You are on page 1of 13

I.

TAXELE VAMALE

Taxele vamale reprezint acele prelevri baneti, percepute de catre stat in momentul in care bunurile respective trec granitele rii respective in vederea importului, exportului sau tranzitului. Dei la prima vedere taxele vamale par s intereseze doar din punctul de vedere al politicii financiare a statului, totusi implicaiile acestora sunt mult mai puternice in domeniile politicilor economice si comerciale. Trsatura eseniala este dat de faptul ca ele fac parte din sistemul veniturilor bugetare. Sistemul veniturilor bugetare reprezint totalitatea resurselor baneti instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor baneti ale statului. Acesta presupune o varietate de forme si metode pentru atragerea la bugetul statului a mijloacelor bneti necesare finanrii i indeplinirii sarcinilor sale. Complexitatea raporturilor juridice, economice, politice, comerciale i sociale in care sunt angrenate astazi statele, a dus la o nuanare a utilizrii acestor instrumente. Depind politica fiscal, ele s-au dovedit a fi instrumente eficiente si in alte domenii, statul putndu-le folosi pentru a-si exercita influen asupra dezvoltrii sau restrngerii activitii unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea produciei sau consumului unor anumite mrfuri, pentru a extinde sau a limita relaiile cu alte state. Denumirea de "taxe vamale" trebuie considerat doar un arhaism lingvistic, datnd din acea perioad a relailor comerciale cand obligaiile financiare aveau un rol fiscal si diferenierea lor nu prezint importan. Cel care vars la autoritile fiscale suma de bani corespunztoare nivelului taxelor vamale este importatorul. Dar importatorul trece taxele vamale asupra preului de vnzare a mrfurilor sau serviciilor, aa incat taxele vamale sunt suportate in final de cumparator. Funciile indeplinite de taxele vamale sunt de instrument fiscal si de instrument de politic comercial. Taxa vamal a avut la nceput un caracter exclusiv fiscal. Astazi, acest caracter este mult atenuat, dar taxa vamal a ramas un important instrument fiscal. Taxa vamal e abordat in calitatea sa de impozit perceput asupra tranzaciilor cu produse care trec frontiera, calitate in care, perceperea acesteia este avantajoas pentru stat, ea contribuind la majorarea veniturilor statului. Taxa vamal devine pe parcursul evoluiei sale unul dintre cele

-4-

mai utilizate instrumente pentru protejarea economiei naionale. Valenele taxei vamale, ca instrument de politica comerciala se contureaz odata cu dezvoltarea industriei i a interesului statului de a proteja propria industrie. Asa apare protecionismul vamal, cu taxe mari la produsele manufacturate si taxe mici la materiile prime, urmarindu-se importul de materii prime si dezvoltarea noilor industrii.

II.

TAXELE VAMALE - PRINCIPALELE INSTRUMENTE

TARIFARE ALE POLITICII COMERCIALE A UNUI STAT

Politica comercial a unui stat este o parte a politicii economice ce vizeaz sfera relaiilor comerciale externe si care cuprinde totalitatea reglementarilor adoptate de catre acel stat (care au caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar etc.) in scopul promovrii sau al restrangerii schimburilor externe si al protejrii economiei naionale de concurena strain, precum si de alte influene nocive ale mediului economic internaional, in scopul promovrii intereselor economice naionale. Pe termen mediu sau scurt, prin parghiile de politic comercial, se urmaresc unele obiective derivate din cele pe termen lung, cum sunt: Imbunatirea structurii schimburilor comerciale externe; Restrangerea sau stimularea exporturilor si importurilor anumitor grupe de mrfuri i servicii; Anumite modificri in orientarea geografica a schimburilor comerciale; Imbunatairea raportului de schimb internaional;

Sporirea incasrilor la bugetul statului , etc.

In ultimii ani, in condiiile adancirii continue a interdependenelor economice, in afara reglementrii relatiilor dintre state pe plan bilateral sau multilateral, regional sau mondial, a aparut tendina de instituionalizare a relaiilor economice dintre state prin intermediul unor acorduri care ncearc s statueze anumite principii si reguli in privina folosirii diverselor instmmente de politica comercial in relaiile reciproce dintre diferite state. Principalele instrumente ale politicilor comerciale pot fi grupate, dupa caracterul lor, in trei

-5-

mari categorii: instrumente de natur tarifara (vamal); instrumente de natur nontarifar; instrumente de natur promotional. Primele dou categorii de instrumente urmaresc reglementarea importurilor si a exporturilor si tinerea lor sub control intr-o oarecare msur, in timp ce a treia categorie vizeaza impulsionarea si stimularea exporturilor. Politica vamal cuprinde totalitatea reglementarilor legale cu privire la formalitile vamale, procedura de vamuire si sistemul de taxe vamale, aplicabile produselor care fac obiectul activitii de comert exterior . Prin urmare instrumentele de politica vamala sunt urmatoarele: legile, codurile i regulamentele vamale tarifele vamale taxele vamale Principalele instrumente tarifare sunt taxele vamale. Acestea reprezint impozite indirecte percepute de catre stat asupra mrfurilor, atunci cand acestea trec graniele rii respective. Taxele vamale sunt cea mai veche modalitate de control a statului asupra relaiilor economice externe. Importana taxelor vamale se desprinde din rolul pe care il au in procesul schimbului de mrfuri pe piaa mondial:

reprezint una din principalele modaliti de influenare a schimburilor comerciale internaionale; dein un loc important in teoria si practica politicilor comerciale, in procesul de formare a uniunilor vamale sau al integrarii economice; multe din instrumentele de politica comerciala se elaboreaza in funcie de regimul vamal al fiecarui partener; reprezint un instrument simplu de politica comercial, prin care se asigur venituri importante pentru bugetul de stat; reprezint un instrument eficient de formare a preurilor (interne sau externe) si de orientare a comerului; regimul vamal produce repercursiuni asupra raportului de schimb, a competitivitii,

-6-

determin redistribuirea veniturilor intre ramuri, subramuri, clase sociale, influeneaz nivelul costurilor, structura i echilibrul (sau dezechilibrul) balanei comerciale i de plai externe. Taxele vamale promoveaz - cu prioritate - interesele produciei i consumului intern, prin urmare ele sunt un instrument de natura fiscala, constituind o sursa de venit la bugetul statului, cu o inciden directa asupra preurilor produselor care fac obiectul comerului exterior.

III.

TERITORIUL VAMAL AL ROMNIEI

Teritoriul vamal al Romniei cuprinde teritoriul statului romn, delimitat de frontiera de stat a Romniei, precum si marea teritorial a Romaniei, delimitata conform normelor dreptului internaional i legislaiei romne in materie. Teritoriul vamal al Romniei include i spaiul aerian al teritoriului rii i al mrii teritoriale . Reglementrile vamale se aplica in mod uniform pe intreg teritoriul vamal al Romniei, in masura in care nu exist dispoziii contrare prevazute in acordurile i conveniile internaionale la care Romnia este parte. Atunci cand apare o datorie vamal, drepturile legal datorate, se determin pe baza Tarifului vamal al Romniei. Dispoziiile, prevazute n alte acte normative, care reglementeaz domenii specifice schimbului de mrfuri se aplic, dupa caz, potrivit clasificrii tarifare a acelor mrfuri.

-7-

IV.

CLASIFICAREA TAXELOR VAMALE

Taxele vamale sunt un impozit indirect care apare ca urmare a interveniei statului in comerul internaional. Ceea ce se impune este valoarea in vam a produselor care fac obiectul tranzaciei externe. Cota de impunere, adica nivelul taxei vamale, este prevazut prin lege. Toate taxele vamale urmresc, mai mult sau mai puin, in funcie de nivelul concret al acestora, si un scop fiscal. In condiiile existenei unor taxe vamale multiple ca numar, ca mod de aezare i fiecare avnd efecte diferite, pentru a elabora o politic vamal corespunzatoare intereselor generate ale statului se impune o clasificare a lor. Multimea taxelor vamale poate fi ordonata dup cel pufin patru criterii: 1. 2. 3. 4. dup obiectul impunerii vamale: taxe vamale de export; taxe vamale de import; taxe vamale de tranzit (eliminate astzi); dup modul de percepere: taxe vamale "ad valorem"; taxe vamale specific; taxe vamale mixte; dup modul de fixare: taxe vamale autonome; taxe vamale convenionale (contractual); taxe vamale autonomo convenfionale; taxe vamale asimilate; dup scopul impunerii: taxe vamale protecioniste; taxe vamale prefereniale; taxe vamale de retorsiune;

-8-

V.

SUBIECII IMPUNERII

Subiecii impunerii sunt persoanele juridice n al cror obiect de activitate sunt prevzute operaiuni de import i persoane fizice autorizate s efectueze astfel de operaiuni. Pot deveni subiecii ai impunerii i persoanele fizice neautorizate att n c azul introducerii unor bunuri n ara noastr,ct i n cazul scoaterii acestora din Romnia, dar numai dac depesc o anumit valoare sau plafonul valoric de scutire, n vigoare la data trecerii frontierei. n scopul evitrii unor tratamente difereniate, Directia General a Vmilor a emis o List de valori unice n vam,care cuprinde circa 2500 de produse i grupe de produse. Aceast list este actualizat periodic,n raport de indicele general al preurilor i al altor criterii.

VI.

IMPORTUL

Importul const n intrarea n ar a mrfurilor strine i introducerea acestora n circuitul economic. La importul mrfurilor, autoritatea vamal realizeaz procedura de vmuire i de ncasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicnd i msurilor de politic comercial. Taxele vamale de import se determin pe baza Tarifului vamal de import al Romniei, care se aprob prin lege. Tariful vamal de import al Romniei se elaboreaz pe baza nomenclaturii combinate a mrfurilor. Taxa vamal este exprimat n procente i se aplic la valoarea n vam a mrfurilor, exprimate n lei. Valoarea n vam a mrfurilor reprezint valoarea dat de preul extern al mrfii. n msura n care nu sunt cuprinse n preul extern, n valoarea n vam a mrfurilor se cuprind i: -cheltuielile de transport ale mrfurilor importate pn la frontiera romn; -cheltuielile de ncrcare-descrcare i de manipulare (conexe transportului) ale mrfurilor de import, aferente parcursului extern; -costul asigurrii pe parcursul extern.

-9-

Transformarea n lei a valorii n vam se face n cursul stabilit i comunicat de Banca Naional a Romniei. Acest curs de schimb se utilizeaz pe toat durata sptmnii urmatoare, pentru declaraiile vamale nregistrate n cursul acelei sptmni. Atunci cnd determinarea definitiv a valorii n vam nu se poate efectue imediat, importatorul are dreptul de a ridica mrfurilor din vam, la cerere, cu condiia s constituie o garanie bneasc sau bancar, acceptat de autoritatea vamal. n cazul n care, n termen de 30 zile de la ridicarea mrfii, importatorul nu prezint documente concludente privind determinarea valorii n vam, autoritatea vamal procedeaz la executarea garaniei, operaiunea de vmuire fiind considerat incheiat. Valoarea n vam se determin i se declar de ctre importator, care este obligat s depun la biroul vamal o declaraie pentru valoarea n vam, nsoit de facturi sau de alte documente de plat a mrfii i a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia. Declaraia de valoare n vam poate fi depus i prin reprezentat, n acest caz rspunderea fiind solidar. Taxele vamale aplicabile sunt cele prevazute la data nregistrrii declaraiei vamale de import. n situaia n care, ulterior nregistrrii, n timpul efecturii procedurii de vmuire, pn la acordarea liberului de vam, intervin taxe vamale prefereniale, titularul operaiunii comerciale sau reprezentantul acestuia va solicita autoritaii vamale aplicarea taxei vamale corespunzatoare regimului preferenial. Unele categorii de mrfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, n funcie de felul mrfurilor sau de destinaia lor specific, potrivit reglementrilor vamale sau acordurilor i conveniilor internaionale la care Romnia este parte. Prin tratament tarifar favorabil se nelege o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicat i n cadrul unui contingent tarifar. Guvernul, n cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanelor i a Ministerului Industriei i Comerului, poate aproba, cu caracter temporar, exceptri sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de marfuri. Exceptarile si reducerile de taxe vamale se stabilesc in mod nediscriminatoriu fata de importatori sau de beneficiari, indicandu-se in mod expres codul tarifar al mrfurilor.

- 10 -

Mrfurile provenite din import care se vnd n valut prin magazinele autorizate, potrivit legii, s comercializeze mrfuri n regim duty-free precum i prin magazinele pentru servirea n exclusivitate a reprezentanelor diplomatice i a personalului acestora se excepteaz de la plata taxelor vamale. Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import: produsele de pescuit maritime i oceanic i alte produse extrase din marea teritorial a unei tere ri de navele nmatriculate n Romnia i care navigheaz sub pavilion romnesc. bunurile obinute din produsela prevzute mai sus la bordul unei nave-fabric ce ndeplinete condiiile de nmatriculare n Romnia i de navigaie sub pavilion romnesc.

VII. EXPORTUL
Regimul de export const n scoaterea definitiv a mrfurilor romneti de pe teritorul Romniei. Sunt admise la export mrfurile produse n ar, precum i celor importate anterior, cu excepia mrfurilor care sunt supuse unor msuri de prohibiie sau de restricie n cadrul politicii comerciale. Exportatorul de mrfuri scoase definitiv sau temporar din ar este obligat s depun o declaraie vamal de export la biroul vamal n raza cruia se afl sediul exportatorului sau la locul unde mrfurile sunt ambulate sau ncarcate pentru a fi exportate. n cazuri temeinic justificate, daclaraia vamal poate fi depus i la un birou vamal de frontier. Liberul de vam la export se acord cu condiia ca mrfurile n cauz s prseasc teritorul Romniei n aceiai stare n care se aflau n momentul nregistrrii declaraiei vamale de export. Sunt considerate prohibite toate mrfurile al cror import sau export este, potrivit reglementrilor legale, interzise cu orice titlu.

- 11 -

Sunt considerate ca restricionate mrfurile al cror import sau export este supus unor condiii sau ndeplinirii unor formaliti speciale. Atunci cnd importul sau exportul nu este permis dect cu prezentarea unei autorizaii speciale sau a unei licene, mrfurile sunt prohibite, dac nu sunt nsoite de un astfel de titlu sau dac acesta nu este valabil. Licenele de import sau de export sunt nominale, transmiterea lor cu orice titlu atrgnd nulitate lor absolut.

VIII. VALOAREA IN VAM


Valoarea in vam a mrfurilor importate este, conform Acordul privind punerea in aplicare a articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale si corner (GATT)1994, valoarea de tranzacie, respectiv preul efectiv pltit sau de pltit pentru mrfuri atunci cnd sunt vndute pentru export pe teritoriul vamal al Comunitii. Valoarea de tranzacie poate fi ajustat atunci cand anumite elemente specifice care sunt considerate ca facnd parte din valoarea in vam sunt in sarcina cumparatorului, dar nu sunt incluse in preul efectiv platit sau de platit pentru mrfurile importate (de exemplu, cheltuielile de transport si costul asigurrii mrfurilor importate, precum si cheltuielile de incrcare i manipulare legate de transportul mrfurilor importate pan la punctul de introducere a mrfurilor pe teritoriul vamal al Comunitii, redevente i drepturi de licena, etc.). In valoarea de tranzacie se includ i anumite prestaii fcute de cumparator n favoarea vanzatorului sub form de mrfuri sau de servicii determinate, altele decat sub forma de bani. Sunt prevazute 51 elemente care nu se includ n valoarea n vam a mrfurilor, cu condiia s fie evideniate separat de preul efectiv pltit sau de platit ( de exemplu: cheltuielile de transport pentru mrfuri dup sosirea lor la locul de intrare pe teritoriul Comunitii, comisioane de cumparare, etc.). Atunci cand valoarea in vama nu poate fi determinat pe baza preualui de tranzacie, ea se determin prim parcurgerea succesiv a urmatoarelor regulilor de evaluare pn la prima in conformitate cu care aceasta valoare poate fi stabilit:

- 12 -

(a) valoarea de tranzacie a mrfurilor identice vandute pentru export in Comunitate si exportate in acela sau aproximativ acelasi moment cu mrfurile care se evalueaz; (b) valoarea de tranzacie a mrfurilor similare vandute pentru export in Comunitate i exportate n acelasi sau aproximativ acelai moment cu mrfurile care se evalueaz; (c) valoarea bazat pe preul unitar care corespunde vanzrilor in Comunitate de mrfuri importate sau de mrfuri identice sau similare importate totalizand cantitatea cea mai mare, ctre persoane care nu au legatura cu vanztorii; (d) valoarea calculat egala cu suma: costului sau valorii materialelor i fabricrii sau altor transformri in procesul de fabricare a mrfurilor importate; valorii profitului i cheltuielilor generate egale cu cele care se reflect in mod obinuit in vanzrile de mrfuri de aceeai natur sau tip cu mrfurile evaluate care sunt fabricate de producatori in ara exportatoare pentru a fi exportate n Comunitate; cheltuielilor de transport i costul asigurrii mrfurilor importate, precum i cheltuielile de ncarcare i manipulare legate de transportul mrfurilor importate pan la punctul de ntroducere a mrfurilor pe teritoriul vamal al Comunitaii. Determinarea valorii in vam nu trebuie s se bazeze pe anumite elemente, cum ar fi: preul de vanzare in Comunitate pentru marfuri produse n Comunitate, preul mrfurilor de pe piaa intern a rii exportatoare, valori in vama minime, arbitrare sau fictive, etc.

IX.

COTE TARIFARE

O cot tarifar reprezint un volum de mrfuri exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus n liber circulaie cu reducerea sau exonerarea taxelor vamale. Cererea de alocare reprezint o solicitare de aplicare a reducerii sau exonerrii taxelor vamale n cadrul unei cote tarifare i const n depunerea declaraiei vamale completat corespunztor i acceptat de biroul vamal. Cea mai mare parte a cotelor tarifare comunitare sunt administrate de Direcia General Taxare i Uniune Vamal (cu sediul la Bruxelles) numit DG TAXUD, n cooperare cu administraiile vamale ale statelor membre. Cu toate acestea, un anumit numr dintre ele sunt

- 13 -

administrate de DG AGRI prin mijlocirea unui sistem de certificate de import. Acestea nu fac obiectul administrrii de ctre autoritatea vamala romn. Dei termenii cot si contingent sunt similari, n Romnia a fost adoptat termenul de cot tarifar pentru contingentele administrate de autoritatea vamala romn pentru a le deosebi de contingentele administrate pe baz de licen i eliberate de alte organisme guvernamentale. Acestea din urm sunt doar controlate de autoritatea vamal romn n momentul vmuirii mrfurilor. Principiile dup care sunt administrate cele dou tipuri de contingente sunt fundamental diferite. Cotele tarifare sunt administrate dup principiul primul venit - primul servit i presupune faptul c nici un agent economic sau stat membru nu poate face o prealocare (rezervare). Acestea se aloc n ordinea cronologic a acceptrii declaraiei de punere n liber circulaie pn la epuizarea lor. Din contr contingentele tarifare se bazeaz pe o prealocare ctre agenii economici, n baza unei licene de import. La nivelul autoritii vamale romne administrarea cererilor de cote tarifare se face de ctre Biroul Cote Tarifare din cadrul A.N.V. i de ctre birourile vamale. Cotele tarifare sunt valabile o anumit perioad de timp. Dup expirarea acestui interval mrfurile nu mai pot beneficia de reducerea sau exonerarea taxelor vamale. Dac n acest interval de timp volumul iniial se epuizeaz, mrfurile pot fi importate numai cu plata taxelor vamale de baz. Detaliile cotelor tarifare (exprimate printr-un numr de ordine) pot fi vizualizate pe siteul paginii principale a Direciei Generale Taxare i Uniune Vamal a Comisiei Europene

X.

PREZENTAREA TARIFULUI INTEGRAL AL COMUNITII EUROPENE ROMNIA (TARIC RO)

TARIC a fost stabilit in baza Articolului 2 al Regulamentului Consiliului nr. 2658/87/CEE de la 2 iulie 1987 privind nomenclatura tarifar i statistic i Tariful Vamal Comun. Acest tarif este o baz de date destinat s indice dispoziiile legale comunitare aplicabile (msuri tarifare i netarifare) pentru un anumit produs, atunci cand acesta este importat pe teritoriul vamal al UE sau, dupa caz, cand acesta este exportat catre ri tere. TARIC se bazeaz pe Nomenclatura Combinata (NC - codificare la 8 cifre) care constituie nomenclatura de baz pentru Tariful Vamal Comun, utilizat n procesul de vamuire a mrfurilor precum si pentru intocmirea statisticilor de corner al Comunitii cu ri tere

- 14 -

(EXTRASTAT) i a statisticilor de comer ntre Statele Membre (INTRASTAT). Baza de date TARIC este utilizat de administraiile vamale din Statele Membre pentru procesarea declaraiilor vamale de import / export din / catre ri tere; totodata, el este un instrument util de informare pentru operatorii economici. TARIC cuprinde dispoziiile referitoare la domeniul vamal, coninute n legislaia comunitar specific privitoare la: Sistemul armonizat de denumire si codificare a mrfurilor (S.A.), Nomenclatura combinat (N.C.), taxe vamale aplicabile; suspendri de taxe vamale; contingene tarifare; regimul tarifar preferenial (inclusiv pe baz de contingene tarifare prefereniale); sistemul generalizat de preferine tarifare (SGP) aplicabil rilor n curs de dezvoltare; taxe antidumping sau de compensate (antisubvenie); prohibijii la import i la export; restricii la import i la export; coduri adiionale; restituii la export; referiri cu privire la reglementrile comunitare care au introdus o masur tarifar sau netarifar; alte msuri tarifare si netarifare aplicabile in procesul de vamuire a mrfurilor. Baza de date TARIC-RO conine, n plus fa de baza de date TARIC, msurile naionale referitoare la restriciile impuse prin diverse acte normative raionale cu implicaii n activitatea vamal. Pentru fiecare masur (tarifar i netarifar) este prezentat actul normativ comunitar sau naional care instituie masura respectiv, eventualele documente cerute, note de subsol explicative.

XI.

SCUTIRI

Tariful vamal prevede scutirea de taxe vamale pentru importul urmtoarelor categorii de bunuri: ajutoare i donaii cu caracter social, umanitar, cultural, spotriv, didactic primate de organizaii sau asociaii nonprofit cu caracter umanitar sau cultural, ministere i alte organe ale administraiei publice, sindicate i partide politice, organizaii de cult, federaii asociaii sau cluburi sportive, instituii de nvmnt, fr a fi destinate sau a

- 15 -

fi folosite pentru subvenionarea campaniei electorale sau a unor activiti ce pot constitui ameninri la sigurana national; bunurile strine care devin, potrivit legii, proprietatea statului;. mostrele fr valoarea comercial, materiale publicitare, de reclam i documentare; alte bunuri prevzute n legi sau n hotrri ale Guvernului.

Pentru a beneficia de scutire de taxe vamale, bunurile enumerate trebuie s ndeplineasc urmatoarele condiii: - s fie trimise de expeditor ctre destinatar fr nici un fel de obligaii de plat; - s nu fac obiectul unor comercializri viitoare; - s nu fie utilizate pentru prestaii ctre teri, aductoare de venituri; - s fie cuprinse n patrimoniul persoanei juridice i nregistrate n evidena contabil proprie. Bunurile scutite de taxe vamale pot fi utilizate numai n scopurile pentru care au fost importate. n caz de schimbare a destinaiei, importatorii sunt obligai s ndeplineasc formalitile legale privind importul mrfurilor i s achite taxele vamale de import. n astfel de situaii, valoarea n vam se calculeaz la cursul n vigoare n ziua constatrii schimbrii destinaiei bunurilor. n acest scop, organele de control i ale Grzii financiare sunt obligate s urmreasc destinaia dat acestor bunuri i s sesizeze organele vamale pentru luarea msurilor ce decurg din aplicare legii. Taxele astfel datorate se stabilesc i se urmresc pe o perioada de 5 ani de la data intrrii bunurilor n ar. De asemenea, este scutit de taxele vamale importul urmtoarelor categorii de bunuri: bunurile de origine romn; bunurile reparate n strintate sau bunurile care le nlocuiesc pe cele care nu corespund calitativ, returnate partenerilor externi n perioada de garanie; bunurile care se expediaz n ar ca urmare a unei expedieri eronate.

- 16 -

You might also like