Ce inţelegem prin noţiunea de martor şi de mărturie, în special?

Martorul este acea persoană care a fost de faţă şi a perceput cu propriile

simţuri un anumit eveniment sau a căpătat direct anumite cunoştinte legate
de evenimentul în cauză. Mărturia este considerată reamintirea unei
observaţii, a unei întâmplări sau situaţii care are legatură cu fondul cauzei.
Veridicitatea mărturiei este condiţionată de modul în care s-a petrecut
percepţia şi memorarea iniţială, de condiţiile şi modul transmiterii
informaţiilor de la sursa primară la cea derivată, într-un cuvânt de fidelitatea
reflectării şi acurateţea reproducerii datelor ce compun mărturia. Aprecierea
mărturiei se face o dată cu strângerea probelor ce întăresc veracitatea
acesteia.

Limbajul nostru ne poate servi drept mărturie în multe cazuri pentru că

acesta este o strângere de informaţii, întâmplări, fapte şi multe alte lucruri ce
constituie uneori probă în apărarea noastră. Sursa şi convingerea mărturiei
noastre ţine de logica şi raţiunea umană dar poate avea influenţe şi de natură
sentimentală. O mărturie asigură o perspectivă corectă, motivaţia şi fundaţia
solidă pe care să ne clădim o viaţă cu un scop şi să ne desăvârşim, ne
motivează să alegem ceea ce este drept şi să distingem adevărul de
minciună. Totusi există o tendinţă a oamenilor de a manevra informaţiile în
aşa fel încât mărturia lor să capete o întorsătură favorabilă lor. Acest lucru
poate fi pozitiv sau negativ asupra lor. Dacă mărturia noastră este spusă cu
scopul de a ne apăra, de a aduce argumente pentru a susţine un adevăr sau
pentru a elucida un mister este un lucru pozitiv dar dacă mărturia noastră
este spusă cu scopul de a tăinui un adevăr sau o fapta atunci minţim şi este
considerat un lucru negativ mai precis este o mărturie mincinoasă.

Fiinţa umana având raţiune îşi poate asuma consecinţele faptelor sale
tocmai acest lucru ne demonstrează că putem crede un lucru doar prin
verdicitatea mărturiei şi a dovezilor ce o susţin, deorece natura umană este
cea care ne face să fim susceptibili şi îndoielnici în privinţa mărturiei.În
următoarele pagini voi dezvolta noţiunea de mărturie juridică deorece este o
parte din componenţa mărturiei.

1
 Mărturia juridică

Sub aspect psihologic, mărturia constă în observarea şi memorarea

involuntară a unui act şi apoi reproducerea acestuia, scriptic sau oral în faţa
magistratului(anchetatorului). Martorii care se prezintă în faţa organelor
judiciare sunt persoane cu calităţi şi defecte, cu posibilităţi mai mari ori mai
reduse de a percepe, memora şi reproduce faptele sau împrejurările
evenimentelor în cauză, ele fiind chemate pentru a da declaraţii cu niveluri
de cunoştiinte diferite despre cele petrecute. În funcţie de aceste
particularităţi psihiofizilogice, lumea obiectivă apare într-un anume fel în
spaţiul psihologic al individului, între realitatea obiectivă şi reflectarea ei
subiectivă exista un unghi de deviere. Particularităţile psihofiziologice
generale şi speciale ale individului îşi lasă amprenta asupra dinamicii
mărturiei. Ca urmare, în orice declaraţie apare inevitabil un coeficient de
alterare iniţială sau ulterioară( fie că martorul adaugă ceva realităţii, fie
omite sau subestimează unele evenimente sau persoane, fie transformă
informaţiile percepute). Tendinţa de a considera orice persoană care face
declaraţii neveridice ori incomplete, prezumtiv subiect activ al infracţiunii
de mărturie mincinoasă nu-şi găseşte întotdeauna suport teoretic sau practic.

Organul judiciar, trebuie să ajute martorii să declare tot ceea ce cunosc şi

prezintă importanţă pentru cauză, să selecteze din multitudinea de informaţii
numai pe acelea care realmente pot contribui la aflarea adevărului. Mărturia
pe deplin fidelă constituie excepţia, nu regula. În mărturie nu este numai
important să reţii ci să iţi dai seama exact de ceea ce nu ai reţinut.Valoarea
mărturiei nu este în raport cu numărul martorilor, căci adesea o infirmă
minoritate poate avea dreptate faţă de majoritate. În practica judiciară
interogatoriul trebuie redus la strictul necesar, punându-se accent pe
depoziţia spontană, care este mai fidelă, mai săracă în erori. Analizând
conţinutul mărturiei am văzut că elementele asupra cărora martorii fac
depoziţii mai exacte sunt : persoanele, animalele, obiectele, acţiunile şi
calităţile ; cele mai bogate în greşeli sunt declaraţiile privitoare la erori,
numere şi semnalmente. Timpul scurs între perceperea unei situaţii,
eveniment şi depoziţie, influenţează în mod evident mărturia, în sens
defavorabil, se resimte mai mult asupra depoziţiei pe bază de interogatoriu
decât asupra depoziţiei sub forma relatării spontane. Diferenţele între sexe,
în ceea ce priveşte mărturia, sunt nesimnificative ; totuşi anchetatorul trebuie
să aibă în vedere că întinderea mărturiei este mai mare la femei decât la

2
bărbaţi, însă este mai puţin fidelă( aceste sunt mai înclinate decât bărbaţii
spre diversiuni, imprecizii, inexactităţi, vorbărie, disimulare şi minciună).

Raportată mărturia la gradul de cultură, se observă diferenţă în favoarea

celor cu un grad de cultură mai ridicat. Diferenţa este neînsemnată mai ales
în dispoziţiile libere.

Obligaţia legală a unui martor de a depune mărturie într-un proces penal

este corectă şi echitabilă doar în situaţia în care persoana respectivă nu
trebuie să se teamă de ameninţări la adresa vieţii sale atunci când îşi
îndeplineşte acestă obligaţie. Dar, mai ales ca o consecinţă a dezvoltării
criminalităţii organizate şi a acţiunilor de combatere a acesteia în cele mai
multe din ţările membre ale Uniunii Europene, intimidările şi violenţele
împotriva martorilor par să fie din ce în ce mai frecvente. Sistemele juridice
trebuie să găsescă o cale de a rezolva problema intimidării martorilor, dacă
este vorba de a reuşi aplicarea justiţiei.

Ca persoane fizice, martorii pot fi împărţiţi în două categorii : martori de

bună credinţă şi martori de rea credinţă. Un martor de bună credinţă este
condus de conştiinţă şi de buna condiută ; conştiinţa şi conduita sunt
manifestări ale sistemului central, în seama căruia cade adaptarea fiinţei la
societate mai ales, cu scop de conservare şi dezvoltare. Conştiinţa nu este
numai un proces bio-psihic, ci şi unul social şi cultural. Buna credinţă a
martorilor asigură obţinerea unor declaraţii sincere, ceea ce nu înseamnă
totdeauna că sunt şi verdice. Sinceritatea declaraţilor martorilor depinde de
personalitatea acestora, de convingerile intime că tot ceea ce afirmă este
adevărul. Verdicitatea declaraţiilor martorilor înseamnă corespondenţa între
faptele relatate şi cele petrecute în realitate, în procesul ascultării martorilor,
trebuie să se urmărească nu numai obţinerea unor declaraţii sincere ci
veridice.

Pe lângă martorii de bună credinţă în practica judiciară se întâlnesc

adeseori şi martori de rea credinţă, adică martori care în mod conştient şi
voit fac o mărturie falsă. Aceştia sunt hotărâţi să depună mărturii false, fie
din interese materiale- fiind mituiţi de infrctor, fie din interese spirituale-
fiind prieteni cu infractorul sau duşmani ai victimei. Se consideră a exista
cinci tipuri psihologice de martori : 1. Tipul descriptiv, care descrie lucrurile
pe care le-a văzut, ţinand seama de caracterele lor cele mai aparente şi fără
să caute să prindă semnificaţii; 2. Tipul observator, care–şi fixează atenţia
îndeosebi asupra subiectului scenei; 3. Tipul emoţional, care descrie emoţia

3
ce se degajă din subiect; 4. Tipul erudit, care în loc sa descrie obiectul
însuşi, spune tot ce-i vine în minte în legatură cu subiectul respectiv; 5.
Tipul imaginativ şi poetic, idealist, care prezintă în mod eronat realitatea,
înlocuind-o cu elemente poetice.

Aprecierea unei mărturi se bazeză pe două principii fundamentale cel al

sincerităţii martorului şi cel al fidelităţii percepţiei şi acurateţei reproducerii
datelor cu privire la făptuitor şi împrejurările faptei. Pentru a face o buna
aprecire a mărturiei şi a putea proba veridicitatea ei sunt folosite diferite
mjloace tehnico-ştiintifice de detectare a tensiunii emoţionale, folosite în
diferite state, cele mai apreciate ca răspunzând nevoilor anchetei sunt
considerate urmatoarele: poligraful, detectorul de stres emoţional în voce şi
detectorul de stress emoţional în scris.

Poligraful, cunoscut şi sub denumirea inexactă de “detector de minciuni ”

este un instrument care înregistrează sub formă grafică patru indicatori de
bază şi modificările fiziologice tipice stărilor de stres psihologic, astfel: -
tensiunea arterială şi pulsul; - dereglările transpiraţiei; - rezistenţa
electodermică sau biocurenţii; - contracture musculară.
Detectorul de stres emoţional în scris este un dispozitiv anexă al
poligrafului, care înregistreză tot sub formă grafică modificările intervente în
scrisul unei persoane aflate într-o stare de tensiune psihică.
Detectorul de stress emoţional în voce se foloseşte împreună cu
detectorul ; după cum arată denumirea aparatului, indicatorul fiziologic
folosit pentru detectarea tensiunii psihice, îl reprezintă microtremurul vocii,
determinat de stările neurovegetative specifice emoţiei.

Martorul -izvorul mărturiei trebuie să fie apt să realizeze activitatea de

reflectare a lumii înconjurătoare deci organele de simţ şi gradul de
dezvoltare a acestora să asigure o reacţie corectă la stimuli exteriori. Rolul
fundamental în dezvoltarea senzaţiilor îl are activitatea pe care o desfăşoară
martorul( mai întâi jocul, apoi activitatea şcolară şi în cele din urmă
profesia).Cunoaşterea esenţei lucrurilor şi fenomenelor, a legilor acestora,
asigură omului, martorului, posibilitatea întelegerii evenimentului illegal
peceput, dar şi capacitatea prevederii desfăşurării fenomenelor, modificării
şi transformării realităţii în conformitate cu trebuinţele sale.

4
 În viaţă se poate să asistăm cu sau fără voia noastră la diferite întâmplări
sau evenimente care prin consecinţele lor să devenim martori iar mărturia
noastră să fie vitală în aflarea adevărului despre situaţia respectivă. Mărturia
reprezintă o trecere a realităţii prin filtrul subiectivităţii martorului, dar şi
prin cel al organului judiciar care apreciază valoarea probantă a declaraţiilor
martorului.

Cu ajutorul martorilor pot fi stabilite împrejurările săvârşirii faptelor,

metodele şi mijlocele folosite în acest scop, este posibilă obţinerea unor date
referitoare la făptuitori, la momentul întâmplării şi identificarea lor.

Cum am spus şi în conţinutul acestui referat, martorul poate să fie de

bună credinţă sau de rea credinţă; buna credinţă fiind acea atitudine psihică a
individului ce constă în justificarea acestuia că actele şi faptele sale sunt în
conformitate cu dreptul şi morala societăţii la un moment dat, precum şi în
raţiunea sa de a acţiona cu onestitate şi loialitate în raporturile juridice dar şi
în relaţiile cu persoanele din jurul său fără intenţia de a abuza de drepturile
sale subiective şi cu intenţia de a respecta drepturile şi voinţa celorlalţi.

Conştiinţa umana este cea care ne ghidează în a da cele mai bune

mărturii, a nu implica sentimentele în logica şi raţiunea declaraţiilor, ne face
să reflectăm asupra deciziilor luate în aşa fel încât să fim în acelaşi timp şi
subictivi cât şi obiectivi.