / Vacă nu-i" . 80²81). ÄDe cum mam născut / Barbă am făcut" . ea poate fi comparată cu ceremoniile de primăvară consacrate lui Dio-nysos. / Popă nu-i. / Coarne are. 1974. Dumezil. nu-i bărbat. ÄBarbă are. prin rituri şi manifestări simbolice. în folclorul autohton. dă chipul său răului. în centrul cărora se afla sacrificiul ţapului şi Ätra-gos"-ul (Äcîntecul ţapului") şi cu sărbătoarea romană Lu-percalia. Afrodita. Prin aceste atribute.

.. Acest aspect explică de ce animalul este tăiat îndeosebi iarna. ele stabilesc (şi justifică prin recursul la povestirea şi simbolul mitic) momentul tăierii porcului şi atribuie acestui eveniment valori simbolice aparte. fapt care ridică o problemă practică majoră : păstrarea ei. vezi şi T. util în gospodăria tradiţională : porcul.PORCUL De mai puţin prestigiu mitologic se bucură un alt animal domestic. 280 . copiii se mînjesc pe faţă cu sînge de porc. Atît timp cît este crescut şi îngrijit.. Astfel. ci mai ales lapte şi lină. la vremea renaşterii soarelui. El devine eficient de abia după ce este omorît. Äîn ajunul Crăciunului. a ospeţelor şi a praznicilor ceremoniale. să te brezezi cu sînge. adică produse regenerabile.]" . porcul nu poate concura vaca şi boul (animale ce reprezintă un mijloc de muncă şi totodată o sursă de bunuri) sau oaia şi capra. cînd se taie porcii. Gorovei. 1915. a datinilor şi gesturilor magice propiţiatoare şi omenice. dăruind gospodarului. odată cu iarna începe vremea sărbătorilor tradiţionale şi a nunţilor . porcul nu produce nimic ² spre deosebire de celelalte animale care dau încă din timpul vieţii şi în mod continuu alimente şi bunuri necesare vieţii cotidiene.. mult mai productive. fireşte. [. sacrificarea porcului se petrece în ziua de Ignat. din această perspectivă. el nu impresionează gîndirea axiologică şi meditaţia mitică datorită gamei limitate a produselor pe care le oferă omului : numai carne şi piele. de natură rituală şi mitologică . atunci cînd frigul de afară oferă posibilitatea conservării produselor sale. El devine atunci o sursă de carne. Peste determinările de natură practică se suprapune un alt sistem de condiţionări. Pam33 .. Totodată. că e bine de bubat.]" . p. în aceste condiţii carnea porcului oferă baza meselor comune. astfel încît randamentul său economic este mult inferior faţă de acela al vieţuitoarelor amintite." (A. a ivirii Anului Nou. După unele credinţe. în preajma solstiţiului de iarnă. Deşi nu se creşte greu (fiind adeseori lăsat în stare semi-sălbatică). Deci. porcul este ţinut pentru a fi sacrificat. ÄE bine ca la Crăciun.. Evident. nu numai carne şi piele. omorîrea porcului relevă o semnificaţie rituală şi magică : astfel Äoamenii nu ies la coasă dacă n-au văzut la Ignat sînge de porc negru [.

mai ales de la 1864 încoace. prin extensiune. tăiat şi preparat animalul respectiv. cu rosturi fertilizatoare (analogă deci sacrificiilor de porci din antichitate. (vezi.) Din nefericire o asemenea investigaţie nu este posibilă deoarece documentele etnografice şi folclorice pe care le avem la dispoziţie sînt extrem de sărace.) în '34 . Bîrlea : ÄRăspîndirea pe o arie restrînsă şi numai la categoriile arătate. p. 1981. 1982. consacrate unor divinităţi fecunde precum Demeter. Ceres. Aceeaşi idee este susţinută şi demonstrată şi de Ov. G. puţin raspîndit de origine mai degrabă sub-urbană. 390.. Bîrlea.. Ghinoiu. 201²203. Dumezil. 1914 c. precum şi o datină puţin relevantă : vasilca. Teodorescu. G.) Se pare că atingerea (ori simpla imagine) a sîngelui acestui animal este dătătoare de forţe şi apărătoare de boli.) Vasilca era numele dat Äde către ţigani urşilor domesticiţi pe care-i joacă prin sate sau prin oraşe" (idem. 154²155. Teodorescu. 1976. decît rurală. p. 1964." (idem. cînd acest animal era considerat ca întruchipare a spiritului griului." (f. Aceste credinţe întăresc valenţele sacri-ficiale ale tăierii porcului şi sugerează posibilitatea interpretării acestui eveniment ca o datina populară. 122. După toate semnele. precum şi similitudinea evidentă a variantelor trădează o obîrşie relativ recentă.. p.file. FunkWagnals. pe o tavă împodobită şi recitarea unui text care narează felul în care a fost omorît. 869. [. 153). de Vries. martor al evoluţiei acestei datini. 1949. p.] încetul cu încetul ea a decăzut. tăiatul porcului are-statutul unui sacrificiu ritual ale cărui semnificaţii etnologice Äpot fi descifrate numai coborînd în adîncul mileniilor. 153²154. a vegetaţiei în general. p. Dem. Tellus ori Freya ² vezi Ad." (Ov. După reformele sociale din 1848 datina luă un avînt nou. obiceiul pare a fi creaţia ţiganilor robi de la curţile boiereşti. după modelul celorlalte forme de colindat. Dem. p. Vasilca le oferea rara ocaziune ca să mai poată dobîndi tradiţionalul bacşiş. G.) Este vorba deci de un obicei nu foarte vechi. care Äpe cînd se aflau în stare de robi.. p. numele a trecut apoi asupra porcilor şi. De aici şi viabilitatea lui precară. 240 şi 368² 369). p. Ca puncte de sprijin cultura populară tradiţională ne oferă doar cîteva legende şi basme. p. După opinia lui Ion Ghinoiu. 365. relatează că Äumblatul cu Vasilca" era o îndeletnicire a Ävechilor bucătari ţigani". asupra obiceiului. Aceasta constă în aducerea unui cap de porc.

nu în întregime malefic. nu-1 integrează în sistemul lor de simboluri şi complexe ceremoniale. ÄCine geme nebolind şi caută nepierzînd ?" .acest context încercarea lui R. Brii!. Deşi tăierea sa este strîns legată de sărbătorile de iarnă. V. (I. dominat de atribute negative : duşmănia faţă de om (i. Taloş. fapt ce relevă. dar în bună parte defavorabil. omorîtorul său). Cuceu. 260. constituie baza de la care ghicitorile îşi construiesc (în consonanţă cu mesajul legendelor) ecuaţia lor Äîncifrată" : ÄCine ară fără plug?". 1985.v. ÄPrin noroi se tăvăleşte / Şi pămîntu răscoleşte / Şi omului. despre porc. p. Vulcănescu de a vedea în ÄVasilcă" o dovadă a vitalităţii unor vechi culte dacice ale mistreţului (substituit aici prin porcul domestic ² vezi. 1981. Plorea. I.). ş. (A. ca şi despre cal ori pisică se crede că vrea moartea gospodarului : Ävine cu gîndul să-şi mă-nînce stăpînul. puţin dezvoltate ale structurii sale mitologice. C. e. deplin. 507²509) mi se pare hazardată şi neavenită. pentru minciună. Legendele explică deprinderile şi caracteristicile acestui animal prin comportarea sa ireverenţioasă din Äillo tem-pore" : el grohăie deoarece odată s-a prefăcut bolnav şi a fost pedepsit. F. să ofteze mereu . calul se individualizează prin structura profund contradictorie a atributelor sale fundamentale. p. prin caracterul tensionat şi ambiguu al Äpredicatelor" simbolice care îi circumscriu sfera seC-da 88 coala 4 35 . Aceste atribute conturează un profil. Corpus.foloseşte" . Trăsăturile sale biologice distinctive. însă cînd intra pe poartă. 466²467). îşi uită". murdărie. Posibilele semnificaţii ceremoniale. de demiurg. lăcomie. 2). s. De asemenea. p. obiceiurile sale. sau. poziţia minoră a acestui animal în bestiarul folcloric românesc. acestea nu-1 valorizează. CALUL In sistemul mitologiei populare româneşti. sau magice constituie nivelele secundare.a. caută în pămînt pentru că a fost lipsit de ruşine faţă de divinitate şi a fost blestemat să umble numai cu capul lăsat în jos (vezi T. lene.

aproape dezarmantă. Bu-tură. Ambivalenţa calului este relevată mai ales de credinţele populare . cînd curat. cînd păgubos. codul magic pe acelea ale demonicului şi purităţii. magice. Äsentinţa" tuturor acestor analize folclorice. criteriile utilităţii.. calul concurează cu boul şi. De aici derivă structura complexă şi stratificată a atributelor sale.d. Elogiul adus calului. cînd banal şi nărăvaş. ÄCaii au fost apreciaţi pentru transporturi." (V.în îndeplinirea acestor sarcini. cînd spurcat. acestea susţin că el este Äanimalul cel de mijloc între animalele de casă". precum oaia şi vitele. codul epic pe acelea ale rolurilor narative*: adjuvant. prin în-şăuare sau înhămare la diferite tipuri de utilaje. I. fiind interpretat prin categoriile unor coduri diferite . ale acţiunii protectoare sau agresive . In urma acestor operaţii ale gîndirii populare. L. cînd năzdrăvan şi fermecat. în sfera sa semantică. beneficului şi maleficului. cînd util. 204). etc. acest animal se defineşte prin joqjl unor categorii vădit antinomice : astfel el este considerat cînd binecuvîntat.m. de util. posesor de puteri fermecate_ etc. de atribute se datorează dialecticii de adîncime a gîndirii folclorice. îi este net superiof. în unele privinţe. codul economic oferă. dimensiunea Äliminală" a simbolismului său. R. .. Rostul principal al calului este acela de a transporta omul şi bunurile lui şi de a-1 ajuta la diverse munci agricole. eficienţei. gîndire care Äanalizează" calul din perspective culturale şi prin criterii taxonomice diferite. cînd blestemat. a tuturor contextelor mitico-simbolice în care a figurat şi a tuturor funcţiilor (rituale. cînd binevoitor şi benefic. 319. calul acumulează. (M. de inutil. Pe lîngă aceasta ei ofereau posibilitatea utilizării unor mijloace de tracţiune mai variate.-Ca semn complex al limbajului culturii populare.. dar nici atît de neproductiv. fiind mai iuţi şi mai rezistenţi la drum lung. consumului de hrană şi randamentului specific . ş.) ÄDe mijloc" înseamnă aici că el nu este nici atît de bun. p. vizează .36 . sfătuitor. precum cîinele şi pisica. epice ori poetice) cu care a fost folosit. Această diversitate.a..rnantică. aspectul polimorf al figurii sale mitologice. p. în felul acesta chipul şi caracteristicile animalului suportă mai multe Älecturi". cînd răuvoitor şi malefic. codul mitologic "pe acelea ale sacralităţii. în colinde. 1978. ca puncte de reper. atît pentru oameni cît şi pentru produse.

p. L.) Această judecată. ' 1903. că lui îi dai o mină de paie ş-apoi stă jos şi le rumegă. Äcine ţine cai. 19. fireşte.tocmai această specializare funcţională. F. Ambivalenţa calului. dar nici porumb în patul nu mai nojăşti (=economiseşti). p. R." (M. care avea coarne. datorată jocului incert dintre calităţile şi defectele sale. este gîndită. I. C. E bun şi calul. Foamea neobişnuită a calului se datorează astfel unei pedepse de sorginte sacrală : el a fost blestemat să fie mereu flămînd. Dar e bun boul săracul. acesta i-a dăruit." (A. p. I. (T. i le-a cedat boului . ai cal bun. să treacă o divinitate peste un rîu. 2 ² vezi şi M. p. 63. p. 1981. mai Äsfînt". dintre utilitate şi pagubă. că nici nu ştii cînd îţi faci treaba cu el. mai fălos şi mai lacom : el mănîncă atît de mult încît îl poate sărăci de tot pe gospodarul care-1 creşte : ÄPe cal îl face patului : ai porumb în patul. 761). că dacă ţine numai cai. p. R.) Calităţile şi defectele acestui animal s-ar datora. Pop. născută din observarea realităţii. în termenii mitologiei. în schimb. Niculiţă-Voronca. cu caii să lucrezi şi boii să-i ţină. 486. F. Altă legendă susţine că boul şi calul au făcut Äun tîrg" : calul. boul este mai util şi. se spune. Calul. este preluată şi transfigurată de construcţia mitologică. din constatarea deprinderilor specifice acestor animale şi din compararea rosturilor şi utilităţii lor economice. motivînd că nu are timp 37 . va rămîne sărac. eficienţa şi rapiditatea lui în transporturi : ÄBunu-i calu săracu / Că el îţi poartă trupu / în trezie / Şi-n beţie / Şi la timp de grea urgie. în consecinţă.. 1898. calul pe cea de-a doua (vezi E.) Pentru săteanul ocupat mai ales cu muncile cîmpului şi mai puţin preocupat de călătorii şi de mersul rapid de la un loc la altul.) De aceea. " (S. p. spun legendele. 259 şi S. pe de o parte şi a mînca ovăz şi alerga repede.. L. este Ämai puţin trudit". dinţii săi mari : astfel calul şi-a putut satisface foamea fără saţ. avînd cu ce roade ovăzul şi putînd paşte mai multă iarbă. pentru că a refuzat. Brill. boul a ales prima variantă. 24. 268. odată. ca rezultatul unor daruri ori al unor sancţiuni divine. al unor greşeli sau fapte bune să-vîrşite în Äillo tempore". să ţină şi boi . 1929. unei opţiuni din Äillo tempore" : calul şi boul au avut de ales între a mînca iarbă verde şi a merge încet. pe de alta (alteori între a munci din greu şi a fi mîncaţi de oameni şi a fi de fudulie şi a fi mîncaţi de cîini) . Marian.

F. ÄFire-aţi. R. F. afirmă credinţele populare.) In consecinţă. L. Ov. I. calul mănîncă mult. I.) Cu toate acestea şi în mod paradoxal. Ov. R. C.‡deoarece trebuie să mănînce (M. Bîrlea. I.. p. Lăcomia fără de seamăn a calului determină pedeapsa demiurgului : datorită acesteia. " (M. In consecinţă. 507. fiind chiar întrupare a diavolului distrugător . 1970. el e mort şi e cu iarba-n gură diavolul în cal se preface.) Deci. din perspectiva utilităţii sale (poartă omul cu repeziciune la mari distanţe). ² se crede . 218)." (E. cu mari pauze (Äau răgaz")." In antiteză. p. 378. slujindu-i cu devotament şi fidelitate Äpoporul crede că este un animal curat. prin ronţăitul şi neastîmpărul lui. din perspectiva consumului său (foamea fără saţ) calul este blestemat.. Äcalul e blestemat de Dumnezeu . Pentru că duce şi conduce omul. 280.. 291. R. A. 8 şi 244. ² vezi şi I." (M. el este blagoslovit şi dotat cu puterea de a-şi duce stăpînul oriunde şi de a-1 scoate cu bine chiar şi din iad. Muşlea.. L. I. pe maica divină să se odihnească . (I. el piere şi nu se satură . Bîrlea. eroii năzdrăvani pe căile întortocheate ale lumii de aici şi de dincolo. dar munceşte mult şi fără odihnă . 393. 345. 942). (I. p. în colindă îl foloseşte ca şi călăuză sfinţilor şi a altor voinici. Niculiţă-Voronca. p. 1970. 280) sau ÄPoporul crede despre cai că cu caii nu te cuprinde nici un lucru rău. funcţia utilitară îi explică geneza şi îi oferă premisele sacralizării : despre cal s? crede că Ä1-a făcut Dumnezeu să slujească gîndul omului". I. p.. cai. în schimb boii mănîncă puţin (Äau saţ"). 1903. sau. 40²41. 1904. p. două să lucraţi / Şi pe urmă săncetaţi / Un ceas să vă odihniţi / Şi unul să vă hrăniţi". el se îndepărtează de orizontul sacral şi se aşază mai aproape de acel demonic. R. fiind blagosloviţi de Ilie . Marian. p. dar muncesc încet. Muşlea. cu calul poţi merge şi în rai şi în iad.. L. că te scoate şi de aici şi de acolo. boilor li s-a hărăzit : ÄVoi oricînd să aveţi saţ / Un ceas. 408. 63.) Tot de aici deriv. L. (S. pentru că a împiedicat. alte atestări folclorice susţin exact contrariul : calul Äe animal plăcut lui Dumnezeu". divinităţile. ÄPoporul crede că dracul umblă călare pe un cal ² ori se preface în cal". (M. în veci sa fiţi / Blestemaţi şi-afurisiţi [.] / Ne-ntrerupt voi să mîn-caţi / Şi să nu mai aveţi saţ / Numa-n ziua de Ispas / Dar şi-atunci numai un ceas..) Conform acestei sentinţe.ă şi prestigiul său aparte : Äori omori un cap de om..

gîndirea folclorică trece către atributele sacrali-zante. 41 ² vezi şi T. p. mai nobil şi mai deştept dintre toate animalele" . Calul.L. exclude femininul.R. 1915. Äcînd calul trage-ntr-un loc unde începe să bată cu copita.. să ştii că dedesupt nu-i curat. 197)." (A. I. el înseamnă Änecomestibil" . că poate vorbi cu stăpînul. Go-rovei. 89 etc). Pop.L..R. 1976. 403 şi 126. presimte moartea stăpî-nului său. pricepe ce-i spui. în Äillo tempore" o femeie a îndrăznit să-1 încalece (vezi E. 1916 b. imaginea femeii călare reprezintă o adevărat Äcoincidentia opo-sitorum". S. p. citit din aceea a codului mitologic. calul este Äspurcat"." (M. 28. calul poate ghici ori presimţi intruziunea demonilor malefici.de aceea. de aceea 1-a ţinut de cel mai intim tovarăş al său.) Alte credinţe dezvoltă dimensiunea sacralizatoare a calului în sensul purităţii magice şi ceremoniale. Are presimţiri despre primejdii. moarte. " (M..L.) De la caracteristicile naturale pozitive. diavol. care. o alăturare şocantă a două realităţi profund antinomice : ÄFetele care merg călare fac un păcat ca şa cum ar omorî pe cineva. I." şi ÄPoporul are multe credinţe despre cal. Pamfile. că se poate preface în drac. Spune că în multe privinţe îl întrece pe om.. Mai cred că calul unde a fost o dată. Gorovei. Bîrlea.. în sistemul simbolicii populare. calul este spurcat deoarece. ÄPoporul are credinţa că calul este animalul cel mai deştept dintre animale [. p.) Cu toate acestea.) Pentru calităţile şi priceperea sa. după cum vom vedea." (A. I. ÄLocuitorii îl ţin de cel mai frumos.. mitologice. se crede. 39 . 1915. Ele susţin că.² ori un cal. Termenul acesta are aici un dublu sens : citit din perspectiva codului alimentar. p. p. Mai multe atestări afirmă că acest animal simte intruziunea puterilor răului şi poate indica locul unde se ascunde strigoiul. Niculiţă-Voronca." (M. nenorociri. Spune că soarta calului e ca a omului. e foarte credincios. că nimereşte el singur şi te duce acolo unde ştie el c-a mai fost. Pe de altă parte însă. L. 1929. In general. 89. Ov. tot una este. calul este deosebit de preţuit.R. pe cînd omul nu le are. 1903. R. 41.. el semnifică maleficul şi apartenenţa la spaţiul demonic." (M. este animalul eroic şi viril prin excelenţă. 762 . să nai nici o grijă. atributul de Änăzdrăvan" poate fi citit şi în sens malefic : ÄPoporul crede că calul e năzdrăvan. fiind curat. p. 181 şi 378.]. ÄPoporul crede că calul e năzdrăvan.

se datorează judecării calului din perspective antropologice diferite (utilitatea în transporturi şi călătorii vs. de la celest la chtonian. alături de vieţuitoarea cea mai perfidă.C. intemperii. care.) De aici derivă şi relaţia tensionată.." (E. cit şi din aceea a planului contingent (este prietenul fidel.d. umblă totdeauna cu gîndul să-1 omoare. Äcalul e duşman omului. I. al cărei simbolism cuprinde toate gamele posibile.) Prin această judecată. După cum am arătat. deoarece calul. 761. conturează una din cele mai polimorfe figuri mitice. ca şi mîţa". 232. nu relevă toate aceste dimensiuni : el actualizează numai unele aspecte şi nu totdeauna în mod explicit (multe trăsături mitologice apar Äîncifrate" în metafora poetică sau Ärăsfirate" în funcţiile narative.I.L. dar i se pare omul tare mare şi se teme de el. de la eroic la demonic. după cum s-a observat din atestările citate.R. de la cosmogonic la apocaliptic.) Alte credinţe subliniază revolta şi viclenia calului: el Äpoartă numai gînd rău asupra omului" . ş. p. p. 1903. slabă rezistenţă la boli. el pe om l-ar omorî. blestemat. 8 şi 268. 345-. aşa cum este el prefigurat de cultura populară românească. acest profil contradictoriu. fire nărăvaşă .) în consecinţă. p. ambivalenţa sa îşi are explicaţia şi în determinările mitologiei. lăcomie ieşită din comun. deşi îngrijită şi hrănită de om. pleacă cu gîndul să nu-1 mai aducă înapoi. inteligenţă vs. Niculiţă-Voronca. In aceeaşi măsură însă. şi aceasta atît din perspectiva universului sacral (e animal blagoslovit sau. dificultatea întreţinerii sale .a.). calul este aruncat la polul cel mai îndepărtat al ierarhiei animalelor domestice. calul nu reuşeşte să stabilească Äo'bună distanţă" faţă de orizontul uman . care-1 urăşte şi-i vrea moartea).). de la solar la acvatic. el totdeauna cînd pleacă cu gazda." (A. adjuvant divin ori întrupare demonică . Chipul mitologic al calului. 40 . în ornamentică. altfel. el stă cînd prea aproape. iuţeală vs. 188. 2. calul este prezent în aproape toate genurile literaturii orale. în numeroase sărbători şi obiceiuri populare. Äeste un animal care nu ţine la om . Profund ambi-valent.m. în medicina şi magia tradiţională. din contra.F. (M'. curat ori spurcat). In folclorul nostru. putere mare de muncă vs. îi doreşte mereu moartea. cînd prea departe . ambivalenţă dintre cal şi om : ÄCalul e al dracului. devotat ² atît de devotat încît ştie soarta stăpînului şi presimte nenorocirile ² dar şi duşmanul viclean.

. semnele cele mai elocvente ale acestor calităţi sînt calul priceput şi armele bune. / Dacă mă făcui mai mare / Mă hodinesc de-a călare. 1929. definit prin vitejie şi fală. nu toate atributele şi rosturile sale sînt de factură mitologică . Calul (i. folclorul românesc asociază calul cu feciorul şi fecioria.. voinicul călare nu are seamăn pe lume. foi tutun / Drag mi-a fost cu caii buni / Să le dau apă din pumni / Iarbă de pe mărăcini / Şi porumb de pe patul. p.) 6 41 . Pop. în schimb. spun cîntecele de haiducie : ÄVoinicul fără cal / E ca peştele pe mal" . prin revers. 356). în doine. De aceea. Truţă. iar bucuria lui nu cunoaşte margini: ÄFoaie verde. imaginea sa folclorică) reprezintă un exemplu tipic de simbol mitologic. Tocilescu-C. care. integrate şi determinate numai de contextul de gen imediat. pentru voinic. fi-gurînd ca unităţi cu valoare strict poziţională. în mod emblematic. dar şi o marcă distinctivă pentru o anumită categorie de vîrstă. extensive. Fireşte. ele descind în mod frecvent din mit. / Cine mă vede călare / Toţi îmi zice: Căpitane!" (Gr. s-a sîărîmat într-o multitudine de semne simple. p. călătorind prin veacuri. sensul cu care sînt investite de contextul imediat şi de codul generic ne situează adeseori departe ² sau chiar foarte departe ² de universul mitului. nu există. / Mă-ntîlnii cu Leana-n cale. / Eu pe jos şi ea călare. Ispas-D. Ţapu. (S. peste teritorii şi prin genuri culturale diferite. fără miez mitic. 1981. jignire mai dureroasă decît aceea de a fi surprins pe jos : ÄFrunzuliţă salbă moale / Şi-apucai pe drum ia vale. e." (S. 237. s-a desemantizat. p. 1985. pentru un anume mod de a fi şi de a se comporta în lume. elogiul unui asemenea model uman. / Să le-mpletesc coamele / Să le-atîrn panglicele / Să mă vadă mândrele. 199). In unele zone ale' ţării există chiar obiceiul de a se creşte un Äcal de holtei". Acelaşi sentiment de autoritate şi putere (dobîndit prin posesia calului) răzbate şi din alte doine populare : ÄCînd eram copilaş mic / Aveam minte de voinic / Nu mă hodineam nimic. care nu se foloseşte la muncile gospodăriei şi care se ţine numai pentru călărie. de fapt. p.) Şi. 31. Acest cal constituie un semn de putere şi prestigiu social (nu oricine poate întreţine un astfel de cal)." (Idem. elogiul calului reprezintă.in jocuri ori în alaiurile cu măşti. dar poziţia lor în textul-literar ori ceremonial.

Muşlea. 1985. metamorfoza. acest animal Äîndeplineşte nenumărate funcţii pe lîngă stăpînul său (sfătuitor. p. 1892. aspiraţia de a continua un mod de a fi. 52 . etc. probele de pricepere şi isteţime.) ‡ are calităţi ieşite din comun : înţelege graiul oamenilor." (idem.Epicul colindelor. n. p. După cum observă Adrian Fochi. etc. p. Al. etc. victoria (metaforică) a colectivităţii (reprezentată printr-o categorie aparte a ei. 53).. categorie ce conotează vitalitatea şi energia debordantă) asupra morţii. Este o situaţie generală pentru tot folclorul lumii. salvator etc).F. Am-zulescu. . evadarea din temniţă. împreună cu uneltele lui. (vezi pe larg." (Ad. iar Äîn stilul oral al românilor au fost create 11 locuri comune închinate calului. în toate situaţiile epice. calul Äde holtei" funcţionează ca un alter-ego al tînarului . Papahagi. jăratic. 1981. i se aduce calul la mormînt şi acolo se dă de pomană unui alt holtei". T. de a perpetua o existenţă nu însă prin determinările ei individuale. Şăineanu. 645). p. p. 333 . 111² 113. L. în fond. 288²323 şi 1985. prevesteşte viitorul. consumă alimente fermecate ori substanţe cu puteri magice (măr. Evident.) In acest ceremonial. I. I. (S. în structura sa semantică de adîncime. 1968. gestul acesta este analog cu dorinţa ciobanului mioritic de a fi îngropat lîngă stînă. 34.Asocierea dintre cal şi feciorie este subliniată şi de o datină funerară : ÄDacă mortul a fost holteiu.). 1976. ci prin acelea generice. nu prin trăirea contingenţă. îi sapă mormîntul şi uneori moare odată cu el (vezi. Bîrlea. Ad. alături de mioarele dragi : el reprezintă. 1980. mesager. zboară Ämai iute ca vîntul şi ca ghidul". 1978. 190. calul este năzdrăvan : el beneficiază de o naştere sau de o transformare miraculoasă . dăruirea lui unui alt membru al Äcetei de juni" semnifică perenitatea unei vîrste-simbol. cu maximă expresivitate. p. saltul peste mare. 90²96 . ? îi ajută pe erou în toate faptele lui : căutarea. oglinda. Calul apare în Änu mai puţin de 20 de subiecte de cîntec" (epic ² n. Toate acestea sînt însă func42 . vezi şi I. Fochi. rouă. dăruie armele fermecate. 52). Muşlea. anunţă moartea eroului. basmelor şi chiar al legendelor reliefează. Ov. 1979. p. etc. Fochi. lapte. lupta. sau om de arme.)r scuipă foc. 1924). p. atributele calului de însemn al tinereţii eroice. p. de aceea nu ne putem imagina voinic fără cal. ci prin integrarea simbolică în marile ritmuri ale firii. peria. prin saltul în mit. p. Marian. posedă obiecte vrăjite (gresia. baladelor.

poate Äface" o casă. Pentru a identifica. cînd îl eliberează şi-1 trimite peste munţi. seturi de atribute ce definesc rolul şi nu protagonistul. a unei noi familii .) Astfel. eroul nu Ädă drumul" calului decît în două situaţii liminale : înaintea nunţii. deci sensul secund.ţii ale povestirii. ori pescuitul fabulos.. Äelementul glorificator cade direct asupra calului (. deţinînd rolul de adjuvant. răspund unor necesităţi stringente ale vieţii colectivităţii tradiţionale. In acest sens. renunţînd la calul său. diferite Ŷ² cu rosturile şi calităţile calului . de gospodar) . dimensiunile mitului. (C. în folclorul românesc. al dorinţei voinicului este acela de Äa intra în rîndul lumii". 55. Brăiloiu. p. prin funcţiile lor sociale şi culturale. Comişel. nu ale reprezentării mitologice . metaforic. / Teancuri de bumbac.) Ca şi vînarea cerbului. 70. un analogon simbolic al întemeierii noii familii. Găluşcă. cele mai semnificative argumente se găsesc în datinile populare şi îndeosebi în poezia de ceremonial. dincolo şi în afară de fluxul epicului autonom. orice animal.) însă indirect se răsfrînge asupra stăpînului calului. In numeroase colinde. Dealtfel. vinderea. al semnificaţiilor co-notative. fireşte. p. E. în planul sensurilor denotative. Vînzarea calului are însă altă semnificaţie : ea marchează ieşirea dintr-o condiţie (aceea de june. adică la emblema statutului său de tînăr neînsurat. trebuie să facem apel la acele structuri narative care.." (P. de holtei) şi integrarea în alta (aceea de om matur. unde se află păşuni şi izvoare mirifice şi înainte . eroul îşi ameninţa murgul că-1 va vinde : ÄPe care de grîu / Şi pe buţi de vin. calului are rostul de a sprijini întemeierea unei case. T. motivaţia acestui act este de natură economică : prin carnea dobîndită sau prin bunurile cumpărate. mediază între diferite situaţii. 1983. 1978. fiind trăsături generice. într-o colindă de fecior. poate fi dotat ² în proporţii. categoria şi nu individul. gestul junelui relevă ecouri mitologice : sacrificiul cerbului ori al monstrului acvatic reprezintă un Ämoment" cosmogonic. aceste caracteristici ne spun foarte puţin (în ciuda frecvenţei lor deosebite) despre profilul mitologic al calului. Caraman. voinicul poate Äţine" nunta. rezolvă problemele ei. conflicte ori nivele ale existenţei. / Nunta să mi-o fac / Şi să mi-o nuntesc / Şi s-o isprăvesc". în planul de adîncime.. / Topuri de postav.

cînd îl îndeamnă să plece către ceata de haiduci ascunşi în codru." (Al. p. iar în a doua i-a adus gloria şi 1-a consacrat. luîndu-1 în coarne. să treacă în alt spaţiu: cerbul. p. 1982.de moarte. un obstacol depăşit) prin care se supralicitează meritele calului : el suflă pe nări ² aşa cum spun alte colinde ² foc şi vînt. în prima situaţie el şi-a salvat stapînul de la pieire. viteazul trebuie să depăşească un prag. în general. 1982. I. acolo unde se află Ähora zînelor" : ÄCalu-mi sare / Şi-mi răsare / Saren mare / Ca o floare / Noatat-au vineri şi sîmbătă / Cînd fuse de duminică / Ieşi-n vad / Ca un brad / Cu ciol-taru ne-asudat".) După opinia mea. mai exact. / Toate le-am zvîntat. / Turcii ne băteau. Teodorescu. îl trece peste mare. 65. Ambele evenimente se desfăşoară în preajma apelor. Prezenţa acesteia are rostul de a crea un obstacol (sau. Pentru a găsi o mireasă pe placul său. cît de o fugă peste mare : calul nu se scufundă în apă (sau se scufundă foarte puţin. Caraman. Amzulescu. 1981." (G. nejudecat. aici este mai puţin vorba de un înot fabulos. / 'N mare ne băgau. acesta se roagă de calul său : ÄDă-te murgule pe lat / Şi m-aruncă pe uscat / Ne-ntrebat. / Mulţi că se-necau / Eu am înotat / Marea-n lung şi-n lat / Dasta-s vinovat / Că m-am pedicat / D-o pană / De mreană / Şi că ţi-am udat / Poală de caftan / Colţ de pozu-nar. motivul apare şi în cînte-cul haiducesc : atunci cînd podarul refuză să-1 treacă pe Iancu Jianu peste Olt. doar pînă la Äpoala caftanului") şi ² totodată ² el se împiedică de o Äpană de mreană".) Cu aceeaşi semnificaţie. p. uscînd hainele stropite cu apă. în schimb. îl aruncă peste munţi. saltul peste mare are rolul unei probe eroice. / Dar m-am bizuit / La mal d-am ieşit / Din nări c-am suflat. EI invocă două momente de cumpănă : o luptă şi o probă . al unei probe consacratoare. mi se pare interesant modul în care calul ameninţat cu vînzarea îşi apără meritele sale.) Nu este exclus ca puterea pe care o are calul de a trece peste mari întinderi de apă să fie o reminiscenţă din funcţiile sale mitologice de animal călător. 41. îi aminteşte calul stăpînului său. Astfel. (P. atunci cînd s-au bătut Äîntr-al mării prund / Frîncii ne-nfrîngeau. 541. Pentru analiza de faţă. calul. dar într-un peisaj diferit. Dem. fie cursier solar (purtător al astrului zilei 44 .

peste lume). Care ajunge mai degrabă la ţintă. Al. cu excepţia murgului năzdrăvan. i-a asigurat gloria şi prestigiul social şi. 1981. 1981. ci ciştigarea întrecerii. / Tot cai potcoviţi. 291).. renunţarea la întreaga zestre a fetei.. Dem. o viitoare mireasă (cu aceleaşi valori. în prima sîmbătă din lăsata secului. p. Faptele calului relevă însă. / Fală ţi-am făcut. întrecerea sa cu şoimul sau cu calul Soarelui ori al împăratului (vezi M. / Bine-nchinguiţi. căci el umbla călare cînd era pe pămînt. 1981. Teodorescu.] care au cai ies cu dînşii la loc deschis şi acolo încep a se întrece în fugă. Amzulescu. deşi miza nu mai este salvarea vieţii. Cu mai puţine ecouri în mit apar celelalte modalităţi de construire a elo giului calului : descrierea calului fabulos. / Tot cai nemeşeşti. la o analiză de adîncime. implicit. A doua ispravă a calului se consumă într-un moment mar cat ritual (în ziua de Crăciun sau de Bobotează). 1982. dar. Brătulescu. dimensiuni mitice. / Jos că mi-au picat / Io nepotcovit / Nainte-am ieşit." (G.. de. adică la cele două sărbători limită (început şi sfîrşit). prin aceasta. motivul apare şi în cîntecul epic ² vezi Al. I. / La-ntreacăt te-ai luat / Pe gheaţa lucioasă / Sticlă lunecoasă / Şi s-au răzghinat.. I. p.] în această zi toţi sătenii [. prezentarea unei herghelii uriaşe. sensul povestirii este tot unul consacrator: calul Äa făcut fală" stăpînului. 210.) Şi această întrecere se desfăşoară tot pe apă. în realitate însă alergările de cai se desfăşoară la vremea primăverii. p. colindele afirmă că întrecerile de cai au loc la Crăciun şi la Bobotează. 244 şi 458). patronul şi divinitatea tutelară a cailor : ÄFlăcăii de aici au obiceiul în ziua lui Sîntoader de a încura caii în onoarea lui. 217 şi 259 .data aceasta. fie ghid psihopomp (conducător al sufletelor spre tărîmul celălalt). cînd calul voinicului s-a-ntrecut Äcu cincizeci de cai. operator al tre cerii de la un nivel la altul al existenţei. pe una îngheţată. 66. care străjuiesc intervalul de 12 zile ceremoniale consacrate crugului de an. 15 . Amzulescu. p. al stăpînului său. de ziua lui Sîntoader. pentru prelungirea motivului în baladă. / Tot misiri turceşti. [. / Eu nepotcovit / Şi nechinguit. * Pentru a pune în concordanţă timpul datinei cu timpul povestirii. legate de rosturile sale de animal călător între lumi. Toate aceste probe şi obsta cole sînt pretexte narative pentru realizarea elogiului calu lui şi.

jumătate cai. p. întrecerea din sat este un analogon ritual şi simbolic. 350²356.) Acest fel aparte (codat prin diferite metafore) de a ţine calul în frîu şi de a-1 juca. 253²254. 1899. imaginaţi după chipul şi asemănarea vieţuitoarelor reale. Ghinoiu. p. Durând. G. 1977. în momentele de trecere de la o etapă la alta a vieţii. (S. de acele figuri malefice. p. indiferent dacă se organizau întreceri între călăreţii flăcăi sau caii erau lăsaţi singuri «să se încure». afirmînd că alergarea cailor pamînteni repetă.) Unele credinţe dublează ritul printr-o dimensiune "mitologică. şi care sînt descrise ca nişte fiinţe fabuloase. Eliade. bun băiat.F. 1976. 1964. în colindele Äde june".. Acest sens nu epuizează însă valorile semantice ale complexului mitologic al Äalergării cailor" ² solari şi pamînteni. 89²95. etc). 23 . probabil. acum ne interesează primii Äcai". Ov.. Marian. Marian. Prin alergarea lor.. în profan. se spune. 1976. se deosebesc de Äceilalţi" cai ai lui Sîntoader. jumătate oameni. 309.F. 77²78 . 188 ² vezi şi Ad. sau poartă astrul zilei pe drumul său ceresc. 110. Fochi. 128 etc. 1981. rosturile fertilizatoare ale acestor animale sînt intens subliniate de motivul Äjucatul cailor" : ÄJoac-un june calu-i suru / Dar nu-1 joacă cum se joacă / Ci-1 joacă şi-1 întoarce / Şi-1 întoarce către soare / Către soare cînd răsare / Şi-1 aduce către lună / Către lună cînd îi plină / Şi-1 trăcsare către stele. p. a spiritelor rele cuibărite în timpul iernii. declanşează o adevărată explozie vitală : ÄIară Ion.) Aceşti cai. Drăgoi. 1899. 1974. Ad. p.acela e cinstit şi sărbătorit de toţi.) Rostul acestei datini este. 130. 1914. / Strînse calu-n frîu mi-1 strînse / Cum mi-1 strînse." (S. cursa cailor sacri ai lui Sîntoader : aceştia. care răpesc fetele şi pedepsesc pe aceia care nu le Äţin" zilele. Cheva-lier. Bîrlea. 1925. apotropaic şi fertilizator. p. I. p. J. p." (I. ÄGonirea cailor. al goanei neobosite prin care caii soarelui asigura mersul (zilnic şi anual) al astrului de la un crug la altul.. deoarece ei oferă ipostaza românească a unor figuri mitologice general răs-pîndite în spaţiul indo-european: cursierii solari (vezi M. al întrecerii din ceruri.. avea drept scop alungarea şi împrăştierea în ultima zi a ciclului de înnoire a ciclului calendaristic. de Vries. p. p." (S. Ciauşanu. caii pamînteni sprijină soarele (şi caii săi) în momentele de cumpănă ale firii. vezi şi Gh. Evident. 35 şi 36. mi-1 Ŷie . p. / Către stele mărunţele. caută soarele dispărut în tenebrele iernii.

murgul se comportă Äaidoma unui zeu vegetaţi onal". Ei apar frecvent în colinde. D.). Evseev. 1977. 1974. J. p. 1975. p. atributele străvechiului grup divin al călăreţilor danubieni. pînă la ţinuturile întunecoase ale nordului Europei (vezi A.) Deci. " (C. Prin gestul său. amîn-aouă. 339²341 . calul sacru este dedublat. iar codrii se acoperă cu verdeaţă. 1981. Roşu. cîmpii Äroşii" înverzesc. I. 1983. întemeietor de lume. J. stăpîn al apelor şi al bogăţiilor pămîntului. Din această perspectivă. Frazer. 1980. calul apare mereu în preajma mării. născînd cuplul cailor (şi călăreţilor) gemeni. 85²87. p. M. 95. omologat aici săritului fertilizator (vezi T. IV. Florescu. Chipul său străbate întreaga mitologie indo-europeana. ş. Durând. 1972. p. văile lasă Äapă lină". prin ţărmurile Mediteranei. puternic. I. ş. Adeseori. Rowland. 307² 308 şi 328²377. cuplul cailor şi călăreţilor năzdrăvani prelungeşte. 49² 58). p. în universul folclorului românesc. trezesc la viaţă întreaga natură. 1983. p. 222). zboară prin ceruri. Rosturile de animal fertilizator explică şi asocierea intimă dintre cal şi mediul acvatic : într-adevăr. acolo unde calul calcă. p. intens adorate în vechime în teritoriile dunărene (vezi D. din acelaşi nucleu miticosimbolic : este vorba de figura calului fecund. de Gubernatis.. 1980. datina Äîncurării cailor" şi imaginea poetică a Äjucatului" lor. 183 . Bîrlea. p. 370 . pe larg. Chevalier. Pippidi. p. 1980. p. H. 1874. 82²86. ceremonial) în măsură să declanşeze renaşterea miraculoasă a întregii naturi. O mulţime de analogii frapante şi convingătoare susţin această ipoteză şi demonstrează continuitatea unor reprezentări arhaice. stăpînesc lumea. destupă 47 . în ipostaze îndeobşte consacratoare : dezleagă izyoarele. p. Mohanu. înoată cu uşurinţă. 141 . p.a. / Calu-i sare şi-mi răsare / Şi mi-şi calcă cîmpiî d-arşi / Cîmpii d-arşi îşi înverzesc / înverzesc şi otăvesc / Codrii-uscaţi îmi dînfrunzesc / D-înfrunzescr rnărgăritesc. active încă (în funcţiile lor mitologice şi în atributele specifice) în cultura populară românească (vezi. p. I..cofrînse.a. 319) : Äjucatul". salvează pe cei aflaţi în pericol. M. 354²358 şi III. permite un transfer de energie vitală (conţinută în animalul divin şi descătuşată de actul. Tu-dor. p. piatra seacă Äizvorăşte". natura Äsemplineşte".). B. 1977. descind. 1976. G. R. C. zeităţi de origine geto-dacică. 65. Coman. / Voinici bine se d-umbresc. Herseni. După opinia mea. 103² 105 . de la malurile Gangelui. Daicoviciu. (Ov.

calul Äcu pămîntu saşternea / Cu iarba se prevestea / Din copită brazdă scoate / Brazdă neagră ca de plug. profunde afinităţi cu orizontul acvatic. p. tulbură apele. sau una dublă (cu doi oameni formînd calul şi cu un al treilea călare pe ei). în pluguşor ori în balade : el are şa de aur. în numeroase alte cazuri. calul din folclorul românesc relevă însă. 1925. analiza exhaustivă din I. pasul ori nechezatul său cutremură munţii. ea poate fi o mască simplă. cam pe spată / Prinse Negru de-a sări / Sări-n vînt. I. Drăgoi. declanşînd izvoarele. ele sînt modalităţi (indirecte) de elogiere a eroului. Muşlea.." . este invocată o iapă fabuloasă. Fără a fi în mod vădit stăpîn al apelor. afinităţi concretizate fie în planul magiei apotropaice (capul de cal păzind fîntînile) fie în acela al asocierilor poetice (calul Äsărind" peste mare. aflăm date " mai interesante din jocurile şi măştile care evocă chipul calului. sări-n pămînt / Sări-n poarta cetăţuiei. 1924. (S. Cara-man. 1982. Neagu. calul pătrunde în fiecare casă. la nivelul conotaţiilor simbolice. 6² 36). etc. cu iarbă de peste munţi sau cu fîn cules în nopţile consacrate." (P.) Calul fabulos. 1982. Masca de cal apare în datinile de Anul Nou şi în cele de S întoader . într-un recitativ spus de copii ca să alunge norii. Din" perspectiva mitului. răstoarnă casele (vezi. de consacrare.. oprind ploile etc). potcoave de argint . 62. sub care se ascunde un jucător. fără căpăstru / fără fir de bici în mînă".) Alteori. înfrînt. cînd plantele acumulează energia întregii naturi. Äjucatul calului" are valoarea unei probe maritale : fata din cetate nu poate fi cucerită decît de voinicul care îşi joacă murgul Äpe cîmpu cetăţii". Mai mult chiar. p. prin povestea şi hiperbola textului folcloric a unui personaj (real ori imaginar). frîu de mătase. 58²60). un cal nărăvaş trebuie îmblînzit Äfără frîu. stăpînă şi născătoare a ploilor (Gh. este legat de solomonari. însoţit de alaiul său. p. dotat cu puteri ieşite din comun este invocat şi în alte colinde.izvoarele. 51²52. unde Äjoacă". este hrănit cu Äapă strecurată". stîrnind încîntarea şi bucuria 48 . stîrnind uimirea şi admiraţia ei. p. protejează fîntînile. Versurile colindei descriu stăpînirea murgului şi jucărea lui în termeni hiperbolici : ÄMîna stîngă-n coamă-i puse / Cu dreapta pa sapă-1 bate / Cam pe sapă. Atributele sale ţin însă mai mult de metafora poetică decît de construcţia mitologică .

148²149. ci doar de elanul debordant al dansatorilor. 1970.L. Vul-cănescu. Vuia. Poate că şi jocul şi complexul ceremonial al căluşarilor are o asemenea structură (vezi. în jurul brîului. ipostazele funerare sînt puţin actualizate în cultura populară românească. o figurină din lemn. duhurile malefice şi să provoace declanşarea energiilor ascunse ale firii. prin invocarea figurii magice a animalului puternic şi fecund. I. Durând..R. analizînd obiceiul de priveghi ÄGo-giul" consideră că scaunul (numit Äcal") pe care stă şi se mişcă vătaful şi gogiul reprezintă o întrunare a calului psi-hopomp. R. 1964. p. în care dansatorii poartă.) Interpretarea aceasta este discutabilă. fiind menite să alunge. Rowland. 153 . p. 130 . toate aceste manifestări aveau caracter apotropaic şi fertilizator. dar. Jocurile şi alaiurile cu cai sînt frecvent întîlnite în spaţiul european. 1914 a.. Vulcănescu. 193²196 . în acest caz întregul sistem este mult prea complicat ²Ŷ în planul structurii de ceremonial ² şi mult prea dens Ŷ² în planul simbolicii subterane ² pentru a putea fi redus la o simplă manifestare rituală a cultului cabalin. vestitor al morţii şi ghid al sufletelor plecate în marea călătorie (vezi M. p. 1965. 90²92 . T. I. Calul chtonian a-pare ² în mod explicit ² destul de rar în folclorul românesc : R. p. de explozia de rîs şi veselie (vezi M. R. acolo unde ele apar (sau putem presupune că apar) valorile originare s-au pierdut de mult. 210²213). 1972. B. 49 . la fel cum discutabilă mi se pare şi identificarea murgului năzdrăvan. Aceste atribute vizează îndeosebi rosturile funerare ale calului. sensurile chtoniene fiind retopite în alte unităţi semnificative. 1977. p. călător de la un tărîm la altul. J. măştile şi jocurile cu cai nu ne oferă suficiente indicii sigure cu privire la semnificaţia lor mitologică şi rituală originară. după opinia mea. ascuns în grajdul de sub pămînt. reprezentînd animalul consacrat. ori a calului pe care călăreşte fratele-strigoi cu un cal funerar . Probabil. p. 129² 139). 1974. Chevalier.. Vulcănescu. în forma lor actuală. spiritele vegetaţiei şi umbrele celor dispăruţi. Eliade. în acelaşi complex etnografic şi ceremonial se înscrie şi jocul Äcăluţilor". văzut ca animal psi-hopomp. p. 1975. G. după opinia unor cercetători. 621²622. măştile întrupînd aici. Pamfile.gospodarilor ‡ prezenţa sa nu este marcată de un scenariu ritual (intrare-boală-moarte-reînviere-ieşire). 352²354 . 106). p. (R.

p. Aserţiunea sa este sprijinită şi de o credinţă populară. curate.': . în timp ce calul are sub puterea sa perioada de primăvară şi vară. pămîntul se deschide şi primăvara vine. în măsură să îndepărteze puterile malefice de spaţiul vital al omului şi să asigure bunăstarea şi sănătatea acestuia. Dunăre. NiculiţăVoronca. protectoare a hîrcelor ori a reprezentărilor cabaline. Sf. Gheorghe şi Sf. După părerea lui Ion Ghinoiu. p. la Äfîntînile cu cai". Capul de cal apără de boli. cînd aleargă cu calul său împrejurul pămîntu-lui. Atributele apotropaice explică şi utilizarea calului într-unui din cele mai dificile momente ale periplului eroic : este vorba de trezirea leului sau a unei alte întruchipări stihiale cufundate într-un somn Änepomenit". M. 100 şi 109 . Dumitru au cai. Dumitru iarna. Äîn calendarul popular. din primăvară. specific acestor animale. Bocşe. codrul înfrunzeşte. colinde şi basme). P. iar cealaltă învingătoare a balaurului infernal : ÄSf. 205² 210. G.) Lupul stăpîneşte perioada hivernală. Autorul amintit remarcă suprapunerea ritmului de împerechere şi înmulţire. vremea frigului şi a morţii. cîte o jumătate de an". frecvent întâlnite în arta populară. 764. 92²94. etc. Sf. 766). sărbătorile calului. 1979. una patron al lupilor. fiecare.) în acest sens. vremea renaşterii f ir ii. Chipul său îndeplineşte funcţia unei imagini-protectoare.). solar (din balade. benefice din viaţa întregii naturi. cu durata anului solar. de alte rele şi. a epocii fertile. De aici derivă şi rostul apotropaic şi fecundator al jocurilor şi măştilor de cai. T . în civilizaţia tradiţională românească. iarba înverzeşte. de Äfăpturi". p. la capetele laviţelor. Petrescu. El este prezent. Şi tot de aici se desprinde şi valoarea magică. Gheorghe vine vara şi sf. îşi are explicaţia în faptul ca. ci şi de calul fertilizator invocat atît de frecvent de datinile calendaristice. (I. Aceste trăsături sînt subliniate nu numai de calul eroic. 1903. aduce norocul în casă (idem. " (E.Absenţa dimensiunilor infernale şi malefice. (vezi P. N. a tinereţii şi a elanurilor vitale. p. calul şi lupul domină. au rolul de a marca sfîrşitul iernii şi începutul Äperioadei cailor". în vîrful caselor. ş. Gheorghe. la capătul grinzilor ce susţin acoperişul. 1985. Stoica. Petrescu. chipul mitologic al calului este orientat cu predilecţie către atributele solare şi fecundatoare.a. 1980. Ghinoiu. p. în plus. fapt care a permis ipostazierea calului Äîn reper calendaristic". pe porţi. 188. care pune în antiteză două divinităţi. p.

MĂGARUL în tradiţia folclorică românească. apără omul de făpturile întunericului. măgarul este înconjurat de o C-cIa S3 caala 5 51 . tensionat între consacrarea garantată de atributele mitologice străvechi şi îndoielile născute din analiza antropologică operată de gîndirea populară. conduce soarele pe drumul său. ocupă o poziţie incertă. aduce norocul şi belşugul în gospodărie. calul relevă. Prin toate aceste categorii şi atribute culturale. ale calului. o explozie de Äfurie sacră" de nestăvilit. deoarece nu poate înfrunta aceste tensiuni obscure. trezirea lui brutală poate provoca descărcarea neaşteptată a tuturor stihiilor acumulate. din Ämetehnele" acestor animale. a rolului şi poziţiei sale în structura gospodăriei tradiţionale. 1980. el apare ca animal fertilizator. Această dublă lectură conturează un chip polivalent. pătrunde în altă lume. ca semn al tinereţii. a inserţiei sale în sistemul celorlalte animale. uneori chiar degradatoare. (vezi M. din prespec-tiva cercetării mitologice. undeva între o zonă privilegiată şi una banală.Am arătat în altă parte. p. ca prieten şi sprijin al eroului ori ca simbol al vitejiei. măgarul. trăsături derivate îndeosebi din dezavantajele pe care le implică creşterea cailor.a greu de strunit. Coman. p. astfel încît Äpăcatul" şi pedeapsa pentru tulburarea somnului îl ocoleşte şi cade asupra animalului fermecat (vezi M. contradictoriu. Dincolo de nenumăratele contexte epice şi lirice în care este mereu invocat. prea lacome şi pre. malefice chiar. Aceste dimensiuni mitice pozitive sînt echilibrate de trăsăturile negative. Într-o primă instanţă. un complex de atribute predilect benefice. dezleagă izvoarele. ca putere ce eliberează energiile firii. acest animal atît de puţin băgat în seamă. gîn-‡direa populară meditează asupra condiţiei bio-economice a ‡calului. eroul obligă calul să necheze. acumulează energii şi puteri uriaşe . de factură solară şi fecundatoare. 80 şi 159) că acest somn reprezintă o metaforă a morţii : cel care doarme astfel. 74 şi 77 şi 165²166). Citit prin categoriile codului cosmogonic. 37. Bră-tulescu. 1964.

conform Bibliei. animalul simplu şi nepretenţios. p. Papa-hagi. considerat a fi tatăl israeliţilor. simbol al încapaţînării şi indolenţei. profund ambivalent. aducînd ca argument credinţa potrivit căreia acesta Äare cruce pe spate pentru că el a adus în spate pe cel care a purtat crucea". şi el. că profilul mitologic al măgarului este mult mai complex. de Vries. călare pe cal ² vezi B. Aluzia este directă. astfel într-un simbol generic al întregii mişcări. Rowland. p. 1976. pe Isus Cristos. 1979. 1976. călare pe un măgar . 22. 1975. al stîngaciei şi urîţeniei el ne apare ca o întrupare a majorităţii atributelor negative şi depreciatoare din inventarul moral al culturii orale populare..aură defăimătoare : Äetalon al prostiei" (Ov. în rîndurile ce urmează. Măgarul. Intr-o instanţă secundă însă : Äfără a-şi pierde nimic din atmosfera de animal simplu. avînd rădăcini mult mai adinei decît cele invocate de autorul amintit. 26²27). care prin insignifianţa sa întrupează âtît de bine -ideea de modestie şi renunţare (idee centrală şi polemică a creştinismului) a fost ipostaziat. (idem. exista chiar un anume rit legat de Äînmormîntarea măgarului" (vezi B. devenind o emblemă a primilor evrei creştini. măgarul a purtat-o pe Măria în timpul fugii în Egipt şi apoi l-ar fi dus în spinare. 83. Bîrlea. prost şi chiar încăpăţînat pe care şi-a creat-o probabil încă de la apariţia lui la popoarele sau în ţările în care trăieşte. Acest fapt reprezintă însă o reactualizare a unui complex de reprezentări mitologice ebraice mult mai vechi : zeul Seth." (T. transparentă : măgarul. într-adevăr asupra măgarului o lumină favorabilă : conform tradiţiei.. este cel care cunoaşte calea spre mîn-tuire . deşi toate celelalte animale îi puteau fi sacrificate . p. p. dîndu-le o. în această ecuaţie de termenul antinomic presupus : intrarea triumfală. p. 1949. nepretenţios. Creştinismul a aruncat.) Voi încerca să dovedesc. p. 21²22). FunkWagnals. Rowland. nouă vigoare mitola- . Creştinismul a preluat aceste elemente şi. măgarul nu era sacrificat lui Iahve. 244). ar fi venit. 1975. la intrarea sa în Ierusalim. asemenea lui şi credinciosul adevărat trebuie să renunţe la bunurile şi măririle lumii pamînteşti (simbolizate. 81. umil şi umilit.) Cunoscutul folclorist consideră deci că prestigiul cultural al măgarului este de natură religioasă. Ad. acest patruped se bucură şi de o oarecare simpatie la popoarele creştine ² simpatie de provenienţă religioasă.

2. Bîr-lea. plină de prostie şi egoism. Măgarul. In primul caz. în spaţiile geografice şi culturale în care s-a răspîndit. fie a vieţuitoarei. şi în folclorul românesc. Legendele îl prezintă în ipostaze depreciative şi. alte atribute consacratoare. în folclorul românesc. (T. cumva curios. i-a mai fost hărăzit Äsă nu moară niciodată la casa omului . Papahagi. Totodată. E drept. piele de măgar nu e niciodată de vîndut". rezistă asaltului forţelor demonice şi apără casa ori omul de intruziunea periculoasă a puterilor întunericului : ÄDracul nu poate să facă nici un rău cuiva dacă. De aceea. legate de statutul biologic şi obiceiurile măgarului : faptul. p.C. . deşi s-ar afla într-un loc primejdios. Muşlea-Ov. măgarul ajunge să fie privit. cînd e aproape să moară. pleacă de la casa omului şi moare prin păduri sau pe cîmp. Dincolo de această poziţie favorabilă (generică însă şi oarecum vagă). p. Äblagoslovit" şi protejat de divinitatea canonică. 230). Un prim ecou al acestei poziţii privilegiate este faptul ‡că Ädracul nu se poate preface în măgar" (I. 1970.contact cu lumea malefică.ţjică. 1979.. în general. are însă un măgar lîngă dînsul". Într-un s:. să creeze lucruri şi fiinţe.F.) Aceste ultime credinţe reprezintă transpunerea în limbajul mitologic a unor observaţii concrete. le-a transmis mai departe. 489. în mod frecvent. încăpăţînată.) Un alt privilegiu de care se bucură măgarul este acela de a nu fi omorît de nici o fiară sălbatică : o credinţă din Maramureş spune că lui i-a fost ursit să nu moară ucis de jivinele pădurii. ne aflăm în momentele de început ale plămădirii tuturor fiinţelor din lume. In general. şi faptele măgarului se schimbă : el apare acum ca o fiinţă capricioasă. (ca şi oaia. ca un animal Äplăcut lui Dumnezeu". Elementul cel mai important care intervine aici este schimbarea totală a atitudinii divinităţii : din putere tutelară şi binevoitoare ea devine o prezenţă aprigă şi pedepsitoare. ridicole. cocoşul ori albina) se dovedeşte a fi în mod vădit benefic şi deplin pur : ei exclude orice . p. că. el nu este victima jivinelor pădurii a fost interpretat ca o Äfavoare" a divinităţii. In această acţiune intervine şi Necuratul care încearcă. Pe această cale. (A. legendele populare explică înfăţişarea actuală a măgarului ca o consecinţă a unei greşeli. măgarul nu posedă. după mintea şi puterile sale. ea este fie a Äfîrtatelui". 84.

implicit. iar pedeapsa hotărîtă măgarului duce la apariţia atributelor sale specifice : urechi mari. mai puţin afectat de: aura favorabilă pe care creştinismul a aruncat-o asupra măgarului. Codul alimentar este invocat şi de o altă legendă referitoare la originea măgarului. în condiţii vitrege) şi este justificată prin binecuvîntarea unei divinităţi .F. 1976. Atunci cînd Dumnezeu 1-a certat pentru purtarea sa. de codurile culturale diferite) acelaşi element este Äcitit" în limbaje diferite şi interpretat prin Äpovestiri" diferite. 244). Mînia acesteia este justificată. 244. p. astfelr măgarul are darul de a putea mînca şi scaieţi.C. La început. Äfîrtatele" ajutător pune capul calului pe trupul măgarului şi astfel acesta ajunge să aibă un cap mult prea mare pe un corp. în Egipt. Bîrlea. de Äacum" înainte. în spaţiul legendei. Bîrlea. p. conform unei credinţe din zona Hunedoarei. serviciilor pe care el le-a adus divinităţilor creştine : ÄAcest animal e binecuvîntat de Preacurata pentru ca a dus-o.) Transformarea în măgar s-ar datora aici încălcării unei duble in54 . Aceeaşi caracteristică a măgarului (faptul că mănîncă aproape orice şi nu e deloc pretenţios) s-ar datora. Cel mai adesea însă greşeala iniţială aparţine măgarului însuşi. p..: Observăm din nou cum. el s-a scuzat spunînd că n-a auzit prea bine ceea ce i se ceruse. 1976. 488). acesta suportă sancţiunea divinităţii şi trebuie să mănînce numai scaieţi. împreună cu Isus. 13). mult mai expuse valorilor creştine. acesta ar fi fost o femeie. să audă mai bine. această hrană apare ca un avantaj (datorită ei măgarul poate supravieţui. divinitatea 1-a blestemat să fie de rîsul copiilor şi să mănînce numai scaieţi (vezi Ov. pentru ca el sa poată. (Ov. p. în funcţie de contextele de gen diferite (şi. Conform unei legende. blestemată însă de Dumnezeu pentru că a făcut pîine în seara de duminică. Apoi. măgarul ² acest Äcal mai mic" ² era la început un mînz obraznic. dealtfel mult mai mic (vezi T. 244. rînjet continuu. Sfînta Fecioară 1-a binecuvîntat să se hrănească şi pe gunoi" (A. 1981.moment de neatenţie a divinităţii. care prin purtarea sa indolentă se face vinovat faţă de divinitate. blestemul divinităţii : urechile lui au crescut enorme. pentru că în obrăznicia sa măgarul continua să rînjească. A urmat fireşte. şi gunoaie.. hrană puţină şi rea. Brill. adică exact ceea ce alte animale nu mănîncă. în orizontul credinţelor.

pe una din divinităţile consacrate. Papahagi. Iată. p. etc). 489). Erau astfel inversate valorile civice uzu55 . Popescu. călărind însă cu faţa spre coada măgarului. Soţul ei o osîndeşte să i se scoată ochii şi să fie pusă pe un măgar fără ochi. de Vries. una din pedepsele curente ² degradatoare şi umilitoare ² era plimbarea celui vinovat pe un măgar. A. Şăineanu. care fie din prostie. p. să-mi scoţi măruntaiele şi să le arunci şi apoi să te culci în coşul meu. măgarul este tras de urechi pentru obrăznicia sa. Brill. 1985. p. 84. Acestea ² spun textele folclorice ² nu au crescut de la sine : ele s-au ivit în urma unei greşeli a măgarului. 451²459. Ad. 245 ² vezi şi L. 1979.F.Majoritatea legendelor populare consacrate măgarului gravitează în jurul celui mai vizibil şi mai elocvent dintre atributele sale : urechile enorme. ori pentru încăpăţînarea cu care vrea să dovedească tuturor că ştie sa cînte mai bine decît privighetoarea (vezi T. Bîrlea. prin purtarea sa. conţinutul lui : ÄFata popii. Cea mai răspîndită variantă (cu o difuziune general-europeană) este aceea care spune că măgarul a fost tras de urechi pentru că şi-a uitat numele (vezi T. p. fugărită de tatăl incestuos. 85. 13). 29 şi A. în pădure. este basmul A. p. 1979.T. 244. e urmărită de acesta şi îi omoară copiii. 1978. 488. avînd copiii alături şi locuind «nişte case ce s-au fost învîrtind după soare». 1976.) Punerea soţiei Ävinovate" pe măgar nu este un element întîmplă-tor (vezi T. a supărat. Papahagi. N. 1981. 253. p. Deosebit de interesant. T. 1976. 1981." (Ov. p. pe scurt.C. pentru descifrarea structurilor de profunzime care subîntind reprezentarea folclorică a măgarului.» Face întocmai şi fata se pomeneşte că vede. In Evul Mediu. p. Brill. p.. 706. Alteori. măgarul o învaţă : «să-mi spargi burta. fie din orgoliu.

Femeia care intră în Äcoşul" animalului sacrificat. 56). în basmul nostru. măgarii. el se oferă pe sine drept victimă într-un sacrificiu regenerator şi recuperator : datorită lui eroina îşi recapătă vederea. Untersteiner. calul (animalul eroic prin excelenţă)' lăsa locul măgarului (animal al Äjosului material-cor-poral"). măgarul nu rămîne numai la nivelul acestor valori hilare şi degradatoare : el transformă dimensiunea istorică şi etnografică într-una mitică şi miraculoasă. către valorile arhaice care susţin. Ca un ecou al unor vechi virtuţi sacrale. cînd vede acolo hybrisul sălbăticiunilor jertfite" (Pindar. p. de Ävestite" sacrificii de măgari. iar pustietatea pădurii este umplută de prezenţa unei case fermecate. După cercetătorul italian Mărio Untersteiner. 56 . care. p. / De-aceste sărbători întruna / Şi de laudele lor cel mai mult Apollon / Se bucură. stăpînul peste popor. din interior şi în ascuns. S e înnoadă astfel un fir ce duce. el citează povestea elenistică a tînărului Clinis. reprezentînd Äun rit capital. 1972. de la Pindar. arhitectura de semne şi sensuri specifice ipostazei folclorice a acestei vieţuitoare. să le transpună şi în Babilon. Sacrificiul măgarului constituie elementul-cheie al întregului său complex mitico-simbolic. în această Scurtă incursiune în arheologia simbolurilor. dezvoltînd un motiv mitic puţin cunoscut (călătoria lui Perseu în ţinuturile hyperboreene). scrie : ÄLa masa lor cîndva Perseu s-a aşezat. în Pythianica a zecea. iar poziţia firească a călăreţului era întoarsă şi ea pe dos. 1975. la capătul său. intră de fapt în contact magic cu puterile unei vieţuitoare Ämitice". se hotărăşte.ale : călăritul triumfător prin cetate era înlocuit cu un cortegiu hilar şi batjocoritor. / La vremea în care jertfele vestite de măgari închinau zeului. toposul mitologic care ne deschide porţile către structurile subterane. văzînd sacrificiile de măgari de la hyperboreeni. Putem porni. copiii omorîţi sînt readuşi la viaţă. Este vorba deci de o ceremonie de excepţie. care. In timpul acestei nedorite Ceremonii. aceste ceremonii aveau un caracter esoteric. la' sacrificiile antice de măgari şi la valenţele sacre ale acestora. călcînd astfel interdicţia zeului. In favoarea acestei aserţiuni. ce aveau loc în cadrul unui ritual închinat zeului Apollon. şi rîde. / Venind în casele acestora. un mister de ultimul grad" (M. cuprinşi de o Ämînie divină" (insuflată lor de Apollon) îi sfîşie pe toţi participanţii la mister. 296).

p. p. Bîrlea. Bahtin). p. în acest context simbolic : sacrificiul măgarului păstrează. 1979. (Vezi Ov. Walsh) al măgarului.Cîteva observaţii se impun aici: antiteza între Hyperboreea şi Babilon nu este una geografică (nordul îndepărtat ² sudul îndepărtat) ci una mitologică : tărîmul sacral ² locul pămîn-tean. De unde şi legătura măgarului cu orizonturile misterelor antice. Sancţiunea zeului inversează planurile : victima devine agresor. B. în alte basme. p. conceput ca un rit de fecunditate" (idem. p. Sacrificiile de măgari conotează aici pătimirile şi puterea fertilizatoare a divinităţii elenice. ceva din vechile rituri de imolare a acestei vieţuitoare. p. 244 şi T. cu universul puterilor chtonice şi regeneratoare. Funk-Wagnals. măgarul deţinea singur atributele divine : cercetătorul italian amintit vorbeşte Äde o stare prehomerică-a cultului". 1976. de Äo divinitate chtonică". în roamnul său Măgarul de aur. Papahagi.85²86. Interdicţia formulată de zeu vizează transpunerea în lumea profană a unei Äceremonii" posibile exlusiv în aceea a iniţiaţilor. eroul trece prin diferite 57 . Acest Apollon hyperboreean este o divinitate a vieţii şi morţii: el se naşte şi piere. 294 şi 295). de Äun sacru mister al măgarului. Ideea de bază ar fi aceea a Äpătimirilor măgarului" : pentru că reprezintă Äjosul material şi corporal" ² după o densă formulă a lui M. Se pare însă că în stratul pre-elenic. suferă Ŷ şi reînvie triumfal.) Basmul citat anterior se integrează. pentru că întrupează instinctele elementare. rituri ce aveau ca scop invocarea puterilor vieţii şi răspîndirea în lume a energiilor fertilizatoare închise de divinitatea-magar.) Este actualizat aici un alt filon al figurii sale polimorfe. 392²395. printr-un miracol (învierea copiilor şi recăpătarea vederii) datorat Äsacrificiului" de sine al măgarului8. ca o umbră. Rowland. filon a cărui întrupare supremă a fost dată de retorul antic Apuleius.G. Legătura aceasta este însă una aflată la nivelul aluziei şi subînţelesului mitologic : ea nu evocă în mod direct dimensiunile sacrale ale măgarului. . iar sacrificantul se transformă în sacrificat. 22²24. ci le sugerează doar. 1874. I. 1975. măgarul este obiect al metamorfozei : eroul lacom sau înşelătorul se transformă în măgar. măgarul este un agent ideal al purificării. 83. (Vezi A. închis în trupul de Änefericită fertilitate" (P. 1949. ca o pedeapsă şi un mijloc de penitenţă pentru faptele sale. de Gubernatis. prin sugestiile sale.

fără a face trecerea între sferele opuse ale existenţei. 186. fecioara Măria. De căpăstru îi atîrnă o coadă de vulpe şi o coadă de mătură". atît de frecvente în Europa feudală. pur şi impur. ² vezi A. imaginilor şi conceptelor populare consacrate măgarului. pe care măgarul le-a cărat în spinare în variantele Äîmplinite" ale miturilor sale (este vorba de Indra. a defectelor sale.Ŷexperienţe ale corporalităţii şi suferinţei. p. p. benefic şi malefic. la rîndul său. Acvini. duhurile morţilor. etc. în picioarele din faţă bocanci şi obiecte lungi. Folclorul românesc mai cunoaşte doar o singură altă ipostază a măgarului : este vorba de Äjocul cornilor" care are loc în Banat. instinctele primare. de Gubernatis. o întoarcere (hilară) pe dos a întregii datini. o ipostază parodică a divinităţilor şi figurilor consacrate. Meşterul Ädrege-strică" reprezintă. pe spate o tunică. El marchează treapta de maximă depreciere (în plan cultural şi mitologic) a acestei vieţuitoare. zeiţa Cybele. 1874. măgarul îmbrăcat omeneşte fiind o exacerbare a Äjosului material-corporal" din om. în aceste cazuri măgarul. Măgarul poartă pe cap o caschetă. 1970. pe faţă o maschetă. corporalitatea brutală. nedomolite. care trage un car-atelier de meşter drege-strică. polul ce se opune făţiş acelor credinţe care vedeau în măgar un animal Äsfînt" şi Äblagoslovit". S e închide astfel cercul legendelor. Vulcănescu. Fără a fi un operator mitologic. măgarul mascat este o parodie. la lăsata secului : Äîn convoiul cornilor care străbate satul se află uneori şi un măgar mascat. (R. somptuos. Obiceiul din Banat se conectează astfel la complexele medievale ale carnavalelor. pierzînd supradeter-minarea sacrală şi atributele fertilizatoare. de jocul între sacrali-tate şi materialitate. Podoabele sale sînt ridicole. în picioarele din spate trasa o pereche de pantaloni. Revenirea la stadiul uman este semnul încheierii unui ciclu şi al transcenderii unei condiţii. cerc dominat de ambivalenţa acestei reprezentări. profund semnificativ în planul mitico-ceremonial. ajunge să desemneze partea obscură a fiinţei. 386²390).) Ne aflăm în plin univers carnavalesc. măgarul ² pasiv în cadrul sistemului mitologic român ²Ŷ cuprinde (şi păstrează) totuşi elemente 58 . în inima derizoriului şi a rîsului. la deghizările şi procesiunile hilare cu măgari. în antiteză cu boul Äferecat" şi cu alaiul său sobru.

faptul că animalul violent se afla atît de aproape de inima casei. vieţuitoarele din preajma gospodăriei. pentru a se hrăni. nu oferă bunuri (din contra. este un consumator). media între marile nivele antitetice ale fiinţei. cîinele oferă gîndirii mitologice imaginea exemplară a prieteniei şi devoţiunii. dirijată : el nu produce. CÎINELE ÄÎntotdeauna fidel". apără aceste bunuri de feluriţii duşmani ai gospodăriei. pun în pericol bunurile şi liniştea ei. putere şi slăbiciune. dar. a celei mai aprige şi haine vieţuitoare a pădurii. în schimb. Miracolul ei constă în faptul că animalul care ucidea. favorizată. generează o structură culturală complexă. în cultura populară românească. mai activ desigur. Poziţia sa ambivalenţă. 59 . Versul arhicunoscut din Mioriţa (ÄStăpîne. ca fiinţa apropiată. stăpîne. ca obstacol. depreciată 9. ca paznic.din sisteme mai vechi în care rolul său era mai important şi în care. colţii ascunşi ai cîinelui se arată ori de cîte ori fiarele codrului sau străinii se apropie de casă. Prin urmare. locul sau de graniţă. / Mai cheamă şi-un cîine") poate figura oricînd ca o definiţie emblematică a acestei funcţii. Domesticirea cîinelui a transformat duşmanul neîmblînzit în protector. devine aliatul acestora şi supusul omului : el aşteaptă acum hrana de la acesta. cu cît acest animal reprezintă ipostaza domestică a lupului. de vatra ei. în funcţie de contextul cultural şi mitologic concret. forţă dezlănţuită şi supuşenie. agresiunea în credinţă. In acelaşi timp. cîinele apare ca prieten şi apărător devotat al omului. mai expresivă. primeşte numai atît cît i se dă. Utilitatea cîinelui derivă tocmai din această agresivitate domesticită. cîinele a putut fi gîndit în ipostaze variate şi contradictorii. agresivitate şi blîn-deţe. cel mai adesea. situată adeseori sub semnul paradoxului : el este simultan. între natură şi cultură. ca prieten şi ca duşman. şi ca vieţuitoare umilă. Ea este cu atît mai puternică. natura în cultură.

/ Mai are Costea. 1980. Cîinii. p. / Dar pe urma lor / Dolfa cea bătrînă / Muma cîinilor" (idem. C. Fochi. 1983. Ţapu. p.. 111²112). 191 şi Ad. clinele are rolul de a-şi înştiinţa stăpînul atunci cînd un pericol este iminent. 1981. după ce hoţomanul Fulga pradă turma eroului.Conform autorilor de tipologii ale funcţiilor epice. Caraman. La fel de utili sînt şi cîinii invocaţi în colindele de cioban : atunci cînd marea îl ameninţă pe erou că îi va îneca turmele." (Gr. 53). evenimentele descrise de cîntecul epic şi de colinda populară se inspiră din realitatea cotidiană : zilnic ciobanii au nevoie de cîini. 6). toată energia întregii specii.) Alteori. p. în balada Costea. Caraman. de a găsi un erou sau un obiect ascunse la mari depărtări (vezi Al. p. / Tot cîini căţelandri. pentru a alunga jivinele şi pentru a face faţă duşmanilor . literatura orală ipostaziază aceste animale într-un Äsimbol al ocupaţiei de păstor" într-un atribut generic. acea vieţuitoare mitică în care sînt întrupate şi concentrate toate calităţile. dulful răpitor de oi este urmărit ÄCu cincizeci de cîini. are / Pe Doalfa. p. are I Vreo cincizeci de cîini bătrîni / Care-mi păzesc pe la stîni. / Vreo cincizeci de căţelandri / Care-mi păzesc pe la mandre. 1985. căţea bătrînă . în mod direct. / De bătrînă ce era / Dinţii-n gură nu mai avea. / Şedea-nvăluită-ntr-o lînă / Şi lătra noaptea la lună. aproape simplist (aşa cum o face de obicei) toate aceste atribute. fiinţe fabuloase ori oameni răuvoitori). / Cîini de cîte-un an. p. 1982. beneficiază de o naştere miraculoasă şi de puteri 60 . 279²280. acesta-i răspunde : ÄDar eu cîini oi pune / Şi ei îmi vor spune / Ca mare cînd o ieşi / Cîinii or simţi / Oile-or goni / Şi-n ţarc le-or vîrî". După cum se observă. I. Am-zulescu. glorificînd ciobanul prin elogiul cîinilor săi. / Vreo cincizeci de puşlăţei / Care-mi păzesc pe la odăi. acesta reuşeşte să-i dea de urmă şi să se răzbune datorită cîinilor săi pricepuţi. numită adeseori Ämama cîinilor". reprezintă cîinele-stihie.) Această Äcăţea bătrînă". ÄTot mai are Costea. adeseori Änăzdrăvani". Tocilescu. pentru a păzi şi apăra turmele. de a-1 apăra de agresori (vieţuitoare ale naturii. 5. Basmul preia. Fidelitatea cîinelui faţă de stăpînul aflat în primejdie este intens reliefată de cîntecul popular şi îndeosebi de acela de inspiraţie pastorală. (P. esenţializat al muncii şi vieţii acestei categorii sociale (vezi P.

al tuturor intrărilor oprite : de aceea. aud la mari distanţe. mătrăguna este ameninţată astfel :. A. Mitologia universală cunoaşte nenumărate ipostaze ale cîineluiprotector : Acvinii erau întotdeauna însoţiţi de cîini. 138 ş. 239. II. 1. 20 . 61 . apără de zmeu şi. Ţoci-lescu-C. (Vezi J. păzesc comori ascunse. Äde plînspri". veşnic înfrigurată şi dornică de carne de om (vezi Ov. 1978. ci şi duhurile rele . p. de Gubernatis. de Muma-Pădurii ² întruchipare a stihiilor întunecoase. Rădu-lescu-Codin. / Eu oi trimite / Nouă cotei / Bodei / De. p. Bîrlea. Chevalier. este binecunoscută fidelitatea unor cîini mitici ca Argus. sînt chemaţi ÄVoi cîni / De la nouă stîni / Să veniţi astăseară / Că eu vă dau loc de culcare. la fel . de Vries. ÄDe nu te-i duce. Orthos.a. imortalizaţi de tradiţiile antice şi de numeroase creaţii literare ulterioare . / Zahare de mîncare / Să păziţi pe (cutare) / De lei. II. Pentru că este un paznic fidel şi aprig. Într-un descîntec. Cîinii infernali Saramaya. p. Anubis ori Garmur străjuiesc porţile Infernului.cum Indra îşi lăsa turmele pe seama unor asemenea paznici pricepuţi şi credincioşi. 470 şi C. Şăineanu. Ţapu.) Cu aceeaşi funcţie. Cereber. de zmei. de asemenea. Maera. 1976. 106). p. dinţi de oţel. N. îndeosebi. 1985. funcţie considerată adeseori ca cea mai reprezentativă pentru complexul mitologic al cîinelui.). el apare frecvent la pragul ce separă lumea de aici de lumea de dincolo. Din rosturile lor chtoniene derivă şi funcţia de ghid psihopomp. 116²118. 366. ca apărătorul exemplar . din timpuri străvechi. 1913." (Gr. Popescu. 1974. Gorovei. împiedică intrarea şi ieşirea (de bună voie) din Älumea cea neagră".ştiu viitorul. cunosc tainele lumii. cer vamă. . clinele este pomenit într-o vrajă de obţinere a unui fluier magic.şi bolile.1:²12 . III. 1976. au fălci. Pamfile." (A. / De leoaice.) Iar într-altul.fabuloase : se pot metamorfoza în alte animale. etc. 1981. 436²438 . 1916 b.te-or sfîşia fără gheare / Şi te-or mînca fără gură. p. Nu numai animalele pădurii ori duşmanii gospodarului trebuie să se teamă de cîine. 400²408 . p. Tobiaş. Ei înving animalele vrăjmaşe. mitologia romană imagina uneori zeii lari în forma unor cîini (vezi A. 1981. p. cînd el trebuie să-1 apere pe protagonist împotriva duhurilor malefice şi a întruchipărilor nopţii (vezi T. p. de zme-oaice. Ad. 1874. p. L. 262). / De MumaPădurii. cîinele a fost socotit.

cîini infernali. în acest sens. 438). iar lupta lor este una Äfratricidă".p. ca ghid psihopomp. 1981. B. în locul cîinelui apare. Gh. cultura populară română ocoleşte acest atribut : nicăieri nu întîlnim. este căţeaua Molda. Brill. p. A. de descoperitor al tarîmurilor necunoscute doar în cazul călătoriilor din lumea contingenţă : cel mai ilustru exemplu. 1972. 47). ca semne ale morţii ori nenorocirilor (vezi. 58). cîinele este gonit din casa în care a murit cineva (vezi. apărătorul omului se dovedeşte a fi. 1914. vidra. cîinele Äfrate" şi sfătuitor al Ädalbului de pribeag". Cia-uşanu. p. 18²19. uneori chiar întrupare a diavolului 10. 146²150). cîinele-gthid. p. S e crede că el este animal Äplăcut lui Dumnezeu" şi că el se roagă pentru binele omului sau depune mărturie în favoarea acestuia atunci cînd pisica îl acuză că nu le dă suficientă hrană (vezi. Legendele Äde origine" explică apariţia sa ca o consecinţă a existenţei lupului şi ca un răspuns la solicitările omului. Conform unor credinţe. Goro-vei. şi nu pe căile pămîntene ori subpămîntene . Singurul ecou al aurei malefice. gîndirea folclorică ipostaziază în model exemplar. la pragurile Ämarii treceri" sau pe căile întortocheate ale lumii de dincolo. După cum am arătat în altă parte (vezi M. de aceea. chtoniene a acestei vieţuitoare. Rowland. o situaţie contingenţă : cîinele. Urmînd îndeaproape realitatea. în mitologia noastră populară şi spre deosebire de alte mitologii indo-europene. au fost interpretate ca prevestiri funebre. p. Nu există deci. Coman. aceea care îl conduce pe Dragoş pînă la limita unui tărîm necunoscut şi care dă numele apei şi regiunii descoperite de ea. Dar. 1915. faptul acesta nu este lipsit de o anumită ambiguitate deoarece cîinele şi lupul sînt înrudiţi. diferenţa din'Ŷ'<! . în general însă cultura populară valorizează în mod pozitiv prezenţa şi faptele cîinelui. numită uneori şi Äcîine de apă". lucru deosebit de interesant. T. Cîinele îşi păstrează funcţia de ani-mal-ghid. Äel nu e plăcut mortului" : fiind animal spurcat. p. Totodată. 1983. această Äomisiune" se datorează faptului că în mitologia română comunicarea între cele două tărîmuri are loc pe ape. privirea fixă ori unele mişcări ciudate. duşmanul neînduplecat al lupului . 336²337). ar putea fi identificat în unele credinţe în care cîinele figurează ca un animal cobitor : urletul său. totodată. în relaţie de antinomie mitologică.

1970. I. se invită la cumetrii sau se ajută reciproc (vezi Ov. p. p.{vezi T. Bîrlea.F. cîinele apare ca protagonistul unui ciudat şi incitant obicei popular. ÄLuni. Probabil că din această cauză basmul despre animale pune relaţia dintre cline şi lup sub semnul ambivalenţei . pierderea privilegiilor şi ura lui împotriva pisicii ori a iepurelui (vezi T.C. uneori ele se iau la harţă ² mai ales cînd la mijloc se află turma de oi . Geneza cîinelui este legată de turmele de oi şi de nevoile şi grijile omului : fiindcă lupul omoară prea multe oi (mai multe decît îi hărăzise divinitatea canonică). De fiecare dată. p. 1981. După unele legende. consacrate şi blestemate . 1981. 1981. 1979. dar duşman. p. 435²436). sau a furnicilor hrănite cu lapte . A. ca un remediu şi nu ca o cauză. acesta se naşte din metamorfoza a două mere. p. 5). în esenţa. Papahagi. Sînt mai multe înţelegeri scrise care consfinţesc pactul dintre cîine şi lup. Tratamentul acesta relevă poziţia lui Äslabă" în ierarhia mitologică populară : umbrit de lup (mult mai semnificativ din punctul de vedere al sistemului miticosimbolic arhaic). Brill. a tuturor clinilor din sat. fără de milă. Muşlea. pu-nînd în cumpănă preţul libertăţii ori al supuşeniei. 65 . Bîrlea. 129. dintre cîine şi pisică. vezi şi interesanta trimitere la tradiţiile iraniene în care Ormuz creează cîinele. în spaţiul ceremonial. el este privit ca un epifenomen. 1928. 431 şi 449. cîinele rămîne fără acest firman. lupul ² p. Un motiv epic apare frecvent în povestirile legate de cîine : acela al Äfirmanului". Ŷdupă lăsata secului se dă cîinii la «jujău». Ov. dintre cîine şi iepure. p. întreaga datină constă în urmărirea şi chinuirea. p. 115²116 şi T. de aceea. Candrea. alteori discută. (I. iar Ahri-man. p. fapt care explică poziţia sa minoră. 67. a fluierului rupt al ciobanului. A. 546. cele două vieţuitoare ‡sînt apropiate şi depărtate. Legendele Ägîndesc" cîinele ca o funcţie şi nu ca o figură în şi pentru sine. Brill. 1976. ca o entitate de ordin secund. este făurit un animal Äfrate". T. creată şi justificată datorită existenţei unei alte fiinţe. prietene şi duşmane.ire cele două vieţuitoare s-ar datora unei deosebiri de statut sacral : ÄDumnezeu a făcut cîinele. Brill. 437² 445). Leagă doua funii 63 . lupul e făcut de diavol".) Cel mai adesea însă cîinele se iveşte pe lume după lup. 291. ca un remediu împotriva relelor pricinuite de acesta. Ätrasul în jujău" (sau Ädatul în tărbacă"). sau dintre cîine şi Dumnezeu.

baterea. ci. 41 . Recent. p. p. 498. Acest gest ² care şi-a pierdut de mult sensul simbolic şi prestigiul ritual ² se corelează cu o altă credinţă. I. 471. după ce a domnit peste anotimpul friguros. De aceea. 182. în nici un caz.F. toţi spectatorii neatenţi. Papahagi. alungarea şi pedepsirea iernii.) Prin urmare. cînd în sus. Celelalte capete ale sforilor le ţin în mina şi încep să tragă cînd în jos. mare iuţeală. să suprapunem ²Ŷ pînă la identificarea totală ²‡ imaginea sa mitologică peste aceea a lupului : cele două vieţuitoare sînt diferite atît în ordinea naturii. apoi leagă cîinele de ele. F. timp în care poporul nostru îi atribuie zeci de zile pentru împlinirea unor practici. şi aceasta. dar nu au putut găsi o explicaţie coerentă a sensului şi rosturilor ei. în nici un caz.C. Majoritatea lor au consemnat datina. agrare şi propiţiatorii. cît şi în aceea a culturii. 10²11. A. chinuirea cîinilor nu reprezintă. aşa că acel cîine legat se învîrteşte cu o foarte. (I. Frigul şi întunericul aflate sub zodia lupului trebuiau înlocuite prin ceremonialuri şi ritualuri complexe (alungarea cîinilor 'este-numai un exemplu) cu căldura şi lumina aflate sub zodia calului". reluînd dosarul acestei ceremonii. El consideră că Älupul. după încheierea împerecherii. 1979. Numai că nu mi se pare că figura cîinelui îşi găseşte locul adecvat în acest sistem . în întruparea ei de lup malefic şi hivernal. era alungat simbolic în luna februarie. 1915.lungi din vîrfurile a doi salcîmi şi le suceşte pînă cînd s-au sucit bine de tot.) Această practică. 1899. pe la gură. care explică rostul întregii datini : ea se ţine Äca să se facă mult mălai sau mei la vară. Lucrul acesta este cu atît mai evident cu cît datina amintită nu are semnificaţii hivernale ori chtoniene. a integrat-o în seria obiceiurilor Äspecifice renovării timpului". rudă sălbatică a cîinelui. Ghinoiu. din contra. Marian. p. a stîrnit curiozitatea (dar şi oprobriul) tuturor folcloriştilor. alţii umblau printre oameni purtînd o oală cu mălai şi ungînd. pentru că nu putem. G4 .) Nu am nici o obiecţie în ceea ce priveşte antiteza dintre lupul infernal şi calul solar. " (A. Ghinoiu. pînă cînd se derăsucesc cele două funii şi cîinele rămîne ca vai de capul lui. întîlnită îndeosebi în Muntenia. pe sub piept. 134 . Gorovei." (S. alungarea. p. pe neaşteptate. vezi şi T. în ampla sa descriere a obiceiului. Simion Florea Marian consemnează două aspecte relevante : în timp ce unii bărbaţi chinuiau cîini. p.

ovăzul. că. normal. ÄDatul în tărbacă" ar putea fi atunci o răzbunare pentru greşeala cîinilpr dinţii sau un îndemn ca să nu. 1981. atribuie cîinelui rolul de reglator al roadei holdelor : luînd Äfoamea mofturoasă" a cîinelui drept etalon.. puţine spice hrăneau nenumărate vieţuitoare. ar fi preferat să aibă hrana sa specifică). iar omul muncea pe jumătate. 1-a dat cu rod de la pămînt şi pînă-ri virf şi. Astfel. a Äspurcat" grîul şi a condamnat omul la o muncă dublă. cît lua în gură. fireşte. 1-a dat cîinelui. care. Dumnezeu dac-a văzut aşa i-a luat partea de jos şi i-a lăsat numai cît apucă cu gura. Acest text Äsaturnian". îi minca numai vîrful. 411. avea prea mult rod ! Şi. La o primă vedere între cline şi cereale nu există nici o legătură : animalul nu se hrăneşte cu grîne şi nici nu este pus să le păzească'în cîmp. o nepotrivire de ordin alimentar (un carnasier a fost hărăzit să beneficieze Ŷde roadele cerealelor) explică dimensiunile modeste ale spicului şi cauza pentru care omul trebuie să trudească atîta. Cu toate acestea. zice. o seamă de texte populare susţin contrariul: Äîntîi şi-ntîi. în acelaşi timp." (T.. în Äillo tempore" grîul era numai rod. grîul a tost dat cîinelui. nu un om. divinitatea hotărăşte ca grîul să producă un spic doar atît de mare cît ajunge pentru a sătura. ÄLa început era belşug în toate. opulent. că a luat murdăria de la copil cu coajă de pîine şi Dumnezeu s-a supărat. căci. vezi. Şi cîinele cînd îl mînca. O muiere a spurcat pîinea. la spicul obişnuit. ei un biet cîine.. cîteva tulpini de grîu echivalau cu o holdă întreagă. Cînd a pus mîna pe un beld a strujit toate spicele şi Maica Domnului a prins unul cu mîna şi 1-a rugat să-1 lase pentru 65 . p. cînd a aat Dumnezeu grîul. Brill. a manei holdelor : cîinii erau bătuţi pentru ca recolta să fie bogată.) Această povestire istoriseşte trecerea de la spicul enorm.mai fie mofturoşi şi să Äconvingă" astfel grîul să dea spice şi roade bogate. vorbind despre o bogăţie peste măsură. toate acestea făceau spic la fiecare rod. Alte legende inversează această relaţie şi prezintă cîinele în chip de salvator al griului. Păpuşoiul.obiceiul are ca scop sporirea. pentru ca belşugul să poposească în hambarele gospodarilor. grîul. neştiind să aprecieze belşugul şi făcînd nazuri (căci. irosită printr-o greşeală absurdă. printr-o practică de natură magică. cică.

p. Şi Dumnezeu a lăsat spicul acolo şi de pe el noi ne hrănim. dar corespundea unui alt crug al anului : vara secetoasă. (Totuşi. aducătoare de arşiţă şi secetă. Nu este exclus totodată ca obiceiul baterii cîinelui să fie o reminiscenţă trunchiată şi resemnificată în plan mitico-simbolic. Şi în acest caz cîinele este un donator de grîu. pentru că ele nu se hrănesc cu plante şi vegetale. o bătaie rituală ( ca acele flagelări din antichitate). A. " (A. este evident. 1981. 345r p.fost el atestat la alte popoare europene ² vezi J. Aceasta avea loc tot primăvara. ascunşi în păduri. Salvînd spicul de grîu ori de porumb de mînia divină ele salvează omul de Ia foamete. p. la 25 aprilie. Astfel. 12²13. 50). Frazer. 1980. ci ca recompensă. pentru ca oamenii să nu mai aibă nimic de mîn-care. III. 1-a adus întreg la stăpînul său . îi oferă cerealele atît de necesare. la vremea acestei sărbători se ivea pe cer steaua Sirius. Pentru că n-au nici o vină.F. Brill.. Dar ele sînt vieţuitoarele casei. de aceea. După cum s-a văzut. femeia spurcă grîul spurcînd de fapt pîinea. p. indirect. 1903. aceste două vieţuitoare n-au nevoie de grîu. 166.) Chinuirea cîinelui Äla tărbacă" ar putea fi. aşa cum a. ale căminului chiar. alimentul obţinut din grîul Äcurat" şi Äsfînt" (cum îl descriu şi consacră colindele de gospodar). în sfîrşit. din sărbătoarea romană Robigalia. Aceştia. deci beneficiarele Äpîinii" (simbol aici pentru hrana domestică). că ele nimica nu-s de vină. Go-rovei. Äe bine să i se dea cîinelui pîine multă". N. în nici o credinţă populară. Or. în consecinţă. p. de belşug şi fertilitate. cîinele nu apare ca o întruchipare a Äspiritului griului". avînd menirea să sporească fertilitatea naturii şi roadele cîmpurilor (vezi sacrificiile de cîini din obiceiurile practicate în Sparta ² A. tătarii dau foc la toate holdele. spune textul popular. Popescu. revenindu-i însă nu ca pedeapsă. pentru că sînt Äcuraţi" cîinele şi mîţa primesc drept hrană vîrful de spic.C.) Observăm că şi aici spicul este tot Äal cîinelui". 410). 1915. gestul cîinelui este şi mai spectaculos : în timpul unei năvăliri. p.cîine şi mîţă. adică produsul alimentar prin excelenţă casnic. trecînd prin foc. 1981. (T. vezi şi E. cînd un cîine a apucat un spic de grîu în gură şi. 46²47. numită de ro66 . asistau neputincioşi la distrugerea cîmpurilor. 318. şi. Niculiţă-Voronca. în alte legende.

p. pentru gîndirea mitologică. (I. (Vezi M. 163. supusă. 1874. Äîn cămăruţa-ncu-iată / Am o puică cucuiată" etc. pentru îmbunarea ei. adeseori. S-ar putea ca imaginea cîinelui care trece prin foc ² şi totodată trece grîul prin foc ² să fie un ecou (inversat în plan simbolic) al Cîinelui igneic. 1979. G.) C-da 88 coala 6 Ql . în linii generale. 1895. care au supravieţuit în folclorul românesc. 69²70). Chiar dacă nu ni s-a păstrat întregul inventar de semne şi relaţii care defineau sistemul triadic cîine-cereale-foc (coacere ?). animalul domestic joacă mereu rolul unui mediator între om şi cereale : el este donatorul mitologic al griului şi totodată puterea (tutelară) invocată şi forţată să asigure belşugul holdelor . 1966. J. imaginea predilectă plantei care. de Gubernatis. trebuie să Äardă" şi care. Detienne. 52²54). dar poate fi invocat şi forţat (prin bătaia rituală) să conjure grînele să dea roade îmbelşugate. al cîinelui care poartă focul şi arde recoltele (i. P. s. al doilea.‡ de aceea el este gîndit (şi încifrat) numai prin aceste atribute : ÄAm un dorobanţ / Ferecat în lanţ" . în urma unei duble Äprăjiri" (o dată la soare şi a doua oară la focul domestic). . chinurile şi privaţiunile la care ea este. A. Zanne. elementele dispersate. erau sacrificaţi cîini (vezi A. cu adînci rădăcini în civilizaţia mediteraneană şi îndeosebi în cea latină. Florea. pentru a da rod. Vernant. 34²35. produce alimentul atît de necesar : pîinea. V. Ghicitorile cîinelui relevă totala sa dependenţă (în orizontul universului conceptual ţărănesc) de funcţia sa de paznic al casei . focul leagă figura mitică a cîinelui de aceea a griului : primul. Taloş.mani Äcîinele cel arzător ² Canicula" .v. duce la pierderea spicului opulent. ca orice carnasier. 363²388. Popescu.valenţe solare şi pirice .). Corpus. In întreg acest ansamblu ceremonial (Äjujăul") şi legendar (povestirile griului şi ale cîinelui). Dealtfel. ele subliniază rosturile sale domestice şi condiţia precară a acestei vieţuitoare. el salvează grîul de foc. N. Proverbele nu aduc elemente semnificative pentru profilul mitologic al cîinelui . 1981. ÄŞi codat / Şi colţat / Şi isteţ / Şi-ndrăzneţ" . Dumezil. p. a acestei străvechi structuri mitologice. p. reprezintă. I. 'Vezi I. e. dar stăpîneşte (în plan mitic) focul care coace spicele şi dă recolta bogată . relevă. Iî. ÄSade moşu în colibă / Uns pe nas cu mămăligă" . Cu-ceu. p. le coace). ne permit reconstituirea. p.

prin faptele sale malefice. Hrănindu-se cu şoareci. de asemenea. în cîteva săptămîni. Acesta trebuie deci inventat şi de aceea. nici la scurtarea distanţelor ‡ în plus. nici unul nu-1 poate dobori. în faţa acestui duşman care. nu oferă produse derivate din propria ei fiinţă : ea nu dă. în urma şoarecelui. Gestul acesta apare ² în legendele potopului ² într-un moment de mare tensiune şi cumpănă : este momentul ce consfinţeşte ivirea pe lume a şoarecelui. ÄDe atunci. In schimb. nici lînă. nici la cărat. din ea. Creaţie şi unealtă a dracului. Pamfile. care are o picătură de duh drăcesc într-insul. nici puf. pisica nu aduce foioase directe. . 1913. cel care nu cunoaşte saţ şi măsură. agoniseala unui an întreg de trudă. ale căror istorii etiologice se construiesc pornind de la atributele lor naturale. Ca şi cîinele. animalele cele mari şi puternice sînt neputincioase : nici unul nu-1 poate prinde. venind din afară. căci e nevoie pururi de a-1 feri de isprăvile şoarecelui. omorînd şoarecii. 144. şi anulînd toate aceste dezavantaje. fireşte. prădătorul şi hrăpăreţul. el este trimis pe corabie ca să-i roadă pereţii şi să o scufunde. pisica apără bunurile alimentare ale omului de duşmanul cel mai periculos. putea duce la distrugerea tuturor vieţuitoarelor de pe pămînt. faţă de cîine. ¼8 . răspunzînd provocării diavolului. nici măcar nu păzeşte oile. legendele referitoare la originea pisicii au ca bază rosturile ei practice în gospodărie.PISICA Conform legendelor populare. casa ori curtea de animalele aprige şi nesătule care dau tîrcoale întregii gospodării. poate distruge. de la înfăţişarea ori de la deprinderile lor ² într-un cuvînt de la condiţia lor strict biologică.nici hrana. Şoarecele. nici piele. (T. din sălbăticie. funcţia utilitară declanşează povestea : spre deosebire de alte vieţuitoare. demiurgul aruncă o mănuşă şi zămisleşte. ea nu poate fi utilizată nici la muncile cîmpului. Fiind nou pe lume.) In cazul pisicii. pisica asigură ² în mod indirect ² belşugul şi prosperitatea casei. nu Ŷare nici un adversar pe măsură. p. de duşmanul dinlăuntru. se zice că miţa stă-n casă pe lîngă om. pisica s-ar fi născut din -mănuşa aruncată de Noe ori de Dumnezeu. deoarece e din drac făcut". pisica. el nu are seamăn şi.

în spaţiul culturii populare. ÄSă nu ai în casă mîţă neagră ² recomandă aceste credinţe ² că ţii pe dracul în casă". Gorovei. iar cînd o freci pe spate. în casa omului." (I. pisica poate fi şi slugă fidelă a dracului : Äîn Vîlcea se zice pisicilor care sînt slabe : ce păcatele sînt aşa de costive. ea aduce. (A. 69 . Ciauşanu. 279. Muşlea. p. Numeroase credinţe şi texte folclorice susţin astfel că trăsăturile ei definitorii sînt ura faţă de om şi perfidia : Äpisica e duşmană. Muşlea. pisica apare dotată. cu un lung şir de atribute negative. p.) Ca şi şoarecele. 1981. folositoare. pisica s-a lăsat pătrunsă de substanţa Ädrăcească" şi s-a transformat. într-o vieţuitoare consacrată dracului : ÄIar Satana ieşi din mîţă numai scîntei prin perii ei. Atributul fundamental se dovedeşte a fi prietenia şi fidelitatea faţă de duşmanul pe care abia 1-a înfruntat şi doborît. Ov. 1914. Şi deatunci mîţa prinde şoareci şi-i mănîncă. influenţa malefică a puterilor întunericului.. sînt umbrite de celelalte trăsături. 221. observăm că aceste caracteristici pozitive. necredincioasă.De aceea şi pentru acest merit. (Gh. Bîrlea. acesta se ascunde sub ea. nebăgate în seamă. Cu toate acestea.) în felul acesta. Ov. adeseori chipul ei. preponderent negative. ca la dracu". 188.. Brill. să orbească (sau să moară) toţi ai casei ca ea să le poată lua mîncarea din mînă. Din Satana. vrea răul stăpînului. Bîrlea. Änăzdrăvană" şi chiar Äplăcută lui Dumnezeu". de-aia strălucesc ochii mîţei noaptea. p. Ideea centrală este că. 279.) în afară de prietenă şi adăpost la primejdie. aducătoare de noroc. 1915.. în mîţă au rămas numai ochi şi scîntei. Mîn-cînd soarele. lasă scîntei. prin Äsubstanţa" ei demonică. 1970. dacă privim în ansamblu figura mito-l®gică a pisicii. pisica se manifestă ca un Ägaster". (ori transmite). benefice chiar. deşi în principiu este considerată ca. pentru a se strecura.) Alte texte populare sînt şi mai categorice : pisica Äe prietenă cu dracul (. (T. p. ea este considerată ca o vieţuitoare bună.) Aura malefică a pisicii este întărită şi de credinţele care susţin că strigoaicele şi chiar diavolul iau. 1970.) cînd trăzneşte." (I. p. 455. că n-o fi arat dracu cu ele ? S e crede că el ară cu pisicile şi coţofenele". pe nesimţite. malefice şi în mod frecvent demonice. această vieţuitoare ² totuşi domestică ² trebuie ţinută la o distanţă cît mai mare de casa omului: dacă pătrunde prea aproape de acesta. în mod paradoxal.

a cărei foame nu poate fi potolită în nici un chip . 1915. 802). are adînci rădăcini simbolice : nasul este o poartă a sufletului. de asemenea. Cine stăpîneşte nasul mortului. 1949. M. hrana pentru care trebuie să trudească şi să rişte . Deci. mai pe larg. p. ca putere răuvoitoare. vrea toate bucatele din casa acestuia. atunci acesta se va transforma într-un strigoi. 279. Alteori. acest act. ea face tot ce este posibil pentru a-i aduce răul pe lumea cealaltă : Äe vicleană. mult mai crudă. Marian. 1983. Numai că şoarecele este un duşman loial : el caută hrana ascunsă. ei nu-i ajunge hrana dată de om şi vrea mai mult. în această lume. le doreşte moartea. Totodată Ädacă trece miţa peste un copil nebotezat. agoniseşte din agoniseala omului. nedorită. (Vezi. mănîncă cu ochii închişi ca pe lumea cealaltă să poată jura că stăpînul nu i-a dat de mîncare" (idem. în alt moment de cumpănă. 188). în schimb. 279). fură. pentru a-i răpi nasul. fie că sare peste mort. şi de aceeea el poate fi ² pars pro toto ² chiar sufletul (vezi Funk-Wagnals. 144²146. (S. F. 89). p. la moarte. stăpîneşte mortul. perfidia pisicii merge şi mai departe : daca nu-1 poate distruge pe om aici. puterile sale. Se mai crede. încercau să se apropie de cel mort. Mult mai rea. luînd chipul unor nevăstuici. fie că îl împiedică 70 .) în alte situaţii ² pretind credinţele populare ² pisica trece de la dorinţă sau intrigă. p. nu are nimic cu stăpînul casei. O vestită poveste din romanul Măgarul de aur (scris de retorul latin Apuieius la începutul primului mileniu) istoriseşte cum vrăjitoarele din Thessalia. de aceea. pe care apoi îl utilizau în fel şi fel de vrăji şi farmece. aparent fără noimă. Coman. nu vrea să-1 distrugă. miţa doreşte nici mai mult nici mai puţin decît moartea gospodarului. copilul se spurcă" (A.) Mortul fără suflet mortul al cărui suflet nu-şi găseşte odihna. el roade. daca mortul este nepăzit şi pisica trece pe sub el (sau peste el). 1892.. sufletul său. că pisica mănîncă nasul celui mort. p. se transformă în strigoi devenind o putere malefică.ca un stomac fără fund. pisica îşi face din nou simţită prezenţa. la fapte : noaptea ea încearcă să-şi sugrume stăpînul şi Äeste cobitoare pentru copiii din casă. pentru ca ea să rămînă singura stăpînă peste casă şi alimente. p. vrea să încapă numai ea pe vatra caldă" (idem. ca agent al forţelor demonice : o credinţă general răspîndită susţine că. Gorovei. fie că-i mănîncă nasul. dar. p.

blestemată şi hulită în altele. poate fi şi de bun augur şi de rău augur . opuse şi stranii atitudini culturale.) 11 < încărcată cu asemenea atribute negative. elocventă : ele pot fi citite şi într-un sens. se poate presupune că în concordanţă cu aceste trăsături tipice şi general răspîndite în spaţiul european (vezi Ad. divinul şi impurul. ea are un aspect binar. 86 . că se scîrnaveşte în casă".a. 1974. ca un semn al impurului şi. ea ar împleti. Ceea ce confirmă ideea. (A. Gorovei.. ÄSă nu creşti miţă vînătă pe vremea cînd se strîng bucatele. prin extindere în concret. de Gubernatis. inocenţa şi viclenia. nu-i curat în casă" . faptul acesta este fie un semn rău. p. Chevalier. fie un prilej de bucurie : odată cu ea s-a dus şi nenorocul ori' sărăcia casei.d. (vezi A. maleficul şi beneficul. sfinţenia şi demonismul. imaginea ei mitologică.m. în egală măsură dulce şi vicleană a acestui animai". de Vries. Vries. în consecinţă. să rătăcească neîncetat.. I. dacă mîţa pleacă. 187²189). 1915. (J. p. fecunditatea şi moartea. p. Pornind de la aceste observaţii. oscilînd între aspecte benefice şi aspecte malefice. tot astfel. pisica. Fiind legată de moarte pisica este. un loc de întîlnire al celor mai variate. 188 şi 189. reprezintă o sumă a contrariilor. ceea ce s-ar putea explica prin atitudinea. şi în celălalt. Numai că semnificaţia actelor sale nu este întotdeauna clară. p. Äun semn rău". ÄSimbolismul pisicii este extrem de eterogen. în mod firesc. etc. de moarte.O pisică neagră care-ţi taie calea sau care ţi se oploşeşte în casa. în fiinţa sa. ş. p. 1976. 337. să facă rău oamenilor şi vitelor : adică să fie un duşman al gospodăriei din care tocmai a plecat şi pentru binele căreia s-a chinuit o viaţă întreagă. ÄCînd mîţa miorlăie noaptea. Äspurcată". ÄCa toate simbolurile elementare. 85) . A. al murdăriei : ÄCînd se scîrnaveşte mîţa pe sub pat ori după uşă ² se spune ² e semn că nu-i curat în casă" . că ambiguitatea constituie în chipul mitologic al acestui animal o dimensiune constantă şi esenţială.) Adorată în unele locuri şi epoci. 1915. avînd caracteristici atît solare cît şi lunare" (Ad. Conform unor sinteze arhetipale.să treacă peste puntea ce duce spre rai. Gorovei. pisica îl condamnă la aceeaşi soartă nefericită : să nu-şi găsească odihna. Ea funcţionează. 71 . susţinută de numeroşi cercetători ai mitologiilor indo-europene. 1976. pisica reprezintă o apariţie necurată şi cobitoare.

de factură antropologică. Căci. de asemenea.*Foarte aproape de vieţuitoarele tolerate şi chiar de cele dăunătoare. nici vestimentar. adică a opoziţiilor şi relaţiilor de profunzime. 1975. p. la noi ca şi aiurea. ea se asociază 72 . specifice este necesară o analiză atentă a contextelor epice Ämarcate" în care apare pisica. general umane. II. presupune că acest chip nu are o determinare culturală şi etnică precisă. cultural definită. prin care acest animal este aşezat într-o anumită poziţie.1874. Pentru a surprinde poziţia exactă a pisicii. în plan superior. ea nu se salvează decît prin foamea nestăvilită ce o îndeamnă să caute şi să prindă o altă vietate. domesticit pentru a-şi exercita cu măsură activitatea predilectă : vînatoarea. pe harta tuturor semnelor culturale prin care omul arhaic gîndeşte lumea. doar pe această cale vom putea înţelege rădăcinile din care se trage ambivalenţa pisicii. Rowland. în raport cu celelalte animale. tensionat între valori etice şi categorii culturale opuse. pisica configurează şi în folclorul românesc acelaşi chip ambivalent. în fond. trebuie să privim pisica in conexiunea ei cu celelalte vieţuitoare ale gospodăriei. (practică ² rod al observaţiei atente a lumii şi teoretică ² rod al meditaţiei subtile pe marginea şi cu ajutorul lucrurilor şi fiinţelor din mediul ambiant). o constantă a imaginaţiei populare. este la fel de important să ştim de unde am luat şi ce avem asemănător. B. 51²53). pisica este un răpitor. ori în schimbul şi circulaţia intensă de figuri şi atribute mitologice în spaţiul european şi chiar indo-european. Prin această trăsătură. spre norocul pisicii. şi mai stricătoare. în bestiarul folcloric şi. pisica ocupă ultimul loc : utilitatea ei nu este nici de ordin alimentar. S e mai poate. 4 Am arătat că. dar ea nu rezolvă întreaga problemă a mitologiei populare româneşti. că el este. în scara animalelor folositoare. In principiu. nici agrar. constantă ce-şi are originea în intuiţii arhetipale. ca parte integrantă a unui sistem de semne care numesc şi ordonează universul cel mai intim legat de condiţia umană : acela al casei. dar şi cum am luat şi prin ce ne deosebim de celelalte sisteme miticosimbolice. pentru a depăşi generalităţile şi pentru a surprinde notele definitorii. motivaţia ei reală. cu valorile umane şi cu determinările naturii. De aceea. această ipoteză este adevărată. şi mai hrăpăreaţă. p. 60²67 .

vrea mai mult. căreia să-i iau eu din mînă tot ce-o răgădui (= agonisi). Brill." (T. acum îmblînziţi şi puşi în slujba casei. Cuplul cîinepisică prezintă un puternic izomorfism antropologic. cîinele este modest. cîinii se plîng astfel: Äde ce ei care duc tot greul şi fac slujbele cele mai mari ale stăpînilor să doarmă afară în ploaie şi ger. Ov. se strecoară (Äviclean") chiar în casa lui. un puternic dismorfism mitologic. Astfel cîinele stă afară. De unde şi binecunoscuta formulă Äa se înţelege ‡precum clinele şi pisica". care nu face nimica. Este evident că animalul privilegiat este pisica. Dezechilibrul astfel născut este sancţionat sever de textele populare : ele exaltă calităţile cîinelui şi îngroaşă defectele pisicii. Cearta celor două vieţuitoare provine din faptul ca amîndouă trebuie să împartă aceeaşi hrană: e vorba de bucata. nehrănit/hrănit. spun povestirile populare. ÄDoamne! Doamne ! ² se roagă pisica ² să moară toţi stăpînii. de către om. 1970.. iar cel defavorizat este cîinele. Discursul" clinilor cuprinde toate antinomiile constitutive relaţiei dintre aceştia şi pisică. în acelaşi timp. (I. deplin semnificativă. în timp ce pisica Äe prima la mîncare. p. 1981. vrea totul. să rămîie doar o babă oarbă. cu valori culturale majore. Numeroase legende şi povestiri pun în antiteză condiţia precară a cîinelui cu favorurile de care se bucură pisica. în frig/la căldură şi depreciat/favorizat. categoriale.. ci pentru colţii săi fioroşi. utilizat şi el de om nu pentru carnea ori blana lui. ba să rabde de multe ori şi de foame [.cîinelui. 441). 548. S e realizează astfel o opoziţie exemplară. liniştit şi credincios. dar. Pe cîtă vreme cîinele zice : ÄDoamne ! Doamne ! Să trăiască şi copiii lor şi să senmulţească să facă cîte nouă copii şi fiecare să iasă afară cu cîte-o îmbucătură ori cu cîte un stengher 7") . de resturile date. pisica se dovedeşte haină şi vicleană : ea nu se mulţumeşte cu ceea ce are. Cu toate acestea. Bîrlea. dobîndind o poziţie aparte şi un statut privilegiat. adeseori cu parcimonie. Numai că împărţeala nu se face drept şi pisica trişează : ea se aşază mai aproape de om.) Nemulţumiţi de această nedreptate. Muşlea.] iar pisica. este vorba de opoziţiile afară/înăuntru. p. să doarmă în casă. pe aşternuturi şi la căldură şi să mănînce aproape cu stăpînul la masă. în frig şi primeşte numai resturile de la mîncare. îşi vîră nasul în toate oalele şi stă numai la căldură". In schimb.

Acest animal agresiv. în consecinţă. ştie el. să fure pînă şi Äbucata din gură" a omului.de mămăligă. totuşi. periculos de aproape din perspectiva relaţiei natură-cultură. Deşi domestică. Cîinele. un animal (şi meditaţia folclorică nu uită niciodată acest lucru) care se găseşte însă prea intim amestecat în spaţiul . p. 1910. nici prea departe (ca lupul).şi treburile omului. exact acolo unde trebuie : la cumpăna dintre interior şi exterior. cheia acestui sistem se află în structurile antropologice care determină imaginea despre lume specifică gîndirii populare : din perspectiva lor pisica stă prea aproape de universul casnic. dincolo de aceste nuanţe şi accente. al bunei-cuviinţe răbdătoare. este dublată. deci mai departe de casă şi de hrană. reductiv concretă. fie puţin. care stă afară. de opoziţia spaţială (Äîn afară" ² Äînăuntru")." (T. diferenţa dintre cîine şi pisică este exprimată în termeni de distanţă faţă de Ävatra" casei : primul este îndepărtat în plan concret şi apropiat în plan etic şi afectiv al doilea ² apropiat în planul contingent şi depărtat în cel moral. în sens invers. iar lucrul acesta este cu atît mai şocant cu cit ea stă m interiorul casei. gîndirea populară reface echilibrul sistemului. este situat. Mediu. şi nu una strict spaţială. în imediata apropiere a omului şi a familiei sale.. cu porţia hotărâtă de stăpînul său. p. figura cîinelui se colorează aici cu ceva din idealul supuşeniei înţelepte. antropologică. semnificativ este faptul că între cîine şi pisică opoziţia morală (Äcredincios" ² Äperfid"). 74 . care nu distinge între Äal casei" şi Ästrăin"). în sistemul vieţii din gospodăria tradiţională. In felul acesta. pisica se poartă ca o-sălbăticiune prădătoare. îi va da şi lui de mîncare Äfie mult. rabdă privaţiunea şi doreşte ca stăpînul lui să fie fericit pentru că. 1982. 258. Totuşi.) Evident. ideal drag ideologiei creştine a Evului. în timp ce clinele se mulţumeşte cu ceea ce îi este oferit. cel care se află aşezat la cea mai bună distanţă cu putinţă r el nu e nici prea aproape (ca pisica). după putinţă." (C.) Deci mîţa vrea sa ia singură tot. Radulescu-Codin. atribuindu-i trăsături în general malefice şi punînd-o în antiteză morală cu cîinele. Pentru că pisica stă prea aproape de universul casnic. 433. ÄDistanţa" aceasta este deci una de natură complexă. devenit blînd pentru stăpîn şi rău pentru duşmani (în antiteză cu poziţia indiferentă a pisicii. inadmisibil de aproape pentru un animal. Ea este. Brill.

Aceasta este invarianta structurală. ascuns de pisică : în consecinţă. îl urmăreşte mereu. iar femeia nespus de leneşă şi lacomă . acest lucru se explică prin faptul că pisica a încredinţat zapisul şoarecelui sau 1-a surprins pe acesta în timp ce rodea hîrtia pe care se încheiase contractul. bărbatul era harnic. iar cîinele trebuie să rabde. la rîndul ei. In familie începe o mara sfadă. se ştie. în a-ceastă relaţie binară. 441 . Aflăm astfel că la început cele două animale erau soţ şi soţie .dintre orizontul casnic şi cel social ori natural. prin inversiune. pisica beneficiază mai departe de toate privilegiile.) Alte legende explică antinomia dintre cîine şi pisică prin transmutarea unui conflict din lumea oamenilor m orizontul animalic. derivaţi din observarea realităţii concrete. p. (Vezi T. cuprinzînd fie o împărţeală mai dreaptă a lucrurilor. Brill. Pentru că antiteza dintre cele două vieţuitoare este una Äputernică". de aceea. poziţia sa periculos de apropiată faţă de Ävatră". Pisica. p. Motivul cel mai des întîlnit este acela al contractului pierdut. Epicul o preia şi o dezvoltă în formule variate. ele o fac să derive. toate conducînd la acelaşi deznodământ : fixarea cîinelui şi a pisicii în condiţia lor actuală. construind fel şi fel de lanţuri şi desfăşurări narative. distrus. 442 şi 450. în intimitatea existenţei umane. al Äzapisului" : acesta. ambivalenţă. şi drept pedeapsă. în alt text. apar şi alţi termeni. p. ea găseşte zapisul şi-1 rupe . prin limbajul povestirii. subîntinsă de un cod cultural major. mănîncă şoareci . foarte puternică. ca să-i plătească poliţa şi să1 pedepsească. toţi 75 . 1981. lucrurile rămîn aşa cum sînt. fie o plîngere a Clinilor către divinitatea supremă. este pierdut. frigul şi foamea. de aici cearta şi răfuiala eternă dintre ei (idem. adaugă legendele. femeia îşi înşală soţul cu un argat rău şi obraznic. soţul face un Äzapis" prin care cere casapului să nu-i mai vîndă carne femeii . ca să-i smulgă zapisul sau ca să se răzbune pentru nedreptatea făcută. cîinele fuge mereu după mîţă. dintr-o relaţie umană de apropiere. exasperat. prezenţa sa. Uneori. Mulţumirea şi recunoştinţa cîinelui (în ciuda vieţii sale grele) codează poziţia sa justă în sistemul lucrurilor şi valorilor din casă : ingratitudinea pisicii (în ciuda facilităţilor de care ea dispune) exprimă şi sancţionează. 440). în continuare. Totodată.

432). Mîţul şi femeia. a femeii. pisica este metamorfoza femeii nemulţumite şi nesătule. simbolul dezordinii. nemaiavînd ce face. argatul în şoarece (idem. apropierii şi comunicării directe . un simbol al coeziunii. 4. alteori. Mai mult chiar. un stomac care trebuie hrănit. să se agate de coada animalului. şi necesare şi împovărătoare. iar mîţul al femeii. Familia reprezintă. Muşlea. p. p. 1976. urii. la căldură. (Ov.) Această asociere este întărită de credinţele şi legendele care povestesc cum a fost făcută femeia . fiind. acesta s-a repezit după mîţă încercînd să recupereze bucata atît de preţioasă. împins de foame. de neîmpăcat. trăgînd. şi curate şi Äale dracului". cu mai puţin serviciu îşi cîştigă traiul. p. sau. In basmul fantastic. 290. şi bune şi rele. Ov. a reuşit doar să apuce. prin ploi şi vînt. Vernant. deoarece mîţul trăieşte rău cu cîinele. familia dezbinată este. J. Detienne. ele consumă roadele muncii bărbatului. 1970. înfăptuind pentru el toate isprăvile grele. lacomul animal. Amîndouă sînt ambivalenţe. femeia în pisică.sînt metamorfozaţi în animale : bărbatul în cîine. p. a trebuit să se mulţumească şi cu aceasta şi a plăsmuit femeia din coada pisicii (I. ÄSe mai crede că cîinele este prietenul omului. de asemenea. pisica joacă în mod frecvent rolul animalului auxiliar : ea îl ajută pe erou să cîştige pe fata împăratului. 268. p. 1979. în ge76 . a rămas cu coada în mînă . Analogia simbolică este proiectată în mit şi desfăşurată în succesiune diegetică : astfel femeia este făcută din pisica lacomă. şezînd mai mult în casă. Bîrlea. 71²128). văzînd paguba făcută. a furat coasta scoasă din primul om de demiurg . amîn-două un Ägaster" (vezi subtila analiză din M. In acelaşi timp. ea s-a ivit nu din coasta lui Adam ²Ŷ cum spun textele biblice ² ci din coada pisicii. distanţei ireconciliabile. P. prin contrast. Bîrlea. F. C. ea este. singura în măsură să exprime antiteza Äputernică". Femeia şi pisica au în comun stăpînirea spaţiului interior al casei : ele beneficiază de căldură şi de adăpost. Trecerea de la o familie unită la una Äcertată" constituie o formulă epică ideală.) Ca toate fiinţele casei. condiţia pisicii devine o emblemă a condiţiei (Äideale" şi cumva misoghin descrise). 289)." (A. trebuie subliniat faptul că în acest sistem pisica este identificată cu femeia. dintre cele două vieţuitoare. pentru mentalitatea populară. iar cîinele şi bărbatul afară.

Alte ghicitori relevă trăsăturile biologice caracteristice acestui animal : ÄLabe moi. Nu o dată. ş. relevă un secret. V. Florea.v. figurînd ca paznic şi sfetnic al zmeului (idem. / Ghem nu face" . ÄCe zvîrli în sus şi cade în picioare" . p. basmul suprapune omul şi animalul. / Tot la fuse răsucind". facînd ca viteazul să se metamorfozeze în' pisică (pentru a pătrunde în castelul zmeului) sau pisica în om (pentru a îndeplini o misiune dificilă). Ghicitorile pisicii relevă.) . pisica se mişcă în preajma cîinelui (cu care este duşman). apropierea ei excesivă de Ävatra" casei : ÄCare-i dobitocul / Ce păzeşte focul / Şi-şi spală cojocul" . ea întrupează moliciunea. fiind integrată în marea familie a adjuvanţilor : ea sfătuieşte. caută şi găseşte obiectele rare. a vulpii (cu care se căsătoreşte motanul cel viteaz). Corpus. a duşmanilor protagonistului. Taloş. ÄDegete fără unghie. ÄCe bea apă şi nu se udă pe gură" . se strecoară în altă lume şi pregăteşte sosirea eroului. cîntă sfîrîind.a. toarce. ÄAm un năpristoc / Stă-n vatră la foc" . în mod deosebit. nu aduce nici un folos . valorizată pozitiv.d. ÄToarce. protagonistul şi adjuvantul. şi ineficienta : ÄCine toarce răpejor / Fără nici un spor" .neral. în basmul despre animale. umblă să te-njunghie" . I. lenea. trec pe oriunde. s. cu toate că stă în inima casei. Alteori pisica apare în tabăra cealaltă. ÄRoanţa. a şoarecelui (pe care-1 prigoneşte) şi a vrabiei (de care este păcălită). pisica nu produce nimic. Cuceu. cotoroanţa / Doarme. 291). ÄSade baba lîngă foc / învălită în cojoc" . (I. / In lăbuţe ghiare-ascunde" . tranţa.m.

Ov. pentru că el a urzit pămîntul. 24) . că e de cînd cu urzirea pămîntului" (T. Afirmaţia cea mai generală şi cea mai cunoscută despre arici este aceea ca Äel a urzit pă-mintul". ÄE păcat să omori ariciul. 1970.. 1915. derivă caracterul sacral al ariciului." (A. sau 1-a măsurat. (I. p.) De aici. în general. 1913. 283.INTRE CASA ŞI NATURĂ ARICIUL în ansamblul mitologiei populare româneşti.. izvorîte din temeri ancestrale ori din puterea de fascinaţie a unor arhetipuri sufleteşti eterne. a animalelor a căror existenţă e considerată ca majoră şi decisivă pentru viaţa omului şi. nici pe obscure intuiţii inconştiente. atît de profund legată de momentele decisive ale facerii dinţii a lumii. 11) sau ÄPe arici oamenii nu1 omoară. Ariciul ocupă o poziţie atît de im- . Bîrlea. nici pe argumente de tip magic ori ritual. evident binefăcătoare. Pamfile. nici o altă vieţuitoare din bestiarul folcloric nu este atît de intim. vădit duşmane omului). 110). prestigiul său cu totul ieşit din comun. II. Gorovei. pentru echilibrul antropologic complex prin care acesta se integrează în lume şi îşi asumă lumea ca univers uman. în sfîrşit. susţin credinţele populare. Hasdeu. 1970. el se bucură de protecţia şi autoritatea specifice animalelor consacrate.) Ariciu a urzit pămîntul împreună cu Dumnezeu" (B. Prestigiul şi autoritatea ariciului nu se bazează însă pe considerente de ordin economic (ca în cazul animalelor domestice. ariciul reprezintă animalul prin excelenţă cosmogonic. Deşi este o fiinţă a orizontului natural şi nu a celui domestic. p. voi. P. sau al animalelor sălbatice. într-adevăr. Muşlea. din această aşezare în inima cosmogoniei. sau ÄAriciul la o casă e cu noroc" (. p. p.

fragmente de colinde. 1974. ÄTextul" cosmogoniei româneşti este risipit în legende. demiurgică. bocete. cu adevărat. ca păstrător al tainelor legate de tehnicile muncii agrare (vezi J. Chevalier. ritm. ca sfătuitor al oamenilor. Acest animal intervine în procesul cosmogoniei imediat după ce a fost dobîndit primul fir de pămînt. Toate aceste atribute conectează imaginea folclorică a ariciului la arhetipul mitologic al eroului civilizator. se desprinde o concluzie deosebit de importantă : atributul fundamental al ariciului este acela de meşteşugar demiurgic. p. balade şi descîntece. III. în momentul invocării sale. în unele credinţe şi secvenţe ceremoniale . recuperat de pe fundul mărilor nesfîr-site. singura în măsură să creeze.portantă în sistemul zoomorf popular numai datorită atributelor sale cosmogonice. după un Äplan" bazat pe ideea de echilibru. în cazul de faţă. de făurar ² în ipostaza cea mai concretă şi mai Ätehnică" a acestei activităţi ² al universului viu în care trăim. lucrat prin acea Ätehne" demiurgică. Cosmogonia românească este organizată pe mai multe nivele. 18² 79 . fără a fi însă modelat. stihială. unde apare ca inventator al focului. materie amorfă-şi nemodelată : bulgărele din care urma să se facă lumea fusese numai adus. funcţionalitate. elementele relevînd faptele şi atributele ariciului. nu sînt legate nici de un lanţ cronologic linear şi nici de o ierarhie de natură ontologică sau axiologică imuabilă. în funcţie de stihiile. gesturile şi cuvintele prin care şi-a pus pecetea asupra structurii şi rosturilor întregii lumi. Actele prin care ariciul se manifestă în facerea lumii sînt acelea de a măsura. o lume cu chip şi formă. din acest Äcorpus" cercetătorul trebuie să selecteze elementele utile demonstraţiei sale. ci una limpede. lucrurile ori fiinţele care fac obiectul creaţiei. creaţia proiectată şi împlinită de arici nu este una oarbă. Astfel. Cu asemenea funcţie ariciul este întîlnit numai în vechea mitologie iraniană. Din această observaţie. plămădit. a concepe şi a clădi întregul pămînt. a povestirilor care istorisesc felul cum a fost el implicat în plămădirea pămîntului. Aceste nivele nu constituie un ansamblu unitar. profund raţională şi în adevăratul sens al cuvîntului. totul era încă potenţialitate.

linear. ci şi demiurg . ci la unul complex. Candrea. prima înfăţişare a cosmosului este una imperfectă. Ecoul acestor funcţii mitologice se prelungeşte în cultura greacă. posedă nu numai înţelepciune. Mitologia românească vorbeşte despre o cosmogonie Äîn doi timpi" : lumea nu este desăvîrşită de la primul gest demiurgic. I.19 . cum a fost binecuvînfat sau pedepsit pentru faptele sale. epicul ţese o seamă de întîmplări care explică de ce s-a greşit facerea lumii. substituiri şi încrucişări ale temelor narative de bază. ce soluţii a găsit dramei cosmice. printre care cu uşurinţă te poţi rătăci. 110. fără precedent şi etimon în cultura şi simbolistica greco-romană şi chiar in-do-europeană. BO . De aceea. II. o urmă din mai ample şi mai complexe mituri străvechi12. amploarea şi bogăţia orizontului mitologic aparte al ariciului. creatoare de lume şi făuritoare de legi. p. ariciul depăşeşte acest nucleu şi conotează o sferă de semnificaţii mitologice cu mult mai largă şi mai complexă : el este nu numai meşteşugar. cunoaşte nu numai secretele Ätehnicii". Ele cunosc o mulţime de dezvoltări. singura soluţie pentru a explica singularitatea şi.) în folclorul românesc. aşa cum. 1934²1935. mituri care istoriseau faptele de excepţie ale unei mari divinităţi chtoniene. p. între aceste două momente mitologice. Legendele ţesute în jurul ariciului şi a funcţiei sale cosmogonice sînt deosebit de numeroase şi de variate. Această proliferare epică se datorează modelului cosmogonic în care este implicat ariciul : el nu participă la un act de creaţie simplu. din contra. Această dezvoltare este un fapt de cultură specific orizontului românesc. de ce ariciul nu a mal vrut să-1 ajute pe demiurg. unde ariciul era considerat ca Äcel mai ştiutor dintre toate vietăţile. 1970. ci şi pe acelea ale cosmosului. în consecinţă. ci şi omniscienţă. totodată. contradictoriu. şi este nevoie de multă înţelepciune şi de multă pricepere pentru a pune lucrurile pe matca lor firească. un element de substrat. s-a constituit el în folclorul românesc. ale plantelor şi vieţuitoarelor. P. A. " (B. cum a fost el îmbunat ori păcălit. în Äpovestirile ariciului" fiecare unitate epică se deschide spre continuări şi rezolvări diferite. voi. fără termen de comparaţie şi referinţă în mitologiile vecine. este să presupunem că figura sa ar putea fi. Hasdeu. 189).

fie din şiretenie. el este prezentat ca Äajutător" al lui Dumnezeu. La nivelul dezvoltărilor şi construcţiilor epice. Prin urmare. figura supremă a pantheonului creştin. subordonare. împletirea structurilor epice şi simbolice. Ariciul face lumea şi ştie cum trebuie să fie făcută aceasta. Ariciul. o fiinţă demiurgică. în care mereu ai impresia că ai identificat filonul central şi mereu el îţi scapă printre degete. a figurilor lor reprezentative. fie printr-o faptă concretă. în diverse constelaţii (bazate pe antinomie.e. Schematic. sau prin cuvint (Äsfat"). fie remediul ei. ariciul o face fie din neatenţie.iar fiecare opţiune narativă presupune. în acest univers făurit în două etape. la rîndul ei. ariciul este factorul activ. asocierea.. dar (poate ca un ecou al străvechiului prestigiu al ariciului) una posedă mai multă Äştiinţă cosmogonică". se asociază în mod direct. cu Dumnezeu. pot spune că ariciul apare în două ipostaze epice fundamentale. sistemul de bază al legendelor cosmogonice în care este implicat ariciul arată astfel : 81 . iar alta mai puţină. cele două divinităţi încep făurirea lumii. în poveste. este cel care iace şi desface iţele cos-mogoniei. Atunci cînd greşeşte zidirea lumii. Dar el nu o face niciodată singur. Puterea sa creatoare se manifestă prin iaptâ. alte şî alte dezvoltări ² de unde şi varietatea debordantă şi aspectul lor oarecum labirintic.. întîi într-o formă imperfectă şi abia apoi în forma şi în chipul de astăzi. el acţionează fie printrun sfat înţelept (urmînd ca Dumnezeu să transpună în practică modelul său despre lume). asemănător unei teme cu va-riaţiuni. absorbţie sau simplă contiguitate). Sistematizînd însă toate aceste structuri narative. în planul de profunzime (în planul conceptelor mitologice) ariciul este demiurgul real. cel care cunoaşte şi făptuieşte ²Ŷ şi aceasta chiar dacă în planul de-suprafaţă. ambele grefate pe trunchiul unei funcţii mitologice primare : ariciul este. în mod esenţial. demiurgul probabil din sistemul mitologic străvechi.ariciul apare în două ipostaze principale : el este fie cauza erorii cosmogonice. din dorinţa lui de a-1 păcăli pe Dumnezeu. i. împreună. substituire. întîlnirea universului culturii populare cu spaţiul culturii creştine a determinat sinteza celor doua sisteme. Atunci cînd corectează eroarea cosmogonică.

. Pentru aceasta şi-a luat ajutor pe ari-ciu.. socotind în mintea lui că mai bine ar fi dacă ar fi pămînt mai mult. Dumnezeu 1-a blestemat -«Ariciule.Eroare cosmogonică ....) Aici ariciul este acela care face efectiv pămîntul... (T. impusă de către o instituţie religioasă.. singura soluţie pentru a rezolva acest conflict. Pam-file. a scăpat ghemul mare . Alteori greşeala ariciului se datorează unei mişcări neîndemînatice : ÄDumnezeu urzea pe după araci.. ferindu-se de un araci. care ajuta la urzit. una conducînd (ceea ce oglindeşte poziţia administrativă a bisericii) şi alta făurind (ceea ce reflectă adevăratele credinţe autohtone). Dîndu-i un ghem de aţă. Şi astfel ariciul s-a făcut ghem şi s-a pomenit plin de ţepi". ci ca o structură polemică : zeitatea supremă.. Cred că acest model mitologic nu trebuie văzut ca o structură tipică pentru divinităţile creatoare de lume.. 22. din această cauză. p.) Legendele acestea pun în corelaţie aspectul cu totul deosebit al ariciului cu greşeala prin care el a stricat chipul universului. al unui Äzeu leneş". a început întîi să-1 urzească pe sub cer. Ariciul.. 78. In prima ipostază. p.. Papahagi. Aceasta joacă rolul unui Ädeus otiosus". 1913. 1-a trimis să-1 depene sau să-1 desfăşoare pe sub poalele cerului. de-a-cum să-i porţi în spate». pămîntul nu a ieşit neted. care nu poate să continue lucrarea începută şi care se retrage treptat din cosmogonie. fond cu o mare vechime şi putere de iradiere . ca să fie deopotrivă de mari amîndouă. a fost concilierea (mitică) a celor două scheme cosmogonice : ambele tipuri de divinităţi participă la cosmogonie. a venit în contradicţie cu străvechile credinţe autohtone legate de un fond mitologic zoomorf... a urzit o cîtime mai mare decît i se poruncise. de araci te-ai ferit.. ariciul este trimis de Dumnezeu să Äurzească" pămîntul : ÄVoind Dumnezeu să facă pămîntul.." (T. ci accidentat.. Cauză i Remediu din viclenie 1 PŒ fapta prin 1 sfatul ău neatenţie 1 i din sa s 1 1 1 ! i . lăsînd terminarea ei pe seama unor alte divinităţi. chiar dacă după porunca şi îndemnul divinităţii supreme. ariciul însă. Această Ästîngăcie" specifică de altfel modului biolo- . 1979.

P. 1970. munţi. strîns şi încovoiat (vezi T. ariciul s-a-nfio-rat de faţa Domnului. deoarece ei îmbină sfera animalicului cu aceea a vegetalului) sînt asociaţi. care explică aspectul său exterior : din una aflăm că ariciul a luat un coş cu ouă şi s-a dus la Dumnezeu. voi. rîpi. Brill.) Stîngăcia ariciului este reliefată şi de alte două legende. piscuri. 112. Altă legendă ne povesteşte cum ariciului i-au fost hărăzite drept hrană. cu barbă mare. Pornind de aici. p. cînd urzea Dumnezeu pămîntul şi chemîndu-1 să-i ţie două ghemuri. mătci şi Dumnezeu s-a năcăjit şi 1-a blestemat să rămîie ghem şi aşa stă: de-atunci. p. (idem. De atunci el este blestemat să poarte aracii în spinare. Dumnezeu 1-a certat că a făcut atîta murdărie. la intrare el s-a împiedicat de prag şi a vărsat toate ouăle. iar ariciul s-a zgîrcit de ruşine : de atunci el a rămas aşa. 494. Has-deu. Astfel Äariciul era voinic. să i le ducă în dar . gospodărească) şi transferă. pămîntul din lat şi şes cum era să fie. ghimpe sau pădure. cu aracii unei vii. insectele . aceste texte au o poziţie şi o valoare secundă : ele pun ecuaţia conceptuală în sens invers. Supărat. evident. II. unul de urzeală şi altul de bătătură. văgăuni. este rezolvat prin transformarea directă a aracilor în ţepi. colnice. în urma unei sentinţe divine. Povestirile care se situează însă în chiar inima sistemului mitologiei populare prezintă o altă structură : Oda 88 coala 7 33 . văi. a scăpat un ghem din mînă : din astă pricină. a dărîmat toţi aracii.gic de a fi al airiciulvji. s-a scovîr-dit şi s-a prefăcut în măluşteanuri. Ţepii. elementul cel mai interesant din constituţia ariciului (şi.) Textele pe care le-am invbcat aici sînt focalizate în jurul atributelor naturale ale ariciului : ele explică forma. care prin înfăţişarea sa pare non-animal. în mod analogic. 193). el a plecat să le caute într-o vie. povestea imaginează o greşeală a ariciului (fie ea cosmogonică sau strict domestică. paradoxal. aracii din natură în corpul ariciului: astfel paradoxul animalului. astfel încît după şi în urma unui accident cosmogonic (sau chiar prozaic) ariciul capătă înfăţişarea şi atributele sale obişnuite. 1981. armele şi mersul său greoi prin invocarea unor evenimente petrecute în timpul fertil al începuturilor. şi mişcîndu-se greoi într-o parte şi alta. p. Din punct de vedere mitologic." (B. este subliniată şi de alte texte populare.

desfăşura cîte puţin aţa de pe ghem. să măsoare. în aceste condiţii deoarece-el măsura şi decidea.. a luat un ghem de aţă şi 1-a dat ariciului să meargă înainte şi să sloboade aţă. 1903. a făcut mai întîi cerul şi pe urmă pamîntul. datorită neatenţiei sau vicleniei ariciului." (T. Dumnezeu a desfăşurat de pe un ghem aţa cît era tancul cerului şi pe urmă a dat ghemul ariciului. Ariciul şiret. în care pamîntul. echilibrul şi ritmul ei interior. sînt în cel mai înalt grad exemplare. dar cînd a făcut pamîntul. rolul său nu mai este unul de făurar. 127. el ştie tainele pămîntului : ariciul posedă secretul ierbii fiarelor. Imperfecţiunea nu ţine însă numai de dimensiune. iar adeseori datorită propriei sale nepriceperi. cînd vedea că Dumnezeu se apropie de el cu zidirea pămîntului. stîngăcia şi mişcările ciudate. a avut de ajutor pe ariciu. vrînd să facă pe Dumnezeu să greşească. microcosmosul (ariciul) oferă imaginea şi modelul macrocosmosului (pamîntul). dealurile. 81 . încreţindu-1 şi făurind munţii. aşa că tocmai la urmă. nu mai încape sub bolta cerului. vindecă şi îmbolnăveşte. ariciul se dovedeşte a fi o fiinţă mitologică profund telurică.) Prin dorinţa sa de a face mai mult pămînt. El îşi exercită puterea creatoare peste pămînt (face mai mult pămînt) şi pe sub pămînt (se bagă dedesubt. iar demiurgul trudea. 1913. pentru că ² gîndeşte el ² e nevoie de mai mult pămînt decît cer. p. a priceput că ariciul i-a stricat tancul. să nu fie pamîntul mai mare decît cerul. ci unul de Ätopometru" al cosmogoniei. în ele. şi apoi (după cum vom vedea) prin puterea sa de a-1 stăpîni şi modela. determinînd (şi nu fiind determinate de) structura actuală a lumii. specifice ariciului. divinitatea canonică greşeşte facerea lumii. 23). rîpele). Textele populare ne spun că ÄAtunci cînd a voit Dumnezeu să facă pamîntul. In legendele în care ariciul greşeşte din şiretenie facerea lumii. ÄLa început.ele afirmă că lumea se face după chipul şi modul de a f£ al ariciului." (Simion Florea Marian. p. In aceste texte. văile. prea mare. ariciul îl păcăleşte pe Dumnezeu. Şi tot ca o divinitate chtoniană. pe care le voi analiza în paginile următoare. cînd a zidit Dumnezeu lumea. realizînd un cosmos imperfect. cînd Dumnezeu a văzut că pamîntul este mai/mare decît cerul. Astfel. Pamfile. ale plantei care leagă şi dezleagă. în consens cu mecanismele specifice gîndirii mitologice.

iar fără apă nici plantele şi nici animalele nu pot vieţui. nu erau. " (E. izbucneşte nestăvilită apa. lumea creată pe două dimensiuni (lungime. Pe el apa nu se adună şi nu se scurge. ariciul mediază între aceste dimensiuni. pămînt şi apă. că pe pămînt izvoare. fă tu cum ştii» i-a zis Dumnezeu. în această situaţie.<ci şi de funcţionalitate : pe acest pămînt drept şi neted viaţa nu este posibilă.» «Apoi. verticalitatea (înălţimea ² şi implicit adîncimea). apă. Pe de altă parte. i-a răspuns ariciul. proporţiile fireşti dintre elementele firii. văi. a scos izvoarele şi de la dînsul pămîntul e aşa deluros şi rîpos cum îl vedem. am făcut frumos pămîntul ?«. 16²17.) Apare aici o temă mitologică nouă: aceea a apei. Totodată apar nenumărate noi forme de organizare a materiei: munţi. podişuri. Ceea ce era unitar. stăpîneşte orizontala şi nu pătrunde niciodată în adîncuri. Formele de relief semnifică multiplicitatea şi diferenţa. ariciul elimină un ritm în favoarea altuia. Niculiţă-Voronca. mişcarea şi transformarea lumii. Imensei cîmpii care putea fi privită de la un capăt la altul. Ariciul a luat şi s-a băgat pe sub pămînt. neted ca pe palmă. uscat. a făcut gîrlele. frumos. devine acum variabil. lăţime) cîştigă acum o a treia . Rostul cosmogonic al ariciului este. vite. monoton şi indistinct. 1903. El stabileşte ritmurile din natură. acela de a găsi un echilibru între contraste: între cer şi pămînt. cum îţi pare. arid şi nefolositor omului. Eroarea de construcţie a demiurgului este imediat sancţionată de arici : ÄDumnezeu a fost făcut pămîntul ca o minge şi apoi 1-a întins cum ai întinde un aluat. Mişcîndu-se pe verticală şi înăuntrul lumii. Merge Dumnezeu la arici şi-1 întreabă : «Ei. pămîntul cel drept şi neted nu poate reţine apa şi nici nu o poate conduce . ariciul face posibilă (în plan mitologic) însăşi viaţa. dară. între pămîntul neted şi pămîntul frămîntat de forme de relief. el îi opune o lume cu suişuri şi coborî85 . odată cu ele. dinamic. căci nici n-au apă. vedeai peste tot. Pămîntul a fost drept. rîpe. făcînd munţii şi văile. dar oameni pă dînsul. şi. şi cînd te uitai. a ridicat munţii. Născînd formele de relief. bogat. să ştii că nu vor putea trăi. p.«Da. interioare şi telurice şi dimensiunile exterioare şi celeste pe care se mişcă divinitatea supremă : într-adevăr aceasta zboară peste lume. în ultimă instanţă el este un pămînt sterp. dealuri. Dar ce folos.

după ce a terminat lumea Dumnezeu s-a dus la arici şi i-a zis : Ä«Ei. ariciul este adevăratul creator al lumii : el îi dă forma actuală ² o formă dinamică. Divinitatea canonică este prezentată în aceste legende populare ca o fiinţă într-adevăr dotată cu puteri sacrale. răspunse ariciul. cu furnicile. Lecţia. contradictorie ² şi tot el pune bazele vieţii. prin această faptă. Imaginea ariciului intrînd pe sub pămînt şi frămîntîndu-1 de acolo ne sugerează un context mitologic arhicunoscut : acela al sfîrşitului lumii. cu gîndacii. într-un anume sens. măgurile. Atunci. 41. " Drept răsplată. mai mult decît ^Dumnezeu. fiinţele malefice subterane vor zdruncina pămîntul. de aceea. Ariciul creează. p. conform credinţelor populare.. hotarele. Pamfile. au luat învăţătură cu toţii de la arici şi-au tîrît pămîntul de-au lucrat dealurile. nimic nu poate vieţui. în fond. 1981. dialogul dintre Dumnezeu şi arici ia chipul dialogului dintre principiul estetic şi principiul pragmatic. a acestor povestiri folclorice se dovedeşte aceea că imperfecţiunea este chiar premisa vieţii. filosofică. vor declanşa cutremurele.şuri.) Conform unor alte legende. îl ridică şi îl Ädărăpănă". Äplaiul mioritic". că un univers perfect în ideee şi deplin simetric în structură este un univers al morţii şi sterilităţii.) (T. că fără mişcare. ca şi ariciul. Ariciul se manifestă ca exponentul contradicţiei necesare. dar lipsită de înţelegere pentru ritmurile esenţiale ale vieţii. o lume organizată după acel atît de bine definit de Blaga. lucrează pe sub pămînt. vor roade stîlpii ce-1 susţin. (T. îţi place cum am făcut eu pămîntul ?» «îmi place. al ideii că fără diferenţe (şi implicit imperfecţiuni). să nu-i bage nimeni în seamă cînd or lucra". ÄŞi a venit ariciul cu şoarecii. 195. Astfel. numai un lucru nu l-ai nimerit: Cum vor trăi pe el ierburile. vor face apele să iasă din adîncuri şi să invadeze 06 . Ea făureşte o lume rigidă. aducînd apa la suprafaţă.) Toţi aceşti Ämeşteri micşori" sînt vieţuitoare care. dobitoacele şi oamenii fără o picătură de apă ?«‡ (subl. adică această permanentă succesiune de planuri ascendente şi descendente . ariciul nu trudeşte singur la ridicarea şi prăvălirea pămîntului. scoţîndu-1 din imobilitatea sa milenară. p. sterilă prin chiar simetria ei totală. 1913. Brill. luptă şi transformare. ei au fost hărăziţi Äsă fie tot meşteri micşori. n. ineficace. Äritm ondulatoriu".

şi mai puţin prin puterea sa. ci Ädupă spusa ariciului". Gestul creator al ariciului este. haotic şi de aceea nu creează nimic. şi are în faţă un ţel bine precizat : pămîntul Äcu ritm". De fapt. între aceşti soli. ariciul se implică în mod direct în drama cosmogonică. în cazul ariciului ritmul transformării nu cade niciodată în dezordine şi haos. Accentul mitologic se schimbă : munţii şi dealurile nu mai sînt făcuţi de arici. In consecinţă ariciul se defineşte îndeosebi prin ştiinţa sa. în principiu." (Simion Florea Marian. p." (T. nu aduce nici un folos. Ariciul făureşte totul cu un rost anume. Brill. cît e de ghemuit. dar el are o finalitate pozitivă." ÄŞi ariciul. dar ştie multe. analog cu un cutremur. ariciul nu 87 . demiurgul intră într-o acută criză de soluţii : el nu ştie nici cum să remedieze eroarea cosmogonică şi nici cum să termine construcţia abia începută. albina şi şoarecele) reuşesc să-1 găsească şi să-1 îmbuneze sau să-1 păcălească. este condus de un principiu raţional. ca să-1 caute pe arici şi să-1 întrebe cum poate fi reparată lumea aceasta atît de prost întocmită. că e sanchiu de tot. 196. 1903. Fapt subliniat imediat în textul povestirilor populare : ÄPe a-tunci. da' nu-i poate afla nimeni. contingenţi. mic. 1981.lumea. p. Numai că micul şi întunecatul animal lucrează fără ordine. De obicei el trimite diverşi soli. Ultima ipostază în care el apare certifică o anumită distanţă între el şi demiurg : din diferite motive ariciul refuză să mai participe la făurirea lumii. cel mai deştept şi mai ajuns la cap dintre toate vietăţile era ariciul .) Lipsit de sprijinul ariciului-făurar. 124 şi 129) sau : ÄAtunci Dumnezeu şi-aduse aminte că moş-arici e înfundat al cioarelor şi are multă pricepere la cap. Totodată ² şi din altă perspectivă ² munca ariciului seamănă cu aceea a cîrtiţei : amîndouă vieţuitoarele trudesc sub pămînt şi ridică Ämuşuroaie" ² desigur ariciul la dimensiuni cosmogonice iar cîrtiţa la parametrii minori. pămîntul funcţional şi viu. Metaforic vorbind. benefică : făureşte formele de relief şi scoate apele la lumină. acţiunea ariciului este un cataclism Äcu măsură". In toate situaţiile pe care le-am discutat pînă acum. care schimbă doar atît cît trebuie rînduiala lumii şi care nu scapă din frîu forţele distrugătoare . în aceste situaţii. doi sînt necredincioşi (păianjenul şi corbul) şi numai alţi trei (sf. mic. da' înfundat al cioa-relor. Petru.

. ci întinzîndu-se pe pămînt. să făurească dealuri. Pamfile. p. Doamne. 194) sau. 1981. rev. 1903. nu se manifestă ca un duşman făţiş al demiurgului. să-1 strîngă. 1981. 124²129. ci arată. în fine. ca soluţie pentru repararea pămîntului prost întocmit: Ä. distantă. 40) ţ 88 . p. Toate acestea sînt retardări epice.) Mult mai interesante. p. între siguranţa iniţială şi sentimentul final de frustrare al ariciului ² distanţă din care se poate naşte şi în care poate funcţiona motivul blestemului. A. să se facă deal sus. menite să creeze distanţa necesară între întrebare şi răspuns. Soluţia ariciului este foarte simplă: el propune ca demiurgul să facă ceea ce făcuse şi el. într-o formulă plină de pitoresc : ÄCe om şi Dumnezeu ăsta. după ce ascultă cu mare luare-aminte. 10² 11/1983 şi 1²2/1984). trage cu urechea pentru a-i afla spusele. 33 .-C. ascunsă sub o frunză. văi şi munţi : ÄSă salte pămîntul în sus. Brill. aşa şi pămîntul se va face mai mic»" (T. Coman. sub presiunea temelor epice legate de mitul mierii şi de jocul dintre blestem şi binecuvîntare (vezi M. nu zise nici un cuvînt. el devine o figură închisă. 271.Vatra. el este iritat de faptul că demiurgul nu 1-a solicitat mai înainte . «Fă şi tu. să-1 dea în jos. să-1 învîrtească. Cum de nu i-o fi dat lui în gînd să facă dealuri şi munţi din pămîntul care i-a mai rămas. 1913. din perspectiva complexului mitologic al ariciului. şi are să se strîngă. sfatul. morocănoasă.. vale jos (T. între prezenţa pe faţă şi pe furiş a albinei. făptura atît de umilă. 1913. Brill. sînt situaţiile în care ariciul nu explică. divinitatea supremă îi cere lui. este uimit de faptul că Dumnezeu. adică să încreţească pămîntul.ariciul. 1²3. p. nr. după care se zgribuli şi se făcu din nou ghem. Textele populare explicitează (în sistemul epic) această presiune mitologică prin invocarea unor atribute de tip psihologic : ariciul (Moş Nicola) apare ca un bătrîn înţelept. vezi şi Simion Florea Marian. dar ursuz . p. în aceste cazuri albina este înfăţişată ca o fiinţă mai şireată chiar decît şiretul arici : ea se preface că pleacă şi. el se prezintă şi se oferă pe sine ca model al lumii. Numai atunci cînd în preajma sa apare albina. p. p." (T. motiv fundamental pentru legendele albinei. Pamfile. 3² 4 şi 691. demonstrează în mod concret: prin gesturi. să-1 sucească.refuză să ofere soluţia. este nemulţumit de prezenţa albinei .F.. 93. stătu aşa cîtăva vreme. T.

191. prin caracteristicile sale biologice. în felul acesta. ambivalenţa sa funciară (între animal şi vegetal) au incitat gîndirea arhaică şi au sugerat analogia dintre modul de a îi al acestuia şi structura contradictorie a lumii.) Acest ghemotoc care se face şi se desface. După cum am văzut el mediază între pâmînt şi apa. ÄAm un ghem ţepos. ca un reglator al ritmurilor firii. figura sa simbolică).ÄBine. / Tot cu spini îi îmbrăcat" .) într-adevăr. cauzele contradicţiilor şi sensul devenirii. funcţionează. viu şi mort ‡² adică tocmai între opoziţiile fundamentale care determină actul cosmogonic al plămădirii pămîntului. ÄAm un moş culcat sub gard. care se mişcă şi are suflet : ÄSara pe uliţe / Cu o mie de suliţe" . Atributele naturale ale ariciului. ariciul a fost folosit ca un operator logic pentru a rezolva probleme profunde de gîn-dire .) Limbajul gestic poate fi înlocuit prin cel aluziv : ÄAdică. pe mine m-a găsit să mă întrebe Domnul. zice ariciul. între arid şi ieitil. / Prinde-1 drace. Majoritatea ghicitorilor care au ca obiect ariciul relevă ciudăţenia Äcămăşii" sale. ritmul ei. Florea. se întinde şi se strînge." (T. Corpus. / Da-că-ţi place / Că eu una n-am ce-i face". între spaţiul întins şi cel unduit. 191²192..v. să-1 strîngă pămîntu grămadă la un loc. (T. între suprafaţă şi ad'mcime. Brill. în acelaşi timp. şi-a găsit Dumnezeu să întrebe pe-un ghemotoc ca mine" . 1981. V. pe mine o casă gheboasă". ÄGhem rostogolit de ace. prin conota-ţiile ei. (I. într-o unealtă a gîndirii care. ghicitorile populare codează tocmai caracterul său paradoxal. ÄMerge moşu pe cărare / Cu pădurea în spinare" . oferea soluţii coerente unor întrebări neliniştitoare privind ordinea lumii. Cuceu. meditînd prin şi cu ariciul (i. p. / Cu trupul ca dracul" . / Se tîrăşte tot pe jos" ? ÄAm un motan mare / Cu părul ca acul. p. ÄMerge melcul pe cărare / Cu acele în spinare" . 1981. poziţia sa stranie între animal obişnuit şi întruchipare fantastică. Brill. ariciul oferă un model de mediere între rotund şi drept.sau : ÄEl odată s-a lungit şi numa' s-a-ngrămădit cum îi bul-zu : Aşa să facă ² zice ² cum îs eu. oamenii culturii populare l-au transformat într-o entitate Äconceptuală". a acestui ghemotoc de ţepi. plan şi unduit. Alte legende ne arată Că ariciul este. s. Petre. e. capacitatea sa de a se strînge şi întinde. în mitologia populară românească. un opera89 . De altfel. I. Taloş.

stîngăciei sale proverbiale). Soarele. Ariciul. ca pe unul ce-1 avea mai credincios. Iar aici e vorba nu numai de ordinea socială (întemeiată pe familia exogamă şi pe schimbul normat de femei şi bunuri). dacă el ar înfăptui incestul. striga el. 1981. să aud ce nu e de crezut." (T. dar 90 . cu orice preţ să se căsătorească cu sora sa. p. Cînd colo. ariciul mediază între ordine şi haos. da' s-a gîndit Dumnezeu şi i-a zis : «Pentru că mi-ai făcut pozna asta. venea de la nuntă. oricînd îi auzi cîntînd. Acestea sînt întrupate simbolic şi puse în cumpănă de povestea Soarelui şi a Lunii.) Ariciul este deci implicat în reglarea ritmului luminii şi întunericului : el Ärăsuceşte firul vremii". unde îl vedeau aşa de durduliu.tor binar şi între zi şi noapte. îi sfîrîie inima să joace o ţîră. Intervenţia ariciului în mijlocul petrecerii de nuntă are accente care ne amintesc de imprecaţiile unui Tiresias ori ale unei Cassandre : ÄSe-ncepuse nunta. Taman cînd depanau ei acolo. puteri fecundatoare şi regeneratoare ale naturii.n. cum se iau fratele cu sora». ci stihii. ghemurile încîlcite şi ariciul asudat tot. «Rîdeţi de mine. Dacă el ar realiza acest lucru. el urzeşte mai mult întuneric decît lumină. De la o vreme vede Dumnezeu că vine numai un fir negru [. trece o nuntă. mirele incestuos. Pune ghemele într-o coşarcă şi fuge la nuntă. 169. cînd iată. ci şi de aceea cosmică : protagoniştii incestului nu sînt oameni.] a luat un ghem cu aţă albă şi unul cu neagră. prin mulţime venea călare tăfălogul de moş Nicola. «Faceţi loc.. că-i fi trudit. face-mi mai repede loc să văd ce n-am văzut. Într-o altă ipostază a sa. să le răsucească şi să facă numai unul şi după acela să depene ziua şi noaptea. exprimate prin opoziţia dintre normă şi abatere. Unirea lor ar însemna stricarea relaţiilor fireşti. dar consecvent deprinderii sale de a face boacăne (sau. oricum îi fi» şi aşa a rămas. Aş interpreta această Äopţiune" ca un nou argument (simbolic) în favoarea structurii chtoniene a figurii mitologice a ariciului. vrea. de. întreaga structură a lumii ar fi pusă sub semnul întrebării. ariciul. Toţi se întoarseră spre el şi începură să rîdă. te blagoslovesc să joci fără voia ta. ca băietan. La treaba asta a luat tot pe arici.] Se duce degrabă să vadă ce-i. că-i fi scîrbit. Brill.. ÄŞi ca să fie văstrata ziua cu noaptea [Dumnezeu ² n. Luna. ruperea ritmurilor necesare ale firii. Era să-i deie o chelfăneala. în alte texte.

îl răsfiră pe o tavă. Incestul este. o altă depăşire a măsurii fireşti : aceea a pămîntului prea drept şi prea întins. Alteori. vor acoperi lumea cu o asemenea lumină şi căldură.ariciul a strîns mormane de pulbere la curtea Soarelui. de vrerne ce fratele ia pe soră. 232.. 1975. încît apele vor seca şi totul se va transforma în jar şi scrum." (T. în aceste legende. echilibrului dintre fenomene.» Şi descălecînd scoase din o traistă de fier jăratic. un operator tipic pentru haos. Ca orice divinitate telurică.nu ştiţi ce vă aşteaptă. ariciul este şi un stăpîn (şi paznic) al tainelor şi bogăţiilor pămîntului.) Hrănindu-şi caii cu jar el sugerează consecinţele catastrofale ale căsătoriei dintre Soare şi Lună.) Ariciul exprimă şi consacră. dar deplin edificator : cei doi aştri. p. ariciul a răspuns: să manînce caii nuntaşilor.. destructurare. în mitologia universală. Ariciul refuză şi aici excesul (de lumină şi căldură). Spre deosebire de şarpe (care păzeşte comorile oamenilor ascunse în pămînt). 1981. (Vezi N. p. stînd împreună. 139. de planta care asigură omniscienţa şi chiar harul de a pătrunde prin Äuşile 91 . 1979. Papahagi. pe care apoi o puse lîngă botul calului ca să manînce. apără eîmpurile să nu fie lipsite de apă. ariciul păstrează cu străşnicie secretul unui rod Änatural" al pămîntului: e vorba de o plantă magică ce are putere asupra vieţii şi morţii. vezi şi Ov. prăpădul care ar cuprinde lumea dacă cei doi aştri ar vieţui unul lîngă altul. asupra produselor Ätehnice" create de oameni. pentru că de acum înainte. să nu fie scrumite prin actul fără de noimă al căsătoriei Soarelui cu Luna. succesiunii normale a lucrurilor. p. Dumnezeu nu va mai ploua. pastrînd ordinea consacrată. (T. asupra bolilor şi oamenilor.. legătura simbolică fundamentală cu imaginile ritmului. 95. aşa că de pe acuma caii trebuie să înveţe să manînce praf". Brill. la fel cum în legendele cosmogonice înfruntase un alt exces. ritmurile majore ale firii: asocierea sa cu apa (ca apărător al ei şi al fertilităţii lumii) nu e întîmplătoare : ariciul dezrobeşte apa de sub pămînt ² şi. Întrebat de logofeţii Soarelui de ce face asta. rupere a graniţelor fireşti. deci iarbă nu va fi. p. Bîrlea. totodată. Densuşianu.) Gestul ariciului este şi aici unul alegoric.. 1976. ariciul îşi relevă Ävocaţia" ritmică. aceeaşi idee este exprimată prin altă suită de gesturi paradoxale : Ä. Anihilînd incestul. 77²78.

imită aceleaşi mişcări în colectiv. 274. unul se face arici. dansul era mai complex.raiului". două. obişnuit atît în Moldova cît şi în Oltenia. un cotecior mic. care ar fi transpus 92- . uşa se descuie singură. Cum se apropie ariciul cu botul de uşa coteţului. dacă vor să o afle (să i-o fure) oamenii trebuie să forţeze mîna ariciului : ÄCaută un cuib de arici cu puii vii şi. fiind structurate în jurul unei Äistorii" povestite şi exprimate prin mimică. A.. şi vine la coteţ [. Niculescu-Varone. Cînd vine ariciul (aricioaica). poate. faci pe acolo. 141.R. 251 şi G. iar ariciul scuipă iarba. probabil. ariciul a fost blagoslovit astfel : ÄOriunde te va închide. L. 1928. 1970. îşi ia puii şi fuge cu ei.) In sfîrşit.) Pentru ajutorul dat demiurgului." (I. muma puilor. p. îi bagi în coteţ şi-i încui acolo [. 1972. La nuntă. după ce feciorii au prins chef. tu vei putea deschide". 1979. vezi şi D. şi nu găseşte puii. o succesiune Änarativizată" de mişcări. Probabil că. 17. gestică şi joc. 28. 11²12. 1913. 1976. primind în dar Äiarba fiarelor" cu care poate descuia orice lacăt şi încuietoare.) Dansurile imitative au. Pui coteţului o uscioară prinsă în balamale. Muşlea. (Vezi Ov. Bîrlea. Se duce în grabă. şi cuprindea.. la cuib. (Vezi I. pe aproape de cuib. irrii-tînd mişcările animalului.) Ştiinţa şi înţelepciunea ariciului este reliefată şi de basmele cu animale : aici el sfătuieşte vulpea cum să scape din cursă şi o păcăleşte atunci cînd ea încearcă să-1 omoare. Candrea. A.. p. 1934²1935. un caracter ritual: adeseori ele sînt însoţite de măşti.]. T.. Dar e şi o horă numită astfel care.. după ce-1 găseşti. ia un fir. ansamblul mitologic al ariciului este completat de o informaţie de natură rituală : mă gîndesc la dansul ceremonial (care apare în ÄSpectacolul" nunţii) numit Äariciul" : ÄAriciul e un dans deştul de rar. p. Iei apoi puii de arici.. Candrea. El cunoaşte iarba fiarelor şi ştie unde să o găsească. p. Dar cum să scoată puii. Ov.]. 409²410. dacă sînt încuiaţi ? Lesne de tot. şi la uşă pui verigă cu lacăt bun sau broască de încuiat. (Vezi I. întinzîndu-se şi strîngîndu-se.) Ariciul este singurul care ştie taina ierbii fiarelor... p. îngrădit cu nuiele şi învelit bine de tot. Muşlea. în rîsul tuturof. p. Bîrlea.. începe a-i căuta şi nu se astîmpără pînă nu dă de coteţ. în vechime.". (I. p. în general.

Căsătoria ariciului este. desigur. în momentul cos-mogoniei. / Pogonici. parc-ar toca.) Interesant este aici epitetul Äpogonici". hilară şi e greu să descifrăm în ea (oricît am crede că în jocurile de copii se păstrează relicve din complexe mitologice şi ceremoniale arhaice) vreo semnificaţie mai adînca.ceva din povestea mitologică a ariciului. Tot hilar şi strict cosmogonic este şi celălalt cîntec (de copii) dedicat ariciului: ÄCopiii cînd dau uneori peste un arici. pe care nu numai că le reuneşte şi le aşază una lîngă alta." (Gh. pentru a vedea dacă pămîntul încape sau.nu sub bolta cerului. Bîrlea. care cuprinde şi contopeşte în sinea sa o vastă gamă de contradicţii. adică. In ansamblu. 1982. copiii îi bat din tăvi şi tinichele. tocmai a acelui atribut natural care are rolul cel mai important în legenda cosmogonică şi care oferă modelul lumii şi soluţia de îndreptare a cosmosului neîmplinit. eternă. dată de la începutul genezei şi pînă la sfîrşitul omenirii. vezi şi Ov. clanţ. ariciul 93 . / Hai de joacă / Cum îţi toacă / Şi smanceşte / După cleşte / Şi-tt sus sai / După vătrai / Hop în danţ / Clanţ. 1972. ca termeni opuşi necesari transformării şi vieţii în lume. o primă opoziţie este aceea între Äa fi" şi Äa deveni". implicîndu-le. pogonici / Du-te la moară şi te-nsoară / Şi ia fata lui Ni-coară / Cu cercei de ghiocei / Cu căruţa Radului / Şi caii-m-păratuiui». Astfel. arici. cu posibile rădăcini în mit. mişcătoare. de la uscat la umed. Lumea făurită de arici este una dinamică. 409. clanţ. I. de la steril la fertil. ÄCînd găsesc un arici. Muşlea. Neagu. învăţîndu-1 * Ari ci. p. Cosmogonia realizată de arici unifică aceste etape (şi atribute) ale universului. aluzie la Äpogoanele" pe care ariciul le-a măsurat. p. Oricum ar fi fost.. dar le şi rezolvă şi sintetizează. în permanentă schimbare ² în opoziţie cu aceea a demiurgului. încep să clănţănească cu vătraiu şi cu cleştele. de la uniform la diieienţiat.) In cultura populară românească. ariciul mediază şi între alte opoziţii: astfel el face trecerea de la plan la unduit. 410." (I. Prin activitatea sa creatoare. ariciul se dovedeşte a fi o prezenţă mitică Äliminala". de la lumină la întuneric. în forma sa actuală dansul apare ca o imitaţie a mişcării de strîngere şi întindere a ariciului. Tot de arici este legat şi un joc de copii. p. Atunci ariciul speriat se salta-n sus şi joacă iar copiii rîd şi-i cîntă aşa : ÄArici. 62²63. 1983.

.. pe cînd fiinţă nu era.. era numai stei de apă şi nu se vedea pamînt pe nicăeri. şi în mod deosebit în adîncurile apelor. deşi tot era ascuns. în cosmogonie îndeosebi. în timp ce al doilea se scufundă în ape şi scoate de acolo pămîntul. el se mişcă numai pe orizontală : pe verticală şi mai ales în adînc. zbura. / Cînd nu se-ascun-' dea nimica. apa ² ca sursă eternă a vieţii. Plutea. / Cînd pătruns de sine însuşi. Legendele cosmogonice populare răspund astfel versurilor lui Eminescu : ÄIntîiu şi-ntîiu. la temelia lumii. Demiurgul nu este dotat. ca ascunziş şi acoperămînt al tuturor formelor vii şi chiar al universului întreg. este un simbol al priceperii meşteşugăreşti şi al înţelepciunii. credinţele ori celelalte texte cosmogonice ale culturii populare româneşti. deşi animal (fie el şi mitic). urcă şi coboară două animale ajutătoare : ariciul şi broasca. Mitologia noastră pune. ariciul face acest gest pentru a mişca pămîntul din neclintire şi a scoate apele la 94 ." Pentru gîndirea populară românească. Ariciul şi broasca îşi corespund ² în sistemul structurilor de profunzime ale cosmogoniei româneşti ² ca cei doi poli ai aceleiaşi axe : ei reprezintă singurele vieţuitoare demiurgice care ureă şi coboară (deci singurele care domină verticalitatea) . cu puterea de a pătrunde în zonele subterane. pentru că el nu poate (în nici un chip) să coboare spre afundurile fertile ale lumii.. Primul. A.mediază între natură şi cultură. în legendele. coboară sub pămînt şi ridică pămîntul (formînd munţii şi văile)." (I. Candrea. p. ca izvor fără sfîrşit. deoarece. odihnea cel nepătruns. spun ele. 1934. BROASCA ÄLa-nceput. doară numai apă şi apă şi încolo nimic. cînd nu era pămîntul făcut. al raţiunii şi al cugetării. Änepătrunsul" care se odihnea la începutul lumii şi din care se vor zămisli toate cele ce sînt.) Deasupra acestor ape plutea demiurgul. este Änoianul întins de ape". 142. / Pe cînd totul era lipsă de viaţă şi voinţă. / Fu prăpastie ? Fu genune ? Fu noian întins de apă ? / N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă. nici nefiinţă.

Broasca n-a avut încotro şi s-a dat de-a scufundişul în adîn-cul mărilor şi tocmai după multă vreme s-a întors îndărăt aducînd o ţîră de pămînt în gură şi spunînd lui Dumnezeu că este mult pămînt în fundul apelor. 1913. Ad. între aceste două elanuri creatoare. ÄPămîntul 1-a făcut broasca. Candrea. gest concretizat nu prin faptă meşteşugărească (asemenea legendelor în care el Äplămădeşte" ori Äurzeşte" pămîntul). Fochi.) Modelul cosmogonic se desfăşoară aici. Ea tot a cărat. propice vieţii.suprafaţă. 24. divinitatea canonică. din contra. p. prea drept şi prea arid. liber. Ea este trimisă să vadă şi să aducă o probă a celor văzute. în această legendă broasca are rolul unei iscoade şl al unui mesager. pînă s-a făcut pămînt destul de mare. 1903. 143. p. T. după cum este lesne de observat. Urmează apoi gestul suprem al demiurgului. Dumnezeu a poruncit apelor să se tragă în lături. broasca. cu un rost bine definit în procesul complicat al făuririi lumii. Intr-o cronologie strictă (şi oarecum mecanică) broasca este prima vieţuitoare care apare în procesul cosmogonic. Niculiţă-Voronca. 1976. 1934. 142. p. nurilor şi a bălţilor. pe care ariciul va trebui să-1 Äîndrepte". prin plămădirea formelor de relief şi prin eliberarea izvoarelor. ci prin puterea cuvîntului. şi să vină să-i spună. I-a poruncit Dumnezeu să care apă cu gura şi să care ţărnă pe nişte beldii de urzică. pe cu totul alte coordonate : 95 . 1928. p. ci şi participant activ. Candrea. 971. " (E. In alte texte populare. mediază. A. confirmînd ghidul sau bănuiala divinităţii supreme. Pamfile. ca să lase să iasă pămîntul deasupra. In această ipostază (atestată de numeroase alte texte populare ² vezi I. el porunceşte apelor să se dea la o parte şi să lase pămîntul descoperit.) După cum se observă. 79) broasca nu este implicată direct în actul facerii lumii : ea îl precede şi îl pregăteşte aducînd o veste bună. p. nu este numai martor pasiv. Văzînd noianul de ape : ÄDumnezeu a chemat pe broască şi i-a poruncit să se ducă în fundul mărilor să vadă : nu cumva o fi niscaiva pămînt pe acolo." (I. Dumnezeu. pentru a învinge imensitatea apelor dintîi şi a ridica deasupra lor primul fir de pamînt. preluînd firul de humă adus de broască şi făurind acel pămînt întins. rolul broaştei este mult mai important: ea nu numai că vesteşte dar şi făureşte. A.

aproape retoric. se sprijină pe ele . «Unde e pămîntul 1». Motivaţia. Broasca. ci. dificultatea imersiunii. «Du-te şi ia altul !» «Nu mă mai duc. făurind o insulă care nu elimină apele. dar pînă să iasă afară i-a luat apa pămîntul. adică pe orizontală: la porunca sa apele se retrag (N.B. scormonind adîncurile." (I. p. In a doua situaţie^ broasca ² demiurgică ² operează pe o altă dimensiune : ea scoate ţărîna din afund. creaţia are loc pe o dimensiune predilectă demiurgului. verticalitatea lor specifică dispare. L-a luat apoi şi l-a aruncat pe apă şi a întins pămîntul mai mult decît a fost cerul de mare. In prima ei încercare. Candrea. o întreabă Dumnezeu. în aceste cazuri. Tot astfel. ² se trag în lături.) Textul de faţă introduce un element retardator : eşecul primei încercări. se va desprinde întreaga lume. Legendele subliniază. uneori însă în-tîmplarea o ajută. adîncimea devine suportul şi premisa pămîntului de la suprafaţă. nu se scurg în adînc!) . deşi conduce opera cosmogonică. dospit. de o simplitate debordantă. îi relevă existenţa. cu mîna.acum divinitatea. nu creează nimic. L-a dospit bine în postavă şi l-a pus pe masă. 1934. căci îi răraîne un fir de nisip sub unghie 66 . A. pentru a descoperi pămîntul din ape şi a vesti demiurgului existenţa acestuia. al acţiunii micului animal : ÄDumnezeu a mînat broasca în fundul mării. /sau. Broasca a luat pămînt în ghiară. » A intrat a doua oară broasca în apă şi a luat pămînt în gură. izvorăşte din observaţia practică: ori de cîte ori vrei să scoţi pămîntul din afund. «Mi 1-a luat apa din ghiară». ea urcă şi coboară mereu. că mă înec !*> «Du-te. broasca este şi ea păcălită de stihia duşmană. în ritmuri şi pe axe diferite : în primele variante broasca se scufundă numai o dată. este aceea care făureşte pământul. mai exact. să ia pămînt. îl scoate la suprafaţă şi îl eliberează de sub apăsarea apelor infinite^ Mişcările protagoniştilor şi ale stihiilor elementare se desfăşoară. 145. în primele texte. apa ţi-1 fură şi ţi-1 strecoară mereu printre degete. 1-a plămădit. apoi. Dumnezeu i 1-a luat. iar adîncimea este transformată în întindere. Era ca bobul de porumb de mare. singură. de excepţie. din contra. caracterul unic. cărînd pămîntul şi făcînd acea Äturtită" de lut din care. în celălalt tip de legende. că am eu grijă să nu te îneci. astfel. A făcut postavă şi a pus bobul de pămînt în postavă cu apă caldă.

în illo tempore a unui privilegiu de excepţie. Această diferenţă de terminologie şi cod cultural relevă ² cred eu ² existenţa a două modele cosmogonice diferite. evenimentul. Evident. Divinitatea Äplămădeşte" şi Ädospeşte" pămîntul. în general. Legenda citată anterior relevă şi un alt element mitologic. De cele mai multe ori ea recurge la un vicleşug : pămîntul trebuie închis într-un loc unde apa nu poate ajunge : de aceea. broasca îl ia în gură şi numai aşa poate răzbi'pină la suprafaţă. întîlnim aici o lectură şi o resemnificare pro-domo. limbajul mitologic se schimbă şi geneza pământului este integrată în matricea unei alte îndeletniciri casnice : ţesutul. care împiedică sau în-tîrzie o mare acţiune. Acest motiv. în spiritul şi în favoarea valorilor creştine. atunci cînd apare ariciul. broasca ² acvatică. la rîndul său îl pierde printre degete. 149). va fi intens folosit în acele legende în care dracul ² ca frate şi adjuvant al demiurgului ² ia locul broaştei. gestul sau amănuntul minor ca aspect. două sub-structuri mitologice diferite (relaţiile : pămînt-cer şi pămînt-uscat deasupra ² apă fertilă dedesubt . în cel de-al doilea moment cosmogonic. în toate legendele care istorisesc felul cum pămîntul a fost scos din ape şi întins peste ele. dar major prin repercusiunile sale. fără să piardă nimic din comoara furată. 97 . în mod direct. ivit dintr-o structură mitologică arhaică şi cvasi-universală : ea se referă la obstacolul. pentru că a îndrăznit să ia ţărîna în numele său şi nu în cel al lui Dumnezeu. termenii folosiţi pentru descrierea actului cosmogonic se referă.‡şi din el demiurgul făureşte întreg pămîntul (vezi T. preluat şi reinterpretat de tradiţia creştină. faţă de relaţiile pămînt-apă şi mare deasupra-pămînt dedesubt) şi două coduri culturale deosebite" (cod meşteşugăresc ² cod alimentar). a unui vechi motiv epic. Pamfile. nu însă din nepricepere ² adaugă dogma canonică ! ² ci pentru că nu a rostit cuvintele sacrale. la actul facerii pîinii. ca o insulă. duce la pierderea. deosebit de interesant: este vorba de limbajul prin care textele descriu facerea lumii. 1913. anulează efortul unui erou. implicînd două animale sacre opuse : ariciul ² teluric. purtîndu-se cu el aşa cum se poartă gospodina cînd bate şi pregăteşte aluatul pentru făcutul pîinii. El coboară în afunduri şi apucă pămînt. Acesta se desprinde din universul casnic şi trimite la codul alimentar. p.

le ajută. 119. Levi-Strauss..) In sfîrşit.Conform unei alte legende. care este sub pă-mînt. iar broasca este pe apa unei mări fără margini. broasca (animal care. după iuţeala cu care se mişcă broasca. C." (T. specifică acestei vieţuitoare. 1979. E. p.. în felul acesta. ea stă la jumătate distanţă între apă şi pămînt". mai tare sau mai încet. Comentînd funcţia de mediator a mai multor animale mitologice. şi acest picior este aşezat pe spinarea unei broaşte. Cirlot. (A. i-a lipsit o bucăţică şi nu ştia de unde s-o aducă. ca un factor de legătură între elementele majore şi opuse din natură (şi adeseori şi din cultură). Broasca. vezi şi J. 1981. broasca 1-a ajutat pe demiurg. deosebit de felul de a înota al altor fiinţe de baltă) apare ca suport al lumii : ÄPămîntul este aşezat pe un picior. mişcîndu-se într-un mod surprinzător. cînd acesta se afla în dificultate şi nu ştia cum să-şi isprăvească opera. de la haos la ordine. se datorează poziţiei ei (naturale) de mediator între apă şi pămînt. S-a dus în fundul unei mări. 109. 226. 51. în spaţiul discursului mitologic. de la mare la uscat. ca un operator binar. Brill. Claude Levi-Strauss defineşte astfel rolul şi poziţia broaştei: ÄŞi ea îndeplineşte această funcţie [. mare cît toate zilele. 1962. atunci cînd pluteşte pe apă se lăţeşte. nu la începutul creaţiei. observăm imediat că rolul broaştei. a luat un gogoloi şi 1-a adus lui Dumnezeu de a completat pămîntul". de la stihia infinită şi fără formă la arhitectura finită. 291. armonioasă 93 . trăind şi într-un spaţiu şi în celălalt. în unele texte populare. în plan simbolic. meditaţia populară rezolvă paradoxul creaţiei : ea postulează că trecerea de la un element la altul.] dar în loc să unească în fiinţa ei termenii extremi şi opuşi. permite gîndirii arhaice să o utilizeze. p.) 13 Dacă analizăm aceste legende din perspectiva antropologiei structurale. F. p. deja imperfectă : ÄCînd s-a apucat Dumnezeu să plămădească pămîntul. p. după cum se ştie. (C. ci la încheierea ei.) Duplicitatea biologică. pe apă. Atunci broasca i-a spus ca ştie ea de unde să ia şi să nu se cunoască. să comunice : de aceea ea apare ca agentul (mitologic) ideal pentru trecerea de la apă la pămînt. atunci se mişcă şi pămîntul. folosindu-se de atributele ei paradoxale şi de poziţia ei ambivalenţă din ecosistem. Şi cînd broasca se mişcă de la un loc la altul. atît de important în cosmogonia populară.

ÄCe e ciută ca o iapa / Şi mîndră ca o mireasă" . ghicitorile confirmă rolul ei de mediator. ÄCe sade la uşă şi cîntă din guşă" . în ghicitoare. V. ÄAm un şarpe chior. / Cîntă c-un mosor" . dacă stă în iarbă. broasca este şi peşte. dar în baltă-noată. dar cîntă noaptea".a. particula Äca şi" este înlocuită prin copula Äeste" . deplin semnificativ : un izomorfism simbolic adînc leagă cele două vieţuitoare. este peşte . se realizează (numai) prin intermediul şi cu ajutorul acestei vieţuitoare. este speculată şi scoasă în relief. apă şi uscat. (I. ÄCe animal cu patru picioare face oua" . Dacă stă în copac. dacă stă în baltă. ghicitorile încifrează broasca prin iapă .şi funcţională a lumii. Cuceu. pe uscat / Şi în casă pe sub pat" .d. dar pe copaci sade. / Nici picior de cizmă. Ghicitorile aşază mereu broasca la limita dintre marile demarcaţii ale firii : ea stă între natură şi cultură. cu ajutorul căruia se face trecerea de la un nivel la altul al fiinţei şi de la o categorie la alta a sistemului conceptual prin care gîndirea străveche analizează lumea înconjurătoare. / De mă cauţi însă bine / Sînt în casă şi la tine" . / Nu-i peşte. ambivalenţa funciară a broaştei. fie pentru că orăcăitul broaştei aduce uneori cu neC-da 88 coala 8 99 . fie în virtutea fertilităţii lor (deci pe axa unor valori arhetipale). prin încifrarea lor. şi vacă şi pasăre : este toate acestea (spune textul ghicitorii) şi nici una din ele (relevă răspunsul ei). Corpus. lucrul acesta este. urît şi frumos. de ghicitori : ÄNu-i pasăre. de ele-ment-cheie al limbajului mitologic. comparaţia devine predicaţie. ÄPisicuţa muntelui / Sare gardu puţului" . broasca este pasăre . Taloş. ÄSînt în apă. ambivalenţă care permite aşezarea ei la răscrucea elementelor lumii şi a categoriilor gîndirii.v. mică ca o ceapă / Şi nechează ca o iapă" . / Stă răsrăcărată-n baltă".) Frecvent. / Nu-i lăutar. Florea. ÄAm o iapă brează / în fundul mării nechează" . Dar pentru că stă şi în apă. mare şi mic. înalt şi jos.m. ş. : ÄSînt prin apă de aflat / Dar trăiesc şi pe uscat. I. ÄMică. / Nici mijloc de cingătoare. dar paşte iarbă verde. s. printr-o grilă paradoxală : astfel asemănările parţiale devin punţi de comunicare . este vacă. Ambivalenţa profundă a broaştei. Subliniind. retoric. ÄNici cap de legătoare. Fiecare atribut natural al broaştei se vede Äcitit". după cum vom vedea. / Nu-i vacă. domestic şi sălbatic. şi pe uscat şi pe copaci. etc.

ea este o Ämamă" a firii. p. mai aproape de cultură decît de natură. ori Äcînd omori o broască îţi moare mama". 32. cum ea făureşte lumea şi ajută natura să renască. broasca se individualizează între celelalte animale Äsălbatice". (Gh. omorîrea ei poate fi. ci şi ambiguitatea ei biologică : ea este singurul animal cu patru picioare care face ouă. în consecinţă. Niculiţă-Voronca. dar şi tolerată în spaţiul consacrat (şi în principiu refuzat sălbăticiunilor) al gospodăriei: ÄIn Moldova broaştele şi aricii se socotesc sfinte şi nimeni nu se atinge măcar de ele : se îngăduie să umble şi prin case". 984. Ov. credinţele ipostaziază broasca în chiar duhul şi puterea tutelară a fiecărui individ : ÄFiecare om are o broască ştimă.‡ cum broasca este fecundă şi regeneratoare. Äcrăcănată". Bîrlea.) Cel care omoară broasca. 284. pe ea cînd o omoară. pluteşte la suprafaţa apei ca o frunză. Muşlea. consacrată. ÄE păcat s-o omori. prin atributele ei mitologice de excepţie. p.) Din această situare derivă teama şi respectul cu care ea este înconjurată. fiind. omoară o fiinţă dotată cu puteri sacrale . Go-rovei. mama acelui om va muri. De asemenea. (A. 1915. va ucide pe mai-că-sa" . ghicitorile accentuează nu numai ambivalenţa ecologică şi antropologică a broaştei (trăieşte în două medii diferite şi apare atît în casă cit Şi în afara casei.) 14 Prin aceasta. Dovadă faptul că această fiinţă este nu numai protejată. Deci. Älotnicică". broasca beneficiază. în plan simbolic şi arhetipal. 1970. Fiind implicată în cosmogonie. ca o urmare a faptei Äcu'păcat". prin valorizarea ei sacrală. în cultură şi în natură). Codul arhaic de comportament sancţionează cu severitate orice încercare de a face vreun rău animalului atît de mic şi de neajutorat. pentru că împreună cu ariciul a urzit pămîntulu. p. p. are capul unit cu trupul (deci nu are mijloc ² adică Äloc de cingătoare") . Folosind o echivalenţă simbolică (al cărui rost îl vom desluşi îndeosebi în paginile următoare). moare şi el". Ciauşanu. Ea este sfîntă. (E. într-o poziţie ciudată şi fără termen de comparaţie : este deci Ärăscrăchirată". Alteori. 1903. de un statut aparte. puternică. 1914. (I. pentru că e blagoslovită sau sfinţită.cnezatul iepei (deci pe axa unor analogii concrete). credinţele populare susţin că Äacela care calcă sau ucide o broască. mai devreme sau mai tîrziu. un matricid.) In aceste 100 . în ierarhia zoologică stabilită de meditaţia populară. 332.

se cuvine să-i zici Äcal". 101 . văzînd o broască. ritualuri. fiinţa sacră ce plămădeşte pămîntul. Broasca demiurgica. 395²397. existenţa şi securitatea omului. Can-drea. trebuie să exclami ÄCucoanele cîntă" şi. cîntul lor ar fi reprezentat un imn de mulţumire închinat cerului şi o promisiune a bogăţiilor viitoare. energia lor. alteori. pentru că trăieşte în ape. trebuie dirijată. alimentaţie şi.cazuri broasca deţine aceleaşi funcţii şi are aceleaşi puteri ca şi Äşarpele casei" : ea apare ca o divinitate protectoare de a cărei existenţă şi securitate sînt indisolubil legate. 1928. desigur. 388. broasca este fecundă.) După cum bine se ştie. (J. 1974. Sau. trebuie stăvilită şi canalizată în. 1974. Che~ valier. Chevalier. ca broaştei să nu i se spună pe nume : atunci cînd le auzi cîntînd. 388. care s-ar putea manifesta anarhic. lucrurile. gest. Äcal de apă" ori Äiapă" . Afrodita.) în Grecia antică. referitoare la atitudine. broaştele apar ca un simbol al primăverii: ţăranii credeau că ele pier iarna şi renasc primăvara. II. p. (Vezi A. a familiei şi a casei sale. 1874. III. mulţumită de respectul cu care este tratată ea îţi va răspunde ÄSă fii tu tare ca calul". se dovedeşte a fi totodată şi puterea stihială care-i dă viaţă. Teama faţă de broasca Äsacră" răzbate şi din precauţiile ce înconjoară întîlnirea cu ea. (J. eufemismul reprezintă una din formele predilecte de manifestare a sa-cralităţii: fiinţele. broasca figura în preajma zeiţei fecunde prin excelenţă. broaştele erau considerate a fi o întrupare a pamîntului fertilizat de primele ploi. stihiile sacre sînt puternice şi deci primejdioase -. o mulţime de restricţii şi prescripţii. II. a prestigiului aparte de care se bucură această vieţuitoare în ansamblul bestiarului folcloric românesc. regeneratoare. spun credinţele populare. Pentru că sta în apă. limbaj. Eufemismele care înconjoară numele şi fiinţa broaştei aduc astfel o nouă şi elocventă dovadă a sa-cralităţii ei. de Gubernatis. p. (I. de aici. E bine. drept răsplată ele îţi vor ura : ÄSă fii frumoasă ca o cucoană". p. In poezia vedică. A.) Aceste conotaţii simbolice definesc chipul broaştei şi în tradiţia occidentală : aici ea Äa fost considerată ca un simbol al renaşterii.) Aceleaşi atribute pot fi regăsite şi în folclorul românesc. datorită metamorfozelor ei. sensul dorit de om . p. 151²152. figura lor era asociată cu aceea a unor divinităţi selenare (Leto) sau telurice (Demeter şi Core) .

prin prezenţa ei. broasca este. Corelîndu-se. să ştii că acolo ai să dai de izvor.) Intr-un text înrudit cu acesta. care. Dar broasca a ajutat. 971. primăvara. reprezintă puterea ingenuă a vieţii. în plan simbolic. Ea sade în apă şi e curată. apa abia ruptă din matcă. şi Dumnezeu 1-a blestemat ca el să nu bea apă. pure." (E. cînd totul se schimbă şi renaşte. p. Ea a descoperit izvorul şi Dumnezeu pentru asta a blagoslovit-o şi e sfîntă. mai ales broasca «ăe uscat» sau «de izvor»* să fie bună de băut şi omului să nu-i fie scîrbă cînd bea apă de lîngă broască.102 . Ea cînd a mers atunci cu oile şi a împietrit.care-i asigură fertilitatea şi bogăţia : pentru că s-a luptat cu apele primordiale. Muşlea.) In mod semnificativ. Faptul concret îşi găseşte explicaţia conform sistemului legendelor (care iposta-ziază realul într-o consecinţă a evenimentului mitologic) prin binecuvîntarea unei divinităţi. atunci cu siguranţă apa aceea e bună de băut. broasca stă şi aici alături de forţele latente. Niculiţă-Voronca." (ibidem. este chipul ei în munţi. broasca şi primăvara asigură puterea magică şi bogăţia : ÄCînd broaştele . întrupează. stăpîna apelor şi a ploilor. Ov. (I. Astfel drept mulţumire pentru faptele sale. Dochia e matca apelor. Această dimensiune mitologică este întărită de o observaţie practică : broaştele trăiesc în apele curate .. uliul n-a vrut să ajute. concentrează în ele energiile încă neconsumate ale firii. din ea curge apă. Änespurcată" de cele lumeşti. 1903. Izvorul. tocmai prin aceasta. la rîndul ei.) Cînd sapi o fîntînă şi găseşti în pămînt o broască. 284. clipa cînd puterile naturii sînt intacte. în consecinţă. a zis că nu-şi va tăvăli picioarele .) Legendele asociază frecvent facerea izvoarelor şi eliberarea apelor cu fiinţa broaştei : ÄCînd a descoperit Dumnezeu izvoarele. concentrate. gata să izbucnească.. daca într-un izvor sau rîu există broaşte. Bîrlea. a fost acolo o broască unde s-a pus ea şi a blagoslovit-o să nu facă viermi şi să bea oamenii de pe dînsa (. nefinite. p. figura broaştei este legată de acea a Dochiei : ÄBroasca e a Dochiei. oamenii de pe dînsa beau. 1970. de formele imperfecte. acestei vieţuitoare i s-a hărăzit darul de a trăi numai în apele curate şi de a asigura. dar fără broaşte apa se-mpute şi apoi scade". momentul de cumpănă fertilă. puritatea lor : broasca este blagoslovită ca Äapa unde trăieşte. anotimpul începuturilor.

Cînd s-a dus primăvara să-1 caute pe unde 1-a fost prăpădit. 1979. dar nu vrea să-1 mai ia . 1982. Ea este înţeleasă. 274 . Gh. Ele suferă schimbări de nume şi de atribute (Baba Dochia. p. 112²122. apariţie divină care. sf. a vieţii etern ciclice. îl găseşte. Iuda etc). nu semnifică prin naraţiunea ei. Candrea.) O altă legendă închide acest sistem care cuprinde primăvara. gîndită şi utilizată (în legende. 1928." Şi de aceea broasca cînd o iei o săruţi de trei ori şi o dai de trei ori peste umăr şi de trei ori printre picioare. Muşu. a puterilor fecunde ale firii.A. p. Vlăduţescu. 1903. Eliade. introducînd în ecuaţie încă o figură mitologică. broasca şi gesturile magice (ce au ca scop dobîndirea puterii şi a vitalităţii). I. nu te mai iau.) în legenda de faţă.v dobîndesc noi valenţe. O. p. colinde. elementul de coerenţă se află în stratul sub-epic. prin atributele dobîndite în cultura populară românească. M. Gheorghe. Ghinoiu. 1970. Povestirea propriuzisă este plină de inconsecvenţe : eroina pierde un inel toamna şi-1 caută abia primăvara . p. 134. Maica Domnului 1-a luat şi î-a sărutat. e bine să te dai de trei ori peste cap. p. ca o divinitate a naturii. ivirea pe lume a broaştei este explicată printro întîmplare banală din viaţa Maicii Domnului : ÄBroasca e din inelul Maicii Domnului. p. E vorba de Maica Domnului. Foca. etc. 103 . şi-a conturat un chip nou. mult diferit de acela stabilit de textele creştine. albastru. mai înrădăcinate. Candrea.chită întîi primăvara. un inel în capătul brîului şi 1-a prăpădit toamna. 1971. 104²119. Moş Nicolae. apele curate. sf. 90. p. 11²12. Niculiţă-Voronca. 971). ci prin simbolica ei. " (E. povestiri. Gh. sf. p. îşi pierd profilul creştin (Sf. fiindcă îl sărută. Această legendă nu se impune. profund legată de temele renaşterii. (Vezi I. A. dacă vrei să fii sănătos peste an sau dacă vrei să ai noroc. Toader). ÄDe acum ² zice ea ² rămîi printre buruieni. ale ciclului vieţii. Transformarea şi resemni-ficarea figurilor creştine canonice este un lucru obişnuit în folclorul românesc. 156. în consonanţă cu moduri de gîndire şi proiecţii mitologice mai vechi. 1928. inelul s-a fost făcut. ale fecundităţii şi ale energiilor regeneratoare. De fapt. fiinţa zămislită din inel trebuie şi ea sărutată. Buhociu. în zona conotaţiilor mitologice: ca toate divinităţile vieţii. A avut Maica Domnului o veriguţă. descîntece) ca o întrupare a pămîntului-mamă." (I .

cu străvechiul animal sacru. Este senzaţia resimţită de Simion Florea Marian care. 107.) Dacă privim din interior întregul complex epic şi mitologic. p. iar prezenţa broaştei se dovedeşte a fi justificată şi deplin semnificativă. ea se supără şi blestemă astfel întreaga fire: ÄUscaţi-vă. care asigură transferul de forţe de la stihie la om. de abia acum poate avea loc gestul magic.. de asemenea. cîmpurilor. cu orice preţ. la cumpăna vieţii şi a morţii. în cea mai cunoscută dintre istorisirile care unesc divinitatea creştină şi modestul animal." (idem. în toate variantele cîte mi-s mie cunoscute pînă acum. dacă încercăm să-1 analizăm. în avatarurile ei. Divinitatea (antropomorfizată) care reprezintă energiile firii se întîlneşte frecvent. / Nu te căina. lucrurile nu mai apar atît de ciudate. iar broasca trebuie să se nască (numai) primăvara . apariţia broaştei în preajma personajului creştin.* 104 ." (S. în situaţii epice adeseori neverosimile. 27). Aflînd că acesta a murit. / Că şi eu înc-am avut / Doişpe copilaşi / Drăgălaşi / Tare frumuşei / Şi lăbănăţei. 1904. se iveşte broasca : ÄDa. de ordin simbolic. / De-a dragul să câţi la ei.Maica şi broasca mor toamna şi renasc primăvara. Acum. Maica este cuprinsă de o subită curiozitate şi vrea. în căutarea fiului pierdut. analizînd figura Maicii Domnului în folclorul românesc şi lovindu-se mereu de isprăvile broaştei. / Şi-a venit o roată / Firferecată / Şi i-o luat pe toţi deodată. / Numai unul mi-o rămas / Mititel / Şi şchiopăţel". / Ian vină la maica-ncoace ! / Şi cum 1-a che. datorită acestei coerenţe secunde. în substratul arhaic. / Nu te văira. eroina trebuie să aştepte un anotimp. broasca care face pe Maica Domnului să rîdă. lasă să-i scape această exclamaţie : ÄCăci nu-mi pot explica de unde vine.. F. taci. şi să-1 gîndim din perspectiva Älogicii" populare. p. Dintr-o perspectivă strict literară. nu mai plînge / ² îi spune ea ² Nu vărsa lacrimi de sînge.. Broasca intervine însă mereu (şi cu funcţii constante) în aproape toate povestirile şi legendele Maicii Domnului. de la fiinţele sacre la individul profan. să-1 vadă pe fiul rămas în viaţă: ÄBroasca 1-a strigat /'Şi-astfel 1-a chemat: / ² Busuioace / Tobîltoace.. şochează. cînd natura riscă să piară. Marian. al stihiilor primordiale. păgîn. / Secaţi-vă. Maica Domnului rătăceşte prin lume. De aceear. uimeşte şi contrariază. codrilor. / Pîrjoîiţi-vă. maică. Auzind această poveste. stăpîn. văilor. cuprinsă de disperare.

Am demonstrat pe larg. Zagreus. (Vezi G.) ori răpit (Core. Coman. 1974. 258. p. Dumezil. prin istorisirile lui îl face să rîdă pe sf. că această schemă epică are vechi şi adinei rădăcini mitico-ritualice. sau : ÄMurireai şi nu te-ai 105 . 111). p. ea eliberează energiile stăvilite şi declanşează un nou ciclu vital. p. stă-pînul vînturilor. 181. învinge moartea şi readuce viaţa. acest gest reprezintă tot o cosmogonie. p. 222²225). prin urâţenia ei provoacă rîsul Maicii întristate. Drept răsplată pentru fapta sa broasca este blagoslovită : ÄSfînt locu-ţi va fi / Oriunde-ai trăi. ÄO rîs de s-a prăpădit / Şi de-atuncea-ncoace / Rîde toată lumea". F. 89²92. 1980. In acest complex miticoarhetipal. / Maica Domnului cînd 1-a văzut / Cît îi de slut / O şi prins a rîde / Şiapoi a blagoslovit: / ² Broască! Cînd tu vei muri / Să nu te-mpuţeşti / Oamenii apă de pe tine să beie. 9. 201. 221. (S. ci la acela al Äduhului". / Izvor fără tine să nu fie!" (Idem. 41 şi M. Marian. p. înholbat / Lăbănat şi crăcănat. broasca în-frînge blestemul divinităţii şi alungă supărarea Äde moarte" a acesteia : astfel. la fel cum Baubo. Ea trimite către miturile morţii şi renaşterii naturii. etc. Euridice) de puterile întunericului. ale vieţii triumfătoare. Stă-pînind viaţa şi -mai ales tainele regenerării ei. Isis. către tînărul zeu omorît (Adonis. broasca îşi confirmă vocaţia demiurgică: ea declanşează energiile închise. prin formule stilistice variate. care însă nu are loc la nivelul substanţei lumii. unul din simbolurile tipice ale renaşterii naturii. / Urma nepătată / Şi apa curată / Şi cînd vei muri / Tu nu-i putrezi / Nici nu ti-mpuţi" . Bahtin. este rîsul. Într-un anume sens. ale' ciclicităţii vieţii şi morţii. Äa junghit a rîde". 1970. la fel cum cocoşul. către mama-natură care îl caută îndurerată (Cybele. 79²88. dînd viaţă naturii uscate şi sterpe. fertilitatea şi bucuria în lume. profilul demiurgic al broaştei capătă o determinare suplimentară: broasca nu face lumea de la început. din nou. Äa zîmbit de rîs". Demeter).) Prin fapta sa. prin dansul ei o înveselea pe Demeter. Osiris. efectul hilar. al energiei vitale care o animă. Simion. Broasca. 1904. către reînvierea mult aşteptată şi bucuria întregii firi trezite. Textele populare subliniază. debordant al ivirii broaştei: Maica Äsă rîdă-a-nceput".mat / O şi alergat / Un broscoi hîd. ci reface universul. la viaţa. în altă lucrare (vezi M. Trecînd din spaţiul strict cosmogonic în acela al miturilor Äeternei reîntoarceri". etc).

toate fac viermi. 1970. 284. trăiesc (i. D-aia broasca cînd moare nu se-mpute niciodată şi nici viermi nu face şi să pomăneşte. se înmulţesc şi mor. esenţializată. Povestirea relevă aici. p. Muştea. ce a început a orăcăi. cîte dihănii pier. ea purifică apele. Iar dacă omori o broască se mînie Dumnezeu. p. deşi trăitoare în mlaştini şi bălţi. ea a fost blagoslovită să fie Ätrîmbiţaşul ploilor şi să trăiască cu trupul în vecii vecilor.împuţi. / Trăire-ai în izvoare. ca punct terminus şi culminant al întregii desfăşurări epice. trupească : chiar fără viaţă. ea se purifică pe sine. se goleşte de toată apa. / Oamenii rar să te omoare / Iar unde tu nu-i fi / Apă n-ar mai fi. prin putrefacţie. reintegrîndu-se. în ciclul etern al firii. e. (T. p. al fiinţei ce a fost. 1903. Ba. se crede că acelui care va omorî o broască îi va muri o vită". inclusă şi ea în ciclul vieţii şi faptelor Maicii Domnului. Pentru aceasta. 1914 a. mediul ei vital. relevă forţa de şoc a acestui . de a fi Äsfîntă" şi prin aceasta protejată şi respectată de om). se transformă în Ämoaşte" sfinte. (I.oasca nu!" (E. Bîrlea. la moarte. consumă şi aruncă materia vie).) Această ciudăţenie o singularizează între vieţuitoare şi chiar în ansamblul mecanismelor fireşti ale vieţii . Atributele consacratoare ale broaştei sînt Ŷ² toate ² reunite de o legendă. puterea broaştei de a scăpa de putreziciune şi viermi. 163. nu se spurcă prin viermi şi putreziciune. 114²115. unul din paradoxurile fundamentale ale broaştei : deşi fiinţă de apă. p. Ov. ci se păstrează într-o formă pură. ea nu piere. după cum se ştie toate fiinţele se nasc.) Felul în care textele descriu. 971.) Pe lîngă atributele deja cunoscute (acelea de a păzi şi consacra apele. Niculiţă-Voronca. care se porneşte pe ploi şi pe potoape. parcă anume şi îrr opoziţie cu. Broasca însă refuză această normă : ÄŞi iată. cu lux de amănunte. Atunci cînd aceasta a născut. Äcea dintîi vietate de prin împrejurimi care a făcut zgomot să vestească sfînta naştere a fost o broască. material. da' br. Pamfile." (idem. / Oamenilor de tine / Scîrbă nu le-o fi. Broasca beneficiază de un anume fel de nemurire.) Paradoxul broaştei stă în faptul că deşi moare. se transformă în Ämoaşte". ea se usucă. ea nu se destramă : corpul ei nu este distrus. broasca dobîndeşte acum o nouă putere : aceea de a nu putrezi.feno106 . de nu se mai opreşte. Murind. în viaţă. şi 258. ci durează ca semn concret. paradoxală.

cel care vrea să oprească grindina trebuie să prindă o broască. (Ov. viaţă şi moarte. Astfel. Faptul observat. mici şi urgisite : vrabia şi broasca. el le-a Ädespiedicat" pe toate. el îşi apără cîmpurile de puhoiele dezlănţuite. 1970.) Pe acelaşi mecanism analogic se bazează şi credinţele ce susţin că broasca este bună contra frigurilor. ele au fost nevoite să se descurce prin mijloace proprii : broasca s-a lăţit. Muştea. care mediază între dimensiunile şi polii ei opuşi. (I. infinit mai numeroase. Bîrlea. stînd Äîntre şi între". pieritor şi nepieritor. iar vrabia s-a suit deasupra ei .. ud şi uscat. să o jupuiască de vie şi să o agate în vîrful unui arin : oraorînd broasca. p. datorită singularităţii sale. ÄAm arătat [. le-a Äîmpiedicat" . cînd a dat de pămînt. Ca să fie ferit de viermuiala animalelor din corabia sa. . Noe le-a legat picioarele. în sistemul complex al reprezentărilor populare. Tot astfel se crede că poate extrage veninul din orice rană şi de aceea e deseori întrebuinţată în medicina populară pentru vindecarea rănilor. Singure în arcă. adică Äsărind împiedicate". Pentru că broasca (fiinţa mitologică) are putere asupra apelor. a înecului." (I. 54. paradoxal. O ultimă legendă din ciclul broaştei explică mersul ei aparte. mai apropiate de acţiunea directă asupra lumii. părăsite de celelalte animale şi de stăpînul lor.) Magia populară preia atributele mitologice definitorii ale broaştei şi le utilizează în contexte mai Äpractice". Candrea. contra umflăturilor de buze. dar a uitat de două vieţuitoare. punînd în pom pielea vieţuitoarei ce tutelează ploile. Bîrlea. De aceea. au ajuns repede pe mal. fertil şi arid. înnotînd. ca un element de legătură şi sinteză. Ov. fapte observate. ea poate fi folosită pentru a curăţa omul. manipularea broaştei concrete ² susţin credinţele magice ² conferă protagonistului atribute identice. lucrurile. 1928. Sau. p. A. etc. broasca circulă între pămînt şi apă. pentru că broasca este pură. contrazicînd alte. 160. Neintegrînduse într-o categorie anume a gîndirii mitologice. 287.men natural. el omoară ploaia .) 107 ..] că broasca e socotită ca avînd darul să absoarbă toate necurăţeniile din apă şi din aer. caracterul său incitant. dar au rămas pentru totdeauna aşa cum le-a uitat Noe. a durerilor de şale. capătă. figura broaştei dobîndeşte o densitate semnificativă deosebită şi funcţionează. 1981. de spurcăciuni. valori culturale de excepţie. curată. p.

) îndeosebi Äbroscoii mari înfricoşează femeile [. p. cruce de aur la mine !» Această broască era. Iată un exemplu : ÄO femeie tot din acest sat povesteşte cum într-o dimineaţă. ta' lumea credinţelor populare.Alături de această broască sacră. zîna apei". în 108 . Fiecare povestire Äconfirmă" un atribut mitologic prin recursul la evenimentul concret : ele asociază şi explică o întâmplare oarecare prin invocarea faptelor şi puterilor specifice unei vieţuitoare sacre. ca întrupare a puterilor malefice este o prezenţă familiară în credinţele şi povestirile medievale. 1974. de-1 lasă sărac lipit pă-mîntului". care stîrnesc repulsia şi spaima oricărui om. Chevalier. (I. Ad.. (I. 127²128. Cu sutele şi cu miile vin. 1928. cheamă broscoii în ajutor şi tot neamul broştesc.) In chip de broască figurile demonice pot aduce-casei şi omului fel şi fel de rele : ele poartă farmecele. de Vries. De aceea. ca păstrătoare a talismanelor şi pietrelor magice (vezi J. Aceasta beneficiază nu numai de o existenţă mitologică. Ov. duhul de noapte al apei. A.. p. Candrea.. cred că a fost trimis «de fapt» [. (I. 1976. Candrea. II. 1970. p. Broasca n-a voit să se desprindă de ciutură. cară cîte o grămăjoară din bucatele omului. iar dacă o iei în mînă te umpli de rîie". 1910. 284. în gura ei. 149. A. Muşlea. p. aleargă la chemarea ei. cu gura cît o şură.) Broasca Äurîta". biologică : este vorba de acele specii de broaşte-rîioase. Ea apare în mod frecvent ca ajutor sau alterego al vrăjitoarelor. (T. Bîrlea. şi o broască malefică. p. în care protagoniştii istorisesc diverse a-venturi legate de întîlnirea cu animalul malefic. 1944. p. ducîndu-se pe nemîncate la apă ² cînd apa era neîncepută ² a scos o ciutură din puţ şi pe ciutură a văzut o broască verde. duc bolile şi ² cel mai cumplit din toate ² fură Ämana" şi bogăţia gospodăriei: ÄDe multe ori strigoaica vine să fure tot grîul din şura omului şi cum nu poate să-1 ducă singură. după credinţa femeii. Pamfile. ci şi de una naturală.. 205). Despre acestea se crede că sînt Äcreaturi ale diavolului" şi că în ele se întrupează adeseori strigoaicele şi fermecătoarele.] dacă ele găsesc un broscoi în curte. broasca este temută şi. decît atunci cînd femeia a strigat «Piei drace. 152. 32. ca frunza şi ca iarba şi fiecare broască.] broasca rîioasă e strigoaie. ca semn al demonilor. întîlnim. benefică.) Din aceste structuri mitologice se nasc o mulţime de Äpovestiritrăite".

1928. / Peste mare te-a arunca. fie pentru obţinerea unor bogăţii. De asemenea. / Cu coada te-a mătura. / Ea cu gura te-a apuca. utiliza. 1985." (A. broască. fie pentru apărarea casei. fie contra duşmanilor. 1985. rîvnită : acela care pune mina pe broasca demonică.) Regăsim aici izomorfismul deja întîlnit dintre broască şi iapă. 183 şi Ov. 1978. p. descîntecele pun o Äiapă albă" la marginea lumii. ca să stăpînească şi să neutralizeze puterile malefice ale broaştei. Bîrlea. broasca tăiată şi pusă pe rană are valori curative nemaipomenite.acelaşi timp. derivă funcţia malefică. altfel de neatins. Muma Pădurii ori 109 . cu valori şi orientări diferite : astfel broasca este o metamorfoză a zînei. 237. Din celălalt pol. Din orizontul credinţelor şi al practicilor magice legate de broasca Äsfîntă" se desprind structurile epice în care aceasta joacă rolul unui leac fermecat: apa în care ea s-a scăldat vindecă personajul bolnav . p. ÄBroască. Fochi. prin care eroul poate pătrunde pe un tărîm greu accesibil (vezi L. 88). Broasca funcţionează adeseori ca un operator al metamorfozei : eroul cu chip de broască reprezintă un topos frecvent întîlnit în basmele şi legendele indo-europene (vezi LA.. I. vrăjitorească a acestei vieţuitoare : în contrast cu eroul. în acelaşi timp şi în sens invers. 1983. Gorovei.. Candrea. broasca malefică este invocată şi în descîntece. / Cu limba scoasă. / Acolo e o iapă albă / Cu gura căscată. p. / De te-ai făcut la asfinţit / Să piei la răsărit. alteori ea este chipul sub care protagonistul este pedepsit să rătăcească în lume pînă cînd îi va fi cuiva milă de el. / Cu limba te-a linge. Şăi-neanu. Fiind o întrupare a răului sau un purtător al acestuia. sau a soţiei frumoase . cum vrea. Amzulescu. care consumă o hrană Äcurată". acela al credinţelor despre broasca Äspurcată". p. Credinţele afirmă că. 51): Acest nucleu epico-sim-bolic poate fi utilizat în contexte diferite. 1976. este alungată şi înfrîntă de aceasta. intră în posesia tuturor puterilor ei şi le poate. 180 şi A. eroul metamorfozat în broască apare şi în balade (vezi Al. iar broasca Ärea" stă sub puterea iepei. / De te-ai făcut la răsărit / Să piei la asfinţit / Şi să te duci la malul crăpat. Astfel. p. pentru a fi îmbunată. broasca Äbună" este iapă (are deci puterea şi fertilitatea acestui animal). / Şi cu coada ridicată. p. broaştei trebuie să i se spună Äiapă" . 148). sau ea este o formă trecătoare.

acela care trebuie distrus. în acelaşi no . broasca funcţionează ca o marcă distinctivă.dracul mănîncă Äbroaşte" Ŷ² adică hrană spurcată . aşa cum s-a conturat ea în ansamblul culturii populare româneşti. 36.C. demonice . 268. înţelegem din acest text că şarpele curat este cel care nu face rău. stăpîneşte tainele vieţii.e. a vieţuitoarei mici. în ansamblu însă. Äşerpii sînt de mai multe feluri : curaţi şi necuraţi. blestemul.). Broasca cea bună este o vieţuitoare demiurgică (face lumea şi ajută divinitatea canonică să elibereze pamîntul de sub ape). a naturii reînnoite). Reprezentarea mitologică a broaştei. eliberează energiile închise ale firii. poate fermeca şi îmbolnăvi pe omul pe care îl atinge. dar ² în plan mitologic ² Äsfîntă". dar puternice. fură bogăţia şi Ämana" casei. neplăcută la chip.. broasca Ärea" este o întrupare a demonilor întunericului . declanşează ploile. ale naşterii întregii naturi: ea aduce primăvară. figura care domină în folclorul românesc este aceea a broaştei benefice. moarte) ale vieţii şi fertilităţii. cine nu-i omoară face păcat. bolile şi vrăjile cele aprige. eroina pedepsită de sîînta Vineri va scoate pe gură. iar cel necurat este acela periculos. trebuie omorîţi. pură. creatoare de lume şi dătătoare de viaţă. dar curată. ale fecundităţii. comună. ŞARPELE CASEI Conform unei credinţe populare. p. deoarece un şarpe care trece de doi ani şi nu-1 vede nimeni se face balaur. care individualizează negativ un anume tip de personaje. vesteşte naşterea zeului-prunc (i. relevă o dualitate profundă (benefic-malefic) din trunchiul căreia se dezvoltă o arhitectură bogată de sensuri şi conotaţii simbolice. Şerpii care îi întîlneşti în cîmp.. ori de cîte ori va vorbi. în aceste cazuri îngurgitarea sau aruncarea pe gură a broaştei 'Äurîte" este un semn al apartenenţei la lumea fiinţelor rele.F. în schimb. putere şi noroc. banală. ea poartă cu sine Äfaptul". aduce sănătate. e. şerpi şi broaşte. purifică şi deschide izvoarele." (A. îmbunează şi înveseleşte divinităţile triste (i.

ea este una Äpărtinitoare" şi. la rîndul lor. Pamfile. de natură antropologică -. malefici. benefice. p. prin însăşi apartenenţa sa la spaţiul ² geografic şi spiritual ² al gospodăriei. Äsacru". în exclusivitate." (T.] Dacă şarpele fuge de la casa cuiva.. credinţele populare vorbesc despre şarpele casei numai la superlativ : el este una din rarele figuri animaliere asupra căreia pare a nu plana nici o umbră. dar (sau mai ales) Äpur". nici o îndoială în ceea ce priveşte bunăvoinţa şi prietenia lui faţă de om.timp însă antinomia mitologică dintre şarpele Äcurat" şi cel Änecurat" este subîntinsă de o altă opoziţie. inerent subiectivă. De aceea. Gîndirea populară socoteşte că acest şarpe. nici un farmec nu se apropie [. Într-adevăr. Din punct de vedere strict biologic această antiteză nu are nici o justificare : în pădure ori în cîmp există numeroşi şerpi neveninoşi. în acelaşi timp. să nu1 omori că nu-i bine [. Copiii îi dădeau cu lingura peste cap. 1916 b. p.) lll . făptura plăpînă a şarpelui de casă (Änatrix natrix") este întotdeauna privită cu bunăvoinţă. ar putea fi Äcuraţi". care trăieşte pe lîngă casă. moartea sau plecarea şarpelui este sinonimă cu risipirea familiei. Bîr-lea. ştiinţifică. 1970.. şerpi de cîmp şi din pădure. o fiinţă Äbună". şi care. 77 ." (E. în schimb. din perspectiva culturii. este. atunci acea casă are să rămîie pustie sau are să moară mai mulţi din casă. de aceea. p. protejată şi ipostaziată într-o figură mitologică benefică. S-au văzut astfel de şerpi bînd lapte din strachină. plîngînd că le mănîncă laptele. Acela se cheamă şarpe de casă. 838. de-a valma cu copiii. toate accentele negative asupra şerpilor din natură : Äcurat" înseamnă deci Änedăunător". o fiinţă dotată cu puteri sacrale. dar şarpele mînca-nainte.]. 1903. ÄŞarpe e la toată casa : unde e şarpe.) Această vieţuitoare reprezintă Änorocul" casei. Ätolerabil". şerpi care nu fac rău omului. Äde casă" ² Äde cîmp". favorabilă omului (pentru că deşi sălbatic. 288.. Äutil".. Dar antiteza pe care se sprijină întreaga mitologie a şarpelui nu este una obiectivă. adică din natură. e noroc la casă. cu moartea întregului neam ‡ ÄE blînd şi nu muşcă . cu pierderea norocului. ea valorizează pozitiv numai această specie şi aruncă. Muşlea. sînt consideraţi. Dealtfel. Ov. nu se supăra. merge bine şi nici un rău. vezi şi I. Äbogat în puteri divine". vine să stea în preajma casei sale). Niculiţă-Voronca.

alt prieten şi protector al copiilor (el Äse roagă" pentru sănătatea lor). căci altfel se măsoară şi şarpele cu ei şi mor. adică se pun alături ca să vadă care e mai înalt. în sistemul ierarhiilor populare. Dar. De aici ar ieşi că fiecare om îşi are şarpele său. cu copiii în jurul blidului de lapte. el se situează. D. p.Şarpele casei are.) Şarpele casei ar fi. cu stoicism." (T.] îl întîlnim pe numeroase obiecte de ceramică. apără de boli şi de farmece. care bea din acelaşi blid cu ei şi care suportă. 1916 b. la intrare sau pe podea. bogăţia şi fertilitatea acesteia. în ascuns. Şarpele Äeste gravat sau sculptat în relief pe stîlpii porţilor în cele mai multe regiuni româneşti . şarpele casei are acces direct la sacralitate : el este chiar sursa acesteia. este garantul norocului. Motivul aminteşte de Äşarpele casei" de care se pomeneşte în basme şi legende". posedă o deosebită forţă sugestivă. Numeroase documente de etnografie şi artă populară relevă importanţa acestei reprezentări mitologice. Şerpi de argilă smălţuită se aşază în Oltenia sau în Transilvania. o fiinţă blîndă şi înţelegătoare. Dacă şarpele se măsoară (gest cu profunde implicaţii magice) odată cu copii. ca şi steaua sau pomul consacrat. [. rolul de duh-protector Ŷal căminului.. în plus faţă de cîine. Äcandid". probabil un construct poetic. Unele credinţe susţin însă că frăţia dintre şarpele casei şi copii merge chiar mai departe : şarpele apare ca un alter-ego al copiilor. sănătatea. pe acelaşi plan cu cîinele. o deosebită rezonanţă simbolică: şarpele care se amestecă printre copii. corespondentul din natură al omului şi depozitarul mitologic al soartei sale. Nu lipseşte de pe pereţii caselor unde este pictat sau modelat în tencuială. în unele case. Imaginea aceasta din urmă. se înfrăţeşte. Prin relaţia sa fraternă cu copiii. ca un dublet mitologic al acestora : ÄDacă doi copii se măsoară. 78. între el şi familie în general. al familiei. capriciile lor. 1968. Ştefanescu. El garantează Änorocul" casei.. cu o aţă vrăjită. 63. în mod evident. Ceea ce înseamnă că şarpele casei este benefic numai cu condiţia păstrării unei anumite distanţe între el şi copii. belşugului şi sănătăţii din gospodărie. înfăţişat pe fundul blidelor sau pe marginea lor. Pam-file. (I . el riscă să le ia viaţa ² la fel cum Ävînzătorii de umbre" iau viaţa acelora pe care îi măsoară. p. 112 . al gospodăriei. nu poate fi altceva decît un Ämembru" al familiei. să scuipe jos.

77. ² aşa cum este el imaginat şi astăzi pe la casele ţăranilor greci. Popescu. dar acesta nu este lapte sacrificial. Eliade. p. ca şarpele care este reprezentat pe bazo-reliefurile antice. p. 1964. Chevalier. este unanimă părerea că şerpii sacri sînt una din mărcile spiritelor chtoniâne (vezi şi M. R. 1972.. 1980. 86 şi 326. 398 . Florescu. Romanii îl venerau şi-1 Ŷ considerau ca întruparea unui Ägenius loci" (vezi G. IV. pentru imaginea şarpelui ca Äge-nius loci" în religia geto-dacică : V. a duhurilor protectoare ale vieţii (vezi R. de acele teritorii unde zac puterile protectoare şi strămoşii binevoitori. din această perspectivă. Pârvan. Ionescu. de Vries. Roşu. Petrescu. 326). hrana obişnuită a copiilor. 1980.I vezi şi P. Rose. El se hrăneşte. în mod /obişnuit. Ad. L. 76). duhul binevoitor care «ţinea casa» şi care. 187²188. In nici o atestare. 66 şi 259 . 150 . 507. H. vezi şi M.) Nu este exclus. 1964. 34 . p. 1949. ci este laptele cel de toate zilele. cu lapte. Daicoviciu.J. p. p. Dume-zil. 1977. Le în-tîlnim în culturile mediteraneene. (aliment consacrat în ceremoniile funerare). 1974. J. ce-i drept. Al. 1959. documentele folclorice româneşti nu ne permit identificarea şarpelui casei cu o figură mitologică chtoniană. 1980. p. Eliade. în zonele populate de slavi (Äşarpele era considerat la toţi slavii protectorul casei" ² A. V. p. 1974. p. nu participă la chemarea moşilor şi nu beneficiază de hrana rituală oferită lor. Credinţele referitoare la şarpele casei sînt extrem de vechi şi general răspîndite în spaţiul indo-european. în general. M. Daicoviciur L. Roşu. 1978. să fie şi el o întrupare a geniului bun al casei. p. 226²227. p. I.) Ca duh apărător şi prieten.. 58 şi 355). în India. p. 1980. FunkWagnals. 159. 411²412. nu este unul oferit într-o ceremonie. Macrea. 1966. 1978. infernală. p. lua forma unui şarpe fermecat. 124 . şarpele ar trebui să fie legat de spiritele morţilor. p. de lumea subpămînteană. 1976. Florescu. G. 113 . în Grecia antică Änu puţine case aveau un «heros oikuros» propriu. nu cunoaşte atribute ori determinări de natură funerară. 118). lingă pomul vieţii şi alături de cavalerul trac. Durând." (H. p. p. Dumitrescu. în nici un text ori ceremonie nu există dovezi că şarpele casei ar fi gîndit ca o întrupare ori ca un trimis al duhurilor subpămîntene : el nu este invocat la Äzilele morţilor". p. H. Totuşi..

şopîrla. în felul acesta. din cenuşa ei Se fac o mulţime de şopîrle" (A.Putinele contexte şi sugestii funerare legate de fiinţa şarpelui nu precizează că acesta ar fi şarpele casei. profilul şarpelui casei se limitează numai la acele trăsături direct şi explicit atribuite lui. Deci ea se naşte nu din foc. cît a celeilalte. privind cele două texte citate. p. că şopîrla configurează chipul unei figuri mitologice definitiv ancorate în universul arhetipal al focului. Gorovei. de a suprapune peste chipul său alte figuri şi determinări mitologice. 1915. este aceea dintre natură şi cultură. 285. între apă şi foc. ÄOmului. 321) . simbol prin excelenţă al fidelităţii şi devotamentului. o întreprindere riscantă. ŞOPÎRLA ÄSe crede că dacă arzi o şopîrlă în foc. ci din apă. i se bagă-n sîn şi-1 gîdilă. Ambiguitatea se dovedeşte însă a fi o trăsătură caracteristică a profilului mitologic al acestei vieţuitoare. Absenţa determinărilor ne îndeamnă să credem că este vorba de un şarpe generic. Muşlea. p. de un şarpe văzut ca reprezentare mitologică unitară. Şopîrla. doar l-o scula" (E. părînd că este emanaţia cînd a unei stihii. totodată : Änu piere dacă o arunci pe cărbuni încinşi şi învie după ce e arsă . cir-culînd de la una la alta. 834). Niculiţă-Voronca. din cenuşa ei ies o mulţime de şopîrle. ci 114 .ocupă o poziţie ambiguă. după opinia mea. Cu menţiunea că şopîrla nu îl apără pe om. vieţuitoare a pădurii. relaţia fundamentală în care şopîrla mediază. se comportă faţă de om la fel ca şi cîinele. Ov. fără specificări şi individualizări funcţionale. nesusţinută de documentele ento-logice şi folclorice româneşti. din cer" (idem). cu care se fac vrăji". cînd doarme omul şi vreun şarpe vrea să-1 muşte. Orice încercare de a lărgi sfera sa semantică. 1903. Cu toate acestea o altă credinţă spune Ŷcă şopîrla Äcade odată cu ploaia. între aceste două principii opuse. în acest sens. 1970. Deci şopîrla. este. fără a încuraja ipostazierea altor filiaţii şi analogii. animalul domestic cel mai apropiat ² afectiv ² de om. p. (I. numai şopîrla şi cîinele îi sînt credincioşi.) S-ar părea. Bîrlea.

prezenţa ei este considerată de bun augur. care trebuiesc omorîţi ori de cîte ori sînt întîlniţi. barză. Muşlea. caută mereu. şopîrla beneficiază de un tratament de excepţie : în primul rînd ea este consacrată (Äşopîrla e sfîntă") . în acest caz nu contează explicaţia ştiinţifică reală.] e iubită de oameni şi privită ca un semn bun chid îţi iese înainte.numai îl prevesteşte . semne de prietenie şi. şopîrla stă alături de arici. în mediul înconjurător. în sfîrşit.. p. broască. trezeşte pe omul ameninţat să fie muşcat de şarpe [. naturaliştii vor spune că. semne de ostilitate. evident. şopîrla este protejată de om : în antiteză cu şarpele şi păianjenul. In consecinţă. Tot ceea ce este util este Äcultură" . Desigur. de frica şarpelui. ca şi broasca. ţine de natura Äsălbatică". Bîrlea. pare favorabil omului. deoarece şarpele este gîndit ca duşmanul prin excelenţă al omului. care ar trebui să fie nepăsător sau duşman faţă de om. Pe de altă parte. 1970. este atras către sfera culturii şi. mînz. Intre aceşti doi poli. tot ceea ce se vădeşte a fi inutil sau ameninţător. Prin aceste atribute. devine un fapt cu semnificaţie morală şi este interpretată ca o dovadă de prietenie şi loialitate. Ov. mult mai siibtile şi mai complexe : animalele ocupă poziţii diferenţiate. Pentru că şopîrla Äanunţă.. de atitudinea lor faţă de om şi faţă de celelalte vieţuitoare. 287). fiind păcat să o mori" (I. Ca şi ariciul. ca ceva sfînt. ierarhiile sînt. în funcţie de Äapropierea" ori Ädepărtarea" lor faţă de om. de fapt. şopîrla se refugiază lingă om. omo-rîrea şopîrlei stă sub semnul celei mai amarnice pedepse (e un Äpăcat" pentru care cine ştie ce preţ va trebui plătit în lumea Äde dincolo"). dar şi aceasta este foarte mult pentru un animal sălbatic. tiîndirea populară. fidelă relaţiei antropologice fundamentale dintre natură şi cultură. rîndunică. ci interpretarea ² cultural determinată ² pe care analiza populară o dă unui fenomen din realitatea înconjurătoare. printr-un gest cît de mic. (spre deosebire de alte animale ²Ŷ pupăză. Orice animal care. valorizat pozitiv. apoi. acţiunea şopîrlei. căutînd protecţie şi ajutor . citită din perspectiva categoriilor de clasificare Äculturale". şi poate că aşa este. adică alături de C-da 83 coala 9 115 . cuc ² ea nu-1 Äspurcă" pe cel care-i taie calea !) . Dar. de atitudinea acestuia faţă de ele. fapta şopîrlei dobîndeşte un surplus de importanţă (antropologică) şi de semnificaţie (mitologică). prin aceasta. fireşte.

că ele aparţin aceluiaşi ordin zoologic. Prin intervenţia sa neaşteptată. Totuşi. avertizînd omul că undeva. în virtutea unei lecturi. este evident (şi omul culturii folclorice ştie acest lucru) că cele două vieţuitoare sînt înrudite. pe aproape. Äşopîrla a fost prima nevastă a şarpelui". 1974. bune. intim legat de cel al şarpelui.. Şopîrla este soţia nemulţumită a şarpelui şi prin urmare are toate motivele să-1 urască şi să nu-i vrea binele. ele sînt depărtate. Criteriul antropologic depăşeşte aici pe cel economic : deşi nu sînt direct folositoare (deci domestice). de factură mitologică. După cum am văzut. dejucîndu-i planurile. din punctul de vedere al atributelor biologice. a şopîrlei. p. toate celelalte vietăţi. pe care am definit-o prin jocul nesigur al apropierii şi depărtării (şopîrla nu stă la Äcea mai bună distanţă" nici faţă de şarpe. conform unor credinţe. şopîrla şia pus coada în gaură şi a astupat-o. Gorovei. a caracteristicilor lor biologice şi comportamentale. nici faţă de om). Astfel. Legendele din ciclul potopului istorisesc că atunci cînd şoarecele a ros pereţii de la corabia lui Noe şi cînd nimeni nu ştia ce să facă pentru a împiedica apa să pătrundă în arcă şi s-o scufunde. mai exact. III. deşi apropiate. de ce una o trădează pe cealaltă ? Pentru că ele sînt o familie despărţită. specialiştii consideră că simbolul şopîrlei este unul polivalent. inclusiv omul.acele vieţuitoare care mediază între natură şi cultură. (A. ea a salvat de la pieire arca şi. Prestigul şopîrlei este întărit şi de faptele ei mitologice. aceste fiinţe sînt integrate în spaţiul ² chiar şi marginal ² al gospodăriei. Deci. mica vieţuitoare apare ca un duşman al acestuia. implicit. se furişează perfida făptură. fiind. şopîrla Äeste o expresie slăbită a acestuia" (J. 321. Totuşi de ce nu se comportă ele la fel.) Paradoxul relaţiei dintre şopîrlă şi şarpe este acela al Ädistanţei în apropiere" : în fond. Ambiguitatea relaţiei dintre şarpe şi şopîrlă. Ambivalenţa funciară a şopîrlei se vădeşte şi din relaţia ei cu şarpele. 121). favorabile. Gîndirea populară mută faptul observat din natură într-o situaţie comună din cultură : modelul soţilor certaţi explică comportarea anormală. Evident că_ 116 . îşi întinde rădăcinile şi în universul simbolurilor arhetipale. Che-valier. dragi omului. în ciuda Äsălbăticiunii" lor. 1915.

I. Ghicitorile şopîrlei încifrează cu multă abilitate trăsăturile ei caracteristice. p. în consecinţă ea este o găină Äsubterană". figura ei mitologică e mai apropiată de stihia focului (care o regenerează şi purifică). dedi / Din eredi dedi / în tufiş. 143. adică pînă în ziua cînd toate vieţuitoarele se trezesc la viaţă. dar şi ea are trăsături mitologice tipic igneice. după ce apele potopului se vor fi retras. nu este nici Ämătase" şi nici Änevastă". cînd natura se dezmorţeşte şi. ce se-n-mulţeşte acolo. dar şi ca o stavilă.pentru aceasta a fost binecuvîntată. Corpus. Florea. se vede / Dacă nu o vei ghici / Tu o vei cloci / Pînă la Blagovoştenie" (vezi I. Una din ghicitori este identică pentru şopîrla şi şarpe : ÄCureluşă verde / Prin iarbă se pierde". deşi. începe un nou ciclu Ŷdin eterna ei rotire. ca un luptător împotriva apelor (văzute aici ca stihii dezlănţuite. igneică . aproape chtoniană. Şopîrla care vine în sînul omului.) în această legendă. sugîndu-1 de căldură şi de viaţă. ÄDe aceea şopîrlei. Cuceu. Deosebit de interesantă este şi această ghicitoare : Veveriţă verde / E-redi. distrugătoare). Pamfile. decît de aceea a apei. cînd o calci pe coadă. Şopîrla se opune potopului pentru că. (T. s. în plan mitologic. Taloş. Celelalte însă mizează intens pe paradoxurile specifice acestei vietăţi : ÄAm o găină de ouă în fundul pămîntului" ² şopîrla se înmulţeşte prin ouă (ca păsările !) dar le ascunde în Äfundul pămîntului" . prin unele din atributele ei seamănă cu (şi Ägrosso modo" ar putea fi) nevastă şi mătase. V. Interesantă este şi ameninţarea finală : cel ce nu va găsi răspunsul o va încălzi la sîn şi Äva cloci" şopîrla pînă la Blagovoştenie. Sau în alt caz : Äli verde şi nu-i mătasă / Ii cu conci şi nu-i nevastă" ² jocul încifrărilor se situează la limita aceleiaşi relaţii dialectice dintre natură şi cultură : şopîrla. lepădînd haina de promoroacă a iernii. în ultimă instanţă. în primul rînd oximoronul Äveveriţă verde" trădează ambivalenţa (nu numai cromatică) a şopîrlei : veveriţa e roşie şi. poartă în sînul său o şerpoaică sau o năpîrcă. Astupînd gaura. ea împiedică distrugerea corăbiei şi asigură reluarea ciclului vieţii pe pămînt. animalul. 1913. într-o binecunoscută baladă. stîrneşte 117 . cu propriul ei corp. şopîrla apare nu numai ca un duşman al dracului.). şopîrla e verde. nu-i curge sînge.v. chiar dacă îi face un bine. că a vîrît coada-n apă şi a ajutat pe Noe". Cel neiscusit în descifrarea ghicitorilor va ţine şopîrla la fel cum Corbea.

Salamandra la care ne referim în aceste pagini apare totuşi în unele contexte folclorice ca o vieţuitoare reala. verzi. p. strînsă cu sudoarea şi chinul unui an întreg de muncă. 321. căci cred că apoi se învaţă uşor la flori sau rîuri de cămăşi şi fote". de aici derivă ambivalenţa sa structurală : 118 . albe. fiinţă'între realitate şi mitologie. punîndu-şi mîinile în calea ei. Atributele sale negative sînt potenţate îndeosebi de faptul că şoarecele este un animal Äal casei" : spre deosebire de alte rozătoare care-şi fac cuib. în teama-i / De-o bătrîneţe-n nevoir pustiesc şi-o gireadă de grîne" (Vergiliu. pentru a transmite fetelor tinere şi harnice cîte ceva din iuţeala ei şi din splendoarea culorilor care o acoperă : ÄSulumîndriţa este un fel de şopîrla. p. furnica.aceeaşi repulsie pe care o au. Gorovei. 1915. dar o face ca o prezenţă profund negativă . el acţionează în preajma omului. foarte frumos împestriţată. (A. a bestiarelor medievale şi a cărţilor populare. In sfîrşit. Prin aceasta el se implică în orizontul culturii. figură reprezentativă a speculaţiilor alchimice. neagră cu picături galbene. gărgăriţe. înrudită cu şopîrla este salamandra. ea este utilizată într-un act simplu de magie prin contact. roşii.) ŞOARECELE ÄRele mulţime şi-ar rîde de tine : ce des şoricelul / Cuib şi-a durat dedesubt. stabilindu-şi acolo grînarul ! / Cîrtiţa fără ochi şi-a săpat înlăuntru culcuşu-i / Broaşte chiar poţi să găseşti printre găuri. De aceea o caută mult fetele mici. şi alte dihănii / Care foiesc pe pă-mînt. Emblemă a frumuseţii. Aceste versuri din prima care a ÄGeorgicelor" exprimă o teamă eternă a ţăranului : aceeea că micile vieţuitoare care dau tîrcoale gospodăriei i-ar putea distruge şi risipi agoniseala. ca să treacă peste dînsele. 61). 1967. animalul flămînd şi prădător prin excelenţă. strîng provizii şi manîncă grînele în cîmp. în locuinţa şi în hambarul său. toţi oamenii atunci cînd simt atingerea rece a unei reptile. ca o specie aparte de şopîrla. In fruntea listei acestor duşmani stă şoarecele. în general.

este o vieţuitoare Äa casei". ci îl încurcă şi păgubeşte. pisica nu rezolvă întreaga problemă şi omul este nevoit să recurgă la fel şi fel de practici magice ca să scape sau să potolească furia devastatoare a şoarecilor. dintotdeauna. 1874. ei sînt invitaţi să părăsească gospodăria. p. legîndu-se 99 de noduri în aţa de la sacul cu grîu . p. 945. punîndu-li-se pe trunchiuri de copaci un fund de mămăligă. anihilează tot ceea ce omul a gîndit şi făurit. 758. scăpîndu-le de apele dezlănţuite. asigurînd astfel continuitatea vieţii pe pămînt. Pamfile. şoarecele. Aceasta simbolizează singura şi ultima creaţie a culturii în condiţiile unei invazii dezlănţuite a naturii. împrăştie. este făcut din Äbalele Necuratului" (T.) Cu toate acestea. II. Vocaţia şi activitatea lui de distrugător l-au făcut să fie. ceaunul şi mele-şteul. / Guzganii a-fară să iasă" ² vezi E. că el ce pozne îţi face. în sfîrşit. Sau. Funk-Wagnals. p. fie pentru că s-au săturat cu ceea ce au mîncat la Äospăţul ritual" (cu invocaţia : ÄLuna-i la sfîrşit / Şi oaspeţii mei la despărţit"). 1949. Niculiţă-Voronca. (Vezi T. care însă nu-1 ajută. Paradoxul acestei construcţii este acela că prin cultură. Dumnezeu a făcut pisica pentru a salva arca şi apoi roadele muncii omului de atacul acestor mici şi hrăpăreţe vieţuitoare. li se potoleşte foamea. 147).şoarecele este un duşman apropiat omului. Legendele populare spun că Dracul a creat şoarecele tocmai ca să distrugă această minune a Ätehnicii".) Gestul. 948). (E. Astfel şoarecilor li se leagă (în mod simbolic) gura. Alte credinţe vorbesc de puterea magică pe care o au unii oameni 119 . în folclorul românesc. 140²146. 71 . după cum spune cu haz unul dintre colaboratorii Elenei Niculiţă-Voronca Äşoarecele curat că e dracul. 1903. natura însăşi este salvată : după cum se ştie legendarul Noe poartă în corabie toate speciile de animale. în schimb. suprem. Niculiţă-Voronca. un semn şi un prevestitor al răului : şoarecele întrupează puterile malefice care atacă. p. sfărîmă. (vezi A. De aceea. 1903. fie pentru că acţiunea purificatoare a ÄCrai-nou-lui" îi alungă în afara casei (ÄCrai nou în case. de Gubernatis. Äe al dracului". p.). 1913. printr-un produs al tehnicii omeneşti. numai dracul ţi-o face". prin care şoarecele îşi vădeşte înclinaţiile malefice este acela de a roade arca lui Noe. Pamfile. 1913. p.

omul îl acuză că-1 fură şi îi strică munca. pentru a-1 sătura.de a-i descînta şi de a-i porni. este satisfăcută de ceea ce a primit. evident. Totul pleacă de la cearta şoarecelui cu omul : acesta. p. 135). meseria. la judecată. în schimb. 1981. Şoarecele însă nu respectă niciodată convenţia ceremonială : el mănîncă întotdeauna mai mult decît i se hărăzeşte sau i se dă. e plină de tîlc : în mod ironic. în concluzie. îl dăruie puterii invocate. în replică. nu cere mai mult. şoarecele îi răspunde : ÄEu vreau să nu mănînc strînsura altuia. Muş-lea. crede el. în monumentala sa operă Creanga de aur. vizînd alungarea şoarecilor : aflăm astfel că în Grecia se punea pe un copac o scrisoare prin care şoarecii erau îndemnaţi să stea numai într-o anumită zonă a cîmpului. şoarecele Äîşi face meseria" şi foloseşte aşa cum trebuie atributele naturale cu care a fost înzestrat. Logica şoarecelui este. Bîrlea. Frazer pomeneşte la un moment dat de un ciudat obicei antic. 286). care nu acceptă nimic de pomană şi care doreşte să-şi facă. deşi a primit hrană destulă. 1980. iar aceasta. nu aduce alte prejudicii. 429). p. J. la drum (vezi I. 1970. Eu mi-am făcut meseria şi am ros sacul omului. IV. îi dă de mîncare dintrun sac dezlegat. O legendă Ähîtră" justifică lăcomia fără de seamăn a şoarecelui şi pune sub semnul îndoielii ² din perspectiva logicii acestuia ² utilitatea oricăror practici magice şi rituale de îndepărtare. şoarecele roade şi distruge pentru că este un Äharnic". şoarecele inversează valorile morale. Mecanismul acestei practici e apropiat de acela al sacrificiului : omul renunţă la un bun al său. şoarecele însă roade şi baza sacului. şi drept mulţumire pentru că a fost respectată şi hrănită. care le-a fost hărăzit ca teritoriu Äde drept" al lor (vezi J. luîndu-şi şi de acolo o binevenită porţie . în cîrduri. ca să rod cu ei. Ov. i se cuvine . toată această povestire. domolire sau îmbunare a sa. p. Evident. Brill. aceasta înseamnă dreptul de a refuza darul (mai mic) al omului şi de a-şi lua porţia (mai mare). paradoxală : el nu doreşte să profite de Ästrînsura altuia" şi vrea totodată să-şi cîştige hrana cu Ätruda frunţii" . Frazer. aşa cum trebuie. furînd. deghizînd 120 . care. Nu vreau mîncare de pomană şi fără trudă de la nimeni" (T. ci vreau să-mi cîştig'hrana cu sudoarea frunţii mele: de aceea mi-a lăsat Dumnezeu dinţişorii ăştia.

Toate aceste opoziţii circumscriu. foamea fără de măsură a acestei vieţuitoare stă la baza unei alte legende referitoare la originea şoarecelui. să fure ca să se hrănească. datorită obiectelor fermecate. instinctele sale hrăpăreţe şi distrugătoare. în noul lor chip. trebuie. Ele subliniază dubla determinare ce subîntinde ansamblul epic consacrat acestei figuri mitologice : şoarecele este intim asociat gospodăriei. 1981. ei sînt blestemaţi să fie Äcei mai mici". şi să umble mereu Ätot pe ascuns" (T. sînt transformaţi în vieţuitoare mici şi temătoare. este un duşman al tuturor acestora. dar. prin jocul şi transformările lor sfera unor concepte mitologice în care şi prin care este gîndită fiinţa reală a şoarecelui. (Venind să-1 întrebe pe arici cum poate fi remediată eroarea cosmogonică). în acelaşi timp. In alte legende. femeia îl sfătuie pe bărbatul ei să-1 omoare chiar pe Dumnezeu şi să-i ia locul : pentru că nu s-au mulţumit cu ceea ce aveau şi au rîvnit la mai (prea) mult. Brill. El este ori un mesager al divinităţii. mulţumire de sine şi lăcomie. şoarecii moştenesc firea rea a oamenilor din care au provenit : ei sînt. Povestea se construieşte aici prin mişcările convergente ale epicului. prin urmare. relaţia etică (de profunzime) între modestie şi lăcomie. opoziţiile dintre sărăcie şi modestie. de altfel cu multă abilitate. care transpune. decît ceea ce este omenesc să vrea şi să primească r soţii care aveau putere. în momentele delicate ale reparăriii lumii greşite de demiurg. La începutul legendei aflăm de viaţa grea a unei familii de oameni săraci lipiţi pămîntului . ca în toate metamorfozele. mulţumiţi în şi cu sărăcia lor. omului şi spaţiului cultural. p. mereu hăituite şi prigonite de oameni şi animale . ori unul din Ämeşterii micşori" care îl ajută să răstoarne pămîntul. un distrugător lacom şi risipitor. între putere şi slăbiciune. îşi schimbă firea şi vor mai mult decît ceea ce se cuvine. Desigur. şoarecele apare asociat ariciului. devenind bogaţi. sfîntul ajutător devine prigonitor. Legenda manevrează. 121 . primind mai multe obiecte fermecate ei sînt orbiţi de bogăţia şi puterea fără de seamăn care i-a copleşit. într-o amplă succesiune de evenimente.în haina hărniciei şi a cinstei. bunăvoinţă şi blestem : săracii. cei care beneficiau de daruri. De altfel. lacomi şi hapsîni. să se teamă de toate. 944²945).

Pentru că umblă pe sub pămînt. 947). să semnalăm faptul că el îndeplineşte şi alte sarcini. De altfel. în aceste cazuri este vorba de Äşoare-cele-şchiop". în general. Astfel. copiii îi iau şi-i pun în borta şoarecelui. crăpături. se pot strecura oriunde şi. din contra. de pe un alt tărîm. Niculiţă-Voronca. p. şi în consonanţă cu aura sa malefică. mai tari şi mai rezistenţi (E. 675 şi 618²619). prăvălindu-1 în văi şi rîpe. căci nimeni nu are dinţi mai ascuţiţi şi mai harnici ca ai lui ! Reîntorcîndu-ne în lumea basmului. (T. care umblă peste tot. cele care intră şi ies din infern. la sfîr-şitul facerii lumii el nu beneficiază (ca ariciul. în consecinţă. 1903. este blestemat să fie Äspurcat" şi să trăiască numai prin Ägunoaie şi spurcăciuni". cînd le cad dinţii de lapte. şoarecele ajută pe om 122 . Brill. tipice universului fabulos al acestui gen : aduce mărgică pierdută. şoarecele este invocat de copii (alături de cioară) ca să le dăruiască un dinte de fier. broasca şi albina) de binecuvîntarea demiurgului.) In numeroase basme şi legende. prăpăstii ² adică în locurile de trecere din acest tărîm în tărîmul Äcelălalt". găseşte obiectele ascunse. şoarecele apare ca ani-malajutător. mutilate ca semn al apartenenţei la orizontul lumii Äde dincolo". vîrîndu-se prin cele mai neaşteptate şi periculoase borte. In ambele cazuri. Faptul că ele sînt şchioape le leagă (în planul epicii) tocmai de drumurile lor necontenite. el Äia învăţătură de la arici". p. 1976. p. trece de la o lume la alta. 392). 195. p. Bîrlea. De altfel şoarecele pare a fi şi cel mai indicat să facă asemenea daruri. înlănţuite. pentru că. rugîndu-1 să le aducă alţi dinţi.înălţîndu-1 în dealuri şi munţi. şi pentru că mereu stânge bogăţii. El dă sfatul cel bun femeii necăjite şi o apără pe eroină de răutatea şi vicleniile babei vrăjitoare (idem. amândoi reprezintă vieţuitoarele cele mai mici. ştiu şi văd totul. care sînt legate. Acelaşi atribut ar putea fi (în plan mitologic) un ecou al valorilor chto-niene şi funerare : sînt şchioape divinităţile lumii subpămîn-tene. 1981. adus desigur. previne eroul în faţa unui pericol iminent şi nu-1 lasă să adoarmă atunci cînd păzeşte caii fermecaţi (vezi Ov. de acolo unde lucrurile şi fiinţele sînt puternice şi nemuritoare. acţionîd ca un element pasiv şi secundar al marii drame cosmogonice. care face pereche cu Äpiţigoiul-şchiop" . prin aceasta. de primejdiile pe care trebuie să le înfrunte.

s. Bîrlea. Taloş. 1913. / Roade sacul de făină" . Rădulescu-Codin. / Fugi iute jos" .în lupta cu animalele fantastice şi cu fiinţele supranaturale (C. descui şi hoţul rămîne-n casă" . fie de motan. / Purinapoi. 1976. în basm. el reuşetşe s-o păcălească pe aceea care-1 prigoneşte mai mult decît oricine : pisica (vezi Ov. V. la inimă haină. Florea. acest lucru este exprimat prin poziţia sa iniţială minoră : eroul este fratele mai mic. el se poate strecura în locuri altfel inaccesibile.). cu multă putere de sugestie. fie de vulpe. p. ÄMic. aspectul şi mişcările zilnice ale şoarecelui. / Pupuri pururea-napoi" . Corpus.v. fireşte. lăcomia şi viteza cu care fuge şi se ascunde : ÄUlcicuţă laură / Ţuşti în gaură" . etc. 312). neînsemnată şi victima prigonită de cei mari şi puternici. . tot ascunde" . în încifrarea lui. ÄMo-rişcă de os. din nou. folosită ca un atribut nefast. prostul. Cuceu. (I. ÄDomnişor cu haine scurte / Ce cuprinde. Uneori. se ajută unul pe altul în lupta lor cu inamici mai puternici şi mai mari : animale răpitoare ori zmei. Äîncui. In felul acesta. sluga. fiul vitreg. fiind neînsemnat şi marginal. fie de alţi şoareci. Şoarecele este mereu păcălit. săracul etc). ÄPuri-nainte. sporadic totuşi. cei doi năpăstuiţi se înţeleg şi. un marginal (în basm. Ghicitorile relevă. mai Äisteţi". 391). Viteazul ajută şoarecele năpăstuit pentru că el ştie ce înseamnă răutatea şi nedreptatea : ca şi şoarecele. trei atribute definitorii : micimea. chipul şoarecelui se simplifică şi se reduce la două dimensiuni : el este fiinţa mică. In basmul despre animale micimea şoarecelui este. el este un Äout-sider". Ele combină. ca şi şoarecele. I. neînsemnata vieţuitoare devine victima predilectă a celorlalte animale. Totodată. p.

Potrivit unei credinţe din Vîlcea. ca un muşuroi. Nu e de mirare deci să o întîlnim frecvent în descîn-tece. / Cu măture le-am măturat. moartea. lumina. / Peste leac le-am dat. / Făcui o masa mare. viaţa. p. sterilitatea. 257). (A.. fertilitatea. 1985. / Numai pe cîrtiţe nu le-am chemat. / Toate udmele. întunericul.) Dar a refuza soarele înseamnă.. / Zgîncuşoarele.ANIMALE SĂLBATICE CÎRTIŢA Nimic nu defineşte mai bine cîrtiţa ca frica ei de lumină. 8. 266. Descîntarea bubei presupune deci invocarea cîrtiţei: ÄMă sculai duminică dimineaţă / Şi chemai toate bubuşoarele. pe sub piele şi iese la suprafaţă. pe neaşteptate. cîrtiţa se situează într-un spaţiu mitologic opus celui solar : implicit. în ascuns." (idem. / Toate cîrtiţele. p. astrul zilei ocupă poziţii privilegiate. el devine sinonim (în virtutea gîndirii analogice) cu Äbuba cea rea". Faptul că această vieţuitoare trăieşte numai pe sub pămînt reprezintă un caz de excepţie : celelalte fiinţe ale pă-mîntului (şoareci. infernală. corfstitutive pentru concepţia despre lume a poporului român." (A. nemurirea ² în antiteză cu frigul. / Toate plescăitele. alături de puterile şi stihiile răului : ÄMă sculai duminică dimineaţă. hîrciogi. Pentru că acest animal umblă pe sub pămînt şi ridică muşuroaie. Äcîrtiţa e blestemată să umble numai pe sub pămînt şi să n-o vadă soarele. şerpi etc. care coace. demonică. dintr-un anume punct de vedere. intens conotate simbolic : el reprezintă căldura. Fugind de lumină. ea este malefică.) 124 .C. furnici. 254). a refuza viaţa. p. / Ele s-o-ngîmfat / Şi s-o umflat. şobolani... / Eu cu cenuşă le-am presărat.F. Gorovei. / Chemai toate bubele. In sistemul unor antiteze fundamentale. gîze. perisabilul. căci moare numaidecît".

în structura neamului tradiţional. Căci cum altfel s-ar putea explica depărtarea de cele fireşti. care conotează maxima apropiere. deoarece ei ar încălca astfel interdicţia incestului. pe înguste şi neştiute tunele. şi numaidecît s-a făcut cîrtiţa". toate. în final la pedepsirea cîrtiţei şi fixarea ei în condiţia biologică actuală. 266. pedepsită pentru că a fugit după Soare. în urma unei asemenea metamorfoze apar pe lume astrele soarele şi luna (din fraţii S oare şi Lună) stîncile din Cerna (din sora lui Iovan Iorgovan) şi cîrtiţa (din sora incestuoasă a Soarelui). Äfiind soră cu soarele. F.Cea mai interesantă din acestea susţine că vieţuitoarea întunericului a fost. Cârtiţa. ori numai în caz de pericol. prin invocarea unei relaţii inter-umane. oferă o ipostază contrară : ea nu iese niciodată la suprafaţă. trăieşte numai în afund şi în întuneric. conduc. p. Cînd a auzit. bune şi sănătoase (căldură. este. (A. anormal din perspectiva Älogicii" populare. se refugiază în adîncul ţarinii. Cele două micro-sisteme nu sînt însă convertibile: fratele şi sora nu se pot căsători. în schimb.ies mereu la suprafaţă. două relaţii de înrudire. Un asemenea comportament. refuză lumina şi căldura soarelui. tatăl ei a blestemat-o. în felul acesta cîrtiţa. Sora Soarelui. se încălzesc la razele soarelui şi numai noaptea. din apropierea 12S . s-a amurezat de el şi umbla numai după el ca s-o iubească. lumină. să se mişte numai în subteran. C. animal ce fuge de soare. de fapt. se bucură de lumina zilei. exprimă ideea unităţii.) Povestirea explică deci distanţa maximă dintre soare şi animal. suprafaţă) decît printr-o pedeapsă divină ? Deci cîrtiţa e condamnată să stea în inima pămîntului. 8. nu poate fi decît rezultatul unui Äblestem". să moară atunci cînd iese la lumină. soră cu Soarele. Şi. O asemenea ciudăţenie trebuie Äanalizată" şi explicată cu deamănuntul. pe orizontală. la început. legendele populare construiesc diverse istorisiri care. . de obicei chiar prin anihilarea protagoniştilor : ei îşi pierd statutul uman şi sînt transmutaţi în alt regn. Gîndul sau încercarea de a săvîrşi incestul sînt întotdeauna sancţionate exemplar. a armoniei şi coerenţei depline : acestea sînt diadele frate-soră şi soţ-soţie. încălcarea restricţiilor referitoare la relaţiile de înrudire duce la alungarea eroului. interdicţie majoră în ansamblul sistemului arhaic de norme care reglementează căsătoriile şi înrudirile dintre neamuri.

din nou. în aceste povestiri.) Accentul alunecă aici de la teama animalului de lumină către îndeletnicirea sa predilectă : legenda explică mai puţin condiţia biologică a cîrtiţei. C. în numeroase texte populare. F. dar pierde nucleul mitologic central: acela al incestului pedepsit. în Äillo tem-pore". în care el este eroul principal. în schimb. dar nu ca soră incestuoasă. cîrtiţa este personajul activ. şi cîrtiţa şi astrul zilei sînt condamnaţi să trăiască în lumi diferite : animalul în pămînt şi întuneric. adică sora incestuoasă. preţul înfrîngerii ² adică metamorfoza în animal. o realitate biologică surprinzătoare : aceea a animalului (mamifer) care trăieşte numai sub pămînt. ca frate-peţitor incestuos . în altă legendă. dacă face 24 de muşuroaie duminică dimineaţa. incapabil să treacă probele la care este supus şi care suportă. departe de lumina şi căldura soarelui ‡ ea afirmă că cel care stă prea departe. cît deprinderile ei. ci ca peţitor nefericit: ÄCîrtiţoiul a vrut să ieie de soţie pe sora soarelui. dar apucîndu-1 ziua făcînd muşuroaie. în formă modificată. în această legendă. Recursul la tema incestului a fost facilitat aici de faptul că unul din termenii relaţiei originare (S oarele) este asociat. Soarele în cer şi lumină. constelaţia narativă şi simbolică solară. cîrtiţa e mutată din inima familiei către marginea ei : ea figurează ca un străin. fiinţa divină din începuturi devine animalul din prezent. Prima numeşte şi explică. în care el nu are rol de actant. Firul epic reia. aşa cum cere Äregula jocului". A doua structură (metamorfoza) realizează trecerea de la un nivel la altul: prin ea. p. înlănţuite într-o relaţie de conexiune logică (în planul conceptelor mitice) şi succesiune cronologică (în planul secvenţelor epice) : incest şi metamorfoză. J26 . cîrtiţa apare. a rămas cîrtiţa să facă muşuroaie". Dumnezeu a zis că. tot aşa cum Soarele şi Luna nu se mai pot întîlni niciodată. 964. Cu menţiunea că în legendele sale. tocmai cu acest complex mi-tico-simbolic. printr-o inversiune simbolică. atunci i-o dă. a vrut. două nuclee narative arhaice.celui rîvnit într-o zonă de maximă îndepărtare. să fie prea aproape. în preajma S oarelui. (A. Astfel. 6²7. înainte de revărsatul zorilor. nepermis de aproape : deci a fost o soră incestuoasă. ca un simplu pretendent. El a silit. ci de obiect al dorinţei. Soarele figurează ca personaj activ. Gîndirea populară a folosit.

cu 24 de muşuroaie. nefericite) care îl peţeşte zadarnic pe S oarele inaccesibil. căsătoria . Asemenea păianjenului. şi tema incestului. în principiu. răspîndit în mai toate mitologiile lumii. In al doilea. fata suportă consecinţele Ähybris"ului său : ea este transformată în animal. odată cu el. legenda ciocîrliei. modificările de funcţii epice şi substituirile de personaje. Soarele dispare din poveste. p. pe aceea a Sorei Soarelui. el greşeşte însă ceva. fără să privească. (activă şi incestuoasă). care se substituie soarelui. Codul major care subîntinde prima legendă este înlocuit cu unul minor : cauza metamorfozei nu stă în încălcarea unei interdicţii culturale fundamentale. a doua poveste. şi. ratează o probă (ca şi Ghiol Dumitru din balada cu aceeaşi temă) şi nu împlineşte. F. prima poveste a cîrtiţei. Legenda de faţă închide ceea ce s-ar putea numi Äciclul epic al soarelui şi al sorei sale". în faptă. făcînd. dezvoltă varianta fetei (străine. cu trăsături naturale aparte. fiecare text epuizează o posibilitate de combinare logică a protagoniştilor : legendele şi baladele ÄSoarele şi luna" pe aceea a Soarelui peţitor (activ şi incestuos). ci într-o nereuşită vitejească ²/peţitorul nu poate trece probele maritale. pe aceea a peţitorului din afară. posibilă căsătoria cu sora pasivă şi virtual incestuoasă . ea a fost metamorfozată într-o vieţuitoare a pămîntului. 964. aşa cum îi ţinuse în timpul înfruntării. păstrînd însă atributele şi chipul 127 . ea s-ar fi lăudat că poate face un hotar drept. pe fondul păstrării unei constelaţii simbolice erotice. active. 6. C. sora (activă) doreşte căsătoria cu fratele (Soarele-pasiv). pentru că nu a reuşit să-şi ducă hotarul în linie dreaptă. numai pe pipăite . rămînînd pentru eternitate cu ochii lipiţi. care fură şi se căsătoreşte cu Sora Soarelui.) Motivul întrecerii cu divinitatea este un topos arhicunoscut. în primul text. Aceasta ar fi fost o fată de împărat care s-ar fi luat la întrecere cu Dumnezeu . în fine. şi. Tot muşuroaiele oferă Ädeclanşatorul" simbolic pentru o altă legendă referitoare la originea cîrtiţei. lucrînd cu ochii închişi.Interesante sînt aici. ori a florii soarelui. In acest ciclu. Sora Soarelui ‡este pasivă şi devine ea însăşi un obiect al unei aspiraţii erotice. (A. Utilizarea lui aici are o funcţie pur operaţională : explică apariţia unui animal. colindele de fecior (Äcu păunii") exploatează posibilitatea intervenţiei străinului.

Vrînd să facă hotare. oamenii o vor omorî. Conform altor legende. dar popa este ² prin definiţie ² lacom. 1981.) Alteori. Din acest fapt se inspiră şi proverbul ÄCîrtiţa pe sub pămînt umblă. p. Deci cîrtiţa seamănă. ea o opoziţie constitutivă fiinţei cîrtiţei (aşa cum este ea citită şi interpretată de codul cultural). în virtutea consonanţelor simbolice cu fiinţa şi caracteristicile cîrtiţei şi le conduce spre un deznodamînt în măsură să explice deprinderile şi înfăţişarea actuală a acestei vieţuitoare. orb (cum ar putea orbul să facă drumuri şi hotare ?) pe care îl cunoaştem cu toţii. Zanne. p. inutile.) Ea ar fi spus că n-are nevoie de drumuri. bondoacă. este nevoie acum de o poveste care să o justifice şi să o desfăşoare într-o succesiune de evenimente semnificative. pentru aceasta. greoaie. pentru că ori de cîte ori va ieşi cu muşuroiul acolo. ea devine animalul ascuns. 399).pe care le avea în momentul săvîrşirii greşelii. El vrea să aibă o moşie cît mai mare şi. vrînd să facă drum (deci semne şi forme ale ordinii şi culturii). I. subteran. 500. dar urma ei se cunoaşte deasupra" (I. introducînd o 128 . ea sugerează privirii pline de ironie a ţăranului. (T. e. Brill. fură de la săteni. Brill. cîrtiţa Äoriginară" (i. Elementul catalizator este acum pămîntul : cîrtiţa trăieşte numai în pămînt. (T. adică poate fi popă. pentru că circulă pe sub pămînt . popa şi fiii săi sînt preschimbaţi în cîrtiţe. legenda complică firul povestirii. iubeşte prea mult părnîntul. 1981. p. exemplare. Un alt grup de legende se inspiră din aspectul exterior al cîrtiţei : neagră. 494.‡ de aici a derivat şi pedeapsa ei : să-i fie mereu teamă de căi şi poteci. care accentuează opoziţia suprafaţă ² în adînc. Cu toate acestea ele sînt haotice. mutînd (ca şi cîrtiţa) mereu hotarele? în urma blestemului acestora. analogia cu un popă. Muşuroaiele cîrtiţei se aseamănă cu însemnele de hotar. cîrtiţa este blestemată să facă mereu muşuroaie pentru că nu a vrut să1 ajute pe Dumnezeu la facerea drumurilor. imprevizibile. strict operaţional. sînt deci dezordonate şi prin aceasta non-culturale. omul din care ea s-a tras) eşuează. Toate aceste legende leagă un atribut natural al cîrtiţei de un eveniment mitologic petrecut în Äillo tem-pore" ² pentru aceasta ele actualizează diferite structuri epice. în consecinţă. le corelează în mod laic. Relaţia simbolică fiind stabilită. şi vrînd să le facă mai bine decît creatorul şi făuritorul de ordine (demiurgul). 1895.

s. la anularea condiţiei umane şi la metamorfoza într-o vieţuitoare a ţărînii. ÄCa să fereşti răzoarele cu legume de muşuroaiele cîrtiţelor.). el nu mai găseşte acolo pe fiul său. 55. 1915. V. ele recomandă alungarea ei cu ajutorul obiectelor amintite. a acelora care dau tîrcoale casei. el cere apoi judecătorului ca pămîntul singur să hotărască al cui este . nu reuşeşte şi. dar vecinul îl cheamă la judecată . şi ele. ÄCe este ? De trăit trăieşte / Iar fără ochi se hrăneşte". NEVASTUICA Nevăstuica face parte din familia vieţuitoarelor nedorite. Taloş. de aceea el se ceartă mereu cu vecinul său . p.v. gata oricînd să fure ceva 129 . nota moralizatoare este evidentă: foamea de pămînt duce la identificarea cu acesta. dar.‡seamă de unităţi epice conexe : popa rîvneşte la o bucată de pămînt. (I. fuge (vezi T.‡ cîrtiţa încearcă să toarcă. ca să cîştige. venind să deschidă groapa. / Cînd se opreşte. nu se vede. cîteva credinţe asociază cîrtiţa cu furca. I. Incifrarea metaforică selectează cele două trăsături definitorii ale cîrtiţei : existenţa subpămînteană şi orbirea. Cuceu. In sfîrşit. legătura de nedesfăcut dintre cîrtiţă şi adîncurile întunecoase : ÄUlcicuţă unsă / Sub pămînt ascunsă" ÄCînd merge. Corpus. Ghicitorile subliniază. spunînd că popa e adevăratul proprietar . In aceste texte. căci cîrtiţa îşi va face de lucru cu ele şi nu-ţi va supăra răzoarele". 500). popa cîştigă astfel bucata rîvnită. sătenii aud. fusul şi caierul. 496² 500). ci un animal mic şi negru (idem. Florea. încearcă să ia pămîntul cu japca. cu mirare. toţi o văd" . ieşind în cîrnp. 1981. p. pune în capul răzorului o furcă cu un caier şi fus. (A. Brill.) Acest Äîşi va face de lucru" este explicitat de altă credinţă : cînd se pune caierul se rosteşte următoarea imprecaţie: ÄToarce ori te du!" . Gorovei. popa imaginează un şiretlic : sapă o groapă în pămînt şi ascunde acolo pe unul din fiii săi. Speculînd analogia dintre traseele subterane labirintice ale acesteia şi încîlcirea lînii din caier. cum pămîntul glăsu-ieşte. plină de înciudare. p.

(I. de aici. p. 1970. avînd toate acelaşi numitor comun : teama nevăstuicii de furca de tors. Muşlea. care justi130 . Bîrlea. Teama de nevăstuică se concretizează însă în-. constituie. Brill. Levi-Strauss) să aşezi în locurile prin care ele bîntuie acest binecunoscut obiect casnic. a unui caier şi a unui fus.r-un singur gest magic : punerea. Epicul se retrage. substituirea lor. mutîndu-le din orizontul uman în cel natural. elementul care domină întregul ansamblu ie reprezentări mitologice» consacrate nevăstuicii. utilizat de obicei la declanşarea lanţului narativ. ele-nentul constant. pentru că nu lucra nimica. ci îl opreşte : povestea se termină şi se închide tocmai în momentul în care o asemenea fiinţă apare pe lume. p. etc. şi au generat. ele au interpretat numele vieţuitoarei prin categoria mitologică a nevestei rele. fuga bărbatului exasperat. este cel ipotropaic. 425. Pentru că stătea toată ziua degeaba. Blocarea povestirii într-un punct. într-adevăr. după opinia mea. (T. Nevăstuică. sfînta Vineri a blestemat-o să se transforme într-o vieţuitoare mică şi haina. se trage dintr-o nevastă leneşă şi rea. pentru a le îndepărta (pentru Äa le tine la o bună distanţă" cum ar spune C. De aceea. Credinţa ² şi practica magică ² sînt susţinute de o vastă reţea de legende. 282).im bunurile cu greu agonisite de gospodar.) Toposul Änevestei rele" apare frecvent în epica populară şi el poate fi orientat spre declanşarea a numeroase secvenţe narative : Änevasta rea" provoacă alungarea copiilor. ci ca un şir de întîmplări anterioare. în legendele nevăstuicii prezenţa nevestei maştere nu susţine un lanţ epic. Ov. în consecinţă textul nu s-a construit ca o succesiune de evenimente dezvoltate din faptele şi atributele nevestei. un argument solid în favoarea ipotezei că legendele nevăstuicii s-au construit pornind de la şi explicînd o etimologie populară . a mei furci. 1981. acolo unde ea apare. folosirea nejudicioasă a unui dar magic. lăsînd locul mitologicului ² intervine astfel metamorfoza care consfinţeşte şi eternizează atributele negative. povestirea nevestei metamorfozate. Chiar şi în acest chip Änevasta-nevăstuică" păstrează aceeaşi spaimă faţă de muncă şi faţă de uneltele (şi însemnele) ei : furca şi fusul. spun textele populare. o credinţă general răspîndită pe meritoriul românesc susţine că nevăstuicile se tem de furca de tors şi că ajunge.

O altă legendă este elocventă în acest sens : ea pune în mişcare o cascadă de evenimente al căror unic scop este acela de a contura imaginea unei neveste-maştere . p. fusese deja afirmat : poziţia a-socială a nevestei leneşe. deşi faptele şi atributele fetei justificau încă din copilărie metamorfoza în nevăstuică. se sperie şi de muncă. apoi dilema: avea de toate. 1983. incapacitatea ei de a se integra normelor definitorii ale umanităţii şi culturii. deoarece sistemul copiilor săi era şchiop (trei băieţi ² două fete) el doreşte o descendenţă perfect simetrică (trei fete ² trei băieţi) . aflăm de căsătoria ei cu un alt împărat şi. Pentru a justifica această ecuaţie. legenda inventează un conflict în urma căruia nevasta devine nevăstuică. astfel se naşte fiica cea rea. poate. urmează ² ca Ädeclanşator" epic ² ispitirea împăratului şi purtarea sa nobilă. Această blocare a legendelor în jurul şi înaintea nevestei rele (element care în epică funcţionează ca un declanşator de acţiune. 1981. în prim-plan sînt aduse (pentru a contrasta cu situaţia din final) ţara prea fericită şi împăratul cel bun . cînd în poveste figurează (în sfîrşit) o nevastă. Femeia rea trebuie să fie. în virtutea căreia Änevăstuică este nevastă".fică apariţia ei şi îi subliniază defectele. pentru că fata nu era încă măritată . chiar aşa se şi întîmplă) că acest animal fuge la vederea furcii de tors şi a cîlţilor. Coman. torsul este o activitate considerată a fi tipică pentru condiţia femeii. nu ca o stavilă a ei) nu se poate explica decît numai prin invocarea puterii de acţiune a etimologiei populare. abia. p. copilul fără noroc. povestea se mai prelungeşte totuşi. se dezlănţuieşte mînia divină şi are loc transformarea eroinei malefice în nevăstuică (vezi T. C-da 83 coala 10 131 . aşa cum s-ar fi cuvenit. 68²72). nevasta-nevăstuică refuză chiar condiţia feminină . evident. deci. şi leneşă : cine se sperie de furca de tors. Ähybrisul" Ŷ² în loc să nu mai ceară nimic. în felul acesta. Se crede (şi. Brill. ce răsplată putea să mai ceară ? . Pe de altă parte. astfel. prin atitudinea eroinei. metamorfoza consacră ceea ce.acum. Refuzînd torsul. un simbol chiar al femeii casnice (vezi M. cel care va duce pe rîpă întreaga împărăţie . 426²428). el cere totuşi ceva . şi. Conflictul invocat îşi are sursa în chiar elementul central al practicilor (magice) consacrate nevăstuicii.

O povestire. drept răspuns la un alt rău făptuit de oameni. este fiinţa blestemată pentru că a fost trîndavă şi nu a descîlcit nici un fir de pe furca ei. Nişte cosaşi au dat peste cuibul nevăstuicii şi. amîndouă sînt duşmane ale omului . 132 . drept răzbunare. o apariţie temută şi deloc dorită. nevăstuica este victima unui tors neîmplinit. una este ameninţarea.Prin legătura negativă cu torsul. nevăstuica se raportează. o fiinţă predilect malefică. construit în jurul actului torsului : Joimăriţa. ea otrăveşte apa din care beau oamenii. preia tema mitologică şi o exemplifică printr-o întîmplare edificatoare. cu largă circulaţie în Transilvania. în folclorul românesc. Ästricînd" păsările şi vitele. în această constelaţie mitico-simbolică o fiinţă este agentul pedepsei. Totuşi ² şi în ciuda acestei note ² pentru că bîntuie prin preajma gospodăriei. accentuează chipul malefic al nevăstuicii: se spune că dacă o necăjeşti sau încerci să-i faci vreun rău. la o altă reprezentare mitologică : Joimăriţa. iar cealaltă. şi-a scurs otrava. desco-perindu-şi puii nevătămaţi. de hărnicia ori lenevia femeii casnice. amîndouă ţin de spaţiul domestic şi amîndouă sînt conotate de tors. ca să nu i-1 strice. Nevăstuica şi Joimăriţa constituie cei doi poli ai unui sistem mitologic.în apa lor. exemplul. iar cealaltă consecinţa. Chipul nevăstuicii apare aici ceva mai senin : ea face rău numai în replică. Povestirea autentifică astfel un anume spirit justiţiar. pedepsind femeile leneşe. spun credinţele populare. . şi-a dat seama de greşeala ei şi s-a grăbit să o repare. Astfel. după un timp cineva a văzut cum nevăstuica vărsa vasele în care cosaşii îşi aduseseră apa. Amîndouă sînt fiinţe malefice. considerat de mentalitatea populară ca inerent existenţei şi egal răspîndit printre toate vieţuitoarele. nevăstuica rămîne. Explicaţia este simplă : la început. este o figură demonică ce veghează asupra acestei activităţi. au luat puii şi i-au mutat în altă parte . O altă credinţă "şi ea des întîlnită. îndeosebi pe acelea care întîrzie torsul cîl-ţilor. în schimb. nevăstuica a crezut că oamenii i-au omorît puii şi. pe o axă Äpozitivă". apoi. otrăvind totul în jurul ei.

e. adică. neatenţie. Toate aceste sensuri nu se potrivesc însă cu acelea conotate de obiectul vînătorii.. amintirile îl năpădesc. consacrarea. Fiind însă vorba de un Făt-Frumos. totul se precipită : seninătatea şi uitarea paradisiacă dispar. apare. curajul. etc. modelul eroic solicită alegerea unei acţiuni pe măsură. căci. prestigiul. convenţia epică a basmului statutează o interdicţie şi presupune totodată existenţa unui moment oarecare cînd această interdicţie este călcată. De acum. în succesiune diegetică) modelul formal. iepurele. Plecat la vînătoare. doar un accesoriu pitoresc şi nefuncţional. acele animale care sînt. Tinereţe iară bâtrineţe şi viaţă iară de moarte. spre propriu-i sfîrşit. etc. Vînătoarea âr putea fi înlocuită prin cău-"tare. Ieşind din Valea Plîngerii. nu este deloc Ävitejeşte" să vînezi un iepure.. de modestul şi nevinovatul iepure. ea conotează valori precum virilitatea. viteazul iese hotărît să plece spre casă. lumea din jur (această lume pentru care se născuse şi pentru care luptase atît) i se pare dintro dată searbădă şi fără rost. Ele nu precizează şi nici nu impun anumite (şi numai anumite) elemente concrete pentru a transpune în povestire (i. întrun moment cheie al acţiunii. în consonanţă cu imaginea ideală a viteazului de neînfrînt: povestirea alege deci vînătoarea. în fond. Apare undeva în colţul tabloului. victime sigure. vînătoarea iepurelui poate să fie. prin însuşi statutul lor natural. în fond. spre temporalitate. dorul de casă începe să-1 macine . după ce protagonistul înfruntase adversarii aprigi precum Scorpia şi Ghionoaia ? De altfel. zeiţa feminină prin excelenţă. urmăreşte numai acele fiinţe care fug din faţa vînatorului.IEPURELE într-unui din cele mai cunoscute şi mai controversate basme româneşti. în ansamblul basmului. în mitologia antică iepurele este vînat doar de Afrodita : ea. Ce prestigiu poate aureola pe eroul care săgetează un iepure ? Şi ce rost are apariţia plăpîndului animal. cu un rol aparent minor şi nesemnificativ. curiozitate. am putea gîndi. eroul se ia după un iepure şi urmărindu-1 (ori urmîndu-1) ajunge fără să-şi dea seama în Valea Plîngerii. fugă. Desigur. Acestea sînt datele Äabstracte" ale schemei narative de profunzime. de fapt. în limbajul culturii populare. 133 . spre moarte.

într-una din variantele legendei regelui Artur. Remarcabil este faptul ca un context epic şi simbolic aproape identic figurează şi în mitologia celtică. ÄDe-ţi taie calea un iepure. 357. Chevalier.. în cultura populară. înseamnă că-ţi va merge rău. Ciauşanu. urmărirea iepurelui se vădeşte a fi o non-vînătoare. " (A. un vînat inaccesibil. ) acest animal e socotit ca rău prevestitor". 1914. înapoi. împarte 134 . Răspunsul. 355. că nu-ţi merge deloc bine. p. 1974. Alte credinţe dezvoltă şi nuanţează această relaţie : ÄCînd îţi ies înainte vulpi şi iepuri. Astfel. rău de tot" (A. în acest caz. mai nuanţat. 13) . cînd este prin ţarină să-ţi . iepurele este asociat.n. în basm acesta apare pentru a-1 conduce pe erou în Valea Plîngerii.iasă iepurere înainte. apoi necazul l-au luat cu ei. în final. Marte. Gorovei. în plan simbolic. că în cele mai vechi versiuni regele Artur este însoţit de o haită de cîini albi care fugăresc un iepure. 13) şi ÄDe asemenea. Şi dacă vezi numai un iepure singur. fiind în mod constant asociat nenorocirilor. cele care nu fug din faţa vînătorului. Acelaşi autor adaugă : ÄDe toate neamurile (din Europa ² n. acesta apare Äcondamnat să urmărească. zeiţa se opune lui Adonis (şi în general celorlalte divinităţi războinice : Artemis. e bine să te-ntorci. care nu piere dar nici nu-şi poate afla odihna. ci îl înfruntă. 1915. declan-şînd astfel dorul după viaţa părăsită. Vulpile şi iepurii sînt animale sărăntoace.) care vînează vieţuitoarele aprige. p. (J. dar dacă vezi doi sau mai mulţi. I. evenimentelor nefaste din viaţa omului : ÄDe-ntîlneşti popă e rău . o vînătoare ne-eroică) deoarece ea exclude ideea de confruntare şi luptă (vezi M. întîlnirea cu moartea (adică pierderea nemuririi). ruperea din eternitatea lumii zînelor şi. într-o cursă fără sfîrşit. nici să nu mai faci drum înainte.) Vînarea iepurelui are şi aici conotaţii funebre. Dar cînd este numai unul. morţii. Pe de altă parte. C. Atena. între semnele de rău augur. iepurele figurează. poate fi găsit numai prin recursul la substratul mitologic al iepurelui. p. etc. (sau. Trebuie subliniat. e semn rău" (Gh. Cu alte cuvinte. ca un aspect semnificativ. animal tipic lunar". iar de vezi iepure. p. p. F.Prin această opţiune. c-au avut să-1 împartă între ei. 1977. 337). căci nu faci nimic. fiind legată de cursa fără de capăt a unui personaj mitologic. 79). Detienne.

vezi şi B. 200). de Vries. consideră că dimensiunea malefică a iepurelui este un ecou al atributelor lunare specifice acestor vieţuitoare. Autorii Dicţionarului de simboluri. 90²93). de Gubernatis. al fecundităţii şi distrugerii. 1974. El ar beneficia după formula acestor autori. A. implicat în misterul vieţii. p. Iepurele şchiop (cu sau fără de stă-pînul său) e mai de temut decît orice altă apariţie . Bîrlea. p. " (A. de vegetaţie. 1975. B. şi vital şi funerar . alcătuită din pozitiv şi negativ. Rowland. 471. astfel încît e foarte greu să le izolezi şi separi". C. Specifică acestui cuplu este împletirea dintre micimea şi aspectul lor derizoriu şi puterile extraordinare care zac ascunse în ei. pe care abia aşteaptă s-o Äîmpartă" cu cineva. ca pe o povară. de o Äsacralitate stingă" (Äsacre gauche"). p. p. 7. realizat sub conducerea lui J." In consecinţă Äambivalenţa simbolică a iepurelui apare adesea în imagini în care se împletesc cele două aspecte (fast şi nefast. (J. devenind astfel o prezenţă profund ambivalenţă. şi fast şi nefast. p. toate aceste atribute. 88²90. strîns legată de orizonturile chtoniene : este vorba de ÄStatu-Pal-măBarbă-Cot". acest 135 . pur şi impur^ respect şi teamă. F. iepurele sintetizează.) în basmele noastre întîlnim şi iepurele Äbun". pentru a se elibera de încărcătura malefică. este atît de puternic încît poate doborî pînă şi boul năzdrăvan al voinicului (vezi Ov. 80. al morţii şi al renaşterii. ea fiind atestată în folclorul majorităţii popoarelor din bă-trîriul continent (vezi Ad. 1976. de simbolismul apelor fecunde şi regeneratoare. 1874. dar şi iepurele Ärău" ² Ŷ vestitul Äiepure-şchiop". 1975. 126 şi 128. în figura sa mitologică. iepurele este legat de străvechea divinitate a pămîntului-mamă. p. p.necazul cu omul sau femeia pe care ei o întîlnesc în cale. care. 238. de renaşterea perpetuă a vieţii în toate formele ei. Ca toate făpturile selenare. Această lume este aceea a marilor mistere. Chevalier. Credinţa aceasta este general răspîndită în Europa. de o sacralitate piezişă. Row-land. iepurele ar fi şi bun şi rău. II. Chevalier. el singur. a tainei prin care viaţa se reîntrupează trecînd prin moarte. Acelaşi iepure şchiop este călărit de o figură malefică. 1976. III. ÄCa şi luna. cel care îl ajută pe erou să dobîndească obiectul ori fiinţa rîvnită. drept şi pieziş) ale simbolismului său.) Totul se întîmplă ca şi cum iepurele ar purta cu sine răul.

mereu hăituit. Pamfile. în zona Tecuci. toate animalele au fost chemate de Adam. 10). ² au această menire). ÄAtunci. 1915. ca să fugi totdeauna de om şi în loc de cuminţenie să-ţi crească urechile şi mai mari". ca un sens constant. în mod evident. (T. 423. iar în cel de coborîş. p. Iepurele a venit ultimul şi a cerut să-i fie dat dreptul de a se hrăni cu oameni. Atestări folclorice ni-1 arată ca reprezentînd Äspiritul griului" (cumva în. mereu vînat. de 7 iepuri (T. Legenda pune ca vir136 .antiteză cu reprezentările europene consemnate de J. strîns asociat figurii iepurelui. 396). După cum tot funerară este şi imaginea cosmogonică ce susţine că dimineaţa. ÄIepure a vedea în vis e rău. F. De aceea. Soarele este tras de 12 boi (cai) ori de doi lei. ÄDuhul necurat se bagă în iepure" spune o credinţă din zona Hunedoarei. Brill.‡ el poate fi şi o ipostază sau o întruchipare a răului prin excelenţă: dracul. în Moldova. drumul pe care el conduce este. ideea de malefic şi funerar. Tot astfel : ÄOamenii care se strigoiesc se prefac în iepuri" (A. 15 Ambivalenţa iepurelui este reliefată şi de o legendă cu caracter etiologic. gîndul tău nebun să ţi se mute din cap ia picioare. unul funerar. Goro-vei. atunci cînd se ajunge cu săpatul la ultimele fire de păpuşoiu se spune Äsă prindem iepurele" (A. La început. Dar. un purtător al puterilor nefaste .) Legenda întoarce pe dos o situaţie reală (iepure ² hrană a omului) punînd animalul-victimă să dorească (înÄillo tempore") să devină el însuşi prigonitor. în drumul său de urcuş. ca să le Äpuie nume" şi să le dăruie hrana cea de toate zilele. taur. 35). cîine etc. lup. căci acest animal este diavolul" (idem). Totodată iepurele nu este numai. 1915. 1981. Pentru Ägîndul său nebun" el a fost blestemat să devină hrană a oamenilor şi să fie mereu fricos. C. p. 259. tot în iepure se întrupează şi puterile (ambivalenţe) ale pământului. Frazer în care animalele mari ² bou. p.lucru se datorează faptului că el este un vestitor (sau chiar un purtător) al forţelor întunericului şi morţii. De la atributele funerare şi malefice la cele demonice nu este decît un singur pas. prin sine. berbec. ţap. numele de Äiepure" -. Cele din urmă spice au. de seară. O asemenea ipostază nu ar fi fost însă posibilă dacă în substratul mitologic nu ar fi existat. se răsti Pomnul. p.

şi nişte aţă care reprezintă lungimea taliei fiecărui din jucători. Ştim. Şi. prin aceasta. as-cunzîndu-le. Tot astfel. de asemenea. la fel de bine s-ar putea ca ea să aibă valori emblematice. trăsăturile Äîntunecate "ale iepurelui sînt completate şi de un amănunt legat de jocul căluşarilor. Forma actuală a obiceiului nu ne dă prea multe informaţii. va produce un transfer de puteri benefice şi de vitalitate asupra construcţiei abia inaugurate. 61²62). căluşarii îşi depun (şi îşi ascund) viaţa şi puterile lor într-o altă fiinţă ² adică în iepure. dacă cineva ar putea pune mîna pe iepure. el 137 . din riturile de construcţie. p. că. Conţinîndu-le. S e crede că cel măsurat astfel va muri şi că moartea sa. conotînd semnificaţii mitico-rituale complexe. usturoi. purtînd numele de iepure" (T. în sfîrşit. Pamfile. adeseori. 1910. la temelia unei case se îngroapă Äumbra" unui om . S-ar putea ca ea să fie un simplu accesoriu. într-o anumită oră a zilei. aceasta este reprezentată printr-o sfoară cu care. în context. ca şi în basm. semnificativ. în timpul pregătirilor Äse mai obişnuieşte de unii o piele de iepure în care se pune pelin. ca într-un sacrificiu. valorile (explicite) din vechime (dacă vor fi fost) s-au pierdut. Faptul că în iepure se pune aţa ce măsoară lungimea fiecărui căluşar (aţa ce are valoarea unui substituit simbolic al vieţii dansatorilor) este. e greu să descifrăm cu exactitate care sînt valorile magice şi simbolice atribuite pieii de iepure (şi. Mi se pare însă simptomatică legătura iepurelui cu orizontul magic al jurămîntului (atît de intim legat de cel al blestemului şi. Desigur. pe ascuns. acesta devine deja sacru : el e Äputernic" ² pentru că posedă atîta viaţă în el ² şi e de temut ² pentru că nu se poate şti în ce direcţie se va canaliza energia pe care o cuprinde. iepurelui) în ansamblul ceremonial al căluşarilor. vieţile căluşarilor sînt măsurate şi (magic) încorporate în sfoara închisă în iepure. ori s-au topit în alte complexe gestuale şi simbolice. dar. de lumea forţelor malefice).iualităte ceea ce mitologia conţinea ca realitate : iepurele ca distrugător (ca agent al morţii) oamenilor. Situaţia de aici este analoagă cu aceea din basm : ca şi zmeii. s-a luat măsura umbrei omului. Aceasta se coase şi se pune în vîrful unui băţ şi se poartă de unul din cei mai distinşi căluşari.

. Această antiteză dintre Ävicleşug" şi Ämeşteşug" sintetizează. / Două ciulite / Şi-o fîţîită" . mama lui îl trage de coadă : ea se rupe. Cu această ocazie Ävulpii îi dădu vicleşugul. carte. 464). ÄPe dealul de la hotar / Sări puiul de măgar. 422). / Fugi pînă la un ciuline.v. să le înzestreze Äcu apucături şi însuşiri sufleteşti care să le deosebească una de alta şi care să le slujească în cele de nevoie pentru traiul vieţii". cîinelui (care îi este duşman neîmpăcat pentru că iepurele i-a furat ori i-a pierdut opincile). 1981. 1976. I. ÄCe tîlhar nevinovat / Fuge ca un necurat ?" . Cuceu." (I. metamorfoza puiului de măgar : acesta. Florea. Animalul Äroşco138 . a fost tras de urechi de dascăl şi a fugit de la şcoală . Äsă le desăvîrşească". şi astfel iepurele are urechi lungi şi coadă scurtă. 1981. VULPEA La început. într-o manieră elocventă. pentru că nu învăţa. / Stătu şi rînji la mine. 199). pe frica şi fuga sa continuă : ÄPatru-nfipte. * Celelalte forme în care iepurele este prezent în cultura populară română sînt mai puţin semnificative.). cînd lucrurile şi fiinţele erau încă imperfecte. Taloş. ÄLa deal iute. boului (pe care-1 întrece la fugă) şi melcului (de care este întrecut la fugă ! Ŷ² vezi Ov. ÄSade ghebos / In rogoz. p. V.. făr' ocol / Iar la vale rotocol" . ÄCe-i în tufă / Şi nu sufla" . demiurgul a chemat la sine toate vieţuitoarele. In basmele cu animale. în ghicitori accentul cade pe aspectul său exterior. O legendă ² de origine recentă Ŷ² explică geneza şi atributele sale prin. iar omului meşteşugul" (T. esenţa profilului folcloric al vulpii. vrînd să-1 aducă înapoi. / Strigă-odată / Şi se-ndreaptă" . Bîrlea. ²-spun legendele Ŷ² în momentele cînd lumea abia se desprindea din haos. p. Brill. Brill. iepurele este asociat broaştei (care se dovedeşte a fi mai fricoasă ca el).ar avea sub stăpînire şi viaţa şi puterile celor ce şi le-au ascuns acolo. Coi pus. de asemenea el doarme cu ochii deschişi şi este fricos : mereu trăieşte cu teama că va fi prins şi readus pe băncile şcolii (vezi T. p. s.

imaginea tipică a omului cu meşteşug este aceea a lui Păcală. cînd folositor. dar nici demonic . un dram de spirit ludic. 1123²1124). Ambivalenţa vulpii a fost sintetizată într-o formulă memorabilă de savantul italian Angelo de Gubernatis în cadrul unei ample exegeze a mitologiilor animaliere. amîndoi se abandonează. în folclorul românesc. cele două figuri folclorice se integrează în categoria. meşteşugurile. p. In general este imprevizibil. prin care nu numai că depăşeşte momentul critic. Vulpea păcăleşte pentru a-şi salva pielea. de slăbiciune ascunsă şi isteţime sclipitoare. tehnica lucidă şi controlată de a-i manevra pe ceilalţi. La Păcală însă. puţind fi cînd benefic. miturile . hoţia spontană. totul este un joc subtil şi. în timp ce în cazul vulpii viclenia reprezintă un mod biologic de a fi. cînd distrugător (vezi Funk-Wagnals. ca produs al instinctului şi al luptei oarbe pentru supravieţuire . chiar dacă uneori e nevoit să recurgă la şiretlic pentru a scăpa teafăr din situaţii dificile şi neaşteptate. într-un plan superior. farselor şi păcălelilor de tot soiul. Ätrickster"-ul nu este imoral. dar nici nu te poţi hizui pe cuvîntul lui. nu este demiurg. dar şi analizează şi înţelege întregul complex de evenimente în care a fost integrat. gratuit. nu este pur. El reprezintă. mai largă. adică a acelor apariţii (mitologice sau numai epice) caracterizate printr-un lung şir de aventuri non-eroice. de a le ghici intenţiile şi de a le anticipa reacţiile. scrisă acum mai bine de o sută de ani : ÄOra în care se întrupează cel mai bine ideea cuprinsă în dictonul francez «între cîine 139 . 1949. prin gama aproape infinită. o reacţie necesară pentru salvarea vieţii ori pentru dobîndirea hranei. dar nici nu satisface criteriile cele mai exigente ale moralei . arta. viclenia raţională. are întotdeauna un dram de detaşare şi ironie. nu este rău. de trucuri folosite pentru derutarea adversarilor . cînd malefic.van şi codat" reprezintă perfidia deplină. perfidia în stare nativă. prin mobilitatea permanentă a cugetului. Din punctul de vedere al antropologiei culturale. omul. dar inventează (sau dez-i'ăluie) secretul marilor componente ale culturii : focul. a Ätrickster"ilor. cu frenezie. Omul. adeseori. stâ-pîneşte Ämeşteşugul". amestec ciudat de teama şi abilitate. analogul vulpii : amîndoi înving puterea opresantă prin iscusinţa minţii. în schimb. de aceea el posedă numai Ävicleşugul".

şi lup»- este, prin excelenţă, momentul epic al vulpii, a cărei natură ţine atît de aceea a cîinelui domestic, cît şi de aceea a lupului sălbatic. Este ora trădărilor, perfidiilor, incertitudinilor şi ambiguităţilor mitice" (A. de Gubernatis, 1874, I, p. 344). Această intuiţie sclipitoare, cu accente neaşteptat de moderne, aproape Älevi-strauss"iene, se desprinde din ansamblul unei interpretări Ämeteorologizante" (în consonanţă cu ideile în vogă la vremea aceea) a profilului mitologic al vulpii : ÄVulpea este imaginea culorii roşietice a cerului, care stă între strălucirea zilei şi întunericul nopţii. Din clipa în care fenomenul crepuscular a luat formă animalică, nimeni nu s-a dovedit mai potrivit ca vulpea ² ori şacalul ² datorită culorii şi vicleniei specifice : ora crepusculului reprezintă momentul incertitudinilor şi înşelătoriei" (idem, II, p. 128). Desigur vulpea nu conotează numai aurora crepusculară, iar aventurile ei nu sînt numai aventurile crepusculului în lupta sa cu întunericul (întrupat de lup ori şarpe) sau cu lumina (întrupată de cocoş, leu, arici etc). Meritul savantului italian este însă acela de a fi subliniat, într-o manieră convingătoare, ambivalenţa funciară a vulpii ² ambivalenţă pe care noi astăzi, înarmaţi cu un alt bagaj conceptual şi metodologic o legăm de structura mitico-sim-bolică a Ätrickster"ului. Vulpea în ansamblul manifestărilor sale mitologice se dovedeşte a fi benefică, dar şi malefică, solară, dar şi infernală. In folclorul românesc, întîlnirea cu vulpea funcţionează, în general, ca un semn rău : ÄCînd îţi ies înainte vulpi şi iepuri, e bine să te întorci înapoi, că nu-ţi merge deloc bine. Vulpea şi iepurii sînt animale sărăntoace. " (A. F. C, 357, p. 13.) Această credinţă reprezintă singura trimitere directă către atribute mitologice negative : în restul culturii populare nu există nici legende, nici povestiri, nici practici magice în care vulpea să fie o prezenţă activă, dotată cu atribute malefice; de asemenea nam întîlnit nici o atestare conform căreia dracul, pricolicii, strigoaicele, alte figuri infernale să ia chipul vulpii ; ea nu este invocată nici în blesteme, nici în descîntece şi nu este folosită în magie ori în jocurile şi riturile cu măşti. Atributele benefice sînt şi ele puţine la număr : vulpea figurează ca animal psihopomp în unele bocete şi ca sfă140

tuitor şi ghid al eroului în basmul fantastic. Figura ei domină, în schimb, atît cantitativ (prin frecvenţă) cît şi calitativ (prin varietatea întîmplărilor şi semnificaţia lor) în basmul despre animale. în general însă vulpea ocupă o poziţie periferică în inventarul mitologiei noastre zoomorfe, poziţie greu de explicat dacă ne gîndim la tradiţia antică şi medievală a Europei, atît de impregnată de isprăvile şi chipul acestei vieţuitoare. Pentru cercetarea de faţă, ipostaza cea mai interesantă în care apare vulpea este aceea de animal psihopomp. In unele bocete ea se substituie lupului, ivindu-se la vămile lumii de dincolo. în cîntecul zorilor, cel călător este sfătuit să nu se teamă de vulpe (deci, întîlnirea cu ea, în lumea de dincolo, nu mai este de rău augur), şi să o prindă drept Äsoră". ÄIar sama să iei / Că tot'ţ va ieşi / Vulpea înainte ; / Mîna să ţi-o-ntinzi / Bună soră s-o prinzi / Că ea iar că ştie / Tot sama pădurilor / Şi a apelor" (apud O. Buliociu, 1979, p. 19). înfrăţirea cu animalul mitologic este necesară deoarece acesta cunoaşte tainele tărîmului funerar : el poate conduce Ädalbul de pribeag" pe drumul cel bun, ajutîndu-1 să nu se rătăcească şi să ajungă cu bine la capătul acestei dificile (şi ultime) călătorii. 16 Funcţia psihopompă se transformă, la trecerea din contextul ritului funerar în spaţiul altor forme de cultură, în .aceea de animalghid sau adjuvant. în basmul fantastic vulpea, figurează ² frecvent ² printre Äcîinii" eroului: pentru că le înţelege păsul şi le cruţă (pe ele sau pe puii lor), acesta primeşte de la animalele recunoscătoare un pui de iepure, vulpe, lup şi urs ; de-acum înainte el are patru Äcăţeluşi" (termenul exprimă aici fidelitatea ajutoarelor) care-1 vor sfătui mereu, îl vor apăra şi-1 vor sprijini în toate aventurile sale (vezi L. Şăineanu, 1978, p. 428²431 ; Ov. Bîr-lea, 1976, p. 446). Luînd chiar numele clinilor năzdrăvani, ursul se va chema ÄGreul pămîntului", lupul ÄUşor ca vuitul", vulpea ÄNe-a aude" şi iepurele ÄNe-a vede". (E. Nicu-liţă-Voronca, 1903, p. 1237.) Cele patru animale ajutătoare sînt, toate, reprezentări mitologice funerare : în cîntecul zorilor ursul, lupul, vulpea conduc mortul pe căile întortocheate din tărîmul celălalt; iepurele este şi el o fiinţă in141

fernală, care te poartă dacă îl urmezi către lumea de dincolo. Într-o doină populară, grupul acestor animale este scos din contextul funerar şi integrat într-o constelaţie erotică ? funcţia de psihopomp se schimbă în aceea de animal-ghid, iar codrul din tărîmul celălalt este înlocuit cu pădurea întunecoasă de lîngă sat : ÄFoaie verde trei grenate, / Eu în codru m-aş abate / Ca să-mi prind / Pe urs d-un tată, / Pe lup d-un frăţior / Pe vulpe de-o surioară, / Pe vidră de-a verişoară ! / Ursu-mi ştie văile / Şi lupu colnicele, / Vulpea potecelele / Şi vidra vadurile / Ca să-mi trec cu mîndre-le..." (apud O. Buhociu, 1979, p. 21). în basmul Petrea şi vulpea, eroul vindecă o vulpe care va deveni apoi cel mai apropiat sfătuitor şi paznic al său. Prin tot ceea ce face, ea se substituie, funcţional, calului (fapt transpus şi în planul povestirii propriu-zise, prin metamorfoza vulpii în cal) : ea îl învaţă ce şi cum trebuie să facă pentru a scăpa de primejdii, se metamorfozează în fată pentru a-1 înşela pe zmeu, îl salvează atunci cînd e aruncat în groapă de fraţii pizmaşi (vezi L. Şăineanu, 1978, p. 330 şi 363). în alt basm, eroului i se face milă de vulpea înfrigurată şi o lasă să se apropie de foc ca să se-ncălzească v : animalul se transformă atunci într-un flăcău, care, aflăm, fusese blestemat să trăiască în chip de vulpe. Cei doi viteji se prind fraţi de cruce (ecou antropomorfizat al modelului din bocete ?, sau simplu topos, specific basmului ?) şi pleacă împreună să găsească pasărea măiastră (idem, p. 362). Basmul românesc despre animale poate fi socotit ca echivalentul folcloric al cunoscutei lucrări medievale fto-m.anu.1 vulpii. Acest animal domină, prin frecvenţă şi importanţă, în toate istorisirile cu şi despre animale, figurînd în cele mai variate şi inedite situaţii. Poziţia sa este, fireşte, ambivalenţă : el este şi bun şi rău, şi viclean şi credul, şi păcălitor şi păcălit, şi crud şi darnic, şi cinstit şi necinstit, în general, vulpea apare ca animalul cel mai şiret, dar atunci cînd se confruntă cu vieţuitoare mai slabe decît ea, cade adeseori victimă şiretlicurilor acestora. Vulpea îl păcăleşte pe om, pe urs, pe lup ; de asemenea ea trage pe sfoară corbul şi oile naive. Ideea centrală a aventurilor vulpii ar fi însă aceea că animalele Äcele tari, dar mai proaste sînt păcălite de cele mai slabe. [...] Există însă şi alte basme în
142

care vulpea e păcălită, la rîndul ei, de animale mai mici : arici, rac, iepure. " (Ov. Bîrlea, 1976, p. 37.) Această ipostază de păcălitor este comună vulpii în folclorul tuturor popoarelor europene ; mult amplificată de acele forme ale- literaturii populare care au circulat intens de-a lungul Europei (cărţi populare, zodiacuri, fabule, paremiologie, etc.) ea a invadat întregul orizont al reprezentării mitologice, mini-malizînd şi chiar eliminînd celelalte sensuri şi valori simbolice. Mai putem semnala în cadrul acestui capitol o legendă referitoare la originea vulpii, legendă care îmi pare mai puţin semnificativă, deoarece reprezintă o transpunere directă, nemediată prin metaforă, a atributelor concrete ale animalului. Vulpea ar fi fost, la început, o baba rea şi hoaţă ; alungată din sat ea s-ar fi pripăşit, după un drum lung, la curţile sfintei Duminici ; aceasta avea multe păsări,, iar baba, lacomă, fura mereu din ele şi le rnînca pe ascuns ; pentru fapta ei a fost blestemată de sfînta Duminică şi s-a transformat în animalul cunoscut. (T. Brill, 1981, p. 463²464). Ţesătura narativă este aici prea simplă, aproape transparentă. Motivaţia psihologică rezistă, dar cea simbolică, cea de substrat este extrem de firavă. Acest fapt vine în contradicţie cu universul epic al celorlalte legende, cu structura de profunzime şi cu legile narative şi simbolice specifice acestui gen. Deşi legendă de origine, textul de faţă nu are adîncimea şi densitatea semnificativă tipică unei asemenea categorii : în consecinţă, el numai denotă, fără a conota sensuri culturale ori concepte mitologice de adîncirne. în ghicitori, vulpea este încifrată prin două atribute : culoarea şi furatul găinilor : ÄIese dracul din coteţ, / Să mi-I prinzi cu nici un preţ" ; ÄRoşcovana şi codata / Vrea să măture poiata" ; ÄCine cumpără găini şi nu le plăteşte" ; ÄSubţirică de picior / Fuge iute prin ogor". (I. Taloş, V. Flo-rea, I. Cuceu, Corpus, s.v.) în sfîrşit, în cultura populară românească este atestat şi un joc care poartă numele de Ävulpe". Nu este un joc ceremonial, nu cunoaşte măşti sau elemente gestuale ce ar putea sugera valenţe mitico-rituale ; este Äun joc ciobănesc, în semicerc, de ţinută liberă, cu plimbări şi paşi pe loc" (G. T. Niculescu-Varone, 1979, p. 191).
143

adică Äoameni-lup" : dacă Ächiţia" pruncului este roşie (Ädovadă" că asupra lui planează umbra malefică a lupului). de sărbători. datinile de naştere şi în cele de înmormîntare . (I. 82²83. practici rituale şi magice. în plus. Pamfile. 1916. legendă şi snoavă . şi e lup să muncească şi să aibă trişte de ea". imediat după naştere. el reprezintă figura mitologică de numele căreia se leagă cel mai mare număr de Äzile ţinute". este prezent în baladă. In acest sens. ea anulează acţiunea nefastă a puterilor răului şi apără pruncul de intruziunea demonicului (vezi T. Ghinoiu. . în post existenţă. afirmă întîi identitatea dintre copilul cu Ächiţie" roşie şi lup ²Ŷ Äs-a născut un lup" ² şi o neagă apoi. mai ales.) . fără nici un pic de exagerare Ion Ghinoiu este deplin îndreptăţit să afirme : ÄDeşi are o acţiune predominant malefică. Prin această invocaţie (care. lup) şi continuă după moarte.LUPUL Cel mai feroce dintre animalele faunei noastre ² lupul ²Ŷ a impresionat profund gîndirea şi imaginaţia populară . moaşa o apucă repede. lupul şi nu âlt animal jalonează între leagăn şi mormînt întreaga existenţă a oamenilor [. p. subliniind caracterul uman al acestui Älup" care va munci şi va suferi omeneşte). de aceea îl găsim prezent în mai toate genurile şi categoriile literaturii şi culturii orale : lupul apare în. b. iese cu ea afară şi strigă : ÄAuziţi lume că s-a născut un lup pe pămînt! Nu e lup să mănînce lumea. p.]. într-adevăr.. în spaţiul cuvîntului. prescripţii şi restricţii consacrate fiinţei şi acţiunilor sale. basm. cînd copiii care plîng în pîntecele mamei înainte de a se naşte se transformă în pricolici (fiară sălbatică. aşa cum reiese din cîntecul zorilor cîntat la casa mortului". este frecvent invocat în descîntece şi blesteme şi beneficiază de un corpus amplu de credinţe şi eresuri. cîteva semne prevestitoare permit identificarea celor hărăziţi să fie pricolici. Prima inserţie a lupului în universul existenţei umane jeste una malefică. 131).144 . în lumea miticului.. generează nenumărate proverbe şi vorbe de duh şi ocupă un loc de frunte în sistemul magiei populare . frăţia cu lupul începe încă din segmentul pre-existenţial.

) Această convingere populară îşi are ecou şi într-un descîntec în care celui bolnav i se promite ÄMîn-carea lupului. Ursu. Buhociu. în acest caz. iar în clipa cînd închide cercul. jucîndu-1 în braţe.. 1981. Pentru apărarea copilului după naştere are loc un fel de Äbotez". al unui Äiniţiator". copilul e numit (deci introdus în lume. 146. respectiv Lupa. are rolul unui animal protector. deoarece este substituit prin gheara sa). în interiorul cercurilor trasate cu unghia de lup. C. p. (O. Atunci cînd se face Äschimbarea numelui" (pentru a proteja ‡² în mod magic ² copiii bolnavi sau ameninţaţi cu moartea). Prin aceasta. apoi cel de-al treilea chemător trage un cerc mai mic în faţa casei în care se găsesc ei". Atributele de Äiniţiator" sînt mult mai intens relevate de cîntecul funerar. numiţi în acest caz «strigători». Liniile magice pe care ea le descrie funcţionează ca o barieră în calea puterilor răului şi.încinşi cu brîie roşii ² culoare ce anulează deochiul. confirmat în planul existenţei umane) şi curăţat de toate elementele malefice.. / Să mănînci cît lupu / Şi să poţi cît ursu. Ţapu. Vidra. sînt în faţa casei: unul din ei trage cu unghia de lup un cerc în jurul casei de la est la vest. Buhociu. Ursa." (Gr. căci credinţa este că sălbăticiunile sînt «curate» medical vorbind. de Äpoluţia" care a marcat trecerea sa din lumea nefiinţei în aceea a fiinţei. ca o instanţă purificatoare : trecînd prin aceste cercuri. 146. etc. gheara de lup ² şi prin extensie lupul ² reprezintă o sursă a puterii şi a vitalităţii. (O. III. Aflat pe lungul drum care-1 va conduce prin Älumea fără dor" către locul ultim de odihnă.) Copilul este scos din casă şi dat feciorilor care îi hărăzesc un nume şi apoi îl consacră. deci exemplare ca sănătate şi posesoare a tuturor virtuţilor de curaj şi putere".Alteori. iar la pălărie cu o unghie de lup. noul nume Äe dorit să fie numele unui animal sălbatic : Lupu. care veghează asupra intrării pruncului în viaţă. p. ÄTrei feciori. cu structură şi ecouri arhaice . / Puterea ursului. 1979. al doilea fecior face în interiorul acestuia un al doilea cerc. lupul (chiar dacă este prezent numai în mod metaforic. 109). totodată. etc. p. 1979. adică asupra trecerii sale peste pragul ce separă non-existenţa de existenţă. prezenţa lupului în datinile de naştere ţine de ordinea beneficului. cel dispărut se întîlneşte cu diferite Äanimale călăuză" : ÄŞi-ţi 145 . Tocilescu.

el oferă un model Ädinlăuntru" al artei prinderii şi decupării victimei.) în tradiţia nordică. Este evident că aici lupul deţine funcţia de animal psihopomp. / Frate bun să-1 prinzi. îl protejau de forţele răului. p. / Să nu te spăimînţi. / C-acolo ţie locul. iar lupul Fenir. în momentele de cumpănă ale acestei treceri. / în dealul cu jocul. Chevalier. interveneau o seamă de animale. îi comunicau tainele lumii. iar în Ven-didat-zend sufletele bune se tem să nu întîlnească lupul în drumul lor ceresc. / In cîmp cu bujorul. p. în acelaşi timp însă Äforţa şi ardoarea dovedită în luptă. un prag şi un salt ontologic fundamental. II. într-adevăr. p. la fel în mitologia greacă ori în cea celtică lupul relevă atribute făţiş funerare. duşmanul zeilor. Brăiloiu. angajaţi (sau numai promişi) într-o mare vînătoare ceremonială. Este firesc deci ca lupul să figureze ca emblemă şi totem al grupurilor de tineri iniţiaţi. prin simbolismul lor. p. 19²20 şi 32²33). (probabil totemice). (J. B. care conduce sufletele morţilor pe căile întortocheate ale tărîmului funerar. popoarele arhaice vedeau în fiecare trecere de la o etapă a vieţuirii la alta. / C-acolo ţi-e dorul". In Riga-Veda. / Să te duci în rai. Buhociu.va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimînte. 162). lupul reprezintă. 156). (C. 1979. Lupul funerar este însă o figură familiară pentru întreaga mitologie indo-europeană. de animal-ghid. 1974. în ordinea animalelor. ei înşişi vînători de excepţie. lupii S koellşi Hati vor să înghită soarele şi luna (idem. 113). 1981. / C-acolo-i de trai. intim legate de spaţiul ritual şi mitologic al iniţierii. simbolizează Ämoartea cosmică". fac din lup o alegorie război146 . 1874. abil. 1972. (Vezi A. Rowland. / Că lupul mai ştie / S eama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate / La drumul de plai / La un fecior de crai. III. inteligent. în ecosistemul european. de Gubernatis. îi dădeau nume şi îi garantau izbînda în marile probe. p. vînătorul prin excelenţă : feroce. 145. care transferau puterea lor asupra neofitului. adoratorii îi cer zeului Puşhan (întrupare a Soarelui) să alunge lupul cel rău (întrupare a întunericului) din calea lor. Frăţia cu lupul relevă un profund caracter iniţiatic deoarece trecerea şi integrarea în Äplaiul" de dincolo nu ar fi posibilă dacă mortul nu ar fi condus şi sfătuit de animalul atoateştiutor (vezi O. Reprezentările funerare sînt. p. 150² 153.

«lupi* sau «cei care sînt ca lupii». III. la baza numelui dacilor. în vechime. 1970. paznic şi călăuză în lumile inaccesibile. De la aceste grupuri de războinici. în demonstraţia istoricului religiilor. vînă-toarea-război şi lup. Această ipoteză este sprijinită.] în acest caz. Citind pe Stra-bon. ca şi acesta el îşi găseşte modelul în comportamentul unui carnasier".. lupi: ÄEsenţialul iniţierii militare consta în transformarea rituală a tînarului războinic în animal. Tinerii daci. într-o fază ulterioară. fie pentru a împărtăşi modul de a fi al acestui carnasier. se considerau.. se identifică ritual ori mitologic cu el. de trei serii de argumente. numele s-ar fi extins. îndeosebi al lupului. căci Ärăzboinicul este vînatorul prin excelenţă . Chevalier. care afirmă că dacii foloseau. după opinia iui Mircea Eliade. animal totemic. 1974. protector al iniţierii.) Dar vînatorul şi războinicul sînt înrudiţi. Identificarea mitică şi rituală cu lupul stă. au ceremonii şi credinţe analoage celor cunoscute pentru civilizaţia daca. 144. pentru a se denumi. Eliade. 26. în mod magic. viitorii luptători. devenind un termen care desemna întreaga colectivitate şi apoi. Ultimele argumente sînt de natură istorică şi arheologică : urme aie cultului lupului au fost descoperite pe tot teritoriul românesc şi ele daC-da 88 coala 11 147 . 18). [. vînător de excepţie şi model simbolic al războinicului. savantul amintit conchide : ÄPrin urmare dacii se numeau ei înşişi. (M. euvîntul Ädâoi" şi pe Heschius care susţine că Ädaos" însemna în limba frigiană (limbă de factură tracică) Älup". comportamentul unui animal. Acest nume etnic derivă probabil dintr-un Äepitet ritual" care consacră relaţia ternară dintre grupul de tineri iniţiaţi. p." (J. fie pentru a semnifica ideea că el devenise un «lup»" (idem. pe parcursul iniţierii. p. întreaga etnie. p. planuri care se corelează şi întrepătrund reciproc : astfel lupul apare ca divinitate funerară. două aspecte pot fi reţinute : 1) tînărul devenea războinic redutabil asimilînd. Următoarele sînt de natură etnologică : numeroase triburi şi grupări sociale din perimetrul indo-european adoră lupul. p. Primele sînt de natură lingvistică: Ädaos" însemna în limba veche Älup".) Prin aceste determinări succesive cîmpul semantic al lupului se deschide spre multiple planuri şi nivele mitologice. adică cei care se aseamănă lupilor" (idem. 13). sau 2) îmbrăcînd ritual pielea unui lup.nică.

tează. Ea atestă nu numai puterea şi importanţa de care beneficiază figura mitologică a lupului în cultura populară. p. ci într-o categorie anume. cit. Eliade. purtînd măşti animaliere. o divinitate protectoare a luptătorilor.) La originea acestor imagini stă. 1970. pînă se împlineşte blestemul şi redevin oameni". a apariţiei grupurilor de tineri iniţiaţi. 413²414). adică prin proiectarea în lumea imaginară a unor rituri concrete. cu care umblă in haită. tot astfel binecunoscutul stindard dacic. comportîndu-se ca animalele totemice cu care s-au identificat şi pretinzînd că sînt chiar acele animale. zona nordică şi insulară a Europei cunoaşte figura * înfricoşătoare a ÄWerwolf-ului. despre apariţiile şi isprăvile Äpricolicilor" ori Ävîrcolacilor" sînt răspîndite în întreaga Europă de est .. imaginea folclorică îşi trage. p. deformată şi reinterpretata. p. probabil. ci şi stranii şi incitante elemente de continuitate. 1970. seva din străvechi rituri de iniţiere. fie de iniţiere războinică". In miezul întregului sistem stă credinţa populară în transformarea oamenilor în lupi. fie şamanice. Bîrlea. (M. 56² 57 şi R. Simion.) 19 Şi în cazul Äpricoliciului". 27²28. în cele mai vechi forme. Aceşti Äoameni-lup" sînt pricolicii. 23 . 501). Muşlea. Vulcănescu. Demonstraţia lui Mircea Eliade poate fi completată prin invocarea unei alte serii de argumente.. probabil. aşa cum au fost ele atestate pentru vechile civilizaţii de pe aceste teritorii (vezi V. amintirea. care leagă manifestările folclorice de un străvechi fond mitologic autohton. Nu în orice fel de lupi. a unor ceremonii reale şi. după opinia cercetătorilor mitologiilor arhaice. reprezentînd.‡ vezi şi I. Credinţele despre transformarea omului în lup. p. 237. dar vorbind despre întregul complex folcloric al Äoamenilor-lupi". de data aceasta de natură folclorică. 1983. Mircea Eliade afirmă că Änumeroasele legende şi credinţe referitoare la ÄloupS'ga-rous" pot fi explicate printr-un proces de folclorizare. 1986. din Äproiectarea în lumea imaginară" a unor procesiuni şi ceremonii cu măşti. iar francezii povestesc despre faptele amarnice ale aşa-numitului ÄLoupGarou". dotată cu puteri magice şi demonice. Crişan. H. (I. avea forma unui cap de lup. încă din neolitic . p. 1985. Referin-du-se la ultimul exemplu. O afirmaţie a lui Hero148 . Ov. p. îndeosebi. 13 prelungit cu un trup de şarpe (vezi op. Äfiinţe omeneşti blestemate sau ursite să se schimbe în lupi.

p. 147). dacă urmărim traseul şi faptele pricoliciului. ş.. fiecare dintre neuri se schimba în lup. pe care învăţaţii Antichităţii leau preluat parţial şi le-au interpretat prin codul lor. 238 < vezi şi T. Bîrlea. reprezintă mascarea iniţiatică şi identificarea rituală a cetelor de iniţiaţi cu animalul totem.a. trăitori pe teritoriul Daciei. sau altă fiară şi pleacă aşa turbat să sfîşie pe cei din calea lui ² chiar şi pe ai săi (idem." (vezi I. a cărui cruzime şi abilitate nu-şi puteau afla explicaţia decît prin invocarea unui amestec al puterilor demonice. Muşlea. p. îi vine ca o nebunie. le suge laptele. Ädevenind mare. sortit să fie pricolici. cînd naivraţionalist. După ce Äse duce la cîmp şi întîlneşte mai mulţi lupi. la epoci nehotărîte. Atunci se dă de trei ori peste cap. Integrată în universul demonologiei populare. 242). se preface în lupcîine. cu care se face haitacul de 10 sau 12 lupi". 1916 b. şi pe urmă îşi recăpăta forma". Pierderea statutului uman şi regresul în animalic reprezintă Äo pedeapsă pentru oameni de aceia care-s ursiţi sa se facă animale sălbatice la nu 149 . p. ca o tensiune spre rău.dot. pricoliciul mănîncă vite. Ov. referitoare la tribul neurilor. Această interpretare se impune de la sine. astăzi. de aceea Ähaita de lupi în care e un priculici nu se poate prinde şi e cea mai rea. Un asemenea om.m. pentru puţine zile. mîncînd pe oameni" . ca un fenomen Äexotic". 1970. Äumblă prin sate ducînd boală şi moarte între oameni şi vite [.d. în faţa căreia omul atins de Äblestem" este neputincios şi care îl robeşte pînă la anihilarea de sine. Pamfile. la zile fixe. acesta Ädevineconducătorul şi întăritorul răutăţilor lupilor" . asemănător multora din realităţile etnografice şi mitologice ale lumii geto-dacilor. Actul ritual şi simbolic al identificării cu animalul totemic apare aici ca o metamorfoză fantastică. inexplicabil. Pentru noi. poate fi invocată ca o verigă intermediară în acest Äproces de folclorizare" şi ca un argument în favoarea ipotezei enunţate : ÄO dată pe an.] se duce la turmele de oi şi le «strigonează» (totdeauna noaptea): le suge sîngele. transformarea în lup apare ca o forţă malefică oarbă. O analiză Äpozitivistă". o dată pe an. este evident faptul că metamorfoza neurilor în lupi.. fugind pînă se vede singur. a textelor populare referitoare la Äpricolici" relevă faptul că prin acest termen era denumit un lup deosebit de rău. cînd epic şi fantast.

mereu acaparatoare şi revendicativă. ÄZilele lupului" sînt Äzile care se ţin de lup". Ioniţă. de Vries. în deplina ei complexitate. 1982. Pamfile. nu e călăuză. o ridicare la putere a atributelor sale malefice.-A. nedomesticită şi de nedomesticit vreodată.casa omului. de aceea. din acestea 17 sînt mobile şi 18 fixe. ostilă. fără a aduce însă determinări mitologice suplimentare. de agresiunea permanentă a întunericului pădurii. p. Intr-un anume sens. După opinia mea. schimbarea omului sociabil în fiinţă prădalnică şi violentă nu poate fi combătută ori anihilată decît tot printr-un act de violenţă : dacă sătenii reuşesc să lovească ori să sîn-gereze acest lup. om (vezi I. Zilele lupului reprezintă o pătrime din totalul sărbătorilor de peste an. Faptele lui amplifică faptele lupului. din nou. Bîrlea. 1916 b. sîngerează. p. Muştea. agresivă. sărbătorile lupului sînt mai mult decît sărbătorile unei vieţuitoare anume. ale unui principiu complex : natura sălbatică. sînt sărbătorile unei idei generale. Ov." (M. prin respectarea unor interdicţii şi prescripţii de factură magică. 1976. să fie îndepărtată acţiunea malefică a acestui animal de casa şi de bunurile gospodarului. al zilelor consacrate diferitelor figuri divine ori stihiale. nu iniţiază. O credinţă analoagă funcţionează şi în cazul ÄWerwolf-ului: * dacă demonul malefic este rănit. prin pagubele continue pe care ea le aduce la [. 146²148). Candrea. p. Cu alte cuvinte. T. aşa cum s-a configurat în folclorul românesc. pricoliciul. zile marcate de teama faţă de acest animal şi de grija ca. o sinteză a calităţilor negative ale lupului. poartă bolile) fără a-şi asuma însă nici umil din atributele sale mitologice : nu e funerar. atunci el se face. adică omul-lup reprezintă. 1970. Fireşte. numărul acestor zile urcă pînă la 35 . Fiinţa mitologică a lupului ni se dezvăluie. Teama de lup este teama de sălbăticie. 150 .) In acelaşi timp. 186. 241 .. p. 506). distruge. După calculul lui I. lupul întrupează însăşi ide-ea de natură sălbatică. pricoliciul preia numai funcţiile biologice ale lupului (atacă.ştiu cît timp. mereu în atac. redevine iarăşi om (vezi Ad. nu oferă putere. de abia după ce abordăm teritoriul sărbătorilor tradiţionale consacrate acestei vieţuitoare. prestigiul şi im-i portanta acestei vieţuitoare se explică prin acţiunea sa dis-I trugătoare.

Älupii se adună într-un loc anume hotărît. Zilele acestea se ţin de frica lupului. sf. împrejurarea că la ucrainieni căpetenia lupilor este Omul Pădurii (Lieşi). p. printr-o contaminare directă. La 17 ianuarie.) In credinţele şi legendele populare. Tănase de ciumă. El revine însă. (Ov. Sava. Prin invocarea lui. Bîrlea. Gheorghe. la bieloruşi sf. Muşlea. Acum. 1981. dar şi de aceea a ursului (Stretenia şi Martinii). numit şi Älanţul lui sf. Petru. gîndirea populară normalizează şi codifică dialogul dintre 151 . el fiind continuatorul unei zeităţi autohtone. el începe să rupă codri| dintr-o pîine care nu se mai isprăveşte şi aruncă la fiecare lup. Ov. cu depline puteri. Dar Äaceastă prerogativă a lui Sînpetru este anterioară cu mult creştinismului. Petru de iarnă (16 ianuarie). Bîrlea. Petru funcţionează ca un fel de reglator al relaţiei lup-gospodărie omenească. stăpînă a lupilor ² şi odată cu ei. 382²383. probabil. 124. indică locul central al lui Sînpetru în tradiţia română". " (I. urlatul înseamnă că lupii se roagă sau cer de mîncare stăpînului lor . sf. se crede. iar la sîrbi sf. în urma presiunilor exercitate de dogma creştină.ÄCalendarul lupului" începe cu sf. o altă Äzi ţinută". Apoi. lupul iese din actualitatea ceremoniala şi magică a vieţii satului. îi Ädesleagă". Acum. Străvechea divinitate autohtonă. dacă acestea nu se ajung. ori nişte boabe de năut ori seminţe. Petru lupii nu îndrăznesc să facă vreo stricăciune în lume.) Apariţia unui patron al lupilor (denumit în unele zone şi Äpăstorul lupilor") este un element de mare vechime. Petru de vară sau a Äsoborului lupilor" (29 iunie). Ärău de lupi". pentru lupul rămas flămînd urseşte un om sau o vită. acest stapîn şi duh protector al lupilor. sau le împarte prescură. a puterilor hivernale şi chtoniene ² a fost asimilată. Petru". chiar dacă ar muri de foame. 1970. devine. datînd din vremea antropomorfizării puterilor -şi stihiilor naturii. timp de mai multe luni. auzind urletul vine între lupi. la o răscruce . în imaginea unui sfînt canonic. la urlatoare. îi Äîmparte între hotare" şi le dă voie să mănînce din vitele şi turmele oamenilor. care le taie foamea aşa încît pot răbda mai multe zile. p. cu ocazia zilei lui sf. fără porunca lui sf. la sfîrşitul lunii iunie. probabil traco-dace. Toa-der sau sf. la sfîrşitul lui ianuarie şi începutul lui februarie întîlnim un grup de zile aşezate sub semnul Filipilor de iarnă (între 25 ianuarie şi 3 februarie). In continuare.

la fel Martirul Lupu (23 august). 259. Andrei este. în Äcalendarul lupului" urmează acum o serie de zile. fără a-i fi consacrate în mod direct şi exclusiv. Ideea echilibrului necesar dintre natură şi cultură capătă. Circovii de vară (între 15 şi 17 iulie) sînt răi de piatră. peste care nici. în planul mitologiei. Caracterul hivernal al acestor sărbători este subliniat de prezenţa Filipului sau Gădineţului şchiop.de frica Gădineţului şchiop.natură şi cultură. în fond aleatorie. care este un lup puternic şi omoară vitele. Ber-becarii (26²28 septembrie). Petru le pqrunceşte să mănînce pămînt ori le Äîncleştează gura") . care. Dumitru (26 octombrie). pentru apărarea turmelor de fiarele sălbatice . pentru a se termina cu Andreiul (30 noiembrie). totodată. se priveghează şi se spun poveşti toată noaptea ² pentru îndepărtarea haitelor de lupi. lupii nu au voie să se atingă de alte victime decît cele hărăzite lor {căci sf. în ciuda eforturilor depuse de erou. omul nu poate evita alegerea stabilită de stăpînul lupilor : numeroase povestiri istorisesc felul în care s-a îndeplinit. care încep cu Äziua lupului" (13 noiembrie) continuă cu Gădineţii (12²16 noiembrie) şi Ovedania sau Fi-iipul şchiop (21 noiembrie). sf. ţin totuşi de teama faţă de acţiunea sa malefică şi de încercarea de îmbunare a prădătorului (prin respectarea unor interdicţii rituale şi magice). dă chip şi consacră relaţia. iar sf. 22. dar cel şchiop este mai primejdios. Ämai mare peste fiare". p. semn şi punte către anotimpul rece.) Faptul că acest lup mitologic este Äşchiop" vine să întărească aura sa hiver-nală şi chtoniană : în general sînt şchioape divinităţile sub152 . nu se lucră Ä. Lucinul (18 octombrie) şi sf. unul din participanţi nu poate trece. In noiembrie apare ultimul grup de zile consacrate lupului : acestea sînt Filipii de toamnă (sau Gădineţele). dar şi de lupi . Petru întrupează acest mecanism. Sînt trei gădineţi. Teclele (22 septembrie)." (A. pînă la urmă. hotărîrea de la Äsoborul lupilor". C. chipul unei norme de sorginte sacrală. stabilind graniţe precise. F. în ziua căruia. fiind totodată Äcap de iarnă". şi el. îndeosebi. Astfel. considerat Ästăpîn al lupilor". prada ce-i fusese dăruită. foc. Gădineţul locuieşte în desişul codrilor. cînd se Äpăzeşte usturoiul". dintre prădător şi bunurile gospodarului. şi cum această vieţuitoare şi-a luat. trăznet.

I. Can-drea.fertil r c. ele sînt zile de recluziune şi renunţare. atunci cînd întreaga natură este sterilă. 1928. 76). este completată de aglomerarea din toamnă a sărbătorilor lupului. p. Lupul relevă astfel un comportament bazat ^% pe repetabilitate şi stabilitate.. momentul în care puterile anotimpului respectiv au ajuns la împlinirea maximă şi încep. lupul intră în bîrlog dacă şi cînd îşi vede umbra ² semn al fricii (mitologice) de soare. Ca şi ursul. în perioada octombrienoiem-brie. pentru toate sărbătorile lupului. să dea înapoi. 85.pămîntene. I. Ghi-noiu. Calendarul lupului dezvăluie un ritm ternar : axa formată de cele două mari Äzile". (vezi. 350. Timiş. 1970." (I. Fochi. este . Sărbătorile lupului se ţin pentru apărarea turmelor şi a gospodăriei de acţiunea sa nocivă..) Adîncindu-ne în complexul ceremonial al Äsărbătorilor lupului" trebuie remarcat faptul că aceste Äzile ţinute" nu ş|gj zile de bucurie şi petrecere şi că din contra. comportament care. deja. cele care bîntuie la vremea schimbării crugului de an. 1980. de Stretenie. 380²383. A. Ov. Ghinoiu. ÄZilele lupului" marchează miezul iernii şi miezul verii. 153 . accentuează paradoxul relaţiei dintre viaţă şi moarte : animalul se > înmulţeşte şi dă viaţă în anotimpul morţii şi al frigului. Acest sistem de relaţii mTtico-simbolice. divinităţile morţii şi iernii. p. 1970. de iarnă şi de vară. M. Muşlea. Bogdan. 405²407. 15 şi 307. p. Bîrlea. N. pentru îndepărtarea lui de bunurile sătenilor. probabil Anul Nou dacic. corelat cu prestigiul mitologic al lupului în lumea & geto-dacică. I. Ciclul de toamnă este grupat în jurul unor momente cruciale din viaţa lupului : în octombrie se formează haitele şi au loc atacurile în grup pentru procurarea hranei j împerecherea începe în a doua parte a lunii_jioj_embrie şi se termină la sfh^şiTuTHhTITaliiuarie şi începutul TuTTebruarle. Olos. al ancorării în orizontul întunericului hivernal. Legătura lupului cu întunericul este subliniată şi de o credinţă din Maramureş conform căreia Älupii se ascund în bîrlog în ziua aceea pentru că-şi văd umbra şi se tem" (vezi I. Ad. p. p. 124² 129 . prevestind întunericul şi frigul care se aşterne peste lume. p. 101). în plan simbolic. îl îndeamnă pe Ion Ghinoiu să considere că Äsuprapunerea unor sărbători populare de mare vechime peste momente precise ale ciclului de reproducţie ţa lupului indică un început de an.

urdă" aduse pentru ca turmele să fie fertile şi păzite de a-tacurile lupilor. p." (Ad. dă afară din gospodărie Änorocul" ori Ämana" vitelor şi a turmelor. 116). Ov." (E. înghiţirea tăciunelui apris ar semnifica sinteza dintre lupoaica chtoniană. Raţionamentul simbolic. pentru a nu atrage. 1928. p. ardent şi celest. p. telurică şi focul. că se torc lupii la casă ² cum tragi firul din furcă. în unele cazuri. Coman. Ni-culiţă-Voronca. p. Fochi. p. şi. p. nu se pronunţă cuvîntul Älup".. Muşlea. el dăruie toate acestea naturii sălbatice. 1970. atîţia lupi vor veni la oi . în plan metaforic. rămîn grele.. este limpede : cel care dă ceva. Muşlea. pe principiul magiei prin analogie : Äîn aceste zile nu se dă sare la vite. dacă părul e încîlcit. în acest sistem de analogii magice. 1903. Ghinoiu. fireşte. nu se lasă să iasă ceva din casă sau curte.-A.Specifice acestor sărbători sînt interdicţiile şi actele apo-tropaice. în marea lor majoritate. p. se fac ofrande mai concrete Äprinoase de caş. este interzis să arunci cenuşa afară. 136.) în consecinţă Äîn casele de unde ar apuca lupii foc de încep a se puii.) Şi. (I. (I. 1914 c.) De asemenea. Bîrlea. (I.) Din această perspectivă. dorinţa animalului de a pătrunde în sat şi în gospodăria omului. Evident. aşa se trag şi ei. fără de care lupoaicele ramîneau sterile". în virtutea unei duble explicaţii magice : cîte fire trec prin pieptăn. Bîrlea. 78." nu se dă foc altuia.) Gesturile şi actele interzise în timpul sărbătorilor lupului funcţionează. dintre principiul întunecat şi pasiv şi principiul 154 . Ov. care scoate ceva. dacă-1 mă-nîncă. 1083. Candrea. ÄCînd se împerechează lupii ei zic că lupoaicele umblă prin curţile oamenilor spre a găsi un cărbune lepădat în gunoi. 407). 1970. 407. în aceste zile nu se IucreăzăYTeTlunţaTea la muncă şi la roadele ei funcţionează aici ca un act sacrificai (vezi M. (I." (idem. nu se dă gunoiul din casă şase zile. 1983. p. în toate aceste zile. Pamfile. Comentînd această credinţă. p. prin rostirea lui. vezi şi T. Deosebit de interesantă este o altă interdicţie : la Fi-lipii de toamnă. 127. nu se toarce: ÄNumai de Filipi nu torc. 383. cînd începe perioada împerecherii lupilor. pe care. Tot acum este interzis pieptănatul. 1976. sînt ameninţate vitele şi oamenii". Ion Ghinoiu vede în foc Äprincipiul masculin. brînză. lupul se va Äîncîlci" şi el în pădure şi nu va ajunge la oi. 101²-104). în cazul de faţă lupului hămesit.

de păsări: ulii. 1915. Ov. da' leg gura la lup". (E. 138²140 . p. se încleştează dinţii de la pieptenele dara-cului.) în sfîrşit. p. se Äleagă" acum gura lupului. Sfoara înnodată şi vrăjită îl va apăra. 888. I. 407). Gorovei. cînd se bate un par în mijlocul strungii se spune : «Bat parul în strungă / Să fie bătut / Şi fiarele din pădure / Să fie acolo stătut. Interpretarea este verosimilă şi ea vine să contureze mai apăsat profilul teluric şi hivernal al acestei reprezentări mitologice. A. zicîndu-se «Cum leg frîngfiia / Să rămînă legată. p. p. (P. ci prin Äapropierea" lui de casa omului: în noaptea de Ajun. Niculiţă-Voronca. nu leg ţolul. Candrea. 1970. Bîrlea. de un mare număr de practici cu caracter apotropaic. omul care vrea să fie ferit de lup ia aţa de la un sac de la moară. şi în alte ocazii.. în anul ce vine.) Cu aceeaşi finalitate magică se leagă fiarele de pe coş. lacătele la verigi. Apoi se leagă o sfoară de par. încremenesc.R. 417²418. pe oriunde va merge de furia şi foamea lupului. piatră. La ridicarea unei stîne. / Cum se usucă parul de soare / Aşa să se usuce fiarele de foame». nimic.) 155 . Astfel. răspîndită în întreg spaţiul carpato-balcanic.luminos şi activ. 344. V. se invită animalele sălbatice ² lupul şi ursul ² să nu răpească vitele. Caraman. casa şi bunurile sale. da' ung. / Aşa să rămîe fiarele sălbatice / Din pădure. Pentru păzirea turmelor. lupi. Practicile magice consacrate îndepărtării şi anihilării puterii destructive a lupului nu se rezumă numai la cele îndeplinite în Äzilele lupului". se ung uşile cu usturoi şi se Äopăreşte" gura lupului prin spălarea cămăşilor cu apă opărită (vezi I. în aceste zile. Niculiţă-Voronca. 1928." (E. p. încearcă evitarea pagubelor produse de lup.27). 1983. o altă practică. 1903. . Gorovei. Pe alocuri Äatît la slavi cît şi. p. se poate lega gura prădătorului. 172. Muşlea. A. vulpe. Äîn ziua de Ovedenie să iei lut. gospodarul invită la masă o stihie. Interdicţiile rituale sînt completate. Şi nu te vorbesc atunci. 217 f vezi şi A. nici nu se apropie de vite. pentru a o face să ocolească. cu gurile legate. cremene şi să ungi gura cuptoriului şi să zici «Eu nu ung cu lut. pentru a o îmbuna. p. nu prin alungarea lui. aceasta mai ales în zonele păstoreşti.L. 1903. la români.»" (M. Tot astfel. împietresc gurile duşmanilor şi~a jigăniilor»-. 1915. face nouă noduri şi rosteşte o scurtă invocaţie : ÄEu nu leg sacul.

în măsură să-1 atragă şi să-i potolească pofta nesăţioasă. rugate să acţioneze în direcţia şi în scopul dorit de descîntătoare. Intr-un descîntec de gîlci. pentru Äpaguba" omului. Gorovei. 302). p." (L..² Nu mîncaţi coajă de stejar / Şi putregai de fag. nu a mai reuşit să-i dea 156 . Din complexul său semantic este selectat aici atributul de Äanimal prădător". 401. acţionează ca un factor pozitiv.. / Veniţi şi mîncaţi cel pierit / Din sfîrcul nasului. al alungării răului. turbat. luminat. descîntecul îl cheamă să Äînghită" răul: ÄNouă lupi. Cireş. 1979. în aceste cazuri. 199). Numai că diavolul n-a putut să-şi ducă opera la bun sfîrşit: după ce a modelat lupul din humă sau lemn. în'acest chip. / Din obraz. Ţa-pu. nouă urşi. îl descîntă şi-i iau urletul şi de acest urlet se servesc ca să ia sporul (mana) altuia". 1915. Berdan.. Aceeaşi relaţie ambivalenţă (care face ca forţele răului să fie cînd asociate. 1985. împotriva celui ce 1-a trimis : ÄFăpturile. L. Tocilescu. lupul prădalnic ajută pe om numai în situaţiile în care Ärăul" care a atacat omul poate fi o hrană de soi...Deosebit de interesante sînt descîntecele şi practicile magice în care nu se mai acţionează contra lupului. care este apoi amplificat pîna la dimensiuni terifiante : Äîn Slobozia [. 1982. animalul nu este însă Äîmbunat" ori Ädomesticit" : lupul înfometat. este căutat firul fermecat din blana lupului. / Să se ducă din vad în vad / Pe capul cui o făcut şi i-o dat / Şi Cutare să rămîie curat. Prin această Äapropiere" de uman. 316). III. p. Legendele referitoare la originea lupului afirmă că acesta a fost creat de drac. / Ce mîncaţi ? / ² Aş mînca putregai de fag / Şi-i putregăios / Şi-aş mînca coajă de stejar / Şi-i tare..) In alte cazuri. p. Sau.. Papahagi.. / Mi le mostăfîkâ / Şi le mîncă / Şi plecă. profitînd de foamea fără saţ a acestui animal. cele 9 gîlci sînt trimise la păscut unde apare : Äun lup călare pe-o troacă / Luă gîlcile. 1981." (Gr. p. care conferă puterea magică de a-i stăpîni pe cei din jur (vezi T. Gorovei. / Din gît.]-femeile lup caută. C. ca un agent al vindecării. cînd învrăjbite) stă la baza diadei lup-drac. (A. pusă în antiteză cu alte întrupări şi puteri malefice. 40). / . p. răul este imprecat să se transforme în lup şi să se întoarcă. ci împreună cu lupul : acesta devine acum o întrupare a unor forţe stihiale sau chiar demonice. daturile / Să se facă lup turbat. Tot astfel. sau al protejării omului de întrupările demonice." (A. forţa malefică a lupului.

Äfrate" şi călăuză. dar va fi al aceluia Ädupă care s-ar lua să-1 mănînce". pentru că este prădalnic şi nedorit. care îi mănîncă mai abitir decît pe purcei." (T. Momentul de vîrf al acestei înfruntări se consumă în miezul iernii. dedublată a figurii mitologice a lupului. protector. în legende şi în unele basme. moartea. stăpîn al cetelor de tineri iniţiaţi ori războinici. iniţierea şi căsătoria. lupul invocat în credinţe. ÄCulcuşul dracilor sînt apele : bălţi. De îndată ce a prins viaţă.) Relaţia dintre cele două făpturi este deci una ambivalenţă . într-o instanţă secundă. divinitate tutelară ce veghează asupra marilor praguri. descîntece. p.viaţă.'Pa-pahagi. lacuri. şi fiindcă în ziua de Bobotează se sfinţesc apele. el a acceptai pariul cu Dumnezeu : lupul va primi suflet. lasînd însă o bucată din călcîi în colţii lupului : ÄDe atunci lupul e al dracului şi dracul nu are călcîi". aşa că ei sînt goniţi de lupi. Acest atribut funcţionează ca un reflex imediat al faptelor lupului din natură. Astfel. peste noapte nu le mai dă meşii să se pitească acolo. p. practici magice ori apotropaice şi în povestiri Ätrăite" capătă valori negative. Pentru a ieşi din această încurcătură. ele se exclud reciproc. în Äcîntecul zorilor". 447²448. Figura benefică a lupului apare în cîntecele şi riturile de naştere. amîndouă sînt fiinţe malefice. Brill. gîrle . 1979. într-o primă instanţă şi pe un prim nivel de constituire (mult mai legat de contingent). Acesta este lupul moştenit în tradiţia folclorică din vechile sisteme ale mitologiei autohtone. dacă nu deplin benefică. cel puţin favorabilă şi binevoitoare. în ziua în care dracii nu se mai pot ascunde în tărîmul hărăzit lor : apele adînci şi stătute. acolo unde semnificaţiile sînt mai elaborate şi acolo unde referentul se şterge în faţa conotaţiei. ca o semnificaţie culturală strict ancorată în planul referenţial. lupul apare ca o figură mitologică. acesta este lupul totemic. 94. dar. 1981. acesta abia a scăpat ascunzîndu-se într-o baltă. Pentru că lupul real aduce o mulţime de pagube. (T. lupul este malefic.) 2° Pentru a înţelege antinomia dintre lup şi drac este necesar să scoatem în evidenţă structura complexă. animalul care trebuia să fie ajutorul dracului devine duşmanul său. Datorită acestui nu157 . animalul înfometat s-a repezit la drac . în loc să colaboreze. a marilor treceri care jalonează existenţa umană : naşterea.

p. 1903. mecanismul subtil prin care ele se interferează ori se despart. 235). răpirea ei ori a calului năzdrăvan. Bîrlea. Şăineanu.cleu de profunzime. Conform unei scheme tipice. Acesta se ofeFă să-1 ajute pe eroul aflat la ananghie. p. 1971. pe al doilea nivel se găsesc atribuitele sacrale (animal psihopomp. aşa cum se conturează ea în folclorul românesc. în diferite situaţii. (Ov. dezvăluie două paliere semantice: pe unul din ele se află determinările malefice desprinse din prezenţa şi faptele lupului real şi întrupate în practici ceremoniale şi magice. Muşu. animalul cruţat sau îngrijit. el i se opune şi se manifestă ca cel mai aprig şi mai neînduplecat duşman al său. victimă a ariciului. 236 . nucleu dens şi decisiv pentru configurarea cîmpului semantic al lupului. învingerea zmeului (vezi Ov. alterego mitic al omului. credinţe. Bîrlea. ghid. cîinelui bătrîn. animalelor din casa din pădure şi măgarului. duşman al apariţiilor demonice) ivite din meditaţia arhaică asupra semnificaţiilor conotative şi a nucleelor simbolice cuprinse în semnul cultural Älup". 1976. O determinare suplimentară. fiind protector şi Äfrate". El este. p. generează chipul 156 . figura mitologică a lupului. din contra. 189 . purecelui. vulpii. Niculiţă-Voronca. 1976. 165). subordonate dracului. iniţiator. L. iepei. p. dar pune o condiţie extrem de severă : protagonistul nu trebuie să se însoare niciodată (vezi Qv. 1978. Cred că această interdicţie reprezintă un ecou din străvechile rituri de iniţiere fn care condiţia premaritala a neofitului excludea căsătoria Basmul fantastic foloseşte destul de frecvent lupul ca un auxiliar al eroului. în basmul despre animale lupul posedă o singură dimensiune : aceea a agresorului păcălit. p. p. păcălirea duşmanilor. adeseori prezentată în chipul unui lup înfricoşător (vezi Gh. aceea a Älupului cu cap de fier" sugerează poate unele reminiscenţe din miturile străvechi ale iernii. Jocul dintre aceste nivele. îşi arată recunoştinţa ajutînd eroul Iv realitzaxea probelor tipice : prinderea zîmei. 1976.. descîn-tece etc. Un motiv de basm vine să întărească demonstraţia dusă în favoarea funcţiilor totemice ale lupului. Bîrlea. In ansamblu. acesta nu se ataşează marii familii a figurilor demonice. 243). povestiri. E. 236² 237).

cerbul şi ciuta beneficiază. p. Densuşianu. 41. C." (O. 189. Cu aceste valori. 1970. / La ruguţul verde. p. în unele variante ale baladei ÄMeşterul Manole".) 159 .. oprite omului. Taloş. cu dimensiuni şi ecouri mitice : ÄLa vîrfşori de munte. Conform unor atestări populare. haiducul rupt de semenii săi se înfrăţeşte cu căprioara : ÄFoaie verde sălcioară. Tocilescu. 1973. p. în ipostaza ei sălbatică.) Mai Äbune" decît vitele nu trebuie înţeles aici în sensul de mai Äutile". p. respectată. De altfel. / Unde iarba creşte." (Gr. I Saltă-ten două picioare / Şi roade codrul pe poale. primordială. ci de mai Äcurate" decît acestea. / La brădui mărunţi. / Roade poala codrului / Să-mi văd lunca Oltului. integrarea în stihial. de un prestigiu ieşit din comun. Cele două vieţuitoare reprezintă astfel imaginea emblematică a naturii. Ţapu. (I. de un statut aparte. dar dotată cu o incontestabilă autoritate sacrală. / La stîna bătrînă. 281. / Ba ei mi-o plivesc / Nouă cerbi dă-i suri / Din nouă custuri. Re-cunoscîndu-le autoritatea şi puterea ² de sorginte sacrală ² întreaga fire le dă ascultare . prin locuri fabuloase. arhetipale : ÄOr veni ciute de la munte / Cu ţiţa pînă-n genunche. aceste vieţuitoare sînt Äconsiderate mai bune chiar decît vitele. pruncul părăsit este crescut şi alăptat de ciutele fecunde. Muşlea. / La pruncul ţîţă i-or da / Şi vîntu 1-a legăna". / Nime n-o pliveşte. CERBUL în folclorul românesc.) Iar în doine. Ov. ele o primesc direct. apariţie temută. deoarece codrul îşi pleacă ramurile şi le oferă mugurii cruzi. / Căprioară surioară. cerbul şi ciuta hălă-duiesc întotdeauna prin locuri inaccesibile. în raport cu celelalte animale sălbatice. plăcute munţilor : iarna crengile copacilor singure se pleacă. 1981 II. cerbul şi ciuta sînt folosite adesea pentru a semnifica ruperea de orizontul social. (I. ca să mănînce mugurii". 1915.mitologic al lupului.. ţinută departe de universul uman. Bîrlea. / In patru semple-teşte / întreagă putrezeşte. această relaţie este simbolizată de inversarea proceselor de hrănire : în loc să-şi caute hrana. 268).

. din perspectiva gîndirii mitologice. de asemenea. toate aceste elemente relevă adînci rădăcini arhaice. exemplare. 61. în epoca dacică. în colindă. ci şi prin o seamă de date desprinse din cercetările de istorie şi paleografie. Coman. cerbul şi ciuta polarizează numeroase atribute pozitive. în corelaţie cu informaţiile de natură folclorică. şi a ciutei a devenit un privilegiu al domnitorilor şi al marilor boieri ² dealtfel. un dar ritual în sărbătorile de iarnă (vezi I. ne permit să afir160 . fiind. p. pure şi nepătate. Nania. un surplus de prestigiu şi autoritate : ele sînt animale Äcurate".p. această ipoteză poate fi susţinută nu numai prin argumentele oferite de lectura Äarheologică" a textului folcloric. 55²58. benefice. 27²33. ele dispun de un surplus de sacralitate. un act eroic în măsură să ofere tînărului consacrarea. 1970. De aceea.Trăind în adîncimile sacre ale codrului. 45²52 şi 119²128. prin Ärefracţie". sugerează posibile infrastructuri mitologice. cuţite. M. animale Äputernice" şi fecunde. care. căprioara constituia. Dumitrescu. legate de străvechi rituri de iniţiere feciorească şi de (la fel de vechi) credinţe cu caracter totemic şi magic. Evident. 1980. brăzdare de plug) sau obiecte de cult. 1977. 1969. în acelaşi context epic : vînătoarea eroică. (Vezi D. p. a unor semnificaţii încifrate. p. 175 şi 255) . ulterior vînarea cerbului. 38²51 . 84²93 şi 143²-144). vînarea cerbului Ätretior" ori a ciutei Äfără splină" constituie un gest ritual. Această determinare mitologică explică de ce ciuta şi cerbul se ivesc. prin comportament şi chip. Berciu. Numeroase teme ale colindei laice au în centrul lor înfruntarea dintre voinicul exemplar şi Äcerbul run-cului. probabil. Eliade. Există dovezi evidente că cerbul a fost vînat încă din paleolitic şi ca oasele şi coarnele sale au fost intens folosite pentru realizarea unor unelte (ace.) La rădăcina acestor imagini şi secvenţe narative se află. (Vezi M. fapt care le acordă. donatoare de energie şi bunăstare. prestigiul social şi dreptul la căsătorie. 63² 70 Ŷ 74²78 . Imagini ale cer videlor apar pe ceramica de cult eneolitică din cultura Criş-Starcevo şi Gumelniţa (V. în Evul Mediu. aproape întotdeauna. / fiara cîmpului / şi-a pămîntului". In universul de simboluri al colindei. 166.) Toate aceste atestări. 1974. 113² 115. urme ale unui cult autohton al ceryideldr . imaginea acestor animale revine în artă şi ceramică. substratul arhaic apare sub forma unor aluzii simbolice. p.

mtilnin d^ la în măsură să genereze tensiunea epica şi sa con ^ g fruntarea eroică. pe munţi s^tici. ea este frecvent^ ocata de c ^^ de fecior. jieJ£VîuUn rare ^erbul Se pentru obiectul analizei de faţa. aco^ a expannecalcată" şi Äapa netulburată. de aceea naraarhaic. rupt din c0£^£ic. epicul c°nJ°e^° vestirii.^ coli iniţiere şi consacrare. eroul nu va ajunge niciodată astie. animalul sacru se di n ntua.^f f^^re este tru tărîmul fabulos pe care ii^meŞ\e Şi te Unde convins. întil-(provocarea directă). să creeze o seamă de conflicte declanşatoare a e^P« ică acest lucru se datorează faptului ca ««JWitate» I astfel a pierdut sensul^ şi motivaţia rituala ax^^° ^emonial încît gestul tînărului. obtinînd consacrarea ‡) eroica. (M. pură. Pentru a ajunge la acest final. Pentru a găsi cerb^/ŒUX: *ceSt &pt lizeze un salt. 59) Spaţiul constituie un element decisiv m aei ălădmesc filului mitic al acestor animale . trebuie resemnificat şi motivat epi. Äîn care omul nu patrg££% ^aţialitate litete" (M Pop. ţiunea din colinde inventează diverse .Ŷ V At p. / La vîrf se-mplet*jte / Patru n ga£ ^ r& bea apă ÄUnde-i apa lină._ae tice. 53. 108. ^ămîntui1dăcini în civilizaţiile străvechi de pe 05 aceste P parnn ă& are ndele Deoarece vînătoarea eroica r Œ. nim fie o Älaudă" a cerbului.repetarea ace ta_ folosirea aceleiaşi arme . o trecere de te VneTarea acelora^1 Sestu"' explică pregătirea sa minuţioasa . figuri <*re u . voinicul reuşeşte sa a3ungă şi a. 1976. simbolrzeaza natu^ ^ sivă. Motivele declanşatoare de^c resiumi' acelea ale Äpariului" (provocareaindirectai ş ale » |>rii. în prima ipostaza J^^teresant. liberă. tînărul dobîndeşte prestigiu social şi auton & raia.. rfm mitologic. / P\etrili-m suna ^u p.măm ca cerbul si ciuta reprezint**f^^ci £ mitologiei noastre populare.. torii ‡ săgetînd animalul de excepţie şi a» ic m0_ în sat. p. e P ^iarba creşte..Œ^ trofeu. este feUrt Wcare d auto-elogiază : el se laudă nu pentru . araiui 161 .) Tot m teimem cmta sacra si rezobvă şi conflictul unei alte^colinde m îl îndeamnă pe cerbul ameninţat de vuiftor ^ reclmunte şi să"se ascundă Äîntre ^f ^ asăgX^ «rbul^ totuşi. «rb* î ju^de Äiarba în poieni îndepărtate. Aici cerbul constituie f^.

Vînarea cerbului presupune deci o ieşire (din orizontul social) şi o integrare (în orizontul natural) . / Pradă mare ce-a prădatu. care este un sistem închis. în acest sens. care încearcă apoi. aproape pînă la totala epuizare a posibilităţilor de asociere. îi mănîncă merele ori îi calcă în picioare spicele coapte. p. urmată de expunerea prăzii şi elogiul sătenilor.) Cununa pe care cerbul o împleteşte şi şi-o pune în coarne reprezintă o inversare Ŷ² în ordinea cronologiei acţiunii ² a cununii pe care eroul victorios o va pune în coarnele cerbului ucis. lauda cerbului este un elogiu indirect al voinicului : cu cît puterea lui este afirmată mai pregnant. ipoteză care atribuie cerbului rolul de stihie a firii. ci eroul. dintre natura sălbatică şi natura cultivată. intră în livada ori cîmpul eroului. 239. 1977. de o coborîre în sat. lauda şi agresiunea directă. mare. desigur." (T. 162 . susţine un cercetător al acestor teme. Herseni. combină. o provocare. Drăgoi. 100. în acelaşi sens. întîlnim.) Ipoteza enunţată aici. spre inima codrului. Acesta coboară din munte în sat. / Rupt-a stogul de tulpini / Şi-o clombiţă de măr dulce / Şi-ncă una din viuţă. în colindele în care nu cerbul este declanşatorul acţiunii. de o rară putere de sugestie simbolică. / Cerb la curte s-a băgatu. ele sînt auzite de cerb. o intruziune care aşază orizontul culturii sub semnul derizoriului : ÄPînă june-ntr-un vînatu. gestul care va consacra eroul învingător. în primul caz. ca o urcare la munte. Se observă şi aici cum colinda. / Rîde cerbu-in fală. în sens opus însă (ca act provocator şi destructiv). (S. obţinînd astfel un text de o mare densitate semantică. din nou. Este. 1925. p. / Rîde cerbul de-a zburdane. / Că frică de Äjune nnare". este întărită şi de celălalt motiv declanşator al conflictului : agresiunea cerbului. cu atît mai pregnantă este victoria tînărului vînător. zadarnic. spre locurile nepătrunse în care sălăşuieşte cerbul fabulos. Älupta dintre Ioan Făt-Frumos şi cerb este însă absolut sigur lupta dintre pădure şi şes. stihie a întregii firi. / Şi le făcea cununiţă. un număr limitat de semne şi de funcţii epice. Reuşita vînătorii este marcată apoi de un Ädescensus". / Şi-o aruncăntre corniţă. Gestul animalului anticipează. cuvintele voinicului anticipează reuşita vînătorii . de emblemă a naturii nedomesticite. cel mai adesea această mişcare este descrisă ca un Äascensus".

220.‡ C-da 08 coala 12 163 . 1977. 1980. nu ca cele de toate zilele. metaforică : ea reprezintă Ävatra". în plan mitic. pentru cercetătorul amintit vînarea cerbului este sinonimă cu un sacrificiu Äde construcţie" : ea asigură durata casei concrete. de factură mitologică : ÄUnele colinde păstrează probabil ecouri ale sacrificiului cerbului pentru asigurarea dăinuirii construcţiilor [. p. p. o nuntă cu mîncări mai alese. Am propus. Brătulescu. Den-suşianu. vînarea cerbului ²sacrificarea animalului cosmic . 1981. tînărul trece direct la acţiune.]. Totuşi. / Din oasele lui / Ferestre şi-o face. Cu aur poleite. / El din pielea lui / Casa şi-o înveliră. / Portiţe boltite / Jos la grădiniţe.. referenţială. într-o altă lucrare. există un element aparte." (T. într-un plan simbolic superior.) Deci. susţine. în al doilea caz. 8. 1975. neamul. familia şi. p. Herseni.-în elogiul adus voinicului acesta este Äfericit" pentru vînatul pe care 1-a dabîndit. temeinicia clădirii propriu-zise. această presupunere a fost combătută de o altă ipoteză. 119).." (N.) Sistemul metaforic al colindei s-ar construi pe baza analogiilor : nuntă ² început de lume . ca şi pieile necesare pentru a se acoperi. prin care mirele să-şi dovedească bărbăţia şi-a păstrat ecoul în colinda din ţinutul Halmagiului unde mirele se laudă : «Că nu s-onsura / Pîn' n-a săgeta / Cel cerbuţ de munte / De trei mii şi sute»". (Ov. ci conota-tivă. în aceste texte. / Ferestre lucite. etc. la acele istorii sacre în care întemeierea de lume se produce prin sacrificiul unui animal fabulos. ca o etapă necesară a riturilor de trecere nupţiale. Este vorba de modul în care animalul ucis este folosit de întreaga obşte. / El din sîn-geie lui / Gasa-şi zugrăviră. adică valorile tradiţionale care dau esenţa şi durata actului marital. deosebit de interesant pentru circumscrierea funcţiilor sale mitologice. Äcasa" nu are o valoare denotativă. Vînarea cerbului. susţine că Ärostul principal al acestei vînători era însă unul foarte practic : să procure carnea necesară pentru nuntă. deoarece ÄEl din carnea lui / Nuntă şi-a nuntit-o. (M. / Din coarnele lui / Portiţe şi-o face.) Recuzată pentru caracterul ei rigid şi excesiv simplificator. p. 48²49.să evite deznodămîntul fatal. Bîrlea. Coman. p. în care Ävînătoarea se încheie cu uciderea cerbului" (M. 367. 1969. s-au profilat două atitudini : prima. interpretarea acestui episod prin recursul la miturile cosmogonice. stric? etnografică.) în interpretarea acestui interesant motiv folcloric. In toate aceste texte.

63. 1969. p. acest personaj ² spun colindele ² a luat chip de cerb ca să măsoare Äpămîntu cu umbletu / şi ceru cu stînjenu". integrînd-o în Antropocosmos". Reversul metamorfozei cerbului în om este metamorfoza omului în cerb. după care ea urmează Äsă coboare" (i. p. prefacerea în cerb este rezultatul unui blestem : victima trebuia să stea nouă ani sub acest chip. băiatul care vede ielele scăldîndu-se. 119. Pă-ioara. o face reală. etc. albina ori porumbeii) demiurgul în efortul său de a da un chip nou universului asimetric. el sprijină totuşi facerea dintîi. 99²100. Acest tip de metamorfoză este frecvent invocat de basmul fantastic. fiul' unui crai.) în alte colinde. Dafin şi Afin.) Uneori. rugată de demiurg să-i dea o mînă de ajutor în repararea lumii greşit întocmite. şi aici. Şăineanu. 185. Cei nouă fii ai săi. p. Brătulescu. Această interpretare este întărită şi de demonstraţia lui Vasile Filip. prin sacrificiul sau. L. intervin două elemente care perturbă finalul eroic : Ämetamorfoza" şix Äpactul". (M.) Se remarcă. (V. cu rol de Äprotector al familiei". p. (M. 1976. şi apoi. Brătulescu. p. (M. 213²216. p. în prima situaţie eroul află că cerbul este.) în' aceste cazuri. Brătulescu. dau. se prefac (cu sau fără voia lor) în cerbi. învăţaţi să fie aprigi vînători. 122. care oferă iniţiatului Äviaţa. 1964. o întemeiere de lume. structura şi orientarea cosmogonică a simbolismului cerbului : deşi nu mai este analogon-ul simbolic al animalului mitic primordial. urmărirea cerbului conduce către o Ävî-nătoare eludată". mai dense şi mai dramatice creaţii ale literaturii orale : colinda Äunchiaşului bătrîn". de o Äurmă de cerb mare" : ÄAtît au urmărit / Pîn' s-au rătăcit / Şi s-au neftinat / Nouă cerbi de munte". e. o consacră. 1981. 1980. ajutînd (la fel ca ariciul. să se reîntoarcă din natură în cultură) şi să se preschimbe din nou în om. Bîrlea. după numeroase aventuri. Fratele şi sora părăsiţi în pădure. 1978. eroul aflat în căutarea fetei de împărat. broasca. cerbul este forma sub care coboară în lume o figură divină. Ion. un diecel. de fapt. 393 şi 486²488). deşi nu mai susţine. Filip.) 364 . care susţine că cerbul reprezintă un Ästrămoş totemic". un personaj metamorfozat : sf. redevin oameni (vezi Ov. (Antologie. Alteori. 1979. Motivul a fost întrupat de una din cele mai fascinante. în codru. p. 118.făurirea Äcasei" din trupul acestuia ² crearea cosmosului din corpul animalului mitic.

1964. cerbul îi oferă voinicului şansa intrării într-o altă lume. / Cu pahare pline ! / Cer-. / Unde iarba creşte / 'N patru se-mpleteşte / Nime n-o-ncîlceşte. / Pietrele despică. gest. / Peste munţi mai mari / Şi cu brazi mai rari. mitologic : metamorfoza se produce datorită unei depărtări excesive de sat. 30). / Haideţi voi acasă / Că măicuţa voastră / Cu dor vă aşteaptă / Cu măsuţa-ntinsă. care. (M. du-se astfel din puterea şi sacralitatea lui (vezi M. regăsindu-i. faul cel mare / Din grai şi-a grăit : / ² Drag tăicuţul nostru / Du-te tu acasă / La măicuţa noastră / Că coarnele noastre / Nu intră pe uşă / Făr' numai prin munte . vînătoarea este eludată. această preschimbare în cerb este ireversibilă : dialogul dintre tată şi fii marchează distanţa dintre condiţia umană şi cea animală. colae Boboc. / Nu mă săgeta / Că eu te-oi lua / Cele doua coarne / Cele două rază / Te-oi purta cu caru / Peste munţi mărunţi / cu brazii cărunţi. / Unde apa cură / Nimeni n-o tulbură. p. Nu este exclus ca Äpovestea" acestei colinde să-şi tragă seva din rituri arhaice de iniţiere : metamorfoza ar putea fi o transpunere poetică a ceremoniilor în care neofiţii se identificau (prin mască. Pentru aceeaşi interpretare pledează şi Ni-. Alteori. datorită pătrunderii totale în lumea întunecoasă a pădurii. pierzînd calea de întoarcere. vitejii sînt Äînghiţiţi" de codru şi se prefac în animale-stihii. 115² 116. / Unde apa pică. Boboc. / Buzuţile voastre / Nu beau din pahare / Căci beau din izvoare. Coman. dialogul unchiaş-cerb figurînd chiar schimbul de replici dintre gazdă şi vătaful junilor (N." (idem. p. p. rămas tot pe un alt tărîm) . consideră că cei nouă cerbi sînt o imagine metaforică a cetei de colindători. 51²52). acolo unde se află animalul primordial : ÄManule. / Cu făclii aprinsă. într-o recentă lucrare. p. prin încheierea unui pact : în schimbul vieţii. Manule. Brătulescu. comportament ritual) cu animalul totemic.). / Picioarele noastre / Nu calcă-n cenuşă / Făr' numai prin frunze . împărtăşin-. 1985. pe acest tărîm fa165. Rătăcindu-se.Şi aici. în alte colinde.) Spre deosebire de metamorfozele din basme. subliniind imposibilul reintegrării fiilor-cerbi în existenţa şi mediul uman. / Dar cine şi-o paşte ? / Cea ciută vînătă / Mama cerbilor". Unchiaşul bătrîn pleacă să-i caute (la fel cum maica bătrînă îşi caută fiul. 1980. 123. . figura sacrală a cerbului apare intim asociată cu un spaţiu fabulos. îi cheamă acasă : IJ Dragi fiuţii mei.

zonele obişnuite ale muntelui devin toposuri fabuloase. M. Brătulescu distinge două tipuri ale acestei teme epice : Äciuta proroacă" şi Äciuta fără splină". cu aspect şi rezonanţă mitică). Brătulescu." (Gr. / In sus îl aruncă / Şi oasele i le zdrobi / Le frămîntară".. colinda narează o urmărire aprigă. ÄPod de os" şi ÄPod 166 . în aceste texte predomină elementul dinamic (voinicul caută ciutele. adică mireasa pe care o rîvnea şi pentru a cărei cucerire plecase la vînătoare.bulos. ci ciuta. C. p. ciuta înţeleaptă prevesteşte că vânătoarea va fi atît de cumplită încît trei Äpoduri" din munte se vor numi de acum înainte ÄPod de carne". Tocilescu.) în ambele cazuri. zborul consacrator este înlocuit cu o cădere malefică. generatoare de boală şi suferinţă. în toate aceste situaţii. alte descîntece utilizează Äluatul în coarne" ca un act demonic. le goneşte. spre deosebire de colinda cerbului. Tocilescu. pătrunde în altă lume şi aduce de acolo un obiect sau un personaj dotat cu atribute şi puteri fabuloase. p. Ţapu. el este deci un operator într-un act de depăşire a condiţiei iniţiale. în felul acesta. Ţapu. gestul concret. 206. eroul întîlneşte Äfata cea frumoasă / Cu cosiţă groasă / Trasă pe mătasă". după îndelungi eforturi. cerbul facilitează un salt ontologic. saltul ontologic) şi păstrează numai nivelul referenţial. 1981. în care actul vînării este static (eroul pîndeşte şi săgetează). aproape demonic. III. obiectul vînătorii eroice nu este cerbul. motivul Äluatului în coarne" este Ärecitit" din perspectiva codului specific descîntecului. In descîntece. 210 şi 211.) în aceste cazuri.. (Gr. III. trecerea de pe un tărîm pe altul. aruncat de coarnele cerbului Äpeste munţi cărunţi". Vînă-toarea eroică declanşează o ieşire din real. dureros. le ajunge din urmă şi le vînează. desfăşurată pe mari întinderi. un salt în mit: datorită ei. 103. declanşator al bolii şi al suferinţei: ÄApucă (cutare) pe cărare. Astfel. 1981. Eroul. p. / în coarne-1 luă. al luării în coarne şi al prăbuşirii la pămînt. acesta elimină conotaţiile mitologice (cerbul sacru. în numeroase colinde. în locuri îndepărtate. iar cerbul sti-Mal apare ca un animal răuvoitor. C. o rupere de nivel. 1981. / Toate bolile mînca / Bea şi juca. acelaşi gest permite intrarea pe tărîmul stăpînit de puterile malefice şi găsirea cauzei bolii: ÄCă eu în coarnele cerbilor am încălicat / Şi în munte la ciute m-am lăsat. (M.) Inversînd aceste imagini. / Cerbul tretine se-ntîmpină în cale.

relevă două sensuri distincte : Äa sacrifica" şi Äa dărui". Manolache. / Frumuşel gîtu-i tăiară. 1969. în altă lucrare. p. fabulos. Dar. p. / Oasele la flue-rari. analoage cumva acelora cunoscute în cultul lui Dionysos ori Sabasius (vezi M. verbul Äa da". de o realitate de natură biologică: Äcîrdul este condus de o ciută care merge în frunte mereu cercetînd". un sistem bazat exclusiv pe conjecturi strict teoretice. Bodea. o ciută fermecată. 68²69. tocmai în lunca Oltului. " (L. cunoscătoare şi trecută prin multe. / Carnea pe la măcelari. / Dete sînge locului / Şi mană pămîntului. Acest 167 . Sîngele ciutei este sacrificat (Ädat") pentru pămînt şi pentru roadă cîmpu-rilor . voinicul este mai iute : ÄŞi-n suliţi mi-o luară / Şi pe mal mi-o aruncară. p. 99). p. Am propus. spune colinda. 60).) în aceste versuri. atunci cînd voia să treacă. 1977. O credinţă străveche şi general răspîndită afirmă că animalul care conduce o haită sau o turmă nu este unul obişnuit. dotat cu atribute şi puteri ieşite din comun. 1983. p. carnea. interpretarea întregii colinde ca o transpunere în text şi ca o metaforă a unor străvechi rituri de iniţiere feminină. M. poate. Pamfile. In general.de sînge". Coman. Dissescu. 1981. ci unul năzdrăvan. pe ea o urmăreşte şi pe ea o caută. 16. 66²-101). In primul grup de colinde consacrate acestei teme epice. ea este ajunsă din urma şi omorîtă. părul şi oasele ei sînt dăruite (Ädate") unor meşteşugari. Simio-nescu. după o aprigă goană. / Maţele pe la strunari. acolo unde eroul nu ar mai fi putut pătrunde. Lotta. p. 1980. G. pielea. Cireş. la producerea unor obiecte sau bunuri necesare gospodăriei. In aceste colinde." (L. verb decisiv pentru înţelegerea rostului vînării ciutei. eroul vrea să vîneze o ciută anume. vezi şi V. / Pielea pe la tăbăcari. (I. şoimii şi lancea viteazului . animalul de excepţie (ciuta oraculară) se salvează. în cel de-al doilea grup. / Dete păr la trăistari. Această interpretare reprezintă însă numai o construcţie ideatică. chiar şi atunci cînd goneşte întregul cîrd. Ätoată grija conducerii cîrdului cade în grija unei ciute de şase-şapte ani. / Unghele la păhărari. 42) . datorită numeroaselor animale răpuse acolo de viteaz (vezi T. pentru a le folosi în munca lor. ciutei conducătoare i se atribuie calităţi oraculare. Această imagine mitologică este întărită. în cazul cervide-lor. într-un alt tărîm. scapă de ogarii. 1914 a. De unde şi caracterul ei strict ipotetic.

numai că. în virtutea similitudinii de situaţii. / Frumos capu i-1 tăiai. nemotivată şi. mitologică. Povestea a fost resimţită ca una incompletă. în mod mecanic. Cum ciuta nu avea prestigiul şi aura cosmogonică a acestuia. la vinătoare. 1964. căci acum colinda nu mai istoriseşte faptele voinicului. fiind direct exprimată de versul popular. pierderea dimensiunii mitologice. de aceea. Bănuiesc că acest motiv a fost alipit ulterior. timp de trei zile.Ädar" al voinicului este analog cu acela din colinda cerbului . imaginile poetice s-au dispersat. Ea este cuprinsă în chiar textul colindei. al călătoriei sale (vezi M. colinda introduce imediat factorul negativ. Brătulescu. dezvoltînduse în direcţia unor valori strict referenţiale. uciderea' ciutei este prezentată în termenii sacrificiali : ÄŞi-un suliţă mi-o luai / Şi pe mal mi-o aruncai. gonirea şi vînarea ciutei are o reală şi profundă semnificaţie mitologică. In alte cazuri. el relevă o finalitate exclusiv practică. Cu toate acestea. erotic şi nu vitejesc. 110²111). oferind materia primă necesară activităţii obişnuite din diverse Äateliere" meşteşugăreşti. pentru o clipă. atunci cînd este întrebat de boieri pe unde a umblat. Această transparenţă semantică mă îndeamnă să cred. a înţelesurilor de profunzime ale uciderii ciutei a dus la anihilarea totală a însăşi vînătorii eroice. Deşi. performerii au adăugat. aluziilor simbolice din text. cu adevărat. în consecinţă. gazdele pot crede că eroul a fost. versurile din această colindă au o semnificaţie strict denotativă. infrastructura sacrificiului întemeietor nu a mai funcţionat. o ciută năzdrăvană. într-un moment în care colectivitatea nu mai sesiza cu exactitate sensul mitologic al colindei1 ciutei. Ädemitizant" : tînărul este dat în vileag de o fată care dezvăluie motivul real. ci reproduce o Äpoveste" pe care acesta o inventează. elemente din finalul triumfal al colindei cerbului. pentru a justifica absenţa sa îndelungată. că motivul Ädecupării şi împărţirii" ciutei nu face corp comun cu povestea urmăririi şi vînării ei. că el a fugărit. p. nu mai poseda codul arhaic necesar descifrării. / Dat-am mană cîmpului / Şi 163 . Sacrificiul ciutei nu serveşte la întemeierea unei case şi nu conotează sensuri cosmogonice . fără a încifra vreun subtext de factură. Povestirea se dedublează. într-adevăr. în loc să conveargă spre un sens unificator.

/ Ea din grai grăia : / ² Eblen. Finalitatea întregii aventuri nu mai este acum una iniţiatică. de speranţa pentru «roadă codrilor». în egală măsură. sacrificiul întemeietor este astfel înlocuit printr-un model analogic al fecundării. " (T. 222. continuitatea şi fertilitatea întregii naturi. eroul hrăneşte pământul cu sîngele vieţuitoarei sacre şi asigură bogăţia şi fecunditatea câmpurilor.sînge pămîntului". / La ţarini întregi. divinitatea din brădet. 1982. animalul victimă fertilizînd întreaga fire şi asigurînd belşugul recoltei. fecundează. a Ämumei-ciute-lor". Rolul de animal-arhetip. ÄLa iest vîrf de munte / Sînt fiare mărunte. etc. ele garantează reluarea unui nou ciclu al vieţii. Traian Herseni a arătat că în limbajul popular Äa sări" înseamnă. Caraman.) Înţelegem astfel că urmărirea şi vînarea ciutei reprezintă un sacrificiu fertilizator : prin omorîrea animalului arhetip." (M. muntele şi ţarina şi asigură roade bune tuturora şi sănătate pentru oameni. / Sîntu-mi mii şi sute. 26. «mana grînelor». este asumat. / Ciuta cea măi mare / Ea că mi-şi deaveare / Cerbu-i stretior / Gura-i păltior. Cerbul divin. 98. ci şi ca susţinătoare ale ritmurilor firii : aducînd Ämană" şi Äroadă".) Deci cerbul stimulează energiile naturii printr-un gest magic.21 în acelaşi sens trebuie interpretate şi acele texte în care cerbul este chemat Äsa sară" peste lanuri şi cîmpuri. el susţine că Äinvitaţia la sărit este legată. puternică şi fertiliza169 . 1977. / Roadă holdelor. (P. Viteazul îndeplineşte actul ceremonial nu pentru sine. Äa fecunda" . atunci cînd verbul se referă la animal. 1964. / Ca noi să ne dăm / Mană cîmpurilor. Herseni. vîntul şi pămîntul.între animalul sacru şi pămîntul sterp sau uscat. p. fără ocoliş. ci pentru întreaga colectivitate . vînătoarea capătă ecouri cosmogonice. deoarece fără ea pămîntul ar fi sterp şi holdele nu ar rodi. şi de cerb.) Animalele primordiale funcţionează aici nu numai ca întemeietoare de lume. pornind de la această constatare. Cercetătorii mitologiei universale consideră că ipostazierea cerbului în divinitate a vieţii. rostul vînătorii este unul de factură agrară. în ordinea mitului. Brătulescu. «more ani-malico»-. p. gest ce are la bază contactul direct . nu mai vizează dobîndirea prestigiului individual şi consacrarea eroică. fiu cu mine / Colo jos mai jos / La livezi-mi verzi. p. de fecundator al întregii naturi.

p. în folclorul românesc. p. Acest scenariu ritualic presupune. cînd turcă .) Coarnele sale bogate inspiră. El simbolizează fecunditatea. a dus la un anume sincretism al măştilor şi. 1962. Renaşterea animalului-mască. ulterior. în general. complicat şi expresiv. care include şi o Ädramă" cu ecouri mitice . un joc spectaculos. Chevalier. care asigură. în mersul lui prţn zodiac. 310 . 19(0. cînd boriţă. în plan simbolic. fecunditatea. 1977. o infrastructură mitologică axată pe tema reînnoirii ciclice a întregii naturi. 1970." (J. 1982.) Şi tot ele. In acest sens. Ollănescu considera că masca de cerb reprezintă Äîntruparea pămîntească a soarelui. p. p. cerbul este adeseori comparat cu arborele vieţii. ritmurile creşterii şi renaşterii." (D. 439. este integrat într-un complex ceremonial mai amplu.) Nu lipsit de interes este faptul că într-un cîntec de jelire a cerbului care s-a îmbolnăvit. 275. 1970. R. p. un simbol al Äjunelui prin excelenţă. p. p. vigoarea şi sănătatea tuturor. este numită cînd cerb. 75. A-ceastă mască. de Vries. Ollănescu. particularizînd. vede în masca de cerb. p. susţin. principiul însuşi al tinereţii masculine". această Älaudă" a cerbului care pretinde : ÄCă el îşi întrece / Cu coarnele lui / Fala bradului". E. (G. Vulcă-nescu. a figurii sacrale ce întrupează 170 . Ad. vezi şi M.toare. voi analiza aici numai acele situaţii în care masca. V. şi atributele fecundatoare ale acestei figuri mitologice. Teodorescu.) Iar Traian Herseni. 1968. I. p. riturile şi jocurile de Anul Nou consacrate măştii de cerb. 48²52). (T. impresionantă prin expresivitatea ei. El reprezintă o imagine arhaică a ciclurilor vieţii. Deoarece de turcă şi boriţă mă voi ocupa în volumul consacrat reprezentărilor fabuloase ale mitologiei româneşti. de ritmul anual al căderii şi creşterii lor : ÄPrin coroana sa înaltă. ea cuprinde ieşirea în cîmp. Dem. 294 . p. la contopirea şi resemni-ficarea legendelor cu caracter explicativ. 152 . Dimitrie C. 1976. Adăscăliţei. 37²38. împuşcarea şi jelirea cerbului (vezi Ov. Eliade. Jocul cerbului. jocul sau textul se referă în mod explicit la fiinţa acestui animal. se datorează fascinaţiei exercitate de coarnele lui bogate. 1981. J. prin coborîrea lui în sat. 430²435 şi 1971. interferenţa dintre ceremonii şi analogiile dintre istoriile ori aluziile mitologice care însoţeau (şi defineau) fiecare figură. Herseni. p. personificat ca zeu. 1981. Cirlot. cauza suferinţei sale este de natură erotică (vezi. Bîrlea. 119). care se reînnoieşte periodic.

a cîmpurilor şi holdelor. 189. putere care se concretizează fie printr-un act magic (săritul ². 1964. arme. p. îmbelşugată . masă. fermecat. (T. coarnele tale / Frumoşi stîlpi la curţi vor fi. Cerbul fecund. Herseni. alteori.. 1914 a. e. sade şi-mi ghindiseşte / Şi din gură-aşa-mi grăieşte : / ² Cerbule. / Cerbule. feciorii ² putere eroică ² consacrare socială . / Da-nă-untru cine-mi sade? / Sade N. / Cerbule. / Cerbule. printre molifzi / 'Noată cerbul cel tretin / Şi de-noată / Coarne-şi poartă.e. mare-a venit / Şi de mare / Margini n-are / [. purtînd în leagănul dintre coarne o frumoasă mireasă. datina se răsfrînge în text şi masca este transfigurată epic : în curtea gazdei. cununa ²Ŷ i. / Gura-i pătrior. un surplus (necesar) de putere care duce la sporirea fertilităţii naturii.] Ea-mi. / Dar în coarne ce mi-ş poartă ? / Leagăn verde de mătase... 1977. fetele ² fecunditatea ‡²Ŷ împlinirea maritală." (T. sîngele tău / Multe case-or zugrăvi. / Pe şalele lui / Brîu lat.) Ca şi masca. armele ² i. în acest caz. cu evidente conotaţii cosmogonice : ÄCeti-nică.în text. / Coarne ciungărele. jocul ² în ceremonial). animalul fabulos este integrat într-un orizont spaţial de excepţie. 121. / Pe spatele lui / Covor roşior. cerbule dragă. pe care ceata le dăruie familiei gospodarului : covor.] Printre brazi. / Că eu am trei fraţi mai mari / Şi pe tine te-or tăia. 85²86. / Cerbule. în unele colinde. pe care cerbul le poartă pe spinarea sa. Brătulescu. Oltul mic. cerbule dragă. Pamfile. cetioară dragă. p. fie printr-un dar magic (intrarea lui în curte Ŷ² în rit.) Acest cerb. (care ne aminteşte de taurul Äferecat") aduce cu sine obiectele sacre.energiile firii. cerbul fantastic posedă un surplus de putere stihială. aducerea unor obiecte sacre Ŷ²Ŷ' în text). ceata de juni află ÄCerbu tretior. cea frumoasă / [." (M. / Pe grumazii lui / Băierel de bani. p. e. individualizează o categorie a familiei. cu carnea ta / Mulţi boieri s-or ospăta. cunună. brîu. / Mai încet cu săritura / Să numi sminteşti cusătura.. reprezintă o explozie de vitalitate. dă sensul mitologic specific temelor epice în care animalulstihie apare înconjurat de apele învîltorate. cerbul aducător de putere şi donator al obiectelor magice. simbolizează o dimensiune a miticului şi anticipează împlinirea unui destin individual : masa ² i. gazda mare ² bogăţie ² viaţă. bani şi.) Mesajul colindei 171 . Fiecare din darurile.

eventual. Nu este exclus ca. evident.) In transformarea cerbului în animal psihopomp un rol deosebit revine imaginilor Ätrecerii mării". 457. ceata de juni. casa. care poartă în coarne leagănul cu fata ce chindiseşte : «Scoală. cerbul cu leagăn în coarne este un simbol al vieţii veşnice. familia şi destinul tinerilor căsătoriţi). cerbul trebuie să Ätreacă"" de la un nivel la altul al existenţei. prin Gorj. Bîrlea. dese172 . prin imaginea potopului (haosul ce precede facerea lumii. p. cerbule. de la un tărîm la altul. 1980. Citind un text din zona Olteniei. în acest context.este. gîndirea populară ipostaziază cerbul în animal funerar. care poartă şi conduce Ŷ² în leagănul său ² sufletele celor Äpribegi". viitoarea soţie. în colindă. să o treacă de la o casă la alta (în rit) şi de la o lume la alta (în mit Ŷ² vezi M. Caraman. adică. al renaşterii firii. Coman. de la împlinire la pieire. îndrăznesc să cred că masca de cerb. călătorind. aflată în leagănul din coarnele cerbului. al fecundităţii şi belşugului. peste ape. uşor / Că pe mîini am mărăcini / Şi prin picioare numai spini / Şi prin şale am vîrjiele. 1983. jucat. p. / ² Ŷ Uşor. Luat în sine. din lumea Äcea neagră" în lumea Äcea dalbă". prin apele revărsate." (Ov. Chipul său mitologic se completează astfel cu o nouă dimensiune : aceea de ani-mal-ghid şi. în vechime. către mirele ei. p. în ceremonial .) cerbul călăuzitor. Incertitudinea condiţiei ei Äliminale" este conotată mitologic. puteau să aducă o viitoare mireasă. textul să fi fost dublat. psihopomp. este condusă de acesta. Imaginea miresei purtate peste ape de cerbul fabulos apare numai în colindele de fată : ea sugerează metaforic şi anticipează apropiata nuntă a celei colindate. Nicolae. 134) şi Äleagănului" (utilizat. 1981. scoală / Scoală de ieşi afară. întemeierea familiei) şi prin sacrificiul cerbului (animalul primordial prin jertfa căruia ia fiinţă cosmosul. apare (în bocete ² n. / Uită-te Ia vale / De vezi cine vine ? / Că vine un cerb mare. probabil prin contaminarea cu cerbul din colinde. unul marital : fata. expri-mînd ciclurile veşnice ale naturii. Renăscînd mereu. Ovidiu Bîrlea consideră că Äîn chip singular. / In coarne ce-avea ? / Leagăn de mătase / Să te scoată afară din casă. 126²129). Mutînd accentul semantic în celălalt pol al complexului său mitico-sim-bolic.n. (cu vădite semnificaţii funerare ² vezi P. Cel mai adesea însă el apare în mişcare. Ämu-tans mutandis".

I. ale vieţuitoarelor stăpîne peste ‡energiile şi tainele firii. simplu.. de şarpele uriaş. apar în folclorul românesc. 1974. p. 1970. 1972. p. singulare totuşi. fertilizatoare : animalul fabulos duce sau conduce pe unul din participanţii la căsătorie către alesul său. el este întrecut la fugă de arici şi este înghiţit. Totul se manifestă şi iradiază. 98²100 ele). M. denpta-tiv (animal lăudăros. călătoare şi ghid între diversele paliere ale lumii. / Vin fete de greci. (Vezi T. ca mijloc de acces dintr-o lume în alta ² vezi S. 1982. în nici un context explicit cosmogonic. 54²56). fiind atît de intim legat de spaţiile şi momentele primordiale ale lumii. de la un tărîm la altul. 312. F.‡ori. spre imagini Ŷale fiinţelor primordiale.coarne. p. Rowland. B. luat singur. cerbul apare rar în basmul despre animale. atunci cînd este 173 . Cu excepţia acestor contexte. şi îndeosebi către locurile unde energiile naturii sînt Äin stătu nascendi" şi unde se află zînele sau miresele fermecate : ÄMai pe urmă-mi vine / Şi-un cerbuţ murguţ / Şi tu să te-arunci / D-în coarnele lui / Leagăn de mătase / Şi tu să te-arunci. 117²-118. pierzînd astfel titlurile şi privilegiile împărăteşti. Fiind un animal stihial. El poate însă facilita trecerea.. 1981. 230). o legendă subliniază antiteza dintre chipul falnic al cerbului şi firea sa temătoare : ales împărat al animalelor. In acelaşi spirit simplificator. 147. p. animal victimă). La livezi mai verzi. în folclorul românesc. Brătulescu. relevă numeroase conotaţii simbolice arhaice. aşa cum. p. în nici unul legat direct de magia fertilizatoare ori de iniţierea concretă a junilor. p. unde valorile sale funerare sînt frecvent actualizate ² vezi J. la vîrfuri nalte. / La izvoare reci. nu conturează. 1982. p. pe jumătate. călător peste marile praguri. profilul unui animal psihopomp. / Că el mi te-a duce / Sus. cerbul. (Spre ‡deosebire de celelalte mitologii indoeuropene. Brill. protectoare ale tinerilor iniţiaţi (vezi şi D. ale animalelor fecunde. 480²481. în bocete. implicit. finalitatea traseului său este una direct maritală şi.) Se pare deci că ori de cîte ori apare cerbul cu leagăn în . FNIU le întîlnim însă. Amîndouă imaginile reduc cerbul la un singur atribut.) Cerbul şi ciuta. în cultura populară. /. Eliade." (M. Marian. el se sperie de lup şi o ia la fugă. Pie-traru. Aici. Che-valier. donatoare de viaţă şi putere. pe firul cărora ‡coborîm spre mituri de factură cosmogonică. 1964.

1903. al omului : ÄUrsu-i ca şi-un om : el îşi face căsuţă ca omu şi-şi aduce de toate . a greşit nu ştiu ce şi Dumnezeu 1-a trimis în pădure să fie urs. Niculiţă-Voronca. sălbăticit. concentrată la extrem. numai la nivelul sensurilor implicite. URSUL în cultura noastră populară. comparabilă cu imaginea unui aisberg. fiecare. relevă gesturi. rosturi so-cio-culturale şi intenţionalităţi semnificative distince. ursul foloseşte locomoţia bipedă. Această structură deosebită. adeseori ambivalenţă. Această polaritate derivă din modul diferenţiat în care este folosit semnul cultural Äurs" în diverse discursuri simbolice. ele oferă exemplul tipic al unor semne culturale intensive. Vînătorii ştiu că trupul unui urs jupuit dezvăluie forme tulburător de apropiate de acelea ale omului .vorba despre cerb şi ciută. purtat prin tîrguri şi pus să joace în curţi spre hazul şi bucuria tuturor sătenilor. De aceea. animalul Äînfierat". poziţie care oscilează între consacrare şi derizoriu. ci şi din strania şi neliniştitoarea sa asemănare cu omul. temut şi venerat. în care infrastructura mitică. din morari. explică prestigiul cerbului şi al ciutei." (E. selectează contextele adecvate. In sistemul folcloric românesc. 951. Din punct de vedere antropologic se poate spune că prestigiul ursului derivă nu numai din mărimea şi puterea lui. Cel mai mare şi mai puternic dintre animalele faunei noastre este respectat. mişcări şi fapte ce par a deriva dintr-o Äînţelepciune" mai degrabă umană decît animală. fascinaţia lor simbolică.) 174 . ursul ocupă o poziţie complexă. ataşamentul afectiv al membrilor comunităţii tradiţionale faţă de fiinţa şi prezenţa lor. în acelaşi timp însă el este animalul hilar. care au. orientează sensul şi valoarea lor. numai la nivelul simbolurilor de profunzime. El e din om. batjocorit. numai cît atît că n-are foc. animalul păcălit de toate celelalte vieţuitoare. p. ursul apare ca un fel de alterego. determină funcţii epice şi poetice aparte. constanţa cu care ele apar în situaţii ceremoniale şi în teme ori motive literare tipice.

Bîrlea. că au fost odată şi ei aşa. Ca şi dracul. conform acestei atestări. răpirea fetelor este un gest conotat negativ. punîndu-şi pe umeri un cojoc întors. pentru urs. Dar. dar şi Äfură femei. la rîndul său. trăieşte cu ele" (ibidem). Oamenii noştri sînt din urşi făcuţi. dacă pentru celelalte fiinţe amintite. s-a ascuns sub un pod sau pe marginea drumului. 491). una completă : ca într-o reacţie chimică imperfectă substanţa nou creată păstrează încă urmele şi caracteristicile materiei originare. 1976. ursul provine dintr-o metamorfoză a omului. p. ea are un ecou ambiguu : există sentimentul că fapta sa exprimă o apropiere de spaţiul culturii. prefacerea omului în urs nu este. într-un anume sens. ca un fel de etapă pre-umană. ÄEra un morar 175 .Diferenţa dintre om şi urs ţine. 1976. Papahagi. Spre deosebire de celelalte metamorfoze. în cultura populară. Alt text popular afirmă că Äursul e om. 1970. zmeul ori Toaderii. Acest episod apare frecvent. în povestirile Ätrăite". Ov. o anumită dorinţă (firească) de reintegrare în lumea vecină şi înrudită. Bîrlea. p. aveau aşa păr pe ei şi pe urmă Dumnezeu i-a făcut cum sînt astăzi şi le-a lăsat semn pe subsiori. p. p. 1981. Numeroase legende şi povestiri relatează transformarea din illo tempOie a omului în urs. Bîrlea. 424 şi T. Muşlea. ursul răpeşte femeile oamenilor. în general. Ov. Intre om şi urs funcţionează relaţii de echivalenţă : omul s-a născut din urs şi. că demult şi oamenii erau ca urşii. 1979. jumate urs (vezi Ov. doar de numărul achiziţiilor culturale : ursul are casă. ca o ipostază sălbatică a omului de azi. p. ele vorbesc despre un morar care a vrut să-1 sperie pe Dumnezeu şi care. Brill. care le îndepărtează de orizontul culturii. sînt jumate om. 282). care întemeiază diverse regnuri vegetale şi animale. Fiind un alterego. ţine chiar o gospodărie (Äîşi aduce de toate"). ursul nu numai că Äseamănă cu omul" (cum susţin numeroase atestări folclorice ² vezi I. s-ar putea spune că animalul acesta este gîndit. 455. în credinţe sau în basme : unii eroi din epica populară sînt fii ai ursului. p. T. Zice că o femeie a şi trăit cu un urs" (idem. 952). dar nu a reuşit încă să Ädomesticească" focul. le rupe orizontul culturii şi le strămută în acela al naturii. Bîrlea. Ov. Pentru gîndul său a fost blestemat să se transforme într-un animal mare şi puternic şi să rămînă aşa pînă la sfîrşitul lumii (vezi I. 1970. se pare. Muşlea. 422). p. 282.

se rupe. sf.actual. fiind superlative ele nu pot reveni decît celui mai mare şi mai temut dintre vieţuitoarele din fauna noastră. să te cheme urs şi să mănînci carne de orice».Da. funcţia creează reprezentarea : acumularea de puteri ² prin exces alimentar ² duce. într-una din ele ursul. Şi el îi jumate om şi jumate urs. pentru a întrupa a-ceastă determinare ideală. ca să-1 smulgă de acolo şi să-1 oprească să mănînce toată mierea. în consecinţă. care n-a mîncat niciodată miere. zice : «Ce v#ei tu că aşa mănînci ?>* «Vreau să fiu tare !«. p. morarul doreşte să aibă calităţi şi puteri care depăşesc posibilităţile oferite de condiţia şi locul sau în lume . ca şi albina. Dumnezeu a spus aşa : «Dacă vrei să fii tare. şi aceasta. se observă." (E. totuşi. codul alimentar determină şi infrastructura povestirilor din care aflăm cum a dobîndit ursul aspectul său. p. datorită unei metamorfoze. în ambele cazuri. după ce gustă din miere. la noi. Petru îl trage de urechi pînă ce i le rupe . în acest text. 458²459. ca să-1 convingă. De aceea. pentru a umple această poziţie (încă vidă) se iveşte pe lume ursul. ursul nu mai vrea să plece . în cazul de faţă. dar metamorfoza în animal reprezintă preţul plătit pentru punerea în echilibru a atributelor rîvnite cu noul statut ontologic : omul nu poate avea asemenea puteri . oaia ori iepurele. unde poate mînca orice şi unde puterea astfel dobîndită se află în concordanţă cu noul său chip. NiculiţăVoronca. faţă de limitele acestei condiţii. metamorfoza nu mai este explicată printr-un cod sacral. El mănîncă prea mult ²‡ raportat la condiţia sa umană ² şi vrea să fie prea puternic. 1903. Brill. 1981. refuză să guste din acest aliment . Toposul epic prin care textul popular exprimă relaţia dintre om şi urs este acela al Äpretenţiilor nemăsurate" : ca şi moşul şi baba prea lacomi.Care mînca tare mult. mijloacele folosite pen176 . dorinţa sa este. de 1-a supărat pe Dumnezeu. la apariţia animalului celui mai puternic. Şi 1-a prefăcut în urs. el cade în regnul animalic. sfîn-tul îl trage de coadă pînă ce. 954. regele animalelor. (Vezi T.) Este vorba deci de un dublu exces : întîi în refuzarea unui aliment de excepţie şi apoi în consumarea lui. apoi. ci printr-unul alimentar : morarul nu este transformat în animal ca pedeapsă pentru un act de impietate. ci pentru unul de lăcomie. satisfăcută. De altfel.) în această legendă.

Alegerea sa este una primitivă. Tot în sfera codului alimentar se mişcă şi epicul unei foarte interesante povestiri. nimeni nu poate şi nu are curajul să i se opună. ursul îl întrece pe drac într-o muncă prin excelenţă agrară : seceratul. Aflăm astfel că diavolul cere ca grîul să fie al lui . rădăcinile griului şi frunzele sfeclei. în textul amintit. modificările din aspectul exterior al ursului sînt explicate printr-un exces alimentar : ursul mănîncă prea mult. iar el cu picioarele dinapoi. p. ursul îşi foloseşte coada drept undiţă şi rămîne prins. tot pe un element de natură alimentară : Äpoftind" la hrana vulpii şi vrînd să mănînce peşte. se bazează. dar primeşte toamna (în urma învoielii făcute primăvara). în capcana pe care el însuşi o făcuse. în ambele cazuri. el munceşte din greu doi ani. care narează felul în care ursul a fost păcălit de vulpe şi a rămas fără coadă. vrea prea multă miere sau prea mult peşte şi de aceea intră înţr-o seamă de încurcături şi suferă diverse mutilări. în care ursul apare ca un donator al griului.tru persuasiune şi disuasiune sînt violente : drept urmare. consemnate de Elena Niculiţă-Voronca. Ursul cîştigă întrecerea şi în felul acesta grîul rămîne Äsfînt". El inversează însă ordinea firească a lucrurilor. atunci cînd apa îngheaţă. Cealaltă (binecunoscută) povestire. să fie crescător de plante şi preferă să rămînă numai culegătorul roadelor ² sălbatice ² ale acestora). Legenda de faţă se află în antiteză cu alta. într-o lectură antropologică. iar oamenii pot beneficia de roadele lui (vezi E. în care ursul reprezintă modelul invers şi negativ al agricultorului : înto-vărăşindu-se cu omul. Niculiţă-Voronca. Astfel. 179). şi ea. ci cu picioarele (semn metaforic al apartenenţei sale la ordinea animalicului şi nu a umanului). văzut în două momente fundamentale ale preparării sale : culesul şi măcinatul. de factură umoristică. O ciudată afinitate leagă ursul de orizontul mitologic al griului . 1903. ursul îşi pierde urechile şi coada. deoarece munceşte nu cu mîinile. cu condiţia ca dracul să secere cu mîinile. Acesta face rămăşag cu dracul că îl va întrece la secerat. cu excepţia ursului. nu posedăm însă nici o atestare în care acest 177 . sălbatică şi izvorăşte din necunoaşterea tainelor agriculturii : el este păcălit şi renunţă la colaborarea cu omul în muncile cîmpului (renunţă deci. ursul-secerător şi ursul-morar se învîrt în jurul griului copt.

Bîriea. ursul se mulţumeşte numai să îi îndepărteze : ÄDintre animalele mari. prin trecerea sa pe la gospodăriile sătenilor. 422²424). 954. iar în unele basme Dumnezeu călăreşte pe un urs . 1976. NiculiţăVoronca. / Cu gura te mănîncă.) De aceea. faptul) din casa unde e dus să joace. Animalul de excepţie. Ea se înscrie ² cred ² în spaţiul mai larg al codului alimentar (cod inspirat poate din faptul că ursul nu e numai carnivor. De aceea se crede că ursul recunoaşte şi alungă răul : ÄPe urs îl aduc oamenii în casă şi dacă nu intră e semn că casa nu e curată". obiceiul prinderii. (C. Bîriea. (E. cum te stropşeşte. dresării şi aducerii sale la casele oamenilor. dracul. care determină şi subîntinde o seamă din naraţiunile cele mai reprezentative consacrate ursului în folclorul românesc. 1903. leac pentru «boala mare» . Muşlea. în altele. Ov.. într-un descîntec el apare ca stihia care goneşte boala şi eliberează pe cel năpăstuit de răul care s-a-ncuibat în trup : ÄFugi năjit.) In Dănilă Prepeleac el îl întrece pe drac la trîntă . Rădulescu-Codin. 195. untura lui dă putere. 1913. ursul este un prigonitor al dracului. şi nu beneficiem de nici un alt element mitologic intermediar ori explicativ prin care să putem lămuri care este substratul mitic şi simbolic al acestei asocieri. Bîriea. interesantă este şi antinomia dintre urs şi drac. durerile. 1981. chiar pe diavol." (Ov. / Pricăjit. ursul este considerat Äcîinele lui Dumnezeu". animalul puternic posedă şi transferă. Cireş. p." (I.animal să fie considerat ca o întrupare a spiritului holdei. p. 1970. 1982. a puteffîlor griului. dar dacă lupii atacă şi mănîncă dracii Ärătăciţi". probabil. / Cu ghiarele te zgîrie. apără de friguri. de la casa unde e jucat de ursari. precum şi în tîrla oilor.) Puterile apotropaice atribuite ursului explică. L. energiile purificatoare ale firii." (L. 282²Ŷ 178 . p. farmecele. Berdan.) Sau Äalungă relele (boala. eroul este păzit împotriva puterilor malefice de puiul dăruit de ursoaica recunoscătoare (vezi Ov. 129. sau să calce pe bolnavi . / Cum te-ajunge. / Cu părul lui te-nspărie. ci omnivor). / Că te-ajunge un urs mare. Despre urs Äse vorbeşte că are puteri mai mari decît dracul".. p. Ca şi lupul. p. 45. aduce sănătate oilor (vitelor) cînd e pus să joace în tîrla lor. p. ursul e considerat deţinătorul unor însuşiri apotropaice : poate alunga bolile.

sensurile străvechi ca resemnificările moderne. pe elementul de dresură. p. ar indica o provenienţă traco-dacă. trăsăturile comice şi adeseori depreciatoare care vin să se alipească celor tradiţionale. ÄJocul cu ursul se vădeşte o rămăşiţă dintr-un vechi cult al ursului care mai dăinuia încă în secolul trecut la unele populaţii siberiene din Extremul Orient. sens care. iar ursarul aşeza ursul peste el. gesturi şi semnificaţii provenite din celelalte Äînscenări dramatice". Integrat în ansamblul datinilor de Anul Nou. reducînd întregul anC-da 8<î coala 13 179 . Jocul cu masca de urs este o realitate ceremonială mult mai complexă. ci şi propiţiatoriu. Äcolindatul ursarilor nu e numai augural. elementele arhaice împletindu-se cu cele mai noi. 503).283. deci în ţinutul cel mai puţin expus romanizării. cît şi prin cortegiul ursarilor care jucau cu ursul domesticit prin curţile oamenilor. întrupare a puterilor) stihiale pe care o introduceau în spaţiul culturii şi o făceau utilă oamenilor şi gospodăriilor lor. contaminat cu măşti. 273. în esenţă." (Ov. cu credinţa că le aduce noroc şi mai cu seamă sănătate. Acesta a fost sensul originar al jocului cu ursul. Totuşi.." (R. s-a pierdut. pacientul se culca la pămînt. Urme ale lui sînt atestate şi la noi prin sărbătoarea zilei ursului ² de obicei la 1 august ² ţinută cu mare stricteţe în satele subcarpatice pentru ca ursul să nu le atace turmele şi cirezile păşunate în Carpaţi. întregul complex magic şi ceremonial decăzînd şi transformîndu-se într-un spectacol (în care accentul cade pe jocul ursului. cu evidente rădăcini pre-istorice. De aici. aduceau deci cu ei o putere (sau o. consacratoare. ca şi colindătorii. După opinia lui Romulus Vulcănescu. şi nota de derizoriu care înconjoară uneori imaginea ursului. Împrejurarea că a fost atestat numai în Moldova. Vulcănescu.) Deci contactul magic cu ursul. ulterior. într-o dramatizare simbolică a mitului renaşterii naturii. procedeu în care magia prin contact este vizibilă. In acest scop. de măiestrie şi de inedit) sau chiar într-o mascaradă (ce pune în prim-plan caracterul hilar al mişcărilor ursului). mai sobre şi. 1985. jocul ursului prezintă ² ca toate jocurile cu măşti ² un aspect polimorf. purificarea şi întărirea participanţilor la ritual.) Ursarii. desigur.. Bîrlea. în colindul cu ursul animalul moare şi învie. 1981. ² realizat prin atingere sau joc ² permite schimbul de forţe. p.

Cu toate acestea şi fără a aduce noi argumente. Această ipostază pleacă de la constatarea că măştile ce însoţesc jocurile şi riturile tinerilor reprezintă. pentru unii savanţi. o blană de urs ar fi fost aruncată peste prunc. ce stăpîneşte peste puterile firii şi. Zamolxis apare ca un zeu-urs. p. 112. confreria ursinilor sic !). interpretare a numelui lui Zamolxis porneşte de la cuvîntul trac ÄZalmos" care însemna piele. vezi V. moartea ursului. istorie care este analogată ² în plan simbolic ² cu aceea a devenirii ciclice a întregului cosmos. bine determinate . Romulus Vulcanescu afirmă peremp:oriu că Zamolxis ar fi fost ÄMare-Pontif al unei congregaţii religioase de tipul «Mannerbund»-ului." (R.tineri-urşi". în schimb ea este deplin ancorată îni 80 . Această interpretare etimologică are însă destul de puţini adepţi. in cadrul căreia a întreprins reforma mitologică pe :are o cunoaştem. 1947. Adăscăliţei. Eliade. învierea ursului şi hora ursului. ce are în centrul ei Ädrama" ursului. acele animale totemice care tutelează riturile de iniţiere şi cărora le sînt consacraţi neofiţii. De asemenea. In consecinţă. Vulcanescu. Asociind prezenţa măştii de urs cu aceea a cetei de feciori. urcarea pe toiag sau ciomag. 502.. Russu. aici urme ale unor străvechi rituri de iniţiere. Vulcanescu. 1985. şi asociază această denumire cu o menţiune conform căreia la naşterea zeului. adică de tineri războinici aflaţi la vîrsta şi în perioada iniţierii.) & în cultura populară română. blană. peste confreriile de . p. etnologul amintit se crede îndreptăţit să găsească. p. obţinem imaginea unei procesiuni cu măşti.) Astfel. înlocuirea animalului cu o mască a condus la înlocuirea gestului magic direct (atingerea) cu un scenariu ritual : acesta narează o istorie (drama morţii şi renaşterii ursului). 1971. iar documentele istorice nu oferă suficiente informaţii pentru a susţine cu certitudine prelungirea unui ~ult totemic local în figura marelui zeu dacic. 52 şi 1. bătaia ursului. jucată de întregul alai întro succesiune narativizată cu momente. ele cuprind : Ächemarea ursului.. p. figura mitologică a ursului .e vădeşte a fi puţin legată de complexele mitice ale tote-nismului şi iniţierii. o. 53²56... 1970. Zamolxis (vezi observaţiile pertinente ale lui M. 1970.samblu la liniile sale esenţiale. într-o instanţă secundă. de obicei. p. specifice da-coVgeţilor." (R. ca o divinitate de sorginte totemică. I. 87²89).

în timp ce alte mamifere sălbatice fată primăvara sau vara . a marilor cicluri ale devenirii vieţii şi cosmosului. cea mai interesantă este. atunci se bagă iarăşi în peştera sa şi mai doarme încă şase săptămîni. iese din vizuina sa între 9 şi 10 ore înainte de amiază şi prinde a juca jur-împrejur. Relevantă este. 492²495). Intre aceste Äzile". prevestind prin aceasta că iarna va înceta. două sîmbete ale ursului care cad. 249. Ziua ursului de la începutul lunii februarie ar avea deci acelaşi caracter schimbător ca Zilele Babelor de la începutul lunii martie. pune punte. dacă timpul e frumos. Astfel. la fel de simetric. desigur. în condiţii foarte vitrege. real sau imaginat de ei. se întoarce în bîrlog. Andrei şi una primăvara. F. Şi dacă în această zi [. prevestind prin aceasta cum că atîtea săptămîni are să mai ţie iarna [.. dar şi de cumpănă) ale tuturor anotimpurilor.acestui animal. Autorul amintit subliniază Äcaracterul contradictoriu al comportamentului său : fată puii iarna. dacă nu găseşte. pe o altă axă. ca într-o arie. în acest sens.etc. dacă găseşte atunci punte peste rîu. de obicei." (S. extraordinara simetrie a calendarului sărbătorilor ursului. timpul capricios al lunilor februarie şi martie. Cele ‡două mari zile ale sale sînt Stretenia (la 2 februarie) şi după 6 luni. în acele clipe ambivalenţe şi nesigure.. de obicei la sf. este larg răspîndită în folclorul popoarelor Europei (vezi T. cînd energiile naturii nu s-au înscris încă pe matca lor obişnuită. zilele ursului stau la cumpăna vremii.) Credinţa că de Stretenie ursul iese din bîrlog pentru a vedea starea vremii. Papahagi.] .] e senin şi soare şi ursul îşi vede umbra sa. 1979. una toamna.zonele unei mitologii a naturii. atunci nu se vîră mai mult în vizuină şi rămîne afară. p." (I. după opinia lui Ion Ghinoiu. p. de vîrf.. p. 181 . în sîmbăta lui Lazăr. dâ Stretenie. deşteptîndu-se din somnul său de peste iarnă. Marian.. 86²87). 1898. observarea ritmurilor vitale specifice . e. Ghinoiu. La baza ei ar sta. Sărbătorile ursului marchează deci momentele de mijloc (î. Stretenia : Äîn ziua ursului însă. prin neaua dinaintea vizuinii sale şi a se desfăta. iar dacă afară e înnorat şi din cauza aceasta nu-şi vede umbra. Lor li se alătură. dacă e urît îşi reia activitatea în pădure . Macoveiul (la 1 august). o strică. S e pare că oamenii vedeau în comportamentul ursului.

p. alungă răul. Chevalier. malefic şi distrugător . El este înşelat de vulpe în contexte prin excelenţă alimentare : vulpea îi mănîncă mierea şi îşi păstrează peştii. cunoaşte şi prevede schimbările vremii şi ale anotimpurilor etc. de sacrificiile sîngeroase închinate lor în momentele de criză ale anului. 1978. cînd fiecare din ele atinge prea-plinul puterii şi. ale acelora care. vezi şi G. sacrificator sau sacrificat". întreţine o relaţie ambivalenţă cu cerbul. îl ajută să găsească diverse obiecte şi-1 apără de zmeu sau vrăjitoare (vezi L. fiind spintecat de coarnele acestuia şi apoi vindecat. 342 . de Vries. Gh. 195). derivă cred. 1972. Rowland. Aici ursul ştie taina apei vieţii şi morţii şi îl învie pe eroul ucis de duşmanii săi . 1974. începe să decadă. 423). poate fi însă şi răuvoitor. 391 r B. prin poziţia lor în momentele ambigue ale miezului anotimpurilor. din folclorul românesc. totodată. trimiţîndu-1 să pescuiască în lacul îngheţat. 1976. In basmul despre animale ursul are întotdeauna rolul de animal păcălit. majoritatea atributelor mitologice specifice ursului : el este puternic şi. intens asociată ritmurilor firii. fireşte. ziua sa cade a-proape de perioada seceratului ?) . de om. să piară. vindecă.) Pe aceleaşi coordonate mitologice. 1913. apără de demonii malefici . Animal lunar prin excelenţă. este binevoitor şi protejează roadele cîmpului (oare întîmplător. 153 . deţinătorul tuturor puterilor firii.Interpretarea ursului ca o figură mitologică stihială. 31²32 . III. Bîrlea. Bîrlea. Durând. de cal şi. p. aşează acest animal în galeria divinităţilor fir ii. 333 . p. 23 Basmul prelungeşte aceste atribute integrîndu-le însă în contexte de-sacralizate.-Ov. este întărită şi de valorile sale din mitologiile antice. 1977. 1976. conform logicii mitului. p. Şăineanu. p. deplin narativizate. la fel este dus de nas şi de capră. el era legat de zeiţele naturii. zilele ursului. Conform dialecticii dintre viaţă şi moarte. ursul putea fi Ämonstru sau victimă. 182 . 423²425. Rădulescu-Codin. 38. C. prin rugăciunile sale. 1976. Ad. reglează şi determină ritmurile naturii şi cosmosului. Din această intimitate cu izvoarele vieţii şi ale morţii. deja. p. p. (J. p. pieire şi renaştere. pentru că a ajutat-o. pe cerboaică să nască (vezi Ov. p. Muşu. 1973.

In funcţie însă de contextul socio-cultural în care este invocat. şarpele ocupă diverse poziţii culturale şi beneficiază de conture ori accente semantice diferite. şarpele este o fiinţă temută: o dată pentru relele şi prejudiciile pe care le aduce omului. despre transmutarea şarpelui real într-o vietate fabuloasă. Puţinele diferenţieri care nuanţează această unitate aproape monolitică ţirf mai degrabă de presiunea miticului decît de impactul cu realitatea biologică.).v. pentru binele şi echilibrul lumii în general. echivalenţele fiind directe. V. numeroase atestări populare vorbesc despre acest salt ontologic. nediferenţiate pe familii şi subordine zoologice. aproape ne-me-taforice : ÄCine joacă supărat / Şi de nări este legat" j ÄIn munţi. (I. ÄUmblă moşul prin pădure / După zmeură şi mure". Nedoritj. care permite şarpelui pămîntean să devină o fiinţă a văzduhului. pe Care şarpele o reprezintă pentru umanitate şi chiar. credinţele. temut totuşi. actul acesta apare ca rezultatul unei Äasceze" îndelungate. de rosturile sale mitologice ori magice. şarpele este o prezenţă malefică. alungat şi. şarpele obişnuit este. Textul invocat în capitolul dedicat şarpelui casei socotea că şarpele este Änecurat" der oarece el are posibilitatea să se transforme în balauri într-adevăr. în folclorul românesc. Äîn "cojoace şi desculţ / Umblă mormăind prin munţi" . a doua oară pentru ameninţarea.Figura ursului nu a incitat gîndirea populară la >'p în-cifrare prin analogii şi imagini surprinzătoare. determinată de trăsături tipice. practicile magice se referă la şarpe ca la o reprezentare emblematică. de atributele actan-ţiale. ŞARPELE în general. Cel mai adesea. Cuceu. şarpele conturează profilul unei figuri generice. arhetipale chiar. Textele de literatură orală. Indiferent de familia din care face parte. Taloş. stăpînul norilor 183 . I. s. etc. omorît de îndată ce este văzut. în totalitate. printre stînci / Stă un moş pe brînci" . Florea. In mitologia populară. de natură mitologică. valorizat negativ. Corpus. Ghicitorile sale sînt simple.

p. în folclorul românesc. de lumina soarelui chiar. susţine ea. nimic să nu-1 vadă şapte ani. poate stăpîni duhurile infernale. poate conduce balaurii. poate vindeca orice boală. 1970. are puteri nemărginite : el înţelege graiul păsărilor şi al animalelor. de orice vieţuitoare. sînt omniscienţi. alchimia transformării în balaur este mai complicată : Äla o anumită epocă. un posibil distrugător ² prin declanşarea de furtuni neaşteptate . de un şarpe chtonian. face aripi şi pleacă zburînd prin văzduh. posedă mărgică fermecată. nici pasăre. donator de obiecte magice.. fuga de om. o înghite şi devine balaur. Ov. Muşlea. Cel care posedă această piatră. 429²432. II." (I. şarpele. p. încep a sufla şi se face o movilă de spumă deasupra căreia se alege piatra scumpă sau diamantul. impresionante. aşa cum apare ea în folclorul românesc. de Gubernatis. atunci se face balaur. mai viteaz) o mănîncă. Acest fel de a se aduna e cunoscut sub numele «fierb piatra scumpă». p.şi depozitarul unor puteri extraordinare : balaurii au dimensiuni. 1874. p. Evident. Totuşi. p. 147 şi 249. etc. de. A. spun textele populare. Bîrlea. trebuie omorît nu numai pentru ceea ce face. ci şi pentru ceea ce ar putea face. .situaţie explică încrîncenarea cu care sînt urmăriţi şi omorîţi şerpii : fiecare din ei este un balaur virtual. poartă Ävremile cele grele". etc. (I. Povestea mitologică justifică astfel o atitudine şi o practică reală . .) ÄP. p. Prima. în acest caz este vorba. A doua situaţie are rostul de a explica ivirea pe lume a unui obiect magic : mărgeaua fermecată. Eliade. 411 etc). depăşirea condiţiei naturale către acea supra-naturală se realizează prin două mijloace : Äasceza" şi Äfierberea" mărgelei fermecate. Ioniţă. stăpîn şi paznic al comorilor. Imaginea mărgeluşei racordează imaginea şarpelui. 1982.²: al holdelor şi recoltelor. la un topos extrem de răspîndit în mitologia universală : acela al şarpelui therio-morf bogat. Bîrlea. Principala condiţie a prefacerii în balaur este recluziunea. Şi zboa-ră-n vînt.ă şarpe. puternic. dacă nu-1 vede nimeni.) Deci transformarea şarpelui în balaur. 186. Vries. atotştiutor şi profetic (vezi M. se crede. 160. Ov. zboară prin înalt. în timpul reproducerilor." (M. Unul din şerpi (mai şiret. Muşlea. aduc furtunile şi grindina. Ad. dar nici om. 1976. 184 s . se strîng grămezi mai mulţi şerpi şi se bat. 185.) Alteori. 1964. 1970. mai mare.

" (C. / Nici nu vei gîndi / Puii te-or simţi / Şi or şuiera. fără a o dezvolta prin precizări de natură magică ori rituală.. cu zonele în care zac energiile ascunse ale firii. Bradul refuză să-şi aplece crengile pentru a-1 trece pe cel călător peste Ämarea cea mare" deoarece. De aceea. el apare într-un singur context folcloric : în cînte-cele mortului. spune el: . Florea Marian. Dimensiunea theriomorfă ori chiar chtoniană pune şarpele în contact cu adîncurile subpămîntene. 108). Bîrlea. de la o schemă narativă la alta este mai puţin legat de infrastructura mitologică . Textele populare afirmă că acela care mănîncă un şarpe fermecat capătă darul de a înţelege graiul plantelor. (Vezi Ov. / Tu te-i spăimînta. 242. Aceeaşi imagine revine şi într-un bocet din Oaş : ÄŞohan n-ai putea crede / La rădăcină ce şede.) Şarpele funcţionează aici ca o întruchipare vădit malefică : el este duşmanul Ädalbului de pribeag". 1976. la pragul ce desparte lumea de aici de aceea de dincolo.şarpele relevă puţine legături directe cu universul reprezentărilor infernale. Acest lucru explică aspectul asertoric al acestor credinţe. Ca animal dotat cu atribute vădit funerare. ci şi ca agent al morţii : asemenea păsării (corboaicei) negre. 1981. sade. este cel care se opune intrării sale în tărîmul funerar j spre deosebire de vidră ori lup. şarpele.'N mine-a-cuibatu / Galbena şărpoane / Ce piere de foame. 388." (S. numeroase credinţe folclorice recomandă prinderea şi Äprepararea" lui magică. să îl Ädezrădăcineze" şi să-1 mute din Älumea cu dor" în cea Äfără dor". p. / în mare-i cădea / Şi te-i îneca.. al animalelor şi al păsărilor. pentru realizarea transferului lor de la şarpe la om. faptul că ele enunţă numai o temă. prin 186 . Circulînd de la un gen la altul. / Şede un şarpe cu un mît / Scoate ruza din pămînt / Şi-o duce-ntr-o grădină / Să nu se mai poată prinde. p. p. 1892.. nu devine ghid şi sprijin al acestuia. el nu se leagă Äfrate" cu cel călător. al florilor. pentru dobîndirea acestor energii.) Motivul acesta apare în numeroase genuri şi contexte ale literaturii orale şi beneficiază de o largă răspîndire în spaţiul indo-european. el vine să-1 ia pe cel hărăzit plecării veşnice. ca paznic şi vameş. Brăiloiu. de aceea el are un statut oarecum autonom şi o mare independenţă semantică. Al doilea text aduce o nuanţă suplimentară : şarpele apare nu numai ca paznic al lumii funerare.

dau bolile şi poartă Äfaptul".183 . 865 şi T. p. ci şi harul metamorfozei : ÄCa să te prefaci în alt chip de cum eşti. 1903. 188. Niculiţă-Voronca. ca operator într-un act de transcendere a condiţiei >ersonale : prin el omul accede la ştiinţa sacră şi arta pre-acerii în altă ipostază umană ori în altă fiinţă. ci printr-o Äcultivare" rituală. Apoi. Äcine prinde un şarpe pînă la Sîngeorz. vezi şi E. să te faci cum vrei ²Ŷ să fierbi şarpe şi să zici nişte cuvinte şi de la a treia bucăţică cînd îi înghiţi-o. p. NiculiţăVoronca. intră pe gura omului. îi taie capul." (E. dar şi cu aceea nevăzută. mîncînd şarpele fermecat. Numeroase documente etno-ogice. dar nu pot căci eşti de feliul lor. (I. ei ingur. El permite astfel străpungerea nevăzutului şi. nr. Consumarea şarpelui fiert reprezintă imaginea inversată t unei alte credinţe străvechi : aceea a şarpelui care. îngroapă capul şarpelui. stăpînirea lui. prin urmărirea implicaţiilor în realitatea naturală ori supranaturală. Atunci se strîng toţi şerpii şi vreau să te muşte.actualizări. Acestea fură laptele şi mana vitelor. după opinia prof. iar producerea mitică de o creştere vegetală. Usturoiul.) In această practică magică. 85P. începi să te schimbi. p. Muşlea. cînd răsare aiul îl pune-n pălărie şi-1 poartă. Prinderea şarpelui şi Äprepararea" lui magică permite contactul nu numai cu lumea neînţeleasă. prin aceasta. şarpele uncţionează. 1972. Ele sînt nevăzute şi de aceea omul nu are cum să preîntîmpine acţiunea lor malefică. usturoiul ia locul mărgeluşei : numai că el nu mai apare printr-o geneză miraculoasă (Äfierberea pietrei"). Este ştiut că între cei mai aprigi duşmani ai omului şi ai gospodăriei sale se numără şi strigoaicele. îi pune un căţel de ai în gură. puterea mitică a şarpelui nu oferă numai cunoaşterea magică. în toate aceste cazuri. în general antidot magic împotriva ielelor şi a strigoaicelor. i/1985). în sfîrşit. mai tînăr ori mai bătrîn ² să ai altă faţă.. Mihai Pop (vezi Vatra. 1903. Pam-file.) Deci. b. dobîndeşte un surplus de putere prin Ädospirea" în capul (fermecat) al şarpelui. devii >arpe (Äeşti în felul lor") şi intri astfel în posesia puterilor >i atributelor sale magice. p. Totuşi. 1916. vede strigoaicele călare pe taur". strică gospodăria. arhaice şi folclorice arată că una din manifestările ifi . Mineralul este acum înlocuit de biologic. ăla cînd scoate la cîmp ciurda.

1977. Eliade. 1913. încolăcindu-se pe picioarele lor şi sugîndu-1 direct din uger . un pui de şarpe. muşcătura de şarpe se vindecă.predilecte şi agresive ale şarpelui constă tocmai în intruziunea în vintrele celor care dorm. Am analizat în altă parte rădăcinile şi ecourile arhaice ale acestui cîntec epic (vezi M. care provoacă boli şi dureri cumplite.. Pe de altă parte. p. după cum se ştie. p. pot fi alungaţi numai prin magia laptelui : se spune că omul bolnav trebuie ţinut cu capul în jos. textul folcloric nu reprezintă transcrierea fidelă a unui ritual de iniţiere sabazică şi nici nu poartă prin timp reflexul neştirbit al ceremoniilor de acum două mii de ani . prezenţa şarpelui este tot o intruziune şi are ca efect tot o acţiune malefică. G. 1978. Perpetuat prin epică. 396). el inte187 . p. Consider această imagine ca o metaforă a înghiţirii : şi în această ipostază. Povestirea se opreşte însă aici. binecunoscute în lumea traco-geţilor. şarpele care intră pe gură este înlocuit. Durând. deoarece şarpele malefic este scos afară prin leacul amintit şi fata nu dă naştere nici unui erou năzdrăvan (vezi L. şarpele fiert în lapte dă omniscienţă. 1964. într-o cunoscută baladă (Milea). 1914. Elementele sale relevă incitante analogii cu gesturi şi valori simbolice specifice riturilor sabazice. p. prin lapte . 319 şi 453 şi C. de-a lungul veacurilor acest motiv apare şi în basmul românesc. unde o fată de împărat este păcălită de surorile ei invidioase şi făcută să înghită. 185²187). victimele acestei intruziuni sînt femeile. 1980. Evident. Augustus şi Scipio cel Bătrîn ² vezi M. Şăi-neanu. Cel mai adesea. Aceşti şerpi ascunşi în stomac. afirmă că şarpele este fecundator şi că femeia care înghite şarpe va naşte în curînd un copil fermecat (conform unor credinţe antice aşa s-ar fi născut Alexandru cel Mare. Ciauşanu. atras de aburii acestuia. etc. Este interesant de semnalat faptul că şarpele se asociază mereu cu laptele : el fură laptele de la vaci. p. fără să ştie. RădulescuCodin. Coman. şarpele iese din stomac şi se repede la lapte (vezi Gh. 180² 198). 148 . şi ea cu caracter cvasi-universal. deoarece o credinţă. rituri. p. alături de copiii casei. prin şarpele care se strecoară la sînul eroului. cu laptele din blidul lor . se hrăneşte. Intrarea şarpelui pe gură este un topos frecvent întîlnit în mitologia străveche. 331). deasupra unui vas cu lapte abia fiert.

/ Cîinii Nistrului / Şi-ai pustiului. p. / Suge-te-ar cîinii. alte funcţii culturale şi relevînd accente semantice inversate. / Savai că se-ncolăceşte. maică. / Cînd te-a blestemat. O altă baladă. Dem. 1978. / Că mie te-a dat". / Şerpii Leşiei / Şi-ai Sovedrei. prin putere şi dimensiuni în faţa eroului. 506). (idem. Comişel. Corbea. concentrarea simbolică şi intensitatea afectivă maximă în balada Mistriceanul. se zgîrceşte. nuclee simbolice în care analiza contemporană întrevede scheme mitologice şi reprezentări rituale specifice complexului sabazic. Coibea. / Sugi să nu mai plîngi.grează. găsit în închisoare de mama sa. viteazul nu avea nici o şansă în înfruntarea cu animalul năpraznic. / Pîn' la jumătate. / Din gură tivind / Şi-n gură ţiind / Voinic tinerel. măicuţă. ea rămîne însă în planul unei simple imagini poetice. T. / Seara. acestea s-au perpetuat în timp." (C. / Că mai mult nu poate / De arme bogate. / Şi balaurii. / Nalt şi subţirel. i se plînge că ÄO pătre de şerpoaică / De-o neagră băvoarcă / Ea. Brăiloiu. Textul prezintă un şarpe uriaş ÄCu solzii de aur / La soare sclipind / Ca focul lucind. în orizontul eposului popular. deoarece el îi fusese hărăzit. s-a puiat / Sub poala caftanului / în gura buzunarului. / Inimioara că-mi cuprinde. cînd acesta abia se născuse : ÄLapte cînd ţi-a dat / Iar te-a blestemat: / Sugi. Teodorescu. motivul şarpelui încuibat la sînul eroului. Găluşcă. / Voinicul ţipa / Şi se văeta / în gură de şarpe / Cu sudori de moarte. / Eu m-am întîmplat / Sub talpă de pat / Şi eu te-am luat. / La brîu înţesate. în ţesătura sa epică. avînd însă. a fost doar o urmărire disperată. 307. Chiar dacă s-au rupt din sistemul originar. p. p. / Inimioara că-mi răceşte. reia într-un context descriptiv însă şi nu epic. 1982. cumplită : conform logicii povestirii. / Dimineaţa cînd se-ntinde. / Cîinii şi şerpii.) între şarpe şi erou nu s-a dat nici o luptă. întîlnim aici şarpele enorm care se impune. Şarpele este beneficiarul unui blestem rostit de mama eroului. ca victimă. sugi. Imaginea eroului chinuit de şarpe atinge. de data aceasta. E. în planul desfăşurării epice conflictul stă sub semnul aleatoriului transformat în fatalitate 188 . 508. al cărei unic rol este acela de a evidenţia suferinţa eroului.) Descrierea acţiunii malefice a şarpelui este extrem de sugestivă . cu mult înainte." (G. maică.

protagoniştii cîn-tecului epic sînt legaţi între ei prin gestul. bi-necuvîntare-blestem. Şi interesant mi se pare faptul că şi pedeapsa de la sfîrşit e problematică ² ca şi chinul de la început: şarpele nu-1 poate înghiţi pe erou. ori în Corbea şi în Mistriceanul acţiunea malefică a şarpelui este exprimată prin acelaşi termen : el îl Äsuge" pe erou. voinic-şarpe. voinicul pleacă în lume şi se întîlneşte cu şarpele înfometat. al suptului eşuat: între prunc şi mamă.oarbă : din Äîntîmplare" şarpele se află tocmai în preajma casei24 şi primeşte. actul suptului şi. şarpe şi voinic şi chiar mamă şi şarpe (în plan. denaturată: Blestemul este : să fii la rîndul tău înghiţit. îndeosebi. bazată pe imposibilitatea înfăptuirii celei mai simple agregări alimentare : aceea a înghiţirii. Şerban Anghelescu propunea o soluţie exegetică deosebit de incitantă : ÄVariantele cele mai interesante se leagă de actul suptului. Ispas. Dar. tot Ädin întîmplare" ea foloseşte această formulă de blestem pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de pruncul fără somn. cercetătorul amintit consideră că şarpele este Äpersonajul dramatic prin excelenţă. p." Ca şi în balada Milea. Dezvoltînd această interpretare. copilul creşte. In planul de profunzime. ca rezultat al blestemului.25 Din această perspectivă. a hrănirii în forma sa cea mai elementară ² suptul. acolo unde operează logica mitului şi a simbolului. toată tensiunea îi aparţin. căci nu-1 poate înghiţi pe erou. mai tîrziu. In contactul dintre mamă şi copil se produce o situaţie violentă. perioada prenatală. Cu ocazia unei dezbateri despre Äsemnul şarpe" găzduită de revista Vatia (nr. Ädarul" mamei chinuite. în primele două cazuri actul său este descris într-o gamă minoră (şarpele s-a stre189 . suptînghiţit. de data aceasta. metaforic) se instituie o relaţie de respingere. lui. Balada leagă astfel momentele fundamentale ale vieţii: naşterea. povestirea este susţinută de un sistem tensionat de opoziţii : mamă-fiu. toată creşterea lui enormă şi aşteptarea gradată. care-1 aştepta ca să împlinească cuvîntul aprig al mamei (vezi şi analiza S. să fie încordat spre asta ² eşuează şi el. Şarpele este aici un personaj care nu-şi poate realiza destinul : deşi blestemul a fost proferat şi 1-a afectat profund ² 1-a făcut să crească enorm şi să aştepte. 1977. 6 din 1985). ratat înainte de vreme. 180²185). moartea". în fapt. şi odată cu el şi şarpele se măreşte enorm . Toată propensiunea lui. care este pervertit.

relevă astfel o uluitoare simetrie şi coerenţă lăuntrică. în care eroul nu mai este agresor. ca şi copilul de odinioară. caracterul nemotivat şi adeseori criptic al acestui complex constituie un alt argument în favoarea vechimii sale. avînd calităţi de «agatho dalmoîi». jumate şarpe. nu-şi află hrana deplină şi nu ajunge la consumul alimentar complet. Şocantă este aici chiar nemişcarea acestui grup. Nu cred. îl omora încetul cu încetul. iar unele figuri. (vezi J. dintre stihia întu190 . p. ci victimă şi în care şarpele. rădăcini extrem de vechi: din arta Indiei antice ni s-au păstrat o seamă de bazoreliefuri reprezentînd şerpi înghiţind cerbi. întîlnim o gamă majoră: şarpele enorm 1-a înghiţit. îl suge de puteri). Sistemul de opoziţii şi transformări ce subîntinde textul. cum afirmă entuziast Silvia Chiţimia. îl înveninează. ale sculpturii celtice pot fi interpretate tot ca un asemenea grup zoomorf. p. Mi-e greu să precizez sensul mitologic exact al acestei reprezentări. deţinător al pietrei nestemate şi venind din cer. unul concret. se transferă. 148). jumate om. Locul eroului este luat acum de un animal: textele vorbesc despre şar. 194. că ar fi vorba de Äun interesant personaj mitologic.cutat în sînul protagonistului şi de acolo îl muşcă. în timp ce în ultimul text. pe voinic şi îl suge. în primele situaţii. Äa suge" are un înţeles metaforic. Chiţimia. şi în basme. probabil. Baltrusaitis. într-un act identic tot eşuat. iar în ultima. 1979. în urma blestemului. Acest personaj reprezintă simbolul strămoşului (monstru arhaic) la care se face apel în cadrul ritualului de trecere (cel mai probabil cu scop de iniţiere şi consacrare odată cu atingerea vîrstei nubile) descris de baladă.) Poate că mai aproape de adevăr sînt acei exegeţi care interpretează acest grup ca o reprezentare simbolică a luptei dintre puterile morţii şi cele ale vieţii. dintre duhurile chtoniene şi cele uraniere ori solare. chinuitor şi pentru el şi pentru mamă. Actul ratat al pruncului. Äde jumătate". 1975. Această imagine are." (S. printr-un transfer simplu. încremenirea lui (de aceea balada şi basmul introduc un element exterior ² voinicul rătăcitor ²‡ pentru a debloca acţiunea şi a împinge povestirea mai departe). Ŷ Interesant este faptul că imaginea şarpelui care înghite pe jumătate o victimă apare şi în colindele populare şi de aici. Pe de altă parte.Ŷ pele care încearcă să înghită un cerb şi nu poate să-1 isprăvească din cauza coarnelor prea mari.

e făptura lui Satana. Iniţial. 79 . 1981. p.. în urma blestemului divinităţii.stîrnoţat şi mimat". acel Ädraco" (i. 288. legendele stabilesc o seamă de greşeli Äoriginare" datorită cărora el a fost blestemat şi hărăzit să fie o întrupare a răului. Brătulescu. şarpele ar fi fost om. în sat. pentru a salva-lumea de răutăţile lui. p. vezi şi R. Astfel. Daicoviciu. a unor trăsături biologice distinctive. Mohanu. Această ultimă imagine poate fi sursa unei posibile analogii : eroul călare. Florescu. semnificaţii variate. care justifică înfăţişarea şi obiceiurile şarpelui şi prin care meditează asupra unor aspecte revelatoare. 204). In unele colinde de fecior. De aici ar fi derivat stindardul dacic. 1975. locul din rai).) Pornind de la acest postulat malefic. Muşlea. şarpele figurează. care. şarpele Äeste sau a fost drac. primitivă (vezi E. nu numai ca subiect al vînătorii. duh rău. ca agresor victorios. ipostaziate în categorii ontologice. ci şi ca obiect al ei.. In planul funcţiilor epice (cu vădit substrat mitologic). îl învinge în luptă dreaptă şi-i aduce capul. ne duce cu gîndul spre străvechile divinităţi geto-dacice. şarpe) ce confirma victoria asupra puterilor întunericului şi furtunii (vezi V. Firul colindei curge pe o matcă binecunoscută : eroul se pregăteşte de luptă. 191 . L. 1979. este cel care a ispitit omul şi 1-a făcut să-şi piardă puritatea (şi. întruchiparea arhetipală a acestei opoziţii s-ar fi perpetuat prin timp. Ov. / Pe la mese de boieri.nericului şi cea a luminii. în folclorul românesc. Niculiţă-Voronca.. ca victimă a unei înfruntări eroice. 16²19). purtînd în suliţă capul şarpelui ucis. Pârvan. 1972. Reliefînd atributele malefice ale şarpelui. voinicul trebuie să înfrunte. p. în hieratismul său. 1980. 60). Herseni. în epoci şi medii diferite. fiind condamnat la o locomoţie penibilă. înfruntau demonii văzduhului şi purtau în suliţele lor capul monştrilor ucişi. desigur. caută şi găseşte şarpele . p. în linia povestirii biblice şarpele este. unealta dracului. eteroclite chiar. 1970. 138 . p. Bîrlea. un şarpe uriaş (vezi M." (I. texele populare construiesc diverse povestiri. fără membre. ca trofeu consacrator. fără aripi. T. odată cu ea. el a devenit cea mai neajutorată făptură. Roşu. aşa cum susţinea Va-sile Pârvan. ar fi avut picioare şi chiar aripi ." (C. ÄCapu-n suliţă i-1 lua / Şi-napoi se-n-vlîrtejea / Pe sub meri şi pe sub peri. e. H. primind însă. p. 1903.

" (I. nu e păcat să-1 omori. una din pedepsele invocate este Ätîrşîitul şarpelui". 807. Muşlea. In folclorul românesc. capoi îţi ia puterea şi rămîi tot anul fără putere. numai două vieţuitoare stîrnesc o asemenea adversitate şi suportă un 192 . 288). Lună şi 1-a alungat. Comportamentul său stîrneşte atîta repulsie. p. O altă legendă leagă chipul şi atributele şarpelui de o ascensiune eşuată. cînd îl vezi întîi. ÄDacă nu-1 omori cînd îl vezi întîia dată. Niculiţă Voronca. Gorovei. El a sărit la dînsa şi ea 1-a blestemat. dimpotrivă. 1915. oriunde şi oricînd. nediferenţiată. El atunci iese la drum să-1 ucidă oamenii. 839) . pămînul refuză să adăpostească şarpele malefic : Äcare şarpe a muşcat. Niculiţă-Voronca. p. Bîrlea. p. faptul acesta sugerează regresul la o condiţie inferioară. 1970." (Ibidem) ^ Deci. Ov. înveninează pe toţi cei din preajma sa. 833). ca să nu vadă. ţi se iartă un păcat. dar îi inversează termenii : şarpele nu-şi mai poate face cuib în brad. Soare zice că tare se supără cînd vede că şarpele a muşcat pe vrun om şi se întoarce cu faţa. Într-adevăr. să-i ia păcatul" (idem.p.‡ pă-mîntul nu-1 primeşte pentru păcatul ce 1-a făcut.. ÄŞarpele zice că a umblat în 24 de locuri să-şi facă cuib. el nu coboară la rădăcina lui. o negare aproape a ideii de mers. p.. 834). ÄPe şarpe. la o dimensiune amorfă. ca gest necesar şi imperativ-. tîrîtul şarpelui reprezintă imaginea celui mai chinuitor mod de înaintare. şerpii. 1903. datoria omului de a omorî. nici măcar animalică. în blestem. la 24 de ceasuri moare şi s-a suit în brad să-şi facă cuibul. La rîndul său. îl blestea-mă şi îl condamnă să-şi ducă viaţa în întuneric şi în ascuns. ci duşman al acestora. Dealtfel. 1903. vezi şi A. pentru gîndirea populară. De altfel. atacaţi de şarpe sau scîrbiţi de răutatea lui. " (E. gestul care defineşte atitudinea şarpelui şi îl condamnă totodată este Ämuşcatul" : oriunde ar fi. îţi ia puterea ." (E. aştrii luminii. în folclorul românesc. rămîne afară de pedeapsă . atunci cînd. Legendele preiau imaginea şarpelui încuibat în brad (ca în bocete). încît: ÄSf. să-1 omori. ci prin frămîntarea şi închircirea întregului trup. de aceea şarpele după ce muşcă. p. Soarele şi Luna. ci vrea să urce spre vîrf. la permanentul chin al înaintării nu prin puterea şi elanul picioarelor. toate credinţele populare legate de această vieţuitoare afirmă. dar s-a coborît din ceri sf. nu este reprezentant al stihiilor lumii. 319). şarpele muşcă.

Felul său de a ataca. furişate. De altfel. al înşelăciunii. au făcut ca el să apară ca un simbol al perfidiei. între glorificarea vînătorii (eroice) şi condamnarea lăcomiei şi a risipei prădătorilor (fie ei oameni sau carnasieri). (E. Acestea sînt valorile cu care este actualizat în basmul despre animale. în general. capul este cauza suferinţelor şarpelui : dintr-o povestire aflăm că şarpele avea dureri 193 . p. în colţii lui (veninoşi). 1980. 1903. 388). Cu toate acestea. 847. ci în veninul ascuns. pentru că acolo. stă întreaga putere a acestui animal. capul tăiat al şarpelui uriaş este adus ca trofeu de voinicul victorios . faptul că puterea sa stă nu în mărime. în cazul şarpelui şi al păianjenului. duşmani învederaţi ai omului. nu în gura aprigă. Niculiţă-Voronca. unul din eroi zdrobeşte duşmanul.) Muşcătura şarpelui este cea mai temută. în el se găseşte piatra fermecată. dar 1-a muşcat un şarpe de deget". creşte usturoiul care oferă posibilitatea stăpînirii duhurilor malefice . cultura populară evită să recomande uciderea animalelor. H. 87. hrănindu-se cu substanţa sa magică. prin el.) Agent ascuns al morţii. Roşu. p. imaginea şarpelui strivit (ca întruchipare arhetipală a înfrîngerii răului ori a demonilor întunericului) este extrem de veche : pe tabletele cavalerilor danubieni. L. în sfîrşit. în care încearcă să-1 înşele pe omul care 1-a încălzit la sîn sau pe ţapul care 1-a trecut apa (vezi Ov. Daicoviciu. Această sancţiune îşi are originea ² probabil ² atît în consideraţii de ordin practic (teama faţă de acţiunea malefică. pe neaşteptate şi hoţeşte totodată. ea postulează obligativitatea omorîrii lor şi justifică acest gest afirmînd că el nu este un păcat. Bîrlea. ci un act purificator. Interesant este faptul că toate energiile şarpelui sînt slrînse în Äcapul" său : acesta este sursa puterii şi a veninului. şarpele înveninează pe omul sau divinitatea care îi cad victime. Flo-rescu. 1976. în măsura să pricinuiască mari rele nu numai omului ci şi fiinţelor stihiale : ÄGerul zice că ar fi fost mai tare. ci în viclenie. din el se naşte mărgeluşa . iar altul calcă în picioarele calului şarpele malefic. al loviturilor piezişe. p. (R. întrupări ale răului şi demonilor. etc). adop-tînd o atitudine de mijloc. distrugătoare a acestor vieţuitoare) cît şi în motivaţii de natură mitologică (ipostazierea lor în animale blestemate.asemenea tratament : şarpele şi păianjenul. Putere de natură malefică.

Alexii (17 martie) ori Blagoveştenie (25 martie) cînd. marchează şi structura sărbătorilor populare Äţinute" de şarpe. 1899. 9²10 şi 211. se crede. p.) Alteori. 194. 390² 402 . 91). 91 . Dai de mîncare la şerpi.) Teama de şarpele malefic. prin invocarea unor stihii şi obiecte magice mai puternice decît şarpele. Dem. Contracararea acţiunii malefice a şarpelui se realizează nu numai prin respectarea prescripţiilor fixate de calendarul şi datina tradiţională. întradevăr. p. 194²198 . 1982. Flo-rea Marian. p. Niculiţă-Voronca. 834. fierul. Ghinoiu. 1982. chiar şarpele este pus să mărturisească unde stă leacul dorit : ÄApucai prin nişte pruni mărunţi. printr-un simulacru de sacrificiu. Acestea sînt : alunul (Änaşul şarpelui").cumplite de cap şi nu găsea nici un leac pentru ele : cîinele îl sfătuie sa iasă la drumul mare. 1985. înfăptuit cu ajutorul descîntecului Äde şarpe". (Vezi A. Calendarul său cunoaşte două momente principale : dezmorţirea sa. 14. conform acestor texte populare. A. 1915. Muşcătura poate fi vindecată. p. de muşcătura lui. şarpele este conjurat să ocolească omul : ÄŞi apoi te duci la un soc. 298²303 .) Uneori. Fochi. e viu. 460²463 . spun credinţele populare. I. se înconjoară casa şi grajdurile cu cenuşă (ca să se împiedice intrarea şarpelui). Äsoare-apune" şi calul. (Vezi G. se fac focuri dinaintea casei şi se afumă împrejur. şi scapă de toate suferinţele. Capul şarpelui. chiar dacă îi ucizi corpul : de aceea. Ad. p. p. 1976.) Al doilea moment al calendarului şarpelui este Probejania (6 august) cînd Äodată cu plecarea berzelor (fapt ce ar marca încheierea verii) şerpii intră în pămînt şi încep hibernarea" (alte credinţe populare aşază acest moment în 14 septembrie ² vezi I. pentru că acolo îşi va afla alinare. (A. acolo şarpele este călcat de o căruţă. p. p. Gr. S. apa curată. L. care e marcată la Măcinici (9 martie). p. căci aici se află ascunse toate puterile sale. ori ploaia. Ghinoiu. C. / Mîhnit 194 . Ţapu. Tot acum o seamă de interdicţii şi prescripţii vizează obţinerea imunităţii în faţa şarpelui : nu se rosteşte numele său. F. / Intîlnii un şarpe necăjit. Berdan. Gorovei. p. Teodorescu. 316²318 . C. III. 138. 1903. Tocilescu. 1981. p. Gorovei. cu mămăligă şi o laşi acolo. L. (E. ci şi prin actul ² direct ² de anihilare a puterii sale. şarpele trebuie zdrobit în cap. întreaga fire se trezeşte din somnul hivernal şi reîncepe ciclul vieţii. ca să nu-ţi aibă grijă toată vara". Cireş.

p. III. ci unul fermecat : el se naşte prin metamorfoza magică a stelei. / Ci te fă şarpe. Dem. p. N.] Şi te du în lume / Peste lume / La ursitul meu anume / Şi nu-i da a fi / Şi nu-i da o poclui / Pînă la mine-a veni. 1981. /Şarpe răpune. / Cu cozile întoarce-1. Ţapu. 1981. / Cu gura muşcă-1. O-los. Atacul şarpelui joacă aici rolul unei imagini arhetip a intruziunii răului. Teodorescu. laur.) Cel mai frecvent însă. ci şi de către omul care doreşte să pedepsească pe cineva : descîntecul. / Amărît şi mîhnit ? / ² Am muşcat pe cutare ! I ² Ce-i dai leacul / ² Fierul şi oţelul / Varga de alun / Şi apă neîncepută". 155. Dem. cere şarpelui să meargă în lume şi să stîrnească suferinţa în inima şi trupul Äursitului" care şi-a părăsit aleasa : Äînvăli-te foc. C. / Foc. / Eu oi dormi. iar muşcătura sa al unei embleme a agresiunii malefice. Tocilescu. descîntecul cheamă. cu nenumărate ecouri în epica C-da 88 coala 14 195 . 241 Ŷ G. p. M. Ţapu. C." (I. Ţapu. C. / Cu coada împunge-1. (Gr. III. / Cum apusul soarelui / Ia puterea şarpelui 7 Aşa descîntecul meu / Să ia veninul rău. / Tu nu te-i culca. şarpele relevă un sistem complex de atribute şi funcţii mitice. şarpele poate fi utilizat nu numai de către întruchipările bolilor.şi amărît / ² De ce eşti şarpe necăjit. moroiul. focului ori brîului în animalul malefic (vezi Gr. care după formula prof. Teodorescu... 298. / Tu n-oi dormi. focuţule. / Dezvăli-te noroc. 1980. 1981. 304). 230. Tocilescu. / Eu m-oi culca. funcţionează a-deseori ca un blestem inversat. Antologie. 1980." (G. p. Bogdan..) Alteori. cu o bogată dispersie simbolică. Mihai Pop. şarpe care atacă omul. 114. îl muşcă şi îl înveninează (vezi Gr. Descîn-tecele descriu felul în care zmeoaica. 462. 334. 433). se încolăceşte în jurul bolnavului. Figură majoră a mitologiei populare româneşti.. p. p. Timiş. Tocilescu. / Cu limbile linge-1. balaur / Cu coada de aur / [. 1982. junghiul sau chiar cuţitul se transformă în Äşarpe veninat". Şarpele pedepsitor nu este unul natural. Prestigiul malefic al şarpelui este atît de puternic încît şi alte întrupări ale răului iau chipul său. Pentru că este agent al răului. invocă puterea tutelară ca să alunge răul provocat de şarpe : ÄSoare-apune.. 1982. 123). III.. aceste texte creează un conflict (de obicei foc-ploaie) care serveşte ca model pentru imprecarea şi alungarea şarpelui : aşa cum apa stinge vîlvătaia focului şi descîntecul va alina arsura muşcăturii.

cu adevărat reprezentativă. Lucrul acesta este cu atît mai neaşteptat cu cît fauna României cunoaşte numeroase specii adaptate la viaţa în ape (sau în preajma lor) şi un număr deosebit de mare de specii de peşti. Nu beneficiază de atribute lunare. adică a poziţiei acestei vieţuitoare în J96 . cosmogonice (frecvent întîlnite în alte mitologii). De aceea. acvatice. în planul mitologiei animaliere. conturînd. şi anume vidra. generator de funcţii mitice (pe care diversele contexte socio-culturale şi diversele genuri folclorice le preiau. fecund şi. şi mai puţin ca o figură definitiv şi irevocabil închegată. totodată. generatoare de nenumărate ipostaze şi sensuri folclorice. imposibil de redus la un inventar precis. dinamic. ca o împletire de funcţii posibile. nici vidra nu conturează o prezenţă majoră. ca o matrice semantică în continuă tensiune. profund malefic. chtonian. Singura vieţuitoare a apelor. cercetarea nu îl poate cuprinde şi descrie decît ca o sintează a determinărilor contextuale. variat pînă la a fi eteroclit. VIDRA Una din cele mai surprinzătoare trăsături ale mitologiei populare româneşti este aceea că vieţuitoarele de apă ocupă un loc şi o pondere extrem de reduse. faptele şi puterile atribuite peştilor nu impresionează. El apare mai degrabă ca un nucleu miticosimbolic nedefinit. în universul culturii orale. este un mamifer. Din perspectiva unei clasificări generale. Chipul său este dens. în limbajul lor propriu o anumită imagine a şarpelui). peştele reprezintă o categorie uniformăt nediferenţiată. Dacă judecăm lucrurile din punctul de vedere al cantităţii. în măsură să se impună prin varietatea sau prin frecvenţa motivelor epice ori lirice asociate ei. Dacă privim însă lucrurile din perspectiva calităţii. latente. el este îndeosebi teluric. iar implicaţiile simbolice ale acestei vieţuitoare sînt departe de varietatea şi complexitatea cu care ne-a obişnuit studiul altor mitologii europene şi extra-europene. analitic de trăsături specifice.‡şi lirica folclorică.

1916 b.] cum s-a azvîrlit în apă. Atît de importantă este această legătură încît. Manolache. (T. G. p. 1977. numai în trei genuri ale literaturii orale : în cîntecele funerare.) Vidra este imaginată deci ca o stăpînă a apelor. un demon acvatic . în acest fel. teritoriul acvatic stăpînit de Vidra. ca stăpîn al căilor infernale. indiferent de universul epic în care este integrată.. plină de taine şi puteri ascunse. a apelor mitice. / Nici eu nu i-am dat de fund. tratatele de zoologie vorbesc la superlativ despre adaptarea ei la mediul ambiant : Ätrupul său parcă este conceput după legile hidrodinamicii" . provine dintr-un etimon care desemna chiar apa. în balade şi în colinde. vidra apare în strînsă conexiune cu un topos fundamental al geografiei mitologice româneşti: pragul de ape. Pamfile. sălbatică şi de nestăpînit prin puterile omului. a densităţii semantice şi a puterii de iradiere simbolică specifice figurii sale. pentru lumea apelor.sistemul şi ierarhia mitologiei populare. sau Äe animalul făcut să poată oricînd înota [. parcă fără a cunoaşte rezistenţa apei" (L. în colinde şi în balade. nici peştii nu o întrec în înot" (I. ca paznic al acestei intrări. acest loc. numele ei. atunci imaginea noastră se schimbă. Obiceiurile şi caracteristicile biologice ale acestei vieţuitoare explică cu prisosinţă faptul că omul arhaic a văzut în ea o întruchipare a apelor. ca ghid şi pro197 . / Atît e Vidros deadînc". Cîntecele funerare aşează vidra la pragul de trecere dintre lumea de aici şi tărîmul de dincolo. iar vidra dobîndeşte un rol aparte şi o valoare mitologică neaşteptată. şi îndeosebi a apelor primordiale. redus la rădăcina sa indo-europeană.. Întotdeauna. în contexte mitologice semnificative. adică ÄVidrosul" este descris ca o imagine la superlativ a învîltorărilor de ape. p. 35). / Că Vidros este adine / Cît din cer pînă-n pămînt. Äse prelinge cu formele sale unduioase. dă Äadevărate recitaluri de balet în apă" . 100 şi 101) . Simionescu. ÄVidrosul" este echivalentul codrilor întunecoşi şi fără fund (sau comuni-cînd cu tărîmul de dincolo) din universul pămîntean : ÄEu în Vidros m-am născut ² recunoaşte chiar figura tutelară a acestui teritoriu ² Şi-n vidros am crescut. poartă numele animalului tutelar. ca o groapă fără fund. De altfel. p. în folclorul românesc. 296. considerat Äal vidrei". Dissescu. Figura vidrei poate fi întîlnită. 1983.

/ Oameni pînditoare. / Unde-i bradul zînelor. în general. în care Ämarea trecere" are loc. trebuie să treacă peste Ämarea cea mare". să treacă ape şi rîuri. / Să treci peste ele. 147²149). Ponderea elementului acvatic în geografia funerară şi. fie ca să stingă vămile de foc ce-i stau în cale ² de aici derivă. / Eu să le pot prinde / Vîrfurile tale. 1-983. '/ Greu urlînd şi hurducînd. / Sufletul stătea / Şi mi se ruga/ ² Bra-de. ca animal psihopomp.. apa) şi fiecare din ele cere o vamă. / Unda se aduce / Lumea s-o îmbuce /Ŷ[.] Iar la groapa mărilor. / întinde. la locul de odihnă. Co-man. / Marea o ajunge. / Că-n mine puiatu / Vidra lătrătoare.. F. pămîntul. şi în consecinţă. în sfîrşit. Bradul nu-1 poate ajuta deoarece trei animale păzesc vama de peste ape şi sînt gata să se repeadă asupra Ädalbului de pribeag" : acestea sînt şoimul. 1892.. să se oprească la Äizvoare reci" (unde se va spăla de Äfiori de moarte" şi de Ädorul" de Älumea albă"). De aceea. 107 şi 108. p. în cultura populară românească pragurile către lumea cealaltă au un caracter prin excelentă acvatic. p. răspunde bradul : ÄEu nu-ţi pot întinde / Ca să le poţi prinde / Trupinele mele. Spre deosebire de mitologiile mediteraneene. / Nici nu oi gîndi. şarpele şi vidra. întinde.". de asemenea mesajele rituale către cei dispăruţi se trimit pe firul apelor. în M. / Trecătoarea apelor. Aflat pe lungul său drum ÄSufletul despărţit / De multe mîhnit /Pleacă şi se duce. fireşte.) & Deci ca să treacă Ämarea turbu198 . / Vine marea mare / Vine-n turburare.. / Să-mi fii frate. pînă cînd va ajunge.tector al celui aflat pe caiea fără întoarcere. / Să trec peste ele / Marea-n ceia parte-/ Ce lumea desparte. diverse rituri de udare şi astîmpărare a setei celui mort. Cîntecele şi datinile funerare acordă o însemnătate aparte apelor : sufletul. (S. Fiecare din ele stăpîneşte o stihie (văzduhul. pe larg. pe acest drum îi este mereu sete şi are nevoie de multă apă. în momentele şi în zonele Ämarilor treceri" explică ipostazierea animalului celui mai reprezentativ pentru acest element ca paznic şi călăuză a drumurilor peste ape. / Puii te-or simţi. spun ele. brade. / Ei mi te-or lătra / De te-ai spăimînta / Şi-n mare-i cădea / Şi te-ai îneca". stăpîn şi protector al destinelor funerare (vezi. Marian. / Toată lumea spăimîntînd. cel mai adesea pe căile pămîntene şi subpămîn-tene. fie ca să-şi astîmpere arşiţa dinlăuntru.

Marian. 102²103. După cum spune cîntecul ceremonial. şi. / Să nu te spăimînţi / Că vidra mai ştie / Sama apelor / Şi-a vadurilor. structura mitologică a chipului vidrei : paznic al apelor şi al zonelor de acces în lumea de dincolo. altfel el va fi Älătrat" de aceasta. ca un simbol al morţii. De aceea.) Textul citat prezintă.rată". din contra. ÄDalbul de pribeag" trebuie să accepte înfrăţirea cu animalul sacru. 2S Ca şi Cereber. (S. / Voinicelule.cu această încărcătură semantică ea apare în cîntecele bradului : IJ Tinereîule. / Nimeni să nu-mă crează". / Şi-ţi va mai ieşi / Vidra înainte / Ca să te spăimînte. sau cel puţin de bunăvoinţa vidrei. de spaima de moarte. gest care nu 199 . (C. iar strămutarea lui din codru în Ämijloc de ţară" reprezintă analogonul ritual şi poetic al strămutării omului din Älumea cu dor" în cea Äfără dor". / Ce eşti supărat / Ce te-ai mîniat ? / ² Cum n-oi fi supărat / Că vidra m-a muşcat. / Că de-un an de zile / Din alean pe mine / Tot mi s-au vorbit / Şi s-au sfătuit / Ei ca să mă taie / Din aste pîraie / Şi să mă tot ducă / Şi să mă aducă / în mijloc de ţară / Unde-i apă-amară. p. / Vuituri să mă bată. el nu trebuie să se înspăimînte ci. traseul şi îndatoririle acestuia sînt astfel descrise : ÄS eara va-nsera. 113. cu o extremă claritate. cu moartea feciorului Änelumit". ea ştie tainele stihiilor şi căile cele mai bune şi mai sigure de trecere prin vămile cele mari. va fi împiedicat să pătrundă pe tărîmul de dincolo şi va rămîne. / Şi ea mi te-a trece / Ca să nu te-nece.. / Gazdă n-ai avea. pentru că numai aşa poate ajunge la locul desprinderii totale de viaţă şi de amintirile ei. stînd la graniţa dintre cele două lumi. recomandă cîntecele funerare. în planul simbolurilor funerare. / în grădină lină / Cu apă sulcină. / Soare să mă arză. F. trebuie să prindă vidra Äde soră". de dor şi de suferinţă. 1892. Brăiloiu.. într-unui din Äcîntecele mortului" din Gorj. răul şi supărarea bradului' provin din faptul că vidra Ä1-a muşcat". un pribeag fără de odihnă. cel rătăcitor are nevoie de sprijinul. vidra funcţionează adeseori ca un simbol al tărîmurilor de dincolo. / Şi mi te-a purta / La izvoare reci / Să te răcoreşti / Pe mîni pîn'la coate 7 De fiori de moarte". p. prin extensiune. 1981. Întradevăr. pentru că numai astfel poate depăşi pragurile ce separă diversele nivele ale fiinţei. de condiţia omenească.) Tăierea bradului este identificată. în eternitate.

vidra este. 197² 201. în colindă. pentru că are acces la alte lumi.) Cîntecul epic nu schimbă nici unul din atributele deja cunoscute ale vidrei. 1982. darurile şi ştiinţa ei. Dem. eroul şi ceata de tineri cutezători caută vidra pentru a obţine puterea.. M. In colindă. vidra apare ca un operator mitolo200 . Pentru că păzeşte o poartă. în amănunt. evită pericolele neaşteptate ce-1 pîndeau în această lume şi obţine obiectul. Ca să convingă vidra să-i destăinuie secretul locurilor bune de pescuit (sau alteori un adevăr de sorginte sacrală) voinicul din colindă prinde. p. ca un însemn care marchează destinul său funerar. vrei să afli / Spuneţi-oi adevărat / Unde-i peşte de vînat / Că e marea la adînc / Cît din cer pînă-n pămînt / Şi mult peşte / 'N mare este / Cîte stele sînt pe cer. / Cît nisip este pe mal. atributele vidrei sînt. de natură fabuloasă. prin acumularea a numeroase epitete. / Din gură văpăi lăsînd. puiul vidrei. măre. 107). puternică şi atotştiutoare. Coman. El amplifică însă dimensiunile şi puterile acesteia. ea este singura fiinţă în măsură să dezvăluie taina locurilor bogate în peşti şi să faciliteze prinderea acestora.actului eroic (în cazul de faţă. / De mic şi nepriceput ? / Dacă. (Vezi. p. motivele Äpescuitului fabulos". benefice : cu ajutorul ei omul trece cu bine pe un tărîm necunoscut. Ca şi în cîntecele funerare. printr-o inversiune narativă complexă. care ţin mai mult de orizontul basmului decît de acela al mitului. (cutare). 1985. Balada Antoiiţă a lui Vioară preia. dintr-o vînătoare eroică întro greşeală tragică. ştiinţa rîvnite." (G. / Puiul meu de ce-1 căzneşti / De ce-1 baţi şi-I suduieşti. al Ävidrei atotştiutoare" şi al Äprinderii puiului" dar. / N-apuca ca să sosească / Şi-ncepea ca să vorbească : / ² Tu. ÄCam înspre soare răsare / Vede pe vidra a mare / Din picioare scăpărînd. mai întîi. evident. / Au nu vezi cît e de mic. Apoi ² ca şi în basme ² în schimbul eliberării lui obţine de la mama cea aprigă informaţia sau obiectul de excepţie pe care le căuta.. pescuitul fabulos) : pentru că este stăpîna ÄVidrosului" pentru că ştie Äsama apelor". De aceeea.poate fi interpretat altfel decît ca o prevestire a morţii. transformă întregul ansamblu epic dihtr-un act consacrator într-un hy-bris. Teodorescu. pescar mare. în mod firesc. puterea. vidra funcţionează ca un mediator între protagonist şi ţelul. în toate aceste situaţii.

1978. Un descîntec evocă figura vidrei nu ca un agent al v/răjii. care nu dăruieşte obiectul căutat. / Din gură strigînd / Din talazuri dînd. / Mergea vreo două trei zile. decit din atributele mitologice. Vieţuitoarea apelor nu relevă aici funcţii actanţiale. din apă ieşea. vidra devine un operator invers. ci o ascunde. mumă-sa. Găluşcă. / Pe la mijloc cînd ajungea. / Pe năvodari îi îneca". / Venea fălcărind. / Focul îl stingea." (C.. 242). ci ca un model al sănătăţii şi purităţii. într-o variantă a baladei. 1981. mergea mîini. pe care să-i lase să puieze în apele ei sterpe şi nefolositoare." (Gr. ÄIovan ce făcea ? / O vidră mîna. p. Pamfile. C. Tocilescu. Rădu-lescu-Codin.. ci numai rosturi strict decorative. 22). / Apa o vîrtejea. Pentru că Ämesajul" baladei vizează consacrarea valorilor stabile ale colectivităţii şi condamnarea iniţiativelor juvenile contestatare (deci pedepsirea lui Antofiţă care a încălcat interdicţia instituită de tatăl său). / Din coadă pleznea. 314. III. 1916 b.. Gestul ei stîrneşte o analogie inedită : ÄVidran apă naşte. / In apă se spală.. / In apă creşte. un agent al pedepsei. Nemaiputînd realiza Äpactul" cu vidra.) Şi mai grea este pedeapsa rezervată pescarului îndrăzneţ şi profanator : ÄMergea astăzi. p. Ţapu. vidra este 201 . o fiinţă care nu relevă o taină.. / Vii. E. strict biologice. ci îl păzeşte şi apără de intruşi. 1910. intervenind într-un act de transcendere a condiţiei umane (fie prin trecerea în lumea de dincolo. / Doi păstrăvi prindea. / La Mureş trecea. vidra este descrisă ca un animal cumplit.. Episodic. (Ibidem. -vezi şi Antologie. eroul din baladă eşuează în încercarea sa:' ÄEa ce făcea? / Apa o cutremura / Peştii îi aduna. / Peşte la mal arunca. vidra apare şi în balada Iovan Iorgovan: funcţiile ei epice derivă aici mai degrabă din caracteristicile naturale.." (T. / Vidră să fiu. / frumoşi peştişori". / De mine să nu mai ştiu. Brăiloiu.) în acest caz. / Cu apă se curăţeşte. 297). nevătămaţi / In Cernă-i băga. Fata care vrea să fie iubită adună rouă şi Ädragostea" de pe flori şi apoi se scaldă în această apă fermecată.. fie prin do'bîn-direa unei cunoaşteri ce depăşeşte cunoaşterea obişnuită). T. 240. 1980. înfricoşător : ÄCă vidra. / De ochii în cap îi săria.gic. p. Cerna îi cere eroului să-i aducă Änegrii păstrăviori.. / Vidra cu coada-1 pleznea. / Apele creştea. p. Atunci." (C. p. / Vidră am fost. De aceea. Comişel.

147). reprezintă argumente convingătoare pentru a susţine vechimea acestei figuri folclorice. protagonista descîntecului speră să beneficieze de acelaşi statut. peştele apare rar în folclorul românesc. nu infirmă şi nici nu îmbogăţeşte dimensiunile şi atributele ei consacrate. Äştiucă". nediferenţiată în specii şi familii zoologice . Äsomn" ² iar aceasta în ciuda a 202 . acest caz izolat. aproape conservator al atributelor epice şi mitologice specifice vidrei. Caracterul constant. Chevalier. ea se împărtăşeşte din puterile acestuia şi participă la sacralîtatea lui .Văzută ca un simbol al purităţii şi curăţeniei . deoarece rolul de pedepsitor este o inversiune directă a celui de donator. vechime care este susţinută şi de poziţia singulară a vidrei în sistemul mitologiei europene : într-adevăr pentru a defini profilul funerar şi funcţia psihopompa a acestei vieţuitoare. Vidra se defineşte deci prin trei funcţii mitologice fundamentale : ea este animal-psihopomp. identi-ficîndu-se cu vidra. fie în cel de dincolo). III. el este imaginat şi gîndit ca o entitate omogenă. în plan metaforic. Ipostaza negativă din cîntecul epic nu aduce şi nu reprezintă un atribut mitologic (ori chiar epic) aparte. nu schimbă cu nimic profilul mitologic al vidrei. unitară. 1974. credinţele vorbesc mai ales de Äpeşte" şi mai rar de Ämreană". în general. p. rădăcinile străvechi ale complexului său mitico-simbolic. t PEŞTELE Deşi este unul dintre cele mai active şi mai frecvent întîlnite simboluri ale mitologiei universale. să dobîn-dească aceleaşi calităţi şi puteri. cîn-tecele epice. beneficiind de puţine funcţii explicit mitologice şi fiind sporadic utilizat în povestiri. autorii Dicţionarului de simboluri editat sub conducerea lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant nu au alt exemplu şi alt punct de sprijin decît numai bocetele româneşti (vezi J. călăuză şi donator (fie în tărîmul de aici. stînd tot timpul în contact cu elementul primordial. legendele. şi. amploarea şi densitatea lor semantică. Oricum. ceremonii. practici magice sau metafore revelatoare.

286). prin mişcările lor neaşteptate. corpul lui agil este făcut din trupul 203 . se spune. această izolare (în raport cu celelalte elemente epice şi simbolice definitorii pentru cosmogonia tradiţională) mă îndeamnă să cred că ea este un element tardiv. astfel aripile lui sînt din ghimpii de la brad . dezleagă apele şi provoacă. îndrăznesc să cred. Cîteva legende cu caracter etiologic stabilesc echivalenţe simple între caracteristicile biologice ale peştelui şi lucruri ori fiinţe analoage din lume . ÄAscultător". Dacă peştele ar fi un animal cosmogonic cu rosturi depline. p. activ şi bine integrat în miturile româneşti ale Äfacerii lumii". Imaginea peştelui uriaş ţinînd pămîntul pe spatele lui . a exclus posibilitatea integrării peştelui în familia animalelor făcătoare de lume. 23²26. despre specificul şi ciudăţeniile fiecăruia. Cu excepţia acestei funcţii. Pămîntul. Această încremenire. p. el ar trebui să posede un bogat corpus Legendar. 1924. cutremurele (vezi T. că modelul cosmogonic tradiţional. caracteristică pentru care nu pot invoca nici o explicaţie satisfăcătoare. mai puţin semnificativă. Conul de umbră în care stă peştele mi se pare a fi una din cele mai surprinzătoare caracteristici ale mitologiei zoomorfe româneşti. despre obiceiurile lor de viaţă. fie cărţile populare).numeroase şi foarte detaliate cunoştinţe practice despre diversele feluri de peşti. ÄArătător" şi ÄSomnoros") . descriind facerea pămîntului ca o desprindere directă din apele primordiale şi implicînd în acest act numai ariciul şi broasca.este numai enunţată. fără a fi însă dezvoltată în povestiri şi ţesături simbolice complexe. de suport al lumii. conduc soarele şi luna pe cer. stă pe unul sau pe patru peşti gigantici (numiţi ÄÎncepător". 1976. Bîrlea. asimilat în spaţiul folcloric în urma unor influenţe livreşti (fie textele biblice. Pamfile. exterior. Singurul context epic în care el relevă trăsături deosebite este acela oferit de unele colinde şi balade pescăreşti. mitică. Ov.‡ ei susţin lumea. să declanşeze numeroase funcţii narative şi să fie nucleul unui important sistem mitico-simbolic. Cel mai adesea peştele este invocat în ipostaza sa fabuloasă. în care apare ca obiect al vînătorii eroice. indepărtîndu-1 din centrul sistemului mitologic către o poziţie marginală. legendele şi credinţele nu oferă atribute ori structuri epice şi simbolice convingătoare. totuşi.

numai mecanismul de încifrare al ghicitorii. (Vezi Gr. ÄApa mă naşte. / Cu sîngele lui / Case-or zugrăviră." (P. p. o entitate vagă. (I. Unde omul trăieşte. vezi şi Gr. pe care însă îl voi analiza în capitolul consacrat întruchipărilor fantastice. p. 7 Cu solzii de-ai lui / Case-or şindriliră. obiect al pescuitului eroic. Al. fie pentru a hrăni nuntaşii cu ele. / N-are picioare / Dar merge" . deşi unii autori cred că dulful este delfinul. Aceeaşi imagine poetică (şi structură mitică subiacentă) apare ²Ŷ demitizată ² şi în balada pescărească Antotiţă a lui Vioară unde i se cere voinicului să prindă cantităţi uriaşe de peşte. 12 .) Funcţia de animal sacrificial consonează cu atributele sale cosmogonice : prin jertfa sa (analogon simbolic al unui început de lume). I. pentru a Äghici" peştele. trebuie să rezolvi dificultăţile născute din sinteza unor atribute contradictorii : ÄAre aripi / Dar nu zboară. T. 1981. Corpus. consacrator. fie pentru a-şi convinge mireasa de priceperea şi calităţile sale. nu însă şi pe acela de gîndire asupra lumii. Brill. / Soarele mă creşte / Şi cînd nu văd pe mama mor" . p. Ţapur 1980. ÄSoldat oţelit / De oaste gătit" ş.) Ciudat este faptul că în alte colinde în care este vorba de prinderea unui singur peşte. p. Cuceu. Ni-culiţă-Voronca.d.a. el susţine o casă şi o nuntă. Taloş.C. E. 1982. prin construirea povestirilor mitologice. V. p. Cu aceleaşi rosturi şi atribute apare aici şi Dulful (ori Duhul) de mare. p. Creţu. s. solzii pe care îi are se datorează transformării unui voinic Äîmplătoşat" în vieţuitoare de apă. 264. Amzulescu. Florea.)." (Vezi. Tocilescu .v. 1970. ci o stihie. 681²683. / Cu oasele lui / Case-or mărtăciră. el trăieşte . 290 şi 957²958 . se pare.unei rime . I. Cara-man. acest act este realizat de o fată 204 . personificată în chipul unei apariţii supranaturale. al fiinţelor plăsmuite. absenţa unor determinări concrete şi atmosfera fabuloasă care înconjoară chipul său mă determină să nu-1 consider un animal mitologic. Astfel.m. 1903. el moare" . 93²94. 1981. Prinderea peştelui uriaş are drept scop sacrificiul întemeietor : ÄCu carne de-a lui / Nunta şi-o nuntiră. 83. Ghicitorile Äse joacă" punînd în relaţii de contiguitate dimensiuni opuse ale firii : cerul şi apa (datorită apei) sau viaţa şi moartea (în apă ² în afara ei). ÄUnde omul moare.) Paradoxurile alcătuirii sale biologice au incitat. Colindele şi baladele evocă figura unui peşte uriaş. uriaş.

) Mreana mediază între uman şi divin. p. Niculiţă-Voronca. Ov. C. p. peştele are rolul de animal-adjuvant. p.] Cum îi prindeau însă pescarii breana. (E. ştiucă. mreana apare ca un alterego al fetei Äcurate" . p. Teodorescu. 958. nemişcarea (atunci cînd este chemat somnul copilului) sau cu puterile germinative. 1913. poate fi interpretată ca o slăbire a valenţelor mitologice ale temei. Bîrlea." (C. ea se înfuria şi era. Şăineanu. 1976. necesităţii de a găsi o rimă pentru verbul Äa creşte". probabil. Aceste ecouri lunare (şi implicit. cu energiile ascunse în adîncuri (atunci cînd este vorba de creşterea pruncului). îl roagă pe erou să-i aducă o mreană. Această pierdere a semnificaţiei eroice. / De mi-1 culcă / Şi tu peşte / De mi-1 creşte". cînd vor să potolească apa. p. / De-1 adoarme / Vină.. ba e şi azi. Peştele este amintit şi în cîntecele de leagăn unde apare ca auxiliar care trebuie să ajute la creşterea pruncului : ÄVino.) 205 .şi nu de un viteaz luptător. gata să înece lumea. după opinia lui ‡Ovidiu Bîrlea. 110 şi G. (Vezi L. somne. p. p. declanşînd sau liniştind vîltorile apei.) De asemenea în aceste cazuri funcţionează şi asocierea simbolică a peştelui şi apei cu liniştea. Iar pescarii de atunci şi azi. de obiect al metamorfozei.) Invocarea lui se datorează. în basme. aceasta se aruncă în mare şi se transformă într-o mreană. 244 şi 334. 21. dau drumul brenei în Cerna. 1982. [. sclipirea solzilor şi forma mrenei au sugerat analogia selenară şi de aici trecerea eroinei prin mediul acvatic în drumul ei spre condiţia astrală. verb care cuprinde Ädorinţa capitală a oricărui părinte". de păstrător al tainelor şi de fecundator miraculos (vezi. ca o ipostaziere a ei în simplu text consacrator. ÄIar Cerna de cîte ori ţine în ea breana dată de lovan Iorgovan. Rădulescu-Codin. 430. apă Ästearpă" şi fără viaţă.ltul şi de la o valoare simbolică la alta. 1978. deoarece fata prefăcută în acest peşte este apoi aruncată pe cer şi transformată în lună . 286²289). Mai des invocată.. îşi înceată vuietul. ca să nu cadă în mîna turcilor sau ca să nu comită incestul. 1910. (îndeosebi de balade). Dem. 1903. Această mreană fermecată joacă uneori rolul de duh al Cernei. (Ov. Bîrlea. 1983. fertilizatoare) sînt actualizate şi de cîntecul lui lovan Iorgovan în care Cerna. 388. această alunecare de la un cod la a. indiferent de destinatarul colindei. RădulescuCodin.

profilul peştelui se încheie aici . de aceea. 50. nu el e împăratul. p. ci de însăşi logica esenţială a meditaţiei populare asupra lumii. banalul şi cotidianul nu capătă reflexe Ou . iar cînd vine iarna. Niculiţă-Voronca. Brill. Numai că. (Vezi T. Culbeciul se suie pînă-n vîrful copacului. între dobitoace nu Leul este cel mai mare. consemnat de Elena Niculiţă-Voronca la sfîrşitul veacului trecut. Este un text Ähîtru". se ascunde şi nu-1 poate mînca . C. F. constituie unul din cele mai revelatoare. aici.) Acest text savuros. mai dense şi mai incitante fragmente de gîndire aopulară pe care am avut vreodată ocazia să le întîlnesc. despre care se spune că a ajutat pe drac să iasă de sub zidul de gheaţă în care-1 pecetluise divinitatea . Peste iarnă trăieşte cu sucul său şi cum ies brînduşele se dă la brînduşi. un text care stă.]. la faptele şi situaţiile de excepţie. episodice însă şi nesemnificative. sfrijită şi cu carnea fără gust. Gîndirea stră/eche este îndeobşte atentă la aspectele ieşite din comun ale laturii.n. 119² 120 şi A. se închide bine şi nici nu-i pasă pîn' la primăvară. cel mai mare e culbecul [melcul ² n. a fost blestemată să fie spurcată (să mănînce orice). sub semnul paradoxului.Alt peşte.) Pentru mit. Peştele conturează astfel două ipostaze majore (sprijin al lumii şi animal sacrificial) care însă. paradoxul nu ţine le jocul spiritului răsfrînt înspre sine. 345. el îşi face uşă la casă. de aceea. individualizat (din perspectiva mitului) este ştiuca. Banalul nu o biată şi. 647. prin caracterul lor incert şi prin frecvenţa redusă ne îndeamnă să privim cu reticenţă posibilitatea considerării acestei vieţuitoare ca o reprezentare cosmogonică deplină şi ca o veche figură a panteonului mitologic autohton. p. folclorul românesc mai cunoaşte şi alte apariţii. 1903. 1981. p. în mod fundamental. căci el îşi poartă casa în spate şi cum vine cineva. iar Leul se poate sui ?" (E. ALTE ANIMALE Melcul ÄTot astfel.

In faptă. sălaş. faptul natural este Äinterpretat" de gîndirea mitologică şi devine paradox esenţial : melcul anihilează opoziţiile înăuntru/în afară. pe care.mitologice. simboluri şi structuri epice y frămîntarea acestora. Primul paradox inerent figurii mitologice a melcului. se situează la nivelul clasificării : în ierarhia stabilită de acest gînditor popular. In schimb. Din această stare ciudată. gînditorul popular a dedus. din această ambiguitate ce anulează antitezele obişnuite ale vieţuirii. pentru ca întreaga Äcasă" sase sfarme şi melcul să fie strivit. dînd deplină simetrie formală acestei construcţii a spiritului. pentru că el posedă un atribut de excepţie. în cazul de faţă nu evidenţa realului a contat. într-adevăr orice vieţuitoare are un adăpost (cuib. îl creează. dedusă din criterii ale gîndirii şi culturii şi nu una de factură biologică. e atît de puternic. dar nici una nu şi-o poartă mereu cu sine . un atribut paradoxal : are casă dar ² în acelaşi timp ² îşi poartă mereu casa cu el. relaţiile pe care ele le stabilesc şi ansamblul narativizat coerent. acasă/ departe de casă. evenimentele a-parte o pun în mişcare şi declanşează un mecanism complex de raţionamente. aspectele deosebite. mai concret Äîn casă"/Äîn afara casei". Äcel mai mare" e melcul. în continuare. Cu toate acestea. rezultată din contactul empiric cu realul. perfecţiunea şi suficienţa de sine specifică melcului. vizuină. gol/protejat. superioritatea sa faţă de celelalte animale. Leul. Prin aceasta. sau. autorul popular ignoră evidenţa realului . inclusiv faţă de împăratul lor. nu Leul e Äcel mai mare". el conchide: melcul Äse ascunde" în casa sa şi astfel. nu el e împăratul animalelor . şi dezgolit şi acoperit. printr-un raţionament de o extremă coerenţă formală. încît în continuarea raţionamentului său.. concepte. Este însă o superioritate de ordin logic. cu o singură mişcare de 207 . Acest argument de factură paradoxală. constituie ceea ce noi numim mitologie. în final. şi. ci evidenţa raţionamentului. raţionamentul derivă din jocul antinomic al unor concepte fundamentale : Äafară"/Äînăuntru". Nu putem crede că autorii populari nu ştiau că ajunge să calci pe cochilia melcului. pentru a închide cercul argumentaţiei. el transcende şi opoziţia vulnerabil/invulnerabil. nimeni Änu-1 poate mînca". simultan. Melcul este. şi în casă şi lîngă casă. etc). Deci el este invulnerabil. şi afară şi înăuntrti. La rîndul său.

\

labă, <leul striveşte oricînd melcul ! în idee, în povestea mitologică şi în constructul logicii populare, melcul este infinit superior leului, pentru că depăşeşte condiţia animală obişnuită, atingînd o stranie şi neliniştitoare perfecţiune : aceea a simbiozei dintre individ şi habitusul său, dintre trupul goi şi fără apărare şi Äcasa" care-1 protejează şi adăposteşte. Felul în care melcul transgrează această opoziţie fundamentală (nu numai că are casă, dar şi-o poartă cu sine) constituie cel de-al doilea paradox, cuprins în textul citat. Cel de-al treilea ţine de o altă posibilitate a melcului de a depăşi cele obişnuite. Melcul Äîşi face uşă" iarna, se închide în casa lui şi îşi ajunge sieşi, are hrană din sine (Äse hrăneşte cu sucul său"). Astfel el rezistă vremii nefavorabile şi durează fără nici un fel de efort. Legătura dintre hrana şi vieţuire, alte două concepte esenţiale ale gîndirii populare, se vede acum anihilată : melcul trăieşte fără să se nutrească, sau mai exact, fără să se nutrească prin ceva din afara lui, ajungîndu-şi sieşi şi mulţumindu-se cu propriile-! rezerve. Desigur, şi ursul, şi şarpele şi alte vieţuitoare dispar iarna şi reapar primăvara. Ursul hibernează, şarpele stă Äamorţit" în pămînt, alte .-gujii" dorm prin crăpături, dar nici una nu-şi Äface uşă la casă", nici una nu se separă atît de flagrant de mediul exterior, tăind orice comunicare cu lumea şi izolîndu-se, aproape ascetic, în propria-i chilie. Misterul pe care melcul îl ascunde în cochilia sa este cel al vieţii şi morţii : cum supravieţuieşte el ?, cum reînvie primăvara ? Din această taina a firii derivă şi simbolismul său arhetipal : Äîn mod universal (melcul este ² n.n.) simbol lunar. El indică regenerarea periodică : melcul îşi arată şi îşi ascunde coarnele la fel cum luna apare şi dispare ; moarte şi renaştere ² temă a eternei reîntoarceri. Ei semnifică, de asemenea, fertilitatea" (J. Chevalier, 1974, II, p. 280²281 ; vezi şi Ad. de Vries, 1976, p. 430 şi M. Elia-de, 1964, p. 141). Legătura melcului cu ritmurile ciclice ale naturii este subliniată şi de altte credinţe populare : ÄDupă ce tuna întîiu (primăvara ² n.n.), totul poate să crească şi să se nască : melcul chiar, care se socoteşte ca cea mai plăpîndă dintre fiinţele de pe lume, îşi poate lepăda căsuţa sa de pe spate, fără teamă de frig." (T. Pamfile, 1916, p. 87 ² vezi şi A. Gorovei, 1915, p. 89.)
208

In sfîrşit, al patrulea paradox al melcului ţine de ritmul creşterii şi descreşterii sale. Melcul apare şi dispare, se face mic şi mare, se retrage şi izbucneşte, parcă întărit, din casa lui. ÄDintre vietăţi, cel mai apropiat copiilor se arată melcul, din pricina formei lui ciudate şi a mişcărilor lente care se lasă observate pe-ndelete în toate fazele desfăşurării. Observaţia le-a arătat că el se poate deplasa numai după ce şi-a scos cele două coarne, de aceea cîntecul s-a concentrat asupra lor : ÄCulbeciu, / Culbeciu, / Scoate coarne boiereşti / Şi te du la mare / Şi bea apă tare, / Şi te du la baltă / Şi bea apă caldă, / Şi te du la munte / Şi bea apă limpede, / Şi mănîncă leuştean, / Şi te fă cît un buştean, / Şi mănîncă pătrunjel, / Scoate coarne de viţel". (Ov. Bîrlea, 1983, p. 408²409.) Acest cîntec de copii explică paradoxul creşterii melcului prin îngurcitarea de cantităţi fabuloase de apă. Melcul e trimis să bea din Dunăre, din baltă, şi din izvor, ca să se umfle Äcît un buştean" ; în afară de aceasta, lui îi vor creşte Äcoarne de viţel" ²- vestitele coarne boureşti din care, prin-tr-un proces de pierdere a semnificaţiei originare au apărut coarnele Äboiereşti". Mecanismul acestei creşteri fără seamăn este identic cu acela referitor la ivirea balaurilor; şi aceştia sorb apa din rîuri şi lacuri, cresc enorm şi se înalţă apoi în văzduh Äpurtînd vremile cele grele" (adică ploile şi furtunile). Nu cunosc nici o credinţă în care melcului să-i fie atribuite puteri nefaste sau prin care el să fie alăturat sau comparat cu balaurii ; mi se pare semnificativ însă faptul că acelaşi model epic şi simbolic e folosit în două contexte folclorice total diferite (cîntec de copii ² credinţă despre balauri) şi la două fiinţe iarăşi total deosebite (melcul şi balaurul) pentru a explica un proces analog': o creştere nemăsurată. La scară mică şi în mtod metaforic mejcu,l se comportă precum balaurul ² şi aceasta pentru că în repertoriul culturii populare nu există nici un alt model epic şi nici o altă imagine (simbolică) pentru a exprima acest paradox la creşterii Ädin sine" a melcului. Melcul, imaginea sa în cultura populară, constituie un excelent argument pentru ipoteza antropologică potrivit căreia mitologia nu este o creaţie fără determinări logice, o emanaţie strict subiectivă a omului primitiv, terorizat de spaimă şi neştiinţă. Mitologia este, de fapt, un instrument
209

de cunoaştere şi analiză a realului, un limbaj prin care şi în care structurile şi paradoxurile naturii sînt decupate, numite, conceptualizate şi, în final, manipulate. Omul arhaic gîndea prin mitologie tot astfel cum noi, astăzi, gîndim prin ştiinţă şi tehnologie. în acest limbaj complex, melcul funcţionează ca un semn ce conotează ideea suficienţei de sine, a autonomiei cvasi-totale : el se hrăneşte, creşte şi se adăposteşte în şi din sine. De aceea, nedepinzînd aproape de nimic, neavînd nevoie de nimeni, avînd totul în şi cu el, melcul este, fireşte, Ämai mare" chiar şi decît Leul. Liliacul Liliacul, spun credinţele populare, este un Äşoarece care a mîncat anafura sau prescură" (I. Muşlea, Ov. Bîrlea, 1970, p. 285). Iar legenda, desfăşurînd în povestire (în amplă succesiune diegetică) această ecuaţie, istoriseşte pe larg faptele împăratului Liliac. Acesta, plecat să-şi cunoască ţara, nimereşte odată într-un sat în care trăia o zgripţuroaică afurisită ; stăpînit de curiozitate, împăratul nu ascultă sfatul oamenilor şi se duce în peştera vrăjitoarei ; văzîndu-1 zgripţuroaică îl preface într-un şoarece şi-1 lasă în Ägrija" motanului ei ; începe acum o goană cumplită, în urma căreia îm-păratul-şoarece ajunge în biserică şi de aici, mai f/us, în clopotniţă ; atunci cînd bate clopotul, el se transformă în liliac şi-şi ia zborul; luîndu-se după această făptură ciudată, oamenii descoperă peştera zgripţuroaicei, iar aceasta, speriată de arătarea nemaipomenită ce i-a intrat în casă, iese afară, Äfără vrăji" şi e omorîtă de săteni. (T. Brill, 1981, p. 500² 502.) Textele citate pînă acum determină şi explică paradoxul liliacului, acest (într-adevăr) şoarece-zburător. Ceea ce natura prezintă ca sinteză (i. e. simultaneitate), este arătat în povestire ca rezultatul unui proces, al unei metamorfoze : aceea a şoarecelui în liliac. Se clarifică astfel ambiguitatea inerentă acestei fiinţe : liliacul seamănă cu un şoarece, dar nu e şoarece ; seamănă cu o pasăre, dar nu e pasăre ; în plus, el este o vieţuitoare nocturnă şi, prin aceasta, generează toate spaimele şi temerile asociate, în mod obişnuit, apari210

ţiilor nopţii (buhă, huhurez, cucuvaie, strigă, diavol, căţelul pământului, etc). Şoarecele reprezintă însă o figură mitologică în mod fundamental malefică : el este al Dracului, e făcut Ädin balele Necuratului" (vezi T. Pamfile, 1913, p. 147). în schimb, în folclorul românesc, liliacul nu are atribute malefice (spre deosebire de credinţele antichităţii şi ale Evului Mediu, care îl considerau o fiinţă demonică, sfetnic şi agent credincios al vrăjitoarelor de tot felul ² vezi Ad. de Vries, 1976, p. 36). De aceea, metamorfoza răului în, poate nu bun, dar oricum ne-rău, trebuie justificată printr-o anumită întîm-plare, printr-un anume atribut pozitiv al şoarecelui. Inventarul mitologiei româneşti nu posedă însă asemenea atribute : şoarecele se dovedeşte a fi o vieţuitoare conotată negativ, care numai în basme şi numai uneori îl ajută pe erou, în momente nu foarte importante şi deloc semnificative în plan "strict mitologic.. In această situaţie, gîndirea populară a trebuit să recurgă la un artificiu : dacă prin sine, dacă prin faptele sale şoarecele nu poate fi bun, atunci Äbunătatea" (relativă) cu care este dotat liliacul (i. e. metamorfoza şoarecelui) trebuie să vină de undeva din afară ,‡ cum ideologia creştină are în centrul ei bunătatea şi mila şi cum valorile şi obiectele ei de cult sînt conotate pozitiv, povestirea a luat de aici un asemenea element şi 1-a folosit ca agent simbolic al purificării şoarecelui. Mîncînd anafura (lucru perfect în concordanţă cu deprinderile sale prădalnice) şoarecele s-a curăţat de o parte din relele sale şi s-a transformat în altă fiinţă, mai bună : liliacul. Conform unor credinţe populare, liliacul e considerat stricăcios şi e răstignit pe porţi (!‡ Muşlea, Ov. Bîrlea, 1970, p. 285). In general însă el este o fiinţă benefică (dealtfel şi fixarea pe porţi poate fi interpretată ca un gest apotropaic, în care animale păzitoare sînt puse să apere casa de intruziunea forţelor răului ² vezi, spre exemplu, cazul şoimului, al capului de cal, al broaştei, etc). După alte credinţe însă, liliacul ² îngropat sub prag ² aduce noroc (E. NiculiţăVoronca, 1903, p. 458). Aripa de liliac este bună de dragoste, şi, de aceea, e purtată în sîn de către fete (idem, p. 458). O altă practică magică, mai complexă, leagă liliacul tot de orizontul erotic: fetele care vor să-şi atragă alesul spre
C-da 88 coala us 211

casa lor trebuie să prindă un liliac, să-1 pună într-o oală, să-1 duca peste nouă hotare şi să-1 aşeze pe un muşuroi de furnici,‡ cînd se întorc, peste nouă zile, în locul liliacului vor găsi o furcă şi o greblă ; cu prima îl vor înţepa pe cel urît, cu a doua îl vor trage pe cel drag (E. Niculiţă-Voronca, 1903, p. 457). Conotaţia erotică a liliacului este, se pare, foarte veche, izvorînd din paradoxul prezentat de structura sa biologică: ÄIn iconografia Renaşterii, ce ilustrează vechi legende, liliacul, singura fiinţă zburătoare ce posedă mamele, simbolizează fecunditatea". (J. Chevalier, 1974, I, p. 346.) Racul Deşi este o vieţuitoare măruntă şi greu de întîlnit, racul a incitat imaginaţia populară datorită alcătuirii biologice şi deprinderilor sale aparte. Conformaţia sa morfologică poate fi citită într-un cod cultural şi atunci racul devine stăpînul Äfoarfecilor", ori al Äcleştilor", posesorul Ämustăţilor" şi fiinţa sucită care în loc să meargă înainte, merge mereu înapoi. Ghicitorile utilizează din plin aceste trăsături paradoxale pentru a încifra chipul şi atributele racului : ÄCine nu-şi ascute foarfecele niciodată?" ; ÄFoarfeci are, / Nu croieşte, / Cine-1 ştie / îl ghiceşte" ; ÄNu-i fierar, dar cleşte are" ; ÄCine are cleşte şi nu scoate un cui" ; ÄMustăcios, cu pas greoi / Merge-ntruna înapoi", etc. (I. Taloş, V. Florea, I. Cuceu, Corpus, s.v.). Deplasarea ciudată a racului a incitat Ägîndirea prin poveste" specifică mentalităţii populare, care a născocit o seamă de istorisiri legendare în măsură să dea un sens acestei anomalii şi să o lege de un anume eveniment mitologic revelator. Racul merge cu spatele înainte, spune o legendă, deoarece a venit ultimul atunci cînd divinitatea a pus ochii la fiecare vieţuitoare în parte. Pentru că a fost codaş, divinitatea 1-a pedepsit şi i-a fixat ochii tocmai în vîrful cozii ; drept urmare, racul este nevoit să meargă numai cu coada înainte (vezi E. Niculiţă-Voronca, 1903, p. 970). Altă legendă pretinde că racul a fost făcut de drac. Acesta însă nu a reuşit să-i dea viaţă şi s-a rugat de divinitatea supremă să dăruie suflet vieţuitoarei pe care a zămislit-o. Racul, însufleţit de Dumnezeu, se îndreaptă spre stăpînul său ; înciu* 212 '

analogia cu luna în descreştere . (E. Animalul însă nu se lasă cucerit de diavol şi forţează lanţul pînă ce îl rupe. 1981. In urma acestei întîmplări. 1981. Această formulă conotează moartea violentă. 133. Brill. izvorîtă din specularea unei i formule poetice. din adîncul apelor primordiale. lipsită de ceremonialul tradiţional şi de înhumare. fata care se aruncă în mare pentru a-şi păstra puritatea. p. (T. poveste care explică Äsub-tierea" lunii prin revenirea periodică a racilor înfometaţi. tipice în baladă şi povestire. Ov. Acest animal nu este invocat 213 .) Astfel creşterea şi scăderea lunii este explicată prin atacul racilor devoratori (avînd aici aproape acelaşi rol ca şi vîrcolacii) şi prin renaşterea ei triumfală. 1903. zămislită de acesta din unghia lui. drept hrană vieţuitoarelor apei. astăzi soarele trimite în toată luna racu şi peştii mărilor de mănîncă pe sor-sa". F. se hărăzeşte. Äde atunci şi pînă. ieşind astfel din Ärîndul" lumii. ca şi cum ar vrea mereu să scape de strînsoarea dracului (vezi T. Necuratul îl leagă cu un lanţ şi îl trage spre sine. p. Mistreţul Deosebit de ciudată este poziţia mistreţului în ansamblul culturii populare româneşti. 286 şi A. e. adică de închiderea corpului în pamîntul matrice.) Dimensiunea malefică a acestei vieţuitoare este accentuată de o Äglosă" a legendei Soarele şi Luna. de fiecare dată. Sora Soarelui mîncată de raci a putut sugera. p. aceea în care trupul dispare în stomacul fiarelor.dat. Brill. printr-o scînteie a minţii. de aici şi povestea blestemului. (i. deoarece a furat piroanele de fier de la locul crucificării (I. 736²?37). 264. Nu ştiu dacă această Äsecvenţă" are o natură mitologică sau dacă ea nu este numai o simplă analogie. Credinţele despre rac sînt contradictorii : unele susţin că este Äsfînt".C. 1970. Bîrlea. în care se spune că.iclul firesc al trecerii de la un plan ia altul al ontosului). 41) . drept răzbunare pentru că s-a aruncat în mare ca hrană peştilor şi racilor. Credinţele funerare înconjoară cu o aură negativă moartea Änefirească". într-adevăr. Muşlea. Niculiţă-Voronca. p. el rămîne cu urmele lanţului pe corp şi cu obiceiul de a merge cu spatele înainte. altele afirmă că este o fiinţă Äa dracului". din c. p. 969.

Nania. Ca figură mitologică. p. J.). imaginea mistreţului apare frecvent în arta traco-geticg (vezi D. 115²116). numeroase documente paleografice relevă faptul că el a fost vînat intens încă din cele mai vechi timpuri. 1976. de aceea. Rowland. p. Cu toate acestea. nici de credinţe. o trăsătura evidentă a culturii orale româneşti. 1977.a. de Gubernatis. 39² 40. Nu ştiu care este cauza acestui con de umbră care acoperă chipul mistreţului. p. 1978. Prestigiul şi densitatea acestei reprezentări mitologice contrastează vădit cu lipsa de interes şi absenţa atributelor mitice. Befciu. 1972. de la aceea de suport cosmogonic la aceea de animal apocaliptic. este inutilă şi chiar păgubitoare încercarea de a Äconstrui" o mitologie a mistreţului. Vulcănescu (vezi 1985. Chevalier. De asemenea. că s-a bucurat. 145²146. II. în modul excesiv şi puţin ştiinţific în care operează R. ş. B. . 83²84). în epocile arhaice de un cult aparte (vezi I. p. îndepărtarea sa de orizontul mitologiei populare este însă o realitate certă. 1874. 1969. 40²43. 70²74. 1974. 11 . 507²509). Şăineanu. IV. de la aceea de reprezentant al soarelui şi energiilor fecunde ale firii. ori simbolice care înconjoară chipul acestui animal în folclorul românesc. la aceea de agent al răului şi al puterilor infernale (vezi A. p. cred. 226). nici de jocuri sau alaiuri cu măşti. p. p. şi. p. practici magice şi apotropaice. mistreţul cunoaşte numeroase atestări în întreg spaţiul indo-european şi beneficiază de funcţii variate. de Vries. Ad. 48²49. 56.de texele de literatură orală (cu excepţia basmului fantastic ² vezi I. nici de datinile tradiţionale.

) 3 Gesturile acestui animal relevă intense ecouri cosmogonice: ÄSuS în vîrful muntelui. o ştiinţă empirică. pe care o 'află fie în mod direct (ascultă sfatul ciobanilor). schiţe sau fragmente. 86. Mitologia explicită şi mitologia implicită constituie două moduri distincte ale unei realităţi identice : în ambele cazuri. exceptînd Ävarianta Alecsandri" şi textele influenţate de ea. variabile de la o cultură la alta. datorită cărora sînt alese anumite specii de animale şi plante. reprezen tările mitice există doar ca simple note.. Levi-Strauss. Creţu. corpuri cereşti şi fenomene naturale pentru a fi dotate cu o semnificaţie şi a pune în formă logică un ansamblu finit de elemente. înainte de' toate?. 1971.]. fie în mod magic (percepe un Äsemn" şi o dereglare în ritmul firii." (C. p. Levi-Strauss.. căreia trebuie să i se acorde Cea mai mare atenţie. / Văi adinei se tulburară / Şi de vale c-apucără." (Gr. 1983. Adeseori. rupse dealuri. 198. Fiecare cultură reprezintă o ocurenţă unică. / Unde-şi doarme boul negru. {. într-adevăr. Cu alte cuvinte nici acum' 215 1 . şi abia apoi înţelege şi interpreta. anumite substanţe minerale. în loc să fie unificate de un fir conducător.." (C. 1970. din contra.) 4 Ar fi interesant de semnalat faptul că. / Rupse brazi şi păltinaşi.NOTE ÄAntropologia este. 145. pentru a putea mai întîi descrie.' Studiul empiric condiţio nează astfel accesul la structură. / De rouă se scuturară.. '/ Munţi înalţi se clătinară. oaia năzdrăvană nu anticipează un eveniment (nu este oraculară). Numai o asemenea cercetare dezvăluie faptele şi crite riile. / Rupse maluri.. p. pe care le interpretează ca o virtuală ² dar nedefinită ² ameninţare).) 2 ÄMitologia poate să apară în două modalităţi distincte. / Boul negru se sculară. p. Uneori ea este exp-licită şi constă în povestiri a căror importanţă şi organizare internă justifică statutul lor mitologic. este vorba de sisteme de reprezentări. ci doar transmite o veste. fiecare rămîne legat de un moment sau altul al ritului. / Sub cetina bradului.

" (G. 24). în sărbă toarea romană ÄVestalia". Dumezil. în acest sacrificiu. în locul trupului unei divinităţi avem de a face cu trupul unui măgar" ² con chide cercetătorul sovietic. p. prin hăţişuri cu drag de pripoare / Singure ² acasă se-ntorc. ci numai resimte. în acest sens. care avea loc la 3 iunie şi era consacrată zei ţei vetrei. pe stîncosul Lyceului creştet / Prin mărăcini plini de ţepi. că greu mai trec pragul. 102. p. a bogăţiei şi plenitudinii. căci în ei se bagă 216 . Vergiliu le aduce un adevărat elogiu: ÄCaprele pasc prin păduri. Acum măgarii erau împodobiţi cu ghirlande alcătuite din flori şi din şiruri de mici pîini. p. 1974. Chevalier. ar putea fi căutată. Du mezil. 1966. II. Mihai Bahtin consideră că Ätrupului dezmembrat al măgarului îi corespunde o societate dezmembrată. ea înlocuieşte relaţia pozitivă (măgarul face.) 9 După opinia autorilor Dicţionarului de simboluri. în mod neclar. 1967. 1 0 ÄPrin urmare se înţelege uşor de ce poporul zice să goneşti de lîngă tine mîţa şi dinele cînd tună şi fulgeră." (Vergiliu. o ameninţare posibilă. p. 319). Povestea noastră ar putea fi interpretată ca un ecou firav al acestui străvechi rit. Coşbuc.) 7 O sugestie. Aici. Bahtin. p. 291. contribuie la facerea pîinii este consacra. aj vorbi de sus şi a te uita peste umăr la cel cu care vorbeşti.) 6 Ä-«Vorbeşte de-a călare»" (sau «de-n călare»(. structura ambi valenţă a cîinelui s-ar axa pe două dimensiuni Äbenefic. pentru că este tovarăşul apropiat al omului şi paznicul vigilent al casei sale. 8 Evul Mediu cunoştea o Äsărbătoare a măgarului".. 5 In Georgicele. al cărei ele ment central era tot un sacrificiu. In acelaşi timp. care asociază măgarul cu pîinea (prin intermediul rolului practic pe care are acest animal în procesul facerii pîinii). adică de pe cal) vreai să zică a vorbi cu mîndrie. (M. După opinia lui G. prin acest gest morarii şi brutarii onorau zeiţa focului (care ajută aluatul să devină pîine) şi mulţumeau măgarului (care prin truda sa pune în mişcare pietrele din piua ce macină grîul ²Ŷ G. era întoarsă pe dos una din cele mai dense şi mai vechi structuri mitologice': aceea a cosmogoniei realizate prin sacrificiul unui animal sau monstru divin. acesta e blestemat prin şi pentru pîine). cu dispreţ. 1979. 1974. sfărîmată în articulaţiile ei de şuvoiul parodic şi derizoriu al carnavalului.!: prin şi pentru pîine) cu una negativă (facerea nepotrivită a pîinii a dus la ivirea pe lume a măgarului." (J. Legenda inversează însă sugestia simbolică: menţinînd constantă axa măgar-pîine. 89. malefic pentru că este înrudit cu lupul şi şacaluL.ea nu prevesteşte un fapt concret. ţiitoare de minte şi iezii / Şi-i însoţesc şi-s cu ţîţele pline.

Pamfile. p." (I. 346. Muşlea. 43. în depozitele neolitice specifice culturii Gumelniţa au fost găsite: «mai multe statuete de arici [. Dumitrescu." (t Taloş. ce se ascunsese sub o Äcopaie" : ea a fost blestemată să poarte mereu Ätroaca în spinare". acestejia îi piere laptele. la slavii sudici (vezi Gh. p." (V. I. că dacă o laşi să treacă pe sub vacă. 334). pisica spurcă. 1968. jos masă. 345. / La mijloc carne grasă" .) 12 Un argument arheologic vine să întărească ipoteza referitoare la străvechile valori cultice dobîndite de această vieţuitoare pe terito riul carpaţtic. unica notă mitologică semnificativă cu care această vieţuitoare apare în folclorul românesc: ÄSe zice din cei bătrîni. ÄSus copaie. terrainînd de secerat se zicea că «au prins iepurele». Bîrlea. Este. mult mai frecvent.. (vezi A. de altfel. 1916 a. Corpus. (Vezi.v. Brill. p. de asemenea. deplin. 284 şi T. în care originea broaştei ţestoase este explicată prin metamorfoza unei femei." (T. ÄAm o raţă / Fără viaţă. acoperit fie cu creste reliefate. p. celui care tăia ultimele spice i -se dădea titlul de «bun vînălor de iepuri». dar pe unele din acestea le numeau «iepurele».] de o mare veridicitate: botul mic. poate să te omoare şi pe tine. în fine. p. ori pe sub ceva bogat. 1981. p.) 217 . p. Taloş. 13 Acest atribut revine. 1974.). corpul umflat şi lunguieţ.sau «iarba iepurelui»." (A. cînd secerătorii ajungeau la capătul ogorului. Această ciudăţenie a generat o le gendă etiologică. Gorovei. în general. F. 1915.. Se crede. 1914. p. Ciauşianu. broaştei ţestoase.) Ghicitorile accentuează ciudăţenia animalului ce-şi poartă casa cu el i niciodată însă acest atribut natural nu duce la dezvoltări epice şi simbolice complexe. fie mai ales cu nenumărate mici proeminenţe.. ochii ca două găurele. sănătos. Anti teza predilectă.imal pare a fi singura vietate despre care avem atestări certe că a fost gîndit la noi ca Äspirit al griului" : ÄIn unele localităţi secerătorii nu se dădeau îndărăt de la a secera toate spicele. 264. cum sînt acelea iscate de fiinţa melcului..) 1 1 In general. 252).) 14 In întreg spaţiul balcanic broasca se bucură de un prestigiu mitologic deosebit: legende analoge cu cele amintite aici pot fi întîlnite la bulgari şi. 1970. Ov. / Trece apa cît de mare / Şi te duce şi-n spinare. Cuceu. 92. I. să se mişte greoi şi să fie de rîsul tuturor. V. Ilie îl săgetează. s. trecînd pe lîngă. Florea. care sugerează în chip fericit ţepii. C.dracul şi cînd sf. 15 De altfel acest an. prin care este codată imaginea broaştei ţestoase. este aceea dintre viu şi inert: ÄSus casă. 674. jos copaie f< La mijloc carne de oaie" . că broasca ţestoasă sau «carapacea» ţine pămîntul şi-1 poartă pe apa mării.

1974. în care neofitul părăseşte. Vasile pîrsă-n Bobotează." (L. Iar din noaptea de sf.16 Cu atribute funerare vulpea mai apare şi în mitologia celtică. nemaiputînd sta. 1968. p. pentru daci. e pieiştea dracilor. dracii sînt rînduiţi să fie mîncajţi de lupi." (C. p. în măsură să-i înspăimînte pe duşmani şi să îmbărbăteze pe oştenii daci. Acesta poate fi interpretat şi ca o reprezentare compozită : cap de lup. p. o valoare simbolică. ies pe pămînt şi cad în gura lupilor. Pârvaji. ce îl doboară pe tînărul încrezător ² de unde şi interdicţia de a lăsa. în ma rile ritmuri ale firii poate fi susţinută şi prin atributele sale de vestitor al crugului dintre anotimpuri." (V.) 20 Alt text popular subliniază cu mai multă elocvenţă groaza dra cilor în faţa colţilor neiertători ai lupilor: ÄFiara atît a aşteptat. Se crede astfel că Äprobejaniile (sărbătoare 218 . 17 Aceste structuri epice realizează un cuplu antinomic cu acelea legată de Muma-Pădurii. acelaşi sens poate fi citită şi legenda antică referitoare la transformarea regelui Lykaon în lup : ea păstrează Äamintirea unui rit de confrerie. S-ar putea deci ca Äşarpele cu cap de lup" să fie o Äinterpretatio romanna" datorată necunoaşterii semnificaţiilor originare şi resemnificării figurii dacice în tr-unui din codurile mitologice specifice culturii latine. 18 Să menţionăm aici că lupul nu este singura figură mitologică care trebuie invocată pentru a explica structura. ci una strict practică : acea prelungire de pînză am plifica şuieratul vîntului şi crea un sunet puternic. socie tatea umană şi pleacă să trăiască în ipostază de «‡lup». IV. Dar Muma-Pădurii este o prezenţă malefică. în măsură să-1 răsplătească aşa cum se cuvjne pe viteazul care a avut milă de ea. sau chiar ca ima ginea unui monstru fabulos . Lor li-e culcuşul în ape şi în vremea de sfinţire. vulpea este o apariţie benefică. In schimb. S-a repezit după Sarsailă. Rădulescu-Codin. Gernet. funcţia şi semnifi caţia culturală a stindardului dacic. în urma unei sacralizări. acest chip.) Pe de altă parte nu este exclus ca Ätrupul" ce continua după capul de lup să nu fi avut. 1972. 157²158. cît timp se sfinţesc apele. 1913. şi ea îl roagă pe erou să o lase lîngă foc şi să se încălzească . 113. Äne aduce aminte de capul de demon asiro-babilonian Tiamat sau de demonii hitiţi. ca figură tutelară ori emblematică. Şi aceasta e înfrigurată şi zgribulită. cică. şi ei îi este frică de cîinii-paznici.) 21 Implicarea cerbului. spune Vasile Pârvan. unde întruchipa sufletul mortului în peregrinările sale spre lumea de dincolo (vezi J. trup de şarpe. Atunci îi mănîncă pe rudă şi sămînţă. care-i caută tot anul. pe cineva străin să se apropie de foc. 88). 19 In . 62. Chevalier. 1-a înhăţat şi nici oasele nu i-a lăsat Şi de atunci. p.

soarele poate fi protector al omului fugărit de şarpe.) 22 Că ursul a fost adorat în epocile străvechi este un lucru neîn doios : numeroase documente paleontologice vin să confirme (vezi I. Muşlea. 4 şi 2. Amzulescu. legată de marile ritmuri ale cosmosului. 288). / Da supt'a mea trupină / Puiat-a puiat / Vînăta vidronie. a fost probabil motivul pentru care el a fost trecut printre animalele-oracol. 85. 107).e.Viciu: ÄEu o aş întin de. Chitimia. 1980. urmează că apele.) socotindu-se ca zi de hotar pentru vară. £. p. 26 Este ştiut că şarpele nu poate trăi fără lumina şi căldura soa relui. deci sursa 'vieţii şi a mişcării. p. p. 25 Folcloristul amintit nu crede însă că balada Mistriceanul poate fi explicată ca o transcriere epică a unor rituri arhaice de iniţiere Există anumite sugestii legate de iniţiere. într-o altă variantă culeasă de Al. Äorbind" astfel şarpele ² I. Nania. 23 ÄSchimbarea anotimpurilor.n. 1979. Astrul care-şi întoarce faţa de la şarpe exprimă nu numai o condamnare morală. p. Ov. Ghinoiu. 193) ori prin apariţia Äcavalerului trac" în postura de erou salvator şi de iniţiator suprem (E. 1914 c.. Cerbii le spurcă. p. peste această zi. 27 Sau. dar în nici un caz nu se poate vedea aici imaginea unui rit de consacrare. cum am fi tentaţi să cre dem din localizarea lui sub prispa ori sub talpa casei. 224 şi 258²260). cu faţa spre soare. I.) 24 Acest şarpe nu este Äşarpele casei". Totodată. Pamfile. după credinţa poporului se răcesc în această zi. realizat prin înghi ţirea eroului de şarpele totemic (S. de prevedere şi orientare în timp. 1981. Agrigoroaiei. prin judeţul Bacău se crede că nimănui nu-i este îngăduit. aflîndu-se întâm plător în apropierea casei şi care este astfel încărcat cu obligaţia de a duce la împlinire blestemul (vezi Al. 85). deoarece scăldîndu-se cerbul în apă acum. 1977. / Galbina 21S .populară ce cade pe 6 august ² n.] şi deci de la această zi nimănui nu-i mai este îngăduit să se scalde" sau ÄVremea începînd să se răcorească. sugerată de urs prin dispariţia iarna şi apariţia bruscă primăvara. p." (T.. deoarece o credinţă populară afirma că acesta nu va scăpa decît dacă va fugi împotriva soarelui (i. 1981. 29." (I. să se scalde. apele se răcesc. 51. Motive ornamentale şi atestări arheologice ne sugerează că acest cult a fost activ şi în vremile civilizaţiei dacice Este greu însă ² la nivelul informaţiilor de care dispunem în prezent ² să ştim dacă adorarea şi cultul ursului aveau un caracter accentuat iniţiatic sau dacă el nu acoperea o sferă religioasă mai largă. p. Bîrlea.. Textele popu lare vorbesc despre un şarpe care Äaude" blestemul. ci şi una fizică: el îi refuză căldura.

în dar. spre umul de plai al raiului.şărpoanie." Se observă deci că cel călătorit poate fi speriat de vidra Älătrătoare". Este interesantă această imagine. Fără îndoială întîlnirea cu animalele ajutătoare este în struc-ra ceremonialului o probă necesară iniţierii în noua stare. / Tu mi te-ai speria / Şi-n mare ti-i da / Şi mi ti-i-neca / Lumea-o rămînea. 63. Tot >uii intervin şi în colinda şoimului: acesta fură firul de aur tors de ospodină. Pop. dar pare a fi o formă mai veche a acestui motivem itic. Corespunzător vadu-lor apar în adjuvanta lupului potecile care duc peste codri. în mcţie de contextul mitic în care apar. des întîlnită în folclorul românesc. se foloseşte de serviciile scorpiei ari ale pajurei. ori de puii ei. în mod indirect. eroul îi primeşte. în alt context epic. In toate aceste cazuri puii in-:rvin ca mediatori între animmalul sacru şi om. Prîslea cel voinic. Şi aici cuibul cu pui apare la Ämarginea" care lesparte două lumi. / Prinde-o şuiera. p. salvat puii atunci cînd au fost atacaţi de un . pot avea funcţii pozitive sau îgative. iar puii sînt implicaţi.oaicei. în procesul le trecere de la o lume la alta. mediatori care. dar şi o ertitudine a pactului cu animalul sacru.) . :t necesar în orice moment hotărîtor al unui rit. pentru a face cuib pentru puii săi. în care puii mediază între protagonist şi animal. Ea este potenţată de actul de purificare cu apa izvoarelor reci. ca să-1 ajute i să-1 apere: ei devin Äcîinii" fermecaţi. datorită cărora protagonistul nvinge puterile răului şi dobîndeşte obiectele furate de acestea. lupoaicei ori vulpii. pentru a ieşi din lumea de dincolo." (M. 28 ÄAdjuvanta la trecerea prin vaduri aminteşte trecerea peste Styx n mitologia antică. unde marea călătorie se încheie prin acea iră ce se aşază ca o pecete la încheierea tuturor riturilor funda-întale. ca şi mulţi alţi eroi de basm. La fel. 70. Bunăvoinţa acestora nu este întîmplătoare : eroul nostru este cel care le-a.arpe ori de un balaur. salvînd puii ur-. puiul Älud" şi Äbolund" este cel prin care vidra oate fi ademenită: prinderea lui constituie o provocare. în colindele i baladele pescăreşti.

. Tipografia ÄCartea Românească". Ion H.R. Ju nimea.R. * * * ² Anuarul' de folclor al Universităţii ÄBabeş-Bolyai" din ClujNapoca (voi. Bucureşti. Cluj. * * * ² Arhiva de folclor din Cluj (în fondul Secţiei de etnologie şi folclor a filialei Cluj a Academiei R. Meridiane. E u g e n A g r i g o r o a i e i ² Ţara neuitatelor constelaţii.R. 221 . Cluj. III²IV ² 1983). 1980.REFERINŢE BIBLIOGRAFICE V a s i l e A d ă s c ă l i ţ e i ² Jocul cerbului în Moldova.S. 1966. C i u b o t a r u ² Teatru folcloric din 'judeţul Iaşi. Bacău. A m z u l e s c u ² Balada familială (tipologie şi corpus de texte poetice). volumul I (Poezia). Ed. 1981. Casa creaţiei populare. Bucureşti. A m z u l e s c u ² Cîntecul epic eroic (tipologie şi corpus de texte). G h e o r g h e A l e x i c i ² Texte de literatură poporană română. voi. * * * ² Antologie de folclor din judeţul Maramureş. în R. V a s i l e A d ă s c ă l i ţ e i . 1969.. Ed. Vaslui.. V a s i l e A d ă s c ă l i ţ e i ² Teatru folcloric din judeţele Bacău şi Neamţ. 5/1965. Academiei R. nr. I ² 1980. Ed. 1975. Academiei R. I. II ² 1981. Al. 1983. 1981.S. 1968. 1932²1965. tomul x II.F. B a l t r u s a i t i s ² Evul Mediu lantastic. * * * ² Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei. Baia Mare. I. Casa judeţeană a creaţiei populare.). J.S. voi. Iaşi. Bucureşti. redactor responsabil I. Ed. Academiei R. Chiş Ster. V a s i l e A d ă s c ă l i ţ e i ² Teatru popular de Anul Nou din judeţul Vaslui. Casa judeţeană de creaţie populară.S..* * * ² Anuarul Arhivei-de folclor (publicat de Ion Muşlea). 1959² 1979. Al. . Bucureşti. Iaşi. 1971. Ed.E.R. Asociaţia etnografilor şi folcloriştilor din judeţul Maramureş.

Ed. Ed. V a s i l e B o l o g a ² Colinde populare din Ardeal. 22 . Bucureşti. L i g i a B î r g u-G e o r g e s c u ² Dragi îmi sînt izvoarele.F. Ion B î r l e a ² Literatură populară din Maramureş. în R. Bucureşti. Bucureşti.P.E. Minerva. M i h a i Ol os. London. (cîntece despre natură). Emilia Comişel. Minerva 1981. Minerva. Ed.L. luna şi cu soarele.R. O v i d i u B î r l e a ² Mică enciclopedie a poveştilor româneşti. 1964. Asociaţia folcloriştilor şi etnografilor din judeţul Maramureş. C o n s t a n t i n B r ă i l o i u . M. nr. N i c o l a e B o b o c ² Motivul premioritic în lumea colindelor. I. 1983.M i h a i B ă r b u l e s c u ² Interferenţe spirituale în Dacia romană. Minerva. G. Minerva. D u m i t r u B e r c i u ² Arta traco-getică..E. 2/1969. Bucureşti. Facla. Ed. 1966. E. E. 1970. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Eon B o g d a n .L. voi. Ed. O v i d i u B î r l e a ² Antologie de proză populară epică. 1980. B i b i c e s c u ² Poezii populare din Transilvania. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 'ony B r i 11 Ŷ² Legende populare româneşti. ‡ f o n i c a B r ă t u l e s c u ² Cineva consideraţii asupra colindelor cu cerb. în R. 1984. Deut & Sons. Ed. Bucureşti.. ClujNapoca. 1981.F. 1976. Ed. Minerva. 1969. Ed. N i c o a r ă T i m i ş ² Calendarul Maramureşului.. 1928. 1985.. f o n i c a B r ă t u l e s c u ² Colinda românească. J. 1981. Eminescu. 1937. Bucureşti. II ² 1983.P. Ed. Dacia. Bucureşti. M a r c u Beza ² Paganjsm in Roumanian Folklore. 4/1965.P. D u m i t r u B e r c i u ² Tulpina multimilenară a unei civilizaţii (în voi. j h e o r g h e I. 1978. Sibiu. voi. nr. Timişoara. Ed. I ² 1981. Tatiana Găluşcă-Cîrşmaru ² Folclor din Dobrogea. Academiei R.L. v t o n i c a B r ă t u l e s c u ² La luncile soarelui (antologie a colindelor laice). 1980. Bucureşti. Strămoşii poporului român). B r ă t i a n u Ŷ² "Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti. 1968.. Baia-Mare. Ed. 'ony B r i 11 ² Poveştile cu animale şi poveştile cu iormule. E. C o n s t a n t i n B r ă i l o i u ² Opere (V).S. Muzicală. O v i d i u B î r l e a ² Folclorul românesc.

Caietele Arhivei de folclor. enciclopedică. V a i e r B u t u r ă ²Ŷ Etnografia poporului român. Ştiinţifică şi Enciclopedică.F. Bucureşti. Bucureşti. Socec şi comp. 1934² 1935. Univers. G h e o r g h e C e r n e a ² Poezii populare din sudul Ardealului (Tîr-nave). Ed. P e t r u C a r a m a n ² Literatură populară."l944. L u c i a C i r e ş . 1979. 1978. 1979. II). I. V. Paris. voi. I. Iaşi. New York. 1972. Minerva. Lib. Dacia. Ed. Alain G h e e r b r a n t ² Dicţionnaire des symboles. în R. C i r l o t ²Ŷ A Dictionarj ol Symbols. P e t r u C a r a m a n ²‡ Colindatul la români. 1982. 1980 ² I. C a n d r e a ²Ŷ Folklorul medical român comparat. slavi şi la alte popoare. Cluj-Napoca. Bucureşti. L u c i a B e r d a n ² Descîniece din Moldova. Cultura Naţională.-A. Elogiu folclorului românesc). Bucureşti. Bucureşti. Caietele Arhivei de folclor. Bucureşti. 1974. N i c o l a e C a r t o ] an ² Cărţile populare în literatura românească.-A. Seghers. 1974. P e t r u C a r a m a n ² Magia populară ca sursă de inspiraţie pentru literatură cultă (în voi.. Dan C e r n o v o d e a n u ² Ştiinţa şi arta heraldică în România. Bucureşti. Ziorile şi poezia păstorească. Iaşi. Bucureşti. 1962. G h e o r g h e C i a u ş a n u ² Superstiţiile poporului român (în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă). 2.. Suceava. 1982 ² II).. 223 .O c t a v i a n B u h o c i u ² Folclorul de iarnă. Philosophical Library Inc. E. Ed. 1984. Ed. 1982.-A. S i l v i a C h i ţ i m i a ² Balada ÄŞarpele" în elementele ei de străveche cultură românească. Casa Şcoalelor. (în seria Folclor din Transilvania. 1928. Bucureşti. * * * ²Ŷ Buletinul ştiinţific al Societăţii studenţeşti de etnograiie şi folclor. Jean C h e v a l i e r . Caietele Arhivei de folclor. (Baia Mare. Ed. Universitatea Bucureşti. C a n d r e a ² Iarba fiarelor (studii de folklor). Ed. 1977. 1913. J. I. 1983. nr. 1914. Ed. P e t r e C a n c e l ² Păstoritul la poporul român. Iaşi.E. L u c i a C i r e ş ² Colinde din Moldova. C a n d r e a ² Privire generală asupra iolklorului român în legătură cu al altor popoare (curs universitar). Bucureşti. Minerva. C â r t i anu² Urme celtice in spiritualitatea şi cultura românească.

în Anuarul de folclor al Universităţii ÄBa-beş-Bolyai" din Cluj-Napoca.P. D r ă g o i ² 303 colinde cu text şi melodie. G e o r g e C o ş b u c ² Opere alese (IV).. M a r c e l D e t i e n n e . 1986. 1979. Bucureşti. Bucureşti. 1925. N i c o l a e D e n s u ş i a n u ² Vechi cîntece şi tradiţii populare româneşti. Tipografia Universul. Mihai B o d e a ² Vînatul României.. A d. 1915.P.L.Ion C o n e a ² Clopotiva ² un sat din Haţeg. 1966.L. Ion Hora Jiu C r i ş a n ² Spiritualitatea geto-dacilor. Minerva. Timişoara. voi. Ştiinţifică. Ed. Ion C u c e u . voi II. 224 . 1976. 1977. Craiova. Ed. Paris. Ed. E. V a s i l e C o t t a . Tipografia Universul. 1967. dialectologie} Bucureşti. Aurel C o s m a ² Cosmogonia poporului român. G h e o r g h e D a v i d ² Îndeletniciri agro-pastorale ale geto-dacilor în opere istorice antice (în voi. Institutul de ştiinţe sociale al României. S a b i n V. Bucureşti. Ed. 1969. North Holland Publisching Company.P. Maramureş şi Năsăud (în seria Folclor din Transilvania. Bucureşti. Graiul din Ţara Haţegului. I). Agrosilvică. S a n d u C r i s t e a T i m o c ² Cîntece bătrîneşti şi doine. 1942. Bucureşti. voi.. Ovid D e n s u ş i a n u ² Flori alese din cîntecele poporului. 1942 a. folklor. D o n i g a ² Poezii populare din Oaş. H a d r i a n D a i c o v i c i u ² Dacii. Bucureşti. M a r c e l D e t i e n n e Ŷ² Dionysos mis ă mort.P.. V). E. Scrisul Românesc. Viaţa păstorească în poezia noastră populară. de V r i e s ² DicîionarY of Symbols and ImagerY. G r i g o r e C r e ţ u ² Folclor din Oltenia şi Muntenia (în seria Folclor din Oltenia şi Muntenia. Ion D i a c o n u ² Ţinutul Vrancei (etnografie. Ed. Paris. V a s i l e T. 1979. Strămoşii poporului român). Facla. Bucureşti. Librăriile Socec şi comp. Aurel C o s m a ² Studii de iolklor românesc. Bucureşti. Gallimard. V a s i l e T. Albatros. E. Ovid D e n s u ş i a n u ² Graiul din Ţara Haţegului. Ed. Folclorul ²Ŷ cum trebuie înţeles. Bucureşti. M ă r i a C u c e u ² ÄSîngeorzul" ² un ritual de mană în folclorul românesc. Gallimard. 1935.L. 1969. 1975. J. C r e ţ u ² Ethosul iolcloric ² sistem deschis. 1980. Bucureşti. Bucureşti. Minerva. V e r n a t ² La cuisine du sacrifice en pcrys grec. 1965. London ² Amsterdam.

Ed. A d r i a n F o c h i ² Cîntecul epic tradiţional al românilor. Bucureşti. P.P. 1966. voi.. Ed.E. mit. texte). Ed. E. 1983. A d r i a n F o c h i ² Estetica oralităţii. nr. I şi II ² 1967.P.L. 1/1978. H a d r i a n D a i c o v i c i u ..Lt. G i l b e r t D u r â n d ² Structurile antropologice ale imaginarului. voi. M i n a i E m i n e s c u ²Ŷ Literatura populară. 1979. 1964. A d r i a n F o c h i . Bucureşti. Bucureşti. în Samus. Ed. Meridiane. 1985.P. V l a d i m i r D u m i t r e s c u ² Arta preistorică în România. M i r c e a E l i a d e ² De Zamolxis ă Gengis-Khan. circulaţie. Bucureşti. N i c o l a e Du nare ² Ornamentica tradiţională comparată. Radu F l o r e s c u . Ed. IV ² 1969. Timişoara. 1979. voi. Ed.. Ed. Minerva. M i r c e a E l i a d e ² Trăite d'histoire des religions. Minerva. * * * ² Elogiu folclorului românesc (antologie şi prefaţă de Octav Păun). G e o r g e s D u m e z i l ² Du myffte au roman. L u c i a n Roşu ² Dicţionar enciclopedic de artă veche a României. 1970. voi. Bucureşti. Ed Minerva. voi. * * * ² Etimologica ² anexă a publicaţiei ÄRecherches sur l'histoire comparative des institutions el du droit. Ed. Paris. * * Ŷ* ² Folclor din Transilvania (texte alese din colecţii inedite). Paris. 1980. Bucureşti. 1964. voi. V a s i l e F i l i p ² Cerbul în colindele româneşti (contribuţii la studiul mutaţiilor funcţionale în simbolistica colindelor). III ² 1968. Bucureşti.-1977. voi.F. Paris. A d r i a n F o c h i ² Paralele folclorice ² coordonatele culturii carpatice. Payot.1974.P.R. E. Bucureşti.. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Minerva. Paris. 1970.G e o r g e s D u m e z i l ² La religion romaine archaîque. geneză. Payot. Bucureşti. 1980. I şi II. Bucureşti. Ivan E v s e e v ² Cuvînt. Academiei R..L. Facla. 1976. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. ² Mitologicale..U.. * * * ² Folclor din Oltenia şi Muntenia. Bucureşti.F. A d r i a n F o c h i ² Mioriţa (tipologie.. Minerva. III ² 1967. în R. simbol. Ed. 1977. IV ² 1969. 1984. E. V -² 1970! 225 . Meridiane. A d r i a n F o c h i ² Datini şi eresuri populare de la siîrşitul secolului al XlX-lea (răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densuşianu).. Ed. Payot. 1969. voi. II. 1962. . Univers.

Ion G h i n o i u ². Minerva. A. Bucureşti.* * * ² Folclor literar. Iaşi. V a s i l e F r ă ţ i l ă ² Elemente lexicale Äîntunecate" în poezia populară ²Ŷ în voi. * * * ² Graiul. Junimea. Durând. Ed. Luis G e r n e t ² Anthropologie de Ia Grece antique. Ed. Chiş Ster). Institutul de ştiinţe sociale al României. A r t u r G o r o v e i ² Literatura populară. Trai an G h e r m a n ² Meteorologie populară. 1977. Bucureşti. II ² 1970. P. Funk & Wagnals Company. 1970. and legend. H a s d e u ² Etymologicum Magnum Romaniae.Wag-nals ² Dictionary of folklore. voi. Ed. Cluj-Napoca. voi. Ed. T r a i a n H e r s e n i ² Probleme de sociologie pastorală. 1888. Ed. B. G a s t e r ² Literatura populară română. Funk . 1983. IV ² 1977. III ² 1972» voi. voi. 1874. Minerva. N i c o l a e G o s t a r . mythology. H a s d e u ² Studii de folclor. etnografia şi folclorul zonei Chioar (coordonatori Gh. I ² 1967. voi. Ed. Bucureşti. I (Culegeri şi studii) ² 1976. New York.. II. Paris. 1915. P. (edited by Măria Leach). 1979. 1941.Calendarul popular: Sărbători şi obiceiuri ² lucrare în manuscris. Dacia. 1984. M. Tipografia Universităţii din Timişoara (voi. T r a i a n H e r s e n i ² Forme străvechi de cultură poporană românească. Timişoara. voi. Tipografia Modernă. V. Minerva. Dacia. Bucureşti. nr. Bucureşti. G e o r g e C a n d r e a ² Românii din Munţii Apuseni. Bucureşti. Paris. T e o f i l F r î n c u . Ed. Albastros. Folclor literar. 1949. 198Z A n g e l o de G u b e r n a t i s ² Mythologie zoologique (ou Ies legendes animales). Ed. voi. ClujNapoca. Librairie Frangois Maspero. VI ² 1985). M i h a i G r a m a n t o p o l ²Ŷ Dacia antiqua. 1968. II. 226 . 1983. Pop şi I. V ² 1983. voi. B. 1928. Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Maramureş. Baia-Mare. A r t u r G o r o v e i ² Credinţe şi superstiţii. Librăriile Socec şi comp. Tiplografia seminarului teologic. Blaj. (Descîntecele românilor) ² 1985. V a s i l e L i c ă Ŷ² Societatea geto-dacică de la Burebista Ia Decebal. T r a i a n G h e r m a n ²‡ Plugarul sau trasul în apă ² în Anuarul de folclor al Universităţii ÄBabeş-Bolyai" din Cluj-napoca. Bucureşti.

ştiinţifică. Ioan U r b a n J a r n i k . Paris. Bucureşti. Academiei R. 1981. 1968.F. Ed. 1982. S i m i o n F l o r e a M a r i a n ² Naşterea la români. Ed. S im ion F l o r e a M a r i a n ² Nunta la români. CI aude L e v i . Tipografia Carol Gobl. Dacia. Academiei R. 1969. Bucureşti. 1968. Ed. voi. 1892. M ă r i a I o n i ţ ă ² Cartea vilvelor (legende din Apuseni). nr.. E r i c h K o 1 b ² Despre viaţa şi comportamentul animalelor domestice.S. 1985. în Eihnologica.S.R. G a b r i e l a D Î s s e s c u ² Mic atlas cinegetic românesc (mamifere). Bucureşti. Craiova. Ceres.L. Tipografia Carol Gobl. Ed. 1971. Paris. G h e o r g h e I o r d a c h e ² Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României (studiu etnografic) . 1985. Bucureşti. Dacia. V a s i l e M î n ă s t i r e a n u ² Tradiţii şi obiceiuri româneşti (Anul Nou în Moldova şi Bucovina). Librairie Pion. I u s t i n 11 ie ş u ² Poezii şi basme populare din Munţii Rodnei. A j n d r e i B î r s e a n u ² Doine şi strigături din Ardeal. în Samus. Librairie Pion. Oda 88 coala 16 227 . N i c o l a e Jula. M i h a i 1 M a c r e a ² De la Burebista la Dacia postromană (repere pentru permanenţă istorică) . 1890.E. Bucureşti.R. Ed. E. Bucureşti. * * * ² Istoria teatrului în România (voi. Ed. 1978. S a b i n a I s p a s '²Ŷ Consideraţii asupra baladei ÄŞarpele" în iolclorul românesc. Scrisul românesc. .S t r a u s s ² L'home nu (Mythologiques IV) .. I .T r a i a n H e r s e n i ² Le dragon dace. Ion L ă p u ş n e a n n ² împănatul boului pe valea Someşului Mare. în R. 2/1977. 1/1979. Bucureşti. Bucureşti. Ed.S t r a u s s ² Le regard eloigne.P. I ² de la începuturi şi pînă la 1848). 1977. 1978. 1983.. nr. Ed. III.S.R.. D o i n a T r u ţ ă ² Lirica de dragoste (index mo-tivic şi tipologic) . (studiu etnografic) . S i m i o n F l o r e a M a r i a n ² Inmormîntarca la români. nr . C l a u d e L e v i . în Folclor din Transilvania. Bucureşti. Ed. Bucureşti.. Mi h aii M a c r e a ² Viaţa în Dacia romană. 1892. Bucureşti. Cluj-Napoca. S a b i n a I s p a s . Litera. Tipografia Carol Gobl. Academiei R. Cluj-Napoca. o L u c i a n M a n o l a c h e . Anca I r i n a I o n e s c u ² Lingvistică şi mitologie. Ceres. 1965.

ite. Cîrnifegile ² 1898. I ² 1971. T. Minerva. Hasdeu). Tipografia fzidor Wi-egler. 1973.F. E. O v i d i u B î r l e a ² Tipologia folclorului (din răspunsurile la chestionarele lui B. g u ²= C întece şi jocuri de copii. Ed.V a r o n e ² D icţionarul jocurilor populare româneşti. Bucureşti. păstoritul şi prepararea laptelui). Minerva. 1/1978. N e a . ştiinţifică. 1968. Ştiinţifică. Păresimile ² 1899 şi C inci-Decimea ² 1901. Litera. Academiei române. Ed. în fondul Institutului de lingvistică. Bucureşti. voi. G h e o r g h e Muşu ² D in mitologia tracilor. eroi. Minerva. Bucureşti. Elena N i c u l i ţ ă . Bucureşti. Minerva.lg. Paris. A l e x a n d r u M u ş i n ă ² Elemente ritualice în colinda păstorului. Bucureşti. nr .P. Ed. Ed. 1970. Cernăuţi. personaje. M a r i a n M a r i n e s c u ~ Cu privire la istoria unei imagini In arta populară românească: calul şi călăreţul.. Bucureşti. Ion M u ş l e a ² George Pitiş ² folclorist şi etnograi. 1. * * * ² Muzeul limbii române ² Chestionarul pentru un atlas lingvistic al limbii române (f ² Calul şi V ² Stîna. Ion N a n i a ² Istoria vînătorii în România.L. Societatea regală română de geografre. 1903.E.. I . Bucureşti. II ² 1972. Ed. 197:5. 1904. N i c u l e s c u . în R.S. Ed. Bucureşti. Ed. 1971. Ion M u ş l e a ² Cercetări etnografice şi de folclor. Ion M u ş l e a . Bucureşti. Ion M u ş 1 e a ² Le cheval men'eilleux dans l'epopee popu.S i m i o n F l o r e a M a r i a n ² Sărbătorile la români. Ed.F. Bucureşti. P. voi. în ÄMclanges de l'Ecole roumaine en France". T i b e r i u Mor ar iu ² Viaţa pastorală în munţii Roclnei. 1937. Bucureşti. G h e o r g h e Muşu ² Din istoria formelor de cultură arhaică.V o r o n c a ² Datinile poporului român (adunate şi aşezate în ordine mitologică). din România. Ed. 1982. C o n s t a n t i n M o h a n u ² Fîntlna clorului (poezii populare din Ţara Loviştei) . 1921. 1977. 1982. 228 . Gh. teorie şi istorie literară din Cluj-Napoca. Bucureşti. Ed. Ceres. G h e o r g h e Muşu ² Zei. Bucureşti. voi. 1979. S i m i o n F l o r e a M a r i a n ² Legendele Maicii Domnului. în Buletinul ştiinţific al S. G.' Editura Academiei Române. Cartea românească.

Librăriile Socec şi comp. Bucureşti. Bucureşti.P. anul V. şi comp. Librăriile Socec şi comp. 1913.M... Librăriile Socec. Bucureşti. Ştiinţifică. 1982. 1944 G h e o r g h e P a v e l e s c u ² Cercetări as upra magiei la românii din Munţii Apuseni. O vid iu P a p a d i m a ² Literatura populară romqnă (din istoria şi poetica ei). Bucureşti. T u d o r P a m f i l e ² Comorile. E. Bucureşti. 1972. < T u d o r P a m f i l e ² Diavolul. T u d o r P a m 1 i 1 e ² Sărbătorile de vară la români. Va sile P â r v a n ² Gefica (o protoistorie a Daciei). Librăriile Socec şi comp. T u d o r ' P a m f i l e ² Duşmani şi prieteni ai omului. 1967.. 229 . T a c h c P a p a li a g i ² ‡ Poezia lirică populară. Institutul social român. 1981. T u d o r P a m f i l e .L. Eminescu. Ş t e f a n P a s c a ² Terminologia calului (părţile corpului). Ed.V a s i 1 e O a r c e a ² Poezii populare din Ţara Zarandului.. Librăriile Socec şi comp. Bucureşti. 1979. Bucureşti.. E.Sărbătorile de toamnă la români. Bucureşti. Ed. 1944. Bucureşti. 1924.. Bucureşti.. D i m i t r i e C . Ed. Ed. 1910. 1914 b. Bucureşti. Bucureşti. Ed. 1980. Cultura naţională. Ed. Bucureşti. în Dacoromânia. Librăriile Socec şi comp.T. 1972. 1914 c. M a r ce 1 O 1 i n e se u ² Mitologie românească.L. Paul Pe tr eseu ² Arcade în timp. 1945.. 1916 a. Casa şcoalelor. în A. Bucureşti. învrăjbitor al lumii (după credinţele poporului român). Bucureşti. Cluj. 1916 c. Eminescu..P. T u d o r P a m f i l e ² Povestea lumii de demult (după credinţele praporului român). T u d o r P a m f i l e ² Pămlntul (după credinţele poporului român).. T a c h e P a p a h a g i ² Mic dicţionar folcloric. Minerva. G h e o r g h-e P a v e l e s c u ² Mana în iolclorul românesc. 1968. 1916 b. 1914 a. Bucureşti. ² 1977. Meridiane. Librăriile Socec şi comp. 1929. O l l ă n e s c u ² Teatrul la români. Librăriile Socec şi comp. Va sile P â r v a n ² Dacia (civilizaţiile antice din ţările carpato-dunărene). G h e o r g h e P a v e l e s c u ² ÄBoul înstrufat" ² un vechi obicei agrar clin Transilvania. T u d o r P a m f i l e ² Văzduhul (după credinţele poporului român). Minerva.. T u d o r P a m f i l e ² Crăciunul. Ed.E. Bucureşti. Sibiu. Bucureşti.

C. din România. Bucureşti. în Daco-ro-mania. Academiei R. I ² Dacia romană). S e v e r Pop ² Cîreva capitole din terminologia calului. 2/1980. A l e x a n d r u P o p e s c u ² Elemente de continuitate geto-dace în cultura populară românească. Bucureşti. 1981. Ed. Ed. nr. M i h a i Pop ² Mitul marii treceri. Magazin istoric. 1926. în R. 1976. 1930.. Ed. Bucureşti. G.R. nr.F. P o p e s c u ² Semper iidelis. tradiţii şi amintiri istorice. credinţe). P o p e s c u ² Zoocalomnii (adevăr şi prejudecăţi despre animale). Cluj. Librăriile Socec şi comp.. anul I ² 1956. nr. Ed. didactică şi pedagogică.. Ed. D u m i t r u Pop ² Poezii populare din Sălaj ² în Folclor din Transilvania. Bucureşti.. 9/1979. II. Ştiinţifică şi Enciclopedică. A r i s t i d e N. R ă d u l e s c u . C.S.E. devine Revista-de etnografie şi lolclor (R.V.). 1929. M in ai Pop ² Obiceiuri tradiţionale româneşti. Emil P r e c u p ² Păstoritul în munţii Rodnei. Bucureşti. în rev. 4/1957. 1980.E. Ed.).F. Institutul de arte grafice Ardealul. G e o r g e t a S t o i c a ² Arta populară românească. Radu lese u -Codi n ² Legende. C. Bucureşti. M i h a i Pop ² Pe marginea colindatului. Bucureşti. obiceiuri. în voi. 1985. 1972. Meridiane. Ed.F.Paul P e t r e se u. Bucureşti. Cluj. Meridiane. Bucureşti. Bucureşti. Mi hai Pop. nr. Dinu P i e t r a r i i ² Animalul vînat în poezia colindelor (în Buletinul ştiinţilic al S. Bucureşti. Albatros. Casei şcoalelor.C o d i n ² Comorile poporului (literatură.F.. în R.S. 1913. 1976. Bucureşti. II). VQI. nr. 1910. anul. Albatros. anul VIII ² 1963. anul I -² 1964230 . 1981. A r i s t i d e N. M i h a i Pop ² Cartea vie a culturii orale. voi. Institutul do folclor. R e t e g a n ² Dracii în Valea Ţibleşului. D u m i t r u P r o t a s e ² Autohtonii în Dacia (voi.F. I. C o n s t a n t i n Prut ² Fantasticul în arta populară românească. Institutul de cercetări etnologice şi dialectologice. R ă d u l e s c u . VI. în Folclor literar.C o d i n ² Îngerul românului (poveşti şi legende din popor). Ed. * * * ² Revista de ielelor (R. Librăriile Socec şi comp. Pavel R u x ă n d o i u ²Ŷ Folclor literar românesc. Folclor literar.

1980. Tipografia ÄCartea Românească". M ă r i a B o c ş e ² Dicţionar de artă populară.L.. E. în R. 1947. Albatros. Minerva. II ² 1979. 1981. politică. Bucureşti.P. * * * ² Studii de folclor ş i literatură. 1984.. 1982. 1967. 1983.Bucureşti. nr. nr . Ed.H. cîntece şi jocuri magice din comuna Topliţa. Ed. * * * ² Samus ². 1971.revistă editată de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă Clu]-Napoca. Dan S i m o n e s c u ² Tradiţia istorică şi folclorică în problema Äîntemeierii" Moldovei (în. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ru s s u ² Etnogeneza românilor. 1985. Knowville. Ed. Ed. Ge or geta S t o i c a . University of Texas Press. J. 231 . Bucureşti. I o a n I . Bucureşti. Minerva. l o n . 1959. L i v i u Rusu ² Viziunea lumii în poezia noastră populară. Ştiinţifică şi Enciclopedică. III ² 1980. Minerva. nr. Bucureşti. 1968. Bucureşti.L. Ed. Cluj. Ion T a 1 o ş ² Obiceiuri privitoare la seceriş ² din materialele Arhivei de folclor din Cluj. L a z ă r Ş ă i n e a n u ² Basmele române. Meridiane. Bucureşti. 1983. I. Ed. _ Ed.S i m i o n e s c u ² Fauna României. *** ² Strămoşii poporului român: geto-dacii şi epoca lor. nr. Ed. Ş t e f ă n e s c u ² Arfa veche a Maramureşului. Beryl R o w 1 a n d ² Animai with human iace (a guide to animal symbolism) . C e z a r T a b a r c e a ² Poetica proverbului. 1967. S t e l i a n S t o i c a ² Viaţa morală a daco-geţilor^. V i c t o r Si m ion ² Imagine şi legendă.F.voi. Ŷ I. Bucureşti. Studii de folclor ş i literatură). E. G e o r g e S b î r c e a ² Obiceiuri. Ion Seule a nu ² Poezia populară de nuntă. Ed. Bucureşti. 1978. Ştiinţifică şi Enciclopedică. R u s s u ² Religia geto-dacilor. Bucureşti. Bucureşti. S b i e r e a ² Poveşti ş i poezii româneşti. D . Ed. Minerva. I ² 1978. Bucureşti. Ed. Ioan I.P. Minerva. 1975. Ion Taloş ² Maşterul Manolc (contribuţii la studiul unei teme de folclor european) . 1973. în AMET. 1²2/1957. G. Ed. 1985. Harper Torchbook. 1970. Rose ² Religion in Greece and Rome. Bucureşti. Paul P e t r e s c u . Meridianne. Bucureşti.

Librăria I. Ed. [uliu A. » R o m u l u s Vu I c ă n e s c u ² Mitologie română. Strămoşii poporului român). Ed. T e o d o r eseu ² Poezii populare romane. 1942.n e s c u ²Ŷ Măştile populare.F. I ² 1975. R o m u l u s V u l c ă n e s c u ² ÄGogiu". R o m u l u s Vuia ² Studii c/e etnografie şi Solelor. Meridiane. Minerva.. balade). I o n C u c eu ² Corpusul folcloric : Chtmilituta (lucrare în manuscris ² fondul A. I ² 1930. Ed. voi. Casa Şcoalelor. Socec. Ţ a p u ² Malerialuri lolcloris-tice. Academiei R.C. Bucureşti. voi. Minerva. D u m i t r u A . 1976. voi. Bucureşti. R o m u l u s V u l c ă . G r i g o ţ e T o c i 1 e s c u . Minerea. Bucureşti. A I e x iu Vi c i u ² Colinde din Ardeal. 11 ² 1980. Bucureşti.S. Bucureşti. Ed. 1970.1 Ed. 1982. D u m i t r u A.. R ă z v a n T h e o d o r e s c u ² Un mileniu de artă la Dunărea de jos. Z a n n e ² Proverbele românilor. 1976. voi. Bucureşti. Bucureşti. nr. Minerva.E. Dacia. 6/1965. voi.E . Ed. Ed.Suiletul românului in credinţe. G h e o r g h e V 1 ă d u ţ e s c u ² Filosolia legendelor cosmogonice româneşti. I (animalele) ² 1895. CIujNapoca. Ed. V a s i I i u . Torouţiu. II şi III ² 1981. strigături. 1943. Dem.R. A 1 e x i u V i c i u ² Flori de cimp (doine. Bucureşti. . un spectacol Suncrar. Bucureşti.E. C r i s t e a N . 1982. în R.. bocete. Ştiinţifică. Bucureşti. G.). 1985. obiceiuri şi datini.. D u m i t r u T u d o r ² Cultul cavalerilor danubieni (în voi. V asii iu ² Focul viu (în datinele poporului roman în legătură cu cele ale al t or popoare).Ion Ta 1 o ş . V i r g i 1 F 1 o r e a . Ed. Bucureşti. 1914. Librăriile Socec şi comp.

94 11. Ariciul 10. 3. Şoarecele ANIMALE S ĂLBATICE 78 . . Broasca 12. Nevăstuica 16. Şarpele casei & 114 118 14. . Oaia şi berbecul Capra . Şopîrla 13.. Cîinele Pisica N . Vulpea 18. Măgarul .144 159 © 233 .:UPRINS CUVINT ANIMALE ÎNAINTE DOMESTICE Pagina V 1. 7. Cerbul . 1 14 27 33 35 ® > 59 63 ÎNTRE CAS A ŞI NATURA 9. 4. Lupul 19. Porcul Calul . . 20. Boul şi vara . 8. . 6. 5.. 17. 2. Ursul . Iepurele . Cîrtiţa 15. 124 129 133 138 .