Iona

Marin Sorecu
-trasaturile unui text dramaticPentru a prezenta trasaturile unui text dramatic studiat selectez
textul Iona, scris de Marin Sorescu.
Marin Sorescu contureaza profilul scriitorul total asa cum l-a
visat Calinescu-poet, romancier, dramaturg, eseist, insa o natura spirituala
diferita de cea calinesciana. Prin incalcarea normelor teatrale consacrate
si-a identificat varul in Shakespeare. Intr-un spiritual Extemporal
despre sine sublinia faptul ca citite fara dialog, piesele din trilogia Setea
muntelui de sare- Paracliseu, Matca, Iona pot deveni o carte de
filosofie si le-ar fi scris sub forma unui tratat daca nu l-ar fi luat teatrul
pe dinainte. Din punctul de vedere al poeticii teatrale traditionale, teatrul
sau poate fi considerat antiteatru. Articolul Iesirea prin cer reflecta
preferinta sa pentru a rupe sabloanele consacrate, nefiind interesat de
structuri, ci de ideile pe care le lanseaza. Autorul marturisea prefer
prospetimea chiar suie a unui lucru plat. Prin stil si sensul teatrului sau
se aseamana cu Ionescu, Beckett, Adamov (creatorii teatrului absurd).
Intr-un limbaj propriu literaturii de avangarda exprima cautari de natura
religioasa sau existentiala.
Textul dramatic traditional presupune dialogul organizat sub forma
de replici ca mod de expunere, impartirea pe acte si scene, existenta
didascaliilor-planul autorului retras total in acest gen in spatele
personajelor, in care apar indicatii nonverbale si paraverbale. In teatrul
postbelic al lui Sorescu apar strategii compozitionale specifice formelor
de manifestare ale teatrului European.
Drama, ca specie, este un text dramatic cu un conflict puternic,
grav, personaje individualizate, solutionarea conflictului fiind uneori intro maniera tragica. Particularitatea acestei specii o reprezinta faptul ca
admite atat elemente comice, cat si tragice. Drama postbelica a lui
Sorescu prezinta o serie de particularitati care reflecta arta autorului de a
invalui tragicul, sublimul si grotescul in plasa fina a ironiei.
O prima particularitate ar fi estomparea granitelor dintre genuri si
specii. Se remarca hibridizarea categoriei estetice in care se incadreaza.
Autorul si-a considerat textul tragedie in patru tablouri, dar in intelesul
autorului termenul primeste conotatii ce depasesc intelesul traditional al
cuvantului: moartea personajului principal. In Iona tragedia se extinde
asupra tuturor indivizilor care trec prin viata, prin labirint. Finalul acestui
text dramatic este optimist, moartea reprezentand sansa unui nou inceput

pentru personaj. Critica a numit textul drama filosofica, dramatismul

rezultand din reflectiile profunde asupra vietii, mortii, idealurilor,
zadarniciei. A fost numita solilocviu, monolog dramatic al sinelui cu sine
in care predomina o tehnica a ambiguitatii specifica teatrului modern care
face ca faptele sa poata fi interpretate in mai multe feluri, asa cum
sublinia si Eugen Simion. De asemenea, textul poate fi incadrat in
formula teatrului parabolic, spectatorii fiind invitati sa-si insuseasca talcul
piesei.
O alta particularitate o reprezinta faptul ca poate fi interpretat ca
teatru mitic, dar in teatrul modern, miturile sunt reinterpretate. Spre
deosebire de personajul biblic, iertat de divinitate, Iona isi va lua in
propriile maini destinul. De asemenea, burtile balenelor sugereaza mitul
labirintului, personajul traind o calatorie-initiere catre centrul spiritual al
fiintei sale. De formula teatrului de avangarda il leaga abandonarea
formelor traditionale ale dramaticului: intriga, conflict, deznodamnat.
Lipseste impartirea pe acte si scene, textul are 4 tablouri, apelul la aceasta
modalitate de divinizare sugerand lipsa propriu-zisa a actiunii. De
asemenea, pot fi identificate elemente de teatru expresionist: erou
protestatar, scindat launtric, personaj dezindividualizat, categorial,
simbolic. Afirmand Iona sunt eu, autorul sugereaza ca de fapt
personajul este vocea umanitatii, fiind un simbol al conditiei umane.
Solitudinea, ilogicul si aberantul existentei, criza comunicarii,
incapacitatea omului de a gasi un sens vietii, precum si formula teatrului
deschis ar putea incadra textul in formula teatrului absurd.
Tema textului o reprezinta solitudinea omului modern, dar si criza
comunicarii intr-o lume care si-a pierdut legaturile cu sacrul. Orice tema
genereaza o viziune despre lume generata de factori culturali, sociali,
filosofici si timpului in care a trait autoul. Textul porneste de la afirmatia
lui Nietzsche solitudinea ne-a inghitit ca o balena. Autorul contureaza
conditia omului modern, criza sa existentiala generata de faptul ca se
descopera intr-un univers ostil. In viziunea lui Matei Calinescu, aceasta
criza a omului modern ar fi generata de faptul ca omul si-a pierdut
legaturile cu divinitatea. Aceasta criza in Occident a fost formulata de
Nietzsche care postula Dumnezeu a murit. In cazul spatiului romanesc,
aflat sub zodia comunismului, piesa ar putea spune ca Dumnezeu a fost
confiscat romanilor de comunisti, astfel incat viziunea soresciana are si o
dimensiune pregnant subversiva. A fi liber inseamna a repune in discutie
conditia umana. Teatrul modern are tendinta de a demitiza. Descoperirea
arhetipului, Iona cel biblic nu-i aduce salvarea, pentru ca omul
contemporan si-a pierdut legaturile cu sacrul. Prin urmare, viata este un
labirint si tendinta omului modern ratacit intr-un spatiu ostil este de a se
regasi, de a-si recupera originea pierduta. Cunoasterea devine un proces
care necesita mobilizare si jertfa , de altfel se instituie un raport tragic,
2

tensionat intre om si propria sa existenta, pentru ca omul este prizonierul

propriei conditii. Textul este o opera deschisa, cum spune Humberto Eco,
pentru ca tema conditiei umane poate fi citita la nivel mitic, metafizic,
psihologic, social, religios si poetic-prin apel la metafora si simbol.
In dramaturgia postbelica, personajul este intruchiparea unei idei
alegorice, este un simbol, nu o individualitate. Autorul a subliniat faptul
ca Iona este omul in conditia lui umana in fata vietii si in fata mortii.
Avand un grad mare de generalitate, nu poate fi caracterizat traditional si
nu poate fi vazut din punct de vedere comportamental. In teatrul parabolic
relatiile temporale si spatiale au o alta consistenta decat in teatrul
traditional, fiind categorii simbolice. La nivel temporal predomina vagul,
ca timp al cautarii de sine, al explorarii existentei si al identificarii
radacinilor arhetipale ale fiintei. La nivel spatial, marea poate fi metafora
lumii, a existentei, iar interiorul burtilor de peste figureaza simbolic
statutul captivitatii.
Constructia textului este simetrica: tablourile 1 si 4 sunt plasate in
exterior, tablourile 2 si 3 in interiorul burtilor de peste.
Incipitul este inedit, Iona doreste sa pescuiasca si sa sacrifice o
vietate acvatica numai pentru a-si demonstra abilitatea la pescuit. Pestele
nu se lasa insa prins, iar Iona isi aduce un acvariu pentru a crea iluzia
abilitatii. Simbolistica este transparenta, acvariul ar putea fi si metafora
conditiei limitate a omului. Pestele urias care sta sa-l inghita ar putea fi
interpretat, asa cum afirma si Roxana Sorescu ca o metafora a inghitirii
universale: fiecare este la randul sau vanat si vanator, victima si calau.
Finalul dramei este deschis. Reprezentand omul manat de vointa
apriga de libertate, Iona, constientizandu-si captivitatea, in final este un
iluminat. Isi ucide eul biografic, pentru a-l elibera pe cel esential,
numenal. Nicolae Manolescu in eseul Triumful lui Iona sublinia faptul
ca gestul final al lui Iona este o revelatie, ca raspunsul se afla in noi, in
propria interioritate. Astfel, spintecarea abdomenului nu e o sinucidere, ci
o salvare. Sinuciderea ar insemna asumarea esecului. Maretia
personajului consta in faptul ca a luat cunostiinta de sine. El va putea fi
ucis, dar nu infrant. Devine erou tragic care-si constientizeaza limitele.
Conflictul, de factura existentiala este plasat la nivelul constiintei,
fiind o tensiune interioara intre dorinta de cunoastere absoluta a omului si
damnarea sa.
Mijloacele de carcterizare sunt directe-didascalii, introspectii,
monolog interior, dar si indirecte-gesturi, limbaj, comportamnet. Mai apar
personajele Pescarul 1 si Pescarul 2 cu care Iona nu poate comunica,
aparitia lor fiind simbolica, sugerand singuratatea omului contemporan
care-si duce crucea intr-un univers ostil.
Strategia teatrala este a monologului dramatic. Dialogul este
interioizat, dedublarea avand ca efect disparitia intrigii si a conflictului
3

traditional si plasarea in spatiul parabolei. Piesa cu un singur personaj,

scrisa in 1968, este un experiment, incercand sa realizeze cu mijloace
neconventionale un produs estetic. Didascaliile plasate la inceputul
tablourilor dezvaluie caracterul experimental al textului.
Statutul initial al personajului este de pescar, dar nu poate fi
integrat in tipologia omului simplu, pentru ca trairile psihologice sunt
complexe, intrand in dialog cu propria interioritate. Penduleaza intre
increderea in existenta lumii exterioare si conditia faptului ca realitatea
este o proiectie a sinelui sau. Aceasta pendulare dezvaluie principala sa
trasatura de caracter, conditia tragica.
In tabloul intai inconstient de pericolul care il pandeste permanent,
Iona este omul aflat sub semnul hazardului. Inghitit de pestele urias se
instaureaza in anormalitate ca intr-un spatiu firesc. In tablourile 2 si 3 el
se afla in interiorul burtilor de peste, constiinta sa devine treaza. Spre
deosebire de prorocul biblic, nu accepta salvarea divina, ci incearca prin
intermediul ratiunii, simbolizate de cutit sa gaseasca o iesire. Banca din
mijlocul marii ar putea fi imaginea utopica a echilibrului gasit.
Spintecand burtile concentrice ale pestilor, incearca sa creeze universuri
compensatorii pentru a se salva de la singuratate. Salvarea se dovedeste,
insa, a fi iluzorie, personajele figurante trec purtand cruci grele, semn ca
fiecare om isi duce crucea intr-o lume singuratate absoluta. Moara de vant
plasata in decor reprezinta un element de intertextualitate si poate sugera
drama autoiluzionarii, lipsa de actiune care este inlocuita prin reflectiile
filosofice.
Simetria textului mizeaza pe ambiguitatea raportului interioritateexterioritate. Amnezia personajului, pierderea identitatii ar echivala cu o
salvare prin anularea destinului potrivnic. Daca in tabloul intai traieste
iluzia libertatii , rosteste sloganuri comuniste, in final personajul este un
iluminat.
Viziunea autorului defineste cu elemente specifice teatrului poetic
conditia tragica a omului modern: oricate cercuri or strapunge, nu poate
ajunge la conditia ilimitarii.
In concluzie, textul dramatic propus aduce inovatii la nivel formal
si tematic, fapt care il inscrie in problematica teatrului modern care a
dezbatut pe larg alienarea fiintei generata de imposibilitatea comunicarii
si a cunoasterii de sine intr-o formula teatrala experimentala din care
lipsesc conflictul si actiunea propriu-zisa.