Taoism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Taoismul (sau Daoism; în limba chineză Daojiao 道教, în traducere "învăţătura lui Tao") este o religie originară
în China, instituţionalizată ca atare aproximativ în secolul II î. Hr. S-a desprins dintr-o mişcare filozofică născută
din îmbinarea filosofiei chinezeşti antice şi operele spirituale ale lui Lao Zi.

Cuprins
• 1 Definiţie
• 2 Sursele taoismului
• 3 Adaptarea la condiţiile exterioare
• 4 Poziţia amorală a taoismului
• 5 Note

• 6 Legături externe

Definiţie
Cea mai bună definiţie a taoismului provine din pana lui Alan Watts. Redăm şi noi cîteva fraze:

"Diverşi filozofi chinezi, scriind probabil în secolele 5-4 î.C, au expus o sumă de idei şi un mod de viaţă care au
ajuns să fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperării dintre om şi tendinţa sau cursul lumii naturale;
principiile acestei tendinţe por fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor şi focului, ritmuri care sînt
ulterior întipărite sau reproduse în cele din piatră şi lemn şi, mai tîrziu, în multe dintre formele artei."(1)

După cum vedem, taoismul este un mod de viaţă inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se
poate inspira un mod de viaţă omenesc din natură?

Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele marţiale, care au împrumutat la origine elemente esenţiale - atac, apărare,
eschivă etc. - din imitarea mişcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel “şcoli” de arte
marţiale care poartă nume pitoreşti ca “şcoala tigrului”, “şcoala maimuţei” etc. La fel şi în viaţa domestică de
fiecare zi există posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă acorzi studiului acestor
fenomene un interes constant, descoperi indicaţii preţioase privind conduita cea mai potrivită pentru diferite
situaţii de viaţă.

De pildă, taoiştii au luat imaginea apei ca simbol al acţiunii consecvente care străpunge toate obstacolele nu în
mod direct, prin forţă, ci indirect, prin maleabilitate şi fluiditate. În I-ching simbolismul apei este folosit în mod
pregnant în hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adaptează condiţiilor sau
împrejurărilor de viaţă într-o manieră fluidă şi fără a-şi denatura substanţa, autenticitatea interioară.(2)

Sursele taoismului
Sursele principale ale acestui mod de viaţă numit "taoism" sînt lucrările clasice ale corifeilor taoismului ca de
pildă: Tao Te Ching, Chuang-tzu şi Lieh-tzu.

Temele care abundă în aceste cărţi se pot grupa în jurul cîtorva idei de bază: tao, vidul (wu), nonacţiunea (wu-
wei), adaptarea la condiţiile exterioare. Am văzut deja că taoismul se axează pe concordanţa dintre activităţile
umane şi ritmurile cosmosului. În Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor
noastre de vedere, a regulilor de viaţă, a prejudecăţilor care se doresc absolute, într-o mică povestioară care
rezumă o întîmplare de viaţă.

Adaptarea la condiţiile exterioare

Este vorba de o familie al cărui fiu talentat şi instruit s-a prezentat la curtea suveranului pentru a-i solicita un post.
Suveranul şi-a zis: “este timp de pace, iar iscusinţa acestui tînăr mi-ar putea fi de folos, aşa că îl voi angaja”.
Desigur că un asemenea privilegiu, de a face parte din suita suveranului, aducea multe avantaje atît materiale, cît
şi sociale. Un alt tînăr, din altă familie, dotat cu aceleaşi calităţi ca şi primul, s-a gîndit să procedeze şi el la fel.
Numai că situaţia se schimbase. Suveranul şi-a zis de astă data: “trăim vremuri grele, războiul bate la uşă,
iscusinţa acestui aspirant mi-ar aduce numai pagubă, aşa că să i se taie capul!” Morala întîmplării este concentrată
în cîteva cuvinte: nu există în această lume un principiu de acţiune care să fie valabil în toate împrejurările.
Activitatea umană trebuie să ţină cont de “jocul” circumstanţelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrabă decît
pe o activitate intelectuală riguroasă îndreptată spre scop.(3)

Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de
adaptare la condiţiile temporale. Înclinaţia noastră naturală de a adopta o ţinută corespunzătoare condiţiilor
meteorologice exterioare este, fără îndoială, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus în viaţa
cotidiană.

Este evident că adaptarea la condiţii exclude normele de conduită impuse dinainte, prestabilite, valabile în orice
împrejurare. Într-adevăr, taoismul pune accentul pe supleţe, la fel ca în parabola pinului şi a salciei acoperiţi de
zăpadă. Ramura de pin, pentru că este rigidă, se rupe sub greutatea zăpezii. Ramura de salcie se îndoaie şi zăpada
cade de pe ea fără a-i pricinui nici un neajuns.

Poziţia amorală a taoismului

La nivel moral, adaptarea la condiţii şi supleţea conduitei sugerează o poziţie amorală adoptată de taoist. De aici
sentimentul de neutralitate, de rezervă, de prudenţă, uneori excesivă, care rezultă din povestirile taoiste cu
personaje anonime sau chiar maeştri. “Absenţa” taoistului nu este, însă, expresia unui vid emoţional - cum ar
crede unii, sub influenţa ideologiei monastice creştine -, a cultivării detaşării şi indiferenţei în chip deliberat. Ea
este în legătură cu înclinaţia sa de a-şi forma o vedere de ansamblu, lipsită de prejudecăţi, asupra situaţiei cu care
se confruntă, şi o consecinţă logică a raportării juste la o situaţie concretă de viaţă care nu solicită intervenţia sa
implicită.

Note
• 1. Alan Watts este, fără îndoială, autorul occidental cel mai aproape de spiritul taoismului. Citatul a fost
extras din lucrarea sa "Dao, calea ca o curgere de apă", apărută la Humanitas, 1996.
• 2. Am citat versiunea Richard Wilhelm, care diferă de alte versiuni prin faptul că are comentarii personale la
trăsături şi hexagrame.
• 3. Lieh-tzu - “Scriptura vidului perfect” în “Discurs asupra convenţiilor şi destinului”, cap. VII - “Jocul
circumstanţelor”. Versiunea franceză în traducerea lui Benedykt Grynpas, Gallimard, 1961.

• Material realizat de socitatea de taoism "Calea vidului perfect"