MIHAIL SORBUL

PATIMA ROIE
COMEDIE TRAGICA IN TREI ACTE
Aciunea se petrece la Bucureti, nainte de primul rzboi mondial.
PERSONAJELE:
SBILT.
CASTRIS.
RUDY.
TOFANA.
CRINA.
ACTUL I.
Scena reprezint un birou salonmare i bogat mobilat. Are trei ieiri, n
dreapta, stnga i fund. Tot la dreapta se gsete o fereastra mare. In fund,
cnd se deschide usa, se vede scara care urca la etajul al doilea i coboar la
parter. La ridicarea cortinei, Tofana, la birou, citete, rsfoind un dicionar gros,
pe cnd Sbilt se plimba plictisit, dnd semna de nerbdare.
SCENA 1
TOFANA, SBILT.
SBILT (deschiznd repede fereastra): Tofano! Fano!
TOFANA: Las-m!
i vede de citit.
SBILT: Un aeroplan!
TOFANA (venind repede la fereastra): Acuma, iarna?
SBILT: A trecut. Adic nici n-a fost.
TOFANA: Mie nu-mi arde de glume de astea tmpite.
Trece la masa.
SBILT: Nici mie, fetio, dar am vrut sa te smulg din braele lui Virgil.
Las-l n pace, c-i plicticos, iar cu vremea te tmpete. Crede-m, vorbesc din
experienta.
TOFANA: Sbilt, eti un.!
SBILT: Oprete-te. Eti n stare sa ma faci mgar! Te-ai batjocorii singura.
Suntem veri primari. Purcedem de la aceeai rdcin.
TOFANA: De la o vreme ai ajuns un nesuferit!
SBILT: Mda! De la o vreme ncoace ai nceput sa ma iei cam de sus. Asa,
un aer de superioritate. Ai dreptate. Eu sunt un feac. Eu nu-s n anul al
patrulea. Nu sunt n ajunul licenei. Pe cnd dumneata mine-poimine. Dar
ochelari de ce nu pori? i-ar da o nfiare i mai pedantesca! Ce i-e i cu
inelectualele astea!
TOFANA (nchiznd cartea i dicionarul): Din pricina ta nu pot s-mi
prepar examenele!
SBILT: Vreau sa te smulg din braele celui mai ordinar plagiator!
TOFANA: Dup tine, Omer nu-i mai cinstit.
SBILT: A furat i el basmele poporului grec, care la randul lui.
TOFANA: Destul! Numai tu eti singur eti original.
SBILT: Sa crezi ca numai eu, findc sunt printele unei lumi noi!
TOFANA: Uitasem ca lucrezi la un op monumental.
SBILT: De doisprezece ani!
TOFANA: Fara sa f scris un rand mcar.
SBILT: Eu cuget nainte de a scrie i nu cuget dup ce am scris.
TOFANA: N-ai dect sa cugei.
SBILT (artnd spre cap): Ei, ei! Cnd voi muri se va vedea ce era n el.
Dar ce tii tu, fetio! mi pare rau ca suntem de acelai snge. Tu eti o
nenorocita, ai motenit de la bunicul nostru numai partea cea rea a lui.
Creierul se vede ca mi l-a lsat mie prin testament. Sbilt a fost un om. Nu-l
chema degeaba aa cum il chema. Stranic hingher. Din pcate n-a avut noroc.
Cnd sa nainteze i dansul la rangul de gealat, s-a desfinat pedeapsa cu
moartea.
TOFANA (plictisita, trece la fereastra): Iar ma tot sci cu dansul?
Isprvete-o. Cred ca nu-i prea mare cinstea sa te tragi dintr-un hingher.
SBILT: Protestez! Bunicul nostru i fcea meseria cum face adevratul
artist arta pentru arta! El nu se uita la zloii pe care-i ctiga de fecare cap de
caine, ci se topea de fericire la zvcniturile dobitocului sugrumat de Sbilt!
TOFANA: Destul!
SBILT: Eti mrea cnd te nfurii. ntocmai privirile fulgertoare ale
bunicului. Geniul morii! Sngele apa nu se face, fetio. Asa, i acum
domolete-te. Eu nu sunt caine.
TOFANA (trece la birou i cutnd n poeta ii ntinde civa lei): Poftim!
SBILT: Ce-i asta?
TOFANA: i-o iau nainte. Latri, ca la urma sa sfreti prin a-mi cere
bani. I-ai i isprvete.
SBILT (numrnd banii): Numai trei lei?
TOFANA: N-am mai mult.
SBILT: Asta-i batjocura. Parca m-ai pus sub interdicie.
TOFANA: Nu uita ca rup de la mine.
SBILT: Ce-mi pasa mie!
TOFANA: S-i pese! Daca nu-i place, muncete!
SBILT: Numai dobitoacele muncesc.
TOFANA: Tare as vrea sa stiu ce-o sa te faci fara mine.
SBILT (comptimitor): Fetio! Tu petreci netiutoare prin lumea asta i
netiina e ntotdeauna mandra. Tu crezi ca eu triesc pentru ca trieti tu? Nu
uita ca sunt cu zece ani mai n vrst dect tine, i deci tu eti aceea care te-ai
nscut ca o necesitate a finei mele! In ce cosmografe ai citit ca ndat ce
dispar sateliii dispare i planeta? Acum i neleg ifosele tale de superioritate!
Fetio! Pmntul e o pepiniera de nerozi!
TOFANA: i-am dat banii ca sa ma lai n pace. (Intra Crina.) Bine c-ai
venit sa ma scapi de nebunul asta!
SCENA 2
ACEIAI, CRINA.
CRINA (din usa): Iar va certai? (Sbilt ngenuncheaz n fata Crinei.) Ce
faci, domnule Sbilt?!
TOFANA: Ridic-te. Sperii fata!
SBILT: Iat singura fin omeneasca n fata creia ma prostern!
CRINA: Domnule Sbilt, te rog!
TOFANA (ridicndu-l cu sila): Ai ajuns de nesuferit!
SBILT: Daca tu eti n anul al patrulea, nu uita ca eu pzesc
Universitatea de doisprezece ani. Respecta veteranii!
TOFANA: Haide dincolo, Crino!
Se ndreapt spre usa din stnga.
SBILT (apuca pe Crina de mana): Ramai.
TOFANA: Vii, Crino?
CRINA: Daca nu ma lasa.
Tofana iese.
SCENA 3
CRINA, SBILT.
SBILT: Tu eti geniul meu bun, Crino! De ce nu stai?
CRINA: Vrei s-mi spui ceva?
SBILT: Firete, desi mi ajunge doar sa te privesc. mi place sa ma uit n
ochii tai albatri. Sa ma uit lung, lung de tot. tii de ce-ai venit aici pe vremea
asta?
CRINA: Hotrsem cu Fana sa mergem mpreun la curs.
SBILT: Te-neli! Ai venit findc ai ascultat de o pornire pe cat de
puternica, pe att de incontien. Te-a adus dorina mea nemrginit de-a te
vedea. Asta se cheama telepatie, fetio. Adic, nu fetio, iart-m. Te cinstesc
mult i cuvntul acesta e de dispre!
CRINA: Ce-o f fcnd Fana de nu mai vine?
SBILT: Se vede c-i pune plria i-i nroete obrajii. (Pauza. Dup o
clipa de nehotrre:) Vrei sa mergi cu mine, Crino?
CRINA: Unde?
SBILT: In lume.
CRINA: i ce sa facem?
SBILT: Apostolat.
CRINA: Apostolat?
SBILT: Cartea mea. Lumea noua! Sunt ncredinat ca nu-mi este dat s-
mi scriu opera mea cu condeiul, ci cu fapta. Trebuie sa plecam n lume i sa
propagam sinuciderea.
CRINA: Sinuciderea?
SBILT: Sa nu mai rmn un om pe pmntul acesta.
CRINA: Vorbeti serios, domnule Sbilt?
SBILT: tii tu de ce oamenii sunt rai? tii tu de ce Tofana nu ma cinstete
cum trebuie i nu-i iubete amantul, desi eu am nvat-o sa buchereasc
ntile slove, iar Castris ii da adpost, hrana i mbrcminte, cum neam de
neamul ei n-a avut? i eu sunt un ticlos, Crino. Sunt lene, dar lene e tot!
Mai sunt i beiv! Beau. Beau foarte mult. Dar nici Fana nu-i vinovata ca nu-i
cumsecade, nici eu, precum nimeni dintre oameni nu-i vinovat ca-n loc de
adevr scuipa o minciuna, ca-n loc sa dea, fura, iar n loc sa mbrieze pe
aproapele sau, ii sugruma. Suntem toi bolnavi. Tot pmntul asta e un spital,
daca nu cumva un uria aezmnt de. Sntate!
Tofana a aprut de mult n pervazul uii.
SCENA 4
ACEIAI, TOFANA.
TOFANA: Ce are a face spitalul cu sinuciderea?
SBILT: Are, fetio. Daca toat omenirea se distruge, se distruge i
germenul degenerrii rasei omeneti.
TOFANA (rade nervos): Sntate fara omenire!
SBILT: Nu te ngriji de asta. Pmntul va avea grija sa creeze a doua oara
pe om, i-l va crea.
TOFANA: Ei, si?
SBILT: Omul primitiv, deci sntos i la trup i la minte, cu civilizaia
motenit de la rposata omenire, va izbuti sa ating culmea geniului uman.
(Pauza.) de ce nu ma ntrebai care-i acea culme?
CRINA: Care?
SBILT: Elixirul vieii venice! Nemurirea! (Se uita att la Crina, cat i la
Tofana, cu triumf.) Am zis!
Iese.
SCENA 5
TOFANA, CRINA.
TOFANA (Crinei): Nu cumva l-ai luat n serios?
CRINA: Stiu i eu ce sa cred despre varul tau?
TOFANA: Eu nu l-am luat niciodat n serios. Aiureaz cteodat frumos,
i-atta tot. E un original negativ. Un geniu pustiu. i totui, il iau cteodat i
eu n serios. Simt ca nrudirea noastr e mult mai adnc. Mintea lui, inima
mea parca sunt surori. Asta tot el a remarcat-o, eu doar am controlat-o i simt
ca e adevrat, o simt. Poate din pricina asta, cu toate ca ma scoate din srite,
il iubesc ca pe un frate geamn.
CRINA: Tu eti un sufet de elita, un sufet distins i dominator. Nu va
potrivii de fel.
TOFANA: Nu m-ai neles i nici n-o sa nelegi ce-am vrut sa spun. i-ai
nchipuit tu vreodat ca eu sunt o femeie ce sufr cumplit de mult?
CRINA: Eti bolnava?
TOFANA (surznd): Ei vezi, Crino? Ce-ai zice tu daca ai avea un brbat
bogat si.
CRINA: frumos. Nu poi sa spui ca nu-i frumos.
TOFANA: S-i zicem i frumos, care sa te iubeasc mult de tot, i s-i
dea mai mult dect i trebuiete?
CRINA: L-a iubi! Cum sa rspunzi altfel iubirii dect prin iubire?
TOFANA: Tu vei f fericita, Crino. Vei muri la nouzeci de ani.
CRINA: Sa dea Dumnezeu. Aadar nu-l iubeti pe Castris?
TOFANA: Nu.
CRINA: Il vei iubi cu vremea.
TOFANA: Niciodat.
CRINA: i totui va trebui sa te obinuieti cu viaa asta.
TOFANA: Vreau s-i pun capt.
CRINA: Uitasem ca peste cteva luni eti liceniata i deci, profesoara. Vei
f fericita atunci. i vei ctiga singura pinea i lumea i va uita pcatul la
care te-a mpins nevoia.
TOFANA: eti naiva.
CRINA: La ce te gndeti atunci, Fano? Doreti o via mai bogata dect
i poate da Castris? Poate vei gsi unul mai bogat! Nu ma mira. Eti frumoasa!
i eu te iubesc. Dar daca l-ai gsit, mrit-te cu dansul! Al doilea pcat nu ti s-
ar mai ierta.
TOFANA: Vreau sa fu fericita i-atta tot! Asta vreau, i-o vreau cu orice
pre, de-a ti c-mi vnd plria din cap i ultimul dicionar!
CRINA: Nu zice asa, Fano, tu nu tii ce-i srcia i daca ai tiut-o, ai
uitat-o. Tu n-ai fost niciodat pe la mine. Tu nu tii cat de hada e odia n care
mi petrec cei optsprezece ani ai mei. Nici o podoaba pe perei, nici mcar
perdele la ferestre. i-i frig. Fac focul, mai mult de ruine, de doua ori pe
sptmn. N-ai ide ce placere mi face cnd vin la tine. Tu ai trei odi mari i
un antreu. Ferestre mari i luminoase, cu doua rnduri de perdele; tu ai mobila
noua i moale; ce n-a da sa am i eu un fotoliu! Tu ai covoare i-i cald la tine,
aa de cald, nct.
TOFANA: Toate acestea nu preuiesc nimic.
CRINA: Locuiete la mine trei zile i vei vedea cat preuiesc.
TOFANA: Daca n-ai f copila i-a raspunde rutcios: ia-i i tu un
amant.
CRINA: Vai, Fano!
TOFANA: Iart-m, dar eu nu mai sunt copila, mai ales ca as f putut sa
fu i mama daca as f vrut! Eu sunt o intelectuala. Vreau s-i spun cu asta c-
mi dau seama ce este viaa. Datoria mea e sa stiu cum sa triesc.
Intra Castris repede, e voios.
SCENA 6
CASTRIS, CRINA, TOFANA.
CASTRIS: Sunt fericit ca n-ai plecat inca la curs. ineam sa te vad chiar
n clipa asta. (Da sa o srute, Tofana il respinge; zrind pe Crina:) Ce mai faci,
domnioara Crino?
CRINA (dndu-i mana): Mulumesc, bine, domnule Castris.
CASTRIS: De-ai ti cat sunt de vesel! Pe cinstea mea, viaa e un dar!
Numai prin faptul ca traiesi nseamn ca eti fericit! Nu-i asa, domnioara
Crino?
CRINA: Stiu i eu?
CASTRIS: Te mai ndoieti? Poftim! Ci ani ai, domnioar?
CRINA: Optsprezece.
CASTRIS: Cnd ai o vrst aa de frumoasa!
TOFANA: i tu eti grozav de btrn.
CASTRIS: Tocmai pentru ca nu sunt.
TOFANA: Atunci n-ai mtra sa faci morala.
CASTRIS: A! Pesimismul asta. Adic nu pesimism, scepticism. Ce
generaie de femei! Eu unul as nchide fetelor Universitatea!
TOFANA: Vrei sa spui ca femeia nu-i apta pentru cultura?
CASTRIS: N-am zis-o niciodat, dar cultura le mpietrete inima. Dovada
mi-ai dat-o chiar acum. M-am apropiat de tine cu dragoste i tu m-ai
ndeprtat cu asprime.
TOFANA: Te-am ndeprtat pentru ca nu eram singuri.
CASTRIS: Pcat! Ai f dovedit domnioarei Crina ca viatae frumoasa, mai
ales cnd eti tnr.
TOFANA: Ai f fcut o necuviin.
CASTRIS: Domnioara Crina mi-ar f iertat-o.
CRINA: Desigur, domnule Castris!
CASTRIS (vesel): ei, vezi!
CRINA: De altminteri, dineauri nu m-am gndit la cele ce amspus. Ai
avut toat dreptatea.
CASTRIS (si mai vesel): Vezi, Tofano?!
CRINA: Nu-i admit insa nchiderea Universitii pentru noi, fetele. Nu e
rau ca i noi sa ne ctigm pinea. Prin asta uurm truda viitorilor notri
tovari.
CASTRIS: Bravo, domnioar! Ce dar vrei s-i fac?
CRINA: Niciunul, domnule Castris.
CASTRIS: Nu. Asta nu se poate. Pe ziua de astzi sunt att de fericit,
nct vreau sa nveselesc i eu la randul meu pe cineva. Iart-m, Fano, etola
asta o cumprasem pentru tine, dar.
TOFANA (repede i din toat inima): Nu te iert, dar te felicit!
CASTRIS: Atunci. (Ii pune Crinei etola pe dup gat.) S-o pori sntoas!
CRINA (rosie): Domnule Castris!
CASTRIS (fcnd pe seriosul): Te rog sa nu-mi faci pe mofturoasa, destul
c-i permit s-mi spui: domnule. Cnd ai ti ce bine te prine, te-ar trece
lacrimile de bucurie!
O duce cu sila la oglinda.
TOFANA (surznd): Primete, Crino!
CASTRIS (frecndu-i minile cu bucurie): Mai zi ceva, dac-i da mana!
CRINA: Nu stiu daca pot s-o primesc.
CASTRIS: ma rog, vorba multa, srcia omului. Ne-am neles, care va sa
zic. Acum o rugminte. Vreau sa vorbesc ceva cu Tofana. Dumneata ia-o
nainte, ncetior; pana la Universitate tocmai bine te ajunge.
CRINA: Cu placere, domnule Castris.
CASTRIS: Asa, domnioar, fara suprare. Nu sunt nepoliticos, ci egoist.
Vreau deocamdat numai intre noi doi sa mprtesc o mare bucurie. Dup
curs vei veni cu Tofana i ne vei face placerea sa iei masa cu noi. Va f un
adevrat banchet. E cea mai frumoasa zi a mea. Las! Nu te mai uita aa
curioasa la mine! i va spune Fana la curs despre ce e vorba. Vom bea
ampanie, domnioar!
CRINA: La revedere, Fano. (ncet:) i mai zi ca nu eti fericita. La revedere,
la revedere, domnule Castris. Pe drum voi ncerca sa ghicesc bucuria dumitale.
(De la usa:) Vai!
CASTRIS: Ce-i, domnioar?
CRINA: Am uitat s-i mulumesc pentru.
CASTRIS: La masa, domnioar, cnd vom bea ampanie.
Crina iese.
SCENA 7
CASTRIS, TOFANA.
CASTRIS (frecndu-i minile): N-ai idee cat de mulumit ma simt dup
ce fac un bine cuiva. Umbla pe vijelia asta cu gatul gol. Putea sa rceasc.
Colac peste pupz. Peste srcie, boala! (Rade.) Parc-o zresc cum se
oglindete n toate vitrinele, sa se vad cum ii sta. Nu-i vorba, se uita ea i asa.
E fata doar. Acum insa. Psihologia lucrurilor noi. Ma stiu pe ne. Daca port o
pereche de ghete noi, ma uit mereu la picioare. Tu nu spui nimic?
TOFANA: Ca sa spun?
CASTRIS: As vrea sa ma ntrebi.
TOFANA: Ce sa te ntreb?
CASTRIS: Cum ce sa ma ntrebi? Dar bine, Fano, crezi ca de forile
mrului am gonit pe biata Crina? Ori crezi ca fac pe veselul numai ca s-i par
ca sunt biat de via?
TOFANA: N-am bgat de seama ca eti vesel.
CASTRIS: De ce ma ntristezi? Vestea pe care i voi da-o e att de mare,
nct i se cuvine o mai buna dispoziie sufeteasca.
TOFANA: Veste mare?!
CASTRIS: Nici vorba aceasta nu te face cel putin curioasa?
TOFANA: Nu.
CASTRIS (cu imputare): Fano.
TOFANA: Nu sunt curioasa, pentru ca o bnuiesc. Mtua ta i-a mai dat
iar cteva sute de lei.
CASTRIS: O mie! Dar stai, ca n-am isprvit. Tata.
TOFANA: E iar n Bucureti. Placere mare tii ca nu-mi face. Antipatiile
sunt reciproce, desi nu ne-am vzut mcar la fata.
CASTRIS: Nu-i n Bucureti, dar s-a nduplecat. Bucur-te! Vom f i noi
de-acum oameni ca toi oamenii.
Da s-o mbrieze.
TOFANA (respingndu-l): Dar ce-am fost pana acum?
CASTRIS: Ei, cum ce-am fost? Societatea e societate. i are legile ei, i
noi am fost n afara de ele.
TOFANA: Acum te pricep. Domnul senator Castris catadicsete n sfrit
sa fac mezaliana cu familia Sbilt.
CASTRIS: Da, ne vom cstori. Chiar dansul vrea sa ne cunune. Ne da i
moia pe seama noastr. Cu att mai bine. Dau dracului Universitatea. Tot
pmntul e mai sntos! De acolo iese pinea! O mnnci de-a dreptul i n-o
mai smulgi de la gura altuia! Ce zici?
TOFANA: Da, ai spus cuvinte frumoase.
CASTRIS: In ce sens?
TOFANA: Desi n-au valoare literara, au o oarecare spontaneitate
sufeteasca.
CASTRIS: Eti distrata, Tofano. Aici nu facem seminarii literare.
TOFANA: Firete ca nu, dar vreau sa aman un rspuns!
CASTRIS: Mai e nevoie de un rspuns?
TOFANA (da sa ias): La revedere, Castris.
CASTRIS: Unde te duci?
TOFANA: tii bine, la universitate.
CASTRIS (tindu-i calea): Atunci, rspunde-mi.
TOFANA: Tii s-i rspund chiar acum ca nu primesc?!
CASTRIS (uluit): Ce?
TOFANA (ndulcind glasul): Ori cel putin ca deocamdat nu ma
ademenete cstoria!
CASTRIS: Vorbeti serios?
TOFANA: Ca niciodat. (Castris rade zgomotos. Tofana, enervata:) Ti se
pare propunerea att de strlucit nct. (Castris rade mereu) Eti nfumurat i
vreau sa te pedepsesc! Cstoria asta nu numai ca nu ma incanta, dar o detest!
CASTRIS (devenind serios): Numai att?
TOFANA: Mai razi putin i urmez i cu alte complimente. mi pare bine ca
ai revenit la realitate. La revedere.
CASTRIS: Cteva clipe, te rog.
TOFANA: Fie.
CASTRIS: Cu adevrat nu vrei sa fi sotia mea?
TOFANA: i-am mai spus-o.
CASTRIS: Iarta-am daca te ntreb a doua oara. i promit ca nu voi rade.
Vorbim serios.
TOFANA: Ei da, serios. Nu neleg de ce te mira refuzul meu.
CASTRIS: Foarte logic. Nu vrei sa fi sotia mea i totui ai primit o situaie
inferioara, mai jignitoare chiar.
TOFANA: i rspund tot cu logica.
CASTRIS: As vrea s-o vad i pe asta.
TOFANA: Ca prietena nici o legtur trainica nu ma tine lng tine, pe
cnd altfel. (ndulcind glasul.) Ai inut s-o tii! Eu una am vrut sa te crut.
Dragul meu, n-am ctui de putin pofta sa ma jertfesc ie toat viaa. E drept
ca mi-ar veni n ajutor divorul, dar findc ai fost bun cu mine, nu vreau sa te
fac de rasul lumii.
CASTRIS: Ti se ofer o partida mai strlucit?
TOFANA: Nu.
CASTRIS: Atunci?
TOFANA: Foarte lmurit. I-am spus-o de altminteri i Crinei. Simt ca
viaa pe care o ducem mpreun nu e tot ce se poate oferi unui sufet ca al meu.
CASTRIS: Nimnui nu-i e dat sa se bucure de toate bucuriile vieii.
TOFANA: Se poate. Am insa o datorie fata de mine nsmi. Sa ncerc!
Numai oamenii inculi sunt fataliti. Pentru ei, de altfel, s-a scornit fatalitatea.
Noi ceilali insa avem chiar datoria sa nvingem neputin, caci asta-i n fond
fatalitatea.
CASTRIS: i ce vrei sa faci?
TOFANA: Ma iubeti, Castris?
CASTRIS: O tii prea bine, mult de tot!
TOFANA: Voi cuta s-i uurez, pe cat mi va f n putin, neplcerea
despririi noastre.
CASTRIS: Desprire! aa e. i cnd se va ntmpla asta?
TOFANA: Nu stiu! Timpul ma va povui cnd. Va depinde insa i de felul
cum vei ti sa te obinuieti cu aceasta idee. Te-a ruga totui sa ma ajui i tu.
Ar f pcat sa ne irosim viaa chinuindu-ne.
CASTRIS: Bine, bine. i pe urma?
TOFANA: Ce-i pasa?
CASTRIS: i-ai pus n gnd ceva?
TOFANA: Deocamdat ma gndesc numai la tine.
CASTRIS: La mine sa nu te gndeti. S-o tii. Acum spune-mi i mie n ce
fel vezi o via frumoasa?
TOFANA: Deocamdat schimbnd-o.
CASTRIS: Bine. Pe ce te bizui?
TOFANA: Vei vedea dup ce voi schimba-o.
CASTRIS: Viaa e grea. Ceea ce i-am oferit eu nu vei gsi uor. Cu ce o
sa trieti, caci la urma urmei i o bucic de paine e greu de ctigat!
TOFANA (rade silit): Hotrt lucru, Sbilt e un mare cugettor. Tocmai
astzi i-am aruncat i eu vorbele astea n fata i tii ce mi-a rspuns? Fetio,
pmntul e o pepiniera de nerozi!
CASTRIS (ridicnd putin glasul): i rspunsul acesta mi-l serveti i mie?
TOFANA: Da, ca s-i ias din cap gndul ca atrn de tine.
CASTRIS (amarat): Frumos! Mulumesc! Nici ca se putea un rspuns mai
bun la bucuria mea de adineauri.
TOFANA: Bucuriile prea mari poarta n ele germenul decepiei.
CASTRIS: Venic aforisme! Universitatea i-a mutilat sufetul! Cnd te-am
cunoscut ntia oara.
TOFANA: Pe vremea aceea ieisem abia din Azil, nu tiam ce-i viaa.
Triam pentru ca triam!
CASTRIS (izbucnind ndurerat): O! Dar e ngrozitor Tofano! Trim
mpreun de patru ani. Care va sa zic de patru ani te chinuiesc i eu n-am
tiut nimica! Ce sa rspund acum mtuii mele? Am luptat atta vreme cu tatl
meu, i-am biruit ndrtnicia, i acum? Maine mtua te ateapt la dejun.
Vrea sa te cunoasc. Acum ce-o s-i spun?
TOFANA: Spune-i i tu ca sunt bolnava.
CASTRIS: In sfrit, o sa ma ntrebe de nunta.
TOFANA: Rspunde-i ca suntem ocupai cu examenele. E o amnare
logica. Sunt patru luni la mijloc.
CASTRIS: Nu, nu, Tofano! Nu sunt un om care sa se dea nvins! Natura
nu mi-a agat zadarnic muchii tia pe scheletul meu! i-apoi, iart-m, dar
tu treci printr-o criza de nervi.
TOFANA (izbucnind): Aadar, hidroterapie!
CASTRIS: La urma urmei, de ce nu? Te rog, nu te supra. Cred c-mi dai
voie i mie sa ncerc sa lupt deci mpotriva zpcelii tale sufeteti! Da!
Zpceala sufeteasca.
TOFANA: Cu alte cuvinte ma faci nebuna.
CASTRIS: Nu. Nebunia-i zpceala mintala, nu sufeteasca.
TOFANA: Mulumesc. Acum ma lai sa ma duc la Universitate?
CASTRIS: Daca vrei, te i conduc.
Se aude o btaie uoar, apoi Rudy intra deschiznd ncetior usa. Rudy
tine n mana o cutie de mandolina.
SCENA 8
TOFANA, RUDY, CASTRIS.
RUDY (cu oarecare sficiune): Buna seara. Dumneavostra nchiriai odi
mobilate?
TOFANA: Nu, domnule, urcai-v la al doilea.
RUDY: Va mulumesc.
Da sa ias.
CASTRIS: Domnule. Cred ca nu ma nel.
RUDY (recunoscndu-l): i eu tot aa cred. (Vesel:) Sunt Rudy, precum tu
eti Castris!
CASTRIS: ntocmai. (i dau minile.) De nenchipuit. Te credeam mort!
Cum i ce fel pe aici?
RUDY: M-am ntors i eu n tara.
CASTRIS: Aa-i, ca tu plecasei parca la Paris.
RUDY: Am colindat prin toat Europa afara de Rusia i Peninsula
Scandinava. Apropo. Tu eti la tine acas ori n vizita?
CASTRIS: Sotia mea. Domnul Rudy, fostul meu coleg de banca n liceu,
astzi probabil student, daca nu chiar doctor n drept.
RUDY: Doctor n drept? (Rade sincer.) N-am asemenea vaniti. Sa ma
credei, doamna, ca singurul motiv pentru care am luptat s-mi capt
bacalaureatul a fost armata.
TOFANA: Cum asta?
RUDY: De frica sa nu fac armata trei ani, n loc de unul. Ei! Dar uitai de
camera i mai ales de trsur. nchipuii-v ca umblu cu bagajul dup mine.
Nu tii, e buna camera?
TOFANA: Buna i ieftina.
RUDY: Atunci sunt ca i mutat. Mi-aduc bagajul sus i dau drumul
trsurii. Economie de timp i bani. mi dai voie.
Iese.
SCENA 9
CASTRIS, TOFANA.
CASTRIS: Ce-ntamplare ciudata. Iat-m-s pe cale de a rennoi o
prietenie veche. A venit la timp. M-nvioreaza oarecum. Dar tu nu te duci la
Universitate?
TOFANA: Mai am vreme i apoi e nepoliticos sa plec tocmai acum. (Cu
interes:) Ati fost buni prieteni?
CASTRIS: Da, fceam nebuniile mpreun.
TOFANA: E inteligent?
CASTRIS: Relativ. Pe cat era de prost la nvtur, pe att era de iscusit
afara din coal.
TOFANA: Are o fgura foarte delicata. Nu-i cumva poet?
CASTRIS: Pe atunci il tiam prozator: fcea scrisori de dragoste; nu
frumoase, dar norocoase.
TOFANA (si mai curioasa): E bogat?
CASTRIS: Ba-i chiar srac, dar de familie buna, daca nu ma nel, e
orfan. Acum, cu ce o f cltorit prin Europa, nu stiu.
TOFANA: In afara de Rusia i de Peninsula Scandinava.
CASTRIS: Da. In afara de acestea.
Intra Rudy.
SCENA 10
ACEIAI, RUDY.
RUDY: Mi-am aezat, pana una-alta, bagajul la usa dumneavoastr.
CASTRIS: De ce nu l-ai adus nuntru? Scoate-i paltonul.
Rudy se executa.
TOFANA: Eti bun s-mi spui de ce n-ai fost prin Rusia i Peninsula
Scandinava?
RUDY: Cu placere. (Vesel:) In Rusia ma temeam de Siberia, iar n
Peninsula Scandiva din pricina ca pe acolo femeile sunt prea culte. Cel putin
aa se zice.
TOFANA: i nu-i plac femeile culte?
RUDY: Nu ca nu-mi plac, dar ma pun pe mine ntr-o situaie foarte
neplcut. Nu prea mi-a plcut cartea, aa ca nu pot sa stau de vorba cu
dnsele.
CASTRIS (rade zgomotos): i cnd ma gndesc ca sotia mea peste cteva
luni e liceniata n litere i flosofe!
TOFANA (suprat): Eti lipsit de tact, Castris! (Lui Rudy:) De ce nu stai
jos, domnule Rudy? Brbatul nu prea e delicat de felul sau.
CASTRIS: aa e. ia loc, draga Rudy! N-ai idee ce mare placere mi-ai fcut
cnd te-am recunoscut.
RUDY: Sa stau. Dar s-mi dai voie nti s-mi vizitez proprietreasa.
CASTRIS: E de prisos sa te grbeti. La nevoie, gseti la noi un pat
destul de moale. Vrei o dulcea? Tofano, fa chiar tu n persoana onorurile
casei. De! Un prieten.
TOFANA: Cu placere.
Iese.
SCENA 11
CASTRIS, RUDY.
CASTRIS (cu dragoste, lundu-i mana): De cnd eti sosit n Bucureti?
RUDY: Abia de alataieri.
CASTRIS: Cu ce gnd ai venit?
RUDY: Sa muncesc. Am la mine cteva scrisori de recomandaie.
CASTRIS: Pentru ce minister?
RUDY: Pentru toate.
CASTRIS: Atunci eti bine narmat.
RUDY: Dar birocraia nu-mi place. Vreau mai bine sa intru la o gazeta
franuzeasc.
CASTRIS: Eti la curent cu politica noastr?
RUDY: Deocamdat as vrea sa redactez carnetul monden. Cu rochiile
sunt mai la curent dect cu politica.
CASTRIS: Aadar, tot sentimental!
RUDY: Dar tu ce faci?
CASTRIS: isprvesc dreptul chiar acum, n iunie.
RUDY: i te-ai cstorit?
CASTRIS (cam ncurcat): Mda.
RUDY: Interesanta sotie, chiar frumoasa. Ai mare noroc ca eti tnr.
Cinci mai multi dect ai i-ar f fost fatali!
CASTRIS (rznd): Cum vad, vii narmat cu numeroase i serioase
cercetri!
RUDY: Rutina, draga prietene. Nu cred sa f fcut un savant mai multe
experiente ca mine asupra aceluiai subiect.
CASTRIS: Te cred!
RUDY: i totui am mai mult noroc dect experienta. E plicticos faptul
acesta. Nu ca sunt orgolios, dar oricum, e jignitor. De altfel, m-am i ntors n
tara ca sa pun capt apucturilor astea uoare. Prea m-a luat lumea la ochi.
Vreau sa fu i eu ceva mai considerat.
CASTRIS: Eti ncnttor, Rudy! Ai venit sa te reabilitezi!
RUDY: Da, Castris, asta-i cuvntul.
Intra Tofana, e legata la cap. Aduce o tava cu dulceuri i le pune pe
masa n dreptul lui Rudy.
SCENA 12
ACEIAI, TOFANA.
TOFANA: In privina dulceii, te rog sa nu-mi faci nici un compliment. E
cumprat.
RUDY: Nici un compliment, doamna. In fata intelectualelor tac ca un elev
de aptesprezece ani!
Ia dulcea.
CASTRIS: Ce? Iar te doare capul?
TOFANA: Precum vezi.
CASTRIS: De ce nu iei un piramidon?
TOFANA: L-am isprvit.
CASTRIS: Sa trimitem atunci.
RUDY: Am eu ceva mai bun dect piramidonul.
Se duce la usa din funt i o deschide. i cuta n geamantan.
TOFANA (lui Castris): Daca eti bun, du-te pana la Universitate i ia note
n locul meu. E o prelegere foarte importanta i n-a vrea s-o scap.
CASTRIS: Nu-i Crina acolo?
TOFANA: Crina e n anul nti. Daca te-am rugat, du-te. Uf! i capul,
doamne, cum ma doare! Acum abia pricep de ce am fost aa de rea cu tine!
CASTRIS: i rtcit, Tofano.
TOFANA: Poate i asta. Dar du-te, omule, odat!
CASTRIS (vesel): Alerg, Tofano, alerg. Mi-ai spus o vorba mare. Dar ce
facem cu Rudy?
TOFANA (indiferenta): N-are dect sa se urce la proprietreasa i sa se
tocmeasc.
RUDY (revenind cu o bomboana nvluit n cositor): poftim e o
bomboana parfumata. Se ia i fara apa, pentru ca are un gust delicios!
TOFANA: Mulumesc!
O mnnc.
CASTRIS: Sunt nevoit, draga Rudy, Sa lipsesc un ceas de acas.
Ndjduiesc insa ca la ntoarcere te voi gsi tot aici. Daca nu-i place s-i pierzi
timpul, repede-te sus pana la proprietreasa i nelege-te cu dansa. Oricum,
nu pleca pana nu ma ntorc. Daca Tofanei ii va trece capul, vom petrece, Rudy!
Vom bea pentru venirea ta n casa noastr i vom bea pentru. Las', c-i spun
eu la ntoarcere! La revedere. (Se oprete cu grija n pervazul uii.) Eti sigur ca
bomboana ta e mai buna dect piramidonul?
RUDY: E infailibila!
Castris iese.
SCENA 13
RUDY, TOFANA.
TOFANA (privindu-l struitor): Bomboana dumitale e plcut. Nu-mi
ramane dect sa atept rezultatul.
RUDY (plecnd ochii): Cinci minute, doamna, tocmai att cat mi trebuie
mie ca sa ma neleg cu necunoscuta de sus.
TOFANA: Nu scpai n cinci minute. Proprietreasa e foarte guraliva.
(Surznd:) A fost pe vremuri frumoasa.
Rudy iese.
SCENA 14
TOFANA singura.
TOFANA (cum iese Rudy, i scoate legtur de la cap i o zvrle pe masa.
Aci gsete cutia de mandolina. O privete i apoi o deschide, scond afara o
mandolina mica, de gatul creia atrna o sumedenie de panglici de diferite
culori. Curioasa, le cerceteaz i le numr surznd): aptesprezece! Cine o
mai f i omuleul asta?
Tocmai intra Rudy.
SCENA 15
TOFANA, RUDY.
RUDY: N-am noroc. Proprietreasa nu-i acas.
TOFANA (punnd mandolina la loc; jenata): Iart-m c-am ndrznit.
RUDY: Curios! N-au trecut nici cele cinci minute ofciale ale bomboanei
mele i durerea de cap v-a trecut.
TOFANA: De unde tii?
RUDY: Ati luat legtura de la cap.
TOFANA: Da. Efectul a fost extraordinar.
RUDY: Foarte curios! Pe cnd urcam scrile la proprietreasa, mi-am
adus aminte ca am greit cutiua i n loc de o bomboana medicinala v-am dat
una obinuit, de cofetrie. Se vede ca sugestia.
TOFANA (tresrind, apoi cu ironie): Sugestie? i anume ce fel de sugestie?
RUDY: Vrei sa ma umilii cu netiina mea?
TOFANA (relund tonul prietenesc): A, nu, domnule. Nu sunt pedanta i
nici rea. Am glumit.
RUDY: Acum sunt sigur ca nu va mai doare capul. Suntei mai mult dect
buna.
TOFANA (zmbind): M-am schimbat? N-o s-i par curiasa daca i voi
spune ca nu ma durut capul deloc?
RUDY (zmbind): Nu.
TOFANA (tresrind): Dovedete-mi.
RUDY: Bomboana cu bucluc. Eu nu prea ma zpcesc cnd e vorba de
servit o doamna i apoi prea as f fost uluit daca as f luat o bomboniera drept o
mititica cutioara de pilule. Deosebirea e prea bttoare la ochi.
TOFANA: Ei, si?
RUDY: Am ghicit de la nceput ca nu va doare capul, dar ca voiai sa
scpai att de mina, cat i de Castris!
TOFANA: Domnule atotstiitor, aici te neli!
RUDY: Doamna, tot ce se poate.
TOFANA: nti de toate nu sunt doamna, cel putin n fata legilor.
RUDY: Scuzai, domnioar.
TOFANA: aa mi place mai mult. Domnioara Tofana Sbilt.
RUDY: Suntei germana?
TOFANA (surznd): Ai uitat romnete, domnule Rudy. Sbilt e un cuvnt
romanesc.
RUDY: Tot ce se poate. Sbilt? Sbilt! i ce nseamn?
TOFANA: Nu tii? Nici nu-i nchipui? (Rade zgomotos, apoi deodata
serioasa:) i va spune varul meu. Dar sa nu-l ntrebi de fata cu mine. (Repede:)
tii sa cni la mandolina?
RUDY: Putin de tot. Un singur cntec.
TOFANA: Asa? Atunci e mai mult un rboj.
RUDY: Rboj?
TOFANA: Da, un rboj. (ia mandolina) crestat gata. La fecare cresttur
cate o panglicua de care se leag, frete, o amintire. (Se uita la Rudy o vreme,
apoi izbugneste nervoasa:) Uf! Nu cumva ai de gnd s-mi povesteti memoriile?
Mulumesc.
RUDY (jenat, dar zmbitor): Nu, domnioar.
TOFANA: Cred i eu. Oricum, i dau voie sa cni. Unicul dumitale
cntec. Desigur, un cntec cu foarte multe nume proprii! Mulumesc! (Scutura
mandolina, panglicile flfie; rznd silit:) Mandolina dumitale e tare
caraghioasa. Poftim, parca-i o mahalagioaica nzorzonat.
RUDY: N-am nzorzonat-o eu.
TOFANA: Firete ca nu dumneata. Amintirile! Amintirile sunt ca umbrele:
se tin dup om i nu-l lsa n pace. Poftim: aptesprezece panglicue! Ce mai
curcubeu pestri! Ai putea s-mi spui cine eti dumneata cu cele aptesprezece
panglicue la mandolina, ca aptesprezece decoraii pe un frac?
RUDY: Un cltor ce i-a pus n gnd sa se opreasc n sfrit.
TOFANA: Un pierde-var ce face pe toate femeile n toat frea s-i
goneasc brbatul cu dureri de cap. Vai!
RUDY (fcnd un pas spre Tofana): Domnioar.
TOFANA: Nu-i nevoie. Mi-a trecut. Est cam ndrzne dup cum vad. Eti
bun sa cni ceva? Vreau sa vad daca i-ai meritat decoraiile.
RUDY: Nu talentul muzical mi-a mpodobit mandolina.
TOFANA: Dar atunci cine eti? i ce faci?
RUDY: Mai bine zis, cine am fost. Cum sa va spun, domnioar, ca sa nu
va jignesc cumva? Trecutul meu nu e tocmai glorios. E cam. Stai c-am gsit.
Un prieten mi-a dedicat nite versuri, iar un altul mi-a fcut muzica. Va voi
recita poezia aceea cu acompaniament de mandolina. Ascultndu-l ma vei
nelege ce om de nimic am fost. (Ia mandolina.) Acesta-i de altfel i unicul meu
cntec.
TOFANA: Romantica recomandaie.
RUDY (recita cu acompaniament):
Cnd lumea ma vede spre zori, Grbit ca ma duc uneori, i spune, la
sigur, prostete: Srmanul biat, cat muncete!
Eu insa spre canpu-nforit, Pe campul cu boare stropit, Alerg, sa culeg
dragii mele.
Buchele cu roua pe ele!
O scurta pauza i usa se deschide brusc i zgomotos. Intra Sbilt.
SCENA 16
ACEIAI, SBILT.
SBILT (sarcastic): Bravo! Bravo! Nici ca se poate ceva mai fermector. i sa
nu cresi n telepatie. Asta-i religia viitorului, fetio!
TOFANA: Eti necuviincios. De ce n-ai btut la usa?
SBILT: N-am obicei sa bat la usa nimnui. Apoi muzica. Mandolina. De!
TOFANA: Mai bine stteai la crcium.
SBILT: Dar i-am spus ca m-a adus telepatia.
TOFANA: Uite, varul meu, domnul Rudy. Are un fel de a se recomanda.
RUDY: Dimpotriv, mie mi se pare foarte original i mi face o deosebita
placere cunotin dumisale.
Ii ntinde mana surznd.
SBILT (acru): Mulumesc de compliment, dar aa mi-e obiceiul: nu dau
mana cu un om, pana nu ma ncredinez ca o merita.
RUDY (retrgndu-i mana): Ma rog, fecare avem dreptul sa credem ceea
ce voim.
TOFANA (suprat): As! E beat, i atta tot.
Trece la masa i caut n poet.
SBILT (Tofanei): Nu, fetio, eu ziua nu ma mbt, findc ziua beivii fac
impresie proasta.
TOFANA (enervata, ii ntinde civa lei): Bine, bine. Tine. i pleac. Haide!
Nu mai face pe miratul! i cunosc eu tainele telepatiei tale.
SBILT (ia banii cu mila i dispre): Pe tine te mana instinctul, nu
inteligenta. Iat de ce nu-i rspund. Am lsat la crcium o discuie mai
interesanta. Ma duc s-o continui. (Lui Rudy:) Daca o sa mai vii pe aici, domnul
meu, i voi vorbi de cartea mea. Te pomeneti ca te fac. (zmbind sinistru)
ucenicul meu.
Iese.
SCENA 17
TOFANA, RUDY.
TOFANA: Uf! Credeam ca nu mai pleac! Am tras o frica pe care n-am
mai ncercat-o pana acum. Am crezut ca e Castris.
RUDY: Nu va neleg.
TOFANA: Eti viclean, domnule Rudy. Nu ma nelegi pentru ca nu vrei.
Pentru ca, ce pretenii nesbuite, atepi mrturisiri de la femei. Firete! De ce
le-ai mai face dumneata, daca ele te doresc! Spune drept, ti s-a mai ntmplat
ce ti se ntmpl?
Rudy tace.
TOFANA: Taci? E frumos din partea dumitale. Dar mai canta!
RUDY (cam abtut): Varul dumitale a czut pe ntiul i ultimul cuplet.
TOFANA: Cntecul dumitale atunci, e cam scurt. Dar rupe panglicile
alea. Sunt caraghioase i mai ales obraznice! Nici asta nu vrei? i-s dragi? Dar
spune i dumneata ceva.
RUDY: Ma gndesc daca n-ar f bine sa ma duc iar sus, sa vad daca
proprietreasa n-a venit.
TOFANA (rade silit): Da? Dumneata n clipa asta te mai gndeti? Un om
ca dumneata se mai gndete?
nainteaz spre Rudy civa pasi, apoi face un gest de cdere. Rudy se
repede s-o sprijine. Tofana se agata de gatul lui Rudy i il srut.
RUDY (perplex): Ce faci, domnioar? Ce faci?
CORTINA
SFRIT