Efortul fizic aerob si anaerob

Efortul fizic
Efortul fizic este mijlocul prin care se poate trata o deficienta fizica sau o afectiune cum
ar fi de exemplu, diabetul . Poate fi un mijloc de mentinere a sanatatii chiar si la varste inaintate.
Practicarea alergrarii, a culturismului, sau ma rog a unui program de ridicare a greutati poate fi
inceputa la orice varsta . Nu in ultimul rand efortul fizic este mijlocul de baza pentru obtinerea
de inalte performante in toate ramurile sportive. Sa stiti ca si sahistii alearga. Specificul ramurii
de sport este insa cel care determina natura efortului fizic la care sunt supusi sportivii de
performanta.
Capacitatea de efort, componentă cu semnificaţie deosebită a performanţei sportive,
reprezintă posibilitatea sistemului muscular activ de a elibera prin glicoliză anaerobă sau
fosforilare oxidativă energia necesară producerii unui lucru mecanic cât mai mare posibil şi
menţinerea acestuia un timp cât mai îndelungat.
Ea poate fi crescută prin antrenamentul sportiv care îmbunătăţeşte performanţa,
stimulând adaptarea morfo-funcţională a organelor implicate în efort şi creşterea calităţilor
motrice de bază.
Sursele energetice cele mai importante pentru metabolismul cellei musculare sunt aduse
de principiile alimentare:
- hidratii de carbon (glucidele) asigură două treimi din nevoile energetice, iei ajuta la
reglarea metabolismului lipidic si protidic si constituie sigurul conbustibil al celulelor nervoase.
- lipidele a căror importantă depinde de tipul de efort, de durată si intensitatea lui, de
masa musculară implicată şi de tipul de fibre musculare
- proteinele, care intervin în eforturile de lungă durată
In timpul antrenamentului sportiv, in functie de intensitatea efortului productua de
energie este modificata , pe baza compusilor macroergici si a glicolizei anaerobe.De aceea aceste
eforturi se numesc anaerobe sunt de foarte scurta durata si se desfasoara in datorie de oxigen,care
poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de motivaţia sportivă, de starea de antrenament si este
platita la sfarsitul efortului.
Eforturile de intensitate mică, medie sau submaximală si de lungă durată pot fi realizate
cu ajutorul energiei produsă pe cale aerobă, utilizând glucoza, glicogen, acizi graşi liberi,
proteine în diferite proporţii dictate de inten-sitatea si durata efortului. Aceste eforturi se numesc
aerobe si se desfasoara in conditii de echilibru real sau aparent intre cerintele si aporturile de
1
oxigen.
Producerea energiei prin glicoliza anaeroba are loc in sarcoplasma celulei musculare si
rprezinta aportul energetic principal atunci cand efortul este foarte intens si nevoile in oxigen ale
muschiului nu pot fi satisfacute.Glucoza si glicogenul,forma sa de depozit sunt utilizate ca
substrat energetic.
Glicoliza:cuprinde ansamblul de reactii enzimatice de degradare a glucozei de la glucozo-
6-fosfat (G-6-P), la acid piruvic.Glicoliza anaeroba presupune degradarea partiala a glucozei
pana la acid piruvic(glicoliza anaeroba alactacida) si apoi la acid lactic( glicoliza anaeroba
lactacida) cu eliberare de energie.
Energia eliberata in cadrul glicolizei anaerobe este folosita pentru resinteza a 3 moli de
ATP daca se porneste de la glicoen si a 2 moli de ATP daca se porneste de la glucoza(in acest
caz se mai consuma o molecula de ATP pentru transformarea glucozei in glucozo-6-fosfat).
Acidul lactic: odata format in muschi difuzeaza rapid in sange,unde este tamponat pentru
a forma lactatul.Dupa eforturi epuizate concentratia de lactat intramuscular poate depasi
25mMol/kg, in timp ce in sange concentratia de acid lactic este de 20 mMol/litru.
Concentratia plasmatica a acidului lactic este cu atat mai mare cu cat aportul de oxigen
este mai mic sau sportivul mai prost antrenat, fiind un bun mijloc de urmarire al antrenamentului.
De asemenea, concentratia acidului lactic ne permite sa identificam sistemul cela mai des utilizat
in timpul exercitiului.
O convetratie crescuta ne indica ca glicoliza anaeroba este solicitata intr-o mare masura,
in timp ce o concentratie slaba este asociata unei participari predominante a sistemului aerob.
Acidul lactic sintetizat la nivelul muscular nu trebuie considerat ca un produs toxic
deoarece organismul poate utiliza acest acid in toate celulele care poseda o LDH.
Principalele celule care utilizeaza lactat sunt:
- celulele hepatice: LDH hepatic functioneaza in sensul odidarii lactatului in
piruvat, care va fi folosit local in metabolismul aerob al celulei sau reconvertit in oxalo-acetat,
apoi in glucoza, pe calea neoglicogenezei.Glucoza este eliberata in circulatie si poate fi
reutilizata ca substrat energetic al muschiului.
- celulele cardiace: chiar in timpul exercitiului de intensitate foarte mare, celulele
cardiace sunt bogate in oxigen, exceptie facand cazurile patologice.
- celulele musculare: in repaos utilizeaza acidul lactic cand aceasta este in
concentratie crescand si cand exista o buna oxigenare.In acest fel, dupa incetarea unui exercitiu
epuizant, nivelul acidozei se normalizeaza progresiv dupa 30-60 minute.

2
 O parte din acidul lactic este eliminat urinar dar cu o pierdere de energie care nu este
neglijabila.
La sportivul bine antrenat, sinteza lactatului este slaba, consumul lui de catre alte celule
este important, eliminarea urinara moderata, iar reantoarcerea la valori normale dupa incetarea
exercitiului este sub o ora.
Perioada de revenire a lactatului la valorile de repaos poate fi scurtata in timpul refacerii
printr-un exercitiu de intensitate 30-60% din VO2 maxim.
In timpul eforturilor anaerobe, se creaza o datorie de oxigen care corespunde refacerii
compusilor macroergici si acumularii acidului lactic produs in exces. Ea poate fi mai mare sau
mai mica in functie de motivatia sportivului, de varsta si de starea de antrenament.Acumularea
datoriei de oxigen duce la inhibarea reactiilor energoformatoare, la cresterea presiunii osmotice a
lichidului intracelular,fiind un factoru limitativ al performantei.
Dupa incetarea efortului, se produce refosforilarea creatinei in creatinfosfat si refacerea
rezervelor de compusi macroergici, platindu-se in acest fel datoria de oxigen.In primele 15
minute postefort plata datoriei de oxigen se face in proportie de 50%, iar restul in mai multe ore.
Valorile crescute ale volumului de oxigen, observate dupa incetarea efortului, sunt numai
in parte responsabile pentru platirea datoriei de oxigen. Pentru restul, intervin alti factori:
- rezervele de oxigen legate de mioglobina:
- oxigenul dizolvat in plasma;
- revenirea la o saturatie normala in oxigen a sangelui arterial, capilar si venos;
- cresterea nevoilor in oxigen ale miocardului si muschilor respiratori;
- cresterea nevoilor in oxigen datirita maririi temperaturii corporale in timpul efortului
prin activarea metabolismului general si a cresterii nivelului de catecolamine.
O alta sursa importanta de energie potentiala a organismului o reprezinta depozitele
lipidice.
Suresele pentru catabolismul lipidic cuprind:
- trigliceridele depozitate direct in celula musculara in special in fibrele cu potential
oxidativ ridicat.
- trigliceridele circulante din compexele hipoproteice care sunt hidrolizate de lipoprotein
lipaza pe suprafata endoteliului capilarelior tisulare;
- acizii grasi liberi circulanti din trigliceridele din tesutul adipos.
Acesti acizi grasi contin cea mai mare cantitate a energiei potentiale a trigliceridelor.
Trigliceridele circulante transportate in complexele lipoproteice furnizeaza de asemenea

3
o sursa lipidica de energie.
Glicerolul este acceptat in reactiile anaerobe ale glicolizei de 3-fosfoglicerolaldehida si
degradat in piruvat.
Degradarea acizilor grasi are loc in mitocondrie prin oxidare, proces care produce NADH
si FADH2. Acest proces este repetat pana cand intreaga molecula de acid gras este degradata.
Atomii de hidrogen eliberati in timpul oxidarii acizilor grasi, sunt oxidati numai prin
lantul respirator.
Un rol important ca substrat energetic in timpul efortului de lunga durata, le revine
proteinelor. In aceasta situatie aminoacizii, in primul rand cei cu catena laterala ramificata
trebuie sa fie mai intai convertiti intr-o forma ce poate intra rapid in caile de liberare a
energiei.Aceasta conversie necesita indepartarea azotului din molecula de aminoacid si
transformarea ei in alt compus, proces numit transaminare.
Principalele locuri pentru desfasurarea acestui proces sunt: ficatul si musculatura
scheletica care contin enzimele necesare.
Capacitatea de efort si intensitatea efortului
Determinata de prezenta oxigenului in producerea energiei necesara contractiei,
capacitatea de efort poate fi considerata a fi aeroba si anaeroba.
Capacitatea aeroba de efort
Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa conectarea
sportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la nivelul plamanilor, acesta
este supus la un efort a carui intensitate este marita treptat.
Sistemul computerizat de masurare a consumului de O2 si eliminarilor de CO2 este foarte practic
dar din pacate, datorita costului, aproape inaccesibil fiecarui cabinet de medicina sportiva sau
chiar spital. Nivelul consumului de O2 in punctul in care sportivul inceteaza efectuarea
exercitiului este considerat capacitatea maxima de consum a oxigenului.Totusi se impune
precizarea ca, factorul motivational poate influenta foarte mult aparitia momentului in care
sportivul cedeaza.
In cadrul ambelor metode aerul este colectat prin intermediul unui dispozitiv introdus in
gura sportivului.
Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului maxim de O2.
Si anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des folosita), inotatorii vor inota si
asa mai departe. Rationametul care sta la baza acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumului
de O2 in timpul efortului fizic este determinat de marimea si numarul grupelor musculare

4
angajate in efort cat si de coordonarea contractiei acestora in timpul efortului. O coordonare buna
obtinuta in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta intr-un
consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.
Evaluarea capacitatii de efort aerobe se face prin masurarea consumului maxim de oxigen
care ajunge la muschi in unitatea de timp si se realizeaza prin metode directe si indirecte.
Spiroergometria :
Se folosesc analizoare de gaze pentru masurarea gradientului dintre aerul inspirat si cel
expirat iar efectuarea efortului se realizeaza cu cicloergometrul sau covorul rulant, care au
posibilitatea de a coantifica activitatea prestata.
Cicloergometrul este o bicicleta speciala la care roata miscata de pedale este franata dupa
dorinta.Intensitatea efortului se modifica pein schimbarea frecventei de pedalare, a franarii rotii
sau prin ambele procedee.
Covorul rulant este un aparat la care un sistem de role misca suprafata pe care sta
subiectul.Acesta trebuie sa mearga sau sa alerge in sens opus, cu aceasi viteza cu care se
deplaseaza covorul.Intensitatea efortului se poate modifica prin schimbarea vitezei covorului,
prin inclinarea acestuia sau prin ambele procedee.
Aparatele de masurare a schimburilor respiratorii, respectiv masurarea consumului de
oxigen, pot fi cu circuit inchis sau deschis.Cea mai utilizata este aparatura cu circuit
inchis.Aparatul permite masurarea ventilatiei pulmonare si in paralel analiza O2 si CO2. Prin
metode directe pot fi determinate si :
- oxigen/puls (VO2 max/ FC max) care reprezinta consumul maxim de oxigen
corespunzator fiecarei contractii cardiace in timpul efortului.
- economia ventilatorie- cu ajutorul echivalentului ventilator ;
- economia metabolica de efort- cu ajutorul lactacidemiei ;
Metodele indirecte se realizeaza prin calcularea consumului maxim de oxigen(VO2 max)
pe baza relatiei lineare dintre FC si consumul de oxigen la o intensitate submaximala a efortului
in baza stabila.
In Institutul de Medicina Sportiva se practica testul IMS cu urmatoarea componenta :

Proba clino-ortostatica :
Urmareste reactia de adaptare vegetative a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale.

5
 Se masoara FC si TA in clinostatism, apoi dupa un min de ortostatism in aceasta pozitie
si se noteaza valorile respective.Se apreciaza astfel reactivitatea cardio-vasculara de repaos a
activitatii vegetative.
Testul Astrand-Ryhming :
Subiectul executa un efort submaximal de 6 minute prin folosirea :
- scaritei la inaltimea de 40-50 cm si fixarea ritmului la metronom in functie de
intensitatea efortului propus si greutatea subiectului ;
- cicloergometrului cu rotatia de 40-80/min si intensitate optima de lucru pentru
obtinerea starii stabilite.Aceasta variaza in functie de cerintele sportivului practicat.
In ultimele 10 sec de pedalare se masoara frecventa cardiaca.Valoare respectiva se
inmulteste cu 6 obtinand astfel FC/min.
Testul IMS se repeta de 2 sau de 3 ori pe an permitand aprecierea in dinamica
capacitatii aerobe de efort si a reactivitatii cardio-vasculare de repaos si efort.
Capacitatea anaeroba de efort
Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina
consumul de ATP, PCR si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin analizarea biopsiilor
musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din muschi cu ajutorul unui ac special.
In acelasi timp insa, trebuie determinata si cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange
si care bazat doar pe biopsiile musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in
producerea ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au
masurat si cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in
metabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+ devine acid lactic.
O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea recoltarii
produsilor de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este imposibila,
ca sa nu mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului. O varianta mai accesibila de
determinare a productiei anaerobe de ATP poate fi apreciererea consumului total de energie din
timpul efortului din care se extrage consumul total de oxigen. Ceea ce ramane poate fi considerat
contributia sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si recuperarea
lui pe seama PCR si respectiv consumul glicogenului muscular.
Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului de
oxigen poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia anaeroba a energiei in cadrul
unui efort fizic.

6
 Practic metodologia de testare a capacitatii de efort anaerob abordeaza unilateral diferite
aspecte ale acestui tip de efort, fiecare test aducand informatii specifice necesare in evaluarea
elitei sportive.Astfel se poate realiza :
- inregistrarea randamentului activitatii musculare in conditii de anaerobioza.Aceste teste
trebuie facute pe musculatura specifica implicata in ramura sportiva respectiva pentru a fi mai
aproape de realitate ;
- determinarea cantitativa a unor parametri ai metabolismului energetic utilizand
indicatori ai schimburilor gazoase ;
- masurarea unor parametrii biochimici caracteristici metabolismului anaerob
(lactacidemie).
Testul Sargent :
Masoara forta exploziva, detenta verticala, eveluand in acest fel puterea maxima
anaeroba.Se executa trei sarituri maxime pe verticala dupa o prealabila incalzire masurandu-se
detenta in cm. Se retine pentru calcul cea mai inalta saritura si se aplica formula : P=
4,95×G×D unde :

- P = putere maxima anaeroba exprimata in kg/sec ;

- G = greutate corporala ;
- D = detenta in cm;

Testul Bosco:

Pentru masurarea fortei mecanice a muschilor extensori ai gambei. Pe o platforma

conectata electric se executa timp de 15 sec un numar maxim de sarituri verticale, cu mainile pe
solduri, plecand din pozitia ghemuit si terminand in aceasi pozitie dupa fiecare saritura. Proba se
executa dupa o usoara incalzire. Se inregistreaza numarul de sarituri, timpul pe platrorma si
timpul in aer. In acest fel se poate calcula puterea medie anaeroba furnizata in cele 15 sec cu
ajutorul formulei :

P= g ×Tv×15s sub 4×NS (15s-Tv) unde:

- P = puterea anaeroba exprimata in W

- G = contanta gravitationala
- Tv = timpul in aer in 15 sec
- NS = numarul de sarituri
7
Interpretarea rezultatelor la Bosco Ergo Jump se face astfel:

Barbati: Slab sub25 W

Bine 25-30 W

F. Bine 30-35 W

Femei: Slab 22 W

Bine 22-25 W

F Bine 26-30 W

Testul Wingate:

Se realizeaza pe ciloergometru prin pedalare timp 30 sec. Dupa 3-4 sec de pedalare se
fixeaza cicloergometrul la o anumita incarcatura care permite sa se masoare direct cuplul de forte
aplicat pedalelor si frecventa pedalarii.
Autorul recomanda utilizarea urmatorilor 3 indicatori ai performantei :
- puterea globala anaeroba reprezentata de media aritmetica pe cele 30 sec care reflecta
capacitate glicolitica ;
- puterea maxima exprimata prin cea mai mare putere mecanica pe o perioada de 5 sec.
Ea reflecta capacitatea de a genera energia compusilor microenergici;
- indexul de oboseala (IO), care reprezinta rata declinului puterii relative la puterea
maxima.
Compararea rezultatelor aceluiasi sportive in timp ofera posibilitatea de a aprecia
eficienta programului aplicat.
Proba Harvard:
Este o proba cu incarcatura submaximala folosita in marina Americana. Urmareste
revenirea frecventei cardiace si estimeaza un indice ce se coreleaza cu capacitatea de effort fizic.
Dupa o usoara incalzire subiectul urca si coboara timp de 5 min o scarita inalta de 50,8 cm, in
ritm de 30 urcari si coborari pe minut. Efortul se efectuiaza in 4 timpi :urcare cu un picior apoi
cu celalalt, coborare cu un picior si apoi cu celalalt- deci un moment cand ambele picioare sunt
pe scarita si altul cu ambele la sol. Dupa terminarea probei se masoara frecventa cardiaca timp de
30 sec in pozitie sezand dupa cum urmeaza : intre minutele 1 si 1,30 dupa efort ; intre minutele 2

8
si 2,30 dupa efort si intre minutele 3 si 3,30 dupa efort. Aceste 3 frecvente cardiace se inmultesc
cu 2 pentru a avea valori pe un minut reprezentand P1,P2,P3.
In functie de valoarea obtinuta se apreciaza astfel :
- valori mai mari de 89 = excelent
- valori intre 80-89 = bine
- valori intre 65-79 = comportatre mijlocie
- valori intre 55-64 = comportare satisfacatoare
- valori sub 55 = comportare nesatisfacatoare.

Bibliografie

9
1. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales A. J. And Saltin B. ATP
productia si eficienta muschiilor scheletului uman in timpul
exercitiilor intense: efectele exercitiilor anterioare, 2001

2. Barstow T.J. & Mole P. Caracteristicile lineare si non-lineare ale

oxigenului in timpul exercitiilor grele, 1991

3. Berne R.M. Levy M. N. Koeppen M.B. and Stanton A.B.

Psihologia. Copyright Elsevier,Inc. 2004

4. Ferguson R.A. Krustrup P. Kjaer M, Mohr M. Ball D & Bangsbo J.

Efectul temperaturii asupra randamentului energiei muschiilor
scheletului in timpul exercitilor dinamice ale genunchiului, 2004

5. Dragan I., Dr. Ionescu A., Medicina sportiva

10