CREATIVITATE ŞI INOVARE

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI ŞI ELEMENTE FUNDAMENTALE

DESPRE CREATIVITATE

Cuprins

1.1 Caracterizarea generală a creativităţii

1.2 Etapele procesului creator
1.3 Factorii intelectuali ai creativităţii
1.4 Motivele şi atitudinile creative
1.5 Teorii legate de evoluţia creativităţii
1.6 Metode şi tehnici de stimulare a creativităţii

1.1 Caracterizarea generală a creativităţii

Cele mai multe dintre cercetările actuale privind creativitatea sunt

orientate spre domeniul ştiinţific şi tehnic.
Termenul de creativitate a fost introdus de G.W. Allport, în 1938, în
urma înţelegerii faptului că substratul psihic al creaţiei este ireductibil la
aptitudini şi presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o
anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.
Trăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea şi
originalitatea răspunsurilor, ideilor, soluţiilor, comportamentelor. Noutatea
se referă la distanţa în timp a unui produs faţă de cele precedente, în timp ce
originalitatea se apreciază prin raritatea produsului. Rezultă deci că un lucru
poate să fie foarte nou, recent, dar poate să aibă un grad de originalitate
redus, comportând doar mici modificări faţă de produsele existente anterior.
Foarte important pentru aprecierea creativităţii este valoarea
produselor realizate. Valoarea se referă la calităţi intrinseci ale produsului,
ideii, cât şi la valoarea lui socială.
O serie de alte trăsături sunt implicate creativităţii, dar necesare
pentru caracterizarea ei. Este vorba de eficienţa, productivitatea, utilitatea
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

produselor, ideilor sau soluţiilor noi şi originale. Rezultă, deci, că nu orice

produs al activităţii care este nou şi /sau original este întotdeauna şi creator.
Multe răspunsuri “noi” şi “originale” nu prezintă valoare şi nu corespund
cerinţelor obiective sau nu sunt adecvate realităţii, fapt pentru care ele nu
întrunesc calitatea de a fi creative.

Există mai multe forme de creativitate în dependenţă de:

1. Planul în care se - individuală
desfăşoară activitatea - colectivă
creatoare - socială
2. Conţinutul nemijlocit - tehnică
al creativităţii - ştiinţifică
- artistică
- organizatorică
- politică
- ş. a.

Creativitatea reprezintă, deci, capacitatea de a identifica noi

legături între elemente (obiecte, evenimente, legi) aparent fără legătură
între ele.
La începutul secolului al XIX-lea se cunoşteau foarte bine trei legi
din ştiinţele naturii, şi anume:
(1) un material încălzit puternic devine incandescent (ştiut încă din
antichitate)
(2) un material incandescent ţinut în aer se oxidează (Lavoisier, 1789)
(3) metalele şi grafitul conduc curentul electric şi, la trecerea curentului se
degajă căldură, în timp ce oxizii nu au această proprietate (1841).
În 1882 un american de geniu, EDISON, a făcut legătura între cele
trei elemente aparent fără prea mare legătură între ele şi a avut ideea de a
încinge puternic (1) prin trecerea unui curent electric (2) un fir de grafit
plasat într-un balon vidat pentru a nu se oxida (3) şi a realizat astfel una din
cele mai mari invenţii ale epocii moderne: becul electric. Ulterior,
perfecţionările tehnologice au permis înlocuirea firului de grafit, fragil
mecanic, cu firul de wolfram şi au înlocuit vidul, care niciodată nu era
perfect, cu azot, un gaz inert, ambele modificări prelungind mult viaţa
becului, metodă care se foloseşte şi astăzi.
Legăturile se stabilesc mai degrabă intuitiv decât logic şi ele apar de
regulă, mai întâi, sub formă de idei. Am putea spune deci că procesul de
creativitate se materializează în generarea de idei cu caracter original, idei
creative.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

O idee creativă este caracterizată prin următoarele trăsături:

- diferită;
- atipică;
- făcută altfel decât de obicei;
- foarte potrivită scopului;
- genială.
şi cu cât are mai multe din aceste trăsături, cu atât şansele ei de succes sunt
mai mari.
Creativitatea implică trei paşi:
- selectarea informaţiei, cu alte cuvinte să identifici elementele între
care se vor stabili noile conexiuni. Desigur că nu toţi oamenii învăţaţi sunt şi
inventivi, dar inventivii se vor găsi întotdeauna între aceştia.
Revenind la Edison, considerat de mulţi istorici ai tehnicii ca
savantul cel mai inventiv, trebuie remarcat că toate invenţiile
sale (între care, alături de becul electric mai putem cita
fonograful sau microfonul), sunt situate, absolut toate, în acelaşi
domeniu: electricitatea, domeniu pe care îl cunoştea foarte bine.
În aceeaşi ordine de idei se mai poate cita un dicton celebru în
istoria ştiinţei, conform căruia “şansa surâde doar celor
pregătiţi”.
- realizarea de conexiuni noi (de exemplu, să potriveşti piesele unui
puzzle, sau, mai bine, să obţii o nouă imagine pornind de la puzzle - uri
diferite). Aici este probabil că trăsăturile native ale oamenilor joacă un rol
foarte important. În ultimii 50 de ani s-au pus însă la punct aşa numitele
tehnici de creativitate care permit unor oameni obişnuiţi (aşa cum sunt
marea majoritate) să genereze idei creative. (Asupra acestor tehnici de
creativitate vom reveni pe larg).
- analiza (să vezi dacă ideea este sau eventual poate fi făcută a fi
acceptabilă de către piaţă). Etapa de analiză este esenţială deoarece o idee,
oricât de originală, nu poate fi niciodată valorificată imediat ca atare, ea
trebuie analizată, dezvoltată, ceea ce presupune timp şi efort. Este, de aceea,
de văzut în ce măsură timpul şi efortul merită acordate.
Creativitatea ca sistem de producere a informaţiilor noi se prezintă la
mai multe nivele:
a) expresiv - comportamental – se referă la trăsăturile psihice implicate în
activitatea creatoare (spontaneitate, plasticitate, receptivitate,
asociativitate), calităţi care nu sunt încă bine structurate, relativ stabile.
De asemenea, aceste trăsături sunt insuficiente pentru a contribui la
obţinerea unor rezultate, produse noi şi valoroase;
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

b) procesual – calităţile creative ale diferitelor mecanisme şi operaţii

psihice sunt deja cristalizate fiind structurate într-un stil intelectual de
abordare creativă a problemelor, stil care asigură elaborarea unor
produse noi în plan subiectiv, dar nu şi la nivel social;
c) productiv –aptitudinile creative se obiectivizează în obţinerea unor
produse noi atât în plan subiectiv cât şi în plan obiectiv, gradul de
originalitate şi valoare a produselor fiind relativ scăzut;
d) inovativ – la acest nivel anumiţi factori de creativitate, cum ar fi:
ingeniozitatea, operativitatea, plasticitatea, abilitatea de a sesiza relaţii
neobişnuite sau însuşiri mai puţin cunoscute ale obiectelor, fenomenelor,
capacitatea de interogare, facilitează elaborarea unor produse noi prin
modificări, adaptări ale celor deja existente (raţionalizări, inovaţii);
e) inventiv – trăsăturile psihice cele mai importante pentru acest nivel sunt
capacitatea de abstractizare şi generalizare, sintetizare, stabilirea de
asociaţii cât mai îndepărtate, elaborarea de analogii. Produsul obţinut
prezintă un grad înalt de noutate şi originalitate având o valoare socială
ridicată (invenţiile);
f) emergent – la acest nivel produsele obţinute constau în principii, teorii
care revoluţionează un domeniu de activitate, impunând restructurarea
substanţială a sistemului conceptual din domeniile respective, ele
deschid noi perspective de studiu şi au o largă aplicabilitate (de exemplu
teoria relativităţii).

1.2 Etapele procesului creator

Există patru mari etape ale procesului creator şi anume: prepararea,

incubaţia, iluminarea şi verificarea.
Gradul de importanţă a etapelor diferă în funcţie de domeniu. Toate
etapele sunt strict necesare de parcurs, existând totuşi o pondere a acestora.
Astfel, pentru domeniul ştiinţific şi tehnic, spre deosebire de alte sfere de
activitate în care predispoziţiile native au un rol mult mai însemnat decât în
ştiinţă şi tehnică, “prepararea” deţine un loc de mare însemnătate. Modul în
care este analizată şi formulată o problemă, natura materialului
informaţional acumulat, experienţa profesională, familiaritatea cu un anumit
domeniu, eforturile depuse în activitatea de căutare a soluţiilor sunt aspecte
ale etapei de pregătire care influenţează în mod considerabil calitatea
rezultatelor muncii în sfera tehnico-ştiinţifică.
A) Prepararea sau pregătirea
Este o etapă deosebit de complexă şi uneori decisivă pentru reuşita
procesului creator.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Cuprinde următoarele subetape:

- observaţia sau sesizarea problemei;
- analiza şi definirea problemei;
- acumularea materialului informaţional;
- formularea de ipoteze preliminare, încercarea de restructurare
a materialului, schiţarea primelor soluţii.
a) Subetapa observaţiei constă în sesizarea problemei, adică a unei
dificultăţi, nevoi. “Deficienţele” sunt aspecte care duc la creaţie în ştiinţă şi
tehnică, specialiştii din aceste domenii fiind receptivi la ele şi în acelaşi timp
elaborând modalităţi pentru depăşirea lor. Fiecare dintre aceste modalităţi
conţine elemente de noutate şi originalitate, desigur în proporţii foarte
variate.
Dintre condiţiile care favorizează parcurgerea acestei etape sunt de
amintit următoarele două: sensibilitatea la implicaţii şi faţă de abaterile,
deviaţiile de la normal.
b) Analiza şi definirea problemei, subetapă în care se formulează în termeni
mai clari deficienţa, nevoia sesizată în cadrul primei etape. Este o fază
preponderent analitică.
Există o serie de condiţii necesare din partea specialistului de care
depinde reuşita activităţii în această subetapă:
- capacitatea de separare a esenţialului de neesenţial (invenţia înseamnă
alegere şi discernământ);
- selectarea informaţiilor relevante pentru problema studiată;
- gradul de cunoaştere a domeniului facilitează selectarea informaţiei
relevante în raport cu problema.
c) Strângerea materialului de lucru
După ce o problemă a fost clar definită are loc culegerea
informaţiilor necesare pentru rezolvarea ei.
Cantitatea şi natura materialului informaţional au o importanţă
deosebită. Strângerea unor informaţii cât mai variate, relevante în raport cu
problema, constituie un factor favorizant al creativităţii.
d) Subetapa operaţională
După formularea problemei începe activitatea de căutare a soluţiei.
Căutarea “mintală” este un moment cheie.
Au loc operaţii de căutare îmbinate cu iluminări sporadice care
conţin în germene viitoarea soluţie.
Căutarea se poate realiza în două moduri:
- prin încercare şi eroare – varierea la întâmplare a mai multor alternative;
- prin elaborarea unui model de căutare a soluţiei.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

În această subetapă au loc restructurări parţiale şi treptate ale

informaţiilor despre problemă. Simbolurile au un rol fundamental în
restaurarea creativă a informaţiei despre problemă. De exemplu, lui Kekulé
ideea că moleculele anumitor compuşi organici nu sunt structuri deschise i-a
venit în minte prin analogia cu şirurile lungi de atomi care se rotesc în
mişcări şerpuitoare.
Originalitatea are un rol important în etapa de căutare preliminară a
soluţiei, permiţând elaborarea unor asociaţii noi, iniţierea unor noi direcţii
de căutare mai deosebite, elaborarea unor noi modele de căutare a soluţiilor.
Factorii care blochează creativitatea în această fază sunt:
- tendinţa de folosire a modelelor familiare, tradiţionale pentru căutarea
soluţiei la problema dată;
- fixitatea metodei;
- autoimpunerea unor restricţii iluzorii.
B) Incubaţia
Incubaţia este etapa de aşteptare în urma perioadei îndelungate de
preparare. Este o etapă în care persoana este aparent pasivă şi relaxată.
Caracteristic acestei etape este revenirea în mod inconştient asupra
problemei. Activitatea se desfăşoară preponderent pre şi inconştient.
Interacţiuni între materialul stocat şi informaţia actuală se produc în plan
mintal utilizându-se operaţii de combinare şi sinteză asemănătoare cu cele
conştiente care se desfăşoară însă cu o viteză mai mare decât acestea din
urmă.
Mulţi autori consideră creativitatea rezultatul acţiunii proceselor
preconştiente, care prezintă un grad de libertate şi flexibilitate mult mai
ridicat decât procesele conştiente.
C) Iluminarea
Iluminarea este momentul central al creaţiei. Este un moment de
scurtă durată, unic şi irepetabil. Inspiraţia se bazează pe etapele precedente
de acumulare activă de informaţii şi pregătire conştientă, prelucrare pre şi
inconştientă a datelor vechi şi a celor noi.
Iluminarea se produce în stări mai puţin conştiente - de somn, stare
de trezire, în general tocmai când nu te aştepţi să poţi găsi o soluţie la o
problemă, pentru care te-ai frământat zile şi poate nopţi în şir la masa de
lucru, fără să obţii însă ideea. Deja problema nu se mai afla în sfera
preocupărilor active, conştiente ale persoanei.
Iluminarea este facilitată de următoarele condiţii:
- ambianţă plăcută, intimă persoanei;
- capacitate de transpoziţie;
- linişte, singurătate.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Mecanismele psihice cele mai frecvent utilizate în această fază a

creaţiei sunt:
- asociaţiile îndepărtate;
- efectuarea de analogii între diferite domenii;
- elaborarea de metafore.
Iluminarea este faza în care ideea, soluţia la o problemă apare brusc,
fără ştirea sau intervenţia persoanei.
D) Verificarea
Verificarea este o etapă foarte importantă pentru domeniul tehnico-
ştiinţific. Pentru aceste domenii este un proces îndelungat, anevoios şi foarte
laborios.
Verificarea se desfăşoară în trei mari faze:
- de proiect, are loc desăvârşirea ideii şi materializarea ei într-o soluţie
tehnică reală;
- de execuţie, materializarea fizică şi aplicarea soluţiei tehnice în
laborator;
- de experimentare, în vederea confirmării sau infirmării validităţii
soluţiei respective.
Verificarea este o etapă de elaborare, revizuire şi cizelare a ideilor,
soluţiilor, presupunând o gândire solidă.
Persoanele înalt creatoare se caracterizează prin rezistenţă la
eforturile mari pe care le presupune finalizarea şi materializarea ideilor.
În concluzie, se poate spune că o foarte serioasă pregătire de
specialitate, un spirit de observaţie ascuţit, o capacitate de intuiţie
remarcabilă, facilitează descoperirea fenomenelor noi.
1.3 Factorii intelectuali ai creativităţii
Modul de gândire ştiinţifică şi capacitatea de investigaţie ştiinţifică
constituie axe principale ale creativităţii ştiinţifice şi tehnice.
Capacitatea de explorare ştiinţifică constituie o aptitudine specifică
a creaţiei. Ea presupune orientarea spre ceea ce este esenţial, probabil,
inexistent încă, dinamica şi interacţiunea fenomenelor studiate.
Spiritul de observaţie ştiinţifică este o componentă esenţială a
creativităţii. Acesta se remarcă prin următoarele caracteristici: precizie,
completitudine, caracter sistematic, cuantificare şi control. Ca oricare dintre
factorii creativităţii spiritul de observaţie este educabil.
Psihologul sovietic E.I. Regirer a pus în evidenţă unele deprinderi
profesionale ale omului de ştiinţă: studiu bibliografic selectiv, abilitatea de a
găsi informaţia cea mai adecvată în raport cu problema studiată,
perfecţionarea continuă a tehnicilor şi metodelor de investigare şi prelucrare
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

a datelor experimentale, preocuparea pentru formulare accesibilă a

rezultatelor cercetării, căutarea şi formularea problemelor, revizuirea
ipotezelor şi a tezelor cunoscute, îndoiala ştiinţifică, spiritul critic obiectiv.
Factorii intelectuali implicaţi în activitatea creatoare sunt foarte
numeroşi. Psihologul american J.P. Guilford a încercat să-i grupeze într-un
“model tridimensional al intelectului”. În figura 1.1. se află schema acestui
model.
Date explicative pentru înţelegerea modelului tridimensional
al intelectului
Cele trei dimensiuni ale intelectului sunt:
- operaţiile (în număr de 5);
- conţinuturile (în număr de 4);
- produsele (în număr de 6).
- cunoaşterea (descoperirea, recunoaşterea, înţelegerea
informaţiei)
- memoria (reţinerea, stocarea de informaţie)
Operaţiile - producţia divergentă (generarea unei informaţii variate,
(cu alternative, pornind de la o informaţie dată sau
informaţii) cunoscută)
- producţia convergentă (generarea unor concluzii logice, a
unui răspuns unic pornind de la o informaţie dată)
- evaluarea (stabilirea dacă o informaţie este bună sau nu)

Conţinutul - figurat - concret sau amintit ca imagine perceptivă

informaţiei - simbolic - compus din semne
(tipurile - semantic - înţelesuri, de obicei verbal
acesteia) - comportamental - comportamentul nostru sau al altora

Produsele - unităţi (părţi ale informaţiei circumscrise)

(formele pe care le - clase (colecţii de unităţi cu proprietăţi comune)
dobândeşte - relaţii (relaţii între unităţi)
informaţia în urma - sisteme (structuri organizate)
prelucrării ei cu - transformări (schimbări de diferite feluri:
ajutorul redefiniri, modificări, tranzacţii)
operaţiilor) - implicaţii (extrapolări, conectării,
circumstanţieri)
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

OPERAŢII
Evaluare
Producţie convergentă

Producţie divergentă
Memorie
Cogniţie

PRODUSE
Unitaţi F
Clase S
Relaţii
M
Sisteme
B
Transformări
U
Implicaţii
C
CONŢINUTU
Figural R
Simbolic S

Semantic T
I
Comportamental
C M D N E
Figura 1.1 Modelul tridimensional al
intelectului

Fiecare dintre parametrii modelului poate fi schimbat cu ceilalţi,

existând 120 de combinaţii posibile (5 x 4 x 6 =120), fiecare dintre acestea
reprezentând aptitudini diferite.
Vom încerca să prezentăm factorii intelectuali ai creativităţii
raportându-i la modelul tridimensional al lui Guilford.

1) Inteligenţa constituie unul dintre factorii importanţi ai

creativităţii. Platon o definea ca fiind “capacitatea care permite spiritului
uman să înţeleagă ordinea din univers”; după Descartes, inteligenţa este “un
mijloc de a-ţi însuşi o ştiinţă perfect raportată la o lume de lucruri”; Stern
apreciază că inteligenţa reprezintă “capacitatea de a utiliza gândirea într-un
anumit scop şi în rezolvarea de probleme” – după el “neinteligent nu este
numai acela care gândeşte prea puţin acolo unde o gândire bună ar putea
duce la o soluţie mai bună, dar şi acela care gândeşte prea mult în probleme
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

care nu solicită acest efort”; Spearmen considera inteligenţa ca fiind

“aptitudinea de a opera cu simboluri”.
În rezumat, se apreciază că inteligenţa constituie un factor
(aptitudine) general, comun tuturor operaţiilor intelectuale. În acest caz, se
poate considera că şi operaţia de memorare poate fi apreciată ca operaţie a
inteligenţei (conform modelului lui Guilford).
În cazul unei memorii mecanice nu putem vorbi de prezenţa
inteligenţei, deşi ea, din punct de vedere teoretic, este un factor comun
tuturor operaţiilor intelectuale. De aceea, inteligenţa raportată la modelului
lui Guilford priveşte mai ales operaţiile: cogniţie, producţie convergentă şi
elaborare.

2) Rezolvarea de probleme
O problemă constituie orice situaţie pentru care nu avem cunoscute,
scheme, modalităţi de soluţionare a ei. Rezolvarea de probleme se referă la
adaptarea la situaţii noi. Orice proces de creaţie presupune şi rezolvări de
probleme, dar nu orice rezolvare de probleme înseamnă şi creaţie. În
general, în cazul rezolvării de probleme se ajunge la o soluţie relativ nouă,
dar la una singură. Creativitatea este o formaţiune mai complexă decât
procesul de rezolvare de probleme.
S-a constatat că oamenii înalt creatori se deosebesc de cei slabi
creatori nu prin capacitatea de a rezolva probleme, ci prin abilitatea de a
căuta şi formula probleme.
Datorită acestui fapt se consideră că rezolvarea de probleme
(Problem solving) este caracteristică oamenilor inteligenţi, în timp ce
căutarea de probleme, “inventarea” lor (Problem finding), este proprie
oamenilor înalt creativi.
În cazul creativităţii se ajunge la producţii divergente, iar la nivelul
inteligenţei se obţin producţii convergente (modelul intelectului al lui
Guilford).
Tratând inteligenţa în termeni de “Rezolvare de probleme” şi
creativitatea în termeni de “Descoperire de probleme”, consemnăm mai jos
diferenţele dintre ele, luând drept criterii modul de definire şi obiectivul
general:
Persoanele înalt creative se deosebesc în general de cele slab creative
în privinţa strategiilor de soluţionare a problemelor. Astfel, persoanele
creative acordă o atenţie deosebită fazei de analiză a problemei consacrând
mai mult timp înţelegerii cât mai bune a problemei prin formularea de
întrebări, căutarea unei informaţii suplimentare decât aceea cuprinsă în
enunţul problemei.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Indivizii slab creativi consumă mai mult timp sintetizării

informaţiilor despre problemă şi elaborării planului de rezolvare, aceasta
deoarece problema nu este analizată foarte bine în vederea înţelegerii ei.

Problem Solving Problem Finding

(rezolvare de (descoperire de probleme)
probleme)
Definirea celor Selectarea şi Detectarea lacunei la care
două fenomene folosirea conduce folosirea unui program
programului adecvat nou, program obţinut din
unui set existent de compararea unor programe
probleme. existente cu altele aşteptate în
viitor.
Obiectivul Alegerea corectă Alegerea corectă între programe
general între programe deja existente şi viitoare (aşteptate),
urmărit în cele existente şi aprecierea că unul sau mai multe
două tipuri de selectarea unui dintre programele noi vor fi mai
activităţi singur program. potrivite decât oricare dintre
programele existente.

3) Imaginaţia
Creativitatea este identificată cu imaginaţia datorită concomitenţelor
afective şi emoţionale şi datorită desfăşurării spontane, relativ inconştiente a
mecanismelor de creaţie.
Imaginaţia permite ieşirea dintr-un sistem cunoscut şi descoperirea
de noi relaţii. Datorită imaginaţiei, se poate ieşi de pe “autostrăzile gândirii”
care, prin natura lor, direcţionează mintea omului pe căi deja trasate de
concepţii şi practici existente. Părăsirea temporară a sistemului obişnuit de a
gândi, de a formula şi rezolva probleme, facilitează descoperirea altor
“drumuri” de a gândi.
Spre deosebire de inteligenţă, care operează cu noţiuni (concepte) şi
este strict dependentă de legile obiectului cunoaşterii, imaginaţia utilizează
imagini, deosebit de complexe şi dinamice, dispunând în acelaşi timp de
grade de libertate mult mai înalte decât inteligenţa. Mecanismele
operaţionale ale imaginaţiei creatoare sunt: asocierea, combinarea.
Asocierile şi combinările inedite (între obiecte, fenomene care par cu
totul diferite între ele) duc la apariţia ideilor originale. Creativitatea
presupune aprecierea unor elemente cât mai îndepărtate între ele.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

În cadrul activităţii creatoare, pe lângă procesele orientate spre

atingerea scopului problemei, se desfăşoară şi o serie de alte procese cu
caracter asociativ care pot să nu aibă legătură directă cu scopul urmărit.
Mecanismele operaţionale intime ale creativităţii (imaginaţiei) au un
caracter profund emoţional, parţial preconştient şi implică contribuţia
considerabilă a inspiraţiei. Psihologul american W. J. J. Gordon a pus în
evidenţă următoarele mecanisme, “stări psihologice” ale procesului creator:
- detaşarea, inventatorul “se simte” depărtat de lume, la distanţă cât mai
mare de datele problemei pentru a le putea aborda cât mai obiectiv, fără
nici un fel de prejudecăţi;
- implicarea, mecanism prin care creatorul se transpune în situaţia
lucrurilor, a elementelor problemei;
- amânarea, sentimentul necesităţii de autodisciplinare şi rezistenţă în faţa
oricărei încercări premature de a găsi soluţia la problemă;
- speculaţia, abilitatea de a lăsa gândurile să zboare liber, încercând
elaborarea cât mai multor asociaţii cât mai diferite şi ieşite din comun;
- autonomia obiectului, creatorul resimte acest sentiment atunci când se
apropie de rezolvarea conceptuală a problemei.
W. J. J. Gordon a relevat următoarele condiţii psihologice favorabile
creativităţii:
- interesul viu faţă de lucrurile comune din zona vastă a experienţei de
fiecare zi, care apare evidentă pentru un om informat;
- abilitatea de a tolera şi folosi neevidentul, acele informaţii şi observaţii
care din punctul de vedere al logicii şi bunului simţ par să nu aibă nici o
legătură cu problema abordată (capacitatea de a te juca, de a vorbi ca un
copil, de a stârni neîncrederea adulţilor).
Pentru asimilarea mecanismelor intime creaţiei este necesară
respectarea următoarelor două procedee: “Transformarea familiarului în
străin (necunoscut)” şi “Transformarea străinului în familiar”. Primul
procedeu constă în inversarea, transpunerea modurilor cotidiene de a
percepe şi interpreta realitatea în moduri noi, cu totul diferite de cele
cunoscute. Un asemenea tip de orientare în realitate (dirijat permanent spre
nou) provoacă anxietate şi nesiguranţă spre deosebire de modurile uzuale de
a percepe lumea care dau omului un sentiment de încredere şi securitate.
În creativitate, este absolut necesar curajul, asumarea riscului. Felul
comun, obişnuit de a privi lumea este confortabil, comod dar el învăluie
omul într-o stare de amorţeală.
Cel de-al doilea procedeu constă în “transformarea străinului în
familiar”. Într-o situaţie nouă primul lucru pe care ar trebui să-l facă o
persoană este să înţeleagă problema (datele noi) prin raportarea la
cunoştinţele accesibile şi cunoscute lui, convingându-se astfel că datele noi
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

nu-i sunt atât de străine, îndepărtate de experienţa lui cotidiană. Acest

procedeu contribuie la reducerea senzaţiei de teamă, uneori a dezorientării şi
încordării afective pe care le resimţim atunci când ne aflăm în faţa unor
probleme mai mult sau mai puţin diferite de acelea cu care ne-am obişnuit.

4) Sensibilitatea la implicaţii constă în observarea şi analizarea unei

nevoi, cerinţe şi examinarea informaţiei respective. Deoarece nevoia
constituie sâmburele unei probleme, această abilitate este denumită
sensibilitate la implicaţii şi probleme. În modelul intelectului al lui Guilford
apare ca evaluări semantice de implicaţii. Această abilitate nu constituie
doar un simplu factor intelectual al creativităţii, ci reprezintă o dispoziţie
complexă a personalităţii întâlnită sub denumirea de “abilitatea de a
recunoaşte probleme acolo unde ceilalţi nu le văd”.

5) Procesele asociative
Creativitatea presupune activitatea combinatorică - punerea în relaţie
a unor elemente existente separat până la un moment dat. Activitatea
creatoare implică operaţii de combinare şi recombinare la toate nivelele
psihice: perceptiv, intelectiv şi de personalitate.

6) Fluiditatea se referă la bogăţia, uşurinţa, rapiditatea stabilirii de

asociaţii, la debitul verbal, ideaţional (de idei), expresional (de formele de
expresii).
În funcţie de felul materialului cu care se operează există mai multe
tipuri de fluiditate:
a) fluiditatea ideaţională: cantitatea de idei, cuvinte, titluri, fraze,
răspunsuri elaborate de individ. În modelul tridimensional al intelectului
corespunde categoriei de producţii divergente de unităţi semantice.
b) fluiditatea asociativă: cantitatea de asociaţii, relaţii, produse, în special
stabilirea de analogii, similarităţi, sinonime. În modelul tridimensional al
intelectului corespunde producţiei divergente de relaţii semantice.
c) fluiditatea expresională: cantitatea de noi expresii, idei care să se
potrivească într-un sistem, o organizare structurală, propoziţii, idei,
întrebări, răspunsuri. În modelul intelectului al lui Guilford corespunde
producţiei divergente de sisteme semantice sau figurale.
d) fluiditatea verbală: cantitatea de cuvinte produse în unitatea de timp,
cuvinte ce trebuie să corespundă cerinţelor unei clase anterior stabilite.
În modelul tridimensional al intelectului corespunde producţiei de
unităţi semantice, simbolice.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

e) fluiditatea figurală : cantitatea de desene alcătuite pe o anumită temă. În

modelul tridimensional al intelectului elaborat de Guilford corespunde
producţiei divergente de unităţi figurale.
Fluiditatea este importantă pentru creativitate deoarece asigură o
mare cantitate de răspunsuri existând şansa de a găsi un număr mai mare de
răspunsuri bune, de calitate superioară.

7) Flexibilitatea se referă la modificarea, restructurarea eficientă a

mersului gândirii în raport cu situaţiile noi, la posibilitatea de a opera cu
uşurinţă transferuri, de a renunţa la vechile puncte de vedere şi adoptarea
altora noi, la schimbarea matricelor experienţiale şi a sistemelor de referinţă.
Flexibilitatea poate fi:
- spontană, situaţie în care iniţiativa elaborării unei diversităţi de clase de
răspunsuri aparţine persoanei. În modelul intelectului corespunde
producţiei divergente de clase semantice, figurale, simbolice.
- adaptativă, elaborarea unei diversităţi de clase este sugerată de
instructajul probei. În modelul intelectului corespunde producţiei
divergente de transformări figurale.

Oamenilor înalt creatori le sunt caracteristice următoarele două

trăsături (specifice flexibilităţii):
- abstractizarea – modelul de căutare a soluţiei este foarte clar, relativ
independent de contextul dat al problemei, urmărindu-se permanent
lărgirea ariei de căutare a soluţiilor;
- generalizarea – stabilirea unor clase foarte largi.

8) Originalitatea reprezintă producerea unor răspunsuri statistic rare

în cadrul comunităţii în care au fost emise. În modelul matriceal al
intelectului corespunde producţiei divergente de transformări semantice.
Originalitatea nu este un factor pur intelectiv, ci constituie o
dispoziţie a întregii personalităţi. Ea este o dimensiune multifactorială.
Inteligenţa este abilitatea de a rezolva problemele adaptativ,
corespunzător în mod adecvat cerinţelor realităţii. Originalitatea desemnează
capacitatea de a rezolva probleme, nu numai adaptativ, dar mai ales
neobişnuit şi în cât mai multe feluri.
Ingeniozitatea este originalitatea de metodă de rezolvare. Un om este
desemnat ca fiind ingenios atunci când rezolvă problemele cu o eleganţă
neobişnuită, într-un mod abil şi surprinzător.

9) Elaborarea reprezintă stabilirea paşilor detaliaţi în rezolvarea

unei probleme, luarea în considerare a cât mai multor implicaţii şi
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

consecinţe pe care le poate avea soluţia la o problemă. În modelul

intelectului corespunde producţiei divergente a implicaţiilor semantice
simbolice şi figurale.

1. 4 Motivele şi atitudinile creative

1.4.1 Motivaţia

Motivaţia este motorul oricărei acţiuni şi activităţi.

Caracteristicile motivaţiei creative sunt:
a) motivaţia are un caracter ofensiv sau de creştere (de dezvoltare).
Datorită acestei trăsături persoana îşi menţine starea de încordare care
este necesară continuării acţiunii de căutare a soluţiilor.
b) motivaţia are caracter neperiodic, adică pe măsură ce o persoană
dobândeşte o serie de cunoştinţe într-o problemă, îi creşte dorinţa de a
afla cât mai multe lucruri noi.
c) motivaţia creativă este directă sau intrinsecă; omul acţionează din
plăcere şi din dorinţa de a face acţiunea respectivă, nu urmăreşte un alt
scop, exterior acţiunii.
d) persoana creatoare este preponderent orientată spre conţinutul muncii şi
nu spre aspectele de climat.
e) persoana este preponderent orientată spre obţinerea unor performanţe
superioare în muncă.
În orice acţiune pe care o întreprindem (mai ales în cadrul sarcinilor
profesionale) intră în joc două tipuri de motivaţii:
- dorinţa de a avea succes;
- teama de eşec.
f) motivaţia creatoare are un caracter extensional. Un om înalt creativ are
proiecte foarte variate, în timp ce unul slab creativ este dominat de un
singur domeniu de activitate.
Persoanele înalt creatoare se manifestă în cât mai multe domenii de
acţiune (cel puţin 2-3 diferite de sfera de activitate profesională curentă).

1.4.2 Atitudinile creative

Atitudinile creative îndeplinesc un rol decisiv în realizarea,

autorealizarea şi autodepăşirea persoanei. Ele reprezintă o trăsătură de
personalitate. Amintim câteva dintre atitudinile creative:
• capacitatea de a fi uluit şi de a te mira în faţa lucrurilor foarte banale.
Această capacitate necesită cultivarea spiritului de observaţie;
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

• capacitatea de a te concentra;
• experienţa proprie;
• receptivitatea faţă de nou care presupune adaptarea uşoară la situaţii,
probleme noi, chiar dacă acestea sunt mult ieşite din comun;
• curaj în abordarea situaţiilor noi şi asumarea riscului;
• nonconformismul intelectual şi profesional;
• orientarea către un viitor cât mai îndepărtat - deosebită capacitatea de
previziune -, anticiparea unor probleme care vor apare într-o perioadă
mult mai îndepărtată;
• sensibilitatea faţă de experienţă - manifestarea curiozităţii faţă de ceea ce
este bine ştiut printr-o continuă atitudine de interogare;
• căutarea creativă;
• abilitatea de organizare optimă şi eficientă a timpului - este necesar ca
fiecare persoană să-şi planifice activitatea profesională şi
extraprofesională, să ierarhizeze problemele şi să le soluţioneze în
funcţie de importanţa lor;
• responsabilitate profesională – asumarea întregii răspunderi pentru
problemele rezolvate sau nerezolvate;
• finalizarea şi obiectivarea ideilor, proiectelor;
• atracţii faţă de lucrurile de specialitate cu şanse reduse de a fi soluţionate
de prima dată;
• forţă intelectuală şi morală pentru argumentarea propriilor idei;
• autonomie şi independenţă în realizarea lucrărilor de specialitate,
realizarea lucrărilor de specialitate, realizarea proiectelor, a strategiilor
de lucru prin efort individual;
• evitarea problemelor rutiniene, a muncii repetitive;
• relativă independenţă de opiniilor altora;
• independenţă în gândire şi acţiune;
• aprecierea şi autoaprecierea după originalitatea rezultatelor;
• spirit de investigaţie ştiinţifică;
• nivel de aspiraţie ridicat – în plan profesional;
• iniţiativă;
• încredere în forţele proprii;
• abilitatea de a opera în acelaşi timp cu cât mai multe idei;
• autodepăşirea, relativa nemulţumire faţă de lucrurile deja realizate,
terminate şi reluarea lor în alte unghiuri;
• tendinţa de autoperfecţionare continuă.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

1.5 Teorii legate de evoluţia creativităţii

În dezvoltarea acestui domeniu s-au conturat mai multe curente de

gândire sau teorii privind evoluţia creativităţii. Unele dintre acestea sunt
grupate în raport de evoluţiile tehnice (concepţia tehnică, teoria sociologică,
teoria tehnicistă şi teoria structuralistă), iar altele în funcţie de influenţa
factorilor psihologici (teoria asociaţionistă, teoria configuraţionistă, teoria
comportamentală şi teorii psiho-analitice).
O reprezentare grafică a acestor teorii sau curente de gândire se
prezintă în figura 1.2.

Concepţia Teoria Teoria Teoria

tehnică sociologică tehnicistă structuralistă

În raport de evoluţiile tehnice

Teorii în
domeniul
creativităţii

În raport de influenţa factorilor

psihologici

Teoria Teoria trăsăturilor Teoria

asociaţionistă şi factorilor psihanalitice

Teoria Teoria
configuraţionistă comportamentală

Figura 1.2 Teorii în domeniul creativităţii

 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Concepţia tehnică a creativităţii şi a produselor sale a debutat o dată

cu perioada afirmării unei gândiri, la sfârşitul secolului trecut, potrivit căreia
evoluţia tehnicii este asigurată de creaţiile marilor inventatori. Potrivit
acestei teorii, persoana care realizează actul de creaţie are rolul esenţial, iar
creaţia, ca proces de producere de noi idei, se datorează în exclusivitate
calităţilor intelectuale de excepţie ale creatorului.
Teoria sociologică, promovată în perioada interbelică, are o
puternică determinare socială, este previzibilă şi orientabilă. Potrivit acestei
teorii, accentul nu se mai pune pe individ, ci pe contactul socio-cultural, în
sensul că un anumit nivel al acestuia, la o anumită presiune a cererii,
invenţiile sunt determinate, inevitabile.
Teoria tehnicistă pune accentul pe rolul structurilor tehnice
existente în crearea noilor structuri. Ideea esenţială constă în aceea că orice
obiect tehnic nou este rezultatul unei evoluţii interioare, care nu este
obligatoriu o finalitate practică, ci urmează o logică tehnică.
Teoria structuralistă susţine ideea înlănţuirii structurale a
realizărilor tehnice succesive. Resortul creaţiilor tehnice este dat de
raporturile structuri-intenţii.
Teoria asociaţionistă susţine că procesul creativ constă în găsirea
unor combinaţii noi a elementelor asociative, integrate în combinaţiile
existente, valoarea creativă a produsului ştiinţific sau tehnic fiind
proporţională cu distanţa ce separă elementele respective.
Teoria configuraţionistă după care creativitatea este incitată de o
problemă nerezolvată, a cărei soluţionare nu se face întâmplător sau nu se
bazează pe cele învăţate anterior, ci necesită intuiţie.
Teoria comportamentală consideră că activitatea umană creativă
implică stabilirea unor legături inedite, neuzuale între stimuli şi răspunsuri.
Teoria trăsăturilor şi factorilor se axează asupra trăsăturilor,
aptitudinilor primare şi factorilor aptitudinali ai gândirii creatoare.
Teoriile psiho-analitice au la bază concepţia că procesul creativ are
la origine elemente ale subconştientului.
În concluzie, se poate afirma că teoriile care tratează creativitatea,
prin prisma evoluţiei creaţiilor tehnice sau pe plan psihologic, reprezintă
abordări programate şi multilaterale. Apoi, în majoritatea lor, aceste teorii
recunosc rolul calităţilor creative, a trăsăturilor aptitudinale ale factorului
uman, rol potenţat de elementele contextuale. În multe dintre aceste teorii,
problema continuităţii structurilor tehnice este prezentă, în sensul că vechile
structuri oferă baza pentru manifestarea creativităţii.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

1.6 Metode şi tehnici de stimulare a creativităţii

Aşa cum fabricarea unui produs necesită metode şi tehnici bine

precizate, la fel producerea ideilor necesită metode şi tehnici speciale.
Favorabil pentru dezvoltarea creativităţii individuale şi de grup este
ca aceste metode să fie:
- combinate;
- utilizate alternativ (aceasta presupune existenţa unor multiple
disponibilităţi de metodă);
- existenţa capacităţii trecerii cu uşurinţă de la un tip de metodă la altul.
Aceste metode au fost determinate în raport cu felul şi ponderea pe
care o au anumiţi factori intelectuali în procesul de creaţie
Pentru stimularea creativităţii se pot folosi o mulţime de metode şi
tehnici, unele intuitive – brainstorming - ul şi variantele sale, metoda
carnetului colectiv, Delbecq, sinectica, notarea ideilor din timpul somnului,
Philips 66, iar altele raţionale – concasajul, matricea descoperirilor, analiza
morfologică etc.
Există o infinitate de metode şi tehnici de stimulare a creativităţii
personalului. Acestea pot fi grupate în trei categorii:
- metode de abordare logică (convergente);
- metode euristice (divergente);
- metode imaginative.
Fiind cunoscute etapele principale ale creaţiei (pregătirea, incubaţia,
iluminarea, verificarea) trebuie menţionat că în etapele 1 şi 2 ale procesului
de creaţie intervin cu precădere metodele convergente, în timp ce în etapele
3 şi 4 intervin metodele imaginative şi divergente.

a) Metode de abordare logică (convergente)

Între aceste metode de analiză a problemei, care să pună în evidenţă
subproblemele, care apoi să fie uşor de abordat, deosebim: analiza
funcţională, analiza morfologică şi analiza grafică.

I. Analiza funcţională implică descompunerea unui produs în

funcţiile lui principale, ierarhizarea acestor funcţii, stabilirea costului
funcţiilor şi căutarea unor soluţii de îndeplinire a acestor funcţii în condiţii
îmbunătăţite, deci ameliorarea lor, în condiţiile în care costurile acestora pot
rămâne aceleaşi sau se pot diminua.

II. Analiza morfologică implică descompunerea unui produs în

elementele sale de formă (omogene, independente), căutarea tuturor
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

soluţiilor existente, combinarea diferitelor soluţii, stabilirea costului de

realizare a fiecărei soluţii şi alegerea unei căi de optimizare.

III. Analiza grafică ajută la analiza produsului sau tehnologiei cu

ajutorul unor grafice (spre exemplu: tehnica drumului critic, arborele
decizional etc.).

b) Metode euristice (divergente)

Ca metode euristice, prin intermediul cărora se caută o soluţie dintr-
o infinitate de soluţii, fără a avea certitudinea găsirii soluţiei optime, pot fi
menţionate: metoda morfologică, matricea descoperirilor şi concasajul.

I. Metoda morfologică constă într-un mod de căutare a soluţiilor

care se înscriu în limitele anumitor restricţii ce pot fi tehnologice, financiare,
comerciale etc. Elaborată de dr. Fritz Zwichy în anul 1942, profesor de
astrofizică şi astrolog pe Muntele Polomar, această metodă i-a permis să
inventeze numeroase procedee de propulsie şi să lanseze un proiectil în
spaţiu. Prin această metodă se urmăreşte identificarea tuturor soluţiilor
posibile de rezolvare a unor probleme date. De regulă, această metodă se
foloseşte la conceperea de noi produse sau modernizarea produselor
existente, parcurgând următoarele etape:

¾ în prima etapă se precizează problema ce trebuie rezolvată, definindu-se

principalii parametrii implicaţi în soluţionarea ei;
¾ în cea de a doua etapă se analizează atent parametrii şi se stabilesc
valorile ce le poate lua fiecare parametru (mai precis, posibilităţile de
realizare a parametrilor). Valorile parametrilor analizaţi se înscriu în
nişte matrici, astfel:

[p , p , p ,....., p ]
1 2 3 k

[p , p , p ,....., p , p ]
1 1 1 1
1 2 3 k m
2 2 2 2 2

[p , p , p ,....., p , p , p ]
1
n
2
n
3
n
k
n
m
n
n
n
Dacă în fiecare matrice se încercuieşte câte un element şi apoi se
leagă între ele aceste cercuri, lanţul obţinut reprezintă o soluţie posibilă de
rezolvare a problemei. Se procedează în acelaşi mod până se obţin toate
soluţiile posibile ale problemei.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Se recomandă ca în acţiunea de depistare a soluţiilor să nu se facă

nici o apreciere asupra utilităţii lor.
¾ în etapa a treia se stabileşte valoarea performanţelor pentru toate
soluţiile posibile, alegându-se soluţia optimă, în raport cu condiţiile şi
posibilităţile existente la un moment dat.
Pentru a demonstra utilitatea practică a metodei, se prezintă în fig.
1.3. un exemplu, care se referă la totalitatea reactoarelor compuse din
elemente simple ce utilizează energie chimică.

1 2
p1 p1 • masă chimică activă: intrinsecă sau
1 2 extrinsecă
p2 p2
1
p3
2
p3
3
p3 • generarea tracţiunii: internă sau externă

1 2 • mărirea tracţiunii: intrinsecă, extrinsecă

p4 p4
sau nulă
1 2
p5 p5
• propulsie: pozitivă sau negativă
1 2 3 4
p6 p6 p6 p6
• mărirea tracţiunii: internă sau externă
1 2 3 4
p7 p7 p7 p7
• natura conversiei energiei chimice în
1 2 3 4
p8 p8 p8 p8 energie mecanică - 4 posibilităţi
• vid, aer, apă, benzină
1 2 3
p9 p9 p9

1 2 • mişcare de translaţie, de rotaţie,

p10 p10
oscilatorie sau lipsă de mişcare
1
p11
2
p11 • element generator de propulsie: gazos,

Figura 1.3 Metoda morfologică

 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Zwicky observă că dacă nu ar exista nici o contradicţie internă,

numărul de reactoare posibile compuse din elemente simple şi care
utilizează energie chimică ar fi de:
n
∏ ki = 2 ⋅ 2 ⋅ 3 ⋅ 2 ⋅ 2 ⋅ 4 ⋅ 4 ⋅ 4 ⋅ 3 ⋅ 2 ⋅ 2 = 36.864
i =0

Există însă unele restricţii interne, care reduc numărul de mai sus la
25.344
Soluţia obţinută în exemplul de mai sus prin încercuirea anumitor
parametri reprezintă statoreactorul. Zwicky semnalează că principalul punct
de interes în matricea de mai sus îl reprezintă elementul “p12”. Aceasta
înseamnă că întreaga energie chimică este preluată de mediul ambiant, ceea
ce permite funcţionarea reactorului deşi acesta nu poartă nici un fel de
carburant.
Metoda cercetării morfologice aduce avantaje considerabile,
deoarece contribuie la identificarea unor noi produse, deschizând în acelaşi
timp noi orizonturi pentru cercetarea ştiinţifică.

II. Matricea descoperirilor este o tehnică care permite combinarea a

doi factori. Ca instrument de lucru, această tehnică foloseşte un tabel cu
dublă intrare în care sunt înscrise pe orizontală şi verticală diferite variabile.
Acestea se pot asocia sau combina sugerând, în final, o idee asupra unui nou
produs, noi necesităţi ce pot fi satisfăcute, folosindu-se tehnici, procedee şi
cunoştinţe cunoscute, dar altfel îmbinate.
Matricele sunt concepute prin îmbinarea diferiţilor factori, dar cel
mai frecvent sunt utilizate matricea tehnică-tehnică şi matricea tehnică-
economică . Matricea tehnică-economică este folosită pentru căutarea de
idei în vederea găsirii unor noi produse care să satisfacă cerinţele unei
anumite pieţe sau identificarea unor posibilităţi de realizare a unor produse
existente cu costuri mai reduse. Această matrice porneşte de la ideea că un
produs este rezultatul conjugat al unor factori tehnici – descoperiri
ştiinţifice, procedee tehnologice etc. – şi a unor factori economici. În
consecinţă, ideile pentru produsele noi se pot obţine pornind fie de la
elementele tehnice, fie de la cele economice. Un exemplu de matrice
tehnică-economică, precum şi, legăturile pentru aceşti factori se prezintă în
figura 1.4.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Actuali Apropiaţi
Factori tehnici
A A` A``
Factori
economici
B B BA` BA``
A
ACTUALI

APROPIAŢI
B` AB A`B A``B
` ` `
Figura 1.4 Matricea tehnico -
economică
În matricea de mai sus factorii economici (B) se referă la necesităţile
şi pieţele actuale, iar (B’) la necesităţile şi pieţele nesatisfăcute, factorii (A)
se referă la tehnica şi tehnologia folosită în întreprindere, (A’) la tehnica şi
tehnologia cunoscută şi folosită de alte întreprinderi, iar (A’’)la tehnica şi
tehnologiile unui viitor apropiat. Prin combinarea factorilor tehnici şi
economici rezultă 6 variante, dintre care asociaţia BA reprezintă situaţia
actuală a întreprinderii, adică satisfacerea necesităţilor şi pieţelor actuale cu
tehnica actuală existentă în întreprindere, iar celelalte 5 combinaţii
reprezintă variante generatoare de noutate. Astfel, prin combinarea factorilor
economici B sau tehnica A’ sau A’’ ar putea rezulta satisfacerea
necesităţilor actuale cu costuri mai mici, folosind o tehnologie mai
perfecţionistă, iar prin combinarea necesităţilor nesatisfăcute cu tehnicile A,
A’, A’’ ar putea rezulta noi produse . Eficacitatea acestei tehnici creşte
atunci când echipa de cercetare are o componentă eterogenă. Se recomandă
constituirea acesteia cu specialişti în probleme de marketing-desfacere,
tehnologie, proiectare, participând, totodată, şi reprezentanţi ai beneficiarilor
produselor şi a furnizorilor de materii prime.
III. Concasajul este o tehnică care porneşte de la ideea că imaginea
noastră despre lumea exterioară, obiecte materiale, procese şi fenomene,
precum şi relaţiile dintre ele apare ca dată, cu care ne obişnuim în aşa
manieră încât ni se pare ca fiind de neschimbat. Ori, pentru ca imaginile
noastre să fie schimbate, este necesar ca acestea să fie “sparte” şi, în locul
lor să construim noi imagini, concretizate în noi obiecte, noi procese, noi
relaţii.
Această tehnică este recomandată de Osborn, Zwichy şi alţii şi
constă în “spargerea” problemei în elementele sale componente şi înscrierea
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

lor într-o matrice de analiză. Fiecare componentă este supusă unui şir de
întrebări înscrise într-o grilă de cercetare.
Această tehnică se foloseşte în special pentru perfecţionarea
produselor existente. Zwichy foloseşte o matrice de analiză tridimensională,
cu ajutorul căreia se stabilesc relaţii între atributele (parametrii) produsului,
grila de cercetare şi întrebările de control, aşa cum se poate vedea în figura
1.5.
Cercetarea se va baza pe analiza fiecărui parametru (mărime,
greutate, culoare etc.), printr-o grilă de evaluare (a mări, a dubla, a adăuga
etc.) şi a unei liste de întrebări de control (cine?, când?, unde? etc.) aşa cum
se poate observa în fig.1.5. Spre exemplu, referitor la densitate, aceasta se
consideră că trebuie modificată prin adăugare, caz în care se pune
întrebarea: de ce? Sau în continuare, dacă se justifică schimbarea, se poate
da răspuns la întrebarea: “Cine să facă modificarea densităţii?” ş.a.m.d.
Parcurgând pentru atributele produsului, prin prisma posibilităţilor
de schimbare, lista întrebărilor de control, se poate ajunge la o serie de
soluţii de schimbare, în sensul îmbunătăţirii produsului respectiv. Evident că
atât atributele, cât şi posibilităţile de schimbare şi întrebările trebuie
adaptate la specificul produsului care se presupune că trebuie modificat,
astfel încât găsirea soluţiilor să fie facilitată de către modul de construcţie al
matricei de cercetare. Atunci când s-a găsit o soluţie, este recomandat să se
aprofundeze.
Cum?

Ce?

De ce?
Când?
Unde?

Cine?

Mărime

Greutate

Lăţime

Lungime

Culoare

Densitate
A rearanja
A adăuga

A separa
A omite
A dubla
A mări

Figura 1.5 Grila de cercetare (analiză) a produsului

 CREATIVITATE ŞI INOVARE

c) Metode imaginative
Imaginaţia este de două feluri: reproductivă şi creatoare. Cea
reproductivă ajută la reconstituirea unor lucruri sau a unor cunoştinţe la care
nu avem acces direct pentru percepere. Spre exemplu, reprezentarea
modului cum arăta un dinozaur. Imaginaţia creativă este orientată spre
viitor, are un caracter proiectiv, anticipativ şi se referă la elaborarea unui
lucru nou. Între metodele creative deosebim: tehnica “brainstorming”,
sinectica, metoda carnetului colectiv, tehnica “Phillips 66” şi tehnica notării
ideilor din timpul somnului.

I. Brainstorming-ul (asaltul de idei) este o tehnică prin care, pe

calea discuţiei în grup, se urmăreşte obţinerea a cât mai multor idei, într-un
timp scurt (1/2-1 oră), privind modul de rezolvare a unor probleme, cu
scopul de a găsi soluţia optimă căutată. Această tehnică a fost concepută de
A. Osborn, care porneşte de la ipoteza că în orice domeniu de activitate
problemele pot fi rezolvate mai bine decât în prezent, dar pentru aceasta
trebuie găsite ideile care să spargă barierele rutinei. Ideile se găsesc în stare
latentă în cadrul oricărui colectiv, dar, întrucât nu este creat un climat psiho-
social corespunzător, aceste idei se pierd. Prin tehnica brainstorming se
urmăreşte tocmai crearea cadrului corespunzător care să permită exprimarea
organizată a ideilor şi apoi valorificarea celor mai bune idei.
La baza acestei tehnici stau următoarele reguli:

• Cantitatea generează calitatea , ceea ce înseamnă că, cu cât numărul de

idei va fi mai mare, cu atât probabilitatea de a găsi idei valoroase va fi
mai mare;
• Orice critică este interzisă, drept pentru care momentul emiterii ideilor
se va separa de evaluarea critică a lor;
• Stimularea asociaţiei de idei pornind de la ideile deja emise;
• Imaginaţia, chiar absurdă, este bine-venită.

Organizarea unei şedinţe de brainstorming presupune respectarea

unor cerinţe de ordin organizatoric, între care:
- grupul de creativitate va fi format din 5-12 persoane;
- criteriile de selecţie vor fi:
- participarea benevolă;
- interes faţă de problemă;
- profesii diferite;
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

- persoane cu aceeaşi poziţie ierarhică;

- locul adunării grupului să fie în afara instituţiei;
- ţinuta membrilor să fie lejeră, comodă;
- ora adunării va fi stabilită, conform preferinţelor participanţilor;
- convocarea se va face prin invitaţie;
- durata maximă a şedinţei să nu depăşească o oră;
- durata intervenţiilor va fi de 1-2 minute;
- prezentarea problemei de către conducătorul şedinţei se va face în 5
minute;
- secretarul şedinţei va înregistra toate ideile emise;
- lista cu ideile va fi analizată de către experţi.

Pe durata desfăşurării şedinţei de creativitate pot apare momente de

stagnare în producţia de idei, ca urmare a unor critici de genul
“conducerea nu va fi de acord”, “este prea fantezist”, “nu o să ne sprijine
nimeni” etc., aşa-zisele fraze “fatale”.
În astfel de situaţii, animatorul grupului va trebui să folosească
anumite “fraze de scuză”, spre exemplu: “conducerea nu va fi de acord, dar
” sau “ cunosc eu oameni care ne-ar ajuta” etc.
Producţia de idei poate fi stimulată şi prin anumite “vorbe
catalizatoare”, ca de exemplu, “adiţionare, modificare, emitere, diminuare
etc.” sau în cazul ameliorării unui produs se poate folosi “ check – list ”
(listă de control), în care sunt cuprinse întrebări ca:
- există un alt mod de atingere a scopului?
- există o metodă mai puţin costisitoare?
- folosim oare utilajul cel mai indicat?
Cu toate avantajele folosirii “ brainstorming - ului”, totuşi se pot
evidenţia şi câteva limite, între care:
- scopul tehnicii fiind emiterea de cât mai multe idei într-un interval de
timp determinat, se neglijează valorificarea permanentă a potenţialului
creativ;
- după şedinţa de creativitate, grupul se dizolvă, astfel încât potenţialul
creativ al indivizilor nu se mai valorifică.
Pornind de la principiile şi regulile de desfăşurare a brainstorming -
ului, unii autori au elaborat diferite variante ale acestei tehnici, şi anume:
a) Tehnica Little, elaborată de Gordon, în care conducătorul şedinţei
(singurul care cunoaşte natura exactă a problemei) va pune câteva
întrebări generale, care au o legătură mai îndepărtată cu problema
analizată, pentru ca, treptat, prin întrebări din ce în ce mai apropiate
de problemă, să se concentreze pe esenţa acesteia. O astfel de şedinţă
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

va dura câteva ore, iar soluţionarea problemei se va face în câteva

şedinţe de creativitate.
b) Tehnica “ochiului proaspăt” porneşte de la ideea că şedinţele de grup
sunt mai eficiente prin participarea unor persoane care au experienţă mai
mică în problemele supuse dezbaterii. Se apreciază că eficienţa şedinţei
este sporită întrucât participanţii la discuţie sunt mai puţin rutinaţi,
eliminându-se astfel unul din impedimentele de bază ale creativităţii –
care frânează deseori ideile noi. Se recomandă ca la şedinţele de
brainstorming să participe, alături de oameni cu experienţă, studenţi sau
chiar elevi ai şcolilor profesionale.
c) Tehnica “cercetării organizate a problemei” este o altă variantă a
brainstormingului. Această tehnică a fost dezvoltată de Frank Williams
şi reprezintă un mod de analiză organizată a problemei, în locul
abordării acesteia în ansamblul ei, ceea ce impune trecerea de la o idee
la alta. De exemplu, dacă problema pusă în discuţie se referă la găsirea
unor căi de reducere a costurilor de producţie la un anumit produs fără a
diminua funcţiile acestuia, prin tehnica brainstorming - ului problema
este analizată în ansamblu, iar prin tehnica cercetării organizate a
problemei, aceasta este divizată în subprobleme, care sunt analizate una
câte una. De exemplu, se caută la început soluţia pentru reducerea
costurilor aferente funcţiei estetice, apoi funcţiei de rezistenţă, siguranţă
în funcţionare etc. Abordarea sistematică a problemei urmăreşte
productivitatea şedinţei de brainstorming.

II. Sinectica a fost elaborată de William Gordon şi are la bază

următoarele postulate:
- creativitatea există în formă latentă în fiecare individ;
- oamenii cu un moral scăzut sunt mai puţin creativi;
- creativitatea este mult mai aproape de procesul emoţional, decât de
intelect şi raţiune;
- creaţia de grup este guvernată de aceleaşi legi ca şi cea individuală.

Sinectica se bazează pe următoarele mecanisme operaţionale:

- transformarea străinului în familiar;
- transformarea familiarului în ceva neobişnuit;
- ignorarea oricăror legi, prin atribuirea acestora de semnificaţii diferite de
cele obişnuite.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Sinectica foloseşte următoarele tipuri de analogii:

- analogie personală, care presupune ca fiecare membru al grupului de
creativitate să se identifice cu problema.
- analogie directă, care se referă la compararea unor fapte aparţinând unor
domenii diferite. O astfel de analogie i-a folosit lui A. Bell când a
observat că, dacă o membrană ca timpanul poate mişca oase relativ
masive, de ce n-ar putea o membrană mai mare să mişte metale? Aşa a
descoperit principiul de funcţionare al telefonului. Acesta însă
presupune ca specialistul să cunoască domenii conexe de cercetare.
- analogia simbolică, în care se folosesc simboluri impersonale cantitative
şi calitative. Astfel, chimistul în loc de formule va folosi fraze poetice,
iar poetul va recurge la relaţii matematice etc.

Grupul sinectic va cuprinde persoane din toate sectoarele

întreprinderii, care nu se bucură exagerat de o recompensă sau care nu
rămân demobilizate în faţa unui eşec. Fiecare trebuie să manifeste interes
puternic faţă de problemele de specialitate.
Vârsta participanţilor trebuie să fie cuprinsă între 25 şi 40 de ani, iar
mărimea grupului să fie între 5-7 persoane. Discuţiile se vor purta în
contradictoriu, bazate pe argumentele ştiinţifice, iar durata unei şedinţe va fi
cuprinsă între 50 şi 60 de minute.
Grupul va fi condus de doi leaderi, unul tehnic, iar altul din afara
domeniului, care vor urmări ca discuţiile să fie înregistrate pentru a putea fi
analizate mai târziu, după terminarea şedinţelor de creativitate.
Reuşita unei şedinţe de sinectică depinde în mare măsură de calitatea
participanţilor, de exerciţiul pe care îl au aceştia în procesul creativ, de
capacitatea lor de a alterna folosirea tipurilor de analogii şi nu în ultimul
rând de calitatea celor care sunt animatorii şedinţei de creativitate.

III. Metoda carnetului colectiv

Având în vedere cerinţele posesorului de creaţie precum şi
posibilitatea creşterii eficienţei acestui proces prin îmbinarea mecanismelor
creativităţii în echipă cu cele individuale, “metoda carnetului colectiv” este
una dintre cele mai eficiente metode intuitive. Această metodă a fost
concepută de John Haefele, care şi-a propus să îmbine creativitatea
dezvoltată în cadrul unui grup cu competenţă individuală, acordându-se,
totodată, mai mult timp pentru documentare şi reflecţie asupra problemei.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Aplicarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) constituirea unui grup de creativitate în care fiecare membru primeşte un
carnet în care va scrie problema de studiat;
b) pe parcurs de o lună, fiecare membru al grupului va nota în carnet ideile
sale cu privire la soluţionarea problemei;
c) la sfârşitul lunii se întocmeşte de către fiecare participant un rezumat
care va cuprinde cea mai bună idee cu privire la soluţionarea problemei;
d) predarea carnetului coordonatorului grupului, care va sintetiza ideile
membrilor grupului de creativitate;
e) distribuirea carnetelor, cu rezumatele întocmite de către coordonator,
membrilor grupului de creativitate;
f) organizarea unor discuţii în grup, în care se vor alege cele mai bune idei
emise.

IV. Tehnica Phillips 66

Această tehnică a fost dezvoltată de Phillips Donald, care propune
organizarea unei reuniuni cu participarea unui număr mai mare de persoane,
de până la 30. Aceştia urmează să dezbată o anumită problemă în şedinţa de
creativitate pe o durată de până la 2 ore. Tehnica presupune parcurgerea
următoarelor etape:
a) cei treizeci de participanţi la reuniune vor fi împărţiţi în grupe de 6
persoane, dintre care unul va fi ales reprezentantul grupului.
Microgrupurile se constituie pe principiul eterogenităţii;
b) animatorul discuţiei generale va prezenta problema ce trebuie rezolvată;
c) fiecare microgrup se va retrage pentru a discuta problema timp de 6
minute, în care reprezntantul va nota ideile exprimate;
d) microgrupurile se vor reuni într-o şedinţă comună, în care fiecare
reprezentant va prezenta opiniile notate;
e) în final, se vor selecta ideile cele mai interesante, dintre care se va
adopta ideea care se consideră cea mai avantajoasă.
Acest tip de reuniune, datorită operativităţii sale, poate fi aplicată
pentru rezolvarea unor probleme din diferite domenii. De exemplu, în cazul
adoptării unei decizii privind asimilarea unui nou produs se urmăreşte
colectarea unor păreri cu privire la pieţele de desfacere, sursele de
aprovizionare, procesul tehnologic, probleme de producţie etc. În vederea
găsirii celor mai bune soluţii, la reuniune vor participa membrii din
compartimentele ce au atribuţii în domeniile abordate, precum şi muncitori,
maiştri şi tehnicieni din cadrul secţiilor de producţie.
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

V. Tehnica notării ideilor din timpul somnului

Această tehnică porneşte de la ideea că în timpul somnului logica
conştientă nu mai este un factor care blochează stabilirea de legături
îndepărtate între lucruri şi fenomene. În timpul somnului, utilizând stocul de
informaţii înregistrat inconştient în creier, se pot stabili relaţii eliberate de
tot felul de convenţii şi pe această bază apar combinaţii noi, care în stare de
conştienţă păreau incompatibile.
Practic această tehnică presupune următoarele:
- însuşirea înainte de culcare a datelor problemei şi în special contradicţia
sa esenţială;
- acces rapid la carnetul de note, creion şi sistemul de iluminat;
- notarea tuturor imaginilor ce apar, fie în perioada dinainte de a adormi,
fie la trezire;
- discutarea notărilor în echipă, completarea imaginilor şi selectarea celor
mai bune idei.
Osborn recomandă organizatorilor şedinţelor de creativitate să
telefoneze participanţilor la reuniunile de brainstorming în dimineaţa
următoare organizării reuniunii, cu scopul de a culege ideile venite peste
noapte. În acest sens, el relata o astfel de experienţă, când la una din
şedinţele de brainstorming s-au produs într-o jumătate de oră o sută de idei,
iar prin contactarea telefonică a participanţilor s-au mai obţinut 20 de idei,
dintre care 4 s-au dovedit superioare celor din ziua precedentă.
De altfel, istoria marilor invenţii şi inovaţii atestă rolul pe care l-au
avut visele de ideaţie în continuarea unor mari descoperiri. Astfel, laureatul
Premiului Nobel pentru medicină din anul 1908, histologul, biochimistul şi
farmacologul german Paul Ehrlich, inventatorul salvarsanului, susţine
datorită unui vis şi-a putut explica cum celulele se apără de otrăvuri,
respectiv de toxine. Tot în contextul unui vis, chimistul Carl Duisberg a
găsit un nou colorant, iar renumitul chimist August K. von Stradonitz în
cursul unei aţipeli în autobuz i s-au conturat ideile unei teorii cu care a
îmbogăţit domeniul chimiei.
Avantajele metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii
Metodele şi tehnicile de stimulare a creativităţii personalului
prezintă unele particularităţi în ceea ce priveşte modul de organizare
concretă şi căile folosite în stimularea creativităţii personalului, dar toate
urmăresc acelaşi obiectiv şi prezintă unele avantaje comune. Cu ocazia
descrierii metodelor s-au prezentat unele avantaje specifice fiecărei metode
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

şi tehnici. Acum ne propunem să prezentăm principalele avantaje comune

acestui grup de metode şi tehnici, dintre care cele mai semnificative sunt:
- asigură satisfacerea nevoilor de actualizare a personalului firmelor,
eliminând starea de insatisfacţie generată de rutină, cu implicaţii directe
asupra creşterii eficienţei economice şi sociale;
- contribuie la creşterea competivităţii firmelor, prin valorificarea ideilor
care vizează ridicarea nivelului tehnic al produselor, asimilarea de noi
produse, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor de
producţie;
- asigură atragerea personalului la rezolvarea unor probleme complexe ale
conducerii, cu implicaţii benefice asupra eficacităţii soluţionării lor;
- permit elaborarea mai multor variante ale deciziei, cu consecinţe
economico-sociale diferenţiate, ceea ce contribuie la raţionalizarea
procesului decizional.
Aşadar, avantajele multiple pe care le generează, recomandă
extinderea aplicării acestor metode, pentru iniţierea şi implementarea
schimbărilor organizaţionale programate.
Rezumat
În prima parte este prezentată o caracterizare generală a creativităţii:
trăsături, definiţii, forme de creativitate, paşii pe care îi implică, urmată de
etapele procesului creator: prepararea, incubaţia, iluminarea şi verificarea.
Sunt analizaţi factorii intelectuali ai creativităţii şi modelul tridimensional al
intelectului. Se prezintă motivele şi atitudinile creative, precum şi teoriile
legate de evoluţia creativităţii.
În partea a doua sunt prezentate şi analizate metodele şi tehnicile de
stimulare a creativităţii, precum şi avantajele acestora.
Cuvinte cheie
- creativitate
- proces creator
- metode
- tehnici
- factori intelectuali
- prepararea (pregătirea)
- incubaţia
- iluminarea
- verificarea
- concasaj
- brainstorming
- sinectica
 CREATIVITATE ŞI INOVARE

Bibliografie suplimentară

BĂLOIU, L.M., Managementul Inovaţiei, Bucureşti, Editura

Eficient, 1995;

BURDUŞ, E., Fundamentele Managementului Organizaţiei,

CĂPRĂRESCU, G. Bucureşti, Editura Economică, 2000.
ROCO, M., Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1985;

ZORLENŢAN, Managementul Organizaţiei, vol. 1, 2, Bucureşti,

T., BURDUŞ Editura Holding Reporter, 1996;
E.,CĂPRĂRESCU, G.

Întrebări

1. Ce se înţelege prin creativitate?

2. Care sunt trăsăturile definitorii pentru creativitate?
3. Care sunt nivelele la care se prezintă creativitatea?
4. Care sunt etapele procesului creator?
5. În ce constă modelul tridimensional al intelectului şi care sunt factorii
intelectuali ai creativităţii?
6. Care sunt teoriile legate de evoluţia creativităţii?
7. Prezentaţi şi comentaţi metodele de stimulare a creativităţii personalului.
8. Care sunt avanatajele majore ale folosirii metodelor de stimulare a
creativităţii?