Simbolistica basmului

"O definitie a mitului este greu de dat deoarece este

indoielnica gasirea unei singure definitii susceptibile de a cuprinde
toate tipurile si functiile mitului in toate societatile arhaice si
traditionale
Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul reda o istorie sacra,
el dezvaluie sacralitatea n fapturile zeilor sau eroilor mitici. Deci
mitul ar fi o iruptie a sacrului n profan .Aceasta iruptie
presupune trecerea printr-un punct de inflexiune care este
alegoria, deci printr-un proces de sublimare. Alegoria este o lege
obligatorie a mitului pentru ca, n primul rnd, n spatiul profan nu
exista termeni cu care sa se descrie o experienta sacra si, n al
doilea rnd, pentru ca mitul trebuia sa ascunda profanilor
secretele unei astfel de experiente. Mitul si ritualul erau secrete
pazite cu strasnicie. Initiatul societatilor arhaice conferea
sacralitate tuturor activitatilor si evenimentelor din viata
sa." (A.Oisteanu, Gradina de dincolo ).
Sub aceasta structura generala, ntarita de caracterul cult al
operei " Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga, se ascund
simboluri profunde, adunate, la fel ca n "Amintiri din copilarie",
ntr-o idee esentiala, caci, precum Nica a lui stefan a Petrei,
Harap-Alb se angajeaza ntr-o fascinanta aventura initiatica,
ntmpinnd aceleasi obstacole si primejdii, cu deosebirea ca, n
basm, limitele realului si ale imposibilului sunt n cele din urma
nvinse.
Pornind de la caracterul mitic al drumului, al cararii a carei
origine metaforica s-a pierdut de mult, vorbim de "calea de a face
ceva" sau de "drumul vietii" fara sa ne mai gndim la orice aspect
material. Conform "Bibliei", viata este o carare sau o calatorie pe
o carare "si a umblat Enoh naintea lui Dumnezeu" (Facerea
5.221). "Povatuieste-ma pe cararea poruncilor Tale",
"Faclii picioarelor mele este legea Ta si lumina cararilor
mele." (Psalmul 118.35,105) ; calea mntuirii sau a oricarei
destinatii fiind abrupta si plina de ghimpi "strmta este poarta si
ngusta calea care duce la viata."(Matei 7.14).
Ca orice alt basm, "Povestea lui Harap-Alb" este n schema
epica de baza, o scriere fantastica, respectnd principiul dualiatii,
al conflictului bine-rau, personajul confruntndu-se cu mai multe
tipuri de rau : neputinta omului de a savrsi fapte eroice, de a
stapni timpul si spatiul, fiind nevoit sa apeleze la calul
nazdravan; viclenia lumii, reprezentata de Omul Spn, lupta cu
fortele naturii, cu ursul, cu cerbul, chiar si cu demonia mparatului
Ros, care l supune pe erou la nenumarate ncercari.
Un lucru care atrage atentia nca de la nceput este titlul
neobisnuit al basmului, caci, conform opiniei lui Vasile Lovinescu,
alaturarea negrului (Harap) cu albul, ar nsemna unirea celor
doua principii Yin si Yang : fiu al Craiului si nepot al lui Verde
mparat, Harap-Alb este ales de soarta sa i reuneasca pe cei doi
frati, asa cum doua jumatati ale cercului formeaza ntregul-mitul
androginul, caci n plan mitologic, cei doi mparati reprezinta doua
principii subordonate unul altuia ce guverneaza o lume primitiva.
nsa, principiile Yin si Yang nu sunt singurele care pot
explica denumirea eroului, faptul ca fiul de Crai este numit
"Harap" =rob corespunde din punct de vedere epic, planului logic:
el devine sclavul Spnului; dar si planului spiritual : el devine
sclavul propriului sau pacat, " fazele prin care trece relatia de
subordonare dintre Harap-Alb si omul spn sunt regasite n
relatia om-pacat de-a lungul vietii" (A. Oisteanu, Gradina de
dincolo ).
Revenind nsa la opera, aflam ca Verde-mparat, ajuns la
batrnete si fara a avea descendenti n linie masculina, i scrie
fratelui sau, Craiul, cerndu-i unul dintre feciori ca urmas la
tron : "Amu cica mparatul acela, aproape de batrnete, caznd la
zacare, a scris carte fratine-sau Craiul, sa-i trimita grabnic pe cel
mai vrednic dintre nepoti, ca sa-l lase mparat n locul sau dupa
moartea sa... ". Aceasta cerere constituie factorul perturbator al
situatiei initiale si determina parcurgerea drumului (initiatic) de cel
mai bun dintre fiii Craiului, pe lnga motivul mparatului fara
urmasi, ntlnindu-se acum si motivul superioritatii mezinului.
Astfel, lund ca premisa caracterul primordial al calatoriei,
precum si implicatia sa afectiva, putem interpreta initierea ca
fiind drumul pe care eroul l parcurge, de la starea de profan la
cea de initiat, trecnd prin mai multe etape prezentate alegoric n
basm sub forma unor probe, fiecare superioara celei precedente.
Aceste trei probe sunt precedate nsa de o minima proba de curaj
pusa la cale de Crai.
Mare initiat, devenit initiator, el si supune fiii la o proba
fundamentala , esentiala n procesul de initiere : le iese fiilor n
cale , mbracat n haina de urs si i ndeamna la lupta, speriindu-i
pe fiii sai cei mari care, mndri si orgoliosi, pleaca n calatorie fara
nici un fel de pregatiri si se ntorc dupa primul obstacol ntlnit n
cale.
Mezinul, ranit de cuvintele mustratoare ale tatalui sau,
pleaca n gradina sa mediteze. Aici o ntlneste pe Sfnta
Duminica, deghizata ntr-o batrna cersetoare. nzestrat cu
calitatile cele mai alese, onest si nobil, feciorul ramne uimit n
fata calitatilor de clarvazatoare ale acesteia, caci prin capacitatea
acesteia de a vedea n viitor si prin cele ce i le spune n legatura
cu tot ceea ce se va petrece, feciorul o milostive# 12212k1023m
1;te cu un ban, acum legndu-se ntre ei o alianta simbiotica.
Lund seama la vorbele acesteia, eroul ia calul, hainele si
armele pe care tatal sau le avusese n tinerete, acestea
simboliznd nu numai patrimoniul stramosesc, ci si calitatile
spirituale ereditare, pe care Craiul, la rndul sau initiat, le-a
transmis fiului sau. Gasirea calului tine de metamorfoza
sub semnul focului care rennoieste, renvie, purifica
acest continut al lucrurilor esentiale, avnd scopul de a dezvalui
esenta dincolo de aparenta.
Podul, locul unde se desfasoara ncercarea pusa la cale de
catre Crai, leaga sfrsitul mparatiei de nceputul unui spatiu
enigmatic, nesfrsit, amenintator, plin de paduri si drumuri
ntortocheate, ce sugereaza n cod mitologic obstacolele si
labirintul.
Despartirea tatalui de fiu se face la pod si este una
ritualica. Craiul si supune si fiul cel mic la proba curajului,
aceasta fiind trecuta cu bine datorita ajutorului primit de la calul
nazdravan. ncercarea feciorilor se face la pod, simbolismul
trecerii si caracterul sau primejdios fiind specific unui nceput de
calatorie initiatica. Craiul le verifica ntr-un fel fiilor sai
sentimentele, caracterul, capacitatea de a face fata unei astfel de
probe pentru a vedea daca vreunul dintre ei se dovedeste vrednic
de a patrunde tainele necunoscutului ce i asteapta dincolo de
pod.
Simbolismul podului sau al puntii, care ngaduie
trecerea de pe un mal pe celalalt, este unul dintre cele mai larg
raspndite. Aceasta trecere nseamna si trecerea de la pamnt la
cer, de la starea omeneasca la cele supraomenesti, de la
contingenta la nemurire, "de la lumea sensibila la cea
supersensibila" (R. Gunon). Diferite legende din Europa de Est
pomenesc despre poduri de metal pe care eroii le trec unul dupa
altul: Lancelot trece un pod-sabie; podul sinvat, cel care desparte,
dupa traditia iraniana, constituie un loc de trecere anevoios; el
este lat pentru cei drepti, dar ngust ca un tais de sabie pentru cei
nelegiuiti. Aceste punti nguste taioase, se reduc uneori la o biata
liana subtire. Orientul antic, Vedeniile Sf. Pavel, "Upanisadele",
pomenesc despre simboluri asemanatoare. Calatoria initiatica din
societatile secrete chineze se realizeaza tot prin trecerea unor
poduri: trebuie sa treci podul ("gujias") - fie un pod de aur,
nchipuit printr-o fsie de stofa alba, fie un pod de fier de arama,
reminiscenta alchimica, fierul si arama corespunznd culorilor
negru si rosu, apei si focului, nordului si sudului, principiilor yin si
yang.
Traditiile Islamului descriu trecerea peste pod sau sirat,
adica intrarea n rai care se face trecnd pe deasupra iadului.
Acest pod , mai subtire dect ascutisul sabiei, poarta un nume ce
aminteste de acela ce desemneaza, n "Coran", cnd calea
Iadului, cnd calea cea dreapta pe care o urmeaza credinciosii. n
alte traditii continua sa vorbeasca despre un pod cu sapte arce
corespunznd fiecare uneia dintre cele sapte ndatoriri: credinta,
practica rugaciunii, a pomenii, a postului, a pelerinajului la Mecca,
a curatiei rituale si a dragostei filiale. "Cine va fi ncalcat vreuna
din ele va cadea din iad" (Dominique Sourdel, in Souj, 188-189,
199, 200). Toate aceste traditii confirma simbolistica podului, loc
de trecere si de ncercare. Ele i confera nsa o dimensiune
morala, rituala, religioasa. Aducnd aceasta directie a analizei,
putem spune ca podul simbolizeaza tranzitia ntre doua stari
interioare, ntre doua dorinte n conflict: el poate indica iesirea
dintr-o stare conflictuala. Podul trebuie traversat, ocolirea trecerii
nu rezolva nimic.
Se cunosc de asemenea numeroase legende cu Podul
dracului. Avem multe exemple de acest fel n ntrega Europa si
ndeosebi n Franta: celebrele poduri de la Valentr si Saint-
Cloud. Denumirea lor ar putea constitui o recunoastere a
extraordinarelor dificultati legate de construirea unor asemenea
opere de arta, ca si a frumusetii si trainiciei lor. Ca si cum
arhitectii si zidarii, incapabili de o asemenea reusita singuri, ar fi
avut nevoie de ntreaga iscusinta a lui Lucifer. n jurul acestor
poduri s-au tesut nenumarate povestioare si superstitii n care
apar pacaliti, rnd pe rnd, dracul si bunul Dumnezeu sau
supusii lor. Sufletul celui care trece primul podul trebuie sa
apartina diavolului: asta-i plata; altminteri, va trebui sa munceasca
degeaba pentru oameni; printr-o sumedenie de tertipuri, el este
nsa n cele din urma pacalit. Se mai spune ca primul om care va
trece podul va muri pna-ntr-un an. Legendele zugravesc, n orice
caz, nelinistea pricinuita de o trecere anevoioasa printr-un loc
primejdios si ntaresc simbolistica generala a podului si a
semnificatiei lui onirice: o primejdie ce trebuie depasita, dar si
necesitatea de a face un pas important. Podul l pune pe om pe
cale strmba, unde el ntlneste n mod ineluctabil obligatia de a
alege. Iar alegerea facuta l va osndi sau l va mntui.
n interpretarea psihanalitica moderna, podurile,
asemeni linistitorului Pont St. Benezet, simbolizeaza tranzitia
dintr-o stare n alta si oportunitatea pentru schimbare. Partea cea
mai apropiata podului reprezinta trecutul, partea opusa un viitor
misterios, n timp ce apele care curg pe sub el semnifica haosul
mintii inconstiente. nca din antichitate, podurile sugerau niste
legaturi: de exemplu ntre viata si moarte. Cnd un pod este greu
de traversat, acesta reprezinta dificultatile implicate n
respingerea trecutului si nazuinta pentru obtinerea progresului.
Reprezentnd un acces spre alt univers, poarta, pragul,
podul, trecatoarea, sunt simboluri de factura mitica. Rostul
omului este de a se elibera de lumea infernala, de aceea o punte,
o trecere, moartea nsasi indica nemijlocit si concret solutia de
continuitate a spatiului; de aici marea lor importanta religioasa,
deoarece sunt simboluri si totodata vehicule ale trecerii. n
credintele romnesti apare des viziunea existentei unei punti
foarte lungi, nguste ca muchia cutitului, dedesubtul careia se afla
apa infernala.
"Legatura ntre lumi si stari ale fiintei, loc al plecarilor si
al sosirilor, puntea si podul sunt simboluri ale ambiguitatii care
fixeaza fiinta ntr-un spatiu de nesigura tranzitie ".(Doina Rusti)
Proba podului este una cruciala n desfasurarea
procesului de initiere al tnarului fiu de crai, deoarece este o
prima verificare, fara de care el nu ar fi putut demonstra ca este
capabil sa-si duca misiunea la bun sfrsit. Tatal este martorul
indiscutabil al acestui fapt, el este cel care afirma cu multa
siguranta ca Harap-Alb va fi negresit demn de a savrsi aceasta
menire: "Fatul meu, bun tovaras ti-ai ales; de te-a nvatat cineva,
bine ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, bun cap ai avut.
Mergi de-acum tot nainte, ca tu esti vrednic de mparat."
Trecerea podului este urmata de ratacirea n padurea-
labirint, simbol ambivalent, loc al mortii si al regenerarii, caci
pentru tnar se va ncheia o etapa si alta va ncepe: "de la un loc i
se nchide calea si ncep a i se ncurca cararile". Simbolul
padurii, un simbol larg raspndit, altfel dect arborele ca entitate,
al unui univers care, ca spatiu exterior, se opune micului univers
al tinutului destelenit. n legende si basme padurea este locuita de
fapturi misterioase, cel mai adesea amenintatoare care
ntruchipeaza toate acele pericole cu care omul tnar trebuie sa
se confrunte atunci cnd, n perioada initierii sale, vrea sa devina
un om pe deplin responsabil. Padurea ntunecata simbolizeaza o
faza a dezorientarii, zona inconstientului, n care omul constient
poate patrunde doar sovaind. Lumina care apare n calea
personajelor din basme si licareste printre trunchiurile copacilor
simbolizeaza speranta n existenta unui loc de refugiu. Padurea
nsasi, ca natura salbatica, dezordonata, este perceputa ca
neprimitoare si amenintatoare, iar fantezia o populeaza cu fiinte
salbatice si duhuri, dar si cu zne care se pot dovedi binevoitoare.
Pe de alta parte , pentru oamenii spirituali ea poate deveni locul
n care si pot apara singuratatea de agitatia si framntarile lumii.
n general, n padure domneste o lumina verde clar-obscura care
alterneaza cu ntunericul, o viata necunoscuta ce nu poate fi
vazuta din afara; padurea, ca simbol oniric, are "felurite fapturi -
inofensive sau periculoase - si n ea se poate aduna tot ceea ce e
posibil sa scoata cndva la lumina zilei peisajul personalitatii
noastre" (Aeppli). n acest sens, padurea pe care o traverseaza
Harap-Alb poate fi privita ca un labirint, al carui centru l
reprezinta aici chiar iesirea rezervata initiatului, celui care n
timpul ncercarilor initiatice se va fi aratat demn sa aiba acces la
revelatia misterioasa. Ritualurile labirintice pe care se ntemeiaza
ceremonia de initiere au tocmai drept scop sa-i arate neofitului, n
chiar timpul vietii sale pamntesti, felul de a patrunde, fara a se
rataci, n teritoriile mortii.
Traversarea labirintului devine deci o calatorie initiatica, ce
cu ct este mai grea, cu ct obstacolele sunt mai numeroase si
mai grele, cu att mai mult adeptul se transforma si, n cursul
acestei initieri itinerare, dobndeste un nou sine. Transformarea
eului care se opereaza n centrul labirintului si care se va afirma
fara echivoc la capatul calatoriei de ntoarcere, la sfrsitul trecerii
de la ntuneric la lumina, va nsemna victoria spiritualului asupra
materialului si, n acelasi timp, al vesnicului asupra efemerului, al
inteligentei asupra instinctului.
Se pare nsa ca eroul lui Creanga nu se dovedeste capabil
sa duca la bun sfrsit calatoria sa initiatica, nu poate nlatura
obstacolele survenite pe parcursul traversarii padurii, el lasndu-
se nselat de puterea de convingere a Spnului, ncalcnd sfatul
parintesc. nca naiv, "boboc n felul sau la trebi de aiste", Harap-
Alb cade n cursa ce-i fusese ntinsa, nerecunoscndu-l pe
(acelasi) spn, lasndu-se nselat, mai mult dect de spn, de
nencrederea n sine, de ndoiala profunda ce-l macina n privinta
unei reusite bazate doar pe fortele proprii.
Spnul desemneaza un om fara barba, lovit de o strpiciune
congenitala a sistemului capilar al fetei sale, "o specie de castrat".
Cresterea barbii este rezultatul unei posibilitati fiziologice
expansive; lipsit total de ea, Spnul este exclusiv constrictiv,
neted, lustruind ca o gresie, "dar pe asemenea piele se ascut
taisurile de brici. Cnd este stapnul unei fiinte vii, nu poate avea
prin fire, dect un rol vampiric-comprehensiv fata de ea; cnd
nsa aceasta fiinta paseste pe calvarul unei realizari initiatice, i
subtiaza toate elementele individuale din ea, pna dispar. Or,
aceste elemente, sunt prin definitie limitative si de aici se vede
rolul eminamente pozitiv al Spnului, fara ca el sa-si dea
seama".(Vasile Lovinescu)
n sens restrns, Spnul poate fi socotit Diavolul, fiinta de
dincolo, asa cum nsusi se prezinta - "Chima rului pe malul
prului" - sau cum l avertizeaza craiul pe fiul sau la plecare: - "n
calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti
de omul ros, iar mai ales de cel spn, ct i pute; sa n-ai de-a
face cu dnsii, caci sunt foarte sugubeti", aici "sugubat"
nsemnnd "rau" sau "amagitor". El pune stapnire pe feciorul
craiului si i ncearca puterile sufletesti, pentru aceasta folosindu-
se de toate armele ntunericului: capacitatea de a se preschimba:
"Mai merge el nainte prin codru ct merge, si, la o strmtoare,
numai iaca ce Spnul iar i iesa nainte, prefacut n alte straie, si
zice cu glas suptiratic si necunoscut... ", apoi ipocrizia " - Ct
despre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, zice Spnul
oftnd...Numai ce folos? Omul bun n-are noroc... ", nselatoria
(scena capturararii printului n fntna), mndria (se lauda n fata
mparatului Verde, dar mereu pe socoteala lui Harap-Alb: " -
Doamne, mosule! zise atunci Spnul; sa nu te superi, dar nu stiu
ce fel de oameni aveti pe aici. Eu pun ramasag pe ce vrei ca
sluga mea are sa-mi aduca pielea cerbului acela, cu cap cu tot,
asa mpodobit cum este"), rautatea (si palmuieste sluga,
vorbeste "rastit" cu Harap-Alb, amenintndu-l permanent cu
moartea). Ca de fiecare data nsa, Creanga nlatura aspectul
grotesc al diavolului, atribuindu-i calitati omenesti: Spnul
mprumuta graiul moldovenesc, e stapnit de limbutie si nclinat
spre ironie ("si cnd ai ave ncaltea un cal bun, calea-valea, dar
cu smrtogul ista ti duc vergile").
Oglindirea Diavolului n Spn este regasita mai nti n
scena n care Spnul "se preface ca-i e sete si cere plosca cu
apa de la stapnul sau. Fiul craiului i-o da si Spnul, cum o pune
la gura, pe loc o si ia otarndu-se si varsa toata apa dintr-nsa "
sub cuvnt ca e veche si bahlita. si aduce stapnul ntr-o poiana
n care era ofntna "cu ghizdele de stejar si cu un capac
deschis n laturi. Fntna era adnca si nu avea nici roata, nici
cumpana, ci numai o scara de cobort pna la apa". n treacat
spus, nicaieri n lumea asta nu exista o astfel de fntna;
caracterul el simbolic nu are nevoie sa fie solicitat, se impune de
la sine.
Aici apare scena n care Spnul se desemneaza pe el
nsusi: "Chima rului pe malul prului", adica "schema, figura
raului pe fata apelor care le ntruchipeaza fiinta", dar din cauza
bivalentei cuvntului "schima" avem doua sensuri purtate de
personaj n basm. Primul este cel negativ: "sunt pocitura,
schimonositura raului, urciunea pustiirii, oglindita pe fata apelor,
adica asupra ntregii creatii, Diavolul", iar al doilea cel pozitiv,
acela de mistagog, rau necesar n initiere: "nu sunt Raul, ci
schema, Arhetipul Raului, deci "Principium Individuationis",
principiul extremei distinctivitatii, al Egoismului Radical, care da
rigoare Manifestarii, dar si sfrseste prin a o distruge; nu se poate
pune o limita compresiunii, care se macina, se mistuie pe ea pna
la atomizare, adica pna la reintegrare pasiva n Principiu,
finalitate necesara, deci eminamente pozitiva". (Vasile Lovinescu)
Tocmai manifestarea esentei Raului determina aparitia
personalitatii spirituale a lui Harap-Alb.
"Prin proba Spnului, printul plateste un pacat
stramosesc, cum se si spune la un moment dat."(Doina Rusti)
Coborrea n fntna este asemanata n conceptia unora
cu mitul catabasei, facnd trimitere la ntoarcerea la origini. Astfel
Spnul l-a adus pe fiul de crai la o fntna al carui pazitor se pare
ca este, o fntna cu apa limpede, apa vie, dar nu n totalitatea
sensului ei. Aici ntlnim apa vie prin aspectul sau de apa
coroziva, asa cum este numita n Alchimie. Fiul de crai o gaseste,
calauzit fiind de Spn, coborndu-se nlauntru pamntului,
conform poruncii oraculare a Tabulei Smaragdine ce spune:
"Visitando Inferiora Terrae Rectificando Invenies Occultum
Lapidem Veram Medicinam". Citind initialele
obtinem:VITRIOLUM. Cobornd n fntna, fiul de crai vine n
contact cu un vitriol care corodeaza superfluitatile. Harap-Alb
traieste aici, de fapt, prima sa moarte simbolica si nviere caci, si
pierde rangul, statutul, devine sluga celui care l va salva. Fiul de
crai moare dizolvat n "Vitriol" si apoi e expulzat "renascut",
"regenerat" de catre Uterul Universal ("fons terriblis") ntr-o noua
fiinta, "Harap-Alb".
Fntna este matricea miracolelor transmutatiilor.
Recipient inepuizabil, spatiu de captare a izvorului , fntna
ntruneste sensurile cercetarii, pe cel ale victoriei. Fntna apare
n diverse traditii ca izvor de apa vie, fntna vietii, fntna
nemuririi, a tineretii vesnice. Prin apele ei mereu schimbatoare,
fntna simbolizeaza nu att nemurirea ct o perpetua ntinerire.
n diverse mituri si traditii fntna apare sub diverse, dar
asemanatoare interpretari. n traditia orientala apare ca o fntna
a vietii hiperboreana, n traditia crestina ea este asemuita cu
sngele si apa care au tsnit din rana lui Hristos si care au fost
strnse n Sfntul Graal. n traditia irlandeza se vorbeste despre o
fntna cu apa tamaduitoare. La germani, fntna lui Mimir
continea apa cunoasterii. Se poate observa o nclinatie catre
actiunile benefice ale apei fntnilor. Dar aceasta apa, ca sa
ramna egala cu ea nsasi trebuie sa fie mereu nsufletita,
pritocita de "Duhul care sufla deasupra apelor". Cnd o carapace
o izoleaza de suflul creatot, apa se corupe, iar fntna devine Iad,
matrice de balauri.
Iata ce nteles schematic da Vasile Lovinescu, episodului
cu fntna: "Avem o dubla miscare n interiorul fntnii: cnd se
coboara Spnul n fntna, eroul nostru ramne sus; cnd la
rndul sau, coboara el n put, Spnul se ridica la fata pamntului.
Harap-Alb imprima apei o miscare expansiva, Spnul una
constructiva; complementarismul lor transforma apa statuta ntr-o
apa vie. n Traditia extrem-orientala, Universul este reprezentat
de un ciindru (Putul din basmul nostru), n care planurile de
existenta sunt simbolizate de cercuri evolutive care se convertesc
unul n altul, n sensul ascendent, sub influenta Cerului,
imprimnd astfel cercului o miscare elicoidala, n asa fel, ca
atunci cnd elicea a ajuns la punctul de plecare, a descris un
element de spirala, nsurubndu-se astfel n ciclul imediat
urmator, cele doua extremitati ale elicei sunt reprezentate de
Harap-Alb si Spn. Pasul infinitezimal al elicei este conditionat de
o coborre a unei extremitati."
Conform acestei teorii, putem considera yin-yang-ul ca o
sectiune orizontala a fntnii-cilindru. Harap si Alb, cele doua
jumatati, negrul si albul, tendintele, compactnta si dilatanta, ale
miscarii elicoidale, iar elicea este nsusi sinusoidul care desparte
si uneste cele doua jumatati.
ntr-un sens imediat, mai restrns, Spnul este Dragonul,
Pazitorul Pragului, pentru ca poate fi gasit la cele doua capete, la
cele doua parti initiatice ale eroului. Spnul, din partea caruia
Harap-Alb sufera a doua moarte, l face pe acesta sa treaca de la
Micile Mistere peste pragul Marilor Mistere, caci, n toate traditiile,
conefirea unui nou nume nseamna moartea vechii individualitati
si dreptul de a-l oferi apartine exclusiv maestrului spiritual.
Inclus n acest episod, regasim si simbolul juramntului
pe palos. Devenit sluga, pierzndu-si toate atu-urile dobndite
prin nastere, eroul si ncepe ascensiunea de pe cea mai de jos
treapta. Intrarea sa n slujba Spnului se face sub juramnt
cavaleresc-printul jura pe palos si si va tine acest juramnt, ca un
adevarat cavaler. Spnul l va nvata umilinta, l va supune la
probe decisive, dar mai presus de orice i pune la ncercare
cuvntul dat, adica onoarea sa de om. La aceasta ncercare
Harap-Alb va face fata, caci el si va respecta juramntul facut,
anume de a-l sluji pe Spn pna cnd va muri si va nvia.
Se poate observa nsa si o anumita complementaritae a
celor doi eroi fapt ce i-a deteminat pe unii comentatori sa creada
ca Spnul ntruchipeaza pacatele lui Harap-Alb, pe care acesta le
ntlneste de-a lungul calatoriei n propriul suflet si le nvinge cu
ajutorul virtutilor morale personificate de personaje fabuloase ca
Regina furnicilor, Ochila, Gerila, s.a (Andrei Osteanu): "Spnul
reprezinta ceea ce este mai rau si mai urt ntr-un om, n cazul
nostru n Harap-Alb. Omul spn ar fi unul, mai multe sau toate
Pacatele din sufletul eroului, precum Egoismul, Ura, Ignoranta,
Dorinta, etc. Dupa parerea lui G.Calinescu, acest personaj este
spn pentru ca n popor exista o credinta straveche, potrivit careia
o deficienta sau o anomalie fiziologica e nsotita de o deficienta
morala corespunzatoare. De obicei acestia sunt considerati rai,
cruzi, perfizi, lingusitori, n stare de a deochia. Fazele prin care
trece relatia Harap-Alb - omul spn de-a lungul basmului, ni se
par similare cu fazele prin care trece relatia Om - Pacat de-a
lungul vietii."
Copil fiind, Harap-Alb nu auzise de Spn, deci era pur si
nevinovat, necunoscnd patima si pacatul.
La pubertate, Harap-Alb afla despre Spn de la tatal sau,
care-l previne ca e un om rau si primejdios, deci sa se fereasca
de el ct poate. ntr-adevar, n viata, parintii sunt cei care
ncearca prin educatie sa tina departe Pacatele de fiii lor.
n timpul calatoriei, Spnul devine sluga la Harap-Alb, dar
nu peste mult timp situatia se rastoarna, fiul Craiului devenind
robul Spnului, alegorie a faptului ca a ajuns robul propriilor sale
Pacate.
La sfrsitul basmului, dupa ce initierea s-a savrsit,
Spnul este ucis de calul nazdravan. Aceasta ar reprezenta ideea
ca dupa trecerea treptelor de initiere, Harap-Alb obtine starea de
Puritate, nfrngndu-si definitiv Pacatul.
Cu alte cuvinte "Spnul reprezinta pe Principium
Individuationis, Egoismul Radical, egoismul pentru egoism,
prezent n fiul de crai ca n toti oamenii, si care trebuie ras pentru
ca posibilitatile universale ale erolui sa fie descatusate,
producndu-i apoteoza finala, adica, foarte precis,
ndumnezeirea. Operatia nu e posibila dect prin deconditionare,
prin moartea Spnului si a doua nviere a lui Harap-Alb. Cele
doua fiinte sunt indisolubil solidare n viata si n moarte."(Vasile
Lovinescu) E vorba, desigur, de scena finala, unde Spnul se
descopera ca un sacerdot ce nfaptuieste al doilea botez al
eroului, cel al mortii: "Iara Spnul [...] se rapede ca un cne turbat
la Harap-Alb si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos... ".
Actiunea calului ce urmeaza acestui gest suprem de a-l preface
pe Spn n "praf si pulbere" e numai reintegrarea principiului
negativ n Haosul de unde a purces.
Drumul lui Harap-Alb nu este numai un drum geografic,
fizic, ci si un drum spiritual, de perfectionare si purificare,
presupunnd o trecere a neofitului de la un mod de viata la altul.
Pe de alta parte, Spnul poate fi considerat un maestru spiritual,
un guru. Functia lui formativa, de mistagog, e recunoscuta chiar
de cal: "si unii ca acestia [spnul] sunt trebuitori pe lume
cteodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte" - "Spnul
este o piatra sub nfatisare de om, care poate fi piatra de
poticnire, dar si piatra de temelie..." (Vasile Lovinescu). El este
cel care regizeaza ntreg scenariul devenirii feciorului de crai, fiind
vorba de o initiere, ritualul presupune trecerea unor probe,
prezente sub umbra Pacatului, marcate nsa de morti si nvieri
succesive.
Desi toata calatoria ar putea fi perceputa ca fiind o aventura
a unui fecior de Crai plecat n cautarea fericirii sale lumesti, de
fapt ea este o purcedere a lui Harap-Alb n spatiul microcosmic
interior, n care oamenii, animalele si obiectele sunt reprezentate
simbolic prin virtuti, patimi si experiente, cu scopul de a nvinge
ntunericul, patima si pacatul cu ajutorul luminii si al virtutii,
purificndu-se si obtinnd starea finala de initiat.
Pentru obtinerea acestei purificari, eroul trebuie sa treaca
prin probe simbolice, ajutat de mistagog, ntruchipat de Sfnta
Duminica. nsa, la o observare mai atenta a basmului, se poate
remarca independenta probelor la care eroul este supus: ele nu
se continua una pe cealalta, neexistmd vreo aluzie referitoare la
ceea ce va urma, iar personajele adjutante apar si dispar odata
cu nceperea si terminarea ncercarilor. Toate aceste caractere
sustin ideea conform careia, fiecare ntmplare este, de fapt, o
povestire n basm.
ntr-o prima proba, Harap-Alb este nevoit sa aduca salati din
gradina ursului, aceasta constituind prima piedica n drumul sau.
Tot acum el primeste de la dascalul sau o intiere complexa, dar
nici pe departe completa, a trupului si a sufletului. Orice calatorie
presupune nsa si un popas, de acesta data eroul nu se opreste
oriunde, ci ajunge n zbor la o casuta singuratica, secreta, apta
pentru un ritual, unde o gaseste pe vrajitoarea care va urma sa
duca la bun sfarsit acest proces : Sfnta Duminica, " singura care
stie ce-i de facut".
Faptul ca locul initierii se gaseste pe o insula nu este de loc
ntamplator, caci insula este cea care "reuneste simbolurile vietii
si sensurile mortii" (Mircea Eliade). n timp ce apa reprezinta
haosul primordial, insula este oaza din mijlocul ei, locul n care
Manifestarea, Creatia poate avea loc.
Harap-Alb sta n casa initierii cam o zi si o noapte, timp n
care Sfnta Duminica
prepara o licoare magica ce i va aduce ursului, spirit pazitor, duh
al rodniciei si simbol al longevitatii si nemuririi, somnul cel lung.
Se realizeaza o iesire din universul normal si o trecere prin
perdeaua de foc a timpului, adormirea ursului din basm
corespunzan cu intrerea n hibernare a ursului mitic, simbol al
amortirii naturii si a vegetatiei pe timpul iernii.
nsa, elementul nou al operei n sine este, nu numai
consistenta licorii, alcatuita din lapte si miere, cele promise de
catre Dumnezeu poporului lui Israel, alaturi de "somnoroasa", ci si
faptul ca neofitul reuseste sa "mbuneze" ursul, transformndu-
l ntr-un duh benefic, necesar initierii. nsa, cnd efectul dispare,
ursul se repede la Harap-Alb, care e nevoit sa fuga, mbracat n
haina de urs primita de la tatal sau. Aceasta mbracare a eroului
n blana animalului simbolizeaza moartea si patrunderea sa "n
lumea de dincolo". De asemenea, acesta moarte este urmata de
o "nviere", caci o data obtinuta salata, eroul trebuie sa-si
continuie calatoria initiatica, de acesta data nsa, beneficiind de
puterea magica a obiectului cautarii, cu toate ca n opera nu sunt
prezentate aspectele benefice ale salatilor.
Astfel ,n basm, prima proba ia sfarsit n momentul n care
eroul arunca blana de urs si se ntoarce nvingator la coliba
initiatica, unde mistagogul i povesteste ce trebuie sa faca n
continuare, pas cu pas, pregatindu-l pentru urmatoarele probe.
Urmatoarea ncercare prin care Harap-Alb trebuie sa treaca
este constituita din vnarea cerbului mirific, mpodobit cu pietre
pretioase: " si cerbul acela este batut tot cu pietre pretioase, mult
mai mari si mai frumoase dect acestea. Mai nti cica are una n
frunte, de straluceste ca un soare.Dar nu se poate apropia nime
de el, caci este solomonit si nici un fel de arma nu-l poate
prinde..."
Datorita coarnelor sale care se schimba periodic, cerbul
simbolizeaza atat arborele vietii ct si arborele primordial,
ntlnirea pe care mezinul o are cu aceste putnd fi interpretata
ca o noua trecere a acestuia prin moarte-nviere simbolica.
Actiunea se petrece n padure , unde eroul, asemenea
primului om, care primeste fructul din copacul cunoasterii binelui
si raului de la animalul satanic; primeste de la Statu-Palma-
Barba- Cot arma cu care va vna cerbul nazdravan. Astfel,
drumul cosmic spre initiere este continuat, eroul fiind din ce n ce
mai aproape de statutul de initiat si, alegoric, de cel de initiator.
Se poate observa puternica asemanare a Satanei cu Statu-
Palma- Barba- Cot, care i da eroului masca si palosul cu care va
vna cerbul ce poarta " Soarele" ntre coarne. Dar , Harap-Alb
depaseste aceasta proba tot cu ajutorul Sfintei Duminici, ajunsa
astfel la statutul de de maestru siritual, care l trimite din nou pe
tarmul celalalt pentru a-si cauta ntelepciune.
Aceasta e conform opiniei lui Andrei Oisteanu, moarte
simbolica, prezentata n basm prin faptul ca, pe tot parcursul
vnarii cerbului, Harap-Alb sta cu masca pe fata, ntr-o groapa
adnca de un stat de om pe care si-a sapat-o singur. Groapa nu
este altceva dect propriul sau mormnt, intrarea n ea este "
moartea neofitului", sngele ce se scurge este viata nsasi, iar
iesirea din groapa, o data cu atingerea scopului propus, obtinerea
pietrelor reprezinta renasterea simbolica. Aceasta renastere,
necesara continuarii drumului initiatic este precedata de obtinerea
cunostintelor: neinitiatul trebuie sa fie vrednic de ele si sa
dobndeasca pe parcurs puteri si virtuti speciale.El trebuie sa
nteleaga ca orice haos precede Creatia, repetnd istoria si strea
de dinainte de istorie, sa-si asume acest haos ca sa se paota
ntoarce la origini prin iesirea din timp si prin atingerea libertatii
absolute.
Se poate vorbi astfel de o noua alegorie, n afara de cea a
patrunderii sacrului n profan: alegoria viata-moarte, de acesta
data la un nivel n totalitate simbolic. Calatoria de intiere ncepe
cu "moartea n fntna" a fiului de Crai, urmata de "nasterea" lui
Harap-Alb, din fiecare astfel de incursiune la origine nascndu-se
un erou nou, care dobndeste de fiecare data, cunostinte noi.
Ritualul sacrificarii, prezent n aceasta proba, este nsa cel
care cere o "mascare" a eroului, pe lnga coborrea acestuia n
Infern fiind nevoie de o camuflare, mai mult ca si capacitate de a
ascunde dect ca o putere hierofanica a lumii, caci, nca n
stadiul de neofit, are nevoie de puritatea sa ancestrala. El nu este
pregatit sa ucida si, de aceea cauta sa faca acest lucru ntr-un
mod ct mai ndepartat.
Iesind nvingator din aceasta proba, Harap-Alb si continua
drumul, soarta punndu-l m fata unor noi mcercari, de aceasta
data, esentiale si definitorii pentru conditia sa de neofit- viitor
intiat . Desi pna acum maestrul sau spiritual a fost Sfnta
Duminica, acum se face simtita prezenta unor altfel de creaturi ,
pe care eroul le ajuta si care, la rndul lor l vor ajuta, traseul sau
fiind de acum nainte lipsit de ostilitate, de provocari si de ispite.
n basm, alegoria unei astfel de initieri si pregatiri asceto-
mistice este simbolizata de drumul prin padure, strabatut
de Harap-Alb ntre Verde-mparat si Ros-mparat, cel de care
Harap-Alb ar fi trebuit sa se pazeasca, conform sfatului primit de
la tatal sau, iar puterile initiatice pe care le dobndeste sunt
reprezentate de personajele ce i se alatura pe parcurs.
Credinta n maleficitatea Omului Rosu este generala, ca si
punerea n garda contra lui. n general rosul este perceput ca
agresiv, vital si datator de putere, nrudit cu focul si simbolizeaza
att iubirea ct si lupta pe viata si pe moarte, n simbolistica
generala avnd variate semnificatii. Considerat pretutindeni ca
fiind simbolul fundamental al principiului vital, cu forta, puterea si
stralucirea lui, "rosul, culoare a focului si sngelui", prezinta totusi,
din punct de vedere simbolic, aceeasi ambivalenta ca si aceasta
din urma - desigur, dupa cum este el, ca nuanta, deschis sau
nchis. Rosul deschis, exploziv, centrifug, este diurn, masculin,
tonic, ndemnnd la actiune si aruncndu-si stralucirea peste tot,
aidoma unui soare, cu o putere uriasa si de nenvins
(KANS). Rosul nchis este, dimpotriva, nocturn, feminin, tainic si
la limita, centripet ; el reprezinta nu expresia, ci misterul vietii.
Primul nsufleteste, ncurajeaza, strneste, pe cnd celalalt
alerteaza, retine, ndeamna la vigilenta si, la limita, nelinisteste.
Precum numele ce-l poarta, asa este si mparatul, avnd
caracter ambivalent. Pe de o parte numele de rezonanta solara al
lui Ros mparat, precum si faptul ca n multe basme acest
personaj este regasit sub numele de Soare mparat, "ne aduc n
memorie faptul ca Sufletul Universal - cel nenascut, etern,
imuabil, pur, esenta realitatii absolute - este simbolizat prin Soare
n textele vedice, dar si n cele egiptene antice. De fapt,
<<Soarele - simbol al realitatii absolute, astru etern, egal cu sine,
caci nu se schimba si nu devine >>, simbolizeaza si la Dante,
spiritul absolut, divinitatea"(Andrei Oisteanu). Din valenta pozitiva
extragem caracterul de luptator, de mparat, el este rege suprem
n mparatia sa asa cum Soarele este Zeul suprem n universul
astral. Valenta negativa dezvaluie partea ntunecata a
mparatului, nsusire reflectata si n conditia lui de om nsemnat
ce atrage asupra celorlalti teama, instinctul de a se feri, proteja, a-
l ndeparta pe ct posibil. Acest lucru se poate observa cel mai
bine n sfatul pe care l primeste Harap-Alb de la tatal sau privitor
la necesitatea de a se feri de un astfel de om nsemnat ("sa te
feresti de omul ros [...] ct i pute").
Simbolistica omului "rosu" si gaseste radacini nca din cele
mai vechi timpuri, fiind prezenta n multe din mitologiile lumii. n
religia crestina, Iuda era ros, precum si Irod urmnd n viitor si
Antihristul. Neron, considerat ca Antihrist de crestinii din vremea
lui, autorul primei persecutii, avea parul rosu, ceea ce se pare,
era cazul ntregului sau neam. Rosul este si culoarea infernului si
a diavolului, precum si a animalelor "presupus" subordonate
acestui tarm, cum ar fi vulpea si veverita. "Blonzii sunt
marinimosi, caci tin la leu, rosii sunt foarte rai, caci tin la vulpe" -
pseudo Aristot - "Physiognomonie". Culoarea are nsasi
semnificatie pozitiva ca expresie a iubirii biruitoare n scenele
creatiei si ale nvierii lui Hristos. n mitologia egipteana, Typhon-
Set, fratele si victima lui Osiris, avea parul rosu. Culoarea
hieratica a lui Osiris era Verdele, ca principiu al vegetatiei, n
primul rnd de origine spirituala, pe cnd rosul era culoarea
nisipului din pustiu. De aici si coexistenta n basme a lui Verde si
Rosu-mparat cu caracter net benefic si respectiv malefic. Baal se
vopseste cu ocru rosu ca sa se coboare n Infern, la fel Marduk ca
sa se lupte cu Tiamat. Esau, fratele lui Iacov care si vinde dreptul
de nti nascut pentru un blid de linte era "ros de tot ca o manta
de par"(Facerea,25,25). El este parintele Edomitilor si Edom
nseamna rosu.
Lovinescu sustine chiar ca mparatia Rosie prezenta n
basm, este mparatia vechii Atlantide considerate leaganul rasei
rosii, iar fata mparatului Ros este singurul lucru "ce mai merita a
fi scapat", menita sa fie salvata chiar de eroul n curs de initiere.
"Privitor la mparatia Rosie, nu mai e vorba de o descriere, ci de o
subversiune, nu o ligaturare a contactelor cu Syria primitiva, ci o
rupere deliberata. mparatia Rosie desfiintase voit tot ce o lega cu
inutul Suprem, de unde pe vremuri si trasese legitimitatea si
justificarea ei.[...] fiind aplicata asa de bine la civilizatia moderna,
ct si la ndepartata civilizatie rosie a Atlantidei.[...] Cel dinti
simptom, n basmul nostru, al acestei agresivitati, e aparitia
pasarii nazdravane care este Fenixul rosu, volatil sacru atlant;
mesajul este o invitatie deghizata sa fie trimis cineva sa salveze
ce se mai poate salva din civilizatia rosie, chintesenta ei, adica
fata mparatului Ros, <<farmazoana cumplita>>, lichidnd n
acelasi timp rezidurile inutile din civilizatia satanizata".
nsa, din toata aceasta ultima proba, eroul reuseste sa
mearga mai departe cu ajutorul unor fiinte fantastice care, prin
puterea lor aparent inexistenta, se fac utile.
Harap-Alb ajuta fiinte aparent nensemnate, furnici si albine,
facndu-le un bine neconditionat. Cu toate acestea inima lui buna
l va ajuta,fiind rasplatit. Pe parcurs eroul accepta nsotirea
ctorva nazdravani ce l vor ajuta sa treaca peste probele la care
este supus pentru a-i fi ncredintata fata mparatului Rosu.
Albina este considerata (n credintele multor popoare) o
miraculoasa ntrupare a spiritului; ea poarta mesajul divin si este
asociata cunoasterii si initierii; n mitologia
romneasca, albina ramne mesagerul nvestit cu puteri magice,
deoarece "face miere/mierea se face ceara/ceara se face
fadie/fadia se aprinde/raiul se deschide/Maica Domnului n brate
pe toti ne cuprinde", dupa cum se spune ntr-un text popular. n
multe legende, povesti sau colinde, albinele sunt legate de
crearea lumii; ele apar ca ajutoarele creatorului. Simbol
solar, albina s-a nascut din lacrimile Maicii Domnului si este
ocrotita de Snziene sau de alte fapturi miraculoase, dar poate fi
socotita si un nsemn nefast caci i-a fost sortit acul nveninat,
aducator de moarte. Albinele si furnicile sunt idealuri terimofere
ale umanitatii, furnicareprezentnd idealul de munca,
iar albina idealul de harnicie.
Animalele, simboluri ale vietii instinctuale, sunt proiectate
n numeroase sectoare ale existentei; unele sunt benefice, l ajuta
pe erou sa treaca diferite probe, sa nvinga obstacolele aparute n
drumul sau: de multe ori o albina i da aripa sa, o pasare i aduce
vestea cea buna, furnicile selecteaza gramezi de seminte, n locul
eroului, altele sunt rau-prevestitoare sau amenintatoare.
Cele cinci aparenete bizare reprezinta ntruchipari ale
fortelor cosmice: gerul(Gerila), foamea(Flmanzila),
setea(Setila), Ochila este ciclopul din epopeea homerica,
iar Pasari-Lati-Lungila este un sagetator cobort pe Pamnt.
Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural,
trasatura dominanta fiind ngrosata pna la limita absurdului si
capata dimensiuni fantastice.Gerila este ,,o dihanie de om",
,,care se perpelea pe lnga un foc de douazeci si patru de stnjini
si tot atunci striga [.] ca moare de frig, Flamnzila o ,,namila de
om",Setila o ,,aratanie de om", Ochila o ,,schimonositura de om",
iar Pasari-Lati-Lungila este o ,,pocitanie de om". Astfel ipostaza
umana este vazuta n oglinzile buclucase ale simturilor.
Pe fiecare l ntalneste n plenitudinea manifestarilor
specifice. Cei cinci traiesc ntr-o deplina singuratate, fiind respinsi
din zona umanului. Toti formeaza parca un ntreg bazat pe
solidaritate si comunicare.n existenta lor se sugereaza civilizatia
arhaica, rurala, marcata de cuvintele: "plug", "mugur", "brazda",
"moara", "vite". Fiecaruia Harap-Alb i face cte un portret n care
se mbina caricatura, hazul, grotescul, fabulosul cu realul.
Portretele lor sunt hiperbolizate. Fiecare dintre nazdravani stie de
probele imparatului Rosu, n trecut ei fiind ajutoarele tatalui
sau. Namilele (Ochila, Setila, Flamnzila, Pasari-Lati-Lungila)
sunt simboluri ce reprezinta idealurile umanitatii, dorinta de a
depasi limitele. Ele pot reprezenta si principiul "lumii pe
dos"(dincolo de fizicul nspaimntator se afla o bunatate
uimitoare) sau renuntarea la conventii.
Cei cinci nazdravani sunt personaje fantastice, niste uriasi
bonomi si vorbareti. Comportndu-se ca niste tarani humulesteni,
sfatosi si sugubeti, ei sunt personaje simbolice. Ei reprezinta de
fapt, obstacolele pe care trebuie sa le nvinga omul n drumul sau
spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simturilor (frigul-
Gerila, foamea-Flamnzila) dar si limitele materiale, obiective
(timpul-Ochila, spatiul-Pasari-Lati-Lungila).
n ciuda nfatisarii hidoase, trasatura dominanta comuna
este reprezentata de bunatate, compasiune fata de eroul aflat
spre initiere.
Cea de-a doua proba este dictata de fata mparatului Ros:
"trebuie sa mearga calul tau si cu turturica mea sa-mi aduca trei
smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta de unde se bat
muntii n capete" , reprezinta ultimul pas pe care eroul este nevoit
sa-l faca pentru obtinerea statutului de initiat. Analiznd nsa felul
si modul n care aceasta ultima calatorie are loc, observam un
caracter magic al ncercarii. Distanta alergarii nu e o distanta
fizica, geografica, asa cum si Oisteanu sustine, ci una mitica,
suprareala, formula "unde se bat muntii n cap" aratnd locul
unde se afla apa vie si apa de leac.n aceste conditii, eroul
trebuie sa fie foarte abil, el folosindu-se de obiectele nazdravane,
ntlnindu-se acum o suprapunere a reprezentarilor
mitice: muntele ca lacas al mortilor si muntele precum un loc
sacru, unde se afla apa vietii, drumul catre el fiind nu numai o
apropiere de sacru, ci, mai presus de orice, o consacrare.
Interesant este faptul ca ultima ncercare nu are loc ntre erou si
fiica mparatului ci ntre doua animale care i reprezinta: calul si
turturica, animale complementare care, desi aflate ntr-o aparenta
ntrecere, se ajuta.
Apogeul drumului initiatic este atins abia n momentul n
care Harap-Alb atinge absolutul n maniera transcedentala,
ignornd moartea ca act fizic si alegnd apropierea sa de Centru,
prin nvingerea Pacatului.
"Iara fata mparatului Ros, n valmasagul ista, rapede pune
capul lui Harap-Alb la loc, l nconjura de trei ori cu cele trei
smicele de mar dulce, toarna apa moarta sa stea sngele si sa se
prinda pielea, apoi l stropeste cu apa vie, si atunci Harap-Alb
ndata nvie". Harap-Alb este omort de Spnul care i taie capul.
nsa el este readus n lumea celor vii de fata mparatului Ros, prin
intermediul apei moarte si apei vii.
Apa, cel mai cunoscut simbol al inconstientului, apa,
telurica, palpabila, snge si sete de snge, miros si corporalitate
pasionala, poate fi considerata, n cazul de fata, din doua puncte
de vedere diametral opuse, nicidecum ireductibile, si aceasta
ambivalenta se regaseste la toate nivelurile.
Element primordial, prezent cu aceasta semnificatie n
aproape toate mitologiile, apa este substanta nasterii si a mortii:
"...receptacul al tuturor germenilor,apele simbolizeaza substanta
primordiala, din care toate formele se nasc si n care toate se
rentorc prin regresiune sau prin cataclism. Ele au fost la nceput,
ele revin la ncheierea oricarui ciclu istoric sau cosmic; ele vor
exista nencetat - desi niciodata singure, pentru ca apele sunt
ntodeauna germinative, cuprinznd n unitatea lor non-
fragmentara virtualitatile tuturor formelor.ele preced orice forma
si suporta orice creatie." (Eliade, "Tratat de Istorie a Religiilor",
183)
Apa vie si apa moarta, aduse din "tarmul de dincolo",
reprezinta puterea eroului (neofitului) asupra vietii si a mortii,
ncheierea unui ciclu prin moarte si inceperea unei noi etape ca
initiat. Referitor la necesitatea existentei apei sub doua forme,
moarta si vie, si a rolului diferit pe care l joaca n basm,
filologul V.I. Propp formuleaza o ipoteza, cautndu-le originea n
credintele si miturile Greciei antice. Propp face astfel referire la
cele doua izvoare din lacasul lui Hades-zeul Infernului. El sustine
ca unul dintre ele contine "apa moarta", iar celalalt ar contine "apa
vietii". Aceasta ipoteza explica pe deplin de ce in basm, Harap-
Alb este stropit nti cu apa moarta si apoi cu apa vie.
Apa moarta daruieste defunctului moartea definitiva si
sufletului acestuia dreptul de a intra n mparatia umbrelor. "Apa
moarta-spune Propp- (...) l ucide [pe erou] pna la capat, l
transforma ntr-un mort definitiv. Avem de a face cu un rit de
ngropaciune sui-generis, corespunzator cu acoperirea trupului
cu pamnt." Eroului i este anulata existenta n planul prezentului,
ciclul vietii lui fiind ncheiat.
Astfel, stropindu-l cu apa moarta pe Harap-Alb, fata
Imparatului Ros l trimite deplin pe acesta n lumea stramosilor,
ritual similar catabasei (coborre initiatica n Infern), ndeplinind
astfel prima etapa ntru eliberarea de sub juramntul fata de
Spn.
Harap-Alb este stropit apoi cu apa vie, "apa vietii, apa
destinata mortilor care nu patrund definitiv n Infern, ci se ntorc
din el." Astfel, apa, pe lnga virtutea purificatoare, capata si
o putere soteriologica. Imersiunea este regeneratoare, este un
fel de renastere, n sensul ca plaseaza fiinta ntr-o stare noua.
Imersiunea poate fi comparata cu punerea lui Hristos n mormnt:
El renvie dupa aceasta coborre n Infern. Semn al oricarui
nceput, apa are virtuti sacre: ntinereste, vindeca miraculos,
ilumineaza spiritual fiinta. Apa botezului exprima explicit ideea
unei noi nasteri, fiind initiatoare.
n "Vechiul Testament" apa este mai presus de toate simbol
al vietii. n "Noul Testament" ea devine simbol al Duhului Sfnt.
Iisus Hristos i arata samariteanului ca este Stapnul apei vii
(Ioan, 4, 10). El este izvorul: "Daca nseteaza cineva, sa vina la
mine si sa bea" (id., 7, 37-38). Apa tsneste din pieptul Lui ca din
stnca lui Moise, iar cnd, rastignit, este strapuns cu lancea , din
rana i curg apa si snge. Apa vie vine de la Tatal si ea se
transmite prin Hristos, Dumnezeu care S-a facut om, sau prin
harul Duhului Sfnt care, potrivit unui imn de Rusalii, este font
vivus (izvor de apa vie), ignis caritatis (focul iubirii), Altissimi
donum Dei (dar al Atotputernicului). Sfntul Atanasie precizeaza
sensul acestei doctrine: "Tatal fiind izvorul, Fiul este numit fluviu,
iar noi ne adapam din Duh" (Ad Serapionem, 1, 19).
Harap-Alb a jurat sa nu-si dezvaluie identitatea pna la
moarte si transfigurare si el si tine cuvntul pna la moarte,
conform pactului initial. Pentru ca Eul sau individual sa devina
Sinea, trebuie sa se desfaca de accidentele lui. Eroul, lepadnd
astfel toate limitarile individuale, murind fata de ele, atinge
planurile cauzale, toate pietrele, copacii, fiintele, ntreaga fire, prin
gura Fetei Imparatului Ros, i proclama calitatea de Desavrsit,
de Fiu legitim al Cerului si al Pamntului si nu pot face altfel,
pentru ca ratiunea de existenta a ntregului Univers este sa
marturiseasca pe supremul Brahma si pe cei care s-au
identificat cu el, altfel spus, calitatea lui Harap-Alb de locotenent
al divinitatii.
Eroul se ntoarce n lumea celor vii ca initiat. De asemena,
prin "nvierea" sa, el este eliberat de sub juramntul Spnului,
caci el a jurat sa-i fie sluga pna cnd va muri si iarasi va nvia:
"si atta vreme sa ai a sluji, pna cnd ai muri si iar i nvia".
Cu toate ca pe tot firul povestii, Harap-Alb si Spnul sunt
inseparabili ("si merg ei, si merg, cale lunga sa le-ajunga, trecnd
peste noua mari si noua tari si peste noua ape mari, si ntr-o
trzie vreme ajung la mparatie") si chiar interschimbabili ("Atunci
Spnul pune mna pe cartea, pe banii si pe armele fiului de craiu
si le ie la sine; apoi l scoate din fntna si-i da palosul sa-l sarute
ca semn de pecetluirea juramntului"), aceasta alianta ia sfrsit,
binele triumfnd.
Pe parcursul operei se face remarcat simbolul oglinzii ce-l
reflecta pe Harap-Alb exact asa cum este, desi este obligat sa ia
titlul de sluga, oglinda i reflecta adevarata identitate, el este
aratat precum un fiu de crai, deci nu ceea ce se vrea sa fie, ci
ceea ce este cu adevarat. "Oglinda nu linguseste, ea reflecta cu
fidelitate pe cel care se uita n ea, acel chip pe care nu-l aratam
niciodata lumii, pentru ca l ascundem cu ajutorul
persoanei[.]"(C.G.Jung).
Ce reflecta oglinda? Adevarul, sinceritatea, continutul
inimii si al cunostiintei"(J.Chevalier, "Dictionar de simboluri").
"Replica a realitatii, similitudine aparenta si simbol al mortii,
oglinda are functii magice, ea reveleaza lumea eliberata de timp."
Vechii greci considerau ca oglinda "face sa apara oameni care
nca nu exista sau care executa o actiune pe care o vor savrsi
mai trziu". Astfel, punndu-i fata n fata pe Crai si pe Harap-Alb,
observam cum Harap-Alb se vede pe el n viitor n persoana
tatalui, iar Craiul se oglindeste pe el n trecut n persoana fiului,
putndu-se astfel aminti de tehnica oglinzilor paralele, care
reflecta una si aceeasi persoana, dar, aici, n stadii diferite ale
vietii.
C. G. Jung spunea n lucrarea sa "n lumea arhetipurilor" ca
"[.]ntlnirea cu sine face parte dintre acele lucruri neplacute pe
care le evitam atta timp ct putem proiecta n exterior tot ceea
ce este negativ". Aceasta ntlnire cu sine poate fi observata ntre
Harap-Alb si Spn ca o ntlnire a unei persoane cu alter-ego-ul
sau. Harap-Alb reprezinta tot ce este bun, el este curajos, cinstit
si cu un suflet mare, dar naiv, pe cnd Spnul este viclean si las,
deci total opusul fiului de crai, o proiectie negativa a eroului
principal.
Trecnd la o alta parte a simbolului oglinzii ajungem la mitul
lui Narcis.
Putem afirma ca moartea lui Harap-Alb este o experienta a
eliberarii de narcisism, deoarece Narcis, caznd in apa, este
eliberat de cautarea idealului de frumusete precum fusese
blestemat, deci apa vie si apa moarta cu care este stropit fiul de
crai l elibereaza de calitatea de sluga pe care a fost obligat sa o
adopte.
Eroul primeste puterea, cunoasterea si nemurirea,
depasindu-si astfel starea de profan si apropiindu-se de sacru, de
eternitatea spirituala, care se mplineste nsa n momentul n care
unitatea promordiala este refacuta.Cu toate acestea, hierogamia
este cea care semnalizeaza finalul drumului intiatic, contrariile
fiind acum anulate si lumea reproiectata prin iubire, iar iubirea
nseamna renuntarea la fiinta personala si identificarea n celalalt.
Astfel, prin unirea sa definitiva cu divinitatea atinge starea de
initiat, fiind acum demn de a-si primi cununa, ncheind un ciclu al
vietii si deschiznd altul.